(Marti 6 decembrie 2016) †) Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte)

Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni a fost arhiepiscop de Mira, în sudul Asiei Mici (Turcia de azi), în secolul al IV-lea. Deși mai puțin cunoscut în Biserica romano-catolică, în Biserica Ortodoxă sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți în popor. Sfântul Nicolae este sfânt ocrotitor al multor țări (în special în Grecia și Rusia) și orașe, dar și al celor ce practică diferite meserii, ca de exemplu marinarii. Biserica face prăznuirea Sfântului Nicolae pe 6 decembrie (data adormirii și praznic principal), precum și la 9 mai (mutarea moaștelor sale) și pe 29 iulie (data nașterii sale) - foto: basilica.ro

Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni

Atunci şi minunatul Nicolae fiind la sobor, unul din cei 318 Sfinţi Părinţi, cu mare vitejie a stat împotriva hulelor lui Arie şi împreună cu Sfinţii Părinţi a arătat dogmele credinţei celei drepte şi tuturor le-a făcut cunoscut cu adeverinţă.

foto: basilica.ro

 

✝) Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei; (Dezlegare la peşte); Ap. II Tesaloniceni 1, 10-12; 2, 1-2; Ev. Luca 12, 42-48

 

†) Sfantul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei (Dezlegare la peşte)

articol: basilica.ro

6 decembrie 2014

 

Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei – S-a născut la sfârşitul secolului al III-lea, în localitatea Patara (Asia Mică), din părinţii Teofan şi Nona. Pe lângă părinţi, unchiul său, Episcopul Nicolae al Patarei, a avut un rol important în biografia sfântului, fiindu-i luminător în drumul slujirii lui Dumnezeu. A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţă, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Episcopul Nicolae, plecând la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt, a lăsat toată grija eparhiei în seama nepotului său.

Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni a fost arhiepiscop de Mira, în sudul Asiei Mici (Turcia de azi), în secolul al IV-lea. Deși mai puțin cunoscut în Biserica romano-catolică, în Biserica Ortodoxă sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți în popor. Sfântul Nicolae este sfânt ocrotitor al multor țări (în special în Grecia și Rusia) și orașe, dar și al celor ce practică diferite meserii, ca de exemplu marinarii. Biserica face prăznuirea Sfântului Nicolae pe 6 decembrie (data adormirii și praznic principal), precum și la 9 mai (mutarea moaștelor sale) și pe 29 iulie (data nașterii sale) - foto: doxologia.ro

Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni – foto: doxologia.ro

În acest timp părinţii Sfântului Nicolae au murit. El i-a îngropat în Patara, iar averea moştenită a împărţit-o săracilor. La întoarcerea unchiului său, Nicolae pleacă în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Îndemnat de Dumnezeu, s-a reîntors apoi în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni. După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei (eparhie din Asia Mică) Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni.

Tradiţia spune că Dumnezeu S-a arătat în vis unui episcop bătrân, pe care l-a îndemnat să pună arhiepiscop de Miria pe primul bărbat care va intra a doua zi în biserică. Primul bărbat care a intrat în Biserica arhiepiscopală a fost Sf. Nicolae. El a refuzat la început această funcţie, însă Mântuitorul i S-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia şi îndemnându-l să primească noua demnitate.

Ca arhiepiscop, Sfântul Nicolae a avut o activitate deosebită. A ajutat pe săraci, i-a primit pe cei păcătoşi, a apărat credinţa de erezii şi de persecutorii păgâni, el însuşi fiind chinuit de soldaţii împăraţilor Diocleţian şi Maximian, care au încercat să distrugă creştinismul. El a continuat să apere legea lui Hristos, mergând prin oraşul Mira şi distrugând toate statuile zeilor la care se închinau păgânii.

În jurul anului 305 a fost întemniţat, dar atunci când pe tronul Imperiului Bizantin a urcat Sf. Constantin cel Mare (305-335), creştinii putând să-şi manifeste liber credinţa, Sfântul Nicole a fost eliberat. În Biserică, apar însă primele tulburări eretice prin persoana lui Arie ce se raporta cu o înţelegere pur omenească la Taina Întrupării Mântuitorului, ştirbindu-I Acestuia calitatea dumnezeirii Sale.

La cererea Sf. Împărat Constantin are loc astfel primul Sinod Ecumenic în anul 325 în localitatea Niceea, ce avea drept scop îndreptarea ereziei ariene. Printre cei 318 de părinţi participanţi a fost convocat şi Sfântul Nicolae. Arhiepiscopul Mirelor Lichiei era un om cu o cultură extraordinară şi cu un profil moral desăvârşit, fiind unul dintre cei care au luat cuvântul la Sinodul I Ecumenic.

Se spune despre Sfântul Nicolae că a condamnat erezia lui Arie, iar această condamnare a fost atât de vehementă, atât de convingătoare şi el a fost atât de supărat de atitudinea lipsită de credinţă a lui Arie, încât l-ar fi pălmuit chiar pe acesta. Ieşirea aceasta l-a costat însă deprecierea celorlalţi părinţi ce au catalogat acest gest incompatibil cu demnitatea slujirii arhiereşti. Drept urmare, însemnele arhiereşti i-au fost retrase sfântului. Peste scurtă vreme însă, din cauza unei vedenii avute de unul dintre Sfinţii Părinţi de la acest sinod, situaţia este îndreptată. În această teofanie, Mântuitorul Hristos ţinea deasupra capului Sfântului Nicolae Evanghelia, iar Maica Domnului purta în mâini omoforul, semn că Dumnezeu dorea reabilitarea ierarhului său.

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350. Se ştie doar data, respectiv cea la care astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, 6 decembrie. Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate, al celor acuzaţi pe nedrept. În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt păstrate într-o criptă sub Biserica care îi este dedicată în acest oraş italian. O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în ţara noastră la Biserica „Sf. Gheorghe“ Nou din Bucureşti.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. II Tesaloniceni 1, 10-12; 2, 1-2

Fraţilor, mărturia noastră către voi a găsit crezare. Pentru aceasta, ne şi rugăm pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa şi să împlinească, cu putere, toată pornirea voastră spre bunătate şi orice lucrare a credinţei voastre, ca să se preaslăvească în voi numele Domnului nostru Iisus şi voi întru el, prin harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Iisus Hristos.

În privinţa venirii Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi, nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit.

 

Ev. Luca 12, 42-48

Zis-a Domnul: cine este oare iconomul credincios şi înţelept pe care îl va pune stăpânul său peste slujitorii săi, ca să le dea partea lor de grâu la timpul cuvenit? Fericit este slujitorul pe care stăpânul lui îl va găsi făcând aşa, atunci când va veni. Adevărat vă spun vouă că-l va pune peste toate averile sale. Dacă însă slujitorul acela va zice în inima sa: stăpânul meu zăboveşte până să vină, şi va începe să bată pe slujitori şi pe slujitoare, să mănânce şi să bea, şi să se îmbete; va veni stăpânul slujitorului aceluia, în ziua când el nu se aşteaptă şi în ceasul când el nu ştie, şi-l va tăia din dregătorie şi-l va face părtaş cu necredincioşii. Acel slujitor, care a ştiut voia stăpânului său şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi cumplit bătut. Iar cel ce nu a ştiut şi a făcut lucruri vrednice de bătaie va fi bătut mai puţin. Căci oricui i s-a dat mult, mult se va cere de la el; şi oricui i s-a încredinţat mult, se va cere de la el şi mai mult.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

†) Sf. Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte)

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 6 Decembrie

 

În această lună, în ziua şasea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, făcătorul de minuni.

Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni a fost arhiepiscop de Mira, în sudul Asiei Mici (Turcia de azi), în secolul al IV-lea. Deși mai puțin cunoscut în Biserica romano-catolică, în Biserica Ortodoxă sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți în popor. Sfântul Nicolae este sfânt ocrotitor al multor țări (în special în Grecia și Rusia) și orașe, dar și al celor ce practică diferite meserii, ca de exemplu marinarii. Biserica face prăznuirea Sfântului Nicolae pe 6 decembrie (data adormirii și praznic principal), precum și la 9 mai (mutarea moaștelor sale) și pe 29 iulie (data nașterii sale) - foto: doxologia.ro

Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni – foto: doxologia.ro

Sfantul ierarh NicolaeCel între sfinţi Părintele nostru Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae.

Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni a fost arhiepiscop de Mira, în sudul Asiei Mici (Turcia de azi), în secolul al IV-lea. Deși mai puțin cunoscut în Biserica romano-catolică, în Biserica Ortodoxă sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți în popor. Sfântul Nicolae este sfânt ocrotitor al multor țări (în special în Grecia și Rusia) și orașe, dar și al celor ce practică diferite meserii, ca de exemplu marinarii. Biserica face prăznuirea Sfântului Nicolae pe 6 decembrie (data adormirii și praznic principal), precum și la 9 mai (mutarea moaștelor sale) și pe 29 iulie (data nașterii sale)  foto: basilica.ro

Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, arhiepiscop de Mira – foto: basilica.ro

Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată Istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.

Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni. A păstorit dumnezeieşte poporul ortodox şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu şi-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelşugare bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi, Căci şi acum, ca şi atunci, Acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.

 

Tot în această zi, pomenirea înfricoşătoarei ameninţări a cutremurului, ce a fost adus peste noi cu iubirea de oameni.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Caraman, care a suferit mucenicia la Smirna, în anul 1657.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Maune, 7 decembrie, facem pomenirea

† ) Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș; Sfântul Ierarh Ambrozie, episcopul Mediolanului

Sfânta Muceniță Filofteia este una din sfintele mucenițe cele mai cinstite de pe teritoriul României. Ea a trăit la începutul secolului al XIII-lea pe teritoriul Bulgariei de azi. Moaștele sale se găsesc în biserica mănăstirii din Curtea de Argeș, iar prăznuirea ei se face la 7 decembrie. Numele său mai poate fi întâlnit și cu grafia Filofteea sau (mai rar) Filoteea / Filoteia. Numele ei înseamnă iubitoare de Dumnezeu - foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniță Filofteia - foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniță Filofteia este una din sfintele mucenițe cele mai cinstite de pe teritoriul României. Ea a trăit la începutul secolului al XIII-lea pe teritoriul Bulgariei de azi. Moaștele sale se găsesc în biserica mănăstirii din Curtea de Argeș, iar prăznuirea ei se face la 7 decembrie. Numele său mai poate fi întâlnit și cu grafia Filofteea sau (mai rar) Filoteea / Filoteia. Numele ei înseamnă iubitoare de Dumnezeu.

Iar tatăl său, din locul acela din care o pândea, văzând ceea ce făcea fiică-sa, umplându-se şi biruindu-se de mânie, ca să ajungă la dânsa şi, după obiceiul său, să o apuce de cosiţe şi să o bată până când îşi va astâmpăra mânia cea dobitocească, a zvârlit într-însa cu barda cea plugărească, pe care o avea la brâu şi, lovind-o, a rănit-o la un picior. Atunci îndată o! minune, şi-a dat sfântul şi fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.