Articole

Sfântul Sfințit Mucenic Lucian preotul din Antiohia (sec. al III-lea)

foto si articol preluate de pe ziarullumina.ro

 

Sfântul Sfințit Mucenic Lucian preotul din Antiohia

Sfântul Mucenic Lucian era din oraşul Samosata, Siria şi s-a născut din părinţi dreptcredincioşi. Părinţii săi au murit pe când el era încă tânăr, motiv pentru care şi-a împărţit toată averea săracilor. Aşadar, eliberat fiind de grijile acestei lumi trecătoare, se nevoia în toate zilele, bineplăcând lui Dumnezeu, cercetând cu multă râvnă Sfintele Scripturi.

Cu ajutorul vestitului dascăl Macarie din Edesa a sporit în cunoaşterea Cărţilor Sfinte, fiind rânduit astfel preot în Antiohia, unde a înfiinţat şcoli pentru tineri şi a pus în slujba Bisericii o nouă copiere a Sfintei Scripturi în limba greacă. Lucian preotul era foarte priceput la scrierea rapidă şi frumoasă a cărţilor, lucrare din care se hrănea pe sine, dar şi pe cei săraci.

Lăsându-şi casa, a plecat la Nicomidia pentru a propovădui şi acolo dreapta credinţă. Ajungând în Nicomidia, a fost prins de ostaşii lui Maximian Galeriu, în timpul prigoanei împăratului Diocleţian (284-305). Şi fiind ţinut în temniţă, Sfântul Lucian a făcut dar Bisericii de acolo o carte scrisă de el, având trei coloane pe fiecare faţă, carte care cuprindea Vechiul şi Noul Testament, îndreptând greşelile ce se strecuraseră în Scriptură, atât din graba copiştilor, cât şi din răutatea ereticilor.

Nu l-au omorât chinurile, ci şi-a dat duhul în temniţă după ce a strigat de trei ori: „Sunt creştin!” Trupul i-a fost aruncat în mare, dar un delfin l-a adus pe uscat pentru a fi înmormântat în cinste. După mulţi ani, Sfânta Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, a ridicat pe mormântul Sfântului Lucian o frumoasă biserică.

cititi mai mult despre Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia si pe: basilica.ro; doxologia.ro

Troparul – Glasul 4

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Lucian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

†) Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei (sec. al XVII-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Teodosie al Moldovei

Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi (cunoscut și ca Teodosie al Moldovei) a fost un mitropolit al Moldovei din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, care a suferit mucenicia din mâinile tătarilor intrați pe teritoriul Moldovei într-o expediție de pradă. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 22 septembrie.

 

Viața

Sfântul Teodosie s-a născut în prima parte a secolului al XVII-lea, din părinți răzeși, în apropierea Mănăstirii Brazi (județul Vrancea). Crescut cu evlavie și iubind slujbele bisericești, el intră ca frate la această mănăstire la vârsta de optsprezece ani. Mai târziu fost tuns în monahism, cu metania la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți (azi jud. Suceava). Iubitor de învățătură și evlavios, a fost ales ca episcop de Rădăuți în anul 1669.

În anul 1671 a fost rânduit apoi ca episcop de Roman până în anul 1674. Pentru vrednicia lui și ca urmare a situației politice tulburi din țară, după plecarea în Polonia a mitropolitului Dosoftei, el este ales Mitropolit al Moldovei, după venirea pe tron a lui Dumitrașcu-Vodă Cantacuzino (nov. 1673-nov. 1675 și 1684-1685).

Dumitrașcu-Vodă urcase pe tron datorită promisiunii de a plăti sultanului o sumă foarte mare de bani și este adus în țară cu sprijinul tătarilor. Ion Neculce, în Cronica Moldovei, îl descrie din această cauză ca pe o figură decăzută, întrucât, pentru a-și plăti datoriile față de Poartă, crește birurile, confiscând chiar și o parte din averile mănăstirilor; pe de altă parte, acesta ține cetele tătare în țară pe toată durata iernii anului 1684-1685, de teama unei invazii polone, însă tătarii pornesc o serie de expediții de jaf care îngrozesc întreaga țară. A doua lui domnie avea să fie marcată de o teribilă foamete.

Mitropolitul Teodosie îl înfruntă pe domnitor, cerându-i să pună capăt jafurilor, însă, ca răspuns, domnitorul îl înlătură din scaunul mitropolitan și îl trimite sub pază la mănăstirea Sfântul Sava din Iași (unde rămâne, sub ocrotirea Patriarhului Ierusalimului). Este eliberat de aici de mitropolitul Dosoftei, revenit pe scaunul mitropolitan, care îi îngăduie să se retragă la mănăstirea Brazi.

Aici ierarhul înalță o nouă biserică, cu hramul Sf. Gheorghe, stabilind și o nouă rânduială a slujbelor. De asemenea, se mai îngrijește și de mănăstirea lui de metanie, Bogdana, îndemnându-l pe logofătul Solomon Bârlădeanu să o reconstruiască. Înzestrează ambele mănăstiri cu mai multe moșii, cărora le lasă și o parte din averile sale; pentru restul averilor sale, hotărăște printr-un testament datând din anul 1691 ca acestea să fie cheltuite pentru întemeierea altor două mănăstiri.

Incursiunile de jaf ale tătarilor în Moldova continuă în toată această perioadă, lucru relatat și în cronica lui Neculce. În timpul unei astfel de expediții, hoardele tătarilor ajung până la mănăstirea Brazi. Aflându-l aici pe mitropolitul Teodosie, îl chinuie cumplit, încercând să-l facă să le dea odoarele mănăstirii și banii.

Acesta însă nu se învoiește să le dea, astfel că tătarii i-au tăiat capul, sfântul Teodosie primind astfel cununa muceniciei, la scurt timp după praznicul Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie). Trupul lui a fost îngropat în biserica Sf. Gheorghe, ctitoria lui, însă cu vremea, din cauza cutremurelor din zona Vrancei, biserica avea să cadă în ruină.

Trupul sfântului a fost descoperit însă în chip minunat în anul 1842, în vremea stăreției la mănăstirea Brazi a ieroschimonahului Dimitrie. Trupul sfântului este descoperit atunci când noul stareț pune să fie săpat propriul lui mormânt în cimitirul mănăstirii, în locul unde fusese biserica Sf. Gheorghe. Groapa se surpă însă în fiecare zi, până când starețul însuși se hotărăște să vină să cerceteze pricina și, săpând iarăși, află în acest loc trupul Sfântului Teodosie, după cum povestește și Cuviosul Antipa de la Calapodești, care a fost de față la această descoperire minunată și care spune că moaștele Sf. Teodosie răspândeau o mireasmă plăcută.

Starețul pune ca sfântul să fie reînhumat în Peștera de Jos, în subteranele paraclisului „Învierea lui Lazăr”, unde se slujea pe atunci și Sf. Liturghie. Capul sfântului a fost păstrat în altarul paraclisului, spre cinstirea lui de către monahi și credincioși; a rămas aici până la închiderea și demolarea mănăstirii de către regimul comunist, în anul 1959, când a fost pus din nou în mormânt. Există mărturii atât din secolul al XIX-lea, cât și din secolul al XX-lea care atestă evlavia credincioșilor față de sfântul mucenic Teodosie.

 

Proslăvirea

După căderea regimului comunist în decembrie 1989, mănăstirea Brazi a fost redeschisă, ca mănăstire de maici. Tot atunci s-a reluat și cinstirea sfântului Teodosie pe plan local, în așteptarea unei hotărâri a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a proclamat solemn canonizarea Sf. Ier. Mc. Teodosie de la Brazi pe 5 octombrie 2003, sfântul având ca zi de pomenire data de 22 septembrie.

 

Sfintele moaște

Cercetările făcute în anii 2000 pe locul fostului paraclis, prin grija episcopului locului, PS Epifanie al Buzăului au dus la descoperirea moaștelor sfântului Teodosie. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat solemn canonizarea ca sfânt a sfințitului Teodosie, iar moaștele sale au fost așezate, spre cinstire, în biserica Mănăstirii Brazi. O parte a moaștelor sfântului a fost trimisă și la mănăstirea de metanie a sfântului, Bogdana, iar din mai 2010, o părticică din moaștele sale a fost dăruită bisericii Sf. Nicolae din București (parohia Apărătorii Patriei 1), care a primit și hramul Sf. Teodosie de la Brazi.

Părți din moaștele Sf. Ierarh Teodosie de la Brazi se găsesc așadar astăzi:

-La Mănăstirea Brazi (jud. Vrancea)

- La mănăstirea Bogdana, împreună cu o parte din moaștele Sf. Leontie de la Rădăuți

- La biserica Sf. Nicolae din București (parohia Apărătorii Patriei I, str. Panselelor nr. 2).

Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie este astăzi cinstit în întreaga țară, dar mai ales pe plan local, în episcopia Buzăului și Vrancei și în zona Moldovei, unde și-a petrecut viața și a primit moartea mucenicească. El este iubit pentru smerenia și răbdarea lui în suferință, pentru râvna și grija lui pentru biserici și mănăstiri și față de toți păstoriții lui, precum și pentru jertfa lui mucenicească.

 

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Prea lăudaților mucenici…

Arătatu-te-ai, Ierarhe Teodosie, sfeșnic pururea luminos și mare apărător al Bisericii lui Hristos. Strălucit-ai prin slujire și mucenicie, ca o jertfă preacurată, aducându-te Stăpânului tuturor; slăvim pomenirea ta, rugând pe Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

Condac, glasul al 8-lea:

Glasul cuvântului vieții a răsunat în Biserica lui Hristos, căci Păstorul ei s-a arătat bun chivernisitor al Tainelor lui Dumnezeu. Drept aceea, soborul arhiereilor și cetele călugărilor cântă într-un glas: „Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, mucenice nebiruit al lui Hristos!”

 

cititi mai mult despre Sf. Ierarh Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei si pe: basilica.ro; doxologia.ro

Sfântul Sfinţit Mucenic Vavila, episcopul Antiohiei (†253)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Sfinţit Mucenic Vavila, episcopul Antiohiei (†252)

Sfântul sfințit mucenic Vavila (gr. Babylas) a fost episcop al Antiohiei între anii 237 și 253. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 4 septembrie.

 

Viața

Se știu puține lucruri despre viața Sf. Vavila. A fost numit episcop al Antiohiei în anul 237, ca succesor al episcopului Zebinus. Vavila este cunoscut pentru tăria cu care a apărat credința creștină înaintea împăratului Deciu, fapt pentru care a și fost martirizat. Mai multe surse prezintă mucenicia lui în mod diferit.

 

Mucenicia

Potrivit celor mai multe surse, lucrurile s-au petrecut după cum urmează. Sfântul Sfințit Mucenic Vavila, împreună cu cei trei tineri: Urban, Prilidjan, Epoloniu și cu mama lor Hristodula au primit moartea mucenicească în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor de pe vremea împăratului Deciu (249-251 d. Hr.)

Împăratul Deciu a poruncit să se organizeze în oraș o mare sărbătoare în cinstea zeilor păgâni. După ce s-a închinat zeilor păgâni, curios să afle cum se desfășurau sfintele slujbe ale creștinilor, împăratul a vrut să intre în biserică, unde Sfântul Vavila slujea Sfânta Liturghie. Întrucât păgânii nu aveau acces în biserică în vremea Sfintei Liturghii, gestul împăratului echivala cu o profanare a bisericii. De aceea, episcopul Vavila a ieșit el însuși în întâmpinarea împăratului și l-a oprit să intre în biserică, împingându-l afară cu propriile-i mâini. Furios, împăratul a vrut să-l pedepsească pe loc, însă, văzând mulțimea adunată, s-a temut de o răscoală.

Mai târziu, a poruncit să se dea foc bisericii, iar episcopul Vavila să fie adus înaintea lui pentru învinuirea de a fi jignit demnitatea imperială, neîngăduindu-i împăratului să intre în biserică și dându-l chiar afară. Episcopul i-a arătat că încercarea lui de a intra în biserică după ce adusese jertfe zeilor păgâni era o pângărire a bisericii și a sfintelor slujbe, lucru nedemn de un împărat.

Pentru a ispăși jignirea adusă împăratului Deciu i-a poruncit Sfântului Vavila să aducă jertfe zeilor păgâni. Acesta a refuzat, iar împăratul a dat poruncă să fie pus în lanțuri. Primind cu bucurie lanțurile, Vavila i-a spus împăratului că lanțurile erau pentru el un lucru la fel de cinstit cum era coroana imperială, iar prilejul de a muri pentru Hristos era o cinste la fel de mare precum socotea împăratul rangul său.

Împreună cu episcopul Vavila fuseseră arestați și trei tineri, frați după trup, care refuzaseră să-l părăsească. Întrebat de împărat cu privire la ei, episcopul a arătat că aceia erau fiii lui duhovnicești pe care îi povățuia în credința și dragostea pentru Hristos și l-a poftit să-i pună la încercare. Împăratul a încercat să-i ademenească pe cei trei tineri prin intermediul mamei lor, Hristodula, care era însă și ea o creștină cucernică. Aceasta a refuzat să-și îndemne copiii să se lepede de Hristos. Drept aceea, împăratul a poruncit ca cei trei să primească fiecare atâtea lovituri de bici câți ani avea fiecare – unul douăsprezece, altul zece și al treilea șapte ani. Dar copiii au răbdat fără să cârtească.

Îndepărtându-i pe cei trei și pe mama lor, împăratul l-a chemat apoi iarăși înaintea lui pe episcop, spunându-i că aceia se lepădaseră de Hristos. Dar episcopul nu l-a crezut, iar minciuna a ieșit repede la iveală.

Atunci împăratul a poruncit ca Sfântul Vavila dimpreună cu Hristodula și cu cei trei copii ai ei să fie legați de un copac și fie chinuiți punându-li-se pe trup cărbuni aprinși. Dar ei au răbdat și aceasta cu mulțumire, iar în cele din urmă împăratul a poruncit să li se taie capetele. Ei au primit astfel cununa muceniciei.

 

Moaștele

Mai târziu, împăratul creștin Gallus a luat moaștele Sfântului Mucenic Vavila și le-a așezat în cetatea Dafni, unde se afla un vechi și vestit templu și oracol al zeului Apollon. Dar venind ca împărat Iulian Apostatul, care s-a întors la rătăcirea păgânilor, a venit la oracolul lui Apollon, vrând să primească o proorocire de la el, însă răspunsul primit de la slujitorii idolești a fost că idolul nu mai răspundea de când fuseseră aduse în oraș moaștele Sfântului Vavila și ale celor trei tineri. Furios, împăratul le-a cerut creștinilor să ia de acolo moaștele sfântului, iar aceștia le-au dus cu cinste în Antiohia. Dar la scurt timp după mutarea moaștelor sfântului, a căzut foc din cer, iar templul și statuia lui Apollon au ars cu totul.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Şi părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințite Mucenice Vavila, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Măririle credinței în inima ta punându-le, ai păzit-o, Sfințite Mucenice Vavila, netemându-te de chinuitori, sluga lui Hristos. Pentru Acesta, păzește-ne pe noi.

 

Iconografie

Potrivit Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 153, 183), Sf. Vavila se zugrăvește bătrân, cărunt, cu barba lată, îmbrăcat în veșminte arhierești. Atunci când se zugrăvește mucenicia lui, Sf. Vavila e zugrăvit îngenuncheat, cu capul tăiat (sau imediat înainte), lângă el fiind călăul cu sabia ridicată (însângerată). Lângă Sf. Vavila sunt îngenuncheați cei trei prunci, cu capul plecat și călăul gata să le taie capetele.

 

cititi mai mult despre Sf. Sfințit Mc. Vavila, episcopul Antiohiei si pe: basilica.ro; www.crestinortodox.ro; doxologia.ro;

Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei (sec. III – IV)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Sfințit Mc. Antim, Episcopul Nicomidiei

Sfântul sfințit mucenic Antim al Nicomidiei a fost episcop de Nicomidia la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, în timpul domniei împăraților Dioclețian și Maximian. A mucenicit în timpul intenselor persecuții împotriva creștinilor din această perioadă. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 3 septembrie.

 

Viața și mucenicia

Viața Sf. Antim, înainte de a deveni episcop al Nicomidiei (azi Izmit, Turcia, pe coasta răsăriteană a Asiei Mici, într-un golf al Mării Marmara), nu se cunoaște. A ajuns episcop al cetății după anul 280, când aceasta avea deja o numeroasă populație creștină. Nicomidia a fost principala reședință imperială a împăratului Dioclețian (284-305) și mai târziu în timpul urmașului său la tron, Maximin Daia (308-313). Împăratul a lansat un val de persecuții de mare amploare împotriva creștinilor după ce un incendiu a izbucnit la Curtea imperială. Păgânii i-au acuzat pe creștini că ar fi declanșat incendiul în mod eliberat, iar reacția împotriva creștinilor a fost cumplită, afectând toate comunitățile creștine din provincia Bitinia.

În piețele din orașe au început să fie ridicate altare păgâne, împăratul decretând că orice tranzacție trebuia precedată obligatoriu de o jertfă adusă zeilor păgâni și spiritului împăratului. Ca urmare a acestor măsuri, un mare număr de creștini au fost prinși și siliți să apostazieze, în caz contrar fiind torturați și uciși. La rugămintea credincioșilor, episcopul Antim s-a ascuns la Omana, un sat din apropierea Nicomidiei. De acolo a trimis creștinilor scrisori prin care îi îndemna să rămână statornici în credință și să nu se teamă de chinuri.

Una din scrisorile sale către un diacon pe nume Teofil a fost interceptată și a ajuns în mâinile împăratului Maximin. Diaconul Teofil a fost interogat brutal și a murit din cauza torturilor îndurate, fără să dezvăluie locul unde se afla episcopul Antim. În cele din urmă, împăratul a reușit însă să afle unde se ascundea episcopul Antim și a trimit un detașament de soldați ca să-l prindă și să-l aducă înaintea sa. Episcopul Antim i-a întâlnit pe aceștia pe drum, fără să le dezvăluie cine era și i-a invitat la masă. La sfârșitul acesteia, episcopul le-a dezvăluit că el era cel pe care îl căutau. Uimiți și impresionați, soldații au hotărât să se întoarcă în oraș și să raporteze împăratului că nu îl găsiseră, însă episcopul Antim nu a fost de acord ca ei să mintă din pricina lui. El le-a propovăduit atunci pe Hristos, și soldații au crezut în El și au primit Sfântul Botez.

Apoi Antim le-a cerut soldaților să își facă datoria și să-l ducă înaintea împăratului. Când a ajuns înaintea acestuia, împăratul i-a cerut să apostazieze. Primind refuzul acestuia, Maximin a poruncit să i se arate episcopului instrumentele de tortură. Antim i-a răspuns atunci că nu se temea de tortură și că primea cu bucurie să moară pentru Hristos. Atunci, Antim a fost torturat cumplit și în cele din urmă i s-a tăiat capul. Episcopul Antim a murit lăudându-L pe Hristos până la capăt și a primit astfel cununa martiriului.

Mucenicia Sf. Antim de Nicomidia (Menologhionul lui Vasile al II-lea, Constantinopol, cca. 1000 d.Hr.) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Mucenicia Sf. Antim de Nicomidia (Menologhionul lui Vasile al II-lea, Constantinopol, cca. 1000 d.Hr.) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Datare

Data muceniciei sfântului Antim al Nicomidiei nu este sigură. În mod tradițional, urmând spusele lui Eusebiu de Cezareea, aceasta este plasată în 303, în timpul Marii Persecuții a lui Dioclețian.

În Chronicon Paschale (o cronografie în limba greacă din secolul al VII-lea) se păstrează o scrisoare a unui preot pe nume Lucian din Antiohia, aflat în închisoare, unde își aștepta moartea, în timpul persecuției lui Maximin Daia, în anii 311-312 (după cum observă Philip Schaff și Henry Wace, editorii moderni ai textului). În această scrisoare este amintit Antim, episcop de Nicomidia care tocmai ar fi suferit martiriul. Dacă fragmentul de scrisoare este autentic, ar rezulta că Sf. Antim a primit mucenicia în timpul lui Maximin Daia, nu în timpul lui Dioclețian.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințite Mucenice Antim, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Între preoți strălucind cu evlavia și călătoria săvârșind, slujbele idolești le-ai stins, ajutor făcându-te turmei tale, de Dumnezeu înțelepțite. Pentru aceasta pe tine și cinstindu-te, cu taină strigăm ție: Din nevoi mântuiește-ne pe noi cu rugăciunile tale, Antime, Părintele nostru.

 

Iconografie

Potrivit Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 152,183), Sfântul Sfințit Mucenic Antim al Nicomidiei se zugrăvește tânăr, cu barbă scurtă, îmbrăcat în veșminte arhierești. Potrivit lui Dionisie, când se zugrăvește mucenicia lui, este reprezentată într-o parte o cetate (Nicomidia), iar în afara ei sfântul îngenuncheat, cu capul tăiat, lîngă el fiind reprezentat călăul cu sabia însângerată și un al doilea călău care ține în mînă capul sfântului.

 

 

cititi mai mult despre Sf. Sfințit Mc. Antim, Episcopul Nicomidiei si pe: doxologia.ro; basilica.ro

Sfântul Mucenic Mamant (259 – 275)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluat e pe basilica.roziarullumina.ro

 

Sfântul Mucenic Mamant (†275)

Sfântul Mucenic Mamant (†275) a fost fiul patricianului Teodot, iar mama sa a fost Rufina. În timpul persecuțiilor din secolul al III-lea, pe vremea împăratului Aurelian, aceștia au fost aduși din provincia Gangara la guvernatorul Cezareei Capadociei, Faust, unul dintre aprigii prigonitori ai creștinilor. Fiind întemnițați, Rufina a născut pe Sfântul Mamant în temniță, după care a murit fiind martirizată.

La porunca lui Dumnezeu o femeie de neam bun, pe nume Amina, l-a luat  în grija sa pruncul Rufinei, ca pe un fiu al ei, chiar dacă cinci ani n-a vorbit. Iar după aceea, multă vreme zicea numai „mama” în limba siriacă, de aceea l-a şi numit Mamant.

Ajungând la maturitate, Sfântul Mamant s-a remarcat ca și părinții săi în mărturisirea credinței în Domnul nostru Iisus Hristos.

Fiind arestat de către delegatul împăratului Aurelian (270-275), un anume Democrit, este trimis în Egeea, unde se afla împăratul, pentru a fi judecat și osândit chiar de împărat, deoarece făcea parte dintr-o familie nobiliară.

Nevrând să renunțe la credință și mărturisind pe Mântuitorul Iisus Hristos ca singurul Împărat al cerului și al pământului, el a fost supus la chinuri și a suferit moarte martirică în anul 275.

 

Tropar – Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Mamant, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Mamant si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sfinții Mucenici Fotie și Anichit (†306)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sf. Mc. Fotie şi Anichi

Sf. Mc. Fotie şi Anichit (+306) – au pătimit în Nicomidia (Bitinia – Asia Mică) în timpul persecuției pornite de Împăratul Dioclețian împotriva creștinilor.

Sfântul Anichit era căpitan în armata imperială. Auzind că este creștin, împăratul a încercat să-l convingă să se aducă jertfă zeilor păgâni, însă sfântul Anichit l-a înfruntat cu mult curaj, fapt pentru care a fost supus supliciilor.

Văzând chinurile la care era supus pentru dragostea sa față de credința creștină, Fotie, nepotul Sfântului Anichit, a mărturisit în văzul tuturor faptul că și el este creștin.

Pentru mărturisirea sa a fost închis alături de Sfântul Anichit. În ciuda încercărilor de a-i convinge să se lepede de la credința creștină, Sfinții Anichit și Fotie au rămas neclintiți în credința lor și au suferit moarte martirică după numeroase chinuri la care au fost supuși.

Au fost aruncați într-un cuptor de foc, însă au trecut la cele veșnice, prin minune divină, fără să fie atinși de flăcări.

Sf. Mc. Fotie şi Anichit (†306) - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Mc. Fotie şi Anichit (†306) – foto preluat de pe basilica.ro

 

Troparul Sfinţilor Mucenici Fotie şi Anichit:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule”.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Fotie şi Anichit si pe doxologia.ro

Sfântul Mucenic Laurenţiu Arhidiaconul (225 – 258)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Laurențiu din Roma

Sfântul, slăvitul arhidiacon și mucenic Laurențiu sau Lavrentie (Latin: Laurentius, „cel încununat cu lauri”) a fost unul din cei șapte diaconi a Bisericii Romei și împreună-pătimitor cu sfântul ierarh mucenic papa Sixt al II-lea al Romei, suferind mucenicia în timpul persecuțiilor ordonate de împăratul Valerian în anul 258. Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe 10 august.

 

Viața

Se cunosc puține lucruri despre viața Sfântului Laurențiu. Actele sale au fost pierdute în vremea lui Augustin. Legenda spune că era de loc din Nordul Spaniei, care fusese instruit de către Sfântul Sixtus în timp ce era arhidiacon la Roma. Când Sixtius a devenit Papă în 257, Laurențiu a fost hirotonit ca diacon și a fost însărcinat cu administrarea milosteniilor pentru săraci.

Lawrence before Valerianus, detail from a fresco by Bl. Fra Angelico, c. 1447–50, Pinacoteca Vaticana - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Lawrence before Valerianus, detail from a fresco by Bl. Fra Angelico, c. 1447–50, Pinacoteca Vaticana – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Mucenicia

La începutul lunii august din anul 258, împăratul Valerian a emis un edict prin care îi condamna la moarte imediată fără proces pe toți episcopii, preoții și diaconii (“episcope et presbyteriet diacones incontinenti animadvertantur” ). Această poruncă a fost dusă imediat la îndeplinire în întreaga Romă. În 6 august, Papa Sixtus a fost arestat în catacombe și executat alături de ceilalți doi diaconi ai săi, Felicissimus și Agapitus.

Se spune că Laurențiu ar fi zis în timp ce erau duși să fie torturați: “Unde te duci, Sfânt Părinte, fără fiul tău? Unde, O episcope, fără arhidiaconul tău? Înainte nu te-ai apropiat niciodată de altarul sacrificiului fără slujitorii tăi și acum te duci fără mine?” Se spune că Sfântul Sixtus i-a proorocit că îi va urma în curând.

Autoritățile imperiale s-au întors curând la Sfântul Laurențiu și i-au cerut acces la tezaurul bisericii. În cursul următoarelor trei zile după moartea Papei și a arhidiaconilor săi, Sfântul Laurențiu s-a grăbit să împartă cât mai mulți posibil din banii bisericești săracilor. În a treia zi, în fața unui mic tribunal, el s-a prezentat prefectului, iar când i s-a ordonat să predea tezaurul, el i-a condus într-o cameră. Acolo, le-a arătat săracii, ologii și schilodiții, spunând: “Iată odoarele Bisericii! Biserica este bogată cu adevărat, mult mai bogată decât împăratul vostru.”

În 10 august, Sfântul Laurențiu a fost ridicat la sfântă mucenicie, fiind ars pe un grătar pentru credința sa. Legenda spune că avea o voință așa de puternică încât, în loc să le furnizeze informații romanilor când era pe moarte, el a strigat: “Sunt făcut pe partea aceasta! Întoarceți-mă pe partea cealaltă și mâncați!

În iconografie, el este adesea prezentat ținând grătarul.

Martiriul sfântului Laurenţiu, pictură de Tiţian - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Martiriul sfântului Laurenţiu, pictură de Tiţian – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Tropar – Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Laurențiu, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

cititi mai mult despre Sf. Mc. Laurenţiu arhidiaconul si pe: basilica.ro; doxologia.roen.wikipedia.org

Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei (†319)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei au trăit în timpul împăratului Liciniu (308-321).

În acea perioadă, deși creştinii erau prinşi şi omorâţi, numărul lor, în loc să scadă, creştea fără încetare. Credinţa în Hristos luminase, în acel oraş, şi cugetele căpeteniilor, între care se aflau: Leontie, Mavrichie, Daniil şi Antonie.

Aceştia, fără vreo teamă, îşi arătau credinţa lor în Hristos Cel înviat din morţi. Pentru aceasta au îndurat chinuri pe care numai o minte rătăcită le putea născoci şi, împreună cu ei, au pătimit şi alţi 41 de creştini.

În Nicopolea Armeniei Sfântul Leontie a fost adus înaintea judecătorului Lysius, împreună cu mai mulți prieteni ai lui. Ei au mărturisit înaintea lui Lysius, care era reprezentant și prieten al lui Licinius, că sunt creștini.

Și unde este Hristos al vostru?” a întrebat Lysius: „Au nu s-a răstignit el și nu a murit în chinuri?

La acestea a dat răspuns Sfântul Leontie: „Din moment ce știi că Hristos al nostru a murit pe cruce, atunci cunoaște, judecătorule, că El a și înviat din morți și S-a înălțat la cer.
După o vorbire lungă despre credință, Lysius a poruncit să fie biciuiți iar apoi aruncați în temniță, unde să nu li se dea nici mâncare, nici băutură.

O femeie creștină din înalta aristocrație, pe nume Vlassiana, le-a adus apă pe care le-a strecurat-o prin fereastruica temniței. Iar apoi un înger al Domnului a venit la ei, care i-a mângâiat și i-a întărit.

Când a sunat ceasul rostirii osândei, înaintea lui Lysius s-au înfățișat doi dintre soldații lui și i-au declarat în față că sunt creștini, împreună și cu mai mulți alții, întru totul patruzeci și cinci de suflete.

Judecătorul i-a osândit imediat pe toți la moarte, poruncind ca să li se taie mâinile și picioarele, iar trupurile astfel mutilate să le fie aruncate în foc. Această tortură bestială a fost împlinită întocmai, iar suflețele cele mucenicești s-au înălțat la împăratul Hristos, strămutându-se la viața veșnică.

Acești Sfinți patruzeci și cinci de mucenici au luat cu cinste cununa mărturisirii celei sângeroase la anul 319.

 

Troparul, glas 4:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

 

cititi mai mult despre Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei si pe doxologia.ro

Sfântul Sfinţit Mucenic Pangratie, Episcopul Tavromeniei

foto si articole preluate de pe: ziarullumina.ro; doxologia.ro

 

Sfântul Sfinţit Mucenic Pangratie, Episcopul Tavromeniei

Sfântul Sfinţit Mucenic Pangratie,  s-a născut în Antiohia şi la vârsta bărbăţiei a mers cu tatăl său la Ierusalim. Călătoria lor a avut loc la scurtă vreme după Înălţarea Domnului Iisus Hristos şi după Pogorârea Duhului Sfânt.

La Ierusalim, Sfântul Pangratie i-a cunoscut pe Sfinţii Apostoli, mai ales pe Sfântul Apostol Petru, de la care a primit Botezul creştin. Văzând râvna sa pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos, Sfântul Petru l-a hirotonit pe fericitul Pangratie Episcop al Tavromeniei din Sicilia (astăzi oraşul Taormina).

Iar după Inălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, Apostolul Petru, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu în cetăţi şi în laturi, a venit şi în părţile Pontului. Şi aflând acolo pe Pangratie, acesta l-a primit cu dragoste, ca pe un apostol al Mântuitorului Hristos, şi l-a odihnit de-ajuns cu toţi ai casei lui. Şi spunându-le Petru cuvânt de învăţătură, mulţi au crezut şi i-a botezat împreună cu toţi robii lui Pangratie, apoi le-a hirotonisit episcop, un bărbat preaînţelept şi ucenic, cu numele Maximin.

Iar Pangratie şi-a dat toată averea sa ca milostenie săracilor şi ce îi mai rămăsese a dăruit-o robilor săi, zicând: „Iată, vă dau libertate şi toate lucrurile ce se află în casa mea: aur, argint, pietre scumpe, haine şi toate averile mele nemişcătoare, vii şi ţarini. Deci Stăpânul nostru Hristos să vă întărească în frica Sa, că eu mă duc cu apostolul, să propovăduiesc Sfânta Evanghelie”.

Acestea aşezându-le bine preaînţeleptul Pangratie, a căzut la picioarele Sfântului Petru, zicând: „Mă dau în mâinile lui Dumnezeu şi sufletului tău, Apostole al lui Hristos”. Iar Petru a învăţat pe cei ce au crezut să păstreze dreapta credinţă curată, Sfântul Botez neîntinat şi să sufere toată reaua pătimire pentru credinţă şi chiar moartea, pentru împărăţia cerului.

Şi întărindu-i pe ei cu acestea şi cu alte cuvinte mântuitoare, s-a dus la mare şi, găsind o corabie, a plecat în Antiohia. Acolo a găsit pe unul din apostoli, anume Marchian, trimis din Ierusalim, care întorsese pe mulţi la adevărata credinţă. Iar Petru i-a botezat pe aceia şi i-a întărit cu învăţătura, şi a făcut multe minuni, tămăduind bolile şi gonind diavolii din oameni. Apoi a zis către Marchian şi către Pangratie:

„Fiii mei, luaţi şi voi soarta episcopiei, şi duceţi-vă în părţile Apusului, ca să propovăduiţi pe Hristos, după cum ştiţi”. Deci, ducându-se la ţărmurile mării, prin iconomia lui Dumnezeu, au găsit două corăbii din Sicilia, care erau gata de plecare. Şi au vestit aceasta apostolului, care a mers să vorbească cu corăbierii. Iar aceia, văzând pe apostoli îmbrăcaţi cu slava cea de sus, s-au cucernicit faţă de dânşii şi, auzind cuvântul lui Dumnezeu, i-a umbrit pe dânşii darul Preasfântului Duh şi, crezând, s-au botezat cu toţii.

Prin acest har, Pangratie ardea şi mai mult de râvna pentru răspândirea credinţei creştine. Propovăduirea sa a adus multă roadă: prin el, însuşi dregătorul împărătesc Bonifatie s-a botezat şi apoi a ridicat o biserică.

Dar, cu toată râvna Sfântului Pangratie, mulţi dintre locuitori nu au renunţat la păgânism.  Întâmplându-se ca Bonifatie să plece pentru o vreme din oraş, păgânii s-au folosit de această lipsă a dregătorului, şi prinzând pe Sfântul Pangratie, l-au ucis. Şi aşa, ca mucenic, şi-a încheiat Sfântul Pangratie viaţa lui îna­intea Domnului.

 

Tropar

Glasul 4

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Pangratie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

cititi mai mult despre Viaţa Sfântului Sfințit Mucenic Pangratie pe doxologia.ro

Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul (†290)

foto si articol preluate de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul

Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul au viețuit și au pătimit pentru Hristos în secolul al III-lea, o parte din viața lor trăind-o pe teritoriul Dobrogei de azi, ei fiind originari din Asia Mică. Prima mențiune scrisă, privind martiriul unor creștini pe teritoriul României de azi, se referă la moartea lor din anul 290.
Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește pe data de 8 iulie.

 

Viața

Sfântul Mucenic Epictet s-a născut din părinți creștini, arătând de mic o mare râvnă pentru Sfintele Evanghelii, iar mai apoi, dorind să slujească lui Hristos pentru totdeauna, și-a părăsit casa și părinții și s-a făcut monah într-una din mănăstirile provinciei romane Frigia (din Asia Mică), învrednicindu-se de darul preoției, devenind un neobosit propovăduitor al Evangheliei lui Hristos.

În calitatea sa de preot, Epictet a convertit la creștinism mulți frigieni, printre aceștia botezându-l în credința lui Hristos și pe Astion. Acesta era un tânăr chipeș, nepot al unui senatorul roman, Iulian. Astion fusese păgân, ca și părinții săi, dar întâlnindu-se cu preotul Epictet și ascultându-i cuvintele pline de înțelepciune, a trecut la creștinism. Urmându-i “botezătorului” său, Astion a lăsat cele lumești, luând calea spre Hristos, călugărindu-se și el asemeni părintelui său duhovnicesc, Epictet.

Ducând o viața curată și evlavioasă, Dumnezeu l-a răsplătit pe preotul Epictet cu darul facerii de minuni. Astfel, nu de puține ori, prin puterea rugăciunilor, preotul Epictet putea deschide ochii orbilor, vindeca leproșii și ologii și scotea duhurile necurate din cei îndrăciți.

 

Martiriul

În jurul anului 290, cei doi ai venit în provincia romană Sciția Minor, propovăduind cu mult curaj Evanghelia lui Hristos în cetatea Halmyris și convertind la credința creștinească un mare număr de păgâni. Cetatea Halmyris se afla în Dobrogea, pe teritoriul actualului sat Dunavățul de Jos, comuna Murighiol, județul Tulcea. Ruinele sale se mai pot vedea și astăzi, pe malul lacului Reazelm, nu departe de brațul Sf. Gheorghe al Dunării.

După ca s-au stabilit aici, și ducând o viață curată în slujba lui Dumnezeu, preotul Epictet și fiul său duhovnicesc Astion au fost învredniciți cu același dar al facerii de minuni, având o deosebită putere asupra diavolului. Auzind despre faptele celor doi, guvernatorul provinciei, Latronianus, a poruncit ca Epictet și Astion să fie întemnițați, chinuindu-i cumplit pentru a se lepăda de Hristos.

Deși nu începuse încă Marea Persecuție împotriva creștinilor, Latronianus dorea, prin aceste fapte, să se remarce în fața împăratului Dioclețian. Cei doi sfinți s-au hotărât ca să nu spună nimic despre familiile și țara lor de unde veneau (pentru a nu suferi represalii și rudele lor), ci numai să mărturisească faptul că ei sunt creștini, acesta fiind numele, neamul și patria lor.

A doua zi, cei doi au fost aduși în mijlocul orașului la judecată, dar Latronianus abia putea să-i privească, fețele lor strălucind ca soarele. În cursul audierii, cei doi sfinți mărturiseau credința lor în Iisus Hristos, cu puterea Căruia săvârșeau toate minunile de care erau acuzați, și că ei nu se pot lepăda de Acesta, închinându-se zeilor. Auzind toate acestea, Latronianus s-a înfuriat și mai tare și a poruncit ca cei doi sfinți să fie legați, iar carnea de pe corp să le fie jupuită cu ghiare de fier.

Unuia dintre judecători, pe nume Vigilantius, auzind cum cei doi sfinți mărturiseau într-una pe Hristos în timpul torturilor, nu i-au mai putut ieși din minte cuvintele lor, așa că în a patra zi de tortură a sfinților, a mărturisit și el că este creștin. Apoi s-a dus la cei doi sfinți în închisoare, pentru a primi însemnul vieții veșnice, devenind și el unul dintre ucenicii Domnului.

În a cincea zi de judecată, Epictet a rostit o cuvântare care s-a terminat cu cuvintele „Noi suntem creștini”, ceea ce l-a înfuriat extrem de tare pe Latronianus, care a poruncit ca să fie frecate rănile celor doi cu sare și oțet, după care să fie aruncați într-un cazan cu smoală clocotită. Însă, prin puterea lui Hristos, cei doi sfinți au rămas nevătămați; după aceasta au fost condamnați ca timp de 30 de zile să nu primească nimic de mâncat și de băut.

Pe când cei doi răbdau toate aceste chinuri, la Halmyris a sosit un străin, care l-a recunoscut pe Astion, și s-a întors la părinții acestuia, care nu știau nimic despre soarta lui, povestindu-le tot ceea ce văzuse. Auzind acele minunate lucruri, mama lui Astion a spus că vrea numaidecât să devină și ea creștină și, că dacă va fi nevoie, va înfrunta și martiriul pentru aceasta. Apoi, părinții lui Astion s-au îmbarcat în grabă pe o corabie și au venit la locul în care pătimea fiul lor cel sfânt.

După trecerea celor 30 de zile de înfometare, cei doi sfinți au fost aduși iarăși la judecată, unde au mărturisit din nou pe Hristos, în numele căruia făceau ei toate acele minuni despre care se spuneau că sunt „vrăjitorii”. Văzând că cei doi nu renunță la credința lor în Hristos, guvernatorul a ordonat să li se taie capetele, cei doi primind martiriul în orașul Halmyris, la data de 8 iulie 290, când este și ziua lor de pomenire. Ei sunt cei mai vechi martiri de pe teritoriul României de azi, despre care există informații scrise amănunțite.

Vigilantius, cel care trecuse la creștinism impresionat de tăria sufletească a celor doi sfinți, a venit împreună cu toată casa sa și cu alți creștini, și au luat trupurile celor doi sfinți martiri, pe care le-au înmormântat într-un loc potrivit. În a treia zi de la înmormântare, Astion i s-a arătat lui Vigilantius, căruia i-a spus despre sosirea celor doi părinți ai săi în cetate. Întâmpinându-i și găzduindu-i, Vigilantius le-a povestit acestora despre moartea martirică a fiului lor; în urma acestor relatări, cei doi părinți ai lui Astion s-au convertit și ei la creștinism.

În actul martiric al Sfinților Mucenici Epictet și Astion (păstrat astăzi doar într-o copie din secolul al XV-lea, aflată în arhiva Bisericii Mântuitorului din Utrecht, Olanda) se spune că după decapitare trupurile celor doi erau albe ca zăpada și că cei bolnavi, suferinzi sau plini de griji, dacă le sărutau cu credință și cu evlavie se atingeau de ele, primeau ajutor și vindecare. Tot în legătură cu martiriul lor, în actul martiric respectiv se face referire la primul episcop al Tomisului, Evanghelicus, care a venit la Halmyris în acea perioadă.

 

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Pe cei de o cinste cu Ermolae și cu Pantelimon, pe Epictet – dascălul cel înțelept și pe Astion – ucenicul cel mult râvnitor, veniți toți credincioșii să-i lăudăm, pe mucenicii lui Hristos și podoaba Dobrogei, zicând: bucurați-vă, cei ce de-a pururi mijlociți pentru sufletele noastre.

Condac (din Canonul Sf. Epictet și Astion):

Din cer ați luat dumnezeiescul dar și tuturor v-ați făcut izvor de tămăduiri și sfeșnice prealuminate în calea mântuirii. În dar ați luat, în dar dați-ne nouă, sfinților mucenici și doctori fără de arginți, tămăduind rănile cele trupești și sufletești ale celor ce săvârșesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Epictet preotul şi Astion monahul si pe: basilica.ro; doxologia.ro