Sf. Cuv. Ioan Casian Romanul (Secolele al IV-lea/al V-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul

Slăvitul și de Dumnezeu-purtătorul Părintele nostru Ioan Casian a fost un sfânt monah din secolele al IV-lea /al V-lea cunoscut pentru scrierile sale despre viața monahală și pentru scrierile corective anti-pelagiene ale Fericitului Augustin.

Prăznuirea sa se ține în 29 februarie (sau 28 februarie în anii nebisecți) iar, la nivel local, în 23 iulie în Marsilia, Franța.

Sfântul Ioan s-a născut în Delta Dunării, în Dobrogea în jurul anului 360 (unele izvoare spun că era din naștere din neamul galilor).

În anul 382 intră într-o mănăstire din Betleem și după câțiva ani primește permisiunea ca, împreună cu prietenul său Sfântul Gherman din Dobrogea, să meargă să-i cerceteze (viziteze) pe Părinții pustiei din Egipt.

Ei au rămas în Egipt până în anul 399, cu excepția unei scurte perioade când s-au reîntors la Betleem și au primit binecuvântarea de plecare definitivă din acea mănăstire.

După ce au plecat din Egipt, au mers la Constantinopol, unde l-au întâlnit pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit pe Sfântul Ioan Casian ca diacon.

Au trebuit să plece din Constantinopol în anul 403, când Sfântul Ioan Gură de Aur a fost exilat, stabilindu-se ulterior lângă Marsilia (în Franța de azi), unde a fost hirotonit preot și unde a fondat două mănăstiri, una de călugări și una de maici.

Cele mai cunoscute lucrări ale Sfântului Ioan Casian sunt Instituțiile, care detaliază modul de trăire a vieții monahale și Convorbirile duhovnicești, care oferă detalii despre conversațiile dintre Ioan și Gherman și Părinții pustiei.

De asemenea, el avertizează asupra unora din excesele din teologia Fericitului Augustin; evită să-l critice însă numindu-l direct.

Din aceste motive, el este adesea acuzat de semi-pelagianism de către Biserica Romano-Catolică și de către unii comentatori protestanți.

Sfântul Ioan a adormit în Domnul, în pace, în anul 435.

Scrierile Sfântului Ioan Casian

- Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, ed. IBMBOR, București, f.a.

- Sfântul Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutății, în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, vol. I, Humanitas, București, 1999, pp. 111-154.

- Sfântul Ioan Casian, Virtutea curăției – biruitoare a patimilor desfrânării, Trinitas, Iași, 2003

- Sf. Ioan Casian, Despre rânduiala chinoviilor (De institues coenobiorum), publicat în Rânduiala vieții de obște la Sfântul Ioan Casian, colecție coord. de Ignatie Monahul, Anastasia [Comorile Pustiei], București, 2001.

- „Rânduiala Cuviosului Ioan Casian”, în Rânduielile vieții monahale, colecție alcătuită de Sf. Teofan Zăvorâtul, după traducerea în limba română de la Mănăstirea Dobrușa (1929) diortosită, Sophia, București, 2001, pp. 408-471.

Citate

„Ar trebui să vorbesc în primul rând despre stomac, opusul îmbuibării și despre cum se postește și cât de mult trebuie să mănânci.

Nu trebuie să spun nimic de la mine, ci numai ceea ce am primit de la Părinții deșertului.

Ei nu ne-au dat doar o singură regulă privind postul sau o singură măsură pentru mâncat, pentru că nu toți oamenii au aceeași rezistență; vârsta, boala sau delicatețea trupului fac diferența.

Dar ei ne-au dat tuturor un singur scop: să evităm să mâncăm prea mult și să ne umplem burțile…

O regulă simplă de autocontrol pusă pe tapet de Părinți este aceasta: oprește-te din mâncat cât încă îți este foame și nu continua până te-ai săturat.”

Imnografie

Tropar (glasul al 8-lea):

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor
și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare;
și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Casiane, Părintele nostru.
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Tropar (glasul al 8-lea):

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Ioan, duhul tău.

Condac (glasul al 4-lea):

Făcându-te cuvios, te-ai dat lui Dumnezeu
și luminându-te cu faptele cele bune, Casiane,
ca un soare ai strălucit,
cu lumina învățăturilor tale celor dumnezeiești
luminând inimile credincioșilor celor ce te cinstesc.
Pentru aceasta, cu deadinsul roagă-te lui Hristos Dumnezeu
pentru cei ce te laudă pe tine, cu dragoste fierbinte.

Iconografie

După Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, p. 160), Sfântul Ioan Casian trebuie zugrăvit ca un bătrân cuvios, având barba ascuțită, purtând în mâini înscrisul:

„Somnul cel mult se adună împreună cu neînfrânarea; iar vegherea răspândește degrabă neastâmpărarea, precum fumul gonește albinele și, precum un foc, o arde”.

cititi si Sfântul Cuvios Ioan Casian, mărgăritar al literaturii monahale

Viața Sfântului Cuvios Ioan Casian Romanul

Sf. Cuv. Ioan Casian (Secolele al IV-lea/al V-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ioan Casian a înzestrat monahismul din Galia cu o temeinică armătură duhovnicească, adăpându-l din izvoarele vii ale Părinților pustiei.

Acest Cuvios Părinte de neam străromân s-a născut prin anii 365 de la venirea mântuirii prin Hristos-Domnul, în Dobrogea, numită pe atunci Sciția Mică, la un loc ce-i păstrează din vechime până azi numele „podișul Casian” și „peștera lui Casian”. Localitatea Casimcea din județul Tulcea îi poartă, de asemenea, numele. Provenind dintr-o familie distinsă, a urmat la școlile timpului. Dar însuflețit de o arzătoare sete de desăvârșire duhovnicească renunță de tânăr la atracțiile deșarte și înșelătoare ale vieții lumești și pleacă la Locurile Sfinte însoțit de prietenul său Gherman, frate nu prin naștere, ci în duh. Așa au ajuns amândoi călugări într-o mănăstire din Betleem. Întemeindu-se după cuviință în rânduielile vieții chinoviale, adică de obște, după modelul de viață al călugărilor din Palestina, Mesopotamia și Capadocia și simțind în ei dorul de o mai mare desăvârșire, au hotărât să plece în sihăstriile Egiptului, la anahoreții despre a căror îmbunătățită viață duhovnicească auziseră. Așa au ajuns la comunitățile din delta Nilului, adâncindu-se de acolo tot mai mult în pustie. Dar pretutindeni pe unde treceau, căutau cu râvnă pe sfinții însingurați, ca să cinstească în ei strălucirea harului și bogăția roadelor lor și pentru a le cere sfaturi duhovnicești pentru mântuirea sufletului. Aceste întrebări și răspunsuri ne vor fi lăsate ca o moștenire sfântă în cartea Convorbirilor, cu care Cuviosul Casian a înzestrat Biserica.

Dobândind pe cât puteau să adune din învățătura lor cerească, la sfatul Avei Iosif, au mai rămas în Egipt șapte ani și apoi au mers mai departe cercetând din loc în loc pe acești învățători în lucrul duhovnicesc până ce au ajuns în vestita pustie Schitică, unde Sfântul Macarie întemeiase și făcuse „pustia strălucitoare” vrednică de a fi sărbătorită de toți. Aici se nevoiau într-o asceză aspră un mare număr de călugări printre care străluceau îndeosebi, cuvioșii părinți Moise, Serapion, Teona, Isaac și preotul Pafnutie, învățătorul lor. El le spunea că nu este deajuns pentru călugăr să renunțe la lume, părăsind bunurile și măririle lumești pentru a se dedica grijii de suflet în nevoință, în asceză și tăcere. De aici înainte trebuie împlinită o a doua „renunțare” care constă în a te lepăda de obiceiurile, viciile și atracțiile vechi ale sufletului și ale trupului printr-o luptă îndelungată și răbdătoare, plină de ispite, dar care duce la curăția inimii. Căci acesta este scopul călugărului: să stea de vorbă permanent cu Dumnezeu prin neîncetată rugăciune, încât mintea, nerisipită la grijile lumii, să ajungă cu liniște și pace în altarul despătimit, curățit al inimii. Iar capătul lucrului său este viața de veci, unirea cu Dumnezeu, din care se poate dobândi chiar de aici, de jos, o arvună, o pregustare a ei prin sfânta iubire. Căci, într-adevăr, ajuns la un anume sfârșit al celei de a doua „renunțări”, sufletul pe de-antregul tinzând către Hristos Cel dorit, călugărul trebuie să mai împlinească cea de-a treia „renunțare” care cuprinde întreaga desăvârșire. Iar aceasta constă în părăsirea oricărei amintiri a acestei lumi, cu toate cele de față și văzute ale ei, socotite mărețe, deși sunt deșarte și repede trecătoare, pentru a se lăsa condus de Dumnezeu în „pământul făgăduinței” în care nu mai cresc spinii și buruienile viciilor, în locașurile cele veșnice în care vom rămâne pentru totdeauna (Convorbirea a 3-a), în simțirea negrăitei bucurii și a revărsării luminii dumnezeiești.

Acesta este marele dar al rugăciunii curate căci „atunci – precum grăia ava Isaac – acea iubire desăvârșită, prin care El ne-a iubit mai întâi, trece și în adâncul inimii noastre prin virtutea rugăciunii curate”. Aceasta se va face așa când toată dragostea, Toată dorința, toată râvnă, toată strădania, tot cugetul nostru, tot ce trăim, ce vorbim, ce respirăm va fi cu Dumnezeu. Și, când acea unitate care există veșnic între Tatăl cu Fiul și între Fiul cu Tatăl, prin Duhul Sfânt va trece și în simțirea și în mintea noastră. Așa precum El ne iubește cu iubirea cea adevărată și curată care nu se stinge niciodată, să ne dăruim și noi Lui printr-o legătură veșnică, de nedespărțit, pentru ca orice respirăm, orice înțelegem, orice vorbim, să fie cu Dumnezeu. Iar de starea aceasta ne vom putea apropia, atât cât este cu putință pe pământ, plinindu-se cuvântul Apostolului: Dumnezeu este totul în toate. Apoi devenind deplin fii printr-o comuniune atât de desăvârșită cu Tatăl, vom putea zice Celui Care este Fiu și moștenitor prin fire: Toate câte are Tatăl ale Mele sunt (Ioan 16,15). Pentru că El Însuși S-a rugat, grăind despre noi: Părinte, cei pe care Mi i-ai dat, vreau ca unde sunt Eu să fie și ei cu mine. Aceasta trebuie să fie năzuința pustnicului, aceasta toată strădania, pentru ca, după cuviință, să aibă chiar în acest trup chipul fericirii viitoare și să înceapă să guste înainte din începutul vieții și măririi cerești. Acesta este scopul întregii desăvârșiri: ca sufletul eliberat de orice lanțuri trupești să se înalțe zilnic la negrăitele daruri ale vieții duhovnicești, într-atât încât întreaga viață și bătaie a inimii să devină o unică și negrăită rugăciune (din Convorbirea a X-a). Cât de mângâiat și uimit este creștinul, descoperindu-i-se un asemenea suiș al sufletului întru care petreceau străbunii noștri sfinți.

Astfel, îndrumați de pe culmile vieții călugărești și contemplând plinirea vie la acești străluciți anahoreți, cei doi prieteni s-au dedicat cu mare severitate și neclintită statornicie vieții contemplative în timpul anilor petrecuți aici, în pustia Schitică. În liniștea chiliei, Sfântul Casian a izbutit să facă experiența luptei aspre a sufletului îndrăgostit de Dumnezeu, împotriva gândurilor pătimașe și a demonilor pizmași, îndeosebi împotriva ispitei amorțirii sufletului, a plictiselii care-i tulbură pe eremiți și îi silesc să-și părăsească retragerea liniștirii. Din această adâncă experiență adâncă personală și din învățătura altor bărbați învățați, ca Sfântul Evagrie Ponticul pe care l-a cunoscut în Nitria, Cuviosul Casian întocmi o învățătură aleasă de luptă duhovnicească și despre cele opt păcate capitale, anume: al lăcomiei, adică al îmbuibării de mâncare; al doilea, al desfrânării; al treilea, al iubirii de arginți sub care se înțelege zgârcenia; al patrulea, al mâniei; al cincilea, al tristeții; al șaselea, al neliniștii, sau al dezgustului inimii; al șaptelea, al slavei deșarte și al optulea, al trufiei.

După șapte ani, Cuvioșii Ioan și Gherman s-au întors la Betleem, unde au dobândit de la părintele lor duhovnicesc binecuvântarea de a trăi de aici înainte în pustnicie. Și așa plecară cu râvnă și grăbire în Egipt. Dar, cu tot dorul lor nestins, n-au putut regăsi liniștea cuvenită contemplației, din pricina unor învinuiri nedrepte la care erau supuși călugării din Egipt de către arhiepiscopul Teofil al Alexandriei. Atunci, Cuvioșii Ioan și Gherman, urmând un grup de 50 de monahi, hotărâră să-și caute liniștea la Constantinopol, sub ocrotirea Sfântului și marelui Ioan Gură de Aur. Aceasta se petrecea pe la anii 401. De îndată ce îi văzu marele între patriarhi, deslușind cu o tainică privire calitatea sufletelor lor, reuși să-l convingă pe Gherman să primească prin mâinile lui preoția, iar Casian diaconia. Cucerit de curăția și sfințenia Sfântului Ioan Gură de Aur și de negrăita sa măiestrie a cuvântului, Casian se așeză cu un zel fierbinte sub călăuzirea sa spirituală, consimțind să jertfească liniștea pustiei pentru a scoate câștig din petrecerea pe lângă un asemenea învățător.

Dar n-a trecut mult timp că iată, Sfântul Ioan Gură de Aur – victimă a lui Teofil – fiind dus în exil, Cuvioșii Casian și Gherman au fost trimiși în misiune la Roma de cler și popor, însoțindu-l pe episcopul Paladie ca să încunoștiințeze pe episcopul Romei, Inocențiu I, printr-o scrisoare, privind suferințele Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfântul Casian petrecu astfel zece ani la Roma și în acest timp a fost hirotonit preot. De aici a mers la Marsilia, în sudul Galiei, unde a întemeiat, pentru bărbați, mănăstirea Sfântului Victor, pe mormântul unui martir din secolul al III-lea; iar pentru fecioare, aceea a Mântuitorului, pe la anul 415. Bărbat mult încercat în viața ascetică și totodată părinte ajuns la o mare înțelepciune pastorală, el a oferit mulțimii călugărilor care se adunau în jurul lui adevărata tradiție monahală pe care o primise de la Părinții din Răsărit, ținând seama însă de condițiile de viață din Galia, de climă și de firea locuitorilor de aici.

La rugămintea Sfântului Castor, episcop de Apt, el întocmai lucrarea sa „Instituții cenobitice” (rânduieli pentru viața în comun), pentru mănăstirile pe care le întemeiase în Provența. În această lucrare el descrie modul de viețuire al călugărilor din Egipt, dar cu oarecare pogorământ în ceea ce era prea aspru pentru călugării din Galia, urmând și aici rânduielile care se obișnuiau în Palestina, în Capadocia, în Mesopotamia. Căci, scrie el: „Dacă se împlinește porunca dumnezeiască cu dreaptă socoteală și după putere, atunci păzirea ei are măsura desăvârșirii, chiar dacă mijloacele nu sunt aceleași”. El descrie apoi leacurile și căile de vindecare de cele opt păcate capitale, spre a conduce sufletul la desăvârșirea virtuții. Mai târziu el a completat această învățătură duhovnicească prin cartea Convorbirilor în care înfățișează, la cererea ermiților care trăiau la Lerins și în insulele Hâeres de lângă Marsilia, treptele mai înalte ale luptei pentru curățirea inimii și contemplație, folosindu-se de învățătura marilor anahoreți, pe care îi întâlnise în Egipt. Sfântul Casian a înzestrat astfel, din începuturile lui, monahismul din Galia cu o temeinică armătură duhovnicească, adăpându-l din izvoarele vii ale Părinților pustiei.

Ca ucenic credincios al marilor învățători Sfinții Capadocieni Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Grigore de Nîssa, ca și al Sfântului Ioan Gură de Aur, Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat atunci împotriva unei separări adânci între firea omenească și harul divin, pe care Fericitul Augustin o stabilise pentru a lupta împotriva ereziei lui Pelagiu. Într-adevăr, deși tot darul desăvârșit și tot harul de sus coboară, de la Dumnezeu Părintele Luminilor, libertatea noastră omenească, zidită după chipul libertății absolute a lui Dumnezeu și reînnoită în Sfântul Botez, este chemată să răspundă și să conlucreze cu harul dumnezeiesc pentru a produce în suflet roadele mântuitoare ale sfintelor virtuți și, într-o așa măsură, încât se poate spune, cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că: „Lucrul lui Dumnezeu este de a ne dărui Harul Său, iar cel al omului este de a-și oferi credință”. Căci, așa cum grăiește același mare învățător al Bisericii în alt loc: „Harul lui Dumnezeu curge atât pe cât este de deschis vasul credinței pus sub șipot”. O asemenea învățătură își avea limpede rădăcina în cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Domnul a arătat: Cel care luase cinci talanți de la stăpânul său, a adus alți cinci talanți, iar cel ce a luat doi, a adus de asemenea alți doi (Matei 25, 20-22). Deci cu adevărat, precum spune și Sfântul Apostol Pavel, suntem împreună lucrători cu Hristos (II Corinteni 6, 1).

Față de aceste împotriviri care au mai durat, Cuviosul Ioan Casian a rămas statornic în dreapta credință a Bisericii, departe de zgomot și certuri, învățat cu adâncul contemplării divine, taină a unei păci nesurpate și blânde, și a unei liniști senine. El își încredință în pace sufletul său lui Dumnezeu către anul 435. Cunoscut ca sfânt de cei din vremea lui, el este cinstit de toți călugării Bisericii Apusene ca Părinte al lor și unul dintre cei mai mari învățători. Sfintele sale moaște sunt păstrate până în ziua de astăzi în mănăstirea Sfântului Victor din Marsilia.

Toţi sfinţii români din calendarul Bisericii Ortodoxe Române

Toţi sfinţii români din calendarul Bisericii Ortodoxe Române – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfinţi străromâni şi români trecuţi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române sunt următorii:

Ianuarie:

(10) Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti;

(13) Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic;

(25) Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului.

(26) Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei

Februarie:

(29) Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.

Martie:

(26) Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa Maxima.

Aprilie:

(6) Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium;

(12) Sfântul Mucenic Sava de la Buzău;

(14) Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului;

(20) Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului;

(24) Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Ştefan, Mitropoliţii Transilvaniei; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin;

(25) Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului;

(26) Sfinţii Mucenici din Dobrogea: Chiril, Chindeu şi Tasie;

(28) Sfinţii Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian din Ozovia.

Mai:

(2) Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului;

(3) Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici;

(12) Sfântul Mucenic Ioan Valahul;

(27) Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul.

Iunie:

(2)Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava;

(4) Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasis şi Filip de la Niculiţel;

(15) Sfântul Mucenic Isihie;

(22) Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Ţării Româneşti;

(24) Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana;

(30) Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ.

Iulie:

(1) Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi;

(2) Sfântul Voievod Ştefan cel Mare; (8) Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion;

(18) Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum;

(21) Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia;

(26) Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.

August:

(5) Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ;

(7) Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla;

(11) Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului;

(16) Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi; Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache; Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic;

(17) Sfântul Gheorghe Pelerinul;

(21) Sfântul Mucenic Donat Diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust;

(23) Sfântul Mucenic Lup;

(30) Sfinţii Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopul Romanului.

Septembrie:

(1) Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul;

(7) Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi;

(9) Sfinţii Cuvioşi Onufrie de la Vorona şi Chiriac de la Tazlău;

(13) Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop;

(15) Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului;

(22) Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi;

(26) Sfântul Voievod Neagoe Basarab;

(27) Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti.

Octombrie:

(1) Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani;

(14) Sfânta Cuvioasă Parascheva;

(21) Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori: Visarion, Sofronie şi Sfântul Mucenic Oprea; Sfinţii Preoţi Mărturisitori: Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel;

(27) Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor;

(28) Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti.

Noiembrie:

(9) Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat;

(12) Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu;

(15) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ; (20) Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul; Sfântul Mucenic Dasie;

(23) Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii;

(30) Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Decembrie:

(3) Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica;

(5) Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş;

(13) Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei;