Articole

(Maria Maevschi) Protest de amploare în PMAN: Moldovenii cer guvernului alegeri prezidenţiale şi anticipate în două luni

Protest la Chişinău, în PMAN

foto: zdg.md
articol: epochtimes-romania.com

În Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, duminică începând cu ora 12:00, este organizat un protest la care sunt chemaţi oamenii nemulţumiţi de actuala guvernare.

Potrivit unui comunicat de presă al Platformei DA, partidele de opoziţie şi societatea civilă protestatară sunt organizatorii evenimentului, care are scopul să determine guvernul să demisioneze şi să organizeze alegeri parlamentare anticipate odată cu cele prezidenţiale, în termen de două luni, aşa cum prevede Constituţia.

Organizstorii mai consideră că oligarhul Vladimir Plahotniuc, care a uzurpat puterea, trebuie să asigure dizolvarea Parlamentului şi să întoarcă dreptul la democraţie cetăţenilor.

Protest la Chişinău, în PMAN (Epoch Times România)

Protest la Chişinău, în PMAN (Epoch Times România)

Dacă nu dă curs cerinţelor nominalizate, Plahotniuc trebuie să-şi asume toate urmările furiei poporului. Menţionăm că am solicitat ca în data protestului, oligarhul Vladimir Plahotniuc, stăpânul real al regimului, să se afle împreună cu subalternii săi în Chişinău. Reprezentanţii delegaţi de către cetăţeni vor merge să stabilească data alegerilor anticipate. În cazul în care oligarhul nu va accepta cerinţa populară, organizatorii împreună cu protestatarii vor decide acţiunile ulterioare”, se arată în comunicat.

Menţionăm că deputaţi, membri ai Partidului Liberal Democrat au anunţat că vor fi prezenţi la protest. Liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu a anunţat pe pagine sa de Facebook, că se va alătura protestatarilor.

Duminică voi merge la protest pentru a le spune celor de la guvernare că ei nu ne reprezintă şi că politica lor este îndreptată împotriva cetăţenilor. Mă voi alătura oamenilor care vor protesta, pentru a le aminti guvernanţilor că timpul lor a expirat şi că nu vom renunţa la schimbare. Ştim că ei nu au ochi să ne vadă şi urechi să ne audă, dar vom insista, în mod paşnic şi civilizat, pe respectarea drepturilor noastre şi pe apărarea valorilor democratice. Ignorarea voinţei poporului este o strategie proastă, care nu va ţine mult timp”, a scris Maia Sandu.

Vasile Năstase, membru al Consiliului Marii Adunări Naţionale, a adresat un mesaj, pe contul său de socializare, şefului delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Pirkka Tapiola:

Domnule Tapiola, iată cu ce se ocupă criminalul Plahotniuc! Aduce provocatori la Codru, Nobil, GBS şi alte locaţii furate de la stat. Sunt îmbrăcaţi în costume pe care le purtau bandiţii în anii ’90. E bine să cunoaşteţi acest lucru şi dvs., pentru că de fapt astăzi junta lui Plahotniuc vrea o confruntare cu poporul Moldovei! E bine să cunoaşteţi că unităţile de transport au fost sechestrate, cumpărate, mituite de criminal. E bine să ştiţi că poliţia intimidează protestatarii şi s-a transformat într-o grupare oligarhică”.

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com

zdg.md: (video/LiveText) Mii de oameni în PMAN

(Loredana Diacu) Profesorii pichetează Guvernul: “Şcoala va fi şcoală când statul va fi stat!”

Profesorii pichetează Guvernul, 18.04.2016

foto: Eugen Horoiu
articol: Loredana Diacu – epochtimes-romania.com

18 aprilie 2016

Revoltate de eterna pauperizare a învăţământului şi de faptul că noua lege a salarizării prevede salarii de 13.000 ron pentru demnitari şi doar 1300 de lei pentru un profesor debutant, cadrele didactice au ieşit în stradă.

Sute de cadre didactice afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au protestat luni, în Piaţa Victoriei, nemulţumite de salariile foarte mici şi de condiţiile din învăţământ care nu îi mai motivează nici pe profesori, nici pe elevi.

Principalele nemulţumiri ale cadrelor didactice sunt legate atât de nivelul actual de salarizare, total nemotivant, cât şi de proiectul de ordonanţă privind legea salarizării care prevede micşorări salariale pentru unele categorii de cadre didactice.

“Am venit aici pentru legea salarizării în principal, pentru faptul că domeniul învăţământului nu reprezintă o prioritate pentru acest Guvern. Suntem foarte supăraţi, nu se poate ca într-o lege a salarizării să pui 13.000 ron pentru un parlamentar şi 1300 de lei pentru un profesor debutant, când ştim foarte clar că la nivelul învăţământului ducem lipsă de personal calificat căci salarizarea nu motivează tinerii să intre în sistem!”, a declarat Ramona Mangu.

“Cele mai multe cadre didactice calificate au ieşti la pensie şi în acest moment nu mai intră tineri, nu mai au înclinaţii spre acest domeniu! Lipseşte personalul calificat şi motivat, în primul rând pentru a continua. Ştiţi cum e, şcoala va fi scoală când statul va fi stat!”, a adăugat sindicalista.

FSLI acuză că din grilele de salarizare propuse de Guvernul Cioloş, reiese că pentru anumite categorii de cadre didactice şi pentru personalul didactic auxiliar, salariile vor fi mai mici cu 7% decât cele actuale pentru educatoarele şi învăţătorii debutanţi, categorii care vor fi salarizate la nivelul salariului minim brut pe economie; cu până la 29% pentru învăţătorii şi educatoarele cu studii medii şi cu 6% pentru profesorii debutanţi, informatician IA şi pentru administratorii financiari de gradul I.

Alte nemulţumiri ale cadrelor didactice vizează nedecontarea, în integralitate, de către autorităţile publice locale a cheltuielilor cu naveta a cadrelor didactice, creşterea alarmantă a numărului de agresiuni fizice şi verbale asupra personalului didactic săvârşite de către elevi şi uneori de către părinţii “care ştiu mai bine ce trebuie predat şi ce note trebuie să ia copiii”, precum şi inactivitatea factorilor de decizie în stoparea fenomenului de depăşire a numărului maxim de şcolari/preşcolari per clasă/grupă. Astfel, cadrele didactice ajung să lucreze cu mult mai mulţi elevi decât precede regulamentul, ceea ce duce la stres şi boli profesionale.

Profesorii mai acuză că programele şcolare nu sunt adaptate la nevoile reale de formare ale elevilor şi nici la cerinţa de pe piaţa de muncă, iar funcţiile de conducere din învăţământ sunt politizate.

În plus, multe unităţi de învăţământ nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, iar personalul nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar sunt supraîncărcate, în condiţiile reducerilor de posturi din anii anteriori.

Protestul, la care au luat parte sute de sindicalişti din toată ţara, a avut ca fundal sonor melodii ale lui Vali Sterian, celebra “Vin ai noştri, pleacă-ai noştri, noi râmânem tot ca proştii” a lui Victor Socaciu, dar şi “Corul sclavilor” din Nabucco. Mai mult, un profesor prezent la protest a compus un cântecel pentru ministrul Curaj.

Vedeti aici imagini si inregistrare de la protest

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com

(Loredana Diacu) Protest în Prelungirea Ghencea: „Vrem trotuare, nu nepăsare, vrem lărgire, nu amăgire”

Protest în Prelungirea Ghencea, 9 aprilie 2016
foto: epochtimes-romania.com
articol: Loredana Diacu – epochtimes-romania.com

9 aprilie 2016

În Prelungirea Ghencea a avut loc sâmbătă un nou marş de protest pentru infrastructură al locuitorilor din zonă. Cum ne apropiem de campania electorală, evenimentul (al cincilea în ultimii 3 ani) a atras atenţia politicului.

Circa 300 de cetăţeni ai Bucureştiului şi din localităţi limitrofe Capitalei, respectiv Domneşti, Bragadiru, Clinceni au luat parte miercuri la un protest în Prelungirea Ghencea, nemulţumiţi de infrastructura din zonă, sau, mai exact de lipsa ei.

Reuniţi în zona Ansamblul Primăvara, de unde au plecat în marş pe traseul Prelungirea Ghencea intersecţie cu Şoseaua de Centură – Cartierul Latin, cetăţenii au afişat numeroase mesaje în care şi-au expus principalele nemulţumiri. Astfel, pe pancartele lor s-au putut citi mesaje precum: “Vrem trotuare, nu nepăsare, vrem lărgire, nu amăgire!”, “Voi plimbaţi hârtiile, nouă ne trec zilele”, “Dom’ primar când vii la noi, pune-ţi cizme că-i noroi!” “Giratorie suspendată, mult te laşi tu aşteptată, te contestă, te amână, parc-am vrea pământ pe lună.”

Practic, locuitorii din Prelungirea Ghencea precum şi cei din Domneşti, Clinceni, Bragadiru, care intră în Capitală prin Ghencea, pierd ore în şir în trafic, şoseaua fiind mult prea îngustă pentru volumul mare de maşini ce tranzitează zona. Oamenii sunt de asemenea nemulţumiţi de faptul că şoseaua de doar două benzi nu este prevăzută cu trotuare, motiv pentru care mamele înoată în zile ploioase prin noroi pentru a-şi duce copiii la grădiniţă sau la şcoală, sau pur şi simplu pentru a merge la serviciu.

Motivul principal al protestului de astăzi – cel de al cincilea organizat de cetăţeni – constă în faptul că Primăria Capitalei şi CNADNR-ul tergiversează de cel puţin un an de zile demersurile de lărgire a străzii şi pasajul peste centură. Protestatarii acuză că deşi proiectul este cunoscut şi votat din 2006 de Primăria Capitalei, abia în 2014 s-a decis împărţirea proiectului în două, lărgirea şoselei revenind Primăriei Capitalei iar pasajul CNADNR-ului.

Considerăm că este inacceptabil într-o capitală europeană în 2016 ca o lărgire a unei străzi de 4 km şi un pasaj peste centură începute pe hârtie din 2006 să nu fie finalizate nici acum”, a declarat Delia Mihalache, unul din organizatorii protestului.

Este inadmisibil ca în secolul 21 să avem cartiere rezidenţiale de 5.000 de oameni care sunt accesare prin străzi de 4 metri lăţime. Este nevoie de străzi, de infrastructură, după care trebuie dezvoltarea urbană gândită conceptual, pentru a dezvolta ce este nevoie în oraş, şcoli, grădiniţe…”, a declarat la rândul său Alexandra Dorobanţu, de la Grupul de iniţiativă Prelungirea Ghencea.

Reamintim că marşul de astăzi a fost organizat de Grupul civic Iniţiativa Prelungirea Ghencea, Grupul civic Iniţiativa Domneşti, Grupul civic Iniţiativa pentru Bragadiru, Grupul de iniţiativă Callatis – Drumul Taberei, iar evenimentul a fost sprijinit şi de membrii unor alte grupuri de iniţiativă din cartierele bucureştene, coagulate în Reţeaua Civică.

Odată la patru ani îşi aduc aminte

Deşi invitaţi să ia parte la eveniment, Primarul General al Capitalei, Razvan Sava, directorul CNADNR Cătălin Homor, preşedintele CJ Ilfov Marian Petrache, primarul sectorului 6 Rareş Mănescu, primarul interimar al sectorului 5 Daniel Croitoru, primarului oraşului Bragadiru Vasile Cimpoeru, primarul comunei Domneşti Ninel Boscu, nu şi-au făcut apariţia.

Au apărut însă alţi oameni, printre acesteia remarcându-se candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban. Prezenţa politicienilor nu a stârnit însă entuziasmul cetăţenilor, aceştia declarându-se nemulţumiţi că aceştia îşi aduc aminte de ei doar din 4 în 4 ani.

De altfel, la eveniment oamenii au strâns, simbolic, în bidoane de 5 litri, bani pentru “comision aleşilor, astfel încât aceştia să demareze lucrările îndelung tergiversate.

Fără să se lase însă intimidat de pancartele cu mesaje precum “Ne-am săturat de minciuni electorale!” şi “Aţi fost ministru al transporturilor, de ce nu aţi făcut Centura Capitalei şi Pasajul Domneşti” şi nici de apostrofările celor care l-au întrebat de ce consilierii PNL din Consiliul General al Capitalei nu mişcă nimic, Ludovic Orban a susţinut că vina pentru situaţia din zonă aparţine Primăriei Capitalei, respectiv administraţiei Oprescu.

Proiectul ăsta a început în 2006 când au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici. Nu a început fizic pentru că după ce am plecat eu a fost ales un primar general care în 8 ani de zile a schimbat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici şi a făcut o licitaţie care nu a adus nimic”, a declarat Orban.

Liberalul a reamintit că proiectul este împărţit în două şi a susţinut că partea care ţine de primărie, respectiv lărgirea şoselei Prelungirea Ghencea până la limita Bucureştiului se poate rezolva în doi ani şi jumătate, maximum 3 ani de zile iar partea care ţine de Ministerul Transporturilor – lărgirea şoselei până la centură şi pasajul peste centură – poate fi făcută de asemenea în doi ani, doi ani şi jumătate.

Ce pot să vă spun cu precizie este că momentul în care simţi efectiv că începe lucrarea este cel în care încep exproprierile. Exproprierile nu au început!”, a declarat Orban.

Liberalul a mai amintit că la ora actuală contractul încheiat de PMB pentru executarea lucrărilor cu Asocierea Alpine Bau – Search Corporation a fost reziliat şi că se impune reluarea licitaţiei pentru proiectare şi execuţie.

Trebuie făcută licitaţie de proiectare şi execuţie!” a declarat Orban.

Scurt istoric al proiectelor de lărgire şi pasaj din Prelungirea Ghencea:

Anul 2006

Au fost aprobaţi de CGMB indicatorii tehnico – economici pentru proiectul ”Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti” care prevedea lărgirea străzii pe o distanţă de 6,5 km cu 4 benzi de circulaţie şi pasaj peste Centură (HCGMB nr. 25/01.02.2006, HCGMB nr. 268/02.11.2006);

Proiectul a fost declarat de utilitate publică prin HCGMB nr. 264/02.11.2006.

Anul 2007

A fost mărită valoarea totală a proiectului prin HCGMB nr. 122/19.06.2007;

A fost încheiat contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr. 3952/08.11.2007 între PMB şi Asocierea Alpine Bau – Search Corporation.

Anul 2009

PMB a răspuns cetăţenilor că s-a realizat proiectul tehnic care prevede lărgirea la 6 benzi de circulaţie şi se lucrează la documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

Anul 2011

Prin HCGMB nr. 7/27.01.2011, primarul Capitalei a fost împuternicit să semneze acordul de parteneriat cu CJ Ilfov pentru acest proiect; în dec. 2011, s-a semnat acest protocol.

Anul 2012

CGMB a votat PUZ Coordonator sector 6 care prevede lărgirea la 6 benzi a străzii Prel. Ghencea;

PMB a plătit suma de 2,500,000 lei firmei Alpine Bau pentru ”Servicii Ghencea – Domneşti”.

Între 2009 şi 2013, locuitorii zonei au trimis nenumărate petiţii individuale la care răspunsurile PMB au fost că se caută finanţare, sunt dificultăţi tehnice şi financiare etc.

Anul 2013

Locuitorii zonei au depus la PMB o petiţie colectivă cu 200 de semnături; în luna august au venit în vizită pe teren la bariera Domneşti premierul Victor Ponta, primarul capitalei Sorin Oprescu, ministrul marilor proiecte Dan Şova, preşedintele CJ Ilfov Marian Petrache şi au promis începerea lucrărilor la pasajul suprateran şi la lărgirea str. Prelungirea Ghencea, cu termen de finalizare maxim 2 ani; lucrările nu au demarat.

Anul 2014

Locuitorii din zonă au organizat trei proteste în cartier în lunile august, septembrie şi octombrie şi au pichetat sediul PMB în timpul şedinţei CGMB din septembrie;

De asemenea, cetăţenii au trimis cereri de acces la informaţii publice, cereri de audienţe la autorităţi, au participat şi au luat cuvântul în şedinţele CGMB, au discutat cu preşedintele CJ Ilfov;

În octombrie, CNADNR a anunţat că va demara licitaţia pentru Pasajul suprateran, ca lucrare separată de lărgirea str. Prel. Ghencea care a rămas în sarcina PMB.

Anul 2015

Cetăţenii din zonă au fost primiţi în audienţe la primarul general, viceprimarul Capitalei, primarul sectorului 6;

S-a dat sentinţa definitivă în dosarul 40488/3/2011 prin care PMB este obligată să plătească firmei Search Corporation penalităţi de întârziere la contractul din 2007 şi cheltuieli de judecată;

PMB a început actualizarea proiectului de lărgire la patru benzi de circulaţie, cu trotuare, piste pentru biciclete şi conexiune cu Pasajul suprateran peste Centură;

În iunie au fost votate exproprierile prin HCGMB 138/30.06.2015;

În martie CNADNR a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia pasajului, rezultatul licitaţiei a fost contestat în decembrie;

Au fost alocate sume pentru aceste proiecte atât în bugetul PMB cât şi în bugetul CNADNR dar nu au fost cheltuite.

Anul 2016

PMB a alocat în bugetul capitalei suma de 30 milioane lei pentru supralărgirea Prel. Ghencea dar nu a finalizat actualizarea proiectului tehnic şi nici nu a început plata exproprierilor;

CNADNR a alocat în bugetul companiei suma de 30 milioane de lei pentru Pasajul suprateran de la Domneşti dar nu a desemnat câştigătorul licitaţiei, în urma contestaţiei;

9 aprilie – locuitorii din Prel. Ghencea şi localităţile ilfovene învecinate, Bragadiru şi Domneşti, s-au coalizat în 4 grupuri locale de iniţiativă civică şi organizează un marş de protest pentru urgentarea celor două proiecte de infrastructură vitale pentru zonă.

Vedeti imagini si inregistrare video pe: epochtimes-romania.com

(Andrei Popescu) Mii de protestatari cer demisia premierului islandez în urma scandalului PanamaPapers

Proteste în faţa premierului islandez Sigmundur David Gunnlaugsson, cauzate de dezvăluiri legate de corupţie în scandalul Panama – Reykjavik, Islanda, 4 aprilie 2016. (HALLDOR KOLBEINS/AFP/Getty Images)

Mii de protestatari cer demisia premierului islandez în urma scandalului PanamaPapers

foto: preluat de pe: epochtimes-romania.com
articol: Andrei Popescu – epochtimes-romania.com

5 aprilie 2016

Premierul islandez a respins apelurile de a demisiona în urma acuzaţiilor că a ascuns milioane de dolari sub forma investiţiilor în străinătate.

Mii de oameni au protestat luni în piaţa din faţa Parlamentului islandez din capitala Reykjavik, cerându-i premierului Sigmundur David Gunnlaugsson să se retragă, după ce informaţiile publicate recent în legătură cu scandalul PanamaPapers au arătat că acesta, împreună cu soţia – a cumpărat o companie în Insulele Virgine Britanice în 2007.

Conform documentelor publicate de Consorţiul internaţional al jurnaliştilor de Investigaţii (ICIJ), Gunnlaugsson, a înfiinţat în 2007, împreună cu viitoarea sa soţie, o firmă în paradisul fiscal din Insulele Virgine, numită Wintris, pentru a ascunde milioane de dolari, până când i-a vândut în 2009 pentru suma simbolică de un dolar, conform Agerpres.

La solicitările presei ca parlamentarii să dea un vot de neîncredere, premierul islandez, în vârstă de 41 de ani, a răspuns sfidător luni în Parlament: “Nu am luat în considerare demisia din cauza acestei chestiuni şi nici nu voi demisiona”.

Chestiunea este sensibilă în Islanda, o ţară lovită dur când, la ultima criză financiară, bancheri de rang înalt au folosit companii paravan în paradisuri fiscale pentru evaziune.

Poliţia a precizat că numărul manifestanţilor a fost luni mai mare decât cel din 2009, când protestele au condus la înlăturarea guvernului de dreapta, acuzat de prăbuşirea sistemului bancar islandez în 2008.

Ales premier în 2013, Gunnlaugsson a promovat o îndepărtare de vechea gardă politică, acuzată că a ignorat riscul unor investiţii bancare.

În ceea ce priveşte compania Wintris, Gunnlaugsson a vândut acţiunile sale soţiei cu o zi înainte de intrarea în vigoare a unei legi islandeze pe baza căreia premierul ar fi trebuit să declare deţinerea companiei, considerată un conflict de interese.

Wintris a pierdut bani ca urmare a crizei financiare din 2008 ce a paralizat Islanda şi acum pretinde un total de 515 milioane de coroane islandeze (4,2 milioane de dolari) de la cele trei bănci islandeze falimentate: Landsbanki, Glitnir şi Kaupthing.

Liderii din opoziţie îl acuză pe Gunnlaugsson de conflict de interese pentru că în calitatea de premier a fost implicat în negocieri cu băncile, în ciuda faptului că fusese implicat financiar.

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com

#Iceland: An estimated 22,000 protesters demonstrated in #Reykjavik’s Austurvöllur Square today demanding PM Sigmundur…

Posted by Revolution News on 5 Aprilie 2016

Icelanders are throwing yogurt at Parliament over the Panama Papers

Posted by Mashable News on 4 Aprilie 2016

(Loredana Diacu) Marş verde pentru Cartierul Floreasca: „Stop Jafului Imobiliar!”

Marş în cartierul Floreasca, 2 aprilie 2016
foto: Epoch Times
articol: Loredana Diacu – epochtimes-romania.com

2 aprilie 2016

În jur de 1.000 de persoane au cerut autorităţilor să pună capăt abuzurilor imobiliare din cartierul Floreasca şi să demonstreze transparenţă şi respect în relaţia cu cetăţenii.

Circa 1.000 de cetăţeni au luat parte, sâmbătă, la Marşul verde organizat de Grupul de Iniţativă Civică Floreasca pentru a atrage atenţia asupra abuzurilor imobiliare ce au loc în cartier.

Având ca punct de plecare parcul Verdi, retrocedat în condiţii dubioase, parcelat şi în pericol să fie umplut de construcţii şi ca punct terminus Halele Ford, monument istoric clasa A unde se intenţionează construirea a 4 blocuri turn, marşul a reunit, pe lângă cetăţenii din Floreasca şi oameni din alte cartiere, membri ai Reţelei Civice Bucureşti, veniţi să militeze şi ei pentru un Bucureşti verde.

Purtând bannere cu mesaje precum “Am ales: Verde + Aer + Apă”, “Vrem Lacul Floreasca înapoi!”, “Verde pentru Viaţă”, “Stop autorizaţiilor de construcţie ilegale”, “Copiii se joacă în parc, nu pe asfalt”, “Stop jafului imobiliar”, participanţii au pornit în marş prin cartier, scandând “Transparenţă!”, “Vrem respect”, “DNA, de ne vezi, te rugăm să-i anchetezi”. Scandările, asezonate cu “Hoţii, Hoţii!” au crescut în intensitate la opririle ce au avut loc în dreptul unor blocuri ridicate pe spaţiile verzi din cartier cu sfidarea regulilor de urbanism, respectiv la două trei braţe distanţă de geamurile vecinilor, cu defrişarea de copaci etc.

Numărul participanţilor la marş a crescut de la circa 200-300 în primă fază la aproximativ 1.000 în punctul terminus al marşului, Uzinele Ford, unde cetăţenii au format un lanţ uman.

Cu ocazia marşului, a continuat strângerea de semnături pentru cele două petiţii iniţiate de Grupul de Iniţiativă Civică Floreasca, “Verde de Verdi”, respectiv “Salvaţi Halele Ford”.

Nemulţumirile cetăţenilor

Principalele nemulţumiri ale cetăţenilor din Floreasca sunt legate de abuzurile imobiliare şi de dezvoltarea urbană necontrolată din zonă. Oamenii din Floreasca acuză că în ultimii ani în cartierul lor, considerat unul din cele mai liniştite şi verzi din Bucureşti, au răsărit puzderie de clădiri pe spaţiile verzi dintre blocuri, multe dintre ele ridicate la 2-3 metri de geamul vecinilor, clădiri a căror ridicare a presupus defrişări şi a dus la aglomerarea cartierului, la poluare etc.

Se dau autorizaţii (de construire n.r.) ca pe bandă rulantă şi nu ştim cum. Aici pe spaţiile verzi au fost locuri de joacă pentru copii. Eu am crescut în acest cartier şi aveam spaţiu de joacă şi leagăne în spatele blocurilor. De ce să stricăm? Pe strada Rahmaninov au făcut un bloc nou şi nu ştiu cum s-a construit! Un apartament este peste 200.000 de euro. (…) Mi se pare aberant să nu mai avem lumină, soare, avem praf, mizerie, gălăgie într-un cartier cu mulţi bătrâni! Nu mai avem respect pentru nimeni şi nimic în ţara asta!”, a declarat o participantă la marş.

Pe lângă faptul că mai tot ce a fost petic de spaţiu verde printre blocuri a fost valorificat de dezvoltatorii imobiliari pentru a mai ridica o clădire, oamenii acuză că acum se pregătesc o serie de construcţii noi ce vor aglomera şi mai rău zona. Unul din proiectele cele mai contestate de cetăţeni este construirea a patru blocuri turn cu înălţimi de 15-25 de etaje în zona Halelor Ford, clasificată monument istoric.

Reamintim că în aprilie 2011, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat un Plan Urbanistic Zonal care prevede construirea a patru turnuri pe Calea Floreasca, lângă halele Ford. Beneficiarul investiţiei este societatea Primăverii Gardens, terenul pe care s-au aprobat construcţiile are circa 28.000 mp şi se află în incinta fostei fabrici Automatica. PUZ-ul are o valabilitate de 5 ani. În acest an, în luna mai, PUZ-ul expiră şi, cum lucrările nu au fost încă demarate, proprietarii cer prelungirea documentaţiei de urbanism, pentru a se putea apuca liniştiţi de construcţie.

Cetăţenii din Floreasca se opun însă acestei cereri, pe motiv că infrastructura din zonă este deja subdimensionată, iar cele patru turnuri vor aduce trafic în plus. Mai mult, noile construcţii ar urma să afecteze monumentul istoric, fiind la o distanţă foarte mică de el.

Potrivit cetăţenilor, infrastructura este depăşită, punând în pericol nivelul de confort al locuitorilor. În plus, reţelele electrice şi cele de alimentare cu apă nu pot suporta onorabil nici măcar consumul actual. La toate acestea se adaugă disconfortul inerent demarării unui nou şantier.

În consecinţă, cetăţenii cer Consiliului General al Municipiului Bucureşti să nu aprobe prelungirea Planului Urbanistic Zonal, astfel încât investitorii să nu poată demara construcţiile. De asemenea, oamenii mai cer investitorilor să prezinte un studiu de impact cu privire la transportul în comun, circulaţia auto în condiţiile aglomerării zonei, gestionarea parcărilor, cum va afecta dezvoltarea impresionantă habitatul natural al lacului Floreasca aflat în imediata apropiere şi a Parcului Floreasca.

Un alt motiv major de nemulţumire al cetăţenilor are de-a face cu situaţia parcului Verdi, unul din cele mai vechi din Bucureşti.

Parcul Verdi, iniţial de 17 ha, acum în suprafaţă de doar 5,6 ha (restul fiind construit), este situat pe suprafaţa fostului manej G.M. Negroponte, şi, împreună cu lacurile Floreasca şi Tei, formează un splendid habitat cu copaci de peste 80 de ani, specii de pasări, veveriţe etc. şi loc de joacă pentru copii. Acest loc îndrăgit de cetăţenii cartierului a devenit însă proprietate particulară fiind retrocedat în baza unor dispoziţii de primar general, a unor sentinţe civile ale Judecătoriei sectorului 2 sau a Legii 10/2001. Oamenii acuză însă că cei ce au fost împroprietăriţi în parc nici măcar nu aveau pământ acolo ci prin alte localităţi limitrofe Capitalei, parcelele fiindu-le date la schimb, nu se ştie în baza căror criterii.

În parcul Verdi, actualii proprietari şi chiar şi primii proprietari nu au avut teren, ei au obţinut teren la schimb, iar legea niciodată nu a permis acest schimb de terenuri unul din ele fiind în parc. Nimeni nu a avut nicio reacţie, nu a protestat şi nici măcar nu s-a adus la cunoştinţă populaţiei. (…) Amuzant este că fostul primar Onţanu aproape ne plângea în poală că el vrea ca parcul Verdi să rămână parc iar bucata de teren pentru care a fost arestat, fiind bănuit a fi primit mită, este o porţiune din fostul parc Verdi, a declarat Cristina Vanea, unul din organizatorii marşului.

Revoltaţi de ideea că spaţiul verde s-ar putea transforma în betoane şi clădiri, cetăţenii cer ca suprafaţa de teren de aproximativ 5,6 ha cât a mai rămas din parc să revină în domeniu public şi să fie conservată ca gradină publică.

În acest sens, cetăţenii cer Primarului General al Capitalei să propună Parlamentului declararea Parcului Verdi de utilitate publică şi apoi ministerul Mediului să dispună exproprierea suprafeţei parcului.

Menţionăm în context că la eveniment a luat parte şi viceprimarul sectorului 2, Mihai Toader, care a promis că instituţia sa nu va elibera nicio autorizaţie de construcţie său certificat de urbanism pentru Parcul Verdi.

Organizator al marşului de astăzi, Grupul de iniţiativă Floreasca a luat naştere în anul 2013 din nevoia de a apăra spaţiile verzi din cartier de ofensiva dezvoltatorilor imobiliari.

De la constituirea lui, grupul a reclamat faptul că autorităţile locale au autorizat “pe bandă” ridicarea unor imobile pe spaţiile verzi dintre blocuri, distrugând astfel mediul şi atentând direct la intimitatea şi confortul locuitorilor din zonă; multe dintre aceste clădiri nu respectă normele elementare de urbanism; agresiunile asupra spaţiilor verzi vor duce la pierderea identităţii cartierului, cunoscut în trecut ca unul dintre cartierele verzi ale Capitalei.

Din luna martie 2015, grupul Floreasca beneficiază de sprijinul CeRe, atât în demersurile de advocacy pe care le derulează, cât şi pentru dezvoltarea organizaţională a grupului de iniţiativă.

vedeti imagini si inregistrare video pe: epochtimes-romania.com

Protestul POL împotriva liderilor Primăriei Tîrgu-Mureș (video)

Protestul POL împotriva liderilor Primăriei Tîrgu-Mureș (31 martie 2016)
foto (captura) si articol: youtube.com

Oamenii sunt atât de liberi, pe cât vor ei să fie. Partidul Oamenilor Liberi (POL) este primul partid din România, care porneşte de la nivelul unei comunităţi. Avem nevoie unii de alții, pentru a schimba sistemul viciat. Ideile şi proiectele inovatoare nu au etnie. Ele produc doar bunăstare.

Joi 31 martie 2016, POL a organizat un protest simbolic și inedit împotriva liderilor Primăriei Tîrgu Mureș. “Cafeneaua Libertății” a fost primul miting împotriva edililor și întâiul protest desfășurat în fața sediului Primăriei. Am stat la mese, am băut cafea, am vorbit cu trecătorii și am difuzat în boxă melodia “Oameni liberi“, în limbile română și maghiară. De asemenea, am afișat 16 pancarte cu diferite mesaje. Am fost 20 de oameni, atât cât ne-au permis autoritățile să fim în această locație.

articol preluat de pe: youtube.com

(Andrei Popescu) Franţa: Protestele împotriva modificării Codului Muncii devin violente. Zeci de manifestanţi arestaţi

Proteste ale muncitorilor cauzate de un pachet legislativ introdus de preşedintele francez Francois Hollande, 31 martie 2016 în Rennes (JEAN-FRANCOIS MONIER/AFP/Getty Images)

articol: Andrei Popescu

Noile proteste din Franţa împotriva planului guvernului Hollande de a modifica Codul Muncii s-au soldat cu zeci de arestări şi ciocniri cu forţele de ordine. Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii, printre care erau şi elevi de liceu.

Ca un memento al problemelor grave pe care le înfruntă economia franceză, poliţia a folosit joi gaze lacrimogene pentru a dispersa mii de activişti furioşi în mai multe oraşe, aceştia protestând împotriva noilor modificări ale Codului Muncii.

Traficul aerian şi feroviar francez a suferit întârzieri serioase în cursul zilei de joi, după ce personalul din sectorul transporturilor a încetat să mai lucreze şi a ieşit pe străzi pentru a se alătura elevilor de liceu şi studenţilor, cu scopul de a influenţa planurile guvernamentale ce urmăresc o mai slabă protecţie a muncii.

În Paris, protestul a început în Place de la Nation, acelaşi loc unde au avut loc protestele precedente împotriva modificării Codului Muncii. Unii manifestanţi au aruncat cu pietre şi sticle umplute cu lichid inflamabil asupra ofiţerilor de poliţie. Imaginile video postate pe reţelele sociale au arătat mai mulţi tineri mascaţi care săreau pe autovehicule, provocând ofiţerii de poliţie.

Philippe Martínez, secretar general al CGT, a minimalizat rapoartele privind zecile de arestări, susţinând că au avut loc mici tulburări cauzate de persoane care nu au avut nimic de a face cu obiectivul protestelor.

“Toată lumea urăşte poliţia”, au strigat unii manifestanţi. Cel puţin doi protestatari au fost bătuţi de ofiţeri de poliţie în oraşul Lille, conform fotoreporterului Julien Pitinome, care a postat pe Twitter imagini cu incidentul respectiv.

Conform Reuters, ziua protestului, cel de-al patrulea într-o lună, “a fost considerat de mass media locală ca un test al puterii preşedintelui Francois Hollande, care are de înfruntat un nivel scăzut de popularitate şi o rată a şomajului blocată deasupra pragului de 10% în mijlocul apropierii alegerilor din 2017.

Este notabil faptul că la protestele de joi, printre cei mai vocali manifestanţi s-au numărat elevi de liceu, care s-au mobilizat în Paris şi în alte câteva zeci de oraşe de pe cuprinsul Franţei pentru a participa la marşurile de protest alături de ceilalţi manifestanţi care au ieşit în stradă la iniţiativa sindicatelor muncii.

În principal, protestele vizează o propunere de modificare a Codului francez al Muncii, un set de reglementări noi despre care angajatorii susţin că ar putea descuraja angajarea. Criticii susţin că reformele vor duce la înrăutăţirea condiţiilor de muncă şi la mai multe concedieri. Reformele, care urmează să fie dezbătute în Parlament săptămâna viitoare, vor oferi angajatorilor o flexibilitate mai mare în vederea încheierii unor oferte de muncă in-house cu angajaţii privind programul de muncă.

Guvernul lui Hollande, care este preocupat să îşi respecte promisiunea de a reduce şomajul ridicat, a renunţat la o parte din modificările propuse, la scurt timp după prezentarea proiectului în această lună.

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com

(Loredana Diacu) Comemorare Colectiv: “Cerem să se facă dreptate şi cei vinovaţi să plătească” (Video)

Comemorare Colectiv, 30 martie 2016
foto: Eugen Horoiu – epochtimes-romania.com
articol: Loredana Diacu – epochtimes-romania.com

31 martie 2016

La cinci luni de la tragedia din Colectiv, părinţii victimelor continuă să aprindă lumânări şi să depună flori în faţa fotografiilor fiilor şi fiicelor lor. Pe lângă durerea pierderii unui copil, oamenii indură şi suferinţa de a vedea că nimeni nu-şi asumă răspunderea pentru ce a greşit iar justiţia nu a făcut dreptate.

Coroanele depuse în faţa Clubului Colectiv, în memoria celor ucişi de incendiu au început să se usuce pe caldarâm, vegheate de lumânări aprinse şi de fotografiile celor care nu mai sunt. Durerea părinţilor ce şi-au pierdut copiii în incendiu sau prin spitale nu s-a uscat însă, ci arde, puternică şi vie, oamenii nereuşind să se împace cu ideea că în timp ce fiii şi fiicele lor zac în morminte, vinovaţii nu şi-au asumat răspunderea pentru faptele lor sau pentru lipsa de profesionalism.

Sunt mama lui Laurenţiu Vârlan, chitaristul trupei Up to Eleven. Au trecut 5 luni de zile şi noi părinţii suntem tot îndureraţi, cu mare durere în suflet. Autorităţile se mişcă foarte încet. După 5 luni de zile nici la ora actuală nu se găseşte un vinovat şi au murit 64 de persoane. Pentru noi, părinţii, e foarte greu. Îmi pun întrebarea, să fi fost copiii dumnealor, cum ar fi fost? Sunt mamă şi… mai mult ce să vă spun? Durere în continuare. “, a declarat Maria Vârlan, venită să aşeze un buchet de narcise galbene la fotografia fiului său.

Cerem să se facă dreptate, să se facă dreptate şi cei vinovaţi să plătească. După cinci luni de zile, patronii sunt în libertate şi noi suferim.“, a adăugat Maria Vârlan.

Când mor copii din cauza activităţii tale sau a lipsei tale de profesionalism normal este să pleci

Venit de asemenea la comemorare, Eugen Iancu, al cărui copil a scăpat cu viaţă din incendiul din club pentru a pieri apoi în spital, a acuzat şi el că, la luni de zile de la tragedie nimeni nu şi-a asumat vina pentru ceea ce s-a făcut (sau nu s-a făcut), nimeni nu demisionează ba, dimpotrivă, autorităţile încep să producă hârtii care să le disculpe.

Se pare că, de exemplu, nicio victimă nu a plecat de aici în acea seară cu fişe de triere. Se pare că încep să apară fişe de triere. Şi aş vrea să întreb ISU cum Dumnezeu se face că după o lună, două, trei încep să apară fişe de triere? Cine le face?“, a declarat Eugen Iancu.

Nimeni nu vrea să se ia de persoanele care trec de o anumită funcţie. Nimeni nu vrea să-şi asume nimic, din păcate, în ţara asta. Nu se înţelege că atunci când se greşeşte civilizat este să pleci. Mă uitam la atentatele din Belgia că în 5 minute ministrul de Interne şi-a prezentat demisia. Asta înseamnă să-ţi asumi o greşeală. Nici noi n-am fi fost atât de înverşunaţi dacă oamenii care au greşit şi-ar fi recunoscut greşelile. În momentul când mor copiii din cauza activităţii tale sau a lipsei tale de profesionalism normal este să pleci. Din păcate la noi nu se poate întâmpla aşa ceva.”, a adăugat dl Iancu.

În calitate de fondator al Asociaţiei Colectiv GTG 3010, Iancu a mai precizat că rudele victimelor vor merge în instanţă pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi. În ceea ce priveşte Asociaţia Colectiv, Eugen Iancu a declarat că principalul scop al acesteia este sprijinirea răniţilor.

În primul rând trebuie să ajutăm victimele să se pună pe picioare, acesta este principalul obiectiv. (…) Încercăm să facem ceva pentru supravieţuitori, mulţi au probleme de sănătate, de locuri de muncă. (…) Vrem să facem lucruri în memoria copiilor duşi, pentru aceasta încercăm să luăm legătura cu autorităţile.“, a declarat Iancu.

Reamintim că 64 de oameni au încetat din viaţă în urma incendiului din Colectiv, iar alţi circa 200 au ajuns în spitale. Numeroase voci au ridicat la momentul respectiv problema infecţiilor intraspitalicesti, existând suspiciuni că parte din răniţi n-ar fi fost ucişi de incendiu, ci de bacteriile din spitale.

Problema a rămas fără un răspuns, la fel cum fără răspuns coerent a rămas şi întrebarea “de ce nu a fost deschisă, pentru tratarea răniţilor, costisitoarea secţie nou-nouţă pentru arşi de la Spitalul Floreasca?

Între timp, Corpul de Control al premierului a emis un raport din care reiese că Planul Roşu de intervenţie a fost declanşat cu o întârziere de 18 minute, că multe instituţii au acţionat deficitar şi că se impune reformarea radicală şi îmbunătăţirea sistemului de asistenţă de urgenţă în caz de accidente colective. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

Vedeti aici imagini si inregistrari video

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com

(Loredana Diacu) Consiliul Local din Craiova, de neclintit? Cererea pentru un referendum pe tema obiectivelor nucleare de la Kozlodui, ignorată

Miting de protest antinuclear la Craiova, 5 martie 2016 (ACpV)
foto: epochtimes-romania.com
articol: Loredana Diacu – epochtimes-romania.com

28 martie 2016

Consilierii craioveni ignoră din nou voinţa cetăţenilor care au cerut, în repetate rânduri, organizarea unui referendum vizând construirea unor noi obiective nucleare la Kozlodui – proiecte controversate de societatea civilă, inclusiv în Bulgaria şi ţări dunărene.

Edilii Craiovei au refuzat să introducă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Local (CL) proiectul referitor la solicitarea organizării unui referendum vizând construirea unor problematice obiective nucleare la Kozlodui, informează Asociaţia Civică pentru Viaţă (ACpV.) şi Grupul de Acţiune Civică (GAC) din Craiova.

ACpV şi GAC îşi exprimă indignarea pentru acest refuz, cu atât mai mult cu cât, solicitarea organizării referendumului, nu numai că este susţinută legal de peste 15300 de cetăţeni, dar în noua formulare s-a ţinut seama şi de recomandările CL Craiova, arată cele două organizaţii, într-un comunicat de presă remis Epoch Times.

Cele două asociaţii reamintesc că referendumul a fost respins, iniţial, în luna septembrie 2015, deşi reprezentanţii autorităţilor locale, inclusiv executivul primăriei Craiova, au promis de faţă cu reprezentanţi ai mass media, că dacă se vor strânge semnăturile necesare, vor organiza referendumul. Motivele invocate pentru respingerea referendumului (cu 15 abţineri, 8 voturi împotrivă şi 2 voturi pentru) au fost nerelevante şi, în majoritate fără legătură cu subiectul.

Conform noii propuneri de proiect, având ca iniţiator legal executivul primăriei, ACpV şi GAC au solicitat organizarea referendumului local în aceeaşi zi cu alegerile locale din 5 iunie, folosind aceleaşi centre de votare, respectând şi punctul de vedere, solicitat la data de 9 februarie 2016 şi primit de la Autoritatea Electorală Centrală în data de 19 februarie 2016, referitor la legalitatea organizării simultane a celor două acţiuni cetăţeneşti. Cererea lor continuă însă să fie ignorată de către edilii craioveni.

“Considerăm că acest refuz este neexplicabil, cu atât mai mult cu cât organizarea simultană ar fi fost în avantajul ambelor acţiuni cetăţeneşti şi apreciem că acesta constituie o încălcare gravă a drepturilor cetăţetenilor de a fi consultaţi conform convenţiilor internaţionale şi a legislaţiei româneşti.

ACpV şi GAC, vor solicita o interpelare pe acest subiect la şedinţa din 31 martie 2016 şi anunţă cetăţenii interesaţi că este dreptul lor de a participa la şedinţele ordinare ale CL.”, arată cele două organizaţii.

Reamintim faptul că Bulgaria plănuieşte construirea unor noi obiective nucleare la nici 4 kilometri de graniţa cu România şi anume: construirea unui megadepozit de deşeuri radioactive (350000 tone), realizarea unei noi unităţi nucleare de 1200MW, prelungirea duratei de funcţionare, cu 20 ani, a reactoarelor 5 şi 6.

Cum dezbaterile pe acest subiect au fost un simulacru, peste 15.000 de craioveni au cerut referendum, preocupaţi de siguranţa lor şi a ţării. Edilii Craiovei le-au respins însă cererea, invocând motive halucinante precum „de ce vreţi referendum pentru Kozlodui, când, în definitiv şi maşinile şi vacile poluează, dar nu se face referendum pentru aşa ceva?” sau “şi ce se întâmplă dacă lumea nu vine la referendum şi apoi ne trage la răspundere Curtea de Conturi pentru banii cheltuiţi?”

Mai multe informaţii despre epopeea referendumului îngropat de autorităţile de la Craiova puteţi accesa aici

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com

6 martie 2016: Craiova civică iese în stradă. Cetăţenii cer referendum pe tema obiectivelor nucleare de la Kozlodui

(Loredana Diacu) “După ce-ai fost votat, de Unire ai uitat!” – Protest al unioniştilor în Piaţa Universităţii

Protest al unioniştilor în Piaţa Universităţii, 20 februarie 2016
foto: Eugen Horoiu/Epoch Times
articol: Loredana Diacu – epochtimes.ro

20 februarie 2016

În jur de 100 de unionişti s-au reunit sâmbătă în Piaţa Universităţii, pentru de a-i transmite preşedintelui Iohannis că nu vor mai tolera “aceeaşi politică a minciunii, a inacţiunii, pe care a avut-o până în prezent” în ceea ce priveşte Unirea României cu Basarabia. Unioniştii i-au cerut lui Iohannis să iniţieze un dialog cu ei, anunţând că în caz contrar vor urma noi proteste, eventual chiar zilnice, inclusiv în faţa Palatului Cotroceni.

Protestul, organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, sub sloganul “Nu eşti preşedintele nostru!” a avut loc la trei zile după ce, în cadrul unei alocuţiuni susţinute la dezbaterea publică “Dialog pentru România. Primăvara politică a societăţii civile”, Iohannis a afirmat că a pune acum problema unirii Moldovei cu România i se pare un demers puţin serios.”

Nemulţumiţi de declaraţiile preşedintelui, unioniştii au desfăşurat în faţa fântânii de la Universitate două bannere mari cu mesajele: “Dacă tăceai, filozof rămâneai” şi “După ce-ai fost votat, de Unire ai uitat!”, în timp ce marea majoritate a participanţilor ţineau bannere cu mesajul “Basarabia e România!”

Unioniştii au scandat “România nu a vrut graniţa la Prut”, “Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti” iar preşedintelui Iohannis, căruia i-au reproşat şi faptul că în vara lui 2015 nu i-a primit pe tinerii veniţi pe jos tocmai de la Chişinău în Marşul lui Ştefan cel Mare, i-au transmis, prin scandări, mesajul: “Ruşine, ruşine să vă fie!”.

Pentru noi declaraţiile preşedintelui Iohannis au fost o imensă trădare, ne-a durut sufletul ca români din România dar ne-a durut şi mai mult sufletul pentru fraţii din Basarabia care au ascultat aceste declaraţii şi speranţele lor pentru Unire au fost destrămate întrucâtva. Ne dorim altă atitudine din partea preşedintelui şi ne dorim să aibă aceleaşi declaraţii pe care le-a avut în campania electorală. E inadmisibil una să declari în campania electorală pentru a atrage voturi şi după aceea, la un an de mandat să te contrazici singur. E inadmisibil şi de altfel suntem şi împotriva felului în care administraţia prezidenţială condusă de Dan Mihalache a tratat subiectul Republicii Moldova. Nu există un consilier cu care se poate discuta pe subiectul Republicii Moldova, deşi noi am solicitat constant acest lucru“, a declarat preşedintele Platformei Acţiunea 2012, George Simion.

George Simion - foto: Eugen Horoiu/Epoch Times

George Simion – foto: Eugen Horoiu/Epoch Times

În contextul în care preşedintele Iohannis a declarat miercuri că Unirea poate fi discutată după ce se face pasul către integrarea europeană şi “atunci când şi într-o parte şi în alta a Prutului lucrurile sunt foarte stabile şi merg bine”, Simion a reamintit că Moldova, fără România, nu are nicio şansă:

Nu există această varianta de aderare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, singura şansă a Republicii Moldova de stabilitate, de integrare europeană şi de luptă pentru bunăstare este alături de România, făcând parte din România, aşa cum a făcut şi în perioada interbelică. Atunci, un neamţ, regele României, a făcut Unirea. Noi aveam alte aşteptări de la preşedintele Iohannis.”

Preşedintele Acţiunii 2012 a mai precizat că unioniştii au înaintat încă de anul trecut Cancelariei Prezidenţiale o serie de solicitări, respectiv ca Administraţia Prezidenţială să aibă un consilier pe Republica Moldova, ca preşedintele Nicolae Timofiti să fie decorat, Iohannis să vorbească despre românii de peste Prut la fel cum a ştiut să o facă şi în campania electorală. De asemenea, Platforma Unionistă a mai cerut ca preşedintele să medieze înfiinţarea unui Minister al Reunificării, cum există şi în Coreea de Sud şi un nou pact de tip Snagov, pe reîntregirea naţională, aşa cum preşedintele a promis în campania electorală. Aceste cereri au fost ignorate.

În acest context, cu paharul răbdării umplut de declaraţiile făcute miercuri de Iohannis, Simion a anunţat că unioniştii vor protesta, dacă e nevoie, zi de zi în faţa Palatului Cotroceni şi că recurge inclusiv la proteste extreme, pentru ca vocea basarabenilor să se audă până la Cotroceni iar Iohannis să respecte ce a promis:

Îl anunţăm pe preşedintele Iohannis că suntem dispuşi să stăm zi şi noapte (în stradă n.r), adoptând forme de protest extreme, dacă este nevoie, pentru ca vocea fraţilor noştri de peste Prut să se audă. Au venit tinerii aceia frumoşi pe jos de la Chişinău şi nu a avut decenţa să îi primească şi din iulie până acum să acţioneze. Dacă nu trece la fapte, răbdarea noastră s-a terminat şi îl anunţăm pe această cale pe preşedinte!“, a concluzionat Simion.

Redăm declaraţia făcută de Klaus Iohannis:

“Drumul spre Europa trebuie consolidat, situaţia din Moldova trebuie să se stabilizeze, economia moldoveană trebuie să repornească. Următorul pas, după părerea mea, este integrarea europeană a Moldovei, iar cealaltă parte – unirea – poate fi discutată atunci când şi într-o parte şi în alta a Prutului lucrurile sunt foarte stabile şi merg bine. Să pui acum întrebarea unirii Moldovei cu România mi se pare un demers puţin serios. Dacă ne uităm în jur, problema Transnistriei, este chestiunea stabilităţii economice, combaterii corupţiei, care indiferent cum o vedem se află într-o parte şi în alta a Prutului la niveluri foarte diferite şi atunci. După ce rezolvăm aceste probleme pentru care cunoaştem soluţiile, putem să abordăm şi problemele mai complicate şi să începem să discutăm”, a declarat Iohannis în cadrul dezbaterii publice ”Dialog pentru România. Primăvara politică a societăţii civile”, organizată de Iniţiativa România.

vedeti inregistrare video

articol preluat de pe: epochtimes.ro