Articole

Sfântul Proroc Avdie; Sfântul Mc. Varlaam (19 noiembrie)

foto si articol preluate de pe ziarullumina.ro

 

Sfântul Proroc Avdie; Sfântul Mc. Varlaam

Sfântul Proroc Avdie

Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. El a trăit cu 600/800 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului.

Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei şi Veniamin va stăpâni Galaadul.

Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la Miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.

cititi mai mult despre Sfântul Proroc Avdie si pe: basilica.ro; doxologia.ro

 

Sfântul Mc. Varlaam (†304)

Tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Mucenic Varlaam (†304) care era din Antiohia Siriei. Fiind bătrân şi mărturisind cu mult curaj pe Domnul Hristos, a fost dus la dregătorul Antiohiei, care a poruncit să fie bătut cu vine de bou. După aceasta, l-au chinuit cumplit, smulgându-i unghiile. Apoi, fiind dus la un altar idolesc, dregătorul a poruncit să i se deschidă sfântului palma dreaptă.

Şi a pus în ea cărbuni aprinşi cu tămâie, crezând că nu va putea suferi şi că va arunca tămâia peste altarul idolesc, pentru ca prin aceasta să se arate că a adus jertfe zeilor. Dar Sfântul Varlaam a stat cu bărbăţie până când focul i-a mâncat carnea palmei şi în aceste chinuri şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

cititi mai mult despre Sfântul Proroc Varlaam si pe: basilica.ro; doxologia.ro

† Sfântul Mare Mucenic Mina (285 – 309)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Mare Mucenic Mina

Sfântul Mare Mucenic și făcător de minuni Mina (cunoscut și ca Sf. Mina Egipteanul sau Sf. Mina cel din Cotiani) a trăit între anii 285 – 309 d. Hr. A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții a creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian.
Este considerat ca fiind protector al celor păgubiți.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 11 noiembrie.

 

Viața

Sf. Mina „Egipteanul” s-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor Egiptului, în anul 285 d.Hr. A trăit pe vremea împăraților romani Dioclețian și Maximian (Egiptul devenise provincie romană cu trei secole în urmă).

Conform sinaxarului egiptean (copt), se spune că mama sa, Eufemia, nu avea nici un copil. Într-o zi, aceasta s-a dus la biserica din Attrib, cu ocazia unei sărbători închinate Maicii Domnului. Acolo, văzând părinții cu copiii lângă ei, frumos îmbrăcați de sărbătoare, ea s-a întristat, a suspinat și a lăcrimat îngenunchind în fața icoanei Sfintei Fecioare Maria.

S-a rugat fierbinte să mijlocească în fața iubitului ei Fiu ca să-i dăruiască și ei un copil. Atunci, o voce s-a auzit dinspre icoană, spunând „Amen”. S-a bucurat nespus, înțelegând că Domnul și Maica Sa îi auziseră rugăciunile. Întorcându-se acasă, i-a povestit soțului ei Eudoxius cele întâmplate iar el a zis: „Fie voia Domnului”. Domnul, Iubitorul de oameni, le-a dăruit un copilaș, un băiat pe care l-au numit Mena (Mina), după cuvântul „Amen” pe care îl auzise mama sa în fața icoanei. Mai târziu, fericiții părinți au mai avut un fiu și o fiică.

Sf. Mina a crescut în credința creștină, beneficiind de o educație aleasă – părinții săi erau înstăriți, tatăl său, Eudoxius, având un rang înalt în armata imperială romană.

Mina a rămas însă orfan de la o vârstă fragedă. Tatăl său a murit când Mina avea doar 11 ani, iar mama sa a murit la trei ani după aceea.

Ajungând la vârsta necesară, Mina a vrut să urmeze cariera armelor, după exemplul tatălui său. Intrând în armata imperială a fost trimis să-și facă slujba în Asia Mică, în provincia Frigia. Orașul în care slujea era însă păgân și dedat unei grosolane închinări de idoli, din care cauză Mina nu se putea împăca cu viața de aici și mai ales cu camarazii săi care se închinau la idoli.

În acea perioadă, împăratul Dioclețian inițiase o originală reformă constituțională, sporind la patru numărul conducătorilor imperiului și instituind astfel tetrarhia ca sistem de guvernare al imperiului roman. Deși pe plan politic și militar Dioclețian a fost unul dintre cei mai de seamă împărați romani, reușitele lui sunt însă umbrite de prigoana pe care a declanșat-o împotriva creștinilor: astfel, prin cele 4 edicte (decrete) pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva creștinilor.

Mulți creștini au preferat să primească mucenicia în numele Domnului nostru Iisus Hristos, decât să aducă jertfe idolilor. Sf. Mina și-a părăsit poziția și rangul militar la care ajunsese și s-a retras în deșert unde a rămas pentru o perioadă de cinci ani, cinstindu-L și iubindu-L pe Dumnezeu din toată inima sa.

Într-una din zile, a văzut cerurile deschizându-se și mucenicii purtând cununi minunate. A auzit o voce zicând: „Tot cel ce se ostenește pentru numele Domnului Iisus va primi astfel de cununi”. Atunci, Sfântul s-a întors în orașul pe care îl guvernase – Cotyaeum (Cotiani, în prezent Kütahya din Turcia) – mărturisind numele Domnului Iisus Hristos.

Deși împăratul Dioclețian abdicase în anul 304, persecuțiile împotriva creștinilor au fost continuate cu și mai multă îndârjire, mai ales în părțile răsăritene ale imperiului roman, controlate de către împăratul Galerius Maximianus (305-311), ginerele lui Dioclețian.

Unii istorici pun pe seama lui Galerius, care se bucura de o mare încredere în fața lui Dioclețian, mai ales după victoria pe care o repurtase împotriva perșilor, faptul că l-ar fi determinat pe Dioclețian să promulge seria celor patru edicte împotriva creștinilor din anii 303-304.

În acest context, întoarcerea la Cotyaeum a Sf. Mina, cunoscut ca fiind creștin, era un act de mare curaj și tărie sufletească. Ştiind că aparține unei familii nobile, concetățenii săi l-au sfătuit să se îndepărteze de credința lui, promițându-i daruri și măriri. Deoarece Sf. Mina nu s-a răzgândit și nu a renunțat la credința creștină, guvernatorul cetății a hotărât să fie arestat și torturat.

 

Mucenicia

Cele ce se cunosc despre martiriul Sf. Mina provin de la Metafrast și Timotei, Arhiepiscopul Alexandriei.

În acel timp, în cetatea Cotiani (Cotyaeum) era celebrată o sărbătoare păgână; din acest motiv guvernatorul cetății, prefectul Pirrus, a ordonat ca Sf. Mina să fie închis în temniță până va trece sărbătoarea, nevoind să o tulbure și nici să stânjenească petrecerea și plăcerea poporului prin judecata și osânda lui.

Tot timpul cât a stat în temniță, Sf. Mina se ruga și cânta lui Dumnezeu imnuri de slăvire. Îndată după sărbătoare el a fost adus înaintea lui Pirrus, care i-a cerut cu tărie să se lepede de Hristos și de credința în El și să aducă jertfă zeilor țării (idolilor), făgăduindu-i nu numai punerea lui în libertate dar că îi va da și daruri scumpe.

Cu liniște și hotărâre la tot ce ar putea veni peste el, Sf. Mina a respins propunerea și făgăduința, chiar dacă mai marele orașului îl amenința cu chinuri ca cele pe care le-au îndurat atâția alți creștini, sfârșind cu moartea. „Nu mă tem nici de chinuri și nici de moarte” a răspuns curajos Sf. Mina.

La auzul acestor cuvinte, prefectul furios a dat poruncă călăilor să-l supună la chinuri fără milă, ceea ce au făcut fără întârziere. Sub ochii lui, Sfântul Mina a fost dezbrăcat și bătut cu vine de bou până la sânge, care curgea șiroaie pe trupul lui umplut de răni. Martirul însă nu scotea nici un vaiet, nici un suspin, de parcă nu trupul lui ar fi fost lovit și rănit.

Un privitor cu numele de Pegas, cutremurându-se de ceea ce vedea s-a apropiat de Sf. Mina și i-a spus: „Omule, fie-ți milă de tine și supune-te guvernatorului mai înainte ca trupul tău să fie zdrobit. Pleacă-te zeilor în fața lui, iar după ce scapi închină-te Dumnezeului tău, care pentru atâta lucru nu se va supăra pe tine, cred eu.” Mucenicul i-a răspuns însă: „Fugi dinaintea mea! Nu voi grăi minciună, chiar de ar fi să mor, iar jertfă voi aduce numai Dumnezeului meu. Numai El este nădejdea mea.”

Apoi, călăii săi l-au legat cu trupul gol de un copac. L-au scrijelat cu niște piepteni de fier și l-au frecat cu o bucată de stofă țesută din păr. Drept răspuns la aceste noi chinuri, Sf. Mina a început să cânte imnurile obișnuite din adunările creștine. La aceasta, mânia prefectului Pirrus a crescut fără măsură și a poruncit uciderea sfântului: „Pentru că Mina ostașul a căzut în nelegiuitul creștinism și nu vrea să se supună poruncii împărătești de a aduce sacrificii zeilor, poruncim să i se taie capul cu sabia iar corpul să i se ardă”.

Călăii au pus mâna pe Sf. Mina, l-au târât afară din oraș, i-au tăiat capul și i-au aruncat corpul în foc. Dar creștinii au venit în jurul focului imediat ce ostașii au plecat și au scos din foc bucăți din trupul sfântului, le-au spălat, le-au uns cu arome și le-au îngropat într-un loc știut numai de ei.

 

Moaștele Sf. Mina

După anul 318, când pe tronul imperiului roman ajunsese Constantin cel Mare (acesta promulgase în 313 Edictul de la Milano, prin care religia creștină intra în legalitate pe întreg cuprinsul imperiului), creștinii au scos moaștele sfântului din pământul Frigiei și le-au dus în locul său de naștere, în Egipt, și anume la Alexandria.

Mai târziu, pe locul unde au fost îngropate, a fost ridicată o biserică în cinstea Sf. Mina. În această biserică s-au săvârșit multe minuni, dăruindu-se creștinilor multe vindecări și mult ajutor. Aceste minuni sunt istorisite de Sf. Timotei, arhiepiscopul Alexandriei.

Moaște ale Sf. mare Mucenic Mina se află în mai multe locuri ale lumii creștine.

În România, biserica „Sfântul Mucenic Mina” din București păstrează fragmente din moaștele Sf. Mina. Ele au fost aduse de la Muntele Athos și de la Mănăstirea „Sfântul Mina” din Egipt în anul 1874.

Credincioșii se pot închina la moaștele Sf. Mina și în Catedrala mitropolitană din Iași. În această catedrală, alături de moaștele altor 32 de sfinți, se află și un fragment din moaștele Marelui Mucenic Mina.

Şi în Biserica „Sfântul Mina” din cartierul Obcine (Suceava) se află două fragmente din moaștele Sf. Mina. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sfântul Mare Mucenic Mina si pe: ro.wikipedia.org; basilica.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

†) Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart; Sf. Mc. Orest (10 noiembrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ziarullumina.ro; basilica.ro; ro.orthodoxwiki.org

 

Sfinţii Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart sunt toţi din rândul celor 70 de Apostoli ai Domnului Iisus Hristos.

 

Apostolul Olimp - Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Olimp se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El şi Apostolul Irodian au fost însoţitorii Sfântului Apostol Petru. Din ordinul Împăratului Nero, cei doi au fost decapitaţi în aceea şi zi în care Sfântul Apostol Petru a fost crucificat, murind pentru Hristos ca mucenici. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face în 10 noiembrie.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Irodian - Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Irodian (numit și Herodion sau Rodion) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El a fost rudă cu Sf. Apostol Pavel (Romani 16,11) și episcop în Neoparția, unde a suferit mult din cauza evreilor. După ce l-au bătut, lapidat și înjunghiat, l-au lăsat să moară, dar Sf. Irodian s-a ridicat și a continuat să îi ajute pe Apostoli.

El a fost decapitat odată cu Apostolul Olimp în Roma, pe când îl ajutau pe Sf. Apostol Petru, în aceeași zi în care a fost crucificat și Sf. Apostol Petru. Prăznuirea lui se face la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci, la 28 martie, 8 aprilie și la 10 noiembrie.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Sosipatru

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Sosipatru se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. Sfântul Sosipatru este prăznuit la 28 aprilie (împreună cu Sf. Apostol Iason), la 10 noiembrie, iar la 4 ianuarie este pomenit împreună cu Cei Șaptezeci.

Viața

Născut în Aheea, Sosipatru a fost episcop în Iconium (anterior Sfântului Apostol Tertie), fiind hirotonit de ruda sa, Apostolul Pavel. Împreună cu Sf. Iason el a mers în insula Corfu, unde au construit o biserică cu hramul Sf. Ştefan și unde au convertit mulți păgâni la credința creștină. Văzând acestea, regele insulei Corfu i-a aruncat în temniță, unde ei au convertit alți șapte prizonieri la credința creștină: Saturnin, Iakischolus, Faustian, Ianuarie, Marsaliu, Eufrasie și Mammiu. Regele i-a condamnat la moarte pe cei șapte, fiind aruncați în smoală clocotită.

Fiica regelui, fecioara Kerkyra, văzând toate acestea și cum sunt torturați sfinții apostoli, și-a împărțit bijuteriile săracilor și s-a convertit la creștinism. Regele s-a mâniat și a întemnițat-o până ce avea să se lepede de Hristos. Apoi a dat foc închisorii, dar ea a rămas nevătămată. Văzând această minune, mulți oameni s-au botezat. Apoi, regele a poruncit ca ea să fie legată de un copac și omorâtă cu săgeți.

Mulți credincioși au fugit într-o insulă învecinată ca să scape de mânia regelui, dar în timp ce acesta îi urmărea, barca lui s-a scufundat. Noul rege a trecut și el la creștinism și a primit numele de Sebastian prin botez. De atunci, Sfinții Sosipatru și Iason au propovăduit Evanghelia liberi și au zidit o biserică în Corfu. Ei au trăit până la adânci bătrâneți, când și-au dat sufletele în pace în mâinile Domnului.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Erast

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Erast (Erastos) se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a slujit ca diacon şi iconom (intendent) al Bisericii din Ierusalim şi mai târziu episcop al Paneadei, în Palestina. Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Erast în 4 ianuarie împreună cu Cei Şaptezeci şi în 10 noiembrie.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Tertie

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Tertie (sau Terțiu, în greacă Tertios) este numărat printre Cei Șaptezeci de Apostoli.

După tradiție, sfântul apostol Tertie ar fi pus pe hârtie Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel și a fost episcop în Iconium (în Asia Mică – astăzi Konya, în Turcia), succedându-i Sfântului Apostol Sosipatru. El a murit mucenicește; Biserica Ortodoxă îl pomenește în 30 octombrie împreună cu Sfinții Apostoli Cleopa, Marcu, Iust și Artema, iar în 10 noiembrie împreună cu Sfinții Apostoli Erast, Olimp, Irodian, Sosipatru și cu Cvart.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Cvart

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Cvart se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a fost episcop de Beirut (astăzi capitala Libanului) şi a suferit mult. El a pătimit pentru dreapta credință și a convertit pe mulți greci la credința creștină. Și mult s-a ostenit în propovăduirea dreptei credinţe. Deci, pe mulţi botezându-i, a adormit în Domnul (Romani, 16, 23).Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Cvart în 10 noiembrie.
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Mucenic Orest (†304) s-a născut în cetatea Tiana din Capadocia – Asia Mică şi la maturitate a devenit doctor. Mărturisind pe Hristos, a fost prins de dregătorul Maximin, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305).

Nesupunându-se poruncii de a jertfi idolilor, ci mărturisind cu îndrăzneală pe Mântuitorul Iisus Hristos, a fost cumplit bătut cu toiege. Apoi, l-au dus înaintea idolilor, iar el suflând asupra lor, aceia au căzut şi s-au făcut ca praful. Pentru aceasta a fost întemniţat timp de şapte zile.

Fiind scos afară şi silit din nou să jertfească idolilor, Sfântul Orest s-a opus, de aceea păgânii i-au străpuns gleznele cu piroane și l-au legat cu lanţuri de un cal sălbatic. Şi fiind târât 24 de mile departe de cetatea Tiana, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Sfinții 33 de Mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei (7 noiembrie)

foto si articol preluate de pe ziarullumina.ro

 

Sfinții 33 de Mucenici din Melitina

Sfinții 33 de Mucenici din Melitina (7 noiembrie) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții 33 de Mucenici din Melitina - foto preluat de pe doxologia.ro

Cei 33 de Mucenici din Melitina s-au nevoit pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311). Cel dintâi dintre ei era Ieron, bărbat puternic la trup şi viteaz, dar bun şi blând la suflet. Fiind plugar, slujitorii idoleşti l-au găsit la ogor şi vrând să-l prindă ca nişte tâlhari, nu au putut, căci plugarul scoţând fierul plugului, şi-a făcut din grindeiul aceluia armă.

Şi por­nindu-se asupra lor i-a gonit pe toţi. Deci, a mers sfântul de bună voie la dregător, iar acela i-a tăiat mâna dreaptă din cot şi l-a întemniţat. În închisoarea din Melitina se aflau închişi mai mulţi creştini care mărturisind credinţa lor în Hristos Iisus, împreună cu Ieron, au fost osândiţi la grele chinuri. După ce au fost bătuţi, au fost scoşi afară din cetatea Melitinei şi tuturor li s-au tăiat capetele, luând astfel cununa mucenicilor.

 

Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei

Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei (7 noiembrie) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei - foto preluat de pe doxologia.ro

Tot astăzi pomenim pe Sfântul Cuvios Lazăr, cel care s-a nevoit în Muntele Galisiei. La naşterea sa, Dumnezeu a făcut să se arate din cer o lumină dumnezeiască ce a umplut toată casa, apoi, după ce s-a născut, pruncul îndată a stat drept şi s-a închinat spre răsărit, având mâinile atinse la piept cu bună rânduială.

După ce a mai crescut, părinţii săi l-au dat la un dascăl să îl înveţe Sfintele Scripturi, apoi, Sfântul Lazăr a plecat să se închine la Ierusalim. A stat o vreme în Mănăstirea „Sfântul Sava”, apoi a plecat să se nevoiască pe Muntele Galisiei, cel din preajma Efesului.

Acolo, a îndurat multe ispite de la diavoli, care năvăleau ziua şi noaptea prin simţuri şi prin gânduri, însă pe toţi i-a surpat cu puterea lui Dumnezeu. Apoi, Sfântul Cuvios Lazăr şi-a făcut un stâlp descoperit şi s-a suit deasupra lui, hrănindu-se cu buruieni crude şi cu apă şi aceasta o dată sau de două ori pe săptămână, îndurând gerul iernii şi arşiţa zilei.

S-a învrednicit de darul prorociei, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul său. La adormirea sa, la fel ca la naşterea sa, o lumină mare a învăluit stâlpul pe care se nevoia, aflând despre aceasta ucenicii care erau prin peşteri şi prin munţi.

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei si pe doxologia.ro

Sf. Mucenici Galaction și Epistimia (5 noiembrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sf. Mucenici Galaction și Epistimia (5 noiembrie)

Galaction a fost fiul lui Clitofont și al Levkipiei și a murit pentru Hristos la vârsta de 30 de ani. Epistimi nu avea decât 16 ani când a murit pentru credința ei.

Clitofont era un bogat din orașul Emesa Feniciei, iar Levkipia fiica unui conducător de oraș, pe nume Memnont. Fiind stearpă, Levkipia mersese la doctori și vrăjitori în speranța că va putea naște un copil, însă nu a aflat nici o rezolvare. Într-o zi a bătut la poarta casei un bătrân pe nume Onufrie, care ascundea faptul că era preot și monah sub haine de cerșetor.

Levkipia l-a chemat înăuntru și i-a destăinuit mare ei supărare. Atunci, bătrânul i-a făgăduit că dacă va crede în Dumnezeul creștinilor și se va boteza, rugămintea ei de a avea un copil va fi împlinită. Acceptând să fie botezată, nu la mult timp Levkipia a născut un băiat, convingând astfel și pe soțul ei Clitofont să se boteze.

Ei l-au numit pe copil Galaction și l-au crescut în credința creștină și i-au oferit o bună educație. La vârsta de 24 de ani, Galaction este logodit de către tatăl său cu tânăra Epistimia care era păgână. Din cauza persecuției lui Deciu și a lui Secund, conducătorul orașului Emesa, împotriva creștinilor, Galaction și-a botezat logodnica în ascuns, în râul Chefis, la fel ca și pe Evtolmie, un slujitor din casa Epistimiei.

Hotărând să-și dedice viața monahismului, ei au părăsit orașul, și s-au îndreptat spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici și alta pentru călugări. După ce păgânii au aflat de existența celor două mănăstiri, au trimis armată pentru a prinde toții monahii, între care a fost prins și Galaction.

Epistimia i s-a alăturat în scurt timp, mărturisind ea însăși că este creștină. Au fost supuși supliciilor și în cele din urmă au suferit moarte martirică mărturisind credința în Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos.

cititi mai mult despre Sf. Mucenici Galaction și Epistimia si pe: ziarullumina.ro; doxologia.ro

Sf. Sfinţiţi Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala; Așezarea moaștelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida (3 noiembrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ziarullumina.robasilica.ro

 

Sf. Sfinţiţi Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala

Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul au trăit în Persia, în vremea regelui Sapor al 2-lea (309-379), prigonitorul creştinilor, în vreme ce peste romani au stăpânit, rând pe rând, împăraţii de la Sfântul Constantin cel Mare şi până la Teodosie cel Mare.

Regii perşilor îi prigoneau pe creştini, nu pentru că aceştia ar fi săvârşit fărădelegi, ci pentru faptul că numărul lor creştea din ce în ce mai mult, încât vechea religie păgână a perşilor era pe cale să dispară. Perşii se rugau în acea vreme la doi zei, unul al binelui şi altul al răului, se închinau soarelui şi focului şi beau sânge de animale.

Deci, a dat Sapor poruncă în întreaga sa împărăţie să fie ucişi toţi aceia care se închină lui Hristos. Şi au fost ucişi fără cruţare mulţi creştini care se aflau prin sate sau prin cetăţi, chiar oameni apropiaţi regelui.

În acea vreme, episcopul cetăţii Anita, fericitul Achepsima, a fost prins, el fiind bătrân de zile şi cinstit, având vârsta de 80 de ani. Nevrând să se închine soarelui şi focului, a fost bătut cu toiege ghimpoase.

Apoi au fost prinși şi preotul Iosif şi Aitala diaconul, vestiţi pentru credinţa şi ştiinţa lor. Şi nevrând ei să se închine focului au fost bătuţi cumplit încât li se desprindea carnea de pe oase. Apoi, legându-i, i-au băgat în temniţă lângă episcopul lor, Achepsima.

Acolo au stat pătimitorii pentru Hristos trei ani de zile, fiind scoşi în fiecare lună la chinuri. După toate acestea, odată, scoţându-l iarăşi pe fericitul episcop, ostaşii l-au bătut până şi-a dat sufletul. Pe Iosif preotul şi pe Aitala diaconul, spânzurându-i cu capul în jos, i-au ucis cu pietre.

 

Sf. Gheorghe

Slăvitul Gheorghe, marele mărturisitor al lui Hristos, s-a născut pe vremea lui Diocleţian, din tată capadocian şi maică palestiniancă. Şi dobândind creştere minunată, având fire bună şi rădăcină cinstită şi sfânta – căci părinţii lui din vechi strămoşi erau cu ales neam şi cu bună credinţă, s-a făcut prea viteaz şi strălucit în războaie.

Pentru acest lucru a fost cinstit de Diocleţian ca tribun vestit, cu rangul de numerie, încă pe când era tânăr; după aceea, pentru bărbăţia lui cea covârşitoare, a fost înaintat comit, tăinuindu-se până atunci şi necunoscând nimeni că era creştin.

Împlinind douăzeci de ani, a rămas orfan de tată, care şi-a pierdut viaţa în luptele dreptei credinţe. Iar Sfântul, plecând cu maicasa din Capadocia, a trecut în Palestina, de unde era ea, şi unde avea multe lucruri de moştenit.

Şi fiindcă s-a întâmplat a muri şi maicasaîn acea vreme, i-a rămas multă avuţie, din care, luând avere cu sine destulă, s-a dus la Diocleţian, poftind să ia mai mare stăpânire decât cea dintâi. Dar, văzându-i pe păgâni că au atâta ură asupra creştinilor, a hotărât mai întâi să-şi împartă averile sale pe care le avea cu sine la săraci, apoi să declare înaintea lui Diocleţian şi la tot sfatul şi divanul că este creştin, care lucru l-a şi făcut degrabă.

Deci, împărţind la săraci averile ce avea şi dând libertate robilor săi şi făcând aşezământ şi rânduiala pentru averile rămase în Palestina, în ziua a treia – când se ţinea sfatul stăpânitorilor de prin toată împărăţia romanilor ca să scoată din mijlocul lor pe creştini -, a venit singur în mijlocul divanului şi al sfatului unde se afla Diocleţian.

Propovăduind pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, şi-a dat la iveală bună credinţă. Pentru aceasta, fiind prins, a fost supus la tot felul de chinuri cumplite, căci a fost împuns cu suliţa în pântece, a fost pus pe o roată, bătut cu vine de bou de multe ori, aruncat într-o groapă plină cu var; dar fiind păzit nevătămat de toate, prin darul lui Dumnezeu, a atras către credinţa cea în Hristos pe împărăteasa Alexandra, femeia lui Diocleţian; şi, afară de dânsa, a creştinat şi pe un oarecare Glicherie şi pe altul, cu numele Atanasie.

Apoi a înviat pe un om din morţi şi nenumărată mulţime de oameni a adus la credinţa lui Hristos, făcând felurite minuni numai cu chemarea Domnului.

Deci, făcând el acestea, a fost închis în temniţă după porunca lui Diocleţian şi legat cu lanţuri de fier. Dar în acea noapte i s-a arătat în vedenie Hristos, binevestindu-i bunătăţile care-l aşteaptă pe dânsul. Şi, deşteptându-se, a mulţumit lui Dumnezeu şi l-a rugat pe păzitorul temniţei să dea voie slujitorului obişnuit să vină la dânsul.

Făcând păzitorul temniţei după voia lui, a intrat robul său care stătea afară de temniţă, şi Sfântul i-a arătat scrisorile cele aducătoare aminte ale sale, adică diata (testamentul) pe care o scrisese mai înainte. Robul, văzând pe stăpânul său în legături, închinându-se lui, zăcea jos la pământ plângând.

Dar Sfântul, ridicându-l, îl îndemna să fie cu inimă bună. După aceea, i-a spus lui vedenia şi i-a poruncit cu tot dinadinsul ca, după moartea sa, să-i ia trupul şi diata pe care o făcuse mai înainte de a fi prins şi să le ducă în casa patriei sale, care era în Palestina, şi să se aibă frică de Dumnezeu. Apoi să nu îndrăznească să nu facă vreuna din câte sunt scrise în diată. Deci, fiindcă el a făgăduit şi s-a învoit a face toate câte i-a poruncit, a luat binecuvântare şi iertare şi s-a dus de la Sfântul.

A doua zi, Sfântul Gheorghe, fiind adus iarăşi la cercetare şi neplecându-se lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugăciunea şi sfărâmând pe idolii care erau în capişte, i s-a tăiat capul. Dar robul său, luând prea cinstit trupul sfântului împreună cu diata lui, s-a dus în Palestina, unde, împreună cu alţi creştini, cu multă cinste şi evlavie au îngropat sfântul şi mucenicescul trup. Apoi a săvârşit, ca un rob recunoscător şi mulţumitor, toate câte îi poruncise Sfântul.

După aceasta, n-a trecut multă vreme şi a strălucit dreapta credinţă. Căci, luând domnia împăratul Constantin, de-a pururea pomenitul şi marele împărat întocmai cu apostolii, aceia care iubeau dreapta credinţă au dobândit libertate. Iar cei ce iubeau pe mucenicul, i-au zidit Sfântului o biserică mare şi prea frumoasă în Lida.

Apoi, ridicând mult pătimitul şi sfântul trup al mucenicului, din locul cel neînsemnat în care zăcea, şi aducându-l în acea cetate, au pus la iveală pe cel vrednic de multă lumină şi de mai multă arătare; şi, printr-însul a făcut înnoire bisericii aceleia, care era din nou zidită de dânşii, fiind atunci ziua a treia a lunii noiembrie; iar moaştele lui erau ca nişte izvoare de-a pururea curgătoare, cu daruri de minuni celor care se închină lui cu credinţă.

†) Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (†303)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro

 

Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru, izvorâtorul de Mir (în greacă: Άγιος Δημήτριος της Θεσσαλονίκης, adică Sfântul Dumitru de la Tesalonic / Salonic) a fost un martir creștin, sfânt militar din veacul al III-lea care a trăit în vremea împăraților Maximian și Dioclețian în cetatea Tesalonic. A fost martirizat pe la anul 306.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir, mozaic din secolul al XII-lea, aflat în prezent în Galeriile Tretiakov din Moscova - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir, mozaic din secolul al XII-lea, aflat în prezent în Galeriile Tretiakov din Moscova – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Viața și martiriul

Hagiografia tradițională spune că Sfântul Dumitru a fost diacon la Tessalonic, martirizat cu lancea, în timpul prigoanei anticreștine sub conducerea împăratului Dioclețian, sau poate în timpul împăratului Galerius.

Alte izvoare ne spun că Sfântul Dumitru era un nobil, ofițer, proconsul al Ahaiei. Ca urmare a faptului că l-a mărturisit pe Iisus Hristos, a fost ucis cu lancea la Tessalonic. Cruciații din Evul Mediu l-au adoptat, ca și pe Sfântul Gheorghe, drept patron al lor.

 

Sărbătoarea

Marele Mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Catolică de rit bizantin și cea de rit roman. În bisericile ortodoxe și catolice de rit bizantin, precum și în cea de rit roman, se sărbătorește la data de 26 octombrie. Creștinii ortodocși care urmează calendarul iulian îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru la 8 noiembrie.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir (Icoană rusească pe lemn din secolul al XV-lea) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir (Icoană rusească pe lemn din secolul al XV-lea) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Bazilica Sfântul Dumitru din Salonic

Puțin timp după moartea sa, la Salonic, o bazilică a fost ridicată pe mormântul său. Bazilica Sfântul Dumitru din Salonic a devenit mare centru de pelerinaj. După cucerirea otomană (1430), bazilica a fost transformată în moschee. A redevenit biserică după recucerirea orașului de către greci (1912), în timpul Primului Război Balcanic. Edificiul paleocreștin original există și astăzi. Este principalul sanctuar dedicat Sfântului Dumitru. Moaștele sale sunt așezate în Biserica Sfântul Dumitru din Salonic.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro

 

Muzică

În 1962, viața și martiriul Sfântului Dumitru au devenit subiectul unui oratoriu de 90 de minute al compozitorului diasporei de greci Nicolas Astrinidis. Trei părți ale lucrării au avut premiera la Primul Festival Sfântul Dumitru din Salonic, la 26 octombrie 1962. Întregul oratoriu a fost premiat în 1966 și au primit performanțe ulterioare în 1985 (Salonic) și în 1993 (București). Toate performanțele au fost înregistrate.

 

Atentie!

Să nu se facă confuzia între Sf. Dumitru, izvorâtorul de mir și Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov)[, sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română la 27 octombrie.

 

cititi mai mult despre Sfântul Dimitrie si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.rodoxologia.ro; en.wikipedia.org

cititi si Sfinţii Dimitrie – ocrotitori spirituali pentru aproape 300.000 de români

Sfinții Mucenici Marcian şi Martirie (25 octombrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Sfinții Mucenici Marcian şi Martirie

Sfinții Marcian și Martirie au fost mucenici pentru credința ortodoxă în vremea împăratului arian Constanțiu al II-lea (337-361). Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 25 octombrie.

 

Viața

Sfinții Marcian și Martirie au trăit la Constantinopol sub împăratul Constanțiu al II-lea (337-361), care a susținut arianismul. Erau de origine nobilă și iubiți de toți pentru buna lor viață și credință. Pentru aceste calități au fost aleși să fie secretarii arhiepiscopului Pavel Mărturisitorul al Constantinopolului (337-339, 341-342, 346-351).

Când sfântul Pavel Mărturisitorul a fost exilat de împăratul Constanțiu în Armenia (unde a fost omorât sugrumat de arieni, prăznuirea lui făcându-se la 6 noiembrie), Marcian și Martirie au continuat să mărturisească credința ortodoxă în fața poporului, fără să se teamă nici de moarte nici de exil.

Pentru aceasta au fost tăiați cu sabia și îngropați la poarta Constantinopolului, ce se numea Milandisia, la locul Devterului.

Mai târziu, după ce a revenit pacea în Biserică, Sfântul Ioan Gură de Aur a ridicat pe locul mormântului lor o biserică în cinstea lor.

cititi mai mult despre Sf. Mc. Marcian și Martirie si pe: basilica.ro; doxologia.ro

Sfântul Mucenic Longhin Sutașul (16 octombrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
artiol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Mucenic Longhin Sutașul

Longhin a trăit pe vremea împăratului Tiberiu (15-34 d.Hr.). Era originar din Capadocia și slujea în armată ca sutaș (sau centurion) sub ordinul lui Pilat, guvernatorul Iudeii. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 16 octombrie.

 

Viața și mucenicia

Lui Longhin și altor câțiva ostași de sub ascultarea lui le-a fost rânduit din porunca lui Pilat să pună în execuție cinstitele Patimi ale Domnului Iisus Hristos, și răstignirea Lui și să păzească mormântul cu strajă, adică cu ceata sa de ostași ce avea sub ascultarea lui.

Văzând el minunile ce se făceau, cutremurul și întunecarea soarelui, mormintele ce se deschideau, morții care ieșeau afară și pietrele care se despicau, a strigat tare, zicând: „Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27, 54 ; Marcu 15, 39). Acesta și cu alți doi ostași, care mai pe urmă împreună cu el au mărturisit, n-au primit arginții care i s-au dat de către iudei ca să tăgăduiască Învierea.

Apoi lăsându-și slujba de ostaș ce era pe seama lui și mergând în țara sa, Capadocia, propovăduia apostolește pe Hristos Dumnezeu. Deci aflând de acestea Pilat, mai vârtos fiind stricat prin făgăduința de bani de la iudei, a pârât pe Longhin cu scrisori către Tiberiu cum că și-a lăsat slujba și se află în patria lui propovăduind pe Hristos Dumnezeu.

Și Tiberiu îndată a trimis cu porunca lui de i-a tăiat capul și lui și celor doi ostași ce erau cu el și i-au adus capul din Capadocia la Ierusalim ca să se încredințeze Pilat și iudeii de moartea lui și pentru ca să ia Pilat cele ce i se făgăduiseră de către iudei. Și i-au aruncat cinstitul cap afară din cetate la una din gropile de gunoi ale Ierusalimului.

Și peste mulți ani, o femeie slăvită din Capadocia, pierzându-și vederea ochilor, a mers în pelerinaj la Ierusalim cu un fiu ce-l avea unic-născut, ca să poată să-și găsească leacul orbirii la acele Sfinte Locuri. Dar pe când erau ei la Ierusalim fiul ei a murit acolo și își plângea îndoita jale. Deci arătându-se în vis fericitul Longhin, și spunându-i cine este și arătându-i unde era capul îngropat, a îndemnat-o să sape, să-l scoată de acolo, că se va tămădui la ochi și își va vedea și pe fiul său, că se afla preamărit în Ceruri.

Femeia aflând gunoiul, săpa cu mâinile și scoase capul sfântului și îndată i s-a tămăduit vederea ochilor și a văzut în vis pe fiul sau că era împreună cu sfântul Longhin și avea cinste acolo. Și având înștiințare de la Sfântul Longhin, a luat capul Sfântului dimpreună cu moaștele fiului ei și le-a aduc în Capadocia, unde a construit mucenicului o biserică foarte frumoasă și punând acolo muceniceștile moaște se îmbogăți și ea și toți credincioșii de izvoare de tămăduiri, întru mărirea Domnului nostru Iisus Hristos.

cititi mai mult despre Sf. Mc. Longhin Sutașul si pe: basilica.ro; doxologia.ro

† Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mucenici Carp, Papil, Agatodor și Agatonica († 251) și Florentie (13 octombrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; ziarullumina.rodoxologia.ro

 

Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași

Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași - foto preluat de pe doxologia.ro

Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfintele moaşte au ajuns la Iaşi în anul 1996 la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. După acest mare eveniment, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat cererea PF Părinte Patriarh Daniel, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, ca în fiecare an, la data de 13 octombrie, în calendarul creştin-ortodox al Arhiepiscopiei Iaşilor să fie pomenită aducerea la Iaşi a moaştelor Sfântului Apostol Andrei.

 

Sfinții Mucenici Carp și Papil, Agatodor și Agatonica († 251)

Sfântul Mucenic Carp, Episcopul din Tiatira (Asia Mică), şi Sfântul Mucenic Papil, diaconul său, au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul persecuţiei împăratului Deciu (249-251), din porunca lui Valerian, guvernatorul Asiei.

Fiind chinuiţi în oraşul Tiatira, aceştia nu s-au lepădat de credinţa creştină. Valeriu le-a confiscat averea şi i-a trimis în Sardes unde, pentru a-i speria, în speranţa că vor renunţa la Hristos-Domnul, l-a omorât pe Agatodor, un slujitor credincios al sfinţilor, care îi urmase în Sardes.

Din acest oraş au fost duşi în Pergam, oraşul lor natal, unde au fost supuşi chinurilor. În timp ce erau spânzuraţi pe lemn şi li se strujeau trupurile, Sfântul Carp a zâmbit. Când a fost întrebat de ce a zâmbit, acesta a răspuns: „Am văzut slava Dumnezeului meu şi m-am bucurat”.

Pe când erau chinuiţi a venit şi Agatonica, sora diaconului Papil, care voia să moară şi ea pentru Hristos. Cu toate că i-a aruncat pe toţi trei în cuptorul cu foc, au rămas nevătămaţi. Atunci, Valeriu a dat poruncă să li se taie capetele cu sabia şi aşa au primit cununile muceniciei de la Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos.

cititi mai mult despre Sf. Mucenici Carp, Papil, Agatodor și Agatonica si pe doxologia.ro

 

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Mucenic Florentie (sec. III).

Sfântul Mucenic Florentie. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă Romana se face la data de 13 octombrie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Mucenic Florentie – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Mucenic Florentie, a fost din cetatea Tesalonicului. Şi fiind creştin şi râvnitor binelui, ocăra şi defăima înaintea tuturor, pe dumnezeii elinilor, întărea pe creştini în credinţa cea în Hristos şi-i îndemna în tot chipul spre lucrarea dumnezeieştilor porunci.

Deci făcând el aşa a fost prins de guvernatorul cetăţii şi fiind întrebat, a mărturisit pe Hristos cu îndrăzneală şi fără frică înaintea tuturor, că este Dumnezeu mai înainte de veci şi Făcătorul tuturor; şi că zeii păgânilor, sunt lemne, pietre, aur, argint, aramă, fier, idoli fără suflet şi fără simţire.

Acestea zicând, l-au bătut cumplit, l-au spânzurat de un lemn şi l-au strujit; şi aprinzând foc mare l-au aruncat în mijlocul focului; iar el bucurându-se şi rugându-se în taină şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a săvârşit.