Arhiva tag-ul pentru: Calendar Ortodox

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 14 martie 2025

---

 

Sf. Cuv. Benedict de Nursia;

Sf. Sfinţit Mc. Alexandru preotul

 

Sinaxar 14 Martie

---

 

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Benedict de Nursia (480 – 543).

Cuviosul părintele nostru Benedict, al cărui nume pe latineşte înseamnă “binecuvântatul”, era de fel din ţinutul romanilor, din provincia Nursia şi se trăgea din părinţi credincioşi şi bogaţi.

Părăsindu-şi casa, pe părinţii săi şi toată averea părintească, încă de pe când era tânăr şi bărbat nedesăvârşit, a plecat împreună cu aceea pe care o avusese dădacă într-un loc pustiu, unde, prin virtute şi înfrânare apropiindu-se de Dumnezeu, a primit de sus puterea de a face minuni şi tămăduiri.

Cele mai multe dintre faptele lui minunate s-au păstrat pe larg în istoria vieţii lui. De aici aflăm că el a săvârşit tot felul de minuni: a înviat morţi, a vestit de mai înainte cele viitoare şi a vorbit despre cei ce erau departe ca şi cum ar fi fost de faţă.

Trebuie însă să nu uităm un lucru de mare însemnătate, şi anume că, mai înainte de a se muta la Domnul a grăit în chip profetic celor care se găseau împreună cu el şi a adus şi la cunoştinţa celor ce se găseau departe că se va întâmpla şi un semn oarecare, prin care vor cunoaşte cu toţii că s-a despărţit de trup.

Astfel, cu şase zile mai înainte de adormirea lui, a poruncit să i se sape groapa şi îndată după aceasta a fost cuprins de o fierbinţeală puternică, iar trupul lui timp de şase zile a fost scuturat de friguri.

În ziua a şasea a poruncit ucenicilor săi să-l ia şi să-l ducă la casa de rugăciune, unde fiind dus, după ce s-a cuminecat cu Sfintele Taine, stând în mijlocul ucenicilor săi, care îl sprijineau, şi-a ridicat mâinile către cer şi în felul acesta, privind în sus şi rugându-se, şi-a dat sfinţitul său duh.

În aceeaşi clipă, doi fraţi, dintre care unul se găsea stând liniştit în chilia lui, iar altul locuia mult mai departe, au avut aceeaşi vedenie.

Astfel şi unul şi celãlalt au văzut un drum minunat care se întindea de la chilia cuviosului Benedict până la cer, către răsărit, şi care era aşternut tot cu veşminte preţioase şi strălucitoare de mătase, iar pe acest drum se găseau şi vreo câţiva oameni minunaţi, care ţineau făclii în mâini şi care în rânduială desăvârşită se suiau.

Un alt bărbat, îmbrăcat în alb, şi el şi strălucitor de lumină, care se găsea alături, i-a întrebat dacă ştiu al cui este drumul acesta, pe care ei, privindu-l cu mintea lor, îl găsesc atât de minunat.

Dar aceia răspunzându-i că nu ştiu, cel ce s-a arătat lor, le-a zis:

“Acesta este drumul pe care iubitul Benedict se urcă la ceruri“.

După ce aceştia şi-au revenit de pe urma vedeniei pe care au avut-o, au înţeles, fiecare în parte, că sfântul Benedict se săvârşise din viaţă, ca şi cum ar fi fost de faţă şi l-ar fi văzut săvârşindu-se.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alexandru, cel din Pidna (Macedonia) († 311).

Lumea în mijlocul căreia a trăit sfântul Alexandru din Pidna, trăia în întunecimea înşelăciunii.

Dar el, strălucind întocmai ca o stea prealuminoasă, a dat pe faţă nebunia răucredincioşilor, a rănit cu cuvintele sale, întocmai ca şi cu nişte săgeţi, pe vrăjmaşul cel trufaş şi a doborât la pământ toată înşelăciunea, propovăduind şi mărturisind cu îndrăznire pe Hristos în vremea persecuţiei împăratului Maximin (305-311).

Pentru aceasta, cei ce se găseau în fruntea înşelăciunii, neputând suferi până în cele din urmă, îndrăzneala şi vitejia lui, s-au străduit, cu diferite meşteşugiri, să nimicească tăria lui.

Dar nefiind în stare să izbutească aceasta, i-au tăiat capul cu sabia.

Dumnezeu l-a răsplătit cu harul tămăduirilor; căci sfintele lui moaşte vindecă de toată boala pe cei ce cu credinţă se apropie de ele.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitor Eushimon, episcopul Lampsacului (Secolul al IX-lea).

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Cel între sfinți părintele nostru, sfântul mărturisitor Eushimon a fost episcop al Lampsacului (în Asia Mică, pe coasta peninsulei Dardanele) în secolul al IX-lea.

Sf. Sfințit Mărturisitor Eushimon a fost episcop de Lampsac, fiind cunoscut pentru viața virtuoasă şi sfântă pe care o ducea.

În vremea prigonirii sfintelor icoane, pe când domnea în Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin) împăratul Teofil Iconoclastul (829-842 d.Hr.), a propovăduit închinarea la icoane.

Din această pricină, a fost aruncat în închisoare, fiind apoi trimis în exil, unde s-a și săvârșit, ca mărturisitor al dreptei credințe.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfantului ierarh Teognost Grecul, mitropolit al Kievului și al întregii Rusii (Secolul al XIV-lea)

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Cel între sfinți părintele nostru Teognost Grecul a fost mitropolit al Kievului, Moscovei și întregii Rusii.

A urmat sfântului Petru al Moscovei (prăznuit la 25 august și 21 decembrie) în scaunul de mitropolit, păstorind între anii 1327 și 1353.

Printre altele, și-a folosit influența sa pentru a-l convinge pe Marele Cneaz al Moscovei Simeon I cel Mândru să-i trimită bani împăratului bizantin Ioan al VI-lea Cantacuzino pentru reparațiile necesare la catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol.

Pomenirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 14 martie.

Sfântul Teognost Grecul s-a născut în Constantinopol, dar şi-a petrecut cea mai mare parte din viață la Moscova.

Lui i-a fost dat să-i împace pe pe cneazul Novgorodului cu cel al Moscovei în timpul conflictului dintre ei.

Sfântul Teognost a reușit să salveze toate bogățiile Bisericii Ruse și a renunțat la toate proprietățile sale persoanele după ce a refuzat să colecteze tribut de la biserici pentru mongoli.

A fost torturat de tătari pentru îndrăzneala lui, dar nu s-a supus.

În cele din urmă hanul a renunțat și a confirmat privilegiile existente ale Bisericii.

După ce un incendiu care a izbucnit în Moscova, Sfântul Teognost a început să reconstruiască bisericile cu toate că nu mai deținea nimic personal.

În 1353, simțind că zilele sale îi sunt numărate, Sfântul Teognost l-a numit pe Alexie al Moscovei, episcop de Vladimir, ca succesor al său.

Sfântul Teognost a fost înmormântat în Catedrala Adormirii din Moscova.

A fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă în secolul al XIX-lea.

 

Tot în această zi, pomenirea Drept-credinciosului Rostislav-Mihail, Mare Cneaz al Kievului († 1167)

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Binecredinciosul Rostislav-Mihail a fost Mare Cneaz al Kievului în secolul al XII-lea. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 14 martie.

Rostislav-Mihail a fost al treilea fiu al Marelui Cneaz al Kievului, Mstislav-Teodor (prăznuit la 15 aprilie).

Sf. Rostislav a fost cunoscut din tinerețea sa pentru curajul și ascultarea lui.

A participat cu strângere de inimă la toate războaiele interne care divizau Rusia la vremea respectivă.

Când a devenit mare cneaz, a încercat să aducă pace și dreptate pe pământurile rusești.

În inima lui era doritor după viața monastică și ducea o viață ascetică asemănătoare cu cea a unui călugăr.

Cerea adesea sfat sfinților părinți din mănăstiri pentru treburile principatului lui, mai cu seamă sfântului Policarp de la Lavra Grotelor din Kiev (prăznuit la 24 iulie).

La Lavra Grotelor din Kiev avea și el o chilie, unde se retrăgea din când în când.

S-a îmbolnăvit grav în timpul unei călătorii la Smolensk și nu a mai avut timp să se întoarcă la Kiev înainte de moarte (1167) pentru a primi tunderea monastică, după cum ar fi dorit.

 

Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântul Teodor

Icoana Maicii Domnului „Teodorovskaia” de la Mănăstirea Sfântul Teodor, Kostroma

articol preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „Teodorovskaia” de la Mănăstirea Sfântul Teodor este prăznuită pe 14 martie și 16 august.

Conform tradiției, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântul Teodor a fost pictată de către Sfântul Evanghelist Luca și seamănă cu celebra icoană a Maicii Domnului din Vladimir.

Această icoană și-a primit numele de la Marele Cneaz Iaroslav Vsevolodovici (†1246), tatăl Sfântului Alexandru Nevski, care la Sfântul Botez a primit numele Teodor, în cinstea Sfântului Teodor Stratilat (8 februarie).

Conform tradiției, icoana a fost găsită de fratele său mai mare, Sfântul Gheorghe (4 februarie), într-o capelă veche din lemn din apropierea orașului Gorodeț. După descoperire, a zidit o biserică pe locul vechii capele, în jurul căreia s-a format Mănăstirea Sfântul Teodor – Gorodeț.

Cneazul Iaroslav (Teodor) a devenit Mare Cneaz de Vladimir după ce fratele său, Sfântul Gheorghe, a fost ucis în lupta cu mongolii de la râul Sita.

În anul 1239, el a transferat în mod solemn moaștele fratelui său de la Rostov, la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Vladimir.

El i-a oferit Sfântului Alexandru Nevski (fiul său) icoana pe care a moștenit-o de la fratele său.

Marele Cneaz Iaroslav (Teodor) este renumit în istoria Rusiei. El a continuat cu tradițiile glorioase ale unchiului său Sfântul Andrei Bogoliubski (4 iulie), și ale tatălui său, Vsevolod al III-lea.

A fost conectat la aproape toate evenimentele importante din istoria Rusiei din prima jumătate a secolului al XIII-lea.

În perioada 1237-1238, Rusia a fost arsă și sfâșiată de mongoli. Iaroslav a ridicat-o din cenușă, a reconstruit și împodobit orașele, mănăstirile și bisericile.

El a rezidit orașele devastate de inamici, aflate de-a lungul fluviului Volga: Kashin, Uglich , Yaroslavl, Kostroma, Gorodeț.

El a ctitorit biserica cu hramul Sfântului Teodor Stratilat din Kostroma, precum și Mănăstirea Teodorov de lângă Gorodeț, în onoarea patronului său spiritual.

Timp de opt ani a condus țara din scaunul de mare cneaz, timp în care a trebuit să o ghideze printr-un traseu deosebit de dificil, menținând-o în echilibru militar-politic, deși la est se învecina cu Hoarda de Aur.

Cel mai apropiat companion i-a fost fiul său, Sfântul Alexandru Nevski, care a continuat, de asemenea, politicile sale.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântului Teodor, a fost în permanență cu Sfântul Alexandru și acesta s-a rugat de multe ori înaintea ei.

După ce Sfântul Alexandru Nevski a murit, pe 14 noiembrie 1263, la mănăstirea ctitorită de tatăl său, icoana a fost luată de către fratele mai mic, Vasile.

Vasile Yaroslavici a fost cel mai mic fiu a lui Iaroslav Vsevolodovici (al optulea copil).

În 1246, după moartea tatălui său (Prințul Iaroslav a fost otrăvit în capitala Imperiului Mongol, Karakorum, când Vasile avea numai cinci ani), Vasile a devenit cneaz de Kostroma.

În anul 1272 , el a devenit mare cneaz de Vladimir.

Deși a domnit doar patru ani ca mare cneaz, Vasile nu a fost scutit de intrigi, certuri și lupte.

În 1272 a apărat Rusia de dușmanii externi, ieșind cu armata rusească și apărând Kostroma de incursiunile tătare.

Urmând exemplul bunicului său, Sfântul Andrei Bogoliubski (care a luat cu el pe câmpul de luptă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vladimir), cneazul Vasile a intrat pe câmpul de luptă cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Teodorovskaia”. O lumină orbitoare a ieșit din sfânta icoană.

Văzând aceasta, tătarii s-au dispersat și au fugit din Rusia.

Cronicile spun că marele cneaz Vasile a avut o dragoste deosebită pentru Biserică și cler.

După moartea martirică a Episcopului Mitrofan de Vladimir în timpul asaltului de la Vladimir din 4 februarie 1238, eparhia a rămas văduvă mai mulți ani. Aceasta l-a întristat pe marele cneaz Vasile.

Cu ajutorul său a fost zidită o catedrală mare în Vladimir, sfințită în anul 1274. Acest lucru a fost aparent în legătură cu sfințirea ca episcop de Vladimir a fostului egumen de la Mănăstirea Peșterilor, Sfântul Serapion (12 iulie).

În anul 1276, marele cneaz Vasile și-a terminat călătoria vieții pe acest pământ.

Cele mai multe evenimente importante din viața sa au avut loc cu binecuvântarea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Teodorovskaia”.

El a adormit în Domnul la Kostroma, aici aflându-se și mormântul său.

Din acel moment, sfânta icoană se află în Catedrala Sfântului Teodor Stratilat din Kostroma.

În ziua de 14 martie 1613, noul țar Mihail Romanov a fost proclamat suveran în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Teodorovskaia” din Kostroma.

În memoria acestui eveniment istoric, 14 martie a fost stabilită ca zi de prăznuire a icoanei.

S-au făcut numeroase copii ale icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântului Teodor, iar una dintre primele copii a fost comandată și dusă la Moscova de către mama țarului Mihail Romanov, călugărița Marta.

Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, numeroase copii ale icoanei s-au îmbogățit cu scene ce zugrăvesc evenimente din istoria icoanei făcătoare de minuni.

Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântului Teodor este pictată față-verso.

Pe verso se află icoana Sfintei Mari Mucenițe Parascheva, pictată într-un veșmânt superb de prințesă.

Se crede că icoana Sfintei Parascheva de pe spatele icoanei are legătură cu soția Sfântului Alexandru Nevski.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 12 martie 2025

---

 

Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul;

Sf. Ier. Grigorie Dialogul, Episcopul Romei;

Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog

 

Sinaxar 12 Martie

---

 

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teofan Mărturisitorul din Muntele Sigriana (759 – 818).

Acest sfânt s-a născut din părinţii Isac şi Teodota. Tatăl Său săvârşindu-se din viaţă în timp ce se găsea mai mare peste ţinutul eghepelaghiţilor, el a rămas în grija mamei sale. La vârsta de doisprezece ani a fost logodit cu o copilă, cu care a trăit laolaltă timp de opt ani. Şi el şi logodnica lui aveau multă avere. Auzind pe unul dintre servii săi vorbindu-i de viaţa monahală, s-a umplut de dor după această viaţă.

După ce mama lui a murit, lăsându-i nesfârşită bogăţie, tatăl logodnicei lui îl silea continuu să îndeplinească cele rânduite în vederea căsătoriei. Venind ziua sorocită pentru aceasta, li s-a pregătit cămara de nuntă şi atât cântecele de nuntă, cât şi toate celelalte s-au săvârşit după rânduială.

Dar după ce fericitul Teofan şi soţia lui au rămas singuri, el a dezvăluit tinerei gândurile tainice pe care le avea, iar aceasta nu numai că a consimţit la ceea ce îi cerea soţul ei, ci l-a încredinţat că ceea ce avea să facă el va face şi ea, deopotrivă. Auzind acestea, Teofan a mulţumit lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe îşi făceau împreună rugăciunile lor de zi şi de noapte.

Nelegiuitul împărat Leon, ca şi socrul tânărului, auzind acestea, s-a împotrivit cu toată puterea dorinţei lui. Ceva mai mult, împăratul l-a trimis în cetatea Cizicului, care atunci se zidea, încredinţându-l cu supravegherea lucrărilor.

Ducându-se acolo, cinstitul tânăr a adus la îndeplinire porunca împăratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui. În anul al douăzeci şi unulea al lui, împăratul cel cu nume de fiară şi socrul lui încetând din viaţă, de pe urma morţii lor nu numai Teofan s-a bucurat de libertate, ci şi lumea întreagă. Sceptrul împărăţiei a fost luat mai departe de împărăteasa Irina.

Fiindcă acum îşi putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el şi-a împărţit averile la cei lipsiţi şi săraci şi pe toţi slujitorii lui i-a cinstit cu libertatea. Şi dând soţiei sale multă avere, a dus-o, după voia ei, în Mănăstirea Princhipos, unde aceasta s-a călugărit, primind numele de Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte.

Iar el, dându-se pe sine Domnului, a intrat în mănăstirea, zisă a lui Polihroniu, care se găsea în munţii din ţinutul Sigrana. Dacă s-a făcut călugăr, nu a voit să primească să fie conducător, ci stând în chilie îşi scotea hrana de pe urma propriilor sale mâini, copiind, cu scrisul său frumos, diferite lucrări, timp neîntrerupt de şase ani.

După aceasta, plecând de acolo, s-a dus în aşa-numita insulă Calonim, unde după ce a ridicat o mănăstire s-a întors iarăşi în Muntele Sigrianei. În al cincizecilea an al vieţii lui a fost cuprins de o boală. Pe urma acestei boli el a rămas mai departe tot timpul vieţii la pat şi nemişcat.

După împărăteasa Irina a urmat la împărăţie Leon Armeanul. Cele întâmplate în timpul împărăţiei acestuia sunt cunoscute de toţi. El a mers până acolo cu ticăloşia şi nelegiuirea lui, încât a trimis după acest om al lui Dumnezeu, spunându-i: “Vino şi te roagă pentru noi, că pornim împotriva barbarilor”.

Dar Teofan, pentru că nu se putea mişca, a fost luat cu căruţa, dus până la corabie şi apoi cu corabia adus până la Constatinopol. Ajuns aici, nu a putut vedea faţa cea necurată a tiranului, ci acesta i-a trimis numai înştiinţare spunându-i:

“Dacă vei consimţi la rugămintea mea, îţi voi da şi ţie şi mănăstirii tale multe bunătăţi; iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spânzurătorii şi te voi pune înaintea tuturor ca pildă, spre înfricoşare“.

Mărturisitorul Teofan însă i-a răspuns: “Nu-ţi deşerta vistieriile de darurile tale; în ceea ce priveşte lemnul spânzurătorii, sau chiar şi focul, pregăteşte-le încă de astăzi. Căci aceasta doresc: să mor pentru dragostea Hristosului meu”.

Auzind acestea, neruşinatul l-a dat în mâinile lui Ioan Mantos, care se găsea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se fălea cu ştiinţa lui, pentru că socotea că acesta îl va face să-şi schimbe gândul, cu puterea intrigilor sale. Sfântul Teofan, fiind dat în seama acestuia, a fost dus la mănăstirea de la Ormizda a lui Serghie şi Vah, care se găsea în apropierea palatului, unde a început lupta în cuvinte cu Mantos.

Dar Mantos fiind învins de Teofan, care l-a străfulgerat cu lumina înţelepciunii lui şi care l-a încredinţat de neschimbarea gândului său, plin de ruşine l-a trimis din nou nebunului tiran, arătându-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slavă, ci dimpotrivă, cu totul neînvăţat. Şi ducându-se şi el înaintea împăratului i-a zis:

“O, împărate, mai uşor este a înmuia fierul ca ceara, decât să schimbi pe omul acesta în ceea ce doreşti tu“.

După ce tiranul a aflat aceasta, a dat poruncă să fie dus sfântul în palatul lui Elefterie şi să fie închis într-o încăpere foarte strâmtă şi întunecoasă, punându-se şi paznici la uşă, aşa încât să nu poată fi slujit de cineva.

Trăind în felul acesta timp de doi ani şi apăsat fiind de necazuri şi nevoi, a ruşinat şi cu aceasta pe tiran.

Căci neizbutind nimic, cu toate că-l silea în fiecare zi să se supună voinţei lui, a fost surghiunit în insula Samotrachi. Dar ducerea lui în surghiun, i-a grăbit şi plecarea din trup.

Astfel, trăind în acea insulã numai douăzeci şi trei de zile, a răposat acolo, pornind în cuvioşie şi pace la Domnul.

Şi cine, oare, ar putea spune de câte binecuvântări s-a umplut locul acela şi câte vindecări au înflorit mai târziu acolo?

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Grigore Dialogul, papă al Romei (540 – 604).

Acesta a trăit în vremea împăratului Iustinian şi a fost mai întâi monah şi egumen al mănăstirii aşa-zisă a Clioscavrei. Apoi i s-a încredinţat scaunul arhieresc; dar a primit arhieria nu la întâmplare sau prin vreo alegere fără de judecată, ci cu voinţa lui Dumnezeu, aşa cum se va vedea mai departe.

Astfel, pe când se găsea încă în mănăstire stând în chilia lui şi pregătindu-se odată să ia pana şi să o înmoaie în cerneală ca să scrie, a venit la el cineva care tocmai scăpase dintr-un naufragiu, plângându-şi nenorocirea şi rugându-l pe cuvios să se milostivească şi să-l ajute în nenorocirea în care se găsea.

Dar acela care-i cerea acestea nu era cineva lipsit, după cum se va vedea; căci nici măcar om nu era, care scăpat din vreun naufragiu să vină la el gol, din nevoia de a căpăta ceva, ci era un înger, care sub chipul acesta de om care avea nevoie venise la el ca să dea pe faţă dragostea nesfârşită de oameni care se găsea ascunsă în sufletul cuviosului Grigorie.

Acela venind o dată şi mai venind după aceasta şi a doua şi a treia oară, nu a plecat niciodată cu mâna goală, încât după ce sfântului nu i-a mai rămas nici o monedă de aur, a adus şi i-a dat plin de osârdie, chiar şi potirul de argint al mănăstirii.

Căci atât de lipsit de răutate şi plin de dragoste era faţă de cei lipsiţi, încât nu numai că, din lipsa banilor şi de pe urma stăruinţei celui ce-i cerea şi care primise de la el tot ce avea, de câte ori venise, nu s-a supărat, căutând să-l urască şi să-l alunge, ci a mers până acolo încât s-a atins şi de lucrurile mănăstirii, decât să-l treacă cu vederea pe omul acela, care nu putea dobândi cele de care avea nevoie şi să-l lase să plece neajutorat.

Dar, ajungând la treapta de arhiereu, a arătat şi mai departe aceeaşi dragoste faţă de cei săraci. Odată, dând poruncă să fie aduşi la masa lui doisprezece săraci, în timp ce se aflau la masă, el a văzut şi pe un al treisprezecelea, care i s-a arătat numai lui, în timp ce ceilalţi nu puteau să-l vadă.

După chipul înfăţişării şi după mişcările lăuntrice acesta din urmă i s-a părut sfântului deosebit de ceilalţi. Pentru aceasta oprindu-l, l-a întrebat care este numele lui şi cine este de a venit şi el acolo.

Acela însă i-a răspuns că nu este îngăduit să audă cineva numele lui, căci este un nume minunat; a spus numai că este un înger, care mai înainte fusese trimis de Dumnezeu la el pentru a-i cere bani şi care după aceea primise poruncă de la Dumnezeu să fie mereu cu el şi să-l păzească.

Cuviosul părinte Grigore, fiind priceput în meşteşugul scrisului şi cunoscând toată înţelepciunea, a lăsat Bisericii multe scrieri. Acestea au fost alcătuite nu numai cu ajutorul judecăţilor omeneşti şi cu înţelepciunea cuvintelor, ci şi cu ajutorul Duhului Sfânt, aşa cum după încetarea lui din viaţă ne-a făcut cunoscut arhidiaconul lui, Petru, care ne-a spus că ori de câte ori sfântul Grigore scria, un porumbel alb se apropia de gura lui, ca şi cum i-ar fi arătat şi l-ar fi îndemnat cele ce trebuia să scrie.

Ajungând până în locurile îndepărtate ale Apusului, sfântul Grigore a petrecut învăţând şi aducând la Hristos neamul saxonilor, pentru care aceştia se duc la Roma cea veche, unde se găseşte îngropat trupul său, cinstindu-l în fiecare an cu slujbe deosebite.

Se spune, iarăşi, că el este cel ce a hotărât ca să se săvârşească de către romani Sfânta Liturghie şi în post, alcătuind Liturghia celor mai înainte sfinţite, care se săvârşeşte şi în zilele de acum.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea dreptului Finees, care în pace s-a săvârşit.

Dreptul Finees, nepotul Marelui Preot Aaron (prăznuit şi el în această zi) şi fiul Marelui Preot Eleazar, a fost el însuşi preot, foarte râvnitor în funcţia sa.

Când poporul evreu era aproape de pământul făgăduit, după ce Sfântul Prooroc Moise (prăznuit în 4 septembrie) i-a condus afară din Egipt, vecinii lor, moabii şi madianiţii au fost cuprinşi de frică şi invidie. Nevrând să se bazeze pe propria lor forţă, aceştia l-au invocat pe Balaam să blesteme poporul evreu.

Însă Domnul i-a făcut cunoscută voia Sa lui Balaam astfel încât acesta a renunţat la blestem, văzând că Domnul vrea să-i binecuvânteze (Numeri 24, 1).

Apoi moabii i-au făcut pe evrei să se închine lui Baal-Peor. Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei pentru apostazia lor şi a trimis o boală asupra lor, murind mii dintre ei. Ceilalţi, văzând mânia lui Dumnezeu s-au căit şi s-au întors la El.

Pe atunci, un anumit om cu numele Zimri din tribul lui Simeon a venit şi a adus între fraţii săi o madianită, în ochii lui Moise şi în ochii întregii obşti a fiilor lui Israel, când plângeau ei la uşa cortului adunării. (Numeri 25, 6). Finees, plin de mânie, a intrat în cortul lui Zimri şi l-a ucis pe acesta dar şi pe femeie cu o lance.

“Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind între ei pentru Mine, şi n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea; De aceea spune-i că voi încheia cu el legământul Meu de pace, şi va fi pentru el şi pentru urmaşii lui de după el legământ de preoţie veşnică, căci a arătat râvnă pentru Dumnezeul său şi a ispăşit păcatul fiilor lui Israel“. (Numeri 25:10-13).

Apoi, la porunca Domnului, Finees s-a dus ca şi căpetenie a oastei israeliţilor şi s-au ridicat împotriva moabilor bătându-i pentru necredinţa şi trădarea lor. După moartea Marelui Preot Eleazar, Sf. Finees a fost ales în unanimitate Înalt Preot. Înalta preoţie, după promisiunea Domnului, a continuat şi pentru urmaşii săi. Sf. Finees a murit la o vârstă înaintată, în jurul anului 1500 î.C.

 

Tot în această zi, pomenirea celor nouă sfinţi mucenici, care prin foc s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Simeon Noul Teolog care în pace s-a săvârşit (949–1022).

Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) şi a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură şi pentru o scurtă perioada tânărul a ocupat o poziţie înalta la curtea imperială.

La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulţi ani, pregătindu-se pentru viaţa monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.

Sf. Simeon Piosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sf. Marcu Ascetul (prăznuit în 5 martie) pe lângă alţi scriitori spirituali. El a citit acele cărţi cu atenţie şi punea în practică ceea ce citea. În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu “Despre legea duhovnicească” (vezi Vol. I din Filocalie).

În primul rând, trebuie să-ţi asculţi conştiinţa şi să faci ce-ţi spune ea, dacă doreşti să-ţi vindeci sufletul.

În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poţi atrage asupra ta harul Sfântului Duh.

În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupeşte fără cunoştinţa spirituală este ca şi orbul care a strigat, “Fiul lui David, ai milă de mine (Luca 18:38). Când orbul şi-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9:38).

Sf. Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumuseţea duhovnicească şi a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conştiinţa îi spunea să mai adauge câţiva psalmi şi metanii, repetând constant “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Bineînţeles că şi-a ascultat conştiinţa.

În timpul zilei ajuta oamenii nevoiaşi care locuiau în palatul lui Patricius, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopţii la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său şi nu a mai simţit pământul de sub el.

I s-a părut că el însuşi s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri şi a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se află Sf. Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul.

La şapte ani după această viziune, Sf. Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul şi privegherea, învăţând lepădarea de sine. Vrăjmaşul mântuirii noastre i-a ridicat pe fraţii din mănăstire împotriva Sf. Şimeon, care era indiferent la laudele sau reproşurile altora.

Datorită nemulţumirilor din mănăstire, Sf. Simeon a fost trimis la mănăstirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a fost tuns în schima monastică acolo, înăsprindu-şi nevoinţele duhovniceşti.

Prin citirea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor sfinţilor părinţi, precum şi prin conversaţiile pe care le purta cu sfinţi părinţi, el a atins un nivel duhovnicesc înalt îmbogăţindu-şi cunoştinţele cele ziditoare de suflet.

Prin anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas şi a rămas în funcţie timp de 25 de ani. El a reparat şi restaurat mănăstirea care a suferit din cauza neglijenţei fraţilor şi a impus ordine în viaţa călugărilor mănăstirii.

Această disciplină monastică strictă pe care se lupta sfântul să o respecte, a adus multe nemulţumiri în rândul fraţilor. Odată, după Sf. Liturghie, câţiva călugări l-au atacat şi aproape că l-au omorât pe Sfântul Simeon. Când patriarhul Constantinopolului i-a scos din mănăstire şi vroia să-i predea autorităţilor civile, Sf. Simeon a cerut ca aceştia să fie trataţi cu blândeţe şi să fie lăsaţi să trăiască în lume.

Prin anul 1005, Sf. Simeon şi-a dat demisia din funcţia de egumen în favoarea lui Arsenius, stabilindu-se undeva lângă mănăstire, în linişte. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar în Filocalia.

Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecţiunii duhovniceşti şi lupta cu patimile şi gândurile rele. El a scris şi instrucţiuni pentru călugări:

“Capitole teologice şi practice”, “Tratat despre cele trei metode de rugăciune,” şi un “Tratat despre credinţă.”

Mai mult, Sf. Simeon era un adevărat poet creştin, scriind “Imnuri despre iubirea divină,” care conţin în jur de 70 de poezii pline de meditaţii religioase profunde.

Învăţăturile nepreţuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minţii şi despre lupta duhovnicească i-au adus numele de “Noul Teolog.” Aceste învăţături nu au fost creaţia Sf. Simeon, ci pur şi simplu fuseseră uitate în timp.

Unele dintre ele păreau ciudate şi de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autorităţile clerului din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfârşit prin a fi exilat din oraş. El a traversat strâmtoarea Bosfor şi s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.

În anul 1021 sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieţii sale a primit darul facerii de minuni şi chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care şi găsirea miraculoasă a icoanei sale.

Viaţa a fost scrisă de discipolul şi ucenicul său, Sf. Nicetas (Nichita) Stethatos.

Deoarece 12 martie cade în perioada Postului Mare, prăznuirea Sf. Simeon se mută pe data de 12 octombrie.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe basilica.ro

articol preluat de pe calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 10 martie 2025

---

 

Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu ei

 

Sinaxar 10 Martie

---

 

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfântului mucenic Codrat, cel din Corint, şi a celor împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton şi Crescent.

În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor, în secolul al III-lea, o creştină evlavioasă cu numele Rufina a fugit din Corint să se ascundă în munţi, ca să scape de urmăritori. Acolo a născut un fiu, Codrat, după care ea a murit. Prin grija Domnului, copilul a fost ţinut în viaţă, fiind hrănit în mod miraculos: un nor apărea deasupra lui şi îi picura rouă dulce în guriţă.

Sf. Codrat şi-a trăit copilăria şi tinereţea în sălbăticie. În adolescenţă el a cunoscut nişte creştini de la care a învăţat despre adevărata credinţă. Codrat a studiat gramatica şi arta medicinii, având mare succes. Dar, cel mai mult timp şi-l petrecea în singurătate, prin munţi, în rugăciune şi meditaţie la Dumnezeu. Anii treceau şi mulţi prieteni şi ucenici îl căutau pentru un cuvânt de învăţătură. Printre aceştia erau Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel, Crescent şi mulţi alţii.

Din porunca păgânului împărat Decius (249-251), prefectul militar Iason a sosit la Corint ca să tortureze şi să ucidă pe creştini. Fiind cel mai în vârstă dintre ei, Sf. Codrat a vorbit în numele tuturor, apărând cu demnitate credinţa în Hristos Mântuitorul, după care a fost supus torturii. În ciuda suferinţelor inumane, el îi încuraja pe alţii, spunându-le să nu le fie frică şi să-şi apere cu tărie credinţa.

Iason, văzând că nu-i poate convinge pe nici unul să se lepede de Hristos, i-a aruncat pe toţi la fiarele sălbatice să fie sfâşiaţi de vii. Însă fiarele nu s-au atins de ei. Atunci, Iason a dat ordin să-i lege de picioare la trăsuri şi să-i tragă prin tot oraşul şi mulţi oameni din mulţime aruncau în martiri cu pietre. În cele din urmă aceştia au fost condamnaţi la decapitare cu sabia. La locul execuţiei, aceştia au cerut puţin răgaz pentru rugăciune şi unul câte unul şi-au plecat capetele sub sabie.

Discipolii sfântului Codrat care au mai rămas, au suferit şi ei pentru Hristos: un alt Dionisie a fost înjunghiat noaptea; Victorin, Victor şi Nichifor au fost zdrobiţi într-o presă mare de piatră; lui Claudiu i s-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost aruncat în foc; Serapion a fost decapitat iar Papiu şi Leonid au fost înecaţi în mare. Luând exemplul lor, multe femei creştine au ales să sufere de bună voie pentru Hristos.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Anastasia patriciana (Secolul al VI-lea).

În zilele împăratului Iustinian (527-565) trăia la Bizanţ o femeie, cu numele Anastaşia, temătoare de Dumnezeu, care se trăgea din părinţi de neam ales şi bogaţi. Era cea dintâi patriciană a împăratului şi având adânc înrădăcinată în ea teama de Dumnezeu, umbla mereu pe căile Domnului. Avea o înfăţişare frumoasă şi era plină de bunătate aşa încât toţi erau încântaţi de purtările ei frumoase, chiar şi împăratul. Dar, pentru că semănătorul neghinelor, diavolul, obişnuieşte întotdeauna să zavistuiască ceea ce este bun şi să dea asalturi împotriva oamenilor de ispravă, neîngăduindu-şi niciodată odihnă, a făcut în aşa fel ca Anastasia să fie urâtă de împărăteasă. Cunoscând prin cineva ura pe care i-o purta împărăteasa şi fiind cu adevărat plină de cunoştinţă dumnezeiască, Anastasia şi-a zis întru sine: O, Anastasia, la vreme potrivită vine împrejurarea aceasta; caută deci de-ţi mântuieşte sufletul tău şi vei scăpa şi pe împărăteasă de ura aceasta necugetată şi-ţi vei dobândi şi ţie împărăţia cerurilor. Şi cugetând acestea întru sine, a tocmit o corabie şi adunându-şi o parte oarecare din averea ei, iar pe toată cealaltă lăsând-o, a pornit la drum şi a ajuns la Alexandria. Şi construind acolo, în locul care se cheamă Pempton, o mănăstire mică, a rămas în ea, ţesând veşminte sfinte şi sârguindu-se să placă lui Dumnezeu. Mănăstirea aceasta a rămas până în zilele noastre, purtând numele de Mănăstirea Patricienei.

După o oarecare vreme împărăteasa mutându-se din viaţa aceasta (548), împăratul şi-a adus aminte de Anastasia patriciana şi a trimis să fie căutată cu multă stăruinţă pretutindeni. Iar mieluşeaua lui Dumnezeu luând cunoştinţă de acest lucru, părăsind în timpul nopţii mănăstirea ei, s-a dus în pustia Schetia la avva Daniil, şi istorisind ea preafericitului bătrân cele cu privire la ea, acesta a îmbrăcat-o cu haine bărbăteşti şi i-a pus numele Anastasie eunucul. Şi aşezând-o într-o peşteră, la o oarecare depărtare de lavra lui, a zidit-o acolo, punându-i ca rânduială să nu iasă niciodată din chilie şi nici pe altcineva să nu mai primească la ea de atunci înainte. De asemenea el a mai rânduit pe unul din fraţi să-i aducă o dată pe săptămână un ulcior cu apă şi să i-l pună afară lângă peşteră, după care să primească binecuvântare şi să plece.

Această femeie vitează şi neînduplecată petrecând acolo neajunsă de nimeni douăzeci şi opt de ani, a păzit rânduiala bătrânului Daniil neştirbită. Ce minte sau ce limbă ar putea să înţeleagă, să povestească sau să scrie virtuţile dumnezeieşti ale celor douăzeci şi opt de ani pe care aceasta singură le-a înfăţişat lui Dumnezeu în fiecare zi: lacrimile, suspinele, durerile, vegherile, rugăciunile, citirile, şederile în picioare, îngenuncherile şi postirile? Şi mai înainte de toate şi după toate încăierările şi răzvrătirile demonilor, plăcerile trupeşti, poftele cele rele şi toate celelalte pe potriva acestora? De altă parte faptul că ea, care fusese patriciană şi care fusese obişnuită întotdeauna să se întâlnească în palatul împărătesc cu mulţime de bărbaţi şi femei, să rămână cu totul neajunsă de nimeni în decursul atâtor ani, depăşeşte orice minte şi orice cuget. În toate acestea însă ea s-a nevoit cu bine şi a ajuns vas ales al Duhului Sfânt.

Când a cunoscut de mai înainte mutarea ei spre Domnul, a scris pe un hârb către bătrânul Daniil, următoarele cuvinte: “Părinte cinstite, ia cu tine în grabă pe ucenicul care îmi aduce apă şi uneltele trebuitoare pentru îngropare şi vino ca să îngropi pe Anastasie eunucul”. După ce a scris acestea, a aşezat hârbul afară, la uşa peşterii. Iar bătrânul încunoştiinţându-se de acestea printr-o vedenie în timpul nopţii, i-a zis ucenicului său: “Du-te, frate, la peştera în care se găseşte fratele Anastasie eunucul şi vezi că la uşa peşterii vei găsi un hârb cu scriere pe el; luându-l de acolo, întoarce-te cât poţi mai degrabă aici”. După ce acesta s-a dus şi l-a adus, bătrânul citindu-l a lăcrimat. Şi luând în grabă pe frate cu el şi uneltele trebuitoare pentru îngropare au pornit la drum. Şi deschizând peştera au găsit pe Anastasie eunucul cuprins de fierbinţeală. Deci, bătrânul căzând la pieptul lui a plâns, zicând: “Fericit eşti, frate Anastasie; că gândind mereu la ceasul acesta, ai dispreţuit împărăţia cea pământească; roagă-te acum pentru noi Domnului!”

Iar aceea a răspuns: “Eu, mai degrabă, părinte, am nevoie de multe rugăciuni în ceasul acesta”. Şi bătrânul a adăugat: “De aş fi luat-o eu înaintea ta, atunci aş fi putut ruga pe Dumnezeu!” Deci stând pe rogojină a îmbrăţişat capul bătrânului, rugându-se. Iar bătrânul luând pe ucenicul său l-a pus în genunchi la picioarele ei, zicând: “Binecuvintează pe ucenicul meu şi fiul tău!” Şi ea a zis: “Dumnezeul părinţilor mei, Care stă înaintea mea în ceasul acesta al despărţirii mele de trup, Cel ce cunoaşte toate nevoinţele mele din peştera aceasta, pentru numele Tău şi pentru slăbiciunea şi chinul meu, să odihnească duhul părinţilor asupra lui, precum a odihnit duhul lui Ilie asupra lui Elisei”. Şi întorcându-se către bătrân, eunucul i-a zis: “Pentru numele lui Dumnezeu, părinte, să nu mă dezbrăcaţi de zdrenţele cu care sunt acoperită şi nimeni să nu cunoască cele cu privire la mine”. Apoi, împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, a zis: “Daţi-mi pecetea lui Hristos şi rugaţi-vă pentru mine!” Şi privind către răsărit a strălucit ca şi cum ar fi primit în peşteră o rază de foc asupra feţei ei. Şi făcând semnul cinstitei cruci, a zis: “Doamne, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul meu”. Şi zicând acestea şi-a dat duhul.

Atunci, au săpat o groapă înaintea peşterii, iar bătrânul Daniil, dezbrăcând haina pe care o purta, a zis ucenicului: “Îmbracă pe frate, fiule, pe deasupra celor cu care este îmbrăcat”. Iar ucenicul îmbrăcând pe fericita Anastasia, sânii acesteia au fost văzuţi de el, întocmai ca nişte frunze veştejite, dar nu a spus bătrânului nimic despre aceasta. După ce s-a terminat înmormântarea, în timp ce ei se coborau către chilia lor, ucenicul a zis bătrânului: “Ştiai, părinte, că eunucul era femeie?” Dar bătrânul a răspuns: “Ştiam şi eu, fiule, dar pentru ca acest lucru să nu se afle pretutindeni pentru aceasta am îmbrăcat-o cu haine bărbăteşti şi i-am dat numele Anastasie eunucul, ca să nu bănuiască nimeni. Căci multă cercetare s-a făcut de împărat pentru ea, în toată ţara şi mai ales în locurile acestea. Ci, iată, cu harul lui Dumnezeu, ea a fost păzită de noi”. Şi atunci, bătrânul a început să-i povestească ucenicului cu de-amănuntul viaţa ei.

 

Tot în această zi pomenirea sfântului Marcian, care cu lemne fiind lovit s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Mihail din Agrafa, cel ce a mărturisit în Tesalonic în anul 1544, care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

 

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 8 martie 2025

---

 

†) Sf. Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj;

Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei

(Sâmbăta Sf. Mare Mc. Teodor Tiron – Pomenirea celor adormiți)

 

Sinaxar 8 Martie

---

 

Sâmbăta Sf. Mare Mc. Teodor Tiron – Pomenirea celor adormiți

În prima sâmbătă din Postul Paștilor se face prăznuire de minunea grâului fiert, făcută de Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron în zilele rău-credinciosului împărat Iulian Apostatul.

În această zi prăznuim minunea grâului fiert făcută de Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron (prăznuit la 17 februarie).

La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să comită o blasfemie cu creştinii, i-a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

În memoria acestei întâmplări, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron şi această minune, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul Sfântului Mare Mucenic Teodor, compus de Sfântul Ioan al Damascului.

După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost stabilită de Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

cititi si Teodor Tiron († 306)

 

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj (1898 – 1961)

Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj a fost profesor de teologie și unul dintre mărturisitorii din perioada comunistă.

S-a născut în 16 mai 1898 într-o familie de învăţători din Cristian, judeţul Braşov.

A fost doctor în Teologie al Universității din Cernăuţi. Hirotonit preot de Episcopul Nicolae Ivan, a fost și rectorul Academiei Teologice din Cluj-Napoca.

În 1958, sub ascultarea Episcopului Teofil Herineanu, a întocmit o programă pentru catehizarea copiilor şi adulţilor care l-a adus în atenția Securității.

A fost anchetat, iar în 1959 condamnat la opt ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

A murit în 8 martie 1961 în temnița de la Aiud, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei.

Fericitul Teofilact se trăgea de fel din părţile Răsăritului. Şi petrecându-şi viaţa cu bine încă de copil, mai târziu, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a plecat de acolo şi a venit la Constantinopol.

Aici, el s-a împrietenit, cu timpul, cu cel ce se găsea mai mare peste slujitorii de taină ai palatului împărătesc, şi a fost primit şi el în slujba lor. Iar acesta era Tarasie, marea podoabă a Ortodoxiei.

Când Tarasie, cu voia lui Dumnezeu, a fost ales în scaunul de la Constantinopol, după ce Pavel Cipriotul s-a retras din scaun de bunăvoie, atunci a fost întocmai ca şi cum lumina ar fi fost pusă cu adevărat în sfeşnic.

Minunatul arhiereu a zidit îndată o mănăstire, lângă intrarea în Marea Neagră şi printre alte fapte pe care le-a mai făcut a tuns în monahism şi pe cuviosul Teofilact şi pe Mihail, care mai înainte fuseseră mireni şi care împodobiseră lumea în care trăiseră până atunci, atât cu fapta cât şi cu cuvântul.

Mai târziu arhiereul văzând virtutea plină de strălucire a celor doi bărbaţi şi propăşirea lor continuă în Hristos, a trimis după ei şi i-a aşezat îndată în casa de rugăciuni pe care o zidise.

Dar nu a trecut multă vreme şi Mihail a fost făcut episcop în Sinada, iar cinstitul Teofilact în Nicomidia.

Cât de multe au fost faptele bune pe care le-a săvârşit cuviosul Teofilact o arată lucrurile înseşi: sfintele biserici clădite de dânsul, spitalele, ajutorarea văduvelor şi a orfanilor şi nemăsurata lui milostenie.

Căci atât de dedat slujirii semenilor lui era acest mare următor al lui Dumnezeu încât umplând câte un vas cu apă călduţă spăla şi ştergea cu însăşi mâinile sale pe betegi, pe şchiopi şi pe cei cu mădularele rănite.

Când marele Tarasie a părăsit viaţa aceasta, după ce a strălucit nouăsprezece ani în arhierie a urmat pe scaunul patriarhal Nichofor cel preaînţelept.

Atunci s-a întâmplat ceva deosebit de urât: Leon cel urâtor de Hristos, punând mâna pe sceptrul împărăţiei, a pornit de îndată, ticălosul, la nimicirea sfintelor icoane.

Şi lucrul acesta dându-se pe faţă, marele Nichifor, trimiţând după cei mai de seamă dintre arhierei şi luând cu sine pe Emilian al Cizicului, pe Eftimie al Sardelor, pe Iosif al Tesalonicului, pe Eudoxie al Amoreii, pe Mihail al Sinadelor şi împreună cu alţii şi pe fericitul Teofilact, a venit împreună cu el la nelegiuitul şi apostatul împărat, punându-i înainte multe leacuri de vindecare din dumnezeieştile Scripturi.

Dar acela, întocmai ca o aspidă ce-şi astupă urechile, nu a voit să înţeleagă cele grăite de ei; ci, nesocotind toate acesta, susţinea cu dârzenie credinţele lui deşarte de mai înainte.

Ceilalţi arhierei văzând aceasta, au tăcut. Numai fericitul Teofilact, îndreptându-şi cuvântul către împărat, i-a zis: ştiu că dispreţuieşti bunătatea şi îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu.

Dar va veni asupra ta, fără de veste, cumplită nenorocire şi distrugere întocmai ca furtuna şi nu vei avea pe nimeni care să te scape. Auzind acestea împăratul s-a umplut de mânie şi a poruncit ca toţi să fie alungaţi în surghiun: dumnezeiescul Nichifor în insula Tasos; fericitul Mihail al Sinadelor în Eudochia şi ceilalţi în alte părţi.

Iar pentru de trei ori fericitul Teofilact a poruncit să fie trimis în surghiun în Strovilon (care este o cetate de apărare în garnizoana chiverioţilor şi se găseşte lângă mare).

În aceasta petrecând acest fericit mărturisitor timp de treizeci de ani şi răbdând cu stăruinţă toate suferinţele în acest pământ străin, s-a mutat către Domnul.

Iar după câtva vreme încetând erezia şi Ortodoxia strălucind din nou, în timpul binecredincioasei împărătese Teodora şi al preasfinţitului patriarh Metodie, cinstitele moaşte ale preacuviosului părintelui nostru Teofilact au fost aduse din surghiun şi au fost aşezate în Nicomidia, în biserica cea zidită de dânsul.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Pavel Mărturisitorul, cel din Plusaida.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăraţilor luptători împotriva sfintelor icoane. Şi văzând pe cei ce se năpusteau fără de judecată împotriva Bisericii, răsturnând toată temelia cea dreaptă a aşezămintelor sfinte, ştergând toate chipurile sfintelor icoane şi nimicind toată bunăcuviinţa sfintelor biserici, îi împungea cu cuvintele dumnezeieşti, întocmai ca şi cu nişte săgeţi, înţelegând să pătimească orice fel de asupriri şi de surghiunuri pentru icoane.

Deci bine şi cu bărbăţie nevoindu-se, cu pace şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

 

Viața Cuviosului Pavel, episcop de Plusiada Bitiniei

articol preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul Pavel a trăit în perioada iconoclastă (sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea) și a fost ales episcop al cetăţii Plusiada Bitiniei, numită înainte Kieros.

S-a remarcat printre neobosiții apărători, neînfricații paznici și neclintiții stâlpi ai Ortodoxiei.

Mulțimi de oameni ce aveau aceeași gândire dreaptă erau persecutați, surghiuniți, torturați, întemnițați și omorâți, iar altora li se tăiau nasul sau limba – jertfe sfinte ale martiriului pentru apărarea icoanelor.

Dar primejdia de a pătimi astfel de chinuri nu i-a oprit ardoarea evlavioasă a lui Pavel. Mergea astfel în diverse locuri și încuraja rezistența împotriva ordinelor împărătești.

Învăța creștinii că nu datorează nici un respect și nici o supunere față de patriarhii și episcopii iconoclaști și protesta împotriva nelegiuitei schimbări ce vroiau să o impună în Biserică.

Pentru purtarea sa a fost persecutat, întemnițat și exilat. Dar cuviosul a rămas de neclintit în lupta sa și și-a dat duhul, luptător fiind până în ultima clipă a vieții sale.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Ermis, despre care aminteşte apostolul Pavel în Epistola către Romani.

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Ermis sau Hermes se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli.

A fost episcop în Dalmația.

El este menționat în Epistola către Romani (Romani 16,14), iar prăznuirea lui se face la 8 martie și la 4 ianuarie, împreună cu Cei Șaptezeci.

Nu trebuie confundat cu Sfântul Apostol Ermie sau Hermas, creditat cu lucrarea Păstorul și care este și el menționat în același verset al Epistolei către Romani.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dion, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk)

(8 Martie, 8 Septembrie, 27 Noiembrie)

articol preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) este prăznuită pe 8 martie, 8 septembrie și 27 noiembrie.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) a fost descoperită pe 8 septembrie 1295 în pădure, nu departe de orașul Kursk (Rusia). Un vânător a găsit-o cu fața în jos, la rădăcinile unui stejar bătrân. De îndată ce a ridicat icoana, un izvor cu apă limpede a țâșnit din pământ. Și în prezent, izvorul se află în acel loc.

Vânătorul a construit un paraclis mic de lemn, în cinstea icoanei descoperite. Din acel moment, oamenii au venit pentru a cinsti Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, numită și „a Rădăcinii din Kursk”. Aici au avut loc multe minuni datorită icoanei:

În 1383, preotul Bogoliub, care trăia aproape și slujea în paraclis, a fost capturat de către tătarii care invadaseră Rusia. Tătarii au incendiat paraclisul și au rupt icoana Maicii Domnului în două bucăți și pe care le-au aruncat. Când preotul Bogoliub s-a întors din captivitate, a postit și s-a rugat îndelung ca să descopere icoana și, în final, a găsit cele două bucăți. A încercat să le pună împreună, iar ele s-au alăturat fără a lăsa o cusătură.

În 1613, oamenii din orașul Kursk au întemeiat o mănăstire a Semnului închinată Icoanei Maicii Domnului, mulțumire pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, deoarece i-a scăpat de invadatorii polonezi. Icoana a fost așezată acolo.

În 1676, această icoană a călătorit până la râul Don, pentru a binecuvânta trupele cazacilor din Don. În 1684, țarii Ivan și Petru Alexeevici au trimis o copie a icoanei, poruncind ca aceasta să însoțească trupele ortodoxe în luptă. În 1687, icoana a fost trimisă la „Armata Mare”. Icoana făcătoare de minuni a ajutat luptătorii să elibereze pământurile lor de mai multe ori.

Mai multe copii ale icoanei au fost pictate mai târziu, pentru a fi date armatelor în campania din Crimeea și multor generali ruși, printre care și cneazului Kutuzov. Sfântul Serafim de Sarov a fost vindecat în prezența acestei icoane.

După revoluția bolșevică, pe 12 aprilie 1918, icoana a fost furată din Catedrala Mănăstirii Semnului Maicii Domnului și prădată de îmbrăcămintea și ornamentele de aur, dar pe 2 mai s-a constatat că icoana s-a întors la locul său.

În 1919, în timpul evacuării orașului Kursk, Epicopul Teofan de Kursk împreună cu doisprezece călugări din Mănăstirea Semnului au traversat cu icoana granița Rusiei, trecând prin Constantinopol și ajungând în Serbia. În 1920, la cererea generalului Wrangel, icoana a vizitat din nou Rusia, în Crimeea, și a rămas acolo până la evacuarea finală a armatei ruse, în primele zile ale lui noiembrie, 1920.

Sfânta icoană a revenit în Serbia, unde a rămas până în 1944, atunci când, împreună cu Sinodul Episcopilor, aceasta a plecat în străinătate, la München (Bavaria), și cu Mitropolitul Anastasie. În 1951, Mitropolitul Anastasie s-a mutat de la München în America.

În 1957, icoana Maicii Domnului din Kursk a fost așezată în Catedrala Icoanei Maicii Domnului a Semnului din New York, reședința Primului Ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor, unde este păstrată și în prezent. Sfânta icoană călătorește constant în toate episcopiile din America.

 

Acatist la Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk, Novgorod)

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Vestit-a prorocul Isaia că tu, Fecioară, vei lua în pântece și vei naște pe Fiul lui Dumnezeu, pe cel Care a slobozit lumea din pântecele iadului și a răsărit semnul mântuirii tuturor celor care strigă ție: Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Icosul 1

Cetatea Novgorodului ai izbăvit din cumplita primejdie, plecându-te spre rugăciunile fierbinți ale poporului necăjit, iar acum ascultă nevrednicele noastre rugăciuni, ale celor care cântăm ție așa:

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 6 martie 2025

---

 

Sf. 42 de Mucenici din Amoreea;

Aflarea Sfintei Cruci

(Canonul mare)

 

Sinaxar 6 Martie

---

 

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea sfinţilor marilor mucenici patruzeci şi doi: Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu ei, care au pătimit în Amoreea († 845).

În timpul unui război dintre Împăratul Bizanţului Teofil (829-842) şi saraceni, aceştia au reuşit să asedieze oraşul Amorea (în Galicia – Asia Mică) datorită trădării comandantului de armată Baditses.

Amorea a căzut şi, o dată cu ea, 42 de generali au fost luaţi captivi şi duşi în Siria.

În timpul celor şapte ani de încarcerare, aceştia au încercat în zadar să-i convingă pe captivi să renunţe la creştinism şi să accepte credinţa islamică.

Captivii au rezistat cu tărie la toate ofertele tentante dar şi la ameninţări.

După mai multe chinuri prin care nu au reuşit să frângă spiritul creştin al soldaţilor, păgânii au hotărât să-i condamne la moarte, sperând să-i sperie şi să-i convingă înainte de execuţie.

Mucenicii au rămas de neclintit, spunând că profeţii Vechiului Testament aduc mărturii despre Hristos, pe când Mohamed se autointitulează profet fără nici o dovadă.

Păgânii îi spuseră soldatului Teodor următoarele:

“Ştim că ai lepădat preoţia, ai devenit soldat şi ai vărsat sânge în bătălii. Nu mai poţi nădăjdui în mila lui Hristos pentru că L-ai părăsit cu bună ştiinţă, aşa că trebuie să-l accepţi pe Mahomed.”

Dar mucenicul le-a răspuns:

“Vorbele tale nu sunt adevărate când spui că L-am părăsit pe Hristos. Mai mult, am părăsit preoţia pentru nevrednicia mea. De aceea trebuie să vărs sângele meu pentru Hristos, ca să-mi spăl păcatele mele împotriva Lui.”

Călăii i-au dus pe rând pe fiecare la locul unde li s-a tăiat capul şi trupurile lor au fost aruncate în râul Eufrat.

La slujba de pomenire, aceşti sfinţi suferitori de patimi sunt numiţi astfel:

Teodor “Întrutotul Binecuvântat”, Calist cel “Neînfrânt”, Constantin cel “Nepreţuit”, Teofil cel “Minunat” şi Vasois cel “Puternic”.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Arcadiu (Secolul al IV-lea).

Sfântul Arcadiu s-a nevoit într-o viaţă monahicească încă de timpuriu.

El a locuit în insula Cipru, în timpul împăratului Constantin cel Mare (206-337).

El a fost învăţătorul sfinţilor mucenici Iulian Doctorul şi Eubol, care au fost executaţi în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363).

După ce a jelit moartea martirică a discipolilor săi şi le-a pus moaştele în mormânt, la scurt timp Sf. Arcadiu a plecat în pace la Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Isihiu, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Maxim, care, fiind lovit cu pietre, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Eufrosin, care, fiind adăpat cu apă fiartă, s-a săvârşit din viaţă.

 

Tot în această zi, pomenirea aflării cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane de către sfânta Elena, mama sfântului împărat Constantin cel Mare (Secolul al IV-lea).

La începutul domniei Sf. Constantin cel Mare (306-337), primul împărat roman care a recunoscut credinţa creştină el împreună cu Sf. Elena, mama sa credincioasă, au decis să reconstruiască oraşul Ierusalim.

Şi-au făcut un plan de a înalţa o biserică pe locul patimilor şi învierii Domnului pentru a sfinţi din nou locurile legate de moartea şi învierea Mântuitorului şi a şterge mânjirea păgână din sfintele locuri.

Împărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur.

Sf. Constantin i-a scris o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), prin care îi cerea să o ajute pe mama lui în toate felurile posibile ca să restaureze sfintele locuri creştine.

După sosirea în Ierusalim, împărăteasa a început să dărâme toate templele păgâne şi să sfinţească locurile murdărite de păgâni.

În căutarea ei după Crucea Dătătoare de Viaţă, împărăteasa a cercetat mai mulţi creştini şi evrei, fără să afle nimic pentru mai mult timp.

În cele din urmă, un bătrân evreu numit Iuda i-a spus că crucea era îngropată în spatele templului lui Venus.

Sf. Elena a dat ordin să se demoleze templul şi să se facă săpaturi pe locul acela.

În scurt timp au găsit Golgota (1) şi Mormântul Domnului.

Nu departe de acel loc au găsit trei cruci, o scândură cu inscripţia lui Pilat (Ioan 19:19) şi patru piroane care au străpuns corpul Domnului.

Următorul pas era să determine care era crucea răstignirii Mântuitorului dintre cele trei.

Patriarhul Macarie, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare din cruci.

Când corpul celui mort a fost aşezat pe Crucea Mântuitorului, acesta a înviat imediat.

Văzând învierea celui mort, toţi au fost convinşi că au găsit Crucea Dătătoare de Viaţă.

Cu mare bucurie, împărăteasa Elena şi patriarhul Macarie au ridicat Crucea astfel încât să o vadă toţi cei de faţă.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

cititi si Sfinții Mari Împărați şi întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena (Secolul al IV-lea)

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Iulian şi Evul, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

Note

---

 

1 – Golgota (gr. Κρανιου-τοπος (Kraniou Topos); lat. Calvariae Locus; aramaică Gûlgaltâ; slav. паннихида, pannikhída – „locul căpățânii”) este locul unde a fost crucificat Iisus, situat în afara zidurilor vechiului Ierusalim. Uneori “Golgota” este și numele unei reprezentări iconice a crucificării Mântuitorului.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org