În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.
Sf. Cuv. Auxenție (†470) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit.
Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă.
A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie.
Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul.
Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.
Sf. Cuv. Maron (secolul al V-lea) – foto preluat de pe basilica.ro
Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra.
Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat.
Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său.
Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui.
El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu.
În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.
Sf,Cuv. Avraam (secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti.
Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla.
Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit.
Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo.
Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi.
Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului.
Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot.
Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli.
Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i.
Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol.
Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou din Georgia – foto preluat de pe doxologia.ro
Fericitul stareţ Ilarion cel Nou (Iesei Qanchaveli cu numele de mirean) s-a născut în anul 1776 în localitatea Losiantkhevi din Shorapani, în jurisdicţia orașului Kutaisi. Părinţii săi, Khakhuli and Mariam (fii de veche familie aristocrată), erau foarte evlavioşi şi cinsteau în chip deosebit pe Marele Mucenic Gheorghe. Pentru credinţa lor Dumnezeu le-a dăruit un băiat pe care la botez l-au numit Iesei.
Când copilul a împlinit 6 ani, ierodiaconul Ştefan – frate al mamei sale şi pustnic al Mănăstirii Tabakini din Georgia – l-a luat de la casa părintească şi l-a dus în sihăstria sa din munte. Aflând însă că s-a deschis un seminar la Tbilisi, și-a început călătoria spre oraș, trecând în drumul său pe la Episcopul Atanasie de Nikozi pentru a primi binecuvântarea lui. Episcopul, văzând harismele tânărului Iesei l-a sfătuit să se întoarcă acasă la familia sa: „Fiul meu, vei învăța mult mai mult în pustie decât vei putea învăța vreodată într-o clasă. Întoarce-te acasă, iar Domnul, după ce te va învăța rugăciunea, te va conduce pe o cale care va sliji poporului tău și Bisericii”.
Iesei s-a întors în sânul familiei sale, iar tatăl său l-a dus la Kutaisi pentru a fi crescut la curtea regelui Imeretian. Regele Solomon al II-lea (1789-1815) a recunoscut curând că tânărul Iesei se distingea de toți ceilalți prin evlavie. L-a numit consilier spiritual și instructor personal. La propunerea regelui, Iesei s-a căsătorit cu prințesa Mariam. Curând după căsătoria sa, umilul nobil a fost hirotonit în preoție și numit duhovnic al bisericii curții. Abia doi ani mai târziu Prințesa Mariam s-a retras, lăsându-l pe Fratele Iesei văduv.
După anexarea regiunii Kartli-Kakheti la Rusia, curtea imperială a țarului a sporit corespondența diplomatică cu curtea regelui Solomon II. De asemenea, regele a fost îndemnat să unească Regatul Imeretian cu Rusia. Solomon a convocat un consiliu de nobili și s-a decis ca Imereti să rămână independentă, păstrând relații de prietenie cu Rusia până la moartea regelui. Cu toate acestea, s-a convenit că întrucât regele Solomon nu avea moștenitor, după adormirea sa, curtea țarului imperial va dobândi jurisdicție asupra regiunii.
Climatul politic însă din Georgia a devenit din ce în ce mai tensionat și capacitatea de a conduce regiunea Imereti era grav afectată.
Curtea a fost asediată brusc cu diferite cazuri de invidie și trădare și a devenit necesar ca regele să fugă în Turcia. Fratele Iesei Qanchaveli l-a însoțit pe regele Solomon II la locul său de exil și a rămas cu el până la sfârșitul vieții regelui.
După moartea regelui în 1815, Părintele Iesei a primit o amnistie din partea țarului Alexandru I (1801-1825) în numele regelui și al curții sale. Iesei însuși a plănuit să plece în pustie în satul în care s-a născut, dar văduva regelui Solomon, regina Mariam, l-a chemat la Moscova unde a fost ținută în „onoarea captivitate”. Iesei i-a adus o părticică din Crucea dădătoare de viață a Domnului nostru, care aparținea regelui Solomon, regina păstrând comoara soțului ei în biserica curții.
Însă viața la curtea imperială era obositoare pentru părintele temător de Dumnezeu. Așa că și-a schimbat hainele cu ale cerșetorilor și a pornit spre Muntele Athos în anul 1819. Părintele Iesei a apărut înaintea sfinților părinți ai Muntelui Athos ca un pelerin necunoscut, care venise să viziteze locurile sfinte. A vizitat mai întâi Mănăstirea Iviron și de acolo a trecut peste peninsulă până la Mănăstirea Dionisiu.
În 1821, Iesei a fost călugărit și a primit numele de Ilarion. A cerut ca în loc de hainele monahale să poarte în continuare propriile zdențe.
Părintele Ilarion și-a îndeplinit fiecare ascultare cu dragoste. El a fost trist din cauza necunoașterii limbii grecești, fapt care l-a împiedicat să audă și să înțeleagă cuvântul lui Dumnezeu în timpul slujbelor. În cele din urmă, a primit permisiunea de la starețul Mănăstirii Dionisiu pentru a împrumuta unele cărți din Georgia, din colecția mare de manuscrise sacre de la Mănăstirea Iviron.
La sosirea în mănăstire, Părintele Ilarion a mers să se închine la Icoana Iviron a Maicii Domnului. În timp ce se ruga în genunchi în fața icoanei, un arhimandrit grec pe care îl știa de la Moscova l-a văzut și l-a recunoscut. S-a înclinat în fața lui, i-a sărutat mâinile și a strigat: „Părinte Iesei! Părinte sfânt! Duhovnicul regelui!”.
Curând, vestea s-a răspândit prin toate mănăstirile Muntelui Athos, că părintele spiritual al regelui se ascunsese ca cerșetor.
Peste tot, călugării îl întâmpinau cu multă evlavie. Dar Părintele Ilarion, rușinat, s-a retras în pustie, nu departe de mănăstire.
În acea perioadă, în luptele Războiului de independență al Greciei din 1821, turcii prădau Grecia și măcelăreau creștinii. În 1822, un anume Abdul Robut-Pașa a înconjurat Sfântul Munte cu o armată enormă și a poruncit stareților tuturor mănăstirilor să se supună autorității sale. Reprezentanții tuturor mănăstirilor, inclusiv Părintele Ilarion și alți doi din Mănăstirea Dionisiu au fost trimiși la Chromitsa cu o petiție către pașă. Părintele Ilarion stătea cu îndrăzneală înaintea lui, arzând de dorința de a fi martirizat de mâinile unui necredincios.
După ce a aflat că Părintele Ilarion era georgian, Robut-Pașa a fost foarte fericit: el însuși era georgian, din descendență, dar fusese răpit de turci în adolescența sa timpurie.
Pașa a propus ca Sfântul Ilarion să părăsească mănăstirea și să se mute la palatul său din Tesalonic, promițându-i tot felul de bogății materiale. Dar Părintele Ilarion a refuzat și a condamnat necredința conducătorului. Pașa, furios a început să-i blesteme pe credincioșii ortodocși și pe toți sfinții creștini și pe Maica Domnului. Sfântului Părinte nu i s-a permis nicio ocazie să răspundă blasfemiilor Pașei; în schimb l-au eliberat și i-au luat pe ceilalți călugări în captivitate.
După ce s-a întors la mănăstire, Părintele Ilarion a regretat că nu a mustrat în mod corespunzător blasfemiile Pașei. Suferința lui s-a adâncit atunci când necredinciosul a continuat să martirizeze și să omoare alți creștini. În cele din urmă, i-a cerut starețului binecuvântarea sa și a pornit spre curtea turcă din Tesalonic. Acolo a stat în fața Pașii: „Ați căutat să refuzați fecioria Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, a zis el. „Chiar și profetul tău Mohamed recunoaște că Iisus s-a născut din fecioară, fără sămânță bărbătească și că misterul nașterii lui Dumnezeu este dincolo de înțelegerea umană. El este adevăratul Dumnezeu, Care a luat trup pentru mântuirea omenirii, pentru a salva omul căzut din blestemul păcatului și al morții!”.
Timp de trei zile consecutive, Sfântul Ilarion l-a confruntat pe Pașa în palatul său, dorind să-l înfurie, până când va ordona executarea lui. În a patra zi, Sfântul Ilarion a ajuns la palat și a început să vorbească despre credința ortodoxă. Apoi Pașa l-a provocat și mai departe, cerând: „Ce crezi – unde vom merge după moarte?”.
Stând în mijlocul credincioșilor aparținând altor credințe, Sfântul Ilarion a răspuns cu îndrăzneală că numai cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, care se găsesc în sânul credinței ortodoxe a lui Hristos, vor fi salvați. Toți cei prezenți au cerut executarea călugărului Ilarion, iar Abdul Robut-Pașa a ordonat în cele din urmă moartea sa. Sfântul Ilarion s-a pregătit să întâmpine moartea cu bucurie, dar niște slujitori ai pașei, georgieni prin descendență, au solicitat ca Pașa să-și retragă sentința cu moartea, întrucât ar fi rușinos să-și ucidă conaționalul.
Ei intenționau să-l trimită în secret la Muntele Athos, dar în schimb Sfântul Ilarion a început să slujească prizonierilor bolnavi deținuți la Tesalonic. El s-a dedicat în mod dezinteresat în slujba lor timp de șase luni. Apoi, după voia lui Dumnezeu, a pornit din nou spre Muntele Athos. După ce s-a întors la mănăstirea sa, Părintele Ilarion a stat timp de trei ani în mănăstire și apoi s-a retras la Schitul Nou (Nea Skiti) pentru a duce o viață de asceză mai strictă.
Vinerea ținea post aspru, iar în alte zile mânca doar bucăți mici de pâine uscată. În timpul zilei bea doar un pahar de apă. În toată perioada ascezei sale, demonii l-au ispitit pe Sfântul Ilarion cu viziuni îngrozitoare.
Odată, un grup de creștini credincioși a dorit să-l viziteze pe pustnic. Cum bătrânul nu primea pe nimeni, nu li s-a permis acest lucru. Prin urmare, pelerinii au decis să formeze o scară umană, stând unul deasupra celeilalt pentru a ajunge la mica fereastră a chiliei sale. Temându-se de viața lor, dar nevrând să-și rupă jurământul de asceză, Sfântul Ilarion și-a abandonat temporar chilia și a fugit în pădure.
După ceva timp, Sfântul llarion slăbind mult din punct de vedere fizic datorită acezii sale îndelungate, a fost nevoit să lase în urmă viața pustnicească. Cu ajutorul credinciosului său prieten Benedict Georgianul, și-a recăpătat treptat o parte din puterea sa și s-a mutat la Mănăstirea Iviron.
La Mănăstirea Iviron s-a ocupat de biblioteca georgiană, a organizat un catalog și a compus douăsprezece volume ale Vieții Sfinților, pe care le-a intitulat „Grădina de flori”. El a prezentat cele douăsprezece volume starețului Mănăstirii Zografu înainte ca acesta din urmă să plece în Rusia. În Rusia, starețul a publicat cele douăsprezece volume în limba georgiană – fără a menționa numele autorului lor.
Sfântul Ilarion a adormit la Mănăstirea Sfântul Pantelimon, într-o chilie a Marele Mucenic Gheorghe, la 14 februarie 1864. Deși era grav bolnav, Sfântul Ilarion a continuat să-i mulțumească sincer Domnului până în ultima sa zi. „Slavă lui Dumnezeu!”, A spus el. „Mi-am dorit mucenicia, dar Dumnezeu nu mi-a acordat-o. În schimb, El mi-a trimis o boală care va fi egală cu meritul martiriului, dacă voi putea să o suport!”.
Înainte de moartea sa, l-a rugat pe ucenicul său, Părintele Sava, să îngroape trupul său în secret, dar circumstanțele au fost de așa natură că locul său de înmormântare a fost dezvăluit în viitor. În 1867, în timpul privegherii pentru sărbătoarea Înălțării Domnului, un grup de călugări au deschis bolta de înmormântare a Sfântului Ilarion și au simțit imediat o dulce mireasmă care emana din trupul său. În acel moment, unul dintre călugări a văzut o cunună strălucitoare de lumină strălucind ca soarele peste chilia Părintelui Ilarion.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene l-a canonizat pe Ieroschimonahul Ilarion (Qanchaveli) pe 17 octombrie 2002 și pentru a-l diferenția de Sfântul Ilarion Georgianul (prăznuit pe 19 noiembrie), l-a numit „Ilarion Kartveli, Akhali” sau „Iilarion cel Nou, Georgianul”.
Sfântul Nou Mucenic Damian
Sfântul Nou Mucenic Damian – foto preluat de pe doxologia.ro
Acesta s-a născut în satul Mirihovo, din ținutul Agrafa al Greciei, din prinți evlavioși. Fiind atras încă din fragedă pruncie de viața monahală, intră în Mănăstirea Filotheou din Sfântul Munte Athos. Mai târziu, căutând o viețuire mai aspră, merge la o sihăstrie unde spori duhovnicește.
Mai târziu, se simți chemat să părăsească mănăstirea pentru binele celorlalți și al său. Deci mergând în ținutul îndepărtat al Muntelui Olimp, începu să propovăduiască în sate și în târguri, îndemnând oamenii la pocăință și la ascultarea poruncilor lui Dumnezeu.
Însă unii credincioși nu l-au primit cu bucurie și nici nu i-au primit cuvântul. Dimpotrivă, l-au învinuit că este un șartlatan și l-au amenințat cu bătaia. Deci părăsind acel loc, Sfântul Damian merge în ținuturile Kissavo, Larissa și Agrafa, unde a avut încercări asemănătoare. Din pricina acestor respingeri, se întoarce în Kissavo unde, împreună cu alți călugări, întemeiază o mănăstire închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi continuă acolo propovăduirea, căci cuvintele sale ajungeau la oamenii care veneau pentru slujbe și sfat duhovnicesc.
Într-o zi, pe când Sfântul Damian mergea cu o ascultare spre un sat vecin, a fost oprit de niște musulmani care îl învinuiră că propovăduiește împotriva lucrului duminica și pentru că sprijină credința creștinilor ortodocși. Pentru aceasta l-au luat, l-au aruncat în temniță, bătându-l tare și punându-l în lanțuri.
Când sfântul Damian a fost dus dinaintea cadiului, i se dădu să aleagă între lepădarea de credința lui, sau moartea. El însă se arătă neclintit în fața oricărei încercări de a-l îndupleca, pricină pentru care primi osândirea la moarte.
Deci, scoțându-l din temniță, îl spânzurară. Pe când atârna de ștreang, un musulman îl lovi în cap cu un topor, tăindu-i totodată și ștreangul. Sfântul mucenic căzu la pământ, nefiind încă mort. Atunci călăii îl luară și îl aruncară în foc, iar cenușa sa a fost aruncată în râul Peneios.
Astfel primi Sfântul Damian, monahul din Mirihovo, Agrafa, cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei la 14 februarie 1568.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Mucenic Nicolae din Corint
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfântul Auxenţiu a trăit în secolul al V-lea, în timpul împăratului Teodosie cel Mic (403-450) şi a fost ostaş în garda acestuia.
Într-o zi a schimbat haina strălucitoare a gărzii imperiale cu haina călugărească.
La început a trăit într-o stâncă din muntele Oxia (la aproximativ 5 km de Constantinopol).
Apoi, s-a statornicit în muntele Sinope de lângă Calcedon.
Muntele acesta poartă şi astăzi numele Sfântului Auxenţiu.
Dorinta sa, era de a ramane ascuns de ochii oamenilor, pentru a se linisti prin rugaciune si nevointa, insa, niste pastori, l-au descoperit, marturisind si locuitorilor din satele invecinate, despre viata sfanta a cuviosului.
Astfel, oamenii au inceput sa-l caute, aducand bolnavi cuviosului pentru a-i vindeca.
Creştinii din satele învecinate au construit o chilie în vârful muntelui, de unde, printr-o fereastră mică, Auxenţiu îi povăţuia să facă fapte bune şi vindeca pe cei bolnavi.
Dumnezeu a tamaduit prin rugaciunile Sfantului Auxentiu multi orbi, leprosi, ologi si demonizati.
Ca nu cumva oamenii sa-i atribuie minunile pe care le lucra Dumnezeu prin el, sfantul proceda in modul urmator: fie le cerea tuturor celor prezenti sa se roage lui Dumnezeu impreuna cu el pentru bolnav; fie mai intai intarea credinta in cei prezenti, aratandu-le ca Dumenezeu le va face lor dupa credinta lor; fie, se ruga deasupra bolnavului rostind cuvintele “Te vindeca pe tine Domnul si Dumnezeul nostru lisus Hristos“.
În anul 451 a participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, condamnând ereziile lui Eutihie şi Nestorie.
A trecut la Domnul în anul 470.
Tropar – Sfântul Cuvios Auxentie, glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Auxentie. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Condac – Sfântul Cuvios Auxentie, glasul al 2-lea
Îndulcindu-te cu înfrânarea, de Dumnezeu înțelepțite și pofta trupului tău înfrânâdu-ți-o, te-ai arătat sporind în credință. Și ca un pom în mijlocul Raiului ai înflorit, Părinte Auxentie, Preasfințite.
Sf. Cuv. Auxenție (†470)- foto preluat de pe doxologia.ro
În vremea împărăției lui Teodosie cel tânăr era în Constantinopol un bărbat cinstit, vestit în rânduiala ostășească și în palaturile împărătești, cu numele Auxentie, fiu al lui Ada Persul, iscusit în dumnezeiasca Scriptură și în înțelepciunea cea din afară și împodobit cu fapte bune. Acela, cunoscându-se cu Cuviosul Marchian, care mai pe urmă a fost iconom al Bisericii celei mari, și cu Ioan monahul cel îmbunătățit, care viețuia lângă biserica Sfântului Ioan Mergătorul înainte, fiind înaintea cetății ce se numea Evdom, împreună cu alți bărbați temători de Dumnezeu, a râvnit vieții lor. Deci, lăsând deșertăciunea lumii acesteia, slava și gâlceava, s-a făcut ostaș al cerescului împărat Hristos și, luând chipul monahicesc, s-a făcut slujitor al Domnului mai întâi în rânduiala diaconiei, apoi în a preoției și a luat putere asupra diavolului că să-l izgonească din oameni. Pentru această era slăvit în cetatea împărătească; fugind de slava omenească și dorind slava și viața mai liniștită, a lăsat cetatea cea cu mult popor și s-a dus la Bitinia. De acolo s-a dus într-un munte pustiu care se numea Oxia și care era departe de Calcedon, ca la 10 stadii. Iubind acel loc, s-a suit pe un deal și, stând pe piatră, și-a ridicat sfintele mâini, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Tu, Doamne, m-ai sălășluit deosebi în nădejde”. Și a locuit în muntele acela, care mai pe urmă se chema după numele lui Auxentie, precum se scrie în viața Cuviosului Ștefan, care după aceea a sihăstrit în același munte și a pătimit pentru sfintele icoane.
Viețuind Cuviosul Auxentie în muntele cel pomenit, a fost aflat de niște păstori care căutau o turmă de oi rătăcită și pe care au aflat-o cu rugăciunile lui. Din acea vreme s-a făcut cunoscut cuviosul și începură a veni la dânsul mulți, unii pentru tămăduirea trupească – căci toate bolile le vindeca prin rugăciunile lui -, iar alții veneau pentru folosul sufletesc.
Apoi, adunându-se oameni cucernici din satele dimprejur, i-au zidit o chilie în vârful muntelui, în care, închizându-se cuviosul, vorbea printr-o ferăstruie mică cu cei ce veneau la dânsul, povățuindu-i la fapte bune și tămăduind pe cei neputincioși, pentru că era izvor de tămăduiri, fiind plin de dumnezeiescul dar și alergau la dânsul din multe cetăți, ca la un doctor fără de plată. Așa o femeie a unui comite din Nicomidia, orbind, a venit strigând: „Miluiește-mă, robul lui Dumnezeu cel preaînalt”. Iar el a zis către cei ce erau acolo: „Sunt om păcătos și pătimaș ca și voi, dar dacă credeți că Cel ce a tămăduit pe orbul din naștere o va vindeca și pe aceasta, apoi toți să ne rugăm lui Dumnezeu cu osârdie pentru dânsa”. Și rugându-se toți, sfântul s-a atins de ochii ei și a zis: „Te vindecă pe tine Iisus Hristos, Lumina cea adevărată”. Și îndată a văzut femeia, și toți au mulțumit lui Dumnezeu. Apoi, comitesa aceea a dat multă milostenie la săracii care veneau lingă muntele acela spre a cere milostenie de la cei ce mergeau la sfânt. De aceasta chiar sfântul se îngrijea, având ucenici care împărțeau pâinea ce se aducea.
Pe lângă darul tămăduirii, cuviosul mai avea și pe cel al vederii înainte, pentru că odată au venit la dânsul doi oameni, unul credincios, iar altul cu cuget eretic. Pe cel drept-credincios sfântul l-a primit cu dragoste și a vorbit cu dânsul despre folosul sufletesc; iar către cel rău credincios n-a zis nici un cuvânt, văzând într-însul necredința. Ducându-se de la sfânt, cel rău credincios a început a-l huli pe sfânt și a-l vorbi de rău, numindu-l fățarnic; dar, nesosind ei încă la casa lor, a întâmpinat pe cel rău credincios un copil, spunându-i că asupra fiicei lui a năvălit diavolul și o muncește cumplit. Deci acela s-a mâhnit foarte și, cunoscându-și păcatul, a dus pe fiica cea îndrăcită la cuviosul, cu smerită rugăminte. Și s-a tămăduit atât fecioara de muncirea diavolească, cât și tatăl ei de credința cea rea.
Doi leproși au venit, cerând tămăduire. Și i-a întrebat sfântul: „Care sunt greșelile voastre de a venit asupra voastră această pedeapsă de la Dumnezeu?”. Ei, închinându-se lui, au zis: „Miluiește-ne robul lui Hristos și te roagă pentru noi să ne tămăduim”. Sfântul le-a răspuns: „Aceasta vi s-a întâmplat, o! fraților pentru jurământul vostru, căci v-ați obișnuit adeseori a vă jura și a vă blestema și ați pornit pe Dumnezeu spre mânie”. Ei, auzind aceea, s-au spăimântat, cum de știe greșelile lor și căzând înaintea lui s-au pocăit. Milostivindu-se spre dânșii, Cuviosul i-a uns cu untdelemn sfânt de la cap până la picioare, zicând: „Pe voi vă tămăduiește Iisus Hristos, iar eu sunt om păcătos”. Și îndată leproșii s-au curățit de neputința lor.
Un slăbănog zăcea pe pat, fiind adus cu căruța, iar părinții lui, căzând la sfânt, ziceau cu plângere: „Pentru mulțimea păcatelor noastre, s-a întâmplat fiului nostru slăbănogirea”. Sfântul le-a răspuns: „Credeți oare că el se poate tămădui prin mine, smeritul și lepădatul? Numai Dumnezeu este puternic pentru aceasta”. Ei ziseră: „Cu adevărat, îngere al lui Dumnezeu, ești trimis pentru mântuirea noastră și credem că toate sunt cu putință la Dumnezeu”. El le-a răspuns: „Să fie după credința voastră”. Și, luând untdelemn sfânt, a uns tot trupul slăbănogului și îndată s-a sculat sănătos, încât cu toții Îl slăveau pe Dumnezeu.
Cât pentru cei îndrăciți nu ne ajunge cuvântul, căci pe mulți a liberat Cuviosul Auxentie din muncirea diavolească, care veneau la el în toate vremurile din diferite cetăți și țări îndepărtate. Pe alții îi aduceau cu sila, munciți de viclenele duhuri și toți se tămăduiau prin sfintele lui rugăciuni, căci avea de la Dumnezeu mare stăpânire și putere asupra diavolilor. Apoi a fost chemat în Calcedon, la sinodul Sfinților Părinți, cel de-al patrulea a toată lumea și s-a ostenit mult, nevoindu-se contra eresului lui Eutihie și a relei credințe a lui Nestorie. De aceea a răbdat și multe ocări de la eretici. Însă drept-credinciosul împărat Marcian îl cinstea foarte mult și era iubit de toți Sfinții Părinți, încât s-a arătat vestit între toți, ca un dreptcredincios și făcător de minuni, înțelept și nebiruit în cuvânt, ca cel ce știa bine tainele dumnezeieștii Scripturi, după cum este scris: Era bărbat puternic în faptă și cuvânt, înaintea lui Dumnezeu și a tot poporul.
Întărind cu Sfinții Părinți dreapta credință, s-a întors iarăși la chilia sa din muntele pustiu și a făcut în cale multe și mari minuni, pe când se ducea la Calcedon și se întorcea de acolo, izgonind diavolii din oameni și tămăduind toate bolile și neputințele. Șezând în chilia sa, aducea mult folos lumii, prin chipul vieții sale îmbunătățite și prin învățăturile grăitoare de Dumnezeu, cu care se îndulceau toți care veneau la dânsul de pretutindeni, pentru facerile de minuni. Iar cu ochii cei mai înainte văzători, vedea cele ce erau departe ca pe cele ce erau aproape și privea duhurile cele fără de trup și sufletele drepților.
Într-o noapte, închizându-se, înălța către Dumnezeu obișnuitele sale rugăciuni, iar ucenicii și ceilalți care veniseră la sfântul, fiind afară și cuviosul deschizând ferestruia fără de veste, a strigat cu glas mare de trei ori: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeu!”. Apoi, suspinând cu greu și-a plecat capul spre pământ și toți stând de față nu îndrăzneau a-l întreba. Dar el le-a zis: „Luminătorul care era la răsărit, o! fiilor, Simeon, părintele nostru, a adormit!”. Zicând acestea, plângea foarte. Și a zis iarăși: „Sfântul părintele nostru, stâlpul și întărirea adevărului, Simeon Stâlpnicul, a răposat, iar nevinovatul și curatul lui suflet nu s-a îngrețoșat a se închina mie, netrebnicului și păcătosului!”. Și s-au spăimântat cei ce auzeau despre o vedere că aceea. Atunci au însemnat ceasul în care cuviosul a spus aceasta și după o vreme oarecare a venit înștiințare de la dreptcredinciosul împărat Leon, care a luat împărăția lui Marcian, despre moartea Cuviosului Simeon Stâlpnicul și îndată a străbătut vestea pretutindeni. Apoi ucenicii cuviosului Auxentie cercetând vremea, au aflat adevărul, că în acea vreme a murit Cuviosul Simeon, când Auxentie a spus despre adormirea lui.
Nu după multă vreme de la sfârșitul Cuviosului Simeon, s-a apropiat și fericitul sfârșit al Cuviosului Auxentie, care venise la adânci bătrânețe. Căci viețuind cu cuvioșie și cu dreaptă credință, întemeind multe mănăstiri prin diferite locuri și fiind egumen în toate părțile Bitiniei și pe mulți povățuind spre mântuire, a trecut către Domnul.
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Maron din Siria (uneori Maro sau Maroun) a fost un pustnic care a trăit în secolul al V-lea pe lângă râul Orontes, aproape de localitatea Cyrrhus (Cir, din Siria).
Este cel mai popular sfânt din Siria și Liban.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 14 februarie.
Existența istorică a Sfântului Maron și viața lui sunt cunoscute din ‘Historia Religiosa” (sau Istoria monahilor din Siria) a lui Teodoret din Cir, capitolul 16 și dintr-o scrisoare pe care i-a adresat-o Sfântul Ioan Gură de Aur, către anul 405 (de la Cucusus, în Armenia, unde era exilat), numindu-l „preot și pustinic” și cerându-i să se roage pentru el.
După cum povestește Teodoret, cuviosul Maron trăia la început pustnicește sub cerul liber.
Apoi, când a găsit un templu păgân abandonat l-a sfințit ca biserică și acolo își petrecea viața în post și rugăciune.
Dumnezeu i-a dat darul de a face minuni și vindecări și mai mulți ucenici s-au adunat în jurul lui, dintre care cei mai cunoscuți sunt Avraam din Cir, Iacov Pustnicul (prăznuit la 26 noiembrie), Cuvioșii Talasie și Limneu (22 februarie) și sfânta Domnina (1 martie).
Aceștia sunt și ei poemeniți de Teodoret în Istoria monahilor din Siria, capitolele 17, 21, 22 și 30.
Sfântul Maron și ucenicii lui a întemeiat mai multe mănăstiri în Siria și Liban, în jurul cărora se desfășura aproape toată viața creștinilor din aceste regiuni – Teodoret povestește că și în timpul episcopatului lui cei mai mulți creștini din regiune erau legați de comunitățile numite „maronite” după numele Sfântului.
Avraam din Cir (prăznuit și el tot pe 14 februarie), primul ucenic al Sf. Maron, a devenit episcop de Carhes în Mesopotamia și a fost numit apostolul Libanului, pentru lucrarea de convertire la creștinism pe care Dumnezeu a făcut în el în această regiune.
Sfântul Maron a adormit în pace către anul 423 (sau după alte surse 410) și a fost înmormântat lângă Apamea, unde împăratul Marcian a construit o biserică și o mănăstire pe mormântul Sfântului în anul 452.
Două secole după moartea sfântului Maron, comunitatea creștină din jurul mănăstirii s-a alăturat curentului monotelist și a refuzat învățătura Sinodului al V-lea Ecumenic.
Istoricii din zilele noastre înclină să creadă că schisma cu Biserica din Constantinopol pare să fie în bună parte politică, de unde și paradoxul că această Biserică schismatică a fost totdeauna în comuniune cu Roma, care acccepta și promova învățătura Sinodului V Ecumenic.
Biserica Maronită de astăzi, majoritară în Liban, își primește numele de la un alt Maron, Ioan Maron, un pustnic sirian care a trăit mai mult de două secole după Sfântul Maron și care în anul 685 este ales primul patriarh și fondator al Bisericii Catolice Maronite.
Viața Sfântului Cuvios Maron
Sf. Cuv. Maron (secolul al V-lea) – foto preluat de pe basilica.ro
Cuviosul acesta îmbrățișând viața sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; și aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfințit lui Dumnezeu și a locuit acolo, făcându-și un mic cort sub care numai arareori intra.
Fericitul viețuia cu mari osteneli, dar nemulțumindu-se cu acestea, altele și mai mari a aflat.
Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat și măsura darului Său.
Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind și demoni izgoniți cu singură rugăciunea lui.
El a făcut multe mănăstiri, pe mulți prin nevoințe aducându-i la Dumnezeu.
În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare și vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viață la pace.
Cuviosul Avraam a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului.
Și-a ostenit trupul cu multă priveghere şi stare de toată noaptea încât a rămas mulţi ani imobilizat.
S-a stabilit apoi lângă muntele Libanului unde a fost persecutat de închinătorii la idoli care l-au îngropat în ţărân și au vrut să-l alunge din ținutul lor.
Sfântul însă i-a covârșit prin bunătate, plătind dările pe care le datorau ei autorităților.
Din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul a rămas acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot.
Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul, a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli.
Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i.
Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol, unde şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu după puțină vreme.
Viața Sfântului Cuvios Avraam
Sfântul Cuvios Avraam (secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti.
Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla.
Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit.
Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de acolo.
Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi.
Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului.
Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot.
Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul, a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli.
Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i.
Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol.
Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.
Incidentul de la Berna a fost reprezentat de o scurtă ocupare a legației României Populare din Berna, Elveția, de un grup de emigranți români, care se opuneau regimului comunist. Evenimentul s-a petrecut între 14 – 16 februarie 1955.
Istoric
Atacul a fost plănuit de Oliviu Beldeanu. Oliviu Beldeanu s-a născut la 16 februarie 1924, în orașul Dej, în familia lui Oliver și Maria Beldeanu, proprietari de cinematograf și restaurant. La 15 ani, Beldeanu a devenit membru al organizație de tineret Frunză Verde, organizație asociată de comuniști cu mișcarea fascistă Garda de Fier. A urmat cursurile Facultății de Arte Frumoase din București și a devenit sculptor. Despre el, autoritățile comuniste aveau să noteze într-un raport că „era conducător al organizației de tineret PNȚ”. După venirea la putere a comuniștilor, ambii părinți au fost închiși pentru propagandă în favoarea Partidului Național Țărănesc.
După al doilea război mondial, Beldeanu s-a alăturat mișcării anticomuniste românești. În 1949 a reușit să fugă din țară prin Republica Populară Federativă Iugoslavia, pentru a se reîntoarce după numai câteva luni, după cum se spune, ca agent al UDBA (serviciile iugoslvave de securitate). Despre el s-a afirmat că, atâta vreme cât a stat în străinătate, a colaborat cu mai multe servicii de informații, cu Securitatea iugoslavă dar și cu serviciile de informații americane și britanice.
În Iugoslavia i-a cunoscut pe Ioan Chirilă și Dumitru Ochiu, viitorii membri ai „grupului Beldeanu”. În 1951, Beldeanu a ajuns în Italia, unde a muncit în portul Triest ca hamal și pentru Agenția de presă Foreign News Service în funcția de corespondent. A părăsit Triest în 1953 împreună cu Ioan Chirilă și s-a stabilit pentru un timp la München, după care s-a mutat la Konstanz. Aici, împreună cu prietenii săi Teodor Ciochină și Ioan Chirilă, s-a angajat la unitatea militară auxiliară de pe lângă trupele franceze de ocupație din Germania de Vest.
În 1954, Beldeanu a început să pregătească asaltul asupra legației României: el a călătorit de mai multe ori în Elveția, a făcut rost de armele și sculele de care considera că va avea nevoie și a organizat ședințe de antrenament cu ceilalți membri ai grupului, (Ion Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu și Tudor Ciochină).
În dimineața zilei de 15 februarie 1955, grupul s-a deplasat de la Konstanz la Berna, iar doi dintre membrii săi au intrat în apartamentul șoferului legației, unde au găsit-o numai pe soția acestuia. După aceasta, membrii grupului au trecut la cercetarea discretă a documentelor din ambasadă.
Atașatul Miron, secretarul Sandru și “șoferul” Șețu s-au deplasat în după amiaza zilei de 14 februarie 1955 la Zürich pentru a prelua curierul diplomatic, sosit din România cu trenul Arlberg-Express. Acești funcționari ai legației s-au întors la Berna la 15 februarie, oraele 01:30. Șandru, Miron și Șețu au remis curierul diplomatic însărcinatului cu afaceri al RPR, Stoffel.
Zece minute mai târziu, secretarul Șandru s-a reîntors la apartamentul său de la reprezentanța comercială a RPR (din Brunnadernstrasse), însoțit de “șoferul” Șețu, după care acesta a revenit apoi singur la sediul legației (Schlösslistrasse), pe la ora două dimineața. Atunci, “șoferul” Aurel Șețu, (presupus agent al Securității) a fost somat de Stan Codrescu, de santinelă în acel moment împreună cu Ochiu; el nu a răspuns somației.
Apoi, s-a reîntors spre mașina (Buick) parcată în curtea legației, moment în care Codrescu a deschis focul. Nu se știe din ce motive, rănitul a ajuns la spital numai șase ore mai târziu, când nu s-a mai putut face nimic pentru el. A murit la Inselspital din Berna în jurul orei 10. După focurile de armă, o parte din funcționarii legației au reușit să fugă din clădire.
A fost anunțată poliția elvețiană, clădirea legației fiind încercuită, dar nu s-a declanșat nicio intervenție în forță. Grupul atacatorilor a cerut eliberarea din închisoare a mai multor personalități române (generalul Aurel Aldea, episcopul unit Ioan Suciu, fostul redactor al ziarului țărănist, Anton I. Mureșanu, liderii țărăniști Ilie Lazăr și Dinu Brătianu).
În noaptea de 15-16 februarie, Dumitru Ochiu a părăsit clădirea ambasadei, ducând cu el un număr de documente diplomatice, dar a fost imediat arestat de poliția elvețiană. După 40 de ore, „grupul Beldeanu” s-a predat, oferind poliției elvețiene o serie de documente ale legației, care se pare că puneau autoritățile comuniste din România într-o situație delicată.
Apoi, poliția elvețiană a restituit imediat documentele furate. De aceea s-au născut zvonuri despre conținutul acestora. Agenția de presă “Globe Press” a susținut că Aurel Șețu era de fapt capul legației și un ofițer înalt al Securității și că documentele furate erau mesaje cifrate pentru Moscova. Însă, după cum poliția din Berna a reușit să demonstreze, informațiile acelea au fost născocite de un refugiat cehoslovac.
Motivele acțiunii
În conformitate cu afirmațiile organizatorilor, atacul avea ca scop să atragă atenția autorităților din occident asupra abuzurilor, nedreptății și violării drepturilor omului comise de autoritățile comuniste române, dar și asupra activităților de spionaj ale membrilor ambasadei române din Elveția.
Guvernul român din acele vremuri a acuzat structurile Gărzii de Fier și pe Horia Sima, dar și agențiile de informații ale statelor occidentale pentru punerea la cale, cu complicitatea autorităților elvețiene, a unui complot antiromânesc de factură fascistă.
Unii istorici au sugerat că grupul a acționat într-adevăr în folosul unui serviciu străin de informații, care dorea să găsească documente legate în mod special de programul de parașutare a agenților români sub acoperire în țările din blocul răsăritean.
Urmări
Membrii grupului au fost judecați la Berna și au primit pedepse relativ ușoare: Oliviu Beldeanu, 4 ani de închisoare, (avea să fie eliberat înainte de termen, pe 15 octombrie 1957) Stan Codrescu (care a deschis focul asupra asa-zisului șofer Aurel Șețu întrucât acesta nu a vrut să se supună somației sale) și Ion Chirilă au primit 3 ani și 6 luni de închisoare, iar Dumitru Ochiu numai 1 an și patru luni.
În România, au fost organizate proteste publice în mai multe orașe, iar, cu ocazia înmormântării lui Aurel Șețu, s-au ținut întâlniri comemorative.
Regimul comunist român nu a vrut să lase atacul asupra legației din Berna nepedepsit. Autoritățile comuniste au declanșat urmărirea capului „grupului Beldeanu”. Într-un raport special din 28 septembrie 1958 privind organizarea și executarea răpirii lui Beldeanu se spunea:
„Organele Direcției I din MAI au fost sesizate, din mai multe țări și pe mai multe linii, că teroristul Beldanu Oliviu pregătește noi acțiuni teroriste împotriva unor legații ale Republicii Populare România și diplomați români aflați în țările capitaliste”. În viziunea autorităților române, strădaniile lui Beldeanu pentru găsirea vinovaților pentru răpirea de către agenții Securității a doi anticomuniști (Aurel Decei și Traian Puiu) erau „acțiuni teroriste”.
Beldeanu a fost atras în Berlinul de Vest de agentul Securității Gheorghe Kehayoglu, grec originar din România, același care ajutase la răpirea istoricului Aurel Decei. Securitatea încercase să-l convingă pe Beldeanu să-i aducă în Berlin și pe colaboratorii săi Chirilă și Ochiu, el preferând în final să vină singur.
Sub pretextul unui tur al proprietăților „bogatului” Gheorghe Kehayoglu, agentul securității și Beldeanu au traversat linia de demarcație în Berlinul de Est, zona fiind „abandonată” de grănicerii est-germani. Odată ajuns în Berlinul Răsăritean, Beldeanu a fost arestat de ofițerii Securității române și cei ai STASI. Înainte de a fi imobilizat, în încercarea de a se apăra, Beldeanu a reușit să facă uz de cele două arme de foc pe care le avea, rănind un ofițer est-german și fiind, la rândul lui, ușor rănit în abdomen și la un picior.
Pe 2 septembrie 1958, Oliviu Beldeanu a fost adus la București. A fost anchetat timp de un an, iar în noiembrie 1959 un tribunal militar l-a condamnat la moarte. Pe 18 februarie, Oliviu Beldeanu ar fi trebuit să fie executat prin împușcare la Penitenciarul Jilava, dar istoricul Neagu Djuvara nu exclude ipoteza ca acesta să fie omorât în bătăi înainte de data respectivă.
cititi mai mult despre Incidentul de la Berna (14 – 16 februarie 1955) si pe www.historia.ro
Portret colectiv al membrilor Junimii în 1883 rândul 1: Nicolae Beldiceanu, Samson Bodnărescu, Teodor Nica, Gheorghe Roiu, Mihail Christodulo, Victor Castano, Mihail Gheorghiu; rândul 2: Constantin Meissner, Ion Dospinescu, Alexandru Grigore Suțu, Ștefan Vârgolici, Vasile Burlă, Anton Naum, Gheorghe Racoviță, Ioan Buiucliu, Abgar Buiucliu; rândul 3: Teodor T. Burada, Constantin Leonardescu, Gheorghe Bengescu [Dabija], Theodor Rosetti, Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Ioan Mire Melik, Mihai Eminescu, Dumitru C. Ollănescu-Ascanio; rândul 4: Nicolae Gabrielescu, Ion Luca Caragiale, Al. Farra, Vasile Pogor, Vasile Alecsandri, Iacob Negruzzi, Emil Max, Gheorghe Bejan, Ioan Slavici; rândul 5: Ioan D. Caragiani, Mihail Cristodulo Cerchez, Nicolae Mandrea, Nicolae Gane, Neculai Culianu, Ioan Ianov, Grigore Mithridate Buiucliu, Nicu Burghele; rândul 6: Constantin Constantiniu, Leon Negruzzi, Gheorghe Capșa, Dumitru Rosetti-Tescanu, Ștefan Nei, Pavel Paicu, Ion Creangă, Neculai Mihalcea; rândul 7: Teodor Christodulo, Ioan Nenițescu, Miron Pompiliu, Alexandru Lambrior, Constantin Lepădatu, Gheorghe Scheletti, Theodor Șerbănescu; rândul 8: Theodor Buiucliu, A. D. Xenopol, Petru Th. Missir, Aristide Peride, Alexandru Al. Beldiman, V. Cuciureanu, G. Zaharia; rândul 9: Xenofon Gheorghiu, Valerian Ursian, Gheorghe Negruzzi, Alexandru Philippide, Constantin Dimitrescu-Iași, Ștefan Văleanu; rândul 10: Nicolae Volenti, Vasile Bossie (Bossy), Telemac Ciupercescu.
Sfântul Cuvios Auxenţie, împreună cu Sfinţii Cuvioşi Maron şi Avraam şi cei împreună cu dânşii - foto: doxologia.ro
Sfântul Auxenţiu a trăit în secolul al V-lea, în timpul împăratului Teodosie cel Mic (403-450) şi a fost ostaş în garda acestuia. Într-o zi a schimbat haina strălucitoare a gărzii imperiale cu haina călugărească. La început a trăit într-o stâncă din muntele Oxia (la aproximativ 5 km de Constantinopol). Apoi, s-a statornicit în muntele Sinope de lângă Calcedon. Muntele acesta poartă şi astăzi numele Sfântului Auxenţiu.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Maron din Siria (uneori Maro sau Maroun) a fost un pustnic care a trăit în secolul al V-lea pe lângă râul Orontes, aproape de localitatea Cyrrhus (Cir, din Siria). Este cel mai popular sfânt din Siria și Liban. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 14 februarie.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cuviosul Avraam a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului. Și-a ostenit trupul cu multă priveghere şi stare de toată noaptea încât a rămas mulţi ani imobilizat.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Sfântul Chiril (Ciril) (n. 826, Salonic – d. 14 februarie 869, Roma) a fost călugăr și misionar de origine grecească. Metodiu de Salonic (n. ca. 815 în Salonic – d. 6 aprilie 885 în Moravia), a fost un misionar creștin, originar din Salonic. Împreună cu fratele său, Chiril, a creat alfabetul chirilic și a răspândit creștinismul (începând din 863) în Moravia și Panonia. Împreună au tradus Biblia și textele liturgice în limba slavonă, scrise în alfabetul care mai târziu a fost numit “chirilic”.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiţilor - Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiţilor este sărbătorită, în fiecare an la data de 14 februarie, în mai multe ţări din întreaga lume, inclusiv în SUA, Marea Britanie, Canada, Japonia, Franţa, China şi India. Deşi această zi comemora, iniţial, martiriul sfântului creştin numit Valentin, de-a lungul anilor, semnificaţia religioasă s-a pierdut, potrivit www.stvalentinesday.org.
Originea acestei sărbători a iubirii nu este nici astăzi prea bine cunoscută. Există legende, care susţin faptul că, în această zi, în Roma Antică era sărbătorită Iuno, zeiţa tuturor zeilor, protectoarea femeilor şi căsătoriilor. Apoi, în următoarea zi avea loc Lupercalia, un festival păgân în centrul căruia se afla Faunus, zeul agriculturii şi fertilităţii, notează aceeaşi sursă.
Între multele manifestări din timpul festivalului, a atras atenţia un obicei interesant, care, potrivit aceloraşi legende, îi aducea împreună pe băieţi şi pe fete, care până în acel moment stăteau separaţi. În seara de dinaintea sărbătorii, numele fetelor erau scrise pe bucăţi de hârtie şi introduse într-un vas. Tinerii extrăgeau biletele şi, astfel, se formau perechi ce ţineau uneori şi un an. Destul de des, cei doi se îndrăgosteau şi se căsătoreau.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Liechtenstein – Ziua națională a principatului
Astăzi în istorie pentru 14 februarie
Evenimentele Zilei de 14 februarie în Istorie:
- 14 februarie 1851- S-a înfiinţat, la Paris, “Junimea română”;
- 14 februarie 1968 – În România, Plenara C.C. a P.C.R. a hotărât revenirea la sistemul tradițional al județelor și municipiilor;
- 4 februarie 2011 – În Bahrain, au avut loc o serie de demonstrații, ca parte a campaniei de rezistență civilă, “Ziua furiei”
14 februarie 269 – Moare decapitat, dupa ce a fost torturat, Sfantul Valentin.
Sfântul Valentin primind un rozariu, de David Teniers III – foto: ro.wikipedia.org
Valentin fost episcop în Interamna (azi:Terni, Italia) si a fost condamnat la moarte și executat pe 14 februarie 269, din cauza credinței lui. Potrivit legendei el ar fi cununat păgâni cu creștini, dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui, vindeca bolnavi. A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II (268-270). In inchisoare, el se imprieteneste cu fiica temnicerului si o convinge sa creada in Dumnezeu. In ziua executiei sale–14 feb. 269, Valentin scrie o scrisoare de dragoste fetei temnicerului, pe care nu o semneaza.
14 februarie 1009 – Prima menționare documentară a Lituaniei, în analele mănăstirii de la Quedlinburg, Saxonia. Lituania a intrat in istoria europeană când a fost menționată p-entru prima data într-un manuscris medieval german, cronica Quedlinburg, din 14 februarie 1009. Pământurile Lituaniei au fost unite de Mindaugas în 1236, încoronarea oficială a acestuia ca rege al Lituaniei având loc în 6 iulie 1253. În perioada timpurie a lui Gediminas au fost ocupate teritorii care astăzi fac parte din Belarus, Ucraina, Polonia si Rusia.
14 februarie 1076 – Papa Grigore al VII-lea ii anatemizează pe episcopii reuniţi în sinodul de la Worms şi îl excomunică pe imparatul Henric al IV–lea.
A intrat în conflict cu împăratul Henric al IV-lea al Sfantului Imperiu Romano-German în chestiunea acordării investiturii episcopilor germani, în urma cărui conflict împăratul. Prin acest act, supuşii au fost dezlegaţi de jurământul de credinţă prestat regelui. Dupa excomunicarea sa,Henric al IV-lea a fost nevoit să se umilească, așteptând ridicarea excomunicării sale timp de trei zile, în localitatea italiană Canossa.
14 februarie 1130 – Cardinalul Pietro Pierleone, provenit dintr-o familie bogata de evrei crestinati, devine anti-papă sub numele de Anacletus II. După moartea papei Honoriu al II-lea a fost contrapus lui Grigore Papareschi, ales papă cu numele de Inocențiu al II-lea, care a și fost nevoit să fugă în Franța unde s-a bucurat de sprijinul Sf. Bernard de Clairvaux.
Au urmat opt ani de schismă și de lupte armate, după care Inocențiu al II-lea a fost recunoscut papă legitim și de Germania, Anglia, Franța, Castilia, Genova și Pisa. După ce au fost abandonate armele, problema a fost încredințată unei comisii juridice, care să verifice validitatea alegerii fiecăruia dintre cei doi papi. Rezultatul a fost în favoarea lui Inocențiu al II-lea.
14 februarie 1400 – A murit regele Angliei Richard al II-lea (n. 6 ianuarie 1367).
Richard II, Din grația lui Dumnezeu, Rege al Angliei, Lord al Irlandei, portret la Westminster Abbey, ca 1390 – foto: ro.wikipedia.org
A domnit din anul 1377 până când a fost deposedat de coroană în 1399. Este faimos pentru rolul său esențial în rezolvarea Revoltei țărănești din 1381 și pentru delictele sale ca rege, lucru ce a condus atât la demisia sa forțată cât și la război civil. A murit, cel mai probabil de foame, în Castelul Pontefract unde era inchis la ordinul lui Henry Bolinbroke.
14 februarie 1602 – S-a nascut compozitorul italian Pietro Francesco Cavalli, reprezentant al barocului timpuriu si unul dintre întemeietorii operei venețiene. Numele sau real era Pietro Francesco Caletti-Bruni, fiind numit Cavalli dupa numele patronului sau Federico Cavalli, un nobil venetian; (d.14 ianuarie 1676).
Pietro Francesco Cavalli – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
14 februarie 1670 – Împăratul Leopold I al Sfantului Imperiu Romano-German, îi alungă pe evrei din Viena.
Leopold I (9 iunie 1640 – 5 mai 1705), imparat al Sfantului Imperiu Romano-German, rege al ungariei si Boemiei, a acordat privilegii creștinilor uniți cu Roma (așa numitele diplome leopoldine), cât și ortodocșilor. Aceștia din urmă au primit dreptul de liberă alegere a mitropolitului, precum și dreptul de a avea mai multe episcopii. În baza așa numitelor privilegii ilirice, emigranții sârbi în frunte cu patriarhul Arsenie al III-lea Crnojevic, au părăsit teritoriul aflat sub stăpânire otomană și s-au așezat în ținutul Sirmiei, administrat de austrieci.
14 februarie 1766 – S-a nascut economistul britanic Thomas Robert Malthus.
A fost fondatorul teoriei care îi poartă numele, conform căreia populația crește în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistență cresc în progresie aritmetică. Teoria sa este cunoscută sub numele de malthusianism; ca o consecință a acestei relații dintre populație și starea economică, Malthus considera că sărăcia, bolile, epidemiile și războaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind că asigură echilibrul între numărul populației și cantitatea mijloacelor de subzistență. A decedat in ziua de 23 decembrie 1834.
14 februarie 1779 – A murit James Cook, navigator englez (n. 1728)
James Cook – portret de Nathaniel Dance-Holland, circa 1775, expus la Muzeul Maritim Naţional din Greenwich – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
James Cook (n. 28 octombrie/8 noiembrie 1728, Marton, Anglia, Regatul Marii Britanii – d. 14 februarie 1779, Kealakekua Bay, Ancient Hawaii) a fost un explorator, navigator și cartograf englez ce a ajuns la rangul de căpitan în Marina Regală. Cook a realizat hărți detaliate ale insulei Newfoundland înainte de a realiza trei expediții în Oceanul Pacific, unde a realizat primul contact european cu coasta estică a Australiei și Insulele Hawaii, precum și prima circumnavigare a Noii Zeelande.
Cook s-a alăturat flotei comerciale britanice ca adolescent și s-a alăturat Marinei Regale în 1755. A luat parte la Războiul de șapte ani și a explorat și cartografiat cea mai mare parte a intrării în Râul Sfântul Laurențiu în timpul asediului orașului Quebec. Acest lucru a atras atenția Amiralității și Royal Society. Acest lucru a venit într-un moment crucial atât al carierei lui Cook cât și al explorărilor maritime britanice, ceea ce a condus la sarcina de comandant al navei HMS Endeavour în 1766 în prima din cele trei expediții în Pacific.
Traseele celor trei călătorii ale lui Cook. Prima călătorie este marcată cu roşu, a doua cu verde iar a treia cu albastru. Ruta echipajului lui Cook de după moartea acestuia este marcată cu linia albastră întreruptă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În acele călătorii Cook a navigat mii de kilometri în mari zone necartografiate ale Globului. A cartografiat teritorii din Noua Zeelandă până în Hawaii în cel mai mare detaliu și la o scară ce nu a mai fost atinsă până atunci. În timpul acestor călătorii de descoperire a explorat și numit teritorii și a cartografiat insule și zone de coastă pentru prima dată pe hărțile europene. A demonstrat calități de marinar, aptitudini de explorator și cartograf, curaj fizic și capacitatea de a-și conduce oamenii în condiții vitrege.
Cook a fost ucis în Hawaii în timpul unei altercații cu băștinașii în timpul celei de-a treia călătorii de explorare în Pacific în 1779. A lăsat în urmă o moștenire de cunoștințe științifice și geografice ce au influențat succesorii săi inclusiv în secolul al XX-lea iar numeroase memoriale i-au fost dedicate în toată lumea.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 februarie 1797 -Bătălia de la Sf. Vincent.
Bătălia de la Sf. Vincent (14 februarie 1797) – Nelson primeşte predarea lui San Nicolas, tablou de Richard Westall – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
(…) Un moment crucial în cariera lui Nelson a fost lupta de la capul Sf. Vincent – la 14 februarie 1797. Nelson se alătură flotei lui Sir John Jervis în largul capului St. Vincent și semnalează prezența unei flote spaniole. Jervis decide să lupte și cele două flote se întâlnesc în 14 februarie. Nelson se găsește în spatele liniei britanice, la bordul lui HMS Captain și își dă seama că va trece o lungă perioadă de timp până va putea să intre în acțiune.
Atunci efectuează primul său act de insubordonare devenit celebru. În loc să continue să urmeze linia, își schimbă poziția și se angajează în luptă cu trei nave spaniole enorme, care se află la conducerea diviziei spaniole: San Josef (112 tunuri), San Nicolas (80 de tunuri) și Santissima Trinidad (130 de tunuri). Santissima Trinidad era considerată în acea vreme cel mai puternic vas de război.
Jervis văzând manevra temerară, dar eficace a lui Captain, ordonă lui Culloden să facă aceeași manevră. După un duel de artilerie de o oră, Captain și Culloden sunt puternic avariate, iar Nelson se poziționează lângă San Nicolas, pentru a o aborda. San Josef, în încercarea de a ajuta San Nicolas, rău manevrată, se apropie atât de mult de ea, încât velele celor două nave se încurcă. Astfel Nelson ordonă oamenilor săi să abordeze San Nicolas trecând peste puntea lui San Jose.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
14 februarie 1819 – S-a nascut Cristopher Latham Sholes, inventatorul masinii de scris.
Christopher Latham Sholes (February 14, 1819 – February 17, 1890) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
In timpul secolului al optsprezecelea au existat mai multe tentative de a concepe o maşină de scris.nIn 1868 americanul Cristopher Sholes a realizat şi brevetat primul prototip al genului. Firma producatoare de arme Remington care a achizitionat brevetul,va începe producţia de masă a maşinilor de scris în 1873.
14 februarie 1821 – A murit Petru Maior, cărturar iluminist, filolog şi istoric român, unul dintre corifeii Şcolii Ardelene (n. circa 1756, Târgu Mureş).
Petru Maior (n. circa 1756, Târgu Mureș – d. 14 februarie 1821, Budapesta) a fost un istoric, filolog și scriitor român transilvănean, protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Școlii Ardelene.
14 februarie 1844 – Adunarea obştească din Moldova votează legea prin care ţiganii statului, atît cei aşezaţi cît şi cei nomazi deveneau liberi, iar pentru incurajarea sedentarizarii lor primeau anumite scutiri.
14 februarie 1851- S–a înfiinţat, la Paris, Junimea română, societate politică şi culturală a tinerilor studenţi români din Paris, îndrumaţi de N. Bălcescu, C.A.Rosetti.
Portret colectiv al membrilor Junimii în 1883 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
rândul 1: Nicolae Beldiceanu, Samson Bodnărescu, Teodor Nica, Gheorghe Roiu, Mihail Christodulo, Victor Castano, Mihail Gheorghiu; rândul 2: Constantin Meissner, Ion Dospinescu, Alexandru Grigore Suțu, Ștefan Vârgolici, Vasile Burlă, Anton Naum, Gheorghe Racoviță, Ioan Buiucliu, Abgar Buiucliu; rândul 3: Teodor T. Burada, Constantin Leonardescu, Gheorghe Bengescu [Dabija], Theodor Rosetti, Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Ioan Mire Melik, Mihai Eminescu, Dumitru C. Ollănescu-Ascanio; rândul 4: Nicolae Gabrielescu, Ion Luca Caragiale, Al. Farra, Vasile Pogor, Vasile Alecsandri, Iacob Negruzzi, Emil Max, Gheorghe Bejan, Ioan Slavici; rândul 5: Ioan D. Caragiani, Mihail Cristodulo Cerchez, Nicolae Mandrea, Nicolae Gane, Neculai Culianu, Ioan Ianov, Grigore Mithridate Buiucliu, Nicu Burghele; rândul 6: Constantin Constantiniu, Leon Negruzzi, Gheorghe Capșa, Dumitru Rosetti-Tescanu, Ștefan Nei, Pavel Paicu, Ion Creangă, Neculai Mihalcea; rândul 7: Teodor Christodulo, Ioan Nenițescu, Miron Pompiliu, Alexandru Lambrior, Constantin Lepădatu, Gheorghe Scheletti, Theodor Șerbănescu; rândul 8: Theodor Buiucliu, A. D. Xenopol, Petru Th. Missir, Aristide Peride, Alexandru Al. Beldiman, V. Cuciureanu, G. Zaharia; rândul 9: Xenofon Gheorghiu, Valerian Ursian, Gheorghe Negruzzi, Alexandru Philippide, Constantin Dimitrescu-Iași, Ștefan Văleanu; rândul 10: Nicolae Volenti, Vasile Bossie (Bossy), Telemac Ciupercescu.
Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Gheorghe Racoviță, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu. Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.
Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.
Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.
Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.
Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.
Tudor Vianu punea în evidență cinci serii de trăsături distincte ale junimismului:
- Spiritul filosofic
- Spiritul oratoric
- Ironia
- Spiritul critic
- Gustul pentru clasic și academic
14 februarie 1859 – Oregon devine stat in componenta S.U.A.
14 februarie 1888 – A fost inaugurat Ateneul Român. Clădirea a fost construită între anii 1886 şi 1888, prin stăruinţa lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez A. Galleron, pe bază de subscripţie publică, sub lozinca “Daţi un leu pentru Ateneu”.
Ateneul Român – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
(…) În conferința ținută la 14/26 februarie 1888, Alexandru Odobescu declara: „N-ar fi o adevărată minune a artei picturale feeria de scene din istoria națională cu care dorim a vedea acoperită friza ce înconjoară sala circulară a viitorului nostru ateneu?”. Câțiva ani după aceea, pe peretele circular al ateneului a fost scris cu literele aurite: „Loc rezervat marei fresce ce va reprezenta fazele principale ale istoriei românilor”.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
14 februarie 1912 – Arizona a devenit din U.S. Territory (Teritoriu al SUA) , cel de-al 48-lea stat al Statelor Unite ale Americii de Nord.
14 februarie 1918 – Rusia sovietica adopta calendarul gregorian; (1 februarie conform calendarului iulian).
(14 februarie 1919 – 18 octombrie 1920) – Războiul polono-sovietic – Parte a Războiului Civil Rus.
Războiul polono-sovietic (14 februarie 1919 – 18 octombrie 1920) Stânga sus: Tancuri poloneze Renault FT ale Regimentului I în timpul bătăliei de la Dyneburg, ianuarie 1920. Jos stânga: Trupele polono-ucrainene la Kiev, în timpul ofensivei de la Kiev , 7 mai 1920. Sus dreapta: Cuib polonez de mitralieră în timpul Bătăliei de la Radzymin, august 1920. La mijloc: Cuib polonez de mitralieră la în apropierea satului Janki, Bătăliei de la Varșovia, august 1920. Jos stânga: Prizonieri ruși în deplasare pe drumul dintre Radzymin și Varșovia, după Bătălia de la Varșovia. Jos dreapta: Poziții defensive poloneze în timpul, Bătăliei de pe râul Niemen (Belarus), septembrie 1920 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Războiul polono-sovietic (14 februarie 1919 – 18 octombrie 1920) — în limba poloneză denumit și Wojna bolszewicka („Războiul bolșevic”) — a fost un conflict care a opus RSFS Rusă pe de-o parte și A doua Republică Poloneză și Republica Populară Ucraineană pe de altă parte pentru controlul teritoriilor care corespund în mare în zilele noastre Ucrainei și Belarusului. A fost urmarea operațiunii bolșevice cunoscute ca “Obiectiv-Vistula” pentru ocuparea teritoriilor abandonate de armatele germane din așa numita regiune Ober-Ost în urma retragerii de la sfârșitul primei conflagrații mondiale.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 februarie 1921 – S-a nascut Toma Arnăuțoiu, liderul grupului de rezistență anti-comunistă armată de la Nucșoara, numit și “Haiducii Muscelului” (d. 1959)
Toma Arnăuțoiu, locotenent, (n. 14 februarie 1921, Nucșoara, județul Muscel, în prezent județul Argeș – d. 19 iulie 1959, Jilava) a fost liderul grupului de rezistență anti-comunistă armată de la Nucșoara, numit și “Haiducii Muscelului“, format în 1949 împreună cu col. Gheorghe Arsenescu. Grupul a fost sprijinit activ de mai bine de 100 de persoane, printre care Elisabeta Rizea. Mulți dintre ei au fost arestați și torturați de autoritățile comuniste. A fost executat în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la penitenciarul Jilava. Gruparea a organizat cea mai puternică și lungă rezistență anticomunistă din Europa.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
IBM, acronim din engleză de la International Business Machines, este o corporație americană producătoare de tehnologie avansată. Sediul companiei se află la Armonk, New York; are filiale în numeroase țări de pe glob. Compania s-a făcut cunoscută prin poziția sa de lider în domeniu între anii 1950 și 1980 (prin sisteme de calculatoare precum IBM 1490 și IBM 7000, precum și prin inventarea discului dur) și prin dezvoltarea în 1981 a microcalculatorului IBM PC, strămoșul calculatoarelor personale de astăzi, bazate pe arhitectura Intel x86.
De-a lungul anilor 1980 a participat, alături de diverse alte companii, la dezvoltarea de software pentru arhitectura PC, printre care împreună cu compania Microsoft pentru MS-DOS și OS/2. IBM este, de asemenea, unul din liderii fabricării microchipurilor, dintre care cele mai performante pe plan mondial au fost cele de 64-bit care au echipat computerele firmei Apple între 2002 și 2005, cunoscute sub numele de cod Power G5 sau PowerPC 970.
Cu toate acestea, în anul 2005, firma IBM și-a vândut divizia de calculatoare personale constructorului chinez Lenovo, care a anunțat că va continua și comercializarea de calculatoare IBM sub propriul nume. Tranzacția a stat la un moment dat sub semnul întrebării, fiind nevoie de aprobarea guvernului american, care a decis că această tranzacție nu impietează asupra securității Statelor Unite ale Americii.
Compania IBM continuă să se axeze pe piața supercalculatoarelor, serverelor și a sistemelor integrate pentru afaceri medii și mari, contribuind și la dezvoltarea sistemului de operare Linux. Acțiunile IBM sunt notate în indexul bursier american Dow Jones. IBM a dovedit de-a lungul anilor o inventivitate și putere de creație enormă, pe cele mai diverse domenii științifice și tehnologice. Câteva invenții IBM: tehnologia benzii magnetice (folosită la carduri) și codul universal al produselor (codul de bare).
14 februarie 1929 - Înfiinţarea Camerelor de comerţ şi de industrie din România.
14 februarie 1929 – A avut loc, la Chicago, Masacrul de Sf. Valentin, ordonat de celebrul gangster italo- american Al Capone. Intr-un garaj din Chicago sunt impuscati 7 membri ai bandei rivale a lui Buggs Moran, sau “banda irlandezilor.”
“Masacrul de Sf. Valentin” – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
14 februarie 1931 – S-a născut Octavian Cotescu, actor român de teatru și film (d. 1985)
Octavian Cotescu (n. 14 februarie 1931, Dorohoi – d. 22 august 1985, București) a fost un actor român de succes, din generația de aur. Activitatea sa artistică cuprinde numeroase roluri interpretate în film, dar și în teatru, în principal la Teatrul Bulandra din București, unde a fost coleg cu Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Marin Moraru, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Florian Pittiș, Rodica Tăpălagă, Ileana Predescu, Petrică Gheorghiu, Irina Petrescu, Ion Besoiu, Dan Nuțu.
A fost totodată unul dintre interpreții preferați ai teatrului de televiziune și ai teatrului radiofonic din epocă. Activitatea de scenă a fost dublată și de o carieră didactică de profesor universitar la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) “I.L. Caragiale” din București, unde a ocupat și funcția de rector în perioada 1981-1985. Printre cei mai buni studenți ai lui se numără Horațiu Mălăele, Stelian Nistor, Dan Condurache, Rosina Cambos, Maria Ploae. Octavian Cotescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în perioada 1975 – 1980.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org;
14 februarie 1935 - S-a nascut Grigore Vieru, poet român, membru de onoare al Academiei Române (d. 2009)
Grigore Vieru la spectacolul Reculegere sub semnul lui Eminescu (Ateneul Român), 1990 - foto preluat de pe en.wikipedia.org
Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, Pererîta, județul interbelic Hotin, Regatul României – d. 18 ianuarie 2009, Chișinău) a fost un poet român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
14 februarie 1937 - S-a nascut Dumitru Țepeneag, scriitor român.
Dumitru Ţepeneag – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Dumitru Țepeneag (n. 14 februarie 1937, București, România) este un prozator român-francez contemporan stabilit la Paris. Este membru marcant al grupului oniric, teoretician al onirismului literar românesc. I s-a retras cetățenia română printr-un decret prezidențial, în 1975, după care s-a stabilit la Paris, unde, pentru câtva timp, a fost unul dintre animatorii exilului literar românesc. După 1990, face naveta între Paris și București, unde desfășoară o intensă activitate publicistică și editorială.
Este unul dintre traducătorii cei mai importanți de limbă franceză în limba română și viceversa. A tradus romancieri ca Alain Robbe-Grillet, Pinget, eseiști ca Albert Béguin, filozofi ca Jacques Derrida, Alexandre Kojève etc. Din română în franceză a tradus din operele unor poeți contemporani, printre care Leonid Dimov, Daniel Turcea, Ion Mureșan, Marta Petreu, Emil Brumaru și Mircea Ivănescu. În Franța a publicat un roman, Pigeon vole, sub pseudonimul Ed Pastenague.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
14 februarie 1937 - S-a nascut Paraschiv Oprea, dirijor român (d. 2004)
Paraschiv Oprea dirijând Orchestra de muzică populară Radio pe scena Sălii Radio – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Paraschiv Oprea (n. 14 februarie 1937, Drăgăşani, d. 21 martie 2004, Bucureşti) a fost un dirijor, pianist şi compozitor român. A condus Orchestra de muzică populară Radio şi orchestra Ansamblului Rapsodia Română. A interpretat muzică populară, romanţe, café-concert şi de estradă. A cântat la acordeon, pian şi vioară. A colaborat cu diferite orchestre şi ansambluri artistice. A participat la diferite emisiuni muzicale la radio şi TV.
Interviuri – Viata, ca un burduf de acordeon, Claudiu Ionescu, Formula AS – anul 1999, numărul 359
14 februarie 1941 – Se abrogă denumirea de stat naţional-legionar a României şi este interzisa orice activitate politicea.
14 februarie 1941 - Hitler trimite pentru a-i salva pe aliaţii italieni copleşiti trupele engleze, o forţă expeditionara germana la Tripoli, capitala Libiei. Armata germana era comandata de generalul Erwin Rommel.
14 februarie 1945 - S-a născut Hans Adam II, suveranul principatului Liechtenstein (încoronat la 15 august 1990).
Hans-Adam al II-lea (Johannes „Hans” Adam Ferdinand Alois Josef Maria Marko d’Aviano Pius von und zu Liechtenstein, n. 14 februarie 1945, Zurich), este al 15-lea Principe de Liechtenstein, actualul monarh al Principatului. El poartă, de asemenea, și titlul de Duce de Troppau și Jägerndorf, Conte de Rietberg.
14 februarie 1946- S-a născut Gil Dobrică, interpret român de muzică ușoară (d. 2007)
Gil Dobrică (n. 14 februarie 1946, com. Călărași, Dolj; d. 17 aprilie 2007, Craiova) A fost un solist vocal de muzică pop-rock, soul și rhythm and blues din România. A avut în repertoriu melodii proprii și preluări după piese celebre semnate Ray Charles (al cărui admirator declarat a fost) și alți artiști de gen, printre care John Denver, a cărui piesă intitulată “Country roads” (“Drumuri de țară” – modificată în “Hai acasă”) a devenit cea mai cunoscută melodie din cariera lui Gil Dobrică.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Popularul interpret de muzica usoara Gil Dobrică a decedat la 17 aprilie 2007, la Craiova.
A fost un solist vocal de muzică pop-rock, soul și rhythm and blues si a avut în repertoriu melodii proprii și preluări după piese celebre semnate Ray Charles (al cărui admirator declarat a fost) “Discutie in familie” și alți artiști de gen, printre care John Denver, a cărui piesă intitulată “Country roads” (“Drumuri de țară” – modificată în “Hai acasă”) a devenit cea mai cunoscută melodie din cariera lui Gil Dobrică.
14 februarie 1952 – S-au deschis la Oslo in Norvegia, Jocurile olimpice de iarnă.
Incidentul de la Berna (14 – 16 februarie 1955) – foto preluat de pe www.historia.ro
Incidentul de la Berna a fost reprezentat de o scurtă ocupare a legației României Populare din Berna, Elveția, de un grup de emigranți români, care se opuneau regimului comunist. Evenimentul s-a petrecut între 14 – 16 februarie 1955.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
14 februarie 1958 – Walter Cronkite, editor de ştiri la reţeaua de televiziune americana CBS, a relatat că guvernul iranian a interzis rock and roll-ul, pe motiv că acesta contravine principiilor Islamului şi este un pericol pentru sănătate. Medicii iranieni au avertizat si ei public că miscarile violente provocate de dansul rock and roll, pot provoca entorse.
14 februarie 1968 - Plenara C.C. a P.C.R. hotărăște desființarea împărțirii administrativ-teritoriale copiate în 1950 după URSS și revenirea la sistemul tradițional al județelor și municipiilor. Regiunile împărțite în raioane, dintre care una autonomă, au reprezentat, între anii 1950 și 1968, aplicarea modelului sovietic de organizare administrativ-teritorială în Republica Populară Romînă apoi în Republica Socialistă România.
Împărţirea administrativ-teritorială a României (1960-1968) – foto: ro.wikipedia.org
6 septembrie 1950 - Prin Legea nr.5 au fost desființate cele 58 de județe (ca și cele 424 plăși și 6.276 de comune rurale și urbane), fiind înlocuite cu 28 de regiuni (compuse din 177 de raioane, 148 de orașe și 4.052 de comune).
19 septembrie 1952 – Prin Decretul 331 a fost modificată Legea nr. 5/1950 astfel încât, prin comasare, numărul de regiuni a fost redus la 18: Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Hunedoara, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Stalin, Suceava, Timișoara și, pentru prima dată după unire, o entitate administrativă creată pe criterii etnice, Regiunea Autonomă Maghiară.
10 ianuarie 1956 - Prin Decretul 12 a fost modificată din nou Legea nr. 5/1950 desființându-se regiunile Arad și Bârlad.
24 decembrie 1960 - Prin Legea nr. 3 s-au făcut redistribuiri de teritorii și redenumiri de regiuni. Entitatea administrativă maghiară a fost redenumită Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară, modificându-i-se, totodată, și teritoriul. În final numărul regiunilor s-a redus la 16.
16 februarie 1968 - Prin Legea nr. 2 s-a revenit la împărțirea administrativ – teritorială a țării pe județe. În 14 ianuarie 1968 a fost publicată o hartă – proiect cu 35 de județe, care a fost discutată în organizațiile partidului comunist, suferind unele modificări. Rezultatul final, substanțial diferit de situația tradițională, anterioară anului 1950, a cuprins 39 județe, municipiul București, 236 orașe, dintre care 47 de municipii și 2706 comune având în componență 13149 sate.
14 februarie 1970 – A murit marele actor român de teatru şi film, Grigore Vasiliu Birlic; (n. 1905).
Grigore Vasiliu Birlic în rolul lui Crăcănel din D-ale carnavalului – foto: ro.wikipedia.org
Grigore Vasiliu Birlic (n. 24 ianuarie 1905, Fălticeni – d. 14 februarie 1970, București) a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Numele de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa Birlic, jucată la începutul carierei sale. “Vizita – I L Caragiale (1952)”
14 februarie 1975 – A murit Sir Julian Huxley, biolog şi filosof englez. A fost primul director general al UNESCO (1946-1948); (n. 1887).
14 februarie 1976 – A murit sculptorul român Oscar Han.
Oscar Han – foto: ro.wikipedia.org
Oscar Han (n. 3 decembrie 1891, București), a fost un sculptor român, al carui tată era de origine germană, iar mama româncă din Vrancea. A studiat la Academia de Arte Frumoase din București, în atelierul lui Dimitrie Paciurea (sculptura) și cu Frederic Storck (desenul). Debutul său ca sculptor s-a produs foarte devreme, la nici 20 de ani.
A fost membru al “Grupului celor patru”, din care mai făceau parte pictorii Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Francisc Șirato. În anul 1917 a făcut parte dintre cei 30 de artiști, pictori și sculptori trimiși pe front de Marele Cartier General al Armatei, pentru a realiza lucrări inspirate din luptele purtate de armata română.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
14 februarie 1979 – Ambasadorul american la Kabul este rapit si ucis de afgani. Adolph Dubs, ambasador al Statelor Unite în Afganistan, la Kabul a fost răpit de terorişti şiiit şi ucis într-un schimb de focuri între poliţie şi răpitori.
14 februarie 1980 – Se deschid la Lake Placid, New York, Jocurile olimpice de iarnă.
14 februarie 1989 – Ayatollahul iranian Khomeini emite un decret religios (fatwa), cerând musulmanilor să-l ucidă pe scriitorul Salman Rushdie pentru nuvela considerata blasfemiatoare “Versetele Satanice.”
14 ianuarie 1990 - A fost fondată Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România (CRLR) Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România (CRLR) a fost fondată la 14 ianuarie 1990 sub denumirea de Comunitatea Lipovenilor din România, în temeiul Legii nr. 21/1924, fiind recunoscută ulterior ca persoană juridică prin sentinţa civilă nr. 181 din 12 februarie 1990 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, se arată pe site-ul CRLR, https://www.crlr.ro.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
14 februarie 2002 – Fostul suveran al Romaniei, regele Carol al II-lea a fost inmormantat după o ceremonie religioasă șsi una militară, într-o capelă din incinta Mănăstirii Curtea de Argeș, la 450 de metri distantă de mormântul Elenei Lupescu. Rămăsitele pământesti ale lui Carol al II-lea şi ale ultimei sale sotii – Elena Lupescu – fuseseră aduse din Portugalia cu o zi înainte.
Carol al II-lea si Elena Lupescu – foto: historia.ro
14 februarie 2003 – A fost eutanasiata Dolly, cea mai faimoasa oaie din lume.
Dolly (împăiată), expusă la Muzeul Regal al Scoţiei – foto: ro.wikipedia.org
Dolly (n. 5 iulie 1996, Roslin, Scotia) a fost o oaie domestică femelă, care a reprezentat prima clonare reusită a unui mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear . Clonarea a fost realizată de Ian Wilmut, Keith Campbell șsi colegii lor de la Institutul Roslin , în apropiere de Edinburgh, Scotia, după o serie de 276 de încercări nereusite. Supranumită “cea mai faimoasă oaie din lume” , Dolly a trăit până la vârsta de sase ani , când a fost eutanasiată ca urmare a faptului că suferea de artrită si de cancer pulmonar.
14 februarie 2005 – A fost asasinat liderul opozitiei libaneze Rafik Hariri.
În aceasta zi, la ora 12:11,o bombă ucide, împreună cu alte zeci de oameni şi facand sute de răniţi printre trecători în Beirut, pe liderul opozitiei libaneze,Rafiq al-Hariri. Rafiq al-Hariri s-a nascut la 1 noiembrie 1944 la Saida si a fost un om de afaceri şi politician în Liban ,un mare lider al opoziţiei, care intenţia a unificat opoziţia parlamentară si care avea cele mai mari sanse la viitoarele alegeri parlamentare care urmau sa aiba loc în 2005. Serviciile secrete siriene au fost imediat acuzate de către opoziţie şi de populaţie.
14 februarie 2005 – Un grup de studenti a lansat Youtube, care avea sa devina cel mai mare website de partajare video si o sursa principala de clipuri video.
(14 februarie 2011 – 18 martie 2011) – Primăvara arabă. “Ziua furiei” – În Bahrain, au loc o serie de demonstratii, ca parte a campaniei de rezistentă civila, in aceasta tara din Golful Persic. Ziua furiei este numele dat de protestatari în Bahrain, primei zile a revoltei lor nationale din 14 februarie 2011. Inspirat de revoltele care s-au desfasurat cu succes din Egipt si Tunisia, tineretul din Bahrain a organizat protestele folosind site-urile de social media. Ei au facut un apel catre oamenii din Bahrain, “să iasa în stradă luni, 14 februarie, in mod pasnicșsi ordonat”.
Bahraini protests (2011-2014) Part of the Arab Spring and the Iran-Saudi Arabia proxy conflict – Clockwise from top-left: Protesters raising their hands towards the Pearl Roundabout on 19 February 2011; Teargas usage by security forces and clashes with protesters on 13 March; Over 100,000 Bahrainis taking part in the “March of loyalty to martyrs”, on 22 February; clashes between security forces and protesters on 13 March; Bahraini armed forces blocking an entrance to a Bahraini village – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Protestele din Bahrain din 2011 au fost o serie de demonstrații din Golful Persic, Bahrain. Ca parte a Protestelor din Africa și Orientul Mijlociu din 2010–2011, protestatarii din Bahrain au cerut inițial libertate politică și egalitate pentru populația Shi’a și s-au extins la a cere finalul monarhiei după un raid ucigaș nocturn, la 17 februarie împotriva protestatarilor de la Pearl Roundabout în Manama. Protestatarii au campat patru zile în Manama la Pearl Roundabout, care funcționează ca centru de comandă al protestelor de acolo.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
![Dolly (n. 5 iulie 1996, Roslin, Scoția – d. 14 februarie 2003, Roslin, Scoția) a fost o oaie domestică, femelă, care a reprezentat prima clonare reușită a unui mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear. Clonarea a fost realizată de Ian Wilmut, Keith Campbell și colegii lor de la Institutul Roslin, în apropiere de Edinburgh, Scoția, după o serie de 276 de încercări nereușite. Supranumită cea mai faimoasă oaie din lume, Dolly a trăit până la vârsta de șase ani [5], când a fost eutanasiată ca urmare a faptului că suferea de artrită și de cancer pulmonar - in imagine, Dolly (împăiată), expusă la Muzeul Regal al Scoţiei - foto: ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2016/02/Dolly-e1455406814758.jpg)
