Calendar Ortodox 26 decembrie 2024

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 26 decembrie 2024

†) Soborul Maicii Domnului;

†) Sf. Cuv. Nicodim cel Sfințit și Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana

 

Sinaxar 26 Decembrie

---

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, Soborul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu.

Despre fuga în Egipt a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu:

După ce Irod a dat poruncă să fie tăiaţi toţi pruncii din Betleem, îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând:

“Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt“.

Şi a fugit în Egipt Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul şi cu Iosif, pentru două pricini: întâi ca să se plinească ceea ce s-a zis prin proorocul:

“Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“; a doua, ca să se închidă gura ereticilor.

Dacă Maica Domnului n-ar fi fugit cu Pruncul în Egipt şi ar fi fost prins Pruncul şi ucis, atunci s-ar fi împiedicat mântuirea oamenilor; iar dacă ar fi rămas în Palestina şi n-ar fi fost ucis de Irod, şi ar fi scăpat tocmai pentru ca să poată împlini mântuirea oamenilor, atunci mulţi ar fi socotit că a purtat o nălucă de trup şi nu trup adevărat, iar ereticii fără de Dumnezeu ar fi îndrăznit să zică:

“Dacă ar fi purtat trup, ar fi fost ucis de sabie; dar dacă n-a fost ucis, înseamnă că nălucire este naşterea Lui“.

Pentru aceasta a fugit în Egipt, ca sa sfarâme idolii de acolo şi să mântuiască toată lumea în vremea mântuitoarei Răstigniri şi învieri.

Sinaxarul sărbătorii după Părintele Macarie de la Mănăstirea athonită Simonos-Petras.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardelor.

Cel între sfinţi Părintele nostru Eftimie a trăit pe vremea împăraţilor Constantin şi Irina.

Mai întâi a strălucit ca o stea în viaţa călugărească, apoi a fost făcut arhiereu.

La Sinodul al doilea de la Niceea a zdrobit cu putere pe eretici.

Împăraţii văzând că este atât de priceput, l-au trimis în multe solii.

Când Nichifor s-a urcat pe tronul împărătesc şi a început să trăiască nelegiuit, sfântul l-a mustrat.

Împăratul l-a surghiunit în Apus, în Patalarea, împreună cu alţi episcopi ortodocşi.

De atunci şi până la pătimirea sa ca mărturisitor.

Vreme de 29 de ani, fericitul nu şi-a mai văzut mitropolia.

Când s-au schimbat împăraţii şi a venit pe tronul împărăţiei romane Leon, cel cu numele de fiară, sfântul a fost chemat din surghiun.

Şi l-a întrebat împăratul de se închina sfintelor icoane.

Sfântul s-a folosit de îndrăzneala lui obişnuită şi l-a dat anatemei pe împărat.

Tiranul s-a mâniat şi l-a surghiunit din nou, în Ason.

Când Leon cel prea rău a fost ucis cu sabia de împăratul de după el, fericitul a fost chemat din Ason şi i s-a cerut să nu se închine sfintelor Icoane.

Dar sfântul iarăşi l-a fulgerat şi pe acest împărat cu cuvintele sale, strigând:

“Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos zugrăvit în icoană, anatema să fie“.

Pentru aceasta fericitul a fost bătut, surghiunit în Acrita şi închis într-o temniţă întunecoasă.

Apoi a fost întins de patru inşi şi bătut vreme îndelungată cu vine crude de bou.

De pe urma rănilor acelora dureroase, sfântul s-a umflat ca un burduf.

A mai trăit numai opt zile după pătimire şi şi-a dat duhul lui, în mâinile lui Dumnezeu, strălucind mai mult decât soarele.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Constantin cel dintre iudei.

Cuviosul Părintele nostru Constantin era din cetatea Sinada.

Părinţii lui slujeau umbrei Legii, că erau iudei. Pe când Constantin era copil mic şi mergea cu mama lui, a văzut pe un creştin că şi-a făcut semnul Sfintei Cruci pe gură când a căscat.

De atunci o făcea şi el aşa cum l-a văzut pe acela.

A îndrăgit şi celelalte fapte creştineşti şi le făcea cu credinţă fierbinte. Din pricina aceasta îi strălucea faţa.

A fost învăţat de sus de la Dumnezeu tainele creştine şi a stat nemâncat câteva zile.

Odată o evreică tânără a tăbărât asupra lui cu gând de desfrânare.

Iar el, vrând să cunoască din nou prin faptă puterea Sfintei Cruci, a făcut deasupra fetei semnul Sfintei Cruci şi deodată a văzut că fata se prăbuşeşte la pământ mută şi moartă; şi s-a minunat.

A făcut apoi deasupra celei ce zăcea moartă, iarăşi, semnul Sfintei Cruci şi a înviat-o.

Povăţuit de un nor dumnezeiesc, s-a dus la o mănăstire numită Fuvution în care străluceau în virtute nişte bărbaţi vestiţi ce duceau viaţă schimnicească.

A povestit stareţului cele petrecute cu el.

Stareţul a poruncit să i se aducă o cruce şi i-a spus să o sărute, şi pe când săruta fericitul cu evlavie partea de jos a Sfintei Cruci, atunci crucea, arma aceea cinstită în întregime cu braţele ei s-a rezemat pe cuviosul lui cap şi a întipărit pe el chipul crucii, care a rămas neşters până la moartea lui.

Apoi a fost învrednicit de dumnezeiescul botez şi a primit numele de Constantin.

După botez a urmat un lucru de minune. Pe piatra pe care au stat picioarele sale când a ieşit din colimvitra au rămas urmele picioarelor lui.

Şi aşa a început luptele cele duhovniceşti şi se sârguia să întreacă pe toţi în aspra vieţuire.

Lucra şi el corturi; ca şi Sfântul Apostol Pavel.

Când îşi făcea rugăciunile către Dumnezeu, locul se umplea de bună mireasmă.

Când mergea la biserică, uşile bisericii se deschideau de la sine, înaintea lui.

Pentru curăţia sufletului lui cunoştea gândurile fraţilor mănăstirii.

Apoi a ieşit din mănăstirea Fuvution şi s-a dus în Muntele Olimpului şi de acolo în Mira, şi pe urmă în Cipru, şi de la Cipru la Atalia şi acolo a trecut cu picioarele un râu ce nu putea fi trecut decât cu barca.

Şi după ce a umblat şi prin alte multe locuri s-a întors iarăşi în Olimp şi acolo a stat patruzeci de zile nu numai flămând, ci şi îngropat până la mijloc într-o groapă.

După acestea, fără voia lui, a fost hirotonit preot, dar n-a părăsit o clipă luptele cele pustniceşti.

Cu opt luni înainte a cunoscut plecarea lui la Dumnezeu şi aşa, după trecerea lor, s-a mutat la Domnul.

Mai înainte de mutare, a spus celor din jurul lui cu de-amănuntul toată viaţa şi faptele lui.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Evarest.

Cuviosul Părintele nostru Evarest a trăit pe vremea împăratului Leon, luptătorul împotriva sfintelor icoane.

Se cobora din oameni însemnaţi din Galaţia Asiei.

A fost dat să înveţe carte şi a ajuns bun şi de folos tuturor.

Ducându-se la Constantinopol a tras în gazdă la unul din mai-marii oraşului, rudă cu el, Vriente cu numele, patrician cu dregătoria.

A stat la el câteva zile.

Ivindu-se o nevoie, împărăteasa Teodora l-a trimis pe Vriente patricianul sol la bulgari. Vriente l-a luat cu el şi pe cinstitul Evarest.

Când au ajuns la locul numit Scopelon s-au aşezat să se odihnească puţin.

După rânduiala lui Dumnezeu, fericitul Evarest a întâlnit aici un bătrân care ducea viaţă schimnicească. Şi după dorinţa sa a fost tuns de acel călugăr şi a luat cu dragoste jugul cel uşor al Domnului.

Mai târziu bătrânul acela l-a binecuvântat, i-a dat scrisori şi l-a trimis la Mănăstirea Studion; a fost primit în mănăstire şi a început nevoinţele sale cele schimniceşti.

Alegea ca pildă de urmat pe un frate care îi întrecea pe ceilalţi în virtute şi căuta să fie tot ca el de nevoitor.

Străduinţele şi nevoinţele lui nu-i cu putinţă să le înşiram.

În astfel de nevoinţe trăind în chip bineplăcut lui Dumnezeu şi-a dat lui Dumnezeu duhul, când a ajuns în al şaptezeci şi noualea an al vieţii lui.

Cinstitul lui trup a fost îngropat în Mănăstirea lui Cocorovie.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului sfinţit Mucenic Constantie Rusul, care a pătimit în Constantinopol în anul 1743.

 

Tot în această zi şi pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim, arhimandritul din lavra Sfintei Mănăstiri Tismana (1310 – 1406).

Tot Sfântul şi Preacuviosul Părintele nostru Nicodim era de neam sloven, născut şi crescut în dreapta credinţă.

După ce a primit sfântul şi îngerescul chip al călugăriei şi harul preoţiei, a pustnicit prin multe locuri, adunând la sine toată fapta cea bună prin iubire de osteneli şi alte petreceri îmbunătăţite.

Tot când a venit în părţile acestea ale Ţării Româneşti a trăit în multe trude şi osteneli sufleteşti şi a petrecut cu neîncetate rugăciuni prin munţii pământului acestuia.

Sfântul Nicodim a zidit multe altare lui Dumnezeu, precum se istoriseşte până în ziua de azi.

Mai întâi pe apa Motrului, apoi Mănăstirea de la Vodiţa, pe numele Sfântului Antonie cel Mare.

Acolo a făcut chinovie de mulţi părinţi şi fraţi întru Hristos şi a vieţuit în acea mănăstire multă vreme, sfântul.

După aceea, prin descoperire dumnezeiască, a mers la locul ce se numeşte Tismana.

Cu voia lui Dumnezeu, a zidit acolo, cu ale sale trude şi osteneli, altar dumnezeiesc şi locaş de viaţă de obşte.

Mulţime mare de călugări s-a adunat acolo; iar Sfântul Nicodim vieţuia cu aceşti fraţi întru Hristos; le era chip şi pildă de fapte bune, şi-i povăţuia pe calea mântuirii.

Şi luând sfântul de la Dumnezeu harul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor celor necurate, multe şi nenumărate minuni a făcut cât a trăit în viaţă.

A alungat demoni şi a tămăduit toată boala şi toată neputinţa.

Se spune că şi în foc a intrat şi a ieşit nevătămat; focul nu s-a atins nici de haine, nici de părul capului său.

A mai făcut şi alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.

Şi aşa, ajungând cu sfinţenie până la adânci bătrâneţi, s-a mutat din viaţa aceasta vremelnică la viaţa cea cerească şi nepieritoare.

Întru această lună în douăzeci şi şase de zile. Şi au fost îngropate cinstitele şi sfintele sale moaşte în sfânta şi dumnezeiasca sa mănăstire Tismana, unde se face slujba şi prăznuirea sa în toţi anii.

Mormântul său stă întru pomenire până în ziua de azi, cu candela neadormită.

După ce Dumnezeu a preaslăvit moaştele sale cu mireasma dumnezeiască de bun miros, cu har izvorâtor de mir şi cu facere de minuni, au fost scoase din mormânt şi puse în raclă şi aşezate înăuntru cu cinste în sfânta biserică, aşa ca şi moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul în sfânta Mănăstire Bistriţa.

După trecere de mulţi ani, un domn al ţării acesteia a vrut să ridice din Mănăstirea Tismana moaştele Sfântului Nicodim, să le ducă în Bucureşti, ca să fie acolo stătătoare.

Dar n-a fost voia sfântului să se înstrăineze moaştele sale din locaşul său.

Şi cu minune s-a făcut de a părăsit domnul acela gândul său şi lucrul cel neplăcut sfântului.

Că îndată s-a arătat în vedenie unuia din călugări şi i-a poruncit să spună stareţului să-i ascundă moaştele şi numai un deget să ia de la mâna lui şi să-l oprească pentru evlavia credincioşilor.

Sfântul Nicodim s-a arătat în acelaşi chip şi stareţului; i-a dat ca şi fratelui aceeaşi poruncă.

Încredinţându-se dar stareţul, a luat un deget de la mâna sfântului şi mir de la moaştele sale.

Degetul şi sfântul mir, pus într-un vas de cositor, împreună cu o cruce de plumb ce o purta sfântul la gât, se află în sfânta mănăstire până în ziua de azi, ca odoare duhovniceşti cinstite şi de mult preţ.

Din sfântul mir nimeni n-are voie să ia; se îngăduie să se sărute vasul şi se umplu toţi de nespusă mireasmă duhovnicească.

Ascunzându-se dar în acest chip moaştele sfântului, de care se ştia numai din stareţ în stareţ şi unul din fraţii mănăstirii.

Iar mai pe urma, din întâmplările vremilor celor cu multe robii, au rămas moaştele sfântului de tot tăinuite şi neştiute de nimeni până în ziua de azi.

Poate că aşa a fost voia sfântului.

Cele mai sus numite sfinte şi cinstite odoare sunt îndestulătoare pentru mângâierea părinţilor mănăstirii şi a celorlalţi locuitori creştini.

Ele fac şi acum multe şi nenumărate minuni. Duhurile necurate din oameni se alungă cu chemarea numelui sfântului; vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc şi aleargă cu credinţă la ajutorul sfântului;

pământul şi ţara aceasta se păzeşte cu rugăciunile şi ajutorul Sfântului Nicodim de multe nevoi; iar sfânta şi dumnezeiasca Mănăstire Tismana, care ţine şi are comoară de mult preţ sfintele sale moaşte, este păzită şi apărată totdeauna, cu grabnica lui folosinţă, de multe bântuieli ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi.

În urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 28 octombrie 1955, în catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova s-a oficiat sfânta slujbă a Sfântului Nicodim, ca început al săvârşirii de atunci înainte, a slujbei Sfântului Nicodim în toate bisericile din Biserica Ortodoxă Română.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi şi pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana (1912 – 1951)

articol preluat de pe basilica.ro

Sfântul Botez, a primit numele de Grigorie, după tatăl său.

Mama sa se numea Elena și și-a sfârșit viața ca monahie.

El a moștenit de la dreptmăritorii săi părinți iubirea de Dumnezeu și dragostea de rugăciune.

La vârsta de 12 ani a fost primit în Sfânta Mănăstirea Bogdana, nu departe de locurile sale natale.

A urmat Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț, apoi pe cel de la Mănăstirea Cernica.

În această perioadă a intrat ca frate în Sfânta Mănăstire Tismana, unde a primit tunderea în monahism și numele de Gherasim.

Cuviosul s-a arătat sârguitor la slujbele bisericii, la ascultări și la pravila din chilie, dobândind darul lacrimilor și al rugăciunii neîncetate.

Fiind împreună-pătimitor în inima sa cu toți oamenii, s-a învrednicit după puțină vreme și de cinul preoțesc, pe care l-a iubit și l-a cinstit în toată viața sa, căci zicea:

„Am dorit și doresc să fiu numai slujitor al Altarului, pe care slujire, cu ajutorul lui Dumnezeu, n-am întinat-o niciodată.”

Punând, deci, aceste două pietre de temelie vieții sale, anume călugăria și preoția, pe ele și-a întemeiat tot cugetul, tot cuvântul și toată fapta, luând totdeauna mărturie din Scripturi și din cuvintele Sfinților Părinți pentru tot ce lucra.

Astfel, a ajuns predicator priceput și iscusit duhovnic.

La vârsta de 25 de ani a fost chemat să fie stareț al Mănăstirii Arnota, care trebuia refăcută după un grav incendiu.

Împlinind această slujire cu toată dăruirea vreme de doi ani, a renunțat la ea odată cu retragerea din scaun a episcopului care îl numise.

A trecut la Seminarul Monahal de la Cernica, în postul de bibliotecar-contabil, unde îi îndemna pe elevi să ia aminte la sufletele lor și la învățătură.

Mai apoi, a fost trimis în Transnistria, în cadrul Misiunii Ortodoxe Române, menită să reînvie credința după 20 de ani de ateism.

Ajuns acolo, a învățat slujba în limba slavonă în decurs de o săptămână, căutând să deprindă și limbile rusă și ucraineană, vorbite de enoriașii săi din satul Păsățel.

A câștigat dragostea lor, slujind cu multă jertfelnicie în condiții de grea sărăcie, reparând cu mâinile sale biserica și redeschizând un schit.

A ajutat și la refacerea catedralei din Balta.

După aceea, a fost iarăși chemat în mănăstirea sa de metanie, Tismana, ca stareț.

În ciuda sărăciei de după război, a adus numeroase îmbunătățiri mănăstirii, bisericii, schitului Cioclovina, refăcând și corpul de chilii ars într-un incendiu.

Se făcuse vestit ca om duhovnicesc, plin de înțelepciune și neabătut de la rânduielile Sfinților Părinți, având chipul blând și obiceiul milostiv.

El pe toate din dragoste le făcea, iar mustrarea ori canonul le dădea cu mare durere în suflet, fiind mai întâi neînduplecat cu sine însuși, mai mult decât cu toți ceilalți.

Avea, încă, și un dar ca acesta, că umbla printre lupi fără a fi vătămat de ei.

Văzând Dumnezeu faptele lui cele bune, a vrut să-l încununeze și mai mult, adăugând la mucenicia cea de taină din fiecare zi a nevoințelor sale călugărești și mucenicia văzută.

Deci, a fost arestat din porunca stăpânirii ateiste, la praznicul Sfântului Ioan Evanghelistul, fiind el în vârstă de 35 de ani.

A fost chinuit cumplit, răbdând foamea, frigul, ocările și bătăile.

Slujitorul lui Hristos se bucura, însă, că s-a învrednicit a suferi o fărâmă din Pătimirile lui Hristos, socotind că nu este jertfă, nici cinste mai mare decât a muri pentru El.

Apoi, fiind condamnat la 10 ani de temniță grea, i-au luat și haina călugărească și l-au trimis prima dată la Aiud, unde îmbărbăta pe toți cei închiși, care erau mult chinuiți cu foamea, încât mureau câte cinci sau șase în fiecare zi.

Apoi a fost trimis împreună cu alții la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde erau iarăși batjocoriți, bătuți și siliți la muncă peste puteri, lipsiți de hrană și de apă.

Sfântul nu și-a uitat chemarea sa preoțească, ci a continuat să spovedească și să împărtășească în ascuns pe cei credincioși, ajutându-i la muncă și întărindu-i prin cuvinte de mângâiere.

Pentru aceasta, păzitorii îl asupreau peste măsură, dar și unii din cei întemnițați, între care era și un tânăr necredincios.

În scurtă vreme, s-au îmbolnăvit de tuberculoză, atât Cuviosul, cât și tânărul acela și, fiind pe moarte, au fost duși amândoi la închisoarea de la Târgu Ocna, unde era un spital pentru cei ce pătimeau de această boală.

Acolo fiind, fericitul n-a căutat la slăbiciunea trupului său, ci le era tuturor părinte duhovnicesc, sfătuind, spovedind și împărtășind, încă și despre liniștire și Rugăciunea lui Iisus învățând pe cei ce-l întrebau, căci era lucrător sporit al acesteia.

Când i s-a apropiat sfârșitul, tânărul acela a început a se căi și a mărturisi pe Dumnezeu, iar Sfântul, văzând pocăința lui, a mers la patul lui, sprijinit de doi deținuți, căci singur nu se mai putea ridica.

L-a mângâiat cu blândețe, încredințându-l de dragostea și iertarea sa, a tuturor creștinilor și, mai ales, de iubirea lui Hristos.

Primindu-i spovedania și împărtășindu-l cu Sfintele Taine, i-a adeverit că se va găsi și pentru el un loc în cer.

Mai înainte de mutarea sa din trup, Sfântul a auzit cântări îngerești și a fost răpit la lăcașurile cerești, despre care a mărturisit celor de aproape:

„Eram departe, în locuri de verdeață, de cântec și mireasmă, făurite din lumini.

Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu se poate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a le vedea e o suferință prin contrastul dintre cele două lumi.”

Iar pe cei ce împreună pătimeau cu el i-a mângâiat prin cuvinte prorocești:

„Aici va fi într-o zi pelerinaj… Azi suntem puțini, dar încă mai există credință în lume, încât lumea va fi izbăvită. Acum pare cu neputință, dar, dincolo de mijloacele omenești, există o iconomie divină și ea va renaște omenirea.”

Apoi, binecuvântând pe toți, s-a despărțit de dânșii în ziua a 26 decembrie, la pomenirea Sfântului Nicodim de la Tismana.

Trupul său a fost aruncat în gropile de lângă închisoare, iar duhul său se veselește în lăcașurile cerești, alături de cuvioși și de mucenici, și se arată grabnic ajutător tuturor celor ce-l cheamă cu credință.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Troparul, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al călugărilor și podoaba cea aleasă a mărturisitorilor, Sfinte Părinte Gherasim, lauda Tismanei, cel ce ești preamărit în ceata mucenicilor și împreună te veselești în ceruri cu Sfântul Nicodim, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.