Articole

Calendar Ortodox 19 iunie 2024

foto preluate de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 19 iunie 2024
† Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului;
† Sf. Cuv. Paisie cel Mare
  (Dezlegare la pește)

Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare - foto preluate de pe www.sfinteleicoane.ro

Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare – foto preluate de pe www.sfinteleicoane.ro

 

Sinaxar 19 Iunie

În această lună în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului (Secolul I d.Hr).

Sfântul Apostol Iuda, rudenia Domnului (Secolul I d.Hr) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol Iuda, rudenia Domnului (Secolul I d.Hr) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesta este numit în Faptele Apostolilor Iuda, iar de Matei şi Marcu este numit în Evanghelie, Tadeu şi Leveu, ruda fiind Domnului nostru Iisus Hristos după trup, şi fiu lui Iosif logodnicul, iar frate bun lui Iacob fratele Domnului, cel care a trimis la toţi acea Epistola luminătoare şi dogmatică şi plină de Duhul Sfânt.

Trimis fiind el de Hristos ca un frate şi învăţător de taine, încălzindu-se de strălucirile sale ca un cărbune aprins, toată înşelăciunea a ars şi a luminat pe credincioşi.

Că trăgând el jugul Mântuitorului, şi brăzdând şi semănând sămânţa dreptei credinţe în toată lumea, multă roadă a adus.

Drept aceea luminând cu învăţătura cuvântului său Mesopotamia şi neamurile cele de lângă hotarele ei şi propovăduind Evanghelia, a mers la cetatea Edesei şi la Abgar domnul locului, ca să-l tămăduiască.

După aceea s-a dus la cetatea Arara, şi fiind spânzurat şi săgetat de către cei necredincioşi, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zosima.

Acesta era ostaş pe vremea împăratului Traian, din Apoloniada cea din Sozopoli, când domnea Domeţian în Antiohia cea din Pisidia. Iar apoi aruncând armele şi năzuind la Biserica lui Hristos, s-a învrednicit de botezul cel întru Hristos.

Pentru aceasta fiind adus la guvernator şi mărturisind că este creştin, a fost spânzurat şi strivit, şi după aceasta bătut, fiind întins de patru; apoi a fost aşezat pe un pat de aramă, înroşit.

Dar prefăcându-se focul în răcorire, mulţi din cei ce stăteau de faţă s-au spăimântat de acea minune, şi au trecut la credinţa în Hristos.

Iar Sf. Zosima a fost ferecat cu cătuşe şi legat de cai, fiind nevoit să alerge în urma guvernatorului care mergea la oraşul cananiţilor, timp de trei zile fără hrană; dar prin dumnezeiască purtare de grijă i s-au arătat lui doi tineri, unul aducându-i pâine şi celalalt un vas cu apă, şi mulţumind lui Dumnezeu a gustat din acestea.

Deci adus fiind la cercetare, a fost din nou supus la chinuri şi la urmă tăindu-i-se grumazul, a luat cununa muceniciei.

 

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zinon.

Acesta lepădându-se de lume şi făcându-se ucenic al marelui bătrân Siluan în pustia Egiptului, pentru covârşitoarea lui ascultare, şi pentru multa nevoinţă şi sărăcie, a ajuns făcător de minuni; căci pe mulţi demoni a izgonit din oameni, şi aşa cu cuvioşie vieţuind întru îngereşti nevoinţe, şaizeci şi doi de ani, s-a mutat către Domnul.

Zicerile / apoftegmele lui ava Zinon din Patericul Egiptean.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Asingrit, care de sabie s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Paisie cel mare (†370).

Sfântul Cuvios Paisie cel Mare (†370) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Paisie cel Mare (†370) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest de trei ori fericit cuvios şi purtător de Dumnezeu, Părintele nostru Paisie cel mare, era de neam din Egipt, de unde era şi Moise, văzătorul de Dumnezeu.

Născut a fost din părinţi cinstitori de Dumnezeu, învăţaţi în credinţa lui Hristos; şi având multă bogăţie şi împodobiţi cu străluciri, au învăţat cu silinţă şi pe fiii lor întru sporirile cele dumnezeieşti şi omeneşti.

După săvârşirea tatălui său, fericitul acesta, prunc încă şi mai mic decât ceilalţi fraţi, a rămas la maică-sa, care fiind foarte amărâtă, i s-a arătat în vis un înger, mai înainte spunându-i buna sporire a lui Paisie, zicându-i:

“Pe fiul tău Paisie l-a ales Domnul, ca să slăvească şi să laude sfânt numele Său cel lăudat în vecii vecilor; acesta este plăcut lui Dumnezeu”, şi l-a apucat pe el de mână; iar maică-sa a răspuns îngerului:

Toţi ai lui Dumnezeu sunt, şi la fel acesta care este plăcut lui Dumnezeu“.

Şi trezindu-se ea, se minuna de acea vedenie.

După ce s-a făcut copilandru, marele şi fericitul între cuvioşi, a fost tuns monah, de Cuviosul Pamvo (prăznuit la 18 iulie), de către care a fost sfătuit să nu se uite la faţă de om. Iar el, a petrecut trei ani neuitându-se în sus, ci avându-şi capul în jos plecat.

Şi dându-se pe sine la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârşit pe toţi, încât a vorbit împreună cu Hristos, şi I-a spălat picioarele Lui, iar după spălare a băut apa, şi îndată s-a făcut începător vieţuirii celei supraomeneşti.

Despre vestitele lui virtuţi şi despre minunata vieţuire cea întocmai cu a îngerilor; despre toată aspra vieţuire cea prin pustii şi despre minunile sale, se poate citi în cartea numită noul Ecloghion şi în Vieţile Sfinţilor.

Pentru iubitorii de prăznuire se poate spune atâta, că aflându-se fericitul cu trup muritor se ridicase mai presus de trup.

Deci ajungând la bătrâneţi prea adânci, s-a mutat către Domnul, unde împreună cu îngerii cânta Ţiitorului a toate cântarea cea întreit sfântă. A cărui pomenire cu credinţă săvârşind, prin rugăciunile lui, să ne învrednicim de veşnicele bunătăţi şi de fericirea cea veşnică. Amin.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 15 iunie 2024

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 15 iunie 2024
Sf. Proroc Amos;
† Sf. Mc. Isihie;
† Fericiții Augustin și Ieronim

Sfântul Prooroc Amos, Fericiții Ieronim și Augustin; Sfântul Mucenic Isihie

Sfântul Prooroc Amos, Fericiții Ieronim și Augustin; Sfântul Mucenic Isihie

 

Sinaxar 15 Iunie

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Amos.

Sf. Proroc Amos (†745/787 î.Hr) - Icoană rusă din secolul al XVIII-lea a profetului Amos (Biserica Iconostază Schimbarea la Față, mănăstirea Kizhi, Karelia, Rusia) -  foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sf. Proroc Amos (†745/787 î.Hr) – Icoană rusă din secolul al XVIII-lea a profetului Amos (Biserica Iconostază Schimbarea la Față, mănăstirea Kizhi, Karelia, Rusia) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sfântul proroc Amos este unul din cei 12 profeţi “mici” şi a trăit in secolul al VIII-lea înainte de Hristos. Acesta s-a născut în satul Tecoa, în pământul lui Zavulon, şi a proorocit 50 de ani.

Iar Amesia, mincinosul preot al lui Vetil, bătându-l adesea, îl pizmuia şi-l defăima; şi în sfârşit l-a omorât fiul lui Amesia lovindu-l cu un toiag gros la tâmplele capului. Căci îl mustra pentru vicleşugul viţeilor de aur.

Şi s-a dus la pământul său încă cu suflet, şi peste două zile a răposat, către anul 787, şi a fost îngropat cu părinţii lui. Amos se tâlcuieşte: tare credincios, popor aspru, vârtos.

Deci era la chipul trupului păros, bătrân, având barba ascuţită şi asemenea la chip cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Sf. prooroc Amos nu trebuie confundat cu Amos, tatăl Sfântului Prooroc Isaia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Isihie de la Durostor (†297)

Sfântul Mucenic Isihie (†297) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Mucenic Isihie (†297) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Mucenic Isihie a viețuit în secolele III—IV fiind ostaș creștin ce făcea parte din legiunea armatei romane de la Dunăre, staționată în cetatea Durostor din provincia Moesia Inferior.

Acest Sfânt mucenic a pătimit împreună cu alți 5 sfinți mucenici: Pasicrat și Valentin, Nicandru și Marcian și Iuliu Veteranul. Sfinților Pasicrat și Valentin li s-au tăiat capetele la 24 aprilie, iar Sfântului Iuliu Veteranul la 27 mai.

În ziua pătimirii veteranului Iuliu, Sfântul Isihie, care se afla în închisoare cu el, i-a adresat o rugăminte ca să-și aducă aminte de el când va sosi în fața Domnului, căci curând va urma și el aceeași soartă.

Iar Sfântul Iuliu l-a îmbărbătat pe acest curajos ostaș al lui Hristos, amintindu-i de făgăduințele făcute de către Domnul către cei ce vor răbda până la sfârșit.

Sfântul Isihie s-a încununat cu moartea martirică la 15 iunie, prin tăierea capului, și astfel și-a dat viața în mâinile Domnului.

Tropar Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Isihie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dula.

Acesta era din Pretoriada Zefiriei, eparhia Ciliciei, şi pentru că cinstea pe Hristos şi se închina Lui, a fost adus la guvernatorul Maxim şi a fost bătut cu toiege.

Povestind el cele despre Apolon şi Dafne, ca îndrăgind-o pe ea Apolon şi umblând după ea, nu şi-a câştigat pofta, a pornit pe guvernator spre mai multă urgie şi mânie.

Pentru aceasta iarăşi a fost bătut peste pântece şi întins pe un grătar de fier înroşit. Apoi a fost adus la alta cercetare, şi a fost chinuit în multe şi felurite chipuri.

Apoi a fost întrebat de guvernator, despre Hristos, cum S-a întrupat şi pe cine socoteşte Dumnezeu?

Iar sfântul i-a spus lui pe scurt toată rânduiala cea pentru noi. Deci, adus fiind la a treia cercetare, şi silit fiind să guste din cele jertfite idolilor, pentru că n-a voit de bunăvoie ci jertfa aceea ce cu silnicie i s-a băgat în gură a scuipat-o jos, iarăşi a fost chinuit cumplit şi şi-a dat duhul la Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea Soborului Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, de ceea parte la Maranachiu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Narsi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Fortunat, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Ahaic, care de foame şi de sete s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Ştefana, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ortisie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Gravs, care de sabie s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Fericitului Augustin (354 – 430)

Fericitul Augustin s-a născut în 13 noiembrie 354 în orașul Tagaste din Numidia (Africa de Nord) într-o familie modestă. Tatăl său, Patriciu, a fost păgân. Monica, mama lui, a fost creștină din naștere.

Fericitul Augustin a studiat științele vremii. La 24 aprilie (în Sâmbăta cea Mare), anul 387, a primit sfântul botez. În anul următor a stat la Cartagina la prietenul său, avocatul creștin Inochentie, apoi s-a retras la țară unde a rămas trei ani la ferma unui prieten al său din Cassiciacum.

După ce și-a dăruit toată averea bisericii din Targaste, a înființat la Ipone (Hippo) o mănăstire de călugări și una de călugărițe. Acestea din urmă, pusă sub cârmuirea duhovnicească a sorei sale, cu același fel de viață monahală.

„Regulile” Fericitului Augustin au avut o mare influență asupra monahismului din apus. La cererea credincioșilor, bătrânul episcop Valeriu l-a hirotonit preot în anul 391.

În anul 395, a fost sfințit episcop și rânduit ca ajutor al lui Valeriu. Din anul 396, a rămas singur episcop al Iponiei, până la 28 august, când a trecut la cele veșnice. În anul 410, Alaric, regele vizigoților a jefuit Roma. Păgânii au pus această nefericită întâmplare pe seama creștinilor. Atunci Augustin a scris însemnata lucrare „De civitate Dei” (Despre cetatea lui Dumnezeu).

Fericitul Augustin s-a mutat la Domnul la 28 august 430. În anul 486, Papa Fulgentiu i-a adus moaștele în Sardinia; în secolul al VII-lea, Liuprand, regele longobarzilor le-a mutat în Biserica Sfântul Petru din Pavia (Italia). La 25 octombrie 1842, Papa Grigore al XVI-lea a dăruit o parte din ele episcopiei catolice din Alger.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ieronim, care cu pace s-a săvârşit.

Fericitul Ieronim este menționat ca un cărturar de limbă latină pe vremea când limba greacă era considerată limba învățământului. A fost unul dintre cei mai învățați dintre Sfinții Părinți ai Bisericii apusene și este menționat ca traducătorul în limba latină a Sfintei Scripturi. Această traducere, Vulgata, a devenit textul biblic oficial al Bisericii romano-catolice. În tinerețe a călătorit foarte mult, învățând limba greacă și limba ebraică, în timp ce a studiat arta elocinței și filozofia. Printre multele sale tratate, comentarii, traduceri și lucrări exegetice pe care le-a întreprins a fost și revizuirea Sfintei Biblii în limba latină folosind cele mai recente versiuni ale Vechiului Testament în ebraică. Un ascet și critic dur al exceselor seculare, acesta a fost un apărător puternic al Ortodoxiei împotriva ereziilor din acea vreme. Prăznuirea lui se face pe data de 15 iunie - foto preluat de pe doxologia.ro

Fericitul Ieronim – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul nostru parinte Ieronim s-a nascut în anul 347 la Stridon, în apropiere de Acvileea, în Italia de Nord, într-o familie crestina.

La vârsta de doisprezece ani fu trimis la Roma pentru a-si face studiile pe lânga gramaticianul Donat care trezi în el gustul pentru retorica, de care toate lucrarile sale vor ramâne impregnate.

Tânarul, înzestrat cu un temperament înflacarat si o memorie impresionanta, studia cu ardoare si dovedea o neostoita dorinta de cunoastere.

Desele vizite la mormintele Mucenicilor, în catacombe, îi insuflara o râvna absoluta fata de Hristos ; dar, luat de valul celor cu care îsi petrecea vremea, tineretea sa fu în aceeasi masura dezordonata si furtunoasa, lucru pe care mai târziu îl regreta cu amaraciune.

Pe la douazeci de ani, la putin timp dupa ce primi Botezul, parasi Roma pentru a se duce la Trevi, pe atunci resedinta împaratului, în scopul de a face cariera în administratie.

Acolo simti el chemarea irezistibila a lui Dumnezeu : sa paraseasca totul pentru a se pune în slujba Lui.

Se duse asadeci la Acvileea, unde frecventa în compania lui Rufin, prieten al sau si ucenic ca si el, un cerc de Clerici si laici dedati meditatiilor evlavioase, care formau, dupa cum spunea el, “un cor de preafericiti”.

Angajându-se deci în viata ascetica cu toata înflacararea unui caracter care nu admitea nici un compromis, hotarî sa urmeze exemplul Patriarhului Avraam si al tuturor celor care se exilasera din dragoste pentru Dumnezeu.

Se îmbarca deci plecând catre Rasarit. Ajuns în Antiohia, petrecu Postul Mare în înfrânare si meditare asidua la spusele Profetilor, timp de reflectare pe care îl completa totodata cu lectura autorilor clasici.

Cuprins de o febra violenta, pe la jumatatea Postului, si ajuns aproape în pragul mortii, fu rapit în duh si se vazu înfatisându-se la judecata lui Dumnezeu.

In timp ce îsi afirma identitatea de Crestin, Judecatorul îi raspunse :

“Minti, tu esti Ciceronian si nu Crestin!” si porunci sa fie lovit cu vergi. Biciuit astfel de propria constiinta, Ieronim facu urmatorul juramânt :

“Doamne, doar de ma voi fi lepadat de Tine, sa mai detin carti profane sau sa mai citesc asemenea carti !”. Incepând de atunci, se dedica numai citirii Sfintei Scripturi. Si, fara sa ceara sfat nimanui, se afunda în pustiul Chalcis (sud-estul Antiohiei), cu dorinta de a urma lupta duhovniceasca a Sfântului Antonie.

Dar îsi suprasestimase fortele si, în ciuda posturilor si mortificarilor pe care si le impunea, se gasi puternic încercat de gânduri si de amintirile vietii sale trecute.

In timp ce îsi slabea trupul prin asceza, era ars de soare si traia în mijlocul scorpionilor si a fiarelor salbatice, i se parea ca s-ar fi aflat în mijlocul placerilor de la Roma, înconjurat de tinere femei de moravuri usoare.

Pentru a lupta împotriva delasarii spirituale (acedia), se perfectiona în cunoasterea limbii grecesti, învata cu mult efort ebraica si limba caldeana (aramaica), si întretinea o corespondenta cu prietenii sai din Acvileea.

In aceste încercari Dumnezeu îi dadea mângâieri ceresti, dar trebui totusi la scurta vreme sa paraseasca pustiul, a carui pace era tulburata de certurile dintre calugari cu privire la schisma Bisericii din Antiohia (cf nota Sf. Meletie, 12 februarie).

Fiind simpatizant al partidei lui Paulin, Ieronim facu apel la Papa Damase pentru a-i cere sa transeze controversa dar nu obtinu nici un raspuns.

Se duse atunci în Antiohia unde, fiind hirotonit Preot de catre Paulin, in ciuda reticentelor sale, îsi continua studiul Bibliei pe lânga marele savant Apolinar din Laodiceea, filtrând din învatatura acestuia ceea ce nu era conform cu Ortodoxia.

Apoi, atras de renumele elocintei si sfinteniei Sfântului Grigore Teologul, pleca la Constantinopol, unde petrecu trei ani la scoala acestuia, descoperind cu admiratie operele lui Origene, pe care începu sa îl traduca.

Dupa demisia Sfântului Grigore, fu invitat de catre Paulin din Antiohia si Sfântul Epifanie sa-i insoteasca la sinodul de la Roma (382). In cursul sesiunilor, Papa Damase remarca darurile rare cu care era înzestrat Ieronim si, la terminarea sinodului, îl retinu în anturajul sau ca secretar.

Marele Ierarh stia sa-i stimuleze spiritul prin întrebari despre pasaje dificile din Scriptura si îl însarcina cu revizuirea traducerilor latine din Evanghelie dupa originalele grecesti.

Reputatia sa de exeget îl facu sa devina ghidul spiritual al unui cerc de femei nobile si evlavioase, adunate împreuna de catre Sfânta Marcela (31 ianuarie) în palatul sau din Aventino.

Fura organizate conferinte periodice în timpul carora Ieronim îsi însotea de încurajari înflacarate catre viata ascetica explicatiile asupra textului sfânt si cursurile sale de ebraica. Foarte tinerei fete a Sfintei Paula, Sfânta Eustochia, îi scria :

“Fii greier al noptilor. Scalda-ti patul în fiecare noapte, inunda vesmintele tale cu lacrimi. Privegheaza si fii precum pasarelele în singuratate…” (Ep. 22, 18).

Dar râvna sa de neîmblânzit, atât pentru a preamari viata ascetica cât pentru a dezaproba comportamentul Preotilor mondeni, întâmpina numerosi opozanti care îl acuzara de faptul ca el condamna casatoria si care, dupa moartea lui Damase (384), facura sa circule pe seama lui calomnii infame care îl obligara sa paraseasca Roma (385).

Le regasi pe Paula (26 ianuarie) si fiica ei Eustochia la Antiohia, si întreprinse cu ele un lung pelerinaj, atât în Tara Sfânta cât si în Egipt, la Parintii pustiei.

La capatul acestui periplu, urmând exemplul Sfintei Melania cea Batrâna si a prietenului sau Rufin la Muntele Maslinilor, Ieronim se stabili la Betleem si fonda, pe lânga Bazilica Nasterii Mântuitorului, doua manastiri : una pentru calugari si una pentru Sfânta Paula si femeile evlavioase care o urmasera.

Veghind la organizarea celor doua comunitati, redacta atunci pentru ele vietile Sfântului Pavel Tebeul (cf. 15 ianuarie) si ale Sfântului Malh (cf. 24 noiembrie).

In fiecare zi explica Scriptura pentru Sfânta Paula si ucenitele sale, primind din ce în ce mai multi pelerini care veneau sa se închine la pestera Nasterii Domnului si sa se adape la izvorul stiintei sale.

Dar mai ales aici se dedica el importantei sale lucrari de traducere a Sfintei Scripturi si de comentarii sustinute, inspirate din metoda lui Origene dar lasând un loc mai important interpretarii literale.

“A nu cunoste Scripturile înseamna sa nu-l cunosti pe Hristos” (Prefata la comentariul asupra Profetului Isaia.), declara el iar preocuparea sa de a reveni la precizia textului original îl facu sa întreprinda traducerea întregului Vechi Testament din limba ebraica, sarcina colosala pe care o termina la capatul a cincisprezece ani de munca îndârjita (405) (Aceasta traducere avea sa devina versiunea oficiala a Bisericii latine sau Vulgata.).

In afara acestor lucrari de exegeza, având un caracter tumultuos, nu putea sa taca în fata evenimentelor ecleziastice alte timpurilor si cu aceeasi ardoare pe care o manifestase în lupta împotriva patimilor pustiei, se angaja în lupta pentru apararea adevarului împotriva ereticilor.

In ciuda admiratiei sale pentru Origene, il urma pe Sfântul Epifanie (cf. 12 mai) în campania violenta împotriva discipolilor marelui doctor alexandrin si se certa cu prietenul sau Rufin si Episcopul sau, Ioan din Ierusalim.

Controversa se agrava când Epifanie cuteza sa hirotoneasca preot pe Paulinian, fratele lui Ieronim, pentru a sluji manastirile din Betleem.

Ioan protesta împotriva acestei uzurpari anticanonice a jurisdictiei sale si interzise lui Ieronim si discipolilor sai accesul la Bazilica Nasterii Domnului.

Ajunsera pâna la urma la o întelegere, datorita interventiei lui Teofil din Alexandria (396) ; dar doi ani mai târziu conflictul izbucni din nou, cu ocazia traducerii de catre Rufin a Tratatului Principiilor al lui Origene.

Ieronim riposta imediat cu o traducere ce dovedea toata erezia lui Origene si continua polemica împotriva vechiului sau prieten pâna la moartea acestuia.

Betleemul fiind luat cu asalt de multimi de refugiati, provenind din Apus în urma ocuparii Romei de catre barbari (410), se impunea ca Ieronim sa se puna în slujba lor dar el continua în acelasi timp, noaptea, lucrarile sale de exegeza si polemica.

Scrise in special împotriva Pelagilor care, drept represalii, atacara manastirile din Betleem, lasând cladirile în ruine (416).

Aceasta comunitate latina, isolata în Rasarit si de acum în declin, nu mai avea nici un viitor iar dupa moartea Sfântului Ieronim, survenita la 30 septembrie 420, nu întârzie sa se stinga.

Pomenirea Sf. Ieronim, praznuita la 30 septembrie în Apus, a fost introdusa în aceasta zi de Sfântul Nicodim, care a identificat-o cu aceea a unui Ieronim, probabil diferit, prezenta în unele Sinaxare.

El i-a asociat praznuirea Sfântului Augustin, alt mare doctor al Bisericii latine. Noi pastram aceste doua pomeniri la aceasta data conventionala, caci ele s-au impus astfel în diferitele Biserici ortodoxe.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Augustin, episcopul Hiponei.

Sfântul Augustin a vazut lumina zilei în anul 354, la Tagasta, orasel din Numidia, la frontiera dintre Algeria si Tunisia de azi. Tatal sau, Patricius, mic proprietar funciar, unul din notabilii orasului, ramase pagân pâna la sfârsitul zilelor sale, dar mama sa, Sfânta Monica (cf 4 mai), era o Crestina înfocata si îl înscrise, înca de când era copil, printre Catehumeni si îl ducea regulat la biserica pentru a-l învata Tainele Credintei.

Cu toate acestea Botezul fu lasat pe mai târziu, dupa obiceiul vremii, iar copilul se dovedea a fi turbulent si rebel la mustrarile mamei sale si se indeparta de credinta.

Inzestrat cu o inteligenta sclipitoare, în scurta vreme ajunse sa stapâneasca limba latina dar ramânea recalcitrant fata de studiul limbii grecesti, o lacuna ce persista în gândirea sa teologica.

La vârsta de saptesprezece ani fu trimis la Cartagina, metropola Africii, pentru a urma cursuri de retorica. Ispitele orasului si anturajul nepotrivit îl facura sa cada într-o viata de dezmat si avu o legatura cu o femeie crestina de la care avu un fiu, Adeodat (372).

Datorita lecturilor din Cicero, îsi abandona zadarnicele studii de drept si de retorica pentru a cauta Adevarul si întelepciunea ; dar deceptionat de aparenta uscaciune a Bibliei, fu mai degraba atras de doctrina maniheenilor, care îi aparea ca o îmbinare rezonabila a lui Hristos cu dorinta sa de a-si însusi întelepciunea doar cu ajutorul rationamentului. Ramase timp de noua ani prizonierul acestei erezii, atât de evidente totusi.

Dupa un scurt sejur la Tagasta, ca profesor de gramatica, reveni la Cartagina, pentru a deschide o scoala de retorica. Cu toate acestea, comportamentul urât al studentilor sai îl dezgusta repede de aceasta profesie.

Pierzându-si iluziile asupra maniheismului ca urmare a unei conversatii cu unul din episcopii lor, Faustus, spirit nelinistit si avid de adevarata cunoastere, se îmbarca si pleca la Roma, unde deschise o alta scoala, care nu avu mai mult succes.

Dupa ce fu vindecat de o boala grava, obtinând un post de retor platit la Milano, se duse sa se instaleze acolo, nutrind înca visul unei stralucite cariere în administratie (384).

Acolo fu prezentat Episcopului, Sfântul Ambrozie (cf 7 dec), care îl cuceri prin blândetea si amabilitatea sa, si mai ales prin stralucita sa elocinta si interpretarile spirituale ale Sfintei Scripturi, care îi deschisera inima catre profunzimea cuvântului lui Dumnezeu.

Monica venise cu el si îl convinse sa îsi abandoneze concubina dar încerca în zadar sa îl faca sa se angajeze într-o casatorie profitabila.

Filozofia si placerile mondene îi produsesera o asemenea insatisfactie, încât, cu durere si neliniste, cauta care ar fi putut fi izvorul adevaratei fericiri.

Lectura filozofilor neoplatonici îl facu sa abandoneze definitiv maniheismul si îi permise sa întreprinda cautarea interioara a unei vieti spirituale.

Spre deosebire totusi de acesti filozofi, aceata interiorizare nu era pentru el o cautare speculativa si zadarnica, ci lua forma unei cautari fierbinti a Dumnezeului întrupat, pe care îl admitea în mod intelectual, dar pe care inima sa nu îl traia înca.

Atunci veni momentul în care auzi vorbindu-se de Viata Sfântului Antonie cel Mare, scrisa de Sfântul Atanasie în timpul exilului sau în Apus si care era prilejul încrestinarilor rasunatoare în rândul nobilimii.

La putina vreme, în timp ce se afla în gradina prietenului sau Alypius, plângându-si viata retras, auzi o voce ca de copil cântând : “Ia si citeste!”.

Deschise un volum al Epistolelor Sfântului Pavel care se afla acolo si se opri asupra urmatorului pasaj : “Imbracati-va în Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte” (Romani 13:13).

Intunericul îndoielii disparu îndata si o lumina blânda îi scalda inima în bucurie. In acea clipa devenise un alt om, care avea sa nu mai traiasca decât pentru Hristos si Biserica Sa. Când îi împartasi mamei sale aceasta revelatie, ea fu cuprinsa de bucurie.

Dupa ce îsi abandona definitiv profesia de “negustor de vorbe”, petrecu retras câteva luni, undeva la tara, cu mama sa, rude si câtiva prieteni, pentru a se întrema dupa o boala pe care o agravase emotia convertirii sale.

Ïn aceasta prima forma de manastire , în care îsi dorea sa duca o viata asemanatoare celei a comunitatii apostolice de la Ierusalim, Augustin împreuna rugaciunea cu meditatia Scripturii si discutii filozofice. Intors la Milano, duse o viata austera si retrasa înainte de a fi botezat de Sfântul Ambrozie, la 24 aprilie 387, în compania lui Alypius si a fiului sau Adeodat.

Se duse apoi la Ostia, cu Sfânta Monica, în scopul de a se retrage în Africa pentru a duce o viata monahala.

Ïntr-o seara, pe când stateau de vorba sprijiniti de o fereastra, ambalati pe neasteptate de elanul conversatiei lor evlavioase si, aspirând din toata inima la apele Izvorului ceresc, ei fura cuprisi de un fel de extaz, deasupra celor vazute si nevazute, pentru a intra in Comuniune cu Ïntelepciunea cea vesnica, moment de contemplare care li se paru a fi o invitatie la a gusta înca de pe aceasta lume din viata vesnica, dupa cuvântul Evangheliei :

“Intrati în bucuria Domnului vostru” (Sfântul Augustin îsi relateaza în întregime convertirea în “Confesiunile” sale, una din capodoperele literaturii universale.).

Sfânta Monica muri la putin timp iar Augustin, întârziind proiectul sau, ramase înca ceva vreme în Italia pentru a redacta lucrari de polemica împotriva maniheenilor.

In septembrie 388 el se întoarse la Tagasta, cu Alypius si Adeodat, care muri curând. Augustin îsi vându toate bunurile si dadu saracilor câstigul, iar el se consacra, timp de trei ani, organizarii unei manastiri în compania prietenilor si ucenicilor sai.

Postului si rugaciunii le adauga meditarea asupra Legii lui Dumnezeu, zi si noapte ; ceea ce Domnul îl facea sa înteleaga, el comunica prin viu grai celor prezenti, prin scrisori celor absenti.

Cum se dusese într-o zi în oraselul Hipona, la cererea unui functionar imperial care voia sa îl asculte pentru a se hotarî asupra convertirii sale, Augustin aparu cu batrânul Episcop Valeriu in prezenta poporului.

In timp ce prelatul împartasea celorlalti dorinta ordonarii unui Preot pentru a-l seconda în predicarea în limba latina, caci el era de limba greceasca, credinciosii pusera mâna pe Augustin, salutându-l cu ovatii furtunoase, iar el, plin de lacrimi in fata pericolului pe care îl reprezinta pastoritul oamenilor, accepta “sa paraseasca pe Dumnezeu pentru Dumnezeu”, adica sa renunte la tihna retragerii în manastire pentru a sluji Trupul lui Hristos.

Obtinu cu toate acestea un termen de câteva luni pentru a se pregati prin meditarea Scripturii si, dupa hirotonirea lui, Episcopul îi acorda un teren în apropierea Bisericii, pentru a fonda acolo o noua manastire, “Manastirea Gradinii”, care a dat vreo zece Episcopi.

Catre sfârsitul anului 395, primi consacrarea episcopala si la putin timp dupa Valeriu urca in scaunul Hiponei. Aflat la catedra acestui mic Episcopat, dar luminând toata Biserica Africii si pâna la extremitatile lumii latine, prin învatatura sa, Sfântul Augustin fu timp de treizeci si cinci de ani modelul bunului Pastor, dându-si viata pentru oile sale si considerându-se robul robilor lui Dumnezeu.

Fara încetare, predica aproape în fiecare zi (s-au pastrat în jur de opt sute din predicile sale), abordând toate subiectele cu o vivacitate si o arta incomparabile si cautând sa transmita celor carora se adresa dragostea lui pentru Dumnezeu si pentru bunurile ceresti.

In timpul zilei, solutiona conflicte, veghea la administrarea Bisericii, se îngrijea de saraci – fara sa ezite în a topi vase sfinte când nu se mai gasea aur – iar în timpul noptii, redevenea calugar, consacrat cu toata fiinta sa iubirii Mirelui.

Traia in Episcopatul sau in comuniune cu Clericii, pentru care redacta o Regula monahala (care se afla la originea institutiei occidentale a canonicilor), adaptata conditiei lor dar impunând respectarea stricta a votului saraciei si a poruncilor Evangheliei.

Dragostea sa arzânda pentru unitatea Bisericii nu-l lasa indiferent fata de nici unul din evenimentele care agitau Lumea Crestina. Partiicipa la Sinoade si strabatea Africa romana, profund divizata în vremea aceea, punându-si întreaga arta si iscusinta în serviciul Adevarului.

Scrise vreo suta de opere, din care majoritatea sunt consacrate luptei împotriva schismaticilor, ereticilor si pagânilor. Dupa ce mai întii i-a respins în mod stralucit pe maniheeni, îsi orienta întreaga lupta împotriva schismaticilor novatieni, ce pretindeau ca validitatea tainei casatoriei sa fie subordonata virtutii celui care o oficia si care de aproape un secol iscasera o zizanie nefasta în toata Biserica Africii instalând o ierarhie paralela.

Cum toate eforturile si argumentele Sfântului Episcop pentru a-i readuce în sânul Bisericii se loveau de ura lor înversunata, se decise cu durere în suflet sa faca apel la puterea laicilor, dar neacceptând sub nici o forma actele de violenta.

Pentru ca multi atribuiau Crestinilor responsabilitatea caderii Romei (410), Augustin redacta o mare opera, “Cetatea lui Dumnezeu”, vasta reflectie asupra istoriei umane, în care arata ca Biserica, trecând prin toate vicisitudinile, e pe drumul catre Imparatia vesnica.

Apoi trebui sa lupte împotriva ereziei pelagilor, erezie care minimisa rolul harului dumnezeiesc si considera ca omul, prin propriile forte, poate sa ajunga sa nu mai pacatuiasca ; în plus ea nega transmiterea pacatului originar si proclama inutil Botezul copiilor.

Augustin facu mari eforturi pentru a rasturna aceasta doctrina în scopul de a apara credinta Bisericii ; dar antrenat de necesitatile disputei si prin spiritul sau însetat de clarificari rationale, stabili, între natura si Har, o opozitie prea stricta care avea sa aiba mai târziu consecinte nefaste în Occident.

Aceasta disputa nu avu nici un ecou în Rasarit, caci Parintii greci, care îl cunosteau prea putin pe Augustin, considerau acest raport între natura si Har ca o “cooperare” (sinergie).

Dorinta lui Augustin de a patrunde prea adânc tainele prestiintei divine îl conduse la o conceptie exagerata a predestinarii – care pastra la el un sens ortodox, atâta vreme cât ea ramânea înteleasa ca o consecinta a actelor libere, prevazute din vesnicie de catre Creator, dar nu determinate de El.

Doctrina sa fu cu toate acestea sursa diverselor erezii occidentale despre predestinare, precum calvinismul.

Sf. Augustin reusi sa obtina ca pelagienii sa fie condamnati de Sinoadele de la Cartagina (411) si de la Roma (417), dar erezia persista. Când vandalii, veniti din Spania, începura sa invadeze Africa crestina, facând ravagii pe unde treceau, Sfântul Episcop îsi cheltui neobosit toata energia pentru a salva ce mai putea fi salvat.

Dupa patruzeci de ani de episcopat si de munci apostolice, vedea cu durere cum renastea idolatria în mijlocul ruinelor însângerate si erezia ariana impusa de cuceritori. Hipona era asediata de trei luni când el fu cuprins de o febra violenta.

Isi pavase peretii camerei cu psalmii pocaintei si cu entuziasmul unui proaspat convertit îsi dadu în mâinile Domnului sufletul sau mare, în ziua de 28 august 427.

Daca doctrina Sfântului Augustin duse la devieri în Occidentul medieval, nu i se poate cu toate acestea reprosa faptul de a fi fost un eretic, caci si-a supus întotdeauna, cu smerenie, reflectiile sale judecatii Bisericii si, terminându-si lucrarea “De Trinitate“, scria : “Doamne, Unul Dumnezeu, Dumnezeu Treime, tot ce am scris în aceste carti vine de la Tine si daca e ceva care sa vina de la mine, sa fiu iertat de Tine si de cei care sunt ai Tai”.

Sfântul Augustin este praznuit la 28 august în Biserica latina. Impins, atât prin formarea sa intelectuala cât si de circumstantele convertirii sale, sa priveasca relatia omului cu Dumnezeu dintr-un punct de vedere mai degraba “psihologic”, diferit de cel adoptat de traditia patristica anterioara, Sfântul Augustin a dat întregii sale teologii un aspect personal, care afecta doctrina sa despre Sfânta Treime, despre pacatul originar, despre raporturile naturii si harului etc.

Atâta vreme cât aceste teze fura considerate drept opinii teologice personale (“teologumene”), ele nu pusera in discutie locul Sfântului Augustin printre Sfintii ortodocsi.

Abia când fura adoptate ca doctrina oficiala si exclusiva a Bisericii romane (printre altele în considerarea originii Duhului Sfânt nu doar în Tatal ci si în Dumnezeu-Fiul) ele devenira principalul subiect de discordie între cele doua Biserici.

Daca, rational, poate fi cinstit Augustin ca Sfânt Ortodox, aceasta se datoreaza mai putin calitatii sale de teolog cât calitatii sale de pastor, si pentru sfintia sa personala indiscutabila.

Sfântul Photios scria despre el : “Având în vedere ca unii dintre Parintii nostri si doctori au deviat de la credinta în ceea ce priveste câteva dogme, noi nu primim ca doctrina cele în care au deviat dar noi continuam sa îmbratisam oamenii care au fost ei”. Ep. 24, 20 (PG 102, 813).

Pentru acest motiv unii îl numesc “preafericit” sau “iero”, dar asemenea distinctii nu existau în traditia hagiografica ortodoxa, ar fi de ajuns aici sa se faca distinctia între viata sa si posteritatea nefericita a doctrinei sale.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 12 iunie 2024

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 12 iunie 2024
† Odovania praznicului Învierii Domnului;
† Sf. Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Athonitul
(Dezlegare la pește)

 

Sinaxar 12 Iunie

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul.

Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi a lui Ioan înaintemergătorul, a ieşit din obşte şi a locuit în pustiu, nevăzând om nicidecum timp de 60 de ani.

Pe acesta l-a aflat marele Pafnutie, când a mers în pustiul cel mai dinăuntru, ca să ia binecuvântare de la sfinţii bărbaţi.

Căci umblând Pafnutie 17 zile, şi sosind la locul acela unde era sfântul Onufrie şi mergând la dânsul l-a rugat să-i spună numele şi toată petrecerea vieţii sale.

Pentru aceasta, Pafnutie, cunoscând toate acestea din însăşi gura aceluia, a povestit mai pe urma monahilor celor ce se pustniceau, nu numai despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci şi de alţi cuvioşi pe care i-a aflat umblând în pustie.

Fiindcă s-a mutat Preacuviosul Onufrie către Domnul, atunci când se afla acolo Pafnutie, care şi-a rupt rasa în două: cu o jumătate a acoperit sfintele moaşte ale Preacuviosului Onufrie (că era gol, fiind acoperit numai cu părul său cel alb) iar cealaltă jumătate de rasă a oprit-o ca să se acopere pe sine.

Deci a îngropat Pafnutie sfintele lui moaşte în locul acela, şi îndată a căzut coliba sfântului şi s-a uscat finicul ce era acolo sădit, şi a secat şi apa. Se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Mănăstirea Sfântului Alipie.

 

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru, cel ce în Sfântul Munte al Athosului s-a pustnicit.

Acest fericit se afla cinstit cu lumească vrednicie, şi luptându-se în război cu agarenii a fost biruit şi fiind prins viu, a fost băgat în temniţa din Samara, ferecat fiind cu grele lanţuri şi cu cătuşe.

Iar de acolo peste nădejde scăpând prin mijlocirea Sf. Nicolae făcătorul de minuni, tot prin povăţuirea acestuia s-a dus la Roma, unde îmbrăcat fiind cu schima îngerească, de către papa cel de atunci, s-a rugat lui Dumnezeu cu stăruinţă, ca să fie povăţuit spre oarecare loc liniştit, ca să petreacă acolo restul vieţii sale în linişte desăvârşită precum se şi făgăduise Domnului.

Aşadar într-una din nopţi, a văzut fericitul pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe dumnezeiescul Nicolae, în urma ei, şi rugând-o zicea: “Unde porunceşti, Stăpână, ca să-şi petreacă robul tău Petru restul vieţii, precum s-a făgăduit?”

Iar apărătoarea lumii a răspuns: “În muntele Athosului am plăcerea să rămână el, căci pe el l-am ales spre moştenirea mea şi pe cei ce scapă la el îi voi ocroti”.

Deşteptându-se cuviosul, a mărturisit darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu şi ale adevăratului ei rob Nicolae.

Pentru care s-a şi dus la Sfântul Munte al Athosului, şi cercetând toate cele de acolo, şi aflând o peşteră întunecoasă plină de târâtoare otrăvite, cu rugăciunea pe toate le-a izgonit de acolo, şi a petrecut după aceea în acea peşteră, ca un fără de trup, neavând nimic cu sine, în afară de trupul său şi hainele cu care era îmbrăcat, dar cu vremea şi acestea tocindu-se, petrecea gol.

Hrana sa din început erau ierburile care odrăsleau în preajma peşterii şi ghinda.

Mai pe urmă însă, prin ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, s-a învrednicit de hrana cerească, ce i se aducea de înger la 40 de zile.

Deci în această netrupească petrecere vieţuind fericitul pe pământ 53 de ani, şi multe ispite suferind de la urâtorul binelui, satana, şi deci toate mai presus arătându-se cu puterea lui Dumnezeu, s-a mutat către El.

Pe care l-a aflat un oarecare vânător, viu încă şi aproape de sfârşit fiind.

Şi fiind povăţuit de Dumnezeu, a luat cinstitele sale moaşte şi le-a adus la Mănăstirea numită a lui Climent, şi acolo a aşezat această comoară.

Iar de acolo le-au luat nişte monahi în vremea nopţii, şi urcându-se într-o corabie, plutind s-au pogorât la un oarecare sat în preajma Traclei, numit Ficomon, şi acolo a rămas această mare şi necheltuită comoară, fiind bine primită şi cinstită şi de episcop şi de popor, şi izvoare de minuni pururea izvorând celor ce cu credinţă se apropie de ea.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Antonina.

Aceasta a trăit în cetatea Niceii din Bitinia, pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian şi a lui Priscilian guvernatorul.

Către acest din urmă a fost adusă pentru mărturisirea în Hristos şi bătută cu toiege peste sâni şi pusă în temniţă.

Apoi iarăşi fiind scoasă, a fost chinuită în felurite chipuri: au ars-o cu foc, au pus-o pe o platformă înroşită, i-au găurit palmele şi tălpile cu cuie înroşite în foc.

Şi băgată iarăşi la închisoare, a zăcut acolo două zile, rău chinuindu-se.

Cu toate acestea chinuri pe care le-a îndurat, sfânta nu s-a lăsat zdrobită duhovniceşte, mărturisindu-L pe Hristos până în clipa morţii sale.

Şi apoi a fost scoasă, şi iarăşi chinuită în multe feluri, iar la urmă i s-a tăiat capul şi aşa prin mucenicie şi-a primit cununa.

După moarte trupul ei a fost aruncat în mare.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ioan ostaşul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Zinon.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iulian, cel prăznuit în biserica Dagat (Daguta) din Constantinopol, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 8 iunie 2024

articol preluat de pe calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 8 iunie 2024
Sf. Mc. Nicandru şi Marcian;
† Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat

 

Sinaxar 8 Iunie

În această lună, în ziua a opta, pomenirea aducerii moaştelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat.

Acesta a trăit în zilele lui Liciniu, născut fiind în Evhaita, de acolo trăgându-se cu neamul, şi petrecând în Heracleea ce se afla lângă Marea Neagră, fiind om frumos la trup, dar şi mai frumos la suflet, împodobit cu cuvântul şi cu cunoştinţa, şi cu cealaltă înţelepciune.

Acesta trecând prin toate felurile de chinuri, lăsând la pământ fericitul său trup, izvor de tămăduiri izvorăşte pentru cei ce merg către dânsul cu credinţă.

Iar sfântul său suflet petrece, şi locuieşte în ceruri.

Aducere a cinstitului său trup prăznuim astăzi. Căci mutarea acestuia de la Heracleea la Evhaita, şi aşezarea lui în casa părintească a sfântului, după cum însuşi mucenicul a poruncit pentru aceasta lui Uar slugii sale, mai înainte de a i se tăia capul.

cititi mai mult despre Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Praznicului Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, ce s-a săvârşit întru Sostenio.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Nicandru şi Marchian.

Aceştia pentru mărturisirea în Hristos, pe vremea mai-marelui Maxim, fiind cercetaţi au fost puşi în închisoare.

După aceasta iarăşi fiind chemaţi a se lepăda de Hristos, şi neplecându-se, au fost striviţi cu unghii de fier; după aceea au fost chinuiţi în multe chipuri, iar la sfârşit au primit moartea cea de sabie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Caliopia.

Sfânta Muceniţă Caliopia. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 8 iunie - foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniţă Caliopia – foto preluat de pe doxologia.ro

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Deciu, strălucită cu tinereţea trupului şi cu frumuseţea sufletului.

Fiind prinsă a fost silită să se lepede de dragostea şi de credinţa în Hristos.

Dar întrucât cu tărie se ţinea de aceasta, a fost chinuită în felurite chipuri; apoi în urmă i s-a tăiat capul spre lauda Domnului nostru Iisus Hristos.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Melania, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Atre, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nicandru, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marcu, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Naucratie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Teofan, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1559, care prin cătuşe s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

Calendar Ortodox 6 iunie 2024

articole preluate de pe calendar-ortodox.rodoxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 6 iunie 2024
† Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sf. Cuv. Visarion

 

Sinaxar 6 Iunie

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul mănăstirii Dalmaţiei.

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Dalmaților - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Dalmaților – foto preluat de pe doxologia.ro

Fericitul acesta Ilarion a trăit pe vremea împăratului Nichifor Patriciul şi a lui Stavrache şi a lui Mihail Rangave şi a lui Leon Armeanul iconomahul şi a lui Mihail Travlos şi a lui Teofil iconomahul. La anii 802, trăgându-se cu neamul din Capadocia, care se numea şi Caramania, având tată pe Petru, iar maică pe Teodosia. Tatăl său era cunoscut împăratului, fiindcă el da pâine la masa împărătească.

Deci după ce s-a născut Cuviosul şi a fost înţărcat de către dânşii, a fost dat la şcoală ca să înveţe cu osârdie Sfintele Scripturi. Iar când s-a făcut de 20 de ani, evangheliceşte a lăsat pe tată, pe maică, casa, bogăţia şi pe toată lumea, şi s-a făcut monah în mănăstirea ce se numea a Xirochipiului, ce se afla în Constantinopol, apoi s-a dus de acolo, şi a mers în mănăstirea ce se numea a lui Dalmat, şi acolo a luat marea şi îngereasca schimă, adică s-a făcut schimnic.

Deci, având pururea pomenitul ascultare, smerenie şi linişte, a slujit în gradina mănăstirii zece ani, apoi, după ce şi-a curăţit sufletul de toată patima şi l-a strălucit cu virtuţile ca soarele, atunci prin harul cel dumnezeiesc s-a făcut făcător de minuni, căci a izgonit dintr-un tânăr un duh necurat ce îl bântuia; pentru aceasta şi egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot şi fără a voi el.

Iar după ce s-a săvârşit egumenul acela după trecerea a câţiva ani, s-a dus sfântul din mănăstire şi a trecut la locul cel numit Opsichiu, şi de acolo s-a dus în mănăstirea Cataronilor. Monahii mănăstirii sale, fiind înştiinţaţi de aceasta, au vestit pe Sfântul Nichifor, ce era atunci patriarh; iar patriarhul iarăşi a vestit împăratului Nichifor Patrichie, îndemnându-l ca să trimită şi să aducă înapoi pe cuvios.

Pentru aceasta, ascultând cuviosul de îndemnurile împăratului şi ale patriarhului, s-a întors înapoi şi s-a făcut egumen şi arhimandrit, după cum era acolo aşa obiceiul a se face, hotărându-se de sinod. Şi a petrecut cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos.

Iar când a ajuns împăratul Leon Armeanul la anii 813, şi a lepădat închinăciunea sfintelor icoane, atunci şi cuviosul acesta Ilarion s-a dus la împăratul, şi fiind ispitit de către acela cu oarecare momeli şi îngroziri, ca să nu se închine sfintelor icoane, sfântul a mustrat pe împărat, şi fără de Dumnezeu şi nou Iulian paravat l-a numit pe el.

Pentru aceasta din cuvintele acestea s-a mâniat împăratul, şi după ce l-a îngrozit că are să-l supună la multe nesuferite chinuri l-a băgat în temniţă. Deci după oarecare vreme iarăşi a adus pe sfântul înaintea sa, şi i-a spus aceleaşi cuvinte, pe care i le zisese şi întâi. Apoi l-a dat pe el patriarhului celui de un cuget cu el, adică lui Teodot Melsino, care se numea şi Casiter, ca să-l înduplece pe el.

Şi fiindcă nu a ascultat cuviosul, l-a închis într-o temniţă întunecoasă, şi multe zile acolo a trăit în mizerie. Căci se poruncise ca să nu i se dea nici pâine, nici apă, nici altceva spre hrană.

Despre aceasta fiind înştiinţaţi monahii şi ucenicii lui, s-au dus la împăratul, zicând: “Dă-ne pe pastorul nostru, o împărate, şi după puţin îl vom pleca să săvârşească voia ta”. Iar împăratul, înşelându-se de îndemnarea aceasta, le-a dat lor degrabă pe sfântul.

Deci sfântul petrecea în mănăstirea sa, luând putina întărire din slăbirea şi mizeria de mai dinainte, scăpându-se de foametea ce pătimise în temniţă. Pentru aceasta împăratul văzând că monahii nu au gând să-şi plinească făgăduinţa lor, ci numai l-au înşelat, pe monahi i-a pedepsit, iar pe sfântul l-a băgat iarăşi în temniţă.

După aceea l-a trimis la mănăstirea ce se numeşte a lui Foneu, care se află la marginea cetăţii, şi acolo l-a închis în temniţă şase luni spre a fi chinuit mai mult, pentru că egumenul mănăstirii aceleia era om aspru, sălbatic şi nemilos.

După aceea împăratul iarăşi a adus în palat pe sfântul, şi cu îmbunări încerca ca să-l înşele şi fiindcă nu a ascultat, a poruncit să-l închidă pe cuviosul în mănăstirea ce se numea a lui Cuclovie. Apoi după ce au trecut doi ani şi sase luni, a scos pe sfântul de acolo, şi l-a închis în temniţa ce se numea a Numerilor.

După aceea l-a bătut cumplit, şi de acolo l-a izgonit la cetatea ce se numeşte Protilion. Iar după ce Leon Armeanul a fost omorât cu sabia, în chiar biserica în care întâiaşi dată ocărâse şi aruncase la pământ icoana lui Hristos, după ce Leon rău şi-a lepădat sufletul său, şi a împărăţit Mihail Travlos la anii 820, atunci şi sfântul acesta a fost slobozit din temniţă şi a fost găzduit de către o oarecare femeie creştină în casa ei, şi ea i-a slujit şapte ani.

Deci împărăţind fiul lui Travlos, adică Teofil luptătorul de icoane, la anii 829, a adunat înrăutăţitul pe toţi cei ce se făcuseră mai înainte mărturisitori pentru sfintele icoane, şi i-a zăvorât în temniţă. Atunci dar şi fericitul acesta Ilarion a fost cercetat, dacă voieşte să se supună împărăteştii porunci.

Dar fiindcă sfântul a mustrat pe Teofil, că este fără Dumnezeu şi înşelător, a primit 117 toiege pe spate, şi după aceea a fost izgonit în insula Afusia, care este aproape de insula Alona, ce se afla sub arhiepiscopul Priconisului.

Acolo sfântul săpând într-o piatră şi-a făcut o chiliuţă mică şi îngustă, şi prin rugăciunea sa a scos şi apă, şi a petrecut acolo 8 ani.

Iar după ce s-a săvârşit Teofil, Teodora, soţia lui, a adunat în Constantinopol pe toţi mărturisitorii şi cuvioşii părinţi, ce se aflau în izgonire, şi după ce a întărit şi a aşezat Ortodoxia, prin înălţarea şi închinarea sfintelor icoane, atunci şi Cuviosul Ilarion, şi-a luat iarăşi mănăstirea sa, strălucind-o cu minunile. Deci 3 ani mai trăind după aceasta, şi cu plăcere de Dumnezeu îndreptând pe ucenicii săi, s-a mutat către Domnul, fiind de 70 de ani.

 

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Atal, făcătorul de minuni.

Acest Preacuvios Atal, lepădându-se de lume şi făcându-se călugăr, a arătat toată nevoinţa, petrecând cu post şi cu priveghere. Că a doua zi şi a treia zi, de multe ori şi a cincea zi gusta mâncare şi niciodată n-a dormit culcat, sau într-alt chip cu dinadinsul, ci şezând, şi stând, mângâia firea.

Pentru acestea dar a luat multă folosinţă de la Dumnezeu, şi s-a îmbogăţit cu izvoare de multe minuni, căci arăta cuviosul milă nu numai faţă de oameni ci şi faţă de cele necuvântătoare şi neînsufleţite şi nesimţitoare. Şi cerând de la cei ce erau lângă dânsul iertare, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea celor cinci sfinte fecioare şi cele împreună cu ele.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ghelasie, care de sabie s-a săvârşit.

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou și Sfântul Mucenic Ghelasie. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 6 iunie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou și Sfântul Mucenic Ghelasie - Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest Sfânt Mucenic, când a început persecuția împotriva creștinilor, și-a împărțit toată averea sa săracilor, și îmbrăcând haine albe a mers la martirii lui Hristos care se aflau în temnițe.

Văzând apriga lor tortură, le săruta rănile, îi întreba de dorințele lor și îi îndemna să rămână curajoși în fața muceniciei.

L-au arestat, deci, păgânii și l-au dus la arhonte. Acolo, Sfântul Ghelasie și-a mărturisit cu îndrăzneală credința în Hristos și, propovăduind, arăta greșeala închinării la idoli. La început, arhontele l-a disprețuit, dar apoi a poruncit să fie bătut și să i se taie capul.

Astfel, Sfântul Mucenic Ghelasie și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Anuv purtătorul de semne, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Fotas, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Visarion

Sfântul Cuvios Visarion. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 6 iunie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Visarion. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 6 iunie – foto preluat de pe doxologia.ro

Marele între părinţi Visarion s-a născut şi a crescut în Egipt. Din tinereţe a iubit pe Hristos şi a răsărit în inima lui lumina darului lui Dumnezeu. Şi s-a păzit curat de toată întinăciunea păcatului, nepătându-şi haina cea duhovnicească, pe care a luat-o de la Sfântul Botez. Şi cercetând sfintele locuri de la Ierusalim, a văzut pe Cuviosul Gherasim, care-şi petrecea viaţa în pustiul Iordanului, şi căruia îi slujea un leu. Asemenea văzând şi pe mulţi alţi părinţi care vieţuiau acolo prin felurite locuri şi care străluceau în fapte bune şi, vorbind cu dânşii, a câştigat mult folos sufletului său.

Iar după ce s-a întors la locul său, şi-a dobândit ca părinte duhovnicesc pe Cuviosul Isidor Pelusiotul. Şi ducându-se adeseori la el şi povăţuit fiind de învăţăturile lui cele folositoare, s-a îndemnat spre viaţa cea aspră. Şi împărţindu-şi săracilor şi mănăstirilor averea rămasă de la părinţi, s-a lepădat de lume şi s-a făcut monah. Apoi ducându-se într-un loc pustiu, petrecea în linişte, obosindu-se cu multe osteneli. Şi omorându-şi trupul cu nevoinţe pustniceşti, se asemăna celor fără de trup, fiind în trup. Postirea lui era fără de măsură, pentru că uneori nu mânca toată săptămâna, iar alteori petrecea fără de hrană şi fără de băutură patruzeci de zile.

Odată, stând în mijlocul unor mărăcini şi având mâinile, ochii şi mintea îndreptate către cer, a petrecut astfel patruzeci de zile şi de nopţi în rugăciune gânditoare de Dumnezeu, neclintit ca un stâlp, nici mişcându-se câtuşi de puţin cu trupul din locul acela, nici gustând ceva în acele zile, nici grăind ceva către cineva, nici dormitând, nici slăbind din neputinţa cea firească şi nici aplecându-şi mintea sa spre cele pământeşti, ci fiind cu totul întraripat de dragostea lui Dumnezeu. Cu ochii cei sufleteşti privea neabătut spre El, urmând celor fără de trupuri. De aceea s-a învrednicit şi de mari daruri de la El, pentru că i s-a dat lui atâta dar de faceri de minuni, cât şi sfinţilor prooroci de demult.

Şi s-a asemănat lui Moise; că precum Moise a prefăcut de demult în pustie apele cele amare întru dulceaţă cu lemnul arătat de Dumnezeu, ca să adape pe Israel cel însetat, tot astfel şi Cuviosul Visarion a îndulcit amărăciunea apei de mare, prin rugăciune şi prin însemnarea sfintei cruci, ca să adape pe ucenicul lui cel slăbit de sete. Căci odată, umblând el cu ucenicul lui în pustie pe marginea mării, acesta a însetat de osteneala drumului şi de zăduful zilei şi zicea către sfântul: „Părinte, îmi este tare sete”. Iar cuviosul, făcând^rugăciune şi însemnând marea cu semnul Sfintei Cruci, a zis: „în numele Domnului, ia apă şi bea”. Iar ucenicul luând apă din mare cu vasul ce-l purta, a văzut că apa este dulce la gust şi rece, ca şi cum ar fi curs dintr-un izvor viu. Deci, bând din destul şi răcorindu-se, a luat şi în vasul său. Şi văzând aceasta Cuviosul Visarion, a zis ucenicului: „Fiule, pentru ce ai umplut vasul cu apă?” Răspuns-a ucenicul: „Iartă-mă, părinte! Am luat apă ca să nu însetez iarăşi pe cale!” Atunci stareţul a zis: „Dumnezeu, Cel ce este în acest loc, este în tot locul; şi, precum aici, aşa şi în tot locul poate să dea apă dulce celui însetat”. Iar numele ucenicului era Dula.

Cuviosul Visarion s-a asemănat şi lui Isus al lui Navi; căci precum acela biruind oarecând pe amorei, a oprit soarele în calea sa, tot aşa a făcut şi acesta, căci mergând el cu ucenicul la alt stareţ, se apropia soarele spre apus şi calea era încă depărtată; deci Sfântul Visarion s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Rogu-mă Ţie, Doamne, porunceşte ca să stea soarele până ce voi merge la robul tău”. Şi aşa s-a făcut, că n-a apus soarele până ce a sosit cuviosul la acel stareţ.

Cuviosul a fost asemenea şi cu Sfântul Prooroc Ilie, pentru că în vreme de secetă, ploaie îndestulată a pogorât din cer pe pământ; şi aceasta nu s-a făcut o dată sau de două ori, ci de mai multe ori. El se asemăna încă şi cu proorocul Elisei; căci precum acela a trecut apele Iordanului, despărţindu-le cu cojocul lui Ilie, tot aşa şi acesta, cu rugăciunile sale, a întărit firea apelor sub picioarele sale şi umbla pe deasupra apelor ca pe uscat; pentru că Nilul – râul cel mare – îl trecea ca pe uscat şi oriunde pe cale întâlnea pâraie, le trecea cu picioarele neudate.

Şi petrecând Cuviosul Visarion oarecând în Schit, a fost adus la biserică un om îndrăcit şi se făceau rugăciuni pentru el în biserică ca să se izbăvească de duhul cel necurat, dar nu ieşea dracul din el, căci era cumplit foarte. Atunci clericii au zis între ei: „Ce să facem cu îndrăcitul acesta?” Şi unii au zis: „Nimeni nu poate să-l izgonească pe dracul acesta, decât numai avva Visarion; şi de-l vom ruga pe el pentru aceasta, apoi nici în biserică nu va voi să vină. Deci să facem aşa: El vine de dimineaţă în biserică mai înainte decât toţi, iar noi, apucând înainte de venirea lui, să punem pe omul cel îndrăcit în locul lui şi să-i zicem stareţului: «Părinte, deşteaptă pe cel ce doarme!»”

Şi au făcut clericii aşa. Şi intrând Cuviosul Visarion în biserică, după obiceiul său, a văzut pe acel om şezând în locul lui. Atunci el a stat aproape de cel îndrăcit şi nu voia să-l gonească din locul lui pe cel ce şedea. Iar după ce s-a început pravila bisericii, clericii au zis către stareţ: „Părinte, deşteaptă pe cel ce doarme”. Iar părintele apropiindu-se de acel om, l-a clătinat, zicându-i: „Scoală-te şi te du de aici!” Şi îndată dracul a ieşit din om, gonit prin cuvântul sfântului. Şi sculându-se omul, a început a mulţumi lui Dumnezeu, că s-a izbăvit de îndrăcire şi s-a făcut sănătos din acel ceas. în acest fel au pornit clericii pe Sfântul Visarion spre acea facere de minuni, ca să izgonească pe diavol, pentru că acest cuvios părinte nu voia să facă minuni la arătare, ca să nu fie slăvit de oameni, şi fugea de laudele oamenilor, fiind smerit şi socotindu-se pe sine păcătos.

Odată, un frate din schit a căzut într-o greşeală şi preotul îi poruncea lui să iasă afară din biserică, ca unul ce nu era vrednic să fie împreună cu fraţii în soborul bisericesc. Iar Cuviosul Visarion, sculându-se, a ieşit şi el împreună cu cel ce greşise, zicând: „Şi eu am greşit!” Într-acest fel a fost smerenia acestui sfânt părinte.

Ucenicii lui mai spuneau de el că patruzeci de ani nu s-a culcat pe coaste ca să se odihnească; ci, şezând sau stând, primea câte puţin somn. El sfătuia pe ucenicii săi să fie treji, ca fără dormitare să se păzească pe sine totdeauna de cursele vrăjmaşului, şi le zicea: „Se cade monahului să fie tot ochi ca şi Heruvimii şi Serafimii; şi, când cineva petrece în pace neavând războaie, atunci mai mult să se păzească şi să se smerească în faţa lui Dumnezeu, ca nu cumva, părându-i-se că stă, să cadă mai cumplit, căci pentru prea marea încredere în sine, mulţi s-au dat la război. Şi de multe ori, pentru neputinţa noastră, Dumnezeu nu lasă să vină asupra noastră războaie, ca să nu pierim desăvârşit”.

Toată viaţa acestui sfânt părinte era asemenea păsărilor cerului, pentru că nimic nu a câştigat din cele pământeşti, nici nu avea chilia sa, nici vreo adăpostire deosebită; ci, trecând din loc în loc, mergea ca un drumeţ rătăcit prin pustie, prin surpături şi prin văi, neîngrijindu-se deloc de nevoile trupeşti, nici de hrană, nici de haine; având pe trup îmbrăcăminte numai o ruptură de haină, cât să nu-i fie trupul gol cu totul.

Ziua era ars de zăduful soarelui, iar noaptea de ger. Rareori i se întâmpla vreodată să intre sub vreun acoperământ, ci petrecea ca o pasăre prin munţi, iubind singurătatea, ridicându-şi mintea spre Unul Dumnezeu şi adâncindu-şi gândurile într-Insul. Totdeauna îi ieşeau pâraie de lacrimi din ochi şi scotea dese suspine din adâncul inimii; şi toate zilele vieţii lui şi le-a petrecut plângând şi tânguindu-se.

Şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânită şi a trecut de la plângere la bucuria cea veşnică, prin ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Pimenovskaia”

Icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” este prăznuită pe 6 iunie - foto: doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” este prăznuită pe 6 iunie – foto: doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” este prăznuită pe 6 iunie.

Numele acestei icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu provine de la Mitropolitul Pimen al Moscovei și al Întregii Rusii (1385-1390), care a adus icoana din Constantinopol la Moscova. Nu se știe exact anul în care icoana „Pimenovskaia” a ajuns la Moscova, dar cronicile consemnează că Mitropolitul Pimen a călătorit la Constantinopol de trei ori: 1380 – 1381, 1385 și 1390. În timpul ultimei sale călătorii, Mitropolitul moare în apropiere de Constantinopol.

Această icoană a Maicii Domnului este foarte iubită și răspândită prin numeroase copii în Rusia.

Icoana „Pimenovskaia” a început să izvorască mir bine înmiresmat atunci când a fost dusă în casa negustorului Titrumov. Prin ungerea cu mirul curs din icoană s-au vinedecat mai apoi mulți bolnavi. Obiceiul de a duce icoanele făcătoare de minuni în casele celor neputincioși era foarte răspândit în Rusia.

Pentru multă vreme, icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” a fost așezată în în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin (Moscova), însă a fost mutată în urma unui incendiu în Catedrala Bunei Vestiri din Kremlin. Cu această ocazie, pe spatele icoanei a fost zugrăvită icoana Bunei Vestiri.

În anul 1918, icoana a fost transferată la Comisia pentru conservare și restaurare a monumentelor de artă veche. După restaurare, icoana a fost dusă la Muzeul Național de Istorie.

În anul 1930, icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” a fost mutată la Galeria Tretiakov, unde se află și astăzi.

Icoana „Pimenovskaia” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”), înfățișând-o pe Maica Domnului ținându-L pe Pruncul Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de culoare roșie, ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvintează. Pe spatele icoanei este zugrăvită icoana tradițională a Bunei Vestiri.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 3 iunie 2024

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 3 iunie 2024
† Sf. Mc. Luchilian, Ipatie și Paula fecioara

 

Sinaxar 3 Iunie

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian şi a celor împreună cu el patru prunci: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie şi Paula fecioara şi muceniţa.

Sf. Mc. Luchilian și Paula fecioara - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Mc. Luchilian și Paula fecioara – foto preluat de pe basilica.ro

Acest Sfânt Luchilian a trăit în zilele împăratului Aurelian, mai înainte preot idolesc fiind, bătrân de vârstă şi cărunt, locuind aproape de cetatea Nicomidiei.

Deci întorcându-se spre credinţa lui Hristos şi fiind adus înaintea comitelui Silvan, pentru ca să se lepede de Hristos şi să-şi ţină legea cea dintâi, a fost zdrobit la fălci şi bătut cu toiege, şi spânzurat cu capul în jos.

După aceea a fost băgat în temniţă, şi a aflat acolo băgaţi trei tineri pentru credinţa cea în Hristos.

Apoi iarăşi a ieşit cu dânşii înaintea comitelui şi stând nemişcat în credinţa lui Hristos, a fost băgat într-un cuptor şi ars împreună cu tinerii aceia; dar pogorându-se ploaie de sus, a stins focul şi au ieşit sănătoşi; şi primind hotărârea cea de pierzare împreună cu tinerii a fost adus în Bizanţ din porunca comitelui.

Deci tinerilor le-au tăiat capetele, iar pe sfântul l-au spânzurat pe o cruce şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, fiind acolo de faţă şi Sfânta fecioară Paula, care pe cale avea grijă de rănile lui.

Şi dacă s-au săvârşit sfinţii, Sfânta Paula le-a luat moaştele lor, şi a purtat grijă de ele pentru că ea era credincioasă din moşii ei, şi avea şi slujba aceasta de a intra în temniţă, să slujească, să lecuiască şi să hrănească pe cei ce pătimeau pentru Hristos.

Deci fiind şi ea prinsă a fost adusă către comit şi nevrând a jertfi idolilor, întâi au dezbrăcat-o şi au bătut-o cu bice, după aceea cu toiege.

Şi topindu-se foarte la trup de nevoinţă şi de durerea rănilor, prin arătare de înger s-a făcut sănătoasă, şi luă îndrăzneală la mucenicie.

Apoi iarăşi aducându-se înaintea comitelui, a fost din nou mult chinuită în felurite chipuri şi primind hotărârea cea de pierzare şi sosind la Bizanţ după porunca comitelui, şi mergând la locul unde se săvârşiseră Sfântul Luchilian cu tinerii, i s-a tăiat capul, şi aşa a luat cununa muceniciei şi se face praznicul lor în biserica preasfintei lor mucenicii, ce este aproape de Arhanghelul Mihail la Oxia.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Atanasie, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Ieria, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Papos, care cu pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei Clotilda, regina Francilor (474 – 545).

Sfânta Clotilda, regina Francilor (474 - 545) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sfânta Clotilda, regina Francilor (474 – 545) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sfânta Clotilda era fiica lui Chilperic, care împreună cu cei doi fraţi ai săi stăpânea regatul Burgundiei, de la Jura la Durance.

S-a născut prin 475, în vremea în care, după căderea Imperiului Roman, popoarele barbare (burgunzii, vizigoţii, francii şi alamanii) se băteau pentru a-şi împărţi Galia.

Ortodoxă după mamă, în timp ce toţi ceilalţi suverani burgunzi erau părtaşi ai arianismului, a trebuit să se exileze după ce unchiul său i-a omorât părinţii şi a trăit pios la Geneva.

Tânăra şi frumoasa prinţesă fiind remarcată de ambasadorii lui Clovis, regele Francilor, acesta o ceru în căsătorie, pentru a consfinţi alianţa poporului său cu burgunzii (în jurul lui 492).

Prin blândeţea şi exemplul felului său de a se purta plin de virtute, regina avea mare trecere la Clovis, care acceptă să le fie botezat copilul bolnav, iar acesta se vindecă prin rugăciunile maicii sale.

Dar Clovis continua să rămână surd la îndemnurile soţiei sale, până în ziua în care, trebuind să îi înfrunte pe alamani la Tolbiac, dincolo de Rin (496), înspăimântat de superioritatea adversarului, se adresă “Dumnezeului lui Clotilda” şi îi promise să accepte botezul dacă îl va ajuta să iasă învingător.

Francii triumfară iar regele îşi ţinu promisiunea şi, după ce a primit învăţătura catehezei de la Sfântul Vaast (prăznuit la 6 februarie), a fost botezat în ziua de Crăciun a anului 496, de către Sfântul Remi, episcop al oraşului Reims (prăznuit la 1 octombrie).

Botezul lui Clovis şi al altor trei mii de nobili şi soldaţi franci împreună cu el, a deschis calea încreştinării poporului său, menit să devină o naţiune creştină cu un viitor promiţător.

Regina Clotilda a continuat să insufle suveranului mai multă indulgenţă faţă de duşmanii săi şi respectul faţă de instituţia Bisericii.

Datorită ei a fost construită la Paris, capitala lor, o biserica închinată Sfinţilor Apostoli (astăzi Sfânta Genoveva), în care au fost îngropate rămăşiţele Sfintei Genoveva (prăznuită pe 3 ianuarie), pentru care Clotilda avea mare evlavie.

La moartea lui Clovis, regina, în vârstă de abia patruzeci de ani, se retrase la Tours, pe lângă biserica Sfântului Martin (prăznuit la 11 noiembrie), al cărui cult de asemenea l-a încurajat. Ea îşi petrecu în fapte de milostenie plăcute lui Dumnezeu zilele rămase.

Deţinând o mare avere, îţi răspândi binefacerile peste numeroase Biserici şi Mănăstiri. Sfântul Grigore de Tours scria despre ea : “Era considerată în acea vreme nu ca o regina ci ca o slujitoare directă a lui Dumnezeu (…)

Nu se lăsa pradă nici puterii regatului fiilor săi, nici bogăţiilor, nici ambiţiilor veacului acestuia, ci ajunse prin umilinţă la harul Duhului Sfânt”. A dat atât de mult încât la moartea sa – se spune – nu mai avea nimic ce să împartă altora.

Crunt lovită de pierderea fiului său mai mare, Clodomir, în războiul împotriva burgunzilor, ea îi luă pe cei trei copilaşi ai acestuia la Tours.

Când ceilalţi doi fii ai săi, Clotaire, şi Childebert, îi cerură să îi trimită pe orfani la Paris pentru a fi puşi pe tron, se supuse fără cea mai mică bănuială, dar la puţin timp află cu groază că fuseseră asasinaţi de către unchii lor, unul singur dintre copii reuşind să se refugieze într-o mănăstire.

În aceeaşi perioadă îşi pierdu şi fiica, pe care o dăduse în căsătorie crudului şi violentului rege Amalaric al vizigoţilor. Lipsită astfel de orice mângâiere pământească, Clotilda îşi dedică întreaga viaţă cinstirii Sfântului Martin.

Când cei doi fii ai săi intrară în război unul împotriva celuilalt, în 534, ea alergă în grabă la mormântul Sfântului pentru a implora mijlocirea sa şi o furtună despărţi în chip miraculos cele două armate, convingându-i pe cei doi fraţi să se împace.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, Sfânta Clotilda chemă lângă ea pe Clotaire şi Childebert şi îi sfătui cu toata inima să ducă o viaţă în acord cu milostenia creştinească, apoi, după ce le-a prezis evenimente ce aveau să urmeze, îşi dădu sufletul în pace Domnului, pe 3 iunie 545, mărturisind pe Sfânta Treime.

Model al văduvelor şi suveranelor creştine, Sfânta Clotilda a fost cinstită ca fondatoare şi ocrotitoare a monarhiei franceze.

După cum spune o legendă, în urma unei descoperiri făcută ei de un înger, ea l-a înarmat pe Clovis pentru lupta cu un scut împodobit cu trei flori de crin – simbolul Sfintei Treimi – care deveniră blazonul regilor Franţei.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 2 iunie 2024

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 2 iunie 2024
Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava;
Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului.
Duminica a V-a după Paști (a Samarinencei)

 

 

Sinaxar 2 Iunie

Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencei)

Sfânta Muceniță Fotini Samarineanca - pe un manuscris athonit, Dionisiou, secolul al XI-lea - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Muceniță Fotini Samarineanca – pe un manuscris athonit, Dionisiou, secolul al XI-lea – foto preluat de pe doxologia.ro

Pericopa evanghelica din Duminica a V-a dupa Pasti, aseaza inaintea sufletelor noastre icoana unei femei samarinence care, cunoscand pe Domnul Iisus, s-a facut cea dintai misionara a Lui.

Domnul Iisus Hristos, venind din Iudeea si mergand spre Galileea, trecea prin Samaria, cetate numita Sihar, unde se gasea fantana lui Iacob.

Ucenicii Domnului intrasera in oras ca sa gaseasca cele ce sunt necesare pentru hrana trupului, iar Mantuitorul a ramas singur langa izvorul istoric al lui Iacob.

Dupa o scurta asteptare, iata o femeie samarineanca vine sa ia apa de la fantana.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinţi Părintele nostru Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului (cca 758 – 828).

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei păgânului împărat Constantin Copronim, născut în împărăteasa cetăţilor, Constantinopolul, părinţii lui erau de bun neam şi vestiţi, numindu-se Teodor şi Evdochia.

Acest Teodor a fost iscălitor de cărţile împărăteşti cele poruncitoare.

Şi fiind el pârât că este închinător al dumnezeieştilor icoane, a fost chinuit cu bătăi, şi trimis în izgonire la Milasa cu pază cumplită, şi după aceea a fost chemat, şi nesupunându-se poruncilor împărăteşti, iarăşi a fost izgonit la Niceea, şi trăind acolo şase ani cu multă nevoinţă, şi-a primit sfârşitul.

Iar fiul său acesta, cinstitul Nichifor tocmai din naştere a fost înfăşat cu cununile Ortodoxiei şi crescut cu laptele dreptei credinţe, şi trecând vârsta prunciei şi bine-învăţând, a fost rânduit în ceata scriitorilor.

După aceea, socotind că toate sunt pleavă şi păianjeni, s-a dus din cetate şi a mers la Propontida.

Şi acolo singur a fost dat către Dumnezeu, petrecând cu multe trude şi petrecere rea. Deci întâmplându-se a se săvârşi marele arhiereu Tarasie, Nichifor acesta a fost rugat de împărat să ia scaunul Patriarhiei Constantinopolului.

Deci, peste puţină vreme răposând împăratul numit mai sus, şi ajungând fiul său Stavrache moştenitor al împărăţiei, a cărui viaţă scurtă fiind, a primit sceptrul împărăţiei Mihail cel binecredincios.

Deci, pe acesta pogorându-l din împărăţie Leon cel cu nume de fiară, şi luând el împărăţia, a stat împotriva sfintelor icoane, şi asupra dreptei noastre credinţe.

Însă cu neputinţă este să spunem şi să scriem câte a zis cu îndrăzneală către păgânul şi spurcatul acela cinstitul Părintele nostru Nichifor.

Iar urâtorul de Dumnezeu, îndată pogorându-l din scaun şi izgonindu-l şi băgându-l în temniţă, a dat poruncă să nu aibă nici o căutare sau mângâiere de la nimenea.

Şi aşa a rămas viteazul suflet chinuindu-se, până când acest ticălos împărat şi-a lepădat sufletul, tăiat fiind şi sfărâmat de ai săi în biserica cea din Far.

Iar fericitul acesta, fiind supărat de nevoi şi de patimi rele în mulţi ani, şi fiind aproape de 70 de ani, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos Dumnezeu, petrecând nouă ani în arhierie şi 13 ani în surghiun.

Deci, se săvârşeşte pomenirea lui în cinstita biserică a Sfinţilor Apostoli, unde se află cinstitele lui moaşte.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor 38 de Mucenici, care în baie fiind băgaţi şi pecetluindu-le uşa s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Maici care, împreună cu trei sfinţi fii ai săi, de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Erasm, cel ce a locuit în Hermelia Ahridului şi care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintilor 20.000 ce au crezut în Hristos prin Sfântul Erasm, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Dimitrie cel ce în Filadelfia a mărturisit la anul 1657, şi care de sabie s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Sfântul Mucenic Ioan cel Nou din Suceava a trăit în sec. al XIV-lea în oraşul Trebizond. El era un comerciant, credincios, evlavios şi ferm în ortodoxia sa, fiind generos cu cei nevoiaşi.

Odată, aflându-se pe o corabie ocupându-se cu comerţul său, căpitanul vasului, care nu era ortodox, a intrat în conflict cu Ioan, discutând despre credinţă. Neplăcându-i cuvintele sfântului, căpitanul a hotărât să se răzbune şi să-i facă probleme odată ajunşi la Cetatea Albă.

Cât vasul a acostat la Cetatea Albă, căpitanul s-a dus la conducătorul oraşului care era închinător la foc şi i-a spus că pe corabia sa se află un om învăţat care vrea să devină şi el închinător la foc. Astfel, conducătorul l-a chemat pe Ioan să se alăture închinătorilor la idol şi să renunţe la credinţa sa.

Sfântul s-a rugat în secret chemându-L în ajutor pe Cel Care a spus:

Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marcu 13:11).

Dumnezeu i-a dat curaj şi înţelepciune să facă faţă celor necredincioşi şi să mărturisească drept că este creştin, după care a fost supus la bătăi crunte şi trupul i-a fost sfâşiat şi carnea de pe el cădea bucăţi. Sfântul mucenic a mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a făcut vrednic să-şi verse sângele pentru EL, curăţindu-l de păcate.

Păgânii l-au băgat în lanţuri şi l-au închis în închisoare până a doua zi.

În dimineaţa următoare, conducătorul oraşului a ordonat să fie adus din nou la el şi mucenicul s-a prezentat cu faţa luminată şi bucuroasă.

Refuzând cu curaj să se lepede de Hristos şi numindu-l pe guvernator unealtă a lui satana, mucenicul a fost bătut cu bâte până când toate cele dinăuntrul său au ieşit la vedere.

Mulţimea adunată n-a putut suporta spectacolul macabru şi l-a huiduit pe guvernator pentru torturarea unui om fără apărare.

Apoi, oprind bătaia, guvernatorul a dat ordin ca mucenicul să fie legat de coada unui cal sălbatic şi să fie tras de picioare pe străzile oraşului.

În special locuitorii cartierului iudeu şi-au bătut joc de el şi au aruncat cu pietre.

În cele din urmă, cineva a luat o sabie şi i-a tăiat capul martirului.

Trupul sfântului şi capul tăiat au zăcut acolo până seara şi nici un creştin nu a avut curajul să-l ridice.

Noaptea a apărut deasupra lui un stâlp de lumină şi o mulţime de lumini aprinse.

Trei oameni care aveau lumini cântau psalmi şi înmiresmau trupul sfântului.

Unul dintre iudei, crezând că sunt creştini care au venit după trupul mucenicului a luat un arc şi a vrut să tragă în ei dar puterea lui Dumnezeu l-a oprit şi l-a împietrit.

Dimineaţa, viziunea a dispărut dar arcaşul a rămas pe loc împietrit. Abia după ce a mărturisit ce i s-a întâmplat din voia lui Dumnezeu, a fost eliberat de legăturile invizibile.

Când a auzit guvernatorul a dat permisiune să se îngroape trupul mucenicului în biserica oraşului. Acestea s-au întâmplat între anii 1330 şi 1340.

Unii spun că martiriul s-a săvârşit în altă perioadă, de exemplu Sf. Nicodim de la Sfântul Munte vorbeşte de anul 1642, în timp ce alţii spun că ar fi 1492.

Căpitanul care l-a trădat pe Sf. Ioan s-a căit de faptele sale şi s-a hotărât în secret să fure moaştele şi să le ducă în ţara lui.

Însă sfântul i-a apărut în vis preotului bisericii şi l-a înştiinţat de aceasta. După 70 de ani, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost mutate la Suceava capitala Moldo-Vlahiei şi aşezate în biserica catedralei.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 1 iunie 2024

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol în curs de editare)

 

Calendar Ortodox 1 iunie 2024
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful şi cei împreună cu el

 

Sinaxar 1 Iunie

În ziua întâi, pomenirea Sfântului Mucenic Iustin Filozoful (Secolul al II-lea).

Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180), şi s-a numit “filosof” fiindcă din copilărie s-a osârduit cu studiul filosofiei păgâne, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevărului, învăţătura lui Hristos.

În jurul vârstei de 30 de ani Iustin a primit sfântul botez (între anii 133 şi 137) şi apoi a deschis o şcoală de filosofie creştină. Deci mergând la Roma în anul 155, a dat mai sus zisului împărat Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, şi dezvinovăţitoare pentru credinţa în Hristos, cu care pe una, adică credinţa creştinilor, o adeverea şi o întărea, iar pe cealaltă, adică înşelăciunea idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi.

Mai târziu, în anul 161, puţin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman.

Deci, fiind zavistuit de Crescent filozoful, a fost omorât cu vicleşug, chinuit fiind mai înainte cu multe chinuri.

Acesta pentru viaţa lui curată şi fără prihană, ajungând la fapta bună cea desăvârşită, şi ajungând plin de toată înţelepciunea, şi dumnezeiască şi omenească, a lăsat pentru toţi credincioşii scrieri pline de toată înţelepciunea şi folosul care dau mare cunoştinţă celor ce le citesc.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon şi Valerian.

Aceşti sfinţi s-au nevoit la Roma, stând înaintea lui Rustic eparhul, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele. Însă se spune că mai înainte de taiere, a zis Sfântului Iustin eparhul: “Voi credeţi, că dacă veţi fi omorâţi va veţi sui la ceruri, şi veţi lua vreun bine?” Iar el zise: “Nu ni se pare, ci suntem adeveriţi, cum că îndată ne vor primi bune răsplătiri şi desfătată primire”. Şi aşa li s-au tăiat capetele.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Firm.

Acesta a fost în zilele lui Maximian şi pentru credinţa în Hristos a fost prins şi adus către Magon ighemonul, şi neplecându-se a aduce jertfă la idoli, a fost dezbrăcat şi bătut cu vine, după aceea a fost spânzurat, chinuit în multe feluri, iar la sfârşit i-au tăiat capul, şi aşa a luat cununa luptelor sale.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tespesie.

Acesta a fost în zilele împăratului Alexandru Sever şi pentru mărturisirea în Hristos a fost prins de Simpliciu, guvernatorul Capadociei, pentru că era şi el din Capadocia, şi adus în capiştea idolilor, ca să facă jertfă la idoli. Dar nevrând el să facă aceasta, ci mai vârtos batjocorind idolii, a fost chinuit mult în multe feluri. Apoi a fost adus iarăşi în capiştea idolilor, unde aduceau elinii jertfe, şi apropiindu-se, a surpat jos jertfelnicul cel idolesc. Şi îndată a fost băgat într-o tigaie înfierbântată la foc plină de untdelemn, de smoală şi de seu, şi stând în ea două zile, a ieşit sănătos şi pe mulţi necredincioşi i-a întors la credinţa lui Hristos, pentru mărimea minunii. Şi mai pe urmă l-au scos din cetate şi i s-a tăiat capul.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendar Ortodox 31 mai 2024

Sfântul Mucenic Ermie

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro

 

Calendar Ortodox 31 mai 2024
† Sf. Mc. Ermie, Eusebiu și Haralambie
(Dezlegare la pește)

 

Sinaxar 31 Mai

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea sfântului mucenic Ermie (Secolul al II-lea).

Sf. Mc. Ermie  (Secolul al II-lea) - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Ermie (Secolul al II-lea) – Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul si slavitul mucenic Ermie (Herma) era un soldat în armata romana, mare la stat fiind şi cărunt de bătrâneţe, care a petrecut ani buni de viaţă ostăşească la Comana, în Pont.

Iar în zilele împăratului Antonin cel Pios (138-161), încetând el din ostasie, a refuzat orice solda cuvenita si a marturisit credinta sa în Hristos Domnul.

Şi fiind prins pentru mărturisirea credinţei în Hristos şi adus înaintea guvernatorului Sebastian, a fost supus la multe şi grele chinuri pentru ca nu a vrut sa aduca jertfe zeilor si împaratului, din care rămânând nevătămat, a atras la credinţa în Hristos si pe vrajitorul cel pus să-l ucidă cu otrăvuri.

Acestuia pentru că a mărturisit pe Hristos Dumnezeu, i s-a tăiat capul; iar sfântul a fost şi mai rău chinuit, iar la sfârşit tăindu-i capul, s-a mutat către Domnul.

Imnografie

Troparul Sfântului Mucenic Ermie

Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Ermie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Ermie

Glasul 6

Plinind rânduiala cea…

Chinuindu-te cu osârdie pentru Hristos, întru bătrâneţile cele vitejeşti, ţi-ai câştigat bărbăţie mucenice Ermie şi călcând cugetul cel rău al celor fără de lege, ai rămas nevătămat de adăpările cele cu otravă, strigând: Dumnezeu este cu mine şi nimeni împotriva mea.

cititi mai mult pe: basilica.ro

cititi si Viaţa Sfântului Mucenic Ermie

 

Tot în această zi, pomenirea vrăjitorului, care a dat otravă sfântului Ermie.

Acesta a dat otrava sfantului Ermie, iar mai pe urma, crezând în Mântuitorul Hristos, s-a invrednicit de cununa muceniciei şi de botezul sângelui, taindu-i-se capul pentru Hristos Dumnezeul nostru.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor cinci mucenici cei din Asralon, care s-au săvârşit fiind târât pe pământ.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Eusebie şi Haralambie, care de foc s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

Calendar Ortodox 30 mai 2024

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe: www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 30 mai 2024
Sf. Cuv. Isaachie Mărturisitorul și Varlaam

 

Sinaxar 30 Mai

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului nostru Isaachie Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Dalmaţilor, la Constantinopol (†383 d.Hr.).

Sf. Cuv. Isaachie Mărturisitorul (†383 d.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Isaachie Mărturisitorul (†383 d.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Acest preacuvios a trait in veacul al IV-lea si era din părţile Răsăritului, unde s-a facut calugar si a pustnicit cu mari osteneli in desert.

Si venind în Constantinopol în zilele lui Valens Arianul (364-378), care se ridicase cu război împotriva goţilor, l-a întâmpinat acest fericit sfătuindu-l şi rugându-l să deschidă biserica ortodocşilor; dar împăratul neascultându-l, el iarăşi i-a ieşit înainte şi l-a dojenit asemenea, zicându-i să deschidă şi să dea bisericile ortodocşilor, dacă vrea să nu piară fugind din faţa vrăjmaşilor la război.

Şi scârbindu-se împăratul de îndrăznirea sfântului, a poruncit să-l bată şi să fie aruncat în mărăcini.

Iar sfântul ieşindu-i înainte a treia oară, i-a apucat calul de frâu arătându-i aevea pieirea, de nu va întoarce bisericile creştinilor.

Împăratul mâniindu-se, l-a dat pe seama lui Satornin şi a lui Victor, poruncindu-le să-l pună sub pază până ce se va întoarce cu pace.

Atunci i-a zise sfântul:

De te vei întoarce cu pace, înseamnă că mie nu mi-a grăit Dumnezeu; dar tu vei da dosul şi vei fugi dinaintea vrăjmaşilor tăi şi vei fi prins şi-ţi va fi sfârşitul vieţii tale prin foc“.

A făcut împăratul război, dar fiind biruit, a scăpat într-o şură de paie, împreună cu prepozitul, care fiind părtaş al acestui eres, întărâta pururea pe împăratul împotriva ortodocşilor; şi în acea şură au fost arşi de goţi.

Iar sfântul a fost mărit pentru proorocia sa şi pentru mărturisirea Ortodoxiei, şi petrecându-şi restul vieţii în Constantinopol s-a mutat către Domnul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Natalie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Varlaam, care eu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Romano şi Teletie, rare de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evplu, care s-a săvârşit fiind înfăşurat în piele de bou şi pus în arsura soarelui.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.