(Alexandru Vakulovski) Cărui Dumnezeu se închină al 4-lea Vlad?

foto - deschide.md (moldova.org)

foto – deschide.md (moldova.org)
articol – Alexandru Vakulovski – deschide.md

Alexandru Vakulovski - foto - facebook.com

Alexandru Vakulovski – foto – facebook.com

25.06.2015

Numele lui Dumnezeu este luat zilnic în deşert. Îl auzi peste tot: în piaţă, în transportul public, în parlament, pe stradă. Unii înjură, alţii vor să-l ia martor pe Dumnezeu. Unii vor să arate că ştiu cuvântul, chiar dacă habar n-au ce înseamnă. Alţii zic Dumnezeu ca să înceapă să nege. Dacă Dumnezeu nu există, de ce să negi ceva ce nu există?

Cuvântul Dumnezeu este foarte des folosit şi în campania electorală. Mai rău decât în înjurături. De exemplu, Dodon, în clipurile lui electorale vorbeşte de creştini. Şi Voronin vorbeşte de Dumnezeu. Şi Renato Usatâi. Pe Shor nu l-am auzit, dar cred că va vorbi, când va învăţa să vorbească. Sau o va pune pe Natalia Cheptene. Vlad Filat zici că e colegul de clasă a lui Vladimir Cantarean, e tot timpul prin preajma lui. Probabil că Vlad Filat crede că Dumnezeu e prin preajma Mitropolitului Vladimir. Oare aşa credea şi comunistul Voronin, când Cantarean îşi punea slugile să-i cânte lui Vovka Voronin: Boje Ţaria Hrani?

Tovarăşii ăştia spun că-s credincioşi. Chiar dacă varsă mizerii pe numele lui Dumnezeu (Voronin: Hristos a fost primul comunist). După ce ne-au tocat creierii cu ateismul lor ştiinţific în timpul Uniunii Sovietice, comuniştii şi ateiştii pupă acum icoanele cu acelaşi bot cu care pupă monumentele lui Lenin şi Stalin. Chiar şi Lenin şi Stalin le-ar da un şut în fund, dacă n-ar fi mâncaţi de viermi. Iar Dumnezeu… Dumnezeu nu bate cu băţul.

Ar trebui să-i întrebăm pe tovarăşii amintiţi cărui Dumnezeu se închină. Dumnezeul lor parcă mai tare miroase a dracu. Miliarde furate, stagiu complet de ateism-ştiinţific, minciuni cu carul, închinatul la idoli: nu, asta nu e despre Dumnezeu, din contra.

Faptul că Biserica Ortodoxă din Moldova, de sub poala Moscovei, îl denigrează pe Dorin Chirtoacă, împărţind fluturaşi prin biserici ar trebui să-i trezească pe credincioşi. Se vorbeşte la proteste de cei trei Vlazi. Nu, nu sunt numai trei. Există şi al patrulea, în bermude, Vladimir Cantarean, un mitropolit care slujeşte Rusiei.

Chirtoacă ar trebui să-i mulţumească mitropolitului în bermude. Antireclama lui e de fapt reclamă. Iar Cantarean va fi întotdeauna de partea celor care acaparează puterea, dacă-i dau voie tovarăşii de la Moscova. Şi e foarte clar pentru toată lumea că Moscova o vrea pe Zina Carabina.

articol preluat de pe http://deschide.md/