(Sorin Cucerai) Despre cei mai stangaci dintre stangisti si cei mai dreptaci dintre dreptisti

Stanga-Dreapta - foto - alexandrinachelu.wordpress.com

foto – alexandrinachelu.wordpress.com
articol – Sorin Cucerai – facebook.com/sorin.cucerai

În România, există o specie insuportabilă a dreptei, care te face să-ți dorești ca dreapta să nu ajungă niciodată la putere (deși e la putere de cel puțin 15 ani, în toate partidele). Pe adepții ei îi recunoști cu ușurință după următoarele caracteristici:

- repetarea non-stop a mantrei „dacă angajatorilor le merge bine, le merge bine și angajaților”;
- anticomunism visceral de tip sud-american, cuplat cu ideea că tot ce nu e ca ei e bolșevism curat;
- un filoamericanism plagiat după tezele Războiului Rece;
- reacție aiuritoare la auzul cuvântului „redistribuție”: de regulă fac atacuri de panică/ de inimă și spume la gură;
- repetarea non-stop a mantrei „pe proprietatea mea fac ce vreau”;
- credința că oamenii de afaceri sunt „buni și cinstiți”, oameni care „au reușit prin efort propriu”;
- credința că totul trebuie privatizat, ca să devină „proprietatea mea”, unde „fac ce vreau” fiindcă „sunt bun și cinstit prin efort propriu”;
- repetarea în toate felurile posibile a îndemnului „blame the poor”;
- credința că există o conspirație a „corectitudinii politice” pusă la cale de către niște misterioși și extrem de puternici adepți ai „marxismului cultural”; de aici și ideea lor că sunt „rebeli” care luptă împotriva unui mainstream imaginar.

(Pentru cei care citesc/ înțeleg mai greu: aici nu vorbesc de dreapta în general, ci de o specie a dreptei.)

În oglindă, există și o specie a stângii care te ajută să înțelegi de ce mulți oameni fug, în România, de eticheta de „om de stânga”. Adepții speciei ăsteia se remarcă mai ales prin:

- încercarea de a justifica ideologic crimele regimului comunist și în general comunismul în ansamblul lui (aici nu mă refer la discuțiile legate de îmbunătățirile sociale produse de regimul comunist ci, încă o dată, la justificarea ideologică a crimelor fostului regim și a încălcărilor masive a drepturilor omului);
- disprețul față de anticomunism în orice variantă a lui (cumva ca o consecință a celor de mai sus);
- repetiția ad nauseam a tezelor luptei de clasă;
- apărarea lui Ion Iliescu ca „lider de stânga” și criticarea lui doar în ceea ce privește „derapajele de dreapta” – de unde și refuzul de a-l considera pe Ion Iliescu vinovat de crime împotriva umanității;
- interpretarea idiot-ideologică a Revoluției din 1989 și a Golaniadei din 1990.

Ar fi bine dacă Dumnezeu ar exista și ne-ar putea feri de aceste două specii ale prostiei vehemente, dar, din nefericire, fie Dumnezeu nu există, fie, dacă există, n-are chef să ne apere :)

articol preluat de pe https://www.facebook.com/sorin.cucerai