(Gabriel Ferugean) Democrația pe (ne)înțelesul parlamentarilor (exclusiv)

Marlon Brando, Jr. (n. 3 aprilie 1924 – d. 1 iulie 2004) a fost un actor american câștigător al premiului Oscar, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari actori de film ai secolului 20. S-a făcut remarcat mai ales datorită rolurilor din filmele "Un tramvai numit dorință" și "On the Waterfront", ambele regizate de către Elia Kazan la începutul anilor 1950. Stilul său actoricesc, combinat cu aparițiile sale publice ca outsider al Hollywood-ului anilor 1950 și 1960, au avut o influență majoră asupra generației de actori ce i-au urmat - in imagine, Marlon Brando în "Nașul"

un articol de Gabriel Ferugean
exclusiv pentru Uniti Schimbam

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

Ai crede că indivizii rătăciți în parlament au măcar meritul de a înțelege mecanismele care i-au aruncat în fruntea unei instituții menite să conducă o țară. Dar cînd îi vezi vorbind, realizezi că mentalitatea le-a fost distrusă de corupție pînă în cea mai intimă fibră, încît ajung să creadă că funcționarea atipică a instituțiilor, la limita legalității, este un fapt normal.

Și așa ajunge un individ precum senatorul georgică severin să explice cum, pe vremuri, “era firesc, dădeam un telefon fie la Pensii, uite, îţi trimit pe cetăţeanul cutare, te rog eu foarte mult, primeşte-l şi calculează-i corect impozitul, vezi să nu fie păcălit şi aşa mai departe, dacă n-are dreptate, spune-i că n-are dreptate. Vine o familie cu patru-cinci copii, care n-are unde să stea, încerci să-i ajuţi. Ei bine, toate aceste lucruri devin pasibile de punerea sub acuzare, sub această idee a traficului de influenţă”.

Unde greșește (ne)stimabilul? Păi, legea e făcută pentru toți, nu? Se presupune că funcționarii statului aplică legea în mod corect, că altfel nu și-ar mai justifica locul în instituțiile statului. Iar nea senatorul de față se confrunta cu cazuri în care părea că legea nu e respectată. Și ce făcea el? În loc să folosească pîrghiile oficiale, legale, respectiv solicitare oficială de re-examinare a situației semnalate, interpelare parlamentară, solicitarea constituirii unei comisii senatoriale care să ancheteze cazurile respective sau chiar o inițiativă legislativă care să clarifice problemele contribuabililor sau să îi ajute în alt fel, dacă ele erau atît de dese și supărătoare încît să dea de gîndit, el punea mîna pe telefon și solicita un favor personal. Ce altceva decît o favoare este un telefon de la o persoană care nu îți este superior direct? Ce înseamnă această favoare? Că un alt cetățean, care urma la rînd să îi fie analizată cererea, este nedreptățit, pentru că funcționarul respectiv trebuie să reia cererea senatorului, pe care deja o rezolvase, peste rînd, ca să îi facă omului pe plac. Deci senatorul îndrepta o nedreptate cu prețul alteia.

Are nevoie democrația de asfel de intervenții? Sînt oare necesare aceste intervenții? Îndreaptă oare cu adevărat ceva telefoanele parlamentarilor? Atunci de ce mai punem șefi la instituții? De ce nu le dăm în coordonarea directă a birourilor parlamentare, să meargă direct oamenii acolo, să rezolve? Cînd Montesquieu a vorbit de separarea puterilor în stat, tocmai la asta se referea. Rolul parlamentului nu este să se implice în rezolvarea petițiilor contribuabililor sau să susțină aleator anumite persoane, pe baza unor criterii greu de precizat, ci să creeze cadrul legislativ necesar asigurării corectitudinii rezolvării petițiilor respective. Iar instituția guvernamentală trebuie să rezolve petițiile respective pe baza legilor create de parlament. Nu senatorul e responsabil de situația unei familii care nu are locuință. El poate să ajute pe căile explicite prevăzute de lege, dar nu prin telefoane către cei responsabili. În fond, unde mai este dreptatea, dacă o familie cu doi copii și fără venituri primește casă de la primar pentru că a sunat senatorul, iar altă familie, care are cinci copiii și e tot fără venituri nu primește nimic pentru că nu a știut sau nu a putut să îi bată în geam senatorului pentru ajutor? Asta este dreptatea social-democrată?

Dar oare aceste intervenții nu sînt menite a atrage alegătorii spre un anume politician, care stie sa apese pe butoane și să rezolve probleme acolo unde legislația nu a lăsat loc de rezolvare? Nu are senatorul care sună un folos personal, cîștigînd niște voturi pentru că s-a zbătut să obțină o casă pentru familia aia, deși primarul nu avea temeiul legal să le-o repartizeze, dar tot a facut-o, din milă, prietenie pentru senator sau pur și simplu interes propriu? Și ce anume instrument democratic ne asigură că senatorul georgică acționează permanent în folosul cetățenilor și al binelui? Dacă dă un telefon și cere ceva ilegal? Dacă primește și el un telefon și promovează o lege care încalcă drepturile unor alți cetățeni? Cum procedăm, lăsăm telefoanele se rezolve ce nu vrea legea sau ne bazam în continuare pe lege ca singurul instrument de reglementare a situației instituționale?

Răspunsurile sînt simple. Doar că mulți parlamentari caută cu disperare să își conserve puterea de a da un mic telefon și de a crea o presiune pe alți funcționari publici, din diverse interese personale. Dar oricum ar numi aceste lucruri, tot trafic de influență se cheamă!