(Daciana Ilie) Susţinători ai unirii cu Republica Moldova au defilat cu o sută de maşini de la Bucureşti la Ploieşti
foto: mediafax.ro
articol: Daciana Ilie – mediafax.ro
1 decembrie 2015
Membrii Platformei Unioniste Acţiunea 2012 au defilat, marţi, de Ziua Naţională, cu aproximativ o sută de maşini, de la Bucureşti la Ploieşti, ei purtând steaguri tricolore şi transmiţând un mesaj de unire a Basarabiei cu România – ”2018 – anul reîntregirii”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Susţinători ai unirii cu Republica Moldova au defilat cu o 100 de maşini de la Bucureşti la Ploieşti (Imagine: Daciana Ilie/Mediafax Foto)
Membrii platformei unioniste au participat, marţi după-amiază, la o acţiune organizată la Ploieşti cu ocazia Zilei Naţionale. Astfel, aproximativ o sută de maşini purtând steagul României şi mesajul ”2018 – anul reîntregirii” au plecat la orele prânzului din Bucureşti şi au ajuns după-amiază în centrul Ploieştiului.
”Este o acţiune în premieră făcută de organizaţia noastră, un miting auto care promovează unirea celor două state româneşti, România şi Basarabia. Din păcate, astăzi sărbătorim marea unire despărţiţi de o graniţă. Sărbătorim Marea Unire de o parte şi de cealaltă a Prutului. Facem acţiuni la Bucureşti, aici, la Ploieşti, la Kahul, la Ungheni, în Moldova. Dorim să facem vizibil acest mesaj: dorinţa noastră de reîntregire naţională este una mare şi dorim să răspândim acest mesaj”, a declarat Mădălina Hriţuleac, membru al Organizaţiei Acţiunea 2012
El a precizat că deplasarea la Ploieşti a avut loc la invitaţia autorităţilor locale care au donat cărţi bibliotecilor din Basarabia.
Pe platoul din faţa Palatului Culturii din Ploieşti, situat în centrul oraşului, membrii Acţiunii 2012 s-au prins în horă cu localnicii şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, dansând pe muzică tradiţională interpretată de fanfară.
”Le dorim în primul rând «La mulţi, mulţi ani» de ziua lor şi le mai dorim să devină cât mai conştienţi că, din păcate, ţara aceasta nu este întreagă”, este mesajul unioniştilor către români, de Ziua Naţională.
Platforma Unionistă Acţiunea 2012 este o coaliţie de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin unirea Republicii Moldova cu România.
Sute de persoane au participat marţi, 1 decembrie, la Chişinău, la un miting în favoarea unirii Republicii Moldova cu România, în timp ce un alt grup, care se opune ideii unificării celor două ţări, a organizat proteste.
Mitinguri pro şi contra unirii Republicii Moldova cu România, organizate la Chişinău
articol preluat de pe: mediafax.ro
DN 1 – 1 Decembrie 2015 / Cerem Unirea cu BasarabiaMaşinile au legat pe 1 Decembrie Bucureştiul de Ploieşti pentru a cere UNIREA. După DN1 urmează toate drumurile din Ţară, de la Nistru pân la Tisa! DN 1 – 1 Decembrie 2015 / Cerem Unirea cu Basarabia
Posted by Basarabia e România on 1 Decembrie 2015
Marş pe patru roţi pentru unire
articol: digi24.ro
2 decembrie 2015
Ziua Naţională a fost sărbătorită în Capitală şi la Arcul de Triumf, chiar dacă se află încă în renovare. Numai că nu au defilat militarii, care au ţinut parada în Piaţa Constituţiei, ci 50 de maşini ale adepţilor unirii României cu Basarabia. Aceştia au plecat într-un marş motorizat până la Ploieşti, pentru a celebra Marea Unire din 1918.
La Arcul de Triumf, locul tradiţional al paradei de 1 Decembrie, în lipsa militarilor şi a tehnicii de luptă, s-au strâns câteva zeci de adepţi ai României Mari. Este vorba despre reprezentanţi ai unei platforme unioniste de organizaţii nonguvernamentale, cu filiale de ambele părţi ale Prutului.
George Simion, preşedintele Acţiunii Unioniste 2012: „Facem un marş auto, amintim de fraţii din Basarabia şi spunem că ţara noastră nu era întreagă cum era în 1918”.
Marşul la care au participat aproape 50 de maşini împodobite cu steaguri tricolore şi însemne al Marii Uniri a fost organizat pe ruta Bucureşti-Ploieşti.
Mădălina Hriţuleac, secretar general al Acţiunii Unioniste 2012: „Noi suntem cei care ne asumăm acest ideal al reîntregirii naţionale. Suntem oamenii care zi de zi ne trezim şi muncim la acest ideal”.
În total, aproape 150 de persoane au participat la manifestarea patriotică pe patru roţi, care a dus simbolic, la Ploieşti, mesajul refacerii unirii.
În paralel, manifestări similare au avut loc şi la Chişinău şi alte oraşe din Republica Moldova.
articol preluat de pe: digi24.ro
Paradă pentru Unire. 100 de maşini au plecat de la Arcul de Triumf din Bucureşti spre Ploieşti
articol: stiri.tvr.ro
1 decembrie 2015
Militarii nu au defilat anul acesta pe sub Arcul de Triumf, însă de aici au plecat într-o altfel de paradă 100 de maşini cu steaguri tricolor şi numere personalizate. Prin această iniţiativă, Platforma Unionistă, un ONG care militează ca România şi Republica Moldova să devină un singur stat, a vrut să le amintească românilor că se împlinesc 97 de ani de la Marea Unire.
O sută de şoferi s-au adunat în faţa Arcului de Triumf. De acolo au plecat spre Ploieşti. A fost modul lor inedit, români şi basarabeni, să sărbătorească Marea Unire din 1918.
După ce oamenii vor participa la evenimentele festive de la Ploieşti, alaiul de maşini se va întoarce la Bucureşti. Pe de altă parte, mai multe organizaţii care militează pentru unirea Republicii Moldova cu România au făcut un apel către autorităţile de la Bucureşti să înfiinţeze un fond de investiţii dedicat celor de peste Prut.
Argumentul lor e că mulţi bani trimişi de Bucureşti Chişinăului s-au pierdut în adevărate găuri negre din cauza corupţiei.
articol preluat de pe: stiri.tvr.ro
instantanee cu acţiunile pentru unirea României cu Republica Moldova realizate pe 1 Decembrie 2015
Posted by Basarabia e România on 2 Decembrie 2015