Articole

Doina Cornea (1929–2018) – viața, lupta și moștenirea uneia dintre cele mai importante disidente anticomuniste din România

/0 Comentarii/în /de /642 vizite

30 mai 2026

 

Doina Cornea a fost una dintre cele mai importante figuri ale rezistenței anticomuniste din România, profesor universitar, traducătoare și militantă pentru drepturile omului, cunoscută pentru curajul cu care a contestat regimul comunist în anii dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Într-o perioadă în care opoziția publică era aspru reprimată, ea a ales să își asume riscuri personale considerabile pentru a apăra libertatea de exprimare, demnitatea umană și valorile democratice. Prin scrisorile deschise, apelurile adresate opiniei publice internaționale și activitatea sa civică, Doina Cornea a devenit una dintre cele mai respectate voci ale disidenței românești și un simbol al rezistenței morale împotriva totalitarismului.

 

Copilăria și formarea

Doina Cornea s-a născut la 30 mai 1929, la Brașov, într-o familie de intelectuali. A crescut într-un mediu în care educația, cultura și valorile morale ocupau un loc important, aspect care avea să îi influențeze întreaga existență.

După finalizarea studiilor liceale, și-a îndreptat atenția către domeniul filologic și a urmat cursurile Facultății de Filologie, specializându-se în limba și literatura franceză. Interesul pentru cultura franceză și pentru marile idei ale gândirii europene avea să joace un rol esențial în formarea sa intelectuală și civică.

În anii care au urmat, Doina Cornea s-a stabilit la Cluj-Napoca, oraș cu care avea să fie asociată pentru tot restul vieții sale.

 

Activitatea universitară

După absolvirea studiilor universitare, Doina Cornea a devenit cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a predat limba și literatura franceză.

Activitatea sa universitară s-a desfășurat într-o perioadă în care mediul academic românesc era puternic controlat de regimul comunist. Cu toate acestea, Doina Cornea a reușit să transmită studenților nu doar cunoștințe de specialitate, ci și interesul pentru cultura europeană, gândirea critică și libertatea intelectuală.

Pe lângă activitatea didactică, ea a desfășurat și o importantă activitate de traducere, contribuind la introducerea în spațiul cultural românesc a unor lucrări semnificative din literatura și filosofia franceză.

 

Începutul opoziției față de regimul comunist

În anii ’70 și ’80, pe fondul înăspririi controlului exercitat de regimul lui Nicolae Ceaușescu asupra societății românești, Doina Cornea a început să își exprime tot mai des nemulțumirea față de lipsa libertăților fundamentale și față de degradarea condițiilor de viață.

Un rol important în evoluția sa l-a avut contactul cu literatura religioasă și filozofică occidentală, precum și reflecția asupra valorilor creștine și umaniste. Aceste influențe au determinat-o să considere că tăcerea în fața nedreptății reprezintă o formă de complicitate.

Începând cu anul 1982, Doina Cornea a transmis în mod regulat texte și scrisori către postul de radio Europa Liberă. Aceste intervenții au abordat teme precum lipsa libertății de exprimare, încălcarea drepturilor omului, izolarea culturală a României și deteriorarea condițiilor de viață ale populației.

În contextul regimului comunist, asemenea gesturi reprezentau acte de mare curaj, deoarece autoritățile considerau orice contact cu presa occidentală drept o manifestare ostilă față de stat.

 

Scrisorile deschise și afirmarea ca disidentă

De-a lungul anilor ’80, Doina Cornea a devenit una dintre cele mai cunoscute voci ale opoziției anticomuniste din România.

Ea a redactat și difuzat numeroase scrisori deschise adresate autorităților române, intelectualilor și opiniei publice internaționale. În aceste texte critica abuzurile regimului, lipsa reformelor democratice și încălcarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

Spre deosebire de multe alte persoane care își exprimau nemulțumirile doar în cercuri restrânse, Doina Cornea și-a asumat public identitatea și responsabilitatea pentru mesajele sale. Acest fapt a transformat-o într-o figură emblematică a disidenței românești.

Textele sale erau difuzate de Europa Liberă și ajungeau astfel la milioane de ascultători din România și din străinătate.

Vă prezentăm mai jos primul text trimis de Doina Cornea la Radio Europa Liberă, în 1982. Au fost și altele, care au deschis dezbateri importante la Europa Libera, mai ales în toamna anului 1989.

 

Supravegherea și represiunile Securității

Activitatea sa nu a rămas fără consecințe.

Doina Cornea a intrat în atenția Securității, care a supus-o unei supravegheri permanente. Telefonul îi era ascultat, corespondența controlată, iar contactele cu cetățeni străini monitorizate.

În repetate rânduri a fost chemată la interogatorii, intimidată și amenințată.

Autoritățile au încercat să o izoleze social și profesional, limitându-i posibilitățile de comunicare și de exprimare publică.

Cu toate acestea, ea a continuat să își susțină convingerile și să denunțe public abuzurile regimului.

 

Revolta de la Brașov și arestarea din 1987

Un moment important în activitatea sa de opoziție l-a constituit susținerea revoltei muncitorilor de la Brașov din noiembrie 1987.

Împreună cu fiul său, Leontin Iuhas, Doina Cornea a răspândit manifeste de solidaritate cu participanții la protest. Acțiunea a atras reacția imediată a autorităților.

Cei doi au fost arestați și anchetați de Securitate.

Arestarea sa a provocat reacții în presa occidentală și în rândul organizațiilor internaționale pentru apărarea drepturilor omului. Presiunile externe au contribuit la eliberarea sa, însă după acest episod a fost plasată în arest la domiciliu și izolată aproape complet de lumea exterioară.

 

Recunoașterea internațională

În ultimii ani ai regimului comunist, Doina Cornea devenise deja una dintre cele mai cunoscute figuri ale opoziției democratice din Europa de Est.

Numele său era menționat frecvent de organizațiile pentru drepturile omului, de presa occidentală și de numeroși lideri politici europeni.

Curajul său a fost apreciat la nivel internațional, fiind considerată una dintre puținele persoane care au contestat deschis regimul Ceaușescu în interiorul României.

Pentru mulți observatori externi, Doina Cornea simboliza existența unei conștiințe civice și morale într-o societate aflată sub controlul unei dictaturi represive.

 

După Revoluția din Decembrie 1989

Căderea regimului comunist a găsit-o pe Doina Cornea într-o poziție de mare prestigiu moral.

După Revoluția din decembrie 1989, ea a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, organismul care a preluat conducerea țării după înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu.

Entuziasmul inițial a fost însă de scurtă durată. Doina Cornea și-a exprimat rapid îngrijorarea față de direcția în care se îndrepta noua putere politică și a criticat influența pe care foști membri ai aparatului comunist continuau să o exercite asupra instituțiilor statului.

În semn de protest, s-a retras din CFSN și a continuat să susțină necesitatea democratizării autentice a României.

În anii următori, a rămas activă în viața civică și publică, exprimându-și opiniile cu privire la evoluția societății românești și la consolidarea valorilor democratice.

A fondat (împreună cu alții, devenind apoi președintă) Forumul Democrat Antitotalitar din România (6 august 1990, la Cluj), ca o primă mișcare de unificare a opoziției democrate, din care s-a format mai târziu Convenția Democrată din România (CDR). Membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianței Civice și a Fundației Culturale Memoria.

A publicat peste 100 de articole în ziare și reviste (22, România liberă, Vatra, Memoria etc.). A ținut conferințe în țară și străinătate, multe dintre ele publicate în volume colective (Une culture pour l’Europe de demain, Il nuovo Areopago, Mission, Quelle sécurité en Europe à l’aube du XXIème siècle?, Europe: les chemins de la démocratie, Politique Internationale, Amicizia fra i popoli).

 

Distincții și recunoaștere publică

De-a lungul vieții, Doina Cornea a primit numeroase premii și distincții pentru activitatea sa civică și pentru contribuția la apărarea drepturilor omului.

A fost decorată de statul român și de instituții internaționale, iar mai multe universități și organizații i-au recunoscut meritele prin acordarea unor titluri și premii onorifice.

Aceste distincții au reprezentat o confirmare a rolului pe care l-a avut în lupta pentru libertate și democrație.

 

Ultimii ani și dispariția

În ultimele decenii ale vieții sale, Doina Cornea a continuat să fie o voce respectată în spațiul public românesc.

Chiar dacă nu a mai avut o implicare politică directă, intervențiile sale publice au rămas urmărite și apreciate de numeroși cetățeni, intelectuali și activiști civici.

Doina Cornea s-a stins din viață la 4 mai 2018, în locuința ei din Cluj-Napoca, la vârsta de 88 de ani.  A fost înmormântată, cu onoruri militare, în Cimitirul Central din Cluj.

Dispariția sa a fost marcată prin numeroase mesaje de omagiu venite din partea instituțiilor statului, organizațiilor civice, mediului academic și societății civile.

 

Moștenirea unei conștiințe civice

Doina Cornea rămâne una dintre figurile esențiale ale rezistenței anticomuniste din România. Într-o perioadă în care frica și conformismul dominau spațiul public, ea a ales să își asume riscuri personale majore pentru a apăra libertatea, adevărul și demnitatea umană.

Prin curajul său, prin consecvența convingerilor sale și prin refuzul de a accepta compromisul moral, Doina Cornea a devenit un simbol al rezistenței civice și al luptei pentru drepturile omului. Moștenirea sa continuă să inspire generațiile care cred în valorile democrației, ale libertății și ale responsabilității civice.

 

Volume publicate

 

Publicistică

- Liberté? Entretiens avec Michel Combes, suivis de lettres ouvertes adressées à Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Petre Roman (Ed. Criterion, Paris, 1990); Libertate? (Ed. Humanitas, București, 1992)

- Scrisori deschise și alte texte (Ed. Humanitas, București, 1991)

- Fața nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoguri cu Rodica Palade (Ed. Dacia, Cluj, 1999); La face cachée des choses (Ed. Du Felin, Paris, 2000)

- Puterea fragilității (Ed. Humanitas, București, 2006)

- Jurnal. Ultimele caiete, Editura Fundației Academiei Civice, București, 2009, 288 p

 

Traduceri

- Mircea Eliade, Încercarea labirintului. Convorbiri cu Claude-Henri Rocquet (Ed. Dacia, Cluj, 1990; reeditare, Ed. Humanitas, București, 2007)

- Gânduri pentru zilele ce vin, în colaborare cu Viorica Lascu (Ed. Dacia, Cluj, 1995)

- Vladimir Ghika, Ultimele mărturii (Ed. Dacia, Cluj, 1997, reeditare, 2006)

- Vladimir Ghika, Fragmente postume (Ed. Dacia, Cluj, 2003)

 

Premii și distincții

A primit un mare număr de distincții, titluri și premii, dintre care cele mai importante sunt:

- Premiul „Thorolf Rafto” (Norvegia, 1989);

- Doctor Honoris Causa al Universității Libere din Bruxelles (1989);

- Legiunea de Onoare în grad de Ofițer (Franța, 2000);

- Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000).

- Legiunea de Onoare în grad de Comandor (Franța, 2009)

- Din partea Regelui Mihai a primit Crucea Casei Regale a Romaniei in octombrie 2009

 

Notă editorială: Acest articol a fost realizat pe baza informațiilor documentare disponibile în articolul dedicat Doinei Cornea din Wikipedia, completate și reformulate într-o manieră editorială pentru a oferi o prezentare biografică amplă și accesibilă. Informațiile urmăresc principalele etape ale vieții, activității universitare, opoziției față de regimul comunist, implicării civice și recunoașterii publice de care s-a bucurat una dintre cele mai importante figuri ale rezistenței anticomuniste din România.

Sursa textului: ro.wikipedia.org

Sursa fotografiei reprezentative: fotografie realizată de Ferenc Csomafáy, preluată din Wikimedia Commons (commons.wikimedia.org), imagine intitulată „Doina Cornea”, utilizată conform condițiilor de licențiere ale platformei Wikimedia Commons.

Miting pro Bolojan în Piața Victoriei – între susținere, temeri și nevoia de reformă

/0 Comentarii/în /de /255 vizite

4 mai 2026

 

Un miting pro Bolojan a avut loc în Piața Victoriei (3 mai 2026 n.r.), în contextul apropiatei moțiuni de cenzură. Aproximativ o mie de persoane s-au adunat pentru a-și exprima opiniile, într-o atmosferă pașnică, dar încărcată de preocupări legate de direcția politică a țării.

Participanții la mitingul pro Bolojan au vorbit atât despre nevoia de reforme și continuitate, cât și despre temeri legate de posibile schimbări de guvernare și de ascensiunea unor curente considerate radicale.

În jur de o mie de persoane au ieşit în Piaţa Victoriei la un miting de susţinere a premierului Bolojan, înainte de moţiunea de cenzură. Moţiunea se va vota marţi, iar cei ieşiţi în faţa Guvernului şi-au exprimat unii îngrijorarea faţă de scenariul unei guvernări PSD-AUR, alţii dorinţa ca Bolojan să continue, cu sau fără PSD.

Alţi oameni şi-au exprimat susţinerea pentru ceea ce reprezintă Bolojan – dorinţa de reformă, direcţie europeană.

„Eu cred că Bolojan este unul dintre cei mai sinceri lideri pe care i-am avut până acum. Şi mie, unul, îmi place mesajul nepopulist în care mi se spune: aşa este, asta trebuie să facem”, a declarat un alt protestatar.

„Spre exemplu, emigranţii. Vin emigranţi din alte ţări, din state asiatice, oameni care se chinuie şi vin aici că văd că e o viaţă mai bună şi aduc ceva în plus pentru familiile lor.

Vin aici şi sunt bătuţi pe stradă. Ce spune asta despre noi? Şi după aceea, dacă se întâmplă aşa ceva în Occident, când pleacă oameni cu cetăţenie română, ce spunem noi despre acei oameni?”, a declarat un tânăr pentru Epoch Times, exprimându-şi temerea faţă de ascensiunea extremismului.

„Nu pot să-mi explic cum de unii oameni, care văd că de 35 de ani unii ne fură, iar acum unul se căzneşte să-i demaşte pe hoţi, tocmai acela pare să fie demis”, a punctat un pensionar.

Vă invităm să urmăriţi materialul video de la protest:

 

Reacții din teren – relatări de la protest

Loredana Diacu:

3 mai 2026

Stau pe banca, față în față cu celebra Girafă de la Antipa, așteptând să se facă ora 6 și să înceapă mitingul de susținere a lui Bolojan. Am ajuns cu aproape 40 de minute mai devreme, așa că așteptam. Piața Victoriei e deja cu lume, dar nu români: asiatici care celebrează ziua lui Buddha. Au adus și un tablou mare cu Buddha, pun ofrande, unii dansează, văd în mulțime ei și călugări budiști. Cu câteva minute înainte de șase s-au risipit.

Pe banca de viz-a-viz de mine vine, pășind alene, un cunoscut protestatar georgist. Vârstnic, păr alb. Spun cunoscut pentru că l-am văzut mereu la mitingurile pro-Georgescu, e întotdeauna în prim plan. Alături de el, un alt bărbat, mai tânăr. Vorbesc tare despre protest, se întreabă de ce are Bolojan “o singură sprânceană” zic și numele lui Simion, parcă și al lui CG.

Din Antipa iese o doamnă care îi apostrofează să se ducă unde văd cu ochii cu Georgescu al lor cu tot. Tânărul o boscorode: „păi da, și cum, America, ce facem, nu mai țineți cu America? sunteți cu UE, cu homosexualii, da?”

Femeia nu îi mai răspunde, pleacă, și georgistul mai în vârstă vine la noi:

— Ăștia, nepalezii din piață, ce vor, vor să le dea guvernul templu, nu?

— Nu, domnule, nu vor templu, sărbătoresc, e ziua lui Buddha, s-au adunat și ei să se bucure împreună, sunt mulți, nu încăpeau într-un apartament.

— Păi de ce aici, la guvern, de ce au venit aici, însemnă că vor să ceară templu!

Tac.

Tânărul intervine și el:

— Da, vin străinii la noi în țară. Mulți. În alte țări UE, doamnă, străinilor care nu sunt din UE n-au voie să le facă contracte de muncă. Numai aici, la noi. Și guvernul aduce, că vin pe salarii mai mici decât ale românilor și noi nu mai găsim apoi să lucrăm. Că firmele angajează asiatici din ăștia pe bani mai puțini. Tu, ca român, vrei să te duci la muncă, dar nu vor firmele să te ia, că preferă străini din ăștia ieftini.

Îl contrazic cu UE, nu mă crede, el știe mai bine, a lucrat în Germania și știe el. Nu cred că atunci când s-a dus acolo că și-a pus problema că “îi ia jobul” unui neamț așa cum crede acum că iau asiaticii joburile unor români.

Zic: „Domnule, oamenii ăștia vin pe niște joburi pe care românii nu le vor. Sunt aduși că avem lipsă de forță de muncă, nu ca să-i discrimineze pe români. Nu ne iau locurile de muncă. La țară, de exemplu, nu găsești pe nimeni să te ajute cu munca la câmp sau la vie, dacă ai nevoie, chiar dacă plătești.”

— Eh, în agricultură, păi acolo…

* * *

Se face șase și trec strada la mitingul pro-Bolojan. O mână de oameni la început, dar apoi încep să curgă. Erau în jur de 1000 (estimez eu, mea culpa dacă greșesc) pe la 7 și un pic, când am plecat înapoi spre redacție. Oameni de toate vârstele, de la foarte tineri la oameni în vârstă. Educați, liniștiți, pașnici. Copii desenând cu creta pe asfalt, familii cu copii – am luat interviu unei mămici venite cu soțul și cu patru copii superbi, grozavă familie –, doamne în vârstă cu buchetele de flori, oameni cu căței. Mi-a plăcut tare mult un pensionar (link la materialul video în primul comentariu) care înțelesese cum e cu mărirea alea de pensii făcute de PSD.

Faină și pașnică și luminoasă chiar atmosfera. Și jandarmii știu că protestatarii pro-europeni sunt pașnici, de aceea la mitingurile de genul ăsta aproape nu vezi picior de jandarm. Doar câțiva să intervină dacă apar provocatori. În rest, stau departe, că știu că oamenii aceia nu cauzează probleme, nu fac scandal.

Revenind la lumea din piață, oamenii vorbeau despre nevoia de reforme, de nevoia de a pune punct hoției, de corectitudine, responsabilitate. Unul dintre primii intervievați, un băiat foarte tânăr, chiar a vorbit de pericolul extremismului în termeni foarte simpli:

„Spre exemplu, emigranții. Vin emigranți din alte țări, din state asiatice, oameni care se chinuie și vin aici că văd că e o viață mai bună și aduc ceva în plus pentru familiile lor.

Vin aici și sunt bătuți pe stradă. Ce spune asta despre noi? Și după aceea, dacă se întâmplă așa ceva în Occident, când pleacă oameni cu cetățenie română, ce spunem noi despre acei oameni?”

Și mi-a amintit de cei doi georgiști de sub girafă. Se temeau. Cu teama i-au manipulat presonaje precum CG, i-au convins că vor fi loviți unde le e mai scump sau doare mai rău – credința și siguranța zilei de mâine.

Vin străinii ăștia și-or să vrea moschee și temple și-or să ne lase fără joburi. Aceiași oameni însă care n-ar fi de acord cu un templu budist în România vor însă biserici ortodoxe în străinătate, țipă dacă nu le primesc.

Nu-i critic, sunt convinsă că unii nici măcar nu realizează dubla măsură pentru că au fost bine manipulați. Butoanele fricilor cele mai mari: atacul la credință și la dreptul la muncă, dreptul de a pune o pâine pe masă la copii.

Miting pro-Bolojan în Piața Victoriei – între susținere, temeri și nevoia de reformă

Miting pro-Bolojan în Piața Victoriei – între susținere, temeri și nevoia de reformă – foto preluat de pe facebook.com/loredana.diacu

Mitingul din Piața Victoriei reflectă nu doar susținerea pentru un lider politic, ci și o serie de preocupări mai largi ale societății: dorința de reformă, nevoia de stabilitate și temerile legate de direcția în care ar putea evolua scena politică.

Dincolo de opțiunile individuale, astfel de manifestări publice indică o societate activă, în care cetățenii aleg să își exprime pozițiile în mod pașnic, contribuind la dezbaterea publică.

 

Notă editorială:

Materialul de față include informații preluate din surse publice disponibile online, utilizate în scop informativ și de interes public.

Conținutul articolului are ca sursă Epoch Times România și este redat parțial, cu respectarea sensului informațiilor originale.

Postarea integrată în cadrul articolului aparține Loredana Diacu și este reprodusă integral, fără modificări, reprezentând opinia autoarei.

Credit foto: facebook.com/loredana.diacu

Materialul video menționat este preluat din surse publice și este utilizat cu scop informativ.

În cazul în care deținătorii de drepturi consideră că anumite materiale au fost utilizate necorespunzător, ne pot contacta pentru remediere.

Demos, platformă civico-politică pentru promovarea democrației și solidarităţii

/0 Comentarii/în , , /de /3.152 vizite

Demos

foto: facebook.com
articole: platforma-demos.ro; facebook.com

 

Demos este o platformă civico-politică pentru promovarea democrației și solidarităţii.

 

foto: .facebook.com

Ne-am lansat! Azi, (15 septembrie 2016 n.r) de Ziua Internațională a Democrației! Suntem Platforma Demos, un proiect civico-politic prin care aducem pe agenda publică drepturile, nevoile și interesele care nu au fost până acum reprezentate cu adevărat în viața politică românească, deși au fost frecvent folosite ca teme electorale.

Valorile care ne unesc sunt solidaritatea, incluziunea socială și respectul față de drepturile tuturor. Dacă și tu crezi în aceste valori și îți dorești ca ele să se regăsească atât în discursul public, cât și în acțiunile politice, semnează manifestul aici
Mai multe detalii aici

#solidaritate #democrație #DEMOS #haiDEMOS #NEAMlansat #vinocunoi

 

foto: .facebook.com

Manifestul Democrației și Solidarității

Într-o țară în care puterea politică și economică aparține unui grup restrâns de oameni, datoria noastră este să reconstruim de la bază, plecând de la oamenii simpli, de la drepturile, nevoile și aspirațiile lor, nu pentru a cuceri puterea, ci pentru a o reinventa după alte reguli. Proiectul nostru reflectă o putere care se bazează pe educație, pe implicare, pe cooperare, pe cinste, o putere folosită exclusiv pentru a construi o societate mai bună și mai dreaptă pentru toți.

Dacă vom menține traiectoria pe care ne aflăm acum, țara va rămâne condamnată la subdezvoltare și instabilitate. Elita politică guvernează fără viziune și fără proiecte, fiind preocupată doar de accesul la resurse, mimează lupta politică și instigă cetățenii la ură și dispreț reciproc. Economia se dezvoltă cu greutate, sacrificând atât energia întreprinzătorilor, cât și drepturile și prosperitatea angajaților. De multe ori sacrifică natura, resursele sau soarta comunităților locale. Educația și sănătatea devin servicii de lux pentru mulți dintre noi. Administrația este slabă, prost plătită și politizată, incapabilă să reziste abuzului de putere și cu atât mai puțin să susțină un proiect de dezvoltare. După 25 de ani de tranziție, trăim într-o societate pe care unii reușesc să o spolieze, din care mulți încearcă să scape și căreia cei mai mulți pot doar spera să îi supraviețuiască.

Credem în demnitatea tuturor oamenilor și în egalitatea lor în drepturi și oportunități, în libertatea și forța de a-și decide viitorul comun, în puterea de a schimba ceea ce pare greu de schimbat. Credem că democrația este pentru toți, tineri și bătrâni, bărbați și femei, educați și mai puțin educați, săraci și bogați. O democrație împlinită are nevoie de solidaritate, de cooperare, de încredere și de speranță.

 

Ne dorim:

Să depășim tensiunile politice sterile care maschează lupta pentru putere și compromisurile nefericite ale ultimelor decenii.

Să reducem drastic sărăcia, inegalitățile și privilegiile ce macină societatea din interior și o condamnă la instabilitate și subdezvoltare.

Să trecem de la un model economic bazat pe mâna de lucru ieftină, pe dumping social și de mediu la unul centrat pe producție, inovație, cooperare și sustenabilitate.

Să transformăm accesul general la educație, sănătate și cultură în priorități ale guvernării.

Să avem o guvernare transparentă și competentă, responsabilă în fața cetățenilor și capabilă să reziste capturii grupurilor de interese economice.

Să devenim mai responsabili față de natură și să construim instituții puternice de protecție a biodiversității, a apei și aerului.

Să oprim exploatarea distructivă a resurselor naturale și să integrăm prioritățile de dezvoltare economică cu cele legate de mediu și protecție a comunităților locale.

Împreună putem da un mesaj puternic pentru reconstrucția unei societăți prospere, juste și armonioase.

Manifestul este în curs de revizuire pentru a include sugestiile semnatarilor.

Semnatari (la data de 19 septembrie 2016, ora 14:45, în curs de actualizare):

Alexandru Andrei – politolog,
Andreea Petruţ – asistent cercetare în politici de educaţie,
Camil Pârvu – conferenţiar universitar,
Alexandru Mustaţă – coordonator de campanii în energie,
Oana Băluţă – conferenţiar universitar,
Andrei Ţăranu – conferenţiar universitar,
Lavinia Andrei – inginer, expert în politici de mediu,
Claudiu Crăciun – lector universitar,
Melanie Zegrean – cercetător şi antreprenor cultural (Berlin),
Adi Dohotaru – activist / cercetător (Cluj),
Sorin Cucerai – publicist,
Vlad Stoica – arhitect,
Cristian Ghingheş – blogger şi consilier local independent al municipiului Bacău,
Mihai Burcea – istoric,
Sorin Jurcă – asistent geolog (Roşia Montană),
Florentin Iancu – activist pentru drepturile salariaţilor (Timişoara),
Andreea Ignişca – studentă,
Dan Bărbulescu – activist pentru protecţia mediului,
Tudor Nimară – politolog, Dinu Guţu – antropolog,
Mihai Buciuman – avocat,
Maria Cernat – cadru didactic universitar,
Claudiu Turcuş – lector universitar (Cluj),
Valer Simion Cozma – istoric (Telciu),
Andrada Nimu – cercetătoare,
Ştefan Iancu – cercetător/ Expert servicii sociale,
Diana Mărgărit – lector universitar,
Adrian Munteanu – Trainer NLP,
Life & Business Coach,
Alexandru Bajdechi – student,
Ionuţ Badea – student,
Alexandru Cărlan – lector universitar,
Laura Roman – economist (Bruxelles),
Bogdan Giuşcă – inginer software,
Corina Doboş – cercetător științific,
Daniel Tene – agent imobiliar (Colchester),
Cristina Mărculescu – reprezentant vânzări,
Tudor Ionuţ – jurist,
Vasile Braşovanu – învăţător,
Anca Mărginean – profesoară,
Vlad Bujdei Tebeică – doctorand,
Patricia Dumitru – QA Engineer,
Petrică Mogoş – student,
Camelia Crişan – sociolog,
Mihai Dănilă – student,
Lucian Mihai – trainer şi consultant dezvoltare,
Radu Pace – student,
Irina Ştefania Mărculescu – medic,
Alina Hudek – economistă,
Cernat Daniel – manager,
Răzvan Voinescu – economist (Braşov),
Bianca Nicolescu – Designer Grafic & Fotograf,
Mihail Bumbeș – istoric/activist civic,
Marin Florian – Activist sindical,
Mircea Kivu, Florin Popa (Bruxelles),
Raul Cârstocea – cercetător ştiinţific,
Teodora Pletosu – cercetător (Bruxelles),
Mircea Olaru-Zăinescu – profesor științe sociale (Cluj),
Adrian Doboş – arheolog,
Ștefan Bosomitu – istoric,
Ioana Ienciu (Berlin),
Călin Goina (Cluj),
Sergiu Mişcoiu (Cluj-Napoca),
Virginia Toma,
Dumitru-Cornel Vîlcu- lector universitar (Cluj),
Alexandra Hosszu,
Raluca Şarpe – economist (Amsterdam),
Adrian Rista – avocat,
Ioana Pelehatăi,
Teddy Florea (Budapesta),
Matei Ghimiș – masterand,
Dorin Chiriţoiu – student (Hamburg),
Mădălin Blidaru – delegat de tineret la Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa,
Sebastian Pricop – Consultant IT Iaşi,
Hurmuzescu Mihai – inginer,
Mihai Ene – Craiova,
Laura Greta Marin,
Tarba George Bogdan,
Alexandra Gruian,
Virgil Boloş (Baia Mare),
Ioan Eugen Bondoc (Iaşi),
Mircea Dobrescu – inginer constructor,
Mihai Călin,
Dincă Laurențiu (Cluj),
Neamţu Daniel-Vasile (Suceava),
Claudiu Rimboi – Braşov,
Brici Mihai-Dan (Bistrița),
Nicoară Mihaela Aurelia (Deva),
Denisia Susanu (Cluj-Napoca),
Drăgulin Florina – studentă (Buzău),
Laurenţiu-Emil Păsărică,
Samoilă Cosmin,
Laurenţiu Ciocârlan – Horezu,
Apostol Gabriel,
Calina Elisa,
Adrian-Bogdan Moruţ (Timişoara),
Luiza Dumitru (Baia Mare/ Bucureşti),
Călin Lucaci – Arad,
Vlad Pașca (Brașov),
Liliana Geru,
Popa Andrei Nicolae,
Alina Dumitriu – psihoterapeută și activistă penttru drepturile omului,
Alexandru Cupaciu – medic (Paris),
Diana Velica,
Grig Vulpe – antropolog (Giurgiu/Cluj),
Jurca David Marius (Cluj Napoca),
Cosmin Bebu-Vîjianu (Londra),
Iris Golopența,
Răzvan Pavel (Amsterdam),
Bogdan Jitea,
Triș Andrei – student (Suceava),
Dura Pavel (Bistrița),
Florea Marius (Brașov),
Bogdan Vătavu (Cluj),
Rusu Ștefan ,
Durdeu Andreea,
Sorin Achim (Pittsburgh),
Cristian Macedonschi (Brașov),
Mircea Corcheș (Cluj-Napoca),
Cătălin Pruteanu,
Udroiu Laurențiu,
Marius Pahomi (Timișoara),
Radu Rujan (Cluj-Napoca),
Monica Barbovschi (Cluj-Napoca),
Georgiana Leşu,
Alex Amaya Quer (Cluj-Napoca),
Szakacs Francisc Florin (Brașov),
Sorin Camner – inginer,
Lucian Chiriac,
Bianca Maria Vlad (Târgoviște),
Mart Iulian,
Eugen Gabor,
Alina Ionescu,
Nicoleta Apostol – cercetătoare,
Suman Olga Gabriela,
Ioan Caulea (Fălticeni),
Hisom Simona Daniela, ,
Corneliu Nerelsa, (Galaţi),
Anca Lupu (Iași),
Clara Blokvoort (Belgia-Turnhout),
Andreea Udrea (Londra),
Ciovaga Gabriel,
Iolanda Stăniloiu,
Diana Mandroane (Timișoara),
Irina Amaya Quer Mates – arhitect (Cluj Napoca),
Doina Pașcanu – medic (Șighișoara),
Adina Dobrotă,
Maria Bârsan (Bârsana),
Alina Hurubean (Iași).

 

articol preluat de pe: platforma-demos.ro; facebook.com

(Andrei Popescu) Proteste de amploare în Polonia pentru susţinerea democraţiei

/0 Comentarii/în /de /1.944 vizite

Protest antiguvern în Varşovia, 19 decembrie 2015
foto (captură): epochtimes-romania.com
articol:Andrei Popescu – epochtimes-romania.com

20 decembrie 2015

Zeci de mii de polonezi au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva noului guvern de dreapta şi împotriva eforturilor acestuia de a acapara puterea. Mitingul din Varşovia a fost întrerupt devreme datorită unei ameninţări cu bombă.

Politicieni şi artişti, precum şi foşti dizidenţi anti-comunişti s-au alăturat protestelor ce au avut loc sâmbătă în aproximativ 20 de oraşe poloneze.

Manifestanţii au protestat împotriva încercărilor noului guvern de a instala 5 dintre susţinătorii lor în Curtea Constituţională, formată din 15 membri.

“Partidul de guvernământ va distruge Curtea Constituţională”, a declarat bloggerul şi activistul Marcin Skubiszewski, care a participat la mitingul din Varşovia.

“Această situaţie este cu adevărat periculoasă. Polonia poate trece de la democraţie la o democraţie limitată sau la o dictatură”, a adăugat el, conform Deutsche Welle.

Organizatorii au fost forţaţi să suspende protestul central după doar 2 ore datorită unei ameninţări anonime cu bombă, care s-a dovedit a fi o farsă.

Aproximativ 20.000 de oameni au participat la evenimentul din Varşovia, în timp ce mitinguri mai mici au avut loc, de asemenea, la Bruxelles, Berlin, Londra şi Tokyo.

Întoarcerea lui Kaczynski

Luni, Varşovia urmează să adopte noua legislaţie, care necesită o majoritate de două treimi pentru un verdict valid în privinţa membrilor principalei curţi a ţării.

Sectorul juridic este unul dintre ultimele fronturi de luptă ale noului guvern în vederea controlării puterii ţării, în condiţiile în care partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS) deţine deja fotoliul prezidenţial şi majoritatea absolută în ambele camere ale Parlamentului.

Partidul este condus de conservatorul Jaroslaw Kaczynski, un fost premier şi fratele geamăn al răposatului preşedinte Lech Kaczynski.

Fostul premier i-a descris recent pe criticii guvernului ca fiind “cel mai rău tip de polonezi, în ale căror gene este scrisă trădarea”. De asemenea, el i-a mai descris ca descendenţi ai Gestapoului.

Ratingul de popularitate al PiS a scăzut la 27%, comparativ cu 42% la începutul lunii decembrie, conform unui sondaj publicat de Institutul TNS în ziarul Gazeta Wyborcza.

Aproximativ 50.000 de oameni au mărşăluit în Varşovia sâmbăta trecută, fiind urmaţi de un miting pro-guvern în aceeaşi zi.

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com

Democratie acum: Apel pentru reforma politica si electorala rapida

/0 Comentarii/în /de /2.068 vizite

Democratie acum: Apel pentru reforma politica si electorala rapida

Preşedintelui Klaus Iohannis, Premierului desemnat Dacian Cioloș, domnilor Liviu Dragnea, Vasile Blaga şi doamnei Alina Ghorghiu, preşedinţi ai celor doua mari partide parlamentare.

Cerem:

1. Scăderea pragului electoral pentru accesul în Parlament, Parlamentul European, Consiliile Judeţene şi Consiliile Locale la 2% din voturi.

2. Alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

3. Eliminarea criteriilor actuale de radiere a partidelor, care restricţioneazǎ dreptul de asociere în partide locale sau judeţene. Pot fi radiate doar partidele care nu propun singure sau în alianţă, candidat/candidaţi la două scrutinuri locale consecutive.

4. Finanţarea publică să se acorde proporţional cu performanţa electorală a partidelor care obţin cel puțin 1% din voturi la alegerile parlamentare şi locale (votul agregat naţional pentru Consiliile Judeţene).

5. Introducerea pe toate buletinele de vot a opţiunii “Nici unul dintre cei mai sus”.

Solicităm preşedintelui Klaus Iohannis să îşi asume aceste propuneri și să le promoveze în relaţie cu Guvernul şi partidele parlamentare. Solicităm premierului desemnat, Dacian Cioloş să şi le asume ca parte a Programului de guvernare. Solicităm Preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, Co-preşedinţilor PNL, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, să îşi asume împreună cu grupurile parlamentare modificările de legislaţie care se impun.

SEMNATI AICI!

Încă sub stare de şoc după tragedia din Clubul Colectiv şi perfect conştienţi de importanţa protestelor din ţară determinate de aceasta, facem astăzi un Apel public prin care solicităm liderilor politici şi partidelor să înţeleagă semnalul pe care societatea românească l-a dat în ultima săptamână. Nemulţumirea este reală, încrederea în instituţiile politice şi în procesul democratic este foarte scăzută şi eşecul unei reforme va afecta stabilitatea şi dezvoltarea acestei ţări.

Avem încredere în cetăţeni că se pot organiza liber şi eficient pentru a participa în politica locală şi centrală. Considerăm că ei sunt cei care se pot lupta cu corupţia sistemică, să aducă energie, idei şi integritate. Credem în capacitatea cetăţenilor de a contribui constructiv la deciziile care le influenţează viaţa. Considerăm aceste schimbări o precondiţie pentru un dialog real şi constructiv în elaborarea politicilor. Dorim un parteneriat real real cu instituţiile publice, dar după deblocarea mecanismelor democratice centrale şi locale. Suntem conştienţi de rezistenţa partidelor reprezentate în Parlament la aceste schimbări. Dar nu mai suntem în poziţia de a accepta acest monopol asupra puterii care a făcut posibilă răspândirea corupţiei, clientelismului şi incompetenţei.

Invităm toţi cetaţenii să semneze acest apel şi să îl trimită mai departe.
NOTĂ: Dacă doriți să semnați în numele unei organizații sau grup, vă rugăm să completați acest FORMULAR.

*** Organizații și grupuri semnatare [ în ordine alfabetică, în curs de actualizare ]:

Academics Stand Against Poverty Romania
Activiști Fără Frontiere
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)
Asociația PrimaNatura
Asociaţia România Vie
Asociaţia Salvaţi Bucureştiul
Asociația Sens Pozitiv
Centrul pentru Resurse Civice
Comunitatea “Uniți Salvăm”
Consiliul Tineretului din România (CTR)
Liga Absolvenților şi Studenților de la Ştiințe Politice Relații Internaționale (LASSPRI Sibiu)
Fundaţia Terra Mileniul III
MENSA Romania
Mişcarea Uniţi Realizăm
R9TM
Rezistența Civilă
Rezistenta Urbana

foto si articol preluate de pe: de-clic.ro

Posted by Sorin Staicu on 25 Noiembrie 2015

(Silviu Pricope) Gigantica înșelătorie a mecanismului democratic

/0 Comentarii/în /de /2.404 vizite

foto – silviupricope.wordpress.com
articol – Silviu Pricope – silviupricope.wordpress.com
27 iulie 2015

Silviu Pricope - foto - facebook.com/silviu.pricope

Silviu Pricope – foto – facebook.com/silviu.pricope

În cadrul societății umane actuale, în fiecare țară din această lume, avem două forțe/puteri distincte: pe de o parte avem de-a face cu puterile de la nivelul instituțiilor statului si de cealaltă parte cu puterile de la nivelul sistemului social (societății). Sau altfel spus, avem de-a face cu Statul Administrator și Populația Administrată de acesta. Indiferent de ce spune propaganda Sistemului, care încearcă să-l cosmetizeze și să-i confere o aură de legitimitate, acest lucru este evident: Statul și Populația reprezintă două categorii distincte. Doi actori diferiți în acest joc al puterii. Teoreticienii nefurnizand just viziunea de ansamblu asupra sistemului social si identificând injust, manipulatoriu și înșelător părțile acestuia, au determinat apariția unor Constitutii nefondate pe  echilibrul de putere dintre părțile reale ale sistemului social. În loc ca echilibrul de Puteri în cadrul societății să fie între Statul Administrator și Populația Administrată, Constituțiile statelor așa-zis democratice ignoră total pe cea din urmă, definind ca “puteri” în cadrul societății, doar anumite componente care țin strict de Statul Administrator. Practic, Constituțiile actuale definesc doar cadrul în care diversele componente ale Statului Administrator lucrează, precum și raporturile dintre acestea. Și astfel, din Constituții au fost evacuate popoarele și drepturile acestora.

Lipsa fundamentală este în sistemul electoral, care prevede pentru electorat, ca unică formă de manifestare, doar acțiunea corectivă prin vot pozitiv din patru în patru ani, dar nu prevede pentru electorat ca formă de manifestare și corecția prin vot negativ, în cazul în care aleșii nu respectă acordul electoral.

Suveranitatea, ca putere a poporului recunoscută de Constituție, ar trebui sa fie permanentă. La ora actuală, aceasta se poate exercita de către cetățeanul simplu, doar odată la patru ani, atunci când își exprimă opțiunea electorală, votând pozitiv la alegerile organizate de Sistem. Indiferent de abuzurile la care se dedă ulterior acestei date, “alesul”, acesta nu mai poate fi dat jos. Deci, deși în Constituție, suveranitatea poporului este prezentată laconic, fiind subînțeleasă ca fiind permanentă, observăm din această analiză simplă, că nici nu poate fi vorba de așa ceva. Pentru a deveni cu adevărat permanentă, Suveranitatea poporului trebuie să poată fi exprimată CONTINUU (adică oricând! Nu doar odată la patru sau cinci ani).

foto - silviupricope.wordpress.com

foto – silviupricope.wordpress.com

Mai mult de-atât, votul pe care cetățenii simpli sunt mereu chemați să-l dea în cadrul sistemului electoral actual este unul pozitiv. Cetățeanul nu poate vota decât: “pentru”, dintr-o listă de opțiuni. El nu are posibilitatea de a vota exclusiv ÎMPOTRIVA cuiva. Propaganda Sistemului, savanții pregătiți în domeniile socio-politice, analiștii, mass-media și toți ceilalți aliați ai Statului împotriva populației administrate de acesta vor prezenta întotdeauna Sistemul ca pe unul corect, asimilând votul împotriva unuia dintre candidați, cu votul pozitiv acordat oricărui alt candidat. Dar acest lucru nu este real! Eu ca ființă umană suverană, trebuie să am posibilitatea de a spune că “nu-mi plac prunele”, fără a fi obligat să-mi exprim preferința pentru un alt fruct dintr-o listă, mai ales în condițiile în care, preferința exprimată NU MI-O POT MODIFICA DECÂT PESTE 4 ani. Cu alte cuvinte, dacă aleg merele, trebuie să mănânc mere timp de 4 ani, chiar dacă a doua zi observ că acestea sunt stricate, au viermi sau pur și simplu nu le consider suficient de dulci sau zemoase.  În cadrul legislativ actual, în cazul în care nu-mi exprim preferința pentru un alt fruct dintr-o listă elaborată de Sistem, aversiunea mea față de prune nu este luată în considerare. Perversitatea acestui model electoral este greu de cuantificat în cuvinte. Orice explicație este bună atâta vreme cât dezacordul poporului (cu un candidat, cu o anume politică dusă de acesta, etc.) este împiedicat să iasă la lumină în mod clar. Una este să avem un rezultat al alegerilor de forma:

  • 3.000.000 de voturi împotriva lui X, 200.000 de voturi pentru X și
  • 100.000 de voturi împotriva lui Y, 190.000 de voturi pentru Y

În cadrul sistemului actual, care cuantifică doar VOTURILE POZITIVE (adică cele “pentru”), candidatul X câștigă, deși împotriva sa se află 3 milioane de cetățeni, față de 200.000 care îl preferă. Candidatul Y, deși este preferat de mai mulți cetățeni decât este contestat… va pierde aceste alegeri, deoarece a obținut mai puține voturi pozitive decât X. Prin ignorarea VOTULUI  NEGATIV are loc o măsluire evidentă a voinței populare și pe cale de consecință, a întregului mecanism democratic. Faptul că oamenii nu sunt lăsați să voteze negativ conduce la alterarea sistemului social, prin promovarea acestei înșelătorii la nivelul întregii legislații.

articol preluat de pe https://silviupricope.wordpress.com

(Gabriel Ferugean) Democrația pe (ne)înțelesul parlamentarilor (exclusiv)

/0 Comentarii/în /de /1.866 vizite

un articol de Gabriel Ferugean
exclusiv pentru Uniti Schimbam

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

Ai crede că indivizii rătăciți în parlament au măcar meritul de a înțelege mecanismele care i-au aruncat în fruntea unei instituții menite să conducă o țară. Dar cînd îi vezi vorbind, realizezi că mentalitatea le-a fost distrusă de corupție pînă în cea mai intimă fibră, încît ajung să creadă că funcționarea atipică a instituțiilor, la limita legalității, este un fapt normal.

Și așa ajunge un individ precum senatorul georgică severin să explice cum, pe vremuri, “era firesc, dădeam un telefon fie la Pensii, uite, îţi trimit pe cetăţeanul cutare, te rog eu foarte mult, primeşte-l şi calculează-i corect impozitul, vezi să nu fie păcălit şi aşa mai departe, dacă n-are dreptate, spune-i că n-are dreptate. Vine o familie cu patru-cinci copii, care n-are unde să stea, încerci să-i ajuţi. Ei bine, toate aceste lucruri devin pasibile de punerea sub acuzare, sub această idee a traficului de influenţă”.

Unde greșește (ne)stimabilul? Păi, legea e făcută pentru toți, nu? Se presupune că funcționarii statului aplică legea în mod corect, că altfel nu și-ar mai justifica locul în instituțiile statului. Iar nea senatorul de față se confrunta cu cazuri în care părea că legea nu e respectată. Și ce făcea el? În loc să folosească pîrghiile oficiale, legale, respectiv solicitare oficială de re-examinare a situației semnalate, interpelare parlamentară, solicitarea constituirii unei comisii senatoriale care să ancheteze cazurile respective sau chiar o inițiativă legislativă care să clarifice problemele contribuabililor sau să îi ajute în alt fel, dacă ele erau atît de dese și supărătoare încît să dea de gîndit, el punea mîna pe telefon și solicita un favor personal. Ce altceva decît o favoare este un telefon de la o persoană care nu îți este superior direct? Ce înseamnă această favoare? Că un alt cetățean, care urma la rînd să îi fie analizată cererea, este nedreptățit, pentru că funcționarul respectiv trebuie să reia cererea senatorului, pe care deja o rezolvase, peste rînd, ca să îi facă omului pe plac. Deci senatorul îndrepta o nedreptate cu prețul alteia.

Are nevoie democrația de asfel de intervenții? Sînt oare necesare aceste intervenții? Îndreaptă oare cu adevărat ceva telefoanele parlamentarilor? Atunci de ce mai punem șefi la instituții? De ce nu le dăm în coordonarea directă a birourilor parlamentare, să meargă direct oamenii acolo, să rezolve? Cînd Montesquieu a vorbit de separarea puterilor în stat, tocmai la asta se referea. Rolul parlamentului nu este să se implice în rezolvarea petițiilor contribuabililor sau să susțină aleator anumite persoane, pe baza unor criterii greu de precizat, ci să creeze cadrul legislativ necesar asigurării corectitudinii rezolvării petițiilor respective. Iar instituția guvernamentală trebuie să rezolve petițiile respective pe baza legilor create de parlament. Nu senatorul e responsabil de situația unei familii care nu are locuință. El poate să ajute pe căile explicite prevăzute de lege, dar nu prin telefoane către cei responsabili. În fond, unde mai este dreptatea, dacă o familie cu doi copii și fără venituri primește casă de la primar pentru că a sunat senatorul, iar altă familie, care are cinci copiii și e tot fără venituri nu primește nimic pentru că nu a știut sau nu a putut să îi bată în geam senatorului pentru ajutor? Asta este dreptatea social-democrată?

Dar oare aceste intervenții nu sînt menite a atrage alegătorii spre un anume politician, care stie sa apese pe butoane și să rezolve probleme acolo unde legislația nu a lăsat loc de rezolvare? Nu are senatorul care sună un folos personal, cîștigînd niște voturi pentru că s-a zbătut să obțină o casă pentru familia aia, deși primarul nu avea temeiul legal să le-o repartizeze, dar tot a facut-o, din milă, prietenie pentru senator sau pur și simplu interes propriu? Și ce anume instrument democratic ne asigură că senatorul georgică acționează permanent în folosul cetățenilor și al binelui? Dacă dă un telefon și cere ceva ilegal? Dacă primește și el un telefon și promovează o lege care încalcă drepturile unor alți cetățeni? Cum procedăm, lăsăm telefoanele se rezolve ce nu vrea legea sau ne bazam în continuare pe lege ca singurul instrument de reglementare a situației instituționale?

Răspunsurile sînt simple. Doar că mulți parlamentari caută cu disperare să își conserve puterea de a da un mic telefon și de a crea o presiune pe alți funcționari publici, din diverse interese personale. Dar oricum ar numi aceste lucruri, tot trafic de influență se cheamă!

(Adrian Costea) Trăim într-o distopie numită teledemocraţie

/0 Comentarii/în /de /2.007 vizite

foto – adevarul.ro
articol – Adrian Costea – adevarul.ro

Adrian Costea - foto - adevarul.ro

Adrian Costea – foto – adevarul.ro

17 august 2014

[DAVID BEN ZION]: Diavolul este acela care ne bate la uşă!  [ARIEL DAN]: Ştiu, David. Dar ţara, lumea întreagă, îl vede sub chipul unui înger. Percepţia faptelor e mai presus decât faptele însele. Imaginile sunt cele care dictează politica conducătorilor de democraţii. Am intrat în era teledemocraţiei.

Este foarte posibil ca acest gen de discuţie, dintre un şef de serviciu secret şi un prim-ministru, sa fi avut loc nu de puţine ori la nivelul conducerii politice din ţara noastră. Secvenţa de mai sus face parte din romanul Mesiada, al scriitorului francez André Soussan.

Termenul de teledemocraţie (democraţie electronică) a fost definit pentru prima oară în anul 1981 de către profesorul american Theodore Becker, de la Universitatea Auburn, într-un articol cu un titlu extrem de sugestiv- „Teledemocracy. Bringing Power Back to People” :

„un model de comunicare politică în dublu sens, care poate oferi mijloacele de educare a alegătorilor, pentru a facilita discutarea deciziilor importante şi înregistrarea de sondaje instantanee, contribuind la dezvoltarea democraţiei participative”

Prin urmare, teledemocraţia se dorea a fi un imbold oferit cetăţenilor pentru a trece în etapa democraţiei participative, soluţie intermediară între democraţia reprezentativă a Epocii Moderne şi democraţia directă, născută în Grecia Antică. Ted Becker mai afirmă că diversificarea mijloacelor de comunicare va duce la micşorarea decalajului dintre cetăţeni şi aleşii lor. În teorie, modelul propus de profesorul american arăta bine, dar odată cu trecerea timpului au apărut şi criticile, teledemocraţia dovedindu-se a fi o utopie. Iar graniţa dintre utopie şi distopie este destul de fină.

foto - adevarul.ro

foto – adevarul.ro

În 1992, sociologul american Michael Shudson remarca impactul televiziunii asupra dezbaterii democratice, într-un articol pe tema limitelor teledemocraţiei. „Modernizarea discursului public este o cauză nobilă, dar oare va vindeca bolile democraţiei moderne? Este o problemă fundamentală a politicii noastre, incapacitatea de a comunica?”, îşi începea acesta expunerea. Michael Shudson semnala lipsa de interes a cetăţenilor pentru acest nou model de democraţie:  „Impactul potenţial al formelor mass-media sugerează o nevoie de pluralism. Ce am putea afla despre candidaţii noştri şi despre noi înşine, prin intermediul diferitelor tipuri şi forme de mass-media? Nu ştim până nu încercăm.”  În America anului 1992, aflată în plină campanie electorală, dezbaterile din spaţiul public erau dominate de două partide politice şi de candidaţii acestora, şi, în plus, acaparate de presa mainstream. Vă sună cunoscut? Autorul recomanda diversificarea temelor de dezbatere şi apariţia altor voci şi stiluri de discurs, pe care media nu le poate anticipa şi controla. În final, sunt oferite câteva avertismente de luat în seamă: Democraţia participativă ar putea deveni un simplu paliativ, dacă nu există o reală şansă ca guvernul să acţioneze petru remedierea problemelor ridicate. Pe de altă parte, există potenţialul de manipulare a opiniei publice.

Manipularea opiniei publice găseşte un teren propice atunci când există mai mulţi consumatori pasivi ai informaţiei din presă, decât cetăţeni activi. Filmul satiric „Wag the dog” (1997) arată că nu este deloc imposibilă deturnarea atenţiei opiniei publice de la un anumit subiect, ce părea a fi la un moment dat de maxim interes. În România ultimilor 10 ani, această practică a fost ridicată la rangul de artă, depăşind imaginaţia producătorilor de la Hollywood. În celebra producţie cinematografică americană, este înscenat un război cu Albania, pentru ca oamenii să uite de recentul scandal sexual în care era implicat preşedintele. Campania se bucură de un deosebit succes- ziarele şi televiziunile şi-au focusat atenţia asupra războiul purtat împotriva teroriştilor albanezi, regizat şi produs de Conrad Brean (Robert de Niro) şi Stanley Motss (Dustin Hoffman), aflaţi în slujba Casei Albe.

În 1995, academicianul britanic Richard Barbrook (School of Social Sciences,Humanities and Languages, din cadrul Universităţii din Westminster) îşi exprima viziunea optimistă prin care Internetul va ajuta pe viitor la realizarea unui vechi ideal democratic: secolul XXI va fi cel al cetăţenilor informaţi, care deţin cunoştinţele necesare pentru a lua decizii politice care să le influenţeze vieţile. Mai simplu, oameni care ştiu exact ce vor. În articolul publicat în revista „New Scientist”, este prezentat un scurt istoric al democraţiei electronice: „Încurajaţi de rapida convergenţă a telecomunicaţiilor, mass-mediei şi computerelor, mulţi oameni cred acum că autostrada informaţională va crea condiţiile participării directe a cetăţenilor la luarea deciziilor politice. Această utopie tehnologică a fost propusă pentru prima oară în anii ’60, de către Situaţionişti şi alte grupări de extremă stângă. Aceşti tineri revoluţionari doreau ca oamenii să işi conducă singuri destinele, printr-o formă high-tech de democraţie directă – agora electronică. Inspiraţi de această viziune, activiştii din întreaga lume au creat emisiuni radicale, difuzate la posturile de radio pirat”.

Important de adăugat că Situaţioniştii au fost adepţii teoriei care critica societatea spectacolului, apărută încă din anii ’20, ca urmare a tehnicilor de manipulare descrise de Eduard Bernays în lucrarea Propaganda. În opinia lui Guy Debord, membru fondator al mişcării situaţioniste internaţionale, „spectacolul” este o manifestare superficială a societăţii capitaliste, propagată de mass-media. O idee extrem de interesantă enunţată de acesta, este aceea că „spectacolul integrat”, asociat cu democraţiile liberale moderne, şi-a inventat un inamic fără de care nu poate supravieţui- terorismul. Terorismul este folosit în scopul evidenţierii superiorităţii şi perfecţiunii modelului democraţiei liberale.

Din păcate, Richard Barbrook a avut o viziune mult prea optimistă asupra rolului Internetului în secolul XXI, fiind contrazis de Richard Davis în lucrarea „The Web of Politics. The Internet’s Impact on the American Political System”, publicată în anul 1999:

În loc să acţioneze ca un instrument revoluţionar, de rearanjare a puterii politice şi de instigare la democraţie directă, Internetul este destinat să devină dominat de aceiaşi actori ai politicii americane, care folosesc în prezent alte medii de comunicare.

Robert Dahl, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Yale, afirma în lucrarea sa, „On democracy” (1998), următoarele: „Cetăţenii au dreptul de a căuta surse de informare alternative şi independente, la alţi experţi, ziare sau reviste, televiziuni, etc. Mai mult decât atât, există surse de informare care nu sunt sub controlul guvernului sau al unui partid politic, iar aceste surse alternative sunt efectiv protejate prin lege”. Dahl mai menţionează că, într-o democraţie reală, divergenţele de opinii politice dintre cetăţeni nu numai că sunt tolerate, ci sunt şi protejate de legile statului.

Aveţi aici un excelent eseu http://www.directessays.com/viewpaper/26698 pe tema limitelor democraţiei electronice, în era Internetului, în care sunt oferite avertismente cu privire la acele aspecte negative, semnalate de Richard Davis încă din 1999- aceiaşi actori care controlează presa scrisă şi audiovizuală, sunt prezenţi şi în mediul on-line, ceea ce are ca efect descurajarea publicului în a deveni mai activ, în termeni de participare la viaţa politică.

foto - adevarul.ro

foto – adevarul.ro

Concluzia mea de cetăţean simplu, care are inteligenţa necesară pentru a nu fi nici „băsist”, şi nici „antenist”, este următoarea: Vreau ca mediile de comunicare româneşti să constate şi să informeze în mod obiectiv publicul, nu să facă partizanat politic şi să încerce în acelaşi timp să mă convingă, uneori chiar într-un mod agresiv, că o anumită tabără deţine adevărul absolut.

articol preluat de pe http://adevarul.ro/

(Sorin Cucerai) Despre cei mai stangaci dintre stangisti si cei mai dreptaci dintre dreptisti

/0 Comentarii/în /de /2.437 vizite

foto – alexandrinachelu.wordpress.com
articol – Sorin Cucerai – facebook.com/sorin.cucerai

În România, există o specie insuportabilă a dreptei, care te face să-ți dorești ca dreapta să nu ajungă niciodată la putere (deși e la putere de cel puțin 15 ani, în toate partidele). Pe adepții ei îi recunoști cu ușurință după următoarele caracteristici:

- repetarea non-stop a mantrei „dacă angajatorilor le merge bine, le merge bine și angajaților”;
- anticomunism visceral de tip sud-american, cuplat cu ideea că tot ce nu e ca ei e bolșevism curat;
- un filoamericanism plagiat după tezele Războiului Rece;
- reacție aiuritoare la auzul cuvântului „redistribuție”: de regulă fac atacuri de panică/ de inimă și spume la gură;
- repetarea non-stop a mantrei „pe proprietatea mea fac ce vreau”;
- credința că oamenii de afaceri sunt „buni și cinstiți”, oameni care „au reușit prin efort propriu”;
- credința că totul trebuie privatizat, ca să devină „proprietatea mea”, unde „fac ce vreau” fiindcă „sunt bun și cinstit prin efort propriu”;
- repetarea în toate felurile posibile a îndemnului „blame the poor”;
- credința că există o conspirație a „corectitudinii politice” pusă la cale de către niște misterioși și extrem de puternici adepți ai „marxismului cultural”; de aici și ideea lor că sunt „rebeli” care luptă împotriva unui mainstream imaginar.

(Pentru cei care citesc/ înțeleg mai greu: aici nu vorbesc de dreapta în general, ci de o specie a dreptei.)

În oglindă, există și o specie a stângii care te ajută să înțelegi de ce mulți oameni fug, în România, de eticheta de „om de stânga”. Adepții speciei ăsteia se remarcă mai ales prin:

- încercarea de a justifica ideologic crimele regimului comunist și în general comunismul în ansamblul lui (aici nu mă refer la discuțiile legate de îmbunătățirile sociale produse de regimul comunist ci, încă o dată, la justificarea ideologică a crimelor fostului regim și a încălcărilor masive a drepturilor omului);
- disprețul față de anticomunism în orice variantă a lui (cumva ca o consecință a celor de mai sus);
- repetiția ad nauseam a tezelor luptei de clasă;
- apărarea lui Ion Iliescu ca „lider de stânga” și criticarea lui doar în ceea ce privește „derapajele de dreapta” – de unde și refuzul de a-l considera pe Ion Iliescu vinovat de crime împotriva umanității;
- interpretarea idiot-ideologică a Revoluției din 1989 și a Golaniadei din 1990.

Ar fi bine dacă Dumnezeu ar exista și ne-ar putea feri de aceste două specii ale prostiei vehemente, dar, din nefericire, fie Dumnezeu nu există, fie, dacă există, n-are chef să ne apere :)

articol preluat de pe https://www.facebook.com/sorin.cucerai