Proteste 9 noiembrie 2015
foto: Eugen Horoiu – Epoch Times România
“Schimbare şi dreptate. Până la capăt” – A şaptea zi de proteste în Piaţa Universităţii
articol: Loredana Diacu – Epoch Times România
9 noiembrie 2015
Românii sunt aşteptaţi din nou în stradă, în Piaţa Universităţii, pentru a continua protestele anti-Sistem.
În Piaţa Universităţii se anunţă un nou protest, cel de al şaptelea organizat în centrul Capitalei, după tragedia de la Colectiv, în urma căreia şi-au pierdut viaţa până acum 46 de persoane.
Incendiul din clubul ce funcţiona fără autorizaţie ISU, survenit la scurtă vreme după moartea poliţistului Bogdan Gigină, a scos în ultima săptămână din case zeci de mii de români dornici de o resetare completă a scenei politice. Nemulţumiţi de corupţia generalizată din ţară, corupţie ce a permis apariţia unor tragedii precum moartea tinerilor din Colectiv, protestatarii cer o Românie în care politicienii să-i respecte şi să lucreze pentru ei.
Reamintim că, după prima zi de proteste, premierul Ponta a demisionat iar duminică, în ziua a şasea, preşedintele Iohannis a fost în Piaţa Universităţii.
19:00. În jur de 150 de persoane protestează în acest moment în Piaţa Universităţii din Capitală, majoritatea dintre acestea fiind grupate în zona Fântânii.
“România trezeşte-te”, “Colectiv, Colectiv”, “Jos Ciorbea”, Jos Tăriceanu”, “Vrem 300, nu 600″, sau “Noi de aici nu, nu plecăm acasă, până când n-om elibera România noastră”, strigă oamenii.
Se pot vedea pancarte cu mesaje precum: “Jos corupţii second-handului politic”, “Iliescu condamnat, pentru sângele vărsat”, “Vrem prim-ministru bine făcut”, “Reabilitarea clădirilor cu risc seismic”, sau “Justiţia scapă 95% din hoţii de pădure”.
“Sistemul politic, educaţional, juridic, toate sistemele care nu funcţionează corespunzător în România trebuie schimbate”, a cerut Mihai Popescu, un protestatar din Giurgiu, care se declară nemulţumit de felul cum merg lucrurile în ţara noastră.
Proteste 9 noiembrie 2015, Bucuresti, Piata Universitatii – foto: Epoch Times România
19:30. Sunt foarte puţine persoane compartiv cu serile trecute. Numărul celor care stau în zona Fântânii se ridică la aproximativ 150-200 de persoane, în timp ce pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional se văd doar câteva zeci de cetăţeni.
Câţiva tineri afişează pancarte cu mesaje precum: “Gata? Am schimbat Sistemul? Unde-aţi dispărut?”, “Cea mai bună cale de a prezice viitorul este să-l creezi”, sau “Nu-ţi cer să gândeşti ca şi mine, îşi cer doar să gândeşti.”
19:45.“Cred că este extrem de important să dăm dovadă că suntem uniţi. Bineînţeles că vrem schimbarea, dar se aşteaptă soluţii de la oameni, de la masă, când ei sunt cei cu experitză care ar trebui să dea soluţii şi noi să le respingem dacă nu ne convine”, ne-a declarat Roxana Chiriţă, o tânără în vârstă de 27 de ani.
“Pe de altă parte, tinerii sunt dispuşi să fie selectaţi, de ce nu public, pe baza unor CV-uri şi a unor abilităţi, să facă parte din noua conducere. Eu pentru asta sunt aici. În plus, trebuie să dăm dovadă că suntem uniţi, iar spiritul de unitate s-a cam diluat în ultimii 20 de ani”, a adăugat tânăra.
Proteste 9 noiembrie 2015, Bucuresti, Piata Universitatii – foto: Epoch Times România
20:00. La auzul veştii că PSD l-a nominalizat pe Liviu Voinea pentru funcţia de prim-ministru, o parte dintre protestatarii din Piaţă au strigat: “Voinea, pentru noi, este Ponta 2.”
20:05. Un domn, care a fost în stradă şi în ’89, ne-a declarat că, dacă atunci, după Revoluţie, s-ar fi adoptat Legea lustraţiei ţara nu ar mai fi ajuns astăzi “tot aici”.
20:08. În Piaţă sunt acum în jur de 400 de protestatari. Se scandează: “Colectiv, Colectiv” şi “Vrem oameni noi, nu tot pe voi”.
20:18. Lângă Fântână s-a creat o zonă în care, la un microfon, se lansează propuneri de revendicări. Aplaudat de cei din jur, un tânăr cere demiterea Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, şefei CNA Laura Georgescu, precum şi a omului care ocupă a doua funcţie ca importanţă în stat, Călin Popescu Tăriceanu, pe motiv că este o persoană care “aleargă după ciolan” şi s-a vândut PSD, după ce anterior a luat măsuri populiste şi păguboase pentru ţară în beneficiul PNL.
“În primul rând, ultimul Guvern a legiferat prin ordonanţe de urgenţă. Executivul a avut putere legislativă. De aceea, fiindcă Avocatul Poporului nu şi-a făcut datoria de a contesta acele ordonanţe de urgenţă cer demisia lui Victor Ciorbea. Pentru că televiziunile manipulează, pentru că televiziunile mint cu nuşinare, avem nevoie de un CNA puternic, care să nu-i mai lase să facă lucrul ăsta. De aceea cer demisia Laurei Georgescu!”, declară unul din tinerii prezenţi în Piata Universităţii, în asentimentul protestarilor strânşi în jurul său.
De asemenea, tânărul cere schimbarea lui Dan Mihalache. “Vreau să am încredere în Administraţia Prezidenţială. Nu pot să am câtă vreme şef al Administraţiei este un traseist care adoarme în Parlament”.
O altă propunere lansată este scăderea pragului electoral, astfel încât noile partide să poată accede în structurile puterii.
20:26.“Trebuie să învingă şi Binele, prea a învins Răul timp de 20 de ani”, spune un tânăr din mulţime, adăugând că va continua să vină în Piaţă până când lucrurile se vor schimba.
21:00. În Piaţă protestează în jur de 3-400 de persoane.
Piaţa Universităţii generează idei. Interviu cu Vlad Ioachimescu
articol: epochtimes-romania.com
9 noiembrie 2015
În Piaţa Universităţii s-a creat un forum de discuţii în care se prezintă idei, idei care să ducă la schimbarea în bine a României. Acestea urmează să fi centralizate şi făcute publice în online şi prezentate inclusiv noilor partide ce se vor înfiinţa, pentru a fi transpuse în realitate.
“Totul a plecat de la un mic forum în care eu mi-am asumat rolul de moderator, aplicând regulile de bază ale oricărui forum. (…) Oamenii au început să îşi spună ideile, oameni specializaţi pe diferite domenii, s-a făcut apel la IT-işti unde oamenii să poată propune aceste idei de schimbare, una dintre ele este schimbaromania.ro. Toate ideile au fost concentrate într-o minută, în fiecare seară, şi vor fi făcute publice.
Care sunt aceste idei? Plecăm de la modificarea legii electorale, scăderea pragului electoral pentru a putea permite accesul oricărui partid mic.”, a declarat profesorul Vlad Ioachimescu, una din cele mai cunoscute voci ale societăţii civile.
Vlad Ioachimescu – foto: facebook.com
Cât despre punerea în practică a acestor idei, Ioachimescu este de părere ca parte din oameni trebuie să rămână în stradă şi, pe de altă parte trebuie să se înfiinţeze noi partide politice.
“Susţin înfiinţarea noilor partide şi candidaturile independente. (…) Ideile strânse vor fi prezentate tutor partidelor, chiar şi celor vechi. Dacă vor să se reformeze, sunt liberi să o facă, ţinând cont inclusiv de sugestiile noastre, dacă nu, îi vom forţa să o facă. Deja lucrurile astea nu se mai negociază şi indiferent cătă manipulare ar exista în maşinăria de propagandă, ei nu pot pe termen mediu şi lung să stingă fenomenele acestea. “
Piața moare #colectiv / 9 noiembrie 2015 / București
articol: Sergiu Nicolae Brega
Sergiu Nicolae Brega – foto – youtube.com
9 noiembrie 2015
Astăzi s-au strâns mult mai puțini oameni în Piața Universității, vreo 300. Forumul de exprimare liberă început acum două zile s-a stins. Mai sunt grupuri mici de oameni care încercă să țină focul protestului aprins.
Proteste 8 noiembrie 2015 – Klaus Iohannis în Piața Universitații
foto: Cătălin Georgescu
Președintele Klaus Iohannis, în Piața Universității
articol: Agerpres
8 noiembrie 2015
Am fost în seara aceasta în Piața Universității și am stat de vorbă cu oamenii. Am văzut foarte multă revoltă, dar și speranța că lucrurile se pot schimba. Le-am spus celor prezenți să aibă încredere și să rămână implicați, doar împreună putem face ca România să devină țara pe care ne-o dorim cu toții.
Klaus Iohannis
“Corupţia ucide. Sistemul nostru este bolnav!” – ziua a 6-a de proteste
articol: Andrei Pricopie – epochtimes-romania.com
Piaţa Universităţii se pregăteşte pentru a şasea zi de proteste anti-Sistem.
Românii ies din nou în stradă duminică, pentru a şasea zi consecutiv, continuând seria protestelor anti-Sistem declanşată de tragedia de la clubul Colectiv. La protestul care începe, ca şi în zilele trecute, la ora 18:00, în Piaţa Universităţii, şi-au anunţat participarea, pe Facebook, nu mai puţin de 14.000 de persoane.
De ce ies oamenii în stradă? Motivele sunt numeroase, însă există un numitor comun – oamenii s-au săturat de corupţie şi îşi doresc o Românie în care politicienii să-i respecte şi să lucreze pentru ei.
“În primul rând este vorba de copiii care au murit acolo, nevinovaţi, iar, mai mult de atât, este vorba de faptul că era o nemulţumire generală. Sistemul nostru este bolnav, legea acestei ţări nu este funcţională. Cred că, primul pas, ar trebui să fie schimbarea legii electorale, ar trebuie să avem un Parlament mult mai mic.
Apoi, ideea de om politic să fie diferită. Aş vrea să avem politicieni ca în Suedia. Nu vreau să îi mai văd în limuzine, nu vreau să văd doamne etalându-şi genţile, aş vrea să nu mai fie agramaţi… să nu mai fie politica o meserie. Nu ştiu dacă cer prea mult. Aşa ar trebui să fie România mea!”, ne-a declarat Elena Panaite, întrebată în ce-a dea 5-a zi de proteste cu ce gânduri a venit în Piaţa Universităţii.
17:55. Lumea începe să se strângă în Piaţa Universităţii. În zona Fântânii, unde candele roşii continuă să lumineze în noapte, s-au strâns deocamdată sub 100 de persoane. Cam tot atâţia protestatari s-au strâns şi vis-a-vis, în faţa Teatrului Naţional.
În Piaţă încep să apară mesaje noi. Astfel, de crengile unui copac a fost fixat un afiş prin care se cere reabilitarea clădirilor cu risc seismic pentru a preveni tragedii precum cea din Colectiv, iar pe mozaicul artezienei din centrul fântânii au fost lipite foi cu mesaje precum: “Onestitate”, “Logică”, “Onoare”, “Merit”, “Sacrificiu”, “Speranţă”.
Un alt mesaj nou apărut în Piaţă este “SRI, nu uita, România nu-i ţara ta”, sau “Ecologizarea clasei politice. NU candidaţilor penali”.
18:25. Numărul celor prezenţi în Piaţă se ridică la aproximativ 3-400 de persoane.
La Fântână a apărut deja o primă portavoce. Se scandează: “Jos parlamentarii, Jos parlamentarii”, “Demisia”, “Solidaritate”, “Parlament penal, marş la tribunal”, “Ole, Ole, Ole, Ole, Victor Ponta nu mai e” şi “Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă”.
18:30. “Avem o veste de coşmar pentru politicieni – România s-a trezit”, se strigă în Piaţă.
18:38. Numărul celor din piaţă a crescut la aproximativ 4-500 de persoane.
“Vreau să le transmit un mesaj tovarăşilor parlamentari că nu au niciun motiv să-şi facă pensii şi salarii speciale. Am muncit 36 de ani în domeniul încălţămintei şi am o pensie de doar 800 de lei pe lună. Ei nu au făcut nimic pentru ţară. Să facă mai întâi ceva special pentru ţară şi apoi să îşi facă pensii speciale. În plus, vacanţa lor e foarte, foarte mare şi atunci cum să dea legi bune pentru ţară, pentru copiii noştri?!”, ne-a declarat doamna Simona, în vârstă de 58 de ani.
18:51. Piaţa se polarizează din nou pe grupuri. În timp ce un grup strigă “Anticipate, anticipate”, din altă direcţie se aud huiduieli.
O doamnă a preluat portavocea şi explică de ce ţara nu are nevoie de alegeri anticipate: “Populaţia nu este încă pregătită, România nu are încă lideri. Dacă vor fi alegeri acum, vor veni tot ei.”
La două portavoci diferite exponenţi anticipatelor şi anti-anticipatelor discută în contradictoriu.
19:00. Dialogul portavocilor continuă. Deşi celui care cere alegeri anticipate i se solicită să părăsească zona, omul perseverează.
Un grup de tineri s-a apropiat de el, cerându-i să plece. “Nu mai veni să promovezi partide aici. M-am săturat de comuniştii voştri. 25 de ani ne-aţi condus, e timpul să plecaţi”, îi spune un tânăr.
19:05. Deşi în Piaţă este foarte puţină lume, atmosfera este încinsă şi dezbinată. Din când în când se strigă “Fără violenţă, fără violenţă”.
În zona Fântânilor, o persoană în vâstă a preluat portavocea pentru a scanda “Jos Iohannis”.
“Lăsaţi-l, trebuie să-şi facă şi el show-ul”, spune condescendent un tânăr. “I-a trimis Ponta pe îndrăciţii ăştia să semene râcă”, adaugă o doamnă.
Zona este înţesată de jandarmi.
În mijlocul întregului vacarm s-a băgat şi Cezar, “dacul liber”, fluturând viguros steagul său mare.
19:11. “Nu ştiţi voi manipula, cât ştim noi persevera” – este mesajul cu care a venit un domn, pe nume Cristian Şoimaru, în Piaţa Universităţii în această seară.
“La mijloc e vorba şi de o fermitate a voinţei, a hotărârii noastre de a vedea reforme pe bune. La fel ca în decembrie ’89 şi în ’90, e plin de infiltraţi şi diversionişti. Dar cred şi stiu că acum sunt mai mulţi cetăţeni înţelepţi şi hotărâţi. Ne-am mai “vaccinat” contra manipulării şi dezbinării, deşi mulţi trăiesc în “deja-vu”, a declarat Cristian Şoimaru.
19:15. Personajului în vârstă care strigă la portavoce sloganuri împotriva lui Klaus Iohannis i se strigă: “Pleacă, bă Vişinescule acasă, cu tot cu pensia ta”. I se explică omului că nu preşedintele este vinovat pentru corupţie şi că nu ar trebui să strige sloganuri politice în Piaţă.
Înconjurat de jandarmi, bătrânul, care poartă bască neagră şi ochelari, este scos din mijlocul mulţimii în timp ce râde.
19:25. Porţiunea de trotuar cuprinsă între Facultatea de Georgrafie şi gura de metrou este plină cu grupuri de tineri care se ţin deoparte de scandalul din zona portavocii şi discută liniştiţi. Ei nu par a avea vreo afiliere politică, nu scandează şi nu strigă nimic.
19:33. Pe treptele Teatrului Naţional s-au plasat, ca de obicei, opozanţii lui Iohannis care scandează împotriva acestuia, împotriva lui Băsescu, a Codruţei Kovesi “care nu-l ia pe Băsescu deşi a vândut flota”, a Liviei Stanciu, şi în general, a Justiţiei.
La câţiva paşi de ei, adepţii monarhiei stau paşnic, ţinându-şi în mâini steagurile. În Piaţă şi-a făcut apariţia şi o mini-galerie de fotbal.
19:36. Mulţimea, care numără acum în jur de 1.000 de persoane, a irupt şi a umplut strada, strigând: “Colectiv, Colectiv”.
Proteste 8 noiembrie 2015 – Bucuresti, Piața Universitații – foto: Epoch Times România
19:58. În Piaţă a venit preşedintele Klaus Iohannis.
20:01. În jurul lui Iohannis este o adevărată nebunie. Se strigă “Colectiv, Colectiv şi Unitate, Unitate”.
La un moment dat, cineva a strigat la portavoce “Vă rugăm să plecaţi”, însă imediat a fost împins în afara mulţimii si redus la tăcere.
“Instigatorule!”, îi strigă cineava.
20:04. Asupra lui Iohannis se revarsă mesajele Pieţei: “Vrem 300, nu 600″, “Toate partidele aceeaşi mizerie”, sau “Puterea suntem noi”, “Corupţia ucide” şi “Iohannis scapă-ne de hoţi”.
Opozanţii lui Iohannis din zona Teatrului Naţional au început, la rândul lor, să huiduie.
Preşedintele este în mijlocul mulţimii şi pare imperturbabil. El zâmbeşte în timp ce avansează înspre Fântână.
20:10. În jurul lui Iohannis s-a format un zid format din protestatari şi SPP-işti.
20:16. Iohannis se îndreaptă spre Intercontinental în timp ce mulţimea, grupată strâns în spatele lui, scandează “Vrem 300, nu 600″ şi “Toate partidele aceeaşi mizerie.”
Proteste 8 noiembrie 2015 – Bucuresti, Piața Universitații – foto: Eugen Horoiu / Epoch Times România
20:20. Mulţimea strigă “Daţi-i portavoce, daţi-i portavoce”. Se pare că şeful statului va primi o portavoce de la care să vorbească.
Între protestatari, scandările sunt împărţite. În timp ce unii strigă “Vă mulţumim, domnule preşedinte” şi “Preşedintele e cu noi”, alţii strigă “Vorbeşte mutulică”, şi a venit “Mutulică să-şi facă imagine”.
20:23. În pofida faptului că mulţimea strigă insistent “Portavoce, portavoce”, Iohannis continuă să meargă cu puhoiul de oameni în spatele său.
“Îşi face campanie electorală”, spune un tânăr. “Mâine o să se laude că a venit în mijlocul poporului şi că i-a rezolvat problemele”.
20:25. Iohannis s-a urcat în maşină şi a plecat. Mulţimea a rămas “dezumflată” în urmă.
20:35.“Nu am nimic cu preşedintele Iohannis şi nu cred că există alternativă. La ora actuală nu ştiu cine i-ar fi putut lua locul. Dar cred că nu a fost altceva decât o baie de mulţime. Probabil că a văzut că a avut succes fostul preşedinte Traian Băsescu cu aceste băi de mulţime şi, pentru popularitate, imagine, a făcut şi el acest lucru”, ne-a declarat un tânăr.
Toate persoanele cu care reporterul Epoch Times a apucat să vorbească imediat după plecarea lui Iohannis au fost de părere că preşedintele ar fi trebuit să se adreseze mulţimii şi că vizita sa a avut mai mult caracter electoral.
“A bifat ce a vrut să bifeze, a venit aici, înconjurat de un cerc de SPP, după aia era un cerc de televiziuni, după care un cerc de galerie şi în exterior cei ce militează pentru copiii de la Colectiv care mor. Deci acţiunea de PR a domnului preşedinte a fost excelent realizată, nu are nicio legătură cu stradă.”, a declarat un tânăr, întrebat ce părere are despre vizita preşedintelui în Piaţă, a declarat un alt tânăr.
“A stat câte 30 de secunde pentru fiecare mort de la Colectiv. Noi stăm aici de 5 zile. Merităm mai mult. Putea să vorbească cu noi”, a precizat un alt protestatar din mulţime.
20:45. Protestul continuă. În Piaţă sunt, în acest moment, în jur de 3.000 de persoane.
21:10. Piaţa este în continuare plină de oameni. În premieră de la începerea protestelor, galeria de fotbal încă nu s-a manifestat foarte sonor, iar Crucea Eroilor Revoluţiei nu mai este ocupată ca în zilele trecute.
În centrul Pieţei, s-a recreat “Forumul” de discuţii la care cetăţenii sunt chemaţi să vină cu idei. În acest moment, persoana de la portavoce vorbeşte de necesitatea reformării partidelor politice.
21:38. În Piaţă au mai rămas în jur de 1.000 de persoane. Între timp, la protest au apărut şi pompierii, după ce “dacul liber” Cezar s-a urcat pe un stâlp de iluminat de unde flutură un drapel.
În zona centrală a Pieţei continuă discuţiile din “Forum”. Oamenii caută soluţii într-o atmosferă paşnică şi de deschidere.
21:55. În jur de 700 de persoane mai protestează acum în centrul Capitalei, o parte dintre ele fiind comasate în zona serioasă a Pieţii Universităţii, cea în care la portavoce sunt invitaţi oameni dornici să vină cu propuneri şi soluţii.
Proteste 8 noiembrie 2015 – Bucuresti, Piața Universitații – foto: Eugen Horoiu / Epoch Times România
În apropierea stâlpului pe care Cezar îşi flutură giganticul său steag, mai multe persoane îi strigă “Dă-te jos, Dă-te jos”. Pompierii au anunţat că au chemat o altă maşină dotată corespunzător pentru a-l putea da jos pe stegar în siguranţă.
22:11. Într-un final, pompierii au reuşit să îl dea jos de pe stâlp pe “dacul liber” Cezar, cu ajutorul unei autospeciale.
În Piaţă au mai rămas, în acest moment, câteva sute de persoane.
A şasea zi de proteste. În stradă lume multă, oameni puţini. Nivelul de indignare a scăzut în rândul oamenilor. Şi nu-i pot acuza. După primele două seri protestele s-au transformat în mascaradă, circ televizat care alimentează paranoia oamenilor. Mă întâlnesc la Fântână cu amicii mei. În apropierea noastră se aud nişte moşi vorbind la o portavoce. Nimic despre #Colectiv. Visează partide şi alte rahaturi.
Se ocupă strada chiar dacă numărul protestatarilor este foarte mic. Ceva este în neregulă. Ne îndreptăm şi noi şi ne pregătim să facem un cerc şi să discutăm civilizat cu oamenii din Piaţă.
La un moment dat toată lumea aleargă către Intercontinental. Am crezut că se bat dubioşii cu jandarmeria. Jurnaliştii se îngrămădesc. Se crează haos şi îmbulzeală de zici că se dau covrigi gratis. Mi-am dat seama. A apărut Iohannis în Piaţă. Sunt nervos. De ce dracu’ a apărut acum? De ce nu a venit când eram 30.000 de oameni în stradă?
Pun mâna pe portavoce şi mă îndrept către grămadă. Şi strig: Toate partidele aceeaşi mizerie. #Colectiv. Păcat de sângele vărsat, s.a.m.d. O babă trage de mine încercând sa-mi smulgă portavocea. Îmi spune să tac din gură.
Mulţimea scanda furioasă: PNL şi PSD, aceeaşi mizerie.
Aud din armata de spp-isti pe cineva rostind numele meu. Mă trezesc pasat din mână-n mánă ca un sac de cartofi. Mi-am zis în minte: Iar ajung în dubă.
Spre uimirea mea, mă trezesc nas în nas cu preşedintele.
Iohannis: -Vă ascult.
Eu: – De ce nu aţi venit în stradă când eram 30.000 de manifestanţi?
Iohannis, îmi răspunde sec: – Acum am putut să ajung.
Eu: – La Cotroceni au mers să negocieze oameni care nu au reprezentat strada, erau doar oameni din ONG-uri, cu agende proprii.
Iohannis: – Acum am venit aici. Cei care au ajuns la Cotroceni nu au discutat cu mine cât discutaţi dumneavoastră.
(neconvingator. nici la ora asta nu se ştie ce au discutat băieţii ăia cu preşedintele).
Iohannis: – Trebuie să vă organizaţi, să vă implicaţi în politică pentru a shimba ceva.
Eu: – Există voci în stradă care spun că se vor organiza, dar nu au şanse reale dacă se organizează anticipate în acest moment. Anticipatele vor schimba nişte hoţi cu alţi hoţi.
Iohannis: – Nici eu nu înclin către anticipate în acest moment.
Între timp spp-istii au mai adus un amic lângă noi. Acesta îl întrebase şi el dacă vrea anticipate.
Eu: – Vrem dreptate pentru Colectiv. (e îmbulzeală mare, Iohannis nu spune nimic).
Pe final îi mai menţionez că ies în stradă din 2012 pentru a-mi striga nemulţumirile şi că am 9.000 de lei amenzi. A tăcut. Am făcut un pas în spate şi am fost scos de spp-isti exact cum intrasem, ca un sac de cartofi.
Am plecat după două ore scârbit din stradă. Trecuse ziua mea de nume. Am mers la magazin cu un amic, mi-am luat un pet de bere, 5 ţigări la bucată. Nu-mi intraseră rublele de la Putin, nici dolarii de la Soroş.
Mentiuni:
1. Discuţia a durat maxim două minute.
2. Mi s-a parut o strategie de PR foarte proastă. Domnule preşedinte, schimbaţi consilierii, vă faceţi de rahat.
3. Paza asigurata de către SPP a fost de rahat. Putea să fie un nebun cu un cuţit în locul meu.
4. Nu mi-am schimbat părerea. Vreau să plece toţi, pas cu pas.
Strada 2.0 Următorul pas deja se întîmplă.
Discutăm idei de schimbare.
Probabil vor apărea și lideri din această dezbatere, dar e important ca se merge mai departe, ne adaptăm din mers. Creionăm principalele lucruri de schimbat. Transparență și consultare reală,continuă, parlamentari cu contract ( nu mandat) care poate fi anulat/revocat oricînd și alte idei .
Privește spre ce ne unește. Share să afle lumea de ce să vină în piață.
“Sistemul nostru este bolnav, legea nu este funcţională”- ziua a 5-a de proteste
articol: epochtimes-romania.com
8 noiembrie 2015
Românii au ieşit din nou, pentru a cincea zi consecutiv, în Piaţa Universităţii, continuând seria protestelor anti-Sistem, declanşată de tragedia de la Colectiv.
“În primul rând este vorba de copiii care au murit acolo, nevinovaţi, iar, mai mult de atât, este vorba de faptul că era o nemulţumire generală. Sistemul nostru este bolnav, legea acestei ţări nu este funcţională. Cred că, primul pas, ar trebui să fie schimbarea legii electorale, ar trebuie să avem un Parlament mult mai mic.
Apoi, ideea de om politic să fie diferită. Aş vrea să avem politicieni ca în Suedia. Nu vreau să îi mai văd în limuzine, nu vreau să doamne etalându-şi genţile, aş vrea să nu mai fie agramaţi.. să nu mai fie politica o meserie. Nu ştiu dacă cer prea mult. Aşa ar trebui să fie România mea!”, ne-a declarat Elena Panaite, întrebată cu ce gânduri a venit în Piaţa Universităţii.
Proteste 6 noiembrie 2015, Bucuresti, Piata Universitatii
foto: Sergiu Nicolae Brega
Protest fără scenă #colectiv ziua 4 / 6 noiembrie 2015 / București
articol: Sergiu Nicolae Brega
Sergiu Nicolae Brega – foto – youtube.com
6 noiembrie 2015
Astăzi cineva a instalat o scenă în fața Teatrului Național. S-a vrut o tribună pentru manifestanți, dar mulțimea nu a fost de acord și a huiduit orice tentativă de discurs scenic.
“Tăcerea ucide! Vino în stradă” – Protestele anti-Sistem continuă
articol: Andrei Pricopie – epochtimes-romania.com
7 noiembrie 2015
La protestul anti-Sistem care începe, ca şi în zilele trecute, la ora 18:00, în Piaţa Universităţii, şi-au anunţat participarea, pe Facebook, nu mai puţin de 17.000 de persoane. Este posibil însă ca în stradă să iasă mai mulţi oameni, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi în zilele trecute, când centrul Capitalei a fost inundat de zeci de mii de protestatari.
“Demisiile nu rezolvă situaţia. Continuăm! O tragedie s-a produs din cauza indolenţei, iresponsabilităţii şi corupţiei. Nu e nici prima, nici ultima oară când nepăsarea şi abuzul de putere fac victime. Răbdarea noastră a ajuns la capăt. Tristeţea şi revolta nu ne mai lasă să închidem ochii. În momentele de groaznică durere, o parte dintre voi au răspuns prin solidaritate.
Celor care au ajutat victimele tragediei vineri seară, celor care muncesc zi şi noapte să salveze vieţi şi să aline suferinţa, celor care au donat sânge sau lucruri şi servicii, celor care au informat cu obiectivitate, lor le datorăm recunoştinţă, ei ne redau încrederea. Gândurile noastre merg în continuare către victime, familiile şi apropiaţii acestora. Să îi ajutăm cum putem, chiar dacă ajutorul nu va repara răul făcut”, scriu organizatorii.
“Societatea noastră are o şansă dacă nu vom uita solidaritatea şi compasiunea şi le vom practica de fiecare dată când avem ocazia. Celor care şi-au neglijat responsabilităţile legale, instituţionale şi morale, lor trebuie să le cerem socoteală! Altfel vor avea ei grijă să ne întoarcă la tăcere. Ieşim în stradă şi nu renunţăm până nu vedem rezultate! Lista finală de cereri va fi realizată împreună cu toţi cei care vor veni la protest”, se mai arată pe pagina protestului.
Oamenii cer să nu mai fie minţiţi şi umiliţi de cei care au putere politică şi administrativă. “Nimic nu va mai fi la fel. Ne vedem în stradă!”.
18:05. În jur de 100 de persoane s-au strâns deja în Piaţa Universităţii, la fântâni. De la o boxă adusă de protestatari se aduce celebrul cântec al lui Vali Sterian, Vino Doamne, care în iarna lui 89, a încălzit inimile românilor.
Între doi stâlpi, manifestanţii au întins pe o lungă panglică tricoloră foi cu mesajele lor: “Declararea averilor şi confiscarea lor”, “Guvern de tehnocraţi şi parlamentari schimbaţi”, “Nu mai tăiaţi pădurile”, ” Reactualizare punctul 8 de la Timişoara”, “Demisia Parlamentului”, “Imunitate 0″ etc.
Şi în faţa Teatrului Naţional la statui, oamenii încep să se adune.
La fel ca şi ieri, la Universitate au apărut şi membri ai platformei unioniste Acţiunea 2012 ţinând o pânză cu mesajul “Basarabia e solidară”.
18:15. “Noi, reprezentanţii studenţilor basarabeni am ieşit din solidaritate cu cei din Bucureşti”, a declarat Mădălina Hriţuleac, reprezentantă Acţiunea 2012, care a reamintit că ieri tinerii basarabeni au mers la Ambasada României de la Chişinău unde au aprins lumânări şi au depus flori.
“Şi România şi Moldova sunt acum fără un Guvern şi credem că momentul este prielnic ca cele două ţări să aibă un Guvern comun”, a mai declarat tânăra.
Proteste 6 noiembrie 2015, foto: Eugen Horoiu / Epoch Times România
18:25. Numărul protestatarilor a ajuns la aproximativ 200 de persoane.
“Am venit aici în Piaţă să-l aştept pe Iohannis. Sunt curioasă ce o să ne spună”, declară o tânără protestatară.
Întrebată ce i-ar spune ea lui Iohannis, tânăra răspunde:”L-aş întreba ce are de gând să facă pentru noi, pentru că până acum nu am văzut să se facă mai nimic.”
18:35. Numărul protestatarilor este deocamdată sensibil mai mic decât în serile precedente la aceeaşi oră. Pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional se văd comasate în jur de 200 de persoane, grupate în jurul unui banner mare pe care scrie “Revoluţia noastră nu e şi a voastră. Politicieni corupţi, de ce sunteţi muţi”.
Pe partea de la Fântâni sunt, de asemnea, în jur de 200 de persoane.
18:45. Cu ochii înlăcrimaţi, un domn foarte în vârstă păşeşte încet prin Piaţă, ţinând în mâinile tremurânde un steag tricolor.
Întrebat ce l-a scos din casă, bătrânul în vârstă de 86 de ani răspunde: “Trăim timpuri epocale. Se sfârşeşte o epocă şi începe una nouă, cum să stau în casă?!”
Întrebat ce-şi doreşte de la timpurile noi care vin, bătrânul a replicat: “Normalitate şi o Românie aşa cum o promite preşedintele, o Românie a lucrului bine făcut.”
Proteste 6 noiembrie 2015, foto: Epoch Times România
18:57. Pe trotuarul de la Teatrul Naţional s-au strâns, în aceeaşi zonă, un grup de opozanţi ai preşedintelui Iohannis şi un grup de susţinători ai monarhiei.
Opozanţii lui Iohannis ţin pancarte cu mesaje precum “Iohannis demisia” şi cer ca preşedintele, pe care îl numesc “primul corupt al ţării”, să plece din fruntea României.
“Are trei dosare penale, pe care i le-a ascuns Băsescu într-un sertar ca să-l facă preşedinte şi acum are imunitate”, declară doamna Maria Breazu, în vârstă de 76 de ani.
În ceea ce-i priveşte pe susţinătorii monarhiei, aceştia consideră că actuala clasă politică s-a dovedit coruptă şi este timpul să ne întoarcem la monarhie.
“Suntem militanţi de multă vreme ai revenirii la monarhie. Este timpul să ne întoarcem la ea”, declară Cristina Romanescu, o doamnă în vârstă de 45 de ani.
Pe zidul Facultăţii de Geografie, militanţi unionişti, urcaţi pe priciurile ferestrelor, au întins un banner lung de circa 10 metri pe care scrie mare “Unirea, Obiectiv Naţional”.
19:05. Printre manifestanţi se plimbă un domn, ţinând deasupra capului o mătură pe care a lipit două hârtii. Mesajul pe care îl transmite este “Curăţenie generală. Toate instituţiile statului purificate de gunoaie”.
Întrebat ce l-a scos în stradă, protestatarul cu mătura, pe numele său Vasile, un domn de 56 de ani întors recent din Italia, declară că îşi doreşte curăţenie generală şi reformarea tuturor instituţiilor statului.
“Trebuie să punem toţi mâna pe mătură şi să reformăm toate instituţiile statului, căci statul acesta este un stat paralizat, un stat care devine un teritoriu pentru diverse interese, interese care nu sunt româneşti. Această ţară şi-a pierdut independenţa, şi-a pierut suveranitatea şi asta din cauza nepăsării populaţiei. Asta se întâmpla din 1990, când primul preşedinte care a fost ales cu o lozinca “un preşedinte pentru liniştea noastră” – mă refer la Ion Iliescu, cel care a fost şi este răspunzător în faţa istoriei pentru tot ce s-a întâmplat. El a dat startul că România să de-ge-ne-re-ze!
Vreau să spun în paranteză că sunt revoltat că s-a închis dosarul Revoluţiei. Revoluţia nu poate fi clasată! Iar acel cetăţean din procuratură care a închis dosarul se face complice cu cei vinovaţi de crimele din decembrie 89.
Acum este un moment derutant, pentru ca ţara nu are lider, nu are un ghidaj. Soluţia pe care o văd este aceea care s-a aplicat şi se aplică în Italia unde o mişcare numită mişcarea 5 stele, care e constituită din cetăţeni care nu au făcut niciodată politică, această mişcare pornită pe orizontală, se numeşte democraţia lichidă, a reuşit.”, declară domnul Vasile.
Proteste 6 noiembrie 2015, foto: Eugen Horoiu / Epoch Times România
19:10. În jur de 1500-2.000 de oameni au umplut Bulevardul Bălcescu. Bannerul cu “Revoluţia noastră nu este şi a voastră” este acum în dreptul Crucii Eroilor Revoluţiei.
19:13. Se scandează: “Strada n-are lider” şi “Toate partidele, aceeaşi mizerie”.
Jandarmii au format un cordon pentru a bloca drumul spre Piaţa Unirii.
19:27. În stradă par a fi în jur de 2.000-2.500 de persoane. În mijlocul mulţimii, ţinând în mână un carton cu mesajul “M-am săturat. Un ţăran din Teleorman”, se află domnul Gică Gogoaşă, în vârstă de 65 de ani, care ne declară că a venit şi el tocmai din Teleorman, “zonă din care este cel mai mare politician al ţării – Liviu Dragnea”, să se bucure de schimbare.
“Sper că vom reuşi ceva. Am ieşit în stradă şi la Revoluţie, am participat din toată fiinţa mea. Sper să se producă schimbarea pe care o aştept de 25 de ani”, a precizat domnul Gogoaşă, de profesie agricultor.
În Piaţă, grupurile s-au polarizat în funcţie de nemulţumiri. Pot fi văzute pâlcuri de tineri dornici de o schimbare, de o ţară unde să aibă un viiitor, pot fi văzute grupuri de persoane care cer demisia lui Iohannis, şi, desigur, şi a Codruţei Kovesi şi a Liviei Stanciu. De asemena, se remarcă si prezenţa grupului de persoane cu credite în franci elveţieni, precum şi nelipsita galerie de fotbal.
Marea majoritate a oamenilor sunt însă cei care, la fel ca domnul Gogoaşă, vor normalitatea pe care ţara şi-o doreşte încă de acum 25 de ani.
Proteste 6 noiembrie 2015, foto: Epoch Times România
19:47. În Piaţă au început huiduielile şi strigătele: “Ruşine, ruşine să vă fie”. Protestatarii strigă “Nu ne confiscaţi protestul” şi cer ca grupul de persoane de pe treptele Teatrului Naţional să plece acasă.
“Sunt membri PSD”, zice cineva.
Cei cărora li se cere să plece sunt cei ce ţin afişe cu “Iohannis demisia” şi mesaje contra “băsiştilor, macoviştilor, iohaniştilor” etc.
Proteste 6 noiembrie 2015, foto: Epoch Times România
19:55. Manifestanţii care au fost huiduiţi erau cei care strigau “Jos Iohannis”.
“Am venit aici să dăm jos un Sistem, nu o persoană anume”, declară o tânără aflată printre cei care l-au cerut să plece celor ce încearcă să dea o turnură politică protestului.
“V-aţi vândut pe 50 de lei”, le strigă un protestatar celor de pe treptele teatrului.
A avut loc o mică încăierare, dar jandarmii au invervenit la timp şi spiritele s-au mai calmat.
Între timp, de la portavoce, un tânăr face apel la calm şi respect: “Dacă noi nu ne respectăm între noi, cum vreţi ca alţii să ne respecte?”
În mulţime a apărut, probabil în replică la afişele “Nu vrem catedrale, ci spitale”, un imens banner galben cu un citat din Biblie.
20:00. Numărul celor care se află acum în Piaţa Universităţii se ridică la peste 5.000 de persoane. Oamenii continuă să vină spre Piaţă. Pasajul din staţia de metrou de la Piaţa Universităţii este plin de grupuri de tineri.
20:15. “Am ieşit în stradă fiindcă am simţit că trebuie să fiu aici”, declară o elevă de clasa a 12-a care preferă să nu-şi dea numele.
Tinerei îi este greu să spună cam cum vede ea schimbarea, dar susţine că lucrurile trebuie să se schimbe în ţara asta şi mai ales în învăţâmânt.
20:23. “Nu cred într-o utopie. Nu cred că poate veni chiar acum o clasă politică nouă. Dacă se va shimba PSD cu PNL, ce se poate întâmpla? Sper însă într-o clasă politică mai conştinetă, sper că vom putea să sancţionăm mai mult greşelile politicului, iar politicienii să ţină cont de vocea noastră”, declară Iulia, o tânără de 35 de ani care ţinea deasupra capului o pancartă cu mesajul “Sănătate e-n perfuzii. Politrucii vând iluzii. Vrem spitale ca-n afară. Şi doctorii buni în ţară”.
Proteste 6 noiembrie 2015, foto: Epoch Times România
20:33. Între anti-iohanniştii de pe treptele Teatrului Naţional şi mulţimea de protestatari s-a interpus un cordon de jandarmi.
20:35. În apropierea Teatrului Naţional s-au plasat boxe, iar la portavoce, diferite persoane, printre care şi personalităţi publice, iau cuvântul adresând mesaje mulţimii. În acest moment, luptătorul K1 Daniel Ghiţă face un apel la non-violenţă şi unitate. Mulţimea este grupată strâns în jurul lui.
Un grup de protestatari a început la un moment dat să strige “Fără discursuri, fără discursuri”, dar scandările lor au încetat în scurt timp.
20:43. În Piaţa Universităţii s-a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor de la Colectiv.
“M-a scos în stradă nedreptatea. Drepturile omului nu se respectă în această ţară. Trebuie să ne respecte, ca cetăţeni, orice parlamentar, orice om din sistem. Oamenii aleşi în funcţii sunt aleşi de noi, oamenii aceia trebuie sa ne reprezinte pe noi, iar dacă nu ne reprezintă pe noi înseamnă că îşi reprezintă propriile interese. Trebuie să ne asculte şi pe noi cineva. Îmi doresc o ţară bună, o ţară fără corupţie, o ţară frumoasă”, ne-a declarat luptătorul K1 Daniel Ghiţă.
20:58. În faţa Teatrului Naţional se amenajează acum o scenă cu lumini, boxe şi instalaţii de sonorizare profesionale. La ora 21:30 este aşteptat să apară Nicu Covaci de la Phoenix. Se pare că pe scenă vor urca pentru a luat cuvântul şi persoane care au fost în noaptea dramei la Colectiv.
Numărul protestatarilor din Piaţa Universităţii se ridică acum la apoximativ 7-8.000 de persoane.
21:07. Pe scenă se instalează tobe şi instrumente muzicale, semn că urmează un concert. În spatele scenei se fixează un banner cu mesajul “Nu ne puteţi manipula. 1989, 2015. Corupţia ucide”.
21:10. De la boxe se revarsă cântecul care a însufleţit Piaţa Universităţii în 89 “Mai bine golan, decât comunist, mai bine mort, decât activist”.
21:20. În jurul scenei pare că a izbucnit un conflict. Se strigă “Jos Scena, Jos Scena”.
21:25. Pe scena improvizată a urcat Teodor Mărieş, care a anunţat că aici vor veni lideri ai grupurilor din Piaţă, inclusiv lideri ai grupurilor mici.
“Scena asta este pentru voi. Vom stabili nişte reguli de dialog şi fiecare dintre voi va veni aici ca să îşi spună revendicările”, se aude de la portavoce.
După Măries, microfonul a trecut la Andreea Petruţ care a început să strige: “Piaţa nu are lider” şi “Toate partidele, aceeaşi mizerie”.
21:33. Pe scenă a apărut un tânăr care spune că oricine vrea să vorbească poate să urce pe scenă şi să vorbească liber.
“Pe scena asta va fi numai cine vreţi voi să fie. Decât să staţi în mulţime, mai bine urcaţi aici pe scenă, luaţi microfonul şi vorbiţi. Haideţi să ne folosim de ce avem, haideţi să ne organizăm!”, spune tânărul. Unii dintre protestatari au început să strige “Fără scenă” şi să huiduie tare.
În piaţă sunt în acest moment peste 10.000 de oameni.
Proteste 6 noiembrie 2015, foto: Eugen Horoiu / Epoch Times România
21:34. Luminile de pe scenă s-au stins. Oamenii nu mai vorbesc la microfon, iar zona pare să fi fost ocupată de galerii de fotbal.
“Cum s-au urcat oamenii pe scenă, cum le-au stins securştii lumina”, zice o persoană.
În timp ce galeria de fotbal care a intrat în zonă continuă să scandeze, o doamnă îi apostrofează: “Aici nu e stadion”.
21:57. Scena s-a strâns la cererea cuiva care a preluat portavocea anunţând “Piaţa nu vrea scenă!”. După părerea unor dintre cei care urmau să urce pe scenă ar putea fi vorba despre o diversiune a “infiltraţilor din mulţime” care sunt împotriva existenţei unui loc de unde să se poată auzi nişte voci articulate care să prezinte cereri structurate din partea grupurilor care au ceva de spus.
22:03. În Iaşi, peste 5 000 de persoane au ieşit în stradă împotriva corupţiei şi, totodată, pentru a comemora victimele incendiului de la Colectiv, potrivti Agerpres. Proteste similare au loc în mai multe oraşe din ţară, printre care Timişoara, Galaţi, Ploieşti, Cluj, Suceava, Slatina, Alba Iulia, Blaj, Cugir, Sebeş şi Caraş-Severin.
22:10. În timp ce în jurul Crucii Eroilor Revoluţiei atmosfera fierbe animată de portavoci, în restul pieţei, tinerii, în general adunaţi grupuri grupuri, discută liniştiţi.
Pe marginile Fântânii de la Universitate luminează zeci de candele, aşezate pe afişe prin care protestatarii îşi transmit mesajele: “Transparenţă totală asupra banilor publici”, “Parlament fără imunitate sau inviolabilitate”, “Domnule profesor, reformaţi educaţia”, “România are copii minunaţi”, “Fii bun, începe cu tine însuţi” etc.
22:14. “Ne-am săturat. Am ieşit din nou în Piaţă şi vom ieşi şi mâine”, declară o fată în timp ce îşi freacă mâinile îngheţate de frig.
Întrebată ce o nemulţumeşte şi ce şi-ar dori, fata răspunde: “Părinţii mei muncesc de se spetesc să plătească rate şi facultăţi. Muncim de ne rupem şi nu avem nici 10 lei în buzunar, în timp ce Udrea îşi cumpără genţi de 30.000 de euro. Vrem ca din muncă să ne putem şi noi cumpăra măcar un apartament în care să trăim”.
22:20. Circa 5.000 de constănţeni protestează, pentru a patra seară consecutiv, pe bulevardele din centrul oraşului, fiind vorba de cel mai mare număr de protestatari comparativ cu cel înregistrat în serile trecute, informează Agerpres.
22:25. Între timp, în faţă la clubul Colectiv se trăiesc momente de linişte.
6 noiembrie 2015 – Moment de linişte la clubul Colectiv foto: Dan Mihai Balanescu
22:30. Piaţa este în continuare plină de oameni. S-a ţinut un scurt moment de reculegere. Aşezate în genunchi, mai multe persoane ţin deasupra capului candele aprinse.
Deasupra pieţei răsună din nou acordurile melodiei lui Vali Sterian, “Vino Doamne”.
În mulţime se pot vedea multe pancarte cu mesaje precum “Dragi părinţi, staţi liniştiţi, nu ne vom lăsa păcăliţi”, sau “Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă”.
Printre protestatari sunt foarte mulţi studenţi care afişează mesaje precum “România captivă, Studenţii te salvează”.
22:55. În Zona dinspre teatru s-au instalat nişte clipboard-uri cu foi mari de hârtie pe care oamenii sunt invitaţi să răspundă la întrebări precum “Cum arată România noastră, “Cum vrei România”, “Ce vrea strada”, “Ce-şi doreşte poporul român” şi “Ce vrei de la România”.
Ce vrea Strada: Responsabilitatea individuală şi colectivă, mecanisme simple pentru reclamarea şi remedierea problemelor cu impact la nivel social, transparenţă, iubire şi respect, să înceteze furtul banilor publici.
Ce-şi doreşte poporul român: Dezvoltaţi agricultura să nu facem foamea într-o ţară care poate duce o populaţie de trei până la patru ori mai numeroasă, exploatarea resurselor naturale în mod responsabil de către statul român în interesul economiei româneşti.
Ce vreţi de la România: Cursuri de prim-ajutor obligatorii, norme metodologice pentru înlăturarea taxei de mediu şi “Vreau o ţară!”.
Lumea a început să plece din Piaţă. În acest moment mai sunt aproximativ 3.000 de protestatari.
23:30. În Piaţă au mai rămas în jur de 1.000 de protestatari.
Revolta Colectiv continuă, bucureştenii au ieşit din nou în stradă. Moment de reculegere la 7 zile de la tragedie
articol: stiri.tvr.ro
6 noiembrie 2015
Vineri s-a împlinit o săptămână de la un dezastru care a zguduit România. Un incediu, 32 de morţi, zeci de răniţi aflaţi încă în stare critică. Românii, din ţară şi din străinătate, au ieşit în stradă pentru a patra seară consecutiv.
Mai puţini oameni au ieşit în stradă în a patra zi de proteste faţă de întreaga clasa politică, spre deosebire de serile precedente, când numărul participanților la miting a ajuns în Bucureşti chiar şi la 35 de mii.
În fața clubului Colectiv, câteva sute de manifestanți s-au adunat începând cu ora 22,00 pentru un moment de reculegere în memoria victimelor incendiului. La bisericile din apropiere au bătut clopotele, marcând momentul în care, exact în urmă cu o săptămână, incendiul de la clubul Colectiv a provocat moartea a 32 de persoane și rănirea a peste 150.
Mii de oameni în stradă, la o săptămână de la tragicele evenimente din clubul groazei. “Colectiv, Colectiv!” Iohannis, aşteptat în piaţă
articol: romaniacurata.ro
Romania Curata foto: romaniacurata.ro
6 noiembrie 2015
A patra seară de proteste în România. Se împlineşte o săptămână de la evenimentele tragice din clubul Colectiv, în care şi-au pierdut viaţa 32 de tineri. În Bucureşti, precum şi în alte oraşe mari, oamenii au ieşit din nou în stradă pentru a protesta împotriva corupţiei şi a nepăsării clasei politice. Proteste sau doar comemorări au loc şi în Paris, Londra, Berlin sau Torino.
Mii de persoane s-au strâns din nou în Piata Universităţii din Bucureşti. La ora 18 erau câteva sute de oameni, iar la 19, numărul urcase către 1000. Până la ora 20, cifra se triplase. Protestatarii au ocupat Bulevardul Nicolae Bălcescu şi au scandat “Colectiv, Colectiv”, “Toate partidele, aceeaşi mizerie”, “Afară, afară cu mafia din ţară”, “România, trezeşte-te” şi ‘Nu plecăm, nu plecăm”.
La ora 20.30, erau deja 5.000 de protestatari, iar spre ora 21, cifra se ridica la 8.000. Manifestanţii au ocupat Bulevardul Magheru.
În urma consultărilor de vineri cu societatea civilă, preşedintele Klaus Iohannis a spus că va merge şi el printre manifestanţii din Piaţa Universităţii, dar nu va anunţa nici ora, nici ziua, pentru că nu vrea să facă din discuţiile cu oamenii din stradă un eveniment media. El a mai afirmat că vrea să vadă ce spun oamenii simpli şi ce aşteptări au de la preşedinte.
De asemenea, vineri seară, la ora 21.00, este programat şi un “Marşul tăcerii #Colectiv”, în memoria victimelor incendiului din Bucureşti. Anunţul a fost făcut tot pe Facebook, utilizatorii reţelei fiind îndemnaţi să se adune în parcul din Piaţa Unirii şi să meargă într-un marş al tăcerii până în Clubul Colectiv.
Clopotele Patriarhiei şi bisericilor din Bucureşti au bătut la ora 22.30, în amintirea celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Colectiv. Cei prezenţi în Piaţa Universităţii s-au aşezat în genunchi, au aplaudat şi au scandat “Colectiv”. Sunt 10.000.
La clubul Colectiv au fost aprinse candele în prima vinere de după vinerea neagră. Mii de oameni au adus un omagiu celor dispăruţi.
La Cluj, 1.500 de oameni au ieşit în stradă vineri seara. Circa 1.000 erau, în jurul orei 19, în Piaţa Unirii. Grupul s-a pornit în marş şi, în scurt timp, numărul manifestanţilor a urcat la 1.500. Oamenii s-au îndreptat spre sediul consiliului judeţean, din cartierul Mărăşti, apoi s-au consultat între ei şi au decis să o pornească spre cartierul Mănăştur, dar nu au ajuns decât până în complexul studenţesc Hasdeu.
“DNA, DNA,curaţă politica”, “Hoţii! Hoţii!”, Vrem dreptate,nu imunitate”, au scandat oamenii. Se strigă şi “Jos corupţia, strada nu are lideri,suntem oameni liberi”.
Şi la Galaţi au ieşit circa 1.500 de persoane. Tinerii, care s-au mobilizat pe Facebook, ca în zilele precedente, s-au adunat în parcul din cartierul „Ţiglina 1”, de unde au plecat în marş către sediul Prefecturii Galaţi, ocupând o bandă de circulaţie a străzii Brăilei.Manifestanţii fluturăn steaguri tricolore şi scandează lozinci precum: „Colectiv”, „Uniţi salvăm toată România”, „Libertate”, „Împreună rezistăm”, „Toate partidele, aceeaşi mizerie” şi agită pancarte pe care se poate citi: „Jos corupţia”, „Alegeri anticipate”, „Bunicii la război, părinţii la Revoluţie, e rândul nostru acum”.
La ora 19.00, în Piaţa Sfatului din Braşov s-au adunat în jur de 300 de braşoveni, scandând pentru mai multe minute în central oraşului. Protestatarii au strigat, printre altele “Averile furate, să fie confiscate”, “Vrem dreptate, nu imunitate”, “PNL şi PSD, aceeaşi mizerie”, “Jos corupţia, începe revoluţia”. Pe parcur şi alte persoane s-au alăturat, astfel că numărul celor ieşiţi în stradă a depăşit 500.
În jurul orei 20.45, o mare parte din grup a plecat în marş din Piaţa Sfatului, pe strada Republicii – bulevardul 15 Noiembrie – strada Castanilor – Central Civic – Toamnei, adăugând “repertoriului” şi scandarea “Vrem 300, nu 600”. Pe traseu, în zonele de locuinţe, tinerii au strigat “Nu staţi la balcoane, că muriţi de foame” şi “Ieşiţi din casă, dacă va pasă”, în încercarea de a atrage alături de ei cât mai multe persoane din cele care priveau pasiv protestul.
La fel ca şi zilele trecute, jandarmii au apreciat că a fost un miting foarte civilizat, fără incidente.
Şi în Caransebeş a existat un protest astă-seară. Câteva sute de oameni au ieşit în stradă, scandând împotriva clasei politice.
Reşiţa: „Strigați cu toții să plece hoții!”, „Gata cu hibernarea!”, „Acum este schimbarea” sau„Vrem spitale, Nu catedrale” sunt doar câteva dintre sloganurile pe care le strigă acum cu toată forța și din toți plămânii mii de reșițeni, adolescenți sau trecuți deja de prima tinerețe, în Centrul Civic din oraș.
Peste 1500 de oameni s-au adunat în această seară în fața Prefecturii județului, scrie reper24.ro.
La Iaşi s-a ieşit vineri în stradă pentru a patra zi consecutiv.
“Nu doar Guvernul, jos tot Sistemul!” – Protestele continuă
articol: Loredana Diacu – Epoch Times România
5 noiembrie 2015
18:01. Câteva zeci de persoane s-au adunat deja în Piaţa Universităţii în jurul candelelor roşii care ard în memoria victimelor de la Colectiv.
În dreptul Fântânilor, flutură deja drapele tricolore, iar tinerii încep să se strângă uşor, uşor.
Au început să apară şi primele măşti Anonymous, Piaţa Universităţii fiind punctul de plecare ales de participanţii la Million Masks March “în semn de solidaritate cu cele petrecute recent”.
Protest Bucuresti 5 noiembrie 2015 foto: Eugen Horoiu/Epoch Times
18:13. Atât spaţiul de la Fântână, cât şi cel de la statui din dreptul Teatrului Naţional încep să se umple de oameni. Potrivit reporterului de la faţa locului, în piaţă ar fi acum aproximativ 500 de persoane.
18:20. “Speranţa m-a scos în stradă, speranţa”, declară o tânără venită la protest alături de prietena şi prietenul ei.
Întrebată ce speră să se întâmple în urma valului de proteste, tânăra a precizat că îşi doreşte un viitor mai bun pentru generaţia ei. Cum se va produce acest lucru, nu ştie încă, dar nu crede în alegeri anticipate, având în vedere că nu s-a format încă o nouă clasă politică de încredere care să ia locul actualelor partide, iar schimbarea PSD-ului cu alte partide din actuala “ofertă”, nu o convinge.
Tânăra îşi exprimă speranţa că se va forma cât mai curând o clasă politică nouă, iar până atunci, cei care vor prelua acum puterea vor învăţa să asculte vocea societăţii civile şi să lucreze în beneficiul celor care i-au ales.
18:28. Mulţimea a erupt în stradă, ocupând Bulevardul Nicolae Bălcescu. În piaţă pot fi văzuţi aproximativ 50 de membri ai Acţiunii 2012, solidari cu protestul de astăzi.
“Având în vedere că la Bucureşti şi la Chişinău se cere resetarea scenei politice, momentul ar fi ideal ca unirea Basarabiei cu România să fie repusă pe agendă, astfel încât ambele ţări să aibă parte de un nou început comun”, a declarat George Simion, preşedintele Platformei Unioniste.
18:40. Tinerii de la Chişinău au donat şi trimis în România 700 de litri de sânge pentru răniţii de la Colectiv, iar lucrurile nu se vor opri aici, potrivit Iuliei Modiga, vicepreşedinte al Platformei Acţiunea 2012.
Astăzi, la ora 19:00, la monumentul lui Ştefan cel Mare din Chişinău, basarabenii vor ieşi pentru o rugăciune colectivă. “Se vor ruga pentru înţelepciunea poporului român, astfel încât să avem o naţiune cu un singur Guvern”, a declarat tânăra.
18:45. În jur de 2.000 de persoane protestează acum, în Piaţa Universităţii, împotriva Sistemului.
18:55. În piaţă par a fi acum în jur de 3-4.000 de protestatari. În jurul Crucii Eroilor Revoluţiei flutură numeroase steaguri tricolore cu gaură în mijloc.
Ca în fiecare seară, în mulţime sunt foarte, foarte mulţi oameni tineri, dar şi reprezentanţi ai generaţiei care în anii ’89 au scandat în aceeaşi piaţă pentru libertate. Printre protestatari se văd şi măştile Anonymous care şi-au unit marşul cu protestul de la Universitate.
“DNA fii tare, Vrem deratizare”, scrie pe o pancartă ţinută de un manifestant. Alături de el, un tânăr ţine un carton cu chipul lui Ion Iliescu pe care scrie “Şi acum că tot plecaţi, pe tătucul să ni-l luaţi”.
Protest Bucuresti 5 noiembrie 2015 foto: Epoch Times România
19:03. Se scandează din răsputeri “Colectiv, Colectiv”.
Oamenii şi-au scos în stradă nemulţumirile faţă de toate instituţiile statului. Astfel, pe o pancartă pusă deasupra Crucii Eroilor Revoluţiei se poate vedea mesajul “ANAF, ANAF, suntem oameni, nu animale.”
Un tânăr ţine o pancartă cu chipul lui Ciorbea însoţit de mesajul “Ciorbea ăştia-n puşcării de scriu zeci de librării”. Se mai pot vedea mesaje precum “Vreau o Românie în care să-mi doresc să trăiesc”, sau “Acum ne-am trezit. Căutăm lideri competenţi.”
19:08. “Am ieşit în stradă în speranţa unui viitor pentru copiii mei căci noi nu avem niciunul. Muncim la negru ca să ne creştem copiii”, spune Ioana, venită la protest cu un bebeluş în port-bebe şi cu o fetiţă de 10-11 ani lângă ea.
Alina vrea un viitor mai bun pentru copiii săi. Protest anti Sistem în Piaţa Universităţii, ziua a treia, 5 noiembrie 2015. (Epoch Times)
19:15. Mai mult de 7.000 de persoane scandează: “Nu tot voi, vrem oameni noi” şi “Toate partidele, aceeaşi mizerie”, iar pe pancarte se pot citi mesaje precum “Senatori şi deputaţi, mafioţi imunizaţi”.
Pentru prima oară de la începerea protestelor, pe lângă drapelul tricolor, flutură şi steagul R. Moldova.
Erwin Albu, un cunoscut activist venit de la Braşov pentru a lua parte la proteste, cere resetarea clasei politice. Tânărul s-a declarat convins că se pot ridica oameni capabili să conducă într-un mod adecvat această ţară.
19:30. Există riscul să se încerce deturnarea protestelor, consideră unii manifestanţi.
Unul dintre tinerii care apar frecvent la portavoce în Piaţa Universităţii susţine că un cunoscut al său ar fi fost convocat la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, deşi nu a fost nicio zi în piaţă şi este şi membru al unui partid.
Pe de altă parte, alţi participanţi încearcă să vină cu mesaje politice pro sau contra unor partide sau preşedintelui, însă tentativele lor sunt respinse.
Deşi pe afişele tinerilor se pot vedea multe mesaje precum “Vrem oameni noi, nu pungaşi ca voi”, sau “Vrem oameni noi, nu dintre voi”, există temeri că, în momentul acesta, nu există o ofertă viabilă pentru schimbare.
Există protestatari care cred că o soluţie pe termen scurt – până la cristalizarea unor noi partide, ideal emanate din rândul societăţii civile care a trebuit să facă un pas înainte implicându-se în politic – ar fi ca actualele partide politice să fie obligate să preia o listă de revendicări ale Străzii.
Partidele care refuză să colaboreze cu societatea civilă şi să-i reprezinte interesele ar trebui să dispară de la conducere, consideră unii manifestanţi.
“Trebuie evitat riscul să avem din nou Două Românii, una a lor (politicienilor) şi una a noastră, a oamenilor care trăiesc aici”, a declarat un protestatar.
19:44. Se scandează din răsputeri: “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă”, “Ne-am săturat, ne-am săturat”, “Voi daţi afară tinerii din ţară”, “Colectiv, Colectiv” şi “Vrem dreptate, nu anticipate”.
Pe frontonul de deasupra intrării în Facultatea de Geografie, un “dac liber” flutură un imens drapel tricolor. Mulţimea ovaţionează.
“Sunt mama unui copil cu dizabilităţi. Vreau o schimbare totală, Guvern tehnocrat şi educaţie pentru toţi”, scrie pe pancarta unei doamne.
Protest Bucuresti 5 noiembrie 2015 foto: Epoch Times România
20:15. În mulţime se văd grupuri separate de tineri, animaţi de aceeaşi dorinţă de schimbare. Se scandează “Generaţia mea, nu o poţi cumpăra”, sau “Nu daţi afară, tinerii din ţară”.
Protest Bucuresti 5 noiembrie 2015 foto: Alberto Groşescu
20:20. Oamenii au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor. Oamenii s-au ridicat strigând “Colectiv, Colectiv, Colectiv”.
În dreapta Crucii Eroilor Revoluţiei este comasat grupul celor care poartă măştile Anonymous, care deşi anunţaseră iniţial că vor pleca în marş înspre Piaţa Victoriei se pare că rămân aici solidari cu restul protestatarilor.
20:30. Prin piaţă a început să circule o listă de revendicări, oamenii fiind îndemnaţi să o dea din mână în mână.
“Eu ies în stradă pentru că nu mai accept “Lasă bă că ăsta fură, dar ne dă şi nouă”. Ei nu sunt acolo ca să ne dea şi nouă resturi”, este fraza cu care începe foaia manifest.
Printre revendicări se pot citi următoarele: Parlament unicameral cu maxim 300 de deputaţi, vot uninominal la parlamentare, votezi un om, nu o listă de oameni din care cunoşti unul, ridicarea imunităţii parlamentare în toate cazurile solicitate de procurori, înăsprirea pedepselor pentru marea corupţie şi subminarea economiei naţionale şi înfiinţarea unei agenţii naţionale de recuperare a prejudiciilor în cazul aplicării confiscării extinse.
O altă revendicare este adoptarea legii lustraţiei în forma sa iniţială, prin actualizarea punctului 8 al declaraţiei de la Timişoara: “Niciun fost activist de partid, turnător, sau securist, să nu aibă dreptul de a participa la viaţa politică”.
20:40. În spatele Crucii Eroilor, înspre metrou, s-au adunat studenţi.
“M-a scos în stradă accidentul de la Colectiv, căci m-a făcut să realizez că în ţara aceasta se moare fiindcă nu facem lucrurile cum trebuie şi legea nu se respectă”, declară Andrei, student în anul 4.
În ceea ce priveşte speranţele legate de efectele protestelor, Andrei crede că ideal ar fi un guvern de tehnocraţi şi alegeri la termen, în 2016, pentru ca între timp să se cristalizeze noi formaţiuni politice cu oameni corecţi şi competenţi. Până atunci politicul ar trebui să ţină cont de vocea străzii.
Protest Bucuresti 5 noiembrie 2015 foto: Epoch Times România
20:41. Se pare că se încearcă scindarea mulţimii, după cum avertizau anterior unii dintre protestatari. De la una dintre portavoci se strigă “Nu ne lăsăm manipulaţi”. Se huiduie.
Au apărut mai mulţi manifestanţi care încearcă să dirijeze multimea cu portavocea, iar aceştia au mesaje diferite. Astfel, mulţimea s-a împărţit şi nu se mai poate observa unitatea din zilele trecute.
O apariţie nouă în piaţă sunt şi mesajele religioase. În timp ce mulţi protestatari ţin pancarte cu mesaje precum “Vrem spitale, nu catedrale”, pe de altă parte, pe zidul Universităţii a fost pus un mare banner galben cu un mesaj religios si la fel şi lângă Crucea Eroilor Revoluţiei.
Se văd, de asemena, numeroase bannere prin care se cere confiscarea averilor nejustificate, semn că românii nu îşi doresc doar arestări, ci şi lovirea corupţilor acolo unde îi doare cel mai tare.
“Suntem copiii foştilor golani de la Universitate”, scrie cu litere roşii pe un alt banner negru de mari dimensiuni.
21:05. Mulţi dintre tineri sunt conştineţi de faptul că în piaţă s-au strecurat şi persoane care încearcă să-i maniuleze. În mulţime circulă deja foi A4 pe care apare o portavoce barată cu mesajul “Atenţie, filtraţi înainte să adoptaţi”, iar pe alte afişe se poate citi mesajul “Afară cu instigatorii”.
În pofida numărului mare de persoane strâns în piaţă şi a faptului că mesajele sunt uneori divergente şi opiniile împărţite, atmosfera este una foarte paşnică, oamenii circulând şi comunicând civilizat.
21:12. La gura de metrou dinspre Universitate se centralizează cerinţe ale protestatarilor şi o să apară pe Comunitatea Uniţi Salvăm. Orice protestatar din piaţă poate veni să-şi transmită ideea de revendicare.
Oamenii cer lucruri precum pedepse mai mari pentru abuz de putere şi fapte de corupţie, schimbarea clasei politice, depolitizarea presei, anchete şi confiscarea averilor în cazuri de corupţie, impozitarea cultelor religioase şi veniturilor acestora, simplificarea legilor pentru societăţile comerciale şi IMM, minim studii universitare pentru toată clasa politică, fără privat, revizuirea legii electorale pentru a se putea schimba clasa politică, îmbunătăţirea sistemului educaţional, fără spitale pline de gândaci, limitarea ordonanţelor de urgenţă etc.
Protest Bucuresti 5 noiembrie 2015 foto: Epoch Times România
21:22. În piaţă, cei peste 10.000 de participanţi la manifestaţie au ţinut un moment de reculegere pentru victimele exploziei de la Braşov, ce a avut loc cu scurt timp în urmă, după care s-a scandat puternic “Jos Oprea” şi “Colectiv”.
În dreptul Universităţii a fost întins un banner lung de câţiva metri cu mesajul “Puterea suntem noi. Nu vă mai vrem pe voi”.
22:28. Se scandează “Daniel, Daniel, du-te după Viorel”, referire la patriarhul Daniel.
Oamenii par să-şi fi scos toate nemulţumirile în stradă. Astfel, se pot observa mesaje anti-ANAF precum şi mesaje de genul “Jos Laura Georgescu de la CNA” sau “Ecaterina Andronescu, ciuma neagră a învăţământului românesc”.
“Bine aşa Codruţo, fă-le şi lor familiile să plângă”, scrie pe un banner, în timp ce pe un altul, mare de 5-6 metri, apare mesajul “Revoluţia noastră, nu este a voastră”.
Protest Bucuresti 5 noiembrie 2015 foto: Sergiu Nicolae Brega
21:41. Piaţa răsună din nou de celebrele scandări “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă” şi “O dorinţă sinceră, România liberă”.
În piaţă a apărut şi Mihai Eminescu, desigur prin versurile sale. Doi protestatari ţin deasupra mulţimii o pânză albă pe care au scris:
“Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”
21:48. Vis-a-vis de Fântâni, în mulţimea strânsă pe Bulevarul Bălcescu, s-a adunat un nucleu de studenţi îmbrăcaţi în tricouri cu sigla “Consiliul Naţional al Studenţilor Reprezentanţi din România”.
Grupaţi în jurul unui banner lung de câţiva metri cu mesajul “Tineri Educaţi, România salvaţi”, tinerii scandează: “Educaţie, educaţie”, “Am schimbat Guvernul, cade tot sistemul”, “Singura soluţie, altă Constituţie”, “Corupţia Ucide”, “România trezeşte-te”, “Studenţii sunt cu voi”, “Nu cedăm, nu capitulăm” şi “Vrem imunitate doar la sănătate”.
Tinerii ţin, de asemena, ridicate deasupra capului pancarte cu mesaje precum “Nu mai staţi lipiţi de scaune, că produceţi numai daune “.
Protest Bucuresti 5 noiembrie 2015 foto: Eugen Horoiu/Epoch Times
22:00. În Bucureşti protestează în acest moment peste 10.000 de oameni.
“M-am săturat de cât se fură. Mi-aş dori mai multă transparenţă”, declară Raluca, de 22 de ani, în timp ce ţine deasupra capului un afiş cu mesjaul “Politica voastră = Bătaie de joc la adresa noastră”.
Alături de ea, alte fete foarte tinere, purtând banderole tricolore la piept, sau legate în jurul frunţii, ţin mesaje precum “Clasa politică, gaşcă de hoţi trădători de ţară, ne vor vinde pe toţi”.
Protest Bucuresti 5 noiembrie 2015 foto: Epoch Times România
22:15. Tinerii de la gura de metrou care centralizează ideile oamenilor despre schimbările ce ar trebui să se producă în urma acestui protest au strâns deja 40 de foi A4 pline de propuneri precum reducerea taxelor, dreptul la sănătate, eliminarea corupţiei etc.
Revendicări ale oamenilor din Piaţa Universităţii, Protest anti Sistem în Piaţa Universităţii, ziua a treia, 5 noiembrie 2015 (Epoch Times)
Potrivit organizatorilor, pe lângă faptul că vor fi publicate pe internet, hârtiile cu doleanţele protestatarilor vor fi trimise şi Parlamentului.
Protest Bucuresti 5 noiembrie 2015 foto: Epoch Times România
22:30. Pe treptele Teatrului Naţional s-a strâns un grup de susţinători ai ideii de monarhie, având un banner cu mesajul “Românie te iubim, monarhie vrem să fim”. Oamenii scandează “Unitate Naţională”.
22:45. “Vrem să fim una din vocile societăţii civile în discuţiile cu preşedintele Iohannis”, declară celebrul Cătălin Berenghi, care nu de mult a îngropat un porc pe terenul alocat de Guvernul Ponta pentru construirea unei mega-moschei în Capitală, în ideea că Muftiatul nu-şi va mai face lăcaş pe pământ “pângărit” cu porc.
Îmbrăcat în straie populare şi cu pălărie de paie pe cap, Berenghi afirmă că a depus o cerere la Preşedinţie prin care a solicitat să fie primit la consultările cu societatea civilă anunţate de Iohannis.
“Vedem aici în Piaţă, pe lângă oameni bine intenţionaţi, ONG-uri plătite de Soroş, galerii de fotbal, jandarmi, şi oameni din servicii. Considerăm că nu aceştia trebuie să reprezinte societatea românească la discuţiile cu preşedintele”, susţine Berenghi, exprimându-şi speranţa că, aşa cum a pus pe jar Muftiatul cu moscheea, va reusi să pună şi clasa politică cu cereri coerente care să producă o schimbare în bine în societate.
23:05. Zona din jurul Crucii Eroilor Revoluţiei a fost ocupată, după toate probabilităţile de o galerie de fotbal, care scandează viguros diverse slogane precum “Cu manipulare, ţara asta moare” şi deja celebrul “Cine nu sare, nu vrea schimbare”.
Vis-a-vis de ei, pe treptele teatrului, un grup de persoane tinere, vizibil intelectuali, stau în linişte ţinând în mână foi cu mesaje prin care cer o anchetă corectă a tragediei de la Colectiv, 10% din PIB pentru Sănătate etc.
La câţiva metri de ei, alţi tineri ţin pancarte cu mesaje precum: “Parlamentarilor, angajează la Mcdonalds. Trebuie să începeţi şi voi să munciţi” sau “Ali Baba şi cei 600 de hoţi. Furaţi liniştiţi, aveţi sprinklere în peşteră”.
Protest Bucuresti 5 noiembrie 2015 foto: Sergiu Nicolae Brega
23:10. Lucru rarisim la proteste, forţele de ordine par a fi deosebit de relaxate. Jandarmii comasaţi pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional stau cu mâinile în buzunare, râd şi glumesc între ei.
Între timp, în Piaţă, mulţimea începe să se disperseze, mulţi dintre protestatari îndreptându-se spre casele lor. Au mai rămas în jur de 1-2.000 de persoane.
Protest Bucuresti 5 noiembrie 2015 foto: Sergiu Nicolae Brega
23:50. Protestul este pe cale să se încheie.
Seria de proteste declanşate de tragedia de la clubul Colectiv continuă. Determinaţi să dărâme Sistemul ce a permis corupţiei să infesteze ţara, românii vor ieşi din nou pe străzi.
”Toamna românească” la grade cu minus. ”DNA fii tare, vrem deratizare”
articol: Romania Curata
Romania Curata foto: romaniacurata.ro
5 noiembrie 2015
Este a treia seară de proteste pe străzile României. Din nou, cei mai mulți manifestanți s-au aflat în capitală.
BUCUREȘTI
Circa 3.000 de oameni s-au adunat în Piaţa Universităţii, unde bulevardul Nicolae Bălcescu este blocat. Protestatarii scandează ”Plecaţi, plecaţi şi nu mai candidaţi!”. De asemenea, se mai strigă “Nu daţi afară tinerii din ţară!”, ”Hoţii”, ”Corupţia ucide!”, ”Parlament penal, marş la tribunal!”. Oamenii au cântat imnul naţional, agită steaguri şi suflă în vuvuzele.
În jurul orei 20, la București erau deja 10.000 de oameni. ”DNA fii tare, vrem deratizare”, și-a scris pe pancartă unul dintre protestatari.
Este ora 22 și bucureștenii scandează „Indignaţi, nu manipulaţi“ şi „Nu ne vindem pentru două demisii“. Mulţimea se uneşte mai ales atunci când se scandează „Hoţii, hoţii!“. Fondul sonor este, însă, dominat de protestatarii care au venit în piaţă „înarmaţi“ ca pentru un meci de fotbal: se suflă mult în vuvuzele, se ţine ritmul cu pet-urile şi se strigă „România, România“ şi „Ole, ole“.
CLUJ
La Cluj sunt circa 1500 de oameni care s-au strâns în jurul orei 19 în Piața Unirii. ”Vrem dreptate, nu imunitate”, ”Vrem spitale, nu catedrale”, ”România, trezește-te”, ”Colectiv”, au fost câteva dintre scandările manifestanților. Un mic grup de persoane a avut propriu repertoriu. ”Regele în țară, comuniștii afară”, au cerut ei.
În jurul orei 20, clujenii au plecat în marș spre cartierul Mărăști. În dreptul școlii pentru persoane cu deficiențe de auz, mai mulți copii au ieșit la gard și i-au aplaudat pe manifestanți.
#Colectiv a scos România în stradă. Peste 10 mii de protestatari, în Piaţa Universităţii
articol: stiri.tvr.ro
5 noiembrie 2015
Proteste în Bucureşti şi în ţară, pentru a treia seară la rând. Societatea civilă renaşte în stradă. Nu are lideri, dar ştie foarte bine ce vrea: o altă clasă politică şi o schimbare totală a unui sistem care s-a dovedit surd la nevoile reale ale oamenilor. Un sistem măcinat de corupţie, scandaluri şi abuzuri de putere. Revolta de acum două seri, provocată de tragedia din clubul Colectiv, a dus la demisia guvernului Victor Ponta. Pe pagina sa de Facebook, preşedintele Klaus Iohannis invită coalițiile de organizații non-guvernamentale cu largă recunoaștere publică să desemneze câte un reprezentant care să participe la consultările de vineri.
Şi de această dată bucureştenii au fost chemaţi, pe reţelele de socializare, în Piaţa Universităţii. La Cluj-Napoca, tinerii au susţinut schimbarea clasei politice. La Timişoara, peste o mie de oameni au anunţat pe Facebook că joi este zi pentru un nou protest.
Revendicările oamenilor sunt din ce în ce mai precise, ca un avertisment tăios la adresa întregii clase politice. „Corupţia ucide şi aşa nu se mai poate”, este unul dintre sloganurile care coagulează spiritul civic românesc în aceste zile.
Cand peluza ajunge la centrul terenului, unde ramane esenta protestului
Protest Bucuresti 5 noiembrie 2015 foto: hotnews.ro
articol: Alex Mihaileanu – HotNews.ro
6 noiembrie 2015
Dupa o prima zi cu un mars tacut si o a doua zi cu peste 25.000 oameni pe strazi, a treia zi de protest #Colectiv s-a vazut mult mai bine inchegata, in ciuda faptului că numarul celor iesiti in strada s-a injumatatit fata de ziua anterioara. Aproximativ 12.000 oameni au fost in Piata Universitatii, de aceasta data nedezlipiti.
Participantii i-au izolat pe cei cu potential agresiv. Astfel, chiar daca reprezentantii galeriilor echipelor de fotbal au ajuns, in mod ironic, de la peluza stadionului, in mijlocul strazii, in timp ce grupurile care n-au ratat ocazia sa se foloseasca de megafoane, au fost tinuti la o oarecare distanta de catre restul participantilor.
De altfel, Piata Universitatii a fost ticsita de foi A4 imprimate cu avertismente ca, printre participantii obisnuiti, exista si agitatori de care lumea trebuie sa se indeparteze.
Iata imaginile primelor patru ore ale protestelor de joi seara, din Piata Universitatii.
“E doar începutul!”- Nou protest în Piaţa Universităţii, pentru curăţarea ţării de corupţie
articol: Loredana Diacu
04 noiembrie 2015
Proteste 4 noiembrie 2015; Palatul Parlamentului foto: Epoch Times România
Sătui de corupţie şi mizerie morală, românii ies din nou în stradă pentru a duce mai departe valul de proteste care i-a măturat deja din scaune pe Ponta şi pe Piedone.
17:55. Oamenii încep deja să se strângă în Piaţa Universităţii, la Fântână. Deocamdată la locul protestului au ajuns deja câteva zeci de persoane.
Pe jos ard candele roşii, alături de forografii ale victimelor incendiului de la Colectiv.
În dreptul Fântânii, două persoane ţin un banner cu mesajul “Dreptate pentru victime”, iar între candele şi fotografiile celor ucişi au fost încadrate mesaje precum “Jos second handul politic! Vrem România liberă şi curată” şi “Nu vrem PNL, nu vrem PSD, nu vrem USL, nu pentru asta s-a ieşit în stradă. Plecaţi cu toţii!”
În Capitala ţării se anunţă o nouă seară de foc. După ce marţi noaptea zeci de mii de oameni au inundat literalmente centrul oraşului, sătui de actuala clasă politică, miercuri, în Piaţa Universităţii se va organiza un nou protest.
Peste zece mii de persoane şi-au confirmat prezenţa pe Facebook la mitingul ce va începe la ora 18.00 la Universitate, sub acelaşi slogan care ieri a scos peste 25.000 de oameni în stradă, respectiv “Corupţia ucide!”
Reamintim că în urma mitingului de ieri la care cetăţenii Capitalei şi-au exprimat dorinţa de schimbare, o schimbare profundă care să înlăture cangrena corupţiei ce a generat tragedii precum incendiul de la Colectiv şi moartea lui Bogdan Gigină, premierul Ponta şi primarul Popescu Piedone au demisionat.
Lucrurile vor merge însă mai departe, căci protestatarii care scandau ieri: “E doar începutul, e doar începutul”, nu par a se mulţumi cu două demisii a celor mai la îndemână ţapi ispăşitori ci vor merge mai departe, spre o schimbare profundă, care să zguduie din temelii întregul sistem.
“Este un protest general împotriva a tot ceea ce se întâmplă în România, a tot ceea ce reprezintă Sistemul, a tot ce nu reuşim să schimbăm după atâţia ani de frustrare, atâţia de tinereţe pierdută, atâţia ani de suferinţă. (…) Este o frustrare adunată şi incendiul de vineri a fost un clic care a eliberat multă frustrare”, declara marţi unul dintre protestatarii din Bucureşti, în timp ce altul preciza că mitingul “reprezintă un strigăt împotrivă unei corupţii generalizate”, acesta fiind “mesajul pe care vrem să-l transmitem”.
18:10. Numărul protestatarilor se ridică la peste 400 de persoane.
“Suntem revoltaţi de reacţia clasei politice după protestul nostru de ieri. Nici nu şi-au dat bine demisia Ponta şi Piedone şi s-au şi repezit să-şi împartă ciolanul, în loc să se ocupe să găsească soluţii pentru noi. Astăzi s-a respins o lege privind corupţia şi sunt probleme şi cu votul prin corespondenţă, aşteptat de diaspora de atâta timp. În loc să se ocupe de ceea ce le cere strada, ei se ocupă de cum să-şi împartă ciolanul, cum să formeze noul guvern, ceea ce spune multe despre ei”, declară o protestatară pentru Epoch Times.
18:25. Numărul celor strânşi în Piaţă continuă să crească. În jur de 800 de persoane sunt grupate în partea de lângă Fântână şi alte câteva sute sunt strânse în faţa Teatrului Naţional unde flutură mare un drapel tricolor.
Lumea continuă să vină, trotuarul de la Universitate până la metrou fiind înţesat de oameni.
18:40. Piaţa Universităţii s-a umplut de oameni. În jur de 2-3.000 de persoane strigă “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă”, şi “Toate partidele, aceeaşi mizerie”, “Colectiv, colectiv”, “Anticipate, anticipate” şi “România, trezeşte-te!”.
Mulţimea a părăsit zona Fântânilor şi a umplut Bulevardul Nicolae Bălcescu, zona crucilor ridicate în memoria eroilor Revoluţiei din decembrie.
18:45. În centrul Pieţei Universităţii flutură drapele tricolore cu gaură în mijloc, semn al Revoluţiei din ’89. Pe pancartele oamenilor se pot citi mesaje precum “DNA, nu răspunzi decât în faţa românilor, iar românii îţi spun “Rade-i pe toţi, fără partizanate politice”, sau “Reset” – semn că oamenii vor o schimbare radicală.
“Au fost demisii la vârf pentru că cei vinovaţi trebuiau să plătească. Nu este însă suficient. Ne dorim mai mult, o epurare a clasei politice. Sper să avem alegeri anticipate şi sper că se vor găsi oameni politici despre care nu s-a auzit, dar care au cunoştinţele şi voinţa de a face ceva pentru ţară”, declară Mihaela, adăgând că a prins în această piaţă şi Revoluţia din ’89, iar acum este solidară cu tinerii care au ieşit să lupte pentru viitorul lor.
19:05. În jur de 3.000 – 4.000 de persoane scandează acum în Piaţa Universităţii “PSD şi PNL, aceeaşi mizerie” şi “Jos Parlamentul, Jos Parlamentul”. Leitmotivul protestului este “Toate partidele aceeaşi mizerie.”
“Pe vase de carton pe Mediterană ar trebui duşi!”, spune un protestatar.
19:12. În Piaţa Universităţii se scandează: “Hoţii, Hoţii”, “Nu mai vrem corupţie în sistem” şi “DNA, DNA, vine să vă ia”.
În mâinile unora dintre protestatari se pot vedea pancarte cu mesajul “Guvern tehnocrat”, semn că oamenii îşi doresc guvernanţi care să lucreze pentru ei, nu în interesul partidelor politice.
“Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane”, scrie pe pancarta ţinută de unul dintre protestatari.
19:20. În Piaţa Universităţii se află, în acest moment, în jur de 6.000 de protestatari. Oamenii cer alegeri anticipate.
În faţa Teatrului Naţional, pe jos, este întinsă o pânză uriaşă cu următorul mesaj: “Pentru crimă şi hoţie, noi vă vrem la puşcărie”.
Alături de acest mesaj scris cu litere mari, roşii, de culoarea candelelor care ard pentru sufletele celor morţi, se pot citi alte două mesaje scrise cu negru: “Jos labele de pe Justiţie” şi “Iohannis, nu uita, ţara nu este a ta”. Pânza este încadrată de tineri.
19:35. Coloana a pornit în marş către Parlament. Unii dintre protestatari au rămas însă în Piaţa Universităţii, strigând că nu are rost.
“Vrem dreptate, nu imunitate”, “Parlament penal, marş la tribunal”, strigă oamenii. Pe afişe se pot observa mesaje precum: “300 de parlamentari noi”, “Am votat 300, avem 600″, “Oameni noi, dintre noi”, “Nu mă cumperi cu două demisii”, “Nu vă fie frică, ţara se ridică”, “Jos corupţia”, sau “Nu mai vrem căpuşe, puneţi hoţii în cătuşe.”
Oamenii cer reforma întegului sistem politic şi nu doar rezolvarea unor cazuri punctuale.
Proteste 4 noiembrie 2015; Bucuresti foto: Epoch Times România
19:40. Traficul este complet paralizat în timp ce marea de oameni se apropie de Unirea.
19:50. O parte din mulţime a ajuns la Piaţa Unirii şi merge mai departe spre îndreaptă spre Parlament. Oamenii scandează “Parlament penal, marş la tribunal” şi deja celebrul “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă”.
Întrebată de ce a ieşit ea din casă, Mădălina, studentă la drept, declară: “M-am săturat să mă trezesc în fiecare dimineaţă cu gândul că nu am niciun viitor şi că va trebui să plec din ţară.”
Se pot observa încercări de segmentare a manifestanţilor, prin întrebări de genul “De ce să se meargă la Parlament”. Mulţimea nu este în totalitate hotărâtă să meargă în direcţia asta. Mulţi protestatari au decis să rămână în Piaţa Universităţii, iar alţii, în drum spre Unirii, încă dezbat dacă să se ducă până la Parlament sau nu. Alţii spun că vor să meargă şi la Cotroceni.
20:00. Coloana, care numără aproximativ 10.000 de persoane, a trecut de Piaţa Unirii şi se îndreaptă spre Parlament.
“Am ieşit în stradă pentru că trăiesc într-o Românie care s-a îndepărtat de mine. Pe vremea când eram eu copil, cei tineri îi salutau pe vârstnici, preotul îşi ridica pălăria în faţa enoriaşului, iar acum trăim într-o societate în care nu se mai respectă aproape nimic. Nu ne mai mândrim peste hotare cu Mioriţa, ci cu corupţia care a devenit sistemică şi care poartă ştampila Tipic Românesc”, declară domnul Vasile.
Întrebat ce speră să se producă în urma acestui marş, domnul Vasile a declarat că luptă pentru visele sale, visul de a vedea România condusă de oameni educaţi.
“Mi-e teamă de ce o să se întâmple, mi-e teamă să nu ia puterea cei care stau în spatele Cortinei. Ştiu că pare un vis, dar mi-aş dori să se implice şi să vină la putere cei cu studii în străinătate, oamenii educaţi. Pentru vise, pentru asta sunt aici”, a declarat acesta.
20:10. O parte din mulţime a ajuns în faţa Parlamentului, unde se scandează “Demisia, Demisia”. Piaţa Constituţiei s-a umplut de oameni.
Coloana de protestatari care se îndreaptă spre Palrament se întinde până aproape de Piaţa Unirii. În faţa Parlamentului, deja împodobit cu decoraţiuni de iarnă, flutură un mare drapel tricolor cu gaură în mijoloc.
20:15. “Anticipate, anticipate” şi “Vrem oameni noi, nu tot pe voi”, strigă mulţimea de protestatari.
20:20. Pe gardul Parlamentului s-au urcat zeci de tineri, unii dintre ei fluturând steaguri tricolore. La portavoce se scandează “Toate partidele, aceeaşi mizerie”.
Se cere demisia Parlamentului şi anticipate. Între timp, oameii continuă să vină în Piaţa Constituţiei. Alte mii de protestatari se află acum în Piaţa Universităţii.
20:25. Se încearcă scindarea mulţimii. De la portavoce, oamenii sunt îndemnaţi de Ovidiu Grosu să plece spre Cotroceni. Mulţimea refuză însă să plece din faţa Parlamentului, strigând “Nu plecăm, Nu plecăm” şi “Dizolvarea, dizolvare”.
20:33. Se scandează puternic “Nu vă fie frică, ţara se ridică”, “Jos Parlamentul” şi “Ole, Ole, o dorinţă sinceră, România liberă.”
Urcat pe gardul Parlamentului, un domn ţine o pancartă cu mesajul “Dragii noştri copii, iertaţi-ne, noi am greşit 26 de ani. Numai voi puteţi învinge corupţia. Suntem mândrii de voi, Mama şi Tata.”
20:38. Se strigă “DNA, DNA, să vină să vă ia”.
Lui Ovidiu Grosu, cel care îi îndemna pe oameni să meargă la Cotroceni, i se strigă “Manipulatorul, manipulatorul” şi “Lasă portavocea!”.
În mâinile unei tinere se poate vedea din nou cartonul cu îndemnul “Bunicii la război, Părinţii la Revoluţie, Acum este rândul nostru”.
Câţiva tineri poartă un banner uriaş cu mesajul de “De 26 de ani furaţi prin rotaţie. Groparii României.”
Proteste 4 noiembrie 2015; Bucuresti, Palatul Parlamentului foto: Sergiu Nicolae Brega
20:45. În total, se estimează că numărul celor care au ieşit în stradă să ceară schimbarea sistemului se ridică la aproximativ 25.000 de oameni.
20:50. Mulţimea din faţa Parlamentului s-a pus în mişcare înspre Piaţa Unirii, urmând să meargă, după toate probabilităţile, în Piaţa Universităţii, unde alte mii de protestatari îi aşteaptă.
20:55. Bulevardul Unirii este plin de mii de protestatari care scandează “România, trezeşte-te!”
21:05. Mulţimea a inundat Piaţa Unirii şi îşi continuă drumul spre Universitate.
21:10. În Piaţa Unirii a fost un scurt blocaj. Mulţimea nu a putut să se mişte. Marea de oameni s-a repus încet în mişcare şi se îndreaptă acum spre Piaţa Universităţii.
Ca şi ieri, în mulţime se văd foarte mulţi oameni tineri, oameni educaţi, oameni care după modul în care discută nu sunt afiliaţi politic, ci îşi doresc doar curăţarea ţării de corupţie şi conducători cinstiţi.
21:15. “Am ieşit în stradă fiindcă nu mai suportăm”, declară o doamnă tânără venită la protest alături de soţul ei.
Întrebată ce anume nu mai suportă, tânăra izbucneşte în plâns, copleşită de emoţii, arătându-ne doar afişul pe care îl poartă în mâini şi pe care scrie doar atât “Noi ne iubim ţara.”
21:20. Protestatarii se apropie de Universitate, scandând “Colectiv, Colectiv”. Numărul manifestanţilor este compleşitor. Mulţimea a umplut complet bulevardul de la Unirii spre Universitate.
“Aş dori ca odată cu demisiile să vină şi o schimbare de mentalitate. Vrem să înlăturăm corupţia din sistem”, declară Ciprian, student la ASE.
Ciprian, care ţine în mâini un afiş cu mesajul “Aţi trezit uriaşul adormit” se declară nemulţumit de ceea ce fac politicienii pentru tineri, care nu îşi găsesc un loc de muncă şi nu au un viitor după ce îşi termină studiile.
În ceea ce priveşte strict incendiul de la Colectiv, Ciprian consideră că după demisiile lui Ponta şi Piedone trebuie să urmeze curăţenie şi la ISU şi la Poliţia Locală Sector 4, instituţii care au permis clubului să funcţioneze, însă probelma este mult mai adâncă şi mai amplă, şi anume corupţia din sistem.
“Vrem o ţară care să şi facă ceva pentru noi”, a mai declarat tânărul.
21:28. Drapelul tricolor cu gaură în mijloc flutură din nou în Piaţa Universităţii. Numărul celor veniţi în piaţă este atât de mare, încât cu greu se mai poate avansa. Inclusiv bulevardele din jur sunt pline de oameni, iar dinspre Unirii continuă să se reverse un fluviu de oameni.
După toate aparenţele, mulţimea manifestanţilor se ridică la aproximativ 25.000 – 30.000 de oameni.
21:38. Se estimează că numărul celor care se află acum la Universitate este între 30.000 şi 35.000 de protestatari. Atmosfera este electrizantă.
21:40. La Piaţa Universităţii se cântă imnul României.
21:45. Se strigă “Iohannis, te-am votat, acum te vrem devotat”, “Solidaritate, Solidaritate şi “Toate partidele, aceeaşi mizerie”.
În mulţime se pot vedea mesaje precum “Cinci oameni au vrut să lanseze un album, dar au lansat o revoltă”, sau “Generaţia noastră nu poate fi cumpărată”.
21:50. “Toată ţara, să iasă toată ţara”, se strigă la portavoce.
Protestatarii scandează: “Nouă nu ne e frică, Parlamentul pică”, “Singura soluţie, încă o Revoluţie”, “Nu jos Guvernul, jos tot sistemul”, “România, România” şi “Noi de aici nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu ne-om câstiga libertatea noastră” – cântecul evenimentelor din ’90.
“Să nu uităm de victimele de la clubul Colectiv. Prea multă politică strică”, a zis Alexandru Alexe. Drept răspuns, mulţimea strigă “Colectiv, Colectiv”.
Numărul protestatarilor pare să depăşească 35.000.
21:52. Toată Piaţa Universităţii sare. “Cine nu sare, nu vrea schimbare.”
21:54. “Sistemul la Gunoi, România suntem noi”, strigă zecile de mii de oameni.
21:55. Toate persoanele din Piaţa Universităţii se lasă în genunchi pentru a ţine un moment de reculegere în memoria victimelor de la Colectiv.
21:56. Lumea se ridică în picioare şi aplaudă. Oamenii strigă “Colectiv, Colectiv, Colectiv”.
“Deşteptaţi-vă, am dormit destul, ignoranţa ne ucide”, scrie pe o pancartă ţinută de un manifestant.
22:02. “Protestaţi într-un mod ca în 2015. Vrem dreptate, nu răzbunare. Nu vă lăsaţi manipulaţi”, se aude de la portavoce. Mulţimea răspunde: “Toate partidele, aceeaşi mizerie, Toate partidele aceeaşi mizerie”.
Proteste 4 noiembrie 2015; Bucuresti, Piata Universitatii foto: Andi Laslau
22:08. Din mulţime se aud voci care cer ca preşedintele Klaus Iohannis să fie chemat în Piaţă.
“Avem gabori în civil printre noi” şi “România stat poliţienesc, stat poliţienesc, stat poliţienesc”, strigă oamenii.
22:16. Cineva îi acuză pe cei de la portavoce că vorbesc doar ei şi nu dau portavocea mulţimii. Când i s-a oferit portavocea să vorbească, pentru a spune ce are concret de reproşat, omul a refuzat să ia cuvântul.
22:20. Se scandează în cinstea eroilor de la Revoluţie. “Cinste lor, cinste lor, cinste lor eroilor”.
Se pare că în mulţime sunt provocatori, astfel că oamenii au început să strige: “Fără violenţă, Fără violenţă”
Proteste 4 noiembrie 2015; Bucuresti foto: Sergiu Nicolae Brega
22:22. Piaţa Universităţii sare din nou. Tremură pământul. “Săriţi cu toţii şi strigaţi tare, că România nu e de vânzare.”
22:29. Pe crucea eroilor Revoluţiei protestatarii au pus o pancartă cu mesajul “Luaţi şpăgi de milioane şi românii mor de foame”.
În jurul crucii, mulţimea scandează: “Nu aveţi coloană, decât oficală”.
Proteste 4 noiembrie 2015; Bucuresti, Piata Universitatii foto: Epoch Times România
22:35. Se scandează: “Ultima soluţie, încă-o Revoluţie” şi “Noi de aici nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu ne-om câştiga libertatea noastră”.
22:39. Din miile de piepturi se aude “România, trezeşte-te!”
22:45. Atmosfera din Piaţa Universităţii este şi mai însufleţită după ce un grup de percuţionişti au început să cânte la tobe.
22:52. “Nu mai încercaţi să ne dezbinaţi” şi “Fără violenţă, fără violenţă”, se scandează la portavoce.
Activistul Alexandru Alexe lansează un apel către protestatari “Să-şi facă cuib aici şi să nu plece.”
“N-am venit să ne plimbăm, stăm aici să rezolvăm” este sloganul care se aude la portavoce.
22:55. “Sunt convins că politicienii şi televiziunile lor se întreabă de ce nu plecăm acasă. Avem nevoie de un nou început. Nu vrem reformă prin violenţă”, zice un tânăr la portavoce.
Mulţimea răspunde: “Jos tot sistemul, Jos tot sistemul”
22:57. Miile de oameni din Piaţa Universităţii cântă imnul României.
Proteste 4 noiembrie 2015; Bucuresti, Piata Universitatii foto: Dan Mihai Balanescu
23:00. Oamenii strigă: “Colectiv, Colectiv, Colectiv” şi “Ultima soluţie, o nouă Revoluţie”, cu toate că atmosfera este paşnică şi se lansează adesea apelul “Fără Violenţă”.
23:05. În Piaţă se văd foarte multe familii venite cu copii, mulţi dintre ei în cărucioare. Numitorul comun al celor prezenţi aici, de la activiştii cu portavocea, până la familişti liniştiţi, este însă faptul că s-au săturat de corupţia endemică din Sistem.
23:10. Un protestatar a încearcat să spargă una dintre uşile de intrare de la Universitate, dar a fost oprit de cei din jur.
Pe frontonul de deasupra intrării la Facultatea de Geografie, un protestatar flutură un drapel enorm, iar în dreptul intrării se cântă la tobe.
Pe uşa intrării în facultate este lipit un afiş cu mesajul “O lume fără politicieni – mişcarea Zeitgeist”.
23:15. În Piaţa Universităţii s-a ţinut un moment de reculegere. Mii de oameni s-au aşezat în genunchi.
23:35. În piaţă mai sunt câteva mii de persoane. La portavoce s-a anunţat anterior că Metrorex şi-a prelungit programul în această noapte cu două ore, astfel că protestatarii pot să stea în piaţă până la ora 2.00.
23:50. În Piaţa Universităţii mai sunt cel mult 1.000 de persoane, iar majoritatea acestora au decis să meargă în marş spre clubul Colectiv, locul tragediei care a declanşat cele mai ample proteste de după Revoluţie, pentru a le aduce un omagiu victimelor.
00:30. Cele câteva sute de protestatari au ajuns la clubul Colectiv.
“Să vă fie frică, ţara se ridică!”: Zeci de mii de oameni au ieşit pe stradă în Bucureşti şi în ţară. Proteste şi la Paris
Proteste 4 noiembrie 2015; Bucuresti foto: Sergiu Nicolae Brega
articol: stiri.tvr.ro
4 noiembrie 2015
Noi proteste au loc miercuri seara în Capitală, dar şi în alte oraşe din ţară şi chiar din străinătate. La protestul de marti seara au participat 25.000 de persoane, care au cerut demisia Guvernului şi a primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.
Zeci de mii de protestatari s-au aflat miercuri seara în Bucureşti, dar şi pe străzile din marile oraşe ale ţării şi chiar la Paris. Manifestanţii au cântat Imnul , au scandat lozinci şi au purtat pancarte. Principale mesaje ale protestatarilor au fost: “Să vă fie frică, ţara se ridică!” “Nu schimbăm un nume, ci un sistem”, “Suntem un mare Colectiv contra unui Guvern abuziv”, “Nu plecăm acasă, îngerii nu ne lasă”, “Luați șpăgi de milioane și românii mor de foame”, “Vrem democrație, nu doar pe hârtie”, “Integritatea începe cu noi”, “Ne-am săturat, de-aia ne-am adunat”, “Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă” sau “Vrem anticipate, nu asasinate”.
Revoluția, ziua a doua. Zeci de mii de români strigă în stradă că, de data aceasta, o demisie sau două nu sunt de ajuns
Proteste 4 noiembrie 2015; Bucuresti foto: Irina Păcurariu
articol: romaniacurata.ro
4 noiembrie 2015
Marți au fost 35.000 de oameni în centrul Bucureștiului, miercuri cifra a urcat din nou vertiginos. Erau 10.000 la ora 18, 20.000 la ora 20, iar la ora 21 numărul lor trecuse din nou de 30.000. După încă o oră, nimeni nu a plecat acasă; dimpotrivă. În capitală, estimările au urcat la 35.000 de suflete, iar cu totul, în țară, erau pe străzi circa 70.000 de protestatari care le transmiteau un mesaj clar, foarte ușor de înțeles, reprezentanților clasei politice: ”Până aici!”. Aproximativ 200 de români au protestat în această seară şi în centrul Parisului, în zona Trocadero, pe lângă Tour Eiffel.
Proteste 4 noiembrie 2015; Bucuresti foto: Mihai Dobrovolschi
În capitală, unii au ocupat Piața Universității, alții au ales să mărșăluiască și să scandeze în fața Palatului Parlamentului. O parte au ajuns la Palatul Parlamentului după ora 20, zeci dintre ei urcând pe gardurile instituţiei, de unde s-au revoltat: “Ruşine să vă fie!”. Protestatarii de la Parlament strigă “Afară, afară, cu mafia din ţară”, “Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”, “Plecaţi cu toţii”, “Dizolvare, dizolvare”, “Singura soluţie, înc-o revoluţie” şi “Păcat, păcat, de sângele vărsat”.
Alte mii de oameni au rămas să protesteze în Piaţa Universităţii, care s-a umplut de asemenea, chiar şi după plecarea convoiului la Parlament.
Pe pancarte au scrise mesaje precum: “Eu cred în România”, “The day we give in is the day we die” (Ziua în care cedăm este ziua în care murim, versuri Goodbye to Gravity, n.r.), “Vreau o Românie în care să-mi doresc să trăiesc”, “Nu mă cumperi cu două demisii”, “România curată, corupţia ucide”, “Jos labele de pe justiţie”, “Bunicii la război, părinţii la revoluţie, noi căutam o altă soluţie”.
La acestea se adaugă mesaje împotriva tuturor politicienilor: “Nu vrem PNL, nu vrem PSD, nu vrem USL, nu pentru asta s-a ieşit ieri în stradă. Plecaţi toţi”, “Dacă vă schimbaţi între voi, generaţia noastră vă duce la gunoi”, “Iohannis, atenţie. Ai o singură şansă. Fără securişti, fără mafioţi”, “DNA, nu răspunzi decât în faţa românilor, iar românii spun: Rade-i pe toţi”, “Nou partid, nou început”, “Jos mafia politică”, “Pentru crime şi hoţie, noi vă vrem la puşcărie”, dar şi a Patriarhului Daniel – “Piedone şi Viorel, luaţi-l şi pe Daniel”.
Totodată, oamenii au scandat “Peste tot corupţie, nicăieri justiţie”, “Toate partidele fură prin rotaţie”, “Toate partidele, aceeaşi mizerie”, “Vrem spitale, nu catedrale”, “Daniel, Daniel, o să te deranjăm niţel”, “Vrem 300, nu 600”, “Colectiv”, “România, trezeşte-te”, “Corupţia ucide”, “Jos sistemul mafiot” şi “Anticipate”.
Proteste 4 noiembrie 2015 Bucuresti, Piata Universitatii foto: romaniacurata.ro
Proteste 4 noiembrie 2015; Bucuresti foto: Catiușa Ivanov
”La Casa Poporului. Se spune în portavoce “Mergem la Cotroceni”. Se huiduie. Se strigă “Nu plecăm”. Oamenii nu se mai iau dupa portavoce”, scrie Vlad Andriescu pe Facebook.
”După protestele de aseară, începe şobolăneala politică. Anticipatele fac jocul obosiţilor din PNL. A doua soluţie, un premier “tehnocrat” apropiat de Oprea şi “interesul naţional” ar fi o sfidare pentru stradă şi o catastrofă pentru democraţia românească. Niciun scenariu nu e ideal. Dar cel mai rău este acela în care oamenii se demobilizează în urma unor simple demisii”, a scris, miercuri, Claudiu Crăciun pe Facebook. Ei bine, Claudiu, ai răspunsul. Oamenii nu s-au demobilizat.
Aproximativ 200 de români protestează şi în centrul Parisului, în zona Trocadero, pe lângă Tour Eiffel, strigând “Diaspora e cu voi” şi “Corupţia ucide”. Participanţii la manifestaţia din centrul Parisului au vrut să protesteze la Ambasada României, dar au obţinut autorizaţie la Trocadero.
Proteste similare au loc în mai multe orașe din țară. La Timișoara erau circa 7.500 de oameni pe străzi în jurul orei 20.30.
Proteste 4 noiembrie 2015; Timisoara foto: romaniacurata.ro
La Cluj, miercuri seara a fost revoluție. Peste 3.000 de oameni s-au adunat în Piața Unirii, majoritatea tineri. Eu au scandat împotriva clasei politice, au ținut în genunchi un minut de reculegere pentru victimele de la clubul Colectiv și au pornit în marș pe străzile orașului și s-au oprit să își strige nemulțumirile în fața Prefecturii. ”Singura soluție, încă o revoluție”, a fost scandarea preferată a manifestanților. ”Vrem schimbare adevărată, nu politică spurcată”, au mai strigat manifestanții.
Proteste 4 noiembrie 2015; Cluj foto: Călin Goina
La Iași, Sibiu și Galați erau de asemenea câte 3.000 de oameni pe străzi, iar la Constanța se adunaseră circa 2.500, unde seara numărul se rotunjse la 4.000.
La Iași s-a scandat împotriva clasei politice și a corupției generalizate. S-a plecat din Piața Unirii, unde s-a ținut și un moment de reculegere, iar grupul din centrul orașului s-a întâlnit cu studenții din campusul Tudor Vladimirescu. Traseul planificat include și trecerea prin campusurile universitare din zona Copou. De precizat că au fost mai mulți protestari decât în prima zi, marți, când s-au aflat în stradă circa 2.000.
Și la Craiova au ieșit în stradă mii de oameni, care au ținut un minut de reculegere și au scandat împotriva clasei politice. Conform unor estimări, la Craiova au protestat peste 5.000 de oameni!
Proteste 4 noiembrie 2015; Craiova foto: romaniacurata.ro
proteste craiova 1Pentru a doua zi consecutiv, braşovenii au ieşit în stradă şi de această dată au fost mai mulţi ca niciodată. Protestul a început la ora 18.00 la Prefectură şi la fel ca în ziua anterioară, protestatarii au mărşăluit apoi pe străzile oraşului, adunând din ce în ce mai multă lume alături de ei. La un moment-dat, grupul de mii de oameni se întindea pe mai bine de 800 de metri. S-a scandat „Nu plecam acasă, morții nu ne lasă”, „Colectiv, Colectiv”, „Ghinion, ghinion, țara s-a trezit din somn”, Jos Parlamentul” și „DNA să vină să va ia”, „Vrem dreptate și anticipate” sau „Jos corupția”.
Printre scandări au fost şi unele cu dedicaţie pentru deja fostul ministru de interne Gabriel Oprea: “Pentru Colectiv, vă dăm jos definitiv” şi “Nu aveţi coloană, decât oficială”. Însă nu a fost uitat nici parlamentul pentru care s-a găsit o “rimă” specială: “Dizolvaţi, dizolvaţi/ Parlamentul de rataţi”. Brașovenii au spus că nu mai au încredere în actuala clasă politică și au cerut formarea unui guvern tehnocrat.
Pe parcursul marşului, braşovenii s-au oprit la monumentul Revoluţiei şi au păstrat un moment de reculegere, urmat de aplauze. Dacă în prima zi, protestul s-a încheiat în jurul orei 20.30, azi la ora 22.00 tinerii încă mai erau în stradă.
25.10.2015: Protest în Piaţa Universităţii, împotriva lui Gabriel Oprea
foto: Epoch Times România
“NU abuzului de putere! Oprea, demisia!” – Protest în Piaţa Universităţii
articol: Loredana Diacu – Epoch Times România
25 octombrie 2015
14:30. Peste 300 de persoane au scandat “Jos Oprea” în Piaţa Universităţii din Capitală, cerând demisia vicepremierului şi, în secundar, a premierului Victor Ponta.
Principalele nemulţumiri ale participanţilor la miting sunt legate de faptul că Oprea a abuzat de funcţie cerând coloană oficială într-un context în care acest lucru nu se justifica.
De asemenea, oamenii se declară revoltaţi de faptul că vicepremierul, care vorbeşte despre respectul ce trebuie acordat oamenilor în uniformă, l-a lăsat pe poliţistul Bogdan Gigină agonizând în stradă şi a plecat mai departe în drumul său spre MAI, şi, nu în ultimul rând, oamenii se declară profund nemulţumiti de muşamalizarea anchetei.
Se pot vedea mesaje precum “Je suis Bogdan Gigină”, sau altele extrem de critice la adresa lui Oprea precum “Interesul naţional, nu-i izmana la ciolan.”
“Ne-a scos în ţară ruşinea naţională Gabriel Oprea, pentru că nu a dat nicio clarificare despre cazul în care e implicat.”, a declarat un tânăr, întrebat ce l-a scos la protest.
“A lătrat peste tot că principiul în NATO şi în Armată e să nu laşi pe nimeni în urmă şi am înţeles că s-a uitat la băiatul ăla care era căzut în groapă şi agoniza, s-a urcat în maşină şi a plecat acasă.”, a adăugat un altul, răspunzând la aceeaşi întrebare.
“Ne vedem demnitatea lezată de aceşti indivizi, nişte oameni mici, foarte foarte mici şi vrem să îi zburăm.” a precizat un alt participant, în timp ce o doamnă în vârstă susţine că a ieşit să protesteze indignată ” pentru felul în care dl general Oprea s-a purtat cu un subaltern al lui căzut într-o groapă. Trebuia să se oprească.”
Prezent printre manifestanţi, Nicuşor Dan, una din cele mai proeminente personalităţi ale societăţii civile a declarat: “Este o chestiune de respectarea legii, de stat de drept, este o prevedere legală care spune cine are dreptul la coloană legală, dl Oprea nu avea, şi ce a inflamat foarte multă lume, inclusiv pe mine este că foarte multă lume cere de cinci zile, în continuu o explicaţie şi dl Oprea se încăpăţânează să nu explice opiniei publice unde mergea şi în temeiul carei legi avea dreptul la coloană oficială.”
“Se va încerca o muşamalizare a acestui caz, dacă presiunea publică va fi suficientă, se va rezolva, dacă nu, vom adăuga un caz nerezolvat la atâtea altele.”, a adăugat Nicuşor Dan, preşedintele Salvaţi Bucureştiul.
“Am venit din solidaritate cu toţi cetăţenii, fie că sunt poliţişti sau şoferi în trafic, dispreţuiţi de atitudinea arogantă a oficialităţilor. Eu însumi am fost martor acum câteva duminici într-o seară, la 11 noapte s-a oprit traficul pe o ploaie mare, să treacă dumnealui (generalul) acasă. Şi un om a murit zilele astea pentru că în nişte condiţii care nu se încadrează în lege s-a făcut pârtie cu o motocicletă care nu era tocmai ok din punct de vedere tehnic şi viaţa unui om a fost distrusă. “, a precizat un alt protestatar.
“Piaţa Universităţii a făcut numeroşi politicieni să tremure, acum e rândul lui Gabriel Oprea”, spune activistul Claudiu Crăciun, la portavoce.
Oprea este gratulat cu apelative precum “izmenar cu girofar” şi “genaral cocalar.”
14:50. Participanţii la manifestaţia din Piaţa Universităţii au ţinut câteva momente de reculegere în memoria lui Bogdan Gigină.
15:05. Manifestanţii, al căror număr se ridică acum la peste 400, au plecat în marş spre Ministerul Afacerilor Interne.
25.10.2015: Protest în Piaţa Universităţii, împotriva lui Gabriel Oprea foto: Epoch Times România
15:20. Mulţimea a ajuns în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne. Se cere demisia generalului Gabriel Oprea. În jurul MAI sunt desfăşurate impresionante efective de jandarmi, însă atmosfera este una paşnică.
25.10.2015: Protest în Piaţa Universităţii, împotriva lui Gabriel Oprea foto: Epoch Times România
15:30. Numărul protestatarilor se ridică la peste 1.000 de persoane. Participanţii la miting au plecat în marş spre Guvern scandând “Jos Oprea”, “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă”, “România trezeşte-te”, “Oprea n-ai onoare, mergi la închisoare”, “Vrem şi noi escortă”, “Demisia”, “Oprea nu rezişti nici cu mii de securişti”, sau “Oprea ucigaş de poliţişti”.
Oamenii acuză că Oprea a încălcat articolul 203 din noul Cod Penal, respectiv lăsarea fără ajutor a unei persoane în dificultate.
16:00. Nu mai puţin de 1.500 de persoane cer acum, în stradă, demisia lui Gabriel Oprea din toate funcţiile executive pe care le ocupă, dar şi o anchetă transparentă în cazul morţii lui Bogdan Gigină. Protestatarii trec în acest moment prin Piaţa Romană şi se îndreaptă spre sediul Guvernului.
16:10. Coloana de manifestanţi a ajuns în faţa Guvernului. S-a scandat “Jos Oprea”, “Ruşine, ruşine să vă fie”, “Nu mai vrem mistere de la ministere”, iar vicepremierului i-au cântat “Oprea la brutărie, Oprea la brutărie”. Protestatarii au scandat, de asemenea, “Jos Ponta”, premierul fiind acuzat că-l protejează pe Oprea.
25.10.2015: Protest în Piaţa Universităţii, împotriva lui Gabriel Oprea foto: Epoch Times România
16:25. Se cântă imnul României.
16:35. Protestatarii au plecat înapoi spre sediul MAI. Pe drum se scandează “Girofar, girofar, către penitenciar”, “Solidaritate, solidaritate”, “General de mucava, îţi cerem demisia” şi “Oprea asasin.”
Unui poliţist pe motocicletă care trece pe lângă coloană i se spune “atenţie la gropi!”
17:00. Mulţimea a ajuns în faţa MAI. Se scandează “Asasin, Oprea asasin” şi “Demisia.”
17:20. S-a plecat de la MAI spre Piaţa Universităţii care se pare că va fi punctul terminus al manifestaţiei. Pe drum se continuă scandările “Demisia, Demisia”, Oprea face crime, Ponta îl susţine”, “Oprea, nu rezişti nici cu mii de securişti!”
25.10.2015: Protest în Piaţa Universităţii, împotriva lui Gabriel Oprea foto: Epoch Times România
17:30. Manifestaţia este pe cale să se încheie. În Piaţa Universităţii au mai rămas doar câteva zeci de persoane.
Proteste în Bucureşti, Cluj şi Tîrgu-Mureş. Peste 1.000 de persoane i-au cerut demisia lui Gabriel Oprea
articol: stiri.tvr.ro
25 Octombrie 2015
Lipsa explicaţiilor din partea ministrului Afacerilor Interne a născut tot mai multă revoltă în rândul opiniei publice. Peste 1.000 de români au ieşit în stradă, duminică, în mai multe oraşe din ţară. La Cluj, Tîrgu Mureş şi în Capitală, oamenii i-au cerut demisia lui Gabriel Oprea şi o anchetă transparentă în cazul morţii poliţistului care îl escorta marţi seară.
Protest în Capitală faţă de cei consideraţi responsabili de moartea poliţistului Bogdan Cosmin Gigină. Manifestanţii s-au mobilizat pe Facebook şi s-au adunat la Piaţa Universităţii pentru a cere demisia ministrului de Interne, Gabriel Oprea. Protestatarii au plecat apoi în marş către sediul Ministerului de Interne şi către Guvern. Detalii despre acest subiect a oferit, pentru Telejurnal şi ştiriletvr.ro, corespondentul TVR Marius Popescu.
18:00 La Cluj-Napoca, peste 100 de motociclişti din Transilvania l-au comemorat pe poliţistul Bogdan Gigină. Demisia ministrului Gabriel Oprea s-a cerut şi la Tîrgu-Mureş, transmite Telejurnalul de la ora 18:00.
Lumânări şi rugăciuni pentru poliţistul Bogdan Gigină, care a murit într-un accident de motocicletă, în timp ce asigura traseul coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea. Bicicliştii şi motocicliştii au ţinut momente de reculegere în memoria poliţistului. Între timp, societatea civilă şi opoziţia cer demisia vicepremierului Gabriel Oprea. Şi vor să afle dacă acesta a folosit legal coloana oficială. Până acum, Gabriel Oprea nu a avut nicio reacţie.
100 de biciclişti s-au întâlnit sâmbătă după-amiază la rondul din Parcul Izvor, apoi au mers la locul accidentului, pe strada Ştirbei Vodă, unde au aprins lumânări şi au păstrat un moment de reculegere, potrivit Agerpres.
Coloana s-a îndreptat apoi spre sediul Ministerului de Interne, iar marşul s-a încheiat la sediul Brigăzii Rutiere a Capitalei, unde au fost aprinse lumânări.
Motocicliştii s-au adunat pe platoul din faţa Academiei Militare în jurul orei 18:00, de unde au pornit spre locul accidentului, pe Ştirbei Vodă, să aprindă lumânări, a relatat la Telejurnal reporterul TVR Marius Popescu.
Au fost sute de motociclişti cu sute de motociclete. Nu s-a auzit zgomotul niciunui motor, pentru că participanţii au vrut să păstreze tăcerea.
Tânărul agent care a căzut marţi cu motocicleta într-o groapă din centrul Capitalei era în fruntea coloanei oficiale în care se deplasa vicepremierul şi ministrul de Interne, Gabriel Oprea. Când s-a produs tragedia, agentul se grăbea să elibereze intersecţia de la Eroilor. Se întunecase şi ploua de ore bune.
Parchetul continuă ancheta în acest caz. Procurorii au audiat deja doi agenţi din coloana oficială şi au primit imaginile suprinse de camerele de supraveghere de pe traseul ministrului. Multe întrebări rămân, totuşi, fără răspuns.
Educatia sexuala trebuie sa devina materie obligatorie in scoli. Acesta este mesajul pe care peste 60 de ONG-uri l-au transmis luni autoritatilor.
Ca sa fie siguri ca ii aude cineva, voluntarii au marsaluit de la o institutie la alta, cu pancarte in maini. Tara noastra se afla in fruntea unui top negru in ceea ce priveste sarcinile in randul minorelor. Iar bolile cu transmitere sexuala au inceput sa apara si la copii sub 14 ani.
“Educatia sexuala e un drept”, “Nu e rusine, e despre mine”, sunt mesaje cu care acesti tineri incearca sa convinga autoritatile sa introduca o asemenea materie obligatorie in scoli.
Alexandru Nita, Militia Spirituala: “Parintilor le-a fost jena sa vorbeasca cu mine despre subiectul asta si a fost nevoie sa ma informez singur de pe internet.”
Mesajele, sustinute de 60 de organizatii non guvernamentale, au ajuns la Guvern, la Ministerul Educatiei, la Institutul de Stiinte ale Educatiei si la Ministerul Sanatatii.
Si cum totul are un pret, pentru ca nu au avut autorizatie pentru flashmob, jandarmii i-au amendat pe voluntarii care au intins o sfoara, de care au prins piese de lenjerie intima sau teste de sarcina ca sa-si sustina cauza.
Carmen Radu, asociatia FRONT: “Jandarmeria romana considera ca suntem un pericol public, nu mai exista libertate de miscare.”
Demersul celor 60 de ONG-uri vine intr-un moment in care Romania are cea mai ridicata rata de sarcini nedorite la adolescente din Uniunea Europeana, de 3 ori peste medie.
In Romania nu vorbim doar despre lipsa orelor de educatie sexuala in scoli, ci si despre lipsa acuta de programe de preventie. In multe tari europene, elevii isi pot lua prezervative gratuite chiar din scoli. La noi insa, doar li se vorbeste despre ele.
Statisticile arata ca 3 din 10 romance nu folosesc nicio metoda de contraceptie. Iar bolile cu transmitere sexuala au aparut si la copii sub 14 ani.
Reprezentantii Ministerului Sanatatii si ai Educatiei au transmis ca iau in calcul introducerea orelor de educatie sexuala in scoli. Dar nu au precizat cand vor aparea in programa.
foto (captura video): youtube.com
articol: Sergiu Nicolae Brega – youtube.com
Sergiu Nicolae Brega – foto – youtube.com
19 septembrie 2015
Aproximativ 100 de persoane, au ieșit în stradă să ceară autorităților un parc în Prelungirea Ghencea. Oamenii mai cer condiții civilizate de transport, zona fiind supra aglomerată de mașini.