Calendar Ortodox 13 ianuarie 2025

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 13 ianuarie 2025

† Sf. Mc. Ermil și Stratonic;

Sf. Ier. Iacob, Episcop de Nisibe

 

Sinaxar 13 Ianuarie

---

 

În aceasta lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinților mucenici Ermil și Stratonic (Secolele III – IV).

Acesti doi sfinți mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324).

Sfântul Ermil era diacon și, marturisind înaintea împăratului numele lui Hristos, mai întâi a fost bătut cu toiege de arămă peste față.

Și cu toate ca era plin de răni, el îndemna pe prietenul său Stratonic să nu se spăimânteze și să-și țină firea, căci atunci când Ermil era bătut cu toiege, Stratonic plângea de mila lui.

Atunci au priceput călăii că și el este de un gând și de o voință cu Ermil. Deci, fiind întrebat de împărat, a mărturisit că este creștin.

Atunci, bătându-l și pe el, l-au aruncat împreună cu Ermil în apa Istrului, adică în Dunăre, unde amândoi au primit fericit sfârșit.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Iacob cel din Nisibe, în Mesopotamia (Secolele III – IV).

Cuviosul Iacob s-a născut şi a crescut în marea cetate a Nisibei. Şi iubind viaţa cea paşnică şi liniştită s-a retras în munţi şi s-a supus vitejeşte lipsurilor pustiului, vara fiind ars de soare, iarna chinuit de ger şi de îngheţ. Hrana lui erau ierburile sălbatice, băutură apa, cu măsură, iar haină, un biet acoperământ.

În timp ce îşi secătuia trupul în acest chip, dobândea multă hrană duhovnicească pentru suflet. De aici îi venea îndrăzneală către Dumnezeu şi puterea de a vedea cele viitoare; iar din harul Duhului Sfânt a primit puterea de a face minuni.

Trecând odată pe o cărare, a văzut câteva femei stând fără ruşine lângă un izvor. El a făcut ca izvorul să sece, iar femeilor le-a albit părul capului. Rugat fiind, a făcut ca apa să izvorască iarăşi, însă pe femei le-a lăsat cu capul înălbit. Pe un judecător persan, care făcuse o judecată nedreaptă, l-a îngrozit.

Căci aflându-se acolo o piatră mare, sfântul a blestemat-o de s-a zdrobit, aşa că a îngrozit pe cei ce erau de față. Şi temându-se judecătorul a înnoit judecata şi a dat hotărâre dreaptă. Nişte scamatori, lăsând să se creadă că unul din ei este mort, au cerut ajutor de la fericitul Iacob, care trecea pe acolo.

Fericitul a dat cu adevărat morţii pe cel prefăcut mort; dar după aceasta iarăşi l-a înviat. Când era episcop în patria sa Nisibe, a fost de față şi el la sinodul de la Niceea, unde necuratul Arie a fost anatematizat. Acesta după ce a fost caterisit, vrând prin viclenie să intre în biserică şi să slujească, a murit, datorită rugăciunilor lui Iacob, vărsându-şi intestinele.

Când Sapor, împăratul perşilor, a venit şi a înconjurat Nisibe cu multe meşteşugiri, şi se gătea să intre în cetate, sfântul numai s-a arătat, iar perşii au fost puşi pe fugă, căci un nor de muşte şi de ţânţari războindu-se cu ei, le-a înţepat caii şi elefanţii, de au rupt legăturile şi s-au împrăştiat.

Iar împăratul, cuprins de nedumerire, s-a întors în ţara lui, fără nici un câştig. Făcând aceste minuni şi ajungând la adânci bătrâneţi, fericitul Iacob a încetat din viaţă.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie, care, fiind bătut cu toiege, s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Pahomie și Papirin, care în râu s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii Mănăstirii proorocului Ilie, din Valea Adanca.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ilarie de Poitiers (315 – 367)

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Ilarie de Poitiers (n. cca. 315 – d. 367) a fost episcop de Poitiers, Franța și un cunoscut teolog. Mai este cunoscut și sub numele de Ilarie din Pictavium, după numele latin din acea perioadă al orașului Poitiers.

Sf. Ilarie a luptat împotriva arianismului în Occident. Prăznuirea sa se face la 13 ianuarie.

Sf. Ilarie s-a născut la Pictavium (actualul Poitiers, Franța) la începutul secolului al IV-lea (cca. 315). A fost botezat la vârstă adultă.

Ales episcop al cetății sale natale în jurul anului 350, a luptat cu zel împotriva ereziei ariene (care respingea dumnezeirea lui Hristos), în această privință asemănându-se cu Sf. Atanasie al Alexandriei.

Sf. Ilarie a fost exilat de împăratul Constanțiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) în răsăritul Imperiului Roman. În exil a scris opera sa principală, despre Sfânta Treime. După moartea lui Constanțiu al II-lea Sf. Ilarie s-a putut întoarce la Poitiers, unde a rămas până la moartea sa, survenită în anul 367.

Ceea ce a fost Sfântul Atanasie pentru Orient în fața ereziei ariene, a fost Sfântul Ilarie de Pictavium în Occident, de aceea el a fost supranumit și „Atanasie al Occidentului”.

Sfântul Ilarie arată că unitatea de ființă între Tatăl și Fiul trebuie exprimată atât prin numirile de Tată și Fiu, cât și prin nașterea Fiului căci nașterea presupune unitatea de ființă. Ceea ce este născut din Dumnezeu nu poate fi decât Dumnezeu din cauza neîmpărțirii naturii divine.

Tatăl și Fiul au atributele lor proprii, iar acestea le arată ca persoane distincte. Atributele particulare nu presupun diferența de ființă, ci doar o diferență de origine, căci Tatăl este nenăscut și Fiul are cauza Sa în Tatăl.

Treimea este o treime de persoane și nu de substanță. Formula nu este prin unirea persoanelor, ci prin unitatea de Ființă pentru că Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul sunt Unul prin unitate de ființă nu de persoane. De aici rezultă faptul că unitatea și realitatea de ființă dintre Tatăl și Fiul includ o unică lucrare datorită faptului că Tatăl lucrează în Fiul și Fiul lucrează în Tatăl prin Tatăl.

Termenul „Auctor” folosit de Sfântul Ilarie este un titlu patern pe care el construiește ideea capadociană a monarhiei Tatălui, izvorâtor al dumnezeirii Fiului și a Sfântului Duh, de aceea teologii romano-catolici au afirmat că teologia trinitară a Sfântul Ilarie este în mod evident de inspirație greacă.

Textul trinitar clasic al tratatului Despre trinitate al Sfintului Ilarie se gășește la începutul cărții a II-a: „Hristos poruncește Apostolilor să boteze în numele Tatălui, a Fiului și a Sfântul Duh, adică recunoscând pe autor care este Dumnezeu – Tatăl, Unicul Fiu și Duhului. Tatăl este Unic pentru că nu este decât un singur Dumnezeu Tatăl din care vine totul și un singur Fiu Iisus Hristos Mântuitorul nostru prin care există totul (I Cor. 8,6) și un singur Duh Sfânt (Efeseni 4, 4), ca dar răspândit în toți. Totul e poruncit după puterile și calitățile persoanelor divine. O singură Ființă Atotputerncă din care vine totul, Un singur născut prin care sunt toate, Un singur dar izvorâtor al nădejdei”.

Scrieri: Despre Trinitate.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Cavsocalivitul, care a sihăstrit în Sfântul Munte al Athosului, la anul o mie trei sute douăzeci, și care în pace s-a săvârsit (1270-1365).

Viața sfantului Maxim Cavsocalivitul, scrisă de Teofan, egumenul Mănăstirii Vatopedi – Muntele Athos.

Din scrierile sfântului Maxim Calsocalivitul de la Muntele Athos.

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Maxim s-a născut în orașul Lampsac în jurul anului 1270 și a fost educat la biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din localitate. La vârsta de șaptesprezece ani a părăsit casa părintească, a devenit călugăr și a trecut prin ascultare sub îndrumarea bătrânului Marcu, un călugăr de pe muntele Ganos (Tracia), care era considerat cel mai bun călăuzitor duhovnicesc din Macedonia. După moartea părintelui său duhovnicesc, sfântul a urmat asceza sub îndrumarea mai multor Părinți din pustie, cu o viață extrem de strictă, pe muntele Papikion (1290). Ajungând în Constantinopol (1305), sfântul Maxim a fost constant prezent la biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vlaherne, ca și cum ar fi locuit la intrare, expus batjocurii publice, ca un nebun pentru Hristos. Dar era foarte apreciat de sfântul Patriarh Atanasie (prăznuit la 28 octombrie).

De acolo, a plecat pe Muntele Athos și a devenit călugăr la Marea Lavră a Sfântului Atanasie (1310). Cu o supunere totală și o ascultare perfectă, imita virtuțile sfinților care ilustraseră aceste locuri. Lipsit de orice confort și chiar de o chilie, cânta în biserică fără a-și distrage mintea de la rugăciunea interioară, cu ochii mereu scăldați în lacrimi.

Din tinerețe, Sfântul Maxim a avut o mare dragoste pentru Maica Domnului. A rugat-o stăruitor să-i acorde darul rugăciunii minții neîncetate. Într-o zi, pe când venera icoana ei, a simțit o căldură și o flacără intrându-i în inimă din icoană. Nu l-a ars, dar a simțit o anumită dulceață și căință interioară. Din acel moment, inima lui a început să repete Rugăciunea lui Iisus de la sine. În acest fel, Fecioara Născătoare de Dumnezeu i-a împlinit cererea.

Într-o zi, Maica Domnului l-a invitat în vis să urce pe vârful Athosului pentru a primi, asemenea lui Moise, tablele Legii spirituale. Acolo, a perseverat singur în rugăciune timp de trei zile și trei nopți, rezistând curajos asalturilor repetate ale demonilor. În cele din urmă, Maica Domnului i-a apărut, înconjurată de curtea cerească și strălucind de glorie divină. Ea l-a reconfortat cu o pâine miraculoasă, i-a dat puterea împotriva demonilor și i-a poruncit să trăiască de acum în singurătate pe pantele Athosului, pentru a deveni un luminător pentru mântuirea multor suflete. După ce Preasfânta Fecioară a dispărut, sfântul a rămas încă trei zile bucurându-se ca în Paradis de lumina și parfumul pe care le lăsase; apoi a coborât, plin de bucurie, și și-a povestit viziunea unui bătrân care trăia lângă biserica sfântului prooroc Ilie din Carmel. Dar acesta, lipsit de discernământ spiritual, i-a reproșat că a fost victima unei iluzii spirituale. În loc să încerce să se justifice, smeritul Maxim a luat aceste cuvinte ca un semn de la Dumnezeu și a decis să pară de atunci în ochii tuturor ca un nebun și un înșelat. Lipsit de lucrurile cele mai necesare, umbla desculț, expus arsurilor soarelui și rigorilor frigului. Trăia ca un înger al pustiei și construia din loc în loc o colibă primitivă din crengi, pe care o ardea de îndată ce o construia, de unde și numele său de Kavsokalivitul („arzătorul de colibe”).

Cei de pe Muntele Sfânt, cunoscând privațiunile și durerile extreme ale Sfântului Maxim, l-au privit mult timp cu dispreț, chiar dacă el atinsese înălțimea și perfecțiunea vieții spirituale. Când Sfântul Grigorie Sinaitul (prăznuit la 27 noiembrie) a sosit pe Athos, l-a întâlnit pe sfântul nebun. După ce a vorbit cu el, a început să-l numească un înger pământesc. Sfântul Grigorie l-a convins pe Sfântul Maxim să înceteze să se comporte ca un nebun și să locuiască într-un singur loc, astfel încât alții să poată beneficia de experiența sa duhovnicescă. Ascultând cuvintele Sfântului Grigorie și sfaturile altor Bătrâni, Sfântul Maxim a ales o locuință permanentă într-o peșteră lângă renumitul Bătrân Isaia.

În mai multe rânduri, călugării l-au văzut ridicat în aer în timpul rugăciunii sau înconjurat de o lumină atât de strălucitoare încât au crezut că chilia lui a luat foc. Rugăciunea constantă, care a țâșnit ca focul din inima lui, a respins toate atacurile demonilor și i-a eliberat pe mulți dintre posedații care i-au fost aduși. Dumnezeu îl binecuvântase cu un dar extraordinar de profeție, prin care îi îndrepta pe păcătoși dezvăluind tainele inimii lor, îi dezvăluie pe ereticii care veneau să-l înșele și prevedea evenimentele viitoare.

Teofan, egumenul mănăstirii Vatopedi, a scris despre Sfântul Maxim: „Îl invoc pe Dumnezeu ca martor, că am văzut eu însumi câteva dintre miracolele sale. Odată, de exemplu, l-am văzut călătorind prin aer dintr-un loc în altul. Am ascultat cum a făcut o predicție despre mine, că mai întâi voi fi egumen, iar apoi mitropolit de Ochrid. El mi-a dezvăluit chiar cum voi suferi pentru Biserică.”

Așa le-a prezis celor doi co-împărați, Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1354) și Ioan al V-lea Paleologul (1341-1391), războiul civil care îi va dezbina în curând (1347-1352) și că și-a anunțat moartea iminentă († 1364) Patriarhului Sfântul Calist I (prăznuit la 20 iunie).

Deasupra cabanei sale se afla o peșteră, în care a petrecut ulterior mai mult de paisprezece ani; apoi de acolo, s-a dus să se stabilească la mică distanță de Marea Lavră, într-o chilie mică pe care a lăsat-o moștenire ucenicului și biografului său, Sfântul Nifon Athonitul (prăznuit la 14 iunie).

Sfântul Maxim și-a dat sufletul Domnului în pace pe la 1365, la vârsta de nouăzeci și cinci de ani.

Toți călugării din Athos, pustnici și cenobiți, l-au plâns ca pe un părinte și învățător duhovnicesc și imediat l-au cinstit ca pe un sfânt.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Irinarh din Rostov (+ 1616)

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Eleazar din insula Anzersk (+ 1656)

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.