Articole

Demos, platformă civico-politică pentru promovarea democrației și solidarităţii

Demos

foto: facebook.com
articole: platforma-demos.ro; facebook.com

 

Demos este o platformă civico-politică pentru promovarea democrației și solidarităţii.

 

foto: .facebook.com

Ne-am lansat! Azi, (15 septembrie 2016 n.r) de Ziua Internațională a Democrației! Suntem Platforma Demos, un proiect civico-politic prin care aducem pe agenda publică drepturile, nevoile și interesele care nu au fost până acum reprezentate cu adevărat în viața politică românească, deși au fost frecvent folosite ca teme electorale.

Valorile care ne unesc sunt solidaritatea, incluziunea socială și respectul față de drepturile tuturor. Dacă și tu crezi în aceste valori și îți dorești ca ele să se regăsească atât în discursul public, cât și în acțiunile politice, semnează manifestul aici
Mai multe detalii aici

#solidaritate #democrație #DEMOS #haiDEMOS #NEAMlansat #vinocunoi

 

foto: .facebook.com

Manifestul Democrației și Solidarității

Într-o țară în care puterea politică și economică aparține unui grup restrâns de oameni, datoria noastră este să reconstruim de la bază, plecând de la oamenii simpli, de la drepturile, nevoile și aspirațiile lor, nu pentru a cuceri puterea, ci pentru a o reinventa după alte reguli. Proiectul nostru reflectă o putere care se bazează pe educație, pe implicare, pe cooperare, pe cinste, o putere folosită exclusiv pentru a construi o societate mai bună și mai dreaptă pentru toți.

Dacă vom menține traiectoria pe care ne aflăm acum, țara va rămâne condamnată la subdezvoltare și instabilitate. Elita politică guvernează fără viziune și fără proiecte, fiind preocupată doar de accesul la resurse, mimează lupta politică și instigă cetățenii la ură și dispreț reciproc. Economia se dezvoltă cu greutate, sacrificând atât energia întreprinzătorilor, cât și drepturile și prosperitatea angajaților. De multe ori sacrifică natura, resursele sau soarta comunităților locale. Educația și sănătatea devin servicii de lux pentru mulți dintre noi. Administrația este slabă, prost plătită și politizată, incapabilă să reziste abuzului de putere și cu atât mai puțin să susțină un proiect de dezvoltare. După 25 de ani de tranziție, trăim într-o societate pe care unii reușesc să o spolieze, din care mulți încearcă să scape și căreia cei mai mulți pot doar spera să îi supraviețuiască.

Credem în demnitatea tuturor oamenilor și în egalitatea lor în drepturi și oportunități, în libertatea și forța de a-și decide viitorul comun, în puterea de a schimba ceea ce pare greu de schimbat. Credem că democrația este pentru toți, tineri și bătrâni, bărbați și femei, educați și mai puțin educați, săraci și bogați. O democrație împlinită are nevoie de solidaritate, de cooperare, de încredere și de speranță.

 

Ne dorim:

Să depășim tensiunile politice sterile care maschează lupta pentru putere și compromisurile nefericite ale ultimelor decenii.

Să reducem drastic sărăcia, inegalitățile și privilegiile ce macină societatea din interior și o condamnă la instabilitate și subdezvoltare.

Să trecem de la un model economic bazat pe mâna de lucru ieftină, pe dumping social și de mediu la unul centrat pe producție, inovație, cooperare și sustenabilitate.

Să transformăm accesul general la educație, sănătate și cultură în priorități ale guvernării.

Să avem o guvernare transparentă și competentă, responsabilă în fața cetățenilor și capabilă să reziste capturii grupurilor de interese economice.

Să devenim mai responsabili față de natură și să construim instituții puternice de protecție a biodiversității, a apei și aerului.

Să oprim exploatarea distructivă a resurselor naturale și să integrăm prioritățile de dezvoltare economică cu cele legate de mediu și protecție a comunităților locale.

Împreună putem da un mesaj puternic pentru reconstrucția unei societăți prospere, juste și armonioase.

Manifestul este în curs de revizuire pentru a include sugestiile semnatarilor.

Semnatari (la data de 19 septembrie 2016, ora 14:45, în curs de actualizare):

Alexandru Andrei – politolog,
Andreea Petruţ – asistent cercetare în politici de educaţie,
Camil Pârvu – conferenţiar universitar,
Alexandru Mustaţă – coordonator de campanii în energie,
Oana Băluţă – conferenţiar universitar,
Andrei Ţăranu – conferenţiar universitar,
Lavinia Andrei – inginer, expert în politici de mediu,
Claudiu Crăciun – lector universitar,
Melanie Zegrean – cercetător şi antreprenor cultural (Berlin),
Adi Dohotaru – activist / cercetător (Cluj),
Sorin Cucerai – publicist,
Vlad Stoica – arhitect,
Cristian Ghingheş – blogger şi consilier local independent al municipiului Bacău,
Mihai Burcea – istoric,
Sorin Jurcă – asistent geolog (Roşia Montană),
Florentin Iancu – activist pentru drepturile salariaţilor (Timişoara),
Andreea Ignişca – studentă,
Dan Bărbulescu – activist pentru protecţia mediului,
Tudor Nimară – politolog, Dinu Guţu – antropolog,
Mihai Buciuman – avocat,
Maria Cernat – cadru didactic universitar,
Claudiu Turcuş – lector universitar (Cluj),
Valer Simion Cozma – istoric (Telciu),
Andrada Nimu – cercetătoare,
Ştefan Iancu – cercetător/ Expert servicii sociale,
Diana Mărgărit – lector universitar,
Adrian Munteanu – Trainer NLP,
Life & Business Coach,
Alexandru Bajdechi – student,
Ionuţ Badea – student,
Alexandru Cărlan – lector universitar,
Laura Roman – economist (Bruxelles),
Bogdan Giuşcă – inginer software,
Corina Doboş – cercetător științific,
Daniel Tene – agent imobiliar (Colchester),
Cristina Mărculescu – reprezentant vânzări,
Tudor Ionuţ – jurist,
Vasile Braşovanu – învăţător,
Anca Mărginean – profesoară,
Vlad Bujdei Tebeică – doctorand,
Patricia Dumitru – QA Engineer,
Petrică Mogoş – student,
Camelia Crişan – sociolog,
Mihai Dănilă – student,
Lucian Mihai – trainer şi consultant dezvoltare,
Radu Pace – student,
Irina Ştefania Mărculescu – medic,
Alina Hudek – economistă,
Cernat Daniel – manager,
Răzvan Voinescu – economist (Braşov),
Bianca Nicolescu – Designer Grafic & Fotograf,
Mihail Bumbeș – istoric/activist civic,
Marin Florian – Activist sindical,
Mircea Kivu, Florin Popa (Bruxelles),
Raul Cârstocea – cercetător ştiinţific,
Teodora Pletosu – cercetător (Bruxelles),
Mircea Olaru-Zăinescu – profesor științe sociale (Cluj),
Adrian Doboş – arheolog,
Ștefan Bosomitu – istoric,
Ioana Ienciu (Berlin),
Călin Goina (Cluj),
Sergiu Mişcoiu (Cluj-Napoca),
Virginia Toma,
Dumitru-Cornel Vîlcu- lector universitar (Cluj),
Alexandra Hosszu,
Raluca Şarpe – economist (Amsterdam),
Adrian Rista – avocat,
Ioana Pelehatăi,
Teddy Florea (Budapesta),
Matei Ghimiș – masterand,
Dorin Chiriţoiu – student (Hamburg),
Mădălin Blidaru – delegat de tineret la Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa,
Sebastian Pricop – Consultant IT Iaşi,
Hurmuzescu Mihai – inginer,
Mihai Ene – Craiova,
Laura Greta Marin,
Tarba George Bogdan,
Alexandra Gruian,
Virgil Boloş (Baia Mare),
Ioan Eugen Bondoc (Iaşi),
Mircea Dobrescu – inginer constructor,
Mihai Călin,
Dincă Laurențiu (Cluj),
Neamţu Daniel-Vasile (Suceava),
Claudiu Rimboi – Braşov,
Brici Mihai-Dan (Bistrița),
Nicoară Mihaela Aurelia (Deva),
Denisia Susanu (Cluj-Napoca),
Drăgulin Florina – studentă (Buzău),
Laurenţiu-Emil Păsărică,
Samoilă Cosmin,
Laurenţiu Ciocârlan – Horezu,
Apostol Gabriel,
Calina Elisa,
Adrian-Bogdan Moruţ (Timişoara),
Luiza Dumitru (Baia Mare/ Bucureşti),
Călin Lucaci – Arad,
Vlad Pașca (Brașov),
Liliana Geru,
Popa Andrei Nicolae,
Alina Dumitriu – psihoterapeută și activistă penttru drepturile omului,
Alexandru Cupaciu – medic (Paris),
Diana Velica,
Grig Vulpe – antropolog (Giurgiu/Cluj),
Jurca David Marius (Cluj Napoca),
Cosmin Bebu-Vîjianu (Londra),
Iris Golopența,
Răzvan Pavel (Amsterdam),
Bogdan Jitea,
Triș Andrei – student (Suceava),
Dura Pavel (Bistrița),
Florea Marius (Brașov),
Bogdan Vătavu (Cluj),
Rusu Ștefan ,
Durdeu Andreea,
Sorin Achim (Pittsburgh),
Cristian Macedonschi (Brașov),
Mircea Corcheș (Cluj-Napoca),
Cătălin Pruteanu,
Udroiu Laurențiu,
Marius Pahomi (Timișoara),
Radu Rujan (Cluj-Napoca),
Monica Barbovschi (Cluj-Napoca),
Georgiana Leşu,
Alex Amaya Quer (Cluj-Napoca),
Szakacs Francisc Florin (Brașov),
Sorin Camner – inginer,
Lucian Chiriac,
Bianca Maria Vlad (Târgoviște),
Mart Iulian,
Eugen Gabor,
Alina Ionescu,
Nicoleta Apostol – cercetătoare,
Suman Olga Gabriela,
Ioan Caulea (Fălticeni),
Hisom Simona Daniela, ,
Corneliu Nerelsa, (Galaţi),
Anca Lupu (Iași),
Clara Blokvoort (Belgia-Turnhout),
Andreea Udrea (Londra),
Ciovaga Gabriel,
Iolanda Stăniloiu,
Diana Mandroane (Timișoara),
Irina Amaya Quer Mates – arhitect (Cluj Napoca),
Doina Pașcanu – medic (Șighișoara),
Adina Dobrotă,
Maria Bârsan (Bârsana),
Alina Hurubean (Iași).

 

articol preluat de pe: platforma-demos.ro; facebook.com

(Andrei Popescu) Proteste de amploare în Polonia pentru susţinerea democraţiei

Protest antiguvern în Varşovia, 19 decembrie 2015
foto (captură): epochtimes-romania.com
articol:Andrei Popescu – epochtimes-romania.com

20 decembrie 2015

Zeci de mii de polonezi au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva noului guvern de dreapta şi împotriva eforturilor acestuia de a acapara puterea. Mitingul din Varşovia a fost întrerupt devreme datorită unei ameninţări cu bombă.

Politicieni şi artişti, precum şi foşti dizidenţi anti-comunişti s-au alăturat protestelor ce au avut loc sâmbătă în aproximativ 20 de oraşe poloneze.

Manifestanţii au protestat împotriva încercărilor noului guvern de a instala 5 dintre susţinătorii lor în Curtea Constituţională, formată din 15 membri.

“Partidul de guvernământ va distruge Curtea Constituţională”, a declarat bloggerul şi activistul Marcin Skubiszewski, care a participat la mitingul din Varşovia.

“Această situaţie este cu adevărat periculoasă. Polonia poate trece de la democraţie la o democraţie limitată sau la o dictatură”, a adăugat el, conform Deutsche Welle.

Organizatorii au fost forţaţi să suspende protestul central după doar 2 ore datorită unei ameninţări anonime cu bombă, care s-a dovedit a fi o farsă.

Aproximativ 20.000 de oameni au participat la evenimentul din Varşovia, în timp ce mitinguri mai mici au avut loc, de asemenea, la Bruxelles, Berlin, Londra şi Tokyo.

Întoarcerea lui Kaczynski

Luni, Varşovia urmează să adopte noua legislaţie, care necesită o majoritate de două treimi pentru un verdict valid în privinţa membrilor principalei curţi a ţării.

Sectorul juridic este unul dintre ultimele fronturi de luptă ale noului guvern în vederea controlării puterii ţării, în condiţiile în care partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS) deţine deja fotoliul prezidenţial şi majoritatea absolută în ambele camere ale Parlamentului.

Partidul este condus de conservatorul Jaroslaw Kaczynski, un fost premier şi fratele geamăn al răposatului preşedinte Lech Kaczynski.

Fostul premier i-a descris recent pe criticii guvernului ca fiind “cel mai rău tip de polonezi, în ale căror gene este scrisă trădarea”. De asemenea, el i-a mai descris ca descendenţi ai Gestapoului.

Ratingul de popularitate al PiS a scăzut la 27%, comparativ cu 42% la începutul lunii decembrie, conform unui sondaj publicat de Institutul TNS în ziarul Gazeta Wyborcza.

Aproximativ 50.000 de oameni au mărşăluit în Varşovia sâmbăta trecută, fiind urmaţi de un miting pro-guvern în aceeaşi zi.

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com

Democratie acum: Apel pentru reforma politica si electorala rapida

Democratie acum: Apel pentru reforma politica si electorala rapida

Preşedintelui Klaus Iohannis, Premierului desemnat Dacian Cioloș, domnilor Liviu Dragnea, Vasile Blaga şi doamnei Alina Ghorghiu, preşedinţi ai celor doua mari partide parlamentare.

Cerem:

1. Scăderea pragului electoral pentru accesul în Parlament, Parlamentul European, Consiliile Judeţene şi Consiliile Locale la 2% din voturi.

2. Alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

3. Eliminarea criteriilor actuale de radiere a partidelor, care restricţioneazǎ dreptul de asociere în partide locale sau judeţene. Pot fi radiate doar partidele care nu propun singure sau în alianţă, candidat/candidaţi la două scrutinuri locale consecutive.

4. Finanţarea publică să se acorde proporţional cu performanţa electorală a partidelor care obţin cel puțin 1% din voturi la alegerile parlamentare şi locale (votul agregat naţional pentru Consiliile Judeţene).

5. Introducerea pe toate buletinele de vot a opţiunii “Nici unul dintre cei mai sus”.

Solicităm preşedintelui Klaus Iohannis să îşi asume aceste propuneri și să le promoveze în relaţie cu Guvernul şi partidele parlamentare. Solicităm premierului desemnat, Dacian Cioloş să şi le asume ca parte a Programului de guvernare. Solicităm Preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, Co-preşedinţilor PNL, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, să îşi asume împreună cu grupurile parlamentare modificările de legislaţie care se impun.

SEMNATI AICI!

Încă sub stare de şoc după tragedia din Clubul Colectiv şi perfect conştienţi de importanţa protestelor din ţară determinate de aceasta, facem astăzi un Apel public prin care solicităm liderilor politici şi partidelor să înţeleagă semnalul pe care societatea românească l-a dat în ultima săptamână. Nemulţumirea este reală, încrederea în instituţiile politice şi în procesul democratic este foarte scăzută şi eşecul unei reforme va afecta stabilitatea şi dezvoltarea acestei ţări.

Avem încredere în cetăţeni că se pot organiza liber şi eficient pentru a participa în politica locală şi centrală. Considerăm că ei sunt cei care se pot lupta cu corupţia sistemică, să aducă energie, idei şi integritate. Credem în capacitatea cetăţenilor de a contribui constructiv la deciziile care le influenţează viaţa. Considerăm aceste schimbări o precondiţie pentru un dialog real şi constructiv în elaborarea politicilor. Dorim un parteneriat real real cu instituţiile publice, dar după deblocarea mecanismelor democratice centrale şi locale. Suntem conştienţi de rezistenţa partidelor reprezentate în Parlament la aceste schimbări. Dar nu mai suntem în poziţia de a accepta acest monopol asupra puterii care a făcut posibilă răspândirea corupţiei, clientelismului şi incompetenţei.

Invităm toţi cetaţenii să semneze acest apel şi să îl trimită mai departe.
NOTĂ: Dacă doriți să semnați în numele unei organizații sau grup, vă rugăm să completați acest FORMULAR.

*** Organizații și grupuri semnatare [ în ordine alfabetică, în curs de actualizare ]:

Academics Stand Against Poverty Romania
Activiști Fără Frontiere
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)
Asociația PrimaNatura
Asociaţia România Vie
Asociaţia Salvaţi Bucureştiul
Asociația Sens Pozitiv
Centrul pentru Resurse Civice
Comunitatea “Uniți Salvăm”
Consiliul Tineretului din România (CTR)
Liga Absolvenților şi Studenților de la Ştiințe Politice Relații Internaționale (LASSPRI Sibiu)
Fundaţia Terra Mileniul III
MENSA Romania
Mişcarea Uniţi Realizăm
R9TM
Rezistența Civilă
Rezistenta Urbana

foto si articol preluate de pe: de-clic.ro

(Silviu Pricope) Gigantica înșelătorie a mecanismului democratic

foto – silviupricope.wordpress.com
articol – Silviu Pricope – silviupricope.wordpress.com
27 iulie 2015

Silviu Pricope - foto - facebook.com/silviu.pricope

Silviu Pricope – foto – facebook.com/silviu.pricope

În cadrul societății umane actuale, în fiecare țară din această lume, avem două forțe/puteri distincte: pe de o parte avem de-a face cu puterile de la nivelul instituțiilor statului si de cealaltă parte cu puterile de la nivelul sistemului social (societății). Sau altfel spus, avem de-a face cu Statul Administrator și Populația Administrată de acesta. Indiferent de ce spune propaganda Sistemului, care încearcă să-l cosmetizeze și să-i confere o aură de legitimitate, acest lucru este evident: Statul și Populația reprezintă două categorii distincte. Doi actori diferiți în acest joc al puterii. Teoreticienii nefurnizand just viziunea de ansamblu asupra sistemului social si identificând injust, manipulatoriu și înșelător părțile acestuia, au determinat apariția unor Constitutii nefondate pe  echilibrul de putere dintre părțile reale ale sistemului social. În loc ca echilibrul de Puteri în cadrul societății să fie între Statul Administrator și Populația Administrată, Constituțiile statelor așa-zis democratice ignoră total pe cea din urmă, definind ca “puteri” în cadrul societății, doar anumite componente care țin strict de Statul Administrator. Practic, Constituțiile actuale definesc doar cadrul în care diversele componente ale Statului Administrator lucrează, precum și raporturile dintre acestea. Și astfel, din Constituții au fost evacuate popoarele și drepturile acestora.

Lipsa fundamentală este în sistemul electoral, care prevede pentru electorat, ca unică formă de manifestare, doar acțiunea corectivă prin vot pozitiv din patru în patru ani, dar nu prevede pentru electorat ca formă de manifestare și corecția prin vot negativ, în cazul în care aleșii nu respectă acordul electoral.

Suveranitatea, ca putere a poporului recunoscută de Constituție, ar trebui sa fie permanentă. La ora actuală, aceasta se poate exercita de către cetățeanul simplu, doar odată la patru ani, atunci când își exprimă opțiunea electorală, votând pozitiv la alegerile organizate de Sistem. Indiferent de abuzurile la care se dedă ulterior acestei date, “alesul”, acesta nu mai poate fi dat jos. Deci, deși în Constituție, suveranitatea poporului este prezentată laconic, fiind subînțeleasă ca fiind permanentă, observăm din această analiză simplă, că nici nu poate fi vorba de așa ceva. Pentru a deveni cu adevărat permanentă, Suveranitatea poporului trebuie să poată fi exprimată CONTINUU (adică oricând! Nu doar odată la patru sau cinci ani).

foto - silviupricope.wordpress.com

foto – silviupricope.wordpress.com

Mai mult de-atât, votul pe care cetățenii simpli sunt mereu chemați să-l dea în cadrul sistemului electoral actual este unul pozitiv. Cetățeanul nu poate vota decât: “pentru”, dintr-o listă de opțiuni. El nu are posibilitatea de a vota exclusiv ÎMPOTRIVA cuiva. Propaganda Sistemului, savanții pregătiți în domeniile socio-politice, analiștii, mass-media și toți ceilalți aliați ai Statului împotriva populației administrate de acesta vor prezenta întotdeauna Sistemul ca pe unul corect, asimilând votul împotriva unuia dintre candidați, cu votul pozitiv acordat oricărui alt candidat. Dar acest lucru nu este real! Eu ca ființă umană suverană, trebuie să am posibilitatea de a spune că “nu-mi plac prunele”, fără a fi obligat să-mi exprim preferința pentru un alt fruct dintr-o listă, mai ales în condițiile în care, preferința exprimată NU MI-O POT MODIFICA DECÂT PESTE 4 ani. Cu alte cuvinte, dacă aleg merele, trebuie să mănânc mere timp de 4 ani, chiar dacă a doua zi observ că acestea sunt stricate, au viermi sau pur și simplu nu le consider suficient de dulci sau zemoase.  În cadrul legislativ actual, în cazul în care nu-mi exprim preferința pentru un alt fruct dintr-o listă elaborată de Sistem, aversiunea mea față de prune nu este luată în considerare. Perversitatea acestui model electoral este greu de cuantificat în cuvinte. Orice explicație este bună atâta vreme cât dezacordul poporului (cu un candidat, cu o anume politică dusă de acesta, etc.) este împiedicat să iasă la lumină în mod clar. Una este să avem un rezultat al alegerilor de forma:

  • 3.000.000 de voturi împotriva lui X, 200.000 de voturi pentru X și
  • 100.000 de voturi împotriva lui Y, 190.000 de voturi pentru Y

În cadrul sistemului actual, care cuantifică doar VOTURILE POZITIVE (adică cele “pentru”), candidatul X câștigă, deși împotriva sa se află 3 milioane de cetățeni, față de 200.000 care îl preferă. Candidatul Y, deși este preferat de mai mulți cetățeni decât este contestat… va pierde aceste alegeri, deoarece a obținut mai puține voturi pozitive decât X. Prin ignorarea VOTULUI  NEGATIV are loc o măsluire evidentă a voinței populare și pe cale de consecință, a întregului mecanism democratic. Faptul că oamenii nu sunt lăsați să voteze negativ conduce la alterarea sistemului social, prin promovarea acestei înșelătorii la nivelul întregii legislații.

articol preluat de pe https://silviupricope.wordpress.com

(Gabriel Ferugean) Democrația pe (ne)înțelesul parlamentarilor (exclusiv)

un articol de Gabriel Ferugean
exclusiv pentru Uniti Schimbam

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

Ai crede că indivizii rătăciți în parlament au măcar meritul de a înțelege mecanismele care i-au aruncat în fruntea unei instituții menite să conducă o țară. Dar cînd îi vezi vorbind, realizezi că mentalitatea le-a fost distrusă de corupție pînă în cea mai intimă fibră, încît ajung să creadă că funcționarea atipică a instituțiilor, la limita legalității, este un fapt normal.

Și așa ajunge un individ precum senatorul georgică severin să explice cum, pe vremuri, “era firesc, dădeam un telefon fie la Pensii, uite, îţi trimit pe cetăţeanul cutare, te rog eu foarte mult, primeşte-l şi calculează-i corect impozitul, vezi să nu fie păcălit şi aşa mai departe, dacă n-are dreptate, spune-i că n-are dreptate. Vine o familie cu patru-cinci copii, care n-are unde să stea, încerci să-i ajuţi. Ei bine, toate aceste lucruri devin pasibile de punerea sub acuzare, sub această idee a traficului de influenţă”.

Unde greșește (ne)stimabilul? Păi, legea e făcută pentru toți, nu? Se presupune că funcționarii statului aplică legea în mod corect, că altfel nu și-ar mai justifica locul în instituțiile statului. Iar nea senatorul de față se confrunta cu cazuri în care părea că legea nu e respectată. Și ce făcea el? În loc să folosească pîrghiile oficiale, legale, respectiv solicitare oficială de re-examinare a situației semnalate, interpelare parlamentară, solicitarea constituirii unei comisii senatoriale care să ancheteze cazurile respective sau chiar o inițiativă legislativă care să clarifice problemele contribuabililor sau să îi ajute în alt fel, dacă ele erau atît de dese și supărătoare încît să dea de gîndit, el punea mîna pe telefon și solicita un favor personal. Ce altceva decît o favoare este un telefon de la o persoană care nu îți este superior direct? Ce înseamnă această favoare? Că un alt cetățean, care urma la rînd să îi fie analizată cererea, este nedreptățit, pentru că funcționarul respectiv trebuie să reia cererea senatorului, pe care deja o rezolvase, peste rînd, ca să îi facă omului pe plac. Deci senatorul îndrepta o nedreptate cu prețul alteia.

Are nevoie democrația de asfel de intervenții? Sînt oare necesare aceste intervenții? Îndreaptă oare cu adevărat ceva telefoanele parlamentarilor? Atunci de ce mai punem șefi la instituții? De ce nu le dăm în coordonarea directă a birourilor parlamentare, să meargă direct oamenii acolo, să rezolve? Cînd Montesquieu a vorbit de separarea puterilor în stat, tocmai la asta se referea. Rolul parlamentului nu este să se implice în rezolvarea petițiilor contribuabililor sau să susțină aleator anumite persoane, pe baza unor criterii greu de precizat, ci să creeze cadrul legislativ necesar asigurării corectitudinii rezolvării petițiilor respective. Iar instituția guvernamentală trebuie să rezolve petițiile respective pe baza legilor create de parlament. Nu senatorul e responsabil de situația unei familii care nu are locuință. El poate să ajute pe căile explicite prevăzute de lege, dar nu prin telefoane către cei responsabili. În fond, unde mai este dreptatea, dacă o familie cu doi copii și fără venituri primește casă de la primar pentru că a sunat senatorul, iar altă familie, care are cinci copiii și e tot fără venituri nu primește nimic pentru că nu a știut sau nu a putut să îi bată în geam senatorului pentru ajutor? Asta este dreptatea social-democrată?

Dar oare aceste intervenții nu sînt menite a atrage alegătorii spre un anume politician, care stie sa apese pe butoane și să rezolve probleme acolo unde legislația nu a lăsat loc de rezolvare? Nu are senatorul care sună un folos personal, cîștigînd niște voturi pentru că s-a zbătut să obțină o casă pentru familia aia, deși primarul nu avea temeiul legal să le-o repartizeze, dar tot a facut-o, din milă, prietenie pentru senator sau pur și simplu interes propriu? Și ce anume instrument democratic ne asigură că senatorul georgică acționează permanent în folosul cetățenilor și al binelui? Dacă dă un telefon și cere ceva ilegal? Dacă primește și el un telefon și promovează o lege care încalcă drepturile unor alți cetățeni? Cum procedăm, lăsăm telefoanele se rezolve ce nu vrea legea sau ne bazam în continuare pe lege ca singurul instrument de reglementare a situației instituționale?

Răspunsurile sînt simple. Doar că mulți parlamentari caută cu disperare să își conserve puterea de a da un mic telefon și de a crea o presiune pe alți funcționari publici, din diverse interese personale. Dar oricum ar numi aceste lucruri, tot trafic de influență se cheamă!

(Adrian Costea) Trăim într-o distopie numită teledemocraţie

foto – adevarul.ro
articol – Adrian Costea – adevarul.ro

Adrian Costea - foto - adevarul.ro

Adrian Costea – foto – adevarul.ro

17 august 2014

[DAVID BEN ZION]: Diavolul este acela care ne bate la uşă!  [ARIEL DAN]: Ştiu, David. Dar ţara, lumea întreagă, îl vede sub chipul unui înger. Percepţia faptelor e mai presus decât faptele însele. Imaginile sunt cele care dictează politica conducătorilor de democraţii. Am intrat în era teledemocraţiei.

Este foarte posibil ca acest gen de discuţie, dintre un şef de serviciu secret şi un prim-ministru, sa fi avut loc nu de puţine ori la nivelul conducerii politice din ţara noastră. Secvenţa de mai sus face parte din romanul Mesiada, al scriitorului francez André Soussan.

Termenul de teledemocraţie (democraţie electronică) a fost definit pentru prima oară în anul 1981 de către profesorul american Theodore Becker, de la Universitatea Auburn, într-un articol cu un titlu extrem de sugestiv- „Teledemocracy. Bringing Power Back to People” :

„un model de comunicare politică în dublu sens, care poate oferi mijloacele de educare a alegătorilor, pentru a facilita discutarea deciziilor importante şi înregistrarea de sondaje instantanee, contribuind la dezvoltarea democraţiei participative”

Prin urmare, teledemocraţia se dorea a fi un imbold oferit cetăţenilor pentru a trece în etapa democraţiei participative, soluţie intermediară între democraţia reprezentativă a Epocii Moderne şi democraţia directă, născută în Grecia Antică. Ted Becker mai afirmă că diversificarea mijloacelor de comunicare va duce la micşorarea decalajului dintre cetăţeni şi aleşii lor. În teorie, modelul propus de profesorul american arăta bine, dar odată cu trecerea timpului au apărut şi criticile, teledemocraţia dovedindu-se a fi o utopie. Iar graniţa dintre utopie şi distopie este destul de fină.

foto - adevarul.ro

foto – adevarul.ro

În 1992, sociologul american Michael Shudson remarca impactul televiziunii asupra dezbaterii democratice, într-un articol pe tema limitelor teledemocraţiei. „Modernizarea discursului public este o cauză nobilă, dar oare va vindeca bolile democraţiei moderne? Este o problemă fundamentală a politicii noastre, incapacitatea de a comunica?”, îşi începea acesta expunerea. Michael Shudson semnala lipsa de interes a cetăţenilor pentru acest nou model de democraţie:  „Impactul potenţial al formelor mass-media sugerează o nevoie de pluralism. Ce am putea afla despre candidaţii noştri şi despre noi înşine, prin intermediul diferitelor tipuri şi forme de mass-media? Nu ştim până nu încercăm.”  În America anului 1992, aflată în plină campanie electorală, dezbaterile din spaţiul public erau dominate de două partide politice şi de candidaţii acestora, şi, în plus, acaparate de presa mainstream. Vă sună cunoscut? Autorul recomanda diversificarea temelor de dezbatere şi apariţia altor voci şi stiluri de discurs, pe care media nu le poate anticipa şi controla. În final, sunt oferite câteva avertismente de luat în seamă: Democraţia participativă ar putea deveni un simplu paliativ, dacă nu există o reală şansă ca guvernul să acţioneze petru remedierea problemelor ridicate. Pe de altă parte, există potenţialul de manipulare a opiniei publice.

Manipularea opiniei publice găseşte un teren propice atunci când există mai mulţi consumatori pasivi ai informaţiei din presă, decât cetăţeni activi. Filmul satiric „Wag the dog” (1997) arată că nu este deloc imposibilă deturnarea atenţiei opiniei publice de la un anumit subiect, ce părea a fi la un moment dat de maxim interes. În România ultimilor 10 ani, această practică a fost ridicată la rangul de artă, depăşind imaginaţia producătorilor de la Hollywood. În celebra producţie cinematografică americană, este înscenat un război cu Albania, pentru ca oamenii să uite de recentul scandal sexual în care era implicat preşedintele. Campania se bucură de un deosebit succes- ziarele şi televiziunile şi-au focusat atenţia asupra războiul purtat împotriva teroriştilor albanezi, regizat şi produs de Conrad Brean (Robert de Niro) şi Stanley Motss (Dustin Hoffman), aflaţi în slujba Casei Albe.

În 1995, academicianul britanic Richard Barbrook (School of Social Sciences,Humanities and Languages, din cadrul Universităţii din Westminster) îşi exprima viziunea optimistă prin care Internetul va ajuta pe viitor la realizarea unui vechi ideal democratic: secolul XXI va fi cel al cetăţenilor informaţi, care deţin cunoştinţele necesare pentru a lua decizii politice care să le influenţeze vieţile. Mai simplu, oameni care ştiu exact ce vor. În articolul publicat în revista „New Scientist”, este prezentat un scurt istoric al democraţiei electronice: „Încurajaţi de rapida convergenţă a telecomunicaţiilor, mass-mediei şi computerelor, mulţi oameni cred acum că autostrada informaţională va crea condiţiile participării directe a cetăţenilor la luarea deciziilor politice. Această utopie tehnologică a fost propusă pentru prima oară în anii ’60, de către Situaţionişti şi alte grupări de extremă stângă. Aceşti tineri revoluţionari doreau ca oamenii să işi conducă singuri destinele, printr-o formă high-tech de democraţie directă – agora electronică. Inspiraţi de această viziune, activiştii din întreaga lume au creat emisiuni radicale, difuzate la posturile de radio pirat”.

Important de adăugat că Situaţioniştii au fost adepţii teoriei care critica societatea spectacolului, apărută încă din anii ’20, ca urmare a tehnicilor de manipulare descrise de Eduard Bernays în lucrarea Propaganda. În opinia lui Guy Debord, membru fondator al mişcării situaţioniste internaţionale, „spectacolul” este o manifestare superficială a societăţii capitaliste, propagată de mass-media. O idee extrem de interesantă enunţată de acesta, este aceea că „spectacolul integrat”, asociat cu democraţiile liberale moderne, şi-a inventat un inamic fără de care nu poate supravieţui- terorismul. Terorismul este folosit în scopul evidenţierii superiorităţii şi perfecţiunii modelului democraţiei liberale.

Din păcate, Richard Barbrook a avut o viziune mult prea optimistă asupra rolului Internetului în secolul XXI, fiind contrazis de Richard Davis în lucrarea „The Web of Politics. The Internet’s Impact on the American Political System”, publicată în anul 1999:

În loc să acţioneze ca un instrument revoluţionar, de rearanjare a puterii politice şi de instigare la democraţie directă, Internetul este destinat să devină dominat de aceiaşi actori ai politicii americane, care folosesc în prezent alte medii de comunicare.

Robert Dahl, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Yale, afirma în lucrarea sa, „On democracy” (1998), următoarele: „Cetăţenii au dreptul de a căuta surse de informare alternative şi independente, la alţi experţi, ziare sau reviste, televiziuni, etc. Mai mult decât atât, există surse de informare care nu sunt sub controlul guvernului sau al unui partid politic, iar aceste surse alternative sunt efectiv protejate prin lege”. Dahl mai menţionează că, într-o democraţie reală, divergenţele de opinii politice dintre cetăţeni nu numai că sunt tolerate, ci sunt şi protejate de legile statului.

Aveţi aici un excelent eseu http://www.directessays.com/viewpaper/26698 pe tema limitelor democraţiei electronice, în era Internetului, în care sunt oferite avertismente cu privire la acele aspecte negative, semnalate de Richard Davis încă din 1999- aceiaşi actori care controlează presa scrisă şi audiovizuală, sunt prezenţi şi în mediul on-line, ceea ce are ca efect descurajarea publicului în a deveni mai activ, în termeni de participare la viaţa politică.

foto - adevarul.ro

foto – adevarul.ro

Concluzia mea de cetăţean simplu, care are inteligenţa necesară pentru a nu fi nici „băsist”, şi nici „antenist”, este următoarea: Vreau ca mediile de comunicare româneşti să constate şi să informeze în mod obiectiv publicul, nu să facă partizanat politic şi să încerce în acelaşi timp să mă convingă, uneori chiar într-un mod agresiv, că o anumită tabără deţine adevărul absolut.

articol preluat de pe http://adevarul.ro/

(Sorin Cucerai) Despre cei mai stangaci dintre stangisti si cei mai dreptaci dintre dreptisti

foto – alexandrinachelu.wordpress.com
articol – Sorin Cucerai – facebook.com/sorin.cucerai

În România, există o specie insuportabilă a dreptei, care te face să-ți dorești ca dreapta să nu ajungă niciodată la putere (deși e la putere de cel puțin 15 ani, în toate partidele). Pe adepții ei îi recunoști cu ușurință după următoarele caracteristici:

- repetarea non-stop a mantrei „dacă angajatorilor le merge bine, le merge bine și angajaților”;
- anticomunism visceral de tip sud-american, cuplat cu ideea că tot ce nu e ca ei e bolșevism curat;
- un filoamericanism plagiat după tezele Războiului Rece;
- reacție aiuritoare la auzul cuvântului „redistribuție”: de regulă fac atacuri de panică/ de inimă și spume la gură;
- repetarea non-stop a mantrei „pe proprietatea mea fac ce vreau”;
- credința că oamenii de afaceri sunt „buni și cinstiți”, oameni care „au reușit prin efort propriu”;
- credința că totul trebuie privatizat, ca să devină „proprietatea mea”, unde „fac ce vreau” fiindcă „sunt bun și cinstit prin efort propriu”;
- repetarea în toate felurile posibile a îndemnului „blame the poor”;
- credința că există o conspirație a „corectitudinii politice” pusă la cale de către niște misterioși și extrem de puternici adepți ai „marxismului cultural”; de aici și ideea lor că sunt „rebeli” care luptă împotriva unui mainstream imaginar.

(Pentru cei care citesc/ înțeleg mai greu: aici nu vorbesc de dreapta în general, ci de o specie a dreptei.)

În oglindă, există și o specie a stângii care te ajută să înțelegi de ce mulți oameni fug, în România, de eticheta de „om de stânga”. Adepții speciei ăsteia se remarcă mai ales prin:

- încercarea de a justifica ideologic crimele regimului comunist și în general comunismul în ansamblul lui (aici nu mă refer la discuțiile legate de îmbunătățirile sociale produse de regimul comunist ci, încă o dată, la justificarea ideologică a crimelor fostului regim și a încălcărilor masive a drepturilor omului);
- disprețul față de anticomunism în orice variantă a lui (cumva ca o consecință a celor de mai sus);
- repetiția ad nauseam a tezelor luptei de clasă;
- apărarea lui Ion Iliescu ca „lider de stânga” și criticarea lui doar în ceea ce privește „derapajele de dreapta” – de unde și refuzul de a-l considera pe Ion Iliescu vinovat de crime împotriva umanității;
- interpretarea idiot-ideologică a Revoluției din 1989 și a Golaniadei din 1990.

Ar fi bine dacă Dumnezeu ar exista și ne-ar putea feri de aceste două specii ale prostiei vehemente, dar, din nefericire, fie Dumnezeu nu există, fie, dacă există, n-are chef să ne apere :)

articol preluat de pe https://www.facebook.com/sorin.cucerai

Adevărul despre M10

foto si articol – danteca1.wordpress.com

Articolul de mai jos, am încercat să-l public încă din data de 2 martie, când l-am trimis la HotNews în cadrul campaniei „Singur împotriva tuturor” făcută în colaborare cu Expert Forum şi echipa filmului „De ce eu?”. Însă printre cei de la Expert Forum, erau şi persoane apropiate MM. Aşa încât, deşi iniţial d-nul Cristian Pantazi mi-a confirmat că situaţia pe care le-o prezentam corespundea criteriilor campaniei, după o săptămână de amânări, mi s-a răspuns că n-o vor publica, fiindcă nu vor să se implice „în neînțelegeri din interiorul unor organizații private”.

În descrierea campaniei spuseseră: „un demers de încurajare a luptei împotriva presiunilor de orice tip, exercitate de către șefi de instituții, politicieni sau magistrați împotriva celor mulți care lucrează în sistem, fie el public sau privat” şi mai spuneau „cei care identifică abuzuri și au curajul să le demaște merită sprijiniți și apărați”
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-19461728-campania-singur-impotriva-tuturor-oameni-care-impotrivesc-sistemului-cazul-cristian-panait.htm

Următoarea încercare a fost la Contributors, care susţine că publică autori noi cu condiţia să fie „un bun cunoscător al unei situaţii sau stări de fapt” şi subiectul să fie „cât mai de actualitate” – îndeplineam ambele criterii, desigur.

D-nul Lucian Popescu, editorul acestei publicaţii online, mi-a spus de la bun început că e un susţinător al MM, dar că va publica articolul dacă dau mai multe date concrete. Apoi a început o lungă şi chinuitoare negociere pe textul articolului, prin care d-nul Popescu a tot încercat să-mi „înbunătăţească” textul. După 2 săptămâni şi 4 versiuni de articol, acesta ajunsese emasculat în cea mai mare parte, dar am reuşit să obţin, în sfârşit, promisiunea că-l va publica „luni sau marţi”. Dar înainte de asta i-l va trimite conducătorului organizaţiei (Viorel Bîtu) în cadrul „dreptului la replică”. I-am atras atenţia că dreptul la replică se dă după publicare, dar n-am avut de ales. A trecut luni, a trecut marţi şi nimic. Nici articol publicat şi nici nu-mi mai răspundea la telefon, SMS sau email. Abia după o săptămână, când i-am scris un mail destul de dur în care vorbeam despre deontologia jurnalistică şi cenzură, am reuşit să obţin o reacţie: „Am luat legatura acum o saptamana cu membri ai asociatiei care au infirmat cu argumente solide faptul ca ati fi fost suspendat neregulamentar. Nu am sa public articolul dvs. Consider ca o dezbatere pe tema sanctiunii pe care ati primit-o nu este potrivita pentru Contributors.ro”
Mail-ul său se încheia aşa: „Eventuale mesaje si apeluri viitoare de la dvs le voi considera hartuire.”

Tocmai când eram pe punctul de-a mă întâlni cu cineva de la „România Curată” a sosit vestea demisiei lui Mihai Poliţeanu şi a apropiaţilor săi.
Am întrezărit atunci o speranţă de revenire pe calea cea bună, aşa încât m-am oprit şi i-am scris d-nei MM, care nu-mi mai răspunsese la niciun mesaj sau telefon de la momentul suspendării mele. Ce a urmat vă voi relata data viitoare, dar vă prezint acum articolul cu pricina:

DE CE?…

De la bun început vreau să le spun cititorilor, că hotărârea mea de a face publice aceste informaţii, nu vine din niciun fel de considerente legate de propria-mi persoană, ci are la bază doar dorinţa de a scoate adevărul la lumină, spre binele general.

Am văzut de prea multe ori oameni oneşti, care au plecat dezgustaţi, sau au fost excluşi dintr-o astfel de organizaţie, fără însă a relata public despre încălcările şi abuzurile la care au fost martori.

Cred sincer că societatea în care trăim va putea fi cu atât mai bună, cu cât noi toți vom fi mai cinstiți unii cu alții şi vom renunţa la frica de a spune adevărul.

Mai precis, principalele motive pentru care m-am decis să fac totul public sunt următoarele:

Consider că un membru fondator al unei organizaţii, are datoria morală de a vorbi şi public despre derapajele şi încălcările care se produc în acea organizaţie, după ce a epuizat toate mijloacele democratice şi statutare din interiorul organizaţiei respective. Altfel, ar fi părtaş la propagarea unei iluzii, care i-ar putea face pe mulţi să-şi irosească în mod inutil timp, energie, şi mai ales speranţă.

Cred că astfel de abuzuri şi încălcări extrem de grave ale oricăror norme și conduite democratice, trebuie să iasă la lumină, pentru ca cei tentaţi să recurgă la asemenea practici, să le evite pe viitor, măcar de teama opiniei publice.

Ţin totodată să precizez, că ceea ce voi relata în continuare, nu reprezintă nicidecum o critică la adresa doamnei Monica Macovei.
Am fost, şi rămân în continuare, un mare admirator al activităţii sale publice şi politice de până acum, şi mai ales, al principiilor pe care le întruchipează. Este un adevărat model pentru mine.

Tocmai de aceea, urmându-i exemplul, am ales această cale, şi voi spune public tot ceea ce ştiu despre această construcţie politică „altfel”, care din păcate, se dovedeşte a nu fi cu nimic mai bună decât celelalte partide de pe scena politică românească.

Presupun că vor fi destui colegi de asociaţie sau simpatizanţi ai doamnei Macovei care mă vor blama pentru acest demers şi poate chiar mă vor cataloga drept „trădător”.
Nu dragi colegi şi prieteni, nu-i niciun fel de trădare – la fel cum nu a fost trădare nici în vara lui 2012 când doamna Macovei a alertat toată Europa despre lovitura de stat de atunci. E lupta pentru adevăr, dreptate şi democraţie.

Iar celor care cred că, prin ceea ce fac eu acum, afectez construcţia politică a doamnei Macovei, le spun că se înșelă amarnic, din simplu motiv că nu este construcţia Monicăi Macovei. Din păcate, se pare că altcineva controlează lucrurile în Asociaţia M10.

Aşa cum remarca şi domnul Sebastian Lăzăroiu : (doamna) „Macovei se dovedeşte mai degrabă un simbol, decât un lider…” în toată această construcţie politică.

Activitatea politică reală a doamnei Macovei se desfăşoară în Parlamentul European, şi este într-adevăr absolut remarcabilă! Însă constrângerile de spaţiu şi timp, cauzate tocmai de această intensă activitate, nu-i mai permit Monicăi Macovei să se ocupe şi de asociaţie/partid. Aşa încât, în ciuda bunelor sale intenţii, a fost nevoită să delege coordonarea acestei construcţii politice. Însă alegerea persoanelor respective s-a dovedit extrem de nefericită.

M-am aflat în structura Asociaţiei M10, într-o poziţie din care am putut constata, mult mai repede decât alţi colegi, în mod nemijlocit acest fapt, precum şi celelalte chestiuni despre care urmează să vă relatez. Ştiu cine compune mail-urile sau postările Facebook adresate membrilor şi simpatizanţilor şi semnate Monica Macovei. Ştiu cine ia decizii în asociaţie, fără a deţine vreo funcţie care să-i permită acest lucru şi fără să ţină cont de prevederile Statutului. Ştiu cine scrie chiar şi convocările semnate Monica Macovei. Din păcate (sau din fericire – în cazul acţiunilor nestatutare) nu este vorba de doamna Macovei.

Poate părea incredibil, dar această construcţie politică a ajuns să fie controlată de o gaşcă de indivizi care, profitând de încrederea ce le-a fost acordată, se folosesc de imaginea şi autoritatea morală a doamnei Monica Macovei pentru a-şi impune propria voinţă.
Însă nici măcar ăsta nu ăsta este lucrul cel mai grav.

Marea problemă este că acţionează în numele doamnei Macovei călcând în picioare atât Statutul, cât şi cele mai elementare norme democratice şi morale. Iar dacă cineva îndrăzneşte să ceară respectarea acestora, este eliminat rapid, fără niciun fel de scrupule.

Deja sunt din ce în ce mai mulţi colegi care întrezăresc aceste lucruri, dar încă se mai amăgesc cu iluzia că poate totuşi, toate astea (mesaje, decizii etc.) vin de la doamna Macovei, iar respectivele persoane nu sunt decât o interfaţă. Se vor lămuri cu toţii până la urmă. Cei mai norocoşi, mai repede, iar cei mai naivi sau mai puţin informaţi, mai târziu.

Eu îmi fac datoria să-i previn – mă refer desigur, la cei veniţi în asociaţie cu onestitate şi bune intenţii.
Căci traseiştii şi politrucii (cărora li s-au deschis acum larg porţile) se vor simţi aici în elementul lor.

…EU

Sunt unul din cei 9 membri fondatori ai Asociaţiei M10, am participat activ la redactarea Statutului (legile asociaţiei), sunt membru în Comisia de Integritate şi Arbitraj (garant al respectării Statutului) şi…
… am fost eliminat din asociaţie la prima (auto)sesizare oficială pe care am făcut-o privind o încălcare gravă a Statutului.

Nu era prima nerespectare a prevederilor statutare care se producea în asociaţie, în scurta sa viaţă de numai o lună de la înfiinţare. Atenţionasem de fiecare dată când am constatat asemenea încălcări.

Acum însă, era vorba de ceva cât se poate de grav – încălcarea unui drept fundamental al membrilor asociaţiei, drept prevăzut în mod expres în Statutul acestei asociaţii, precum şi în al oricărei organizaţii de acest tip.

În plus, cei care comiseseră această încălcare erau chiar membri în Comisia de Integritate şi Arbitraj, cea care ar fi trebuit să garanteze respectarea Statutului!!!

Aşa încât, deşi conştient de riscuri, mi-am asumat fără ezitare decizia de-a ataca frontal, printr-o sesizare scrisă, această încălcare extrem de gravă a Statutului, care, constituindu-se într-un precedent, anulează practic democraţia internă din asociaţie.
Am considerat că este…

… o cauză pentru care merita să lupt până la capăt.

Concret, despre ce anume era vorba:
Un coleg solicitase conform art.19 alin.(2) din Statut (chiar precizând articolul care-i dădea acest drept), introducerea pe Ordinea de zi a Adunării Generale din 11.02.2015, a unei cereri (care se referea la îngrădirea traseismului), iar Adunarea Generală ar fi trebuit să decidă prin vot dacă se introduce sau nu.
Statutul Asociaţiei M10

Însă Comisia de Integritate şi Arbitraj a adoptat o decizie, chiar în timpul Adunării Generale (ora 15:10), în care se spunea: „Propunerile făcute de dl. XXXXXXX au fost respinse în unanimitate și nu vor fi supuse votului AG….”
Decizie CIA respingere vot AG pt. introd. pct. pe Ordinea de zi

Precizez că la decizia asta eu nu am putut participa întrucât fusesem desemnat să mă ocup de procedura de vot electronic şi trebuia ca până la ora 15:00 să ajung în altă locaţie. Înainte de a pleca însă, le-am atras atenţia colegilor din Comisie de Integritate şi Arbitraj, că există această obligaţie conform Statutului, de a se supune votului Adunării Generale propunerile de introducere de noi puncte pe Ordinea de zi.

De ce spun că acest precedent, odată creat, anulează complet democraţia internă din asociaţie?!
Pentru că în felul ăsta, Adunarea Generală se transformă din organ de conducere, într-o maşinărie de vot, cu singurul rol de a crea doar o aparenţă de democraţie în organizaţie, fără posibilitatea de a discuta şi vota altceva decât propunerile venite strict din partea conducerii, propuneri care de cele mai multe ori sunt şi supuse la vot în bloc (aşa cum s-a întâmplat şi în acest caz).

A doua zi am făcut o sesizare scrisă şi semnată referitoare la decizia respectivă. Am considerat că e de datoria mea să fac asta, ca membru al Comisiei de Integritate şi Arbitraj, chiar dacă cei implicaţi erau colegi din Comisie.
Sesizare încălcare Statut

„Stalinism pentru eternitate”

Reacţia colegilor mei din Comisia de Integritate şi Arbitraj mi-a depăşit însă chiar şi cele mai sumbre previziuni. Am fost eliminat în ziua imediat următoare după ce am depus sesizarea, în cel mai pur stil stalinist, aşa cum n-aş fi crezut că se mai poate întâmpla în zilele noastre, nici chiar în cele mai nedemocratice organizaţii.

Au avut însă grijă să-mi aplice cea mai grea sancţiune, dar care să NU poată fi contestată în Adunarea Generală: suspendarea pentru un an de zile din calitatea de membru al asociaţiei – termen până la care asociaţia îşi va fi încheiat deja principala sa misiune pentru care a fost creată: înfiinţarea partidului.
Modul complet nestatutar în care am fost sancţionat, nu are relevanţă la acest moment al discuţiei (căci nu prejudiciile personale sunt subiectul), aşa încât n-o să detaliez aici.

Ceea ce este relevant însă, este scopul urmărit prin această sancţiune, scop care transpare chiar şi din decizia oficială de suspendare a calităţii de membru (art. 36 alin. (1) lit. c) ). Au ţinut neapărat să adauge:

„Prin urmare, solicităm aplicarea imediata a deciziei de suspendare a calității de membru în Asociația M10, adică suspendarea imediată, până la o posibilă invalidare a deciziei de către Consiliul Director, a drepturilor prevăzute de statut (drept la vot în asociație, calitatea de membru CIA, calitatea de membru în grupurile de lucru ale asociației și calitatea de membru în grupurile online de discuții).”

Decizia CIA de suspendare
Însă trebuie să precizez pentru cei ce nu sunt suficient de familiarizaţi cu Statutul Asociaţiei M10: conform Art. 34 (4) calitatea de membru CIA (Comisia de Integritate şi Arbitraj) nu este legată în niciun fel de calitatea de membru în asociaţie (pot fi membri CIA şi oameni din afara asociaţiei). Membrii Comisiei de Integritate şi Arbitraj sunt aleşi de Adunarea Generală, şi singurele modalităţi prin care îşi pot pierde această calitate sunt: prin demisie, sau prin revocarea lor de către Adunarea Generală conform Art.16 alin. (2) lit. d).

Aşa încât, deşi conform Statutului sunt în continuare (chiar şi în urma sancţiunii de suspendare) membru în Comisia de Integritate şi Arbitraj, mi-a fost blocată orice posibilitate de a-mi îndeplini prerogativele, întrucât, se pare că prin aceasta incomodam extrem de tare acţiunile nestatutare şi antidemocratice ale celor ce controlează organizaţia.

Ca urmare, încălcările Statutului au continuat nestingherite, după eliminarea mea.

Întrebările care rămân

Desigur, unii ar putea fi de părere că, până la urmă, tot ceea ce contează sunt rezultatele, iar modul în care funcţionează o organizaţie la nivel intern e mai puţin important.

Îi rog pe aceştia să-şi răspundă sincer la următoarele întrebări:
Cum se pot aştepta de la un partid, ca odată ajuns la putere, să respecte legile şi principiile democratice, câtă vreme acesta nu-şi respectă propriile legi şi principii, nici măcar acum, cât este în fază incipientă (căci asociaţia nu e altceva decât avatarul partidul încă neînregistrat legal), fază care ar trebui să se caracterizeze prin entuziasm, bune intenţii şi maximă corectitudine?

Cum se pot aştepta la legalitate şi onestitate în raport cu cetăţeanul, câtă vreme aceşti oameni nu sunt capabili de aşa ceva nici măcar faţă de propriii lor colegi?

Însă marea întrebare la care nu am găsit încă răspunsul este:
De ce doamna Monica Macovei, fost ministru al justiţiei şi un exemplu de moralitate, integritate şi legalitate, nu se indignează şi nu ia atitudine faţă de aceste încălcări flagrante ale Statutului (legea din asociaţie) şi faţă de derapajele antidemocratice extrem de grave, ce se petrec chiar în asociaţia în care, totuşi, deţine funcţia de preşedinte?

Am încercat să aflu asta prin toate mijloacele formale şi informale ce mi-au stat la dispoziţie – nu am primit niciun răspuns.
Aşa încât, îi adresez şi în mod public doamnei Macovei această întrebare.

Care sunt motivele pentru care aceşti oameni acţionează astfel, încălcând atât de grosolan atât Statutul cât şi cele mai elementare norme democratice. Dacă e vorba de dorinţa avidă de putere, sau dacă e vorba de convingerea lor sinceră că ei ştiu cel mai bine cum trebuie făcute lucrurile, şi nu e bine ca deciziile să fie luate de cei “mulţi dar proşti” – eu n-aş putea să vă spun cu certitudine.

De asemenea, nu ştiu dacă aş putea să vă explic eu cum de s-a putut ajunge atât de departe faţă de aspiraţiile iniţiale.

Aşa încât, voi posta, pe Blogul personal şi pe Facebook, istoricul acestei construcţii politice, aşa cum l-am putut eu observa, ca participant activ la acest proiect.
Vă voi prezenta fapte şi date concrete, verificabile, inclusiv documente, pentru ca fiecare să-şi poată forma propria opinie (informată) în legătură cu acest subiect.

articol preluat de pe https://danteca1.wordpress.com

Cât de înţeleaptă poate fi mulţimea?

articol – danteca1.wordpress.com

“Într-o zi de toamnă a anului 1906, cercetătorul britanic Francis Galton pleca din oraşul Plymouth pentru a lua parte la un târg popular. Galton avea pe atunci optzeci şi cinci de ani şi începuse să-şi simtă vârsta, însă nu-şi pierduse acea curiozitate care-i adusese faima – şi notorietatea – pentru vasta sa activitate în domeniul statisticii şi al ştiinţei eredităţii. Iar în acea zi, curiozitatea lui Galton se îndrepta către creşterea vitelor.

Destinaţia lui Galton era Târgul pentru Păsări şi Animale Mari din West England, un târg regional în care fermierii şi locuitorii oraşelor se adunau pentru a evalua calitatea vitelor, oilor, găinilor, cailor şi porcilor. Pentru un om de ştiinţă (mai ales pentru unul în vârstă), o plimbare printre şiruri interminabile de staule examinând cai de povară şi porci ar fi putut părea un mod ciudat de petrecere a unei după-amiezi, însă această activitate avea un sens bine definit. Galton era obsedat de două lucruri: de evaluarea calităţilor fizice şi mentale şi de reproducere. Şi, până la urmă, o expoziţie de animale nu este altceva decât o uriaşă etalare a efectelor unei reproduceri sănătoase, sau din contră.

Reproducerea era importantă pentru Galton, deoarece era de părere că doar un număr restrâns de persoane posedau caracteristicile necesare menţinerii unui nivel satisfăcător de sănătate a societăţii. Cariera sa de până atunci fusese centrată pe examinarea acestor caracteristici: de fapt, pe găsirea dovezilor conform cărora o majoritate covârşitoare a populaţiei nu le deţinea. De pildă, în cadrul Expoziţiei Internaţionale de la Londra din 1884, a amenajat un laborator antropometric în care, cu ajutorul unor dispozitive create de el, a efectuat o serie de teste în rândul participanţilor la târg, precum „acuitatea vizuală şi auditivă, percepţia culorii, percepţia vizuală şi timpul de reacţie” al acestora. În urma experimentelor realizate, Galton şi-a pierdut încrederea în nivelul de inteligenţă al individului mediu, prostia şi încăpăţânarea multor bărbaţi şi femei atingând niveluri aproape de limita realului. Condiţia ca o societate să fie sănătoasă şi puternică, credea Galton, era ca puterea şi controlul să aparţină unei minorităţi de elită, cu o educaţie aleasă.

În cursul vizitei sale prin târg, Galton a descoperit un concurs de evaluare a greutăţii animalelor. Organizatorii expoziţiei aleseseră un bou, iar fiecare membru al unei mulţimi din ce în ce mai numeroase trebuia să parieze pe greutatea animalului. (Mai bine spus, trebuia să estimeze greutatea animalului după ce acesta era „sacrificat şi eviscerat”. ) Pentru şase penny puteai cumpăra un bilet ştampilat, cu număr, pe care trebuia să-ţi scrii numele, adresa şi greutatea estimată. Acela care era cel mai aproape de greutatea reală câştiga un premiu.

În concurs se înscriseseră opt sute de persoane. Erau oameni de tot felul, mulţi dintre ei erau măcelari sau fermieri, teoretic experţi în a estima greutatea unui animal, însă printre ei se aflau şi destul de multe persoane care nu avuseseră niciun contact cu creşterea vitelor. După cum va scrie mai târziu Galton în revista ştiinţifică Nature: „Au participat mulţi nonexperţi, precum acel tip de funcţionari sau alţii ca ei, lipsiţi de expertiză în creşterea cailor, însă care pariau în mod normal în cursele de cai, ghidaţi de ziare, prieteni sau de propriile lor închipuiri”. Analogia cu situaţia dintr-o democraţie, în care fiecare dintre oamenii cu abilităţi şi interese radical diferite primeşte câte un vot, i s-a impus de la sine imediat lui Galton. Acesta mai scria că „jucătorul tipic era probabil la fel de capabil să estimeze greutatea animalului eviscerat precum era un votant mediu să cântărească validitatea chestiunilor politice asupra cărora îşi exprima părerea prin intermediul votului”.

Galton era interesat să identifice abilităţile „votantului tipic”, deoarece dorea să dovedească faptul că acesta era, în genere, foarte puţin capabil. În consecinţă, a transformat competiţia într-un experiment ad-hoc. La sfârşitul concursului, după acordarea premiilor, Galton a împrumutat biletele de la organizatori şi a realizat câteva statistici. Galton a ordonat biletele (în total 787, fiind nevoit să excludă 13 care nu erau eligibile) pornind de la cel mai exact la cel mai puţin exact şi le-a introdus într-un grafic pentru a vedea dacă formează o „curbă bell”*. În continuare, printre altele, a adunat toate cifrele şi a calculat media estimărilor. Am putea spune că numărul obţinut reprezenta înţelepciunea colectivă a mulţimii din Plymouth. Dacă mulţimea ar fi fost o singură persoană, acel număr ar fi fost predicţia sa cu privire la greutatea animalului.

Fără îndoială că Galton a prezis că, în medie, estimările mulţimii vor fi foarte departe de cifra reală. La urma urmei, adunaţi laolaltă câţiva oameni foarte deştepţi, câteva persoane mediocre şi o mulţime de proşti, şi este cât se poate de probabil că răspunsul va fi dat de media proştilor. Însă Galton s-a înşelat. Mulţimea estimase că greutatea animalului, ulterior sacrificării şi eviscerării, va cântări 542 kilograme. Greutatea reală, în urma acestor procedee, a fost de 543 kilograme. Cu alte cuvinte, estimarea mulţimii fusese practic impecabilă. Poate că educaţia nu a însemnat atât de mult, la urma urmei…

Galton scria mai târziu: Rezultatul spune mai multe despre fiabilitatea unei democraţii decât ne-am fi aşteptat. Concluzia sa era cel puţin un eufemism.”

(James Surowiecki – The Wisdom of Crowds – fragment )

articol preluat de pe https://danteca1.wordpress.com