Articole

Sfânta Mironosiță Ioana (sec. I)

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfânta Mironosiță Ioana

Sfânta Mironosiță Ioana, soția lui Huza, iconom (intendent) al regelui Irod Antipa este amintită în Luca 8, 3 ca fiind una dintre femeile care Îl urmaseră pe Hristos din Galileea și care îi ajutau pe ucenicii Domnului, împreună cu Suzana, Maria Magdalena, Maria lui Cleopa și altele. În Luca 23, 55 – 24, 11 ni se relatează cum aceste femei s-au dus la mormânt ca să termine ungerea cu miresme a trupului lui Iisus, începută în grabă de Iosif și Nicodim. Când au ajuns la mormânt, au rămas uluite văzând că mormântul era gol, în el nemairămănând decât giulgiurile. Un înger le apare atunci, vestindu-le Învierea Domnului. Ele au crezut și au devenit astfel primele propovăduitoare ale Învierii lui Hristos. Biserica o prăznuiește pe 27 iunie, precum și în Duminica Mironosițelor.

 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sfânta Ioana Mironosița si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

Sf. Cuv. Mc. Fevronia (284 – 304); Sf. Mc. Orentie și frații săi; Sf. Mc. Livia

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sfânta Mare Muceniță Fevronia

Soldații împăratului Dioclețian (284-305) erau conduși de guvernatorul Selin, ajutat de nepotul său Lisimah și urmăreau creștinii aflați la granița imperiului cu Persia.

Pe cât de aprig era Selin, pe atât de bun era Lisimah față de creștini. El îi anunța înainte ca să aibă timp să se ascundă. Selin ajunsese cu urmărirea creștinilor până în orașul Nisibi din Mesopotamia de Sus, oraș care se mai numea și Antiohia Migdoniei. În apropierea ei se afla o mănăstire de maici.

Deși, stareța Vrienia le încuraja pe maicile care fuseseră cuprinse de teamă, multe dintre ele se hotărâseră să fugă și să se ascundă. În mănăstire au mai rămas maica stareță Vrienia, alte cinci maici și Fevronia care era în vârstă de 20 de ani.

În afara mănăstirii a rămas o apropiată a lor, Ieria, văduva unui senator, care deși era păgână, ajuta pe maicile din mănăstire adesea. Soldații lui Selin au spart porțile mănăstirii vrând să ucidă maicile.

Însă datorită lui Prim ele au rămas în viață, dintre ele fiind luată doar tânăra Fevronia și dusă în fața lui Selin. Ea a fost îndemnată să renunțe la credința creștină și să jertfească zeilor pentru ca în schimb să fie logodită cu nepotul lui Selin, cu Lisimah.

Însă, Fevronia și-a păstrat credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu tărie și curaj, răbdând numeroasele chinuri la care a fost supusă. În cele din urmă a primit moarte martirică, iar trupul ei a fost dus, din porunca lui Lisimah, la mănăstire.

Mai târziu, Selin a fost găsit mort. Lisimah a primit sfântul botez și a intrat în rândurile călugărilor de la mănăstirea arhimandritului Marcel.

De asemenea, văduva Ieria a primit sfântul botez, a donat averea sa mănăstirii și cerând voie stareței Vrienia, a intrat în obștea mănăstirii, călugărindu-se. La moaștele Sfintei Mucenițe Fevronia au avut loc multe vindecări, însăși sfânta muceniță arătându-se în mijlocul celorlalte maici care se rugau noaptea în biserica mănăstirii.

Troparul, glas 4:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

 

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă pomeneşte pe Sf. Mc. Orentie și frații săi şi Sf. Mc. Livia.

 

articol preluat de pe basilica.ro

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Mc. Fevronia si pe: ziarullumina.ro; doxologia.roen.wikipedia.org

Sfânta Mare Muceniță Eufimia (†304)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Eufimia din Calcedon

Sfânta, slăvita, Marea Muceniță Eufimia din Calcedon (gr. Ευφημία), numită „prealăudată” în Biserica Ortodoxă, a mucenicit pentru credința ei în Calcedon, la anul 304. Prăznuirea muceniciei ei se face pe 16 septembrie, iar pe 11 iulie se prăznuiește minunea săvârșită de ea la Sinodul de la Calcedon (451).

 

Viața

Sfânta Eufimia a trăit în vremea domniei împăratului Dioclețian (284-305 d.Hr.) S-a născut în orașul Calcedon (azi districtul Kadikoy, în Istanbul, Turcia) din părinți creștini, Filofron (Philophronos) și Teodosia, într-o familie de rang senatorial. Încă din tinerețe și-a închinat viața lui Hristos, stăruind în rugăciune, post și curăție.

Proconsulul provinciei Asia, care era și guvernator al Calcedonului, pe nume Priscus, supranumit Antipater a proclamat prin decret o zi de sărbătoare în cinstea zeului păgân Marte (zeul războiului în mitologia romană), poruncind ca toți locuitorii să se adune și să aducă ofrande și jertfe zeului.

Creștinii însă se fereau însă să ia parte la festivitățile păgâne și, ascunzându-se în casele unora dintre ei, își petreceau vremea în rugăciune către adevăratul Dumnezeu. Proconsulul Priscus a poruncit atunci ca toți creștinii din oraș să fie găsiți și aduși înaintea lui ca să jertfească și ei lui Marte. Într-o casă au fost găsiți mai mulți creștini laolaltă, între care și tânăra Eufimia. Judecătorii au încercat să îi convingă, mai întâi cu vorbe bune, apoi cu ademeniri și în cele din urmă cu amenințări să se lepede de Hristos, însă ei au rămas statornici în credința lor. Au fost bătuți cu cruzime, însă nu au primit să se lepede de Hristos.

Aflând-o pe fecioara Eufimia în mijlocul creștinilor, văzând frumusețea și tinerețea ei, judecătorii au scos-o din rândurile creștinilor, crezând că, lipsită de susținerea lor, fecioara avea să cedeze și să se lepede de credința ei. Însă ademenirile și amenințările lor nu au dat rezultat. Atunci, văzând guvernatorul că nu izbutea nimic, a condamnat-o la moarte prin tragerea pe roată. Eufimia a răbdat însă chinurile cumplite, stăruind în rugăciune. Un înger al Domnului s-a apropiat atunci și, oprind chinurile, a ridicat-o pe fecioara Eufimia de pe cumplitul instrument de tortură, vindecându-i toate rănile, iar ea a stat, sănătoasă, înaintea judecătorilor.

Atunci aceștia, socotind că sfânta scăpase prin vrăjitorie, au poruncit ca sfânta să fie aruncată într-un cuptor încins. Doi dintre soldații însărcinați să ducă la îndeplinire sentința, pe nume Victor și Sostene, au dus-o până la cuptorul de foc, însă, văzând în flăcări chipurile amenințătoare ale unor îngeri ai Domnului, s-au cutremurat și, refuzând să ducă la îndeplinire porunca, au crezut și ei în Dumnezeul Eufimiei și L-au mărturisit pe Hristos. Cei doi au fost judecați ceva mai târziu și condamnați la moarte, primind mucenicia în numele lui Hristos.

Sfânta Eufimia a fost aruncată în foc de alți soldați, însă a rămas neatinsă. Aruncată mai apoi într-o groapă plină cu țepușe și cuțite ascuțite, Sfânta a scăpat și de această dată nevătămată.

În cele din urmă, sfânta a fost condamnată să fie aruncată fiarelor sălbatice, în timpul jocurilor de circ. Sfânta Eufimia s-a rugat cu stăruință să se învrednicească să sufere chinuri pentru numele Domnului Hristos, însă fiarele sălbatice nu au vrut să se atingă de ea. În cele din urmă, o ursoaică a mușcat-o o dată de picior, și, sângerând mult, Sfânta Marea Muceniță Eufimia și-a dat duhul în mâinile Domnului. Atunci s-a produs un cutremur mare de pământ, care i-a făcut pe spectatori și pe soldații care păzeau arena să fugă, iar părinții sfintei, strecurându-se prin mulțime, au reușit să îi ia trupul și să îl îngroape cu cinste în apropiere de Calcedon.

După ce au încetat persecuțiile împotriva creștinilor, deasupra mormântului Sfintei s-a înălțat o mare catedrală, care avea să adăpostească mai târziu și lucrările Sinodului al IV-lea Ecumenic din anul 451.

 

Minunea din timpul Sinodului Ecumenic de la Calcedon

Al Patrulea Sinod Ecumenic s-a întrunit în orașul Calcedon în cursul lunii octombrie a anului 451. Cei 630 de delegați s-au adunat în biserica Sfintei Eufimia, care adăpostea moaștele sfintei. Sinodul a condamnat doctrina monofizită a lui Eutihie și a adoptat Mărturisirea de credință de la Calcedon, afirmând că Iisus Hristos a fost “Om adevărat și Dumnezeu adevărat“, a doua Persoană a Sfintei Treimi, în două Firi, dumnezeiască și omenească „neamestecate, neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite”.

Raportul între monofiziți și ortodocși era destul de echilibrat în timpul Sinodului, așa încât lucrările sinodale erau aprig disputate. Neputându-se ajunge la o hotărâre comună, sfântul patriarh Anatolie al Constantinopolului a propus ca Sinodul să încredințeze hotărârea Duhului Sfânt, rugându-L să le vestească hotărârea corectă cu ajutorul prealăudatei mucenițe Eufimia.

Ierarhii ortdocși și cei monofiziți și-au scris atunci Mărturisirile de credință pe două suluri de pergament și le-au pecetluit cu pecețile lor. Deschizând mormântul sfintei, au așezat amândouă Mărturisirile de credință, în prezența împăratului Marcian (450-457) pe pieptul Sfintei. Au pecetluit apoi mormântul cu pecetea imperială, și au așezat pază imperială la mormântul sfintei.

Au petrecut cu toții, vreme de trei zile, în post și rugăciune, iar la sfârșitul celor trei zile, patriarhul și împăratul au deschis mormântul, fiind de față toți participanții la Sinod. Au aflat atunci pergamentul monofiziților îndepărtat și aruncat la picioarele sfintei, iar Mărturisirea ortodoxă se afla în mâna dreaptă a sfintei.

În Sinaxar se arată că sfânta însăși și-a întins mâna, ca și cum ar fi fost vie, și a înmânat patriarhului Mărturisirea ortodoxă. Se spune că, după această minune, mulți dintre participanții la Sinod s-au încredințat de adevărul credinței ortodoxe, iar cei care au refuzat să se lepede de erezia lor au fost condamnați și excomunicați de Sinod.

Această minune este relatată într-o scrisoare trimisă de Sinod Papei Leon I:

Căci Dumnezeu a fost Cel ce a lucrat, și biruitoarea Eufimia a încununat adunarea ca pentru nuntă, care, luând Mărturisirea noastră de credință, a primit-o ca pe a sa și a înmânat-o Mirelui ei prin preaevlaviosul nostru împărat și de Hristos iubitoarea împărăteasă, potolind strigătele împotrivitorilor și primind mărturisirea noastră a adevărului ca plăcută înaintea Lui, și cu mâna și gura ei așezând pecetea ei asupra voturilor noastre ale tuturor, a proclamat-o.” Această minune a Sfintei este prăznuită de Biserica Ortodoxă pe 11 iulie.

Sf. Mare Mc. Eufimia (†304) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Mare Mc. Eufimia (†304) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Moaște

Moaștele Sfintei Eufimia s-au arătat încă de la început făcătoare de minuni. În fiecare an, în ziua praznicului ei, din moaștele sfintei curgea un sânge binemirositor, pe care, strângându-l cu cinste episcopul locului, îl folosea ca să ungă pe cei bolnavi. Şi cu sângele sfintei s-au făcut multe vindecări. Iar în alte prilejuri de peste an, mai ales atunci când ierarhul locului era vrednic și evlavios, din moaștele sfintei curgea și mir parfumat, folosit tot la vindecarea bolnavilor.

Pentru multele minuni ale sfintei, faima ei s-a răspândit în întregul Imperiu, și mulți pelerini și bolnavi veneau la mormântul ei, învrednicindu-se de vindecare. Pentru aceasta, i s-a spus „prealăudata”, sau „atotlăudata”, și tot pentru cinstirea deosebită arătată sfintei, ierarhii adunați la Sinodul de la Calcedon au socotit-o vrednică să arate credința cea adevărată.

În secolul al VI-lea, împăratul Mauriciu (582-602) îndoindu-se de minunea care se săvârșea cu moaștele sfintei în fiecare an, a despecetluit odată mormântul acesteia, necrezând că din trupul sfintei putea izvorî cu adevărat sânge. De obicei, sângele sfintei era strâns cu evlavie de episcop în timpul sfintelor slujbe. Împăratul însă a rupt pecetea de pe mormânt și s-a dus singur să vadă dacă minunea era adevărată. Şi deschizând mormântul, a început sângele sfintei să curgă, mai mult decât în orice an, umplând biserica de o mireasmă asemănătoare cu a mirului. Împăratul, încredințat, s-a pocăit.

În preajma anului 617, în vremea domniei împăratului Heraclie (610-641), Calcedonul a fost cucerit de perși, sub conducerea lui Chosroes I, iar biserica Sfintei Eufimia a fost arsă și distrusă. Moaștele Sfintei au scăpat însă neatinse. După retragerea perșilor, în jurul anului 620, moaștele Sfintei Eufimia au fost mutate la Constantinopol, într-o nouă biserică închinată sfintei, construită în centrul orașului, în apropiere de Hipodrom. Minunile sfintei au continuat și acolo.

În vremea prigoanei iconoclaste din timpul împăratului Leon al III-lea Isaurul (714-741), acesta a poruncit ca moaștele nestricate sfintei să fie luate pe ascuns din biserică, iar în locul lor să fie așezate niște oase putrede, voind să abată astfel poporul de la închinarea la moaștele sfinților. A făcut acest lucru pe ascuns, întrucât se temea de evlavia populară față de sfântă și vroia totodată să profite de aceasta pentru a zdrobi încrederea poporului în cinstirea sfinților.

O vreme, a ținut moaștele sfintei în palat, însă fiicele împăratului fiind dreptcredincioase, le țineau în mare cinste și se rugau mereu înaintea lor. Atunci, pentru a nu fi descoperit ce făcuse, împăratul a poruncit ca moaștele sfintei să fie aruncate în mare. Făcându-se cum poruncise împăratul, moaștele sfintei nu s-au scufundat, ci au plutit pe mare, departe de țărmurile Constantinopolului.

Împăratul a deschis atunci înaintea poporului mormântul sfintei, în care fuseseră așezate oasele cele putrezite, și pentru o vreme a reușit să înșele poporul adunat acolo că acelea ar fi fost trupul sfintei. Biserica sfintei a fost părăsită și profanată, rămânând în ruină până la sfârșitul perioadei iconoclaste. Însă în cele din urmă s-a aflat despre înșelăciunea împăratului Leon și despre faptul că moaștele sfintei fuseseră aruncate în mare.

Plutind astfel pe mare trupul sfintei, a fost pescuit de doi frați, Sergiu (Serghie) și Sergon, a căror corabie tocmai pleca din port către insula Lemnos, în Marea Egee, care era pe atunci grânarul Constantinopolului. Cei foi frați nu știau ale cui moaște erau acelea pe care le găsiseră, însă le-au păzit cu cinste, văzând în vis niște îngeri ca niște bărbați luminoși strânși în jurul raclei sfintei, cu lumânări aprinse, cântând și slăvind pe Dumnezeu.

Până au ajuns în insula Lemnos, cei doi frați s-au rugat cu stăruință să li se descopere ale cui erau moaștele pe care le găsiseră. În insula Lemnos era cinstită în mod deosebit Sfânta Muceniță Glicheria, ale cărei moaște se găseau într-o biserică de acolo. În noaptea când au ajuns la mari, celor doi li s-au arătat în vis cele două sfinte mucenițe, care s-au salutat cu dragoste, chemându-se pe nume.

Astfel au aflat cei doi frați cine era sfânta pe care o scoseseră din mare. Bucuroși, au vrut să plece mai departe, spre orașul lor de origine, și, ridicând ancora, s-au pregătit să plece. N-au reușit însă să înainteze nici în prima zi, nici în zilele următoare, căci vântul îi împingea înapoi. După câteva zile, li s-a arătat în vis sfânta Eufimia, cerându-le să nu o mute încă o dată, ci să o lase acolo, în insula Lemnos.

Cei doi frați s-au dus atunci la episcopul locului și, dezvăluindu-i cele întâmplate, au hotărât să înalțe o mică biserică pe locul unde vroiau să îngroape moaștele sfintei, pe care le-au ascuns în pământ, sub Sfântul Altar, de teamă să nu fie găsite și profanate din nou de iconoclaști, așezând deasupra mormântului o lespede pe care scriseseră cum găsiseră moaștele și cine era sfânta îngropată acolo. Cei doi frați nu au mai plecat însă de acolo, ci, renunțând la negustorie, și-au petrecut tot restul vieții în posturi și rugăciuni, lângă biserica sfintei Eufimia.

La câtva timp după aceea, voind episcopul locului să aducă într-o nouă biserică înălțată de el moaștele Sfintei Eufimia, aceasta i s-a arătat în vis, cerându-i să nu o mai mute de la locul ei, ci să ia în locul ei moaștele Sfintei Mucenițe Glicheria, care erau ascunse în altă parte. Iar Sfânta Eufimia era cinstită mai departe de popor în bisericuța ei de la malul mării.

Câțiva ani mai târziu, tot în vremea prigoanei iconoclaste, în ziua praznicului Sfintei Eufimia, un mare demnitar, susținător al politicii iconoclaste a împăratului a poposit pe insula Lemnos, cu o mică armată. Văzându-i pe creștinii adunați la praznicul sfintei, i-a alungat, batjocorindu-i, și a poruncit ca biserica să fie distrusă din temelie. Moaștele sfintei, îngropate sub pământ, nu au fost însă găsite, și nu s-au pierdut, ci au rămas pe locul acela. Biserica fiind distrusă, locul a rămas însă părăsit.

Când s-a potolit prigoana iconoclastă, după moartea lui Leon al IV-lea Khazarul (750-780), în vremea domniei împăratului Constantin al VI-lea (asociat la tron din 771, împărat 780-797) și a mamei sale, împărăteasa Irina (regentă între anii 780-797 și împărăteasă unică între anii 797-802), a fost restabilită cinstirea sfintelor icoane. În special binecredincioasa împărăteasă Irina avea mare evlavie la Sfânta Eufimia și, cunoscând povestea aruncării moaștelor ei în mare, se străduise în fel și chip să le găsească, însă nu reușise.

În acea vreme, un bărbat pe nume Anastasie, cu rangul de comite, a primit drept moștenire un teren din insula Lemnos pe care se afla și mormântul sfintei, cu ruinele vechii biserici. Acesta, găsind ruinele bisericii, a rezidit-o din temelii și, în timpul lucrărilor, a aflat și moaștele sfintei. Fiind depuse împotriva lui niște denunțuri mincinoase, comitele a fost scos din funcție și, socotind că i se făcuse o nedreptate, a plecat la Constantinopol, vrând să facă apel la judecata imperială.

Aflând că mitropolitul de Calcedon era foarte respectat la Curte, i s-a adresat mai întâi acestuia, rugându-l să îl ajute ca să își redobândească rangul. La început, mitropolitul l-a refuzat. Anastasie, stăruind, l-a urmat pe mitropolit până la palatul episcopal, unde, văzând biserica deschisă, s-a dus să se roage. Reședința mitropolitului era atunci lângă biserica Sfintei Eufimia.

Auzind comitele de aceasta, s-a minunat foarte tare. Întrebat fiind de clerici de pricina mirării lui, le-a povestit că moaștele Sfintei Eufimia se aflau pe o moșie a lui. Clericii l-au adus atunci pe Anastasie înaintea mitropolitului de Calcedon care, cercetându-l, a aflat de la el cum ajunseseră moaștele sfintei până în insula Lemnos, aduse de cei doi frați. Atunci mitropolitul l-a luat cu sine pe Anastasie și, aducându-l înaintea împăratului și a împărătesei, le-a vestit aflarea moaștelor sfintei.

Bucuroși, împăratul și împărăteasa l-au răsplătit pe Anastasie, reașezându-l în rangul sau și făcându-i multe daruri, după care au trimis în insula Lemnos un sobor de preoți și arhierei, însoțit de mulți nobili și de o gardă de onoare, ca să afle moaștele Sfintei și să le aducă, cu cinste, la Constantinopol.

Atunci s-a iscat o mare tulburare printre locuitorii insulei, care nu vroiau să fie lipsiți de binecuvântările ce izvorau din moaștele sfintei. Episcopul locului a potolit însă poporul, iar moaștele Sfintei Mucenițe Eufimia au fost luate cu cinste și duse în corabie, care le-a purtat până la Constantinopol, fiind reașezate în biserica închinată Sfintei în anul 796.

Racla cu moaștele sfintei a mai fost o dată furată în vremea cruciadelor, fiind dusă de cruciați la Nicosia, în Cipru, însă moaștele Sfintei s-au întors iarăși la Constantinopol. După căderea Constantinopolului, în 1454, patriarhul Ghenadie al II-lea Scholarios a mutat iarăși moaștele Sfintei din biserica închinată acesteia în catedrala patriarhală, fiind mutate de fiecare dată odată cu mutarea reședinței patriarhale.

În prezent, cea mai mare parte a moaștelor Sfintei Mucenițe Eufimia se află în Catedrala Patriarhală Sf. Gheorghe aflată în cartierul Fanar din Constantinopol (Istanbul), fiind așezate în partea dreaptă a bisericii, în naos, alături de moaștele Sfintelor Solomoni și Teofano.

Racla cu moaștele Sfintei Eufimia, în Biserica Patriarhală Sf. Gheorghe, Istanbul - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Racla cu moaștele Sfintei Eufimia, în Biserica Patriarhală Sf. Gheorghe, Istanbul – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Imnografie

Pentru prăznuirea din 16 septembrie:

Tropar, glasul al 4-lea:

Foarte mult ai vestit pe cei dreptmăritori, și ai rușinat pe cei rău credincioși, Eufimia, preafrumoasă fecioară a lui Hristos, întărind cele ce părinții bine au dogmatizat la al patrulea Sobor. Muceniță preamărită, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Condac, glasul al 2-lea:

Nevoințe în chinuri, nevoințe pentru credință cu avânt ai suferit pentru Hristos, Mirele tău. Acestuia și acum roagă-te, să se surpe trufia vrăjmașilor sub picioarele dreptcredincioșilor, ca și atunci eresurile, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, ceea ce ai primit hotărârea credinței de la cei șase sute treizeci de Dumnezeu purtători părinți și o păstrezi, prealăudată.

În Ceaslovul cel Mare (ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2003), troparul și condacul care se cântă la praznicul din 11 iulie apar ca o variație (de traducere, probabil) a celor din 16 septembrie, care se cântă pe glasuri diferite, după cum urmează:

Tropar, glasul al 3-lea:

Ai veselit pe cei dreptcredincioși și ai rușinat pe cei rău-mărturisitori, Eufimia, preafrumoasă fecioară a lui Hristos. Căci ai întărit dogmele Sinodului al patrulea, pe care Părinții bine l-au rânduit. Muceniță mărită, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

Condac, glasul al 4-lea:

Lupte în chinuri, lupte în credință ai purtat cu căldură pentru Hristos, Mirele tău. Şi așa precum ai zdrobit eresurile, așa și acum întărâtările vrăjmașilor supune-le sub picioarele poporului nostru, rugând pe Născătoarea de Dumneze. Căci tu ai luat de la cei șase sute treizeci purtători de Dumnezeu părinți hotarul credinței și l-ai păzit pe el, prealăudată.

 

Iconografie

Potrivit Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. rom. Sophia, București, 2000, pp. 185, 209 mucenicia Sfintei Eufimia se zugrăvește astfel: Fecioara, tânără, este reprezentată înconjurată de lei și urși, îngenuncheată, cu ochii și mâinile înălțați spre Dumnezeu.

Mural depicting the martyrdom of St. Euphemia (Church of St. Euphemia, Rovinj, Croatia) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Mural depicting the martyrdom of St. Euphemia (Church of St. Euphemia, Rovinj, Croatia) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Există și o indicație iconografică specifică menită să amintească minunea sfintei Eufimia de la Sinodul IV de la Calcedon din 451, pe care Dionise nu o menționează, însă care este evocată în Viețile Sfinților. În relatarea minunii Sfintei Eufimia se povestește că începând de atunci, sfânta muceniță Eufimia se zugrăvește purtând în mână un sul de pergament cu mărturisirea de credință ortodoxă a Părinților de la Sinodul de la Calcedon.

Sf. Mare Mc. Eufimia (†304) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mare Mc. Eufimia (†304) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

cititi mai mult despre Sf. Mare Mc. Eufimia si pe: eufimiadincalcedon.wordpress.com; basilica.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sf. Mc. Achilina (†303); Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru (†370)

Sfânta Muceniță Achilina (†303)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sfânta Muceniță Achilina

Sfânta Muceniță Achilina s-a născut într-o familie creștină în orașul Biblos, Fenicia (în prezent, Jbaif sau Jubayl așezat pe coasta de est a Mării Mediterane).

A primit botezul creștin de la episcopul orașului, pe nume Evtolomie.

La un an de la naștere, tatăl ei a trecut la cele veșnice, fiind crescută în dreapta credință doar de mamă.

În timpul persecuției pornite de Împăratul Dioclețian, în anul 303, Sfânta Achilina refuza să aducă jertfă idolilor și propovăduia dreapta credință, fapt pentru care a fost prinsă și adusă înainte prefectului Volusian spre a fi judecată.

Fiind statornică în credință și refuzând să se lepede de Hristos sfânta a fost supusă supliciilor și în cele din urmă a suferit moarte martirică prin decapitare.

 

Sfântul Ierarh Trifilie

Sfântul Ierarh Trifilie și Sfânta Muceniță Achilina.  Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 13 iunie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ierarh Trifilie și Sfânta Muceniță Achilina. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 13 iunie – foto preluat de pe doxologia.ro

Preacuviosul Triflie, Episcopul Levcosiei din Cipru a studiat în tinerețe dreptul și în orașul Berit din Fenicia, profesând pentru o perioadă avocatura, și-a făcut un renume în aceea perioadă.

A fost ucenic al Sfântului Spiridon al Trimitundei. După ce a fost ales episcop al Levcosiei a participat la Sinodul de la Sardica în anul 347 unde a susținut dreapta credință luând apărarea Sfântului Atanasie cel Mare.

Sfântul Trifilie a trecut la cele veșnice în anul 370.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Achilina si pe: ziarullumina.rodoxologia.ro

cititi mai mult despre Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru si pe doxologia.ro

Sf. Mc. Teodosia Fecioara; Sf. Sfinţit Mc. Olivian (29 mai)

Sf. Mc. Teodosia Fecioara

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ziarullumina.ro; basilica.ro

 

Sfânta Muceniță Teodosia Fecioara

Muceniţa Teodosia era din oraşul Tir, din Fenicia. În anul 308, pe când se afla în Cezareea Palestinei, a mers la palatul dregătorului Urban, la temniţa unde erau înlănţuiţi creştinii, şi-i îmbărbăta pe aceştia pentru suferinţele lor pentru numele Mântuitorului Iisus Hristos. Istoricul Eusebiu de Cezareea (265-339), care a văzut mucenicia Sfintei Teodosia, scrie:

Prelungindu-se până la cinci ani prigonirea creştinilor de către păgânii închinători la idoli, în ziua a doua a lunii aprilie, chiar la praznicul Învierii Domnului, în cetatea noastră, adică în Cezareea Palestinei, o fecioară credincioasă, de neam din Tir, care nu avea încă 18 ani, s-a apropiat de cei legaţi pentru Hristos şi le grăia lor cu îndrăzneală despre Împărăţia lui Dumnezeu. Apoi, le-a urat de bine, rugându-i să o pomenească şi pe ea înaintea Domnului, când vor sta în faţa lui Dumnezeu, după sfârşitul nevoinţei lor muceniceşti.

Iar ostaşii care păzeau, auzind-o pe fecioară grăind asemenea cuvinte celor legaţi pentru Hristos, au prins-o ca şi cum ea ar fi făcut un mare rău, şi au dus-o la dregătorul Urban. Acesta a poruncit să o întindă pe roată şi să-i sfâşie coastele şi sânii cu gheare de fier, până la oase. Sfânta a suferit toate aceste chinuri cu bucurie, iar dregătorul, văzând-o că încă este vie, a poruncit să fie aruncată în mare şi înecată. Astfel s-a mutat la Domnul.

Glasul 4

La fapta bună muceniţă, cu osârdie deprinzându-te, te-ai făcut vas iubit al lui Hristos şi locaş iubit al Preasfântului Duh. Pentru aceasta ai ruşinat pe vrăjmaşul, cel ce se luptă cu neamul omenesc, bine pătimind şi arătat cu sabia credinţei ai ucis pe cel cu nume de fiară, Teodosia; şi bucurându-te te-ai mutat la cer, cerând pururea mare milă, celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Teodosia Fecioara si pe doxologia.ro

 

Cuviosul Mucenic Olivian, Episcopul Cetății Aneu - A suferit moarte martirică în timpul împăratului Maximian (285-305) din porunca judecătorilor Iuliu și Elian pentru că a refuzat să aducă jertfă idolilor.

Sfânta Muceniţă Matroana din Tesalonic

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sf. Mc. Matrona din Tesalonic

Sfânta Matrona a fost slujnică la o evreică, anume Pavtila, femeia voievodului Tesalonicului. Din tinereţe, fiind învăţată în credinţa creştinească, stăpâna ei o silea la reaua credinţă iudaică. Şi, fiindcă ea nu se supunea, o chinuia foarte rău, bătând-o adeseori. Însă Matrona pe toate le răbda cu osârdie pentru Hristos şi la biserică se ducea într-ascuns.

Într-una din zile, înştiinţându-se Pavtila că Matrona a fost la biserica creştinească, i-a zis: „Pentru ce n-ai mers la sinagoga noastră, ci te-ai dus la biserica creştinească?” Răspuns-a fericită Matrona cu îndrăzneală: „De vreme ce Dumnezeu este în biserica creştinească, iar de la sinagogă iudaică s-a depărtat, nu mă duc la sinagogă, ci la biserică”.

Atunci Pavtila, şi mai mult mâniindu-se, a bătut-o fără cruţare şi într-o cămară întunecoasă a închis-o legată. Iar a doua zi a fost găsită sfânta dezlegată din legături cu dumnezeiasca putere, preamărind pe Hristos.

Dar stăpâna ei iarăşi a bătut-o cu vine crude, până la sânge şi, mai tare legând-o, a închis-o iarăşi în cămara aceea şi uşa a pecetluit-o, ca să nu intre cineva să-i facă vreo uşurare. Şi a petrecut sfânta în acea închisoare fără hrană şi băutură patru zile, întărind-o Dumnezeu.

După aceasta Pavtila, dezlegând pecetea aceea şi deschizând uşa, a găsit-o iarăşi dezlegată din legături şi stând la rugăciune. Deci, fierbând de mânie, a bătut-o cu beţe groase şi, abia suflând, a închis-o în aceeaşi închisoare unde s-a şi sfârşit sfânta, dându-şi sufletul lui Dumnezeu.

Trupul ei l-a aruncat acea rea femeie de pe zid, pentru că erau înalte casele acelea. Creştinii, luând mult chinuitul trup al Sfintei Muceniţe Matrona, l-au îngropat cu cinste.

Mai pe urmă Alexandru, episcopul Tesalonicului, a zidit o biserică în numele sfintei, iar cinstitele ei moaşte le-a pus într-însa. Iar pe Pavtila, după vrednicie, degrabă a ajuns-o judecata lui Dumnezeu, pentru că de pe înălţimea zidului, de unde a aruncat jos trupul Sfintei Matrona, ea singură, alunecând, a căzut şi, murind rău, şi-a lepădat ticălosul ei suflet.

 

Tropar Glasul 4

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Matrona, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

 

Sfânta Muceniţă Tatiana diaconița (†230)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Mc. Tatiana diaconița

Sfânta Muceniță Tatiana a fost o diaconiță din Biserica Romei din secolul al III-lea care a trăit în timpul domniei împăratului Alexandru Sever (222-235). Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face pe 12 ianuarie.

 

Viața

Tatiana s-a născut la Roma într-o familie nobilă. Tatăl său era funcționar în administrația imperială, creștin în ascuns și care a crescut-o pe fiica sa în credința creștină. A devenit diaconiță a unei biserici din Roma și s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu, în post și rugăciune, îngrijind bolnavii și ajutându-i pe cei în nevoi.

Toate acestea erau periculoase în acea vreme, iar într-o bună zi juristul Ulpian a prins-o pe Tatiana și a încercat să o silească să aducă jertfă zeului păgân Apollo. Ea s-a rugat fierbinte, iar prin minune dumnezeiască atunci s-a pornit un cutremur care a distrus statuia lui Apollo și o parte a templului. Demonul care locuia în acel idol a fugit de acolo scrâșnind din dinți, fiind văzut de cei de față sub forma unei umbre care zbura prin aer.

Atunci persecutorii au poruncit ca Tatiana să fie torturată. I-au smuls ochii fecioarei cu niște cârlige, însă ea a răbdat toate fără teamă, rugându-se pentru chinuitorii ei, implorând pe Domnul ca ochii duhovnicești ai acestora să se deschidă. Iar Domnul a auzit rugăciunea roabei sale. Călăii au văzut patru îngeri care au înconjurat-o pe sfântă și au început să-i bată pe chinuitorii ei.

Văzând aceasta, opt dintre ei au crezut în Hristos și au căzut în genunchi înaintea Sfintei Tatiana, cerându-i iertare pentru păcatul pe care îl săvârșiseră împotriva ei. Au fost torturați și executați la rândul lor pentru că se mărturisiseră a fi creștini și au primit astfel Botezul sângelui.

În ziua următoare, Sfânta Tatiana a fost adusă iarăși înaintea judecătorului care, văzând că rănile i se vindecaseră complet, a poruncit ca aceasta să fie dezbrăcată și bătută, iar trupul să-i fie tăiat cu niște lame ascuțite. Făcând aceasta, aerul s-a umplut de bună mireasmă. Apoi sfânta a fost culcată la pământ și bătută crunt de mai multe rânduri de slujitori care se înlocuiau unii pe alții.

Chinuitorii, sfârșiți de puteri, spuneau că o putere nevăzută îi bătea cu bețe de fier. Într-adevăr, îngerii o apărau de loviturile pe care călăii le abăteau asupra ei, întorcându-le spre chinuitori, astfel încât nouă dintre ei au căzut morți pe loc. Sfânta a fost apoi aruncată în închisoare, unde s-a rugat iarăși toată noaptea, cântând și aducând laudă lui Dumnezeu dimpreună cu îngerii.

La începutul dimineții următoare, Sfânta Tatiana a fost dusă iarăși înaintea judecătorilor. Chinuitorii au văzut uimiți cum sfânta, după atâtea groaznice chinuri, era aproape cu totul sănătoasă și încă mai strălucitoare și mai frumoasă decât mai înainte. Atunci judecătorii i-au cerut să aducă jertfe zeiței Diana.

Sfânta a părut că se învoia, astfel că a fost dusă la templul păgân. Atunci Tatiana și-a făcut semnul crucii și a început să se roage. Dintr-o dată s-a auzit un bubuit de tunet asurzitor și un trăsnet a lovit idolul, jertfele și pe preoții păgâni.

Sfânta muceniță a fost iarăși torturată îngrozitor. Chinuitorii au legat-o de un stâlp, i-au strujit trupul cu gheare de fier; i s-au tăiat și sânii. În acea noapte, îngerii i-au apărut iarăși sfintei în închisoare, vindecându-i rănile, ca și mai înainte. În ziua următoare, Tatiana a fost dusă până la circ, fiind dată pradă unui leu flămând. Fiara însă nu i-a făcut fecioarei nici un rău, ci s-a mulțumit să-i lingă picioarele. Pe când leul era dus înapoi în cușcă, l-a atacat și l-a ucis pe unul dintre chinuitori.

Apoi Tatiana a fost aruncată în foc, însă nici focul nu i-a putut face niciun rău. Păgânii, crezând că sfânta era o vrăjitoare, i-au tăiat părul, închipuindu-și că puterile ei magice ar fi fost cumva legate de părul ei lung. Apoi au închis-o în templul lui Zeus. A treia zi, preoții păgâni au intrat în templu, dorind să aducă jertfe lui Zeus. Au zărit idolul căzut la pământ, sfărâmat și pe sfânta muceniță Tatiana lăudând cu bucurie pe Domnul Iisus Hristos.

În cele din urmă, Tatiana și tatăl ei au fost amândoi decapitați într-o zi de 12 ianuarie, în preajma anului 225 d.Hr., primind astfel cununa muceniciei.

 

Cinstirea

Sfânta Muceniță Tatiana este cinstită în întreaga Biserică Ortodoxă și este cunoscută ca făcătoare de minuni. Se spune că minunele ei i-au adus pe mulți la adevărata credință. Sfânta Tatiana este considerată a fi ocrotitoarea studenților, iar în Belarus, Rusia și Ucraina „Ziua Sfintei Tatiana”, cunoscută și ca „Ziua studenților”, este o sărbătoare națională.

Sfântul Nicolae Velimirovici a scris un imn în cinstea sfintei Tatiana.

 

Sfintele Moaște

Capul Sfintei Mucenițe Tatiana a fost adus de la Constantinopol, unde s-a aflat până în secolul al XVI-lea, de Binecredinciosul Voievod Neagoe Basarab în anul 1517, fiind așezată în biserica Mănăstirii Curtea de Argeș. Moaștele Sfintei au fost mutate în 1949 în Catedrala mitropolitană din Craiova, aflându-se în aceeași raclă cu moaștele Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului și ale sfinților mucenici Serghie și Vah.

Mâna dreaptă a Sfintei se găsește în biserica Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” a Peșterilor din Pskov (Rusia), alte două fragmente din moaștele Sfintei se mai găsesc în biserica Sfintei Tatiana din Moscova și un alt fragment în relicvariul mănăstirii „Schimbarea la Față” din Brookline, Massachusetts.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Mc. Tatiana diaconița si pe: basilica.ro; doxologia.ro

 

 

Sfânta Muceniță Anisia fecioara (sec. al III-lea)

foto si articol preluate de pe ziarullumina.ro

30 decembrie 2020

 

Sfânta Muceniță Anisia fecioara

Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). După moartea părinţilor ei, care erau foarte bogaţi, sfânta ducea o viaţa singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin viața ei și prin faptele sale bune. Îi cerceta pe cei săraci, celor din temnițe, pentru credință, le oferea ajutor și avea grijă de bolnavi.

Într-o zi, vrând să meargă la biserică pentru a se închina Domnului Iisus Hristos, a auzit gălăgie mare în popor. Intrând pe poarta ce se numea a Casantrionei, i-a văzut pe păgânii care serbau praznicul Soarelui, cu aducere de jertfe necurate.

Atunci, unul dintre ostaşii păgâni a văzut-o şi a întrebat-o unde merge: „Stai, fecioară, spune-mi unde mergi?

Ea, văzându-l fără rânduială și fără rușine, l-a socotit o ispită a diavolului și s-a închinat cu semnul Sfintei Cruci. Atunci ostașul împărătesc a întrebat-o: „Cine ești și de unde vii?

Anisia fecioara a mărturisit că este creştină şi că merge la biserică să se roage: „Sunt roaba lui Hristos și merg la biserică”.

Dar ostașul păgân i-a zis: „Nu te voi lăsa să te duci acolo, ci te voi duce la jertfele zeilor noștri, căci pe Soare îl cinstim astăzi”.

Atunci, ostaşul, umplându-se de iuțime, a scos sabia și a lovit-o pe Sfânta Anisia în coastă. Aceasta a căzut îndată la pământ și şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Moaştele ei se găsesc până astăzi la Tesalonic, în Biserica „Sfântul Dimitrie”.

cititi mai mult despre Sf. Mc. Anisia fecioara si pe doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia (180/183 – 258/262)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

24 decembrie 202

 

Eugenia din Roma

Sfânta Eugenia (n. 180 d.Hr., Roma, Roma Antică – d. 258 d.Hr., Roma, Roma Antică) a fost o martiră romană creștină timpurie, care este sărbătorită pe 25 decembrie în Biserica Romano-Catolică, pe 24 decembrie (6 ianuarie, de credincioșii pe stil vechi) în Biserica Ortodoxă Răsăriteană și pe 23 ianuarie în Biserica Apostolică Armeană. Povestea vieții ei este inclusă în Legenda aurea.

 

Legendă

Eugenia s-a născut, conform tradiției, la Roma în secolul al III-lea într-o familie arisocratică. Tatăl ei, Filip, a fost numit prefect al cetății Alexandria și guvernator al provinciei Egipt. A dobândit o educație aleasă și urma să fie dată de soție unui tânăr aristocrat roman.

A intrat în contact cu scrierile teologice ale Sfântului Apostol Pavel și s-a convertit la creștinism, în timpul persecuției anticreștine a împăratului Valerian (253-259). A fugit de acasă și după ce și-a tuns părul și s-a îmbrăcat în haine bărbătești a intrat într-o mănăstire creștină, împreună cu slujitorii fameni Protan și Iachint, pretinzând că este famen (eunuc) și că se numește Eugeniu.

Acolo a fost botezată de Helenus, episcop de Heliopolis. „Tânărul” Eugeniu a dus o viață ascetică la mănăstire și a fost foarte apreciat pentru virtuțile creștine dovedite, iar astfel, la moartea egumenului, călugării l-au ales ca stareț.

Faima virtuților egumenului „Eugeniu” au devenit cunoscute în zona Alexandriei, iar numeroși creștini au început să vină la mănăstire pentru a primi sfaturi și ajutor. Potrivit tradiției, o femeie pe nume Melantia care a fost vindecată de o boală s-a îndrăgostit de „egumen” și, fiindu-i refuzate avansurile sexuale, l-a denunțat pe „Eugeniu” că a încercat să o necinstească.

Ca urmare, Eugenia a fost arestată și întemnițată, urmând a fi judecată chiar de tatăl ei. Identitatea ei feminină a fost dezvăluită în cursul cercetărilor, iar tatăl ei a eliberat-o din închisoare. Prefectul Filip s-a convertit la creștinism și a fost ales curând episcop al Alexandriei, fiind ulterior executat de noul prefect din ordinul împăratului.

După moartea tatălui, Eugenia și familia ei s-au întors la Roma, unde ea a convertit la creștinism multe fecioare. Vestea acestor convertiri a fost aflată de împărat, care a dispus arestarea și executarea creștinilor. Protan și Iachint au fost decapitați pe 11 septembrie 258. Potrivit legendei, Hristos i-a apărut în vis Eugeniei și i-a spus că va muri în sărbătoarea Nașterii Domnului. Ea a fost decapitată pe 25 decembrie 258.

 

Moaștele Sfintei Eugenia

Într-un mic sat numit Santa Eugénia din nordul Portugaliei există o biserică în care se află o icoană a Sfintei Eugenia, îmbrăcată în veșmintele bărbătești din epoca romană. O legendă locală afirmă că Sfântă Eugenia a trecut prin satul Moure din această zonă pe un drum roman aflat în apropiere. Există, de asemenea, un mormânt datând din anul 1000 d.Hr. pe un deal din orașul portughez Barcelos, pe care scrie că este „mormântul Sfintei Eugenia”.

Este posibil ca acest mormânt să fie mormântul Sfintei Eugenia. Moaștele unor sfinți au fost transportate de călugări în Evul Mediu de la Roma către zonele îndepărtate ale Europei. Patrick J. Geary, în lucrarea sa Furta Sacra, afirmă că „în 5 aprilie 838 un călugăr pe nume Felix a apărut la Fulda cu relicvele sfinților Corneliu, Calixt, Agapet, Gheorghe, Vincențiu, Maxim, Cecilia, Eugenia, Digna, Emerita și Columbana”.

Sf. Cuv. Mc. Eugenia (180/183 - 258/262) -  foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Mc. Eugenia (180/183 – 258/262) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Sf. Cuv. Mc. Eugenia

Sfânta Cuvioasă Fecioară Muceniță Eugenia (sau Evghenia) a trăit în secolul al III-lea la Roma și la Alexandria. A pătimit în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, primind martiriul prin tăierea capului cu sabia.
Biserica Ortodoxă o prăznuiește la data de 24 decembrie.

 

Viața și mucenicia

Sf. Muceniță Eugenia s-a născut la Roma, însă încă din copilărie l-a urmat pe tatăl ei, Filip, la Alexandria, unde acesta fusese trimis de către împăratul Commodus (180-192) în funcția de guvernator al Egiptului (la acea dată provincie romană).

Eugenia a primit o educație aleasă și era remarcată pentru frumusețea ei și buna dispoziție pe care o împărtășea și celor din jur. Mulți tineri din familii ilustre au cerut mâna ei, dar ea nu voia încă să se căsătorească.

După ce a citit epistolele Sf. Apostol Pavel, Eugenia a fost atât de impresionată încât a început să-și dorească din tot sufletul să devină și ea creștină. Deoarece tatăl ei i-a interzis cu desăvârșire acest lucru, Eugenia a părăsit în taină casa părintească, îmbrăcată în straie bărbătești (pentru a nu fi recunoscută) și însoțită de doi servitori credincioși – Protus și Hyacinthus.

A fost botezată de către Helenus, episcopul de atunci al cetății antice Heliopolis.[2] Episcopul Helenus a trimis-o la o mănăstire; deoarece în acele timpuri nu existau încă mănăstiri pentru femei, Eugenia și-a păstrat straiele bărbătești, ascunzând faptul că era femeie și fiind cunoscută drept călugărul Eugen. Mai târziu, ea a devenit chiar stareț al acelei mănăstiri.

Odată, după ce ea devenise stareț, prin rugăciunile și îngrijirile ei a vindecat o femeie bolnavă. După însănătoșire, acea femeie i-a făcut avansuri sexuale, neștiind că starețul Eugen nu era bărbat. Fiind respinsă, femeia l-a acuzat în mod public de adulter. Tribunalul care trebuia să judece cauza era prezidat chiar de guvernatorul Egiptului: Filip, tatăl Eugeniei.

Eugenia s-a dezvinovățit, dezvăluind faptul că era femeie, iar tribunalul a achitat-o de toate acuzațiile aduse împotriva ei. Mai târziu, Eugenia l-a convertit la creștinism și pe Filip, tatăl ei (acesta a ajuns chiar episcop al Alexandriei, ulterior fiind decapitat cu sabia pentru credința lui, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor de la începutul secolului al III-lea).

După aceasta, Sf. Eugenia s-a înapoiat la Roma, împreună cu mama ei, Claudia (pe care o convertise între timp la creștinism) și cu servitorii ei credincioși – Protus și Hyacinthus.

După o perioadă mai pașnică, împăratul Galienus (260-268) a început din nou persecuția împotriva creștinilor. Aflându-se faptul că Sf. Eugenia îi convertea pe mulți la dreapta credință, autoritățile romane au arestat-o împreună cu toți creștinii din preajma sa. Sfinții Mucenici Protus și Hyacinthus au fost decapitați la 11 septembrie 262.

Sf. Eugenia a fost aruncată în râul Tibru, cu o piatră legată de gât, dar ea a rămas nevătămată. Tot nevătămată a rămas și după ce călăii ei au încercat să o ardă pe un rug. A fost apoi aruncată într-o groapă, unde a rămas timp de 10 zile. În acest timp, Mântuitorul Însuși i-a apărut și a anunțat-o că va intra în Împărăția Cerurilor chiar în ziua Nașterii lui Hristos. Așa s-a și întâmplat, Sf. Eugenia fiind decapitată cu sabia, la 25 decembrie 262.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Mc. Eugenia si pe: basilica.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sfântul Mucenic Bonifatie (†307); Sfânta Aglaia

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

19 decembrie 2020

 

Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Aglaia

Sfântul Mucenic Bonifatie (în limba latină: Bonifacius) a trăit, la Roma, pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian Galeriu (305-311).

Era robul unei femei de neam mare, cu numele Aglaida, fiica lui Acachie, proconsulul Romei. Bonifatie trăia în păcate cu stăpâna lui şi era beţiv, dar era şi milostiv, iubitor de străini, îndestula cu dragă inimă pe cei lipsiţi, îşi pleca urechea şi inima la suferinţele şi rugăminţile oamenilor.

La fel şi stăpâna lui era milostivă şi avea evlavie către Sfinţii Mucenici. Şi, fiindcă adeseori suspinau către Dumnezeu pentru păcatele lor, Domnul nu i-a lăsat mai mult să se întineze cu greşelile, ci a rânduit o spălare de întinările lor.

Într-una din zile, stăpâna i-a zis lui Bonifatie: „Mergi în Răsărit, unde creştinii sunt chinuiţi, şi adu-mi moaşte de Mucenici, ca să le avem spre ajutor şi mântuire sufletească”. Iar Bonifatie i-a răspuns: „Dacă-ţi voi aduce moaştele mele, ai să le primeşti?”. Iar ea a râs, zicându-i: „Beţivule! Nu glumi cu acestea!”. Şi, dându-i unele sfaturi, s-a rugat pentru el, i-a dat bani şi l-a trimis.

Şi a plecat Bonifatie, însoţit de 12 slujitori, cu aur mult, în Tarsul Ciliciei, unde creştinii erau chinuiţi. Şi, găsind acolo pe sfinţi pătimind şi suferind pentru Hristos, le-a sărutat lanţurile şi rănile. Dar apoi, aprinzându-se el însuşi de râvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea dregătorului şi a mărturisit că este creştin.

Sf. Mc. Bonifatie; (†307) Sf. Aglaia - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Bonifatie; (†307) Sf. Aglaia – foto preluat de pe doxologia.ro

Deci, prinzându-l, l-au spânzurat cu capul în jos şi l-au tăiat fără milă, l-au împuns cu trestii ascuţite pe sub unghii, i-au turnat plumb topit pe gură şi l-au băgat cu capul în jos într-un vas plin de smoală ce fierbea. Dar, din toate a ieşit nevătămat. Atunci, dregătorul a poruncit să i se taie capul şi l-au scos spre ucidere. Iar Sfântul, după ce s-a rugat, şi-a plecat capul şi i l-au tăiat. Era ziua de 19 decembrie a anului 307.

Iar slugile, care veniseră cu el de la Roma, nu ştiau de cele întâmplate, că pe ascuns se depărtase de ei. Când au auzit de la ostaşi cu de-amănuntul chinurile lui şi că s-a săvârşit pătimind, s-au dus să-i caute moaştele. Le-au găsit şi au căzut înaintea lor; au plâns, le-au sărutat şi-i cereau iertare.

Au cumpărat de la păgâni trupul Sfântului Bonifatie cu 500 de galbeni, l-au uns cu mir, l-au înfăşurat în giulgiuri şi l-au dus la Roma. Iar Aglaida, stăpâna lui, aflând totul prin descoperire îngerească, a ieşit întru întâmpinarea lui, ca să-l primească şi să-l cinstească precum se cuvenea.

L-a îngropat la 50 de stadii de Roma, iar mai târziu a zidit o biserică în numele lui, în mijlocul Romei, şi l-a mutat în ea. Şi acolo, la sfintele lui moaşte, se făceau în fiecare zi nenumărate tămăduiri. Iar Aglaida, trăind de atunci cu bunăcuviinţă creştinească încă mulţi ani, în pace şi-a dat sufletul ei lui Dumnezeu, fiind pomenită în aceeaşi zi cu Sfântul Bonifatie, în 19 decembrie.

Moaştele Sfântului se găsesc la Roma, în biserica Sfinţii Bonifatie şi Alexie de pe colina Aventin, însă câteva părticele din moaştele sale au ajuns şi în Răsărit, la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos şi în alte sfinte locaşuri.

Sfântul Mucenic Bonifatie este rugător pentru îndreptarea celor cuprinşi de patima beţiei şi de alte vicii.

cititi mai mult despre Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Aglaia si pe doxologia.ro