Calendar Ortodox 25 februarie 2025
Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului (730 – 806) – miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul
foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 25 februarie 2025
Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului
Sinaxar 25 Februarie
În această lună ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului (730 – 806).
Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului (730 – 806) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, era de sorginte nobilă.
S-a născut şi a crescut în Constantinopol unde a primit o educaţie aleasă.
Astfel, a fost repede promovat la curtea Împăratului Constantin al VI-lea Porfirogenetul (780 – 797) şi al mamei sale, sfânta Împărăteasă Irina (7 August) primind funcţia de senator.
În acele vremuri Biserica era tulburată de lupta iconoclaştilor. Sf. Patriarh Pavel (30 August), înainte susţinător al iconoclasmului, s-a căit de rătăcirea sa şi şi-a dat demisia, retrăgându-se la o mănăstire şi luând schima îngerească.
Când Sf. Împărăteasă Irina l-a vizitat împreună cu fiul său, împăratul, Sf. Pavel le-a spus că cel mai vrednic să fie succesorul său era Sf. Tarasie, care în acel moment era încă mirean.
Tarasie a refuzat funcţia o lungă perioadă de timp, nevăzându-se vrednic pentru un astfel de oficiu înalt, dar mai târziu s-a supus, cu condiţia să se întrunească un Sinod Ecumenic care să distrugă erezia iconoclastă.
Trecând prin toate rangurile clerice într-un timp relativ scurt, Sf. Tarasie a fost adus la tronul patriarhal în 784.
În anul 787 s-a întrunit la Niceea cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, prezidat de Patriarhul Tarasie, în prezenţa a 367 de episcopi.
La sinod s-a confirmat obligativitatea cinstirii sfintelor icoane iar acei episcopi care s-au lepădat de erezia lor au fost reprimiţi de Biserică.
Sf. Tarasie a condus cu înţelepciune Biserica timp de 22 de ani, ducând o viaţă strict ascetică.
Toate veniturile sale le-a cheltuit în scopuri plăcute lui Dumnezeu, hrănind şi uşurând viaţa bătrânilor neputincioşi, a celor împovăraţi, a văduvelor şi orfanilor, iar de Sfintele Paşte le pregătea o masă şi îi servea personal pe săraci.
Sf. Patriarh l-a acuzat cu tărie pe Împăratul Constantin Porfirogenetul când şi-a calomniat soţia, Împărăteasa Maria, strănepoata Sf. Filaret cel Milostiv (1 Decembrie), astfel încât să o trimită pe Maria la mănăstire şi scăpând de căsătoria cu o rudenie. Sf. Tarasie a refuzat categoric să anuleze căsătoria împăratului, lucru pentru care sfântul a căzut în dizgraţie.
Însă nu la mult timp după aceea, mama sa, Împărăteasa Irina l-a detronat pe Constantin.
Sf. Tarasie a adormit în anul 806.
Înainte de moartea sa diavolii au cercetat viaţa sfântului încă din tinereţe, încercând să-l aducă la deznădejde pentru unele păcate pe care le-ar fi făcut acesta.
Însă sfântul le-a spus că este nevinovat de toate minciunile lor şi că nu au nici o putere asupra sa.
Plâns de Biserică, sfântul a fost înmormântat într-o mănăstire pe care el a construit-o în Bosfor.
La mormântul său au avut loc multe minuni.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alexandru, care de sabie s-a săvârşit.
Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Maximian şi a ighemonului Tiberian din cetatea Cartagena.
Fiind el silit să jertfească idolilor, a refuzat aceasta, defăimând cu multe cuvinte aspre pe ighemon.
Pentru care a fost chinuit mult şi apoi dus la Cartagina unde a fost chinuit din nou.
Ajungând în cele din urmã în Tracia, i s-a tăiat capul şi aşa a luat cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Righin, episcopul Scopelor († 362).
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Acest mucenic s-a născut în Elada, fiind fiu de părinţi creştini. Iar pentru bunătatea lui şi pentru multa lui evlavie, a fost hirotonit episcop al insulei Scopelor.
Şi fiind chemat la Sinodul din Sardica, toate eresurile cu cuvântul şi cu îndrăzneala lui le-a stins.
Apoi întorcându-se la episcopia sa şi pornindu-se prigoană, a fost prins de ighemonul Eladei, şi după multe chinuri i s-a tăiat capul.
Sf. Sfințit Mucenic Righin al Scopelor (†362 d.Hr.) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Sfântul sfințitul mucenic Righin al Scopelor (gr. ‘Aγιος Ρηγίνος) este sfântul protector al insulei Skopelos, în Grecia.
A fost episcop și a fost chinuit pentru credința creștină, pentru ca apoi să i se taie capul în anul 362 d.Hr., în timpul domniei împăratului Iulian Apostatul, împreună cu alți patruzeci de creștini din insulă.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 25 februarie.
Sfântul Righin s-a născut în Livadeia, în Grecia centrală, la sfârșitul secolului al III-lea, din părinți creștini, care i-au insuflat virtutea dragostei și zelul pentru credința cea adevărată. Iar când episcopul locului a murit, poporul l-a aclamat ca să fie ales episcop al insulei Scopelor, pentru că avea bunătate și evlavie.
Și cum în anii de după Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325) arianismul continua să dezbine pe creștini, un sinod local a fost convocat la Sardica (Sofia, Bulgaria) în anul 343, pentru a respinge erezia. Iar sfântul Righin fiind și el chemat la Sardica, toate eresurile cu cuvântul și cu îndrăzneala lui le-a stins.
Apoi întorcându-se la episcopia sa și pornindu-se prigoană în vremea împăratului Iulian Apostatul, a fost prins de ighemonul Eladei, și după multe chinuri i s-a tăiat capul, dimpreună cu alți patruzeci de creștini, în anul 362.
La Mănăstirea Sfântului Righin din Skopelos, care adăpostește și moaștele sfântului, mii de oameni se adună de ziua prăznuirii sfântului, 25 februarie, din insulele din împrejurimi, Skiathos și Alonissos, precum și din Volos, pentru a-l cinsti pe sfântului mucenic Righin, care și-a arătat dragostea pentru poporul creștin și după moarte, săvârșind multe minuni și vindecări, drept pentru care mulți creștini din regiune îi și poartă numele (Reginos sau Regina).
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Ipatie, igumenul de la Mănăstirea lui Rufie (Secolele IV – V).
Cel între sfinţi părintele nostru Ipatie s-a născut în Frigia pe vremea împăraţilor Arcadiu şi Onoriu.
Pe când era tânăr de optsprezece ani şi încă învăţa carte, a fost bătut de tatăl său pentru unele greşeli; pentru aceasta el a fugit de acasă, a trecut în Tracia, unde, intrând într-o chinovie şi făcându-se monah, s-a arătat plin de cucernicie şi de îmbunătăţire duhovnicească, prin post şi prin înfrânare.
Odată însă fiind chinuit de patima desfrânării, opt zile a petrecut în post, negustând nici hrană nici băutură.
Fiind înştiinţat proistosul despre aceasta, i-a dat cu mâna lui, un pahar cu vin, şi o pâine, după Pavecerniţă, fiind de faţă toţi fraţii.
Şi îndată mântuindu-se de chinuirea patimii, a mulţumit Domnului şi învăţătorului său.
Iar după câţiva ani cu sfatul duhovnicului său, ducându-se în oraş, ca să ajute unuia ce căzuse în ispită, a ajutat şi pe trupescul său părinte şi, înlesnindu-l l-a trimis întru ale sale.
Iar el unindu-se cu alţi doi fraţi ai săi întru Domnul au trecut apa mării şi ajungând în Calcedon, s-au aşezat la vechea mănăstire a lui Rufin, care atunci era nelocuită.
Căci acest Rufin venind de la Roma şi zidind o mănăstire a adus aici monahi egipteni care preamăreau pe Dumnezeu.
După ce s-a mutat el din viaţă şi a fost îngropat în această mănăstire, monahii s-au împrăştiat pe la locurile lor, şi chinovia a rămas nelocuită; şi răsărind spini şi ciulini, mănăstirea ajunsese a fi dărâmată şi neîmpodobită, şi chiar duhuri necurate intrau şi locuiau acolo, făcând ca mănăstirea să fie grozavă şi înfricoşătoare.
Ajungând aici sfântul, şi pe demoni prin rugăciuni izgonindu-i şi curăţind mănăstirea de urâciuni, împreună cu cei ce se aflau cu el, a adus-o la frumuseţea cea dintâi.
Şi aşezându-se împreună cu aceia, unul lucra ţesături de păr, altul zimbiluri, iar altul grădina.
Şi după câtva vreme trecând în Tracia, s-a dus la mănăstirea sa.
Şi venind fraţii de la Rufin, şi cerând pe igumenul Ipatie, l-au luat cu ei; şi de atunci multe nevoinţe arătând sfântul, mulţi râvneau la viaţa lui îmbunătăţită, şi venind acolo, în puţină vreme numărul lor a ajuns la treizeci, sporind întru Dumnezeu.
Iar dumnezeiescul Ipatie, luând dar de la Dumnezeu, multe vindecări a făcut şi oamenilor şi dobitoacelor.
Hrana lui erau legumele şi verdeţurile şi puţină pâine târziu, la al nouălea ceas; iar la bătrâneţe mai lua şi puţin vin.
Şi ajungând la optzeci de ani, i s-a înălbit capul şi barba ca zăpada, şi era cucernic şi în faptă şi la înfăţişare.
Şi păstorind patruzeci de ani, acest fel de turmă a lui Hristos, şi cinstind preoţia, optzeci de ucenici mai înainte trimiţând la Domnul, s-a dus şi el, slăvind pe Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pafnutie Chefala, ucenicul sfântului Antonie cel Mare († 360)
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Cuviosul Pafnutie Chefala a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în prima jumătate a secolului al IV-lea în pustia din Egiptului, fiind ucenic al sfântului Antonie cel Mare.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 25 februarie.
Unii istorici îl identifică pe avva Pafnutie Chefala, care a fost ucenic al Sf. Antonie cel Mare, cu sfântul Pafnutie Mărturisitorul, episcopul Tebaide.
Viața
Sfântul Pafnutie a fost contemporan cu Sfântul Antonie cel Mare și ucenic prețuit al său.
Sfântul Antonie spune despre el: “Iată un om adevărat, care poate să vindece și să mântuiască suflete” (Pentru Avva Antonie, 31).
Este pomenit și în Viața sfântului Antonie, cap. 58.
A trăit timp de optzeci de ani în deșert, purtând un singur veșmânt.
Înzestrat cu o mare înțelepciune și cu harul învățăturii, se ferea să judece păcătoșii și știa întotdeauna să vorbească potrivit, spre folosul sufletesc al ascultătorilor săi.
El spunea, de pildă, că tot ceea ce ni se întâmplă are loc fie prin voia lui Dumnezeu, fie cu îngăduința Sa.
Numai faptele și evenimentele care contribuie la slava lui Dumnezeu se petrec după voia Sa, iar accidentele și necazurile sunt îngăduite de El pentru a ne îndrepta și a ne îndemna la pocăință, mai ales atunci când suntem legați de noi înșine și nu Îi atribuim lui Dumnezeu motivul faptelor noastre bune.
Mai adăuga și aceasta: „Este cu neputință ca cineva să cadă fără îngăduința lui Dumnezeu și fără retragerea prealabilă a Îngerului său păzitor”.
Se povestește despre Sfântul Pafnutie, sau despre un alt Părinte cu același nume, că, cerând de trei ori Domnului să-i descopere căruia dintre sfinții Săi îi seamănă, un înger a coborât din cer și l-a dus de trei ori în lume, arătându-i, pe rând, un cântăreț ambulant, un plugar și un negustor, care, în ciuda condiției lor lumești, practicau în ascuns virtuțile sfinte ale dragostei, milosteniei și ospitalității.
Le spunea, de asemenea, ucenicilor săi: „Iubiți necazul mai mult decât odihna și necinstea mai mult decât slava și a da mai vârtos decât a lua” (Pentru avva Matoi, 10).
Se crede că a murit pe la anul 360.
Apoftegme din Patericul egiptean
Avva Pafnutie Chefala este pomenit de două ori în Patericul egiptean.
Pentru avva Antonie
31. Un frate a fost acuzat pe nedrept în mănăstire pentru desfrânare și scu¬lânduse a mers la avva Antonie. Și au venit frații de la mănăstire ca să-l vindece (mângâie) și să-l ia (dobândească), și au început să-i zică: “Așa ai făcut”. Iar el se apăra zicând: “Nimic de acest fel nu am făcut”. Iar, după întâmplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, zis Kefala, și a spus o pildă ca aceasta: “Am văzut pe malul râului un om băgat în noroi până la genunchi și venind unii să-i dea mâna, l-au afundat până-n gât”. Și a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: “Iată un om adevărat, care poate să vindece și să mântuiască suflete”. Deci umilindu-se ei de cuvintele bătrânului, au pus metanie fratelui. Și, îndemnați (încurajați) de Părinți, l-au luat pe frate la mănăstire.
Pentru avva Matoi
10. A zis avva Matoi că trei bătrâni s-au dus la avva Pafnutie, căruia i se zicea Chefala, ca să-l întrebe un cuvânt. Și le-a zis lor bătrânul: ce voiți să vă zic vouă, cuvânt duhovnicesc sau trupesc? I-au răspuns lui: duhovnicesc. Le-a zis lor bătrânul: duceți-vă, iubiți necazul mai mult decât odihna și necinstea mai mult decât slava și a da mai vârtos decât a lua.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Antonie, care prin foc s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Teodor cel nebun pentru Hristos, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Marcel, episcopul Apamiei Ciprului, care de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Evenimentele Zilei de 25 februarie în Istorie
Colt 1851 Navy Revolver
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org
25 februarie este a 56-a zi a calendarului gregorian.
Mai sunt 309 zile până la sfârșitul anului (310 zile în anii bisecți).
Sărbători Religioase ale Zilei de 25 februarie
Ortodoxe
Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Sf. Ier. Tarasie, Patriarhul Constantinopolului (730 – 806) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cel întru sfinți părintele nostru Tarasie al Constantinopolului, (gr. Ταράσιος), a fost patriarh al Constantinopolului între anii 784-806 (precedat de Pavel al IV-lea, urmat de Nichifor I).
A acceptat tronul constantinopolitan cu condiția convocării unui Sinod Ecumenic care să tranșeze chestiunea cinstirii icoanelor.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Greco-catolice
Sf. arhiepiscop Tarasie al Constantinopolului († 806)
Romano-catolice
Sf. Cezar, medic
Evenimentele Zilei de 25 februarie în Istorie:
- 25 februarie 1836 – Samuel Colt a patentat revolverul în Statele Unite;
- 25 februarie 1921 – Tbilisi, capitala Republicii Democrate Georgia, a fost ocupată de armata bolșevică;
- 25 februarie 1925 – Miron Cristea a devenit primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
- 25 februarie 1956 – În cadrul Congresului al XX-lea al PCUS, Nikita Hrușciov a ținut discursul Despre cultul personalității și consecințele sale, prin care a condamnat acțiunile predecesorului său, Iosif Stalin.
25 februarie 138 - Împăratul roman Hadrianus îl adoptă pe Antoninus Pius, numindu-l succesorul său.
Bust of Antoninus Pius, at Glyptothek, Munich – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (19 septembrie 86-7 martie 161).
A fost împărat Roman în perioada 138-161.
A fost cel de-al patrulea din “Cei cinci împăraţi buni“.
În timpul domniei lui Antoninus Pius s-a sărbătorit în anul 148 cea de-a 900-a aniversare a fondării Cetății Eterne.
Domnia lui a fost identificată cu apogeul dinastiei antonine și al întregului principat.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 628 - Khosrau al II-lea este răsturnat de la putere de fiul său Kavadh II.
Patru zile mai târziu, a fost ucis în palatul său (29 februarie 628).
A fost ultimul mare rege al Imperiului Sasanid domnind de la 590 la 628.
El a fost ultimul rege al Persiei si a avut o domnie lungă înainte de cucerirea musulmană din Iran, care a început la cinci ani după asasinarea sa.
25 februarie 1246 - A murit printul galez Dafydd ap Llywelyn (n. cca. Martie 1212)
Dafydd with his father Llywelyn and half-brother Gruffudd – foto preluat de pe en.wikipedia.org
A domnit din 1240 până la moartea sa. El a fost primul domnitor care a pretins titlul de Prinț de Wales. In perioada post-romană, Walesul era împărțit în mai multe state mai mici.
Înainte de cucerirea normandă a Angliei, cel mai puternic conducător welsh la un moment dat a fost cunoscut ca rege de britanici.
În secolul al 12-lea și secolul al 13-lea, acest titlu a evoluat în Prince of Wales.
Dupa cucerirea Tarii galilor (Wales) de catre britanici, acest titlu este acordat în mod tradițional moștenitorului tronului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
Actualul Prinț de Wales este Charles, fiul cel mare reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit. Prințul de Wales nu are în prezent nici un rol formal public sau responsabilitate care să fie legiferată de Parlament.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
25 februarie 1336 - 4.000 apărători ai fortaretei Pilenai condusi de ducele Margiris incendiaza castelul si se sinucid in masa impreuna cu familiile lor, pentru a nu fi luați captivi de către cavalerii teutoni.
25 februarie 1558 - A murit Eleonore de Austria, regină a Portugaliei și a Franței; (n.15 noiembrie 1498).
Eleanor de Austria (Portrait by Joos van Cleve, c. 1530) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Eleanor de Austria, numită și Leonor de Castilia sau Eleanor de Hamburg (n. 15 noiembrie 1498 – d. 25 februarie 1558) a fost infantă a Spaniei, apoi regină a Portugaliei (1518-1521), regină a Franței (1530-1547) și ducesă de Touraine (1547-1558).
Frații săi au fost: Carol al V-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, Ferdinand I, Împărat Roman, Isabela de Habsburg regină a Danemarcei, Maria de Habsburg regină a Ungariei și Caterina de Habsburg, regină a Portugaliei.
La 16 iulie 1518 s-a căsătorit cu Manuel I al Portugaliei și au avut doi copii, infantele Carlos, care a murit copil (născut 18 februarie 1520) și infanta Maria (născută pe 8 iunie 1521).
Rămasă văduvă, la 4 iulie 1530 s-a căsătorit cu Francis I al Franței, cu care nu a avut copii.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
25 februarie 1570 - Papa Pius al V-lea o excomunică pe regina Elisabeta I a Angliei.
Elisabeta I, “Darnley Portrait”, c. 1575 - foto: ro.wikipedia.org
Elisabeta I (în engleză Elizabeth I) (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa.
(…) În 1569 are loc o revoltă majoră în nordul Angliei cu scopul eliberării Mariei Stuart, căsătoririi ei cu Thomas Howard și înscăunarea ei pe tronul Angliei.
După înfrângerea lor , mai mult de 750 de rebeli sunt executați din ordinul Elisabetei I.
Crezând că revolta a avut succes, papa Pius al V-lea, printr-o bulă papală numită Regnans in excelsis o excomunică pe “Elisabeta, pretinsa regină a Angliei și servitoare a crimei” și îi eliberează pe toți supușii ei de lealitatea față de ea.
Chiar și catolicii care continuau să i se supună riscau excomunicarea.
În 1581 convertirea supușilor englezi la catolicism, devine un act de trădare pedepsit cu moartea.
Din 1570 misionari catolici de pe continent mergeau în secret în Anglia; mulți dintre ei au fost executați, ceea ce a dus la un cult al martirilor.
Regnans in catolicis a dat catolicilor de limba engleză un puternic stimulent pentru a o considera pe Maria Stuart regina legitimă a Angliei.
Maria probabil nu era la curent cu toate comploturile catolice pentru instalarea ei pe tronul Angliei, dar de la complotul Ridolfi din 1571, după care Thomas Howard este decapitat, la complotul Babington din 1586, Francis Walsingham, șeful spionajului Elisabetei I și consiliul regal, acumulează dovezi împotriva ei.
Regina inițial se opune la executarea Mariei Stuart, dar la sfârșitul anului 1586, este convinsă de vinovăția ei după descoperirea scrisorilor scrise în timpul complotului Babington.
Proclamația Elisabetei arată că “Maria s-a declarat pretendentă la coroana Angliei și a imaginat în acest regat diverse lucruri pentru a rănii, ucide și distruge persoana noastră regală“.
Maria este decapitată în 8 februarie 1587, la Fotheringhay Castle.
După această execuție Elisabeta afirmă că ea nu a ordonat-o și într-adevăr cele mai multe rapoarte arată că ea i-a spus secretarului ei Davidson, care îi adusese condamnarea pentru a o semna, să nu o aplice.
Sinceritatea remușcărilor Elisabetei și motivul pentru care îi cere lui Davidson să nu aplice mandatul de execuție, au fost îndelung dezbătute de contemporanii săi și de istoricii moderni.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1643 - S-a născut sultanul otoman Ahmed al II-lea ; ( d. 1695).
Ahmed II – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ahmed II (n. 25 februarie 1643 – d. 6 februarie 1695) a fost sultanul Imperiului Otoman în perioada 1691 – 1695.
Ahmed al II-lea sa născut la Palatul Topkapî, Constantinopol, fiul lui Sultan Ibrahim I și al Valide Sultan Hatice Muazzez și fratele lui Suleiman al II-lea.
A fost căsătorit cu Rabia Sultan și împreună au avut trei copii.
Ahmed II moare la Edirne, decesul acestuia venind în urma unei boli necunoscute (probabil ciroză)..
În timpul domniei sale scurte, sultanul Ahmed al II-lea a dedicat cea mai mare atenție războaielor împotriva Habsburgilor și politicii externe antiaustriece.
A suferit infrangeri majore militare în razboaiele cu Habsburgii austrieci în lungul război ungar.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
25 februarie 1707 - S-a născut Carlo Goldoni, dramaturg italian (d. 1793)
Carlo Goldoni c. 1757 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Carlo Goldoni (n. 25 februarie 1707, Veneția, Republica Veneția – d. 6 februarie 1793, Paris,
Prima Republică Franceză a fost un cunoscut dramaturg și libretist italian din Veneția.
Printre operele lui și cele ale lui Luigi Pirandello se enumeră unele dintre cele mai cunoscute opere italiene.
Supranumit de Voltaire “Molière al Italiei”, Goldoni a scris peste 120 de piese în limba italiană, în dialectul venețian și în franceză.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1713 - A murit Regele Frederick I al Prusiei (n. 1657)
King Frederick I in 1701 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Frederic I al Prusiei (n. 11 iulie 1657 ) a fost „burggraf” (conte) de Nürnberg, ca Frederic al III-lea prinț elector de Brandenburg, duce de Prusia și, între anii 1701–1713 rege în Prusia sub numele de Friedrich I.
Prin alegerea sa ca rege, statul Prusia-Brandenburg a devenit o monarhie unitară, cu denumirea oficială Prusia (Preussen), stat devenit ulterior o mare putere militară în Europa.
A fost bunicul patern al lui Frederic cel Mare.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1778 - S-a născut Jose de San Martin, erou argentinian al independenței tarilor Americii Latine; (d. 1850).
Împreună cu Simón Bolívar, San Martín este considerat unul dintre eliberatorii Americii de Sud spaniole.
El este eroul național al Argentinei, țară în care cea mai înaltă decorație se numește Ordinul Eliberatorului San Martin (în spaniolă Orden del Libertador San Martín)
25 februarie 1817 - A fost deschis oficial “Muzeul Brukenthal” din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România.
Muzeul Național Brukenthal – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Muzeul Național Brukenthal este un grup de muzee din Sibiu. Fondatorul acestui muzeu a fost Samuel von Brukenthal, guvernator habsburgic al Transilvaniei, între anii 1778 și 1787.
El a început să achiziționeze primele opere, pentru colecția sa, din aproximativ anul 1754, de la Viena.
Prin testament, Baronul Samuel von Brukenthal a dispus deschiderea Palatului ca muzeu public, gestul său înscriindu-l astfel în rândul marilor iluminiști ai veacului.
Palatul a devenit în 1817 muzeu public, cunoscut ca Muzeul Brukenthal, una dintre primele instituții de acest gen din Europa.
În anul 2015, muzeul a avut peste 400.000 de vizitatori.
Muzeul are sediul principal în Palatul Brukenthal din Sibiu, pe o latură a Pieței Mari.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1836 - Samuel Colt a brevetat primul revolver cu repetitie.
Samuel Colt (Gravură de John Chester Buttre, c. 1855) preluat de pe en.wikipedia.org
Samuel Colt (n. 19 iulie 1814 – d. 10 ianuarie 1862) a fost un inventator și industriaș american.
El a înființat Colt’s Patent Fire-Arms Manufacturing Company, și este cunoscut pentru popularizarea revolverului.
Contribuțiile inovatoare ale lui Colt în industria armelor de foc au fost descrise de istoricul James E. Serven ca „evenimente ce au format destinul armelor de foc americane”.
În 2006, el a fost introdus în National Inventors Hall of Fame.
În 1835, Samuel Colt a călătorit în Anglia, mergând pe urmele lui Elisha Collier, un bostonez care patentase o pușcă cu cremene.
În ciuda reticenței oficialilor englezi de a emite patentul, ei nu au găsit niciun defect armei și a primit primul patent (numărul 6909).
Apoi s-a dus în Franța să-și promoveze invenția, unde a auzit despre conflictul dintre Statele Unite și Prusia.
Colt dorea să-și slujească țara și astfel s-a întors acasă.
La întoarcere, însă, a aflat că Anglia aplanase conflictul și că războiul fusese evitat, așa că și-a înființat fabrica de producție a armelor de foc la Paterson, New Jersey.
La scurt timp după întoarcerea în SUA, Colt a cerut un patent pentru „pistolul revolver”, primindu-l la 25 februarie 1836 (numerotat ulterior 9430X).
Acesta, împreună cu patentul Nr. 1304, datat 29 august 1836, au protejat principiile de bază ale armei denumite Pistol Paterson.
Colt 1851 Navy Revolver – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Colt nu a susținut că a inventat revolverul, întrucât designul său era doar o adaptare practică a flintei cu cremene rotitoare a lui Collier, patentată în Anglia și deja populară acolo.
El a contribuit, totuși la utilizarea pieselor interșanjabile.
Aceasta se arată clar într-o scrisoare trimisă de Samuel Colt tatălui său, în care scria: „primul muncitor primește două sau trei dintre cele mai importante piese…le fixează și apoi le dă mai departe următorului care mai montează o piesă, și apoi și el dă mai departe și tot așa până când se asamblează întreaga armă.”
Acest prim revolver practic, făcut posibil de tehnologia armelor cu percuție, a stat la baza a ceea ce mai târziu avea să devină o moștenire culturală și industrială și o contribuție neprețuită la dezvoltarea tehnologiei războiului.
Colt a înființat rapid o corporație în New York și New Jersey în aprilie 1836.
Prin relațiile politice ale membrilor, Compania Manufacturieră de Arme Patentate din Paterson, New Jersey, a fost recunoscută de legislativul statului New Jersey la 5 martie 1837.
Colt a primit o remunerație pentru fiecare armă vândută în schimbul partajării drepturilor asupra patentului, cu stipularea returnării patentului în cazul desființării companiei.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1841 - S-a născut Pierre Auguste Renoir, pictor şi grafician francez (d. 1919)
Renoir, c. 1875 – preluat de pe en.wikipedia.org
Pierre-Auguste Renoir (n. 25 februarie 1841, Limoges, Franța – d. 3 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer, Alpes-Maritimes, Franța) a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator – împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne și alții – al curentului impresionist.
Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portretele l-au îndepărtat mai târziu de impresionism.
Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare.
Denumit pe drept „pictorul bucuriilor vieții,” Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
“Les Grandes Baigneuses”, 1887, Philadelphia Museum of Art – foto preluat de pe en.wikipedia.org
25 februarie 1842 - S-a născut Karl May, scriitor german (d. 1912)
Karl May by Erwin Raupp – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Karl Friedrich May (sau mai corect Carl Friedrich May) (n. 25 februarie 1842 la Ernstthal, d. 30 martie 1912 la Radebeul) a fost, timp de decenii, unul dintre scriitorii germani cei mai productivi și mai citiți, fiind cunoscut pentru romanele sale de aventuri.
Mai cunoscute sunt romanele sale cu povestiri de călătorie din orient sau de pe pe teritoriul SUA și al Mexicului.
O mare parte din operele sale au fost ecranizate, sau adaptate pentru piese de teatru.
Este creatorul celebrului personaj „Winnetou”
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
25 februarie 1852 - A murit poetul irlandez Thomas Moore, supranumit “bardul Irlandei”; (n.28 mai 1779).
Thomas Moore, after a painting by Thomas Lawrence – foto preluat de pe en.wikipedia.org
25 februarie 1856 - A inceput Congresul de pace de la Paris, moment care a constituit sfârşitul războiului Crimeii, incheiat prin infrangerea Rusiei.
From Auguste Blanchard’s copper-plate engraving after Edouard Dubufe’s Picture – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Tratatul de la Paris a fost semnat la 30 martie 1856 și a pus capăt, în mod oficial, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte.
Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a regiunii.
Congresul a avut ca rezultat un angajament luat de toate marile puteri de a menține în comun “integritatea Imperiului Otoman”.
Este garantata de asemenea independența Turciei. De asemenea, Rusia a renunțat la malul stâng al gurilor Dunării, inclusiv o parte din Basarabia in favoarea Moldovei.
S-a acordat o protecție specială creștinilor din Imperiul Otoman. Moldova și Țara Românească (care s-au unit in 1859) si Serbia au fost recunoscute ca principate autonome cvasi-independente sub protecția Puterilor Europene.
Marea Neagră a fost neutralizata. De asemenea Dunărea a fost deschisa pentru transportul maritim tuturor națiunilor.
Unele dintre normele și acordurile hotarate aici au fost modificate 22 ani mai târziu, de către Congresul de la Berlin.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
25 februarie 1861 - S-a născut filosoful austriac Rudolf Steiner (d. 1925).
Steiner c. 19050 – preluat de pe ro.wikipedia.org
Rudolf Steiner (n. 25/27 februarie 1861, Donji Kraljevec, pe atunci Austria, în prezent Croația – d. 30 martie 1925, Dornach, Elveția) a fost un filosof, esoterist, artist, pedagog și gânditor social austriac, fondator al antroposofiei, pedagogiei Waldorf, euritmiei, agriculturii biodinamice și medicinei antroposofice.
A inițiat concepția despre tripartiția socială, economia asociativă și a proiectat mai multe clădiri după principiile arhitecturii organice, între care cea mai cunoscută este Goetheanum-ul, sediu al Universității Libere pentru Știință Spirituală și Societății Antroposofice Generale.
Doi savanți germani au numit antroposofia „cea mai de succes formă de religie « alternativă » din secolul [al XX-lea]”.
Steiner a avut o amplă activitate ca om de cultură, susținând numeroase prelegeri în diferite localități din Europa, inclusiv una în anul 1889 la Sibiu, aflat pe atunci în componenta Imperiului Austro-Ungar.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1866 - S-a născut Benedetto Croce, filosof, istoric, politician italian (d. 1952)
Benedetto Croce fotografato da Mario Nunes Vais – preluat de pe en.wikipedia.org
Benedetto Croce (n. 25 februarie 1866, d. 20 noiembrie 1952) a fost un critic italian, filozof idealist și politician.
A scris numeroase lucrări de filozofia istoriei și de estetică.
Primele scrieri ale lui Croce privesc istoria Regatului celor Două Sicilii.
La 21 de ani scrie prima sa operă de amploare, La rivoluzione napoletana del 1799.
Se dedică filosofiei.
În 1903, împreună cu Giovanni Gentile întemeiază o revistă care cuprinde studii asupra literaturii italiene contemporane, La Critica.
La aproape 40 de ani scrie principala sa operă, Estetica.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1866 - Debutul literar al poetului, prozatorului și jurnalistului român Mihai Eminescu în revista Familia, cu poezia “De-as avea”.
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română – cititi mai mult pe unitischimbam.ro – fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
La 25 februarie 1866 (9 martie 1866 pe stil nou) are loc debutul literar al poetului, prozatorului și jurnalistului român Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) în revista Familia, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan, directorul revistei, a schimbat numele autorului poeziei din Mihail Eminovici în Mihai Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat și l-a păstrat pentru totdeauna.
Revista Familia a fost o revistă enciclopedică de cultură și literatură, una dintre cele mai valoroase publicații transilvănene, înființată în 1865 la Pesta de publicistul și scriitorul Iosif Vulcan. Începând din 27 aprilie 1880 și până la 31 decembrie 1906, ea a fost tipărită la Oradea, devenind un important mesager al culturii românești, publicând lucrări ale unor mari personalități ale literaturii noastre.
Printre colaboratorii revistei Familia au figurat și Vasile Alecsandri, Andrei Bîrseanu, Dimitrie Bolintineanu, Timotei Cipariu, Aron și Nicolae Densușianu, George Coșbuc, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuță, Barbu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu etc.
De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
https://Versuri.ro/w/v417
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.
25 februarie 1873 - S-a născut marele tenor italian Enrico Caruso; (d. 1921).
Enrico Caruso – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Enrico Caruso (n. 25 februarie 1873 – d. 2 august 1921) a fost unul dintre cei mai faimoşi tenori din istoria operei.
Caruso a fost cel mai popular cântăreţ în toate genurile muzicale ai primilor 20 de ani ai secolului 20 şi unul dintre pionierii muzicii înregistrate.
Înregistrările numeroase ale repertoriului său, precum şi vocea sa extraordinară, cunoscută pentru frumuseţea şi intensitatea sa, atât pentru registrul său vocal, dar şi pentru forţa şi amplitudinea sa, au făcut din Enrico Caruso una din cele mai cunoscute personalităţi artistice ale timpului său.
Nascut intr-o familie modestă napoletana, Enrico Caruso a devenit unul dintre cei mai renumiti tenori din toate timpurile.
Până la moartea sa prematură în 1921, el va juca in roluri mermorabile pe diferite scene de opera din intreaga lume.
A cântat în franceză, spaniolă, engleză, italiană şi latină.
A murit pe 2 august 1921.
25 februarie 1881 - A murit August Treboniu Laurian, filolog, istoric, publicist și om politic, membru fondator al Societății Academice Române; (n. 1810).
25 februarie 1881 - A încetat din viaţă poetul Cezar Bolliac, poet şi publicist român, fruntaş al Revoluţiei de la 1848, unionist militant şi om politic democrat; (n. 1813).
Cezar Bolliac – foto: ro.wikipedia.org
Cezar Bolliac sau Cesar Bolliac (n. 23 martie 1813, București – d. 25 februarie 1881, București) a fost unul dintre fruntașii revoluției din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice și gazetar român.
Este unul dintre fruntașii revoluției de la 1848, participând la toate acțiunile ei importante: este prezent la citirea proclamației revoluționare; este însărcinat “să ridice tabacii și mărginații și tinerimea din București, să meargă gloată la Palat și să ceară sancționarea Constituțiunii” (Ion Ghica, “Scrisori“); este secretar al guvernului provizoriu, vornic al capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea țiganilor.
25 februarie 1885 - Se înființează prima organizație profesională a ziariștilor români, Societatea Presei, sub președenția lui C.A. Rosetti.
25 februarie 1899 - A murit Paul Reuter, fondatorul Agenţiei de presă Reuters (n. 1816)
Antreprenor, pionier al telegrafiei, reporter şi fondator al Agenţiei de presă Reuters, Paul Julius von Reuter (Israel Beer Josaphat) s-a născut la 21 iulie 1816, la Kassel, în familia unui comerciant, rabinul Samuel Levi Josaphat.
A plecat la Göttingen unde l-a întâlnit pe matematicianul şi fizicianul Carl Friedrich Gauss, care experimenta transmiterea semnalelor electrice prin cablu, potrivit www.revolvy.com.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro si en.wikipedia.org
25 februarie 1912 - Marie-Adélaïde, cea mai mare dintre cele șase fiice ale lui William al IV-lea, devine prima Mare Ducesă de Luxemburg.
Marie-Adélaïde – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Marie-Adélaïde, Mare Ducesă de Luxembourg (14 iunie 1894 – 24 ianuarie 1924) a fost fiica cea mare a Marelui Duce William IV de Luxembourg și a Mariei Anne a Portugaliei. Bunicii materni erau Miguel al Portugaliei și Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg.
Cea mai mare din șase surori, Marie-Adélaïde a fost proclamată moștenitoare prezumptivă la 10 iulie 1907, pentru a rezolva criza de succesiune.
Când tatăl ei a decedat la 25 februarie 1912, ea a devenit prima Mare Ducesă de Luxembourg. De asemenea, a fost prima suverană a Luxembourgului din 1296 care a fost născută în țară.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1916 - S-au desfăşurat, la Bucureşti, în saloanele Cercului Finanţei, Comerţului şi Industriei din Palatul Camerei de Comerţ a României, lucrările „primului Congres al Arhitecţilor din toată ţara”; (25-26 februarie 1916).
25 februarie 1921 - Tbilisi, capitala Republicii Democrate Georgia, a fost ocupată de armata bolșevică.
25 februarie 1925 - Scaunul arhiepiscopal și mitropolitan al Ungro-Vlahiei este ridicat la rangul de scaun patriarhal. Miron Cristea devine, în calitatea sa de primat al României, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
![Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite[2], senator, regent (20 iulie 1927 - 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 - 1939). În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române - in imagine, Ceremonia întronizării primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Dr. Miron Cristea, Bucureşti, 1 noiembrie 1925. (Detaliu din tabloul aflat la Cancelaria Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim) - foto; patriarh.ro](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2016/02/Miron-Cristea1.jpg)
Ceremonia întronizării primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Dr. Miron Cristea, Bucureşti, 1 noiembrie 1925. (Detaliu din tabloul aflat la Cancelaria Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim) – foto preluat de pe patriarh.ro
În acel an patriarhul ecumenic Calistos I l-a numit pe călugărul grec Iachint de Vicina ca prim titular al Mitropoliei Ungrovlahiei.
Denumirea mitropoliei provine din necesitatea distingerii în vremea respectivă a valahiilor din Balcani (teritorii locuite de valahi) de cea aflată sub autoritatea Regatului Ungariei, numită din acest motiv Ungrovlahia.
Inițial sediul mitropoliei a fost la Curtea de Argeș. În anul 1517 scaunul mitropolitan a fost mutat la Târgoviște, iar în 1668 la București.
Mitropolitul Nifon Rusailă a primit în anul 1865 titlul de mitropolit primat al României, titlu asociat de atunci celui de mitropolit al Ungrovlahiei.
În anul 1925 funcția de mitropolit primat a fost înlocuită cu cea de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În data de 17 mai 1990 titulatura patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, aceea de Arhiepiscop al Bucureștilor și mitropolit al Ungrovlahiei, a fost schimbată, implicit înlocuindu-se denumirea multiseculară a Mitropoliei Ungrovlahiei cu aceea de Mitropolia Munteniei și Dobrogei.
Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un teolog, filolog, politician român , senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) , primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939).
În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României.
La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
25 februarie 1925 - S-a născut Noel Bernard, jurnalist și analist politic originar din Romania, director al postului de radio Europa Libera; (d. 1981).
25 februarie 1932 - Adolf Hitler obține cetățenie germană prin naturalizare, ceea ce îi va permite să candideze la alegerile pentru Reichspräsident în 1932.
25 februarie 1935 - Al. Vaida-Voievod, fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc din România, a înfiinţat o nouă formaţiune politică, “Frontul Românesc”, motiv pentru care, la 22 martie, va fi exclus din partid.
Noua formaţiune va susţine tendinţele autoritare ale regelui Carol al II-lea.
În general, ea va avea un impact scăzut asupra vieţii politice a ţării şi asupra electoratului românesc.
Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Frontul Românesc a fost un partid politic fondat la 25 februarie 1935 din inițiativa fostului lider al Partidul Național-Țărănesc, Alexandru Vaida-Voievod.
Formațiunea s-a creat prin desprinderea de Partidul Național-Țărănesc a unui grup de politicieni conduși de Alexandru Vaida-Voievod, care fusese președinte al acestui partid și îl reprezentase de trei ori ca președinte al Consiliului de Miniștri.
Partidul era organizat pe baze ierarhice clare, conducătorii acestuia fiind confirmați de președinte, în fața căruia răspundeau.
Frontul Românesc se pronunța pentru tratarea cu prioritate a elementului românesc în economie, societate și politică, prin introducerea așa-numitului principiu “numerus valachicus“, conform căruia fiecare întreprindere și instituție trebuia să aibă în componența ei un număr de români egal cu ponderea acestora în populația țării, respectiv 71,9%, conform recensământului din 1930.
Neacceptarea de către conducerea PNȚ a acestei idei a și fost cauza imediată a părăsirii partidului de către Vaida-Voievod.
Partidul și-a încetat activitatea la 30 martie 1938, odată cu dizolvarea partidelor politice după instalarea dictaturii regale.
25 februarie 1943 - S-a născut George Harrison, chitarist si compozitor britanic, membru al faimoasei trupe The Beatles; (d. 2001).
George Harrison at the White House in 1974 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
George Harrison (n. 25 februarie 1943 – d. 29 noiembrie 2001) a fost un vocalist, chitarist și compozitor britanic, cel mai tânăr membru al legendarei formații The Beatles.
George Harrison a fost distins prin includerea sa, ca membru în Ordinul Imperiului Britanic (MBE). Cariera sa solo a început cu un hit „My sweet Lord”.
George a intrat și în afacerea cu filme iar între 1988-1990, a făcut parte din supergrupul americano-britanic „The Traveling Wilburys”.
A murit după o lungă și dureroasă luptă cu cancerul.
25 februarie 1952 - Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Oslo, Norvegia.
25 februarie 1954 - Premiera comediei Mielul turbat, de Aurel Baranga.
25 februarie 1956 - În cadrul Congresului al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Nikita Hruşciov, a ţinut un discurs secret in care a vorbit Despre cultul personalităţii şi consecinţele sale, prin care a condamnat excesele perioadei staliniste, momentul generând un adevărat cutremur în întregul bloc socialist.
Nikita Hrușciov (25 februarie 1956) – foto preluat de pe legallegacy.wordpress.com
Despre cultul personalității și consecințele sale, cunoscut și ca Discursul Secret sau Raportul Hrușciov, a fost un raport prezentat la al XX-lea congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 25 februarie 1956 de liderul sovietic Nikita Hrușciov, în care a criticat acțiunile regimului lui Iosif Stalin, în particular epurările din cadrul armatei și din cadrul eșaloanelor superioare ale partidului, și a reafirmat susținerea idealurilor comunismului, invocându-l pe Vladimir Lenin.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
25 februarie 1964 - Pugilistul american Cassius Clay îl învinge pe Sonny Liston prin k.o. in repriza a 7-a la Miami Beach, Florida și devine campion al lumii la categoria supergrea.
Doua zile mai tarziu s-a alaturat miscarii musulmane luindu-si numele de Muhammad Ali.
25 februarie 1969 - Germania a dat 5 milione de dolari unui terorist arab ca răscumpărare pentru pasagerii și echipajul unui jumbo jet deturnat.
25 februarie 1971 - A murit Theodor Svedberg, chimist suedez, laureat al Premiului Nobel; (n. 1884).
Svedberg in 1926 – preluat de pe ro.wikipedia.org
Theodor (The) Svedberg (n. 30 august 1884, Valbo church parish(d), regiunea Gävleborg, Suedia – d. 25 februarie 1971, Örebro, Suedia) a fost un chimist suedez, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1926).
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
25 februarie 1983 - A murit dramaturgul american Tennessee Williams; (n. 1911)
Tennessee Williams – foto preluat de pe historicmissourians.shsmo.org
Tennessee Williams, pseudonimul literar al lui Thomas Lanier Williams, n. 26 martie 1911, Columbus, Mississippi, SUA – d. 25 februarie 1983, New York City, New York, SUA a fost un dramaturg, poet și romancier american, laureat al premiului Pulitzer pentru dramă pentru piesa de teatru A Streetcar Named Desire (Un tramvai numit dorință) în 1948 și ulterior pentru piesa Cat On a Hot Tin Roof (Pisica pe acoperișul fierbinte) în 1955, ambele beneficiind de timpurii și mai contemporane ecranizări remarcabile.
cititi mai mult pe; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
25 februarie 1986 - Preşedintele Ferdinand Marcos al Filipinelor, fuge din tară, functia sa fiind preluata de Corazon Aquino, văduva a adversarului regimul de Marcos, Benigno Aquino, asasinat pe 21 august 1983 la întoarcerea sa din exil.
Marcos in 1982 – preluat de pe ro.wikipedia.org
Ferdinand Emmanuel Edralin Marcos Sr. (n. 11 septembrie 1917, Sarrat(d), Ilocos Region(d), Filipine – d. 28 septembrie 1989, Honolulu, Hawaii, SUA) a fost un politician filipinez ce a deținut funcția de președinte al Filipinelor între 1965 și 1986, acesta conducând țara ca un dictator.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
25 februarie 1990 - A început să emită la Bucuresti, postul Radio Contact (transformat în 2004 în Radio KISS FM).
25 februarie 1994 - Masacrul din Hebron - În timp ce cca 500 de palestinieni se rugau în genunchi la Mormântul Patriarhilor din Hebron, un colonist israelian extremist, Baruh Goldstein, a deschis focul și a ucis 29 de musulmani.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
25 februarie 2001 - În Republica Moldova comuniștii anti-reformă câștigă alegerile.
25 februarie 2003 - Preşedintele irakian Saddam Hussein a anunţat că nu intenţionează să distrugă rachetele interzise al-Samud, conform cerinţelor ONU.
25 februarie 2006 - Populația lumii a ajuns la 6,5 miliarde de locuitori.
25 februarie 2008 – În Indonezia a avut loc un cutremur de 7,2 de grade pe scara Richter, la o distanță de 160 km de coastă și la o adâncime de 35 km în largul sud-vest de Sumatra.
cititi mai mult pe reliefweb.int
25 februarie 2021 - Pandemia de COVID-19 – Numărul global de decese din cauza COVID-19 a depășit 2,5 milioane.
25 februarie 2024 – A fost anunțat decesul criticului literar Alex Ștefănescu (n. 1947)
Alex Ştefănescu (Sala Dalles, 9 martie 2011, lansare Lyrica magna (Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu), Editura Curtea Veche, 2010 de Daniel Cristea-Enache) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Alex Ștefănescu (alternativ Alex. Ștefănescu; n. 6 noiembrie 1947, Lugoj, Timiș, România – d. 25 februarie 2024, București, România) a fost un critic și istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1977.
Contribuția sa de căpătâi este Istoria literaturii române contemporane (1941-2000).
În această lucrare, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor în 2005, autorul răspundea întrebării „Ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul regimului comunist?”.
Aceasta analiză cuprinzătoare, incluzând toți scriitorii importanți din această epocă, împreună cu multe alte volume și articole de critică și istorie a literară, îl plasează pe Alex Ștefănescu printre cei mai importanți critici și istorici ai literaturii române, alături de George Călinescu, Eugen Lovinescu și Eugen Simion ori Nicolae Manolescu.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Despre cultul personalității și consecințele sale (25 februarie 1956)
foto preluat de pe www.facebook.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Despre cultul personalității și consecințele sale (25 februarie 1956)
Despre cultul personalității și consecințele sale (în rusă О культе личности и его последствиях), cunoscut și ca discursul secret sau raportul Hrușciov, a fost un raport prezentat la al XX-lea congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 25 februarie 1956 de liderul sovietic Nikita Hrușciov, în care a criticat acțiunile regimului lui Iosif Stalin, în particular epurările din cadrul armatei și din cadrul eșaloanelor superioare ale partidului, și a reafirmat susținerea idealurilor comunismului, invocându-l pe Vladimir Lenin.
Discursul a fost un moment important în politica de dezgheț promovată de Hrușciov.
A fost și un semn al unor lupte acerbe pentru putere în rândurile conducerii sovietice, lupte în cadrul cărora Hrușciov a făcut un efort de a-i discredita pe cei ce supraviețuiseră lungii domnii a lui Stalin, printre care Lavrenti Beria.
La suprafață, discursul a fost prezentat ca o încercare de a aduce Partidul Comunist al Uniunii Sovietice mai aproape de leninism.
Scopul lui Hrușciov era, însă, în primul rând, obținerea de sprijin public pentru arestarea și executarea lui Beria în vara lui 1953, precum și legitimarea puterii sale recent consolidate, preluată de la Viaceslav Molotov și Gheorghi Malenkov, lideri loiali lui Stalin.
A fost cunoscut sub numele de discursul secret deoarece a fost citit într-o ședință cu ușile închise, iar textul său a fost tipărit abia în 1989 – în revista “Известия ЦК КПСС” (“Izvestia CK KPSS”; Rapoarte ale Comitetului Central al Partidului), nr. 3, martie 1989 – deși mulți membri ai partidului fuseseră deja informați cu privire la discurs cu o lună înainte ca Hrușciov să îl țină.
În aprilie 2007, ziarul britanic The Guardian a inclus acest discurs într-o serie despre marile discursuri ale secolului al XX-lea.
Nikita Sergheevici Hruşciov (n. 15 aprilie S.V. 3 aprilie 1894 – d. 11 septembrie 1971), a fost un om politic rus care a condus Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece. A ocupat funcția de secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice între 1953 și 1964, și pe cea de președinte al consiliului de miniștri între 1958 și 1964. Hrușciov a rămas în istorie pentru destalinizarea Uniunii Sovietice, pentru susținerea primelor progrese ale programului spațial sovietic(en) și pentru mai multe reforme de un relativ liberalism în unele arii ale politicii interne. Colegii de partid l-au înlăturat de la putere în 1964, înlocuindu-l cu Leonid Brejnev ca secretar general al PCUS și cu Alexei Kosîghin ca premier – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto (Nikita Hrușciov In Vienna 1961) preluat de pe en.wikipedia.org
Despre cultul personalității și consecințele sale – Istoric
Problema represiunilor în masă fusese recunoscută înaintea raportului.
Inspirația pentru discursul secret a venit atât din cunoștințele politice ale lui Hrușciov cât și din informațiile ce începuseră să iasă la iveală, despre lagărele Gulagului și despre populația acestora.
Oficialul de partid de rang înalt Anastas Mikoian, aliat al lui Hrușciov, se întâlnise cu prizonieri din Gulag, recent eliberați, și aflase că fenomenul arestărilor fără motiv fusese mult mai răspândit decât credea; imediat a transmis această informație lui Hrușciov, care își pregătea manevrele politice.
Vorbind cu Mikoian, unul din deținuți, Alexei Snegov, a spus că „dacă dumneavoastră [Mikoian și Hrușciov] nu vă delimitați de Stalin la primul Congres de după moartea lui, și dacă nu faceți publice crimele lui, atunci veți deveni complici ai acestor crime.”
O altă deținută, Olga Șatunovskaia, a povestit întâlnirea ei cu o spioană japoneză, care a comentat că, în timp ce crima ei (a spioanei) era evidentă, „voi, bolșevici nefericiți, sunteți în închisoare fără vreun motiv.”
Discursul însuși a fost pregătit pe baza rezultatelor furnizate de o comisie specială de partid (Pospelov (președinte), Aristov, Komarov, Șvernik), cunoscută sub numele de Comisia Pospelov, și întrunită la sesiunea Prezidiului Comitetului Central al Partidului pe 31 ianuarie 1955.
Scopul direct al comisiei era investigarea represiunilor asupra delegaților de la Congresul al XVII-lea al PCUS din 1934.
Al XVII-lea congres a fost ales pentru investigații deoarece era cunoscut sub numele de „Congresul învingătorilor” din țara „socialismului victorios”, și de aceea numărul enorm de „dușmani” între participanți necesita explicații.
Comisia a prezentat dovezi că în perioada 1937 – 1938 (perioada culminantă a Marii Epurări) peste un milion și jumătate de persoane fuseseră arestate pentru „activități antisovietice”, dintre care peste 680.000 fuseseră executate.
În timp ce Hrușciov nu a ezitat să evidențieze defectele practicii staliniste în privința epurărilor din armată, partid și în conducerea țării în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost foarte atent să evite să critice politica de industrializare a lui Stalin și ideologia partidului comunist.
Când a discutat represiunile în masă, este de observat absența oricărui comentariu privind arestarea de cetățeni obișnuiți luați la întâmplare.
Această absență poate fi considerată intenționată, deoarece evenimente ca brutalitățile colectivizării serviseră intereselor partidului.
Hrușciov era încă un comunist convins, și a lăudat leninismul și ideologia comunistă în discursul său la fel de des cât a și condamnat acțiunile lui Stalin.
Stalin, spunea Hrușciov, a fost în primul rând victima efectului dăunător al cultului personalității, care, prin defectele sale, l-a transformat dintr-un element crucial al victoriilor lui Lenin într-un paranoic influențat de “dușmanul turbat al partidului nostru,” Beria.
În ciuda denunțării represiunilor politice, procesul de reabilitare a victimelor acestor represiuni a fost lent, deși eliberarea deținuților politici din lagăre a început la scurt timp după moartea lui Stalin.
Totuși, victimele Proceselor de la Moscova au fost absolvite de vină abia în 1988.
Vladimir Ilici Lenin, numele de familie originar: Ulianov, (n. 22 aprilie 1870, Simbirsk, Imperiul Rus – d. 21 ianuarie 1924, Bolșie Gorki(d), RSFS Rusă, URSS) a fost un revoluționar rus care a condus partidul bolșevic, primul premier al Uniunii Sovietice și fondatorul ideologiei cunoscute sub numele de leninism. S-a născut în Simbirsk (Ulyanovsk) avându-i ca părinți pe Ilia Ulianov și Maria Alexandrovna. A avut doi frați și trei surori, el fiind al treilea născut. Tatăl său Ilia era inspector al școlilor primare din provincia Simbirsk în momentul nașterii lui Vladimir Ilici Lenin „Lenin” a fost unul dintre pseudonimele sale. Se crede că l-a creat ca să demonstreze antagonismul față de Gheorghi Plehanov, care folosea pseudonimul Volghin, după râul Volga; Lenin a ales râul Lena care este mai lung și care curge în direcția opusă. În orice caz, sunt multe teorii despre proveniența pseudonimului său, iar Lenin nu a explicat niciodată alegerea sa. Uneori, în Occident, este în mod eronat numit „Nikolai Lenin”, deși niciodată nu a purtat acest nume în Rusia – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto (Lenin în 1920) preluat de pe en.wikipedia.org
Despre cultul personalității și consecințele sale – Informații despre discurs
Hrușciov și-a început discursul, care a durat patru ore, puțin după miezul nopții.
La scurt timp după aceasta, rapoarte despre discurs au fost transmise în Occident de ziaristul John Rettie de la Reuters, care auzise de discurs de la Kostia Orlov cu câteva ore înainte ca Rettie să plece la Stockholm; astfel, discursul a fost prezentat în mass-media occidentală la începutul lui martie.
Rettie crede că informațiile i-au parvenit de la Hrușciov însuși printr-un intermediar.
Pe 5 martie 1956, Prezidiul Partidului a ordonat citirea raportului lui Hrușciov la ședințele tuturor organizațiilor partidului și ale Komsomol, cu invitații și pentru nemembri.
Astfel, conținutul raportului a devenit cunoscut pe scară largă în țară în 1956, iar numele de “discursul secret” este astfel nepotrivit.
Dar întregul text nu a fost publicat oficial până în 1989.
Este posibil, deși nu se poate demonstra, ca Mikoian și Hrușciov să fie în spatele acestor citiri interne, precum și de ajungerea informațiilor la Rettie prin Orlov; fiul lui Mikoian, Sergo, și fiul lui Hrușciov, Sergi, furnizează informații similare, nu însă demonstrabile, privind intențiile părinților lor.
Totuși, textul discursului a fost dezvăluit greu în țările din Europa de Est.
Nu a fost niciodată dezvăluit membrilor partidelor comuniste din Occident de către liderii acestora, și majoritatea comuniștilor occidentali au aflat detaliile textului doar după ce a fost publicată o copie a acestuia la jumătatea lui 1956 de către un ziar american.
Conținutul discursului a ajuns în Occident pe o rută sinuoasă.
Câteva copii ale discursului au fost trimise din ordinul Biroului Politic sovietic liderilor țărilor din Blocul de Est.
La scurt timp după ce discursul a fost răspândit, un ziarist polonez, Viktor Grayevsky, și-a vizitat prietena, Lucia Baranowski, care lucra ca secretară în biroul primului secretar al Partidului Comunist Polonez, Edward Ochab.
Pe biroul ei era o carte groasă cu legături roșii, pe coperta căreia scria: “Al XX-lea Congres al Partidului, discursul tovarășului Hrușciov.”
Grayevsky auzise zvonuri despre discurs și, ca ziarist, era interesat să-l citească.
Baranowski l-a lăsat să ia documentul acasă pentru a-l citi.
Grayevsky, care era evreu, și care călătorise recent în Israel să-și viziteze tatăl bolnav, s-a hotărât să emigreze.
După ce a citit discursul, l-a dus la Ambasada Israelului și l-a înmânat lui Yaakov Barmor care îl ajutase pe Grayevsky să meargă în Israel să-și vadă tatăl.
Barmor era un reprezentant al Șin Bet; el a fotografiat documentul și a trimis fotografiile în Israel.
În după amiaza zilei de 12 aprilie 1956, Shin Bet din Israel primise fotografiile.
Serviciile de informații israeliene și americane căzuseră de acord să colaboreze în probleme de securitate.
James Jesus Angleton era președintele serviciului de contraspionaj al CIA însărcinat cu legăturile clandestine cu serviciile de informații din Israel.
Fotografiile au ajuns la el, fiindu-i trimise de directorul Shin Betului, Amos Manor.
Pe 17 aprilie 1956, fotografiile ajunseră la directorul CIA Allen Dulles, care l-a informat urgent pe președintele american Dwight D. Eisenhower.
După ce a concluzionat că discursul este autentic, CIA l-a transmis în secret ziarului The New York Times la începutul lui iunie.
Iosif Vissarionovici Stalin, numele de familie originar: Djugașvili (născut: Ioseb Besarionis Dze Jugashvili. la 18 decembrie 1878 – d. 5 martie 1953, din tată gruzin și mamă osetină, a fost un comandant militar cu gradul suprem (sui generis) de Generalisim al Uniunii Sovietice, politician sovietic, a fost revoluționar bolșevic devenit după Marea Revoluție Socialistă din Octombrie (serbată la 7 noiembrie) conducător politic sovietic. Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, câștigând în anii deceniului al treilea lupta pentru putere cu Lev Troțki și consolidându-și pe deplin autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de represiune al cărei apogeu a fost atins în 1937. Stalin a rămas la putere pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, și după încheierea acestuia, până la deces. Din 1946 a deținut și funcția de prim-ministru al Uniunii Sovietice. Ideologia marxist-leninistă și, în interpretarea lui Stalin, stalinism.- cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto (Stalin la Conferința de la Teheran, 1943) preluat de pe en.wikipedia.org
Despre cultul personalității și consecințele sale – Sumar
Structura de bază a discursului a fost după cum urmează:
- Repudierea cultului personalității lui Stalin;
- Citate din clasicii marxism-leninismului, care denunțau „cultul unui individ”;
- Testamentul lui Lenin și remarcile făcute de Nadejda Krupskaia despre caracterul lui Stalin;
- Înainte de Stalin, lupta cu troțkiștii era pur ideologică; Stalin a introdus noțiunea de „dușman al poporului” ca „artilerie grea”;
- Stalin a violat normele partidului privind conducerea colectivă;
- Represiunea majorității vechilor bolșevici și a delegaților de la al XVII-lea Congres al Partidului, majoritatea din care erau muncitori și erau membri ai Partidului Comunist dinainte de 1920. Din 1.966 de delegați, 1.108 au fost declarați „contrarevoluționari”, 848 au fost executați, și 98 din 139 de membri și candidați la Comitetul central au fost declarați „dușmani ai poporului”;
- După această represiune, Stalin a încetat să mai ia în considerație părerea colectivului;
- Sunt prezentate detaliat exemple de represiuni ale unor bolșevici importanți;
- Stalin a ordonat ca persecuțiile să se extindă: „NKVD și-a depășit planul cu patru ani”;
- A urmat practica falsificărilor, pentru a respecta “planul” la dușmani descoperiți;
- Exagerări ale rolului lui Stalin în al Doilea Război Mondial;
- Deportarea de popoare întregi;
- Complotul medicilor și Afacerea Mingrelian;
- Manifestări ale cultului personalității: cântece, nume de orașe;
- Versurile imnului național al Uniunii Sovietice (prima versiune, 1944–1953) care făcea referire la Stalin;
- Neacordarea Premiului Lenin din 1935, ceea ce urma să fie corectată pe loc de către Sovietul Suprem și Consiliul de Miniștri;
- Repudierea politicii promovării realismului socialist în literatură, denumită și jdanovism, care afecta operele literare
Nikita Hrușciov si Iosif Stalin in ianuarie 1936 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Despre cultul personalității și consecințele sale – Extrase
“După moartea lui Stalin Comitetul Central a început să implementeze o politică de explicare concisă și consistentă că este de nepermis și străin de spiritul marxism-leninismului să aduci slăvi unei persoane, să o transformi într-un supraom cu puteri supranaturale, asemenea celor ale unui zeu. Un astfel de om, chipurile, știe totul, vede totul, gândește pentru toată lumea, poate face orice, și nu poate greși.”
“Trebuie să luăm serios în considerație și să analizăm corect această chestiune ca să putem preveni posibilitatea repetării în orice formă a ceea ce s-a întâmplat în timpul vieții lui Stalin, … care a practicat violențe brutale, nu doar împotriva a tot ce i se opunea lui, dar și împotriva a tot ceea ce i se părea caracterului său capricios și despotic că este împotriva conceptelor lui. Stalin a acționat nu prin forța argumentelor, explicații și cooperare răbdătoare cu oamenii, ci impunându-și conceptele și cerând supunere absolută la părerea lui. Oricine se opunea acestor concepte sau încerca să-și prezinte punctul de vedere și corectitudinea poziției [sale] era sortit eliminării din colectivul de conducere și ulterior anihilării morale și fizice.”
“Stalin a inițiat conceptul de «dușman al poporului». Acest termen automat făcea inutil să se demonstreze greșelile ideologice ale unuia sau mai multor oameni angajați într-o controversă. Făcea posibilă recurgerea la cele mai crude represiuni, violând toate normele de legalitate revoluționară, împotriva oricui nu era în vreun fel de acord cu Stalin, împotriva celor care doar erau bănuiți de intenții ostile… În ansamblu, singura dovadă de vinovăție folosită, împotriva tuturor normelor științei legale din prezent, era «mărturisirea» acuzatului însuși. După cum au demonstrat anchetele ulterioare, «mărturisirile» se obțineau prin presiuni fizice împotriva acuzatului. Aceasta a condus la evidente violări ale legalității revoluționare și la faptul că mulți indivizi cu totul nevinovați… au devenit victime.”
“Vladimir Ilici a cerut tratarea fără cruțare a dușmanilor Revoluției și ai clasei muncitoare și, când a fost nevoie, a recurs fără milă la asemenea metode… Dar Lenin folosea aceste metode doar împotriva adevăraților dușmani de clasă [și] doar în cazurile cele mai necesare, când clasele exploatatoare încă mai existau și se opuneau viguros Revoluției… Stalin, pe de altă parte, a folosit metode extreme și represiuni în masă într-o vreme în care Revoluția era deja victorioasă, când statul sovietic se întărise, …când Partidul nostru era consolidat politic și se întărise atât numeric, cât și ideologic.”
“Multe mii de comuniști cinstiți și nevinovați au murit ca rezultat al acestei monstruoase falsificări de asemenea «cazuri» …ca rezultat al practicii de forțare a mărturisirilor false și a depozițiilor false. În același fel au fost fabricate «cazurile» împotriva muncitorilor eminenți din Partid și din stat — Kosior, Ciubar, Postîșev, Kosarev, și alții… S-a permis practica vicioasă de a ordona NKVD să pregătească liste de persoane… ale căror sentințe erau pregătite dinainte… Represiunile în masă au avut o influență negativă asupra stării moral-politice din Partid, au creat o situație de incertitudine, au contribuit la răspândirea de suspiciuni nesănătoase, și au semănat neîncrederea între comuniști.”
“În aceeași idee, să luăm de exemplu filmele noastre istorice și militare și unele creații literare. Ni se face rău când le vedem. Adevăratul lor obiectiv este propagarea temei laudei lui Stalin ca geniu militar. Să ne amintim de filmul Căderea Berlinului. Aici joacă doar Stalin. El dă ordinele într-o sală cu multe scaune goale. Doar un om se apropie de el să-i raporteze ceva — este Poskrebîșev, scutierul său loial. [râsete] Și unde este comanda militară? Unde este Biroul Politic? Unde este Guvernul? Ce fac toți, cu ce se ocupă? Nu este nimic despre ei în film. Stalin acționează pentru toată lumea, nu dă socoteală nimănui. Nu cere sfatul nimănui. Totul este prezentat poporului în lumină falsă. De ce? Pentru a-l încununa pe Stalin cu glorie– contrar faptelor și contrar adevărului istoric.”
“Cu atât mai monstruoase sunt acele acțiuni al căror inițiator a fost Stalin, încălcări grave ale celor mai elementare principii leniniste ale politicilor statului sovietic privind naționalitățile. Ne referim la deportările în masă ale unor întregi popoare din locurile lor de origine, împreună cu toți comuniștii și membrii Komsomol fără excepție… Astfel, la sfârșitul lui 1943, când deja avusese loc o schimbare a situației de pe front în favoarea Uniunii Sovietice, s-a luat și s-a executat o decizie de deportare a tuturor karahailor de pe pământurile pe care ei trăiau. În aceeași perioadă, la sfârșitul lui decembrie 1943, aceeași soartă le-a fost rezervată kalmîcilor din Republica Autonomă Kalmîkă. În martie 1944, toți cecenii și ingușii au fost deportați iar Republica Autonomă Ceceno-Ingușă a fost lichidată… Ucrainenii au evitat aceeași soartă doar pentru că erau prea mulți și nu exista un loc în care să fie deportați. Altfel, [Stalin] i-ar fi deportat și pe ei.” [râsete]
“Îmi amintesc primele zile în care conflictul dintre Uniunea Sovietică și Iugoslavia a început să fie escaladat artificial. Odată, când am venit de la Kiev la Moscova, am fost invitat să-l vizitez pe Stalin, care, arătându-mi o copie a unei scrisori recent trimisă lui Tito, m-a întrebat: «Ai citit asta?» Neașteptându-mi răspunsul, a continuat: «Am să dau din degetul mic — și n-o să mai fie Tito. O să cadă.» Am plătit scump pentru acest «dat din degetul mic». Această afirmație reflectă mania lui Stalin pentru grandoare, dar exact așa acționa el: «Am să dau din degetul mic și n-o să mai fie Kosior»; «Am să dau din degetul mic și n-o să mai fie Postîșev și Ciubar»; «Am să dau iarăși din degetul mic și or să dispară Voznesenski, Kuznețov și mulți alții». Dar asta nu s-a întâmplat cu Tito. Indiferent cât a dat Stalin, nu doar din degetul mic, ci din tot ce putea el să dea, Tito nu a căzut. De ce? Motivul a fost că, în acest caz de dezacord cu tovarășii iugoslavi, Tito avea în spatele lui un stat și un popor cu o educație serioasă în lupta pentru libertate și independență, un popor care își susține conducătorii. Vedeți la ce a condus mania lui Stalin pentru grandoare. A pierdut complet conștiința realității. Și-a demonstrat suspiciunea și aroganța nu doar în relațiile cu indivizii din cadrul URSS, ci și în relațiile cu alte partide sau popoare.”
“Trebuie să abolim cu hotărâre acest cult al individului, odată pentru totdeauna; trebuie să… ne întoarcem și să practicăm în toată munca noastră ideologică cele mai importante teze ale științei marxist-leniniste despre popor ca creator al istoriei și ca creator al întregului bine spiritual și material al omenirii… [Trebuie] să continuăm sistematic și consistent munca depusă de Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din ultimii ani, o muncă caracterizată prin respectarea riguroasă, în toate organizațiile Partidului, de jos și până sus, a principiilor leniniste de conducere a Partidului… caracterizate prin practica pe scară largă a criticii și autocriticii. [Trebuie să] restaurăm complet principiile leniniste de democrație sovietică socialistă, exprimate în Constituția Uniunii Sovietice, să luptăm împotriva dorinței indivizilor de a abuza de puterea lor. Răul cauzat de acte împotriva legalității socialiste revoluționare care s-a adunat de-a lungul atâtor ani ca rezultat al influenței negative a cultului individului trebuie să fie corectat.”
Secretarul general Hruşciov vorbind înaintea celui de-al 20-lea Congres al PCUS din 1956 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Despre cultul personalității și consecințele sale – Consecințe
La 30 iunie 1956, Comitetul Central al PCUS a emis o rezoluție intitulată “Despre depășirea cultului individului și a consecințelor lui” care a slujit drept pronunțare publică și oficială a partidului despre epoca lui Stalin.
Scris sub îndrumarea lui Mihail Suslov, documentul nu menționa acuzațiile punctuale ale lui Hrușciov. „Plângându-se că cercurile politice occidentale exploatau dezvăluirea crimelor lui Stalin, rezoluția aducea un omagiu serviciilor [lui Stalin]” și era relativ rezervată în criticile aduse lui.
Discursul lui Hrușciov a fost urmat de o perioadă de liberalizare denumită Dezghețul lui Hrușciov, până pe la începutul anilor 1960.
În 1961, rămășițele lui Stalin au fost scoase din expoziția publică de la mausoleul lui Lenin și îngropate în necropola de la zidul Kremlinului.
Filosoful polonez Leszek Kołakowski l-a criticat pe Hrușciov în 1978 pentru că nu a analizat deloc sistemul peste care prezidase Stalin. „Stalin fusese pur și simplu un criminal și un maniac, care era personal de vină pentru toate necazurile și nenorocirile națiunii. Despre cum și în ce condiții sociale a putut un paranoic însetat de sânge să exercite timp de douăzeci și cinci de ani putere despotică nelimitată asupra unei țări de două sute de milioane de locuitori, care în toată acea perioadă fusese binecuvântată cu cel mai progresist și democratic sistem de guvernare din istoria omenirii – despre această enigmă discursul nu oferea nicio idee. Tot ce era sigur era că sistemul sovietic și partidul însuși rămăseseră de o puritate impecabilă și nu purtau nicio responsabilitate pentru atrocitățile tiranului.”
Istoricii revizioniști occidentali tind și ei să aibă o atitudine oarecum critică față de discurs. J. Arch Getty comenta în 1985 că „dezvăluirile lui Hrușciov… erau aproape în întregime în folosul lui. Este greu de evitat impresia că dezvăluirile aveau un scop politic în lupta lui Hrușciov cu Molotov, Malenkov și Kaganovici.”
Istoricul Robert W. Thurston afirma, similar, în 1996 că Hrușciov „a avut multe de câștigat din atacurile lansate împotriva predecesorului său” și că nici atacurile la adresa lui Beria și nici afirmațiile despre implicarea lui Stalin în moartea lui Kirov nu au baze deosebit de solide.
O carte din 2011 intitulată Hrușciov a mințit scrisă de autorul american pro-stalinist Grover Furr prezintă o viziune și mai negativă asupra discursului, disecând direct discursul însuși.
Conform lui Furr, toate cele 61 de afirmații din discursul lui Hrușciov „cu o excepție minoră” sunt „demonstrabil false”.
Cartea lui Furr a fost și ea însă criticată dur pentru că nu-și demonstrează adecvat afirmațiile.
Grover Furr a răspuns criticilor, fără însă a aborda acuzațiile punctuale ce i se aduceau.
Istoricul Geoffrey Roberts a afirmat în 2006 despre discursul lui Hrușciov că devenise „unul dintre textele-cheie ale istoriografiei occidentale a epocii Stalin. Dar mulți istorici occidentali erau sceptici față de eforturile lui Hrușciov de a pune toată vina pentru crimele comuniste din trecut în spinarea lui Stalin”.
Lavrenti Pavlovici Beria (n. 17/29 martie 1899, Merkheuli, viceregatul Caucazului, Imperiul Rus – d. 23 decembrie 1953, Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un politician și mareșal, ministrul afacerilor interne (din 1938 -NKVD, apoi din 1941 al NKVD și NKGB unificate), însărcinat cu serviciile de securitate și represiune în regimul sovietic, unul din principalii responsabili ai epurărilor staliniste din deceniul al patrulea, deși el a fost implicat doar în fazele sale finale. I se atribuie și organizarea masacrului de la Katyn, în cursul căruia au fost asasinați aproximativ 22.000 de ofițeri și intelectuali polonezi. După moartea lui Stalin, ca prim-viceprim-ministru, a fost promotorul unor anumite măsuri de liberalizare și reformă. În iunie 1953 a fost arestat de colegii săi din conducerea partidului și, acuzat de mai multe crime, a fost judecat, condamnat la moarte și executat prin împușcare pe 23 decembrie 1953 – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto preluat de pe en.wikipedia.org