Benedict de Nursia (480 – 543)

Benedict de Nursia (480 - 543) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Benedict de Nursia

Sfântul Benedict (în latină Benedictus Nursiae, în italiană Benedetto da Norcia; n. 480, Nursia – d. 543, Monte Cassino) este întemeietorul ordinului creștin al călugărilor benedictini, sfânt patron al Europei și al tinerilor studioși. Este venerat de toate bisericile creștine care recunosc cultul sfinților.

Este considerat de către catolici și de către ortodocși drept patriarh al călugărilor din Occident, din cauza regulei care a avut un impact major asupra monahismului occidental și chiar asupra civilizației europene medievale. Deseori este reprezentat în îmbrăcăminte de benedictin, cu o crosă de abate, precum și cu o carte.

 

Biografie

Benedict s-a născut în jurul anului 480, la Nursia (actualul oraș Norcia din regiunea Umbria), după trecerea valului năvălirilor barbare prin Italia și abdicarea ultimului împărat roman de apus, Romulus Augustulus (în 476). Era fiul unor nobili romani bogați și buni creștini. Numele său, Benedict (în latină Benedictus), se traduce în limba română prin „binecuvântatul”. Tradiția, acceptată de Sfântul Beda, spune că Scholastica era sora geamănă a lui Benedict.

Și-a petrecut copilăria la Roma, unde trăia împreună cu părinții săi, și a urmat studii la școlile renumite ale vremurilor sale. S-a îngrozit de lipsa de moralitate a locuitorilor Romei și, dorind să nu mai vadă aceste exemple rele, s-a retras ca pustnic într-o peșteră greu accesibilă din zona pietroasă Subiaco, aflată la aproximativ 70 km est de Roma. A trăit acolo în izolare, practicând o asceză aspră și fiind hrănit cu alimente coborâte cu o frânghie de monahul Romanus din Subiaco. După mai bine de trei ani de asceză a devenit cunoscut prin viața sa ieșită din comun și a început să fie vizitat de credincioși, iar unii dintre aceștia i-au devenit ucenici.

Benedict a fondat mai multe mănăstiri (după unele surse, douăsprezece) cu câte zece călugări. Pornind de la regulile monastice scrise de Sfântul Pahomie, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Augustin, Sfântul Casian, Sfântul Honorat de Lerins, Sfântul Cezar de Arles, Sfântul Benedict a redactat noi reguli. În aceste reguli erau prevăzute, în mod exigent, obligațiile zilnice ale călugărilor.

Viața călugărilor se baza pe trei principii: fecioria, sărăcia, ascultarea. Benedict a introdus modul de viață modest și cumpătat al călugărilor în mănăstire ca:

- o viață celibatară

- o hrănire frugală, unde carnea patrupedelor era interzisă

- mâncarea gătită se consuma o dată pe zi

- limitarea consumului de vin

- împărțirea timpului între rugăciune, meditație, muncă și dormit

- relațiile din mănăstire fiind stabilite ca într-o familie, astfel starețul fiind tratat ca un părinte (tată), iar călugării ca frați

Primirea în ordinul călugăresc era foarte strict verificată și se realiza după trecerea unor probe, prin care se constata seriozitatea și sinceritatea candidatului.

În anul 529 s-a stabilit pe dealul stâncos Monte Cassino, aflat cam la jumătatea distanței între Roma și Neapole, unde a fondat o mănăstire pe ruinele unui templu închinat lui Apollo. În aceeași regiune, sora sa, Scholastica, înființase o mănăstire de maici, urmând aceleași reguli ale benedictinilor. Mănăstirea de la Monte Cassino a devenit cea mai cunoscută mănăstire din Apusul Europei, fiind considerată mama mănăstirilor benedictine. În acest loc Benedict a finalizat redactarea Regulamentului monahal. Mai multe fapte minunate pe care le-ar fi săvârșit sunt consemnate în Dialogurile scrise de Papa Grigore cel Mare (cca. 540 – 604).

Benedict a decedat la Monte Cassino în 21 martie 543, la mai mult de o lună după sora sa geamănă, Scholastica, care murise la 10 februarie.

 

După moarte

Benedict din Nursia este venerat ca sfânt de bisericile catolică, ortodoxe și anglicană, fiind considerat patronul protector al școlarilor, al învățătorilor, minerilor, fierarilor și al muribunzilor, fiind chemat ca ajutor în boli dureroase.

Unul din papii care au urmat stilul său de viață modestă a fost Papa Grigore I cel Mare.

În Biserica Romano-Catolică Sfântul Benedict este sărbătorit la 11 iulie, data mutării moaștelor sale la Abația Saint-Benoît-sur-Loire din Franța, iar în bisericile de rit bizantin, la 14 martie.

A fost numit sfânt patron al Europei de papa Paul al VI-lea, în 1964. În anul 1980 papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat copatron al Europei, alături de sfinții Chiril și Metodiu.

 

cititi mai mult despre Benedict de Nursia si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; en.wikipedia.org