Articole

Evenimentele Zilei de 1 martie în Istorie

Fondarea Rio de Janeiro la 1 martie 1565

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com

 

1 martie este a 60-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 1 martie

(BOR) Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina

Sfânta muceniță Evdochia Samarineanca sau Evdochia din Heliopolis a fost o cuvioasă maică care a mucenicit la începutul secolului al II-lea d. Hr., în timpul unei persecuții în vremea împăratului Hadrian (117-138), în Heliopolis.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfânta Domnina din Cir sau Domnina din Siria a fost o cuvioasă maică care a trăit în secolul al V-lea, în timpul episcopului și istoricului Teodoret din Cir.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Eudochia, cuvioasă, martiră († secolul al II-lea)

(BRC) Sf. Albin, episcop

 

Mărțișorul

Mărţişorul - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Mărţişorul – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Numele oficial al lunii martie a influenţat, în ultimele decenii, generalizarea denumirii sărbătorii care cade la 1 Martie, Mărţişor, în defavoarea altor denumiri mai vechi, cum ar fi Dochia, Dragobete.

Tot ”mărţişor” se numeşte şi cadoul făcut de 1 martie, arată Ion Ghinoiu în lucrarea sa ”Sărbători şi obiceiuri româneşti” (Editura Elion, 2002).

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Sarbatoarea Sfantului David – Ziua nationala a velsilor (galezilor) din Marea Britanie, pe tot cuprinsul Tarii Galilor.

Țara Galilor (engleză Wales, galeză Cymru, este una dintre cele patru țări tradiționale care formează Regatul Unit. Capitala sa este Cardiff - foto: ro.wikipedia.org

Țara Galilor (engleză Wales, galeză Cymru, este una dintre cele patru țări tradiționale care formează Regatul Unit. Capitala sa este Cardiff – foto: ro.wikipedia.org

Este o sarbatoare crestina in timpul careia velsii il celebreaza pe Sfantul David (n.cca anul 500, patronul Tarii Galilor, mort in ziua de 1 martie anul 589).

Velsii sunt una dintre cele şase naţiuni celtice din Europa şi tara lor este in prezent parte a Regatului Unit al marii Britanii si Irlandei de Nord. In velsa, acestei tari i se spune Cymru (pronunţat Kum-ri), iar in latina i se spunea Cambria.

Pina la cucerirea ei în 1282 de către Edward I al Angliei, Ţara Galilor era divizata în numeroase principate independente.

Ca urmare a Actului de Unire emis de regele Henric al VIII-lea (el însuşi provenit dintr-o familie de origine velsa), ţara a devenit parte componentă a regatului Angliei în 1536. Prin traditie, fiul cel mare al regelui Angliei ia titlul de Print de Wales.

 

Ziua mondială a protecției civile

Ziua mondială a protecţiei civile este marcată în fiecare an la data de 1 martie. La această dată, în anul 1972 a intrat în vigoare Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile (International Civil Defence Organisation, ICDO). Ziua mondială a protecţiei civile a fost instituită printr-o decizie a adunării generale a Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile în anul 1990.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua ”Zero discriminare” (ONU)

Ziua ''Zero discriminare'' (ONU) - foto preluat de pe www.facebook.com

Ziua ”Zero discriminare” (ONU) – foto preluat de pe www.facebook.com

Ziua ”Zero discriminare’‘ este marcată în fiecare an la 1 martie, la iniţiativa UNAIDS – Programul Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA. În 2020, sub sloganul ”Zero discriminations against women and girls”, campania UNAIDS face referire la discriminarea cu care se confruntă femeile şi fetele în toată diversitatea lor, pentru a atrage atenţia şi a mobiliza în vederea promovării egalităţii şi emancipării pentru femei şi fete, se arată pe site-ul www.unaids.org.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Romania – Ziua automobilistului militar

Sărbătorită în fiecare an la 1 martie, Ziua automobilistului militar aminteşte de data la care, în anul 1917, a fost înfiinţat, în Moldova, Regimentul de Tracţiune Automobilă, prin Înaltul Decret nr. 245 din 22 martie 1917, potrivit site-ului www.ligamilitarilor.ro şi volumului ”Calendarul tradiţiilor militare” (2010).

Acesta a fost structurat, prin Decizia Ministerială nr. 520 din 27 martie 1917, pe trei batalioane ”de automobile, autocamioane, autocamionete şi alte asemenea”, precum şi companii de motomitraliere, grupuri de autotunuri şi automitraliere, pentru partea activă, iar pentru cea sedentară, era prevăzută înfiinţarea unui batalion de depozit şi a unei şcoli de şoferi.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Romania – Ziua Forţelor pentru Operaţii Speciale

Aniversarea Zilei Forţelor pentru operaţii speciale este legată de înfiinţarea primei unităţi acţionale de operaţii speciale, la 1 martie 2003, dată la care a fost constituit Batalionul 1 forţe speciale, redenumit ulterior Batalionul 1 operaţii speciale „Vulturii”.

O scurtă trecere prin istorie ne arată că în anul 2005 a fost constituit Centrul de instruire pentru operaţii speciale „General Grigore Baştan”, prin transformarea Şcolii de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţii Speciale „General Grigore Baştan”.

cititi mai mult pe: desteptarea.ro

 

Ziua berii în Islanda

 

Martie – Mărţişor (31 de zile – ziua are 12 ore, noaptea 12 ore)

Martie - Les Très Riches Heures du duc de Berry - foto: ro.wikipedia.org

Martie – Les Très Riches Heures du duc de Berry – foto: ro.wikipedia.org

Martie este a treia lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile.

Este prima lună de primăvară si o luna a indragostitilor. In vechime 1 martie semnifica si data începerii noului an agricol

Din punct de vedere astronomic, luna martie începe cu soarele în constelația Vărsătorului și se sfârșește cu soarele în constelația Peștilor.

In astronomia veche, martie începea cu soarele în semnul Peștilor și sfârșea în semnul Berbecului. Numele lunii martie (latină: Martius) vine de la zeul Marte, zeul războiului din mitologia romană și era considerată o lună favorabilă începerii războiului.

Sub împăratul Romulus al Romei, anul începea cu această lună, abia în anul 45 î.Hr., Iuliu Cezar a introdus Calendarul iulian iar anul începea la 1 ianuarie.

Grecii numeau luna martie Elaphebolion. În România, luna martie, popular, se numește Mărțișor. În luna martie începe aratul și semănatul, se curăță livezile și grădinile, se scot stupii de la iernat și se “retează” fagurii de miere utilizați ca leac în medicina populară etc.

Martie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Februarie cu excepția anilor bisecți și ca Noiembrie în fiecare an.

Echinocțiul de primăvară în emisfera nordică, respectiv echinocțiul de toamnă în emisfera sudică, (data când ziua este egală cu noaptea), este o dată care variază de la 19 martie la 21 martie (UTC).

cititi mai mult despre Luna Martie si pe www.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 1 martie

 

Evenimentele Zilei de 1 martie în Istorie:

- 1 martie 1565 – A fost fondat orașul Rio de Janeiro;

- 1 martie 1746 – Constantin Mavrocordat, domnul Țării Românești, clerul înalt și boierii au hotărât eliberarea din șerbie a rumânilor fugiți, care se reîntorc în țară;

1 martie 1872 – În statul american Wyoming s-a înființat Parcul Național Yellowstone;

1 martie 1992 Republica Bosnia și Herțegovina și-a declarat independența față de Iugoslavia;

 

1 martie 509 I. I Chr. – Consulul roman Publius Valerius Publicola, organizeaza la Roma primul Triumf , după victoria sa asupra regelui detronat Lucius Tarquinius Superbus in bătălia de la Silva Arsia.

 

1 martie 86 I.I Chr. – Lucius Cornelius Sulla, în fruntea unei armate romane,ocupă în Atena, dupa infrangerea tiranului Aristion sprijinit de trupele de Mitridates al VI-lea.

Lucius Cornelius Sulla Felix (138 î.Hr.-78 î.Hr.) a fost un general și om politic roman, care ca dictator prin încearcările lui de a constitui o formă nouă de stat, contribuie de fapt la destrămarea statului, Iin imagine, „Pseudo Sulla”, bust aflat la muzeul Gliptoteca de la München - foto: ro.wikipedia.org

Pseudo Sulla, bust aflat la muzeul Gliptoteca de la München – foto: ro.wikipedia.org

Lucius Cornelius Sulla Felix (138 î.Hr.-78 î.Hr.) a fost un general și om politic roman, care ca dictator prin încearcările lui de a constitui o formă nouă de stat, contribuie de fapt la destrămarea statului.

 

1 martie 40 – S-a născut poetul latin Marcus Valerius Martialis (d. între 102 și 104 d.Hr.).

Marcus Valerius Martialis (cunoscut în limba română ca Marțial) (n. aprox. 1 martie 40 d. Hr., Calatayud - d. aprox. 103 d. Hr., Calatayud) a fost un poet latin. Este cunoscut pentru cărțile sale de epigrame, în care, manvrând cu o mare ușurință gluma ironică și umorul caustic, prezintă instantanee din viața variată a Romei din timpul împărăților Domițian, Nerva și Traian. Marțial este considerat a fi creatorul epigramei moderne - foto: ro.wikipedia.org

Marcus Valerius Martialis - foto: ro.wikipedia.org

Marcus Valerius Martialis (cunoscut în limba română ca Marțial) (n. aprox. 1 martie 40 d. Hr., Calatayud – d. aprox. 103 d. Hr., Calatayud) a fost un poet latin.

Este cunoscut pentru cărțile sale de epigrame, în care, manvrând cu o mare ușurință gluma ironică și umorul caustic, prezintă instantanee din viața variată a Romei din timpul împărăților Domițian, Nerva și Traian.

Marțial este considerat a fi creatorul epigramei moderne.

 

1 martie 105 d.Hr. - S-a încheiat construcţia podului lui Traian, peste Dunăre.

Podul lui Traian a fost un pod construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 și primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în orașul Drobeta-Turnu Severin. Scopul construcției a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian și a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei regelui Decebal - foto: ro.wikipedia.org

Podul lui Traian (reconstituire artistica 1907) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Podul lui Traian a fost ridicat în perioada 103-105 d.Hr., de către ilustrul arhitect Apollodor din Damasc (c.60-c.125), la ordinele împăratului Traian (98-117).

Clădit din piatră şi bârne de lemn, scopul podului a fost de a permite transportul trupelor romane şi a proviziilor necesare celei de-a doua campanii militare de cucerire a Daciei, potrivit http://danubelimes-robg.eu/.

cititi mai mult pe: www.agerpres.roro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

1 martie 286 - Maximian a fost desemnat de împăratul roman Dioclețian (284 – 305), augustus și coîmpărat.

Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius (cca. 250 - iulie 310) a fost împărat roman (împreună cu Dioclețian) din 1 martie 286 până în 305 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maximian – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius (cca. 250 – iulie 310) a fost împărat roman (împreună cu Dioclețian) din 1 martie 286 până în 305.

Născut în apropiere de Sirmium (Pannonia), într-o familie de țărani săraci, Maximian, care își începe cariera ca simplu soldat, urcă în cadrul ierarhiei militare în timpul domniilor împăraților Aurelian și Probus.

La 1 aprilie 285 este desemnat de Dioclețian Caesar, iar la 1 martie 286 augustus și coîmpărat, încredințându-i-se administarea și apărarea provinciilor Occidentale. Cognomenul Herculis ce i se acordă marchează subordonarea sa față de Dioclețian, care și-l atribuie pe acela de Iovius.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 martie 293 – Împăratul Diocletian si co-imparatul Maximinian ii numesc pe Constantinus Chlorus si Galerius in demnitatea de Cezari, fapt considerat a fi in Imperiul Roman începutul Tetrarhiei , cunoscuta sub numele de Quattuor Principes Mundi (“Patru conducători ai lumii”).

 

1 martie 492 – Moare Papa Felix al III-lea.

Papa Felix al III-lea a fost Papă al Romei în perioada 13 martie 483 - 1 martie 492. Pontificatul său este marcat de ruptura doctrinară cu Acacius, Patriarhul Constantinopolului, excomunicat din cauza lipsei de respect față de Scaunul Papal când a numit în scaunul Antiohiei un adept al ereziei monofizite. După moarte regelui Teodoric, s-a bucurat de sprijinul fiicei acestuia, Amalasuntha - foto: ro.wikipedia.org

Papa Felix al III-lea – foto: ro.wikipedia.org

Papa Felix al III-lea a fost Papă al Romei în perioada 13 martie 483 – 1 martie 492. Felix al III-lea provenea dintr-o familie aristocratica romana, fiind fiul unui preot si bunicul Sfantului Grigorie cel Mare.

La data inscaunarii sale ca Papa, era vaduv si tatal a doi copii.

Pontificatul său este marcat de ruptura doctrinară cu Acacius, Patriarhul Constantinopolului, excomunicat din cauza lipsei de respect față de Scaunul Papal când a numit în scaunul Antiohiei un adept al ereziei monofizite. După moarte regelui Teodoric, s-a bucurat de sprijinul fiicei acestuia, Amalasuntha.

 

1 martie 1105 - S-a născut Alfonso al VII-lea al Leonului și Castiliei (d. 1157)

Alfonso al VII-lea (1 martie 1105 – 21 august 1157), născut cu numele de Alfonso Raimúndez și poreclit Împăratul, a devenit regele Galiciei în 1111 și regele Leonului și al Castiliei în 1126.

Alfonso a folosit pentru prima dată titlul de Împărat peste toată Spania, alături de mama sa, Urraca, odată ce ea l-a investit în conducerea directă a orașului Toledo, în 1116.

El a fost fiul lui Urraca a Leonului și Raymond de Burgundia, primul membru al Casei de Burgundia care guverna Peninsula Iberică.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 martie 1131 – A decedat regele Stefan al II-lea al Ungariei ; (n.1101).

Ștefan al II-lea (maghiară: II István, n. 1101), rege al Ungariei si Croatiei,a condus Ungaria din anul 1116 pana la moartea sa.

Tatal sau, Regele Coloman, l-a încoronat de copil, iar domnia sa a fost caracterizată de războaie dese cu cînd în Țările vecine.

 

1 martie 1445 – S-a născut Sandro Botticelli, pictor italian

Sandro Botticelli - de fapt Alessandro di Mariano Filipepi - (n. 1 martie 1445, Florența – d. 17 mai 1510, Florența) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene - Detaliu cu posibil  autoportret al lui Botticell, din compoziţia "Adoraţia magilor", (1475) - Galeria Uffizi, Florența  - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Detaliu cu posibil autoportret al lui Botticell, din compoziţia “Adoraţia magilor”, (1475) – Galeria Uffizi, Florența – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sandro Botticelli – de fapt Alessandro di Mariano Filipepi – (n. 1 martie 1445, Florența – d. 17 mai 1510, Florența) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene.

Frumusețea și grația figurilor create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii.

Caracteristic artei lui Botticelli este și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane.

Personajele sale cu chipuri ușor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc.

Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino, animator al “Academiei Florentine“, atestă sensibilitatea deosebită și bogata viață lăuntrică a artistului.

Sandro Botticelli "Adorația magilor" 1475 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sandro Botticelli “Adorația magilor” 1475 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

S-a nascut in Florenta si pana sa studieze pictura cu Antonoi del Pollaiuolo a invatat meseria de aurar de la tatal sau.

Din 1470, artistul si-a deschis propriul atelier, iar restul vietii a creat lucrari pentru celebra familie Medici sub a carei protectie a intrat si care i-a finantat majoritatea operelor.

Botticelli a fost poreclit “botticello”(“butoi mic”) de fratele său mai mare.

Din 1481, Botticelli a fost chemat la Roma de către Papa Sixtus IV pentru a decora Capela Sixtină alaturi de alti mari pictori.

Printre operele sale celebre se numara “Primavara”, “Adoratia magilor”, “Nasterea lui Venus”.

De asemenea, in 1481, s-a numarat printre artistii desemnati de Vatican sa decoreze Capela Sixtina, insa contributia sa nu a fost una insemnata.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

Sandro Botticelli "Naşterea lui Venus", 1482-1485 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sandro Botticelli “Naşterea lui Venus”, 1482-1485 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

1 martie 1504 - Eclipsa de Lună din 1 martie 1504.

Eclipsa de Lună din 1 martie 1504 - Desen al predicției lui Columb cu privire la eclipsa de lună pentru jamaicanii nativi, preluat de la pagina 273 din „Romantul istoriei spaniole cu ilustrații” de John Stevens Cabot Abbott, 1869. - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Eclipsa de Lună din 1 martie 1504 – Desen al predicției lui Columb cu privire la eclipsa de lună pentru jamaicanii nativi, preluat de la pagina 273 din „Romantul istoriei spaniole cu ilustrații” de John Stevens Cabot Abbott, 1869. – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Eclipsa de Lună din 1 martie 1504 a fost o eclipsă totală de Lună, care a început să se producă, în America, îndată după apusul Soarelui din 29 februarie 1504.

Cristofor Columb, vrând ca indigenii din Jamaica să continue să-i aprovizioneze echipajul înfometat, a reușit să-i intimideze prezicând corect producerea acestei eclipse, denumită adesea, din această cauză, eclipsa lui Columb.

La 30 iunie 1503, Cristofor Columb a eșuat ultimele sale două caravele pe coastele Jamaicăi. Indigenii din insulă i-au întâmpinat pe Columb și echipajul său și i-au aprovizionat cu merinde, dar după șase luni, au încetat să-i mai aprovizioneze.

Columb avea la bord un almanah scris de Abraham Zacuto, care conținea tabele astronomice care acopereau anii 1475-1506.

Consultându-le, Columb a remarcat iminenta producere a unei eclipse de Lună. A solicitat o întâlnire pentru ziua aceea cu cacique și i-a spus acestuia că zeul său s-a aprins de mânie față de tratamentul pe care populația locală îl aplica oamenilor săi; a spus că zeul său va oferi un semn clar al nemulțumirii sale, odată cu răsăritul Lunii.

Eclipsa și Luna roșiatică au apărut la timp, impresionându-i și înspâimântându-i pe băștinași. Fiul lui Columb, Ferdinand, a scris:

„cu multe strigăte și văicăreli, indigenii au venit în fuga mare de peste tot spre nave, încărcați cu provizii, rugându-l pe amiral să intervină pe lângă divinitate să nu-și reverse mânia asupra lor. …”

Columb s-a retras în cabină pentru „a se ruga” (în realitate pentru a măsura durata eclipsei cu o clepsidră); cu puțin timp înainte de sfârșitul totalității (după 48 de minute), el i-a anunțat pe băștinașii înspăimântați că tocmai au fost iertați[3], ceea ce li s-a confirmat când Luna a reapărut sub înfățișarea obișnuită.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

1 martie 1564 - Tomșa Voievod, presat de turci și tătari, se refugiază în Polonia. Tronul Țării Moldovei, pentru a doua oară, este ocupat de Alexandru Lăpușneanu.

Alexandru Lăpușneanu a fost un domn al Moldovei care a domnit între septembrie 1552 – 18 noiembrie 1561 și octombrie 1564 – 9 martie 1568. Figura sa a fost popularizată de scriitorul Costache Negruzzi, care l-a imortalizat în nuvela Alexandru Lăpușneanu, atribuindu-i celebrele fraze „De mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu...” și „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...” - in imagine, Alexandru Lăpușneanu pe o marcă poștală din Republica Moldova - foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Lăpușneanu pe o marcă poștală din Republica Moldova – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Lăpușneanu a fost un domn al Moldovei care a domnit între septembrie 1552 – 18 noiembrie 1561 și octombrie 1564 – 9 martie 1568.

Figura sa a fost popularizată de scriitorul Costache Negruzzi, care l-a imortalizat în nuvela Alexandru Lăpușneanu, atribuindu-i celebrele fraze „De mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu…” și „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…

 

1 martie 1562 – Are loc Masacrul de Vassy în care cincizeci de protestanți au fost uciși, iar aproximativ o sută cincizeci răniti de trupele ducelui de Guise, la șase săptămâni de la semnarea Edictului din ianuarie 1562, prin care regele a permis protestanții sa ase intruneasca in public.

Este începutul războaielor religioase franceze,care vor macina Franţa timp de peste treizeci de ani.

Massacre de Vassy in 1562, print by Hogenberg end of 16th century - foto: en.wikipedia.org

Massacre de Vassy in 1562, print by Hogenberg end of 16th century – foto: en.wikipedia.org

Hughenot este un nume dat protestantilor calviniști francezi si se pare ca denumirea acestora provine din cuvantul german Eidgenossen, care inseamna “uniti prin juramant”.

Erau organizați în comunități independente sub autoritatea unui sinod național în 1559 si au creat un aparat administrativ și militar prin care au devenit un corp autonom în cadrul statului, deseori în conflict cu puterea monarhică.

În urma războaielor religioase care i-au opus catolicilor, hughenoții au reușit să obțină libertatea de cult, locuri în parlament și sa detina controlul a cca. 100 de fortărețe, printre care La Rochelle, Cognac și Montauban.

Puterea militară hughenotă a fost desființată apoi de Cardinalul Richelieu (asedierea si cucerirea orașului La Rochelle, 1628);

Ludovic al XIV-lea a completat acțiunea de consolidare a monarhiei și de restaurație catolică deplină (revocarea Edictului din Nantes, 1685), obligând numeroase comunități de hughenoți să emigreze în țări protestante.

 

1 martie 1565 – A fost fondat orasul Rio de Janeiro de către cavalerul portughez Estacio de Sá (1520-1567), care l-a numit “São Sebastião do Rio de Janeiro” (Râul St Sebastian ianuarie), în onoarea regelui Sebastian al Portugaliei.

São Sebastião do Rio de Janeiro, Anônimo, c. 1695 Biblioteca Nacional (Brasil) - foto: thestreetandthecityul.wordpress.com

São Sebastião do Rio de Janeiro, Anônimo, c. 1695 Biblioteca Nacional (Brasil) – foto: thestreetandthecityul.wordpress.com

Golful în care este situat Rio de Janeiro (Golful Guanabara) a fost descoperit de europeni la 1 ianuarie 1502, prin exploratorul portughez Gaspar de Lemos; l-a numit “Rio” pentru că a crezut că era mai degrabă o gură de râu decât un golf. Orașul Sfântul Sebastian Rio de Janeiro a fost fondat la 1 martie 1565 în onoarea regelui Sebastian I al Portugaliei.

Rio de Janeiro a fost capitala Braziliei din 1764 până în 1960, când guvernul a fost transferat la Brasília, dar el a rămas unul dintre cele mai importante orașe din țară, al doilea ca mărime după São Paulo.

Între 1808 și 1821, în timpul invaziei napoleoniene a Portugaliei metropolitane, orașul a devenit capitala Portugaliei și a imperiului portughez.

 

1 martie 1590 - S-a născut Grigore Ureche, carturar si cronicar, autorul „Letopisețului Țării Moldovei de la Dragoș-Vodă până la Aron-Vodă” A fost primul cronicar moldovean de seamă a cărui operă s-a păstrat; (d.1647).

Grigore Ureche (n. cca. 1590 – d. 1647) a fost primul cronicar moldovean de seamă a cărui operă s-a păstrat - foto: ro.wikipedia.org

Grigore Ureche – foto: ro.wikipedia.org

 

1 martie 1632 – Champlain devine guvernator al Noii Frante, pe continentul american, in actuala Canada de azi.

Samuel de Champlain (n. 1567, Brouage, Franța - d.25 decembrie 1635, Québec, Canada) a fost un geograf, explorator și cartograf francez, întemeietorul orașului Québec și primul Guvernator General al Canadei, între 1613 și 1627, de facto, respectiv între 1627 și 1635, numit de regele Ludovic al XIII-lea al Franței - foto: ro.wikipedia.org

Samuel de Champlain – foto: ro.wikipedia.org

Samuel de Champlain (n. 1567, Brouage, Franța – d.25 decembrie 1635, Québec, Canada) a fost un geograf, explorator și cartograf francez, întemeietorul orașului Québec și primul Guvernator General al Canadei, între 1613 și 1627, de facto, respectiv între 1627 și 1635, numit de regele Ludovic al XIII-lea al Franței.

 

1 martie 1746Constantin Mavrocordat domnul Tarii Romanesti (1744-1746), clerul înalt și boierii tarii, hotărăsc eliberarea din șerbie a rumânilor fugiți, care se reîntorc în țară; liberi ca persoană, țăranii rămân totuși dependenți economic de boieri, fiind obligați să presteze boierului 12 zile de clacă, în Țara Românească și 24 de zile, în Moldova.

Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1769, Iași) a fost domn al țărilor române. În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 - octombrie 1730; 24 octombrie 1731 - 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 - septembrie 1741; iulie 1744 - aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 - 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 - martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 - 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 - 29 iunie 1743; aprilie 1748 - 31 august 1749 și 29 iunie 1769 - 23 noiembrie 1769 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Constantin Mavrocordat – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1769, Iași) a fost domn al țărilor române. În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 – octombrie 1730; 24 octombrie 1731 – 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 – septembrie 1741; iulie 1744 – aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 – 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 – martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 – 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 – 29 iunie 1743; aprilie 1748 – 31 august 1749 și 29 iunie 1769 – 23 noiembrie 1769.

cititi mai m,ult pe www.unitischimbam.ro

 

1 martie 1781 - Alexandru Vodă Ipsilanti, domn în Țara Românească, a emis „Hrisovul Orfanotropiei”, document ce reglementa activitatea unei instituții ce urma să aibă în grijă copiii abandonați; această instituție gândită în spiritul bizantin al epocii nu a funcționat însă niciodată.

Alexandru Vodă Ipsilanti (1725-1807) a fost domn în Țara Românească: 15 septembrie 1774 - februarie 1782 și august 1796 - decembrie 1797 și în Moldova: decembrie 1786 - 19 aprilie 1788 - foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Vodă Ipsilanti - 19 aprilie 1788 – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Vodă Ipsilanti (1725-1807) a fost domn în Țara Românească: 15 septembrie 1774 – februarie 1782 și august 1796 – decembrie 1797 și în Moldova: decembrie 1786.

 

1 martie 1788 – S-a născut în Herta-Hotin, Gheorghe Asachi , carturar enciclopedist si scriitor al inceputurilor literaturii romane, sprijinitor al stiintei si artelor, intemeietor si deschizator de drumuri in invatamant, teatru, presa; (d.1869). A editat, in 1829, publicatia “Albina Romaneasca”.

Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 - d. 12 noiembrie 1869) poet, prozator și dramaturg român, născut la Herța, în nordul Moldovei, (azi în Ucraina),  portret de Constantin Daniel Stahi - in imagine, Gheorghe Asachi pictat de Constantin Daniel Stahi - foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Asachi pictat de Constantin Daniel Stahi – foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 – d. 12 noiembrie 1869) poet, prozator și dramaturg român, născut la Herța, în nordul Moldovei, (azi în Ucraina)

 

1 martie 1810 - S-a născut Frederic Chopin, compozitor si pianist polonez.

Frédéric François Chopin (născut Fryderyk Franciszek Chopin[n 1]; n. 1 martie 1810, Żelazowa Wola, Ducatul Varșoviei – d. 17 octombrie 1849, Paris, A Doua Republică Franceză) a fost un compozitor polonez din perioada romantismului. Este considerat drept unul dintre cei mai influenți compozitori de muzică pentru pian - Dagherotip 1849 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Frédéric Chopin – Dagherotip 1849 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Frédéric François Chopin (născut Fryderyk Franciszek Chopin; n. 22 februarie sau 1 martie 1810, Żelazowa Wola — d. 17 octombrie 1849, Paris), a fost un compozitor polonez din perioada romantismului.

Este considerat drept unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică pentru pian.

Pianul se regăsește pe tot parcursul operei sale, de cele mai multe ori purtând chiar un rol exclusiv, iar compozițiile sale sunt considerate culmile repertoriului pentru acest instrument.

Deși muzica sa se încadrează în rândul celor mai pretențioase opere în privința tehnicității, stilul lui Chopin iese în evidență prin profunzimea nuanței și a expresivității, și nu doar prin complexitatea tehnică.

El inventează genuri muzicale precum balada, însă cele mai reprezentative inovații sub semnătura sa privesc genuri deja existente precum sonata pentru pian, valsul, nocturna și preludiul.

Operele sale sunt numite adesea sprijinul curentului romantic în muzica cultă a secolului XIX.

În plus, Chopin este primul compozitor clasic occidental care include elemente slave în muzica sa; mazurcile și polonezele sale reprezintă chiar și astăzi baza muzicii clasice naționale poloneze.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

1 martie 1812 - S-a născut Nicolae Kretzulescu, medic si politician roman.

Nicolae Kretzulescu (n. 1 martie 1812, București – d. 26 iunie 1900, Leordeni, Argeș) a fost un politician liberal român, care a deținut de trei ori funcția de prim-ministru al României (între 1862-1863, 1865-1866 și în 1867) - foto: ro.wikipedia.org

Nicolae Kretzulescu – foto: ro.wikipedia.org

Nicolae Kretzulescu (n. 1 martie 1812, București – d. 26 iunie 1900, Leordeni, Argeș) a fost un politician liberal român, care a deținut de trei ori funcția de prim-ministru al României (între 1862-1863, 1865-1866 și în 1867).

 

1 martie 1815 - Napoleon evadează de pe insula Elba.

Napoleon Bonaparte leaving Elba on 26 February 1815 - foto: en.wikipedia.org

Napoleon Bonaparte leaving Elba on 26 February 1815 – foto: en.wikipedia.org

Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica – d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

 

1 martie 1834 – S-a născut Zaharia Boiu, poet și publicist român, membru corespondent al Academiei Române.(d. 1903)

Zaharia Boiu (n. 1 martie 1834, Sighişoara, Imperiul Austriac – d. 6 noiembrie 1903, Sibiu, Austro-Ungaria) a fost un poet şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române (1890) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Zaharia Boiu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Zaharia Boiu (n. 1 martie 1834, Sighişoara – d. 24 octombrie/6 noiembrie 1903, Sibiu) a fost un poet şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române (1890).

A fost primul absolvent român al liceului german din Sighişoara.

El este cel care traduce faimosul Memorandum adresat împăratului Franz Josef al Austriei în 1892, iar fiul lui Zaharia Boiu, Olimpiu, este cel care va duce traducerea germană a memorandumului, clandestin, la Viena.

Studiază la seminarul teologic ortodox din Sibiu, apoi, susţinut de mitropolitul Andrei Şaguna, merge la Leipzig la studii. După întoarcerea în ţară va lucra mai întâi ca profesor la Institutul diocezan, iar mai apoi ca redactor la publicaţiile Telegraful român şi la Transilvania.

Tot la Sibiu participă activ la înfiinţarea ASTREI. Zaharia Boiu a fost cel care în 1861 a înfiinţat prima şcoală română la Sighişoara, unde a predat împreună cu învăţătorii Ioan Ţiţei şi Nicoale Damian.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 martie 1837 – S-a născut marele scriitor roman Ion Creanga. Data nașterii lui Creangă este incertă.

El însuși afirma în Fragment de biografie,că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești, publicată de Gh. Ungureanu.

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași), scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie - foto: ro.wikipedia.org

Ion Creangă – foto: ro.wikipedia.org

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași), scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

 

1 martie 1840 - Adolphe Thiers devine prim ministru al Franței.

Adolphe Thiers (n. 18 aprilie 1797 – d. 3 septembrie 1877) a fost un avocat, jurnalist, istoric și om politic francez. A deținut diferite funcții politice ca: prim-ministru în timpul lui Ludovic-Philippe, președinte interimar al Franței, președinte al Consiliului de Miniștri în perioada Monarhiei din Iulie, deputat în perioada celei de-A Doua Republici. A fost ales membru în Academia Franceză în 1833 - foto: ro.wikipedia.org

Adolphe Thiers – foto: ro.wikipedia.org

Adolphe Thiers (n. 18 aprilie 1797 – d. 3 septembrie 1877) a fost un avocat, jurnalist, istoric și om politic francez. A deținut diferite funcții politice ca: prim-ministru în timpul lui Ludovic-Philippe, președinte interimar al Franței, președinte al Consiliului de Miniștri în perioada Monarhiei din Iulie, deputat în perioada celei de-A Doua Republici. A fost ales membru în Academia Franceză în 1833.

 

1 martie 1841 - S-a născut Mihai Burada, compozitor, membru fondator și președinte al Societății Culturale „Miron Costin” din Roman; (d. 7.11.1918).

 

1 martie 1854 - S-a născut Constantin Ţurcanu, eroul român din Războiul de Independenţă elogiat de Vasile Alecsandri în poezia „Peneş Curcanul”, numele-poreclă sub care a intrat în istoria noastra. ( d. 15 noiembrie 1932).

Peneș Curcanul, pe numele său real Constantin Țurcanu (n. în Vaslui 1 martie 1854? - 15 noiembrie 1932?), erou al Războiului de Independență din 1877, fost sergent în Regimentul 13 Dorobanți. Țurcanu a participat ulterior ca voluntar în al Doilea Război Balcanic și în Primul Război Mondial, deși avea o vârstă înaintată - foto: neamulromanescblog.wordpress.com

Constantin Țurcanu  - foto: neamulromanescblog.wordpress.com

Peneș Curcanul, pe numele său real Constantin Țurcanu (n. în Vaslui 1 martie 1854 – 15 noiembrie 1932), erou al Războiului de Independență din 1877, fost sergent în Regimentul 13 Dorobanți şi a devenit faimos după bătălia de la Griviţa.

A luptat apoi la Rahova.  În 1913 a luptat din nou în Bulgaria ca voluntar în al Doilea Război Balcanic  iar în Primul Război Mondial, deși avea o vârstă înaintată, a luptat pe frontul de la Tisa, fiind avansat la gradul de plutonier major.

În memoria eroilor vasluieni care au luptat în Războiul de Independență (1877- 1878) și Primul război mondial (1916- 1918), a fost construit în anul 1934 Mausoleul Peneș Curcanul, situat în Vaslui, în cimitir, realizat din marmură, piatră și bronz.

Este opera sculptorului I. Scutari și a meșterilor italieni Luise Severiano și Victor Bibuitto.

În partea centrală se află crucea memorială a eroului Peneș Curcanul. Vasile Alecsandri a dedicat o poezie lui Peneş Curcanul, în care cântă vitejiile acestuia şi a celor „9 din Vaslui” în lupta pentru independenţa României.

Despre momentul înmormântării lui Vasile Alecsandri se relatează că atunci când a fost momentul să fie ridicat sicriul, din mulţime s-a auzit comanda: „Cei nouă din Vaslui şi cu sergentul zece…Ridicaţi!”.

Astfel a fost purtat marele poet pe ultimul drum de către „curcanii” lui Peneş.

 

1 martie 1865 – A murit Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei, soția regelui William al II-lea al Olandei (n. 1795)

 

1 martie 1867 – A aparut la Iasi, apoi la Bucuresti, revista “Convorbiri literare”,organ de presă al „Junimii”– grupare politică și literară condusă de Titu Maiorescu care a exercitat o puternica influenta asupra miscarii literare romanesti.

În primul număr al revistei, Iacob Negruzzi preciza că: Sub numele de “Convorbiri Literare” va apare la doue septemâni o revistă în formatul stinsei “România Literară”.

Primul redactor, apoi director al acestei reviste, a fost Iacob Negruzzi. Publicatia a aparut pana in 1944, cu o singura intrerupere intre anii 1916 si 1919.

 

 1 martie 1872 – In Statele Unite, a fost infiintat primul parc national din lume: Yellowstone.

 

1 martie 1877 - Puterile semnatare ale Tratatului de la Paris din 1856 au adoptat, la Londra, un protocol prin care recomandau Turciei să acorde unele libertăţi popoarelor supuse.

Refuzul acesteia va deschide calea războiului, in urma caruia Romania si alte tari balcanice si-au obtinut independenta statala.

Edouard Louis Dubufe, Congrès de Paris, 1856, Palace of Versailles -  foto preluat de pe en.wikipedia.org

Edouard Louis Dubufe, Congrès de Paris, 1856, Palace of Versailles – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

1 martie 1880 - Are loc înființarea legației germane la București, in România independenta.

 

1 martie 1886 – S-a născut Oskar Kokoschka, pictor si poet englez de origine austriaca.

Oskar Kokoschka (n. 1 martie 1886, Pöchlarn, Niederösterreich - d. 22 februarie 1980, Montreux, Elveția) a fost un pictor, grafician și scriitor austriac, exponent al expresionismului. Kokoschka a fost cel mai faimos reprezentant al Grupului de Artă din Berlin Der Sturm (în română Furtună), și cofondator Hagenbund (sau Künstlerbund Hagen). Începând cu anul 1980, s-a înființat un premiu acordat de către autoritățile austriece pentru realizări excepționale în artă, care-i poartă numele. Prima sa expoziție personală a avut loc la Galeria Paul Cassirer din Berlin în anul 1910. În acest an, de asemenea, a expus la Muzeul Folkwang Essen și a început colaborarea cu revista Der Sturm. În 1915 , la scurt timp după izbucnirea primului război mondial, el a servit pe frontul de est, unde a fost grav rănit - in imagine, Oskar Kokoschka, 1963 - foto: ro.wikipedia.org

Oskar Kokoschka, 1963 – foto: ro.wikipedia.org

Oskar Kokoschka (n. 1 martie 1886, Pöchlarn, Niederösterreich – d. 22 februarie 1980, Montreux, Elveția) a fost un pictor, grafician și scriitor austriac, exponent al expresionismului. Kokoschka a fost cel mai faimos reprezentant al Grupului de Artă din Berlin Der Sturm (în română Furtună), și cofondator Hagenbund (sau Künstlerbund Hagen).

De la 1903 la 1909, Kokoschka a urmat cursuri de pictura la Viena Kunstgewerbeschule (s-a prezentat la admitere împreună cu Hitler şi, spre deosebire de viitorul dictator, el a reuşit). Opera lui Kokoshka a inspirat generatii de pictori.

Prima sa expoziție personală a avut loc la Galeria Paul Cassirer din Berlin în anul 1910. În acest an, de asemenea, a expus la Muzeul Folkwang Essen și a început colaborarea cu revista Der Sturm.

În 1915 , la scurt timp după izbucnirea primului război mondial, el a servit pe frontul de est, unde a fost grav rănit. Începând cu anul 1980, s-a înființat un premiu acordat de către autoritățile austriece pentru realizări excepționale în artă, care-i poartă numele.

 

1 martie 1889 – Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat, prin decret, principe al Romaniei, cu titlul de Alteta Regala.

Principele Ferdinand în anul căsătoriei, 1893 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Principele Ferdinand în anul căsătoriei, 1893 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.

Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a a Portugaliei.

Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.

La 1/14 martie 1889 Senatul României a votat o moțiune de „a înscrie în apelul său nominal pe al doilea fiu al A. S. R. Principele Leopold, Principele Ferdinand, cu următorul titlu «Alteta Sa Regală Ferdinand, Principe al Romaniei, moștenitor presumptiv al Coroanei»”.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; familiaregala.ro; en.wikipedia.org

 

1 martie 1892 - Apare, la Fălticeni, revista de literatură şi folclor „Şezătoarea”, sub conducerea lui Artur Gorovei.

Arthur Gorovei (n. 19 februarie 1864, Fălticeni - d. 19 martie 1951, București) a fost un academician român, folclorist, etnograf, membru de onoare (1940) al Academiei Române. Născut la 19 februarie 1864 la Fălticeni, învață la școala sătească din Rădăuți, urmând clasele primare și gimnaziul la Fălticeni, de unde trece apoi la Institutele Unite din Iași, de unde își ia bacalaureatul. Licențiat în Drept la Universitatea din Iași; magistrat până în 1903 iar apoi avocat la Fălticeni. A fost Prefect al județului Suceava și Primar al orașului Fălticeni. Ales membru corespondent al Academiei Romane (1915); Doctor Honoris Causa de la Universitatea din Cernăuți; În 1892 a fondat revista de folclor "Șezătoarea", care a apărut regulat timp de 26 de ani. Ultimul număr scos în anul 1931 cuprinde indicele analitic și alfabetic al celor 25 de volume ale acestei importante reviste - foto: ro.wikipedia.org

Arthur Gorovei – foto: ro.wikipedia.org

Arthur Gorovei (n. 19 februarie 1864, Fălticeni – d. 19 martie 1951, București) a fost un academician român, folclorist, etnograf, membru de onoare (1940) al Academiei Române.

Născut la 19 februarie 1864 la Fălticeni, învață la școala sătească din Rădăuți, urmând clasele primare și gimnaziul la Fălticeni, de unde trece apoi la Institutele Unite din Iași, de unde își ia bacalaureatul.

Licențiat în Drept la Universitatea din Iași; magistrat până în 1903 iar apoi avocat la Fălticeni. A fost Prefect al județului Suceava și Primar al orașului Fălticeni. Ales membru corespondent al Academiei Romane (1915); Doctor Honoris Causa de la Universitatea din Cernăuți;

În 1892 a fondat revista de folclor “Șezătoarea“, care a apărut regulat timp de 26 de ani. Ultimul număr scos în anul 1931 cuprinde indicele analitic și alfabetic al celor 25 de volume ale acestei importante reviste.

 

1 martie 1896 – Cercetatorul francez Henri Becquerel, laureat cu premiul Nobel, a descoperit radioactivitatea naturală.

Antoine Henri Becquerel (n. 15 decembrie 1852, Paris — d. 25 august 1908, Le Croisic, Loire-Atlantique) a fost un fizician francez, laureat al Premiului Nobel în domeniul fizicii, în anul 1903, ca urmare a descoperirii fenomenului de radioactivitate spontană - foto: ro.wikipedia.org

Antoine Henri Becquerel – foto: ro.wikipedia.org

Antoine Henri Becquerel (n. 15 decembrie 1852, Paris — d. 25 august 1908, Le Croisic, Loire-Atlantique) a fost un fizician francez, laureat al Premiului Nobel în domeniul fizicii, în anul 1903, ca urmare a descoperirii fenomenului de radioactivitate spontană.

 

1 martie 1898 - S-a născut Constantin Daicoviciu, renumit istoric și arheolog, profesor, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

A fost membru al Academiei Române (d. 27.05.1973).

Constantin Daicoviciu (n. 1 martie 1898, Căvăran, Caraș-Severin – d. 27 mai 1973), a fost un renumit istoric și arheolog, profesor, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și politician comunist. A fost membru titular al Academiei Române - foto: ro.wikipedia.org

Constantin Daicoviciu – foto: ro.wikipedia.org

Constantin Daicoviciu (n. 1 martie 1898, Căvăran, Caraș-Severin – d. 27 mai 1973), a fost un renumit istoric și arheolog, profesor, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și politician comunist.

A fost membru titular al Academiei Române .

 

1 martie 1904 – S-a născut Glenn Miller, compozitor american de jazz (d. 1944)

Alton Glenn Miller (n. 1 martie 1904, Clarinda, SUA – d. 15 decembrie 1944, Canalul Mânecii, Regatul Unit) a fost un muzician american de muzică jazz.

A format o orchestra pentru trupele americane, în timpul celui de-al doilea război mondial Multe titlurile sale ajung pe primele locuri în Hit Parade şi fac inconjurul Americii (Tuxedo Junction, Chattanooga Choo Choo). A murit pe 15 decembrie 1944 într-un accident de avion între Londra şi Paris.

Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără „In the Mood”, „Moonlight Serenade”, „Pennsylvania 6-5000”, „Chattanooga Choo Choo”, „A String of Pearls”, „At Last”, „(I’ve Got a Gal In) Kalamazoo”, „American Patrol”, „Tuxedo Junction”, „Elmer’s Tune” și „Little Brown Jug”.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; glennmillerorchestra.com

 

1 martie 1906 – A debutat revista “Viata romaneasca”, revista “literara si stiintifica”, sub directia lui Constantin Stere si Paul Bujor, secretar de redactie fiind Garabet Ibraileanu.

Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (n. 1 iunie 1865, Ciripcău, ținutul Soroca, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus - d. 26 iunie 1936, Bucov, județul Prahova, Regatul României) a fost un om politic, jurist, savant și scriitor român. În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă, este condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886-1892) - foto: ro.wikipedia.org

Constantin G. Stere sau Constantin Sterea – foto: ro.wikipedia.org

Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (n. 1 iunie 1865, Ciripcău, ținutul Soroca, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. 26 iunie 1936, Bucov, județul Prahova, Regatul României) a fost un om politic, jurist, savant și scriitor român.

În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă, este condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886-1892).

 

1 martie 1907 – Serviciul medical de urgenta “Salvarea” si-a inceput activitatea in Romania, la inițiativa dr. Mina Minovici.

 

1 martie 1908 - Pe lotul-model semincer Missilindra, judeţul Tighina, gubernia Basrabia, a început să funcţioneze o staţiune metereologică.

 

1 martie 1910 – S-a născut actorul David Niven; (d. 29 iulie 1983). Este unul din cei mai prolifici si cunoscuți actori englezi de film.

Sir David Niven (n. 1 martie 1910 – d. 29 iulie 1983) a fost unul din cei mai prolifici si cunoscuți actori englezi de film - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Sir David Niven – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

1 martie 1912 – A fost efectuat primul salt cu parasuta dintr-un avion, premiera apartinandu-i lui Albert Berry. Capitanul Berry s-a parasutat dintr-un avion care zbura deasupra orasului St Louis din Statele Unite ale Americii.

Captain Albert Berry is one of two people credited as the first person to make a successful parachute jump from a powered airplane (Albert Berry collapses his parachute on Kinloch Field at Jefferson Barracks, Missouri, after his jump on 1 March 1912) - foto: en.wikipedia.org

Captain Albert Berry - foto: en.wikipedia.org

 

1 martie 1917 - Prin Înaltul Decret nr.245 al regelui Ferdinand I, s-a înfiinţat Regimentul de Tracţiune Automobilă, moment ce a marcat începutul procesului de reorganizare a formaţiunilor de automobile din armata română şi de apariţie a armatei auto.

Este Ziua automobilismului militar.

 

1 martie 1919 - Reapare la Craiova, in România, revista „Ramuri„. Revista a fost editata în anii 1919-1929, apoi 1934-1944, în 1945-1947 și din august 1964.

 

1 martie 1922 – S-a născut Yitzhak Rabin, premier israelian, castigator al premiului Nobel pentru Pace. A fost asasinat in noiembrie 1995.

Ițhak Rabin (în ebraică יִצְחָק רַבִּין) n. 1 martie 1922 - d. 4 noiembrie 1995) a fost comandantul Statului Major al armatei israeliene în Războiul de șase zile (1964-1968), ambasadorul Israelului în Statele Unite, ministrul muncii, conducător al Partidului Muncii, ministrul apărării și de două ori prim-ministru israelian în perioadele 3 iunie 1974 - 20 iunie 1977 și 13 iulie 1992 - 4 noiembrie 1995. A fost asasinat de către un extremist evreu - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ițhak Rabin – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ițhak Rabin (n. 1 martie 1922 – d. 4 noiembrie 1995) a fost comandantul Statului Major al armatei israeliene în Războiul de șase zile (1964-1968), ambasadorul Israelului în Statele Unite, ministrul muncii, conducător al Partidului Muncii, ministrul apărării și de două ori prim-ministru israelian în perioadele 3 iunie 1974 – 20 iunie 1977 și 13 iulie 1992 – 4 noiembrie 1995. A fost asasinat de către un extremist evreu.

 

1 martie 1924 - S-a născut mezzosoprana română Elena Cernei; (d. 26.11.2000).

Elena Cernei (n. 1 martie 1924, Bairamcea, Basarabia – d. 27 noiembrie 2000, București România) a fost o interpretă de operă. Printre rolurile interpretate se numără Azucena în Trubadurul, Clytemnestra în Iphigénie en Aulide, Arsace în Semiramida, Rosina în Bărbierul din Sevilla, Ulrica în Bal mascat, prințesa Eboli în Don Carlos, Laura și La Cieca în La Gioconda, Cherubino în Nunta lui Figaro, Iocasta în Oedip, și Orfeu în Orfeu și Euridice. În 1963 a primit titlul de Artistă Emerită din partea RPR, iar în 1999 a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Muzică București pentru contribuțiile din domeniul muzicii - foto: elena-cernei.blogspot.com

Elena Cernei – foto: elena-cernei.blogspot.com

Elena Cernei (n. 1 martie 1924, Bairamcea, Basarabia – d. 27 noiembrie 2000, București România) a fost o interpretă de operă.

Printre rolurile interpretate se numără Azucena în Trubadurul, Clytemnestra în Iphigénie en Aulide, Arsace în Semiramida, Rosina în Bărbierul din Sevilla, Ulrica în Bal mascat, prințesa Eboli în Don Carlos, Laura și La Cieca în La Gioconda, Cherubino în Nunta lui Figaro, Iocasta în Oedip, și Orfeu în Orfeu și Euridice.

În 1963 a primit titlul de Artistă Emerită din partea RPR, iar în 1999 a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Muzică București pentru contribuțiile din domeniul muzicii.

 

1 martie 1925 – S-a născut la Bacau, Solomon Marcus, matematician roman, membru al Academiei.

Solomon Marcus (n. 1 martie 1925, Bacău) este un matematician român de etnie evreiască, membru titular (2001) al Academiei Române. Deși domeniul principal al cercetărilor sale a fost analiza matematică, matematica și lingvistica computațională, a publicat numeroase cărți și articole pe diferite subiecte culturale, din poetică, lingvistică, semiotică, filosofie, sau istoria științei și a educației - foto: ro.wikipedia.org

Solomon Marcus – foto: ro.wikipedia.org

Solomon Marcus (n. 1 martie 1925, Bacău) este un matematician român de etnie evreiască, membru titular (2001) al Academiei Române.

Deși domeniul principal al cercetărilor sale a fost analiza matematică, matematica și lingvistica computațională, a publicat numeroase cărți și articole pe diferite subiecte culturale, din poetică, lingvistică, semiotică, filosofie, sau istoria științei și a educației.

 

1 martie 1926 - Prin ”Legea Municipiului București”, intrată în vigoare în 1927, Bucureștiul a fost împărțit în patru sectoare.

 

1 martie 1927 – S-a născut Harry Belafonte, renumit muzician si actor american.

Harold George "Harry" Belafonte, Jr. (n. 1 martie 1927) este un cântăreț american, compozitor, actor și activist social. Belafonte este probabil cel mai notabil pentru melodia sa "The Banana Boat Song". De-a lungul carierei sale a fost un apărător al drepturilor omului și al cauzelor umanitare, fiind un puternic critic al administrației lui George W. Bush - foto: repeatingislands.com

Harold George “Harry” Belafonte, Jr. – foto: repeatingislands.com

Harold George “Harry” Belafonte, Jr. (n. 1 martie 1927) este un cântăreț american, compozitor, actor și activist social.

Belafonte este probabil cel mai notabil pentru melodia sa “The Banana Boat Song”.

De-a lungul carierei sale a fost un apărător al drepturilor omului și al cauzelor umanitare, fiind un puternic critic al administrației lui George W. Bush.

 

1 martie 1930 - S-a născut prozatorul, poetul şi pictorul, Alecu Ivan Ghilia.

Alecu Ivan Ghilia, pe numele său adevărat Alexandru Ivan, (n. 1 martie 1930, satul Ghilia, comuna Șendriceni, județul Dorohoi) este un scriitor și publicist român. A scris romane, povestiri și poezii. A urmat cursurile Academiei de Belle-Arte din Iași (1948-1950) și apoi pe cele ale Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1950-1953). A lucrat ca redactor la Contemporanul, Gazeta literară, Luminița (redactor-șef), redactor-șef la redacția de scenarii a Studioului Cinematografic București (1967-1969) - foto (captura): youtube.com

Alecu Ivan Ghilia – foto (captura): youtube.com

Alecu Ivan Ghilia, pe numele său adevărat Alexandru Ivan, (n. 1 martie 1930, satul Ghilia, comuna Șendriceni, județul Dorohoi) este un scriitor și publicist român. A scris romane, povestiri și poezii.

A urmat cursurile Academiei de Belle-Arte din Iași (1948-1950) și apoi pe cele ale Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1950-1953).

A lucrat ca redactor la Contemporanul, Gazeta literară, Luminița (redactor-șef), redactor-șef la redacția de scenarii a Studioului Cinematografic București (1967-1969).

 

1 martie 1931 – S-a născut in Buhuşi, judeţul Bacău,regizoarea de film Elisabeta Bostan.

Elisabeta Bostan (n. 1 martie 1931, orașul Buhuși, județul Bacău) este o regizoare și scenaristă de film română, profesor universitar. Este cunoscută drept regizor de filme pentru copii, deoarece lor le-a dedicat cea mai mare parte din creațiile sale cinematografice. A primit numeroase distinctii la festivaluri internationale consacrate filmelor pentru copii si tineret - foto: cinemagia.ro

Elisabeta Bostan - foto: cinemagia.ro

Elisabeta Bostan (n. 1 martie 1931, orașul Buhuși, județul Bacău) este o regizoare și scenaristă de film română, profesor universitar.

Este cunoscută drept regizor de filme pentru copii, deoarece lor le-a dedicat cea mai mare parte din creațiile sale cinematografice.

A primit numeroase distinctii la festivaluri internationale consacrate filmelor pentru copii si tineret.

 

1 martie 1937 - S-a născut compozitorul și academicianul roman basarabean Eugen Doga, autorul muzicii mai multor filme, romanțe, cantate, piese instrumentale si a unei simfonii.Este considerat cel mai mare compozitor roman in viata.

Eugen Doga, (n. 1 martie 1937, în satul Mocra, RSSA Moldovenească, azi raionul Rîbnița, Republica Moldova) este un renumit compozitor român din Republica Moldova, care a fost ales ca membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (1992). În prezent locuiește și activează la Moscova - in imagine, Eugen Doga in Vienna, Austria 05-12-2015 - foto: ro.wikipedia.org

Eugen Doga in Vienna, Austria 05-12-2015 – foto: ro.wikipedia.org

La 1 martie 1937, în casa lui Dumitru și Elizaveta Doga, în satul Mocra, raionul Rîbnița, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (Astăzi Republica Moldova) s-a născut viitorul compozitor moldovean Eugen Doga, autorul muzicii mai multor filme, romanțe, cantate, piese instrumentale, autorul unei simfonii, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei din 1992.

Eugen Doga a copilărit pe timp de război și foame, avînd o viață grea, tatăl său murind în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial. După absolvirea școlii din sat este admis la Școala de muzică „Ștefan Neaga” (1951-1955) din Chișinău, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Urmează apoi Colegiul muzical la viloncel, avîndu-l profesor pe italianul Pablo Baccini, care ulterior l-a atras la Orchestra Radio. După ce a fost paralizat la mîna stîngă, Doga a înțeles că nu mai poate reveni la violoncel, axîndu-se mai mult pe compoziție.

Prima piesă de compoziție proprie, ”Floare dalbă de livadă” (1957), Eugen Doga o scrie pentru colega sa de la televiziune Maria Bieșu într-o singură zi.

Din acea zi, toată muzica scrisă de Doga, a fost scrisă fără schițe, direct în original. Eugen Doga a absolvit Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău (1960-1965), la clasa de compoziție a profesorului Solomon Lobel.

A predat în calitate de profesor la Școala de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău (1962-1967) și a fost membru al colegiului redacțional și de repertoriu al Ministerului Culturii al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (1967-1972).

Debutul sau oficial a avut loc la 1967, în filmul regizorului Gheorghe Vodă, ”Ivan Turbincă”, cu Mihai Volontir în rolul principal. Remarcabile sunt si muzica la filmului ”O șatră urcă la cer” 1975 al regizorului Emil Loteanu si valsul din filmul ”Dulcea și tandra mea fiară” a aceluiași regizor. A urmat o serie de peste o sută de filme, muzica cărora a fost scrisă de Eugen Doga.

Compozitorul Doga a fost prieten și coleg cu poetul Grigore Vieru, cu care au creat cele mai frumoase lucrări.

Cu piesa sa ”Orașul meu” (1973), Eugen Doga a lansat-o ca interpretă de estradă pe Sofia Rotaru. Alături de Sofia Rotaru și Anastasia Lazariuc, Nadejda Cepraga s-au lansat în cariera sa cu peisele scrise de Doga.

Astăzi, compozitorul este nevoit să facă naveta Chișinău-Moscova, unde scrie muzică pentru filme și are specacole grandioase. Compozitorul trăiește mai mult izolat si este un om de arta adevărat, care s-a dedicat muzicii în totalitate.

 

1 martie 1938 – A incetat din viata Gabriele d’Anunzio, principe de Montenevoso (n. 12 martie 1863, Pescara) poet, romancier, nuvelist și dramaturg italian, fost președinte al Academiei italiene.

Gabriele d’Annunzio, principe de Montenevoso (n. 12 martie 1863, Pescara - d. 1 martie 1938, Gardone) a fost un poet, romancier, nuvelist și dramaturg italian, președinte al Academiei italiene - foto: ro.wikipedia.org

Gabriele d’Annunzio – foto: ro.wikipedia.org

După intrarea în Primul război mondial a Italiei, d’Annunzio a devenit infanterist în armata italiană, mai apoi marinar și aviator. Misiunile sale cutezătoare din Trieste, Pola și mai ales zborul său deasupra Vienei din 1918 pentru a răspândi manifeste l-au consacrat ca o legendă…

În septembrie 1919, Gabriele d’Annunzio a condus o expediție în Dalmația, ocupând portul Fiume, unde a înființat un stat independent, separat de Italia și de restul Europei până în 1921.

Trupele sale, desprinse din armata regulată italiană, se numeau legionari și purtau o uniforma formată din camașă neagră, care a devenit mai apoi uniforma fasciștilor.

Mulți din legionarii lui d’Annunzio făceau parte din gruparea stângistă “Fasci di Combattimento”, mulți dintre ei fiind foști membri ai brigăzilor de șoc Arditi, folosite în primul război mondial pe post de trupe de comando.

D’Annunzio era unul din puținii scriitori agreați de către Mussolini.

Deși a avut o influență notabilă asupra ideologiei fasciste, Gabriele D’Annunzio nu s-a implicat niciodată în mod direct în guvernul fascist la putere, în Italia, din anul 1923.

A fost creat prinț de Monte Nevoso în 1924, iar Mussolini l-a numit președinte al Academiei Regale Italiene, în 1937, însă D’Annunzio a murit înainte de a-și ocupa această înaltă funcție.

În mod fundamental antinazist, și detestându-l pe Hitler, s-a opus apropierii Italiei de Germania nazistă.

Cu toate acestea, Mussolini i-a acordat funeralii naționale, după moartea scriitorului, survenită la 1 martie 1938, ca urmare a unei hemoragii cerebrale, la Gardene Riviera, în locuința sa (care a devenit apoi mausoleu al Vittoriale degli Italiani).

 

1 martie 1939 – Se semnează la Bucureşti, România, un acord internaţional, prin care Anglia, Franţa, Italia și România consimt la primirea Germaniei în Comisia Europeană a Dunării.

 

1 martie 1941 – Bulgaria devine aliat al Germaniei naziste. La 1 martie 1941, Bulgaria a aderat la Pactul Tripartit, devenind oficial un aliat al Germaniei.

Armatelor germane li s-a permis intrarea in Bulgaria de unde au atacat în luna aprilie, Grecia şi Iugoslavia. Armatele bulgare nu s-au implicat în atac, dar participa la ocupaţia de ambelor ţări anexand parti din teritoriul lor.

Situaţia se agravează in randul evreilor din Bulgaria. Multi dintre ei sunt plasati în arest la domiciliu şi obligati la plata unui impozit special care permite statului să le preia un sfert din proprietati.

 

1 martie 1944 – Are loc premiera piesei „Steaua fără nume“ de Mihail Sebastian, la Teatrul Alhambra din București.

Mihail Sebastian (nume real: Iosif Hechter, alt pseudonim: Victor Mincu, n. 18 octombrie 1907, Brăila – d. 29 mai 1945, București), om de litere român de origine evreiască, care a scris roman, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală - foto: ro.wikipedia.org

Mihail Sebastian – foto: ro.wikipedia.org

Mihail Sebastian (nume real: Iosif Hechter, alt pseudonim: Victor Mincu, n. 18 octombrie 1907, Brăila – d. 29 mai 1945, București), om de litere român de origine evreiască, care a scris roman, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală.

 

1 martie 1945 - Andrei Ianuarevici Vîşinski, adjunctul ministrului de Externe sovietic şi preşedinte al Comisiei Aliate de Control pentru România, sosit la Bucureşti la 27 februarie 1945, în urma audienţelor repetate avute cu regele Mihai I, în care cerea demisia cabinetului Rădescu şi formarea unui guvern al FND, recomandă numirea lui Petru Groza în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri.

La 3 martie 1945, Petru Groza prezenta regelui lista noului guvern „de largă concentrare democratică”, în care FND deţinea 14 ministere, iar la 06.03.1945 depunea jurămâtul ca prim-ministru.

Andrei Ianuarievici Vîșinski (n. 28 noiembrie/10 decembrie 1883 la Odessa, Ucraina, Imperiul Rus; d. 22 noiembrie 1954, la New York (oraș), New York (stat), SUA) a fost un jurist și diplomat rus și sovietic de origine poloneză,, membru al Partidului Comunist din 1920 și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1939. El a fost cunoscut ca procuror general al URSS în procesele publice de la Moscova din vremea lui Stalin și la Procesele de la Nürnberg. A îndeplinit și funcția de ministru al afacerilor externe al URSS în perioada 1949-1953, succedându-i lui Viaceslav Molotov. Vâșinski a primit Premiul Stalin în 1947 - foto: ro.wikipedia.org

Andrei Ianuarievici Vîșinski - foto: ro.wikipedia.org

Andrei Ianuarievici Vîșinski (n. 28 noiembrie/10 decembrie 1883 la Odessa, Ucraina, Imperiul Rus; d. 22 noiembrie 1954, la New York (oraș), New York (stat), SUA) a fost un jurist și diplomat rus și sovietic de origine poloneză,, membru al Partidului Comunist din 1920 și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1939.

El a fost cunoscut ca procuror general al URSS în procesele publice de la Moscova din vremea lui Stalin și la Procesele de la Nürnberg. A îndeplinit și funcția de ministru al afacerilor externe al URSS în perioada 1949-1953, succedându-i lui Viaceslav Molotov. Vâșinski a primit Premiul Stalin în 1947.

 

1 martie 1946 – Banca Angliei este naționalizată. Banca Angliei este banca centrală a Regatului Unit și a fost infiintata in 1694. Este a doua cea mai veche banca centrala din lume după Sveriges Riksbank. A fost proprietate privată de la fundarea sa în 1694 până la naționalizarea sa in 1946.

 

1 martie 1950 – Savantul Klaus Fuchs este condamnat de un tribunal londonez la 14 ani închisoare, pentru spionaj în favoarea URSS si vanzarea catre aceasta de secrete atomice.

Emil Julius Klaus Fuchs (29 December 1911 – 28 January 1988) was a German theoretical physicist and atomic spy (Police photograph of Klaus Fuchs ca. 1940) -  foto: en.wikipedia.org

Police photograph of Klaus Fuchs ca. 1940 – foto: en.wikipedia.org

Emil Julius Klaus Fuchs (29 decembrie 1911 – 28 ianuarie 1988) a fost un fizician german din Marea Britanie care a fost condamnat în 1950 pentru furnizarea de informații secrete privind Proiectul Manhattan americano – britanic de construire a bombei atomice, Uniunii Sovietice.

Fuchs a fost responsabil cu calculele teoretice referitoare la primele arme nucleare și mai târziu pentru modelele timpurii ale bombei cu hidrogen la Los Alamos National Laboratory, din SUA.

 

Martie 1951 - la New York apare ziarul „Românul”, organ de presă al Asociației Românilor Liberi din SUA (ulterior al Ligii Românilor Liberi), fondat de generalul Nicolae Rădescu. Publicația apare până în martie 1963.

 

1 martie 1953 – Dictatorul sovietic Iosif Stalin a suferit un atac cerebral care i-a adus sfârșitul.

Iosif Vissarionovici Stalin (n. 18 decembrie 1878 – d. 5 martie 1953) din tată georgian și mamă osetină, om politic sovietic, fost revoluționar bolșevic devenit după Revoluția din Octombrie conducător politic sovietic - foto: ro.wikipedia.org

Iosif Vissarionovici Stalin – foto: ro.wikipedia.org

După cum spune Hrusciov în autobiografia sa, Stalin participa deseori la chefuri nocturne alături de aghiotanții săi, după care dormea pana tarziu a doua zi.

La 1 martie 1953, după un dineu pe durata întregii nopți, alături de ministrul de interne Lavrenti Beria și viitorii premieri Malenkov, Bulganin si Hrusciov, Stalin a cedat, suferind un atac cerebral care i-a paralizat partea dreapta a corpului.

A murit patru zile mai târziu, la 5 martie 1953 , la vârstă de 73 de ani. Hemoragia cerebrala a fost declarata oficial, drept cauză a morții.

Trupul său a fost mumificat și depus în Mausoleul lui Lenin unde a ramas până la 3 octombrie 1961 , când a început destalinizarea în Uniunea Sovietică. Trupul lui Stalin a fost îngropat, după aceea, lângă zidul Kremlinului.

S-a sugerat că Stalin ar fi fost asasinat. Fostul exilat comunist Avtorhanov a adus în discuție această ipoteză în 1975. In memoriile sale politice publicate în 1993, afirmă că Beria s-a lăudat în fața sa că l-ar fi otrăvit pe Stalin.

În 2003 , un grup de cercetători ruși și americani au lansat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva șobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui și hemoragii și atacuri cerebrale.

Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta aceasta este plauzibilă. Cum a murit Stalin, se va putea afla cu certitudine doar dacă se va face autopsia cadavrului sau.

 

1 martie 1954 – În cadrul unui experiment, Statele Unite au detonat o bomba cu hidrogen de 15 megatone in Atolul Bikini din Oceanul Pacific care a dus la una dintre cele mai puternice contaminari radioactive ale Planetei.

 

15 martie 1959 - la Buenos Aires s-a ridicat prima Biserică ortodoxă românească din America de Sud.

 

1 martie 1960 - A fost pronunţată sentința în procesul Noica-Pillat.

Lotul Noica-Pillat + foto preluat de pe www.iiccmer.ro

Lotul Noica-Pillat – foto preluat de pe www.iiccmer.ro

Sentința în procesul Noica-Pillat, judecat de Regiunea a II-a Militară București, în care principalele capete de acuzare fuseseră legate de producerea și răspândirea a ceea ce ulterior s-a numit samizdat (Povestiri despre om, eseu filozofic de Constantin Noica, și „Așteptand ceasul de apoi“, roman al lui Dinu Pillat) și a scrierilor dușmănoase ale românilor din exil Emil Cioran, Mircea Eliade, Vintilă Horia etc.

Condamnările celor 23 de inculpați au mers de la 7 ani la 25 de ani de temniță.

Unii dintre cei condamnați vor scrie ulterior lucrări de sertar, relatând experiența carcerală și publicate după 1989: Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii“, Alexandru Paleologu, „Sfidarea memoriei“, Constantin Noica, „Rugați-vă pentru fratele Alexandru“ etc.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 martie 1961 – A fost infiintat, prin decizia presedintelui american John F. Kennedy, “Corpul Pacii” (Peace Corps).

 

1 martie 1966 – Partidul Baas Arab Socialist preia puterea în Siria.

 

1 martie 1972 - Partidele politice românești din exil trimit un memoriu regelui Mihai prin care solicită dizolvarea Comitetului Național Român și crearea unui nou organism politic.

 

… Martie 1973 - la Paris se editează (Almanahul Bisericii Tăcerii) „Catacombes”, sub coordonarea lui Sergiu Grossu.

 

… Martie 1975 - Securitatea din Cluj îl avertizează pe Teohar Mihadaș (deținut politic între 1949-1956) că difuzarea spre lectură a manuscrisului său „Memoriile unui deținut politic“, cu conținut ostil, constituie infracțiune.

Cartea va apărea în 1990 cu titlul „Pe muntele Ebal“.

Teohar Mihadaș (n. 9 noiembrie 1918, Turia, Grecia – d. 29 noiembrie 1996, Cluj) a fost un educator, eseist, poet și prozator din România, de origine aromână - foto preluat de pe www.rri.ro

Teohar Mihadaș – foto preluat de pe www.rri.ro

Teohar Mihadaș (n. 9 noiembrie 1918, Turia, Grecia – d. 29 noiembrie 1996, Cluj) a fost un educator, eseist, poet și prozator din România, de origine aromână.

A participat la luptele din zona Gurahonțului în toamna anului 1944.

A lucrat ca profesor de limba română, limba franceză, limba latină și filosofie la școli din Bistrița și Năsăud până în 1948, după care a fost arestat, fiind suspectat de activitate împotriva noului regim.

Pentru a se întreține a efectuat până prin 1961 diferite munci sezoniere (culegător de zmeură, săpător de fântâni, paznic etc.) în zona Bistrița, iar ulterior a lucrat la Cluj ca muncitor, om de serviciu, ș.a.m.d.

În 1964 a fost numit secretar literar girant la Teatrul Național din Cluj, iar între 1970 și 1973 a fost redactor-șef la revista Tribuna.

Din cauza opiniilor sale, a fost persecutat de către autoritățile comuniste, fiind încarcerat timp de 7 ani.

A fost unul dintre cei care au semnat a treia scrisoare deschisă a Doinei Cornea către Nicolae Ceaușescu împotriva sistematizării satelor.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 martie 1974 - Elena Ceauşescu a fost aleasă membru titular al Academiei RSR.

Elena Ceauşescu (nume de familie la naştere Petrescu; n. 7 ianuarie 1919 Petreşti, judeţul Dâmboviţa – d. 25 decembrie 1989, Târgovişte) a fost o politiciană comunistă română, soţia preşedintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu. A deţinut funcţiile de membră a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR şi prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniştri, având un rol politic tot mai important în Epoca Nicolae Ceauşescu, odată cu trecerea timpului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Elena Ceauşescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Elena Ceauşescu (nume de familie la naştere Petrescu; n. 7 ianuarie 1919 Petreşti, judeţul Dâmboviţa – d. 25 decembrie 1989, Târgovişte) a fost o politiciană comunistă română, soţia preşedintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu.

A deţinut funcţiile de membră a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR şi prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniştri, având un rol politic tot mai important în Epoca Nicolae Ceauşescu, odată cu trecerea timpului.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Martie 1983 - la Viena se înfiinţează Asociaţia „Arhanghelului Mihail” în scopul „desfăşurării unor activităţi umanitare în folosul românilor refugiaţi din Austria”. Dorina Gabor reprezenta asociaţia în calitate de preşedinte.

 

1 martie 1993 - A avut loc deschiderea traficului telefonic public între România şi Statele Unite ale Americii.

 

1 martie 1993 - A fost reînfiinţată Curtea de Conturi, organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar în România, după 45 de ani de la întreruperea activităţii.

 

1 martie 1997 – Se constituie Forța de Reacție Rapidă a Armatei Române, care se înscrie în procesul de modernizare a forțelor armate ale României, în concordanță cu exigențele integrării în structurile militare ale Alianței Nord-Atlantice.

 

1 martie 1998 – Titanic devine primul film cu încasări de peste 1 miliard de dolari în întreaga lume.

 

1 martie 1999Banca Nationala a Romaniei (BNR) a decis trecerea Bancorex sub administrare speciala.

 

1 martie 1999 – România devine parte a Convenției de echivalare a diplomelor în domeniul învățămîntului superior în Europa.

 

1 martie 2000 – Social-democrata Tarja Kaarina Halonen își preia atributiile de președinte al Republicii Finlanda, fiind prima femeie aleasă în această functie.

Tarja Halonen (n. 24 decembrie 1943) este o politiciană finlandeză, care a fost al 11-lea președinte al Finlandei din 2000 până în 2012. Doamna Halonen a fost parlamentară (1984-2000), ministrul Afacerilor Sociale (1987-1990), ministrul Justiției (1990-1991), ministrul Cooperării Nordice (1989-1991) și ministrul Afacerilor Externe (1995-2000). Halonen este de profesie avocată. După ce a devenit președinte, s-a căsătorit cu Pentti Arajärvi - in imagine, Tarja Halonen în 2004 - foto: ro.wikipedia.org

Tarja Halonen în 2004 – foto: ro.wikipedia.org

Tarja Halonen (n. 24 decembrie 1943) este o politiciană finlandeză, care a fost al 11-lea președinte al Finlandei din 2000 până în 2012.

Doamna Halonen a fost parlamentară (1984-2000), ministrul Afacerilor Sociale (1987-1990), ministrul Justiției (1990-1991), ministrul Cooperării Nordice (1989-1991) și ministrul Afacerilor Externe (1995-2000).

Halonen este de profesie avocată. După ce a devenit președinte, s-a căsătorit cu Pentti Arajärvi.

 

1 martie 2001 - Membrii Parlamentului European au votat, la Bruxelles, cu o largă majoritate, în favoarea eliminării necondiţionate a vizelor de intrare în spaţiul UE pentru cetăţenii români.

 

1 martie 2001 – Autoritatile din India au anuntat ca populatia tarii a trecut de un miliard de persoane. Ajungând la 1.020.000.000 de oameni. India a devenit prima ţară după China, care treacut acest prag.

 

1 martie 2001 - Guvernul elvețian interzice utilizarea în hrana animalelor a alimentelor conținând făină de carne și oase.

 

1 martie 2001 - Regimul taliban din Afganistan dispune deschiderea focului și aruncarea în aer a statuii lui Buddha de la Bamian, monument înscris pe lista UNESCO a patrimoniului universal.

 

1 martie 2002 – Incepe invazia americana in Afganistan prin declansarea operatiunii “Anaconda” in estul acestei tari.

 

1 martie 2002 – In Spania euro devine moneda oficiala, inlocuind moneda nationala peseta.

 

1 martie 2012 – A decedat cantautorul italian Lucio Dalla (n.4 martie 1943).

Lucio Dalla, (4 martie 1943 – 1 martie 2012) a fost un actor, muzician și cantautor italian. De asemenea a cântat la clarinet și clape. Dalla a compus „Caruso” (1986) , o melodie dedicată tenorului italian Enrico Caruso, care este cântată de mai mulți artiști internaționali cum ar fi: Luciano Pavarotti și Julio Iglesias. Versiunea cântată de Pavarotti s-a vândut în peste 9 milioane de copii, iar o altă versiune cântată de Andrea Bocelli, a fost inclusă pe primul său album internațional, Romanza, care s-a vândut în peste 20 de milioane de copii în toată lumea - foto: ro.wikipedia.org

Lucio Dalla – foto: ro.wikipedia.org

Lucio Dalla, (4 martie 1943 – 1 martie 2012) a fost un actor, muzician și cantautor italian.

De asemenea a cântat la clarinet și clape.

Dalla a compus „Caruso” (1986) , o melodie dedicată tenorului italian Enrico Caruso, care este cântată de mai mulți artiști internaționali cum ar fi: Luciano Pavarotti și Julio Iglesias.

Versiunea cântată de Pavarotti s-a vândut în peste 9 milioane de copii, iar o altă versiune cântată de Andrea Bocelli, a fost inclusă pe primul său album internațional, Romanza, care s-a vândut în peste 20 de milioane de copii în toată lumea.

Calendar Ortodox 1 martie 2024

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

 

Calendar Ortodox 1 martie 2024
Sf. Cuv. Mc. Evdochia;
Sf. Cuv. Domnina
   (Harți)

 

Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia

Sfânta muceniță Evdochia Samarineanca sau Evdochia din Heliopolis a fost o cuvioasă maică care a mucenicit la începutul secolului al II-lea d. Hr., în timpul unei persecuții în vremea împăratului Hadrian (117-138), în Heliopolis.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sfânta Cuvioasă Domnina

Sfânta Domnina din Cir sau Domnina din Siria a fost o cuvioasă maică care a trăit în secolul al V-lea, în timpul episcopului și istoricului Teodoret din Cir.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sinaxar 1 Martie

În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei muceniţe Evdochia samarineanca.

Sfânta Evdochia samarineanca era de fel din cetatea Iliopolei, care se găsea în provincia Libanului, în Frigia. A trăit pe vremea împărăţiei lui Traian. Mai întâi a dus o viaţă de desfrâu, atrăgând la sine pe mulţi care o îndrăgeau din pricina chipului ei frumos.

Cu aceasta ea a adunat multă avere. După aceea însă a venit la Hristos, iar prilejul i l-a dat un oarecare monah Ghermano, pe care ea l-a auzit odată vorbind despre credinţa cea adevărată şi despre pocăinţă.

Deci, fiind îmboldită de nevoia de a-şi schimba felul de viaţă, datorită şi unor descoperiri dumnezeieşti ce i s-au făcut, a fost botezată de către episcopul Teodot.

Într-una din descoperirile ce i s-au făcut, s-a simţit răpită cu mintea şi s-a văzut pe sine luată de mână de un înger şi ridicată la cer, unde îngerii se bucurau cu toţii de întoarcerea ei în timp ce ceva negru şi înfiorător la vedere scrâşnea din dinţi şi striga, ca şi cum i s-ar fi făcut vreo nedreptate, dacă i s-ar fi smuls de sub puterea lui Evdochia.

După ce şi-a împărţit toată averea şi a dat-o săracilor, s-a dus într-o mănăstire şi în timp ce-şi petrecea viaţa în nevoinţe duhovniceşti, fiind găsită de cei ce o îndrăgiseră mai înainte, a fost luată de acolo şi dusă înaintea împăratului, care urmase la împărăţie după Traian; dar înviind în chip minunat pe copilul acestuia a fost lăsată în pace.

La mulţi ani după aceasta a fost supusă la cercetări de către Diogen, stăpânitorul Iliopolei, dar făcând iarăşi minuni, a fost lăsată în pace.

Numai sub Vincenţiu, care a urmat lui Diogen, i s-a tăiat capul cu sabia pentru credinţa în Hristos. Şi aşa a luat de la Domnul cununa cea nestricăcioasă a muceniciei.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei Domnina, cea din Cir.

Sfânta Domnina se trăgea din părinţi binecredincioşi şi bogaţi. Încă din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dedat nevoinţelor pustniceşti şi înfrânării tuturor pornirilor trupului.

Căci făcându-şi o colibă lângă grădina maicii sale, a petrecut zi şi noapte în ea, udându-şi cu lacrimi neîncetat nu numai obrajii ci şi veşmintele ei cele din păr, căci de o astfel de îmbrăcăminte se slujea.

Către cântările cocoşilor, intrând în biserică, laolaltă cu toată mulţimea credincioşilor, aducea lui Dumnezeu cântare de laudă.

Hrana ei era lintea înmuiată în apă; şi a suferit toată osteneala aceasta a postului, cu toate că avea trup firav şi era încă de vie aproape moartă.

Îşi acoperea faţa cu multă grijă cu o pânză, încât nici ea nu putea vedea faţa cuiva şi nici cineva pe a ei. Îmbrăcămintea ei de păr o acoperea până la genunchi şi grăia uşor şi gingaş cu toţi cei ce veneau la ea.

Deci, petrecând în felul acesta ziua şi noaptea, în cele din urmă s-a ridicat împreună cu faptele ei cele plăcute lui Dumnezeu, la Mirele ei cel iubit, Hristos.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Antonina.

Sfânta muceniţă Antonina a suferit în Niceea, în timpul unei persecuţii sub împăratul Maximian (284-305).

După ce a fost groaznic torturată, sfânta a fost aruncată în închisoare dar Maximian nu a putut-o convinge să se lepede de Hristos şi să se închine la idoli.

În timpul torturilor îngerii Domnului au apărat-o pe martiră şi i-au înfricoşat pe călăi.

Chiar şi când au întins-o pe un pat înroşit de foc, aceasta a rămas nevătămată prin puterea Domnului.

În cele din urmă, după o mulţime de torturi au cusut-o într-un sac şi au înecat-o pe Sf. Antonina într-un lac.

Sfânta Muceniță Antonina - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Muceniță Antonina – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Marcel şi Anton, care prin foc s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Silvestru şi Sofronie, care de sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nestorian şi Tribimiu, care de sabie s-au săvârşit.

Sfinţii Mucenici Nestorian şi Tribimiu erau din regiunea Pamfilia, Asia Mica.

Ei îl propovăduiau cu mare râvnă pe Hristos în timpul unei persecuţii din timpul împărăţiei păgânului Decius (249-251).

Când sfinţii au fost aduşi în faţa curţii, guvernatorul a ordonat să se aducă în faţa lor tot felul de instrumente de tortură ca să-i sperie pe aceştia şi să se lepede de credinţa lor.

Dar sfinţii le-au răspuns că nimic nu-i poate despărţi de Hristos. Atunci judecătorul mânios a dat ordin să fie torturaţi.

Sfinţii au fost biciuiţi cu vine uscate de bou, au fost suspendaţi de un copac şi jupuiţi, dar cei doi nu au încetat să slăvească pe Dumnezeu.

Când li s-a tăiat capul, sfinţii au primit cununile cereşti.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Harisie, Nichifor şi Agapie.

 

Sfântul David, ocrotitorul Țării Galilor (Secolul al al VI-lea)

Sfântul David, ocrotitorul Țării Galilor (Secolul al al VI-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul David, ocrotitorul Țării Galilor (Secolul al al VI-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul David, ocrotitorul Țării Galilor a trăit în a doua jumătate a secolului al VI-lea.

Hirotonit preot, a studiat sub îndrumarea unui ucenic al Sfântului Germanus.

S-a stabilit ulterior în colțul de sud-vest al Țării Galilor, la Menevia.

Aici a întemeiat o mănăstire cunoscută pentru austeritatea sa extremă, imitând părinții deșertului

(Sfântul David și călugării săi au urmat o regulă foarte strict – au băut doar apă și au mâncat doar pâine și legume).

cititi mai mult si pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

Tot în această zi pomenirea cuviosului părintelui nostru Agapie, cel ce a sihăstrit în hotarele Mănăstirii Vatopedului din Sfântul Munte (Secolul al XIII-lea).

Sfântul Cuvios Agapie de la Colciu (Secolul al XIII-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Agapie de la Colciu (Secolul al XIII-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Agapie de la Sfântul Munte Athos era un ucenic aflat în ascultare la un Părinte care trăia în tăcere în lăcaşul Sf. Treime din Kolitsa, în interiorul Vatopedului din Muntele Athos.

Când turcii au ajuns pe ţărmurile Athos-ului, aceştia l-au prins pe Agapie şi l-au dus în Magnesia unde a fost pus să muncească în lanţuri timp de 12 ani.

În aceşti ani sfântul nu şi-a pierdut speranţa că se va elibera şi se ruga tot timpul Maicii Domnului să-l scape de robia amară.

Împărăteasa Cerurilor a ascultat rugăminţile robului ei şi i-a apărut în vis poruncindu-i “să se întoarcă la părintele lui fără frică“.

Deşteptându-se din somn, Agapie a văzut lanţurile căzute şi uşile deschise.

Fără să mai stea pe gânduri a plecat spre Muntele Athos.

Părintele văzându-l, s-a umplut de durere gândindu-se că a fugit de la stăpânul său:

Ai înşelat pe Hagarene” îi spuse,

dar pe Dumnezeu nu-L poate înşela nimeni. Dacă vrei să te mântuieşti, întoarce-te la stăpânul tău şi-i slujeşte lui“.

Sf. Agapie s-a întors fără să cârtească.

Musulmanul s-a mirat tare când l-a văzut pe Agapie că se întoarce şi, la auzul poveştii sale, acesta a rămas impresionat de virtutea părintelui lui Agapie şi de nobleţea credinţei creştine.

Atunci stăpânul şi-a luat cu el pe cei doi fii ai săi şi au mers împreună cu Agapie la Sf. Munte.

Acolo ei s-au botezat şi s-au călugărit, petrecându-şi viaţa în sfinţenie pana la sfârşitul vieţii.

Sf. Agapie a trăit în secolul al XIII-lea.

Sfântul Cuvios Agapie de la Colciu (Secolul al XIII-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Agapie de la Colciu (Secolul al XIII-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Evdochia Samarineanca (Secolul al II-lea)

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Evdochia Samarineanca

Sfânta muceniță Evdochia Samarineanca sau Evdochia din Heliopolis a fost o cuvioasă maică care a mucenicit la începutul secolului al II-lea d. Hr., în timpul unei persecuții în vremea împăratului Hadrian (117-138), în Heliopolis.

Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 1 martie.

Samarineancă de neam, sfânta muceniță Evdochia (gr. Ευδοκία înseamnă bunăvoință) trăia în Heliopolis (cetatea Iliopolei se mai numește și Baalbeck și adăpostea cele mai mari temple alte atichității), în Fenicia din Liban, în vremea domniei împăratului Traian (96-116).

Cum era de neam păgân și nu cunoștea pe Dumnezeu, ea a dus mai întâi o viață de desfrâu, atrăgând la sine pe mulţi care o îndrăgeau din pricina chipului ei frumos.

Cu aceasta ea a adunat multă avere. După aceea însă a venit la Hristos, iar prilejul i l-a dat un oarecare monah Gherman, pe care ea l-a auzit odată vorbind despre credinţa cea adevărată şi despre pocăință.

Deci, fiind îmboldită de nevoia de a-şi schimba felul de viaţă, datorită şi unor descoperiri dumnezeieşti ce i s-au făcut, a fost botezată de către episcopul Teodot.

Într-una din descoperirile ce i s-au făcut, s-a simţit răpită cu mintea şi s-a văzut pe sine luată de mână de un înger şi ridicată la cer, unde îngerii se bucurau cu toţii de întoarcerea ei în timp ce ceva negru şi înfiorător la vedere scrâşnea din dinţi şi striga, ca şi cum i s-ar fi făcut vreo nedreptate, dacă i s-ar fi smuls de sub puterea lui Evdochia.

După ce şi-a împărţit toată averea şi a dat-o săracilor, s-a dus într-o mănăstire şi în timp ce-şi petrecea viaţa în nevoinţe duhovniceşti, fiind găsită de cei ce o îndrăgiseră mai înainte, a fost luată de acolo şi dusă înaintea guvernatorului în vremea împăratului lui Adrian (117-138), care urmase la împărăţie după Traian; dar înviind în chip minunat pe copilul acestuia a fost lăsată în pace.

La mulţi ani după aceasta a fost supusă la cercetări de către Diogen, stăpânitorul Iliopolei, pentru că aducea pe mulți la credința creștină, dar făcând iarăşi minuni, a fost lăsată în pace.

Numai sub guvernatorul Vincenţiu, care a urmat lui Diogen, i s-a tăiat capul cu sabia pentru credinţa în Hristos. Şi aşa a luat de la Domnul cununa cea nestricăcioasă a muceniciei.

 

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea)

Mielușeaua Ta, Iisuse, Ecaterina strigă cu mare glas:
Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc
și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc
și împreună mă răstignesc,
și împreună mă îngrop cu Botezul Tău
și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine;
și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine;
ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine,
ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție.
Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Vitejește nevoindu-te întru pătimirea ta, ne luminezi cu revărsarea minunilor, prealăudată, pe noi cei ce alergăm la dumnezeiasca ta biserică și bucurându-ne te rugăm cuvioasă muceniță Evdochia, ca să ne mântuim de neputințele cele sufletești și să primim dar de tămăduiri.

Icos

Biserica cea răbdătoare de chinuri, ca o pârgă s-a arătat, dobândind în mijlocul său grădina nemuririi, trupul cel cinstit al Evdochiei. Și cei ce doresc roadele ei, cu ramurile tale se luminează; și privind se minunează, cum, cu adevărat, trupul cel mort izvorăște tămăduiri, înțelepțind pe toți. Pentru aceasta, veniți toți, ca împreună cu mine, umilitul, curățindu-ne acum de întinăciune, să primim dar de tămăduiri.

Rugaciuni catre Sfanta Cuvioasa Mucenita Evdochia

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Mc. Evdochia si pe: basilica.rodoxologia.rowww.crestinortodox.ro

 

Viața Sfintei Cuvioase Muceniță Evdochia

Sf. Cuv. Mc. Evdochia (sec. II) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Mc. Evdochia (sec. II) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Evdochia a trăit, după botezul ei, cam cincizeci și șase de ani și s-a sfârșit prin chinuire astfel: Murind în creștineasca credință Dioghen ighemonul, a venit în locul lui alt ighemon, anume Vichentie, om mânios și vrăjmaș creștinilor. Acela, auzind cele despre Cuvioasa Evdochia, a trimis ostași de i-au tăiat cinstitul ei cap.

Pe vremea lui Traian împăratul (98-117), în cetatea ce se numește Iliopolis, care este în Siria cea dinăuntru, în stăpânirea Feniciei din Liban, care se mărginește cu țara evreiască, trăia o fecioară anume Evdochia, cu neamul și cu credința samarineancă, slujitoare a diavolului, locaș și unealtă preacumplită. Și era atât de frumoasă și cu chip minunat, încât nu putea nici un zugrav să-i înfățișeze frumusețea ei deplin. Astfel Evdochia, înșelând pe mulți ca și cu un laț, îi vâna și la pierzare, prin frumusețe, îi atrăgea, aducând bogățiile țărilor lor în ale sale vistierii nedrepte prin sârguitoare necurăție trupească.

Străbătând despre dânsa vestea pretutindeni, mulțime de tineri de bun neam și stăpânitori de prin alte țări și de prin cetăți se adunau la Iliopolis, ca și cum ar avea alte treburi; dar de fapt, să vadă pe Evdochia și să se îndulcească de frumusețile ei.

Ea adunase multă bogăție prin faptele cele pline de păcate, încât puțin de nu se asemăna cu vistieriile cele împărătești. Apoi prin îndelungată vreme și prin adunarea lucrurilor celor de mult preț se afundase în necurată viață cu sufletul. Prin învârtoșarea inimii atât de mult se împietrise, încât nici o altă putere, fără numai cea dumnezeiască, nu a putut tămădui durerea sufletească a păcătoasei celei deznădăjduite.

După aceea a venit vremea în care avea să sosească la dânsa mâna Păstorului cel bun, Care caută oile cele rătăcite. Și a cunoscut Făcătorul a Sa zidire stricată prin răutatea diavolului și a voit a o înnoi. Stăpânul cel adevărat al casei S-a îngrijit de roadele viei ce se aflau de față spre rănirea vrăjmașului. Cel ce stăpânește vistieriile cele cerești, S-a sârguit a duce în veșnica comoară drahma care era pe pământ în tină și se pierdea.

Păstorul bunătăților, spre Care nădăjduiesc drepții, a chemat pe acea deznădăjduită samarineancă spre a Sa nădejde, iar pe diavolul l-a lăsat deșert, și pe cea care se tăvălea oarecând ca un dobitoc în noroi, a făcut-o mielușea fără întinăciune. Aceea care mai înainte a fost vas al necurăției s-a umplut de curățenie. Groapa cea de noroi s-a făcut izvor limpede și veșnic. Râul cel tulbure s-a prefăcut în iezer binemirositor. Necurăția puțului cel greu mirositor s-a făcut ca un alabastru prin mirul cel de mult preț. Și aceea care era ca o moarte sufletească a multora din oameni, multora le-a fost pricinuitoare de mântuire. Iar începutul întoarcerii ei către Dumnezeu a fost într-acest fel:

Un monah oarecare binecredincios cu numele Gherman, venind din străinătate la al său locaș prin Iliopolis, a intrat în cetate, fiind seară, și a rămas la un cunoscut creștin care-și avea casa aproape de poarta cetății, chiar lângă peretele casei fetei aceleia pentru care ne este cuvântul.

Acolo monahul acela, odihnindu-se puțin după obiceiul său, s-a sculat noaptea la cântarea de psalmi. Și după săvârșirea rugăciunii sale a șezut și, luându-și cărticica ce o purta la sine, a citit multă vreme. În cărticică era scris despre înfricoșata judecată a lui Dumnezeu, când drepții se vor lumina ca soarele întru Împărăția cerului iar păcătoșii vor merge în focul cel nestins, unde în veci vor fi munciți cumplit fără de sfârșit. După rânduiala și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Evdochia în acea noapte se odihnea singură în căsuța sa de odihnă, care era lângă peretele casei în care monahul acela înnoptase și se îndeletnicea la rugăciune și la citire.

Când a început monahul cântarea sa de psalmi, ea s-a deșteptat și a ascultat toată citirea până în sfârșit, șezând în tăcere pe pat; pentru că auzea Evdochia toată citirea de vreme ce numai un perete îi despărțea pe dânșii, iar monahul citea cu glas tare.

Ascultând păcătoasa cele ce se citeau, foarte mult s-a umilit și a petrecut fără de somn până la ziuă, înspăimântându-se cu inima; și se gândea la mulțimea păcatelor sale, la înfricoșata judecată a lui Dumnezeu și la munca cea nesuferită a păcătoșilor.

Făcându-se ziuă și darul lui Dumnezeu deșteptând-o spre pocăință, a trimis să cheme la sine pe monahul acela, care a citit noaptea din carte. Venind monahul, Evdochia l-a întrebat, zicând: „Cine ești tu, omule, și de unde ai venit? Ce fel de viață ai și de ce credință ești? Spune-mi te rog tot adevărul, căci, auzind ceea ce s-a citit de tine în noaptea aceasta, foarte mult mă înspăimânt cu duhul și mă tulbur cu gândul, de vreme ce am auzit lucruri înfricoșate și de mirare care până acum au fost neauzite de mine. Și de este adevărat că cei ce păcătuiesc se vor arunca în foc, apoi cine se va putea mântui?”.

Iar fericitul Gherman a zis către dânsa: „De ce credință ești tu, femeie, de vreme ce spui despre tine că niciodată n-ai auzit de înfricoșata judecată a lui Dumnezeu, nici puterea cuvintelor celor ce s-au citit n-ai priceput-o vreodată?”.

Evdochia a zis: „Și cu patria și cu credința sunt samarineancă, iar cu bogăția cea peste măsură sunt îndestulată. Dar aceasta mai mult mă tulbură și mă înfricoșează, că am auzit cartea cea citită de tine strigând: „Vai celor bogați!”, îngrozindu-i cu focul cel nestins și veșnic. Dar eu cuvinte de acest fel niciodată n-am auzit în cărțile credinței noastre. De aceea mult m-am înspăimântat de frică, auzind lucruri noi și neașteptate”.

Fericitul Gherman a întrebat-o, zicând: „Ai bărbat, femeie? Și de unde îți vine acea îndestulată bogăție, precum zici?”. Ea a răspuns: „Eu nu am bărbat după lege; ci de la mulți bărbați am adunat bogățiile pe care le am. Și dacă bogații după moarte vor fi osândiți la o muncă atât de grea și veșnică, apoi ce folos îmi este de bogățiile cele adunate fără de măsură?”. A zis către dânsa Gherman: „Spune-mi adevărul, fără minciună, căci și Hristos al meu, Căruia Îi slujesc, este nemincinos: voiești să te mântuiești fără de bogății și să trăiești în veselie și bucurie în veacul cel nesfârșit? Ori împreună cu bogăția ta vrei să arzi cumplit în focul cel veșnic?”.

Evdochia a zis: „Mult mai de folos îmi este să-mi câștig fără de bogăție viața veșnică, decât să pier odată cu bogăția în foc și pe veci; însă mă minunez pentru ce va fi muncit astfel bogatul după moarte? Au doar Dumnezeul vostru se aprinde cu vreo mânie aspră și nemilostivă asupra bogaților?”.

Gherman a zis: „Nu este așa, Dumnezeu nu se întoarce dinspre cei bogați, nici nu-i oprește a fi bogați. Dar dobândirea cea nedreaptă a bogățiilor și cheltuirea lor în desfătări și poftele păcatelor le urăște. Iar dacă cineva își câștigă bogății cu dreptate și cele câștigate le cheltuiește prin faceri de bine, acela va fi fără de păcat și drept înaintea lui Dumnezeu. Pe când acela care adună bogăția din răpire și din nedreptate sau din orice fel de faptă a păcatului și o ascunde, nefiindu-i milă de săraci, nici dând celor ce cer, nici îmbrăcând pe cei goi, nici saturând pe cei flămânzi, aceluia fără de milă îi va da munca cea cumplită a iadului”.

Evdochia zise: „Au doar nedrepte ți se par a fi bogățiile mele?”. Iar Gherman i-a răspuns: „Cu adevărat sunt prea nedrepte și prea urâte lui Dumnezeu, mai mult decât tot păcatul”. Iar ea a zis: „Pentru ce așa? Căci eu pe mulți goi i-am îmbrăcat, multor flămânzi am dat hrană de saț, iar pe alții și cu aur i-am mângâiat puțin. Deci, cum zici că este rea bogăția?”.

Gherman a răspuns: „Ascultă-mă pe mine, cu luare aminte. Nimeni nu intră în baie să se spele și nu voiește să-și întineze trupul său, acolo unde vede o apă necurată și tulbure, ci intră și se spală acolo unde vede o apă curată. Dar tu cum poți a te curăți cu fapte de milostenie din necurăția păcatului cea urâtă, tăvălindu-te de voia ta într-însa, iar apa cea curată a milostivirii lui Dumnezeu ai trecut-o cu vederea? Iată, cu adevărat, pe tine acea întinăciune a faptelor tale necurate, ca apa potopului te va duce cu multă putere în prăpastia cea cu pucioasă și cu smoală care arde cu veșnica flacără a mâniei lui Dumnezeu. Pentru că bogățiile cu care ești îndestulată îi sunt urâte marelui Stăpân și veșnicului Judecător ca cele ce sunt osândite mai înainte de judecată, de vreme ce sunt adunate prin înșelăciune și desfrânare. Dar nu te folosește pe tine aceea că o părticică mică, din cele multe bogății necurate, o dai uneori la puțini săraci. Pentru că mica plată a faptei celei bune o pierde mulțimea fără de măsură a faptelor rele, precum puțina mirosire bună, o biruiește duhoarea cea rea; și nici nu poți cândva să câștigi vreun dar, până ce încă de bunăvoie petreci în necurăție.

Nu te vei învrednici de milostivirea lui Dumnezeu, dacă nu vei lepăda mai întâi necurăția cea fără de măsură a desfrânării ce este în tine și nu o vei spăla decât prin pocăință și de nu te vei curăți și nu te vei împodobi cu lucruri drepte. Pentru că celui ce umblă prin spini cu picioarele desculțe i se rănesc picioarele de mulți ghimpi ascuțiți. Chiar de ar scoate unii ghimpișori, însă cei mai mulți rămân în trup și-l chinuiesc cu durere. Astfel și pe tine prea puțin te folosește a face cândva puțină milostenie unui sărac, ca și cum ai pierde un păcat mic, când cei mai mulți spini ai păcatului rămân înăuntrul conștiinței tale, spre muncirea ta cea mai cumplită. Pentru că Dumnezeu cel mâniat de tine, înfricoșatul și dreptul Izbânditor, te înfricoșează cu muncile veșnice și nesuferite, care sunt pregătite celor nepocăiți. Iar tu de vrei să mă asculți, te vei putea mântui de muncile ce te așteaptă și vei câștiga bucuria cea veșnică”.

Evdochia a zis: „Robule al lui Dumnezeu Cel viu, rogu-te, șezi puțin cu mine și arată-mi cu de-amănuntul îndreptarea acelor lucrări prin care este cu putință cuiva a se învrednici de mila lui Dumnezeu. Ca și eu, urmând acelora, să-mi pot câștiga mântuire prin chivernisirea cea dreaptă a bogățiilor, pentru că ai zis că Dumnezeu iubește împărțirea cea dreaptă și făcătoare de bine a bogățiilor. Căci pe mine nimic nu mă oprește a mă răscumpăra de acele munci pe care în ziua Judecății, precum grăiești, le vor lua cei ce sunt urâți de Dumnezeu.

Iată, cinstite părinte, am un mare număr de robi; pe aceia îi voi elibera încărcați cu aur, cu argint și cu lucruri de mult preț. Iar tu mergi înainte la Dumnezeul tău, poate prin a ta mijlocire va binevoi să primească acea aducere a mea și să-mi dea pentru aceea mântuire”.

A zis către dânsa Gherman: „Să nu socotești că Dumnezeu este după obiceiul omenesc și are trebuință de acele lucruri pământești, care la oameni sunt de mult preț. Pentru că El, fiind neasemănat și bogat mai mult decât toți împărații pământești, a sărăcit de voie pentru a noastră mântuire, ca prin acea sărăcie să ne cumpere nouă mântuire veșnică. Deci, acele bogății ce le ai, o, fiică, să le împarți neputincioșilor și săracilor, pentru că aceia sunt iubiți de Dumnezeu; iar pe cele ce le dă lor cineva, pe acelea Dumnezeu le socotește a fi date Lui. Pentru aceea, puțină avere vremelnică împărțită săracilor, o răsplătește cu cerești vistierii care niciodată nu se împuținează.

Astfel să faci tu, fiică; apropie-te de sfânta și mântuitoarea baie a Botezului prin care spălându-te de tina tuturor păcatelor tale, vei fi de aici înainte curată și fără prihană, născută a doua oară prin darul Sfântului Duh. Astfel vei câștiga fericită moștenire în care te vei desfăta în lumina nestricăcioasă și veșnică care nu are întuneric, nici noapte și nici un fel de mâhniri și dureri și nici fapte rele. Și fii mielușea sfântă în pajiștile cele cerești, păscându-te de Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. În scurt zic, dacă voiești să te mântuiești, fiică, fă cele ce te sfătuiesc eu și fericită vei fi în veci”.

Răspuns-a Evdochia: „De nu s-ar fi adâncit în mintea mea cuvintele cele ce s-au citit de tine și pe care le-am auzit bine în noaptea trecută, nu te-aș fi chemat aici. Deci, ia aur de la mine cât voiești și stai aici câteva zile, învățându-mă creștineasca voastră credință și povățuindu-mă la fapta bună; ca împărțindu-mi bogățiile și averile mele și rânduindu-le toate precum se cuvine, să merg în urma ta, oriunde vei merge”. A zis fericitul Gherman:

„Nu-mi trebuie aur. Destul îmi este nădejdea mântuirii tale, pentru că pricina aceasta îmi este binecuvântată mie ca să mai zăbovesc aici câteva zile, nădăjduind a afla oaia cea pierdută și a o aduce în ograda lui Hristos. Deci, cu toate că mă grăbeam să merg spre locuința mea, însă voi mai sta aici puțin, pentru a te întoarce către Dumnezeu, dar tu să faci toate cele ce-ți zic. Cheamă pe unul din presbiterii creștini care este într-aceasta cetate ca, învățându-te după rânduiala bisericească, să te boteze, pentru că aceea este cap și temelie a mântuirii. Iar după aceea vor merge cu a lor rânduiala și celelalte fapte cuviincioase ale plăcerii de Dumnezeu”.

Auzind aceasta Evdochia de la fericitul bătrân, a chemat pe una din slugile cele mai de cinste ale casei sale și i-a poruncit să meargă îndată la biserica creștină și să cheme de acolo pe preot, rugându-l să nu pregete a veni. Însă i-a poruncit să nu-i spună numele aceleia ce-l caută și pentru ce. Deci, sârguindu-se trimisul degrabă, a venit preotul, pe care văzându-l Evdochia, i s-a închinat până la pământ și a sărutat cinstitele lui picioare. După aceasta i-a grăit: „Rogu-te pe tine, stăpâne, șezi puțin și spune-mi toate despre credința voastră; căci voiesc și eu să fiu creștină”.

Preotul, mirându-se de acel grai, a întrebat-o: „De care credință ții și pentru ce dorești a trece la creștineasca credință?”. Răspuns-a ea: „Sunt samarineancă atât cu neamul, cât și cu credința, și la toată lumea am fost soție. Pentru ce să nu-ți spun eu ție tot adevărul? Sunt părtașă a multor răutăți. Iar când am auzit că păcătoșii, de nu se vor pocăi și nu se vor face creștini, după moarte vor fi munciți în focul cel veșnic, am zis în mintea mea ca îndată să mă fac creștină”.

Răspuns-a preotul: „Dacă ai fost ca o mare a păcatelor, fă-te de aici înainte liman al mântuirii; dacă ai fost tulburată de multe vânturi, intră de acum dar întru alinare; și dacă ai fost supusă valurilor celor cumplite, caută de acum roua cea de dimineață ce se pogoară din cer; și, dacă prin furtuna cea îndelungată ești întunecată, de acum caută pe Ocârmuitorul cel bun, care fără de primejdie te va povățui în a Sa alinare, acolo unde sunt vistieriile a toată dreptatea, și te sârguiește să fii moștenitoare a bunătăților celor ce sunt acolo. Iar bogățiile cele pământești pe care le ai să le împarți la cei ce au trebuință și să te scapi de amărăciunea păcatului, cum și din întunecarea și focul cel nestins ce te așteaptă pe tine, de nu te vei pocăi”.

Evdochia, auzind aceasta, a lăcrimat și, lovindu-se în pieptul său a zis: „Cu adevărat, oare nu este la Dumnezeul vostru milă pentru cei păcătoși?”. Răspuns-a preotul: „Celor păcătoși, care se pocăiesc după primirea semnului credinței, adică a Sfântului Botez, le iartă Domnul toate păcatele vieții celei din necredința de mai înainte. Iar celor ce petrec în păcate și la pocăință nu gândesc, nu le dă iertare, și unii ca aceia vor fi munciți fără milostivire”.

Zis-a Evdochia: „Spune-mi, părinte, oare socotești că sunt în cer mai mari bucurii și mai scumpe decât acestea care sunt pe pământ? La noi cu adevărat sunt multe vistierii de aur, de argint și de pietre scumpe, cum și toată veselia și desfătarea. Pe lângă acestea, avem și îndestulare de pești, de păsări și de tot felul de băuturi. Oare mai mult decât acestea se află acolo în cer?”. A zis către dânsa preotul: „De nu-ți vei depărta mintea de la înșelăciunea lumii acesteia și de nu vei trece cu vederea desfătările cele vremelnice, nu vei putea privi spre viața cea veșnică și nu vei ști desfătările cele negrăite ce sunt întru dânsa și bogățiile cele nespuse. Iar de voiești să le câștigi pe acelea, uită mândria și veselia lumii acesteia”.

Răspuns-a Evdochia: „Să nu fie aceea, stăpânul meu, ca să iubesc vreun lucru vremelnic și degrabă pieritor mai mult decât viața cea fără de moarte și fericită; ci aceasta este pe care o caut, părinte. Oare dacă voi primi credința creștină, voi putea să am nădejde tare și fără de îndoială cum că voi merge la viața cea fără de moarte, precum zici? Și ce semn îmi dai prin care să mă încredințez eu cum că acelea ce grăiești așa sunt? Prin ce voi cunoaște iertarea multelor mele păcate de la Dumnezeul vostru? Pentru că de voi da la săraci bogățiile ce le am, întru care pot să mă încredințez încă mulți ani ai vieții mele cu desfătare și veselie, și de-mi voi risipi toate averile mele precum mă sfătuiești, iar după aceea nu voi câștiga cele spuse de tine, atunci cine va fi mai ticăloasă și mai nevoiașă decât mine, când nu-mi va rămâne nici o scăpare în cea mai de pe urmă nevoie a mea? Pentru că oamenii pe care cu răutatea mea i-am mâhnit, dacă voi începe a cere ajutor de la dânșii întru sărăcia mea, aceia, scârbindu-se, se vor lepăda de mine.

De aceea sunt mâhnită și mă tulbur cu gândul, fiindcă nu sunt încredințată pentru cele viitoare. Deci îmi trebuie o mare încredințare și întărire întru acelea pe care mi le făgăduiești cu mărime de suflet, spunându-mi de milostivirea Dumnezeului vostru, Care iartă cu înlesnire păcatele celor ce se pocăiesc. Cu adevărat, de mă voi încredința despre aceea desăvârșit, voi începe cu îndrăzneală a-mi risipi toate ale mele, și mă voi duce unde mă vei chema, și voi sluji acelui Dumnezeu în toate zilele vieții mele. Și, precum am fost altora pildă de fărădelegi, acelorași le voi fi chip ales de pocăință. Dar să nu te minunezi, părinte, de această îndoire a mea, pentru că sunt de așteptat cele ce aud, iar în cărțile noastre și în credința samarineană, în care sunt crescută, niciodată nu le-am auzit și nici urmă n-am aflat cândva de niște asemenea învățături”.

Preotul a zis către dânsa: „Să nu te tulburi deloc, învăluindu-te cu cuget nestatornic, o, Evdochia, și nu-ți lăsa mintea să fie risipită. Căci ceea ce te tulbură este înșelăciune a începătorului răutății, a diavolului, urâtorul mântuirii tale. Pentru că acel duh făcător de răutate, după ce te-a văzut deșteptându-te spre slujba lui Hristos, ca să-ți risipească mântuitorul sfat, îndată a pus în inima ta gânduri de îndoire și de înfricoșare deșartă. În acest fel diavolul nădăjduiește să te întoarcă de la calea cea dreaptă și să te întărească iarăși în viața păcătoasă cea mai dinainte. Astfel cu ticăloșie fiind robită, vrea să te tragă în pierzare și la moarte prin iubirea de lume deșartă și pătimașă; că acela este lucrul lui cel viclean. Aceasta este sârguința lui cea mare, să întoarcă pe oameni de la calea cea bună, să-i aducă la îndărătnicie și să-i facă prieteni și părtași cu el în munca cea veșnică și în focul cel nestins. Iar de dorești să afli cu dinadinsul despre bunătatea, negrăita milă și iubirea de oameni a Dumnezeului nostru de Care ai auzit, să știi că este gata a primi pe cei ce se pocăiesc, întâmpinându-i de departe cu întinse brațe părintești și, iertându-le păcatele, le va dărui viața veșnică.

Încredințează cu acestea, ridicându-ți mintea de pe pământ sus la cer și, lăsând grijile cele vremelnice, gândește-te la viața veșnică. Încă este trebuință pentru aceasta și de rugăciune cu trezvie și cu smerenie; căci Dumnezeu numai astfel se împacă cu sufletul și răsare lumina dumnezeiască într-însul, arătându-i tot adevărul. Atunci cunoaște omul ce este deșertăciunea lumii acesteia atât de vremelnică și ce este veacul ce va să fie; apoi cât sunt de vătămătoare desfătările vieții acesteia, cât de bun este Dumnezeu și cât de nemăsurată este milostivirea Lui.

Așadar, de voiești să mă asculți pe mine și să te mântuiești, leapădă hainele tale de mare preț și te îmbracă în altele proaste. Apoi, închizându-te într-o cămară deosebită a casei tale, să petreci acolo șapte zile și, aducându-ți aminte de toate păcatele, și să le mărturisești cu lacrimi lui Dumnezeu, Ziditorul tău. Încă postește și te roagă, ca să binevoiască Domnul nostru Iisus Hristos să te lumineze și să te povățuiască ce să faci ca să-I fii bine plăcută Lui.

Dar să mă crezi că nu în zadar vei face ceea ce te sfătuiesc, că este milostiv și îndurat fără de măsură Stăpânul nostru și are bunătatea de a întâmpina de departe cu darul Său pe cei ce se sârguiesc a se întoarce către El; căci totdeauna se bucură de pocăința păcătosului”.

Preotul, zicând unele ca acestea și văzând pe Evdochia că se învoiește cu sfatul lui, s-a sculat să plece, grăindu-i proorocește la sfârșit acest mântuitor cuvânt: „Hristos Dumnezeu, Cel ce a îndreptat pe vameș și a miluit pe păcătoasa care a plâns la picioarele Lui, Acela să te îndrepteze și pe tine, să te miluiască și să facă numele tău slăvit peste tot pământul. Amin!”.

Deci ieșind preotul, fericita Evdochia, nezăbovind întoarcerea sa către Dumnezeu, îndată a chemat pe una din slujnice și a zis către dânsa: „Dacă va veni cineva aici din cei ce voiesc să mă vadă, dorind să intre la mine, să nu spui că sunt acasă și nimeni să nu știe nimic de mine. Ci să-i spui că m-am dus la un sat depărtat, unde voi zăbovi acolo nu puțină vreme, pentru oarecare trebuință. Dar să poruncești și portarului să nu lase aici pe nimeni, ca astfel să înceteze toate lucrurile voastre în casa mea. Iar cei ce fac bucate în toate zilele la masa mea să nu le mai aducă aici, ci să închideți porțile cele mari ale casei până ce voi porunci eu a se deschide și toate să le faceți așa ca să semene ca și cum n-aș fi acasă”.

În acest chip poruncind slujnicii, s-a întors la fericitul Gherman și i-a grăit: „Rogu-mă ție, părinte, spune-mi ceea ce te voi întreba: Pentru ce voi, monahii, viețuiți în locuri pustii, lăsând atâta dulceață a vieții din cetate împreună cu oamenii? Oare mai multă plăcere găsiți în pustietăți?”.

Fericitul Gherman a răspuns: „Nu, fiică, nimic nu aflăm în pustietăți dintre unele ca acelea pe care le socotești a fi plăcere. Dar lăsăm cetățile și plăcerea lumească și fugim în pustie, pentru ca să scăpăm de deșarta trufie și să omorâm patimile trupești cu foamea, cu setea, cu ostenelile, cu haine rupte și cu neajungerea tuturor celor trebuincioase. Astfel ne îndepărtăm de locurile cele lesnicioase de păcătuire, căci cu înlesnire cade în păcat cel ce viețuiește în cetate. Pe de o parte se biruiește de neputința firească, iar pe de alta se înșeală de diavol, de vederea fețelor frumoase și de auzul cuvintelor celor desfrânate. Pentru că în cetate se nasc gândurile cele necurate și se întinează sufletul. Iar sufletul, fiind întinat, își are închisă intrarea în Împărăția cerului până ce se curățește prin pocăință; pentru că în cer este scaunul luminii celei veșnice, al veseliei adevărate și al dulceților celor nemincinoase, neavând nici un pic de necazuri și amărăciune, nici de fapte rele.

Iată ai auzit pentru ce ne ducem în pustie: ca să ne păzim de păcat în zilele vieții noastre, iar păcatele făcute să le curățim prin asprimea petrecerii din pustie. În acest chip să ne facem intrare liberă spre fericirea cea cerească. De aceea toată sârguința și îngrijirea noastră este ca trupurile noastre să le păzim neîntinate de lucrurile necurate, iar mintea noastră s-o păzim nevătămată de gândurile rele, străină de toată răutatea, vicleșugul, fățărnicia, cârtirea, clevetirea, zavistia, iuțimea și mânia.

Așa vom fi împreună cu îngerii, precum ne-a vestit Hristos în Evanghelie, cu Sfânta Sa gură. Iar bogățiile nu ajută la nimic, pentru primirea Împărăției cerului iubitorului care le adună cu nesaț, ci sunt ca un mort ce zace în groapă. Deci, dacă voim să câștigăm iertare de păcatele noastre, să ne sârguim în cealaltă vreme a vieții să călătorim pe calea poruncilor Domnului, umblând pe cărarea dreptății și a adevărului și ca pe o haină să rupem inimile noastre cu jale pentru păcate.

Apoi neîncetat să strigăm către Dumnezeu, pentru că numai așa vom șterge necurăția păcatului de care grăiește David: Învechitu-s-au și au putrezit rănile mele de către fața nebuniei mele. Apoi, ce anume cuvinte ni se cade a le cânta de-a pururea în rugăciunea Domnului, același David ni le aduce aminte, zicând: Cât sunt de dulci cuvintele Tale gâtlejului meu, mai mult decât mierea, gurii mele. Și atât sunt de dulci cuvintele Domnului, încât covârșesc toată dulceața tuturor mâncărilor celor dulci și a băuturilor celor preascumpe și întăresc sufletul mai mult decât mâncarea pe trup. Drept aceea grăiește despre dânsele dumnezeiasca Scriptură: Vinul veselește, iar pâinea întărește inima omului. Vinul acela și pâinea însemnează poruncile Domnului nostru Iisus Hristos, care ca niște pâine și vin sunt pentru sufletul omenesc; căci, întru tăria și veselia inimii, scot pe cel păcătos din toate lucrurile necurate, și îndreptează pe cel ce se întoarce către Domnul, dacă omul se desprinde de dânsele cu osârdie și neîncetat.

Deci, lepădând de pe tine haina cea frumoasă și îmbrăcându-te în cea smerită, apropie-te cu tot cugetul spre pocăință prin fapte bune și seamănă lacrimi pe pământ, ca să seceri în ceruri bucurie și veselie veșnică. Cu plângere stinge cuptorul greșelilor tale, ca astfel să te învrednicești mângâierii Domnului și să intri în bucuria drepților.

Plângi pentru fărădelegile tale pe care diavolul le-a îndulcit în inima ta, ca, pentru lacrimile tale, să se apropie de tine îngerul, mijlocitorul mântuirii. Usucă-ți necurata tină a stricăciunilor în care te-ai tăvălit multă vreme, fiind aruncată și ținută acolo de lucrătorul tuturor răutăților, ca de aici înainte să fii părtașă desfătării raiului. Dă-i vrăjmașului diavol necaz și greutate ca răsplătire, căci el, înșelându-te cu plăcerile, te-a îngreuiat cu păcatele. Slujește cu osârdie lui Dumnezeu, ca să te faci moștenitoare a luminii celei neînserate, și fii ca o albină binelucrătoare, adunându-ți dreptate din multe lucruri sfinte, sârguindu-te de-a pururea a plăcea lui Dumnezeu”.

Aceste cuvinte ale lui Gherman s-au adâncit foarte mult în inima Evdochiei, cea pregătită de mai înainte cu aducerea aminte a celor zise de dânsul. Deci ea, bolind pentru păcate, în căldura duhului, s-a aruncat înaintea picioarelor lui, zicând: „Mă rog ție, omule al lui Dumnezeu, lucrul pe care l-ai început pentru mine, săvârșește-l cu dreaptă credință și pune-mă înaintea Dumnezeului tău, ca să nu fiu de batjocură celor ce voiesc să mă înșele. Ci, săvârșind lucrul început, să mă învrednicesc de fericirea veșnică prin învățăturile tale cele mântuitoare. Nu-ți lua zugrăvitoarea mână de pe tăblița cea pregătită, până ce desăvârșit vei închipui pe Hristos în mine”.

Gherman i-a răspuns: „Petreci, fiică, întru frica Domnului și, închizându-te în cămăruța ta, roagă-te către El neîncetat cu lacrimi, până ce-ți va risipi și-ți va curăți toate păcatele și te va face să nu te îndoiești de mila Lui. Căci Domnul nostru Iisus Hristos este bun și milostiv și degrabă îți va arăta mila Sa și cu darul Său nu va zăbovi a te mângâia”.

Acestea zicând, fericitul Gherman s-a rugat pentru dânsa lui Dumnezeu, și, însemnând-o cu semnul Crucii, a închis-o în cămăruța ei, făgăduindu-i că va zăbovi pentru dânsa în Iliopolis șapte zile. Evdochia intrând în cămăruța sa, după ce a petrecut șapte zile în rugăciune și în post, a venit Fericitul Gherman și, deschizând ușa, i-a poruncit ei să iasă. El a văzut-o cu fața îngălbenită, cu trupul scăzut, mai smerită cu căutătura, mult deosebindu-se cu chipul de asemănarea ei cea dintâi. Luând-o de mână, i-a poruncit să șadă. Apoi însuși, rugându-se lui Dumnezeu, a șezut cu dânsa, și o întrebă, zicând: „Spune-mi, fiică, ce ai gândit într-acele șapte zile? Ce ai cunoscut, ce ai văzut și ce ți s-a arătat?”.

Iar ea a zis: „Îți voi spune, sfinte părinte. Rugându-mă șapte zile, așa precum m-ai învățat, iar în noaptea trecută, când de asemenea mă rugam, zăcând cu fața la pământ în chipul Crucii și plângând pentru păcatele mele, a strălucit o lumină mare, mai mult decât razele soarelui. Iar eu, socotind că a răsărit soarele, m-am sculat de la pământ și am văzut un tânăr prealuminat și înfricoșat, ale cărui haine erau mai albe decât zăpada.

Acela, luându-mă de mâna dreaptă, m-a răpit în văzduh și, luându-mă pe nor, m-a dus spre cer. Acolo era o lumină mare și preaminunată și am văzut mulțime nenumărată de cei cu haine albe, bucurându-se și zâmbind unul către altul și veselindu-se negrăit. Aceia, văzându-mă venind către ei, mă întâmpinau cu cetele și cu bucurie mă sărutau ca pe o soră a lor. Apoi, fiind înconjurată și petrecută de aceia, am vrut să intru, fiind dusă în lumina aceea care cu neasemănare covârșea razele soarelui.

Atunci deodată s-a arătat în văzduh cineva, înfricoșat la chip, înnegrit ca un întuneric, ca și funinginea, ca și cărbunii, ca smoala și ca o grozăvie ce covârșește toată negreala și întunericul. Acela, cu o căutătură prea groaznică și prea mânioasa privind la mine, cu dinții scrâșnind și năvălind fără de rușine, voia să mă răpească din mâinile acelora ce mă duceau. Și a răcnit foarte tare, încât tot văzduhul se umpluse de glasul lui; și zicea, răcnind:

„Au doară și pe aceasta voiești s-o duci în Împărăția cerului? Apoi pentru ce șed eu pe pământ la vânătoare și îmi pierd în deșert osteneala? Pentru că prin aceasta am întinat eu tot pământul cu desfrânarea și pe toți oamenii i-am vătămat cu urâciunea împreunării sale. Căci eu cât meșteșug am și câtă putere, toată într-însa am sfârșit-o. Mijlocit-am pentru ea la iubitori de bun neam și preabogați, foarte mulți, din ale căror bogății ce s-au cheltuit pentru dragostea ei, atâta mulțime de aur și de argint a adunat, încât abia se află în împărăteștile vistierii.

Pe aceasta mă lăudam a o avea eu în mâini ca pe un semn purtător de biruință și ca pe o armă nebiruită prin care mă lăudam la oamenii care cad de la Dumnezeu și vin în cursele mele. Iar acum atât de mult voiești a te iuți asupra mea, o, arhanghele al dumnezeieștilor puteri, încât sub picioarele aceleia spre călcare să mă arunci pe mine? Au nu sunt destule mâniei tale asupra mea, izbândirile acelea pe care în toate zilele mi le îndoiești prea cumplit? Ci chiar voiești s-o scoți de la mine pe această roabă, cu atât de scump preț cumpărată?

Acum nimic nu mai este al meu pe pământ. Și chiar mă tem, ca nu cumva pe toți câți până acum viețuiesc păcătoși, smulgându-i din mâinile mele, să-i aduci lui Dumnezeu ca pe niște vrednici și întru moștenirea Împărăției cerului să-i scrii. O, vai de grija mea cea deșartă! O, vai de osteneala mea cea zadarnică! Pentru ce sari așa de cumplit asupra mea?

Lasă iuțimea și slăbește-mi puțin legăturile cu care sunt legat; căci vei vedea cum în clipeala ochiului voi pierde de pe pământ neamul omenesc și nici moștenire nu-i voi lăsa. Eu sunt aruncat din cer pentru o mică nesupunere, iar tu pe păcătoșii cei cumpliți, care au îndrăznit a-și bate joc de Dumnezeu și mulți ani L-au mâniat mult, îi duci în Împărăția cerească.

Dacă așa îți place ție, apoi adună într-un ceas, din toate marginile pământului, pe toți oamenii cei vrednici de pierzare care nu au viață omenească, ci dobitocească și de fiară, și pe toți adu-i la Dumnezeu; iar eu mă voi ascunde întru întuneric și întru adânc, în veșnicele munci ce-mi sunt pregătite mie, mă voi afunda!”

Acestea și mai multe a zis acela cu mânie și cu mare iuțime; cel ce mă ducea pe mine căuta groaznic asupra lui, iar spre mine căutând, zâmbea cu dragoste. Și a venit glas din lumină aceea, zicând: „Așa este cu plăcere lui Dumnezeu, Celui ce se milostivește pentru fiii omenești, ca păcătoșii care sunt între dânșii, de vor primi pocăința, să fie primiți în sânul lui Avraam!”. Și iarăși se auzi glas către cel ce mă ducea pe mine: „Ție îți grăiesc, Mihaile, păzitorule al legii Mele, du pe aceasta acolo de unde ai luat-o, ca să-și săvârșească nevoința, pentru că Eu cu dânsa voi fi întru toate zilele ei”.

Atunci el îndată m-a adus în cămăruța mea și mi-a zis: „Pace ție, roaba lui Dumnezeu Evdochia! Îmbărbătează-te și te întărește, căci darul lui Dumnezeu este acum cu tine și totdeauna va fi, în tot locul”. Eu, din cuvintele lui luând îndrăzneală, am zis: „Doamne al meu, cine ești Tu, spune-mi, ca să înțeleg cum voi crede în Dumnezeul cel adevărat și cum voi putea câștiga viața veșnică?”. Iar el a răspuns: „Eu sunt începătorul îngerilor lui Dumnezeu și mie îmi este încredințată grija pentru păcătoșii care se pocăiesc, ca să-i primesc pe dânșii și să-i duc în viața cea fericită și fără de sfârșit. Și multă bucurie se face cetelor îngerești în cer de câte ori vine din întunericul păcatului vreun păcătos întru lumina cea curată a pocăinței. Pentru că nu voiește Dumnezeu, Care este Tatăl tuturor, ca să piară sufletul omenesc pe care l-a zidit din început, cu preacuratele Sale mâini, după asemănarea chipului Său. De aceea se bucură împreună toți îngerii, când văd vreun suflet omenesc, înfrumusețat cu dreptatea, închinându-se Tatălui Celui veșnic; și toți îl sărută, ca pe un frate al lor, de vreme ce, lepădând întunericul păcatului, se întoarce la Dumnezeul Cel viu, Care le este Tată de obște al tuturor fiilor luminii, și strâns se lipește de El”. Acestea zicând, m-a însemnat cu semnul Crucii, iar eu m-am închinat lui până la pământ și, când m-am închinat, acela s-a dus la cer”.

Atunci fericitul Gherman a grăit către dânsa: „De acum încredințează-te, o, fiică, și nu te mai îndoi, că Dumnezeul cel adevărat stă gata în cer a primi pe cei ce se pocăiesc de păcatele lor și a-i duce pe dânșii întru lumina Sa cea veșnică unde împărățește, înconjurat fiind de sfinții îngeri, slujitorii împărăției Sale, pe care i-ai văzut întru acea cerească lumină. Iată, ai fost privitoare a împărăteștii slave celei fără de moarte a Domnului nostru Iisus Hristos și ai cunoscut cât de grabnic este spre milosârdie și spre iertarea păcatelor; și cât de degrabă își arată darul Său celor ce doresc a se împăca cu El. Ai priceput dumnezeiasca Lui slavă și ai văzut curtea cea cerească întru care petrece, plină de frumuseți negrăite. Ai cunoscut cât este de mică și neputincioasă lumina lumii aceștia, împotriva strălucirii aceleia. Deci ce socotești de aceea, și ce gândești, spune-mi?”. Iar fericita Evdochia, avându-și mintea neschimbată spre a sluji din toată inima sa lui Dumnezeu, Împăratul slavei, a zis: „Am crezut și cred că nu este alt Dumnezeu: Care mântuiește pe oamenii cei păcătoși, afară de Acela, ale Cărui porți cerești le-am văzut strălucite cu negrăită lumină”.

Gherman a grăit: „Pregătește-te fiică, spre slujba cea cu osârdie a lui Dumnezeu, îngrijindu-te ca rodul pocăinței tale cel pus în cumpănă să tragă mai mult decât păcatele vieții tale celei dinainte; și să te aduci singură pe tine dar bineprimit lui Dumnezeu, Celui fără de moarte și veșnic. Plângi și te tânguiește, până ce vei spăla toate necurățiile tale desăvârșit cu lacrimile; și așa te vei învrednici a fi mireasă curată a lui Hristos.

Apoi uită mândriile tale cele mai dinainte, cum și tinerețile cele vătămătoare care se sălbăticesc cu poftele; ca astfel, ca răsplătire, Hristos Domnul să-ți ierte păcatele. Scoate-ți grumazul tău de sub jugul cel greu al robiei celei de rușine pe care ți l-a pus diavolul prin păcate, și vino la jugul cel bun și ușor al pocăinței celei de viață făcătoare; ca apoi, fiind liberă de păcate, tu vei cunoaște pe toți drepții și pe sfinții îngeri.

Treci către adevărata credință și către întreaga înțelepciune și, având bună știință, spune-i în față diavolului cu îndrăzneală: «Nimic din acelea nu-mi este mie parte cu tine, nici ție cu mine, pentru că am aflat pe al meu Stăpân și Lui m-am dat pe mine însămi, întru veșnică stăpânire. Desăvârșit am lăsat și am lepădat necurata și întunecata iubire trupească a vechiului meu vrăjmaș și m-am îmbrăcat în haina cea nouă, nestricăcioasă și luminoasă a dreptății; în care, umblând, voi afla darul lui Dumnezeu care mă mântuiește în veci. Nu mai am nici o dorință de bogății și nici o iubire a dulceților celor lumești, despre care m-am înștiințat că sunt de nimic și rămân fără preț. Doresc din toată inima și mă sârguiesc să aflu cele cerești. Deci, o, diavole, du-te departe de la mine, străinule, înșelătorule, furătorule și robule al veșnicului întuneric!»”.

Cu aceste cuvinte și mai mult întărindu-se, Evdochia a zis către monah: „Cinstite părinte, ce-mi poruncești acum să fac?”. Iar el a răspuns: „Voiesc mai înainte de toate să primești semnul credinței, adică Sfântul Botez, care te va păzi nevătămată în toate zilele tale. Iar eu acum, Dumnezeu ajutându-mi, mă voi duce la mănăstirea mea. Însă mă voi întoarce iarăși, de va voi Domnul”. Iar ea cu lacrimi îl ruga, zicând: „Nu mă lăsa, domnul meu, nu mă lăsa, mai înainte până ce voi putea desăvârșit a mă întoarce către Dumnezeu și voi câștiga darul Lui cel așteptat de mine; ca nu cumva vechiul înșelător, văzându-mă părăsită și fără de ajutor, să mă atragă unde va voi și să mă întoarcă la stricăciunea vieții celei desfrânate”. A zis către dânsa fericitul Gherman: „Această hotărâre spre viața cea mai bună, pe care Dumnezeu o lucrează întru tine, și nădejdea ta cea bună te vor păzi de cursele vrăjmașului de care te temi. Însă petreci încă puțină vreme în smerită rugăciune către Dumnezeu și în mărturisirea păcatelor tale și te îngrijește de primirea Sfântului Botez. Iar eu degrabă mă voi întoarce la tine, căutând cele de folos vieții tale, și ți se va da ție ajutorul Sfântului Duh”. Fericitul Gherman, zicând acestea către dânsa și încredințând-o lui Dumnezeu, s-a dus în calea sa.

După ducerea lui Gherman, fericita Evdochia a petrecut încă câteva zile în post, nimic altceva neavând la masă decât numai pâine, untdelemn și apă; iar ziua și noaptea se ruga și plângea. După aceea, ducându-se la episcopul acelei cetăți, care se numea Teodot, s-a botezat de dânsul în numele Sfintei Treimi Celei de o ființă.

După câtva timp de la luminarea sa, a scris carte de rugăciune la același episcop în care îi făcea cunoscut despre bogăția sa, numărând-o cu de-amănuntul și rugând pe episcop s-o ia pentru Hristos. Iar episcopul, citind cartea trimisă către dânsul, a chemat pe fericita Evdochia la dânsul și i-a zis: „Tu, fiică, ai scris scrisoarea aceasta către mine, păcătosul?”. Iar ea i-a răspuns: „Eu am scris-o, și acum iarăși mă rog sfinției tale să poruncești iconomului bisericii ca să ia bogăția cea dată de mine și s-o împartă la săraci și la lipsiți, la sărmani și la văduve, precum singur știi; pentru că am aflat că acele bogății ale mele sunt pe nedrept și prin fărădelegi adunate”.

Episcopul, văzând scopul ei cel bun, credința și dragostea ce avea către Dumnezeu, căutând spre dânsa și cu duhul mai înainte văzând viața ei ce avea să fie, i-a zis: „Roagă-te pentru mine, soro întru Domnul, ca una ce te-ai învrednicit a te numi mireasă a lui Hristos. Căci urând necurata iubire trupească, ai iubit curăția; viața cea desfrânată lepădând-o, ai urmat fecioreștii și întregii înțelepciuni; ai vândut lumea cea deșartă ca să-ți câștigi mărgăritarul cel ceresc. Puțină vreme cheltuindu-ți în înșelăciunea păcatului, prin pocăință ți-ai mijlocit veacul cel nesfârșit în viața cea de sus; având moartea înaintea ochilor, nemurirea ai dobândit.

Tu, care pe mulți la pierzare i-ai atras, acum întru Hristos pe mulți îi vei învia îmbrăcându-te din întuneric în lumina credinței. Vrednică ești a te numi mielușeaua lui Hristos. După numele tău, Evdochia, care înseamnă bunăvoire, bine a voit Domnul pentru tine. Tu, care ai trecut cu vederea pe oamenii cei iubitori de patimi și ai iubit cetele îngerești, roagă-te pentru mine. Iarăși mă rog ție, roaba și prietena lui Dumnezeu, adu-ți aminte de mine în cereasca Împărăție”.

Acestea și multe altele vorbind episcopul cu lacrimi, a zis diaconului său: „Cheamă la mine degrabă pe rânduitorul casei de oaspeți bisericești”. Acela venind, i-a zis episcopul: „Te știu pe tine om drept, credincios și de Dumnezeu temător, îngrijindu-te de sufletele multora. De aceea îți încredințez ție și pe această roabă a lui Dumnezeu care dorește să sporească spre mai bine, ca și de a ei mântuire să te îngrijești și pe toate ale sale să le dai lui Dumnezeu prin mâinile săracilor”.

Și era acel bărbat preot cu rânduiala, petrecând în feciorie din tinerețile sale, care toată averea ce îi rămăsese de la părinți o dăruise Sfintei Biserici a lui Dumnezeu și pe sine singur se dăduse spre slujba Domnului. Acela, luând cu dânsul pe Evdochia, a mers în casa ei și, după ce a intrat într-însa, a chemat Evdochia pe iconomii casei sale și le-a zis lor: „Aduceți-mi fiecare din voi toate cele ce vă sunt încredințate vouă”.

Aceia îndată au adus toate. Și acesta era numărul lucrurilor celor aduse: două greutăți mari de aur, adică douăzeci de mii de bucăți; podoabe alese și de multe feluri, fără de număr; pietre de mult preț și mărgăritare împărătești fără de număr; lăzi cu haine de mătase, două sute șaptezeci și cinci; patru sute zece lăzi cu haine albe de în o sută șaizeci lăzi de haine țesute cu aur; o sută douăzeci și trei lăzi mari cu haine de tot felul; o sută cincizeci și două lăzi cu alte haine cu pietre scumpe și împodobite cu cusătură de aur; aur mult douăzeci și cinci de greutăți diferite, adică două sute cincizeci de mii de galbeni; douăzeci de lăzi cu lucruri de aromate binemirositoare, treizeci și trei de lăzi de mir curat de India; argint în diferite feluri de vase, ca opt mii de litre; perdele de mătase cusute cu fir, ca la o sută treizeci și două litre; perdele de mătase ca la șaptezeci de litre; iar alte haine și lucruri mai de mic preț erau adunate o mulțime fără de număr.

Afară de aceste mișcătoare bogății avea și averi nemișcătoare, ca: pământuri, sate, ținuturi din care, în tot anul, se adunau roduri de preț, ca la opt sute două mii. Toate aceste bogății aducându-le înaintea picioarelor sfântului preot, care era econom al casei bisericești de oaspeți, fericita Evdochia a chemat pe toți servitorii și servitoarele sale și, luând din ladă două mii de galbeni, i-a împărțit lor; încă și vase, cearșafuri, paturi de mult preț, scaune aurite și toate cele frumoase ale casei câte erau afară din lăzi, le-a dăruit lor.

După aceea le-a dat cea mai de pe urmă sărutare, zicându-le așa: „Eu vă eliberez din robia aceasta de puțină vreme, iar voi, de voiți, sârguiți-vă a vă elibera din robia diavolească. Și vă veți elibera, dacă mă veți asculta pe mine și vă veți apropia de Hristos, adevăratul Dumnezeu. Acela vă va dărui vouă veșnica libertate, pe care o au fiii lui Dumnezeu, și vă va scrie pe voi printre ai Săi ostași”. Apoi întorcându-se către preot, i-a zis: „Iată, de acum, domnul meu, ție ți se cuvine să te îngrijești de toate acestea ce-ți sunt puse înainte și să le rânduiești precum voiești; pentru că eu voi căuta pe Stăpânul, Cel ce mă caută pe mine”.

Preotul, minunându-se de o schimbare și o pocăință ca aceasta a ei, fără de veste și neașteptată și de o atât de mare căldură ce avea către Dumnezeu, a zis către dânsa: „Fericită ești, Evdochia, căci printr-un lucru ca acesta te-ai făcut vrednică a fi scrisă în numărul fecioarelor lui Hristos. Ai știut ceasul venirii Mirelui și ai înțeles pe ce cale ți se cuvine a intra în casa de nuntă. Cu adevărat, prin trezire te-ai sârguit ca să nu rămâi afară din cămară. Candelă cu untdelemn ți-ai umplut și nu te va cuprinde pe tine întunericul. Sporește în acea putere făcătoare de bine și Dumnezeu îți va ajuta ție; și te roagă pentru mine păcătosul, ca una ce ești vrednică de ceata sfinților!”.

Pe când vorbea cu fericita Evdochia, iată a venit cinstitul Gherman, fiind luminat de darul Sfântului Duh. Și văzând-o pe ea că-și dăduse averea sa lui Dumnezeu și pe slugile sale le eliberase, acum fiind săracă cu duhul și cu lucrul pentru Hristos, a luat-o și a dus-o în mănăstirea de fecioare pe care o avea în stăpânirea sa în pustie, nu departe de mănăstirea sa cea de bărbați. Și a făcut-o pe ea monahie, și acolo petrecea în ostenelile și nevoințele vieții monahicești, ziua și noaptea slujind lui Dumnezeu.

Deci, avea fericitul Gherman în a sa viață de obște șaptezeci de frați monahi, iar în mănăstirea de fecioare care era la zece stadii depărtare de a monahilor, treizeci de călugărițe. Acolo a rămas și Sfânta Evdochia, care se nevoia mai mult decât celelalte. Și purta haina de la Botez, pe care i-o dăduse episcopul când a botezat-o, și pe care n-a dezbrăcat-o niciodată.

După treisprezece luni a murit egumena acelei mănăstiri, cu numele Haritina, care viețuise cu sfințenie, sub a cărei începătorie Evdochia bine a sporit și a învățat Psaltirea pe de rost și toată Sfânta Scriptură citind-o odată cu luare aminte, o înțelegea bine, luminând-o Duhul Sfânt. Întrecând pe toate surorile cu ostenelile cele pustnicești, a fost aleasă egumenă de toate cu un glas în locul celei ce murise. Și Dumnezeu n-a zăbovit a mărturisi vrednicia ei și a întări alegerea aceea prin minune, precum se va spune îndată.

Era un tânăr oarecare, unul din iubiții ei de mai înainte, anume Filostrat, foarte bogat. Acela aducându-și aminte de dragostea sa de mai înainte cu Evdochia și aprinzându-se foarte mult după ea, diavolul întețindu-l spre aceea, gândea cum ar întoarce-o la viața ei de mai înainte și către fapta sa de rușine. Cugetând mult la aceea și din zi în zi învăpăindu-se cu mai multă dragoste spre dânsa, a găsit un meșteșug ca acesta: S-a îmbrăcat în îmbrăcăminte monahicească, a luat aur cât putea să ducă, l-a ascuns în haine și a plecat pe jos la mănăstirea Evdochiei, nădăjduind fără de îndoială, că-și va împlini scopul.

Ajungând acolo și bătând în poartă, portărița s-a uitat printr-o ferestruică mică și l-a întrebat: „Ce cauți aici, omule?”. El a răspuns: „Sunt păcătos. Am venit să vă rugați pentru mine și să mă învrednicesc de binecuvântarea voastră”. Portărița i-a zis: „Frate, locul acesta este neîngăduit pentru bărbați. Dar mergi puțin mai departe de aici și vei afla mănăstirea lui Gherman. Acolo te vei învrednici de rugăciune și de binecuvântare. Iar aici nu sta, nici nu supăra bătând, că nu vei putea intra”. Zicând acestea, fecioara aceea, a închis ferestruica.

Filostrat, umplându-se de rușine și de jale, arzând și cu iubirea spre Evdochia, s-a dus la mănăstirea lui Gherman. Nimerind vreme cu înlesnire, căci a găsit pe fericitul Gherman șezând lângă poarta mănăstirii și citind pe o carte, i s-a închinat cu smerenie până la pământ. Apoi, după obiceiul monahicesc, după rugăciunea făcută de sfântul stareț și după ce Filostrat a luat binecuvântare de la dânsul, i-a zis lui Cuviosul Gherman: „Șezi, frate, și-mi spune, din ce parte ești și de la care mănăstire?”.

El a răspuns: „Părinte, am fost singurul fiu născut la părinții mei, care nu de mult au murit; n-am voit să iau femeie, ci am ales să slujesc lui Dumnezeu în rânduiala monahicească, voind după aceea să-mi caut loc și un povățuitor de la care să învăț viața monahicească. Auzind de sfinția ta, cinstite părinte, am venit cale multă către acest loc, dorind să cad înaintea sfintelor tale picioare și să mă rog ție ca să mă primești în mănăstirea ta pe mine, cel ce doresc să mă pocăiesc de păcatele mele de mai înainte”.

Grăind el acestea, fericitul Gherman se uita cu dinadinsul la el și, cunoscând pătimașul lui nărav după fața și ochii lui, i-a grăit: „Fiule, de mare osteneală voiești a te apropia, dar nu știu de va fi după măsura puterii tale. Noi, bătrânii, abia putem sta împotriva ispitelor celor grele ale diavolului, care ne îndeamnă spre necurăție; iar tu ce vei face aici în floarea tinereților tale și în anii cei învăpăiați ai aprinderii pătimașe?”.

Filostrat răspunse: „Părinte, nu sunt oare pilde ale vieții celei îmbunătățite la tinerii asemenea cu mine care au biruit poftele? Oare Evdochia aceea a voastră, de care am auzit multe, străbătând pretutindeni slava despre viața ei cea îmbunătățită, n-a fost tânără și trăită în desfătări, iar acum a alergat la povățuirea voastră și petrece în călugărie statornică, biruindu-și trupul? Iată, nu voi tăcea, părinte, despre aceasta, că prin chipul ei mai vârtos sunt deșteptat și voiesc să-i urmez. Căci gândesc la floarea tinereților ei, cât de frumoasă și de bogată, în ce fel de desfătări și-a petrecut anii ei de mai înainte. Apoi, după toate acestea, într-un ceas schimbându-se deodată, s-a dus să slujească lui Hristos, pe calea cea strâmtă și cu scârbe. Și dacă ea a putut să treacă cu vederea toate și să-și omoare poftele pentru dragostea lui Hristos, apoi de ce, părinte, deznădăjduiești de mine, care sunt parte bărbătească, mai tare decât dânsa? Căci de aș putea s-o văd vreodată, nădăjduiesc să iau atâta tărie spre osârdia cea caldă și spre nevoință, încât să poată a-mi fi pildă pentru învingerea și izgonirea tuturor ispitelor diavolești, în toate zilele vieții mele”.

Auzind asemenea cuvinte, robul lui Dumnezeu Gherman i-a crezut minciuna ca un adevăr, pentru că îl socotea că voiește cu adevărat să slujească lui Dumnezeu; și a grăit către dânsul: „Nu te vom opri, fiule, ca să vezi pe Evdochia și să auzi de la dânsa cuvânt de folos, deoarece prin chipul ei voiești a merge la fapta bună”. Deci, chemând egumenul Gherman pe un cinstit monah bătrân, care ducea tămâie în mănăstirea de fecioare și pentru alte trebuințe de nevoie era trimis acolo adeseori, i-a zis: „Când vei merge în mănăstirea de fecioare, să iei cu tine pe acest frate, să vadă pe roaba lui Dumnezeu Evdochia, că voiește să se folosească de la dânsa și să urmeze vieții ei cea plăcută lui Dumnezeu”.

După puțină vreme monahul acela, având trebuință a se duce la mănăstirea de fecioare, a luat cu el și pe acel frate tânăr, precum i se poruncise de egumen. Filostrat, acoperit cu chipul monahicesc ca un lup în piele de oaie, intrând în mănăstirea de fecioare și văzând pe sfânta Evdochia, mireasa lui Hristos, s-a mirat de chipul ei cel smerit, de sărăcia ei și de chinuirea trupului. Căci vedea fața ei galbenă, ochii plecați în jos, gura tăcută, hainele proaste, patul așternut cu rogojină și o învelitoare aspră pe el. Deci, găsind el vreme de vorbă (alte monahii stând departe) a început a povesti către dânsa cu glas lin, grăind astfel: „Ce este aceasta ce văd, o, Evdochia, cine te-a amăgit pe tine care viețuiai în palate asemenea cu cele împărătești și te îndestulai de multe bogății și cu toate plăcerile, fiind în toate zilele în veselie și în bucurie, și te-a depărtat în acest loc pustiu? Cine te-a lipsit de poporul cetății, în care adeseori plimblându-te în haine luminoase, toți te cinsteau, se minunau de frumusețea ta și cu glasuri de laudă te fericeau pe tine? Care înșelător te-a adus dintr-atîtea bunătăți, în atâta sărăcie și în această viață urâtă? Iată, acum toată cetatea Iliopolis te caută. Ochii tuturor doresc să te vadă. Însăși zidurile preafrumoaselor tale palate se tânguiesc. Eu sunt trimis la tine, să spun despre dorirea poporului și, în numele tuturor, să te rog ca să te întorci în cetate și să mângâi cu a ta venire mâhnirea poporului pentru tine.

Ascultă-mă, doamnă și urmează-mi. Ieși din locuința aceasta proastă, din sărăcie, din hainele cele zdrențuite, din patul cel tare și intră în palatul tău cel dintâi, în mângâierile și în desfătările de mai înainte, cu care nu de mult erai îndestulată. Și chiar de ți-ai pierdut bogăția, dând-o străinilor în zadar, însă sunt gata toți ca iarăși îndată să te îmbogățească.

Pentru ce zăbovești și te îndoiești? Pentru ce, când toți îți sunt prieteni și-ți doresc binele, tu te faci însăți vrăjmașă și muncitoare? Au nu-ți este pagubă a ascunde atâta frumusețe a feței într-acest întuneric al viețuirii monahicești? Au nu-ți este pagubă, ca ochii tăi, cei asemenea cu razele soarelui, să-i strici cu netrebnicia plânsului? Ce folos îți este ca să-ți omori tinerescul trup, cel atât de frumos, cu foamea, cu setea și alte cumplite asprimi? Unde îți sunt bunele mirosiri ale parfumurilor tale, cu care, umblând prin cetate, umpleai văzduhul de bună mireasmă și toți te cinsteau ca pe o zeiță? Iată, după acele plăceri, singură, de voia ta, ți-ai ales partea vieții celei sărăcăcioase și lepădate.

Cui urmezi în atâta rătăcire? Care nădejde deșartă te-a scos din stăpânirea bunătăților atât de multe și din care mai multe era să ai? Cine din oamenii bogați își leapădă înșiși bogăția și o dau altora în zadar, precum ai făcut tu? Dar știm unde sunt bogățiile cele lepădate de tine; putem cu înlesnire a le lua și a le întoarce în a ta stăpânire; numai întoarce-te în cetate la noi, doamna noastră, Evdochia. Iată și aur destul ți-am adus pentru cale, iar pe celelalte risipite de tine, după ce vei veni în Iliopolis, le vom căuta îndată”.

Acestea bârfindu-le el, Sfânta Evdochia căuta la el cu mânie. După aceea, nesuferind mai mult să asculte viclenele și înșelătoarele lui cuvinte, i-a zis cu mânie: „Dumnezeul izbândirilor să te certe; Domnul nostru Iisus Hristos, Dreptul Judecător, a Cărui roabă nevrednică sunt, pe tine cel ce ai venit aici cu gând rău, să nu te lase a te întoarce la ale tale, de vreme ce ești fiu al diavolului”.

Aceasta zicând, a suflat în fața lui și îndată acel mincinos monah, ticălosul înșelător, a căzut mort la pământ înaintea ei. Iar surorile fecioare, privind la vorba lor, stăteau departe, încât nu puteau înțelege cuvintele grăite de dânșii; apoi, văzând pe acel om căzând, din suflarea Evdochiei, mort la picioarele ei, foarte s-au înspăimântat.

Deci, mai întâi se minunau de un lucru ca acesta ce covârșea puterea firească și au cunoscut darul lui Dumnezeu într-însa. După aceea au început a se teme ca nu cumva să afle mirenii și judecătorii și, făcând cercetare ca pentru ucidere, le vor arde mănăstirea. Căci elinii, fiind închinători de idoli, urau pe creștini și mănăstirile lor. Deci se sfătuiau între ele, ce să facă, pentru că nu îndrăzneau să întrebe pe Evdochia de lucrul ce se făcuse.

Una dintre dânsele a zis: „Să tăcem acum, de vreme ce este seară și noaptea se începe; însă să ne rugăm Domnului la noapte, doar ne va descoperi pricina morții monahului aceluia și ne va povățui ce să facem”. Venind miezul nopții, când avea îndată să se înceapă obișnuita cântare de miezul nopții, Domnul S-a arătat Evdochiei în vis, zicând: „Scoală, Evdochia, de preamărește pe Dumnezeul tău, și nu departe de trupul mort al ispititorului tău, trimis de diavol asupra ta, plecându-ți genunchii, roagă-te către Mine și îndată îi voi porunci să se scoale viu. Căci el se va scula cu puterea Mea și va cunoaște cine sunt Eu, Cel în care crezi tu; iar darul Meu în tine mai mult se va înmulți”.

Sfânta Evdochia, deșteptându-se din somn, a făcut multă rugăciune către Stăpânul ei, și a înviat pe cel mort. Deci Filostrat, sculându-se din moarte ca din somn, și cunoscând pe adevăratul Dumnezeu, de a Cărui milostivire s-a învrednicit, s-a aruncat la picioarele fericitei, zicând: „Rogu-mă ție, fericită Evdochia, adevărată roabă a adevăratului Dumnezeu, primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc și iartă-mă că te-am mâhnit cu cuvintele mele viclene și necurate căci am cunoscut cât de bun și de puternic Stăpân ai”.

Fericita Evdochia i-a zis: „Mergi într-ale tale cu pace și să nu uiți facerile de bine ale lui Dumnezeu cele arătate spre tine, nici să te depărtezi din calea cea dreaptă a sfintei credințe ce ai cunoscut-o și pe care o făgăduiești Dumnezeului meu”.

Stăpânea atunci în țara aceea împăratul Aurelian; nu acela care după acei ani a fost cezar al Romei, ci altul cu numele aceluia, care se supunea cezarului Romei. Către acela Evdochia a fost clevetită, pentru că adunându-se unii din cei mai mari, care fuseseră mai înainte în lume iubiții ei slăviți și de mare neam, și făcând sfat, au scris împăratului o scrisoare, clevetind că Evdochia a dus cu sine într-un loc pustiu mult aur care se cădea vistieriilor împărătești. Și-l rugau ca să li se dea o ceată de oaste care să meargă să afle pe cea fugită și s-o întoarcă în cetate; iar aurul să-l ia spre paza poporului, de vreme ce ea s-a lipit de credința galileienească ce mărturisește pe un oarecare Hristos, și așa a necinstit pe zeii cărora și împărații li se închină.

Aurelian, auzind despre aurul cel mult, s-a învoit cu lesnire la fapta lor. Și îndată, chemând pe un sutaș, i-a poruncit ca, luând ostași, să meargă să ia pe Evdochia împreună cu aurul, și s-o aducă înaintea lui. Iar comitele, luând trei sute de ostași, s-a dus spre pustia aceea unde era Evdochia și mănăstirea de fecioare. Fiind ei pe cale, Domnul S-a arătat Evdochiei în vedere de noapte, zicându-i: „Mânia împărătească s-a ridicat asupra ta, însă nu te teme, că Eu totdeauna sunt cu tine”. Iar după ce sutașul s-a apropiat cu ceata sa de acea mănăstire feciorească, văzând zidurile, se opri așteptând noaptea, căci era la asfințit; și orânduia oastea ca să năvălească noaptea deodată asupra mănăstirii din toate părțile. Dar când erau să pornească spre zidurile mănăstirii îndată i-a împiedicat puterea cea mare și nevăzută a lui Dumnezeu, încât ei n-au putut să pășească câtuși de puțin spre mănăstire, în toată noaptea aceea.

Făcându-se ziuă, vedeau zidurile mănăstirii, dar nu puteau să vină la dânsele; astfel trei zile și trei nopți ispitindu-se, nimic n-au sporit. Și neștiind ei ce să mai facă, iată a năvălit asupra lor deodată un balaur mare, înfricoșat; iar ei, lepădându-și armele, au fugit de frică. Și măcar că au scăpat de dinții balaurului, însă de veninul aceluia n-au scăpat. Căci fiind foarte vătămați de duhul cel purtător de moarte al balaurului, unii dintre dânșii au căzut deodată și au murit, iar alții, tăvălindu-se abia vii pe cale, erau aproape de moarte. Numai singur comitele cu trei ostași s-a întors la împăratul.

Împăratul, umplându-se de mânie, a zis către boieri: „Ce vom face fermecătoarei aceleia, care a ucis cu farmecele sale atât de mulți ostași de-ai noștri? Căci nu se cuvine ca o faptă așa rea să fie lăsată fără de pedeapsă”.

Făcând sfat, s-a sculat fiul împăratului, zicând: „Eu voi merge cu mai multă putere de oaste și, dărâmând locașul desfrânatei, voi aduce pe Evdochia aici”. Învoindu-se împăratul cu toți, a doua zi s-a dus fiul împăratului cu ostașii, ca să strice locașul acela pustnicesc și să prindă pe Evdochia. Dar apropiindu-se el pe cale de un sat al tatălui său și înserând, a voit să rămână acolo, căci era frumos locul de odihnă. Și, după obiceiul tinerilor, sărind de pe cal, s-a lovit cu piciorul de o piatră și și-a rănit piciorul foarte încât pe mâinile ostașilor a fost dus pe pat. Iar la miezul nopții, nesuferind durerea ce se înmulțise, a murit; și s-a întors oastea la împăratul, ducând mort la dânsul pe fiul său.

Împăratul, văzându-și deodată mort pe fiul său, a căzut de jale, apoi s-a strâns toată cetatea și s-a făcut țipăt, jelindu-se poporul de moartea fiului împăratului, și însuși împăratul murea de jale. Și era acolo în popor și Filostrat. Acela, apropiindu-se către cei ce erau aproape de împărat, le-a spus despre Evdochia, cum că este roabă a lui Dumnezeu și nimeni nu poate s-o vatăme, de vreme ce o păzește pe dânsa puterea cerească. Iar de voiește împăratul să-și vadă fiul viu, să trimită cu cinste la dânsa rugăminte, ca să roage pe Dumnezeul ei să-l învieze pe mort. „Căci eu – zicea Filostrat -, am cercat asupra mea puterea rugăciunii ei și a lui Dumnezeu grabnică milostivire”. Auzind acea vorbă și puțin venindu-și în putere împăratul și ascultând de la Filostrat cele ce i s-au întâmplat, a crezut celor povestite. Apoi îndată a trimis la fericita Evdochia pe tribunul său, cu numele Vavila, cu cinstită și smerită scrisoare de rugăminte. Iar acela ajungând la locaș, Sfânta Evdochia, cu smerenie luând împărăteasca scrisoare și, închinându-se până la pământ, a zis: „Pentru ce împăratul scrie cartea sa către mine, care sunt săracă și păcătoasă?”.

Iar tribunul, până ce sfânta avea să citească împărăteasca scrisoare, s-a depărtat la oarecare loc deosebit al mănăstirii și a aflat acolo o carte deschisă. Apoi, privind într-însa, a văzut scris această: Fericiți sunt cei ce cearcă mărturiile Tale, Doamne. Și, citind până la sfârșit psalmul acela, a adormit cu capul plecat pe carte. Și a văzut în vis pe un tânăr luminat care, lovindu-l în coastă cu toiagul ce-l purta, i-a zis: „Scoală Vavilo, mortul te așteaptă pe tine”. Vavila, deșteptându-se, s-a spăimântat de îngereasca arătare și, alergând, a spus aceea fericitei Evdochia; și o rugă ca degrabă să-l elibereze pe el. Iar ea, chemând pe toate surorile, a zis către dânsele: „Surorile și maicile mele, ce mă sfătuiți să fac față de cele ce scrie împăratul către a mea smerenie?”. Iar ele, ca și cu o gură, au zis: „Darul Duhului Sfânt te va povățui pe tine. Scrie la împăratul ceea ce place lui Dumnezeu”.

Fericită, rugându-se din destul, a șezut și a scris la împăratul astfel: „Eu, o femeie proastă, nu știu pentru ce împărăția ta ai voit a trimite la mine scrisoarea ta? Pentru că sunt ticăloasă și plină de păcate. Și mustrată fiind în conștiința mea de atât de multe fărădelegi ale mele, nu am îndrăzneală către Hristos, Dumnezeul meu a-L ruga să se milostivească spre tine și să-ți dea pe fiul tău viu. Însă nădăjduiesc la adevărata bunătate și putere a Domnului meu, că, dacă tu cu toată inima vei crede întru adevăratul Dumnezeu, Cel ce înviază morții și vei crede în El cu neîndoire, va arăta spre tine și spre fiul tău mila Sa cea mare. Pentru că nu se cuvine omului să cheme sfântul și înfricoșatul Lui nume și să se roage pentru orice, dacă mai întâi nu va crede în El cu suflet curat.

Deci, dacă din tot sufletul vei crede, vei vedea puterea cea mare a lui Dumnezeu Celui fără de moarte, de milostivirea Lui te vei învrednici și te vei îndulci de facerile de bine ale Lui”. Acestea scriindu-le și pecetluind scrisoarea cu trei semne de cruce, a dat-o trimisului și l-a eliberat.

Iar tribunul, întorcându-se la împărat, nu i-a dat scrisoarea Sfintei Evdochia, ci mai întâi a pus-o pe pieptul mortului, chemând cu mare glas numele lui Hristos. Și îndată mortul a luat putere de viață, a deschis ochii și a grăit; apoi s-a sculat ca din somn, viu și sănătos, toți mirându-se și spăimântându-se de acea preaslăvită minune. Atunci împăratul cu mare glas a strigat, grăind: „Mare este Dumnezeul creștinei Evdochia, adevărat și drept este Dumnezeul creștinesc! Cu dreptate la Tine scapă mulți și prin dreapta credință fac minuni cei ce cred întru Tine, Hristoase, Doamne! Primește-mă și pe mine, cel ce vin la Tine, căci cred în numele Tău cel sfânt și mărturisesc că Tu ești Unul, Adevăratul Dumnezeu sfânt și binecuvântat în veci”.

Astfel, crezând împăratul în Hristos Dumnezeu, s-a botezat de către episcopul cetății, împreună cu femeia sa, cu fiul cel înviat din morți și cu o fiică a lor anume Ghelasia, și a făcut milostenii multe la săraci. Apoi fericitei Evdochia i-a trimis aur din destul pentru zidirea unei sfinte biserici și a poruncit să se zidească cetate în locurile acelea unde viețuia Sfânta Evdochia, și adeseori scria către dânsa, trebuindu-i sfintele ei rugăciuni. Sporind împăratul întru sfânta credință și în fapte bune, nu după multă vreme s-a odihnit întru Domnul, asemenea și femeia lui. Iar fiul după aceea a fost făcut diacon, apoi, murind episcopul cetății aceleia, s-a făcut episcop în locul lui. Dar încă și sora lui, Ghelasia, trecând cu vederea deșertăciunea lumii și fugind de nuntă, dându-se Domnului spre slujbă, s-a dus în taină, împreună cu doi eunuci ai săi, în mănăstirea Sfintei Evdochia și a viețuit acolo până la sfârșitul său, slujind și bineplăcând lui Dumnezeu.

Apoi, întărindu-se legea elinească cea fărădelege a închinării la idoli, mulți care slujeau în taină adevăratului Dumnezeu, fiind vădiți de vrăjmașii Lui erau siliți spre aceeași pierzare.

Într-acel timp în cetatea Iliopolis era un ighemon anume Dioghen, râvnitor al necuraților zei și slujitor înfocat al acelora, prigonind mult pe cei ce se lepădau de închinarea idolilor. Acela voise să-și ia femeie pe Ghelasia cea mai sus pomenită, fiică a împăratului. Iar tatăl ei, împăratul Aurelian, nu-l oprea, câtă vreme era în necredință. Iar după ce s-a luminat cu Sfântul Botez, atunci n-a voit să-și dea pe fiica sa unui bărbat necredincios, fără numai dacă ar primi și el credința în Hristos. Apoi, nu după multă vreme, Aurelian murind în dreaptă credință, iar Ghelasia temându-se că nu cumva să fie răpită cu sila spre nuntă de Dioghen, a fugit, precum s-a zis, în mănăstirea Cuvioasei Evdochia. Și nimeni nu putea să știe unde se ascunsese Ghelasia, fără numai se vorbea cum că la Evdochia se ascunde.

Deci, Dioghen ighemonul a trimis cincizeci de ostași ca să prindă prin ispitire pe Evdochia, ca pe o creștină. Dar mergând ei pe drum, Evdochiei i s-a arătat Domnul, noaptea, zicându-i: „Fiică Evdochio, trezește-te și stai în credință bărbătește, că a venit vremea ca să mărturisești numele Meu și să preamărești slava Mea; iată ți s-a gătit nevoința prin care să alergi. Vor năvăli asupra ta îndată niște oameni înfricoșați ca niște fiare, iar tu nu te tulbura și nici nu te înspăimânta, că Eu voi fi cu tine împreună călător și ajutător, întru toate nevoințele și ostenelile tale”.

Sfârșindu-se vedenia aceea, ostașii au sărit noaptea peste zidul mănăstirii; care lucru simțindu-l cuvioasa, a ieșit la dânșii întrebându-i: „Ce vă trebuie de aici și pe cine căutați?”. Iar ostașii au prins-o și o întrebau despre Evdochia. Iar ea le-a făgăduit că îndată le va da în mâini pe Evdochia, numai să-i dea drumul puțin.

Deci, alergând în biserică și intrând în Sfântul Altar, a descoperit chivotul cu preacuratele și de viață făcătoarele Taine ale lui Hristos și, luând o parte din ele, a ascuns-o în sânul său. Apoi, ieșind la ostași, a zis: „Eu sunt Evdochia! Pe mine să mă prindeți și să mă duceți la cel ce v-a trimis pe voi!”. Aceia prinzind-o, au dus-o pe ea la drum.

Noaptea era fără lună și foarte întunecoasă, iar înaintea sfintei mergea un tânăr preafrumos și luminat, ducând lumină înainte și luminând calea ei. Acela era îngerul Domnului, pe care ostașii nu-l vedeau și nici lumina nu o vedeau, ci numai pe singură Evdochia o priveau. Însă ostașii voiau să pună pe Evdochia pe cal, dar ea nu a voit, ci le-a răspuns: „Aceștia în căruțe și aceștia pe cai, iar eu nădăjduind spre Hristos, Dumnezeul meu, pe jos, cu bucurie, voi merge”. Ajungând ei în cetate, a poruncit ighemonul să închidă pe Evdochia în temniță, până a doua zi.

A treia zi, chemând pe străjerul temniței, l-a întrebat, zicând: „N-a dat cineva bucate sau apă fermecătoarei aceleia?”. Străjerul a răspuns: „Mă jur pe mila ta, stăpâne al meu, că nici mâncare, nici băutură nu i-a dat ei cineva. Însă am văzut-o, de câte ori am privit-o, că era întinsă cu fața pe pământ, închinându-se, precum gândesc, Dumnezeului său”. Zis-a ighemonul: „Mâine de dimineață voi face cercetare și judecată despre dânsa, că acum mă îndeletnicesc cu alte treburi”.

Sosind a patra zi, Dioghen ighemonul a șezut la judecată și a poruncit să-i aducă înainte pe Evdochia. Și, văzând-o pe ea cu chipul smerit, în haine proaste și uitându-se în jos, a poruncit slugilor să-i descopere fața ei. Și îndată s-a luminat fața cea descoperită a Cuvioasei ca fulgerul. Iar Dioghen, înspăimântându-se de negrăita ei frumusețe și de cinstea feții ei cea strălucită cu dumnezeiescul dar și privind mult spre o frumusețe ca aceea, slăbea tot cu gândul. După aceea, întorcându-se către ai săi, a zis: „Mă jur pe zeul meu, Soarele, că nu se cade să dăm la moarte o frumusețe ca aceasta cu raze de soare. Dar ce vom face, nu știm”.

Deci a zis către dânsul unul din cei ce ședeau cu el, îndreptător de lege: „Oare se pare măriei tale că frumusețea ei este firească? Nicidecum, ci sunt fermecătorești năluciri. Oare nu știi cât de mult pot fermecătorii? Cred că dacă fermecătoria se va izgoni, îndată nefrumusețea firească se va arăta”. Iar ighemonul a zis către fericită: „Spune-ne nouă mai întâi numele tău, neamul și viața ta”.

Sfânta, îngrădindu-se pe sine cu semnul Crucii, a zis: „Mă numesc Evdochia, iar de neamul meu și de ce fel de viță sunt, nu este trebuință a afla. Una este de trebuință a ști despre mine, cum că sunt creștină. Iar Ziditorul tuturor, cu negrăita Sa milă, de atâta dar al Său mă învrednicește pe mine nevrednica, încât nu mă oprește a mă numi roabă a Lui. De aceea mă rog ție, o, ighemoane, nu-ți pierde în zadar vremea cu cuvinte deșarte, ci degrabă fă cu mine ceea ce v-ați obișnuit a face cu ceilalți creștini. Judecă, muncește-mă precum îți place ție și mă dă la moarte; căci nădăjduiesc spre Hristos, Adevăratul Dumnezeul meu, că nu mă va trece cu vederea și nici nu mă va lăsa”.

Iar ighemonul i-a zis: „La a noastră întrebare, cu atât de multe cuvinte ai răspuns; dar când vom începe a te chinui cu multe răni, cât de multe vei grăi? Însă spune-ne nouă îndată, pentru ce ai lăsat cetatea și pe zei fără de cinste trecându-i cu vederea, te-ai depărtat în locuri pustii și ai dus împreună cu tine și averea poporului, cu înșelăciune deșertând vistieriile cetății?”.

Sfânta a răspuns: „Pentru ce am lăsat cetatea cu un cuvânt voi răspunde: liberă am fost și, ce am voit, aceea am făcut. Căci care lege oprește pe omul liber să meargă oriunde va voi? Iar pentru aur cine mă întreabă? Voiesc ca să-mi stea de față clevetitorul, căci îndată se va arăta că este deșartă clevetirea, și minciuna înaintea adevărului se va stinge. Au doară avere străină am luat eu?”. Și făcându-se lungă dispută de amândouă părțile, iar sfânta aflându-se nebiruită în cuvânt și cu credința neschimbată, ighemonul a poruncit să o dezbrace până la mijloc și patru bărbați să-i strivească coastele ei, până i se vor vedea măruntaiele.

Deci, așa a muncit pe sfânta două ceasuri, dându-i crude dureri prin acele cumplite munci. Atunci iarăși a zis către dânsa stăpânitorul: „O, femeie, fie-ți milă de frumusețea ta și jertfește zeilor, ca să nu piară chipul cel bun și frumusețea ta”. Zis-a sfânta către dânsul: „Dacă ai fi fost un om cunoscător, ca să judeci drept, ai fi cunoscut și tu folosul tău, ca să crezi în adevăratul Dumnezeu, și ți-ar fi iertat fărădelegile tale ca un milostiv; dar fiindcă conștiința ta te osândește la moarte, de aceea te așteaptă munca focului celui veșnic”.

Atunci, mâniindu-se și mai mult, ighemonul a poruncit s-o dezbrace de tot, s-o spânzure de un lemn și s-o bată și mai tare. Deci, dezbrăcând-o ostașii, au găsit cutiuța cu partea preacuratului și de viață făcătorului Trup al lui Hristos pe care ea o luase, ieșind din mănăstire. Apoi luând-o slugile, neștiind ce este, au dat-o ighemonului; iar el deschizând-o, îndată acea parte a preacuratului Trup al Stăpânului Hristos s-a prefăcut în foc și în văpaie mare, care, înconjurând pe slugile tiranului, i-a ars, vătămând chiar și umărul stâng al ighemonului. Iar el, căzând la pământ, striga de durere către soare, că pe acela îl avea el în loc de Dumnezeu, și zicea: „Stăpâne soare, vindecă-mă, că îndată voi da focului pe fermecătoarea aceasta, căci știu că pentru dânsa mă pedepsești, deoarece n-am pierdut-o până acum!”.

Zicând acestea, îndată a căzut peste el foc ca un fulger și, arzându-i trupul ca un tăciune, l-a lăsat mort, încât cuprinse pe toți frică și spaimă. Iar unul din ostași a văzut pe îngerul lui Dumnezeu luminos stând lângă dânsa, ca și cum îi vorbea la ureche și o mângâia. Apoi i-a acoperit umerii dezgoliți și pieptul cu o pânză mai albă decât zăpada. Ostașul văzând aceasta, s-a apropiat de sfânta și a zis: „Cred și eu în Dumnezeul tău! Primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, roaba Dumnezeului Cel viu!”.

Fericita răspunse: „Să fie peste tine, fiule, darul întoarcerii celei bune, că, precum te văd, acum începi a viețui ca un nou născut, și de voiești să te mântuiești, fugi departe de necredința cea de mai înainte”. Grăit-a ostașul: „Mă rog ție, roaba Domnului, milostivește-te puțin și spre ighemon și-i cere de la Dumnezeul tău întoarcere în viață, ca prin tine să cunoască pe adevăratul Dumnezeu și să creadă într-Însul”.

Zicând acestea, s-a apropiat de lemn și a dezlegat-o. Iar sfânta muceniță, plecându-și genunchii, s-a rugat mult; după aceea s-a sculat și a strigat cu mare glas: „Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce știi tainele oamenilor, Cel ce ai întărit cerul cu cuvântul și toate le-ai făcut cu înțelepciune, poruncește ca, prin voia Ta cea tare și puternică, să învieze toți cei arși de focul cel trimis de la Tine; ca mulți din cei ce sunt credincioși să se întărească la sfânta credință iar necredincioșii să se întoarcă la Tine, Dumnezeul cel veșnic, pentru a se preamări preasfânt numele Tău în vecii vecilor”.

După aceea, s-a apropiat de cei morți și fiecăruia, luându-l de mână, îi zicea: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a înviat din morți, scoală-te și fii sănătos ca și mai înainte”. Și așa, unul câte unul deșteptându-i și sculându-i ca din somn, pe toți i-a făcut vii cu puterea lui Hristos.

Făcându-se aceste preaslăvite minuni și toți privind la ele cu negrăită mirare și spaimă, deodată s-a făcut țipăt și plângere lângă locul cel de judecată, pentru că la comitele Diodor, cel ce stătea acolo cu oastea, venise vestea despre moartea năprasnică a Firminei, femeia lui, care, înăbușindu-se în baie, s-a lipsit de viață. Diodor, rupându-și hlamida la vestea neașteptată, fiind cuprins de mare jale și tânguindu-se, alerga acolo unde i se spusese că îi este femeia moartă și au alergat după dânsul mulți din popor.

Apoi s-a dus acolo și Diogen ighemonul, cel sculat din morți, ca din somn, și văzând cu adevărat femeia cea moartă a comitelui, s-a întors la Sfânta Evdochia și a zis către dânsa: „Cred cu adevărat că Dumnezeul tău este cu neasemănare mai mare și mai puternic decât zeii noștri. Deci, dacă voiești să înmulțești și să întărești în mine această credință, care s-a început și este încă slabă, mă rog ție, vino cu mine la Firmina cea moartă, pe care dacă o vei scula din morți, atunci nelepădându-mă, nici îndoindu-mă, voi crede desăvârșit în Dumnezeul tău”. A grăit lui Sfânta Evdochia: „Nu numai pentru tine va face Dumnezeu voia Sa, din nemăsurată milostivire, dar și pentru toți cei ce doresc să intre în Împărăția Lui! Deci, să mergem unde zici și Dumnezeu să ne ajute!”.

Mergând ei împreună cu poporul, i-au întâmpinat cei ce duceau patul cu trupul cel mort, și sfânta a poruncit să stea patul. Apoi, lăcrimând, s-a rugat destul și a luat de mâna pe cea moartă și a zis cu mare glas: „Dumnezeule Cel mare și veșnic, Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce ești Cuvântul Tatălui, prin Care se scoală morții, binevoiește, rogu-mă, să faci această mare minune, spre încredințarea celor ce stau înainte; poruncește Firminei să învieze și dă-i duh de pocăință, ca să se întoarcă la Tine, Dumnezeul Cel pururea viu și veșnic!”.

Așa rugându-se sfânta, îndată Firmina s-a sculat de pe pat și tot poporul a strigat cu glas ca și cu o gură, grăind: „Mare este Dumnezeul Evdochiei, adevărat și drept este Dumnezeul creștinilor; te rugăm pe tine, roaba Dumnezeului Celui viu, mântuiește-ne și pe noi, căci credem în Dumnezeul tău!”.

Diodor, văzându-și femeia sa vie, s-a umplut de negrăită bucurie și, aruncându-se la picioarele cuvioasei, a zis: „Mă rog ție, roaba lui Hristos, fă-mă și pe mine creștin; căci acum am cunoscut cu adevărat cine și cât de mare este Dumnezeul Căruia Îi slujești”. Și a fost botezat Diodor, femeia lui și toată casa, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, cum și mulți din popor. Asemenea s-a botezat și Dioghen cu toată casa sa, care a petrecut neschimbat în sfânta credință până la sfârșitul său.

După acestea Cuvioasa Evdochia petrecea în casa lui Diodor după dorința lui, și învăța cuvântul lui Dumnezeu pe creștinii cei din nou luminați. S-a mai întâmplat că, într-o grădină din apropiere, un tânăr anume Zinon, care dormea la amiază, a murit, fiind vătămat de veninul unui balaur purtător de moarte. Iar maica acelui tânăr, fiind văduvă, se tânguia nemângâiata pentru dânsul, că era singurul născut al ei. Înștiințându-se despre aceea mielușeaua lui Hristos, Evdochia, a zis lui Diodor: „Să mergem să mângâiem pe văduva aceea care plânge; și vei vedea minunata milostivire a Dumnezeului nostru”. Deci mergând, a găsit pe tânăr umflat foarte tare, și învinețit de veninul balaurului.

Apoi zis sfânta către Diodor: „Acum este vremea să se arate credința ta ce o ai spre Dumnezeu. Roagă-te, ridicându-ți ochii inimii sus, și să înviezi pe mort”. Diodor a răspuns: „Doamna mea, roaba lui Hristos, sunt nou în credință și ochii inimii mele nu pot a-i întări în Dumnezeu, neclintit cu gândire la El”. Sfânta i-a zis: „Eu cred Dumnezeului meu cu neîndoire, că pe păcătoșii ce se pocăiesc îi ascultă și le dă degrabă răspuns cererilor lor. Deci, cheamă cu tot sufletul pe Domnul Cel Atotputernic și va face cu noi mila Sa”.

Atunci Diodor, plecându-și grumazul și bătându-și pieptul, a început cu lacrimi a grăi cu mare glas înaintea tuturor: „Doamne Dumnezeule, Care pe mine nevrednicul, păcătosul și necredinciosul ai binevoit a mă chema la sfânta credință în Tine și pe această cinstită a Ta roabă ai trimis-o la noi spre mântuirea sufletelor noastre, auzi și a mea păcătoasă și nevrednică rugăciune, știind credința mea cea neschimbată și neîndoită către Tine, și poruncește tânărului cel omorât de balaur să învie, întru slava Ta, ca și de el și de tot duhul să se preamărească sfântul Tău nume în veci”. Astfel rugându-se Diodor, a zis către cel mort: „În numele lui Iisus Hristos, Cel răstignit în zilele lui Pilat din Pont, scoală-te, Zinone!”. Mortul îndată s-a sculat, a pierit vinețeala trupului său și s-a făcut trupul lui sănătos ca mai înainte. Și toți slăveau pe Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, și au crezut în El.

Vrând să se ducă poporul, a zis către dânșii fericita mielușea a lui Hristos, Evdochia: „Îngăduiți puțin, fraților, căci încă mai are a se preamări Hristos, Mântuitorul nostru!”. Ascultând-o poporul, sfânta s-a rugat către Dumnezeu, iar balaurul acela care-l vătămase pe tânăr, fiind izgonit de un foc minunat, fugea șuierând înfricoșat, aruncându-se și înfuriindu-se înaintea tuturor, dar s-a sfărâmat și a pierit.

Atunci, toți cei ce priveau la aceea, mergând cu femeile și cu copiii la episcopul Iliopolei, au primit Sfântul Botez. Iar Cuvioasa Evdochia s-a întors la mănăstirea sa și viețuia în obișnuitele sale osteneli monahicești. Însă venea uneori și în cetate, întărind pe credincioși, iar pe necredincioși încredințându-i și aducându-i la Hristos Dumnezeu.

Și a trăit, după botezul ei, cam cincizeci și șase de ani și s-a sfârșit prin chinuire astfel: Murind în creștineasca credință Dioghen ighemonul, a venit în locul lui alt ighemon, anume Vichentie, om mânios și vrăjmaș creștinilor. Acela, auzind cele despre Cuvioasa Evdochia, a trimis ostași de i-au tăiat cinstitul ei cap. Și astfel, Prea Cuvioasa Muceniță Evdochia s-a sfârșit prin tăiere de sabie, în luna lui martie, în ziua dintâi, întru Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Domnina din Cir (Secolul al V-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgziarullumina.ro

 

Domnina din Cir

Sfânta Domnina din Cir sau Domnina din Siria a fost o cuvioasă maică care a trăit în secolul al V-lea, în timpul episcopului și istoricului Teodoret din Cir.

Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 1 martie.

 

Viața

Sfânta Domnina se trăgea din părinţi binecredincioşi şi bogaţi din cetatea Cirului, în Siria antică, în timpul episcopului Teodoret din Cir (423-457).

Încă din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dedat nevoinţelor pustniceşti şi înfrânării tuturor pornirilor trupului, urmând modelului sfântului Maron (prăznuit la 14 februarie), care i-a insirat pe mulți asceți din Siria.

Căci făcându-şi o colibă lângă grădina maicii sale, a petrecut zi şi noapte în ea, udându-şi cu lacrimi neîncetat nu numai obrajii ci şi veşmintele ei cele din păr, căci de o astfel de îmbrăcăminte se slujea.

De la primele cântări ale cocoşilor dimineața devreme, intrând în biserică, aducea lui Dumnezeu cântare de laudă, laolaltă cu toată mulţimea credincioşilor.

Hrana ei era lintea înmuiată în apă; şi a suferit toată osteneala aceasta a postului, cu toate că avea trup firav şi era încă de vie aproape moartă.

Îşi acoperea faţa cu multă grijă cu o pânză, încât nici ea nu putea vedea faţa cuiva şi nici cineva pe a ei.

Îmbrăcămintea ei de păr o acoperea până la genunchi şi grăia uşor şi gingaş cu toţi cei ce veneau la ea.

Deci, petrecând în felul acesta ziua şi noaptea, în cele din urmă s-a ridicat împreună cu faptele ei cele plăcute lui Dumnezeu, la Mirele ei cel iubit, Hristos.

 

Cuvioasa Domnina din Siria, primitoarea de străini

Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol - foto preluat de pe sfintisiicoane.wordpress.com

Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol – foto preluat de pe sfintisiicoane.wordpress.com

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti – 01 Martie 2021 – preluat de pe ziarullumina.ro

Siria a însemnat pentru creştinismul secolului al IV-lea un tărâm al monahilor, la fel ca cel din Egiptul Cuviosului Antonie cel Mare. Sfânta Domnina, pomenită astăzi, a fost îndrumată duhovniceşte de către unul dintre cunoscuţii cuvioşi sirieni, Sfântul Maron, ai cărui ucenici au marcat monahismul sirian din veacul care a urmat.

Părintele duhovnicesc al Sfintei Domnina, Sfântul Cuvios Maron, a trăit în secolul al IV-lea, lângă orașul Cir din nordul Siriei. El şi-a petrecut aproape toată viaţa sub cerul liber – în rugăciune, privegheri, muncă și post aspru. Foarte curând după începerea retragerii din lume, Maron a devenit cunoscut pentru darul vindecării bolnavilor și alungării demonilor. Cuviosul îi sfătuia pe cei care veneau la el pentru sfat să fie cumpătaţi, preocupați de propria mântuire și să se ferească de lăcomie și mânie. Ucenicii Cuviosului Maron au fost Sfinţii Cuvioşi Iacov Pustnicul (26 noiembrie), Limneu (22 februarie) şi Domnina (1 martie). Sfântul Maron a înfiinţat mai multe mănăstiri în regiunea Cir şi s-a mutat la Domnul înainte de anul 429.

Cuvioasa Domnina şi-a petrecut viaţa ascetică în Siria. Izvorul principal de informații despre această cuvioasă îl reprezintă un capitol din „Istoria iubitorilor de Dumnezeu”, scrisă de contemporanul ei, Fericitul Teodoret al Cirului. Potrivit acestuia, Cuvioasa Domnina, fiica unor părinți evlavioși și bogați, a construit o colibă ​​în grădina casei mamei sale, unde a început să practice asceza monahală, petrecân­du-şi zilele în rugăciuni și lacrimi de pocăinţă. În fiecare zi, dimineața și seara, ea mergea la o biserică din apropiere. Vieţuind astfel, Domnina și-a convins mama și frații să doneze din bogățiile lor pentru casa lui Dumnezeu. Asceta mânca doar linte înmuiată în apă. Mulți veneau la Cuvioasa Domnina pentru convorbiri duhovniceşti, inclusiv Fericitul Teodoret, Episcopul Cirului. Primind vizitatorii, Domnina nu se uita la fețele lor, ea însăși fiind înfășurată într-un voal până la genunchi. Folosind ocazia de a dispune de proprietățile și averea mamei și a fraților ei, Domnina a ajutat alți asceți și a avut grijă de toți pelerinii aflaţi în vizită la ea, pe care îi caza peste noapte în casa unui preot din satul ei, situat la sud de orașul Cir.

Pomenirea Sfintei Domnina, bazată pe textul Fericitului Teodoret, este semnalată în sinaxarele bizantine fie la 28 februarie, fie la 1 martie. Pomenirea la 1 martie se găsește și în Proloagele slave, unde în prefaţă este un text scris de autor, Sfântul Mitropolit Macarie al Moscovei (+1563), în care cuvioasa este numită Domnina cea Nouă, deosebind-o de Domnina din Antiohia, care a suferit moartea martirică în regiunea Edesei, alături de Verina și Prosdoca. Alcătuitorul vieţuirii Sfintei Domnina din Minologhiul împăratului Vasile al II-lea o aşază în data de 28 februarie, spunând că era din Cir, citând „Istoria iubitorilor de Dumnezeu” a Fericitului Teodoret. Martirologiul roman nu conţine numele Domninei, dar ea este prezentă în alte martirologii şi calendare apusene mai puţin cunoscute, datând din secolele XVI-XVII, cum este „Catalogul sfintelor femei” al lui Arthur du Monstier. Chipul Sfintei Cuvioase Domnina este pictat în Minologhiul lui Vasile al II-lea în forma unei femei orante.

În istoria sa, Fericitul Teodoret ne spune că minunata Domnina a imitat viața Cuviosului Maron, care i-a fost învăţător. Și-a făcut un cort mic din tulpini de mei în grădina casei mamei sale. Petrecând zile întregi acolo, Domnina își uda neîncetat nu numai fața, ci și părul, care îi acoperea întregul corp. De obicei, după cântatul cocoșilor, ea mergea la biserica situată în apropiere, pentru ca, împreună cu alți bărbați și femei, să aducă laudă lui Dumnezeu. Făcea acest lucru nu numai la începutul, ci și la sfârșitul fiecărei zile, gândind pentru ea și învăţându-i pe ceilalți că locul închinat lui Dumnezeu este mai vrednic de purtarea de grijă a oamenilor decât oricare altul. Prin multă insistenţă şi iubire milostivă, ea şi-a convins mama şi frații să-și cheltuiască averea pentru folosul casei lui Dumnezeu. Fericitul Teodoret ne spune că Sfânta Domnina avea, din cauza hranei sărace, formată numai din linte înmuiată, un trup slăbit de post. Pielea ei era foarte subțire, asemenea unei folii care îi acoperea foarte fin oasele subțiri. Domnina trăia la vedere pentru toți cei care voiau să o vadă, bărbați sau femei. Vorbind cu o voce slabă și neclară, ea pronunța cuvintele aproape tot timpul lăcrimând. Adesea, luând mâna dreaptă a Fericitului Teodoret, Cuvioasa o atingea de ochii ei, lăsând-o atât de umedă, încât mâna părea să fi fost sursa lacrimilor. Această femeie binecuvântată, dobândind marea bogăție a înțelepciunii, plângea, se întrista și ofta neîncetat.

Lacrimile ei se năşteau din dragostea înflăcărată pentru Dumnezeu, aprinzând mintea spre contemplare și făcând-o să-și dorească să părăsească această lume pentru a ajunge faţă în faţă cu Ziditorul. Petrecându-și astfel zilele și nopți­le, Cuvioasa Domnina nu neglija nici alte fapte virtuoase. Ori de câte ori era posibil, îi ajuta pe marii asceți.

Cuvioasa avea grijă de cei care veneau la ea, cazându-i pe propria cheltuială. De o astfel de milostenie s-a bucurat inclusiv Fericitul Teodoret, primind şi hrană linte, pâine şi legume, după cum ne mărturiseşte chiar el în filele de istorie pe care ni le-a lăsat.

Calendar Ortodox 1 martie 2023

Sf. Cuv. Mc. Evdochia (sec. II); Sf. Cuv. Domnina (sec. al V-lea)
foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Calendar Ortodox 1 martie 2023

- Sf. Cuv. Mc. Evdochia;

- Sf. Cuv. Domnina

- (Canonul Mare)

 

Evdochia Samarineanca

Sfânta muceniță Evdochia Samarineanca sau Evdochia din Heliopolis a fost o cuvioasă maică care a mucenicit la începutul secolului al II-lea d. Hr., în timpul unei persecuții în vremea împăratului Hadrian (117-138), în Heliopolis.

Samarineancă de neam, sfânta muceniță Evdochia (gr. Ευδοκία înseamnă bunăvoință) trăia în Heliopolis (cetatea Iliopolei se mai numește și Baalbeck și adăpostea cele mai mari temple alte atichității), în Fenicia din Liban, în vremea domniei împăratului Traian (96-116).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Domnina din Cir

Sfânta Domnina din Cir sau Domnina din Siria a fost o cuvioasă maică care a trăit în secolul al V-lea, în timpul episcopului și istoricului Teodoret din Cir.

Sfânta Domnina se trăgea din părinţi binecredincioşi şi bogaţi din cetatea Cirului, în Siria antică, în timpul episcopului Teodoret din Cir (423-457). Încă din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dedat nevoinţelor pustniceşti şi înfrânării tuturor pornirilor trupului, urmând modelului sfântului Maron (prăznuit la 14 februarie), care i-a insirat pe mulți asceți din Siria.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro