Nikolaus August Otto (n. 10/14 iunie 1832, Holzhausen an der Haide, Nassau; d. 26 ianuarie 1891, Köln) a fost un inventator german, născut în Ducatul Nassau. A locuit în Franța unde s-a interesat de mașinile cu gaz ale inginerului francez Etienne Lenoir.
Nicolaus August Otto circa 1868 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Otto a fost inventatorul primului motor cu combustie internă care ardea în mod eficient combustibilul direct într-o cameră cilindrică cu piston mobil, mișcarea efectuându-se de-a lungul generatoarei cilindrului. Deși fuseseră inventate și alte motoare cu combustie internă (de exemplu, de către Etienne Lenoir), acestea nu s-au bazat pe patru timpi separați. Conceptul de patru timpi este posibil să fi fost deja discutat la data invenției lui Otto, dar el a fost primul care l-a pus în practică.
Ciclul Otto
Motorul Otto a fost conceput ca un motor staționar; acțiunea motorului constă într-o mișcare în sus sau jos a unui piston într-un cilindru. Otto l-a vândut doar ca pe un motor staționar.
Utilizat mai târziu drept motor de automobil, într-o formă adaptată, sunt implicați patru timpi sus-jos:
1 – Admisie descendentă – cărbune, gaz și aer intră în camera pistonului.
2 – Compresie adiabatică în sens ascendent – pistonul comprimă amestecul.
3 – Ardere și destindere adiabatică descendentă – amestecul de combustibile se aprinde printr-o scânteie electrică și arde.
4 – Evacuarea ascendentă – degajă gazele de eșapament din camera pistonului.
Otto’s 1876 four cycle engine – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Brevete anterioare
Potrivit recentelor studii istorice inventatorii italieni Eugenio Barsanti și Felice Matteucci au brevetat o primă versiune care funcționa eficient a unui motor cu combustie internă în 1854 în Londra (patent nr. 1072). Se susține că motorul Otto este în multe privințe inspirat din precedentele invenții ale acestuia, dar, deocamdată nu există nicio documentație despre un motorul de inspirație italiană creat de Otto.
Nikola Tesla (n. 10 iulie 1856, Smiljan, Austro-Ungaria, astăzi în Croația – d. 7 ianuarie 1943, New York, SUA) a fost un inventator, fizician, inginer mecanic, inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai electricității comerciale. Tesla este considerat ca fiind un important om de știință al sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX.
Invențiile, precum și munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială.
Tesla era etnic sârb, fiind născut în satul Smilijan, în Imperiul Austriac (actualmente în Croația). Era cetățean al Imperiului Austriac prin naștere și mai târziu a devenit cetățean american. Prin demonstrația lui de comunicare fără fir prin intermediul undelor radio în 1894 și după victoria în „războiul curenților”, a fost recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari ingineri electricieni ai S.U.A.
Mare parte din munca sa inițială a fost pionierat în ingineria electrică modernă și multe dintre descoperirile lui au fost de foarte mare importanță. În toată această perioadă, în Statele Unite faima lui Tesla rivaliza cu a oricărui inventator sau om de știință al vremii, dar din cauza afirmațiilor sale aparent incredibile și în unele cazuri aproape neverosimile despre dezvoltarea invențiilor și inovațiilor științifice și tehnologice, Tesla a fost în final etichetat drept un om de știință nebun.
Amprenta lui Tesla poate fi observată în civilizația modernă oriunde este folosită electricitatea. Pe lângă descoperirile sale despre electromagnetism și inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, științei calculatoarelor, fizicii nucleare și fizicii teoretice. Nikola Tesla considera cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către știință drept cea mai nobilă metodă de îmbunătățire a condiției umane cu ajutorul principiilor științei și progresului industrial și una care să fie compatibilă cu natura.
Cu numele său este denumită unitatea de măsură a inducției magnetice din Sistemul Internațional (1 Tesla = 1T).
Statuia lui Nikola Tesla în State Park lângă Cascada Niagara
Biografie
Primii ani
Certificatul de botez al lui Nikola Tesla atestă ca dată a nașterii 28 iunie 1856. Tatăl său a fost Milutin Tesla, preot ortodox sârb (de origine istro-română) și mama, Duka Mandici.
Milutin Tesla, tatăl lui Nikola Tesla, preot al Bisericii Ortodoxe Sârbe
Nikola Tesla a fost al patrulea fiu dintr-o familie cu cinci copii, având un frate mai mare, Dane (care a murit într-un accident de echitație când Nikola avea 9 ani) și trei surori (Milka, Angelina și Marica).
Casa Memorială și sculptura Nikola Tesla (Similjan, Croația)
Familia lui s-a mutat la Gospić în 1862. Tesla a urmat cursurile școlii „Gymnasium Karlovac” în Karlovac, unde a terminat în doar trei ani ciclul de învățământ de patru ani.
Ulterior a început studiile de inginerie electrică la Universtatea din Graz în 1875, timp în care a experimentat unele utilități ale curentului alternativ. Unele surse afirmă că a fost licențiat al Universității din Graz, cu toate acestea, universitatea afirmă că nu a obținut nicio diplomă și că nu a trecut mai departe de al doilea semestru al anului trei, moment în care a renunțat la cursuri. În decembrie 1878 a plecat din Graz și a întrerupt legăturile cu familia. Apropiații credeau că se înecase în Râul Mur.
S-a îndreptat către Maribor (astăzi în Slovenia), unde a obținut prima sa slujbă ca subinginer, post pe care l-a ocupat timp de un an. În timpul acestei perioade a suferit o criză nervoasă. Tesla a fost apoi convins de către tatăl său să se înscrie la cursurile Universității Carolina din Praga, la care a asistat în vara anului 1880. Aici a fost influențat de către Ernst Mach. Cu toate acestea, după moartea tatălui său a abandonat universitatea, terminând doar un curs.
Citind cartea lui Ruder Boskoviç, Theoria Philosophiae Naturalis, în fata bobinei transformatorului său de înaltă tensiune în East Houston Street, New York
Tesla își petrecea mult timp citind cărți, pe care le memora în întregime, având o memorie fotografică. Tesla a relatat în autobiografia sa că în numeroase ocazii a experimentat momente detaliate de inspirație. În timpul copilăriei a avut mai multe episoade de boală. Avea o afecțiune foarte ciudată, care se manifesta prin apariția unor fascicule de lumină orbitoare în fața ochilor, adesea însoțite de halucinații. Aceste halucinații erau asociate unui cuvânt sau unei idei care îl urmărea. Uneori aceste halucinații îi dădeau soluția problemei care îl preocupa.
Putea vizualiza în formă reală orice obiect al cărui nume îl auzea. În prezent, afecțiunea numită sinestezie prezintă simptome similare. Tesla putea vizualiza o invenție cu o precizie incredibilă, incluzând toate dimensiunile, înainte de a începe să o construiască, tehnică pe care azi o cunoaștem ca gândire vizuală. Nu obișnuia să deseneze schițe ale invențiilor, concepea totul din minte. De asemenea, avea premoniții ale evenimentelor care aveau să se întâmple, premoniții care au început încă din timpul copilăriei.
În 1880 s-a mutat la Budapesta pentru a munci în Compania Națională de Telegrafie, devenită ulterior Compania Națională de Telefonie. Acolo l-a cunoscut pe Nebojša Petrovič, un tânăr inventator sârb care trăia în Austria. În ciuda faptului că întâlnirea celor doi a fost de scurtă durată, au lucrat împreună la un proiect care folosea turbine gemene pentru a genera energie continuă. În momentul în care s-a deschis centrala telefonică în 1881 în Budapesta, Tesla devenise șeful electricienilor din companie și a fost mai târziu inginer pentru primul sistem telefonic al țării. De asemenea a inovat un dispozitiv care, conform unora, era un amplificator telefonic, însă pentru alții ar fi fost primă boxă de amplificare a sunetului.
Franța și Statele Unite ale Americii
În 1882 Tesla s-a mutat la Paris, Franța, pentru a lucra ca inginer în Continental Edison Company (una din companiile lui Thomas Edison), proiectând îmbunătățiri pentru echipamentele electrice aduse de pe celălalt mal al oceanului, datorită ideilor lui Edison. Conform biografiei sale, în același an, Tesla a inventat motorul de inducție și a început să lucreze la mai multe dispozitive care foloseau câmpul magnetic rotativ, pentru care a primit patentele în 1888.
Puțin după aceea, Tesla s-a trezit dintr-un vis în care mama sa murise și trezindu-se din somn a știut că, de fapt, moartea mamei sale se produsese în realitate. După aceea, Tesla s-a îmbolnăvit, petrecând trei săptămâni pentru a se recupera în satul Tomingaj, aproape de Gračac, locul de naștere al mamei sale.
În iunie 1884, Tesla a ajuns pentru primă dată în Statele Unite ale Americii, în orașul New York, cu o scrisoare de recomandare din partea lui Charles Batchelor, un vechi angajat, către Thomas Edison, în care Batchelor a scris: “Cunosc doi mari oameni, tu ești unul dintre ei; celălalt este acest tânăr“. Edison l-a angajat pe Tesla pentru a munci în compania sa ca simplu inginer electrician, unde a progresat rapid, rezolvând mai multe probleme tehnice foarte dificile pe care le aveau produsele companiei. Astfel că, i s-a oferit să reproiecteze complet toate generatoarele de curent continuu ale companiei lui Edison.
Tesla afirmă că i s-au oferit 50.000$ (1.1 milioane de dolari în 2007, ajustați de inflație) pentru reproiectarea motoarelor și generatoarelor ineficiente ale lui Edison, îmbunătățind astfel serviciile și produsele oferite de compania acestuia, dar și veniturile financiare. În 1885, când Tesla a întrebat despre plată promisă, Edison i-a răspuns: “Tesla, tu nu înțelegi umorul nostru american“, rupând astfel înțelegerea verbală. Cu un salariu de 18$ pe săptămână, Tesla ar fi trebuit să muncească 53 de ani pentru a strânge banii promiși. Oferta era egală cu capitalul inițial al companiei. Tesla a renunțat imediat la slujbă când i s-a refuzat o mărire de salariu la 25$ pe săptămână.
Anii următori
În 1886, Tesla și-a deschis propria firma, Tesla Electric Light & Manufacturing, însă investitorii din firma sa nu au fost de acord cu planurile sale de fabricare a unui motor de curent alternativ și în final l-au scos afară din companie. A muncit ca muncitor în New York, ajungând să sape șanțuri pentru a se întreține și a-și putea continua cercetarea în sistemele polifazice de curent alternativ.
În 1887, a construit primul motor pe inducție, fără perii, alimentat cu curent alternativ, pe care l-a prezentat la American Institute of Electrical Engineers (Institutul American al Inginerilor Electricieni, azi IEEE, Institutul de Inginerie Electrică și Electronică) în 1888. În același an, a prezentat principiul bobinei Tesla și a început să lucreze cu George Westinghouse la Westinghouse Electric & Manufacturing Company’s, în laboratoarele din Pittsburgh, Pennsylvania. Westinghouse a fost captivat de ideile lui Tesla legate de sistemele polifazice, cele care puteau transmite curent alternativ la distanțe mari.
În aprilie 1887, Tesla a început cercetările la ceea ce aveau să se numească ulterior raze X, folosindu-se de propriul său tub de vacuum (similar al patentului său USPTO nº 514170). Acest dispozitiv era diferit de alte tuburi de raze X prin faptul că nu avea electrod receptor.
Acum se știe că acest dispozitiv funcționă emițând electroni dintr-un singur electrod, prin intermediul combinației de emisii de electroni prin efect de câmp și emisie termoionică. Odată eliberați electronii, sunt foarte repede captați de un câmp electric puternic în apropierea electrodului în timpul vârfurilor de voltaj negativ de la ieșirea de înaltă tensiune oscilantă a bobinei Tesla, generând raze X atunci când se lovesc de învelișul de sticlă al tubului. Tesla a folosit, de asemenea, tuburile lui Geissler. Prin 1892, el a observat leziuni ale pielii, pe care Wilhelm Röntgen le-a identificat mai târziu ca fiind cauzate de razele X.
În primele sale cercetări, Tesla a schițat anumite experimente pentru producerea razelor X. El a afirmat că, cu ajutorul acestor circuite, “instrumentul ar putea genera raze Roentgen de putere mai mare decât cele obținute cu aparatele obișnuite”.
De asemenea, a atras atenția asupra pericolului folosirii circuitelor sale și a razelor X produse de dispozitivul său cu un singur nod. Din numeroasele sale note din timpul cercetărilor preliminare ale acestui fenomen, a atribuit leziunile pielii unor cauze variate. El a crezut inițial că leziunile nu puteau fi cauzate de către razele Roentgen, ci ozonului generat în contact cu pielea și în parte de acidul de azot. El credea că acestea erau unde longitudinale, că acelea produse de către unde în plasmă.
Un “sistem mondial pentru transmiterea energiei electrice fără cabluri” bazat pe conductivitatea electrică a Pământului, a fost propus de Tesla, sistem care ar funcționa prin intermediul transmisiei de energie prin diferite medii naturale și utilizarea secundară a curentului transmis între două puncte pentru alimentarea dispozitivelor electrice.
În practică, acest principiu de transmisie de energie este posibil prin intermediul razelor ultraviolete de înaltă putere care să producă un canal ionizat în aer între stațiile de emisie și recepție. Același principiu este folosit în paratrăsnete, electrolaser și arma de electroșoc și, de asemenea, a fost propusă pentru a opri vehiculele. Vehicle Disabling Weapon by Peter A. Schlesinger, President, HSV Technologies, Inc. NDIA Non-Lethal Defense IV 20–22 Măr 2000
Tesla a inventat transmisia de energie fără fir la începutul anului 1891. Efectul Tesla (numit așa în onoarea lui) este un concept pentru aplicațiile acestui tip de transport de electricitate.
Generatorul de curent electric al lui Nikola Tesla, care utilizeaza circuitele de curent alternativ pentru transportul de energie la distante mari
Cetățean american
În 30 iulie 1891, la vârsta de 35 de ani, Tesla a devenit cetățean american și și-a instalat laboratorul în Bulevardul 5 din New York. Apoi l-a mutat în Strada Houston. În acest loc, în timp ce făcea experimente legate de rezonanța mecanică cu oscilatoare electromecanice, a generat rezonanță în câteva clădiri din vecinătate, deși, potrivit frecvențelor utilizate, nu a afectat clădirea în care-și avea laboratorul. Cum vecinii au făcut plângere la poliție și zgomotul creștea, exact în momentul în care a ajuns poliția acolo, a avut inspirația să folosească un ciocan pentru a termina experimentul.
Pe de altă parte, a făcut să funcționeze lămpi electrice în ambele laboratoare din New York, furnizând astfel probe privind potențialul de transmisie a energiei fără fir.
Unii dintre prietenii săi cei mai apropiați erau artiști. A fost prieten cu Robert Underwood Johnson, editor la Century Magazine, care a publicat câteva poeme sârbe ale lui Jovan Jovanović Zmaj, traduse de Tesla. De asemenea, în acea perioadă, Tesla a fost atras de filozofia vedică, hinduism, învățăturile lui Swami Vivekananda, în așa măsură încât a început să folosească termeni în sanscrită pentru a denumi unele concepte fundamentale referitoare la materie și energie.
La 36 de ani i-au fost acordate primele patente în materia alimentării polifazice și a continuat cercetările asupra principiilor câmpului magnetic rotativ. Din 1892 până în 1894 a activat că vicepreședinte al Institutului American de Inginerie Electrică, precursorul alături de Institutul de Inginerie Radio al actualului IEEE. Din 1893 până în 1895, a cercetat curentul alternativ de înaltă frecvență.
A generat un CĂ de un milion de volți folosind o bobină Tesla conică și a cercetat efectul pelicular la conductori, a proiectat circuitele LC, a inventat o mașină care să inducă somnul, lămpi de descărcare fără fir și transmisia de energie electromagnetică, construind primul radio-transmițător. În Saint Louis, Misourri, a făcut o demonstrație în radiocomunicații în 1893.
Adresându-se Institutului Franklin din Philadelphia, Pennsylvania și la Național Electric Light Association, a descris și demonstrat cu detalii aceste principii. Tesla a experimentat și radiația cosmica de fond. El credea că era doar o chestiune de timp pentru ca omul să poată să adapteze mașinile la angrenajul naturii, declarând: “Nu vor trece multe generații până când mașinile noastre vor putea funcționa folosind o energie obținută din orice punct din univers“.
La Expoziția Universală de la Chicago în 1893 a fost pentru primă dată un edificiu dedicat numai exponatelor electrice. La acest eveniment, Nikola Tesla și George Westinghouse au prezentat vizitatorilor alimentarea cu curent alternativ ce a fost utilizată pentru iluminarea expoziției. În plus, s-au prezentat lămpile fluorescente și becurile lui Tesla de un singur nod.
Tesla a explicat, de asemenea, principiile câmpului magnetic rotativ și motorul asincron sau de inducție demonstrând cum se oprește un ou de cupru la finalul demonstrației dispozitivului cunoscut ca “Oul lui Columb“.
Tesla a inventat așa-numitul generator al lui Tesla în 1895, alături de invențiile lui despre lichefierea gazelor. Tesla știa, datorită descoperirilor lui Kelvin, că aerul în stare lichidă absoarbe mai multă căldură decât cea cerută teoretic când trecea înapoi în stare gazoasă și era utilizat pentru a mișca anumite dispozitive. Chiar înainte de a-și finaliza cercetarea în acest domeniu și a patenta invenția, a avut loc un incendiu în laboratorul său, distrugându-i toate echipamentele, modelele și invențiile. Puțin după aceea, Carl von Linde, în Germania, a prezentat un patent al aceleiași invenții.
Nikola Tesla cca. 1890 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Edison
Hotărârea lui Tesla în a demonstra superioritatea curentului alternativ asupra curentului continuu al lui Edison a generat ceea ce se cunoaște drept “războiul curenților“. În 1893 s-a organizat în Chicago o expoziție publică a curentului alternativ, demonstrându-se superioritatea acestuia asupra curentului continuu al lui Edison.
În același an, Tesla a reușit să transmită energie electromagnetică fără cabluri, construind primul radio-transmițător. A prezentat patentul acestuia în 1897, doi ani după, Guglielmo Marconi reușind prima transmisie radio. Marconi a înregistrat patentul în 10 noiembrie 1900 și i-a fost refuzat, considerându-se o copie a patentului lui Tesla.
A început astfel un litigiu între compania lui Marconi și cea a lui Tesla. După ce a studiat mărturiile mai multor proeminenți oameni de știință, Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite ale Americii a hotărât în 1943 că dreptatea era de partea lui Tesla (deși numeroase cărți îl menționează, încă, pe Marconi drept inventator al radioului).
La finalul secolului XIX, Tesla a demonstrat că folosind o rețea electrică de rezonantă și ceea ce în acel timp era cunoscut drept “curent de înalță frecventă” (azi se consideră de joasă frecventă), era nevoie doar de un conductor pentru a alimenta un sistem electric, fără a fi necesar niciun alt metal sau conductor de pământ.
Tesla a denumit acest fenomen “transmisia de energie electrică prin intermediul unui singur cablu fără întoarcere“. A conceput și proiectat circuitele electrice rezonante formate dintr-o bobina și un condensator, esențiale pentru emisia și recepția de unde radioelectrice, grație fenomenului de rezonantă. Ceea ce de fapt crea și transmitea erau unde electromagnetice, plecând de la alternatoare de înalță frecventă, doar că nu le-a aplicat la transmisia de semnale radio cum a făcut Marconi, ci doar a încercat să transmită energie electrică la distanță fără cabluri.
Tesla a afirmat în 1901: “Acum vreo 10 ani, am recunoscut faptul că, pentru a transportă curent electric la distanțe mari, nu era deloc necesar să folosesc un cablu de întoarcere, ci că oricare cantitate de energie ar putea fi transmisă folosind doar un cablu. Am arătat acest principiu prin numeroase experimente care, în acele momente au atras o atenție considerabilă a oamenilor de știință“.
Totuși, Edison încă încercă să împiedice teoria lui Tesla prin intermediul unei campanii prin care să arate populației cât de periculoasă era folosirea acestui tip de curent, drept pentru care, Harold P. Brown, un angajat al lui Edison, contractat pentru investigarea electrocutării, a inventat scaunul electric.
În primăvara anului 1891, Tesla a realizat demonstrații cu diverse mașini la Institutul American de Inginerie Electrică la Universitatea din Columbia. A demonstrat cu această ocazie că toate tipurile de aparate puteau fi alimentate prin intermediul unui cablu unic, fără un conductor de întoarcere. Acest sistem de transmisie a fost protejat în 1897 cu patentul U.S.0,593,138.
La Cascada Niagara s-a construit primă centrală hidroelectrică datorită descoperirilor lui Tesla în 1893, reușind în 1896 să transmită electricitate orașului Buffalo, New York. Cu sprijinul financiar al lui George Westinghouse, curentul alternativ l-a înlocuit pe cel continuu. Tesla a fost considerat de atunci înainte fondatorul industriei electrice.
În 1891 a inventat bobina Tesla.
În onoarea sa, se denumește “Tesla” unitatea de măsură a câmpului magnetic în Sistemul internațional de unități.
Colorado Springs
În 1899, Tesla se mută într-un laborator din Colorado Springs, Statele Unite ale Americii, pentru a-și începe experimentele și măsurătorile cu înaltă tensiune. Obiectivele lui Tesla în acest laborator erau construirea unui transmițător de mare putere, perfecționarea mediilor pentru a individualiza și izola puterea transmisă și determinarea legilor de propagare a curenților prin pământ și prin atmosferă.
În timpul celor 8 luni petrecute în Colorado Springs, Tesla a scris note zilnice cu o descriere detaliată a investigațiilor sale. Acolo și-a dedicat timpul atât pentru a măsura și proba enorma sa bobină Tesla, cât și pentru a îmbunătăți receptori de mici semnale și a măsura capacitatea unei antene verticale. De asemenea, a realizat experimente despre mingile de foc, cele pe care afirmă că le-ar fi produs.
Într-o zi, Tesla a observat și semnalat un comportament neobișnuit al unui instrument care înregistra furtunile. Era vorba de înregistrări periodice când o furtună se apropia și se depărta de laborator. El a concluzionat că apăreau unde staționare care puteau fi create de oscilatorul sau. Cu echipamente foarte fiabile a putut realiza măsurători ale razelor care cădeau la mare distanță de laboratorul său, observând că undele de descărcare creșteau până la un vârf și apoi descreșteau înainte de a se repetă ciclul complet.
Tesla a presupus că acestea se datorau faptului că pământul și atmosfera posedau electricitate, ceea ce făcea ca planeta să se comporte că un conductor de dimensiuni nelimitate, în care era posibilă transmisia de mesaje telegrafice fără fir și, mai mult, transmisia de energie electrică la oricare distanță terestră aproape fără pierderi prin rezonanță.
Tesla descoperise că putea produce un inel în jurul pământului, ca un clopot, cu descărcări la fiecare două ore și de asemenea putea să-l facă să rezoneze electric. A descoperit că rezonanța Terrei era de 10 Hz, o valoare destul de exactă pentru acel timp, ținând cont că azi se cunoaște că această frecvență este de 8 Hz.
După ce a descoperit cum să se creeze unde electrice permanente pentru a transmite energie electrică în jurul lumii, cercetătorul german W. O. Schumann a postulat că pământul și ionosfera formează un complex de unde sferice, prin intermediul căruia se pot propaga unde electromagnetice de foarte joasă frecvență (cunoscute drept ELF) generate de către activitatea tuturor razelor la nivel mondial cu valori apropiate de 8 Hz, fenomen care este cunoscut drept Rezonanță Schuman*.
Animaţie reprezentând rezonanța Schumann în atmosfera Pământului
Nikola Tesla in laboratorul său din Colorado Springs, în jurul anului 1900.
Invenții
Dinamul de c.a. al lui Nikola Tesla folosit pentru generarea curentului alternativ care este folosit pentru transportul energiei electrice la mari distanțe
Câteva dintre invențiile lui Tesla:
- Curentul alternativ (CA) (1882)
- Radioul
- Becul fară filament sau lampa fluorescentă
- Principiile teoretice ale radarului
- Sisteme de propulsie prin medii electromagnetice (fără a fi necesare părți mobile)
- Rețele de curent alternativ cu una sau trei faze
- Generator și motor cu mai multe faze
- Tehnologia de transmisie fără fir (wireless) și telecomanda (1898)
- Circuitul de înalt voltaj „Tesla Coil” (1891)
- Motorul de inducție (1887)
- Submarinul electric
- Studii asupra razelor X
- Principiul de funcționare ale motoarelor reactive
- Teoria dinamicâ a gravitației
- Câmpul de propulsie anti-electromagnetic sau propulsia spațială (brevetul #6,555,114 din 1928)
- Undele gravitaționale
- Bobina Tesla
- Energia liberă
- Începuturile HAARP
- Generatorul de cutremure
- Raza morții
- Plăcile de energie violetă sau pozitivă
- Electroterapia
- Bobina bifilară
- Principiul de decolare a avioanelor dintr-un punct fix
- Conceptul vehiculelor electrice
Telegrama lui Vladko Maček adresată lui Nikola Tesla
Telegrama lui Nikola Tesla către Vladko Maček
Pașaportul lui Nikola Tesla, pagina 1, 1883
* Rezonanța Schumann (RS) este un set de vârfuri de spectru în frecvența extrem de redusă a spectrului de câmp electromagnetic a Pământului (CEP). Rezonanțele Schumann sunt rezonanțele electromagentice globale, exercitate de descărcările fulgerelor în cavitatea formată de suprafața Pământului și ionosferă. Acest fenomen global este numit dupa fizicianul Winfried Otto Schumann, care a prezis-o matematic în 1952. Rezonanța Schumann apare datorită faptului că spațiul dintre suprafața Pământului și ionosferă acționează ca un spațiu închis.
Echipajul misiunii Apollo 11 (de la stanga, la dreapta: Neil Armstrong, Michael Collins, Buzz Aldrin)
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Apollo 11 este numele primei misiuni în care omul a pășit pe suprafața satelitului natural al Pământului, Luna. Este în același timp și cea de-a cincea misiune cu echipaj uman din Programul Apollo, gestionat de NASA, și a treia care plasează oameni pe orbita lunară.
Lansată pe data de 16 iulie 1969, misiunea era constituită din Neil Alden Armstrong, comandantul misiunii, Michael Collins, pilotul modulului de comandă și Edwin Eugene „Buzz” Aldrin Jr., comandantul modulului lunar. Pe data de 20 iulie, Armstrong și Aldrin au devenit primii oameni care au pășit vreodată pe Lună, în timp ce Collins orbita deasupra lor.
Misiunea a îndeplinit visul președintelui american John F. Kennedy, acela de a trimite un om pe Lună până la sfârșitul anilor 1960, exprimat limpede într-un discurs ținut înaintea unei întruniri a Congresului Statelor Unite pe 25 mai 1961.
Criticii acerbi ai „aselenizării”, creatorii unor adevărate teorii ale conspirației referitoare la evenimentele petrecute după 16 iulie 1969 afirmă, pe baza dovezilor incluse în film, că acesta fusese realizat într-un studio de pe Pământ. Scopul falsificării ar fi, după unii, justificarea fondurilor deturnate din programul Apollo, care, conform lor, n-ar fi ajuns niciodată pe Lună. Alții consideră că misiunea Apollo 11 ar fi ajuns pe Lună, dar filmul cu ce s-a petrecut cu adevărat acolo este ținut secret, publicului servindu-i-se un fals.
Echipaj
Fiecare din membrii echipajului Apollo 11 a mai avut un zbor în spațiu la activ înainte de această misiune, devenind cel de-al treilea cel mai experimentat echipaj din istoria zborurilor spațiale. Collins era inițial repartizat pe Modulul de Comandă al misiunii Apollo 8, dar a fost schimbat din cauză că a avut nevoie de o operație la spate, fiind înlocuit cu Jim Lovell. După ce Collins a fost apt din punct de vedere medical, el a ocupat locul de pe Apollo 11 care îi era menit lui Lovell, iar aceste a fost mutat în echipajul de rezervă.
- Neil A. Armstrong – Comandant
- Michael Collins – Comandantul modulului pilot
- Edwin E. Aldrin, Jr. – Pilotul modulului lunar
Modulul lunar a fost denumit Vulturul, în cinstea păsării simbol – național al Statelor Unite ale Americii, Vulturul cu cap alb, devenind și o parte proeminentă pe insigna misiunii. Modulul de comandă a fost botezat Columbia, personificarea feminină a Statelor Unite în cântece și poezie. În timpul misiunilor primordiale, numele Snowcome și Haystack au fost folosite, dar în cele din urmă au fost schimbate.
Apollo 11, insigna misiunii – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Etapele misiunii
Lansarea și plasarea pe orbita lunară
Față de miile de persoane care au ținut să asiste la lansarea misiunii Apollo 11, alte milioane au privit acest eveniment în fața micilor ecrane, alături de șeful NASA pentru relații publice, Jack King, care a comentat imaginile. Președintele SUA, Richard Nixon a urmărit procedurile de lansare din Biroul Oval al Casei Albe.
O rachetă Saturn V a fost lansată de la Centru Spațial Kennedy pe 16 iulie 1969, ora 13:32 TU (9:32 a.m. timp local SUA, 16:32 TLR). Racheta a intrat pe orbită 12 minute mai târziu. După ce a parcurs o dată și jumătate orbita Pământului, motorul S-IVB „a împins” echipajul spre adâncul spațiului, naveta fiind plasată pe traiectoria spre Lună. Peste încă 30 de minute, modulul de comandă/serviciu s-a despărțit de ultimele elemente ale rachetei Saturn V, păstrând în componența sa modulul lunar (ML).
Pe 19 iulie, Apollo 11 a trecut pentru prima dată prin spatele Lunii, intrând pe orbita lunară. Au urmat 30 de orbitări, timp în care echipajul a văzut locul de aselenizare, în sudul Mării Liniștii (Mare Tranquillitatis), la aproximativ 20 kilometri sud-vest față de craterul Sabine D (0.67408N, 23.47297E). Locul de aselenizare a fost caracterizat drept relativ plat și neted în urma misiunilor Ranger 8 și Suerveyor 5 dar și cu ajutorul lui Lunar Orbiter, un satelit menit să cartografieze suprafața lunară în vederea stabilirii viitoarelor locuri de aselenizare din programul Apollo.
Aselenizarea
Pe 20 iulie 1969, modulul lunar (ML) Eagle (Vulturul) s-a separat de modulul de comandă Columbia. Collins, aflat singur la bordul Columbiei, a inspectat Vulturul, care a efectuat o piruetă, ca să se asigure că aparatul nu a fost afectat în timpul călătoriei.
În timpul coborârii, Armstrong și Aldrin au observat că traversau punctele de reper cu 4 secunde mai repede decât era programat și au transmis că sunt long (aici, cu sensul că sunt departe): lucru ce însemna că vor aseleniza la o distanță de câțiva kilometri de locul unde ar fi trebuit să aselenizeze.
Cinci minute după ce coborârea a început, la o distanță de circa 1.830 de m (6.000 de picioare termen real utilizat) deasupra Lunii, Computerul pentru navigare și ghidare al modulului lunar a atras atenția echipajului cu primele alarme de tip 1202 și 1201, neașteptate, dintr-o serie mai mare . La Centrul de Control al Misiunii din Houston, Texas, inginerul informatician Jack Garman i-a spus controlorului de zbor Steve Bales ca totul e în siguranță pentru a continua coborârea și acest mesaj a fost transmis echipajului. Alarmele programului indicau „supraîncărcare în execuție”, ceea ce însemna că sistemul nu era capabil să execute toate sarcinile în timp real și că trebuia să le amâne.
S-a stabilit că erorile erau determinate de activarea radarului de întâlnire, ceea ce a obligat computerul să analizeze date simultan de la acest radar și de la radarul de aselenizare. Pentru aselenizare, radarul de întâlnire nu era util dar dacă ar fi fost necesară anularea de urgență a aselenizării, acesta devenea important și a fost pornit pentru a fi gata de utilizare.
La un moment dat, Armstrong s-a uitat afară și a văzut că punctul de aselenizare vizat de computer era de fapt o zonă acoperită cu bolovani, la nord – est de un crater cu diametrul de 91 de metri (mai târziu s-a stabilit că era vorba de „Craterul de Vest”, numit așa deoarece era situat în partea vestică a sitului inițial de aselenizare) așa că a preluat controlul semi – automat al coborârii și, cu ajutorul lui Aldrin, care îi dicta informații despre altitudine și viteză, a aselenizat pe 20 iulie 1969, ora 20:17 TU (23:17 TLR), când mai aveau aproximativ 25 de secunde până ar fi rămas fără combustibilul necesar pentru o abandonare a aselenizării. Analiza după misiune a datelor a arătat ca perioada reală fusese de aproximativ 50 de secunde.
Apollo 11 a aselenizat cu mai puțin combustibil la bord decât celelalte misiuni, astronauții confruntându-se cu o avertizare prematură privind cantitatea mimimă de combustibil. S-a descoperit ulterior că această alarmă fusese provocată de o vâscozitate prea mare a combustibilului, ceea ce a dus la activarea unui senzor pentru combustibil. În misiunile ce au urmat, au fost luate măsurile pentru a preveni acest fenomen.
Pe tot parcursul coborârii, Aldrin i-a comunicat datele necesare navigării lui Armstrong, care pilota Modulul Lunar. Cu câteva momente înainte de aselenizare, un beculeț l-a informat pe Aldrin că cel puțin unul din cei patru senzori, lungi de circa 170 cm și care atârnau de picioarele Vulturului, a atins suprafața lunară, strigând Contact light! Conform instrucțiunilor, Armstrong ar fi trebuit să oprească motorul dar acesta a uitat. Trei secunde mai târziu, Vulturul a aselenizat, iar Armstrong l-a oprit în sfârșit.
După verificările finale ale operației de aselenizare, Armstrong i-a transmis lui Charles Duke (CAPCOM – responsabil cu comunicația dintre Pământ și capsulă): „Houston, Tranquility Base here. The Eagle has landed” . Mesajul era diferit de cel convenit, întrucât a schimbat numele Eagle cu Tranquility Base. Dar acest detaliu i-a făcut pe toți să înțeleagă că aselenizarea a fost fară probleme și au răspuns „Roger, Twan– Tranquility, we copy you on the ground. You got a bunch of guys about to turn blue. We’re breathing again. Thanks a lot” (Am recepționat. Ați făcut niște tipi aproape să moară de sufocare. Putem respira din nou. Mulțumim).
Au urmat primele cuvinte din seria faimoasă a lui Armstrong, „The Eagle has landed” (Vulturul a aselenizat). Au urmat câteva momente de tăcere.
La două ore după aselenizare, înainte de a începe pregătirile pentru activitățile de pe solul selenar (extravehiculare), Aldrin a transmis câteva cuvinte, îndemnând la contemplarea ultimelor ore, ce reprezintă ele și cum s-a ajuns să aibă loc, mulțumindu-le tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment.
A făcut apoi euharistia retras. La acea dată NASA lupta în instanțe împotriva unui set de legi aduse de ateista Madalyn Murray O’Hair (care a obiectat asupra faptului că membrii echipajului misiunii Apollo 8 au citit din Geneză) prin care se înfrâna orice activitate religioasă în spațiu. De aceea, Aldrin a făcut acest lucru pe ascuns, și a mascat în discursul său referirea la Divinitate. A păstrat acest plan secret (nici măcar soția nu a fost informată de către el) și nu a fost făcut public câțiva ani. Buzz Aldrin era membru al Bisericii Presbitariene Webster, din Webster, Texas, Statele Unite. Setul pentru euharistie a fost pregătit de reverendul Dean Woodruff, pastorul bisericii pe care o frecventa. Aldrin a povestit despre acestea în ediția din octombrie 1970, în paginile revistei Guidepost și în cartea sa „Return to Earth” (Reîntoarcerea pe Pământ). Biserica Presbitariană din Webster comemorează în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, anual, acest eveniment.
Programul misiunii prevedea ca astronauții să aibă parte de un program de somn, lung de cinci ore, deoarece ei au fost solicitați încă de dimineața devreme în acea zi. Totuși, ei au decis să treacă peste această perioadă și să înceapă pregătirile pentru ieșirea extravehiculară (EVA) mai devreme, crezând că nu vor fi în stare să doarmă.
Luna 15 a fost o încercare de ultim moment venită din partea Uniunii Sovietice pentru a fura din prestigiul public al misiunii Apollo 11, dorindu-se a fi prima misiune care să returneze sol selenar pe Pământ. Totuși, după 52 de orbitări ale Lunii și variații mari privind înclinarea și altitudinea satelitului, acesta s-a prăbușit pe suprafața lunară în data de 21 iulie 1969. Misiunea a fost totuși importantă pentru că a furnizat una din primele circumstanțe ale unei colaborări sovieto–americane, inginerii sovietici lansând Luna 15 pe un plan diferit de cel al lui Apollo 11, pentru a evita o posibilă coliziune.
Activități pe suprafața lunară
Astronauții au gândit plasarea echipamentului științific Apollo și înfigerea steagului S.U.A. în solul selenar, uitându-se la situl de aselenizare prin geamurile triunghiulare ale Vulturului, prin care aveau o viziune de 60 grade asupra câmpului. Pregătirile au durat mai mult decât cele două ore preconizate, Armstrong având inițial probleme cu închiderea sistemului portabil de menținere a vieții (PLSS). Conform veteranului John Young, participant și el la o expediție pe lună în cadrul misiunii Apollo 16, reproiectarea modulului lunar pentru a permite cu o mai mare ușurință intrarea cu PLSS nu a mai fost executată, așadar rata bătăilor inimii astronauților din timpul programului Apollo a fost cea mai mare în timpul ieșirilor și intrărilor din ML. În data de luni, 21 iulie, ora 02:39 TU (05:39 TLR), 1969, Armstrong a deschis trapa, iar la 02:51 TU a început coborârea sa pe suprafața Lunii. Nu a putut observa suprafața de sub picioarele sale din cauza un dispozitiv aflat pe pieptul său. A urmat apoi o coborâre pe o scară lungă de nouă trepte, Armstrong acționând un inel metalic pentru a desfășura echipamentul modular împachetat (MESA) și pentru a activa camera TV pe cealaltă parte a Vulturului, ca mai apoi, la ora 02:56 TU (05:56 TLR) să pună piciorul său stâng pe suprafața lunară. Prima aselenizare a fost surprinsă de un sistem de televiziune slow – scan, incompatibil cu televiziunile comerciale, astfel imaginile au fost preluate de un monitor special, iar apoi au fost filmate de o cameră TV convențională, reducând semnificativ din calitatea imaginilor. Semnalul era primit la Goldstone, SUA, dar și la Honeysuckle Creek Tracking Station, din Australia. În ciuda unor dificultăți de ordin tehnic și a celor cauzate de vremea nefavorabilă, imaginile rudimentare alb – negre au fost transmise pentru cel puțin 600 de milioane de telespectatori. Deși copii ale acestui film au fost salvate și sunt ușor accesibile, înregistrările originale slow – scan au fost distruse accidental în timpul unei proceduri de rutină, copierea pe altă bandă magnetică. S-au găsit ulterior copii ale materialului în Perth, Australia, o altă locație unde s-au recepționat aceste imagini de pe Lună.
După ce a caracterizat praful de pe suprafața lunară ca fiind aproape ca și pudra, Armstrong a pășit pe Lună, devenind primul pământean ce a pus piciorul într-o altă lume. A urmat imediat celebra frază, care ar putea caracteriza întreaga misiune Apollo 11, „Un pas mic pentru [un] om, un salt uriaș pentru omenire.”, spusă la aproape șase ore și jumătate după ce a aselenizat. Aldrin i se alătură mai apoi.
Armstrong a spus despre mișcarea în câmpul gravitațional al Lunii, de șase ori mai slab ca al Pământului, că era mult mai ușoară ca la simulări, neconstituind nicio problemă o plimbare prin acele împrejurimi.
Îndeplinită misiunea „impusă” de președintele american John F. Kennedy, cea de a trimite un om pe Lună la sfârșitul anilor `60, Apollo 11 reprezenta și un test pentru Programul Apollo. Ca urmare, Armstrong a făcut poze cu ML, pentru ca inginerii de la sol să observe ce se întâmplă în urma aselenizării. Apoi a luat mostre de sol. A luat camera TV amplasată pe MESA, făcând o panoramare, și a montat-o pe un trepied situat la 12 metri distanță de ML. Cablul TV a rămas parțial încolăcit, prezentând pericol în unele situații în tot restul timpului ieșirii extravehiculare.
Prima fotografie, luate de Neil Armstrong pe Luna – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Aldrin l-a urmat și a început să testeze diverse modalități de a merge, unele foarte amuzante cum ar fi săriturile de cangur. Sistemul portabil de menținere a vieții a creat tendința astronauților de a se mișca în spate, dar niciun astronaut nu a avut probleme cu menținerea echilibrului. Săritura a devenit mijlocul de deplasare preferat de astronauți. Aceștia au relatat ulterior că trebuiau să își planifice mișcările cu șase sau chiar șapte pași înainte, lucru datorat solului instabil. Un alt lucru pe care l-au constatat astronauții, aici fiind cazul lui Aldrin a fost că diferența de temperatură la soare, față de cea de la umbra oferită de Vultur este insesizabilă în costum, ci doar la nivelul caschetei, lucru care l-a făcut să simtă răcoare la umbră. După ce astronauții americani au înfipt steagul SUA în solul lunar, au avut o discuție cu președintele Richard Nixon printr-un telefon radio – transmițător, convorbire caracterizată de Nixon ca „cea mai importantă convorvire telefonică făcută din Casa Albă.” Inițial, Nixon avea pregătit un discurs lung, pe care să îl citească în timpul convorbirii telefonice, dar Frank Borman, responsabilul NASA atașat la Casa Albă în timpul misiunii Apollo 11, a reușit să îl convingă să fie scurt și concis, din respect pentru Kennedy, considerat autorul moral al aselenizării.
A urmat montarea echipamentului științific Apollo, care includea un seismograf pasiv și un laser retroreflector de mare distanță. Apoi Armstrong a săltat aproximativ 120 metri depărtare de ML pentru a face poze de pe marginea Craterului de Est, în timp ce Aldrin a colectat mostre, folosind un ciocan geologic, fiind prima și ultima folosire a ciocanului în timpul misiunii Apollo 11. Multe din activitățile extravehiculare au durat mai mult decât se preconiza, așa că au trebuit să renunțe la jumătatea activității de recoltare a rocilor, căruia i-au fost alocate 34 de minute.
În timpul acestei perioade, Centrul de control al misiunii a folosit o frază codată pentru a-l anunța pe Armstrong că valorile sale metabolice sunt mari și că ar trebui să se relaxeze. Acest lucru se datora repeziciunii cu care se mișca de la o sarcină la altă, presat de timpul tot mai puțin. Totuși, valorile metabolice au rămas la parametri normali în continuare, lucru care a înlesnit prelungirea de către Centrul de control al misiunii cu încă 15 minute a activităților.
Buzz Aldrin împachetează în modulul lunar Vulturul, experimentele făcute pe Lună – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ascensiunea lunară și întoarcerea
Aldrin a intrat în Vultur primul. Cu mici dificultăți, astronauții au ridicat filmele și două cutii conținând mostre, cu o greutate de 21,55 kg de material de pe suprafața lunară, utilizând un cablu cu troliu. Armstrong i-a reamintit lui Aldrin de săculețul cu obiecte personale din buzunarul său, care a fost aruncat. Apoi a urcat și Armstrong în modulul lunar. După ce au trecut pe modul care permitea întreținerea vieții pe modulul lunar (ML), astronauții au aruncat din modul echipamentele, sistemul de întreținere al vieții, pantofii utilizați pe suprafața lunară, o cameră Hasselblad și altele pentru a micșora masa de decolare. Apoi au represurizat modulul lunar și au trecut la programul de somn.
În timp ce se mișca prin cabină, Aldrin a rupt din greșeală întrerupătorul automat, lucru care a stârnit ceva îngrijorare la centrul de comandă a misiunii, deoarece se putea ca motorul, care era conectat la acel întrerupător să nu mai pornească, lăsându-i pe astronauți pe Lună. Din fericire, un marker a fost suficient pentru a reactiva întrerupătorul. Dacă această soluție nu funcționa, circuitele ML puteau fi reconfigurate pentru a permite pornirea motoarelor și deci ascensiunea.
După aproximativ șapte ore de odihnă, exploratorii au fost treziți de Houston pentru a pregăti procedurile de reîntoarcere. Două ore și jumătate mai târziu, la ora 17:54 TU (20:54 TLR), a început ascensiunea, cu scopul de a se reîntâlni cu pilotul modulului de comandă Columbia, Michael Collins, aflat în continuare pe orbita lunară.
După mai mult de 2½ ore petrecute pe suprafața lunară, astronauții au lăsat în urmă instrumente științifice precum retroreflectorul utilizat pentru experimentul de măsurare a distanței Lună – Pământ cu ajutorul laserului, dar și un seismograf pasiv pentru a măsura cutremurele de pe Lună. Au lăsat de asemenea un steag american, o insignă a misiunii Apollo 1 și o placă, montată pe o porțiune a ML care a rămas pe Lună, și pe care erau două desene ale Pământului (reprezentând emisfera vestică și cea estică) precum și o inscripție, dar și semnăturile astronauților și a președintelui Richard Nixon. Inscripția era „Here Men From The Planet Earth First Set Foot Upon the Moon, July 1969 A.D. We Came in Peace For All Mankind.” (Aici Omul De Pe Planeta Pământ A Pus Pentru Prima Dată Piciorul pe Lună, Iulie, 1969, d.Hr. Venim Cu Gânduri Pașnice în Numele Omenirii.). Au mai lăsat și un săculeț conținând o replică din aur a unei ramuri de măslin ca și simbol tradițional al păcii, dar și un disc de silicon conținând mai multe mesaje. Acesta conținea mesaje de bunăvoință din partea președinților americani Eisenhower, Kennedy, Johnson și Nixon alături cele ale altor 73 de lideri de stat, inclusiv România prin vocea președintelui Consiliului de Stat al R.S. România, Nicolae Ceaușescu.
Acel disc mai conținea și liste cu liderii Congresului american, o listă cu membrii Congresului american care au dat legi și norme privind activitatea NASA, dar și o listă cu managerii NASA. În cartea sa din 1989, Aldrin menționează că printre obiectele trimise au fost și medalii sovietice care comemorau cosmonauții Vladimir Komarov și Iuri Gagarin.
New Horizons lângă Pluton (în reprezentarea artistului)
foto si articol: ro.wikipedia.org
New Horizons (în română Noi Orizonturi) este o sondă spațială lansată de NASA, la 19 ianuarie 2006, în cadrul Programului New Frontiers și concepută pentru studierea sistemului Pluton (planetă pitică) – Charon (satelitul acestuia). Nava trebuie să ajungă la destinație (Pluton) în iulie 2015. Trecând de Pluton sonda va cerceta probabil unul din obiectele din centura Kuiper.
Finalizarea misiunii New Horizons este așteptată peste 15-17 de ani de la data lansării (aprox. 2021-23). Nava a atins în imediata apropiere a Pământului cea mai mare viteză vreodată înregistrată de către navele spațiale. La momentul intrării în funcțiune a motoarelor, aceasta a fost de 16,21 km/s. Cu toate acestea, viteza actuală a sondei este de 14,95 km/s (iunie 2013), fiind mai mică decât cea a lui Voyager 1, care este de 17,05 km/s (Voyager 1 și-a mărit viteza datorită manevrei de asistență gravitațională, de lângă Saturn).
Desfășurare misiunii
La 6 decembrie 2014 sonda a fost reconectată, fiind pregătită pentru realizarea misiunii principale, aceasta constând în studiere sistemului Pluton – Charon, precum și a corpurilor din jurul acestuia.
Primele imagini ale sistemului au fost publicate de NASA la 2 februarie 2015. Pluton și satelitul său apar sub forma unor picături albe care au fost realizate la o distanță de 200 milioane de kilometri.
Oamenii de știință nu pot să obțină prea multe date din aceste imagini preliminare. Ele au fost realizate în principal pentru a vedea dacă sonda New Horizons este corect poziționată pentru „întâlnirea” ei istorică cu Pluton, care va avea loc peste cinci luni.
Cei patru sateliți galileeni
Io – Imagine realizata de New Horizons (în 2007) în timpul zborului spre Pluton – foto: ro.wikipedia.org
Europa – Imagine realizata de New Horizons (în 2007) în timpul zborului spre Pluton – foto: ro.wikipedia.org
Ganymede – Imagine realizata de New Horizons (în 2007) în timpul zborului spre Pluton – foto: ro.wikipedia.org
Callisto – Imagine realizata de New Horizons (în 2007) în timpul zborului spre Pluton – foto: ro.wikipedia.org
Pluton – Charon
La o distanță de 422 de mln. de km (iulie 2014)
Imagini ale sistemului Pluton – Charon
foto: gadgetreport.ro
articol: Adrian Negrescu – gadgetreport.ro
1 ianuarie, 2016
Fascinant. Acesta este cuvantul care poate descrie cel mai bine noua tehnologie de iluminare cu care Philips vrea sa revolutioneze modul in care traim.
Intr-un clip video postat pe internet, Philips prezinta noile panouri OLED capabile sa genereze lumina la costuri infinit mai reduse decat cele din prezent.
Potrivit expertilor Philips, ferestrele viitorului, de exemplu, ne vor proteja de lumina puternica a Soarelui, iar noaptea vor reda o lumina ambientala in concordanta cu preferintele utilizatorului.
Mai mult, obiectele de iluminat ale viitorului vor fi capabile sa genereze culori, efecte si reactii diverse, in functie de comenzile aplicate.
Noile tehnologii sunt deja disponibile, insa dezvoltarea la scara universala va mai dura cativa ani.
“Asteptati-va la o adevara revolutie in materie in urmatorii cinci ani. Odata ce productia acestor unitati OLED va creste, pretul se va reduce progresiv, iar aceste panouri vor intra puternic in viata noastra, inlocuind traditionalele obiecte de iluminat”, afirma expertii Philips.
Loganul electric circulă deja pe străzile din Piteşti
foto si articol: expunere.com
4 decembrie 2015
Vă vine să credeţi, sau nu, pe străzile Piteştiului circulă o Dacia Logan 100% electrică. Şi este omologată R.A.R.! Costă doar 1 euro/100 km şi spui adio banilor aruncaţi pe tot felul de consumabile! Iar partea şi mai frumoasă este că e ieftină şi poate fi făcută chiar de tine, dacă ai câteva cunoştinţe de electromecanică!
Multe tehnologii ne sunt mai la îndemână decât lasă marii producători să se vadă. Goana după profit face ca uneori lucrurile să fie complicate artificial şi progresul să ne fie servit cu linguriţa, pentru a se scoate maximum din orice investiţie şi resursă, încă disponibile. La fel pare a fi şi în industria producătorilor auto, unde dependenţa de petrol e prelungită artificial, deşi există alternative tehnologice din ce în ce mai simple şi mai eficiente.
În ultimii ani toţi producătorii de automobile au prezentat publicului multe concepte şi maşini electrice, însă insuficient de convingătoare ca şi performanţe. Dacă mai punem în ecuaţie şi preţul absolut prohibitiv pentru cumpărătorul obişnuit, plus un sistem de încărcare a bateriilor gândit să oblige conectarea la prize speciale, pentru care să se plătească suplimentar, obţinem un rezultat deloc încurajator pentru alternativa maşinii electrice.
,,Intenţia mea este să construiesc o maşină electrică low-cost, accesibilă pentru toată lumea”
Din fericire, situaţia nu este deloc aşa de complicată. Un entuzisat, fără studii de specialitate, s-a încăpăţânat să demonstreze că motorul electric poate fi o soluţie nu doar ecologică şi eficientă, dar şi ieftină. Prin urmare pe străzile Piteştiului circulă o Dacia Logan 100% electrică. La prima vedere arată ca un Logan obişnuit. Doar că, deşi îi lipseşte cu desăvârşire eşapamentul, se strecoară aproape fără niciun zgomot prin traficul aglomerat al oraşului. E iute şi uşor manevrabilă, pentru că în oraş nu prea mai trebuie să calci ambreajul şi să schimbi viteza. În treapta a doua merge de la 0 la 80 km/h, fără probleme. Cuplul motor impresionant face ca plecarea de pe loc să fie mult mai rapidă decât la alte mărci cu pretenţii. Sistemul Start/Stop cu care sunt dotate suratele de top, pentru a opri motoarele termice când aşteptăm la semafor, e o banalitate pentru Loganul electric la care, dacă ai ridicat piciorul de pe acceleraţie, motorul se opreşte şi nu mai e nevoie să decuplezi ambreajul. În plus, merge cu viteza maximă permisă pe autostradă! Sunt doar câteva dintre primele concluzii trase după ce am făcut un drive-test cu proprietarul – Marc Areny, un francez îndrăgostit iremediabil de România.
,,Am luat un Logan din 2005, am scos motorul, am păstrat cutia de viteze şi ambreajul şi am adaptat un motor electric la care am adăugat baterii pe litium, care însumează 190 de kg şi… gata automobilul electric! Are doar cinci componente de bază şi nişte cabluri, este foarte simplu de făcut! Eu sunt inginer în construcţii, nu am studii în domeniu, şi am făcut maşina fără probleme după ce am studiat puţin.” ne spune Mark, imediat ce deschide capota maşinii.
,,Am ales un Logan pentru că intenţia mea este să dezvolt o maşină electrică low-cost, accesibilă pentru toată lumea. Acum, toate maşinile electrice de la Renault sau alţi producători sunt foarte scumpe.” mai adaugă Marc.
A zburat cu jetpack-ul în jurul Statuii Libertăţii
foto si articol: gadgetreport.ro
9 noiembrie 2015
Antreprenorul australian David Mayman, unul dintre cofondatorii Jetpack Aviation, a reuşit o performanţă demnă de Cartea Recordurilor. Cu ajutorul unui Jetpack JB-9, el a traversat râul Hudson şi a zburat în jurul Statuii Libertăţii din New York.
David Mayman a folosit un jetpack JB-9, considerat a fi cel mai uşor şi mai bun astfel de aparat din lume.
etPack JB-9 este autorizat de FAA şi Paza de Coastă din SUA, astfel că oricine îşi poate cumpăra un astfel de jetpack
JetPack Aviation a anunţat, cu această ocazie, că pregăteşte lansarea unui noi model, JB-10, capabil să urce la o altitudine de 3048 de metrişi să prindă o viteză de160kilometri pe oră. Autonomia de zbor va fi de peste 10 minute.
Google Loon, Internetul vine cu balonul
foto: timpul.md
articol: digi24.ro
29 octombrie 2015
Mari companii încearcă să furnizeze internet prin diverse metode care mai de care mai năstruşnice pentru cei 4 miliarde de oameni care nu se pot conecta la web. Cei de la Google şi-au pregătit deja toate sculele, iar de anul viitor vor începe să furnizeze internet în Indonezia folosind o întreagă flotilă de baloane cu heliu. Această metodă este mai ieftină decât folosirea cablurilor, având în vedere terenul dificil din această ţară-arhipelag. La această problemă lucrează în acelaşi timp şi Facebook şi Tesla, dar fiecare companie a venit cu altă soluţie. Cei de la Facebook vor să folosească drone solare, în timp ce Tesla pregăteşte câteva sute de mini-sateliţi.
Google va lansa câteva sute de baloane cu heliu, special echipate pentru a furniza internet în Indonezia. Acestea au fost dezvoltate în cadrul proiectului Loon şi au fost deja testate, cu succes, în unele regiuni din Noua Zeelandă.
Indonezia este a doua locaţie în care tehnologia celor de la Google este implementată după Sri Lanka, dar de data asta este vorba de o țară mult mai mare. Aproape 200 de milioane de oameni nu au internet în Indonezia, iar ţara este un adevărat arhipelag cu 6.000 de insule locuite întinse pe 2 milioane de kilometri. Toate acestea înseamnă că este foarte costisitoare crearea unei infrastructuri convenţionale, cu fibră optică.
Baloanele vor prelua funcţiile stâlpilor de telecomunicaţii obişnuiţi, comunicând direct atât cu dispozitivele mobile ale clienţilor prin tehnologia 3G, cât şi între ele, transmiţând informaţiile în lanţ între o bază terestră şi utilizatori.
Aerostatele vor fi poziţionate la 20 de kilometri deasupra solului, mult deasupra înălţimii la care zboară avioanele comerciale, dar în interiorul razei de acţiune a unui telefon obişnuit, care poate comunica până la 70 de kilometri. Un singur balon va asigura conexiunea la internet pentru o zonă de 40 de kilometri pătraţi. Acestea vor fi echipate cu panouri solare şi o baterie reîncărcabilă pentru a-şi asigura necesarul de energie, dar va trebui coborât odată la 100 de zile pentru mentenanţă şi verificări.
Cei de la Google vor instala şi un centru de comandă şi control care să coordoneze poziţiile şi acoperirea flotilei de baloane, utilizând curenţii de aer stratosferici pentru a le deplasa. Doar că gigantul american va furniza doar infrastructura, în timp ce de clienţi se vor ocupa furnizorii locali de internet, trei dintre care deja au semnat înţelegeri cu firma din Silicon Valley.
Google nu este singura companie care are ambiţia de a furniza internet ieftin în zonele inaccesibile sau subdezvoltate ale lumii. Şi cei de la Facebook au un plan asemănător, doar că purtătorul de echipamente în acest caz ar fi o dronă alimentată cu panouri solare. Un prim prototip a fost prezentat la jumătatea acestui an şi a zburat 90 de zile fără întrerupere la o înălţime comparabilă cu cea la care funcţionează baloanele Google. Marele avantaj a acestei drone constă în faptul că este mai uşor de manevrat şi ţinut în poziţie, dar este în acelaşi timp şi mult mai scumpă decât un simplu balon cu aer cald.
Firma O3b a lansat deja opt sateliţi cu orbită joasă care furnizează internet de mare viteză şi au încheiat contracte cu 40 de firme de telecomunicaţii din întreaga lume, oferind acces la web chiar şi unor nave de croazieră. Şi Tesla, firma miliardarului Elon Musk, doreşte să lanseze 700 de mini-sateliţi cu scopul de a oferi acoperire constantă pentru tot globul.
Tehnologia Wi-Fi este deja depăşită, iar viitorul aparţine inovaţiei Li-Fi, care va transmite semnalul de internet prin intermediul unor fascicole de lumină. Cu ajutorul unor becuri LED, vom putea intra pe internet la viteze de 3,5 GB/s!
Comisia de Comunicații din SUA a avertizat recent că am putea rămâne fără spectru de unde radio pentru Wi-Fi în următorii 5 ani, acesta fiind extrem de aglomerat. În aceste condiţii, necesitatea dezvoltării unei noi soluţii de transmisii de date este absolut esenţială.
Dezvoltată de un grup de cercetatori, condus de profesorul Harald Haas, tehnologia Li-Fi se foloseşte de fascicolele de lumină. Potrivit expertului, reţeaua Li-Fi nu vor avea nicio limitare, spectrul luminii fiind de 10.000 de ori mai mare decat cel de frecvențe radio.
Important este şi faptul că implementarea tehnologiei nu va necesita investiţii majore, folosindu-se de infrastructura existentă. Reteaua Li-Fi va transmite date cu viteze de până la 3,5 Gbps.
Interesant este ca semnalul Li-Wi nu va trece prin pereţi, iar reteaua va fi astfel mai sigura impotriva hackerilor fata de Wi-Fi.
Printre avantajele tehnologiei Li – Fi se află şi faptul că aceasta poate fi folosita in zone sensibile electromagnetic, cum ar fi avioane, spitale sau centrale nucleare, fara a provoca interferențe.
Mai multe companii, printre care şi startup-ul PureLiFi, au dezvoltat deja prototipuri care folosesc această nouă tehnologie pe care am putea să o vedem dezvoltată la scară largă în următorii 5-10 ani.
Sharp va lansa în magazine, pe 31 octombrie, primul televizor cu rezoluţie 8K. Sharp LV-85001 are o imagine de peste 16 ori mai bună decât televizoarele Full HD. Preţul televizorului este pe măsura tehnologiei – 117.000 euro!
Sharp LV-85001 cântăreşte…100 kg şi vine cu un ecran LED backlight, cu o diagonală de 85′, cu rezolutie 7680 × 4320 pixeli. Gadgetul are o luminozitate incredibilă, de 1000 cd / M2, un raport de contrast de 100000:1, şi un unghi de vizualizare de 176 de grade, relatează Engadget.
„Culorile sunt vii, dar in acelasi timp realiste”, precizează Sharp, care explică si multitudinea de setari prestabilite pentru imagine : „SHV” ( „cea mai buna imagine, cu intensitatea video la maxim”), „AV” ( înaltă calitate, dar cu economisire de energie ), „Film” ( potrivit pentru vizionarea filmelor ), „SRGB”, „PC1” (pentru imagine furnizata de dispozitive externe, de exemplu pentru ca televizorul sa fie utilizat ca monitor, pentru editare video sau alte aplicatii ).
Televizorul are un tuner digital terestru si intrari HDMI pentru video 2K/4K, care pot sa fie scalate la 8K, şi permite redarea fotografiilor 8K, la o rezoluţie maximă de 8192 × 8192 pixeli.
Sharp LV-85001 include un sistem audio pe 2.1 canale, cu subwoofer şi difuzoare de 65W (10W + 10W + 10W + 10W + 25W).
Sharp LV-85001 are 4 intrari HDMI 2.2 , mini D-sub 15 pini, intrare AV RCA, un conector LAN (10BASE-T/100BASE-TX, 2 conectori USB si inca unul pentru alimentare Hard-disk extern.
La o asemenea rezoluţie, televizorul are un consum de energie pe măsură, de 1440W.
Mai multe detalii aflaţi de pe site-ul oficial Sharp.
.gif#/media/File:A_Moon_over_Pluto_(Close_up).gif)
