Arhiva tag-ul pentru: Calendar Ortodox

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 30 noiembrie 2025

†) Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României;

†) Sf. Ier. Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei;

Sf. Ier. Frumentie, episcopul Etiopiei (Dezlegare la peşte)

Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor)

Sinaxar 30 Noiembrie

Duminica a 30-a după Rusalii – Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor

Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor – foto preluat de pe doxologia.ro

Luca 18, 18-27

În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, ­zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moș­tenesc viața de veci? ­

Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu.

Știi poruncile: Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.

Iar el a zis: ­Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele.

Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie.

Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.

Și văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui ­Dumnezeu!

Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu.

Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască?

Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat († 62).

Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României († 62) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos.

Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul.

Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând:

“Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii“, lăsându-l pe el a urmat după Hristos.

Şi zicând lui Petru:

“Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret“, l-a atras spre dragostea lui Hristos.

Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris.

Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos.

Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu.

Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.

Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos.

Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului.

Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaţa aceasta.

Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit.

Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie.

Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Frumentiu episcop de Inda – în Abisinia, adică Etiopia (Secolul al IV-lea).

Sf. Ier. Frumentie, episcopul Etiopiei (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

În zilele împăratului Constantin cel Mare, în anii 330, un filozof ce era din Tir, s-a dus să colinde în India cea mai dinăuntru, având împreuna cu el şi doi fraţi după trup tineri, ale căror nume erau Edesiu şi Frumentiu.

Iar întorcându-se din India, a stat la un liman ca să ia apă, şi acolo au căzut în mâinile tâlharilor şi ale barbarilor, care pe unii din cei din corabie i-au aruncat în mare, iar pe alţii i-au tăiat.

Din cei omorâţi, unul era şi pomenitul filozof.

Câţi au rămas vii, între care erau şi cei doi fraţi după trup, Edesiu şi Frumentiu, au fost daţi împăratului Indiei.

Deci văzând împăratul pe aceşti doi tineri ca erau potriviţi cu scopul ce el cugeta, i-a pus pe ei supraveghetori şi iconomi împărătescului său palat.

Dar şi fiul împăratului, care a moştenit împărăţia după tatăl său, a învrednicit pe tineri de mai mare cinste şi îndrăzneală.

Deci fiindcă ei aveau mare putere la împăratul Indiei, pentru aceasta porunceau cu îndrăzneală neguţătorilor ce veneau din părţile romanilor ca să se adune la o biserică, după obiceiul lor, şi să săvârşească dumnezeiască liturghie.

Iar trecând câţiva ani s-au dus tinerii la împăratul şi i-au cerut ca să le dea lor plata pentru dragostea cea către ei.

Iar plata era ca să-i lase să se întoarcă în patria lor.

Aceasta dorire dobândind-o, s-au dus mai întâi în pământul romanilor.

Şi Edesiu s-a dus la Tir, ca să-şi afle părinţii şi rudeniile sale, iar Frumentiu a cinstit mai mult osârdia către cele dumnezeieşti, decât vederea părinţilor săi.

Deci ajungând la Alexandria, a arătat arhiepiscopului de acolo ca indienii foarte doresc să primească lumina slăvirii de Dumnezeu şi a credinţei.

La aceasta a răspuns arhiepiscopul Atanasie (căci acesta era care pe acea vreme împodobea scaunul Alexandriei):

“Iubitul meu, cine este mai bun şi mai potrivit decât tine, ca să alunge din sufletele lor întunericul înşelăciunii şi să le pricinuiască lor lumina dumnezeieştii propovăduiri?”

Acestea zicând, l-a hirotonit pe el arhiereu şi l-a trimis în India, ca să lucreze cu plugul învăţăturii sale, la acel neam.

Deci dumnezeiescul Frumentiu, nimic socotind atunci ca să meargă spre a-şi vedea rudeniile sale, ci pentru dragostea credinţei celei drepte şi pentru binele aproapelui, lăsându-şi patria şi rudeniile, a îndrăznit să călătorească pe mare, până ce a ajuns în India.

Iar după ce a ajuns acolo fericitul, cu osârdie a bine-lucrat înţelenitele inimi ale indienilor, semănând în ele sămânţa credinţei.

Drept aceea le-a şi făcut vrednice spre rodirea cunoştinţei de Dumnezeu şi a faptei bune, având împreună-lucrător harul cel dat de la Dumnezeu.

Căci el, urmând toată ziua apostoleştile învăţături şi făcând minuni multe, nu numai pe cei demonizaţi îi mântuia şi tot felul de boală vindeca, ci şi din cei ce se împotriveau şi nu primeau în grabă cele de dânsul zise, iar pe alţii îi da Satanei.

După cum a făcut apostolul, care zice:

“Daţi-l pe el Satanei spre pierzarea trupului, ca să se mântuiască duhul lui“.

Iar pe alţii îi făcea să se usuce, şi altora le orbea ochii.

Drept aceea pentru această pricină, toţi au primit şi au rodit în sufletele lor sămânţa credinţei lui Hristos.

Pentru care şi în puţină vreme singur sfinţitul Frumentiu, cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu, a botezat toată latura indienilor.

Şi a zidit biserici, şi a hirotonit preoţi, şi capiştile idoleşti le-a surpat, şi pe idoli i-a zdrobit.

Aşadar pentru toate acestea, se minunau toţi şi însuşi împăratul, şi zicea sfântului:

“Pentru care pricină, o iubitule, în curgerea de vreme a atâtor mulţi ani ce ai vieţuit mai înainte împreună cu noi, nu ai făcut niciodată vreun semn şi minune? Şi acum de unde ţi s-a dat ţie acest fel de har şi de putere, iubitule?”

Iar fericitul Frumentiu a răspuns:

“Nu este al meu harul, o prea cinstiţilor şi adevăraţilor ai lui Hristos prieteni, ci al preoţiei, care mi s-a dat mie de la Însuşi Hristos. Căci văzând bun cugetul vostru, lăsând pentru aceasta patria şi rudenia, după cuvântul Domnului, m-am dus la Alexandria şi, arătând cele despre voi marelui Atanasie, pastorul Bisericii aceleia, şi cu tainică ungere a arhieriei fiind hirotonit de el, şi cu harul apostolesc fiind luminat, prin rugăciunea lui către Dumnezeu, am fost trimis către voi. Iar voi cu credinţă şi cu dragoste primindu-mă, harul preoţiei, dar mai ales al lui Dumnezeu, lucrează prin mine precum vedeţi, şi face asemenea minuni“.

Aşadar Frumentiu acesta întocmai cu apostolii, întru mulţi ani vieţuind cu plăcere de Dumnezeu între indieni şi, învăţându-i poruncile lui Dumnezeu, şi spre lucrarea poruncilor prefăcându-i, s-a mutat către Domnul.

Ale cărui cinstite moaşte dau tot felul de vindecări celor ce se apropie de ele, întru slava adevăratului Dumnezeu. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei (1808 – 1873)

Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei (1808 – 1873) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic apărător al drepturilor ortodocșilor și românilor din Ardeal.

Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011.

Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 23 noiembrie 2025

† Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, episcopul Iconiei, şi Grigorie, episcopul Acragandelor (Dezlegare la pește) Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina – foto preluat de pe doxologia.ro

Evanghelia Duminicii a 26-a după Rusalii

Luca 12:16-21

Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina.

Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?

Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele;

Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te.

Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?

Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.

Sinaxar 23 Noiembrie

În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei (Secolul al IV-lea).

Sf. Ier. Amfilohie, episcopul Iconiei (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hirotonit episcop al Iconiei, cu voinţa lui Dumnezeu şi alegerea a tot poporul, în vremea împăraţilor Valentinian şi Valent, ajungând încă şi până în vremea marelui Teodosie şi a fiilor lui, în anii 374, învăţător făcându-se al dreptei credinţe şi cu vitejie stând pururea pomenitul împotriva eresurilor lui Arie şi ale lui Macedonie şi ale lui Eunomie, din care pricină, multe prigoniri şi necazuri a răbdat de la cei necredincioşi. Acesta s-a arătat împreună-nevoitor al părinţilor celor 150 ce s-au adunat la Sfântul şi a toată lumea la doilea Sinod împotriva lui Macedonie Pnevmatomahul (adică luptătorul împotriva Sfântului Duh), fiind unul dintre ei, în anii 381.

Iar după ce marele Teodosie a dat stăpânirea părţilor apusului Europei lui Valentinian cel tânăr şi a biruit pe tiranul Maxim, s-a întors la Constantinopol. Atunci marele Amfilohie, intrând la împăratul, l-a rugat să alunge pe arieni. Şi fiindcă împăratul nu voia aceasta, a aflat acest minunat părinte o măiestrie prin care a putut să înduplece pe împărat.

Căci mergând la împărat, a salutat pe Teodosie ca pe un împărat, iar pe Arcadie, fiul lui, care atunci fusese uns nou împărat, l-a salutat în chip prea înjositor. Deci mâniindu-se pentru aceasta Teodosie, a socotit necinstea fiului său arătată necinste adusă lui. Atunci sfântul preaînţelepţeşte a arătat lucrul, zicând: “Vezi, o împărate, cum nu suferi necinstirea fiului tău şi te mânii? Aşa să crezi că şi Dumnezeu şi Tatăl, asemenea Se întoarce şi urăşte pe aceia care hulesc pe Fiul Său şi zic că Acesta este mai prejos decât Tatăl”. Atunci socotind lucrul împăratul, îndată a scris lege ca să fie izgoniţi ereticii departe de la cei drept-credincioşi. Iar pururea pomenitul acesta Amfilohie mulţi ani a păstorit turma lui Hristos şi a alcătuit învăţături drept-credincioase; şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a odihnit în pace.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţii Părintelui nostru Grigorie, episcopul Bisericii acragantenilor (559 – 630).

Sfântul Ierarh Grigorie, Episcopul Acragandandelor (559 – 630) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesta a fost pe vremea împăratului Iustinian al doilea, care şi Rinotmit se chema, în anii 685. Se trăgea din cetatea Acraganta care se afla în ostrovul Siciliei, fiind fiu din părinţi care se numeau Hariton şi Teodota, oameni evlavioşi şi împodobiţi cu toate faptele bune şi care trăiau cu îndestulare. Deci, când era sfântul de opt ani, a fost dat de părinţii săi să înveţe Sfintele Scripturi. Şi atât de silitor şi nelenevitor s-a arătat la acestea, încât pe toţi i-a făcut a se minuna. Când a ajuns la optsprezece ani, a fost pecetluit cleric, adică făcut anagnost de către Sfântul Potamion, căci era îndemânatic la citire pentru buna glăsuire ce avea. Iar într-o noapte, în vremea când dormea sfântul acesta înaintea patului arhidiaconului Damian, a auzit glasul dumnezeiescului înger, de trei ori chemându-l pe el, ca şi pe proorocul Samuel şi zicându-i: “Grigorie, s-a auzit rugăciunea ta. Deci grăbeşte şi mergi”. Iar sfântul, fără a întârzia, a ieşit şi a mers la Cartagena, care acum se numeşte Tunis. Şi aflând acolo pe Marco monahul purtătorul de Duh, care a fost trimis de Dumnezeu către el, a rămas lângă dânsul patru ani, iar de acolo a mers împreună cu acelaşi Marco la Antiohia. Apoi fiind îndemnat prin oarecare dumnezeiască descoperire, a mers la Ierusalim şi acolo a fost făcut diacon de către Macarie, episcopul Ierusalimului. După aceea, de acolo s-a dus la Constantinopol şi s-a arătat lui Gheorghe, cel ce era atunci patriarh. Şi fiindcă atunci se adunase acolo sinod împotriva monoteliţilor, Serghie, Pir şi Pavel, s-a luptat cu dânşii Sfântul Grigorie şi atât de mult a mustrat nebunia lor, încât vestea despre el a ajuns până la urechile împăratului. De la Constantinopol s-a întors la Roma şi acolo a fost hirotonit episcop al patriei sale, cetatea Acragantiei, unde a strălucit foarte, săvârşind minuni şi împodobind-o cu vrednicia arhieriei. Pentru aceasta Savin şi Crischentie şi cu prietenii lor, pizmuind pe sfântul, nenumărate ispite au ridicat asupra lui şi, vinovaţii plăsmuind împotriva lui, l-au prihănit pe el la papa al Romei, care, înşelat de cuvintele lor mincinoase, a închis pe sfântul în temniţă doi ani şi jumătate.

Apoi după porunca împăratului, a scos pe sfântul din temniţă, pentru ca să se judece cu cei ce-l bârfiseră. Atunci a făcut sfântul aceste minunate semne cu lemnele şi cărbunii, Dumnezeu mărind pe sluga sa: căci fetele necuraţilor şi necuvioşilor acelora bârfitori ai sfântului s-au acoperit cu negreaţă întunecată, şi s-au înnegrit, încât şi până astăzi feţele celor din neamul bârfitorilor acelora au rămas înnegrite. Iar tânăra care fusese amăgită de aceia (şi a năpăstuit pe sfântul), după ce a fost chinuită de un duh necurat, la urmă a fost vindecată de către sfântul înaintea poporului. Iar sfântul s-a întors iarăşi la patria şi eparhia sa cu mare cuviinţă, făcând semne şi minuni mai mari decât cele dintâi. Deci aşa vieţuind dumnezeiescul părinte şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sisinie Mărturisitorul.

Sfântul Sisinie, episcop de Cizic, a fost unul din cei 318 Părinţi de la Primul Sinod Ecumenic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi a guvernatorului Alexandru, având patrie cetatea Cizicului. Deci, fiind pârât la Alexandru că este creştin, a fost legat de cai sirepi care erau siliţi să alerge; apoi a fost bătut cu cruzime şi a primit oţet iute pe nas şi alte chinuri suferiră şi minuni săvârşind, a fost aruncat la închisoare. Iar la Soborul întâi cel a toată lumea adunat împotriva lui Arie, fiind de faţă, Sfântul Sisinie a sugrumat pe Arie cu vinele dreptelor sale dogme, propovăduind pe Fiul de o fiinţă cu Tatăl şi aşa, bine şi cu plăcere de Dumnezeu vieţuind, s-a mutat către Domnul.

Tot întru această zi, pomenirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Antonie, care s-a nevoit în Schitul Iezeru din ţinuturile Vâlcii († 1720).

Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii († 1720) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest fericit părinte Antonie era de neam român şi a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la Sfânta Biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a părinţilor săi.

Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrăţişat viaţa monahicească în prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, în ţinutul Vâlcii.

Aici, Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala şi asprimea vieţii mănăstireşti. Atât de mare era nevoinţa sa, încât celorlalţi vieţuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.
Dorind să sporească nevoinţele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în sfântul munte Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătăţit şi poate fi de folos multora, aici, a stăruit ca el să rămână în ţară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezeru şi văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion şi cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaş.
După multe nevoinţe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieşit din schit şi cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peşteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuţă în care s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea şi neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, privegherile şi plecăciunile genunchilor săi?

Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, părul capului era scurt, barba deasă, scurtă şi destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puţin iute din fire şi lesne iertător. Îmbrăcămintea să era simplă şi numai cele de trebuinţă purta.

Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas şi atunci numai pâine uscată şi apă dar şi acelea cu măsură. Vin şi băutură ameţitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai sta, pentru osteneală, rezemat de nişte pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi tot timpul la rugăciune.

Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte şi i-a spus în taină: “Sfârşitul mi s-a apropiat. După ieşirea sufletului, să te nevoieşti să pui trupul meu în gropniţa pe care eu am săpat-o aici în piatră”.

După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învăţătură pentru suflet, a adormit în Domnul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ishirion episcopul, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Elen, episcopul Tarsului, care cu pace s-a săvârşit.

Povestire despre vedenia oarecărui Ioan, foarte de folos

Fost-a un om pe vremea împăratului Constantin cel Mare, cu numele Ioan, care era cunoscut împăratului prin meşteşugul său. Acesta, având viaţă înrăutaţită, nu a gândit niciodată la gheenă. Iar Domnul, Cel ce pe toate le iconomiseşte spre folos, a orânduit îndreptarea lui prin vedenie. Căci acesta a văzut o dată în vis că a adus împăratului Constantin un lucru din meşteşugul său şi că pentru aceasta, vorbea împăratului cu îndrăzneală şi se bucurau împreună. După aceasta a văzut pe împăratul că scoate o sabie goală şi, strângându-i părul la un loc, se grăbea să-i taie capul fără milă; iar Ioan plecă gâtul său, socotind că glumeşte cu împăratul. Însă în vreme ce făcea aceasta, a auzit pe împăratul care cu groază îi zice: “Când sabia va atinge părul tău, atunci gâtul tău se va umple de sângele tău”. Deci i s-a părut lui că i s-a tăiat gâtul, şi când sabia a venit spre piept, nedumerindu-se şi temându-se, Ioan căuta ajutor de la cineva; şi de frică şi de groaza acelei lupte s-a trezit, şi venindu-şi în fire, sta cu totul spăimântat. Deci, făcându-şi semnul crucii peste trupul lui, zicea: “Mulţumescu-ţi ţie, visule, că această luptă grozavă mi-ai arătat-o numai ca nălucire, nu şi ca faptă”. Şi aşa a rămas iarăşi nepocăit şi neîndreptat.

Iar după câtva trecere de vreme, a căzut la grea boală şi chema ajutorul lui Dumnezeu. Atunci a văzut iarăşi, dar nu în vis, ci în uimire fiind, că sta de faţă la un divan judecătoresc. Vedea încă şi un înfricoşător împărat şezând pe scaun şi îmbrăcat cu podoabă împărătească şi arhierească şi de-a dreapta şi de-a stânga lui, şedeau oarecare bărbaţi, cu sfinţită cuviinţă şi cucernicie, iar el sta dedesubtul acelora; de-a dreapta împăratului, şedeau oarecare fameni tineri şi frumoşi, iar de-a stânga lui, şedea unul mai smerit şi mai primitor. Iar în partea din spatele împăratului, era o prăpastie foarte întunecată şi adâncă, care numai la vedere pricinuia frică nespusă şi durere mare. Deci, în vreme ce el sta cu frică şi cu cutremur, i-a zis lui împăratul cel ce şedea: “O, tinere, oare ştii cine sunt Eu?” Iar Ioan i-a răspuns: “Ştiu, Stăpâne, că Tu eşti Cel ce Te-ai întrupat, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, precum dumnezeieştile noastre Scripturi glăsuiesc”. Iar împăratul a zis către dânsul: “Şi dacă tu din Scripturi Mă cunoşti, şi cunoşti încă şi pe cei împreună cu Mine şezători, cum ai uitat ameninţarea care cu câţiva ani înainte ţi-a făcut ţie împăratul Constantin? Sau nu înţelegi ceea ce-ţi zic?” Iar Ioan i-a răspuns: “Înţeleg, Stăpâne, căci încă am în inima mea frica groazei aceleia”. Şi a zis împăratul: “Dacă rămăşiţele fricii aceleia le ai încă în inima, cum stăruieşti în răutăţi? Învaţă-te prin cercare, că Eu am fost Cel ce şi mai înainte ţi-am dat ţie groaza aceea, şi nu Constantin”.

Şi acestea zicând, a văzut Ioan că numai cu semnul a poruncit împăratul celor ce-l înconjurau ca să arunce pe Ioan în prăpastia ce se vedea în spatele lor. Şi îndată ce au început famenii să împingă fără milă pe Ioan în prăpastie, îndată el a chemat ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, că i se păruse că a văzut pe Născătoarea de Dumnezeu acolo în mijloc. Şi îndată a auzit pe împăratul zicând: “Lăsaţi-l pe el să meargă, pentru rugăciunile Maicii Mele”.

Până aici este vedenia ce a văzut Ioan; iar el, spăimântându-se şi venindu-şi în fire, s-a dus la un monah cucernic şi i-a povestit totul; iar monahul i-a zis: “Dă slavă lui Dumnezeu, frate, că te-ai învrednicit să iei asemenea învăţătură, şi de aceea trezeşte-te, iubitule, nu cumva şi tu să pătimeşti ca despre care îţi voi povesti”.
O asemenea vedenie ca a ta, a văzut-o un om. Şi anume, că se afla în împărăteştile judecătorii, un Gheorghe cu numele, care cu silnicie fiind dus legat ca să fie aruncat într-o prăpastie grozavă, cu totul s-a înspăimântat. Iar unul din cei ce stăteau acolo de faţă, având îndrăzneală către împăratul, a oprit pe cei ce-i duceau pe el în prăpastie şi-l ruga ca să-l lase, dându-le lor chezăşie ca în douăzeci de zile se va îndrepta. Deci după ce i s-a dat drumul, prin acest fel de chezăşie şi ajutor, s-a dus cel ce a văzut vedenia şi a înţeles ce înseamnă şi tălmăcirea lui Gheorghe, care era tras în prăpastie, căci îi era prieten şi cunoscut. Iar Gheorghe, auzindu-le acestea, nu le-a luat în seamă. Aşadar a rămas ticălosul neîndreptat. Iar după ce au trecut cele douăzeci de zile, a fost răpit din viaţa aceasta, şi s-a dus ca să plătească făgăduita datorie. Acestea, cu chip de adăugire le-a povestit monahul acela către Ioan. Iar Ioan auzind acestea, şi având în mintea sa încă vii îngrozirile ce văzuse, şi-a mărturisit fără de ruşine toate păcatele sale, şi schimbându-şi viaţa spre mai bine, a petrecut mulţi ani cu plăcere de Dumnezeu vieţuind, şi aşa murind, s-a dus la veşnicele locaşuri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.