(Alexandru Vakulovski) Bombe-n Chişinău
foto – deschide.md
articol – Alexandru Vakulovski – deschide.md
Ieri i-am putut cu toţii admira pe poliţiştii moldoveni la datorie, alături chiar de ministru şi de câţiva câini. Din surse operative, nu de la cetăţeni, ministrul de interne a aflat de nişte depozite de muniţii şi de armament. Mai multe depozite, nu doar unul cum s-a întâmplat înaintea alegerilor parlamentare.
Au căutat bombe, arme şi au găsit! E adevărat, nu chiar peste tot. Lângă restaurantul Eli Pili, unde sursele operative au indicat că ar fi un depozit, căţeii n-au găsit nimic, semn că ospătarii localului deschis non-stop şterg des masa şi aruncă mizeriile. Supăraţi, poliţiştii s-au dus pe bulevardul Dacia, la un bloc părăsit, unde nu există chelneri şi unde nimeni nu curăţă după boschetari. Şoc! Acolo au găsit 22 de sticle de Baltika 9, înconjurate de rahat de provinienţă umană şi animală. Poliţiştii le-au prezentat ministrului, care i-a lăudat şi i-a bătut pe umăr. Rahatul a fost cules în pungi, zilele viitoare va avea loc expertiza, dar poliţiştii sunt siguri că rahatul ar putea fi folosit ca exploziv.
De asemenea, pe strada Columna au fost găsite sticle de Starâi Melnik şi câteva pungi de gunoi, pe care le-au aruncat teroriştii din blocurile vecine. Ca şi pe bulevardul Dacia, teroriştii au adunat de-a lungul timpului o adevărată columnă de rahat, foarte periculoasă, care ar fi putut fi folosită ca explozibil. Au mai fost depistate pachete goale de ţigări, ambalaj de salam, prezervative folosite (o armă adevărată pentru teroriştii perverşi), izmene, ciorapi desperechiaţi şi semne clare ale urinei pe pereţi.
Atât poliţiştii, cât şi căţeii au fost mulţumiţi. Iar ministrul şi şeful poliţiei au dat câteva interviuri şi şi-au făcut planul apariţiilor în mass-media pentru întreaga lună. Mai mult ca sigur, teroriştii care au adunat cu conştiinciozitate muniţia, nu se vor întoarce la locul faptei. Trebuie să remarcăm că probabil captura ar fi fost cu mult mai substanţială dacă primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, nu i-ar trimite pe muncitorii de la salubritate să golească zilnic containerele de gunoi.
Chişinăuieni, aveţi grijă cum plecaţi de acasă, cel puţin până la alegeri. Nu uitaţi să mergeţi cu udu’ şi cu grosu’, nu aruncaţi mizerii pe jos, când beţi o bere rugaţi chelnerul să vă aducă rapid alta plină şi să ascundă sticla goală. Nu de alta, dar când vă duceţi pur şi simplu în oraş să vă îmbătaţi, vă puteţi trezi încercuiţi ca adevăraţii terorişti, un real pericol pentru societatea noastră progresistă şi multilateral dezvoltată.
articol preluat de pe http://deschide.md