Calendar Ortodox 13 decembrie 2025

foto preluat de pe doxologia.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

(articol în curds de editare)

 

Calendar Ortodox 13 decembrie 2025

---

 

†) Sf. Ier. Dosoftei, Mitropolitul Moldovei; † Sf. Mari Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest; Sf. Mc. Lucia din Siracuza (Dezlegare la pește)

 

Sinaxar 13 Decembrie

---

 

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest (Secolul al III-lea).

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăraţi Diocleţian şi Maximian, a ducelui Lisie, care comanda ceata de oşteni a limitaneilor şi a lui Agricola, care stăpânea toată partea Răsăritului. Dintru început au fost creştini şi se trăgeau din părinţi creştini; dar se ascundeau de frica tiranilor şi a prigonitorilor.

Sfântul Evstratie era de loc din oraşul Aravraca şi era căpetenie în oştirea ducelui Lisie. Dorea să-şi dea pe faţă credinţa, dar se temea, că nu ştia cum va fi sfârşitul mărturisirii sale. De aceea a poruncit unuia din slujitorii săi să pună centura sa în biserica din Aravraca. Că îşi zicea: “Dacă va intra în biserică preotul Avxentie şi va lua cu el centura, atunci îndrăznirea şi mărturisirea lui va fi după placul lui Dumnezeu şi nu se va teme de nimic din cele aşteptate, când se va înfăţişa înaintea ducelui. Dar dacă altcineva din biserică va lua centura, atunci să poarte încă mai departe în ascuns credinţa în Hristos şi să nu o vădească”. Când a văzut că sfârşitul ispitirii sale s-a făcut după cum gândea, căci preotul Avxentie luase centura, a înţeles că mărturisirea lui pentru Hristos se va termina cu bine şi s-a hotărât să se înfăţişeze înaintea lui Lisie şi să mărturisească cu îndrăznire credinţa sa.

Când au fost aduşi la scaunul de judecată nişte sfinţi mucenici, Evstratie stătea şi el alături de Lisie, că era căpetenie în oştirea lui. Atunci el, cel dintâi, a strigat tare că este creştin. Tiranul i-a smuls centura şi a poruncit să-l dezbrace şi să fie chinuit în multe feluri; dar el le-a răbdat pe toate cu seninătate. Aceasta a adus la credinţa în Hristos şi pe Sfântul Evghenie, prietenul său. Acesta a mărturisit cu îndrăznire că are aceeaşi credinţă ca Sfântul Evstratie şi că dă aceeaşi închinăciune Dumnezeului cinstit de acela. Atunci Sfântul Evstratie a fost şi el chinuit cumplit. Văzând aceasta, Sfântul Mardarie s-a alăturat Sfântului Evstratie şi au fost aduşi amândoi la cercetare înaintea lui Lisie. Mai întâi i s-a tăiat capul Sfântului Avxentie, pentru că s-a numit creştin. Iar Sfinţii Mardarie şi Evghenie au murit în timpul chinurilor.

Sfântul Orest a fost cunoscut că e creştin când a ridicat mâna ca să arunce cu suliţa la ţintă. Atunci, răsucindu-se ca să ţintească, i-a ieşit afară din sân crucea pe care o ţinea la piept, ca pe o pavăză. A fost întrebat de ce o poartă, iar el a răspuns că este rob al lui Hristos. Lisie l-a legat şi pe el alături de Sfântul Evstratie şi i-a trimis pe amândoi la Agricola, care i-a cercetat şi i-a supus la chinuri. Întâi şi-a aflat sfârşitul Sfântul Orest, fiind aşezat pe un pat de fier înroşit în foc. Pe urmă a fost aruncat într-un cuptor aprins şi Sfântul Evstratie, şi acolo şi-a primit cununa muceniciei.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Lucia fecioara (283 – 304).

Sfânta Muceniţă Lucia era din Siracuza Siciliei şi era logodită. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Muceniţe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata. Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinţe muceniceşti pentru Hristos. După însănătoşirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărţit toate averile sale săracilor şi era gata să mărturisească pe Hristos. Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetăţii, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită. Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulţi asupra ei, dar n-au putut să o mişte din locul în care se proptea. Pentru că aceia şi-au pierdut nădejdea că o mai pot mişca din loc, şi pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde sta, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.

cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântei Cuvioase Otilia (Secolul al VII-lea)

Sfânta Otilia este prăznuită în Biserica Ortodoxă la data de 13 decembrie, fiind considerată ocrotitoarea celor orbi sau cu tulburări de vedere. Moaștele ei se află în Alsacia, motiv pentru care, în anul 1946, Sfânta Otilia devine oficial ocrotitoarea spirituală a Alsaciei.

Sfânta Otilia s-a născut la Obernai, în jurul anului 662, în regiunea Alsacia din nord-estul Franței, tatăl său Adalric fiind ducele Alsaciei în timpul domniei regelui Austrasiei, Childeric al II-ea (650-675). Om cu personalitate războinică, Adalric nădăjduia ca, după căsătoria cu Bereswinda, să aibă un băiat pe care să îl lase moștenitor în locul său.

Tradiția spune că ambii soți s-au rugat îndelung Domnului pentru a avea un copil, însă atunci când acesta s-a născut, decepția tatălui a fost dublă: pe de o parte, a venit pe lume o fetiță, iar pe de altă parte, părinții descoperă, după aproximativ 2 luni de la naștere, că fetița este oarbă. Decizia tatălui este nemiloasă, iar fetița trebuie să moară, fiind considerată o pedeapsă divină. Bereswinda era o femeie pioasă, evlavioasă și bună la suflet și, la final, a reușit să îl convingă pe Adalric să nu omoare fetița. Mama o dă în îngrijirea unei servitoare dintr-un sat din împrejurimi, aceasta ocupându-se de Sfânta Otilia aproximativ un an. După asta, fetița este dusă la Mănăstirea din Palma, a cărei stareță era o mătușă a Bereswindei. La un semn dumnezeiesc, episcopul irlandez Erhard de Ardagh, care pe vremea aceea străbătea Bavaria, a venit să o boteze cu numele de Otilia (Otilia înseamnă „lumina lui Dumnezeu”). Atunci când ochii Sfintei Otilia sunt unși cu Sfântul și Marele Mir, aceasta este vindecată de orbire și își recapată vederea.

După botez, Sfânta Otilia se dedică studierii Sfintei Scripturi și se afundă în rugăciune și în viața comunitară pusă în slujba aproapelui. Se spune că datorită calităților cu care era înzestrată și a râvnei cu care sporea în virtuțile evanghelicești, dar și pentru firea ei mlădioasă și pentru darurile dumnezeiești primite, Sfânta Otilia ajunge să fie invidiată de unele surori din mănăstire. Își continuă însă drumul ales în modestie, simplitate și smerenie desăvârșită.

În dorința de a-și cunoaște familia din care se trăgea, Sfânta Otilia ia contact cu unul dintre frații săi, care încearcă să îl convingă pe tatăl lor să o reprimească pe sora mai mare. În ciuda interdicției lui Adalric, fratele a trimis o căruță ca să o ia și să o aducă la Hohenburg (astăzi Mont Saint-Odile). Văzând-o, ducele, cuprins de mânie, l-a lovit pe fiul său cu toiagul, iar acesta a murit la puțină vreme după aceea din pricina loviturilor. Dându-și seama de greșeala sa, tatăl ucigaș s-a retras la mănăstirea pe care o întemeiase, pentru a-şi petrece restul zilelor în lacrimi de pocăință. A încredințat-o pe Otilia unei călugărițe de origine britanică, dându-i atât cât avea nevoie ca să poată trăi în mănăstire, unde fusese primită ca slujnică.

După câtva timp de la moartea celei care se îngrijea de copilă, Aldaric a întâlnit-o pe Otilia în timp ce aceasta ducea pe ascuns puțină făină unor săraci. Înduioșat, a uitat ura pe care i-o purta și i-a lăsat moștenire toate bunurile mănăstirii, cerându-i să ierte păcatul pe care-l săvârșise față de ea. Murind el la scurt timp după aceea, Sfânta Otilia a dobândit, cu mult post și rugăciune, izbăvirea lui din chinurile iadului. Mai apoi, sfânta a devenit stareța mănăstirii, unde trăiau mai bine de o sută treizeci de monahii. Cum la această mănăstire era greu de ajuns, pentru pelerinii și bolnavii care veneau să-i ceară rugăciunile, Otilia a pus să zidească o a doua mănăstire, cu o biserică închinată Sfântului Martin și un azil pentru săraci. Apoi, ca urmare a unei arătări a Sfântului Ioan Botezătorul, a mai zidit și o biserică în cinstea acestuia.

Cunoscându-și sfârșitul, Sfânta Otilia adună surorile în capela Înaintemergătorului Ioan și le dă ultimele sfaturi duhovnicești, după care acestea merg la Dumnezeiasca Liturghie. Când se întorc, constată cu durere că Sfânta Otilia a trecut la Domnul fără a primi Sfânta Împărtășanie. Se roagă fierbinte lui Dumnezeu și sufletul Sfintei Otilia revine în trup pentru a se putea împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului.

Astfel, Sfânta Otilia adoarme întru Domnul și este înmormântată în capela Sfântului Ioan Botezătorul care astăzi poartă numele de Capela Sfintei Otilia, locaș unde vin anual aproximativ 700.000 de pelerini.

Sfântă Preacuvioasă Maică Otilia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! (articol preluat de pe doxologia.ro)

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie cel din Latro (Secolul al XI-lea).

Cuviosul Părintele nostru Arsenie, făcătorul de minuni, era de loc din Constantinopol, fiul unor părinţi evlavioşi şi credincioşi, bogaţi şi întâistătători în treburile oraşului. Pogorându-se dar dintr-un neam aşa de vestit şi aşa de strălucit şi sporind încă mai mult în credinţă, fericitul a primit de la împăratul de atunci dregătoria de general şi patriciu al locului ce se numeşte al Chivireotilor. Odată, la poruncă împărătească, au pornit pe mare mai multe corabii sub comanda fericitului Arsenie. S-a stârnit însă furtună grozavă pe mare şi s-au scufundat toate corăbiile şi a scăpat numai el singur cu viaţă. Atunci sfântul a îmbrăcat haina monahală, şi-a strivit trupul făcându-l rob sufletului prin post şi prin priveghere.

În acest fel şi-a dus viaţa fericitul în mai multe locuri. Apoi din poruncă dumnezeiască s-a dus la sfânta Mănăstire a Chelivarilor. A stat puţină vreme în fruntea ei, dar a fost dascălul multora în virtute. Apoi a plecat de la mănăstire şi s-a dus iarăşi la liniştea lui cea dorită.

La rugămintea fraţilor, marele Arsenie s-a dus din nou în mănăstire. S-a închis într-o chilie foarte strâmtă şi slujea singur, nu îndeobşte cu ceilalţi fraţi, lui Dumnezeu cel unul. Astfel de fapte a săvârşit cuviosul şi a vieţuit cu înţelepciune, cu bărbăţie, în curăţenie şi în dreptate. Când a fost să fie chemat spre viaţa cea de sus, a strâns la el pe toţi monahii şi le-a dat învăţături despre lepădarea de lume şi de cele din lume, despre răbdarea şi despre iubirea duhovnicească de fraţi, despre smerenie şi rugăciune. Apoi şi-a plecat genunchii la pământ şi umplându-i-se ochii de lacrimi şi-a dat în mâinile neprihănite ale lui Dumnezeu sfântul lui suflet.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie a săvârşit multe minuni şi în viaţă dar a făcut multe minuni şi după moarte.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Arie, care cu pace s-a săvârşit.

Cuviosul Ari (gr. Ἄρῃ) a fost unul din Părinții pustiei care a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea la centrul monastic Chiliile din Egipt. Este cunoscut doar din Patericul egiptean, dar nu are zi de Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 13 decembrie.

Avva Ari a fost unul nevoitorii de la Chilii din a doua generație de monahi din pustia Egiptului. A fost contemporan cu avva Avraam de la Chilii, poate „cu ceva mai în vârstă decât avva Avraam”.

Este cunoscut doar din Patericul egiptean, unde are o singură apoftegmă, unde îl vedem aplicând discernământ în sfaturile pe care le dă unor călugări mai tineri care veneau să-i ceară sfat duhovnicesc.

A mers avva Avraam la avva Ari. Și șezând ei, a venit un frate la bătrânul și i-a zis lui: “Spune-mi, ce voi face că să mă mântuiesc?” Iar el i-a zis: “Du-te, petreci anul acesta mâncând seara pâine și sare și vino iarăși și-ți voi grăi!” Și ducându-se a făcut așa. Și după ce s-a împlinit anul, a venit iarăși fratele la avva Ari și s-a aflat atunci și avva Avraam acolo. Și a zis iarăși bătrânul fratelui: “Du-te, postește și întru acest an, mâncând din două în două zile”. Și după ce s-a dus fratele, a zis avva Avraam lui avva Ari: “Pentru ce grăiești tuturor fraților cu cumpăna ușoara, iar acestui frate îi pui sarcini grele?” I-a zis bătrânul: “Frații, precum vin căutând, să se și duc; iar acesta pentru Dumnezeu vine, să asculte cuvânt. Căci este lucrător și orice voi zice lui, cu sârguință face. Pentru aceasta și eu îi grăiesc lui, cuvântul lui Dumnezeu”.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gavriil, arhiepiscopul Serbiei.

Sfântul sfințitul mucenic Gavriil (Gabriel), arhiepiscopul Serbiei a suferit mucenicia în Prusia, în anul 1659.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (1624-1693)

Sfântul Ierarh Dosoftei (pe numele de mirean Dimitrie Barilă; n. 26 octombrie 1624 – d. 13 decembrie 1693) a fost un călugăr cărturar din secolul al XVII-lea, mitropolit al Moldovei (1671-1674; 1675-1686) și mărturisitor pentru credința ortodoxă. Prăznuirea lui se face la 13 decembrie.

Mitropolitul Dosoftei este primul poet național român, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și al unor lucrări istorice în românește, primul traducător al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul mare cunoscător al literaturii patristice și postpatristice la noi, și a fost un cărturar român care a copiat documente și inscripții și care a avut un aport prețios în procesul de formare a limbii literare românești.

Psaltirea în versuri a pus bazele poeziei românești culte, iar Viața și petrecerea sfinților stă alături de Cazania lui Varlaam la temelia prozei literare românești. De aceea, pe bună dreptate afirma un scriitor din secolul XX că „Mitropolitul Dosoftei este Eminescu al secolului al XVII-lea”[1], iar prof. univ. Zoe Dumitrescu-Bușulenga scria că „Psaltirea în versuri este în cultură și literatură ceea ce este Voronețul în pictură”.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gherman din Alaska (1756 – 1837).

Sf. Gherman din Alaska a fost un călugăr ortodox rus din Mănăstirea Valaam din Rusia care, împreună cu alţi 8 călugări, în anul 1793, a călătorit în Insulele Aleutine şi pentru a duce mesajul Evangheliei indigenilor aleutini şi eschimoşi din acele zone. Ca parte a colonizării ruse a Americii, ruşii călătoreau şi neguţătoreau în acele zone încă din 1740. El a construit o şcoală pentru aleutini şi, adesea, i-a apărat în faţa nedreptăţilor şi abuzurilor comercianţilor ruşi. Le-a devenit cunoscut sub numele de Apa, care înseamnă “bunic”. El şi-a petrecut majoritatea vieţii ca singurul locuitor al Insulei Spruce, o insuliţă împădurită de lângă Insula Kodiak.

În 1970, el a devenit primul sfânt care a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din America. În acelaşi timp a avut loc ceremonia similară, dar în altă parte, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 9 august (data proslăvirii) şi în 13 decembrie (data adormirii).

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.