Articole

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei (cca 290 – 338)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro

 

Sf. Nina, luminătoarea Georgiei

Sfânta Nina (sau Nino), cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei, este cea mai cunoscută dintre sfinții din Biserica Ortodoxă a Georgiei. Prăznuirea ei se face la 14 ianuarie.

 

Viața

Sfânta Nina s-a născut în Capadocia în jurul anului 290, din părinți nobili și credincioși. Tatăl ei, generalul roman Zabulon, era rudă cu sfântul mare mucenic Gheorghe (și el căpetenie în armata romană), iar mama ei, Suzana, era soră cu patriarhul Ierusalimului, Iuvenalie.

Pe când Nina avea 12 ani, părinții ei s-a mutat la Ierusalim, și au deveni monahi: Zabulon pustnic în deșertul Iordanului, iar Suzana slujind pe cei săraci și în suferință la Ierusalim. La rândul ei, Nina a fost dată în grija stareței Niofora, și s-a dedicat rugăciunii și studiului Sfintei Scripturi.

După câțiva ani, Nina pleacă din Ierusalim spre Armenia și Georgia, cu binecuvântarea patriarhului Iuvenalie, unchiul ei, spre a se închina Giulgiului lui Hristos, care se spunea că este în acele locuri. În anul 315 ajunge în Mtskheta, capitala regatului ivirit al Georgiei, locul în care, potrivit celor mărturisite de stareța Niofora, s-ar afla „Cămașa lui Hristos“.

Sfânta Nina a învățat bine Sfânta Scriptură și textele liturgice iar la un moment dat, a aflat despre cămașa fără cusătură a Mântuitorului (vezi Ioan 19, 23-24) și a început să se roage Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să o învrednicească să se închine sfântului veșmânt.

Preasfânta Născătoare i-a ascultat rugăciunile și, arătându-i-se în vis i-a pus în mână o cruce pentru a o apăra de vrășmașii văzuți și nevăzuți și i-a poruncit să meargă în Georgia să predice Evanghelia și să găsească sfânta cămașă.

Când s-a trezit, Sfânta Nina a văzut că ținea în mână, cu adevărat, acea cruce. Această cruce se afla până astăzi Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Sion, în Tiflida Georgiei, fiind îmbrăcată în argint. Cu ajutorul acestei Sfinte Cruci primite din mâinile Maicii Domnului nostru, Sfânta Nina a predicat Evanghelia și a aflat, de asemenea, cămașa cea fără cusătură.

Săvârșește diverse minuni: convertește la creștinism pe conducătorul sinagogii din Abiatar, revarsă darurile Sfântului Duh asupra soției împăratului Miran, care era demonizată, îi va reda vederea împăratul Mirian. Cea din urmă minune va face ca împaratul Mirian să părăsească închinarea la idoli și să-l primească, pentru creștinarea Iviriei, pe Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei.

Ştiind de mai înainte că i se apropie sfârşitul, sfânta i-a scris împăratului Mirian o scurtă scrisoare: „Împărăţia ta să aibă pururea binecuvântarea lui Dumnezeu, ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ocrotirea Sfintei Cruci. Eu, ca o străină şi trecătoare, plec de acum din această lume. Voi urma calea părinţilor mei. Trimite-mi, te rog, pe episcopul Ioan, ca să mă pregătească pentru călătoria spre veşnicie, pentru că ziua morţii mele este aproape“.

Sfânta Nina a trecut la cele veșnice pe data de 14 ianuarie 338. La moartea ei, Sfânta Nina a fost depusă în raclă la Mănăstirea Bodbe din Kakheti, mormântul acesteia devenind un vestit loc de pelerinaj. De asemenea, crucea Sfintei Nina, făcută din crengi de viţă-de-vie şi prinsă cu părul sfintei, a devenit simbolul creştinătăţii georgiene.

Încreștinarea ținutului Georgiei de astăzi a început destul de devreme datorită propovăduirii Sfântului Apostol Andrei. Încă din anul 40 au apărut în Iviria (veche denumire a Georgiei) primii creștini.

Acesta a fost momentul în care candela credinței a fost aprinsă. Totuși, lumina ei a devenit cunoscută tuturor mult mai târziu, începând cu secolul al IV-lea, prin propovăduirea Sfintei Nina, „cea întocmai cu Apostolii“.

Sfânta Nina a fost numită astfel datorită sacrificiului întregii vieți pentru creștinarea Georgiei. Precum Sfinții Apostoli s-au nevoit pentru a face cunoscută tuturor popoarelor Evanghelia, la fel și Sfânta Nina și-a închinat existența lucrării misionare de convertire a populației gruzine.

cititi mai mult despre Sf. Nina, luminătoarea Georgiei si pe: doxologia.ro; www.crestinortodox.ro

 

 

 

 

 

 

Sfânta Cuvioasă Melania Romana (†439)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

31 decembrie 2020

 

Sf. Cuv. Melania Romana

Cuvioasa maica noastră Melania Romana (numită și Melania cea Mică sau Melania cea Tânără) a trăit în timpul împăratului Honorius, fiul lui Teodosie cel Mare și fratele lui Arcadie, în jurul anului 400. Prăznuirea ei se face la 31 decembrie.

Nu trebuie confundată cu Sfânta Cuvioasă Melania cea Bătrână, care a fost bunica ei (pomenită pe 8 iunie).

Sf. Cuv. Melania Romana (†439) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Melania Romana (†439) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viața

Sfânta Melania Romana era dintr-o familie senatorială bogată și influentă. Din tinerețe, Sfânta a dorit să rămână fecioară și să slujească mereu doar lui Dumnezeu. Părinții însă au măritat-o, împotriva voinței ei, și a avut doi copii. Murindu-i părinții și copiii, a părăsit cetatea și s-a mutat într-o reședință a ei de la țară.

Acolo trăia în rugăciune și schimnicie, vindeca pe bolnavi, primea pe străini, cerceta pe cei din închisori și pe cei surghiuniți. Apoi și-a vândut averea considerabilă pentru suma de 120.000 de monede de aur, dăruindu-i la mănăstiri și biserici.

A început să postească din ce în ce mai aspru: la început mânca o dată la două zile, apoi o dată la cinci zile, sâmbăta și duminica, învățându-se treptat și cu discernământ cu toate practicile ascetice. Fiind de familie aleasă, era educată și avea o scriere foarte frumoasă și împodobită.

După o vreme a plecat în Africa, unde a stat șapte ani. După ce și-a împărțit restul de avere acolo, s-a dus în Alexandria (Egipt). Din Alexandria a plecat la Ierusalim, unde a trăit într-o chilie. A strâns apoi în jurul ei 90 de fecioare, pe care le ținea pe cheltuiala ei cu tot ce le trebuia.

Îmbolnăvindu-se foarte greu de durere de coaste, l-a chemat pe Teofil, episcopul Elefterupolei. S-a împărtășit cu Sfintele Taine, și-a luat rămas bun de la surorile ei și a rostit aceste ultime cuvinte: „Așa s-a făcut, precum a hotărât Dumnezeu!”; și îndată și-a dat duhul în mâinile Domnului ei.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Sf. Cuv. Melania Romana si pe: basilica.ro;  doxologia.ro

 

Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia (180/183 – 258/262)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

24 decembrie 202

 

Eugenia din Roma

Sfânta Eugenia (n. 180 d.Hr., Roma, Roma Antică – d. 258 d.Hr., Roma, Roma Antică) a fost o martiră romană creștină timpurie, care este sărbătorită pe 25 decembrie în Biserica Romano-Catolică, pe 24 decembrie (6 ianuarie, de credincioșii pe stil vechi) în Biserica Ortodoxă Răsăriteană și pe 23 ianuarie în Biserica Apostolică Armeană. Povestea vieții ei este inclusă în Legenda aurea.

 

Legendă

Eugenia s-a născut, conform tradiției, la Roma în secolul al III-lea într-o familie arisocratică. Tatăl ei, Filip, a fost numit prefect al cetății Alexandria și guvernator al provinciei Egipt. A dobândit o educație aleasă și urma să fie dată de soție unui tânăr aristocrat roman.

A intrat în contact cu scrierile teologice ale Sfântului Apostol Pavel și s-a convertit la creștinism, în timpul persecuției anticreștine a împăratului Valerian (253-259). A fugit de acasă și după ce și-a tuns părul și s-a îmbrăcat în haine bărbătești a intrat într-o mănăstire creștină, împreună cu slujitorii fameni Protan și Iachint, pretinzând că este famen (eunuc) și că se numește Eugeniu.

Acolo a fost botezată de Helenus, episcop de Heliopolis. „Tânărul” Eugeniu a dus o viață ascetică la mănăstire și a fost foarte apreciat pentru virtuțile creștine dovedite, iar astfel, la moartea egumenului, călugării l-au ales ca stareț.

Faima virtuților egumenului „Eugeniu” au devenit cunoscute în zona Alexandriei, iar numeroși creștini au început să vină la mănăstire pentru a primi sfaturi și ajutor. Potrivit tradiției, o femeie pe nume Melantia care a fost vindecată de o boală s-a îndrăgostit de „egumen” și, fiindu-i refuzate avansurile sexuale, l-a denunțat pe „Eugeniu” că a încercat să o necinstească.

Ca urmare, Eugenia a fost arestată și întemnițată, urmând a fi judecată chiar de tatăl ei. Identitatea ei feminină a fost dezvăluită în cursul cercetărilor, iar tatăl ei a eliberat-o din închisoare. Prefectul Filip s-a convertit la creștinism și a fost ales curând episcop al Alexandriei, fiind ulterior executat de noul prefect din ordinul împăratului.

După moartea tatălui, Eugenia și familia ei s-au întors la Roma, unde ea a convertit la creștinism multe fecioare. Vestea acestor convertiri a fost aflată de împărat, care a dispus arestarea și executarea creștinilor. Protan și Iachint au fost decapitați pe 11 septembrie 258. Potrivit legendei, Hristos i-a apărut în vis Eugeniei și i-a spus că va muri în sărbătoarea Nașterii Domnului. Ea a fost decapitată pe 25 decembrie 258.

 

Moaștele Sfintei Eugenia

Într-un mic sat numit Santa Eugénia din nordul Portugaliei există o biserică în care se află o icoană a Sfintei Eugenia, îmbrăcată în veșmintele bărbătești din epoca romană. O legendă locală afirmă că Sfântă Eugenia a trecut prin satul Moure din această zonă pe un drum roman aflat în apropiere. Există, de asemenea, un mormânt datând din anul 1000 d.Hr. pe un deal din orașul portughez Barcelos, pe care scrie că este „mormântul Sfintei Eugenia”.

Este posibil ca acest mormânt să fie mormântul Sfintei Eugenia. Moaștele unor sfinți au fost transportate de călugări în Evul Mediu de la Roma către zonele îndepărtate ale Europei. Patrick J. Geary, în lucrarea sa Furta Sacra, afirmă că „în 5 aprilie 838 un călugăr pe nume Felix a apărut la Fulda cu relicvele sfinților Corneliu, Calixt, Agapet, Gheorghe, Vincențiu, Maxim, Cecilia, Eugenia, Digna, Emerita și Columbana”.

Sf. Cuv. Mc. Eugenia (180/183 - 258/262) -  foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Mc. Eugenia (180/183 – 258/262) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Sf. Cuv. Mc. Eugenia

Sfânta Cuvioasă Fecioară Muceniță Eugenia (sau Evghenia) a trăit în secolul al III-lea la Roma și la Alexandria. A pătimit în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, primind martiriul prin tăierea capului cu sabia.
Biserica Ortodoxă o prăznuiește la data de 24 decembrie.

 

Viața și mucenicia

Sf. Muceniță Eugenia s-a născut la Roma, însă încă din copilărie l-a urmat pe tatăl ei, Filip, la Alexandria, unde acesta fusese trimis de către împăratul Commodus (180-192) în funcția de guvernator al Egiptului (la acea dată provincie romană).

Eugenia a primit o educație aleasă și era remarcată pentru frumusețea ei și buna dispoziție pe care o împărtășea și celor din jur. Mulți tineri din familii ilustre au cerut mâna ei, dar ea nu voia încă să se căsătorească.

După ce a citit epistolele Sf. Apostol Pavel, Eugenia a fost atât de impresionată încât a început să-și dorească din tot sufletul să devină și ea creștină. Deoarece tatăl ei i-a interzis cu desăvârșire acest lucru, Eugenia a părăsit în taină casa părintească, îmbrăcată în straie bărbătești (pentru a nu fi recunoscută) și însoțită de doi servitori credincioși – Protus și Hyacinthus.

A fost botezată de către Helenus, episcopul de atunci al cetății antice Heliopolis.[2] Episcopul Helenus a trimis-o la o mănăstire; deoarece în acele timpuri nu existau încă mănăstiri pentru femei, Eugenia și-a păstrat straiele bărbătești, ascunzând faptul că era femeie și fiind cunoscută drept călugărul Eugen. Mai târziu, ea a devenit chiar stareț al acelei mănăstiri.

Odată, după ce ea devenise stareț, prin rugăciunile și îngrijirile ei a vindecat o femeie bolnavă. După însănătoșire, acea femeie i-a făcut avansuri sexuale, neștiind că starețul Eugen nu era bărbat. Fiind respinsă, femeia l-a acuzat în mod public de adulter. Tribunalul care trebuia să judece cauza era prezidat chiar de guvernatorul Egiptului: Filip, tatăl Eugeniei.

Eugenia s-a dezvinovățit, dezvăluind faptul că era femeie, iar tribunalul a achitat-o de toate acuzațiile aduse împotriva ei. Mai târziu, Eugenia l-a convertit la creștinism și pe Filip, tatăl ei (acesta a ajuns chiar episcop al Alexandriei, ulterior fiind decapitat cu sabia pentru credința lui, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor de la începutul secolului al III-lea).

După aceasta, Sf. Eugenia s-a înapoiat la Roma, împreună cu mama ei, Claudia (pe care o convertise între timp la creștinism) și cu servitorii ei credincioși – Protus și Hyacinthus.

După o perioadă mai pașnică, împăratul Galienus (260-268) a început din nou persecuția împotriva creștinilor. Aflându-se faptul că Sf. Eugenia îi convertea pe mulți la dreapta credință, autoritățile romane au arestat-o împreună cu toți creștinii din preajma sa. Sfinții Mucenici Protus și Hyacinthus au fost decapitați la 11 septembrie 262.

Sf. Eugenia a fost aruncată în râul Tibru, cu o piatră legată de gât, dar ea a rămas nevătămată. Tot nevătămată a rămas și după ce călăii ei au încercat să o ardă pe un rug. A fost apoi aruncată într-o groapă, unde a rămas timp de 10 zile. În acest timp, Mântuitorul Însuși i-a apărut și a anunțat-o că va intra în Împărăția Cerurilor chiar în ziua Nașterii lui Hristos. Așa s-a și întâmplat, Sf. Eugenia fiind decapitată cu sabia, la 25 decembrie 262.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Mc. Eugenia si pe: basilica.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana (29 octombrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana

Mucenița Anastasia Romana s-a născut în Roma din părinți înstăriți și a rămas orfană la vârsta de trei ani. Ca orfană, a fost luată în grijă de o mănăstire de femei de lângă Roma, unde era stareță o femeie cu numele Sofia, o bună călugăriță. Ea a crescut-o pe Anastasia în credință ferventă, frică de Dumnezeu și supunere. După șaptesprezece ani, Anastasia era cunoscută în întreaga vecinătate, creștinilor ca o mare ascetă și păgânilor pentru deosebita ei frumusețe.

Persecuțiile împotriva creștinilor ale lui Decius (249-251) au început cam în aceeași perioadă. Administratorul păgân al orașului, Probus, auzise de ea și a trimis soldații să o aducă pe Anastasia la el. Stareța a povățuit-o pe Anastasia timp de două ore cum să-și păstreze credința, cum să reziste ispitelor amăgitoare și cum să îndure tortura. Anastasia i-a spus: „Inima mea e gata să sufere pentru Hristos; sufletul meu este pregătit să moară pentru iubitul meu Iisus”. Binecuvântată de către stareță să sufere pentru Hristos, tânăra Anastasia a ieșit să întâlnească soldații înarmați.

Adusă în fața guvernatorului Probus, Anastasia și-a declarat deschis credința în Hristos Domnul. Văzând tinerețea și frumusețea ei, Probus a încercat mai întâi să o lingușească și să o facă să îl renege pe Hristos și să o descurajeze și să renunțe la credință: „de ce să-ți irosești tinerețea, privată de plăceri? Ce poți câștiga prin îndurarea torturilor și moartea pentru Cel Crucificat? Roagă-te zeilor noștri, mărită-te cu un soț chipeș și trăiește în glorie și onoare”.

Sfânta fecioară i-a replicat cu tărie: „soțul meu, bogățiile mele, viața mea și fericirea mea sunt Domnul Iisus Hristos iar tu nu vei putea să mă faci să-L părăsesc prin minciunile tale! Sunt gata să mor pentru Domnul meu, nu doar o dată – oh, de-ar fi numai posibil! – ci de o mie de ori”.

Atunci, Probus a condamnat-o pe Anastasia la torturi cumplite. Sfânta muceniță le-a îndurat cu curaj, slăvind și rugându-se Domnului. Când i-au sfâșiat hainele, pentru a o umili, ea le-a strigat judecătorilor: „biciuiți-mă și tăiați-mă și loviți-mă; trupul meu gol va fi ascuns de răni iar rușinea mea va fi acoperită cu sângele meu!” Ea a fost biciuită și lovită și tăiată. De două ori i s-a făcut sete foarte tare și a cerut apă, iar un creștin, Chiril, i-a dat să bea, el fiind binecuvântat de Anastasia și decapitat de păgâni.

Apoi i-au fost tăiați sânii și limba, iar un înger al Domnului a venit și a încurajat-o. Poporul, văzând tratamentul inuman și dezgustător al sfintei, s-a indignat, iar guvernatorul a fost obligat să înceteze tortura. La sfârșit a fost decapitată cu sabia, în afara orașului. Trupul sfintei a fost aruncat în afara orașului să fie mâncat de fiare sălbatice, dar Domnul nu a permis ca sfintele ei moaște să fie dezonorate. La ordinul unui înger sfânt, stareța Sofia a plecat să caute trupul mutilat al Sfintei Anastasia și, cu ajutorul a doi creștini, a înmormântat trupul.

În acest fel, Sf. Anastasia a primit cununa muceniciei. Prăznuirea ei se face în 29 octombrie.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana si pe: basilica.rodoxologia.ro

†) Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași

Cuvioasa Parascheva (n. secolul al X-lea, Epivat, Tracia, Imperiul Roman de Răsărit – d. secolul al XI-lea, Epivat, Tracia, Imperiul Roman de Răsărit), în greacă Αγία Παρασκευή „Sfânta Vineri”, cunoscută și sub numele (impropriu) de Paraschiva (Sfânta Paraschiva sau Paraschevi din Roma este o martiră romană din secolul al II-lea), este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română și în alte biserici de rit oriental, sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei. S-a născut la sfârșitul secolului al X-lea, în satul Epivat, Tracia, nu departe de Constantinopol, din părinți bogați și binecredincioși. Ziua ei de pomenire este 14 octombrie, care a fost data decesului său, în secolul al XI-lea.

Sfânta Cuvioasă Parascheva cea Nouă sau Parascheva de la Iași este o sfântă cuvioasă cinstită în întreaga Biserică Ortodoxă și îndeosebi în România, Serbia, Grecia și Bulgaria. În România este considerată ocrotitoarea Moldovei, și este cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti. În popor, mai este cunoscută și ca Sfânta Vineri. Prăznuirea ei se face la 14 octombrie, când zeci de mii de oameni vin în fiecare an la Iași, ca să se închine la sfintele sale moaște - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

În anul 1641, în data de 13 iunie, moaștele sale au fost aduse la Iași de către domnul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului de atunci, Partenie I, și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice.

Prima mențiune în limba română despre Cuvioasa Parascheva de la Iași apare în „Cartea românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei”, apărută la Iași în 1643.

Începând din anul 1889, moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași.

 

Cultul

Cuvioasei Parascheva îi sunt atribuite minuni și vindecări miraculoase. De ziua sa, la Iași are loc în fiecare an un pelerinaj la care participă sute de mii de credincioși din toată țara. Pelerinajul la moaștele situate în Catedrala Mitropolitană din Iași a devenit unul dintre principalele evenimente religioase din România. Sute de mii de pelerini se adună în fiecare an la Iași în cel de-al doilea weekend al lunii octombrie pentru a comemora pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, în timp ce orașul însuși și-a stabilit Zile de sărbătoare în același timp.

Este cunoscută în popor și sub numele de Sfânta Vineri.

Imagini din arhiva AGERPRES: Sicriul cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, este condus în…

Publicată de AGERPRES pe Miercuri, 14 octombrie 2020

 

Viața pământească

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în Tracia, într-un sat numit Epivata, lângă Constantinopol, din părinți creștini greci, de neam bun și bogați, având multe averi. Ei au botezat-o și au crescut-o pe Parascheva în credința creștină. Evlavioasă fiind, mergea mereu cu maica ei la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.

Într-o zi, după ce trecuse de vârsta de zece ani, mergând la biserică, a auzit acest cuvânt al Evangheliei: “Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine și să ridice Crucea sa și să urmeze Mie” (Luca 9, 23 ). Auzind acestea, s-a aprins inima ei, dorind să împlinească pe dată cuvântul Evangheliei și, ieșind din biserică și întâlnind un sărac, s-a ascuns de maica sa și, dezbrăcându-se de hainele bogate pe care le purta, le-a dat lui, iar ea a îmbrăcat hainele săracului.

Iar când a venit acasă și au văzut-o părinții într-un astfel de chip, s-au îngrozit și au bătut-o, ca să nu mai facă așa ceva. Ea însă a făcut acestea de mai multe ori, neluând în seamă ocările, amenințările și bătaia pe care o lua de la părinți. Iar cele pe care le îndura acasă erau ca niște prevestiri ale roadelor duhovnicești de mai târziu, mai presus de firea omenească.

Sufletul ei ardea însă de dorința de a sluji lui Dumnezeu, după cuvântul auzit. Drept care, într-o bună zi a fugit de acasă fără știrea părinților, plecând la Constantinopol, unde s-a închinat în bisericile lui Dumnezeu, la moaștele Sfinților de acolo și a ascultat povățuirile duhovnicești ale sfinților bărbați de acolo. Întărindu-se cu rugăciunile lor, a plecat din cetate, a trecut în Calcedon și în cele din urmă s-a așezat în Heracleea Pontului, mergând pe jos până acolo.

Iar părinții ei, după ce au căutat-o ei înșiși și cu ajutorul altora multă vreme, negăsind-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, ajungând la Heracleea Pontului, a ajuns la o biserică a Născătoarei de Dumnezeu, s-a așezat la pământ și l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat și, prin rugăciune umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu răbdare, nevoindu-se în acest sfânt locaș, sporind duhovnicește în multe chipuri.

Ea nopțile și le petrecea în rugăciuni neîncetate, iar zilele în ajunări fără număr, în rugăciune cu lacrimi și tânguiri neîncetate; iar pentru puținul somn pe care și-l îngăduia, se culca jos pe pământul gol. Iar ea în toate era smerită, având cugetul cumpătat, inima curată și plină de evlavie către Dumnezeu.

După trecerea celor cinci ani în aceste nevoințe, i-a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau să o ducă la Ierusalim; căci ea își dorea să meargă acolo și ruga pe Dumnezeu și pe Maica Lui pentru aceasta. Astfel pregatită, ea a ieșit din biserică și, îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim, închinându-se la toate Locurile Sfinte, mergând pe acolo “unde și blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au călcat“.

Împlinind acestea, a mers în pustiul Iordanului și a ajuns la niște călugărițe pustnice, alăturându-se lor. Mult s-a nevoit și aici, până l-a biruit pe vrajmasul diavol, care mai înainte năvălise asupra ei cu ispite multe și de tot felul, neputând a le lăsa în scris pe toate. Băutura ei era apa de izvor, și de aceasta foarte puțină; iar în loc de așternut folosea o rogojină; îmbrăcămintea ei era o haină, și aceasta foarte zdrențăroasă; iar cântarea pe buzele sale era neîncetată, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunătățirilor, smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.

Ea a răbdat ani la rând în această mănăstire de călugărițe. Și nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, ajungând la vârsta de 25 de ani, a plecat de acolo și s-a dus la Iope. Și mergând de acolo pe o corabie, a pornit către patria sa, ajungând acolo după o călătorie plină de primejdii pe mare.

Apoi pururea pomenita a venit iarăși la Constantinopol, și după ce a cercetat dumnezeieștile locașuri și pe sfinții bărbați, a plecat și s-a așezat într-un sat numit Calicratia, în biserica Sfinților Apostoli, nesocotind petrecerea părinților săi de bun neam și batjocorind înțelepțește uneltirile vicleanului înșelător.

Doi ani a petrecut acolo, după care a adormit întru Domnul, încredințându-și sfântul său suflet în mâinile îngerești, spre sălășluirea în locașurile cele veșnice și dumnezeiești; iar trupul său, înfrumusețat cu dumnezeiești îmbunătățiri, l-a ascuns în pământ.

 

Minuni după moarte

Multă vreme după aceasta, a trecut din această viață un om care își petrecuse viața în răutăți, iar trupul său a fost îngropat aproape de cel al cuvioasei. Dar ea n-a vrut să rabde aceasta, ci, arătându-se în vis unui sfânt bărbat, i-a zis: „Ridică trupul acesta și-l aruncă; că soare fiind și lumină, nu pot suferi întunericul și murdăria”.

Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, pentru că socotise arătarea cuvioasei drept un vis obișnuit, ea i s-a arătat și a doua, și a treia oară, strigându-i aceleași lucruri și mustrându-l cu asprime. Atunci călugărul și-a venit în sine după cum se cuvena și, după cuvântul cuvioasei, care îi arăta cu degetul locul, degrabă s-a sculat și cu sârguință a descoperit poporului vedenia sa.

Atunci au alergat cu toată cetatea să împlinească porunca Sfintei. Și săpând, când s-au apropiat de sicriul ei, i-au aflat trupul cu totul nestricat și plin de bună mireasmă. Atunci i-au luat trupul și cu evlavie l-au adus în biserica Sfinților Apostoli, umplând aerul de miresme și tămâieri, cântând psalmi.

Și este cu neputință a povesti în scris toate minunile care s-au săvârșit după așezarea moaștelor ei aici, din pricina mulțimii lor: șchiopi, surzi, ciungi, ologi și tot felul de bolnavi au fost vindecați; doar atingându-se cei suferinzi de racla ei, pe dată se depărta de la ei toate bolile fără leac și toate neputințele. Iar minunile care se fac prin sfintele sale moaște nu încetează până în ziua de azi a da îmbelșugate tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Cel ce a preamărit-o.

După spusele lui Eftimie și Rafail, precum și ale lui Meletie al Atenei și Dositei, patriarhul Ierusalimului, Sfintele sale Moaște au fost mutate de acolo în cetatea Târnovo, vechea capitală țarilor bulgari; iar de acolo s-au strămutat la Belgrad, apoi la Constantinopol. Iar de la Constantinopol, Sfintele Moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost strămutate la Iași pe vremea voievodului Vasile Lupu al Moldovei.

Acesta, plătind datoriile pe care Patriarhia de Constantinopol le avea către turci, a primit de la Patriarhul Ecumenic Partenie (și cu îngăduința sultanului Murad al IV-lea), drept mulțumire, moaștele Cuvioasei, pe care le-a adus cu mare cheltuială la Iași. Întreaga poveste a strămutării moaștelor Cuvioasei la Iași este zugrăvită pe peretele de sud al bisericii Sfinții Trei Ierarhi din Iași.

Această strămutare de atunci este scrisă și în marmură, în locul unde sunt așezate sfintele moaște, astfel: „Cu voința Tatălui, cu bineplăcerea Fiului și cu conlucrarea Sfântului și de viață făcătorului Duh, a Dumnezeului celui mărit și închinat în Sfânta și cea de o ființă și nedesparțită Treime. Binecinstitorul și de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind râvnitor și apărător al sfintei credințe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire, a strămutat din Constantinopol cu multă osârdie și prea multă dorință aceste cinstite moaște ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova.

Această strămutare a fost a treia. Iar preasfințitul și fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoința și sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaște ca pe o vistierie dumnezeiască, cu prea fericiții trei mitropoliți: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al Paleon-Patronului, în zilele prea sfințitului Varlaam mitropolitul Sucevei și a toată Moldavia;

iar binecinstitorul și de Hristos iubitorul și cu mila lui Dumnezeu stăpân al nostru și domnitor a toată Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasă ieșind cu evlavie și din tot sufletul primind această neprețuită vistierie, potrivit le-au pus și le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinților Trei Ierarhi și ai lumii dascăli: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, spre cinstea și mărirea lui Dumnezeu Celui lăudat în Treime și spre veșnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale și a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în același an s-a născut și preaiubit fiul lui, Ioan Ștefan Voievod, căuia să-i dea Domnul zile îndelungate și viață de mulți ani. Amin”.

În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așezate in minunata biserică a mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, fiind mutate în paraclisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenție a rămas aprinsă o lumânare din sfeșnicul de lângă racla din lemn în care erau așezate cinstitele moaște; peste noapte, lumânarea a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezata racla, arzând mocnit toata noaptea, fiind prefăcut totul într-un morman de jar. A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și credincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse, încă o minune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu.

Ridicate din mormanul de jar, moaștele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi, iar la scurt timp după aceea au fost strămutate în noua catedrală mitropolitană din Iași (care fusese sfințită la 23 aprilie 1887). Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea dreptcredincioșilor moldoveni, care îi cer să mijlocească pentru ei înaintea tronului ceresc, fiind socotită ocrotitoarea Moldovei.

În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea unor sfinți români, precum și generalizarea cultului unor sfinți ale caror moaște se găsesc în țara noastră. Hotărârea respectivă a fost pusă în aplicare în cadrul unor mari sărbători bisericesti în cursul lunii octombrie 1955. În cazul Cuvioasei Parascheva, proclamarea solemnă a generalizării cultului ei s-a făcut în catedrala mitropolitană din Iași, la 14 octombrie 1955, în prezența a numeroși ierarhi români și a unor reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Rusă și Bulgară.

De altfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica noastră veacuri de-a rândul. Încă de la sfârșitul veacului al XIV-lea exista o biserică închinată Prea Cuvioasei Parascheva în Rășinari, lângă Sibiu, iar in anul 1408 este atestată existența unei biserici cu hramul „Sfânta Vineri” în Târgul Romanului. Multe alte biserici din Moldova sau din alte părți ale țării sunt închinate Sfintei.

Chipul ei sau scene din viața ei sunt zugrăvite în multe biserici românești. Dreptcredincioșii creștini de pretutindeni o venerează atât prin participarea la slujbele din 14 octombrie din fiecare an, cât și – mai ales cei din Iași și împrejurimi – prin închinarea de fiecare zi în fața cinstitelor ei moaște, toți cerându-i ocrotire și ajutor.

Din tradiție se cunosc foarte multe minuni săvârșite de cuvioasa; dar și în zilele noastre ea nu contenește a face minuni pentru aceia care aleargă la ea cu credință. Căci toți cei neputincioși care au evlavie la sfintele moaște, alergând cu credință la ele, sau chiar cei care poartă lucruri care au fost doar atinse de moaștele Cuvioasei, dobândesc vindecare.

Iar în vreme de secetă sau la altă nevoie mare, făcând creștinii rugăciune și ieșind cu sfintele moaște, îndată primesc răspuns rugăciunile lor. Și în patria ei, la Epivata, unde, se zice, casa ei părintească a fost transformată într-o biserică închinată ei, cuvioasa face multe minuni, cu harul Domnului, căruia I se cuvine mărirea în vecii vecilor.

 

cititi mai mult despre Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași si pe: ro.orthodoxwiki.org; www.agerpres.robasilica.rodoxologia.roen.wikipedia.org

Sfânta Cuvioasă Eufrosina (25 septembrie)

foto si articol preluate de pe ziarullumina.ro

 

Sfânta Cuvioasă Eufrosina

Sfânta Eufrosina a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic (408-450) şi era singurul copil al unui om puternic, slăvit, credincios şi milostiv, pe care-l chema Pafnutie, din cetatea Alexandriei.

Pe când avea 18 ani, tatăl ei a logodit-o cu un tânăr nobil, însă ea iubea mai mult viaţa monahicească. Drept aceea, pe orice călugăr primit în casă şi ospătat de tatăl ei, ea îl întreba despre viaţa fraţilor din mănăstire. Astfel, odată, pe când tatăl ei nu era acasă, fericita Eufrosina a părăsit lumea şi deşertăciunile ei şi a fugit pe ascuns din casa părintească, schimbându-şi portul, adică îmbrăcându-se în haine bărbăteşti şi numindu-se Smarald. Tunzându-şi părul capului a intrat într-o mănăs­tire, dându-se drept famen.

Şi a stat acolo, nevoindu-se şi strălucind în mijlocul bărbaţilor precum piatra cea scumpă, timp de 38 de ani. Apoi, căzând într-o boală grea, Sfânta Eufrosina s-a mutat la Domnul.

Din iconomia lui Dumnezeu, se afla atunci în mănăstire şi Pafnutie, tatăl ei, căruia i s-a descoperit înainte de a-şi da duhul.

O, tată, eu sunt Eufrosina, fiica ta, şi tu eşti tatăl meu”, a zis ea.

Pafnutie, văzând acestea, s-a cutremurat, dar totodată s-a şi bucurat. Pentru aceasta şi-a împărţit toată averea săracilor şi s-a făcut şi el monah, luând asupra sa asprimea nevoinţelor pustniceşti. Şi s-a arătat vrednic urmaş şi moştenitor, atât al chiliei şi al rogojinii pe care se odihnea Cuvioasa Eufrosina, cât şi al râvnei şi bunătăţilor fiicei sale. Şi s-a mutat Pafnutie la Domnul, bucurându-se.

cititi mai mult despre Sfânta Cuvioasă Eufrosina si pe: basilica.ro; doxologia.ro

Sfânta Teodora de la Sihla (secol al XVII-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sfânta Teodora de la Sihla

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (n. în jurul anului 1650, Vânători-Neamț, Neamț – d. începutul secolului al XVIII-lea) este o sfântă din calendarul ortodox român, pomenită în ziua de 7 august.

 

Viața

Teodora de la Sihla s-a născut în vremea domniei lui Vasile Lupu și a mitropolitului cărturar Varlaam Moțoc; a fost fiica armașului cetății Neamț Ștefan Joldea – boier cu rang de comis. A fost căsătorită contra voinței sale. Nevând copii, soții hotărăsc împreună să se călugărească, el retrăgându-se la Mănăstirea Poiana Mărului și ea – la vârsta de aproape 30 de ani – la Vărzărești.

Năvălirile străine o determină să se retragă în Munții Buzăului (se pare că a trecut și pe la Schitul rupestru Fundătura), unde viețuiește aproape un deceniu (numele ei este pomenit și într-un pomelnic inscripționat în piatră pe altarul schitului rupestru din Munții Buzăului – de la Agatonul Nou).

De aici se îndreaptă mai întâi spre Mănăstirea Neamț, de unde este îndrumată spre Munții Neamțului la schitul Sihăstria (la acea vreme recent înființat în 1655). Cu îndrumarea starețului de aici și cu binecuvântarea egumenului schitului, a suit munții pentru a sihăstri în pustia Sihlei. Cuvântul „sihlă” înseamnă pădure deasă de copaci tineri; hățiș. Cu peste un un secol mai târziu, Calistrat Hogaș descrie astfel acest sălaș de pustnici:

Dacă Sihla nu pășește dincolo de marginile firești, apoi are cel puțin însușirea de a atinge aproape culmea de asprime, singurătate și sălbăticie a celei mai puternice închipuiri.”

Inițial Teodora a locuit într-o chilie aflată sub stâncile Sihlei, cedată de un sihastru bătrân. Tradiția orală spune că în vremea altor năvăliri străine, călugărițe refugiate au ajuns și la chilia cuvioasei, aceasta cedându-le locul pentru a se muta într-o peșteră, unde era și mai greu de ajuns. Aici ar fi supraviețuit în cea mai mare parte a timpului.

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla a trăit în Moldova secolului al XVII-lea, nevoindu-se în viața călugărească cea mai mare parte a vieții sale. Este cea dintâi româncă trecută în rândul sfinților. Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește pe data de 7 august - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

După moarte

După moartea sa, trupul celei supranumite Floare duhovnicească a Moldovei a rămas în peștera unde își petrecuse mare parte din sihăstrie. Știrea vieții și morții ei ar fi ajuns și la soțul ei, călugărit sub numele de Elefterie, astfel că acesta a plecat de la Poiana Mărului și a venit să-și petreacă cel din urmă deceniu al vieții la Sihăstria, aproape de locul de odihnă soției sale. Pe la 1725 s-a întemeiat schitul Sihla în amintirea ei.

Rămasă înmormântată aici până prin anii 1828-1834, în timpul ocupației rusești a Principatelor Române a fost dusă la Lavra Pecerska din Kiev.

Despre ea Calistrat Hogaș scria în cartea sa Pe drumuri de munte:

„”Frumoasa Sfânta Teodora, legendara anahoretă a locurilor acestora, se înfățișa închipuirii mele ca o a doua Marie din Egipt, cu viața bântuită de aceleași nenorociri, tot ca și ea. Sfânta Teodora se lepădase, poate, de plăcerile îmbătătoare ale lumii acesteia, mulțumindu-se, în cele din urmă, cu crăpatura umedă a unei stânci, în locul palatelor aurite unde luxul și desfrâul domneau cu răsfățare…

Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat canonizarea Cuvioasei Teodora de la Sihla pe 20 iunie 1992, stabilind ca zi de prăznuire data de 7 august.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

cititi mai mult despre Sfânta Teodora de la Sihla si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.roen.wikipedia.org