Articole

Ermil și Stratonic (secolele III – IV)

foto preluat de pe basilica.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org;

 

Sf. Mc. Ermil și Stratonic

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic au trăit în secolele III – IV în ținutul Iliricului și al Dunării de mijloc.

Au primit mucenicia la Singidunum (Belgradul de azi) în anul 303.

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește la 13 ianuarie, ziua trecerii lor la Domnul.

Sfinții Ermil și Stratonic au trăit în secolele III-IV, în provincia romană Iliria (care cuprindea o parte a nord-vestului peninsulei Balcanice, până la Dunărea de mijloc).

Ermil era diacon, iar Stratonic, prietenul său, creștin și el, era paznic la o închisoare.

Împăratul roman de Apus Liciniu (308-324), după ce, alături de Sf. Constantin cel Mare, fusese unul dintre semnatarii Edictului de toleranță de la Milano din anul 313, a lansat un nou val de persecuții împotriva creștinilor.

Diaconul Ermil a fost denunțat autorităților că era creștin, fiind acuzat de disprețuirea zeilor romani, cultul oficial al Imperiului.

Sf. Simeon Metafrastul relatează că Ermil a fost adus înaintea împăratului, la porunca acestuia.

Ermil a primit vestea cu bucurie.

Adus la acesta și întrebat de ce nu slujește zeilor păgâni, diaconul Ermil a răspuns că slujește numai Dumnezeului nevăzut.

Invitat să se alăture slujirii zeilor păgâni, acesta declară că vechii zei erau doar idoli făcuți de om, nevrednici de slujire.

Auzind acestea, împăratul poruncește ca diaconul Ermil să fie bătut peste față cu un bici de metal.

Cerându-i-se în repetate rânduri să jertfească zeilor romani, acesta, neluând în seamă chinurile la care e supus în mai multe rânduri, refuză, mărturisindu-L pe Dumnezeul cel adevărat.

Este închis în temniță vreme de trei zile, unde primește mângâiere și întărire de la un înger al Domnului care îi vestește că avea să iasă biruitor din această încercare, primind cununa muceniciei.

Adus din nou la judecata împăratului și întrebat dacă se răzgândise, acesta și-a mărturisit iarăși credința creștină.

Atunci a fost bătut și chinuit și mai cumplit, însă a răbdat toate fără să scoată măcar un geamăt, rugându-se mereu Domnului.

Un glas din cer s-a auzit atunci, auzit și de soldații care-l chinuiau, vestind că peste 3 zile avea să fie izbăvit de chinuri.

Ascultând mărturia soldaților despre acel glas, împăratul a poruncit ca diaconul să fie dus iarăși în temniță.

Martor la toate acestea și văzând statornicia sfântului, temnicerul acestuia, pe nume Stratonic, care era și el creștin în ascuns și îl cunoștea de mai demult pe diacon, a fost cuprins de milă.

Sfântul Ermil a fost adus pentru a treia oară la judecată și a refuzat din nou să se lepede de credință, împăratul a poruncit ostașilor să strujească (sfâșie) adânc trupul diaconului cu unghii de fier.

Acesta a rămas însă statornic în credință.

Stratonic, plângând, s-a apucat să îngrijească rănile Sfântului.

El a fost văzut de unul din ostași, care l-a pârât împăratului.

Atunci împăratul i-a poruncit și lui Stratonic să aducă jertfe idolilor.

La rândul lui, Stratonic a mărturisit că era vechi prieten cu Ermil și că și el era creștin și refuză să jertfească idolilor.

Atunci împăratul a poruncit ca Stratonic să fie și el dezbrăcat de haine și bătut cu bețe.

În timp ce era bătut, Stratonic își ridică privirile către diaconul Ermil, cerându-i să se roage lui Dumnezeu ca și el să-și păstreze credința și să poată răbda chinurile până la capăt.

După ce au fost amândoi aruncați iarăși în temniță, împăratul mai face o ultimă încercare de a-i convinge pe cei doi să se lepede de credință, dar și aceasta eșuează.

Văzând că nu-i putea îndupleca pe cei doi mucenici, poruncește mai întâi ca diaconul Ermil să fie spânzurat de un copac, iar trupul acestuia să fie ciopârțit și aruncat în valurile Dunării.

Stratonic, rămânând și el tare în credință, avea să împărtășească soarta prietenului său. Astfel, cei doi au primit moartea mucenicească în ziua de 13 ianuarie 314 (1), trupurile lor fiind aruncate în apele Dunării, undeva în apropiere de Belgradul de azi.

Trei zile mai târziu, aflând la mal trupurile Sfinților Mucenici, creștinii din partea locului le-au adunat laolaltă într-un singur sicriu, ca, după cum credința în Hristos și prietenia întru Domnul i-au unit, ei să fie pe vecie pomeniți împreună.

Biserica îi pomenește pe amândoi în ziua de 13 ianuarie.

Viața și pătimirea lor ni s-a păstrat în forma redactată în sec. al IX-lea de Sf. Simeon Metafrastul. (2)

 

Imnografie

Troparul Mucenicilor, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Troparul Cuvioșilor, glasul al 4-lea:

Dumnezeul părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.

Condac, glasul al 2-lea:

De zbuciumul cel lumesc ați fugit și la limanul cel lin v-ați mutat, prin sângiurile muceniciei; și cu ostenelile pustniciei v-ați încununat. Pentru aceasta v-ați și arătat cu mucenicii și cuvioșii împreună-locuitori.

 

Iconografie

Cel mai frecvent, Sfântul Ermil este reprezentat ca un om matur sau bătrân, cu barbă nu foarte lungă, mai degrabă rotunjită, îmbrăcat în veșminte diaconești, ținând într-o mână orarul diaconesc sau crucea care-i arată mucenicia pentru Hristos. Sfântul Stratonic este reprezentat ca un tânăr fără barbă, purtând în mână crucea, sau, mai rar, ca un bărbat matur, doar puțin mai tânăr decât Sf. Ermil (cu barbă mai închisă la culoare). (3)

 

Note

1 - Unele surse dau anul 303 ca an al martiriului lor, ceea ce ar fi plasat data muceniciei lor chiar înainte de începutul Marii Persecuții din vremea lui Dioclețian și a cezarului Galeriu; dar aceasta nu concordă cu afirmația că evenimentele s-au petrecut în vremea împăratului Liciniu (307-324), succesor al lui Dioclețian (384-305).

2 - Editată de ex. în Migne, Patrologia greacă, vol. 114, Paris, 1964, p. 554-566 (apud T. Bodogae).

3 - Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 195. ISBN 973-99692-0-8

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Ermil și Stratonic si pe: basilica.ro; doxologia.roro.wikipedia.org

 

Viața Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic

Sf. Mc. Ermil și Stratonic (secolele III – IV) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Mc. Ermil și Stratonic (secolele III – IV) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Împărățind Liciniu păgânul (307-324), și sârguindu-se să placă foarte mult zeilor săi necurați, a dat poruncă grea asupra tuturor creștinilor: ca să fie urmăriți prin cetăți și prin sate și oricine va afla vreun creștin și va spune despre el împăratului, să fie răsplătit, învrednicindu-se de mare cinste.

De aceea, toți se sârguiau spre cercetarea și prigonirea creștinilor, ca să fie plăcuți împăratului. De acel Liciniu – pe când el ședea odată și făcea judecată la un loc înalt – s-a apropiat unul din ostași, zicându-i: „Este aici un creștin, anume Ermil, care are, după regula creștinătății sale, rânduiala diaconiei și care slujind de demult lui Hristos, râde de zeii noștri și de tine, împărate, și întru nimic te socotește”.

Auzind acestea Liciniu, a poruncit ca îndată să-l caute și să-l prindă. Deci trimișii aflară pe sfântul rugându-se și ridicându-și mâinile spre Domnul Dumnezeul său; iar el înștiințându-se că este prins, spre a fi judecat și chinuit pentru Hristos, s-a umplut de bucurie și de veselie; apoi a mers cu ostașii, nu cu sila fiind dus, ci ca și cum avea a primi cinste, alerga cu sârguință și a stat înaintea împăratului cu multă îndrăzneală. Văzându-l împăratul, i-a zis: „Spune cu adevărat, ești creștin, cum am auzit despre tine?”. El a răspuns: „Cu slobod glas mărturisesc, nu numai că sunt creștin, ci despre aceasta adeveresc că sunt sfințit Dumnezeului celui nevăzut, și înaintea Lui slujesc în rânduiala diaconiei”.

Împăratul a zis: „Să fii diacon, adică slujitor și la ai noștri zei”. Iar mucenicul râzând de cuvintele lui, i-a zis: „O! împărate, mi se pare că ești surd sau nebun! Eu ți-am spus că slujesc Dumnezeului Celui nevăzut, iar nu idolilor voștri, care sunt văzuți, căci ei nu văd nici nu știu ce sunt, ca să le fie cineva diacon, dar pe care tu, înșelându-te, îi cinstești ca pe niște zei, fiind pietre și lemne cu totul surde și neînsuflețite, lucruri de mâini omenești, de care se cade mai ales a râde decât a li se închina cineva”.

Atunci împăratul n-a suferit vorbă lui, ci îndată a poruncit să bată pe mucenic peste obraz cu niște unelte de aramă, pregătite spre muncire, iar chinuitorii să strige: „Nu fi îndrăzneț cu limba, Ermile! Cinstește pe împărat, jertfește zeilor, și te izbăvește de munci”. Iar el fiind bătut tare, se arăta ca și cum nu simțea durerea; ci dimpotrivă defăima slăbiciunea tiranului. Apoi cu glas mai tare a strigat, zicând: „Răni fără sfârșit vei lua și înfricoșata mina a lui Dumnezeu o vei cunoaște, căci lăsând pe Ziditorul tău, iei aminte la zeii cei surzi și muți și, ce este mai rău, te silești a atrage și pe alții la aceeași pierzare, ca unul ce urăște mântuirea lor”.

După aceasta, împăratul a poruncit să-l ducă la temniță trei zile, nădăjduind că se va gândi și se va căi de îndrăzneala să. Iar mucenicul mergând, cântă: „Domnul îmi este ajutor și nu mă voi teme ce-mi va face mie omul”. Și intrând în temniță, a cântat: „Cel ce paști pe Israel, ia aminte; Cel ce povățuiești ca pe o oaie pe Iosif, Cel ce șezi pe heruvimi, arată-te și vino ca să ne mântuiești pe noi”.

Domnul n-a trecut cu vederea pe robul Său, ci a trimis un înger, mângâindu-l și întărindu-l pe el. Apoi îngerul i-a zis: „Ermile, îndrăznește, grăiește și nu tăcea, iar de acum nu te teme, căci vei birui îndată meșteșugurile dușmanului, și de sus vei primi cunună prea luminoasă pentru pătimire”. Astfel Dumnezeu a înarmat pe ostașul Său spre nevoință, l-a încins cu putere, a învățat mâinile lui la război, și a dat arc de aramă în brațele lui și pavăză de mântuire.

Iar după trei zile, Liciniu împăratul, șezând iarăși la judecată, a pus de față pe Ermil, zicându-i: „Oare te-ai căit și vei voi acum ca să aduci jertfă zeilor, ca să fii slobod de chinurile cele pregătite ție? Sau tot aceeași nebunie te cuprinde, și de bunăvoie vrei să te dai pierzării?”.

La aceasta ostașul lui Hristos, pentru cinstea Domnului, care l-a înarmat cu îndrăzneală, a răspuns: „Ți-am spus odată, împărate; se cădea ca să fie de ajuns cuvintele mele cele dintâi, și mai mult să nu mă întrebi; pentru că am pe Dumnezeu în cer, Căruia și slujesc, și Căruia pe mine însumi mă sârguiesc a mă aduce jertfă; căci de la El nădăjduiesc mare ajutor”. Zis-a împăratul: „Atunci voi vedea de-ți va ajuta Cel ce locuiește în cer”.

Și îndată a poruncit la șase ostași vârtoși, să-l ia și întinzându-l la pământ, să-l bată fără cruțare. Deci, fiind bătut ucenicul, răbda ca un fără de trup și se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, care pentru mine ai răbdat răni și bătăi, în zilele lui Pilat din Pont; Însuți întărește-mă pe mine, care iarăși pătimesc pentru Tine, ca să pot săvârși această alergare de acum; ca fiind părtaș patimilor Tale, să mă fac vrednic răsplătirii Tale celei veșnice”.

Sfântul astfel rugându-se, îndată s-a auzit un glas de sus, zicându-i: „Amin, Amin, zic ție, Ermile; după trei zile te vei izbăvi din aceste primejdii și vei primi mare răsplătire pentru pătimirea ta”. Acest glas a adus mucenicului mare îndrăznire și întărire; iar chinuitorilor le-a pricinuit mare frică și cutremur. Pentru că aceia au căzut la pământ și nu mai puteau să facă nimic; chiar și împăratul s-a cutremurat, dar n-a voit să cunoască puterea lui Dumnezeu și a poruncit ca iarăși să ducă pe mucenic în temniță.

Atunci era străjer la temniță Stratonic, căruia i se poruncise să păzească pe mucenic. Iar acest Stratonic era în taină creștin și prieten al Sfântului Ermil, de care se rănea cu inima, văzându-l în munci; dar se înveselea cu duhul de îndrăzneala și de tăria lui, însă el singur nu îndrăznea să se dea la niște pătimiri ca acestea. Iar Sfântul Ermil intrând în temniță, cânta, zicând: Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este păzitorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa? Atunci a strălucit asupră-i o lumină cerească și iarăși a auzit un glas, poruncindu-i să îndrăznească și făgăduindu-i că va avea sfârșitul pătimirilor, după trei zile.

A doua zi chinuitorul șezând iarăși la judecată, a adus la cercetare pe Sfântul Ermil, care a stat înainte cu fața luminoasă, cu ochii veseli și cu inima plină de bucurie. Dar tiranul Liciniu clătinând capul și râzând de mucenic, i-a zis: „Spune-ne nouă la ce ți-a folosit temnița cea întunecoasă și vremea cea petrecută în pătimire? Te-a învățat oare să te supui legii împărătești? Și să dai zeilor cinstea cea cuviincioasă sau încă va fi trebuință de chinuri împotriva inimii tale atât de împietrite?”. Mucenicul i-a răspuns: „Temnița cea întunecată mi-a mijlocit mare lumină și acum sufletul meu este în pace și în bucurie și în negrăită lumină, care îmi dă bună nădejde de câștigarea bunătăților ce vor să fie; iar eu mă minunez foarte, cum întunericul care este în tine nu primește nici o schimbare, ci totdeauna întunecă ochii tăi cei sufletești ca să nu vadă adevărul”.

Astfel mustrând sfântul rătăcirea împăratului, acesta a strigat: „Spre nimic altceva, precum văd, nu te-ai deprins, decât numai să ocărăști pe față cu neînfrânata ta limbă, cu îndrăznețul tău suflet și cu nebunia ta; însă să ne răspunzi cu încredințare, vei jertfi zeilor și te vei supune poruncii noastre? Sau vei lua muncile cele vrednice după faptele tale?”. Mucenicul lui Hristos, Ermil, i-a răspuns: „Ai auzit răspunsurile mele, împărate, și nimic mai mult nu vei auzi de la mine. Fă de acum ceea ce voiești și săvârșește cu lucrul ceea ce ai gândit”.

Și mâniindu-se Liciniu, a poruncit să întindă pe sfânt gol la pământ și să-l bată cu bețe pe pântece. Iar sfântul în bătăile ce i se aduceau avea întărire pe Hristos, către Care ridicând ochii cei sufletești se rugă: „Dumnezeule, ia aminte spre ajutorul meu; Doamne grăbește ca să-mi ajuți”. Iar tiranul aprinzându-se de mânie pentru multă răbdare a sfântului, a poruncit ca să-i rupă pântecele lui cu unghii de vultur, ca să vadă cu ochii săi cele dinăuntrul lui.

Iar mucenicul zicea: „Inima și trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu, ca de seu și de grăsime să se umple sufletul meu, și cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea”.

Stratonic, văzând pe Sfântul Ermil, prietenul său, chinuit astfel fără de omenie și pântecele lui fiind rupt, a început a plânge; dar văzându-l unii din cei ce stăteau acolo, îndată au spus împăratului că Stratonic, străjerul temniței, pe față se arată că este părtaș al rătăcirii creștinești, și prieten cu Ermil; căci se milostivește și plânge pentru dânsul. Împăratul chemând pe Stratonic, îl întrebă: „Ești prieten al lui Ermil?”.

Stratonic nevrând a minți, fiind ucenic al adevărului, și văzând că acum venise vremea nevoinței sale, a mărturisit că este prieten al lui Ermil și că este creștin; deci, defăimă pe idoli ca niște neînsuflețiți și pe închinătorii lor ca pe niște nebuni, și numai pe Unul Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului îl preamări.

Atunci împăratul, umplându-se de mânie, a poruncit să bată pe Stratonic cu bețe peste tot corpul gol. Dar acesta fiind bătut, își ridică ochii către Sfântul Ermil, prietenul său, și zicea: „Roagă-te lui Hristos pentru mine, Ermile, ca să-mi dea putere să-mi păzesc credința tare și nemișcată și să fiu mai presus decât toți chinuitorii mei”. Apoi râdea de Liciniu și-l îndemna ca să înceteze a se închina idolilor celor orbi și neînsuflețiți și să se teamă de pedeapsa adevăratului Dumnezeu, în ale Cărui mâini este înfricoșat lucru a cădea. Dar au bătut pe sfânt până ce a tăcut, fiind slăbit de răni. După aceea a poruncit împăratul ca pe amândoi, pe Stratonic și pe Ermil, să-i arunce în temniță.

Deci, Sfântul Stratonic se ruga, zicând: „Doamne, să nu pomenești fărădelegile mele cele dintâi”. Apoi, amândoi grăiau către Dumnezeu: „Ajută-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru mărirea numelui Tău Celui sfânt”. Atunci ei au auzit un glas dumnezeiesc, zicând: „Alergarea ați săvârșit, credința ați păzit, și de acum s-a pregătit vouă cununa dreptății, pe care dimineață o veți lua”. A doua zi, aduseră iarăși pe Ermil la judecată, și Liciniu l-a întrebat: „Vei jertfi idolilor?”.

Sfântul a răspuns: „Cele ce întâi ți-am spus, acelea și astăzi îți repet; pentru aceea arde, taie și chinuiește-mă cum voiești, pentru că am învățat a nu mă teme de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă”. Deci, a poruncit tiranul ca să spânzure pe sfânt de un lemn și cu cuțitele să-i împungă trupul. Iar sfântul, într-acea mare durere, neîncetat se rugă: „Fii mie ajutor, Dumnezeule, Mântuitorul meu”. Apoi a auzit un glas de sus: „Nu te teme, căci cu tine sunt Eu, Dumnezeul Tău”.

După aceasta, împăratul a judecat pe Sfântul Ermil, ca să fie înecat în Dunăre; iar pe Sfântul Stratonic aducându-l, îl îndemna să jertfească idolilor, ca să nu pătimească și el ca prietenul său; dar fericitul Stratonic a răspuns: „Cu adevărat, ticălos aș fi dacă m-aș supune poruncii tale celei nebune; și cum aș voi eu ca să rămân viu, când prietenul meu moare pentru Hristos?”. Liciniu a zis: „Atunci voiești să mori cu Ermil?”. Sfântul Stratonic a răspuns: „Foarte mult doresc; pentru că se cuvine ca prietenii cei adevărați să îndure primejdia împreună și de bunătăți iarăși împreună să se îndulcească. Și ce va fi mai dulce pentru noi, decât a pătimi și a muri pentru Hristos?”.

Văzând împăratul Liciniu că nimic nu sporește, a osândit pe Sfântul Stratonic la același fel de moarte, ca să fie înecat în Dunăre cu Ermil.

Pe când duceau pe amândoi sfinții spre înecare, ei cântau cu veselie: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, întru oameni bunăvoire. Și ducându-i ostașii la Dunăre, i-au pus în mreje și i-au aruncat în adâncul apei.

Astfel Dunărea a primit trupurile sfinților mucenici, iar cerul a sălășluit sufletele lor întru acoperămintele sale. Apoi a treia zi, s-au aflat la mal sfintele lor trupuri, pe care credincioșii le-au îngropat cu cinste, ca la 18 stadii departe de cetatea Singhidon (Belgrad), punându-i pe amândoi într-un mormânt, ca toate să le fie de obște, ca prieteni: de obște mărturisirea pentru Hristos, de obște temnița, de obște chinurile, de obște înecarea, de obște îngroparea trupurilor lor, de obște și mărirea în ceruri; cu darul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Iacob de Nisibe (secolele III – IV)

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgbasilica.ro;

 

Iacob de Nisibe

Cel întru sfinți Părintele nostru Iacob de Nisibe supranumit și “Moise al Mesopotamiei, a fost un cuvios Sfânt Părinte din a doua jumătate a secolului al III-lea și prima jumătate a secolului al IV-lea, episcop de Nisibe, părinte duhovnicesc al renumitului scriitor și teolog siriac sfântul Efrem Sirul și unul din cei 318 Sfinți Părinți ai Sinodului I Ecumenic de la Niceea.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 31 octombrie și la 13 ianuarie

A fost unul dintre ierarhii cei mai de seamă ai Bisericii din Siria.

A scris o rânduială a Sfintei Liturghii și 26 de cărți în limba siriană și a compus 18 cântări în limba armeană.

La început a trăit prin păduri, îmbrăcat în piei de capră și de cămilă ca Sfântul Ioan Botezătorul, hrănindu-se cu rădăcini și ierburi. Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul săvârșirii minunilor.

Teodoret în „Istoria bisericească”, Teofan în „Cronica Alexandriei” și chiar Filostorghie arianul istorisesc cum Sfântul Iacob a scăpat în chip minunat orașul Nisibe de năvălirea perșilor.

În anul 348, Spor al II-lea a năvălit cu armata asupra orașului Nisibe.

Sfântul Iacob s-a rugat lui Dumnezeu și din văzduh au venit asupra cotropitorilor țânțari și muște câinești.

Istoricul francez Duschesne L. spunea că orașul Nisibe s-a apărat în chip eroic și locuitorii lui „încurajați de Iacob, celebrul lor episcop, au respins timp de patru luni, toate asalturile regelui Sapor”.

Printre cei asediați se aflau și ofițeri romani trimiși de împăratul Constantin (fiul lui Constantin cel Mare) care conduceau operațiunile militare de apărare.

Sfântul Iacob a călătorit de mai multe ori în Persia pentru a întări și încuraja pe creștinii de acolo.

A luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 împotriva lui Arie.

A trecut la Domnul în anul 358 și a fost îngropat în biserica din Nisibe, zidită chiar de el.

 

Tropar Glasul 4

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării, te-a arătat pe tine turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe, Iacob, roagă pe Hristos Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.

cititi mai mult despre Sf. Ier. Iacob, Episcopul din Nisibe si pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Viața Sfântului Ierarh Iacob, Episcopul din Nisibe

Sf. Ier. Iacob, Episcopul din Nisibe (secolele III – IV) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ier. Iacob, Episcopul din Nisibe (secolele III – IV) – foto preluat de pe doxologia.ro

Moise, dătătorul de lege care a trecut pe israeliți prin mare ca pe uscat, iar în pustie a adăpat pe popor prin minune, și care multe alte minuni a făcut, a scris faptele cele de mai înainte, nu cu înțelepciunea luată de la egipteni, ci cu darul cel dat din cer.

Pentru că de unde putea el să știe fapta cea bună a lui Abel, iubirea de Dumnezeu a lui Hristos, dreptatea lui Noe, binecuvântata preoție a lui Melchisedec, chemarea lui Avraam, credința, bărbăția, iubirea de străini și jerfa fiului său, Isaac? Și, pe scurt, vestea despre nevoințele altor bărbați dumnezeiești, de unde ar fi putut să le știe, de n-ar fi luat lumină de la dumnezeiescul Duh? De un ajutor ca acesta (zice Teodorit) am și eu nevoie în lucrarea de față, pentru a scrie Viețile Sfinților care au fost cu puțină vreme înainte de noi și care au strălucit chiar în vremurile noastre; ca după aceea, să le pun ca pe o lege înaintea celor ce doresc să le urmeze. Deci, mi se cade ca să încep povestirea chemând în ajutor rugăciunile acelor sfinți.

Nisibe este o cetate, care a fost într-o vreme între hotarele stăpânirii Romei și ale Persiei, care pe atunci dădea dajdie romanilor. În această cetate s-a născut Sfântul Iacob și și-a ales deosebita petrecere în pustie, și sălășluindu-se acolo, viețuia prin munții cei înalți.

Deci, în timp de vară și de toamnă locuia prin dumbrăvi, având cerul ca acoperământ; iar în timpul iernii intra într-o peșteră, unde se apăra de ger. Hrana lui nu era nici din ceea ce se seamănă pe câmp, nici din lucru, ci numai din ceea ce singur pământul producea. El aduna poame din copacii de prin pădure și ierburi ca cele de prin grădini, cu care își întărea trupul, atât numai ca să-și poată ține zilele. Foc pentru fierberea mâncării nu-i trebuia niciodată, pentru că se hrănea numai cu verdețuri crude; și nici de lină nu avea trebuință pentru haine, căci se acoperea cu piei de capre.

Astfel omorându-și trupul, cu duhovnicească hrană își întărea sufletul; iar gândul său îl pregătea spre dumnezeiască vedenie, făcându-l oglindă a Sfântului Duh – precum grăiește Apostolul -, și privind mărirea Domnului, se urca spre desăvârșire. De acolo i se înmulțea în toate zilele îndrăzneala către Dumnezeu, de la Care cerea și căpăta tot ce avea de trebuință; și înainte vedea și proorocea cele ce erau să fie; căci i se dăduse de la Sfântul Duh darul facerii de minuni. Să povestim credincioșilor câteva minuni ale lui și astfel vom arăta raza strălucirii lui apostolești, ca urmare a darului ce avea.

În acea vreme oamenii cei fără de minte se închinau idolilor celor neînsuflețiți și le făceau dumnezeiască cinste; iar cinstirea cea cu adevărat dumnezeiască era defăimată de cei mulți și erau prigoniți cei ce nu se amestecau în sălbăticia lor; căci fiind desăvârșiți în faptele cele bune, știau adevărul, și păzindu-se de închinarea idolească, se închinau Ziditorului a toate.

Sfântul Iacob lăsând pustia, s-a dus în Persia, vrând să vadă odrasla cea nouă a sfintei credințe și pe cât se putea să ajute la înmulțirea ei. Trecând un pârâu ce se întâmpla în calea lui, a văzut câteva fecioare spălându-și hainele și, dezvelindu-și picioarele aproape de tot, priveau la dânsul ca la un străin care purta o îmbrăcăminte neobișnuită, măsurându-l cu ochi îndrăzneți, nerușinîndu-se nici de cinstea lui, nici de goliciunea lor; ci stăteau cu necuviință, fără a-și acoperi capetele lor.

Atunci sfântul s-a mâniat pentru această nerușinare a lor și vrând ca să arate puterea lui Dumnezeu, spre învățătura acelora, și apoi să se izbăvească de închinarea idolească, când vor vedea acea minune, a blestemat izvorul din care curgea pârâul, și îndată s-a uscat izvorul acela, încât nici o picătură de apă nu s-a mai aflat într-însul. Asemenea a blestemat și pe acele fecioare nerușinate ca să îmbătrânească deodată. Și s-a împlinit cuvântul sfântului, căci părul cel negru al capetelor lor îndată s-a încărunțit și s-a făcut ca frunzele de toamnă, când cade bruma peste ele.

Văzând aceasta fecioarele (căci și apă se uscase și toate fiind cărunte, priveau una la alta), s-au înspăimântat, și alergând în cetate, au spus către toți cele întâmplate. Cetățenii, văzând minunea ce se făcuse, au mers la Sfântul Iacob, marele făcător de minuni, și l-au rugat cu dinadinsul ca să-și îmblânzească mânia și să întoarcă iarăși apa în râu.

Sfântul milostivindu-se, degrabă a făcut rugăciune către Domnul, și a curs izvorul ca și mai înainte și pârâul s-a umplut de apă. Apoi oamenii rugau pe sfânt că să dea și fetelor tinerețea de mai înainte. Sfântul voia să facă aceasta, dar când a întrebat unde sunt, fetele nu s-au mai aflat, nici nu au venit la pocăință; pentru aceasta le-a pedepsit ca să rămână astfel, spre neuitată aducere aminte de puterile minunate ale lui Dumnezeu, ca astfel și ceilalți să se învețe curățenia vieții și bună rânduială.

Aceasta a fost minunea acestui nou Moise, pe care a făcut-o nu prin lovirea toiagului, ci prin semnul Sfintei Cruci. Iar eu mai mult de aceasta mă minunez, adică de blândețea lui, căci n-a făcut ceea ce într-o vreme a făcut Marele prooroc Elisei și n-a trimis niște ursoaice ca să sfâșie pe fecioarele fără de rușine, ci printr-o pedeapsă mică le-a învățat spre bune obiceiuri și temerea de Dumnezeu. Încă o zic aceasta, nu prihănind minia proorocului, ci arătând că Sfântul Iacob, având aceeași putere în facerea de minuni pe care o avea și proorocul, a făcut cele cuviincioase bunătății lui Hristos și Noului Așezământ.

Acest Sfânt Iacob, văzând odată pe judecătorul Persiei făcând o judecată nedreaptă unui om nevinovat, s-a mâhnit de această nedreptate și a poruncit unei pietre mari ce era aproape, ca să se sfărâme și să se răspândească ca țărâna, mustrând pe judecător de această nedreptate.

Cei ce erau acolo, văzând acest lucru, s-au înfricoșat; ba încă s-a temut și judecătorul nedrept și, cunoscându-și păcatul, s-a căit; apoi, schimbând judecata cea dintâi, a hotărât altă dreaptă. Și aici făcătorul de minuni a urmat Domnului său, Care vrând să arate că de voie merge la patimă și cum că, cu înlesnire – de ar fi voit -, ar fi pierdut pe ucigașii Săi, totuși nu i-a pierdut, ci smochinul cel neînsuflețit l-a uscat cu cuvântul, arătându-Și puterea Sa.

Acelei bunătăți a Domnului a urmat Sfântul Iacob; n-a adus pedeapsa asupra nedreptului judecător, ci a sfărâmat piatra și prin aceasta a învățat pe judecător dreapta judecată. Pentru aceste faceri de minuni, și făcându-se iubit și mărit înaintea tuturor, s-a ridicat fără de voie la episcopat, în patria sa, cetatea Nisibe, deși se lepăda și fugea de o dregătorie ca aceasta.

Schimbându-și petrecerea vieții singuratice și sălășluindu-se cu cetățenii, nu și-a schimbat nici hrană, nici hainele, ci numai locul era altul, iar rânduiala vieții aceeași; însă ostenelile erau mai multe ca cele dintâi, căci prin post, prin culcare pe jos, prin purtarea rasei, i s-a adăugat grijă de popor, de sărmani, de văduve, ca să sprijinească pe cei năpăstuiți și să ajute tuturor, povățuindu-i pe toți la fapte bune.

Însă ce trebuință este a număra cu amănuntul ostenelile și îngrijirile pentru popor, care se cuvin unei dregătorii ca aceasta? Cei ce și-au luat asupra lor acest jug știu aceasta și, mai ales cei ce iubesc și se tem de Stăpânul, Care le-a încredințat păstoria oilor celor cuvântătoare. Deci, sfântul, ostenindu-se mai mult în dregătoria episcopiei și săvârșind bunătăți, și-a adăugat mai multe daruri ale Sfântului Duh.

Într-o vreme, mergând sfântul la un sat, s-au apropiat în calea sa niște săraci, care cereau de la dânsul milostenie pentru îngroparea unui mort, care se afla zăcând chiar în acea cale. Iar omul acela nu era cu adevărat mort, ci se prefăcea; căci acei săraci văzând de departe pe episcop venind, au poruncit unuia dintre dânșii ca să se prefacă că este mort, să capete cu un meșteșug ca acesta mai multă milostenie de la episcop.

Deci arhiereul le-a dat cuvincioasa milostenie și pentru cel mort s-a rugat ca să i se ierte păcatele și sufletul lui să se rânduiască cu cei drepți; apoi s-a dus în calea sa. Depărtându-se sfântul, prietenii celui prefăcut mort îi ziceau să se scoale, iar el nu se scula; căci acum murise cu adevărat și zăcea fără suflet.

Văzând săracii cum că minciuna lor s-a adeverit, au alergat după sfânt, și ajungându-l, au căzut la picioarele lui, mărturisindu-și păcatul și aruncând pricina asupra sărăciei; deci, se rugau ca să-i ierte și să întoarcă în trup sufletul mortului. Iar făcătorul de minuni, asemănându-se Domnului cel mult îndurat, i-a ascultat; și cu rugăciunea ce a făcut a întors sufletul și a înviat mortul.

Aceasta, precum mi se pare, se aseamănă cu minunea Sfântului Petru, care a dat morții celei năpraznice pe Anania și pe Safira, care se sfătuiseră să mintă împotriva Duhului Sfânt și să ascundă din prețul țarinei; pentru că și acest Sfânt Iacob, celui ce și-a tăinuit duhul său și cu minciună se prefăcuse mort, i-a luat sufletul.

Sfântul Petru, cunoscând furtișagul, descoperindu-i aceasta Sfântul Duh, a dat pedeapsa de moarte asupra celor ce furaseră; Iacob, neștiind vicleșugul, căci cu minciună se prefăcuse mort săracul acela, prin rugăciune i-a luat viața. Petru, pe Anania și pe Safira, care muriseră, nu i-a izbăvit, pentru că atunci era trebuință de asprime, ca și ceilalți să aibă frică; iar Iacob având darul apostolesc, prin moarte a pedepsit câtva timp, apoi iarăși a mângâiat prin întoarcerea vieții acelui om.

După aceasta, când Arie, întâiul hulitor al Fiului lui Dumnezeu și al Sfântului Duh, și-a ascuțit limba sa asupra Făcătorului său și a tulburat tot Egiptul, iar mai marele între împărați Constantin, care, că alt Zorobabel, a izbăvit lumea din robia închinării la idoli și bisericile cele dumnezeiești răsturnate la pământ le-a ridicat și le-a înălțat, a adunat întâiul sobor de sfinți părinți a toată lumea, în Niceea, arhiereul lui Dumnezeu, Iacob, episcopul Nisibei, era acolo în mijlocul soborului sfinților părinți, apărând dreapta credință, iar pe Arie l-a depărtat de la Biserică.

În acea vreme, Nisibe era sub stăpânirea împăraților Romei, iar marele Constantin murind, Saporie, împăratul Persiei, a venit cu toată puterea oștilor sale, înconjurând cetatea aceasta, vrând s-o ia; dar cu rugăciunile Sfântului episcop Iacob, cetatea rămânea nebiruită. Atunci Saporie a oprit cu pietre și cu pământ râul care curgea prin cetate, și adunându-se apă multă, îndată i-a dat drumul asupra cetății, încât au căzut zidurile ei de pornirea râului și de puterea apei, apoi mare parte a cetății a întunecat-o, aducând multă frică cetățenilor dintr-însa și multă bucurie perșilor, cărora li se părea că au în mâini cetatea; însă nu s-au apropiat ca să intre, fiindcă apele îi opreau, ci au amânat până a doua zi, ca să se pornească cu toată puterea asupra cetății.

Iar noaptea, sosind tot poporul cetății, s-a apucat de lucru, prin îndemnarea episcopului și, cu ajutorul rugăciunilor lui, au îndreptat zidurile cetății, încât nici călăreții, nici pedestrașii nu puteau să intre înăuntru fără scări; dar cetatea putea să fie luată cu înlesnire de n-ar fi căutat cetățenii ajutorul Celui Preaînalt. Și au rugat toți pe Sfântul Iacob, episcopul lor, ca să se suie pe zidurile cetății și să risipească puterea potrivnicilor.

Deci, s-a suit Sfântul Iacob, și văzând nenumăratele cete ale oștirii persane, s-a rugat lui Dumnezeu să trimită asupra lor țintari și muște câinești, ca ei să cunoască puterea lui Dumnezeu și să plece de la cetate. Și a ascultat Dumnezeu rugăciunea robului Său, căci a adus îndată asupra cetelor persane un nor de țânțari și de muște, a căror mușcare era atât de cumplită, încât caii și elefanții neputând-o suferi, rupeau zăbalele și frâiele și fugeau încoace și încolo neopriți. Și nu numai celor necuvântătoare, ci chiar și perșilor le erau nesuferiți țintarii aceia și muștele, ce erau mai cumplite decât mii de ostași înarmați.

Văzând păgânul împărat că ostenelile lui erau în deșert, căci puterea oștii lui se biruia de țânțari și de muște, era în nepricepere și în mare tulburare. Apoi, când a văzut umblând pe zidurile cetății pe acel om dumnezeiesc, adică pe Iacob episcopul, și i se părea că acela este împărat, pentru că avea porfiră împărătească, cu coroană pe cap foarte strălucită, s-a mâniat pe ai săi, care spuseseră că nu este împărat în cetate și i-a pedepsit cu moarte; drept aceea, depărtându-se de cetate, a fugit în pământul său, izgonit de muște și de țânțari.

O minune ca aceasta a făcut Dumnezeu prin rugăciunile plăcutului Său, care n-a cerut să cadă foc din cer asupra vrăjmașului, precum altă dată Ilie proorocul a cerut asupra celor 50 și i-a ars, nici se rugă ca să-i înghită pământul, ci numai țintari și muște să vină asupra lor, ca să cunoască puterea lui Dumnezeu. Și cu adevărat minune a fost, căci atâta oaste persană nu putea să se scape de niște mici insecte din văzduh și a fugit, biruindu-se cu rușine. Atâta dar avea Sfântul Iacob de la Dumnezeu și atâta îndrăzneală către El.

După aceea, fiind trecut de zile, s-a odihnit întru Domnul. Iar după moartea lui, câtăva vreme trecând, cetatea Nisibei a fost numărată la stăpânirea Persiei, din care credincioșii ieșind, au luat cu ei moaștele folositorului și povățuitorului lor, Sfântul Iacob, care de ar fi fost viu, niciodată n-ar fi fost stăpânita cetatea de barbari, de care o apăra marele plăcut al lui Dumnezeu, cu puterea cea nebiruită a lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia dimpreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine slava, în veci. Amin.

Evenimentele Zilei de 13 ianuarie în Istorie

Acţiunile armatei române în Basarabia şi Bucovina (ianuarie-februarie 1918)

foto preluat de pe cristiannegrea.ro
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

13 ianuarie este a 13-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 13 ianuarie

(BOR) Sf. Mc. Ermil și Stratonic; Sf. Ier. Iacob, Episcop de Nisibe

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic au trăit în secolele III – IV în ținutul Iliricului și al Dunării de mijloc. Au primit mucenicia la Singidunum (Belgradul de azi) în anul 303.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Ermil și Sf. Stratonic, martiri († secolul al IV-lea)

 

(BRC) Sf. Ilarie de Poitiers, episcop, învățător al Bisericii

Sfântul Ilarie de Poitiers (n. cca. 315 - d. 367) a fost episcop de Poitiers, Franţa şi un cunoscut teolog. Mai este cunoscut şi sub numele de Ilarie din Pictavium, după numele latin din acea perioadă a oraşului Poitiers. Sf. Ilarie a luptat împotriva arianismului în Occident. Prăznuirea sa se face la 13 ianuarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Ilarie de Poitiers – foto: doxologia.ro

Sfântul Ilarie de Poitiers (n. cca. 315 – d. 367) a fost episcop de Poitiers, Franţa şi un cunoscut teolog. Mai este cunoscut şi sub numele de Ilarie din Pictavium, după numele latin din acea perioadă a oraşului Poitiers. Sf. Ilarie a luptat împotriva arianismului în Occident.

 

India – Festivalul cămilei, în orașul-cetate Bikaner (13-14 ianuarie)

Togo – Ziua națională. Ziua eliberării naționale (1967)

Rusia – Ziua presei

 

Astăzi în istorie pentru 13 ianuarie

 

Evenimentele Zilei de 13 ianuarie în Istorie:

- 13 ianuarie 1918 – Trupele armatei române și franceze au intrat în Chișinău

 

13 ianuarie 27 i.Hr. - Octavianus incepe reorganizarea statului și a armatei Imperiului Roman. Statul roman devine Principat.

Augustus Octavian Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola), cunoscut anterior drept Octavian, primul Împărat Roman - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Augustus Octavian Caesar - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Augustus Octavian Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola), cunoscut anterior drept Octavian, a fost primul impărat roman. A condus ca un dictator timp de mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Si-a luat titlul de titlul de “Augustus” (“cel venerat”), în anul 27 î.Hr. Dupa moartea sa care a survenit pe 19 august anul 14, Senatul l-a divinizat,votandul în Panteonul zeilor romani .

 

13 ianuarie 532 - Revolta izbucnita in capitala Imperiului Bizantin, în timpul domniei lui Iustinian I și a soției acestuia, Teodora, cunoscuta sub numele de ”răscoala Nika”, s-a amplificat. Revolta care si-a luat numele de la strigătul răsculaților: Nika (în greacă = victorie) si la ea a participat întreaga populație din Constantinopol, care cerea abdicarea lui Iustinian.

Iustinian I, zis „cel Mare”, (Flavius Petrus Sabbatius Justinianus) a fost împărat bizantin în perioada (527 - 565) - in imagine, Justinian, Emperor of the Byzantine Empire (Detail of a contemporary portrait mosaic in the Basilica of San Vitale, Ravenna.) - foto: en.wikipedia.org

Iustinian I, zis „cel Mare”, (Flavius Petrus Sabbatius Justinianus) a fost împărat bizantin în perioada (527 – 565) – in imagine, Justinian, Emperor of the Byzantine Empire (Detail of a contemporary portrait mosaic in the Basilica of San Vitale, Ravenna.) – foto: en.wikipedia.org

Refuzulul împăratului de a amnistia insurgenții, a dus la escaladarea revoltei, rasculatii arzand palate si jefuind depozitele prefecturii si masacrand soldati imperiali și oficiali ai statului. Pe 14 ianuarie. Revolta a devenit o adevărată insurecție. Cincisprezece bazilici printre care Hagia Sofia, Senatul si Palatul Imperial au ars timp de trei zile.

Aproape un sfert din oraș a ars în cele șase zile cât au durat tulburarile, care nu au încetat decât în urma intervenției armatei, conduse de generalul Belisarius, care a ucis peste 30000 de oameni. Armata a surprins mulțimea adunată în Hipodrom în jurul celui pe care voiau să îl proclame împărat, Hepatius, un senator, fiul fostului împărat Anastasiu I.

După încetarea luptelor, execuțiile au continuat, din ordinul împăratului, în rândurile suspecților de crime sau răzvrătire, acest val de execuții prinzându-l și pe Hepatius, care încercase totusi fără sa reuseasca, să oprească răscoala.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

13 ianuarie 888 - Odo, conte de Paris si marchiz de Neustria, devine regele francilor (888- 898), primul din dinastia Robertinilor.

 

13 ianuarie 1328 - Eduard al III-lea al Angliei se căsătorește cu Filipa de Hainault, fiica contelui de Hainault.

Eduard al III-lea (13 noiembrie 1312 - 21 iunie 1377), unul dintre cei mai de succes monarhi ai Angliei din Evul Mediu. El a transformat Regatul Angliei într-o putere militară a Europei. A domnit pe tronul Angliei timp de 50 de ani; de la Henric al III-lea până la George al III-lea nici un alt monarh englez n-a avut o domnie atât de lungă foto: ro.wikipedia.org

Eduard al III-lea  - foto: ro.wikipedia.org

Eduard al III-lea (13 noiembrie 1312 – 21 iunie 1377), unul dintre cei mai de succes monarhi ai Angliei din Evul Mediu. El a transformat Regatul Angliei într-o putere militară a Europei. A domnit pe tronul Angliei timp de 50 de ani; de la Henric al III-lea până la George al III-lea nici un alt monarh englez n-a avut o domnie atât de lungă

Filipa de Hainault sau Philippe (d'Avesnes) de Hainaut (24 iunie 1314 – 15 august 1369) a fost regină consort a regelui Eduard al III-lea al Angliei - foto: ro.wikipedia.org

Filipa de Hainault sau Philippe (d’Avesnes) de Hainaut – foto: ro.wikipedia.org

Filipa de Hainault sau Philippe (d’Avesnes) de Hainaut (24 iunie 1314 – 15 august 1369) a fost regină consort a regelui Eduard al III-lea al Angliei. Eduard, Duce de Guyenne, viitorul ei soț, a promis în 1326 să se căsătorească cu ea în următorii doi ani. S-a căsătorit cu Eduard întâi prin procură, când Eduard l-a expediat în octombrie 1327 pe episcopul de Coventry “pentru a se căsători cu ea în numele său” la Valenciennes (al doilea oraș ca importanță din Hainaut).

Căsătoria a fost celebrată formal la York Minster, la 24 ianuarie 1328, la câteva luni după ascensiunea lui Eduard pe tronul Angliei. În august 1328 el a fixat zestrea soției sale. Filipa a acționat ca regentă în câteva ocazii când soțul ei era departe de regat și adesea l-a însoțit în expedițiile sale din Scoția, Franța și Flandra.

Filipa a câștigat popularitatea poporului englez pentru bunătatea și compasiunea ei pe care le-a demonstrat în 1347 când ea l-a convins pe regele Eduard să cruțe viața burghezilor din Calais. Cel mai mare dintre cei 14 copii ai ei a fost Eduard, Prințul Negru care a devenit un renumit lider militar. Filipa a murit la vârsta de 55 de ani de o boală strâns legată de hidropizie. The Queen’s College Oxford a fost fondat în onoarea ei.

 

13 ianuarie 1435 - Papa Eugeniu al IV-lea emite Enciclica Sicut dudum, prin care condamna sclavia la care erau supusi indigenii guanși din Insulele Canare.

Pope Eugene IV (Latin: Eugenius IV; 1383 – 23 February 1447), born Gabriele Condulmer, was Pope from 3 March 1431 to his death in 1447. He is the last pope to take the name "Eugene" upon his election - Portrait of Pope Eugenius IV, after Jean Fouquet - foto: en.wikipedia.org

Pope Eugene IV (1383 – 23 February 1447) – Portrait of Pope Eugenius IV, after Jean Fouquet – foto: en.wikipedia.org

Sicut Dudum denunta relele tratamente la care erau supusi bastinasii Insulelor Canare, cu toate ca erau crestini botezati, si cere eliberarea imediata din sclavie a acestor oameni, fara sa fie necesara vreo plata, iar cei care refuzau punerea in aplicare a acestei Enciclice, urmau sa fie excomunicati. Totusi, acest apel papal a avut un ecou slab in randul stapanilor de sclavi spanioli.

Practic marea majoritate a guansilor care au incercat sa reziste cuceririi spaniole au fost ucisi, iar cea mai mare parte dintre supravietuitori au fost au fost vanduti ca sclavi, multi fiind fortati sa imbratiseze religia catolica. In urma invaziei spaniole, limba si cultura guanșilor au disparut.

 

13 ianuarie 1524 - Radu de la Afumati (1522–1529) primeste la Istanbul confirmarea celei de-a doua domnii a Tarii Romanesti.

Radu de la Afumați (sau Radu al V-lea), fiul lui Radu al IV-lea cel Mare, a fost Domn al Țării Românești de mai multe ori: decembrie 1522 - aprilie 1523, ianuarie - iunie 1524, septembrie 1524 - aprilie 1525 și august 1525 - ianuarie 1529. Ginere a lui Neagoe Basarab, a fost căsătorit cu Ruxandra, fiica acestuia (21 ianuarie 1526)  fotto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Radu de la Afumați
fotto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Radu de la Afumați, fiul lui Radu al IV-lea cel Mare, a fost domnitor al Țării Românești în perioadele: decembrie 1522 – aprilie 1523, ianuarie – iunie 1524, septembrie 1524 – aprilie 1525 și august 1525 – ianuarie 1529. Ginere al lui Neagoe Basarab, el a fost căsătorit cu Ruxandra fiica acestuia, la 21 ianuarie 1526.

A dus în general o politică antiotomană, începându-și domnia cu o victorie asupra lui Mehmed-beg, român turcit, pretendent la tronul Țării Românești. Între 1522 și 1525, pe teritoriul țării s-au purtat lupte crâncene cu turcii și cu Vladislav al III-lea și Radu Bădica, pretendenți la scaunul domnesc, sprijiniți de Poartă. Inscripția de pe mormântul lui Radu de la Afumați de la Curtea de Argeș amintește de 20 de bătălii.

Piatra de mormânt a lui Radu de la Afumați, pe care sunt trecute toate cele 20 de bătălii pe care le-a purtat în timpul domniei sale - foto: ro.wikipedia.org

Piatra de mormânt a lui Radu de la Afumați, pe care sunt trecute toate cele 20 de bătălii pe care le-a purtat în timpul domniei sale – foto: ro.wikipedia.org

La îndemnul boierilor Craiovești s-a supus un timp sultanului, dar la sfârșitul domniei, când a încercat să reia politica antiotomană, boierii au urzit un complot și l-au ucis. Se spune că ar fost ucis împreună cu fiul său Vlad de către boierii Neagoe și Drăgan în timp ce se afla în biserica numită Cetățuia, situată în nordul orașului Râmnicu Vâlcea. După moartea lui Radu, Ruxandra a devenit soția unui alt voievod, Radu Paisie.

 

13 ianuarie 1602 - S-a publicat piesa lui William Shakespeare, Nevestele vesele din Windsor.

The title page of the 1619 quarto (the False Folio): A most pleasant and excellent conceited comedy, of Sir John Falstaffe, and the merry wiues of Windsor - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The title page of the 1619 quarto (the False Folio): A most pleasant and excellent conceited comedy, of Sir John Falstaffe, and the merry wiues of Windsor – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Nevestele vesele din Windsor (engleză The Merry Wives of Windsor) este o piesă de teatru scrisă în 1597 de William Shakespeare.

În centrul acțiunii este Sir John Falstaff un soldat bețiv și bătăuș. Pentru a pune mâna pe banii unor femei, John fiind convins de farmecul său asupra sexului frumos, va cere în căsătorie în același timp mai multe femei. Femeile se distrează pe socoteala soldatului bețiv, care demascat, va fi atras de femei într-o atrapă. În cele din urmă ghinionistul John Falstaff, trebuie să fugă.

Piesa a servit ca sursă a libretului operei în trei acte Nevestele vesele din Windsor, compusă de compozitorul german Otto Nicolai. Aceeași piesă a constituit, parțial, sursa libretului pentru opera Falstaff, compusă de Giuseppe Verdi.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

13 ianuarie 1610 - Galileo Galilei descopera cel de-al patrulea satelit al planetei Jupiter, Callisto.

Callisto este unul dintre cei patru sateliți galileeni ai lui Jupiter. Al doilea satelit ca mărime dintre cei ai lui Jupiter, nu este mai mare decât Mercur. El a fost descoperit în 1610 de către Galileo Galilei. Callisto este al treilea satelit ca mărime din Sistemul solar și al doilea dintre sateliții lui Jupiter, după Ganymede (Fotografie făcută în 2001 de sonda spațială Galileo) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Callisto (Fotografie făcută în 2001 de sonda spațială Galileo) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Callisto este unul dintre cei patru sateliți galileeni ai lui Jupiter. Al doilea satelit ca mărime dintre cei ai lui Jupiter, nu este mai mare decât Mercur. El a fost descoperit în 1610 de către Galileo Galilei. Callisto este al treilea satelit ca mărime din Sistemul solar și al doilea dintre sateliții lui Jupiter, după Ganymede.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

13 ianuarie 1625 - A murit Jan Brueghel cel Batran, pictor flamand (nascut in 1568).

Jan Brueghel[3] cel Bătrân sau I al Catifelelor (n. 1568, Bruxelles - d. 13 ianuarie 1625, Anvers) a fost un pictor flamand. A pictat împreună cu Rubens Alegoriile celor cinci simţuri - in imagine, Anthony van Dyck (possibly) - Portrait of Jan Brueghel the Elder - foto: ro.wikipedia.org

Anthony van Dyck (possibly) – Portrait of Jan Brueghel the Elder – foto: ro.wikipedia.org

Jan Brueghel cel Bătrân sau I al Catifelelor (n. 1568, Bruxelles – d. 13 ianuarie 1625, Anvers) a fost un pictor flamand. A pictat împreună cu Rubens Alegoriile celor cinci simţuri

Smell, 1617–18 – foto: en.wikipedia.org

 

13 ianuarie 1776 - Razboiul de independență al Statelor Unite - George Washington intră triumfal in New York, in fruntea trupelor sale.

 

13 ianuarie 1854 - A fost eliberat primul patent pentru un acordeon pe teritoriul american.

 

13 ianuarie 1855 - Apare săptămînal la Iaşi, Moldova, revista ştiinţifică, istorică şi literară “România literară”, editată de Vasile Alecsandri.În paginile revistei, Alecu Russo publică (în versiune proprie) poemul “Cîntarea României “.

 

13 ianuarie 1864 - Împăratul rus Alexandru II-lea a aprobat cererea călugărilor veniţi de la mănăstirea Neamţ de a întemeia la Chiţcani in Basarabia ţaristă, mănăstirea Noul Neamţ.

 

13 ianuarie 1866 - S-a nascut Constantin I.C. Bratianu, om politic si de stat din Romania, presedinte al Consiliului de ministri din Romania.

Constantin I. C. Brătianu (cunoscut şi ca Dinu Brătianu, n. 13 ianuarie 1866 – d. 20 mai 1950) a fost un om politic liberal, membru proeminent al „dinastiei Brătienilor”, ca fiu al lui Ion C. Brătianu şi frate mai mic al lui Ionel Brătianu. De profesie inginer, Dinu Brătianu a deţinut funcţiile de deputat şi ministru, devenind în ultima parte a vieţii sale preşedinte al Partidului Naţional Liberal. - Constantin I. C. (Dinu) Brătianu în 1932 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin I. C. (Dinu) Brătianu în 1932 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin I. C. Brătianu (cunoscut şi ca Dinu Brătianu, n. 13 ianuarie 1866 – d. mai 1950) a fost un om politic liberal, membru proeminent al „dinastiei Brătienilor”, ca fiu al lui Ion C. Brătianu şi frate mai mic al lui Ionel Brătianu. De profesie inginer, Dinu Brătianu a deţinut funcţiile de deputat şi ministru, devenind în ultima parte a vieţii sale preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

A studiat ingineria la Școala Politehnică din București și apoi la Institutul de Mine din Paris. Între 1910 și 1938 a fost ales permanent deputat în Parlament din partea Partidului Liberal. In 1933 a fost numit Ministru de Finanțe, iar in 1934 a fost ales președinte al Partidului Național-Liberal. Este arestat in timpul regimului comunist adus de tancurile sovietice si moare in detentie, în anul 1950, in jurul datei de 5-6 mai, probabil în închisoarea de la Sighet.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

13 ianuarie 1879 - S-a născut naturalistul roman Ioan Borcea; alături de Grigore Antipa, a fost întemeietorul hidrobiologiei în România; fondatorul staţiunii zoologice marine de la Agigea (1926); membru corespondent al Academiei Române; (d. 1936).

 

13 ianuarie 1898 - Articolul “J’accuse” al lui Émile Zola a fost publicat în ziarul L’Aurore în legatura cu afacerea Dreyfus. La timpul respectiv, procesul de inalta tradare Dreyfus, a declansat o acerba lupta politica intre fortele politice de dreapta si cele de stanga din Franta.

Émile Zola (n. 2 aprilie 1840 - d. 29 septembrie 1902) a fost un romancier francez, cel mai important exemplu al școlii naturaliste și o figură majoră a eliberării politice a Franței - foto: ro.wikipedia.org

Émile Zola – foto: ro.wikipedia.org

Émile Zola (n. 2 aprilie 1840 – d. 29 septembrie 1902) a fost un romancier francez, cel mai important exemplu al școlii naturaliste și o figură majoră a eliberării politice a Franței

Scrisoarea deschisă „J'accuse” (în traducere, Acuz) a fost o scrisoare deschisă publicată la 13 ianuarie 1898, în ziarul L'Aurore de către influentul scriitor Émile Zola. Scrisoarea era adresată președintelui Franței Félix Faure, și în ea guvernul era acuzat de antisemitism și de încarcerarea ilegală a lui Alfred Dreyfus, un ofițer francez condamnat la închisoare pe viață pentru spionaj - foto: ro.wikipedia.org

Scrisoarea deschisă J’accuse – foto: ro.wikipedia.org

J’accuse (în traducere, Acuz) a fost o scrisoare deschisă publicată la 13 ianuarie 1898, în ziarul L’Aurore de către influentul scriitor Émile Zola. Scrisoarea era adresată președintelui Franței Félix Faure, și în ea guvernul era acuzat de antisemitism și de încarcerarea ilegală a lui Alfred Dreyfus, un ofițer francez condamnat la închisoare pe viață pentru spionaj.

Zola a denunțat erorile judiciare și lipsa unor dovezi serioase. Scrisoarea a fost tipărită pe prima pagină a ziarului și a cauzat un scandal public în Franța și peste hotare. Zola a fost acuzat și găsit vinovat de calomnie la 23 februarie 1898. Pentru a evita încarcerarea, s-a exilat temporar în Anglia, de unde s-a întors în iunie 1899. Ca rezultat al popularității scrisorii, chiar și în lumea anglofonă, J’accuse! a devenit o expresie generică a indignării și a acuzării unei persoane puternice.

 

13 ianuarie 1906 - Un incendiu puternic distruge orașul Panama.

 

13 ianuarie 1906 - A murit Aleksandr Stepanovici Popov, savant fizician ru. In timpul unei sedinte a Sectiei de fizica a Societatii ruse de fizica si chimie (7.05.1895), a demonstrat functionarea primei statii de radioreceptie.(n. 4 martie s.v. /16 martie 1859 s.n. – d. 13 ianuarie /31 decembrie 1905).

Cinstea de a fi inventatorul transmisiei radio nu i-a revenit insa lui, deoarece a neglijat să facă o cerere pentru patentarea marii sale invenții.Existența undelor radio a fost făcută cunoscută publicului larg de către Guilermo Marconi, un inventator italian. Contributii importante in acest domeniu a avut si savantul american de origine istro-romana Nikola Tesla.

 

13 ianuarie 1910 - A avut loc prima transmisie radiofonică de operă: Enrico Caruso cântând pe scena Metropolitan-ului din New York este captat la 30 de km distanţă.

Enrico Caruso (n. 25 februarie 1873 – d. 2 august 1921) unul dintre cei mai faimoși tenori din istoria operei - foto - ro.wikipedia.org

Enrico Caruso - foto – ro.wikipedia.org

Enrico Caruso (n. 25 februarie 1873 – d. 2 august 1921) unul dintre cei mai faimoși tenori din istoria operei.

 

13 ianuarie 1914 - Are loc, la sala Clasic, premiera filmului istoric „Cetatea Neamțului”, după nuvela lui Costache Negruzzi și piesa lui Vasile Alecsandri. Realizat cu mijloace modeste, cu concursul ansamblului Național craiovean, filmul (care s-a pierdut) interesează în special pentru faptul că a fost scris și realizat de scriitorii Emil Gârleanu și Corneliu Moldovan.

Constantin (Costache) Negruzzi (n. 1808, satul Hermeziu, județul Iași – d. 24 august 1868) om politic și scriitor român din perioada pașoptistă - foto - ro.wikipedia.org

Constantin (Costache) Negruzzi - foto – ro.wikipedia.org

Constantin (Costache) Negruzzi (n. 1808, satul Hermeziu, județul Iași – d. 24 august 1868) om politic și scriitor român din perioada pașoptistă.

 

13 ianuarie 1915 - Un cutremur în Avezzano, Italia face 29.800 de victime.

 

13 ianuarie 1918 - Chemate de Sfatul Tarii, din Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia), trupele armatei române și franceze (armata generalului Berthelot) au intrat, aclamate de populatie, în Chisinau.

Ernest Broşteanu (n. 24 ianuarie 1869, Roman - d. 6 iunie 1932) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcţii de comandant de regiment şi divizie în campaniile anilor 1916, 1917, şi 1918. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Regimentul 53 Infanterie în luptele din Dobrogea, de la începutul campaniei din 1916, fiind unul din cei doisprezece ofițeri care au fost primii decorați cu acest ordin (Brevetul nr. 2) - (Generalul Ernest Broșteanu în Basarabia în anul 1918) - foto preluat de pe  ro.wikipedia.org

Ernest Broşteanu (n. 24 ianuarie 1869, Roman – d. 6 iunie 1932) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcţii de comandant de regiment şi divizie în campaniile anilor 1916, 1917, şi 1918. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Regimentul 53 Infanterie în luptele din Dobrogea, de la începutul campaniei din 1916, fiind unul din cei doisprezece ofițeri care au fost primii decorați cu acest ordin (Brevetul nr. 2) cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – (Generalul Ernest Broșteanu în Basarabia în anul 1918) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Comandantul unitatilor bolsevice din Chisinau, expediaza in aceasi zi o telegrama Sovietului soldatilor si marinarilor din Odesa, in care se propunea lichidarea Sfatului Tarii. La Petrograd ministrul roman Diamandy este arestat impreuna cu personalul diplomatic si intreaga misiune militara.

Diplomatul sarb Spoilaikovici isi instiinteaza ministerul de externe ,ca “planul bolsevicilor este revolutia in Romania si intrarea sa, impreuna cu Basarabia, ca republica romana in componenta Republicii Federative Ruse”. După un ultimatum (dat in 3 ianuarie), Consiliul Comisarilor Poporului al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (guvernul bolşevic rus condus de Vladimir Ilici Lenin), rupe relaţiile diplomatice cu România, între cele două ţări intervenind practic starea de război.

La punctul 2 al declaraţiei se arată că tezaurul în aur al României aflat la Moscova “nu va mai putea fi obţinut de oligarhia română, Consiliul Comisarilor asumîndu-şi răspunderea pentru conservarea şi remiterea în mîinile poporului român“. Tezaurul nu a fost restitut României nici pînă în ziua de astăzi.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

13 ianuarie 1918 - Guvernul bolşevic rus condus de Vladimir Ilici Lenin rupe relaţiile diplomatice cu România, între cele două ţări intervenind practic starea de război

Lenin holding a speech on Red Square in Moscow, photograph, 1918 - Copyright  IMAGNO/Austrian Archives

Lenin holding a speech on Red Square in Moscow, photograph, 1918 – Copyright
IMAGNO/Austrian Archives

La 13 ianuarie 1918 după un ultimatum (dat în 3 ianuarie), Consiliul Comisarilor Poporului din Rusia (guvernul bolşevic rus condus de Vladimir Ilici Lenin) rupe relaţiile diplomatice cu România, între cele două ţări intervenind practic starea de război.

La punctul 2 al declaraţiei se arată că tezaurul în aur al României aflat la Moscova „nu va mai putea fi obţinut de oligarhia română, Consiliul Comisarilor asumîndu-şi răspunderea pentru conservarea şi remiterea în mîinile poporului român„. Trupele ruseşti din România se transformaseră în bande indisciplinate, asupra cărora nimeni nu avea nici cea mai mică autoritate, nici măcar generalul Scerbaciov, comandantul rus al frontului. Tâlhăriile şi crimele împotriva populaţiei civile deveniseră ceva obişnuit.
cititi mai mult pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

13 ianuarie 1923 - După instaurarea dictaturii fasciste în Italia, la 29 octombrie 1922, regele îl însărcinează pe Benito Mussolini cu formarea guvernului. crearea Marelui Consiliu Fascist.

 

13 ianuarie 1926 - România aderă la Convenția de la Geneva din 9 decembrie 1923, referitoare la regimul internațional al căilor ferate, și la Convenția de la Geneva din 3 noiembrie 1923, privind simplificarea formalităților vamale

 

13 ianuarie 1929 - A murit Wyatt Earp, legendarul justiţiar, unul dintre cei mai cunoscuţi pistolari din Vestul sălbatic (n.19.03.1848).

 

13 ianuarie 1932 - A decedat Sofia a Prusiei, regină a Greciei, soţia regelui Constantin I al Greciei; (n. 1870).

 

13 ianuarie 1937 - Cad pe frontul anticomunist de la Majadahonda (Madrid), luptatorii legionari Ion Mota si Vasile Marin, voluntari in razboiul anti-comunist din Spania. Moartea lor a produs o adanca emotie in Romania, fiind deplansa de mari personalitati ale vremii, printre care si N.Iorga.

Trupurile lor neînsufleţite au ajuns în ţară abia la începutul lui februarie, la 11 februarie trenul mortuar sosind în Gara de Nord din Bucuresti, dupa care au fost depuse la Biserica Sf. Ilie Gorgani. Timp de 2 zile, lăcaşul de cult a fost locul de pelerinaj al tuturor celor cu simpatii legionare, timp în care diferite personalităţi din conducerea Gărzii de Fier făceau de gardă la catafalc. Pe 13 februarie a avut loc slujba de înmormantare a celor doi legionari căzuţi pe frontul din Spania.

 

13 ianuarie 1941 - Generalul Ion Antonescu efectueaza o vizita in Germania, la Berghof, in cursul careia are o intrevedere cu Adolf Hitler, obținind sprijinul acestuia in conflictul intern dintre conducatorul statului și „Mișcarea Legionară”.

13 ianuarie 1941: Generalul Ion Antonescu efectueaza o vizita in Germania, la Berghof, in cursul careia are o intrevedere cu Adolf Hitler - foto: ro.wikipedia.org

13 ianuarie 1941: Generalul Ion Antonescu efectueaza o vizita in Germania, la Berghof, in cursul careia are o intrevedere cu Adolf Hitler – foto: ro.wikipedia.org

 

13 ianuarie 1941 - A murit scriitorul irlandez James Joyce, unul dintre marii novatori ai romanului contemporan.

James Augustine Aloysius Joyce (n. 2 februarie 1882 – d. 13 ianuarie 1941) a fost un prozator și poet irlandez, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea - foto: ro.wikipedia.org

James Augustine Aloysius Joyce - foto: ro.wikipedia.org

James Augustine Aloysius Joyce (n. 2 februarie 1882 – d. 13 ianuarie 1941) a fost un prozator și poet irlandez, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. S-a născut la Dublin în 1882. În 1902 pleacă la Paris ca să studieze medicina. Scrie la început poeme („Muzica de cameră“) şi nuvele („Oameni din Dublin“), apoi o proză tot mai accentuat autobiografică, însă poezia alegoriilor lui nu e înţeleasă nici de cititori, nici de critici.

Vederea îi slăbeşte treptat, îi e tot mai greu să-şi corecteze manuscrisele. În timpul Primului Război Mondial trăieşte la Zürich, se mută în 1923 la Paris, pentru ca, la începutul celui de-al II-lea Război Mondial să se întoarcă la Zürich, unde moare în 1941. Joyce este unul dintre cei mai străluciţi scriitori al secolului XX, capodopera sa, „Ulise“, făcând parte dintre cele mai importante lucrări scrise în limba engleză. Această operă a lui James Joyce a revoluţionat viziunea epică şi tehnica narativă; (n. 2.02.1882).

 

13 ianuarie 1942 - Producătorul american de automobile Henry Ford primește brevetul pentru automobilul din plastic, care este cu 30% mai ușor decât o mașină obișnuită.

Henry Ford (n. 30 iulie 1863- d. 7 aprilie 1947), fondator al industriei americane de automobile, a întemeiat Ford Motor Company (1903), autor al unui nou mod de organizare a producției industriale, cunoscut sub denumirea de fordism - foto - en.wikipedia.org

Henry Ford  - foto – en.wikipedia.org

Henry Ford (n. 30 iulie 1863- d. 7 aprilie 1947), fondator al industriei americane de automobile, a întemeiat Ford Motor Company (1903), autor al unui nou mod de organizare a producției industriale, cunoscut sub denumirea de fordism

 

13 ianuarie 1945 - A murit Zavaidoc (Marin Teodorescu), renumit cântăreț din perioada interbelică (n. 1896)

Zavaidoc (pseudonimul lui Marin Teodorescu, n. 8 martie 1896, Pitești — d. 13 ianuarie 1945, București) a fost un cântăreț român de muzică populară românească și de romanțe din perioada interbelică.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

13 ianuarie 1964 - Capitol Records a lansat primul single Beatles in SUA, I wanna hold your hand, care a atins cifra de un milion de exemplare vandute, dupa numai 3 saptamani.

 

13 ianuarie 1968 - Cântărețul american Johnny Cash a înregistrat albumul At Folsom Prison la închisoarea din Folsom, California.

At Folsom Prison (în traducere, La închisoarea Folsom) este un album live de Johnny Cash, lansat de Columbia Records în mai 1968. Încă de la cântecul din 1955 „Folsom Prison Blues”, Cash era interesat să cânte într-o închisoare. Ideea lui a fost amânată până în 1967, când schimbările de personal de la Columbia Records i-au adus lui Bob Johnston sarcinile de producție ale materialului lui Cash.

Cash reușise să-și controleze problemele de abuz de droguri și încerca să-și revitalizeze cariera după mai mulți ani de insuccese comerciale. Susținut de June Carter, Carl Perkins și de formația sa, Tennessee Three, Cash a susținut două concerte la Folsom State Prison din Folsom, California la 13 ianuarie 1968. Albumul rezultat a constat din 15 piese din primul concert și două din cel de al doilea.

În ciuda investițiilor inițiale reduse ale casei de discuri Columbia, albumul a devenit un hit în Statele Unite, ajungând pe primul loc în clasamentul country și în primele 15 în clasamentul național al tuturor genurilor. Single-ul principal extras de pe album, o versiune live a piesei „Folsom Prison Blues”, a intrat în top 40, prima a lui Cash de la „Understand Your Man” din 1964.

At Folsom Prison a primit recenzii bune la lansare și popularitatea pe care a acumulat-o a dus la revitalizarea carierei lui Cash și la lansarea unui al doilea album înregistrat într-o închisoare, album intitulat At San Quentin. Albumul a fost relansat cu adăugarea unor noi piese în 1999 și ca set de trei discuri în 2008.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

13 ianuarie 1991 - Procesul de destramare a URSS – Evenimentele din ianuarie 1991 din Lituania. Trupele sovietice au ocupat Departamentul Securitații Statului din Lituania. A avut loc atacul asupra televiziunii și centrului de presa din Vilnius, soldat cu morți și raniți.

(…) Coloana militară ajunsă la turnul TV a început să tragă cu gloanțe oarbe. Tancurile și soldații au încercuit turnul TV, după care au început să tragă cu muniție de război în aer, și apoi direct în mulțimea adunată în jurul clădirii. Tancurile au trecut direct prin liniile demonstranților. Paisprezece oameni au murit în acest atac, majoritatea împușcați și câțiva striviți de tancuri.

Un parașutist sovietic (Viktor Șațkih) a fost ucis de un glonte ricoșat. Megafoanele montate pe blindate au transmis mesajul lui Juozas Jermalavičius: „Broliai lietuviai, nacionalistų ir separatistų vyriausybė, kuri priešpastatė save liaudžiai, nuversta. Eikite pas savo tėvus, vaikus!” („Frați lituanieni! Guvernul naționalist și separatist care a oprimat poporul a fost răsturnat! Mergeți la părinții și copiii voștri!”). La ora 2, după ce la Comitetul de Radio și Televiziune s-a tras în clădire, peste mulțime, transmisiunea TV a fost întreruptă, ultima secvență filmată arătând un soldat sovietic venind spre cameră și oprind-o.

La ora 2:30, un mic studio TV din Kaunas a început emisia. Un tehnician al programelor locale difuzate din Kaunas o dată pe săptămână a apărut în direct cerând ajutorul pentru a difuza în toată lumea în cât mai multe limbi relatări despre cum armata și tancurile sovietice ucid oameni neînarmați în Lituania. Într-o oră, studioul s-a umplut cu mai mulți profesori universitari transmițând în mai multe limbi.

Micul studio din Kaunas a primit un telefon de amenințare din partea diviziei militare sovietice din oraș. La ora 4 dimineața, studioul a primit vestea că un post suedez de știri a recepționat emisiunea și că a transmis veștile în toată lumea. A urmat un nou apel al diviziei sovietice, un comandant anunțând că studioul nu va fi ocupat dacă nu se dezinformează; ambele apeluri au fost difuzate în direct.

După două atacuri, o mulțime numeroasă (20.000 de oameni noaptea și peste 50.000 dimineața) de susținători ai independenței s-au adunat în jurul clădirii Consiliului Suprem. S-au ridicat baricade anti-tanc și s-au pregătit structuri defensive în clădirile învecinate. S-au înființat capele provizorii. Oamenii din mulțime s-au rugat, au cântat și au strigat slogane pro-independență. Trupele sovietice nu au mai atacat, retrăgându-se.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

13 ianuarie 1993 - Au  început raidurile aeriene ale aliaţilor occidentali asupra sudului Irakului şi a unei uzine de la periferia Bagdadului. Acestea au durat până la 18 ianuarie 1993. Irakul a anunţat că atacurile s-au soldat cu 44 de morţi.

 

13 ianuarie 1993 – România a ratificat Convenția privind interzicerea armelor chimice
Propusă la 3 septembrie 1992, în cadrul Conferinței pentru dezarmare de la Geneva, Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora din 13 ianuarie 1993 a intrat în vigoare de la 22 decembrie 1994

 

13 ianuarie 1997 - Biroul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a hotărât suspendarea statutului de invitat special, pentru Belarus, obţinut de aceasta tara în septembrie 1992.

 

13 ianuarie 1999 - Ultima mineriadă: ministrul de Interne, Gavril Dejeu, s-a deplasat la Târgu Jiu şi a convocat o întâlnire de urgenţă cu şefii forţelor de ordine mobilizate în defileul Jiului, pentru a stabili strategia de împiedicare a unei eventuale deplasări la Bucureşti a minerilor grevişti de la Petroşani.

Câteva mii de mineri conduşi de Miron Cozma, au pornit într-un marş de protest neautorizat, spre Bucureşti - foto: Dragoş Cristescu / Mediafax Foto

Câteva mii de mineri conduşi de Miron Cozma, au pornit într-un marş de protest neautorizat, spre Bucureşti – foto: Dragoş Cristescu / Mediafax Foto

Aproape 15.000 de mineri de la Compania Națională a Huilei din Valea Jiului au protestat la data de 4 ianuarie 1999 pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile. Aceștia amenințau că vin la București, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute, dar guvernul nu s-a arătat dispus să cedeze în fața greviștilor.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

13 ianuarie 2001 - A incetat din viata graficianul Sabin Stefanuta, devenit cunoscut in Occident pentru ca a consacrat conceptul de Noua Renastere sau de Renastere Moderna.

 

13 ianuarie 2006 - A fost inaugurată Stația Law-Racoviță, prima statie românească permanentă de cercetare și explorare din Antarctica.

Dr. Topârceanu la stația Law-Racoviță - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dr. Topârceanu la stația Law-Racoviță – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Stația Law-Racoviță este prima stație românească permanentă de cercetare și explorare din Antarctica, numită după exploratorul român Emil Racoviță și inaugurată în data de 13 ianuarie 2006 pe amplasamentul unei stații construite în 1986 de Australia și donată României. Stația se găsește în regiunea “Prințesa Elisabeta”, în dealurile Larsermann, la 2 km distanță de o stație chineză, cu care întreține schimburi de experiență.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

13 ianuarie 2012 - Nava de pasageri de croazieră Costa Concordia se scufundă pe coasta Italiei; 32 de decese, 2 persoane dispărute și 64 de răniți. Operațiunile de repunere pe linia de plutire a epavei navei de croazieră au început la 16 septembrie 2013 la ora 07.00 GMT și s-au finalizat la 17 septembrie 2013 la ora 02.00 GMT.

13 ianuarie 2012: Nava de pasageri de croazieră Costa Concordia se scufundă pe coasta Italiei - foto: ro.wikipedia.org

13 ianuarie 2012: Nava de pasageri de croazieră Costa Concordia se scufundă pe coasta Italiei – foto: ro.wikipedia.org

Costa Concordia a fost o navă de croazieră din clasa Concordia care era operată de Costa Cruises, o filială a companiei britanico-americană Carnival Corporation & plc. A fost construită la șantierul naval Fincantieri din Sestri Ponente, Genova, Italia. Numele Concordia a fost ales pentru a exprima “o continuă armonie, unitate și pace între națiunile Europene”

Costa Concordia a fost o navă de croazieră din clasa Concordia care era operată de Costa Cruises, o filială a companiei britanico-americană Carnival Corporation & plc. A fost construită la șantierul naval Fincantieri din Sestri Ponente, Genova, Italia. Numele Concordia a fost ales pentru a exprima "o continuă armonie, unitate și pace între națiunile Europene" - foto: ro.wikipedia.org

Costa Concordia – foto: ro.wikipedia.org

La 13 ianuarie 2012 nava s-a ciocnit de o stâncă în apropierea insulei italiene Giglio din Marea Mediterană. Stânca a sfâșiat bordajul pe o lungime de 70 m, după care nava a fost invadată în bună măsură de apă și s-a înclinat până la un unghi de 65 grade, devenind nemanevrabilă.

Majoritatea celor peste 4.200 de persoane la bord s-au putut salva, dar totuși accidentul s-a soldat și cu 15 morți și 20 de dispăruți, constatați imediat după eșuare. În final, bilanțul a fost de 32 de morți. Se pare că de vină a fost căpitanul navei, Francesco Schettino, care acum este anchetat.

Operația de ranfluare a epavei, cu o lungime de 290 m, s-a încheiat în iulie 2014, după care aceasta a fost remorcată în portul Genova, unde urmează să fie dezmembrată, 80% din materialul rezultat urmând să fie reutilizat. Armatorul navei Costa Concordia a anunțat că ranfluarea și remorcarea navei costă circa 1,5 miliarde Euro, aproape de trei ori cât a costat construirea acesteia.

 

13 ianuarie 2020 -  Oamenii de știință anunță că granulele de praf stelar presolare din meteoritul Murchison s-au format acum cinci până la șapte miliarde de ani și sunt cele mai vechi materiale solide găsite pe Pământ până în prezent.

Meteoritul Murchison este numit după Murchison, Victoria, în Australia. Este unul dintre cei mai studiați meteoriți, datorită masei sale mari (>100 kg), datorită faptului că a fost observată o prăbușire și aparține unui grup de meteoriți bogați în compuși organici - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Meteoritul Murchison – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Meteoritul Murchison este numit după Murchison, Victoria, în Australia. Este unul dintre cei mai studiați meteoriți, datorită masei sale mari (>100 kg), datorită faptului că a fost observată o prăbușire și aparține unui grup de meteoriți bogați în compuși organici.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org