Arhiva tag-ul pentru: Calendar Ortodox

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro;

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 28 decembrie 2025

---

 

Sfinții 20.000 de Mucenici din Nicomidia;

Duminica după Nașterea Domnului (a Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, ruda Domnului. Fuga în Egipt)

 

Evanghelia Duminicii

După plecarea magilor, iată, îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Sa, fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare.

Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe Mama Sa și au plecat în Egipt.

Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu».

Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare și, trimițând, a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.

Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Prorocul:

«Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt».

După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt,

Și i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Sa și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului.

Iosif, sculându-se, a luat Pruncul și pe Mama Sa și au venit în pământul lui Israel.

Dar auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileei.

Și, venind, a locuit în orașul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema.

(Matei 2:13-23)

 

Apostolul Duminicii

Fraților, vă fac cunoscut că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;

Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învățat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.

Căci ați auzit despre purtarea mea de altădată în iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu și o pustiam

Și spoream în iudaism mai mult decât mulți dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părintești.

Dar, când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele mamei mele și m-a chemat prin harul Său,

Să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup și de la sânge,

Nici nu m-am suit la Ierusalim, la apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia și m-am întors iarăși la Damasc.

Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa și am rămas la el cincisprezece zile.

Iar pe altul dintre apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacov, fratele Domnului.

(Galateni 1:11-19)

 

Sinaxar 28 Decembrie

---

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea sfinţilor douăzeci de mii de mucenici ce au ars în Nicomidia († 287).

După ce împăratul Maximian s-a întors biruitor din lupta împotriva etiopienilor, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor.

De aceea a trimis scrisori pretutindeni, ca să vină toţi în Nicomidia să se închine zeilor acolo.

Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserica lui tot poporul lui Hristos, că era atunci sărbătoarea Naşterii lui Hristos, a prăznuit împreună cu ei şi i-a învăţat adevărata credinţă.

Maximian aflând că episcopul este cu creştinii în biserică, a poruncit să pună în jurul bisericii lemne uscate, să le aprindă si să ardă pe creştini.

Când episcopul a aflat aceasta s-a grăbit de a botezat pe catehumeni, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a împărtăşit pe toţi creştinii cu dumnezeieştile şi preacuratele Taine.

Şi aşa, aprinzându-se lemnele, s-au săvârşit toţi.

Prin harul lui Dumnezeu Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos şi altora.

A adus prin botez pe mulţi la Hristos şi după ce a fost mult chinuit, s-a mutat la Hristos, şi a dobândit împărăţia cerurilor.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei din senatul roman, care n-au fost în biserică şi n-au fost arşi, ci de felurite chinuri s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ind, care fiind aruncat în mare, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Gorgonie şi Petru, care în mare s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zinon, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mardonie, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dorotei, care a fost căpetenie în oştire şi de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Teofil diaconul, care fiind lovit cu pietre, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Migdonie, care fiind băgat de viu în groapă, s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Glicherie preotul, care de foc s-a săvârşit.

După ce spurcatul Maximian a hotărât ca să fie arşi în biserică cei douăzeci de mii de sfinţi, a poruncit să fie ucişi şi creştinii care nu s-au întâmplat în biserică şi n-au fost arşi.

Sfântul Ind şi Sfinţii Gorgonie şi Petru au fost legaţi cu pietre şi aruncaţi în mare.

Sfântul Zinon, care era general, şi Sfântul Dorotei, căpetenie de oştire, li s-au zdrobit faţa şi dinţii cu pietre şi li s-au tăiat capetele.

Sfântul Mardonie a fost ars în foc.

Sfântul Migdonie a fost băgat de viu într-o groapă şi s-a săvârşit.

Sfântul Glicherie preotul, de foc s-a săvârşit.

Sfântului Teofil, diaconul, i s-a tăiat limba şi a fost lovit cu pietre.

Şi alţii mulţi au primit cununa muceniciei, în ziua aceea.

Sfânta Domna a adunat sfintele moaşte ale tuturor acestora şi le-a îngropat.

Apoi s-a urcat într-o corabie şi s-a dus de s-a ascuns într-un loc potrivit.

A fost însă pârâta lui Maximian şi din porunca aceluia i s-a tăiat capul, apoi a fost arsă în foc.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Domna, căreia i s-a tăiat capul cu sabia şi a fost apoi aruncată în foc.

Sfânta Muceniţă Domna a trăit pe vremea împăratului Maximian în oraşul Nicomidia.

Era preoteasă într-un templu idolesc numit Dodecateu, pentru că avea în el doisprezece idoli.

Citind Faptele Sfinţilor Apostoli şi Epistolele Sfântului Apostol Pavel, i s-a luminat sufletul, a cunoscut adevărata credinţă, a crezut în Hristos şi a fost botezată de Chiril episcopul Nicomidiei, împreună cu eunucul Ind şi cu mulţi alţii.

Era de doisprezece ani când a primit Sfântul Botez.

După mutarea din viaţă a episcopului Chiril, a venit în locul lui, prin hotărârea lui Dumnezeu, Antim.

După ce s-a botezat Sfânta Domna dădea la săraci tot ce primea de la templu.

Şeful eunucilor a descoperit-o şi avea de gând să o pedepsească.

Ea însă s-a făcut nebună.

De aceea a fost trimisă la episcop să o vindece. Şi aşa a ajuns să fie între creştini.

Maximian, după ce s-a întors din războiul împotriva etiopienilor, a căutat pe Domna.

Negăsind-o s-a amărât şi avea fie ucişi mulţi creştini, lucru ce s-a şi întâmplat.

Sfânta Domna a luat moaştele sfinţilor şi le-a îngropat.

Aflându-se fapta ei, i s-a tăiat capul.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Nicanor, apostolul, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Secund, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Vavila, care cu pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Simeon (Simon) “al pietrei”, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonopetra (Simonos-Petras) din Muntele Athos, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Simon a înflorit în grădina Maicii Domnului, în cursul secolului al XIII-lea, într-o perioadă în care imperiul bizantin era divizat şi slăbit în urma cruciadelor, iar capitala fusese mutată la Niceea.

Dispreţuind vanităţile acestei lumi s-a retras în Muntele Sfânt, pe lângă un bătrân, pentru a lucra la mântuirea sufletului său.

El şi-a ales un Bătrân nu numai experimentat în asceză, dar şi sever şi exigent, şi i s-a supus cu totul ca lui Dumnezeu Însuşi.

Ascultarea sa exemplară, umilinţa şi iubirea pentru părintele său duhovnicesc care însă nu îl scutea nici de mustrări, nici de lovituri au dovedit o înaltă virtute şi au atras admiraţia călugărilor de la Athos.

Purtarea sa a atras şi respectul Bătrânului său care a încetat să îl mai considere un ucenic, ci mai curând un tovarăş în luptele duhovniceşti.

Totuşi aceste onoruri nu i-au fost pe plac celui ce alesese singurătatea şi să urmeze lui Iisus.

Astfel, prin forţa împrejurărilor, a obţinut să plece să trăiască singur.

După multe căutări, a ales să trăiască într-o peşteră îngustă şi umedă, pe versantul vestic al Muntelui Athos, la 300 de metri deasupra mării.

A luptat zi şi noapte contra asalturilor demonilor, având drept arme doar credinţa, speranţa şi invocarea Numelui atotputernic al Domnului nostru.

Într-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, a văzut o stea că se desprinde dintr-o dată din cer şi coboară, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte în faţa grotei.

Presupunând că este o cursă a vrăjmaşului care se transformă adesea în înger de lumină, ascetul n-a crezut.

Vedenia s-a repetat în nopţile următoare până în seara de Crăciun când steaua luminoasă a coborât pe stâncă ca şi steaua din Bethleem, iar o voce s-a auzit din cer:

“Nu te îndoi, Simoane, slugă credincioasă a Fiului Meu! Priveşte acest semn şi nu părăsi acest loc pentru a merge în singurătate aşa cum îţi doreşti, pentru că aici doresc să întemeiezi o chinovie pentru mântuirea multor suflete.”

Liniştit fiind de vocea Maicii Domnului, Simon a fost dus în extaz la Bethleem înaintea copilului Christos, cu Îngerii şi Păstorii ; apoi, venindu-şi în fire, s-a apucat fără întârziere să construiască Noul Bethleem.

Puţin după această viziune, trei tineri fraţi dintr-o bogată familie din Thesalia (sau din Macedonia), auzind de virtuţile Sfântului Simon, au venit la el punându-i la picioare toată averea lor ca şi cei trei Magi şi rugându-l să-i primească ucenici.

Venind apoi muncitorii, au vrut să înceapă să construiască dar, văzând că locul pe care îl arăta lor Sfântul Simon este atât de abrupt şi periculos, au refuzat şi l-au acuzat că şi-a pierdut minţile.

Chiar în acel moment, fratele care le aducea de băut a alunecat şi a căzut în prăpastie.

Erau siguri că fratele a murit şi aceasta le-a confirmat reproşurile pe care le făcuseră Sfântului.

Dar care nu le-a fost mirarea când, datorită rugăciunilor Sfântului Simon, l-au văzut pe fratele urcând pe celălalt versant cu burduful de vin şi cu paharul plin în mână pregătit să îi servească.

Crezând, muncitorii au devenit călugări şi au putut vedea de nenumărate ori în timpul construirii chinoviei că Domnul i-a dat o mare putere slugii sale.

Construcţia fiind terminată, la Noul Bethleem au început să vină destul de mulţi călugări.

Dar într-o zi au debarcat pe insulă piraţii sarazini.

Sfântul Simon i-a întâmpinat cu daruri, sperând să îi abată de la a devasta mănăstirea.

Cum însă aceştia, nemulţumiţi, s-au aruncat cu sălbăticie asupra lui, au fost pe loc orbiţi, iar unuia dintre ei , care ridicase iataganul asupra Sfântului, i-a fost paralizat braţul.

Cuceriţi de rugăciunea Sfântului, ei se pocăiră, primiră Sfântul Botez şi deveniră toţi călugări.

După mulţi ani în care harul pe care i l-a dat Dumnezeu s-a vădit în multe minuni, profeţii şi mai ales prin învăţătura sa, Sfântul Simon a adormit în pace, înconjurat de ucenicii săi cărora le-a cerut pentru ultima dată să respecte învăţătura primită cu frică de Dumnezeu, credinţă, grijă şi ascultare totală faţă de egumen şi duhovnic.

Din mormântul Sfântului a început să curgă mir care făcea multe minuni (de unde şi numele de Mirovlitul).

Dar distrugerile repetate ale mănăstirii au făcut să nu mai rămână nici o urmă a mormântului sau a moaştelor sale.

Cu toate acestea, Sfântul nu a încetat să fie o prezenţă nevăzută protejând în multe rânduri pe cei ascultători, mustrându-i greu pe cei neglijenţi sau pe profanatori.

În ziua când este sărbătorit, unii au putut vedea o lumină divină ieşind din peşteră sau acoperindu-i icoana din biserică ca un voal.

Un secol după adormirea sa, fiica despotului Macedoniei, Jean Ugles, a fost eliberată de un duh necurat cu ajutorul Sfântului Simon.

Drept mulţumire, tatăl său a transformat mica mănăstire a Sfântului Simon într-un aşezământ bogat cu multe proprietăţi.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

 

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 19 decembrie 2025

---

 

✝ Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești; Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Aglaia; Sf. Ier. Grichentie, episcopul Etiopiei

 

Sinaxar 19 Decembrie

---

 

În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea Sfântului Mucenic Bonifaciu şi a sfintei Aglaia Romana.

Sfântul Bonifaciu a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305).

Era robul unei femei de neam mare, cu numele Aglaia, fiica lui Acacius, proconsulul Romei.

Bonifaciu trăia în păcate trupeşti cu stăpâna lui şi era şi beţiv, dar era milostiv, iubitor de străini, îndestula cu dragă inimă pe cei lipsiţi, îşi pleca urechea şi inima la suferinţele şi rugăminţile oamenilor.

La fel şi stăpâna lui era milostivă şi iubitoare de mucenici.

Într-una din zile i-a zis lui Bonifaciu:

“Du-te în Răsărit, unde sfinţii sunt chinuiţi şi adu-mi moaşte de sfinţi, ca să le avem spre ajutor şi mântuire sufletească“.

Bonifaciu i-a răspuns, râzând:

“Dacă-ţi voi aduce moaştele mele, ai să le primeşti?“.

“Nu mi-i de glumă“, i-a spus Aglaia.

Apoi i-a dat unele sfaturi, şi s-a rugat pentru el, i-a dat bani şi l-a liberat.

Şi a plecat Bonifaciu însoţit de doisprezece robi cu aur mult în Tarsul Ciliciei, unde sfinţii erau chinuiţi.

A găsit acolo pe sfinţi pătimind şi suferind pentru Hristos.

Le-a sărutat lanţurile şi rănile.

Dar aprinzându-se de râvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea ighemonului şi a mărturisit că este creştin.

A fost prins şi supus la multe şi felurite chinuri, pe care le-a răbdat cu seninătate, ceea ce a adus la Hristos 50 de bărbaţi care au şi fost botezaţi.

Apoi i s-a tăiat capul.

Robii, care veniseră cu el din Roma, nu ştiau de cele ce se petrecuseră.

Când au auzit de la ostaşi cu de-amănuntul chinurile lui şi că s-a săvârşit pătimind, s-au dus să-i caute moaştele.

Le-au găsit şi au căzut peste ele; au plâns, le-au sărutat şi-i cereau iertare.

Au cumpărat trupul cu 500 de galbeni, l-au uns cu mir, l-au înfăşurat în giulgiuri şi l-au dus la Roma.

Aglaia, stăpâna lui, prin descoperire îngerească, a aflat totul.

A ieşit întru întâmpinarea lui ca să-l primească şi să-l cinstească precum se cuvenea.

L-a îngropat la 50 de stadii de Roma.

Mai târziu a zidit o biserică măreaţă în numele lui, în mijlocul Romei, şi l-a mutat în ea.

Acolo se făceau în fiecare zi nenumărate tămăduiri.

Iar Aglaia, trăind de atunci cu cuviinţă şi bineplăcut lui Dumnezeu, şi-a dat cu pace lui Dumnezeu duhul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Ilie, Prov şi Ares.

Aceşti sfinţi mucenici erau din Egipt şi erau creştini.

S-au pornit la drum să se ducă în Cilicia ca să cerceteze pe mărturisitorii de acolo.

Când au ajuns în Ascalon, au fost prinşi şi duşi înaintea Judecătorului Firmilian.

Acolo au mărturisit că sunt creştini; pentru asta au fost supuşi la felurite chinuri.

Ares s-a săvârşit prin foc, iar lui Prov şi lui Ilie li s-au tăiat capetele cu sabia.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Polieuct.

Sfântul Timotei a fost prins şi a mărturisit că este creştin.

După ce a fost chinuit mult, s-a săvârşit prin foc în Mauritania.

Sfântul Polieuct a fost supus la felurite chinuri.

A fost aruncat în foc în Cezareea şi aşa şi-a primit sfârşitul.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Eutihie şi Tesalonica şi a celor împreună cu ei, 200 de bărbaţi şi 70 de femei care de sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Grighentie.

Cuviosul Părintele nostru Grighentie, era de loc din cetatea Milanului.

Părinţii lui se numeau Agapie şi Teodota.

Grighentie, ca un pământ bun, a primit seminţele cele dumnezeieşti şi a dat rod bun.

De aceea când s-a mărit s-a arătat ascultător şi împlinitor al poruncilor lui Hristos.

Cu voia lui Dumnezeu a fost hirotonit diacon şi se supunea fericitul la post şi la aspră vieţuire.

Şi din ziua aceea, primind dumnezeiescul Duh, făcea semne şi minuni.

După aceea a venit iar în Milan.

Aici a găsit într-un loc retras de lume pe un bătrân preaînţelept.

De la acesta a aflat tot ce i se va întâmpla în viitor.

Aceleaşi lucruri, la care a mai adăugat şi cele ce lipseau, i le-a spus mai târziu şi marele Apostol Petru, care i s-a arătat faţă către faţă.

Pe vremea aceea, pe când cârmuia împărăţia romanilor Iustin, s-a întâmplat de a scris Elesvaan, împăratul etiopienilor, lui Proterie, patriarhul Alexandriei, cu rugămintea să-i trimită ca episcop, un om desăvârşit.

Patriarhul se mâhnea că nu ştia unde să găsească un astfel de bărbat.

Dar în zilele acelea, printr-o descoperire dumnezeiască, i s-a arătat patriarhului Fericitul Marcu şi l-a arătat pe minunatul Grighentie, care, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, venise nu de multă vreme în oraş şi era găzduit de un creştin.

Patriarhul l-a luat cu multă bucurie, l-a hirotonit episcop şi l-a trimis îndată în Etiopia, întărindu-l cu scrisori şi cu tot ce se cuvine arhiereilor.

Împăratul etiopienilor, încredinţat din scrisori, l-a îmbrăţişat şi l-a primit ca pe un apostol şi făcător de minuni.

A mulţumit lui Dumnezeu şi i-a dat Sfântului Grighentie toată puterea.

Sfântul a hirotonit preoţi şi diaconi, a sfinţit bisericile zidite de curând de împărat în Arabia fericită şi a botezat pe mulţi iudei, că mai înainte aproape tot poporul era iudeu.

După aceasta a convins cu temeiuri din Scriptură şi cu dovezi pe dascălii şi mai-marii iudeilor, i-a uimit cu minunile lui şi i-a adus pe toţi la credinţa cea adevărată.

A dat apoi poporului legi şi a făcut tot ce este plăcut lui Dumnezeu.

Păstorind dar bine turma sa şi săvârşind multe minuni spre slava lui Dumnezeu, s-a odihnit cu pace, după ce ajunsese la adânci bătrâneţi.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Trifon.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești (1908 – 1949)

Monahia Muceniță Evloghia Țârlea de la Mănăstirea Samurcăești-Ciorogârla (1908–1949) a fost o femeie creștin-ortodoxă de neam românesc, care s-a remarcat printr-o viețuire sfântă și o râvnă deosebită pentru rugăciune. Cunoscuta ca o mare misionară creștină, a fost ucisă în bătaie pentru credința sa. În ședința de lucru din 1 iulie 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești și cu cinstire în data de 19 decembrie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe doxologia.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

(articol în curds de editare)

 

Calendar Ortodox 13 decembrie 2025

---

 

†) Sf. Ier. Dosoftei, Mitropolitul Moldovei; † Sf. Mari Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest; Sf. Mc. Lucia din Siracuza (Dezlegare la pește)

 

Sinaxar 13 Decembrie

---

 

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest (Secolul al III-lea).

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăraţi Diocleţian şi Maximian, a ducelui Lisie, care comanda ceata de oşteni a limitaneilor şi a lui Agricola, care stăpânea toată partea Răsăritului. Dintru început au fost creştini şi se trăgeau din părinţi creştini; dar se ascundeau de frica tiranilor şi a prigonitorilor.

Sfântul Evstratie era de loc din oraşul Aravraca şi era căpetenie în oştirea ducelui Lisie. Dorea să-şi dea pe faţă credinţa, dar se temea, că nu ştia cum va fi sfârşitul mărturisirii sale. De aceea a poruncit unuia din slujitorii săi să pună centura sa în biserica din Aravraca. Că îşi zicea: “Dacă va intra în biserică preotul Avxentie şi va lua cu el centura, atunci îndrăznirea şi mărturisirea lui va fi după placul lui Dumnezeu şi nu se va teme de nimic din cele aşteptate, când se va înfăţişa înaintea ducelui. Dar dacă altcineva din biserică va lua centura, atunci să poarte încă mai departe în ascuns credinţa în Hristos şi să nu o vădească”. Când a văzut că sfârşitul ispitirii sale s-a făcut după cum gândea, căci preotul Avxentie luase centura, a înţeles că mărturisirea lui pentru Hristos se va termina cu bine şi s-a hotărât să se înfăţişeze înaintea lui Lisie şi să mărturisească cu îndrăznire credinţa sa.

Când au fost aduşi la scaunul de judecată nişte sfinţi mucenici, Evstratie stătea şi el alături de Lisie, că era căpetenie în oştirea lui. Atunci el, cel dintâi, a strigat tare că este creştin. Tiranul i-a smuls centura şi a poruncit să-l dezbrace şi să fie chinuit în multe feluri; dar el le-a răbdat pe toate cu seninătate. Aceasta a adus la credinţa în Hristos şi pe Sfântul Evghenie, prietenul său. Acesta a mărturisit cu îndrăznire că are aceeaşi credinţă ca Sfântul Evstratie şi că dă aceeaşi închinăciune Dumnezeului cinstit de acela. Atunci Sfântul Evstratie a fost şi el chinuit cumplit. Văzând aceasta, Sfântul Mardarie s-a alăturat Sfântului Evstratie şi au fost aduşi amândoi la cercetare înaintea lui Lisie. Mai întâi i s-a tăiat capul Sfântului Avxentie, pentru că s-a numit creştin. Iar Sfinţii Mardarie şi Evghenie au murit în timpul chinurilor.

Sfântul Orest a fost cunoscut că e creştin când a ridicat mâna ca să arunce cu suliţa la ţintă. Atunci, răsucindu-se ca să ţintească, i-a ieşit afară din sân crucea pe care o ţinea la piept, ca pe o pavăză. A fost întrebat de ce o poartă, iar el a răspuns că este rob al lui Hristos. Lisie l-a legat şi pe el alături de Sfântul Evstratie şi i-a trimis pe amândoi la Agricola, care i-a cercetat şi i-a supus la chinuri. Întâi şi-a aflat sfârşitul Sfântul Orest, fiind aşezat pe un pat de fier înroşit în foc. Pe urmă a fost aruncat într-un cuptor aprins şi Sfântul Evstratie, şi acolo şi-a primit cununa muceniciei.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Lucia fecioara (283 – 304).

Sfânta Muceniţă Lucia era din Siracuza Siciliei şi era logodită. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Muceniţe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata. Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinţe muceniceşti pentru Hristos. După însănătoşirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărţit toate averile sale săracilor şi era gata să mărturisească pe Hristos. Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetăţii, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită. Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulţi asupra ei, dar n-au putut să o mişte din locul în care se proptea. Pentru că aceia şi-au pierdut nădejdea că o mai pot mişca din loc, şi pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde sta, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.

cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântei Cuvioase Otilia (Secolul al VII-lea)

Sfânta Otilia este prăznuită în Biserica Ortodoxă la data de 13 decembrie, fiind considerată ocrotitoarea celor orbi sau cu tulburări de vedere. Moaștele ei se află în Alsacia, motiv pentru care, în anul 1946, Sfânta Otilia devine oficial ocrotitoarea spirituală a Alsaciei.

Sfânta Otilia s-a născut la Obernai, în jurul anului 662, în regiunea Alsacia din nord-estul Franței, tatăl său Adalric fiind ducele Alsaciei în timpul domniei regelui Austrasiei, Childeric al II-ea (650-675). Om cu personalitate războinică, Adalric nădăjduia ca, după căsătoria cu Bereswinda, să aibă un băiat pe care să îl lase moștenitor în locul său.

Tradiția spune că ambii soți s-au rugat îndelung Domnului pentru a avea un copil, însă atunci când acesta s-a născut, decepția tatălui a fost dublă: pe de o parte, a venit pe lume o fetiță, iar pe de altă parte, părinții descoperă, după aproximativ 2 luni de la naștere, că fetița este oarbă. Decizia tatălui este nemiloasă, iar fetița trebuie să moară, fiind considerată o pedeapsă divină. Bereswinda era o femeie pioasă, evlavioasă și bună la suflet și, la final, a reușit să îl convingă pe Adalric să nu omoare fetița. Mama o dă în îngrijirea unei servitoare dintr-un sat din împrejurimi, aceasta ocupându-se de Sfânta Otilia aproximativ un an. După asta, fetița este dusă la Mănăstirea din Palma, a cărei stareță era o mătușă a Bereswindei. La un semn dumnezeiesc, episcopul irlandez Erhard de Ardagh, care pe vremea aceea străbătea Bavaria, a venit să o boteze cu numele de Otilia (Otilia înseamnă „lumina lui Dumnezeu”). Atunci când ochii Sfintei Otilia sunt unși cu Sfântul și Marele Mir, aceasta este vindecată de orbire și își recapată vederea.

După botez, Sfânta Otilia se dedică studierii Sfintei Scripturi și se afundă în rugăciune și în viața comunitară pusă în slujba aproapelui. Se spune că datorită calităților cu care era înzestrată și a râvnei cu care sporea în virtuțile evanghelicești, dar și pentru firea ei mlădioasă și pentru darurile dumnezeiești primite, Sfânta Otilia ajunge să fie invidiată de unele surori din mănăstire. Își continuă însă drumul ales în modestie, simplitate și smerenie desăvârșită.

În dorința de a-și cunoaște familia din care se trăgea, Sfânta Otilia ia contact cu unul dintre frații săi, care încearcă să îl convingă pe tatăl lor să o reprimească pe sora mai mare. În ciuda interdicției lui Adalric, fratele a trimis o căruță ca să o ia și să o aducă la Hohenburg (astăzi Mont Saint-Odile). Văzând-o, ducele, cuprins de mânie, l-a lovit pe fiul său cu toiagul, iar acesta a murit la puțină vreme după aceea din pricina loviturilor. Dându-și seama de greșeala sa, tatăl ucigaș s-a retras la mănăstirea pe care o întemeiase, pentru a-şi petrece restul zilelor în lacrimi de pocăință. A încredințat-o pe Otilia unei călugărițe de origine britanică, dându-i atât cât avea nevoie ca să poată trăi în mănăstire, unde fusese primită ca slujnică.

După câtva timp de la moartea celei care se îngrijea de copilă, Aldaric a întâlnit-o pe Otilia în timp ce aceasta ducea pe ascuns puțină făină unor săraci. Înduioșat, a uitat ura pe care i-o purta și i-a lăsat moștenire toate bunurile mănăstirii, cerându-i să ierte păcatul pe care-l săvârșise față de ea. Murind el la scurt timp după aceea, Sfânta Otilia a dobândit, cu mult post și rugăciune, izbăvirea lui din chinurile iadului. Mai apoi, sfânta a devenit stareța mănăstirii, unde trăiau mai bine de o sută treizeci de monahii. Cum la această mănăstire era greu de ajuns, pentru pelerinii și bolnavii care veneau să-i ceară rugăciunile, Otilia a pus să zidească o a doua mănăstire, cu o biserică închinată Sfântului Martin și un azil pentru săraci. Apoi, ca urmare a unei arătări a Sfântului Ioan Botezătorul, a mai zidit și o biserică în cinstea acestuia.

Cunoscându-și sfârșitul, Sfânta Otilia adună surorile în capela Înaintemergătorului Ioan și le dă ultimele sfaturi duhovnicești, după care acestea merg la Dumnezeiasca Liturghie. Când se întorc, constată cu durere că Sfânta Otilia a trecut la Domnul fără a primi Sfânta Împărtășanie. Se roagă fierbinte lui Dumnezeu și sufletul Sfintei Otilia revine în trup pentru a se putea împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului.

Astfel, Sfânta Otilia adoarme întru Domnul și este înmormântată în capela Sfântului Ioan Botezătorul care astăzi poartă numele de Capela Sfintei Otilia, locaș unde vin anual aproximativ 700.000 de pelerini.

Sfântă Preacuvioasă Maică Otilia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! (articol preluat de pe doxologia.ro)

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie cel din Latro (Secolul al XI-lea).

Cuviosul Părintele nostru Arsenie, făcătorul de minuni, era de loc din Constantinopol, fiul unor părinţi evlavioşi şi credincioşi, bogaţi şi întâistătători în treburile oraşului. Pogorându-se dar dintr-un neam aşa de vestit şi aşa de strălucit şi sporind încă mai mult în credinţă, fericitul a primit de la împăratul de atunci dregătoria de general şi patriciu al locului ce se numeşte al Chivireotilor. Odată, la poruncă împărătească, au pornit pe mare mai multe corabii sub comanda fericitului Arsenie. S-a stârnit însă furtună grozavă pe mare şi s-au scufundat toate corăbiile şi a scăpat numai el singur cu viaţă. Atunci sfântul a îmbrăcat haina monahală, şi-a strivit trupul făcându-l rob sufletului prin post şi prin priveghere.

În acest fel şi-a dus viaţa fericitul în mai multe locuri. Apoi din poruncă dumnezeiască s-a dus la sfânta Mănăstire a Chelivarilor. A stat puţină vreme în fruntea ei, dar a fost dascălul multora în virtute. Apoi a plecat de la mănăstire şi s-a dus iarăşi la liniştea lui cea dorită.

La rugămintea fraţilor, marele Arsenie s-a dus din nou în mănăstire. S-a închis într-o chilie foarte strâmtă şi slujea singur, nu îndeobşte cu ceilalţi fraţi, lui Dumnezeu cel unul. Astfel de fapte a săvârşit cuviosul şi a vieţuit cu înţelepciune, cu bărbăţie, în curăţenie şi în dreptate. Când a fost să fie chemat spre viaţa cea de sus, a strâns la el pe toţi monahii şi le-a dat învăţături despre lepădarea de lume şi de cele din lume, despre răbdarea şi despre iubirea duhovnicească de fraţi, despre smerenie şi rugăciune. Apoi şi-a plecat genunchii la pământ şi umplându-i-se ochii de lacrimi şi-a dat în mâinile neprihănite ale lui Dumnezeu sfântul lui suflet.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie a săvârşit multe minuni şi în viaţă dar a făcut multe minuni şi după moarte.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Arie, care cu pace s-a săvârşit.

Cuviosul Ari (gr. Ἄρῃ) a fost unul din Părinții pustiei care a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea la centrul monastic Chiliile din Egipt. Este cunoscut doar din Patericul egiptean, dar nu are zi de Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 13 decembrie.

Avva Ari a fost unul nevoitorii de la Chilii din a doua generație de monahi din pustia Egiptului. A fost contemporan cu avva Avraam de la Chilii, poate „cu ceva mai în vârstă decât avva Avraam”.

Este cunoscut doar din Patericul egiptean, unde are o singură apoftegmă, unde îl vedem aplicând discernământ în sfaturile pe care le dă unor călugări mai tineri care veneau să-i ceară sfat duhovnicesc.

A mers avva Avraam la avva Ari. Și șezând ei, a venit un frate la bătrânul și i-a zis lui: “Spune-mi, ce voi face că să mă mântuiesc?” Iar el i-a zis: “Du-te, petreci anul acesta mâncând seara pâine și sare și vino iarăși și-ți voi grăi!” Și ducându-se a făcut așa. Și după ce s-a împlinit anul, a venit iarăși fratele la avva Ari și s-a aflat atunci și avva Avraam acolo. Și a zis iarăși bătrânul fratelui: “Du-te, postește și întru acest an, mâncând din două în două zile”. Și după ce s-a dus fratele, a zis avva Avraam lui avva Ari: “Pentru ce grăiești tuturor fraților cu cumpăna ușoara, iar acestui frate îi pui sarcini grele?” I-a zis bătrânul: “Frații, precum vin căutând, să se și duc; iar acesta pentru Dumnezeu vine, să asculte cuvânt. Căci este lucrător și orice voi zice lui, cu sârguință face. Pentru aceasta și eu îi grăiesc lui, cuvântul lui Dumnezeu”.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gavriil, arhiepiscopul Serbiei.

Sfântul sfințitul mucenic Gavriil (Gabriel), arhiepiscopul Serbiei a suferit mucenicia în Prusia, în anul 1659.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (1624-1693)

Sfântul Ierarh Dosoftei (pe numele de mirean Dimitrie Barilă; n. 26 octombrie 1624 – d. 13 decembrie 1693) a fost un călugăr cărturar din secolul al XVII-lea, mitropolit al Moldovei (1671-1674; 1675-1686) și mărturisitor pentru credința ortodoxă. Prăznuirea lui se face la 13 decembrie.

Mitropolitul Dosoftei este primul poet național român, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și al unor lucrări istorice în românește, primul traducător al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul mare cunoscător al literaturii patristice și postpatristice la noi, și a fost un cărturar român care a copiat documente și inscripții și care a avut un aport prețios în procesul de formare a limbii literare românești.

Psaltirea în versuri a pus bazele poeziei românești culte, iar Viața și petrecerea sfinților stă alături de Cazania lui Varlaam la temelia prozei literare românești. De aceea, pe bună dreptate afirma un scriitor din secolul XX că „Mitropolitul Dosoftei este Eminescu al secolului al XVII-lea”[1], iar prof. univ. Zoe Dumitrescu-Bușulenga scria că „Psaltirea în versuri este în cultură și literatură ceea ce este Voronețul în pictură”.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gherman din Alaska (1756 – 1837).

Sf. Gherman din Alaska a fost un călugăr ortodox rus din Mănăstirea Valaam din Rusia care, împreună cu alţi 8 călugări, în anul 1793, a călătorit în Insulele Aleutine şi pentru a duce mesajul Evangheliei indigenilor aleutini şi eschimoşi din acele zone. Ca parte a colonizării ruse a Americii, ruşii călătoreau şi neguţătoreau în acele zone încă din 1740. El a construit o şcoală pentru aleutini şi, adesea, i-a apărat în faţa nedreptăţilor şi abuzurilor comercianţilor ruşi. Le-a devenit cunoscut sub numele de Apa, care înseamnă “bunic”. El şi-a petrecut majoritatea vieţii ca singurul locuitor al Insulei Spruce, o insuliţă împădurită de lângă Insula Kodiak.

În 1970, el a devenit primul sfânt care a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din America. În acelaşi timp a avut loc ceremonia similară, dar în altă parte, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 9 august (data proslăvirii) şi în 13 decembrie (data adormirii).

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.