Calendar Ortodox 28 septembrie 2024
articole preluate de pe: calendar-ortodox.ro; basilica.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 28 septembrie 2024
† Sf. Cuv. Hariton Mărturisitorul;
† Sf. Proroc Baruh;
† Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul din Cipru
Sinaxar 28 Septembrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Hariton marturisitorul (†274).
Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Aurelian în cetatea Iconiei, din Eparhia Licaoniei. Fiind adus înaintea judecatii si marturisind cu îndrazneala ca Hristos este Dumnezeu, a fost batut de patru slujitori si cu foc ars.
Dar dupa sfârsitul împaratuluilui Aurelian (270-276), scapând sfântul, s-a dus în pustiu, unde a cazut între tâlhari, care prinzându-l si legându-l, a scapat de dânsii într-acest chip: venind un sarpe si intrând în vasul în care tineau tâlharii vin, si-a varsat otrava în vin, din care bând ei, toti au murit.
Iar sfântul, facând pestera biserica si adunând multime de calugari, a facut mânastire, scotând dintr-o piatra uscata izvor de apa si aratându-se lecuitor de orice boala; iar la adânci batrâneti a adormit întru Domnul.
Tropar – Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Hariton, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Baruh (†583 î. Hr.).
Adevarata oglinda a proorocilor, a fost urmator dascalului sau Ieremia, când acesta plângea pradarea si pustiirea Ierusalimului. Si în timpul cât a durat pustiirea Ierusalimului, Baruh se închisese într-o pestera si plângea înstrainarea lui Ieremia; si n-a iesit de acolo pâna la întoarcerea poporului. Iar când s-a întors poporul, Baruh, iesind din pestera, auzit-a iarasi cu Abimeleh cele ce vazusera Ieremia în uimire când era lovit cu pietre.
Si se aratau a fi ca un suflet în doua trupuri acesti doi prooroci, deoarece dumnezeiescul Duh însemna si îi adeverea pe amândoi. Baruh a propovaduit mai limpede despre orânduiala întruparii lui Hristos, zicând: “Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti altul lânga Dânsul” si celelalte. Si ar putea cineva din cei ce cu dragoste ostenesc a lua seama la cartile proorocesti, sa afle pe proorocul Baruh ca prooroceste mai mult despre Hristos si despre Ierusalim. Dupa ce a îngropat pe Ieremia cu sârguinta, curând dupa petrecerea aceluia, catre Domnul s-a petrecut si acesta.
cititi mai mult pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Marcu pastorul; a Sfintilor Mucenici si buni frati Alexandru, Alfiu (Alfeu) si Zosima; a Sfântului Mucenic Pimen, a Sfintilor Mucenici Nicon, Neon, Eliodor (Heliodor) si celelalte fecioare si fii.
Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Diocletian (284-305), în cetatea Pisidiei, în Asia Mica, când acolo era domnitor Magnus.
Iar Fericitul Marcu, un păstor, pastea oile, având parul capului alb si lung pâna la calcâie. Sf. Marcu a fost arestat pentru mărturisirea deschisă a credinţei creştine în Antiohia Pisidiei. Cei treizeci de soldaţi care-l păzeau au fost convertiţi la creştinism de Sf. Marcu fiind martirizaţi la Niceea prin tăierea capului. Iar pe sfântul l-au trimis la Claudiupoli, unde au chemat fauri ca sa faca legaturile sfântului.
Si au venit trei frati, anume Alfie, Alexandru si Zosima, care locuiau în satul Cataliton, mesteri deprinsi la lucrul fierului. Începând a bate fierul, curgea apa pe ei si li se muiau mâinile, dar fierul nu se lasa batut; iar ei mirându-se de ceea ce li se întâmpla, si auzind dumnezeiesc glas care-i îndemna sa se nevoiasca împreuna cu Marcu, au marturisit ca sunt crestini. Atunci îndata au fost supusi la chinuri felurite, în timpul carora si-au dat duhul.
Iar Marcu a fost încaltat cu încaltaminte de chinuire, batut, împuns cu frigari si, dupa ce i s-a taiat limba, i s-a taiat si capul la Claudiopolis. Când au luat capul sfântului mucenic să-l ducă în templul păgân al lui Artemis, toţi idolii s-au prăbuşit la pământ şi au fost distruşi. Martorii acestei minuni, Nicon, Neon, Heliodor împreună cu alţi tineri bărbaţi şi femei au crezut în Hristos, şi-au mărturisit credinţa crestina, au fost chinuiti impreuna cu multi tineri si fecioare şi le-au taiat capetele la locul ce se cheama Maromilium (Moromilio).
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Calinic si Eustatie Romeul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru, si a celor împreuna cu dânsul treizeci de mucenici.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Eustatie de la Lavra Pesterilor din Kiev.
Mucenicul Eustaţie din Peşteră s-a născut în sec. al XI-lea la Kiev, într-o familie bogată. Devenind adult, a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Peşterile Kievului, după ce a dat toate proprietăţile sale săracilor. Sfântul a dat dovadă de smerenie în îndeplinirea ascultărilor sale de la mănăstire, făcându-şi pravila cu stricteţe şi petrecînd în post şi priveghere.
În 1096 poloveţii au cotropit Kievul, prădînd mănăstirea Peşterilor şi omorînd mulţi călugări. Sf. Eustaţie a fost făcut prizonier şi vândut ca sclav unui evreu din Korsun împreună cu alţi treizeci de vieţuitori ai mănăstirii şi douăzeci de locuitori ai oraşului.
Evreul păgân a încercat să-i facă pe captivi să renunţe la Hristos, ameninţîndu-i cu moartea prin înfometare pe cei care refuzau. Sf. Eustaţiu îi încuraja pe fraţii săi creştini, spunîndu-le “Fraţilor, nici unul din noi cei botezaţi întru Hristos să nu ne lepădăm jurăminţile făcute la botez. Hristos ne-a purificat prin apă şi prin Duh, scoţîndu-ne de sub blestemul Legii prin Sângele Său şi făcîndu-ne moştenitori ai Împărăţiei sale. Dacă vom trăi, vom trăi pentru Domnul iar de vom muri, vom muri întru Domnul, primind viaţă veşnică.”
Încurajaţi de cuvintele sfântului, prizonierii au ales să suporte înfometarea decât să renunţe la Hristos, Cel ce este Apa şi Hrana în Viaţa de Veci. Epuizaţi de foame şi sete, unii dintre ei au murit în trei zile, alţii după patru şi şapte zile. Sf. Eustaţiu a rămas în viaţă paisprezece zile, fiind obişnuit cu postul încă de mic copil. Suferind de foame nu s-a atins de hrană sau apă. Necredinciosul evreu, văzînd că a pierdut banii pe care i-a dat pe sclavi, s-a răzbunat pe sfântul călugăr.
Apropiindu-se Sfânta Înviere a lui Hristos, evreul avea şi el sărbătoarea lui pascală. Acesta s-a gândit împreună cu prietenii săi să-l crucifice pe sfânt. Păgânii şi-au bătut joc de el spunîndu-i că este invitat la masa lor pascală. Dar sfântul le-a răspuns, “Domnul mi-a arătat mare milostivire lăsîndu-mă să îndur moarte pe cruce în numele Său aşa cum a suferit El”. Sfântul a mai prezis o moarte groaznică pentru evreu.
Auzind acestea, evreul a apucat o suliţă şi l-a înjunghiat pe Sf. Eustaţie pe cruce. Corpul mucenicului a fost luat de pe cruce şi aruncat în mare. Creştinii au căutat multă vreme sfintele moaşte dar nu le-au putut găsi. Dar, prin mila dumnezeiască moaştele întregi ale sfântului au fost găsite într-o peşteră, unde se săvârşeau multe minuni. Mai târziu, acestea au fost mutate la Mănăstirea Peşterile Kievului.
Proorocia sfântului despre răzbunarea sângelui său vărsat s-a adeverit la scurt timp după moartea sa. Împăratul bizantin a dat un decret prin care se expulzau toţi evreii din Korsun, luîndu-li-se proprietăţile şi ucigîndu-i pe bătrânii lor pentru persecuţia creştinilor. Evreul care l-a crucificat pe Sf. Eustaţie a fost spânzurat de un copac, primindu-şi răsplata pentru răutatea sa.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul din Cipru (1134 – 1198)
Sfântul Cuvios Neofit Zăvorâtul s-a născut în anul 1134 la Lefkara, în insula Cipru. Părinţii lui se numeau Atanasie şi Eudoxia, care l-au crescut în dreapta credinţă ortodoxă. Ajungând la vârsta de 18 ani, dorind jugul cel uşor al Domnului, a părăsit în ascuns casa părintească şi a mers la Mănăstirea Sfântul Ioan Hrisostom din Muntele Kuţoventi, unde a primit schima monahală.
Deşi în copilărie nu a învăţat carte, odată ajuns la mănăstire a deprins cititul şi scrisul, dedicându-se cu multă stăruinţă citirii Sfintelor Scripturi şi scrierilor Sfinţilor Părinţi, ajungând nu doar un învăţat autodidact, ci şi un iscusit scriitor, aşa cum o dovedesc numeroasele sale scrieri păstrate până astăzi.
A învăţat pe de rost Psaltirea şi avea ascultarea de eclesiarh. După şapte ani de nevoinţă, căutând un loc mai liniştit pentru o înaltă viaţă duhovnicească, a plecat la Ierusalim, dar, negăsind ceea ce dorea, s-a închinat cu evlavie la Preasfântul Mormânt al Domnului şi la celelalte Sfinte Locuri, după care s-a întors în Cipru.
Înţelegând că este voia lui Dumnezeu să rămână în patria sa, a căutat un loc liniştit şi pustiu pentru nevoinţă în apropiere de Pafos şi a aflat o peşteră pe care a numit-o Enclistra, adică loc zăvorât, şi s-a aşezat în acea peşteră, fapt pentru care s-a numit Zăvorâtul (Enklistos). Nevoindu-se în aspre osteneli, privegheri şi rugăciuni, a devenit lăcaş al Duhului Sfânt şi pildă pentru ucenicii care s-au adunat în preajma lui.
Peştera a fost împărţită în biserică, trapeză şi chilii şi a fost pictată. înmulţindu-se monahii şi închinătorii, Cuviosul şi-a pregătit mai sus o peşteră mică în care s-a aşezat, învăţând de acolo pe cei care-l cercetau.
A lăsat o mare mulţime de scrieri, printre care: predici şi tâlcuiri ale textelor scripturistice, îndrumări pentru viaţa monahilor, vieţi şi slujbe ale Sfinţilor din Cipru, precum şi o cronică în care istoriseşte cele mai însemnate întâmplări din vremea sa, precum căderea Ierusalimului sub Saladin (1187), căderea Ciprului în stăpânirea latinilor (1191), jefuirea Constantinopolului de către cruciaţi (1204), fiind un izvor istoric foarte important.
La 24 ianuarie 1198, pe când îşi pregătea peştera cea mică, Cuviosul a alunecat în prăpastie, dar a fost izbăvit în chip minunat de Dumnezeu, pentru care Sfântul a prăznuit în fiecare an această minune, mulţumind Celui ce poartă grijă tuturor.
Astfel, îngereşte vieţuind la peştera sa vreme de 60 de ani şi ajungând mare întru virtuţi, s-a mutat la veşnicele lăcaşuri în ziua de 12 aprilie 1219, primind de la Hristos răsplata nevoinţelor, iar trupul său a fost îngropat într-un mormânt cioplit în piatră, în peştera sa.
În anul 1750, pe 28 septembrie, a fost descoperit în chip minunat mormântul Cuviosului, peste care se aşternuse uitarea. De acolo au fost scoase cinstitele sale moaşte, care răspândeau bună mireasmă, şi au fost aşezate în biserica mare a mănăstirii sale.
Pomenirea Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul se face, în Cipru, la 24 ianuarie (ziua izbăvirii lui de la moarte în anul 1198), 12 aprilie (ziuaîn care a răposat) şi 28 septembrie (ziua aflării moaştelor).
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis înscrierea sa în calendar în octombrie 2017 ca urmare a propunerilor Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Tropar – Glasul 1
Podobie: Locuitor pustiului…
Pe cel născut în Lefcara, pe lauda Ciprului şi ocrotitorul Mănăstirii Enclistra, pe purtătorul-de- Dumnezeu Neofit să-l cinstim în laude şi în cântări, ca pe un vas al virtuţilor cereşti şi ca pe un mare mijlocitor al nostru către Domnul, din suflet strigând: Slavă Celui ce ţi-a dat putere! Slavă Celui ce te-a încununat! Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.