Cuviosul Gheorghe s-a născut în anul 1730 la Săliștea Sibiului, din părinți evlavioși.
La vârsta de 19 ani părăsește casa părintească și pleacă spre București, iar de acolo la Constantinopol.
Râvnind să îmbrățișeze viața călugărească, ajunge la Muntele Athos, stabilindu-se la Mănăstirea Vatoped, unde este primit în preajma anului 1750.
Primește marea schimă în preajma anului anul 1752, petrecându-și timpul în rugăciune, posturi și nevoințe, în privegheri și îndelungate meditații, ajungând să fie cunoscut în Sfântul Munte pentru râvna și nevoințele sale.
Este hirotonit pe rând ierodiacon și ieromonah.
La Muntele Athos cunoaște atât viața de sine (idioritmică), cât și viața de obște.
Când cunoscutul duhovnic, starețul Paisie de la Neamț vine la Muntele Athos, cuviosul Gheorghe i se alătură, împreună cu un grup de monahi români și slavi, stabilindu-se la schitul Sf. Ilie, sub ascultarea cuviosului Paisie, unde rămân vreme de zece ani.
Sfântul Proroc Sofronie – Este numit în cărțile ebraice Tefanian, adică „straja Domnului” sau „cunoscătorul celor ascunse”. Proorocul Sofronie și-a împlinit misiunea profetică în timpul regelui Iosia din regatul Iuda (640-609). În cartea lui, alcătuită din trei capitole, Proorocul Sofronie vestește apropiata distrugere a regatului Iuda pentru necredința locuitorilor și închinarea la idoli, îndemnându-i la pocăință.
Totodată, el vestește pieirea filistenilor, moabiților, asirienilor și a altor popoare care i-au asuprit pe iudei. Poporului Domnului se va întoarce din robia babilonică (Sofronie III, 20). Sfântul Proroc Sofronie vestește venirea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim și întemeierea Bisericii Sale (Sofronie III, 14-17).
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (n. 1730 – d. 3 decembrie 1806) a fost un monah român originar din Transilvania, stareț al mai multor mănăstiri din Moldova și, mai târziu, din Țara Românească (Cernica și Căldărușani).
Cuviosul Gheorghe s-a născut în anul 1730 la Săliștea Sibiului, din părinți evlavioși.
La vârsta de 19 ani părăsește casa părintească și pleacă spre București, iar de acolo la Constantinopol.
Râvnind să îmbrățișeze viața călugărească, ajunge la Muntele Athos, stabilindu-se la Mănăstirea Vatoped, unde este primit în preajma anului 1750.
Primește marea schimă în preajma anului anul 1752, petrecându-și timpul în rugăciune, posturi și nevoințe, în privegheri și îndelungate meditații, ajungând să fie cunoscut în Sfântul Munte pentru râvna și nevoințele sale.
Este hirotonit pe rând ierodiacon și ieromonah.
La Muntele Athos cunoaște atât viața de sine (idioritmică), cât și viața de obște.
Când cunoscutul duhovnic, starețul Paisie de la Neamț vine la Muntele Athos, cuviosul Gheorghe i se alătură, împreună cu un grup de monahi români și slavi, stabilindu-se la schitul Sf. Ilie, sub ascultarea cuviosului Paisie, unde rămân vreme de zece ani.
Împreună cu starețul Paisie și cu alți 64 de ucenici ai acestuia, cuviosul Gheorghe pleacă în Moldova, stabilindu-se mai întâi la Mănăstirea Dragomirna (1763-1775), apoi la Mănăstirea Secu și în sfârșit la Mănăstirea Neamț (1775).
Tulburat de desele mutări, vrea să se întoarcă la Sfântul Munte, însă, trecând, în drumul său, prin București, se întâlnește cu un prieten al său, ieromonahul Macarie, care ține să-l prezinte mitropolitului Țării Românești, Grigorie al II-lea al Ungro-Vlahiei.
Acesta, dorindu-și să reîntemeieze viața monahală de obște în eparhia sa, după modelul atonit, îi cere stăruitor cuviosului Gheorghe să rămână în Țara Românească, pentru a ajuta la reorganizarea vieții mănăstirești.
Ascultând de sfaturile ieromonahului Macarie, prietenul său, cuviosul Gheorghe primește, pe 1 septembrie 1781, însărcinarea pe care dorea să i-o dea mitropolitul, însă își alege ca loc schitul Cernica, care pe atunci era părăsit de vreo 30 de ani și se afla în paragină.
Ajutat de doi ucenici, Atanasie și Gherasim, cuviosul Gheorghe curăță schitul de bălării și sălbăticiuni, iar în curând obștea s-a mărit cu mai mulți monahi doritori de nevoință și doritori să se pună sub ascultarea unui adevărat părinte duhovnicesc, cum era cuviosul.
În anul 1785 Cernica este oficial redeschisă ca mănăstire, în jurul cuviosului Gheorghe adunându-se până atunci peste cincizeci de ucenici, credincioșii începând și ei să vină în număr tot mai mare la slujbele mănăstirești de acolo, căutând povața starețului Gheorghe.
Pentru că pe atunci clădirile existente nu erau de ajuns pentru a-i adăposti pe toți monahii și pelerinii, cuviosul hotărăște zidirea unui nou rând de chilii pentru monahi și a unui arhondaric (casă de oaspeți).
O vreme, cuviosul a rămas singurul preot al mănăstirii, astfel că Sfânta Liturghie se slujea doar duminica și la sărbători, în restul zilelor săvârșindu-se doar cele șapte Laude.
Când obștea monahală a crescut, trecând de o sută de călugări, au mai fost hirotoniți trei preoți și trei diaconi și a început să se slujească Sfânta Liturghie zilnic, după rânduiala de la Sfântul Munte.
Auzind de vrednicia starețului, domnitorul Nicolae Mavrogheni (1789-1791) l-a cercetat el însuși pe cuviosul stareț, înzestrând mănăstirea cu daruri și arătându-i o deosebită prețuire, la fel procedând și urmașii săi pe tron.
I s-a încredințat în anul 1788 și cârmuirea Mănăstirii de la Curtea de Argeș, apoi, din 1794, și cea a Mănăstirii Căldărușani, pe care le-a repus în rânduială.
În apropiere de Căldărușani, la Cocioc, cuviosul a zidit o biserică și niște chilii și a pus să se planteze pomi, lăsând locul ca pe un loc de retragere și liniște pentru monahii mai nevoitori.
S-a îngrijit de mănăstirile Cernica și Căldărușani până la moartea sa în anul 1806.
Înainte de trecerea sa la Domnul, i-a chemat la sine pe toți ucenicii săi la biserică pentru o ultimă rugăciune împreună, luându-și rămas bun de la ei, dându-le și ultimele sale povețe.
A lăsat ucenicilor săi un testament prin care le rezuma în șapte trepte nevoințele monahale, îndemnându-i să fie ascultători, să se spovedească des, să –și mărturisească gândurile îndrumătorului lor duhovnicesc, să se împărtășească cu Sfintele Taine de douăsprezece ori pe an, să se ferească de cei care „sminteau” obștea, să administreze cu înțelepciune bunurile mănăstirii, ca starețul să dea fiecăruia ascultări după puterea și temperamentul lui, iar mănăstirea să nu treacă de numărul de 103 monahi pe care îl avea atunci.
Cuviosul stareț a trecut la Domnul în ziua de 3 decembrie 1806.
Sfintele sale moaște se află până astăzi la Mănăstirea Cernica.
Proslăvirea
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea Cuviosului Gheorghe de la Cernica în rândul sfinților în ședința sa din 20-21 octombrie 2005, stabilind ca dată de prăznuire ziua trecerii sale la Domnul, 3 decembrie.
Imnografie
Tropar, glasul al 4-lea:
Următor al cuvioșilor părinți și împlinitor al virtuților sihăstrești, rugător neîncetat și înnoitor al monahismului românesc te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule. Sfinte cuvioase părinte Gheorghe, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
Troparul, glas 8:
Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că, luând Crucea, ai urmat lui Hristos şi, lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Părinte Gheorghe, duhul tău.
Condac, glasul 1:
Povățuitor preaînțelept al călugărilor și neobosit lucrător al virtuților, purtătorule de Dumnezeu părintele nostru Gheorghe, căci, înarmându-ți trupul cu nepătimirea ai luminat inimile celor credincioși. Pentru aceasta te-ai făcut sălaș cinstit al Duhului Sfânt și în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale. Roagă-L pe milostivul Dumnezeu împreună cu ierarhul Calinic să ne dăruiască pace și mare milă.
Preacuviosul Părintele nostru Gheorghe Arhimandritul, sau Gheorghe Ardeleanul, cum mai este cunoscut din unele însemnări, era de neamul său român din Transilvania și a păstorit obștea monahilor de la mănăstirea Cernica, de la 1 septembrie 1781 până la 3 decembrie 1806, când a fost chemat de Domnul la cele veșnice, numărându-se și el în ceata marilor nevoitori și îndrumători ai monahismului nostru.
Fiind înzestrat de Dumnezeu cu o viziune clară asupra înaltei trăiri religioase, câștigându-și ascultarea și smerita cugetare călugărească prin rugăciune neîntreruptă și osteneli neprecupețite, devenind stareț și organizator al vieții de obște la mănăstirea Cernica, la Căldărușani și, în mod indirect, la Curtea de Argeș, Cuviosul Gheorghe a luminat și luminează ca un astru pe cerul vieții monahale reorganizate de el și de ucenicii săi.
Din pomelnicul pe care l-a lăsat, ca și din însemnările unor cercetători ai vieții sale, constatăm că el s-a născut în anul 1730, din părinți credincioși și de bun neam în localitatea Săliște, lângă Sibiu. Veche așezare românească din Transilvania, menționată documentar în anul 1354, este cunoscută prin frumoasele țesături (1) și străvechile tradiții ortodoxe care se păstrează cu sfințenie și astăzi.
Înzestrat din naștere cu acea înclinație sufletească de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor sub forma unei înalte vieți spirituale, înclinație cultivată, se vede, încă în sânul familiei sale, tânărul Gheorghe, la vârsta de 19 ani, părăsește casa părintească și se îndreaptă către București.
Purta în inimă sfaturile Mântuitorului Iisus Hristos adresate tânărului bogat: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după acea, vino și urmează-Mi” (Matei 19, 21). Ajungând aici, la mitropolie, și dorind să-și închine întreaga sa ființă unei intense trăiri monahale, viitorul stareț cunoaște întâmplător prin anul 1750 un ierarh grec cu care pleacă la Constantinopol.
Peste puțin timp s-au stabilit amândoi în mănăstirea Vatoped, din Athos. Rămânerea sa la Sfântul Munte, sub îndrumarea acestui părinte duhovnicesc, a avut o deosebită însemnătate în orientarea și formarea pentru înalta viață duhovnicească. Făcând cunoștință cu modul de viață idioritmic și cu cel de obște, din alte mănăstiri atonite, el a început să-și impună o aspră trăire monahală prin înfrânare și posturi, prin privegheri de toată noaptea și meditații îndelungate. De aceea a devenit mai bine cunoscut de către părinții călugări de la Vatoped, unde a primit de fapt, în curând, haina monahală, fiind hirotonit ierodiacon.
Nevoințele de zi și de noapte ale acestui râvnitor călugăr român, depuse la altarul sfânt al monahismului de la Athos, cu greu pot fi povestite. De asemenea, lupta cu sine însuși și cu ispitele apărute în calea vieții atât de anevoioase închinate Domnului, dar și clipele de înălțare sufletească și de bucurie spirituală pe care le trăia el în mijlocul obștii de la Vatoped. Cine ar putea bănui câte planuri de viitor încerca tânărul nostru monah de la Athos, pentru o mai bună organizare și o înaltă trăire în comun a vieții călugărești din țările române și chiar din Transilvania natală, oprimată atunci? După trecerea la cele veșnice a părintelui său duhovnicesc, el a auzit că vestitul stareț Paisie, plecând de la Poiana Mărului, se stabilise la Athos.
De aceea s-a hotărât să intre și el în mica obște a acestuia, alături de monahii moldoveni și slavi, pe care îi îndruma pe calea mântuirii acest smerit și luminat trăitor al unei vieți înalte. Era prin anul 1752, când ar fi primit, cu binecuvântarea Cuviosului Paisie, și marea schimă monahală, pentru ca peste doi ani să fie hirotonit ieroschimonah pe seama obștii românești de la schitul Sfântul Ilie.
După încă zece ani de lăudabile nevoințe la Athos, ieroschimonahul Gheorghe se strămută în Moldova, împreună cu starețul Paisie și cu 64 de ucenici ai acestuia. După ce ei s-au stabilit la mănăstirea Dragomirna, din Moldova de Nord (1763-1775), și apoi la Secu, iar de aici la mănăstirea Neamțu, în anul 1775, Cuviosul Gheorghe, fiind neliniștit probabil de aceste dese mutări, a voit să se reîntoarcă la Athos.
Trecând însă prin București, s-a întâlnit la mitropolie cu un vechi prieten, de asemenea ucenic al starețului Paisie, ieromonahul Macarie. Cum l-a văzut, el l-a primit în gazdă și, după câteva zile, l-a înfățișat mitropolitului Grigore al II-lea. Bucurându-se mult de venirea Cuviosului Gheorghe, acest ierarh cu darul cunoașterii oamenilor duhovnicești, preocupat de gândul reîntemeierii unei mănăstiri cu viață de obște în eparhia sa, a pus ochii pe nevoitorul atonit, pe care îl vedea ca pe un trimis al lui Dumnezeu și „bărbat al doririlor”; l-a poftit deci să rămână în arhiepiscopia Bucureștilor, pentru organizarea monahismului românesc de aici. Acestea se petreceau în anul 1781, la 1 septembrie.
Deși Cuviosul Gheorghe era la vârsta de 51 de ani, fiind pătruns de modestie și de trăire duhovnicească, credea că nu ar fi în stare să îndeplinească această anevoioasă sarcină de răspundere. Dar, după ce s-a sfătuit cu fratele său de cin, ieromonahul Macarie, care-l îndemna foarte stăruitor să asculte de mitropolit, s-a hotărât să primească cu smerenie ascultarea dată.
El își alese ca loc pentru înființarea unei comunități monahale, cu viață de obște, „părăsita” și „pustiita” mănăstire Cernica, spre marea mirare a mitropolitului, care aștepta să-l audă că vrea una dintre cele mai mari și mai vestite din eparhie (2). I s-a încredințat astfel schitul părăsit al mănăstirii Cernica, pentru, a-l readuce la viață, reînființând obștea monahală de acolo, risipită prin anii 1739-1740.
În hrisovul dat cu acest prilej, mitropolitul mărturisește: „De când am luat scaunul Sfintei Mitropolii. (1760, n.n.), am avut mare dorire ca să am în eparhia mea mănăstiri cu viață de obște și n-am putut face nimic până când pronia dumnezeiască nu mi-a ajutat.
Iată dar că mi-a trimis Dumnezeu pe Preacuviosul Stareț Gheorghe și i-am dat schitul Cernica (metocul Sfintei Mitropolii) ca să aducă părinți cu viață de obște, așezând regulile și orânduielile Sfântului Munte. Și rog pe toți frații mitropoliți ce vor fi după mine, ca să nu strice această chinovioară, ce acum de curând s-a întemeiat, ci să o ajute și să o întărească după putință, ca să fie și numele lor pomenit la preasfântul jertfelnic cel mai presus de ceruri…” (3).
În condiții foarte grele pe plan local, în izolarea codrului, Cuviosul Gheorghe, ajutat de cei doi ucenici bătrâni, Atanasie și Gherasim, a curățat locul de mărăcini, a alungat sălbăticiunile, sporind obștea călugărească cu noi membri, atrași de farmecul duhovnicesc al personalității sale.
După patru ani (1781- 1785), mănăstirea Cernica redeschisă și pusă la dispoziția monahilor cu vocație și a credincioșilor, care începuseră să ia cunoștință despre ostenelile binecuvântate ale râvnitorului atonit, număra 54 de ucenici care doreau această viață aleasă. Noua stare de lucruri, care cerea nevoințe susținute pe toate planurile, pentru reînnodarea firului vieții monahale de aici, este foarte fidel oglindită în descrierea activității și nevoințelor Cuviosului Gheorghe, făcută de ucenicul său de mai târziu, Protasie Ieromonahul: „După ce a intrat starețul Gheorghe în Cernica, și-a făcut un toporaș și a început întâi a curăți mărăcinii și a lărgi cărarea de la vad (lac) până la biserică.
Chilii nu mai erau aici, afară de casele vornicului Cernica din preajma bisericii, dărâmate și ele până la fața pământului. Numai pivnița și un beci, fiind boltite, stăteau nedărâmate. Iar dascălul Macarie arhimandritul, fiind rânduit de mitropolit să țină cuvânt de învățătură pe la biserici în toate duminicile, vorbea la început despre mănăstirea Cernica că a fost redeschisă și că cei trei pustnici săraci, care se nevoiesc aici pentru readucerea acestui așezământ la starea cea de la început, au nevoie să fie miluiți de credincioși.
Fiind astfel îndemnați de dascălul Macarie și pătrunși de evlavie față de Sfântul Ierarh Nicolae în cinstea căruia era închinată mănăstirea, mulți credincioși au început să vină și să se închine la Cernica și să-i ajute cu cele de trebuință pe cuvioșii părinți călugări care se osteneau sub îndrumarea Starețului Gheorghe. Și au început să vină la mănăstire tot mai mulți în toate duminicile și sărbătorile și le făcea cuviosul stareț și el cuvânt duhovnicesc, iar ei ascultau cu multă dragoste și se întorceau toți la casele lor cu mult folos sufletesc.
Iar unii dintre acești închinători, aprinzându-se de râvnă duhovnicească, au început a rămânea sub ascultarea și povața Cuviosului Gheorghe, care îi primea cu dragoste și îi îndruma duhovnicește. În felul acesta, în decurs de un an și jumătate s-au strâns șasesprezece frați. Luând exemplu de la părintele lor sufletesc, noii veniți și-au procurat câte un topor și toată ziua tăiau la mărăcini în insula Sfântul Nicolae, pentru a crea condiții corespunzătoare vieții noi mănăstirești pe care o doreau să fie cât mai frumoasă, iar noaptea, dând foc la mărăcinii tăiați, se culcau în preajma focului, căci nimeni încă nu avea locuință unde să-și plece capul.
În timp de iarnă se adăposteau peste noapte în beciul despre care am pomenit mai sus…”. Fiind frământat mereu de aflarea condițiilor prielnice unei vieți de obște, Cuviosul Gheorghe a început să zidească și două rânduri de chilii pentru monahii de aici și o casă-arhondaric pentru credincioșii care îi cercetau și îi ajutau pe noii călugări la reorganizarea începută. Fericitul stareț era atunci singurul preot la Cernica.
El săvârșea Sfânta Liturghie numai la sărbătorile împărătești, în zilele de peste săptămână oficiindu-se de obicei doar cele șapte laude. Conștient că el trebuie să fie ca o lumină în sfeșnic, care să lumineze tuturor celor din jurul său, în următorii ani a mărit numărul călugărilor de sub îndrumarea sa până la 103 monahi și frați dornici să slujească lui Dumnezeu și neamului din care făceau parte. Dintre aceștia, trei au devenit preoți și trei diaconi. Slujbele și Sfânta Liturghie au început să se săvârșească acum zilnic, după rânduiala tradițională din mănăstirile românești de la Muntele Athos.
Călăuzindu-se după regulile practice ale vieții monahale, sintetizate în maxima „roagă-te și muncește”, acești părinți îmbunătățiți, prin hărnicia și dragostea lor față de tot ce este sfânt și folositor, au reușit să transforme pustietatea și ruina în care ajunsese așezarea monahală de la Cernica într-o grădină înfloritoare, atrăgând asupra ei din ce în ce mai mult luarea-aminte și evlavia binecredincioșilor creștini din împrejurimi și îndeosebi din București. Viața trăită în curăție, în ascultare, în sărăcie, în rugăciune și în smerenie, după modelul celei isihaste de la Muntele Athos era preocuparea sfântă și neîntreruptă a ostenitorilor conduși de Cuviosul Gheorghe.
Vestea despre atmosfera plină de sfințenie și hărnicia obștii de la Cernica a ajuns în curând până la urechile domnitorului Nicolae Mavrogheni (1789-1791), care l-a cercetat personal pe neobositul ostenitor la Cernica și, prețuindu-i viața exemplară și nevoințele închinate binelui obștesc, pe lângă darul de 103 galbeni oferit fraților, l-a numit pe stareț „frate de cruce întru Hristos” (4).
Domnitorul justifică aceasta într-un hrisov al său, zicând: „Domnia noastră înșine am văzut viața. Cuviosului stareț chir Gheorghe și a părinților călugări ce sihăstresc împreună, cum că petrecerea și orânduirea vieții lor împreună este vrednică de laudă” (5).
Asemănătoare cuvinte de laudă față de osteneala duhovnicească a Cuviosului Gheorghe, pentru reînvierea tradiției monahale în Muntenia, are domnitorul Mavrogheni și în hrisovul său pentru mănăstirea Curtea de Argeș: „Sihăstreasca mănăstire ce se numește Cernica, situată în Ilfovul de sud, aproape de scaunul domniei mele, în care se sihăstresc 103 frați călugări cu starețul lor, care părăsind lumea s-au deosebit într-un colț de loc, în ostrovul acela, și petrec viața fără prihană cu posturi și rugăciuni neîncetat pentru domni, pentru ctitori și pentru toți pravoslavnicii creștini ai țării acesteia, muncind și lucrând înșiși cu mâinile lor de au deschis și au împodobit acel loc, ce rămăsese pustiu, a cărora strădanie și viață s-a făcut cunoscut de față și este vrednică de laudă…” (6).
Domnitorul sporește astfel încrederea în Starețul Gheorghe, încredințându-i și conducerea mănăstirii Curtea de Argeș, pe lângă aceea a Cernicăi, și îi recunoaște rangul de arhimandrit în anul 1788. După cum se știe din însemnările mai vechi ale mănăstirii, Nicolae Mavrogheni venea deseori la Cernica, cercetă cu mult interes bunul mers al comunității și se plimba cu starețul prin ostrovul cel mic, numit Sfântul Gheorghe, vorbind între ei „vorbe de taină”, scrie Protasie Ieromonahul, care precizează că acesta avea mare dragoste și evlavie față de ostașul Domnului (7).
În timpul Starețului Gheorghe, mănăstirea Cernica s-a bucurat de sprijinul domnitorului țării, cât și de acela al conducerii bisericești și al evlavioșilor care o cercetau. Filaret al II-lea a arătat o deosebită bunăvoință față de această ctitorie și față de conducătorul ei. Astfel, în 1792, mitropolitul scria ur-mătoarele: „Deci și eu, ce acum la anul 1792 am luat scaunul sfintei mitropolii, întăresc pe cele făcute de fratele nostru, Grigorie, și am socotit ca să dau și eu sfânta mănăstire Căldărușani… și acum din porunca Măriei Sale Alexandru Moruzi Voevod și cu a noastră blagoslovenie se rânduiește și se întă-rește Preacuvioșia Sa Chir Gheorghe, starețul schitului Cernica, ca să fie stareț și la sfânta mănăstire Căldărușani, să strângă și să așeze obște de părinți de la Cernica, după regulile Sfântului Munte…” (8).
Această importantă sarcină de reorganizare a vieții duhovnicești și gospodărești a mănăstirii Căldărușani o primea Cuviosul Gheorghe după doi ani. Sub înțeleapta sa conducere, cele două mănăstiri s-au refăcut complet, sub raport moral-religios, dar și material. Pe temeiul hrisovului amintit, el a rânduit o parte din călugări să meargă în ascultare la Căldărușani sub îndrumarea sa, lăsând la Cernica pe viitorul stareț al ei, ieromonahul și duhovnicul Timotei (9). În noua obște, Cuviosul Gheorghe a pus toate în rânduială, restabilind vechea tradiție a vieții noastre călugărești.
În locul Mărăcinilor și al stufăriei de la Cocioc, din apropiere, a sădit pomi, a ridicat o biserică păstrată până astăzi și a construit câteva chilii pentru părinții călugări dornici de mai multă li-niște. Unii dintre monahi se retrăgeau apoi la Cocioc, pentru meditație și rugăciune, iar sâmbăta și Duminica reveneau în obște. Ava Gheorghe cerceta, fără preget, când mănăstirea Căldărușani, când pe aceea de la Cernica.
El era legat sufletește de toții fiii săi duhovnicești, povățuind cu egală dragoste și dăruire părintească nu numai pe viețuitorii din cele două așezări monahale reorganizate de el, ci și pe bunii creștini dornici de mântuire și de înalta trăire spirituală. Datorită variatelor eforturi neprecupețite pe care le depusese până atunci, sănătatea sa a început să devină tot mai șubredă.
Fiind slăbit de suferință, de post și de rugăciune, el a chemat pe toți cuvioșii călugări în biserică la începutul lunii decembrie 1806. După o stăruitoare rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos, către Maica Domnului și către Sfântul Dumitru – ocrotitorul acelei mănăstiri -, el a invocat ajutorul lui Dumnezeu pentru obștea monahală de la Căldărușani. A citit apoi fraților o rugăciune de iertare și, în plânsetele tuturor, a plecat pentru ultima dată la Cernica.
Aici, în mijlocul confraților și ucenicilor săi, „restauratorul”, „blândul și bunul nostru povățuitor”, „puternic în cuvânt și în lucru”, „cel cu multă trecere înaintea oamenilor și a lui Dumnezeu”, cum a fost cu drept-cuvânt numit de către contemporani, a trecut la cele veșnice.
Sfântul Calinic consemnează cu mare prețuire într-un pomelnic al mănăstirii: „1806, din decembrie 3: au răposat Părintele Gheorghe, arhimandrit al ăștii obștii, fiind om preacuvios, la statul trupului de mijloc, cu neamul român din Ardeal, au deschis școală duhovnicească întâia aicea, la Cernica și la Căldărușani” (10).
Stingerea sa din această viață a produs multă întristare și plângere în obștea sfintelor mănăstiri Căldărușani și Cernica. Cuviosul stareț a fost înmormântat în cimitirul făcut de dânsul în jurul bisericii Sfântul Lazăr pe care el a zidit-o și a înfrumusețat-o în anul 1804. În urmă, mormântul său a devenit cavou al mitropolitului Nifon (+ 1875). „Se cuvenea însă ca rămășițele pămîntești ale Starețului Gheorghe să fi fost așezate lângă racla mitropolitului, pentru ca astăzi să poată fi văzute de frații monahi” (11) și de toți care prețuiesc viața sfântă a acestui mare avă. Pentru ca osteneala sa de reorganizator al monahismului să nu se stingă, Starețul Gheorghe a avut înțelepciunea să lase urmașilor o diată, scrisă cu mulți ani înaintea morții.
În acest testament sunt cuprinse principiile și normele după care el a reușit să întărească cele două obști. Călugărul Rafail de la Căldărușani, un ardelean și el, mărturisea în 1851, la atâția ani de la trecerea la cele veșnice a destoinicului îndrumător: „S-au prescris această diată de mine sub iscălitură întocmai, ca să se afle și la sfânta mănăstire Căldărușani, unde mai sunt în viață din ucenicii răposatului Gheorghe starețul, Cernicanul” (12).
În intenția sa, diata aceasta trebuia să rămână un îndreptar al vieții călugărești. Cu ajutorul ei, monahii vor omorî „toate patimile cele alcătuite prin limbă, prin inimă și prin simțuri, făcându-se vrednici de-a pururea împărtășirii Dumnezeieștilor Taine”.
Nevoința monahală este apoi împărțită în șapte trepte sau porunci: 1) Potrivit primei trepte, întreaga viață a monahului trebuie să se desfășoare sub semnul supunerii, „ca nicidecum fără blagoslovenia povățuitorului obștirii (sic) să nu cutezați a face măcar cât de mic lucru, căci este scris că numai „cu blagoslovenie veți gusta din pâinea vieții cea plină de dar”.
2) A doua poruncă privește Taina Mărturisirii: „Până la unul, rânduiește el, să mergeți de trei ori pe săptămâna către cei aleși de sobor evlavioși (duhovnici), pentru a mărturisi pre toate cele ascunse cugete de greșale, suspinând dintru adânc și cerând iertăciune. Atunci puteți a crede cum că locuiți în ostrovul spășeniei și cum că adeseori vă spălați cu apa iertării păcatului…, pentru că de la cei nelămuriți în spovedanie departe stă și mântuirea”.
3) A treia chibzuită poruncă se referă la ispitirea din partea diavolului: „Că de veți simți că vă supără și în ce lucru diavolul cel ivit despre miază-zi șoptindu-vă prin crederea minții că doar ați fi voi mai buni la Dumnezeu decât alții sau mai sfinți și cuvioși, imediat, ca din săgeată, să alergați, rugind pe îndru-mătorul (duhovnicul) ca să pomenească până ce veți scăpa din robia cugetului mândriei”. Căci călugărul trebuie să se lupte împotriva nelegiuitelor eresuri. „Să aveți străjuire, zice el, să vă păziți capul credinței, prin smerita înțelepciune, a nu fi zdrobit de cel mai necurat duh al blestematei huliri…”.
4) A patra treaptă sau poruncă privește Sfânta Împărtășanie. „Și iată, părintește vă îndemn, sfătuiește Cuviosul Stareț, ca să nu vă treacă nici o luna, nefiind împărtășiți cu Dumnezeieștile Taine, ci toți de obște să vă îndeletniciți a vă comineca de 12 ori pe an”.
5) În a cincea îndrumare (treaptă) „cu limbă de moarte”, încercatul duhovnic arată „cum să vă păziți de focul cel vârât în spuză și tăinuit cu pricepere întru nepricepere”. Sfaturile acestea au drept scop să ferească obștea de anumiți oameni nedoriți, care smintesc rânduiala mănăstirească. Cu aceleași ex-presii plastice, el previne pe fiii săi duhovnicești: „Feriți-vă dar, o! fiii mei, ca să nu vă înșelați grăbindu-vă a primi lupi cuvântători, întru smerita turmă, adică pe aceste cinci firi de oameni, ce sunt încurcați și cu străine așezări: pe călugărul venit de aiurea numai rasofor, pe cel mai trecut, mai presus de chipul vostru cu schimnicia, cât și pe cel cu totul cilibiu (simplu) de neam, dimpreună cu cel foarte învățat și nesupus și pe altul ce ar fi chiar peste fire lipsit de minte, ale cărora nepotrivite așezări, nici (că) vă sunt de folos (dacă) ar rămânea cu voi”.
6) În treapta a șasea, Cuviosul Gheorghe dă înțelepte sfaturi iconomului mănăstirii, în mâna căruia se află administrația bunurilor ei: „O, prea iubite fiul meu iconoame, că mai vârtos ție și deosebi, am lăsat părintească poruncă, pentru ca să ști(i) cum să rânduiești toate trebile cele dinlăuntru și dinafară. Că de vreme ce dregătoria aceasta în seama ta este încredințată întru acest an, și se cuvine dar să umbli și foarte cu trezire, atâta întru sporirea locașului, făcându-te chip, cât și spre binele tău, păstrându-ți sufletul…”.
Pline de duh și într-o limbă pitorească sunt și sfaturile marelui stareț privitoare la relațiile îndrumătorului duhovnicesc cu colaboratorii săi (13): „Dar și aceasta să-ți fie în știre, o fiule, ca nu prost să încredințezi ascultare celor ce cu totul nu se pricep a scoate la cale acel lucru, nici să îneci mărgăritarul cuvântului în gura celor cu temelia supunerii pe nisip întărită; pe cei posomoriți și fricoși la luptă niciodată să nu-i pui la slujbe grele, pentru că negreșit te vor rușina; așijderea și prea cu bună bază să cumpănești greșealele fraților a nu le judeca numai cu asprime, după trup, ci mai ales prin milostivire, după duh, că scris este „milă voiesc, iar nu jertfă”, adică, deși multe căderi îți vor aduce, ca niște oameni cu neputințe și feluri de scârbe cu nemulțumire, ci însă nu-i mustra cu patimă, nici de a hrăpi de obicei cumva osândindu-i. Drept aceasta, arată-te vesel spre ei și foarte vei fi iubit”.
7) Treapta a șaptea privește respectarea rânduielilor „părintelui Kir Paisie, care poate și în zilele noastre mult a ne folosi, fiindcă pravila acelui bărbat este întemeiată cu șapte stâlpi și întărită pe cele șapte laude ale Maicii noastre Biserici”. Starețul Gheorghe recomandă ca obștea monahală din mănăstire -să nu depășească 103 monahi, „măcar de ar veni la voi orice față, aducându-vă toate bunătățile pământului”.
Fiind înzestrat cu adânci și înțelepte sentimente naționale, pe care i le vor fi fortificat trăirea sa la Sfântul Munte, el lasă cu limbă de moarte să nu se supună obștea întemeiată conducătorilor de alt neam: „Deci și întru auzul tuturor, mai întâi pe voi, duhovnicii, preoții, diaconii, clirosanii și pe toți cine sunteți primitori de sfatul meu, cel lisat către voi cu limbă de moarte, părintește vă rog, pentru numele Preasfintei Troițe, ca să nu faceți supusă smerita obște altor mai procopsite neamuri, până când se va ținea câte un prosticel suflet de român într-însa” (14).
Păstrând cu sfințenie moștenirea lăsată de neobositul râvnitor al lui Hristos, cuvioșii stareți de la Cernica și Căldărușani, precum și monahii Bisericii noastre privesc cu osârdie la pilda vieții marelui lor înaintaș, străduindu-se fiecare să-i urmeze credința și virtutea. Arhim. Dr. Chesarie Gheorghescu
1. Arhim. Atanasie Gladcovschi, Gheorghe Arhimandritul, starețul mănăstirii Cernica (1806, decembrie 3 – 1956, decembrie 3), în „Glasul Bisericii”, XV (1956), nr. 12, p. 716-717; Ierod. Stanciu Ion-Ieronim, Viața și activitatea Starețului Gheorghe de Ia mănăstirea Cernica (teză de licență în manuscris), București, 1979, p. 16.
2. Mitrop. Athanasie Mironescu, Istoria mănăstirii Cernica, 1930, p. 125-126.
3. Cf. Prof. I. L. Georgescu și Episcop Roman Ialomițeanul, Starețul Gheorghe și mănăstirea Cernica, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul C (1982), nr. 3-4, p. 334.
4. Mitrop. Athanasie Mironescu, ibidem, p. 136-137.
5. Condica mai nouă a mănăstirii Cernica, cit. ibidem, p. 137.
6. Ibidem, fila 83 verso și anexa XXIX; la Mitropolitul Athanasie Mironescu, op. cit., p. 137-138.
7. Casian Monahul, în Istoria sfintelor mănăstiri Cernica și Căldărușani, București, 1870, relatează că domnitorul Mavrogheni a inițiat construirea unei biserici în insula Sfântul Gheorghe, de la Cernica, și a acordat daruri bogate călugărilor. Tot în această insulă, Cuviosul Gheorghe și-a ridicat o căsuță și un paraclis unde se retrăgea adeseori, pentru meditație și repaus duhovnicesc. Aici a înălțat, mai târziu, Sfântul Calinic măreața biserică cu hramul „Schimbarea la Față” și Sfântul Gheorghe, cu cetatea din jur, care constituie în prezent partea cea mai importantă a mănăstirii Cernica.
8. Mitropolitul Athanasie Mironescu, ibidem, p. 144-145.
9. Este vrednic de subliniat faptul că, întrucât aceste două mănăstiri aveau acum călugări harnici și evlavioși, formați după pravila patristică și atonită, mitropolitul de la București a găsit de cuviință ca tot Starețul Gheorghe să poarte și grija mănăstirii de la Argeș. Cei 20 monahi trimiși au reînviat viața duhovnicească de acolo. Cu timpul, unii dintre ei s-au retras, din cauza turcilor, la schitul Robaia-Argeș, unde fusese un alt român transilvănean – Sofronie, de la Cioara. A rămas de la ei o însemnată corespondență cu Paisie din Moldova {Ștefan Meteș, Emigrări românești din Transilvania în secolele XIII-XX, București, 1977, ediția a II-a, p. 174).
10. Cf. Prof. I. L. Georgescu și Episcop Roman Ialomițeanul, ibidem, p. 337; Mitrop. Athanasie Mironescu, ibidem, p. 1.46.
11. Arhim. Atanasie Gladcovschi, op. cit., p. 721.
12. Economul D. Furtună, Ucenicii Starețului Paiste în mănăstirile Cernica și Căldărușani (teză de doctorat), București, f.a., p. 55-56.
13. Cf. Prof. I. L. Georgescu și Episcop Roman Ialomițeanul, ibidem, p. 338.
14. Analiza testamentului Starețului Gheorghe, la Prof. I. L. Georgescu și Episcop Roman Ialomițeanul, ibidem, p. 338-339} vezi și Ierom. Ioanichie Bălan, Cuviosul Arhimandrit Gheorghe, mare stareț al mănăstirii Cernica, în Pateric românesc, București, 1980, p. 265-281.
Sfântul Prooroc Sofonie este al nouălea din cei doisprezece Profeți Mici din Vechiul Testament.
A trăit în secolul al VII-lea î.Hr. în regatul lui Iuda și a fost contemporan cu Proorocul Ieremia.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 3 decembrie
Sofonie, fiul lui Cuși din seminția (sau tribul) lui Simeon, a trăit la Ierusalim la începutul domniei regelui Iosia (640-609 î.Hr.), înainte ca acesta să înceapă restaurarea Legii lui Moise în regatul lui Iuda.
Într-adevăr, amputat de o parte a teritoriului său de invazia asiriană a lui Sanherib (700) și profund perturbat de domniile care au făcut cele rele înaintea Domnului ale regilor Manase și Amon, regatul lui Iuda trecea printr-o perioadă de idolatrie și de necredință.
Trimis de Dumnezeu, proorocul Sofonie, al cărui nume înseamnă „cel pe care Dumnezeu îl apără”, anunță apropierea Zilei Domnului, o Zi înfricoșătoare a mâniei lui Dumnezeu față de popoarele idolatre și față de Ierusalim, dacă el întârzie să se întoarcă către Dumnezeu prin pocăință adevărată.
Toți necredincioșii vor fi șterși de pe fața pământului de focul arătării Domnului și pe Muntele Sfânt rămășița lui Israel – adică cei blânzi și smeriți cu inima care și-au pus încrederea în Numele Domnului ― va fi restaurată și vor sălta de bucurie cu toți cei care, veniți dintre neamurile păgâne, vor crede în Mesia Hristos și vor ruga Numele Domnului.
Atunci Domnul va locui în noul Sion, Biserica, fiica Ierusalimului.
El îi va aduna pe cei aleși ai Săi în iubire și bucurie, și toți vor fi părtași unei sărbători veșnice.
Sf. Proroc Sofonie (Secolul al VII-lea î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro
Profeția
Scrisă în Iudeea (Regatul Iuda), Cartea lui Sofonie este probabil anterioară reformei inițiate de Iosia în anul 622 î.Hr.
Mesajul său îi cheamă pe iudei să se întoarcă către Dumnezeul lor pentru a nu avea aceeași soartă ca regatul vecin din nord (Regatul Israel), invadat cu un secol mai devreme de cître asirieni.
În Cartea sa, Sofonie a proorocit Ziua Judecății.
Ca reacție împotriva stăpânirii asiriene care pervertise regatul lui Iuda, el a anunțat „Ziua Domnului”, un cataclism universal (apocalipsă) care urma să marcheze sfârșitul unei epoci a păcatului și restaurarea poporului lui Dumnezeu dintr-o „mică rămășiță”.
Atributul lui Sofonie este făclia, având ca explicație pasajul din profețiile sale în care Domnul amenință cetatea Ierusalimului cu o distrugere iminentă:
„Și în ziua aceea, voi scormoni Ierusalimul cu făclii și voi pedepsi pe toţi cei care zac pe drojdia lor şi zic în inima lor: «Dumnezeu nu face nici bine, nici rău!»” (Sofonie, 1, 12).
Arătatu-te-ai rază luminoasă prin dumnezeiescul Duh, prooroace Sofonie, glăsuind prin dumnezeească arătare: Bucură-te foarte fata Sionului, vestește fata Ierusalimului, iată împăratul tău vine, cel ce mântuiește!
Viața Sfântului Proroc Sofonie
Sfântul proroc Sofonie era din muntele Savarata, din seminția lui Simeon; tatăl său se chema Husia, unchiul său Godolia, iar strămoșii săi au fost Amoria și Ezechia. El a fost, după numele lui, văzător și cunoscător al tainelor lui Dumnezeu (precum numele lui se tâlcuiește); pentru că, având mintea sa totdeauna curată și îndeletnicindu-se cu gândire către Dumnezeu, s-a învrednicit dumnezeieștilor descoperiri, cunoscând multe taine ale lui Dumnezeu, care aveau să fie arătate în zilele cele mai de pe urmă, pentru care a grăit mai înainte împlinirea lor. El a prorocit despre dărâmarea și pustiirea Ierusalimului, despre împrăștierea iudeilor și despre venirea lui Hristos, iar după aceea, despre întoarcerea neamurilor către Hristos; apoi a murit și a fost îngropat în casa sa, așteptând învierea cea de obște a tuturor. El avea chipul asemenea cu al Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, având barbă mică și era rotund la față.
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (1730-3 decembrie 1806) a fost un monah român originar din Transilvania, stareţ al mai multor mănăstiri din Moldova şi, mai târziu, din Ţara Românească (Cernica şi Căldăruşani). Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 3 decembrie.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
(BRU) Sf. Sofoniu, profet († secolul al VII-lea î.Hr.)
Sfântul Prooroc Sofonie foto: doxologia.ro
Sfântul Prooroc Sofonie a trăit la Ierusalim la începutul domniei regelui Iosia (640-609 î.Hr.). Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 3 decembrie.
(BRC) Sf. Francisc Xaveriu, preot
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Marcată, anual, la 3 decembrie, această zi a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Evenimentele Zilei de 3 decembrie în Istorie:
- 3 decembrie 1920 – Curtea Permanentă de Justiție Internațională;
- 3 decembrie 1967 – Primul transplant de inimă
Astăzi în istorie pentru 3 decembrie
3 decembrie 311 - A decedat imparatul roman Diocletian; (n. 244).
Gaius Aurelius Valerius Diocletianus - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244–311), cunoscut ca Dioclețian, a fost împărat roman din 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305. Pe plan politic și militar a fost unul dintre cei mai de seamă împărați romani, reformele sale asigurând continuitatea imperiului în părțile din răsărit pentru încă o mie de ani. Faptele sale sunt însă umbrite de prigoana pe care a declanșat-o împotriva creștinilor; prin cele 4 edicte (decrete) împotriva creștinilor pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii
3 decembrie 649 - A murit Sfantul Birin din Dorchester (n.cca.600), primul episcop de Dorchester si evanghelizatorul regatului Wessex din Anglia. Era de origine franca si a fost trimis de papa Honorius I sa-i converteasca la crestinism pe saxonii de vest. Este venerat ca sfant in Biserica Catolica si Biserica Anglicana.
3 decembrie 915 - Papa Ioan al X-lea il incoroneaza pe Berengario de Friuli imparat al Imperiului Carolingian.
Berengario de Friuli (845-7 aprilie 924) a fost margraf de Friuli din 874 până între 890-896, Rege al Italiei ca și Berengario I din 887 și împărat al Imperiului carolingian din 915 până la moartea sa. În ciuda tilului imperial, Berengario nu reușește să își exercite puterea în întreg Imperiul. Spre sfârșitul domniei sale este acuzat de incompetență și a fost atacat de trupele lui Rudolf al II-lea de Burgundia care l-au invins în 923, Berengario fiind detronat de facto, în 924 murind, fiind ucis de unul dintre oamenii săi.
3 decembrie 1368 - S-a născut regele Charles al VI-lea al Franţei; (d. 21.10.1422).
Carol al VI-lea (3 decembrie 1368 – 21 octombrie 1422), rege al Franței din 1380 până în 1422 și membru al Casei de Valois. A fost cunoscut sub numele de Carol cel Mult-Iubit (franceză le Bien-Aimé) și mai târziu drept Carol Nebunul (franceză Charles le Fou). Se pare că suferea de schizofrenie paranoida paranoidă. Una din cauze ar putea fi de natură genetică: mama sa, Jeanne de Bourbon, avusese, în 1373, timp de mai multe luni, un acces de nebunie.
Printre bizareriile sale de comportament se poate menționa faptul că avea iluzia că este din sticla motiv pentru care hainele sale aveau cusute bare metalice pentru a-l proteja în cazul unei eventuale căderi. Crizele lui de nebunie au început în 1392 și au dus la certuri în familia regală franceză, lucru exploatat de puterile vecine Anglia și Burgundia. Până la sfârșitul domniei sale o mare parte din Franța, a fost sub ocupație străină.
3 decembrie 1447 - S-a născut Baiazid al II-lea, sultan al Imperiului Otoman (d. 1512)
Baiazid al II-lea – foto: ro.wikipedia.org
Baiazid al II-lea (n. 3 decembrie 1447 – d. 26 mai 1512), sultan otoman ce a domnit în perioada 1481 – 1512, fiul lui Mahomed al II-lea. În războiul dus împotriva Moldovei, în timpul lui Ștefan cel Mare, a ocupat Chilia și Cetatea Albă (1484). Pe 25 aprilie 1512 este detronat de o răscoală a ienicerilor, conduși de fiul său Selim I, și asasinat prin otrăvire.
3 decembrie 1533 - A murit Vasili al III-lea, mare cneaz al Moscovei; (n. 25 martie 1479).
Vasili al III-lea Ivanovici (25 martie 1479 – 3 decembrie 1533), Mare Cneaz al Moscovei din 1505 până în 1533. A fost fiul tarului Ivan al III-lea cel Mare (1440- 1505) si al Sofiei Paleolog . S-a casatorit cu Solomonia Iurievna Saburova la 4 septembrie 1505 dar nu a avut urmasi timp de 20 de ani.In 1525, Vassili III a divortat cu acordul mitropolitului Daniel al Moscovei si al boierilor sai si s-a recasatorit cu Elena Glinska , cu care a avut doi fii, Ivan al IV-lea cel Groaznic si Iuri,care era surdo-mut. Aceasta decizie a amanat stingerea dinastiei Riurik si o criza de succesiune la tron.
3 decembrie 1596 - S-a născut Nicola Amati, lutier italian (d. 1684)
Niccolo Amati, (3 December 1596 – 12 April 1684), cel mai cunoscut membru al celebrei familii de lutieri Amati din Cremona; a fost maestrul lui Antonio Stradivari şi al lui Giuseppe Guarneri. A construit mai mult de 1 000 de instrumente din care au rămas circa 650; (m. 12 aprilie 1684).
3 decembrie 1764 - S-a născut Ducesa Augusta de Brunswick-Wolfenbüttel (d. 1788)
3 decembrie 1800 - Lângă München, armatele franceze conduse de Jean Moreau au repurtat o victorie decisivă în fața unei coaliții austro-bavareze în Bătălia de la Hohenlinden din cadrul Războiului celei de a Doua Coaliții.
Bătălia de la Hohenlinden ( 3 decembrie 1800) Parte din Războiului celei de a Doua Coaliții (Jean Victor Marie Moreau la Hohenlinden – Galerie des Batailles, Palatul Versailles) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Hohenlinden s-a dat la 3 decembrie 1800 în timpul Războaielor Revoluției Franceze. O armată franceză în frunte cu Jean Victor Marie Moreau a obținut o victorie decisivă asupra austriecilor și bavarezilor conduși de arhiducele Ioan al Austriei. După ce au fost forțați într-o retragere dezastruoasă, aliații au fost obligați să ceară un armistițiu care a încheiat practic Războiul celei de a Doua Coaliții. Localitatea Hohenlinden, unde s-a dat bătălia, se află la 33 km est de München în Germania de astăzi.
Armata de 56.000 de oameni a generalului de divizie Moreau a atacat circa 64.000 de austrieci și bavarezi. Austriecii, crezând că sunt în urmărirea unui dușman învins, s-au deplasat printr-o zonă des împădurită în patru coloane separate. Moreau i-a surprins, însă, pe austrieci într-o ambuscadă, când ieșeau din pădurea Ebersberg, lansând divizia generalului Antoine Richepanse într-o încercuire surprinzătoare pe flancul stâng austriac. Luând inițiativa, generalii Moreau au reușit să încercuiască total și să zdrobească cea mai mare coloană austriacă.
Această victorie uriașă, cuplată cu victoria primului consul Napoleon Bonaparte în bătălia de la Marengo din 14 iunie 1800, a pus capăt Războiului celei de a Doua Coaliții. În februarie 1801, austriecii au semnat tratatul de la Lunéville, acceptând controlul francez până la Rin și recunoscând republicile-marionetă ale Franței din Italia și Țările de Jos. Tratatul de la Amiens semnat ulterior de Franța și Regatul Unit a dus la cea mai mare perioadă de pauză în războaiele napoleoniene.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org si en.wikipedia.org
3 decembrie 1818 - Illinois a devenit cel de-al 21-lea stat al SUA .
3 decembrie 1838 - S-a născut Prințesa Louise a Prusiei, Mare Ducesă de Baden (d. 1923)
3 decembrie 1854 - A încetat din viaţă Johann Eckermann, poet şi memorialist; (n. 21 septembrie 1792).
Johann Peter Eckermann (21 September 1792 – 3 December 1854), poet şi memorialist, bun prieten cu Goethe, secretarul personal al acestuia (“Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieţii lui”)
3 decembrie 1857 - S-a născut Joseph Conrad, (Józef Teodor Konrad Korzeniowski) scriitor britanic de origine poloneză (d. 1924)
Joseph Conrad, (născut Józef Teodor Konrad Korzeniowski, 3 decembrie 1857, Berdîciv, Imperiul Rus, acum Ucraina – d. 3 august 1924, Bishopsbourne, Anglia), romancier englez, la origine polonez din Ucraina, maestru al prozei scurte (“Taifun”, “Condamnatul din insule”, “Lordul Jim”, “Agentul secret”, “Nostromo”)
3 decembrie 1860 - S-a încheiat Convenția telegrafică cu Rusia, prima convenție internațională a Principatelor Unite; a intrat în vigoare la 1/13 februarie 1862.
3 decembrie 1861 - Alexandru Ioan Cuza a anunțat, cu prilejul deschiderii Camerelor, că „Înalta Poartă, precum și toate Puterile Garante” recunosc Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei care vor alege aşa cum “România o va simţi şi o va dori“.
Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878) au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord.
3 decembrie 1865 - Domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă legea de organizare a serviciului de poştă şi telegraf în România.
3 decembrie 1873 - S-a născut lingvistul Ilie Bărbulescu, membru a numeroase societăţi ştiinţifice, membru corespondent al Academiei Române; a înfiinţat Catedra de Slavistică a Universităţii din Iaşi; (m. 5 iunie 1945). A fost, de asemenea, director al revistei „Arhiva”, organ al Societății de Istorie și Filologie din Iași (1921-1940).
3 decembrie 1880 - Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, nepot de frate al regelui Romaniei Carol I, este desemnat moştenitor prezumtiv al tronului României.
Principele Ferdinand în anul căsătoriei, 1893 – foto: ro.wikipedia.org
Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.
3 decembrie 1883 - S-a nascut Anton Webern, compozitor şi dirijor austriac, părintele serialismului; (d.15.09.1945).
Anton Webern în Stettin, octombrie 1912 – foto: ro.wikipedia.org
Anton Webern (3 decembrie 1883 – 15 septembrie 1945), compozitor austriac. Creația sa se întemeiază pe tehnica dodecafonică. El a fost discipolul si elevul lui Arnold Schoenberg, inițiatorul dodecafonismului. Cea mai valoroasă lucrare a sa este piesa pentru orchestră intitulată „Passacaglia”.
3 decembrie 1886 - S-a născut Karl Manne Georg Siegbahn, fizician suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1978)
3 decembrie 1888 - A încetat din viaţă Carl Zeiss, inventatorul sticlei Zeiss. (n. 11 septembrie 1816).
Carl Zeiss (n. 11 septembrie 1816, Weimar – d. 3 decembrie 1888, Jena), inginer mecanic și un întreprinzător german. A întemeiat, în 1846, firma de instrumente optice care-i poartă numele, “Carl Zeiss” din Jena, Germania, respectiv “Jenaoptik”;
3 decembrie 1891 - S-a născut marele sculptor roman Oscar Han. (d. 14 februarie 1976) .
Oscar Han (n. 3 decembrie 1891, Bucureşti – d. 14 februarie 1976, Bucureşti), autor, monograf şi sculptor român. Tatăl său era de origine germană, iar mama româncă din Vrancea. Oscar Han a studiat la Academia de Arte Frumoase din București, în atelierul lui Dimitrie Paciurea si (sculptura) și cu Frederic Storck. În 1911, Oscar Han s-a făcut remarcat cu lucrarea „Cap de fetiță”.
A fost membru al „Grupului celor patru„, din care mai făceau parte pictorii Nicolae Tonitza,Stefan Dumitrescu si Francisc Sirato. În anul 1917 a făcut parte dintre cei 30 de artiști, pictori și sculptori trimiși pe front de Marele Cartier General al Armatei, pentru a realiza lucrări inspirate din luptele purtate de armata română În 1945, comuniștii l-au acuzat pe Oscar Han că ar fi fost legionar (poate din cauza bustului Prof. Nae Ionescu , realizat de el în 1928).
În temeiul legii privind purificarea din cauza asocierii în trecut cu regimul profascist, adoptată într-o nouă formulă la 30 martie 1945, sculptorul Oscar Han, profesor la Școala de Arte Frumoase, a fost îndepărtat din învățământ pe termen de un an printr-un Decret semnat de Mihai Ralea , proaspăt ministru al Artelor. Ulterior, Oscar Han s-a adaptat noului regim
Printre cele mai cunoscute lucrari ale sale se numara Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul, inaugurată în 1968 în fața palatului princiar din Alba Iulia , cu ocazia aniversării semicentenarului Unirii Transilvaniei cu Romania, statuia domnitorului moldovean lui Vasile Lupu ,realizată din bronz în 1932, amplasată in orasul Orhei din Basarbia, statuia regelui Carol I al Romaniei, amplasată în curtea Castelului Peles din Sinaia, statuia lui Constantin Brancoveanu din Bucuresti, realizată din bronz în 1939, chiar în curtea bisericii Sf. Gheoghe-Nou din București, unde este înmormântat domnitorul,statuia lui Mihail Kogălniceanu din București, executata in bronz in anul 1936 etc.
3 decembrie 1892 - Regele României, Carol I, şi regina Marii Britanii, Victoria, asemneaza tratatul privitor la căsătoria principelui Ferdinand, moştenitor al Tronului României, fiul lui Leopold, prinţ de Hohenzollern-Sigmaringen, şi al Antoniei, infanta Portugaliei, nepot de frate al regelui Carol I, cu Maria, principesă de Marea Britanie şi Irlanda, fiica Mariei Aleksandrovna (fiica ţarului Alexandru al II-lea) şi a lui Alfred, duce de Edinburgh (al doilea fiu al reginei Victoria).
3 decembrie 1894 - A încetat din viaţă scriitorul Robert Louis Stevenson (“Comoara din insulă”); (n. 13 noiembrie 1850).
3 decembrie 1900 - S-a născut Richard Kuhn, biochimist german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (d. 1966)
3 decembrie 1901 - S-a înfiinţat societatea “Tinerimea artistică” de către pictorii Ştefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Gheorghe Petraşcu ş.a.; gruparea milita pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viaţa ţăranilor, a oamenilor de rând.
3 decembrie 1905 - S-a născut Attila Jozsef, unul dintre cei mai mari poeţi ai Ungariei (“Cerşetorul frumuseţii”, “Rău mă doare”); (m. 1937).
3 decembrie 1917 - Este inaugurat podul Quebec, la vest de orașul cu același nume, a cărui proiectarea și construcție a durat două decenii.
3 decembrie 1919 - A murit pictorul impresionoist francez Pierre-Auguste Renoir; (n. 25 februarie 1841).
Pierre-Auguste Renoir (n. 25 februarie 1841, Limoges – d. 3 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer), unul din cei mai celebri pictori francezi, creator – împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne – al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portretele l-au îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept “pictorul bucuriilor vieții”, Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.
Pierre-Auguste Renoir: “Les grandes baigneuses”, 1884 – foto: ro.wikipedia.org
3 decembrie 1920 - La Geneva a fost semnat Protocolul privind constituirea Curţii Permanente de Justiţie Internaţională cu sediul la Haga.
Palatul Păcii de la Haga, Olanda, găzduiește Curtea Permanentă de Justiție Internațională – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Curtea Permanentă de Justiție Internațională cunoscută și cu numele de Curtea Mondială, a fost curtea internațională atribuită Societății Națiunilor. Creată în 1920 (cu toate că idea unei curți internaționale era veche de câteva secole), Curtea a fost întâmpinată călduros atât de state cât și academici, iar multe cazuri au fost aduse aici în prima decadă a funcționarii acesteia. Când tensiunea internațională a crescut în anii 1930, se apela tot mai rar la Curte; printr-o rezoluție a Societății Națiunilor pe 18 aprilie 1946, Curtea a încetat să mai existe, fiind înlocuită de Curtea Internațională de Justiție.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
3 decembrie 1927 - S-a lansat primul film cu Stan și Bran, “Putting Pants on Philip”.
3 decembrie 1931 - La Moscova, se desfăşoară lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist din România. Alexandru Ştefanski (Gorn), membru al Partidului Comunist Polonez, este numit secretar general al partidului. (3-4 decembrie).
3 decembrie 1933 - A început funcționarea efectivă a Spitalului de Urgență din Bucuresti, actualul Spital de Urgenta Floreasca.
Spitalul de Urgență București (1933) – foto preluat de pe www.libertatea.ro
În anul 1906 Nicolae Minovici înființează primul serviciu public de ambulanță din România, Societatea de Salvare. La scurt după înființarea serviciului, Nicolae Minovici, realizează că sistemul de sănătate românesc are nevoie de un spital specific care să fie pregătit astfel încât să poată prelua pacienții aduși de ambulanțele serviciului public.
În data de 6 octombrie 1933, prin decizia Ministerului Sănătății nr 68920,publicata in 31 octombrie 1933 M.OF. nr 251, spitalul de urgență este înființat de drept, coordonatorul acestui nucleu nou creat fiind medicul Iacob Iacobovici. Spitalul își începe funcționarea efectivă din decembrie 1933, iar inaugurarea oficială, în prezența oficialităților statului, are loc abia în 5 mai 1934.
Situat inițial pe malul Dâmboviței, spitalul a fost finanțat din fondurile personale ale lui Nicolae Minovici (ipotecarea casei personale), permitea îngrijirea tuturor bolnavilor indiferent de posibilitatea de a plăti serviciile medicale și avea o secție de chirurgie cu 60 de paturi. În acelaș an este înființată în spital și o secție de toxicologie.
La 24 august 1944 clădirea spitalului de pe malul Dâmboviței a fost distrusă de bombardamentele aviației germane. Spitalul a fost mutat în clădirea Sanatoriului Antoniu, aici fiind adăugate noi secții de terapie intensivă, toxicologie și arși. În această perioadă spitalul avea 150 de paturi.
În anul 1949 spitalul se mută într-o nouă locație, locație păstrată până în prezent, Calea Floreasca. La acea vreme spitalului i s-au adăugat noi secții medicale, secția de terapie intensivă, ortopedie și boli interne. Numărul paturilor a crescut ajungând la 400.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; www.libertatea.ro
3 decembrie 1933 - S-a născut Paul J. Crutzen, chimist și inginer olandez, laureat Nobel
3 decembrie 1937 - A decedat scriitorul maghiar József Attila; (n. 11.0.4.1905).
3 decembrie 1939 - S-a născut Gheorghe Mărmureanu, seismolog român
3 decembrie 1941 - Stalin îi spune lui Wladysław Sikorski, lider al polonezilor din exil, că unii ofiţeri polonezi prizonieri pe teritoriul URSS lipsesc, probabil pentru că au evadat în Manciuria. Istoricii vor dovedi mai târziu că ofiţerii fuseseră asasinaţi la ordinul liderului sovietic.
3 decembrie 1948 - S-a născut Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath.
John Michael Osbourne (n. 3 decembrie 1948, în Birmingham), cunoscut ca Ozzy Osbourne, este un cântăreț englez. A fost vocalistul și fondatorul uneia dintre cele mai cunoscute formații de heavy metal din toate timpurile, Black Sabbath. Ulterior a avut parte de o carieră solo de succes.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org
3 decembrie 1949 - Decret privind înființarea Camerei de Comerț Exterior a României.
3 decembrie 1954 - A încetat din viaţă Maria Ventura, actriță română (n. 1886)
Maria Ventura (n. 13 iulie 1886 sau 1888 – d. 3 decembrie 1954, Paris) a fost o actriță română de origine evreiască, societară a Comediei Franceze; a fost protagonista unor filme mute franceze realizate de Victorin Jasset – ”Herodiada”, Alberto Capellani – “Mizerabilii”; A jucat în limbile franceză și română. Cunoscută în România și sub numele de Mărioara Ventura, iar în Franța ca Marie Ventura.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org
3 decembrie 1960: S-a născut Daryl Hannah, actriță americană.
3 decembrie 1960: S-a născut Julianne Moore, actriță americană.
3 decembrie 1965: S-a născut Katarina Witt, patinatoare germană
3 decembrie 1966: S-a nascut la Alexandria (Teleorman), Cătălin Botezatu, designer vestimentar.
3 decembrie 1967: Într-un spital din Cape Town, chirurgul sud-african Christian Barnard, conducând o echipă din 31 de specialiști, a efectuat, cu succes, primul transplant de inimă. Beneficiarul transplantului, Louis Washkansky, un bărbat de 53 de ani, va muri 18 zile mai târziu de pneumonie, din cauza sistemului imunitar slăbit. In ciuda pneumoniei pe care a contactat-o, inima lui Washkansky a functionat normal pana in clipa mortii.
Christian Barnard and team after the historic surgery .Groote schuur hospital .Cape town – foto: drsvenkatesan.com
Inima a fost transplantata de la o tanara de 25 de ani care a decedat in urma unui accident de circulatie. Chirurgul Christian Barnard a folosit o tehnica descoperita de un grup de cercetatori americani in anii ’50 – doctorul Norman Shumway fiind primul care a realizat cu succes un transplant de inima la un caine.
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
In urmatorii ani tehnica a avansat, fiind creat si un tratament medicamentos care sa previna respingerea organului transplantat. Dr. Barnard a continuat operatiile, iar la sfarsitul anilor ’70 pacientii sai au reusit sa traiasca si cinci ani dupa transplant.
3 decembrie 1971: Armata pakistaneză a atacat India, declanșând Razboiul indo-pakistanez din 1971.
3 decembrie 1973: Programul Pioneer: Pioneer 10 trimite înapoi pe Terra prima imagine de aproape a planetei Jupiter.
3 decembrie 1973: Nicolae Ceaușescu ajunge în Statele Unite pentru o vizită oficială. Va fi primit cu toate onorurile posibile. Ceaușescu își dorea obținerea clauzei națiunii celei mai favorizate, ce presupunea facilități vamale pentru produsele românești importate de SUA. Mai dorea, de asemenea, un credit de 500-600 milioane de dolari, pe termen lung, cu o dobândă de 2%. Creditul, a spus Ceaușescu la Washington, urma să fie folosit de România pentru achiziționarea unor tehnologii americane necesare industriei românești. Va părăsi SUA fără să obțină clauza și împrumutul.
Ceauşescu, Richard Nixon, Elena Ceauşescu şi Patricia Nixon înaintea dineului de la Casa Albă – foto:: Arhivele Nationale
3 decembrie 1975: S-a născut Andrei Istrățescu, Mare maestru la șah român
3 decembrie 1976: A avut loc o încercare de asasinat asupra lui Bob Marley. A fost împușcat de două ori însă a cântat în concert două zile mai târziu.
3 decembrie 1977: A fost inaugurat Muzeul Județean Botoșani.
3 decembrie 1977: Au fost inaugurate lucrările de construcţie a sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier II de la Drobeta-Turnu Severin.
La Porțile de Fier II se află una din cele mai mari hidrocentrale din România, ea ocupând locul II în România după Porțile de Fier I
3 decembrie 1979: Ayatollahul Ruhollah Khomeini devine primul Lider Suprem al Iranului.
3 decembrie 1981: S-a născut David Villa, fotbalist spaniol
3 decembrie 1984: S-a născut Cosmin Moți, fotbalist român
3 decembrie 1987: Adunarea Generală a ONU adoptă rezoluții inițiate de România privind reducerea bugetelor militare, reglementarea pașnică a diferendelor dintre state, dezvoltarea bunei vecinătăți.
3 decembrie 1991: A încetat din viaţă filosoful roman Petre Ţuţea. A fost deţinut politic între anii 1948–1953 şi 1956–1964 (scrieri: „Omul – Tratat de antropologie creştină”, “Între Dumnezeu şi neamul meu”, “Bătrâneţea şi alte scrieri filosofice”); ( n. 06.10.1902 la Boteni, Muscel, jud Arges).
3 decembrie 1993: A început să emită, la Bucureşti, postul „Radio Romantic”.
3 decembrie 1997: In orasul canadian Ottawa, reprezentanti ai 121 de state au semnat un tratat privind interzicerea fabricarii minelor antipersonal. Statele Unite, China si Rusia au refuzat insa sa semneze acest document.
3 decembrie 1998: Banca franceză „Société Générale” este desemnată câștigătoarea licitației organizate de Fondul Proprietății de Stat pentru privatizarea Băncii Române pentru Dezvoltare (BRD). „Société Générale” a cumpărat 51% din acțiunile BRD pentru 200 de milioane de dolari.
3 decembrie 1999: Tori Murden a devenit prima femeie care a traversat singura intr-o barca Oceanul Atlantic, dupa o calatorie de 81 de zile.
3 decembrie 1999: A încetat din viaţă Scatman John, cântăreț american de muzică jazz și rapper (n. 1942)
3 decembrie 2005: S-a nascut la Oslo, printul Sverre Magnus de Glücksborg al Norvegiei, fiul printului mostenitor Haakon al Norvegiei si al sotiei acestuia, printesa Mette – Marit. El ocupa al treilea loc in ordinea de succesiune la tronul norvegian.
3 decembrie 2014: A încetat din viaţă Corneliu Fânățeanu, tenor român (n. 1933)
Corneliu Fânățeanu (n. 18 ianuarie 1933, Valea Loznii, Sălaj – d. 3 decembrie 2014, Drobeta-Turnu Severin) a fost un tenor român. A deținut funcții ca: atașat cultural al Ambasadei Române din Roma, director al Operei Române. În decursul carierei sale artistice, a interpretat diverse roluri din opere ca: “Don Giovanni”, “Flautul fermecat”, “Faust”, “Don Carlo”, “Der Freischutz”, “La traviata”, “Rigoletto”, “Tosca”, “Evgheni Oneghin”, “Andrea Chénier”, “Walkiria”.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (“International Day of People with Disability”) este marcată, anual, la 3 decembrie cu scopul de a promova şi implementa programele destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru aceste categorii sociale defavorizate, potrivit site-ului Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), www.un.org.
Această zi a fost proclamată de către Adunarea Generală a ONU, în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Conferință de presă susținută de reprezentantul cu însărcinări speciale pentru procese electorale din cadrul MAE, Iulian Ivan, pe tema organizării alegerilor parlamentare în străinătate
Alocutiunea Presedintelui Romaniei din cadrul sedintei anuale de bilant a Consiliului Superior al Magistraturii
“Nimeni nu e mai presus de lege, iar Justiţia trebuie să funcţioneze la întreaga sa capacitate”
Situația din România - 3 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică
Până astăzi, 3 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 492.211 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
381.001 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.661 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.353 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 11.876 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 02.12.2020 (10:00) – 03.12.2020 (10:00) au fost raportate 211 de decese (125 bărbați și 86 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.156. Dintre acestea, 1.252 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.170.013 teste. Dintre acestea, 32.120 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.420 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.700 la cerere.
Situația din România – 3 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.914 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 127 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:
Până la data de 2 decembrie 2020, au fost raportate 13.365.555 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Spania, Regatul Unit, Italia, și Germania.
ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*
Franţa 2.230.571 (+8.083) 53.506 (+775) 167.915 -
Spania 1.656.444 (+8.257) 45.511 (+442) 150.376 -
Regatul Unit 1.643.086(+13.429) 59.051 (+603) 3.602 (+13)
Italia 1.620.901(+19.347) 56.361 (+785) 823.335 (+38.740)
Germania 1.084.743 (+17.270) 17.123 (+487) 789.564 (+20.184)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 1 – 2 decembrie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Sonda chineză Chang’e 5 a încheiat înainte de termen colectarea de roci de pe Lună
Sonda spaţială Chang’e 5, trimisă într-o zonă neexplorată de pe Lună, a finalizat cu o zi mai devreme operaţiunea de colectare de roci selenare, pe care urmează să le aducă pe Terra, a anunţat joi agenţia spaţială chineză, citată de AFP şi Reuters.
Sonda Chang’e 5, care a aselenizat marţi, a depozitat, conform planurilor, eşantioanele recoltate într-un container special. “Operaţiunea de prospectare ştiinţifică s-a derulat aşa cum era prevăzut”, a anunţat agenţia spaţială chineză.
Obiectivul sondei chineze constă în aducerea pe Terra a unei cantităţi de aproximativ două kilograme de roci lunare, ce vor fi captate în special prin foraje realizate la nivel scoarţei selenare până la adâncimi de doi metri. După analizarea lor de către oamenii de ştiinţă, aceste roci vor oferi cel mai probabil noi informaţii despre istoria Lunii.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
