Arhiva tag-ul pentru: Calendar Ortodox

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul și Sfânta Cuvioasă Euvula, mama Sfântului Pantelimon. Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto preluat de pe doxologia.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; www.diane.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 30 martie 2025

Sf. Cuv. Ioan Scărarul;

Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon;

Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul) (Vindecarea fiului lunatic) (Predica de pe munte – Fericirile)

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul și Sfânta Cuvioasă Euvula, mama Sf. Pantelimon. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face pe 30 martie – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sinaxar 30 Martie

Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul) (Vindecarea fiului lunatic) (Predica de pe munte – Fericirile)

Duminica a 4-a din Post – a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul; Vindecarea fiului lunatic; Predica de pe munte – Fericirile – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Evanghelie după Marcu, Capitolul 9, 17-32

În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut.

Și, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut.

Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine.

Și l-au adus la El. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta, căzând la pământ, se tăvălea spumegând.

Și l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie.

Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poți să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi.

Iar Iisus i-a zis: Dacă poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede.

Și îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!

Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el!

Și, răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit.

Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare.

După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?

El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post.

Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva.

Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia.

Ei însă nu înțelegeau cuvântul și se temeau să-L întrebe.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan, cel ce a scris Scara (579 – 649).

Sf. Cuv. Ioan Scărarul (579 – 649) – foto preluat de pe basilica.ro

Acest sfânt, pe când era în vârstă de şaisprezece ani, ajunsese, din pricina iscusinţei sale la minte, foarte învăţat în toată ştiinţa de pe vremea lui.

Voind să se aducă pe sine jertfă preasfinţită lui Dumnezeu, s-a dus la Muntele Sinai, unde s-a făcut monah şi a petrecut în ascultare.

Mai târziu, când a ajuns la vârsta de nouăsprezece ani, pornind de acolo, s-a dus la un loc de sihăstrie care se găsea la depărtare de cinci leghe de mănăstire, unde s-a hotărât să pună început luptelor sale înalte pentru virtute.

Locul acesta se numea Tolas; şi a petrecut aici patruzeci de ani în dragoste fierbinte şi înflăcărat de dogoarea iubirii dumnezeieşti.

Se hrănea cu toate acele lucruri care sunt îngăduite, fără de prihană, vieţii sihăstreşti, dar gusta din toate numai câte puţin şi niciodată nu se sătura, iar cu aceasta, după câte se pare, frângea cu multă înţelepciune orice fel de mândrie care îi răsărea în suflet.

Dar cine este în stare să povestească în cuvinte izvorul cel îmbelşugat al lacrimilor aceluia?

Nu se deda somnului decât în măsura în care privegherea prea îndelungată nu trebuia să-i nimicească starea minţii lui.

Iar calea vieţii lui era rugăciunea cea neîncetată şi dragostea cea neasemănată faţă de Dumnezeu.

Osârduindu-se deci în toată virtutea şi ducând viaţă îmbelşugată, el s-a învrednicit de nenumărate mari vedenii.

Pe când se afla odată în chilia lui şi un ucenic al lui dormea într-un loc îndepărtat sub o stâncă mare, care era gata să cadă şi să-l zdrobească, cunoscând acest lucru prin Duhul Sfânt, a smuls pe ucenicul lui din primejdia care-l pândea, arătându-i-se în somn şi făcându-l să se ridice din locul acela în care peste puţin timp ar fi avut să moară.

Deci, ajungând pe culmea virtuţilor şi conducând vreme îndelungată ca egumen mănăstirea din Sfântul Munte Sinai, a părăsit apoi viaţa aceasta trecătoare, mutându-se la viaţa cea veşnică, după ce mai înainte a alcătuit cartea aceea plină de înălţări duhovniceşti şi dumnezeieşti, care se numeşte Scara.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

Icoana Scării Raiului (Mănăstirea Sf. Ecaterina, Peninsula Sinai, Egipt) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Ioad.

Acest sfânt, pe care l-a lovit leul şi a murit, când a mustrat pe Ieroboam pentru juninci, era de fel din tribul Iuda.

Dumnezeu îi poruncise să se ducã la Ieroboam să-l mustre şi să nu mănânce nici pâine şi nici apă să bea, ci să se întoarcă de acolo degrabă.

Găsind pe Ieroboam aducând jertfe, l-a chemat şi i-a zis:

“Acestea grăieşte Domnul: Iată se naşte un fiu în casa lui Iuda; numele lui este Iosia şi va jertfi asupra ta pe preoţii înălţimilor acestora“.

Şi Ieroboam a întins mâna ca să-l prindă; dar mâna lui s-a uscat.

Dar rugându-se, mâna i s-a vindecat ca şi mai înainte.

Şi pe când Ioad se întorcea, a fost amăgit de către un prooroc mincinos, care se numea Emvis şi a mâncat pâine împreună cu dânsul, călcând porunca Domnului.

Deci, pentru această neascultare, Dumnezeu a îngăduit ca Ioad să fie ucis de un leu, dar să nu fie mâncat de acesta.

Şi murind, a fost înmormântat în Betel, lângă cel ce l-a amăgit pe el.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel ce s-a nevoit într-o fântână.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Euvula, maica sfântului Pantelimon, care în pace s-a săvârşit († cca 303).

Sfânta Cuvioasă Euvula, mama Sfântului Pantelimon – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe www.diane.ro

Cinstită pe 30 martie, Sfânta Cuvioasă Euvula a adormit întru Domnul pe 30 martie, în jurul anului 303, în Nicomidia, cu puțin timp înaintea unei persecuții pe scară largă a creștinilor inițiate de împăratul Dioclețian. Ea și fiul său, Marele Mucenic Pantelimon (27 iulie), au suferit în acea vreme. Această femeie binecuvântată a fost una virtuoasă, care era “cununa bărbatului ei” (Proverbele 12:4) și “o mamă veselă în mijlocul copiilor ei” (Psalmii 113:9).

Sfânta Euboula s-a născut într-o familie creștină și a fost crescută conform tradiției ortodoxe. S-a măritat cu un păgân pe nume Eustorgios. Părinții ei sperau că, în acest fel, va împlini cuvintele Apostolului: “Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele său” (1 Corinteni 7:14). Așadar, în căsătoria lor, aceștia au fost uniți în trup și, totuși, separați în spirit. Soțul Sfintei era sârguincios în oferirea de sacrificii idolilor păgâni, dar aceasta oferea un sacrificiu de laudă și mulțumire adevăratului Dumnezeu în fiecare ceas. Când ea a conceput mult așteptatul fruct al căsătoriei în pântecul său, i-a dat mulțumire lui Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu a fost multiplicată datorită virtuții sale, și aceasta s-a rugat Lui zi și noapte.

Prevăzând că va pleca curând din această viață trecătoare, Sfânta Euboula s-a străduit să-și dedice fiul lui Dumnezeu. Când s-a născut copilul, soțul Sfintei l-a numit Pantaleon, adică “asemeni unui leu”, sperând că băiatul său va deveni un mare războinic.

Sfânta Euboula și-a crescut fiul în pietate, învățându-l, cât a putut, deaspre adevăratul Dumnezeu. După trecerea câtorva ani, Sfânta a fost pe patul de moarte, și i-a dat fiului său instrucțiunile ei finale. L-a sărutat și l-a binecuvântat, a plâns și a rostit aceste cuvinte, “Copile, iubitul meu copil, iată, acum plec spre mormânt în trup, dar nu voi fi separată de tine în sufletul meu. Te implor, lumina mea, nu lăsa nimic din această lume să te separe de dragostea lui Dumnezeu, înalță-ți ochii spre ceruri, uită-te numai la Dumnezeu, amintește-ți ochiul său atotvăzător și caută ajutor de la El. Fă asemeni Lui de-a lungul vieții tale. El este milostiv, generos și iubitor al omenirii, așa că și tu poți ajunge să ai o inimă compasionata și să arăți milă în toate zilele vieții tale și sârguință mai mult decât orice altceva”.

În decursul acestei cuvântări, Euboula a vărsat multe lacrimi, a fost plină de slavă și a început să proroceasca. Ea a spus, “Văd cu ochii mei spirituali că va fi o persecuție cruntă a bisericii. Dar văd că marele nostru Dumnezeu prin tine, fiul meu, va rușina și umili diavolul răuvoitor. Tu ești ca un leu împotriva însuși diavolului, și-l vei face să urle în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Oh, ce onoare mi-a încredințat Domnul! Cum se face că voi numită mama Marelui Mucenic? Iată, deja vin îngerii strălucitori și îmi cheamă sufletul către Stăpânul meu. Din tinerețe L-am iubit și am păstrat poruncile Sale”.

După moartea mamei sale, tânărul a crescut și s-a întărit în spirit. Prin grația lui Dumnezeu, rugăciunile mamei lui l-au protejat. Amintindu-și cuvintele mamei sale că va fi întotdeauna ca un leu, Pantelimon s-a străduit să ducă o viață dreaptă. A fost modest, umil, supus și muncitor. Dumnezeu l-a condus, în cele din urmă, la un părinte, un preot, numit Ermolai. Când acesta a început să-l învețe despre Domnul nostru Iisus Hristos, inima tânărului a tresăltat de bucurie, auzind de la el vorbele maicii sale.

La botezul său, clarvăzătorul părinte l-a numit Pantelimon, cu semnificația “Întru totul milostiv”. După primirea sfântului botez și împărtășirea Sfintelor Taine ale lui Hristos, Sfântul Pantelimon a mai rămas cu Ermolai șapte zile, primind apa dătătoare de viață a cuvintelor sale ca dintr-o fântână, îmbogățindu-și sufletul cu fructificare spirituală.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Zaharia cel nou, care a mărturisit în Corint, la anul 1684, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articole preluat de pe: www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro; doxologia.ro; sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 28 martie 2025

Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, și Ștefan, făcătorul de minuni

Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, și Ștefan, făcătorul de minuni

Sinaxar 28 Martie

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul Mănăstirii Palechitului (Secolele VIII – IX).

Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului (sec. VIII – IX) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Palechitului şi-a pus viaţa în slujba Domnului de la o vârstă fragedă şi a petrecut mulţi ani ca pustnic.

Pentru viaţa sa sfântă, fără cusur, a fost hirotonit preot şi mai apoi egumen al Mănăstirii Palechitului, de lângă Dardanele. Sf. Ilarion a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi a facerii de minuni.

Prin rugăciune a adus ploaia în timpul unei secete şi asemeni profetului Elisei a despărţit apele unui râu, a izgonit fiarele rele de pe holde, le-a umplut mrejele pescarilor cu peşte atunci când nu puteau pescui nimic şi a făcut multe alte minuni. Mai mult de atât, el vindeca bolnavii şi izgonea demonii.

Sf. Ilarion a pătimit în Joia cea Mare şi Sfântă în anul 754, când comandantul de armată Lakhanodrakon a atacat pe neaşteptate mănăstirea Palechitului în căutarea închinătorilor la icoane intrând cu forţa în biserică şi în timpul slujbei care se ţinea a aruncat Sfintele Daruri pe jos.

Atunci au fost arestaţi patruzeci şi doi de călugări, puşi în lanţuri, trimişi la Edessa şi ucişi.

Cei rămaşi au fost oribil mutilaţi bătuţi, arşi, mânjiţi pe faţă cu smoală şi unora li s-a tăiat nasul. Sf. Ilarion a murit în timpul acestei persecuţii pentru că a cinstit sfintele icoane.

Sf. Ilarion a lăsat moştenire lucrări spirituale cu îndrumări morale pentru o viaţă duhovnicească.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni, care pentru dreapta credinţă în surghiun s-a săvârşit (Secolul al IX-lea).

Sfântul Cuvios Ștefan, făcătorul de minuni (sec. al – IX – lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ştefan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Triglia a pătimit în timpul împăratului urâtor de icoane Leo Armeanul (813-820).

Din tinereţe iubind viaţa pustnicească, cu toate faptele bune s-a înfrumuseţat şi a fost egumen al mînăstirii Triglia, după rugămintea monahilor celor de acolo, şi pe mulţi cu învăţătura sa i-a sfătuit să vieţuiască cu plăcere de Dumnezeu şi în curăţie să petreacă.

După aceea rău-credinciosul Leon a început a necinsti sfintele icoane şi, prigonire cumplită ridicînd asupra dreptcredincioşilor, a chemat pe Cuviosul Ştefan şi-l silea să se lepede de închinarea sfintelor icoane şi împotriva credinţei să iscălească cu mîna sa la lepădarea icoanelor.

Iar cuviosul s-a împotrivit şi nu numai aceea n-a făcut, ci şi pe împăratul l-a ocărît, numindu-l păgîn şi străin de adevărata credinţă.

Deci a fost muncit cu bătăi şi cu legături în temniţă apoi, în surghiun trimiţîndu-l în anul 815 şi cu rele pătimiri şi dureri fiind chinuit, a trecut către Hristos Dumnezeu, pentru Care multe nevoinţe a suferit şi multe munci a răbdat.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Irodion, unul dintre cei şaptezeci de ucenici (†67).

Acest sfânt a fost unul dintre cei şaptezeci de ucenici ai Domnului şi urmând întru totul celor 12 apostoli a fost împreună cu ei lucrător pentru răspândirea propovăduirii creştine.

Învăţând pe mulţi şi întorcându-i Domnului, a fost aşezat episcop al Noilor Patre.

El a fost însă prins de către iudei, cărora le-au venit în ajutor şi închinătorii la idoli şi a fost bătut cumplit; căci unii îl băteau, alţii îi loveau cu pietre gura şi alţii îl loveau în cap.

În cele din urmă l-au tăiat cu săbiile şi astfel s-a săvârşit din viaţă, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea sfântului Isihie din Ierusalim (†434)

Acest Sfint Isihie a fost ucenic al Sfîntului Grigorie Teologul, contemporan al Sfîntului Eftimie cel Mare, şi un mare teolog el însuşi.

Minunata cartea de dînsul alcătuită, „Despre trezvia în rugăciune”, ar trebui să fie bine cunoscută oricărui creştin. Sfîntul Isihie a adormit cu pace la anul 434 după Hristos. (sursă sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com)

Tot în această zi, pomenirea sfântului Dionisie cel Milostiv, episcop de Larisa și întemeietor al Mănăstirii sfântului Nicolae, numită Anapavsas, la Meteora

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Eustratie din Lavra Peşterilor kievene

articol preluat de pe sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com

Înainte de a se face monah, Sfîntul Eustratie fusese un om foarte bogat care, atins de dragostea lui Hristos, şi-a împărţit toate averile după cuvîntul Lui şi a intrat în Lavra Pecerska, luînd chipul monahicesc.

Dar în timpul sălbaticelor atacuri ale polovţilor asupra cetăţii Kievului din anul 1097 după Hristos, mînăstirea a fost jefuită şi mulţi creştini şi monahi au fost omorîţi.

Sfîntul Eustratie împreună cu alţi cîţiva credincioşi au fost vînduţi ca robi unui evreu din Cherson.

Acesta îşi bătea joc de credinţa creştină a robilor lui şi încerca prin toate mijloacele să-i facă să se lepede de ea şi să treacă la religia mozaică.

Văzînd că nu au nici o scăpare decît moartea, ei toţi s-au sfătuit să nu mai mănînce nimic şi mai degrabă să moară aşa decît să se lepede de Hristos.

Sfîntul Eustratie i-a încurajat, i-a întărit şi i-a binecuvîntat pe credincioşii cei împreună cu dînsul pe această cale pe care cu toţii, inclusiv el, hotărîseră să meargă.

Astfel, ei cu toţii au murit de foame, unii după trei zile, alţii după patru, iar alţii după şapte.

Fiind obişnuit cu postirile, Sfîntul Eustratie singur a supravieţuit, fiind încă viu după paisprezece zile de postire totală.

Sîngerosul evreu, văzînd că pierduse şi banii pe care îi cheltuise cumpărînd robii, s-a răzbunat pe Sfîntul Eustratie, pe care 1-a răstignit pe o cruce.

Sfîntul Eustratie s-a rugat lui Dumnezeu de pe acea Cruce, prorocind şi evreului năpraznică şi apropiată moarte.

Evreul, înnebunit de ură, a străpuns cu o suliţă trupul simţului celui pironit pe cruce, şi aşa Sfîntul Eustratie şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.

Aruncîndu-i-se trupul în mare, el nu s-a dus la fund, ci a plutit la suprafaţa apei. Minuni mari au început să se facă apoi la sfintele lui moaşte.

La puţin timp după martirizarea acestor creştini din Cherson, între care şi Sfîntul Eustratie, împăratul de la Constantinopol a poruncit ca toţi evreii din Cherson care s-au aflat schingiuitori şi ucigaşi ai creştinilor să fie daţi morţii fără milă.

Aşa şi evreul ucigaş al Sfîntului Eustratie a fost executat prin spânzurătoare, luînd răsplata lui Iuda.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Boyan, Domnul Bulgarilor

articol preluat de pe sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com

Boyan a fost fiul lui Krutogan şi nepotul de frate al lui Grubaş.

Boyan L-a mărturisit pe Hristos în timp ce fratele lui Milomir a rămas pe mai departe păgîn.

La porunca lui Milomir Boyan a fost omorît prin decapitare pentru Sfînta Credinţă Ortodoxă la anul 827 după Hristos.

Tot în această zi, pomenirea minunatei întîmplări a ostaşului Taxiotis

articol preluat de pe sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com

Taxiotis a fost un soldat din Cartagina.

Toată viaţa lui şi-a petrecut-o în mari şi cumplite păcate, dar în cele din urmă Dumnezeu i-a rînduit mîntuirea, căci el a părăsit viaţa ostăşească şi a început să ducă o viaţă plăcută Lui.

Totuşi mai la urmă, aflîndu-se împreună cu soţia lui la proprietatea lor de la marginea oraşului, Taxiotis a căzut în preadesfrînare cu soţia unui ţăran de la moşie.

Imediat după aceea el a fost muşcat de un şarpe şi a murit.

Dar după şase ceasuri s-a ridicat viu.

De abia în a patra zi de la învierea lui el a putut să vorbească, şi să povestească totul despre vămile văzduhului: cum la vama preacurviei el a fost aruncat într-un hău demonic, şi cum un înger 1-a scăpat de acolo, depunînd mărturie bună pentru el.

Atunci el a fost trimis înapoi în trup, spre a se mai pocăi un scurt timp pentru acest ultim păcat al lui.

Taxiotis s-a pocăit timp de patruzeci de zile, mergînd din biserică în biserică, îngenunchind, rugîndu-se, făcînd metanii, plîngînd şi strigînd cu glas mare către oameni păcatul lui şi chinurile care îi aşteaptă în viaţa cealaltă pe păcătoşii care nu s-au pocăit pe pămînt.

El îi ruga cu lacrimi pe oameni să se lase de păcatele lor cît mai au încă timp, şi să plîngă ca să le şteargă Dumnezeu pe cele de ei făcute în trecut, în ziua a patruzecea, cu bucurie, Taxiotis s-a mutat în împărăţia cea cerească a Dumnului Celui îndelungmilostiv.

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod este prăznuită pe 27 noiembrie și pe 28 martie.

În icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este reprezentată cu mâinile înălțate în rugăciune, având Pruncul Iisus în dreptul pântecelui ei, înconjurat de o mandorlă luminoasă și binecuvântând.

Această reprezentare iconografică a Maicii Domnului este considerată una dintre primele imagini iconografice ale Fecioarei Maria.

O astfel de icoană se păstrează în Bazilica „Sfânta Agnesa” din Roma (secolul IV).

De asemenea, există o icoană veche a Maicii Domnului „Nikopea” din secolul al VI-lea, unde Fecioara Maria este reprezentată șezând pe tron și ținând în mână un scut pe care se află chipul lui Iisus Hristos Emanuel.

În România, această reprezentare iconografică a Maicii Domnului este numită „Oranta”, iar în Grecia este cunoscută sub numele de „Platitera”.

În Rusia, această icoană este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, primind acest nume prin secolele XI-XII, când Maica Domnului a făcut un semn minunat pentru cetățenii orașului Novgorod în anul 1170.

În acel an, forțele aliate ale cnejilor ruși, în frunte cu un fiu al Cneazului Andrei Bogoliubski de Suzdal au mărșăluit spre Novgorod.

Locuitorii din Novgorod, fiind fără apărare, și-au pus ultima speranță în Dumnzezeu, ca Acesta să-i izbăvească, rugându-se zi și noapte ca Domnul să-Și îndrepte Fața către ei.

După trei zile de rugăciuni, Arhiepiscopul Ilie de Novgorod a auzit un glas minunat care i-a poruncit să scoată icoana Maicii Domnului din Biserica Schimbării la Față a Domnului (ce se afla pe strada Ilina), și să fie purtată în procesiune pe zidurile orașului.

În timp ce icoana era purtată în procesiune pe ziduri, asediatorii au tras o salvă de săgeți spre cortegiu, iar una dintre săgeți a străpuns fața Maicii Domnului.

Din ochii Fecioarei au început să izvorască lacrimi și atunci icoana s-a întors singură cu spatele la cei ce o loviseră.

După acest semn divin, în atacatori a intrat o panică de nedescris. Atunci au început să se atace între ei, iar locuitorii Novgorodului, luând binecuvântare de la Dumnezeu, au profitat de agitația creată și au ieșit afară din cetate, gonindu-i pe asediatori.

În amintirea minunatei mijlociri a Împărătesei Cerului, Arhiepiscopul Ilie a stabilit o zi de sărbătoare în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod, sărbătoare pe care Biserica Ortodoxă Rusă o prăznuiește și în zilele noastre.

Ieromonahul athonit Pahomie Logofătul, fiind prezent în Rusia la prăznuirea icoanei, a alcătuit două canoane pentu această icoană.

Timp de 186 de ani după aceea, icoana făcătoare de minuni a rămas în Biserica Schimbării la Față a Mântuitorului, de pe strada Ilina.

În anul 1356, a fost așezată în biserica construită în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului”, care mai apoi a devenit Catedrala Mănăstirii Semnului.

În toată Rusia sunt cunoscute numeroase copii ale icoanei Maicii Domnului „a Semnului”.

Câteva dintre ele sunt prăznuite pe 27 noiembrie (în aceeași zi cu icoana originală), dar au și zile separate de cinstire: Icoana Maicii Domnului „a Rădăcinii din Kursk”, Icoana Maicii Domnului „Abalatsk”, Icoana Maicii Domnului „Țarskoe Selo”, Icoana Maicii Domnului „Korchemnaya”, Icoana Maicii Domnului „Serafim Ponetaevski” și altele.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 26 martie 2025

Odovania praznicului Bunei Vestiri;

Soborul Sf. Arhanghel Gavriil;

Sf. Mc. Montanus preotul şi soţia sa, Maxima;

Sfinţii 26 de Mucenici din Goţia/Dacia

Sinaxar 26 Martie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, prăznuirea Soborului arhanghelului Gavriil, ca unul care a slujit tainei dumnezeieşti celei negrăite şi mai presus de fire a Întrupării Domnului.

Sfântul Arhanghel Gavriil – foto preluat de pe doxologia.ro

După cum este obiceiul, în ziua următoare unei mari prăznuiri a Domnului, facem prăznuire de cel care a fost trimis de Dumnezeu la Sfânta Fecioara spre a fi binevestitor al Veştii celei Bune.

De la începuturi, şi pe tot parcursul istoriei mântuirii noastre, acest prinţ şi arhistrateg al Puterilor celor netrupeşti a fost pentru noi oamenii Îngerul milostivirii şi a bunăvoinţei dumnezeieşti.

Fiinţa de foc, lipsită de orice schimbare şi dăruită totdeauna vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gabriel a fost desemnat de Domnul ca “duh slujitor, trimis ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii” (Evrei 1, 14).

După Sfântul Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă “Dumnezeu şi om” şi a fost dăruit de Dumnezeu ca să vestească toate tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos.

Culmea şi împlinirea desăvârşită a acestei misiuni a sa a fost deci acel “Bucură-te” adresat Maicii Domnului şi care a devenit formula de laudă şi de slăvire a tuturor celor care, graţie lui, s-au făcut moştenitori ai Mântuirii şi s-au străduit să urmeze pe pământ chipul vieţii îngereşti.

În afară de Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavril şi Rafail şi a tuturor puterilor celor cereşti (8 noiembrie), arhanghelul Gavril este pomenit şi pe data de 13 iulie şi cu ocazia pomenirii icoanei athonite Axion estin (11 iunie).

O icoană contemporană a arhanghelului Gavril, din şcoala maicii Olympias din insula Patmos (Grecia).

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima († 304)

Montanus și Maxima din Singidunum (†304) – foto preluat de pe basilica.ro

Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima au viețuit în secolul al IV-lea, în cetatea Singidunum (oraș antic roman care se afla pe locul ocupat actualmente de Belgrad, capitala Serbiei), fiind de neam daco-romani [1]

Prăznuirea lor se face în Biserica Ortodoxă și în Biserica Catolică pe 26 martie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 26 de mucenici, care au pătimit în Goţia, din care doi au fost preoţi: Vatus şi Virca; cu acesta din urmă au pătimit şi doi fii şi trei fiice ale lui; apoi unul, Aprilla, a fost monah; unsprezece au fost mireni: Avip, Agna, Riax, Igatrax, Iscoos, Sila, Sighita, Suiril, Seimvla, Terma, Filga; şi şapte femei: Ana, Alla, Varis, Moico, Mamica, Birgo şi Animais.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goţilor şi a lui Graţian, împăratul romanilor.

Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunaţi la rugăciune cei douăzeci şi şase de sfinţi mucenici.

Tot atunci s-a mai întâmplat să ardă şi un om oarecare, al cărui nume nu s-a păstrat, care aducea prinosul lui la altar.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Codrat, Teodosie, Emanuil şi alţi patruzeci, din părţile Răsăritului.

Aceşti sfinţi erau de fel dintr-o ţară a Răsăritului. Văzând că creştinii erau ucişi în fiecare zi de către închinătorii la idoli, s-au înţeles cu toţii să se arate plini de curaj creştinesc, pentru ca astfel să devină moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu.

Şi mergând şi predându-se de bunăvoie în mâinile stăpânitorului ţării, care tocmai atunci supunea la chinuri mulţime de creştini, au stat înaintea lui şi mărturisind că sunt creştini, au fost condamnaţi şi aruncaţi în închisoare.

Iar după câteva zile fiind scoşi afară, au fost dezbrăcaţi şi li s-au strujit coastele.

Şi, după ce au fost daţi jos de pe lemnele pe care fuseseră legaţi ca să fie strujiţi, au fost târâţi prin mărăcinişuri şi în cele din urmă li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul, igumenul de la Mănăstirea Triglia, în Bitinia.

Preacuviosul părintele nostru Ştefan a trăit pe vremea împăratului Leon Armeanul, îmbrăţişând încă din fragedă tinereţe viaţa pustnicească.

Pentru trăirea lui îmbunătăţită, la rugămintea stăruitoare şi la îndemnul monahilor a ajuns igumen al mănăstirii Triglia şi desăvârşind pe mulţi în trăirea pustnicească, mai târziu, când nelegiuitul Leon a pornit prigoană împotriva celor ce cinsteau sfintele şi cinstitele icoane, fiind chemat şi el, a fost silit să se lepede de închinarea la sfintele şi cinstitele icoane şi să iscălească hotărârea de înlăturare a icoanelor.

Dar, pentru că nu s-a lăsat înduplecat, ci dimpotrivă a numit nelegiuiţi pe cei ce căutau să-l silească la acestea, după ce a fost pedepsit în tot chipul, după ce a fost ţinut prin închisori şi chinuit cu surghiunul, s-a mutat la Domnul, pentru Care a suferit aceste multe pătimiri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro; episcopia-italiei.it

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 23 martie 2025

Sf. Cuv. Mc. Nicon și cei 199 de ucenici ai lui;

Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci)

Sinaxar 23 Martie

Duminica a 3-a din Post – Duminica Sfintei Cruci – Luarea Crucii si urmarea lui Hristos

Duminica Sfintei Cruci – foto preluat de pe doxologia.ro

Textul evanghelic în Duminica a III-a din Postul Mare (Marcu 8, 34-38; 9, 1)

Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis:

Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.

Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?

Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?

Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.

Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Nicon şi a celor o sută nouăzeci şi nouă (199) de ucenici ai săi († 251).

Sf. Cuv. Mc. Nicon și cei 199 de ucenici ai lui (†251) – foto preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul părintele nostru Nicon a trăit pe vremea ighemonului Cvintilian şi se trăgea din ţinutul napolitanilor. Era frumos la înfăţişare, strălucitor la vedere şi aprig în războaie.

Tatăl lui se închina la idoli, iar mama lui era creştină. Întâmplându-se un război mare şi având loc o luptă grozavă, fericitul Nicon aducându-şi aminte de îndemnurile mamei lui şi suspinând adânc a zis:

“Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi!”

Apoi însemnându-se cu semnul cinstitei cruci s-a aruncat în vâltoarea luptei; iar după război s-a întors şi Nicon la casa lui.

Şi încredinţând maicii lui cele ce avea în minte, a pornit cu corabia către părţile Constantinopolului.

Ajungând într-o insulă, care se numeşte Hios, s-a coborât din corabie şi s-a urcat pe unul din munţii de acolo.

Şi rămânând pe munte timp de şapte zile, dedându-se la post, la privegheri şi la rugăciune, i s-a vestit de către un înger dumnezeiesc să coboare pe ţărmul mării, împreună cu toiagul pe care i-l încredinţase acela care i se arătase lui.

Ajungând la ţărm şi găsind aici o corabie, s-a urcat în ea şi plutind timp de două zile a ajuns la muntele Ganos.

Aici, coborând iarăşi din corabie, i-a ieşit înainte din întâmplare un episcop, îmbrăcat simplu, ca un monah, şi luându-l de mână, l-a dus în peştera în care locuia acela.

După ce mai întâi l-a învăţat cele de cuviinţă, l-a botezat în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-l şi cu Sfintele Taine; iar după trei ani l-a hirotonit ca preot şi apoi ca episcop.

Luându-şi asupra lui purtarea de grijă asupra celor o sută nouăzeci de monahi care au venit la el, i-a luat mai târziu pe toţi şi a venit în Mitilene, iar de acolo a pornit cu ei spre Italia.

Şi după ce a văzut pe mama lui şi murind, acesta a îngropat-o, s-a dus în Sicilia şi şi-a găsit loc de petrecere în muntele Tavromeniei, adăugându-se la numărul monahilor care erau împreună cu el, încă nouă.

Ighemonul aflând ce se vorbea despre sfânt, a dat poruncă să fie aduşi îndată toţi înaintea lui.

Apoi, supunându-i la chinuri, au fost întinşi la pământ şi înţepaţi cu suliţe în tot felul, după care li s-au tăiat capetele cu sabia.

Iar sfântul Nicon a fost întins pe cele patru mădulare, a fost ars cu făclii, i s-au legat greutăţi de picioare, a fost târât pe pământ şi împins în prăpastie, a fost lovit cu pietre, i s-a tăiat limba şi în cele din urmă i s-a tăiat şi lui capul cu sabia.

În felul acesta s-a săvârşit pătimirea lui mucenicească.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou şi făcătorul de minuni din Diipiu.

Acesta, lăsându-şi femeia şi copiii şi rudele, a ales calea cea strâmtă şi cu nevoinţe, şi luând asupra-şi jugul cel uşor al Domnului, înconjura cetăţi şi sate şi mergea până departe în pustiu, fiind lipsit, necăjit şi cu totul amarat.

Descoperindu-i-se lui de la Domnul sfârşitul, s-a dus la Constantinopol şi ajungând la sfânta biserică a sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu şi anume la locul numit Diipiu, după ce a rămas acolo timp de şapte zile, s-a odihnit întru Domnul.

Când au venit de faţă cei ce urmau să-l îngroape şi au văzut lanţul cel greu cu care îi era înfăşurat tot trupul şi mulţimea de urme de lanţ ce se găseau în carnea lui, au strigat: Doamne miluieşte! Deci cunoscând cu toţii că a fost un om al lui Dumnezeu, l-au îngropat în tinda amintitei biserici, într-un mormânt de marmură ce i s-a făcut, de unde nu încetează a revărsa tot felul de minuni, celor ce se apropie de el cu credinţă.

Iar unii dintre aceia care s-au bucurat de ajutorul primit din partea lui mai trăiesc încă şi acum, mărturisind tuturor facerile de bine pe care le-au dobândit de la el.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Pahomie din Nerekta († 1384)

Sfântul Pahomie din Nerekhta (†1384) – foto preluat de pe episcopia-italiei.it

articol preluat de pe episcopia-italiei.it

Sfântul Pahomie în lume se numea Iacov.

S-a născut la începutul sec. XIV-lea în orașul Vladimir de pe Klyazma.

Tatăl său, Ignatie, a fost preot într-o parohie închinată Sfântului

Nicolae, iar pe mama sa o chema Ana. Amândoi erau oameni cu frică de Dumnezeu, dându-i fiului lor o educație aleasă.

Vreme de șapte ani a fost trimis să învețe sfintele scripturi, iar după ce s-a desăvârșit în acestea, a început să arate o mare râvnă petru biserica lui Dumnezeu.

Tatăl său a murit mai apoi, lăsându-l orfan pe Iacov la vârsta de 12 ani, iar mama lui nu l-a împiedicat să-și îndeplinească dorința și l-a binecuvântat pentru calea monahismului.

După împlinirea vârstei de 21 de ani a primit tunderea în monahism în mânăstirea Nașterii Maicii Domnului din Vladimir, petrecând acolo în multe ascultări.

Trecuse multă vreme.

Egumenul mănăstirii, văzând nevoința și smerenia cuviosului Pahomie, l-a trimis la Sfântul Alexie (23 iunie), locțiitorul mitropolitului Teognost al Moscovei, cerându-i să-l hirotonească în treapta de diacon.

Cuviosul a viețuit ca ierodiacon în mănăstirea Nașterii Maicii Domnului vreme de 10 ani, după care a devenit starețul obștii închinate sfinților Împărați Constantin și Elena din apropierea orașului Vladimir.

Sfântul Alexie, restabilind o veche mănăstire în cinstea împăraților Constantin și Elena, nu găsise pentru ea un egumen mai potrivit decât cuviosul Pahomie, cunoscând dinainte virtuțile sale.

Sosind la Vladimir în anul 1362 pentru a vedea mănăstirea reînviată, Sfântul Alexie l-a așezat pe cuviosul Pahomie stareț al mănăstirii.

Cuviosul a călăuzit mănăstirea câțiva ani, reușind să pună în rânduială viața de obște prin cuvânt și prin exemplul vieții.

Dar, râvnind către viața isihastă și pustnicească, într-o noapte, fără știrea nimănui, cuviosul Pahomie părăsește mănăstirea și se retrage în părțile regiunii Kostroma, loc ce se numea Nerekhta.

Acolo, pe râul Gridenka, și-a găsit loc potrivit pentru viața monahală – o mică peninsulă în adâncul pădurii.

Cuviosul ceruse voie locuitorilor din Nerekhta să viețuiască acolo și să contruiască o mănăstire în localitatea Sîpanovo, din regiunea Kostroma.

Oamenii au primit cu mare bucurie acest lucru și au ajutat mult la construcția mănăstirii.

Cuviosul Pahomiea pictat icoana Sfintei Treimi și cu mare procesiune a adus-o în acel loc, unde a pus să se ridice o biserică spre slava Sfintei Treimi.

Săvârșind construirea bisericii, a pus în ordine viața de obște, înmulțindu-se viețuitorii odată cu trecerea vremii.

Călugării mănăstirii erau nevoiți să lucreze pământul și să se hrănească din munca lor, lucru pe care chiar cuviosul Pahomie l-a dat ca pildă fraților.

În ziua de 22 martie anului 1384, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar peste o zi, pe 23 martie, s-a săvârșit cu aceste cuvinte:

„În mâinile Tale, Doamne, îmi încredințez duhul meu!”.

Mulțime mare de credincioși s-a adunat la înmormântarea sa, așezându-i-se trupul în biserica Sfintei Treimi, ctitorită de el.

Proslăvirea

Unul dintre ucenicii Sfântului Pahomie, Irinarh, a pictat prima icoană a cuviosului. Moaștele sale, găsite neputrezite în anul 1657, au fost așezate spre închinare în biserica mănăstirii sale.

În anul 1675, Biserica Ortodoxă Rusă l-a rânduit pe Pahomie din Nerekhta în cetele sfinților.

Moaștele Sfântului Pahomie se odihnesc în mănăstirea de maici închinată Sfintei Treimi, din Sîpanovo a cuviosului Pahomie din Nerekhta, reînviată abia în anul 1993, după mulți ani de pustiire.

Traducere de Pr. Mihail Damașcan – Conegliano

Sursa: https://drevo-info.ru/articles/3396.html

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Luca, cel care a pătimit chinuri muceniceşti în Mitilene, la anul 1802 şi care prin spânzurătoare s-a săvârşit. (†23 martie 1802)

Sfântul Cuvios Nou Mucenic Luca din Mitilini (†23 martie 1802) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

În ziua de duminică, 23 martie, a fost scos din închisoare și i s-a făcut ultima ispitire pentru a trece la islam. Refuzând, Sfântul Luca a fost spânzurat în piața grecilor din Mitilini. Avea nouăsprezece ani.

Sfântul Luca s-a născut în orașul Adrianopole din Tracia. Când avea șase ani, tatăl lui a murit, ceea ce a aruncat-o pe mama lui în sărăcie. De aceea, ea l-a încredințat pe micul Luca unui negustor din Zagora, care urma să-l crească și să-l învețe meseria lui. Luca l-a însoțit pe negustor în Rusia, într-o călătorie pentru negoțul său, apoi s-a așezat împreună cu el în Constantinopol, unde negustorul avea o prăvălie.

După câțiva ani, într-o zi, Luca s-a certat cu un băiat musulman, pe care l-a bătut în fața casei mamei lui. Alți musulmani, văzând întâmplarea, au alergat după Luca să-l pedepsească. Vrând să scape de pedeapsă, Luca a strigat: „Lăsați-mă, mă fac musulman!” Aceasta i-a oprit pe musulmani din urmărire, iar Luca a scăpat de bătaie.

Mai apoi, Luca a fost înfiat de un musulman bogat, care îi purta de grijă. Dar mai târziu, conștiința a început să-l supere pe Luca. De aceea, a cerut ajutor de la fostul lui stăpân, care a încercat să-l ajute, folosindu-se de mijlocirea Ambasadei Rusești. Ambasadorul a trimis pe locțiitorul său să-l viziteze pe aga care-l înfiase pe Luca. Locțiitorul s-a interesat de băiat și i l-a cerut înapoi. Dar aga i-a explicat că Luca se făcuse musulman de bunăvoie, fără a fi silit, deci îi era cu neputință să-l dea înapoi. Temându-se de o altă anchetă și de o încercare de a-l slobozi pe Luca, aga a poruncit să-l taie împrejur cu sila.

Când ambasadorul rus a aflat, a spus că nu poate face nimic decât dacă băiatul fuge din casa agăi. După câteva zile, Luca a reușit să fugă din acea casă și s-a dus în Galata. A fost luat îndată de către fostul său stăpân și de un slujbaș al Ambasadei care l-au pus să se dezbrace de hainele musulmane și să ia haine creștine. Apoi, Luca a fost îmbarcat pe un vas ce mergea la Smirna. De acolo a ajuns în insula Thera (Santorini), unde a rămas o vreme.

Curând după aceea, Luca s-a îmbolnăvit și s-a dus la un duhovnic, căruia i-a dezvăluit tot trecutul. Duhovnicul l-a sfătuit să se ducă în Sfântul Munte unde putea să scape de primejdie și putea să se îngrijească de mântuirea sufletului său.

Luca l-a ascultat și a plecat în Sfântul Munte, prima dată ajungând la Marea Lavră, unde a fost primit să slujească la arhondaric pentru o vreme. Apoi s-a dus la Mănăstirea Iviron, unde i-a descoperit egumenului că nu fusese reprimit în Biserica Ortodoxă. Deci, a fost trimis la Schitul Sfântul Ioan Înaintemergătorul, unde părinții de acolo l-au primit pe Luca înapoi la credința ortodoxă. De la Schit s-a întors la Mănăstirea Iviron, unde a stat o vreme și apoi la Mănăstirea Stavronikita, unde a primit binecuvântarea de a purta rasă.

Negăsindu-și locul la vreuna din mănăstirile din Sfântul Munte, a ieșit în lume. Dar nici în lume nu-și găsea liniștea nicăieri, așa că a revenit în Athos. În cele din urmă, cu multă dragoste a fost primit la Schitul Aghia Ana de către Gheronda Visarion, căruia i-a spus toate cele despre căderea lui, dar și despre lupta și dorința lui de a mărturisi. La început, Bătrânul Visarion a încercat să îl descurajeze, arătându-i chinurile și moartea, și l-a îndemnat spre mântuirea prin calea vieții monahale. Dar pentru că Luca a insistat, l-a trimis la un duhovnic din Schit, la Părintele Anania, care l-a lăudat pentru curajul și dorirea lui de a mărturisi, dar i-a vădit greutățile pe care avea să le îndure. Și pentru că Luca era hotărât, duhovnicul l-a pus să se pregătească duhovnicește și să fie cercat pentru o vreme cu luptă duhovnicească fierbinte, cu rugăciunile Bătrânului Visarion.

Mai târziu, cu binecuvântarea duhovnicului, a mers în insula Mitilini, în satul Pamfilia, unde a primit o bucată din cămașa însângerată a Noului Mucenic Teodor din Mitilini, iar apoi în capitala insulei Mitilini. Aici s-a înfățișat înaintea cadiului, căruia i-a spus: „Pe când eram de treisprezece ani, am fost amăgit de voi și am venit la credința voastră, nefiind în stare să deosebesc adevărul de minciună. Și, fiind copil, am rămas o vreme cu ceea ce era calp și mincinos.

Dar, ajungând la vârsta înțelegerii, am priceput că religia voastră nu este adevărată, ci mincinoasă, iar cel pe care voi îl numiți prooroc nu este prooroc, ci un înșelător și făcător de basme care v-a înșelat pe voi toți, iar voi l-ați crezut. Aflând, deci, că religia voastră este întuneric, mă lepăd de ea înaintea voastră și mărturisesc credința mea creștinească de mai înainte, care este lumină adevărată. Eu cred și mă închin adevăratului Dumnezeu, Domnul meu Iisus Hristos, Care va veni să judece întreaga lume, viii și morții, și Care va da fiecăruia după lucrul lui. Dacă nu credeți în El așa ca mine, toți vă veți osândi veșnic”.

La aceasta cadiul a răspuns: „Îmi pare rău de tine, fiule. Dacă nu mă asculți, o să ai parte de multe chinuri, de care nici nu ai auzit. Deci, gândește-te bine.” Sfântul i-a răspuns cu mult curaj: „M-am gândit mai dinainte la toate chinurile la care mă poți pune, și totuși am venit. Deci, orice ai de gând să faci cu mine, fă degrabă, fără a zăbovi, și fii încredințat că sunt curat și neprihănit, și nu mă voi lepăda de credință. Sunt creștin ortodox și creștin ortodox am să mor. Mă închin lui Hristos și pe Hristos Îl doresc. Îl mărturisesc aici unde cândva m-am lepădat de El din neștiință și Îl vestesc pe cunoaștere adevărată.”

În ciuda lingușirii și amenințărilor din partea musulmanilor, Luca a rămas neclintit în credincioșia față de Iisus Hristos. Cadiul a poruncit ca Luca să fie legat.

Pe când era scos din divanul de judecată, Luca s-a întâlnit cu mitropolitul din Mitilini, însoțit de câțiva preoți și de bătrânii obștii, care fuseseră chemați de nazir (adică epitropul unui așezământ religios musulman) fiindcă o familie de musulmani plecase pe ascuns din insulă pentru a se converti la Ortodoxie. Văzându-l pe mitropolit, Luca și-a plecat capul și i-a cerut binecuvântarea. Mânioși, musulmanii care-l păzeau s-au năpustit la el și au început să-l bată fără milă. Cât despre mitropolit, el a poruncit mai apoi să se facă rugăciuni în toate bisericile insulei pentru „robul lui Dumnezeu Luca”. Mitropolitul i-a trimis Sfânta Împărtășanie în închisoare printr-un om de încredere.

În ziua de duminică, 23 martie, a fost scos din închisoare și i s-a făcut ultima ispitire pentru a trece la islam. Refuzând, Sfântul Luca a fost spânzurat în piața grecilor din Mitilini. Avea nouăsprezece ani.

Trupul lui Luca a fost ținut în furci vreme de trei zile, iar Mucenicul părea că doarme, împrăștiind o mireasmă plăcută, pe care o simțea toată lumea care trecea pe acolo. Apoi, trupul Sfântului Luca a fost coborât și aruncat în mare, ca să nu fie luat de creștinii ortodocși. Dar marea l-a scos la țărm, iar creștinii l-au îngropat în secret. Mormântul său s-a făcut izvor de minuni și vindecări.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Nicon din Lavra Peşterilor de la Kiev.

Sfântul Nicon din Peşterile Kievului a fost primul discipol şi împreunăpătimitor al Sf. Antonie (10 iulie), fondatorul Mănăstirii Peşterile Kievului, unde a fost preot. La mănăstire el a tuns mulţi monahi noi în călugărie, printre care a fost şi Sf. Teodosie al Peşterilor (3 mai şi 14 august).

Sf. Nicon şi-a atras asupra lui mânia marelui prinţ Izyaslav, când i-a tuns în călugărie pe favoriţii acestuia, pe sfinţii Varlaam (19 Noiembrie) şi Efraim (28 ianuarie) şi nu a fost de acord să-i forţeze pe aceştia să părăsească mănăstirea. Dar prinţesa l-a calmat pe Izyaslav şi în cele din urmă l-a lăsat pe sfântul Nicon în pace.

Când numărul fraţilor din mănăstire a crescut, Sf. Nicon s-a hotărât să se retragă în pustie şi să trăiască ca isihast. Astfel, s-a dus în peninsula Tmutarakan (pe malul de est al istmului Kerchensk) stabilindu-se într-un loc nepopulat. Curând oamenii au auzit de sfinţenia vieţii lui şi s-au adunat în jurul sfântului, dorind să-i urmeze exemplul. În acel loc s-a ridicat o mănăstire şi o biserică închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Când s-a întors la mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a intrat sub ascultarea Sf. Teodosie, ca fiu duhovnicesc. După cum mărturiseşte Sf. Nestor Cronicarul (27 octombrie), când Sf. Teodosie trebuia să lipsească de la mănăstire, acesta încredinţa toate problemele lăcaşului sfântului Nicon. Câteodată chiar îl ruga pe Sf. Nicon să-i îndrume pe fraţii monahi în locul său. Deseori, în timp ce Sf. Nicon lega cărţi, Teodosie obişnuia să stea lângă el şi să desfăşoare sfoara pentru legat.

Când Prinţul Svyatoslav l-a alungat pe fratele său Izyaslav din Kiev, Sf. Nicon s-a întors la mănăstirea căreia i-a dat viaţă. Atunci egumenul mănăstirii era Ştefan. Când Sf. Ştefan (27 aprilie) a părăsit mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a fost ales egumen. Acesta a lupta mult ca să înfrumuseţeze mănăstirea cu sfinte icoane şi cărţi duhovniceşti.

Sf. Nicon s-a săvârşit la o vârstă venerabilă (+ 1088) şi a fost înmormântat în Peşterile Sf. Antonie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 21 martie 2025

Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul;

Sf. Cuv. Serapion

Sinaxar 21 Martie

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iacob, episcopul şi mărturisitorul (Secolul al VIII-lea).

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest sfânt părinte, petrecând viaţa sihăstrească din fragedă tinereţe, s-a făcut cu totul curat prin post şi prin toate celelalte pătimiri.

Pentru viaţa lui virtuoasă a fost făcut episcop şi a suferit multe prigoane din pricină că se opunea luptătorilor împotriva sfintelor icoane.

În timpul acestor prigoane pătimind cu răbdare şi luptându-se cu foamea şi cu setea, şi-a dat în cele din urmă duhul său.

Imnografie

Troparul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Iacob, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Glasul al 8-lea

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Iacob, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Glasul al 4-lea:

Lumea lăsând şi prin înfrânare supunând cu adevărat trupul, ai urmat lui Hristos, Preafericite Părinte Iacob, de unde ai dobândit ungerea cea sfântă a arhieriei; şi acum te-ai mutat către Cetele nematerialnice, rugându-te pentru noi toţi, cei ce te lăudăm pe tine.

Viața Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul (Secolul al VIII-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul Iacob, din tinerețe iubind viața pustnicească, s-a făcut monah și se nevoia cu postiri, cu privegheri și cu multe osteneli.

Apoi s-a învrednicit de treapta episcopiei; iar în timpul luptătorilor de icoane, sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se lepede de închinarea cinstitelor icoane.

Dar, nesupunându-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii, foame, sete și alte multe feluri de cumplite munci.

Apoi și-a dat fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, pentru Care, până la moarte, s-a nevoit și de la Care a luat Împărăția Cerului, în veci bucurându-se.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Toma, patriarhul Constantinopolului.

Cel între sfinţi părintele nostru Toma, din pricina vieţii lui nespus de virtuoase şi a înţelepciunii şi evlaviei lui, a fost hirotonit mai întâi diacon al Bisericii celei Mari şi a fost făcut sachelar, de către preacuviosul şi preamarele întru minuni părintele nostru Ioan Postitorul, în timpul împărăţiei de-a pururi pomenitului şi fericitului împărat Mauriciu.

După moartea sfântului Ioan Postitorul şi al lui Chiriac, urmaşul său, pe scaunul arhieresc a fost ridicat la treapta de patriarh al Constantinopolului cuviosul părintele nostru Toma, care a rămas pe scaunul patriarhal timp de trei ani şi nouă luni.

Luptând mult împotriva eresurilor şi întărind dogmele cele ortodoxe împotriva acestora, a păstorit bine şi plăcut lui Dumnezeu turma sa şi apoi a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filimon şi Domnin.

Aceşti sfinţi erau de fel din marea cetate a Romei. În vremea prigoanei, ducându-se în Italia şi acolo propovăduind cuvântul lui Dumnezeu şi aducând pe mulţi la credinţa lui Hristos, îi botezau.

Pentru aceasta ei au fost prinşi de către închinătorii la idoli şi au fost aduşi înaintea mai-marelui ţinutului.

Dar pentru că nu se plecau nici la cuvintele linguşitoare care li se grăiau şi nici atunci când li s-au făgăduit tot felul de daruri, ci chemau în toată clipa pe Hristos şi-L propovăduiau tuturor Dumnezeu adevărat, au fost dezbrăcaţi şi trântiţi la pământ, fiind bătuţi cumplit de patru ori şi apoi aruncaţi în închisoare.

După ce au fost ţinuţi în închisoare câtva vreme, au fost scoşi şi li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Viril, episcopul Cataniei.

Sfântul Viril a fost ucenic al sfântului apostol Pavel.

Şi păstorind, ca episcop al Cataniei, bine şi plăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lucrând tot felul de minuni, a adus pe mulţi la credinţa în Hristos.

Dintre toate acestea trebuie amintită negreşit una.

Astfel, în locul acela se afla un izvor care avea o apă foarte amară şi a cărui amărăciune, sfântul, rugându-se lui Dumnezeu, a schimbat-o în dulceaţă.

Lucrul acesta văzându-l un elin oarecare, care era foarte aprins închinător la idoli, a crezut în Hristos şi o dată cu el au mai crezut şi mulţi alţii.

După o viaţă împodobită cu astfel de fapte, ajungând la adânci bătrâneţi şi adormind somnul cuvenit sfinţilor, a fost îngropat într-aceeaşi insulă cu cinste, dând până astăzi tot felul de vindecări celor ce cu credinţă se apropie de mormântul lui.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion Sidonitul, care în pace s-a săvârşit († 370).

Sfântul Cuvios Serapion († 370) – foto preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul parintele nostru Serapion, zis “sidonitul” (pentru ca purta ca haina doar un “sidon”, o pânza simpla, cu care se acoperea), ducea viata ascetica în Egipt, în secolul al IV-lea.

Desi era un om învatat si care stia Scxripturile pe de rost, asceza lui era aceea ca traia ca unul care nu a avut deloc acoperis, ci calatorea si cu viata lui îi aducea pe altii la Hristos.

A trecut cu pace la Domnul la Roma, catre vârsta de 70 de ani.

Despre el povesteste pe larg Paladie în Istoria lausiaca (Lavsaicon).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serafim de la Vyritsa (Rusia) (1865 – 1949).

Sfântul Serafim de Virița (1865 – 1949)  – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Deși a avut chemare către călugărie de când era copil, a depus voturile monahale abia la vârsta de 55 ani.

A devenit milionar la o vârstă fragedă, s-a căsătorit, a avut copii, dar nu s-a îndepărtat niciodată de Dumnezeu, folosindu-și averea pentru a-i hrăni pe săraci, a ajuta mănăstirile și pentru a ridica spitale pentru bolnavi.

După Revoluția din 1917, a intrat în monahism împreună cu soția sa, cu toate că aveau posibilitatea financiară să părăsească țara.

După acest moment, și-a început lucrarea ca duhovnic.

S-a retras la Virița, unde a suferit foarte mult de pe urma reumatismului și a nevralgiilor, dar asta nu l-a împiedicat să se roage o mie de zile pe o piatră, asemenea ocrotitorului său, Sf. Serafim de Sarov.

A trecut la Domnul în 21 martie 1949, fiind canonizat în anul 2000

Sfântul Serafim de Virița (1865 – 1949) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Basil Muraviev (cel ce avea să devină Sf. Serafim) s-a născut în 1865 în orăşelul Cheremovsky, provincia Yaroslavl, din părinţi ţărani, Nicholas şi Chione. Când Basil a împlinit zece ani, tatăl său a murit lăsându-le pe sora Olga şi pe mama bolnăvicioasă în grija băiatului.

Un vecin bun l-a luat într-o zi cu el la St. Petersburg, găsindu-i lui Basil o slujbă de vânzător. Băiatul avea gânduri de călugărie pe care nu le-a dezvăluit nimănui şi la un moment dat s-a hotărât să plece la Lavra Sf. Alexandru Nevsky să stea de vorbă cu părinţii de-acolo. Unul din fraţi I-a sfătuit să rămână în lume şi să crească prunci şi după ce aceştia vor fi crescut, el şi soţia sa vor putea petrece în curăţie la mănăstire, slujind lui Dumnezeu.

Basil a înţeles că aceea era voia Domnului şi a urmat întocmai sfatul bătrânului părinte. Întors la slujba lui de la magazin, a continuat să muncească şi să strângă bani pe care îi trimitea familiei. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu o fată pe nume Olga.

Basil şi-a încropit propria lui afacere ca blănar şi a devenit foarte înstărit. A avut un fiu, Nicholas şi o fiică, Olga. Dar fata lor murind înainte de vreme, cei doi soţi au făcut legământ să trăiască împreună din acel moment doar ca frate şi soră.

În jurul vârstei de 30 de ani, Basil şi-a împărţit aproape toată averea, făcând multe donaţii diferitelor mănăstiri. Când Nicholas s-a făcut mare, Basil şi Olga s-au retras la mănăstire să-I slujească lui Dumnezeu. Olga a fost tunsă în 1919 cu numele Christina, locuind în Mănăstirea Învierii-New Divyevo din St. Petersburg. Mai târziu a primit schima şi numele de Serafima. A murit în 1945.

Nu avem cunoştinţă de mănăstirea în care a fost tuns Basil şi nici de numele pe care l-a primit. Unii spun că ar fi fost tuns călugăr în Athos. În 1927 a sosit la Lavra Sf. Alexandru Nevsky, unde a devenit preot duhovnic al călugărilor. Acolo a fost tuns în schimă cu numele de Serafim. Curând s-a descoperit tuturor darurile de vindecare şi înainte vedere cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe Sf. Serafim, mulţi oameni căutându-l pentru ajutor şi un cuvânt de folos.

Episcopul Alexei (Shimansky) al Novgorodului a venit la părinte în 1927 să-l întrebe dacă era potrivit pentru el să părăsească Rusia din cauza persecuţiilor comuniste. Înainte ca episcopul să-şi spună păsul, Sf. Serafim i-a dat răspunsul următor: “Mulţi vor să plece acum din Rusia. Dar să nu ne temem. Este nevoie de sfinţia ta aici. Vei deveni patriarh şi vei conduce biserica 25 de ani.”

Însă pentru lavră au venit vremuri de grea încercare. Călugării erau arestaţi, exilaţi sau duşi în lagăre de muncă. Mulţi erau executaţi. Începând cu 1929, părintele Serafim a fost arestat de 14 ori. El şi-a continuat misiunea preoţească în lagăre şi închisori, încurajând prizonierii.

În 1933, părintele a fost eliberat din lagăr şi s-a stabilit la Vyritsa, un loc minunat cu păduri, un pârâu şi aer foarte sănătos, un loc potrivit pentru Sf. Serafim care avea sănătatea şubredă la acea vreme de la regimul şi bătăile suferite în lagăr.

În 1913 s-a construit la Vyritsa o biserică din lemn închinată Icoanei Maicii Domnului din Kazan pentru comemorarea a 300 de ani de dinastie Romanov. Biserica principală are două altare: unul închinat icoanei Kazan, iar celălalt Sfântului Nicolae. Biserica de jos era închinată Sf. Serafim al Sarovului. După ce şi-a mai recăpătat puterile, părintele Serafim a început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor. Mulţi grav bolnavi se vindecau cu rugăciunile sfântului. Autorităţile au observat în scurt timp afluxul de oameni de la chilia sfântului şi au început să-l cerceteze, venind în percheziţie la chilia sa în special noaptea. Odată poliţia a venit să-l aresteze pe părinte dar Dumnezeu a avut grijă de slujitorul său şi l-a scăpat din mâna duşmanilor prin doctorul care le-a atras atenţia că părintele era bolnav şi n-ar fi suportat călătoria. Aceştia l-au lăsat în pace pe bătrânul părinte.

În septembrie 1941 nemţii intraseră în Vyritsa dar nu au rănit pe nimeni şi nu au prădat nimic. În timpul războiului Sf. Serafim a slăbit tot mai mult, slujind mai rar în biserica Sf. Serafim, iar din 1945, părintele Alexei Kibardin a început să slujească în biserica Kazan.

În primăvara lui 1949, Sf. Serafim a fost ţintuit la pat dar tot primea oamenii la el pentru ajutor ca mai înainte.

Cu puţin înainte de adormirea sa, Preasfânta Fecioară i-a apărut Sfântului Serafim sfătuindu-l să se împărtăşească în fiecare zi. Părintele Alexei Kibardin îi aducea Sfânta Împărtăşanie la ora 2 dimineaţa dar într-o noapte a adormit şi nu a ajuns decât la 4 dimineaţa. Şi-a cerut iertare de la părintele pentru că a întârziat şi a observat o strălucire nepământeană pe chipul acestuia. Sfântul i-a răspuns: “Nu-ţi face griji, frate, că îngerii mi-au adus deja Sfânta Împărtăşanie”. Văzând cum îi iradiază faţa, părintele Alexei a crezut că cele ce i-a spus erau adevărate.

Sf. Serafim l-a rugat pe părintele Alexei să meargă la Moscova să-l anunţe pe Patriarhul Alexei că el se va duce la Domnul în două săptămâni. Când părintele Alexei a transmis mesajul patriarhului, acesta s-a întors către sfintele icoane făcându-şi cruce iar când a revenit cu faţa la părintele, pe obraji îi curgeau lacrimi, spunând: “Au trecut patru ani de când sunt patriarh. Mi-au mai rămas douăzeci şi unu. Aşa mi-a spus sfântul părinte”. Patriarhul Alexei a murit în 1970, aşa cum a prevăzut Sf. Serafim.

Sf. Serafim a plecat la Domnul în 21 martie 1949 (sau 3 aprilie N.S.). În orele de dinaintea morţii sfântul a cerut să se citească acatistele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, al Sf. Serafim de Sarov şi al Sf. Nicolae. Timp de o săptămână de la moartea sa, oraşul Vyritsa s-a scăldat într-o mireasmă divină.

Sf. Serafim a fost îngropat în cimitirul de lângă biserica Icoanei Kazan din Vyritsa la înmormântare venind puhoi de oameni. Vyritsa a devenit astfel loc de pelerinaj. Sf. Serafim Schimonahul a fost canonizat de Biserica Rusă în august 2000.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.