Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești (1908 – 1949)
foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: doxologia.ro; basilica.ro
Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești (1908 – 1949)

Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești (1908 – 1949) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cuvioasa Evloghia (Ecaterina) Țârlea provenea dintr-o familie aromână din Macedonia, născută în 1908. După o copilărie marcată de suferință – pierderea mamei și o fractură gravă a coloanei –, ea a fost adusă în România, unde a fost vindecată miraculos.
În 1927, Ecaterina s‑a dedicat activităților misionare și de colportaj cu revista „Cuvânt Bun”, distribuind cărți și iconițe în sate. Într‑un caz, un tânăr care a ridiculizat munca ei a fost pedepsit – mâneca i-a luat foc. Părintele Nicodim Bujor o descria ca „soră și mamă duhovnicească”, apreciind lupta sa împotriva concubinajului, care domina în societatea vremii.
În 1942, Ecaterina a fost tunsă în monahism la Mănăstirea Ciorogârla și a primit numele de Evloghia. Trăia în asceză – dormea în genunchi, pe zdrențe, fără foc iarna și cu rugăciune neîncetată. În ciuda piedicilor, Cuvioasa Evloghia și-a continuat misiunea până în Cadrilater.
Sfârșitul vieții sale pământești a fost mucenicesc. În localitatea Ulmeni, a fost bătută cu bestialitate, fiind chiar călcată în picioare. Și-a dat sufletul la Mănăstirea Samurcășești‑Ciorogârla, după ce a primit Sfintele Taine, în ziua de 19 decembrie 1949.
În ședința de lucru din 1 iulie 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești și cu cinstire în data de 19 decembrie.

Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești (1908 – 1949) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Imnografie
Troparul Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești
Glasul al 4-lea
Mielușeaua Ta, Iisuse, Evloghia, strigă cu mare glas: Pe Tine Mirele meu Te iubesc și spre Tine căutând mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop prin botezul Tău și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc cu Tine; și mor pentru Tine, ca să și viez întru Tine, deci, ca o jertfa fără prihană, primește-mă pe mine ceea ce cer dragoste, mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Glasul 1
Celui ce a răsărit din Fecioară, Mai – Marelui Păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Cuvioasă Maică a noastră, Evloghia. Cu înfrânarea, cu postul, cu privegherea și cu rugăciunile, te-ai făcut lucrătoare fierbinte de cele cerești, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine, slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.
Condacul Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești
Călătorind pe căile mântuirii, Cuvioasă Muceniță Evloghia, prea cinstită, ai fugit de sfatul părintesc și ai intrat în curțile Domnului tău, întocmai ca o fecioară înțeleaptă purtătoare de făclie! Pentru aceasta ai câștigat aur de mult preț, ca să vindeci toată boala oamenilor, Mireasă aleasă și muceniță cuvioasă, care stai împodobită înaintea Mirelui tău Cel prea dorit și îndurat. Dezleagă legăturile patimilor noastre cu rugăciunile tale.
Viața Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești

Cuvioasa Maică Evloghia Țârlea (1908 – 1949) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta Evloghia s-a născut în 24 noiembrie 1908, în satul Nevesca (azi Nimfeo), din nordul Greciei, primind la botez numele Ecaterina. Părinții ei, Evanghelița și Panaiot, făceau parte dintr-o comunitate istorică de vlahi care locuiau în acele ținuturi.
De timpuriu s-au abătut asupra acestei copile încercările și suferințele. A rămas orfană de mamă la o vârstă fragedă. Apoi, recăsătorindu-se tatăl ei, a avut de îndurat multe necazuri pricinuite de mama sa vitregă. Într-una din zile, pe când strângea fânul, soția tatălui său a împins-o pe Ecaterina de pe o căpiță de fân. Copila și-a fracturat coloana vertebrală și a fost cuprinsă de o neputință trupească ce a țintuit-o la pat vreme de nouă ani. Invalidă fiind, la vârsta de 10 ani, ea a fost trimisă în București, la familia unchiului ei dinspre mamă, Ioan Ciciu, și la soția acestuia Epifania, în casa cărora a petrecut ani grei de suferință și boală.
În anul 1927, când tânăra Ecaterina s-a îmbolnăvit de peritonită și a fost părăsită de rude, care credeau că nu mai scapă cu viață, i s-a arătat aievea Maica Domnului împreună cu Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, ocrotitoarea ei. Venind ambele la patul de suferință, în chip de doctori, au vindecat-o. Sfânta Ecaterina îi spunea cu multă smerenie Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: „Maica Domnului, taie aici, coase aici, leagă aici.”. Iar Preacurata Fecioară, cu dulci cuvinte s-a adresat bolnavei, care până atunci era cu pântecele umflat și cu genunchii ghemuiți: „Iată, fiica mea, de acum te vei face sănătoasă.”. Și, arătându-i că pricina bolii a fost înlăturată, i-a zis: „Aceasta a fost toată boala și toată răutatea.”. Apoi i-a zis: „De acum te vei face sănătoasă.”. Și îndată tânăra Ecaterina s-a vindecat, fiind plină de recunoștință către Dumnezeu, către Maica Domnului și către Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Într-o sâmbătă spre duminică noaptea, pe când se ruga, ea a ațipit și a primit în vis chemarea Mântuitorului, Care i s-a arătat pe norii cerului, zicând de trei ori: „Vai, vai, mare război vine din pricina necredinței oamenilor și nu am pe cine trimite să vestească lumii acest mare prăpăd.”. Iar ea, luând aminte la cea de-a treia chemare, a răspuns cu râvnă: „Mă duc eu, Doamne Iisuse, să vestesc!”.
La scurtă vreme, se alătură Asociației Misionare Ortodoxe – „Patriarhul Miron” și, cu binecuvântarea arhimandritului Teofil Ionescu, la acea vreme slujitor la Catedrala Patriarhală din București, a început propovăduirea Evangheliei din sat în sat, chemând oamenii la pocăință, la milă și la înnoirea vieții. Pe cei bolnavi îi cerceta cu dragoste, pe copiii orfani îi ocrotea, pe fetele pierdute le aducea la viața de curăție, pe cei ce trăiau în păcate îi convingea să primească Sfânta Taină a Cununiei, pe cei ce fumau și pe cei ce se aflau în patima beției îi convingea să renunțe la viciile lor. Glasul ei de trâmbiță se auzea până departe, luptând împotriva dezmățului, a dezbinărilor, crimelor, cruzimii, nemilostivirii, avorturilor, beției, tutunului, vrăjilor, descântecelor, spiritismului și a altor păcate de moarte, depărtând poporul de pericolul sectar și de superstiții.
După adormirea bătrânilor ei protectori, care o crescuseră de la vârsta de 10 ani, simțind chemarea spre viața monahală, sora Ecaterina Țârlea se închinoviază în Mănăstirea Samurcășești în luna septembrie a anului 1939. După trei ani de ucenicie, la 21 noiembrie 1942, primește, la praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, tunderea în monahism cu numele Evloghia.
Văzând starea jalnică în care se afla Mănăstirea Samurcășești după cutremurul din anul 1940, Cuvioasa Evloghia a organizat colecte prin satele în care propovăduia cuvântul lui Dumnezeu și astfel s-au putut restaura chiliile și biserica mănăstirii.
Sfânta Evloghia se nevoia aspru, fiind plină de smerenie și iubitoare de rugăciune. Nu dormea pe pat, ci în genunchi, stând pe niște zdrențe. Iarna, nu făcea foc în chilie, îngrijindu-se ca celelalte maici să nu ducă lipsă de lemne, purtând mereu grija celor din preajma ei. Nu își odihnea trupul, nu se cruța pe sine, ci cutreiera satele, înfruntând lipsuri, primejdii și prigoniri.
A continuat această activitate misionară și în vremea prigoanei comuniste, suferind bătăi și chinuri pentru că nu înceta a vesti Evanghelia lui Hristos și a împărți oamenilor cărți duhovnicești și icoane. A avut de înfruntat mari pericole puse la cale de oamenii înrăiți, care erau deranjați de cuvintele ei ce îndemnau la schimbarea vieții și apropierea de Hristos. De aceea, niște cârciumari din satul Epurești, județul Giurgiu, care văzuseră că datorită predicilor ei oamenii nu mai veneau să petreacă în beții și desfrânări, au pus la cale uciderea ei. Atunci, cel care fusese tocmit să o omoare, a fost lovit de un fulger. În altă împrejurare, a fost dusă cu forța la o casă de desfrânare spre a fi batjocorită. Și s-a stârnit furtună mare, iar omul desfrânat care a încercat să facă acestea a paralizat și planul lui demonic a eșuat.
În decembrie 1949, predicând prin satele dunărene, ducând cărți de rugăciuni, icoane și broșuri duhovnicești, a fost prinsă în satul Ulmeni, din județul Călărași, de niște huligani comuniști care au călcat-o în picioare și au bătut-o cu bestialitate. A fost internată la Spitalul Brâncovenesc din București. În ziua de 19 decembrie, a fost înștiințată de Maica Domnului și de Sfântul Arhanghel Mihail că va pleca la Domnul. A cerut să fie dusă urgent la mănăstirea sa de metanie. După ce și-a luat rămas bun de la bolnavii din spital și i-a încurajat să aibă încredere în Dumnezeu, a fost dusă la Mănăstirea Samurcășești. Seara, pe când băteau clopotele pentru vecernie, a ajuns la mănăstire. A fost spovedită și a primit Sfânta Împărtășanie, apoi a trecut la Domnul, fiind împodobită cu slăvită cunună mucenicească.
După adormirea sa, Sfânta Evloghia s-a arătat grabnică ajutătoare și făcătoare de minuni celor ce i-au cerut ajutorul, vindecând pe cei bolnavi și pe cei aflați în primejdie de moarte.
Pentru ale ei sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești (1908 – 1949) – foto (pr. Silviu Cluci) preluat de pe doxologia.ro
cititi și:
O macedoneancă sfântă, monahia Evloghia Țârlea
Mărturia Părintelui Nicodim Bujor despre Cuvioasa Maică Evloghia Țârlea
cititi mai mult despre Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești pe doxologia.ro



