Alexandru Cristian Surcel: 12 și 13 ianuarie în istoria recentă

foto preluat de pe www.facebook.com/partidulAUR

articol de Alexandru Cristian Surcel, preluat de pe www.facebook.com

13 ianuarie 2025

 

12 și 13 ianuarie în istoria recentă

---

 

12 ianuarie 2025 - Protestul AUR împotriva anulării alegerilor prezidențiale din 2024 și a prelungirii cu japca a celui de-al doilea mandat prezidențial al lui Klaus Iohannis. 

A succedat la interval de două zile Marii Uniri Juridice (sic!), manifestația cu cel mai idiot nume pe care l-am întâlnit vreodată, inițiată de Mesia însuși, adică de Călin Georgescu, care a participat la ea de la Frankfurt am Main.

De asemenea, protestului aceluiași Georgesc de la Palatul de Justiție din București.

Revenind la protestul de ieri, am înțeles că au luat parte câteva zeci de mii de oameni, poate chiar peste 100.000, comparabil cu protestele din ianuarie-februarie 2017 sau cu #10august 2018.

Coloanele de manifestanți s-au adunat la Piața Universității și au vizitat Piața Victoriei și Palatul Cotroceni.

Ca și la… Marea Unire Juridică, au avut loc acte agresive la adresa echipelor de reporteri ai televiziunilor ostile Georgescului, precum Antena 3 CNN sau Digi24 (apropo, încercarea aia de a-l pune într-o lumină proastă pe George Simion a fost cam tembelă, cam de pe la TVR Liberă din anul 1990 așa).

Alde Horațiu Potra, fiul și un acolit au fost săltați de jandarmi, percheziționați și unele bunuri confiscate; preventiv, așa că am o presimțire că instanța va anula sancțiunile aplicate și le va întoarce banii confiscați, poate și alte bunuri.

În rest, nu am remarcat nimic ieșit din comun la acest protest, de la oamenii aduși de AUR cu autocarele, la oamenii în mod real indignați de anularea alegerilor prezidențiale, la oamenii cu icoane, până la emisarul lui Zalmoxis și alți exotici cu costume de daci sau cu crucea rusească suprapusă pe tricolorul românesc.

În orice caz, într-o democrație libertatea adunărilor publice este garantată, fie că rezonăm sau nu cu subiectul acestora.

Iar anularea alegerilor prezidențiale, prelungirea forțată a mandatului președintelui și numirea aceluiași prim-ministru, Marcel Ciolacu, blamat grav la votul din 24 noiembrie 2024, sunt motive legitime.

Fie că rezonăm sau nu cu respectivele motive sau cu personajele care vor să încalece valul.

Apropo, numiții președinte și prim-ministru ar face bine să producă o dată dovezile alea ale motivelor pentru care s-au anulat prezidențialele, altfel mă tem că amânarea excesivă a repetării alegerilor va beneficia doar așa-zișilor suveraniști.

Deocamdată, dovezile implicării „actorilor statali și non-statali”, alții decât PSD și PNL, seamănă din ce în ce mai mult cu misterul teroriștilor de la revoluția din 1989, care acum ni se spune că nici măcar nu au existat, au fost doar focuri trase aiurea pe fond de panică, de slabă pregătire a militarilor și de multă manipulare TV.

 

13 ianuarie 2012 - Primele proteste pentru oprirea planului președintelui Traian Băsescu de a-l demite pe Raed Arafat, de a desființa SMURD și de a privatiza serviciile de ambulanță. 

Pe atunci, o întreagă mitologie îl avea drept semizeu pe Raed Arafat.

A fost spulberată în 2015 de #Colectiv, ca și de dezastrele aeriene din Munții Apuseni și de pe Lacul Tăbăcăriei de la Constanța. când ineficiența ISU a costat vieți omenești.

La nivelul anului 2012, această cauză nu a adunat decât câteva mii de manifestanți.

Pe de o parte, a fost preludiul a ceea ce alții au denunțat ca fiind „lovitură de stat”, ca și alții acum legat de anularea alegerilor prezidențiale.

Pe de altă parte, a fost debutul unei perioade de trezire a societății civile și de proteste succesive tot mai mari, după ce de la mijlocul anilor ’90 se instaurase un fel de lene civică generală.

Și care a continuat până la șocul pandemiei.

cititi mai mult despre Protestele din România din 2012, pe ro.wikipedia.org

 

12 ianuarie 1990 - Consiliul FSN organizează o zi de doliu național pentru morții din decembrie 1989, care include o mare adunare comemorativă în Piața Victoriei. 

După execuția soților Ceaușescu, CFSN abolise pedeapsa cu moartea printr-un Decret-Lege.

Populația, mai ales din localitățile care avuseseră revoluție pe bune și victime, precum Timișoara sau București, era nemulțumită de această decizie, cât timp mulți dintre responsabilii de represiuni, precum și prezumtivii teroriști nu fuseseră nici măcar trimiși în judecată.

Astăzi știm că graba aia a avut o logică: noua putere se impusese cu ajutorul manipulării criminale care a ucis și a rănit mai mulți oameni între 22 și 25 decembrie 1989, decât între 17 și 22 decembrie dimineața.

De asemenea, unii dintre oamenii de forță ai noului regim participaseră la represiunea de la Timișoara.

Astfel că, până seara, adunarea comemorativă se transformă în protest.

Vicepreședintele CFSN Dumitru Mazilu, urcat pe un tanc, se erijează în lider al nemulțumirii populare, sperând că îl va înlocui pe Ion Iliescu.

Sub presiunea mulțimii, acesta acceptă abrogarea decretului-lege privind abolirea pedepsei cu moartea și adoptarea unui decret-lege pentru interzicerea PCR.

La TVRL, țara urmărește siderată ceea ce se întâmplă în Piața Victoriei, fără să-și dea seama că până la finalul lunii va fi ruptă în două tabere violent antagonice.

După împrăștierea demonstranților, CFSN îl exclude pe Dumitru Mazilu, iar decretele-legi adoptate sub presiunea mulțimii din Piața Victoriei sunt abrogate.

Pedeapsa cu moartea rămâne abolită.

PCR redevine legal, dar câțiva membri CC se adună și anunță autodizolvarea partidului.

În curând, FSN va fi privit ca prelungirea PCR; printr-o mișcare teatrală, în noiembrie 1990 câțiva vechi fruntași PCR vor anunța „fuziunea” acestuia cu un mic partid de stânga înregistrat după revoluție; se năștea astfel PSM.

cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; enciclopediaromaniei.ro