Articole

Protestele de la Chişinău din 2009

foto preluat de pe stiri.tvr.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Protestele de la Chişinău din 2009

Protestele de la Chişinău, începute pe 6 aprilie 2009 şi supranumite Revolta de la Chişinău, reprezintă o serie de manifestaţii de contestare a alegerilor parlamentare din Republica Moldova desfăşurate pe 5 aprilie.

 

Cauze

Ceea ce a determinat protestele a fost anunţarea rezultatelor preliminare din 5 aprilie care au atribuit aprope 50 % din voturi Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.

Totuşi, raportul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) cu privire la algerile din 5 aprilie a adus calificări pozitive procesului de votare, menţionând calmul relativ din ziua scrutinului, deşi au fost raportate câteva incidente. Cu toate acestea, baroneasa Emma Nicholson, parlamentar european şi observator acreditat la alegerile din Republica Moldova a criticat raportul OSCE cu privire la desfăşurare scrutinului într-un interviu acrodat postului de radio britanic BBC, declarând că ea şi alţi observatori au avut impresia că sistemul a putut fi manipulat, fără însă a avea dovezi:

Problema este că e vorba de un raport al OSCE şi în organizaţie sunt, bineînţeles, ruşii. Iar punctul lor de vedere a fost destul de diferit, substanţial diferit de al meu, spre exemplu.[...] M-am luptat din greu, la fel ca alţii, să introduc o serie de declaraţii ferme în raport, dar punctele noastre de vedere au fost respinse.[...] La ora 1.00 noaptea comuniştii aveau 35% din voturi, iar cele 15-16 partide de opoziţie aveau împreună 40-45%. La ora 8.00 dimineaţa, situaţia s-a schimbat radical. Comuniştii aveau 50%, iar opoziţia înregistra un procent foarte mic.
—Baroneasa Emma Nicholson, europarlamentar britanic, parte a misiunii OSCE de supervizare a alegerilor din Republica Moldova

Pe de altă parte, Coaliţia 2009 pentru alegeri libere şi corecte, o asociaţie de organizaţii neguvernamentale locale care a participat la observarea alegerilor, a calificat scrutinul din 5 aprilie ca fiind incorect şi parţial liber.

O altă cauză este protestul împotriva nivelui de viaţă scăzut. Cu venitul lunar mediu sub 250 USD şi rata şomajului ridicată, Republica Moldova este considerată cea mai săracă ţară din Europa. PCRM, la putere din 2001, n-a reuşit să redreseze economia, iar perspectiva perpetuării situaţiei timp de încă cel puţin patru ani era considerată inacceptabilă.

 

Desfăşurarea evenimentelor

Protestele de la Chişinău din 2009 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Protestele de la Chişinău din 2009 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

După publicarea primelor rezultate oficiale de către Comisia Electorală Centrală, conform cărora Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a obţinut pentru a treia oară consecutiv majoritatea în Parlament, reprezentanţi ai societăţii civile—Asociaţia Obştească „Hyde Park” şi Think Moldova— au declarat ziua de 6 aprilie drept „Ziuă Naţională de Doliu” şi au chemat pe cei interesaţi să se adune pentru a aprinde lumânări în acest sens.

Vestea despre demonstraţie s-a răspândit rapid prin mesaje text şi pe Internet, prin intermediul serviciilor de mesageriei instantanee şi a reţelelor sociale, adunând circa 15 mii de participanţi. În cele din urmă la manifestaţie s-au alăturat şi liderii principalelor formaţiuni de opoziţie, care s-au solidarizat cu protestatarii, iar liderul PLDM, Vlad Filat, i-a chemat în mod public să se adune pe 7 aprilie pentru a continua demonstraţiile.

În acelaşi context, Vlad Filat, a declarat că nu recunoaşte rezultatul alegerilor din 5 aprilie, anunţând organizarea unor ample acţiuni de protest de comun acord cu Partidul Liberal şi Alianţa „Moldova Noastră”; Serafim Urechean, liderul Alianţei „Moldova Noastră”, a reiterat coordonarea poziţiilor partidelor de opoziţie. Tinerii au scandat sloganuri ca „Alegeri repetate”, „Jos dictatura” sau „Nu fraudării alegerilor”, iar protestele s-au desfăşurat fără incidente.

Natalia Morar, o jurnalistă dizidentă de origine moldoveană, expulzată din Federaţia Rusă, şi totodată una dintre organizatoarele manifestaţiei, a subliniat caracterul apolitic al manifestaţiei. Grupările pro-democraţie au calificat protestele ca o reacţie spontană la rezultatele alegerilor, reacţie care a crescut rapid în intensitate prin intermediul Internetului şi a telefoanelor mobile, în timp ce reprezentanţii principalelor partidelor de opoziţie nu şi-au asumat un rol major în desfăşurarea protestelor.

 

7 aprilie: Violenţe în centrul Chişinăului

Pe 7 aprilie 2009 peste 30 de mii de persoane, susţinători ai opoziţiei au ieşit pe străzile Chişinăului, ca să conteste victoria comuniştilor la alegeri, scandând „Vrem alegeri repetate” şi „Jos comuniştii”. Liderii PLDM, PL şi AMN susţineau că alegerile au fost fraudate, cerând organizarea unui nou scrutin. Unii manifestanţi au pătruns în clădirea Parlamentului şi în cea a Preşedinţiei şi le-au incendiat.

În Preşedinţie, datorită pasivităţii suspecte a forţelor de ordine, manifestanţii au pătruns forţând uşa şi stricând geamurile cabinetelor de unde au sustras documente importante de stat (care au fost mai târziu arse), mobilier şi computerele Aparatului Preşedintelui. În Parlament, manifestanţii au ocupat câteva birouri, iar în celelalte se baricadaseră poliţiştii.

Persoanele care au pătruns în clădirea Parlamentului au aruncat în stradă o parte din mobilier şi i-au dat foc. Poliţia din capitală a intervenit, utilizând tunuri de apă şi gaze lacrimogene. În replică, protestatarii au răspuns acţiunii poliţiei printr-un „bombardament” cu pietre. În timpul demonstraţiilor, unii dintre manifestanţi au agitat steaguri româneşti, precum au şi arborat drapelului României şi al Uniunii Europene pe clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei.

Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a acuzat o tentativă de lovitură de stat, sugerând că ar fi orchestrată de anumite organizaţii din România. Liderii partidelor de opoziţie s-au delimitat de violenţe, cerând autorităţilor de stat să nu implice deloc opoziţia în aceste violenţe, motivând că aceştia nu sunt responsabili de acţiunile care au avut loc pe 7 aprilie.

Opoziţia a început negocieri cu guvernul, în urma cărora însă, nu s-a ajuns la niciun acord, iar preşedintele Voronin a continuat să acuze organizatorii de tentativă de lovitură de stat, susţinând că are dovezi ferme că în mulţime s-ar afla şi grupări fasciste de origine română.

În timpul zilei, toate unităţile administrative au fost deconectate de la internet, astfel încât lucrătorii din ministere să fie „protejaţi de ştirile despre proteste”. Autorităţile se temeau că oamenii din ministere ar fi putut ieşi masiv în stradă sau ar fi putut coopera cu protestatarii pentru deschiderea instituţiilor de stat, potrivit Ziarul de Gardă. Totodată, nicio pagină a presei on-line din Republica Moldova nu a putut fi accesată, iar reţeaua de telefonie mobilă a fost blocată în centrul Chişinăului.

 

Calmarea protestelor şi reacţia autorităţilor

În cursul nopţii de 7 spre 8 aprilie, poliţia a făcut uz de arme cu gloanţe oarbe şi a arestat 193 de studenţi, printre care şi jurnalista Natalia Morari, sub acuzaţia de instigare la violenţe.

Imediat după calmarea protestelor—în zilele imediat următoare violenţelor protestele s-au desfăşurat paşnic în Piaţa Marii Adunări Naţionale—jurnaliştii moldoveni au descoperit mai multe indicii suspecte în privinţa protestelor violente de la Chişinău: imagini video în care se vede clar cum persoanele care au arborat drapelul României şi al UE pe clădirea Preşedinţiei au fost ajutate de poliţişti în uniforme, retragerea prematură a forţelor de poliţie din faţa protestatarilor şi pasivitatea pompierilor în stingerea incendiului de la Parlament.

Pe 8 aprilie, liderii opoziţiei s-au desolidarizat de actele de vandalism şi distrugere din Chişinău, considerând că provocările au fost implementate şi organizate de comunişti pentru a deturna atenţia de la fraudarea scrutinului electoral. S-a afirmat că forţele de ordine au permis acţiunile provocatorilor. În legătură cu aceasta, opoziţia de la Chişinău a remis câteva declaraţii de presă în cursul zilei de 9 aprilie în care a reiterat acuzele potrivit cărora puterea comunistă s-a făcut vinovată de provocarea tulburărilor sociale din Moldova.

Reprezentanţii PLDM au afirmat, în acelaşi timp, că printre provocatori s-au aflat şi membri ai „Noii generaţii” a PPCD. Totodată, au apărut relatări despre agresarea mai multor jurnalişti de la Jurnal de Chişinău şi Ziarul de Gardă, precum şi sechestrarea unor cetăţeni de către persoane în civil în prezenţa camerelor de filmat.

La 8 aprilie s-a constituit un Consiliu al Salvării Naţionale similar FSN-ului românesc şi condus de scriitorul Nicolae Dabija. Din CSN fac parte reprezentanţi ai studenţilor moldoveni, membri ai societăţii civile şi niciun politician. În urma protestelor s-au înregistrat 3 victime (Valeriu Boboc, Eugen Ţapu si Ion Ţâbuleac) iar numeroase persoane au fost maltratate în arestul poliţiei.

 

Alte oraşe

Proteste de solidaritate faţă de manifestanţii din Chişinău au avut loc în Cimişlia, Bălţi, Ungheni ş.a., în schimb în unele oraşe (mai ales în regiunea autonomă Găgăuzia) au fost condamnate acţiunile protestatarilor din 7 aprilie.

În România au avut loc proteste în semn de solidaritate cu manifestanţii din Republica Moldova în oraşele Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj Napoca, Braşov, Constanţa, Suceava, Galaţi, Hunedoara, Valea Jiului şi nu numai.

Manifestaţii au avut loc şi în faţa ambasadei Republicii Moldova din Washington, precum şi în Boston, S.U.A. şi Londra în Regatul Unit.

 

Reacţii diplomatice

Republica Moldova – Preşedintele moldovean Vladimir Voronin a cerut ajutorul Occidentului pentru a reinstaura ordinea în Republica Moldova.

Transnistria – Autorităţile de la Tiraspol vor solicita Federaţiei Ruse o suplimentare a trupelor ruse din Transnistria, în contextul protestelor violente care s-au desfăşurat la Chişinău după alegerile legislative.

Rusia – Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, în cursul unei conversaţii telefonice cu omologul său moldovean Vladimir Voronin a facut apel „la reglementarea paşnică” a crizei din Republica Moldova, „cât mai rapid”, conform unui comunicat al Kremlinului.

Şeful Comisiei Dumei de Stat pentru relatia cu CSI, Alexei Ostrovski, a afirmat:

Ei (serviciile secrete Occidentale şi Bucureştiul – menţionate anterior în declaraţie) vor să influenţeze asupra acestei poziţii, să o schimbe şi să atragă ţara în structurile euroatlantice. Un ajutor important este acordat de anumite forţe din România, care vrea să înghită Moldova pentru a crea un nou stat în această regiune.”

Vice-ministrul de externe rus, Grigori Karasin, şi-a exprimat îngrijorarea referitor la „protestele provocate în Republica Moldova” şi a reamintit că toţi observatorii de la Comunitatea Statelor Independente la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa au fost de acord că scrutinul din Moldova s-ar fi desfăşurat corect.

Ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a reiterat lipsa unui temei pentru repetarea alegerilor şi şi-a exprimat speranţa „că atât Uniunea Europeană cât şi conducerea României, care a condamnat public violenţa, vor întreprinde acţiuni pentru ca steagurile şi lozincile româneşti să nu fie folosite drept camuflaj pentru subminarea statalităţii Moldovei”.

Uniunea Europeană – Din partea Uniunii Europene, Comisarul European pentru Relaţii Externe, Benita Ferrero-Waldner, s-a declarat ingrijorată de demonstraţiile violente şi a cerut celor implicaţi să înceteze orice acte de violenţă, iar înaltul Reprezentant pentru Politica Externă şi Securitate Comună, Javier Solana, a declarat că nu aprobă demonstraţiile violente din centrul Chişinăului. Parlamentul european a adoptat o rezoluţie în luna iunie 2009 prin care a condamnat “campania masivă de hărţuire, gravele incălcări ale drepturilor omului şi toate celelalte acţiuni ilegale întreprinse de guvernul Republicii Moldova

România – Prim-ministrul român Emil Boc, înainte de asaltul asupra clădirilor statale, a reiterat susţinerea României pentru integrarea Moldovei în UE şi a declarat că politica internă ţine de suveranitate. După apariţia unei poziţii a UE, Ministerul de Externe a transmis autorităţilor de la Chişinău să nu cedeze violenţei şi provocărilor.

 

Relaţiile cu România

În cursul zilei de 8 aprilie, preşedintele Vladimir Voronin, preşedinte în exerciţiu după expirarea mandatului de şef al statului pe 7 aprilie, a reiterat acuzaţiile că România s-ar fi aflat în spatele protestelor violente de la Chişinău, anunţând expulzarea ambasadorului român la Chişinău, Filip Teodorescu şi reintroducerea sistemului de vize pentru cetăţenii români.

Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe al României a respins categoric acuzaţiile preşedintelui Vladimir Voronin privind presupusa implicare a României în acţiunile de protest, calificând declaraţiile drept provocări. În acelaşi comunicat se menţiona caracterul aberant al măsurilor unilaterale de introducere a sistemului de vize pentru cetăţenii români dornici să intre în Republica Moldova. Pe de altă parte, Mihnea Constantinescu a primit avizul comisiilor de politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor ale României pentru postul de ambasador al României în Republica Moldova dar a fost respins de autorităţile de la Chişinău.

Pe 9 aprilie, Uniunea Europeană a cerut Republicii Moldova normalizarea relaţiilor cu România.

 

Comunicatul Ministerului Afacerilor Externe Român

Declaraţia ministrului afacerilor externe, Cristian Diaconescu, pe tema relaţiei bilaterale România – Republica Moldova
Bucureşti

09.04.2009

Măsurile luate de autorităţile din Republica Moldova în ultimele zile sunt arbitrare şi discriminatorii la adresa cetăţenilor români, iar partenerii din UE şi NATO trebuie să manifeste solidaritate pentru contracararea derapajului de la normele democratice şi de drept internaţional, a declarat astăzi ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Măsurile cele mai abuzive sunt introducerea regimului de vize în relaţia cu România şi acţiunile întreprinse de autorităţile moldovene împotriva cetăţenilor români.

Introducerea vizelor, care a intrat în vigoare începând de astăzi, 9 aprilie 2009, ora 00.00, ridică două probleme de fond, a arătat ministrul afacerilor externe: „În primul rând, stabilirea fără niciun fel de fundament juridic a criteriului cetăţeniei române privind obligativitatea introducerii vizelor. Această este o măsură discriminatorie, deoarece, potrivit Acordului dintre Republica Moldova şi Comisia Europeană, măsura poate fi introdusă numai pentru categorii de vizitatori, şi în niciun caz pe criteriul naţionalităţii sau a cetăţeniei. În al doilea rând, măsura a fost luată cu încălcarea prevederilor Acordului dintre Republica Moldova şi Comisia Europeană privind facilitarea vizelor şi readmisia, care stipulează necesitatea notificării, la Bruxelles, cu 48 de ore înainte de luarea unei astfel de măsuri. Aceste acţiuni arată distanţa imensă între declaraţiile autorităţilor de la Chişinău şi disponibilitatea reală de a acţiona în spirit european”. Ministrul Diaconescu a precizat că România a sesizat deja Comisia Europeană şi partenerii europeni în legătură cu aceste aspecte.

În ceea ce priveşte măsurile luate de autorităţile moldovene împotriva cetăţenilor români, ministrul a menţionat că, începând din data de 8 aprilie, autorităţile de la Chişinău desfăşoară o operaţiune metodică de identificare a persoanelor care au participat la manifestările din 7 şi 8 aprilie 2009, iar printre cele 200 de persoane despre care se afirmă că sunt deţinute se află şi cetăţeni străini.

Ministerul Afacerilor Externe a făcut o notificare oficială în acest sens şi face un apel insistent şi ferm către autorităţile din Republica Moldova de a preciza oficial numărul cetăţenilor români reţinuţi şi de a permite personalului consular de la Consulatul României de a intra în legătură cu aceştia, pentru a le acorda asistenţa consulară, conform legilor internaţionale.

Ministrul a anunţat că, la întâlnirea pe care astăzi a avut-o cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene şi ale NATO, acreditaţi la Bucureşti, aceştia au fost informaţi în legătură cu modul în care România vede relaţia cu Republica Moldova, respectiv faptul că România reiterează principiul continuităţii în relaţia cu ţara vecină. Astfel, pe principiile de cooperare europeană şi de parteneriat, România consideră că relaţiile de bună vecinătate nu se pot întemeia decât pe valorile europene, pe standardele şi pe normele pe care se constituie şi pe care se fundamentează relaţia în cadrul Uniunii Europene, şi al Alianţei Nord-Atlantice. De asemenea, România s-a angajat să promoveze în continuare apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, aceasta reprezentând cea mai bună variantă pentru cetăţenii Republicii Moldova şi pentru consecvenţa politicii externe româneşti din ultimii ani.

„Ca stat membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, România are responsabilitatea şi acţionează constant pentru asigurarea unui climat de stabilitate la frontiera estică a celor două organizaţii; dar evenimentele din ultima vreme arată clar că este nevoie de o solidaritate a tuturor partenerilor strategici din cadrul Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice”, a declarat Cristian Diaconescu.

În urma evoluţiilor situaţiei din Republica Moldova, Ministerul Afacerilor Externe român consideră că situaţia din acest stat ridică probleme severe pentru securitatea cetăţenilor români şi le recomandă cetăţenilor români să evite călătoriile în această ţară în perioada următoare. „Ştim că această solicitare pune pe mulţi deţinători de dublă cetăţenie în situaţii dificile, în special în condiţiile în care urmează sărbătorile Paştelui ortodox. Din păcate însă, suntem puşi în postura de a face şi o asemenea recomandare, în urma acţiunilor şi măsurilor autorităţilor de la Chişinău”, a arătat ministrul de externe.

Referitor la situaţia cu care se confruntă unii jurnalişti români aflaţi în prezent în Republica Moldova, ministrul a menţionat că România a sesizat reprezentanţa OSCE pentru libertatea mass-media şi a solicitat investigarea încălcării libertăţilor de expresie care au avut loc recent în ţara vecină. „Acest demers este normal şi îşi are rădăcinile în modul în care, la nivel comunitar, funcţionează sistemul de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fondamentale ale cetăţenilor”, a adăugat ministrul Cristian Diaconescu.

sursă Ministerul Afacerilor Externe al României

 

Urmări

Comisia Electorală Centrală a adoptat în noaptea dintre 8 şi 9 aprilie o decizie privind punerea la dispoziţia formaţiunilor de opoziţie a listelor de alegători, pentru depistarea unor presupuse fraude. Cu toate acestea, secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a dezminţit la radio RFI informaţiile apărute în presă potrivit cărora Comisia Electorală Centrală ar fi urmat să iniţieze procesul de renumărare a voturilor din 5 aprilie, motivând inexistenţa unui temei legal pentru iniţierea acestei proceduri. În aceeaşi zi, autorităţile moldovene au transmis o cerere de extrădare pentru omul de afaceri moldovean Gabriel Stati, reţinut pe teritoriul Ucrainei, în cadrul anchetei declanşate privind implicarea sa în presupusa tentativă de lovitură de stat.

 

Sentinţe

Scriitorul şi scenaristul rus, Eduard Baghirov a fost arestat pe 16 iunie 2011. şi posibil va fi condamnat la 4-8 ani de închisoare pentru organizarea evenimentelor din aprilie 2009 Doi ani şi jumătate mai târziu, statul moldovean a fost condamnat la CEDO la plata a 15.000 de euro despăgubiri unui tânăr arestat în timpul protestelor şi agresat fizic de autorităţi.

cititi despre Protestele de la Chişinău din 2009 si pe en.wikipedia.org

Boicotarea primului referendum din U.R.S.S. de către populatia Republicii Moldova (17 martie 1991)

 Adunare împotriva referendumului unional. „Moldova Suverana”, 16.03.1991

foto preluat de pe moldova.europalibera.org
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Boicotarea primului referendum din U.R.S.S. de către populatia Republicii Moldova (17 martie 1991)

În data de 23 iunie 1990, Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova, înţelegând responsabilitatea istorică pentru soarta Moldovei dintre Prut şi Nistru, care are o istorie, cultură şi tradiţii milenare proprii, declara solemn Republica Sovietică Socialistă Moldova stat suveran, afirmând totodată că purtătorul şi sursa suveranităţii este poporul şi că suveranitatea R.S.S. Moldova este unica şi necesara condiţie a existenţei statalităţii Moldovei. Practic, era vorba de o declaraţie de independenţă, chiar dacă a fost evitat cuvântul respectiv.

În anul 1990, la Chişinău se produseseră mai multe evenimente semnificative: alegerile libere în Sovietul Suprem al R.S.S.Moldoveneşti, adoptarea Drapelului şi a Stemei de Stat, modificarea denumirii republicii din R.S.S. Moldovenească în R.S.S. Moldova, crearea comisiei de elaborare a noii Constituţii, emiterea Declaraţiei de suveranitate de la 23 iunie 1990, alegerea preşedintelui R.S.S. Moldova etc.

Nu a trecut mult timp, şi în ziua de 27 august 1991, o mare de oameni a declarat în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, independenţa acestui încercat pământ românesc dintre Nistru şi Prut, parte a Moldovei marelui Ştefan, scriind unul dintre marile capitole ale istoriei sale frământate.

Anul 1991 a fost, incontestabil, anul unor schimbări majore pentru spaţiul sovietic, transformările demarate în anii ’80 încheindu-se cu dizolvarea U.R.S.S. şi apariţia unor noi state independente.

Pentru RSS Moldovenească, anul 1991 a avut un început promiţător în procesul de obţinere a independenţei şi de construire a unui stat democratic, deşi acesta a fost dramatic pentru republicile baltice, unde au avut loc confruntări directe între dorinţa de libertate, democraţie şi independenţă a populaţiei băştinaşe şi sistemul autoritar sovietic, care forţa menţinerea U.R.S.S. În urma ciocnirilor stradale dintre forţele de ordine sovietice şi populaţia civilă de la Vilnius, în zilele de 11-13 ianuarie au fost ucişi 14 oameni şi răniţi peste 600.

Câteva zile mai târziu, forţele speciale sovietice au ucis la Riga patru persoane din rândul protestatarilor. Marea Britanie a fost una dintre primele puteri din Vest care a dezaprobat acţiunile militare din Vilnius şi Riga, susţinând „reformele, şi nu represiile”, şi a condamnat conducerea U.R.S.S. pentru tentativa de muşamalizare a evenimentelor din Lituania.

În R.S.S.Moldovenească, forţele democratice au luat atitudine, pe data de 13 ianuarie 1991, la Chişinău având loc un mare miting al Alianţei Naţionale pentru Independenţă „16 Decembrie”, la care a fost condamnată agresiunea sovietică împotriva Lituaniei.

Protestele din republicile baltice au condus la ieşirea lor din componenţa URSS: independenţa Lituaniei a fost declarată la 11 martie 1990, independenţa Letoniei şi a Estoniei – la 3 martie 1991.

Spre deosebire de Lituania, Letonia sau Georgia, R.S.S. Moldova a fost ocolită de confruntări soldate cu victime, însă mişcarea de renaştere naţională era în continuă amplificare şi avea un impact direct asupra clasei politice de la Chişinău. Astfel, la 4 februarie 1991, Petru Lucinschi este nevoit să demisioneze din funcţia de prim-secretar al CC al PCM, fiind înlocuit de Grigore Eremei.

Rolul Partidului Comunist al URSS s-a diminuat continuu. Primele organizaţii social-politice şi politico-culturale de alternativă la dictatura partidului comunist au fost înregistrate la Chişinău în toamna anului 1989, iar primul partid politic necomunist înregistrat oficial în Moldova a fost Partidul Social Democrat din Moldova, creat la 13 mai 1990.

Deşi Universitatea marxist-leninistă de la Chişinău şi Cursurile de calificare a cadrelor de partid sovietice şi ideologice ale CC al PC din Moldova au fost închise încă în luna iunie 1990, în majoritatea universităţilor au fost predate cursuri de istorie a PCUS şi de comunism ştiinţific, până la finele anului de studii 1990-1991.

Toate acestea au creat premizele pentru proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova, însă evenimentele destabilizatoare, precum formarea Republicii Sovietice Socialiste Găgăuzia şi a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Nistrene au stânjenit procesul de consolidare a independenţei şi integrităţii acestei ţări.

La insistenţele autorităţilor de la Chişinău de a se lua măsuri în privinţa mişcărilor separatiste, M. Gorbaciov, preşedintele U.R.S.S., semnează la 22 decembrie 1990 un decret care garanta integritatea R.S.S.M. în cadrul U.R.S.S. care agrava situaţia. Acest fapt a fost mai degrabă o avertizare la adresa mişcării de renaştere naţională, decât o intenţie de a asigura liniştea şi integritatea R.S.S. Moldova.

La 17 martie 1991 a avut loc primul referendum desfăşurat în Uniunea Sovietică. În ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), populaţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), deja suverană la acel moment, a refuzat să participe la referendumul privitor la menţinerea URSS. Trebuie remarcat faptul că referendumul unional din 17 martie 1991 era prima consultare populară de acest fel de la crearea U.R.S.S.

Întrebarea supusă votului popular a fost :

Considerați că este necesar să se păstreze Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice ca o federație reînnoită de republici suverane egale, în care vor fi pe deplin garantate drepturile și libertățile persoanelor indiferent de naționalitate? „.

Chiar dacă în multe dintre republicile unionale referendumul a avut totuşi loc, în R.S.S.Moldovenească acesta a fost boicotat de majoritatea populaţiei, la el participând doar cetăţenii din unele raioane din est (Transnistria de azi) şi Găgăuzia, în majoritate rusofoni.

Referendumul a fost organizat în Republicile Sovietice Socialiste Rusă, Ucraineană, Belarusă, Uzbecă, Azerbaidjană, Kirghiză, Tadjikă, Turkmenă, Abhază, precum şi în alte regiuni, instituţii şi unităţi militare sovietice.Rezultatele referendumului au fost următoarele:

Rusia: in total au participat 79 701 169 persoane (75.4% din populatie), 75.4% s-au pronuntat pro, 26.4% s-au pronuntat contra

Ucraina: in total au participat 31 514 244 persoane (83.5% din populatie), 70.2% s-au pronuntat pro, 23% s-au pronuntat contra

Belarus: in total au participat 6 126 983 persoane (75.4% din populatie), 82.7% s-au pronuntat pro, 16.1% s-au pronuntat contra

Kazahstan: in total au participat 9 999 433 persoane (88.2% din populatie), 91.1% s-au pronuntat pro, 5% s-au pronuntat contra

Azeibadjan: in total au participat 2 903 797 persoane (75.1% din populatie), 93.3% s-au pronuntat pro, 5.8% s-au pronuntat contra

Turkmenistan: in total au participat 1 804 138 persoane (97.7% din populatie), 97.9% s-au pronuntat pro, 1.7% s-au pronuntat contra

Uzbekistan: 93.7% s-au pronuntat pro, 5.2% s-au pronuntat contra

Tadjikistan: in total au participat 2 407 552 persoane (94.4% din populatie), 96.7% s-au pronuntat pro, 3% s-au pronuntat contra

Kirghistan: in total au participat 2 174 539 persoane (97.9% din populatie), 96.4% s-au pronuntat pro, 4% s-au pronuntat contraIn 6 republici, care anterior si-au proclamat independenta, referendumul nu a fost desfasurat centralizat, dar in mod «partial», la initiativa unor «organizatii locale».

Rezultatul referendumului a fost declarat nul pentru Republica Moldova, Tarile Baltice, Georgia si Armenia.

Nereuşita desfăşurării referendumului în unele republici unionale, printre care şi RSS Moldovenească, nu a împiedicat Comitetul Central al URSS să declare că majoritatea respondenţilor care au participat la vot au optat pentru restabilirea Uniunii Sovietice şi prin urmare aceasta trebui refăcută. Referendumul unional din 17 martie 1991 va servi ulterior ideii de creare a Comunităţii Statelor Independente (CSI), care este şi astăzi o organizaţie internaţională formată din foste republici care făcuseră parte din URSS.

 

Cronologia evenimentelor in Republica Moldova

Problema semnării unui nou tratat unional a fost discutată pe larg în URSS în decursul anului 1990. Pe 27 decembrie 1990, Congresul al 4-lea al Deputaţilor de la Moscova a adoptat decizia de organizare a referendumului pentru data de 17 martie 1991. Sovietul Suprem de la Chişinău însă nu a aprobat această decizie, cu trimitere la articolul 74 al Constituţiei RSS Moldova şi la declaraţia de suveranitate din 23 iunie 1990. Boicotarea referendumului a fost decisă de asemenea de alte republici unionale: Ţările Baltice, Georgia şi Armenia.

În ciuda unei scrisori trimise de preşedintele Mircea Snegur lui Grigore Eremei în data de 5 martie 1991 unde atenţiona despre consecinţele încălcării legilor RSSM de către Partidul Comunist al Moldovei, structurile centrale şi locale ale acestui partid au participat activ la organizarea referendumului. Astfel prin complicitatea PCM şi a Moscovei, au fost deschise 506 secţii de votare, inclusiv la Chişinău, Bălţi, Bender şi Tiraspol. Din cele 48 de raioane, 11 participă masiv la referendum, iar în 13 participă doar anumite localităţi. Asistam la o adevărată dualitate a puterii.

Votarea a început cu câteva zile înainte, pe 14 martie. În prima zi în Chişinău au participat la referendum cca. 38 mii persoane, dintre care 25 mii votaseră în secţiile de votare deschise pe teritoriul unităţilor militare ale armatei sovietice, controlate de Moscova. Organele de drept din RSS Moldova, cu sprijinul Frontului Popular, adoptă imediat măsuri pentru contracararea acestor acţiuni ilegale, ca urmare fiind închise secţii de votare în raioanele Făleşti, Străşeni şi Cantemir. Pe 16 şi 17 martie 1991 au fost pichetate o serie de secţii de votare din capitală şi din teritoriu.

În unele raioane, precum Ungheni, Orhei şi Hânceşti, au avut loc ciocniri violente între susţinătorii referendumului şi cei care se pronunţau împotrivă. Acţiunile cele mai eficiente, fără a se ajunge la aplicarea forţei, au fost întreprinse în Chişinău, unde au fost închise majoritatea secţiilor de votare, cum ar fi cea de la uzina Vibropribor, la direcţia moldovenească a aviaţiei civile etc.

În total, după date inedite din arhiva CC al PCM, la referendum ar fi participat 831 mii persoane, adică cca. 30% dintre cetăţenii cu drept de vot. Cei mai activi au fost locuitorii raioanelor Ciadâr-Lunga (96%), Taraclia (89%), Slobozia (86 %), oraşul Tiraspol (86 %), Bălţi (60%). În raioanele Briceni şi Ocniţa au participat câte 15 mii şi, respectiv, 16 mii de persoane. Dintre aceştia, 98 la sută votaseră pentru perpetuarea Uniunii Sovietice.

Per total însă, referendumul din RSS Moldova a fost declarat nul, întrucât la acesta nu participaseră 70% din alegători, deci majoritatea absolută a cetăţenilor cu drept de vot. În linii mari, referendumul a avut loc doar în raioanele din stânga Nistrului, controlate deja în mare parte de autorităţile de la Tiraspol, dar şi în regiunile din sud cu o majoritate găgăuză şi bulgară, precum şi în unele raioane din nord, cu o pondere importantă a ucrainenilor.

Majoritatea populaţiei titulare a RSSM, românii moldoveni, au fost solidari cu elitele politice şi intelectuale care s-au exprimat pentru boicotarea referendumului, ale carui rezultate puteau fi utilizate de către forţele conservatoare şi şovine, pentru a forţa Moldova să rămână în continuare parte integrantă a imperiului sovietic.

La Bălți în 1991 - foto preluat de pe europalibera.org

La Bălți în 1991 – foto preluat de pe europalibera.org

cititi si:

- 8 martie 1991 – RSSM – chemată la referendum

- 17.03: RSSM şi referendumul cu privire la păstrarea URSS din 17 martie 1991

În ceea ce priveşte R.S.S. Moldova, aceasta începe să se manifeste treptat ca entitate politică independentă atât pe plan naţional, cât și pe plan internaţional. Mircea Snegur a efectuat, între 11 şi 17 februarie 1991, prima sa vizită oficială în calitate de preşedinte la Bucureşti.

Cu o lună mai târziu, la 25 martie 1991, Adrian Năstase, Ministrul român de Externe, şi Nicolae Ţâu, Ministrul moldovean de Externe, au semnat Protocolul privind colaborarea dintre Ministerul Relaţiilor Externe al R.S.S.M şi Ministerul Afacerilor Externe al României – primul document comun al celor două ţări.

Pe data de 24 iunie 1991, Parlamentul României a declarat nul Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, iar trei zile mai târziu, cu prilejul comemorării a 51 de ani de la anexarea Basarabiei de către U.R.S.S., doi membri ai Comitetului de politică externă al Senatului SUA, senatorii republicani Jesse Helms (Carolina de Nord) şi Larry Prester (Dakota de Sud), au prezentat Senatului american un proiect de rezoluţie în favoarea autodeterminării şi reunificării Basarabiei şi Nordului Bucovinei cu România.

În perioada 26-28 iunie 1991, sub egida Parlamentului Republicii Moldova a avut loc Conferinţa Internaţională „Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia”, în cadrul căreia participanţi din 16 ţări au declarat că „Pactul şi Protocolul său adiţional secret sunt nule ab initio, iar consecinţele lor trebuie eliminate”.

La 27 martie 1991, pentru prima dată după anul 1944, la Chişinău a fost serbat evenimentul Unirii din 1918 a Basarabiei cu România. Deşi problema reunificării Basarabiei cu România era populară în societate, liderii politici de atunci – I. Iliescu, M. Snegur, P. Lucinschi, P. Roman – susţin că nu au discutat acest subiect la întâlnirile lor oficiale.

Către mijlocul anului 1991, autoritatea U.R.S.S. pe plan extern scăzuse semnificativ. La 1 iulie 1991 se dizolvă Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia au convenit cu U.R.S.S. asupra retragerii trupelor sovietice de pe teritoriile lor. Din acel moment, un şir de state est-europene şi-au declarat intenţiile de integrare în structurile NATO.

În perioada 18-21 august 1991, la Moscova a avut loc o tentativă de lovitură de stat, organizată de un grup comunist reacţionar cu intenţia de a împiedica destrămarea U.R.S.S., aşa-numitul puci anti-Gorbaciov.

Pe data de 18 august 1991, G. Ianaev, vicepreşedintele U.R.S.S., a semnat un decret prin care îşi asuma exercitarea atribuţiilor de preşedinte al U.R.S.S. începând cu 19 august 1991:

În legătură cu faptul că Mihail Sergheevici Gorbaciov, din motive de sănătate, nu-şi poate exercita funcţiile de preşedinte al U.R.S.S., am preluat, în baza articolului 127 (7) al Constituţiei U.R.S.S., exercitarea obligaţiilor de preşedinte al U.R.S.S. începând cu ziua de 19 august 1991”.

În aceeaşi zi, conducerea sovietică, reprezentată de G. Ianaev, V. Pavlov şi O. Baklanov, declară stare de urgenţă în U.R.S.S. şi creează Comitetul de Stat pentru Starea de Urgenţă (CSSU al U.R.S.S.).

La Chişinău situaţia a fost stabilă, conducerea republicii reuşind să menţină o stare de calm. La 20 august 1991, Televiziunea şi Casa Radioului de la Chişinău au fost luate sub pază de grupuri de cetăţeni care optau pentru democraţie, iar preşedintele Republicii Moldova a emis Decretul cu privire la crearea Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova.

La 21 august 1991 a fost adoptată Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova prin care se condamnau acţiunile de la Moscova, lovitura de stat fiind calificată „drept o gravă crimă de stat îndreptată împotriva suveranităţii republicilor, care poate aduce popoarelor prejudicii enorme”.

În această declaraţie, organul legislativ îi îndemna pe soldaţii şi ofiţerii Armatei Sovietice să nu ia parte la acţiuni ce contravin normelor constituţionale şi să nu uite de necesitatea respectării drepturilor omului şi a organelor legitime ale puterii de stat locale, iar cetăţenii Republicii Moldova erau chemaţi să respingă calea violenţei şi a dictatului, iar în caz de uzurpare a puterii de stat să manifeste nesupunere civică.

Totodată, la 21 august 1991, Parlamentul de la Chişinău adoptă Hotărârea cu privire la situaţia din Republica Moldova în legătură cu lovitura de stat din U.R.S.S., prin care se recunoaşte că M. Gorbaciov a fost înlăturat nelegitim din funcţia de preşedinte al U.R.S.S. de către un grup de aventurieri politici de orientare reacţionară, şi aprobă Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova privind situaţia din U.R.S.S.

De asemenea, se propune deputaţilor poporului ai U.R.S.S. din partea Moldovei ca, la apropiata sesiune a Sovietului Suprem al U.R.S.S., să ceară demisia lui A. Lukianov, preşedinte al Sovietului Suprem al U.R.S.S., din cauza poziţiei şi rolului lui în evenimentele de la 18-19 august 1991.

În hotărâre se cere organelor republicane şi locale ale puterii de stat şi administraţiei de stat să se conducă cu stricteţe în activitatea lor de legislaţia republicii, iar Comitetul pentru Securitatea Statului, Ministerul de Interne şi Procuratura Republicii Moldova, de comun acord cu organele autoconducerii locale, să identifice persoanele care au executat deciziile ilegale ale aşa-zisului „comitet de stat pentru starea excepţională în U.R.S.S.” sau au contribuit la îndeplinirea lor şi să le tragă la răspundere conform legii.

La 22 august 1991, M. Gorbaciov revine la Moscova după trei zile de arest petrecute la reşedinţa din Crimeea, iar la 25 august demisionează din funcţia de secretar general al PCUS, ceea ce a însemnat căderea puterii partidului unic în U.R.S.S.

Pe data de 23 august 1991, Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova aprobă o Hotărâre prin care „se interzice activitatea Partidului Comunist din Moldova pe întreg teritoriul republicii şi se naţionalizează întreaga avere a PCM”. În aceeaşi zi M. Snegur, preşedintele Republicii Moldova, solicita, printr-o telegramă oficială, ajutorul lui M. Gorbaciov, ministrul Apărării şi preşedintele U.R.S.S., şi al lui B. Elţin, preşedintele RSFSR, în problema acţiunilor liderilor separatişti din autoproclamatele republici nistreană şi găgăuză (Smirnov, Ryleakov, Pologov, Topal, Chindighelean ş.a.) şi a susţinerii lor de către I. Morozov, şeful Comandamentului Regiunii Militare Odesa.

În telegramă se menţiona că liderii separatişti din Moldova au sprijinit practic oficial lovitura de stat din august 1991 şi comitetul criminal şi continuă să acţioneze în spiritul stării excepţionale, încurajaţi de trupele Regiunii Militare Odesa. În această situaţie M. Snegur îl roagă pe M. Gorbaciov să dea dispoziţiile corespunzătoare Comandamentului Regiunii Militare Odesa pentru încetarea acordării ajutorului criminalilor de stat sus-menţionaţi.

După evenimentele de la Moscova a urmat valul declaraţiilor de independenţă ale republicilor unionale: 24 august – Ucraina, 27 august – Moldova, 31 august – Uzbekistan şi Kirghizia (ori Kyrgyzstan), 9 septembrie – Tadjikistan, 18 octombrie – Azerbaidjan etc., ultimul declarându-şi independenţa Kazahstanul, la 16 decembrie 1991.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, prin vot nominal, Declaraţia de independenţă şi a adoptat imnul naţional „Deşteaptă-te, române!”. Republica Moldova devenea astfel un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale.

Din momentul adoptării Declaraţiei de independenţă, Republica Moldova a capătat statutul de subiect de drept internaţional şi a înaintat către ONU şi OSCE cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în aceste organizaţii, asumându-şi disponibilitatea să adere la Actul Final de la Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europă.

La 3 septembrie 1991 a fost stabilită frontiera de stat a Republicii Moldova şi a fost semnat Decretul privind retragerea de pe teritoriul republicii a trupelor Armatei Sovietice.

La momentul declarării independenţei, Republica Moldova avea o populaţie de 4.366.300 de locuitori, dintre care 53% locuiau în mediul rural, o suprafaţă de 33.700 km2 şi era organizată administrativ în 40 de raioane. La 3 septembrie 1991, România a devenit prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldovala doar cîteva ore după proclamarea acesteia. Federaţia Rusă a recunoscut independenţa statului moldovenesc în decembrie 1991.

La 8 decembrie 1991 au avut loc primele alegeri prezidenţiale în Republica Moldova, la care au participat 92% dintre cetăţenii cu drept de vot, 67,49% votând pentru Mircea Snegur, acesta fiind desemnat primul preşedinte al Republicii Moldova, ales prin sufragiu universal. Tot în data de 8 decembrie 1991, preşedinţii Rusiei, Bielorusiei şi Ucrainei – B. Elţin, St. Şuşkevici şi respectiv, L. Kravciuk – au semnat, la Belovezskaia Puscha, acordul de înfiinţare a Comunităţii Statelor Independente şi au proclamat încetarea existenţei U.R.S.S.

În acest context, Mihail Gorbaciov a trebuit să demisioneze din funcţia de preşedinte al U.R.S.S., declarând funcția sa desființată şi devenind astfel primul şi ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice.

Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) a încetat să mai existe pe 26 decembrie 1991 prin declarația nr. 142-H a Sovietului Suprem al Republicilor Uniunii Sovietice, care a recunoscut independența a douăsprezece republici ale Uniunii Sovietice.

Imediat după evenimentele din august 1991, o bună parte a lumii a crezut în colapsul sovietic şi în detaşarea de trecutul totalitar, însă după o scurtă perioadă realităţile s-au dovedit a fi altele pentru o bună parte dintre republicile ex-unionale.

Iniţiativa celor trei preşedinţi de la Belovezhskaja Puscha a fost oficializată la 21 decembrie 1991, la Alma-Ata, prin semnarea Declaraţiei, Protocolului şi Convenţiei cu privire la crearea Comunităţii Statelor Independente. Cei 11 membri fondatori ai CSI au fost: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan. În decembrie 1993 s-a alăturat și Georgia, în circumstanțe controversate, în urma unui război civil în care trupele rusești au intervenit de partea guvernului lui Șevardnadze.

În urma evenimentelor din august 2008, când trupele rusești au intervenit din nou în Georgia, pentru susținerea regimurilor separatiste sud-osetine și abhaze, parlamentul georgian a votat în unanimitate retragerea Georgiei din CSI, pe data de 14 august 2008. Ca urmare a anexării Crimeii de către Rusia, Ucraina s-a retras din CSI în 2014.

Mircea Snegur, preşedintele Republicii Moldova, a semnat actul de aderare la această organizaţie fără consultarea prealabilă a legislativului, afirma atunci şi susţine şi astăzi, că nu exista altă opţiune dat fiind faptul că Moldova risca atunci să intre într-o blocadă economică prelungită şi dezastruoasă.

Într-adevăr, R.Moldova se afla într-o situaţie extrem de complicată, după ce Transnistria se declarase independentă pe 2 septembrie 1990, urmată de Găgauzia la 19 august 1991. Mai mult, liderii regiunii separatiste transnistrene încercau să inducă ideea că numai prin aderarea R. Moldova la CSI existau şanse de a rezolva conflictul de pe Nistru.

Tânărul stat a fost pus la grea încercare, când în data de 2 martie 1992, a fost declanşat cu sprijinul făţiş al Rusiei războiul de la Nistru, care a lăsat în urmă sute de morți şi răniți, familii despărţite şi destine distruse. Gărzi separatiste şi unităţi de cazaci mercenari, cărora li s-au alăturat militarii ruși din Armata a 14-a dislocaţi în stânga Nistrului, au atacat posturile de poliţie şi alte organe ale puterii de stat loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului, consolidându-şi controlul în Transnistria şi proclamând o aşa zisă republică moldovenească nistreană, care există şi în prezent graţie ajutorului militar şi economic rusesc.

Acum, după aproape trei decenii , observăm însă că acest pas a fost o capcană care a compromis pentru mult timp şansele de aderarea a Moldovei la UE. De asemenea, mai trebuie menţionat că Mircea Snegur nu a semnat aderarea Moldovei la toate documentele de constituire a CSI, excluzând de la semnare pachetul politico-militar al acestei noi structuri interguvernamentale create sub egida Moscovei, Chişinăul declarând din start că nu va participa la angajamentele cu caracter militar şi de securitate dintre statele membre ale Comunităţii Statelor Independente.

Primul parlament de la Chişinău, dominat de forţele democratice care au produs ruptura de URSS şi au proclamat independenţa Republicii Molodva, a refuzat să ratifice acordul de constituire a comunităţii. Abia după ce, în 1994, în parlamentul de la Chişinău a venit majoritatea agrarian-nostalgică, acordul de constituire a CSI a fost ratificat şi Republica Moldova a devenit de fapt o membră a comunităţii. Timp de 3 ani şi jumătate, Moldova a participat la CSI în calitate de membru asociat sau după unii cercetători, Moldova a avut statut de observator pe lângă CSI.

Trebuie amintit şi faptul că americanii au insistat mult timp, inclusiv secretarul de stat american James Baker care a vizitat Chişinăul în februarie 1992, ca Moldova să ratifice Protocolul de la Alma-Ata, ca o condiţie sine qua non de recunoaştere diplomatică de jure a ţării de către SUA şi deschiderea ambasadei americane în Republica Moldova.

Aceste presiuni au fost coordonate cu Rusia, care, deşi a recunoscut independenţa Moldovei pe 18 decembrie 1991, a stabilit relaţii diplomatice bilaterale cu Chişinăul abia la 6 aprilie 1992.

Astăzi se discută pe larg în ce măsură statutul de membru al CSI este sau nu compatibil cu cel de ţară care îşi propune drept obiectiv strategic aderarea la Uniunea Europeană. Există numeroase studii potrivit cărora scopurile de integrare în CSI, nu sunt compatibile cu calitatea de membru al UE. Cu toate acestea, nici una dintre guvernările de la Chişinău nu a pus hotărât timp de aproape 30 de ani problema ieşirii din CSI, chiar dacă integrarea europeană a fost declarată o prioritate absolută a politicii externe a Republicii Moldova.

Oficial, Uniunea Sovietică a încetat să existe la 31 decembrie 1991. De atunci au trecut aproape trei decenii, dar o întrebare a sociologului Dan Dungaciu, rămâne foarte actuală pentru societatea moldovenească – „Poţi scoate R.Moldova din U.R.S.S., dar cum scoţi U.R.S.S. din R.Moldova? .
Din păcate, acest al doilea stat românesc încă se mai confruntă cu un şir de probleme care îşi au originile în perioada regimului totalitar comunist şi care încă nu au putut fi depăşite.

Intervenția Armatei României în Basarabia în 1918

Generalul Ernest Broșteanu în Basarabia în anul 1918

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Intervenția Armatei României în Basarabia în 1918 – Parte a Participarii României la Primul Război Mondial

Intervenția Armatei României în Basarabia în anul 1918 a reprezentat o acțiune militară inițiată și derulată cu mijloace specifice de către Armata României, în spațiul geografic al Basarabiei în intervalul decembrie 1917 – martie 1918. Acțiunea s-a derulat în baza unei înțelegeri între aliații Antantei și a unor cereri de ajutor militar din partea Guvernului Republicii Democratice Moldovenești, având de asemenea acordul Puterilor Centrale.

Contextul politic și strategic al acțiunii a fost reprezentat de câteva elemente:

- Primul element a fost asociat cu incapacitatea Consiliului Directorilor Generali ai Basarabiei de a controla situația în nou înființata Republică Democratică Moldovenească. Aceasta era amenințată de presiunile forțelor bolșevice aflate în curs de organizare pe teritoriul fostei gubernii, iar neputința Consiliului a fost un motiv pentru a solicita ajutor, inclusiv din partea Guvernului României.

- Al doilea element a fost reprezentat de interesul major al Regatului României de a beneficia – cu acordul reprezentanților Antantei și ai Puterilor Centrale de stăpânirea militară a teritoriului Moldovei Orientale. Această stăpânire ar fi urmat să se facă într-o conjunctură favorabilă istoric pentru separarea teritoriului basarabean de Imperiul Rus și în contextul în care Moldova Occidentală – amenințată de foamete, nu avea acces la importantele stocuri de provizii aflate pe teritoriul situat între Prut și Nistru, ca efect al dezordinii din Basarabia.

- De asemenea, amenințarea – din punct de vedere al Aliaților de extindere a bolșevismului din sudul Ucrainei, precum și interesul Puterilor Centrale de a-i flexibiliza pe românii angajați în negocierile de pace de la Focșani, au favorizat sprijinul ambelor mari grupări beligerante pentru intervenția militară română.

 

Contextul politic și strategic

Securitatea teritoriului rămas liber al Moldovei Occidentale depindea de aceea a spațiului Moldovei Orientale, unde se constituiseră depozite ale armatei române și se aflau căi de comunicații necesare aprovizionării cu muniție și tehnică de luptă. Această securitatea a fost pusă în pericol în momentul în care haosul asociat marilor schimbări politice din cadrul Imperiului Rus, a atins și Basarabia.

De asemenea, din punct de vedere politic dispariția autocrației ruse și hotărârea guvernului bolșevic de a recunoaște dreptul la autodeterminare au creat condiții propice pentru Basarabia, de a se desprinde de statul rus și a se uni cu România. În acest context, Puterile Centrale au devenit interesate de acceptarea unor compensații teritoriale pentru România, corelate cu cedările teritoriale pe care urmau să le impună acesteia prin Pacea de la București

.

Republica Democratică Moldovenească

Decembrie 1917

În data de 2 decembrie 1917 Sfatul Țării a proclamat Republica Democratică Moldovenească, iar la 7 decembrie a fost investit guvernul (Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei), sub conducerea lui Pantelimon Erhan.

În contextul în care Basarabia se afla la sfârșitul anului 1917 sub teroarea trupelor rusești bolșevizate, cantonate în gubernie și a bandelor de dezertori de pe front, Sfatul Țării nu a avut cum face față anarhiei instalate cu puținele sale unități militare (numite cohorte) – și ele contaminate parțial de bolșevism. Într-o primă încercare datată 8 decembrie 1918, Ion Pelivan și Vladimir Cristi, deputați atât ai Sfatului cât și membri ai Consiliului Directorilor, au solicitat la Iași – fără succes, trupelor aliate ajutor.

În urma unei ședințe închise a Sfatului Țării, Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei a primit mandat să ia decizii în ceea ce privește acțiunile necesare salvării Republicii. Cererilor de ajutor, adresate de Consiliul Directorilor atât generalului Dmitri Șcerbaciov cât și generalului Henri Mathias Berthelot de a trimite în Basarabia „trupe disciplinate și sigure” nu li s-a putut răspunde pozitiv, după cum nici demersurile făcute pe lângă guvernul Ucrainei nu au avut succes.

Cererile similare făcute Guvernului Brătianu au fost inițial declinate de acesta, în contextul dificilelor raporturi în care se afla România cu Puterile Centrale (orice pretext furnizat acestora ar fi putut să determine o rupere a armistițiului și ocuparea restului de teritoriu rămas liber).

La 22 decembrie 1917, guvernul moldovenesc a solicitat printr-o telegramă (semnată de Pantelimon Erhan, Ion Pelivan și Vladimir Cristi) Ministerului de Război român ajutor militar, concretizat prin trimitere

a unui regiment ardelenesc, cu posibilă urgență. Totodată, vă rugăm să ordonați ca acest regiment să stea la dispoziția directorului Republicii Moldovenești.”

Pe 24 decembrie în răspunsul său, Ministrul de Război român Constantin Iancovescu a asigurat Sfatul Țării că 1.000 de voluntari ardeleni vor fi trimiși de la Kiev ca sprijin (aceștia fiind destinați inițial doar să tranziteze Chișinăul, spre România).

Constantin Iancovescu (n. 1862 - d. 1945) a fost un politician și general român. În timpul primului război mondial, a fost secretar general al Ministerului de Război (august - septembrie 1916), șef al Marelui Stat Major – P.S., comandant al Grupului Apărării Dunării (noiembrie 1916) și al Corpului 3 armată (decembrie 1916 - 24 iulie 1917). În perioada 20 iulie 1917 – 5 martie 1918, a îndeplinit funcția de ministru de război. A fost înaintat în anul 1918 la gradul de general de corp de armată - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Iancovescu (n. 1862 – d. 1945) a fost un politician și general român. În timpul primului război mondial, a fost secretar general al Ministerului de Război (august – septembrie 1916), șef al Marelui Stat Major – P.S., comandant al Grupului Apărării Dunării (noiembrie 1916) și al Corpului 3 armată (decembrie 1916 – 24 iulie 1917). În perioada 20 iulie 1917 – 5 martie 1918, a îndeplinit funcția de ministru de război. A fost înaintat în anul 1918 la gradul de general de corp de armată – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În prima jumătate a lunii decembrie 1917 ca represalii la acțiunile trupelor române asupra trupelor ruse bolșevizate din Moldova, sovietul din Ungheni – stație de cale ferată cheie la granița româno-rusă, a început să rețină eșaloanele feroviare destinate trupelor regale române.

Pe data de 26 decembrie trimiterea de mărfuri pe căile ferate către România a fost blocată de bolșevici, iar încercarea guvernanților basarabeni de a prelua sub controlul lor căile ferate, a eșuat, după cum a eșuat și intenția lui Șcerbaciov – la care apelase Sfatul Țării, de a trimite în Basarabia Divizia a 7-a Cavalerie și 61 Infanterie.

Ca urmare a părerilor diferite pe care facțiunile din Sfat le-au avut asupra provenienței ajutorului care ar fi trebuit dat Republicii, s-a ajuns la o situație de criză. Reevaluarea situației s-a făcut în ședința Sfatului din 27-28 decembrie 1917, când a fost abordată posibilitatea unei alianțe cu Ucraina. Cele 3 facțiuni parlamentare au avut următoarele poziții:

- Blocul Moldovenesc și-a afirmat încrederea în guvern, precizând ca în caz de strictă necesitate să se apeleze la Cartierul General rus de pe frontul din Moldova. Aceasta ar fi trebuit însă făcută sub rezerva obținerii de garanții din partea Aliaților și Ucrainei privind neamestecul în afacerile interne ale Republicii, iar trupele ar fi trebuit puse sub comanda ministrului republican de Război.

- Facțiunea socialistă a declinat ideea de a se cere ajutor statului român și a solicitat să se ceară ajutorul Ucrainei.

- Facțiunea minorităților și-a exprimat și ea încrederea în guvern, insistând pe obținerea garanțiilor internaționale.

Poziția facțiunii minorităților a fost cea care a prevalat în urma votului, astfel că au fost desemnata două delegații oficiale, una care să reprezinte Republica la tratativele de pace de la Brest-Litovsk și alta pentru a obține garanții din partea Ucrainei prin semnarea unui tratat de asistență politică, economică și militară.

 

Ianuarie 1918

La 1 ianuarie bolșevicii au preluat controlul asupra Gării din Chișinău, Poștei și Telgrafului.

Ca urmare a refuzului Radei Centrale din Ucraina de a recunoaște regimul bolșevic de la Petrograd, precum și a inițierii tratativelor sovieto-germane de pace de la Brest-Litovsk, s-au întrunit condiții favorabile declarării independenței de către Sfatul Țării. Delegația desemnată să plece la Brest-Litovsk în data de 6 ianuarie 1918 a fost formată din Ion Inculeț, Pantelimon Erhan și Ion Pelivan. Într-una dintre instrucțiunile acesteia a fost precizat că

Delegația nu recunoaște Sovietul Comisarilor Poporului decât în calitate de guvern al Velicorossiei

Ion Constantin Inculeț (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova; d. 18 noiembrie 1940, București, România) a fost un om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Constantin Inculeț (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova; d. 18 noiembrie 1940, București, România) a fost un om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Atitudinea în cauză a fost punctul de pornire pentru o presiune bolșevică asupra Sfatului Țării, astfel că la 5 ianuarie 1918 subdiviziunea Front-Otdel din Chișinău a organizației militare bolșevice RUMCEROD din Odessa, împreună cu câteva unități militare bolșevizate, au declanșat o operațiune de forță împotriva parlamentului moldovenesc, guvernului și susținătorilor acestuia.

Pe 6 ianuarie, trupele aflate sub autoritatea Front – Otdel-ului au atacat în gara Chișinău detașamentul de ardeleni trimis de la Kiev pentru a sprijini Sfatul Țării. (cititi mai mult despre Incidentul din gara Chișinău din 6 ianuarie 1918. pe ro.wikipedia.org)

Gara Chișinău, astfel cum a existat ea până în 1936 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gara Chișinău, astfel cum a existat ea până în 1936 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Astfel, prima delegație nu a mai putut pleca datorită loviturii de forță a Front-Otdelului, iar delegația ajunsă în Ucraina nu a mai reușit obținerea garanțiilor cerute, ca urmare a deteriorării situației de acolo în contextul amenințării militare ruse. Întrunit într-o ședință secretă în noaptea de 7 ianuarie 1918, Blocul Moldovenesc a decis să trimită la Iași 3 delegații pe trei căi diferite, pentru a solicita ajutor militar român. Cea care a ajuns în capitala Moldovei a fost cea a lui Ion Pelivan, la data de 9 ianuarie.

Ion Gheorghe Pelivan (n. 1 aprilie 1876, Răzeni, Imperiul Rus – d. 25 ianuarie 1954, Sighet) a fost un militant de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, om politic, publicist, apărător și promotor al limbii române, animator al vieții culturale. A fost Director general responsabil pentru afacerile străine (Ministru de Externe) în RD Moldovenească în Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Gheorghe Pelivan (n. 1 aprilie 1876, Răzeni, Imperiul Rus – d. 25 ianuarie 1954, Sighet) a fost un militant de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, om politic, publicist, apărător și promotor al limbii române, animator al vieții culturale. A fost Director general responsabil pentru afacerile străine (Ministru de Externe) în RD Moldovenească în Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Regatul României

La sfârșitul anului 1917 exista o penurie de alimente pe teritoriul Moldovei Occidentale rămase în afara ocupației germane, într-un context în care în Basarabia se aflau importante stocuri de provizii și teritoriul acesteia devenise amenințat de extinderea bolșevismului din sudul Ucrainei. Ca atare, atât Guvernul României cât și Aliații au devenit progresiv interesați de ceea ce se întâmpla la est de Prut, ultimii îndemnând autoritățile române să trimită trupe în Basarabia.

Același îndemn a venit și din partea generalului rus Dmitri Șcerbaciov, comandantul Frontului din Moldova, care a precizat că trupele vor fi retrase după îndeplinirea misiunii. În mod aparent paradoxal, Puterile Centrale au avut aceeași poziție, ele fiind interesate de a-i determina pe românii angajați în negocierile de pace de la Focșani să fie receptivi, acestea oferind în compensație pentru teritoriul dobrogean pe cel basarabean.

Mai mult, luând act de declarațiile lui Woodrow Wilson și ale lui Lloyd George, prim miniștrii Ion I. C. Brătianu și mai apoi Alexandru Averescu au ajuns la concluzia că în cazul unei victorii a Antantei, România nu va obține teritorii suplimentare. Astfel, oferta Basarabiei a devenit deosebit de tentantă ținând cont de condițiile catastrofale de la finele anului 1917.

Având în vedere suprimarea anarhiei în teritoriul dintre Prut și Nistru, Comandamentul german a promis să nu profite de retragerea unor unități române din prima linie, destinate a fi folosite cu acest scop.

 

Preludiul

Situația trupelor ruse
În epocă, teritoriul basarabean devenise teatru de operații al bandelor bolșevice, având drept scop instaurarea puterii sovietice.

În Bugeac se afla cea mai mare densitate de soldați ruși proveniți din descompunerea Armatei a 6-a Ruse, aflată în retragere din Moldova de sud.

 

Situația trupelor moldovenești

Republica nu avea o armată proprie, ci doar câteva unități militare numite cohorte, insuficient organizate. Slab închegate, cu elemente nesigure în efectiv care instigau la anarhie și lipsite de disciplină, ele nu ar fi putut fi în mâna guvernului, un element care să garanteze ordinea în țară.

Republica Democratică Moldovenească a fost un stat efemer a cărui autonomie față de Imperiul Rus a fost proclamată la 2 decembrie 1917 de către Sfatul Țării din Basarabia, organ reprezentativ al populației din regiune, ales în octombrie-noiembrie 1917, odată cu începuturile Revoluției rusești din februarie a aceluiași an și cu dezintegrarea puterii politice din Imperiul Rus. Inițial, Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ianuarie 1918 și-a proclamat independența. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Republica Democratică Moldovenească a fost un stat efemer a cărui autonomie față de Imperiul Rus a fost proclamată la 2 decembrie 1917 de către Sfatul Țării din Basarabia, organ reprezentativ al populației din regiune, ales în octombrie-noiembrie 1917, odată cu începuturile Revoluției rusești din februarie a aceluiași an și cu dezintegrarea puterii politice din Imperiul Rus. Inițial, Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ianuarie 1918 și-a proclamat independența. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Acțiunile militare din decembrie 1917

Relațiile dintre statul român și guvernul de la Moscova au început să se deterioreze. Un număr limitat de unități românești au trecut Prutul în luna decembrie, pentru a urmăririi jefuitorii și revoluționarii din zona unor sate din raionul Cahul, iar orașul de frontieră Leova a trecut de asemenea temporar în stăpânirea trupelor române. Acestei operațiuni au fost limitate ca durată și scop, iar în prealabil, cereri de ajutor din partea unor autorități locale din Cahul și Leova, fuseseră adresate șefilor militari români. Alte cereri similare au venit din satele raionului Reni.

La data de 1/14 decembrie la Leova, garda românească de milițieni, solicitată de președintele Consiliului Municipal local pentru a apăra un depozit de 500 de vagoane de cereale, a fost alungată de bande înarmate iar comandantul ei a fost ucis. Acest lucru a determinat intervenția unui detașament român care a ocupat orașul, a arestat, judecat și executat participanți la acțiune.

Ca efect, Guvernul Sovietic a remis pe 16/29 decembrie – cu referire la incidentele de la Socola și Leova, un protest oficial Guvernului Român, semnat de Lenin. Prin acesta, România era avertizată că nu vor fi tolerate represalii – nu numai împotriva rușilor, ci și împotriva revoluționarilor și a socialiștilor români și că autoritățile ruse nu se vor opri de a lua măsuri din cele mai severe, împotriva contra-revoluționarilor români conspiratori și a complicilor lor: generalii Kaledin și Șcerbaciov, precum și Rada ucraineană.

În răspunsul său remis la Petrograd, Guvernul României a precizat că a nu a fost informat cu privire la evenimentele din Leova, iar cu referire la evenimentele din Iași a fost precizat caracterul defensiv al acestora în raport cu jafurile făcute de trupele ruse aflate în retragere. Relațiile dezvoltate cu Ucraina și cu generalul Kaledin, au fost justificate prin necesitatea de a achiziționa produse alimentare pentru a fi furnizate populației și militarilor, inclusiv din Rusia.

La 26 decembrie/8 ianuarie a avut loc o tentativă de jaf a depozitelor din Cahul ale armatei de către bande de soldați ruși, cu greu respinsă de către garnizoana rusă. Alte bande de soldați au continuat însă să terorizeze ținutul. O delegație din Cahul care a inclus și un membru al Comitetului Revoluționar local, a solicitat Regimentului 47 Infanterie român să intervină cu trupe, pentru a asigura paza orașului și a depozitelor de alimente.

La 28 decembrie/10 ianuarie, succesiv unei înțelegeri cu căpitanul basarabean Crăciunescu din Armata Rusă, aflat la Cahul, 1 escadron de cavalerie, 2 companii de infanterie și o secție de mitraliere române au intrat în Cahul, de peste Prut. Aceasta a determinat atitudini și sentimente diverse, de sprijin din partea ucrainenilor, de contrariere din partea comandantului rus și a soldaților revoluționari și de opoziție din partea bandelor de dezertori.

La 31 decembrie/13 ianuarie 1918 după un ultimatum prin care își rezerva luarea de măsuri militare – mergând până la cele decisive, guvernul bolșevic a decis arestarea ministrului României la Petrograd, Constantin Diamandi și a membrilor ambasadei române, precum și a consulului român de la Odesa și a personalului consulatului. De asemenea, Tezaurul României a fost confiscat de către regimul bolșevic. La solicitarea reprezentanților tuturor ambasadelor străine din Petrograd, arestații însă au fost eliberați a doua zi și expulzați din Rusia.

De la Iași însă nu a venit vreo reacție.

Nu ne-a emoționat deloc această declarație, [...] Ne dădeam seama că soldatul rus refuză să se bată… Prin urmare, declarația de război a guvernului bolșevic era un gest fără consecințe practice, la care, după cât îmi amintesc, nici nu ne-am dat osteneala să răspundem.”
—Conform lui I. G. Duca

Tezaurul de la Pietroasele, (Cloșca cu puii de aur) restituit în 1956, este doar o mică parte din întregul tezaur al României. (Ilustrația realizată de Henric Trenk pentru coperta primului volum Le Trésor de Pétrossa publicat de Alexandru Odobescu în anul 1889) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tezaurul de la Pietroasele, (Cloșca cu puii de aur) restituit în 1956, este doar o mică parte din întregul tezaur al României. (Ilustrația realizată de Henric Trenk pentru coperta primului volum Le Trésor de Pétrossa publicat de Alexandru Odobescu în anul 1889) - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Desfășurarea

Planul de operații

La 2 ianuarie 1918 , locotenentul-colonel Ion Antonescu, a înaintat un studiu privitor la dislocarea în Basarabia a unor formațiuni militare române. Scopul acestei dislocări ar fi urmat să fie asigurarea reaprovizionării trupelor care operau pe frontul român și a populației românești. Pentru aceasta ar fi urmat să se asigure circulația regulată a trenurilor de aprovizionare pe ruta Odesa – Socola, Iași, precum și asigurarea ordinii în teritoriul dintre Prut și Nistru prin împiedicarea jafurilor și formarea depozitelor.

Confruntarea eventuală cu unități bolșevice a fost prevăzută, drept care Antonescu a propus trimiterea unei divizii prevăzută cu mijloacele necesare și întărită cu un regiment de cavalerie, pentru a ocupa segmentul de cale ferată Tighina/ Bender – Socola – cu un puternic control al centrelor Bender și Chișinău. De asemenea, trupele diviziei ar fi urmat să aducă ordinea în zona afectată acesteia – pentru a asigura formarea depozitelor și ar fi urmat să se opună bandelor rusești înarmate – în cazul în care acestea ar fi urmat să încerce restabilirea stării de anarhie.

Ion Antonescu în anul 1918 (rândul de jos, în centru), alături de ofiţerii din Secţia Operaţiuni a Marelui Cartier General Român - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Antonescu în anul 1918 (rândul de jos, în centru), alături de ofiţerii din Secţia Operaţiuni a Marelui Cartier General Român – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Planul respectiv a fost defalcat în două acțiuni deosebite.

- Prima ar fi trebuit să fie una rapidă – prin surprindere, pentru a fi ocupat traseul căii ferate dintre Ungheni (centru destinat trupelor române) și Tighina/Bender (destinat unor trupe loiale ucrainene, musulmane sau sârbe, aflate sub ordinul Comandamentului Rus). Cele două capete ale liniei ar fi trebuit ocupate simultan, pentru a se evita aruncarea în aer de către elemente ostile, a podului de peste Nistru. Chișinăul ar fi urmat apoi să fie ocupat cât mai rapid.

- A doua ar fi trebuit să fie trecerea Prutului de către trupele diviziei, pentru a fi concentrate în zona Chișinău-Cărbuna.

Ocuparea Chișinăului ar fi trebuit să revină unui efectiv format din 3 batalioane (două de ardeleni și unul de grăniceri), care după ocuparea Unghenilor ar fi urmat să plece de la Socola în 3 trenuri consecutive și să ajungă în capitala Basarabiei dimineața, pentru a dezarma elementele turbulente și a aresta capii acestora.

Alături de cele 3 batalioane ar fi urmat să fie personal local din Chișinău, pentru a da comandanților informații în legătură cu punctele locale de interes (depozite, locuințe ale conducătorilor, localuri ocupate de trupe). De asemenea, în dotarea transporturilor de trupe ar fi urmat să fie material și echipe de cale ferată, precum și personal și material de poștă și telegraf.

 

Operațiuni premergătoare

La 5/18 ianuarie 1918, ambasadorul francez Saint-Aulaire i-a telegrafiat de la Iași consulului Sarrée de la Chișinău:

„Toți colegii mei, trimișii altor puteri aliate și eu, de asemenea, suntem împuterniciți să vă declarăm oficial că intrarea trupelor române în Basarabia este o acțiune pur militară cu scopul asigurării normale a spatelui frontului ruso-român în corespundere cu regulile existente în toate statele beligerante. Din această cauză intrarea trupelor române în Basarabia nu poate influența nici situația politică existentă din Basarabia, nici viitorul acestei țări”

La 7 ianuarie 1918, trupe românești staționau în continuare în Leova.

Pe 7/21 ianuarie un mic detașament român pornit în recunoaștere în fruntea căruia se afla comandantul Regimentului 47 român – colonelul Dragu, a fost luat prizonier de către soldații bolșevici la Vulcănești. Ca efect al intervenției profesorului universitar Filonov, conducătorul sovietelor din Ismail, militarii detașamentului au fost salvați.

Escadronul de cavalerie – comandat de căpitanul Vasilescu, atacat cu focuri de armă de soldați și de populație a fost împrăștiat, după ce comandantul acestuia a fost ucis. Toate detașamentele române de pe malul stâng al Prutului, releurile de curieri și pichetele de grăniceri au fost atacate de soldații ruși. La Bolgrad comandantul Armatei a 6-a Ruse, generalul Kotzebue, a fost arestat de către proprii soldați.

 

Dispozitivul de luptă

La data de 4/17 ianuarie 1918, Consiliul de Miniștri român a luat decizia de a declanșa operațiunea principală, astfel că la 7/20 ianuarie, Marele Cartier General român a trimis trupelor ordinul de operații.

Marele Cartier General român a considerat în instrucțiunile sale adresate trupelor care trebuia trimise peste Prut, că acestea sunt detașate, explicând rațiunea acțiunii inițiate astfel:

Marele Cartier General
17 ianuarie 1918
Nr. 7255
1. În urma unei propagande răuvoitoare, bande de răufăcători armați atacă trenurile cu provizii care trec prin Basarabia spre front, depozitele create pe liniile de comunicație ale armatelor ruso-române, precum și depozitele ce se află la producători.
Astfel fiind, alimentarea trupelor aflate pe front, cum și a populației civile sunt primejduite.
2. Pentru a pune capăt acestor neajunsuri, s-a dispus a se trimite trupe care să restabilească ordinea în zona etapelor din Basarabia și să asigure bunul mers al trenurilor care vin cu provizii pentru front.
…”
—Șeful Statului Major General însărcinat cu comanda armatei române,General de corp de armată Constantin Prezan: „Instrucțiuni cu privire la linia de purtare a trupelor detașate în Basarabia

 

Dispozitivul terestru

Conform ordinului de operații, o forță formată din 4 divizii române aflate la dispoziția Corpului VI Armată, trebuia să treacă Prutul:

- Divizia 1 Cavalerie spre nordul Basarabiei, în direcția Bălți-Soroca până la marginea regiunii ocupată de Armata Austro-Ungară în ținutul Hotin.

- Divizia 11 Infanterie între Ungheni și Leova, spre Chișinău

- Divizia 2 Cavalerie ca legătură între Diviziile 11 și 13

Petre Greceanu (n. 27 noiembrie 1865 - 1919) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de brigadă și de divizie de cavalerie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petre Greceanu (n. 27 noiembrie 1865 – 1919) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de brigadă și de divizie de cavalerie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

- Divizia 13 Infanterie pe la Cahul, spre sudul Basarabiei

Ioan I. Popescu - numit și „Sanitarul” pentru a fi diferențiat de alți ofițeri cu același nume - (n. 27 aprilie 1866 - d. 1954, Penitenciarul Făgăraș) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campaniile anilor 1916 1917, și 1918.[3] A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 13 Infanterie în Bătălia de la Mărășești - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan I. Popescu – numit și „Sanitarul” pentru a fi diferențiat de alți ofițeri cu același nume – (n. 27 aprilie 1866 – d. 1954, Penitenciarul Făgăraș) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campaniile anilor 1916 1917, și 1918.[3] A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 13 Infanterie în Bătălia de la Mărășești – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Dispozitivul Marinei Militare

Trecerea Prutului de către marile unități

Însoțite de către comandantul Misiunii Militare Franceze – generalul Henri Mathias Berthelot, diviziile au avansat peste Prut în baza unei înțelegeri între Aliați. Trecerea râului a fost asigurată de către Brigada 1 Grăniceri, care a asigurat celor 4 divizii ocuparea podurilor și a raioanelor cu vaduri și apărarea flancurilor la treversare. Ulterior grănicerii au rămas în dispozitiv de pază pe malul drept al Prutului.

Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța - d. 29 ianuarie 1931) a fost un general al armatei franceze. În Primul Război Mondial a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre. În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916 a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze. Pe toată durata misiunii în România generalul Berthelot a asigurat și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța – d. 29 ianuarie 1931) a fost un general al armatei franceze. În Primul Război Mondial a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre. În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916 a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze. Pe toată durata misiunii în România generalul Berthelot a asigurat și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României -  cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Divizia 1 Cavalerie, aflată sub comanda generalului Mihail Schina, a traversat Prutul pe la Țuțora în data de 8/21 ianuarie.

Mihail Schina (n. 14 iunie 1867, București - d. 1945, București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihail Schina (n. 14 iunie 1867, București – d. 1945, București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Divizia a 11-a Infanterie, aflată sub comanda generalului Ernest Broșteanu, a trecut râul pe 10/23 ianuarie, pe la Leova (Brigada 22 Infanterie) și pe la Ungheni (Brigada 21 Infanterie). În seara zilei de 13 ianuarie 1918 brigăzile 21 și 22 Infanterie au intrat în Chișinău. A doua zi a intrat în capitala Basarabiei și comandamentul Diviziei 11 Infanterie, în frunte cu generalul Ernest Broșteanu.

Ernest Broşteanu (n. 24 ianuarie 1869, Roman - d. 6 iunie 1932) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcţii de comandant de regiment şi divizie în campaniile anilor 1916, 1917, şi 1918. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Regimentul 53 Infanterie în luptele din Dobrogea, de la începutul campaniei din 1916, fiind unul din cei doisprezece ofițeri care au fost primii decorați cu acest ordin (Brevetul nr. 2) - (Generalul Ernest Brosteanu într-o fotografie din 1917, la Chişinău) -  foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ernest Broşteanu (n. 24 ianuarie 1869, Roman – d. 6 iunie 1932) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcţii de comandant de regiment şi divizie în campaniile anilor 1916, 1917, şi 1918. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Regimentul 53 Infanterie în luptele din Dobrogea, de la începutul campaniei din 1916, fiind unul din cei doisprezece ofițeri care au fost primii decorați cu acest ordin (Brevetul nr. 2) – (Generalul Ernest Brosteanu într-o fotografie din 1917, la Chişinău) - cititi mai mult pe pe ro.wikipedia.org

Cu trupe ale Diviziei a 13-a Infanterie au fost organizate două detașamente, care au traversat râul la data de 11/24 ianuarie: „Prut” (format dintr-un batalion din Regimentul 48 Infanterie, alături de artilerie și cavalerie), pe la Vadul lui Isac și „Bolgrad” (format din 3 batalioane din Regimentul 47 Infanterie, alături de artilerie și cavalerie), pe la Oancea.

 

Operațiunile din zona de centru

Înaintarea spre Chișinău

La 12/25 ianuarie 1918 generalul Prezan într-un comunicat către basarabeni, a declarat că armatele române au intrat în provnicie pentru „a aduce rânduială și liniște în satele și târgurile” basarabene, „punând la adăpost viața și avutul întregului popor împotriva răufăcătorilor” și pentru asigura transportul „celor trebuincioase pentru traiul armatelor ruse și române”. În același comunicat a precizat că România nu dorește să ocupe Basarabia.

Constantin Prezan (n. 27 ianuarie 1861, satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, județul Ilfov, în prezent în județul Dâmbovița - d. 27 august 1943, satul Schinetea, județul Vaslui) a fost unul dintre mareșalii României, erou al Primului Război Mondial - (Generalul Constantin Prezan, în 1916) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Prezan (n. 27 ianuarie 1861, satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, județul Ilfov, în prezent în județul Dâmbovița – d. 27 august 1943, satul Schinetea, județul Vaslui) a fost unul dintre mareșalii României, erou al Primului Război Mondial – (Generalul Constantin Prezan, în 1916) - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Îndreptându-se spre Nistru, trupele române au încercat fără succes, să ocupe la 17 februarie/2 martie 1918 un cap de pod pe malul stâng al acestuia lângă Rîbnița.

 

Înaintarea spre Bender (Tighina) - 

Lupta de la Tighina a avut loc între 20 ianuarie și 25 ianuarie 1918, și s-a dat între forțele armate ale Regatului României și cele ale RUMCEROD-ului, precum și voluntari dezertați din fosta Armată Imperială Rusă și bolșevici.
cititi mai mult despre Lupta de la Tighina (1918) pe ro.wikipedia.org

 

Operațiunile din zona de sud

Lupta de la Vâlcov a avut loc între ianuarie și 3 februarie 1918, și s-a dat între forțele armate ale Regatului României și cele ale RUMCEROD-ului, precum și voluntari dezertați din fosta Armată Imperială Rusă și bolșevici.
cititi mai mult despre Lupta de la Vîlcov (1918) pe ro.wikipedia.org

Acţiunile armatei române în Basarabia şi Bucovina (ianuarie-februarie 1918) - foto preluat de pe cristiannegrea.ro

Acţiunile armatei române în Basarabia şi Bucovina (ianuarie-februarie 1918) – foto preluat de pe cristiannegrea.ro

 

Evoluții politice și diplomatice

La 10/23 ianuarie Comitetul Executiv Central al RUMCEROD într-o declarație oficială făcută către consulatele francez și englez de la Odesa, a calificat drept o „încălcare mișelească a dreptului internațional” acțiunile guvernului regal român, adresând cererea „de a întreprinde pași pentru a influența guvernul român de a-și retrage imediat trupele în afara hotarelor Republicii Federative Ruse”. Răspunsul diplomaților s-a redus la ideea că au avut loc doar incidente minore. Ulterior, reprezentanții diplomatici ai puterilor Antantei au declarat că intervenția are un caracter pur militar și provizoriu.

La 13/26 ianuarie 1918 guvernul sovietic a decis ruperea relațiilor diplomatice cu România. și în aceeași zi Consiliul Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Ruse a constatat starea de război între România și Rusia. La 23 ianuarie/5 februarie 1918 Comitetul Executiv Central al RUMCEROD s-a declarat în stare de război cu România.

La 17 februarie 1918 Lenin a decis să transfere trupele care intraseră în Kiev la dispoziția Colegiului Suprem Autonom din Odesa, cu scopul curățirii Basarabiei de către trupele române. Ofensiva germană împotriva Ucrainei care începuse la 18 februarie 1918 însă, nu a permis realizarea acestui lucru.

La 21 februarie 1918 baronul Fasciotti – decan al corpului diplomatic pe lângă guvernul român, a transmis tuturor reprezentanților aliați la Odesa în numele reprezentanților diplomatici ai puterilor Antantei o notă oficială, menționând:

Cât privește Basarabia, trebuie să țineți minte că intervenția trupelor române constituie o ocupație militară fără nici un subtext politic, întreprinsă în scopuri evident umanitare de asigurare cu alimente a trupelor ruse și române și, de asemenea, a populației civile.”

La 14/27 februarie 1918 în timpul tratativelor de pace, germanii i-au asigurat neoficial pe români că pozițiile lor în raport cu autoritățile sovietice sunt identice:

Anarhia rusească a stabilit un fel de cofraternitate. Voi luptați contra bolșevicilor în Basarabia, noi vom intra în Ucraina contra lor: avem acum aceleași interese.”
—Alexandru Marghiloman

Alexandru Marghiloman (n. 4 iulie 1854, Buzău, Țara Românească – d. 10 mai 1925, Buzău, România) a fost un om de stat conservator român care a îndeplinit funcția de prim-ministru al României în anul 1918 (martie–noiembrie) și a avut un rol decisiv în timpul Primului Război Mondial -  foto preluat de pe commons.wikimedia.org

Alexandru Marghiloman (n. 4 iulie 1854, Buzău, Țara Românească – d. 10 mai 1925, Buzău, România) a fost un om de stat conservator român care a îndeplinit funcția de prim-ministru al României în anul 1918 (martie–noiembrie) și a avut un rol decisiv în timpul Primului Război Mondial cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto preluat de pe commons.wikimedia.org

Prelungirea Armistițiului de la Focșani în prima rundă de negociere a preliminariilor Păcii de la Buftea pe 20 februarie/5 martie 1918 și ulterior semnarea acestora pe 5/18 martie, s-au asociat cu o clauză secretă în ce privește anexarea Basarabiei: în schimbul dreptului de a transfera trupe prin Basarabia pentru a ocupa Ucraina, Germania a fost de acord cu preluarea de către România a teritoriului dintre Prut și Nistru. Armata Română urma să rămână mobilizată spre a fi întrebuințată în Basarabia. Clauza secretă a fost de altfel reconfirmată pe 7 mai 1918 prin Tratatul de la București.

Intervenția Armatei Române a provocat disensiuni în Sfatul Țării. Datorită învinuirilor care li s-au adus de către Blocul Moldovenesc în ceea ce privește atitudinea pro-rusă, Pantelimon Erhan și Gherman Pântea și-au dat demisia, provocând criza întregului Directorat. La 19 ianuarie a fost ales un nou Directorat cu misiunea de a restabili ordinea în Basarabia, condus de către Daniel Ciugureanu și care i-a avut drept titulari pe colonelul Brăiescu la Directoratul General de Război și Marină și pe Erhan ca titular al portofoliului Instrucțiunii Publice.

Daniel Ciugureanu (n. 9 decembrie 1885, Şirăuţi, Briceni – d. 6 mai 1950, Sighet) a fost un politician român din Basarabia, deputat în Sfatul Ţării, Prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru fără portofoliu în patru guverne ale României, deputat şi senator, Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Vicepreşedintele şi Preşedintele Senatului Regatului România Mare - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Daniel Ciugureanu (n. 9 decembrie 1885, Şirăuţi, Briceni – d. 6 mai 1950, Sighet) a fost un politician român din Basarabia, deputat în Sfatul Ţării, Prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru fără portofoliu în patru guverne ale României, deputat şi senator, Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Vicepreşedintele şi Preşedintele Senatului Regatului România Mare - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

O telegramă provenită de la ambasadorul Franței la Iași, în care acesta a argumentat măsura acceptării de către aliați a misiunii trupelor române în Basarabia, a fost trimisă lui Ciugureanu. Aceasta a fost citită în ședința din 22 ianuarie 1918. În aceeași ședință Pantelimon Erhan a primit însărcinarea de a susține o pledoarie în favoarea proclamării independenței, după modelul Ucrainei, iar în noaptea de 23-24 ianuarie 1918 a fost proclamată

Republica Democratică Moldovenească slobodă (independentă), de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-și hotărî soarta în viitor

Republica Democratică Moldovenească - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Republica Democratică Moldovenească – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

.

Acordul Averescu-Racovski

Dorind să amelioreze situația țării printr-o pace în est, să securizeze depozitele de materiale ale Armatei Române și de hrană din Basarabia, pecum și mai ales să amelioreze situația românilor arestați de RUMCEROD (reprezentat de Cristian Racovski) la Odesa, generalul Averescu din poziția de prim ministru a deschis negocieri cu RUMCEROD prin intermediul decanului reprezentanților diplomatici de la Iași, italianul Carlo Fasciotti. La 11/24 februarie RUMCEROD a cerut evacuarea progresivă a Basarabiei.

Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele, astăzi în Ucraina - d. 3 octombrie 1938, București) a fost mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru puținele succese militare ale României. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele, astăzi în Ucraina – d. 3 octombrie 1938, București) a fost mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru puținele succese militare ale României. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Generalul a acceptat aproape toate condițiile puse de Racovski, atât în calitatea sa de președinte al Consiliului de Miniștri cât și în cea de Ministru de Externe, funcție pe care a ocupat-o temporar. Printre acestea, ar fi fost și aceea acceptată de guvernul de la Iași ca Armata Română să evacueze Basarabia în interval de 2 luni, cu excepția a 10.000 de soldați necesari pazei depozitelor române și a căilor ferate. De asemenea, Averescu a acceptat existența în acord a termenului de „ocupație românească în Basarabia”, motiv pentru care liberalii l-au învinuit, mai târziu. În privința asumării reale a respectivei evacuări există însă o dispută nesoluționată încă între istorici.

Cristian Rakovski (pe numele adevărat Krăstio Gheorghev Stancev, n. 1 august S.N. 13 august 1873, Kotel, Bulgaria – d. 11 septembrie 1941, Oriol, Rusia) a fost un militant socialist și apoi comunist bulgar, de profesie medic, stabilit în România și în Rusia, politician și diplomat sovietic. A activat ca socialist în Bulgaria, Elveția, Germania, Franța, Rusia și România, apoi în conducerea Cominternului. A deținut în trei rânduri - în noiembrie 1918, în ianuarie-decembrie 1919, și apoi între anii 1920 - 1923 funcția de prim-ministru al Ucrainei sovietice. S-a remarcat și ca ziarist și eseist. La bătrânețe, în URSS, Rakovski a căzut victimă „marii terori” staliniste - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cristian Rakovski (pe numele adevărat Krăstio Gheorghev Stancev, n. 1 august S.N. 13 august 1873, Kotel, Bulgaria – d. 11 septembrie 1941, Oriol, Rusia) a fost un militant socialist și apoi comunist bulgar, de profesie medic, stabilit în România și în Rusia, politician și diplomat sovietic. A activat ca socialist în Bulgaria, Elveția, Germania, Franța, Rusia și România, apoi în conducerea Cominternului. A deținut în trei rânduri – în noiembrie 1918, în ianuarie-decembrie 1919, și apoi între anii 1920 – 1923 funcția de prim-ministru al Ucrainei sovietice. S-a remarcat și ca ziarist și eseist. La bătrânețe, în URSS, Rakovski a căzut victimă „marii terori” staliniste - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

La data de 20 februarie/ 5 martie 1918 RUMCEROD a considerat aplanat conflictul armat între România și Rusia, primind din partea Guvernului României răspuns precum că respectivul conflict este închis, la data de 23 februarie/ 8 martie. Acordul a fost semnat fără ca Republica Democratică Moldovenească să fie invitată să-l semneze și ea.

Odată cu acesta au fost semnate și trei protocoale referitoare la schimbul de prizonieri, la reîntoarcerea soldaților ruși în cazul în care România ar fi făcut pace, la amnistia politică a emigranților și dezertorilor și la evacuarea ținutului Akkerman de către Armata Română.

Finalizarea acordului a fost urmată rapid de pătrunderea în zonă a trupelor Puterilor Centrale, ceea ce l-a făcut inoperant, deoarece ca efect al fugii administrației RUMCEROD din Odesa la 27 februarie/ 12 martie, acordul nu a mai ajuns să fie aplicat, el dealtfel nefiind nici ratificat. În plus, finalizarea negocierlor privind preliminariile de pace de la Buftea două săptămâni mai târziu a făcut ca acordul să devină caduc.
cititi mai mult despre Acordul Averescu-Racovski pe ro.wikipedia.org

 

Neclarități și controverse

Disputa privind rolul intervenței române ca factor decisiv al Unirii

Istoriografia sovietică și autoritățile sovietice au susținut că prezența armatei române în Basarabia a fost factorul decisiv al Unirii cu România. O astfel de premisă a stat și la baza unora dintre acuzațiile care i-au fost aduse de către I. G. Duca generalului Averescu, pentru că a semnat acordul cu Racovski în forma respectivă. Conform istoricului Florin Constantiniu însă, Basarabia s-a unit ca urmare a hotărârii organului reprezentativ și democratic care era Sfatul Țării, al cărui vot nu a fost dictat de prezența trupelor române în provincie.

Desfășurarea dezbaterilor din Sfatul Țării, nu avut nimic de-a face – pentru a lua un termen potrivit de comparație, cu cu ședința parlamentului cehoslovac, care după invadarea țării de către trupele Tratatului de la Varșovia – cu excepția României, a legalizat prezența lor pe teritoriul național, în 18 octombrie 1968.”
—Florin Constantiniu în 19 mai 2011 la Academia Română, în prezentarea Rakovski, tezaurul și Basarabia (1918)

În legătură cu rolul armatei române în Unirea Basarabiei cu România, Ion Inculeț arăta mai târziu că „pentru noi moldovenii, pentru mișcarea noastră națională, intrarea armatei române în Chișinău a fost un element de primă importanță, decisiv. Elementele românești au câștigat mai mult curaj și mai multe speranțe pentru viitor.

 

cititi despre Intervenția Armatei României în Basarabia în 1918 si pe: www.europalibera.org; en.wikipedia.org

Declarația comună a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, și a Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu (Chișinău, 29 decembrie 2020)

foto si articol preluate de pe www.presidency.ro

 

Declarația comună a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, și a Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu (Chișinău, 29 decembrie 2020)

29 decembrie 2020

România și Republica Moldova reafirmă caracterul special al relației bilaterale bazate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie și fundamentate pe Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, de la a cărui semnare aniversăm, în 2020, zece ani. De asemenea, România și Republica Moldova reconfirmă faptul că locul firesc al Republicii Moldova se află în familia europeană.

România subliniază caracterul legitim al așteptărilor cetățenilor Republicii Moldova pentru un trai prosper, într-un stat stabil și democratic, cu instituții publice moderne și cu o justiție independentă, și va continua să susțină îndeplinirea obiectivului fundamental reprezentat de integrarea europeană a Republicii Moldova, singura în măsură să asigure stabilitatea, dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova.

România se angajează să rămână cel mai sincer susținător al cetățenilor Republicii Moldova, așa cum a acționat deja și va continua să o facă în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19.

La rândul său, Republica Moldova își reafirmă hotărârea de a continua edificarea unui stat democratic și prosper, inclusiv prin consolidarea parcursului său european și beneficiind de sprijinul și cooperarea oferite în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral. Evidențiind importanța implementării depline a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv a prevederilor referitoare la Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, Republica Moldova își reafirmă angajamentul privind continuarea implementării reformelor democratice, cu un accent special pe cele legate de reforma justiției, statul de drept, combaterea corupției și asigurarea independenței mass-media.

Recunoscând contribuția proiectelor de cooperare bilaterală derulate de România în Republica Moldova la eforturile de îmbunătățire a condițiilor de viață ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de zona geografică unde locuiesc, limba vorbită, orientarea politică, Republica Moldova subliniază angajamentul pentru continuarea implementării proiectelor de cooperare derulate cu România, inclusiv și mai ales a proiectelor strategice de interconectare și a proiectelor din domeniul infrastructurii, precum și hotărârea de a susține și proteja prezența investițională a României în Republica Moldova.

Reiterând importanța deosebită a promovării respectului pentru limba, cultura și istoria comune, părțile reafirmă valoarea inestimabilă a patrimoniului cultural comun, parte integrantă a patrimoniului european, care fundamentează relația privilegiată dintre România și Republica Moldova.

Având în vedere cele de mai sus, părțile subliniază importanța deosebită a aprofundării cooperării dintre România și Republica Moldova, cu accent pe aspectele de interes strategic, și exprimă hotărârea de a acționa împreună de o manieră coordonată pentru îndeplinirea obiectivelor noastre comune.

articol preluat de pe www.presidency.ro

 

Declarații de presă comune ale Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut marți, 29 decembrie a.c., la Chișinău, Republica Moldova, declarații de presă comune cu Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarațiilor de presă comune:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis:

Mă bucur să mă aflu astăzi aici, la Chișinău, alături de Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, pe care doresc să o felicit, și cu acest prilej să subliniez cât de importantă este victoria pe care a obținut-o la alegerile prezidențiale din 15 noiembrie 2020. Îmi permit chiar să spun că este o victorie de o importanță istorică.

Am plăcerea de a fi primul oaspete primit de doamna Președinte Maia Sandu, după preluarea mandatului său. Este, fără îndoială, o confirmare a relației speciale dintre România și Republica Moldova, bazată pe comunitatea de limbă, cultură și istorie și fundamentată pe Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, de la a cărui semnare am aniversat zece ani, în aprilie 2020.

Mă bucur că această vizită la Chișinău se realizează pe fondul unui vot masiv al cetățenilor Republicii Moldova în favoarea implementării reformelor democratice, în conformitate cu valorile integrării europene.

Acest vot clar în favoarea reformelor reprezintă un semnal în privința direcției în care cetățenii doresc ca Republica Moldova să se îndrepte. Eu sper ca toate forțele politice din Republica Moldova să înțeleagă acest semnal limpede și să nu acționeze în sens contrar.

Numai prin implementarea completă a reformelor la care s-a angajat prin Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană, Republica Moldova poate să devină un stat cu adevărat european, prosper, stabil și rezilient.

Respectarea principiilor și a valorilor democratice, un stat de drept consolidat, o justiție independentă, lupta eficientă împotriva corupției sunt elementele pe care este construită prosperitatea și stabilitatea statelor din Uniunea Europeană. Fără însușirea acestor elemente la nivelul statului, prin reforme, Moldova nu va putea avea o dezvoltare armonioasă și durabilă.

România își dorește ca Republica Moldova să prospere, iar cetățenii săi să se bucure de instituții democratice și puternice, capabile să le asigure securitatea și bunăstarea. Cu aceeași forță și convingere ca și până acum, vom urmări menținerea și promovarea Republicii Moldova ca temă prioritară pe agenda Uniunii Europene și a Statelor Membre ale Uniunii Europene, precum și consolidarea sprijinului Uniunii Europene pentru Republica Moldova.

Doresc să subliniez în mod special că România este și va rămâne prietenul sincer și principalul partener al cetățenilor Republicii Moldova. Prezența mea astăzi aici, investițiile realizate dezinteresat de România și asistența semnificativă pe care România a oferit-o în ultimul an pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 dovedesc acest lucru.

Suntem alături de Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, și suntem pregătiți să furnizăm întreaga asistență de care este nevoie pentru implementarea cu succes a programului său reformator și pentru gestionarea multiplelor crize cu care Republica Moldova se confruntă.

În acest sens, îmi face plăcere să anunț un nou pachet de sprijin din partea României pentru cetățenii Republicii Moldova. Prin acest pachet de sprijin, România are în vedere următoarele:

- Încheierea cât mai rapidă a celui de-al șaselea Protocol adițional la Acordul bilateral privind grantul nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, vizând prelungirea valabilității Acordului și extinderea domeniilor de cooperare; astfel, vom putea continua și extinde programele bilaterale de asistență de succes de până acum;

- Susținerea procesului de vaccinare anti-COVID-19 a cetățenilor Republicii Moldova, prin furnizarea a până la 200.000 de doze de vaccin și trimiterea, la Chișinău, în etapa imediat următoare, a unei echipe de experți români, care să împărtășească din experiența României și să ajute la pregătirea Strategiei de vaccinare; este însă necesară o cooperare strânsă cu autoritățile de specialitate ale Republicii Moldova și implicarea acestora;

- România va furniza – așa cum a mai făcut-o – medicamente, echipamente medicale și de protecție pentru îngrijirea pacienților COVID-19;

- Totodată, știu cât de afectați au fost agricultorii. De aceea, România are în vedere sprijinirea agricultorilor din Republica Moldova prin acordarea ca ajutor extern a unei cantități de motorină de aproximativ 6.000 de tone.

- Vom continua sprijinul pentru consolidarea societății civile și a independenței mass-media din Republica Moldova, prin realizarea, în 2021, a unei noi contribuții financiare, cel puțin echivalentă cu cea efectuată în noiembrie 2020, respectiv de 250.000 de euro;

- Vom iniția o cooperare aprofundată pe linia justiției şi a luptei anti-corupție;

- De asemenea, avem în vedere semnarea cât mai rapidă a Protocolului de colaborare în domeniul educației pentru perioada 2021 – 2025, care ne va permite să susținem, în continuare, procesul de reformă a sistemului de învățământ din Republica Moldova, precum și acordarea de locuri de studii, cu bursă și fără bursă, în învățământul preuniversitar și superior de stat;

- Totodată, am luat notă de faptul că, la 22 decembrie, s-a aprobat în Republica Moldova inițierea negocierilor pentru Acordul privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice și științifico-didactice. Sperăm că semnarea Acordului să se realizeze cât mai repede pentru ca cetățenii Republicii Moldova să poată beneficia de prevederile sale.

De asemenea, Ministerul Apărării Naționale din România va realiza transferul către Republica Moldova a unei donații separate de medicamente și echipamente destinate combaterii pandemiei de COVID-19.

Am convenit cu Președintele Maia Sandu că este importantă continuarea proiectelor comune de interconectare strategică, mai ales în domenii precum energie, infrastructură rutieră și feroviară, comunicații.

Am discutat despre necesitatea continuării, în siguranță, a investițiilor românești în Republica Moldova și am asigurat-o pe doamna Președinte că avem întreaga disponibilitate pentru a realiza investiții în beneficiul tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de zona geografică unde locuiesc, limba vorbită, confesiunea sau orientarea politică, așa cum am făcut și până acum.

Am fost de acord să depunem împreună eforturi pentru consolidarea comunității de limbă, cultură și istorie dintre România și Republica Moldova și pentru promovarea patrimoniului cultural comun, care este parte integrantă a patrimoniului european.

Totodată, în cadrul discuțiilor, am subliniat relevanța majoră acordată de România reglementării conflictului din regiunea transnistreană cu respectarea integrității teritoriale şi a suveranității Republicii Moldova și, mai ales, fără afectarea viitorului său pro-european.

Pentru a continua dialogul nostru, am adresat doamnei Președinte Maia Sandu invitația de a efectua o vizită oficială la București.

Astăzi, am adoptat împreună o Declarație comună care își propune să consolideze parteneriatul nostru strategic.

Declarația reconfirmă relația bilaterală specială la aniversarea a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum și angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european și de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.

Am convingerea că preluarea mandatului prezidențial de către doamna Sandu va reprezenta punctul de plecare pentru aprofundarea cooperării bilaterale, în spiritul aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, care să ducă la afirmarea sa ca stat modern, european și democratic, în conformitate cu așteptările legitime ale cetățenilor săi.

Vă rog să contați, doamnă Președinte, pe ajutorul meu și al României!

Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu:

Stimate domnule Președinte Klaus Iohannis,

Mă bucur foarte mult să vă găzduiesc aici, la Chișinău, în această primă vizită în Republica Moldova după mulți ani de îngheț la nivelul cel mai înalt al relațiilor dintre țările noastre. Mă bucur că, începând cu ziua de astăzi, Republica Moldova și România reintră într-o interacțiune firească, frățească și deschisă.

În aceste zile, Republica Moldova pășește într-o nouă etapă, atât pe plan intern, cât și pe dimensiunea politicii externe. O etapă a ieșirii din izolarea internațională și de conexiune la spațiul european, la vecinii și partenerii noștri strategici, și, bineînțeles, o etapă de relansare a parteneriatului nostru strategic pentru integrarea europeană.

Astăzi, o spun cu toată încrederea, pornim o nouă etapă în cooperarea bilaterală – o prietenie la nivel înalt între Republica Moldova și România, care va aduce beneficii cetățenilor ambelor state și va contribui la construirea unui viitor mai bun.

România a fost alături de Republica Moldova din prima zi de independență. A fost o susținătoare fermă pe toate planurile – economic, politic, diplomatic, cultural, educațional. Ați fost alături de noi și la bine, și la greu. Țin să vă mulțumesc pentru acest rol jucat de România în dezvoltarea Republicii Moldova.

În acești ani, România a renovat în Republica Moldova grădinițe, obiecte culturale, chiar sate întregi. Zeci de mii de copii și tineri din Republica Moldova au învățat în liceele și universitățile din România, cu burse din partea statului român, și au fost primiți ca acasă. Iar elevii din sute de sate moldovenești pot merge la școală cu unul din autobuzele donate de România.

România a sprijinit programe culturale, schimburi academice, dezvoltarea mass-mediei din Republica Moldova, atât la nivel de guvern, cât și prin investiții private.

În anul care se încheie, România a oferit Moldovei un ajutor foarte generos de echipamente de protecție și sprijin uman pentru gestionarea pandemiei de COVID-19. Medicii români au lucrat, timp de câteva săptămâni, cot la cot cu medicii noștri, pentru a salva vieți în Republica Moldova. Vă mulțumesc frumos pentru acest sprijin.

România a venit și cu investiții în domenii strategice, care ne vor ajuta să consolidăm independența și suveranitatea Republicii Moldova și pe viitor. Mă refer atât la construcția conductei Iași-Ungheni-Chișinău, care va deveni un element important al securității noastre energetice, cât și în plan mai larg – la deschiderea României față de producătorii noștri. România este cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, inclusiv pentru multe exporturi agricole. Acest parteneriat cu România a ajutat Republica Moldova să-și consolideze independența, să avanseze spre spațiul european și să se dezvolte în plan economic.

Investițiile românești au contribuit, de asemenea, la dezvoltarea Republicii Moldova. Vreau să accentuez deschiderea noastră față de investițiile românești, dar și necesitatea ca noi, în Republica Moldova, să fim mai eficienți în protejarea și atragerea investițiilor străine de calitate. Aceste investiții ne ajută să creăm locuri de muncă, să dezvoltăm economia, să modernizăm țara, să motivăm familiile tinere să rămână acasă și să conectăm țara noastră la spațiul valoric și economic european.

Iată de ce, și pe această dimensiune, este atât de important să reformăm justiția și să ducem o luptă eficace împotriva corupției. Instituțiile statului trebuie să servească interesul țării, nu al unor grupuri corupte, iar presiunile abuzive asupra investitorilor trebuie să înceteze.

Vă mulțumesc, în numele cetățenilor Republicii Moldova, pentru sprijinul oferit atât pe parcursul acestor aproape trei decenii, cât și în acest ultim an marcat de pandemie. Cetățenii Republicii Moldova au nevoie, în continuare, de ajutor pentru a ieși cu bine din criza sanitară și economică. Am discutat astăzi despre cooperare și asistență pentru combaterea virusului și ne bucurăm de deschiderea României de a oferi vaccinuri în Republica Moldova cât mai curând. Aceste vaccinuri, destinate în special lucrătorilor din prima linie, lucrătorilor medicali, vor salva vieți și ne vor ajuta să oprim răspândirea infecției.

Desigur, în perioada următoare va trebui să depășim și efectele crizei economice. Și aici, contăm pe sprijinul României atât în plan bilateral, cât și prin vocea foarte importantă a României în deciziile Uniunii Europene față de Republica Moldova.

Republica Moldova și România au o limbă comună, o istorie comună și o cultură comună. Îmi doresc ca în următorii ani relația noastră să se dezvolte și pe proiecte de viitor comune. Îmi doresc să investim următorii ani pentru a consolida și dezvolta legăturile dintre țările noastre. Aș vrea să continuăm dezvoltarea relației noastre pe dimensiunile culturală, educațională și să consolidăm această relație prin și mai multe investiții, printr-o infrastructură care să ancoreze Moldova și mai ferm în spațiul european. Sper să reușim în următorii ani să renovăm și să construim poduri rutiere și feroviare peste Prut. Construcția unui pod nou între Ungheni și Ungheni de pe ambele maluri ale Prutului va conecta cetățenii Republicii Moldova atât de Iași, cât și de autostrada care va lega Estul Europei de Uniunea Europeană. Vreau să organizăm și un Forum de afaceri Republica Moldova-România pentru a dezvolta și aprofunda legăturile economice dintre statele noastre.

Aceste deziderate se conțin și în Declarația comună adoptată astăzi împreună cu domnul Președinte Klaus Iohannis, declarație prin care ne-am exprimat hotărârea de a aprofunda cooperarea dintre Republica Moldova și România și de a acționa împreună pentru îndeplinirea obiectivelor noastre comune.

S-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale în Republica Moldova (2 octombrie 2020)

foto preluat de pe http://www.prezident.md/
articol preluat de pe www.agerpres.ro

2 octombrie 2020

 

S-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale în Republica Moldova

În Republica Moldova a început vineri campania electorală pentru alegerile prezidenţiale preconizate la 1 noiembrie, într-un context marcat puternic de recrudescenţa epidemiei de COVID-19, în timp ce factorul geopolitic este la fel de important în acest scrutin ca la toate alegerile desfăşurate în Republica Moldova, relatează EFE şi mass-media de la Chişinău.

Chiar dacă în cursa pentru cea mai înaltă funcţie în stat s-au înscris opt candidaţi, doar doi dintre ei sunt creditaţi cu cele mai mari şanse: actualul preşedinte, socialistul Igor Dodon şi lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, fost premier.

Dragi concetățeni, anul acesta a fost foarte dificil pentru noi toți. Totuși, împreună, am rezistat, iar astăzi viața ne…

Publicată de Igor Dodon pe Vineri, 2 octombrie 2020

Ceilalţi şase candidaţi sunt: Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (Platforma DA), Tudor Deliu (Partidul Liberal Democrat), Violetta Ivanov (Partidul Şor), Octavian Ţîcu (Partidul Unităţii Naţionale) şi Dorin Chirtoacă (Unirea).

Potrivit tuturor sondajelor, bătălia decisivă se va da între Igor Dodon, perceput ca un politician pro-Moscova, şi Maia Sandu, considerată proeuropeană, în a doua rundă de scrutin, care a fost stabilită pentru 15 noiembrie.

Ambii candidaţi se vor confrunta pentru a doua oară la urne: în cadrul precedentelor alegeri prezidenţiale din 2016, Igor Dodon a învins-o pe Maia Sandu în turul doi de scrutin, obţinând 52,27% din voturi, iar observatorii anticipează o luptă strânsă între cei doi rivali.

Oameni buni, aș fi vrut să fim împreună cât mai mulți astăzi. Pentru că îi protejăm pe cei din jurul nostru, vom…

Publicată de Maia Sandu pe Joi, 1 octombrie 2020

Preşedintele Igor Dodon a anunţat vineri că şi-a luat concediu fără plată pentru a se putea dedica pe deplin campaniei electorale, în cadrul căreia va avansa o propunere de reformă constituţională pentru reducerea numărului de parlamentari.

Dodon, care a renunţat la şefia Partidului Socialist în 2016 când a câştigat alegerile prezidenţiale, neavând dreptul ca şef al statului să conducă o formaţiune politică, îşi bazează campania electorală pe mai multe iniţiative, între care implementarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, restabilirea parteneriatului strategic cu Rusia şi dezvoltarea relaţiilor cu Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Maia Sandu, prim-ministru între iunie şi noiembrie 2019, şi-a lansat vineri campania cu un program axat pe combaterea corupţiei şi a sărăciei. ‘Aceste alegeri nu sunt despre politicieni, ci despre ţara noastră, despre ţara în care vrem să trăim. Dacă vrem să scăpăm de hoţie, sărăcie, să ne mobilizăm cu toţii’, a spus candidata PAS.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Știri din Republica Moldova – 27 iulie 2020

foto preluat de pe infoprut.ro

 

Știri din Republica Moldova – 27 iulie 2020

Program de cooperare R. Moldova-UE. Când va ajunge prima tranșă a ajutorului financiar

Prima tranșă a ajutorului financiar din partea Uniunii Europene ar putea veni abia la toamnă în Republica Moldova, a comunicat secretarul de stat în cadrul MAEIE, Tatiana Molcean, în timpul dezbaterilor publice la IPN „Integrarea europeană a Republicii Moldova – mit sau realitate?”. Prima tranșă, prevăzută de noul program de cooperare bilaterală, va constitui 50 de milioane de euro și va fi dată sub formă de credit foarte avantajos, a menționat sursa citată.

Cea de-a doua tranșă, în valoare de încă 50 de milioane de euro, este conectată la anumite condiții. Potrivit secretarului de stat în cadrul MAEIE, acestea „se referă la sfera justiției, perfecționarea în continuare a sistemului de achiziții de stat, în special, în sănătatea publică, a Codului vamal, precum și de măsurile menite să stimuleze procesul de declarare a averii, care trebuie să reflecte adevărata valoare a activelor”.
cititi mai mult pe infoprut.ro

 

FMI va oferi Republicii Moldova o asistenţă financiară de circa 558 milioane de dolari (acord la nivel de experţi)

Misiunea Fondului Monetar Internaţional şi autorităţile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experţi privind programul de reforme economice care va fi susţinut printr-un acord pe trei ani, finanţat cu aproape 558 milioane de dolari, în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) şi Mecanismului de finanţare extinsă (EFF). Potrivit unui comunicat al FMI, noul program se va baza pe progresul atins în cadrul programului precedent şi va avea ca obiectiv sprijinirea relansării economice a Republicii Moldova după depăşirea pandemiei COVID-19 şi avansarea în implementarea unor reforme instituţionale ambiţioase.

În perioada 7-24 iulie 2020, echipa de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, a purtat din sediul FMI la Washington, discuţii la distanţă cu autorităţile Republicii Moldova privind un program economic susţinut de FMI. La finele consultărilor, Ruben Atoyan a declarat că misiunea FMI şi autorităţile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experţi privind programul de reforme economice care va fi susţinut printr-un acord pe trei ani, finanţat în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) şi Mecanismului de finanţare extinsă (EFF). Se propune ca Republica Moldova să acceseze, în baza acestui acord, o finanţare în valoare de 400 milioane de drepturi speciale de tragere (ceea ce constituie 232% din cota Republicii Moldova la FMI sau circa 558 milioane de dolari). Acordul la nivel de experţi se preconizează a fi aprobat de conducerea FMI şi Consiliul de Directori Executivi.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Guvernul de la Chișinău nu renunță la creditul rusesc. Când încep negocierile

Miercuri va fi aprobată hotărârea Guvernului de la Chișinău privind reinițierea negocierilor cu Federația Rusă în vederea acordării unui împrumut în valoare de 200 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de Ion Chicu, premierul Republicii Moldova, după şedinţa de lucru avută cu preşedintele Igor Dodon şi cu speakerul Zinaida Greceanîi. „Sperăm că foarte curând să semnăm un nou acord cu Rusia, care să ia în considerare şi decizia Curţii Constituţionale. Acele 4 miliarde de lei sunt prevăzute în buget şi, în caz că aceşti bani nu vin, vom avea probleme în finanţarea deficitului bugetar”, a menționat sursa.
cititi mai mult pe infoprut.ro

 

În Republica Moldova vor fi create 16 Platforme Industriale Multifuncționale.

Pentru mai multe detalii despre cum vor arăta acestea și în ce localități vor fi amplasate, puteți accesa următorul link: https://bit.ly/301bTMu

 

Declarațiile prim-ministrului Ion Chicu după ședința săptămânală a conducerii țării

 

Analiză despre evoluția COVID-19 în Republica Moldova

În perioada 20-26 iulie 2020, a crescut brusc cu 30% numărul de cazuri noi de COVID-19, de la 1600 la 2054 cazuri pe săptămână. Constatarea a fost făcută de Veaceslav Ioniță, expert de la Chișinău, care a subliniat că acest lucru s-a întâmplat după ce timp de trei săptămâni numărul cazurilor noi depistate de COVID-19 în Republica Moldova s-a stabilizat la puțin peste 1600 de cazuri pe săptămână.
cititi mai mult pe infoprut.ro

 

Burse din România pentru cei mai buni elevi ai școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană

Cei mai buni elevi ai şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană vor primi, începând din acest an, burse de merit din partea Societăţii Ştiinţifice „Jaсques Maritain” din Bucureşti. Astfel, în fiecare an, de Crăciun şi Paşti, 20 de elevi selectaţi după rezultatele la învăţătură, vor primi câte 500 de lei românești. Directorii liceelor din regiunea transnistreană spun că sprijinul Asociaţiei Europene de Strategii Politice „Nicolae Costin” este ca o gură de oxigen în contextul presiunilor cărora trebuie să le facă faţă zi de zi.

Bursa ce poată numele scriitorului creştin Ioan Alexandru va fi acordată în urma unei selecţii, transmite TVR Moldova. „În cazul dat noi am analizat cele mai bune rezultate la învăţătură, dar și activitate extracuriculară. Astfel, am propus, la un moment dat, o fetiță care face parte dintr-o familie cu trei copii din Tiraspol, iar părinții îi aduc pe toți deja de nouă ani la liceul nostru. Sunt oameni extraordinar de buni, merită„, a punctat Maria Roibu, directorul liceului „Alexandru Cel Bun” din Bender.
cititi mai mult pe infoprut.ro

Știri din Republica Moldova – 24 iulie 2020

Protest la sediul SIS (24 iulie 2020)

foto preluat de pe pages.md

24 iulie 2020

 

Starea de urgenţă în Republica Moldova se prelungeşte până la 31 august

Starea de urgenţă în Republica Moldova se prelungeşte până la 31 august, a anunţat vineri guvernul de la Chişinău. Decizia a fost aprobată la şedinţa de astăzi a Comisiei Naţionale Extraordinare în Sănătate Publică, condusă de premierul Ion Chicu.

Organizarea ceremoniilor, precum nunţi sau botezuri, va fi în continuare interzisă în localurile publice şi private.

În acelaşi timp, va fi permisă desfăşurarea evenimentelor în cadrul unităţilor de alimentaţie publică cu participarea a cel mult 50 de persoane, cu respectarea strictă a regulilor.

Totodată se va permite desfăşurarea activităţilor de turism şi recreere în aer liber, cum ar fi: ciclism, alergat, canotaj sau pescuit cu participarea grupurilor de cel mult 10 persoane.

Persoanele în vârstă de peste 63 de ani nu vor avea voie în locuri publice, decât dacă se impune dintr-o necesitate stringentă. Vor rămâne închise terenurile de joacă pentru copii, terenurile de sport, parcurile de distracţii sau zonele de agrement. Rămâne suspendată şi activitatea cluburilor de noapte sau disco-baruri, indiferent de denumirea şi tipul unităţii comerciale, a precizat prim-ministrul Chicu, conform unui comunicat de presă al Guvernului Republicii Moldova.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

SIS, pichetat de unioniști: De ce acest serviciu nu se ocupă de prezența militarilor ruși în regiunea separatistă sau de „kuliokul” cu bani primit de Dodon?

Reprezentanții Asociației „UNIREA-ODIP” au protestat astăzi, la sediul Serviciului de Informație și Securitate, manifestându-și astfel dezacordul față de tentativele instituției de a îngrădi libertatea de exprimare. Manifestația a avut loc în contextul în care directorul adjunct al SIS, Artur Gumeniuc, a sesizat Consiliul Audiovizualului, cu privire la o transmisiune televizată a unioniștilor, invocând lipsa dreptului la replică.

Cu megafoane și purtând măști de protecție cu inscripția „Cenzură”, unioniștii au acuzat SIS că în loc să se implice în problemele stringente ale statului, precum prezența militarilor ruși în regiunea separatistă sau „kuliokul” cu bani primit de președintele Dodon, instituția atacă nejustificat unioniștii.

Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, Serviciul de Informație și Securitate sesizează Consiliul Audiovizualului privind declarațiile unui invitat. Se pare că angajații SIS au uitat de restul amenințărilor cu care se confruntă acest stat și au decis să ia la ochi, în mod nejustificat, unioniștii. Și vorbim aici nu de simpli ofițeri SIS, dar chiar de directorul adjunct al instituției. De ce SIS nu manifestă echidistanță și nu se implică la fel de activ în cazul televiziunilor de propagandă rusești?”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele „UNIREA-ODIP”.

cititi mai mult pe infoprut.ro

Intervenția militară a Republicii Moldova în Transnistria (2 martie 1992)

Războiul din Transnistria (1990-1992) – Voluntari moldoveni în tranșee, Războiul Transnistrian 1990-1992, preluat de pe basarabian.blogspot.com

foto si articol preluate de www.istoria.md

 

La 2 martie 1992, după ce Republica Moldova a primit statul de membru al ONU, Președintele Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva elementeleor criminale de pe malul stîng al Nistrului. Ulterior ziua de 2 martie este consemnată drept Ziua memoriei – zi de comemorare a celor căzuţi în cadrul Războiului de pe Nistru (1990-1992) pentru apărarea independenţei şi a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Războiul din Transnistria (1990-1992) Eroi moldoveni anonimi - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) Eroi moldoveni anonimi – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Răboiul de la Nistru, provocat și susținut pe toate căile de Rusia nu a început nicidecum pe 2 martie 1992! În acea zi Dubăsariul nimerise între două focuri deja pentru a patra oară. Războiul Transnistrian începe în realitate la 1-2 noiembrie 1990 cu ciocniri pe podul de la Dubăsari, cînd au murit primii polițiști și cetățeni din Dubăsari. În acea zi, forțele nostalgice după imperiul sovietic au început conflictul armat, care a degenerat într-un război nedeclarat al Rusiei împotriva tînărului stat Republica Moldova.

Războiul din Transnistria (1990-1992) - Trupe ale Republicii Moldovenești Nistrene autoproclamate, preluat de pe basarabian.blogspot.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) – Trupe ale Republicii Moldovenești Nistrene autoproclamate, preluat de pe basarabian.blogspot.com

După referendumul din 12 august 1990 privind crearea așa-numitei Republici Moldovenești Nistrene (R.M.N.), a fost planificată o operație de eliminare din Dubăsari a autorităților legale. La 1 noiembrie, pe drumuri au fost instalate puncte de control, s-a blocat podul de peste Nistru, iar la 2 noiembrie au fost scoase cu forța mulțimii dirijată de separatiști, organele locale ale puterii (instanța de judecată, procuratura, executivul) din sediile administrative. Pentru restabilirea ordinii în oraș, au fost trimise subunități ale Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, deja suverane. Pe drumul de acces spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populaţia civilă, în timpul cărora s-au înregistrat victime, iar în noiembrie 1991, pe acelaşi pod de la Dubăsari, au mai decedat încă trei poliţişti (Iabloctcin Genadii cu doi camarazi ai săi) din trupele cu destinaţie specială. În esenţă, anume cu aceste evenimente a început confruntarea armată între poliţia moldovenească şi formaţiunile separatiste înarmate.

Războiul din Transnistria (1990-1992) Eroi moldoveni anonimi - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) Eroi moldoveni anonimi – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Puciul eşuat din august 1991 de la Moscova a fost un prilej ratat de lichidare a separatismului. „Profitînd de moment, organele noastre de securitate, se poate spune într-o singură noapte, au pus mîna pe majoritatea ideologilor separatismului din stînga Nistrului”, printre arestaţi aflîndu-se „preşedintele” separatist Igor Smirnov (1). Populaţia moldovenească din oraşul Dubăsari a ieşit în stradă pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de autorităţile legitime (pînă atunci doar separatiştii organizau mitinguri în oraş).

Moscova a trimis un mediator care a convins autorităţile chişinăuene să elibereze liderii separatişti.

Războiul din Transnistria (1990-1992) - Mercenari ai regimului separatist de la Tiraspol, preluat de pe basarabian.blogspot.com.png

Războiul din Transnistria (1990-1992) – Mercenari ai regimului separatist de la Tiraspol, preluat de pe basarabian.blogspot.com.png

În Dubăsari exista o dualitate a puterii – consiliul orăşenesc susţinea separatismul, iar consiliul raional susţinea autorităţile de la Chişinău. Separatiştii îşi organizaseră formaţiuni paramilitare de gardişti, cazaci (veniţi din Rusia) şi miliţie, iar autorităţile legitime erau reprezentate de poliţie. În ianuarie 1992, consiliul orăşenesc adoptă o hotărîre prin care devin proprietatea oraşului toate „încăperile executivului raional, bunurile materiale, tehnica, a considera imposibilă existenţa pe mai departe a fostelor structuri raionale pe teritoriul oraşului şi a părţii de pe malul stîng a raionului Dubăsari” (1). O delegaţie de locuitori din Dubăsari pleacă la Moscova pentru a protesta acolo faţă de samavolniciile regimului separatist, susţinut de Kremlin. Boris Elţîn refuză să le acorde audienţă, dar se organizează conferinţe de presă în care sînt prezentate fărădelegile separatiştilor.

În 2 martie 1992 poliţiştii din Dubăsari, lipsiţi de sprijinul Chişinăului şi cu armament insuficient în dotare (doar cîteva pistoale), acceptă să predea sediul în schimbul promisiunii că vor fi lăsaţi să plece, totuși vor fi arestați și duși la Tiraspol. Chișinăul nu a reacționat.

Războiul din Transnistria (1990-1992) - Voluntari moldoveni în tranșee, Războiul Transnistrian 1990-1992, preluat de pe basarabian.blogspot.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) – Voluntari moldoveni în tranșee, Războiul Transnistrian 1990-1992, preluat de pe basarabian.blogspot.com

Dacă conducerea de la Chişinău era pasivă, nu la fel au rămas sătenii din zonă. Localnicii din Cocieri s-au adunat în faţa primăriei, apoi au trimis un grup de voluntari peste Nistrul îngheţat, la Holercani, pentru a cere arme. Cu sprijinul unui ostaş moldovean care-şi satisfăcea stagiul militar în acea unitate, care a aranjat ca în momentul atacării unităţii toţi ostaşii să fie pe platou, un grup de vreo 30 de voluntari înarmaţi cu un singur pistol şi o grenadă au pătruns în unitate şi au izbutit să sustragă armament. După ce s-au dezmeticit, ofiţerii au opus rezistenţă, dar soldaţii au acceptat propunerea voluntarilor de a părăsi unitatea.

La a 3-a delegaţie trimisă peste Nistru, A. Gămurari (comandantul trupelor cu destinaţie specială,) a hotărît să-şi implice oamenii din subordine în lupte şi a trecut cu aceştia peste gheaţa Nistrului. În acea zi la Cocieri au fost ucişi trei moldoveni, dar rezultatul a fost că unitatea militară a încetat să existe, ofiţerii şi familiile lor fiind evacuate din sat. Azi Cocieri este unul din cele cîteva sate din Transnistria unde guvernul de la Chişinău şi-a păstrat controlul.

Războiul din Transnistria (1990-1992) - Casă distrusă în cadrul Războiului Transnistrian, preluat basarabia.discutfree.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) – Casă distrusă în cadrul Războiului Transnistrian, preluat basarabia.discutfree.com

După ce preşedintele Moldovei Mircea Snegur, a anunţat că introduce în stînga Nistrului starea excepţională pentru restabilirea ordinii constituţionale, „oamenii, obosiţi de atîta aşteptare, au început să se adune entuziasmaţi în incinta şcolii profesionale de cusătorese situată între Corjova şi Cocieri. Veneau mai ales locuitori din stînga Nistrului, formînd plutoane, companii, de fapt se intenţiona crearea unui batalion” (1). Conducerea Republicii Moldova nu avea însă un plan clar ce să facă cu aceşti voluntari. Se primeau ordine de tipul „întărim poziţiile, băieţi. Pleacă cinci oameni la o armă” (1).

Războiul din Transnistria (1990-1992) Eroi moldoveni anonimi - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) Eroi moldoveni anonimi – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Cînd satul Coşniţa a fost ocupat de cazaci, oamenii au trecut Nistrul cu luntrea pentru a cere ajutor. Ministrul de interne Constantin Antoci i-a întrebat: „Noi venim în ajutor, dar dacă oamenii nu ne vor?” (1). Înjurîndu-l pe ministru au izbutit să-l convingă să le dea două lăzi cu arme. Azi, Coşniţa şi satele apropiate constituie cea de-a doua zonă din Transnistria în care Chişinăul şi-a păstrat controlul.

Beneficiind de o inexplicabilă pasivitate a autorităților oficiale a Republicii Moldova, separatiștii își constituie o impresionantă forța armată, constituită din: garda republicană, de 8 000 luptători, subordonată “direcției de apărare” a Transnistriei; miliția, inclusiv batalionul Dnestr, de 5 000 luptători, se subordona “directiei de interne” a R.M.N.; detașamentele teritoriale de salvare – 4 000 oameni, aflați la dispoziția executivelor locale; regimentele muncitorești, echivalentul modern al “sovietelor de muncitori înarmați”, subordonați Colectivelor Unificate de Muncă (OSTK); cazacii, în numar de 3 000 – 4 000, cu statut de “voluntari”, erau mercenari cu solde mai mari decît ale gardiștilor și subordonați direct conducerii “republicii nistrene”. Toate aceste formațiuni erau înzestrate cu armament, mijloace de transport, mașini de luptă – cumpărate, capturate sau furate de la Armata a 14-a rusa sau de la unitățile OMON din Transnistria. De partea separatiștilor s-a situat fățis Armata a 14-a rusă, cu un efectiv de 6 500 persoane, și constituită din: o divizie motorizată, 2 regimente de artilerie, un regiment de tancuri, un regiment antitanc, 2 regimente de pontonieri, un regiment de rachete, o escadrilă de elicoptere.

Războiul din Transnistria (1990-1992) - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

În comparație, tînăra Republică Moldova care încă nu avea armată proprie, beneficiind doar de un efectiv de cîteva mii de polițiști, care au suplinit, în timpul conflictului, fortele armate. Este de remarcat și participarea voluntarilor moldoveni în conflict.

În cadrul Războiului Transnistrian au murit circa 700 (militari și civili) de partea autorităților oficiale a Republicii Moldova și circa 1300 (transnistrieni, soldați ruși și cazaci) de partea separatiștilor, iar Republica Moldovenească Nistreană pînă astăzi nu este controlată de autoritățile oficiale de la Chișinău.

Trebuie menționat că începînd cu mijlocul anilor ’90, cei care au apărat integritatea Republicii Moldova s-au pomenit izolaţi, ponegriti și dați uitării.

(1) Vlad Grecu, „O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari”, Editura Prut Internaţional, Chişinău, 2005

 

articol preluat de pe www.istoria.md
cititi si Conflictul din Transnistria (2 martie−21 iulie 1992)

Conflictul din Transnistria (2 martie−21 iulie 1992)

Bătălia de la Tighina (19 – 22 iunie 1992) – Parte din Războiul din Transnistria

foto preluat de pe www.ziaristionline.ro
articole preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Conflictul din Transnistria sau Războiul din Transnistria (denumit uneori și Războiul moldo-rus) a fost un conflict militar, iar actualmente este un conflict politic între Republica Moldova și autoproclamata „Republică Moldovenească Nistreană” cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia și orașul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru și orașul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiași râu.

Conflictul politic a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenței așa-zisei „Republicii Moldovenești Nistrene”, fază latentă a acestuia desfășurându-se până în prezent.

Harta regiunii separatiste transnistrene (marcată cu roșu) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harta regiunii separatiste transnistrene (marcată cu roșu) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Premise

În ultima parte a anilor 1980, peisajul politic al URSS era în plină schimbare datorită politicii de perestroika întreprinse de Mihail Gorbaciov, care permitea liberalizarea politică la nivel regional. Democratizarea incompletă a permis naționalismului exclusivist să devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorități naționale s-au opus schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada sovietică de etnicii ruși. Oficializarea limbii majorității și introducerea obligativității alfabetului latin pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi decât cea română.

Problematica limbilor oficiale din Republica Moldova a devenit foarte spinoasă și a fost, probabil, intenționat politizată. Neconcordonața cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizibil în Transnistria, regiune în care etnicii slavi (ruși sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele față de guvernul republican erau mai puternice aici. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 40,0% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari.

 

Cronologia conflictului din Transnistria

1989

- 11 august 1989: În întreprinderile de subordonare unională, se formează soviete muncitorești, numite Colectivelor Unificate de Muncă (OSTK), ce încep lupta împotriva introducerii limbii române, a alfabetului latin și a reformelor democratice.

- 31 august 1989: Limba moldovenească este proclamată limbă de stat.

- toamna: OSTK -urile organizează greve și mitinguri de protest împotriva limbii române și a alfabetului latin.

- decembrie-ianuarie: Sunt organizate referendumuri la Tiraspol și Râbnița pentru obținerea statutului de “teritoriu autonom” al Transnistriei, în cadrul RSS Moldovenești.

 

1990

- Cu sprijinul direct al Armatei a 14-a, sunt formate unități paramilitare ilegale secesioniste, sunt organizate cu sprijinul OSTK mitinguri și referendumuri.

- 27 aprilie 1990: Tricolorul cu cap de bour este adoptat că steag național al RSS Moldovenești. Sovietele locale din Tiraspol și Tighina au refuzat abordarea tricolorului în aceste orașe.

- septembrie 1990: Sovietele locale din Tiraspol, Tighina și Râbnița au respins legea limbii de stat. S-a inițizat o mișcare de nesupunere față de autoritățile statului moldovean.

- 2 septembrie 1990: Are loc la Tiraspol “Congresul al II-lea extraordinar al deputaților poporului din Transnistria” care proclamă “Republica Moldovenească Sovietică Socialistă Nistreană”.

- 3 septembrie 1990: Sovietul Suprem al RSS Moldovenești creează instituția prezidențială și îl alege ca președinte pe Mircea Snegur.

- 16 septembrie 1990: O adunare în semn de protest împotriva separatismului este organizată în satul Lunga, Stînga Nistrului, lângă Dubăsari.

- 22 septembrie – 15 noiembrie 1990: Liderii separatiști, sprijiniti de formațiuni paramilitare proprii și de trupe ale armatei sovietice, organizează alegeri legislative pentru “sovietul suprem” al “Republicii Sovietice Socialistă Moldovenești Nistrene”.

- 22 decembrie 1990: Mihail Gorbaciov , președintele URSS, semnează un decret prin care declara nule hotărârile “Congresului al II-lea al deputaților poporului din Transnistria”. În schimb, măsurile luate de autoritățile de la Chișinău sunt infime și strict declarative.

 

1991

Au loc acțiuni de înlocuire ale autorităților Republicii Moldova cu cele ale “republicii nistrene”. Beneficiind de o inexplicabilă pasivitate a autoritățiilor statului Moldova, separatiștii își constituie o impresionantă forță armată, constituită din:

- Garda republicană, (8.000 luptători), subordonată “Direcției de apărare” a Transnistriei.

- Miliția, inclusiv batalionul Dnestr, (5.000 luptători), subordonată “direcției de interne” a “Republicii Nistrene”.

- Detașamentele teritoriale de salvare (4.000 oameni), aflați la dispoziția executivelor locale.

- Regimentele muncitorești, echivalentul modern al “sovietelor de muncitori înarmați”, subordonați Colectivelor Unificate de Muncă (OSTK).

- Cazacii, în număr de 3-4.000, cu statut de “voluntari”, erau mercenari cu solde mai mari decât ale gardiștilor fiind subordonați direct conducerii “Republicii Nistrene”.

Toate aceste formațiuni erau înzestrate cu armament, mijloace de transport, mașini de luptă, cumpărate, capturate sau furate de la Armata a 14-a rusă, sau de la unitățile OMON din Transnistria.
De partea separatiștilor s-a situat fățiș Armata a 14-a rusă, cu un efectiv de 6.500 persoane, constituită din:

- o divize motorizată
- 2 regimente de artilerie
- un regiment de tancuri
- un regiment antitanc
- 2 regimente de pontonieri
- un regiment de rachete
- o escadrila de elicoptere

Prin comparație, tânăra republică Moldova, încă nu avea armată proprie, beneficiind doar de un efectiv de câteva mii de polițiști, care au suplinit, în timpul conflictului, forțele armate.

- 19 mai 1991: Ministrul apărării al URSS a ordonat comandantului Armatei a 14–a, generalul Netkaciov, mobilizarea militarilor de rezervă pentru completarea efectivelor trupelor Armatei a 14–a dislocată în Transnistria și menținerea aceste trupe și a arsenalul militar în stare de luptă. El ar fi justificat acest ordin în acest fel: “ținând cont de faptul că Transnistria este un teritoriu rusesc și că situația s–a înrăutățit, noi trebuie să–l apărăm prin toate mijloacele“.

- 23 mai 1991: RSS Moldovenească devine Republica Moldova.

- 23 iunie 1991: Parlamentul Republicii Moldova proclamă suveranitatea Republicii.

- 19 august 1991: Are loc Puciul de la Moscova. Puciștii vor avea tot sprijinul liderilor separatiști de la Tiraspol: Igor Smirnov, Maracuță, Iakovlev, Reliakov. Dupa înfrângerea puciștilor, Boris Elțin a cerut pedepsirea acestora și a celor care i-au susținut. Încercările administrației de la Chișinău de a aresta liderii transnistreni au generat nemulțumirea rusofonilor din Transnistria. A început o acțiune a femeilor rusofone care, în număr din ce în ce mai mare, au început să blocheze calea ferată ce lega Transnistria de restul Basarabiei. În final, liderii transnistreni au fost arestați, apoi eliberați după scurt timp.

- 25 august 1991: Sovietul Suprem al RMN proclamă independența “republicii”.

- 27 august 1991: Parlamentul proclamă independența Republicii Moldova.

- septembrie: Membri ai trupelor speciale sovietice OMON din Riga, sosesc în limuzine la Tiraspol, cazându-se la hotelul Kolhaznii.

- 18 septembrie 1991: Președintele autoproclametei RMN, Igor Smirnov, a decis să plaseze unitățile forțelor armate sovietice dislocate în Transnistria sub jurisdicția autoproclametei RMN.

- 1 decembrie 1991: În raioanele de pe malul stâng al Nistrului au fost organizate alegeri prezidențiale, declarate ilegale de către autoritățile moldovenești. Igor Smirnov a fost ales președinte al autoproclametei RMN.

- 13 decembrie 1991: Are loc un atac armat al gardiștilor la podul de la Dubăsari, soldat cu moartea a patru polițiști moldoveni și a 20 de gardiști, cazaci și mercenari.

 

1992

- 1 martie 1992: Gardiștii și cazacii au provocat un incident la o petrecere în Dubăsari, apoi au atacat poliția moldovenească chemată în ajutor. Polițiștii au deschis focul, omorând un cazac, după care s-au retras în sediu. Acest incident a servit drept pretext desființării ultimei secții moldovenești de poliție dintr-un oraș transnistrean. Sediul poliției a fost atacat de gardiști și cazaci, care i-au făcut prizonieri pe polițiști, dezarmându-i.

- martie 1992: Comitetul executiv raional și toți polițiștii din Dubăsari s-au retras în satul Cocieri, care a devenit un centru de rezistență, aici refugiindu-se locuitori din satele vecine.

Gardiștii au intrat în Cocieri cu 2 blindate, deschizând foc fără avertisment asupra trecătorilor. Au fost impuscati doi tarăni și o mamă, care mergea cu copilul de mână. Țărănii și polițiștii au reușit să-și procure, fără incidente, armament de la o cazarmă subordonată Armatei a 14-a.

Gardiștii și cazacii vor bloca podurile de peste Nistru – de la Vadul lui Voda, Tighina, Camenca, Râbnița, constituind “posturi de control ” cu câte un blindat. Astfel de posturi vor fi create și pe șoseaua Tiraspol-Dubăsari și la barajul hidrocentralei Dubăsari.

- 2 martie 1992: Republica Moldova devine membru ONU, ceea ce conduce la recunoașterea caracterului ilegal al autoproclamatelor “republici” nistreană și găgăuză.

Este ziua în care începe războiul, prin declanșarea conflictului armat la Dubăsari, printr-o diversiune a separatiștilor.
Are loc diversiunea de la Vulcănești, în zona găgăuză. Trei membri ai gărzii paramilitare găgăuze au atacat cantina unei școli. După ce gardiștii au fost arestați , secția de poliție a fost invadata de 14 membri ai formațiunii, care au cerut transferarea arestaților la Bolgrad, oraș aflat sub jurisdictie ucraineană.

- 3 martie 1992: Gardiștii și cazacii au atacat satul Cocieri, dar au fost respinși. Seara, a ajuns în sat o unitate de poliție cu destinație specială, trimisă de la Chișinău și care traversase Nistrul pe gheață.

Centrul de Presa al Forțelor Armate Unite ale CSI a dat un comunicat prin care afirma că forțele armate moldovenești au atacat un regiment de infanterie al apărării civile, dezarmând ofițerii și luând 70 automate și alte arme și că situația seamană cu aceea din Nagorno-Karabah.

Au fost blocate căile de acces dinspre Chișinău spre Tighina, a fost blocata emisia radioteleviziunii naționale în oraș.
După desființarea secției moldovenești de poliție (singura instituție care mai reprezenta statul moldovean în oraș), este inaugurata o secție de poliție subordonată secesioniștilor, constituită ca o forma de putere sovietică. Este înființată o nouă formațiune paramilitară ilegală.

- 4 martie 1992: Gardiștii și cazacii pătrund în satul Coșnița, atacând pe cei 15 polițiști, nevoiți să deschidă focul.
Patru autocamioane Kamaz pline cu gardiști sunt trimise la Cocieri.

- 4-5 martie 1992: 2.500 cazaci sosesc la Tiraspol în ajutorul separatiștilor. Au loc înrolări masive în rândul formațiunilor paramilitare ale separatiștilor.

- 6 martie 1992: “Comitetul de apărare a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Nistrene” a hotărât izolarea tuturor polițiștilor care nu au depus jurmânt de credintă față de “republică”; în această situație erau 85 de polițiști.

- 12 martie 1992: Doi polițiști de la postul Ursoaia de pe șoseaua Tighina – Căușeni au fost atacați dintr-un camion care transporta armament pentru separatiștii găgăuzi și pe care îl opriseră pentru control. Un polițist a fost rănit, altul ucis.

- 13 martie 1992: Gardiștii atacă polițiștii din Coșnița, ucigând unul și rănind mai mulți. Este inaugurată o secție de poliție subordonată secesionistilor, constituită că o forma de putere sovietică și este înființată o nouă formațiune paramilitară ilegală în Tighina.

14 martie 1992: Gardiștii și cazacii arunca în aer podurile de la Vadul lui Voda, de lângă Dubăsari, de pe șoseau Chișinău – Volgograd. Pozițiile moldovenești de lângă Roghi sunt atacate, înregistrându-se 15 morți. În timpul noptii sunt atacate satele Coșnița și Gura Bîcului cu mine, grenade și rachete.

“Sovietul Suprem al Republicii” hotărăște ca băncile din Transnistria să înceteze operațiunile cu Moldova și înființarea unei comisii care să preia sub control șoselele și căile ferate ale “republicii”.

- 15 martie 1992: Smirnov semnează un decret prin care se creează o comisie de stat pentru ocrotirea socială a militarilor și persoanelor demobilizate, acțiune menită să atragă simpatia militarilor.
Guvernul Moldovei face un apel către gardiști, pentru depunerea armelor până la data de 17 martie.

- 17 martie 1992: Smirnov semnează un decret prin care se creează o comisie de stat pentru ocrotirea socială a militarilor și persoanelor demobilizate, acțiune menită să atragă simpatia militarilor.
Se semnează un nou acord de încetare a focului, care va fi încălcat de către gardiști pe 24 martie.

- 19 martie 1992: Parlamentul Moldovei propune un compromis, prezentând proiectul de acordare statutul de zona economica libera Transnistriei și o modificare a adminstrației teritoriale.

- 20 martie 1992: La reuniunea OSCE de la Helsinki, se creează un mecanism cvadripartit de reglementare a conflictului din Trasnistria, compus din: Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina.

- 24 martie 1992: Se semnează un nou acord de încetare a focului. Se efectueaza un schimb de prizonieri: secesioniștii eliberează 11 persoane, moldovenii, 18.

- 28 martie 1992: Se instituie starea exceptională în Transnistria cu începere de la orele 20.

- 29 martie 1992: Premierul Valeriu Muravschi acorda un nou ultimatum secesioniștilor, cerând depunerea armelor în termen de 2 zile.

- 31 martie 1992: Președintele Snegur trimite o telegramă companiei moscovite de televiziune Ostankino, protestând contra modului de prezentare a conflictului, și altă telegramă mareșalului Șapoșnikov, protestând împotriva zborurilor avioanelor militare ale CSI la Tiraspol.

Luna aprilie marchează implicarea fățișă a Rusiei și Armatei a 14-a rusă de partea separatiștilor. Intențiile clare ale Rusiei sunt de a păstra Tighina drept cap de pod.

- 1 aprilie 1992: Parlamentul Moldovei emite hotărârea privind reglementarea pe cale pașnică a conflictului.
Poliția moldovenească încearca eliberarea orașului Tighina, controlat de secesioniști. Cad în luptă 8 polițiști.

- 2 aprilie 1992: Generalul. Netkacev, comandantul Armatei a 14-a, adresează un ultimatum președintelui Snegur, cerând ca forțele moldovenești să se îndeparteze la 15 km de Tighina.

Pe aeroportul militar din Chișinău se semnează un acord de încetare a focului. Semnatarii sunt primul ministru al Moldovei, Muravschi, președintele “Sovietului Suprem”, Maracuță și comandantul Armatei a 14-a rusă, Netkacev.
Departamentul de Stat al Statelor Unite dă o declarație prin care se pronunță împotriva unei intervenții militare din afară, apreciind ca fiind admirabilă puterea de reținere a guvernului Moldovei. Departamentul de Stat cerea insistent forțelor separatiste trasnistrene continuarea negocierilor cu Republica Moldova.

Acordul va fi respectat numai de partea moldovenească, polițiștii primind ordin să nu deschidă focul și să nu riposteze.

În schimb, toata luna aprilie vor avea loc atacuri în zonele: Tighina, Pohreba – Cocieri, Coșnița – Doroțkaia, Pohreba – Roghi, Grădinița, Leontova, Varnița, Misovca, Bicioc, Chițcani. Gardiștii și cazacii au lansat atacuri cu aruncătoare de mine și rachete asupra localităților, a populației, a barajelor, releelor de televiziune, posturilor de radio. Au fost minate șoselele și drumurile, a fost bombardată șoseaua Tighina – Chișinău. Apar primele atacuri ale lunetiștilor. Lipsit de forțele de ordine, orașul Tighina rămâne la discreția infractorilor.
Două proiecte de protocol redactate de autoritățile de la Chișău sunt respinse de forțele separatiste, care trimit proiectul lor, semnat de comandantul armatei ruse de ocupație, prin care cer că Tighina să fie controlata exclusiv de armata rusă.

- 5 aprilie 1992: În orașul Tighina intră 20 de blindate ale armatei ruse, având arborate drapelul Federatiei Ruse.

În paralel, continuă tratativele cvadripartite dintre miniștrii de externe ai Moldovei, Romaniei, Rusiei și Ucrainei începute la 23 martie. La 2 aprilie, o nouă reuniune de experți elaborează recomandări referitoare la neadmiterea implicării cetățenilor statelor străine și prevenirea incidentelor armate.

- 6 aprilie 1992: Are loc reuniunea miniștrilor de externe, care vor da publicității o declarație prin care ce se pronunța împotriva implicării în conflict a Armatei a 14-a, pentru menținerea ordinei de drept de către autoritățile moldovenești pe tot teritoriul republicii, pentru excluderea accesului civililor la armament și pentru încetarea focului începând din 7 aprilie.

- 14-17 aprilie 1992: Se semnează protocolul grupului de lucru pentru stabilizarea situației în Tighina: dezarmarea formațiunilor paramilitare, deminarea zonei, asigurarea ordinii de către poliția moldovenească și miliția separatista.

17 aprilie 1992: La Chișinău are loc o nouă reuniune cvadripartită la care se adoptă statutul comisiei mixte pentru controlul respectării încetării focului, stabilindu-se un numar de 400 de observatori, care să supravegheze linia ce separa poliția moldovenească de forțele rebele, pe o lungime de 262 km.

S-a hotărât dezarmarea forțelor paramilitare, repatrierea mercenarilor, accelerarea investigațiilor procuraturii asupra acțiunilor criminale din zonă.

Încetarea focului va deveni efectivă la Tighina de-abia din 20 aprilie.

Până pe 15 mai, numai observatorii din Moldova și România ajunsesera în zonă, pentru supraveghere.

mai 1992: În luna mai, au loc mai multe întruniri ale comisiei bilaterale Moldova – Transnistria, sabotate deseori de atacuri ale forțelor militare separatiste asupra localităților, podurilor, șoselelor și posturilor de radio controlate de autoritățile de la Chișinău.
Încă din luna aprilie începuse retragerea unor efective de cazaci, de care chiar separatiștii voiau să se debaraseze, dat fiind caracterul indisciplinat și turbulent al acestora. În paralel, apar noi formațiuni paramilitare, ca Beretele Negre. Sosesc din Ucraina membri ai armatei ucrainiene de autoapărare.

- 4 mai 1992: La Gura Bîcului se semnează un protocol privind retragerea formațiunilor armate, dar, în timpul nopții, separatiștii vor arunca în aer podul de peste Nistru.

- 6-7 mai 1992: Este atacat cu rachete postul de poliție de la Cocieri.

- 8-18 mai 1992: Au loc atacuri asupra locuitorilor și posturilor de poliție de la Cocieri, Coșnița, Gura Bîcului, Dragalina, Dubăsari-Pod, Roghi.

- 19 mai 1992: Când se credea că procesul de normalizare avansează, izbucneste din nou criza, declanșată de un ordin trimis de generalul Graciov, ministrul apărării al Federatiei Ruse, generalului Netkacev, comandantul Armatei a 14-a ruse. Ordinul prevedea că, în vederea apărării Transnistriei, care e pământ rusesc, să fie completat armamentul din rezervele pentru mobilizare și să fie pregătite pentru luptă toate unitățile militare ale Armatei a 14-a. O înscenare făcută la Dubăsari, va furniza unitatilor Armatei a 14-a ruse pretextul de a iesi din cazărmi și de a ocupa poziți de luptă alaturi de gardiști. Unități de tancuri și artilerie părăsesc garnizoana Tiraspol îndreptându-se spre Dubăsari și alăturându-se gardiștilor. Cu cele 10 tancuri, 11 tanchete, 6 tunuri, 3 arme antitanc, 6 aruncatoare de grenade, 63 pistoale automate, 21 mașini blindate și 9 mașini militare vor fi declansate atacuri la Coșnița, Cocieri, Corjevo, Holercani, Malovata, Ustia, Zolonceni în raionul Dubăsari. Garnizoana Tiraspol va mai trimite 22 tancuri spre Dubăsari, 5 spre Dnestrovsk. Au loc atacuri violente până pe 26 mai.

La protestele președintelui Snegur față de agresiunea armatei ruse, Kremlinul răspunde, conform tradiției, că armata rusă nu destabilizează.

- 21 mai 1992: Smirnov dă un decret prin care Armata a 14-a trece în subordinea “republicii nistrene”. Concomitent, se fac apeluri pentru mobilizarea parțială a rezerviștilor.
În aceeasi zi, aterizează la Tiraspol un avion cu 600 cazaci de pe Don. La Moscova și Sank Petersburg se formează batalioane de voluntari. Se creează batalionul de miliție Dnestr, în componența căruia vor intra și mulți delincvenți.
Departamentul de Stat al USA și-a exprimat imediat îngrijorarea față de implicarea Armatei a 14-a în luptele din regiune.

- iunie 1992: În prima jumatate a lunii iunie se remarcă o intensificare a atacurilor gardiștilor și cazacilor la Tighina, Cocieri, Coșnița, Corjevo, Dubăsari, Doroțcaia, Pohreba. Se fac încorporari în formațiunile separatiste, se fac transferuri de armament de la Armata a 14-a către separatiști. “Republica nistreană” își creează serviciul de grăniceri, în care se vor înrola cazaci din zona Mării Negre.

Terorizarea populației moldovene din Transnistria continuă: sunt arestate personalități din Frontul Popular sub acuzația de terorism: Ilie Ilașcu, Ștefan Urâtu, Tudor Petrov-Popa, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco.
La Grigoriopol apare grupul Delfin, format din pușcăriași eliberați.

Conducerea Republicii Moldova devine tot mai conciliantă față de separatiști. Între timp, autoritățile ruse continuă să prezinte denaturat situația din Transnistria, acuzând Moldova de agresiune, de încercare de exterminare sistematică a populației slave, iar România de livrari de armament către Moldova.

- 19 iunie 1992: La Tighina, situația devine explozivă: sunt puse la cale mai multe înscenări și provocări, care vor tensiona situatia la maximum. În urma unei astfel de înscenari, va fi declanșat un nou conflict armat

- 20 iunie 1992: În dimineața de 20 iunie, orașul era în mare parte sub control moldovenesc. Tancuri grele ale Armatei a 14-a au forțat podul spre Tighina, dar vor fi oprite de forțele moldovene. Forțele separatiste continua titurile asupra orașului.

Începe un război în toata puterea cuvântului, orașul Tighina fiind bombardat și atacat. În același timp sunt atacate și alte localități: Dubăsari, Cocieri, Doroțcaia, Coșnița. Podul de peste Nistru va fi ocupat de gardiști, după atacurile cu tancuri grele ale armatei ruse, iar orașul va fi invadat de armata și de forțele separatiste. Consiliul militar al Armatei a 14- va adresa președintelui Snegur un ultimantum prin care cere că forțele moldovene să înceteze agresiunea, în caz contrar, armata trecând la atac.

- 20-21 iunie 1992: Continua invadarea orașului Tighina de către tancurile armatei ruse. Orașul este bombardat de către separatiști. În ciuda acestor fapte, tot Elțin acuză Moldova de agresiune, amenintând că armata rusă va fi obligată să riposteze. În față reactiilor ezitante ale autoritățiilor moldovene, sute de voluntari din Transnistria vor veni la Chișinău cerând arme pentru a luptă contra rebelilor. Au manifestat și în față ambasadei ruse.

Agresiunea asupra Tighinei s-a soldat, până în dimineața de 22 iunie, cu aproximativ 200 de morți și 300 de răniți de partea polițiștilor. Presedintele Federatie Ruse agresoare, Elțin, a refuzat orice contact telefonic cu Snegur. Atacurile și invaziile secesioniștilor au determint un exod în masă al populației civile din zona de conflict.

- 21 iunie 1992: Se semnează acordul de încetare a focului.

 

„Războiul”

Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată „Republica Moldovenească Nistreană”. La 25 august 1991 Sovietul suprem al RMN a adoptat declarația de independență a noii republici. Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS „să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc transnistrean cu privire la ocupația ilegală a Republicii Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc”.

Războiul din Transnistria (1990-1992) - Voluntari moldoveni în tranșee, Războiul Transnistrian 1990-1992 - foto preluat de pe basarabian.blogspot.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) – Voluntari moldoveni în tranșee, Războiul Transnistrian 1990-1992 – foto preluat de pe basarabian.blogspot.com

 

1990: Primele ciocniri la Dubăsari

În acea perioadă, la Dubăsari exista o dualitate a puterii – consiliul orășenesc susținea separarea, pe când consiliul raional susținea autoritățile centrale. Separatiștii își organizaseră formațiuni paramilitare de gardiști, cazaci (veniți din Rusia) și miliție, iar autoritățile legitime erau reprezentate de poliție.

În zilele de 1-2 noiembrie 1990, au avut loc primele ciocniri pe podul de la Dubăsari, atunci murind și primii polițiști și localnici din Dubăsari.

Astfel, începând cu 1 noiembrie (1990), pe drumurile din oraș au fost instalate puncte de control, s-a blocat podul de peste Nistru, iar la 2 noiembrie au fost scoase cu forța mulțimii dirijată de separatiști, organele locale ale puterii (instanța de judecată, procuratura, executivul) din sediile administrative. Pentru restabilirea ordinii în Dubăsari, au fost trimise subunități ale Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, deja suverane. Pe drumul de acces spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populația civilă, în timpul cărora s-au înregistrat victime, în noiembrie 1991, pe același pod de la Dubăsari, au mai decedat încă trei polițiști (Ghenadii Iabloctcin, și alți doi camarazi ai săi) din trupele cu destinație specială.

În esență, anume cu aceste evenimente a început confruntarea armată între poliția (ulterior armata) moldovenească și formațiunile separatiste înarmate.

 

1992

După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor separatiste care atacaseră anterior și continuau să atace posturi ale poliției loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice și ruse (după 1991), și-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată.

În cele 4 luni de ostilități, cele mai grele lupte s-au dat pe pla­to­u­rile de la Coci­eri, Coș­nița și la Tighina.

La 21 iulie 1992 Republica Moldova și Federația Rusă au semnată o Convenție cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova.

 

Conflictul politic

Criza din 2004

Aproximativ 11.200 din cei 79.000 de elevi transnistreni învață în limba romana folosind alfabetul chirilic.

În vara anului 2004, autoritățile transnistrene au închis cu forța cele șase școli din stânga Nistrului în care se folosea limba română scrisă cu alfabet latin, o măsură care a afectat cei 3.400 de elevi care învățau în aceste școli. Mai mulți profesori și părinți, care s-au opus închiderii, au fost arestați. În timpul crizei, guvernul moldovean a decis să instituie un blocaj economic Transnistriei, care să izoleze republica separatistă de restul țării. Blocajul a fost inutil din cauza lipsei de cooperare cu guvernul Ucrainei și președintele Leonid Kuchma. Transnistria a răspuns printr-o serie de acțiuni care erau menite să destabilizeze situația economică din Moldova, în principal, prin oprirea furnizării energiei electrice. În consecință, această criză a generat întreruperi ale aprovizionării cu curent electric în părți ale Moldovei.

Școlile au fost în cele din urmă redeschise, dar au primit statutul de „instituții educaționale non-guvernamentale”.

 

2018

La 22 iunie 2018, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat proiectul de rezoluție propus de Republica Moldova privind „Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”. Astfel, pentru acest proiect au votat 64 membri ai ONU, 15 au votat împotrivă, iar 83 s-au abţinut.

 

Consecințe

Chiar și după încetarea focului, Rusia a continuat să ofere regimului separatist sprijin militar, politic și economic, permițându-i să supraviețuiască și conferindu-i un anumit grad de autonomie vis-à-vis de Moldova. Generalul Lebed, comandantul Grupului Operațional Rus (ROG, fost Armată a 14-a) începând cu iunie 1992, s-a purtat deseori ca un politician transnistrean și a declarat că armata sa ar putea să ajungă la București în două ore.

OSCE are deja de mulți ani o misiune de observație la fața locului și încearcă să ghideze negocierile privind rezolvarea conflictului. Trupele rusești staționează în continuare pe teritoriul moldovenesc, în pofida obligațiilor asumate de Rusia la summit-urile OSCE din 1999 și 2001.

 

Memorandumul Kozak

În iulie 2002, OSCE, împreună cu mediatori ruși și ucraineni au semnat un document care conținea premise pentru reunificare Moldovei într-o federație. Neconcordanțe fundamentale asupra împărțirii puterilor au făcut imposibilă aplicarea acestui document.

În luna noiembrie a anului 2003, Rusia a realizat un memorandum care conținea, până la acel moment, cea mai detaliată propunere de constituire a unui stat moldovenesc federal asimetric. Acesta mai prevedea staționarea trupelor rusești pe pământ moldovenesc pentru încă 20 de ani. Publicat inițial în rusă, pe situl web al ministerului de Externe transnistrean, textul a fost intens promovat de Dmitri Kozak, o personalitate marcantă din echipa președintelui rus Vladimir Putin. Memorandumul Kozak a reprezentat o rupere de poziția nistreană care cerea statut egal pentru Transnistria și Moldova.

În memorandum se propunea între altele crearea unui parlament bicameral format dintr-o cameră inferioară, aleasă prin reprezentare proporțională. Toate legile trebuiau însă consimțite de senat, a cărui repartizare era disproporționată în raport repartizarea populației pe teritorii: 13 senatori aleși de camera inferioară federală, 9 de Transnistria și 4 de Găgăuzia. Conform recensământului din 1989, în Transnistria locuiește un sfert din populația republicii iar în Găgăuzia mai puțin de 4%.

Importante demonstrații împotriva memorandumului Kozak au avut loc la Chișinău în zilele următoare publicării propunerilor rusești. Conducerea Republicii Moldova a refuzat semnarea memorandumului fără coordonarea organizațiilor europene. O vizită a președintelui Putin în Moldova a fost anulată. Într-o conferință de presă din 2005, președintele moldovean Vladimir Voronin a declarat că memorandumul Kozak din 2003 a fost respins datorită faptului că se afla în contradicție cu constituția moldovenească care stipulează neutralitatea Moldovei, și nu permite staționarea oricăror trupe străine pe teritoriul său, în timp ce țara nu poate să adere la alianțe militare. Moldova și memorandumul Kozak au reprezentat subiecte cheie la reuniunea ministerială a OSCE de la Maastricht din decembrie 2003, iar dezacordul dintre Rusia și Occident a împiedicat semnarea unei declarații comune la sfârșitul reuniunii

 

Propunerea ucraineană

În mai 2005, partea ucraineană condusă de Viktor Iușcenko a propus un plan în șapte puncte care stipulează rezolvarea conflictului transnistrean printr-o reglementare negociată și alegeri libere. Prin acest plan, Transnistria ar rămâne o regiune autonomă a Moldovei. Statele Unite și Uniunea Europeană și RMN și-au exprimat un anumit nivel de acord cu acest proiect. În iulie, Ucraina a deschis șase noi posturi vamale la granița ucraineano-transnistreană. Posturile, în care sunt angajate echipe moldovene și ucrainene, sunt menite să reducă contrabanda dintre republica separatistă și vecinii săi.

 

Drepturile omului

Republica Moldova, ca și alte state sau organizații non-guvernamentale, susține că guvernul separatist de la Tiraspol este autoritar și nu respectă drepturile omului și a acuzat regimul separatist de arestări nejustificate și tortură.

Alegerile legislative din 2005 nu au fost recunoscute de comunitatea internațională. Potrivit lui Claus Neukirch, șeful serviciului de presă al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, “nu se poate vorbi de alegeri libere și corecte în regiunea nistreană, atâta timp cât în această regiune nu sunt create condiții adecvate pentru exprimarea opțiunii politice a alegătorilor“.

Conducerea Republicii Moldova a acuzat de asemenea administrația RMN de incursiuni în satele din stânga Nistrului controlate de guvernul de la Chișinău, unde există relatări despre arestări nejustificate și tortură.

Un raport al departamentului de stat american relatează despre închisori dure în Transnistria. Traficul de ființe umane reprezintă o problemă importantă în Moldova și Transnistria.

În cazul Ilașcu și Alții v. Moldova și Rusia (2004), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut în unanimitate Moldovei și Rusiei să pună capăt detenției nejustificate a membrilor grupului Ilașcu, Andrei Ivanțoc (eliberat la 2 iunie 2007) și Tudor Petrov-Popa (eliberat la 4 iunie 2007). Ilie Ilașcu a fost arestat, împreună cu încă patru persoane în Tiraspol la începutul lunii iunie 1992. Ei au fost acuzați de uciderea a doi civili și de acte de terorism împotriva RMN. Se crede că motivul real al reținerii este asocierea politică sau sprijinul oferit împotriva autorităților separatiste.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Conflictul din Transnistria si pe en.wikipedia.org

(Alexandru Cristian Surcel) Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova (24 februarie 2019)

Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova (24 februarie 2019)

foto preluat de pe www.agerpres.ro
articol de Alexandru Cristian Surcel

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto preluat de pe facebook.com

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto preluat de pe facebook.com

25 februarie 2019

 

Cu tot scandalul din jurul OUG 7/2019, al protestelor magistraţilor şi al protestelor de ieri din mai multe oraşe, toate desigur evenimente semnificative, a trecut aproape neobservat un eveniment de asemenea important pentru noi: alegerile parlamentare din Republica Moldova. Mă veţi întreba de ce ar fi acestea atât de importante? Există trei răspunsuri la care mă pot gândi:

(1) chiar dacă nu din punct de vedere politic la acest moment, Moldova de dincolo de Prut e, după orice alt criteriu istoric, antropologic şi geografic, parte a ţării noastre;

(2) tocmai din cauza afinităţii, o Republică Moldova căzută în mâini greşite ar putea deveni o bază de operaţiuni împotriva României, cum a fost regiunea transnistreană în anii 1924-1940;

(3) similitudinea antropologică, defectele comune mai ales, face ca cele două state româneşti să cunoască provocări foarte asemănătoare, astfel că evoluţiile din spaţiul basarabean pot constitui avertismente pentru ce se întâmplă dincoace de Prut.

Despre ce vorbesc? Păi, hai să vedem: din anii 2015-2016, când la Chişinău au avut loc protestele masive ale Platformei Demnitate şi Adevăr (PDA), actualmente devenită partid politic, în Republica Moldova are loc o continuă dezbatere pe tema anticorupţiei, a justiţiei şi a statului de drept, exact ca şi în România. Dacă momentul declanşator la noi a fost tragedia #Colectiv, dincolo de Prut a fost furtul miliardului (deja un brand în sine, aşa că nu mai dau explicaţii). La Chişinău, ca şi la Bucureşti, puterea e deţinută de plutocraţi îmbogăţiţi din bani publici, după colapsul comunismului, interesaţi să menţină un status quo care-i avantajează, chiar dacă se traduce prin sud-americanizarea statului şi a societăţii. Iar în fruntea sistemului e un personaj care nu-şi poate asuma formal şefia guvernului, din cauza problemelor sale penale, aşa că îşi exercită autoritatea prin interpuşi (Vladimir Plahotniuc, respectiv Liviu Nicolae Dragnea). În ambele state derapajul de la normele democraţiei liberale şi ale statului de drept e tot mai evident şi, de fapt, face parte dintr-o acţiune sistematică de contrareformă (care la noi ţine deja de mai bine de doi ani). Pe de altă parte, pe ambele maluri ale Prutului, tema anticorupţiei şi a statului de drept găseşte ecou doar la o parte din populaţie, cu precădere cea mai educată şi până în vârsta de 50-55 de ani, în timp ce un alt eşalon demografic numeros, în general dar nu exclusiv cel de peste 50-55 de ani, regretă aparenţa de ordine şi de stabilitate din perioada totalitară comunistă şi votează politicieni care fac promisiuni care, într-un fel sau altul, amintesc de acea epocă.

Deci, cum ziceam, ieri, 24 februarie 2019, au avut loc alegeri parlamentare în Republica Moldova, însoţite, în stilul prezidenţialelor româneşti din 2009, şi de un referendum consultativ pentru reducerea numărului de parlamentari (de la 101 la 61). Alegerile au fost parţial fraudate: (i) opozanţii binomului format din oligarhul suprem Vlad Plahotniuc şi preşedintele pro-rus Igor Dodon au fost demonizaţi continuu de canalele TV ruseşti active în Republica Moldova sau controlate de Plahotniuc (care deţine un fel de Trust Intact basarabean); (ii) s-a permis campania electorală inclusiv în ziua votării; (iii) votul din diaspora, eminamente pro-europeană şi/sau pro-unionistă, a fost sabotat prin diferite modalităţi, în timp ce (iv) autocare pline cu alegători din regiunea separatistă de pe Nistru, coordonate în stil cazon, au fost lăsate să facă turism electoral masiv. De asemenea, pentru a crea un avantaj Partidului Democrat din Moldova (PDM), partidul lui Plahotniuc, erodat în 10 ani de guvernare în diferite formule, sistemul de vot proporţional pe liste a fost schimbat cu un sistem de vot mixt, parţial uninominal.

Pe de altă parte, însă, prezenţa la vot a fost de sub 50%, cu participarea cea mai importantă din partea generaţiilor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 71 de ani. Adică exact generaţiile care au fost cel mai mult expuse spălării pe creier din perioada sovietică, care eventual au prins şi vremurile de relativ confort material din anii `60-`70, fără însă să fie suficient de bătrâne ca să fi apucat şi România întregită şi să fi trăit în mod nemijlocit ororile perioadei staliniste.

Dacă absenteismul mare din rândurile tinerilor sub 25 de ani nu e chiar o surpriză, fiind întâlnit şi în România (cu motivaţii în speranţa emigrării), ar fi fost de aşteptat o mai mare implicare a categoriilor între 25 şi 50 de ani, la care, potrivit statisticilor, opţiunea pro-europeană şi chiar cea unionistă sunt semnificativ mai frecvente. Parte din absenteismul celor din acest interval de vârstă se poate explica prin locuirea lor în diaspora (unde, aşa cum am menţionat mai devreme, votul a fost sabotat). Dar această explicatie funcţionează doar parţial, aşa că forţa politică care se adresează în special celor între 25 şi 50 de ani ar trebui să-şi facă o analiză serioasă ce a lipsit din campania şi din discursul său ca să determine o mai mare mobilizare. Mă refer la alianţa „ACUM”, constituită din PDA-ul amintit mai devreme, prezidat de Andrei Năstase, cel ales primar al Chişinăului, dar a cărui alegere a fost anulată sub pretextul oferit de o postare pe Facebook în care îndemna electoratul să voteze, şi din Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), partidul fondat şi condus de un fost ministru al educaţiei, Maia Sandu.

În aceste condiţii, rezultatele alegerilor arată astfel: Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), adică partidul preşedintelui pro-rus, Igor Dodon, 31,21%; „ACUM” DA şi PAS 26,70%; PDM 23,71%, Partidul „Şor”, pro-rus, al primarului Orheiului, Ilan Şor, unul din autorii furtului miliardului, pentru care a şi fugit la un moment dat în Rusia, 8,34%; Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), al fostului preşedinte Vladimir Voronin, de asemenea pro-rus, din care s-au desprins atât PDM, în 2009, cât şi PSRM, ulterior, 3,75%; Partidul Nostru, pro-rus, al exoticului personaj Renato Usatîi, un amestec de KGB-ist sub acoperire şi de Dan Diaconescu, 2,94%; Partidul Liberal, al lui Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, unionist, 1,25%; restul partidelor sub 1% fiecare. Aceste procente sunt, desigur, din totalul voturilor valabil exprimate, nu din totalul populaţiei cu drept de vot.

Putem observa o creştere a ponderii partidelor pro-ruse, dincolo de treimea din populaţie care care are o opţiune fermă în acest sens (deci, de această dată, au votat astfel de partide şi unii din treimea indecişilor). Nu este un rezultat surprinzător după scufundarea în corupţie a guvernărilor pro-europene care s-au succedat de la destrămarea regimului Voronin în anul 2009 şi după furtul miliardului, dar şi după ce a devenit destul de clar că, în urma crizelor prin care a trecut Uniunea Europeană, extinderea acesteia a îngheţat pentru o perioadă de timp neprecizabilă. Este şi un rezultat al unora dintre politicile României, care finanţând guvernele de la Chişinău declarat pro-europene a finanţat şi corupţia din această republică şi, într-o anumită măsură, l-a creat pe Plahotniuc. Fără a achiesa întru totul la ideea Fondului Moldova, a lui Dan Dangaciu, principiul enunţat de acesta potrivit căreia investiţiile româneşti ar fi trebuit duse direct la obiectul finanţării ar fi fost unul corect. Şi nu imposibil, dovadă grădiniţele, şcolile şi instituţiile culturale construite, renovate şi utilate de către guvernul de la Bucureşti.

O altă eroare de judecată din tabăra celor buni care a servit pro-ruşilor a fost discursul insistent al unei părţi a mişcării unioniste despre cum integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană nu se va realiza niciodată şi despre cum pro-europenismul ar fi o opţiune greşită. Deşi acest discurs era menit să promoveze unionismul, cum România e parte a Uniunii Europene, tratarea pro-europenismului ca pe un curent antagonic doar a dat apă la moară adevăratului curent antagonic, cel care trage spre Rusia şi spre Uniunea Eurasiatică. Cu atât mai mult cu cât alegerile de ieri au contrazis această optică: grosul votului unionist, în măsura în care s-a exprimat (deoarece unii, dezamăgiţi de dihonia dintre partidele unioniste sau chiar de oferta electorală- şi aici mă gândesc în special la PL şi la liderul său erodat, dar care nu se dă dus, Mihai Ghimpu- cel mai probabil nu s-au mai prezentat la vot), s-a îndreptat spre alianţa „ACUM”. Dar să nu luăm nici această alianţă în braţe, să nu uităm că în 2016 unioniştii erau alungaţi din tabăra de corturi a PDA din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, după ce Andrei Năstase se urca pe scenă împreună cu Igor Dodon, încă neales preşedinte, pentru a proclama lupta comună contra oligarhului Plahotniuc, în ciuda orientărilor geopolitice antagonice. O monstruoasă coaliţie care apoi s-a răzbunat copios pe Andrei Năstase şi pe partidele PDA şi PAS.

Şi apropo de erori de judecată, am rămas azi siderat citind declaraţiile europarlamentarului PSD Andi Cristea, copreşedinte al Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Republica Moldova, care a proclamat la TVR Moldova „o înfrângere pentru Est” şi „o victorie pentru Vest”, considerând că, prin procentele obţinute de „ACUM” şi de PDM, pro-europenii ar fi obţinut victoria. Problema este că cele trei partide au ADN-uri foarte diferite; în timp ce PDM are origini comune cu PSRM, ambele fiind desprinse, aşa cum arătam, din PCRM, PDA şi PAS sunt partide plecate de la firul ierbii, dintr-un demers pro-european sincer (la cei mai mulţi cel puţin), chiar dacă mai degrabă statalist decât unionist. De asemenea, PDM este partidul condus de Plahotniuc cu un pumn de fier, în stilul în care la noi Liviu Dragnea conduce PSD, în timp ce PDA şi PAS s-au format în contextul protestelor de stradă îndreptate exact contra lui Plahotniuc şi a regimului acestuia. Inclusiv pro-europenismul PDM este foarte discutabil, proclamat verbal, dar contrazis de numeroase fapte, printre care inclusiv ajutorul dat la alegerile prezidenţiale din 2016 candidatului pro-rus Dodon şi anularea alegerilor pentru Primarul Chişinăului. Deci, sincer, nu prea văd cum ar putea PDM, PDA şi PAS să formeze o coaliţie de guvernare.

Oricum, evenimentele din Republica Moldova ar trebui să ne pună pe gânduri şi în România, cu atât mai mult cu cât alegerile se apropie, cele europarlamentare şi prezidenţiale în acest an şi cele locale şi parlamentare în anul următor. În special Alianţa 2020 USR PLUS ar trebui să facă o analiză temeinică a conduitei şi rezultatelor din alegeri ale alianţei „ACUM”, similară ca geneză, ca demers şi ca discurs şi compusă din partide aflate deja în parteneriat cu USR. La rândul său, mişcarea unionistă trebuie să regândească unele din strategiile sale, dacă doreşte să redevină la fel de relevantă cum a fost în anii 2009-2018 şi să caute căi mai subtile de a transforma pro-europenismul basarabean în unionism şi de a converti unionismul civic în unionism propriu-zis politic. În fine, este nevoie ca Bucureştiul să îşi stabilească un capitol în proiectul de ţară, astfel încât politicile faţă de Republica Moldova să devină coerente şi cu obiective clare şi statornice, pe termen scurt, mediu şi lung.

Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova (24 februarie 2019) – Rezultate

 

articol de Alexandru Cristian Surcel (preluat de pe www.facebook.com)