Duminica a 5-a după Paşti – Duminica Samarinencii

Duminica a 5-a după Paşti - Duminica Samarinencii - foto preluat de pe doxologia.ro

foto preluat de pe doxologia.ro

 

Duminica a 5-a după Paşti – Duminica Samarinencii

Ap. Fapte 11, 19-30

În zilele acelea, Apostolii, cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ștefan, au trecut până în Fenicia și în Cipru, și în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor.

Și erau unii dintre ei, bărbați ciprieni și cireneni care, venind în Antiohia, vorbeau și către elini, binevestind pe Domnul Iisus.

Și mâna Domnului era cu ei și era mare numărul celor care au crezut și s-au întors la Domnul.

Și vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, și au trimis pe Barnaba până la Antiohia.

Acesta, sosind și văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și îndemna pe toți să rămână în Domnul, cu inimă statornică,

De vreme ce era bărbat bun și plin de Duh Sfânt și de credință. Și s-a adăugat Domnului mulțime multă.

Și a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul

Și, aflându-l, l-a adus la Antiohia. Și au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică și învățând mult popor. Și în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creștini.

În acele zile s-au coborât, de la Ierusalim în Antiohia, proroci.

Și, sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a și fost în zilele lui Claudiu.

Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraților care locuiau în Iudeea;

Ceea ce au și făcut, trimițând preoților prin mâna lui Barnaba și a lui Saul.

 

Ev. Ioan 4, 5-42

În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său.

Și era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână și era ca la al șaselea ceas.

Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!,

Fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare.

Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, Care ești iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii.

Iisus a răspuns și i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie.

Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai și fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie?

Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și au băut din ea el însuși și fiii lui și turmele lui?

Iisus a răspuns și i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși,

Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viață veșnică.

Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot.

Iisus i-a zis: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici.

Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbatș

Căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.

Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești Proroc.

Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm.

Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui.

Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este.

Dar vine ceasul, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători Își dorește.

Duh este Dumnezeu, și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr.

I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate.

Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.

Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbești cu ea?

Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor:

Veniți să vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Aceasta este Hristos?

Și au ieșit din cetate și veneau către El.

Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învățătorule, mănâncă.

Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o știți.

Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?

Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui.

Nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, zic vouă: Ridicați ochii voștri și priviți holdele, că sunt albe pentru seceriș.

Iar cel ce seceră primește plată și adună roade spre viață veșnică, pentru ca împreună să se bucure și cel ce seamănă și cel ce seceră.

Căci în aceasta se adeverește cuvântul: Că unul este semănătorul și altul secerătorul.

Eu v-am trimis să secerați ceea ce voi n-ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor.

Și mulți samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut.

Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile.

Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui.

Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.

 

 

Duminica a V-a dupa Pasti – a Samarinencii

articol preluat de pe www.crestinortodox.ro

Invatatura centrala a Sfintei Evanghelii din Duminica a V-a dupa Sfintele Pasti, numita si Duminica Femeii Samarinence, este faptul ca Mantuitorul Iisus Hristos daruieste lumii harul mantuitor, numit “apa cea vie”. De asemenea, Evanghelia ne mai descopera trei adevaruri deosebite cu o semnificatie profunda pentru viata noastra. In primul rand, Mantuitorul Iisus Hristos schimba mentalitati ostile in atitudini pasnice. In al doilea rand, schimba viata omului pacatos intr-o viata duhovniceasca noua. Si in al treilea rand, cheama la mantuire pe toti oamenii, indiferent de religie si de etnie. Ii cheama sa creada in El si sa dobandeasca viata vesnica.

Este cunoscut faptul ca intre iudei si samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios si cultural, astfel incat intre ei domnea o dusmanie veche. Se dispretuiau reciproc si se evitau reciproc. Samarinenii, ca si tinutul lor, erau socotiti de catre iudei ca fiind spurcati. Nici un iudeu nu se apropia de vreun samarinean, nu-i vorbea, nu lua vreodata ceva din mana lui.

Ca sa evite orice fel de intalnire cu samarinenii, iudeii care mergeau in Galileea ocoleau Samaria. De ce? Pentru ca in timpul invaziei asiro-babiloniene, samarinenii s-au amestecat cu invadatorii, stricandu-si astfel randuielile religioase, socotite sacre pentru fiii lui Israel. In loc sa considere Ierusalimul si templul din Ierusalim ca fiind centrul inchinarii la adevaratul si unicul Dumnezeu, samarinenii si-au construit un templu propriu, pe muntele Garizim, unde se inchinau lui Iahve, dar si unor idoli asiro-babilonieni.

Pentru iudei, acest comportament era considerat erezie si decadere religioasa. In principal, samarinenii nu respectau cele mai importante din poruncile Vechiului Testament, si anume: “Sa nu-ti faci chip cioplit…” (Iesire 20, 4; Deuteronom 5, 8), si “Sa nu mergeti dupa alti dumnezei, dupa dumnezeii popoarelor care se vor afla imprejurul vostru” (Deuteronom 6, 14). Din aceasta cauza, samarinenii erau considerati de iudei ca fiind tradatori si rataciti adica, avand o credinta pervertita prin influente pagane.

Insa Mantuitorul Iisus Hristos este iudeul care nu ocoleste Samaria. Mai mult, El vorbeste cu o femeie din Samaria, rupand astfel, prin dialog, barierele mentale ale ostilitatii, create de diferentele religioase si culturale. El trece peste complexul superioritatii iudeilor fata de samarineni si peste complexul inferioritatii samarinenilor fata de iudei. Iar fata de aceasta femeie, desi de alt neam si de credinta religioasa diferita, manifesta respect, intrucat si ea este o fiinta umana creata dupa chipul lui Dumnezeu si chemata la mantuire.

Astfel, se vede ca Evanghelia Mantuitorului Iisus Hristos nu este destinata numai evreilor, ci tuturor popoarelor. Prin ruperea barierelor mentale si prin vindecarea celor ce sufera de complexul de superioritate, Mantuitorul Iisus Hristos prefigureaza deja taina Bisericii Sale care se va constitui nu numai din iudei, ci si din alte etnii, adica din toate popoarele care vor crede in El.

Faptul ca Mantuitorul Iisus Hristos vorbeste cu o femeie samarineanca reprezinta demolarea unei alte bariere mentale, si anume complexul superioritatii barbatului fata de femeie. In lumea antica pagana, femeia era considerata ca fiind doar un obiect util.

Desi in societatea iudaica veche femeia se bucura de o anumita consideratie, totusi exista o mare diferenta de valoare intre barbat si femeie, incat nu se putea spune ca femeia este egala cu barbatul in fata lui Dumnezeu si a oamenilor. Insa, prin insasi convorbirea teologica a lui Iisus cu o femeie pacatoasa, de alt neam si de credinta diferita, El cheama la sfintenie si mantuire nu numai barbatii, ci si femeile.

Iisus spune femeii din Samaria, la fantana lui Iacov, aproape de cetatea Sichem sau orasul Sihar: “Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau, tu ai fi cerut de la El, si ti-ar fi dat apa vie” (Ioan 4, 10). Asadar, Iisus Hristos nu este doar tamaduitor sau vindecator de boli, ci El este Izvorul harului si al adevarului mantuitor sau datator de viata (cf. Ioan 1, 17).

Sfantul Apostol Pavel numeste har lucrarea mantuitoare a lui Hristos. De aceea el saluta pe crestinii din Corint cu aceasta binecuvantare: “Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti”! (II Corinteni 13, 13), binecuvantare preluata de Biserica in Sfanta Liturghie.

Asadar, harul pe care ni-l descopera si ni-l daruieste Hristos Domnul contine in el dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh. Harul este insasi iubirea Preasfintei Treimi impartasita oamenilor de catre Mantuitorul Iisus Hristos Cel inviat din morti si inaltat la ceruri, prin Duhul Sfant Care coboara in lume pentru a uni pe oameni duhovniceste cu Hristos Cel preaslavit si pentru a darui oamenilor credinciosi viata vesnica.

In convorbirea Sa cu femeia samarineanca, Iisus porneste de la apa obisnuita pe care o bea omul zilnic pentru a-si intretine viata trecatoare a trupului. Insa repede Mantuitorul Iisus trece de la apa care are izvorul ei in pamant la o alta apa, si anume la apa care-si are izvorul in ceruri, la apa cea vie, care este harul lui Dumnezeu. El ii spune femeii samarinence: “Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau, tu ai fi cerut de la El, si ti-ar fi dat apa vie” (Ioan 4, 10).

Cand femeia si-a dat seama ca Iisus vorbeste de alta apa decat apa obisnuita care astampara setea trupului pentru o vreme, I-a zis: “Doamne, da-mi aceasta apa ca sa nu mai insetez, nici sa mai vin aici sa scot” (Ioan 4, 15). Dar Hristos Domnul trece indata pe un alt plan al dialogului, si anume la starea tulbure a vietii personale intime sau afective a femeii samarinence.

El ii spune acesteia: “Mergi si cheama pe barbatul tau si vino aici”, iar ea, surprinsa de aceste cuvinte, zice: “Nu am barbat”, iar Mantuitorul ii spune: “Bine ai zis ca nu ai barbat, caci cinci barbati ai avut, si cel pe care il ai acum nu-ti este barbat” (Ioan 4, 16-18).

Deci, foarte discret, cu tact pastoral, fara sa-i reproseze ca este imorala, fara sa o umileasca, Mantuitorul Iisus Hristos arata totusi acestei femei ca El cunoaste viata sa ascunsa pacatoasa, nestatornica in iubire, si ca numai “apa cea vie” sau harul o vindeca de pacate si ii schimba viata transformand dorinta ei de fericire trecatoare, momentana si fragmentata, in dorinta de iubire statornica si de fericire vesnica.

In clipa aceea, femeia samarineanca si-a dat seama ca in fata ei se afla un profet sau prooroc, care are in el harul lui Dumnezeu si cunoaste viata omului, adica starea sufletului si faptele lui. Indata femeia a lasat galeata jos langa fantana si a alergat in cetate, iar acolo in cetate a spus tuturor: Iata, am intalnit un prooroc, pe Mesia, pe Care il asteapta iudeii si pe Care il asteptam si noi, samarinenii.

Auzind aceste cuvinte, locuitorii cetatii au devenit foarte atenti si curiosi, intrucat femeia le-a spus si ca El cunoaste toata viata ei. In realitate, Mantuitorul nu i-a spus femeii toate cate a facut, ci i-a spus doar ca a avut cinci barbati, iar cel pe care il are acum nu este sotul ei legitim.

In scurt timp, o multime de oameni a iesit din cetate si a venit la Iisus ca sa-L vada. Apoi ei L-au invitat pe Iisus sa intre in cetatea lor. Evanghelia ne spune ca Iisus Domnul a ramas in cetate timp de doua zile. Unii Sfinti Parinti ai Bisericii interpreteaza cele doua zile ca fiind zile in care Iisus a predicat, in forma concentrata, Vechiul si Noul Testament, sau a invatat pe samarineni cele doua porunci ale iubirii, adica iubirea fata de Dumnezeu si iubirea fata de semeni.

Drept urmare, multi samarineni au crezut in El. Astfel Iisus a facut, dintr-o femeie pacatoasa, o marturisitoare a adevarului ca El este Mesia si o misionara a lucrarii Sale mantuitoare. Totodata, femeia samarineanca prefigureaza neamurile pagane care vor crede in Hristos si vor intra in Biserica Lui.

In Evanghelia de astazi, Hristos-Domnul vorbeste cu femeia samarineana si despre adevarata inchinare adusa lui Dumnezeu, afirmand ca adevaratii inchinatori ai Tatalui sunt inchinatorii “in duh si in adevar”, adica in stare de rugaciune si de credinta adevarata care aduc rod de viata sfanta si fapte bune. Duhul si adevarul inseamna aici viata de comuniune a omului cu Dumnezeu, realizata prin rugaciune luminata de Duhul Sfant si prin marturisirea dreptei credinte in Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

Faptul ca adevaratii inchinatori ai Tatalui sunt inchinatorii “in duh si in adevar” inseamna si ca ei sunt inchinatori ai Preasfintei Treimi, deoarece Duhul Sfant indeamna si ajuta deplin pe om sa se roage lui Dumnezeu Tatal si sa marturiseasca pe Fiul Sau, Iisus Hristos, prin Care au venit in lume harul si adevarul (cf. Ioan 1, 17) deoarece El este “Calea, Adevarul si Viata” (Ioan 14, 6).

Sfantul Grigorie Palama spunea ca rugaciunea este lucrarea lui Dumnezeu in om, prin care se stabileste legatura de iubire intre om si Dumnezeu.

Deci rugaciunea nu este doar o lucrare omeneasca indreptata spre Dumnezeu, ci rugaciunea este si lucrarea lui Dumnezeu in om. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel, din care se inspira Sfantul Grigorie Palama, ne spune ca noi nu stim sa ne rugam cu adevarat, dar “Duhul Sfant Se roaga pentru noi cu suspine negraite” (Romani 8, 26) si ne invata sa spunem Avva, adica Parinte! Asadar, fiecare om, cand este predispus sa se roage, are deja in el chemarea tainica a Duhului Sfant, Caruia ii raspunde.

Deci Duhul Sfant ne cheama permanent la rugaciune, iar cand savarsim rugaciunea ne aflam impreuna lucratori cu Duhul Sfant. De aceea, trebuie sa multumim lui Dumnezeu pentru darul rugaciunii, ca fiind darul prezentei Duhului Sfant in noi, Care ne indeamna sa ne rugam.

Asadar, rugaciunea adevarata este aceea prin care Duhul Sfant ne indreapta spre Dumnezeu Tatal si ne pune in starea de fii duhovnicesti ai Tatalui ceresc, ca urmare a credintei noastre in Fiul Sau, Iisus Hristos.

Mantuitorul Iisus Hristos precizeaza ca adevarata credinta va fi una spirituala si universala. In acest sens, El a prevestit vremea in care iudeii nu se vor mai inchina in templul din Ierusalim, nici samarinenii in templul din muntele lor Garizim, ci se vor inchina lui Dumnezeu pretutindeni.

De fapt, nu conteaza atat de mult locul de inchinare, cat conteaza starea in care oamenii marturisesc si traiesc credinta cea adevarata in iubirea lui Dumnezeu Tatal, in adevarul vietii vesnice descoperit de Fiul Sau, Iisus Hristos, si in lucrarea sfintitoare a Duhului Sfant.

Cu alte cuvinte, templul din Ierusalim era o preinchipuire profetica a fiecarei biserici in care este preamarit Tatal, impreuna cu Fiul si cu Duhul Sfant, incat fiecare biserica devine un “Ierusalim spiritual”, oriunde s-ar afla pe pamant, devine o poarta deschisa spre Ierusalimul ceresc (cf. Apocalipsa 21, 2). De aceea la slujba de sfintire a unei biserici ortodoxe se canta: “Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit…”

In Biserica primim Sfantul Botez in apa si in Duhul Sfant, harul infierii si arvuna invierii, ne marturisim pacatele si primim iertarea lor, invatam ca fericirea izvoraste din iubire fata de Dumnezeu si de oameni, iar prin Sfintele Taine primim arvuna sau pregustarea vietii vesnice, mai ales prin Sfanta Euharistie.

Creatia intreaga, universul sau cosmosul, se sfinteste prin Biserica. De aceea, Sfantul Irineu de Lyon recomanda: “Sa ne adapostim in Biserica, sa ne adapostim la pieptul ei, sa ne hranim din Scripturile Domnului deoarece Biserica a fost sadita in lume ca un paradis” (Adv. Haer., V, 20, 2).

Duhul Sfant – Sfintitorul transforma creatia in Biserica, intregul univers participand, prin Biserica, la pelerinajul sau mutarea umanitatii “de la moarte la viata si de pe pamant la cer” (Canonul Invierii). De aceea, chiar biserica in sensul de lacas de inchinare exprima vocatia lumii de a deveni biserica, dupa cum invata Sfantul Maxim Marturisitorul (+662): “Biserica este imaginea desavarsita a lumii sensibile. Ea are drept cer altarul, iar ca pamant naosul in toata frumusetea lui. In schimb, lumea este o biserica: ca altar ea are cerul, iar ca naos pamantul in toata maretia lui” 1

Intrand in biserica, credinciosul contempla taina (misterul) intregului univers, sensul lui ultim: comuniunea lui cu Dumnezeu Creatorul, cu Preasfanta Treime.

In sfarsit, intelegem si faptul ca Evanghelia de astazi cheama credinciosii la pregatire pentru sarbatoarea Inaltarii Domnului, deoarece, prin Inaltarea Sa la cer, Hristos Domnul ne cheama sa cautam apa cea vie, adica viata cea vesnica in iubirea Preasfintei Treimi, iar prin Pogorarea Duhului Sfant, serbata in Duminica a opta dupa Pasti, El ne daruieste apa cea vie, adica harul Duhului Sfant, spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire. Amin!

+ Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane