(Micah White) “Protestul nu mai funcționează” (traducere Cristina Andrei)

“Protest Is Broken”: Co-Creator of Occupy Wall Street Calls for New Mental Shift
foto – occupy.com
articol – Giuliana Vallone
7/2/2015
traducere – Cristina Andrei
21 iulie 2015

“Protestul nu mai funcționează”: Co-fondatorul mișcării Occupy Wall Street (Ocupați Wall Street) face un apel pentru o schimbare radicală de mentalitate

(Articolul original pe occupy.com: http://www.occupy.com/article/protest-broken-co-creator-occupy-wall-street-calls-new-mental-shift)

Mobilizarea a milioane de oameni în stradă nu mai garantează succesul unui protest – afirmă Micah White, co-fondatorul Occupy Wall Street.

”Occupy a fost un exemplu perfect de mișcare socială și ar fi trebuit să funcționeze conform teoriilor dominante ale protestului și activismului. Și totuși, a dat greș” – spune Micah într-un interviu acordat ziarului  Folha de São Paulo, cel mai mare cotidian din Brazilia.

Micah White susține că utilizarea violenței în cadrul protestelor este eficientă, dar numai pe termen scurt. Și mai susține că deprinderea folosirii rețelelor sociale în folosul mișcărilor sociale este una dintre cele mai mari provocări ale activismului. ”Cel mai mare risc este acela de a deveni spectatori ai propriilor noastre proteste” – afirmă el.

Micah trăiește într-o comunitate rurală pe coasta Oregonului, cu circa 300 de locuitori și, împreună cu soția sa, Chiara Ricciardone, administrează Boutique Activist Consultancy,  un think tank specializat în campanii imposibile.

Pe 26 mai, Micah s-a aflat în São Paulo, Brazilia, pentru a participa la lansarea GUME (”Muchie de cuțit”), o agenție de relații publice și activism fondată de Regina Augusto.

Folha de São Paulo: Cum ați analiza astăzi Occupy Wall Street?Ce n-a mers?

Micah White: Asta e marea întrebare și, desigur, m-am tot gândit la ea de la încheierea Occupy. Pentru mine, mișcarea Occupy a fost un ”eșec constructiv”, ceea ce în principiu înseamnă că a fost un eșec care ne-a învățat câte ceva despre activism.

Adevăratul avantaj al Occupy Wall Street a fost acela că ne-a învățat că ideile și premisele noastre despre proteste sunt false. Occupy a fost un exemplu perfect despre cum ar trebui să funcționeze mișcările sociale. Se conforma teoriilor dominante privind protestele și activismul: a fost un eveniment istoric, a adunat milioane de oameni de toate categoriile, din întreaga lume, în jurul unei serii de revendicări, nu prea a existat violență. Și totuși, mișcarea a eșuat. Deci, principala mea concluzie este aceea că activismul s-a bazat pe o serie de premise false despre tipul de comportament colectiv care creează schimbări sociale.

F: Care sunt aceste premise?

MW: În primul rând, ideea centrală a activismului  contemporan: protestele urbane, cu un mare număr de oameni în stradă, în principal laici, și care se adună în jurul unei singure revendicări. În principiu, ideea este cam aceasta: ”Uite, dacă strângem un milion sau zece milioane sau o sută de milioane de oameni în stradă, în cele din urmă revendicările noastre vor fi realizate. Și totuși, dacă ne uităm la ultimii zece, cincisprezece ani, am avut cele mai mari demonstrații din istorie. Iar protestele continuă să crească din punctul de vedere al dimensiunilor și al frecvenței, dar nu au generat vreo schimbare politică.

F: Și acum ce urmează?

MW: Ce am învățat din Occupy, dar și din Primăvara Arabă, este faptul că revoluțiile au loc atunci când oamenii scapă de frică. Deci, cred că principalul factor declanșator pentru  următoarea mișcare revoluționară va fi o stare molipsitoare care se va întinde în întreaga lume și în întreaga comunitate umană.

Din punctul meu de vedere, principalul lucru pe care trebuie să-l vedem este abandonarea explicațiilor materialiste ale revoluției de către activiști – și anume ideea că trebuie să adunăm oamenii în stradă – și să începem să ne gândim cum să răspândim acel tip de stare, cum să-i facem pe oameni să vadă lumea într-un mod fundamental diferit. Cam asta e. Viitorul activismului nu constă în a ne presa politicienii prin intermediul unor spectacole publice sincronizate.

F: Nu constă în a pune presiune pe politicieni?

MW: Nu. Cred că formele standard de protest au devenit parte din tiparul standard. Ca și cum ei așteaptă asta. Iar cheia este să inovăm constant modul în care protestăm, pentru că altfel e ca și cum protestul ar fi parte din scenariu. Acum este de așteptat ca oamenii să iasă în stradă, iar aceste mulțimi se vor comporta într-un anumit mod, iar apoi va veni poliția și unii vor fi bătuți și arestați. Apoi restul vor pleca acasă. Participarea noastră la acest scenariu se bazează pe falsa poveste că, cu cât vei aduna mai mulți oameni în stradă, cu atât vor crește șansele de a obține schimbări sociale.

F: Puteți explica mai bine ceea ce propuneți?

MW: Ceea ce propun eu este un tip de activism care se axează pe crearea unei schimbări mentale radicale. O revelație, în esență. În termeni concreți, cred că există mult potențial pentru crearea unor partide politice hibrid, care să-și integreze mișcări sociale, ce presupun comportamente mai complexe ale persoanelor care candidează pentru poziții politice, care caută să adune voturi, care participă în administrarea orașului.

F: Utilizarea rețelelor sociale este destul de controversată printre activiștii contemporani. Unii spun că este un instrument esențial pentru a crește participarea la proteste, alții zic că expune mișcarea la monitorizare din partea autorităților. Care este opinia dumneavoastră?

MW: Aceasta este una dintre principalele provocări. Social media este unul dintre instrumentele de care dispun activiștii și e necesar să îl folosim într-un fel. Dar, de fapt, rețelele sociale au o parte negativă, care merge dincolo de monitorizarea de către poliție.

În timpul mișcării Occupy, am trăit chestia asta; lucrurile începeau să  arate mai bine pe rețelele sociale decât în viața reală. Atunci, oamenii au început să se concentreze pe social media și să se simtă mai comod postând pe Twitter și pe Facebook decât să se ducă la un eveniment Occupy. Din punctul meu de vedere, acesta este cel mai mare risc: să devenim spectatori la propriile noastre proteste.

F: Ce credeți despre protestele Black Lives Matter (Viețile negrilor contează) care au loc în SUA începând de anul trecut, ca rezultat al tensiunii rasiale din țară?

MW: Sigur că susțin această mișcare pe de-a-ntregul. Sunt negru, am avut de a face cu discriminarea față de care protestează ei. Dar, gândind strategic, sunt convins că este foarte important ca niciodată să nu protestezi direct împotriva polițiștilor. Pentru că polițiștii sunt  de fapt puși  să absoarbă protestul – obiectivul polițiștilor este să-ți disipeze energia în protestul împotriva lor, astfel încât vei lăsa deoparte cele mai sensibile părți ale regimului represiv în care trăim: politicienii și marile corporații. Trebuie să protestăm mai în profunzime.

F: Ce credeți despre folosirea violenței în timpul protestelor?

MW: Studiile sugerează că protestatarii care folosesc violența sunt mai eficienți decât aceia care nu fac asta. Cred că violența este eficientă, dar numai pe termen scurt, pentru că vei sfârși prin a dezvolta un tip de structură organizată care este ușor de infiltrat de către poliție. Pe termen lung, este mult mai bine să elaborezi tactici non-violente care să îți permită să creezi o mișcare socială stabilă și de durată.

F: Dar violența nu exclude publicul din mișcare?

MW: Oamenii se alienează și se înspăimântă atunci când văd tactica Black Bloc (Careul Negru) (mai multe despre Black Block pe adevarul.ro: http://adevarul.ro/international/europa/atentiela-black-bloc-nu-veti-putea-opri-haosul-1_526a3417c7b855ff567aae5d/index.html), pentru că nu înțeleg și nu-și pot imagina că ei înșiși pot face asta. Iar mișcările funcționează atunci când îi inspiră pe oameni, când sunt pozitive, afirmative și îi fac pe oameni să scape de frică.

Este un echilibru dificil, pentru că nu vrei să fii nici de partea cealaltă și să susții numai forme de activism care sunt călduțe și anoste – trebuie să găsești un teren de mijloc care să-i entuziasmeze pe oameni și totodată să-i facă să nu le mai fie frică. Nimeni nu are într-adevăr un remediu care să rezolve chestia asta.

F: Cartea dumneavoastră, Sfârșitul protestului, declară sfârșitul protestului așa cum îl știm. Putem reinventa protestul?

MW: Protestul se reinventează tot timpul. Fiecare generație își  trăiește propriile momente de revoluție. Chestia principală e că acum traversăm niște timpuri în care inovațiile au loc mult mai des, pentru că oamenii pot vedea ceea ce fac alții din lumea întreagă și pot inova în timp real.

Cred că viitorul revoluției începe cu oamenii ce își promit lor înșiși că nu vor mai protesta în același fel de două ori. Asta e foarte dificil pentru activiști, pentru că le place să urmeze tipare. Dar, când ne vom dedica inovației, vom inventa forme absolut noi de protest. Oamenii nu se așteptau să vadă ceva asemănător mișcării Occupy atunci când aceasta a apărut. Iar acum nu ne așteptăm la următoarea mare mișcare… dar ea va veni.

articol preluat de pe http://www.occupy.com/