Articole

Calendar Ortodox 30 martie 2025

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul și Sfânta Cuvioasă Euvula, mama Sfântului Pantelimon. Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto preluat de pe doxologia.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; www.diane.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 30 martie 2025


 

Sf. Cuv. Ioan Scărarul;

Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon;

Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul) (Vindecarea fiului lunatic) (Predica de pe munte – Fericirile)

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul și Sfânta Cuvioasă Euvula, mama Sf. Pantelimon. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face pe 30 martie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul și Sfânta Cuvioasă Euvula, mama Sf. Pantelimon. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face pe 30 martie – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Sinaxar 30 Martie


 

Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul) (Vindecarea fiului lunatic) (Predica de pe munte – Fericirile)

Sfânta Evanghelie după Marcu, Capitolul 9, 17-32

În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut.

Și, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut.

Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine.

Și l-au adus la El. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta, căzând la pământ, se tăvălea spumegând.

Și l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie.

Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poți să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi.

Iar Iisus i-a zis: Dacă poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede.

Și îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!

Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el!

Și, răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit.

Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare.

După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?

El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post.

Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva.

Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia.

Ei însă nu înțelegeau cuvântul și se temeau să-L întrebe.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan, cel ce a scris Scara (579 – 649).

Acest sfânt, pe când era în vârstă de şaisprezece ani, ajunsese, din pricina iscusinţei sale la minte, foarte învăţat în toată ştiinţa de pe vremea lui.

Voind să se aducă pe sine jertfă preasfinţită lui Dumnezeu, s-a dus la Muntele Sinai, unde s-a făcut monah şi a petrecut în ascultare.

Mai târziu, când a ajuns la vârsta de nouăsprezece ani, pornind de acolo, s-a dus la un loc de sihăstrie care se găsea la depărtare de cinci leghe de mănăstire, unde s-a hotărât să pună început luptelor sale înalte pentru virtute.

Locul acesta se numea Tolas; şi a petrecut aici patruzeci de ani în dragoste fierbinte şi înflăcărat de dogoarea iubirii dumnezeieşti.

Se hrănea cu toate acele lucruri care sunt îngăduite, fără de prihană, vieţii sihăstreşti, dar gusta din toate numai câte puţin şi niciodată nu se sătura, iar cu aceasta, după câte se pare, frângea cu multă înţelepciune orice fel de mândrie care îi răsărea în suflet.

Dar cine este în stare să povestească în cuvinte izvorul cel îmbelşugat al lacrimilor aceluia?

Nu se deda somnului decât în măsura în care privegherea prea îndelungată nu trebuia să-i nimicească starea minţii lui.

Iar calea vieţii lui era rugăciunea cea neîncetată şi dragostea cea neasemănată faţă de Dumnezeu.

Osârduindu-se deci în toată virtutea şi ducând viaţă îmbelşugată, el s-a învrednicit de nenumărate mari vedenii.

Pe când se afla odată în chilia lui şi un ucenic al lui dormea într-un loc îndepărtat sub o stâncă mare, care era gata să cadă şi să-l zdrobească, cunoscând acest lucru prin Duhul Sfânt, a smuls pe ucenicul lui din primejdia care-l pândea, arătându-i-se în somn şi făcându-l să se ridice din locul acela în care peste puţin timp ar fi avut să moară.

Deci, ajungând pe culmea virtuţilor şi conducând vreme îndelungată ca egumen mănăstirea din Sfântul Munte Sinai, a părăsit apoi viaţa aceasta trecătoare, mutându-se la viaţa cea veşnică, după ce mai înainte a alcătuit cartea aceea plină de înălţări duhovniceşti şi dumnezeieşti, care se numeşte Scara.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

Icoana Scării Raiului (Mănăstirea Sf. Ecaterina, Peninsula Sinai, Egipt) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Icoana Scării Raiului (Mănăstirea Sf. Ecaterina, Peninsula Sinai, Egipt) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Ioad.

Acest sfânt, pe care l-a lovit leul şi a murit, când a mustrat pe Ieroboam pentru juninci, era de fel din tribul Iuda.

Dumnezeu îi poruncise să se ducã la Ieroboam să-l mustre şi să nu mănânce nici pâine şi nici apă să bea, ci să se întoarcă de acolo degrabă.

Găsind pe Ieroboam aducând jertfe, l-a chemat şi i-a zis:

Acestea grăieşte Domnul: Iată se naşte un fiu în casa lui Iuda; numele lui este Iosia şi va jertfi asupra ta pe preoţii înălţimilor acestora“.

Şi Ieroboam a întins mâna ca să-l prindă; dar mâna lui s-a uscat.

Dar rugându-se, mâna i s-a vindecat ca şi mai înainte.

Şi pe când Ioad se întorcea, a fost amăgit de către un prooroc mincinos, care se numea Emvis şi a mâncat pâine împreună cu dânsul, călcând porunca Domnului.

Deci, pentru această neascultare, Dumnezeu a îngăduit ca Ioad să fie ucis de un leu, dar să nu fie mâncat de acesta.

Şi murind, a fost înmormântat în Betel, lângă cel ce l-a amăgit pe el.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel ce s-a nevoit într-o fântână.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei Euvula, maica sfântului Pantelimon, care în pace s-a săvârşit († cca 303).

Sfânta Cuvioasă Euvula, mama Sfântului Pantelimon - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Euvula, mama Sfântului Pantelimon – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe www.diane.ro

Cinstită pe 30 martie, Sfânta Cuvioasă Euvula a adormit întru Domnul pe 30 martie, în jurul anului 303, în Nicomidia, cu puțin timp înaintea unei persecuții pe scară largă a creștinilor inițiate de împăratul Dioclețian. Ea și fiul său, Marele Mucenic Pantelimon (27 iulie), au suferit în acea vreme. Această femeie binecuvântată a fost una virtuoasă, care era “cununa bărbatului ei” (Proverbele 12:4) și “o mamă veselă în mijlocul copiilor ei” (Psalmii 113:9).

Sfânta Euboula s-a născut într-o familie creștină și a fost crescută conform tradiției ortodoxe. S-a măritat cu un păgân pe nume Eustorgios. Părinții ei sperau că, în acest fel, va împlini cuvintele Apostolului: “Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele său” (1 Corinteni 7:14). Așadar, în căsătoria lor, aceștia au fost uniți în trup și, totuși, separați în spirit. Soțul Sfintei era sârguincios în oferirea de sacrificii idolilor păgâni, dar aceasta oferea un sacrificiu de laudă și mulțumire adevăratului Dumnezeu în fiecare ceas. Când ea a conceput mult așteptatul fruct al căsătoriei în pântecul său, i-a dat mulțumire lui Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu a fost multiplicată datorită virtuții sale, și aceasta s-a rugat Lui zi și noapte.

Prevăzând că va pleca curând din această viață trecătoare, Sfânta Euboula s-a străduit să-și dedice fiul lui Dumnezeu. Când s-a născut copilul, soțul Sfintei l-a numit Pantaleon, adică “asemeni unui leu”, sperând că băiatul său va deveni un mare războinic.

Sfânta Euboula și-a crescut fiul în pietate, învățându-l, cât a putut, deaspre adevăratul Dumnezeu. După trecerea câtorva ani, Sfânta a fost pe patul de moarte, și i-a dat fiului său instrucțiunile ei finale. L-a sărutat și l-a binecuvântat, a plâns și a rostit aceste cuvinte, “Copile, iubitul meu copil, iată, acum plec spre mormânt în trup, dar nu voi fi separată de tine în sufletul meu. Te implor, lumina mea, nu lăsa nimic din această lume să te separe de dragostea lui Dumnezeu, înalță-ți ochii spre ceruri, uită-te numai la Dumnezeu, amintește-ți ochiul său atotvăzător și caută ajutor de la El. Fă asemeni Lui de-a lungul vieții tale. El este milostiv, generos și iubitor al omenirii, așa că și tu poți ajunge să ai o inimă compasionata și să arăți milă în toate zilele vieții tale și sârguință mai mult decât orice altceva”.

În decursul acestei cuvântări, Euboula a vărsat multe lacrimi, a fost plină de slavă și a început să proroceasca. Ea a spus, “Văd cu ochii mei spirituali că va fi o persecuție cruntă a bisericii. Dar văd că marele nostru Dumnezeu prin tine, fiul meu, va rușina și umili diavolul răuvoitor. Tu ești ca un leu împotriva însuși diavolului, și-l vei face să urle în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Oh, ce onoare mi-a încredințat Domnul! Cum se face că voi numită mama Marelui Mucenic? Iată, deja vin îngerii strălucitori și îmi cheamă sufletul către Stăpânul meu. Din tinerețe L-am iubit și am păstrat poruncile Sale”.

După moartea mamei sale, tânărul a crescut și s-a întărit în spirit. Prin grația lui Dumnezeu, rugăciunile mamei lui l-au protejat. Amintindu-și cuvintele mamei sale că va fi întotdeauna ca un leu, Pantelimon s-a străduit să ducă o viață dreaptă. A fost modest, umil, supus și muncitor. Dumnezeu l-a condus, în cele din urmă, la un părinte, un preot, numit Ermolai. Când acesta a început să-l învețe despre Domnul nostru Iisus Hristos, inima tânărului a tresăltat de bucurie, auzind de la el vorbele maicii sale.

La botezul său, clarvăzătorul părinte l-a numit Pantelimon, cu semnificația “Întru totul milostiv”. După primirea sfântului botez și împărtășirea Sfintelor Taine ale lui Hristos, Sfântul Pantelimon a mai rămas cu Ermolai șapte zile, primind apa dătătoare de viață a cuvintelor sale ca dintr-o fântână, îmbogățindu-și sufletul cu fructificare spirituală.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Zaharia cel nou, care a mărturisit în Corint, la anul 1684, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 29 martie 2025

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.roro.orthodoxwiki.org

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 29 martie 2025


 

Sf. Sfințiți Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, și Chiril diaconul;

Sf. Mc. Iona și Varahisie;

Sf. Ierarh Diadoh, Episcopul Foticeei;

(Pomenirea Celor Adormiți)

 

Sinaxar 29 Martie


 

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor mucenici Marcu, episcopul Aretuselor, Chiril diaconul şi alţi mulţi, împreună cu ei (Secolul al IV-lea).

Sfântul Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor și Sfântul Mucenic Chiril, diaconul Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor și Sfântul Mucenic Chiril, diaconul (Secolul al IV-lea) - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Marcu, episcopul Aretuselor, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare.

Plin fiind de dumnezeiască râvnă a dărâmat la pământ multe temple ale idolilor şi a zidit nenumărate biserici.

Când, după Constantin cel Mare, în fruntea împărăţiei a venit Iulian Apostatul, iar credinţa în idoli a fost ridicată din nou la mare cinste, a avut de suferit nu numai sfântul Marcu, ci şi mulţi alţii, care luaseră parte la dărâmarea templelor idoleşti.

La început sfântul Marcu s-a ascuns de cei ce îl căutau; dar înţelegând că unii dintre credincioşi erau traşi la răspundere pentru el, a venit şi s-a predat lor.

Iar ticăloşii aceia de păgâni luându-l, l-au dezbrăcat şi după ce i-au acoperit trupul de răni, l-au aruncat în nişte locuri pline de murdărie.

După aceasta l-au scos de acolo şi l-au dat pe mâna unor slugi, ca să-l înţepe cu andrelele.

Apoi i-au acoperit tot trupul cu saramură şi în cele din urmă ungându-l cu miere, l-au ridicat în aer cu nişte frânghii, în toiul verii, ca să fie ars de razele soarelui care cădeau asupra capului şi trupului său gol cu desăvârşire, în arşiţa cea mare a prânzului, şi să fie hrană viespilor şi albinelor.

În tot timpul cât a pătimit acestea însă, acest minunat bărbat a răbdat cu tărie, nu numai din pricina evlavie lui, ci şi pentru ca să nu se mai dea chinuitorilor lui şi alţi bani pentru zidirea din nou a templelor idoleşti dărâmate.

Biruind cu gândul său, a biruit şi cu fapta.

Căci, văzându-l toţi că suferă chinurile cu bărbăţie şi cu putere, păgânii din jur în cele din urmă s-au schimbat şi au învăţat prin pocăinţă credinţa cea adevărată.

Tot pentru îndrăznirea de a sfărma templele idoleşti, un lucru asemănător cu acesta s-a întâmplat şi în Fenicia.

Aici, un diacon, anume Chiril, din dragostea de adevăr îndrăznind să doboare la pământ nişte statui de ale idolilor, a fost prins şi i s-a despicat pântecele, scoţându-i-se măruntaiele şi fiind lăsat aşa, ca să fie văzut de toţi.

Şi se zice că ticăloşii aceştia bătându-şi joc de ficaţii lui şi-au primit răsplata bine meritată, căci le-au căzut dinţii, limba li s-a topit în gură şi au pierdut puterea vederii.

Dar cine ar fi în stare să povestească, precum se cuvine, chinurile suferite în Ascalon şi Gaza de femeile fecioare şi de bărbaţii cei sfinţiţi, cărora spintecându-li-se pântecele şi umplându-li-se măruntaiele cu orz, au fost puşi în troacele porcilor spre mâncare?

Acestea au fost faptele păgâneşti ale împărăţiei lui Iulian şi ale celor de sub poruncile lui.

Dar cei ce au pătimit, în locul chinurilor de aici, au dobândit fericirea cea nesfârşită; pe când lucrãtorilor nedreptăţii li s-a pregătit pedeapsa focului şi chinul cel veşnic.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Iona, Varahisiu şi a celorlalţi nouă mucenici, împreună cu dânşii.

Sfinţii Mucenici Iona şi Varahisie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinţii Mucenici Iona şi Varahisie – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinţii Iona şi Varahisiu erau din Persia şi au trăit pe vremea lui Sapor al Perşilor şi a împăratului Constantin cel Mare al romanilor.

Ei erau călugări şi, părăsind mănăstirea lor, au venit într-o cetate care se numea Marmiavoh.

Aici au aflat închişi în temniţă pe sfinţii mucenici: Zaniat, Lazãr, Maruta, Narsin, Ilie, Marin, Aviv, Savelt şi Sava, pe care i-au mângâiat şi i-au îndemnat spre pătimire.

Dar fiind şi ei prinşi, au fost aduşi înaintea mai-marilor: Masdrat, Siro şi Marmisi, care mai întâi i-au sfătuit, apoi i-au ameninţat şi pentru că nu au voit să se lase înduplecaţi, mai întâi i-au pus în lanţuri, după legea persană.

Apoi au fost supuşi, fiecare în parte, la felurite chinuri în timpul cărora şi-au dat duhul în mâna lui Dumnezeu.

Moaştele lor au fost adunate şi au fost îngropate împreună cu ale celorlalţi nouă mucenici, care s-au săvârşit din viaţă în ziua de douăzeci şi şapte a lunii martie, în timp ce sfinţii Iona şi Varahisiu s-au săvârşit din viaţă în ziua de douăzeci şi nouă ale aceleiaşi luni.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Eustaţiu, episcopul Bitiniei.

Sfântul Eustaţiu Mărturisitorul, episcopul Bitiniei, era de la începutul nevoinţelor sale duhovniceşti un călugăr evlavios, smerit, blajin şi cu dragoste faţă de aproapele.

Pentru viaţa sa virtuoasă a fost numit episcop al oraşului Bitinia (o provincie romană din Asia Mică) şi şi-a condus turma mulţi ani, dând exemplu de viaţă sfântă şi perfecţiune.

În timpul ereziei iconoclaste Sf. Eustaţiu i-a înfruntat cu curaj pe eretici apărând cinstirea sfintelor icoane.

Urâtorii de icoane l-au denunţat împăratului iar sfântul a fost închis şi bătut crunt.

În cele din urmă a fost înlăturat de la scaunul episcopal şi închis din nou.

Sfântul mărturisitor a murit în exil în timpul secolului al XIX-lea, după ce a pătimit timp de trei ani insulte, privare de libertate, foamete şi alte chinuri.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli, dintre cei şaptezeci: Sosten, Apolo, Chifa şi Epafrodit.

Sfinții apostoli, dintre Cei Șaptezeci: Sostene, Apollo, Chifa și Epafrodit - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfinții apostoli, dintre Cei Șaptezeci: Sostene, Apollo, Chifa și Epafrodit – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Sostene

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Sostene este unul din Cei Șaptezeci de Apostoli și a fost episcop într-unul din orașele Cezareea sau Colofon din Asia Mică.

El este pomenit de Biserică la 4 ianuarie odată cu Cei Șaptezeci, la 29 martie împreună cu Apostolii Apollo, Chifa, Chesarie și Epafrodit din Cei Șaptezeci, iar la 8 decembrie împreună cu Sfinții Apollo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Chesarie și Onisifor.

Sfântul Sostene a fost conducătorul sinagogii evreiești din Corint înainte de a se converti la creștinism (v. Fapte 18,17).

El a fost bătut în timpul unei răzmerițe împotriva Sfântului Apostol Pavel.

Sfântul Pavel l-a convertit la creștinism.

În Epistola sa către Biserica din Corint (I Corinteni 1,1), Sfântul Pavel trimite salutări din partea ambilor:

Pavel, prin voia Domnului chemat să fie apostol al lui Iisus Hristos, și fratele Sostene…”.

El a plecat la Domnul în pace.

 

Apostolul Apollo

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Apollo (numit și Apollos) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli.

El a fost episcop în Smirna înaintea Sfântului Policarp.

Biserica îl pomenește pe Sf. Apollo la 29 martie, împreună cu Apostolii Sostene, Chifa și Epafrodit, precum și la 8 decembrie, împreună cu aceeași Apostoli și cu Apostolul Chesarie, Apostolul Onisifor și Apostolul Tihic.

De asemenea este prăznuit și la Soborul celor 70 de Apostoli, pe 4 ianuarie.

Menționările din Sfânta Scriptură referitoare la Apostolul Apollo se găsesc în Fapte 18,24-28, I Corinteni 1,12, 3,5-6, 16,12 și în Tit 3,13.

 

Apostolul Chifa

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Chifa sau Chefa, omonimul Sfântului Petru se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli.

El a fost episcop în Iconium sau Colofon, Pamfilia.

Se presupune că el este cel la care se referă Sfântul Pavel (I Corinteni 15,5).

Biserica îl pomenește pe Sfântul Chifa la 29 martie împreună cu Apostolii Sostene, Apollo și Epafrodit, iar la 8 decembrie cu aceiași Apostoli, precum și cu Apostolul Chesarie și Apostolul Onisifor.

Cei Șaptezeci de Apostoli au fost aleși de Mântuitorul Iisus Hristos însuși și trimiși să propovăduiască.

Ei au fost aleși după o vreme de la alegerea Celor Doisprezece Apostoli (Luca 10,1-24).

Toți Cei Șaptezeci sunt pomeniți de Biserică la 4 ianuarie.

Numele “Chifa” este aramaicul pentru “Petru.

 

Apostolul Epafrodit

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Epafrodit se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli și a fost episcop în orașul trac Adriaca (sau, după alte surse, în Colona).

Sfântul Epafrodit a fost unul din cele mai apropiate ajutoare și tovarăși ai Sfântului Apostol Pavel.

Sfântul Pavel l-a trimis la creștinii din Filipi și el este menționat în Epistola către Filipeni:

Am socotit de grabnică nevoie să vă trimit pe Epafrodit, fratele și împreună cu mine lucrător și luptător, cum și trimisul vostru și slujitorul nevoilor mele, fiindcă avea mare dor de voi toți și era mâhnit fiindcă ați auzit că a fost bolnav.

Într-adevăr, bolnav a fost aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el și nu numai de el, ci și de mine, ca să nu am întristare peste întristare.

Deci l-am trimis mai degrabă, ca, văzându-l, voi iarăși să vă bucurați, iar eu să fiu mai puțin mâhnit.

Primiți-l dar întru Domnul, cu toată bucuria și pe unii ca aceștia întru cinste să-i aveți,

Fiindcă pentru lucrul lui Hristos a mers până aproape de moarte, punându-și viața în primejdie, ca să împlinească lipsa voastră în slujirea mea. (Filipeni 2,25-30).

Biserica îl pomenește pe Sfântul Epafrodit la 29 martie împreună cu Apostolii Sostene, Apollo, Chesarie și Chifa și la 8 decembrie împreună cu aceștia și cu Sfântul Apostol Onisifor.

Cei Șaptezeci de Apostoli au fost aleși de Mântuitorul Iisus Hristos însuși și trimiși să propovăduiască.

Ei au fost aleși câtăva vreme după chemarea Celor Doisprezece Apostoli (Luca 10,1-24) și sunt pomeniți de Biserică în 4 ianuarie.

 

Tot în această zi, pomenirea celui întru sfinţi părintele nostru Diadoh, episcopul Foticeii, în Epir, al cărui “Cuvânt ascetic” se găseşte în Filocalia românească, volumul 1.

Sf. Ierarh Diadoh, Episcopul Foticeei (†474) - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sf. Ierarh Diadoh, Episcopul Foticeei (†474) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

După Diadoh scopul vieţii duhovniceşti este unirea sufletului cu Dumnezeu prin dragoste.

El face deosebirea între ”chipul” lui Dumnezeu în om şi ”asemănarea” cu El.

Prin păcatul strămoşesc ”chipul” dumnezeiesc s-a întinat, s-a spălăcit. Harul Botezului curăţă ”chipul”, îl spală de întinarea păcatului.

Dar prin aceasta încă nu avem şi ”asemănarea”.

Spălarea chipului se face fără colaborarea noastră; lucrarea aceasta a harului încă n-o simţim. ”Asemănarea” începem să o câştigăm pe măsură ce ne sporim sforţările noastre pentru o viaţă virtuoasă şi o atingem deplin când a crescut în noi dragostea de Dumnezeu în mod covârşitor.

Abia după ce am sporit în ”asemănare”, în dragoste, ni se face şi harul ”simţit”. ‘

Harul, cum am zis, chiar din clipa în care ne botezăm se ascunde în adâncul minţii. Dar îşi acoperă prezenţa faţă de simţirea minţii. Din moment ce începe însă cineva să iubească pe Dumnezeu cu toată hotărârea, o parte din bunătăţile harului intră în comuniune într-un chip tainic, cu sufletul prin simţirea minţii. Căci pe măsură ce sporeşte sufletul, şi darul dumnezeiesc îşi arată dulceaţa sa minţii”.

Două bunuri ne aduce nouă sfântul har al Botezului renaşterii, dintre care unul covârşeşte pe celălalt în chip nesfârşit. Cel dintâi ni se dă îndată. Căci ne înnoieşte chiar în apă şi luminează toată trăsăturile sufletului, adică ”chipul”, îndepărtând toată zbârcitura păcatului nostru.

Iar celălalt aşteaptă ca să înfăptuiască împreună cu noi, ceea ce este ”asemănarea”.

Când începe deci mintea să guste întru multă simţire dulceaţa Prea Sfântului Duh, suntem datori să ştim că începe harul să zugrăvească aşa zicând peste chip, ”asemănarea”.

Diadoh arată că, dacă până la Botez înăuntrul sufletului se află diavolul, de la Botez înăuntrul lui se sălăşluieşte harul, iar diavolul e scos afară.

De aici înainte sufletul este influenţat de har dinăuntrul său; iar diavolul îl influenţează numai din afară, prin mustul trupului şi prin simţurile lui.

Unii au născocit cu atât harul cât şi păcatul, adică atât Duhul adevărului cât şi duhul rătăcirii se ascund în mintea celui ce se botează. De aceea zic că o persoană îmbie mintea spre cele bune, iar cealaltă îndată spre cele potrivnice. Eu însă am înţeles din dumnezeieştile Scripturi şi din însăşi simţirea minţii că înainte de Sfântul Botez harul îndeamnă sufletul spre cele bune din afară, iar Satana foieşte în adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieşirile minţii înspre dreapta. Dar din ceasul în care renaştem, diavolul e scos afară, iar harul intră înăuntru. Ca urmare aflăm că, precum odinioară stăpânea asupra sufletului rătăcirea, aşa după Botez stăpâneşte asupra lui adevărul. Lucrează, ce e drept, Satana asupra sufletului şi după Botez, ca şi mai înainte, ba de multe ori chiar mai rău. Dar nu ca unul ce se află la un loc cu harul, să nu fie, ci învăluind oarecum mintea în fumul dulceţurilor neraţionale, prin mustul trupului”.

Cu alte cuvinte, până nu se sălăşluieşte harul în adâncul sufletului, lucrează chiar din el dracii cei mai subţiri, oprindu-l de la dorirea binelui şi îndemnându-l la patimi sufleteşti.

Dar după ce se sălăşluieşte harul în minte, vin la rând dracii mai materiali, care aţâţă trupul spre patimi trupeşti, ca să despartă mintea din comuniunea cu harul.

Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului. De aceea din însuşi adâncul inimii simţim oarecum izvorând dragostea de Dumnezeu, când ne gândim fierbinte la El. Iar dracii de aici înainte se mută şi se încuibează în simţurile trupului, lucrând prin firea uşor de influenţat a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul. De aceea harul, prin simţirea minţii înveseleşte trupul cu o bucurie negrăit la cei ce sporesc în cunoştinţă; iar dracii, prin simţurile trupului, robesc sufletul, îmbiindu-l, ucigaşii, cu sila spre cele ce nu vrea, când ne află mai ales umblând fără grijă şi cu nepăsare pe calea credinţei”.

Viaţa duhovnicească începe cu frica de Dumnezeu.

Nimeni nu poate iubi pe Dumnezeu din toată inima, dacă nu se teme mai întâi de El întru simţirea inimii’‘.

Prin frică începe să se cureţe sufletul de păcate. Dar chiar înainte de aceasta trebuie să se desfacă de grijile lumeşti.

Până ce sufletul e nepăsător şi dornic de plăceri nu simte frica de Dumnezeu.

Dar când începe să se cureţe cu luare aminte, atunci simte frica de Dumnezeu ca pe un medicament al vieţii.

Curăţindu-se astfel tot mai mult, ajunge la dragostea desăvârşită, în care nu mai este frică, ci nepătimire. ‘

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu crede cu adevărat în El şi împlineşte cu evlavie poruncile. Iar cel ce crede numai şi nu este în iubire, nu are nici credinţa pe care crede că o are”.

După curăţirea de patimile trupeşti, lucrarea în care rol mare are ascultarea şi înfrânarea, trebuie să se facă şi curăţirea minţii de gânduri rele, lucru care cere o liniştire a minţii. ”Cei ce se nevoiesc trebuie să-şi păzească pururi cugetul neînviforat, ca mintea deosebind gândurile ce intră în ea, pe cele bune şi trimise de Dumnezeu să le aşeze în cămările memorie, iar pe cele urâte şi drăceşti să le arunce afară din vistieriile firii”.

Dar numai Duhul Sfânt poate curăţa mintea cu adevărat. Căci strălucind El necontenit în cămările sufletului, nu numai că se fac arătate în minte micile şi întunecoasele năvăliri ale dracilor, ci se şi slăbesc, fiind vădite de lumina aceea sfântă şi slăvită. De aceea zice Apostolul: ”Duhul să nu-l stingeţi”.

Curăţindu-se mintea, se pune în lucrare simţirea ei, care este un organ prin care mintea se raportează la cele nevăzute şi dumnezeieşti, ca simţurile trupului la cele văzute. ”Simţirea aceasta a minţii”, sau a ”inimii”, sau a ”sufletului”, nu trebuie înţeleasă însă ca o vedere materială a lui Dumnezeu. ‘

Nimeni să nu nădăjduiască, auzind de simţirea minţii că i se va arăta în chip văzut slava lui Dumnezeu. Spunem numai că cel ce şi-a curăţit sufletul simte printr-o gustare negrăită mângâierea dumnezeiască, dar nu că i se arată ceva din cele nevăzute. Pentru că acum umblăm prin credinţă, nu prin vedere, zice fericitul Pavel. Dacă deci i se va arăta vreunui nevoitor fie vreo lumină, fie vreo formă cu chip de foc, fie glas, să nu primească nicidecum o astfel de vedere. Căci este amăgire vădită a vrăjmaşului”.

Că mintea, când începe să fie lucrată cu putere de lumina dumnezeiască, se face întreagă străvezie, încât îşi vede în chip îmbelşugat lumina sa, nimeni nu se îndoieşte. Căci aşa devine când puterea sufletului biruieşte cu totul asupra patimilor. Dar că tot ce i se arată într-o formă oarecare, fie ca lumină, fie ca foc, vine din reaua uneltire a vrăjmaşului ne învaţă limpede dumnezeiescul Pavel, spunând că acela se preface în înger al luminii”.

Dar înaintarea aceasta în viaţa duhovnicească, spre nepătimire, dragoste şi vedere tainică, nu se face fără lupte.

Când mintea începe să simtă harul Preasfântului Duh, atunci şi Satana mângâie sufletul printr-o simţire dulce, în timpul odihnei de noapte, când vine ca o adiere de somn uşor peste el”.

Ceea ce ajută atunci sufletului să alunge adierea dulce a Satanei este numele Domnului Iisus.

Dacă deci mintea va fi aflată ţinând în amintire fierbinte numele sfânt al Domnului Iisus şi se va folosi ca de o armă de numele acela preasfânt şi preamărit, va pleca amăgitorul viclean”.

Cu cât se îmbogăţeşte sufletul mai mult de darurile lui Dumnezeu, cu atât ”îngăduie Domnul mai mult să fie supărat de draci, ca să înveţe tot mai mult să facă deosebire între bine şi rău şi să se facă mai smerit”.

Diadoh are comună cu mulţi scriitori din Răsărit teoria deosebirii dintre ”teolog” şi ”gnostic”.

Teologul este propovăduitorul, cuvântătorul tainelor dumnezeieşti, care a primit darul cuvântului, al învăţăturii, care e totodată şi darul înţelepciunii.

Spre deosebire de el, gnosticul a primit darul ”cunoştinţei”, al unirii cu Dumnezeu şi al trăirii acestei uniri.

Drumul gnosticului este mai ales acela al rugăciunii, al însingurării în adâncurile trăirii mistice, departe de orice grijă.

După: http://filocalia.ro/referate/16/Scrieri/Diadoh_al_Foticeei

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 28 martie 2025

articole preluat de pe: www.calendar-ortodox.robasilica.rodoxologia.ro; sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 28 martie 2025


 

Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, și Ștefan, făcătorul de minuni

Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, și Ștefan, făcătorul de minuni

Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, și Ștefan, făcătorul de minuni

 

Sinaxar 28 Martie


 

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul Mănăstirii Palechitului (Secolele VIII – IX).

Sfântul Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Palechitului şi-a pus viaţa în slujba Domnului de la o vârstă fragedă şi a petrecut mulţi ani ca pustnic.

Pentru viaţa sa sfântă, fără cusur, a fost hirotonit preot şi mai apoi egumen al Mănăstirii Palechitului, de lângă Dardanele. Sf. Ilarion a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi a facerii de minuni.

Prin rugăciune a adus ploaia în timpul unei secete şi asemeni profetului Elisei a despărţit apele unui râu, a izgonit fiarele rele de pe holde, le-a umplut mrejele pescarilor cu peşte atunci când nu puteau pescui nimic şi a făcut multe alte minuni. Mai mult de atât, el vindeca bolnavii şi izgonea demonii.

Sf. Ilarion a pătimit în Joia cea Mare şi Sfântă în anul 754, când comandantul de armată Lakhanodrakon a atacat pe neaşteptate mănăstirea Palechitului în căutarea închinătorilor la icoane intrând cu forţa în biserică şi în timpul slujbei care se ţinea a aruncat Sfintele Daruri pe jos.

Atunci au fost arestaţi patruzeci şi doi de călugări, puşi în lanţuri, trimişi la Edessa şi ucişi.

Cei rămaşi au fost oribil mutilaţi bătuţi, arşi, mânjiţi pe faţă cu smoală şi unora li s-a tăiat nasul. Sf. Ilarion a murit în timpul acestei persecuţii pentru că a cinstit sfintele icoane.

Sf. Ilarion a lăsat moştenire lucrări spirituale cu îndrumări morale pentru o viaţă duhovnicească.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni, care pentru dreapta credinţă în surghiun s-a săvârşit (Secolul al IX-lea).

Sfântul Cuvios Ștefan, făcătorul de minuni (sec. al - IX - lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Ștefan, făcătorul de minuni (sec. al – IX – lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ştefan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Triglia a pătimit în timpul împăratului urâtor de icoane Leo Armeanul (813-820).

Din tinereţe iubind viaţa pustnicească, cu toate faptele bune s-a înfrumuseţat şi a fost egumen al mînăstirii Triglia, după rugămintea monahilor celor de acolo, şi pe mulţi cu învăţătura sa i-a sfătuit să vieţuiască cu plăcere de Dumnezeu şi în curăţie să petreacă.

După aceea rău-credinciosul Leon a început a necinsti sfintele icoane şi, prigonire cumplită ridicînd asupra dreptcredincioşilor, a chemat pe Cuviosul Ştefan şi-l silea să se lepede de închinarea sfintelor icoane şi împotriva credinţei să iscălească cu mîna sa la lepădarea icoanelor.

Iar cuviosul s-a împotrivit şi nu numai aceea n-a făcut, ci şi pe împăratul l-a ocărît, numindu-l păgîn şi străin de adevărata credinţă.

Deci a fost muncit cu bătăi şi cu legături în temniţă apoi, în surghiun trimiţîndu-l în anul 815 şi cu rele pătimiri şi dureri fiind chinuit, a trecut către Hristos Dumnezeu, pentru Care multe nevoinţe a suferit şi multe munci a răbdat.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Irodion, unul dintre cei şaptezeci de ucenici (†67).

Acest sfânt a fost unul dintre cei şaptezeci de ucenici ai Domnului şi urmând întru totul celor 12 apostoli a fost împreună cu ei lucrător pentru răspândirea propovăduirii creştine.

Învăţând pe mulţi şi întorcându-i Domnului, a fost aşezat episcop al Noilor Patre.

El a fost însă prins de către iudei, cărora le-au venit în ajutor şi închinătorii la idoli şi a fost bătut cumplit; căci unii îl băteau, alţii îi loveau cu pietre gura şi alţii îl loveau în cap.

În cele din urmă l-au tăiat cu săbiile şi astfel s-a săvârşit din viaţă, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Isihie din Ierusalim (†434)

Acest Sfint Isihie a fost ucenic al Sfîntului Grigorie Teologul, contemporan al Sfîntului Eftimie cel Mare, şi un mare teolog el însuşi.

Minunata cartea de dînsul alcătuită, „Despre trezvia în rugăciune”, ar trebui să fie bine cunoscută oricărui creştin. Sfîntul Isihie a adormit cu pace la anul 434 după Hristos. (sursă sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com)

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Dionisie cel Milostiv, episcop de Larisa și întemeietor al Mănăstirii sfântului Nicolae, numită Anapavsas, la Meteora

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Eustratie din Lavra Peşterilor kievene

articol preluat de pe sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com

Înainte de a se face monah, Sfîntul Eustratie fusese un om foarte bogat care, atins de dragostea lui Hristos, şi-a împărţit toate averile după cuvîntul Lui şi a intrat în Lavra Pecerska, luînd chipul monahicesc.

Dar în timpul sălbaticelor atacuri ale polovţilor asupra cetăţii Kievului din anul 1097 după Hristos, mînăstirea a fost jefuită şi mulţi creştini şi monahi au fost omorîţi.

Sfîntul Eustratie împreună cu alţi cîţiva credincioşi au fost vînduţi ca robi unui evreu din Cherson.

Acesta îşi bătea joc de credinţa creştină a robilor lui şi încerca prin toate mijloacele să-i facă să se lepede de ea şi să treacă la religia mozaică.

Văzînd că nu au nici o scăpare decît moartea, ei toţi s-au sfătuit să nu mai mănînce nimic şi mai degrabă să moară aşa decît să se lepede de Hristos.

Sfîntul Eustratie i-a încurajat, i-a întărit şi i-a binecuvîntat pe credincioşii cei împreună cu dînsul pe această cale pe care cu toţii, inclusiv el, hotărîseră să meargă.

Astfel, ei cu toţii au murit de foame, unii după trei zile, alţii după patru, iar alţii după şapte.

Fiind obişnuit cu postirile, Sfîntul Eustratie singur a supravieţuit, fiind încă viu după paisprezece zile de postire totală.

Sîngerosul evreu, văzînd că pierduse şi banii pe care îi cheltuise cumpărînd robii, s-a răzbunat pe Sfîntul Eustratie, pe care 1-a răstignit pe o cruce.

Sfîntul Eustratie s-a rugat lui Dumnezeu de pe acea Cruce, prorocind şi evreului năpraznică şi apropiată moarte.

Evreul, înnebunit de ură, a străpuns cu o suliţă trupul simţului celui pironit pe cruce, şi aşa Sfîntul Eustratie şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.

Aruncîndu-i-se trupul în mare, el nu s-a dus la fund, ci a plutit la suprafaţa apei. Minuni mari au început să se facă apoi la sfintele lui moaşte.

La puţin timp după martirizarea acestor creştini din Cherson, între care şi Sfîntul Eustratie, împăratul de la Constantinopol a poruncit ca toţi evreii din Cherson care s-au aflat schingiuitori şi ucigaşi ai creştinilor să fie daţi morţii fără milă.

Aşa şi evreul ucigaş al Sfîntului Eustratie a fost executat prin spânzurătoare, luînd răsplata lui Iuda.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Boyan, Domnul Bulgarilor

articol preluat de pe sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com

Boyan a fost fiul lui Krutogan şi nepotul de frate al lui Grubaş.

Boyan L-a mărturisit pe Hristos în timp ce fratele lui Milomir a rămas pe mai departe păgîn.

La porunca lui Milomir Boyan a fost omorît prin decapitare pentru Sfînta Credinţă Ortodoxă la anul 827 după Hristos.

 

Tot în această zi, pomenirea minunatei întîmplări a ostaşului Taxiotis

articol preluat de pe sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com

Taxiotis a fost un soldat din Cartagina.

Toată viaţa lui şi-a petrecut-o în mari şi cumplite păcate, dar în cele din urmă Dumnezeu i-a rînduit mîntuirea, căci el a părăsit viaţa ostăşească şi a început să ducă o viaţă plăcută Lui.

Totuşi mai la urmă, aflîndu-se împreună cu soţia lui la proprietatea lor de la marginea oraşului, Taxiotis a căzut în preadesfrînare cu soţia unui ţăran de la moşie.

Imediat după aceea el a fost muşcat de un şarpe şi a murit.

Dar după şase ceasuri s-a ridicat viu.

De abia în a patra zi de la învierea lui el a putut să vorbească, şi să povestească totul despre vămile văzduhului: cum la vama preacurviei el a fost aruncat într-un hău demonic, şi cum un înger 1-a scăpat de acolo, depunînd mărturie bună pentru el.

Atunci el a fost trimis înapoi în trup, spre a se mai pocăi un scurt timp pentru acest ultim păcat al lui.

Taxiotis s-a pocăit timp de patruzeci de zile, mergînd din biserică în biserică, îngenunchind, rugîndu-se, făcînd metanii, plîngînd şi strigînd cu glas mare către oameni păcatul lui şi chinurile care îi aşteaptă în viaţa cealaltă pe păcătoşii care nu s-au pocăit pe pămînt.

El îi ruga cu lacrimi pe oameni să se lase de păcatele lor cît mai au încă timp, şi să plîngă ca să le şteargă Dumnezeu pe cele de ei făcute în trecut, în ziua a patruzecea, cu bucurie, Taxiotis s-a mutat în împărăţia cea cerească a Dumnului Celui îndelungmilostiv.

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod este prăznuită pe 27 noiembrie și pe 28 martie.

În icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este reprezentată cu mâinile înălțate în rugăciune, având Pruncul Iisus în dreptul pântecelui ei, înconjurat de o mandorlă luminoasă și binecuvântând.

Această reprezentare iconografică a Maicii Domnului este considerată una dintre primele imagini iconografice ale Fecioarei Maria.

O astfel de icoană se păstrează în Bazilica „Sfânta Agnesa” din Roma (secolul IV).

De asemenea, există o icoană veche a Maicii Domnului „Nikopea” din secolul al VI-lea, unde Fecioara Maria este reprezentată șezând pe tron și ținând în mână un scut pe care se află chipul lui Iisus Hristos Emanuel.

În România, această reprezentare iconografică a Maicii Domnului este numită „Oranta”, iar în Grecia este cunoscută sub numele de „Platitera”.

În Rusia, această icoană este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, primind acest nume prin secolele XI-XII, când Maica Domnului a făcut un semn minunat pentru cetățenii orașului Novgorod în anul 1170.

În acel an, forțele aliate ale cnejilor ruși, în frunte cu un fiu al Cneazului Andrei Bogoliubski de Suzdal au mărșăluit spre Novgorod.

Locuitorii din Novgorod, fiind fără apărare, și-au pus ultima speranță în Dumnzezeu, ca Acesta să-i izbăvească, rugându-se zi și noapte ca Domnul să-Și îndrepte Fața către ei.

După trei zile de rugăciuni, Arhiepiscopul Ilie de Novgorod a auzit un glas minunat care i-a poruncit să scoată icoana Maicii Domnului din Biserica Schimbării la Față a Domnului (ce se afla pe strada Ilina), și să fie purtată în procesiune pe zidurile orașului.

În timp ce icoana era purtată în procesiune pe ziduri, asediatorii au tras o salvă de săgeți spre cortegiu, iar una dintre săgeți a străpuns fața Maicii Domnului.

Din ochii Fecioarei au început să izvorască lacrimi și atunci icoana s-a întors singură cu spatele la cei ce o loviseră.

După acest semn divin, în atacatori a intrat o panică de nedescris. Atunci au început să se atace între ei, iar locuitorii Novgorodului, luând binecuvântare de la Dumnezeu, au profitat de agitația creată și au ieșit afară din cetate, gonindu-i pe asediatori.

În amintirea minunatei mijlociri a Împărătesei Cerului, Arhiepiscopul Ilie a stabilit o zi de sărbătoare în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod, sărbătoare pe care Biserica Ortodoxă Rusă o prăznuiește și în zilele noastre.

Ieromonahul athonit Pahomie Logofătul, fiind prezent în Rusia la prăznuirea icoanei, a alcătuit două canoane pentu această icoană.

Timp de 186 de ani după aceea, icoana făcătoare de minuni a rămas în Biserica Schimbării la Față a Mântuitorului, de pe strada Ilina.

În anul 1356, a fost așezată în biserica construită în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului”, care mai apoi a devenit Catedrala Mănăstirii Semnului.

În toată Rusia sunt cunoscute numeroase copii ale icoanei Maicii Domnului „a Semnului”.

Câteva dintre ele sunt prăznuite pe 27 noiembrie (în aceeași zi cu icoana originală), dar au și zile separate de cinstire: Icoana Maicii Domnului „a Rădăcinii din Kursk”, Icoana Maicii Domnului „Abalatsk”, Icoana Maicii Domnului „Țarskoe Selo”, Icoana Maicii Domnului „Korchemnaya”, Icoana Maicii Domnului „Serafim Ponetaevski” și altele.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 27 martie 2025

foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 27 martie 2025


 

Sf. Mc. Matrona din Tesalonic;

Sf. Mc. Filit şi Lidia, soţia sa, cu cei 4 fii ai lor

 

Sinaxar 27 Martie


 

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfintei muceniţe Matroana, cea din Tesalonic (Secolul III/IV).

Sfânta muceniţă Matroana a fost slujitoare la o femeie de neam evreu, care se numea Pautilla.

Însoţind deci pe stăpâna ei până la sinagogă, sfânta Matroana nu intra înăuntru, în sinagogă, ci se întorcea întotdeauna la biserica creştinilor.

Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt şi a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rămas fără nici o legătură cu cei din afară.

După aceasta a fost scoasă afară şi biciuită, tot trupul umplându-i-se de răni de pe urma bătăii.

Fiind din nou aruncată în închisoare şi ţinută aici timp de mai multă vreme şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsufleţit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, şi-a primit răsplata meritată, căci a căzut şi ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se călca cu picioarele în lin şi acolo sfârşindu-şi viaţa şi-a dat duhul.

Iar cinstitele moaşte ale sfintei Matroana, fiind adunate de credincioşi, au fost îngropate cu multă cinste.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Chiric, cel din Apro, care în pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filet Sincliticul, cu soţia lui Lidia şi cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul şi Amfilohiu ducele.

Sfintele Mucenițe Matrona din Tesalonic și Lidia. Prăznuirea lor se face în Biserica Ortodoxă se face pe 27 martie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe eparhiaargesului.ro

Sfintele Mucenițe Matrona din Tesalonic și Lidia – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Filet şi ceilalţi creştini care au fost împreună cu el au trăit pe vremea împăratului Adrian.

Ei se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu. Fericitul Filet fiind prins, a fost adus înaintea împăratului.

Iar împăratul neputând să se împotrivească înţelepciunii mucenicului, l-a dat pe mâna unuia dintre slujitorii apropiaţi ai lui, care legându-l de un stâlp l-au bătut cu săbiile.

După aceasta a dat poruncă să fie aruncat în închisoare.

În timp ce era dus la închisoare s-a alăturat lui şi soţia lui Lidia şi primii trei fii ai lui, dintre care Cronid îndeplinea slujba de comentarisiu.

În noaptea care a urmat, în timp ce ei cântau în închisoare, un înger li s-a arătat lor şi i-a îmbărbătat spre pătimirea până la sfârşit.

Dimineaţa, mucenicii fiind aduşi înaintea împăratului, îndată au fost aruncaţi în nişte vase mari în care fierbea în clocot untdelemn amestecat cu răşină.

Dar îndată vasele s-au răcit cu totul.

Atunci, cel de-al patrulea fiu al lui Filet, care avea demnitatea de duce şi care se găsea până atunci în preajma împăratului, văzând minunea aceasta, a intrat şi el într-unul din vasele cu untdelemn încins, zicând:

Doamne, Dumnezeu creştinilor, ajută-mi!

Împăratul văzând acestea, a plecat de la Roma şi s-a dus la Iliric, plin de ameninţare şi de mânie.

Şi plecând, a dat poruncă să se ardă timp de şapte zile vasele cele cu untdelemn şi cu răşină, după care să fie vârâţi din nou în ele.

Dar porunca împăratului aducându-se la îndeplinire, sfinţii au rămas nevătămaţi.

Întorcându-se din călătoria lui şi aflând de toate acestea împăratul s-a simţit ruşinat, iar sfinţii după trecere de câtva vreme, pe care au petrecut-o în rugăciune, s-au săvârşit din viaţă.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Ioan şi Baruh, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea profetului Anania, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel, episcopul Corintului, fratele preasfinţitului Petru, episcopul Argosului, purtătorul de semne.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eutihie.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan din Licopolis.

Sfântul Ioan Înaintevăzătorul din Egipt s-a născut la începutul sec. al IV-lea.

El trăia în oraşul Licopolis (Egiptul Mijlociu) şi era tâmplar. La vârsta de 25 de ani s-a dus la o mănăstire unde a fost tuns călugăr.

Timp de cinci ani Sf. Ioan a trăit în mai multe mănăstiri, dar vrând să se izoleze de lume s-a dus la Tebaida, în muntele Bolcha, unde a stat mulţi ani în pustnicie, fără să-ţi părăsească locul.

El vorbea cu cei care-l căutau printr-o ferestruică pe unde primea şi hrana.

După treizeci de ani de izolare, Sf. Ioan a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii.

El i-a prezis împăratului Teodosie cel Mare (379-395) victoria asupra inamicilor săi Maximus şi Eugenius, precum şi o victorie militară împotriva lui Gauls.

Obişnuia să le spună şi oamenilor care-i cereau sfatul despre ce avea să li se întâmple, ajutându-i să ia decizii bune pentru ei.

Sfântul le dădea ulei sfinţit bolnavilor, îi ungea cu el şi aceştia se vindecau de diverse boli.

Sf. Ioan a proorocit că istoricul Palladius, care i-a scris Viaţa, va deveni episcop, lucru care s-a şi întâmplat, Palladius devenind Episcop al Bitiniei, în Asia Mică.

Sf. Ioan punea mare bază pe smerenie, sfătuind pe toţi să aibă smerenie:

Urmaţi viaţa virtuoasă a sfinţilor părinţi după puterea voastră şi dacă reuşiţi ceva, nu vă mândriţi cu ce aţi obţinut pentru că mulţi au ajuns la virtutea perfectă dar umplându-se de mândrie au căzut de la înălţime în prăpastie“.

Cercetaţi-vă cu atenţie să vedeţi dacă aveţi conştiinţa curată, să nu vă pierdeţi puritatea minţii. Nu lăsaţi gândurile să vă năpădească în timpul rugăciunii. Vrei din vanitate să fii lăudat pentru sfinţenia ta sau vrei să fii sfânt doar prin înfăţişare? Bagă de seamă ca gândurile lumeşti să nu-ţi ocupe mintea în timpul rugăciunii, pentru că nu e nimic mai neplăcut lui Dumnezeu decât să te rogi Lui cu buzele în timp ce gândurile sunt departe de El.

Asta se întâmplă mai ales celor cu viaţă căldicică, care nu renunţă de tot la lume şi aşteaptă recunoştinţa din partea oamenilor. Un om a cărui minte este a lumii şi a lucrurilor sale pieritoare, nu-L poate privi pe Dumnezeu cu ochii sufletului. Este normal ca cel care-L caută pe Dumnezeu să-şi ridice mintea de la lucrurile lumeşti şi să-şi îndrepte mintea către Dumnezeu.

Cel care a ajuns câtuşi de puţin la cunoştinţa dumnezeirii (pentru că nimeni n-o poate dobândi în totalitatea ei), va putea descoperi şi cunoaşte multe lucruri pe care numai tainele cunoaşterii lui Dumnezeu i le poate dezvălui. El va vedea lucruri care urmează să se întâmple şi va avea revelaţii divine, asemeni sfinţilor. El va face minuni şi va obţine tot ce va cere de la Dumnezeu.

Iubeşte tăcerea, fiule, trăieşte mereu în contemplare divină şi roagă-te ca Domnul să-ţi dea o minte luminată, lipsită de gânduri păcătoase. Demn de laudă este sfântul care trăieşte în lume, îşi foloseşte virtuţile, este bun cu străinii, face pomană sau ajută pe alţii la munca lor şi trăieşte fără mânie. Un astfel de om este lăudabil pentru că are o viaţă curată împlinind poruncile Domnului fără să-şi neglijeze îndatoririle lumeşti.

Cel ce lasă altora grijile trecătoare ale lumii este mai bun şi mai demn de laudă pentru că s-a lepădat de sine, şi-a luat crucea şi L-a urmat pe Hristos. Acesta este în permanenţă în contact cu lucrurile divine, fugind de cele pământeşti, fără să se lase cuprins de nici un fel de griji. Un astfel de om prin fapta bună şi prin rugăciunea închinată lui Dumnezeu devine un om liber, neîngrădit, care stă drept în faţa lui Dumnezeu, cu mintea numai la cele sfinte. Un astfel de om este în continuă convorbire cu Dumnezeu.

Sf. Ioan a ajutat sufleteşte mulţi oameni prin aceste învăţături mântuitoare de suflet, prin predicile sale folositoare şi prin viaţa personală pe care a dus-o în sfinţenie.

Sf. Ioan al Egiptului a ajuns la vârsta respectabilă de nouăzeci de ani şi s-a dus la Domnul în anul 395.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 26 martie 2025

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 26 martie 2025


 

Odovania praznicului Bunei Vestiri;

Soborul Sf. Arhanghel Gavriil;

Sf. Mc. Montanus preotul şi soţia sa, Maxima;

Sfinţii 26 de Mucenici din Goţia/Dacia

 

Sinaxar 26 Martie


 

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, prăznuirea Soborului arhanghelului Gavriil, ca unul care a slujit tainei dumnezeieşti celei negrăite şi mai presus de fire a Întrupării Domnului.

După cum este obiceiul, în ziua următoare unei mari prăznuiri a Domnului, facem prăznuire de cel care a fost trimis de Dumnezeu la Sfânta Fecioara spre a fi binevestitor al Veştii celei Bune.

De la începuturi, şi pe tot parcursul istoriei mântuirii noastre, acest prinţ şi arhistrateg al Puterilor celor netrupeşti a fost pentru noi oamenii Îngerul milostivirii şi a bunăvoinţei dumnezeieşti.

Fiinţa de foc, lipsită de orice schimbare şi dăruită totdeauna vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gabriel a fost desemnat de Domnul ca “duh slujitor, trimis ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii” (Evrei 1, 14).

După Sfântul Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă “Dumnezeu şi om” şi a fost dăruit de Dumnezeu ca să vestească toate tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos.

Culmea şi împlinirea desăvârşită a acestei misiuni a sa a fost deci acel “Bucură-te” adresat Maicii Domnului şi care a devenit formula de laudă şi de slăvire a tuturor celor care, graţie lui, s-au făcut moştenitori ai Mântuirii şi s-au străduit să urmeze pe pământ chipul vieţii îngereşti.

În afară de Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavril şi Rafail şi a tuturor puterilor celor cereşti (8 noiembrie), arhanghelul Gavril este pomenit şi pe data de 13 iulie şi cu ocazia pomenirii icoanei athonite Axion estin (11 iunie).

O icoană contemporană a arhanghelului Gavril, din şcoala maicii Olympias din insula Patmos (Grecia).

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima († 304)

Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima au viețuit în secolul al IV-lea, în cetatea Singidunum (oraș antic roman care se afla pe locul ocupat actualmente de Belgrad, capitala Serbiei), fiind de neam daco-romani [1]

Prăznuirea lor se face în Biserica Ortodoxă și în Biserica Catolică pe 26 martie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 26 de mucenici, care au pătimit în Goţia, din care doi au fost preoţi: Vatus şi Virca; cu acesta din urmă au pătimit şi doi fii şi trei fiice ale lui; apoi unul, Aprilla, a fost monah; unsprezece au fost mireni: Avip, Agna, Riax, Igatrax, Iscoos, Sila, Sighita, Suiril, Seimvla, Terma, Filga; şi şapte femei: Ana, Alla, Varis, Moico, Mamica, Birgo şi Animais.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goţilor şi a lui Graţian, împăratul romanilor.

Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunaţi la rugăciune cei douăzeci şi şase de sfinţi mucenici.

Tot atunci s-a mai întâmplat să ardă şi un om oarecare, al cărui nume nu s-a păstrat, care aducea prinosul lui la altar.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Codrat, Teodosie, Emanuil şi alţi patruzeci, din părţile Răsăritului.

Aceşti sfinţi erau de fel dintr-o ţară a Răsăritului. Văzând că creştinii erau ucişi în fiecare zi de către închinătorii la idoli, s-au înţeles cu toţii să se arate plini de curaj creştinesc, pentru ca astfel să devină moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu.

Şi mergând şi predându-se de bunăvoie în mâinile stăpânitorului ţării, care tocmai atunci supunea la chinuri mulţime de creştini, au stat înaintea lui şi mărturisind că sunt creştini, au fost condamnaţi şi aruncaţi în închisoare.

Iar după câteva zile fiind scoşi afară, au fost dezbrăcaţi şi li s-au strujit coastele.

Şi, după ce au fost daţi jos de pe lemnele pe care fuseseră legaţi ca să fie strujiţi, au fost târâţi prin mărăcinişuri şi în cele din urmă li s-au tăiat capetele.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul, igumenul de la Mănăstirea Triglia, în Bitinia.

Preacuviosul părintele nostru Ştefan a trăit pe vremea împăratului Leon Armeanul, îmbrăţişând încă din fragedă tinereţe viaţa pustnicească.

Pentru trăirea lui îmbunătăţită, la rugămintea stăruitoare şi la îndemnul monahilor a ajuns igumen al mănăstirii Triglia şi desăvârşind pe mulţi în trăirea pustnicească, mai târziu, când nelegiuitul Leon a pornit prigoană împotriva celor ce cinsteau sfintele şi cinstitele icoane, fiind chemat şi el, a fost silit să se lepede de închinarea la sfintele şi cinstitele icoane şi să iscălească hotărârea de înlăturare a icoanelor.

Dar, pentru că nu s-a lăsat înduplecat, ci dimpotrivă a numit nelegiuiţi pe cei ce căutau să-l silească la acestea, după ce a fost pedepsit în tot chipul, după ce a fost ţinut prin închisori şi chinuit cu surghiunul, s-a mutat la Domnul, pentru Care a suferit aceste multe pătimiri.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 24 martie 2025

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: basilica.ro; www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 24 martie 2025


 

Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri;

Sf. Ier. Artemon, episcopul Seleuciei.

 

Sinaxar 24 Martie


 

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, Înainte-prăznuirea Buneivestiri a preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor toate sărbătorile împărăteşti sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit „pre-serbare”, „înainte-serbare” sau „înainte-prăznuire”.

Ele au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită „după-serbare” sau „după-prăznuire”.

Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi.

Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte „începutul sărbătoririi”, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte „odovania”, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.

Biserica Ortodoxa sărbătorește mâine, 25 martie, Buna Vestire. Sărbătoarea marchează momentul în care Fecioara Maria primește vestea că Îl va naște pe Mesia Cel așteptat de veacuri.

Buna Vestire sau Blagoveștenia este prima sărbătoare confirmată în documente dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului

Tropar

Glasul 4

Astăzi începutul bucuriei a toată lumea îndeamnă a lăuda Înainteprăznuirea, că iată, Arhanghelul Gavriil vine, aducând Fecioarei Buna Vestire şi către dânsa strigă: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!

cititi si Buna Vestire

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Artemon, episcopul Seleuciei din Pisida (Secolul I).

Cuviosul părintele nostru Artemon s-a născut şi a crescut în ţinutul Seleuciei şi anume în cetatea cu acelaşi nume.

Când fericitul Pavel, apostolul, a ajuns în Seleucia, nu a mai fost cu putinţă ca lumina să mai rămână sub obroc, ci el a pus pe Artemon păstor şi învăţător al poporului.

Acesta, povăţuind turma sa în chip frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu, a ajuns pentru toţi cei ce se găseau în nevoi liman de izbăvire: purtător de grijă de văduve, de orfani şi de săraci şi doctor al sufletelor şi al trupurilor.

În felul acesta bine petrecând şi-a săvârşit viaţa în adânci bătrâneţi.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Artemon, preotul din Laodiceea.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zaharia, cel din Schetis (Schit), în Egipt, care în pace s-a săvârşit.

Apoftegme din Patericul egiptean: Pentru avva Zaharia

1. Zis-a avva Macarie către avva Zaharia: spune-mi, care este lucrul monahului? Zis-a lui: pe mine mă întrebi, părinte? Şi a zis avva Macarie: am vestire către tine, fiule Zaharie, căci este cel ce mă îndeamnă ca să te întreb. Zis-a lui Zaharia: precum eu socotesc, părinte, cel ce îşi face sila lui întru toate, acesta este monah.

2. A venit odată avva Moise să scoată apă şi a aflat pe avva Zaharia rugându-se lângă fântână, şi Duhul lui Dumnezeu şezând deasupra lui.

3. Zis-a oarecând avva Moise către fratele Zaharia: spune-mi, ce voi face? Şi auzind s-a aruncat pe sine jos la picioarele lui, zicând: tu mă întrebi, părinte? Zis-a lui bătrânul: cred mie, fiule Zaharie, că am văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste tine şi dintru aceasta sunt silit să te întreb. Atunci, luând Zaharia cuculiul din cap, l-a pus sub picioare şi călcându-l a zis: de nu se va zdrobi omul aşa, nu poate să fie monah.

4. Şezând odată avva Zaharia în Schetia, i-a venit lui vedenie şi sculându-se i-a vestit părintelui sau Carion, iar bătrânul, fiindcă era lucrator, nu era iscusit la acestea şi sculându-se l-a bătut zicând că de la draci este. Dar a rămas cu gândul la aceasta. Şi sculându-se, s-a dus către avva Pimen noaptea şi i-a vestit lui lucrul acesta şi cum se ard cele dinlăuntru ale lui şi văzând bătrânul că de la Dumnezeu este, i-a zis: mergi către cutare bătrân şi orice îţi va zice ţie, fă! Şi ducându-se către bătrânul, mai înainte de a întreba el ceva, apucând bătrânul, i-a spus lui toate şi cum că vedenia este de la Dumnezeu. Ci, mergi şi supune-te părintelui tău!

5. Zis-a avva Pimen, că a întrebat avva Moise pe avva Zaharia, când era aproape să moară, zicând: ce vezi? Şi i-a zis: nu este mai bine a tăcea, părinte? Şi i-a zis lui: sa, fiule; taci! Şi în ceasul morţii lui şezând avva Isidor, căutând la cer a zis: veseleşte-te, fiul meu Zaharia, că ţi s-au deschis ţie porţile împărăţiei cerurilor.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor opt mucenici din Cezareea Palestinei, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Martin Tebeul, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Partenie, patriarhul Constantinopolului, care a mărturisit la anul 1657 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 23 martie 2025

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro; episcopia-italiei.it

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 23 martie 2025


 

Sf. Cuv. Mc. Nicon și cei 199 de ucenici ai lui;

Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci)

 

Sinaxar 23 Martie


 

Duminica a 3-a din Post – Duminica Sfintei Cruci – Luarea Crucii si urmarea lui Hristos

Duminica Sfintei Cruci - foto preluat de pe doxologia.ro

Duminica Sfintei Cruci – foto preluat de pe doxologia.ro

Textul evanghelic în Duminica a III-a din Postul Mare (Marcu 8, 34-38; 9, 1)

Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis:

Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.

Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?

Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?

Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.

Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Nicon şi a celor o sută nouăzeci şi nouă (199) de ucenici ai săi († 251).

Cuviosul părintele nostru Nicon a trăit pe vremea ighemonului Cvintilian şi se trăgea din ţinutul napolitanilor. Era frumos la înfăţişare, strălucitor la vedere şi aprig în războaie.

Tatăl lui se închina la idoli, iar mama lui era creştină. Întâmplându-se un război mare şi având loc o luptă grozavă, fericitul Nicon aducându-şi aminte de îndemnurile mamei lui şi suspinând adânc a zis:

Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi!

Apoi însemnându-se cu semnul cinstitei cruci s-a aruncat în vâltoarea luptei; iar după război s-a întors şi Nicon la casa lui.

Şi încredinţând maicii lui cele ce avea în minte, a pornit cu corabia către părţile Constantinopolului.

Ajungând într-o insulă, care se numeşte Hios, s-a coborât din corabie şi s-a urcat pe unul din munţii de acolo.

Şi rămânând pe munte timp de şapte zile, dedându-se la post, la privegheri şi la rugăciune, i s-a vestit de către un înger dumnezeiesc să coboare pe ţărmul mării, împreună cu toiagul pe care i-l încredinţase acela care i se arătase lui.

Ajungând la ţărm şi găsind aici o corabie, s-a urcat în ea şi plutind timp de două zile a ajuns la muntele Ganos.

Aici, coborând iarăşi din corabie, i-a ieşit înainte din întâmplare un episcop, îmbrăcat simplu, ca un monah, şi luându-l de mână, l-a dus în peştera în care locuia acela.

După ce mai întâi l-a învăţat cele de cuviinţă, l-a botezat în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-l şi cu Sfintele Taine; iar după trei ani l-a hirotonit ca preot şi apoi ca episcop.

Luându-şi asupra lui purtarea de grijă asupra celor o sută nouăzeci de monahi care au venit la el, i-a luat mai târziu pe toţi şi a venit în Mitilene, iar de acolo a pornit cu ei spre Italia.

Şi după ce a văzut pe mama lui şi murind, acesta a îngropat-o, s-a dus în Sicilia şi şi-a găsit loc de petrecere în muntele Tavromeniei, adăugându-se la numărul monahilor care erau împreună cu el, încă nouă.

Ighemonul aflând ce se vorbea despre sfânt, a dat poruncă să fie aduşi îndată toţi înaintea lui.

Apoi, supunându-i la chinuri, au fost întinşi la pământ şi înţepaţi cu suliţe în tot felul, după care li s-au tăiat capetele cu sabia.

Iar sfântul Nicon a fost întins pe cele patru mădulare, a fost ars cu făclii, i s-au legat greutăţi de picioare, a fost târât pe pământ şi împins în prăpastie, a fost lovit cu pietre, i s-a tăiat limba şi în cele din urmă i s-a tăiat şi lui capul cu sabia.

În felul acesta s-a săvârşit pătimirea lui mucenicească.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou şi făcătorul de minuni din Diipiu.

Acesta, lăsându-şi femeia şi copiii şi rudele, a ales calea cea strâmtă şi cu nevoinţe, şi luând asupra-şi jugul cel uşor al Domnului, înconjura cetăţi şi sate şi mergea până departe în pustiu, fiind lipsit, necăjit şi cu totul amarat.

Descoperindu-i-se lui de la Domnul sfârşitul, s-a dus la Constantinopol şi ajungând la sfânta biserică a sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu şi anume la locul numit Diipiu, după ce a rămas acolo timp de şapte zile, s-a odihnit întru Domnul.

Când au venit de faţă cei ce urmau să-l îngroape şi au văzut lanţul cel greu cu care îi era înfăşurat tot trupul şi mulţimea de urme de lanţ ce se găseau în carnea lui, au strigat: Doamne miluieşte! Deci cunoscând cu toţii că a fost un om al lui Dumnezeu, l-au îngropat în tinda amintitei biserici, într-un mormânt de marmură ce i s-a făcut, de unde nu încetează a revărsa tot felul de minuni, celor ce se apropie de el cu credinţă.

Iar unii dintre aceia care s-au bucurat de ajutorul primit din partea lui mai trăiesc încă şi acum, mărturisind tuturor facerile de bine pe care le-au dobândit de la el.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Pahomie din Nerekta († 1384)

Sfântul Pahomie din Nerekhta (†1384) - foto preluat de pe episcopia-italiei.it

Sfântul Pahomie din Nerekhta (†1384) – foto preluat de pe episcopia-italiei.it

articol preluat de pe episcopia-italiei.it

Sfântul Pahomie în lume se numea Iacov.

S-a născut la începutul sec. XIV-lea în orașul Vladimir de pe Klyazma.

Tatăl său, Ignatie, a fost preot într-o parohie închinată Sfântului

Nicolae, iar pe mama sa o chema Ana. Amândoi erau oameni cu frică de Dumnezeu, dându-i fiului lor o educație aleasă.

Vreme de șapte ani a fost trimis să învețe sfintele scripturi, iar după ce s-a desăvârșit în acestea, a început să arate o mare râvnă petru biserica lui Dumnezeu.

Tatăl său a murit mai apoi, lăsându-l orfan pe Iacov la vârsta de 12 ani, iar mama lui nu l-a împiedicat să-și îndeplinească dorința și l-a binecuvântat pentru calea monahismului.

După împlinirea vârstei de 21 de ani a primit tunderea în monahism în mânăstirea Nașterii Maicii Domnului din Vladimir, petrecând acolo în multe ascultări.

Trecuse multă vreme.

Egumenul mănăstirii, văzând nevoința și smerenia cuviosului Pahomie, l-a trimis la Sfântul Alexie (23 iunie), locțiitorul mitropolitului Teognost al Moscovei, cerându-i să-l hirotonească în treapta de diacon.

Cuviosul a viețuit ca ierodiacon în mănăstirea Nașterii Maicii Domnului vreme de 10 ani, după care a devenit starețul obștii închinate sfinților Împărați Constantin și Elena din apropierea orașului Vladimir.

Sfântul Alexie, restabilind o veche mănăstire în cinstea împăraților Constantin și Elena, nu găsise pentru ea un egumen mai potrivit decât cuviosul Pahomie, cunoscând dinainte virtuțile sale.

Sosind la Vladimir în anul 1362 pentru a vedea mănăstirea reînviată, Sfântul Alexie l-a așezat pe cuviosul Pahomie stareț al mănăstirii.

Cuviosul a călăuzit mănăstirea câțiva ani, reușind să pună în rânduială viața de obște prin cuvânt și prin exemplul vieții.

Dar, râvnind către viața isihastă și pustnicească, într-o noapte, fără știrea nimănui, cuviosul Pahomie părăsește mănăstirea și se retrage în părțile regiunii Kostroma, loc ce se numea Nerekhta.

Acolo, pe râul Gridenka, și-a găsit loc potrivit pentru viața monahală – o mică peninsulă în adâncul pădurii.

Cuviosul ceruse voie locuitorilor din Nerekhta să viețuiască acolo și să contruiască o mănăstire în localitatea Sîpanovo, din regiunea Kostroma.

Oamenii au primit cu mare bucurie acest lucru și au ajutat mult la construcția mănăstirii.

Cuviosul Pahomiea pictat icoana Sfintei Treimi și cu mare procesiune a adus-o în acel loc, unde a pus să se ridice o biserică spre slava Sfintei Treimi.

Săvârșind construirea bisericii, a pus în ordine viața de obște, înmulțindu-se viețuitorii odată cu trecerea vremii.

Călugării mănăstirii erau nevoiți să lucreze pământul și să se hrănească din munca lor, lucru pe care chiar cuviosul Pahomie l-a dat ca pildă fraților.

În ziua de 22 martie anului 1384, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar peste o zi, pe 23 martie, s-a săvârșit cu aceste cuvinte:

În mâinile Tale, Doamne, îmi încredințez duhul meu!”.

Mulțime mare de credincioși s-a adunat la înmormântarea sa, așezându-i-se trupul în biserica Sfintei Treimi, ctitorită de el.

Proslăvirea

Unul dintre ucenicii Sfântului Pahomie, Irinarh, a pictat prima icoană a cuviosului. Moaștele sale, găsite neputrezite în anul 1657, au fost așezate spre închinare în biserica mănăstirii sale.

În anul 1675, Biserica Ortodoxă Rusă l-a rânduit pe Pahomie din Nerekhta în cetele sfinților.

Moaștele Sfântului Pahomie se odihnesc în mănăstirea de maici închinată Sfintei Treimi, din Sîpanovo a cuviosului Pahomie din Nerekhta, reînviată abia în anul 1993, după mulți ani de pustiire.

Traducere de Pr. Mihail Damașcan – Conegliano

Sursa: https://drevo-info.ru/articles/3396.html

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Luca, cel care a pătimit chinuri muceniceşti în Mitilene, la anul 1802 şi care prin spânzurătoare s-a săvârşit. (†23 martie 1802)

Sfântul Cuvios Nou Mucenic Luca din Mitilini  (†23 martie 1802) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Nou Mucenic Luca din Mitilini (†23 martie 1802) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

În ziua de duminică, 23 martie, a fost scos din închisoare și i s-a făcut ultima ispitire pentru a trece la islam. Refuzând, Sfântul Luca a fost spânzurat în piața grecilor din Mitilini. Avea nouăsprezece ani.

Sfântul Luca s-a născut în orașul Adrianopole din Tracia. Când avea șase ani, tatăl lui a murit, ceea ce a aruncat-o pe mama lui în sărăcie. De aceea, ea l-a încredințat pe micul Luca unui negustor din Zagora, care urma să-l crească și să-l învețe meseria lui. Luca l-a însoțit pe negustor în Rusia, într-o călătorie pentru negoțul său, apoi s-a așezat împreună cu el în Constantinopol, unde negustorul avea o prăvălie.

După câțiva ani, într-o zi, Luca s-a certat cu un băiat musulman, pe care l-a bătut în fața casei mamei lui. Alți musulmani, văzând întâmplarea, au alergat după Luca să-l pedepsească. Vrând să scape de pedeapsă, Luca a strigat: „Lăsați-mă, mă fac musulman!” Aceasta i-a oprit pe musulmani din urmărire, iar Luca a scăpat de bătaie.

Mai apoi, Luca a fost înfiat de un musulman bogat, care îi purta de grijă. Dar mai târziu, conștiința a început să-l supere pe Luca. De aceea, a cerut ajutor de la fostul lui stăpân, care a încercat să-l ajute, folosindu-se de mijlocirea Ambasadei Rusești. Ambasadorul a trimis pe locțiitorul său să-l viziteze pe aga care-l înfiase pe Luca. Locțiitorul s-a interesat de băiat și i l-a cerut înapoi. Dar aga i-a explicat că Luca se făcuse musulman de bunăvoie, fără a fi silit, deci îi era cu neputință să-l dea înapoi. Temându-se de o altă anchetă și de o încercare de a-l slobozi pe Luca, aga a poruncit să-l taie împrejur cu sila.

Când ambasadorul rus a aflat, a spus că nu poate face nimic decât dacă băiatul fuge din casa agăi. După câteva zile, Luca a reușit să fugă din acea casă și s-a dus în Galata. A fost luat îndată de către fostul său stăpân și de un slujbaș al Ambasadei care l-au pus să se dezbrace de hainele musulmane și să ia haine creștine. Apoi, Luca a fost îmbarcat pe un vas ce mergea la Smirna. De acolo a ajuns în insula Thera (Santorini), unde a rămas o vreme.

Curând după aceea, Luca s-a îmbolnăvit și s-a dus la un duhovnic, căruia i-a dezvăluit tot trecutul. Duhovnicul l-a sfătuit să se ducă în Sfântul Munte unde putea să scape de primejdie și putea să se îngrijească de mântuirea sufletului său.

Luca l-a ascultat și a plecat în Sfântul Munte, prima dată ajungând la Marea Lavră, unde a fost primit să slujească la arhondaric pentru o vreme. Apoi s-a dus la Mănăstirea Iviron, unde i-a descoperit egumenului că nu fusese reprimit în Biserica Ortodoxă. Deci, a fost trimis la Schitul Sfântul Ioan Înaintemergătorul, unde părinții de acolo l-au primit pe Luca înapoi la credința ortodoxă. De la Schit s-a întors la Mănăstirea Iviron, unde a stat o vreme și apoi la Mănăstirea Stavronikita, unde a primit binecuvântarea de a purta rasă.

Negăsindu-și locul la vreuna din mănăstirile din Sfântul Munte, a ieșit în lume. Dar nici în lume nu-și găsea liniștea nicăieri, așa că a revenit în Athos. În cele din urmă, cu multă dragoste a fost primit la Schitul Aghia Ana de către Gheronda Visarion, căruia i-a spus toate cele despre căderea lui, dar și despre lupta și dorința lui de a mărturisi. La început, Bătrânul Visarion a încercat să îl descurajeze, arătându-i chinurile și moartea, și l-a îndemnat spre mântuirea prin calea vieții monahale. Dar pentru că Luca a insistat, l-a trimis la un duhovnic din Schit, la Părintele Anania, care l-a lăudat pentru curajul și dorirea lui de a mărturisi, dar i-a vădit greutățile pe care avea să le îndure. Și pentru că Luca era hotărât, duhovnicul l-a pus să se pregătească duhovnicește și să fie cercat pentru o vreme cu luptă duhovnicească fierbinte, cu rugăciunile Bătrânului Visarion.

Mai târziu, cu binecuvântarea duhovnicului, a mers în insula Mitilini, în satul Pamfilia, unde a primit o bucată din cămașa însângerată a Noului Mucenic Teodor din Mitilini, iar apoi în capitala insulei Mitilini. Aici s-a înfățișat înaintea cadiului, căruia i-a spus: „Pe când eram de treisprezece ani, am fost amăgit de voi și am venit la credința voastră, nefiind în stare să deosebesc adevărul de minciună. Și, fiind copil, am rămas o vreme cu ceea ce era calp și mincinos.

Dar, ajungând la vârsta înțelegerii, am priceput că religia voastră nu este adevărată, ci mincinoasă, iar cel pe care voi îl numiți prooroc nu este prooroc, ci un înșelător și făcător de basme care v-a înșelat pe voi toți, iar voi l-ați crezut. Aflând, deci, că religia voastră este întuneric, mă lepăd de ea înaintea voastră și mărturisesc credința mea creștinească de mai înainte, care este lumină adevărată. Eu cred și mă închin adevăratului Dumnezeu, Domnul meu Iisus Hristos, Care va veni să judece întreaga lume, viii și morții, și Care va da fiecăruia după lucrul lui. Dacă nu credeți în El așa ca mine, toți vă veți osândi veșnic”.

La aceasta cadiul a răspuns: „Îmi pare rău de tine, fiule. Dacă nu mă asculți, o să ai parte de multe chinuri, de care nici nu ai auzit. Deci, gândește-te bine.” Sfântul i-a răspuns cu mult curaj: „M-am gândit mai dinainte la toate chinurile la care mă poți pune, și totuși am venit. Deci, orice ai de gând să faci cu mine, fă degrabă, fără a zăbovi, și fii încredințat că sunt curat și neprihănit, și nu mă voi lepăda de credință. Sunt creștin ortodox și creștin ortodox am să mor. Mă închin lui Hristos și pe Hristos Îl doresc. Îl mărturisesc aici unde cândva m-am lepădat de El din neștiință și Îl vestesc pe cunoaștere adevărată.”

În ciuda lingușirii și amenințărilor din partea musulmanilor, Luca a rămas neclintit în credincioșia față de Iisus Hristos. Cadiul a poruncit ca Luca să fie legat.

Pe când era scos din divanul de judecată, Luca s-a întâlnit cu mitropolitul din Mitilini, însoțit de câțiva preoți și de bătrânii obștii, care fuseseră chemați de nazir (adică epitropul unui așezământ religios musulman) fiindcă o familie de musulmani plecase pe ascuns din insulă pentru a se converti la Ortodoxie. Văzându-l pe mitropolit, Luca și-a plecat capul și i-a cerut binecuvântarea. Mânioși, musulmanii care-l păzeau s-au năpustit la el și au început să-l bată fără milă. Cât despre mitropolit, el a poruncit mai apoi să se facă rugăciuni în toate bisericile insulei pentru „robul lui Dumnezeu Luca”. Mitropolitul i-a trimis Sfânta Împărtășanie în închisoare printr-un om de încredere.

În ziua de duminică, 23 martie, a fost scos din închisoare și i s-a făcut ultima ispitire pentru a trece la islam. Refuzând, Sfântul Luca a fost spânzurat în piața grecilor din Mitilini. Avea nouăsprezece ani.

Trupul lui Luca a fost ținut în furci vreme de trei zile, iar Mucenicul părea că doarme, împrăștiind o mireasmă plăcută, pe care o simțea toată lumea care trecea pe acolo. Apoi, trupul Sfântului Luca a fost coborât și aruncat în mare, ca să nu fie luat de creștinii ortodocși. Dar marea l-a scos la țărm, iar creștinii l-au îngropat în secret. Mormântul său s-a făcut izvor de minuni și vindecări.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Nicon din Lavra Peşterilor de la Kiev.

Sfântul Nicon din Peşterile Kievului a fost primul discipol şi împreunăpătimitor al Sf. Antonie (10 iulie), fondatorul Mănăstirii Peşterile Kievului, unde a fost preot. La mănăstire el a tuns mulţi monahi noi în călugărie, printre care a fost şi Sf. Teodosie al Peşterilor (3 mai şi 14 august).

Sf. Nicon şi-a atras asupra lui mânia marelui prinţ Izyaslav, când i-a tuns în călugărie pe favoriţii acestuia, pe sfinţii Varlaam (19 Noiembrie) şi Efraim (28 ianuarie) şi nu a fost de acord să-i forţeze pe aceştia să părăsească mănăstirea. Dar prinţesa l-a calmat pe Izyaslav şi în cele din urmă l-a lăsat pe sfântul Nicon în pace.

Când numărul fraţilor din mănăstire a crescut, Sf. Nicon s-a hotărât să se retragă în pustie şi să trăiască ca isihast. Astfel, s-a dus în peninsula Tmutarakan (pe malul de est al istmului Kerchensk) stabilindu-se într-un loc nepopulat. Curând oamenii au auzit de sfinţenia vieţii lui şi s-au adunat în jurul sfântului, dorind să-i urmeze exemplul. În acel loc s-a ridicat o mănăstire şi o biserică închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Când s-a întors la mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a intrat sub ascultarea Sf. Teodosie, ca fiu duhovnicesc. După cum mărturiseşte Sf. Nestor Cronicarul (27 octombrie), când Sf. Teodosie trebuia să lipsească de la mănăstire, acesta încredinţa toate problemele lăcaşului sfântului Nicon. Câteodată chiar îl ruga pe Sf. Nicon să-i îndrume pe fraţii monahi în locul său. Deseori, în timp ce Sf. Nicon lega cărţi, Teodosie obişnuia să stea lângă el şi să desfăşoare sfoara pentru legat.

Când Prinţul Svyatoslav l-a alungat pe fratele său Izyaslav din Kiev, Sf. Nicon s-a întors la mănăstirea căreia i-a dat viaţă. Atunci egumenul mănăstirii era Ştefan. Când Sf. Ştefan (27 aprilie) a părăsit mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a fost ales egumen. Acesta a lupta mult ca să înfrumuseţeze mănăstirea cu sfinte icoane şi cărţi duhovniceşti.

Sf. Nicon s-a săvârşit la o vârstă venerabilă (+ 1088) şi a fost înmormântat în Peşterile Sf. Antonie.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 22 martie 2025

foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 22 martie 2025


 

Sf. Sfinţit Mc. Vasile, preotul din Ancira;

Sf. Mc. Drosida, fiica împăratului Traian;

(Pomenirea celor adormiți)

Sfântul Mucenic Vasile, preotul din Ancira, Sfânta Muceniță Drosida, Sfânta Muceniță Calinica- Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 22 martie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Mucenic Vasile, preotul din Ancira, Sfânta Muceniță Drosida, Sfânta Muceniță Calinica - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Sinaxar 22 Martie


 

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, preotul Bisericii din Ancira († 362).

Sfântul Vasile a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) şi a lui Saturnin, guvernatorul Ancirei.

El a fost preot al Bisericii din Ancira sub episcopatul lui Marcel.

Deși episcopul Marcel era un anti-arian care a căzut în erezia opusă, și anume modalismul, preotul Vasile a rămas un ortodox înflăcărat care a mărturisit dreapta credință în vremea împăratului Constanțiu al II-lea (337-361).

Când Iulian Apostatul a luat împărăția și a încercat să reinstaureze păgânismul, preotul Vasile din Ancira a predicat cu și mai multă ardoare adevărata credință.

Deci fiind pârât că este creştin și că ar fi ofensat pe împăratul, a fost adus înaintea proconsulului Saturnin şi supus fiind la întrebări a fost ridicat pe un lemn şi i s-au strujit coastele, după care a fost aruncat în temniţă.

După câtva vreme fiind scos din temniţă, din nou a fost strujit foarte tare, timp îndelungat şi legându-l în lanţuri a fost din nou aruncat în închisoare.

După câtva timp, când împăratul Iulian Apostatul se întorcea din campania împotriva perșilor (362) s-a oprit în cetatea Ancirei, sfântul a fost adus legat înaintea lui sub acuzația că este creștin și că a profețit căderea împăratului.

Şi fiind supus iarăşi la întrebări, a fost dat în primire comitelui Flaventiu, ca să i se jupoaie pielea de pe trup în fâşii, ceea ce s-a şi îndeplinit, îndată.

Şi jupuindu-i-se astfel multe fâşii de piele şi atârnând cele din spate aruncate peste umeri, în faţă şi cele din faţă în spate, mucenicul care în toate aceste chinuri se ţinea tare ca diamantul, smulgând o fâşie de piele, a aruncat-o drept în obrazul lui Iulian, care a poruncit să se înroşească nişte suliţe în foc şi să i se străpungă cu ele pântecele şi spatele şi toate încheieturile.

Şi săvârşindu-se toate acestea, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfintelor muceniţe Calinica şi Vasilisa, care prin sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei Drosida, fiica împăratului Traian, şi a celor împreună cu dânsa cinci canonice (Secolul al II-lea).

În vremea împărăţiei lui Traian, cinci femei care trăiau într-un loc retras de sihăstrie şi care pentru aceasta se chemau canonice, păzind toate poruncile lui Dumnezeu, printre toate celelalte îşi luaseră asupra lor ca sarcină adunarea moaştelor sfinţilor, ungerea lor cu miruri şi înfăşurarea lor în pânze curate, după care le aduceau şi le aşezau în locul de sihăstrie în care trăiau ele.

Aflând de acest lucru, fiica împăratului Traian, al cărei nume era Drosida, a venit la aceste femei, scăpând de sub supravegherea celor ce păzeau camerele de dormit împărăteşti, care fuseseră cuprinşi de somn.

Ea a adus cu sine o haină de mult preţ şi a cerut celor cinci femei ca să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfânt, din locul în care fusese aruncat.

Adrian, un sfetnic al împăratului, care era în acelaşi timp şi logodnicul Drosidei, a cerut să se pună soldaţi de pază lângă trupurile creştinilor morţi, ca să cunoască cine sunt cei care ridică trupurile lor.

Şi paznicii stând de veghe au prins pe cele cinci femei şi împreună cu ele şi pe Drosida.

Făcându-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului.

Şi împăratul, văzând laolaltă cu cele cinci femei şi pe Drosida, s-a spăimântat.

Şi a poruncit ca aceasta să fie ţinută sub pază, doar-doar se va căi de ceea ce a făcut.

Cât priveşte pe celelalte cinci femei canonice, a poruncit să se facă un vas mare în care au fost aruncate cele cinci femei, împreună cu multă aramă, şi să fie topite prin foc, ca arama să se amestece cu ţărâna sfintelor femei.

Iar din amestecul acesta s-au construit fundurile vaselor celor mari de aramă ale băilor obşteşti, ridicate atunci din nou de el, spre desfătarea închinătorilor la idoli.

Iar Drosida dezbrăcând îmbrăcămintea cea împărătească, a ieşit uşor, fără să prindă cineva de veste. Şi, pe când mergea spre locul de chinuri, se gândea întru sine, zicând:

Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavând îmbrăcăminte de nuntă? Căci nu am primit Botezul şi sunt încă necurată! Ci, Împărate al împăraţilor, Doamne Iisuse Hristoase, iată am renunţat la împărăţia mea pentru Tine, ca să mă aşezi portar al împărăţiei Tale. Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă în Duhul Sfânt!

Şi zicând acestea, scoţând mirul pe care îl luase cu sine din cămara ei şi aruncându-se într-un bazin în care se aduna apa din ploaie, ca într-un lac, s-a botezat, zicând:

Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“.

Şi păzindu-se pe sine, după aceea, timp de şapte zile, primea hrană îngerească. Iar unii dintre iubitorii de Hristos găsind-o şi rămânând pe lângă ea, a aflat cele cu privire la ea, ea însăşi povestindu-le în felul acesta cele pătimite.

În ziua cea de-a opta, cerând lui Dumnezeu în rugăciune să o lumineze ce urmează să mai facă, s-a mutat către Domnul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Eftimie cel Nou, care s-a nevoit în Constantinopol, la anul 1814, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Sfântul Cuvios Mucenic Eftimie cel Nou († 1814) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Mucenic Eftimie cel Nou († 1814) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest nou mucenic al lui Hristos s-a născut în Demitsana, Peloponesia.

Părinţii săi erau Panagiotes şi Maria, pe el botezându-l cu numele Elefterie.

Elefterie a fost cel mai mic dintre cei cinci fraţi, George, Christos, Ioan şi Katerina.

După terminarea şcolii în Demetsana, Elefterie şi Ioan au plecat la Constantinopol ca să se înscrie la Academia Patriarhală.

Mai târziu au plecat la Iaşi, în România unde aveau afaceri tatăl şi fraţii lor.

La puţin timp apoi, Elefterie s-a decis să plece spre Muntele Athos pentru a deveni călugăr.

Dar din cauza războiului dintre Rusia şi Turcia, nu a reuşit să ajungă mai departe de Bucureşti.

Acolo a locuit la consulul francez şi apoi la un angajat al consulului rus.

Elefterie s-a dedat unei vieţi de plăceri, lăsând deoparte gândurile de călugărie.

După liniştirea ostilităţilor, Elefterie a reluat itinerariul său spre Muntele Athos, călătorind împreună cu nişte musulmani.

Pe drum, el a trecut de la ortodoxie la religia musulmană, lăsându-se circumcis şi primind numele de Reschid.

Nu la multă vreme după rătăcirea sa, conştiinţa a început să-l chinuie la gândul că L-a părăsit pe Hristos.

Ceilalţi musulmani au observat schimbarea prin care trecea şi i-au limitat mişcările, urmărindu-l mai îndeaproape.

Într-o zi, Elefterie a fost văzut purtând asupra lui o cruce şi a fost pârât stăpânului casei, Rais Efendi.

Stăpânul nu l-a pedepsit pe moment, ceea ce a atras gelozia celorlalţi asupra sa.

Stăpânul le-a explicat decizia lui, spunându-le că era prea devreme pentru Elefterie să se lepede de toate obiceiurile sale creştineşti.

Rais Efendi şi cei ai casei au plecat în călătorie la Adrianopole, ajungând acolo în zi de sâmbătă.

Mitropolitul Chiril, care avea să devină mai târziu Patriarhul Constantinopolului, slujea vecernia într-una din bisericile oraşului.

Elefterie a pretins că are scrisori pentru Mitropolitul Chiril, dar acesta a trimis pe altcineva să le ridice. A

cestui trimis Elefterie i-a spus că ar vrea să primească haine creştineşti.

La auzul acestor cuvinte, omul a devenit suspicios şi l-a alungat pe Elefterie.

Întorşi la Constantinopol, Rais Efendi a încercat să-l înduplece pe Elefterie cu cadouri scumpe ca să rămână musulman.

Dar Elefterie s-a rugat la Dumnezeu să-l ajute să scape.

Cu prima ocazie pe care a avut-o, Elefterie a fugit, căutându-l pe un preot din Peloponezia, care locuia aproape de Patriarhie.

După ce i-a istorisit păţania lui, l-a rugat pe preot să-l ajute să fugă dar acesta a refuzat, temându-se de urmări dacă ar fi fost prins.

Preotul doar l-a îndrumat şi l-a lăsat să plece. Primind ajutor din partea ambasadei ruse, Elefterie s-a îmbarcat pe un vapor către Muntele Athos.

La Marea Lavră, Elefterie a fost rebotezat şi primit înapoi în sânul bisericii ortodoxe, devenind şi călugăr cu numele Eftimie.

Eftimie a citit Noul Martirologion al Sfântului Nicodim Aghioritul (prăznuit în 14 iulie) şi inspirându-se din exemplul noilor martiri şi-a dorit cu toată fiinţa să-şi spele păcatul apostaziei prin sângele muceniciei.

Sf. Eftimie a mers la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie, ajungând acolo în 19 martie 1814.

În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim s-a împărtăşit, s-a îmbrăcat în robă musulmană şi s-a dus la casa marelui vizir, Rusud Pasha. Sf. Eftimie, ţinând frunze de palmier în mână a recunoscut că este creştin ortodox şi că este gata să moară pentru Hristos.

El a defăimat religia musulmană, a călcat în picioare turbanul pe care-l avea pe cap, comportându-se ca un om beat sau nebun în ochii vizirului.

Curajosul războinic al lui Hristos l-a convins pe vizir că nu era nebun şi nici beat, după care a fost aruncat într-o celulă întunecată şi pus în lanţuri.

După câteva ceasuri, l-au scos din nou afară şi vizirul a încercat să-l convingă cu linguşiri şi promisiuni materiale să nu renunţe la islamism.

Sfântul a vorbit cu curaj despre religia musulmană spunând că aceasta se bazează pe minciună şi falsităţi şi că nu se va mai lepăda niciodată de Hristos, chiar dacă l-ar tortura şi ucide.

Marele Vizir a dat ordin să fie bătut şi închis din nou.

După trei ore, l-au adus din nou în faţa lui Rusud Pasha, care l-a întrebat:

Te-ai răzgândit sau eşti tot încăpăţânat?

Eftimie a răspuns:

Nu există decât o singură credinţă adevărată şi aceea este a creştinilor ortodocşi. Cum aş putea să cred în Mahomed, profetul vostru mincinos?

În acel moment vizirul a înţeles că nu-l mai poate întoarce pe Eftimie de la credinţa sa şi a dat ordin să fie ucis cu sabia.

Când au vrut să-i lege mâinile, sfântul a cerut să fie lăsat să primească moartea cu braţele deschise.

Călăii l-au lăsat să meargă nelegat la locul de execuţie şi Sfântul Eftimie mergea bucuros, fără teamă, cu crucea în mâna dreaptă şi crengile de palmier în stânga.

Ajungând acolo, s-a întors spre răsărit şi s-a rugat, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit să primească mucenicia pentru numele Său.

El s-a mai rugat şi pentru familia şi prietenii săi, rugând pe bunul Dumnezeu să le primească toate cererile cele pentru mântuire.

Apoi, Sf. Eftimie a sărutat crucea pe care o ţinea în mână, a îngenuncheat şi a aplecat capul.

Călăul a lovit puternic cu sabia dar nu a reuşit să-i taie capul. Apoi a mai încercat o dată şi văzând că nu reuşeşte, i-a tăiat gâtul mucenicului cu un cuţit.

Sf. Eftimie a fost ucis în amiaza zilei de 22 martie, 1814 în Constantinopol, câştigând locul său binemeritat în Împărăţia Cerurilor, unde slăveşte Sfânta Treime cea de o fiinţă şi dătătoare de viaţă, împreună cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor.

Capul Sfântului Eftimie se găseşte în mănăstirea rusă Sf. Pantelimon din Muntele Athos.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 21 martie 2025

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe www.calendar-ortodox.rodoxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 21 martie 2025


 

Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul;

Sf. Cuv. Serapion

 

Sinaxar 21 Martie


 

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iacob, episcopul şi mărturisitorul (Secolul al VIII-lea).

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest sfânt părinte, petrecând viaţa sihăstrească din fragedă tinereţe, s-a făcut cu totul curat prin post şi prin toate celelalte pătimiri.

Pentru viaţa lui virtuoasă a fost făcut episcop şi a suferit multe prigoane din pricină că se opunea luptătorilor împotriva sfintelor icoane.

În timpul acestor prigoane pătimind cu răbdare şi luptându-se cu foamea şi cu setea, şi-a dat în cele din urmă duhul său.

Imnografie

Troparul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Iacob, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Glasul al 8-lea

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Iacob, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Glasul al 4-lea:

Lumea lăsând şi prin înfrânare supunând cu adevărat trupul, ai urmat lui Hristos, Preafericite Părinte Iacob, de unde ai dobândit ungerea cea sfântă a arhieriei; şi acum te-ai mutat către Cetele nematerialnice, rugându-te pentru noi toţi, cei ce te lăudăm pe tine.

Viața Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul (Secolul al VIII-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul Iacob, din tinerețe iubind viața pustnicească, s-a făcut monah și se nevoia cu postiri, cu privegheri și cu multe osteneli.

Apoi s-a învrednicit de treapta episcopiei; iar în timpul luptătorilor de icoane, sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se lepede de închinarea cinstitelor icoane.

Dar, nesupunându-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii, foame, sete și alte multe feluri de cumplite munci.

Apoi și-a dat fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, pentru Care, până la moarte, s-a nevoit și de la Care a luat Împărăția Cerului, în veci bucurându-se.

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Toma, patriarhul Constantinopolului.

Cel între sfinţi părintele nostru Toma, din pricina vieţii lui nespus de virtuoase şi a înţelepciunii şi evlaviei lui, a fost hirotonit mai întâi diacon al Bisericii celei Mari şi a fost făcut sachelar, de către preacuviosul şi preamarele întru minuni părintele nostru Ioan Postitorul, în timpul împărăţiei de-a pururi pomenitului şi fericitului împărat Mauriciu.

După moartea sfântului Ioan Postitorul şi al lui Chiriac, urmaşul său, pe scaunul arhieresc a fost ridicat la treapta de patriarh al Constantinopolului cuviosul părintele nostru Toma, care a rămas pe scaunul patriarhal timp de trei ani şi nouă luni.

Luptând mult împotriva eresurilor şi întărind dogmele cele ortodoxe împotriva acestora, a păstorit bine şi plăcut lui Dumnezeu turma sa şi apoi a adormit în pace.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filimon şi Domnin.

Aceşti sfinţi erau de fel din marea cetate a Romei. În vremea prigoanei, ducându-se în Italia şi acolo propovăduind cuvântul lui Dumnezeu şi aducând pe mulţi la credinţa lui Hristos, îi botezau.

Pentru aceasta ei au fost prinşi de către închinătorii la idoli şi au fost aduşi înaintea mai-marelui ţinutului.

Dar pentru că nu se plecau nici la cuvintele linguşitoare care li se grăiau şi nici atunci când li s-au făgăduit tot felul de daruri, ci chemau în toată clipa pe Hristos şi-L propovăduiau tuturor Dumnezeu adevărat, au fost dezbrăcaţi şi trântiţi la pământ, fiind bătuţi cumplit de patru ori şi apoi aruncaţi în închisoare.

După ce au fost ţinuţi în închisoare câtva vreme, au fost scoşi şi li s-au tăiat capetele cu sabia.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Viril, episcopul Cataniei.

Sfântul Viril a fost ucenic al sfântului apostol Pavel.

Şi păstorind, ca episcop al Cataniei, bine şi plăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lucrând tot felul de minuni, a adus pe mulţi la credinţa în Hristos.

Dintre toate acestea trebuie amintită negreşit una.

Astfel, în locul acela se afla un izvor care avea o apă foarte amară şi a cărui amărăciune, sfântul, rugându-se lui Dumnezeu, a schimbat-o în dulceaţă.

Lucrul acesta văzându-l un elin oarecare, care era foarte aprins închinător la idoli, a crezut în Hristos şi o dată cu el au mai crezut şi mulţi alţii.

După o viaţă împodobită cu astfel de fapte, ajungând la adânci bătrâneţi şi adormind somnul cuvenit sfinţilor, a fost îngropat într-aceeaşi insulă cu cinste, dând până astăzi tot felul de vindecări celor ce cu credinţă se apropie de mormântul lui.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion Sidonitul, care în pace s-a săvârşit († 370).

Sfântul Cuvios Serapion (†370) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Serapion († 370) – foto preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul parintele nostru Serapion, zis “sidonitul” (pentru ca purta ca haina doar un “sidon”, o pânza simpla, cu care se acoperea), ducea viata ascetica în Egipt, în secolul al IV-lea.

Desi era un om învatat si care stia Scxripturile pe de rost, asceza lui era aceea ca traia ca unul care nu a avut deloc acoperis, ci calatorea si cu viata lui îi aducea pe altii la Hristos.

A trecut cu pace la Domnul la Roma, catre vârsta de 70 de ani.

Despre el povesteste pe larg Paladie în Istoria lausiaca (Lavsaicon).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serafim de la Vyritsa (Rusia) (1865 – 1949).

Sfântul Serafim de Virița (1865 - 1949) Deși a avut chemare către călugărie de când era copil, a depus voturile monahale abia la vârsta de 55 ani. A devenit milionar la o vârstă fragedă, s-a căsătorit, a avut copii, dar nu s-a îndepărtat niciodată de Dumnezeu, folosindu-și averea pentru a-i hrăni pe săraci, a ajuta mănăstirile și pentru a ridica spitale pentru bolnavi. După Revoluția din 1917, a intrat în monahism împreună cu soția sa, cu toate că aveau posibilitatea financiară să părăsească țara. După acest moment, și-a început lucrarea ca duhovnic. S-a retras la Virița, unde a suferit foarte mult de pe urma reumatismului și a nevralgiilor, dar asta nu l-a împiedicat să se roage o mie de zile pe o piatră, asemenea ocrotitorului său, Sf. Serafim de Sarov. A trecut la Domnul în 21 martie 1949, fiind canonizat în anul 2000 - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sfântul Serafim de Virița (1865 – 1949)  – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Deși a avut chemare către călugărie de când era copil, a depus voturile monahale abia la vârsta de 55 ani.

A devenit milionar la o vârstă fragedă, s-a căsătorit, a avut copii, dar nu s-a îndepărtat niciodată de Dumnezeu, folosindu-și averea pentru a-i hrăni pe săraci, a ajuta mănăstirile și pentru a ridica spitale pentru bolnavi.

După Revoluția din 1917, a intrat în monahism împreună cu soția sa, cu toate că aveau posibilitatea financiară să părăsească țara.

După acest moment, și-a început lucrarea ca duhovnic.

S-a retras la Virița, unde a suferit foarte mult de pe urma reumatismului și a nevralgiilor, dar asta nu l-a împiedicat să se roage o mie de zile pe o piatră, asemenea ocrotitorului său, Sf. Serafim de Sarov.

A trecut la Domnul în 21 martie 1949, fiind canonizat în anul 2000

Sfântul Serafim de Virița (1865 - 1949) - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sfântul Serafim de Virița (1865 – 1949) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Basil Muraviev (cel ce avea să devină Sf. Serafim) s-a născut în 1865 în orăşelul Cheremovsky, provincia Yaroslavl, din părinţi ţărani, Nicholas şi Chione. Când Basil a împlinit zece ani, tatăl său a murit lăsându-le pe sora Olga şi pe mama bolnăvicioasă în grija băiatului.

Un vecin bun l-a luat într-o zi cu el la St. Petersburg, găsindu-i lui Basil o slujbă de vânzător. Băiatul avea gânduri de călugărie pe care nu le-a dezvăluit nimănui şi la un moment dat s-a hotărât să plece la Lavra Sf. Alexandru Nevsky să stea de vorbă cu părinţii de-acolo. Unul din fraţi I-a sfătuit să rămână în lume şi să crească prunci şi după ce aceştia vor fi crescut, el şi soţia sa vor putea petrece în curăţie la mănăstire, slujind lui Dumnezeu.

Basil a înţeles că aceea era voia Domnului şi a urmat întocmai sfatul bătrânului părinte. Întors la slujba lui de la magazin, a continuat să muncească şi să strângă bani pe care îi trimitea familiei. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu o fată pe nume Olga.

Basil şi-a încropit propria lui afacere ca blănar şi a devenit foarte înstărit. A avut un fiu, Nicholas şi o fiică, Olga. Dar fata lor murind înainte de vreme, cei doi soţi au făcut legământ să trăiască împreună din acel moment doar ca frate şi soră.

În jurul vârstei de 30 de ani, Basil şi-a împărţit aproape toată averea, făcând multe donaţii diferitelor mănăstiri. Când Nicholas s-a făcut mare, Basil şi Olga s-au retras la mănăstire să-I slujească lui Dumnezeu. Olga a fost tunsă în 1919 cu numele Christina, locuind în Mănăstirea Învierii-New Divyevo din St. Petersburg. Mai târziu a primit schima şi numele de Serafima. A murit în 1945.

Nu avem cunoştinţă de mănăstirea în care a fost tuns Basil şi nici de numele pe care l-a primit. Unii spun că ar fi fost tuns călugăr în Athos. În 1927 a sosit la Lavra Sf. Alexandru Nevsky, unde a devenit preot duhovnic al călugărilor. Acolo a fost tuns în schimă cu numele de Serafim. Curând s-a descoperit tuturor darurile de vindecare şi înainte vedere cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe Sf. Serafim, mulţi oameni căutându-l pentru ajutor şi un cuvânt de folos.

Episcopul Alexei (Shimansky) al Novgorodului a venit la părinte în 1927 să-l întrebe dacă era potrivit pentru el să părăsească Rusia din cauza persecuţiilor comuniste. Înainte ca episcopul să-şi spună păsul, Sf. Serafim i-a dat răspunsul următor: “Mulţi vor să plece acum din Rusia. Dar să nu ne temem. Este nevoie de sfinţia ta aici. Vei deveni patriarh şi vei conduce biserica 25 de ani.”

Însă pentru lavră au venit vremuri de grea încercare. Călugării erau arestaţi, exilaţi sau duşi în lagăre de muncă. Mulţi erau executaţi. Începând cu 1929, părintele Serafim a fost arestat de 14 ori. El şi-a continuat misiunea preoţească în lagăre şi închisori, încurajând prizonierii.

În 1933, părintele a fost eliberat din lagăr şi s-a stabilit la Vyritsa, un loc minunat cu păduri, un pârâu şi aer foarte sănătos, un loc potrivit pentru Sf. Serafim care avea sănătatea şubredă la acea vreme de la regimul şi bătăile suferite în lagăr.

În 1913 s-a construit la Vyritsa o biserică din lemn închinată Icoanei Maicii Domnului din Kazan pentru comemorarea a 300 de ani de dinastie Romanov. Biserica principală are două altare: unul închinat icoanei Kazan, iar celălalt Sfântului Nicolae. Biserica de jos era închinată Sf. Serafim al Sarovului. După ce şi-a mai recăpătat puterile, părintele Serafim a început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor. Mulţi grav bolnavi se vindecau cu rugăciunile sfântului. Autorităţile au observat în scurt timp afluxul de oameni de la chilia sfântului şi au început să-l cerceteze, venind în percheziţie la chilia sa în special noaptea. Odată poliţia a venit să-l aresteze pe părinte dar Dumnezeu a avut grijă de slujitorul său şi l-a scăpat din mâna duşmanilor prin doctorul care le-a atras atenţia că părintele era bolnav şi n-ar fi suportat călătoria. Aceştia l-au lăsat în pace pe bătrânul părinte.

În septembrie 1941 nemţii intraseră în Vyritsa dar nu au rănit pe nimeni şi nu au prădat nimic. În timpul războiului Sf. Serafim a slăbit tot mai mult, slujind mai rar în biserica Sf. Serafim, iar din 1945, părintele Alexei Kibardin a început să slujească în biserica Kazan.

În primăvara lui 1949, Sf. Serafim a fost ţintuit la pat dar tot primea oamenii la el pentru ajutor ca mai înainte.

Cu puţin înainte de adormirea sa, Preasfânta Fecioară i-a apărut Sfântului Serafim sfătuindu-l să se împărtăşească în fiecare zi. Părintele Alexei Kibardin îi aducea Sfânta Împărtăşanie la ora 2 dimineaţa dar într-o noapte a adormit şi nu a ajuns decât la 4 dimineaţa. Şi-a cerut iertare de la părintele pentru că a întârziat şi a observat o strălucire nepământeană pe chipul acestuia. Sfântul i-a răspuns: “Nu-ţi face griji, frate, că îngerii mi-au adus deja Sfânta Împărtăşanie”. Văzând cum îi iradiază faţa, părintele Alexei a crezut că cele ce i-a spus erau adevărate.

Sf. Serafim l-a rugat pe părintele Alexei să meargă la Moscova să-l anunţe pe Patriarhul Alexei că el se va duce la Domnul în două săptămâni. Când părintele Alexei a transmis mesajul patriarhului, acesta s-a întors către sfintele icoane făcându-şi cruce iar când a revenit cu faţa la părintele, pe obraji îi curgeau lacrimi, spunând: “Au trecut patru ani de când sunt patriarh. Mi-au mai rămas douăzeci şi unu. Aşa mi-a spus sfântul părinte”. Patriarhul Alexei a murit în 1970, aşa cum a prevăzut Sf. Serafim.

Sf. Serafim a plecat la Domnul în 21 martie 1949 (sau 3 aprilie N.S.). În orele de dinaintea morţii sfântul a cerut să se citească acatistele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, al Sf. Serafim de Sarov şi al Sf. Nicolae. Timp de o săptămână de la moartea sa, oraşul Vyritsa s-a scăldat într-o mireasmă divină.

Sf. Serafim a fost îngropat în cimitirul de lângă biserica Icoanei Kazan din Vyritsa la înmormântare venind puhoi de oameni. Vyritsa a devenit astfel loc de pelerinaj. Sf. Serafim Schimonahul a fost canonizat de Biserica Rusă în august 2000.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 20 martie 2025

foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol inurs de editare)

 

Calendar Ortodox 20 martie 2025


 

Sf. Cuv. Mucenici din Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit

 

Sinaxar 20 Martie


 

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfinţilor cuvioşilor părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfinţit († 796).

În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului.

Mănăstirea Sf. Hariton a fost astfel devastată şi transformată în ruine.

Saracinii încercaseră de două ori să distrugă Lavra Sf. Sava cel Sfinţit dar pronia divină a apărat locaşul sfânt.

Fraţii, care s-ar fi putut salva din calea barbarilor dacă ar fi fugit în Ierusalim, n-au făcut-o, din dorinţa de a nu părăsi locul unde şi-au aflat mântuirea atâţia ani.

În ziua de 13 martie saracinii au intrat în mănăstire cerând lucrurile de valoare.

Când călugării le-au spus că nu vor găsi nimic valoros în mănăstire în afară de provizii de hrană şi nişte haine vechi, saracinii au început să tragă în ei cu arcul.

Treisprezece oameni au fost ucişi şi mulţi au fost răniţi, iar chiliile arse.

Saracinii vroiau să dea foc şi bisericii dar văzând în depărtare un grup mare de oameni au crezut că este armata trimisă din Ierusalim şi au fugit luând cu ei puţinul pe care l-au găsit în sfântul locaş.

După fuga duşmanilor, părintele Toma, un doctor cu experienţă, i-a ajutat pe cei rămaşi în viaţă.

În joia mare, 20 martie, saracinii s-au întors în număr mult mai mare şi i-au bătut pe călugări.

Supravieţuitorii au fost băgaţi în biserică unde au fost torturaţi ca să spună unde au ascuns odoarele bisericii.

Mănăstirea era înconjurată de cotropitori şi nimeni nu putea să scape.

Saracinii l-au prins pe tânărul călugăr Ioan, care îngrijea oamenii fără adăpost şi l-au bătut rău după care i-au tăiat tendoanele de la mâini şi picioare şi l-au târât de picioare pe pietre, sfâşiindu-i mucenicului pielea spatelui.

Paznicul odoarelor bisericii, Sf. Serghie, a încercat să fugă după ce a ascuns sfintele obiecte, dar a fost prins şi decapitat.

Cu toate acestea mulţi călugări au reuşit să se ascundă într-o peşteră din afara mănăstirii dar au fost zăriţi de o santinelă de pe deal şi somaţi să iasă toţi şi să se predea.

Sf. Patriciu, le-a şoptit fraţilor cu care era în peşteră să nu se teamă că el va ieşi singur şi îşi va înfrunta moartea iar ei să se roage pentru el.

Ieşind, saracinii l-au întrebat dacă era singur iar Sf. Patriciu le-a răspuns că nu mai era nimeni cu dânsul.

Aceştia l-au dus la lavră unde ceilalţi prizonieri îşi aşteptau soarta.

Saracinii au cerut răscumpărare pentru eliberarea călugărilor 4000 de monede de aur şi odoarele sfinte, bani pe care fraţii nu aveau de unde să îi scoată.

Saracinii i-au dus pe toţi în peştera Sf. Sava din interiorul mănăstirii, au aprins focul pe un morman de bălegar la intrarea în peşteră sperând să-i sufoce cu fumul otrăvitor.

Optsprezece oameni au pierit în peşteră, printre care şi sfinţii Ioan şi Patriciu.

Saracinii au continuat să-i tortureze pe cei rămaşi în viaţă dar nu au obţinut nimic de la ei.

În cele din urmă au părăsit mănăstirea.

Mai târziu, în seara de vinerea mare, călugării ascunşi în munţi s-au întors la mănăstire, au luat trupurile fraţilor ucişi şi le-au îngropat în biserică.

Barbarii care au prădat mănăstirea nu au scăpat de mânia lui Dumnezeu.

Aceştia au fost loviţi de o molimă şi au pierit toţi mâncaţi de fiarele sălbatice.

Mucenicii Lavrei Sf. Sava prăznuiţi în 16 mai au suferit în sec. al VII-lea în timpul domniei lui Heraclius (610-641).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita Mărturisitorul, episcopul Apoloniadei.

Acest preacuvios părinte al nostru şi mărturisitor, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane era episcop al Apoloniadei şi era nu numai credincios şi evlavios şi cu totul drept în credinţa lui, ci şi milostiv şi plin de dragoste faţă de oameni, vestit în cunoştinţe şi în cuvânt.

Fiind silit să se lepede de închinarea la sfintele icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos şi ale preacuratei Sale Maici, ale sfinţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi neplecându-se, a fost condamnat la surghiun şi supus la chinuri de neîndurat.

Din pricina acestora îmbolnăvindu-se cumplit, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintelor şapte femei, celor din Aminsos: Alexandra, Claudia, Rufrasia, Matrona, Iuliana, Eufimia şi Teodosia.

Aceste şapte sfinte femei au trăit pe vremea împăratului nelegiuit Maximian.

Acesta pornind o prigoană mare împotriva creştinilor, în cetatea Aminsos, au fost aduse în faţa mai-marelui cetăţii aceste şapte femei pline de curaj.

Şi mărturisind că sunt creştine şi spunând mai-marelui cetăţii că este un om crud, lipsit de omenie şi vrăjmaş, mai întâi au fost lovite cu toiege, după ce au fost dezbrăcate; apoi li s-au tăiat sânii cu sabia.

După aceasta au fost spânzurate şi li s-au sfâşiat trupurile cu gheare de fier, până când li s-au văzut cele dinăuntru şi în cele din urmă au fost aruncate într-un cuptor cu foc, dându-şi astfel sufletele lor Domnului.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Mucenic Rodian, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Achile eparhul, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Lolion, care cu pumnii fiind lovit, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Emanoil, care prin sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Miron Criteanul, care a mărturisit în Creta, la anul 1793 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.