Articole

Irina din Maghedon (sec. IV-lea)

Sfânta Mare Muceniță Irina din Maghedon (sec. IV-lea)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfânta Mare Muceniță Irina din Maghedon a trăit și a pătimit în secolul al IV-lea. Numele de Irina înseamnă pace în limba greacă. Ea este una dintre cele douăsprezece sfinte fecioare mucenițe care i-au apărut sfântului Serafim din Sarov, precum și călugăriței Eupraxia la sărbătoarea Buna-Vestiri în 1831. Sf. Irina din Maghedon este prăznuită la 5 mai.

 

Viața

Sfânta Irina s-a născut în cetatea Maghedon din Persia, în secolul al IV-lea. Era fiica regelui Maghedonului, Licinius; fiind păgân, tatăl ei îi pusese numele de Penelope.

Penelope era foarte frumoasă, dar tatăl ei o ținea izolată într-un turn înalt al palatului său pentru ca nu cumva să fie influențată de credința creștină, care se răspândea cu repeziciune și în Persia. Împreună cu ea stăteau, pentru a o sluji, alte treisprezece fecioare frumoase.

Licinius i-a repartizat apoi Penelopei, ca tutore, un bătrân învățat, pe nume Apellian, pentru a-i da cea mai bună educație posibilă. Apellian era însă creștin, și în timpul lecțiilor i-a povestit Penelopei despre Iisus Hristos, Mântuitorul, despre credința creștină și despre virtuțile creștine.

Când Penelope a ajuns la adolescență, părinții ei au început să se gândească la căsătoria ei. Într-o zi, un porumbel a intrat în zbor prin fereastra deschisă cu o ramură de măslin în cioc,pe care a pus-o pe masă. Apoi, a venit un vultur cu o coroană de flori în cioc și, de asemenea, a pus-o pe masă. În cele din urmă, un corb a venit în zbor, având un șarpe în cioc, care a căzut pe masă. Penelope a fost nedumerită de aceste întâmplări și se întreba ce semnificație pot avea.

Apellian i-a explicat că porumbelul simboliza educația ei, iar ramura de măslin întruchipa harul lui Dumnezeu care se revarsă la Botez. Vulturul cu cununa de flori reprezenta succesul de care avea să se bucure în viața ei viitoare. Corbul și șarpele îi prevesteau suferințe și durere.

La sfârșitul acestei discuții, Apellian i-a spus că Domnul voia să o logodească cu El și că Penelope avea să rabde multe suferințe pentru cerescul ei Mire. De atunci începând, Penelope a refuzat să se căsătorească, a fost botezată de preotul Timotei și a primit numele de Irina (care în limba greacă înseamnă „Pace”). Şi-a îndemnat și părinții să devină creștini. La scurt timp după aceea, a distrus toate statuile idolilor cărora li se închina tatăl ei.

Întrucât Irina își închinase viața lui Hristos, ea i-a refuzat pe toți pețitorii pe care tatăl ei îi alesese pentru ea. Când Liciniu a aflat că fiica lui refuza să se închine zeilor păgâni, s-a înfuriat. A încercat să o abată de la slujirea lui Hristos punând să fie torturată. A fost legată și aruncată sub copitele unor cai sălbatici, însă aceștia au rămas nemișcați. În loc să o rănească pe sfântă, unul din cai a tăbărât asupra lui Licinius, i-a sfâșiat și i-a smuls mâna dreaptă. Apoi l-a doborât pe Licinius la pământ și a început să îl calce în picioare. Atunci slujitorii au dezlegat-o pe sfânta fecioară, și prin rugăciunile ei, Licinius s-a ridicat nevătămat, în prezența martorilor, cu mâna la locul ei.

Văzând o asemenea minune, Liciniu și soția lui și mulți dintre cei de față (ca la 3000) au crezut în Hristos și i-au părăsit pe zeii păgâni. Liciniu a demisionat din funcțiile sale administrative, închinându-și viața slujirii Domnului Iisus Hristos. Sfânta Irina s-a dus să locuiască în casa profesorului ei, Apellian și a început să îl propovăduiască pe Hristos păgânilor, întorcându-i pe mulți pe calea mântuirii.

Sedechie, noul guvernator al orașului a auzit de această minune și l-a chemat la el pe Apellian, pentru a-l întreba despre modul de viață al Irinei. Apellian i-a răspuns că Irina, ca și ceilalți creștini, trăia în înfrânare, în rugăciune și în citirea de cărți sfinte. Sedechie a chemat-o pe sfântă la el și i-a poruncit să înceteze să Îl mai propovăduiască pe Hristos. A încercat și să o silească să jertfească idolilor. Dar Sfânta Irina și-a mărturisit cu curaj credința creștină înaintea guvernatorului, și, netemându-se de mânia lui, s-a arătat gata să sufere pentru Hristos. Din porunca lui Sedechie, fecioara a fost aruncată într-un puț plin cu șerpi și cu vipere. Sfânta a petrecut în puț zece zile, însă șerpii nu s-au atins de ea, căci un înger al Domnului a păzit-o și i-a adus hrană. Sedechie a crezut că această minune fusese înfăptuită prin vrăjitorie, și a supus-o pe Sf. Irina la multe alte torturi, dar ea a rămas nevătămată. Auzind-o mărturisind pe Hristos și văzând minunile care se înfăptuiau cu ea, și mai mulți oameni s-au convertit la Hristos și s-au îndepărtat de credința în idoli.

Sedechie a fost înlăturat din funcție de fiul său, Savorus, care i-a persecutat încă și mai mult pe creștini. Sfânta Irina s-a dus în orașul ei natal, în Persia, la Maghedon ca să se întâlnească cu Savorus și cu armatele lui și ca să-i ceară să înceteze persecuția. Când acesta a refuzat, la rugăciunile fecioarei întreaga armată și-a pierdut vederea. Apoi, rugându-se ea, au văzut din nou. Savorus însă a refuzat să recunoască puterea lui Dumnezeu. Din pricina trufiei lui, a fost lovit de un trăsnet, care l-a ucis.

După aceasta, Sf. Irina a intrat în oraș, unde a făcut multe minuni. S-a întors să trăiască în turnul construit de tatăl ei, avându-l cu ea pe preotul Timotei. Prin propovăduirea ei s-au convertit la Hristos 5000 de oameni.

Mai târziu, sfânta a plecat în orașul Callinicum (un oraș de pe râul Eufrat, în Siria). Stăpânitorul acelui oraș era Numerian, fiul lui Sebastian. Când a început să Îl propovăduiască pe Hristos, Irina a fost arestată și torturată de autoritățile păgâne. A fost închisă pe rând în trei boi de bronz care apoi au fost încinși în foc. A fost mutată dintr-unul în altul, dar a rămas neatinsă, în chip minunat. Mii de păgâni, cutremurați de această minune, s-au convertit atunci la Hristos.

Simțindu-și sfârșitul aproape, Numerian i-a lăsat instrucțiuni eparhului Vavdon (Babdon) să o chinuie mai departe pe sfântă și să o silească să le jertfească idolilor. Acesta a făcut cum i s-a poruncit, însă chinurile nu au putut-o atinge și mai mulți au crezut în Hristos.

Sfânta muceniță a fost dusă atunci (sau poate i s-a dat drumul și a plecat de bunăvoie?) până în orașul Constantina (azi Viranșehir, în Turcia), la 40 de mile nord-est de Edessa.

Spre anul 330, regele persan Sapor al II-lea (309-379) auzise de minunile sfintei. Ca s-o împiedice să câștige și mai mulți adepți, acesta a pus ca fecioara să fie arestată, decapitată și îngropată. Dar Dumnezeu a trimis un înger care a înviat-o, iar ea a mers până în cetatea Mesembria/Membria Văzând că fecioara era încă în viață și auzindu-i propovăduirea, stăpânitorul locului s-a botezat și el, împreună cu mulți dintre supușii săi.

 

Adormirea

Plină de râvnă, vrând să aducă pe cât mai mulți la Hristos, Sf. Irina a plecat de acolo la Efes, în Asia Mică, propovăduind și acolo și săvârșind multe minuni. Acolo Domnul i-a descoperit câ sfârșitul vieții ei se apropia. Atunci sfânta Irina a părăsit orașul, însoțită de șase oameni, între care fostul ei profesor, Apellian. La ieșirea din oraș, a găsit un mormânt nou, în care nu mai fusese îngropat altcineva, într-o peșteră. Făcându-și semnul crucii, a intrat în mormânt, cerându-le însoțitorilor ei să acopere intrarea în peșteră cu o piatră mare, ceea ce au și făcut.

Potrivit unor relatări, două (sau patru, în alte surse) zile mai târziu, când Apellian, împreună cu câțiva creștini s-au întors, au găsit piatra răsturnată, iar trupul sfintei nu se afla în mormânt. Astfel a voit Dumnezeu să o slăvească pe Sfânta Irina, care, iubindu-L, și-a închinat viața slujirii Domnului Hristos.

Potrivit altor relatări, Sf. Muceniță Irina a adormit cu pace, iar sfintele ei moaște au fost recuperate mai târziu de credincioși, care i-au adus cinstirea cuvenită. Potrivit acestor relatări, moaștele Sfintei au fost, se pare, mutate la Constantinopol, unde au fost ridicate în cinstea ei mai multe biserici, între care Biserica „Sfânta Irina” de lângă Sfânta Sofia. O altă sursă afirmă că Sf. Irina ar fi fost arsă pe rug la Tesalonic.

Este posibil ca moaștele Sfintei Irina să fi părăsit Constantinopolul în anul 1118, fiind date în dar lui Henric I al Angliei sau să fi fost evacuate înaintea cuceririi otomane din 1453. Moaște ale Sf. Irina se găsesc în Mănăstirea Bronta din insula Samos (Grecia) și în Mănăstirea Sf. Ioan Teologul din Patmos (Grecia), iar capul Sfintei Irina se găsește la biserica Sf. Vasile din St. Louis, Missouri (ROCOR).

 

Cinstirea

Sfânta Irina a călăuzit mii de oameni la Hristos prin viața ei minunată și prin propovăduirea ei. Biserica o cinstește, iar creștinii cer și astăzi ajutorul și rugăciunile ei de mijlocire. Sfânta Mare Muceniță Irina este chemată mai ales de cei care își doresc o căsătorie grabnică și fericită. În Grecia, ea este și sfânta ocrotitoare a polițiștilor.

 

cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org si doxologia.ro

Pelaghia din Tars

Sfânta Muceniță Pelaghia din Tars

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Pelaghia (în greacă Πελαγία; d. începutul secolului al IV-lea), cunoscută ca Pelaghia din Tars și Sfânta Muceniță Pelaghia (în greacă Πελαγία ἡ Μάρτυς, Pelagía ē Mártys), este o sfântă muceniță creștină legendară care a trăit în orașul Tars din Cilicia (regiune aflată în partea de sud-est a provinciei romane Asia Minor) în timpul domniei împăratului roman Dioclețian (284-305). Inițial, ea era prăznuită pe 8 octombrie, împreună cu Pelaghia Fecioara și cu Pelaghia, care a fost mai înainte desfrânată, ambele din Antiohia și după a căror poveste a fost probabil modelată ulterior povestea ei. În Biserica Romano-Catolică, sărbătoarea ei a fost mutată în cele din urmă pe 4 mai.

Sfânta Pelaghia din Tars a trăit în orașul Tars din provincia Cilicia, în Asia Mică în vremea domniei împăratului Dioclețian (284-305). Prăznuirea sa se face pe 4 mai - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Pelaghia din Tars – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Legendă


 

Potrivit tradiției Bisericii, Sfânta Pelaghia s-a născut la Tars, în Cilicia, în secolul al III-lea d.Hr. într-o familie nobiliară bogată. Auzind învățătura despre Domnul Hristos de la prieteni și slujitori și poate de la doica ei, probabil și ea creștină, Pelaghia a crezut în Hristos și a hotărât, în taină, să se păstreze fecioară, închinându-și viața lui Dumnezeu.

Fiul adoptiv al împăraratului Dioclețian s-a îndrăgostit de tânăra fecioară și a dorit să o ia de soție. Când a voit să o ceară de soție, Pelaghia i-a răspuns că Îl alesese drept mire pe Domnul Iisus Hristos. Auzind acestea, și nevrând să o silească, fiul împăratului i-a lăsat mai întâi timp de gândire, sperând că, la îndemnurile familiei ei, fecioara avea să se răzgândească, cu timpul.

Pelaghia râvnea mai presus de toate să îl întâlnească pe episcopul creștin al orașului, Linus din Tars, ca să poată fi botezată de el. Pentru că se ferea însă de mama ei și de neamurile ei păgâne, a cerut într-o bună zi să i se îngăduie să meargă să o viziteze pe doica ei, care o crescuse, care stătea într-un sat, în afara zidurilor orașului. Inițial, mama ei nu i-a îngăduit să plece, însă ea se arăta atât de mâhnită, încât, în cele din urmă, i-a dat voie. Înainte de plecare, i s-a arătat în somn un înger sub chipul unui bărbat cuvios și luminat la înfățișare și îmbrăcăminte, al cărui nume nu îl știa, dar despre care avea să afle că era chiar episcopul Linus.

Fecioara a plecat așadar spre doica ei, împodobită cu veșminte scumpe și însoțită de un mare alai de slujitori. Când a ajuns ca la zece stadii de oraș, din voia lui Dumnezeu, i-a ieșit în cale chiar episcopul Linus, care fugise din oraș din cauza persecuțiilor și pe care l-au recunoscut mai întâi doi slujitori ai ei, creștini în taină, Longin și Iulian. Văzându-l pe episcop și recunoscând chipul bărbatului pe care îl văzuse în vis, fecioara l-a întâmpinat și salutat cu bucurie pe slujitorul lui Hristos. A poruncit slugilor să se oprească și au făcut popas lângă o dumbravă din apropiere, unde episcopul și fecioara au stat la o parte, vorbind în taină despre credința în Hristos. Fecioara Pelaghia, auzind vorbele episcopului, s-a aprins și mai tare de dragostea lui Hristos și i-a cerut episcopului să o boteze. Prin minune dumnezeiască, un izvor a izbucnit chiar atunci în apropiere, iar Pelaghia se ruga cu stăruință episcopului să fie botezată. Însă episcopul se rușina să facă aceasta, pentru că rămăseseră singuri, iar el nu îndrăznea să se atingă de trupul tinerei fecioare. Fecioara Pelaghia a stăruit, căci zărea înaintea ei doi îngeri stând înaintea lor, lângă izvor și ținând în mâini o haină albă strălucitoare, cum erau hainele noilor botezați. Episcopul, prinzând curaj, a săvârșit atunci botezul singurei fecioare, văzând și el pe cei doi îngeri acoperind trupul fecioarei cu haina cea strălucitoare.

Şi fiind ea plină de râvnă după botez, i-a dăruit episcopului hainele ei cele scumpe, îmbrăcând în schimb o haină sărăcăcioasă și spunându-i că nu mai vroia de atunci încolo să primească podoabele și bogățiile pământești și cerându-i să împartă prețul lor săracilor. Episcopul Linus mai întâi nu a vrut să le primească, dar, stăruind fecioara, s-a învoit. De atunci, Pelaghia nu a mai primit cu nici un chip să poarte veșminte scumpe, ci numai haine modeste și neîmpodobite, lucru care le distingea atunci pe femeile creștine de cele păgâne.

Atunci Pelaghia s-a întors la slujitorii ei, care erau loviți de orbire și nu putuseră să vadă, nici să audă ce se întâmplase până atunci cu fecioara și episcopul, ci văzuseră doar stând între ei și cei doi o femeie luminată la chip, având pe cap două coroane având deasupra o cruce. Rugându-se fecioara și făcând semnul crucii, s-au însănătoșit slujitorii, iar ea le vorbea tuturor despre credința în Hristos.

Ajungând la doica ei, Pelaghia a petrecut o vreme acolo, cu bucurie. Văzând însă doica ei că fecioara devenise creștină și că stăruia în purtările ei să se arate mereu ca mireasă a lui Hristos, doica, și ea creștină în taină, a rugat-o să nu rămână ascunsă acolo, ci să se întoarcă la mama ei, ca să nu abată asupra întregii sale familii persecuțiile care amenințau pe oricine era descoperit a fi creștin. Ascultând rugămintea doicii, fecioara s-a întors acasă.

Mama ei, văzându-și fiica îmbrăcată în haine sărăcăcioase, nu înțelegea de ce fiica ei se purta astfel. Dar, aflând de la unele slugi ce se petrecuse pe drum, a trimis veste împăratului, cerându-i să trimită soldați care să-l caute și să-l prindă pe episcopul care, după socotința ei, îi atrăsese fiica la credința creștină, pe atunci scoasă în afara legii în Imperiul roman. Împăratul a trimis atunci trupe care să îl prindă pe sfântul episcop, însă aceștia l-au căutat zadarnic, nereușind să îl găsească. Prinzând de veste fecioara de cele făcute de mama ei, a fugit și ea de acasă și s-a ascuns într-un loc tainic, împreună cu slujitorii ei creștini. Auzind însă că mama ei se îmbolnăvise de întristare pentru că nu o mai găsise, și voind să abată înapoi asupra ei persecuțiile îndreptate, din pricina ei, asupra episcopului, s-a întors acasă și s-a rugat cu stăruință de maica ei să îi îngăduie să rămână fecioară și creștină. Mai mult decât atât, a încercat să o atragă și pe mama ei la credința creștină. Aceasta însă nu s-a înduplecat, ci a mai făcut o încercare, dând de veste fiului împăratului că fecioara se făcuse creștină.

Auzind acestea, fiul împăratului a fost cuprins de disperare. Ştiind, pe de-o parte, statornicia în credință a creștinilor, iar pe de altă parte persecuțiile necruțătoare la care aceștia erau supuși, după porunca tatălui său, acesta și-a luat singur viața, înjunghiindu-se cu sabia. Mama Pelaghiei, auzind acestea, s-a înspăimântat, temându-se ca nu cumva împăratul, mânios, să nu-i pedepsească întreaga familie și a trimis-o înaintea împăratului, la judecată. Văzând însă frumusețea ei, Dioclețian a poftit-o pentru el însuși și a hotărât să și-o ia ca femeie pentru sine, socotind totodată că astfel avea să reușească să o abată și de la credința ei în Hristos. Făcând daruri alese mamei ei, a păstrat-o pe fecioară, cu cinste, în palatele lui. A hotărât să o ia de soție, însă Pelaghia, văzând cruzimea împăratului, a refuzat cererea lui, numindu-l nebun și mărturisind că era creștină și că Îl avea drept singur Mire pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Mânios, împăratul a poruncit ca fecioara să fie închisă într-un bou de aramă încins. Nu a cedat nici la rugămințile celor din jur care îl rugau să o cruțe. Au stăruit și pe lângă fecioară unii, îndemnând-o să se lepede de Hristos și să primească cererea împăratului, însă fecioara a rămas statornică în credința ei. În ciuda împotrivirilor ei, împăratul a poruncit să fie dezbrăcată înaintea lui și apoi aruncată în boul cel aprins. Făcându-se porunca lui, fecioara L-a mărturisit încă o dată pe Hristos, apoi de bunăvoie s-a îndreptat spre boul cel aprins, prinzându-se de coarnele lui, după care a intrat singură înăuntrul lui. Trupul ei s-a topit ca ca ceara, răspândind în întregul oraș o mireasmă de mir binemirositor, și astfel fecioara Pelaghia și-a dat viața pentru Hristos, primind cununa muceniciei.

Pelaghia din Tars -Miniatură din Menologul lui Vasile al II-lea - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pelaghia din Tars -Miniatură din Menologul lui Vasile al II-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ca să nu mai rămână nimic din trupul fecioarei, împăratul a poruncit ca oasele ei să fie aruncate în afara orașului și să fie aruncate pe un munte din apropiere, ca să fie lăsate drept pradă păsărilor și fiarelor sălbatice. Patru lei au venit însă la locul acela și, în loc să le mănânce, au păzit sfintele moaște ale Pelaghiei, până când episcopul Linus le-a descoperit și le-a strâns, așezându-le cu cinste într-un loc ferit. După legalizarea creștinismului în imperiu, Constantin cel Mare a construit o biserică în cinstea ei pe locul unde erau adăpostite moaștele sfintei.

 

Aspecte istorice


Povestea ei are o bază istorică subțire, deoarece Dioclețian avea o fiică pe nume Valeria, dar niciun fiu – un fapt de o importanță considerabilă pentru istoria domniei lui. Cu toate acestea, el a realizat ultima persecuție majoră a creștinilor din Istoria Romană, iar multe dintre victimele sale au fost într-adevăr arse de vii. Astfel, Pelaghia ar fi putut fi de fapt o martiră a acelor timpuri, chiar dacă în circumstanțe diferite de cele relatate în povestea ulterioară. Mult mai probabil, comemorările martirei atestate istoric cu numele de Pelaghia în orașul Tars au determinat, probabil, o înfrumusețare a poveștii sale și i s-a atribuit o origine locală.

Constantin cel Mare a construit o biserică pe locul în care, potrivit tradiției, au fost înmormântate moaștele ei.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.org
cititi despre  Pelaghia din Tars si pe en.wikipedia.org

Tomaida din Alexandria (14 aprilie)

Sfânta muceniţă Tomaida din Alexandria

foto preluat de pe www.crestinortodox.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfânta muceniţă Tomaida din Alexandria a trăit probabil în secolul al VI-lea în Alexandria, în Egipt, şi a primit cununa muceniciei la vârsta de 15 ani. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă pe 14 aprilie.

 

Viaţa

Sfânta Muceniţă Tomaida s-a născut în Egipt, în Alexandria, din părinţi evlavioşi. Când a împlinit vârsta de 15 ani, a fost măritată cu un tânăr pescar şi s-a aşezat împreună cu acesta în casa socrului ei. A trăit cu soţul ei în pace şi bună înţelegere câtăva vreme.

Socrul Tomaidei s-a aprins însă de pofta trupească faţă de nora sa. De multe ori o mângâia şi o săruta, însă ea, având cugetul curat, nu a priceput la început ispita de care se lăsase biruit socrul ei, ci socotea că făcea acestea din dragostea de tată. Într-o zi, când soţul Tomaidei era plecat la pescuit, socrul acesteia s-a apropiat de ea şi a încercat să o ademenească mai întâi cu vorbe frumoase ca să îşi împlinească pofta necurată. Sfânta însă s-a apărat, rugându-l pe socrul ei să nu o mai îndemne la o asemenea faptă şi să îndepărteze de la el o asemenea ispită necurată. Atunci socrul ei, mâniindu-se, a ameninţat-o cu sabia dacă nu vroia să se supună poftei lui. Iar ea înfruntându-l, i-a răspuns fără teamă că prefera să moară decât să primească o astfel de fărădelege. Furios, bătrânul a lovit-o cu sabia, tăind-o în două, şi astfel a primit sfânta cununa muceniciei.

Iar socrul ei a orbit atunci pe loc, fiind lovit de mânia dumnezeiască. Întorcându-se fiul său şi însoţitorii acestuia, l-au găsit orbecăind prin casă, căutând să iasă şi să fugă, pătat de sângele sfintei muceniţe. Prinzându-l astfel, el le-a mărturisit păcatul săvârşit, şi a fost dat în mâinile guvernatorului, primind pedeapsa cuvenită. Şi răspândindu-se vestea în cetate despre sfânta înţelepciune a Tomaidei, s-a strâns mulţime mare de popor la casa sfintei.

Aflându-se pe atunci în oraş şi cuviosul avva Daniil schiteanul (7 iunie) ( Acest avva Daniil este amintit în Patericul egiptean. Este probabil vorba despre al doilea avva Daniil Schiteanul, cel din secolul al VI-lea), a mers şi el împreună cu ucenicul său să vadă moaştele sfintei muceniţe. Iar când s-a întors în Schetia, la mănăstirea Oktodeka („a Optsprezecea”), primit fiind cu cinste, le-a cerut fraţilor să aducă la mănăstire moaştele sfintei şi să le aşeze împreună cu cele ale cuvioşilor părinţi schiteni. La început, câţiva fraţi s-au împotrivit să aşeze trupul unei femei împreună cu cele ale cuvioşilor monahi, însă avva Daniil i-a mustrat, arătându-se că sfânta îşi dăduse viaţa pentru a-şi păstra curăţia, împotrivindu-se până la moarte duhului desfrânării, şi arătându-se astfel a fi o adevărată maică duhovnicească (deşi a fost femeie căsătorită, Sfânta Muceniţă Tomaida este uneori numită în sinaxare „cuvioasă muceniţă”, apelativ rezervat în general sfintelor monahii sau fecioare. Acest apelativ i se dă sfintei Tomaida în semn de recunoaştere a desăvârşitei ei curăţii sufleteşti, urmând pilda cuviosului Daniil, care a numit-o „maică duhovnicească”). Atunci fraţii au cerut şi au adus moaştele sfintei Tomaida în mănăstire, îngropându-le împreună cu cele ale cuvioşilor părinţi de acolo.

 

Minunile Sfintei Muceniţe Tomaida

La scurt timp după aceea, sfânta s-a arătat a fi după moartea ei mucenicească ocrotitoare şi izbăvitoare a celor ce se luptă cu păcatul desfrânării. Unul din fraţii (începătorii) aflaţi sub ascultarea avvei Daniil Schiteanul era cândva rău chinuit de duhul desfrânării. Mărturisindu-se avvei Daniil, acesta l-a trimis la mănăstirea unde se aflau moaştele sfintei Tomaida, ca să se roage de izbăvire, pentru minunile sfintei muceniţe. Şi ascultându-l fratele, s-a rugat cu stăruinţă la mormântul sfintei şi, ungându-se cu ulei din candela care ardea la mormântul ei, i s-a arătat sfânta, care l-a binecuvântat. Iar a doua zi fratele s-a aflat izbăvit de patima care îl chinuia, şi întorcându-se la mănăstirea lui, i-a descoperit minunata sa vindecare avvei Daniil.

Aflând vestea despre minunile sfintei, mulţi se duceau să se închine la mormântul ei, şi, rugându-se cu credinţă, se izbăveau de tulburarea patimii trupeşti, şi plecau aducând slavă lui Dumnezeu şi mulţumire sfintei muceniţe Tomaida, izbăvitoarea de patimi.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org si doxologia.ro

Sfânta Muceniță Anisia fecioara; Sfânta Cuvioasă Teodora; Sfântul Cuvios Leon (30 decembrie)

Sfânta Muceniță Anisia

foto si articole preluate de pe doxologia.ro

 

Viaţa Sfintei Mucenițe Anisia

În vremea prigonitorului Maximian era o fecioară cu numele Anisia, născută în vestita cetate a Tesalonicului. Era născută din părinţi bogaţi şi credincioşi, învăţându-se frica Domnului, dar mai mult sporind în fapte bune, decât cu anii, pentru că părinţii ei o hrăneau mai mult cu dogmele bunei credinţe decât cu laptele. Trecând anii săi cei prunceşti, se vedea buna ei cuviinţă mai presus de nădejde şi o învăţa cu citirea de cărţi mai deosebite; iar ea, fiind înţeleaptă, cu înlesnire toate le înţelegea, arătând roduri vrednice de învăţătură.

Fiind plină de duhul lui Dumnezeu şi de obiceiurile cele îngereşti, cu adevărat strălucea faţa ei de o frumuseţe aleasă, neieşind din casa sa şi ascunzându-şi frumuseţea tinereţilor sale în cămara sa. De multe ori grăia către sine cu mâhnire: “O! înşelătoare viaţă a tinereţii, care, sau vatămi pe alţii, sau singură te vatămi de alţii; bune sunt bătrâneţele, dar vai mie! că lungimea vremii mă umple de mâhnire, căci multă vreme mă desparte de cele cereşti”. Niciodată nu înceta această fecioară a chema pe Hristos întru ajutor, plecându-şi genunchii şi udând pământul cu lacrimi.

Trecând părinţii ei la Domnul, s-a făcut moştenitoarea averii părinteşti şi cugetă ce va face cu acea bogăţie pe care o moştenise. Căci avea adunată o visterie mare de aur şi de argint şi case prea măreţe, multe turme de dobitoace, robi şi roabe, mulţime nenumărată de haine de mare preţ, de mătase ţesute cu fir, podoabe de aur şi tot felul de mărgăritare şi de pietre scumpe şi stălucea cu mărimea bogăţiei.

Acestea văzându-le, Sfânta Anisia zicea: “Cum ne vom mântui întru atâtea bogăţii pământeşti? Cum vom călca capul balaurului şi cum ne vom dezbrăca de înşelăciunea lui ca de haină? Însă ştiu ce voi face. Împotriva balaurului voi face meşteşug de balaur; că el, în toţi anii, dezbrăcându-se de pielea lui cea veche, se înnoieşte; deci să ne dezbrăcăm şi noi de felurile bogăţiei, pentru că acestea mai vârtos vatămă pe cei ce le cheltuiesc, iar pe cei ce le strâng îi omoară cu otravă nevindecată, apoi pe cei lacomi şi nedarnici îi leagă cu funiile şi cu cursele lor. Câştigarea moşiilor îndeamnă spre mânie şi aduce vicleană strângere şi mincinoase măsuri. Hainele cele de mult preţ învaţă umblarea cu mărire deşartă şi ne vânează spre păcat. Salbele cele de aur şi ghirlandele deprind grumajii cu mândrie şi poftesc să fie văzuţi şi slăviţi.

Deci, aşa să facem cu dânsele: să fim stăpâni ale lor după fire, mai înainte până a nu ne stăpâni ele pe noi mai presus de fire. Voi fi dar cu adevărat doamnă, bine cheltuindu-le pe ele şi abătându-mă de la ispitele cele ce se nasc printr-însele. Le voi da spre îndestularea văduvelor şi săracilor şi ca într-o comoară le voi pune pe ele. Căci credincios este Domnul, Cel ce pe toate le primeşte în mâna Sa şi nu numai îndoit, ci însutit va răsplăti, cu adăugirea vieţii celei veşnice.

cititi continuarea pe doxologia.ro

 

Viața Sfintei Cuvioase Teodora din Cezareea

Cuvioasa Teodora a schimnicit în Mănăstirea Sfintei Ana, ce se cheamă Reghidion. A trăit pe vremea împăratului Leon, tatăl lui Constantin Copronim. Era de neam strălucit şi cinstit. Pe tatăl ei îl chema Teofil, cu dregătoria patrician, iar pe mama ei Teodora. Mama ei, vreme de mulţi ani, şi-a plâns sterpăciunea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu să-i dăruiască un copil. Şi a primit har din cer. Iar harul l-a primit prin mijlocirea Sfintei şi dreptei Ana, maica Născătoarei de Dumnezeu. După ce s-a născut copila şi s-a făcut mai mare, a fost dusă în biserica Sfintei Ana şi primită în mănăstire ca un dar dumnezeiesc. Stareţa mănăstirii a crescut-o în frică de Dumnezeu şi a învăţat-o Sfintele Scripturi. Şi vieţuia bine, cinstita copilă. Dar vicleanul demon n-a suferit să fie călcat în picioare de o copilă. A îndemnat pe Leon împăratul, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, să o dea de soţie fiului sau Hristofor, pe care-l făcuse cezar. A smuls-o deci cu sila şi cu tiranie din mănăstire şi a silit-o să vină la Constantinopol, s-a făcut nunta şi i s-a gătit camera de nuntă. Acesta a fost gândul lui Leon. Dar Dumnezeu, ca altădată, a spăimântat pe egipteanul ce se pornise ca un turbat asupra Sarei, Dumnezeu, Care a făcut să fie biruit Tiridat de fecioara Ripsimia, Dumnezeu a păzit-o nepângărită şi pe aceasta de legătura cu logodnicul. Pe neaşteptate sciţii au pornit cu război împotriva imperiului în partea de apus a împărăţiei şi în grabă a fost trimis mirele să se împotrivească barbarilor. Mirele a căzut în cea dintâi bătălie.

cititi continuarea pe doxologia.ro

cititi despre Sfânta Muceniță Anisia fecioara; Sfânta Cuvioasă Teodora; Sfântul Cuvios Leon si pe basilica.ro

Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina; Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei (10 iunie)

Sfântul Mucenic Alexandru

foto preluat de pe doxologia.ro

 

Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina; Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei

articol preluat de pe basilica.ro

10 iunie 2018

 

Sfinții Mucenici Alexandru și Antonina (303-305)

Acești sfinți erau originari din satul Cordam.

În timpul persecuției pornite de împăratul Dioclețian, Sfânta Antonina a fost prinsă și adusă spre judecată în fața prefectului Festus.

Cu toate că a fost supusă supliciilor, sfânta a refuzat să se lepede de credința dreaptă și să jertfească idolilor, drept urmare a fost trimisă la o casă de desfrâu. Sfântul Alexandru, militar în armata împăratului Dioclețian, a mers la casa de desfrâu și i-a dat Sfintei Antonina hainele sale.

Astfel, îmbrăcată în haine militare a reușit să fugă din aceea casă. Pentru această faptă, Sfântul Alexandru a fost pedepsit și supus la numeroase chinuri.

Auzind Sfânta Antonina de suferințele la care este supus Sfântul Alexandru, a venit la prefectul Festus și l-a înfruntat cu mult curaj. În cele din urmă, cei doi sfinți au suferit moarte martirică prin foc.

 

Sfântul Timotei Episcopul Prusei

A fost chiriarh în orașul Prusia (azi Brussa, Turcia). Pentru activitatea sa pastorală și misionară deosebită Dumnezeu l-a învrednicit, încă din viață, cu darul facerii de minuni.

Urcat pe tron în anul 361, împăratul Iulian Apostatul (361 – 363) a declanșat o puternică persecuție împotriva creștinilor, supunând supliciilor pe cei care nu aduceau jertfă idolilor.

În această perioadă Sfântul Timotei a apărat dreapta credință și a refuzat să se supună poruncii împăratului, fapt pentru care a fost întemnițat.

La scurt timp, pentru că era vizitat de creștini pe care îi întărea în credință, a fost decapitat din porunca împăratului Iulian Apostatul, suferind astfel moarte martirică.

cititi mai mult pe basilica.ro

 

 

Viaţa Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina

Sfânta Muceniță Antonina. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 10 iunie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Muceniță Antonina - foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

13 mai 2012

Intr-o vreme, fiind prigoană împotriva creştinilor şi mulţi dintre ei fiind ucişi cu felurite munci pentru credinţa în Hristos; după multe zile s-a prins şi s-a adus la Fist, nemilostivul ighemon, o fecioară creştină, cu numele Antonina, de neam din cetatea ce se numea Crodamna, care petrecându-şi viaţa sa în dreapta credinţă şi în fapte bune, Domnul a învrednicit-o de nevoinţa mucenicească, pentru ca astfel să ruşineze şi să biruiască pe îndrăzneţul şi potrivnicul diavol. Deci această fecioară fiind adusă înaintea lui Fist, cumplitul ighemon, acela a început a o amăgi cu cuvinte viclene, zicându-i: „Doamnă Antonino, fiindcă eşti fecioară cinstită şi întreg înţeleaptă, voiesc să te pun preoteasă zeiţei Artemida, să-ţi dau daruri şi cinste şi să fii mai mare în toată casa mea”.

Iarea a tăcut multă vreme, apoi a răspuns: „O, Fiste, pentru ce-mi făgăduieşti daruri deşarte? Mai bine voieşte şi tu să fii părtaş al bogăţiilor mele, aşa încât, crezând în Domnul meu Iisus Hristos, să câştigi visteria veşnicelor bunătăţi”. Fist a zis: „Să nu fie aceea ce zici tu şi să mă ferească zeii ca să cred într-un Dumnezeu, sau mai bine zis om, ca Acela Care a fost pironit şi spânzurat pe cruce”. Antonina a grăit: „Nu tăgăduiesc nici eu că Domnul nostru Iisus Hristos a fost pironit pe cruce şi pus în mormânt, dar şi aceasta o mărturisesc despre Dânsul; că a treia zi a înviat din morţi şi acum şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, precum este scris în cărţile noastre:Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale”.

Fist a răspuns: „Aceste multe cuvinte ale tale sunt deşarte. Deci pentru ce nu te supui mie şi nu jertfeşti zeilor noştri, ca să te îndulceşti în voie de toate bunătăţile care sunt în lume?” Fecioara a răspuns: „Eu nu mă voi închina unor zei nesimţitori ca aceia, pentru că sunt diavoli, precum este scris în legea Domnului meu:Toţi zeii păgânilor sunt diavoli; iar Domnul a făcut cerurile Fist a zis: „Tu numeşti diavoli pe zeii noştri?” Fecioara a răspuns: „Cu adevărat aşa îi numesc, pentru că în ei nu este nici un fel de putere, nici vreun ajutor nu poţi avea de la dânşii; deci aceia nu sunt zei, ci diavoli”.

Mâniindu-se de aceste cuvinte, Fist a poruncit ostaşilor să bată pe fecioară peste obraz, socotind că poate se va ruşina puţin. Apoi a zis către dânsa: „Mă jur pe zei că, de nu te vei supune poruncii împăratului, te voi bate cu bătăi cumplite, voi porunci să te ducă în casa de desfrânare şi te voi osândi la arderea focului; de aceea, îţi dau vreme trei zile să te gândeşti dacă te lepezi desăvârşit de ceea ce-ţi poruncesc sau vei voi să te pocăieşti şi să aduci jertfă zeilor; pentru că mulţi din această credinţă a ta au început a face ceea ce faci tu acum, dar, după aceea, schimbându-şi nesupunerea lor, s-au supus zeilor noştri”.

cititi continuarea pe doxologia.ro

 

Viaţa Sfântului Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei

Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 10 iunie - foto: doxologia.ro

Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei - foto: doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

13 mai 2012

Cetatea Prusiei este în părţile Bitiniei şi se învecinează cu Frigia şi Misia, fiind aproape de muntele Olimpului. În această cetate a fost episcop Sfântul Timotei, iar pentru curăţenia şi sfinţenia sa a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, căci pe un balaur ce se încuibase sub un chiparos într-o peşteră şi care vătăma dobitoacele şi oamenii, el l-a ucis cu rugăciunea şi cu semnul Sfintei Cruci, aruncându-i în gură un acoperământ cu care se acoperea sfinţita pâine pe dumnezeiescul jertfelnic. El a înviat pe un împărat cu numele Areta, care zăcea de o boală foarte grea şi care era aproape de porţile iadului. Asemenea şi pe o împărăteasă oarecare a întors-o de la moarte la viaţă şi, din întunericul închinării de idoli, a adus-o la lumina sfintei credinţe.

El toate bolile le-a tămăduit cu darul cel dat lui şi alte multe minuni a făcut, cu puterea lui Hristos. Şi a luminat turma sa cu învăţătura şi pe mulţi din cei necredincioşi i-a întors la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu. Iar după ce a venit împărat Iulian Paravatul, care, lepădându-se de Hristos, s-a închinat idolilor şi a început a prigoni cumplit Biserica lui Hristos, atunci Sfântul Timotei şi mai mult se ostenea în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, întărind pe cei credincioşi în credinţă; iar pe cei necredincioşi certându-i pentru rătăcirea lor. Şi aflând despre dânsul păgânul Iulian, a trimis să-l prindă şi, aducându-l, l-a aruncat în temniţă. Iar pe când sfântul şedea legat, mulţi veneau la el şi-i învăţa despre Hristos, adevăratul Dumnezeu. Şi s-a înştiinţat de aceasta Iulian, că episcopul cel creştin, chiar şi legat, învaţă credinţa sa pe cei ce se duc la dânsul, şi a trimis să-l oprească, ca să nu mai propovăduiască numele lui Iisus. Dar el nu a ascultat pe împăratul cel păgân şi fără de lege, ci făcea fără de temere cele cuviincioase lui.

Şi aflând iarăşi împăratul despre Sfântul Timotei că propovă- duieşte fără de frică numele lui Hristos, s-a mâniat şi, trimiţând un călău, i-a tăiat capul în temniţă. Şi luând credincioşii sfântul lui trup, l-au îngropat cu cinste; iar de la mormântul lui se dau tămăduiri de neputinţe şi de boli, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent; Sfânta Muceniță Alexandra, împărăteasa (21 aprilie)

Sfântul Ierarh Mucenic Ianuarie, Sfânta Muceniță Alexandra, Împărăteasa și Sfântul Cuvios Atanasie Sinaitul Icoană sec. XX, Mănăstirea Kalamiou, Nafklios (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto preluat de pe doxologia.ro

 

Sf. Sfinţit Mc. Ianuarie, Episcop de Benevent; Sf. Mc. Alexandra împărăteasa

articol preluat de pe basilica.ro

21 aprilie 2018

Sfântul Sfinţit Mucenic Ianuarie – A fost episcopul Campaniei din Italia. În timpul prigoanei lui Diocleţian (284)a fost prins în cetatea Benevent unde îşi avea scaunul arhieresc şi dus înaintea guvernatorului Timotie.

Acesta l-a îndemnat să se închine la idoli, dar sfântul Ianuarie nu a acceptat şi pentru asta a fost aruncat într-un cuptor cu foc. El a scăpat nevătămat, iar guvernatorul a poruncit să fie bătut. Printre cei de faţă erau Sosen şi Procul din Puzzoli şi doi mireni, Eutihie şi Acution care au fost şi ei supuşi chinurilor.

După ei au fost prinşi alţi doi şi anume, diaconul Faust şi citeţul Dezideriu. Toţi au fost daţi spre mâncare fiarelor sălbatice, dar acestea nu s-au atins de ei. Văzând aceasta guvernatorul a poruncit să fie tăiaţi cu sabia. Trupurile lor au fost luate de creştinii din cetăţile din jur. Moaştele Sfântului Ianuarie au fost aşezate în biserica din Neapoli.

cititi mai mult pe basilica.ro

cititi aici Viaţa Sfântului Sfinţit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent

 

Sfânta împărăteasă și muceniță Alexandra

Sfânta Muceniță Alexandra, împărăteasa. Praznuirea sa de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 21 aprilie - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfânta Muceniță Alexandra, împărăteasa - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

foto si articol preluate de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfânta împărăteasă și muceniță Alexandra (cunoscută și sub numele Prisca) a fost soția împăratului Dioclețian (284-305). Și-a dat viața pentru credința creștină la începutul secolului al IV-lea, pe timpul persecuțiilor împotriva creștinilor ordonate de împăratul Maximian Galerius (305-311).

Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la data de 21 aprilie.

În anul 305 împăratul Dioclețian a abdicat de la tron, iar puterea i-a revenit lui Maximian Galerius, un păgân fanatic, de asemenea un soldat aspru si feroce. Soția sa a fost Sf. Valeria, fiica sfintei Împărătese Alexandra, pe care Dioclețian i-o dăduse de soție împotriva voinței ei.

Alexandra mucenița lui Hristos Dumnezeu era soție împăratului Dioclețian; deci văzând ea că sfântul Gheorghe era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar că în chip minunat rămâne viu și sănătos, s-a înfățișat împăratului, în vreme ce aducea el jertfă idolilor, s-a mărturisit pe sine creștină înaintea împăratului. De aceea a fost pusă în închisoare; după acestea dându-se hotărâre ca să fie tăiați Gheorghe și Alexandra, aflând ea aceasta în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu, și și-a dat sufletul. Iar Apolo și Isachie și Codrat, fiind slugi împărătesei Alexandra, și văzând-o pe ea că a disprețuit vremelniceasca și stricăcioasa împărăție și pe muritorul împărat, și că, crezând în Hristos, a și murit pentru El, au crezut și ei în Hristos. Şi înfățișându-se cu îndrăznire au mustrat pe împăratul numindu-l călcător de lege și sălbatic, și că nu i-a fost milă de însăși femeia sa, cu care a făcut copii. Mâniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pună la închisoare, și aceasta făcându-se, gândea el toată noaptea eu ce moarte îi va pierde, iar dimineața scoțându-i din temniță, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat; iar Apolo și Isachie, iarăși să fie puși la închisoare, și să fie uciși cu foamea; care după câteva zile fiind istoviți de foame, și-au dat sufletele lor Domnului.

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora (10 septembrie)

Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

Aceste trei fecioare, Minodora, Mitrodora şi Nimfodora, s-au adus pe sine în dar Sfintei Treimi.

foto: doxologia.ro

 

Sf. Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora

articol: basilica.ro

9 septembrie 2016

Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora (+ 305) – Sfintele mucenițe au fost surori și au trăit în timpul împăratului Maximian (285-305). S-au născut în Bitinia (Asia Mică). S-au retras în viață sihăstrească pe un deal înalt și își trăiau viața acolo în post și rugăciune.

În timpul persecuției declanșate de împărații Dioclețian și Maximian, guvernatorul orașului Bitinia, Fronton, le-a arestat deoarece au refuzat să aducă jertfă idolilor. În urma interogatoriului la care au fost supuse, nedorind să renunțe la credința creștină, au fost supuse numeroaselor suplicii. Sfânta Minodora fiind bătută cu toiage a trecut la cele veșnice.

Pentru a le convinge să se lepede de credința creștină pe sfintele Mitrodora și Nimfodora, guvernatorul Fronton a poruncit ca să aducă trupul surorii lor, ca înfricoșându-se să apostazieze. Însă, sfintele fecioare au rămas statornice în credință și, îndurând multe chinuri, au primit moarte mucenicească. Pe locul unde au fost îngropate sfintele mucenițe, în vremea Sfântului Constantin cel Mare s-a ridicat un lăcaș de cult. Pe locul unde au fost îngropate sfintele mucenițe, în vremea Sfântului Constantin cel Mare s-a ridicat un lăcaș de cult.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Sfintele Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora din Bitinia

articol: calendar-ortodox.ro

 

Sinaxar 10 Septembrie

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfintelor Muceniţe Fecioare Minodora, Mitrodora şi Nimfodora.

Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora – foto: doxologia.ro

Aceste fericite, surori după trup, au trăit în Bitinia în timpul domniei împăratului Galeriu Maximian (către 305-311). Şi străluceau cu frumuseţea sufletelor şi a trupurilor lor. Iar din dragoste pentru Hristos s-au retras în munţi, aproape de apele cele calde numite Pitia. Departe de oameni şi de grijile lumeşti, ele au cultivat florile sfintelor virtuţi şi s-au îndulcit cu mierea vederilor dumnezeieşti, astfel că au devenit locaşuri ale Duhului Sfânt şi mulţi veneau la ele ca să ia vindecare, atât de bolile trupeşti, cât si de cele sufleteşti.

Fiind pârâte la Fronton, mai-marele cetăţii, şi amare chinuri suferind pentru mărturisirea lui Hristos, şi-au dat sufletele către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varipsava (Baripsabas).

Acest sfânt a trăit în Dalmatia, şi luând de la un oarecare pustnic, cinstitul sânge, care a curs din coasta Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, făcea cu dânsul lecuiri. Pentru aceasta a fost ucis, noaptea, cu vicleşug de cei necredincioşi. Dar odorul acesta a rămas iarăşi la ucenicul sau cu paza.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Pulheria împărăteasa, care în pace s-a săvârsit.

Sfânta Pulheria, împărăteasa – foto: doxologia.ro

Sfânta Impărăteasă Pulcheria, fiică a împăratului bizantin Arcadius (395-408), a fost coregenta şi asfatuitoare a fratelui ei sora cu Teodosie cel Mic (cel Tânar: 408-450). A primit o educaţie aleasă şi s-a remarcat prin întelepciune şi credinţa, studiind învătăţura ortodoxă. Prin eforturile ei s-a zidit biserica Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu (Teotokos) la Vlaherne, precum şi alte biserici şi mănăstiri. De asemeni, cu ajutorul ei a fost convocat Sinodul al III-lea Ecumenic şi erezia lui Nestorie a fost condamnată.

Din cauza intrigilor împărătesei Evdochia (Eudochia) – soţie a împăratului Teodosie cel Mic – Pulcheria a fost înlăturată de la putere, aşa încăt ea s-a dedicat credinţei şi rugăciunii într-o viaţă de retragere. Totusi, când dezordinea a început să pună stapânire pe Imperiu, la cererea fratelui ei, împăratul Teodosie cel Tânar, Pulcheria a revenit şi a reuşit să calmeze spiritele încinse de ereticii vremii.

Dupa moartea lui Teodosie cel Mic, Marcian (450-457) a fost ales împărat. Sfânta Pulheria a vrut din nou să se retragă, dar atât împăratul cât si ceilalţi demnitari ai Imperiului au rugat-o să nu refuze tronul, aşa că a devenit logodnica a lui Marcian (Marchian). Pentru binele Imperiului a consimţit să devina soţia lui Marcian, cu condiţia să i se permită să-şi păstreze fecioria chiar în căsătorie. Aşa încât împăraţii au trăit în curăţie, ca frate şi soră, până la sfârşit.

Prin eforturile ei s-a convocat Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, în anul 451, unde au fost condamnate învăţăturile eretice ale lui Dioscor şi Eutihie.

În tot cursul vieţii ei sfânta Pulcheria a apărat învăţătura ortodoxă a credinţei împotriva diferitelor erezii ale timpului. A adormit cu pace întru Domnul la 54 de ani, în anul 453, după ce a dat o mare parte din bunurile ei săracilor.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintilor Apostoli Apelie (Apelles), Luca (Luciu) şi Climent (Clement).

Alt Apelie a fost acesta, şi altul a fost cel ce a fost episcop la Iraclia Traciei. De acesta pomeneşte Pavel Apostolul la Epistola către Români (16, 10), că s-a facut luminator Smirnei şi fiind episcop al acestei cetăţi şi slujind lui Dumnezeu cu cuviinţă, către Dânsul a călătorit.

De asemenea şi acest Luca, n-a fost evanghelistul, ci acela de care mărturiseşte Fericitul Pavel în Epistola către Timotei, că a fost arhiepiscop în Laodiceea Siriei, şi bine păstorind-o, s-a mutat către Domnul. Iar unii zic că acesta este unul şi acelaşi cu Luciu, pe care Apostolul Pavel îl pomeneşte în aceeaşi epistolă către Romani (16, 21).

Iar Climent (Clement) acesta, este cel de care pomeneşte Apostolul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3) ca fiind “împreună-lucrător cu el”. Sfântul Apostol Clement a fost făcut episcop al Sardiei (sau Sardica, în Asia Mica), şi purtând rănile lui Hristos pe trupul sau, către Domnul a răposat.

Aceştia sunt cu toţii scrişi în Cartea Vieţii şi se praznuiesc împreună cu ceilalti 70 de apostoli în ziua de 4 ianuarie.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Petru Marturisitorul, mitropolit de Niceea, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Petru a fost episcop de Niceea şi a apărat credinţa ortodoxa în vremea luptei iconoclaste din timpul domniei împăratului Leon Isaurul (813-820). A mărturisit şi suferit pentru credinţa sa, şi a murit în anul 823. De la Sfântul Teodor Studitul (prăznuit la 11 noiembrie) ni s-au păstrat opt scrisori către sfântul episcop Petru, scrise între anii 816-823.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 11 septembrie, facem pomenirea

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria; Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria și Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria și Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

(Joi 12 ianuarie 2017) Sfintele Mucenițe Tatiana diaconița si Eutasia

Sfânta Muceniță Tatiana, diaconița și Eutasia – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto: doxologia.ro

 

Sfânta Muceniță Tatiana, diaconița; Sfânta Muceniță Eutasia; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrofousa); Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Imnului Acatist”; Ap. Evrei 7, 1-6; Ev. Luca 21, 28-33

 

Sf. Mc. Tatiana diaconița și Eutasia

articol: basilica.ro

12 ianuarie 2016

Sfânta Muceniţă Tatiana era din vechea Romă şi a trăit în vremea împăratului Alexandru Sever (222-235). S-a născut din părinţi credincioşi; tatăl ei a avut dregătoria de consul, în trei rânduri, şi se bucura de multă cinste în senatul roman, fără a se şti că este creştin. Fericita Tatiana a crescut în casa părinţilor ei cu bunăcuviinţă şi cu frică de Dumnezeu, învăţând cu bucurie tainele dreptei credinţe. Ajungând la vârsta căsătoriei, Tatiana n-a voit să se căsătorească, ci vieţuia în curăţie, cu dragoste creştinească. Dorea din tot sufletul să fie mireasă lui Hristos, Căruia Îi slujea ziua şi noaptea, jertfindu-se pe sine şi împodobindu-se cu fapte bune. Era fericită că părinţii ei binecuvântau această hotărâre şi slujea Domnului cu mai mare râvnă, încât s-a învrednicit de cinstea de a fi diaconiţă a Bisericii din Roma, ajutând la catehizarea şi botezarea femeilor.

În vremea aceea, deşi împăratul nu prigonea pe creștini el însuşi, totuşi, îi lăsa pe dregătorii mai mici să se poarte după voia lor cu aceștia. Astfel, pornindu-se prigoană din partea necredincioşilor, Sfânta Tatiana a mărturisit că este creştină, a fost prinsă şi dusă în templul zeului Apolo. Sfânta s-a rugat lui Dumnezeu şi idolul a căzut la pământ, sfărâmându-se, precum şi o parte din templu. Atunci, din porunca mai marilor cetăţii a fost supusă la chinuri cumplite: bătăi, scoaterea ochilor, goliciunea trupului, scrijelirea pe trup cu brice, aruncarea în temniţă, tăierea sânilor, aruncarea spre a fi mâncată de către fiare, spânzurarea şi strujirea trupului, aruncarea în foc. Dar toate le-a îndurat cu putere de sus, de parcă nu simţea nici o durere, şi, cu toate că era schingiuită de prigonitori, propovăduia neîncetat celor de faţă despre puterea şi chemarea Mântuitorului, încât mulţi păgâni veneau la credinţa în Hristos. De aceea, au poruncit să fie decapitaţi sfânta şi tatăl ei.

În secolul al XVI-lea, capul Sfintei Muceniţe Tatiana a fost adus în ţara noastră de Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521) şi se află, în prezent, în Catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfânta Muceniță Eutasia.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. Evrei 7, 1-6

Fraţilor, Melchisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam, pe când se întorcea de la nimicirea regilor, şi l-a binecuvântat, căruia Avraam i-a dat şi zeciuială din toate, se tâlcuieşte mai întâi: rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii, fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea. Vedeţi, dar, cât de mare e acesta, căruia chiar patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război. Şi cei dintre fiii lui Levi, care primesc preoţia, au poruncă după lege, ca să ia zeciuială de la popor, adică de la fraţii lor, măcar că şi aceştia au ieşit din coapsele lui Avraam; iar Melchisedec, care nu-şi trage neamul din ei, a primit zeciuială de la Avraam şi pe Avraam, care avea făgăduinţele, l-a binecuvântat.

 

Ev. Luca 21, 28-33

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: prindeţi curaj şi vă ridicaţi capetele voastre, pentru că se apropie mântuirea voastră. Apoi le-a spus o pildă: vedeţi smochinul şi toţi copacii; când înfrunzesc ştiţi şi voi, privind la ei, că vara este de acum aproape. Aşa şi voi, când veţi vedea făcându-se acestea, să ştiţi că aproape este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Sf. Mc. Tatiana romana, diaconiţa si Eustasia

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 12 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea sfintei mucenite Tatiana.

Sfânta Muceniță Tatiana a fost o diaconiță din Biserica Romei din secolul al III-lea care a trăit în timpul domniei împăratului Alexandru Sever (222-235). Prăznuirea ei se face pe 12 ianuarie - foto: doxologia.ro

Sfânta Muceniță Tatiana – foto: doxologia.ro

Atunci au dus-o iarăşi la divan şi, neştiind judecătorul ce să-i mai facă, a pedepsit-o cu moartea şi i-a tăiat sfântul cap, împreună cu al tatălui său, pentru că l-au dovedit că este creştin, după ce mai întâi l-au scos din dregătoria sa şi i-au luat averile; apoi, osândindu-l la moarte prin tăiere, a murit pentru Hristos, împreună cu sfânta sa fiică.

Aceasta sfânta mucenita era de neam din Roma cea veche, si a trait pe timpul împaratiei lui Alexandru. Tatal ei a îndeplinit de trei ori dregatoria de consul, iar in timpul imparatului Alexandru Sever (222-235) a devenit si diacon al Bisericii. Iar sfânta, pentru ca marturisea pe Hristos au dus-o la împarat. Intrând împreuna cu împaratul în templul idolilor, prin rugaciunea ei, s-au zguduit si au cazut jos idolii din templu. Pentru aceasta a fost supusa la felurite chinuri si apoi i s-a taiat capul.

Acum, sfântul ei cap se afla în Catedrala mitropolitana din Craiova, în aceeasi racla cu sfintele moaste ale sfântului ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului si ale sfintilor mucenici Serghie si Vah.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Petru Avesalonitul.

Acest sfânt mucenic, înflorind cu evlavia credintei si cu virtutea trupului, a marturisit pe Hristos cu îndrazneala tinereasca. Atunci dregatorul Elevterupolei l-a prins si, neputând sa-l înduplece cu maguliri si nici sa-l înspaimânte cu îngroziri, l-a aruncat în foc, unde sfântul a primit cununa de mucenic.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Mertie.

Acest sfânt mucenic era ostas din ceata Mavrilor, în timpul împaratiei lui Diocletian. Si neplecându-se sa aduca jertfa idolilor, i s-a luat cingatoarea ostaseasca si vrednicia pe care o avea si a fost batut pâna la sânge. Dar el a rabdat si n-a scos nici un cuvânt, încât a mirat si a înspaimântat pe împarat. Pentru aceasta a fost si mai mult chinuit si apoi a fost aruncat în temnita. Si dupa opt zile, si-a dat în mâinile lui Dumnezeu cinstitul sau suflet, iar din trupul lui s-a raspândit multa mireasma.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor opt mucenici de la Niceea, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintei mucenite Eutasia, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Ilie, facatorul de minuni.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Teodor al Evhaitelor, a cuvioasei Teodosia cea din Alexandria si a sfântului mucenic Alexandru cel din apropierea sfintilor apostoli.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 13 ianuarie, facem pomenirea

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic; Sfântul Ierarh Iacob, episcop de Nisibe

Sfântul Mucenic Ermil, Cuviosul Maxim Cavsocalivitul, Sfântul Mucenic Stratonic. Pomenirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la 13 ianuarie -  Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Ermil, Cuviosul Maxim Cavsocalivitul, Sfântul Mucenic Stratonic – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

Sfintele Mucenițe fecioare Agapia, Irina și Hionia (16 aprilie)

Sfintele Mucenițe fecioare Agapia, Irina și Hionia – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

Şi le-au aruncat în foc şi, rugându-se, şi-au dat sufletele în mâinile Domnului lor, iar acel mare foc arzând, nu numai că nu s-a atins de trupurile acelor sfinte fecioare, dar nici de hainele lor şi nici urmă nu era pe dânsele de arderea focului, spre arătarea necredincioşilor că nu au murit de arderea focului, ci cu rugăciune şi-au cerut de la Dumnezeu acel sfârşit fericit.

foto: basilica.ro

 

Sfânta Muceniță fecioară Agapia; Sfânta Muceniță fecioară Irina; Sfânta Muceniță fecioară Hionia; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Tambov; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Ilyin-Cernigov”; 

 

Sfintele Mucenițe Fecioare: Agapia, Irina și Hionia 

articol: basilica.ro

16 aprilie 2016

Sfintele Mucenițe Fecioare: Agapia, Irina și Hionia – Între măsurile luate de împăratul Dioclețian pentru desființarea creștinismului din Imperiul Roman era și distrugerea cărților și a oricăror scrisori cu conținut creștin. Era prevăzută pedeapsa cu moartea pentru orice om la care s-ar găsi asemenea cărți și scrisori. În anul 304 trei surori din Tesalonic (Grecia), anume Agapia, Hionia și Irina au fost întemnițate pentru că s-au găsit la ele mai multe cărți de rugăciune și epistole. Mai erau învinuite că împreună cu alte trei creștine, Casia, Filipa și Eutihia și un bărbat anume Agaton, nu au vrut nici să jertfească, nici să mănânce din carnea adusă la templu. Cele trei surori au fost supuse judecății, însă ele au răspuns și au mărturisit pe Hristos cu mult curaj în fața judecătorului Dulcețiu. Pentru aceasta Agapia și Hionia au fost arse de vii în următoarea zi, iar sora lor mai mică, Irina, a fost adusă din nou în fața judecătorului. Însă nici Irina nu a renunțat la credința creștină, deși primise felurite amenințări. În consecință, ea a primit cununa muceniciei, asemenea surorilor sale, fiind arsă de vie. Tot atunci a primit cununa muceniciei și preotul Ziol și bunul Hrisogen.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Sf. Mc. Irina, Agapia şi Hionia din Tesalonic; Sf. Ier. Fructuosus de Braga

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 16 Aprilie

În această lună, în ziua a şaisprezecea pomenirea sfintelor muceniţe fecioare Irina, Agapi şi Hionia.

Irina, Agapi şi Hionia erau trei surori, provenind dintr-o familie bogată şi influentă din Tesalonic. Pe vremea în care s-a tăiat capul mucenicului Hrisogon de către Diocleţian pentru mărturisirea în Hristos, aproape de iezerul unde locuiau aceste trei surori: Agapi, Irina şi Hionia cu un oarecare Zoil, rob al lui Dumnezeu, arătatu-s-a Hrisogon lui Zoil în vis, zicîndu-i că sfânta Anastasia va să ia parte la luptă cu acele trei surori, şi cu dânsul să-şi săvârşească nevoinţa muceniciei. Dacă a aflat acestea, a urmat sfânta după Zoil, şi a intrat la sfinte, şi le-a sărutat; şi le slujea apoi. Aflând aceasta Diocleţian a trimis de le-a adus şi le-a dat pe seama domnului ţării de le-a chinuit şi iarăşi au fost date pe seama altui domn, anume Sisinic, care pe Agapi şi pe Hionia le-a ars în foc, iar sfintei Irina, unul din slujitori întinzându-şi arcul şi săgetând-o, i-a adus sfârşitul.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Felix episcopul, Ianuarie preotul, Furtunat şi Septemiu.

În al optulea an al împărăţiei lui Dioeleţian şi Maximian, a ieşit poruncă pe la toate locurile ca să se ardă toate cărţile creştinilor. De aceea a fost trimis în cetatea Tibiuca un oarecare Marian, bărbat prea spurcat, care a adus înaintea sa pe Felix episcopul, pe Ianuarie preotul, pe Furtunat şi pe Septemiu, şi citindu-le porunca împărătească, cerea numaidecât cărţile ce erau la ei. Iar preasfântul episcop a zis către ei: “Scris este guvernatorule: nu daţi cele sfinte câinilor, nici aruncaţi mărgăritarele înaintea porcilor. În zadar te nevoieşti, deşi ai cu tine poruncile împărăteşti.” Guvernatorul a zis: “Lasă vorbele nebuneşti, şi fă voia împăratului, căci altfel te voi trimite legat la proconsul.” Şi sfântul i-a zis: “Precum mă aflu către tine, asemenea şi către toţi, şi către însuşi împăratul tău mă voi afla.” Atunci închizându-l în temniţă, fără de nici o îngrijire l-a lăsat trei zile, apoi scoţându-l, l-a mai cercetat; şi legându-l pe el şi pe cei împreună cu el, i-a trimis la proconsul. Acela iarăşi cercetându-i, i-a pus la închisoare. Şi după şase zile scoţându-i, i-a trimis legaţi la prefectul pretorilor, care, după ce i-a primit şi i-a îngrozit foarte mult, i-a aruncat într-o cumplită temniţă cu multă pază şi după paisprezece zile, scoţându-i de acolo, şi încă cercetându-i, i-a băgat pe ei într-o corabie la un loc cu cai, legaţi de picioarele cailor; iar sfinţii tăvălindu-se printre picioarele cailor fără să guste hrană sau apă patru zile, mulţumeau lui Dumnczeu. Şi ajungând la limanul unei cetăţi, au fost cercetaţi pe ascuns de cărtre creştini. Şi de acolo mergând la cetatea numită Tavromeni, şi plutind încă pe la Licaonia, au venit la cetatea Eluron. Atunci ticălosul prefect, dezlegând pe sfinţi din legături, cu glas lin le făcea întrebările; iar sfinţii grăind dimpotrivă, că nici cărţile nu le dau, nici idolilor nu jertfesc, a poruncit el ca ei să fie tăiaţi de sabie; şi aflând ei hotărârea, au făcut rugăciune şi, tăindu-li-se capetele, au primit cununile din mâna Domnului.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leonid, Harisa, Nichi, Galini, Calida, Nunehia, Vasilisa şi Teodora.

Aceşti sfinţi mucenici erau din Grecia. Leonid a fost prins în Trizina, începător fiind duhovniceştei cete în zilele de prăznuire a sfintei Învieri a lui Hristos, şi a fost adus la Corint. Iar Harisa, Nunehia şi maica Nunehiei, Vasilisa, Nichi, Galini, Calida şi Teodora, fiind şi acestea din Grecia, adusu-s-au şi ele la Corint, către guvernator. Acesta aflând că sfântul Leonid avea neclintită credinţa în Hristos, a poruncit să-l spânzure şi să-l strujească fără milă, şi apoi să fie aruncat în adâncul mării cu cei ce erau împreună cu el. Atunci se zice că fericita Harisa cânta strigând, ca oarecând Mariam, când s-au înecat în mare egiptenii: “O milă am alergat, Doamne, şi oaste m-a gonit, Doamne, şi nu m-am lepădat de Tine. Doamne, mântuieşte sufletul meu.” Iar ceilalţi care împreună ascultau şi cântau, au ajuns până la mare; şi intrând în corabie, îndelungând cântarea, au înotat până la treizeci de stadii; apoi fiind legaţi cu pietre, i-au scos afară şi i-au aruncat în mare; şi a fost mucenicia lor cu o zi înainte de Paşti.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Irina.

Această sfântă era de loc din Grecia. În timpul Paştilor, când şi sfântul Leonid a mărturisit cu cei împreună cu el în aceeaşi casă de rugăciune slăvind pe Dumnezeu, era acolo şi sfânta Irina împreună cu creştinii din acea vreme. Pârâtă fiind, guvernatorul a pus-o la închisoare, din care scoţând-o, i-a tăiat limba, i-a scos dinţii, şi i s-a tăiat şi capul.

 

Tot în această zi, sfântul mucenic Mihail Vurliotul, care a suferit mucenicia în Smirna, la anul 1772, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Tambov

La cererea unui creștin grav bolnav, icoana a fost luată din biserică și adusă la casa lui. Acestuia i se descoperise în vis că se va vindeca dacă înaintea icoanei se vor face rugăciuni pentru el.

Icoana Maicii Domnului din Tambov - foto: doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului din Tambov – foto: doxologia.ro

Traducere și adaptare: Mihai-Alex Olteanu
Sursa: oca.org

Iccoana Maicii Domnului din Tambov este prăznuită pe 16 aprilie și 28 iulie.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit în anul 1692. Înainte de a fi preamărită, icoana era așezată în Biserica închinată Sfântului Arhidiacon Ștefan, care se afla în cimitirul din orașul Tambov.

La cererea unui creștin grav bolnav, icoana a fost luată din biserică și adusă la casa lui. Acestuia i se descoperise în vis că se va vindeca dacă înaintea icoanei se vor face rugăciuni pentru el.

În timp ce preotul a săvârșit Sfântul Maslu, bolnavul s-a rugat fierbinte înaintea icoanei Maicii Domnului. În mod minunat, la finalul slujbei, creștinul era vindecat.

În ziua de 29 martie 1888, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât ca icoana Maicii Domnului din Tambov să fie trecută în sinaxar, având ca dată de prăznuire ziua în care s-a înfăptuit minunata vindecare.

articol preluat de pe: doxologia.ro

 

Mâine, 17 aprilie, facem pomenirea

Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei

Sfântul Mucenic Simeon, Episcop în Persia și Sfântul Ierarh Macarie. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 17 aprilie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Simeon, Episcop în Persia și Sfântul Ierarh Macarie - Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

Deci, umplându-se de mânie împăratul, a poruncit ca nu cu sabia, ci cu altă moarte mai cumplită să-l omoare şi tăindu-i grumajii pe dinapoi, i-a scos limba prin ceafă şi i-a tăiat-o. După aceea i-a jupuit pielea de pe tot trupul şi aşa a omorât pe sfânt.