Articole

(Gabriel Ferugean) Democrație și sport

articol: Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

9 martie 2017

 

Sportul de masă promovat exhaustiv a dus la o percepție publică a faptului că orice confruntare trebuie să se încheie cu un rezultat clar și apoi competiția se încheie. Liga Campionilor, Campionatele Mondiale de fotbal, rugby si alte sporturi, olimpiadele, toate induc publicului ideea că este spectatorul unei competiții care, odată încheiate, impune revenirea la treburile zilnice pînă cînd începe o altă competiție. Iar cîștigătorul încoronat de rezultatul decisiv își păstrează coroana timp de un an, doi sau patru, în funcție de periodicitatea competiției repective.

Evident, comparînd alegerile politice cu competițiile sportive, publicul a tras concluzia că, odată ciclul electoral încheiat și cîștigătorul desemnat, și rolul alegătorului s-a încheiat. Pentru că aceasta este comparația: politicienii, ca sportivii, sînt în arenă, publicul aclamă, se agită, aruncă petarde, pînă cînd se termină competiția, învingătorii se duc la putere, învinșii fac ciocul mic și se antrenează pentru următoarea ocazie iar cetățeanul se întoarce la treburile lui, urmînd să își facă iar datoria civică de a vota (aclama, arunca petarde) la următoarele alegeri.

Dar nu acesta este spiritul democrației. Rolul cetățeanului nu se termină la sfîrșitul competiției, pentru că publicul nu este spectatorul iar politicienii nu sînt sportivii care prestează o activitate oarecare. Politicienii sînt aleși de public să îi reprezinte, asta înseamnă că nu sînt cu nimic mai speciali decît oricare alt membru al comunității și se află în posturile respective să servească interesele comunității care i-a ales. Iar pentru asta e necesar ca și publicul să înțeleagă că rolul său în democrație nu se încheie după alegeri. partea cea mai importantă de abia atunci începe: alegătorul are datoria morală să își urmărească aleșii și să le ceară să își respecte promisiunile și să servească binele comunității.

(Gabriel Ferugean) Despre ipocrizie

Despre ipocrizie

articol: Gabriel Ferugean

 

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

 

18 februarie 2016

Mă uit uimit cum toată lumea plînge, mai prefăcut, mai pe față, moartea presei libere, acum că anaf-ul a dat termen de evacuare a clădirii din care emiteau televiziunile lui voiculescu. Da, voiculescu, individul care, dincolo de sentinta de securist care a făcut poliție politică, are un trecut suficient de tulbure încît să îi lege afacerile de banii furați de ceaușescu din averea publică națională. Și românii se grăbesc să le plîngă pe umeri acestor indivizi care au făcut avere colportînd știri ambigue, dacă nu false, promovînd comportamente și atitudini mizerabile și contribuind din plin de atmosfera de cloacă din spațiul public, mediatic și politic.

Dacă ar fi să personalizăm televiziunile lui voiculescu, ar trebui să ne gîndim la un interlop scandalagiu, în maiou, slipi și șlapi, ieșit dintr-un bemveu ultimul tip ca să fuiere după o pitzipoancă, în timp ce altă pitzipoancă îl apostrofeaza drăgăstos că i-a promis să nu mai fumeze în mașină.

Sigur, românii au o înclinație specială pentru a fi victimele sindromului Stockholm oricărui terorist mediatic dornic să îi ia ostatici, indiferent că e gîdea, badea, diaconescu sau,pe vremuri, paul everac și pastilele lui ridicole. Iar sindromul ăsta le intunecăși capacitatea de a gîndi clar.

Păi, cînd a dispărut Tele7abc, cum a fost? Cînd ProTV a virat în buzunarele lui năstase, cînd realitatea a căzut victima mizeriilor altui pușcăriaș celebru, atunci nu a murit presa liberă? Mai exact, cînd a fost liberă presa asta? Cînd le dictau miniștrii pesede ce să scrie, contra publicitate guvernamentală? Sau cînd le spunea nutzi a lui băse ce să scrie, contra contracte și prietenie?

Nimeni nu a plîns prea tare atunci. Nimeni nu s-a dat de ceasul morții că televiziunile nu se chinuiau să își plăteasca taxele la stat, sau măcar angajații. Și, de fapt, ce nu observă lumea, este că presa a fost cîinele de pază al democrației ținut în lanț de politicienii la comanda cărora scria. Libertatea presei a murit cînd indivizi cu afaceri dubioase și relații politice au început să își cumpere ziare și televiziuni pe care le-au transformat în gazete personale. Și cu care au făcut diverse jocuri politice și economice, care mai de care mai murdare.

Nu, nu anaful sau cioloș omoară libertatea presei azi. Libertatea presei la care se referă bocitoarele de azi a murit cînd proprietarii au decis să nu își plătească taxele sau să se implice în infracțiuni. Și faptul că televiziunile securistului pușcăriaș sînt obligate să se mute nu e o tragedie. NU au fost arestați jurnaliști, nu a murit nimeni. Diaconescu emitea dintr-o bucătărie, Turcescu emite dintr-o garsonieră confort unu. Cine vrea să facă jurnaism o să găsească mereu o cale.

Problema e că gîdea, badea și gașca lor nu vor să facă jurnalism. Ei vor scandal. Și pariez că îl vor face. Doar că acum trebuie să plătească și, ca orice securist serios, voiculescu nu vrea să scoată banii din buzunar fără un pic de circ.

foto: fun.bzi.ro

(Gabriel Ferugean) Imunitate sau egalitate? (exclusiv)

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

un articol de Gabriel Ferugean
exclusiv pentru Uniti Schimbam

Articolul 16: Egalitatea în drepturi – Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. – Constitutia Romaniei

De ce e nevoie de imunitate parlamentara? De ce e nevoie de acordul camerei din care face parte ca un parlamentar sa faca fata rigorilor legii? Ce anume protejeaza cetateanul de rind in cazul in care exista banuiala ca a incalcat legea?

Pentru ca legea sa fie la fel pentru toti e nevoie ca parlamentarii sa nu mai aiba acest privilegiu al imunitatii parlamentare. Parlamentul trebuie sa faca legi, nu sa judece daca dovezile impotriva unui parlamentar sustin sau nu arestarea sa. Pentru asta avem justitie. Un parlamentar fara imunitate are aceleasi drepturi ca un cetatean normal: e prezentat instantei, se cere arestarea sa, se prezinta dovezile, are avocat care il poate apara si care poate prezenta dovezi ca nu trebuie incarcerat.

Nu e nevoie de imunitate! Nici macar pentru opiniile politice! Daca ele sint in limita cadrului legislativ, nu are de ce se teme. Daca nu sint, ce facem, permitem arestarea oamenilor obisnuiti dar protejam un individ care incalca legea, legitimat de tribuna celei mai importante institutii de stat?

Constitutia e clara: legea e aceeasi pentru toti. Imunitatea parlamentara e un privilegiu pentru citiva cetateni si o discriminare pentru intreaga populatie, ceea ce incalca flagrant spiritul si litera constitutiei!

Senatoarea Jipa il da cu mir pe Dan Sova

sursa – https://www.youtube.com

(Gabriel Ferugean) Democrația pe (ne)înțelesul parlamentarilor (exclusiv)

un articol de Gabriel Ferugean
exclusiv pentru Uniti Schimbam

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

Ai crede că indivizii rătăciți în parlament au măcar meritul de a înțelege mecanismele care i-au aruncat în fruntea unei instituții menite să conducă o țară. Dar cînd îi vezi vorbind, realizezi că mentalitatea le-a fost distrusă de corupție pînă în cea mai intimă fibră, încît ajung să creadă că funcționarea atipică a instituțiilor, la limita legalității, este un fapt normal.

Și așa ajunge un individ precum senatorul georgică severin să explice cum, pe vremuri, “era firesc, dădeam un telefon fie la Pensii, uite, îţi trimit pe cetăţeanul cutare, te rog eu foarte mult, primeşte-l şi calculează-i corect impozitul, vezi să nu fie păcălit şi aşa mai departe, dacă n-are dreptate, spune-i că n-are dreptate. Vine o familie cu patru-cinci copii, care n-are unde să stea, încerci să-i ajuţi. Ei bine, toate aceste lucruri devin pasibile de punerea sub acuzare, sub această idee a traficului de influenţă”.

Unde greșește (ne)stimabilul? Păi, legea e făcută pentru toți, nu? Se presupune că funcționarii statului aplică legea în mod corect, că altfel nu și-ar mai justifica locul în instituțiile statului. Iar nea senatorul de față se confrunta cu cazuri în care părea că legea nu e respectată. Și ce făcea el? În loc să folosească pîrghiile oficiale, legale, respectiv solicitare oficială de re-examinare a situației semnalate, interpelare parlamentară, solicitarea constituirii unei comisii senatoriale care să ancheteze cazurile respective sau chiar o inițiativă legislativă care să clarifice problemele contribuabililor sau să îi ajute în alt fel, dacă ele erau atît de dese și supărătoare încît să dea de gîndit, el punea mîna pe telefon și solicita un favor personal. Ce altceva decît o favoare este un telefon de la o persoană care nu îți este superior direct? Ce înseamnă această favoare? Că un alt cetățean, care urma la rînd să îi fie analizată cererea, este nedreptățit, pentru că funcționarul respectiv trebuie să reia cererea senatorului, pe care deja o rezolvase, peste rînd, ca să îi facă omului pe plac. Deci senatorul îndrepta o nedreptate cu prețul alteia.

Are nevoie democrația de asfel de intervenții? Sînt oare necesare aceste intervenții? Îndreaptă oare cu adevărat ceva telefoanele parlamentarilor? Atunci de ce mai punem șefi la instituții? De ce nu le dăm în coordonarea directă a birourilor parlamentare, să meargă direct oamenii acolo, să rezolve? Cînd Montesquieu a vorbit de separarea puterilor în stat, tocmai la asta se referea. Rolul parlamentului nu este să se implice în rezolvarea petițiilor contribuabililor sau să susțină aleator anumite persoane, pe baza unor criterii greu de precizat, ci să creeze cadrul legislativ necesar asigurării corectitudinii rezolvării petițiilor respective. Iar instituția guvernamentală trebuie să rezolve petițiile respective pe baza legilor create de parlament. Nu senatorul e responsabil de situația unei familii care nu are locuință. El poate să ajute pe căile explicite prevăzute de lege, dar nu prin telefoane către cei responsabili. În fond, unde mai este dreptatea, dacă o familie cu doi copii și fără venituri primește casă de la primar pentru că a sunat senatorul, iar altă familie, care are cinci copiii și e tot fără venituri nu primește nimic pentru că nu a știut sau nu a putut să îi bată în geam senatorului pentru ajutor? Asta este dreptatea social-democrată?

Dar oare aceste intervenții nu sînt menite a atrage alegătorii spre un anume politician, care stie sa apese pe butoane și să rezolve probleme acolo unde legislația nu a lăsat loc de rezolvare? Nu are senatorul care sună un folos personal, cîștigînd niște voturi pentru că s-a zbătut să obțină o casă pentru familia aia, deși primarul nu avea temeiul legal să le-o repartizeze, dar tot a facut-o, din milă, prietenie pentru senator sau pur și simplu interes propriu? Și ce anume instrument democratic ne asigură că senatorul georgică acționează permanent în folosul cetățenilor și al binelui? Dacă dă un telefon și cere ceva ilegal? Dacă primește și el un telefon și promovează o lege care încalcă drepturile unor alți cetățeni? Cum procedăm, lăsăm telefoanele se rezolve ce nu vrea legea sau ne bazam în continuare pe lege ca singurul instrument de reglementare a situației instituționale?

Răspunsurile sînt simple. Doar că mulți parlamentari caută cu disperare să își conserve puterea de a da un mic telefon și de a crea o presiune pe alți funcționari publici, din diverse interese personale. Dar oricum ar numi aceste lucruri, tot trafic de influență se cheamă!

(Gabriel Ferugean) Nu mai apărați politicienii!

foto – timesnewroman.ro
articol – Gabriel Ferugean (exclusiv pentru Uniti Schimbam)

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

12 iunie 2015

De ani de zile sînt uimit de fervoarea cu care oamenii se grăbesc să sară în apărarea politcienilor care le plac, așa cum sari în apărarea unui camarad drag. Și aș vrea să clarificăm un lucru important: cînd pleci la drum alături de cineva, acel cineva îți devine camarad. Aveți idealuri comune, scopuri comune, împărțiți nu doar ideile ci și bucata de pîine. Ești gata să lupți pînă la ultima suflare alături de acel camarad, la fel ca pentru ideile voastre, pentru că știi că e gata să se sacrifice pentru camarazii săi și doar astfel ideile comune vor reuși să triumfe. E foarte frumos! E generos, e altruist, e minunat, aproape eroic.

Acestea fiind zise, să aruncăm o privire la politicienii despre care vorbim. TOȚI politicienii. Care au case, mașini, diverse proprietăți, acțiuni la firme și își fac vacanțele prin țări exotice. ABSOLUT TOȚI politicienii. Dacă vă vine vreunul în minte care face excepție, opriți-vă din citit și numiți-l! TOȚI politicienii români au prosperat în ultimii 25 de ani, în feluri în care un salariu de demnitar ar fi imposibil să o facă. Și-au promovat afacerile, neamurile, prietenii, partenerii de afaceri, dar mai ales propriul interes. Nu are rost să dau nume. Absolut toți au o bubă pe undeva. O casă luată de la stat pe un preț de nimic, o nevastă/amantă/fiică/nepoată, soț/fiu/nepot/unchi – sau oricare alte rude posibile care au devenit din semianalfabeții de serviciu și golanii cartierului geniile sectorului guvernamental. O afacere frumos aranjată cu statul. Un telefon dat la omul potrivit și în momentul potrivit! Chiar și atunci cînd par că fac ceva pentru binele unui amărît nu știu cum să arate alegătorilor ce au făcut, ca să își asigure voturile pentru scrutinul următor.

Să ne uităm la oamenii care se luptă pentru ei. Oamenii simpli, soldații obișnuiți, simpatizanții și susținătorii cu care politicienii își justifică pozițiile în stat din care își coordonează manevrele cu care au ajuns incredibil de bogați și de nesimțiți. Ce au cîștigat toți acești oameni prin munca și votul politicienilor? Cît ar fi cîștigat dacă munca și votul politicienilor nu erau înlocuite de corupția și nepotismul despre care vorbeam mai sus?

Și acum vine întrebarea cea mai importantă: sînt acești politicieni camarazii oamenilor care îi susțin? Au ei idealuri comune cu oamenii simpli, sînt ei gata să se sacrifice pentru o lume un pic mai bună sau pentru ca oamenii să aibă un trai mai ușor? Greu de spus, avînd în vedere vilele imense din bani greu de justificat și birourile somptuoase mobilate din bani publici, nu? Unde e sacrificiul? Unde e munca lor pentru camarazii care îi apără, pentru cei care sînt gata să renunțe la prieteni, la familie, la serviciu numai pentru a se asigura că politicienii lor preferați nu își pierd pozițiile? În treacăt fie spus, aceste poziții nu se pierd niciodată. Nu rămîne nimeni pe afară. Nu moare nimeni de foame. Politicienii doar se rotesc prin fața ciolanului și împart cuminți bucatele, alternînd hălcile mari de la guvernare cu porțiile dietetice din opoziție. În timp ce susținătorii lor își numără banii cu mare atenție pentru cumpărăturile simple și înghit în sec în fața restaurantelor, ofertelor turistice și mașinilor de vînzare.

La toate astea nu mai am de adăugat decît îndemnul din titlu: nu mai apărați politicienii! Apărați-vă drepturile, apărați-vă libertatea, dar nu vă mai puneți speranțele în politicieni. Luptați pentru voi și pentru binele vostru! Nu mai săriți de grija că vreun politician ar putea ajunge la închisoare sau sărac lipit. Nici în închisoare nu o va duce prea rău iar sărac lipit nu va ajunge niciunul. iar dacă vreunul din ei avea vreun pic de demnitate, vă asigur că nu ajungea politician!

Repet: nu mai apărați politicienii!

(Gabriel Ferugean) Virusul imunității

foto – timesnewroman.ro
articol – Gabriel Ferugean
(exclusiv pentru Uniti Schimbam)

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

10 iunie 2015

Urmărind ghemul de minciuni propagandistice cu care infractorii din politică și complicii lor de peste tot ne justifică zidul pe care îl fac în jurul unui premier corupt, plagiator și mincinos, simt nevoia să clarific cîteva lucruri:

1. Ridicarea imunității parlamentare a unui ministru, fie el și premier, nu echivaleaza cu o criză politică.

2. Cei care se tem de o criză politică știu că, de fapt, nu prea mai au legitimitate și nu vor fi capabili să strîngă voturile necesare numirii unui nou premier. Deci nu e o criză politică ci o criză de legitimitate. Adică un guvern care nu mai reprezintă majoritatea și care trebuie să plece.

3. Moscova nu va beneficia mai mult de o criză politică decît beneficiază acum, prin existența unui premier asupra căruia planează suspiciuni de corupție. Și plagiat. Plus dovezi de incompetență.

4. Ce este aceea criză politică? Crede cineva că vom rămîne fără politicieni, dacă îi bagă ăștia la pușcărie pe toți parlamentarii? Avem mecanisme democratice, avem metode de înlocuire a lor, avem chiar și instrumente de curățare a sistemului de corupți. Singura problemă este că parlamentarii – recunosc, nu toți – au decis să apere oamenii asupra cărora planează acuzații de corupție. Aceasta este adevărata criză: unii se cred deasupra legii și justiției și le atacă permanent pentru a-și acoperi ilegalitățile.

Și dacă ar fi să ceară cineva un referendum, el ar fi foarte simplu și urgent aplicabil: Doriți eliminarea imunității demnitarilor – parlamentari, miniștri, președinte? DA sau NU?

LATER UPDATE:

Cum este:

ARTICOLUL 72 

Imunitatea parlamentară

(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.

Cum trebuie să fie:

ARTICOLUL 72 

Imunitatea parlamentară

(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei.

(Gabriel Ferugean) Valoarea unui brand în România

foto – comunicatemedia.ro
articol – Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

2 iunie 2015

Citesc pe undeva că MApN cere 10% (circa 2,6 milioane euro) din încasările clubului pe 2014 pentru brandul Steaua, în timp ce oficialii FCSB oferă doar 100 de mii de euro.

Undeva, pe la 2011, cineva a făcut o evaluare a brandurilor românești. Evident, brandul Steaua nu a ajuns acolo, pentru că nu era vorba și de cluburi sportive. Dar topul este unul relevant cu privire la valoarea brandurilor din România. Și pornește de la 355 milioane de euro pentru Borsec, trece pe la Dacia – 259, Ursus – 204, Dedeman – 50, Petrom – 24 și ajunge la 22 milioane de euro pentru Bucovina, a 50-a în top.

Probabil că lucrurile s-au mai schimbat oarecum în 4 ani dar bănuiesc că e destul de clar cît de realiste sînt pretențiile părților în această negociere.

(Gabriel Ferugean) Je suis St. Georges (exclusiv)

foto – facebook.com

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

un articol de Gabriel Ferugean
exclusiv pentru Uniti Schimbam

8 mai 2015

Povestea e așa: un ONG a lansat un proiect – The Interesting Times Bureau – al cărui scop este să susțină proiecte artistice și culturale locale, legate de viața urbana și de mediu. Iar primul proiect pe care l-au susținut a fost ăsta: http://interestingtimes.ro/17-support-the-locals/our-first-street-art-project/

sfantul-gheorghe7-dragos-savu

Rezultatul cel mai notabil a fost că enoriașii din Consiliul Parohial al Bisericii Sfântul Gheorghe, au mers fuguța la proprietarul clădirii și i-au cerut să șteargă pictura respectivă. Aparent, proprietarul clădirii a acceptat.

Nu mă miră absolut deloc, avînd în vedere cîte voci românești s-au ridicat la vremea respectivă împotriva jurnaliștilor francezi, explicînd semidoct limitele libertății de exprimare și cum ar trebui să se procedeze oamenii liberi ca să își expună opiniile. Evident, toate regulile alea din manualul micilor democrați care nu s-au dezbărat încă de comunism se aplică și artei. Adică arta trebuie să stea cuminte în banca ei, în salile ei, să nu deranjeze, să nu provoace, să nu sperie cumva creierul amețit de tămîie și prostie al credinciosului de serviciu. Pentru că, nu e așa, și slujbele duminicale stau cuminți în cutiile lor atîrnate la exteriorul bisericii și nu aude nimeni prin ele, cale de cinșpe blocuri, cum preotul își ține slujba, în ciuda unei legi care se presupune că protejează liniștea publică și nu permite deranjarea cetățeanului prin producerea de zgomote, larma sau strigate prin orice fel de aparat.

Cum am zis, nu mă miră. Pentru că romania este condusă de o majoritate habotnică și adînc pervertită de comunism (ce paradox, comunism și ortodoxie la un loc!) încît libertatea și drepturile omului sînt o necunoscută imensă inclusiv pentru cei care se cred deschiși la minte. De la idei de genul: “am prieteni gay dar nu vreau să îi văd pe stradă” pînă la înscrierea propriilor copii la orele de propagandă religioasă lipsită de orice fel de valoare educativă viitorul copiilor într-o societate demult desprinsă de superstițiile propagate de preoți cel mai adesea ei înșiși insuficient educați ca să înțeleagă lumea din jur, nu mai vorbesc de știință, societatea românească este adînc scufundată într-o ipocrizie distrugătoare dar se minte curajos că este avansată, deschisă și modernă.

În concluzie, după atacul din paris, extremismul religios se repede la un perete pictat de niște artiști. Ce durere pe Sf. Gheorghe: el s-a luptat cu balaurul ca să elibereze lumea de spaimă și acum se pregătește să fie șters de pe un perete pentru că unor idioți le e frică de o imagine care nu seamănă cu ideea lor de artă. Ce nu înțeleg ei e că arta care le place se află pe pereții bisericii unde se închină. Pe pereții orașului trebuie sa fie loc pentru orice fel de artă. Dacă ei se simt confortabil cu ce au, norocul lor. Rolul artei e să provoace, să oblige oamenii să gîndească. Arta trebuie văzută, discutată, disputată. Din păcate, românii se gîndesc cum să explice mai bine de ce nu e corect să îi superi pe habotnici, indiferent de religia lor.

9 mai 2015

Live crime scene. Just like ISIS but in the EU.

Posted by Interesting Times Bureau on 9 Mai 2015

(Gabriel Ferugean) Apel la apel. Că poate atît îl duce capul pe ANAF ăsta (exclusiv)

foto – stirileprotv.ro

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

un articol de Gabriel Ferugean
exclusiv pentru Uniti Schimbam

Pentru că Blitzkriegul o fi fost o amintire dragă conducerii ANAF-ului, i-am vazut copiind atît metoda atacului-surpriza cît și uniformele mizerabile combinînd stilul milităros al Gestapo cu caschetele de tip sovietic. Din punct de vedere imagistic, asta i-a plasat aproape imediat în dizgrația publică.

Astăzi i-am regăsit folosind în stil original comunicarea prin rețele sociale prin propagarea unor mesaje din preistoria comunicării. Mai pe scurt, la fel ca în anii 90, ANAF-ul făcea un apel. Nici măcar nu am continuat să citesc. O instituție care face apeluri disperate, indiferent către cine, demonstrează că este o instituție condusă de personaje cu un nivel de inteligență și educație insuficient de mare pentru a putea să transmită un mesaj coerent și interesant. Un grup de oameni, pentru că mi-e greu să dau vina pe un singur om, care au ajuns în poziții de importanță deosebită în sistemul guvernamental și nu au habar de instrumentele de bază ale comunicării. Pe scurt, nu îi duce capul să înțeleagă că eșecul sau succesul unei instituții stă inclusiv în modul în care își comunică activitatea și se poziționează ca imagine în imaginarul colectiv.  Iar pînă acum ANAF-ul a reușit performanța de a atrage fluierăturile tuturor, la propriu și la figurat. Mai întîi s-au năpustit ca disperații asupra comercianților, amendînd și închizînd magazine pentru motive subțirele. Am zis că o fi legea prea dură, că sînt și ei la început. Dar așa cum guvernul a avut grijă să îi echipeze de parcă pleacă la război cu inamicul, nu în control pentru a verifica respectarea legii, parcă era bine să încerce să înțeleagă un pic și cum funcționează economia. Adică dacă închizi toți comercianții o lună de zile e posibil ca funcționarii publici, inclusiv geniile conducătoare din spatele ANAF-ului, să nu mai apuce să își ia salariile. Mă rog, să zicem că puteam înțelege: treabă nouă, guvern pesedist – adică plin de îngîmfați incompetenți – nu putea fi altfel ANAF-ul.

agenti ANAF - foto - clubopel.com

agenti ANAF – foto – clubopel.com

Ceea ce mă deranjează este că acum au început cu cerșitul pe Facebook. Doar că în loc să ceară like, ei “fac un apel”. Păi, măi băieți, voi așa credeți că funcționează? Facem apel la dreptate, la adevăr, la drepturile omului? Atunci să fac și eu un apel-două! Fac un apel la inteligență! Fac un apel ca ANAF să conducă o campanie de informare, prin care omul să înțeleagă mai bine de ce funcționarul public îl tratează ca pe un potențial infractor/contravenient și se repede să îi controleze afacerea de parcă el a  furat milioanele cu care și-au făcut pesediștii vile încă de pe vremea lui moș iliescu, năstase-cîțiva-ani-de-pușcărie și mitrea-pușcăriaș-și-el. Fac un apel ca ANAF-ul să comunice de ce trebuie ca angajații lui să umble echipați ca o armată de ocupație. Da, știu, legea precizează că trebuie să umble în uniformă, dar dacă cineva prin ANAF-ul ăla ar avea ceva cap, ar realiza că efectul este tocmai contrar așteptărilor și ar apela la portița din finalul articolului de lege care precizează că, în anumite condiții, pot îmbrăca ținută civilă. Fac un apel să renunțați la comunicarea propagandistică și să comunicați modern, civilizat, luînd în calcul nu numai ideile instituționale (puține și proaste, din păcate) ci și ceea ce vă tot comunică publicul care vă mai plătește și salariile.

Dar de ce am avea nevoie de normalitate? De ce ar fi nevoie de o instituție care să acționeze transparent, corect, în folosul cetățeanului, al contribuabililor și al companiilor și nu în folosul unei mafii politice incompetente în serviciul public, care își promovează insistent toți incapabilii și ideile anacronice despre serviciul public și despre mediul de afaceri, cu o logica la nivelul anilor 90, cînd românii erau proaspăt ieșiți din bezna și incultura comunistă? De ce să avem instituții care pornesc de la premisa că greșelile pot fi unele nevinovate și care să urmărească aplicarea sistematică a legii și crearea unei relații durabile și cinstite între companii și funcționarii statului cînd putem avea o teroare publică exhibată cu nerușinare chiar în zilele de vacanță ale contribuabililor. Că dacă nu se distrează la vederea chiloților vreunui parașute media, măcar să se enerveze cînd își pune ANAF-ul poalele în cap și vrea să facă ordine în lume. Uneori mă tem că ăștia i-ar cere bonul fiscal și lui putin, dacă l-ar vedea în aeroport că își cumpără țigări din duty-free.

Maşinile ANAF au invadat Autostrada Soarelui - foto - libertatea.ro

Maşinile ANAF au invadat Autostrada Soarelui – foto – libertatea.ro

Acestea fiind zise, trebuie să adaug doar că o campanie inteligentă de comunicare prin care ANAF să își explice prezența, metodele, logica acțiunilor și dorința de a lucra în folosul cetățeanului și al  interesului public ar fi ușurat foarte mult activitatea instituției. În loc de asta, conducerea și-a dovedit din plin incompetența acționînd fără transparență, comunicînd extrem de prost și învinovățind pe toată lumea, fără să realizeze penibilul mesajelor transmise, din epoca de (capete de) piatră a comunicării. Pentru că atunci cînd unui prost îi dai o bîtă în mînă, se va repezi să spargă tot ce îi iese în cale. Unul deștept ar fi preferat să vorbească puțin și cu victimele, poate nu trebuia să le bată chiar pe toate!

De câţi agenţi ANAF este nevoie să controlezi o şaormerie

(Gabriel Ferugean) Cum vor conspiraționiștii români să răstoarne lumea (exclusiv)

foto – dcnews.ro

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

articol de Gabriel Ferugean
exclusiv pentru Uniti Schimbam
31 martie 2015

Uită-te bine, e imposibil să nu ai în listă măcar un om care crede ca Occidentul vrea să ne fure glia străbună, să ne înrobească femeile și copiii și să ne lege pe toți și să ne trimită pachet negustorilor de sclavi din vest. Sau măcar unul care crede ca spațiul carpato-danubiano-pontic este leagănul multimilenar al civilizației, care a polenizat fertil cultura europeană și mondială pentru a se stinge pe întuneric într-un mod inexplicabil, victimă a conspiratorilor de tot felul, dornici să îl facă uitat, pentru că, nu e așa, toți avem ceva freudian în noi și ne dorim să ne ucidem tatăl pentru a ne putea consuma relația cu mama. (oare oedip ăsta e dac sau reptilian?)

În fine, acum au ajuns conspiratorii de serviciu la concluzia că ANAF-ul duce la bun sfîrșit strategia mondiala (nu tocmai secreta), de distrugere a tot ceea ce este românesc. După ce ani de zile au oftat cu obidă privind la patronii de buticuri care îi scuipau elegant din gipuri, plătind salarii de mizerie și evitînd orice fel de taxă la stat, ostaticii români atinși de Sindromul Stockholm au început să se revolte că oculta mondială le distruge economia.

Să fac un rezumat: patron de firmă mică. Butic, cîrciumă, covrigărie. Angajați la negru pe alese. Salarii mizerabile oricum. Condiții de muncă subumane. Concedii plătite din părți. Carte de muncă uitată pe la cine știe ce contabil, fără taxe la zi. Taxe la stat NU! Plata furnizorilor – doar la nevoie. Cînd datoriile devin amenințătoare, înființat altă firmă, pe numele neamurilor sau amantelor și lasat firma plină de datorii să moară. EI sînt patronii care NU dau bonuri fiscale. Ei, care plătesc 6-800 de lei salariu pentru 12-14 ore de muncă, 6-7 zile pe săptămînă, în timp ce își plimbă fundul în gipane între apartamentul luxos din centru, punctele de lucru și vila somptuoasa din afara orasului, toate pe numele cuiva la care creditorii nu au cum să ajungă. Deși ar fi interesant cum ar putea justifica un om care nu a muncit decît pe cîțiva lei niște proprietăți care ar stîrni invidia unui bogătaș.

Ăștia sînt cei care smulg acum lacrimile de crocodil ale românilor speriați de noua ofensivă a legii, pe care o văd drept marea conspirație mondială. Care a trecut prin Polonia, Cehia, Ungaria și nu le-a ras de pe fața pămîntului, pentru că se grăbea să distrugă economia românească, pentru a-i obliga pe români să fugă din țară. Economie care în 2007, la momentul aderării la UE, nu era deloc pregătită să facă față concurenței loiale a companiilor din UE. Și pentru asta a apelat la mijloacele proprii: mai o evaziune mică, mai un contract pe furate cu bugetul de stat, mai o vinzare de firma cu datorii și înființare a uneia noi, curate și uscate.

Evident, niciodată acțiunea unei instituții a statului nu va aduce admirația completă a publicului. Unii vor vedea mai bine greselile decit rezultatele bune. alții, mai deștepți, vor încerca să schimbe ce poate fi schimbat pentru a îmbunătăți lucrurile. Conspiraționiștii români vor lupta în permanență pentru a-și promova iluziile jalnice și a-și justifica lenea și incapacitatea funciară. Nu vrea nimeni să fure România. Sînt alte țări de unde se poate fura mai bine. România e furată zilnic de proprii ei cetățeni, prin lipsa totală de respect față de legi. De la cel mai mic la cel mai mare, legea constituie o provocare permanentă pentru a găsi metode cît mai creative de eludare a ei. Sistemul la care românii se uită cu jind funcționeaza foarte bine în occident. Milioane de români îl experimentează zilnic: are legi, are reguli, are avantaje, e funcțional, e relativ echitabil. Doar că infractorii își găsesc mereu pedeapsa. Și nu sînt apărați de victimele lor, ca în România!