Articole

Protestele de la Chişinău din 2009

Protestele de la Chişinău din 2009

foto preluat de pe stiri.tvr.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Protestele de la Chişinău, începute pe 6 aprilie 2009 şi supranumite Revolta de la Chişinău, reprezintă o serie de manifestaţii de contestare a alegerilor parlamentare din Republica Moldova desfăşurate pe 5 aprilie.

 

Cauze

Ceea ce a determinat protestele a fost anunţarea rezultatelor preliminare din 5 aprilie care au atribuit aprope 50 % din voturi Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.

Totuşi, raportul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) cu privire la algerile din 5 aprilie a adus calificări pozitive procesului de votare, menţionând calmul relativ din ziua scrutinului, deşi au fost raportate câteva incidente. Cu toate acestea, baroneasa Emma Nicholson, parlamentar european şi observator acreditat la alegerile din Republica Moldova a criticat raportul OSCE cu privire la desfăşurare scrutinului într-un interviu acrodat postului de radio britanic BBC, declarând că ea şi alţi observatori au avut impresia că sistemul a putut fi manipulat, fără însă a avea dovezi:

Problema este că e vorba de un raport al OSCE şi în organizaţie sunt, bineînţeles, ruşii. Iar punctul lor de vedere a fost destul de diferit, substanţial diferit de al meu, spre exemplu.[...] M-am luptat din greu, la fel ca alţii, să introduc o serie de declaraţii ferme în raport, dar punctele noastre de vedere au fost respinse.[...] La ora 1.00 noaptea comuniştii aveau 35% din voturi, iar cele 15-16 partide de opoziţie aveau împreună 40-45%. La ora 8.00 dimineaţa, situaţia s-a schimbat radical. Comuniştii aveau 50%, iar opoziţia înregistra un procent foarte mic.
—Baroneasa Emma Nicholson, europarlamentar britanic, parte a misiunii OSCE de supervizare a alegerilor din Republica Moldova

Pe de altă parte, Coaliţia 2009 pentru alegeri libere şi corecte, o asociaţie de organizaţii neguvernamentale locale care a participat la observarea alegerilor, a calificat scrutinul din 5 aprilie ca fiind incorect şi parţial liber.

O altă cauză este protestul împotriva nivelui de viaţă scăzut. Cu venitul lunar mediu sub 250 USD şi rata şomajului ridicată, Republica Moldova este considerată cea mai săracă ţară din Europa. PCRM, la putere din 2001, n-a reuşit să redreseze economia, iar perspectiva perpetuării situaţiei timp de încă cel puţin patru ani era considerată inacceptabilă.

 

Desfăşurarea evenimentelor

Protestele de la Chişinău din 2009 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Protestele de la Chişinău din 2009 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

După publicarea primelor rezultate oficiale de către Comisia Electorală Centrală, conform cărora Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a obţinut pentru a treia oară consecutiv majoritatea în Parlament, reprezentanţi ai societăţii civile—Asociaţia Obştească „Hyde Park” şi Think Moldova— au declarat ziua de 6 aprilie drept „Ziuă Naţională de Doliu” şi au chemat pe cei interesaţi să se adune pentru a aprinde lumânări în acest sens. Vestea despre demonstraţie s-a răspândit rapid prin mesaje text şi pe Internet, prin intermediul serviciilor de mesageriei instantanee şi a reţelelor sociale, adunând circa 15 mii de participanţi. În cele din urmă la manifestaţie s-au alăturat şi liderii principalelor formaţiuni de opoziţie, care s-au solidarizat cu protestatarii, iar liderul PLDM, Vlad Filat, i-a chemat în mod public să se adune pe 7 aprilie pentru a continua demonstraţiile. În acelaşi context, Vlad Filat, a declarat că nu recunoaşte rezultatul alegerilor din 5 aprilie, anunţând organizarea unor ample acţiuni de protest de comun acord cu Partidul Liberal şi Alianţa „Moldova Noastră”; Serafim Urechean, liderul Alianţei „Moldova Noastră”, a reiterat coordonarea poziţiilor partidelor de opoziţie. Tinerii au scandat sloganuri ca „Alegeri repetate”, „Jos dictatura” sau „Nu fraudării alegerilor”, iar protestele s-au desfăşurat fără incidente. Natalia Morar, o jurnalistă dizidentă de origine moldoveană, expulzată din Federaţia Rusă, şi totodată una dintre organizatoarele manifestaţiei, a subliniat caracterul apolitic al manifestaţiei. Grupările pro-democraţie au calificat protestele ca o reacţie spontană la rezultatele alegerilor, reacţie care a crescut rapid în intensitate prin intermediul Internetului şi a telefoanelor mobile, în timp ce reprezentanţii principalelor partidelor de opoziţie nu şi-au asumat un rol major în desfăşurarea protestelor.

 

7 aprilie: Violenţe în centrul Chişinăului

Pe 7 aprilie 2009 peste 30 de mii de persoane, susţinători ai opoziţiei au ieşit pe străzile Chişinăului, ca să conteste victoria comuniştilor la alegeri, scandând „Vrem alegeri repetate” şi „Jos comuniştii”. Liderii PLDM, PL şi AMN susţineau că alegerile au fost fraudate, cerând organizarea unui nou scrutin. Unii manifestanţi au pătruns în clădirea Parlamentului şi în cea a Preşedinţiei şi le-au incendiat. În Preşedinţie, datorită pasivităţii suspecte a forţelor de ordine, manifestanţii au pătruns forţând uşa şi stricând geamurile cabinetelor de unde au sustras documente importante de stat (care au fost mai târziu arse), mobilier şi computerele Aparatului Preşedintelui. În Parlament, manifestanţii au ocupat câteva birouri, iar în celelalte se baricadaseră poliţiştii. Persoanele care au pătruns în clădirea Parlamentului au aruncat în stradă o parte din mobilier şi i-au dat foc. Poliţia din capitală a intervenit, utilizând tunuri de apă şi gaze lacrimogene. În replică, protestatarii au răspuns acţiunii poliţiei printr-un „bombardament” cu pietre. În timpul demonstraţiilor, unii dintre manifestanţi au agitat steaguri româneşti, precum au şi arborat drapelului României şi al Uniunii Europene pe clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei.

Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a acuzat o tentativă de lovitură de stat, sugerând că ar fi orchestrată de anumite organizaţii din România. Liderii partidelor de opoziţie s-au delimitat de violenţe, cerând autorităţilor de stat să nu implice deloc opoziţia în aceste violenţe, motivând că aceştia nu sunt responsabili de acţiunile care au avut loc pe 7 aprilie. Opoziţia a început negocieri cu guvernul, în urma cărora însă, nu s-a ajuns la niciun acord, iar preşedintele Voronin a continuat să acuze organizatorii de tentativă de lovitură de stat, susţinând că are dovezi ferme că în mulţime s-ar afla şi grupări fasciste de origine română.

În timpul zilei, toate unităţile administrative au fost deconectate de la internet, astfel încât lucrătorii din ministere să fie „protejaţi de ştirile despre proteste”. Autorităţile se temeau că oamenii din ministere ar fi putut ieşi masiv în stradă sau ar fi putut coopera cu protestatarii pentru deschiderea instituţiilor de stat, potrivit Ziarul de Gardă. Totodată, nicio pagină a presei on-line din Republica Moldova nu a putut fi accesată, iar reţeaua de telefonie mobilă a fost blocată în centrul Chişinăului.

 

Calmarea protestelor şi reacţia autorităţilor

În cursul nopţii de 7 spre 8 aprilie, poliţia a făcut uz de arme cu gloanţe oarbe şi a arestat 193 de studenţi, printre care şi jurnalista Natalia Morari, sub acuzaţia de instigare la violenţe.

Imediat după calmarea protestelor—în zilele imediat următoare violenţelor protestele s-au desfăşurat paşnic în Piaţa Marii Adunări Naţionale—jurnaliştii moldoveni au descoperit mai multe indicii suspecte în privinţa protestelor violente de la Chişinău: imagini video în care se vede clar cum persoanele care au arborat drapelul României şi al UE pe clădirea Preşedinţiei au fost ajutate de poliţişti în uniforme, retragerea prematură a forţelor de poliţie din faţa protestatarilor şi pasivitatea pompierilor în stingerea incendiului de la Parlament. Pe 8 aprilie, liderii opoziţiei s-au desolidarizat de actele de vandalism şi distrugere din Chişinău, considerând că provocările au fost implementate şi organizate de comunişti pentru a deturna atenţia de la fraudarea scrutinului electoral. S-a afirmat că forţele de ordine au permis acţiunile provocatorilor. În legătură cu aceasta, opoziţia de la Chişinău a remis câteva declaraţii de presă în cursul zilei de 9 aprilie în care a reiterat acuzele potrivit cărora puterea comunistă s-a făcut vinovată de provocarea tulburărilor sociale din Moldova. Reprezentanţii PLDM au afirmat, în acelaşi timp, că printre provocatori s-au aflat şi membri ai „Noii generaţii” a PPCD. Totodată, au apărut relatări despre agresarea mai multor jurnalişti de la Jurnal de Chişinău şi Ziarul de Gardă, precum şi sechestrarea unor cetăţeni de către persoane în civil în prezenţa camerelor de filmat.

La 8 aprilie s-a constituit un Consiliu al Salvării Naţionale similar FSN-ului românesc şi condus de scriitorul Nicolae Dabija. Din CSN fac parte reprezentanţi ai studenţilor moldoveni, membri ai societăţii civile şi niciun politician. În urma protestelor s-au înregistrat 3 victime (Valeriu Boboc, Eugen Ţapu si Ion Ţâbuleac) iar numeroase persoane au fost maltratate în arestul poliţiei.

 

Alte oraşe

Proteste de solidaritate faţă de manifestanţii din Chişinău au avut loc în Cimişlia, Bălţi, Ungheni ş.a., în schimb în unele oraşe (mai ales în regiunea autonomă Găgăuzia) au fost condamnate acţiunile protestatarilor din 7 aprilie.

În România au avut loc proteste în semn de solidaritate cu manifestanţii din Republica Moldova în oraşele Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj Napoca, Braşov, Constanţa, Suceava, Galaţi, Hunedoara, Valea Jiului şi nu numai.

Manifestaţii au avut loc şi în faţa ambasadei Republicii Moldova din Washington, precum şi în Boston, S.U.A. şi Londra în Regatul Unit.

 

Reacţii diplomatice

Republica Moldova – Preşedintele moldovean Vladimir Voronin a cerut ajutorul Occidentului pentru a reinstaura ordinea în Republica Moldova.

Transnistria – Autorităţile de la Tiraspol vor solicita Federaţiei Ruse o suplimentare a trupelor ruse din Transnistria, în contextul protestelor violente care s-au desfăşurat la Chişinău după alegerile legislative.

Rusia – Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, în cursul unei conversaţii telefonice cu omologul său moldovean Vladimir Voronin a facut apel „la reglementarea paşnică” a crizei din Republica Moldova, „cât mai rapid”, conform unui comunicat al Kremlinului.

Şeful Comisiei Dumei de Stat pentru relatia cu CSI, Alexei Ostrovski, a afirmat:

Ei (serviciile secrete Occidentale şi Bucureştiul – menţionate anterior în declaraţie) vor să influenţeze asupra acestei poziţii, să o schimbe şi să atragă ţara în structurile euroatlantice. Un ajutor important este acordat de anumite forţe din România, care vrea să înghită Moldova pentru a crea un nou stat în această regiune.”

Vice-ministrul de externe rus, Grigori Karasin, şi-a exprimat îngrijorarea referitor la „protestele provocate în Republica Moldova” şi a reamintit că toţi observatorii de la Comunitatea Statelor Independente la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa au fost de acord că scrutinul din Moldova s-ar fi desfăşurat corect.

Ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a reiterat lipsa unui temei pentru repetarea alegerilor şi şi-a exprimat speranţa „că atât Uniunea Europeană cât şi conducerea României, care a condamnat public violenţa, vor întreprinde acţiuni pentru ca steagurile şi lozincile româneşti să nu fie folosite drept camuflaj pentru subminarea statalităţii Moldovei”.

Uniunea Europeană – Din partea Uniunii Europene, Comisarul European pentru Relaţii Externe, Benita Ferrero-Waldner, s-a declarat ingrijorată de demonstraţiile violente şi a cerut celor implicaţi să înceteze orice acte de violenţă, iar înaltul Reprezentant pentru Politica Externă şi Securitate Comună, Javier Solana, a declarat că nu aprobă demonstraţiile violente din centrul Chişinăului. Parlamentul european a adoptat o rezoluţie în luna iunie 2009 prin care a condamnat “campania masivă de hărţuire, gravele incălcări ale drepturilor omului şi toate celelalte acţiuni ilegale întreprinse de guvernul Republicii Moldova

România – Prim-ministrul român Emil Boc, înainte de asaltul asupra clădirilor statale, a reiterat susţinerea României pentru integrarea Moldovei în UE şi a declarat că politica internă ţine de suveranitate. După apariţia unei poziţii a UE, Ministerul de Externe a transmis autorităţilor de la Chişinău să nu cedeze violenţei şi provocărilor.

 

Relaţiile cu România

În cursul zilei de 8 aprilie, preşedintele Vladimir Voronin, preşedinte în exerciţiu după expirarea mandatului de şef al statului pe 7 aprilie, a reiterat acuzaţiile că România s-ar fi aflat în spatele protestelor violente de la Chişinău, anunţând expulzarea ambasadorului român la Chişinău, Filip Teodorescu şi reintroducerea sistemului de vize pentru cetăţenii români. Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe al României a respins categoric acuzaţiile preşedintelui Vladimir Voronin privind presupusa implicare a României în acţiunile de protest, calificând declaraţiile drept provocări. În acelaşi comunicat se menţiona caracterul aberant al măsurilor unilaterale de introducere a sistemului de vize pentru cetăţenii români dornici să intre în Republica Moldova. Pe de altă parte, Mihnea Constantinescu a primit avizul comisiilor de politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor ale României pentru postul de ambasador al României în Republica Moldova dar a fost respins de autorităţile de la Chişinău.

Pe 9 aprilie, Uniunea Europeană a cerut Republicii Moldova normalizarea relaţiilor cu România.

 

Comunicatul Ministerului Afacerilor Externe Român

Declaraţia ministrului afacerilor externe, Cristian Diaconescu, pe tema relaţiei bilaterale România – Republica Moldova
Bucureşti

09.04.2009

Măsurile luate de autorităţile din Republica Moldova în ultimele zile sunt arbitrare şi discriminatorii la adresa cetăţenilor români, iar partenerii din UE şi NATO trebuie să manifeste solidaritate pentru contracararea derapajului de la normele democratice şi de drept internaţional, a declarat astăzi ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Măsurile cele mai abuzive sunt introducerea regimului de vize în relaţia cu România şi acţiunile întreprinse de autorităţile moldovene împotriva cetăţenilor români.

Introducerea vizelor, care a intrat în vigoare începând de astăzi, 9 aprilie 2009, ora 00.00, ridică două probleme de fond, a arătat ministrul afacerilor externe: „În primul rând, stabilirea fără niciun fel de fundament juridic a criteriului cetăţeniei române privind obligativitatea introducerii vizelor. Această este o măsură discriminatorie, deoarece, potrivit Acordului dintre Republica Moldova şi Comisia Europeană, măsura poate fi introdusă numai pentru categorii de vizitatori, şi în niciun caz pe criteriul naţionalităţii sau a cetăţeniei. În al doilea rând, măsura a fost luată cu încălcarea prevederilor Acordului dintre Republica Moldova şi Comisia Europeană privind facilitarea vizelor şi readmisia, care stipulează necesitatea notificării, la Bruxelles, cu 48 de ore înainte de luarea unei astfel de măsuri. Aceste acţiuni arată distanţa imensă între declaraţiile autorităţilor de la Chişinău şi disponibilitatea reală de a acţiona în spirit european”. Ministrul Diaconescu a precizat că România a sesizat deja Comisia Europeană şi partenerii europeni în legătură cu aceste aspecte.

În ceea ce priveşte măsurile luate de autorităţile moldovene împotriva cetăţenilor români, ministrul a menţionat că, începând din data de 8 aprilie, autorităţile de la Chişinău desfăşoară o operaţiune metodică de identificare a persoanelor care au participat la manifestările din 7 şi 8 aprilie 2009, iar printre cele 200 de persoane despre care se afirmă că sunt deţinute se află şi cetăţeni străini.

Ministerul Afacerilor Externe a făcut o notificare oficială în acest sens şi face un apel insistent şi ferm către autorităţile din Republica Moldova de a preciza oficial numărul cetăţenilor români reţinuţi şi de a permite personalului consular de la Consulatul României de a intra în legătură cu aceştia, pentru a le acorda asistenţa consulară, conform legilor internaţionale.

Ministrul a anunţat că, la întâlnirea pe care astăzi a avut-o cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene şi ale NATO, acreditaţi la Bucureşti, aceştia au fost informaţi în legătură cu modul în care România vede relaţia cu Republica Moldova, respectiv faptul că România reiterează principiul continuităţii în relaţia cu ţara vecină. Astfel, pe principiile de cooperare europeană şi de parteneriat, România consideră că relaţiile de bună vecinătate nu se pot întemeia decât pe valorile europene, pe standardele şi pe normele pe care se constituie şi pe care se fundamentează relaţia în cadrul Uniunii Europene, şi al Alianţei Nord-Atlantice. De asemenea, România s-a angajat să promoveze în continuare apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, aceasta reprezentând cea mai bună variantă pentru cetăţenii Republicii Moldova şi pentru consecvenţa politicii externe româneşti din ultimii ani.

„Ca stat membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, România are responsabilitatea şi acţionează constant pentru asigurarea unui climat de stabilitate la frontiera estică a celor două organizaţii; dar evenimentele din ultima vreme arată clar că este nevoie de o solidaritate a tuturor partenerilor strategici din cadrul Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice”, a declarat Cristian Diaconescu.

În urma evoluţiilor situaţiei din Republica Moldova, Ministerul Afacerilor Externe român consideră că situaţia din acest stat ridică probleme severe pentru securitatea cetăţenilor români şi le recomandă cetăţenilor români să evite călătoriile în această ţară în perioada următoare. „Ştim că această solicitare pune pe mulţi deţinători de dublă cetăţenie în situaţii dificile, în special în condiţiile în care urmează sărbătorile Paştelui ortodox. Din păcate însă, suntem puşi în postura de a face şi o asemenea recomandare, în urma acţiunilor şi măsurilor autorităţilor de la Chişinău”, a arătat ministrul de externe.

Referitor la situaţia cu care se confruntă unii jurnalişti români aflaţi în prezent în Republica Moldova, ministrul a menţionat că România a sesizat reprezentanţa OSCE pentru libertatea mass-media şi a solicitat investigarea încălcării libertăţilor de expresie care au avut loc recent în ţara vecină. „Acest demers este normal şi îşi are rădăcinile în modul în care, la nivel comunitar, funcţionează sistemul de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fondamentale ale cetăţenilor”, a adăugat ministrul Cristian Diaconescu.

sursă Ministerul Afacerilor Externe al României

 

Urmări

Comisia Electorală Centrală a adoptat în noaptea dintre 8 şi 9 aprilie o decizie privind punerea la dispoziţia formaţiunilor de opoziţie a listelor de alegători, pentru depistarea unor presupuse fraude. Cu toate acestea, secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a dezminţit la radio RFI informaţiile apărute în presă potrivit cărora Comisia Electorală Centrală ar fi urmat să iniţieze procesul de renumărare a voturilor din 5 aprilie, motivând inexistenţa unui temei legal pentru iniţierea acestei proceduri. În aceeaşi zi, autorităţile moldovene au transmis o cerere de extrădare pentru omul de afaceri moldovean Gabriel Stati, reţinut pe teritoriul Ucrainei, în cadrul anchetei declanşate privind implicarea sa în presupusa tentativă de lovitură de stat.

 

Sentinţe

Scriitorul şi scenaristul rus, Eduard Baghirov a fost arestat pe 16 iunie 2011. şi posibil va fi condamnat la 4-8 ani de închisoare pentru organizarea evenimentelor din aprilie 2009 Doi ani şi jumătate mai târziu, statul moldovean a fost condamnat la CEDO la plata a 15.000 de euro despăgubiri unui tânăr arestat în timpul protestelor şi agresat fizic de autorităţi.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

Intervenția militară a Republicii Moldova în Transnistria (2 martie 1992)

Războiul din Transnistria (1990-1992) – Voluntari moldoveni în tranșee, Războiul Transnistrian 1990-1992, preluat de pe basarabian.blogspot.com

foto si articol preluate de www.istoria.md

 

La 2 martie 1992, după ce Republica Moldova a primit statul de membru al ONU, Președintele Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva elementeleor criminale de pe malul stîng al Nistrului. Ulterior ziua de 2 martie este consemnată drept Ziua memoriei – zi de comemorare a celor căzuţi în cadrul Războiului de pe Nistru (1990-1992) pentru apărarea independenţei şi a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Războiul din Transnistria (1990-1992) Eroi moldoveni anonimi - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) Eroi moldoveni anonimi – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Răboiul de la Nistru, provocat și susținut pe toate căile de Rusia nu a început nicidecum pe 2 martie 1992! În acea zi Dubăsariul nimerise între două focuri deja pentru a patra oară. Războiul Transnistrian începe în realitate la 1-2 noiembrie 1990 cu ciocniri pe podul de la Dubăsari, cînd au murit primii polițiști și cetățeni din Dubăsari. În acea zi, forțele nostalgice după imperiul sovietic au început conflictul armat, care a degenerat într-un război nedeclarat al Rusiei împotriva tînărului stat Republica Moldova.

Războiul din Transnistria (1990-1992) - Trupe ale Republicii Moldovenești Nistrene autoproclamate, preluat de pe basarabian.blogspot.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) – Trupe ale Republicii Moldovenești Nistrene autoproclamate, preluat de pe basarabian.blogspot.com

După referendumul din 12 august 1990 privind crearea așa-numitei Republici Moldovenești Nistrene (R.M.N.), a fost planificată o operație de eliminare din Dubăsari a autorităților legale. La 1 noiembrie, pe drumuri au fost instalate puncte de control, s-a blocat podul de peste Nistru, iar la 2 noiembrie au fost scoase cu forța mulțimii dirijată de separatiști, organele locale ale puterii (instanța de judecată, procuratura, executivul) din sediile administrative. Pentru restabilirea ordinii în oraș, au fost trimise subunități ale Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, deja suverane. Pe drumul de acces spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populaţia civilă, în timpul cărora s-au înregistrat victime, iar în noiembrie 1991, pe acelaşi pod de la Dubăsari, au mai decedat încă trei poliţişti (Iabloctcin Genadii cu doi camarazi ai săi) din trupele cu destinaţie specială. În esenţă, anume cu aceste evenimente a început confruntarea armată între poliţia moldovenească şi formaţiunile separatiste înarmate.

Războiul din Transnistria (1990-1992) Eroi moldoveni anonimi - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) Eroi moldoveni anonimi – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Puciul eşuat din august 1991 de la Moscova a fost un prilej ratat de lichidare a separatismului. „Profitînd de moment, organele noastre de securitate, se poate spune într-o singură noapte, au pus mîna pe majoritatea ideologilor separatismului din stînga Nistrului”, printre arestaţi aflîndu-se „preşedintele” separatist Igor Smirnov (1). Populaţia moldovenească din oraşul Dubăsari a ieşit în stradă pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de autorităţile legitime (pînă atunci doar separatiştii organizau mitinguri în oraş).

Moscova a trimis un mediator care a convins autorităţile chişinăuene să elibereze liderii separatişti.

Războiul din Transnistria (1990-1992) - Mercenari ai regimului separatist de la Tiraspol, preluat de pe basarabian.blogspot.com.png

Războiul din Transnistria (1990-1992) – Mercenari ai regimului separatist de la Tiraspol, preluat de pe basarabian.blogspot.com.png

În Dubăsari exista o dualitate a puterii – consiliul orăşenesc susţinea separatismul, iar consiliul raional susţinea autorităţile de la Chişinău. Separatiştii îşi organizaseră formaţiuni paramilitare de gardişti, cazaci (veniţi din Rusia) şi miliţie, iar autorităţile legitime erau reprezentate de poliţie. În ianuarie 1992, consiliul orăşenesc adoptă o hotărîre prin care devin proprietatea oraşului toate „încăperile executivului raional, bunurile materiale, tehnica, a considera imposibilă existenţa pe mai departe a fostelor structuri raionale pe teritoriul oraşului şi a părţii de pe malul stîng a raionului Dubăsari” (1). O delegaţie de locuitori din Dubăsari pleacă la Moscova pentru a protesta acolo faţă de samavolniciile regimului separatist, susţinut de Kremlin. Boris Elţîn refuză să le acorde audienţă, dar se organizează conferinţe de presă în care sînt prezentate fărădelegile separatiştilor.

În 2 martie 1992 poliţiştii din Dubăsari, lipsiţi de sprijinul Chişinăului şi cu armament insuficient în dotare (doar cîteva pistoale), acceptă să predea sediul în schimbul promisiunii că vor fi lăsaţi să plece, totuși vor fi arestați și duși la Tiraspol. Chișinăul nu a reacționat.

Războiul din Transnistria (1990-1992) - Voluntari moldoveni în tranșee, Războiul Transnistrian 1990-1992, preluat de pe basarabian.blogspot.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) – Voluntari moldoveni în tranșee, Războiul Transnistrian 1990-1992, preluat de pe basarabian.blogspot.com

Dacă conducerea de la Chişinău era pasivă, nu la fel au rămas sătenii din zonă. Localnicii din Cocieri s-au adunat în faţa primăriei, apoi au trimis un grup de voluntari peste Nistrul îngheţat, la Holercani, pentru a cere arme. Cu sprijinul unui ostaş moldovean care-şi satisfăcea stagiul militar în acea unitate, care a aranjat ca în momentul atacării unităţii toţi ostaşii să fie pe platou, un grup de vreo 30 de voluntari înarmaţi cu un singur pistol şi o grenadă au pătruns în unitate şi au izbutit să sustragă armament. După ce s-au dezmeticit, ofiţerii au opus rezistenţă, dar soldaţii au acceptat propunerea voluntarilor de a părăsi unitatea.

La a 3-a delegaţie trimisă peste Nistru, A. Gămurari (comandantul trupelor cu destinaţie specială,) a hotărît să-şi implice oamenii din subordine în lupte şi a trecut cu aceştia peste gheaţa Nistrului. În acea zi la Cocieri au fost ucişi trei moldoveni, dar rezultatul a fost că unitatea militară a încetat să existe, ofiţerii şi familiile lor fiind evacuate din sat. Azi Cocieri este unul din cele cîteva sate din Transnistria unde guvernul de la Chişinău şi-a păstrat controlul.

Războiul din Transnistria (1990-1992) - Casă distrusă în cadrul Războiului Transnistrian, preluat basarabia.discutfree.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) – Casă distrusă în cadrul Războiului Transnistrian, preluat basarabia.discutfree.com

După ce preşedintele Moldovei Mircea Snegur, a anunţat că introduce în stînga Nistrului starea excepţională pentru restabilirea ordinii constituţionale, „oamenii, obosiţi de atîta aşteptare, au început să se adune entuziasmaţi în incinta şcolii profesionale de cusătorese situată între Corjova şi Cocieri. Veneau mai ales locuitori din stînga Nistrului, formînd plutoane, companii, de fapt se intenţiona crearea unui batalion” (1). Conducerea Republicii Moldova nu avea însă un plan clar ce să facă cu aceşti voluntari. Se primeau ordine de tipul „întărim poziţiile, băieţi. Pleacă cinci oameni la o armă” (1).

Războiul din Transnistria (1990-1992) Eroi moldoveni anonimi - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) Eroi moldoveni anonimi – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Cînd satul Coşniţa a fost ocupat de cazaci, oamenii au trecut Nistrul cu luntrea pentru a cere ajutor. Ministrul de interne Constantin Antoci i-a întrebat: „Noi venim în ajutor, dar dacă oamenii nu ne vor?” (1). Înjurîndu-l pe ministru au izbutit să-l convingă să le dea două lăzi cu arme. Azi, Coşniţa şi satele apropiate constituie cea de-a doua zonă din Transnistria în care Chişinăul şi-a păstrat controlul.

Beneficiind de o inexplicabilă pasivitate a autorităților oficiale a Republicii Moldova, separatiștii își constituie o impresionantă forța armată, constituită din: garda republicană, de 8 000 luptători, subordonată “direcției de apărare” a Transnistriei; miliția, inclusiv batalionul Dnestr, de 5 000 luptători, se subordona “directiei de interne” a R.M.N.; detașamentele teritoriale de salvare – 4 000 oameni, aflați la dispoziția executivelor locale; regimentele muncitorești, echivalentul modern al “sovietelor de muncitori înarmați”, subordonați Colectivelor Unificate de Muncă (OSTK); cazacii, în numar de 3 000 – 4 000, cu statut de “voluntari”, erau mercenari cu solde mai mari decît ale gardiștilor și subordonați direct conducerii “republicii nistrene”. Toate aceste formațiuni erau înzestrate cu armament, mijloace de transport, mașini de luptă – cumpărate, capturate sau furate de la Armata a 14-a rusa sau de la unitățile OMON din Transnistria. De partea separatiștilor s-a situat fățis Armata a 14-a rusă, cu un efectiv de 6 500 persoane, și constituită din: o divizie motorizată, 2 regimente de artilerie, un regiment de tancuri, un regiment antitanc, 2 regimente de pontonieri, un regiment de rachete, o escadrilă de elicoptere.

Războiul din Transnistria (1990-1992) - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

În comparație, tînăra Republică Moldova care încă nu avea armată proprie, beneficiind doar de un efectiv de cîteva mii de polițiști, care au suplinit, în timpul conflictului, fortele armate. Este de remarcat și participarea voluntarilor moldoveni în conflict.

În cadrul Războiului Transnistrian au murit circa 700 (militari și civili) de partea autorităților oficiale a Republicii Moldova și circa 1300 (transnistrieni, soldați ruși și cazaci) de partea separatiștilor, iar Republica Moldovenească Nistreană pînă astăzi nu este controlată de autoritățile oficiale de la Chișinău.

Trebuie menționat că începînd cu mijlocul anilor ’90, cei care au apărat integritatea Republicii Moldova s-au pomenit izolaţi, ponegriti și dați uitării.

(1) Vlad Grecu, „O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari”, Editura Prut Internaţional, Chişinău, 2005

 

articol preluat de pe www.istoria.md

(Alexandru Cristian Surcel) Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova (24 februarie 2019)

Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova (24 februarie 2019)

foto preluat de pe www.agerpres.ro
articol de Alexandru Cristian Surcel

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto preluat de pe facebook.com

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto preluat de pe facebook.com

25 februarie 2019

 

Cu tot scandalul din jurul OUG 7/2019, al protestelor magistraţilor şi al protestelor de ieri din mai multe oraşe, toate desigur evenimente semnificative, a trecut aproape neobservat un eveniment de asemenea important pentru noi: alegerile parlamentare din Republica Moldova. Mă veţi întreba de ce ar fi acestea atât de importante? Există trei răspunsuri la care mă pot gândi:

(1) chiar dacă nu din punct de vedere politic la acest moment, Moldova de dincolo de Prut e, după orice alt criteriu istoric, antropologic şi geografic, parte a ţării noastre;

(2) tocmai din cauza afinităţii, o Republică Moldova căzută în mâini greşite ar putea deveni o bază de operaţiuni împotriva României, cum a fost regiunea transnistreană în anii 1924-1940;

(3) similitudinea antropologică, defectele comune mai ales, face ca cele două state româneşti să cunoască provocări foarte asemănătoare, astfel că evoluţiile din spaţiul basarabean pot constitui avertismente pentru ce se întâmplă dincoace de Prut.

Despre ce vorbesc? Păi, hai să vedem: din anii 2015-2016, când la Chişinău au avut loc protestele masive ale Platformei Demnitate şi Adevăr (PDA), actualmente devenită partid politic, în Republica Moldova are loc o continuă dezbatere pe tema anticorupţiei, a justiţiei şi a statului de drept, exact ca şi în România. Dacă momentul declanşator la noi a fost tragedia #Colectiv, dincolo de Prut a fost furtul miliardului (deja un brand în sine, aşa că nu mai dau explicaţii). La Chişinău, ca şi la Bucureşti, puterea e deţinută de plutocraţi îmbogăţiţi din bani publici, după colapsul comunismului, interesaţi să menţină un status quo care-i avantajează, chiar dacă se traduce prin sud-americanizarea statului şi a societăţii. Iar în fruntea sistemului e un personaj care nu-şi poate asuma formal şefia guvernului, din cauza problemelor sale penale, aşa că îşi exercită autoritatea prin interpuşi (Vladimir Plahotniuc, respectiv Liviu Nicolae Dragnea). În ambele state derapajul de la normele democraţiei liberale şi ale statului de drept e tot mai evident şi, de fapt, face parte dintr-o acţiune sistematică de contrareformă (care la noi ţine deja de mai bine de doi ani). Pe de altă parte, pe ambele maluri ale Prutului, tema anticorupţiei şi a statului de drept găseşte ecou doar la o parte din populaţie, cu precădere cea mai educată şi până în vârsta de 50-55 de ani, în timp ce un alt eşalon demografic numeros, în general dar nu exclusiv cel de peste 50-55 de ani, regretă aparenţa de ordine şi de stabilitate din perioada totalitară comunistă şi votează politicieni care fac promisiuni care, într-un fel sau altul, amintesc de acea epocă.

Deci, cum ziceam, ieri, 24 februarie 2019, au avut loc alegeri parlamentare în Republica Moldova, însoţite, în stilul prezidenţialelor româneşti din 2009, şi de un referendum consultativ pentru reducerea numărului de parlamentari (de la 101 la 61). Alegerile au fost parţial fraudate: (i) opozanţii binomului format din oligarhul suprem Vlad Plahotniuc şi preşedintele pro-rus Igor Dodon au fost demonizaţi continuu de canalele TV ruseşti active în Republica Moldova sau controlate de Plahotniuc (care deţine un fel de Trust Intact basarabean); (ii) s-a permis campania electorală inclusiv în ziua votării; (iii) votul din diaspora, eminamente pro-europeană şi/sau pro-unionistă, a fost sabotat prin diferite modalităţi, în timp ce (iv) autocare pline cu alegători din regiunea separatistă de pe Nistru, coordonate în stil cazon, au fost lăsate să facă turism electoral masiv. De asemenea, pentru a crea un avantaj Partidului Democrat din Moldova (PDM), partidul lui Plahotniuc, erodat în 10 ani de guvernare în diferite formule, sistemul de vot proporţional pe liste a fost schimbat cu un sistem de vot mixt, parţial uninominal.

Pe de altă parte, însă, prezenţa la vot a fost de sub 50%, cu participarea cea mai importantă din partea generaţiilor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 71 de ani. Adică exact generaţiile care au fost cel mai mult expuse spălării pe creier din perioada sovietică, care eventual au prins şi vremurile de relativ confort material din anii `60-`70, fără însă să fie suficient de bătrâne ca să fi apucat şi România întregită şi să fi trăit în mod nemijlocit ororile perioadei staliniste.

Dacă absenteismul mare din rândurile tinerilor sub 25 de ani nu e chiar o surpriză, fiind întâlnit şi în România (cu motivaţii în speranţa emigrării), ar fi fost de aşteptat o mai mare implicare a categoriilor între 25 şi 50 de ani, la care, potrivit statisticilor, opţiunea pro-europeană şi chiar cea unionistă sunt semnificativ mai frecvente. Parte din absenteismul celor din acest interval de vârstă se poate explica prin locuirea lor în diaspora (unde, aşa cum am menţionat mai devreme, votul a fost sabotat). Dar această explicatie funcţionează doar parţial, aşa că forţa politică care se adresează în special celor între 25 şi 50 de ani ar trebui să-şi facă o analiză serioasă ce a lipsit din campania şi din discursul său ca să determine o mai mare mobilizare. Mă refer la alianţa „ACUM”, constituită din PDA-ul amintit mai devreme, prezidat de Andrei Năstase, cel ales primar al Chişinăului, dar a cărui alegere a fost anulată sub pretextul oferit de o postare pe Facebook în care îndemna electoratul să voteze, şi din Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), partidul fondat şi condus de un fost ministru al educaţiei, Maia Sandu.

În aceste condiţii, rezultatele alegerilor arată astfel: Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), adică partidul preşedintelui pro-rus, Igor Dodon, 31,21%; „ACUM” DA şi PAS 26,70%; PDM 23,71%, Partidul „Şor”, pro-rus, al primarului Orheiului, Ilan Şor, unul din autorii furtului miliardului, pentru care a şi fugit la un moment dat în Rusia, 8,34%; Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), al fostului preşedinte Vladimir Voronin, de asemenea pro-rus, din care s-au desprins atât PDM, în 2009, cât şi PSRM, ulterior, 3,75%; Partidul Nostru, pro-rus, al exoticului personaj Renato Usatîi, un amestec de KGB-ist sub acoperire şi de Dan Diaconescu, 2,94%; Partidul Liberal, al lui Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, unionist, 1,25%; restul partidelor sub 1% fiecare. Aceste procente sunt, desigur, din totalul voturilor valabil exprimate, nu din totalul populaţiei cu drept de vot.

Putem observa o creştere a ponderii partidelor pro-ruse, dincolo de treimea din populaţie care care are o opţiune fermă în acest sens (deci, de această dată, au votat astfel de partide şi unii din treimea indecişilor). Nu este un rezultat surprinzător după scufundarea în corupţie a guvernărilor pro-europene care s-au succedat de la destrămarea regimului Voronin în anul 2009 şi după furtul miliardului, dar şi după ce a devenit destul de clar că, în urma crizelor prin care a trecut Uniunea Europeană, extinderea acesteia a îngheţat pentru o perioadă de timp neprecizabilă. Este şi un rezultat al unora dintre politicile României, care finanţând guvernele de la Chişinău declarat pro-europene a finanţat şi corupţia din această republică şi, într-o anumită măsură, l-a creat pe Plahotniuc. Fără a achiesa întru totul la ideea Fondului Moldova, a lui Dan Dangaciu, principiul enunţat de acesta potrivit căreia investiţiile româneşti ar fi trebuit duse direct la obiectul finanţării ar fi fost unul corect. Şi nu imposibil, dovadă grădiniţele, şcolile şi instituţiile culturale construite, renovate şi utilate de către guvernul de la Bucureşti.

O altă eroare de judecată din tabăra celor buni care a servit pro-ruşilor a fost discursul insistent al unei părţi a mişcării unioniste despre cum integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană nu se va realiza niciodată şi despre cum pro-europenismul ar fi o opţiune greşită. Deşi acest discurs era menit să promoveze unionismul, cum România e parte a Uniunii Europene, tratarea pro-europenismului ca pe un curent antagonic doar a dat apă la moară adevăratului curent antagonic, cel care trage spre Rusia şi spre Uniunea Eurasiatică. Cu atât mai mult cu cât alegerile de ieri au contrazis această optică: grosul votului unionist, în măsura în care s-a exprimat (deoarece unii, dezamăgiţi de dihonia dintre partidele unioniste sau chiar de oferta electorală- şi aici mă gândesc în special la PL şi la liderul său erodat, dar care nu se dă dus, Mihai Ghimpu- cel mai probabil nu s-au mai prezentat la vot), s-a îndreptat spre alianţa „ACUM”. Dar să nu luăm nici această alianţă în braţe, să nu uităm că în 2016 unioniştii erau alungaţi din tabăra de corturi a PDA din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, după ce Andrei Năstase se urca pe scenă împreună cu Igor Dodon, încă neales preşedinte, pentru a proclama lupta comună contra oligarhului Plahotniuc, în ciuda orientărilor geopolitice antagonice. O monstruoasă coaliţie care apoi s-a răzbunat copios pe Andrei Năstase şi pe partidele PDA şi PAS.

Şi apropo de erori de judecată, am rămas azi siderat citind declaraţiile europarlamentarului PSD Andi Cristea, copreşedinte al Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Republica Moldova, care a proclamat la TVR Moldova „o înfrângere pentru Est” şi „o victorie pentru Vest”, considerând că, prin procentele obţinute de „ACUM” şi de PDM, pro-europenii ar fi obţinut victoria. Problema este că cele trei partide au ADN-uri foarte diferite; în timp ce PDM are origini comune cu PSRM, ambele fiind desprinse, aşa cum arătam, din PCRM, PDA şi PAS sunt partide plecate de la firul ierbii, dintr-un demers pro-european sincer (la cei mai mulţi cel puţin), chiar dacă mai degrabă statalist decât unionist. De asemenea, PDM este partidul condus de Plahotniuc cu un pumn de fier, în stilul în care la noi Liviu Dragnea conduce PSD, în timp ce PDA şi PAS s-au format în contextul protestelor de stradă îndreptate exact contra lui Plahotniuc şi a regimului acestuia. Inclusiv pro-europenismul PDM este foarte discutabil, proclamat verbal, dar contrazis de numeroase fapte, printre care inclusiv ajutorul dat la alegerile prezidenţiale din 2016 candidatului pro-rus Dodon şi anularea alegerilor pentru Primarul Chişinăului. Deci, sincer, nu prea văd cum ar putea PDM, PDA şi PAS să formeze o coaliţie de guvernare.

Oricum, evenimentele din Republica Moldova ar trebui să ne pună pe gânduri şi în România, cu atât mai mult cu cât alegerile se apropie, cele europarlamentare şi prezidenţiale în acest an şi cele locale şi parlamentare în anul următor. În special Alianţa 2020 USR PLUS ar trebui să facă o analiză temeinică a conduitei şi rezultatelor din alegeri ale alianţei „ACUM”, similară ca geneză, ca demers şi ca discurs şi compusă din partide aflate deja în parteneriat cu USR. La rândul său, mişcarea unionistă trebuie să regândească unele din strategiile sale, dacă doreşte să redevină la fel de relevantă cum a fost în anii 2009-2018 şi să caute căi mai subtile de a transforma pro-europenismul basarabean în unionism şi de a converti unionismul civic în unionism propriu-zis politic. În fine, este nevoie ca Bucureştiul să îşi stabilească un capitol în proiectul de ţară, astfel încât politicile faţă de Republica Moldova să devină coerente şi cu obiective clare şi statornice, pe termen scurt, mediu şi lung.

Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova (24 februarie 2019) – Rezultate

 

articol de Alexandru Cristian Surcel (preluat de pe www.facebook.com)

USR susține forțele pro-europene de la Chișinău

USR susține forțele pro-europene de la Chișinău

foto preluat de pe www.facebook.com
articol preluat de pe www.usr.ro

Uniunea Salvați România - USR - foto preluat de pe facebook.com

Uniunea Salvați România – USR – foto preluat de pe facebook.com

25 februarie 2019

 

 

USR apreciază că alegerile pentru parlamentul Republicii Moldova aduc speranțe pentru forțele pro-europene, care s-au clasat pe locul doi în preferințele electorale, la doar câteva procente de socialiștii pro-ruși.

În ciuda semnalărilor multiple privind fraudarea masivă a votului, a propagandei, campaniilor de dezinformare şi de instaurare a fricii pe care forțele corupte şi pro-ruse de la Chişinău le-au dezlănţuit în perioada campaniei şi a unei prezențe scăzute la vot, cetățenii au votat semnificativ cu blocul electoral ACUM, demonstrând că îşi doresc o ţară europeană şi democratică.

Felicitări blocului electoral ACUM, Platforma DA şi PAS, pentru rezultatul obținut. Rămânem alături de forţele pro-europene din Republica Moldova în misiunea extrem de dificilă pe care o au de acum înainte de a se lupta pentru viitorul cetățenilor moldoveni, pentru democrație, stat de drept şi valori europene. DA şi PAS pot câştiga doar cu ajutorul cetățenilor, al României, al instituțiilor europene şi al tuturor forţelor democratice occidentale. Ne putem aştepta ca oamenii lui Plahotniuc să vireze spre Rusia în orice moment. Nu trebuie permis să se ajungă la aşa ceva. E nevoie de o delimitare clară de la Bucureşti şi de la Bruxelles față de grupările oligarhice şi cele pro-ruse de al Chişinău.”, a transmis președintele USR Dan Barna.

USR îndeamnă toate forţele politice din România la responsabilitate faţă de fraţii noştri de peste Prut şi la un sprijin cât se poate de tranşant faţă de un program de reforme structurale care să pună Republica Moldova pe calea către democrație, stat de drept şi care să aşeze statul vecin în mod ireversibil pe calea europeană. Republica Moldova are nevoie să îşi reia parcursul pe care îl arăta în urmă cu câţiva ani pe calea democratizării şi al europenizării. Guvernul şi Parlamentul din România trebuie să înceteze în a mai gira o noua guvernare a forţelor oligarhice din Republica Moldova!

Uniunea Salvați România este alături de cele două forţe pro-europene în misiunea de a aduce Europa mai aproape de cetățeni. În România, PSD şi ALDE au girat mult prea mult cu guvernarea coruptă a oamenilor lui Vlad Plahotniuc. Paralela între PSD-ALDE şi PDM devine din ce în ce mai evidentă şi indică o direcţie de o gravitate extremă pe care şi România o susţine şi o are, împotriva statului de drept, a democraţiei şi a valorilor europene şi în favoarea intereselor personale ale unor corupţi. Propaganda şi dezinformarea rusă par să funcţioneze de minune şi trebuie luptat de urgenţă împotriva acestei tendinţe”, a adăugat şi senatorul USR pentru românii cu domiciliul în afara României, Radu Mihail.

Uniunea Salvaţi România subliniază ferm nevoia ca Republica Moldova să beneficieze de un sprijin puternic din partea instituţiilor europene şi a tuturor forţelor democratice occidentale, care să se delimiteze ferm de grupările oligarhice şi pro-ruse de al Chişinău. Republica Moldova are nevoie de implicarea şi încrederea partenerilor europeni pentru drumul democratic şi european şi nu pentru corupţie şi o cotire spre Rusia.

articol preluat de pe www.usr.ro

Intervenția Armatei României în Basarabia în 1918 – Parte a Participarii României la Primul Război Mondial

Generalul Ernest Broșteanu în Basarabia în anul 1918

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Intervenția Armatei României în Basarabia în anul 1918 a reprezentat o acțiune militară inițiată și derulată cu mijloace specifice de către Armata României, în spațiul geografic al Basarabiei în intervalul decembrie 1917 – martie 1918. Acțiunea s-a derulat în baza unei înțelegeri între aliații Antantei și a unor cereri de ajutor militar din partea Guvernului Republicii Democratice Moldovenești, având de asemenea acordul Puterilor Centrale.

Contextul politic și strategic al acțiunii a fost reprezentat de câteva elemente:

- Primul element a fost asociat cu incapacitatea Consiliului Directorilor Generali ai Basarabiei de a controla situația în nou înființata Republică Democratică Moldovenească. Aceasta era amenințată de presiunile forțelor bolșevice aflate în curs de organizare pe teritoriul fostei gubernii, iar neputința Consiliului a fost un motiv pentru a solicita ajutor, inclusiv din partea Guvernului României.

- Al doilea element a fost reprezentat de interesul major al Regatului României de a beneficia – cu acordul reprezentanților Antantei și ai Puterilor Centrale de stăpânirea militară a teritoriului Moldovei Orientale. Această stăpânire ar fi urmat să se facă într-o conjunctură favorabilă istoric pentru separarea teritoriului basarabean de Imperiul Rus și în contextul în care Moldova Occidentală – amenințată de foamete, nu avea acces la importantele stocuri de provizii aflate pe teritoriul situat între Prut și Nistru, ca efect al dezordinii din Basarabia.

- De asemenea, amenințarea – din punct de vedere al Aliaților de extindere a bolșevismului din sudul Ucrainei, precum și interesul Puterilor Centrale de a-i flexibiliza pe românii angajați în negocierile de pace de la Focșani, au favorizat sprijinul ambelor mari grupări beligerante pentru intervenția militară română.

 

Contextul politic și strategic

Securitatea teritoriului rămas liber al Moldovei Occidentale depindea de aceea a spațiului Moldovei Orientale, unde se constituiseră depozite ale armatei române și se aflau căi de comunicații necesare aprovizionării cu muniție și tehnică de luptă. Această securitatea a fost pusă în pericol în momentul în care haosul asociat marilor schimbări politice din cadrul Imperiului Rus, a atins și Basarabia.

De asemenea, din punct de vedere politic dispariția autocrației ruse și hotărârea guvernului bolșevic de a recunoaște dreptul la autodeterminare au creat condiții propice pentru Basarabia, de a se desprinde de statul rus și a se uni cu România. În acest context, Puterile Centrale au devenit interesate de acceptarea unor compensații teritoriale pentru România, corelate cu cedările teritoriale pe care urmau să le impună acesteia prin Pacea de la București

.

Republica Democratică Moldovenească

Decembrie 1917

În data de 2 decembrie 1917 Sfatul Țării a proclamat Republica Democratică Moldovenească, iar la 7 decembrie a fost investit guvernul (Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei), sub conducerea lui Pantelimon Erhan.

În contextul în care Basarabia se afla la sfârșitul anului 1917 sub teroarea trupelor rusești bolșevizate, cantonate în gubernie și a bandelor de dezertori de pe front, Sfatul Țării nu a avut cum face față anarhiei instalate cu puținele sale unități militare (numite cohorte) – și ele contaminate parțial de bolșevism. Într-o primă încercare datată 8 decembrie 1918, Ion Pelivan și Vladimir Cristi, deputați atât ai Sfatului cât și membri ai Consiliului Directorilor, au solicitat la Iași – fără succes, trupelor aliate ajutor.

În urma unei ședințe închise a Sfatului Țării, Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei a primit mandat să ia decizii în ceea ce privește acțiunile necesare salvării Republicii. Cererilor de ajutor, adresate de Consiliul Directorilor atât generalului Dmitri Șcerbaciov cât și generalului Henri Mathias Berthelot de a trimite în Basarabia „trupe disciplinate și sigure” nu li s-a putut răspunde pozitiv, după cum nici demersurile făcute pe lângă guvernul Ucrainei nu au avut succes. Cererile similare făcute Guvernului Brătianu au fost inițial declinate de acesta, în contextul dificilelor raporturi în care se afla România cu Puterile Centrale (orice pretext furnizat acestora ar fi putut să determine o rupere a armistițiului și ocuparea restului de teritoriu rămas liber).

La 22 decembrie 1917, guvernul moldovenesc a solicitat printr-o telegramă (semnată de Pantelimon Erhan, Ion Pelivan și Vladimir Cristi) Ministerului de Război român ajutor militar, concretizat prin trimitere

a unui regiment ardelenesc, cu posibilă urgență. Totodată, vă rugăm să ordonați ca acest regiment să stea la dispoziția directorului Republicii Moldovenești.”

Pe 24 decembrie în răspunsul său, Ministrul de Război român Constantin Iancovescu a asigurat Sfatul Țării că 1.000 de voluntari ardeleni vor fi trimiși de la Kiev ca sprijin (aceștia fiind destinați inițial doar să tranziteze Chișinăul, spre România).

Constantin Iancovescu (n. 1862 - d. 1945) a fost un politician și general român. În timpul primului război mondial, a fost secretar general al Ministerului de Război (august - septembrie 1916), șef al Marelui Stat Major – P.S., comandant al Grupului Apărării Dunării (noiembrie 1916) și al Corpului 3 armată (decembrie 1916 - 24 iulie 1917). În perioada 20 iulie 1917 – 5 martie 1918, a îndeplinit funcția de ministru de război. A fost înaintat în anul 1918 la gradul de general de corp de armată - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Iancovescu (n. 1862 – d. 1945) a fost un politician și general român. În timpul primului război mondial, a fost secretar general al Ministerului de Război (august – septembrie 1916), șef al Marelui Stat Major – P.S., comandant al Grupului Apărării Dunării (noiembrie 1916) și al Corpului 3 armată (decembrie 1916 – 24 iulie 1917). În perioada 20 iulie 1917 – 5 martie 1918, a îndeplinit funcția de ministru de război. A fost înaintat în anul 1918 la gradul de general de corp de armată – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În prima jumătate a lunii decembrie 1917 ca represalii la acțiunile trupelor române asupra trupelor ruse bolșevizate din Moldova, sovietul din Ungheni – stație de cale ferată cheie la granița româno-rusă, a început să rețină eșaloanele feroviare destinate trupelor regale române, Pe data de 26 decembrie trimiterea de mărfuri pe căile ferate către România a fost blocată de bolșevici, iar încercarea guvernanților basarabeni de a prelua sub controlul lor căile ferate, a eșuat, după cum a eșuat și intenția lui Șcerbaciov – la care apelase Sfatul Țării, de a trimite în Basarabia Divizia a 7-a Cavalerie și 61 Infanterie.

Ca urmare a părerilor diferite pe care facțiunile din Sfat le-au avut asupra provenienței ajutorului care ar fi trebuit dat Republicii, s-a ajuns la o situație de criză. Reevaluarea situației s-a făcut în ședința Sfatului din 27-28 decembrie 1917, când a fost abordată posibilitatea unei alianțe cu Ucraina. Cele 3 facțiuni parlamentare au avut următoarele poziții:

- Blocul Moldovenesc și-a afirmat încrederea în guvern, precizând ca în caz de strictă necesitate să se apeleze la Cartierul General rus de pe frontul din Moldova. Aceasta ar fi trebuit însă făcută sub rezerva obținerii de garanții din partea Aliaților și Ucrainei privind neamestecul în afacerile interne ale Republicii, iar trupele ar fi trebuit puse sub comanda ministrului republican de Război.

- Facțiunea socialistă a declinat ideea de a se cere ajutor statului român și a solicitat să se ceară ajutorul Ucrainei.

- Facțiunea minorităților și-a exprimat și ea încrederea în guvern, insistând pe obținerea garanțiilor internaționale.

Poziția facțiunii minorităților a fost cea care a prevalat în urma votului, astfel că au fost desemnata două delegații oficiale, una care să reprezinte Republica la tratativele de pace de la Brest-Litovsk și alta pentru a obține garanții din partea Ucrainei prin semnarea unui tratat de asistență politică, economică și militară.

 

Ianuarie 1918

La 1 ianuarie bolșevicii au preluat controlul asupra Gării din Chișinău, Poștei și Telgrafului.

Ca urmare a refuzului Radei Centrale din Ucraina de a recunoaște regimul bolșevic de la Petrograd, precum și a inițierii tratativelor sovieto-germane de pace de la Brest-Litovsk, s-au întrunit condiții favorabile declarării independenței de către Sfatul Țării. Delegația desemnată să plece la Brest-Litovsk în data de 6 ianuarie 1918 a fost formată din Ion Inculeț, Pantelimon Erhan și Ion Pelivan. Într-una dintre instrucțiunile acesteia a fost precizat că

Delegația nu recunoaște Sovietul Comisarilor Poporului decât în calitate de guvern al Velicorossiei

Ion Constantin Inculeț (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova; d. 18 noiembrie 1940, București, România) a fost un om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Constantin Inculeț (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova; d. 18 noiembrie 1940, București, România) a fost un om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Atitudinea în cauză a fost punctul de pornire pentru o presiune bolșevică asupra Sfatului Țării, astfel că la 5 ianuarie 1918 subdiviziunea Front-Otdel din Chișinău a organizației militare bolșevice RUMCEROD din Odessa, împreună cu câteva unități militare bolșevizate, au declanșat o operațiune de forță împotriva parlamentului moldovenesc, guvernului și susținătorilor acestuia.

Pe 6 ianuarie, trupele aflate sub autoritatea Front – Otdel-ului au atacat în gara Chișinău detașamentul de ardeleni trimis de la Kiev pentru a sprijini Sfatul Țării. (cititi mai mult despre Incidentul din gara Chișinău din 6 ianuarie 1918. pe ro.wikipedia.org)

Gara Chișinău, astfel cum a existat ea până în 1936 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gara Chișinău, astfel cum a existat ea până în 1936 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Astfel, prima delegație nu a mai putut pleca datorită loviturii de forță a Front-Otdelului, iar delegația ajunsă în Ucraina nu a mai reușit obținerea garanțiilor cerute, ca urmare a deteriorării situației de acolo în contextul amenințării militare ruse. Întrunit într-o ședință secretă în noaptea de 7 ianuarie 1918, Blocul Moldovenesc a decis să trimită la Iași 3 delegații pe trei căi diferite, pentru a solicita ajutor militar român. Cea care a ajuns în capitala Moldovei a fost cea a lui Ion Pelivan, la data de 9 ianuarie.

Ion Gheorghe Pelivan (n. 1 aprilie 1876, Răzeni, Imperiul Rus – d. 25 ianuarie 1954, Sighet) a fost un militant de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, om politic, publicist, apărător și promotor al limbii române, animator al vieții culturale. A fost Director general responsabil pentru afacerile străine (Ministru de Externe) în RD Moldovenească în Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Gheorghe Pelivan (n. 1 aprilie 1876, Răzeni, Imperiul Rus – d. 25 ianuarie 1954, Sighet) a fost un militant de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, om politic, publicist, apărător și promotor al limbii române, animator al vieții culturale. A fost Director general responsabil pentru afacerile străine (Ministru de Externe) în RD Moldovenească în Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Regatul României

La sfârșitul anului 1917 exista o penurie de alimente pe teritoriul Moldovei Occidentale rămase în afara ocupației germane, într-un context în care în Basarabia se aflau importante stocuri de provizii și teritoriul acesteia devenise amenințat de extinderea bolșevismului din sudul Ucrainei. Ca atare, atât Guvernul României cât și Aliații au devenit progresiv interesați de ceea ce se întâmpla la est de Prut, ultimii îndemnând autoritățile române să trimită trupe în Basarabia. Același îndemn a venit și din partea generalului rus Dmitri Șcerbaciov, comandantul Frontului din Moldova, care a precizat că trupele vor fi retrase după îndeplinirea misiunii. În mod aparent paradoxal, Puterile Centrale au avut aceeași poziție, ele fiind interesate de a-i determina pe românii angajați în negocierile de pace de la Focșani să fie receptivi, acestea oferind în compensație pentru teritoriul dobrogean pe cel basarabean. Mai mult, luând act de declarațiile lui Woodrow Wilson și ale lui Lloyd George, prim miniștrii Ion I. C. Brătianu și mai apoi Alexandru Averescu au ajuns la concluzia că în cazul unei victorii a Antantei, România nu va obține teritorii suplimentare. Astfel, oferta Basarabiei a devenit deosebit de tentantă ținând cont de condițiile catastrofale de la finele anului 1917.

Având în vedere suprimarea anarhiei în teritoriul dintre Prut și Nistru, Comandamentul german a promis să nu profite de retragerea unor unități române din prima linie, destinate a fi folosite cu acest scop.

 

Preludiul

Situația trupelor ruse
În epocă, teritoriul basarabean devenise teatru de operații al bandelor bolșevice, având drept scop instaurarea puterii sovietice.

În Bugeac se afla cea mai mare densitate de soldați ruși proveniți din descompunerea Armatei a 6-a Ruse, aflată în retragere din Moldova de sud.

 

Situația trupelor moldovenești

Republica nu avea o armată proprie, ci doar câteva unități militare numite cohorte, insuficient organizate. Slab închegate, cu elemente nesigure în efectiv care instigau la anarhie și lipsite de disciplină, ele nu ar fi putut fi în mâna guvernului, un element care să garanteze ordinea în țară.

Republica Democratică Moldovenească a fost un stat efemer a cărui autonomie față de Imperiul Rus a fost proclamată la 2 decembrie 1917 de către Sfatul Țării din Basarabia, organ reprezentativ al populației din regiune, ales în octombrie-noiembrie 1917, odată cu începuturile Revoluției rusești din februarie a aceluiași an și cu dezintegrarea puterii politice din Imperiul Rus. Inițial, Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ianuarie 1918 și-a proclamat independența. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Republica Democratică Moldovenească a fost un stat efemer a cărui autonomie față de Imperiul Rus a fost proclamată la 2 decembrie 1917 de către Sfatul Țării din Basarabia, organ reprezentativ al populației din regiune, ales în octombrie-noiembrie 1917, odată cu începuturile Revoluției rusești din februarie a aceluiași an și cu dezintegrarea puterii politice din Imperiul Rus. Inițial, Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ianuarie 1918 și-a proclamat independența. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Acțiunile militare din decembrie 1917

Relațiile dintre statul român și guvernul de la Moscova au început să se deterioreze. Un număr limitat de unități românești au trecut Prutul în luna decembrie, pentru a urmăririi jefuitorii și revoluționarii din zona unor sate din raionul Cahul, iar orașul de frontieră Leova a trecut de asemenea temporar în stăpânirea trupelor române. Acestei operațiuni au fost limitate ca durată și scop, iar în prealabil, cereri de ajutor din partea unor autorități locale din Cahul și Leova, fuseseră adresate șefilor militari români. Alte cereri similare au venit din satele raionului Reni.

La data de 1/14 decembrie la Leova, garda românească de milițieni, solicitată de președintele Consiliului Municipal local pentru a apăra un depozit de 500 de vagoane de cereale, a fost alungată de bande înarmate iar comandantul ei a fost ucis. Acest lucru a determinat intervenția unui detașament român care a ocupat orașul, a arestat, judecat și executat participanți la acțiune.

Ca efect, Guvernul Sovietic a remis pe 16/29 decembrie – cu referire la incidentele de la Socola și Leova, un protest oficial Guvernului Român, semnat de Lenin. Prin acesta, România era avertizată că nu vor fi tolerate represalii – nu numai împotriva rușilor, ci și împotriva revoluționarilor și a socialiștilor români și că autoritățile ruse nu se vor opri de a lua măsuri din cele mai severe, împotriva contra-revoluționarilor români conspiratori și a complicilor lor: generalii Kaledin și Șcerbaciov, precum și Rada ucraineană.

În răspunsul său remis la Petrograd, Guvernul României a precizat că a nu a fost informat cu privire la evenimentele din Leova, iar cu referire la evenimentele din Iași a fost precizat caracterul defensiv al acestora în raport cu jafurile făcute de trupele ruse aflate în retragere. Relațiile dezvoltate cu Ucraina și cu generalul Kaledin, au fost justificate prin necesitatea de a achiziționa produse alimentare pentru a fi furnizate populației și militarilor, inclusiv din Rusia.

La 26 decembrie/8 ianuarie a avut loc o tentativă de jaf a depozitelor din Cahul ale armatei de către bande de soldați ruși, cu greu respinsă de către garnizoana rusă. Alte bande de soldați au continuat însă să terorizeze ținutul. O delegație din Cahul care a inclus și un membru al Comitetului Revoluționar local, a solicitat Regimentului 47 Infanterie român să intervină cu trupe, pentru a asigura paza orașului și a depozitelor de alimente.

La 28 decembrie/10 ianuarie, succesiv unei înțelegeri cu căpitanul basarabean Crăciunescu din Armata Rusă, aflat la Cahul, 1 escadron de cavalerie, 2 companii de infanterie și o secție de mitraliere române au intrat în Cahul, de peste Prut. Aceasta a determinat atitudini și sentimente diverse, de sprijin din partea ucrainenilor, de contrariere din partea comandantului rus și a soldaților revoluționari și de opoziție din partea bandelor de dezertori.

La 31 decembrie/13 ianuarie 1918 după un ultimatum prin care își rezerva luarea de măsuri militare – mergând până la cele decisive, guvernul bolșevic a decis arestarea ministrului României la Petrograd, Constantin Diamandi și a membrilor ambasadei române, precum și a consulului român de la Odesa și a personalului consulatului. De asemenea, Tezaurul României a fost confiscat de către regimul bolșevic. La solicitarea reprezentanților tuturor ambasadelor străine din Petrograd, arestații însă au fost eliberați a doua zi și expulzați din Rusia.

De la Iași însă nu a venit vreo reacție.

Nu ne-a emoționat deloc această declarație, [...] Ne dădeam seama că soldatul rus refuză să se bată… Prin urmare, declarația de război a guvernului bolșevic era un gest fără consecințe practice, la care, după cât îmi amintesc, nici nu ne-am dat osteneala să răspundem.”
—Conform lui I. G. Duca

Tezaurul de la Pietroasele, (Cloșca cu puii de aur) restituit în 1956, este doar o mică parte din întregul tezaur al României. (Ilustrația realizată de Henric Trenk pentru coperta primului volum Le Trésor de Pétrossa publicat de Alexandru Odobescu în anul 1889) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tezaurul de la Pietroasele, (Cloșca cu puii de aur) restituit în 1956, este doar o mică parte din întregul tezaur al României. (Ilustrația realizată de Henric Trenk pentru coperta primului volum Le Trésor de Pétrossa publicat de Alexandru Odobescu în anul 1889) - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Desfășurarea

Planul de operații

La 2 ianuarie 1918 , locotenentul-colonel Ion Antonescu, a înaintat un studiu privitor la dislocarea în Basarabia a unor formațiuni militare române. Scopul acestei dislocări ar fi urmat să fie asigurarea reaprovizionării trupelor care operau pe frontul român și a populației românești. Pentru aceasta ar fi urmat să se asigure circulația regulată a trenurilor de aprovizionare pe ruta Odesa – Socola, Iași, precum și asigurarea ordinii în teritoriul dintre Prut și Nistru prin împiedicarea jafurilor și formarea depozitelor.

Confruntarea eventuală cu unități bolșevice a fost prevăzută, drept care Antonescu a propus trimiterea unei divizii prevăzută cu mijloacele necesare și întărită cu un regiment de cavalerie, pentru a ocupa segmentul de cale ferată Tighina/ Bender – Socola – cu un puternic control al centrelor Bender și Chișinău. De asemenea, trupele diviziei ar fi urmat să aducă ordinea în zona afectată acesteia – pentru a asigura formarea depozitelor și ar fi urmat să se opună bandelor rusești înarmate – în cazul în care acestea ar fi urmat să încerce restabilirea stării de anarhie.

Ion Antonescu în anul 1918 (rândul de jos, în centru), alături de ofiţerii din Secţia Operaţiuni a Marelui Cartier General Român - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Antonescu în anul 1918 (rândul de jos, în centru), alături de ofiţerii din Secţia Operaţiuni a Marelui Cartier General Român – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Planul respectiv a fost defalcat în două acțiuni deosebite.

- Prima ar fi trebuit să fie una rapidă – prin surprindere, pentru a fi ocupat traseul căii ferate dintre Ungheni (centru destinat trupelor române) și Tighina/Bender (destinat unor trupe loiale ucrainene, musulmane sau sârbe, aflate sub ordinul Comandamentului Rus). Cele două capete ale liniei ar fi trebuit ocupate simultan, pentru a se evita aruncarea în aer de către elemente ostile, a podului de peste Nistru. Chișinăul ar fi urmat apoi să fie ocupat cât mai rapid.

- A doua ar fi trebuit să fie trecerea Prutului de către trupele diviziei, pentru a fi concentrate în zona Chișinău-Cărbuna.

Ocuparea Chișinăului ar fi trebuit să revină unui efectiv format din 3 batalioane (două de ardeleni și unul de grăniceri), care după ocuparea Unghenilor ar fi urmat să plece de la Socola în 3 trenuri consecutive și să ajungă în capitala Basarabiei dimineața, pentru a dezarma elementele turbulente și a aresta capii acestora. Alături de cele 3 batalioane ar fi urmat să fie personal local din Chișinău, pentru a da comandanților informații în legătură cu punctele locale de interes (depozite, locuințe ale conducătorilor, localuri ocupate de trupe). De asemenea, în dotarea transporturilor de trupe ar fi urmat să fie material și echipe de cale ferată, precum și personal și material de poștă și telegraf.

 

Operațiuni premergătoare

La 5/18 ianuarie 1918, ambasadorul francez Saint-Aulaire i-a telegrafiat de la Iași consulului Sarrée de la Chișinău:

„Toți colegii mei, trimișii altor puteri aliate și eu, de asemenea, suntem împuterniciți să vă declarăm oficial că intrarea trupelor române în Basarabia este o acțiune pur militară cu scopul asigurării normale a spatelui frontului ruso-român în corespundere cu regulile existente în toate statele beligerante. Din această cauză intrarea trupelor române în Basarabia nu poate influența nici situația politică existentă din Basarabia, nici viitorul acestei țări”

La 7 ianuarie 1918, trupe românești staționau în continuare în Leova.

Pe 7/21 ianuarie un mic detașament român pornit în recunoaștere în fruntea căruia se afla comandantul Regimentului 47 român – colonelul Dragu, a fost luat prizonier de către soldații bolșevici la Vulcănești. Ca efect al intervenției profesorului universitar Filonov, conducătorul sovietelor din Ismail, militarii detașamentului au fost salvați. Escadronul de cavalerie – comandat de căpitanul Vasilescu, atacat cu focuri de armă de soldați și de populație a fost împrăștiat, după ce comandantul acestuia a fost ucis. Toate detașamentele române de pe malul stâng al Prutului, releurile de curieri și pichetele de grăniceri au fost atacate de soldații ruși. La Bolgrad comandantul Armatei a 6-a Ruse, generalul Kotzebue, a fost arestat de către proprii soldați.

 

Dispozitivul de luptă

La data de 4/17 ianuarie 1918, Consiliul de Miniștri român a luat decizia de a declanșa operațiunea principală, astfel că la 7/20 ianuarie, Marele Cartier General român a trimis trupelor ordinul de operații.

Marele Cartier General român a considerat în instrucțiunile sale adresate trupelor care trebuia trimise peste Prut, că acestea sunt detașate, explicând rațiunea acțiunii inițiate astfel:

Marele Cartier General
17 ianuarie 1918
Nr. 7255
1. În urma unei propagande răuvoitoare, bande de răufăcători armați atacă trenurile cu provizii care trec prin Basarabia spre front, depozitele create pe liniile de comunicație ale armatelor ruso-române, precum și depozitele ce se află la producători.
Astfel fiind, alimentarea trupelor aflate pe front, cum și a populației civile sunt primejduite.
2. Pentru a pune capăt acestor neajunsuri, s-a dispus a se trimite trupe care să restabilească ordinea în zona etapelor din Basarabia și să asigure bunul mers al trenurilor care vin cu provizii pentru front.
…”
—Șeful Statului Major General însărcinat cu comanda armatei române,General de corp de armată Constantin Prezan: „Instrucțiuni cu privire la linia de purtare a trupelor detașate în Basarabia

 

Dispozitivul terestru

Conform ordinului de operații, o forță formată din 4 divizii române aflate la dispoziția Corpului VI Armată, trebuia să treacă Prutul:

- Divizia 1 Cavalerie spre nordul Basarabiei, în direcția Bălți-Soroca până la marginea regiunii ocupată de Armata Austro-Ungară în ținutul Hotin.

- Divizia 11 Infanterie între Ungheni și Leova, spre Chișinău

- Divizia 2 Cavalerie ca legătură între Diviziile 11 și 13

Petre Greceanu (n. 27 noiembrie 1865 - 1919) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de brigadă și de divizie de cavalerie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petre Greceanu (n. 27 noiembrie 1865 – 1919) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de brigadă și de divizie de cavalerie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

- Divizia 13 Infanterie pe la Cahul, spre sudul Basarabiei

Ioan I. Popescu - numit și „Sanitarul” pentru a fi diferențiat de alți ofițeri cu același nume - (n. 27 aprilie 1866 - d. 1954, Penitenciarul Făgăraș) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campaniile anilor 1916 1917, și 1918.[3] A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 13 Infanterie în Bătălia de la Mărășești - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan I. Popescu – numit și „Sanitarul” pentru a fi diferențiat de alți ofițeri cu același nume – (n. 27 aprilie 1866 – d. 1954, Penitenciarul Făgăraș) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campaniile anilor 1916 1917, și 1918.[3] A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 13 Infanterie în Bătălia de la Mărășești – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Dispozitivul Marinei Militare

Trecerea Prutului de către marile unități

Însoțite de către comandantul Misiunii Militare Franceze – generalul Henri Mathias Berthelot, diviziile au avansat peste Prut în baza unei înțelegeri între Aliați. Trecerea râului a fost asigurată de către Brigada 1 Grăniceri, care a asigurat celor 4 divizii ocuparea podurilor și a raioanelor cu vaduri și apărarea flancurilor la treversare. Ulterior grănicerii au rămas în dispozitiv de pază pe malul drept al Prutului.

Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța - d. 29 ianuarie 1931) a fost un general al armatei franceze. În Primul Război Mondial a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre. În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916 a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze. Pe toată durata misiunii în România generalul Berthelot a asigurat și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța – d. 29 ianuarie 1931) a fost un general al armatei franceze. În Primul Război Mondial a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre. În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916 a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze. Pe toată durata misiunii în România generalul Berthelot a asigurat și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României -  cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Divizia 1 Cavalerie, aflată sub comanda generalului Mihail Schina, a traversat Prutul pe la Țuțora în data de 8/21 ianuarie.

Mihail Schina (n. 14 iunie 1867, București - d. 1945, București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihail Schina (n. 14 iunie 1867, București – d. 1945, București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Divizia a 11-a Infanterie, aflată sub comanda generalului Ernest Broșteanu, a trecut râul pe 10/23 ianuarie, pe la Leova (Brigada 22 Infanterie) și pe la Ungheni (Brigada 21 Infanterie). În seara zilei de 13 ianuarie 1918 brigăzile 21 și 22 Infanterie au intrat în Chișinău. A doua zi a intrat în capitala Basarabiei și comandamentul Diviziei 11 Infanterie, în frunte cu generalul Ernest Broșteanu.

Ernest Broşteanu (n. 24 ianuarie 1869, Roman - d. 6 iunie 1932) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcţii de comandant de regiment şi divizie în campaniile anilor 1916, 1917, şi 1918. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Regimentul 53 Infanterie în luptele din Dobrogea, de la începutul campaniei din 1916, fiind unul din cei doisprezece ofițeri care au fost primii decorați cu acest ordin (Brevetul nr. 2) - (Generalul Ernest Brosteanu într-o fotografie din 1917, la Chişinău) -  foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ernest Broşteanu (n. 24 ianuarie 1869, Roman – d. 6 iunie 1932) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcţii de comandant de regiment şi divizie în campaniile anilor 1916, 1917, şi 1918. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Regimentul 53 Infanterie în luptele din Dobrogea, de la începutul campaniei din 1916, fiind unul din cei doisprezece ofițeri care au fost primii decorați cu acest ordin (Brevetul nr. 2) – (Generalul Ernest Brosteanu într-o fotografie din 1917, la Chişinău) - cititi mai mult pe pe ro.wikipedia.org

Cu trupe ale Diviziei a 13-a Infanterie au fost organizate două detașamente, care au traversat râul la data de 11/24 ianuarie: „Prut” (format dintr-un batalion din Regimentul 48 Infanterie, alături de artilerie și cavalerie), pe la Vadul lui Isac și „Bolgrad” (format din 3 batalioane din Regimentul 47 Infanterie, alături de artilerie și cavalerie), pe la Oancea.

 

Operațiunile din zona de centru

Înaintarea spre Chișinău

La 12/25 ianuarie 1918 generalul Prezan într-un comunicat către basarabeni, a declarat că armatele române au intrat în provnicie pentru „a aduce rânduială și liniște în satele și târgurile” basarabene, „punând la adăpost viața și avutul întregului popor împotriva răufăcătorilor” și pentru asigura transportul „celor trebuincioase pentru traiul armatelor ruse și române”. În același comunicat a precizat că România nu dorește să ocupe Basarabia.

Constantin Prezan (n. 27 ianuarie 1861, satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, județul Ilfov, în prezent în județul Dâmbovița - d. 27 august 1943, satul Schinetea, județul Vaslui) a fost unul dintre mareșalii României, erou al Primului Război Mondial - (Generalul Constantin Prezan, în 1916) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Prezan (n. 27 ianuarie 1861, satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, județul Ilfov, în prezent în județul Dâmbovița – d. 27 august 1943, satul Schinetea, județul Vaslui) a fost unul dintre mareșalii României, erou al Primului Război Mondial – (Generalul Constantin Prezan, în 1916) - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Îndreptându-se spre Nistru, trupele române au încercat fără succes, să ocupe la 17 februarie/2 martie 1918 un cap de pod pe malul stâng al acestuia lângă Rîbnița.

 

Înaintarea spre Bender (Tighina) - 

Lupta de la Tighina a avut loc între 20 ianuarie și 25 ianuarie 1918, și s-a dat între forțele armate ale Regatului României și cele ale RUMCEROD-ului, precum și voluntari dezertați din fosta Armată Imperială Rusă și bolșevici.
cititi mai mult despre Lupta de la Tighina (1918) pe ro.wikipedia.org

 

Operațiunile din zona de sud

Lupta de la Vâlcov a avut loc între ianuarie și 3 februarie 1918, și s-a dat între forțele armate ale Regatului României și cele ale RUMCEROD-ului, precum și voluntari dezertați din fosta Armată Imperială Rusă și bolșevici.
cititi mai mult despre Lupta de la Vîlcov (1918) pe ro.wikipedia.org

 

Acţiunile armatei române în Basarabia şi Bucovina (ianuarie-februarie 1918) - foto preluat de pe cristiannegrea.ro

Acţiunile armatei române în Basarabia şi Bucovina (ianuarie-februarie 1918) – foto preluat de pe cristiannegrea.ro

 

Evoluții politice și diplomatice

La 10/23 ianuarie Comitetul Executiv Central al RUMCEROD într-o declarație oficială făcută către consulatele francez și englez de la Odesa, a calificat drept o „încălcare mișelească a dreptului internațional” acțiunile guvernului regal român, adresând cererea „de a întreprinde pași pentru a influența guvernul român de a-și retrage imediat trupele în afara hotarelor Republicii Federative Ruse”. Răspunsul diplomaților s-a redus la ideea că au avut loc doar incidente minore. Ulterior, reprezentanții diplomatici ai puterilor Antantei au declarat că intervenția are un caracter pur militar și provizoriu.

La 13/26 ianuarie 1918 guvernul sovietic a decis ruperea relațiilor diplomatice cu România. și în aceeași zi Consiliul Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Ruse a constatat starea de război între România și Rusia. La 23 ianuarie/5 februarie 1918 Comitetul Executiv Central al RUMCEROD s-a declarat în stare de război cu România.

La 17 februarie 1918 Lenin a decis să transfere trupele care intraseră în Kiev la dispoziția Colegiului Suprem Autonom din Odesa, cu scopul curățirii Basarabiei de către trupele române. Ofensiva germană împotriva Ucrainei care începuse la 18 februarie 1918 însă, nu a permis realizarea acestui lucru.

La 21 februarie 1918 baronul Fasciotti – decan al corpului diplomatic pe lângă guvernul român, a transmis tuturor reprezentanților aliați la Odesa în numele reprezentanților diplomatici ai puterilor Antantei o notă oficială, menționând:

Cât privește Basarabia, trebuie să țineți minte că intervenția trupelor române constituie o ocupație militară fără nici un subtext politic, întreprinsă în scopuri evident umanitare de asigurare cu alimente a trupelor ruse și române și, de asemenea, a populației civile.”

La 14/27 februarie 1918 în timpul tratativelor de pace, germanii i-au asigurat neoficial pe români că pozițiile lor în raport cu autoritățile sovietice sunt identice:

Anarhia rusească a stabilit un fel de cofraternitate. Voi luptați contra bolșevicilor în Basarabia, noi vom intra în Ucraina contra lor: avem acum aceleași interese.”
—Alexandru Marghiloman

Alexandru Marghiloman (n. 4 iulie 1854, Buzău, Țara Românească – d. 10 mai 1925, Buzău, România) a fost un om de stat conservator român care a îndeplinit funcția de prim-ministru al României în anul 1918 (martie–noiembrie) și a avut un rol decisiv în timpul Primului Război Mondial -  foto preluat de pe commons.wikimedia.org

Alexandru Marghiloman (n. 4 iulie 1854, Buzău, Țara Românească – d. 10 mai 1925, Buzău, România) a fost un om de stat conservator român care a îndeplinit funcția de prim-ministru al României în anul 1918 (martie–noiembrie) și a avut un rol decisiv în timpul Primului Război Mondial cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto preluat de pe commons.wikimedia.org

Prelungirea Armistițiului de la Focșani în prima rundă de negociere a preliminariilor Păcii de la Buftea pe 20 februarie/5 martie 1918 și ulterior semnarea acestora pe 5/18 martie, s-au asociat cu o clauză secretă în ce privește anexarea Basarabiei: în schimbul dreptului de a transfera trupe prin Basarabia pentru a ocupa Ucraina, Germania a fost de acord cu preluarea de către România a teritoriului dintre Prut și Nistru. Armata Română urma să rămână mobilizată spre a fi întrebuințată în Basarabia. Clauza secretă a fost de altfel reconfirmată pe 7 mai 1918 prin Tratatul de la București.

Intervenția Armatei Române a provocat disensiuni în Sfatul Țării. Datorită învinuirilor care li s-au adus de către Blocul Moldovenesc în ceea ce privește atitudinea pro-rusă, Pantelimon Erhan și Gherman Pântea și-au dat demisia, provocând criza întregului Directorat. La 19 ianuarie a fost ales un nou Directorat cu misiunea de a restabili ordinea în Basarabia, condus de către Daniel Ciugureanu și care i-a avut drept titulari pe colonelul Brăiescu la Directoratul General de Război și Marină și pe Erhan ca titular al portofoliului Instrucțiunii Publice.

Daniel Ciugureanu (n. 9 decembrie 1885, Şirăuţi, Briceni – d. 6 mai 1950, Sighet) a fost un politician român din Basarabia, deputat în Sfatul Ţării, Prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru fără portofoliu în patru guverne ale României, deputat şi senator, Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Vicepreşedintele şi Preşedintele Senatului Regatului România Mare - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Daniel Ciugureanu (n. 9 decembrie 1885, Şirăuţi, Briceni – d. 6 mai 1950, Sighet) a fost un politician român din Basarabia, deputat în Sfatul Ţării, Prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru fără portofoliu în patru guverne ale României, deputat şi senator, Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Vicepreşedintele şi Preşedintele Senatului Regatului România Mare - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

O telegramă provenită de la ambasadorul Franței la Iași, în care acesta a argumentat măsura acceptării de către aliați a misiunii trupelor române în Basarabia, a fost trimisă lui Ciugureanu. Aceasta a fost citită în ședința din 22 ianuarie 1918. În aceeași ședință Pantelimon Erhan a primit însărcinarea de a susține o pledoarie în favoarea proclamării independenței, după modelul Ucrainei, iar în noaptea de 23-24 ianuarie 1918 a fost proclamată

Republica Democratică Moldovenească slobodă (independentă), de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-și hotărî soarta în viitor

Republica Democratică Moldovenească - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Republica Democratică Moldovenească – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

.

Acordul Averescu-Racovski

Dorind să amelioreze situația țării printr-o pace în est, să securizeze depozitele de materiale ale Armatei Române și de hrană din Basarabia, pecum și mai ales să amelioreze situația românilor arestați de RUMCEROD (reprezentat de Cristian Racovski) la Odesa, generalul Averescu din poziția de prim ministru a deschis negocieri cu RUMCEROD prin intermediul decanului reprezentanților diplomatici de la Iași, italianul Carlo Fasciotti. La 11/24 februarie RUMCEROD a cerut evacuarea progresivă a Basarabiei.

Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele, astăzi în Ucraina - d. 3 octombrie 1938, București) a fost mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru puținele succese militare ale României. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele, astăzi în Ucraina – d. 3 octombrie 1938, București) a fost mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru puținele succese militare ale României. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Generalul a acceptat aproape toate condițiile puse de Racovski, atât în calitatea sa de președinte al Consiliului de Miniștri cât și în cea de Ministru de Externe, funcție pe care a ocupat-o temporar. Printre acestea, ar fi fost și aceea acceptată de guvernul de la Iași ca Armata Română să evacueze Basarabia în interval de 2 luni, cu excepția a 10.000 de soldați necesari pazei depozitelor române și a căilor ferate. De asemenea, Averescu a acceptat existența în acord a termenului de „ocupație românească în Basarabia”, motiv pentru care liberalii l-au învinuit, mai târziu. În privința asumării reale a respectivei evacuări există însă o dispută nesoluționată încă între istorici.

Cristian Rakovski (pe numele adevărat Krăstio Gheorghev Stancev, n. 1 august S.N. 13 august 1873, Kotel, Bulgaria – d. 11 septembrie 1941, Oriol, Rusia) a fost un militant socialist și apoi comunist bulgar, de profesie medic, stabilit în România și în Rusia, politician și diplomat sovietic. A activat ca socialist în Bulgaria, Elveția, Germania, Franța, Rusia și România, apoi în conducerea Cominternului. A deținut în trei rânduri - în noiembrie 1918, în ianuarie-decembrie 1919, și apoi între anii 1920 - 1923 funcția de prim-ministru al Ucrainei sovietice. S-a remarcat și ca ziarist și eseist. La bătrânețe, în URSS, Rakovski a căzut victimă „marii terori” staliniste - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cristian Rakovski (pe numele adevărat Krăstio Gheorghev Stancev, n. 1 august S.N. 13 august 1873, Kotel, Bulgaria – d. 11 septembrie 1941, Oriol, Rusia) a fost un militant socialist și apoi comunist bulgar, de profesie medic, stabilit în România și în Rusia, politician și diplomat sovietic. A activat ca socialist în Bulgaria, Elveția, Germania, Franța, Rusia și România, apoi în conducerea Cominternului. A deținut în trei rânduri – în noiembrie 1918, în ianuarie-decembrie 1919, și apoi între anii 1920 – 1923 funcția de prim-ministru al Ucrainei sovietice. S-a remarcat și ca ziarist și eseist. La bătrânețe, în URSS, Rakovski a căzut victimă „marii terori” staliniste - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

La data de 20 februarie/ 5 martie 1918 RUMCEROD a considerat aplanat conflictul armat între România și Rusia, primind din partea Guvernului României răspuns precum că respectivul conflict este închis, la data de 23 februarie/ 8 martie. Acordul a fost semnat fără ca Republica Democratică Moldovenească să fie invitată să-l semneze și ea. Odată cu acesta au fost semnate și trei protocoale referitoare la schimbul de prizonieri, la reîntoarcerea soldaților ruși în cazul în care România ar fi făcut pace, la amnistia politică a emigranților și dezertorilor și la evacuarea ținutului Akkerman de către Armata Română.

Finalizarea acordului a fost urmată rapid de pătrunderea în zonă a trupelor Puterilor Centrale, ceea ce l-a făcut inoperant, deoarece ca efect al fugii administrației RUMCEROD din Odesa la 27 februarie/ 12 martie, acordul nu a mai ajuns să fie aplicat, el dealtfel nefiind nici ratificat. În plus, finalizarea negocierlor privind preliminariile de pace de la Buftea două săptămâni mai târziu a făcut ca acordul să devină caduc.
cititi mai mult despre Acordul Averescu-Racovski pe ro.wikipedia.org

 

Neclarități și controverse

Disputa privind rolul intervenței române ca factor decisiv al Unirii

Istoriografia sovietică și autoritățile sovietice au susținut că prezența armatei române în Basarabia a fost factorul decisiv al Unirii cu România. O astfel de premisă a stat și la baza unora dintre acuzațiile care i-au fost aduse de către I. G. Duca generalului Averescu, pentru că a semnat acordul cu Racovski în forma respectivă. Conform istoricului Florin Constantiniu însă, Basarabia s-a unit ca urmare a hotărârii organului reprezentativ și democratic care era Sfatul Țării, al cărui vot nu a fost dictat de prezența trupelor române în provincie.

Desfășurarea dezbaterilor din Sfatul Țării, nu avut nimic de-a face – pentru a lua un termen potrivit de comparație, cu cu ședința parlamentului cehoslovac, care după invadarea țării de către trupele Tratatului de la Varșovia – cu excepția României, a legalizat prezența lor pe teritoriul național, în 18 octombrie 1968.”
—Florin Constantiniu în 19 mai 2011 la Academia Română, în prezentarea Rakovski, tezaurul și Basarabia (1918)

În legătură cu rolul armatei române în Unirea Basarabiei cu România, Ion Inculeț arăta mai târziu că „pentru noi moldovenii, pentru mișcarea noastră națională, intrarea armatei române în Chișinău a fost un element de primă importanță, decisiv. Elementele românești au câștigat mai mult curaj și mai multe speranțe pentru viitor.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi despre Intervenția Armatei României în Basarabia în 1918 si pe: www.europalibera.org; www.europalibera.org

(George Simion) Trei lucruri pe care Dăncilă nu le ştie despre Republica Moldova

Prim-ministrul României Viorica Dăncilă și Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip

foto preluat de pe www.b1.ro
articol de George Simion, preluat de pe adevarul.ro

 

George Simion - presedintele Platformei Unioniste Actiunea 2012

George Simion – presedintele Platformei Unioniste Actiunea 2012

22 noiembrie 2018

 

Astăzi are loc şedinţa comună a guvernelor României şi R. Moldova. Dacă premierul Dăncilă sau cineva din jurul ei ar avea expertiză pe zona românească de la est de Prut, această şedinţă ar avea importanţă. Însă, cum cunoaştem cu toţii adevărul, iată trei lucruri de care premierul Viorica Dăncilă trebuie să afle, exprimate plastic. Altfel, ne vom plictisi auzind de interconectări energetice şi rutiere care nu se mai fac niciodată

Pe scurt, Republica Moldova, ca parte a spaţiului unde trăiesc vorbitori de limba română ar trebui să fie formulat ca proiect unitar de ţară, mai ales în Anul Centenarului. Cum politicienilor noştri, pe lângă multe altele, le lipsesc viziunea şi curajul, ce trebuie să reţinem e că suntem ultimul stat din lume care susţine prostiile făcute de guvernul Republicii Moldova. Şi primul care l-a recunoscut pe harta lumii, prin nimeni altul decât Ion Iliescu.

Aşadar, pe înţelesul tuturor, mai ales a doamnei premier:

 

1. Nu te vor pe tine, ci banii tăi!

Nu este normal să susţinem un stat mafiot condus de Vlad Plahotniuc. Un stat care tocmai a fost tăiat de pe orice program de asistenţă macrofinanciară de către Uniunea Europeană. Deputaţii europeni au criticat Republica Moldova pentru că regresează în privinţa implementării standardelor democratice, într-o rezoluţie privind implementarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană adoptată de Parlamentul European săptămâna trecută cu 396 de voturi pro şi 76 împotrivă. Va urma reintroducerea vizelor.

Din cauza lipsei bunei-credinţe, a lipsei de experţi în luarea deciziilor şi a existenţei presiunii publice pe subiect, ce a făcut România în ultimii ani a fost să arunce bani pe fereastră, alimentând huzurul mafioţilor de la Chişinău şi susţinându-le statul. Banii contribuabilului român nu au mers către fraţii lui de peste Prut, şi chiar şi atunci când au mers, au fost mai mereu asumaţi de partidul de guvernământ.

Presiunea publică a venit din zona noastră, a societăţii civile (dacă e greu să ne identificaţi, doamna premier, noi suntem cei care au scris BASARABIA e ROMÂNIA peste tot). Iar noi cerem să sistaţi de urgenţă orice ajutor către guvernul central de la Chişinău. Liga Aleşilor Locali Unionişti, care grupează primăriile care au semnat declaraţii de Unire cu Ţara, pot reprezenta partenerii de dialog şi dezvoltare durabilă, dacă vrem să avem măcar şi o zonă prietenoasă cu România la est de Prut. Altfel, pentru mafioţii de la Chişinău suntem buni doar de plătit, ca la damele de companie. AJUNGE!

 

2. Dacă dragoste nu e, nimic nu e!

Acest articol este scris de un lider unionist care tocmai a primit o expulzare pe o perioadă de cinci ani în Republica Moldova. Nu mă aştept să cunoaşteţi acest aspect după cum o deputată de la dumneavoastră din partid nu cunoaştea ce înseamnă UNIONIST.

Ce pot să vă spun e că Ministerul de Externe condus de domnul Meleşcanu nu a reacţionat în niciun fel. Cunoscându-i mapa profesională şi convingerile personale, nu am aşteptări nici de la domnul Meleşcanu nici de la dumneavoastră. Însă alta e problema: în ultimele luni, mişcarea unionistă a fost persecutată grav în Republica Moldova, la nivelurile cele mai de bază în respectarea drepturilor la libera exprimare. Reprimarea unioniştilor va continua pe măsură ce alegerile din februarie 2019 se apropie, mergând până a le interzice sau bloca dreptul de a participa la ele: mai rău decât în perioada Voronin!

Şi vă întreb, pe dumneavoastră mai puţin, pe cititorii noştri mai mult: CE CĂUTĂM NOI ÎN REPUBLICA MOLDOVA? Dacă nu repararea unei nedreptăţi istorice comise împotriva poporului român? Dacă nu apărarea drepturilor cetăţenilor care se autoidentifică ca români? Foarte bine securiştii români puteau trata acest stat cum tratează alte state din împrejurime precum Serbia şi Ucraina, adică bussines ca de obicei. Ah, poate asta şi se întâmplă…

Până se clarifică statul român ce naiba vrea în Republica Moldova, vă reamintesc doamna premier o fază penibilă la care aţi participat: şedinţa solemnă din 27 martie 2018, şedinţă în care aţi citit de pe foaie un discurs învechit, în care nimeni nu mai crede: aşa-zisa integrare europeană a Republicii Moldova. Vă scriu asta nu cu ură şi nu cu gesturile obscene atât de uzitate de societatea noastră în ultima vreme, ci cu durere în suflet că veţi repeta acelaşi discurs prăfuit şi astăzi.

Pe 27 martie nici măcar nu vă informase cineva ce avea să zică Dragnea la microfon! iar Declaraţia, votată unanim de parlamentul României spunea aşa:

consideră ca fiind pe deplin legitimă dorinţa acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care susţin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române şi subliniem că acest act depinde de voinţa acestora

Atunci, pe noi, mişcarea unionistă, cine ne apără, doamna premier Dăncilă? AJUNGE!

 

3. Trimite DNA să meargă să îi ia!

Ştiu că nu este un slogan prea popular în rândurile voastre, ale politicienilor, de la Roşia Montană încoace. Dar hei, uitaţi, cred că acesta e singurul lucru care v-ar spăla păcatele. Unirea Basarabiei cu România este subiectul care i-ar fi spălat păcatele chiar şi liderului dumneavoastră spiritual, Ion Iliescu.

Trimiteţi procurorii anti-mafie, doamna Dăncilă, scăpaţi de ei din România, mai scăpaţi şi de nişte personaje prost-văzute în cercurile dumneavoastră precum Codruţa Koveşi sau Monica Macovei (dacă Traian Băsescu nu a dus treaba până la capăt în Basarabia) şi reuşiţi, pentru prima oară în istorie să faceţi din România şi din Uniunea Europeană un model de succes, cu larg sprijin popular. Vă asigur că altfel nu vor avea o imagine bună nici securiştii noştri nici birocraţii de la Bruxelles. Şi vă jur că nici nu i-aş pomeni, dar e în joc şi viitorul meu şi al naţiunii mele:

În Basarabia, pe pământuri româneşti, cu populaţie majoritar românească, pe banii contribuabilului român, domnesc nişte golani şi formează statul Republica Moldova care astăzi e anti-românesc.

AJUNGE!

 

articol preluat de pe adevarul.ro

(George Simion) Unirea Republicii Moldova cu România – proiect european

Unirea Republicii Moldova cu România – proiect european (UNITED. Better for Europe, better for people, better together – titlul prezentării din Parlamentul European)

foto si articol preluate de pe adevarul.ro

6 septembrie 2018

 

În premieră, vocea Unirii s-a făcut auzită răspicat într-o audiere publică din Parlamentul European. Viitorul Republicii Moldova se hotărăşte şi în instituţiile europene, bănuite de multe ori pe nedrept, de amorţeală sau indiferenţă. La Bruxelles a fost prezentă o delegaţie de primari unionişti din România şi Republica Moldova, alături de istorici, academicieni şi vectori de opinie.

La invitaţia europarlamentarului independent Mircea Diaconu, circa 30 de membri ai Ligii Aleşilor Locali Unionişti au contribuit la dezbaterea conferinţei prilejuite de Centenarul Marii Uniri a României. Lor li s-au adăugat reprezentanţii comunităţii etnicilor români din Cernăuţi (Ucraina), Vasile Tărâţeanu, şi Bugeac, Anatol Popescu, a românilor de pe Valea Timocului din Serbia, Zavisa Jurj, academicieni şi politicieni din Republica Moldova, deputatul român Constantin Codreanu, simpatizanţi şi activişti unionişti de pe cele două maluri ale Prutului, dar şi profesionişti din ţară şi din Diaspora.

Fotografii din cadrul evenimentului aici

Sala de şedinţe care a găzduit conferinţa a răsunat de emoţia din vocea basarabenilor care ne povesteau abuzurile la care sunt supuşi într-un stat a cărei putere politică este capturată de clanuri mafiote. Dar poate mai important a fost faptul că oameni cu expertiză au discutat concret despre modalităţi de colaborare, pe de-o parte între unităţile teritorial-administrative, pe de altă parte între acestea şi statul român. Mai întâi în plenul conferinţei şi apoi în cadrul unor întrevederi private cu o serie de europarlamentari români din partea mai multor partide şi independenţi care au câştigat mandate în Parlamentul European, pragmatismul a prevalat, s-au schimbat idei şi contacte şi s-au pus bazele unor colaborări ulterioare. Dezbaterea a decurs firesc şi singurul aspect la care n-am avut răspuns în faţa celor care m-au întrebat a fost că, de peste 10 ani de când România face parte din Uniunea Europeană, a fost primul prilej care li s-a acordat acestor voci de a vorbi cu glasul Basarabiei la Bruxelles, în centrul puterii europene.

 

Să avem curajul să propunem Europei o temă generoasă: Unirea noastră

De ce n-am spune mai des în Parlamentul European că Basarabia e România şi că obiectivul nostru de ţară este reîntregirea naţiunii române prin unirea pe cale paşnică şi consensuală a celor două state româneşti? Ce altceva în afară de ignoranţă, comoditate şi exces de conformism faţă de birocraţii de la Bruxelles şi Strasbourg ne împiedică să aducem aceste teme în prim-planul relaţiei României cu Uniunea Europeană?

Unirea României cu Republica Moldova poate fi proiectul de perspectivă cu care ţara noastră să aibă un impact pozitiv asupra Uniunii Europene. Într-o Europă care se desolidarizează şi se scindează pe falii etnice sau economice ce exemplu minunat ar oferi România punând în discuţie reunificarea poporului român? După căderea comunismului în Europa, singurul exemplu de reîntregire statală a fost unificarea Germaniei, iar tendinţa curentă este una de sciziune, suficient fiind să privim la Spania (Catalonia) sau Marea Britanie (Scoţia).

Discutând cu europarlamentari străini, este lesne de constatat că, în larga lor majoritate, ei nici măcar nu sunt conştienţi de faptul că Republica Moldova a făcut parte din România, că oamenii de rând vorbesc limba română sau că pe noi cei născuţi pe tărâmul de la Nistru pân’ la Tisa ne leagă Ştefan, Eminescu, tricolorul, leul, o istorie comună milenară, precum şi Actul Unirii din 27 Martie 1918, care a fost ratificat la Bucureşti şi Chişinău şi nu a fost invalidat. Şi nu este câtuşi de puţin vina străinilor faptul că ei nu ştiu ori nu le pasă de raptul teritorial din 1940 şi separarea poporului român. Este vina celor cu funcţii de reprezentare în statul român faptul că Basarabia nu face parte din discursul public oficial al României la Bruxelles.

Conferinţa a fost primul pas în direcţia unui lobby activ al societăţii civile din România şi Republica Moldova faţă de Unire. Să ne resemnăm cu graniţa pe Prut este cel mai comod lucru pentru europarlamentarii care au primit loc eligibil pe listele de partid spre a se odihni 5 ani la Bruxelles, cu salariul şi facilităţile oferite de demnitatea funcţiei, fără a face nimic altceva decât a răspunde ordinelor politice.

Resping cu tărie făţărnicia factorilor politici români care afirmă că susţin parcursul european al Republicii Moldova, deşi cunosc faptul că Uniunea Europeană nu are niciun interes către extinderea spre Est, iar Acordul de Asociere semnat în 2014 este în fapt un capăt de linie în relaţia Chişinău-Bruxelles.

 

Oligarhii şi afiliaţii lor conduc Republica Moldova într-o manieră abuzivă

Republica Moldova nu este câtuşi de puţin pregătită pentru aderarea la UE, nici măcar cât era de pregătită România în momentul accederii din 2007. Singurul sens pe care îl au cele 6 (şase!) judeţe româneşti interbelice care astăzi formează Republica Moldova este în componenţa României. Câştigul ar fi deopotrivă pentru poporul român reîntregit şi pentru Uniunea Europeană şi NATO, care ar dobândi între Prut şi Nistru o zonă stabilizată prin garanţiile americane faţă de România, suficiente pentru a descuraja eventualele agresiuni dinspre Răsărit. Rezultatul pragmatic al reunificării ar fi acela că armata modernă a României, formată din 90.000 de militari profesionişti şi susţinută de Statele Unite, va controla frontiera pe Nistru cu mult mai bine decât o pot face în prezent 5.000 de militari moldoveni.

În pofida sprijinului politic şi asistenţei financiare din partea Uniunii Europene, Republica Moldova este un stat eşuat, corupt, violent, nedemocratic, fragil, iar eşecurile sale subminează politicile europene în regiune şi contribuie la creşterea sentimentului anti-european în rândul populaţiei.

Pe de altă parte, reunificarea malurilor Prutului va aduce şi în R.Moldova legea europeană, ordinea constituţională specifică statelor UE, precum şi mecanismele anticorupţie din România renumite la nivel continental prin eficienţa lor.

Un mic grup de oligarhi şi acoliţii lor tratează Moldova ca pe un domeniu feudal

Ajutorul UE către Chişinău a fost delapidat sau în cel mai bun caz risipit. Un miliard de dolari americani a dispărut, fiind furat din sistemul bancar moldovenesc (hoţul este cunoscut de toţi – de culmea!), şi peste 300 de milioane de euro din ajutorul UE au fost deturnate de către oligarhii locali în ultimii ani, motiv pentru care programul de asistenţă UE a devenit nepopular în rândul cetăţenilor de bună credinţă ai Republicii Moldova.

Video

Conferinţa principală a evenimentului a fost transmisă în direct de către Calea Europeană:

Economia moldovenească totalizând 4 miliarde de euro este comparabilă cu a unui singur judeţ românesc. Ridicarea ei la nivelul românesc adică la 65% din standardul UE, ar costa 1,5% din PIB-ul României pe an, timp de 8 ani. Şi să nu scăpăm din vedere faptul că economia moldovenească este deja integrată în arhitectura economică a Uniunii Europeane, aceasta constituind principalul partener, cu care realizează 70% din schimburile comerciale, în special în agricultură şi domeniul serviciilor.

Unirea Republicii Moldova cu România - proiect european - foto preluat de pe adevarul.ro

Unirea Republicii Moldova cu România – proiect european – foto preluat de pe adevarul.ro

Peste 85% dintre cetăţenii moldoveni sunt eligibili la ora actuală să devină cetăţeni UE prin redobândirea cetăţeniei române a bunicilor lor. Deja peste 30% dintre moldoveni sunt cetăţeni europeni (români) sau rezidenţi de drept în spaţiul comunitar european. Beneficiul reunificării ar fi o justiţie europeană pentru încă două milioane de cetăţeni moldoveni (rezidenţi la ora actuală în Republica Moldova) care nu deţin cetăţenia română.

Dar mai presus de toate, reunificarea României ar fi un exemplu de succes al forţei UE de transformare a ţărilor din componenţă. „Unitate în diversitate” este deviza Uniunii Europene, iar Unirea noastră este un proiect generos care nu exclude nicio minoritate şi nicio categorie socială a Republicii Moldova. Uniţi avem nevoie de fiecare om onest pentru bunăstarea pe care ne-o datorăm nouă înşine.

 

articol preluat de pe adevarul.ro

Conflictul din Transnistria

Bătălia de la Tighina (19 – 22 iunie 1992) – Parte din Războiul din Transnistria

foto preluat de pe www.ziaristionline.ro
articole preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Conflictul din Transnistria sau Războiul din Transnistria (denumit uneori și Războiul moldo-rus) a fost un conflict militar, iar actualmente este un conflict politic între Republica Moldova și autoproclamata „Republică Moldovenească Nistreană” cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia și orașul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru și orașul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiași râu.

Conflictul politic a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenței așa-zisei „Republicii Moldovenești Nistrene”, fază latentă a acestuia desfășurându-se până în prezent.

Harta regiunii separatiste transnistrene (marcată cu roșu) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harta regiunii separatiste transnistrene (marcată cu roșu) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Premise

În ultima parte a anilor 1980, peisajul politic al URSS era în plină schimbare datorită politicii de perestroika întreprinse de Mihail Gorbaciov, care permitea liberalizarea politică la nivel regional. Democratizarea incompletă a permis naționalismului exclusivist să devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorități naționale s-au opus schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada sovietică de etnicii ruși. Oficializarea limbii majorității și introducerea obligativității alfabetului latin pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi decât cea română.

Problematica limbilor oficiale din Republica Moldova a devenit foarte spinoasă și a fost, probabil, intenționat politizată. Neconcordonața cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizibil în Transnistria, regiune în care etnicii slavi (ruși sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele față de guvernul republican erau mai puternice aici. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 40,0% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari.

 

Cronologia conflictului din Transnistria

1989

- 11 august 1989: În întreprinderile de subordonare unională, se formează soviete muncitorești, numite Colectivelor Unificate de Muncă (OSTK), ce încep lupta împotriva introducerii limbii române, a alfabetului latin și a reformelor democratice.

- 31 august 1989: Limba moldovenească este proclamată limbă de stat.

- toamna: OSTK -urile organizează greve și mitinguri de protest împotriva limbii române și a alfabetului latin.

- decembrie-ianuarie: Sunt organizate referendumuri la Tiraspol și Râbnița pentru obținerea statutului de “teritoriu autonom” al Transnistriei, în cadrul RSS Moldovenești.

 

1990

- Cu sprijinul direct al Armatei a 14-a, sunt formate unități paramilitare ilegale secesioniste, sunt organizate cu sprijinul OSTK mitinguri și referendumuri.

- 27 aprilie 1990: Tricolorul cu cap de bour este adoptat că steag național al RSS Moldovenești. Sovietele locale din Tiraspol și Tighina au refuzat abordarea tricolorului în aceste orașe.

- septembrie 1990: Sovietele locale din Tiraspol, Tighina și Râbnița au respins legea limbii de stat. S-a inițizat o mișcare de nesupunere față de autoritățile statului moldovean.

- 2 septembrie 1990: Are loc la Tiraspol “Congresul al II-lea extraordinar al deputaților poporului din Transnistria” care proclamă “Republica Moldovenească Sovietică Socialistă Nistreană”.

- 3 septembrie 1990: Sovietul Suprem al RSS Moldovenești creează instituția prezidențială și îl alege ca președinte pe Mircea Snegur.

- 16 septembrie 1990: O adunare în semn de protest împotriva separatismului este organizată în satul Lunga, Stînga Nistrului, lângă Dubăsari.

- 22 septembrie – 15 noiembrie 1990: Liderii separatiști, sprijiniti de formațiuni paramilitare proprii și de trupe ale armatei sovietice, organizează alegeri legislative pentru “sovietul suprem” al “Republicii Sovietice Socialistă Moldovenești Nistrene”.

- 22 decembrie 1990: Mihail Gorbaciov , președintele URSS, semnează un decret prin care declara nule hotărârile “Congresului al II-lea al deputaților poporului din Transnistria”. În schimb, măsurile luate de autoritățile de la Chișinău sunt infime și strict declarative.

 

1991

Au loc acțiuni de înlocuire ale autorităților Republicii Moldova cu cele ale “republicii nistrene”. Beneficiind de o inexplicabilă pasivitate a autoritățiilor statului Moldova, separatiștii își constituie o impresionantă forță armată, constituită din:

- Garda republicană, (8.000 luptători), subordonată “Direcției de apărare” a Transnistriei.

- Miliția, inclusiv batalionul Dnestr, (5.000 luptători), subordonată “direcției de interne” a “Republicii Nistrene”.

- Detașamentele teritoriale de salvare (4.000 oameni), aflați la dispoziția executivelor locale.

- Regimentele muncitorești, echivalentul modern al “sovietelor de muncitori înarmați”, subordonați Colectivelor Unificate de Muncă (OSTK).

- Cazacii, în număr de 3-4.000, cu statut de “voluntari”, erau mercenari cu solde mai mari decât ale gardiștilor fiind subordonați direct conducerii “Republicii Nistrene”.

Toate aceste formațiuni erau înzestrate cu armament, mijloace de transport, mașini de luptă, cumpărate, capturate sau furate de la Armata a 14-a rusă, sau de la unitățile OMON din Transnistria.
De partea separatiștilor s-a situat fățiș Armata a 14-a rusă, cu un efectiv de 6.500 persoane, constituită din:

- o divize motorizată
- 2 regimente de artilerie
- un regiment de tancuri
- un regiment antitanc
- 2 regimente de pontonieri
- un regiment de rachete
- o escadrila de elicoptere

Prin comparație, tânăra republică Moldova, încă nu avea armată proprie, beneficiind doar de un efectiv de câteva mii de polițiști, care au suplinit, în timpul conflictului, forțele armate.

- 19 mai 1991: Ministrul apărării al URSS a ordonat comandantului Armatei a 14–a, generalul Netkaciov, mobilizarea militarilor de rezervă pentru completarea efectivelor trupelor Armatei a 14–a dislocată în Transnistria și menținerea aceste trupe și a arsenalul militar în stare de luptă. El ar fi justificat acest ordin în acest fel: “ținând cont de faptul că Transnistria este un teritoriu rusesc și că situația s–a înrăutățit, noi trebuie să–l apărăm prin toate mijloacele“.

- 23 mai 1991: RSS Moldovenească devine Republica Moldova.

- 23 iunie 1991: Parlamentul Republicii Moldova proclamă suveranitatea Republicii.

- 19 august 1991: Are loc Puciul de la Moscova. Puciștii vor avea tot sprijinul liderilor separatiști de la Tiraspol: Igor Smirnov, Maracuță, Iakovlev, Reliakov. Dupa înfrângerea puciștilor, Boris Elțin a cerut pedepsirea acestora și a celor care i-au susținut. Încercările administrației de la Chișinău de a aresta liderii transnistreni au generat nemulțumirea rusofonilor din Transnistria. A început o acțiune a femeilor rusofone care, în număr din ce în ce mai mare, au început să blocheze calea ferată ce lega Transnistria de restul Basarabiei. În final, liderii transnistreni au fost arestați, apoi eliberați după scurt timp.

- 25 august 1991: Sovietul Suprem al RMN proclamă independența “republicii”.

- 27 august 1991: Parlamentul proclamă independența Republicii Moldova.

- septembrie: Membri ai trupelor speciale sovietice OMON din Riga, sosesc în limuzine la Tiraspol, cazându-se la hotelul Kolhaznii.

- 18 septembrie 1991: Președintele autoproclametei RMN, Igor Smirnov, a decis să plaseze unitățile forțelor armate sovietice dislocate în Transnistria sub jurisdicția autoproclametei RMN.

- 1 decembrie 1991: În raioanele de pe malul stâng al Nistrului au fost organizate alegeri prezidențiale, declarate ilegale de către autoritățile moldovenești. Igor Smirnov a fost ales președinte al autoproclametei RMN.

- 13 decembrie 1991: Are loc un atac armat al gardiștilor la podul de la Dubăsari, soldat cu moartea a patru polițiști moldoveni și a 20 de gardiști, cazaci și mercenari.

 

1992

- 1 martie 1992: Gardiștii și cazacii au provocat un incident la o petrecere în Dubăsari, apoi au atacat poliția moldovenească chemată în ajutor. Polițiștii au deschis focul, omorând un cazac, după care s-au retras în sediu. Acest incident a servit drept pretext desființării ultimei secții moldovenești de poliție dintr-un oraș transnistrean. Sediul poliției a fost atacat de gardiști și cazaci, care i-au făcut prizonieri pe polițiști, dezarmându-i.

- martie 1992: Comitetul executiv raional și toți polițiștii din Dubăsari s-au retras în satul Cocieri, care a devenit un centru de rezistență, aici refugiindu-se locuitori din satele vecine.

Gardiștii au intrat în Cocieri cu 2 blindate, deschizând foc fără avertisment asupra trecătorilor. Au fost impuscati doi tarăni și o mamă, care mergea cu copilul de mână. Țărănii și polițiștii au reușit să-și procure, fără incidente, armament de la o cazarmă subordonată Armatei a 14-a.

Gardiștii și cazacii vor bloca podurile de peste Nistru – de la Vadul lui Voda, Tighina, Camenca, Râbnița, constituind “posturi de control ” cu câte un blindat. Astfel de posturi vor fi create și pe șoseaua Tiraspol-Dubăsari și la barajul hidrocentralei Dubăsari.

- 2 martie 1992: Republica Moldova devine membru ONU, ceea ce conduce la recunoașterea caracterului ilegal al autoproclamatelor “republici” nistreană și găgăuză.

Este ziua în care începe războiul, prin declanșarea conflictului armat la Dubăsari, printr-o diversiune a separatiștilor.
Are loc diversiunea de la Vulcănești, în zona găgăuză. Trei membri ai gărzii paramilitare găgăuze au atacat cantina unei școli. După ce gardiștii au fost arestați , secția de poliție a fost invadata de 14 membri ai formațiunii, care au cerut transferarea arestaților la Bolgrad, oraș aflat sub jurisdictie ucraineană.

- 3 martie 1992: Gardiștii și cazacii au atacat satul Cocieri, dar au fost respinși. Seara, a ajuns în sat o unitate de poliție cu destinație specială, trimisă de la Chișinău și care traversase Nistrul pe gheață.

Centrul de Presa al Forțelor Armate Unite ale CSI a dat un comunicat prin care afirma că forțele armate moldovenești au atacat un regiment de infanterie al apărării civile, dezarmând ofițerii și luând 70 automate și alte arme și că situația seamană cu aceea din Nagorno-Karabah.

Au fost blocate căile de acces dinspre Chișinău spre Tighina, a fost blocata emisia radioteleviziunii naționale în oraș.
După desființarea secției moldovenești de poliție (singura instituție care mai reprezenta statul moldovean în oraș), este inaugurata o secție de poliție subordonată secesioniștilor, constituită ca o forma de putere sovietică. Este înființată o nouă formațiune paramilitară ilegală.

- 4 martie 1992: Gardiștii și cazacii pătrund în satul Coșnița, atacând pe cei 15 polițiști, nevoiți să deschidă focul.
Patru autocamioane Kamaz pline cu gardiști sunt trimise la Cocieri.

- 4-5 martie 1992: 2.500 cazaci sosesc la Tiraspol în ajutorul separatiștilor. Au loc înrolări masive în rândul formațiunilor paramilitare ale separatiștilor.

- 6 martie 1992: “Comitetul de apărare a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Nistrene” a hotărât izolarea tuturor polițiștilor care nu au depus jurmânt de credintă față de “republică”; în această situație erau 85 de polițiști.

- 12 martie 1992: Doi polițiști de la postul Ursoaia de pe șoseaua Tighina – Căușeni au fost atacați dintr-un camion care transporta armament pentru separatiștii găgăuzi și pe care îl opriseră pentru control. Un polițist a fost rănit, altul ucis.

- 13 martie 1992: Gardiștii atacă polițiștii din Coșnița, ucigând unul și rănind mai mulți. Este inaugurată o secție de poliție subordonată secesionistilor, constituită că o forma de putere sovietică și este înființată o nouă formațiune paramilitară ilegală în Tighina.

14 martie 1992: Gardiștii și cazacii arunca în aer podurile de la Vadul lui Voda, de lângă Dubăsari, de pe șoseau Chișinău – Volgograd. Pozițiile moldovenești de lângă Roghi sunt atacate, înregistrându-se 15 morți. În timpul noptii sunt atacate satele Coșnița și Gura Bîcului cu mine, grenade și rachete.

“Sovietul Suprem al Republicii” hotărăște ca băncile din Transnistria să înceteze operațiunile cu Moldova și înființarea unei comisii care să preia sub control șoselele și căile ferate ale “republicii”.

- 15 martie 1992: Smirnov semnează un decret prin care se creează o comisie de stat pentru ocrotirea socială a militarilor și persoanelor demobilizate, acțiune menită să atragă simpatia militarilor.
Guvernul Moldovei face un apel către gardiști, pentru depunerea armelor până la data de 17 martie.

- 17 martie 1992: Smirnov semnează un decret prin care se creează o comisie de stat pentru ocrotirea socială a militarilor și persoanelor demobilizate, acțiune menită să atragă simpatia militarilor.
Se semnează un nou acord de încetare a focului, care va fi încălcat de către gardiști pe 24 martie.

- 19 martie 1992: Parlamentul Moldovei propune un compromis, prezentând proiectul de acordare statutul de zona economica libera Transnistriei și o modificare a adminstrației teritoriale.

- 20 martie 1992: La reuniunea OSCE de la Helsinki, se creează un mecanism cvadripartit de reglementare a conflictului din Trasnistria, compus din: Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina.

- 24 martie 1992: Se semnează un nou acord de încetare a focului. Se efectueaza un schimb de prizonieri: secesioniștii eliberează 11 persoane, moldovenii, 18.

- 28 martie 1992: Se instituie starea exceptională în Transnistria cu începere de la orele 20.

- 29 martie 1992: Premierul Valeriu Muravschi acorda un nou ultimatum secesioniștilor, cerând depunerea armelor în termen de 2 zile.

- 31 martie 1992: Președintele Snegur trimite o telegramă companiei moscovite de televiziune Ostankino, protestând contra modului de prezentare a conflictului, și altă telegramă mareșalului Șapoșnikov, protestând împotriva zborurilor avioanelor militare ale CSI la Tiraspol.

Luna aprilie marchează implicarea fățișă a Rusiei și Armatei a 14-a rusă de partea separatiștilor. Intențiile clare ale Rusiei sunt de a păstra Tighina drept cap de pod.

- 1 aprilie 1992: Parlamentul Moldovei emite hotărârea privind reglementarea pe cale pașnică a conflictului.
Poliția moldovenească încearca eliberarea orașului Tighina, controlat de secesioniști. Cad în luptă 8 polițiști.

- 2 aprilie 1992: Generalul. Netkacev, comandantul Armatei a 14-a, adresează un ultimatum președintelui Snegur, cerând ca forțele moldovenești să se îndeparteze la 15 km de Tighina.

Pe aeroportul militar din Chișinău se semnează un acord de încetare a focului. Semnatarii sunt primul ministru al Moldovei, Muravschi, președintele “Sovietului Suprem”, Maracuță și comandantul Armatei a 14-a rusă, Netkacev.
Departamentul de Stat al Statelor Unite dă o declarație prin care se pronunță împotriva unei intervenții militare din afară, apreciind ca fiind admirabilă puterea de reținere a guvernului Moldovei. Departamentul de Stat cerea insistent forțelor separatiste trasnistrene continuarea negocierilor cu Republica Moldova.

Acordul va fi respectat numai de partea moldovenească, polițiștii primind ordin să nu deschidă focul și să nu riposteze.

În schimb, toata luna aprilie vor avea loc atacuri în zonele: Tighina, Pohreba – Cocieri, Coșnița – Doroțkaia, Pohreba – Roghi, Grădinița, Leontova, Varnița, Misovca, Bicioc, Chițcani. Gardiștii și cazacii au lansat atacuri cu aruncătoare de mine și rachete asupra localităților, a populației, a barajelor, releelor de televiziune, posturilor de radio. Au fost minate șoselele și drumurile, a fost bombardată șoseaua Tighina – Chișinău. Apar primele atacuri ale lunetiștilor. Lipsit de forțele de ordine, orașul Tighina rămâne la discreția infractorilor.
Două proiecte de protocol redactate de autoritățile de la Chișău sunt respinse de forțele separatiste, care trimit proiectul lor, semnat de comandantul armatei ruse de ocupație, prin care cer că Tighina să fie controlata exclusiv de armata rusă.

- 5 aprilie 1992: În orașul Tighina intră 20 de blindate ale armatei ruse, având arborate drapelul Federatiei Ruse.

În paralel, continuă tratativele cvadripartite dintre miniștrii de externe ai Moldovei, Romaniei, Rusiei și Ucrainei începute la 23 martie. La 2 aprilie, o nouă reuniune de experți elaborează recomandări referitoare la neadmiterea implicării cetățenilor statelor străine și prevenirea incidentelor armate.

- 6 aprilie 1992: Are loc reuniunea miniștrilor de externe, care vor da publicității o declarație prin care ce se pronunța împotriva implicării în conflict a Armatei a 14-a, pentru menținerea ordinei de drept de către autoritățile moldovenești pe tot teritoriul republicii, pentru excluderea accesului civililor la armament și pentru încetarea focului începând din 7 aprilie.

- 14-17 aprilie 1992: Se semnează protocolul grupului de lucru pentru stabilizarea situației în Tighina: dezarmarea formațiunilor paramilitare, deminarea zonei, asigurarea ordinii de către poliția moldovenească și miliția separatista.

17 aprilie 1992: La Chișinău are loc o nouă reuniune cvadripartită la care se adoptă statutul comisiei mixte pentru controlul respectării încetării focului, stabilindu-se un numar de 400 de observatori, care să supravegheze linia ce separa poliția moldovenească de forțele rebele, pe o lungime de 262 km.

S-a hotărât dezarmarea forțelor paramilitare, repatrierea mercenarilor, accelerarea investigațiilor procuraturii asupra acțiunilor criminale din zonă.

Încetarea focului va deveni efectivă la Tighina de-abia din 20 aprilie.

Până pe 15 mai, numai observatorii din Moldova și România ajunsesera în zonă, pentru supraveghere.

mai 1992: În luna mai, au loc mai multe întruniri ale comisiei bilaterale Moldova – Transnistria, sabotate deseori de atacuri ale forțelor militare separatiste asupra localităților, podurilor, șoselelor și posturilor de radio controlate de autoritățile de la Chișinău.
Încă din luna aprilie începuse retragerea unor efective de cazaci, de care chiar separatiștii voiau să se debaraseze, dat fiind caracterul indisciplinat și turbulent al acestora. În paralel, apar noi formațiuni paramilitare, ca Beretele Negre. Sosesc din Ucraina membri ai armatei ucrainiene de autoapărare.

- 4 mai 1992: La Gura Bîcului se semnează un protocol privind retragerea formațiunilor armate, dar, în timpul nopții, separatiștii vor arunca în aer podul de peste Nistru.

- 6-7 mai 1992: Este atacat cu rachete postul de poliție de la Cocieri.

- 8-18 mai 1992: Au loc atacuri asupra locuitorilor și posturilor de poliție de la Cocieri, Coșnița, Gura Bîcului, Dragalina, Dubăsari-Pod, Roghi.

- 19 mai 1992: Când se credea că procesul de normalizare avansează, izbucneste din nou criza, declanșată de un ordin trimis de generalul Graciov, ministrul apărării al Federatiei Ruse, generalului Netkacev, comandantul Armatei a 14-a ruse. Ordinul prevedea că, în vederea apărării Transnistriei, care e pământ rusesc, să fie completat armamentul din rezervele pentru mobilizare și să fie pregătite pentru luptă toate unitățile militare ale Armatei a 14-a. O înscenare făcută la Dubăsari, va furniza unitatilor Armatei a 14-a ruse pretextul de a iesi din cazărmi și de a ocupa poziți de luptă alaturi de gardiști. Unități de tancuri și artilerie părăsesc garnizoana Tiraspol îndreptându-se spre Dubăsari și alăturându-se gardiștilor. Cu cele 10 tancuri, 11 tanchete, 6 tunuri, 3 arme antitanc, 6 aruncatoare de grenade, 63 pistoale automate, 21 mașini blindate și 9 mașini militare vor fi declansate atacuri la Coșnița, Cocieri, Corjevo, Holercani, Malovata, Ustia, Zolonceni în raionul Dubăsari. Garnizoana Tiraspol va mai trimite 22 tancuri spre Dubăsari, 5 spre Dnestrovsk. Au loc atacuri violente până pe 26 mai.

La protestele președintelui Snegur față de agresiunea armatei ruse, Kremlinul răspunde, conform tradiției, că armata rusă nu destabilizează.

- 21 mai 1992: Smirnov dă un decret prin care Armata a 14-a trece în subordinea “republicii nistrene”. Concomitent, se fac apeluri pentru mobilizarea parțială a rezerviștilor.
În aceeasi zi, aterizează la Tiraspol un avion cu 600 cazaci de pe Don. La Moscova și Sank Petersburg se formează batalioane de voluntari. Se creează batalionul de miliție Dnestr, în componența căruia vor intra și mulți delincvenți.
Departamentul de Stat al USA și-a exprimat imediat îngrijorarea față de implicarea Armatei a 14-a în luptele din regiune.

- iunie 1992: În prima jumatate a lunii iunie se remarcă o intensificare a atacurilor gardiștilor și cazacilor la Tighina, Cocieri, Coșnița, Corjevo, Dubăsari, Doroțcaia, Pohreba. Se fac încorporari în formațiunile separatiste, se fac transferuri de armament de la Armata a 14-a către separatiști. “Republica nistreană” își creează serviciul de grăniceri, în care se vor înrola cazaci din zona Mării Negre.

Terorizarea populației moldovene din Transnistria continuă: sunt arestate personalități din Frontul Popular sub acuzația de terorism: Ilie Ilașcu, Ștefan Urâtu, Tudor Petrov-Popa, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco.
La Grigoriopol apare grupul Delfin, format din pușcăriași eliberați.

Conducerea Republicii Moldova devine tot mai conciliantă față de separatiști. Între timp, autoritățile ruse continuă să prezinte denaturat situația din Transnistria, acuzând Moldova de agresiune, de încercare de exterminare sistematică a populației slave, iar România de livrari de armament către Moldova.

- 19 iunie 1992: La Tighina, situația devine explozivă: sunt puse la cale mai multe înscenări și provocări, care vor tensiona situatia la maximum. În urma unei astfel de înscenari, va fi declanșat un nou conflict armat

- 20 iunie 1992: În dimineața de 20 iunie, orașul era în mare parte sub control moldovenesc. Tancuri grele ale Armatei a 14-a au forțat podul spre Tighina, dar vor fi oprite de forțele moldovene. Forțele separatiste continua titurile asupra orașului.

Începe un război în toata puterea cuvântului, orașul Tighina fiind bombardat și atacat. În același timp sunt atacate și alte localități: Dubăsari, Cocieri, Doroțcaia, Coșnița. Podul de peste Nistru va fi ocupat de gardiști, după atacurile cu tancuri grele ale armatei ruse, iar orașul va fi invadat de armata și de forțele separatiste. Consiliul militar al Armatei a 14- va adresa președintelui Snegur un ultimantum prin care cere că forțele moldovene să înceteze agresiunea, în caz contrar, armata trecând la atac.

- 20-21 iunie 1992: Continua invadarea orașului Tighina de către tancurile armatei ruse. Orașul este bombardat de către separatiști. În ciuda acestor fapte, tot Elțin acuză Moldova de agresiune, amenintând că armata rusă va fi obligată să riposteze. În față reactiilor ezitante ale autoritățiilor moldovene, sute de voluntari din Transnistria vor veni la Chișinău cerând arme pentru a luptă contra rebelilor. Au manifestat și în față ambasadei ruse.

Agresiunea asupra Tighinei s-a soldat, până în dimineața de 22 iunie, cu aproximativ 200 de morți și 300 de răniți de partea polițiștilor. Presedintele Federatie Ruse agresoare, Elțin, a refuzat orice contact telefonic cu Snegur. Atacurile și invaziile secesioniștilor au determint un exod în masă al populației civile din zona de conflict.

- 21 iunie 1992: Se semnează acordul de încetare a focului.

 

„Războiul”

Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată „Republica Moldovenească Nistreană”. La 25 august 1991 Sovietul suprem al RMN a adoptat declarația de independență a noii republici. Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS „să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc transnistrean cu privire la ocupația ilegală a Republicii Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc”.

Războiul din Transnistria (1990-1992) - Voluntari moldoveni în tranșee, Războiul Transnistrian 1990-1992 - foto preluat de pe basarabian.blogspot.com

Războiul din Transnistria (1990-1992) – Voluntari moldoveni în tranșee, Războiul Transnistrian 1990-1992 – foto preluat de pe basarabian.blogspot.com

 

1990: Primele ciocniri la Dubăsari

În acea perioadă, la Dubăsari exista o dualitate a puterii – consiliul orășenesc susținea separarea, pe când consiliul raional susținea autoritățile centrale. Separatiștii își organizaseră formațiuni paramilitare de gardiști, cazaci (veniți din Rusia) și miliție, iar autoritățile legitime erau reprezentate de poliție.

În zilele de 1-2 noiembrie 1990, au avut loc primele ciocniri pe podul de la Dubăsari, atunci murind și primii polițiști și localnici din Dubăsari.

Astfel, începând cu 1 noiembrie (1990), pe drumurile din oraș au fost instalate puncte de control, s-a blocat podul de peste Nistru, iar la 2 noiembrie au fost scoase cu forța mulțimii dirijată de separatiști, organele locale ale puterii (instanța de judecată, procuratura, executivul) din sediile administrative. Pentru restabilirea ordinii în Dubăsari, au fost trimise subunități ale Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, deja suverane. Pe drumul de acces spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populația civilă, în timpul cărora s-au înregistrat victime, în noiembrie 1991, pe același pod de la Dubăsari, au mai decedat încă trei polițiști (Ghenadii Iabloctcin, și alți doi camarazi ai săi) din trupele cu destinație specială.

În esență, anume cu aceste evenimente a început confruntarea armată între poliția (ulterior armata) moldovenească și formațiunile separatiste înarmate.

 

1992

După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor separatiste care atacaseră anterior și continuau să atace posturi ale poliției loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice și ruse (după 1991), și-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată.

În cele 4 luni de ostilități, cele mai grele lupte s-au dat pe pla­to­u­rile de la Coci­eri, Coș­nița și la Tighina.

La 21 iulie 1992 Republica Moldova și Federația Rusă au semnată o Convenție cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova.

 

Conflictul politic

Criza din 2004

Aproximativ 11.200 din cei 79.000 de elevi transnistreni învață în limba romana folosind alfabetul chirilic.

În vara anului 2004, autoritățile transnistrene au închis cu forța cele șase școli din stânga Nistrului în care se folosea limba română scrisă cu alfabet latin, o măsură care a afectat cei 3.400 de elevi care învățau în aceste școli. Mai mulți profesori și părinți, care s-au opus închiderii, au fost arestați. În timpul crizei, guvernul moldovean a decis să instituie un blocaj economic Transnistriei, care să izoleze republica separatistă de restul țării. Blocajul a fost inutil din cauza lipsei de cooperare cu guvernul Ucrainei și președintele Leonid Kuchma. Transnistria a răspuns printr-o serie de acțiuni care erau menite să destabilizeze situația economică din Moldova, în principal, prin oprirea furnizării energiei electrice. În consecință, această criză a generat întreruperi ale aprovizionării cu curent electric în părți ale Moldovei.

Școlile au fost în cele din urmă redeschise, dar au primit statutul de „instituții educaționale non-guvernamentale”.

 

2018

La 22 iunie 2018, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat proiectul de rezoluție propus de Republica Moldova privind „Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”. Astfel, pentru acest proiect au votat 64 membri ai ONU, 15 au votat împotrivă, iar 83 s-au abţinut.

 

Consecințe

Chiar și după încetarea focului, Rusia a continuat să ofere regimului separatist sprijin militar, politic și economic, permițându-i să supraviețuiască și conferindu-i un anumit grad de autonomie vis-à-vis de Moldova. Generalul Lebed, comandantul Grupului Operațional Rus (ROG, fost Armată a 14-a) începând cu iunie 1992, s-a purtat deseori ca un politician transnistrean și a declarat că armata sa ar putea să ajungă la București în două ore.

OSCE are deja de mulți ani o misiune de observație la fața locului și încearcă să ghideze negocierile privind rezolvarea conflictului. Trupele rusești staționează în continuare pe teritoriul moldovenesc, în pofida obligațiilor asumate de Rusia la summit-urile OSCE din 1999 și 2001.

 

Memorandumul Kozak

În iulie 2002, OSCE, împreună cu mediatori ruși și ucraineni au semnat un document care conținea premise pentru reunificare Moldovei într-o federație. Neconcordanțe fundamentale asupra împărțirii puterilor au făcut imposibilă aplicarea acestui document.

În luna noiembrie a anului 2003, Rusia a realizat un memorandum care conținea, până la acel moment, cea mai detaliată propunere de constituire a unui stat moldovenesc federal asimetric. Acesta mai prevedea staționarea trupelor rusești pe pământ moldovenesc pentru încă 20 de ani. Publicat inițial în rusă, pe situl web al ministerului de Externe transnistrean, textul a fost intens promovat de Dmitri Kozak, o personalitate marcantă din echipa președintelui rus Vladimir Putin. Memorandumul Kozak a reprezentat o rupere de poziția nistreană care cerea statut egal pentru Transnistria și Moldova.

În memorandum se propunea între altele crearea unui parlament bicameral format dintr-o cameră inferioară, aleasă prin reprezentare proporțională. Toate legile trebuiau însă consimțite de senat, a cărui repartizare era disproporționată în raport repartizarea populației pe teritorii: 13 senatori aleși de camera inferioară federală, 9 de Transnistria și 4 de Găgăuzia. Conform recensământului din 1989, în Transnistria locuiește un sfert din populația republicii iar în Găgăuzia mai puțin de 4%.

Importante demonstrații împotriva memorandumului Kozak au avut loc la Chișinău în zilele următoare publicării propunerilor rusești. Conducerea Republicii Moldova a refuzat semnarea memorandumului fără coordonarea organizațiilor europene. O vizită a președintelui Putin în Moldova a fost anulată. Într-o conferință de presă din 2005, președintele moldovean Vladimir Voronin a declarat că memorandumul Kozak din 2003 a fost respins datorită faptului că se afla în contradicție cu constituția moldovenească care stipulează neutralitatea Moldovei, și nu permite staționarea oricăror trupe străine pe teritoriul său, în timp ce țara nu poate să adere la alianțe militare. Moldova și memorandumul Kozak au reprezentat subiecte cheie la reuniunea ministerială a OSCE de la Maastricht din decembrie 2003, iar dezacordul dintre Rusia și Occident a împiedicat semnarea unei declarații comune la sfârșitul reuniunii

 

Propunerea ucraineană

În mai 2005, partea ucraineană condusă de Viktor Iușcenko a propus un plan în șapte puncte care stipulează rezolvarea conflictului transnistrean printr-o reglementare negociată și alegeri libere. Prin acest plan, Transnistria ar rămâne o regiune autonomă a Moldovei. Statele Unite și Uniunea Europeană și RMN și-au exprimat un anumit nivel de acord cu acest proiect. În iulie, Ucraina a deschis șase noi posturi vamale la granița ucraineano-transnistreană. Posturile, în care sunt angajate echipe moldovene și ucrainene, sunt menite să reducă contrabanda dintre republica separatistă și vecinii săi.

 

Drepturile omului

Republica Moldova, ca și alte state sau organizații non-guvernamentale, susține că guvernul separatist de la Tiraspol este autoritar și nu respectă drepturile omului și a acuzat regimul separatist de arestări nejustificate și tortură.

Alegerile legislative din 2005 nu au fost recunoscute de comunitatea internațională. Potrivit lui Claus Neukirch, șeful serviciului de presă al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, “nu se poate vorbi de alegeri libere și corecte în regiunea nistreană, atâta timp cât în această regiune nu sunt create condiții adecvate pentru exprimarea opțiunii politice a alegătorilor“.

Conducerea Republicii Moldova a acuzat de asemenea administrația RMN de incursiuni în satele din stânga Nistrului controlate de guvernul de la Chișinău, unde există relatări despre arestări nejustificate și tortură.

Un raport al departamentului de stat american relatează despre închisori dure în Transnistria. Traficul de ființe umane reprezintă o problemă importantă în Moldova și Transnistria.

În cazul Ilașcu și Alții v. Moldova și Rusia (2004), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut în unanimitate Moldovei și Rusiei să pună capăt detenției nejustificate a membrilor grupului Ilașcu, Andrei Ivanțoc (eliberat la 2 iunie 2007) și Tudor Petrov-Popa (eliberat la 4 iunie 2007). Ilie Ilașcu a fost arestat, împreună cu încă patru persoane în Tiraspol la începutul lunii iunie 1992. Ei au fost acuzați de uciderea a doi civili și de acte de terorism împotriva RMN. Se crede că motivul real al reținerii este asocierea politică sau sprijinul oferit împotriva autorităților separatiste.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Conflictul din Transnistria si pe en.wikipedia.org

Ziua Limbii Române (31 august)

Ziua Limbii Române (31 august)

foto preluat de pe stiri.tvr.ro
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; stiri.tvr.ro; www.agerpres.ro; www.facebook.com/alexandru.c.surcel

 

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, la propunerea senatorului PNL Viorel Badea, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative explică faptul că “importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite“. Acesta a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, la 19 februarie 2013, cu 312 voturi pentru, două împotrivă şi cinci abţineri, proiectul de lege prin care se instituie ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române. Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

 

Limba noastră 

Limba noastră cea română, sărbătoare celebrată în Republica Moldova pe 31 august - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Limba noastră este o sărbătoare celebrată în Republica Moldova pe 31 august, începând din 1990, care are scopul de a onora limba de stat.

Limba noastră-i o comoară
Din adîncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată
(A. Mateevici, fragment poezia “Limba noastră“)

Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari - d. 24 august 1917, Chișinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova - foto: ro.wikipedia.org

Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chișinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova – foto: ro.wikipedia.org

În contextul dezintegrării Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) şi a mișcării de renaștere națională de la sfîrșitul anilor ’80 din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.), la Chișinău a avut loc “Marea Adunare Națională” de la 27 august 1989, la care au participat aproximativ 750.000 moldoveni (circa 1/6 din populația de atunci a republicii), care cereau proclamarea limbii moldoveneşti (române) ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină.

Sub impulsul “Marii Adunări Naţionale“, peste două zile, pe 29 august 1989, s-au deschis lucrările celei de-a XIII sesiuni a Sovietului Suprem din R.S.S.Moldovenesti, care au durat pană pe 1 septembrie.

La 31 august Sovietul Suprem al republicii (Parlamentul) a votat legile care îndeplineau cerinţele participanţilor la “Marea Adunare Naţională“. Discuţiile ce au precedat semnarea legilor privind trecerea la alfabetul şi grafia latină din Sovietul Suprem, au avut loc într-o atmosferă tensionată din cauza polarizării membrilor parlamentului în proromâni şi proruşi.

Plăcuţă pe strada din Chişinău denumită in amintirea zilei 31 august 1989 – foto: ro.wikipedia.org

Încă din 16 august începuseră greve ale muncitorimii rusofone împotriva decretării limbii “moldoveneşti” ca limbă de stat, cerandu-se acordarea aceluiaşi statut şi limbii ruse. Conform informării făcute de Mircea Snegur în plenul Sovietului Suprem, 116 întreprinderi cu un efectiv de 80 000 de muncitori, intraseră în grevă (conform publicaţiei “Tinerimea Moldovei” din 1 septembrie 1989). Se pare ca tocmai această intrare în grevă a rusofonilor a contribuit la mobilizarea mai bună a moldovenilor, care au venit în număr mare la “Marea Adunare Naţională”.

Adoptarea de către Sovietul Suprem al R.S.S.Moldovenesti, a legilor privind revenirea la grafia latină:

- A permis Declararea ca “Limbă de Stat” a Republicii Moldova a limbii moldoveneşti – identice cu cea română;

- A fost recunoscută unitatea lingvistică dintre limba română şi cea moldovenească şi a fost stipulată trecerea de la alfabetul chirilic la alfabetul latin;

- A fost iniţiat un program pentru extinderea folosirii limbii moldoveneşti în guvernare, educaţie şi economia naţională.

 

Sărbătoarea a început sa fie celebrată în 1990 (la un an de la evenimentul istoric), sub numele de „Limba noastră cea română” sau „Ziua limbii române”. În 1994 guvernul agrarian, a decis schimbarea denumirii inițiale în „Limba noastră”, modificare determinata de prevederile art.13 din Constituția Moldovei. În 2004 Parlamentul a decis comasarea sărbătorii cu Ziua Independenței, comasare care nu a mai avut loc. De la venirea administrației liberale în fruntea municipiului Chișinău, sărbătoarea și-a recăpătat numele de „Limba noastră cea română”, cel puțin în capitala republicii.

Anual această sărbătoare este marcată cu manifestări de înalt patriotism, de regăsire a rădăcinilor, consemnată prin poezie, cîntec și joc, prin repunerea în drepturi a vechilor tradiții populare și a momentelor care le-au marcat istoria. De regulă, festivitățile sunt deschise dimineața la Chișinău de catre oficialii republicii, prin depunerea de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, precum și la busturile clasicilor literaturii române, amplasate în Gradina Publică ,,Ștefan cel Mare”. Sărbătoarea se încheie în mod obișnuit printr-un concert susținut în Piața Marii Adunări Naționale. În primii ani ai sărbătorii, fiecare 31 august aducea cu sine și dezvelirea a câte un bust pe Aleea Clasicilor din Chișinău. Acest frumos obicei a fost întrerupt după venirea la putere a comuniștilor în 2001.

Din 2006, de 31 august este organizat în București, pe treptele Teatrului Național din București, „Concertul limbii române”, eveniment menit să promoveze libertatea de a vorbi limba română. 31 august – ZIUA LIMBII ROMANE, a devenit sarbatoare oficiala si in România, in anul 2013 (Legea 53/2013).

Limba noastră-i o comoară
În adîncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.

Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, -
Te-nfiori adânc și tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.

Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.

Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

 

Cine vorbeşte limba română?

Răspândirea celor patru "limbi romane orientale" sau "dialecte ale limbii române" (conform celor două puncte de vedere prezente printre lingvişti) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Răspândirea celor patru “limbi romane orientale” sau “dialecte ale limbii române” (conform celor două puncte de vedere prezente printre lingvişti) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Limba română este, între limbile romanice, a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italianei, fiind vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă. 17 milioane se află în Romania, unde româna este limbă oficială şi limbă maternă pentru mai mult de 90% din populaţie.

În Republica Moldova limba română este limbă oficială şi limbă maternă pentru trei sferturi din populaţie, iar în provincia autonomă Voivodina din Serbia, limba română este una dintre cele şase limbi oficiale.

De asemenea, româna este limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină, organizaţie internaţională care reuneşte ţările lumii în care se vorbeşte una dintre limbile romanice şi în Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007.

Limba română este una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase în statul monastic Muntele Athos.

Limba română este limbă maternă sau este vorbită şi în Ucraina, Ungaria, pe Valea Timocului în Serbia sau în Bulgaria. Este vorbită şi în comunităţile etnicilor români din Croaţia, Slovenia, Slovacia sau Polonia.

Emigranţii au dus limba română peste tot în lume: în Israel 5 % din populaţie provine din România şi vorbeşte limba română. În Italia, Spania, SUA, Canada, Franţa, Germania, Portugalia, Cipru sau Australia se estimează că locuiesc peste 3 milioane de români.

Studenţii străini sau cei care au lucrat în România sunt vorbitori de limba română şi se estimează că peste o jumătate de milion de arabi din Orientul Mijlociu, care şi-au făcut studiile în România, vorbesc limba română.

Limba română este predată în ţări est-europene unde există comunități semnificative româneşti, dar şi în instituţii de învăţământ din 43 de ţări ale lumii, unde limba română este învăţată ca limbă străină.

 

Graiurile româneşti

Graiurile româneşti - foto preluat de pe stiri.tvr.ro

Graiurile româneşti – foto preluat de pe stiri.tvr.ro

Cu mici deosebiri de accent sau pronunţie, limba română este vorbită şi înţeleasă de toţi conaţionalii, indiferent de zona geografică, deşi în Moldova, Muntenia, Transilvania, Oltenia, Basarabia sau Bucovina se vorbesc mai multe graiuri.

Dulcele grai moldovenesc are în special aspect oral şi se diferenţiază de limba literară prin pronunția intensă a consoanei ş, prin folosirea multor regionalisme şi prin unele diferenţe de gramatică.

Graiul ardelenilor este inconfundabil de molcom, iar graiul bănăţean este un amestec de elemente latine, române, slave, maghiare şi germane, ambele graiuri au diferenţe de gramatică şi vocabular faţă de limba literară.

Graiul timocean şi cel vorbit în Mehedinți au caracteristici fonetice distincte şi fac tranziţia între cel muntenesc și graiul bănăţean.

Graiul muntenesc, fonetic şi lexical cel mai apropiat de limba română literară, a fost influenţat puternic de greci, bulgari sau sârbi, dar şi de diversele mode ale timpului.

 

Alexandru Cristian Surcel

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto: facebook.com

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com

31 august 2018

Pentru că azi, 31 august, marcăm Ziua Limbii Române, sărbătoare oficială în Republica Moldova din 1990 şi în România din 2013, când se aniversează, din punct de vedere istoric, adoptarea de către Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti la 31 august 1989 a legii prin care se revenea la limba română recunoscută ca atare şi scrisă cu grafia latină folosită şi în România, iar aceasta redobândea statut oficial după o jumătate de secol de ocupaţie sovietică, haideţi să ne amintim câteva lucruri:

1. Limba română este o limbă romanică, asemenea limbilor italiană, sardă, raeto-romană, occitană (provensală), franceză, spaniolă (castiliană), catalană, galiciană şi portugheză. De asemenea, ea face parte din grupul limbilor romanice continentale, care se compun din trei straturi de bază: substrat, moştenit de la populaţiile pre-romane din ariile de formare ale respectivelor limbi, strat, cel mai important, care provine din limba latină vulgata (adică limba efectiv vorbită de locuitorii Imperiului Roman), precum şi adstrat, care a fost altoit în structura limbii sub influenţa principalelor grupe de migratori care s-au suprapus în Antichitatea târzie şi în Evul Mediu timpuriu. În cazul limbii române, spre deosebire de limbile romanice continentale occidentale, la care substratul e de regulă celtic iar adstratul întotdeauna germanic, substratul este daco-geto-moesic şi adstratul slav.

2. Limba română mai este şi ultima limbă supravieţuitoare din grupul limbilor romanice continentale orientale. Cealaltă limbă atestată a acestui grup, dalmata, din regiunea de coastă a Croaţiei de azi, a încetat de a mai fi vorbită între Evul Mediu târziu (dialectul ragusan) şi anul 1908 (dialectul vegliot).

3. Arealul de formare al limbii române este la nord şi la vest de linia Jirecek, care separă în Peninsula Balcanică provinciile elenofone de cele latinofone ale Imperiului Roman (departajare deductibilă din distribuţia epigrafiei în latină şi în greacă veche). Mai exact, limba română s-a format în ţările antice ale Daciei, Moesiei, Scythiei Minor şi Pannoniei (care de altfel corespund şi arealului culturii Dridu din secolele VIII-XI, prima care poate fi clar atribuită românilor timpurii).

4. Aşa cum confirmă atât izvoarele arheologice şi epigrafice, cât şi studiile genetice şi paleogenetice din ultimii ani, viziunea tradiţională despre „daci şi romani” este una simplistă şi parţial eronată. În fapt, contribuţia etnică italică a fost redusă, limba latină impunându-se ca o realitate eminamente culturală. Amestecul s-a realizat între populaţiile pre-romane care se autodenumeau daci, geţi sau moesi (vorbind însă o limbă comună şi având o cultură comună şi fiind la rândul lor descendenţii altor suprapuneri şi amestecuri de populaţie mai vechi, coborând până în epoca pietrei), dar şi populaţiile pre-romane din afara spaţiului geto-dacic propriu-zis, precum illirii şi celţii pannonici, cu numeroşii colonişti de origini foarte variate sosiţi din diferite colţuri ale Imperiului Roman, precum şi cu diferitele populaţii migratoare- germanici precum bastarnii, taifalii, vandalii, goţii şi gepizii, nord-iranieni precum sarmaţii şi alanii, mongolici precum hunii şi avarii, turcici precum cutrigurii, proto-bulgarii, pecenegii, uzii şi cumanii. Cea mai importantă migraţie a fost însă cea a slavilor, care pe lângă adstratul lăsat în limbă a condus la fragmentarea şi slavizarea parţială a populaţiilor româneşti timpurii de la sud de Dunăre (în timp ce la nord de fluviu, slavii au fost cei în cele din urmă asimilaţi). Atât la nord, cât şi la sud aceste procese de interacţiune între românii timpurii si slavi au durat mai multe secole.

5. Ca urmare a dispersiei populaţiei româneşti timpurii din sudul Dunării, s-au format în cursul Evului Mediu mijlociu cele patru dialecte cunoscute ale limbii române. Astfel, în Carpaţi şi la Dunărea de Jos, trunchiul principal al limbii române a evoluat către dialectul dacoromân. În ciuda separărilor politice şi a arealului destul de larg, dialectul dacoromân a păstrat o semnificativă unitate. Acesta cunoaşte doar graiuri vag individualizate prin elemente de accent, prin unele construcţii sintactice şi prin regionalisme, care au fost clasificate în două grupe, graiuri nordice şi graiuri sudice. Mai departe, de-a lungul timpului s-au propus diverse clasificări individuale ale graiurilor, fără a exista însă un consens, tocmai din cauza subtilităţii diferenţelor. Limba română literară este bazată în special pe graiurile sudice ale dialectului dacoromân.

6. Dialectul aromân (macedoromân) este primul care s-a separat din trunchiul principal al limbii române, motiv pentru care nu conţine o serie de inovaţii lingvistice prezente în celelalte trei dialecte. El este vorbit în principal în sudul Peninsulei Balcanice, dar în prezent şi în România şi în diaspora. Fiind al doilea dialect ca număr de vorbitori şi ca arie de răspândire, cunoaşte la rândul său câteva graiuri.

7. Tot în Balcani sunt vorbite şi celelalte două dialecte, care în ordinea separării de trunchiul principal al limbii române, stabilită prin aceeaşi metodă a inventarierii inovaţiilor lingvistice, sunt cel meglenoromân, vorbit de asemenea în sudul Peninsulei Balcanice, şi cel istroromân, vorbit în Peninsula Istria, de la graniţa Croaţiei cu Italia.

8. Comunităţi formate în Evul Mediu, care au pierdut în timp uzul limbii române, dar au păstrat elemente de lexic, de cultură şi o anumită conştiinţă identitară sunt valahii moravi, în estul Republicii Cehe cu prelungiri în Slovacia şi Polonia (unde valahii sunt cunoscuţi şi sub denumirea de gorali), morlacii (maurovlahii) din Dalmaţia şi, posibil, „pisticoşii” din Bitinia, în Asia Mică (aceasta a fost analiza lui Teodor Burada, dar subiectul rămâne încă destul de neclar), precum şi tribul beduin Djebalieh de la Muntele Sinai (o cercetare ADN este necesară pentru a clarifica realitatea legendei legate de originea acestui trib).

9. Chiar dacă primele stătuleţe feudale româneşti s-au format prin secolele IX-XIII, ori românii şi-au adus o contribuţie majoră în constituirea unor state multietnice (Imperiul Asăneştilor), iar din secolul al XIV-lea există o statalitate românească permanentă, scrierea în limba română a avut de aşteptat, ca urmare a adoptării ca limbă de cultură a slavonei (slava veche bisericească), respectiv a limbii greceşti la aromâni şi meglenoromâni. Scrierea în limba română este menţionată pe la 1420, dar primul text păstrat cu dată certă este scrisoarea boierului Neacşu din 1521. Diferite ipoteze privind scrieri mai vechi nu sunt confirmate dincolo de orice dubiu. Totuşi, prima frază păstrată dintr-o română foarte timpurie sau o latină locală foarte târzie, este celebrul avertisment „torna, torna, fratre!”, reprodus în două cronici bizantine, ca parte a relatării unui război al bizantinilor cu avarii, în ultimii ani ai secolului al VI-lea.

10. Prima tentativă de creare a unei limbi literare aparţine tipografului Coresi, care în secolul al XVI-lea a tipărit primele cărţi în limba română şi care în tipăriturile lui a evitat regionalismele, astfel încât cărţile să-i poată fi înţelese în oricare colţ al fostei Dacii. În Principatele Române limba română devine oficială în secolul al XVII-lea. Trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin începe cu Şcoala Ardeleană, dar se finalizează şi devine oficială în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), perioadă în care se foloseşte un alfabet de tranziţie. Grafia variază o perioadă de timp între etimologismul latinizant şi fonetism, ortografia modernă finală fiind concepută de Sextil Puşcariu la cumpăna secolelor XIX şi XX. Ultimele ajustări ortografice au fost aduse de Academia Română în anul 1993.

11. În dialectul aromân primele scrieri certe (cu alfabet grec) datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, ulterior dezvoltându-se şi o literatură cultă a cărei influenţă rămâne însă limitată în lipsa unei statalităţi aromâne sau a unui sistem de educaţie aplicat. Au existat şi tentative de sistematizare a unei limbi literare, lipsurile din vorbirea populară fiind acoperite cu împrumuturi din limba română literară, dar până în prezent vorbim cel mult de un succes limitat. În 1998, la congresul aromân de la Bitolia, într-o încercare de distanţare de România şi de acreditare a ideii că aromâna este o limbă separată, a fost adoptată o ortografie latină diferită de cea românească, semănând mai mult cu ortografia latină sârbocroată, care rămâne însă mult mai puţin fonetică şi mai improprie scrierii în aromână decât grafia folosită anterior, practic aceeaşi cu cea din româna literară.

12. Dialectele meglenoromân şi istroromân, având mult mai puţini vorbitori, au rămas nescrise până în secolul al XIX-lea şi chiar şi în prezent nu există o literatură cultă în aceste dialecte. În momentul de faţă, cu un număr de vorbitori care variază de la sub 1000 la 1500 în Croaţia şi câteva zeci sau sute în diaspora, istroromâna este considerată oficial drept limba cea mai periclitată din Europa.

13. La ora actuală, limba română este limba oficială unică a României şi a Republicii Moldova, precum şi una din cele şase limbi oficiale ale Regiunii Autonome Voivodina din cadrul Serbiei (care include şi teritoriul istoric românesc al Banatului de Vest). Limba română mai are statut de limbă oficială la Muntele Athos, iar două dintre schiturile de acolo au serviciul religios în această limbă.

14. În Republica Moldova limba română a avut un destin aparte. Astfel, în 1924 când Stalin, folosindu-se de prezenţa unei minorităţi româneşti în regiune, a creat pe malul Nistrului, la graniţa cu România, RASS Moldovenească, în cadrul acesteia a fost introdusă folosirea limbii române cu alfabet chirilic în grafie rusă (şi nu românească veche), sub pretextul existenţei unei limbi „moldoveneşti” seaparată de cea română. În această perioadă s-a încercat sistematizarea unei limbi literare „moldoveneşti” pe baza graiurilor româneşti transnistrene, numai că rezultatele au fost caraghioase şi fără şanse de succes pentru publicul ţintă, care era de fapt cel din Basarabia. Ulterior, „moldoveniştii” au căzut în dizgraţie şi au devenit victime ale marilor epurări staliniste, iar între 1932 şi 1936 a fost introdusă în RASS Moldovenească aşa-numita politică „românizatoare”. Acea limbă „moldovenească” artificială a fost abandonată, fiind introdusă limba română literară scrisă cu alfabet latin şi cu aceeaşi grafie ca şi în România, apartenenţa moldovenilor la poporul român fiind recunoscută oficial şi fără rezerve. După această etapă, „românizatorii” au fost la rândul lor epuraţi în mare majoritate şi s-a revenit la scrierea limbii române cu grafie rusă. De această dată însă nu s-au mai reluat experimentele de sistematizare, astfel că până la evenimentele din 1989 pe care le aminteam la început, aşa-zisa „limbă moldovenească” scrisă a fost tot limba română literară.

15. Epopeea „moldovenismului” nu s-a incheiat însă aici, pentru că în 1994 Constituţia Republicii Moldova venea să acrediteze din nou termenul de „limba moldovenească” ca limbă oficială a statului. Retorica „moldovenistă” în anii următori a variat de la reluarea tezelor staliniste despre identitatea etnică, lingvistică şi culturală distinctă a moldovenilor, până la a susţine că deşi este vorba de aceeaşi limbă, denumirea de „limbă moldovenească” ar fi mai corectă politic pentru un stat intitulat Republica Moldova şi distinct de România. Constituţional vorbind, problema a fost tranşată în anul 2013 de Curtea Constituţională a Republicii Moldova, care a statuat că Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991, care numeşte limba română ca limbă oficială a noului stat, are precedent asupra Constituţiei din 1994. În practică, retorica „moldovenistă” încă este prezentă în dezbaterea publică de la Chişinău.

16. Cea mai riguroasă prezervare a „moldovenismului”, ca şi a celorlalte trăsături ale regimului sovietic, s-a produs însă în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, controlată de un regim separatist în cadrul unuia dintre cele mai vechi conflicte îngheţate provocate şi menţinute de Rusia după destrămarea URSS. Mişcarea separatistă transnistreană a fost de altfel iniţiată de ofiţeri KGB plantaţi în zonă ca directori de întreprinderi, în anul 1989, ca răspuns la mişcarea populară de revenire la limba română şi la grafia latină. Drept urmare, deşi limba română literară este, alături de rusă şi ucraineană, una din cele trei limbi oficiale ale regimului separatist, aceasta este denumită în continuare „limbă moldovenească” şi, exact ca în perioada sovietică, este scrisă cu grafie rusă.

17. Ucraina, de asemenea moştenitoare a URSS, care prin voia lui Stalin a preluat o serie de teritorii istorice româneşti (Bugeacul, Bucovina de Nord, ţinutul Herţei, judeţul Hotin, Maramureşul de Nord), pe lângă existenţa unor comunităţi istorice de volohi în Carpaţii Păduroşi şi de moldoveni în regiunile dintre Nistru şi Nipru şi în Crimeea, a continuat politica sovietică artificială a separării dintre români şi moldoveni, susţinând continuu existenţa a două minorităţi etnice distincte, în ciuda identităţii de limbă şi a folosirii, încă din perioada sovietică, a aceloraşi manuale în şcolile de limbă română/”moldovenească”.

18. În prezent, cei circa 500 de mii de români din Ucraina reprezintă a doua minoritate naţională ca pondere după minoritatea rusă. Limba română a fost recunoscută ca limbă regională în regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia pentru câţiva ani în timpul regimului Ianukovici. Ea a fost folosită ca limbă locală oficială în raionul Herţa şi în mai multe localităţi din cele trei regiuni amintite. În anul 2014, regimul naţionalist instaurat la Kiev în urma Euro-Maidanului a aborgat legea limbilor regionale şi minoritare, iar în anul 2017 a fost adoptată o lege care prevede eliminarea limbilor minoritare din sistemul de învăţământ până în anul 2020. Sub presiunea Ungariei şi la protestele României, acest termen a fost prorogat pentru 2022.

19. Modelul sovietic este în prezent calchiat şi în Serbia central-estică, în Valea Timocului, regiune care, spre deosebire de Voivodina, a aparţinut acestui stat din anul 1833, dar în care majoritatea populaţiei este românească. Obligată în utimele două decenii să-i recunoască pe cei între 240 de mii şi 300 de mii de români din această zonă drept minoritate naţională, Serbia încearcă să acrediteze existenţa unei etnicităţi distincte de cea română, desemnată drept vlahă; deşi acesta este termenul medieval cu care au fost desemnaţi de străini toţi românii, aşadar este un sinonim pentru român. Pentru a impune separarea lingvistică, în condiţiile unităţii semantice dacoromâne, aşa-zisa limbă „vlahă” este de fapt limba română scrisă în grafie latină sârbocroată. Ca şi în Ucraina sau în Republica Moldova în perioada Voronin (2001-2009), autorităţile sârbe discern artificial între români şi vlahi.

20. La o scară mai mică, încercarea de discernere între români şi vlahi se practică şi în Bulgaria, unde se încearcă de asemenea şi discernerea între români şi aromâni. Minoritatea română este recunoscută, dar respectarea drepturilor sale culturale şi politice este, deocamdată, nesatisfăcătoare.

21. Ungaria recunoaşte minoritatea română, iar limba română se foloseşte în şcolile, în bisericile şi în administraţia din mai multe localităţi de la graniţa cu România. Cu toate acestea, cifrele oficiale privind numărul total al etnicilor români sunt considerate subevaluate de organizaţiile locale româneşti. Este de altfel evident că recensămintele şi statisticile maghiare operează cu categorii care produc separări artificiale în cadrul minorităţii române: pe lângă românii ortodocşi, se înregistrează separat maghiari ortodocşi, maghiari greco-catolici, maghiari cu limba maternă româna etc.

22. Republica Macedonia (FYROM sau, mai nou, Macedonia de Nord) recunoaşte prin Constituţie minoritatea aromână, iar aromâna cu grafia Bitolia are caracter oficial în mai multe localităţi, precum oraşul Cruşova. Meglenoromânii, puţin numeroşi, nu au un statut anume.

23. Aromânii mai sunt recunoscuţi ca minoritate şi în Albania, dar aici nu există decât o grădiniţă şi o biserică susţinute de statul român. Grecia desfăşoară şi ea politici adresate aromânilor din Albania, mult mai agresiv, prin intermediul Asocaţiilor Vlahilor din Grecia patronate de Ministerul Apărării de la Atena sau prin alte entităţi şi implicând diferite fonduri, pentru ca aceştia să se declare etnici greci. Miza acestor politici este revendicarea istorică pe care Grecia o are faţă de regiunea Epirului de Nord, în mare parte populată de aromâni.

24. Grecia recunoaşte în prezent existenţa minorităţii vlahofone, aromâni şi meglenoromâni, dar nu le asigură nici statutul de limbă regională, nici educaţie sau practică religioasă în limba proprie, sub pretextul că aceştia nu le doresc, deşi există o Recomandare a Consiliului Europei (nr. 1333/1997) în acest sens. Se vehiculează de asemenea în istoriografie şi în mediile oficiale elene că vlahii din sudul Balcanilor ar fi greci romanizaţi, fără nicio legătură cu românii (şi nici măcar un grup etnic distinct).

25. În urma schimbului de populaţii dintre Grecia şi Turcia de la finalul războiului greco-turc din 1919-1923, locuitorii meglenoromâni din oraşul Nânta din ţinutul Meglen, de la nord de Salonic, care erau şi singurii etnici români convertiţi în masă la religia islamică, au fost colonizaţi în Rumelia, regiunea europeană a Turciei (aceasta fiind pronunţia turcă a denumirii de Romania, sub care regiunea respectivă apare pe hărţile Evului Mediu dezvoltat şi târziu, în sensul de ţară a romanilor/romeilor, adică a bizantinilor). Urmaşii celor strămutaţi în 1923 şi-au păstrat identitatea până azi fără ca România să se fi interesat în mod special de ei şi continuă să vorbească dialectul meglenoromân.

26. La ora actuală, limba română are un număr total de circa 24-25 de milioane de vorbitori, din care între 250 de mii şi un milion au ca idiom matern aromâna, câteva mii meglenoromâna sau istroromâna şi restul dacoromâna. Românilor din cele două state româneşti şi din minorităţile istorice amintite li se adaugă mai multe milioane de emigranţi şi de exilaţi (din mai multe etape istorice) şi de urmaşi ai emigranţilor şi ai exilaţilor din vestul Europei, Americi, Australia etc., precum şi deportaţi, relocaţi şi urmaşi ai colonizaţilor, deportaţilor şi relocaţilor din spaţiul ex-sovietic. Exodul românilor s-a accentuat de la începutul secolului XXI şi continuă şi în prezent.

27. Limba română mai este limba maternă sau a doua limbă vorbită în familie a celei de-a patra comunităţi ca pondere numerică din cadrul populaţiei evreieşti din Israel, a emigraţiei săseşti şi şvăbeşti din Germania şi Austria, precum şi a mai multor comunităţi de romi/ţigani, din Balcani până în America de Sud. Într-o anumită măsură ea încă este cunoscută bulgarilor dobrogeni strămutaţi în cadrul schimbului de populaţii dintre România şi Bulgaria din anul 1940 (fapt constatat în mod direct de mine în piaţa de lângă portul oraşului Balcic).

Prin urmare, Ziua Limbii Române, cu caracter transfrontalier şi chiar internaţional, ar trebui să înceapă tot mai mult să fie marcată într-un mod similar Zilelor Francofoniei, ca o celebrare a tot ceea ce înseamnă, în lume, cultură în această limbă.

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; stiri.tvr.rowww.agerpres.rowww.facebook.com/alexandru.c.surcel

Unire2018.ro – Cel mai mare program de voluntariat pentru Anul UNIRII

Unire2018.ro - Cel mai mare program de voluntariat pentru Anul UNIRII

foto preluat de pe www.facebook.com/unire2018ro

 

Alianța pentru Centenar va crea Marea Hartă Unionistă digitală, disponibilă oricui și oriunde. Harta va servi drept un instrument esențial pentru realizarea Unirii. Este, totodată, cel mai mare program de voluntariat făcut la nivelul Republicii Moldova, României și a întregii Diaspore.

1 Decembrie 2018: FACEM Unirea - foto: facebook.com

1 Decembrie 2018: FACEM Unirea – foto: facebook.com

Mii de voluntari vor concura între ei pentru puncte și pentru locurile fruntașe ale clasamentului, aducându-și totodată aportul la înfăptuirea unui proces istoric de prea mult timp amânat: Unirea Republicii Moldova cu România.

Este pentru prima oară când aprecierea implicării voluntare a unor oameni nu mai depinde de criterii arbitrare, ci se bazează pe reguli clare și niveluri bine definite. Dincolo de un simplu proces de voluntariat, organizațiile unioniste doresc să dea către restul societății de pe ambele maluri de Prut un exemplu de construcție bazată pe valoare.

Fie că vorbim de o țară din Europa, un județ din România sau un sat din Republica Moldova, utilizatorii avansați ca nivel vor putea vedea în timp real datele privind ceilalți unioniști, iar implicarea în proiect nu este condiționată geografic. Premiile cu care vor fi recompensați cei mai bravi voluntari sunt oferite de către alți unioniști, care nu au timp să voluntarieze: de la tricouri și alte materile unioniste până la excursii în România/Republica Moldova sau locuri exotice precum Tenerife (Insulele Canare).

 

Există 3 metode importante prin care puteți să sprijiniți în anul 2018 procesul de unificare a malurilor de Prut:

 

ÎNSCRIINDU-TE CA SUPORTER AL UNIRII – Completezi formularul și răspândești în mediul tău informațiile primite și susținerea pentru proiectul unionist. La finalul zilei vom arăta că suntem sute de mii de suflete care vor să redevenim o singură ȚARĂ.

ACTIVÂND CA VOLUNTAR – Completezi formularul, apoi începi să acumulezi puncte în urma activităților. Crești de la un nivel la altul și pui umărul la scrierea istoriei.

DONÂND – De la 10 lei la mii de euro sau donând resurse materiale, de la cărți la mașini sau excursii, fiecare își aduce contribuția la o mișcare care pornește de jos în sus.

 

Indiferent dacă ești SUPORTER, VOLUNTAR sau/și DONATOR, de fiecare dintre noi va fi nevoie pe 1 Decembrie 2018 și în fiecare zi a anului 2018. Marea Mobilizare Unionistă e despre folosirea tuturor energiilor disponibile în sens unificator.

Punctele din programul de voluntariat vor fi acordate automat, la îndeplinirea unor acțiuni, majoritatea online (comentarii, likeuri, evenimente, promovare etc) care țin de propria persoană, de contactarea altor unioniști sau de atragerea de oameni noi în mișcare (prin intermediul linkului personal). Totodată, pentru cei care se remarcă prin inventivitate și prin rezultate, puncte se acordă și manual, de către coordonatori. O listă completă de acțiuni poate fi găsită aici.

Pentru a deveni cel mai bun unionist dintre unioniști la îndemnul unui mare adevăr istoric: ”Întrebaţi istoria și veţi ști ce suntem, de unde venim și unde mergem” (Mihail Kogălniceanu), aveți nevoie de Implicare, Activism, Curaj și Dragoste de Țară. Împreună putem unifica aceste calități într-o forță unionistă care va face să dispară pentru totdeauna granița dintre frați!

articol preluat de pe www.unire2018.ro

10tv.md

Basarabia e România

2018: Alianța pentru Centenar

Unirea – ODIP

Actiunea 2012