Articole

Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora (10 septembrie)

Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

Aceste trei fecioare, Minodora, Mitrodora şi Nimfodora, s-au adus pe sine în dar Sfintei Treimi.

foto: doxologia.ro

 

Sf. Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora

articol: basilica.ro

9 septembrie 2016

Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora (+ 305) – Sfintele mucenițe au fost surori și au trăit în timpul împăratului Maximian (285-305). S-au născut în Bitinia (Asia Mică). S-au retras în viață sihăstrească pe un deal înalt și își trăiau viața acolo în post și rugăciune.

În timpul persecuției declanșate de împărații Dioclețian și Maximian, guvernatorul orașului Bitinia, Fronton, le-a arestat deoarece au refuzat să aducă jertfă idolilor. În urma interogatoriului la care au fost supuse, nedorind să renunțe la credința creștină, au fost supuse numeroaselor suplicii. Sfânta Minodora fiind bătută cu toiage a trecut la cele veșnice.

Pentru a le convinge să se lepede de credința creștină pe sfintele Mitrodora și Nimfodora, guvernatorul Fronton a poruncit ca să aducă trupul surorii lor, ca înfricoșându-se să apostazieze. Însă, sfintele fecioare au rămas statornice în credință și, îndurând multe chinuri, au primit moarte mucenicească. Pe locul unde au fost îngropate sfintele mucenițe, în vremea Sfântului Constantin cel Mare s-a ridicat un lăcaș de cult. Pe locul unde au fost îngropate sfintele mucenițe, în vremea Sfântului Constantin cel Mare s-a ridicat un lăcaș de cult.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Sfintele Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora din Bitinia

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 10 Septembrie

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfintelor Muceniţe Fecioare Minodora, Mitrodora şi Nimfodora.

Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora – foto: doxologia.ro

Aceste fericite, surori după trup, au trăit în Bitinia în timpul domniei împăratului Galeriu Maximian (către 305-311). Şi străluceau cu frumuseţea sufletelor şi a trupurilor lor. Iar din dragoste pentru Hristos s-au retras în munţi, aproape de apele cele calde numite Pitia. Departe de oameni şi de grijile lumeşti, ele au cultivat florile sfintelor virtuţi şi s-au îndulcit cu mierea vederilor dumnezeieşti, astfel că au devenit locaşuri ale Duhului Sfânt şi mulţi veneau la ele ca să ia vindecare, atât de bolile trupeşti, cât si de cele sufleteşti.

Fiind pârâte la Fronton, mai-marele cetăţii, şi amare chinuri suferind pentru mărturisirea lui Hristos, şi-au dat sufletele către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varipsava (Baripsabas).

Acest sfânt a trăit în Dalmatia, şi luând de la un oarecare pustnic, cinstitul sânge, care a curs din coasta Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, făcea cu dânsul lecuiri. Pentru aceasta a fost ucis, noaptea, cu vicleşug de cei necredincioşi. Dar odorul acesta a rămas iarăşi la ucenicul sau cu paza.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Pulheria împărăteasa, care în pace s-a săvârsit.

Sfânta Pulheria, împărăteasa – foto: doxologia.ro

Sfânta Impărăteasă Pulcheria, fiică a împăratului bizantin Arcadius (395-408), a fost coregenta şi asfatuitoare a fratelui ei sora cu Teodosie cel Mic (cel Tânar: 408-450). A primit o educaţie aleasă şi s-a remarcat prin întelepciune şi credinţa, studiind învătăţura ortodoxă. Prin eforturile ei s-a zidit biserica Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu (Teotokos) la Vlaherne, precum şi alte biserici şi mănăstiri. De asemeni, cu ajutorul ei a fost convocat Sinodul al III-lea Ecumenic şi erezia lui Nestorie a fost condamnată.

Din cauza intrigilor împărătesei Evdochia (Eudochia) – soţie a împăratului Teodosie cel Mic – Pulcheria a fost înlăturată de la putere, aşa încăt ea s-a dedicat credinţei şi rugăciunii într-o viaţă de retragere. Totusi, când dezordinea a început să pună stapânire pe Imperiu, la cererea fratelui ei, împăratul Teodosie cel Tânar, Pulcheria a revenit şi a reuşit să calmeze spiritele încinse de ereticii vremii.

Dupa moartea lui Teodosie cel Mic, Marcian (450-457) a fost ales împărat. Sfânta Pulheria a vrut din nou să se retragă, dar atât împăratul cât si ceilalţi demnitari ai Imperiului au rugat-o să nu refuze tronul, aşa că a devenit logodnica a lui Marcian (Marchian). Pentru binele Imperiului a consimţit să devina soţia lui Marcian, cu condiţia să i se permită să-şi păstreze fecioria chiar în căsătorie. Aşa încât împăraţii au trăit în curăţie, ca frate şi soră, până la sfârşit.

Prin eforturile ei s-a convocat Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, în anul 451, unde au fost condamnate învăţăturile eretice ale lui Dioscor şi Eutihie.

În tot cursul vieţii ei sfânta Pulcheria a apărat învăţătura ortodoxă a credinţei împotriva diferitelor erezii ale timpului. A adormit cu pace întru Domnul la 54 de ani, în anul 453, după ce a dat o mare parte din bunurile ei săracilor.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintilor Apostoli Apelie (Apelles), Luca (Luciu) şi Climent (Clement).

Alt Apelie a fost acesta, şi altul a fost cel ce a fost episcop la Iraclia Traciei. De acesta pomeneşte Pavel Apostolul la Epistola către Români (16, 10), că s-a facut luminator Smirnei şi fiind episcop al acestei cetăţi şi slujind lui Dumnezeu cu cuviinţă, către Dânsul a călătorit.

De asemenea şi acest Luca, n-a fost evanghelistul, ci acela de care mărturiseşte Fericitul Pavel în Epistola către Timotei, că a fost arhiepiscop în Laodiceea Siriei, şi bine păstorind-o, s-a mutat către Domnul. Iar unii zic că acesta este unul şi acelaşi cu Luciu, pe care Apostolul Pavel îl pomeneşte în aceeaşi epistolă către Romani (16, 21).

Iar Climent (Clement) acesta, este cel de care pomeneşte Apostolul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3) ca fiind “împreună-lucrător cu el”. Sfântul Apostol Clement a fost făcut episcop al Sardiei (sau Sardica, în Asia Mica), şi purtând rănile lui Hristos pe trupul sau, către Domnul a răposat.

Aceştia sunt cu toţii scrişi în Cartea Vieţii şi se praznuiesc împreună cu ceilalti 70 de apostoli în ziua de 4 ianuarie.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Petru Marturisitorul, mitropolit de Niceea, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Petru a fost episcop de Niceea şi a apărat credinţa ortodoxa în vremea luptei iconoclaste din timpul domniei împăratului Leon Isaurul (813-820). A mărturisit şi suferit pentru credinţa sa, şi a murit în anul 823. De la Sfântul Teodor Studitul (prăznuit la 11 noiembrie) ni s-au păstrat opt scrisori către sfântul episcop Petru, scrise între anii 816-823.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 11 septembrie, facem pomenirea

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria; Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria și Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria și Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

(Vlad Cubreacov) ”Spuneți-mi cine sunt sfinții voștri și vă voi arata ce fel de biserică sunteți!”

Icoana celor 100 000 de martiri georgieni de la Tbilisi

foto – cubreacov.wordpress.com
articol – Vlad Cubreacov – cubreacov.wordpress.com

23 mai 2015

Vlad Cubreacov - foto - facebook.com/cubreacov

Vlad Cubreacov – foto – facebook.com/cubreacov

 

Am avut astăzi la Chișinău o discuție dificilă cu un confrate ortodox rus. Acesta, pentru a motiva dreptul de jurisdicție al Bisericii Ruse asupra românilor din Basarabia, a invocat argumentul sfinților, aruncându-mi în obraz, sofistic și pe un ton provocator, cuvinte grele și nedrepte, susținând literalmente: ”Sunteți o Biserică lipsită de spirit de jertfă și de putere de cinstire a sfinților! Creștinismul vostru și credința voastră nu sunt autentice, pentru că voi, românii, nu vă puteți jertfi pentru Hristos. Așa sunteți de slabi, că Dumnezeu nici nu vă pune la încercare! Voi, care vă lăudați că sunteți astăzi peste 20 de milioane de suflete, nu ați fost în stare să dați nici măcar 10 mucenici pentru Hristos în tot secolul XX! Voi aveți zero mucenici! Spuneți-mi cine sunt sfinții voștri martiri români și vă voi arăta ce fel de Biserică sunteți!”. Asta a fost vorba înverșunată a rusului ăsta, de altfel om mers la biserică.

I-am dat preopinentului meu pravoslavnic un răspuns foarte general, spunându-i că Dumnezeu își cunoaște sfinții Săi și, cu siguranță, există mulți sfinți români bineplăcuți Lui, care au viețuit și s-au jertfit în secolul XX, chiar dacă Biserica noastră Ortodoxă Română nu a recunoscut deocamdată oficial niciun neomartir român.

După această discuție cu rusul care a apelat în polemică la argumentul sfinților recunoscuți și la puterea de jertfă pentru Hristos ca unul dintre criteriile autenticității credinței, am reflectat intens asupra subiectului canonizărilor și am încercat să văd cum stau lucrurile în realitate în această chestiune în spațiul ex-sovietic, unde există două Biserici autocefale: Biserica Ortodoxă Rusă cu cele două Biserici Autonome (Ucraineană și Bielorusă) și Biserica Ortodoxă Georgiană. M-am gândit de asemenea la faptul că Basarabia și nordul Bucovinei, primele ocupate de imperiul sovietic ateu în 1940, au dat sute de martiri doar în acel an, întocmindu-se la Chișinău, prin voința mitropolitului Efrem Enăchescu, un Martirologiu al Bisericii Basarabene. Acel Martirologiu nu s-a păstrat, dar, prin efortul mai multor cercetători ai istoriei noastre bisericești și naționale, el a fost în parte restabilit și poate fi completat de acum încolo.

Canonizarea, adică recunoașterea publică și trecerea oficială în rândul sfinților cinstiți de Biserică, este un act cu valoare specială în creștinism în general, și în Ortodoxie, în special.

În sine, actul bisericesc al canonizării unui sfânt nu are niciun fel de valoare ontologică, întrucât constituie doar o simplă constatare a sfințeniei unui creștin trecut la cele veșnice. Un asemenea act bisericesc nu-l face pe niciun sfânt nici mai sfânt decât este în fața lui Dumnezeu, după cum nici necanonizarea nu-l face mai puțin sfânt.

Sfinții încă necanonizați, ca și sfinții necunoscuți se roagă pentru noi la fel ca și sfinții care au fost deja obiectul actului bisericesc al canonizării oficiale. Canonizarea are așadar, întâi de toate, valoarea unui act de pedagogie spirituală națională. De aceea, actele bisericești ale canonizării constituie apanajul Bisericilor locale, adică autonome și autocefale.

Eschivarea unei sau altei Biserici autocefale de a cerceta viața unor sfinți prezumați, unii cu cinstire populară, propuși drept candidați la canonizare oficială, poate fi interpretată ca o abdicare a Bisericii de la statutul său de Mamă spirituală cu rol pedagogic primordial și natural.

Majoritatea Bisericilor ortodoxe naționale din zona fostă comunistă au adoptat un șir, impresionant ca număr, de acte bisericești de canonizare oficială a sfinților din secolul XX, perioadă comparabilă ca amploare a persecuțiilor anticreștine doar cu cea a primelor secole ale creștinismului.

Astfel, Biserica Ortodoxă Rusă, care între 1918 și 1988 a canonizat doar 2 sfinți (unul dintre aceștia fiind Sfântul întocmai cu apostolii Nicolae al Japoniei), între 1988 și 2006 a canonizat peste 1500 de noi sfinți din secolul XX, dintre care peste 1300 sunt sfinți martiri și mărturisitori (credincioși și credincioase, călugări și călugărițe, preoți, ierarhi).

În 2009 Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat alți 668 de noi sfinți din secolul XX, fiecare după numele său.

Icoana sfinților neomartiri și mărturisitori ruși. Patriarhia Moscovei - foto - cubreacov.wordpress.com

Icoana sfinților neomartiri și mărturisitori ruși. Patriarhia Moscovei – foto – cubreacov.wordpress.com

În absolut toate eparhiile Patriarhiei Moscovei există oficial câte o Comisie eparhială pentru canonizări, aceste comisii conducându-se de un Regulament tip și de Criterii directoare canonico-istorice aprobate de Sfântul Sinod în 1995. Astfel, în diverse eparhii din Rusia au fost canonizați alți peste 230 de noi sfinți din secolul XX, cu cinstire locală.

Un alt număr de alți peste 100 de noi sfinți din secolul XX a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă de peste hotare, acum fuzionată cu Patriarhia Moscovei.

Icoana sfinților neomartiri și mărturisitori ruși. Biserica Ortodoxă Rusă de peste hotare - foto - cubreacov.wordpress.com

Icoana sfinților neomartiri și mărturisitori ruși. Biserica Ortodoxă Rusă de peste hotare – foto – cubreacov.wordpress.com

Totodată, Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei) a canonizat după anul 1991 peste 200 de noi sfinți din secolul XX.

Practica Bisericii Ortodoxe Ruse este de a purcede în fiecare caz de nou sfânt la canonizarea oficială și abia mai apoi la scrierea slujbei pentru cinstirea acestuia.

Biserica Ortodoxă din Bielorusia (Patriarhia Moscovei) a aprobat, la nivelul eparhiilor sale constitutive, mai multe Martirologii cu noi sfinți din secolul XX. Astfel, Martirologiul de Vitebsk cuprinde 334 de nume, Martirologiul de Gomel – 250 de nume, Martirologiul de Grodno – 88 de nume, Martirologiul de Minsk – 344 de nume. Totodată, un număr important de credincioși, călugări și ierarhi neomartiri și mărturisitori sunt cinstiți ca sfinți în întreaga Bielorusie începând cu anul 2007.

Icoana sfinților neomartiri bieloruși - foto - cubreacov.wordpress.com

Icoana sfinților neomartiri bieloruși – foto – cubreacov.wordpress.com

În 1994, Biserica Ortodoxă Georgiană, cu cei circa 3 milioane de credincioși (comparabil cu Basarabia) a adoptat următoarea decizie:

Se canonizează mitropolitul Nazarie și fețele bisericești ucise împreună cu el.

De asemenea, se canonizează toți binecredincioșii creștini uciși de către regimul totalitar pentru credință și pentru independența Patriei noastre, numindu-se aceștia de acum înainte ca neomartiri.

Cu această ocazie, Biserica Ortodoxă Georgiană a instituit cinstirea, la dată fixă (14 august) a Soborului tuturor neomartirilor georgieni uciși de cei fără de Dumnezeu.

Icoana Soborului tuturor neomartirilor georgieni uciși de cei fără de Dumnezeu - foto - cubreacov.wordpress.com

Icoana Soborului tuturor neomartirilor georgieni uciși de cei fără de Dumnezeu – foto – cubreacov.wordpress.com

Ulterior, Patriarhia Georgiei a canonizat și alți noi sfinți georgieni din secolul XX, cel mai recent (24 decembrie 2012) fiind cazul Sfântului Cuvios Gabriel de Samtauri († 2 noiembrie 1995), canonizat la doar 17 ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Totodată, Biserica Ortodoxă Georgiană i-a canonizat pe cei 100 000 de martiri, care au primit cununa muceniciei la Tbilisi, din mâna horezmiților († 1226).

Pentru conformitate vom preciza că Biserica noastră Ortodoxă Română a canonizat doar un sfânt din secolul XX și anume pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, care a viețuit în afara țării. De precizat de asemenea, că numărul actelor de canonizare adoptate de către Biserica Ortodoxă Română pentru sfinții din cuprinsul său din ultimele două milenii este cel mai mic în comparație oricare altă Biserică Ortodoxă locală, iar ca număr de sfinți ai săi din secolul XX recunoscuți se situează pe ultimul loc în lume.

În tabloul hagiografic de ansamblu al Ortodoxiei din secolul XX, așa cum ni se înfățișează el oficial, Biserica Ortodoxă Română, lipsește cu desăvârșire. Mii și mii de martiri și mărturisitori de alt neam, din secolul XX, recunoscuți de Bisericile lor, strălucesc pe firmamentul Ortodoxei, în jurul bucății de Cer rezervate neamului nostru. Alte sute de mii de sfinți de alt neam, din secolele anterioare, strălucesc pe partea de Cer a altor neamuri. Pe partea noastră de Cer nu strălucește încă niciun sfânt martir recunoscut, din crudul și sângerosul secol XX. Această absență este remarcată de toți neprietenii noștri. Este absența care reprezintă în sine un factor descurajant și slăbitor de credință pentru poporul ortodox român de pretutindeni.

Suntem noi oare o Biserică din care lipsesc eroii credinței? Cu siguranță nu.

Suntem noi oare o Biserică cunoscătoare și recunoscătoare dacă nu ne cunoaștem și nu ne recunoaștem sfinții pe care ni i-a dăruit Dumnezeu? La această întrebare trebuie să răspundem cu toții, de la mireni și preoți până la Sfântul, Marele și Îndreptătorul nostru Sinod.

Acestea sunt câteva gânduri și informații care nici nu mă liniștesc, și nici nu-mi dau pace după discuția cu interlocutorul meu rus înarmat cu argumentul sfinților în disputa sa cu Ortodoxia românească.

Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui!

articol preluat de pe: cubreacov.wordpress.com