Articole

30 aprilie – Ziua internaţională a jazzului (UNESCO)

foto preluat de pe www.facebook.com/intljazzday
articol preluat de pe www.agerpres.ro

 

30 aprilie – Ziua internaţională a jazzului (UNESCO)

În noiembrie 2011, UNESCO a proclamat data de 30 aprilie Ziua internaţională a jazzului.

Muzica, de-a lungul veacurilor, s-a dovedit a fi un instrument puternic de comunicare.

Atunci când ea izvorăşte din fuziunea mai multor culturi diferite şi creează o expresie armonioasă, care vorbeşte despre ele, devine desăvârşită.

Jazzul se încadrează perfect în această categorie.

Este un stil unic de muzică, care îşi are originea în sudul Statelor Unite, cu rădăcini şi în tradiţiile muzicale africane şi cu influenţe europene.

El a devenit o formă de artă internaţională, care evoluează continuu, traversând globul, inspirându-se din muzica ţărilor şi regiunilor pe care le străbate.

În România, Ziua internaţională a jazzului este celebrată în numeroase oraşe prin organizarea de întruniri, concerte şi festivaluri.

Între mari artişti ai jazzului românesc se numără: Aura Urziceanu, Lucian Ban, Liviu Butoi, Garbis Dedeian, Damian Drăghici, Vlaicu Golcea, Eugen Gondi, Mihai Iordache, Pedro Negrescu, Sorin Romanescu, Mircea Tiberian, Harry Tavitian, Paul Weiner.

Prima ediţie a Zilei internaţionale a jazzului a fost marcată de UNESCO şi Institutul Thelonious Monk de Jazz, în 2012, prin organizarea a trei concerte susţinute la Paris, la sediul mondial al UNESCO, la ”Congo Square” din New Orleans, locul de naştere al jazz-ului şi la Sala Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York, concerte care au reunit artişti de renume mondial.

Ediţia 2024 a Zilei internaţionale a jazzului este sărbătorită în peste 190 de ţări pe 30 aprilie.

Directorul general UNESCO Audrey Azoulay şi ambasadorul UNESCO pentru bunăvoinţă Herbie Hancock au anunţat că oraşul Tanger, din Maroc este gazda la nivel internaţional.

Prezentată în parteneriat cu Ministerul Culturii din Maroc şi oraşul Tanger, sărbătoarea timp de patru zile (27-30 aprilie) subliniază moştenirea jazz-ului şi va evidenţia legăturile culturale şi artistice dintre oamenii din Maroc, Europa şi Africa.

cititi mai mult pe: www.agerpres.rowww.unesco.org

 

30 aprilie – Ziua cooperării civili-militari

foto preluat de pe www.facebook.com/mapn.ro
articol preluat de pe www.agerpres.ro

 

30 aprilie – Ziua cooperării civili-militari

Ziua cooperării civili-militari este sărbătorită, în fiecare an, la 30 aprilie, dată la care a fost înfiinţată, în anul 1997, prima structură cooperarea civili-militari (CIMIC) din Armata României.

CIMIC a fost înfiinţată în baza HG nr. 110/14 aprilie 1997, în cadrul Direcţiei Planificare Strategică şi Control Armamente.

Este un concept NATO ce reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse pentru a stabili şi a menţine cooperarea între comandanţii militari, populaţia civilă şi instituţiile din zona de operaţii, în vederea asigurării unui climat de securitate, folosit, de regulă, pe perioada operaţiilor de sprijin al păcii, potrivit www.revista.forter.ro.

Structurile CIMIC îşi desfăşoară activitatea în sprijinul conducerii acţiunilor militare, desfăşurate cu ajutorul instituţiilor civile şi al populaţiei, pe timpul pregătirii şi desfăşurării acţiunilor militare.

Totodată, acţionează în sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi al populaţiei, pentru restabilirea ordinii constituţionale după încetarea ostilităţilor, pentru normalizarea situaţiei în zonele de conflict sau pentru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale sau industriale.

Un alt element important îl constituie acordarea sprijinului în realizarea unor proiecte de infrastructură, educaţie şi asistenţă umanitară.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

cititi si:

- 30 aprilie – Ziua Infanteriei Române

- 29 aprilie – Ziua Veteranilor de Război

-

30 aprilie – Ziua Logisticii Militare

foto preluat de pe www.facebook.com/mapn.ro
articol preluat de pe www.amvvd.ro

 

30 aprilie- Ziua Logisticii Militare

La 30 aprilie, Armata României sărbătoreşte Ziua Logisticii Militare, iar anul acesta se împlinesc 25 de ani (n.r. articol publicat pe 30 aprilie 2022) de la înfiinţarea Direcţiei logistice din Statul Major al Apărării, marcând, totodată, introducerea termenului de logistică militară, ca etichetă pentru planificarea şi executarea mişcării şi aprovizionării trupelor.

Termenul „logistică” a fost utilizat pentru prima oară în domeniul militar, logistica fiind considerat ramura artei războiului care se ocupă de mişcarea şi aprovizionarea trupelor.

Conceptul a evoluat din nevoia forțelor militare de a se aproviziona în timpul războaielor.

Inițial ea s-a numit intendență.

Astfel, acest termen al logisticii, defineşte o practică foarte veche.

Apariţia logisticii militare, aşa cum este ea înţeleasă în zilele noastre, coincide cu apariţia armatelor organizate, cu care diversele naţiuni sau state au încercat să-și impună forţa militară asupra vecinilor.

cititi mai mult pe www.amvvd.ro

 

“Logistica militară, un angrenaj complex de activități menit să asigure atat deplasarea și subzistenta forțelor armate cat și mentinerea unei capacități ridicate de luptă a acestora își sărbătorește ziua apariției sale ca armă indispensabilă oricărei armate moderne.

Succesul oricărei bătălii se sprijină în foarte mare măsură pe asigurarea logistică planificată și coordonată. Pentru cei pasionați de istorie, noțiunea de logistică își are rădăcinile în limba greacă și desemna o însușire a unei persoane pricepute la calcule : “logistikos”. Studiile istorice arată că, în unele armate din vechime, existau funcționari administrativi militari care purtau numele de “logista” și aveau abilități în domeniul calculelor numerice.

Profesioniștii logisticieni au existat și acționat încă de la înființarea Armatei Române moderne. Ei au fost cei care, pe timp de pace și război, s-au aflat în spatele oricărei acțiuni militare, asigurând trupelor tot ceea ce au avut nevoie pentru îndeplinirea misiunilor: de la echipament individual și de protecție, armament, muniție, transporturi, servicii medicale, dar și apă, hrana, serviciile de campanie și odihnă.”

sursă: Cătălina Vlădescu (www.facebook.com – Baza 2 Logistică “Valahia”)

 

cititi si:

- 30 aprilie – Ziua cooperării civili-militari

- 30 aprilie – Ziua Infanteriei Române

- 30 aprilie – Ziua internaţională a jazzului (UNESCO)

-

-

30 aprilie – Ziua Infanteriei Române

foto preluat de pe www.facebook.com/mapn.ro
articol preluat de pe www.agerpres.ro

 

30 aprilie – Ziua Infanteriei Române

Ziua Infanteriei Române este sărbătorită la 30 aprilie, aceasta fiind data la care în anul 1830, a luat naştere Infanteria ca armă modernă a Principatelor Române, potrivit portalului www.rumaniamilitary.ro.

Înfiinţarea Infanteriei a fost posibilă după semnarea Tratatului de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829), încheiat între Rusia şi Turcia în urma războiului ruso-turc.

Acesta prevedea că Ţările Române obţin dreptul să-şi organizeze “un număr de gărzi înarmate pământene“, ceea ce însemna să-şi înfiinţeze propria lor putere militară, “ale cărei număr şi întreţinere aveau să fie stabilite de domni împreună cu divanele lor“, potrivit www.armataromaniei.ro.

La 30 aprilie 1830, s-a hotărât “formăluirea în Valahia a şase batalioane pedestrime şi 6 escadroane călărime a străjii pământeşti“.

Au fost create trei regimente mixte la Bucureşti, Ploieşti şi Craiova.

În acelaşi timp, în Moldova au fost create un batalion de infanterie şi un escadron de cavalerie, din care a luat fiinţă primul regiment mixt, cu garnizoana la Iaşi.

După Unirea celor două provincii româneşti, Moldova şi Ţara Românească, la 1859, infanteria a făcut progrese importante, ajungând, în anul 1860, la efective de 10.848 de oameni, potrivit “Calendarului Tradiţiilor Militare” (2010).

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Evenimentele Zilei de 30 aprilie în Istorie

Rămășițele exploziei supernovei SN 1006 (30 aprilie)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org

 

30 aprilie este a 120-a zi a calendarului gregorian și ziua a 121-a în anii bisecți. Mai sunt 245 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbătorile Zilei de 30 aprilie

(BOR) Sf. Ap. Iacob al lui Zevedeu

Sfântul Iacov, fiul lui Zevedei, era din Betsaida Galileii, dintr-o familie de pescari și a fost frate cu Sf. Apostol Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu.

A fost unul din cei doisprezece Apostoli, chemat de Domnul la ucenicie „de la vânarea peștilor”.

A fost supranumit Iacov cel Mare, spre a-l deosebi de Apostolul Iacov (fiul lui Alfeu) și de Apostolul cu același nume dintre Cei Șaptezeci, Sf. Iacov cel Drept (primul Episcop al Ierusalimului) supranumit Iacov cel Mic sau Iacov Fratele Domnului.

Sf. Iacov este primul mucenic dintre Cei 12 Apostoli, fiind ucis în anul 44, la ordinul lui Irod Agripa (Fapte 12-1;2).

Biserica îl pomenește pe Iacov al lui Zevedeu la 30 aprilie și la 30 iunie (împreună cu ceilalți Apostoli).

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Iacob, (cel mare), fratele Sf. apostol Ioan, apostol, martir († 42)

 

(BRC) Sf. Pius al V-lea, papă; Sf. Iosif Cottolengo, preot

Papa Pius al V-lea (nume civil, Antonio Ghislieri, n. 17 ianuarie 1504 -d. 1 mai 1572), a fost un papă al Romei (7 ianuarie 1566 - mai 1572)  - foto: ro.wikipedia.org

Papa Pius al V-lea - foto: ro.wikipedia.org

Papa Pius al V-lea (nume civil, Antonio Ghislieri, n. 17 ianuarie 1504 -d. 1 mai 1572), a fost un papă al Romei (7 ianuarie 1566 – mai 1572).

 

Ziua internaţională a jazzului (UNESCO)

În noiembrie 2011, UNESCO a proclamat data de 30 aprilie Ziua internaţională a jazzului.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Ziua Infanteriei Române

Ziua Infanteriei Române este sărbătorită la 30 aprilie, aceasta fiind data la care în anul 1830, a luat naştere Infanteria ca armă modernă a Principatelor Române, potrivit portalului www.rumaniamilitary.ro.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Ziua cooperării civili-militari

Ziua cooperării civili-militari este sărbătorită, în fiecare an, la 30 aprilie, dată la care a fost înfiinţată, în anul 1997, prima structură cooperarea civili-militari (CIMIC) din Armata României.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Ziua Logisticii Militare

La 30 aprilie, Armata României sărbătoreşte Ziua Logisticii Militare

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Ziua națională a Regatului Țărilor de Jos. Ziua Reginei (Olanda)

 

Astăzi în istorie pentru 30 aprilie

 

Evenimentele Zilei de 30 aprilie în Istorie:

- 30 aprilie 1006 – SN 1006, cea mai strălucitoare supernovă din istorie, a apărut pe cer în constelația Lupus și a fost observată în Elveția, China și Egipt.

- 30 aprilie 1803 – Statele Unite au cumpărat de la Franța teritoriul Louisiana.

- 30 aprilie 1848 – A avut loc la Blaj prima adunare politică a românilor din Transilvania, pe Câmpia Libertăţii;

- 30 aprilie 1857 – Bucuresti, primul oras din lume iluminat public cu lampi cu petrol lampant;

- 30 aprilie 1896 – S-a adoptat Legea învățământului primar și normal–primar (Legea Poni);

- 30 aprilie 1937 – În Filipine a avut loc un plebiscit referitor la dreptul femeilor de a vota;

- 30 aprilie 1945 – În timp ce trupele sovietice se apropiau de Berlin, Adolf Hitler s-a sinucis împreună cu Eva Braun.

 

30 aprilie 65 - S-a sinucis poetul roman Marcus Annaeus Lucanus (n. 3 noiembrie 39), mai bine cunoscut ca Lucan.

Marcus Annaeus Lucanus-  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Marcus Annaeus Lucanus- foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

În ciuda scurtei sale vieți, el este privit ca una dintre figurile remarcabile din perioada clasică latină.

Lucanus a scris mai multe poeme violente contra împăratului Nero. În anul 65 se descoperă conspiratia lui Piso, împotriva lui Nero.

Pe 30 aprilie 65, în urma acuzațiilor că ar fi participat la aceasta conspirație, Lucan primește ordinul imperial de a se sinucide.

Poetul oferă un banchet strălucit prietenilor săi, apoi poruncește medicului personal să-i taie venele în baie.

Moare recitând versurile din Farsalia ,care descriu moartea asemănătoare a unui soldat.

 

30 aprilie 313 - Împăratul roman Licinius unifică Imperiul Roman de Răsărit sub conducerea sa.

Flavius Licinius - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Flavius Licinius – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Flavius Licinius s-a născut în Moesia Superior, într-o familie de țărani originari din Dacia.

A îmbrățișat cariera militară și a ajuns să fie un favorit al imparatului Galeriu, iar după moartea lui Galerius ( in anul 311), Licinius ocupă proviincile danubiano-balcanice până la Hellespont.

În 312 se apropie de Constantin cel Mare, alianță întărită prin căsătoria lui cu Flavia Iulia Constanția, sora acestuia, în martie 313.

Flavius Licinius -  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Flavius Licinius – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

În urma întrevederii de la Mediolanum (februarie-martie 313) a celor doi împărați, se promulgă edictul prin care creștinismul este recunoscut ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu.

Victorios în războiul cu Maximinus Daia (313), Licinius ocupă toate provinciile orientale deținute de acesta, devenind stăpân al întregului Orient.

În anul 324 imparatul Constantin, ii declara razboi lui Licinius.si il nfrânge în două mari bătălii, la Adrianopol (iulie) și Chrysopolis în Asia Mica (septembrie).

Cu flota distrusă de Crispus, fiul lui Constantin, Licinius cade prizonier și este executat în anul următor la Tesalonic.

 

30 aprilie 534/535 - A murit regina ostrogotilor Amalasuntha (n. cca. 495).

Amalasuntha (n. cca. 495 – d. 30 aprilie 534/535) a fost o regină a ostrogoților între 526 și 534 - Bust la Muzeele Capitoline, presupus că o înfățișează pe regina Amalasuintha, foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bust la Muzeele Capitoline, presupus că o înfățișează pe regina Amalasuintha, foto preluat de pe en.wikipedia.org

Amalasuntha (sau Amalasuentha, Amalaswintha, Amalasuintha, Amalswinthe, Amalasontha) (n. cca. 495 – d. 30 aprilie 534/535) a fost o regină a ostrogoților între 526 și 534.

Fiică a regelui Theodoric cel Mare, Amalasuntha a fost căsătorită în 515 cu Eutharic (c. 480 – 522), un nobil ostrogot, care anterior locuise în Hispania vizigotă.

Acesta era fiul lui Widerich (n. cca. 450), nepotul lui Berismund (n. cca. 410) și strănepotul lui Thorismund (d. după 400), rege al ostrogoților în jurul anului 400.

Soțul ei a murit, se pare în primii ani ai căsniciei, lăsând-o pe Amalasuntha cu doi copii, Athalaric și Matasuntha (n. cca. 517 – d. după 550), soție din cca. 550 a vărului împăratului Iustinian I, Germanus.

La moartea tatălui său din 526, succesiunea a trecut asupra fiului ei, însă puterea i-a revenit Amalasunthei, ca regentă pentru Athalaric.

Puternic influențată de vechea cultură romană, ea i-a oferit fiului ei o educație rafinată și o puternică înclinație pentru literatură.

Conștientă de lipsa sa de popularitate, ea a surghiunit, iar apoi a condamnat la moarte trei nobili goți pe care îi suspecta de intrigi și în același timp a deschis negocieri cu împăratul Iustinian, cu intenția de a se muta, alături de tezaurul goților, la Constantinopol.

Moartea fiului ei din 534 nu a schimbat prea multe din această politică.

Devenită regină, Amalasuntha l-a numit pe vărul ei Theodahad ca partener la tron (iar nu, așa cum se afirmă uneori, soț al ei, dat fiind că soția acestuia era încă în viață), cu intenția de a-și întări poziția.

Alegerea nu a fost fericită, dat fiind că Theodahad a profitat de nemulțumirile din rândul goților și, fie din propriul lui ordin sau doar cu permisiunea sa, Amalasuntha a fost capturată și închisă pe insula Martana din lacul Bolsena (Toscana), unde în 30 aprilie a fost asasinată în baie.

Scrisorile lui Cassiodorus, ministru important și confident în domeniul literaturii al Amalasunthei, ca și istoriile lui Procopius din Cezareea și Iordanes, oferă principalele informații referitoare la personalitatea Amalasunthei.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

30 aprilie 1006 - SN 1006, cea mai strălucitoare supernovă din istorie, a apărut pe cer în constelația Lupus și a fost observată în Elveția, China și Egipt.

Rămășițele exploziei supernovei SN 1006 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Rămășițele exploziei supernovei SN 1006 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

SN 1006 a fost o supernovă, văzută pe Pământ începând cu anul 1006 d.Hr.;

Pământul se afla atunci la circa 7.200 de ani-lumină distanță de ea.

A fost evenimentul stelar cu cea mai mare magnitudine aparentă din istoria înregistrărilor, ajungând la o magnitudine vizuală de aproximativ -7.5.

Apărut la început în constelația Lupului între 30 aprilie și 1 mai din acel an, această „stea nouă” a fost descrisă de observatorii din China, Egipt, Irak, Japonia, Elveția și posibil din America de Nord.

Rămășița de supernovă a acestei explozii a fost identificată abia în 1965, când Doug Milne și Frank Gardner au utilizat radiotelescopul de la Observatorul Parkes pentru a demonstra că ceea ce era anterior cunoscut drept sursa radio PKS 1459-41, din apropierea stelei Beta Lupi, părea a fi un înveliș circular de 30 de arcminute.

De-a lungul următorilor ani, au fost detectate atât emisiile de raze X cât și cele de lumină vizibilă ale acestei rămășițe, iar în 2010, H.E.S.S. observatorul de raze gamma a anunțat detectarea unei emisii de radiații gamma de la rămășiță.

Rămășița cu diametrul de ~0,5° al SN 1006 se află la o distanță estimată de 2,2 kiloparseci de Pământ, diametrul său liniar fiind de circa 20 de parseci.

Așa cum este de așteptat de la rămășița unei supernove de tip Ia, nu s-a observat în centrul ei nicio stea neutronică sau gaură neagră.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

30 aprilie 1245 - S-a născut regele Frantei Filip al III-lea, din dinastia Capetienilor.

I-a succedat tatălui său Ludovic al IX-lea (cel Sfant) și a domnit din 1270 pana in anul 1285. A decedat la 5 octombrie 1285.

Filip al III-lea, regele Frantei - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Filip al III-lea, regele Frantei – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

L-a urmat pe tatăl său în Cruciada a opta, în Tunisia în anul 1270 in timpul careia acesta a murit si a fost declarat rege la vârsta de 25 de ani.

A fost al cincilea rege francez care a participat la Cruciade.

A adăugat pământurilor regale franceze ținutul Champagne, ca urmare a căsătoriei fiului său cu moștenitoarea acestui ținut.

 

3 aprilie 1310 - S-a născut regele Cazimir al III-lea al Poloniei, ultimul rege polonez din dinastia Piast; (d.5 noiembrie 1370).

Cazimir al III-lea cel Mare (n. 30 aprilie 1310 – d. 5 noiembrie 1370), ultimul rege al Poloniei din dinastia Piast (1333–1370), a fost fiul regelui Władysław I Cot Mare și al lui Hedwig de Kalisz. După fărâmițarea politică a Poloniei în secolele XII-XIII a început procesul de unificare a țării, care s-a terminat în linii mari în timpul domniei lui Cazimir al III-lea - foto: newworldencyclopedia.org

Cazimir al III-lea cel Mare - foto: newworldencyclopedia.org

Cazimir al III-lea cel Mare (n. 30 aprilie 1310 – d. 5 noiembrie 1370), ultimul rege al Poloniei din dinastia Piast (1333–1370), a fost fiul regelui Władysław I Cot Mare și al lui Hedwig de Kalisz.

După fărâmițarea politică a Poloniei în secolele XII-XIII a început procesul de unificare a țării, care s-a terminat în linii mari în timpul domniei lui Cazimir al III-lea.

Cazimir este singurul rege polonez care a primit și a păstrat titlul de ‘cel Mare” în istoria poloneză.

Când a venit la tron, vecinii săi nu i-au recunoscut titlul său, numind-l ‘Rege al Cracoviei”.

Economia tarii era distrusă, iar regatul fusese depopulat și epuizat războaie.

La moartea sa, Cazimir a lăsat regatul său dublat teritorial.

Deși era descris ca un rege pașnic, el a purtat mai multe războaie victorioase.

În timpul domniei sale, Polonia a început să se extindă spre est iar printr-o serie de campanii militare între 1340 și 1366, Cazimir a anexat zona Halici-Volodimir. Orașului Lvov i-a acordat drepturi municipale în 1356, începând să fie primul centru plonez catolic în mijlocul unei populații ortodoxe.

Susținut de Ungaria, a promis tronul polonez casei maghiare, în cazul în care acesta va muri fără moștenitori de sex masculin.

Cazimir nu a avut nici un fiu legitim si din dorinta de a stabili o linie clară de succesiune și pentru a evita incertitudinea dinastică, a aranjat pentru nepotul său, Ludovic I al Ungariei, să-i fie succesor în Polonia.

Ludovic a fost proclamat rege la moartea lui Cazimir în 1370, iar sora lui Cazimir, Elisabeta (mama lui Ludovic) s-a bucurat de o mare parte putere până la moartea ei în 1380.

 

30 aprilie 1638 - Patriarhul Chiril Lukaris sfințește Mănăstirea Podgoria Copou din Iași, ctitorie a domnului Vasile Lupu.

Mănăstirea Podgoria Copou - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mănăstirea Podgoria Copou – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În locul unde se află astăzi mănăstirea, era o moșie domnească unde a existat anterior o biserică de lemn. Există o legendă conform căreia în timpul unei invazii a tătarilor în Iași, Doamna Tudosca (Teodosia), soția lui Vasile Lupu, a fugit în pădure și s-a ascuns într-o scorbură de copac.

Odată trecut pericolul, domnitorul și-a căutat soția pe aceste dealuri și a găsit-o cu ajutorul câinelui său de vânătoare, Copou. Voievodul a tăiat copacul scorburos și, în semn de mulțumire că și-a găsit soția nevătămată, a hotărât zidirea unei mănăstiri.

În anul 1638, conform pisaniei în limba slavonă aflată deasupra peretelui dintre pridvor și pronaos, voievodul Vasile Lupu a ctitorit în aceste locuri o biserică de piatră.

Biserica aceasta a fost zidită înainte de construirea ctitoriei lui Vasile Lupu de la Mănăstirea Trei Ierarhi, fiind închinată Mănăstirii Caracalu de la Muntele Athos.

Ea a fost sfințită la 30 aprilie 1638 de către patriarhul Chiril Lukaris al Constantinopolului.

Pisania în limba slavonă a fost tradusă de către episcopul Melchisedec Ștefănescu astfel: “Cu voința Tatălui, cu conlucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, iată eu rob stăpânului meu Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și al Treimei închinător, Io Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnitor al Țării Moldovei și prea iubita Doamna noastră Teodosia și cu prea iubiții copii Ioan Voievod și Maria și Ruxanda, voi și zidi această sfântă rugă în numele sfântului părintelui nostru Atanasie cel mare, Arhiepiscopul Alexandriei. În anul 7146 (=1638), Aprilie 30. Și s-a sfințit cu mâna preasfântului Patriarh Kiril“.

După detronarea lui Vasile Lupu în anul 1653, biserica a fost arsă și dărâmată, fiind reconstruită de mai multe ori în decursul timpului, astfel încât nu se mai recunoaște nimic din stilul bisericii originare.

 

30 aprilie 1777 - S-a născut matematicianul si astronomul german Carl Friedrich Gauss; (d. 1855).

Carl Friedrich Gauss - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Carl Friedrich Gauss – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

30 aprilie 1789 - George Washington a devenit primul presedinte american, dupa depunerea juramantului pe terasa de la Federal Hall din Wall Street, la New York.

George Washington by Gilbert Stuart, 1797 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

George Washington by Gilbert Stuart, 1797 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

George Washington (n. 22 februarie 1732, Westmoreland⁠(d), Virginia Virginia — d. 14 decembrie 1799, Mount Vernon⁠(d), Virginia) a fost un general și om de stat american, militant și factor activ în obținerea independenței față de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primul președinte al Statelor Unite ale Americii.

În 1775 a fost numit comandant suprem al tuturor forțelor militare ale coloniilor răsculate împotriva Angliei. A avut un rol decisiv în organizarea armatei americane care a repurtat victoriile de la Saratoga (1777) și Yorktown⁠(d) (1781), hotărâtoare pentru obținerea independenței Statelor Unite ale Americii.

În 1787, Washington a fost președintele Convenției constituționale care a adoptat Constituția Statelor Unite ale Americii, în vigoare și astăzi.

Ca președinte între 1789 și 1797, Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al izolaționismului. Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite să intervină cât mai puțin posibil în afacerile politice ale lumii și, mai ales, să nu se alieze cu nicio națiune europeană în cazul unui conflict pe vechiul continent.

Colegiul electoral l-a ales în unanimitate pe George Washington președinte în 1789 și apoi în alegerile din 1792, Washington rămâne până azi singurul președinte care a luat 100% din voturile electorale.

La inaugurarea sa a insistat să se servească rom de Barbados. John Adams a fost ales vicepreședinte. George Washington a depus jurământul ca prim președinte conform constituției Statelor Unite ale Americii în 30 Aprilie, 1789 la Federal Hall⁠(d) în New York cu toate că, la început nu-și dorea această funcție.

Primul Congres al Statelor Unite a votat să-i plătească lui Washington un salariu de 25000 de dolari pe an, o sumă foarte mare pentru 1789. Washington, deja bogat, refuză salariul deoarece prețuia foarte mult imaginea sa ca funcționar public dezinteresat.

La insistența Congresului, totuși, acceptă în cele din urmă plata, pentru a evita un precedent în care postul de președinte ar fi perceput ca accesibil numai pentru persoanele bogate care își permiteau să servească țara fără salariu.

Washington a participat cu mare atenție la pompa și ceremonia postului, având grijă ca titlurile și vestimentația să fie republicane și nu a imitat niciodată curțile regale europene.

Până la sfârșit a preferat apelativul de ,,Domnule Președinte” altor denumiri pompoase care i-au fost sugerate. Washington s-a dovedit a fi un bun administrator.

Bun în a delega sarcini și bun judecător al talentului și caracterului personal, Washington ținea regulat ședințe ale cabinetului pentru a dezbate problemele înainte de a lua o decizie.

În privința sarcinilor de rutină era ordonat, energic, respectuos cu privire la opinia altora dar hotărât, urmărind obiective generale dar și consistența acțiunilor particulare în atingerea primelor.

Washington a servit al doilea termen ca președinte fără entuziasm.

A refuzat să candideze pentru al treilea, stabilind astfel obiceiul de maximum două termene ca președinte care mai târziu va deveni lege prin amendamentul 22 la Constituție.

 

30 aprilie 1803 - SUA a cumparat de la Franta teritoriul Louisiana in schimbul sumei de 80 milioane franci-aur.

Harta Statelor Unite cu statul Louisiana indicat - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harta Statelor Unite cu statul Louisiana indicat – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Louisiana a fost denumită după Ludovic al XIV-lea, rege al Franței în perioada 1643-1715. Când René-Robert Cavelier, Sieur de La Salle a declarat ținutul străbătut de fluviul Mississippi ca teritoriu francez, l-a numit La Louisiane, însemând „Țara lui Louis”.

Ca parte a Imperiului colonial francez, teritoriul Louisianei se întindea de la New Orleans până în nord la actuala frontieră a Canadei.

Când Statele Unite și-au câștigat independența față de Marea Britanie în 1783, preocupările majore ale federației au rămas existența unei puteri europene la frontiera de vest și accesul fără restricții la fluviul Mississippi.

Cum locuitorii americani s-au dus spre vest, au constatat că Munții Apalași constituiau o barieră în calea transportului către est. Produsele puteau fi transportate cel mai ușor cu ajutorul unor șlepuri pe râul Ohio și pe fluviul Mississippi spre portul New Orleans de unde bunurile puteau fi încărcate în nave maritime.

Problema cu această rută era că spaniolii stăpâneau ambele maluri ale fluviului Mississippi în aval de Natchez. Ambițiile lui Napoleon în Louisiana au implicat crearea unui imperiu al comerțului cu zahăr cu centrul în Caraibe.

Conform Tratatului de la Amiens din 1800, Marea Britanie i-a restituit Franței proprietatea asupra insulelor Martinica și Guadalupe. Napoleon a vrut ca Louisiana să fie un depozit pentru aceste insule producătoare de zahăr și un tampon în fața Statelor Unite.

În octombrie 1801, Napoleon a trimis o importantă forță militară să cucerească insula Saint-Domingue și să reintroducă sclavia, care fusese abolită ca o consecință a revoltei din 1792-1793 și a abolirii prin lege și prin constituție a sclaviei în coloniile franceze în anul 1794.

Când armata condusă de cumnatul lui Napoleon, Leclerc, a fost învinsă de forțele care s-au opus reintroducerii sclaviei prin înrobirea celei mai mari părți a populației din Saint Domingue, Napoleon s-a hotărât să vândă Louisiana.

Thomas Jefferson, al treilea președinte al Statelor Unite, a fost deranjat de planurile lui Napoleon de a restabili coloniile franceze în America. Având în posesie orașul New Orleans, Napoleon ar fi putut să închidă accesul Statelor Unite la fluviul Mississippi în orice moment.

Jefferson l-a autorizat pe Robert R. Livingston, ministrul Statelor Unite în relația cu Franța, să negocieze cumpărarea orașului New Orleans, a unei părți din malul de est al fluviului Mississippi și libera navigație pe fluviu pentru navele comerciale ale Statelor Unite. Livingston a fost autorizat să plătească maximum 2 milioane de dolari.

Transferul oficial al Louisianei către Franța nu avusese încă loc, iar înțelegerea lui Napoleon cu spaniolii nu a fost un secret bine păzit.

La 18 octombrie 1802, Juan Ventura Morlaes, ca intendent al Louisianei, a făcut publică intenția Spaniei de a revoca dreptul Statelor Unite de a depozita mărfuri la New Orleans.

Închiderea acestui port vital pentru Statele Unite a produs furie și consternare. Comerțul era practic blocat în vest. Istoricii cred că revocarea dreptului de depozit a fost consecința abuzurilor americanilor, în special contrabanda, și nu a intrigilor francezilor așa cum s-a crezut la acel moment.

Președintele Jefferson a ignorat presiunea publicului care cerea un război cu Franța și l-a împuternicit pe James Monroe să ajute la obținerea orașului New Orleans pentru Statele Unite. Jefferson a autorizat mărirea cheltuielilor la 10.000.000 de dolari.

Oricum, la 11 aprilie 1803, ministrul francez de externe, Talleyrand, l-a surprins pe Livingston cu întrebarea ce preț ar plăti Statele Unite pentru întreaga Louisiana, nu doar pentru New Orleans și teritoriul din jurul acestuia (așa cum fusese autorizat Livingston).

Monroe și Livingston au fost de aceeași părere și anume că Napoleon își poate retrage oferta oricând (lăsându-i fără posibilitatea de a obține dorita zonă New Orleans) și că primirea aprobării de la președintele Jefferson poate dura câteva luni, astfel că s-au hotărât să deschidă negocierile imediat.

Până pe 30 aprilie, ei au ajuns să se înțeleagă cu francezii și să cumpere de la aceștia întreagul teritoriu al Louisianei 2.100.000 km² pentru 60 de milioane de franci (aproximativ 15.000.000 de dolari).

O parte din această sumă a fost folosită pentru compensarea unor datorii pe care Franța le avea către Statele Unite.

Plata a fost făcută în obligațiuni emise de Statele Unite, care au fost vândute de Napoleon la valoarea nominală unei companii olandeze, Hope and Company, și băncii britanice Barings, cu o reducere de 87½ pentru fiecare 100 de unități.

Ca urmare, Franța a primit numai 8.831.250 de dolari bani în numerar pentru Louisiana.

Conștiinciosul bancher englez Alexander Baring a vorbit cu Marbois în Paris, s-a deplasat în Statele Unite să ia obligațiunile, le-a dus în Marea Britanie și s-a întors în Franța cu banii pe care Napoleon i-a folosit să finanțeze războiul împotriva Angliei.

Când știrea despre cumpărare a ajuns în Statele Unite, Jefferson a fost surprins.

El autorizase cheltuirea a 10.000.000 de dolari pentru un oraș port și în schimb a primit tratate care obligau guvernul să cheltuie 15.000.000 de dolari pentru un teren care ar fi dublat suprafața țării.

Adversarii politici ai lui Jefferson din Partidul Federalist, au susținut că Louisiana cumpărată ar fi un deșert fără valoare și că este neconstituțională achiziția unor terenuri și încheierea unor tratate fără aprobarea Senatului.

Ceea ce îi speria era însă faptul că noile state, care vor fi în mod inevitabil desprinse din teritoriul Louisianei, vor întări poziția vestului și a sudului în Congres, iar în viitor vor reduce influența federaliștilor din Noua Anglie în afacerile interne.

Președintele Jefferson a fost un entuziast susținător al extinderii spre vest și a susținut cu fermitate tratatul. În ciuda obiecțiunilor federaliștilor, la 20 octombrie 1803, Senatul Statelor Unite a ratificat tratatul referitor la Louisiana.

O ceremonie oficială s-a ținut în New Orleans, la 29 noiembrie 1803, pentru a marca transferul. Cum teritoriul Louisianei nu a trecut niciodată în mod oficial din puterea Spaniei în cea a Franței, spaniolii și-au coborât drapelul, iar francezii l-au ridicat pe al lor.

În ziua următoare, generalul James Wilkinson a acceptat posesiunea Louisianei în numele Statelor Unite. O ceremonie similară a fost ținută în St. Louis la 9 martie 1804, când tricolorul francez a fost înălțat lângă râu, înlocuind drapelul spaniol.

A doua zi, căpitanul Amos Stoddard și-a condus compania de artilerie în oraș și a înălțat drapelul american pe catargul fortului.

Terioriul Louisianei a fost predat oficial guvernului Statelor Unite reprezentat de Meriwether Lewis.

Teritoriul Louisianei, cumpărat pentru mai puțin de 3 cenți pe acru (aproximativ 8 cenți/ha), a dublat mărimea Statelor Unite peste noapte, fără nici un război și fără ca nici un american să își piardă viața, și a stabilit un precedent pentru cumpărarea de teritorii.

A deschis o cale pentru o viitoare expansiune a Statelor Unite peste continent către Pacific.

 

30 aprilie 1835  - Împăratul rus Nicolae I sancţionează decizia Consiliului de Miniştri de a permite duhoborilor (membri a două secte creştine apărute în Rusia la începutul secolului XVIII-lea), care au locuit în Delta Dunării şi se înapoiau în Rusia, să se stabilească printre coreligionarii lor din Basarabia ţaristă.

 

30 aprilie 1844 - Alexandru Ioan Cuza s-a casatorit cu Elena Rosetti-Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti si a Catincai Rosetti, nascuta Sturdza.

Cu acest prilej, Cuza a refuzat sa primeasca tiganii robi trecuti in lista dotala a sotiei, fiind astfel primii care au acceptat hotararea Adunarii Obstesti din 31 ianuarie 1844 de dezrobire a tiganilor.

Al. I. Cuza şi Doamna Elena - pictură din Biserica Domnească de la Ruginoasa - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Al. I. Cuza şi Doamna Elena – pictură din Biserica Domnească de la Ruginoasa – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Împlinind cincisprezece ani, Elena s-a stabilit la Iaşi unde a fost introdusă în înalta societate. Aici îl cunoaşte pe Alexandru Ioan Cuza cu care se va căsători la Iaşi în ziua de 30 aprilie 1844.

Rar se întâlnesc două făpturi mai deosebite.

Crescută de o mamă aprigă şi autoritară, Elena avea o fire cu totul opusă soţului ei: domoală, retrasă, cumpătată, cam stângace şi puţin timidă, lipsită de încredere în forţele proprii era stăpânită în societate de puternice complexe de inferioritate.

Deşi, căsătoria nu a fost din cele mai izbutite, Cuza nefiind un soţ prea statornic, între ei s-au păstrat, totuşi, întotdeauna relaţii de respect.

 

30 aprilie 1848 - A avut loc la Blaj prima adunare politică a românilor din Transilvania, pe Cîmpia Libertăţii – Adunarea din duminica Tomii.

La 18 -30 aprilie 1848 are loc prima adunare politică a românilor din Transilvania, la Blaj, pe Cîmpia Libertăţii (Adunarea din Duminica Tomii), la care se hotărăşte convocarea pentru 3 mai 1848, stil vechi (15 mai 1848, stil nou) a unei adunări populare.

 

30 aprilie 1857 - S-a introdus in Bucuresti iluminatul public cu lampi cu petrol lampant, capitala Romaniei fiind primul oras din lume luminat astfel.

La 30 aprilie 1857 s-a introdus in Bucuresti iluminatul public cu lampi cu petrol lampant, capitala Romaniei fiind primul oras din lume luminat astfel.

Iluminatul străzilor oraşului de pe Dâmboviţa a fost aproape inexistent până la jumătatea sec. XIX, când, din loc în loc, au început să apară felinarele.

În 1857, Bucureştiul a devenit primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant. Până atunci, bezna de pe străzi era de nepătruns. Doar razele Lunii, atunci când nu era ascunsă printre nori, erau binevenite să lumineze calea drumeţilor.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

30 aprilie 1860 - În Moldova (Principatele Unite) se formeaza un nou guvern în frunte cu Mihail Kogălniceanu.

La 30 aprilie 1860, stil vechi (12 mai 1860, stil nou), în Moldova vine un nou guvern în frunte cu Mihail Kogălniceanu. Guvernul va activa pînă pe 17 ianuarie 1861, stil vechi (29 ianuarie 1861, stil nou).

 

30 aprilie 1870 - S-a născut compozitorul austriac Franz Lehár ; (d. 1948).

 

30 aprilie 1881 - Se constituie Partidul Naţional Român (P.N.R.) prin unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional din Transilvania

Nicolae (Neagoe) Popea (n. 17 februarie 1826 (S.N. 29 februarie), Satulung, Brașov - d. 26 iulie 1908 (S.N. 8 august), Caransebeș) a fost un episcop, istoric și cărturar român, membru titular al Academiei Române din 1899, primul presedinte al Partidului Național Român (1881-1882) - foto: ziarullumina.ro

Nicolae (Neagoe) Popea (n. 17 februarie 1826 (S.N. 29 februarie), Satulung, Brașov – d. 26 iulie 1908 (S.N. 8 august), Caransebeș) a fost un episcop, istoric și cărturar român, membru titular al Academiei Române din 1899, primul presedinte al Partidului Național Român (1881-1882) – foto: ziarullumina.ro

La 30 aprilie 1881, stil vechi (12 mai 1881, stil nou) se constituie Partidul Naţional Român (P.N.R.) prin unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional din Transilvania.

Crearea partidului şi adoptarea programului său au grupat pentru prima dată toate elementele politice din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, pe baza unei platforme programatice şi de acţiune comune.

Partidul Naţional Român a avut un rol important în înfăptuirea actului unirii Transilvaniei cu România şi în pregătirea, împreună cu Partidul Social-Democrat din Transilvania, a Adunării Naţionale de la Alba Iulia (1 decembrie 1918). În februarie 1923, P.N.R. a fuzionat cu foştii membri ai Partidului Conservator-Democrat, iar în 1925, cu Partidul Naţionalist al Poporului.

În octombrie 1926, P.N.R. a fuzionat cu Partidul Ţărănesc, punîndu-se astfel bazele Partidului Naţional-Ţărănesc. Preşedinţi ai Partidului Naţional Român au fost: Nicolae Popea (1881-1882), Patenie Cozma (1882-1883), Gheorghe Bariţiu (1884-1888), Ioan Raţiu Băseşti (1903-1918), Iuliu Maniu (1919-1926). Partidul publică ziarele Tribuna (1884-1903), Lupta (1906-1910), Românul (1911-1916, oct.-dec. 1918), Patria (1919-1926).

 

30 aprilie 1883 - S-a născut prozatorul ceh Jaroslav Hašek; (d. 1923).

Jaroslav HAŠEK - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Jaroslav HAŠEK – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

30 aprilie 1883 - A murit pictorul francez Edouard Manet; (n. 1832).

Edouard Manet - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Edouard Manet – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

30 aprilie 1893 - S-a nascut Joachim von Ribbentrop, diplomat nazist, fost ministru de externe al celui de-al III-lea Reich german; (d. 1946).

Joachim von Ribbentrop - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Joachim von Ribbentrop – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

30 aprilie 1895 - S-a născut poetul si traducatorul roman Ion Vinea; (d. 1964).

Ion Vinea -  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Ion Vinea – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

30 aprilie 1896 - Se adoptă Legea învățământului primar și normal–primar (Legea Poni).

Prin aceeași reglementare se înființează Casa Școalelor, care va avea în atribuție administrarea fondurilor destinate construirii de edificii școlare și achiziționarea mobilierului aferent.

Petru Poni (n. 4 ianuarie 1841, satul Săcărești, comuna Cucuteni, județul Iași; d. 2 aprilie 1925, Iași) a fost un chimist, fizician, pedagog, mineralog și om politic român, pionier al școlii românești de chimie. A fost profesor la Universitatea din Iași și membru titular al Academiei Române - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Petru Poni (1841 – 1925)  - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Petru Poni (n. 4 ianuarie 1841, satul Săcărești, comuna Cucuteni, județul Iași; d. 2 aprilie 1925, Iași) a fost un chimist, fizician, pedagog, mineralog și om politic român, pionier al școlii românești de chimie.

A fost profesor la Universitatea din Iași și membru titular al Academiei Române.

 

30 aprilie 1897 - Mihail Sadoveanu debuteaza in ziarul umoristic „Dracul” din Bucuresti Sub pseudonimul Mihai din Pașcani, viitorul romancier publica schița umoristică de 40 de rânduri sub titlul „Domnișoara Mxxxx Falticeni

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19 octombrie 1961, Vânători-Neamț) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească - in imagine, Mihail Sadoveanu în 1949 - foto: ro.wikipedia.org

Mihail Sadoveanu în 1949 – foto: ro.wikipedia.org

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani – d. 19 octombrie 1961, Vânători-Neamț) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român.

Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani.

Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice.

Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească.

 

30 aprilie 1902 - A avut loc premiera operei „Pelléas si Melisande” de Claude Debussy.

Pelléas & Mélisande, pictură de Edmund Blair Leighton - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pelléas & Mélisande, pictură de Edmund Blair Leighton – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pelléas et Mélisande este o operă (dramă lirică) în 5 acte şi 19 tablouri de Claude Debussy, după un libret de Maurice Maeterlinck.

Premiera operei a avut loc la “Opéra-Comique” din Paris în ziua de 30 aprilie 1902. Durata operei: cca 3 ore. Locul de desfăşurare al acţiunii: Regatul Allemonde (loc fabulos, de basm).

 

30 aprilie 1902 - A avut loc, la Paris , premiera operei Pelleas si Melisande de Claude Debussy.

 

30 aprilie 1909 - S-a născut Regina Juliana a Olandei; (d. 2004).

Regina Juliana a Olandei - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Regina Juliana a Olandei - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

30 aprilie 1912 - La Bender (Tighina), gubernia Basarabia, începe să apară azeta politică, socială şi comercială – „Bessarabskii telegraf”, prima publicaţie periodică din acest oraş.

 

30 aprilie 1920 - In Romania intra in vigoare Legea pentru organizarea Ministerului Muncii si Ocrotirilor Sociale, in atributiile caruia intrau: “pregatirea, aplicarea si supravegherea aplicarii legilor privitoare la asigurarile sociale”.

 

30 aprilie 1926 - S-a nascut Septimiu Sever, actor român de teatru și film.

 

30 aprilie 1933 - A decedat scriitoarea franceza de origine romana Anna de Noailles (născută Brâncoveanu); (n. 1876).

Anna de Noailles - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Anna de Noailles – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

30 aprilie 1937 - În Filipine a avut loc un plebiscit referitor la dreptul femeilor de a vota. Au putut participa doar bărbații care, în majoritate (peste 90%), au fost de acord ca femeile să se bucure de acest drept.

 

30 aprilie 1939 - Franklin D. Roosevelt este primul presedinte care a aparut pe postul de televiziune.

Franklin Delano Roosevelt (n. 30 ianuarie 1882 - d. 12 aprilie 1945) a fost cel de-al treizeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1933 - 1945). S-a remarcat ca fiind una dintre principalele figuri politice secolului XX-lea pe plan național cât și internațional, care a contribuit esențial la depășirea crizei economice mondiale și la înfrângerea Germaniei naziste în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție pentru patru mandate consecutiv - foto: ro.wikipedia.org

Franklin Delano Roosevelt – foto: ro.wikipedia.org

Franklin Delano Roosevelt (n. 30 ianuarie 1882 – d. 12 aprilie 1945) a fost cel de-al treizeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1933 – 1945).

S-a remarcat ca fiind una dintre principalele figuri politice secolului XX-lea pe plan național cât și internațional, care a contribuit esențial la depășirea crizei economice mondiale și la înfrângerea Germaniei naziste în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

De asemenea, este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție pentru patru mandate consecutiv.

 

30 aprilie 1945 - În timp ce trupele sovietice se apropiau de Berlin, , Adolf Hitler si Eva Braun, s-au sinucis împreună, după ce au fost căsătoriți o zi. În aceeași zi, Armata Roșie arborează drapelului sovietic pe clădirea Reichstagului din Berlin.

Eva Braun împreună cu Adolf Hitler, 14 iunie 1942 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Eva Braun împreună cu Adolf Hitler, 14 iunie 1942 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 30 aprilie 1945, liderul nazist Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889) şi soţia sa Eva Braun, cu care se căsătorise cu o zi în urmă, s-au sinucis în bunkerul de sub Cancelaria Reichului din Berlin, în timp ce trupele sovietice ajunseseră la doar câteva sute de metri de ascunzătoare.

30 aprilie 1945: Armata Roșie arborează drapelului sovietic pe clădirea Reichstagului din Berlin - foto: ro.wikipedia.org

30 aprilie 1945: Armata Roșie arborează drapelului sovietic pe clădirea Reichstagului din Berlin – foto: ro.wikipedia.org

Adolf Hitler şi Eva Braun s-au sinucis în ziua de 30 aprilie 1945, la scurt timp după ora 15.30, momentul în care, după ce îşi luaseră rămas bun de la cei care le rămăseseră alături, cei doi s-au retras, potrivit relatărilor martorilor.

”Începând din acest moment, mărturiile sunt neclare şi contradictorii. Potrivit mărturiilor culese de Intelligence Service, s-a auzit un foc de armă. Apoi Goebbels şi Bormann, în momentul următor, au intrat în camera führerului.

Ei au găsit corpul lui Hitler întins pe sofa: îşi trăsese un glonţ în gură.

Eva Braun era şi ea moartă, dar nu se folosise de revolver, înghiţise cianură”, arată Jacques de Launay în cartea sa ”Ultimele zile ale fascismului în Europa” (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985).

La moartea führerului, Bormann şi Goebbels, locotenenţii săi cei mai fideli, au preluat din bunker conducerea operaţiilor, aminteşte Jacques de Launay în lucrarea mai sus-menţionată.

La 1 mai 1945 Goebbels s-a sinucis şi el, împreună cu soţia sa.

Câteva zile mai târziu, capitularea necondiţionată a Germaniei semnată în noaptea de 8/9 mai 1945 la Berlin a pus capăt războiului în Europa.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

30 aprilie 1946 - S-a născut Carl al XVI–lea Gustaf, regele Suediei.

Carl al XVI–lea Gustaf, regele Suediei - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Carl al XVI–lea Gustaf, regele Suediei - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

30 aprilie 1948 - A fost creată Organizația Statelor Americane (OSA) , o organizație internațională guvernamentală cu sediul la Washington cu 35 de state membre și 24 de observatori permanenți care are ca obiective principale securitatea continentală si soluționarea pașnică a conflictelor dintre statele membre.

 

30 aprilie 1948 - Moare Aurel Petrescu, regizor, operator, grafician si publicist, pionier al filmului de animatie .(n. 30 august 1897, București ).

Aurel Petrescu, regizor, operator, grafician si publicist - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Aurel Petrescu - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Aurel Petrescu, regizor, operator, grafician si publicist. În anul 1920, Aurel Petrescu a realizat filmul de animație „Păcală în lună“ (la casa de producție Soarele a germanului Erich Pommer), care a fost prezentat în aprilie 1920, la Cinematograful militar din București.

Succesul acestui film l-a determinat să continuie, realizând noi filme despre Păcală: „Păcală amorezat“ (1925) și apoi „Păcală și Tândală la București” (1926).

Apoi între anii 1923 și 1927, realizează un ciclu de desene animate umoristice grupate sub denumirea de „D’ale zilei“.

Un număr de circa 70 de pelicule de animație ii aparțin. Unele sunt independente, altele au reprezentat reclame pentru diferite companii. A avut curajul să continue producția și în epoca sonorului.

 

30 aprilie 1949 - A fost fondat Teatrul pentru Copii si Tineri „Merlin” din Timisoara.

 

30 aprilie 1966 - Moare Gheorghe Bezviconi, important istoric literar si genealogist roman, membru al Academiei Romane, membru fondator al Societatii Scriitorilor din Basarabia.

 

30 aprilie 1970 - Presedintele Nixon anunta ca fortele Statelor Unite si ale Vietnamului de Sud vor invada Cambodgia pentru a lichida bazele fortelor comuniste.

 

30 aprilie 1975 - Armata Vietnamului de Nord comunist ocupa in totalitate Vietnamul de Sud, reunificand tara (Ziua Victoriei).

 

30 aprilie 1979 - La Bucureşti, Republica Socialistă România, s-a stins din viaţă Pantelimon Halippa, publicist şi om politic român originar din gubernia Basarabia ; (n. 1 august 1883, Cubolta, judeţul Soroca, Basarabia ţaristă).

Pantelimon Halippa -  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Pantelimon Halippa – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Pantelimon Halippa a fost unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia , patriot si fruntas al luptei pentru cauza unirii Basarabiei cu Romania.

A fost preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918. După 1918 a deţinut mai multe funcţii: ministru, secretar de stat pentru Basarbia (1919-1920), ministru al Lucrărilor Publice (1927), ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (1930), ministru ad-interim la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale (1930), ministru secretar de stat (1928-1930, 1932, 1932-1933), senator şi deputat în Parlament (1918-1934), urmărind neîncetat propăşirea culturală a Basarabiei.

Este întemeietorul Universităţii Populare din Chişinău (1917), Conservatorului Moldovenesc, Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, Societăţii de Editură şi Librărie “Luceafărul” din Chişinău (1940).

În 1932 a editat şi a condus revista “Viaţa Basarabiei” şi ziarul cotidian omonim. În 1950 a fost arestat şi închis, fără a fi judecat, la Sighetu Marmaţiei, după doi ani fiind predat NKVD-ului, dus la Chişinău, judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică în Siberia. A fost mutat apoi la închisoarea de la Aiud, unde a fost reţinut până în 1957.

A scris peste 280 poezii, articole, schiţe, traduceri, memorii, reuşind să editeze în timpul vieţii doar un singur volum – „Flori de pârloagă” (1921, Iaşi), prefaţat de Mihail Sadoveanu. A scris şi câteva studii istorice: „Bessarabia do prisoedinenia k Rossii” (1914), „Basarabia sub împăratul Aleksandr I (1812-1825)”, „B. P.Hasdeu” (1939). Postum, i se publică în revista „Patrimoniu” din Chişinău „Povestea vieţii mele” (1990) şi un volum de publicistică (2001).

În colaborare, a mai semnat şi cartea „Testament pentru urmaşi” (1991).

Membru corespondent al Academiei Române (1918). Exclus în 1948, este repus în drepturi post- mortem în 1990, dupa prabusirea regimului comunist din Romania.

 

30 aprilie 1980 - La vârsta de 42 de ani, Prințesa Beatrix devine regină a Țărilor de Jos, după abdicarea mamei sale, regina Iuliana.

Beatrix Wilhelmina Armgard de Orania-Nassau (n. 31 ianuarie 1938, Baarn) este fiica cea mare a reginei Juliana și a soțului acesteia, Prințul Bernhard. A fost regină a Regatului Țărilor de Jos care cuprinde: Țările de Jos, Curaçao, Sint Maarten și Aruba, din 1980 până în 2013. În urma abdicării ea este numită Prințesa Beatrix - in imagine, Regina Beatrix în mai 2008 - foto: ro.wikipedia.org

Regina Beatrix în mai 2008 – foto: ro.wikipedia.org

Beatrix Wilhelmina Armgard de Orania-Nassau (n. 31 ianuarie 1938, Baarn) este fiica cea mare a reginei Juliana și a soțului acesteia, Prințul Bernhard.

A fost regină a Regatului Țărilor de Jos care cuprinde: Țările de Jos, Curaçao, Sint Maarten și Aruba, din 1980 până în 2013. În urma abdicării ea este numită Prințesa Beatrix.

 

30 aprilie 1983 - A murit George Balanchine, coregraf de origine rusa, unul dintre fondatorii scolii americane de balet, parintele baletului abstract; (n. 22 ianuarie 1904).

 

30 aprilie 1983 - A murit cantaretul american de blues McKinley Morganfield (n.4 aprilie 1915 ), cunoscut sub numele de Muddy Waters.

 

30 aprilie 1988 - La Dublin in Republica Irlanda, cantareata canadiana de etnie franceza Céline Dion câștigă a 33-a ediție a Eurovisionului pentru Elveția, cu piesa „Ne partez pas sans moi”.

 

30 aprilie 1990 - Deschiderea, la Lisabona, a Centrului Nord–Sud al Consiliului Europei.

 

30 aprilie 1991 - Un puternic ciclon a lovit Bangladesh-ul provocand moartea a 138.000 de oameni.

 

30 aprilie 1993 - Jucatoarea iugoslava de tenis de camp, Monica Seles, numarul 1 mondial, a fost grav ranita de un suporter fanatic al adversarei sale, Steffi Graf.

Pe 30 aprilie 1993, Monica Seleș (reprezentantă a fostei Iugoslavii) juca împotriva sportivei bulgare Magdalena Maleeva, în sferturile de finală ale turneului pe zgură de la Hamburg.

În timpul unei pauze între game-uri, un spectator german a înjunghiat-o în spate pe Monica Seleș cu un cuțit de bucătărie, provocându-i jucătoarei o rană adâncă de aproape patru centimetri.

cititi mai mult pe www.digisport.ro

 

30 aprilie 1994 - A murit George Constantin, actor de teatru si film („Domnisoara Christina”, „O vara de neuitat”, „Cel mai iubit dintre pamanteni”, „Cuibul de viespi”, „Cu mainile curate”, „Burebista”); ( n. 3 mai 1933).

 

30 aprilie 2000 - A fost canonizata, de catre Papa Ioan Paul al II-lea, sora Faustina Kowalska, calugarita poloneza de care este legat cultul Îndurarii Divine.

Sora Faustina Kowalska - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Sora Faustina Kowalska – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Maria Faustina Kowalska, cunoscută sub numele de Sfânta Faustina, născută Helena Kowalska, (n. 25 august 1905 la Głogowiec, Polonia (atunci în Imperiul Rus) – d. 5 octombrie 1938 la Cracovia, Polonia) a fost o călugăriță mistică și vizionară poloneză. Este venerată în biserica romano catolică ca sfântă și este cunoscută ca apostol al milostivirii divine. De-a lungul vieții sale a avut numeroase viziuni și conversații cu Iisus despre care a scris în jurnalul ei, publicat mai târziu cu titlul „MIC JURNAL Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu”.

La vârsta de 20 de ani Faustina intră într-o mânăstire din Varșovia de unde va fi mai târziu transferată la Plock, și mai apoi la Vilnius unde îl întâlnește pe confesorul său Michael Sopocko care o susține în devoțiunea față de Divina mila. Faustina și Sopocko au îndrumat un artist să picteze prima imagine a milostivirii divine, bazată pe descrierile Faustinei din viziunile avute cu Iisus, pictură ce va deveni una din cele mai cunoscute icoane creștine.

Sopocko folosește imaginea la prima Liturghie din prima duminică de după Paști – care mai târziu a devenit cunoscută ca Duminica Milostivirii divine. În jurnalul său, Faustina a prezis că munca ei va fi interzisă pentru o vreme și apoi va primi din nou aprobare să continue. Devoțiunea față de Mila divină a fost oprită de către Vatican in 1959 cand papa Ioan al XXIII-lea a semnat un decret care a plasat lucrările sale în Indexul Cărților Interzise.

În 1965 Karol Wojtyla, atunci arhiepiscop al Cracoviei și mai târziu Papa Ioan Paul al II-lea, a dispus o nouă investigație, intervievând martorii și în 1967 a trimis un număr de documente despre Faustina Vaticanului, cerând începerea procesului beatificării sale. Cazul a fost acceptat pentru analiză în 1968, iar Devoțiunea față de Mila divină a fost din nou îngăduită în 1978, Faustina fiind declarată primul sfânt al secolului 21 in Aprilie 2000. Devoțiunea față de Milostivirea divină este acum practicată de peste 100 de milioane de catolici.

 

30 aprilie 2001 - Milionarul american Dennis Tito, primul turist spațial, decolează pe o navetă rusească cu destinația Stația Spațială Internațională.

Dennis Tito (născut: 8 august, 1940, Queens, New York) este un multimilionar american, care și-a câștigat și statutul de celebritate prin faptul că a devenit primul turist spațial - foto: ro.wikipedia.org

Dennis Tito – foto: ro.wikipedia.org

Dennis Tito (născut: 8 august, 1940, Queens, New York) este un multimilionar american, care și-a câștigat și statutul de celebritate prin faptul că a devenit primul turist spațial. Tito a obținut un Bachelor of science în astronautică și aeronautică la New York University în 1962 (titlul este echivalent Bacalaureatului din statele europene; adică primul grad academic (cel mai de jos), iar mai târziu a obținut și un Master of science, (specialitatea inginerie) la Rensselaer Polytechnic Institute, Troy, New York.

La 18 mai 2002 a obținut un titlu de Doctor honorific de la același Institut (Rensselaer Polytechnic Institute), care îi recunoscuse cu ani în urmă și Masteratul. Se numără printre foștii cercetători ai proiectului Jet Propulsion Laboratory de la NASA. În 1972 a fondat Wilshire Associates, o societate de asistență și consultanță financiară în Santa Monica, California. Pe 28 aprilie 2001 Tito s-a alăturat echipajului navetei Sojuz TM-32 și, timp de 7 zile, 22 de ore și 4 minute a rămas cu ei pe orbită. Pentru această călătorie a sa, Tito, a achitat suma de 20 de milioane de dolari americani.

Crew of Soyuz TM-32. (L-R: Tito, Talgat Musabayev, and Yuri Baturin) – foto: en.wikipedia.org

 

30 aprilie 2002 - Un referendum în Pakistan consfințește pentru încă 5 ani regimul militar al lui Pervez Musharraf.

Pervez Musharraf (n. 11 august 1943) este un politician pakistanez, general retras din activitate, care a servit în calitate de Președinte al Pakistanului între 2001 și 2008 - foto: ro.wikipedia.org

Pervez Musharraf - foto: ro.wikipedia.org

Pervez Musharraf (n. 11 august 1943) este un politician pakistanez, general retras din activitate, care a servit în calitate de Președinte al Pakistanului între 2001 și 2008.

 

30 aprilie 2004 - A fost observat SASSER, un «Computer worm», care doar în câteva zile a infectat o mare parte din computerele din lumea întreagă.

 

30 aprilie 2006 - A murit Jean-François Revel, filosof, scriitor si ziarist francez, membru al Academiei franceze, figura de prim rang al anticonformismului in randurile intelectualitatii franceze, virulent adversar al totalitarismului sub orice forma ; (n. 10 ianuarie 1924).

Jean-François Revel - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Jean-François Revel - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

30 aprilie 2011 - A decedat prozatorul și romancierul latino-american Ernesto Sábato (n. 24 iulie 1911).

Ernesto Sábato - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Ernesto Sábato – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

S-a născut în Rojas, un oraș din provincia Buenos Aires, părinții erau doi imigranți italo-albanezi, Juana María Ferrari și Francisco Sábato. La vârsta de 16 ani, s-a alăturat unor grupuri de anarhiști, apoi de comuniști, dar a înțeles repede că „materialismul dialectic” e o contradicție în termeni, (afirmația îi aparține), iar atunci când, în 1935, a fost trimis la Moscova să studieze doctrina marxist-leninistă, a reușit să „evadeze”, „trădând” cauza comunistă și evitând astfel soarta atâtor intelectuali de stânga din afara URSS ce au fost înghițiți de Gulag. Și-a susținut doctoratul în fizică, apoi a plecat la Paris, unde a lucrat la Laboratorul Curie și s-a apropiat de grupul artiștilor suprarealiști.

În 1945 a abandonat cercetarea științifică pentru a se dedica în exclusivitate literaturii. A fost doctor în fizică și a ținut cursuri de filozofie la Universitatea din La Plata. A scris variate cărți de eseuri despre om și crizele timpului nostru, și despre sensul activității literare – Oameni și angrenaje, Scriitorul și fantasmele sale, Apologii și respingeri. Dar cele mai cunoscute sunt fără dubiu romanele sale : Tunelul (1948), Despre eroi și morminte (1961) și Abaddón, exterminatorul (1974), toate trei fiind traduse în limba română. A trait 100 de ani , iar intr-una din reflectiile sale spunea: „Viaţa e atât de scurtă şi de complicată, încât atunci când începi să te deprinzi cu ea, deja urmează să mori”.

 

30 aprilie 2013 - Regina Beatrix a Olandei a abdicat, iar Willem – Alexander, Print de Orania a urcat pe tronul Tarilor de Jos ca regele Willem-Alexander al Olandei. El este primul rege al Olandei de la moartea stră-stră-bunicului său în 1890, regele Willem al III-lea.

Regele Willem-Alexander al Olandei - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Regele Willem-Alexander al Olandei - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Willem-Alexander (Willem-Alexander Claus George Ferdinand; n. 27 aprilie 1967) este, începând cu 30 aprilie 2013, actualul rege al Regatului Țărilor de Jos, care cuprinde: Țările de Jos, Curaçao, Aruba și Sint Maarten. El este Șeful Casei de Amsberg și fiul cel mare al reginei Beatrix. A servit în marina regală olandeză și a studiat istoria la Universitatea Leiden. Regele Willem-Alexander este interesat în probleme internaționale de management al apei și de sport. S-a căsătorit în 2002 cu Máxima Zorreguieta Cerruti și au împreună trei fiice: Prințesa Catharina-Amalia (n. 2003), Prințesa Alexia (n. 2005) și Prințesa Ariane (n. 2007). Prin urcarea sa pe tron, a devenit primul rege al Țărilor de Jos de la moartea stră-străbunicului său, Willem al III-lea, în 1890.

 

30 aprilie 2020 - La ordinea zilei

 

Mina Minovici (1858 – 1933)

foto preluat de pe historia.ro
articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Mina Minovici

Mina Minovici (n. 30 aprilie 1858, Brăila – d. 25 aprilie 1933, București) a fost un medic legist și farmacist român.

Este faimos pentru studiile aprofundate despre alcaloizii cadaverici, putrefacție, simularea bolilor mintale și antropologie medico-legală.

Este fondatorul școlii române de medicină judiciară și a fost directorul primului Institut de Medicină Legală din România, construit în 1892.

Fondator al sistemului medico-legal modern, a fost una dintre cele mai proeminente personaliăți din acest domeniu din Europa timpurilor sale.

Legea nr. 149/1930, intrată în vigoare de la 12.06.1930, prevedea menținerea pe viață a profesorului dr. Mina Minovici ca director al Institutului Medico-Legal Profesor dr. Mina Minovici din București „ca o consacrare a meritelor sale excepționale, în post de director ce ocupă la acest Institut”.

În anul 1908, profesorul Mina Minovici a mumificat corpul unui bătrân cerșetor.

În anul 2003, după o serie de investigații: tomografie computerizată, endoscopie, toxicologie și o cercetare amănunțită a arhivelor IML s-a constat prezența organelor în interiorul mumiei, în poziția lor anatomică normală.

Nu s-a găsit decât o singură incizie, la nivelul coapsei drepte, prin care a fost deschisă artera femurală, pentru injectarea fluidului folosit la îmbălsămare.

Compoziția fluidului folosit pentru îmbălsămare era: doi litri de formol 40% și câte 250 ml de glicerină și alcool etilic de 96 de grade.

Mina Minovici (n. 30 aprilie 1858, Brăila - d. 25 aprilie 1933, București) a fost un medic legist și farmacist român. Este faimos pentru studiile aprofundate despre alcaloizii cadaverici, putrefacție, simularea bolilor mintale și antropologie medico-legală. Este fondatorul școlii române de medicină judiciară și a fost directorul primului Institut de Medicină Legală din România, construit în 1892. Fondator al sistemului medico-legal modern, a fost una dintre cele mai proeminente personaliăți din acest domeniu din Europa timpurilor sale - foto: ro.wikipedia.org

Mina Minovici - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Biografie

Mina Minovici a avut mai mulți frați, printre care și Nicolae Minovici, de al cărui nume se leagă Vila Minovici, din București, cartierul Băneasa și Ștefan Minovici, chimist român.


 

Lucrări


 

- Etude médico-légale sur les alcaloides cadavériques, 1888

- De l’influence des ptomaines dans la recherche toxicologiquee des alcaloides végétaux, 1891

- Quelques considérations médico-légales sur les maladies mentales simulées, 1899

- Putrefacția din punct de vedere medico-legal și igienic, 1899

- Sur la criminalité féminine en Roumanie, în „Archives d’anthropolgie criminelle”, 1907

- Tratat complet de medicină legală, 1928-1930 (2 volume)

 

cititi mai mult despre Mina Minovici si pe: enciclopediaromaniei.ro; historia.ro; en.wikipedia.org

cititi si

- Moartea doctorului Mina Minovici. „Rugăm ca în loc de coroane şi flori, sumele să fie date săracilor”

 

 

Institutul Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici”

Institutul medico-legal Profesor Mina Minovici ridicat în 1892 în Bucureşti, pe strada Cӑuzași, şi demolat în septembrie 1985 - foto: ro.wikipedia.org

Institutul medico-legal Profesor Mina Minovici ridicat în 1892 în Bucureşti, pe strada Cӑuzași, şi demolat în septembrie 1985 – foto: ro.wikipedia.org

Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” (abrev. I.M.L. sau I.N.M.L.) este un așezământ dedicat medicinei legale din București.

Institutul a fost inaugurat în anul 1892 de către medicul al cărui nume îl poartă în prezent ca semn de omagiu.

Este prima instituție de profil din România și din lume.

 

Istoric

Institutul a fost inaugurat la data de 20 decembrie 1892 de către medicul legist Mina Minovici, în prezența primarului Bucureștiului, Pache Protopopescu, și a ministrului de justiție Alexandru Marghiloman.

Denumirea inițială, „Morga orașului”, a fost schimbată șase ani mai târziu (1898), clădirea devenind „Institutul medico-legal”, primul de acest fel din lume.

Schimbarea denumirii a fost hotărâtă de către medicul Minovici, în dorința de a iniția o rețea națională de institute specializate în sectorul medicinei legale. Se căuta izolarea serviciilor și a personalului legist de sistemul de sănătate publică și de cel psihiatric.

Institutul cuprindea o sală de autopsie cu 8 mese, o bibliotecă, un amfiteatru, săli de lucrări practice, laboratoare de anatomie patologică, criminalistică, fotografie judiciară și un muzeu alcătuit de profesorul Minovici.

 

Proiecte

Institutul susține înființarea unui muzeu de antropologie urbană în România. Proiectul a primit avizul favorabil de la Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor de Specialitate (coordonată de Ministerul Culturii și Cultelor).

Din anul 2007, institutul a inițiat un proiect ambițios de recondiționare a celui mai celebru exponat din muzeul Institutului, penisul banditului brăilean Terente. Exponatul a intrat în colecția Institutului în 1927, anul morții banditului.

Ștefan Vasali (n. 1895/1896 – d. 4 iunie 1927, canalul Cravia, zona Brăilei), cunoscut și sub poreclele Terente și „Regele bălților”, a fost un celebru bandit român (lipovean). Numele său este scris uneori Ștefan Vasili - in imagine, Ștefan Vasali, zis Terente - foto: ro.wikipedia.org

Ștefan Vasali, zis Terente* – foto: ro.wikipedia.org

* Ștefan Vasali (n. 1895/1896 – d. 4 iunie 1927, canalul Cravia, zona Brăilei), cunoscut și sub poreclele Terente și „Regele bălților”, a fost un celebru bandit român (lipovean).

Numele său este scris uneori Ștefan Vasili.

Vasali a trăit ca nelegiuit după vârsta de 20 de ani, fiind poate înrăit de două căsătorii eșuate.

Bun cunoscător al zonei Brăilei, a obținut avuții importante prin tâlhărie vreme de mulți ani, atacând singur sau în diverse bande.

A fost închis și a evadat în mai multe rânduri, povestea sa fiind alimentată și chiar deformată de către presa de scandal a vremii.

În ciuda crimelor comise, a câștigat simpatia publicului, pozând în postura de haiduc și amant ideal, fiind căutat de femei din toate stările sociale.

În anul 1924 comite mai multe infracțiuni grave care determină investirea unor sume enorme din partea statului pentru capturarea sa.

Pe parcursul următorilor trei ani, traversează Bulgaria, Serbia și Grecia, continuând traiul împotriva legii.

Revine în țară în 1927, când batjocorește familia preotului din satul său. Gestul determină furia foștilor complici, care vor ajuta la capturarea lui.

Cultura de masă din România, atât atunci, cât și astăzi, a dat naștere unor producții inspirate din biografia lui Vasali „Terente”.

Literatura, jurnalismul și filmul au redat în mai multe rânduri episoade din biografia lui ori au imaginat noi întâmplări, iar muzica și moda vestimentară au făcut aluzie la virilitatea, cruzimea și nepăsarea lui față de lege.

Penisul lui Terente, aflat la I.M.L. Bucureşti până în 2009. Pe pielea organului sunt tatuate cuvintele: „Fut bine și apăsat la cioc” (foto: 2007) - foto: ro.wikipedia.org

Penisul lui Terente, aflat la I.M.L. Bucureşti până în 2009. Pe pielea organului sunt tatuate cuvintele: „Fut bine și apăsat la cioc” (foto: 2007) – foto: ro.wikipedia.org

Bucuresti, primul oras din lume iluminat cu petrol (30 aprilie 1857)

foto preluat de pe uzpr.ro
articol de Luminita Ciobanu (preluat de pe jurnalul.ro)

 

Bucuresti, primul oras din lume iluminat cu petrol

La 30 aprilie 1857 s-a introdus in Bucuresti iluminatul public cu lampi cu petrol lampant, capitala Romaniei fiind primul oras din lume luminat astfel.

Bucuresti, primul oras din lume iluminat cu petrol (30 aprilie 1857) - foto preluat de pe jurnalul.ro

Bucuresti, primul oras din lume iluminat cu petrol (30 aprilie 1857) – foto preluat de pe jurnalul.ro

Iluminatul străzilor oraşului de pe Dâmboviţa a fost aproape inexistent până la jumătatea sec. XIX, când, din loc în loc, au început să apară felinarele.

În 1857, Bucureştiul a devenit primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant.

Până atunci, bezna de pe străzi era de nepătruns.

Doar razele Lunii, atunci când nu era ascunsă printre nori, erau binevenite să lumineze calea drumeţilor.

În casele oamenilor de rând, lumânarea era nelipsită.

Odăile boierilor înstăriţi, în schimb, erau luminate cât se poate de bine, dar tot lumânările erau de bază.

După lăsarea serii, bucureştenii se adunau pe la casele lor.

Cinau şi, cum nu prea mai aveau ce face după ce întunericul punea stăpânire peste oraş, se duceau la culcare, după cum spune şi vechea zicală, adormeau o dată cu găinile.

Doar boierimea rămânea să petreacă mai târziu. De la porţile celor înstăriţi nu lipseau torţele aprinse.

O imagine a acelor timpuri este redată de colonelul Dimitrie Papazoglu în “Istoria Fondărei Oraşului Bucureşti”: “Iluminatul Capitalei se făcea cu lumânări de seu în felinare, iar boierii cei mari umblau noaptea cu masalaua (torţa), compusă din zdrenţe muiate în păcură şi puse în grătare de fier, purtate în spinare de ţigani masalagii, robii lor, şi aceasta din cauza stradelor cele podite cu bârne”.

În 1852, farmacistul galiţian Lukasiewitz a realizat, în laboratorul său, petrolul lampant.

Ideea îi aparţinuse farmacistului Adolf Steege, iar concesiunea i-a fost atribuită lui Teodor M. Mehedinţeanu.

În 1857 s-a deschis prima rafinărie industrială, la Râfov, lângă Ploieşti, iar petrolul românesc a devenit, astfel, primul combustibil intrat în circuitul comercial.

În timp, uliţele au început să fie supravegheate de paznici care vegheau la răspântiile unde nu se aflau felinare.

Cât despre lampagii, bieţii lampagii, aici începe povestea lor.

Bucuresti, primul oras din lume iluminat cu petrol (30 aprilie 1857) - foto preluat de pe calatorim.ro

Bucuresti, primul oras din lume iluminat cu petrol (30 aprilie 1857) – foto preluat de pe calatorim.ro

Îşi petreceau zilele cocoţaţi pe stâlpi.

Asta era datoria lor.

Să meargă ziua, cu scara, din stâlp în stâlp, la fiecare felinar, să-i şteargă geamurile cu o cârpă.

Abureau şi curăţau lămpile, potriveau fitilul cu foarfeca.

Seara, porneau din lampă-n lampă să le aprindă.

Unele nu ardeau din cauza gazului, altele, în grabă, erau uitate neaprinse.

Ce mai păţeau bieţii lampagii când soseau în inspecţie însărcinaţii Poliţiei?!

Dar treaba lor nu se încheia aici.

Mai dădeau o tură să stingă lămplile după ce trecea inspecţia…

Şi, tot aşa, zi de zi, iluminatul uliţelor se făcea cu găzoaiele, bătrânele lămpi cu fitil şi rezervor cu petrol.

Până în noiembrie 1871 când, pe străzile centrale, au fost instalate felinare cu gaz aerian.

În acelaşi an, s-a deschis Uzina de Gaz Filaret.

Aspectul Bucureştilor pe timp de noapte a fost unul mai puţin “atractiv”.

Modalitatea de a lumina drumul călătorilor era diferită.

Cei care locuiau în buricul târgului aveau alt noroc.

Ceilalţi…

Ajungeau acasă cum puteau, mai pe orbecăite, mai pe lumină, după cum le era calea.

Astfel, în 1871, în Bucureşti erau 785 de felinare cu lămpi de petrol lampant.

În 1901, Bucureştii aveau 3.060 de felinare cu petrol, 990 – cu ulei mineral, 4.000 – cu gaz aerian, iar 200 erau lămpi cu arc voltaic (becuri electrice).

cititi mai mult pe: jurnalul.ro

Sfântul Ierarh Donat, episcopul Evriei (†387)

foto si articol preluate de pe doxologia.ro

 

Sfântul Ierarh Donat, episcopul Evriei

Sfântul Donat, Episcopul Evriei a păstorit în Evria, în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395).

Datorită vieţii curate, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni.

Sfântul a trecut la cele veşnice în anul 387.

 

Viața Sfântului Ierarh Donat, Episcopul Evriei

Sf. Ier. Donat, Episcopul Evriei (†387) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ier. Donat, Episcopul Evriei (†387) – foto preluat de pe doxologia.ro

În zilele dreptcredinciosului împărat Teodosie cel Mare, acest Sfânt Donat a fost episcop în cetatea care se numește Evria, din Epirul vechi.

Aproape de cetatea aceea se afla un loc ce se numea Soria, unde era și un izvor de apă, din care dacă ar fi băut cineva, îndată cu amar murea.

Aflând de aceasta Sfântul episcop Donat a mers la izvorul acela cu clerul său și când s-a apropiat de izvor, îndată s-a auzit un tunet și a ieșit din izvor un balaur mare și înfricoșător, care mergea împotriva alesului lui Dumnezeu și încerca să împiedice cu coada picioarele catârului pe care era călare arhiereul.

Iar Donat cu biciul cu care bătea catârul său, a lovit pe balaur care se apropiase pe la spate și îndată balaurul acela a murit, iar clericii cei ce erau pe lângă episcop și poporul, văzând acea minune, au adunat lemne și aprinzând foc, au ars pe balaurul acela, ca să nu se vatăme văzduhul cu otravă, căci era foarte mare.

Iar apă din izvorul acela nu îndrăznea nimenea să bea.

Deci, Sfântul Donat făcând rugăciune, a binecuvântat izvorul și, scoțând mai întâi singur apă, a băut; apoi a poruncit și tuturor fără frică să bea și au băut toți din destul și nu s-au vătămat.

Deci, mărind pe Dumnezeu, s-au întors la casele lor.

Mergând odată în alt loc uscat și fără de apă și văzând pe cei ce erau acolo foarte însetați de arșița cea mare și slăbiți de sete, a săpat o gropniță mică cu mâinile sale și, rugându-se lui Dumnezeu, a scos izvor de apă, care curgea cu îndestulare totdeauna.

Încă și din cer a pogorât apă îndestulătoare, pentru că la vreme de arșiță și de secetă mare, rugându-se către Domnul, îndată s-a vărsat ploaie mare și a adăpat pământul bine și îndestulare de roduri s-a făcut cu rugăciunile lui.

În acele vremi, fiica împăratului Teodosie era foarte bolnavă, fiind muncită de duhul cel necurat.

Și era în mâhnire mare împăratul și împărăteasa pentru fiica lor, deoarece numai pe acea fiică o aveau.

Dar, aflând de făcătorul de minuni Donat episcopul, îndată a trimis împăratul la Epir, ca să cheme la sine pe toți episcopii părții aceleia, ca să se binecuvânteze de la dânșii.

Și, venind episcopii Epirului la Constantinopol, i-a primit pe ei împăratul cu cinste și cu dragoste și i-a întrebat, zicând:

Cine este între voi Donat episcopul, care cu biciul a omorât un balaur și a scos apă din pământ uscat și ploaie din cer de la Dumnezeu a cerut?”.

Și i-au arătat lui pe Sfântul Donat.

Iar împăratul, sărutându-l, l-a dus la împărăteasă, apoi s-au aruncat la picioarele sfântului, rugându-se și zicând:

Robule al lui Dumnezeu, fie-ți milă de noi, că numai o fiică avem și aceea cumplit pătimește, fiind chinuită de diavol! Și am adus mulți doctori și preoți, dar nimic n-au putut să ne ajute.

Deci pe sfinția ta te-am ostenit, ca să vii aici, auzind de darul cel mare al lui Dumnezeu ce este în tine, ca tu să izgonești dintr-însa pe diavol, cu puternicile tale rugăciuni către Dumnezeu. Și de o vei tămădui pe ea, jumătate din averile ei vei lua”.

A zis sfântul: „Unde este fecioară, ca să o văd pe ea?”.

Și l-au dus la dânsa; iar diavolul, îndată, nesuferind venirea alesului lui Dumnezeu, a răcnit și aruncând pe fecioară, a fugit dintr-însa; și s-a făcut tinăra sănătoasă.

Și s-au bucurat împăratul și împărăteasa și multe daruri i-au făcut sfântului. Dar el nimic nu voia să ia din cele ce i s-a dat lui.

Însă văzând obiceiul cel bun și bună credință a acelora, i-a rugat, ca să i se dea un loc la episcopia lui, care se afla aproape de un sat al lui, ce se numea Omfalie, ca acolo să-și zidească o biserică. Și îndată împăratul i-a dăruit locul acela și cu scrisoarea sa l-a întărit.

Zăbovind sfântul la Constantinopol, a murit un om oarecare, pe care ducându-l la îngropare, un altul ce-i împrumutase bani, având zapisul celui mort, îl ținea și nu lăsa să îngroape trupul, până ce nu i se va da lui datoria; și era datoria aceea de două sute de galbeni.

Iar Sfântul Donat, avându-și locuința aproape de casa acelui cetățean mort, a auzit ceartă și adunare multă de popor și a zis către episcopi:

Să mergem și să rugăm pe acel împrumutător, să lase să îngroape trupul datornicului său cel mort”. Iar episcopii n-au voit să meargă.

Atunci a mers singur Donat acolo și văzându-l, aceea care rămăsese văduvă după bărbat, a căzut la picioarele lui zicând:

Fie-ți milă de mine, omule al lui Dumnezeu, de vreme ce de îndoită primejdie sunt cuprinsă, că și de bărbat m-am lipsit și nici trupul a i le îngropa, nu mă lasă împrumutătorul. Deci, sfătuiește-l pe acela, sfinte, ca să dea celui mort slobodă îngropare, ca să nu putrezească în casă”.

Iar sfântul a întrebat-o: „Știi cu adevărat cu cât este dator bărbatul tău omului acestuia?”.

Răspuns-a femeia: „Domnul meu, mai înainte cu câteva zile, mi-a zis bărbatul, că i-a plătit datoria, dar zapisul a rămas la împrumutător”.

Iar arhiereul lui Dumnezeu ruga pe împrumutător, zicând: „Lasă, fiule, ca să îngroape trupul celui mort, iar datoria ți se va da ție după aceea”.

Iar împrumutătorul, fiind aspru la obicei și nedrept, nu numai că n-a ascultat, ci și cu cuvinte de necinste a ocărât pe sfânt.

Atunci sfântul episcop, apropiindu-se de patul pe care zăcea mortul și cu mâna atingându-se de cel mort, a strigat, zicând: „Ascultă, omule!”.

Și îndată mortul a înviat și, deschizându-și ochii, a zis: „Iată, eu sunt, părinte și stăpâne!”.

A zis către dânsul sfântul: „Scoală-te și vezi ce vei face cu cămătarul, care spune că nu i-ai plătit datoria, căci zapisul tău îl are la sine”.

Iar mortul ridicându-se în sus și toți spăimântându-se de acel minunat lucru, apoi, căutând groaznic spre împrumutătorul său, l-a ocărit pentru minciună și i-a vădit nedreptatea lui, spunând când și în ce loc i-a plătit datoria de două sute de galbeni.

Și nu avea ce să mai răspundă împrumutătorul, ci stătea tremurând și tăcea ca un mut.

Iar omul cel ce înviase, cerându-și înapoi zapisul său de la împrumutător și luându-l în mâini, l-a rupt, șezând pe pat.

Apoi, căutând la arhiereu, i-a zis: „Bine că m-ai deșteptat, dreptule, pentru vădirea păcătosului acestuia! Deci, poruncește-mi mie ca iarăși să adorm”.

Și i-a zis sfântul: „Mergi în odihna ta, fiule, de vreme ce acum te-ai liberat de zapisul tău”.

Și îndată omul acela a adormit iarăși cu somnul morții.

Și toți cei ce au văzut acea înfricoșată minune și au auzit despre aceea, au preamărit pe Dumnezeu și s-au minunat de puterea cea mare a plăcutului lui Dumnezeu.

În timpul zăbovirii acelui Sfânt Donat, în Constantinopol nu a plouat și a fost secetă; deci, prin rugămintea împăratului, a ieșit sfântul afară din cetate, rugind pe Dumnezeu, ca să trimită ploaie pământului cel uscat.

Și îndată s-a vărsat o ploaie atât de mare încât poporul zicea: „Iată al doilea potop va fi”.

Iar împăratului îi părea rău de Sfântul Episcop Donat, că se va îmbolnăvi de ploaia cea fără de măsură, fiind numai într-o haină.

Însă, când s-a întors în curtea împărătească, s-au văzut hainele pe el desăvârșit uscate și nici urmă de umezeală având; pentru că nici o picătură de ploaie n-a picat pe el și foarte mult s-au minunat toți.

Iar împăratul se veselea de un plăcut al lui Dumnezeu ca acesta, mulțumind lui Dumnezeu că în zilele împărăției sale a trimis Domnul pe un luminător ca acesta al lumii și făcător de minuni.

Și după multe vorbiri cu dânsul, l-a liberat la scaunul său și i-a dat toată îndestularea spre zidirea și înfrumusețarea bisericii celei noi, pe care voia sfântul să o ridice la locul zis mai sus.

Mergând într-ale sale, Sfântul Donat, a zidit o biserică prea-frumoasă cu cheltuiala împăratului, unde însuși și-a gătit într-însa mormânt.

Apoi ajungând la bătrânețile cele desăvârșite, s-a dus către Domnul, ca să stea înaintea Lui în ceata Sfinților Ierarhi și să slăvească pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, Cel de toți sfinții slăvit, în veci. Amin.

Sfântul Apostol Iacob al lui Zevedeu (†44 d.Hr.)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Apostol Iacob al lui Zevedeu (†44 d.Hr.)

Sfântul Apostol Iacob al lui Zevedeu, era din Betsaida Galileii, dintr-o familie de pescari și a fost frate cu Sf. Apostol Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu.

A fost unul din Cei Doisprezece Apostoli, chemat de Domnul la ucenicie „de la vânarea peștilor”.

A fost supranumit Iacob cel Mare, spre a-l deosebi de Apostolul Iacov (fiul lui Alfeu) și de Apostolul cu același nume dintre Cei Șaptezeci, Sf. Iacov cel Drept (primul Episcop al Ierusalimului) supranumit Iacov cel Mic sau Iacov Fratele Domnului.

Sf. Iacob al lui Zevedeu este primul mucenic dintre Cei 12 Apostoli, fiind ucis în anul 44, la ordinul lui Irod Agripa (Fapte 12-1;2).

Şi în vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mâna pe unii din Biserică, ca să-i piardă.

Şi a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan.

Biserica îl pomenește pe Iacob al lui Zevedeu la 30 aprilie și la 30 iunie (împreună cu ceilalți Apostoli).

Sfântul Iacob cel Bătrân (c. 1612–1613) de Peter Paul Rubens - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sfântul Iacob cel Bătrân (c. 1612–1613) de Peter Paul Rubens – foto preluat de pe en.wikipedia.org

La chemarea Domnului, cei doi frați au lăsat mrejele de pescari și pe tatăl lor și L-au urmat pe Hristos. Ei știau, ca foști ucenici ai Botezătorului, că Iisus este Mesia-Hristos și credeau în El, luând aminte la învățăturile ce ieșeau în preacurata gura Lui și fiind martori la minunile făcute de El.

Şi atât îi iubea Domnul, încât unuia i-a dat spre rezemare pieptul Său, iar celuilalt i-a făgăduit paharul pe care El Însuși l-a băut. Însă și ei atât L-au iubit pe Domnul și atâta râvna au arătat față de Dânsul, încât și foc din cer au voit să pogoare peste cei ce nu credeau în El.

Pe acești doi frați și pe Petru, nicidecum nu-i lăsa Mântuitorul fără să le descopere mai mult decât celorlalți Apostoli dumnezeieștile Lui taine, precum s-a petrecut pe Tabor, când a voit să-și arate slava dumnezeirii Sale, iar, mai târziu, în Ghetsimani, când le-a descoperit, tot lor trei, taina cea adâncă a Crucii și a smereniei Sale.

Sfântul Iacob cel Bătrân, pictat de Rembrandt în 1661. Este înfățișat îmbrăcat ca un pelerin, cu o scoică pe umăr, iar lângă el toiagul și pălăria de pelerin - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sfântul Iacob cel Bătrân, pictat de Rembrandt în 1661. Este înfățișat îmbrăcat ca un pelerin, cu o scoică pe umăr, iar lângă el toiagul și pălăria de pelerin – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Tradiția mărturisește că, după patima cea de bunăvoie, după Învierea și Înălțarea Domnului la cer, după primirea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Iacov a fost în Spania și în alte părți și, acolo, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu și că s-a întors la Ierusalim, învățând cu toată îndrăzneala că Iisus este adevăratul Mesia, Mântuitorul lumii.

Aceasta văzând-o, păgânii s-au pornit cu mânie mare și au îndemnat pe Irod Agripa (41-44) să ridice prigoană asupra Bisericii lui Hristos, iar pe Iacov să-l ucidă.

Deci, Irod a pus mâna pe câțiva din fruntașii Bisericii, ca să-i piardă și a ucis pe Iacov, fratele lui Ioan, cu sabia, iar pe Petru l-au închis în temniță.

Martiriul Sf. Iacob (Albrecht Dürer) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Martiriul Sf. Iacob (Albrecht Dürer) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Şi, spune tradiția, că, după tăiere, ucenicii Sfântului Iacob, luând trupul învățătorului lor, după dumnezeiască povățuire, l-au dus în Spania, unde și până acum, la mormântul lui de la Compostella, săvârșesc minuni, întru slava lui Iisus Hristos Dumnezeu, Cel ce este slăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, de toată făptura, în veci.

 

Imnografie

Tropar (Glas 8)

Ca un ostaș al Domnului te-ai numărat în ceata apostolilor și dimpreună cu fratele tău, Iacove, te-ai ținut din toată inima aproape de Mântuitorul. Întrarmat cu puterea Duhului fiind, pe Acesta tuturor L-ai propovăduit și de sabie te-ai săvârșit, pentru care-ți și cântăm ție acestea.

Tropar (Glas 3)

Fost-ai apostol ales al lui Hristos și singur frate al preaiubitului Teolog. Prealăudate Iacove, cere pentru noi cei ce-ți cântăm ție iertarea păcatelor noastre și mare milă.

Tropar, (Glas 3)

Apostole Sfinte Iacove, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (Glas 2)

Glas dumnezeiesc auzind chemându-te pe tine, dragostea tatălui tău o ai trecut cu vederea și ai alergat la Hristos, Iacove, cu fratele tău, mărite, cu care împreună te-ai învrednicit a vedea dumnezeiasca schimbare la față a Domnului.

 

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Ap. Iacov, fiul lui Zevedeu se zugrăvește ca un tânăr cu un început de barbă. Poartă în mână un sul (o hârtie) înfășurat(ă), ca propovăduitor al Evangheliei. Mai este zugrăvit în ceata apostolilor și în mai multe imagini reprezentând scene din viața lui Hristos (la Schimbarea la Față, în grădina Ghetsimani etc.)

 

cititi mai mult despre Apostolul Iacov, fiul lui Zevedeu si pe: doxologia.roro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

Viața Sfântului Apostol Iacob al lui Zevedeu

Apostolul Iacov, fiul lui Zevedeu (†44 d.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Apostolul Iacob al lui Zevedeu (†44 d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol Iacob a fost fiul lui Zevedeu și fratele Sfântului Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. Și era unul din cei doisprezece apostoli, care, împreună cu fratele său, lăsându-și corabia, pe tatăl său și mreaja sa, a mers după Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiască și Îi urmă pretutindeni, luând aminte la învățăturile ce ieșeau din Preacurata Lui gură și vedea minunile ce se făceau de El. Pe acești doi frați apostoli i-a iubit Domnul atât de mult, încât unuia dintre ei i-a dat pieptul Său spre rezemare, iar acestuia i-a făgăduit paharul Său, pe care l-a băut pe Cruce. Însă și ei au iubit atât de mult pe Domnul lor și atâta râvnă au arătat după El, încât au voit să pogoare foc din cer, asupra celor ce nu credeau în Hristos, ca să-i piardă. Și ar fi făcut aceasta, dacă nu i-ar fi oprit îndelungrăbdătorul Hristos.

Pe acești amândoi frați, Iacob și Ioan și pe Sfântul Apostol Petru nicidecum nu-i lăsa Domnul fără să le spună ceva; și mai ales le descoperea lor mai mult decât celorlalți, dumnezeieștile Lui taine, precum pe Tabor, când, vrând să-Și arate slava dumnezeirii Sale, a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan. Iar după patima cea de bunăvoie și după Învierea și Înălțarea Domnului nostru și după primirea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Iacob s-a dus în Spania și în alte părți, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu și s-a întors iarăși în Ierusalim. Și a fost iudeilor înfricoșător ca un tunet, pentru că, neîndoindu-se, învăța cu toată îndrăzneala despre Iisus Hristos, cum că El este adevăratul Mesia, Mântuitorul lumii. Și biruia pe farisei și pe învățătorii Legii din dumnezeieștile Scripturi, mustrând și ocărind împietrirea inimii și necredința acelora. Iar ei, neputând să stea împotriva cuvintelor lui cele nebiruite, a momit cu aur contra lui pe un oarecare filozof vrăjitor, anume Ermoghen, ca să aibă înfruntare cu Iacob și să-i rușineze învățătura lui.

Vrăjitorul, fiind mândru și nevoind să vorbească singur cu Iacob, a trimis pe ucenicul său, care se numea Filit, zicând: „Nu numai pe mine singur, dar nici pe ucenicul meu nu va putea Iacob să-l biruiască în înțelepciune”. Dar Filit, vorbind cu Sfântul Iacob, n-a putut să se împotrivească înțelepciunii Sfântului Duh, care era în apostol; ci a tăcut ca un mut și nu și-a deschis gura spre împotrivire. Și, cunoscând adevărul, s-a umilit, și întorcându-se la vrăjitor, învățătorul său i-a spus că este nebiruită învățătura lui Iacob, pe care o întărește și cu minuni, sfătuind pe învățător, ca, lăsându-și dăscălia sa, să binevoiască să fie ucenic al lui Iacob. Iar tiranul Ermoghen, cu vrăjile sale, a chemat pe diavoli și le-a poruncit, ca să țină pe Filit în loc, ca pe un legat, ca să nu se poată mișca câtuși de puțin și i-a zis: „Voi vedea de te va izbăvi Iacob acela”. Iar Filit a trimis pe un oarecare în taină la apostol, înștiințându-l despre legarea sa de la diavol, prin vrăjile lui Ermoghen. Iar apostolul a trimis la el mahrama sa, poruncindu-i, ca, luîndu-o, să zică cuvintele acestea: Domnul dezleagă pe cei ferecați în obezi, Domnul ridică pe cei surpați. Zicând acestea Filit, îndată s-a liberat din legarea cea nevăzută, iar diavolii, prin mahrama apostolului înfricoșându-se de puterea cuvintelor celor grăite, au lăsat pe Filit, care, batjocorind pe Ermoghen, a alergat la Sfântul Iacob și, învățând dreapta credință, s-a botezat.

Ermoghen, umplându-se de mânie și ură, a jurat pe diavolii ce-i slujeau, ca pe Iacob și pe Filit legați să-i aducă la dânsul. Dar după ce s-au apropiat diavolii de casă în care era Sfântul Iacob cu Filit, îndată Îngerul Domnului, prin porunca lui Dumnezeu, a prins pe diavolii aceia și, legându-i cu nevăzute legături, îi muncea. Iar diavolii cei nevăzuți, minunându-se de puterea lui Dumnezeu, strigau în auzul tuturor, zicând: „Iacobe, Apostole al lui Hristos, fii milostiv nouă, pentru că noi cu porunca lui Ermoghen am venit să te legăm pe tine și pe Filit; dar iată, acum suntem tare legați și cumplit munciți!”. Iar Sfântul Iacob a zis: „Îngerul lui Dumnezeu cel ce v-a legat pe voi, acela să vă dezlege și, ducându-vă, aduceți aici la mine pe Ermoghen, fără de nici o vătămare”. Și îndată diavolii fiind dezlegați, au alergat la Ermoghen și apucându-l, într-o clipeală a ochiului, l-au legat și l-au dus înaintea apostolului, rugind pe apostol ca să-i libereze și să izbândească asupra lui Ermoghen. Iar apostolul a întrebat pe diavoli pentru ce n-au legat pe Filit, precum le-a fost lor porunca de la Ermoghen. Răspuns-au diavolii: „Noi nici muștele din casa ta nu putem să le mișcăm”.

Deci, a zis apostolul către Filit: ”Domnul nostru ne-a poruncit să răsplătim bune pentru rele; deci, dezleagă pe Ermoghen și-l fă slobod de diavoli”. Și a fost așa, iar apostolul a zis către Ermoghen cel dezlegat din legăturile diavolilor: „Domnul nostru nu voiește ca să aibă slugi fără voie, slujindu-i de nevoie, ci de voia cea bună. Deci, tu du-te oriunde voiești”. Și a zis Ermoghen: „Dacă voi ieși din casa ta, îndată mă vor ucide diavolii, pentru că știu cât de cumplită este mânia lor și nu-mi este cu putință să mă izbăvesc de dânșii, dacă nu mă vei apăra tu”. Atunci apostolul i-a dat în mâini toiagul său, pe care-l purta la drum. Iar Ermoghen, mergând cu toiagul acela la casa sa, nici o supărare sau frică n-a avut de la diavoli. Și, cunoscând puterea lui Hristos și neputința diavolească văzând-o, a adunat toate cărțile vrăjitoriei sale și le-a dus la Sfântul Iacob și, căzând la picioarele lui, striga: „Robule al lui Dumnezeu Cel adevărat, cel ce scoți sufletele omenești din pierzare, miluie-ște-mă și primește-mă pe mine, vrăjmașul tău, în ucenicie”. Deci, învățând Ermoghen sfânta credință, a primit Sfântul Botez, iar cărțile vrăjitorești din porunca apostolului le-a ars și s-a făcut slujitor al lui Hristos; și făcea minuni în numele lui Hristos.

Aceasta văzând-o evreii, s-au pornit cu mânie mare și au îndemnat pe împăratul Irod ca să ridice goană asupra Bisericii lui Hristos și pe Iacob să-l ucidă. Deci, împăratul Irod a poruncit ca să facă rău unora din Biserică și a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan. Văzând că aceasta a plăcut evreilor, a poruncit a prinde și pe Petru, pe care l-a și pus în temniță. Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei scrie despre Sfântul Iacob, că, pe când era osândit de Irod la moarte, un bărbat oarecare anume Iosia, unul din cei ce a pârât pe apostol către Irod, văzând bărbăția și îndrăzneala Sfântului Iacob, nevinovăția și sfințenia lui cunoscându-le și adevărul cuvintelor grăite de dânsul pentru venirea lui Mesia înțelegându-l, a crezut în Hristos și mărturisitor al lui Hristos deodată s-a arătat. Atunci și Iosia împreună cu Sfântul Apostol Iacob a fost osândit la moarte.

Mergând împreună la locul cel de moarte, pe un slăbănog oarecare ce zăcea lângă cale, apostolul l-a făcut sănătos. Iar când își gătea grumajii săi spre tăiere, a rugat Iosia pe Sfântul Iacob ca să-i ierte păcatul cel făcut din neștiință, căci a fost clevetitor asupra lui la împărat. Iar apostolul, cuprinzându-l, l-a sărutat, zicând: „Pace ție”. Și și-au plecat amândoi capetele spre tăiere și astfel s-au sfârșit. Iar după tăiere, ucenicii Sfântului Apostol Iacob, luând trupul învățătorului lor, cu dumnezeiască povățuire l-au dus în Spania, unde și până acum se dăruiesc din mormântul lui tămăduiri de boli; și se săvârșesc minuni întru slava lui Hristos Dumnezeu, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, de toată făptura în veci.

Amin.

Calendar Ortodox 30 aprilie 2024

articole preluate de pe: www.unitischimbam.ro; www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro; ro.orthodoxwiki.org

Calendar Ortodox 30 aprilie 2024
Sfânta și Marea Marți (Denie)
Sf. Ap. Iacob al lui Zevedeu

 

Sfânta și Marea Marți

Pilda celor zece fecioare - foto preluat de pe basilica.ro

Pilda celor zece fecioare – foto preluat de pe basilica.ro

Textele biblice rostite la slujbele din Sfânta și Marea Marți se referă la întunericul care este în cei ce nu-l au pe Dumnezeu în suflet. Pericopa evanghelică centrală a zilei este Pilda celor zece fecioare.

Evanghelia care se citește la Denia acestei zile (Matei 22: 15-46; 23: 1-39) arată cât întuneric este în cei ce nu primesc în suflet Cuvântul lui Dumnezeu și urăsc pe Iisus.

Se mai vede cum Iisus mustră pe cărturarii și fariseii care au devenit călăuze oarbe, datorită împietririi sufletului lor în răutate și în fățărnicie.

Pentru a alunga un astfel de întuneric din suflet, Evanghelia care se citește la Liturghia Darurilor înainte sfințite cuprinde cuvintele lui Iisus privind sfârșitul lumii, Pilda celor zece fecioare, Pilda talanților și Judecata de Apoi.

Slujbele din Sfânta și Marea Marți se referă la toate acestea, însă se face pomenire mai ales de Pilda celor zece fecioare.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sinaxar 30 Aprilie

În această lună, în ziua a treizecea pomenirea sfântului măritului apostol Iacob, fratele sfântului Ioan, de Dumnezeu cuvântătorul.

Acest Iacob a fost fiul lui Zevedei, şi fratele lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu.

După chemarea lui Andrei şi Petru, a fost chemat şi el cu fratele său de Mântuitorul la apostolat.

Aceştia îndată lăsând pe tatăl lor şi corabia şi celelalte toate au urmat Domnului.

Şi atâta i-a iubit încât unuia i-a dăruit a se rezema pe pieptul Său, iar celuilalt i-a dăruit să bea paharul pe care şi El l-a băut.

Şi ei atâta râvnă aveau pentru Dânsul, încât au pornit să pogoare foc din cer ca să topească pe cei ce nu credeau.

Şi poate că ar fi făcut aceasta, de nu i-ar fi oprit Hristos prin bunătatea Sa.

Drept aceea îi lua pururea cu Sine pe aceştia şi pe apostolul Petru la rugăciune şi la alte orânduieli, învăţându-i cele mai înalte şi mai tainice dogme.

Pe acest fericit Iacob, după patima şi înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, nesuferindu-l Irod să îndrăznească şi să propovăduiască mântuitoarea învăţătură, a pus mâinile pe dânsul, şi l-a omorât, trimiţân-du-l al doilea mucenic la Stăpânul Hristos, după mucenicul Ştefan.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Clement, făcătorul de canoane (sau Imnograful), starețul Mănăstirii Studion, care în pace s-a săvârşit. (Secolul al IX-lea)

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maxim.

 

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei.

Sfântul sfințitul mucenic Vasile sau Vasilevs (lat. Basileus) a fost episcop de Amasia, în Pont, la începutul secolului al IV-lea, până la moartea sa mucenicească în anul 322, în timpul persecuției împăratului Liciunius.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 26 aprilie, iar aducerea moaștelor pe 30 aprilie.

(…) Apoi, după ce și-a îmbrățișat frații, și-a întins gâtul, spunând călăului: „Fă, prietene, ceea ce ți s-a poruncit!”

Departe de a se mulțumi cu această execuție, Licinius a ordonat ca trupul sfântului să fie aruncat în mare.

Dar, în noaptea următoare, un înger le-a vestit însoțitorilor episcopului Vasile, Teotim și Partenie diaconii, că sfântul îi așteaptă la Sinope.

Când au ajuns în acest oraș, îngerul le-a reapărut și i-a condus până la un loc de pe malul mării unde au aflat sfintele sale moaște (prăznuirea aflării moaștelor sfântului se face pe 30 aprilie).

În ciuda șederii sale în apă, trupul a fost găsit neputrezit și emanând un miros minunat, capul fiind atașat de restul corpului cu urmele ușor marcate de sabie, cu o linie roșie.

Moaștele lui au fost mai apoi aduse la Amasia, unde au fost depuse cu cinste în biserica construită de sfânt.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Donat, episcopul Evriei.

Acest sfânt părinte a trăit în zilele lui Teodosie cel Mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, în Epirul cel vechi.

Şi lângă acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era un izvor cu apă, şi câţi beau dintr-însul mureau cu amar.

Aflând de aceasta preasfântul episcop Donat, a mers la izvor cu clericii săi, şi cum a sosit s-a făcut tunet, şi îndată ieşind de acolo un balaur purtător de moarte, care îşi avea cuibul la izvor a întâmpinat pe fericitul, şi încerca să împiedice cu coada sa picioarele asinului, pe care era sfântul călare.

Iar sfântul întorcându-se şi văzând balaurul, a luat funia cu care bătea asinul şi a lovit spinarea balaurului, cu aceasta făcând pe balaur să ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată a căzut şi a murit.

Atunci au adunat lemne cei ce au văzut minunea, şi au făcut foc, şi au ars fiara.

Şi nimenea nu cuteza să se apropie de apă şi să o guste; iar sfântul făcând rugăciune, şi binecuvântând izvorul şi bând el întâiul, a făcut pe ceilalţi să bea fără de frică.

Acestea aflând Teodosie împăratul, a chemat pe toţi episcopii, câţi erau acolo, şi a întrebat:

Care este Donat, cel ce a lovit balaurul cu biciul şi l-a omorât, şi cu rugăciunea sa a scos apă din pământ şi din cer ploaie a pogorât?

Iar ei îl arătară zicând:

Acesta este, împărate“;

şi împăratul sărutân-du-l, îl duse la împărăteasă, şi căzând amândoi apucară picioarele sfântului, rugându-l şi zicând:

Robul lui Dumnezeu, rugămu-te, fă milă cu noi; că avem numai o fiică singură născută, care este bântuită de cumplit demon, încât suntem foarte mâhniţi la suflet, şi de o vei tămădui, ia-ţi jumătate din avuţia ei“.

Sfântul zise:

Să vină copila“;

iar ei luară pe sfântul de-l duseră la dânsa.

Şi certând sfântul pe demon, şi gonindu-l, îndată s-a tămăduit copila.

Dându-i împăratul făgăduinţa, sfântul n-a primit să o ia, dar pentru buna sa voinţă a cerut să i se dea un loc ce îi era aproape de oraşul lui, şi se chema Omfalion, foarte bun ca să-şi facă biserică.

Pe care îndată împăratul i l-a dăruit cu carte poruncitoare.

Fiind atuncea şi secetă mare pe pământ, cu învoirea împăratului a ieşit sfântul afară din cetate şi a făcut rugăciune, şi a căzut atâta ploaie din cer în cetate şi împrejur, că s-a umplut pământul, încât se părea că va fi potop.

Iar împăratul avea grijă de sfântul, căci era numai cu o haină îmbrăcat şi ploaia era grea.

Iar dacă a venit sfântul în curtea împărătească, nefiind nicidecum udat, s-au minunat toţi;

deci împăratul se bucura de cuvintele lui şi dându-i mult aur pentru zidirea bisericii şi alte lucruri iscusite pentru podoaba aceleiaşi biserici, l-a trimis la locaşul său.

Apoi mergând şi făcând biserica, şi gătindu-şi mormântul său, foarte bătrân fiind, s-a mutat către Domnul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Arghira, care a mărturisit pe Hristos în Constantinopol, la anul 1720/25, şi s-a săvârşit chinuită în temniţă (1692 – 1725).

Sfânta Muceniță Arghira (1692 - 1725) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Muceniță Arghira (1692 – 1725) – foto preluat de pe doxologia.ro

Viața Sfintei Mucenițe Arghira

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Nouă Muceniță Arghira s-a născută în Prusia Bitiniei (astăzi orașul Bursa din Turcia) în jurul anului 1692. Părinții sfintei, Gheorghe și Suzana, au crescut-o în credința ortodoxă, iar Sfânta Arghira și-a însușit temeinic, încă din copilărie, dragostea de Dumnezeu.

Arghira s-a căsătorit cu un tânăr grec, însă după Sfânta Cununie a fost supusă la multe presiuni de un pașă – eparhul din Bursa din acele vremuri. Acesta o forța să-și abandoneze soțul și credința, pentru a o lua în haremul său. La sfatul părinților, Arghira, însoțită de soțul său, a plecat din cetatea natală la Constantinopol, la rudele și cunoscuții familiei.

Din mărturiile contemporanilor se știe că prigonitorul care o urmărea nu a renunțat și, folosind puterea și persecuția asupra rudelor tinerei Arghira, a aflat de plecarea ei și a trimis soldați pentru a o aduce cu forța în rândul femeilor sale. Atunci, cartierele locuite de grecii ortodocși constantinopolitani au fost aprig controlate, până ce prigonitorii au găsit-o pe Sfânta Arghira.

Pentru că nu a vrut să renunțe la credința în Mântuitorul Iisus Hristos, iar grecii o apărau, asupritorii au folosit brațul legii și au acuzat-o pe nedrept de revoltă și insultă la adresa islamului și, astfel, au condamnat-o la închisoare pe viață. Părinții ei au încercat zadarnic să obțină o judecată dreaptă pentru eliberarea fiicei lor, dar nu au reușit.

În următorii 16 ani, tânăra femeie nevinovată a fost mereu întrebată de judecător, bătută și întemnițată. Iar în închisoare a fost mereu hărțuită de turcoaicele osândite acolo. Însă Arghira a purtat acest necaz cu măreție și răbdare, s-a dat pe sine la post și la rugăciune, îmbărbătând și pe alte creștine ce erau în aceeași temniță.

A fost amenințată că nu poate să fie liberă decât în condițiile în care renunță la credința creștină și acceptă să devină soția pașei din Bursa. De aceea, ea a trimis vorbă părinților că nu-i folosește să fie liberă, dacă este forțată să devină păgână – ci preferă închisoarea, rămânând astfel a lui Iisus Hristos.

Inima fericitei Arghira s-a umplut de necuprinsă bucurie și de o asemenea recunoștință, căci fusese întemnițată pentru Hristos, încât socotea că neajunsurile îi erau înlesniri. Așa se face că, atunci când evlaviosul creștin Manolis, împletitorul de năvoade, a izbutit să facă să-i fie retrasă învinuirea, pentru a putea fi slobozită, Arghira nu a primit ridicarea osândei, socotind temnița ca pe un palat împărătesc. Astfel, întemnițată și înlănțuită pentru Hristos, și-a sfârșit viața primind nepieritoarea cunună a muceniciei, în anul 1725.

La trei ani de la moartea Sfintei Arghira, sfântul ei trup a fost aflat neatins, răspândind o mireasmă neasemuit de plăcută – care i-a umplut pe creștini de negrăită bucurie. Însuși patriarhul Paisie al Constantinopolului a mutat moaștele ei minunate la Biserica Sfintei Paraschevi, unde și astăzi sunt cinstite de către credincioși.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov, episcopul Stavropolului (1807-1867)

Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov, episcopul Stavropolului (1807-1867) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov, episcopul Stavropolului (1807-1867) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Ignatie Briancianinov (1807-1867) este un sfânt cuvios al Bisericii Ortodoxe Ruse din secolul al XIX-lea, episcop de Caucaz, scriitor prolific de lucrări de spiritualitate. Prăznuirea sa se face pe 30 aprilie.

S-a născut ca Dimitri Alexandrovici Briancianinov, într-o familie înstărită, care deținea mai multe proprietăți. Studiile le-a făcut la Şcoala Militară din St. Petersburg. Deși avea succes cu studiile era profund nefericit acolo, dedându-se la o viață de rugăciune. În 1827 s-a îmbolnăvit grav și din acest motiv a trebuit să părăsească școala. Apoi și-a urmărit vocația monahală și în 1831 a depus votul monahal și a fost tuns cu numele de Ignatie. La scurt timp a fost hirotonit preot. A fost ridicat repede la rangul de arhimandrit, iar la vârsta de 26 de ani era deja în fruntea mănăstirii Sf. Serghie din St. Petersburg. În 1857 a fost sfințit Episcop al Caucazului și Mării Negre, funcție din care s-a retras după patru ani pentru a se dedica scrisului.

Sf. Ignatie a fost un scriitor prolific, marea majoritate a lucrărilor sale fiind despre trăirea duhovnicească și rugăciune. O parte a scrierilor sale au fost traduse în limba română, engleză etc. Deși inițial cărțile sale se adresau în primul rând călugărilor, ele sunt călduros recomandate și mirenilor de către importanți reprezentanți ai ortodoxiei, cum ar fi Părintele Thomas Hopko.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a pătimirilor”

Icoana Maicii Domnului „a Pătimirilor” (Strastnaia) - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „a Pătimirilor” (Strastnaia) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Această Icoană a Maicii Domnului și-a primit numele „a Pătimirilor” deoarece de-a dreapta și de-a stânga Maicii Domnului se află câte un înger ținând în mână uneltele Pătimirilor Domnului: Crucea, sulița și buretele.

Se spune că era o femeie evlavioasă, pe nume Ecaterina, care a început să aibă accese de nebunie după căsătorie. A fugit în pădure și a avut tentative de suicid de mai multe ori.

Într-un moment de luciditate ea s-a rugat Maicii Domnului și i-a promis că, dacă o va vindeca, va intra în mănăstire. După recuperarea sănătății, femeia și-a amintit de promisiunea făcută, dar după mai mult timp. Timorată și profund tulburată, a căzut la pat. De trei ori Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat bolnavei, poruncindu-i să meargă la Nijni-Novgorod și să cumpere icoana ei de la iconograful Grigorie.

După ce a îndeplinit porunca, Ecaterina a primit vindecare. Din acel moment, la această icoană au început să se săvârșească minuni.

Ziua de sărbătorire a acestei icoane este 13 august, cinstindu-i-se mutarea din satul Palitsa la Moscova, în 1641. Pe locul în care a fost întâmpinată, la porțile Tverului, a fost construită o biserică, iar în 1654 a fost construită Mănăstirea Strastna.

De asemenea, Icoana este sărbătorită pe 30 aprilie, și în a șasea duminică de după Paști (Duminica Orbului), spre aducerea aminte a minunilor care au avut loc în această zi. Alte icoana ale Maicii Domnului „a pătimirilor” sunt cinstite în Moscova, la Biserica Zămislirii Sfintei Ana, și deasemenea în satul Enkaeva din episcopia Tambov.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Amin.