Articole

(Duminică 22 ianuarie 2017) Sfântul Apostol Timotei; Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul; ✝) Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu)

Sfântul Apostol Timotei (adormit în anul 80 d.Hr.)

Sfântul Timotei a scos toate bunătăţile din vasul alegerii, adică de la Pavel, şi a primit apostoleasca sărăcie pentru Hristos, ca să nu câştige pentru el nimic, nici aur, nici argint, nici altceva de pe pământ; ci a trece din loc în loc şi a propovădui Evanghelia împărăţiei.

foto: sfnectariecoslada.ro

 

 Sfântul Apostol Timotei; Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul;
✝) Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu); Ap. I Timotei 4, 9-15; Ev. Luca 19, 1-10; glas 6, voscr. 9

 

Sfântul Apostol Timotei; Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul; Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu)

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Timotei (adormit în anul 80 d.Hr.) a fost un episcop din primul secol. Prăznuirea sa se face în 22 ianuarie. Numele său, din grecescul Τιμοθεος, înseamnă „slăvind pe Dumnezeu” - foto: doxologia.ro

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Timotei – foto: doxologia.ro

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Timotei (adormit în anul 80 d.Hr.) a fost un episcop din primul secol. Prăznuirea sa se face în 22 ianuarie. Numele său, din grecescul Τιμοθεος, înseamnă „slăvind pe Dumnezeu”

articol: basilica.ro

22 ianuarie 2016

Sfântul Apostol Timotei – Originar din orașul Listra din Licaonia (Asia Mică), Sfântul Timotei a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Apostol îl numește în nenumărat rânduri “fiul său”, alteori “fratele său”. În Epistola către Corinteni scrie: “…Pentru aceea chiar am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit și credincios în Domnul…” (I Cor. IV, 16-17). În Epistola a II-a către Corinteni (I, 1) și în cea către Coloseni (I, 1) îl numește “fratele său”. În timpul când Sfântul Apostol Pavel a fost pentru prima oară în Listra, Timotei era un copil și neputând să călătorească, Sfântul Apostol Pavel l-a lăsat acasă în grija unor dascăli iscusiți. Dar după câțiva ani, pornind Sfântul Pavel în călătoria a II-a apostolică, adică între ani 49-54, însoțit de Sila, a venit din nou în Listra și l-a luat și pe Timotei cu el la apostolie. Din Listra au trecut în Macedonia (anul 52). Au propovăduit în Filipi, în Tesalonic și Bereea. Timotei a rămas aici ca să întărească pe credincioși în sfânta învățătură. După aceea a fost trimis de Sfântul Pavel la Tesalonic să mângâie și să încurajeze pe cei de acolo. Cea mai târziu s-a întâlnit cu dascălul său în Corint și s-au dus la Ierusalim, apoi la Efesunde au stat mai bine de doi ani. Cum creștinii din Corint aveau nevoie de ajutor în păstrarea credinței, Timotei a fost trimis la ei. Întâlnindu-se iarăși în Troada, s-au întors în Palestina. De data aceasta, Sfântul Apostol Pavel a fost prins în Cezareea și trimis la Roma. Timotei l-a însoțit și la Roma. După ce Sfântul Ioan Evanghelistul, primul Episcop al Efesului, a fost alungat de împăratul Domitian în insula Patmos, Sfântul Timotei a devenit episcopul Efesului. La data de 22 ianuarie 97 păgânii din Efes l-au ucis pe Sfântul Apostol Timotei cu pietre, primind astfel cununa muceniciei. În anul 356, sfintele lui moaște au fost duse în Constantinopol de Sfântul Artemie Duxul, din porunca împăratului Constantin, și au fost puse în Biserica “Sfinților Apostoli”, împreună cu ale Sfinților Luca și Andrei.

 

Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul – A trăit într-o vreme de grea încercare pentru creștinii din Imperiul Bizantin. Heraclius (610-641) pierdea provinciile imperiului din Orientul Mijlociu una după alta. Armata perșilor lui Cosroes Anușirvan a cuprins în anul 614 și Palestina și au intrat în Ierusalim, de unde au luat ca trofeu Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Între ofițerii perși din armata lui Cosroes era și un fiu de mag din localitatea Rasech, anume Magundat. El nu înțelegea un lucru: cum se dă atâta cinstire lemnului crucii și de ce trec atâția perși la religia Celui Răstignit (creștinismul) ? A începută să cerceteze Sfânta Scriptură și învățăturile creștine. Întors din campania militară a lui Cosroes, a părăsit armata și s-a dus în orașul Hierapolis din Siria, iar de aici, la Ierusalim. Patriarhul Zaharia era în robie la perși. Modest, locțiitorul său, l-a botezat dându-i numele de Anastasie. În anul 631, Anastasie s-a călugărit. După șapte ani de stat în mănăstire, a cercetat orașele Diospolis, Garizim și Cezareea Palestinei. Aici, văzând îndeletnicirile pline de superstiții ale soldaților perși, le-a vorbit despre adevăratul Dumnezeu. Marzaban, conducătorul persan al orașului, a poruncit să îl prindă, considerându-l spion. A aflat însă că este creștin. Din această cauză a fost supus supliciilor și în cele din urmă a primit cununa muceniciei în anul 628.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. I Timotei 4, 9-15

Fiule Timotei, vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea, fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor. Acestea să le porunceşti şi să-i înveţi. Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale ci, fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învăţătură. Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor. Cugetă la acestea, ţine-te de acestea, ca propăşirea ta să fie vădită tuturor.

 

Ev. Luca 19, 1-10

În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi iată un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameşi, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Dar când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, l-a văzut şi a zis către el: Zaheu, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Şi el, grăbindu-se, s-a coborât şi L-a primit cu bucurie. Când au văzut aceasta, toţi cârteau şi ziceau: a intrat să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu, stând în faţa Domnului, I-a spus: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Sf. Ap. Timotei; Sf. Mc. Anastasie Persul

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 22 Ianuarie

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului apostol Timotei, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Timotei (adormit în anul 80 d.Hr.) a fost un episcop din primul secol. Prăznuirea sa se face în 22 ianuarie. Numele său, din grecescul Τιμοθεος, înseamnă „slăvind pe Dumnezeu” - foto: doxologia.ro

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Timotei - foto: doxologia.ro

Sfântul apostol Timotei era din cetatea Listra. Tatăl său a fost elin şi maică-sa evreică, numita Eunice. Timotei s-a făcut ucenic al apostolului Pavel şi scriitor şi propovăduitor al dumnezeieştii Evanghelii. Mai în urmă, apostolul Pavel l-a pus episcop în Efes, după ce sfântul Ioan Evanghelistul, episcopul cel dintâi al Efesului, fusese izgonit de împăratul Domiţian în insula Patmos. Timotei a avut dascăl nu numai pe Pavel ci şi pe Evanghelistul Ioan de care se alipise.

Sfântul Irineu, episcopul Lugdunului, povesteşte că apostolul Ioan, fiind aruncat de valurile mării, a ajuns la Efes şi mai apoi a fost iarăşi izgonit în Patmos. Pe când fericitul Timotei cârmuia cu credinţă Episcopia Efesenilor, închinătorii la idoli, ţinând odată o sărbătoare a lor numită catagoghion, în Efes, au ieşit pe străzi cu idolii în braţe şi cu măciuci în mâini, cântând cântece, purtând măşti, gonind ca nişte tâlhari pe bărbaţi şi pe femei, şi omorând chiar pe mulţi oameni din popor.

Pentru aceasta, episcopul Timotei i-a dojenit şi i-a îndemnat să se ferească de astfel de fapte urâte. Însă ei năvălind asupra lui cu măciuci l-au omorât. Sfintele lui moaşte au fost aduse în Constantinopol de sfântul Artemie Duxul, din porunca marelui împărat Constantin, şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli, unde i se face şi pomenirea.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios mucenic Anastasie Persul.

Sfântul Mucenic Anastasie Persul Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 22 ianuarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Anastasie Persul Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

Şi ca să fie arătată regelui moartea lui Anastasie, ostaşii i-au tăiat sfântul lui cap şi l-au dus la rege; iar trupul l-au aruncat spre mâncarea câinilor, împreună cu trupurile celorlalţi sugrumaţi

Măritul mucenic Anastasie era de fel din Persia, şi a trăit pe timpul lui Hosroe, împăratul perşilor şi al lui Heraclie, împăratul romanilor, care a împărăţit vitejeşte şi creştineşte între anii: 610 şi 641.

Anastasie se născuse în ţinutul Razih, în satul Nuni. La început se numea Magundat, fiind fiul vrăjitorului Vav, de la care a învăţat meşteşugul vrăjitoriei, mai înainte de a intra în ceata ostăşească a tiranilor. Perşii, prădând Ierusalimul, au luat mulţi robi, precum şi cinstitul lemn al făcătoarei de viaţă Cruci, pe care Domnul nostru Iisus Hristos a suferit pătimirea în trup. Pentru minunile făcute de sfânta Cruce în Persia, se dusese vestea că Dumnezeul creştinilor a venit acolo. Iar Magundat fiind biruit de dorul lui Dumnezeu, încerca cu multă osârdie să afle ce este cu sfânta Cruce.

Şi aflând de la un creştin toată iconomia dumnezeiască a Crucii, a crezut în Hristos şi a dorit să se facă următor patimilor Lui. S-a dus apoi la Calcedon de unde aflând de înfrângerea perşilor de către Heraclie împăratul, a plecat la Ierapole, unde găzduind la un argintar, lucră împreună cu el meşteşugul argintăriei. De aici s-a dus la Ierusalim unde s-a botezat, fiind numit Anastasie. După aceea a intrat în mănăstirea sfântului Sava, unde a luat schima monahilor. Înaintând pe calea cea bună a virtuţilor, citea Sfintele Cărţi, învăţa pe de rost Psaltirea şi dorea cu ardoare să-şi sfârşească viaţa prin suferinţe muceniceşti şi prin sânge.

Zugrăvelile de pe pereţii bisericilor cu chipurile sfinţilor şi vieţile lor scrise în cărţi îi aprindeau dorul să le urmeze pilda vieţii. Pentru aceasta a avut şi un vis, în care i s-a arătat un pahar de aur plin de vin pe care l-a băut, socotind că acesta era semnul că dorinţa lui de a mărturisi pe Hristos se va împlini. De aceea, după ce s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, a ieşit din mănăstire şi s-a dus în Cezareea Palestinei, unde întâlnindu-se cu nişte vrăjitori şi batjocorind faptele lor, a fost prins de ei şi dus la Marzavanas, stăpânul lor. Acesta l-a pus să care pietre, iar mulţi îl batjocoreau, smulgându-i barba şi bătându-l foarte rău. Mărturisind pe Hristos înaintea lui Hosroe, împăratul perşilor, şi neprimind să se întoarcă la legea lor persană a fost multă vreme chinuit şi în cele din urmă i s-a tăiat capul.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sioniu, Gavril, Ioan, Parod şi alţi trei sute şaptezeci şi şapte de mucenici.

Aceşti sfinţi mucenici, care se trăgeau din felurite locuri şi eparhii, erau locuitori ai Adrianopolei. Iar bulgarii cei necunoscători şi nemulţumitori au venit să pună stăpânire pe greci. Şi robind pe traci şi pe macedoneni, s-au îndreptat spre împărăteasa cetăţilor şi ajungând la Adrianopol au cucerit cetatea aceasta după trei zile de lupte, în anul 814. Atunci la Bizanţ împărăţea răucredinciosul Leon Armeanul, cel ce lupta împotriva sfintelor icoane; iar în fruntea bulgarilor se găsea Crum. Acesta, punând stăpânire pe Adrianopol, a gonit din cetate patru mii de creştini, împreună cu episcopul pe care l-a trântit la pământ şi l-a călcat cu picioarele pe grumaji.

După moartea lui Crum a urmat Ducum şi apoi Diteng, un om crud şi neomenos. Acesta spintecând în două pe marele episcop Manuil al Adrianopolei şi tăindu-i mâinile din umeri l-a aruncat spre mâncare câinilor. Dar pentru sălbăticia lui, fiind pedepsit de Dumnezeu cu orbirea, a fost ucis de ai săi. Urmaşul său cu numele Murtag, a omorât pe toţi creştinii care n-au vrut să se lepede de Hristos: pe unii punându-i în lanţuri şi supunându-i la chinuri, iar pe alţii chinuindu-i în tot felul. Pe episcopul Develtului, Gheorghe, şi pe episcopul Petru, mai întâi i-au zdrobit fără milă cu toiegele, apoi le-a tăiat capetele.

Asemenea şi pe ceilalţi, trei sute şaptezeci şi şapte la număr, i-a omorât cu sabia. A tăiat capetele lui Ioan şi lui Leon, care erau ostaşi creştini, iar sfântului Leon eunucul, episcopul Niceii, i-a spintecat pântecele cu sabia. Lui Gavril şi lui Sioniu le-a tăiat capetele cu cuţitul. Pe Parod, sfinţitul preot, l-a pedepsit să fie omorât cu pietre; şi pe mulţi alţi creştini i-a omorât acest sălbatic nepomenit, chinuindu-i cu felurite osânde. Dar nu numai Murtag păgânul, ci şi ceilalţi urmaşi ai lui, stăpânitori ai bulgarilor, au omorât pe creştini după ce i-au chinuit în tot felul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii – a lui Zaheu (Pr. Ilie Cleopa)

Pilda lui Zaheu Vameșul - foto: doxologia.ro

Pilda lui Zaheu Vameșul – foto: doxologia.ro

Dumnezeu este atotștiutor și cunoscător al inimilor noastre. El ne știe înainte de a ne naște. El cunoaște și vede cugetele minții și inimii fiecăruia dintre noi. De la Botez și până în clipa morții, îngerii noștri păzitori scriu faptele și gândurile noastre bune și rele, iar în ceasul morții ne însoțesc până la scaunul judecății, în fața Dreptului judecător, Iisus Hristos.

Părintele Cleopa Ilie (10 aprilie 1912 - 2 decembrie 1998), arhimandrit și viețuitor la Mănăstirea Sihăstria – Neamț, unul dintre cei mai însemnați duhovnici și predicatori români ai secolului XX - Iată ce vreau să vă mai spun: să nu socotim vreodată că am făcut început bun. Să dorim întotdeauna să punem început bun. Pentru că noi nu cunoaştem cum trebuie să fie un om care pune început bun, cum trebuie să se poarte. Să zicem: „Doamne, dă-mi ajutorul Tău, să pun început bun, să-mi îndrept viaţa” - foto: doxologia.ro

Părintele Cleopa Ilie (10 aprilie 1912 – 2 decembrie 1998), arhimandrit și viețuitor la Mănăstirea Sihăstria – Neamț, unul dintre cei mai însemnați duhovnici și predicatori români ai secolului XX – Iată ce vreau să vă mai spun: să nu socotim vreodată că am făcut început bun. Să dorim întotdeauna să punem început bun. Pentru că noi nu cunoaştem cum trebuie să fie un om care pune început bun, cum trebuie să se poarte. Să zicem: „Doamne, dă-mi ajutorul Tău, să pun început bun, să-mi îndrept viaţa” – foto: doxologia.ro

“O adâncul bogăției și înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât de nepătrunse căile Lui!“ (Romani 11, 33)

Iubiți credincioși,

Una din însușirile cele nemărginite ale lui Dumnezeu este atotștiința Sa, prin care toate le știe și de toate poartă grijă. Această știință atotcuprinzătoare nimicește știința și înțelepciunea oamenilor (Iov 5, 12-13; Pilde 19, 21).

În Sfânta Evanghelie de astăzi se spune că iudeii, văzând pe Mântuitorul intrat în casa lui Zaheu, mai marele vameșilor din Ierihon, s-au aprins de mânie asupra Domnului și cârteau că „a intrat să găzduiască la un păcătos“ (Luca 19, 7). Și aceasta o făceau fiindcă socoteau păcătoși pe toți vameșii care adunau impozitele împărătești și făceau multe nedreptăți în slujba lor. Iar Preabunul nostru Mântuitor, știutorul inimilor și cunoscătorul gândurilor, nu lua aminte la răutatea lor, ci cunoscând de departe credința cea mare a lui Zaheu și așezarea cea bună a sufletului său, văzându-l urcat într-un dud ca să poată a-L vedea, a zis către el: „Zahee, grăbește-te de te pogoară, că astăzi, mi se cade să fiu în casa ta“ (Luca 19, 5).

În multe părți ale Sfintei Scripturi și în multe părți ale zidirii Sale, se arată știința cea fără de margine a Atotputernicului și Preaânțeleptului Dumnezeu. Așa vedem că Mântuitorul, cunoscând așezarea cea bună a sufletului femeii samarinence, a venit ostenit de cale și stătea la puțul lui Iacov. În acel timp a venit și femeia samarineancă să scoată apă și prin cuvintele Lui cele dumnezeiești, a fost vânat sufletul ei la credința în Hristos și prin ea s-a vestit Evanghelia la toată cetatea Samariei (Ioan 4, 5). Altădată venind Mântuitorul în Capernaum cu ucenicii Săi, în acel timp au venit și cei ce strângeau dajdia pentru templu și au întrebat pe Apostoli, zicând: „Învățătorul vostru nu plătește darea?“ (Matei 17, 24)

Auzind Mântuitorul, a zis lui Petru: „Mergând la mare aruncă undița ta și la peștele care se va prinde întâi, deschizându-i gura vei găsi un statir (ban de argint). Ia banul și dă-l lor pentru Mine și pentru tine“ (Matei 17, 27). Cine nu poate înțelege de aici cât de nemărginită este înțelepciunea lui Dumnezeu, că și cele ce sunt în pântecele peștilor de față sunt înaintea Lui.

Dumnezeu care știe gândurile omului de departe (Psalm 138, 1-2; Matei 9, 4), căutând spre credința și râvna cea mare a lui Zaheu, care dorea să-l vadă pe Domnul, îndată îl cheamă zicând: „Zahee, grăbește-te de te coboară, că astăzi în casa ta Mi se cade să fiu“ (Luca 19, 5). Dar ce a făcut Zaheu când Mântuitorul a venit în casa lui? Știind că este socotit de toți om păcătos și văzând pe mulți invidioși că Domnul a intrat la el să găzduiască, socotindu-se dator și nevrednic înaintea Lui pentru păcatele sale, a zis către Mântuitorul: „Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor și de am năpăstuit pe cineva cu ceva întorc împătrit“ (Luca 19, 8).

Vedeți osârdia cea mare a lui Zaheu de îndreptare? Vedeți ce face o inimă care iubește pe Dumnezeu, când vine întru cunoștința păcatelor sale? Vedeți cum se făgăduiește să plătească datoriile celor pe care i-a nedreptățit, spre a câștiga milă și îndurare de la Dumnezeu? Nimeni nu l-a acuzat în fața Mântuitorului de nedreptățile ce le făcuse, dar strălucind în inima sa lumina harului lui Dumnezeu, el singur s-a judecat pe sine vinovat și dator și așa făgăduiește ca să dea jumătate din averea sa la săraci și dacă a nedreptățit pe cineva cu ceva să întoarcă de patru ori mai mult.

Mustrarea conștiinței i s-a făcut lui Zaheu aspru judecător, spre a hotărâ singur acest mijloc de îndreptare în fața Preaînduratului nostru Mântuitor. Această hotărâre a lui de îndreptare a fost primită de știutorul inimilor, Iisus Hristos, ca o jertfă deja făcută pentru păcatele sale și ca o arvună a mântuirii sufletului său. De aceea a auzit de la Domnul: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiul lui Avraam“ (Luca 19, 9).

O, fericite Zahee, câtă milă și îndurare ai câștigat de la Dumnezeu prin râvna ta cea mare ce ai avut-o pentru îndreptarea ta și iertarea păcatelor tale, căci nu numai mântuirea casei tale ai câștigat, ci și fiu a lui Avraam te-ai făcut, mai înainte de a face faptele lui Avraam! Ci numai hotărând din toată inima ta că te vei face milostiv și drept, urmând lui Avraam cu credință și făgăduință, și Dumnezeu a primit pocăința ta, căci cercătorul inimilor fiind de față la a ta mărturisire din inimă, ți-a socotit ție ca o împlinire desăvârșită a datoriilor tale și fiul lui Avraam te-a numit pe tine.

Iubiți credincioși,

La Dumnezeu nu există nici neștiință, nici neputință. El pururea privește în inimile tuturor oamenilor după mărturia care zice: „Tu singur știi inima tuturor fiilor omenești“ (III Regi 8, 39). Acest adevăr îl arată Dumnezeu și la alegerea lui David ca împărat al lui Israel, când zice către Samuel: „Să nu te uiți la chipul lui Saul nici la mărimea lui, pentru că l-am lepădat pe el, că Dumnezeu nu vede cum vede omul; că omul se uită la față, iar Dumnezeu se uită în inimă“ (I Regi 16, 7). Preabunul, Preamilostivul și Atotștiutorul nostru Mântuitor a căutat de departe spre inima lui Zaheu și văzând în inima lui dragoste mare, credință, evlavie și râvnă pentru poruncile lui Dumnezeu, a făcut mântuirea casei lui și pe el l-a numit fiul lui Avraam. Iar ca să arate celor zavistnici care cârteau că Domnul „a intrat să găzduiască în casa unui om păcătos”, i-a încredințat că El nu a venit în lume să caute pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. De aceea a zis: „Că a venit Fiul Omului să caute și să mântuiască pe cel pierdut“ (Luca 19, 10). Dumnezeiasca Scriptură zice: „Că de mila Domnului este plin tot pământul și îndurările Lui sunt peste toate lucrurile Lui” (Psalm 32, 5).

Știința cea atotcuprinzătoare și fără de margine a lui Dumnezeu privește spre toate inimile oamenilor și dacă vede o inimă înfrântă și zdrobită pentru ceea ce a greșit înaintea Lui nu o pedepsește (Psalm 50, 18), ci cu mila și cu darul Său o luminează și o păvățuiește la calea mântuirii. Dacă bunătatea și mila lui Dumnezeu nu ar căuta spre cei greșiți și smeriți cu inima care sunt gata să se întoarcă spre El, apoi nimeni dintre oameni nu ar putea să se mântuiască, deoarece, după mărturia Sfintei Scripturi „Toți multe greșim“ (Iacob 3, 2) și „Nimeni nu este bun fără numai Dumnezeu“ (Marcu 10, 18). Căci dacă întru fărădelegi ne-am zămislit și întru păcate ne-am născut, apoi cine, fără Sfântul Botez și fără mila lui Dumnezeu, poate a zice că nu are păcat sau nu are nevoie de pocăință? Știm iarăși din Dumnezeiasca Scriptură că „Dumnezeu celor mândri la stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har“ (Luca 14, 11; I Petru 5, 5).

Mântuitorul nostru Iisus Hristos știa cu adevărat păcatele lui Zaheu vameșul, dar a văzut și marea lui smerenie și râvnă pentru pocăință. De aceea a venit să găzduiască în casa sa și l-a învrednicit de iertarea păcatelor.

Iubiți credincioși,

Pocăința casei lui Zaheu din Sfânta Evanghelie de astăzi este un exemplu viu de întoarcere la Hristos pentru familia creștină din zilele noastre, pentru noi toți care suntem fii ai lui Dumnezeu după har și oameni păcătoși după fapte. Dacă n-ar fi mila lui Dumnezeu și pocăința prin care suntem miluiți și iertați, nimeni dintre creștini nu ar putea fi mântuiți. Dumnezeu care ne-a creat ne oferă în dar mila și dragostea Lui de Tată, iar noi ca fii trebuie să-i oferim pocăința noastră, smerenia noastră, lacrimile noastre de căință, spovedania și părăsirea păcatelor.

Dumnezeu este atotștiutor și cunoscător al inimilor noastre. El ne știe înainte de a ne naște. El cunoaște și vede cugetele minții și inimii fiecăruia dintre noi. De la Botez și până în clipa morții, îngerii noștri păzitori scriu faptele și gândurile noastre bune și rele. El ne numără pașii pe care-i facem la biserică, la pocăință, la cercetarea bolnavilor sau la săvârșirea faptelor rele. Iar în ceasul morții, îngerii noștri păzitori ne însoțesc, împreună cu faptele noastre bune și rele, până la scaunul judecății, în fața Dreptului judecător, Iisus Hristos. Dacă în timpul vieții noastre ne-am spovedit păcatele la preoți, dacă le-am părăsit și am făcut canon pentru ele, la judecată nu vom mai fi întrebați și osândiți pentru păcatele mărturisite și ispășite. Iar dacă vom muri nepocăiți, adică nespovediți și în grele păcate de moarte, cine ne va scoate din chinurile iadului?

Pocăința vameșului Zaheu este un model de pocăință pentru toți creștinii și este singura cale de îndreptare și împăcare cu Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Să cugetăm împreună cu Zaheu vameșul. Era cel mai lacom și mai zgârcit dintre iudei, că asuprea pe săraci și pe văduve, punea dări mari, lua o parte din bani pentru el, nu făcea deloc milostenie și nu voia să se pocăiască. Dar ce a făcut? Fiind mustrat de conștiință pentru păcatele sale, căuta un povățuitor, o călăuză, un salvator al sufletului său, ca să-i arate calea spre Dumnezeu. Și când a auzit că vine Iisus Hristos în Ierihon, căuta cu mare credință să-L vadă măcar de departe. Și fiind mic de statură s-a urcat într-un copac.

De acolo de sus el privea spre Hristos Mântuitorul lumii, iar Fiul lui Dumnezeu privea spre el de jos. Și cunoscând că se căiește din inimă de păcatele lui și dorește să se mântuiască l-a chemat la Sine: „Zahee, grăbește-te de te coboară jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!“ Deci îndată a coborât și L-a primit pe Domnul în casa lui. Ce mare bucurie avea că a intrat Dumnezeu-Mântuitorul în casa unde își adunase atâtea averi furate de la săraci și văduve! Dar îl mustra conștiința pentru păcatele făcute și de aceea, silit de conștiință, a început să-și mărturisească singur păcatele și să-și ia de bună voie aspru canon: „Iată jumătate din averea mea o dau săracilor și de am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit!“

Vedeți ce a făcut Zaheu vameșul? Întâi L-a căutat pe Dumnezeu. Apoi L-a primit cu bucurie în casa sa. Apoi și-a mărturisit păcatele de bună voie. Apoi și-a luat singur canon de pocăință pentru cele făcute și la urmă Mântuitorul l-a dezlegat de păcate prin cuvintele: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam!“ (Luca 19, 9).

Așa trebuie să facem și noi, frații mei. Fiecare dintre noi semănăm oarecum cu Zaheu, pentru că toți suntem biruiți de lăcomie, de zgârcenie, de răutate, de nepăsare, de nepocăință. Încă și casele noastre seamănă cu casa lui Zaheu, pentru că în ele, ca și în noi, stăpânește mândria, grija numai pentru trup, pentru averi, pentru desfrânare, pentru beție, pentru cele trecătoare. De aceea sunt și atâtea boli, certuri și dezbinări în familiile creștinilor, pentru că puțini mai sunt care caută din inimă pe Dumnezeu și doresc cu adevărat mântuirea sufletului. Poate niciodată n-a fost familia creștină mai slăbită și robită de păcate ca acum.

Dar Dumnezeu, care știe toate și privește în inimile noastre, are întotdeauna milă de noi. Asemenea lui Zaheu, El vine înaintea noastră să ne cheme la pocăință și dorește să intre în casa sufletului nostru.

Hristos vine la noi mai ales prin rugăciune, prin milostenie, prin pocăință. El vine la noi prin Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, care se sfințește și se dă celor vrednici în timpul Sfintei Liturghii.

Dacă ne vom strădui să mergem cât mai regulat la biserică, dacă ne vom plânge păcatele și le vom mărturisi la preot, dacă vom face canonul rânduit și vom primi cu evlavie Trupul și Sângele Domnului atunci Hristos ne va chema la El ca pe Zaheu și El Însuși va veni la noi și ne va zice: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, că și acesta este fiul lui Dumnezeu după dar“. Amin.

articol preluat de pe: doxologia.ro

 

Mâine, 23 ianuarie, facem pomenirea

Sfântul Sfințit Mucenic Clement, Episcopul Ancirei; Sfântul Mucenic Agatanghel; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al VI-lea Ecumenic

Sfântul Mucenic Clement, Episcopul Anciriei, Sfântul Mucenic Agatanghel, Cuviosul Dionisie din Olimp. Pomenirea lor de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 23 ianuarie - Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Clement, Episcopul Anciriei, Sfântul Mucenic Agatanghel, Cuviosul Dionisie din Olimp - Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei (16 noiembrie)

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei

foto: doxologia.ro
articol: basilica.ro

16 noiembrie 2014

 

Biserica ortodoxă sărbătoreşte astăzi pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, autorul primei Evanghelii, care a propovăduit pe Hristos în Ierusalim, Macedonia, Asia şi Etiopia, unde a şi suferit moarte martirică.

A fost fiul lui Alfeu, care nu este una şi aceeaşi persoană cu Alfeu sau Cleopa, tatăl lui Iacob cel mic. Înainte de a fi chemat la apostolat se numea Levi şi era vameş. Singura sa menţiune cu privire la sine în propria Evanghelie o găsim în capitolul al IX-lea: ‘Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El’ (Mt. 9, 9). Aşadar, observăm că Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, înainte de botez, era vameş la lacul Ghenizaret sau Marea Galileei. El încasa taxa cuvenită stăpânitorului roman de la negustorii care treceau lacul Ghenizaretului.

Sfântul Apostol Matei a răspuns rapid chemării Mântuitorului. Astfel, Sfântul Matei a renunţat la slujba sa de vameş şi a făcut un ospăţ pentru Mântuitorul şi ceilalţi ucenici. În această privinţă avem mărturia Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca: ‘Şi după aceasta a ieşit şi a văzut un vameş, cu numele Levi, care şedea la vamă, şi i-a zis: Vino după Mine. Şi, lăsând toate, el s-a sculat şi a mers după El. Şi I-a făcut Levi un ospăţ mare în casa sa. Şi era mulţime multă de vameşi şi de alţii care şedeau cu ei la masă’ (Lc. 5, 25-27). Din următoarea afirmaţie deducem că Sfântul Matei avea o reputaţie destul de ridicată printre confraţii săi, de vreme ce ‘mulţime multă de vameşi’ a venit la ospăţul pregătit de el pentru Mântuitorul. Se pare că era destul de bogat, poate nu la fel ca Zaheu, dar în mod sigur dispunea de o situaţie materială bună.

După înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos, Sfântul Evanghelist Matei a rămas la Ierusalim 15 ani propovăduind conaţionalilor săi, adică iudeilor. Sfântul Irineu arată că după aceea s-a dus în Macedonia, apoi în Asia şi în cele din urmă în Etiopia unde a propovăduit creştinismul. În cele din urmă a venit la locul muceniciei sale în mijlocul unui trib de canibali din cetatea Mirmeniei. Aceştia nu trebuie consideraţi decât canibali ritualici, adică oameni care obişnuiau să se hrănească cu carnea semenilor doar în cadrul unor anumite sărbătoriri. După ce a câştigat câteva suflete, a hirotonit un episcop, pe nume Platon, a zidit o biserică şi s-a retras într-un munte din apropiere, Sfântul Apostol a fost ars pe rug de către păgâni.

Deşi cunoaştem faptul că Sfântul Apostol Matei a scris mai întâi Evanghelia în limba ebraică, acest text iniţial nu ni s-a păstrat. Dar Sfântul Apostol Matei a rescris Sfânta Evanghelie, de data aceasta în greacă. Acest amănunt are o deosebită importanţă datorită faptului că, fiind scrisă în greacă, Evanghelia se adresa tuturor neamurilor, nu doar iudeilor. Evanghelia se deschidea astfel lumii întregi.

 

articol preluat de pe basilica.ro

(Luni 14 noiembrie 2016) Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli; Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului; (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului)

Sfântul Apostol Filip

A vrut să meargă Iisus în Galileea, unde a aflat pe Filip şi i-a zis: Vino după Mine! Iar el, auzind această chemare a Domnului, nu numai cu urechile trupeşti, ci şi cu ale inimii, îndată L-a crezut a fi adevăratul Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu prin prooroci; şi a mers după Dânsul, luând aminte la viaţa Lui preasfânta şi urmând sărăciei Lui.

foto: doxologia.ro

 

✝ Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli; Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului; (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Ap. Coloseni 2, 13-20; Ev. Luca 9, 18-22

 

+) Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postului Naşterii Domnului)

articol: basilica.ro

14 noiembrie 2014

 

Sfântul Apostol Filip – S-a născut în Betsaida Galileei, de unde erau și Sfinții Petru și Andrei. A fost chemat la apostolat chiar a doua zi după chemarea acestora și a celor doi frați Iacob și Ioan, fiii lui Zevedei. Filip era căsătorit. Avea patru fete care prin propovăduirea lor au ilustrat apostolatul și chipul femeii creștine. Sfântul Apostol Filip și-a păstrat în tot timpul propovăduirii înflăcărarea din clipa chemării sale la apostolat și a împodobit-o cu mucenicia. El însuși a primit darul Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii.

El însuși a săvârșit minuni în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, în Galileea a înviat copilul unei femei. De aici, a trecut în Grecia vindecând multe neputințe, apoi a plecat spre Parți, în orașele reginei Candace din Etiopia, apoi în Arabia și la Azot. Mai departe, Sfântul Apostol Filip a ajuns în orașul Ierapoli din Siria unde a săvârșit alte minuni precum învierea tânărului Teofil, spre încredințarea lui Aristarh, conducătorul orașului.

După ce a zidit aici o biserică și l-a așezat episcop pe Ir, a plecat mai departe în Lida și Misia. Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Apostol Bartolomeu sau Natanail, prietenul său și cu Mariam sora lui Filip și propovăduind împreună pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-au întors din nou la Ierapolis. În acest oraș eu tămăduit și pe Nicanora, soția guvernatorului orașului, care fusese mușcată de un șarpe și era pe moarte. Au omorât prin rugăciune o viperă pe care păgânii din oraș o considerau drept zeiță a lor și i se închinau.

În urma acestei întâmplări păgânii i-au prins pe sfinți și i-au osândit la moarte prin răstignire. Apostolul Filip a fost spânzurat cu capul în jos chiar deasupra ușii templului unde fusese vipera, iar Bartolomeu lângă peretele templului. În timp ce mulțimea de păgâni arunca cu pietre a avut loc un cutremur. Păgânii s-au speriat și i-au dezlegat, însă Filip trecuse la Domnul așa cum îi fusese rânduit să își pecetluiască apostolia cu mucenicia.

Sfântul Bartolomeu a botezat pe toți cei care au crezut în Hristos și le-a pus episcop pe Stahie, a îngropat trupul Sfântului Apostol Filip și s-a dus în orașul Albana din Armenia Mare, unde a sfârșit și el răstignit. Sfânta Mariam, sora lui Filip s-a dus în Licaonia, unde a botezat mulți păgâni, după care s-a mutat cu pace la Domnul.

 

Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului – Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigorie a devenit un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind tutorele copilului Grigorie rămas orfan. Înzestrat cu abilități intelectuale și ambiție, Grigorie a stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul complet de educație superioară medievală.

Sfântul Grigorie Palama (1296 Constantinopol -1359), călugăr din Muntele Athos iar apoi Arhiepiscop de Tesalonic, a fost canonizat la nouă ani de la moartea sa. A rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari teologi ai ortodoxiei, datorită implicării sale polemice împotriva lui Varlaam Calabrezul pentru a apăra Isihasmul (de la grecescul "hesychia" care înseamnă calm și liniște). Este înscris în calendarul ortodox cu zi de prăznuire la data de 14 noiembrie, dar este cinstit în chip aparte în Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post, numită și Duminica Sfântului Grigorie Palama - foto: basilica.ro

Sfântul Grigorie Palama (1296 Constantinopol -1359) – foto: basilica.ro

Împlinind 20 de ani, Grigorie s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns și a pornit pe calea sfințeniei. Mama și surorile lui Grigorie au devenit și ele călugărițe. După săvârșirea Părintelui Nicodim, Sfântul Grigorie a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor, iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigorie s-a transferat la Lavra Sfântul Atanasie Athonitul (prăznuit în 5 iulie).

Aici a slujit la trapeză și apoi a devenit cântăreț în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia. În timpul șederii sale aici, viitorul ierarh Grigorie a fost complet absorbit de spiritul isihast (de la grecescul ‘hesychia’ care înseamnă calm și liniște și reprezintă practicarea rugăciunii minții sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine și liniște) acesta devenind noul său mod de viață. În anul 1326, datorită amenințării invaziei turce, el împreună cu ceilalți frați ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot.

Sfântul Grigorie a combinat îndatoririle sale preoțești cu viața de pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în liniște și rugăciune, iar sâmbăta și duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe și predicând. După reîntoarcerea din Constantinopol, Sfântul Grigorie a găsit un loc potrivit în care să viețuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulți călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani.

Prin 1330 învățatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viața spirituală a isihaștilor, însă susținea că rugăciunea minții era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol și Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercând să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la față a Mântuitorului de pe Muntele Tabor.

Sfântul Grigorie, la rugămintea călugărilor athoniți, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzând că nu au nici un rezultat, a început să aștearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel, s-a pus început “luptei isihaste”, în care Sfântul Grigorie Palama a apărat cu mult curaj Ortodoxia în fața ereticilor și a dat dovadă de o teologie profundă și originală. În 1347 Sfântul Grigorie este numit Arhiepiscop al Tesalonicului. În cei trei ani dinaintea morții sale Sfântul Grigorie a făcut multe minuni, vindecând mulți bolnavi.

În ajunul morții sale, Sfântul Ioan Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresându-i cuvintele: “Spre înălțimi! Spre înălțimi!”. Sfântul Grigorie Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359. În 1368 Sfântul Grigorie Palama a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol. La câțiva ani după moartea lui, în anul 1386, a fost proclamat sfânt de către un sinod în Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viața sfântului și slujbele adresate acestuia, iar pomenirea lui se face în chip aparte în a doua Duminică din Postul Mare.

Lăsatul secului pentru Postului Naşterii Domnului

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. Coloseni 2, 13-20

Fraţilor, pe voi, care eraţi morţi, în fărădelegile şi în netăierea împrejur a trupului vostru, v-a făcut vii, împreună cu Sine, iertându-ne toate greşelile; ştergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui, şi l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce, dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce. Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sâmbete, care sunt umbră celor viitoare, iar trupul (este) al lui Hristos. Nimeni să nu vă smulgă biruinţa printr-o prefăcută smerenie şi printr-o făţarnică închinare la îngeri, încercând să pătrundă în cele ce n-a văzut şi îngâmfându-se zadarnic cu închipuirea lui trupească, în loc să se ţină strâns de capul de la care trupul tot – prin încheieturi şi legături, îndestulându-se şi întocmindu-se – sporeşte în creşterea lui Dumnezeu. Dacă deci aţi murit împreună cu Hristos pentru înţelesurile cele slabe ale lumii, pentru ce atunci, ca şi cum aţi vieţui în lume, răbdaţi porunci ca acestea?

 

Ev. Luca 9, 18-22

În vremea aceea, când era singur şi se ruga, iar ucenicii erau cu Dânsul, i-a întrebat pe ei Iisus, zicând: cine zic oamenii că sunt Eu? Atunci ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alţii, Ilie; iar alţii, că un prooroc, din cei de demult, a înviat. El însă i-a întrebat: dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Atunci Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu. Dar El le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui aceasta, zicând că Fiul Omului trebuie să pătimească mult şi să fie defăimat de bătrâni, de căpeteniile preoţilor şi de cărturari şi să fie omorât, dar a treia zi să învieze.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Lăsatul secului pentru Postului Naşterii Domnului

"Adoration of the Shepherds" by Gerard van Honthorst, 1622 - foto: en.wikipedia.org

Adoration of the Shepherds” by Gerard van Honthorst, 1622 – foto: en.wikipedia.org

 

† Sf. Apostol Filip; Sf. Ierarh Grigorie Palama (Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului)

Sinaxar 14 Noiembrie

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Filip, unul din ceata dintâi, a celor doisprezece.

Martiriul Sfântului Apostol Filip – miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul – foto: doxologia.ro

Acest apostol era din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean cu Andrei şi cu Petru apostolii, şi multă înţelepciune avea acest dumnezeiesc apostol, îndeletnicindu-se cu cărţile proorocilor şi feciorelnic în toată viaţa sa cunoscându-se; pe acesta aflându-l Domnul după botezul său în Galileea, l-a chemat ca să-i urmeze Lui. Iar el, întâlnind pe Natanael, i-a zis: “Am aflat pe Cel despre Care a scris Moise în Lege şi prooroci, pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret”. Şi alte încă multe ziceri se afla în sfânta Evanghelie arătătoare pentru acest apostol. Deci acesta, luând după sorţi pământul Asiei, avea pe Apostolul Vartolomeu următor lui şi ajutător la propovăduirea Evangheliei. Mai avea încă şi pe sora sa cea după trup, Mariamni, care urma şi le slujea lor. Deci trecând apostolii aceştia prin cetăţile Lidiei şi Misiei şi propovăduind în ele Evanghelia lui Hristos, multe încercări şi necazuri au suferit de la cei necredincioşi, fiind bătuţi, zdrobiţi cu toiegele, prin închisori închişi şi cu pietre împroşcaţi.

După aceea a aflat pe iubitul ucenic şi de Dumnezeu cuvântătorul Ioan, care propovăduia pe Hristos în Asia. În aceeaşi vreme şi femeia lui Nicanor proconsulul a crezut în Hristos. Deci mergând dumnezeiescul Filip la Ierapoli, acolo a fost târât pe pământ de elini, prin mijlocul uliţelor cetăţii; după aceasta sfredelindu-i-se gleznele picioarelor, a fost pironit pe nu lemn cu capul în jos, şi aşa făcând rugăciune, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Îndată ce şi-a dat duhul sfântul apostol, pământul s-a înfricoşat ca şi când ar fi fost însufleţit, şi a scos înfricoşător glas şi geamăt, şi s-a despicat şi a înghiţit pe mulţi din cei necredincioşi. Iar ceilalţi temându-se au îngenunchiat la dumnezeiescul Vartolomeu şi la Sfânta Mariamni, care erau spânzuraţi. Şi dezlegându-i pe ei de pe lemn, au venit la adevărata credinţă a lui Hristos; iar moaştele apostolului le-au îngropat. Sfântul Vartolomeu aşezând pe Stahie episcop în Bizanţ, a ieşit şi s-a dus împreună cu Mariamni în Licaonia.

 

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, făcătorul de minuni, care a strălucit la anii 1340.

Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului - foto: doxologia.ro

Pentru luptele sale cu ereticii s-a învrednicit de marele dar al arhieriei, ocupând însemnatul scaun al Tesalonicului şi păstorindu-l cu multă demnitate.

Sf. Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigore a devenit un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind turorele copilului Grigore rămas orfan. Înzestrat cu abilităţi intelectuale şi ambiţie, Grigore a stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul complet de educaţie superioară medievală. Împăratul spera ca tânărul să se îndrepte spre munca în cadrul guvernului, dar Grigore, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns şi a pornit pe calea sfinţeniei. Un an mai târziu, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apărut în vis şi i-a promis că-l va proteja pe calea sa duhovnicească. Mama şi surorile lui Grigore au devenit şi ele călugăriţe.

După săvârşirea Părintelui Nicodim, Sf. Grigore a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigore s-a tranferat la Lavra Sf. Atanasie Athanitul (prăznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapeză şi apoi a devenit cântăreţ în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se mai abitir pentru a atinge perfecţiunea spirituală. De la stareţul mănăstirii a învăţat meşteşugul rugăciunii neîncetate pe care o practică monahii, începînd cu marii pustnici ai deşertului din sec. al IV-lea, Evagrie Ponticul şi Sf. Macarie al Egiptului (prăznuit în 19 ianuarie).

Mai târziu, în sec. al XI-lea, Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit în 12 martie) a dat indicaţii amănunţite despre activitatea mentală pentru cei care practicau rugăciunea exterioară, iar sfinţii din Athos au pus-o în aplicare. Practicarea rugăciunii minţii sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine şi linişte se numeşte “isihasm” (de la grecescul “hesychia” care înseamnă calm şi linişte), iar practicanţii se numesc isihaşti.

În timpul şederii sale în Glossia viitorul ierarh Gregore a fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul său mod de viaţă. În anul 1326, datorită ameninţării invaziei turce, el împreună cu ceilalţi fraţi ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot.

Sf. Grigore a combinat îndatoririle sale preoţeşti cu viaţa de pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în linişte şi rugăciune iar sâmbăta şi duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe şi predicînd, smulgînd oamenilor sentimente de iubire dar şi multe lacrimi prin cuvintele sale. Uneori participa la întrunirile duhovniceşti ale tinerilor educaţi conduse de viitorul patriarh Isidor. După reîntoarcerea din Constantinopol, Sf. Grigore a găsit un loc potrivit în care să vieţuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulţi călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani.

În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viaţa Bisericii de Răsărit, în urma cărora Sf. Grigore a fost plasat printre cei mai importanţi apologeţi universali ai ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.

Prin 1330 învăţatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logică şi astronomie, fiind renumit pentru calităţile sale oratorice ieşite din comun. Varlaam a primit o catedră la universitatea din capitală şi a început să adâncească studiul scrierilor Sf. Dionisie Areopagitul (prăznuit în 3 octombrie), a cărui teologie “apofatică” (“negativă”, în contrast cu “katafatică” sau “pozitivă”) era în mod egal apreciată atât în Bisericile de Răsărit cât şi în cele de Apus.

La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viaţa spirituală a isihaştilor. Susţinînd imposibilitatea cunoaşterii esenţei lui Dumnezeu, el a declarat că rugăciunea minţii era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol şi Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercînd să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la faţă a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Acesta ridiculiza învăţăturile călugărilor despre metodele rugăciunii şi despre lumina necreată văzută de isihaşti.

Sf. Grigore, la rugămintea călugărilor athoniţi, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzînd că nu au nici un rezultat, a început să aştearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel a apărut “Triade în apărarea sfinţilor isihaşti” (1338). Prin 1340 sfinţii din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un răspuns general împotriva atacurilor lui Varlaam , grupat sub titlul “Tomul Aghiorit”. La Sinodul din Constantinopol din 1341 ţinut la Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigore a polemizat cu Varlaam, axîndu-se pe ideea naturii luminii de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigore, şi anume că, Dumnezeu, de neatins prin esenţa Sa, ni se descoperă prin energiile Sale direcţionate spre lume şi percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale şi nici create. Ipotezele lui Varlaam au fost condamnate ca erezii, acesta fiind anatemizat şi izgonit în Calabria.

Dar disputele dintre Palamiţi şi Varlaamiţi erau departe de a se fi încheiat. Acestora din urmă li s-au alăturat discipolul lui Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos, precum şi Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347); împăratul Andronicus III Paleologul (1328-1341) înclina şi el spre punctul lor de vedere. Akyndinos, al cărui nume însemna “cel care nu face rău,” de fapt a cauzat un mare rău prin învăţăturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de mici tratate în care îi denunţa Sf. Grigore şi pe călugării athoniţi drept provocatori de tulburări în cadrul Bisericii. La rândul său, sfântul a scris un răspuns detaliat în care demonta erorile lui Akyndinos. Însă patriarhul îl susţinea pe Akyndinos şi l-a numit pe Sf. Grigore vinovat de toate tulburările din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniţă timp de patru ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor (1347-1349), Sf. Grigore a fost eliberat şi numit Arhiepiscop al Tesalonicului.

În 1351 Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate caracterul ortodox al învăţăturilor sale, însă poporul nu l-a acceptat uşor pe Sf. Grigore, astfel încât el a trebuit să se mute dintr-un loc în altul. Într-una din călătoriile sale la Constantinopol pe un vapor bizantin, a căzut în mâinile turcilor. Chiar în captivitate, Sf. Grigore a predicat atât prizonierilor creştini cât şi răpitorilor săi musulmani. Hagarenii au fost uimiţi de înţelepciunea cuvântului său, dar musulmanii nu au putut suporta acestea şi l-au bătut, ba chiar l-ar fi omorât cu plăcere dacă n-ar fi nădăjduit într-o răscumpărare mare. La un an, Sf. Grigore a fost răscumpărat şi s-a întors la Tesalonic.

Sf. Grigore a făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morţii sale, vindecînd mulţi bolnavi. În ajunul morţii sale, Sf. Ioan Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresîndu-i cuvintele: “Spre înălţimi! Spre înălţimi!” Sf. Grigore Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359. În 1368 a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viaţa sfântului şi slujbele adresate acestuia.

 

Tot în această zi, pomenirea binecredincioşilor împăraţi Iustinian şi Teodora.

Sfântul şi drept-credinciosul Împărat Iustinian I (11 mai, 483 – 14 noiembrie, 565) a condus Imperiul Roman de Răsărit de la 1 august 527, până la moartea sa, în noiembrie 565. Soţia sa a fost Împărăteasa Teodora. În afara faptului că a fost unul din cei mai importanţi conducători ai antichităţii târzii şi o figură majoră în istoria imperiului bizantin, Iustinian a fost de asemenea şi un apărător al Ortodoxiei şi un ctitor de biserici. În timpul domniei sale Bizanţul a câştigat glorie prin victorii militare în Persia, Africa şi Italia, care au avut ca rezultat dezrădăcinarea păgânismului printre germanii vandali şi triburile vizigote. Iustinian este cunoscut şi sub numele de “ultimul împărat roman”, fiind împăratul care a recucerit Roma din mâinile ostrogoţilor. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Iustinian pe data de 14 noiembrie (în unele sinaxare, pe 15 noiembrie).

 

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Constantin cel ce din Idra a odrăslit, iar în Rodos a mărturisit, la anii 1800 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 15 noiembrie, facem pomenirea

† ) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț; Sfinții Mucenici și Mărturisitori: Gurie, Samona și Aviv diaconul (Începutul Postului Naşterii Domnului)

Sfântul Cuvios Paisie (Velicicovschi) (n. 21 decembrie 1722 – d. 15 noiembrie 1794) a fost, în secolul al XVIII-lea, îndrumător al vieții monahale din Moldova și înnoitor al monahismului ortodox prin redescoperirea scrierilor patristice și publicarea Filocaliei. Este prăznuit la 15 noiembrie - Portret din secolul al XVIII-lea al Sf. Paisie de la Neamț - foto: ro.orthodoxwiki.org

Portret din secolul al XVIII-lea al Sf. Paisie de la Neamț – foto: ro.orthodoxwiki.org

Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peșterilor din Kiev și de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei.

Sfinții Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis; Sfântul Ierarh Celestin, episcopul Romei (8 aprilie)

Sfinții Apostoli Ruf și Agav și Sfântul Ierarh Celestin - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto: doxologia.ro

 

Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis, Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei

articol: basilica.ro

7 aprilie 2016

Aceștia au făcut parte din cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, care s-au ostenit propovăduind cuvântul lui Hristos, îndurând chinuri și prigoniri.

Sfântul Apostol Irodion era din orașul Tars (Cilicia, Asia Mică), rudă a Sfântului Pavel. A călătorit în dese rânduri cu Sfântul Apostol Petru și cu Sfântul Apostol Pavel, care l-au hirotonit episcop în Patara (astăzi Patras, Grecia). Propovăduind pe Hristos, a fost chinuit de păgâni, fiind supus la numeroase chinuri. Sfântul Apostol Pavel amintește de Sfântul Irodion în Epistola către Romani, unde îl numește rudă a sa: „Îmbrățișați pe Irodion, cel de un neam cu mine” (Rom. 15, 11). Potrivit Sfântului Simeon Metafrast, Apostolul Irodion a suferit moarte martirică împreună cu Sfântul Olimp, în anul 67, tot atunci fiind răstignit și Sfântul Apostol Petru.

După cum este relatat în Sfânta Scriptură, Sfântul Agav avea darul proorociei: „Și rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav” (Fapte 21, 11).

Sfântul Apostol Ruf a fost episcop în orașul Teba din Grecia. Este amintit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, unde spune: „Îmbrățișați pe Ruf, cel ales întru Domnul” (Rom. 16, 13).

 

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Asincrit se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a fost episcop de Hiracania în Asia. Apostolul Pavel îl menţionează în Epistola sa către Romani (16,14). Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Asincrit în 8 aprilie -  foto: doxologia.ro

Apostolul Asincrit – foto: doxologia.ro

Sfântul Apostol Asincrit a fost episcop în Heraclea (Pont, Asia Mică).

Sfinții Apostoli Flegont și Ermie au fost episcopi în Maraton (Grecia), respectiv Dalmația.

Sfântul Ierarh Celestin, episcopul Romei – A urmat papei Bonifaciu I (418-422), păstorind în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450). Sfântul Celestin a trimis patriarhului Chiril al Alexandriei, prin episcopii Arcadiu și Project, o scrisoare care a fost citită la Sinodul III Ecumenic prin care cerea înlăturarea patriarhului Nestorie, dacă nu se leapădă în 10 zile de erezie. La trecerea sa la cele veșnice, sfântul a fost îngropat în cimitirul Priscilla din Roma.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Sf. Ap. din cei 70: Irodion, Agav şi cei împreună cu dânşii; Sf. Ier. Celestin al Romei

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 8 Aprilie

În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfinţilor apostoli din cei şaptezeci: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis.

 

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Irodian (numit și Herodion sau Rodion) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El a fost rudă cu Sf. Apostol Pavel (Romani 16,11) și episcop în Neoparția, unde a suferit mult din cauza evreilor. După ce l-au bătut, lapidat și înjunghiat, l-au lăsat să moară, dar Sf. Irodian s-a ridicat și a continuat să îi ajute pe Apostoli. El a fost decapitat odată cu Apostolul Olimp în Roma, pe când îl ajutau pe Sf. Apostol Petru, în aceeași zi în care a fost crucificat și Sf. Apostol Petru. Prăznuirea lui se face la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci, la 28 martie, 8 aprilie și la 10 noiembrie - foto: doxologia.ro

Apostolul Irodian – foto: doxologia.ro

Urându-l evreii, au năvălit asupra lui împreună cu slujitorii de idoli şi l-au muncit tare, căci unii îl băteau pe Sfântul Irodion, unii cu pietre îi sfărâmau gura, iar alţii cu lemne îl loveau peste cap.

Dintre aceşti sfinţi apostoli, Irodion, de care pomeneşte marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinţilor apostoli. După acestea a fost hirotonit de dânşii preot, apoi episcop al cetăţii Neon Patron, şi învăţând pe mulţi păgâni şi întorcându-i la credinţa lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe. Că mergând la dânsul închinătorii la idoli, întâi l-au bătut foarte rău, şi i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuţitul.

 

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Agav (sau Agavos) se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. Având spirit profetic, el a prevăzut o foamete în lumea întregă, care s-a și întâmplat în timpul lui Cezar Claudiu (Fapte 11,28). De asemenea, el i-a profețit Sf. Apostol Pavel că va fi dat în mâna barbarilor de către evreii din Ierusalim (Fapte 21,11]). Apostolul Pavel îl menționează în Epistolele sale. Biserica îl pomenește pe Sf. Apostol Agav la 8 aprilie, împreună cu Sfinții Apostoli Irodion, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis, toți săvârșindu-se în aceeași zi, ca urmare a chinurilor la care au fost supuși - foto: doxologia.ro

Apostolul Agav – foto: doxologia.ro

Având spirit profetic, el a prevăzut o foamete în lumea întregă, care s-a şi întâmplat în timpul lui Cezar Claudiu.

Iar Agav, care a luat brâul sfântului Pavel, şi şi-a legat mâinile şi picioarele, atunci aşa a proorocit, zicând: acestea zice Duhul cel Sfânt: “Pe omul al cărui brâu este acesta, aşa îl vor lega în Ierusalim iudeii, şi-l vor bate cu răni, ceea ce s-a şi întâmplat, că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l şi omorî. Şi după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii ce i-a venit.

 

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Ruf (sau Roufos) este numărat printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a fost episcop în Teba, Grecia şi este menţionat în Epistola Sf. Ap. Pavel către Romani 16, 13. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face în 8 aprilie - foto: doxologia.ro

Apostolul Ruf – foto: doxologia.ro

Sfântul Apostol Ruf trebuie zugrăvit în chipul unui bărbat nu prea bătrân, cu părul încărunțit, cu barba lată, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Iar Ruf, de care pomeneşte şi apostolul în Epistola către Romani, a fost făcut episcop cetăţii Tebei, care este în Grecia.

 

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Flegon se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a fost episcop la Maraton în Tracia. El este menţionat în Romani 16:14 iar prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face în 8 aprilie - foto: doxologia.ro

Apostolul Flegon - foto: doxologia.ro

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Flegon se numără printre cei 70 de Apostoli.

Asemenea Flegon şi ceilalţi propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia şi întorceau pe necredincioşi la credinţa cea adevărată. Aceştia dar fiind pedepsiţi în multe feluri, toţi întru o zi omorâţi de iudei şi de păgâni, întru Domnul s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Celestin papă al Romei.

Cel întru sfinți părintele nostru Celestin al Romei a fost Episcop al Romei (Papă) între anii 422 și 432. În timpul păstoririi sale, papa Celestin a fost un important și puternic apărător al credinței ortodoxe în fața ereziei nestoriene. Pomenirea lui în Bisericile răsăritene se face la 8 aprilie, iar în Bisericile apusene la 6 aprilie - ro.orthodoxwiki.org

Celestin al Romei - ro.orthodoxwiki.org

Acest sfânt era pe vremea lui Teodosie cel Tânăr în Biserica Romei celei vechi, bine sporind cu viaţa şi cu cuvântul. Prin care s-a învrednicit şi de scaunul arhieresc, mutându-se din viaţă papa Zosima. Deci acest Celestin, zicând şi făcând toate pentru Tradiţiile apostoleşti şi părinteşti, a caterisit pe răucredinciosul Nestorie, mustrându-l prin epistolă şi lepădând hulele lui cele urâte împotriva lui Dumnezeu şi făcându-se împreună-lucrător cu fericitul Chiril, la caterisirea aceluia, şi multe alte isprăvi lucrând vrednice de cuvânt şi de pomenire, s-a ridicat cu pace din cele de aici, şi s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânitoare şi fericită.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Pavsilip, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Ioan Corăbierul, care a suferit mucenicia în insula Cos la anul 1669, şi care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 9 aprilie,  facem pomenirea

Sfântul Mucenic Eupsihie din Cezareea Capadociei; Sfântul Cuvios Vadim, arhimandritul

 

S Sf. Mc. Eupsihie din Cezareea Capadociei; Sf. Cuv. Vadim

articol: basilica.ro

8 aprilie 2016

Sfântul Mucenic Eupsihie din Cezareea Capadociei († 362). Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 9 aprilie - foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Eupsihie din Cezareea Capadociei († 362) – foto: doxologia.ro

Sântul Mucenic Eupsihie († 362) – Era originar din Cezareea Capadociei și a trăit în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). În anul 362 împăratul a dorit să desființeze creștinismul din imperiu. Acesta era mânios pentru că aflase că aproape toată cetatea era creștină, dar și pentru faptul că unii locuitori creștini dărâmaseră un templu păgân chiar cu prilejul nunții lui Eupsihie. Și cum dărâmarea unui templu era considerată ca o necinstire adusă împăratului, ocrotitorul păgânismului, Eupsihie s-a pregătit pentru ce avea să vină asupra lui. Astfel, și-a împărțit averea la săraci și a început a se pregăti pentru pătimire, în post și rugăciuni. La scurt timp a fost prins și supus la torturi, sfârșind mucenicește. Sfântul a fost îngropat cu cinstea cuvenită, iar pe mormântul lui au construit o biserică.

 

Sfântul Cuvios Vadim, arhimandritul († 376) . Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 9 aprilie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Vadim, arhimandritul († 376)  - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Mucenic Vadim († 376) – Acest cuvios a pătimit în cetatea Vitlapata în timpul regelui Sapor II al Persiei (310-381). Vadim fusese un om foarte bogat. Își vânduse toată averea. O parte o împărțise la săraci, iar cu cealaltă parte zidise mănăstirea de lângă cetate. Vadim a fost întemnițat împreună cu ceilalți monahi și bătut în toate zilele timp de patru luni pentru mărturisirea credinței în Hristos. La scurt timp, la porunca regelui, a fost ucis de un bogat creștin pe nume Nirsan care s-a lepădat de credință în temniță. Trupul lui Vadim a fost ridicat noaptea în taină și îngropat creștinește. Ucenicii lui Vadim au mai stat în temniță încă patru ani când au fost eliberați, deoarece regele murise.

articol preluat de pe: basilica.ro

Sfinții Apostoli Arhip, Filimon și soția sa, Apfia (19 februarie)

Sfântul Apostol Arhip și Sfinții Apostoli Filimon și soția sa Apfia

foto: doxologia.ro

 

Sfântul Apostol Arhip; Sfântul Apostol Filimon și soția sa, Apfia; Sfântul Cuvios Mărturisitor Evghenie; Sfântul Cuvios Mărturisitor Macarie; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Cipru; Sfânta Cuvioasă Filoteia din Atena

 

Sf. Ap. Arhip, Filimon și soția sa, Apfia

articol: basilica.ro

19 februarie 2016

Sfinții Apostoli Arhip, Filimon și Apfia (secolul I) – Sfântul Arhip, unul din cei șaptezeci de apostoli, a fost episcop în cetatea Colose din Frigia (Asia Mică) după sfârșitul Sfântului Epafrast, în timp ce Sfântul Apostol Pavel era întemnițat la Roma. Filimon era un cetățean înstărit și totodată un creștin binecredincios din Colose. În casa lui se adunau creștinii din Colose și săvârșeau slujbele dumnezeiești. Mai târziu s-a învrednicit a fi episcop.

În vremea sfinților apostoli unii episcopi erau episcopi cu scaun, adică aveau o reședință episcopală într-o cetate, iar alții erau episcopi fără scaun și mergeau prin sate și cetăți, propovăduind învățătura Mântuitorului Hristos. Filimon a păstorit ca episcop în cetatea Gaza din partea de miazăzi a Palestinei. Apfia, soția lui, a rămas în Colose și îngrijea de creștinii din acea cetate. Casa lor nu era numai Biserică, ci și bolniță, adică spital și adăpostire pentru toți străinii. Însuși Sfântul Apostol Pavel a fost primit și îngrijit cu dragoste frățească. Arhip,

Filimon și Apfia au fost ucenicii Sfântului Apostol Pavel. Toți au slăvit pe Dumnezeu prin moarte mucenicească, în vremea prigoanei împotriva creștinilor a împăratului Nero (54-68). În cetatea Colose are un templu ridicat în cinstea zeiței Artemida (Artemis). La o sărbătoare închinată idolilor păgânii din cetate au invadat casa lui Filimon unde creștinii participau la Sfânta Liturghie. Sfinții Apostoli Arhip, Filimon și Apfia au fost prinși în Biserică și aduși înaintea lui Artocles, conducătorul cetății Efes. La porunca acestuia Sfinții au fost chinuiți și apoi uciși cu pietre.

articol preluat de pe:  basilica.ro

 

Sf. Ap. Arhip; Cuv. Filoteia din Atena

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 19 Februarie

În această lună, ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli Arhip, Filimon şi Apfia.

Aceştia au trăit pe vremea împărăţiei lui Neron, fiind ucenici al apostolului Pavel. Astfel întâmplându-se serbarea zeiţei Artemida în Colose, care este o cetate a Frigiei, şi aceşti apostoli făcând doxologie în bisericã, au venit asupra lor slujitorii idolilor; ceilalţi credincioşi au fugit, iar apostolii au rămas şi au fost prinşi şi duşi la ighemonul Androclis. Acela numaidecât a început să-l bată pe Arfip, şi nevrând să jertfească idolului ce se numea Min, a fost îngropat până la brâu, şi aşa l-au ucis cu pietre. Iar sfinţii Filimon şi Apfia chinuiţi fiind cu multe feluri de chinuri, s-au săvârşit şi ei muceniceşte.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Maxim, Teodot, Isihie şi Asclepiodota.

Aceştia stând înaintea ighemonului, şi neînţelegând să se lepede de Hristos, la multe chinuri au fost supuşi. Dar răbdând chinurile cu bucurie, au fost cu toţii loviţi cu pietre, târâţi în nişte locuri pline de hăţiş şi la sfârşit s-au săvârşit de sabie.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ravula.

Sfântul părintele nostru Ravula s-a născut în cetatea Samosata şi a primit învăţătura de la un oarecare Varipsava, care era un bărbat însemnat. Ravula vorbea limba siriană şi din vârstă fragedă dând dovadă de viaţă virtuoasă, s-a făcut monah şi, retrăgându-se prin munţi şi peşteri, petrecea ca marele Ilie şi ca marele Ioan Botezătorul. După câţiva ani, ducându-se în Fenicia, împreună cu un alt frate, şi strălucind şi mai luminat cu faptele bune, fără de vrerea lui a ajuns cunoscut tuturor. Pentru aceasta, cu ajutorul împăratului Zenon şi a lui Ioan episcopul Beritului, a făcut o mănăstire în mijlocul muntelui. Şi astfel Ravula şi cei împreună cu el, s-au aflat în mijlocul închinătorilor la idoli; pe de o parte dojenindu-i, iar pe de alta sfătuindu-i, mai pe toţi locuitorii de acolo i-au adus la cunoştinţa lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea dintâi faptă vestită a fericitului. Iar după moartea lui Zenon, a luat sceptrul împărăţiei Anastasie. Cu ajutorul acestuia, sfântul a făcut o altă mănăstire în Bizanţ, care s-a numit Ravula, şi a mai întemeiat şi alte mănăstiri în multe locuri. Acest fericit era osârduitor întru toate, cucernic, blând, primitor, învăţător, fără de mânie, milostiv, iubitor de fraţi şi plin de milostivire către toţi. Şi cu orice fel de meşteşugire ar fi căutat vicleanul diavol, sau cu vreo patimă pe ascuns să-l supere, el fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii celei vechi şi al celei Noi, alegând zicerile cele împotriva patimii şi aducându-le la îndeplinire, izgonea supărarea lui.

Aşa era fericitul acesta. Şi a trăit până în vremea lui Iustinian cel mare, care a zidit sfânta Sofia. Şi ajungând la optzeci de ani, şi trăind puţin după aceasta, a auzit glas de sus zicându-i: “Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi“. Acest glas auzindu-l a zăcut puţin, şi s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri şi mărturisitorilor Eugeniu şi Macarie.

Pe când, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, împărăţea în Bizanţ Iulian Apostatul, toţi creştinii fugeau şi se ascundeau, ca să nu vadă spurcatele jertfe ce se aduceau la idoli. Iar elinii, cei de un cuget cu el, nu numai că făceau desfrânări împreună cu dânsul, ci încă şi pe creştini, împotriva voinţei lor, îi sileau să facă aceleaşi desfrânări. Atunci Macarie şi Eugeniu, slujitorii lui Hristos, fiind prinşi, au mărturisit pe Hristos că este Dumnezeu adevărat. Iar pe păgânul împărat l-au mustrat ca pe un călcător al credinţei lui Hristos, şi că s-a făcut elin şi închinător de idoli. Pentru aceasta, împăratul umplându-se de mânie, a poruncit să fie legaţi cu curele subţiri şi spânzuraţi cu capetele în jos. Şi multe ceasuri au fost afumaţi cu fum iute de gunoi. Apoi roşind în foc un grătar de fier, a poruncit ca sfinţii să fie întinşi goi pe grătar. Iar fericiţii ridicându-şi ochii la cer, prin dumnezeiască putere au răbdat chinurile. Atunci legându-i în lanţuri de fier, i-a trimis în surghiun în Mauritania. Mucenicii călătorind către locul de surghiun se bucurau că sunt prigoniţi pentru Hristos; şi cântau împreună: “Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului” şi se veseleau cu duhul. După ce au ajuns acolo, s-au suit pe un munte înalt petrecând singuri. Iar cei din locul acela le ziceau lor: fugiţi, fraţilor, departe de locul acesta, că un balaur rău locuieşte aici, care omoară pe cei ce se apropie. Dar sfinţii le-au zis: arătaţi-ne nouă peştera în care locuieşte fiara. Deci, i-au dus pe ei şi le-au arătat de departe peştera. Şi plecând genunchii la pământ, fericiţii au făcut rugăciune; şi îndată pogorându-se fulger din cer, a ars pe balaur, de îndată ce a ieşit afară. Această minune văzând-o cei de acolo, elini fiind, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi intrând sfinţii în peştera balaurului, au făcut rugăciuni timp de treizeci de zile, neavând nimic de mâncare şi de băutură. Iar după aceasta s-a auzit un glas zicând: robi ai adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apropiaţi-vă de piatra aceasta de lângă voi. Iar ei apropiindu-se, au văzut într-însa lumină şi despicându-se piatra în două, a ieşit multă apă, din care scoţând sfinţii şi bând spre îndestulare, s-au uşurat îndată de foame şi de sete. Şi în ziua a treizecea, sfinţii au cerut prin rugăciune să fie sloboziţi şi să petreacă împreună cu Hristos. A căror rugăciune auzind-o Domnul, i-a mutat pe amândoi la Sine.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Conon.

Cuviosul părintele nostru Conon era de neam cilician. Încă tânăr cu vârsta fiind s-a dus la o mănăstire numită Pentucla, care este aproape de Iordan, făcându-se preot şi ajungând la desăvârşita sihăstrie. Cum bunătatea lui minunată a ajuns cunoscută lui Petru, arhiepiscopul Ierusalimului, sfântul a fost rânduit de acesta ca să boteze pe toţi cei ce mergeau la Iordan, unde el îi ungea cu mir şi-i boteza. Dar pentru că se vedea silit să ungă cu sfântul mir şi pe femei, se tulbura, om fiind; pentru aceasta voia sã plece din chinovie. Şi de câte ori îşi punea în cuget ca să se ducă, i se arăta fericitul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, zicându-i: rabdă, bătrânule, şi te voi uşura de lupta aceasta. Într-una din zile, a venit ca să se boteze o tânără fecioară, care era atât de frumoasă la înfăţişare încât sfântul nu putea să o ungă cu sfântul mir, dezbrăcată; iar fecioara a aşteptat două zile nemiruită şi nebotezată. Auzind arhiepiscopul de aceasta, s-a spăimântat din pricina bătrânului, şi pentru aceasta voia ca să rânduiască femeie pentru acest lucru; dar nu era cu putinţă, căci nimeni nu ar fi îngăduit aceasta. Iar bătrânul luându-şi cojocelul, a plecat de acolo zicând: nu voi mai sta în locul acesta. Dar l-a întâmpinat pe el cinstitul Înaintemergător, afară de chinovie, şi i-a zis cu glas lin: întoarce-te la mănăstirea ta şi te vei uşura de lupta aceasta. Atunci ava Conon i-a zis cu mânie: crede-mă, nu mă întorc; căci de multe ori ai făgăduit că mă vei uşura şi nimic nu ai făcut. Atunci, ţinându-l pe el dumnezeiescul Înaintemergător şi dându-i în lături hainele, l-a pecetluit cu semnul crucii sub buric şi i-a zis: ava Conon, voiam ca să ai plată pentru aceste lupte; dar acum întoarce-te şi să nu te mai îngrijorezi pentru aceasta. Întorcându-se bătrânul la chinovie, a doua zi, a uns cu untdelemn şi a botezat pe fecioară, nemaiţinând seamă că era femeie. Apoi mai vieţuieşte cuviosul alţi douăzeci de ani şi ajungând culmea nepătimirii, încât putea fi socotit mai presus de om, a adormit în pace.

 

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Filoteia, cea din Atena, a cărei viaţă e arătată în Noul Limonariu.

Sfânta Maică Muceniţă Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Pomenirea sa de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 19 februarie - foto: crestinortodox.ro

Sfânta Maică Muceniţă Filoteia - foto: crestinortodox.ro

Sfânta Maică Muceniţă Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Părinţii ei, Syriga şi Angelos Benizelos, s-au făcut remarcaţi nu atât prin eminenţă şi bogăţie, cât mai ales prin credinţă. Deseori, blânda Syriga o implora pe Preasfânta Theotokos (= Născătoarea de Dumnezeu) să-i dăruiască un copil. Rugăciunile ei stăruitoare au fost ascultate şi aşa s-a născut fetiţa lor, pe care au botezat-o Revula.

Părinţii şi-au crescut fiica în dreapta credinţă şi adâncă evlavie până la vârsta de 12 ani când au dat-o spre căsătorie. Soţul ei s-a dovedit a fi un om rău şi necredincios, care o bătea şi o chinuia pe Revula. Ea a îndurat cu răbdare chinurile, rugându-se la Dumnezeu pentru îndreptarea soţului ei.

După trei ani, soţul Revulei a murit iar ea a început să crească duhovniceşte prin post, priveghere şi rugăciune. Sfânta a înfiinţat o mănăstire de maici cu hramul Apostolului Andrei Cel Dintâi Chemat (prăznuit în 30 noiembrie şi 30 iunie), iar la terminarea mănăstirii ea a fost prima care a acceptat tunderea în monahism sub numele de Filoteia.

În acele vremuri Grecia suferea sub jugul turcesc, mulţi atenieni fiind făcuţi sclavi de cotropitorii turci. Sf. Filoteia făcea tot posibilul să răscumpere cât mai mulţi fraţi de la sclavie. Odată, patru femei au reuşit să fugă de la stăpânii lor turci, care le-au cerut să renunţe la religia creştină, adăpostindu-se în mănăstirea Sfintei Filoteia. Turcii, auzind unde s-au ascuns fugarele, au dat buzna în chilia sfintei şi au bătut-o, după care au dus-o în faţa guvernatorului şi au închis-o. În dimineaţa următoare, turcii i-au dat drumul în faţa unei mulţimi, ameninţând-o că dacă nu renunţă la Hristos va fi tăiată în bucăţi.

Când sfânta a hotărât să ia coroana martiriului, prin mila Domnului s-au adunat ca din senin o mulţime de creştini care i-au împăcat pe judecători şi au reuşit să o elibereze pe sfântă. Întorcându-se la mănăstirea sa, ea a continuat să trăiască în înfrânare, rugăciune şi priveghere, dobândind darul facerii de minuni. Sfânta a construit o altă mănăstire în Patesia, o suburbie a Atenei, unde s-a nevoit în viaţă ascetică alături de surorile ei.

În ajunul praznicului Sfântului Dionisie Areopagitul (prăznuit la 3 octombrie), turcii au prins-o pe Sf. Filoteia şi au torturat-o, lăsând-o mai mult moartă decât vie şi plină de sânge. Plângând de durere, surorile mănăstirii au luat trupul însângerat al sfintei muceniţe şi l-au dus la Kalogreza, unde s-a stins din viaţă la 19 februarie 1589.

La scurt timp după moartea sa, moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost aduse la biserica catedralei din Atena.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Maine, 20 februarie, facem pomenirea

Sfântul Ierarh Leon, Episcopul Cataniei; Sfântul Ierarh Agaton, Episcopul Romei; Sfântul Cuvios Visarion

Sfântul Ierarh Leon, Episcopul Cataniei. Praznuirea lor de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 20 februarie - foto: crestinortodox.ro

Sfântul Ierarh Leon, Episcopul Cataniei - foto: crestinortodox.ro

 

Sf. Ier. Leon, Episcopul Cataniei, şi Agaton, Episcopul Romei; Sf. Cuv. Visarion

articol: basilica.ro

20 februarie 2016

Sfântul Leon, Episcopul Cataniei (Sicilia) s-a născut în orașul Ravena, la 270 Km spre N-E de Roma. A primit o educație creștină și, datorită faptului că provenea dintr-o familie bogată, a studiat la școlile cele mai înalte ale vremii sale. Tânăr fiind, a intrat în monahism închinându-și viața lui Dumnezeu. A fost ales episcop al Cataniei după trecerea la cele veșnice a episcopului Savin. În timpul episcopatului său a ridicat o biserică închinată Sfintei Lucia și un locaș de cult în cinstea Sfinților 4o de Mucenici. În acea vreme, un vrăjitor pe nume Iliodor era prilej de sminteală pentru mulți creștini din oraș. Rugându-se lui Dumnezeu, într-o zi după Sfânta Liturghie, Sfântul l-a legat cu omoforul de gât și l-a dus într-un loc numit Ahilion, unde, poruncit poporului să facă un foc mare. După aceea au intrat amândoi în foc, sfântul ieșind nevătămat prin puterea lui Dumnezeu, iar vrăjitorul a ars. Sfântul Leon a trecut la cele veșnice în jurul anului 780.

 

Sfântul Agaton, papă al Romei (+681) s-a născut în Italia din părinți binecredincioși și bogați. După moartea lor a vândut toată averea, a împărțit-o săracilor și a intrat în monahism. Ales papă al Romei a păstorit biserica Romei între anii 679-681.

articol preluat de pe: basilica.ro

Sfântul Apostol Onisim; Sfântul Mucenic Maior (15 februarie)

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Onisim din Cei Șaptezeci, este pomenit de Biserică la 15 februarie, iar împreună cu Cei Șaptezeci în 4 ianuarie – Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

După aceea, bătându-l mult, cu nemilostivire, i-au sfărâmat foarte rău fluierele picioarelor şi alte oase. Apoi, tăind capul Sfântului Onisim, a murit.

foto: doxologia.ro

 

Sfântul Apostol Onisim; Sfântul Mucenic Maior; Sfântul Cuvios Eusebiu din Siria; Sfântul Ierarh Sigfrid, Luminătorul Suediei; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Vilnius; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Dalmat”; Ap. I Ioan 3, 21-24; 4, 1-11; Ev. Marcu 14, 43-72; 15, 1

 

Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior

articol: basilica.ro

16 februarie 2016

Sfântul Apostol Onisim († 109) – Sfântul Onisim a fost sluga romanului Filimon din oraşul Colosse din Frigia, Asia Mică. Filimon era prieten cu Sfântul Apostol Pavel, a devenit ulterior unul din cei 70 de apostoli, iar casa lui era folosită ca Biserică. Sfântul Onisim a dispărut de la Filimon cu câteva lucruri şi ajunge la Roma unde îl întâlneşte pe Sfântul Apostol Pavel. Aici, se pocăieşte, primeşte Sfântul Botez şi devine ucenicul Sfântului Apostol Pavel, doar cu învoirea lui Filimon care îl iartă. Sfântul Onisim a fost hirotonit episcop de către Sfântul Apostol Pavel. După sfârşitul acestuia prin sabie în timpul împăratului Nero îl aflăm pe Sfântul Onisim predicând în Spania, Portugalia, Patras şi apoi păstorind după Sfântul Ioan Evanghelistul ca episcop în Efes. În anul 109, în vremea împăratului Traian (98-117), bătrânul episcop Onisim a fost prins spre a fi judecat pentru credinţa în Iisus Hristos şi dus la Roma înaintea eparhului Tertul, care l-a trimis la Puteoli. În pofida chinurilor la care a fost supus, Sfântul Onisim nu a renunţat la credinţa în Hristos şi a fost ucis în acelaşi an din porunca lui Tertul.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mucenic Maior şi a Cuviosului Eusebiu din Siria.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. I Ioan 3, 21-24; 4, 1-11

Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu. Şi orice cerem primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui le facem. Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă. Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe Care ni L-a dat.

Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu; orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Şi orice duh care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care aţi auzit că vine, şi acum este chiar în lume. Voi, fiilor, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.

 

Ev. Marcu 14, 43-72; 15, 1

În vremea aceea, cândvorbea Iisus cu ucenicii Săi, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi cu el popor mult, cu săbii şi cu suliţe, de la căpeteniile preoţilor, de la cărturari şi de la bătrâni. Iar vânzătorul le dăduse un semn, zicând: pe care îl voi săruta, Acela este; prindeţi-L şi duceţi-L cu pază. Şi, venind în clipa aceea, s-a apropiat de Dânsul şi i-a zis: Învăţătorule, Învăţătorule, şi L-a sărutat. Iar ceilalţi au pus mâinile pe Dânsul şi L-au prins. Iar unul dintre cei ce stăteau lângă Dânsul, scoţând sabia, a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a tăiat urechea. Şi, răspunzând, Iisus le-a zis: ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu suliţe, ca să Mă prindeţi? În toate zilele am fost la voi în templu învăţând, şi nu M-aţi prins; dar acestea se fac ca să se împlinească Scripturile. Şi, lăsându-L, au fugit toţi ucenicii. Iar un tânăr mergea după El, îmbrăcat cu o pânză de in pe trupul gol, şi l-au prins. Dar el, lăsând pânza de in, a fugit gol de la ei. Şi l-au dus pe Iisus la arhiereu şi s-au adunat acolo toate căpeteniile preoţilor cu bătrânii şi cărturarii. Iar Petru de departe a mers în urma Lui, până înăuntru, în curtea arhiereului, şi şedea împreună cu slujitorii şi se încălzea la foc. Iar căpeteniile preoţilor şi tot sfatul căutau împotriva lui Iisus mărturie, ca să-L omoare, dar nu găseau; pentru că mulţi mărturiseau minciuni împotriva Lui, dar mărturiile lor nu se potriveau. Atunci s-au ridicat unii care au mărturisit strâmb împotriva Lui, zicând: noi L-am auzit zicând aşa: Eu voi dărâma acest templu făcut de mână şi în trei zile voi zidi altul, nefăcut de mână. Dar nici aşa mărturia lor nu era la fel. Atunci, sculându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: nu răspunzi nimic la ce mărturisesc aceştia împotriva Ta? Dar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Atunci Iisus i-a răspuns: Eu sunt; şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului. Iar arhiereul, rupându-şi hainele sale, a zis: ce ne mai trebuie alte mărturii? Aţi auzit blasfemia; ce vi se pare? Iar ei toţi l-au osândit că este vinovat de moarte. Şi au început unii să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnul şi să-I zică: prooroceşte! Şi slujitorii îl băteau cu palmele peste obraz. Pe când Petru era jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului şi, văzându-l pe Petru care se încălzea, s-a uitat bine la el şi a zis: şi tu erai cu Iisus Nazarineanul. El însă a tăgăduit, zicând: nu ştiu şi nici nu înţeleg ce vrei să zici. Apoi a ieşit afară înaintea curţii; şi a cântat cocoşul. Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să spună celor ce stăteau acolo că şi acesta este dintre ei. Iar el iarăşi a tăgăduit. Însă peste puţin timp cei ce stăteau acolo au zis iarăşi lui Petru: cu adevărat că eşti dintre ei, căci eşti galileian şi vorbirea ta este la fel. Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: nu ştiu pe Omul acesta despre care-mi vorbiţi. Şi îndată a cântat a doua oară cocoşul. Şi şi-a adus aminte Petru de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: că, mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori. Şi a început să plângă.

Iar dis-de-dimineaţă, căpeteniile preoţilor au ţinut sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu toată adunarea şi legând pe Iisus, L-au dus şi L-au dat lui Pilat.

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

Sf. Apostol Onisim si Sf. Mc. Maior; Cuv.Eusebiu din Siria

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 15 Februarie

În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul Apostol Onisim. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 15 februarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Apostol Onisim - foto: doxologia.ro

Sfântul Onisim, unul din cei 70 de apostoli, a fost în tinereţea lui sluga lui Filimon, un creştin de neam bun, din orasul Colose, în Frigia. Vinovat de greşeală faţă de stăpânul său şi temându-se de pedeapsă, Sf. Onisim a fugit la Roma, dar cum era rob fugit de la stăpân, a ajuns în temniţă. Acolo l-a întâlnit pe Sf. Apostol Pavel, de la care a luat cuvinte de învăţătură luminându-se şi primind botezul.

În temniţă Sf. Onisim i-a slujit Apostolului Pavel ca un fiu. Acesta îl cunoştea personal pe Filimon şi i-a trimis o carte plină de iubire în care îi cerea să-l ierte pe robul său şi să-l primească ca pe un frate. Apoi l-a trimis pe Onisim cu scrisoarea aceea la stăpânul său, lipsindu-se de ajutorul de care avea atâta trebuinţă.

După ce a primit scrisoarea, Sf. Filimon nu numai că l-a iertat pe Onisim dar l-a şi trimis înapoi la Roma, la Apostolul Pavel. Mai târziu, el a fost uns episcop în Gaza (prăznuit în 4 ianuarie, 19 februarie şi 22 noiembrie).

După ce Sf. Apostol Pavel s-a mutat la Domnul, Sf. Onisim a rămas lângă apostoli până la sfârşit şi a ajuns să fie sfinţit episcop. După trecerea la Domnul a apostolilor Sf. Onisim a propovăduit Evanghelia în multe părţi şi oraşe: în Spania, Carpetania, Colossae şi Patras. La bătrâneţe Sf. Onisim a ocupat scaunul episcopal la Efes, după Sf. Apostol Timotei. Când Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (prăznuit în 20 decembrie) era dus sa fie executat la Roma, Episcopul Onisim a mers să se întâlnească cu el şi cu alţi creştini, după mărturia din epistola sa către Efeseni.

În vremea împărăţiei lui Traian (89-117), Sf. Onisim a fost arestat şi adus la judecată în faţa eparhului Tertul. Acesta l-a ţinut pe sfânt în temniţă timp de 18 zile după care l-a trimis la închisoarea din cetatea Puteoli. După o vreme, când a vorbit eparhul cu Sf. Onisim, a înţeles că acesta nu s-a lepădat de a sa credinţă creştină şi a hotărât să fie bătut cu pietre şi apoi să i se taie capul cu sabia. Trupul său a fost luat de o femeie cu viaţă sfântă care l-a pus într-un sicriu de argint, acestea petrecându-se în anul 109.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maior, care, bătut fiind, s-a săvârşit.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximilian şi Diocleţian şi a fost ostaş în ceata numită a mavrilor. Dar pe când se afla în cetatea Gazei a fost pârât la ighemonul de acolo că este creştin. Înfăţişându-se la judecată, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeul său, a fost bătut fără de milă şapte zile atât de cumplit, încât treizeci şi şase de ostaşi se schimbau bătându-l. Iar sângele din trupul său curgea ca un pârâu, încât a înroşit pământul de acolo. Deci vitejeşte pătimind mucenicul lui Hristos nişte chinuri atât de mari, din ostăşească rânduială de pe pământ, a mers după cuvintele lui David, în rânduiala ostăşească din cer, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Eusebiu.

Sfântul Cuvios Eusebiu din Siria. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 15 februarie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Eusebiu din Siria. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 15 februarie – foto: doxologia.ro

De unde a fost şi din ce părinţi s-a născut acest cuvios, istoria sa nu arată. Numai aceasta se ştie despre el: că prin sihăstreştile sale osteneli a câştigat cerul ca patrie. Astfel, mai întâi s-a dus la o mănăstire unde s-a făcut monah. Apoi s-a suit în vârful unui munte, şi acolo şi-a făcut o mică îngrăditură de pietre, înăuntrul căreia se nevoia fericitul fără acoperământ sau umbrire. Avea o haină de piele, iar hrana lui era năut şi bob muiat; câte odată mânca şi smochine uscate. Dar atât de tare s-a nevoit din început până la sfârşit, încât şi după de a ajuns la adânci bătrâneţi şi i-au căzut aproape toţi dinţii, nu şi-a schimbat nici hrana, nici locuinţa, ci vitejeşte suferea suflările vânturilor celor potrivnice, având faţa zbârcită şi carnea trupului uscată, încât nici brâul nu putea sta pe mijlocul lui, ci cădea jos, de vreme ce carnea de sub mijlocul său era topită, ca şi oasele, despre amândouă părţile mijlocului. Şi fiindcă veneau mulţi la el şi-i tulburau liniştea, s-a dus la o sihăstrie ce era aproape şi făcându-şi o îngrăditură, în unghiul zidului, se nevoia acolo după obişnuita sa nevoinţă. Se mai spune despre el că toate cele şapte săptămâni ale marelui Post mânca numai cincisprezece smochine uscate, deşi era chinuit de o nespusã boală. Cu asemenea osteneli a vieţuit peste nouăzeci de ani şi apoi s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Mâine, 16 februarie, facem pomenirea

Sfântul Mucenic Pamfil; Sfântul Mucenic Valent; Sfântul Ierah Flavian, Arhiepiscopul Constantinopolului; Sfântul Mucenic Pavel; Sfântul Mucenic Seleuc

Sfântul Sfințit Mucenic Pamfil și Sfântul Flavian Arhiepiscopul Constantinopolului.  Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 14 februarie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Kalamiou, Nafklios (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Sfințit Mucenic Pamfil și Sfântul Flavian Arhiepiscopul Constantinopolului - Icoană sec. XX, Mănăstirea Kalamiou, Nafklios (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

 

Mc. Pamfil şi Valent; Sf. Ier. Flavian, Arhiepiscopul Constantinopolului

articol: basilica.ro

16 februarie 2016

Sfântul Pamfil – Era originar din oraşul Berit (azi Beirut), fiind un om învăţat, care studia Sfânta Scriptură şi împlinea virtuţile creştine. El a înfiinţat în Cezareea Palestinei o bibliotecă foarte importantă pentru vremea aceea care avea peste 3000 de cărţi. Totodată, a întemeiat şi o şcoală publică pentru învăţarea Sfintelor Scripturi. Sfântul Pamfil şi-a împărţit averea la săraci şi ducea o viaţă ascetică. Şi-a apărat credinţa mărturisind pe Hristos cu multă înflăcărare în timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşate de împăratul Diocleţian, când Sfântul Pamfil a fost prins, supus la chinuri şi apoi ucis.

Sfântul Valent – Era un bătrân diacon care cunoştea pe de rost Sfânta Scriptură şi slujea la Ierusalim în Biserica unde a suferit moarte martirică în timpul împăratului Diocleţian.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Ierarh Flavian, Arhiepiscopul Constantinopolului.

articol preluat de pe: basilica.ro