Articole

Evenimentele Zilei de 8 februarie în Istorie

Creaţie alegorică a lui Theodor Aman (circa 1845) având ca subiect Dezrobirea ţiganilor

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

8 februarie este a 39-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 8 februarie

(BOR) Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia

Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat, Sfântul Prooroc Zaharia. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 8 februarie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat, Sfântul Prooroc Zaharia - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul mare mucenic Teodor Stratilat (281 – 319) este un sfânt militar din secolul al IV-lea, foarte popular în Biserica Ortodoxă.

Prăznuirea lui se face la data de 8 februarie, iar pomenirea aducerii moaștelor lui la Evhaita se face pe 8 iunie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul prooroc Zaharia (ebr. „Zakhar-iah”, „Iahve își amintește”) este unul din cei 12 prooroci ziși „mici” din Vechiul Testament, căruia i se atribuie Cartea lui Zaharia.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 8 februarie, iar în Biserica Apuseană la 6 septembrie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Teodor Stratilat, martir († secolul al IV-lea); Sf. Zaharia, profet († 520 î.Hr.)

 

(BRC) Sf. Ieronim Emiliani (1486-1537); Sf. Iosefina Bakhita, fecioară

Sf. Ieronim Emiliani (Girolamo Miani) (n. 1485, Veneția, d. 1537, Somasca), s-a consacrat lui Dumnezeu ca și laic, nu a fost niciodata preot, este întemeietorul ordinului călugăresc regular Somasc. S-a născut la Veneția în anul 1486, într-o familie de patricieni. A îmbrățișat întîi cariera militară, având o viață aventuroasă. În timpul prizonieratului s-a convertit și a început o viață nouă. S-a consacrat ajutorării săracilor, împărțindu-le și averea sa. A înființat, în 1532, Ordinul clericilor regulari de la Somasca ("Padri Somaschi"), pentru a se îngriji de copiii orfani și săraci. În anul 1537, îngrijind bolnavii, s-a molipsit de ciumă și a murit la 8 februarie 1537, la Somasca (Bergamo). A fost canonizat în 1767. Sărbătorit în Biserica Catolică la 8 februarie - Girolamo Emiliani, por Daniele Crespi (pintor italiano, 1598-1630) - foto: es.wikipedia.org

Girolamo Emiliani, por Daniele Crespi (pintor italiano, 1598-1630) – foto: es.wikipedia.org

Sf. Ieronim Emiliani (Girolamo Miani) (n. 1485, Veneția, d. 1537, Somasca), s-a consacrat lui Dumnezeu ca și laic, nu a fost niciodata preot, este întemeietorul ordinului călugăresc regular Somasc.

S-a născut la Veneția în anul 1486, într-o familie de patricieni.

A îmbrățișat întîi cariera militară, având o viață aventuroasă.

În timpul prizonieratului s-a convertit și a început o viață nouă.

S-a consacrat ajutorării săracilor, împărțindu-le și averea sa.

A înființat, în 1532, Ordinul clericilor regulari de la Somasca (“Padri Somaschi“), pentru a se îngriji de copiii orfani și săraci.

În anul 1537, îngrijind bolnavii, s-a molipsit de ciumă și a murit la 8 februarie 1537, la Somasca (Bergamo).

A fost canonizat în 1767.

Sărbătorit în Biserica Catolică la 8 februarie.

cititi mai mult pe: en.wikipedia.org; www.sfinticatolici.ro; www.calendarcatolic.ro; ziarullumina.ro

 

Astăzi in istorie pentru 8 februarie

 

Evenimentele Zilei de 8 februarie în Istorie:

- 8 februarie 1856 – Desfiinţarea robiei în Muntenia;

- 8 februarie 1907 – A început Răscoala Țărănească din 1907 (8/21 februarie – 5 aprilie 1907)

 

8 februarie 120 – S-a născut astrologul grec Vettius Valens ( d. cca. 175), contemporan cu astronomul,matematicianul si astrologul Claudius Ptolemeu.

Lucrarea sa majoră este “Antologia”, zece volume scrise în perioada 150-175 in limba greaca,cel mai amplu și detaliat tratat despre astrologie , care a supravietuit din acea perioadă.

 

8 februarie 412 – S-a născut Proclus Lycaeus ( d.17 aprilie 485), filosof grec neoplatonician, cu o mare influenta in filosofia medievala occidentala precum și in gandirea islamica.

Proclus (d. 17 aprilie 485 d.Hr.), a fost unul dintre ultimii marii filozofi clasici fiind autorul unuia dintre sistemele cele mai elaborate și complet dezvoltate de neoplatonism

Majoritatea operelor sale reprezintă comentarii asupra dialogurilor lui Platon, printre acestea fiind: Alcibiades, Cratylus, Parmenides, Republica, Timaeus. Proclus a scris și un comentariu asupra Elementelor lui Euclid.

 

8 februarie 1191 – S-a născut cneazul Iaroslav al II- lea al Vladimirului; (d. 30 septembrie 1246). Iaroslav al II- lea ( decedat la.treizeci septembrie 1246) a fost mare cneaz al Vladimirului (1238-1246), si a reconstruit țara și capitala după invazia mongola din Rusia.

 

8 februarie 1204 – A decedat imparatul bizantin Alexios IV Angelos ( n. cca 1182). A domnit din august 1203 până in ianuarie 1204. El a fost fiul Împăratului Isaac al II-lea Angelos și al primei sale sa soții, Irene.

 

8 februarie 1238 – Mongolii Hoardei de Aur conduse de Batu Khan ard orasul rusesc Vladimir.

În noiembrie 1237, Batu Han și-a trimis ambasadorii la curtea lui Iuri al III-lea al Vladimirului, cerându-i să se recunoască vasal.

O lună mai târziu, hoardele asediau Riazanul.

După șase zile de lupte sângeroase, orașul a fost cucerit și distrus.

Alarmat de veștile primite, Iuri și-a trimis fiul să-i țină în loc pe invadatori, dar mongolii au fost victorioși din nou.

După ce au ars din temelii Kolomna și Moscova, hoardele au asediat Vladimirul pe 4 februarie 1238.

După numai trei zile, capitala cnezatului Vladimir-Suzdal a fost cucerită și devastata.

Familia cneazului a pierit în flăcări in biserica in care se refugiase, în vreme ce șeful casei princiare s-a retras în grabă spre nord.

După ce a traversat Volga, el a adunat o nouă armată, care a fost mai apoi distrusă în totalitate de mongoli pe 4 martie 1238, în Bătălia de pe râul Sit.

 

8 februarie 1575 – A fost fondată Universitatea din Leiden, in Tarile de Jos.

 

8 februarie 1587 - Regina Scotiei, Maria Stuart, a fost executată pentru tentativa de a o asasina pe verișoara sa, regina Elisabeta I- a a Angliei.

Maria Stuart (1542 - 1587) portret la aproximativ 17 ani, realizat de pictorul François Clouet, 1558–1560 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maria Stuart (1542 – 1587) portret la aproximativ 17 ani, realizat de pictorul François Clouet, 1558–1560 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână.

Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei.

Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie.

Tatăl ei, Iacob al V-lea (engleză James) era nepot a lui Henric al VII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei.

Mary fusese educată în Franța și se căsătorise cu moștenitorul tronului Franței în 1558.

După moartea acestuia, în 1560, Maria s-a întors în Scoția, unde nu a fost agreată de popor.

S-a căsătorit cu Henric Stuart, Lord Darnley. Darnley, însă, a fost ucis, probabil de bărbatul cu care Maria s-a remăritat după un timp, James Hepburn Bothwell.

În 1568 a abdicat în favoarea fiului ei Iacob al VI-lea, și s-a refugiat în Anglia.

(…)

În 1586, Complotul Babington de a o asasina pe Elisabeta și a o aduce pe Maria pe tronul Angliei, pus la cale de Anthony Babington și John Ballard și susținut de Maria printr-o scrisoare a fost anihilat, iar Maria a fost arestată și dusă la Tixall.

Apoi, a fost mutată la Castelul Fotheringhay într-un parcurs întins pe patru zile și încheiat la 25 septembrie.

În octombrie, Maria a fost judecată pentru trădare.

A negat acuzațiile și a cerut să vadă probele împotriva sa care însă nu i-au fost dezvăluite.

La 25 octombrie, a fost găsită vinovată și condamnată la moarte.

Elisabeta a exitat să ordone executarea ei, chiar dacă a fost pusă sub presiune de către Parlamentul Angliei, fiind îngrijorată că uciderea unei regine ar fi creat un precedent cu consecințe grave, mai ales dacă fiul Mariei, Iacob, ar fi format o alianță cu forțe catolice și ar fi invadat Anglia.

Totuși, pe 1 februarie 1587, Elisabeta a semnat mandatul de execuție.

La 3 februarie, zece membri ai Consiliului Privat al Angliei au luat decizia de a executa pedeapsa imediat.

La Fotheringhay, în seara zilei de 7 februarie 1587, Maria a fost anunțată că urma să fie executată în dimineața zilei următoare.

Și-a petrecut ultimele ore din viață în rugăciune, împărțind bunurile care îi mai aparțineau, scriindu-și testamentul și trimițând o scrisoare către Regele Franței.

Eșafodul a fost ridicat în Sala Mare și îmbrăcat în pânză neagră.

Se ajungea la el prin urcarea pe trei trepte.

Pe eșafod erau plasate trei scaune, unul pentru Maria, celelalte pentru conții Shrewsbury și Kent, martori la execuție.

Călăul și asistentul acestuia au îngenuncheat în fața Mariei și și-au cerut iertare, așa cum era obiceiul.

Maria a răspuns: „Vă iert din toată inima și sper ca acesta să fie sfârșitul tuturor problemelor mele.”

Slujitoarele Mariei, Jane Kennedy și Elizabeth Curle, au ajutat-o să își scoată veștmântul acoperitor, dezvăluind o haină în culoarea roșie, culoarea liturgică a martiriului în Biserica Catolică.

A fost legată la ochi de Kennedy cu o eșarfă albă brodată cu auriu, a îngenuncheat pe pernița din fața blocului pe care i-a fost poziționat capul și i-au fost întinse brațele.

Ultimele sale cuvinte au fost: „In manus tuas, Domine, commendo spiritum meum” („În mâinile Tale, Doamne, îmi las spiritul”)

Maria nu a fost decapitată dintr-o singură lovitură.

Prima încercare i-a ratat gâtul, dar i-a atins o parte din cap. A doua lovitură a tăiat aproape în întregime gâtul, cu excepția unei mici părți pentru care a fost nevoie de a treia lovitură.

După aceea, călăul a luat de păr capul și l-a ridicat, strigând „God save the Queen”.

În acel moment, s-a dovedit că părul era de fapt perucă, iar capul s-a desprins, căzând pe podea și dezvăluind părul grizonant și scurt al Mariei.

Cererea Mariei de a fi înmormântată în Franța a fost refuzată de Elisabeta.

Corpul ei a fost îmbălsămat și lăsat într-un sicriu de plumb până la înmormântarea petrecută în rit protestant, la Catedrala Peterborough pe finalul lunii iulie 1587.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org;

 

8 februarie 1622 - Regele Iacob I al Angliei a dizolvat Parlamentul englez.

Iacob (n. 19 iunie 1566, Edinburgh, Scoţia - d. 27 martie 1625, Theobalds Park, Grafschaft Hertfordshire, Anglia) a fost rege al Scoţiei ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567 şi rege al Angliei şi Irlandei ca Iacob I de la 24 martie 1603 până la moartea sa (portret de John de Critz, c. 1605) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iacob portret de John de Critz, c. 1605 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iacob (engleză James; n. 19 iunie 1566, Edinburgh, Scoția — d. 27 martie 1625, Theobalds Park, Grafschaft Hertfordshire, Anglia) a fost rege al Scoției ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567 și rege al Angliei și Irlandei ca Iacob I de la 24 martie 1603 până la moartea sa. (…)

Iacob și-a îndeplinit majoritatea obiectivelor în Scoția, dar a avut de înfruntat multe dificultăți în Anglia, inclusiv Complotul Prafului de Pușcă (Gunpowder Plot) în 1605 (cititi mai mult pe unitischimbam.ro), precum și conflicte repetate cu parlamentul englez.

Conform unei tradiții care începe cu istoricii de la mijlocul secolului XVII, înclinația lui Iacob către absolutism politic, iresponsabilitatea sa financiară, și menținerea unor favoriți impopulari au furnizat premisele Războiului Civil Englez.

Istoricii recenți, cu toate acestea, au revăzut reputația lui Iacob, și l-au tratat ca pe un monarh serios și preocupat de responsabilitățile sale.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org

 

8 februarie 1696 – A murit cneazul Ivan al V-lea al Rusiei (n.1666).

Ivan al V-lea Alekseievici ( n. 6 septembrie [S.V. 27 august] 1666) a condus Rusia împreună cu fratele său vitreg mai mic Petru I), impreuna cu care a domnit între 1682 și 1696.

El a fost fiul cel mic al lui Alexis I al Rusiei și a Mariei Miloslavskaia.

Domnia sa a fost formală, el având serioase dizabilități fizice și mentale.

 

8 februarie 1725 - A murit țarul Rusiei Petru cel Mare.

Petru I (Petru cel Mare) (n. 9 iunie [S.V. 30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1725) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa - Portrait by Paul Delaroche, 1838 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru cel Mare – Portrait by Paul Delaroche, 1838 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru cel Mare a condus Rusia din 1682 şi a fost primul împărat al Imperiului Rus.

Aceasta a reformat profund ţara sa şi a dus o politică expansionistă, care a transformat Rusia într-o putere europeană importantă.

În 1722 Petru a luat titlul de împărat şi a fost repede recunoscut ca atare de către regii din Polonia, Prusia şi Suedia.

După moartea lui Petru în 1725, a urcat pe tron sotia sa, cu numele de Ecaterina a-I-a a Rusiei, care a murit doi ani mai târziu.

 

8 februarie 1796 - S-a înființat un Consulat general francez la București, în Ţările Române.

 

8 februarie 1807 - A avut loc Batalia de la Eylau.

Împăratul Napoleon s-a confruntat cu ruşii şi prusacii, lângă Königsberg în Prusia de Est, intr-una dintre cele mai sangeroase batalii pe care le-a purtat.

Pe câmpul de luptă avea 55 000 de soldaţi epuizati de unsprezece zile de mars în zăpadă, care s-au confruntat cu 60.000 de ruşi şi prusaci.

Napoleon a invins cu pretul unor pierderi considerabile, pierderi care au fost enorme si in randurile adversarilor sai.

Bătălia de la Eylau (8 februarie, 1807) Parte din Războiul celei de-a Patra Coaliții - (Șarja Grenadierilor Călare din Garda Imperială franceză) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Eylau (8 februarie, 1807) Parte din Războiul celei de-a Patra Coaliții – (Șarja Grenadierilor Călare din Garda Imperială franceză) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Eylau a opus, pe parcursul zilei de 8 februarie 1807 o armată franceză condusă de Împăratul Napoleon I unei armate ruse, aflate sub conducerea generalului Beningsen, susținute de un corp prusac condus de generalul L’Estocq.

A fost una dintre cele mai sângeroase bătălii din cadrul Războaielor napoleoniene, ambele armate pierzând între o treime și aproape jumătate din efective, în funcție de estimări.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

8 februarie 1828 – Jules Verne, scriitor francez, creator al romanului științific de anticipație (d. 1905)

Jules Gabriel Verne (1828 - 1905) - Portret de Étienne Carjat, c. 1884 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Jules Verne (1828 – 1905) – Portret de Étienne Carjat, c. 1884 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Jules Verne (nume complet Jules Gabriel Verne; n. 8 februarie 1828, Nantes, Franța – d. 24 martie 1905, Amiens, Franța) a fost un scriitor francez și un precursor al literaturii științifico-fantastice.

În 1863 editorul Pierre-Jules Hetzel (1814-1886) i-a publicat primul roman, Cinci săptămâni în balon, al cărui succes uriaș a dus la semnarea unui contract de douăzeci de ani pentru o serie de Călătorii extraordinare, o parte din cele 62 de romane care au format-o fiind serializate în publicația pentru tineret Magasin d’éducation et de récréation.

Minuțios documentate, romanele lui Jules Verne tratează atât prezentul tehnologic al celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea (Copiii căpitanului Grant (1868), Ocolul Pământului în optzeci de zile (1873), Mihail Strogoff (1876), Steaua Sudului (1884), Vulcanul de aur etc.), cât și lumi imaginare (De la Pământ la Lună (1865), Douăzeci de mii de leghe sub mări (1870), Robur Cuceritorul (1886).

Fratele său, Paul Verne, a contribuit la Ediția Nr. 40 a Festivalului Francez de la Mont-Blanc, unde a adăugat operele colecției de povestiri ale fratelui său, Doctor Ox, în 1874.

Opera lui Jules Verne este populară în întreaga lume, conform Index Translationum, cu un total de 4833 traduceri în 148 de limbi.

Verne ocupă locul al doilea în rândul celor mai traduși autori, după Agatha Christie.

În 2011, el era de asemenea autorul de limbă franceză cel mai tradus pe plan mondial și cel mai tradus scriitor de romane.

Anul 2005 a fost declarat “anul Jules Verne” cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la moartea autorului, fiind marcat în Franța și în alte țări francofone, printre care și România, prin reeditări ale volumelor sau ale unor opere de exegeză despre Jules Verne.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

8 februarie 1834 – S-a născut chimistul Dmitri Ivanovici Mendeleev, creatorul “legii periodicităţii” şi al tabelului periodic al elementelor.

Dimitri Ivanovici Mendeleev (n. 27 ianuarie/8 februarie 1834, Tobolsk, Imperiul Rus – d. 20 ianuarie/2 februarie 1907, Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un chimist rus care a publicat un tabel periodic al elementelor asemănător cu cel actual - (Dimitri Mendeleev in 1897) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dimitri Mendeleev in 1897 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dimitri Ivanovici Mendeleev (n. 27 ianuarie 1834 (S.N. 8 februarie), Tobolsk, Imperiul Rus – d. 20 ianuarie 1907 (S.N. 2 februarie), Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un chimist rus care a publicat un tabel periodic al elementelor asemănător cu cel actual.

Tabloul lui Mendeleev era o reprezentare mai completă a relației complexe dintre elementele chimice, și, pe de altă parte, cu ajutorul acelui tabel, Mendeleev a fost capabil să prezică atât existența altor elemente (pe care le-a numit eka-elemente) nici măcar bănuite a exista pe vremea sa, precum și a proprietăților lor generale.

Majoritatea previziunilor sale au fost confirmate de descoperirile ulterioare din chimie.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

8 februarie 1856 - Domnitorul Barbu Ştirbei decretează desfiinţarea robiei în Muntenia. „Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti“ a aveut drept urmare desfiinţarea robiei ţiganilor particulari, dându-se drept despăgubire 10 galbeni pentru fiecare ţigan, din Casa fondului de despăgubire.

Prin lege tiganii erau obligaţi să se statornicească, iar nomazii să se aşeze în satele unde doresc, cu obligaţia de a avea locuinţe şi gospodării proprii.

Creaţie alegorică a lui Theodor Aman (circa 1845) având ca subiect Dezrobirea ţiganilor - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Creaţie alegorică a lui Theodor Aman (circa 1845) având ca subiect Dezrobirea ţiganilor – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În secolul al XIX-lea, generațiile de tineri instruiți în vestul Europei adoptă concepțiile progresiste occidentale.

Se creează astfel un puternic val antisclavagist si este desființată la jumătatea secolului al XIX-lea, ca o consecință a campaniei purtate de tinerii revoluționari care au adoptat ideile liberale ale iluminismului.

În programul progresist al Revoluției din 1848 se cerea dezrobirea țiganilor.

Arhimandritul Iosafat Snagoveanul, luând parte la această revoluție, a fost ales membru în Comisia pentru dezrobirea țiganilor, împreună cu Cezar Bolliac și Petrache Poenaru, fapt pentru care a fost exilat din Țara Românească, ajungând la Paris, unde a înființat prima capelă românească, în anul 1853.

A murit în exil, departe de țară și de rromii pe care-i prețuia.

Înfrângerea Revoluției din anul 1848 a însemnat apusul procesului de eliberare a țiganilor.

Bucuria izbăvirii a durat prea puțin.

După aproape 8 ani, la 8/20 februarie 1856 a fost votată „Legiuirea pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Țării Românești“.

Va fi desființată robia țiganilor particulari, dându-se drept despăgubire 10 galbeni pentru fiecare țigan, din Casa fondului de despăgubire.

Erau obligați să se statornicească, iar nomazii să se așeze în satele unde doresc, cu obligația de a avea locuințe și gospodării proprii.

Așadar, votarea celor două legi, în anul 1855 în Moldova și în 1856 în Țara Românească, va constitui practic cea din urmă etapă a dezrobirii țiganilor, fiind prima mare reformă socială, când cetățenii aceleiași țări aveau aceleași drepturi, fără nici o discriminare.

La puțin timp, în 1865 s-a desființat sclavia și de pe tot teritoriul Statelor Unite în urma Războiului Civil American.

 

8 februarie 1859 - A avut loc primirea entuziastă a domnitorului Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti, după dubla sa alegere ca domn, unde rosteşte Proclamaţia către ţară.

Cortegiul domnesc al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trece pe sub turnul Mitropoliei (29 februarie 1860) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Cortegiul domnesc al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trece pe sub turnul Mitropoliei (29 februarie 1860) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Duminică, 8 februarie 1859, a avut loc primirea triumfală la Bucureşti a domnitorului Principatului Moldovei, ales de curând domnitor şi al Principatului Valahiei, Alexandru Ioan Cuza.

Domnul Unirii a intrat în Bucureşti pe la Băneasa, fiind aşteptat cu pâine şi sare de oficialităţile locale şi de 100.000 de oameni, aproape întreaga populaţie a Capitalei, cu aclamaţii şi urale.

Încă din ajun, pe 7 februarie, Kogălniceanu, viitorul său prim ministru, care se afla în Bucureşti în așteptarea domnului, îi scria acestuia:

Situația este magnifică. Poporul e beat de entuziasm. Încă de azi orașul e în sărbătoare. Toată lumea a ieșit în stradă. Veți primi o ovație cum n-a mai primit un domn în Principate, ce spun eu, cum n-au mai avut nici suveranii marilor state”.

Câteva rânduri mai jos menționează: ”Nu vă puteți închipui ce cheltuieli au făcut simpli particulari spre a vă primi în mod demn”.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

8 februarie 1880 - Franța, Germania și Marea Britanie recunosc independența de stat a României.

 

8 februarie 1894 - S-a născut filosoful german Ludwig Marcuse (d. 1971).

 

8 februarie 1904Bătălia de la Port Arthur (8 – 9 februarie 1904) Flota japoneză atacă pe neaşteptate fortareaţa rusă Port-Arthur, China, distrugând și blocând flota rusă..

Începe războiul ruso-japonez (1904-1905), încheiat prin Tratatul de pace de la Portsmouth; (1905).

Bătălia navală de la Port Arthur (8 februarie 1904 – 9 februarie 1904) Parte din Războiului Ruso-Japonez (Gravură japoneză reprezentând distrugerea unei nave japoneze) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia navală de la Port Arthur (8 februarie 1904 – 9 februarie 1904) Parte din Războiului Ruso-Japonez (Gravură japoneză reprezentând distrugerea unei nave japoneze) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia navală de la Port Arthur (8 – 9 februarie 1904) a fost bătălia de început al Războiului ruso-japonez.

Războiul a început cu un atac de noapte prin surprindere a unei grupări de nave japoneze formată din distrugătoare aparținând Marinei Imperiale Japoneze asupra Marinei Imperiale Ruse aflată ancorată la Port Arthur în provincia Manciuria (actualmente sectorul Lüshunkou al municipiului Dalian), lupta continuând pe uscat a doua zi dimineața.

Lupta s-a încheiat neconcludent și în continuare au avut loc lupte sporadice în afara Port Arthur care au continuat până în mai 1904.

Pierderea de la Port Arthur pentru ruși – și mai ales pentru țarul Nicolae al II-lea – a fost nu numai de neconceput, dar de asemenea a avut efect psihologic teribil asupra regimul imperial rus, asupras poporului rus de la nobilime în jos până la iobagii recent emancipați, care și-au pierdut încrederea în armată.

Port Arthur a fost un factor de cauzalitate directă pentru Revoluția Rusă din 1905 pe lângă încă și mai dezastruoasele înfrângeri rusești în Primul Război Mondial.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

8 februarie 1907 – (21 februarie s.n.) Inceputul Răscoalei Ţărănesti din 1907

"Răscoala Țărănească din 1907" (O patrulă de cavalerie observă casele incendiate de către răsculaţi lângă Buzău) - foto: ro.wikipedia.org

Răscoala Țărănească din 1907 (O patrulă de cavalerie observă casele incendiate de către răsculaţi lângă Buzău) – foto: ro.wikipedia.org

Răscoala ţărănească din 1907 a început în data de 21 februarie (8 februarie s.v.) 1907 în Flămânzi, Botoşani şi s-a răspândit, în perioada următoare, majoritatea judeţelor ţării.

Răscoala a fost înfrântă de guvern, reprimarea ei de către armată soldându-se cu uciderea unei părţi din populaţia rurală a ţării.

Principala cauză a fost nemulţumirea ţăranilor legată de inechitatea deţinerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari.

Răscoala a durat până la sfîrşitul lunii martie, cînd a fost înăbuşită prin forţă armată. (8/21).

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

8 februarie 1915 - Controversatul filmul lui D. W. Griffith “Nașterea unei națiuni” (The Birth of a Nation), a avut premiera la Los Angeles.

Nașterea unei națiuni (denumire originală The Birth of a Nation, numit inițial The Clansman) este un film mut dramatic din 1915 regizat de D. W. Griffith bazat pe romanul și piesa de teatru The Clansman, ambele scrise de Thomas Dixon, Jr.. Griffith a realizat și scenariul (împreună cu Frank E. Woods) și este producător al filmului (cu Harry Aitken). A avut premiera la 8 februarie 1915. Filmul a fost inițial prezentat în două părți separate de o pauză - foto: ro.wikipedia.org

Nașterea unei națiuni – foto: ro.wikipedia.org

Nașterea unei națiuni (denumire originală The Birth of a Nation, numit inițial The Clansman) este un film mut dramatic din 1915 regizat de D. W. Griffith bazat pe romanul și piesa de teatru The Clansman, ambele scrise de Thomas Dixon, Jr.. Griffith a realizat și scenariul (împreună cu Frank E. Woods) și este producător al filmului (cu Harry Aitken).

A avut premiera la 8 februarie 1915.

Filmul a fost inițial prezentat în două părți separate de o pauză.

 

8 februarie 1916 - Conform legendei, aflat la Zürich, în cafeneaua „Cabaret Voltaire”, scriitorul Tristan Tzara creează un nou curent de avangardă: dadaismul.

Tristan Tzara (n. 16 aprilie 1896, Moinești - d. 25 decembrie 1963, Paris) este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet și eseist român evreu, născut în localitatea Moinești din România și stabilit mai târziu în Franța, cofondator al mișcării culturale dadaiste, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tristan Tzara (n. 16 aprilie 1896, Moinești – d. 25 decembrie 1963, Paris) este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet și eseist român evreu, născut în localitatea Moinești din România și stabilit mai târziu în Franța, cofondator al mișcării culturale dadaiste, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Dadaismul este un curent literar-artistic, apărut în Europa în anul 1916, caracterizat prin ridicarea hazardului la rang de principiu de creație, prin negarea oricărei legături între gândire și expresie.

Generația de artiști de după Primul Război Mondial, confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dădea semne că s-ar apropia de sfârșit a fost una din cele mai radicale din istoria umanității.

Intelectualii, dezertorii, refugiații politici, toți revoltații împotriva absurdității acestui conflict, se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului „Voltaire”, în Zürich, capitala Elveției, pe atunci stat neutru.

Vrând să răspundă absurdului prin absurd, ei își manifestă revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice. Marcel Iancu , pictor român, va scrie:

Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaței pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educația, instituțiile, muzeele, bunul simț așa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea ordine.

Astfel, manifestul dadaist a fost publicat într-un prim și singur număr al revistei Cabaret Voltaire (Zürich, 1916).

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

8 februarie 1916 - S-a născut Corneliu Mănescu, ministru de Externe al României în perioada 1961-1972, semnatar al “Scrisorii celor şase”,întocmită în martie 1989, împotriva regimului Ceauşescu; (m. 26 iunie 2000).

Corneliu Mănescu (n. 6 februarie 1916, Ploiești – d. 26 iunie 2000, București) om politic român, care a fost, printre altele, ministru de externe al României - foto: ro.wikipedia.org

Corneliu Mănescu – foto: ro.wikipedia.org

Corneliu Mănescu (n. 6 februarie 1916, Ploiești – d. 26 iunie 2000, București) a fost un om politic român, care a fost, printre altele, ministru de externe al României. (…)

La 19 septembrie 1967 a fost ales președinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU; a fost prima dată când un reprezentant al unei țări socialiste era ales în această funcție. A deținut funcția până la data de 23 septembrie 1968. (…)

În 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” în care foști lideri comuniști îl criticau pe Nicolae Ceaușescu.

În timpul revoluției române din 1989 atât la Timișoara, cât și la București s-a vorbit despre el ca despre un posibil succesor al lui Ceaușescu.

La 22 decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

8 februarie 1919 – Primul zbor comercial aerian pe ruta Paris – Londra.

 

8 februarie 1924 – În America se aplica prima executie prin gazare, in inchisoarea din Carson City, Nevada.

În prezent, in 5 state din SUA este încă legala executia prin gazare .

Gee Jon, un chinez condamnat pentru crimă, a fost prima persoană care a fost executata prin gazare.

 

8 februarie 1925 – S-a născut actorul american Jack Lemmon, laureat al Premiului Oscar în 1973; (m. 27 iunie 2001).

John Uhler Lemmon al III–lea (n. 8 februarie 1925 - d. 27 iunie 2001), cunoscut sub numele de Jack Lemmon, a fost un popular actor de filme american, câștigător a numeroase premii cinematografice - in imagine, Jack Lemmon in 1968 - foto: ro.wikipedia.org

Jack Lemmon in 1968 – foto: ro.wikipedia.org

John Uhler Lemmon al III–lea (n. 8 februarie 1925 – d. 27 iunie 2001), cunoscut sub numele de Jack Lemmon, a fost un popular actor de filme american, câștigător a numeroase premii cinematografice.

 

8 februarie 1931 – S-a născut actorul James Dean, o legenda a cinematografiei americane, mort intr-un tragic accident de automobil; (30 septembrie 1955).

James Byron Dean (n. 8 februarie 1931, Indiana – d. 30 septembrie 1955, Paso Robles) a fost un actor american de teatru și film, care a marcat tineretul american post-belic, mai ales prin rolul lui Jim Stark din filmul “Rebel fără cauză” (Rebel Without a Cause).

 

8 februarie 1932 – S-a născut actorul Emanoil Petruţ (“Fraţii Jderi”); (m. 8 august 1983).

Emanoil Petruț (n. 8 februarie 1932, Mărășești; d. 8 august 1983) a fost un actor român de teatru și film - foto: revistateatrala.radioromaniacultural.ro

Emanoil Petruț (n. 8 februarie 1932, Mărășești; d. 8 august 1983) a fost un actor român de teatru și film – foto: revistateatrala.radioromaniacultural.ro

 

8 februarie 1935 – A decedat pictorul și graficianul Max Liebermann , reprezentant de seamă al impresionismului german (n. 1847).

 

8 februarie 1941 -Este datat Testamentul lui Iuliu Maniu.

Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin – d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației) a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române -  foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin – d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației) a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Sufletul mi-l închin atotputernicului Dumnezeu, tot devotamentul meu şi dincolo de mormânt mult încercatului meu neam românesc, iar iubirea mea o leg cu fraţii şi nepoţii mei şi cu bunii mei prieteni, care nici întru cele mai grele persecuţii nu m-au părăsit în calea grea care mi-a fost hotărâtă de soartă.”

Acesta era punctul 1 din testamentul lui Iuliu Maniu, locuitor din Bădăcin, domiciliat în Bucureşti, strada Caragea Vodă 27, pe care l-a semnat la Braşov, în faţa notarului dr. Nicolae Ioaneş, pe data de 8 februarie 1941.

Făcut într-un moment de răscruce şi pentru el şi pentru vremurile prin care trecea, a căror grozăvie o intuise, Iuliu Maniu a dorit să-şi îndrepte gândul înspre urmaşii apropiaţi, dar şi îndepărtaţi, dorind ca aceştia să devină folositori perpetuării neamului. în acest scop, punctul 2 al articolului II, grăieşte:

Întreaga moşie, toate casele, edificiile, toate imobilele din comunele Şimleu, Bădăcin, Lampert şi Ilişina, cu tot fondul, viu şi mort, ca tot ce aparţine acestor realităţi, le las şi vor deveni proprietatea venerabilului Capitlu episcopesc greco-catolic intact român din Oradea, pentru scopurile ordinului de călugăriţe române greco-catolice franciscane din care face parte sora mea Cornelia.

Dacă acest ordin de momentul morţii mele nu va fi organizat, eu doresc să fie organizat, iar averea aceasta să fie conservată sub denumirea Fundaţiei Ioan, Clara şi Cornelia Maniu.

Pe imobilul din Bădăcin să se organizeze un claustru de călugăriţe, menit să ocrotească şi să instruiască tineri români greco-catolici şi să se îngrijească bolnavi.

La educaţia băieţilor şi fetelor educaţi în acest institut să se pună fondul principal pe dezvoltarea caracterului şi a simţului de morală creştină şi de iubire de neam ca devotament pentru muncă şi altruism.

Dacă veneratul Capitlu, din orice motiv, ar fi împiedicat să înfiinţeze acest institut, averea se va folosi pentru alte scopuri culturale şi de binefacere româneşti…”.

cititi mai mult pe www.dcnews.ro si marius-andrei.ro

 

8 februarie 1942 – Japonia invadeaza colonia britanica Singapore.

 

8 februarie 1946 – Dictatorul portughez Salazar a interzis partidele de opoziţie.

António de Oliveira Salazar (n.28 aprilie 1889 — d.27 iulie de 1970), a fost fondator și președinte al partidului corporatist Uniunea Naționala.

Salazar a înființat partidul “Estado Novo”, care a condus regimul dictatorial de extremă dreaptă din Portugalia în perioada 1932 – 1974.

 

8 februarie 1946 – Este dată publicității o notă a guvernului român conținând observațiile acestuia la prevederile Tratatului de pace și se exprimă regretul că puterile invingatoare in cel de- Al II-lea Razboi Mondial, nu au recunoscut României statutul de tara cobeligerantă.

 

8 februarie 1948 – Crearea Armatei Populare din Coreea de Nord comuniste.

 

8 februarie 1948 – Se incheie Jocurile Olimpice de la St.Moritz in Elvetia. Au participat 28 de naţiuni, 669 sportivi, (77 femei, 592 barbati) intr- un numar de 22 de probe olimpice.

Jocurile au fost primele care s-au desfasurat după al doilea război mondial si s-au organizat la 12 ani de la ultimele Jocuri de iarnă în 1936.

 

8 februarie 1949 – In Ungaria comunista, Cardinalul Mindszenty a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru înaltă trădare.

 

8 februarie 1950 – Este creata in Germania de Est comunista, politia politica (STASI).

 

8 februarie 1957 - A murit Walther Bothe, fizician german.

A studiat radiațiile cosmice și structura nucleară. Premiul Nobel pentru Fizică, în 1954, împreună cu Max Born (n. 1891)

Walther Wilhelm Georg Bothe (8 ianuarie 1891 – 8 februarie 1957) a fost un fizician, matematician și chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1954 (împreună cu Max Born) pentru inventarea circuitului coincident - foto: ro.wikipedia.org

Walther Wilhelm Georg Bothe – foto: ro.wikipedia.org

 

8 februarie 1957 - A murit John von Neumann, matematician american (n. 1903)

 

8 februarie 1960 – Primele opt stele comemorative sunt instalate în celebra Hollywood Walk of Fame.

Several stars on the Walk of Fame at 6801 Hollywood Boulevard, (near the Dolby Theatre) with Street performers and passersby - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Several stars on the Walk of Fame at 6801 Hollywood Boulevard, (near the Dolby Theatre) with Street performers and passersby – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Hollywood Walk of Fame (în traducere liberă: Aleea Celebrității din Hollywood) este o alee ce se întinde de-a lungul Bulevardului Hollywood și Străzii Vine din Los Angeles, California, în trotuarele căreia au fost încorporate la distanță de 1,8 m una de alta stele realizate din terrazzo și alamă și inscripționate cu numele diverselor vedete din industria de divertisment americană, cărora s-a dorit să li se aducă astfel un omagiu.

Orientat de la est la vest pe Bulevardul Hollywood, de la Strada Grover la Bulevardul La Brea (2,1 km), și de la nord la sud pe Strada Vine, între Strada Yucca și Bulevardul Sunset (0,7 km), Hollywood Walk of Fame a fost creată în 1958 și avea la 8 noiembrie 2011 2454 de stele în cinci colțuri cu numele unor celebrități din diverse domenii ale industriei de divertisment: regizori, actori, muzicieni, producători și chiar personaje fictive.

 

8 februarie 1963 – Regimul generalulului de brigadă Abdul Kerim Kassem din Irak este rasturnat in urma unei lovituri de stat organizate de regimul Baas arab socialist.

 

8 februarie 1984 – Deschiderea oficiala celei de-a XIV-a editii a Jocurilor Olimpice de iarna de la Saraievo, Iugoslavia de catre presdintele Mika Spiljak.

În 1984, Jocurile Olimpice de iarnă au avut loc pentru prima dată într-o ţară socialistă. Ospitalitatea oamenilor din Sarajevo a fost extraordinara.

La vremea aceea nu exista nicio indicaţie privind, razboiul care va devasta oraşul câţiva ani mai târziu.

Au participat 49 naţiuni, 1272 sportivi (274 femei, 998 barbati).

România s-a prezentat cu o delegație de 19 sportivi (trei femei și 16 bărbați). Nu s-a obținut nici un punct.

 

8 februarie 1990 – Prin Decretul nr. 111 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a fost reorganizat CIE (dată la care se aniversează ziua Serviciului de Informaţii Externe).

 

8 februarie 1990 - Consiliul F.S.N. emite Decretul-lege privind pensionarea cu reducere de vârstă a unor categorii de salariați.

 

8 februarie 1991 - Parlamentul adoptă noua lege a salarizării (Legea nr.14/1991).

 

8 februarie 2000 – A murit politicianul comunist Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, București).

Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, București - d. 8 februarie 2000, București), prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne în perioada 11 ianuarie 1958 - 21 martie 1961 - foto: ro.wikipedia.org

Ion Gheorghe Maurer – foto: ro.wikipedia.org

A fost prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române între anii 1958 – 1961.

Tatăl său a fost alsacian, profesor de limba franceză în București.

Ion Gheorghe Maurer a studiat științele juridice și a activat ca avocat, calitate în care i-a reprezentat în instanțele juridice pe ilegaliștii comuniști români.

A fost membru al Academiei Romaniei.

 

8 februarie 2003 - Bagdadul predă inspectorilor ONU documentele referitoare la programele de armament nucelar și biochimic de pe teritoriul Irakului.

 

8 februarie 2006 - Egiptologul american Otto J. Schaden a dat publicității descoperirea unui nou mormânt de faraon în Valea Regilor.

 

8 februarie 2009 – A murit asasinat handbalistul Marian Cozma (n. 8 septembrie 1982), campion al Romaniei si Ungariei la handbal masculin si castigator al Cupei Cupelor EHF.

Marian Cozma (n. 8 septembrie 1982, București — d.8 februarie 2009, Veszprém) a fost un handbalist român, campion al României și Ungariei la handbal masculin și câștigător al Cupei Cupelor EHF - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Marian Cozma (n. 8 septembrie 1982, București — d.8 februarie 2009, Veszprém) a fost un handbalist român, campion al României și Ungariei la handbal masculin și câștigător al Cupei Cupelor EHF – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

În noaptea de 7 spre 8 februarie 2009, Marian Cozma se afla în discoteca Patriota Lokal din orașul maghiar Vesprem împreună cu alți colegi, pentru a sărbători nașterea copilului unuia dintre colegii săi.

A avut loc o altercație, Cozma fiind atacat de un grup de trei tigani, fiind înjunghiat de trei ori, inclusiv în inima.

Alți doi colegi,croatul Ivan Pesic si sarbul Zarko Sesumau fost și ei atacați, primul fiind înjunghiat în rinichi, iar cel de-al doilea suferind un traumatism cranio-cerebral.

Un alt handbalist maghiar născut in Romania, Ferenc Ilyes, a încercat să-l salveze făcându-i respirație gură la gură, dar nu a reușit.

Cozma mai fusese implicat într-un incident asemănător în 2005, când a fost înjunghiat de un grup de opt persoane, suporteri ai unei echipe adversare, la Bucuresti, scăpând cu viață și reușind să revină în scurt timp pe teren.

Procesul criminalilor a durat doi ani la tribunalul din Veszprem, principalul acuzat sustinandu-si nevinovatia.

Verdictul in procesul asasinilor lui Marian Cozma a fost: Raffael Sandor şi Nemeth Gyozo au primit pedeapsa cu inchisoare pe viata, in timp ce Sztojka Ivan, 20 de ani inchisoare, fara drept de eliberare mai devreme de 15 ani.

În memoria lui, Comitetul Director al Federatiei Romane de Handbal a decis ca Centrul National Olimpic de Excelenta de la Sighisoara sa poarte numele sportivului, iar in Veszprem i s-a ridicat o statuie.

Răscoala Țărănească din 1907

Ciocnire înte cavaleria regală și țăranii în Comănești

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Răscoala Țărănească din 1907

Răscoala țărănească din 1907 a început în data de 21 februarie (8 februarie s.v.) 1907 în Flămânzi, Botoșani și s-a răspândit, în perioada următoare, în toată țara. Răscoala a fost înfrântă de guvern, reprimarea ei de către armată soldându-se cu uciderea unei părți din populația rurală a țării. Principala cauză a fost nemulțumirea țăranilor legată de inechitatea deținerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari.

 

Cauze

În perioada medievală, în teritoriile românești (ale României până în 1918: Țara Românească și Moldova) țăranii posedau pământul în comun și acesta nu putea fi înstrăinat, iobăgia era absentă și taxele percepute de domnitori de la țărani erau destul de mici, majoritatea fondurilor provenind din taxele vamale de tranzit sau import-export.

Invazia și cucerirea principatelor de către turcii otomani va duce la schimbarea radicală, în sensul rău, a situației pre-existente: în căutare de fonduri pentru plata tributului, clasa boierească va introduce birul și iobăgia (servitutea, statutul de șerb). La mijlocul secolului al XVIII-lea, pentru o scurtă perioadă, iobăgia a fost abolită, însă instituția corvoadei a rămas; iobăgia va fi reintrodusă o dată cu transformarea agriculturii dintr-o formă agro-pastorală într-o agricultură cerealieră, destinată exporturilor, la începutul secolului al XIX-lea.

O dată cu deschiderea comerțului în Marea Neagră de către vasele de război britanice, franceze și rusești, în 1828 (după bătălia navală de la Navarino), și perspectiva atrăgătoare a exporturilor, boierii români devin proprietarii pământurilor din simpli colectori de taxe.

"La impartitul porumbului" (Ștefan Luchian) care reprezintă un grup de țărani, îndreptându-se spre conac pentru a primi rațiile de porumb - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“La impartitul porumbului” (Ștefan Luchian) care reprezintă un grup de țărani, îndreptându-se spre conac pentru a primi rațiile de porumb – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iobăgia este din nou abolită o dată cu reforma agrară din 1864, care transformă definitiv pământul în proprietate privată, satele devălmașe (proprietatea comună a pământului) fiind desființate. Cu această ocazie boierii au primit pământul cel mai fertil, țăranii posedând prea puțin pentru a putea supraviețui de pe lotul lor de pământ, obligați fiind astfel să muncească pe pământul boierilor pentru o cotă-parte din recoltă.

Acest sistem agrar permitea boierilor să exporte cereale, sistemul astfel constituit fiind numit neo-iobăgie (Mytrani, 1951:27): țăranii erau obligați să muncească întâi pământul boierilor, și doar după aceea pe propria fâșie de pământ. Asta făcea ca în perioada recoltei, țăranii erau obligați să muncească întâi pentru profitul boierilor, și doar după aceea și dacă mai rămânea timp, înainte de îngheț sau ploi devastatoare, să culeagă și recolta de pe propriul lor pământ.

Țăranii își asumau astfel cele mai mari riscuri în agricultură, aceștia folosind propriile lor unelte pentru muncă, adesea fiind obligați să împrumute cereale, la niveluri cămătărești de dobândă, pentru a-și hrăni familiile și a-și asigura semințele pentru semănatul din primăvara următoare. Sistemul asigura astfel îndatorarea din ce în ce mai accentuată a țărănimii.

În plus, prin măsurători incorecte, țăranii erau adesea pur și simplu furați de către oamenii boierilor (arendași), administrația lăsând însă furtul nepedepsit, pentru că trăgea avantaje din situația dată, ea fiind de partea arendașilor.

În 1905, aproximativ jumătate (48,7%) din pâmântul cultivabil era în proprietatea a 0,6% dintre proprietarii de pământ, acest teren cultivabil fiind în proprietatea coroanei (monarhului), a câtorva mii de familii de boieri care-și duceau viețile în capitală și marile orașe, și a Bisericii Ortodoxe Române (mânăstirilor), în timp ce restul de 95,4% din proprietari (aproximativ un million de familii) erau țărani, care ei posedau 40,3% din pământul arabil.

Sistemul agrar din perioada premergătoare Marii Răscoale (1907 a fost doar una dintr-o serie de răscoale țărănești, care au fost însă reprimate în fașă, ele necăpătând caracterul general al celei mai mari dintre ele: 1888, 1889, 1900) mai avea o trăsătură care a fost de natură de a duce exploatarea țărănimii până peste limitele suportabilului: totalitatea pământurilor în proprietatea coroanei și majoritatea pământurilor în proprietatea Bisericii Ortodoxe erau date în arendă, la fel ca cea mai mare parte din pământul aflat în proprietatea boierilor; aproape 59% din întreg pământul arabil al moșierilor se afla în regim de arendă.

Arendașul plătea o sumă fixă pentru pământul în chirie și administrație, încercând apoi să scoată un profit maxim prin exploatarea țăranilor. În Moldova, de unde a izbucnit răscoala, 40% dintre arendași erau evrei și alți 10% indivizi de altă etnicitate decât cea română. În România anului 1905, neoiobăgia prevala și disparitatea între marea și mica proprietate era fără egal în Europa, chiar și atunci când considerăm Rusia.

Majoritatea marilor proprietari funciari în anii premergători răscoalei preferau să locuiască în orașe, și nu doreau să se ocupe direct de administrația proprietăților lor. Prin urmare, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendașii, la rândul lor, încercau să obțină profituri cât mai mari într-o perioadă cât mai scurtă de timp.

În acea perioadă țăranii formau până la 80% din populația României și circa 60% aveau pământ foarte puțin sau nu aveau deloc, în timp ce latifundiarii aveau mai mult de jumătate din pământul arabil.

În opinia majorității experților, chiar și după mai bine de un deceniu de la marea răscoală, România rămânea o țară primitivă, cu un analfabetism situat undeva între 43 și 60 procente, cu o mortalitate infantilă de 17,4 %, un venit pe cap de locuitor de 60 dolari, în care 80 % din populație trăia sub limita săraciei, țăranii fiind marile victime și perdanți ai sistemului.

Nicolae Iorga însuși considera dealtfel că țărănimea română era cea mai primitivă din toată Europa, și că nici măcar în Turcia această clasă n-a fost lăsată atât de mult în urmă ca aceea din Regatul României.

S-a încercat în epocă, în anumite medii, să se dea o tentă antisemită răscoalei, prin afirmația că evreii ar fi fost de vină pentru asuprirea cruntă a țăranilor. În realitate, puțini erau evreii care se ocupau cu arenda, iar în țară erau și mulți arendași români.

Dacă răscoala ar fi fost o mișcare antisemită, ea ar fi trebuit să se limiteze la nordul Moldovei, unde arendașii evrei predominau. Ori, răscoala s-a extins în zone cu foarte puțini arendași evrei, printre care și Oltenia, unde s-a atins chiar apogeul și unde represiunea a fost deosebit de feroce.

În opinia unor istorici, răscoala a fost deci o mișcare socială, și nicidecum una xenofobă, o mișcare pentru care proprietarii și arendașii – arendașii evrei și arendașii români deopotrivă – sunt în egală măsură răspunzători. Alți istorici subliniază însă faptul că răscoala a început în nordul Moldovei, acolo unde evreii controlau peste 40% din pământurile moșiilor și un sfert din tot pământul, răscoala însăși fiind inițial direcționată contra evreilor.

Că răscoala a început în Moldova, adică acolo unde arendașii evrei predominau (40% dintre arendași), este perfect explicabil: factorul etnic și religios n-a făcut decât să întărească frustrarea maselor de țărani români exploatați crunt de-un sistem injust, așa cum se întâmplă peste tot unde nemulțumirea economică este complicată de componente etnice și religioase cu rol de factor agravant.

Cât timp antisemitismul românesc în epoca modernă a avut în mod sistematic și o cauzalitate economică, alături de mai vechile prejudecăți religioase sau xenofobe, ar fi practic o minune ca inversul să nu fie și el valabil, și atunci când crizele economice lovesc o populație, antisemitismul – sau orice altă formă de xenofobie relevantă – să nu se adauge și el ca factor agravant.

 

Desfășurare

Răscoala Țărănească din 1907 - Un pichet de avertizare al armatei lângă Brăila - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Răscoala Țărănească din 1907 – Un pichet de avertizare al armatei lângă Brăila – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Potrivit istoricilor Dinu C. Giurescu și Constantin C. Giurescu, în anii în care recoltele au fost îmbelșugate (între 1902 și 1905), moșierii au crescut arenzile foarte mult, o dată cu ele crescând și exploatarea țăranilor, astfel încât nemulțumirea lor a crescut și ea, fapt care a dus în cele din urmă, în martie 1907, la răscoală.

Cei doi istorici români arată că tulburările au început „în partea de miazănoapte a Moldovei, unde arendașii erau puternici”, și spune că numai trustul fraților Fischer, care deținea moșii și păduri, totaliza 236.863 hectare, adică 2.368 kmp, ceea ce reprezenta aproape suprafața unui județ întreg, arendând la acea vreme circa 75% din pământul arabil din trei județe din Moldova (așa-numita „Fischerland”).

Mochi Fischer poseda cel mai mare trust arendășesc din țară, având în arendă 11 moșii între care și moșia Flămânzi. Pe data de 1 septembrie 1906, Mochi Fischer reînnoi pentru încă 7 ani contractul de arendare pe care-l avea pentru moșia Flămânzi cu mandatarul legal din România al boierului Mihalaki Sturdza, adică până în anul 1914.

Un cumnat al lui Mochi Fischer, pe nume Berman Juster, care uneori era un asociat al său, a încercat de această dată să-l concureze și să-i smulgă moșia Flămânzi. Pentru aceasta s-a deplasat la Dieppe și i-a oferit lui Mihalaki Sturdza o sumă cu 60.000 lei peste valoarea contractului deja semnat în România de prepusul său, obținând de la acesta un alt contract de arendare.

Mochi Fischer a supralicitat, oferind alți 60.000 lei boierului Mihalaki Sturdza și garanția că în cazul pierderii unui eventual proces cu Berman Juster, el, Mochi Fischer, va suporta toate consecințele financiare. În final, pe data de 20 ianuarie 1907, Mochi Fisher a avut câștig de cauză în Tribunal.

Între timp, încheierea contractelor de subarendare cu țăranii din cele 22 de sate care formau moșia Flămânzi, de care depindea viața acestora și a familiilor lor, erau suspendate în așteptarea rezolvării disputei din justiție. Mochi Fisher pretindea că procesul l-ar fi costat 1.000.000 de lei.

Țăranii, deși neorganizați formal, prin solidaritatea impusă de interesul comun, se aflau într-o înaltă stare de tensiune și alarmă. În satele moșiei Flămânzi se organizaseră pichete de țărani care să-i împiedice pe agenții arendașului de a exercita presiuni asupra celor slabi de înger, în scopul spargerii solidarității cu privire la condițiile învoielilor ce urmau să se încheie.

În „Raportul către Prefectul Județului Botoșani al Inspectorului Comunal al Plășii Hârlău, care comunică rezultatele cercetărilor întreprinse în urma telegramei lui Gheorghe Gh. Constantinescu” se detaliază evenimentele ce au dus la izbucnirea răscoalei, precum și trupele trimise pentru a restabili ordinea:

Răscoala Țărănească din 1907 - Infanteria escortează țăranii prin Piatra Neamț. - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Răscoala Țărănească din 1907 – Infanteria escortează țăranii prin Piatra Neamț. – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În ziua de 4 februarie, Gheorghe Gh. Constantinescu (administratorul moșiei Flămânzi), s-a întâlnit la iarmarocul din Flămânzi cu mai mulți locuitori din comuna Frumușica, cărora le-a spus că pe ziua de 8 februarie să se adune în ograda administrației moșiei Flămânzi pentru a face cu ei învoielile agricole pentru vara anului curent.

În noaptea de 7-8 februarie, le-a făcut cunoscut prin vătăjei și feciori boierești a se aduna pe ziua de 8 februarie. În ziua de 8 februarie s-au adunat la Primăria comunei Flămânzi, de dimineață, 400-500 de locuitori și o parte din comuna Copălău și alte sate ce cad pe teritoriul moșiei Flămânzi cu anexele ei.

Între orele 10 -11 a trecut pe dinaintea primăriei Gheorghe Gh. Constantinescu, administratorul, cu trăsura, la administrația moșiei; ajunși aice, după ora 12 p.m., li s-a comunicat că „nu este aici, ce a plecat la cumnatul său C. Ciornei, secretarul primăriei, la masă…”;

țăranii s-au sfătuit să-l aducă cu forța; pe la orele 13 și jumătate, Ciornei pleacă de acasă înspre primărie; locuitorii i-au spus să-l cheme; „sătenii erau foarte mulți adunați în drum, înaintea porții”; un locuitor s-a dus să-l cheme afară; apoi s-a dus un altul, care amenință că, „dacă nu iese afară să vorbească cu ei, îi devastează casa (casa secretarului Ciornei) și îi dau foc”.

Gheorghe Gh. Constantinescu a ieșit spunând că va veni arendașul Fischer pentru a încheia învoielile; unii au ripostat, că „dacă e administrator, pentru ce i-a chemat să stea flămânzi toată ziua”; unul din ei, Ioan Dumitru Dolhescu, l-a smucit de pe cerdac și apoi alții, pentru a-l aduce cu forța la primărie;

Ioan N Dolhescu susține că Gheorghe Gh. Constantinescu l-a lovit pe dânsul cu o piatră în ochi. Grigore Th. Roman Grosu, Trifan Th. Roman Grosu, și pe urmă cu toții l-au maltratat foarte grav cu bețele în cap, Gheorghe Gh. Constantinescu având incapacitatea de lucru 15 zile după certificatul medico-legal. După ce l-au maltratat pe Gheorghe Gh. Constantinescu, s-au dus o parte din ei în ograda administrației moșiei, pentru a-l găsi pe contabilul moșiei, pentru a trata cu domnia sa și negăsindu-l, au luat la goană pe doi evrei.

Cancelaria moșiei n-au devastat-o. S-a cerut ajutorul armatei în ziua de 4 martie. Ni s-au trimis două escadroane de cavalerie în Hârlău; azi se află 1 batalion din Regimentul 13 „Ștefan cel Mare” în Hârlău, 1 escadron din Regimentul 8 Călărași la Deleni, 1 la Târgu Frumos, 50 vânători din Batalionul 8 la Cristești, pentru a-i împiedica pe răzvrătiții din comuna Bălușeni ce voiau să vie la Cristești, și o companie de 180 de oameni în comunele Tudora și Poiana Lungă, pentru a-i împiedica pe răzvrătiții din plasa Siret și județul Suceava ce încercau a răscula aceste două comune.”

Țăranii, speriați că vor rămâne fără locuri de muncă, și, mai ales, fără mâncare, au început să se comporte violent. Mochi Fischer s-a speriat și a fugit la un prieten de-al său din Cernăuți, lăsându-i pe țărani fără contracte semnate. Teama de a-și pierde locul de muncă, împreună cu niște presupuși instigatori austro-ungari, a provocat răscoala țăranilor.

Aceasta s-a răspândit în curând în întreaga Moldovă, mai multe proprietăți ale latifundiarilor fiind distruse, și numeroși arendași fiind uciși sau răniți. Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încât liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea.

La 18 martie a fost declarată starea de urgență, apoi mobilizarea generală, până la 29 martie numărul soldaților mobilizați ajungând la 140.000. Armata română a deschis focul asupra țăranilor, armata folosind chiar artileria în Oltenia, sate întregi fiind literalmente rase: aparent, 11.000 de țărani au fost omorâți și mai mult de 10.000 arestați.

Istoriografia occidentală contemporană vorbește adesea de 10.000 de morți în rândul țăranilor. Alte surse vorbesc însă de o cifră probabilă a morților de 9.000 de țărani. În epocă, chiar și un istoric cu vederi de dreapta precum Constantin C. Giurescu, care a fost un devotat slujitor al monarhului Carol al II-lea în perioada dictaturii regale instituită de acesta după lovitura de stat din 1938 (din septembrie 1939 până în martie 1940 Giurescu a fost membru în guvernul partidului unic (F.R.N.) creat de Carol al II-lea în timpul Dictaturii Regale), admitea într-o lucrare de istorie publicată în 1943 că represiunea armatei a fost excesivă.

Numărul exact al victimelor nu este cunoscut, și nici măcar desfășurarea evenimentelor nu e clară, deoarece guvernul a ordonat distrugerea tuturor documentelor referitoare la aceste evenimente, pentru a ascunde dimensiunea măcelului.

Numărul de morți raportat de diplomații aflați în România la acea dată au fost, după cum urmează: între 3.000 și 5.000 (cifrele diplomaților austrieci) și între 10.000 și 20.000 (cifrele diplomaților francezi). Istoricii pun cifrele între 3.000 și 18.000, cea mai des întâlnită fiind aceea de 11.000 de victime.

 

Consecințe

Consecințele răscoalei au fost:

- Adoptarea unor măsuri pentru ameliorarea situației țărănimii: o lege nouă privind contractele agricole, înființarea unei bănci pentru creditul rural și a Casei Rurale sau abolirea trusturilor de arendași

- Demolarea mitului „țărănimii fericite”, docile și servile, așa-numită „talpă a țării”.

- Crearea în Occident a unei impresii nefavorabile despre România, considerată până atunci o țară pacifistă și aceasta datorită durității represiunii.

- Elita conducătoare a fost nevoită să-și revizuiască concepțiile și astfel a apărut o nouă generație în cadrul clasei politice.

 

Impactul în literatură și artă

"Răscoala", tablou de Octav Băncilă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Răscoala”, tablou de Octav Băncilă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Evenimentele au continuat să răsune în conștiința română, fiind subiectul unuia dintre cele mai bune romane interbelice, Răscoala, de Liviu Rebreanu, publicat în 1932.

În ceea ce privește artele plastice românești, imaginea țăranului începe să apară în arta românească în secolele XIX și XX și aceasta sub influența romantismului francez. Dacă Nicolae Grigorescu (care a murit chiar în 1907) a reprezentat idilic viața rurală, Ștefan Luchian este primul artist plastic român care zugrăvește dramele cu care se confruntau țăranii din perioada Belle Époque. Astfel, tabloul La împărțitul porumbului, expus în 1906, devine un simbol al modificării modului în care este văzut țăranul în pictura română.

Răscoala Țărănească din 1907 - "Țărani", Abgar Baltazar - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Răscoala Țărănească din 1907 – “Țărani”, Abgar Baltazar – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Surprinzând momente semnificative și dramatice ale răscoalei, operele pictorului Octav Băncilă au fost cenzurate în acea epocă, fiind acuzate în presă de tendință spre socialism morbid. Cea mai celebră astfel de lucrare este cea intitulată chiar 1907 reprezintă un țăran fugind disperat, printre răniți, de ploaia de gloanțe cu care fusese înăbușită răscoala. Alte asemenea lucrări ale lui Băncilă au fost: Înainte de 1907, Execuția, Recunoașterea, Pâinea noastră cea de toate zilele, Povestea răscoalelor, La sfat, Cap de țăran bătrân, Sub escortă, Înmormântarea, După răscoale, Historia.

Alți pictori care și-au îndreptat atenția către această temă socială au fost: Ștefan Dimitrescu, Camil Ressu, Ion Theodorescu Sion, Francisc Șirato, Apcar Baltazar.

Răscoala din 1907 a fost de asemenea sursa de inspirație și a unei statui monumentale care încă mai poate fi văzută la București.

 

cititi despre Răscoala Țărănească din 1907 si pe en.wikipedia.org

Primirea triumfală a domnului Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, în Bucureşti (8 februarie 1859)

Cortegiul domnesc al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trece pe sub turnul Mitropoliei (29 februarie 1860)

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
aericole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

Primirea triumfală a domnului Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, în Bucureşti (8 februarie 1859)

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România.

A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor.

La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate (cititi mai mult pe unitischimbam.ro).

"Proclamarea Unirii" (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman - foto: ro.wikipedia.org

“Proclamarea Unirii” (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție (cititi mai mult pe unitischimbam.ro), din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului.

Duminică, 8 februarie 1859, a avut loc primirea triumfală la Bucureşti a domnitorului Principatului Moldovei, ales de curând domnitor şi al Principatului Valahiei, Alexandru Ioan Cuza. Domnul Unirii a intrat în Bucureşti pe la Băneasa, fiind aşteptat cu pâine şi sare de oficialităţile locale şi de 100.000 de oameni, aproape întreaga populaţie a Capitalei, cu aclamaţii şi urale.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866), in imagine, Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry - foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Ioan Cuza, by Carol Popp de Szathmáry – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Încă din ajun, pe 7 februarie, Kogălniceanu, viitorul său prim ministru, care se afla în Bucureşti în așteptarea domnului, îi scria acestuia: ”Situația este magnifică. Poporul e beat de entuziasm. Încă de azi orașul e în sărbătoare. Toată lumea a ieșit în stradă. Veți primi o ovație cum n-a mai primit un domn în Principate, ce spun eu, cum n-au mai avut nici suveranii marilor state”. Câteva rânduri mai jos menționează: ”Nu vă puteți închipui ce cheltuieli au făcut simpli particulari spre a vă primi în mod demn”.

Până dincolo de pădurea Băneasa, se înșiraseră de ambele părți ale drumului, zeci de mii de bărbați, femei și copii. Un grup numeros de călăreți cu lente (panglici late din mătase) tricolore și purtând în frunte un frumos stindard, i-a ieșit în cale cu buchete de flori, ”la trei sferturi de poștă”, adică la 15 kilemetri de oraș(poșta= unitate de măsură care avea 20 de km.), tocmai dincolo de Otopeni. Cuza, al cărui drum prin Muntenia, de la Focșani, unde îl așteptase o delegație de notabilități trimisă din București și până în Capitală, a însemnat un adevărat triumf, a văzut ieșindu-i în cale literalmente tot poporul.

Un arc de triumf fusese ridicat la intrarea în oraș iar altele jalonoau parcursul din loc în loc. Podul Mogoșoaiei era înțesat de lume. Toate casele era împodobite cu steaguri și multă verdeață pe la ferestre și balcoane. Oamenii stăteau și pe acoperișuri.

Toate corporațiile de meșteșugari erau de față, iar fiecare staroste (șef de corporație) avea steagul în mână și era încins cu eșarfa tricoloră. Cele 130 de biserici din București își sunau clopotele în timp ce alaiul lui Vodă trecea spre Mitropolie, petrecut de uralele necontenite ale mulțimii. Avusese dreptate Kogălniceanu: niciodată nu fusese primit vreun domn român atât de frumos, cu atâta căldură, cum a fost primit Cuza în vechiul oraș al lui Bucur, în acea neuitată după-amiază de 8 februarie 1859.

Mitropolitul Nifon al Valahiei (Munteniei) l-a întîmpinat pe Alexandru Ioan Cuza în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, iar după închinare în faţa Sfîntului Altar, domnitorul, împreună cu mitropolitul şi tot clerul, a intrat în sala de şedinţe, unde, în prezenţa deputaţilor şi a poporului, domnitorul a pronunţat, cu mâna pe Sfînta Evanghelie, în faţa icoanei Preasfintei Treimi următorul jurămînt:

Jur în numele Preasfintei Treimi şi în faţa Ţării că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, şi că nu voi avea înaintea ochilor mei decît binele şi fericirea naţiei Române. Aşa Dumnezeu şi confraţii mei să-mi fie întru ajutor!

După depunerea jurămîntului, Mitropolitul Nifon, în calitatea sa de Preşedite al Adunării Deputaţilor, a rostit un discurs în carea spus printre altele :

„… Măria Ta, ca cel chemat de poporul român şi trimis de Providenţă, întinde-i (acestuia n.n.) dreapta Ta, ridică-l din căderea sa şi îl condu pe cîmpurile cele pline de flori nevestejite; căci numai acolo poate el să-şi redobîndească cununa gloriei şi a virtuţii cu care se încununară odată nemuritorii noştri strămoşi; iar Măria Ta să trăieşti ani mulţi ca să laşi mai multe pagini de fapte în istoria dulcei noastre Patrii!

Cortegiul domnesc al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trece pe sub turnul Mitropoliei (29 februarie 1860) - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Cortegiul domnesc al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trece pe sub turnul Mitropoliei (29 februarie 1860) - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Presa vremii relata despre eveniment:

Ziarul „Naţionalul” scria: „Mai este trebuinţă a vorbi despre marele entuziasm ce fu duminică…? Pana… nu poate descrie acel entuziasm. Numai aceia care au văzut acele zecimi de mii de oameni ce umpleau strada Mogoşoaia de la barieră până la Mitropolie şi mai multe poşte înainte de Bucureşti, acele ferestre şi acoperişuri de case garnisite de lume, acele stindarde şi decoraţii care împodobeau toate casele, acele strigări nebune de entuziasm şi veselie, acele buchete ce curgeau pe prinţ, acele arcuri de triumf ce se zăreau din distanţă în distanţă, în fine, acea iluminaţie splendidă şi generală, precum nu a mai văzut capitala noastră, trebuie, zic, să se fi văzut toate acestea pentru ca să poată cineva simţi mai bine mărimea acestei sărbători.

Ziarul ”Dâmbovița” arăta că ”populația Capitalei eșise mai toată în calea domnului. Din toate părțile ploua cu valuri de flori”. Cu acest prilej ”cu ocazia intrări(i) în București a Mării Sale Prințului Alecsandru Ioan I, Alesul tuturor Românilor”, cum se spune în titlu, s-a alcătuit și tipărit ”Hora lui Cuza Vodă” pentru voce și ”piano”, cu versuri de Dimitrie Bolintineanu și muzică de D.D. Florescu. Tot acum au fost compuse și ”Marșu ceremonialu”, ”Marșul Unirei” și ”Marșul lui Cuza Vodă din 1859”.

La rândul său, marele pictor român Nicolae Grigorescu (muntean), îi scria scriitorului moldovean Alexandru Vlahuţă:

Ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg.
Atunci am vazut eu ce va sa zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da’ unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie.”

Într-o scrisoare trimisă de D.A.Sturdza lui V.Alecsandri, atmosfera prilejuita de sosirea domnitorului Cuza la București era descrisă astfel:

Rezultatul întregii acestei călătorii este că toți românii din cele două Principate se vor lăsa mai curînd tăiați în bucăți decît să revie la vechea stare de lucruri (…). La București, de pildă, el e omul cel mai popular. N-am vazut nici o dată salutîndu-se un suveran cu mai multă dragoste și serbări publice ca în această primă capitală a României.”

Aveau să mai treacă doi ani până când, la Conferința internațională, deschisă la Paris între 26 mart./7 apr. — 25 aug./6 sept.1861, Franța, Rusia, Anglia, Prusia și Sardinia, au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza şi unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur sceptru. Imperiile austriac și otoman inițial nemulțumite, au acceptat până la urmă şi ele voinţa poporului român.

La 22 noiembrie 1861, Poarta emitea „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei”, prin care Puterile suzerane și garante admiteau unificarea instituțiilor legislative și administrative ale celor două principate. O rezervă asupra noului statut a venit tot din partea Imperiului Otoman, acesta acceptând schimbarea numai pe timpul vieții domnitorului Cuza.

După aceste evenimente, evoluţia ţării noastre pe calea independenţei şi modernizarii instituţiilor sale a urmat un curs accelerat. În anul 1880, tot într-o zi de 8 februarie, marile puteri europene Germania, Anglia şi Franţa au recunoscut independenţa de stat a României, cucerită pe câmpul de luptă în 1877.

Calendar Ortodox 8 februarie 2024

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

Calendar Ortodox 8 februarie 2024
Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat;
Sf. Proroc Zaharia

 

Sinaxar 8 Februarie

În această lună, ziua a opta, pomenirea sfântului măritului marelui mucenic Teodor Stratilat.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu.

Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră.

El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia.

Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli.

Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic.

Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea.

Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine.

Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi.

Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi.

Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac.

De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile.

După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu.

Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos.

Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului.

Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale.

Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă.

Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Zaharia.

Proorocul Zaharia (†520 î.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Proorocul Zaharia (†520 î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

Numele Zaharia se tâlcuieşte: pomenirea lui Dumnezeu.

El era din neamul lui Israel din seminţia lui Levi, şi s-a născut în Galaad.

A venit apoi în Ierusalim din ţara caldeilor, bătrân foarte; şi aflându-se acolo, a proorocit multă vreme poporului şi a dat multe semne pentru dovedirea celor grăite de el.

A spus lui Iosedec, că va naşte fecior şi se va face preot al Domnului în Ierusalim.

A binecuvântat pe Salatiil pentru fiul său, zicându-i: tu vei naşte fiu şi vei pune numele lui Zorobabel.

Şi în vremea lui Cirus, împăratul perşilor, a dat semn, despre Cresus împăratul Lidiei.

Şi a mai înfăţişat cele cu privire la prădarea Ierusalimului, la sfârşitul lui Israel, la începutul şi sfârşitul limbilor şi la dărâmarea templului; şi cu privire la încetarea proorocilor, a preoţilor şi a sâmbetelor, şi cu privire la judecata a doua.

Şi proorocind şi alte multe, a răposat în bătrâneţi bune; şi a fost îngropat aproape de mormântul proorocului Agheu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nichifor şi Ştefan, care prin sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintelor surori Marta şi Maria, şi a cuviosului Licarion mucenicul, care de sabie s-au săvârşit.

Sfintele Marta şi Maria, fiind surori, vieţuiau în singurătate, păzindu-şi fecioria.

Trecând pe acolo pe unde petreceau ele ighemonul locului, ele scoţând capul pe fereastră au strigat că sunt creştine.

Şi ighemonul înduioşându-se de moartea lor cea în floarea vârstei, ele au grăit împotrivă arătând cã moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viaţă fără de sfârşit.

Tot asemenea şi Licarion care era un copil, ce trăia laolaltă cu ele, spunând că este creştin, din porunca ighemonului a fost răstignit împreună cu ele pe cruce.

Şi fiind împunşi cu sabia de călăi, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu.

cititi si pe doxologia.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filadelf şi Policarp.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Macarie, episcopul Pafosului.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Perghet.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Teodor Stratilat (281 – 319)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

 

Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat

Sfântul mare mucenic Teodor Stratilat (281 – 319) este un sfânt militar din secolul al IV-lea, foarte popular în Biserica Ortodoxă. Prăznuirea lui se face la data de 8 februarie, iar pomenirea aducerii moaștelor lui la Evhaita se face pe 8 iunie.

Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat (281 - 319) - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat (281 – 319) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324). Se trăgea după neam din Evhaita și locuia în Iracleea, care se află lângă Marea Neagră. El întrecea pe mulți cu podoaba sufletului, cu frumusețea trupului și cu puterea cuvintelor; și toți căutau să-i câștige prietenia. Chiar și Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creștin și că defăimase pe idoli.

Odată Liciniu a trimis pe câțiva bărbați din Nicomidia, care erau de același rang cu Teodor, și le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceștia s-au întors și i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea.

Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal și i-a ieșit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, și întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, și șezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi.

Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca și cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, și numai după aceasta să le aducă și jertfe de obște, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur și de argint, și la miezul nopții i-a sfărâmat, și făcându-i pe toți mici bucăți, i-a împărțit celor săraci și celor lipsiți.

Şi când s-a făcut ziuă, Maxențiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiței celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins și adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri și apoi a fost aruncat în temniță cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat șapte zile.

După aceea iarăși a fost scos și supus la și mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulțimii din care mulți luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci și cinci de oameni și după dânșii alți trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatul Chestiu, care fiind trimiși să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos.

Și dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulțime multă de creștini s-a ridicat să-i oprească și abia potolindu-i sfântul, și făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârșindu-și astfel calea muceniciei sale.

Iar sfintele lui moaște au fost mutate din Iracleea la Evhaita, (care mai apoi s-a numit Teodoropole, în cinstea Sfântului) și puse în locașul părinților săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de față la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit și răspunsurile pe care le-a dat și a mai descris și vremea și chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum și ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

Peste multă vreme, în anul 1260, cea mai mare parte din moaştele lui a fost dusă la Veneţia, unde se află şi astăzi.

Aducerea cinstitelor sale moaşte din Heracleea în Evhania se prăznuieşte în fiecare an la 8 iunie. La aceeaşi dată se pomeneşte şi minunea care s-a făcut cu icoana lui, despre care mărturisesc Sfântul Anastasie Sinaitul şi Sfântul Ioan Damaschin.

Astfel, aproape de cetatea Damascului era un loc numit Carsat, unde era o biserică a Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat. Acest loc l-au luat turcii în stăpânire. Ei au adus în ea dobitoacele lor şi femeile şi copiii lor.

Şi era acolo, zugrăvit pe perete, chipul Sfântului Mare Mucenic Teodor. Şi, într-o zi, şezând mulţi necredincioşi în biserica aceea şi vorbind între ei, unul a luat un arc şi o săgeată şi, încordându-l, a tras în icoană.

Şi s-a înfipt săgeata în umărul drept al Sfântului şi îndată a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu. Şi, văzând acea minune, turcii s-au mirat, însă n-au ieşit din biserică, ci au locuit în ea mai departe.

Şi erau acolo douăzeci de turci cu femeile şi copiii lor, şi, în puţine zile, toţi au murit ca loviţi de o amară boală. Iar cei ce locuiau în afara bisericii, în aceeaşi vreme, au rămas întregi şi sănătoşi.

Şi spune Cuviosul Anastasie Sinaitul despre icoana aceea, pe care a văzut-o, că erau pe ea urme de sânge, care cursese din rană.

Această minune a fost spre înfricoşarea necredincioşilor, iar nouă, credincioşilor, spre învăţătură, ca să ştim că datori suntem a cinsti sfintele icoane, pentru că cinstirea lor se înalţă către cel înfăţişat pe ele şi prin ele ni se dă şi lucrează în noi harul cel minunat al Dumnezeului nostru.

Tradiţia ortodoxă deosebeşte pe Sfântul Teodor Stratilat de Sfântul Teodor Tiron (pomenit la 17 februarie şi în prima sâmbătă a Postului Mare).

La noi în ţară se găsesc părţi din moaştele Sfântului Teodor Stratilat la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, precum şi în Bucureşti, la Mănăstirea Stavropoleos, la biserica Sfânta Vineri – Drumul Taberei, precum şi în alte sfinte locaşuri.

 

Imnografie

Troparul mucenicului, glasul al 4-lea:

Strălucit voievod al adevăratei oști a împăratului ceresc ai ajuns, fericite Teodor, purtătorule de biruință; că înțelepțește te-ai luptat cu armele credinței, și mulțimile demonilor le-ai biruit și adevărat biruitor te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine cu credință pururea te fericim.

Alt tropar, glasul al 4-lea:

Cu numirea oștirei celei adevărate, purtătorule de chinuri al cerescului Împărat, voievod preabun te-ai făcut, Teodore. Căci cu armele credinței te-ai oștit înțelepțește și ai biruit cetele dracilor și purtător de biruință viteaz te-ai arătat. Pentru aceasta, pe tine cu credință pururea te fericim.

Condacul mucenicului, glasul al 2-lea:
(Podobie: “Căutând la cele de sus…“)

Cu bărbăția sufletului îmbrăcându-te în credință ca într-o platoșă, și în mâini luând cuvântul lui Dumnezeu ca pe o lance, pe vrăjmașul l-ai rănit, fericite Teodor, mare întru mucenici; cu care împreună nu înceta a te ruga lui Hristos Dumnezeu pentru noi toți.

Icos

Veniți toți credincioșii, cu cununi de laude să încununăm pe Teodor, frumusețea cea strălucită a pătimitorilor; că dar mare al lui Dumnezeu lumii s-a arătat cu strălucirile minunilor. Că pe vrăjmașul veliar biruindu-l în cinstite lupte, revarsă ca un izvor, în loc de sânge, ploi de tămăduiri. Deci împreună cu aceștia se bucură în Hristos, Cel ce dă pace veșnică. Pentru aceasta strigăm lui: nu înceta rugându-te pentru noi toți.

 

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia picturii bizantine (ed. Sophia, București, 2000, pp. 154, 197) arată că Sf. Teodor Stratilat se zugrăvește tânăr, cu părul creț, cu barbă mică, creață, împărțită în două și în veșminte militare romane.

Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat (Sec. III - IV) - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat (Sec. III – IV) – foto preluat de pe basilica.ro

cititi mai mult despre Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org

 

Viața Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat

articol preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat (281 - 319) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat (281 – 319) – foto preluat de pe doxologia.ro

Văzând locuitorii Evhaitei balaurul omorât de Sfântul Teodor s-au mirat și au strigat cu toții: „Mare este Dumnezeul lui Teodor”. Atunci au crezut în Hristos o mulțime de popor și ostași și s-au botezat cu toții, preamărind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh.

Precum lumina soarelui veselește ochii celor ce-l privesc, tot astfel cuvântul despre mucenici strălucește în mințile celor ce-l ascultă. Precum cerul se împodobește cu stelele, tot astfel și Biserica lui Dumnezeu, cu sfinții mucenici. Precum florile împodobesc câmpul, tot astfel și mucenicii Biserica. Pomenirea mucenicilor este iertare de datorii, doctorie pentru boli, mângâiere celor necăjiți, izbăvire celor ce pătimesc de duhuri necurate și sănătate iubitorilor de mucenici. Nevoințele cele mari ale mucenicilor sunt cununi strălucite ale sfinților, pentru că ei și-au dat trupurile lor la bătăi, toate cele frumoase ale lumii acesteia le-au socotit că gunoiul, numai de Hristos să nu se lepede. De aceea și Domnul le-a răsplătit a fi ca îngerii cei fără de trupuri. Vechiul vrăjmaș al neamului omenesc, sârguindu-se să-i biruiască, li s-a făcut pricinuitor de locuința Raiului; și tot el n-a încetat a porni fiarele cele cumplite asupra celor dreptcredincioși.

Acela și în vremurile noastre, zice Uar, sluga Sfântului Teodor, scriitorul pătimirii lui, a ridicat fiara cea cumplită asupra turmei lui Hristos, adică pe Liciniu, căruia, dreptcredinciosul împărat Constantin îi dăduse ca femeie pe sora sa. Acest Liciniu luând sceptrul de la păgânul Maximian și urmând aceluia în toate, a ridicat prigonire asupra celor ce erau însemnați prin dreapta credință și a trimis poruncă în toate cetățile și țările sale păgânești, prin care a ucis ostași viteji fără de număr. El a ucis pe cei 40 de mucenici în Sevastia și 45 de ostași în Nicopolia Armeniei, cum și pe Sfântul Andrian, fiul împăratului Prov. Asemenea și pe cei 70 de aleși ostași și boieri din palatul său și pe cei 300 de bărbați din Macedonia. Apoi, văzând preanelegiuitul că o mulțime fără de număr defăima poruncile sale păgânești și se ofereau bucuroși morții pentru dreapta credință, a poruncit să caute pe cei mai însemnați și mai cinstiți dintre creștini, citi erau prin cetăți și prin cetele ostașilor. Numai pe aceia îi silea la închinarea la idoli, nebăgând în seamă mulțimea cea de obște a credincioșilor, dar nădăjduind ca, prin frică, să silească pe toți cei ce erau sub stăpânirea lui.

Pretutindeni fiind cercetați cu mare sârguința cei mai însemnați creștini, s-a făcut înștiințare lui Liciniu, care pe atunci era în Nicomidia, și despre Sfântul Teodor Stratilatul, care se afla atunci în cetatea Iracliei, aproape de Marea Neagră, și a dovedit că este creștin și pe mulți îi întorcea la Hristos.

Sfântul Teodor era de neam din Evhaita, ce nu este departe de cetatea Iracliei, om viteaz și îmbărbătat, foarte frumos la față, înțelept și ales orator. Pentru aceea îl numeau Vrioritor, care se tâlcuiește “izvor de oratorie”, și era pus de împărați ca stratilat, adică voievod, iar cetatea Iracliei era dată în stăpânirea lui, ca unui vrednic pentru vitejia sa, ce era vestită în acel timp, când a ucis un balaur în Evhaita. Nu departe de cetatea Evhaitei era un câmp pustiu. În partea dinspre miazănoapte și într-însul era o prăpastie mare și, în prăpastie un balaur mare care se încuibase acolo, care-i cutremura pe toți, când ieșea din acel loc; și orice îi ieșea înainte, om sau animal, îl mânca. Auzind de aceasta, Sfântul Teodor, vrednicul ostaș al lui Hristos, fiind cu ceata sa pe acolo, a plecat singur, nespunând nimănui despre gândul său, înarmat cu obișnuitele arme și având la piept o cruce de mare preț, căci și-a zis în sine: “Voi merge și voi izbăvi moștenirea mea de acel cumplit balaur, cu puterea lui Hristos”. Când a sosit în câmpul acela, văzând iarba verde, a descălecat și s-a culcat să se odihnească.

În partea de miazăzi a cetății Evhaita locuia o femeie drept-credincioasă, anume Eusebia, bătrâna, care cu câțiva ani mai înainte cerând cinstitul corp al Sfântului Teodor Tiron, care a pătimit pe timpul împărăției lui Maximian și Maximin, l-a îngropat cu aromate în casa sa din Evhaita și în toți anii săvârșea pomenirea aceluia. Aceasta, văzând pe al doilea Teodor, ostașul lui Hristos, numit stratilat, dormind în câmpul acela, a mers la dânsul cu mare frică și, luându-l de mână, l-a deșteptat zicându-i: “Scoală-te, frate, și du-te degrab din locul acesta, fiindcă nu știi ce este aici; iată, multora li s-a întâmplat moarte cumplită în locul acesta”. Cinstitul mucenic Teodor al lui Hristos, sculându-se, a zis către dânsa: “Ce groază mare este aici, măicuță?” Roaba lui Dumnezeu Eusebia a zis: “Fiule, aici este un balaur mare și de frica lui nimeni nu poate să treacă, pentru că în toate zilele, balaurul, ieșind din cuibul său, pe oricine află, om sau dobitoc, îl ucide și-l mănâncă”. Ostașul lui Hristos, Teodor, i-a zis: “Du-te maică și stai departe de locul acesta și vei vedea puterea lui Hristos”.

Acea cinstită femeie plecând din locul acela, s-a aruncat la pământ plângând și zicând: “Dumnezeule al creștinilor, ajută-l în ceasul acesta”. Sfântul mucenic al lui Hristos, Teodor, făcându-și semnul crucii s-a lovit în piept și, uitându-se la cer, a zis: “Doamne Iisuse Hristoase, numele cel frumos, Cel ce ai răsărit din ființa Tatălui, să nu treci rugăciunea mea Tu, Care m-ai ajutat în războaie și mi-ai dat biruință asupra potrivnicului; Tu ești același, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule. Trimite-mi biruință din înălțimea Ta cea sfântă, ca să biruiesc pe vrăjmașul balaur”. Apoi către calul său, vorbindu-i ca unui om, a zis: “Știm dumnezeiasca putere, tărie întru toți, în oameni și în dobitoace; deci, să mă ajuți pe mine, Hristoase, întărindu-te pe tine, ca să biruiesc pe cel potrivnic”. Calul, ascultând cuvintele stăpânului său, aștepta ieșirea balaurului. Atunci mucenicul lui Hristos, apropiindu-se de prăpastie, a strigat cu glas mare către balaur: “Ție îți poruncesc în numele Domnului meu Iisus Hristos, Cel ce S-a răstignit de voie pentru neamul omenesc, să ieși din locul tău și să vii la mine”. Balaurul, auzind glasul sfântului, a ieșit și se cutremura pământul în acel loc. Calul Sfântului Teodor s-a așezat cu picioarele pe balaurul cel înfricoșat care ieșise. Apoi, ostașul lui Hristos, Teodor, a lovit cu sabia pe balaur și, omorându-l, a zis: “Mulțumesc Ție, Iisuse Hristoase, că m-ai auzit în ceasul acesta și mi-ai dat biruință asupra balaurului”. Apoi s-a întors în pace, în calea sa, la cetele sale, bucurându-se și slăvind pe Dumnezeu.

Auzind de aceasta, toată cetatea Evhaitei și popoarele cele din jur, au ieșit cu toții în câmpul acela și, văzând balaurul omorât de Sfântul Teodor, s-au mirat și strigau cu toții: “Mare este Dumnezeul lui Teodor”. Atunci au crezut în Hristos o mulțime de popor și ostași și s-au botezat cu toții, preamărind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh. Sfântul Teodor, viețuind în cetatea Iracliei, propovăduia pe Hristos, adevăratul Dumnezeu și mulți dintre elini se întorceau și se făceau creștini. Apoi, în toate zilele, popoarele veneau la Sfântul Botez și toată Iraclia a primit sfânta credință.

Acestea toate auzindu-le păgânul împărat Liciniu, s-a mâhnit foarte mult și a trimis din Nicomidia, unde era atunci, în cetatea Iracliei, niște protectori, cu ostașii lor, ca, luând pe Teodor Stratilat, cu cinste să-l aducă la dânsul. Ajungând la Iraclia, Sfântul Teodor i-a primit cu cinste, făcându-le ospăț mare și dându-le daruri ca unor oameni împărătești. Aceia au chemat la Liciniu pe sfântul, zicând: “Vino în Nicomidia, la împăratul care te iubește pentru că, auzind de vitejia, frumusețea și înțelepciunea ta, dorește foarte mult să te vadă, vrând cu laudă vrednică și cu daruri să te cinstească”. Sfântul Teodor le-a zis: “Voia împărătească și a voastră să fie, dar astăzi și mâine bucurați-vă și vă veseliți. Apoi vom merge și vom face ceea ce se cade a face”.

A treia zi, trimișii silind pe sfântul să meargă cu dânșii la împărat, el n-a mers, ci și pe unii din oamenii trimiși la dânsul i-a oprit, iar pe alții i-a trimis cu o scrisoare la împărat. În scrisoare i-a spus că nu-i este cu putință a lăsa cetatea în acel timp, când se face tulburare în popor, pentru că mulți, lăsând pe părinteștii zei se închină lui Hristos și acum aproape toată cetatea, întorcându-se de la zei, slăvește pe Hristos și așa se silește că cetatea Iraclia să se depărteze de la împărăția ta. De aceea rog, împărăția ta, să te ostenești și să vii aici, luând cu tine pe zeii cei mari și aceasta pentru două pricini: pe de o parte, ca să împaci pe poporul cel tulburat, iar pe de alta, ca să întărești dreapta credință către zei, aducându-le jertfă cu noi, înaintea a tot poporul. Pentru că, văzându-ne poporul că ne închinăm zeilor celor mari, toți ne vor urma și se vor întări în părinteasca credință. O scrisoare ca aceasta Sfântul Teodor a scris împăratului Liciniu, îndemnându-l să vină în Iraclia, pentru că sfântul voia să pătimească în cetatea sa, adică s-o sfințească cu sângele său vărsat pentru Hristos și să întărească și pe alții în sfânta credință, prin mucenicească și bărbăteasca sa nevoință. Liciniu, împăratul, luând scrisoarea aceea a stratilatului și, citind-o, s-a înveselit. Apoi, nezăbovind, a luat din oastea sa și din cetățenii care aveau dregătorie în Nicomidia ca la 8 000 și, bucurându-se, s-a dus în Iraclia cu boierii și voievozii săi, ducând cu ei și idolii cei mai mari, de aur și de argint.

În noaptea aceea, sfântul, rugându-se după obiceiul său, a avut vedenia aceasta: se vedea deschis acoperișul casei în care locuia și lumină cerească, ca un foc mare, l-a strălucit, pogorându-se pe capul lui și un glas s-a auzit de sus, zicându-i: “Îndrăznește, Teodore, că sunt cu tine”. După acel glas, s-a sfârșit vedenia, iar sfântul a cunoscut că a venit vremea pătimirii lui pentru Hristos și se bucură cu duhul.

Auzind că împăratul se apropie de cetate, a intrat în camera sa de rugăciune, cea mai din lăuntru și s-a rugat cu plângere, zicând: “Doamne Dumnezeule atotputernic, Care nu părăsești pe toți cei ce nădăjduiesc în Tine și îi aperi, fii milostiv și mă păzește de înșelăciunea vrăjmașului, prin a Ta apărare, ca să nu cad înaintea potrivnicilor mei și să nu se bucure vrăjmașul meu de mine. Fii cu mine, Mântuitorule, în nevoința mea în care doresc să intru, pentru numele Tău cel sfânt. Tu mă întărește, ca să rabd pentru Tine cu bărbăție, până la sânge și să-mi pun sufletul pentru dragostea Ta, precum și Tu, iubindu-ne, Ți-ai dat pe cruce sufletul pentru noi”. Așa rugându-se Sfântul Teodor cu lacrimi și-a spălat fața, apoi, îmbrăcându-se luminos, a încălecat pe calul său frumos, pe care odinioară a ucis balaurul din Evhaita și astfel a ieșit cu oastea sa și cu cetățenii în întâmpinarea împăratului. Apoi i s-a închinat precum se cădea, făcându-i urare și zicându-i: “Bucură-te, împărate prea-puternic și atotstăpânitor”.

Împăratul, primind cu mare dragoste pe Sfântul Teodor, l-a sărutat și i-a zis: “Bucură-te și tu, preafrumosule tânăr, viteazule ostaș, slăvitule stratilat, luminatule ca soarele, păzitorule înțelept al legilor părintești, vrednicule de diademă, pentru că ți se cade să fii împărat după mine”. Și, vorbind amândoi multe lucruri vesele, au intrat în cetate cu timpane și trâmbițe, dănțuind și veselindu-se.

A doua zi, fiind pregătit împărătescul scaun, în mijlocul cetății, la un loc înalt de priveliște, a venit Liciniu, împăratul, cu toată slava sa și cu Teodor stratilatul. Apoi a început a lăuda cetatea, poporul și pe stratilat, zicând: “Cu adevărat locul acesta este vrednic a se numi scaun dumnezeiesc. Se cuvine ca astfel să se cheme locul acesta, deoarece cetatea este mare și oamenii drept-credincioși către zei. Cu adevărat într-alt loc nu se cinstesc zeii astfel ca aici și nici nu este alt loc mai cuviincios și mai potrivit pentru slujba marilor zei decât acesta. De aceea și Iraclie, minunatul și prea viteazul zeu, fiul marelui zeu Dia și al zeiței Alimina, au iubit locul acesta și, în numele lor, s-a numit cetatea aceasta Iraclia. Cu adevărat vrednic este locul acesta de stăpânirea ta, domnule Teodor, ție ți se cade a stăpâni o cetate minunată ca aceasta, tu ești vrednic a cârmui atâta popor, deoarece ești drept-credincios către zei și toată dragostea ta este către dânșii, iar ziua și noaptea nu te îndeletnicești cu altceva decât numai cu aceasta, ca să placi zeilor elinești. Deci, acum arată înaintea noastră dragostea ta ce o ai către dânșii și adu-le jertfă cu închinăciune, ca tot poporul să vadă osârdia ta către zei și să știe că ești prieten zeilor celor mari și iubit de împăratul”.

Acestea le zicea împăratul, momind și amăgind pe sfântul. Iar Sfântul Teodor i-a răspuns: “Împărate, fie voia ta. Însă să-mi dai în casa mea zeii elinești de aur și de argint pe care i-ai adus cu tine, ca mai întâi să-i cinstesc cu jertfe, cu cădiri, cu aromate și cu închinăciune, în noaptea aceasta și în noaptea cealaltă. Apoi, la arătare, când vei porunci, le voi jertfi înaintea a tot poporul”. Împăratul, auzind aceasta, s-a bucurat și îndată a poruncit să se aducă zeii cei mari de aur și de argint, pe care, luându-i, Sfântul Teodor, i-a dus în casa sa. În noaptea aceea a sfărâmat și a zdrobit în bucăți mici pe toți idolii și i-a împărțit la săraci. După două zile, împăratul a trimis la sfânt, poruncindu-i să-și împlinească făgăduința la arătare, adică în acea zi să aducă jertfă zeilor, înaintea poporului.

Sfântul a făgăduit să împlinească aceea și, sculându-se, s-a dus la împărat cu sârguință, iar împăratul a ieșit la locul de priveliște în mijlocul cetății și, așezându-se pe scaun, a zis către dânsul: “Prea înțeleptule Teodor, alesule stratilat, cinstitule de împărații cei mai înainte de noi, iată a sosit ziua jertfei și a prăznuirii. Deci, adu jertfă zeilor la arătare, ca să vadă și ceilalți oameni osârdia ta către zei și să se învețe a fi mai sârguitori și mai calzi către dânșii”. Împăratul zicând acestea, un sutaș, anume Maxentie, fiind de față, a zis către împărat: “Mă jur pe marii zei că astăzi a fost amăgită împărăția ta de necuratul acesta de Teodor, căci eu am văzut ieri capul de aur al zeiței Artemida în mâinile unui sărac care se veselea și, întrebându-l unde l-a găsit, mi-a spus că i l-a dat Teodor stratilat”. Auzind aceasta, împăratul s-a cutremurat cu totul și, îndoindu-se, a tăcut multă vreme. Sfântul i-a răspuns: “Așa este, împărate, mă jur pe puterea Hristosului meu că cele ce-ți spune Maxentie, sutașul, sunt adevărate și bine am făcut că am sfărâmat zeii tăi, căci dacă nu au putut să-și ajute lor, fiind sfărâmați, apoi cum pot să-ți dea ajutor ție?”

Iar Liciniu auzind un răspuns că acesta al Sfântului Teodor, a rămas fără de glas ca un mut și ieșit din minte. Apoi, de multă mâhnire, punându-și dreapta pe obraz, se întrista, zicând: “Vai mie, vai mie, cum sunt de batjocorit. Ce să zic și ce să fac, nu știu. Fiind împărat atotputernic, am venit la omul acesta pierzător, adunând atâta mulțime de oameni și acum sunt batjocorit de toate taberele vrăjmașilor. Dar mai ales mă jelesc pentru că, pe zeii mei, purtătorii de biruință, ticălosul acesta i-a sfărâmat și i-a împărțit la săraci”.

Apoi a zis către Sfântul Teodor: “Teodore, acestea sunt răsplătirile tale către zei pentru darurile ce ai luat de la dânșii? Acestea nădăjduiam eu când te cinsteam pe tine? Pentru aceasta am plecat din Nicomidia și am venit aici la tine? O! răule și necuviosule! Cu adevărat fiu al vicleșugului și locaș al vicleniei, care cu înșelăciune m-ai făcut să viu aici. Mă jur pe puterea marilor mei zei că nu-ți voi răbda aceasta, nici spre bine nu-ți va fi scornirea aceasta, o! prea nerușinatule”.

Sfântul i-a răspuns : “Împărate fără de minte, de ce te mânii, vezi singur și înțelege bine puterea zeilor tăi. Căci de ar fi fost aceia cu adevărat dumnezei, apoi de ce n-au putut să-și ajute? De ce nu s-au miniat asupra mea când îi tăiam, nici n-au trimis foc să mă ardă? Ci, fiind neînsuflețită și nelucrătoare materie, se tăiau de mâini omenești ca aurul și ca argintul. Tu, împărate, te mânii și te superi, iar eu mă îmbărbătez și nu bag în seamă minia ta. Tu te mâhnești, iar eu mă bucur de pierderea zeilor tăi. Tu te lupți cu Dumnezeu, iar eu binecuvântez pe Dumnezeu. Tu hulești pe ade-văratul Dumnezeu, iar eu Îl laud cu cântări. Tu te închini zeilor celor morți, iar eu mă închin Dumnezeului celui viu. Tu slujești necuratului Serapid, iar eu slujesc preacuratului meu Stăpân, Hristos, cel ce șade pe serafimii cei curați. Tu cinstești pe urâtul Apollon, iar eu cinstesc pe Dumneze Cel ce trăiește în veci. Tu ești din Tracia, iar eu sunt boier al Romei. Tu ești Liciniu, vânturătorul, iar eu, Teodor, darul lui Dumnezeu. Nu te mânia, o, împărate, nici nu te iuți, pentru că acestea făcându-le, arăți tirania ta cea dinăuntru și te asemeni măgarului și catârului”.

Atunci, Liciniu, împăratul, mâniindu-se și mai mult, a poruncit să-l întindă gol pe sfânt, în patru părți și să-l bată cu vâna de bou. Și băteau ostașii pe mucenic fără cruțare, schimbându-se de câte trei și patru ori. Apoi au dat sfântului șase sute de lovituri pe spate și cinci sute pe pântece și-l batjocorea împăratul zicându-i: “Teodore, așteaptă până ce va veni la ține Hristos Dumnezeul tău, Care te va scoate din mâinile celor ce te bat”. Sfântul a răspuns: “Fă ceea ce vrei și nu înceta, căci nici necazul, nici strâmtoarea, nici bătăile, nici sabia, nici oricare muncă nu mă va despărți de dragostea lui Hristos”.

Împăratul, mâniindu-se mai tare, iarăși i-a zis: “Oare mărtu-risești încă pe Hristos?” Și a poruncit ca să-l bată cu vergi de plumb, pe spate, fără milă, apoi cu unghii de fier să-i strujească trupul și cu făclii aprinse să-l ardă și cu hârburi ascuțite să-i frece rănile. Sfântul, răbdând toate acestea cu bărbăție, nimic nu zicea decât numai: “Slavă Ție Dumnezeul nostru”. După toate acestea împăratul a poruncit să-l închidă pe sfânt în temniță și să-i lege picioarele în obezi și să nu-i dea nimic să mănânce timp de cinci zile. După cinci zile, a poruncit să se pregătească o cruce și l-a scos pe mucenic să-l răstignească. Deci Sfântul Teodor a fost răstignit precum Hristos, Domnul nostru, de către Pilat. Așa și Liciniu i-a pironit mâinile și picioarele. Apoi, nemilostivii chinuitori au mai adăugat sfântului răni și dureri, căci au bătut un piron ascuțit și lung în părțile ascunse ale lui și cu briciul l-au tăiat. Alți tineri și copii, încordându-și arcurile cu săgeți, săgetau fața lui, încât i-au scos cu săgeți și luminile ochilor.

Eu – zice scriitorul pătimirilor lui -, Uar, notarul, văzând chinurile lui cele grele și auzind suspinele lui cele dureroase, aruncând cărticica pe care o scriam, am început să plâng înaintea picioarelor lui, zicând: “Binecuvântează-mă. Dă cuvântul tău cel mai de pe urmă robului tău”. Iar stăpânul meu, ostașul lui Hristos – Teodor – a zis către mine cu glas blând: “Uare, nu lăsa slujba ta și nu înceta privind la chinurile mele, ci scrie toate pătimirile mele și ziua sfârșitului meu”. Apoi, strigând către Domnul, el a zis: “Doamne, ai zis mai înainte: Eu sunt cu tine, iar acum pentru ce m-ai lăsat? Vezi Doamne, că fiarele cele sălbatice m-au chinuit pentru Tine. Luminile ochilor mei sunt scoase, mi se rănește fața, mi se sfărâma dinții iar oasele pe cruce mi se frâng. Pomenește-mă, Doamne, pe mine, cela ce rabd cruce pentru Tine, fier, foc și piroane; de acum, primește duhul meu, ca să mă duc din viața aceasta”.

Acestea zicându-le, mucenicul a tăcut și n-a mai grăit nimic, pentru că tot trupul lui era sfărâmat. Iar Liciniu, socotind că acum mucenicul era mort, l-a lăsat pe cruce spânzurat. Atunci, înaintea schimbării străjii pentru noapte, îngerul Domnului l-a pogorât de pe cruce și l-a făcut cu totul întreg și sănătos, precum era mai întâi și, sărutându-l, i-a zis: “Bucură-te și te întărește cu darul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, că iată cu tine este Domnul Dumnezeu. Dar pentru ce ai zis că te-a lăsat? Săvârșește-ți alergarea nevoinții tale, că vei veni către Domnul, ca să iei cununa nemuririi, cea pregătită ție”. Îngerul, zicând acestea mucenicului, s-a făcut nevăzut, iar Sfântul mucenic Teodor, mulțumind lui Dumnezeu, a început a cânta: Înălța-Te-voi, Dumnezeul meu, Împăratul meu și voi binecuvânta numele Tău, în veac și în veacul veacului.

Liciniu, nesosind încă ziua, a trimis doi sutași ai săi, pe Antioh și Patricie, zicând către dânșii: “Mergeți și aduceți trupul lui Teodor cel ce rău a murit, ca în raclă de plumb să se așeze și să-l arunc în adâncul mării, că nu cumva creștinii cei nebuni să-l ia”. Sutașii, apropiindu-se de locul crucii, au văzut crucea, iar pe mucenicul cel răstignit pe dânsa nu l-au văzut. Atunci a zis Antioh lui Patricie: “Cu adevărat grăiesc galileenii, că Hristos al lor S-a sculat din morți; precum mi se pare și pe Teodor, robul Său, l-a înviat”. Patricie, venind mai aproape de cruce, a văzut pe Sfântul Teodor șezând și lăudând pe Dumnezeu. Apoi, Patricie a strigat cu glas mare, zicând: “Mare este Dumnezeul creștinilor și nu este alt Dumnezeu afară de El”.

Apropiindu-se amândoi sutașii de sfânt, au zis: “Rogu-te, mucenice al lui Hristos, primește-ne pe noi. Din ceasul acesta suntem și noi creștini”. Acei doi sutași crezură în Hristos în acea zi, iar cu dânșii încă 70 de ostași. Înștiințându-se de aceasta, Liciniu a trimis pe Sixt, slujitorul său, și împreună cu dânsul 300 de ostași, ca să ucidă pe toți cei ce crezuseră în Hristos. Ei, mergând și văzând minunile ce le făcea Sfântul Teodor cu puterea lui Hristos, au crezut și aceia în Domnul nostru Iisus Hristos. Și s-a adunat mulțime nenumărată de popor în locul acela, strigând: “Unul este Dumnezeu, adică Dumnezeul creștinilor, și nu este alt Dumnezeu afară de El”. Apoi iarăși strigau: “Unde este Liciniu, tiranul, să-l ucidem? Pentru că noi avem ca Dumnezeu și Împărat pe Hristos, Cel propovăduit de Teodor”.

Atunci s-a făcut mare gâlceava și tulburare în popor, precum și vărsare de sânge, pentru că a venit un ostaș cu sabia, anume Leandru, care s-a repezit asupra Sfântului Teodor, vrând să-l lovească, iar Sixt, slujitorul împăratului, l-a oprit, i-a smuls sabia din mâinile lui și l-a străpuns prin mijloc. Alt ostaș, pe nume Mirpos, repezindu-se, a ucis pe slujitor. Sfântul Teodor, potolind tulburarea poporului, a strigat: “Încetați, iubiților! Domnul meu Iisus Hristos S-a răstignit, oprind pe îngeri ca să nu se facă izbândire neamului omenesc”.

Sfântul Teodor multe grăind, rugându-i și sfătuindu-i, a potolit gâlceava și tulburarea poporului și mergea pe lângă închisoare. Dar în urma sa era toată mulțimea poporului și a ostașilor, iar cei ce erau în închisori, legați, strigau cu glas mare către sfânt: “Miluiește-ne, robul lui Dumnezeu, Celui de sus”. Sfântul, dezlegându-i din legături, cu cuvântul și ușile temniței deschizând, le-a grăit: “Mergeți în pace și mă pomeniți, o! bărbaților”. Apoi s-a adunat la dânsul toată cetatea și toți, lepădându-se de închinarea la idoli, prea-măreau pe Hristos, unul Dumnezeu, iar cei neputincioși se tămăduiau și diavolii din oameni se izgoneau, căci, de care se atingea sfântul numai cu mâna sau numai cu hainele, îndată acela câștiga tămăduirea.

Un ostaș oarecare, din cei mai de aproape ai lui Liciniu, văzând cele ce se făceau, a alergat la Liciniu, spunându-i: “Toată cetatea, lăsând pe zei, crede în Hristos, prin învățătura și vrăjile lui Teodor”. Împăratul, umplându-se de mânie, îndată a trimis un speculator, ca să taie capul lui Teodor. Dar poporul, văzând pe speculator, a ridicat iarăși gâlceava și tulburare, sculându-se asupra lui Liciniu, voind să ucidă pe speculator. Sfântul i-a sfătuit cu blânde cuvinte să înceteze o scornire ca aceea, zicându-le: “Fraților și părinților, nu ridicați război asupra lui Liciniu, pentru că este slugă a diavolului; căci mie, de acum mi se cade să mă duc la Domnul meu, Iisus Hristos!”

Acestea zicând, a început a se ruga lui Dumnezeu, apoi a binecuvântat pe frați și s-a însemnat cu semnul crucii. Apoi a zis sluga sa: “Fiul meu, Uare, să te îngrijești a scrie ziua săvârșirii mele, iar trupul meu să-l duci în Evhaita, spre stăpânirea strămoșilor mei, iar când și tu te vei sfârși, să poruncești să te îngroape de-a stânga mea”. Și, rugându-se din nou, a zis: “amin”. După aceasta și-a plecat sub sabie cinstitul și sfântul său cap și astfel s-a săvârșit, mucenicește, în opt zile ale lunii Februarie, sâmbăta, la trei ceasuri din zi. După tăierea lui, tot poporul a făcut cinste mare sfântului, întâmpinându-l cu lumânări și tămâie. Apoi, la loc cinstit a pus trupul lui, care, a fost dus apoi în Evhaita cu slavă, în opt zile ale lunii Iunie. Și se făceau acolo minuni mari și nenumărate, întru slava lui Hristos Dumnezeu, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și închinăciune, în veci. Amin.

*

* *

Se cuvine a ști că sunt doi sfinți Teodori mari mucenici în Evhaita. Cel dintâi, Tiron, și al doilea este acesta, Stratilat. Sfântul Teodor Tiron a pătimit mai înainte în împărăția lui Maximian și Maximin, nepotul său, în anul de la facerea lumii 5797, iar de la nașterea lui Hristos, 289. Și s-a așezat în Evhaita, precum se scrie despre el, în 17 zile ale acestei luni. După dânsul, mai pe urmă, a pătimit acest Sfânt Teodor Stratilat, la 22 sau 23 de ani, în zilele lui Liciniu. Pe vremea împărăției lui Constantin, în anul de la zidirea lumii 5820, iar de la nașterea lui Hristos 312, l-a mutat asemenea în Evhaita. Amândoi acești sfinții sunt evhaiteni.

Proorocul Zaharia (†520 î.Hr.)

foto preluat de pe basilica.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Proorocul Zaharia

Sfântul prooroc Zaharia (ebr. „Zakhar-iah”, „Iahve își amintește”) este unul din cei 12 prooroci ziși „mici” din Vechiul Testament, căruia i se atribuie Cartea lui Zaharia.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 8 februarie, iar în Biserica Apuseană la 6 septembrie.

 

Viața și profețiile

După Cartea lui Zaharia, Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, ar fi trăit în timpul domniei lui Darius I, regele Perșilor (domnie: 521-486 î. Hr.).

A revenit din exilul din Babilon ca urmare a edictului lui Cirus din anul 538 î. Hr.

Este cel de-al doilea prooroc care s-a ridicat în timpul exilului poporului ales în Babilon, fiind contemporan cu sfântul prooroc Agheu (prăznuit la 16 decembrie).

Prima sa profeție este făcută (după Zaharia, cap.1) în al doilea an al domniei lui Darius, adică pe la 521/520 î.Hr. (adică la câteva luni după profeția lui Agheu).

După specialiști în Studiul Vechiului Testament, a doua parte a Cărții lui Zaharia (capitolele 9-14), care nu au dată a profețiilor, ar fi scrise către anul 480 î.Hr.

Zaharia mai este pomenit și în cărțile Ezdra (Cartea I a lui Ezdra: de două ori, împreună cu proorocul Agheu, cu care a participat la construirea celui de-al doilea templu din Ierusalim) și Neemia (Cartea a II-a a lui Ezdra: o dată, Neemia 12, 16, într-o listă de preoți).

 

Profețiile

Profețiile din Cartea lui Zaharia au avut loc aproximativ între anii 521 și 480, dar cartea însăși nu poate fi datată cu precizie.

Zaharia a profețit, între altele: – venirea lui Mesia cu smerenie („Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei.” – Zaharia 9, 9; cf. Mt 21, 5),

- vinderea lui Hristos de către Iuda pentru 30 de arginți (Atunci a grăit Domnul către Mine: “Aruncă-l olarului prețul acela scump cu care Eu am fost prețuit de ei“. Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar. – Zaharia 11, 13)

- Patimile Domnului: „și își vor aținti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns și vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut” (Zaharia 12, 10. cf. Ioan 19, 37).

- convertirea neamurilor în vremurile de pe urmă: „Și va fi Domnul Împărat peste tot pământul; în vremea aceea va fi Domnul unul singur și tot așa și numele Său unul singur.” (Zaharia 14, 9)

Cartea lui Zaharia este printre cărțile profetice, Naviim, în tradiția ebraică, și printre cărților celor doisprezece profeți mici, în tradiția canonului biblic vechi-testamentar creștin.

 

Fragmente profetice

Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei.”
(Zaharia 9, 9)

Și le-am zis: “Dacă socotiți cu cale, dați-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiți. Și Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginți. Atunci a grăit Domnul către Mine: “Aruncă-l olarului prețul acela scump cu care Eu am fost prețuit de ei”. Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar.
(Zaharia 11, 12-13)

 

Troparul Sfântului Proroc Zaharia

Glasul 2

A proorocului Tău, Doamne, Zaharia pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

cititi mai mult despre Proorocul Zaharia si pe basilica.ro

cititi si Cartea lui Zaharia

 

Viața Sfântului Proroc Zaharia

Proorocul Zaharia (†520 î.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Proorocul Zaharia (†520 î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

Zaharia se tâlcuiește pomenire a lui Dumnezeu.

El era din neamul lui Israil și din seminția lui Levi, fiu al lui Varahie și s-a născut în Galaad.

A venit din pământul haldeilor, fiind bătrân, și, când se afla acolo, a prorocit multe poporului israelitean și a făcut multe semne, spre dovadă.

Acesta a zis lui Iosedec că va naște un fiu și că va fi preot al Domnului în Ierusalim.

El a binecuvântat și pe Salatiil, pentru fiul său, zicându-i:

Vei naște fiu și-i vei da numele Zorobabel.

În vremea lui Chir, împăratul perșilor, i-a dat semn despre Cris, împăratul lidenilor.

El a prorocit încă și despre prădarea Ierusalimului, despre sfârșitul lui și despre începutul și sfârșitul neamurilor.

Apoi despre surparea templului, până în sfârșit și despre încetarea prorocilor, a preoților iudei, a sâmbetelor și pentru îndoita judecată.

În sfârșit, mai prorocind și multe altele, a adormit în pace, la adânci bătrâneți.