Articole

Congresele USR și PLUS au decis ca cele două partide să devină unul singur (15 august 2020)

foto si articole preluat de pe www.facebook.com/alianta2020usrplus;

15 august 2020

 

Congresele USR și PLUS au decis ca cele două partide să devină unul singur

Congresul USR și Convenția PLUS au decis astăzi ca cele două partide să devină unul singur.

Este un pas important pentru noi, pe care l-am făcut din trei mari motive:

Suntem la fel. USR și PLUS sunt două partide pornite de jos, din stradă, formate din oameni onești, competenți, cu experiență în viața reală, fie că vorbim de business, societate civilă, management public sau mediul academic.

Ne dorim aceleași lucruri. Și unii, și ceilalți ne dorim o Românie curată și modernă. Și unii, și ceilalți vrem să scăpăm de hoție și de impostură.

Împreună suntem mai​​ puternici. Am văzut anul trecut că dacă mergem împreună avem șans​​e să ne batem de la egal la egal cu vechea clasă politică. Și dacă vrem să schimbăm România, trebuie să avem puterea să putem face asta.

Astăzi am luat decizia politică privind fuziunea și urmează să facem pașii juridici pentru ca ea să fie înregistrată cu acte în regulă. Vă mulțumim pentru încrederea de până acum și vom continua lupta și la alegerile următoare ca Alianța USR PLUS.

 

Uniunea Salvați România – USR: Congresul USR a adoptat protocolul de fuziune cu PLUS, un pas politic major și necesar înaintea congresului reunit de astăzi în care se va vota fuziunea celor două partide

USR s-a născut în urmă cu doar patru ani, pe bazele unei inițiative dedicate Bucureștiului. Astăzi, suntem un partid pentru întreaga Românie. Am ajuns de la câteva mii la zeci de mii de membri. Electoratul nostru a crescut și el până la câteva milioane de români care ne sprijină și au încredere în proiectele noastre.

USR a ajuns să conteze pe termen lung în politica românească, va continua să crească și să ofere românilor o alternativă reală și credibilă, cu oameni profesioniști, de bună credință și bun simț.

Astăzi, am votat pentru intrarea într-o nouă etapă. Vom continua să ne facem datoria față de români, vom continua să luptăm pentru o Românie modernă, „ca afară”, din care tinerii să nu mai dorească să plece!

Schimbăm România. Stradă cu stradă, oraș cu oraș. Om cu om.

Constantin Brâncoveanu (1654 – 1714)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Constantin Brâncoveanu (1654 – 1714)

Constantin Brâncoveanu (n. 15/26 august 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Mare boier, nepot de soră al domnului Șerban Cantacuzino, el a moștenit și a sporit o avere considerabilă, care consta în proprietăți imobile, bunuri mobile și sume de bani depuse la bănci din străinătate.

În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.

În politica externă Brâncoveanu a acționat cumpătat, evitând să se poziționeze decisiv în tabăra imperială, care într-un avânt semnificativ recuperase Ungaria și Transilvania de la otomani. Și-a cumpărat bunăvoința turcilor, plătind regulat dările și vărsând sume uriașe sultanului și funcționarilor de la Constantinopol, ceea ce i-a adus supranumele de „altın bey” (română prințul aurului).

Ținând agenți și spioni în toată Europa, domnul muntean era informat asupra știrilor de pe întregul continent și informa simultan taberele rivale. În ce privește Moldova, domnul muntean a intervenit în mod repetat în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase.

Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie (1699) și reconfirmat de noul sultan în 1703, domnul a lucrat în permanență să-și asigure în străinătate un refugiu de turci, fiind conștient de precaritatea situației sale. În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, fiind mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Constantinopol, unde a fost torturat pentru a ceda turcilor toată averea sa.

Constantin Brâncoveanu a fost executat pe 15 august 1714, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și cu sfetnicul Ianache Văcărescu; la acest deznodământ au contribuit și intrigile familiei Cantacuzino. Pentru felul cum au murit, cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni în 1992.

Descendența domnului a fost asigurată de copiii fiicelor sale și ai lui Constantin II, la mijlocul secolului al XIX-lea putând fi numărați peste două sute de urmași direcți în viață.  În 2014, cu prilejul împlinirii a trei sute de ani de la martiriu, rămășițele pământești ale domnului au fost dezgropate și plasate într-o raclă, care este expusă la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

 

Viața

Origini

Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente sat și comună în județul Olt). Era fiul postelnicului Papa Brâncoveanu (Matei) și al Stancăi (născută Cantacuzino). După tată era nepotul vornicului Preda din Brâncoveni, iar după mamă al postelnicului Constantin Cantacuzino, membru al familiei Cantacuzino, și unul dintre cei mai influenți boieri din din Țara Românească.

Printre frații mamei sale se numărau Șerban Cantacuzino (viitor domn), Constantin Cantacuzino stolnicul și Mihai Cantacuzino spătarul. De altfel, toți cei șase frați ai Stancăi aveau să acceadă în mari dregătorii, un caz unic în istoria Țării Românești. Copilăria lui Constantin Brâncoveanu, ca întreaga perioadă de după moartea lui Matei Basarab (1654), a fost marcată de conflictul politic intern dintre Băleni și Cantacuzini, care avea să fie soluționat abia în timpul domniei lui Șerban (1678–1688), când familia Băleanu avea să sucombe rivalilor ei.

Constantin a rămas orfan de tată în 1655, Papa Brâncoveanu fiind ucis în răscoala seimenilor și a dorobanților împotriva domnului Constantin Șerban. La sfârșitul lunii februarie 1655 (pe stil vechi), acești mercenari (majoritatea de origine sârbă) s-au ridicat împotriva boierilor care îl sfătuiseră pe Constantin Șerban să-i concedieze și să-i dea afară din țară. Familia Brâncoveanu, în frunte cu marele logofăt Preda, era la casele din București.

Preda Brâncoveanu a reușit să își răscumpere viața cu o mare sumă de bani, iar Constantin a fost salvat de slugi, care l-au substituit cu un copil de țigan, însă Papa Brâncoveanu a fost omorât la baza dealului Mitropoliei, în locul unde nepotul său Constantin II Brâncoveanu avea să ridice în 1712 ani o cruce de piatră, peste vechea cruce de lemn ridicată de Preda.

 

Arbore genealogic. Descendența brâncovenească și cantacuzină.

Simple gold crown.svg Antonie din Popești Preda Brâncoveanu Constantin Cantacuzino
Neagu
(postelnic)
Papa Brâncoveanu Stanca Brâncoveanu Simple gold crown.svg Șerban Cantacuzino Constantin Cantacuzino Alții
Marica Brâncoveanu Simple gold crown.svg Constantin Brâncoveanu Frați:
Barbu și Matei
Simple gold crown.svg Ștefan Cantacuzino
Patru băieți Șapte fete

Sursă: Stoicescu 1971

Preda Brâncoveanu a fost sugrumat în 1658 din ordinul lui Mihnea al III-lea. Astfel că Stanca și copii ei au rămas conform datinii în îngrijirea văduvei lui Preda, Păuna Brâncoveanu, care făcea împreună cu frații Barbu și Constantin (Matei murise deja) la 1659 o danie Mănăstirii Sadova.

Conform istoricului N. Iorga, Brâncoveanu a fost crescut de mama sa „cantacuzinește”. Un rol important l-a avut în creșterea sa unchiul din partea mamei, stolnicul Constantin Cantacuzino, care i-a oferit o educație aleasă pentru acele vremuri, viitorul domn învățând, printre altele, greaca, latina și slavona. Stolnicul era un reprezentat de seamă al culturii umaniste din spațiul românesc, fiind un iubitor al literaturii și artei, creator în Țara Românească al unei școli grecești după modelul celei pe care o urmase la rândul său în Padova.

În 1674 a murit fratele Barbu, pe când se afla la Constantinopol. A fost adus în țară și îngropat la Mănăstirea Brâncoveni, iar Constantin și mama sa au donat mănăstirii cu această ocazie satul Obârșia din județul Romanați (actualmente în județul Olt). Astfel Constantin Brâncoveanu a devenit unicul moștenitor al unei averi considerabile.

 

Dregător

Harta regiunii în ajunul asediului Vienei - foto - ro.wikipedia.org

Harta regiunii în ajunul asediului Vienei - foto – ro.wikipedia.org

Brâncoveanu a înaintat repede în ierarhia boierească. În deceniul al optulea, a deținut pe rând dregătoriile de paharnic, postelnic al doilea, logofăt al doilea și logofăt. În 1674, Brâncoveanu a fost trimis de domnul Gheorghe Duca la Brașov, ca să îi convingă pe boierii refugiați acolo să se întoarcă în țară.

Din delegație făceau parte și bunica sa maternă, Ilina (văduva postelnicului), și Pârvu Cantacuzino. După negocieri lungi, între timp alăturându-li-se și Stanca Brâncoveanu, misiunea încredințată a fost împlinită. În același an, s-a căsătorit cu Marica, fiica lui Neagoe din Popești, la rândul său fiul fostului domn Antonie din Popești.

Doi ani mai târziu, domnul a fost solicitat de turci să participe la asediul Cehrinului, iar tânărul Brâncoveanu, care menținuse relații bune cu Curtea domnească, a însoțit mica oaste. În septembrie, la întoarcere, a aflat că unchiul său Șerban Cantacuzino fugise de Gheorghe Duca din București. Ajuns la Adrianopol (în româna timpului Odriu) și apoi la Constantinopol, Șerban a obținut mazilirea domnului și propria numire pe tronul Țării Românești.

Urcarea pe tron a unchiului său Șerban Cantacuzino, pe care Brâncoveanu îl urmase în toamna lui 1678 la Rusciuc, a avut drept consecință numirea tânărului vlăstar în dregătoriile de agă (ianuarie-decembrie 1679), ispravnic al scaunului București și mare postelnic.

Anul 1681 îl găsea la Constantinopol, unde purta discuții în numele unchiului său cu Ladislau Csàki și Cristofor Pasko, dușmanii domnului transilvănean Mihai Apafi, cei doi asumându-și prin semnătură ca după răsturnarea lui Apafi să restabilească în Transilvania legea românească (adică religia ortodoxă) și să îl repună în funcție pe mitropolitul Sava Brancovici, persecutat și întemnițat de către calviniști pentru că nu voise să renunțe la ortodoxie.

După ce în 1683 ajunsese la porțile Vienei, Imperiul Otoman, sub suveranitatea căruia se găsea Țara Românească, a suferit un puternic recul: rând pe rând au fost pierdute de către turci în dauna imperialilor Ungaria și Transilvania, însă situația Țării Românești nu permitea înlăturarea vasalității turcești. Iorga descria situația țării astfel:

„Pe toată linia Dunăriĭ [...] eraŭ numaĭ cetățĭ de ale Turcilor. Dar nu numaĭ atîta [...] în Bugeac, în partea sudică a Basarabieĭ, din vremea luĭ Mihaĭ Viteazul încă se aduseseră Tatariĭ. [...] era de ajuns un semn, și Tatariĭ din Bugeac, de la Sudul Basarabieĭ, ca și ceĭ din Dobrogea, să invadeze Moldova și Țara-Romănească.”

Negocierile lui Șerban Cantacuzino cu împăratul Leopold au început după depresurizarea Vienei în 1683, dar nu au ajuns la o concluzie nici până în primăvara lui 1688; prevederile erau un tribut de 75.000 de taleri, plătibil împărăției, un ajutor de 6000 de soldați dați domnului în caz de nevoie (întrebarea rămânea cine îi urma să îi plătească).

O problemă persista totuși, întrucât Șerban Cantacuzino dorea să se alăture austriecilor doar după ce turcii și tătarii ar fi fost învinși, ca acești să nu poată pustii țara, pe când tabăra imperială dorea să îi atragă pe valahi mai devreme, tocmai pentru a înlesni atingerea acestui deziderat. În ciuda acestui fapt, la 9 martie 1688, domnul Șerban Cantacuzino și familia sa (stolnicul Constantin, Mihai Cantacuzino și ginerele Constantin Brâncoveanu) depuneau jurământul de credință față de austrieci, în fața solilor imperiali.

Nu s-a putut trece peste diferend, solii trimiși la 18 mai 1688 de Șerban la Viena întorcându-se fără rezultat. Austriecii au cerut trecerea imediată în tabăra lor, iar din cauză că domnul tot nu dorea să se lege, împăratul a hotărât să frângă voința domnului cu forța. În timp ce generalul Caraffa (comandantul armatelor imperiale din Ungaria superioară și Transilvania) urma să plece pentru a asedia Belgradul cu armata principală, în Transilvania avea să rămână generalul Veterani cu 4000 de oameni.

După cucerirea Lipovei (în germană Lippa), Veterani s-a despărțit de Caraffa și a pornit via Lugoj și Caransebeș spre Orșova, ajungând la data de 14/24 august la Cerneți. În cuvintele cronicarului Radu Popescu:

Atuncé Serbanŭ Vodă de aceasta înțelegândŭ de grabŭ trimise pre nepotu-seŭ Costandinŭ Brâncoveanulŭ vel-Logofetŭ, cu cârți la Viterani Generariulŭ, cu multă rugăciune si cu multe darurĭ scumpe, ca să se întórcă înapoĭ ear’, ca nu cumva simțindŭ Turciĭ vorŭ zice că este țéra haină, si vorŭ porunci Tătarilorŭ de vorŭ veni aicĭ în țéră să o robéscă. Atuncé Viterani Generariulŭ înțelegândŭ de aceasta, numai decâtŭ s’au redicatŭ de acolo cu tótă óstea luĭ de au venitŭ pre suptŭ munte pînă la Câmpulungŭ.

La negocierile de la Câmpulung, lui Brâncoveanu i s-au adăugat și fratele domnului, Mihai Cantacuzino și boierul Constantin Bălăceanu. Generalul Veterani a putut fi înduplecat să părăsească țara spre Brașov, în schimbul promisiunii că Șerban Cantacuzino va trimite o solie formată din rude apropiate care să declare fățiș aderența Țării Românești la partida creștină.

În 2/12 octombrie, solii Iordache Cantacuzino, Mihai Cantacuzino, Constantin Bălăceanu și Șerban Vlădescu au plecat spre Viena, însă au fost opriți după o săptămână de Veterani în Transilvania, întrucât împuternicirea nu era îndestulătoare. Șerban Vodă l-a trimis pe Brâncoveanu cu o împuternicire validă, după acordarea căreia solii au putut să-și continue drumul.

 

Începutul domniei

Între timp, la 29 octombrie/9 noiembrie 1688, domnul Șerban Cantacuzino a murit. Del Chiaro, Cantemir și Radu Popescu au înregistrat zvonul că Brâncoveanu ar fi fost implicat în asasinarea domnului, împreună cu frații acestuia Mihai și Constantin Cantacuzino, însă ipoteza a fost combătută de Iorga, care arăta că voievodul era de mult timp bolnav și că nu existau diferende politice între el și frații săi. Și Constantin C. Giurescu consideră puțin probabil ca Brâncoveanu să fi participat la o astfel de intrigă, precizând că e greu de stabilit temeiul învinuirii.

Într-o scrisoare către egumenul mânăstirii Brâncoveni, prin care cerea o contribuție la plătirea ploconului împărătesc, Constantin Brâncoveanu se pronunța asupra alegerii sale ca domn: „Ne-am ridicat domn iar domnia mea aceasta nu aș fi pohtit, că știe sfinția ta că de nici unele lipsă n-am fost ci ca un domn eram la casa mea … și pentru ca să vină nișcari străini domni asupra țării și a săracilor să-i necăjească fără milă și să pustiască țara, pentru aceia am luat domnia mea jugul acesta asupra domniei mele”.

După preluarea domniei, Brâncoveanu a reconfirmat mandatul solilor trimiși la Viena. Aceștia au ajuns acolo la 10 decembrie 1688, ajungând pe 30 ianuarie la următorul acord, înscris într-o diplomă: Țara Românească renunța la toate legăturile cu Poarta și reînnoda atârnarea față de Ungaria, moștenitor ai cărei regi era împăratul Austriei.

Cei doi Cantacuzini au rămas la Viena ca ostatici, garanție pentru ținerea angajamentului, însă în țară s-a întors numai Șerban Vlădescu, întrucât Constantin Bălăceanu a fost întâmpinat în Transilvania de văduva lui Șerban Cantacuzino, soacra sa, care i-a adus vestea că Brâncoveanu a dispus plătirea restului de haraciu datorat din averea rămasă de la domnul răposat.

Brâncoveanu l-a pedepsit pe boierul Șerban Vlădescu, fapt care l-a condus pe istoricul Constantin Giurescu să caute explicația în faptul că solii ar fi depășit mandatul verbal al lui Brâncoveanu, anume că înțelegerea avea să se aplice doar cu condiția lui Șerban.

Atitudinea lui Brâncoveanu i-a iritat pe imperiali, care aveau nevoie de resursele Țării Românești pentru a-și întreține trupele din regiune. În consecință, imperialii au decis să își ia cu forța lucrurile de care aveau nevoie: ducele de Baden a invadat Țara Românească dinspre Cerneți, la începutul lui noiembrie 1689, acțiune coordonată cu invazia generalului Donat Heissler dinspre nord, prin pasul Bran.

Pus în fața forței imperialilor, Brâncoveanu s-a conformat, plătind restul de tribut în acord cu diploma din ianuarie 1688, fiind nevoit să accepte iernarea în țară a 12 regimente și să predea armatei austriece 1500 de cai. Cum a găsit însă răgazul, domnul s-a adresat tătarilor și turcilor, chemându-i spre ajutor, întrucât o incursiune a tătarilor era preferabilă jafului neîntrerupt de săptămâni al cătanelor.

În ianuarie 1690 tătarii au intrat în țară, iar Heissler se retrăgea peste graniță, urmărit de tătari.

 

Bătălia de la Zărnești

Pentru a elimina însă pericolul pe care îl reprezenta oastea imperială situată la granițele sale, Brâncoveanu a pornit în vară o ofensivă cu ajutorul turcilor și al curuților comandanți de pretendentul la tronul Transilvaniei, Emeric Tököli. Luând-o pe poteci de munte, au ocolit Branul, putând astfel să-l ia prin surprindere oastea formată din austrieci și secui: bătălia de la Zărnești a fost catastrofală pentru imperiali, generalul Heissler fiind luat prizonier. Tot acolo a murit și Constantin Bălăceanu. Deși l-au încoronat pe Tököli principe al Transilvaniei, sosirea armatei ducelui de Baden i-a determinat pe învingători să se retragă la sudul Carpaților.

În conflictul dintre turci și austrieci, vara lui 1690 a dus mutarea frontului la nord de Dunăre și în vest, Țara Românească scăpând de greutățile pe care le aducea statutul de câmp de luptă. Astfel relațiile lui Brâncoveanu cu imperialii s-au îmbunătățit rapid. Era în interesul lui să mențină relații bune cu ei, întrucât exista perspectiva întoarcerii forțelor, cât și a căderii sub stăpânirea austriacă odată cu încheierea viitorului tratat de pace.

Imperialii aveau nevoie de el, întrucât pe timp de război domnul Țării Românești era cea mai bună sursă de informații despre ceea ce se petrecea în Imperiul Otoman, el fiind în legătură permanentă cu capuchehaialele sale de pe lângă Poartă, cu pașii din Silistra, Nicopole și Vidin și avea agenți pe lângă alți demnitari ai Imperiului Otoman.[46] Relațiile au fost intermediate de contele de Erbs, luat prizonier la Zărnești.

Restul domniei lui Brâncoveanu a însemnat o perioadă lungă de pace.

 

Până la Tratatul de la Karlowitz

Brâncoveanu era un dușman al Cantemireștilor din Moldova. Constantin Cantemir îi trimisese generalului Heissler fonduri bănești, când acesta din urmă ocupase Bucureștii. Când domnul Moldovei a murit în primăvara lui 1693, a fost succedat pe tron de fiul său Dimitrie, care ținea corespondență cu Maria Cantacuzino (văduva lui Șerban).

Brâncoveanu a acționat repede la Constantinopole întru schimbarea tânărului Dimitrie: a logodit-o pe fiica sa Maria cu boierul Constantin Duca (fiul fostului domn moldovean Gheorghe Duca) și a obținut numirea pe tron a acestuia. Constantin Duca s-a dovedit o dezamăgire, întrucât represiunile sale crunte împotriva partidei adverse au stârnit mânia marelui vizir, care a trebuit să fie stinsă cu pungile de bani ale domnului Țării Românești.

În iunie 1693 Țara Românească a fost zguduită de vestea că turcii și tătarii aveau să invadeze Ardealul prin Muntenia. Brâncoveanu a mers la Rusciuc, unde vizirul l-a primit cu multă căldură. Sfatul său în consiliul de război ca invazia să se facă pe la Teleajen a fost primit cu unanimitate, însă evoluțiile din apropierea Belgradului au salvat țara de la efectele trecerii acestor armate, trupele credincioase sultanului fiind nevoite să pornească spre Belgrad.

În 1695, sultanul Mustafa al II-lea a pornit într-o expediție în Ungaria. A cucerit Lipova și l-a omorât pe generalul Veterani lângă Lugoj. Lui Brâncoveanu i-a revenit sarcina de a apăra Dunărea la Cerneți, misiune de care s-a achitat întru totul. În plus, a fost nevoit să repare cetatea Cladova. La întoarcere, sultanul a intrat în țară, așa că domnul a fost obligat să îl întâmpine, însă acest lucru a suscitat frici, întrucât se credea că i-ar fi putut pica în mână scrisori compromițătoare. Brâncoveanu nota pe marginea calendarului:

„† Septemvrie 18 dni, Miercuri mĭ-au venit veaste de la Cornea vel ban, de la Cerneț, că pogoară Inpăratul Sultan Mustafa pe la Rușava, să treacă pen țară, să meargă la Necopoe.

† Septemvrie 20 dni, ne-au venit ferman să meargem înnaintea Inpăratului.”

 

După Tratatul de la Karlowitz

După încheierea tratativelor de pace de la Karlowitz, în Peninsula Balcanică s-a restabilit un echilibru între austrieci și otomani. În prima lună a anului 1700, Brâncoveanu a fost nevoit să părăsească scaunul, pentru a-i da ajutor hanului tătar împotriva nogailor răsculați. A tăbărât la Drăgănești, unde a primit ordin de la sultan să se întoarcă, întrucât problema se rezolvase între timp.

Pe plan intern, a fost urzită o intrigă împotriva domnului și a Cantacuzinilor, de către Dumitrașcu Corbeanu, Grigore Băleanu și Radu Hrizea Popescu. Complotiștii au înaintat plângerea unui dregător turc, care însă s-a adresat lui Brâncoveanu. Boierii au fost închiși, însă domnul a trebuit să răscumpere bunăvoința turcilor cu 300 de pungi, constând din 67.500 de taleri din vistierie și 82.500 din veniturile proprii.

Pe plan extern, intrigile lui Brâncoveanu au obținut în același an mazilirea lui Antioh Cantemir, care a fost depus la Constantinopol în temnița ordinară. În locul său a venit Constantin Duca, în care domnul Țării Românești își pierduse încrederea.

În scurt timp Duca s-a făcut nepopular, iar boierii moldoveni băjeniți au fost primiți de Brâncoveanu, care a intermediat discuțiile lor cu solul trimis de Duca pentru negocieri. O lovitură pentru mândria lui Brâncoveanu a fost firmanul Porții din care reieșea că Duca ceruse deasupra capului său predarea boierilor, lucru pe care domnul valah l-a evitat prin mijloace diplomatice.

În 1702, după ce l-a primit cu mare fast pe ambasadorul britanic la Constantinopol William Paget, aflându-se la Mânăstirea Brâncoveni, domnul Țării Românești a fost informat despre schimbarea marelui vizir cu Mustafa Pașa Taltaban, cunoscut pentru cruzimea și lăcomia sa. Pe lângă faptul că a primit un consistent plocon de numire în funcție, acesta a dispus ca țara să plătească întregul haraci odată, ceea ce a necesitat mari eforturi până la capătul anului; în scurt timp a fost omorât și înlocuit cu Rami Efendi.

 

Adrianopol

Anul 1703 a reprezentat un moment de răscruce pentru Constantin Brâncoveanu. A primit informații că o grupare adversă, din care făcea parte și Alexandru Mavrocordat, complota împotriva sa, iar refuzul domnului de a plăti unui muftiu 50 de pungi de bani a agravat situația. O solie condusă de Kuciuk Selin a ajuns la București în aprilie, unde i s-a prezentat domnului firmanul din partea vizirului, în care era invitat să meargă la Adrianopol (unde era stabilită la acel moment Poarta), pentru ca „să sărute poala împărătească”.

Curtea a fost cuprinsă de panică; în fapt, după cum au aflat trimișii domnului, intențiile vizirului erau rele. Plecarea lui Brâncoveanu a fost amânată cu patru săptămâni, întrucât s-a îmbolnăvit de erizipel; imbrohorul a cerut să-l vadă pe domn, însă s-a convins că boala nu era simulată, „văzându-l umflat la cap, obraz și gât, de abia recunoscându-l”.

Abia în mai a putut Brâncoveanu să părăsească Bucureștii, după ce a fost convins de Cantacuzini (conform lui Ion Neculce) să nu aleagă calea exilului. Din alaiul impresionant făceau parte stolnicul Cantacuzino, toți boierii mari, mitropolitul țării, medicul Iacob Pylarino, în total 1500 de persoane.

În spatele deplasării foarte lente nu era numai sănătatea convalescentă a domnului, ci și nevoia de a temporiza pentru a cumpăra bunăvoința dregătorilor Porții. În tabăra de la Arnăutchioi, domnul l-a întâlnit pe Alexandru Mavrocordat, căruia i-a fost făcută o primire impunătoare și numeroase cadouri.

Ajuns în Adrianopol, a fost primit după o săptămână de vizir, care l-a anunțat că Imperiul Otoman crește haraciul de la 280 de pungi la 520, o veste primită de voievod și boieri cu multă supărare. Totuși, decizia trebuia acceptată, iar Brâncoveanu a fost reînvestit în domnie, printr-o ceremonie în care vizirul i-a îmbrăcat pe domn și pe boieri în caftane valoroase.

Sumele luate la plecare se dovediseră neîndestulătoare, astfel că boierul Toma Buculbașa a sosit din țară cu pungi de bani, fiindu-le făcute cadouri mamei sultanului și sultanului însuși. Audiența la sultan a fost scurtă, padișahul limitându-se la a-i da sfaturi banale lui Brâncoveanu, care era confirmat în domnie pe viață.

În restul timpului petrecut la Adrianopol, domnul a lucrat ca să fie schimbat Constantin Duca de pe tronul Moldovei. Marele vizir i-a propus lui Brâncoveanu scaunul, însă la sfatul stolnicului Cantacuzino, acesta a refuzat, întrucât era vorba de o încercare de a-i stoarce mai mulți bani. A fost impus protejatul său, Mihail Racoviță. Drumul la Adrianopol, audiența la sultan și întoarcerea victorioasă la București au fost imortalizate într-o frescă la Palatul de la Mogoșoaia, distrusă între timp.

Toma Cantacuzino rămăsese după episodul Adrianopol pe lângă Poartă, însă a fost schimbat pentru că începuse să ducă o politică independentă, încercând chiar o apropiere de Dimitrie Cantemir. În locul său, Brâncoveanu l-a trimis pe Ștefan Cantacuzino.

Conform istoricilor Ștefan Ionescu și Panait I. Panait, este posibil ca în această perioadă să fi început răcirea relației lui Brâncoveanu cu Toma și Mihai Cantacuzino. Situația țării era agravată de schimbările frecvente din ierarhia Imperiului Otoman, ultimele luni ale anului 1704 văzând numirea în funcția de vizir a doi dușmani ai lui Brâncoveanu (Ahmed Calaili și Tebendar Mehmed).

La începutul anului 1705, prin intermedierea lui Alexandru Mavrocordat și a patriarhului Dosithei, Brâncoveanu a ajuns la o înțelegere cu Antioh Cantemir, cele două părți angajându-se să nu se pârască între ele la Poartă. În consecință, Mihail Racoviță a fost mazilit, iar pe la mijlocul anului Antioh Cantemir și-a început a doua domnie.

Anul 1706 a adus mai multe cereri de bani din partea turcilor, iar tentativele de negociere nu au dat roade; în consecință, Brâncoveanu a contribuit din propria vistierie pentru a acoperi sumele cerute, la care se adăugau cheltuielile prilejuite de numirea unui nou mare vizir, Gin Ali Pașa.

 

Conflictul cu familia Cantacuzino

În iunie 1707, Mihai Cantacuzino a fost schimbat din funcția de mare spătar, iar stolnicul Constantin Cantacuzino a fost rechemat de la Constantinopol. Rușii au făcut demersuri ca Mihai Cantacuzino să fie reinstituit în funcția lui, la care Brâncoveanu a răspuns că unchiul său fusese păstrat în dregătorie

„nu din cauză că ar fi slujit cu folos în treburile voastre și ale noastre, ci din cauza înrudirii pe care am avut-o cu el [...] Mihai deși deștept și ager, muncește numai pentru sine și pentru casa sa, iar nu pentru treburile obștești”.

Conflictul cu protectorii săi s-a manifestat într-o controversă asupra numirii boierului David Corbea ca rezident pe lângă curtea lui Petru cel Mare. Acesta, un om al Cantacuzinilor, fusese trimis în Rusia la începutul anului, pentru ca în aprilie să fie încredințat de țar cu o misiune pe lângă Francisc Rakoczy. Brâncoveanu se aștepta să fie ținut la curent cu detaliile, însă a fost ocolit dinadins, Corbea scriindu-le doar Cantacuzinilor.

În orice caz, însuși țarul Petru s-a adresat în iulie 1707 lui Brâncoveanu pentru repunerea lui Mihai Cantacuzino în funcție, însă a fost refuzat politicos, ceea ce nu a afectat însă relațiile dintre celedouă state. În următorii ani, relațiile dintre Brâncoveanu și unchii săi au rămas foarte proaste: în timp ce Mihai cerea țarului asigurări pentru azil, stolnicul Constantin era retras de la curte la moșiile sale.

În primăvara lui 1707, atât Brâncoveanu cât și Antioh Cantemir au primit firmat de la sultan, prin care li se cerea să participe în foarte scurt timp în persoană la repararea și fortificarea cetății Bender. Voievodului valah i se cerea să pună la dispoziție 200 de lemnari, 100 de zidari, 2.000 de salahori și 350 de care. Deși a trimis toți meșterii, a făcut tot posibilul să fie scutit de a se prezenta în persoană, ceea ce l-a costat 30 de pungi.

În primăvara anului următor, cererea s-a repetat, țara fiind nevoită să trimită 1500 de salahori, 220 de care și 60 de toporași la Bender, efort care nu se scădea din haraci (tributul oficial).

 

Mazilirea și supliciile

Capugiul Mustafa-aga, unul dintre cei mai vechi prieteni ai lui Brâncoveanu, a ajuns la București în ziua de marți, 23 martie/4 aprilie 1714. Ales ca să nu-l înspăimânte pe Brâncoveanu, a călătorit cu pretextul că ar avea treburi la Hotin. Întâmpinat de ofițeri ai lui Brâncoveanu, a spus că este obosit și că ar dori să fie primit a doua zi în audiență. Del Chiaro descrie ce s-a întâmplat apoi după cum urmează:

„A doua zi, Mercuri, obicinuitul alai conduse pe capugiu la Curte, așteptat de Brâncoveanu în marea sală de audiență unde, sosind Turcul, Domnitorul se ridică de pe tron, îl întâmpină până la jumătatea odăiei și urându-i bun venit îl poftește să șadă.

Turcul răspunse că nu este timp de șezut, și fiindu-i vechi prieten regretă a-i fi adus o știre rea, dar să aibă răbdare și să se supuie voinții divine și să asculte de ordinele Sultanului, și scoțând o năframă de mătasă neagră o puse pe un umăr al Principelui, spunându-i mazil, ceea ce înseamnă detronat.

Bietul Principe, surprins, începu să deteste nerecunoștința sălbatică a turcilor, cari răsplătesc în așa fel serviciile aduse împărăției în 25 și mai bine de ani, și voind a se așeza pe tron, fu împins la o parte de turc, care-i spuse că locul său nu mai este pe tron.”

În continuare, Brâncoveanu a fost închis sub pază în sala de audiență, în timp ce Mustafa-aga a citit boierilor adunați în grabă firmanul prin care fostul domn și întreaga sa familie erau declarați haini. Apoi a fost dat în paza boierilor, care răspundeau cu viața și averea prin ordinul sultanului de prizonier, în timp ce turcii au pornit să sigileze vistieria și cămara (tezaurul public și tezaurul privat). Negustorii au fost la rândul lor făcuți responsabili ca boierii să nu-l facă pe mazil scăpat.

A doua zi, în ziua de Buna Vestire (25 martie/6 aprilie) a ajuns în București imbrohorul, care l-a impus boierilor pe Ștefan Cantacuzino. Tot de la Del Chiaro citire:

„Ce priveliște rară! ce schimbare unică! în același timp, doi Voevozi în aceiași Curte: unul depus, iar altul, cum susține toată lumea, impus. […]

Principele Ștefan, după primirea omagiilor, trecu în apartamentul lui Brâncoveanu pe care-l asigură de surprinderea întronării sale fără voe, precum și de calitățile ce recunoaște fostului Voevod. În timpul acestei întrevederi am remarcat că Cantacuzino sta în picioare, îar Brâncoveanu care ședea, având cuca pe cap, îi răspunse cu politeța sa cunoscută că: e mai bine că domnia a fost încredințată lui decât unui străin.”

Mazilul și familia sa au fost trimiși a doua zi la Constantinopol, Brâncoveanu fiind condus de noul domn al țării. Conform lui Del Chiaro, i-ar fi spus: „dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia lui. Dacă însă sunt fructul răutății omenești, pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe dușmanii mei, dar păzească-se de mâna teribilă și răsbunătoare a judecății divine.”

Până la graniță l-au condus o mână de boieri. Concomitent, la Constantinopol a fost arestată Bălașa, fiica lui Brâncoveanu, care se pregătea s-o aducă în țară pe logodnica lui Radu Brâncoveanu (Maria, fiica lui Antioh Cantemir).

Călătoria a durat circa trei săptămâni, dar în pofida speranței sale, fostul domn nu a fost închis într-unul din palatele sale, ci în închisoarea Edicule (Cele șapte turnuri), „într-un loc întunecos”. A fost dezbrăcat de hainele domnești cu care plecase din București. Doamna Marica, o noră și doi nepoți au fost închiși într-un loc mai înalt și mai luminos.

 

Execuția

Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morții: „Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele… Stați tare și bărbătește, dragii mei! să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta…”.

Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, și aruncară trupurile în mare. Și creștinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie.
Martiriul în cuvintele lui Gheorghe Șincai

După cum remarca N. Iorga în 1899, „[c]ea maĭ mare parte din ceĭ ce cunosc catastrofa tragică a familieĭ fericite a luĭ Brâncovénu nu bănuesc că ceea ce ni se dă ca istoria acesteĭ drame nu e alta decât un mosaic de scirĭ [știri, n.m.] pestrițe, luate de la fel de fel de isvóre de a doua mână: scurte mărturiĭ de călĕtorĭ, povestirĭ tărḑiĭ [târzii, n.m.]”. Cert este că execuția a avut loc pe data de 15/26 august 1714, când creștinii sărbătoreau Adormirea Maicii Domnului.

Capetele de acuzare împotriva lui Brâncoveanu, în număr de nouă, au fost consemnate de Del Chiaro. În primul rând, era acuzat de corespondența secretă cu Austria, Moscova, Polonia și Veneția și de faptul că transmitea acestora știri despre turci. Era de asemenea învinuit pentru diploma austriacă prin care era declarat principe al Sf. Imperiu Roman (2), pentru sărăcirea țării în dauna îmbogățirii sale (3), pentru că locuia la Târgoviște 6 până la 7 luni pe an, aducând astfel pagube Bucureștilor (4) și pentru că cumpărase multe moșii, pregătind pe una construirea unui mare palat (5). Era de asemenea acuzat pentru sumele depuse la Viena și Veneția (6), că fuga lui Toma Cantacuzino din 1711 ar fi fost cu acordul său (7), că își cumpărase din Viena instrumente muzicale pe care nici sultanul nu le poseda (8) și că a bătut în Transilvania monede de aur (9).

După execuție, capetele au fost purtate în vârf de suliță prin oraș, în timp ce corpurile au rămas la locul execuției, de unde au fost aruncate spre seară în mare.

Martiriul brâncovenilor - de Constantin Lecca - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Martiriul brâncovenilor – de Constantin Lecca – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Posteritate

După martiriu, trupul lui Brâncoveanu fusese aruncat în marea Marmara, fiind pescuit de niște greci care l-au îngropat pe o insulă din largul mării. În 1720, văduva Marica l-a adus în țară și l-a înmormântat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitorie a domnului. Lespedea nu a fost inscripționată, pentru a nu a afla turcii că trupul a fost adus în țară, însă văduva domnului a inscripționat numele Constantin Brâncoveanu în caractere chirilice pe candela de argint, inscripție redescoperită în 1914.

Osemintele lui Brâncoveanu au fost dezgropate în secolul al XX-lea în două rânduri, în 1932 și în 1985. În 1932, osemintele domnului au fost identificate cu prilejul unei cercetări arheologice desfășurate la biserică, în coordonarea lui Virgil Drăghiceanu, secretar al Comisiunii Monumentelor Istorice. În 1985 au avut loc lucrări de consolidare ale mormântului, conduse de arheologul Panait I. Panait.

În 12-15 mai 2014, cripta de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou a fost deschisă din nou, fiind identificate trei sicrie; într-unul din ele erau rămășițele lui Constantin Brâncoveanu, un craniu cu urme corespunzând descrierii morții și celelalte oase dispuse sub formă de cruce (în alt sicriu erau oasele soției și ale unora dintre urmașii săi). Patriarhia Română a însărcinat cu această cercetare arheologică o echipă de la Muzeul Municipiului București, completată de două persoane de la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române.

Cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la martiriul din Constantinopole, Biserica Ortodoxă Română a plasat rămășițele domnului într-o raclă, ritual descris de vicarul administrativ patriarhal Ionuț Corduneanu astfel: „Pregătirea pentru așezarea în raclă este una specifică sfintelor moaște și a fost făcută de preasfințitul părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al arhiepicopiei Bucureștilor.

Astfel, osemintele domnitorului au fost spălate cu agheasmă mare, cu vin curat, ulei și unse cu sfântul și marele mir, pregătit odată în an în Joia Mare. Este o pregătire demnă de toată cinstea. Apoi osemintele se pun într-o pânză de in, fiind un acoperământ rezistent, așezate după structura anatomică.

Capul se pune distinct într-o pânză specială. După ce au fost așezate în racla de argint, o porțiune mică rămâne acoperită cu geam, în dreptul mâinii. De acum, nu mai vorbim de oseminte, ci de sfinte moaște și vor rămâne în biserică.”

La 21 mai 2014, în ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, a avut loc o procesiune cu moaștele de la Catedrala Patriarhală din București până la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, la eveniment participând patriarhul Daniel, membri ai Sfântului Sinod, sute de preoți și diaconi, monahi și monahii și mii de persoane. Drumul urmat a fost cel din 1934, când rămășițele voievodului fuseseră reînhumate după deshumarea din 1932. Racla va rămâne expusă în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, cu excepția unor viitoare evenimente religioase.

 

Domnia

Aspecte generale

Contextul extern al domniei lui Brâncoveanu era definit de adversitatea a patru mari puteri, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Polonia lui Ioan Sobieski și Rusia lui Petru cel Mare, care aveau toate interese la Dunăre. În această situație, micile popoare din răsăritul Europei puteau să se mențină doar adoptând o politică „suplă și abilă”.

Țara Românească era vasală a Imperiului Otoman, nu dispunea de armată sau de un tezaur pentru război și era prin situarea geografică foarte vulnerabilă la invazii străine. În acest context, Constantin Brâncoveanu a adoptat o politică a „neutralității veghetoare”.

Pe plan intern, anii domniei lui Brâncoveanu au fost marcați de un progres economic și cultural-artistic; au fost luate măsuri de modernizare a aparatului statal și de reformare a sistemului fiscal. Cancelaria statului a fost reorganizată pentru a putea menține raporturi cu străinătatea. Din punct de vedere cultural, epoca brâncovenească s-a deschis influențelor occidentale, care au început să prevaleze asupra celor orientale: astfel s-a creat o sinteză originală națională, care îmbina ambele tradiții.

 

Politica internă

Pe plan intern, Țara Românească sub Constantin Brâncoveanu a cunoscut mai ales după încheierea Păcii de la Karlowitz o perioadă marcată de avânt economic. Din punct de vedere fiscal, a avut de suferit în special populația rurală, ca urmare a cererilor Imperiului Otoman și mai târziu ale Imperiului Habsburgic. O mare parte a locuitorilor din satele aservite și-au pierdut pământul, reușind însă să-și păstreze libertatea.

 

Politica externă

Context

Situația internațională a Țării Românești s-a schimbat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, mai ales în ultimele două decenii, datorită ambițiilor habsburge, care au angrenat reacția celorlate puteri: Imperiul Otoman, care arătase tot mai multe semne de slăbiciune trebuia să reacționeze, în timp ce Franța și Anglia doreau păstrarea statu quo-ului; Rusia manifesta prime ambiții, iar Polonia făcea revendicări asupra țărilor române.

Conform lui Ionescu și Panait, țările române, semiautonome, trebuiau să devină din obiecte ale istoriei subiecte al acesteia. Din diferite considerente, actorii mari (otomanii, habsburgii și rușii) au preferat să atragă țările române prin diplomație, decât prin forță armată. Imperialii au încheiat în 1687 un tratat cu Mihail Apafi, privind încartiruirea de trupe și contribuția financiară la vistieria imperiului, ceea ce i-a făcut repede foarte antipatici transilvănenilor.

 

Direcții

După cum scria Iorga în 1914, „osândit să nu facă politica armelor, el [Brâncoveanu, n.m.] a făcut marea politică a culturii, cea mai mare”.
Chiar și după despărțirea de Cantacuzini, liniile politicii externe a lui Brâncoveanu au rămas aceleași.

 

Dezvoltarea culturală

În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, cultura românească a cunoscut o perioadă de înflorire, voievodul fiind un fervent sprijinitor al culturii. În cei 26 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârșit și bun administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și de pace.

Domnul a inițiat o amplă activitate de construcții religioase și laice, îmbinând armonios în arhitectură, pictură murală și sculptură tradiția autohtonă, stilul neo-bizantin și ideile novatoare ale renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit stilul brâncovenesc. Denumirea de stil brâncovenesc, sau de artă brâncovenească, este folosită în istoriografia română de artă pentru arhitectura și artele plastice din Țara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu.

Deoarece această epocă a influențat în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea primilor Mavrocordați, până către 1730. Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, dar exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de baroc brâncovenesc.

Constantin Brâncoveanu și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Țara Românească, dar și din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de la școala românească din Șcheii Brașovului. S-a înconjurat de personalități de cultură din țară și străinătate, susținând financiar și diplomatic pregătirea tinerei generații de cadre în școlile europene.

Constantin Brâncoveanu a înființat în 1694 Academia domnească din București, o școală superioară („colegiu public pentru pământeni și străini”) având ca limbă de predare greaca veche, în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. În 1707 el a reorganizat-o, numind în fruntea ei pe învățatul grec Sevastos Kyminitis, urmat de Marcu Porfiropol.

În paralel cu „Academia de la Sfântul Sava”, funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonește și în românește. Așa au fost școlile de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi și Colțea, amândouă în București, care pregăteau dieci pentru cancelariile domnești, preoți și dascăli.

O serie de școli românești existau în orașele țării, în mănăstiri și chiar în mediul rural. În câteva mănăstiri au luat ființă biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din apusul Europei; printre acestea se remarcau biblioteca de la mănăstirea Mărgineni (ctitoria lui Constantin Cantacuzino, postelnicul) și biblioteca mănăstirii Horezu, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu.

Constantin Brâncoveanu a rămas în istorie și în conștiința națională și ca un mare ocrotitor al tiparului. Domnia lui debutează printr-un act de cultură și anume prin apariția Bibliei de la București, prima ediție integrală a Sfintei Scripturi în limba română, operă de mari proporții pentru acel timp (944 pagini format mare, pe două coloane, cu literă măruntă).

Tipărirea începuse încă din timpul lui Șerban Cantacuzino, la 5 noiembrie 1687; un prim tiraj era terminat în septembrie 1688, deci în timpul vieții acestuia. Al doilea tiraj s-a terminat abia în noiembrie 1688, sub noul domn. Potrivit unei note dintr-o altă tipăritură, Brâncoveanu, ca mare logofăt al Țării Românești, fusese „ispravnicul” lucrării de tipărire a acestei prime Biblii românești.

Pe lângă tipografia mai veche înființată în 1678 la București de către mitropolitul Varlaam, s-au înființat acum câteva tipografii noi: la Buzău în 1691, prin strădaniile episcopului Mitrofan (un moldovean, fost episcop de Huși), la Snagov în 1694, la Râmnicu Vâlcea în 1705, la Târgoviște în 1708, toate prin osteneala lui Antim Ivireanul (adus de Brâncoveanu în 1689 de la Constantinopol) care, dintr-un smerit ieromonah, a ajuns să fie ales în 1705 episcop la Râmnic, iar în 1708 mitropolit. S-au tipărit felurite cărți: de slujbă, de teologie, de învățătură, de combatere a catolicismului și calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă și chiar arabă, turcă și georgiană.

 

Familie și urmași

Căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și șapte fiice, Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălașa și Smaranda.

Dintre cei patru fii, care au fost toți uciși împreună cu domnul la Constantinopol, doar Constantin avea la rândul său un fiu (Constantin III), iar Ștefan avea o fată, Maria (diminutive Măriuța, Marica). Maria a murit fără copii.

 

Fiii

Dintre fiii lui Constantin Brâncoveanu, cei doi mai mici nu au fost căsătoriți. Ceilalți doi au avât câte un copil, beizadeaua Constantin un băiat numit tot Constantin (viitor ban), iar Ștefan o fată căsătorită Alexeanu, care nu a avut urmași.

Nume
Portret
Date biografice
Soție
(data căsătoriei)
Urmași
Observații
Constantin II Brâncoveanu Beizadeaua Constantin II Brâncoveanu.jpg 1683-1714 Anița, fiica marelui boier moldovean Ion Balș.
(20/31 ianuarie 1706)
Constantin III
(mare ban)
A fost primul fiu al lui Constantin Brâncoveanu. Fiul său Constantin III a fost cruțat de turci, iar astfel a fost asigurată descendența Brâncovenilor din bărbat în bărbat până la 1832.
Ștefan Brâncoveanu Ștefan Brâncoveanu.jpg 1685-1714 Bălașa, fiica boierului moldovean Ilie Cantacuzino.
(27 februarie 1709)
Maria Notat pentru educația sa temeinică, scria în greaca veche.Fiica lui s-a căsătorit cu Constantin Alexeanu, dar nu a avut urmași, murind cca. 1733.[112]
Radu Brâncoveanu Radu Brâncoveanu.jpg nec.-1714 Logodit cu Maria, fiica lui Antioh Cantemir, dar căsătoria nu a mai avut loc. În momentul mazilirii tatălui său, sora lui Bălașa era cu soțul la Constantinopol pentru a o aduce pe mireasă în țară.
Matei Brâncoveanu Matei Brâncoveanu.jpg 1702-1714 Necăsătorit. S-au păstrat o sumă de mărturii privitoare la moartea sa. Ar fi voit să se turcească pentru a scăpa cu viața, însă tatăl lui l-ar fi convins să înfrunte moartea sau a refuzat să-și dea acordul, după cum cerea obiceiul.

Sursa: Unde nu este specificat altfel, Chiriță 1932.

 

Fiicele

Dintre cele șapte fiice ale sale, Brâncoveanu a trăit moartea a două. Nepoții care s-au născut din căsniciile celorlalte fiice nu au purtat numele Brâncoveanu.

Nume
Portret
Date biografice
Soț
(data căsătoriei)
Urmași
Observații
Stanca
Brâncoveanu
Stanca Brâncoveanu.jpg 1676-1714 Radu, fiul lui Iliaș Vodă.
(1 noiembrie 1692)
Fără urmași. Soțul ei a murit în 1705. Stanca a murit în martie 1714. Fiind pe patul de moarte, l-a văzut pe tatăl ei luat în lanțuri, ceea ce a fost luat ulterior de familie drept o premoniție.
Maria
Brâncoveanu
Maria Brâncoveanu.jpg 1678-1697 Constantin Duca
(noiembrie 1693)
  • O fată moartă în copilărie
  • Șerban Duca
Prin influența lui Constantin Brâncoveanu, soțul ei a devenit domn în Moldova, schimbat după doi ani. Duca a supraviețuit soției, care a murit de ciumă la Constantinopole, și a ajuns adversar socrului său. Șerban Duca a fost adus de bunic în Țara Românească; a murit după 1742, fără urmași.
Ilinca
Brâncoveanu
Ilinca Brâncoveanu.jpg 1681-nec.
  • Scarlatache, fiul lui Alexandru Mavrocordat.
    (1698)
  • Șerban, fiul lui Șerban Greceanu
  • Șerban Greceanu
  • Drăghicean Greceanu
  • Măricuța
  • Smaranda
  • Săftica, copilă moartă
Cf. Berindei 1989, născută cca. 1682. Data morții și locul înmormântării necunoscute. A avut cinci copii, șase nepoți și nepoate (Greceanu și Asan-Micșunești), zece strănepoți și strănepoate, din care opt au avut la rândul lor urmași.
Safta
Brâncoveanu
Safta Brâncoveanu.jpg 1687-1747 Iordache Crețulescu.
(mai 1700)
  • Radu Crețulescu
  • Constantin Crețulescu
  • Toma Crețulescu
  • Nicolae Crețulescu
  • Maria
Împreună cu soțul ei, a zidit în 1722 Biserica Crețulescu. În 1746 rămâne văduvă, ca în aprilie anul următoar să se stingă și ea. Din copiii lor se trage familia Crețulescu. A avut 17 nepoți și nepoate și 25 de strănepoți și strănepoate (plus un strănepot adoptat).
Ancuța
Brâncoveanu
Ancuța Brâncoveanu.jpg cca. 1691-1730 Nicolae Ruset.
(fiul lui Iordache Ruset)
(1705)
  • Stanca, moartă tânără
  • Maria
  • Safta
A murit la Brașov și a fost înmormântată la Mânăstirea Hurezi. Prin fiica Maria, căsătorită cu Ioniță Albescu și Constantin Argetoianu, a avut zeci de urmași. Fiica Safta a avut din a doua căsătorie cu Perill Janson un băiat mort în copilărie.
Bălașa
Brâncoveanu
Bălașa Brâncoveanu.jpg 1693-1752 Manolache Lambrino
(1708)
  • O fată moartă în copilărie.[113]
Împreună cu soțul ei a ctitorit Biserica Domnița Bălașa din București, unde este îngropată.
Smaragda
Brâncoveanu (alt. Smaranda)
Smaragda Brâncoveanu.jpg 1696-nec. Constantin Băleanu, fiul lui Grigorie.
(Rusalii 1712)
Fără urmași. Smaragda a murit înainte de 10 octombrie 1735.

Sursa: Unde nu este specificat altfel, Chiriță 1932.

 

Ctitorii brâncovenești

Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai importanți ctitori de biserici și mănăstiri din țările române.

Încă înainte de a ajunge domn, el a ridicat două biserici, una la Potlogi, Dâmbovița și alta la Mogoșoaia, lângă București.

După ce s-a urcat pe tronul Țării Românești, Brâncoveanu a mai ctitorit tot în București încă trei biserici, pe locul unora mai vechi: biserica Sfântul Ioan cel Mare sau „Grecesc”, demolată în secolul trecut, biserica mănăstirii Sfântul Sava, demolată în secolul trecut și Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, existentă și azi în centrul capitalei, recent restaurată. În această din urmă biserică au fost depuse și osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în ascuns de la Constantinopol, de către soția sa, doamna Marica.

A mai zidit o biserică în satul Doicești, Dâmbovița, în 1706.

Împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinată mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.

În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale, Mănăstirea Horezu (sau „Hurezi”), cu hramul Sfinții împărați Constantin și Elena.

Printre alte biserici și mănăstiri ctitorite sau refăcute de Brâncoveanu sunt Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi și Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi.

 

Averea

Anvergura averii lui Constantin Brâncoveanu a făcut impresie încă din timpul vieții sale. Este un fapt bine încetățenit că în capitala Imperiului Otoman era concurență între funcționari pentru a fi trimiși cu treburi în Țara Românească, întrucât bacșișurile plătite de domn erau foarte generoase. Brâncoveanu nu a pregetat să folosească fondurile sale personale în multe situații când vistieria statului nu putea suporta cheltuielile formale și informale pe care le presupunea vasalitatea față de otomani. Averea a fost de altfel și cauza principală a mazilirii sale, sultanul și marele vizir promițându-și mari beneficii (mai ales) de pe urma confiscării averilor mobile.

În 1708, Brâncoveanu avea în stăpânire 111 sate și moșii. El avea pe întreaga întindere a țării terenuri agricole fertile, vii, heleșteie și bălți cu pește, pe lângă sume de bani, parte din ei depusă în străinătate, obiecte prețioase („scule”, în jargonul timpului) și bijuterii. Ionescu și Panait observă că Brâncoveanu a profitat de procesul socio-economic de dezagregare a proprietății de obște, materializat în neputința țăranilor de a-și menține micile ocini. În consecință, Brâncoveanu cumpăra astfel de suprafețe de pământ, deseori aflate în vecinătatea proprietăților sale proprii.

 

Istoriografie

Surse

Față de marea majoritate a domniilor din spațiul românesc, privitor la cea a lui Constantin Brâncoveanu s-au păstrat o multitudine de izvoare. Printre sursele primare sunt două cronici dedicate exclusiv anilor săi de domnie (cronica lui Radu Greceanu și cronica Anonimului brâncovenesc), două cronici ale Țării Românești (a lui Radu Popescu, care acoperă perioada în care a domnit integral și Letopisețul Cantacuzinesc – parțial), scrierile lui Dimitrie Cantemir (Istoria ieroglifică și Întâmplările Cantacuzinilor și Brâncovenilor în Valahia) și cronica secretarului venețian al voievodului, Anton-Maria Del Chiaro (Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia).

De asemenea se adaugă documente interne, precum însemnările personale ale lui Constantin Brâncoveanu (pe un calendar, editate de istoricul Emil Vîrtosu), corespondența, condica marii logofeții, condica vistieriei, anatefterul și catastiful, și documente externe, de o „impresionantă diversitate”, după cum observa istoricul Andrei Busuioceanu.

 

Istoriografia modernă

În perioada fanariotă – o perioadă de declin pentru scrierea istoriei – domnia lui Constantin Brâncoveanu nu a fost tratată; nici în perioada pașoptistă, care a utilizat trecutul istoric pentru a avansa emanciparea națională, nu s-a tematizat decât episodul morții, conceput ca prag al trecerii într-o nouă epocă nefastă.

Mihail Kogălniceanu, preopinentul ideii că neînțelegerile dintre Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir ar fi fost cauza eșecului înlăturării dominației otomane, a contribuit editând o culegere de fragmente din cronici (Fragments tirés des chroniques […]), însă cercetarea riguroasă a demarat doar cu sinteza de istorie a lui Alexandru D. Xenopol, din a doua jumătate a veacului.

Opul lui Xenopol (mai precis, volumul al VIII-lea al Istoriei românilor din Dacia traiană) poartă pecetea preponderenței surselor de politică externă, domeniu tratat în principal din această cauză; Andrei Busuioceanu consideră că istoricul a exagerat în ce privește iscusința diplomatică a lui Brâncoveanu, inferând asupra ei de la neobișnuit de lunga domnie, totuși a reușit să impună această idee și imaginea de diplomat în istoriografie.

Un pas important l-a constituit editarea de către Constantin Giurescu și Nicolae Dobrescu a cărții Documente și regeste privitoare la Constantin Brâncoveanu, cuprinzând preponderent documente din arhivele de la Viena, precedate de un studiu amplu scris de Giurescu.

N. Iorga i-a consacrat domnului mai multe analize și studii de-a lungul carierei sale, printre ele o serie de publicații cu ocazia împlinirii a două secole de la martiriul Brâncovenilor; de-a lungul timpului și-a modificat vederile, renunțând de exemplu după Marea Unire din 1918 să-l mai prezinte pe domn drept personalitate a întregului neam românesc.

 

Perioada comunistă

Conform istoricului Lucian Boia, după ce în primă fază sub regimul comunist a fost supus paradigmei luptei de clasă și criticat pentru măsurile fiscale aspre și opresiunea țăranilor, Constantin Brâncoveanu a fost pe deplin reabilitat în perioada ceaușistă a epocii comuniste. Istoricul nota că tot în epoca stalinistă, în manualul lui Mihai Roller – un reper pentru istoriografia comunistă – în cazurile lui Brâncoveanu și Ștefan cel Mare erau subliniate mai puternic relațiile țărilor române cu Rusia decât relațiile dintre țările române. Deși au apărut mai multe cărți în întreaga epocă comunistă, la capătul ei încă nu fusese scrisă o monografie care să prelucreze critic tot materialul disponibil.

 

Aspecte mitografice

Privitor la crearea panteonului național român de-a lungul timpului, Boia observa că domni pașnici precum Brâncoveanu, Alexandru cel Bun și Neagoe Basarab și-au găsit locul, deși pare de nedisputat poziția privilegiată a eroilor războinici. În ultima fază a regimului comunist, oficialii ideologici Mircea Mușat și Ioan Pătroiu au produs o listă a marilor epoci ale istoriei române, epoca lui Brâncoveanu avându-și locul în rândul celor determinate de domniile unor Burebista, Decebal, Mircea, Ștefan, Mihai Viteazul și Cuza, șir încoronat de dictatorul Nicolae Ceaușescu.

Figura domnului fusese utilizată însă și sub regimul monarhic (1881-1947): în timp ce la Alba Iulia, loc cu rezonanța faptelor lui Mihai Viteazul, avea loc încoronarea regelui Ferdinand, în București, alături de o pleiadă de personaje istorice, Constantin Brâncoveanu era folosit într-o procesiune de proporții imense pentru a marca simbolic continuitatea dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen cu destinul națiunii române.

 

Beletristică

Figura lui Constantin Brâncoveanu a penetrat și literatura. Chiar după martiriul constantinopolitan, în folclorul românesc au început să circule balade. Cea culeasă de Vasile Alecsandri în secolul al XIX-lea începe cu versurile binecunoscute:

Brâncovanul Constantin
Boier vechi și domn creștin,
De averi ce tot strângea
Sultanul se îngrijea
[...]
„Brâncovene Constantin,
Ghiaur vechi, ghiaur hain!
Cască ochi-a te uita
De-ti cunoști tu pielea ta?”
„Câini turbați, turci, liftă rea!
De-ți mânca și carnea mea,
Să știți c-a murit creștin
Brâncovanul Constantin!”

Pe lângă monografia din 1914 și conferințele tipărite, N. Iorga i-a dedicat domnului în anul împlinirii a două secole de la moarte o dramă în cinci acte, intitulată Constantin Brâncoveanu.

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

cititi despre Constantin Brâncoveanu si pe: ro.orthodoxwiki.org; www.historia.ro; en.wikipedia.org

 

Evenimentele Zilei de 15 august în Istorie

Trupe române trecând Carpații (august 1916) 

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

15 august este a 227-a zi a calendarului gregorian și a 228-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 15 august

(BOR) (✝) Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită pe 15 august. Această sărbătoare comemorează moartea, învierea și slăvirea Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești - foto: doxologia.ro

Adormirea Maicii Domnului - foto: doxologia.ro

Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită pe 15 august. Această sărbătoare comemorează moartea, învierea și slăvirea Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) (†) Adormirea Maicii Domnului

(BRC) (†) Adormirea Maicii Domnului; Sf. Tarciziu, martir

calendarul anglican: Sfânta Maria. Adormirea Maicii Domnului

 

România – Ziua Marinei Române și a Forțelor Navale – la sărbătoarea ortodoxă a Sfantei Marii

Ziua Marinei Române este sărbătorită în fiecare an, la 15 august, odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Tradiţia sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Române a fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare naţională.

Potrivit site-ului www.navy.ro, Ziua Marinei Române a fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanţa, la bordul Crucişătorului ”Elisabeta”, printr-un Te-Deum oficiat în prezenţa ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă.

Crucişătorul Elisabeta a fost nava amiral a Flotei Militare Române între anii 1888 - 1918. Nava fost numită după prima regină a României, Elisabeta. Cu acest crucişător, Grigore Antipa a participat timp de nouă luni, în 1893, la o expediţie ştiinţifică internaţională în jurul Mării Negre. Nava a fost pusă la dispoziţia lui Antipa de către regele Carol I al României - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Crucişătorul Elisabeta a fost nava amiral a Flotei Militare Române între anii 1888 – 1918. Nava fost numită după prima regină a României, Elisabeta. Cu acest crucişător, Grigore Antipa a participat timp de nouă luni, în 1893, la o expediţie ştiinţifică internaţională în jurul Mării Negre. Nava a fost pusă la dispoziţia lui Antipa de către regele Carol I al României - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

De atunci, manifestările au crescut în amploare de la an la an. În anul 1912, manifestarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regina Elisabeta, iar la 15 august 1936, în cadrul serbărilor, a fost botezat primul submarin românesc, ”Delfinul”.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

India – Independența față de Marea Britanie (1947)

Italia – Ferragosto

Republica Congo – Independența față de Franța (1960)

Liechtenstein – Sărbtoare națională

Coreea de Nord și Coreea de Sud – Gwangbokjeol – „Ziua eliberării de sub colonialismul japonez”, Coreea de Sud; Jogukhaebangui nal, Coreea de Nord

Polonia – Ziua Forțelor Armate

Japonia – Ziua principală a Festivalului O-bon,

SUA – Ziua Victoriei asupra Japoniei

 

Astăzi în istorie pentru 15 august

 

Evenimentele Zilei de 15 august în Istorie:

- 15 august 1916 – Germania a declarat război României;

- 15 august 1917 – A început 15 august Bătălia de la Varniţa şi Muncelu (15/28 august – 21 august/3 septembrie 1917)

- 15 august 2007 – Cutremurul din Peru (2007)

 

15 august 718 - A început al doilea asediu arab asupra capitalei bizantine Constantinopol.

Al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului (15 July/Augusta 717 – 15 August 718) Parte a războaielor bizantino-arabe - (Flota arabă a fost distrusă de Focul grecesc.) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului (15 July/Augusta 717 – 15 August 718) Parte a războaielor bizantino-arabe – (Flota arabă a fost distrusă de Focul grecesc.) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului (717 – 718) a fost un atac combinat pe mare și pe pământ realizat de arabi în scopul ocupării capitalei Imperiului Bizantin, Constantinopol. Forțele terestre arabe, conduse de Maslama ibn Abdal Malik, s-au adunat în afara zidurilor masive ale cetății, dar au fost decimate de o epidemie de ciumă și în cele din urmă distruse de armata bulgară. Flota arabă a fost distrusă cu focul grecesc și rămășițele sale au fost scufundate ulterior, datorită unei furtuni care i-a surprins pe arabi în timpul retragerii.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

15 august 778 - În Bătălia din Pasul Roncevaux ariergarda francilor comandata de Roland, nepotul lui Charlemagne, împreună cu convoiul de provizii al unei armate france a fost atacat de basci rebeli, lupta ramanand celebra datorita descrierii sale in faimosul „Chanson de Roland”, opera medievala scriosa trei secole mai tarziu.

Battle of Roncevaux Pass (August 15, 778) Part of Charlemagne's campaign in the Iberian Peninsula - (15th-century anonymous painting of the Battle of Roncevaux Pass) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Battle of Roncevaux Pass (August 15, 778) Part of Charlemagne’s campaign in the Iberian Peninsula – (15th-century anonymous painting of the Battle of Roncevaux Pass) foto preluat de pe en.wikipedia.org

Conform Cântecului lui Roland, Pasul Roncevaux este locul unde Roland a murit alături de întreaga ariergardă francă în Bătălia din Pasul Roncevaux din 778, un punct în istoria bascilor ce a condus la fondarea Regatului de Pamplona. În apropriere se găsește o piatră comemorativă pe locul unde, conform tradiției, Roland și-a dat sufletul.
cititi mai mult despre Batalia din Pasul Roncevaux pe en.wikipedia.org

 

15 august 927 - Trupele musulmane (numite in epoca Sarazini), cuceresc si distrug orasul italic Taranto.

 

15 august 1248 - A fost pusă piatra de temelie a Domului din Koln, una dintre marile reusite arhitectonice ale Evului Mediu european.

Domul din Köln – foto: ro.wikipedia.org

Domul din Köln (în germană Kölner Dom) este un monument istoric și de arhitectură, catedrală a Arhiepiscopiei romano-catolice de Köln, una din cele mai vechi episcopii din Germania. Patronul protector al domului este Sfântul Petru. Catedrala din Köln a fost construită între anii 1248-1473 și este un important loc de pelerinaj deoarece aici se află moaștele Celor Trei Magi. Actuala catedrală a fost construită din ordinul arhiepiscopului Konrad von Hochstaden, pe locul uneia din secolul al VIII-lea. Catedrala are o înălțime de 157 m, fiind – după Münsterul din Ulm – a doua biserică ca înălțime în Germania.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

15 august 1261 - Mihail al VIII-lea Paleologul a fost încoronat în catedrala Sfânta Sofia, restaurând astfel Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin)

Mihail al VIII-lea Paleologul a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) între 1259 - 1282. A rămas celebru prin recucerirea Constantinopolului în 1261, după 57 de ani în care cetatea fusese sub stăpânirea Imperiului Latin de Constantinopol - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihail al VIII-lea Paleologul – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihail al VIII-lea Paleologul a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) între 1259 – 1282. A rămas celebru prin recucerirea Constantinopolului în 1261, după 57 de ani în care cetatea fusese sub stăpânirea Imperiului Latin de Constantinopol.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

15 august 1530 - A fost terminată construcţia Mânăstirii Humor, ctitorie a marelui logofăt Teodor Bubuiog; opera a zugravului Toma de la Suceava.

Biserica Mănăstirii Humor – foto: ro.wikipedia.org

Mănăstirea Humor (denumită uneori și Mănăstirea Humorului) este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1530 în satul Mănăstirea Humorului din comuna omonimă (aflată în prezent în județul Suceava) de către marele logofăt Toader Bubuiog. Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sărbătorit în fiecare an pe 15 august) și Sfântul Mucenic Gheorghe (sărbătorit la 23 aprilie). Mănăstirea Humorului a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004 la poziția 292, având codul de clasificare SV-II-a-A-05570. Ansamblul mănăstiresc este format din patru obiective:

- Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Gheorghe” – construită în 1530 și având codul SV-II-m-A-05570.01
- Ruinele caselor mănăstirești – datând din sec. XVI – XVIII și având codul SV-II-m-A-05570.02
- Turnul clopotniță – datând din sec. XIX și având codul SV-II-m-A-05570.03
- Turnul lui Vasile Lupu – construit în 1641 și având codul SV-II-m-A-05570.04

În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Humor, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.

 

15 august 1534 - Sfântul Ignaţiu de Loyola a întemeiat Ordinul Iezuit.

Ignațiu de Loyola (1491 – 1556), fondatorul iezuiților – foto: ro.wikipedia.org

Sfântul Ignațiu de Loyola, născut Ignacio (Íñigo) López de Loyola, (n. 23 octombrie 1491, Azpeitia, Țara Bascilor, Spania – d. 31 iulie 1556, Roma) a fost principalul fondator și primul superior general al Societății lui Isus (Ordinul Iezuit). E faimos ca autor al exercițiilor spirituale.

Emblema Ordinului Iezuit – foto: ro.wikipedia.org

Societatea lui Isus (Societas Iesu/Jesu (S.J.) în latină) este un ordin călugăresc al Bisericii Catolice, ordin aflat în serviciul direct al papei.

 

15 august 1537 - A fost intemeiat orasul Asuncion, actuala capitala a statului Paraguay.

 

15 august 1539 - Regele Francisc I stabilește prin Edictul de la Villers-Cotterêts ca în administrație să se folosească numai limba franceză în loc de latină.

Francisc I al Franței (franceză François I) (12 septembrie 1494 – 31 martie 1547) a fost rege al Franței între anii 1515 și 1547, fiind fiul lui Charles d’Angoulême și al Louisei de Savoia. Întâi, conte de Angoulême și duce de Valois, el i-a succedat la tron vărului său Ludovic XII, prin căsătoria cu fiica acestuia, Claude a Franței.

 

15 august 1595 - Oastea otomană a ocupat Bucureştiul. Unele biserici au fost transformate în moschei, iar mânăstirea lui Alexandru Vodă a fost fortificată.

 

15 august 1714 - A murit Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești, cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache (n. 1654)

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române - Constantin Brâncoveanu și cei patru fii (în medalioane) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Brâncoveanu și cei patru fii (în medalioane) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Mare boier, nepot de soră al domnului Șerban Cantacuzino, el a moștenit și a sporit o avere considerabilă, care consta în proprietăți imobile, bunuri mobile și sume de bani depuse la bănci din străinătate. În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

15 august 1728 - A murit Marin Marais, compozitor și violist francez (n. 1656)

Marin Marais, pictură de André Bouys, 1704 – foto: ro.wikipedia.org

Marin Marais (n. 31 mai 1656 – d. 15 august 1728) a fost un violist și un compozitor francez din perioada barocă.

 

15 august 1758 - A murit Pierre Bouguer, matematician și astronom francez (n. 1698)

Pierre Bouguer, pictat de Jean-Baptiste Perronneau – foto: ro.wikipedia.org

Pierre Bouguer (n. 16 februarie 1698 la Le Croisic Loire-Atlantique – d. 15 august 1758 la Paris) a fost un matematician, geofizician, geodez și astronom francez. A studiat la Colegiul Iezuiților din Vannes. A fost profesor de hidrodinamică. În 1730 a câștigat Premiul Academiei de Științe pentru o lucrare referitoare la proiectarea navală. În 1735 a fost trimis în Peru, împreună cu alți savanți, unde timp de 7 ani au măsurat meridianele sudice și au confirmat prevederile lui Isaac Newton relativ la turtirea Pământului la poli. În 1732 a studiat pentru prima dată Curbele de urmărire (Curbes de poursuite). În 1748 a inventat heliometrul.

 

15 august 1769 - La Ajaccio, in insula Corsica, se naște Napoleon Bonaparte, devenit mai tîrziu imparatul Napoleon I, lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic politica europeană si istoria începutului de secolul al XIX-lea.

Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea - in imagine, Napoleon în cabinetul său de lucru, de Jacques-Louis David, 1812. - foto: ro.wikipedia.org

Napoleon în cabinetul său de lucru, de Jacques-Louis David, 1812. – foto: ro.wikipedia.org

La 15 august 1769, la Ajaccio, insula Corsica, se naște Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; d. 5 mai 1821, în insula Sfînta Elena), cunoscut mai tîrziu ca Napoleon I şi iniţial ca Napoleone di Buonaparte, lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea. S-a specializat pe profilul de ofiţer de artilerie si a devenit popular în timpul Primei Republici Franceze dupa ce a condus campanii reuşite împotriva Primei şi celei de-a Doua Coaliţii, care luptau împotriva Franţei.

"Încoronarea lui Napoleon" este o pânză pictată de Jacques-Louis David în perioada 1805-1807. Tabloul se găsește la Muzeul Louvre, Paris - foto: ro.wikipedia.org

“Încoronarea lui Napoleon” este o pânză pictată de Jacques-Louis David în perioada 1805-1807. Tabloul se găsește la Muzeul Louvre, Paris – foto: ro.wikipedia.org

În 1799 a organizat o lovitură de stat şi s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecări puteri majore europene şi a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menţinut sfera de influenţă a Franţei prin constituirea unor alianţe extensive şi prin numirea prietenilor şi membrilor familiei în calitate de conducători ai altor ţări europene sub forma unor state clientelare franceze.

 

15 august 1771 - S-a născut sir Walter Scott, prozator, creator al romanului istoric englez si european (“Ivanhoe”, “Rob Roy”); (d. 21.09.1832).

Sir Walter Scott (1771-1832) (portret de Henry Raeburn, 1822) – foto: ro.wikipedia.org

Sir Walter Scott (15 august 1771 – 21 septembrie 1832) a fost un scriitor scoțian prolific și un poet popular în Europa în timpul vieții sale. Se poate spune că Scott a fost primul autor de limbă engleză care a avut o carieră internațională în timpul vieții, cu mulți cititori din întreaga Europa, Australia și America de Nord. Poeziile și proza lui sunt încă citite și multe din scrierile lui rămân scrieri de referință atât pentru literatura engleză, cât și pentru literatura scoțiană. Printre operele sale celebre se numără “Ivanhoe”, “Rob Roy”, “The Lady of The Lake”, “Waverley”, “The Heart of Midlothian” și “The Bride of Lammermour”. Există un număr de traduceri ale operelor lui Sir Walter Scott în limba română.

 

15 august 1794 - S-a născut Elias Magnus Fries, botanist suedez (d. 1878)

Elias Magnus Fries – foto: ro.wikipedia.org

Elias Magnus Fries (n. 15 august 1794, Femsjö, Jönköpings län – d. 8 februarie 1878, Uppsala) a fost un botanist suedez și specialist în micologie. El este privit, împreună cu compatriotul său Christian Hendrik Persoon, fondator al taxonomiei moderne (micologiei sistematice) în cadrul regnului Fungi. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Fr.

 

15 august 1795 - În Franța livrele sunt înlocuite în mod oficial de franci.

 

15 august 1806 - A fost pusă piatra de temelie a Arcului de Triumf din Paris.

Arcul de Triumf din Paris – foto: en.wikipedia.org

Arcul de Triumf (Arc de Triomphe în franceză) este un monument situat în Paris, în Place de l’Étoile, la extremitatea vestică a bulevardului Champs-Élysées. Se află pe o esplanadă circulară cu un diametru de 120 m, la intersecția a douăzeci bulevarde, cum ar fi Kléber, Grande Armée, Wagram și Champs-Élysées. Își are originea într-un discurs pronunțat de Napoleon Bonaparte după bătălia de la Austerlitz, pe 2 decembrie 1805: „Va veți întoarce acasă sub arcuri de triumf.” Un decret adoptat pe 18 februarie 1806 a lansat lucrările, finanțate prin contribuțiile ale Grande Armée. Piatra de temelie s-a pus pe 18 august 1806, ziua de naștere a lui Napoleon.

Lucrările s-au suspendat după căderea Primului Imperiu în 1815, apoi s-au reluat sub conducerea lui Jean-Nicolas Huyot în 1826, în timpul domniei lui Ludovic al XVIII-lea. Huyot a realizat antablamentul, bolta ogivală pentru a susține dalajul superior, și bolta cu casete a arcului principal. Ludovic-Filip și prim-ministrul său Adolphe Thiers au ales programul iconografic al altoreliefurilor și sculptorii:

Plecarea voluntarilor din 1792 (și cunoscut sub numele La Marseillaise) de către François Rude, Triumful din 1810 de către Jean-Pierre Cortot, Rezistența din 1814 și Pacea din 1815 de către Antoine Étex. Construirea s-a terminat în 1836 dub îndrumarea arhitectului Guillaume-Abel Blouet. Arcul a fost inaugurat pe 29 iulie 1836 pentru a sărbători cea de-a șasea aniversare a „Revoluției din iulie”, care a adus la putere Monarhia din Iulie.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

15 august 1843 - A avut loc deschiderea Parcului Tivoli din Copenhaga.

Parcul Tivoli, vedere aeriană – foto: ro.wikipedia.org

Parcul Tivoli (sau simplu Tivoli) este un parc de distracții din centrul capitalei Danemarcei, Copenhaga. Parcul Tivoli a fost construit în anul 1843, de Georg Carstensen. Proprietarul acestui loc de distracții a primit aprobarea de a pune bazele acestui parc de la regele Danemarcei Christian al VIII-lea în anul 1841. Construcția parcului a început pe data de 1 mai 1843.

Chiar de la deschiderea sa, la 15 august 1843, parcul a avut un succes deosebit, cu un număr de 175.000 de vizitatori în sezonul de deschidere (cu remarca că acel sezon a fost foarte scurt, parcul fiind deschis doar în perioada estivală). Unul din renumiții vizitatori de atunci a fost chiar bine cunoscutul scriitor de povești Hans Christian Andersen, care a fost plăcut impresionat de acest loc de distracții. Tivoli are în componența sa și o sală de concerte.

 

15 august 1848 - M. Waldo Hanchett a inventat scaunul de dentist.

 

15 august 1870 - În „Convorbiri Literare” a fost publicat poemul eminescian „Epigonii”.

(…) Iară noi? noi, epigonii?… Simțiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Și de-aceea spusa voastră era sântă și frumoasă,
Căci de minți era gândită, căci din inimă era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deși voi sunteți bătrâni.
S-a întors mașina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi sântem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin! (…)

cititi mai mult pe ro.wikisource.org

 

15 august 1881 - A încetat din viaţă, la Rusăneşti, jud. Olt, Alexandru Golescu (Negru sau Arăpilă) (n.1819), om politic român. A participat, alături de marele său prieten Nicolae Bălcescu, la revoluţia din 1848 din Ţara Românească. A fost secretar al Guvernului provizoriu şi agent al acestui guvern în Occident. Militant pentru Unirea din 1859, ministru şi prim-ministru în timpul domniei lui Al. I. Cuza.

 

15 august 1888 - A apărut, la Bucureşti, cotidianul “Adevărul” (1888-1916; 1919-1937 şi 1946-1951; din 25.12.1989), cel mai longeviv din istoria presei româneşti, după „Universul”; fondatorul şi primul director al ziarului a fost Alexandru V. Beldiman.

 

15 august 1892 - S-a născut Louis Victor de Broglie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel; (d. 19.03.1987).

Louis Victor de Broglie (1892-1987) – foto: ro.wikipedia.org

Louis-Victor-Pierre-Raymond, al 7-lea duce de Broglie (n. 15 august 1892 – d. 19 martie 1987) a fost un fizician francez, laureat al Premiului Nobel pentru descoperirea unui anumit tip de unde (vezi Dualismul corpuscul-undă). Louis de Broglie a fost ales membru în Academia Franceză pe 12 octombrie 1944.

 

15 august 1896 - S-a născut regizorul de teatru şi film Sică Alexandrescu; a fost vreme îndelungată regizor al Teatrului Naţional din Bucureşti; (d. 6 august 1973).

Sică Alexandrescu – foto: ro.wikipedia.org

Sică Alexandrescu (n. 15 august 1896, București – d. 6 august 1973, Cannes, Franța) a fost un regizor român format la școala realistă a lui Paul Gusty. A montat comedii ale lui Gogol și Goldoni și lucrări dramatice românești și rusești dintre care fac parte „O chestiune personală” de Alexandru Stein, „Anii negri” de Aurel Baranga și N. Moraru.

A fost prim regizor artistic la Teatrul Național “I. L. Caragiale”. A fost de două ori laureat al Premiului de Stat. În anii 1940 a reușit să întrunească toate teatrele importante din București, realizând – fie ca regizor sau ca director de teatru – spectacole cu distribuții extraordinare, în care chiar și rolurile mici erau ținute de mari actori. Între ele:

- „Azilul de noapte” (Gorki), cu: Tony Bulandra, Geoge Vraca, G. Storin, Romald Bulfinski, Beate Fredanov, Jules Cazaban, Dina și Tanti Cocea, Ion Mortun, Talianu, Agnia Bogoslava, Fifi Harand

- „Tâlharii” (Schiller), cu: George Vraca, Mihai Popescu, Dina Cocea, Cristofor Etterle, Ion Iancovescu, Ciprian

- “O noapte furtunoasă” (Caragiale), cu: Alex. Giugaru, Florica Demion, Leny Caler, Ion Iancovescu, G. Timica, Silvia Dumitrecu-Timica.

 

15 august 1903 - S-a născut Ştefan Marius Milcu, om de stiinta considerat, alături de Constantin I. Parhon, creatorul şcolii româneşti de endocrinologie (n.Craiova; d. 01.12.1997).

 

15 august 1912 - S-a născut Grigore Gheba, matematician român (d. 2004)

Grigore Gheba (n. 15 august 1912, Poienița, Dumitrești, Vrancea, România – d. 6 septembrie 2004, București, România) a fost un general de armată și profesor de matematică român. A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare. Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie - (Tânărul Grigore Gheba, înainte de a pleca pe front) foto preluat de pe adevarul.ro

Tânărul Grigore Gheba, înainte de a pleca pe front - foto preluat de pe adevarul.ro

Grigore Gheba a fost un general de armată și profesor de matematică român. A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare. Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie.A urmat liceul la Râmnicu-Sărat. Apoi a făcut școala de ofițeri la Bacău, obținând gradul de sublocotenent. În 1936 s-a căsătorit cu Lilica Popescu.

La începutul războiului a luptat pe front la artilerie împotriva rușilor, în Transnistria. În 1942 a căzut prizonier și a trecut prin 3 lagăre de prizonieri. Gheba s-a înscris apoi în Divizia Tudor Vladimirescu și a luptat împotriva nemților. A fost rănit de două ori și a primit 8 decorații. Considerat cel mai important autor de culegeri de matematică din România, Gheba a fost un om al cărui destin a fost presărat cu numeroase dezamăgiri. A fost prizonier în lagărele din Siberia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1975 i s-a interzis să-și mai publice culegerile, din cauză că devenise prea celebru în propria-i țară, lucru care i-a deranjat pe șefii partidului comunist. După război a urmat Facultatea de Matematică de la Universitatea București. Prima sa culegere de matematică a apărut în 1958, iar ultima în 2004, când împlinise deja 91 de ani. Faima lui Gheba a atins maximul prin anii 1975.În 1957, la doi ani după moartea primei soții, s-a recăsătorit cu Lucreția.La 6 septembrie 2004, dimineața, a făcut un atac de cord. A murit fără să-și termine noile culegeri pe care se pregătea să le publice.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgadevarul.ro

 

15 august 1914 - A fost inaugurat Canalul Panama. O ceremonie oficială de deschidere este omisă din cauza izbucnirii primului război mondial în Europa.

Un remorcher îndreptându-se către capătul canalului dinspre Caraibe – foto: ro.wikipedia.org

Canalul Panama (spaniolă: Canal de Panamá) este un canal important care traversează istmul Panama în America Centrală, legând oceanele Atlantic și Pacific. Construcția canalului a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie întreprinse vreodată. A avut un impact enorm asupra navigației, deoarece navele nu mai trebuie să treacă pe drumul periculos prin Pasajul Drake și Capul Horn în punctul cel mai sudic al Americii de Sud. O navă care pleacă de la New York către San Francisco, dacă trece prin canal, parcurge în total 9.500 km, mult sub distanța de 22.500 km pe care o presupunea ruta ocolitoare pe la Capul Horn (strâmtoarea Magellan).

Canalul taie istmul Panama de la Oceanul Pacific în partea de sud-est la Oceanul Atlantic în partea de nord-vest – foto: ro.wikipedia.org

Deși conceptul unui canal în Panama datează de la începutul secolului al XVI-lea, prima încercare de construcție a avut loc începând cu 1880 sub conducere francezului Ferdinand de Lesseps. După ce această încercare a eșuat, lucrul a fost terminat în cele din urmă de Statele Unite, și canalul s-a deschis în 1914. Construcția canalului, de o lungime de 77 km, a fost presărată de probleme, cum ar fi bolile (în special malaria și febra galbenă) și enormele alunecări de teren.

Se estimează că la construcția canalului au murit până la 27 500 de muncitori. De la deschidere, canalul a avut un succes enorm, și este în continuare un element indispensabil al navigației internaționale. În fiecare an prin canal trec mai mult de 14 000 de nave, transportând mai mult de 20378 milioane de tone de marfă.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

15 august 1916 - Germania a declarat război României (în prima conflagraţie mondială), dupa ce la 14/27.VIII.1916 România declarase război Austro-Ungariei.

Trupe române trecând Carpații (august 1916) - foto: ro.wikipedia.org

Trupe române trecând Carpații (august 1916) – foto: ro.wikipedia.org

Deși legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță, din 1883, România alege să se declare neutră la izbucnirea ostilităților, în iulie 1914, prevalându-se de interpretarea clauzelor relative la „casus foederis”. În anii neutralității, guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu a adoptat o atitudine de expectativă, în ciuda faptului că toate părțile implicate în conflict au făcut presiuni asupra României combinate cu promisiuni, pentru a li se alătura.

În august 1916, România primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se alăture Antantei „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul român acceptă să intre în război de partea Antantei, deși situația de pe fronturile de luptă nu era una favorabilă.

După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra unor forțe austro-ungare copleșite din punct de vedere numeric, armata română va suferi în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, ceea ce va forța autoritățile statului să se refugieze în Moldova, permițând inamicului să ocupe două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala București.

Cauzele principale ale înfrângerii Armatei României în campania anului 1916, de forțe germane și austro-ungare semnificativ inferioare numeric, au fost ingerințele politice majore în actul conducerii militare, incompetența, impostura și lașitatea unei părți semnificative a eșalonului militar de conducere, precum și lipsa de adecvare a pregătirii și dotării trupelor pentru tipul de război purtat.

Trupele germane intrând în București,6 decembrie 1916 - foto: ro.wikipedia.org

Trupele germane intrând în București, 6 decembrie 1916 – foto: ro.wikipedia.org

În iarna lui 1916 și primăvara anului 1917, sub conducerea unui nou „leadership” militar (generalii Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu, Văitoianu etc.) și cu sprijinul substanțial al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, Armata României a fost reorganizată și instruită pe baze moderne adaptate cerințelor războiului. Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reușindu-se, în faza inițială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăști, Oituz și Mărășești.

Planificatorii militari români intenționau ca în continuare să dezvolte această ofensivă pentru a începe eliberarea teritoriului ocupat, dar izbucnirea revoluției în Imperiul Rus a dus la abandonarea acestor planuri și trecerea din nou la defensiva strategică. Situația pe frontul de est a evoluat într-un mod negativ, astfel încât după ce Rusia a încheiat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, România a fost nevoită să ceară armistițiul și apoi să fie nevoită să iasă din război și să semneze o pace separată în condiții umilitoare, în primăvara lui 1918.

Din fericire, refuzul regelui Ferdinand, care a amânat la nesfârșit gestul formal de a semna acest tratat, a făcut posibilă reînceperea ostilităților în ultimele două zile ale războiului, prezervând în acest mod statutul României de stat beligerant la Conferința de Pace de la Paris.

 

15 august 1917 - Bătălia de la Varniţa şi Muncelu (15/28 august – 21 august/3 septembrie 1917). Ofensiva armatei germano-austro-ungare este oprită de armata română cu preţul unor grele pierderi. În cursul acestei bătălii cade eroic, la datorie, Ecaterina Teodoroiu, “Eroina de la Jiu”. Acţiuni de luptă desfăşurate în timpul Primului Război Mondial, în cadrul ofensivei germano-austro-ungare, lansată pentru contrabalansarea eşecurilor înregistrate în bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

În acest scop, comandamentul german optează pentru atacarea sectorului Muncelu, ocupat de trupele ruseşti, considerat a fi cel mai slab apărat. În dimineaţa zilei de 28 august 1917, soldaţii inamici atacă poziţiile ruseşti în dreptul localităţii Ireşti (jud. Vrancea), trupele ruse opunând o slabă rezistenţă. Prudenţa manifestată de germano-austro-ungari în urmărirea ruşilor, permite ocuparea poziţiilor acestora de către trupele române, care reuşesc oprirea celor germane. După îndelungi tratative, forţele ruse sunt convinse să-şi reia poziţiile.
cititi mai mult pe: enciclopediaromaniei.rowww.agerpres.ro

 

15 august 1923 - În Weimar începe prima expoziție a Școlii de artă Bauhaus.

 

15 august 1931 - A apărut primul număr al ziarului comunist „Scânteia”.

Al doilea număr din Scînteia Poporului – foto: ro.wikipedia.org

Scînteia a fost organul de presă al Partidului Comunist Român, înainte de căderea lui în decembrie 1989. Urmașul ziarului Scînteia este ziarul Adevărul. Ziarul Scânteia (după ortografia vremii, devenit Scînteia în urma reformei ortografice din 1953) a apărut ilegal între 15 august 1931 și octombrie 1940 în condițiile regimului burghezo-moșieresc. Începând din 21 septembrie 1944 activitatea acestui tip de presă a fost acceptată, prin „Scînteia” înțelegându-se acel „factor mobilizator în lupta oamenilor muncii pentru înfăptuirea hotărîrilor guvernului, pentru victoria socialismului în patria noastră”.

Scînteia 21 decembrie 1989 – foto: ro.wikipedia.org

Prima echipă a Scînteii a fost, din declarațiile făcute de Silviu Brucan, o adunătură de analfabeți și oameni ai muncii, însă numai gazetari nu. Redactorul șef de atunci, Miron Constantinescu, după caracterizarea succintă făcută de Brucan, era „un filozof tobă de carte care avea nevoie de un căligraf și de un grămătic să-i facă articolele inteligibile”.

Îndeobște, întreaga echipă era atipică, deoarece, din descrierile lui Silviu Brucan, fiecare avea un cusur. Așadar, era vorba despre Pavel Chirtoacă, specialistul în agricultură, ce avea „o figură scheletică măcinată de boli după anii de pușcărie, Demenyi Iosif Ardeleanu, care știa mai bine ungurește decât românește, Stela Moghioroș, care știa mai bine rusește decât românește și Matei Socor, care știa mai bine muzică decât gazetărie”.

Miron Constantinescu (n. 13 decembrie 1917, Chișinău; d. 18 iulie 1974, București) a fost un sociolog marxist, istoric, om politic comunist român, membru titular al Academiei Române (1974) – foto: ro.wikipedia.org

Singurul care mai avusese experiență gazetărească, după cum se autodefinea, era Silviu Brucan, aflat pe postul de secretar general de redacție. Așadar, după spusele acestuia, majoritatea membrilor ce întregeau prima echipă a ziarului Scînteia din 21 septembrie 1944, erau amatori, neprofesioniști, în ceea ce privește gazetăria. Brucan a ocupat postul de redactor-șef adjunct al ziarului partidului până în 1956, el fiind un „ideolog neînduplecat” ce „a încurajat pe vremea aceea adunarea cu forța a populației țărănești în gospodăriile colective și ceruse pedeapsa capitală pentru cei care se opuneau preluării puterii de către comuniști

Trădătorii clasei muncitoare vor fi nimiciți
După ce a dat cea mai grea contribuție de jertfă românească pe altarul măreței lupte antifasciste, clasa muncitoare din România se află în fruntea asaltului de nimicire a fiarei hitleriste și a uneltelor ei din țară, aducând sprijinul cel mai prețios, cel mai dârz, plin de abnegație și sacrificiu pentru sprijinirea războiului nostru just împotriva Germaniei hitleriste. Cu elan patriotic, cu o hotărâre nezdruncinată, clasa muncitoare din România pune temelia reconstrucției țării după devastările, jafurile și nelegiuirile bestiale ale călăilor naziști, antonescieni și legionari, pășind cu fermitate la ridicarea României democratice de mâine.”
— Silviu Brucan, Scânteia, anul I, nr. 96, 29 decembrie 1944, p. 3.’

 

15 august 1931 - S-a născut Richard F. Heck, chimist american (Reacția Heck), laureat Nobel (d. 2015)

Richard F. Heck in 2010 – foto: en.wikipedia.org

Richard Fred Heck (n. 15 august 1931, Springfield, Massachusetts – d. 10 octombrie 2015, Manila) este un chimist american care a obținut Premiul Nobel pentru Chimie în 2010.

 

15 august 1932 - A murit generalul Traian Moșoiu. (n. 1868)

Traian Moşoiu (n. 2 iulie 1868 la Tohanul Nou - d. 15 august 1932, Bucureşti) a fost un general român în Armata Română, în perioada 1918 - 1919, care a participat la eliberarea Transilvaniei. În perioada 2 martie 1920 - 12 martie 1920 a fost şi ministru de Război - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Traian Moşoiu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Traian Moșoiu (n. 2 iulie 1868 la Tohanul Nou – d. 15 august 1932, București) a fost un general român în Armata Română, în perioada 1918 – 1919, care a participat la eliberarea Transilvaniei. În perioada 2 martie 1920 – 12 martie 1920 a fost și ministru de Război. S-a remarcat în luptele pentru eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia Puterilor Centrale în timpul primului război mondial (1916-1919). După război, ca ministru (de război, al comunicaţiilor sau al lucrărilor publice), s-a ocupat de reorganizarea şi refacerea armatei, a economiei şi a administraţiei, grav afectate de conflagraţia mondială (n.2.VII.1868).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

15 august 1935 - Steagul cu svastica devine drapelul Germaniei naziste.

 

15 august 1935 - A murit Paul Signac, pictor francez (n. 1863)

 

15 august 1936 - A murit Grazia Deledda, scriitor italian, laureat al Premiului Nobel (n. 1871)

Grazia Deledda în 1926 – foto: ro.wikipedia.org

Grazia Deledda (n. 27 septembrie 1871, Nuoro, Sardinia — d. 15 august 1936) a fost o scriitoare italiană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1926.
Motivația Juriului Nobel
“…pentru scrierile sale de inspirație idealistă în care, cu o plastică claritate, zugrăvește viața de pe insula ei natală și pentru profunzimea și simpatia cu care se ocupă de problemele omenești în general

 

15 august 1944 - A murit Ștefania Mărăcineanu, fiziciană română (n. 1882)

Ștefania Mărăcineanu – foto: ro.wikipedia.org

Ștefania Mărăcineanu (n. 17 iunie 1882, fiind declarată pe 18 iunie 1882, București – d. 15 august 1944, deși în documentele Cimitirului Bellu apare pe 18 martie 1947) a fost o chimistă și fiziciană română de renume internațional, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială și procedeul de declanșare artificială a ploii.

 

15 august 1944 - S-a născut Gianfranco Ferre, celebru creator de moda italian; (d.17.06.2007).

Designerul de modă Gianfranco Ferre a fost o figură unică în lumea modei italiene, fiind cunoscut drept un ”arhitect al modei” pentru creaţiile sale parcă sculptate. Cel care avea să devină unul dintre marii creatori de modă ai secolului XX, s-a născut la 15 august 1944, la Legnano, în nordul Italiei.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

15 august 1944 - A inceput Operațiunea Dragoon (15 august 1944 – 14 septembrie 1944), invazia sudului Franței de către Aliați.

Operation Dragoon (15 August – 14 September 1944) Part of Mediterranean and Middle East Theatre and the European Theatre of World War II (The Operation Dragoon invasion fleet) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Operation Dragoon (15 August – 14 September 1944) Part of Mediterranean and Middle East Theatre and the European Theatre of World War II (The Operation Dragoon invasion fleet) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Operațiunea Dragoon a fost o invazie a sudului Franței care a avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la 15 august 1944. Invazia a început printr-o parașutare a trupelor aliate (1st Airborne Task Force), fiind urmată de un atac puternic al unor elemente din Armata a 7-a Americană și, peste o zi, de forțe ale Armatei 1 Franceze.

Operațiunea a avut ca rezultat retragerea sub atac aliat constant al Germaniei naziste din sudul Franței și ocuparea poziții de-a lungul Munților Vosgi. În ciuda faptului că a fost o operațiune militară complexă, Operațiunea Dragoon nu este foarte bine cunoscută; având loc spre sfârșitul războiului și fiind umbrită de Operațiunea Overlord
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

15 august 1945 - Împăratul Hirohito anunță la radio capitularea necondiționată a Japoniei.

Reprezentanții japonezi aflați la bordul vasului USS Missouri în timpul ceremoniei de pe 2 septembrie 1945 – foto: ro.wikipedia.org

Capitularea Japoniei din august 1945 a pus capăt luptelor celui de-al doilea război mondial. Pe 10 august 1945, după invadarea Manciuriei de către Uniunea Sovietică și bombardamentele atomice de la Hiroșima și Nagasaki, liderii japonezi au decis în timpul unei conferințe imperiale (gozenkaigi) să accepte în principiu termenii capitulării necondiționate așa cum fuseseră ei stabiliți de Aliați prin așa numita „declarație de la Potsdam”. Au trebuit însă să mai treacă însă câteva zile cu lupte în spatele ușilor închise, inclusiv cu o tentativă de lovitură de stat, până când împăratul Hirohito s-a adresat națiunii prin intermediul radioului, anunțand pe 15 august acceptarea condițiilor impuse de Aliați.

Infanteriști marini americani în timpul luptelor din Okinawa. Okinawa era considerată trambulina pentru asaltul final al insulelor din arhipelagul nipon – Operațiunea Downfall – foto; ro.wikipedia.org

În discursul său, împăratul punea accentul pe rolul bombardamentelor atomice în luarea deciziei sale. O copie a discursului de pe 17 august destinată forțelor armate japoneze nu menționa bombardamentele nucleare, dar punea accentul pe invazia sovietică. În prezent există o controversă cu privire la motivele din spatele deciziei japoneze de capitulare. Pe 28 august, a început ocupația Japoniei.

Pe 2 septembrie, guvernul japonez a semnat actele capitulării, care au pus în mod oficial capăt celui de-al doilea război mondial. În ciuda capitulării de pe 2 septembrie, au mai existat câteva unități japoneze izolate care au refuzat să se predea, iar un număr de soldați japonezi rătăciți au continuat lupta și nu s-au predat luni sau chiar ani de zile.
cititi mai mult despre Capitularea Japoniei (2 septembrie 1945) pe www.unitischimbam.ro

 

15 august 1947 - Rajul Britanic a fost desființat după ce a fost recunoscută independența Indiei. Proclamarea independenței Indiei. Sărbătoare națională. Mişcarea de eliberare naţională condusă de Mahatma Gandhi şi Jawaharlal Nehru a obligat Marea Britanie să acorde Indiei deplina sa independenţă, proclamată la 26.01.1950.

India Britanică (Rajul Britanic), 1909 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

India Britanică (Rajul Britanic), 1909 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

British Raj, Imperiul Britanic (rāj – “domnie” în limba hindi) sau mai simplu India Britanică au fost termenii folosiţi pentru subcontinentul indian, pentru colonia India şi pentru perioada istorică 1858 – 1947 în care Imperiul Britanic a stăpânit regiunea. Regiunea în discuţie includea provincii administrate direct de autorităţile coloniale britanice, (aşa numita „Indie Britanică”) dar şi o serie de principate guvernate de o serie de principi locali, care recunoşteau autoritatea puterii suzerane a Coroanei Britanice. Aceste principate, care aveau diverse tratate cu Coroana Britanică, se bucurau de un anumit grad de autonomie locală dar acceptau protectoratul şi completa reprezentare în cadrul relaţiilor externe a Regatului Unit.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Mahatma Gandhi şi premierul britanic Ramsay MacDonald (în stânga lui) la Conferinţa celei de-a doua mese rotunde de la Londra, octombrie 1931 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mahatma Gandhi şi premierul britanic Ramsay MacDonald (în stânga lui) la Conferinţa celei de-a doua mese rotunde de la Londra, octombrie 1931 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

India, oficial Republica India, este o țară din sudul Asiei. India se află pe locul 7 în ierarhia țărilor după suprafață, pe locul doi după numărul locuitorilor și este statul democratic cu cei mai mulți locuitori. India are o zonă de coastă cu o lungime de 7000 de km și granițe cu Pakistan la vest, Nepal, Republica Populară Chineză și Bhutan la nord-est, și Bangladesh și Myanmar la est. În Oceanul Indian, ea este adiacentă cu țările insulare Sri Lanka, Maldive și Indonezia.

Jawaharlal Nehru sharing a light moment with Mohandas Karamchand Gandhi, Mumbai, 6 July 1946 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Jawaharlal Nehru sharing a light moment with Mohandas Karamchand Gandhi, Mumbai, 6 July 1946 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cămin al civilizației văii Indului, centrul a importante drumuri comerciale și vaste imperii, India a jucat un rol major în istoria umanității. Religii precum Hinduismul, Sikhismul, Budismul și Jainismul își au originea în India, în timp ce Islamul și Creștinismul se bucură de o bogată tradiție aici. Colonizată ca parte a Imperiului Britanic în secolul nouăsprezece, India și-a câștigat independența în 1947 ca națiune unificată după un efort susținut depus în această direcție. Atât populația țării, cât și flora și fauna, aspectul geografic și sistemul climatic sunt printre cele mai diversificate din întreaga lume. De asemenea India este țara de origine a piperului.

India, oficial Republica India, este o țară din sudul Asiei. India se află pe locul 7 în ierarhia țărilor după suprafață, pe locul doi după numărul locuitorilor și este statul democratic cu cei mai mulți locuitori - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

India – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În prima jumătate a secolului XX a fost lansată o luptă de independență la nivel național de către Congresul Național Indian și alte organizații politice. În anii 20 și 30 cu mișcarea condusă de Mahatma Gandhi, milioane de persoane au participat la o campanie de neascultare civilă de masă. În 15 august 1947, India a obținut independența în fața Marii Britanii, dar a fost divizată în două teritorii independente, un domeniu al Indiei și un domeniu al Pakistanului, conform legii musulmane. Trei ani mai târziu, în 26 ianuarie 1950, India a devenit republică și a intrat în vigoare o nouă constituție. După independență au apărut diverse religii și caste în diverse părți ale țării, care însă au făcut față diferitelor obstacole create de toleranță și reformele constituționale.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

15 august 1947 - În România s-a adoptat o nouă reformă monetară. În sume limitate, în funcție de profesia deținătorilor, schimbarea banilor s-a facut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. Familiile de țărani puteau schimba cel mai mult: 5 milioane de lei, iar dacă aveau dovada că au livrat statului cota de produse mai aveau voie să schimbe în plus 2,5 milioane. Urmau apoi salariații, pensionarii și cei cu profesii liberale recunoscute oficial, cu 3 milioane de lei. Restul a avut dreptul să schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Sumele neschimbate s-au blocat în conturi.

 

15 august 1948 - În partea de sud a Peninsulei Coreene, este fondată Republica Coreea.

 

15 august 1950 - S-a născut prinţesa Ana (Anne Elizabeth Alice Louise), fiica Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

 

15 august 1951 - Lotul fruntaşilor PNŢ (Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Victor Rădulescu-Pogoneanu, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino) a fost transferat la Sighet.

 

15 august 1960 - Proclamarea independenţei Republicii Congo.

 

15 august 1963 - S-a născut Alejandro González Iñárritu, regizor de film mexican. Alejandro González Iñárritu (n. 15 august 1963) este un regizor de film mexican. El este al doilea regizor mexican care a câștigat atât Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, cât și premiul pentru cel mai bun regizor al Directors Guild of America, după Alfonso Cuarón în 2014. De asemenea, el este al doilea regizor mexican care a câștigat Prix de la mise en scene (premiul pentru cel mai bun regizor) la Festivalul de Film de la Cannes (2006), după Luis Buñuel în 1951. Toate cele cinci filme artistice ale sale lansate până în 2014, Amores perros (2000), 21 Grams (2003), Babel (2006), Biutiful (2010) și Birdman (2014), au fost apreciate de critici și au fost nominalizate la Premiile Oscar.

 

15 august 1965 - La Viena a avut loc o întâlnire între Ceaușescu și Todor Jivkov.

 

15 august 1967 - A murit René Magritte, pictor belgian, reprezentant al suprarealismului (n. 21.11.1898).

Portrait of Magritte in front of his painting The Pilgrim, taken by Lothar Wolleh in 1967 – foto: en.wikipedia.org

René François Ghislain Magritte (n. 21 noiembrie 1898, Lessines, Hainaut, Belgia — d. 15 august 1967, Bruxelles) a fost un pictor belgian, reprezentant de frunte al suprarealismului în pictură.

 

15-17 august 1968 - A avut loc vizita de stat a lui Nicolae Ceaușescu în Cehoslovacia (semnarea Tratatului de prietenie, colaborare și asistență mutuală cu durată de 20 de ani).

 

15 august 1969 - S-a deschis festivalul de muzica pop Woodstock. Au participat aproximativ 500 000 de tineri iubitori ai genului, această manifestare fiind reprezentativă pentru generaţia anilor 60, generaţia “hippy”; (15-17 august).

Woodstock Music & Art Fair - foto: ro.wikipedia.org

Woodstock Music & Art Fair (informal, Woodstock sau Festivalul Woodstock) a fost un festival de muzică intitulat „Trei zile de pace și muzică”, ținut pe terenul (2,4 km2) unui fermier numit Max Yasgur, în apropierea cătunului White Lake, în orașul Bethel, New York (stat), în perioada 15-18 august 1969. Bethel este situat la 43 mile (69 km) sud-vest de orasul Woodstock, New York (stat) La o reuniune ce a avut loc cu trei zile înainte evenimentului, organizatorii au simțit că au două opțiuni. O opțiune a fost de a îmbunătăți gardul și securitatea, lucru care ar putea fi putut conduce la violență. A doua opțiune consta în investirea tuturor resurselor pentru a finaliza scena. Nimeni nu bănuise numărul mare de persoane ce se strânsese mai devreme cu o săptămână de începerea programelor anunțate.

Part of the crowd on the first day of the festival – foto: en.wikipedia.org

În ziua de vineri, la prânz coloanele de mașini se deplasau cu 10 km în 5 ore, ajungând ca în cele din urmă șoferii să-și abandoneze mașinile pe șosele, ultimii 10/20 km parcurgându-i pe jos. Gardul a fost tăiat cu o noapte inainte de concert de către UAW/MF(Up Against the Wall Motherfuckers), lucru ce a determinat mult mai multă lume să vină la festival.
Până la urmă, pe aceea pajiște s-au înghesuit o jumătate de milion de oameni, trei sferturi de milion fiind nevoiți să se întoarcă, după ce s-au convins că nu mai pot înainta. Pe parcursul zilelor de 15, 16, 17 și 18 august, pe scena amplasata la ferma lui Yasgur au cântat cele mai cunoscute nume ale vremii. Este vorba despre 32 de recitaluri live.

 

15 august 1971 - Bahrain își câștigă independența față de Marea Britanie.

 

15 august 1972 - S-a născut actorul american Ben Affleck.

Ben Affleck – foto: ro.wikipedia.org

Benjamin Geza Affleck-Boldt (n. 15 august 1972, Berkeley, California, SUA), cunoscut mai mult ca Ben Affleck, este un actor, scenarist, producător și regizor de film american. Considerat mai ales la începuturile carierei doar o figură frumoasă a Hollywood-ului, Affleck a reușit să se impună mai ales prin rolurile sale din pelicule controversate și stranii precum Dogma sau Good Will Hunting, capodoperă care i-a adus și un Premiu Oscar pentru cel mai bun scenariu, scris în colaborare cu bunul său prieten Matt Damon.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.imdb.com; www.facebook.com; www.instagram.com; twitter.com

 

15 august 1975 - În timpul loviturii militare de stat din Bangladesh, prim-ministru Mujibur Rahman și familia lui au fost uciși.

 

15 august 1979 - Led Zeppelin a lansat albumul, “In Through The Out Door“.

In Through The Out Door este al optulea album de studio al trupei engleze de rock Led Zeppelin și ultimul înregistrat înainte de moartea lui John Bonham și destrămarea formației din 1980. A fost înregistrat pe parcursul a trei săptămâni în noiembrie și decembrie 1978 la studiourile grupului ABBA, Polar în Stockholm, Suedia și lansat de Swan Song Records pe 15 august 1979. In Through The Out Door a fost al șaselea și ultimul disc ce a ajuns pe primul loc în America.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

15 august 1990 - A fost încoronat printul de Leichtenstein, Hans Adam al II-lea.

 

15 august 1990 - S-a născut Jennifer Lawrence, actriță americană.

Lawrence la premiera filmului The Hunger Games, 12 martie 2012 – foto: ro.wikipedia.org

Jennifer Shrader Lawrence (născută la 15 august 1990), cunoscută ca Jennifer Lawrence, este o actriță americană de film, voce și televiziune. Primul său rol important a fost ca unul din membrii echipei de bază a distribuției serialului de televiziune The Bill Engvall Show (2007 – 2009) al canalului de televiziune TBS. Actrița a mai apărut în filmele independente The Burning Plain (în 2008) și Winter’s Bone (în 2010), pentru care a primit nominalizări pentru Premiul Oscar, Globul de Aur, Premiul Satellite, Independent Spirit Award și Screen Actors Guild Award pentru cea mai bună actriță.

La vârsta de 20 de ani, Jennifer Lawrence devenise a doua cea mai tânără actriță vreodată nominalizată pentru Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. La vârsta de 22 de ani, Jennifer Lawrence a primit Premiul Oscar pentru rolul principal din comedia romantică Silver Linings Playbook (2012). Actrița, care fusese foarte apreciată pentru acel rol, a mai primit ulterior și Globul de Aur, Screen Actors Guild Award, Satellite Award și Independent Spirit Award for Best Actress, printre alte aprecieri, făcând din ea cea mai tânără persoană vreodată nominalizată pentru două Premii Oscar pentru cea mai bună actriță și cea de-a doua cea mai tânără actriță, care să câștige premiul.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.imdb.com; www.facebook.com; www.instagram.com

 

15 august 1992 - A decedat Anda Calugareanu, indragita actrită si interpretă de muzică usoară si folk ; ( n.24.10.1946, Bucuresti).

Anda Călugăreanu – foto: cinemagia.ro

Anda Călugăreanu pe numele adevărat Anca Miranda Călugăreanu (n. 24 octombrie 1946, București – d. 15 august 1992) a fost o actriță și interpretă de muzică ușoară și folk. Prima apariție mai importantă a fost cu formația Sincron, la Sala Palatului din București, în anul 1965. A colaborat ani de-a rândul la Cenaclul Flacăra. O perioadă destul de îndelungată a format, împreună cu actorii Dan Tufaru, cu care a și fost căsătorită, și Florian Pittiș, un trio muzical-cupletistic, care, în regia lui Alexandru Bocăneț, a fost unul dintre punctele de atracție ale spectacolelor de estradă ale Televiziunii. Rămân celebre cupletele sale alături de Toma Caragiu. A luat parte la numeroase festivaluri și turnee în țară și peste hotare.

 

15 august 1993 - În Paraguay, dictatura militară a generalului Andrés Rodríguez se termină. Juan Carlos Wasmosy devine primul președinte al țării ales democratic.

 

15 august 2000 - A avut loc prima întâlnire simbolica a familiilor separate dupa razboiul coreean, in conformitate cu Acordul semnat la 14 iunie 2000 intre cele doua state coreene; evenimentul a coincis cu aniversarea a 55 de ani de la eliberarea Peninsulei Coreene de sub ocupatia coloniala japoneza, comemorata de cele doua tari (1945).

 

15 august 2004 - Prințul Hans-Adam al II-lea transferă în mod oficial puterea de a lua decizii guvernamentale de zi cu zi fiului său cel mare, Prințul Moștenitor Alois. Din punct de vedere legal, Hans-Adam rămâne șef de stat.

 

15 august 2007 - Cutremurul din Peru (2007) – Un cutremur puternic de magnitudine 8 a lovit coasta Pacificului devastând Ica și diferite regiuni ale Peru omorând 514 oameni și rănind 1090. Cutremurul din Peru din 2007 a fost un cutremur foarte puternic, care a lovit partea centrală a coastei Oceanului Pacific a țării în ziua de 15 august 2007 la orele 18:40:58 ora locală sau 23:40:58 UTC și a durat aproximativ două minute.

Epicentrul a fost localizat la circa 150 km sud-sud-vest de Lima la o adâncime de circa 30 de km. Centrul informativ al Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS National Earthquake Information Center) a raportat că a fost un cutremur foarte puternic, care a măsurat 8,0 pe scala Mercalli.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

15 august 2009 - A decedat compozitorul și interpretul român de muzică ușoară Florin Bogardo; (n. 1942).

Florin Bogardo (n. 16 august 1942, București — d. 15 august 2009, București) a fost un compozitor și cântăreț român de muzică ușoară. A debutat în calitate de compozitor în anul 1963. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără „Să nu uităm (să iubim trandafirii)” (compusă în 1968 și cunoscută în interpretarea proprie și în versiunea Mihaelei Mihai), „Tu ești primăvara mea” (1973, mai cunoscută în interpretarea lui Aurelian Andreescu) și „Ani de liceu” (1986, cântată de autor alături de Stela Enache). Începând din 1976, Bogardo a scris și muzică de film.

 

15 august 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

(†) Adormirea Maicii Domnului (15 august)

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare ortodoxă și catolică, unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, celebrată pe 15 august, în care se comemorează trecerea Fecioarei Maria din această lume. Această sărbătoare comemorează adormirea și proslăvirea prin ridicarea cu trupul la cer a Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești.

Potrivit scrierilor apocrife despre Adormirea Maicii Domnului, Fecioara Maria și-a trăit ultimii ani pe pământ la Efes, alături de Ioan Evanghelistul. Ea nu a gustat niciodată moartea, ci pur și simplu a adormit, ca toți oamenii, curând după aceea fiind ridicată cu trup și suflet la ceruri (exact ca Isus din Nazaret). Cei care au fost martorii acestui miracol au fost ucenicii lui Isus și prietenii Sf. Maria.

Tiziano Vecellio: Înălţarea la cer a Fecioarei, 1516-1518 - Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneţia - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tiziano Vecellio: Înălţarea la cer a Fecioarei, 1516-1518 – Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneţia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Despre sărbătoare

Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Ridicarea la cer a Fericitei Fecioare Maria. În conformitate cu Sfânta Tradiție, Maica Domnului a murit ca orice ființă omenească, „adormind”, așa cum indică și numele sărbătorii. Ea a murit așa cum mor toți oamenii, nu în mod „voluntar” ca Fiul ei, ci prin necesitatea naturii ei umane muritoare care este indisolubil legată de stricăciunea acestei lumi.

Apostolii au fost aduși în mod miraculos la acest eveniment și au fost cu toții prezenți, cu excepția Sfântului Apostol Toma, atunci când Maica Domnului a trecut din această viață. Apoi, ea a fost înmormântată. Apostolul Toma a ajuns câteva zile mai târziu; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalți să deschidă mormântul Maicii Domnului. Atunci Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt. Acest moment este pentru noi pârga (primul rod) al învierii de obște a credincioșilor, care va avea loc după a doua venire a lui Hristos.

Praznicul poartă numele de Adormirea Maicii Domnului, pomenind trecerea ei din această viață, cuvântul „Adormire” traducând grecescul Koimisis, care înseamnă adormirea întru moarte (de aici vine și cuvântul cimitir). Biserica Romano-Catolică preferă să numească acest eveniment ridicare la cer (lat. assumptio, literal „primire” [în cer]) întrucât, ținând seama de dispariția trupului Maicii Domnului din mormânt, consideră că Ea a fost înălțată cu trupul la Cer.

La fel ca și în cazul Nașterii Sfintei Fecioare, sau în cazul Intrării în Biserică, nici pentru Adormirea Maicii Domnului nu există referințe istorice sau biblice pentru această sărbătoare. Biserica Ortodoxă propovăduiește că Maica Domnului este fără de păcat, dar și că Fecioara Maria a avut nevoie cu adevărat să fie mântuită de Hristos – mântuită de încercări, suferințe și moarte din lumea aceasta. Ea a murit cu adevărat și apoi a fost luată la Cer de Fiul ei, ca Maică a Vieții, și ia deja parte la viața fără de sfârșit din Împărăția Cerurilor. Această viață în rai este pregătită și promisă tuturor celor care „ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și îl păstrează” (Luca 11,27-28)

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Bruegel (1564) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Bruegel (1564) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Prăznuirea

Postul

Sărbătoarea este precedată de 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn și vin sâmbăta și duminica, cu excepția Schimbării la Față (6 august), când este dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea. În zilele de peste săptămână din post, se slujește ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului. Dacă ziua praznicului cade miercuri sau vineri, este dezlegare la pește.

 

Slujbele prăznuirii

În seara sărbătorii se slujește o Vecernie care cuprinde trei citiri din Vechiul Testament care au înțelesul în Noul Testament:

- În Facerea 28,10-17, Scara lui Iacov care unește cerul cu pământul, simbolizează unirea lui Dumnezeu cu omul, unire realizată pe deplin și perfect în Maria Născătoarea (Purtătoarea) de Dumnezeu.

- „Ce minunat este acest loc! Aceasta este casa lui Dumnezeu și poarta raiului!” În Ezechiel 43,27-44,4 este descrisă viziunea cu Templul cu ușa spre Răsărit, întotdeauna închisă și plină de slava lui Dumnezeu, care o simbolizează pe Maica Domnului.

- Pentru textul din Proverbe 9,1-11, Maria este cu “casa” pe care Înțelepciunea Divină și-a zidit-o sieși.

Atunci când se slujește Utrenia, în dimineața sărbătorii, se citește din Luca 1,39-49, 56. Acest text este citit la toate sărbătorile Maicii Domnului și conține Spusele Maicii Domnului: “Şi a zis Maria: Mărește sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…” În unele bisericii există obiceiul de a se binecuvânta flori în ziua acestei sărbători, dar înainte de Sfânta Liturghie.

La Liturghie, se citește din Apostol de la Filipeni 2,5-11, unde se vorbește despre “Gândul acesta să fie în voi care era și în Hristos Iisus, care Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce. Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.”

Citirea din Sfânta Evanghelie este luată din Luca 10,38-42 și 11,27-28, citite împreună. Și aceste texte sunt citite întotdeauna la sărbătorile închinate Maicii Domnului. În acest text, Domnul spune, “binecuvântați sunt aceia care aud cuvântul Domnului și îl păzesc!

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Rubens (1626) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Rubens (1626) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Praznicul Adormirii Maicii Domnului în România

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este unul din cele mai îndrăgite sărbători pentru credincioșii ortodocși români, mai ales datorită evlaviei deosebite a românilor față de Născătoarea de Dumnezeu. Un foarte mare număr de biserici și de mănăstiri poartă acest hram. În multe locuri, cu această ocazie se organizează pelerinaje la mănăstirile care își sărbătoresc astfel ocrotitoarea. Sate și comunități întregi vin împreună în aceste pelerinaje.

Credincioșii vin încă din preziua Praznicului, în 14 septembrie și participă la slujbe, care în multe locuri au un fast deosebit. Astfel, slujba Vecerniei se prelungește cu o Priveghere care în unele locuri durează până foarte târziu în noapte sau chiar toată noaptea.

La slujba de înainteprăznuire se mai cântă în multe biserici și mănăstiri din România și Prohodul Maicii Domnului, o cântare special alcătuită pentru noaptea dinaintea praznicului, construită după modelul Prohodului Domnului și pusă pe linia melodică a celor trei stări ale acestuia.

În pauzele dintre slujbe, credincioșii cântă, în unele locuri, și alte cântări (extra-liturgice) închinate Maicii Domnului, numite în Ardeal pricesne, care exprimă grija Născătoarei de Dumnezeu pentru oameni, precum și afecțiunea profundă a credincioșilor față de Cea pe care o numesc Măicuța Domnului. Unele dintre acestea sunt de o surprinzătoare familiaritate: „Am venit, Măicuță, să ne mai vedem / și să-ți spunem dorul pe care-l avem…

Poate cel mai cunoscut pelerinaj de Adormirea Maicii Domnului este, în România, cel de la Mănăstirea Nicula, păstrătoarea unei cunoscute Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aici credincioșii se adună cu sutele de mii. Foarte mulți, în semn de evlavie față de Maica Domnului, al cărei ajutor îl cer și îl primesc, fac, la vremea praznicului, înconjurul bisericii (o dată sau de trei ori) în genunchi, așteptând apoi cu răbdare ore și chiar zile la rând pentru a ajunge să se închine Icoanei Maicii Domnului.

În afara slujbelor, în ziua praznicului se organizează în multe locuri, pe lângă mănăstiri sau și în orașe, târguri și serbări populare.

 

cititi mai mult despre Adormirea Maicii Domnului si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org