(video) Madrid: Protestul hologramelor împotriva restrângerii drepturilor cetăţeneşti

protest holograma

foto – epochtimes.ro
articol – Joshua Philipp – epochtimes.ro


sursa – https://youtube.com

Mii de persoane au luat parte, de-a lungul acestui weekend, la un marş de protest împotriva unor legi care îngrădesc libertatea civilă. “Au luat parte” este însă, în cazul de faţă, impropriu spus, căci spaniolii au participat la protest nu în carne şi oase ci ca holograme, relatează CNN.

Organizatorii marşului au folosit echipamente pentru a proiecta hologramele “participanţilor” în faţa sediului Congresului Deputaţilor (camera inferioară a Parlamentului), timp de aproape o oră, în noaptea de vineri.

Departe de a fi un capriciu sau o “cascadorie” mediatică, protestul şi-a propus să scoată în evidenţă caracterul aberant al legii siguranţei, adoptate recent în Spania, lege care prevede amenzi draconice pentru cei ce protestează în faţa sediilor legislativului.

“Protestul nostru cu holograme este ironic”, a declarat Carlos Escanada, purtătorul de cuvânt al protestatarilor, pentru ziarul El Mundo. “Cu restricţiile care ni se impun împotriva drepturilor de asociere şi de a protesta paşnic, într-un final, nu ne va mai rămâne decât opţiunea de a protesta prin holograme”, a adăugat spaniolul.

Legea “siguranţei”

Cunoscută în Spania ca Legea Botniţei, noua lege care i-a scos pe spanioli în stradă (sub formă de hologramă, ce-i drept) va intra în vigoare în luna iulie a.c. şi prevede amenzi de până la 30.000 de euro pentru cei care protestează în faţa Congresului sau a altor clădiri ale legislativului, potrivit textului legii, publicat în martie. De amenzi similare sunt pasibili şi cei care fotografiază poliţişti.

Legea restricţionează libertăţile cetăţeneşti şi transformă protestele în infracţiuni, pentru care poţi fi pus sub urmărire, închis şi judecat, acuză organizatorii protestului hologramelor.

Pentru a se împotrivi acestei legi, activiştii au făcut apel către cetăţenii din întreaga lume să se solidarizeze şi să ia parte la proteste ca holograme. În săptămânile ce vor urma, cei care doresc să se alături mişcării, vor putea “participa” la proteste acceptând să fie filmaţi de o cameră web, pe site-ul campaniei Holograme pentru libertate.

Mişcarea împotriva acestei legi, denumită “We are not crime”, a reunit mai mult de 100 de organizaţii diferite.

articol poreluat de pe http://epochtimes.ro