Articole

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (9 octombrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu

Sfântul Apostol Iacov a fost fiul lui Alfeu și unul din Cei Doisprezece. El era fratele sfântului evanghelist Matei. Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Iacov la 9 octombrie și apoi pe 30 iunie, la Soborul celor Doisprezece Sfinți Apostoli.

Iacov a auzit cuvintele Domnului și a mărturisit minunile Sale. După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii Iacov, Alfeu, și Andrei Cel Întâi-Chemat (30 noiembrie) au făcut călătorii misionare prin Iudeea, Edessa, Gaza și Eleuteropolis, propovăduind Evanghelia, vindecând orice fel de boală, și aducându-i pe mulți pe calea mântuirii. Sfântul Iacov și-a încheiat munca apostolească mucenicește în orașul egiptean Ostrachina, unde a fost crucificat de păgâni.

cititi mai mult despre si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

Sfântul Apostol Tadeu

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Apostol Tadeu

Sfântul apostol Tadeu, cunoscut în tradiția siriacă sub numele de sfântul Addai sau Adai a fost evanghelizatorul Edessei și Beirutului și este considerat unul din Cei Șaptezeci de Apostoli ai lui Hristos. El este prăznuit la 21 august, iar la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci.

 

Sfântul Addai

Sfântul Addai este cunoscut de Eusebiu de Cezareea sub numele de Apostolul Tadeu din cei Șaptezeci și este prezentat de acesta ca fiind cel care l-a vizitat pe Regele Abgar din Edessa, l-a vindecat și i-a propovăduit. Varianta siriacă a acestei întâmplări este intitulată Învățăturile lui Addai, dar există dubii legate de istoricitatea ei. Este posibil ca relatarea să fie din secolul al III-lea și se pare că a fost folosită în polemicile împotriva întemeietorului maniheismului, numit și el Addai (și „apostol”).

Liturghia siriacă, cunoscută sub numele de Liturghia lui Addai și Mari și cu originea în jurul anului 200 d.Hr., folosită de Biserica Asiriană a Răsăritului, face trimitere la acest sfânt.

Sfântul Apostol Tadeu - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Apostol Tadeu – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Tadeu

Sfântul Tadeu a fost de neam evreu și s-a născut în orașul sirian Edessa. El a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în Iordan. Sfântul Tadeu a fost ales de Domnul să fie unul din cei Șaptezeci de Ucenici pe care i-a trimis să propovăduiască în orașele și satele unde EL intenționa să meargă (Luca 10, 1).

El și-a însoțit propovăduirea cu multe minuni (despre care Abgar i-a scris împăratului asirian Nerses). El a pus preoți în Edessa și a întemeiat biserica de acolo. Abgar a dorit să-l răsplătească pe Tadeu cu daruri bogate, dar el a refuzat și a mers să propovăduiască în alte orașe, convertind mulți oameni la credința creștină. El a mers să propovăduiască în orașul Beirut și acolo a fondat o biserică. În acest oraș a murit în pace în anul 44.

 

cititi mai mult despre Sfântul Apostol Tadeu pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro;

Sfântul Apostol Matia (Sec. I – d.Hr.)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Apostol Matia (Sec. I – d.Hr.)

Sfântul Apostol Matia (n. secolul I d.Hr., Provincia Iudeea, Roma Antică – d. 80 d.Hr., Ierusalim, Israel) a fost unul din Cei Șaptezeci înainte de a-l înlocui pe Iuda Iscarioteanul între Cei Doisprezece. Episodul este evocat în Fapte. Sfântul Matia este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 9 august și la 30 iunie împreună cu Soborul Slăviților și Drept-lăudaților Doisprezece Apostoli ai lui Hristos. Apostolul Matia a predicat în Iudeea, Siria, Capadocia, Etiopia și altele. A murit în martiriu în Ierusalim, fiind ucis cu pietre.

Moaștele apostolului Matia au fost aduse prin grija împărătesei Elena Augusta, mama împăratului Constantin cel Mare, la Trier. Moaștele au fost mutate în anul 1127 în abația benedictină Sankt Matthias din Trier, unde se găsesc până în prezent. Acesta este singurul mormânt al unui apostol la nord de munții Alpi. Sărbătoarea sfântului Matia a fost, până la reformarea calendarului roman universal prin Conciliul Vatican II (1962-1965), pe data de 24 februarie. După Conciliul Vatican II, sfântul Matia este sărbătorit pe 14 mai, cu excepția țărilor de limbă germană, unde sărbătoarea a rămas în continuare pe 24 februarie.

Apostolul Matia (n. secolul I e.n., Provincia Iudeea, Imperiul Roman – d. 80 e.n., Ierusalim, Israel) a fost cel pe care cei unsprezece apostoli ai lui Isus Cristos l-au ales în locul lui Iuda Iscariot, după sinuciderea acestuia din urmă. Episodul este evocat în Fapte - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Apostolul Matia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Viața

Apostolul Matia s-a născut în Betleem din tribul lui Iuda. Încă din copilărie, el a studiat Legea lui Dumnezeu sub supravegherea lui dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu.

Atunci când Domnul nostru Iisus Hristos s-a arătat lumii, Sfântul Matia a crezut că El este Mesia și l-a urmat apoi cu perseverență, fiind numărat printre cei Şaptezeci de Apostoli, pe care Domnul “i-a trimis doi câte doi înaintea feței Sale” (Luca 10,1).

După Înălțarea Mântuitorului, Sfântul Matia a fost ales de ceilalți să îl înlocuiască pe Iuda Iscarioteanul dintre cei Doisprezece Apostoli (Fapte 1:15-26). După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Matia a propovăduit Evanghelia în Ierusalim și în Iudeea împreună cu ceilalți Apostoli (Fapte 6:2, 8:14). Din Ierusalim, el a mers împreună cu Apostolii Petru și Andrei în Antiohia Siriană și apoi în orașele Tianum și Sinope din Capadocia. Aici, Apostolul Matia a fost întemnițat, scăpând în mod miraculos cu ajutorul Sfântului Andrei Întâiul Chemat.

Apostolul Matia a călătorit apoi spre Amasea, un oraș aflat pe malul mării. În timpul călătoriei de trei ani a Apostolului Andrei, Sfântul Matia a fost cu el în Edessa și Sebasta. În conformitate cu Sfânta Tradiție a Bisericii, el a propovăduit în Pontine Etiopia (în prezent vestul Georgiei) și în Macedonia. El a fost frecvent, în acea perioadă, în pericol de moarte, dar Domnul l-a apărat pentru a propovădui Evanghelia.

O dată, păgânii l-au forțat să bea o fiertură otrăvitoare. El a băut-o și nu numai că nu l-a afectat ci chiar a vindecat câțiva prizonieri care fuseseră orbiți cu această fiertură. Când Sfântul Matia a ieșit din temniță, păgânii l-au căutat în zadar, pentru că pentru ei devenise invizibil. Altă dată, când păgânii s-au înfuriat și vroiau să-l omoare, pământul s-a deschis și i-a înghițit.

Apostolul Matia s-a reîntors în Iudeea unde a continuat să-i lumineze pe compatrioții săi cu lumina învățăturilor lui Iisus Hristos. El a făcut minuni mari în Numele lui Iisus Hristos și a convertit mulțime mare la credința creștină.

Marele preot evreu Anania îl ura pe Hristos și, mai înainte, îl condamnase pe Apostolul Iacov, Fratele Domnului să fie azvârlit de pe înălțimile Templului iar acum a ordonat ca Apostolul Matia să fie arestat și adus în fața Sinedriului din Ierusalim.

Anania cel lipsit de evlavie a rostit o cuvântare în care l-a blasfemiat pe Domnul. Folosind profețiile din Vechiul Testament, Apostolul Matia a demonstrat că Iisus Hristos este Adevăratul Dumnezeu, Mesia cel promis, Fiul lui Dumnezeu, Consubstanțial and Coetern cu Dumnezeu Tatăl. După aceste cuvinte, Apostolul Matia a fost condamnat la moarte de către Sinedriu și lapidat.

Când Sfântul Matia era deja mort, evreii, pentru a-și ascunde fărădelegea, i-au tăiat capul ca unui dușman la Cezarului. (Conform unor istorici, Apostolul Matia a fost crucificat și spun că el a murit în Colchis.) Apostolul Matia a primit cununa muceniciei în anul 63.

 

Sărbători

- în calendarul roman universal: 14 mai
- în calendarul romano-catolic valabil în țările fostului Sfânt Imperiu Roman (actualmente țările de limbă germană): 24 februarie

- în calendarul luteran: 24 februarie
- în anii bisecți: 25 februarie

- în calendarul anglican: 24 februarie
- în anii bisecți: 25 februarie

- în calendarul răsăritean (de exemplu în calendarul Bisericii Ortodoxe Române și în cel al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice): 9 august

cititi mai mult despre Sfântul Apostol Matia si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sfântul Apostolul şi Diacon Prohor

foto si articol preluate de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Apostolul şi Diacon Prohor

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Prohor din Cei Șaptezeci a fost unul din primii diaconi ai Bisericii, alături de Sfinții Ştefan, Filip, Parmena, Nicanor, Timon și Nicolae. Cu toate că ei au murit la date diferite și din cauze diverse, ei sunt prăznuiți împreună în Biserica Ortodoxă la 28 iulie. Sfântul Prohor mai este sărbătorit și în 4 ianuarie împreună cu Soborul Celor Şaptezeci de Sfinți Apostoli.

În Faptele Apostolilor (6, 1-6) se spune că Cei Doisprezece Apostoli au ales șapte bărbați plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune și i-au așezat în treapta diaconiei.

La început, Sfântul Prohor l-a însoțit pe Sfântul Apostol Petru care, ulterior, l-a hirotonit episcop în orașul Nicomidia. După Adormirea Prea Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Sfântul Prohor l-a însoțit și a fost împreună-lucrător cu Sfântul Apostol Ioan Teologul și a fost exilat în Insula Patmos împreună cu acesta. După reîntoarcerea în Nicomidia, Sfântul Prohor a propovăduit Evanghelia printre păgânii din Antiohia și acolo a primit cununa muceniciei.

cititi mai mult despre Sfântul Apostolul şi Diacon Prohor si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.rodoxologia.ro

† Soborul Sfinţilor 12 Apostoli (30 iunie)

Soborul Sfinţilor 12 Apostoli

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; ziarullumina.robasilica.ro

 

Soborul Sfinţilor 12 Apostoli

Apostolul este trimisul lui Iisus Hristos pentru a propovădui Evanghelia și adevărul despre Mesia, cel răstignit pentru mântuirea noastră.

Cuvântul apostol provine din cuvântul grec αποστολος, însemnând „acela care este trimis”. La origine este un termen militar, însemnând un atac produs de o forță militară, de obicei formată din câțiva soldați, împotriva unui inamic. În contextul creștin, apostolul se referă la ucenicii care răspândesc Evanghelia lui Iisus Hristos.

Astăzi pomenim Soborul celor 12 Apostoli, ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, care au propovăduit Evanghelia în toată lumea, după cuvântul Domnului care a zis:

Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 19-20).

Ei au fost chemaţi la apostolie de Domnul Însuşi şi au fost martorii propovăduirii, Pătimirilor şi Învierii Sale.

Cei 12 Sfinţi Apostoli sunt: Petru, Andrei, Iacob şi Ioan (fiii lui Zevedeu), Filip, Bartolomeu, Toma, Matei, Iacob al lui Alfeu, Iuda Tadeul, Simon Zilotul şi Matia.

 

Cei 12 Apostoli

La început, Dumnezeu a chemat 12 ucenici în obștea Bisericii, dându-le misiunea de a propovădui adevărul. Potrivit Evangheliei, Iuda Iscarioteanul a fost unul dintre primii apostoli, dar odată cu lepădarea sa de credință și moartea lui, a fost înlocuit de Apostolul Matia. Soborul Sfinților 12 Apostoli este la 30 iunie. Numele apostolilor sunt enumerate la Matei 10,2, Marcu 3,14, Luca 6,12, Faptele Apostolilor 1;13, 26.

După înlocuirea lui Iuda Iscarioteanul, lista celor 12 Apostoli este următoarea:

 

Simon, zis Petru – (29 iunie și 16 ianuarie) răstignit pe cruce; Petru, fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său de iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatra). Dupa pescuirea minunată de pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Andrei cel Întâi chemat – (30 noiembrie) fratele lui Petru; răstignit pe cruce; Andrei s-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm ca este fratele lui Simon Petru. Sfântul Apostol Andrei este numit cel dintâi chemat.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Iacov (fiul lui Zevedei) – (30 aprilie) zis cel Mare ; decapitat; Iacob a fost fiul lui Zevedeu şi fratele Sfântului Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. Împreună cu fratele său, lăsându-şi corabia, pe tatăl său şi mreaja sa, a mers după Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiască.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Ioan Teologul – (26 septembrie și 8 mai) fratele lui Iacov (fiul lui Zevedei); Ioan a fost fiul lui Zevedei şi al Salomiei. Acesta a fost chemat de Hristos de la mrejile pescăreşti la propovăduirea Evangheliei. La primirea sa, Ioan a fost numit de Hristos Domnul fiu al tunetului, căci ca tunetul avea să se audă în toată lumea şi tot pământul să umple.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Filip – (14 noiembrie) răstignit pe cruce; Filip este cel de-al treilea Apostol chemat la misiune de către Mântuitorul Iisus Hristos.

 

Bartolomeu – (11 iunie și 25 august) zis și Natanail; răstignit, jupuit și decapitat. Bartolomeu era de neam din Galaad. El a propovăduit Evanghelia mai întâi în Siria şi în Asia de sus, India, apoi în Armenia cea Mare şi în Alvan, cetatea Armeniei.

 

Toma – (6 octombrie) s-a săvârșit fiind pătruns cu cinci sulițe; Toma, care se numeşte Geamăn, era din Paneada, cetatea Galileii. Iar când Domnul nostru Iisus Hristos era pe pământ cu oamenii şi umbla prin cetăţi şi sate învăţând popoarele şi tămăduind toate suferinţele, atunci Toma, auzind propovăduirea Lui şi văzându-I minunile, s-a apropiat de El cu osârdie şi umblă după El, nesăturându-se de cuvintele cele dulci şi de vederea preasfintei Sale feţe.

Şi astfel s-a învrednicit a fi rânduit în ceata celor doisprezece apostoli, cu care a urmat Domnului până la mântuitoarele Lui patimi

 

Matei – (16 noiembrie) zis și Levi, fratele lui Iacov; ars de viu; Înainte de a ajunge Apostol, Matei a fost vameș si se numea Levi. Acesta era originar din Capernaum si era fiul lui Alfeu. Potrivit Tradiției este autorul primei Evanghelii.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

Iacov (fiul lui Alfeu) – (9 octombrie) răstignit pe cruce; Iacob al lui Alfeu a fost fratele lui Matei, iar tatăl lor se numea Alfeu.

 

Iuda – (19 iunie) numit și Levi, supranumit Tadeu, fratele lui Iacov, fratele Domnului; răstignit pe cruce; Iuda Tadeul a fost fratele Sf. Iacov cel Tânăr, rudă cu Domnul Iisus Hristos. A fost unul dintre cei 12 apostoli. A predicat Evanghelia în Iudeea, Samaria, Idumeea, Siria, Mesopotamia și Libia.

 

Simon Zilotul – (10 mai) zis și Canaanitul; răstignit pe cruce; Simon Zilotul este numit şi Natanael. Acesta și-a lăsat casa, părinții și mireasa pentru Mirele cel ceresc. El a propovăduit în Mauritania, Africa si Britania, unde si-a dat si sufletul sau, fiind răstignit și îngropat.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Matia – (9 august) în locul lui Iuda Iscarioteanul; omorât cu pietre și decapitat. Matia s-a numărat în rândul Sfinţilor Apostoli în locul lui Iuda vânzătorul și a propovăduit pe Hristos în Etiopia cea mai din afară.

 

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgziarullumina.robasilica.ro

cititi mai mult despre Soborul Sfinţilor 12 Apostoli si pe doxologia.ro

Sfântul Apostol Petru (†67)

Sfântul Apostol Petru (†67)

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sfântul Apostol Petru (†67)

Simon Petru, sau Shimon Bar-Yona, Kefa (arameică: כיפא), cunoscut ca Sfântul Petru sau Apostolul Petru (în greacă:O Απόστολος Πέτρος), în folclor Sânpetru;  n. 1 î.e.n., Bethsaida, Israel – d. 67 e.n., Roma, Imperiul Roman) a fost un pescar evreu din Betsaida (localitate pe malul nordic al lacului Genesareth, astăzi probabil el-Araj sau et-Tell, Israel), unul din primii discipoli ai lui Isus din Nazaret. Simon Petru este considerat, în mod tradițional, ca unul dintre cei doisprezece apostoli. A fost fratele mai mare al apostolului Andrei. Tradiția catolică îl consideră ca primul Papă la Roma, întemeietorul Papalității.

Saint Peter (c. 1468) by Marco Zoppo depicts Peter as a man holding the Keys of Heaven and a book representing the gospel - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Saint Peter (c. 1468) by Marco Zoppo depicts Peter as a man holding the Keys of Heaven and a book representing the gospel – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Viața

Conform datelor din Evanghelia lui Ioan, Petru și fratele său, Andrei, ar fi fost originari din Betsaida (Ioan 1:44). În conformitate cu Evanghelia lui Marcu (cea mai timpurie), Petru a locuit în Capernaum, la marginea Lacului Ghenezaret (Ginossar sau Kineret) din Galileea. Petru a fost căsătorit. Acolo avea o casă în care locuia cu soacra sa (în acest sens, vezi Marcu 1:30-31, precum și Luca 4:38).

Calling of Peter and Andrew, 1603/1606, Caravaggio - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Calling of Peter and Andrew, 1603/1606, Caravaggio – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Discipol al lui Isus din Nazaret

Numele său inițial a fost Simon Bar Yona (în ebraică שמעון בר יונה – Șimon, fiul lui Yona). Conform evangheliștilor Marcu, Luca și Ioan, Isus l-a numit “piatră” (în aramaică “Kefa”), nume consemnat sub forma Πετρος în greacă și tradus în latină ca Petrus.

 

După moartea lui Isus pe cruce

Petru a fost unul dintre întemeietorii primei comunități iudeo-creștine din Ierusalim (împreună cu apostolii Iacob, fratele lui Isus și Ioan). A fost de părere că numai evreii pot fi convertiți la creștinism. A avut unele controverse ideologice cu Apostolul Pavel. Pavel a susținut ideea universalității noii credințe, a necesității răspândirii noii religii și la alte popoare, nu numai la evrei.

După decapitarea Apostolului Iacob cel Bătrân, în anul 44 e.n., de către regele Agrippa I (40-44 d.Hr.), a fost arestat și Petru, după revenirea sa în Ierusalim. Ar fi fost ținut în lanțuri, între alți doi deținuți, dar eliberat, în mod miraculos, de către un înger (Faptele Apostolilor, 12). După ce Iacob cel Tânăr a devenit șeful comunității iudeo-creștine din Ierusalim, Petru a făcut o călătorie la Antiochia (în Turcia de astăzi), după care i s-a pierdut, pentru o vreme, urma.

Apostle Peter striking the High Priests' servant Malchus with a sword in the Garden of Gethsemane, by Giuseppe Cesari c. 1597 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Apostle Peter striking the High Priests’ servant Malchus with a sword in the Garden of Gethsemane, by Giuseppe Cesari c. 1597 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Ultimii ani și martiriul

Ajuns la Roma în jurul anului 57 e.n., Petru a devenit șeful comunității iudeo-creștine din Roma, unde l-a reîntâlnit pe Pavel. Una din legende afirmă că Petru și Pavel ar fi cauzat prăbușirea și moartea lui Simon Magul în timpul unui zbor al acestuia în fața împăratului Nero (54-68 e.n.), ceea ce le-a atras arestarea.

După o altă legendă, Petru și Pavel ar fi fost arestați în timpul represiunilor anticreștine declanșate de împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 e.n. Ar fi fost ținuți închiși în „Carcera Mamertinică”, situată între Capitoliu și Forumul Roman. Carcera consta din două celule suprapuse: o celulă superioară (închisoarea Romei) și o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 e.n. „Tullianum”). Mai târziu, capela amenajată în „Tullianum” a primit numele de „San Pietro in Carcere” – „Sf. Petru în Carceră”.

Petru ar fi fost condamnat la moarte și executat prin crucificare cu capul în jos (la cererea lui), spre a se deosebi de modul răstignirii lui Isus, în jurul anului 67 e.n., lângă fostul circ al lui Caligula și Nero, în afara zidurilor Romei, pe terenul numit „Agger Vaticano”, și îngropat în apropierea Circului, în cimitirul-necropolă al celor neînstăriți, de lângă șirul de cavouri ale unor cetățeni romani mai bogați.

The Crucifixion of Saint Peter (1601) by Caravaggio - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Crucifixion of Saint Peter (1601) by Caravaggio – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Mormântul lui Petru

Istoricul Eusebiu de Cezareea (260-339) a menționat relatările diaconului roman Gaius din jurul anului 200, care a susținut că ar cunoaște locul unde se găsește mormântul lui Petru. Acolo s-ar găsi o inscripție, pe care stau scrise numele lui Isus și al lui Petru. În jurul anului 160, comunitatea creștină din Roma a înălțat un prim monument pe acel loc.

Pe baza informațiilor lui Eusebiu de Cezareea și a monumentului existent, împăratul Constantin cel Mare (306-337) a dezgropat presupusul schelet, după care l-a reașezat în același loc, acoperind, totodată, mormântul cu un monument prevăzut cu o nișă cu marmoră („Tropaion”). Pe „Tropaionul” constantinian, păstrat până în zilele de azi, stă inscripția prescurtată (în limba greacă):

Petr ene (Petros enestin= Petru se găsește înăuntru). În anul 324, Constantin cel Mare a ordonat nivelarea dealului „Agger Vaticano”, rambleierea părților supraterane ale vechiului cimitir, decaparea cavourilor din vechea necropolă (ce depășeau nivelul zero al terenului) și construcția unei bazilici dedicate lui Petru, păstrând monumentul „Tropaion” ca axă a altarului.

 

Cercetările din anii 1940

Papa Pius XII a dispus, în anul 1939, efectuarea unor săpături arheologice sub Bazilica San Pietro din Roma, spre a se constata dacă mormântul și osemintele aparțin într-adevăr lui Petru. Cercetările au avut loc între anii 1940-1949. Analiza antropologică a scheletului a indicat lipsa oaselor de la genunchi în jos, ceea ce, după unii, ar putea fi un indiciu că scheletul ar aparține lui Petru, în ipoteza că ar fi fost crucificat cu picioarele în sus, iar la coborârea de pe cruce picioarele ar fi fost retezate de la genunchi. Împotriva acestei ipoteze stau două argumente:

- nu s-au găsit urme de străpungere ale mâinilor cu piroane

- reconstituirea nu arată că ar fi vorba de un bătrân de 60-70 ani, cu o statură impunătoare (cum se spune că ar fi fost Petru)

Craniul lui Petru, împreună cu presupusul craniu a lui Pavel, au fost duse și păstrate (până în ziua de azi) în cutia-osuar de sub ciboriumul-altar din bazilica „San Giovanni in Laterano” din Roma.

 

Petru la Roma

Scaunul papal este, conform tradiției catolice, fondat de către Petru și Pavel, care l-au investit cu autoritate apostolică. Noul Testament nu spune nimic despre faptul că Petru s-ar fi aflat la Roma, dar tradiția catolică primară susține o astfel de prezență.

Nu există dovezi clare biblice sau științifice care să ateste sau să facă dovadă ca apostolul Petru a stat prea mult la Roma. În general, așa stau lucrurile cu aproape toate mărturiile despre apostoli și sfinți: ele sunt, mai degrabă, fantezii teologice decât realități sau izvoare istorice, lucru pe care îl afirmă însăși o definiție a cuvântului „hagiografie” din Marele dicționar de neologisme.

Hagiografiile, în special cele medievale, sunt folosite drept surse care puteau încorpora istoria instituțională și locală și ca izvoare istorice pentru practici religioase, obiceiuri și tradiții, mai degrabă decât izvoare istorice despre personajele lor principale.

Faptul că Petru a fost episcop al Romei este confirmat de unele dovezi pozitive și, totodată, infirmat de dovezi negative. În consecință, unii istorici au pus la îndoială această viziune tradițională a rolului lui Petru în Biserica Romană primară. Totuși, cei mai mulți cercetători, atât catolici, cât și protestanți, cu deosebire cei catolici, conchid că Petru a fost, într-adevăr, martirizat la Roma, în timpul împăratului Nero.

 

Relicve

În secolul al XVI-lea vechea bazilică Sf. Petru a lui Constantin cel Mare a fost demolată pentru a face loc actualei Bazilici San Pietro. În bazilica “San Pietro in Vincoli” („Sf. Petru în lanțuri”) din Roma se păstrează în tabernaculul de sub altar presupusele lanțuri cu care Petru ar fi fost legat în închisoarea din Ierusalim, precum și lanțurile din „Carcera Mamertinică”. Lanțurile din Ierusalim ar fi fost aduse la Roma de către Eudoxia, fiica împăratului Theodosius (379-395), soția co-împăratului Valentianus al II-lea (383-392), în urma unui pelerinaj la Ierusalim. Lanțurile din „Carcera Mamertinică” ar fi fost descoperite la începutul secolului al II-lea de către temnicerul roman Quirinus de Neuss.

 

„Quo vadis?“

Conform Legendei Aurea de Jacobus da Voragine, publicată în secolul XIII, în preajma capelei „Quo vadis, Domine?” din Roma de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: Quo vadis, Domine? („Încotro te-ndrepți, Doamne ?”), la care Isus i-ar fi răspuns: “Vado Romam venio iterum crucifigi” (“Am venit la Roma, spre a fi din nou crucificat”). Rușinat de observația lui Isus, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul.

Domine quo vadis? (1602) by Annibale Carracci - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Domine quo vadis? (1602) by Annibale Carracci – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Activitate

Petru și-a început activitatea la Ierusalim, apoi a fost primul episcop al Antiohiei (Martirologiul roman, înainte de reforma calendarului, avea o sărbătoare a “Catedrei lui Petru de la Antiohia“). Apoi, a ajuns la Roma, centrul Imperiului, unde a suferit martiriul, încununându-și, astfel, drumul în slujba Evangheliei. De aceea, Roma a fost recunoscută ca sediu al succesorului lui Petru (Papa), iar “catedra” episcopului Romei o reprezintă pe cea a Apostolului desemnat de Christos să pască întreaga lui turmă.

Acest lucru este dovedit de Părinții Bisericii, de pildă, Irineu de Lyon (originar din Asia Mică) descrie Biserica Romei ca “cea mai mare și mai veche, cunoscută de toți; … întemeiată și statornicită la Roma de cei doi apostoli preaslăviți, Petru și Pavel“, adăugând: “Cu această Biserică, datorită înălțimii ei, trebuie să se acorde întreaga Biserică universală, așadar, credincioșii care sunt pretutindeni” (Adversus haereses III, 3, 2-3). De aceea, Catedra Episcopului Romei nu reprezintă numai slujirea creștinilor din Roma, ci misiunea de călăuzire a întregului Popor al lui Dumnezeu.

Sărbătoarea are o semnificație profund spirituală, fiind un semn privilegiat al iubirii lui Dumnezeu, Păstorul cel bun și veșnic, ce-și adună întreaga Biserică și o călăuzește pe calea mântuirii. O mărturie a Sfântului Ieronim face referire explicită la “catedra” lui Petru, ca loc sigur al adevărului și păcii:

Am hotărât să întreb catedra lui Petru, unde se află acea credință pe care buzele unui Apostol au preamărit-o; vin acum să cer hrană pentru sufletul meu aici, unde, într-o vreme, am primit veșmântul lui Christos. Nu urmez alt primat decât pe cel al lui Christos; de aceea, mă unesc cu frumusețea sa, deci cu Catedra lui Petru. Știu că pe această piatră este zidită Biserica” (Epistole, I, 15, 1-2).

St. Peter Preaching the Gospel in the Catacombs by Jan Styka - foto preluat de pe en.wikipedia.org

St. Peter Preaching the Gospel in the Catacombs by Jan Styka – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Biserici închinate Sfântului Petru

- Bazilica San Pietro din Roma

- Biserica „San Pietro in Gallicantu” („Sf. Petru la Cântatul cocoșului”) din Ierusalim, pe versantul estic al Dealului Sion, pe unul din prezumtivele locuri de amplasament a casei Marilor Preoți Ana (Anna, Hannas) și Caiafa (Kaiphas). În curtea acestei case, Petru ar fi fost recunoscut – după accentul galilean – de către o femeie de serviciu, negând de 3 ori, așa cum a prezis Iisus, înainte de cântatul cocoșului, că l-ar cunoaște pe El. În pivnița acelei biserici se găsește o carceră săpată în stâncă, în care Iisus ar fi fost ținut închis. Locul nu corespunde însă realului amplasament istoric al casei Marilor Preoți Anna și Caiafa.

- Biserica „Sf. Petru” (sau „Biserica Primatului”) din Tabgha (mică localitate pe malul lacului Genesareth, la câțiva kilometri sud-vest de Capernaum), unde Isus ar fi reapărut apostolilor, făcând remarca lui Petru, interpretată ulterior (ca și cea din Caesarea-Philippi) drept testament succesoral.

- Bazilica San Pietro in Montorio cu monumentul „Tempietto” pe panta estică a „Dealului Gianicolo” din Roma, construită pe cel de al doilea loc presupus de crucificare a lui Petru.

- Biserica Sfântul Petru din Cluj

- Biserica Sf. Petru și Pavel din Sibiu

- Catedrala Episcopală a Hușilor

Statuia Sfântului Petru din fața Bazilicii Sf. Petru, reprezentat cu cheile Raiului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Statuia Sfântului Petru din fața Bazilicii Sf. Petru, reprezentat cu cheile Raiului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Sfântul Petru si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sf. Ap. Carp și Alfeu; Sf. Mc. Averchie și Elena (26 mai)

Sf. Ap. Carp şi Alfeu

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Apostol Carp

Sfântul Apostol Carp († 66) era originar din Troa a fost unul din cei șaptezeci de apostoli, ucenic și slujitor al Sfântului Apostol Pavel.

Acesta a scris despre el în epistola a II-a către Timotei (IV, 13). Marele apostol lăsase la el o manta, câteva cărți și niște pergamente pentru care îl roagă pe Timotei să i le aducă la Roma.

Sfântul Apostol Carp a fost pus de Sfântul Pavel episcop în Veria (Turcia). Mulți elini și iudei din Veria au primit botezul prin propovăduirea și mâinile lui. În anul 66, cei rămași în păgânism și în legea mozaică s-au ridicat împotriva lui și l-au ucis. A fost îngropat în aceeași cetate.

Carp a propovăduit și în insula Creta (Marea Mediterană). Acolo a primit în locuința sa pe Sfântul Dionisie Areopagitul. Acesta se încreștinase în urma cuvântării Sfântului Apostol Pavel, ținută în areopagul din Atena (Fapte XVII, 34).

cititi si Viaţa Sfântului Apostol Carp

 

Sfântul Apostol Alfeu

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Alfeu se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. Era din cetatea galileeană Capernaum, fiind tatăl Sfântului Apostol Iacov și al Sfântului Apostol Matei, doi din Cei Doisprezece Mari Apostoli. Sfântul Alfeu s-a dus la Domnul în pace și este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 26 mai.

Sfântul Alfeu este menționat în Evangheliile după Matei (10,3), Marcu (3,18) și în Luca (6,15), dar și în Faptele Apostolilor (1,13).

 

Tot astăzi, Biserica face pomenirea și a Sfinților Mucenici Averchie și Elena.

 

articole preluate de pe: basilica.roro.orthodoxwiki.org

Simon Zelotul-Canaanitul (secolul I e.n)

Saint Simon the Zealot, by Peter Paul Rubens (c. 1611), from his Twelve Apostles series at the Museo del Prado, Madrid

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Simon Zelotul-Canaanitul, este amintit numai in evangheliile sinoptice (Marcu, Matei, Luca).

A fost probabil membru activ al grupării revoluționare a Zeloților.

In timpul unei misiuni prin Persia ar fi fost ucis. Modul in care a fost omorât este diferit prezentat: decapitat, răstignit, taiat de viu în două părți.

Simon Zelotul-Canaanitul (Caravaggio) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Simon Zelotul-Canaanitul (Caravaggio) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Apostolul Simon

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Simon Zelotul (sau Simon Zilotul) a fost unul din cei Doisprezece Apostoli ai lui Iisus Hristos, fiind pomenit în Evanghelia după Matei 10, 2-4, dar și în celelalte evanghelii sinoptice. Prăznuirea lui se face în 10 mai.

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Simon Zelotul (sau Simon Zilotul) a fost unul din cei Doisprezece Apostoli ai lui Iisus Hristos, fiind pomenit în Evanghelia după Matei 10, 2-4, dar și în celelalte evanghelii sinoptice. Prăznuirea lui se face în 10 mai - foto preluat de pe basilica.ro

Apostol Simon Zelotul - foto preluat de pe basilica.ro

 

Viața

Simon s-a născut în Cana Galileii și a fost unul din cei Doisprezece Mari Apostoli. Conform unei vechi tradiții, el ar fi fost mirele de la nunta din Cana Galileii, unde Hristos a prefăcut apa în vin (Ioan 2, 1-11).

În vremea aceea s-a făcut nuntă în Cana Galileii, iar mama lui Iisus se afla acolo; şi au fost chemaţi la nuntă şi Iisus şi ucenicii Săi. Şi sfârşindu-se vinul, a grăit mama lui Iisus către Dânsul: nu mai au vin. Iar Iisus i-a răspuns: ce ne priveşte pe Mine şi pe tine, femeie? Ceasul Meu n-a venit încă. Mama Lui a zis celor ce slujeau: să faceţi ceea ce vă va spune. Şi erau acolo şase vase de apă, făcute din piatră, puse pentru curăţirea iudeilor şi care luau câte două sau trei vedre. Iisus le-a poruncit: umpleţi vasele cu apă.

Şi ei le-au umplut până sus. Apoi le-a zis: acum scoateţi şi duceţi nunului. Şi ei i-au dus. Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, însă slujitorii, care scoseseră apa, ştiau, a strigat nunul pe mire şi i-a spus: orice om pune întâi vinul cel bun şi când au băut bine, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi şi-a arătat slava Sa. Şi au crezut într-Însul ucenicii Săi.

Ca urmare a acestui miracol, Sfântul Simon și-a părăsit casa și mireasa și l-a urmat pe Hristos. După Pogorârea Duhului Sfânt, el a propovăduit Evanghelia în Mauritania, în Africa.

El și-a încheiat activitatea misionară în Georgia, unde Sfântul Simon a fost torturat și crucificat de păgâni în Abhazia.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Simon Zelotul-Canaanitul si pe: ro.orthodoxwiki.orgbasilica.ro; doxologia.roen.wikipedia.org

Ioan Evanghelistul (10/15 e.n. – 98/100 e.n.)

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan – frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Ioan Evanghelistul (n. 10 e.n., Bethsaida, Israel – d. 98 e.n., Efes, Turcia) este numele convenţional pentru autorul Evangheliei după Ioan. În mod tradiţional a fost considerat una şi aceeaşi persoană cu apostolul Ioan. Simbolul său este vulturul.

Datarea evangheliei după Ioan între 90-120 e.n., precum şi faptul că autorul textului nu cunoaşte exact geografia Palestinei, a exclus posibilitatea ca autorul acestei evanghelii să fie o persoană din cercul ucenicilor lui Isus din Nazaret. În timp ce dovezile asupra identităţii reale a autorului Evangheliei după Ioan lipsesc, unii cercetători cred că evanghelia a fost dezvoltată de un cerc sau şcoală întemeiată de Ioan, spre sfârşitul secolului întâi, şcoala fiind posibil situată în Efes.

Cele trei epistole ioaneice seamănă între ele ca terminologie, stil şi situare generală. Ele sunt în mod aproximativ legate de Evanghelia după Ioan şi ar fi putut rezulta din teologia acestei evanghelii. Aceste epistole sunt considerate în mod consensual ca fiind produse de comunitatea ioaneică din Anatolia. Referiri timpurii la epistole, organizarea bisericii care reiese din textul lor şi lipsa unei referiri la persecuţie sugerează că ele au fost scrise la începutul celui de-al doilea secol.

Nu există niciun izvor istoric de încredere care să arate că autorul Evangheliei după Ioan s-ar fi numit în mod real Ioan, evanghelia sa fiind publicată în mod anonim:

Ceea ce cei mai mulţi nu-şi dau seama este că titlurile lor au fost adăugate ulterior de creştini din secolul al II-lea, la decenii întregi după ce aceste cărţi fuseseră scrise, pentru a putea pretinde că ele au fost scrise de apostoli. De ce ar fi făcut asta creştinii? Amintiţi-vă discuţia anterioară asupra formării canonului Noului Testament: numai cărţile care erau apostolice puteau fi incluse. Ce trebuia atunci făcut cu evangheliile care erau citite şi larg acceptate ca autorităţi în timp ce fuseseră scrise în mod anonim, cum a fost cazul celor patru evanghelii din Noul Testament? Ele trebuiau asociate cu apostoli pentru a putea fi incluse în canon, aşa că le-au fost ataşate nume de apostoli.
—Bart D. Ehrman, Truth and Fiction in The Da Vinci Code: A Historian Reveals What We Really Know about Jesus, Mary Magdalene, and Constantine.

Autorul acestei scrieri nu a fost martor la viaţa lui Isus şi nici măcar nu susţine că descrie în evanghelie evenimente la care ar fi fost martor:

Ele nu pretind că ar fi fost scrise de martori la viaţa lui Isus, iar istoricii au recunoscut de mult că ele au fost produse de creştini din a doua sau a treia generaţie, trăind în alte ţări decât Isus (şi Iuda), vorbind o limbă diferită (greacă în loc de aramaică), trăind în circumstanţe diferite şi adresându-se unui public diferit.”
—Bart D. Ehrman, The lost Gospel of Judas Iscariot: a new look at betrayer and betrayed.

Autorul Apocalipsei lui Ioan este numit de obicei Ioan Teologul sau Ioan de Patmos, spre a nu fi confundat cu Ioan Evanghelistul, cu Apostolul Ioan sau cu Prezbiterul Ioan.

Saint John the Evangelist by Domenichino (1621–29) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Saint John the Evangelist by Domenichino (1621–29) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Biografie

Ioan a fost un pescar dintr-un sat de pe malul nordic al lacului Genesareth (Palestina, azi Israel). Părinţii lui ar fi fost Zebedeus şi Maria-Salomeea. A fost – potrivit tradiţiei – fratele mai mic al apostolului Iacob cel Bătrân.

Iisus i-a numit pe aceşti doi fraţi – „boanerges” („fii tunetului”), probabil pentru că făceau parte din grupa revoluţionar-antiromană a Zeloţilor.

Denumit în Evanghelia după Ioan „apostolul cel mult iubit de Iisus”, martor ocular al crucificării lui Iisus. Ar fi întreprins mai multe călătorii misionare în Asia Mică. Legendele susţin că a refuzat să aducă ofranda cuvenită în templul roman al zeiţei Artemis din Efes (azi în Turcia) în timpul persecuţiilor anticreştine ale lui Domiţian (81-96 d.C.), fapt pentru care ar fi fost arestat şi dus la Roma, unde ar fi fost supus la chinuri, prin scufundare într-un vas cu ulei fierbinte, lângă Porta Latina (pe acel loc s-a construit apoi Biserica „Oratorio di San Giovanni in Oleo”). Exilat pe insula Patmos (Grecia), ar fi scris Apocalipsa lui Ioan în anul 95 d.Cr., iar după moartea împăratului Domiţian (96 d.C.) s-ar fi întors la Efes, scriindu-şi Evanghelia în jurul anului 100 d.Cr.

A adormit în Domnul la vârstă foarte înaintată (88 ani).

Ioan Evanghelistul (în ebraică יוחנן, Yoḥanan; n. 10 e.n., Bethsaida[*], Israel – d. 98 e.n., Efes, Turcia) este numele convenţional pentru autorul Evangheliei după Ioan. În mod tradiţional a fost considerat una şi aceeaşi persoană cu apostolul Ioan. Simbolul său este vulturul  - Miniature of Saint John from the Grandes Heures of Anne of Brittany (1503–8) by Jean Bourdichon - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Evanghelistul – Miniature of Saint John from the Grandes Heures of Anne of Brittany (1503–8) by Jean Bourdichon – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Critica scrierilor atribuite în mod tradiţional lui Ioan

Dubii patristice

Iustin Martirul (c. 100-165 AD) care-l cunoştea pe Policarp de Smirna, învăţăcel al lui Ioan, face o posibilă aluzie la Apocalipsă, şi-l creditează pe Ioan ca autor al ei. Ireneu de Lyon (c. 115-202) ia asta drept fapt. La sfârşitul secolului al II-lea, este acceptată în Antiohia de către Theophilus (decedat c. 183), iar în Africa de Tertulian (c. 160-220). La începutul secolului al III-lea ea este adoptată de Clement din Alexandria şi de către Origene din Alexandria şi mai târziu de Methodius, Ciprian, Lactanţius, Dionisie din Alexandria, iar în secolul al V-lea de către Quodvultdeus. Eusebiu din Cezareea (ca. 263–339) era înclinat să considere Apocalipsa împreună cu cărţile acceptate, dar a trecut-o de asemenea în Antilegomena. Ieronim (347-420) o considera drept carte de mâna a doua. Cele mai multe canoane o includeau, dar unele, în special din Biserica Răsăriteană, o respingeau. Nu este inclusă în Peshitta (un Nou Testament timpuriu în aramaică).

Autorul Apocalipsei se numeşte pe sine „Ioan”, astfel că această carte a fost în mod tradiţional atribuită apostolului Ioan. Referiri la scrierea ei de către apostol se află încă de la Iustin Martirul, în al său Dialog cu Trypho. Alte mărturii timpurii sunt de la Ireneu de Lyon, Clement din Alexandria, Tertulian, Ciprian de Cartagina şi Ipolit de Roma. Totuşi, această identificare a fost negată de alţi Părinţi ai Bisericii, incluzându-i Dionisie de Alexandria, Eusebiu din Cezareea, Chiril din Ierusalim, Grigore de Nazianz şi Ioan Gură de Aur. Apocrifonul lui Ioan afirmă că Ioan a scris atât Apocrifonul cât şi Apocalipsa. Donald Guthrie scria că dovezile oferite de Părinţii Bisericii susţin identificarea autorului cărţii cu apostolul Ioan.

Conform lui Epifanie de Salamina, un anume Caius din Roma credea că Cerinthus, un gnostic, era autorul Apocalipsei lui Ioan.

În secolul al treilea episcopul Dionisie din Alexandria respingea ideea că ea ar fi fost scrisă de un apostol, dar accepta cartea drept canonică. Dionisie credea că autorul era un al bărbat numit Ioan, şi anume prezbiterul Ioan, învăţătorul lui Papias, episcop de Hierapolis. Eusebiu din Cezareea a căzut mai târziu de acord cu Dionisie. Deoarece persoana autorului era una din considerentele necesare pentru canonizarea cărţii, mai mulţi Părinţi ai Bisericii şi Conciliul de la Laodicea au respins autoritatea Apocalipsei.

Saint John and the Poisoned Cup by Alonzo Cano Spain (1635–1637) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Saint John and the Poisoned Cup by Alonzo Cano
Spain (1635–1637) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Bretschneider

Noua epocă a cercetărilor critice ale acestor opere a început cu opera lui K.G. Bretschneider din 1820 asupra autorului Evangheliei după Ioan. Bretschneider a pus la îndoială ideea că autorul Evangheliei ar fi fost un apostol, şi chiar a menţionat că în baza stăpânirii şubrede a topografiei, autorul nu putea proveni din Palestina. El a argumentat că înţelesul şi natura lui Isus prezentate în Evanghelia după Ioan erau foarte diferite de cele din evangheliile sinoptice, astfel autorul nefiind un martor direct al evenimentelor relatate. Bretschneider se referea la un caracter apologetic al lui Ioan, caracter care indică o dată ulterioară a scrierii. Cercetători cum ar fi Wellhausen, Wendt şi Spitta au argumentat că a patra evanghelie este un Grundschrift adică „… o operă care a suferit interpolări înainte de a ajunge la forma ei canonică; ea forma o unitate la modul cum era pe atunci.”

F.C. Baur (1792–1860) a avansat ideea că evanghelia era pur şi simplu o lucrare de sinteză a tezei şi antitezei pe model hegelian — sinteză între teza iudeo-creştinătăţii (reprezentată de Petru) şi antiteza creştinătăţii neamurilor (reprezentată de către Pavel). El cita de asemenea din epistolele ioanine o sinteză a forţelor dualiste din gnosticism. Ca atare, el a atribuit anul 170 scrierii acestei evanghelii.

The Vision of Saint John (1608–1614), by El Greco - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Vision of Saint John (1608–1614), by El Greco – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Critica timpurie

Primul martor sigur al teologiei ioanine dintre părinţii bisericii a fost Sf. Ignatie din Antiohia, a cărui Epistolă către Filipeni era fondată pe Ioan 3:8 şi făcea aluzie la Ioan 10:7-9 şi Ioan 14:6. Aceasta ar indica faptul că evanghelia era cunoscută în Antiohia înainte de moartea lui Ignatie (probabil 107). Policarp de Smirna (cca. 80-167) citează din epistolele lui Ioan, la fel ca Iustin Martirul şi Filozoful (cca. 100-165).

Cea mai veche mărturie despre autor era cea a lui Papias, păstrată în citate fragmentare în istoria bisericii a lui Eusebiu din Cezareea. Acest text este prin urmare mai degrabă obscur. Eusebiu afirmă că trebuie făcută distincţie între doi Ioani diferiţi, Apostolul Ioan şi Prezbiterul Ioan, atribuind evanghelia apostolului iar Apocalipsa prezbiterului.

Mărturia lui Ireneu de Lyon bazată pe Papias reprezintă tradiţia din Efes, în care se zice că ar fi trăit Apostolul Ioan. Ireneu era discipol al lui Policarp, deci la a doua generaţie după apostol. Conform multor cercetători, el afirmă lipsit de echivoc că apostolul este autorul evangheliei. (Alţi cercetători observă că Ireneu se referă totuşi constant la autorul evangheliei şi la cel al Apocalipsei ca „discipolul Domnului”, în timp ce la alţii se referă ca „apostoli”. Astfel Ireneu pare a face diferenţă între Ioan, autorul celei de a patra evanghelii şi Apostolul Ioan.) Koester refuză referirea lui Ignatie de Antiohia ca referitoare la evanghelie şi îl citează pe Ireneu ca fiind primul care a făcut uz de ea.

Papirusul P52 (Biblioteca Ryland), datat în mod obişnuit în jur de 125, sugerează că textul Evangheliei după Ioan s-a răspândit rapid prin Egipt. Faţa fragmentului conţine rânduri din Evanghelia după Ioan 18:31-33, în greacă, iar spatele ei conţine rânduri din versetele 37-38. Clement din Alexandria (cca. 150-211) mentionează activitatea misionară a Apostolului Ioan în Asia Mică şi continuă „Iar Ioan, ultimul, văzând că în evanghelii s-au discutat lucruri trupeşti, susţinut de discipolii lui şi inspirat de Duhul Sfânt a scris o evanghelie spirituală.” Origene (185–cca. 254) a răspuns la întrebarea de ce Ioan a plasat la început curăţarea Templului de comercianţi, mai degrabă decât la sfârşit „Ioan nu spune mereu adevărul în mod literal, ci doar spiritual.” În Alexandria, faptul că Ioan era autorul evangheliei nu a fost niciodată pus sub semnul întrebării. Bruce Metzger afirma „Putem găsi în opera lui Clement citate ale tuturor cărţilor din Noul Testament cu excepţia lui Filimon, Iacob, 2 Petru şi 2 şi 3 Ioan.”

Roma a fost sediul singurei respingeri timpurii a celei de a patra evanghelii. Adversarii montanismului au fost răspunzători pentru asta. Ireneu afirmă că aceste persoane au încercat să suprime învăţătura despre Duhul Sfânt pentru a distruge montanismul, prin urmare ei au negat ideea că Apostolul Ioan ar fi autorul evangheliei şi autoritatea ei. Mai târziu, Epifanie de Salamina a denumit acest grup, care consta din adepţii preotului Caius, drept Alogi, un joc de cuvinte între „fără Cuvânt” şi „fără raţiune”.

Papirusul P52 (mijlocul sec. al II-lea), cea mai veche mărturie a Evangheliei după Ioan - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Papirusul P52 (mijlocul sec. al II-lea), cea mai veche mărturie a Evangheliei după Ioan – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Critica modernă

Critica modernă poate fi împărţită în trei mari secţiuni: (1) fundamentele, de la Bauer la Braun (1934–1935), (2) apogeul, de la Schnackenburg la Koester (1959–60), (3) supremaţia şubredă, de la Hengel la Hangel (1989–2000).

Walter Bauer a deschis dezbaterile moderne asupra lui Ioan cu cartea sa Rechtgläubigkeit und Ketzerei im ältesten Christentum. Teza lui Bauer este că „ereticii erau probabil mai numeroşi decât ortodocşii” în creştinismul timpuriu iar ortodoxia nu era atât strict definită ca în ziua de azi. El era „era convins că niciunul dintre Părinţii Apostolici nu s-a bazat pe autoritatea celei de-a patra evanghelii. Gnosticii, marcioniţii şi montaniştii erau cei care au folosit-o la început, ei fiind cei care au introdus-o în comunitatea creştină.”

J.N. Sanders, care a scris The Fourth Gospel in the Early Church, a examinat „aşa-zisele paralele ale lui Ioan cu Ignatie din Antiohia, Policarp de Smirna, Barnabas şi Epistola către Diognetus, conchizând că nu există urme sigure ale influenţei celei de-a patra evanghelii la Părinţii Apostolici.” Sanders a argumentat că această carte a fost scrisă în Alexandria.

Evanghelia după Ioan afirmă explicit că textul ei a fost scris de „discipolul iubit de Isus”, deci multe eforturi au fost depuse pentru a determina cine a fost această persoană. În mod tradiţional el este identificat cu Apostolul Ioan, deoarece în caz contrar unul din cei mai importanţi apostoli din celelalte evanghelii ar lipsi complet din a patra evanghelie. Totuşi, cercetătorii critici au propus alte posibilităţi.

Filson, Sanders, Vernard Eller, Rudolf Steiner şi Ben Witherington sugerează că era vorba de Lazăr, deoarece Ioan 11:3 şi Ioan 11:36 indică precis că Isus îl „iubea” pe acesta, iar asta ar fi posibil implicat şi de Evanghelia secretă după Marcu. Keener observă că „Lazăr din Betania ar fi avut mai mult acces în casa Marelui Preot (dacă discipolul din 18:15-16 este discipolul cel iubit, ceea ce este nesigur); sinopticii s-ar putea să-l fi omis pe Lazăr pentru a-l proteja tocmai din pricina poziţiei sale.” Asta s-ar potrivi bine cu interesul autorului în activitatea lui Isus din Iudeea.

Parker a sugerat că acest discipol ar fi putut fi Ioan Marcu; totuşi Faptele Apostolilor indică faptul că Ioan Marcu era foarte tânăr şi s-a alăturat târziu discipolilor. J. Colson a sugerat că „Ioan” era preot în Ierusalim, explicând presupusa mentalitate preoţească din a patra evanghelie. R. Schnackenburg a sugerat că „Ioan” ar fi fost un locuitor altfel necunoscut al Ierusalimului care făcea parte din cercul de prieteni ai lui Isus. Evanghelia după Filip şi Evanghelia Mariei o identifică pe Maria Magdalena drept discipolul iubit de Isus, o posibilitate care a fost analizată de Esther de Boer şi făcută faimoasă în imaginarul roman Codul lui Da Vinci. În sfârşit, câţiva autori, cum ar fi Loisy, Bultmann şi Hans-Martin Schenke, văd „discipolul cel iubit” drept o creaţie pur simbolică, un pseudonim idealizat pentru grupul de autori ai evangheliei.

Cercetătoarea gnosticismului Elaine Pagels merge şi mai departe, afirmând că însuşi autorul evangheliei era un gnostic, citând pentru asta similarităţi cu Evanghelia după Toma şi cu Evanghelia după Filip. Trebuie observat că primul comentariu al Evangheliei după Ioan a fost scris de un gnostic, iar evanghelia era populară printre gnostici cel puţin la fel de devreme ca şi printre „ortodocşi”.

Diverse obiecţii au fost ridicate la adresa scrierii acestor scrieri de către Ioan. Prima dintre ele, Evanghelia după Ioan este o relatare foarte intelectualizată a vieţii lui Isus, autorul fiind familiarizat cu tradiţiile rabinice de interpretare biblică. Evangheliile sinoptice cad de acord că Ioan era un pescar. Apostolilor 4:13 se referă la Ioan ca fiind „lipsit de învăţătură” sau „analfabet”.

Au fost de asemenea ridicate obiecţii din cauză că „discipolul cel iubit de Isus” nu este menţionat înainte de Cina cea de taină.

Acest titlu („discipolul cel iubit”) este straniu pentru Beasley-Murray din cauză că „dacă discipolul cel iubit ar fi unul din cei doisprezece, el ar fi fost suficient de cunoscut în afara cercului de biserici ioanine pentru ca autorul să-l numească”.

Raymond E. Brown, printre alţii, susţine că evanghelia a fost scrisă de către o comunitate de autori mai degrabă decât de un singur autor care să-i dea forma finală. În particular, cap. 21 este foarte diferit din punct de vedere stilistic faţă de restul evangheliei, fiind astfel considerat o adăugire ulterioară (cunoscută sub numele de apendice). Printre cercetătorii creştini acest punct de vedere a evoluat către teza că au existat stadii multiple de redactare, fiind implicaţi atât discipolii cât şi apostolul; R.E. Brown (1970) distinge patru stadii de dezvoltare: tradiţiile legate direct de apostol, editare parţială de către discipolii săi, sinteză de către apostol şi adăugiri ulterioare de către un redactor final. Pare clar cel puţin că în cap. 21 altcineva vorbeşte la persoana a treia plural („noi”), fiind în mod evident vocea comunităţii care crede drept adevărată mărturia acestei alte persoane numită „discipolul cel iubit”.

Data scrierii evangheliei a fost estimată la circa 90-100. Apostolul Ioan, dacă el a fost autorul principal, ar fi avut o vârstă extrem de ridicată pentru o vreme în care speranţa de viaţă era mult mai redusă. De de altă parte, dacă apostolul ar fi ajuns într-adevăr la această vârstă, asta ar explica tradiţia relatată în Ioan 21, şi anume că mulţi credeau că Isus a zis că apostolul nu va muri (ceea ce a dus la legenda prezbiterului Ioan). O dată mai târzie decât începutul secolului al II-lea este exclusă deoarece P52, cel mai timpuriu manuscris care dovedeşte existenţa evangheliei, datează de la mijlocul secolului al II-lea. Chiar în biserica timpurie existau dubii asupra autenticităţii, atât Marcion (fondatorul ereziei marcioniste) cât şi Celsus (un critic păgân al creştinismului) au criticat-o aspru drept falsificare evidentă. Dezbaterea s-a concentrat nu numai în jurul diferenţelor faţă de alte evanghelii, ci de asemenea în jurul învăţăturii ei despre Paraclet, care era important în mişcarea „carismatică” timpurie cunoscută drept montanism.

Deşi tradiţiile antice îi atribuie Apostolului Ioan cea de-a patra evanghelie, Apocalipsa şi cele trei Epistole ale lui Ioan, cercetătorii moderni cred că el nu a scris niciunul din aceste texte.
—Stephen L. Harris, Understanding the Bible

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan la pieptul Lui Hristos - foto preluat de pe www.ortodoxia.md

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan la pieptul Lui Hristos – foto preluat de pe www.ortodoxia.md

 

Sărbători

- în calendarul ortodox: 8 mai
- în calendarul greco-catolic: 8 mai
- în calendarul romano-catolic: 27 decembrie
- în calendarul lutheran: 27 decembrie
- în calendarul anglican: 27 decembrie

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Ioan Evanghelistul si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sfântul Apostol Sosipatru (28 aprilie)

Sfântul Apostol Sosipatru

foto preluat de pe doxologia.ro

 

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Sosipatru se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. Sfântul Sosipatru este prăznuit la 28 aprilie (împreună cu Sf. Apostol Iason), la 10 noiembrie, iar la 4 ianuarie este pomenit împreună cu Cei Șaptezeci.

 

Viața

Născut în Aheea, Sosipatru a fost episcop în Iconium (anterior Sfântului Apostol Tertie), fiind hirotonit de ruda sa, Apostolul Pavel. Împreună cu Sf. Iason (1) el a mers în insula Corfu, unde au construit o biserică cu hramul Sf. Ştefan și )unde au convertit mulți păgâni la credința creștină. Văzând acestea, regele insulei Corfu i-a aruncat în temniță, unde ei au convertit alți șapte prizonieri la credința creștină: Saturnin, Iakischolus, Faustian, Ianuarie, Marsaliu, Eufrasie și Mammiu. Regele i-a condamnat la moarte pe cei șapte, fiind aruncați în smoală clocotită.

Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 28 aprilie. Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfinții Apostoli Iason(1) și Sosipatru - Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Fiica regelui, fecioara Kerkyra, văzând toate acestea și cum sunt torturați sfinții apostoli, și-a împărțit bijuteriile săracilor și s-a convertit la creștinism. Regele s-a mâniat și a întemnițat-o până ce avea să se lepede de Hristos. Apoi a dat foc închisorii, dar ea a rămas nevătămată. Văzând această minune, mulți oameni s-au botezat. Apoi, regele a poruncit ca ea să fie legată de un copac și omorâtă cu săgeți.

Mulți credincioși au fugit într-o insulă învecinată ca să scape de mânia regelui, dar în timp ce acesta îi urmărea, barca lui s-a scufundat. Noul rege a trecut și el la creștinism și a primit numele de Sebastian prin botez. De atunci, Sfinții Sosipatru și Iason au propovăduit Evanghelia liberi și au zidit o biserică în Corfu. Ei au trăit până la adânci bătrâneți, când și-au dat sufletele în pace în mâinile Domnului.

 

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

(1) Sfântul Apostol Iason se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. Sfântul Iason este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 28 aprilie (împreună cu Sf. Apostol Sosipatru), iar la 4 ianuarie este pomenit împreună cu Cei Șaptezeci.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Iason se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. Sfântul Iason este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 28 aprilie (împreună cu Sf. Apostol Sosipatru), iar la 4 ianuarie este pomenit împreună cu Cei Șaptezeci -foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol Iason -foto preluat de pe doxologia.ro