Sfântul Cuvios Maron (Secolul al V-lea)
foto preluat de pe basilica.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Sfântul Cuvios Maron
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Maron din Siria (uneori Maro sau Maroun) a fost un pustnic care a trăit în secolul al V-lea pe lângă râul Orontes, aproape de localitatea Cyrrhus (Cir, din Siria).
Este cel mai popular sfânt din Siria și Liban.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 14 februarie.
Existența istorică a Sfântului Maron și viața lui sunt cunoscute din ‘Historia Religiosa” (sau Istoria monahilor din Siria) a lui Teodoret din Cir, capitolul 16 și dintr-o scrisoare pe care i-a adresat-o Sfântul Ioan Gură de Aur, către anul 405 (de la Cucusus, în Armenia, unde era exilat), numindu-l „preot și pustinic” și cerându-i să se roage pentru el.
După cum povestește Teodoret, cuviosul Maron trăia la început pustnicește sub cerul liber.
Apoi, când a găsit un templu păgân abandonat l-a sfințit ca biserică și acolo își petrecea viața în post și rugăciune.
Dumnezeu i-a dat darul de a face minuni și vindecări și mai mulți ucenici s-au adunat în jurul lui, dintre care cei mai cunoscuți sunt Avraam din Cir, Iacov Pustnicul (prăznuit la 26 noiembrie), Cuvioșii Talasie și Limneu (22 februarie) și sfânta Domnina (1 martie).
Aceștia sunt și ei poemeniți de Teodoret în Istoria monahilor din Siria, capitolele 17, 21, 22 și 30.
Sfântul Maron și ucenicii lui a întemeiat mai multe mănăstiri în Siria și Liban, în jurul cărora se desfășura aproape toată viața creștinilor din aceste regiuni – Teodoret povestește că și în timpul episcopatului lui cei mai mulți creștini din regiune erau legați de comunitățile numite „maronite” după numele Sfântului.
Avraam din Cir (prăznuit și el tot pe 14 februarie), primul ucenic al Sf. Maron, a devenit episcop de Carhes în Mesopotamia și a fost numit apostolul Libanului, pentru lucrarea de convertire la creștinism pe care Dumnezeu a făcut în el în această regiune.
Sfântul Maron a adormit în pace către anul 423 (sau după alte surse 410) și a fost înmormântat lângă Apamea, unde împăratul Marcian a construit o biserică și o mănăstire pe mormântul Sfântului în anul 452.
Două secole după moartea sfântului Maron, comunitatea creștină din jurul mănăstirii s-a alăturat curentului monotelist și a refuzat învățătura Sinodului al V-lea Ecumenic.
Istoricii din zilele noastre înclină să creadă că schisma cu Biserica din Constantinopol pare să fie în bună parte politică, de unde și paradoxul că această Biserică schismatică a fost totdeauna în comuniune cu Roma, care acccepta și promova învățătura Sinodului V Ecumenic.
Biserica Maronită de astăzi, majoritară în Liban, își primește numele de la un alt Maron, Ioan Maron, un pustnic sirian care a trăit mai mult de două secole după Sfântul Maron și care în anul 685 este ales primul patriarh și fondator al Bisericii Catolice Maronite.
Viața Sfântului Cuvios Maron
Cuviosul acesta îmbrățișând viața sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; și aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfințit lui Dumnezeu și a locuit acolo, făcându-și un mic cort sub care numai arareori intra.
Fericitul viețuia cu mari osteneli, dar nemulțumindu-se cu acestea, altele și mai mari a aflat.
Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat și măsura darului Său.
Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind și demoni izgoniți cu singură rugăciunea lui.
El a făcut multe mănăstiri, pe mulți prin nevoințe aducându-i la Dumnezeu.
În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare și vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viață la pace.