Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii († 1720)

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii († 1720)

Sfântul cuvios Antonie de la Iezeru-Vâlcea (sau Antonie de la Schitul Iezeru) a trăit la sfârșitul sec. al XVII-lea, începutul sec. al XVIII-lea. A fost monah la schitul Iezeru din Vâlcea, nevoindu-se multă vreme într-o peșteră din apropierea acestuia, în muntele Iezeru. Prăznuirea sa se face pe 23 noiembrie.

Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii († 1720) – foto preluat de pe doxologia.ro

Viața Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii

Acest fericit părinte Antonie era de neam român și a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab și a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credință mergând de mic la Sfânta Biserică, unde își găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu și bucuria duhovnicească a părinților săi.

Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrățișat viața monahicească în prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, în ținutul Vâlcii.

Aici, Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala și asprimea vieții mănăstirești. Atât de mare era nevoința sa, încât celorlalți viețuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.

Dorind să sporească nevoințele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în sfântul munte Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătățit și poate fi de folos multora, aici, a stăruit ca el să rămână în țară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezeru și văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă și, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion și cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaș.

După multe nevoințe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieșit din schit și cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peșteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuță în care s-a rugat neîncetat ziua și noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite și supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea și neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, privegherile și plecăciunile genunchilor săi?

Cuviosul Antonie era mic de stat și gârbov de bătrânețe, părul capului era scurt, barba deasă, scurtă și destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puțin iute din fire și lesne iertător. Îmbrăcămintea să era simplă și numai cele de trebuință purta.

Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanțuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas și atunci numai pâine uscată și apă dar și acelea cu măsură. Vin și băutură amețitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai sta, pentru osteneală, rezemat de niște pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi tot timpul la rugăciune.

Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte și i-a spus în taină: „Sfârșitul mi s-a apropiat. După ieșirea sufletului, să te nevoiești să pui trupul meu în gropnița pe care eu am săpat-o aici în piatră”.

După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învățătură pentru suflet, a adormit întru Domnul.

Proslăvirea

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut și proclamat în mod solemn sfințenia Cuviosului Antonie de la Iezeru-Vâlcea (actul sinodal din 20 iunie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 21 iunie 1992). Este prăznuit în fiecare an la 23 noiembrie.

Imnografie

Troparul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea

Glas 1

Purtătorule de dumnezeiescul dor al rugăciunii neîncetate, Sfinte Părinte Noule Antonie, povăţuitorule al călugărilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni, locuitorul raiului celui de sus, dar nedespărţit de cei de jos, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.

Glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului o ai lucrat și cu suspinurile tale cele din adânc, spre însutite osteneli o ai făcut roditoare. Şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Antonie, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii

Glasul al 3-lea:

Soare luminos pe tine Biserica te cunoaște, care cu podoaba faptelor bune și cu raza tămăduirilor pe toți luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta prăznuim prealăudată pomenirea ta și cinstim nevoințele tale, Preacuvioase Părinte Antonie.

Istoria Sfintei Mănăstiri Iezer

Sfânta Mănăstire Iezer, una dintre cele mai izolate sihastrii din nordul Olteniei, se află în satul Cheia, orașul Băile Olănești, județul Vâlcea. Loc de aleasă viață călugărească, la Iezer a trăit și a pustnicit Sfântul Cuvios Antonie de la Iezer. Chilia acestuia, săpată în munte, se păstrează și astăzi, mai sus de mănăstire.

În apropierea actualei biserici a existat un schit mai vechi, din lemn, atestat documentar încă din anii 1495-1501. Radu cel Mare a acordat schitului unele venituri. Actuala biserică a fost ctitorită de Mircea Ciobanul și de soția sa, Doamna Chiajna, între anii 1552-1553. Lucrările insa au fost terminate între anii 1567-1568, după moartea ctitorului.

La 1806, Ieromonahul Chiriac Râmniceanu istorisește următoarele, auzite de la Ieromonahul Ștefan, starețul schitului: Fiindcă același domn, mai sus pomenit, Mircea, având două fete și măritând-o pe cea mai mică înaintea celei mari, s-a scârbit cea mai mare fată și, fugind de la tatăl său Mircea Vodă, în țara ungurească, a luat în căsătorie pe un ungur – Nemes – mare păgân.

Mai știa fata că tatăl său, Mircea Vodă, făcuse această mănăstire, înzestrând-o cu moșii și altele ce au trebuit, încă și un cazan cu bani puse în zidul Mănăstirii Iezerul, ca pentru când se va întâmpla de se va strica mănăstirea, găsindu-se, să se facă la loc. Așa că, necăjită fiind pe tatăl său, a spus de cea mănăstire soțului său, unde a îngropat și banii, iar acela, pornindu-se de acolo ca un tiran, venind peste munții Nemțești și sosind la acel loc pustiu, pe părinții călugări și pe cine au găsit i-au tăiat în bucăți și mănăstirea au surpat-o toată la pământ, căutând și acei bani și găsindu-i i-au luat și a plecat în țara lui.

cititi mai mult pe iezer.arhiepiscopiaramnicului.ro

S-ar putea sa iti placa de asemenea