Articole

Soborul Sfinților 70 de Apostoli

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

 

Soborul Sfinților 70 de Apostoli


 

Apostolul este trimisul lui Iisus Hristos pentru a propovădui Evanghelia și adevărul despre Mesia, cel răstignit pentru mântuirea noastră.

Cuvântul apostol provine din cuvântul grec αποστολος, însemnând „acela care este trimis”.

La origine este un termen militar, însemnând un atac produs de o forță militară, de obicei formată din câțiva soldați, împotriva unui inamic.

În contextul creștin, apostolul se referă la ucenicii care răspândesc Evanghelia lui Iisus Hristos.

Cei Șaptezeci de apostoli sunt ucenicii aleși de Dumnezeu (descriere în Luca 10,1-16) alături de Cei Doisprezece și trimiși să predice.

După o vreme, Cei Doisprezece Apostoli au mai adăugat câțiva celor Șaptezeci pentru a predica Evanghelia.

Deși în cele din urmă numărul lor a depășit șaptezeci, toți vor fi pomeniți ca „Cei Șaptezeci de Apostoli”.

Acești șaptezeci de apostoli, fiind aleși de puterea dumnezeiască, au fost trimiși în toată lumea ca să smulgă pe oameni din înșelăciunea și nebunia idolească și să-i întoarcă la cunoștința cinstirii de Dumnezeu.

Pentru aceasta, toți s-au nevoit în multe feluri și chipuri pentru adevăr și s-au mutat la Domnul așa cum se arată la pomenirea fiecăruia.

Biserica îi cinsteşte, cântându-le astăzi:

Ceata ucenicilor lui Hristos, celor şaptezeci, să o lăudăm dumnezeieşte credincioşii şi să o prăznuim. Că printr-înşii toţi ne-am învăţat a cinsti Treimea Cea nedespărţită, că sunt luminătorii dumnezeieştii credinţe“.

Referitor la cei 70 de ucenici, Eusebiu, Episcopul Cezareei Palestinei, spune în cartea sa cea dintâi (Istoria Bisericească), în cap. al 12-lea:

Numele fiecăruia din cei doisprezece apostoli ai lui Hristos din destul se încredinţează, din mărturiile Evangheliei, iar pentru cei şaptezeci de apostoli nici un catalog sigur nu se află undeva’.

Soborul Sfinților Măriților Apostoli, cei șaptezeci la număr este la 4 ianuarie.

Soborul Sf. 70 de Apostoli (4 ianuarie) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Soborul Sf. 70 de Apostoli - foto preluat de pe ziarullumina.ro

După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă șaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire.

 

Sfânta Evanghelie după Luca – Capitolul 10: 1 – 24


 

Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.

Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său.

Mergeţi! Iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.

Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi pe nimeni să nu salutaţi pe cale.

Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia.

Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi.

Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă.

Şi în orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă vor pune înainte.

Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: S-a apropiat de voi Împărăţia lui Dumnezeu.

Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi, ieşind în pieţele ei, ziceţi:

Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastră vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să ştiţi, că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu.

Zic vouă: Că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât cetăţii aceleia.

Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac şi în cenuşă.

Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă.

Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat, oare, până la cer? Până la iad vei fi coborât!

Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.

Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău.

Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.

Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma.

Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri.

În acest ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.

Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere.

Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi!

Căci zic vouă: Mulţi proroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit.

Dar care erau numele celor șaptezeci nu este adeverit, de vreme ce, precum scrie Sfântul Evanghelist Ioan:

Mulți din ucenicii Lui s-au dus și după aceea nu mai umblau cu Dânsul.

Și a zis Iisus celor doisprezece:

Oare și voi voiți să vă duceți?

Și a fost așa, căci aproape de patima cea de bunăvoie a Domnului, se împuținaseră foarte mult ucenicii lui și abia câțiva din cei șaptezeci rămăseseră lângă El, dar și din cei doisprezece a căzut unul.

Iar după Înviere, ceata sfinților doisprezece apostoli s-a împlinit cu Matia; iar ceata celor șaptezeci nu îndată, ci încet s-a împlinit cu cei nou încredințați prin buna vestire a celor care erau în ceata celor doisprezece și prin propovăduirea Sfântului Pavel, cel chemat de sus, fiind în aceeași ceată cu Sfântul Petru.

Deci se află despre cei șaptezeci de apostoli o istorie, sub numele Sfântului sfințit Dorotei, episcopul Tirului, scrisă și la începutul cărții faptele apostolilor, care și în Prolog este pomenită.

Dar acolo sunt scriși unii care numai la început au fost apostoli, iar după aceea au căzut din credință și din apostolie, precum Nicolae, nemernicul antiohian, fiind din cei șapte diaconi, care cu Simon vrăjitorul s-a abătut de la credință; la fel Figel, Hermogen și Dimas, despre care scrie Sfântul Apostol Pavel către Timotei:

„Știi că s-au întors de la mine toți cei din Asia, dintre care este Figel și Hermogen” (II, 1, 15).

Și iarăși:

„Dimas m-a lăsat, iubind veacul de acum, pentru că s-a făcut mai pe urmă jertfitor idolesc în Tesalonic” (II, 4, 10).

Pentru aceasta scrie și Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în epistola sa cea sobornicească dintii:

„De la noi a ieșit , dar n-a fost de la noi. De ar fi fost de la noi, ar fi fost cu adevărat cu noi” (I, 2, 19).

Și nu se cuvine pe unii ca aceia să-i cinstim în numărul sfinților celor șaptezeci ai soborului, ce acum se prăznuiește.

Căci ce împărtășire este luminii cu întunericul?

Însă mulți sunt în acea istorie trecuți sub tăcere, pe care Sfânta Biserică în sinaxarul lunilor îi numește sfinți, din cei șaptezeci de apostoli, cum sunt Timotei, Țiț, Epafras, Arhip, Ahila, Olimp, Codrat, Ahaic.

Sunt încă și altele multe cu îndoire, în acea istorie sub numele Sfântului Dorotei, scrise de cineva.

Deci s-a adunat acestea aici cu multă cercetare, din dumnezeiasca Scriptură, din învățăturile Sfinților Părinți și de la vechi istorici și povestitori bisericești vrednici de crezare, făcând o enumerare ca aceasta, după numele și rânduiala sfinților apostoli șaptezeci, care în această zi se prăznuiesc.

Cel dintâi din cei șaptezeci de apostoli era Sfântul Iacob, fratele Domnului, pe care Sfântul Apostol Pavel, în epistola sa către Gălăteni, îl pomenește, zicând: M-am suit în Ierusalim ca să văd pe Petru, iar pe altul din apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacob, fratele Domnului (I, 18-19). Acesta a fost întâiul episcop al Ierusalimului, pus de însuși Domnul, pe care propovăduindu-L, evreii l-au dat jos de pe aripa bisericii și cu pietre l-au rănit; apoi lovindu-l cu un lemn în cap, s-a sfârșit.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Marcu Evanghelistul (tovarăș al lui Pavel și autor al Evangheliei care îi poartă numele) care a scris Sfânta Evanghelie, îndemnându-l Sfântul Apostol Petru, care pomeneşte în cea dintâi sobornicească epistolă, zicând: Închină-se vouă Biserica cea adunată în Babilon şi Marcu, fiul meu (I, 5, 13). Acesta a fost aşezat episcop în Alexandria de acelaşi Sfânt Petru, unde închinătorii de idoli l-au legat cu o funie, apoi, târându-l şi bătându-l cu pietre, Domnul i S-a arătat şi, chemându-l la slavă cea cerească, şi-a dat duhul său.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Luca Evanghelistul, (tovarăș al lui Pavel și autor al Evangheliei care îi poartă numele) care a scris Sfânta Evanghelie, povestind faptele Sfântului Apostol Pavel, care îl şi pomeneşte în epistola către Coloseni, zicând: Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit (IV, 14). Acelaşi a scris şi Faptele Apostolilor; după multe osteneli, şi-a sfârşit apostolia sa muceniceşte, în Teba Beoţiei.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Cleopa, (care l-a întovărășit pe Domnul către Emaus) fratele mai mic al Sfântului Iosif logodnicul Fecioarei, care, călătorind în Emaus cu Sfântul Luca (care pomeneşte de el în Evanghelia sa, iar al său nume îl trece sub tăcere), a văzut pe Domnul după Înviere; şi după o vreme, evreii l-au ucis în aceeaşi casă, unde a cunoscut pe Hristos înviat, prin frângerea pâinii.

Sfântul Simeon, rudenia Domnului, după Iacob, a fost al doilea episcop în Ierusalim și a fost și el răstignit pentru Hristos.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Barnaba, (căpetenia celor Șaptezeci și tovarăș al lui Pavel) cel numit astfel de apostoli, iar mai înainte se numea Iosie, care se pomeneşte în Faptele Apostolilor, de către Sfântul Pavel, în epistola către Gălăteni, zicând: M-am suit în Ierusalim cu Barnaba (II, 1). Acesta cu Sfântul Pavel a slujit Cuvântului şi mai întâi a propovăduit pe Hristos în Roma; apoi a fost episcop în Mediolan, cum şi în patria sa, insula Ciprului; şi a fost ucis de evrei şi de elini cu pietre, apoi l-au îngropat cu Evanghelia Sfântului Matei, cea scrisă de dânsul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Iosie sau Iosif, numit Varsava şi Iust, cel numărat împreună cu Matia, după Iuda cel căzut, (fratele Domnului) care se pomeneşte în Faptele Apostolilor (I, 23); iar de Sfântul Pavel în epistola sa către Coloseni se numeşte şi Isus, care se mai zice Iust; şi se povesteşte de către dascăli că acest Iosie este fiul lui Iosif logodnicul, ca şi Iacob, Simeon şi Iuda (nu Iscarioteanul); a fost episcop în Eleuteropolis, unde s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Tadeu, (confundat uneori cu Iuda dintre cei Doisprezece) care a fost mai înainte ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, apoi al lui Hristos, altul decât Sfântul Apostol Iuda Tadeul, care se numeşte şi Levi, unul din cei doisprezece, care a botezat pe Avgar, împăratul Edesei, şi l-a curăţat de lepră; care după multe osteneli întru bunăvestirea lui Hristos, a adormit întru Domnul, în Berit, cetatea Feniciei.

Sfântul Anania, care a botezat pe Pavel apostolul, a fost episcop în Damasc; iar în Eleuteropolis şi-a sfârşit alergarea şi fiind ucis cu pietre, s-a dus către Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care L-a văzut stând în cerurile cele deschise.

Sfântul Filip, (unul din primii Șapte diaconi) care a botezat pe Simon vrăjitorul în Samaria şi pe famenul Candachiei; el a fost episcop în Tralia Asiei, şi luminând pe mulţi în credinţă, a trecut în adânci bătrâneţi la viaţa cea neîmbătrânită.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Prohor, unul din cei şapte diaconi, împreună călător cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu şi părtaşul ostenelilor sale. Întâi a fost episcop în Nicomidia, cetatea Bitiniei; apoi, propovăduind pe Hristos în Antiohia, muceniceşte s-a săvârşit.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Nicanor, unul din cei şapte diaconi, în aceeaşi zi în care a fost ucis întâiul Mucenic Ştefan, după cum se scrie în Faptele Apostolilor – fiind prigoană mare asupra Ierusalimului – a fost ucis împreună cu două mii, din cei ce credeau în Hristos.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Timon, unul din cei şapte diaconi, a fost episcop în cetatea Bostrica din Arabia şi, propovăduind numele lui Hristos, a pătimit multe de la iudei şi de la elini. Fiind aruncat într-un cuptor aprins, a ieşit viu, nevătămat; apoi s-a dus către Domnul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Parmena, unul din cei primii şapte diaconi, săvârşind slujba cea încredinţată lui de apostoli, întru propovăduirea cea plină de credinţă, şi-a dat sfârşitul muceniceşte, înaintea feţei apostolilor.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Timotei, (tovarăș al lui Pavel) (22 ianuarie) ostenindu-se întru bună vestire cu Sfântul Pavel, care i-a trimis două epistole, a fost episcop în Efes, iar la praznicul elinesc, ce se numea Katagoghion, s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Ţiţ, asemenea s-a ostenit în bună vestire cu Sfântul Pavel, care i-a scris o epistolă; el a fost episcop al Gortinei, în Creta.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Filimon, către care Sfântul Pavel s-a ostenit a-i trimite scrisoare, a fost episcop de Gaza.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Onisim, despre care Sfântul Pavel scrie către Filimon, chinuindu-se de către Terţul, eparhul Romei, s-a sfârşit în Puteoli.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Epafras, pe care Sfântul Pavel îl pomeneşte în Epistola trimisă către Filimon, zicând: Se închină ţie Epafras, cel robit împreună cu mine, pentru Iisus Hristos (I, 23). A fost episcop în Colose, în Biserica Laodiceii şi în Ierapole; apoi cu Sfântul Pavel au fost la Roma în legături, de unde Pavel, scriind către Coloseni, zice:

Închină-se vouă Epafras, cel de la voi, robul lui Iisus Hristos, care totdeauna se nevoieşte în rugăciuni, ca să fiţi desăvârşiţi întru toată voia lui Dumnezeu. Că mărturisesc pentru dânsul că are multă râvnă şi durere pentru voi şi pentru cei ce sunt în Laodiceea şi în Ierapole (IV, 12-13).

Sfântul Arhip, cel pomenit în aceeaşi Epistolă către Filimon, a fost, după Sfântul Eprafas (cel ţinut la Roma în legături), episcop în Colose, către care scrie Sfântul Pavel, zicând: Să spuneţi lui Arhip: Păzeşte-ţi slujba pe care ai luat-o de la Dumnezeu ca s-o săvârşeşti (IV, 17).
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Sila, (tovarăș al lui Pavel) care cu Sfântul Apostol Pavel a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi împreună cu dânsul a suferit multe chinuri, bătăi şi temniţe, despre care se scrie în Faptele Apostolilor: Iar Pavel alegând pe Sila, a întărit Bisericile. A fost episcop în Corint, ostenindu-se foarte mult în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu; şi făcând semne şi minuni, s-a dus către Domnul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Silvan, pe care Sfântul Petru, în scrisoarea sa cea sobornicească, îl pomeneşte astfel: Prin Silvan, credinciosul frate, precum mi se pare, puţin am scris vouă (I, 5, 12). Asemenea şi Sfântul Pavel, în a doua Epistolă către Corinteni, zice: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care la voi prin noi S-a propovăduit de mine şi de Silvan. Acesta cu Sfântul Pavel a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi a fost episcop în Tesalonic; apoi multe primejdii suferind pentru nevoinţa credinţei, s-a suit la încununătorul de nevoinţă, Hristos.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Crescent, pe care-l pomeneşte Sfântul Pavel în a doua epistolă a sa, către Timotei, zicând: Crescent în Galatia, s-a trimis de mine la propovăduire (II, 4, 10). Acesta a fost episcop în Galatia, apoi a propovăduit în Galia pe Hristos, iar în Viena, cetatea Galiei, a numit episcop pe ucenicul său Zaharia; apoi iarăşi s-a întors în Galatia, unde a murit muceniceşte, în timpul împăratului Traian (98-117).
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Crisp, pe care Faptele Apostolilor îl pomenesc astfel: Iar Crisp, începătorul soborului, a crezut în Domnul cu toată casa sa. Despre care şi Sfântul Pavel în Epistola către Corinteni, zice că „pe Crisp l-a botezat” (I, 1, 14). Şi a fost episcop în insula Eghina, care se află lângă Pelopones, între Marea Egeei şi a Ioniei.

Sfântul Epenet, pe care Sfântul Pavel în Epistola sa către Romani îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă iubitului meu Epenet, care este începătorul Asiei, întru Hristos (16, 15). A fost episcop în Cartagina.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Andronic, pe care în aceeaşi epistolă Sfântul Apostol Pavel îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă lui Andronic (16, 7). Apoi, numindu-l rudenie, împreună cu dânsul robit şi vestit între apostolii cei mai înainte de el care au crezut în Hristos. A fost episcop în Panonia.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Stahie, pe care Sfântul Pavel în aceeaşi epistolă îl pomeneşte: Închinaţi-vă, zice, şi iubitului meu Stahie (16, 9). El a fost pus episcop de către Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, în Arghiropolis, din Bizanţ.

Sfântul Amplie, pe care Sfântul Pavel în aceeaşi epistolă îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă lui Amplie, iubitul meu în Dumnezeu (16, 8). A fost episcop, propovăduind pe Hristos în Diospol şi în cetatea Odessos şi acolo, fiind ucis de elini, s-a sfârşit.

Sfântul Urban, pe care în aceeaşi epistolă Sfântul Pavel îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă lui Urban, iubitorul nostru în Hristos (16, 9). A fost episcop în Macedonia şi s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Narcis, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă celor ce sunt din casa lui Narcis în Domnul (16, 11). A fost episcop în Atena.

Sfântul Apelie, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă lui Apelie, cel încercat în Hristos (16, 10). A fost episcop în Heracleea.

Sfântul Aristobul, pe care Sfântul Pavel în aceeaşi epistolă îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă celor ce sunt de la Aristobul (16, 10). A fost episcop în Bretania şi acolo, după multe osteneli şi pătimiri, s-a sfârşit.

Sfântul Irodion, pe care în aceeaşi epistolă Sfântul Pavel îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă lui Irodion, rudeniei mele (16, 11). A fost episcop în Patras.

Sfântul Agab a luat darul proorociei. Pe sfântul acesta îl pomenesc Faptele Apostolilor, zicând că într-o vreme s-a pogorât un prooroc din Iudeea, anume Agab, care, luând brâul lui Pavel şi legându-şi mâinile sale şi picioarele, a zis: Aşa grăieşte Duhul Sfânt: pe bărbatul care are brâul acesta, aşa îl vor lega iudeii în Ierusalim şi-l vor da în mâinile limbilor.

Sfântul Ruf, pe care în Epistola către Romani îl pomeneşte Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă lui Ruf, cel ales în Domnul (16, 13). A fost episcop în Teba din Elada.

Sfântul Asincrit, care se pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Ircania, din Asia.

Sfântul Flegon, cel pomenit în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Maraton, în cetatea Traciei.

Sfântul Hermes, care se pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Filipopoli.

Sfântul Patrova, cel pomenit în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Neapole şi în Puteoli (Italia).

Sfântul Hermas, care în aceeaşi epistolă se pomeneşte (16, 14), a fost episcop în Dalmaţia. Pentru aceşti cinci sfinţi, care s-au pomenit aici mai sus, scrie Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă lui Asincrit, Flegon, Hermes, Patrova şi Hermas (16, 14).

Sfântul Lânos, pe care îl pomeneşte Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (II, 4, 21), a fost episcop în Roma.

Sfântul Gaius, pe care, în Epistola către Romani (16, 23), îl pomeneşte Sfântul Pavel, zicând: Se închină vouă Gaius, ospătătorul meu şi a toată Biserica. A fost episcop în Efes, după Sfântul Timotei.

Sfântul Filolog, pe care îl pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 15) Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă lui Filolog. A fost pus de Sfântul Apostol Andrei, episcop în Sinope.

Sfântul Lucius, pe care Sfântul Pavel în aceeaşi epistolă (16, 21) îl pomeneşte, a fost episcop în Laodiceea Siriei.

Sfântul Iason, care se pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 21), a fost episcop în Tars.

Sfântul Sosipatru, cel pomenit în aceeaşi epistolă, a fost episcop în Iconiu. Despre aceşti trei sfinţi aici pomeniţi, scrie Sfântul Pavel, după ce spune despre Sfântul Timotei, zicând: Se închină vouă Lucius, Iason şi Sosipatru, rudeniile mele (16, 21).

Sfântul Olimpan, pe care Sfântul Pavel îl pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 15), urmând Sfântului Apostol Petru, până la pătimirea lui de moarte, a fost tăiat în Roma, împreună cu Sfântul Apostol Irodion, de către Nero (54-68); precum scrie Metafrast la ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Sfântul Tertius, care a scris către Romani epistola spusă de Sfântul Pavel, în care singur pe şine se pomeneşte aşa: Mă închin vouă şi eu Tertius, cel ce am scris epistola aceasta, întru Domnul. A fost episcop în Iconiu, al doilea după Sfântul Sosipatru, unde a câştigat şi mucenicească cunună.

Sfântul Erast, pe care Sfântul Pavel îl pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 23), a fost iconom al Bisericii Ierusalimului, iar după aceea episcop al Paneadei.

Sfântul Cvartus, care în aceeaşi epistolă (16, 23) se pomeneşte, a fost episcop în Beirut. Despre aceşti doi sfinţi, Sfântul Pavel scrie: Se închină vouă Erast, dregătorul cetăţii, şi Cvartus, fratele (16, 23).

Sfântul Evod a fost episcop în Antiohia, după un alt sfânt apostol; pe el îl pomeneşte Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, în epistola sa către Antiohieni, zicând: „Aduceţi-vă aminte de fericitul Evod, părintele nostru, care întâi a fost păstor pus vouă de sfinţii apostoli”. El s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Onisifor, pe care îl pomeneşte Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (I, 16), zicând: Să dea Domnul milă casei lui Onisifor, că de multe ori m-a odihnit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat. A fost episcop în Colofon şi în Cirene.

Sfântul Clement, pe care îl pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3), zicând: S-a nevoit cu mine şi Clement. El a fost episcop în Roma, după episcopii Lin şi Clit; apoi surghiunit fiind în Chersones, s-a sfârşit muceniceşte, prin înecare în adâncul mării.

Sfântul Sostene, care după Sfântul Crisp a fost începător soborului iudaicesc, întorcându-se la credinţă de către Sfântul Pavel, şi despre care se scrie în Faptele Apostolilor: Şi prinzind toţi elinii pe Sostene, începătorul soborului, îl băteau înaintea divanului. Despre el pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola I către Corinteni, începută aşa: Pavel, chematul apostol al lui Iisus Hristos, cu voia lui Dumnezeu, şi Sostene fratele (I, 1, 1). El a fost episcop în Colofon.

Sfântul Apolo, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, astfel: Iar un iudeu anume Apolo, de neam din Alexandria, bărbat cuvântător, a venit în Efes, fiind puternic în Scripturi. Acesta era învăţat în calea Domnului şi, arzând cu Duhul, învăţa cu dinadinsul despre Domnul. Îl pomeneşte Sfântul Pavel în epistola I către Corinteni (I, 3, 6): Eu am sădit, Apolo a udat, iar Dumnezeu a crescut. El a fost episcop în Smirna, mai înainte de Sfântul Policarp.

Sfântul Tihic, cel pomenit în Faptele Apostolilor şi în epistolele Sfântului Pavel către Efeseni (6, 21) şi Coloseni (4, 7), zicând: Iar cele pentru mine, pe care le lucrez, toate le va spune vouă Tihic, iubitul meu frate, şi credinciosul slujitor în Domnul, pe care l-am trimis la voi că să ştiţi cele pentru noi şi ca să se mângâie inimile voastre. În Epistolă a doua către Timotei (4, 12) zice: Iar pe Tihic l-am trimis în Efes. El a fost episcop în Colofon, după Sfântul Sostene.

Sfântul Epafrodit, pe care-l pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola către Filipeni (2, 25; 4, 18), zicând: Iar mai de folos am socotit că pe Epafrodit, fratele, ajutătorul şi împreună ostaşul meu, iar al vostru apostol şi slujitor trebuinţei mele, a-l trimite la voi. A fost episcop în Adriania.

Sfântul Carp, despre care Sfântul Pavel în a doua Epistolă către Timotei (4, 13), după Sfântul Tihic, pomeneşte zicând: Felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, venind aici, să-l aduci, precum şi cărţile. El a fost episcop în Veria Traciei.

Sfântul Codrat a fost episcop în Atena şi în Magnesia unde, cuvântul Domnului propovăduind, şi-a luat sfârşitul prin mucenicie de la atenieni, în vremea împăratului Adrian (117-138).

Sfântul Marcu, care se numeşte şi Ioan, pe care Faptele Apostolilor îl pomenesc de multe ori, că a fost călător împreună cu Pavel şi cu Barnaba, zicând: Iar Barnaba şi Saul s-au întors din Ierusalim la Antiohia, împlinindu-şi slujba şi a luat cu sine pe Ioan, care se chema Marcu. El a fost episcop în Biblos, din Fenicia, şi umbra lui gonea bolile.

Sfântul Zâna, care se zice legiuitor, adică învăţătorul legii lui Moise, despre care Sfântul Pavel, în Epistola sa către Ţiţ (III, 13), zice: Pe Zâna, legiuitorul, degrabă să-l trimiţi la mine. El a fost episcop în Diospoli.

Sfântul Aristarh, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, precum şi Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni şi către Filimon. El a fost episcop în Apameia Siriei.

Sfântul Pudenţiu, despre care pomeneşte Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (4, 21), zicând: Se închină ţie şi Pudenţiu. El a fost la romani bărbat drept-credincios, primind în casa sa pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi adunarea celorlalţi credincioşi, a cărui casă s-a schimbat după aceea în biserică, ce se numea păstorească şi în care se zice că Sfântul Petru slujea Liturghia.

Sfântul Trofim, despre care Faptele Apostolilor pomenesc, ca şi Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (4, 20), zicând: Iată pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet. El cu Pudenţiu şi cu Aristarh au urmat în toate călătoriile pe Sfântul Pavel şi la sfârşit, în vremea tăierii lui în Roma de către Nero, toţi aceşti trei au fost tăiaţi.

Sfântul Marcu, nepotul lui Barnaba, a fost episcop în Apolonia, despre care pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola sa către Coloseni (4, 10), împreună cu Sfântul Aristarh, zicând: Închină-se vouă Aristarh, cel robit cu mine, şi Marcu, nepotul lui Barnaba.

Sfântul Artemas, despre care pomeneşte Sfântul Pavel, scriind către Ţiţ (3, 12), zicând: Când voi trimite pe Artemas la tine. El a fost episcop în Listra.

Sfântul Acvila, despre care pomenesc Faptele Apostolilor şi epistolele lui Pavel, a fost episcop în Heraclea, iar în Asia şi în Ahaia a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi a fost ucis de necredincioşi.

Sfântul Fortunat, despre care Sfântul Pavel pomeneşte în Epistola I către Corinteni (16, 17), a câştigat sfârşit fericit în propo-văduirea cuvântului lui Dumnezeu.

Sfântul Ahaic, pe care îl pomeneşte Sfântul Pavel împreună cu Fortunat, în aceeaşi Epistolă către Corinteni (16, 17): M-am bucurat de venirea lui Fortunat şi a lui Ahaic, căci lipsirea voastră au împlinit-o aceştia şi au odihnit duhul meu şi al vostru.

Până aici se împlineşte desăvârşit ceata sfinţilor 70 de apostoli, la care, după alt izvor al Evangheliei, se adaugă încă şi aceşti doi:

Sfântul Dionisie Areopagitul, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, a fost întâi episcop în Atena, apoi în Galia a propovăduit pe Hristos şi acolo i s-a tăiat capul. Iar faptul că şi acesta a fost din aceeaşi ceată apostolească, îl mărturiseşte Eusebiu, zicând astfel despre aceşti apostoli: Au adăugat la aceştia pe Areopagitul acela, anume Dionisie, care s-a întors la credinţă în Atena, prin propovăduirea lui Pavel, cum scrie Luca în Faptele Apostolilor.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Simeon care s-a numit Niger, rudenia Domnului, după Iacob, a fost al doilea episcop în Ierusalim şi a fost şi el răstignit pentru Hristos, despre care Sfântul Luca, în Faptele Apostolilor (13, 1), pomeneşte, zicând: Erau unii în Biserica din Antiohia, prooroci şi dascăli, Barnaba şi Simeon, care se numea Niger. Iar cum că şi acesta este din aceeaşi ceată apostolească, mărturiseşte Sfântul Epifanie, punându-l pe dânsul între apostoli, pentru că le pomeneşte numele acelora astfel: Marcu, Luca, Iust, Barnaba, Apelie, Ruf, Niger (adică Simeon Niger), şi pe ceilalţi şaptezeci şi doi. Astfel scriind Sfântul Epifanie pentru aceşti doi, ne încredinţează că ceaţa acestor sfinţi apostoli cuprinde şaptezeci şi două de feţe şi că Sfântul Simeon Niger este unul din acelaşi număr apostolesc. Cu ale tuturor acestora mult ajutătoare sfinte rugăciuni, să ne învrednicim şi noi cu adunarea cea sfântă ca să ne facem părtaşi chemării cereşti şi să cunoaştem pe Cel Preaînalt Apostol şi Arhiereu al mântuirii noastre, Iisus Hristos, lăudându-L pe El, ca şi pe Dumnezeu Tatăl şi pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Însemnare

În ştiinţă să fie că după aceştia toţi care s-au scris aici, pot încă şi mai mulţi să se afle într-aceeaşi vreme, împreună cu sfinţii apostoli; fiindcă mărturiseşte despre aceasta Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, care în cartea sa cea dintâi, în cap. al 12-lea, scrie astfel: „Numele fiecăruia din cei doisprezece apostoli ai lui Hristos din destul se încredinţează, din mărturiile Evangheliei, iar pentru cei şaptezeci de apostoli nici un catalog sigur nu se află undeva”.

De vei voi că să cercetezi cu înlesnire, vei afla mai mult de şaptezeci, din mărturiile Sfântului Pavel, care în cea dintâi Epistolă către Corinteni zice: Hristos S-a arătat după Învierea Sa lui Chifa, apoi celor unsprezece; iar după aceea S-a arătat la mai mult decât cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi trăiesc până acum, iar unii au şi adormit. Deci, mulţi ostenindu-se în bună vestire a lui Hristos în aceeaşi vreme în Biserica cea dintâi şi, luminând multe ţări cu credinţa, asemenea cu apostolii sunt vrednici de numele apostolesc, iar unii aici îndeosebi trebuie să se pomenească. Adică:

Sfântul Lazăr, fiind mort patru zile şi de Domnul înviindu-se, împreună cu sfinţii apostoli a primit Duhul Sfânt, Care în limbi de foc S-a coborât. Fiind mare prigoană asupra Bisericii Ierusalimului, după uciderea lui Ştefan, a fost izgonit din hotarele Iudeii şi slobozit pe mare într-o luntre fără vâsle, împreună cu Sfântul Maximin ucenicul Domnului şi cu Sfântul Chelidonie, care din naştere a fost orb şi de Domnul s-a luminat; însă plutind după dumnezeiasca ocârmuire în Marsilia, acolo Sfântul Lazăr a propovăduit apostoleşte pe Hristos. Apoi, fiind episcop în cetatea Kitiei din insula Ciprului, a murit. Şi sfântul lui trup, după mulţi ani, s-a descoperit într-o raclă de marmură cu aceste cuvinte scrise deasupra: „Lazăr cel mort de patru zile, prietenul lui Hristos”.

Sfântul Maximin din Livia, cetate care se numea astfel în Galia, a fost întâi episcop şi împlinitor de propovăduiri apostoleşti. Acolo a petrecut şi Sfântul Chelidonie, ajutătorul episcopiei la propovăduirea apostolească, cu Sfântul Maximin, unde cu pace s-a odihnit; iar de unii istorici se numără în ceata sfinţilor şaptezeci de apostoli, ca unul dintr-înşii.

Sfântul Iosif, cel din Arimateea, care a fost învăţat de Iisus şi a cerut preacinstitul Lui trup de la Pilat; la fel, izgonindu-se de zavistnicii evrei din hotarele lor, a propovăduit pe Hristos în Anglia, unde a şi murit; ca un apostol se cinsteşte de locuitorii acelei ţări.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Nicodim, care a venit noaptea la învăţătura lui Hristos şi a dat sfat bun pentru neosîndirea Domnului, iar mai pe urmă împreună cu Iosif a îngropat cu cinste trupul lui Iisus şi l-a uns cu aromate; el la fel a pătimit prigonire apostolească de la evrei, pentru credinţa şi propovăduirea lui Hristos.

Sfântul Gamaliel, care a fost învăţător Sfântului Apostol Pavel şi a dat evreilor sfat bun despre propovăduirea sfinţilor apostoli, zicând: Dacă este de la Dumnezeu învăţătura aceasta, nu veţi putea s-o nimiciţi. După ce a arătat aceasta, a propovăduit apostoleşte pe Hristos, în Care a crezut, şi, pe cel izgonit pentru propovăduire, adică pe Sfântul Nicodim, îl ţinea la sine, pe care până la sfârşitul vieţii hrănindu-l, după moarte l-a îngropat aproape de Sfântul Ştefan, întâiul mucenic.

Sfântul Famen al împărătesei Candachiei, cel botezat în cale de Sfântul Filip, pe împărăteasa aceea a adus-o la Hristos; a fost întâi propovăduitor al lui Hristos în Etiopia, apostol al Etiopiei numindu-se, s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Zaheu, cel ce a primit în casa sa pe Domnul, bucurându-se, iar de la Dânsul a auzit acestea: Astăzi mântuire casei acesteia s-a făcut. După Înălţarea Domnului a urmat pe Sfântul Petru, de care punându-se episcop în Cezareea Palestinei, a propovăduit pe Hristos.

Cornelie Sutaşul, cel botezat de Sfântul Petru şi de acelaşi pus episcop în Cezareea, după Sfântul Zaheu, şi casa lui a făcut-o biserică.

Sfântul Longhin Sutaşul, care a crezut în vremea răstignirii Domnului şi cu adevărat a mărturisit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, apoi şi Învierea Lui a mărturisit-o; după aceasta, fiind propovăduitor şi apostol al lui Hristos în Capadochia, a pătimit muceniceşte.
cititi mai mult pe unitischimbam.roz

Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, pe care Domnul, când era prunc, l-a luat în mâinile Sale. El a fost episcop în Antiohia, propovăduind pe Hristos, pentru Care a şi pătimit în Roma, dându-se spre mâncare leilor.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, pe care fericitul Simeon Metafrast, în viaţa Sfântului Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, îl numeşte apostol dumnezeiesc, scriind aşa: „A sosit în Smirna şi, acolo, Sfântul Ignatie a sărutat pe Sfântul Policarp, dumnezeiescul apostol, episcopul Smirnei, şi, împreună cu sine, ucenicul”.

Sfântul Aristion, episcop al Bisericii Smirnei, ucenicul Domnului, din aceia care erau după cei doisprezece apostoli, pomenit în cărţile Sfântului Papia, episcopul Ierapolei, cel ce a vieţuit îndată după apostoli, despre care scriu istoricii bisericeşti: Nichifor în cartea a III-a, cap. 20, şi Eusebiu în cartea a III-a, cap. 33.

Sfântul Ierotei, cel ce a învăţat credinţa de la Sfântul Apostol Pavel şi a fost pus episcop în Atena, care la Adormirea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, s-a adus în ceata Sfinţilor Apostoli prin văzduh.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Antipa, episcopul Pergamului, a pătimit mărturisind apostoleasca propovăduire în Hristos; despre care Însuşi Domnul Hristos a arătat în descoperirea Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, zicând: Antipa, martorul Meu cel credincios, este ucis.

Sfântul Dimitrie, despre care a scris Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în Epistolă a treia (1, 12), zicând: Lui Dimitrie i s-a mărturisit de la toţi şi de la însuşi adevărul. Şi noi mărturisim şi ştii că mărturia noastră este adevărată. El a fost episcop în Filadelfia, în Asia.

Încă se mai pomenește în Faptele Apostolilor Mnason din Cipru, vechi ucenic al Domnului, despre care scrie Sfântul Luca așa: Au venit cu noi și niște ucenici din Cezareea, aducând cu ei pe un vechi ucenic din Cipru, Mnason, la care găzduim noi. Poate va socoti cineva că acest vechi ucenic al Domnului, Mnason, este același cu Iason. Deci aceștia și mai mulți, afară din soborul celor șaptezeci de apostoli, au fost vechi ucenici ai Domnului, în aceeași vreme cu apostolii propovăduitori ai Lui, afară de mai mult de cinci sute de frați, care, deși n-au fost pomeniți, au văzut pe Domnul înviat; numele lor sunt scrise aici, pe pământ, în cărți, dar în ceruri sunt scrise cu adevărat, precum scrie Sfântul Pavel către Filipeni, în cap. 4: Care întru bună vestire s-au nevoit cu mine, și cu ceilalți ajutători ai mei, ale căror nume sunt în cărțile vieții. Iar în povestirea scrisă sub numele Sfântului Dorotei, pentru cei șaptezeci de apostoli, aceleași nume se repetă.

Încă, se mai știe că în povestirea aceea scrisă sub numele lui Dorotei, multe, precum am scris, fiind nesigure, patru nume din cei șaptezeci de apostoli în zadar se pomenesc, anume Irodion, spunându-l a doua oară, ca și cum ar fi același cu Sfântul Pavel Rodion, pe care Pavel nu l-a pomenit nicăieri, fără numai pe Irodion. Și iarăși pe Apolo, Tihic și Aristarh, pe care singuri aceiași, iar nu îndoiți îi pomenește Sfântul Pavel.

La aceeași povestire numele a patru se află de câte două ori, al lui Cleopa cu Simeon și Crisp cu Crescent; căci se scrie ca și cum același Cleopa ar fi și Simeon; și cei vrednici de credință, vechi istorici bisericești, Eusebiu, cel numit Pamfil, și Nichifor al lui Calist Xantopol și cel adus de dânșii ca mărturie mai veche, adică Hegesip, iar după dânșii și Gheorghe Kedrin, scriu asemenea, cum că Cleopa era frate mai mic al Sfântului Iosif Logodnicul, iar Simeon era rudă Domnului; deși se pomenește în Prolog că Simeon acesta era același, adică fiul lui Iosif, ca și Iacob, Iosie și Iuda; însă cei mai vrednici de credință istorici bisericești grăiesc că Simeon acesta (rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului, al doilea după Iacob), era fiul unic al lui Cleopa, fratele lui Iosif și văr, iar nu frate bun lui Iacob, fiul lui Iosif; iar acel Simeon, fiul lui Iosif și frate bun lui Iacob, era altul (nepomenit între apostoli), de care socotesc că n-a luat slujba apostoliei, precum Iacob și Iosif, frații lui, între cei șaptezeci, iar Iuda (care se zice și Tadeu), era între cei doisprezece.

Dar poate că mai înainte de a se împărți apostolii în lume, s-au dus din viața aceasta, precum și alți ucenici ai Domnului, despre care Sfântul Pavel zice: Cei mai mulți sunt până acum, iar unii au și adormit; lucru care rămâne la bisericeasca socoteală și este dovedit, că altul era Cleopa și altul Simeon. Iar ceea ce se scrie despre Crisp, pe care Sfântul Pavel îl pomenește în Epistolă a doua către Timotei, că a fost episcop în Galileia, – apoi în epistola aceea se pomenește Crisp sau Crescent, episcopul Galatiei și al Galileei; iar deosebit alt Crisp, mai mare al soborului, se pomenește în Faptele Apostolilor și în epistola întâia către Corinteni a lui Pavel.

În aceeași povestire se scrie că Chifa, pe care Sfântul Pavel l-a mustrat în Antiohia, a fost episcop în Ivonia. Dar Sfântul Pavel în Antiohia, precum scrie către Gălăteni, nu altcuiva sau lui Chifa, cel din șaptezeci de apostoli, ci însuși lui Petru, apostolul cel sfânt, i-a stat împotrivă pe față, căci sminteală era să viețuiască ca neamurile.

În aceeași povestire se mai scrie că unul din cei șaptezeci ar fi fost un apostol Cezar; dar Sfântul Pavel, scriind din Roma către Filipeni (4, 22), pomenește de casa cezarului Nero, care atunci împărățea în Roma (54-68), iar nu de vreun ucenic al Domnului anume Cezar, precum despre aceasta scriu sfinții învățători, Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Teodoret. Cel dintâi zice: „I-am îndemnat și i-am întărit, arătându-le că propovăduirea s-a atins și de casa împărătească; pentru că dacă cei ce erau în casele împărătești toate le-au defăimat pentru Împăratul ceresc, mult mai ales li se cădea lor, Filipenilor, s-o facă”. Celălalt, Sfântul Teodoret, zicea: „Prea multă mângâiere le-a adus, când le-a spus că și în palatele împărătești stăpânește dumnezeiasca Evanghelie și pe casnicii necuratului împărat îi aduce la viață”. Așa tâlcuiesc acești sfinți învățători cuvintele apostolului, care pomenesc de Cezar în Epistola către Filipeni, la sfârșitul acestora, zicând: Închină-se vouă toți sfinții și mai ales cei din casa Cezarului. Darul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi toți. Amin (4, 22-23).

 

Listă a celor 70 de Apostoli, după data de prăznuire

7 septembrie : Evod și Onisifor - 

10 septembrie : Apelie (Apelles), Luca (Luciu sau Luchie) și Climent (Clement) - Alt Apelie a fost acesta, și altul a fost cel ce a fost episcop la Iraclia Traciei. De acesta pomenește Pavel Apostolul la Epistola către Romani (16, 10) că s-a făcut luminător Smirnei, și fiind episcop al acestei cetăți și slujind lui Dumnezeu cu cuviință, către Dânsul a călătorit. De asemenea și acest Luca, n-a fost evanghelistul, ci acela de care mărturisește Fericitul Pavel în Epistola către Timotei că a fost arhiepiscop în Laodiceea Siriei și, bine păstorind-o, s-a mutat către Domnul. Iar unii zic că acesta este unul și același cu Luciu, pe care Apostolul Pavel îl pomenește în aceeași epistolă către Romani (16, 21). Iar Climent (Clement) acesta este cel de care pomenește Apostolul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3) ca fiind “împreună-lucrător cu el”. Sfântul Apostol Climent a fost făcut episcop al Sardiei (sau Sardica, în Asia Mica) și, purtând rănile lui Hristos pe trupul său, către Domnul a răposat.

27 septembrie : Marcu, Aristarh și Zinon - Marcu Apostolul, care și Ioan se cheamă (de care pomenește Evanghelistul Luca în cartea Faptelor Apostolilor), hirotonindu-se de apostoli episcop Bivlei, s-a dovedit isteț la lucrul evanghelicesc, și așa era de lipit și iubit la Dumnezeu, încât de umbra lui se depărtau bolile. Însă s-a aflat și alt Apostol Aristarh între cei 70, de care a pomenit Apostolul în Epistola către Romani și a fost episcop la Apamia Siriei. Alt Ioan “Acridomelitrofos” (adică se hrănea cu muguri și cu miere) îmbrăcat cu cojoc, acela a fost Zinon legiuitorul, de care pomenește Fericitul Pavel în Epistola către Romani, și acesta a fost episcop în Diospol, care făcându-se locaș al Sfântului Duh și propovăduind Evanghelia, a trecut către Domnul.

30 octombrie: Terție, Marcu Evanghelistul, Iust, care se cheama și Isus, și Artema - Acești Sfinți Apostoli sunt din cei șaptezeci, luminați fiind în credința către Dumnezeu. Deci Terție a fost al doilea episcop de Iconiu după Sosipatru și a împlinit propovăduirea acestuia și a înnoit pe toți cei rămași cu sfântul Botez (adică cei ce rămăseseră de la Sosipatru nebotezați), făcându-se făcător de minuni, a scris și Epistola Sfântului Pavel către Romani. Iar Marcu, nepotul de frate al lui Varnava de care pomenește Apostolul Pavel în Epistolă, și acesta a fost hirotonit episcop al Apoloniadei, risipind cu propovăduirea adevărului închinarea la idoli. Iar Iust, căruia și Isus îi zic, a fost episcop în Elefterupolis, atrăgând pe toți la cunoștința adevărului cu cuvântul învățăturii sale. Iar Artema a fost episcop în Listra, împrăștiind toate vicleniile demonilor, ca un slujitor desăvârșit al lui Hristos. Deci așa nevoindu-se acești patru Apostoli pentru dreapta credință și căzând întru mari și grele bântuieli, cu pace și-au dat sufletele către Domnul.

31 octombrie: Stahie, Amplie, Urban, Narcis și Apeles - Dintre acești cinci Sfinți Apostoli Stahie a fost pus episcop al Vizantiei de către Apostolul Andrei, și a zidit și biserica în Arghiropol, la care se aduna nenumărată mulțime de creștini și-i învăța. Și așa viețuind șaisprezece ani, cu pace a răposat. Iar Sfântul Apeles ajungând episcop al Iracliei și pe mulți aducând la credința lui Hristos, a luat fericitul sfârșit. Iar Sfinții Amplie și Urban, fiind făcuți și ei episcopi, tot de același Apostol Andrei: Amplie cetății Odisopoleos, iar Urban Machedoniei, și pentru mărturisirea în Hristos și a idolilor surpare omorâți fiind de iudei și de elini și-au dat fericitele lor suflete lui Dumnezeu. Iar Narcis fiind făcut episcop al atenienilor și în multe feluri fiind chinuit, și-a dat și el sufletul lui Dumnezeu, pentru Care și-a vărsat și sângele cu osârdie. Iar Aristobul, a fost hirotonit și acesta păstor al oilor celor cuvântătoare și pe Hristos tuturor propovăduindu-L, a luat fericitul sfârșit al ostenelilor sale celor multe.

5 noiembrie: Ermeu, Lin, Gaie, Filolog și Patrova - Aceștia toți erau din cei șaptezeci de ucenici ai lui Hristos. Și Patrova, de care amintește și dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa către Romani, a fost făcut episcop la Potiola, pe mulți a botezat și i-a adus la Hristos. Iar Ermeu, de care amintește, de asemenea, Sfântul Pavel în Epistola către Romani, a fost făcut episcop filipenilor. Iar Lin, după cum spune Apostolul Petru, a ajuns episcop al Romei celei mari. Iar Gaie, de care iarăși amintește Apostolul, a fost episcop Efesului, după Preasfântul Timotei. Iar Filolog (și de acesta amintește Apostolul) a fost așezat episcop la Sinope de Andrei cel Întâi chemat. Aceștia fiind episcopi în cetățile arătate și multe încercări și necazuri suferind pentru cuvântul dreptei credințe și pe mulți învățând și lui Hristos aducându-i, s-au săvârșit în Domnul.

10 noiembrie: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast și Cvart - Aceștia au fost din cei șaptezeci. Olimp și Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, amândurora li s-au tăiat capetele, în cetatea Romei, de către Nero. Iar Sosipatru, de care pomenește Sfântul Pavel în Epistola către Romani, fiind episcop la Iconiu, cu pace s-a săvârșit. Și poate fiecine să afle că Apostolul Pavel pomenește de dânsul în multe locuri în Epistolele sale. Asemenea și Erast, de care pomenește în Epistolă fericitul Pavel, fiind iconom al Bisericii din Ierusalim și apoi episcop al Paneadei, cu pace s-a săvârșit. Iar Cvart, fiind episcop al Beritului și multe pătimind pentru dreapta credință și pe mulți elini spre Domnul întorcându-i, s-a săvârșit și el cu pace.

22 noiembrie: Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia - Aceștia au fost pe vremea împărăției lui Nero, fiind ucenici Sfântului Pavel, și au mărturisit la Colose, orașul Frigiei, aproape de Laodiceea. Făcând păgânii praznic Artemidei, în capiștea (templul) lor din Colose, sfinții, cu alți creștini dimpreună, lăudau pe Dumnezeu în sfânta biserică. Retrăgându-se ceilalți, când au năvălit idolatrii, au rămas numai ei singuri cu Apfia, credincioasă fiind și ea, dorind de mărturisirea lui Hristos. Deci, prinzându-i, i-au adus la Androcleu, mai-marele Efesului, și au fost bătuți de el, dar nesupunându-se a face jertfă la idolul ce se chema de dânșii Mina, i-au îngropat până la brâu și așa i-au ucis cu pietre, săgetați fiind întâi de copii mici cu săgețile.

8 decembrie: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor - Sosten, despre care pomenește Sfântul Apostol Pavel, a fost episcopul Colofonei. Apolo, despre care pomenește același apostol, a fost al doilea episcop al Colofonei, după Sosten. Epafrodit, despre care pomenește tot apostolul, a fost episcop al Colonei. Onisifor a fost episcop al Cezareii. Toți aceștia au viețuit bine și au păstorit cu cuvioșie poporul și Bisericile încredințate lor. Îndurând multe încercări pentru Hristos, au fost uciși de închinătorii la idoli și și-au dat Domnului sufletele lor.

4 ianuarie: Maxim - este pomenit ca fiind unul din cei 70 în viața Sfintei Maria Magdalena.

8 aprilie: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis - Dintre acești sfinți apostoli, Irodion, de care pomenește marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinților Apostoli. După acestea a fost hirotonit de dânșii preot, apoi episcop al cetății Nea Patron, și învățând pe mulți păgâni și întorcându-i la credința lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe. Că mergând la dânsul închinătorii la idoli, întâi l-au bătut foarte rău, și i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuțitul. Iar Agav, care a luat brâul sfântului Pavel, și și-a legat mâinile și picioarele, atunci așa a proorocit, zicând: acestea zice Duhul cel Sfânt: “Pe omul al cărui brâu este acesta, așa îl vor lega în Ierusalim iudeii, și-l vor bate cu răni, ceea ce s-a și întâmplat, că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l și omorî. Și după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii ce i-a venit. Iar Ruf, de care pomenește și apostolul în Epistola către Romani, a fost făcut episcop cetății Tebei, care este în Grecia. Asemenea Flegon și ceilalți propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia și întorceau pe necredincioși la credința cea adevărată. Aceștia dar fiind pedepsiți în multe feluri, toți întru o zi omorâți de iudei și de păgâni, întru Domnul s-au săvârșit.

28 aprilie: Iason şi Sosipatru;

11 iunie: Barnaba - 

28 iulie: Apostoli și diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena - 

30 iunie: sinaxarul face mențiune și de alții decât cei 12 -

30 iulie : Sila, Silvan, Criscent, Epenetos și Andronic - Sila a mers la propovăduirea Evangheliei împreună cu Fericitul Pavel și nu după multă vreme a fost făcut episcop al Corintului. Acolo, mult ostenindu-se și pe toți întărindu-i în credința în Hristos, s-a mutat către Domnul. Iar Silvan a fost făcut episcop al Tesalonicului; și acesta, bine nevoindu-se, către Domnul s-a mutat; iar ceilalți, propovăduind în Carhidonia și în Italia și învățând de față în toată lumea cuvântul credinței în Hristos, și întorcând și botezând pe mulți dintre păgâni, cu pace și-au dat sufletele lui Dumnezeu.

 

Listă alfabetică a celor 70 de Apostoli

Mai jos aveți numele tuturor Sfinților care se prăznuiesc astăzi de Soborul Sfinților 70 de Apostoli. Ei sunt ordonați în ordine alfabetică și sunt 72 la număr (Sfântul Apostol Luca îi numește 70 deoarece era un număr rotund numărul (se întâlnește aceeași situație la traducerea Septuagintei – care înseamnă 70 și numărul real al traducătorilor a fost 72), însă numărul lor exact este de 72 cât 6 Apostoli din fiecare seminție (familie – trib) al lui Israel).

1 – Sfântul Apostol Acvila și soția sa, Priscila, sunt prăznuiți în calendarul ortodox pe data de 13 februarie.

2 – Sfântul Apostol Agav, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

3 – Sfântul Apostol Ahaic (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

4 – Sfântul Apostol Anania, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 1 octombrie.

5 – Sfântul Apostol Andronic, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 17 mai și 30 iulie.

6 – Sfântul Apostol Apelie, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

7 – Sfântul Apostol Apfia, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 noiembrie.

8 – Sfântul Apostol Apolo, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

9 – Sfântul Apostol Apostol Iason, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 aprilie.

10 – Sfântul Apostol Apostoli (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

11 – Sfântul Apostol Arhip, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 noiembrie.

12 – Sfântul Apostol Aristarh, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 15 aprilie.

13 – Sfântul Apostol Aristobul, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

14 – Sfântul Apostol Artemas (Artema), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 octombrie.

15 – Sfântul Apostol Asincrit, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

16 – Sfântul Apostol Barnaba, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 11 iunie.

17 – Sfântul Apostol Carp, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 26 mai.

18 – Sfântul Apostol Cezar, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

19 – Sfântul Apostol Chifa, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

20 – Sfântul Apostol Clement, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 24 noiembrie.

21 – Sfântul Apostol Cleopa, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 octombrie.

22 – Sfântul Apostol Codrat, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 21 septembrie.

23 – Sfântul Apostol Criscent, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 iulie.

24 – Sfântul Apostol Cvartus (Cvart), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

25 – Sfântul Apostol Epafrodit, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

26 – Sfântul Apostol Epenetos, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 iulie.

27 – Sfântul Apostol Erast, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 10 noiembrie.

28 – Sfântul Apostol Ermeu, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

29 – Sfântul Apostol Ermis, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

30 – Sfântul Apostol Evod (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

31 – Sfântul Apostol Filimon, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 noiembrie.

32 – Sfântul Apostol Filip, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 11 octombrie.

33 – Sfântul Apostol Filolog, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

34 – Sfântul Apostol Flegon, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

35 – Sfântul Apostol Fortunat (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

36 – Sfântul Apostol Gaius (Gaie), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

37 – Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 23 octombrie.

38 – Sfântul Apostol Irodion, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

39 – Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 19 iunie.

40 – Sfântul Apostol Iust, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 octombrie.

41 – Sfântul Apostol Linos (Lin), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

42 – Sfântul Apostol Luca (Evanghelistul), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 18 octombrie.

43 – Sfântul Apostol Lucius (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

44 – Sfântul Apostol Marcu (Evanghelistul), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 25 aprilie.

45 – Sfântul Apostol Marcu (care se numește și Ioan), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 27 septembrie.

46 – Sfântul Apostol Marcu, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 27 aprilie.

47 – Sfântul Apostol Narcis, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

48 – Sfântul Apostol Nicanor (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

49 – Sfântul Apostol Olimpan, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 10 noiembrie.

50 – Sfântul Apostol Onisifor, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

51 – Sfântul Apostol Onisim, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 noiembrie.

52 – Sfântul Apostol Parmena (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

53 – Sfântul Apostol Patrova, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

54 – Sfântul Apostol Prohor (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

55 – Sfântul Apostol Pudentiu (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

56 – Sfântul Apostol Rodion, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 10 noiembrie.

57 – Sfântul Apostol Ruf, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

58 – Sfântul Apostol Sila, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 iulie.

59 – Sfântul Apostol Silvan, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 iulie.

60 – Sfântul Apostol Simeon, ruda Domnului, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 27 aprilie.

61 – Sfântul Apostol Sosipatru, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 10 noiembrie.

62 – Sfântul Apostol Sosipatru, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 aprilie.

63 – Sfântul Apostol Sostene (Sosten), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

64 – Sfântul Apostol Stahie, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

65 – Sfântul Apostol Tadeu, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 21 august.

66 – Sfântul Apostol Tertius (Terție), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 octombrie.

67 – Sfântul Apostol Tihic, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

68 – Sfântul Apostol Timon (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

69 – Sfântul Apostol Trofim, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 15 aprilie.

70 – Sfântul Apostol Urban, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

71 – Sfântul Apostol Zina, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 iunie.

72 – Sfântul Apostol Zinon, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 27 septembrie.

 

Cântările celor 70 Apostoli

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinților Șaptezeci de Apostoli, rugați pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 2-lea):

Să lăudăm astăzi dumnezeiește și să prăznuim, credincioșilor, ceata celor șaptezeci de ucenici ai lui Hristos, că printr-înșii toți ne-am învățat a cinsti Treimea cea nedespărțită; că ei sunt luminători ai dumnezeieștii credințe.

 

cititi mai mult despre Soborul Sf. 70 de Apostoli si pe: basilica.ro; doxologia.ropravila.roro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

Alți Apostoli

Pavel

Apostolul Pavel (29 iunie) este numit și el apostol, deși nu a făcut parte dintre cei Doisprezece sau cei Șaptezeci.

El se numește pe sine apostol pentru viziunea care a avut-o pe drumul Damascului, și a fost cu timpul recunoscut ca atare de ceilalți Apostoli.

Sf. Pavel împarte ziua de prăznuire obștească cu cei Doisprezece Mari Apostoli.

El a fost decapitat la Roma, în vremea domniei Împăratului Neron (Nero).

 

Întocmai-cu-apostolii

Unii sfinți poartă epitetul de „Întocmai-cu-Apostolii” (în greacă, Ισαποστολος), de obicei pentru însemnata lor lucrare de zidire a Bisericii, adică pentru a fi făcut o lucrare comparabilă cu cea a Apostolilor, mai mult decât într-un singur neam / popor.

Astfel, Sf. Maria Magdalena (22 iulie) este socotită „Întocmai cu apostolii”. La fel, Sf. Mare Muceniță Tecla, precum și Sfinții Împărați Constantin și Elena.

 

Apostoli ai unui neam

Și alți sfinți misionari sunt numiți apostoli, deși nu ca titlu, ci mai curând ca epitet, de exemplu „Apostol al Miazănopții”. Însă unii socotesc acest obicei ca nefiind tradițional ortodox. Mai justificate sunt numirile de apostoli ai diferitelor „neamuri”:

- Apostol al Abissiniei: Sfântul Frumenție

- Apostol al Ardennilor: Sfântul Ubert, 656 – 727

- Apostol al armenilor: Sfântul Grigorie Luminătorul, 256 – 331

- Apostol al englezilor: Sfântul Augustin, adormit 604

- Apostol al francilor: Sfântul Denis, secolul al 3-lea

- Apostol al francilor: Sfântul Remigiu, cca. 437 – 533

- Apostol al frisianilor: Sfântul Willibrord, 657 – 738

- Apostol al galilor: Sfântul Irineu, 130 – 200

- Apostol al galilor: Sfântul Martin de Tours, 338 – 401

- Apostol al germanilor: Sfântul Bonifatie, 680 – 755

- Apostol al goților: Episcopul Ulfila

- Apostol al Indiei: Sfântul Toma

- Apostol al Irlandei: Sfântul Patrichie, 373 – 463

- Apostol în Karantania: Episcopul Virghilie al Salzburgului, 745 – 784

- Apostol al neamurilor: Sfântul Pavel

- Apostol al Noricumului: Sfântul Severin

- Apostol al Miazănopții: Sfântul Ansgar, 801 – 864

- Apostol al parților: Sfântul Toma

- Apostol al picților: Sfântul Ninian, secolul al 5-lea

- Apostol al României: Sfântul Andrei

- Apostol al scoților: Sfântul Columba, 521 – 597

- Apostol al slavilor: Sfântul Chiril, cca. 820 – 869

- Apostol al slavilor: Sfântul Metodie

- Apostol al Spaniei: Sfântul Iacov cel Mare, m. 44

- Apostol al Ungariei: Sfântul Anastasie, 954 – 1044

 

Sfântul Apostol Iacob rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†62)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sf. Ap. Iacob rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului


 

Sfântul Apostol Iacob cel Drept, numit și Iacob Fratele Domnului sau Iacob Ruda Domnului (adormit în anul 62 d.Hr.), a fost unul dintre Cei Șaptezeci de Apostoli, fiind și primul Episcop al Ierusalimului.

În conformitate cu Protoevanghelia lui Iacob, Iacob a fost fiul Dreptului Iosif (alături de ceilalți „frați ai Domnului” menționați în Sfânta Scriptură) dintr-o căsătorie de dinaintea logodnei sale cu Maria.

El a scris o epistolă, numită Epistola Sf. Apostol Iacob, care este parte componentă a Noului Testament.

Sfântul Iacob este prăznuit în 23 octombrie, în 26 decembrie, în 30 decembrie (împreună cu David Regele și cu Sfântul și Dreptul Iosif), precum și în 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci de Apostoli.

 

Nume


 

Eusebiu, citând din Hegesippus, spune că Iacob a fost „numit cel Drept de toți din vremea Mântuitorului până în zilele noastre; pentru că sunt mulți care poartă numele de Iacob”.

El este numit în grecește Adelphos – „frate”. ‘Frații’ lui Iisus – Iacov, alături de Iuda, Simon, și Iust – sunt pomeniți în Matei 13:55, în Marcu 6:3, în Luca 6:14 și de către Pavel în Galateni 1:19.

 

Viața


 

Ieronim, în De Viris Illustribus, citează descrierea lui Iacob din volumul cinci de Commentarii al lui Hegesippus (pierdut în prezent):

După apostoli, Iacob fratele Domnului, numit cel Drept a fost numit cap al Bisericii din Ierusalim. Într-adevăr, mulți au numele de Iacob. Acesta a fost sfânt încă din pântecul mamei sale. El nu a gustat vin sau altă băutură alcoolică, nu mânca nici un fel de carne, nu și-a tăiat barba și nici nu a făcut baie vreodată. El este singurul care a putut intra în Sfânta Sfintelor, deoarece nu folosea decât haine din păr și mergea singur la templu să se roage singur pentru popor, încât i se făcuse pielea de pe genunchi tare ca genunchiul cămilei.”

Pavel îl descrie apoi pe Iacob ca pe unul pe care însăși Hristos la arătat mai răsărit (I Corinteni 15:3-8); ulterior în I Corinteni, el îl menționează pe Iacob într-un mod care sugerează că Iacob a fost căsătorit (9:5); iar în Galateni, Pavel îl pune pe Iacob alături de Chefa (cunoscut mai ales sub numele de Petru) și de Ioan ca fiind cei trei „stâlpi” ai Bisericii, și cel care va propovădui printre cei „circumciși” (aceștia sunt evreii) din Ierusalim, în timp ce Pavel și colaboratorii săi va predica printre păgâni (2:9, 2:12).

Faptele dovedesc fără putință de tăgadă că Iacob a fost o figură importantă în comunitatea creștină din Ierusalim. Când Petru, scăpând în mod miraculos din închisoare, trebuie să fugă din Ierusalim, el cere ca Iacob să fie informat (12:17). Când creștinii din Antiohia sunt îngrijorați cu privire la faptul dacă creștinii neevrei trebuie sau nu să fie circumciși pentru a se mântui, cei din Ierusalim îi trimit pe Pavel și pe Barnaba să discute cu biserica de acolo dar Iacob este cel care tranșează disputa (15:13ff). Când Pavel ajunge în Ierusalim cu ajutoarele pentru credincioșii de acolo, Iacob este cel cu care vorbește și care insistă ca Pavel să se curețe după ritualul obișnuit la Templu (21:18).

Un pasaj controversat, adesea caracterizat ca fiind o interpolare creștină, din Antichități Iudaice (în greaca antică: Ἰουδαϊκῆς ἀρχαιολογίας) ale lui Iosif Flavius, prezintă moartea sa în Ierusalim ca având loc după moartea procuratorului Porcius Festus, dar înainte ca Clodius Albinus să-și preia funcția (Antichități Iudaice 20,9)—având astfel loc în anul 62 d.Hr.. Marele preot Anania a profitat de avantajul acestei lipse de autoritate imperială pentru a convoca o curte de judecători care l-au condamnat pe Iacob „pentru acuzația de încălcare a legii”, acesta fiind apoi executat prin lapidare.

Iosif Flavius precizează că fapta lui Anania a fost considerată de majoritatea ca o crimă juridică și i-a ofensat pe „cei care erau considerați mințile luminate din oraș și habotnici în respectarea Legii”, ceea ce i-a făcut să meargă cu o petiție în această problemă la Albinus, imediat ce acesta a intrat în provincie. Protestul lor a dus la destituirea lui Anania din funcția de mare preot.

Eusebiu, citându-l pe Iosif Flavius, redă pasaje acum pierdute din Hegesippus și din Clement al Alexandriei (Historia Ecclesiae, 2.23). Povestirea lui Hegesippus se pare că diferă de ceea ce spune Iosif Flavius: fariseii, supărați pe învățăturile lui Iacob, întâi l-au adus în fața adunării preoților din Templul din Ierusalim, apoi l-au lapidat și la sfârșit i-au zdrobit oasele cu un ciocan de piuă.

Protoevanghelia lui Iacob (sau Evanghelia Copilăriei după Iacob), o operă din secolul al II-lea, îl prezintă ca fiind autorul acesteia.

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului

Glasul al 2-lea:

Ca un ucenic al Domnului ai primit Evanghelia, drepte; ca un mucenic ești neînduplecat; îndrăzneală ca un frate al lui Dumnezeu, a te ruga ca un ierarh. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului

Glasul al 4-lea:

Cel Ce Te-ai Înălţat…

Dumnezeu Cuvântul Tatălui, Unul-Născut, Cel ce a venit la noi în zilele cele de apoi, Iacove dumnezeiescule, pe tine întâi te-a arătat păstor și învățător Ierusalemitenilor și ispravnic credincios tainelor celor duhovnicești. Pentru aceasta toți pe tine te cinstim, Apostole.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149, 151), arată că Sf. Apostol Iacob, „fratele Domnului” trebuie zugrăvit în chipul unui bătrân (cu părul creț), cu barba lungă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Când este zugrăvit în ceata sfințiților ierarhi, poartă zicerea (din rugăciunea amvonului): „Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează, Doamne, și sfințești pe cei ce nădăjduiesc întru Tine…

 

Viața Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului, primul episcop al Ierusalimului

Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului  (†62) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†62) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Iacob a fost fiul Sfântului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare. Din tinerețele sale, iubind viața aspră, niciodată n-a mâncat bucate sau untdelemn, ci numai pâine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decât numai apă. În baie n-a intrat și toată odihna trupească a lepădat-o, apoi pe trup avea întotdeauna o haină aspră de păr și toate nopțile le petrecea în rugăciuni, dormind foarte puțin iar din pricina deselor plecări de genunchi se asprise pielea ca a cămilelor. Apoi a păzit curăția fecioriei sale fără de prihană, până la sfârșit. Pentru că el se numea fratele Domnului, iată ce se scrie: „Că Iosif, logodnicul fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, avea patru feciori cu femeia lui cea dintâi pe care o chema Salomeea, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia preotul, tatăl lui Ioan Botezătorul. Acești feciori erau: Iacob, Simion, Iuda și Iosi. Mai avea și trei fiice: Estir, Maria și Solomeea, care era femeia lui Zevedeu și mama apostolului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Murind Salomeea, femeia lui cea dintâi, Iosif trăia cu multă înțelepciune, crescându-și copiii săi în frica Domnului și întru învățătura poruncilor Legii. Și lui Iosif, ca unui bătrân înțelept, preoții i-au logodit pe Fecioara Maria, din care S-a născut Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, mai presus de fire. Iosif ținea loc de tată Domnului nostru Iisus Hristos, cum era numit de mulți care nu știau taina întrupării Fiului lui Dumnezeu și care era socotit că bărbat al pururea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Pentru aceasta iudeii, mirându-se, ziceau: „Nu este Acesta feciorul lui Iosif, teslarul? Oare nu se numește mama Lui Maria și frații Lui Iacob, Simon, Iuda și Iosi? Și surorile lui nu sunt toate trei la noi?”. Deci, Mântuitorul nostru este socotit că unchi al apostolului Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, care era fiu al Salomeei, fiica lui Iosif, logodnicul. De aceea se numea Domnul fiul lui Iosif și frate după trup al fiilor acestuia, pentru că împreună cu ei a viețuit. Pentru aceea și Iacob s-a numit fratele Domnului după trup. Iar când s-a întrupat Hristos Domnul și Preacurată Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu, a fugit cu dânsul în Egipt, atunci și Iacob a fugit cu dânșii, călătorind împreună cu Maica Domnului și cu Sfântul Iosif, tatăl lui.

Ajungând dumnezeiescul prunc Iisus Hristos la vârsta desăvârșita și învățând pe popoare Împărăția lui Dumnezeu, dovedind că El este adevăratul Mesia, Sfântul Iacob a crezut în El și, ascultând dumnezeieștile Lui cuvinte, mai mult s-a aprins cu inima spre dragostea lui Dumnezeu, începând a duce o viață mai aspră. Acum avea și dânsul de la Domnul său împrumutul dragostei, care a fost dovedită prin faptul că după patima cea de bunăvoie și învierea Domnului, S-a arătat întâi lui Iacob, iubitul Său frate, apoi celorlalți Apostoli. De acest lucru pomenește Pavel, zicând: „Iar după aceea s-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor”. De toți a fost numit Sfântul Iacob drept, căci toți vedeau viața lui cea bună și plăcută lui Dumnezeu, fiind numărat în ceata celor șaptezeci de apostoli. Apoi însuși Domnul nostru Iisus Hristos, așezându-l episcop, l-a învățat sfințita lucrare. Acestui întâi arhiereu și păstor i s-a încredințat biserica Ierusalimului cea din nou luminată. Acesta a alcătuit mai întâi și a scris Liturghia, fiind povățuit de Sfântul Duh, Liturghie pe care, mai târziu Sfântul Vasile cel Mare, apoi Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru neputința omenească au scurtat-o.

Sfântul Iacob, păscând turma lui Hristos în Ierusalim, pe mulți evrei și elini i-a întors la Domnul prin învățătura sa și i-a povățuit la calea cea dreaptă. Apoi a scris soborniceasca epistolă către cele douăsprezece seminții ale lui Israel, pline de învățătură insuflată de Dumnezeu și foarte folositoare, cu care se laudă toată Biserica lui Hristos, îndemnându-se la credință și la fapte. Iar pentru viața sa cea îmbunătățită, Sfântul Iacob avea mare cinste de la toți, nu numai de la credincioși, ci și de la necredincioși, pentru că arhiereii evrei, cei ce intrau în Sfânta Sfintelor numai o dată într-un an când săvârșeau slujbe, pe Sfântul Iacob adeseori nu-l opreau să intre acolo și să se roage. Pentru că vedeau viața lui cea curată și neprihănită, de aceea i-au mai dat un nume nou Obli sau Ofli, adică îngrădire sau, întărire oamenilor, sau decât toți mai drept îl numeau pe el.

Drept aceea, sfântul intra în Sfânta Sfintelor nu numai ziua, ci și noaptea și, căzând cu fața la pământ, aducea rugăciuni cu plângere lui Dumnezeu, pentru toată lumea. El era iubit de tot poporul pentru sfințenia sa, încât mulți iudei dintre cei mai bătrâni au crezut învățătura lui și toți cu plăcere îl ascultau și se adunau la dânsul, unii ca să asculte cuvintele lui, iar alții dorind să se atingă de marginea hainelor lui. În acea vreme era arhiereu Anan. Văzând fariseii și cărturarii că tot poporul ascultă învățătura lui Iacob și că mulți se întorc la Hristos, au început din invidie a se înfuria împotriva sfântului și gândeau rău despre dânsul, vrând ca să-l ucidă. Deci, s-au sfătuit să-l roage ca să întoarcă poporul de la Hristos și dacă n-ar vrea să facă aceasta, atunci să-l ucidă.

Sosind praznicul Paștelui, când poporul din toate cetățile și laturile s-au adunat în Ierusalim – iar Fest, care a izbăvit pe Pavel din mâinile iudeilor și l-a trimis la Roma, murise și încă nu venise de la Roma alt stăpânitor în locul lui – atunci cărturarii și fariseii au înconjurat pe Sfântul Iacob în biserică, zicându-i: „Rugămu-ne ție, dreptule, ca în ziua aceasta de praznic, în care s-a adunat de pretutindeni mulțime de popor, să faci o învățătură către toți, întorcându-i pe ei de la credința în Iisus, prin care s-au înșelat mulți, numindu-L pe Dânsul Fiul lui Dumnezeu și să-i înveți pe ei să nu se rătăcească, căci noi toți te cinstim pe tine și cu tot poporul te ascultăm și mărturisim pentru tine cum că tu iubești adevărul și nu cauți în față; deci, să sfătuiești pe popor, ca să nu se înșele cu Iisus Cel răstignit. Rugămu-ne ție, ridică-te pe aripa cea înaltă a bisericii, ca toți să te poată vedea și auzi, căci precum vezi este multă lume, adunată din toate părțile”.

Acestea zicându-le, au suit pe Iacob pe aripa bisericii, iar ei au strigat către dânsul cu mare glas: „Prea dreptule bărbat, noi toți suntem datori a te asculta, spune-ne nouă adevărul, cum înțelegi tu învățătura lui Iisus Cel răstignit, căci popoarele noastre rătăcesc în urma Lui”. Iar sfântul cu glas mare a zis: „Ce mă întrebați pentru Fiul Omului, Care de voie a pătimit, S-a răstignit, S-a îngropat și a treia zi S-a sculat din mormânt? Iată, El acum șade în ceruri, de-a dreapta Puterii celei preaînalte și iarăși va veni pe norii cerului, ca să judece viii și morții”. Aceste cuvinte auzindu-le popoarele, s-au bucurat foarte mult de mărturia lui Iacob, care a spus-o pentru Iisus Hristos și au strigat într-un glas: „Mărire lui Dumnezeu! Osana Fiului lui David!”. Iar fariseii și cărturarii au zis: „Rău am făcut dându-i voie lui Iacob să grăiască pentru Iisus, căci iată, popoarele mai mult s-au tulburat”. Evreii, umplându-se de răutate, l-au aruncat de pe aripa bisericii, pentru înfricoșarea poporului, ca să se teamă și să nu creadă cuvintele lui Iacob. Apoi au răcnit foarte tare, zicând: „Oh! Oh! dreptul s-a înșelat!”.

Sfântul Iacob, căzând de la înălțime, s-a rănit greu, dar încă era viu, și, ridicându-se în genunchi, și-a înălțat mâinile sale și se ruga, zicând: „Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, că nu știu ce fac”. Iar ei au aruncat cu pietre asupra lui și îl răniră și mai mult. Apoi un preot din fiii lui Rahav a strigat: „Încetați, ticăloșilor, ce faceți? Dreptul se roagă pentru voi, iar voi îl ucideți pe el?”. Atunci îndată un om, alergând cu un lemn, s-a repezit la sfânt și, lovindu-l cu toată puterea în cap, l-a zdrobit, încât i-au ieșit creierii. Și întru această mucenicească pătimire și-a dat duhul. Iar sfântul său trup a fost îngropat acolo, aproape de biserică. Credincioșii l-au plâns mult pe dânsul, căci a fost episcop în Ierusalim treizeci de ani, iar la șaizeci și șase de ani ai vieții sale a pătimit pentru Hristos Domnul, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și slavă, în vecii vecilor. Amin.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Iacob rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (Secolul al II-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Ierarh Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii


 

Sfântul Averchie al Ierapolei (gr. Αβέρκιος) a fost un episcop de Ierapole (Hierapolis / Hieropolis, în Frigia, Asia Mică), făcător de minuni și considerat întocmai cu Apostolii, care a trăit în secolul al II-lea, pe vremea împarăției lui Marcu Aureliu (161-180).

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 22 octombrie.

Sfântul Averchie a trăit în Ierapole în vremea împăratului filosof persecutor al creștinilor Marcu Aurelui (161-180) și a fost episcop al orașului după Papia.

În vremea aceea cei mai mulți locuitori ai Ierapolei erau păgâni, iar creștinii erau foarte puțini.

Când erau sărbătorile păgâne la care se aduceau jertfe în templele păgâne, sfântul se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi pentru mântuirea sufletelor lor şi pentru a se număra printre cei aleşi.

Odată un înger i s-a înfăţişat şi i-a poruncit Sf. Averchie să distrugă idolii din templul păgân, ceea ce a şi făcut cu multă râvnă.

Apoi, auzind că închinătorii la idoli îl căutau ca să-l omoare, sfântul a mers el însuși în locul unde s-au adunat oamenii şi cu voce tare a vorbit despre rătăcirile păgânilor și despr credința în Hristos.

Aceştia au încercat să-l prindă pe sfânt dar în momentul acela, trei tineri posedaţi au început să strige din mulţime.

Oamenii au rămas înmărmuriţi când au văzut cum sfântul a izgonit duhurile necurate din acei tineri numai cu puterea rugăciunii.

Văzându-i pe îndrăciţi reveniţi la normal, sute dintre locuitorii din Ierapole i-au cerut Sfântului Averchie să-i înveţe despre credinţa creştină şi apoi au primit sfântul botez.

Sfântul Averchie a călătorit prin oraşele şi satele vecine vindecînd bolnavii şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu.

El a predicat în Siria, Cilicia, Mesopotamia, vizitând Roma şi convertind peste tot mulţimi de oameni la creștinism.

Mulţi ani sfântul a apărat Biserica de diverse erezii, între care de Marcionism, a întărit creştinii în credinţă, a revărsat din abundenţă sfaturile sale despre calea cea dreaptă a vieții și a credinței, a vindecat bolnavii şi a propovăduit slava lui Dumnezeu.

Pentru lucrarea sa importantă și extinsă de propovăduire Sf. Averchie a fost socotit de conștiința Bisericii ca fiind „întocmai cu Apostolii”.

 

Moartea și posteritatea


 

Sf. Averchie s-a întors să moară acasă la Ierapolis. După moartea sa multe minuni s-au înfăptuit la mormântul său. El şi-a scris propriul epitaf care a fost gravat în piatra funerară de pe mormântul, care se păstrată până astăzi în Muzeul Lateran din Roma.

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel intocmai cu Apostolii

Glasul al 4-lea:

Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Averchie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel intocmai cu Apostolii

Glasul al 8-lea:

Ca nişte pârgă a firii…

Ca pe un mai mare preot și împreună locuitor cu Apostolii, toată Biserica credincioșilor te cinsteşte pe tine, Sfinte Ierarhe Averchie. Pe care cu rugăciunile tale păzeș­te-o, fericite, nebiruită și fără de valuri, de tot eresul cel gân­ditor de cele deșarte, mult minunate.

 

Scrieri


 

Printre scrierile atribuite sfântului Averchie sunt:

- Epistolă, adresată împăratului Marcus Aurelius.

- Carte a Disciplinei, adresată clerului său; care este pierdută azi.

- Inscripția lui Averchie, păstrată în Muzeul Vaticanului.

 

Viața Sfântului Ierarh, întocmai cu apostolii, Averchie, Episcopul Ierapolei


 

Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii  (Secolul al II-lea)  - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (Secolul al II-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Acest sfânt Averchie a fost episcop în Ierapoli pe vremea împărăției lui Marc Aureliu, fiul lui Antonin, unde erau puțini creștini, iar închinătorii la idoli erau o mulțime nenumărată. Odată s-a făcut în cetatea aceea un mare praznic păgânesc și toți necredincioșii, adunându-se cu jertfe, dănțuiau în capiștea idolească, închinându-se neînsuflețiților zei. Văzând acest lucru, Sfântul Averchie a plâns și a suspinat, căci oamenii cei orbiți, lăsând pe Dumnezeu, se închinau idolilor și nebăgând în seamă pe Ziditorul, cinsteau lucrul făcut de mâini omenești. Apoi, închinându-se în cămara sa, se ruga zicând: „Dumnezeul veacurilor și Doamne al milei, Cel ce ai zidit lumea și o stăpânești, Cel ce ai trimis pe Unul născut, Fiul Tău, pe pământ, ca să se întrupeze pentru om, Tu caută acum din cer spre toată partea cea de sub cer și nu trece cu vederea nici această cetate în care m-ai pus pe mine păstor oilor Tale celor cuvântătoare, ci vezi pe oamenii cei întunecați din ea, care cinstea ce Ți se cuvine Ție o dau necuraților idoli și lucrului făcut de mâinile lor. Izbăvește pe acești rătăciți de pierzarea lor, din întuneric adu-i pe ei la lumina Ta și să-i numeri cu turma Ta cea aleasă”. Astfel rugându-se sfântul a adormit, că era noapte, și a văzut în vedenie un tânăr mai frumos cu podoaba decât fiii omenești, dându-i lui în mâini un toiag și zicându-i: „Averchie, în numele Meu acum să mergi și cu acest toiag să sfărâmi pe începătorii rătăcirii”.

Sculându-se din somn, Averchie a cunoscut că însuși Dumnezeu S-a arătat în vedenie, pentru că a simțit în inima sao negrăită bucurie. Deci, umplându-se de râvnă, s-a sculat și, apucând un lemn mare ce i-a venit la îndemână- fiind încă întuneric, că era ca al nouălea ceas din noapte – a alergat la capiștea lui Apollo, în care cu o zi înainte fusese praznic mare și se aduseseră multe jertfe, pentru că acea capiște avea în ea mulțime de idoli mari, frumoși și de mare preț. Ajungând la capiște, a aflat ușile încuiate și, lovind în uși, îndată s-au deschis. A intrat în capiște și întâi a început a lovi pe idolul cel mare al lui Apollo, apoi pe ceilalți și pe toți i-a zdrobit și i-a sfărâmat în bucăți mici. Aceștia, fiind muți și surzi, fără suflet și neputincioși, nu au putut să se apere de Sfântul Averchie, nici să strige când îi sfărâma și nu se auzea decât zgomotul ce se făcea din căderea la pământ a idolilor și din sfărâmarea lor.

Atunci, deșteptându-se preoții idolești care locuiau aproape de capiște și auzind zgomot mare acolo, nu pricepeau ce este și alergând degrabă, au aflat pe zeii lor aruncați la pământ și sfărâmați. Când au văzut pe Sfântul Averchie călcând cu picioarele rămășițele bucăților idolești și sfărâmându-le cu lemnul ce-l avea în mâini, s-au înfricoșat. Iar Sfântul Averchie, întorcându-se spre dânșii, le-a zis cu mânie: „Mergeți la mai marii cetății și la tot poporul și să spuneți că zeii voștri, îmbătându-se la praznicul ce li s-a făcut ieri, în noaptea asta s-au bătut și, căzând la pământ, s-au sfărâmat”. Aceasta zicându-le sfântul, s-a dus la casa sa, ca bărbatul cel tare care a biruit pe vrășmașii cei ce cu adevărat erau începătorii pierzării multor suflete omenești.

Preoții idolești îndată au alergat la mai marii cetății și le-au spus toate cele ce făcuse Averchie. Făcându-se ziuă, a străbătut vestea într-un ceas în toată cetatea despre fapta lui Averchie și s-au strâns la capiște și tot poporul cu căpeteniile sale și, văzând pe zeii lor zdrobiți și sfărâmați în mici bucăți și aruncați la pământ, s-au mirat. Apoi, umplându-se de mânie mare, strigau în multe feluri, zicând: „Averchie să fie ucis”. Alții răcneau: „Să-l trimitem la împărat, ca să ia acolo chinurile cele vrednice după faptele sale”. Iar cei mai mulți strigau: „Să mergem să-i aprindem casă ca să ardă cu toți casnicii săi”. Însă cei mari ziceau către popor: „Să nu îndrăzniți să aprindeți casa lui Averchie, pentru că de veți aprinde casa lui, ne temem să nu se aprindă toată cetatea, ci pe Averchie singur prinzându-l, să-l judecăm după lege, sau să-l trimitem pe el la cea mai aspră judecată”. Astfel tulburându-se poporul și vrând să vină asupra casei lui Averchie, unii din vecinii săi, auzind aceasta, au alergat la casa lui și l-au aflat învățând pe credincioșii care se adunaseră la dânsul și i-au spus despre toate cele auzite de la popor, că adică vor să vină asupra lui și să-l prindă ca pe un făcător de rele.

Auzind aceasta credincioșii, s-au temut și cu rugăminte sfătuiau pe sfântul lor păstor ca să iasă din casă și să se ducă undeva, până ce se va potoli poporul. Dar sfântul nu se temea și a zis: „Domnul a poruncit apostolilor Săi ca să propovăduiască cu îndrăzneală cuvântul mântuirii tuturor neamurilor, netemându-se de nimic; oare eu mă tem de cei ce se scoală asupra mea și caută sufletul meu, pentru râvna ce o am pentru Dumnezeul meu? Chiar de m-aș ascunde, fugind din mâinile oamenilor, oare cum voi scăpa din mâinile lui Dumnezeu? Ce loc mă va ascunde pe mine de Dânsul? Cu adevărat, fraților, nu se cade nouă a ne teme și a ne ascunde, având pe Domnul ajutor și păzitor al vieții noastre, pentru Care este bine a pătimi, dar este mai plăcut a muri și mai folositor decât toată viața aceasta chinuită”. Acestea zicându-le, a ieșit din casa sa și a mers în mijlocul cetății împreună cu credincioșii. Ajungând la locul unde avea obiceiul a se aduna poporul, îi învăța pe cei care erau acolo ca să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, să înțeleagă înșelăciunea diavolească și deșărtăciunea zeilor și să se lepede de ea și apoi să slujească cu credință Celui ce locuiește întru cei de sus, Ziditorul tuturor. Iar cineva dintre necredincioși, alergând la mai marele cetății și la tot poporul cel adunat la capiștea lui Apollo – și care cârteau pentru sfărâmarea idolilor – le-a spus că Averchie învață poporul credința creștinească în mijlocul cetății. Auzind acestea paginii, s-au înfuriat și mai mult, căci nu numai pe idolii lor i-a sfărâmat, ci și credința sa cea creștinească a îndrăznit a o propovădui pe față. Deci, au alergat la dânsul cu aprindere, scrâșnind din dinți asupra lui și vrând să-l ucidă chiar în același loc. Erau acolo trei tineri de multă vreme îndrăciți și pe când se apropia poporul de Sfântul Averchie, deodată acei tineri îndrăciți, tulburați fiind de diavoli, au început a grăi cu glas înfricoșat, încât pe toți i-au înspăimântat și și-au rupt hainele de pe ei, apoi au început a-și rupe carnea cu dinții și a-și mușca mâinile. După aceea, căzând la pământ, s-au tăvălit, spumegând și adeseori slobozeau glas înspăimântat, strigând: „Averchie, jurămu-ne pe tine cu unul adevăratul Dumnezeu, pe Care Îl propovăduiești, să nu ne muncești pe noi înainte de vreme”.

De o spaimă înfricoșată ca aceasta împiedicându-se oamenii, au stat și s-au întristat, privind la chinurile cumplite ale acelor tineri și, auzind înfricoșata lor strigare și țipătul, a căzut peste toți spaima; apoi, liniștindu-se, priveau ce are să facă Averchie cu tinerii aceia, fiincă îl rugau pe ei diavolii ca să nu îi chinuiască. Sfântul, făcând rugăciune, a zis: „Părintele iubitului Tău Fiu, Iisus, Cel ce ne ierți nouă păcatele, deși cu miile ți-am greșit și ne împlinești toate cererile cele de folos, la Tine acum mă rog, gonește diavoleasca năvălire de la tinerii aceștia, ca și ei de acum să mergă pe calea poruncilor Tale, urmând cele sfinte ale Tale, și cu această minune, pe care o săvârșești întru dânșii, mulți să te cunoască pe Tine, Unul preaputernicul Dumnezeu și să se lipească de Tine și să știe că nu este altul afară de Tine”. Astfel rugându-se Sfântul Averchie către Dumnezeu, s-a întors spre tinerii cei chinuiți de diavoli și, lovindu-i pe ei încetișor peste cap cu toiagul pe care îl avea în mâini, le-a zis: „În numele Hristosului meu vă poruncesc vouă, diavolilor, să ieșiți din tineri, nevătămîndu-i pe ei întru nimic”. Iar diavolii, strigând cu mare glas, au ieșit și tinerii zăceau la pământ ca morți. Apoi Sfântul Averchie, apucând pe fiecare de mână, i-a ridicat de la pământ și s-au sculat sănătoși și întru pricepere și, cazând înaintea sfântului, i-au sărutat cinstitele lui picioare.

Toate acestea văzându-le poporul, și-a schimbat mânia și a strigat: „Unul este Dumnezeul cel adevărat, Acela pe Care Averchie Îl propovăduiește”. Iar către Sfântul Averchie au zis: „Omule al lui Dumnezeu, spune-ne nouă, oare ne va primi pe noi Dumnezeul tău, dacă ne vom apropia de Dânsul? Oare ne va ierta păcatele noastre cele fără de număr, de ne vom întoarce către El? Deci, învață-ne pe noi cum să credem în El”. Iar Sfântul Averchie a început a-i învăța pe ei cunoștința de Dumnezeu și și-a întins cuvântarea până la al nouălea ceas din zi. Apoi a poruncit să fie aduși la el toți neputincioșii și i-a tămăduit pe ei cu numele lui Iisus Hristos, punându-și mâinile pe dânșii. Popoarele, ascultând învățătura lui și văzându-i minunile, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și au cerut Botezul de la Sfântul Averchie. Iar el – de vreme ce acum era seară – a amânat botezul lor pentru a doua zi, poruncind tuturor să fie de față la Sfântul Botez. Apoi, a doua zi, adunându-se iarăși la dânsul poporul, i-a dus pe ei în biserică și i-a învățat din învățătura creștină. După aceea, făcând obișnuitele rugăciuni, a botezat în ziua aceea cinci sute de bărbați. În puține zile nu numai cetatea aceea, ci și cetățile și satele dimprejur le-a adus la credință și le-a împreunat prin Botez cu Dumnezeu.

Străbătând vestea despre dânsul pretutindeni, mulți bolnavi din diferite și depărtate locuri alergau la dânsul și luau îndoită tămăduire, trupească și sufletească. Între cei care s-au tămăduit prin rugăciunile sfântului a fost o femeie slăvită, cu numele Friella, mama lui Evxenian Poplion, antipatul Răsăritului. Friella, fiind oarbă și auzind că Sfântul Averchie tămăduiește multe și felurite boli, a poruncit să fie dusă la el. Aflându-l învățând poporul, a căzut la picioarele lui, rugându-l ca să-i deschidă ochii ei. Iar sfântul, având mai întâi grijă de luminarea ochilor ei cei sufletești, a întrebat-o de va crede în Iisus Hristos, Cel ce a deschis ochii celui orb din naștere. După ce femeia a făgăduit că va crede, și neîncetat uda cu lacrimi picioarele lui, Sfântul Averchie, rugându-se lui Dumnezeu, s-a atins de ochii ei și a zis: „Iisuse Hristoase, lumina cea adevărată, vino și deschide ochii roabei Tale”. Și îndată Friela a văzut și s-a botezat de dânsul. Iar după botez a dat jumătate din averea sa în mâinile sfântului ca s-o împartă la săraci, și luând multă învățătură de la dânsul, s-a întors la locul său.

Fiul ei Evxenian Plopion, văzând că maică să și-a căpătat lumina ochilor și aflând că numai Sfântul Averchie, cu rugăciunile sale, i-a redat vederea, a vrut să-l vadă și să-i dea mulțumire pentru tămăduirea maicii sale; iar sfântul, învățând și pe Evxenian credința, l-a câștigat și pe el pentru Hristos.

După aceasta, alte trei cinstite femei, având ochii orbi, s-au apropiat de sfântul și, închinându-se lui, i-au zis: „Și noi credem în Iisus Hristos, pe care tu Îl propovăduiești. Deci, ne rugăm ție, deschide și ochii noștri cei orbi, precum ai deschis pe ai Friellei”. Iar sfântul a zis către dânsele: „De credeți în adevăratul Dumnezeu, precum ziceți, veți vedea lumina Lui”. Zicând acestea, și-a ridicat ochii săi în sus și a început a se ruga, iar când se ruga sfântul, a venit din cer raza luminii celei negrăite, care covârșea strălucirea soarelui și a strălucit locul acela împrejur, unde se ruga Sfântul Averchie și toți cei ce erau colo au căzut la pământ, neputând să vadă acea lumină, numai singure cele trei femei stăteau în preajmă. Cum s-a atins acea lumină de ochii acelor femei oarbe, îndată au și văzut și s-a dus strălucirea luminii cerești. Apoi sfântul le-a întrebat pe femei: „Ce ați văzut când s-au deschis ochii voștri?”. Cea dintâi a răspuns: „L-am văzut pe Dumnezeul Cel veșnic, atingându-se de ochii mei”. A doua a zis: „Eu am văzut un tânăr frumos, atingându-se de ochii mei”. Iar a treia a zis: „Eu am văzut un prunc mic și prealuminos, atingându-se de ochii mei”. Auzind acestea sfântul și toți cei ce erau cu dânsul au lăudat pe Unul Dumnezeu în Treime, Cel ce face minuni preamărite.

După aceasta Sfântul Averchie, auzind că și în cetățile și satele din preajmă mulți bolesc de felurite neputințe, s-a dus cu ucenicii săi și, urmând Domnului său, umbla prin cetăți și prin sate, învățând cele pentru împărăția lui Dumnezeu și tămăduind pe cei neputincioși. Mergând la un loc care se numește Seliște, și-a plecat genunchii lângă un râu și s-a rugat, zicând: „Doamne, Îndurate, ascultă-mă pe mine, robul Tău și dă darul locului acestuia, ca să curgă izvor de ape calde și toți cei ce vor spăla într-însul să primească tămăduire de toate bolile și rănile”. Când a sfârșit rugăciunea, s-a auzit deodată un tunet, cerul fiind senin și toți cei ce erau de față s-au înspăimântat; iar după tunet a curs un izvor de apă caldă în locul unde erau genunchii Sfântului Averchie plecați la rugăciune. Apoi sfântul a poruncit celor ce erau cu dânsul să sape gropi adânci, ca în ele să se adune apele calde. Tuturor bolnavilor le-a poruncit să se spele în apele acelea și toți cei ce se spălau câștigau sănătate, cu ajutorul rugăciunilor cuviosului.

Odată, vrând să-l ispitească pe el diavolul, s-a prefăcut în chip de femeie și s-a apropiat de el, cerându-i binecuvântare. Căutând sfântul la fața necuratului și vrând să se întoarcă, s-a împiedicat cu piciorul cel drept de o piatră care l-a vătămat și i s-a făcut o rană la gleznă. Din cauza durerii stătea trist, ținându-se cu mâna de acel loc unde era lovitura. Diavolul, râzând, s-a schimbat iar în chipul său și a zis către sfântul: „Să nu mă socotești că sunt din diavolii cei proști și nici pe care tu în multe feluri i-ai izgonit. Dimpotrivă, eu sunt mai-marele lor și această rană de la mine ți-a venit, căci tămăduind pe alții de dureri să fii și tu bolnav”. Zicând acestea diavolul, a intrat în unul din tinerii care stăteau înaintea sfântului și a început să-l chinuie. Sfântul Averchie, rugându-se lui Dumnezeu, a certat pe diavol și l-a izgonit din tânăr. Apoi, diavolul ieșind, a strigat: „Multe rele îmi faci mie, Averchie și nu mă lași să viețuiesc aici cu pace, dar mă voi sârgui să-ți răsplătesc și la bătrânețele tale te voi sili să alergi la cetatea Romei”.

Sfântul, întorcându-se acasă, șapte zile n-a mâncat și nici n-a băut, ci petrecea în post și rugăciuni toată noaptea, rugându-se lui Dumnezeu să nu dea vrăjmașului o putere ca aceea asupra lui, ca să meargă acolo unde ar voi să-l ducă. În a șaptea noapte i s-a arătat lui Domnul în vedenie, zicându-i: „Averchie, cu a Mea purtare de grijă vei merge la Roma, ca să fie și mai bine cunoscut numele Meu acolo; deci nu te teme, căci darul Meu va fi cu tine”. Iar sfântul, întărindu-se prin acea vedenie, a spus fraților cele ce a auzit de la Domnul, Care I s-a arătat lui. Apoi, nu după multă vreme, diavolul care se lăuda că va osteni în Roma pe Sfântul Averchie, a început cu viclenie să-și arate fapta.

În acea vreme împărat al Romei era Marc Aureliu și el a făcut părtaș al împărăției sale pe Luchie Vera, pe care l-a logodit cu fiica sa Luchilia. Însă mai înainte de a se face nunta, a intrat diavolul în acea fecioară și o chinuia, fiind amândoi împărații, și tatăl și logodnicul, într-o mare mâhnire pentru dânsa. Adunând din toate părțile doctori înțelepți, vrăjitori și preoți idolești, se îngrijeau de tămăduirea ei, dar nimic nu sporeau, ci din zi în zi îi era mai rău Luchiliei. Apoi a început diavolul dintr-însa a striga, zicând: „Nimeni nu mă poate izgoni de aici, în afară de Cuviosul Averchie, episcopul Ierapoliei”. Auzind aceasta împăratul Aureliu, tatăl acelei fecioare, a trimis îndată la antipatul său Evxenian Poplion, care era la răsărit, scrisoarea următoare: „Știre s-a făcut stăpânirii noastre pentru un oarecare Averchie, episcopul Ierapoliei, care este într-a ta stăpânire și în credința creștinească este îmbunătățit bărbat, încât izgonește diavolii și alte boli poate să tămăduiască; deci, noi, având trebuință de el, trimitem doi senatori de-ai noștri, Valerie și Vasian, ca să-l aducă la noi cu toată cinstea. De aceea, poruncim cinstei tale să-l sfătuiești pe el să vină degrabă la noi, căci vei avea din partea noastră nu puțină laudă”.

Asemenea scrisoare primind antipatul de la împărat, a mers la Cuviosul Averchie și l-a rugat să meargă în Roma împreună cu solii împărătești. Iar Sfântul Averchie, aducându-și aminte că diavolul se lăuda că are să-l ostenească în calea cea lungă până la Roma, a zis întru sine: „Deși te-ai sârguit, vrăjmașule, a împlini ceea ce te-ai lăudat că să faci, însă nu te vei bucura, pentru că am nădejde la Dumnezeu că nu-mi vei supăra bătrânețele, ci și acolo voi sfărâma grumazul tău cu puterea Hristosului meu, Care mi-a făgăduit în vedenie Darul Său”. Pregătindu-și toate cele de trebuință pentru călătorie, s-a sculat și a plecat, chemând în ajutor pe Atotputernicul Dumnezeu.

Pregătirea lui s-a făcut în acest chip: a luat puțină pâine, iar într-un burduf de piele a turnat puțin vin, untdelemn, oțet și apă și le-a făcut să nu se amestece între ele, că atunci când îi trebuia vin pe cale, atunci din burduf numai vin curgea: iar când îi trebuia untdelemn, apoi numai untdelemn ieșea, iar când voia oțet, oțet scotea, la fel și cu apa, și așa, după trebuință, fiecare lichid curgea deosebit de celălalt, deși toate erau în același burduf. Odată ucenicul lui, voind fără binecuvântare să scoată unpahar de vin din burduf, îndată au curs toate lichidele amestecate: și vin, și untdelemn, și oțet, și apă, încât nu-i era cu putință să guste, iar el, înspăimîntîndu-se, a mărturisit sfântului păcatul său și a cerut iertare de la dânsul. Apoi, iarăși, cu binecuvântarea fericitului, fiecare lichid curgea deosebit.

După ce au ajuns la Roma, împăratul și femeia sa, Faustina, l-au primit cu cinste și l-au dus la fiica lor care era chinuită de diavol. Văzând aceasta pe Sfântul Averchie, a râs și i-a zis: „Oare nu ți-am spus, Averchie, că îți voi răsplăti supărarea mea și că la bătrânețele tale te voi sili ca să mergi în cetatea Romei?”. Iar sfântul i-a răspuns: „Cu adevărat este așa, dar nicidecum nu te vei mângâia cu aceasta, diavol blestemat”. Apoi a poruncit că fecioară să fie scoasă afară din palat. Pe când o scotea, diavolul se scutura nevoind să meargă. Însă fecioară, fiind dusă cu sila, a început diavolul a o arunca la pământ și a o bate. Atunci Sfântul Averchie, ridicându-și ochii în sus, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru tămăduirea fecioarei care pătimea, iar diavolul a început a striga: „Juru-te pe tine, cu însuși Hristosul tău, ca să nu mă trimiți în adânc, nici în alt loc oarecare, ci să merg acolo unde am fost mai înainte de a fi aici”. Iar sfântul i-a răspuns: „Vrăjmașule, să mergi la tatăl tău satana, iar pentru că mi-ai ostenit bătrânețele mele până aici, să ai și tu parte de osteneală și să nu te întorci nepedepsit aici”. Și era acolo înaintea palatului o piatră foarte mare, pe care numai o muțime de oameni abia putea s-o miște din loc.

Spre acea piatră arătând sfântul cu mâna, a zis către diavol: „Ție îți poruncesc, diavole, cu numele Domnului meuIisus Hristos, ca să duci piatra asta până în patria mea, în cetatea Ierapoliei, și să o așezi lângă porțile dinspre miazăzi”. Iar diavolul, ca un rob predat și legat cu jurământ, ieșind din fiica împăratului, a luat piatra aceea și, suspinând din greu, a dus-o prin văzduh pe la locul numit Ipodromiul. Mulți oameni au văzut, cu mare mirare, piatra aceea ce o ducea prin văzduh și au auzit pe diavolul suspinând cu glas mare, dar nu au putut să-l vadă. Iar diavolul, ducând piatra în Ierapole, a aruncat-o în acel loc unde îi poruncise Sfântul Averchie. Locuitorii Ierapoliei, când au văzut piatra cazând ca de năpraznă din văzduh, s-au mirat foarte tare, neștiind taina, până când s-a întors sfântul înapoi la dânșii.

Fiica împăratului, fiind eliberată de diavolul care o chinuia, zăcea la picioarele Sfântului Averchie ca o moartă. Iar Faustina, împărăteasa, socotind că fiica ei a murit, a început să plângă. Apoi sfântul, întinzând mâna, a ridicat-o pe fecioară, care acum era sănătoasă și cu mintea întreagă. Atunci s-au bucurat foarte mult părinții ei și toată casa împărătească s-a veselit de tămăduirea fiicei împăratului. Îndată părinții ei au trimis cu bucurie vestitori la ginerele lor, Luchie Verul, care era atunci în război împotriva parților, înștiințându-l de însănătoșirea logodnicei lui. Apoi i-au dat sfântului daruri și l-au întrebat ce-i mai trebuie, făgăduindu-i să-i dea toate cele ce va voi. Dar el n-a luat nici aur, nici argint, nici vreo altă avere, pentru că zicea: „Nu are nevoie de bogăție cel pentru care pâinea și apa este ca o masă împărătească sau ca un banchet mare și ospăț îmbelșugat”. Însă el a cerut aceste două lucruri: cel dintâi lucru cerut a fost ca să li se dea creștinilor săraci din Ierapoli, din daniile împărătești ce se luau în fiecare an, câte trei mii de măsuri de grâu – căci atunci toți oamenii din Ierapole credeau în Hristos, iar al doilea lucru pe care l-a cerut sfântul de la împărat a fost să se poruncească a se zidi, cu cheltuială împărătească, băi la apele cele calde, pe care el cu rugăciune le scosese la suprafață, spre tămăduirea bolnavilor. Și îndată împăratul i-a făgăduit că îi va îndeplini cu bucurie amândouă lucrurile cerute, dându-i și înscris pentru aceasta.

Petrecând el câtăva vreme în Roma și întărind în credință Biserica lui Hristos, i s-a arătat în vedenie Domnul, zicându-i: „Se cade ție, Averchie, ca să mergi în Siria, ca și acolo să propovăduiești numele Meu, să întărești Biserica Mea și să tămăduiești mulțime de bolnavi”. Averchie, după vedenia aceea, îndată a rugat pe împărat ca să-l slobozească, dar el nu voia, temându-se că nu cumva în lipsa lui să se întoarcă iarăși vrăjmașul în fiica lor. Iar Averchie i-a spus să nu se teamă, încredințându-l că diavolul nu se va întoarce și împăratul abia i-a dat drumul sfântului. Apoi s-a urcat în corabie, care a plutit spre părțile Siriei.

Mai întâi a fost în Antiohia, apoi s-a dus la Apamia și în cetățile cele dimprejur, aducând pace Bisericilor celor tulburate de ereticii marchioniți. Apoi, trecând Eufratul, a cercetat Bisericile din Nisibe și din toată Mesopotamia. De acolo a mers în Cilicia și Pisidia, apoi a trecut la Sinad, mitropolia Frigiei. Prin toate țările și cetățile acelea a adus mult folos Bisericii lui Dumnezeu, pe mulți credincioși i-a întors la credință, pe eretici i-a rușinat și i-a izgonit, pe credincioși i-a întărit în credință, a povățuit pe cei rătăciți la calea cea bună, duhurile cele diavolești din oameni le-a gonit și multe feluri de neputințe ale bolnavilor a tămăduit; drept pentru care a fost numit de toți întocmai cu apostolii, pentru că nimeni n-a înconjurat așa de multe țări și cetăți ca el, afară de apostoli.

Astfel, arhiereul Averchie a răspândit slava lui Hristos Dumnezeu și a propovăduit mântuirea oamenilor. Apoi s-a întors la scaunul său. Auzind poporul Ierapolei că păstorul lor se întoarce la dânșii și că este aproape de cetate, au alergat toți în întâmpinarea lui, mici și mari, bărbați, femei și copii și cu bucurie negrăită cazând înaintea lui, ca și copiii înaintea tatălui, se învredniceau de binecuvântarea sfântului, pe care de mult îl doreau. Apoi Sfântul Averchie, intrând în biserica din cetate și șezând pe scaunul său, a dat pace tuturor și i-a învățat multe. Astfel a adus mare bucurie norodului, prin venirea lui, dar mai ales săracilor, căci pentru hrănirea lor avea scrisoarea împărătească, care poruncea că țăranii să ia pe fiecare an trei măsuri de grâu din dările împărătești ce se adunau. Astfel s-a luat acel grâu în toți anii, până la Iulian Paravatul, care a stricat acel așezământ împărătesc și scrisoarea ce o adusese sfântul. Apoi s-au clădit și băi la apele acelea calde, prin poruncă împărătească și prin sârguință Sfântului Averchie.

Cuviosul Averchie a petrecut ceilalți ani ai vieții sale întru cuvioșie și dreptate, și bine întreținându-și turma, s-a apropiat de sfârșitul vieții sale, despre care a știut mai înainte de vreme. Pentru că i s-a arătat Domnul în vedenie, zicându-i: „Averchie, acum este aproape vremea să te odihnești după ostenelile tale”. Iar Averchie și-a chemat turmă și a spus că viața lui se sfârșește. Dând obișnuitul său cuvânt de învățătură, pe toți îi învăța să stăruie în credință, în nădejde neîndoită și în dragoste nefățarnică. Apoi și-a gătit mormântul și, dând tuturor pace și binecuvântare, și-a dat sfântul său suflet în mâinile Domnului. Așa s-a sfârșit Sfântul Averchie, cel întocmai cu apostolii, având șaptezeci și doi de ani. Plângând mult pentru el tot poporul Ierapoliei, au îngropat cinstitul lui trup cu mare cinste. Piatra aceea, care prin porunca lui se adusese de la Roma, au pus-o cu mare osteneală pe mormântul cuviosului, cu ale cărui rugăciuni multe tămăduiri se făceau la mormânt și la apele calde, pe care singur le-a scos la suprafață prin rugăciuni, prin care și nouă pururea să-Și verse Domnul mila Sa în veci. Amin.

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgbasilica.ro

 

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu


 

Sfântul Apostol Iacov a fost fiul lui Alfeu și unul din Cei Doisprezece.

El era fratele sfântului evanghelist Matei.

Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Iacov la 9 octombrie și apoi pe 30 iunie, la Soborul celor Doisprezece Sfinți Apostoli.

Iacov a auzit cuvintele Domnului și a mărturisit minunile Sale.

După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii Iacov, Alfeu, și Andrei Cel Întâi-Chemat (30 noiembrie) au făcut călătorii misionare prin Iudeea, Edessa, Gaza și Eleuteropolis, propovăduind Evanghelia, vindecând orice fel de boală, și aducându-i pe mulți pe calea mântuirii.

Sfântul Iacov și-a încheiat munca apostolească mucenicește în orașul egiptean Ostrachina, unde a fost crucificat de păgâni.

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu

Glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte Iacob,
roagă-L pe mult milostivul Dumnezeu
să dea sufletelor noastre iertare de păcate.

Condacul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu

Glasul 2-lea:

Binecuvântați-l pe Iacov, lăudați-l ca pe trimisul Domnului,
că a săturat sufletele celor evlavioși cu dogme înțelepte.
Stând pe tronul slavei în fața Stăpânului,
el petrece împreună cu îngerii, neîncetat rugându-se pentru noi toți.

Condacul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu

Glasul al 4-lea:

Cel Ce Te-ai Înălţat…

Cel ce vânător păgânilor prea minunat s-a arătat
și între ucenici preacinstit, și cu Apostolii împreună-locuitor, Iacov,
lumii bogăție de tămăduiri izvorăște și apără de primejdii pe cei ce-l laudă.
Pentru aceasta, cu un glas strigăm către dânsul:
Mântuiește pe toți cu rugăciunile tale, Apostole!

Condacul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu

Glasul al 2-lea:

Pe cea întru rugăciuni…

Ca pe un luceafăr, ce luminează toată făptura,
pe însuși văzătorul lui Hristos și de Dumnezeu grăitorul Iacov,
cu cântări să-l lăudăm, cinstind astăzi pomenirea lui,
că se roagă pururea pentru noi toți.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna arată că Sf. Ap. Iacov al lui Alfeu se zugrăvește ca un tânăr cu puțină barbă ascuțită (de culoare neagră).

Poartă în mână un sul (o hârtie) înfășurat(ă), ca propovăduitor al Evangheliei.

 

Viața Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu


 

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe basilica.ro

Era fiul lui Alfeu şi fratele lui Matei, vameşul şi evanghelistul.

Când Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia cu trupul pe pământ şi alegea pentru vrednicia apostolească pe oamenii cei fără de răutate şi drepţi, ca să-i trimită la propovăduirea Evangheliei în toată lumea, atunci l-a ales pe acest Iacob şi ca pe un vrednic l-a numărat în ceata apostolească.

Iar Iacob a fost dintre cei doisprezece apostoli, însuşi văzător şi ucenic al lui Hristos, propovăduitor al Tainelor şi următor paşilor Lui şi împreună cu ceilalţi Apostoli, primind Sfântul Duh care s-a pogorât asupra lor în limbi de foc, a mers la diferite neamuri şi popoare ca să propovăduiască pe Hristos, să povăţuiască şi să-i aducă pe cei rătăciţi la calea mântuirii.

Aprinzându-se cu râvna cea dumnezeiască, ca focul a ars spinii necredinţei, a sfărâmat idolii şi le-a risipit capiştile, a tămăduit multe boli şi a gonit din oameni duhurile necurate şi viclene şi a adus Domnului nostru Iisus Hristos mulţime de popor, de la care şi-a câştigat numele cel nou: sămânţa dumnezeiască, căci semănând în inimile oamenilor cuvântul dumnezeiesc a sădit şi a sporit dreapta credinţă.

Pentru aceasta s-a numit sămânţa dumnezeiască. Şi înconjurând multe ţări, a semănat sămânţa cea cerească şi, adunând spicele mântuirii omeneşti, a sfârşit alergarea sa pe urma lui Hristos, pentru că s-a făcut următor al patimilor Lui, şi fiind pironit pe cruce şi-a dat sufletul său lui Dumnezeu.

Şi această dumnezeiască sămânţă – adică Sfântul Iacob – a fost adunată cu roduri însutite în cereasca jitniţă unde, săturându-se însuşi de vederea feţei lui Dumnezeu, şi nouă ne mijloceşte aceeaşi săturare cu rugăciunile sale.

Sfântul Apostol Matia (†63)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Sfântul Apostol Matia


 

Sfântul Apostol Matia a fost unul din Cei Șaptezeci înainte de a-l înlocui pe Iuda Iscarioteanul între Cei Doisprezece.

Sfântul Matia este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 9 august și la 30 iunie împreună cu Soborul Slăviților și Drept-lăudaților Doisprezece Apostoli ai lui Hristos.

Apostolul Matia s-a născut în Betleem din tribul lui Iuda. Încă din copilărie, el a studiat Legea lui Dumnezeu sub supravegherea lui dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu.

Atunci când Domnul nostru Iisus Hristos s-a arătat lumii, Sfântul Matia a crezut că El este Mesia și l-a urmat apoi cu perseverență, fiind numărat printre cei Şaptezeci de Apostoli, pe care Domnul “i-a trimis doi câte doi înaintea feței Sale” (Luca 10,1) (1)

După Înălțarea Mântuitorului, Sfântul Matia a fost ales de ceilalți să îl înlocuiască pe Iuda Iscarioteanul dintre cei Doisprezece Apostoli (Fapte 1:15-26) (2)

După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Matia a propovăduit Evanghelia în Ierusalim și în Iudeea împreună cu ceilalți Apostoli (Fapte 6:2, 8:14) (3)

Din Ierusalim, el a mers împreună cu Apostolii Petru și Andrei în Antiohia Siriană și apoi în orașele Tianum și Sinope din Capadocia.

Aici, Apostolul Matia a fost întemnițat, scăpând în mod miraculos cu ajutorul Sfântului Andrei Întâiul Chemat.

Apostolul Matia a călătorit apoi spre Amasea, un oraș aflat pe malul mării.

În timpul călătoriei de trei ani a Apostolului Andrei, Sfântul Matia a fost cu el în Edessa și Sebasta.

În conformitate cu Sfânta Tradiție a Bisericii, el a propovăduit în Pontine Etiopia (în prezent vestul Georgiei) și în Macedonia.

El a fost frecvent, în acea perioadă, în pericol de moarte, dar Domnul l-a apărat pentru a propovădui Evanghelia.

O dată, păgânii l-au forțat să bea o fiertură otrăvitoare.

El a băut-o și nu numai că nu l-a afectat ci chiar a vindecat câțiva prizonieri care fuseseră orbiți cu această fiertură.

Când Sfântul Matia a ieșit din temniță, păgânii l-au căutat în zadar, pentru că pentru ei devenise invizibil.

Altă dată, când păgânii s-au înfuriat și vroiau să-l omoare, pământul s-a deschis și i-a înghițit.

Apostolul Matia s-a reîntors în Iudeea unde a continuat să-i lumineze pe compatrioții săi cu lumina învățăturilor lui Iisus Hristos.

El a făcut minuni mari în Numele lui Iisus Hristos și a convertit mulțime mare la credința creștină.

Marele preot evreu Anania îl ura pe Hristos și, mai înainte, îl condamnase pe Apostolul Iacov, Fratele Domnului să fie azvârlit de pe înălțimile Templului iar acum a ordonat ca Apostolul Matia să fie arestat și adus în fața Sinedriului din Ierusalim.

Anania cel lipsit de evlavie a rostit o cuvântare în care l-a blasfemiat pe Domnul.

Folosind profețiile din Vechiul Testament, Apostolul Matia a demonstrat că Iisus Hristos este Adevăratul Dumnezeu, Mesia cel promis, Fiul lui Dumnezeu, Consubstanțial and Coetern cu Dumnezeu Tatăl.

După aceste cuvinte, Apostolul Matia a fost condamnat la moarte de către Sinedriu și lapidat.

Când Sfântul Matia era deja mort, evreii, pentru a-și ascunde fărădelegea, i-au tăiat capul ca unui dușman la Cezarului. (Conform unor istorici, Apostolul Matia a fost crucificat și spun că el a murit în Colchis.)

Apostolul Matia a primit cununa muceniciei în anul 63.

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Apostol Matia

Glasul al 3-lea

Apostole Sfinte Matia, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condacul Sfântului Apostol Matia

Glasul al 4-lea

Arătatu-Te-ai astăzi…

Ca un soare cu raze luminoase în toată lumea ieșind vestirea ta, a luminat Biserica păgânilor cu darul, purtătorule de minuni, Matia Apostole.

 

Viața Sfântului Apostol Matia


 

Sfântul Apostol Matia (†63) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol Matia (†63) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Matia a fost unul din cei 70 de ucenici, iar mai apoi a fost numărat cu cei 12 Sfinți Apostoli , în locul lui Iuda, care căzuse.

Sfântul Apostol Matia era cu neamul din Betleem, din seminția lui Iuda. El a învățat în Ierusalim din copilărie Scripturile și înțelegerea Legii, de la Sfântul Simeon primitorul de Dumnezeu, de care a fost povățuit și la toată fapta bună, trăind cu dumnezeiască plăcere și umblând pe căile cele drepte ale poruncilor Domnului. Iar când Domnul nostru Iisus Hristos, după 30 de ani ai nașterii Sale din Preasfânta Fecioară, a fost botezat în Iordan de Ioan, S-a arătat lumii adunând pe ucenicii Săi și propovăduia împărăția lui Dumnezeu, învățând popoarele și făcând multe semne și minuni; atunci Matia, auzind propovăduirea și învățătura lui Hristos și văzând facerile Lui de minuni, s-a rănit cu dragoste spre Dânsul și, defăimând cele lumești, i-a urmat Lui cu ceilalți ucenici și cu poporul, îndulcindu-se de vederea feței și de cuvintele cele prea dulci ale lui Dumnezeu cel întrupat. Iar Domnul, Care cearcă inimile și rărunchii, văzând osârdia aceluia și știința cea curată, l-a ales pe el nu numai în ucenicie, dar și în slujba apostoliei.

Mai întâi Sfântul Matia a fost unul din cei 70 de apostoli mai mici, pentru care se scrie în Evanghelie: A arătat Domnul și pe alți 70 și i-a trimis pe ei câte doi înaintea feței Sale… Apoi, după pătimirea cea de bună voie, după Invierea și Inălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Matia a fost numărat cu cei 12 Sfinți Apostoli mai mari, în locul lui Iuda, care căzuse, căci ceata de 12 fiind neîmplinită, Sfântul Petru, cel mai mare dintre apostoli, stând în mijlocul bisericii, a ținut cuvânt despre aceasta, că se cuvine a se împlini locul lui Iuda, care a căzut și a pierit, ca să fie întreagă și neschimbată ceata de 12 mai mari apostoli, mai întâi aleși ai Domnului. Și au pus pe doi: pe Sfântul Iosif, care se numea Varsava, și pe acest Sfânt Matia. Și, rugându-se, au zis: „Tu, Doamne, știutorul tuturor inimilor, arată pe unul care l-ai ales dintre acești doi, ca să ia soarta slujbei acesteia și a apostoliei, din care a căzut Iuda”. Apoi, trăgând la sorți, sorțul a căzut pe Matia și a fost numărat între cei doisprezece apostoli, iar alegerea â fost întărită de Domnul prin trimiterea Sfântului Duh în limbi de foc, Care a șezut și pe Sfântul Matia, precum a stat și pe ceilalți sfinți apostoli, dându-i lui dar asemenea.

Iar după primirea Sfântului Duh, apostolii primind sorții în care parte să meargă fiecare dintre dânșii spre propovăduirea lui Hristos, Sfântului Matia i-a căzut sorțul să meargă în Iudeea, ca acolo să propovăduiască pe Hristos Dumnezeu. Și s-a ostenit într-însa, cercetând cetățile și satele și binevestind mântuirea lumii. Dar nu numai în Iudeea a purtat numele lui Hristos, ci și între neamuri, pentru că se povestește despre dânsul, că și în Etiopia a propovăduit cuvântul. Acolo a suferit multe chinuri, fiind târât, bătut, spânzurat la chinuire, strujit cu fiare pe coaste și ars cu foc pe dedesubt; dar, întărindu-l pe el Hristos, toate chinurile acelea le-a primit cu bucurie și le-a răbdat vitejește.

Încă se povestește despre Sfântul Matia că s-a ostenit și în Macedonia cu buna vestire a lui Hristos, unde păgânii elini, prin-zându-l și vrând să ispitească puterea credinței propovăduite de dânsul, i-au dat să bea o băutură otrăvitoare, care pierdea vederea ochilor, căci dacă cineva gusta dintr-însa, îndată rămânea orb. Dar sfântul apostol, bând otrava aceea în numele lui Hristos, a rămas nevătămat; încă și pe cei orbiți de acea otravă – mai mult de 250 de oameni -, punându-și mâinile pe dânșii și chemând numele lui Hristos, i-a tămăduit. Acest lucru nesuferindu-l diavolul să-l vadă, s-a arătat necredincioșilor în chip de copil mic, poruncindu-le să-l ucidă pe Matia, pentru că strică cinstea lor cea drăcească.

Dar când aceia voiau să-l prindă pe apostol, el umbla prin mijlocul lor nevăzut de dânșii; și, căutându-l ei trei zile, nu l-au găsit. Apoi sfântul arătându-se lor de bunăvoie, s-a dat în mâinile lor, iar ei legându-l l-au închis în temniță, unde, arătându-i-se diavolul cu mânie, scrâșnea din dinți asupra lui. Dar în noaptea următoare, Domnul stând înaintea lui în lumină mare, l-a întărit pe el și, dezlegându-l din legături, a deschis ușile temniței și l-a lăsat liber. Deci, făcându-se ziuă, sfântul apostol iarăși s-a arătat în mijlocul poporului și propovăduia pe Hristos cu îndrăzneală. Iar când oarecare oameni împietriți cu inimile nu numai că nu credeau propovăduirea lui, dar se și mâniau împotriva lui și voiau să pună mâinile lor ucigașe pe dânsul, îndată deschizându-se pământul, i-a înghițit, iar cei rămași, temân-du-se, s-au întors la Hristos și s-au botezat.

După aceasta, apostolul lui Hristos s-a întors iarăși în Iudeea, la sorțul său și, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, pe mulți din fiii lui Israel îi întorcea la Hristos Domnul, încredințându-i pe ei prin semne și minuni, pentru că pe cei orbi îi lumina, pe cei leproși îi curăța, pe diavolii din oameni îi izgonea cu numele lui Hristos; șchiopilor le dădea umblare; surzilor, auzire, și pe cei ce mureau îi întorcea la viață. Drept aceea, pe Moise îl numea că este sfânt și Legea lui cea dată de Dumnezeu pe lespezi le poruncea să o păzească și-i învăța să creadă în Hristos, în Cel închipuit mai înainte de însuși Moise prin semne și prin profeții, și întru Cel mai înainte vestit de cuvintele prorocilor, pe Care L-a trimis Dumnezeu Tatăl spre mântuirea lumii și Care S-a întrupat din Preacurata și Preanevinovata Fecioară. Și le tâlcuia lor Sfântul Matia toate cele vestite de proroci pentru Hristos, că acum s-au împlinit în Mesia Care a venit.

În vremea aceea, Anan era cel dintâi arhiereu printre iudei, urâ-tor și hulitor al numelui lui Iisus Hristos și prigonitor al credincioșilor, cu a cărui poruncă și Sfântul Iacov, ruda Domnului, a fost aruncat de pe aripa templului și a fost ucis. Și trecând Sfântul Matia prin părțile Galileei, intra prin adunările evreiești și propovăduia pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar evreii cei orbiți de necredință și de răutate, pornindu-se spre mânie, l-au prins și l-au dus în Ierusalim la arhiereul Anan.

Iar arhiereul, strângând adunare evreiască vicleană și punându-l înaintea lor pe apostolul lui Hristos, a început a zice către ai săi: „Știe adunarea aceasta și toată lumea în câtă ocară a venit neamul nostru, nu din vreo vină a noastră, ci cu răzvrătirea unora, care au ieșit de la noi, și cu lăcomia ighemonilor romani, sau mai bine zis cu tirania. Nevrednici sunt de pomenire cei ce ne-au adus nouă eresurile, cu care atâtea mii de oameni s-au înșelat. Știți singuri câți au fost uciși de ostașii romani și au pierit înșelătorii și cei înșelați, însă nu fără de mare defăimare a neamului nostru.

Unii ca aceștia au fost începătorii de eresuri: Iuda Galileeanul și Teuda vrăjitorul, care pierind, a pierit și pomenirea lor. Dar mai mare începător de eresuri decât toți s-a sculat Iisus Nazarineanul, Care propovăduindu-se pe sine că este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu, a uimit ochii multora cu semnele Sale și cu minunile Sale făcute cu farmece, și inimile lor le-a tras în urma sa, defăimând păzirea Legii; dar a luat judecată după legea pe care o hulea. Dar ce zic? Știm că de la Insuși Dumnezeu este dată Legea lui Moise și este păzită de patriarhi și proroci, cărora le-a dat să facă și minuni, precum Iisus nu putea să facă. Cine nu știe că Moise a vorbit cu Dumnezeu ca și cu un om? Cine nu știe că Ilie a fost luat la cer cu căruță de foc? Cine nu a auzit că mortul, fiind aruncat pe oasele cele moarte ale lui Elisei, a înviat? Și alți sfinți ai lui Dumnezeu câte minuni au făcut? Dar nici unul dintre ei n-a îndrăznit a-și alătura cinstea dumnezeiască sau să scornească lege nouă, precum a îndrăznit Iisus. Prorocii au grăit cu smerit chip și glas, fiind învățați de Duhul Sfânt; iar El de la Sine spunea cuvinte mândre și ajunsese până la atâta îndrăzneală, încât și pe boieri și pe arhierei îi ocăra cu cuvinte necinstite, iar pe cărturari și pe farisei îi numea fățarnici. Deci care din proroci a îndrăznit a spune așa? Dar după mândria Sa, Și-a găsit sfârșit vrednic, luându-Și plata după faptele Sale! O, de ar fi pierit pomenirea Lui odată cu Dânsul, și de ar fi murit învățătura Lui odată cu El, ca să nu fi fost nimeni să o învie! Iar aceasta, o, de câtă durere ne este nouă, că Templul lui Dumnezeu, Sfânta Cetate și legile părintești se află sub jugul romanilor și nu este nimeni care să-i fie milă, nimeni care să ne împărtășească durerea, nimeni care să ne scoată!

Suntem trași la judecată fără de vină și răbdăm. Ne îmbulzesc și ne învoim. Ne răpesc și tăcem. Iar mai vârtos galileenii ne dau pe noi în mâinile romanilor, când sângele lui Hristos, ca al unui om nevinovat, nu se rușinează a-l aduce asupra noastră și al neamului nostru. Deci se cade ca acei galileeni – nefiind mulți – să piară, decât să se dea pierzării de romani acest loc sfânt și tot neamul nostru; pentru că dintre două răutăți – de nu se poate scăpa de amândouă -, pe una suferită mai ușor este de nevoie a o alege. De aceea și acest ucenic al lui Hristos ce stă înaintea noastră este vrednic de moarte; însă mai întâi singur de la sine să socotească, căci nu-i oprim lui vremea spre a se gândi, nici nu-i dorim pierzarea, ci îndreptarea lui. Deci din două să-și aleagă una: sau să urmeze Legii celei date de Dumnezeu prin Moise și să fie viu, sau să se numească creștin și să moară!”.

Iar Sfântul Matia, ridicându-și mâinile în sus, a zis: „Bărbați frați, pentru acea pricină pe care voi o aruncați asupra mea, nu este de trebuință a grăi multe, căci pentru mine a fi creștin nu este vină, ci slavă, pentru că Insuși Domnul zice în prorocie: In zilele cele de apoi, întru cei ce-Mi slujesc Mie se va numi nume nou. Arhiereul Anan a zis: „Cum nu este vină a avea Legea cea sfântă întru nimic, a nu-L cinsti pe Dumnezeu, ci a lua aminte la basmele cele cu farmece și deșarte?”. Sfântul a răspuns: „De veți asculta cuvintele mele, vă voi arăta că cele propovăduite de noi nu sunt basme și farmece, ci sfântul adevăr, mărturisit de la început prin lege”.

Iar arhiereul învoindu-se să audă, Sfântul Matia și-a deschis gura sa și a început a le spune cele mai înainte închipuite și vestite despre Iisus Hristos, din cărțile Legii Vechi, cum Dumnezeu a făgăduit strămoșilor – lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov –, ca din seminția lor să ridice pe un bărbat ca acesta, Care avea să binecu-vinteze toate semințiile, pentru Care și David a mărturisit: Se vor binecuvânta întru El toate semințiile pământului și toate neamurile îl vor ferici pe El. Și cum rugul mai înainte nearzând închipuia întruparea Lui cea din Curata Fecioară, pentru care și Isaia a prorocit: Iată Fecioara în pântece va zămisli și va naște Fiu, pe Cel numit Emanuil, care se tâlcuiește: „Cu noi este Dumnezeu”. Iar Moise mai luminat a zis mai înainte: Proroc va ridica vouă Domnul dintre frații voștri, ca și pe mine, pe Acela să-L ascultați întru toate cele ce va zice vouă. Și iarăși patima Lui cea de voie, același Moise a închipuit-o mai înainte prin șarpele cel înălțat pe lemn în pustie. Iar Isaia mai înainte a prorocit: ca o oaie s-a adus spre înjunghiere. Și iarăși: Și cu cei fără de lege s-a socotit. Iar chip al învierii Lui celei de-a treia zi a fost Iona, care a ieșit nevătămat din pântecele chitului”.

Niște cuvinte ca acestea cu arătări minunate Sfântul Matia tâlcuindu-le despre Iisus Hristos din cărțile lor evreiești, arhiereul Anan n-a suferit, ci, umplându-se de mare mânie, a zis cu iuțime către dânsul: „Oare așa îndrăznești spre stricarea Legii? Oare nu știi Scriptura, care zice: Iar de se va scula întru tine proroc sau văzător de visuri și-ți va da ție semn sau minune, și va veni semnul sau minunea care a zis către tine: Să mergem să slujim la alți zei, pe care nu-i știți…, prorocul acela sau văzătorul de visuri să moară?”.

Sfântul Matia a răspuns: „Acela, de care ne este nouă cuvântul, nu este numai proroc, ci și Domnul prorocilor, este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu, a cărui dumnezeire se arată prin semne adevărate și pentru aceea am crezut în El, și nădăjduiesc că întru mărturisirea preasfântului Său nume voi rămâne neclintit”. Arhiereul a zis: „Dacă ți se va da ție vreme să te gândești, te vei pocăi oare?”. Sfântul a răspuns: „Să nu-mi fie mie să mă depărtez de adevărul pe care l-am aflat o dată. Pe Iisus Nazarineanul cel lepădat de voi și dat la moarte, Il cred cu inima și-L mărturisesc cu gura, că este adevărat Fiul lui Dumnezeu, de asemenea cu Tatăl, de o fire cu Acela și mai înainte de veci; și zic că sunt rob al lui Hristos!”

Atunci arhiereul, astupându-și urechile și scrâșnind din dinți, a început a striga cu mânie: „Hulește, hulește…”. Apoi a adăugat: „Să asculte Legea”. Și îndată s-a deschis o carte a Legii și s-a citit la locul unde era scris: Omul care va blestema pe Dumnezeul său, va lua păcat; iar cel ce va huli numele Domnului, cu moarte să moară. Cu pietre să-l ucidă toată adunarea lui Israel. Să nu-l cruțe pe el ochiul vostru, ca să scoateți răutatea din Israel.

Citindu-se aceste cuvinte în cartea aceea, arhiereul a zis către apostolul lui Hristos: „Gura ta asupra ta a grăit, fie sângele tău asupra capului tău”. Zicând acestea arhiereul, a osândit la moarte pe apostolul lui Hristos, ca să fie ucis cu pietre. Deci, luând pe Sfântul Matia, au mers la locul care se zicea Betlaschila – adică casa celor uciși cu pietre –, și sfântul a zis către iudeii care îl duceau: „Fățarnicilor, bine a prorocit David despre voi: Vâna-vor asupra sufletului dreptului și sânge nevinovat vor osândi. Și Iezechiel zice: Omorâți sufletele cărora nu li se cădea să moară”.

Sfântul zicând acestea, doi martori, după rânduiala Legii, și-au pus mâinile pe capul său și au mărturisit că a hulit pe Dumnezeu, pe Moise și Legea. Și aceia au aruncat primii asupra lui cu pietre. Iar sfântul i-a rugat pe dânșii ca acele pietre aruncate întâi de dânșii să le îngroape cu dânsul, întru mărturia patimii lui celei pentru Hristos. Deci au început și ceilalți a arunca pietre asupra lui și a-l ucide; iar el, ridicându-și mâinile spre cer, și-a dat sufletul său. Iar nelegiuiții aceia au adăugat și altă muncire, căci mucenicul fiind mort, i-au tăiat și capul cu securea, după obiceiul romanilor. Acest lucru a fost făcut spre plăcerea romanilor, ca și cum acel propovăduitor al lui Hristos ar fi fost potrivnic cezarului. Astfel Sfântul Apostol Matia, nevoindu-se cu nevoință bună, și-a sfârșit alergarea sa. Iar credincioșii, luând apostolescul trup, l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

1 – Sfânta Evanghelie după Luca (10:1)

Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.

 

2 – Faptele Sfinţilor Apostoli (1:15-26)

Şi în zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis:

Bărbaţi fraţi, trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda, care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus.

Căci era numărat cu noi şi luase sorţul acestei slujiri.

Deci acesta a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii şi, căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.

Şi s-a făcut cunoscută aceasta tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, încât ţarina aceasta s-a numit în limba lor Hacheldamah, adică Ţarina Sângelui.

Căci este scris în Cartea Psalmilor: “Facă-se casa lui pustie şi să nu aibă cine să locuiască în ea! Şi slujirea lui s-o ia altul”.

Deci trebuie ca unul din aceşti bărbaţi, care s-au adunat cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus,

Începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui.

Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia.

Şi, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales,

Ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui.

Şi au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, şi s-a socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.

 

3 – Faptele Sfinţilor Apostoli (6:2, 8:14)

Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese.

Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan,

 

cititi mai mult despre Sfântul Apostol Matia si pe: basilica.rodoxologia.rowww.crestinortodox.ropravila.roro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic (secolul I d.Hr.)

Sfinții Apostoli Silvan, Crescent și Sila – Icoană sec. XX, Mănăstirea Kalamiou, Nafklios (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Apostolul Sila


 

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Sila se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli.

Sfântul Sila a mers împreună cu Sfinții Pavel și Barnaba din Antiohia până în Ierusalim pentru a tranșa disputa dintre credincioși referitoare la circumcizie.

Apoi, el l-a însoțit pe Sfântul Apostol Pavel prin Asia până în Macedonia și acolo a fost făcut, ulterior, episcop în Corint. El a adormit în Domnul în pace.

Biserica îl pomenește pe Sfântul Sila la 30 iulie împreună cu Apostolii Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, iar în 4 ianuarie cu toți Cei Șaptezeci de Apostoli.

Apostolul Sila - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Apostolul Sila – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Imnografie

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinților Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 150), arată că Sf. Apostol Sila trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr cu un început de barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Sila si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

 

Apostolul Silvan


 

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Silvan (numit uneori şi Silvanus sau Siluan) se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli.

Sfântul Apostol Silvan s-a ostenit în propovăduirea cuvântului cu amândoi Sfinţii Mai-mari Apostoli Petru şi Pavel, fiind pomenit în scrisorile lor:

Cu Silvan, credinciosul frate, precum socotesc, puţine v-am scris vouă” (I Petru 5:12) şi „Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit de noi vouă, prin mine şi prin Silvan” (II Corinteni 1:19).

El a fost episcop în Tesalonic şi după ce a pătimit mult pentru credinţa sa, a adormit în Domnul, fiind pomenit de Biserică în 30 iulie.

Imnografie

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinţilor Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Viţe v-aţi arătat viei lui Hristos, înţelepţilor Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie şi prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugaţi-vă ca să se dăruiască nouă mare milă şi iertare greşelilor.

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149), arată că Sf. Apostol Silvan trebuie zugrăvit în chipul unui bătrân, pleșuv, cu barba scurtă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Silvan si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

 

Apostolul Crescent


 

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Crescent se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a fost însoţitorul şi ajutorul Sfântului Apostol Pavel (II Timotei 4,10) şi mai târziu a fost episcop în Galatia.

A fost şi propovăduitor în Galia. Acolo a şi fost martirizat în timpul persecuţiilor din vremea împăratului Traian, împreună cu Apostolii Sila, Silvan (Siluan), Epenet şi Andronic. Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Crescent în 4 ianuarie împreună cu Cei Şaptezeci şi pe 30 iulie.

Imnografie

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinţilor Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Viţe v-aţi arătat viei lui Hristos, înţelepţilor Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie şi prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugaţi-vă ca să se dăruiască nouă mare milă şi iertare greşelilor.

Iconografie

Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, p. 151) arată că Sfântul Apostol Crescens trebuie reprezentat ca un [episcop] bătrân, cu barba ascuțită.

cititi mai mult despre Apostol Crescent si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

 

Apostolul Epenet


 

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Epenet (Epenetus) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El este amintit de Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Romani (16,5) ca fiind originar din provincia Asia; a fost episcop de Cartagina.

Biserica îl pomenește în 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci și în 30 iulie împreună cu Apostolii Sila, Silvan, Crescent și Andronic.

Imnografie

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinților Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.

Iconografie

Erminia lui Dionisie din Furna (Ed. Sophia, București, 2000, p. 150) arată că Sfântul Apostol Epenet trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr, având barbă ascuțită, împărțită în trei, ținând în mână o hârtie înfășurată, care arată învățătura Apostolilor către toate popoarele.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Epenet si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

 

Apostolul Andronic


 

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Andronic a fost rudă cu Sfântul Apostol Pavel și unul din Cei Șaptezeci de Apostoli. El este menționat în Epistola către Romani 16,7 și este pomenit în Biserica Ortodoxă la 17 mai și la 30 iulie.

El a fost hirotonit episcop în Panonia, dar în loc să stea într-un singur loc, el a propovăduit în întreaga Panonie împreună cu Sfânta Iunia ca ajutoare a sa.

Prin credință, ei au convertit mulțime de păgâni la Hristos, au distrus multe temple ale idolilor, au alungat demoni, au făcut minuni și au vindecat orice fel de boală sau suferință trupească. Amândoi au avut parte de moarte mucenicească.

Sfintele lor Moaște au fost descoperite în împrejurimile Constantinopolului, lângă poarta Evghenia, pe vremea patriarhului Toma I al Constantinopolului (607-610).

Mai apoi, în secolul al XII-lea, împăratul Andronic I Comnenul (1183-1185) a construit o frumoasă biserică pe locul unde moaștele sfinților au fost descoperite și cinstite.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea) :

Sfinților Apostoli, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Pentru prăznuirea din 17 mai:

Condac (glasul al 2-lea) [2]:

Cunoscuți însoțitori ai Apostolilor și adevărați slujitori ai lui Iisus
v-ați dovedit a fi sfințiți vestitori ai venirii Sale;
căci, primind Harul Duhului, slăviților Andronic și Iunia,
străluciți ca niște candele până la marginile lumii.

Condac (glasul al 8-lea) :

Pe steaua cea prealuminoasă, care cu lumina dumnezeieștii înțelepciuni a luminat neamurile,
pe Andronic Apostolul lui Hristos, împreună cu înțeleapta Iunia,
care s-a nevoit cu dânsul în propovăduire, să-i lăudăm, strigând :
Rugați-vă neîncetat lui Hristos pentru noi toți.

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Condac (glasul al 4-lea):

Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Epenet si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

 

Viața Sfinților Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic


 

Sfinții Apostoli Silvan, Crescent și Sila - Icoană sec. XX, Mănăstirea Kalamiou, Nafklios (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții Apostoli Silvan, Crescent și Sila – Icoană sec. XX, Mănăstirea Kalamiou, Nafklios (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Apostolii și bătrânii cu toată adunarea, alegând dintre dânșii pe niște bărbați, i-au trimis în Antiohia cu Pavel și cu Varnava, pe Iuda cel ce se numea Varsava și pe Sila, bărbatul cel vestit între frați.

Sfântul Apostol Sila, pe care cei mai mari apostoli l-au ales spre slujirea propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu, mai întâi cu Sfântul Mai-marele Apostol Pavel, apoi și singur a suferit multe osteneli întru bunavestire a lui Hristos. La început, când s-a făcut trimitere de la adunarea apostolilor din Ierusalim Bisericii din Antiohia, ca să nu taie împrejur pe cei ce veneau de la neamuri la sfânta credință, a fost trimis și Sfântul Sila cu alți bărbați vestiți, precum scrie despre aceasta Sfântul Luca în Faptele Apostolilor: Apostolii și bătrânii cu toată adunarea, alegând dintre dânșii pe niște bărbați, i-au trimis în Antiohia cu Pavel și cu Varnava, pe Iuda cel ce se numea Varsava și pe Sila, bărbatul cel vestit între frați.

Deci, mergând ei în Antiohia, au adunat poporul și le-au dat scrisoarea, pe care citind-o s-au bucurat de mângâiere. Iar Iuda și Sila, fiind prooroci, mult au mângâiat cu cuvântul pe frați și i-au întărit. Apoi Sila a voit să petreacă în Antiohia, iar Iuda s-a întors la Ierusalim. După aceasta Sfântul Pavel a voit să meargă în alte țări la propovăduire și, alegând pe Sfântul Sila, s-a dus cu dânsul, încredințându-se darului lui Dumnezeu de către frați. El a străbătut Siria și Cilicia, întărind Bisericile. Și mergând ei în Derbe și în Listra, au luat de acolo pe Timotei și s-au dus în Macedonia. Iar în Filipi au izgonit un duh ghicitor din oarecare fecioară, care prin vrăji aducea mult câștig stăpânilor săi. Și văzând stăpânii ei că a pierit nădejdea câștigului lor, au prins pe Pavel și pe Sila și i-au dus în târg la boieri, clevetind și zicând: Acești oameni tulbură cetatea noastră. Deci s-a strâns la dânșii mult popor și voievozii rupându-le lor hainele, au poruncit să-i bată cu toiege. Și, dându-le lor multe lovituri, i-au băgat în temniță și picioarele lor le-au ferecat în butuci.

Iar la miezul nopții Pavel și Sila cântau, rugându-se lui Dumnezeu. Atunci, deodată s-a făcut cutremur mare, încât și temeliile temniței s-au clătinat, ușile s-au deschis și legăturile au slăbit. Iar străjerul temniței, deșteptându-se, a văzut ușile temniței deschise și, scoțându-și cuțitul, voia să se înjunghie, părându-i-se că au scăpat cei legați. Dar Pavel, strigându-l, l-a oprit să se ucidă pe sine. Atunci păzitorul, tremurând, a căzut la picioarele lui Pavel și ale lui Sila și, scoțându-i pe ei, i-a dus în casa sa și le-a spălat rănile și s-a botezat cu toți casnicii săi. De acolo Sfinții Apostoli Pavel și Sila s-au dus în Amfipoli, în Apolonia și în Tesalonic. Și mulți din elini și multe din femeile cele de neam bun s-au alăturat lor. Iar neînduplecații evreii au luat din zavistie pe oarecare bărbați răi și gâlcevitori și au tulburat poporul împotriva apostolilor lui Hristos, vrând să-i ucidă. Iar frații au trimis noaptea pe Pavel și pe Sila în Veria, dar evrei din Tesalonic, mergând și acolo, au pornit poporul împotriva propovăduitorilor Cuvântului lui Dumnezeu. Deci Pavel s-a dus pe mare, iar Sila și Timotei au rămas acolo. Dar nu după multe zile, ducându-se, au aflat pe Sfântul Pavel în Corint. Atunci Sfântul Sila a fost făcut episcop al Corintului, și ostenindu-se destul întru propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu și făcând semne și minuni, s-a dus către Domnul.

Sfântul Apostol Silvan s-a ostenit în propovăduirea cuvântului cu amândoi Sfinții Mai-mari Apostoli Petru și Pavel. Amândoi acești apostoli îl pomenesc pe el în scrisorile lor. Sfântul Apostol Petru, în scrisoarea sa sobornicească, scrie astfel: Cu Silvan, credinciosul frate, precum socotesc, puține v-am scris vouă. Asemenea și Sfântul Pavel scrie în Epistola a Ii-a către Corinteni: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit de noi vouă, prin mine și prin Silvan. De aici este adeverit că Sfântul Silvan a slujit în acea vreme fiecăruia dintre acei mai mari apostoli și a fost părtaș al ostenelilor și al durerilor lor întru bunavestire a lui Hristos. Și, făcându-se episcop în Tesalonic, a suferit multe primejdii pentru nevoințele credinței și s-a suit la Hristos, Dătătorul de cununi.

Pe Sfântul Apostol Crescent îl pomenește Sfântul Pavel în Epistola a Ii-a către Timotei – care este alcătuită în limba elinească –, zicând: Crescent în Galatia, trimis de mine la propovăduire. Acesta a fost episcop în Galatia, apoi a propovăduit pe Hristos în Galia. In Viena, cetatea Germaniei, a pus episcop pe Zaharia, ucenicul său, iar el s-a întors în Galatia și s-a sfârșit mucenicește pe vremea împărăției lui Traian.

Pe Sfântul Apostol Epenet îl pomenește Sfântul Pavel în Scrisoarea cea către Romani, zicând: Inchinați-vă lui Epenet, iubitul meu, care este începătură a Ahaiei întru Hristos. El a fost episcop în Cartagina.

Pe Sfântul Apostol Andronic (Sfântul Andronic, afară de această zi, se mai cinstește și deosebi în 17 zile ale lunii mai, împreună cu Iunia, ajutătoarea lui) îl pomenește Sfântul Pavel în aceeași scrisoare, zicând: Inchinați-vă lui Andronic, și numindu-l rudenie și împreună robit cu sine, vestit între apostoli, care mai înainte decât el a crezut în Hristos. El a fost episcop în Panonia.

Sfinții Apostoli și Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena (Secolul I d.Hr.)

Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timor, Parmena (secolul I d.Hr.) și Sf. Irina de Hrisovalant (secolul al IX-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Sfinții Apostoli și Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena


 

Apostolul Prohor

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Prohor din Cei Șaptezeci a fost unul din primii diaconi ai Bisericii, alături de Sfinții Ştefan, Filip, Parmena, Nicanor, Timon și Nicolae.

Cu toate că ei au murit la date diferite și din cauze diverse, ei sunt prăznuiți împreună în Biserica Ortodoxă la 28 iulie.

Sfântul Prohor mai este sărbătorit și în 4 ianuarie împreună cu Soborul Celor Şaptezeci de Sfinți Apostoli.

În Faptele Apostolilor (6, 1-6) se spune că Cei Doisprezece Apostoli au ales șapte bărbați plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune și i-au așezat în treapta diaconiei.

La început, Sfântul Prohor l-a însoțit pe Sfântul Apostol Petru care, ulterior, l-a hirotonit episcop în orașul Nicomidia.

După Adormirea Prea Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Sfântul Prohor l-a însoțit și a fost împreună-lucrător cu Sfântul Apostol Ioan Teologul și a fost exilat în Insula Patmos împreună cu acesta.

După reîntoarcerea în Nicomidia, Sfântul Prohor a propovăduit Evanghelia printre păgânii din Antiohia și acolo a primit cununa muceniciei.

 

Imnografie


 

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Prohor, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Prohor, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos: Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar, (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, pp. 150), arată că Sf. Apostol Prohor din cei Șapte Diaconi trebuie zugrăvit în chipul unui bărbat nu prea bătrân, cu păr pe jumătate cărunt, cu barba neagră scurtă, despicată în două, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Sf. Ap. şi Diacon Prohor (secolul I d.Hr.) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Ap. şi Diacon Prohor (secolul I d.Hr.) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Apostolul Nicanor


 

Sfântul, gloriosul și mult-lăudatul Apostol Nicanor din cei Șaptezeci a fost printre primii diaconi ai Bisericii alături de Ștefan, Filip, Parmena, Prohor, Timon și Nicolae.

Cu toate că ei au murit la momente diferite și în locuri diferite, ei sunt prăznuiți împreună în 28 iulie.

Sfântul Nicanor este, în plus, comemorat și în 4 ianuarie o dată cu Sinaxa celor 70 de Sfinți Apostoli.

În Faptele Apostolilor (6:1-6) se spune că cei doisprezece Apostoli au ales șapte bărbați plini de Duhul Sfânt și înțelepciune să servească ca diaconi.

Cu toate că Sfântul Nicanor a fost martirizat în aceeași zi cu Sfântul Întâiul-mucenic Ștefan (27 decembrie) alături de mulți alți creștini omorâți prin lapidare, el este prăznuit în 28 decembrie.

 

Imnografie


 

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Nicanor, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Nicanor, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar, (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149), arată că Sf. Apostol Nicanor din cei Șapte Diaconi trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr cu început de barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

 

Apostolul Timon


 

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Timon se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli.

El a fost printre primii şapte diaconi ai Bisericii alături de Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Parmena şi Nicolae.

Cu toate că ei au murit la date diferite şi din motive variate, ei sunt prăznuiți împreună în Biserica Ortodoxă la 28 iulie.

Sfântul Timon este pomenit şi în 30 decembrie.

În Faptele Apostolilor (6, 1-6) se spune că Cei Doisprezece Apostoli au ales şapte bărbaţi, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune care să slujească în Biserică.

Mai târziu, Sfântul Timon a fost ridicat ridicat de către apostoli la rangul de episcop în cetatea Bostra în Arabia şi a suferit din cauza evreilor şi păgânilor printre care propovăduia Evanghelia.

El a fost aruncat într-un cuptor aprins, dar prin puterea lui Dumnezeu el a ieşit nevătămat.

Tradiţia Bisericii Catolice spune că el a murit prin crucificare.

 

Imnografie


 

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Timon, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Timon, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinţilor Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149), îl identifică pe Apostolul Timon cu Apostolul Timotei.

 

Apostolul Parmena


 

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Parmena a fost unul din primii Șapte Diaconi aleși de Cei Doisprezece Apostoli să slujească în Biserica din Ierusalim, după cum este precizat în Faptele Apostolilor 6, 5.

El a fost, de asemenea, unul din Cei Șaptezeci de Apostoli trimiși de Iisus Hristos să propovăduiască, așa cum se precizează în Evanghelia după Luca în capitolul 10.

Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.”

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Apostolul Parmena la 2 martie, la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci și la 28 iulie cu cei Șapte Diaconi.

 

Viața


 

După ce a slujit ca diacon la Ierusalim și după ce a propovăduit mulți ani în Asia Mică ca apostol, Parmena s-a stabilit în Macedonia.

Ipolit Romanul spune că Parmena a fost episcop în Soli.

Se crede că a avut moarte de mucenic în Filipi, Macedonia, în anul 98 d.Hr., în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor din vremea Împăratului Traian.

După Lecționarul Paris BN gr. 282 (din secolul al IX-lea), sfântul apostol Parmena s-a pus pe sine toată viața sa în slujirea celor doisprezece Apostoli și a trecut cu pace la Domnul în urma unei boli, fiind prohodit de către Apostoli.

În acest lecționar prăznuirea lui este indicată la 2 martie.

 

Imnografie


 

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Parmena, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Parmena, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos: Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar, (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 151), arată că Sf. Apostol Parmena dintre cei Șapte Diaconi trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr (diacon), fără barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

 

Faptele Sfinţilor Apostoli


 

Capitolul 6

1. În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi.

2. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese.

3. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă.

4. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului.

5. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia,

6. Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei.

 

cititi mai mult despre Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena si pe: basilica.rodoxologia.rowww.crestinortodox.ro

 

Viața Sfinților Apostoli și Diaconi Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, dintre cei 70


 

Sfinții Apostoli și Diaconi Nicanor și Parmena, Sfântul Ierarh Timon, Sfânta Irina de la Hrisovalant și Sfântul Ierarh Prohor. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 28 iulie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfinții Apostoli și Diaconi Nicanor și Parmena, Sfântul Ierarh Timon, Sfânta Irina de la Hrisovalant și Sfântul Ierarh Prohor – Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Rugându-se Sfinții Apostoli, și-au pus mâinile peste dânșii și i-au făcut diaconi.

În zilele Sfinților Apostoli, după Înălțarea Domnului și după primirea Sfântului Duh, pe când încă nu se răspândiseră ei prin toată lumea la propovăduirea lui Hristos și bisericile credincioșilor din Ierusalim se înmulțiseră, s-au ales spre slujba diaconiei acești șapte bărbați plini de Sfântul Duh și de înțelepciune: Ștefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae Antiohianul. Și rugându-se Sfinții Apostoli, și-au pus mâinile peste dânșii și i-au făcut diaconi. Dintre aceștia, pomenirea Sfântului Intâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan se cinstește la 27 decembrie, a Sfântului Filip la 11 octombrie, iar pomenirea celorlalți – afară de Nicolae, care nu este scris în numărul sfinților –, Sfânta Biserică s-a obișnuit a o prăznui în ziua de astăzi, deși ei s-au săvârșit prin pătimire în vremi osebite, propovăduind apostolește pe Hristos în felurite locuri.

Sfântul Prohor a urmat mai întâi Sfântului Mai Marelui Apostol Petru, împreună cu ceilalți ucenici, mai înainte de Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și a fost pus de el episcop al cetății Nicomidiei, în țara Bitiniei, precum adeverește despre aceasta fericitul Simeon Metafrast, în viața Sfântului Apostol Petru, de la 29 iunie. Apoi, după Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Prohor a fost multă vreme împreună călător și părtaș al ostenelilor Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, cercetând multe țări împreună cu dânsul și suferind dureri și chinuri de la cei necredincioși, pentru buna vestire a lui Hristos. El a fost surghiunit cu dânsul și în insula Patmos și cele ce-i spunea Cuvântătorul de Dumnezeu, Ioan, din descoperirea lui Dumnezeu, pe acelea le scria din gura lui. După aceea, iarăși s-a ostenit în cetatea Nicomidiei, în care a fost întâi episcop, întorcând pe oamenii cei rătăciți la Hristos Dumnezeu și înmulțind biserica cea nou adunată. Și mergând în Antiohia, s-a sfârșit mucenicește, fiind ucis de cei necredincioși pentru propovaduirea lui Hristos.

În aceeași zi în care a fost ucis cu pietre Intâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, după cum este scris în Faptele Apostolilor, a fost prigoană mare asupra Bisericii Ierusalimului și a fost ucis și Sfântul Nicanor împreună cu două mii de oameni, care crezuseră în Hristos. Iar felul uciderii se pomenește în canon, căci fiind înjunghiat de iudei ca o oaie, s-a jertfit lui Hristos.

După slujba diaconiei, Sfântul Timon a fost pus de Sfinții Apostoli episcop al cetății Vostrichia din Arabia și, propovăduind numele lui Hristos, a pătimit multe de la iudei și de la elini. Fiind aruncat într-un cuptor încins, a ieșit din foc nevătămat. Iar în Prologul roman cel mucenicesc se spune despre dânsul, că, după nevătămarea focului, fiind răstignit pe cruce, s-a sfârșit.

Sfântul Parmena, săvârșind slujirea cea încredințată lui de Apostoli, întru propovaduirea cea plină de credință, a murit înaintea ochilor apostolilor, fiind îngropat de dânșii și plâns cu smerenie. însă sunt unii care spun despre dânsul că a avut sfârșit mucenicesc și s-a încununat cu cununa mucenicească.

Soborul Sfinţilor 12 Apostoli

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; ziarullumina.robasilica.ro; doxologia.ro

 

Soborul Sfinţilor 12 Apostoli


 

Apostolul este trimisul lui Iisus Hristos pentru a propovădui Evanghelia și adevărul despre Mesia, cel răstignit pentru mântuirea noastră.

Cuvântul apostol provine din cuvântul grec αποστολος, însemnând „acela care este trimis”.

La origine este un termen militar, însemnând un atac produs de o forță militară, de obicei formată din câțiva soldați, împotriva unui inamic.

În contextul creștin, apostolul se referă la ucenicii care răspândesc Evanghelia lui Iisus Hristos.

Astăzi pomenim Soborul celor 12 Apostoli, ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, care au propovăduit Evanghelia în toată lumea, după cuvântul Domnului care a zis:

Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 19-20).

Ei au fost chemaţi la apostolie de Domnul Însuşi şi au fost martorii propovăduirii, Pătimirilor şi Învierii Sale.

Cei 12 Sfinţi Apostoli sunt: Petru, Andrei, Iacob şi Ioan (fiii lui Zevedeu), Filip, Bartolomeu, Toma, Matei, Iacob al lui Alfeu, Iuda Tadeul, Simon Zilotul şi Matia.

 

Cei 12 Apostoli

Soborul Sfinților 12 Apostoli - foto preluat de pe doxologia.ro

Soborul Sfinților 12 Apostoli – foto preluat de pe doxologia.ro

La început, Dumnezeu a chemat 12 ucenici în obștea Bisericii, dându-le misiunea de a propovădui adevărul.

Potrivit Evangheliei, Iuda Iscarioteanul a fost unul dintre primii apostoli, dar odată cu lepădarea sa de credință și moartea lui, a fost înlocuit de Apostolul Matia.

Soborul Sfinților 12 Apostoli este la 30 iunie. Numele apostolilor sunt enumerate la Matei 10,2, Marcu 3,14, Luca 6,12, Faptele Apostolilor 1;13, 26.

După înlocuirea lui Iuda Iscarioteanul, lista celor 12 Apostoli este următoarea:

 

Simon, zis Petru – (29 iunie și 16 ianuarie) răstignit pe cruce; Petru, fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său de iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatra). Dupa pescuirea minunată de pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni.

Sfântul Apostol Petru, mai marele apostolilor, râvnitorul cel fierbinte după Domnul și slăvitul mărturisitor al numelui Său cel Sfânt, care a zis: Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu a fost frate cu Andrei cel întâi chemat, din Betsaida Galileei, fiul lui Iona, din seminția lui Simeon. El, fiind chemat de Domnul nostru Iisus Hristos de la mrejele pescărești la apostolie și de la vânarea peștilor la vânarea oamenilor, a câștigat Biserica în loc de corabie, iar în loc de vâslă, cheile împărăției cerului. Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia mai întâi în Iudeea; apoi în Antiohia, în Pont, în Galatia, în Capadochia, în Asia, în Bitinia și în Iliric. S-a pogorât și până la Roma și a bine vestit Cuvântul lui Dumnezeu în toată Italia. Pe Simon vrăjitorul l-a biruit în mijlocul cetății Romei, cu puterea lui Hristos, surpându-l jos din înălțimea văzduhului. Iar mai pe urmă, Petru a fost răstignit pe cruce cu capul în jos de împăratul Nero și s-a dus la cele cerești.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Andrei cel Întâi chemat – (30 noiembrie) fratele lui Petru; răstignit pe cruce; Andrei s-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm ca este fratele lui Simon Petru. Sfântul Apostol Andrei este numit cel dintâi chemat.

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul și a mers cel dintâi în urma Mielului lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii. Era fratele Sfântului Apostol Petru, pe care l-a și adus la Hristos. După primirea Sfântului Duh, el a propovăduit pe Hristos în Bitinia și în toate țările de pe lângă Marea Neagră, în Herson și în Rusia. Ajungând aici, cu rânduiala lui Dumnezeu, a înfipt o cruce pe dealurile Kievului, vestind înainte încredințarea neamului aceluia din scaunul său cel apostolesc din Vizantia. Apoi, propovăduind în Sciția cea Mare, în Sinopi și în Miotia, s-a întors în Tracia și s-a pogorât în Elada și în Pelopones, unde a fost răstignit de antipatul Egheat în cetatea Patras din Ahaia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Iacov (fiul lui Zevedei) – (30 aprilie) zis cel Mare ; decapitat; Iacob a fost fiul lui Zevedeu şi fratele Sfântului Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. Împreună cu fratele său, lăsându-şi corabia, pe tatăl său şi mreaja sa, a mers după Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiască.

Sfântul Apostol Iacov, fiul lui Zevedeu, cel numit de Domnul Boanerghes, adică „fiii tunetului”, era fratele Sfântului Ioan Cuvântă­torul de Dumnezeu, care a văzut slava Schimbării la Față a Domnului în Muntele Tabor. După înălțarea Domnului, a tunat ca un tunet până la marginile pământului; pentru că a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu mai întâi prin toată Iudeea și, după aceea, în Spania. Apoi, întorcându-se iarăși la Ierusalim, cu glas de tunet mustra pe necredincioșii evrei, arătându-le din dumnezeiasca Scriptură că Iisus Hristos este adevăratul Mesia. Acest lucru nesuferindu-l evreii, au întărâtat împotriva lui pe împăratul Irod, care se numea Agripa, și Sfântul Apostol Iacov a băut paharul pătimirii pentru Hristos, pe care a făgăduit să-l bea, fiind ucis de Irod cu sabia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Ioan Teologul – (26 septembrie și 8 mai) fratele lui Iacov (fiul lui Zevedei); Ioan a fost fiul lui Zevedei şi al Salomiei. Acesta a fost chemat de Hristos de la mrejile pescăreşti la propovăduirea Evangheliei. La primirea sa, Ioan a fost numit de Hristos Domnul fiu al tunetului, căci ca tunetul avea să se audă în toată lumea şi tot pământul să umple.

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan - frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași - foto preluat de pe basilica.ro

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan – frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași – foto preluat de pe basilica.ro

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, a fost apostolul cel iubit Domnului, care s-a rezemat pe pieptul Lui și a stat lângă Sfânta Cruce cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. EI s-a învrednicit a se numi fiu al Maicii Domnului, iar în vremea cinstitei ei adormiri, Sfântul Apostol Ioan a dus înaintea patului ei stâlparea cea din Rai, dată de îngerul Gavriil. El a propovăduit Evan­ghelia lui Hristos în Efes și în toată Asia. Deci, fiind în insula ce se numește Patmos, s-a învrednicit de negrăite descoperiri dumnezeiești care sunt scrise în Sfânta Scriptură. întorcându-se în Efes și aducând la Hristos multe popoare din părțile Asiei, s-a odihnit în pace, fiind îngropat de viu la adânci bătrâneți.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Filip – (14 noiembrie) răstignit pe cruce; Filip este cel de-al treilea Apostol chemat la misiune de către Mântuitorul Iisus Hristos.

Sfântul Apostol Filip era din aceeași cetate cu Petru și cu Andrei. El era știutor iscusit al cărților proorocești și al Legii celei vechi. Tot el a adus la Hristos pe Natanail, zicând: Am aflat pe Hristos, despre care au scris Moise în Lege și proorocii. Vino și vezi! Sfântul Apostol Filip a propovăduit pe Hristos în părțile Asiei, împre­ună cu Sfântul Apostol Vartolomeu și cu Maria, sora sa. El a fost ucis de păgâni în Ierapoli din Frigia, fiind răstignit cu capul în jos.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Bartolomeu – (11 iunie și 25 august) zis și Natanail; răstignit, jupuit și decapitat. Bartolomeu era de neam din Galaad. El a propovăduit Evanghelia mai întâi în Siria şi în Asia de sus, India, apoi în Armenia cea Mare şi în Alvan, cetatea Armeniei.

Sfântul Apostol Vartolomeu era de neam din Galaad. El a propovăduit Evanghelia mai întâi în Siria și în Asia de sus, uneori împreună cu Sfântul Filip, iar alteori, singur, ajutându-le lor câteo­dată și Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Apoi, după sfârșitul lui Filip, s-a dus în India, care se numește binenorocită, și petrecând acolo multă vreme întru buna vestire, întorcând pe mulți la Hristos și tălmăcind Evanghelia scrisă de Sfântul Evanghelist Matei, în limba indiană. De acolo s-a dus în Armenia cea Mare și în Alvan, cetatea Armeniei. Acolo a fost răstignit pe cruce cu capul în jos, iar pielea trupului său a fost jupuită și, tăindu-i-se capul, s-a încununat. Trupul lui, punându-se în raclă de plumb și aruncându-se în mare, a plutit ușor pe apă ca o luntre, până a sosit la insula ce se numește Lipar.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Toma – (6 octombrie) s-a săvârșit fiind pătruns cu cinci sulițe; Toma, care se numeşte Geamăn, era din Paneada, cetatea Galileii. Iar când Domnul nostru Iisus Hristos era pe pământ cu oamenii şi umbla prin cetăţi şi sate învăţând popoarele şi tămăduind toate suferinţele, atunci Toma, auzind propovăduirea Lui şi văzându-I minunile, s-a apropiat de El cu osârdie şi umblă după El, nesăturându-se de cuvintele cele dulci şi de vederea preasfintei Sale feţe.

Sfântul Apostol Toma (†72) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol Toma (†72) – foto preluat de pe doxologia.ro

Şi astfel s-a învrednicit a fi rânduit în ceata celor doisprezece apostoli, cu care a urmat Domnului până la mântuitoarele Lui patimi

Sfântul Apostol Toma, care s-a numit și „geamăn”, era din Paneiada, cetatea Galileei. El a fost acela care a pipăit rănile Domnului după învierea Lui. El a propovăduit pe Hristos partenilor, midenilor, perșilor, ircanilor, bactrilor și brahmanilor, până la cele de pe urmă părți ale Indiei. Iar în părțile Calamidului, împungându-se cu sulițele, a murit pentru Hristos.

 

Matei – (16 noiembrie) zis și Levi, fratele lui Iacov; ars de viu; Înainte de a ajunge Apostol, Matei a fost vameș si se numea Levi. Acesta era originar din Capernaum si era fiul lui Alfeu. Potrivit Tradiției este autorul primei Evanghelii.

Sfântul Apostol Matei, fratele lui Iacov al lui Alfeu, a fost chemat la apostolie de la vamă. El a fost întâiul scriitor al vieții lui Hristos, scriind Sfânta Evanghelie în limba evreiască. El a propovăduit pe Hristos în toată Etiopia și în părțile mâncătorilor de oameni, unde, în cetatea ce se numea Mirmeni, a trecut mucenicește din viața aceasta.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

Iacov (fiul lui Alfeu) – (9 octombrie) răstignit pe cruce; Iacob al lui Alfeu a fost fratele lui Matei, iar tatăl lor se numea Alfeu.

Sfântul Iacov al lui Alfeu, a fost fratele Sfântului Apostol Matei și a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în diferite țări și la felurite popoare închinătoare de idoli. Deci, aducând la Hristos multe popoare, și-a săvârșit pătimirea fiind răstignit pe cruce și a fost numit „sămânță dumnezeiască” de neamurile care se întorseseră.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Iuda – (19 iunie) numit și Levi, supranumit Tadeu, fratele lui Iacov, fratele Domnului; răstignit pe cruce; Iuda Tadeul a fost fratele Sf. Iacov cel Tânăr, rudă cu Domnul Iisus Hristos. A fost unul dintre cei 12 apostoli. A predicat Evanghelia în Iudeea, Samaria, Idumeea, Siria, Mesopotamia și Libia.

Sfântul Apostol Iuda, fiul Sfântului Iosif logodnicul, teslarul din Nazaret, este numit de Luca „al lui Iacov”, căci era fratele lui Iacov, întâiul episcop al Ierusalimului, care a fost numit „fratele Domnului”. Iar de Matei și de Marcu a fost numit Levi și Tadeu. El a propo­văduit pe Hristos în Iudeea, în Galileea, în Samaria, în Idumeea, în Arabia, în Siria și în Mesopotamia. Iar în părțile Araratului el a fost spânzurat pe o cruce de lemn, de către închinătorii de idoli și, fiind străpuns de săgeți, și-a dat sufletul său pentru Domnul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Simon Zilotul – (10 mai) zis și Canaanitul; răstignit pe cruce; Simon Zilotul este numit şi Natanael. Acesta și-a lăsat casa, părinții și mireasa pentru Mirele cel ceresc. El a propovăduit în Mauritania, Africa si Britania, unde si-a dat si sufletul sau, fiind răstignit și îngropat.

Sfântul Apostol Simon, cel din Cana Galileei, la a cărui nuntă Iisus Hristos a prefăcut apa în vin, a fost numit Zilot, pentru râvna sa pentru Hristos Dumnezeu, și a binevestit cuvântul mântuirii în Mauritania și în Africa. Apoi, fiind răstignit de necredincioși în Britania, și-a dat duhul său în mâinile lui Dumnezeu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Matia – (9 august) în locul lui Iuda Iscarioteanul; omorât cu pietre și decapitat. Matia s-a numărat în rândul Sfinţilor Apostoli în locul lui Iuda vânzătorul și a propovăduit pe Hristos în Etiopia cea mai din afară.

Sfântul Matia, care s-a numărat în rândul Sfinților Apostoli, în locul lui Iuda vânzătorul, a propovăduit pe Hristos în Etiopia cea mai din afară, și acolo suferind multe pătimiri, s-a sfârșit mucenicește.

cititi mai mult pe unitisachimbam.ro

"Cina cea de taină" (în italiană "Il Cenacolo" sau "La Ultima Cena") pictură murală a lui Leonardo da Vinci, realizată între 1495 și 1498, pentru patronul său, ducele Ludovico Sforza din Milano, una din cele mai celebre picturi din istoria universală a artelor, se găsește în fosta sală de mese a bisericii dominicane "Santa Maria delle Grazie" din Milano - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Cina cea de taină” (în italiană “Il Cenacolo” sau “La Ultima Cena”) pictură murală a lui Leonardo da Vinci, realizată între 1495 și 1498, pentru patronul său, ducele Ludovico Sforza din Milano, una din cele mai celebre picturi din istoria universală a artelor, se găsește în fosta sală de mese a bisericii dominicane “Santa Maria delle Grazie” din Milano – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

 

Cântări ale celor 12 Apostoli

Troparul (Glas 3)

Sfinților Apostoli, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de păcate sufletelor noastre.

Condacul (Glas 2)

Astăzi Hristos-Piatra cu bucurie proslăvește piatra credinței, pe ucenicul cel ales, dimpreună cu Pavel și toți cei Doisprezece. Prăznuind pomenirea lor, slăvim pe Cel ce pe ei i-a proslăvit!

Sfântul Apostol Petru (†67)

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

(articol în curs de editare)

 

Sfântul Apostol Petru (†67)

Simon Petru, sau Shimon Bar-Yona, Kefa (arameică: כיפא), cunoscut ca Sfântul Petru sau Apostolul Petru (în greacă:O Απόστολος Πέτρος), în folclor Sânpetru;  n. 1 î.e.n., Bethsaida, Israel – d. 67 e.n., Roma, Imperiul Roman) a fost un pescar evreu din Betsaida (localitate pe malul nordic al lacului Genesareth, astăzi probabil el-Araj sau et-Tell, Israel), unul din primii discipoli ai lui Isus din Nazaret.

PpSimon Petru este considerat, în mod tradițional, ca unul dintre cei doisprezece apostoli. A fost fratele mai mare al apostolului Andrei. Tradiția catolică îl consideră ca primul Papă la Roma, întemeietorul Papalității.

Saint Peter (c. 1468) by Marco Zoppo depicts Peter as a man holding the Keys of Heaven and a book representing the gospel - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Saint Peter (c. 1468) by Marco Zoppo depicts Peter as a man holding the Keys of Heaven and a book representing the gospel – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Viața

Conform datelor din Evanghelia lui Ioan, Petru și fratele său, Andrei, ar fi fost originari din Betsaida (Ioan 1:44).

În conformitate cu Evanghelia lui Marcu (cea mai timpurie), Petru a locuit în Capernaum, la marginea Lacului Ghenezaret (Ginossar sau Kineret) din Galileea.

Petru a fost căsătorit. Acolo avea o casă în care locuia cu soacra sa (în acest sens, vezi Marcu 1:30-31, precum și Luca 4:38).

Calling of Peter and Andrew, 1603/1606, Caravaggio - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Calling of Peter and Andrew, 1603/1606, Caravaggio – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Discipol al lui Isus din Nazaret

Numele său inițial a fost Simon Bar Yona (în ebraică שמעון בר יונה – Șimon, fiul lui Yona). Conform evangheliștilor Marcu, Luca și Ioan, Isus l-a numit “piatră” (în aramaică “Kefa”), nume consemnat sub forma Πετρος în greacă și tradus în latină ca Petrus.

 

După moartea lui Isus pe cruce

Petru a fost unul dintre întemeietorii primei comunități iudeo-creștine din Ierusalim (împreună cu apostolii Iacob, fratele lui Isus și Ioan).

A fost de părere că numai evreii pot fi convertiți la creștinism.

A avut unele controverse ideologice cu Apostolul Pavel.

Pavel a susținut ideea universalității noii credințe, a necesității răspândirii noii religii și la alte popoare, nu numai la evrei.

După decapitarea Apostolului Iacob cel Bătrân, în anul 44 e.n., de către regele Agrippa I (40-44 d.Hr.), a fost arestat și Petru, după revenirea sa în Ierusalim.

Ar fi fost ținut în lanțuri, între alți doi deținuți, dar eliberat, în mod miraculos, de către un înger (Faptele Apostolilor, 12).

După ce Iacob cel Tânăr a devenit șeful comunității iudeo-creștine din Ierusalim,

Petru a făcut o călătorie la Antiochia (în Turcia de astăzi), după care i s-a pierdut, pentru o vreme, urma.

Apostle Peter striking the High Priests' servant Malchus with a sword in the Garden of Gethsemane, by Giuseppe Cesari c. 1597 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Apostle Peter striking the High Priests’ servant Malchus with a sword in the Garden of Gethsemane, by Giuseppe Cesari c. 1597 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Ultimii ani și martiriul

Ajuns la Roma în jurul anului 57 e.n., Petru a devenit șeful comunității iudeo-creștine din Roma, unde l-a reîntâlnit pe Pavel.

Una din legende afirmă că Petru și Pavel ar fi cauzat prăbușirea și moartea lui Simon Magul în timpul unui zbor al acestuia în fața împăratului Nero (54-68 e.n.), ceea ce le-a atras arestarea.

După o altă legendă, Petru și Pavel ar fi fost arestați în timpul represiunilor anticreștine declanșate de împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 e.n.

Ar fi fost ținuți închiși în „Carcera Mamertinică”, situată între Capitoliu și Forumul Roman.

Carcera consta din două celule suprapuse: o celulă superioară (închisoarea Romei) și o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 e.n. „Tullianum”).

Mai târziu, capela amenajată în „Tullianum” a primit numele de „San Pietro in Carcere” – „Sf. Petru în Carceră”.

Petru ar fi fost condamnat la moarte și executat prin crucificare cu capul în jos (la cererea lui), spre a se deosebi de modul răstignirii lui Isus, în jurul anului 67 e.n., lângă fostul circ al lui Caligula și Nero, în afara zidurilor Romei, pe terenul numit „Agger Vaticano”, și îngropat în apropierea Circului, în cimitirul-necropolă al celor neînstăriți, de lângă șirul de cavouri ale unor cetățeni romani mai bogați.

The Crucifixion of Saint Peter (1601) by Caravaggio - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Crucifixion of Saint Peter (1601) by Caravaggio – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Mormântul lui Petru

Istoricul Eusebiu de Cezareea (260-339) a menționat relatările diaconului roman Gaius din jurul anului 200, care a susținut că ar cunoaște locul unde se găsește mormântul lui Petru.

Acolo s-ar găsi o inscripție, pe care stau scrise numele lui Isus și al lui Petru. În jurul anului 160, comunitatea creștină din Roma a înălțat un prim monument pe acel loc.

Pe baza informațiilor lui Eusebiu de Cezareea și a monumentului existent, împăratul Constantin cel Mare (306-337) a dezgropat presupusul schelet, după care l-a reașezat în același loc, acoperind, totodată, mormântul cu un monument prevăzut cu o nișă cu marmoră („Tropaion”).

Pe „Tropaionul” constantinian, păstrat până în zilele de azi, stă inscripția prescurtată (în limba greacă):

Petr ene (Petros enestin= Petru se găsește înăuntru).

În anul 324, Constantin cel Mare a ordonat nivelarea dealului „Agger Vaticano”, rambleierea părților supraterane ale vechiului cimitir, decaparea cavourilor din vechea necropolă (ce depășeau nivelul zero al terenului) și construcția unei bazilici dedicate lui Petru, păstrând monumentul „Tropaion” ca axă a altarului.

 

Cercetările din anii 1940

Papa Pius XII a dispus, în anul 1939, efectuarea unor săpături arheologice sub Bazilica San Pietro din Roma, spre a se constata dacă mormântul și osemintele aparțin într-adevăr lui Petru. Cercetările au avut loc între anii 1940-1949. Analiza antropologică a scheletului a indicat lipsa oaselor de la genunchi în jos, ceea ce, după unii, ar putea fi un indiciu că scheletul ar aparține lui Petru, în ipoteza că ar fi fost crucificat cu picioarele în sus, iar la coborârea de pe cruce picioarele ar fi fost retezate de la genunchi. Împotriva acestei ipoteze stau două argumente:

- nu s-au găsit urme de străpungere ale mâinilor cu piroane

- reconstituirea nu arată că ar fi vorba de un bătrân de 60-70 ani, cu o statură impunătoare (cum se spune că ar fi fost Petru)

Craniul lui Petru, împreună cu presupusul craniu a lui Pavel, au fost duse și păstrate (până în ziua de azi) în cutia-osuar de sub ciboriumul-altar din bazilica „San Giovanni in Laterano” din Roma.

 

Petru la Roma

Scaunul papal este, conform tradiției catolice, fondat de către Petru și Pavel, care l-au investit cu autoritate apostolică. Noul Testament nu spune nimic despre faptul că Petru s-ar fi aflat la Roma, dar tradiția catolică primară susține o astfel de prezență.

Nu există dovezi clare biblice sau științifice care să ateste sau să facă dovadă ca apostolul Petru a stat prea mult la Roma.

În general, așa stau lucrurile cu aproape toate mărturiile despre apostoli și sfinți: ele sunt, mai degrabă, fantezii teologice decât realități sau izvoare istorice, lucru pe care îl afirmă însăși o definiție a cuvântului „hagiografie” din Marele dicționar de neologisme.

Hagiografiile, în special cele medievale, sunt folosite drept surse care puteau încorpora istoria instituțională și locală și ca izvoare istorice pentru practici religioase, obiceiuri și tradiții, mai degrabă decât izvoare istorice despre personajele lor principale.

Faptul că Petru a fost episcop al Romei este confirmat de unele dovezi pozitive și, totodată, infirmat de dovezi negative.

În consecință, unii istorici au pus la îndoială această viziune tradițională a rolului lui Petru în Biserica Romană primară.

Totuși, cei mai mulți cercetători, atât catolici, cât și protestanți, cu deosebire cei catolici, conchid că Petru a fost, într-adevăr, martirizat la Roma, în timpul împăratului Nero.

 

Relicve

În secolul al XVI-lea vechea bazilică Sf. Petru a lui Constantin cel Mare a fost demolată pentru a face loc actualei Bazilici San Pietro. În bazilica “San Pietro in Vincoli” („Sf. Petru în lanțuri”) din Roma se păstrează în tabernaculul de sub altar presupusele lanțuri cu care Petru ar fi fost legat în închisoarea din Ierusalim, precum și lanțurile din „Carcera Mamertinică”.

Lanțurile din Ierusalim ar fi fost aduse la Roma de către Eudoxia, fiica împăratului Theodosius (379-395), soția co-împăratului Valentianus al II-lea (383-392), în urma unui pelerinaj la Ierusalim. Lanțurile din „Carcera Mamertinică” ar fi fost descoperite la începutul secolului al II-lea de către temnicerul roman Quirinus de Neuss.

 

„Quo vadis?“

Conform Legendei Aurea de Jacobus da Voragine, publicată în secolul XIII, în preajma capelei „Quo vadis, Domine?” din Roma de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu.

Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: Quo vadis, Domine? („Încotro te-ndrepți, Doamne ?”), la care Isus i-ar fi răspuns: “Vado Romam venio iterum crucifigi” (“Am venit la Roma, spre a fi din nou crucificat”). Rușinat de observația lui Isus, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul.

Domine quo vadis? (1602) by Annibale Carracci - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Domine quo vadis? (1602) by Annibale Carracci – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Activitate

Petru și-a început activitatea la Ierusalim, apoi a fost primul episcop al Antiohiei (Martirologiul roman, înainte de reforma calendarului, avea o sărbătoare a “Catedrei lui Petru de la Antiohia“). Apoi, a ajuns la Roma, centrul Imperiului, unde a suferit martiriul, încununându-și, astfel, drumul în slujba Evangheliei.

De aceea, Roma a fost recunoscută ca sediu al succesorului lui Petru (Papa), iar “catedra” episcopului Romei o reprezintă pe cea a Apostolului desemnat de Christos să pască întreaga lui turmă.

Acest lucru este dovedit de Părinții Bisericii, de pildă, Irineu de Lyon (originar din Asia Mică) descrie Biserica Romei ca “cea mai mare și mai veche, cunoscută de toți; … întemeiată și statornicită la Roma de cei doi apostoli preaslăviți, Petru și Pavel“, adăugând:

Cu această Biserică, datorită înălțimii ei, trebuie să se acorde întreaga Biserică universală, așadar, credincioșii care sunt pretutindeni” (Adversus haereses III, 3, 2-3).

De aceea, Catedra Episcopului Romei nu reprezintă numai slujirea creștinilor din Roma, ci misiunea de călăuzire a întregului Popor al lui Dumnezeu.

Sărbătoarea are o semnificație profund spirituală, fiind un semn privilegiat al iubirii lui Dumnezeu, Păstorul cel bun și veșnic, ce-și adună întreaga Biserică și o călăuzește pe calea mântuirii. O mărturie a Sfântului Ieronim face referire explicită la “catedra” lui Petru, ca loc sigur al adevărului și păcii:

Am hotărât să întreb catedra lui Petru, unde se află acea credință pe care buzele unui Apostol au preamărit-o; vin acum să cer hrană pentru sufletul meu aici, unde, într-o vreme, am primit veșmântul lui Christos. Nu urmez alt primat decât pe cel al lui Christos; de aceea, mă unesc cu frumusețea sa, deci cu Catedra lui Petru. Știu că pe această piatră este zidită Biserica” (Epistole, I, 15, 1-2).

St. Peter Preaching the Gospel in the Catacombs by Jan Styka - foto preluat de pe en.wikipedia.org

St. Peter Preaching the Gospel in the Catacombs by Jan Styka – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Biserici închinate Sfântului Petru

- Bazilica San Pietro din Roma

- Biserica „San Pietro in Gallicantu” („Sf. Petru la Cântatul cocoșului”) din Ierusalim, pe versantul estic al Dealului Sion, pe unul din prezumtivele locuri de amplasament a casei Marilor Preoți Ana (Anna, Hannas) și Caiafa (Kaiphas).

În curtea acestei case, Petru ar fi fost recunoscut – după accentul galilean – de către o femeie de serviciu, negând de 3 ori, așa cum a prezis Iisus, înainte de cântatul cocoșului, că l-ar cunoaște pe El.

În pivnița acelei biserici se găsește o carceră săpată în stâncă, în care Iisus ar fi fost ținut închis. Locul nu corespunde însă realului amplasament istoric al casei Marilor Preoți Anna și Caiafa.

- Biserica „Sf. Petru” (sau „Biserica Primatului”) din Tabgha (mică localitate pe malul lacului Genesareth, la câțiva kilometri sud-vest de Capernaum), unde Isus ar fi reapărut apostolilor, făcând remarca lui Petru, interpretată ulterior (ca și cea din Caesarea-Philippi) drept testament succesoral.

- Bazilica San Pietro in Montorio cu monumentul „Tempietto” pe panta estică a „Dealului Gianicolo” din Roma, construită pe cel de al doilea loc presupus de crucificare a lui Petru.

- Biserica Sfântul Petru din Cluj

- Biserica Sf. Petru și Pavel din Sibiu

- Catedrala Episcopală a Hușilor

Statuia Sfântului Petru din fața Bazilicii Sf. Petru, reprezentat cu cheile Raiului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Statuia Sfântului Petru din fața Bazilicii Sf. Petru, reprezentat cu cheile Raiului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Cântări

Tropar 29 iunie (Glas 4)

Cei ce sunteți între Apostoli mai întâi pe scaun șezători
Și lumii învățători
Stăpânului tuturor rugați-vă
Pace lumii să dăruiască
Și sufletelor noastre mare milă.

Condac 29 iunie (Glas 2)

Pe propovăduitorii cei tari și de Dumnezeu vestitori,
căpeteniile ucenicilor Tăi, Doamne,
i-ai primit întru desfătarea bunătăților Tale și în odihnă;
că chinurile acelora și moartea ai primit,
mai vârtos decât toată roada, Unule, Cel ce știi cele din inimă.

cititi mai mult despre Sfântul Petru si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; en.wikipedia.org

cititi si:

- Matei 16, 13-19 (Mărturisirea lui Petru)

- Apostolii Petru şi Pavel, luminătorii cei mari ai Bisericii

 

 Obiceiuri şi tradiţii

Apostolul Petru a fost pescar în Betsaida. Înainte să-l cunoască pe Iisus, purta numele de Simon. Avea un frate, pe Andrei „cel întâi chemat” la slujirea credinţei. Petru se leapădă de trei ori de Iisus, dar prin căinţă îşi ispăşeşte greşeala şi recapătă, după Învierea Mântuitorului, vrednicia de a fi Apostol.

În această calitate propovăduieşte Evanghelia, ajungănd până la Roma şi întărind în credinţă pe primii creştini. Scrie cele două Epistole care îi poartă numele în Noul Testament. În anul 67, sub Împăratul Nero, este răstignit cu capul în jos şi moare ca un mucenic.

Sânpetru de Vară are pereche pe Sânpetru de Iarnă. Despre Sfântul Petru se ştie că îl însoţeşte des pe Dumnezeu în drumurile sale pe pământ şi că ţine Cheile de la poarta Raiului.

În această zi se fac târguri şi se dă de pomană pentru morţi. Se zice că în ziua de Sânpetru apar licuricii.

De ce se posteşte? Oamenii zic că sfinţii, aflându-se odată pe pământ, au nimerit la o cârciumă. Era chiar de ziua lor. Au dat peste nişte oameni cu chef care jucau de stricau pământul.

Fără să vrea, sfinţii s-au pomenit că intră în horă. Au jucat până au obosit. Nu le-a plăcut. S-au gândit şi au hotărât să-i pedepsească pe oameni pentru că i-au făcut să joace fără voia lor. Au decis ca ziua să le fie legată de un post.

Se zice că Sfinţii Petru şi Pavel stau pe lună, unul de-a dreapta lunii şi unul de-a stânga. Numele lui Petru este pus în legătură cu piatra. Petru fierbe, frământă trei zile piatra ca să nu se strice câmpurile oamenilor.

La judecată, Petru se află mereu alături de Dumnezeu.

Este foarte sever cu beţivii.

Într-o legendă se spune că unul, Cucu, i-a furat caii lui Sânpetru.

Ca să-l ajute Dumnezeu îi dă Sfântului câini voinici cu care să-l prindă pe hoţ.

În pădure e întuneric beznă, Petru nu vede nimic. Se roagă şi Dumnezeu îi trimite pe licurici. Caii tot nu i-a găsit, în schimb l-a blestemat pe cuc.

Apostolul Pavel a fost un om învăţat, rabin.

Se numea Saul şi îi prigonea pe cei care mărturiseau credinţa în Iisus.

În drum spre cetatea Damascului, are o vedenie în urma căreia se converteşte , devenind un zelos propovăduitor al credinţei în Hristos.

Face drumuri lungi şi obositoare, este întemniţat şi bătut.

Din Epistolele sale s-au păstrat paisprezece.

Moare şi el ca mucenic: i se taie capul cu sabia în ziua răstignirii lui Petru.

Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Sfântul Apostol Pavel (†64/67)

foto preluat de pe basilica.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgro.wikipedia.org; doxologia.ro

 

Sfântul Apostol Pavel (†64/67)


 

Sfântul, măritul și mult lăudatul Apostol Pavel  (n. cca. 5 AD, Tars, Cilicia — d. cca. 64 sau 67, Roma), deși nu a fost unul din cei Doisprezece Apostoli, este numit „Apostolul Neamurilor” (Romani 11:13, Galateni 2:8, 1 Timotei 2:7), el fiind convertit pe drumul Damascului de Însuși Iisus Hristos.

Este, probabil, cel mai influent misionar creștin timpuriu.

Este cunoscut de asemenea ca “Pavel apostolul”, “Sfântul Pavel” și “Saul din Tars”.

Scrierile atribuite lui de către biserică (epistolele pauline) formează o parte considerabilă a Noului Testament.

Influența asupra gândirii creștine din epistolele atribuite lui a fost semnificativă, în parte datorită faptului că a fost considerat un apostol proeminent al creștinismului în răspândirea Evangheliei prin comunitățile creștine timpurii din Imperiul Roman.

Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Pavel, împreună cu Sfântul Petru, la 29 iunie.

 

Etimologie și fonologie


 

Traducere „Paul” vine din latină, numele original pe care acesta-l purta este latinescul „Paulus”, fiind evreu cu cetățenie romană; în timp ce traducerea „Pavel”, vine de pe filieră slavă.

În greaca koine (sau greaca alexandrină), transliterația numelui apostolului este „Paulos” sau „Pavlos”, în funcție de școala de gândire.

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că diftongul αυ, în perioada romană (înainte de sec. IV d.Hr.), era încă pronunțat „au”, și nu „av”.

Din acest motiv pronunția grecească este „Paulos”, și nu „Pavlos”; cum este pronunțat și-n concordanța (un lexicon mai bogat) lui Strong.

Este același motiv pentru care pronunțăm „Saul” (Σαῦλος), și nu „Savel”, iar Paul ( Παῦλος), diferă doar în prima literă, adică „p”, în loc de „s (sigma)” .

Pe de altă parte școala ortodoxă folosește pronunțarea din greaca bizantină, care o succede pe cea koine, și în care diftongul αυ ajunsese deja să fie pronunțat „av”.

 

Viața


 

Născut în Tars și numit Saul la naștere, sfântul apostol era din tribul lui Veniamin.

Saul a devenit un fariseu sub Gamaliel, unul din Rabinii șefi ai iudeilor din zilele acelea.

După studiile îndrumate de Marele Rabin, Saul devine unul din capii persecuțiilor împotriva creștinilor.

Prezent la lapidarea Sfântului Apostol Ştefan Întâiul-mucenic (Fapte 7:58), Pavel este orbit de Iisus Hristos Însuși pe drumul Damascului (Fapte 9:1-22).

Aflat de Apostolul Anania, în urma unei vedenii dumnezeiești, Saul își regretă faptele și este botezat de Anania.

Curând după convertire, Saul și-a schimbat numele în Pavel, iar mai târziu a fost inclus în ceata Apostolilor.

Pavel a propovăduit Evanghelia pe o zonă foarte întinsă, din Arabia până în Spania, atât la evrei cât și la păgâni.

Pavel și-a petrecut viața de creștin în suferință și lucrând pentru Hristos, înființând și organizând Biserici pretutindeni.

A atins o așa stare de îmbunătățire încât spune Bisericii din Galatia: „nu eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20).

Descrierea călătoriilor misionare ale lui Pavel și epistolele lui către Biserici formează o parte importantă a Noului Testament.

Sfântul Pavel a fost martirizat împreună cu Apostolul Petru, în timpul împăratului Nero, prin decapitare.

 

Cronologie


 

Elemente de cronologie ale vieții Sf. Ap. Pavel (date aproximative):

- 5-10: Nașterea lui Saul / Pavel la Tars, în Cilicia

- 31-32: Martiriul sf. apostol și arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic, la care Saul participă indirect – „Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.” (FA 7, 58) – și aprobă – „Şi Saul s-a făcut părtaş la uciderea lui.” (FA 8, 1).

- 31-35: Prima persecuție a creștinilor la Ierusalim ca urmare a martiriului lui Ștefan, persecuție la care Saul participă activ – „Şi s-a făcut în ziua aceea prigoană mare împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi ale Samariei. Iar bărbaţi cucernici au îngropat pe Ştefan şi au făcut plângere mare pentru el. Şi Saul pustiia Biserica, intrând prin case şi, târând pe bărbaţi şi pe femei, îi preda la temniţă.” (FA 8, 1-3)

- 32-35: Convertirea lui Saul (FA 9). Petrece un timp la Damasc, apoi în Arabia (Galateni 1, 17).

- 36-37: Prima vizită la Ierusalim, unde petrece 15 zile cu Apostolul Petru și cu Apostolul Iacov, ruda Domnului (Galateni 1, 18-19).

- 35-43: Petrece câțiva ani la Tars.

- 43-44: Propovăduiește un an în Antiohia, împreună cu Apostolul Barnaba (Fapte 11, 22-30)

- 44-45: Pavel a doua oară la Ierusalim, împreună cu Apostolul Barnaba, ducând colecta care s-a făcut în Antiohia pentru cei din Ierusalim (Fapte 11, 27-30)

- 45-49: Prima călătorie misionară, împreună cu Apostolul Barnaba și Ioan Marcu (pentru prima parte a călătoriei). Predică în Cipru (Pafos), Pisidia (Antiohia Pisidiei), Licaonia (Iconium), Pamfilia (Fapte 13-14)

- 49-50: Sinodul apostolic de la Ierusalim, la care Sf. Pavel participă împreună cu Apostolul Barnaba.

- 50-52: A doua călătorie misionară, împreună cu Apostolul Sila (Fapte 15-18). Predică în Siria, Cilicia, Frigia, Galatia, Misia, Troa, de unde trec în Macedonia (Filipi, Tesalonic) și în Grecia (Atena, Corint). De la Corint probabil să fi scris cele două Epistole către Tesaloniceni.

- 53-58: A treia călătorie misionară. Predică 3 ani în Efes, la Troa, în Corint, în Filipi, din nou la Troa, la Milet și la Efes (Fapte 18-21). În timpul acestei lungi călătorii scrie epistolele către Filipeni, Corinteni, Galateni și Romani.

- 58-60: Arestarea, prigoana și captivitatea la Ierusalim și Cezareea (Fapte 22-26).

- 60-61: Transferul la Roma cu corabia (Fapte 27-28).

- 61-63: Doi ani captivitate limitată la Roma – era liber să se miște și să predice, dar nu avea voie să părăsească Roma (Fapte 28, 30-31). Scrie epistolele către Coloseni, Efeseni și Filimon.

- 63-64 (?): Ultimele călătorii misionare (Spania și Asia Mică) – după Clement Romanul și alte surse. În această perioadă ar fi scrie epistolele către Timotei și Tit.

- 65-67: A doua captivitate romană și martiriul în timpul lui Nero (54-68), după incendierea Romei (64).

 

Până la convertire

Din aluziile autobiografice din scrisorile sale și din cartea neotestamentară „Faptele Apostolilor” (considerată în mod tradițional ca fiind scrisă de un ucenic al lui Pavel, Luca; cercetarea modernă consideră că autorul Faptelor este anonim și prost informat despre viața lui Pavel) se cunosc destule episoade din viața acestui apostol.

Deși trebuie luate cu precauție, scrierile apocrife și simpla tradiție transmit și ele elemente care pot ajuta la înțelegerea personajului și la creionarea portretului său.

Până la începutul primei călătorii misionare (Faptele Apostolilor 13:9) Pavel este întotdeauna numit Saul.

Unii istorici au presupus o schimbare de nume determinată de anumite motive; însă cea mai mare parte dintre cercetători – cu și mai multă credibilitate – consideră că cele două nume, semitic (Saul) și roman (Paul; în cultura bizantină și cea slavă Pavel), îi sunt proprii din copilărie.

Într-adevăr, printre evreii din diasporă era comună practica folosirii a două nume, unul ebraic pentru relațiile familiale și statutul religios; celălalt roman (sau, după caz, de altă etnie) – pentru viața publică.

În cazul lui Pavel, s-ar fi chemat Saul, întrucât aparținea tribului lui Beniamin (Veniamin) (cf. Filipeni cap. 3), trib din care se evidențiase primul rege al lui Israel, Saul; și Pavel (lat. Paulus), ca marea gens romana a Paulilor, acesta era destul de indicat pentru un viitor cetățean roman și, de ce nu, pentru părinții săi care se proclamau, astfel, clienți ai acelei celebre familii, cu care se pare că aveau legături deja mult mai vechi.

Practic, nu se știe nimic despre copilăria și adolescența sa.

Din cunoștințele pe care le manifestă în scrierile sale lasă loc presupunerii că el a învățat greaca în forma caracteristică de atunci, denumită koine (comună).

Din frecvența cu care Pavel introduce în scrierile sale, sub forma metaforelor sau pentru alt motiv, referințe la viața civilă, militară și sportivă se poate presupune că era un membru activ al vieții cosmopolite din Tars, pe atunci mare centru comercial și sediul uneia dintre cele mai reputate școli de filosofie și de retorică.

Au fost identificate trei texte care permit să se întrevadă la el cultura clasică: Fap 17,28; 1Cor 15,33; Tit 1,12; cu toate acestea aspectul este încă contrazis și dezbătut.

Cu totul altceva se poate și trebuie spus în ceea ce privește cultura lui religioasă (biblică și rabinică): a fost educat conform celei mai rigide învățături fariseice (cf. Fap 26,5; Gal 1,14).

Formarea sa intelectuală a fost făcută asupra textului Bibliei și în școala rabinică.

Ea a fost desăvârșită la Ierusalim la Școala lui Gamaliel (Fap 22,3), reprezentant de seamă stimat atât de tradiția iudaică cât și de cea creștină.

 

Convertirea

Pavel nu l-a cunoscut față în față pe Isus din Nazaret („după trup” cf. 2 Cor 5,16).

Curând a intrat în contact cu primii creștini și îndeosebi cu diaconul Ștefan (Fap 6,9; 7,58). Pavel a asistat, conform evanghelistului Luca, participând în formă indirectă, la uciderea lui Ștefan.

Cu temperamentul său clocotitor, a dobândit repede un loc de frunte în persecuția anticreștină (Fap 8,1u; 26,4-12; 1Cor 15,9; Gal 1,13; 1Tim 1,13).

De la Ierusalim (și, în general, din Palestina), voia să extindă persecuția și în diasporă, unde trăiau înfloritoare comunități iudaice. Numit și întărit cu scrisori de recomandare de către Marele Preot de la Ierusalim, el se îndrepta spre Damasc, faimos oraș sirian.

Cu foarte mare probabilitate aceasta se petrecea prin anul 36 e.n.

Pe drum însă a avut loc celebrul episod al convertirii sale instantanee ca urmare a vederii lui Isus, care-i reproșa blând: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?” (în unele traduceri: “Saule, Saule, de ce mă cauți” – vezi terminologie)” (Fap 9,3-9), iar Paul/Pavel nu s-a mai îndoit niciodată, până la moarte, de realitatea acestei viziuni.

De remarcat și faptul că Faptele Apostolilor prezintă de trei ori acest eveniment (și nu fără unele detalii), ceea ce prezintă unele dificultăți de justă interpretare.

Cu toate acestea, inegalabil rămâne faptul că atunci, într-o clipă, Pavel s-a transformat, brusc și misterios, din persecutor în misionar, apostol al lui Christos.

Așadar, după acest tainic eveniment, Saul are primele sale contacte cu lumea creștină nu ca persecutor, ci ca ucenic al lui Christos.

Și-a recăpătat vederea – pierdută pe cale, în momentul viziunii – odată cu Botezul pe care l-a primit de la Anania din Damasc (cf. Fap 9,9-19).

Abia restabilit, a încercat, de îndată, o activitate misionară (sau cel puțin apologetică), dar fără succes (Fap 9,19-22).

După această primă tentativă, s-a retras în pustiul Arabiei, la sud de Damasc, unde a petrecut vreo trei ani (cf. Gal 1,17u), într-o reculegere ascetico-religioasă.

Face o a doua încercare apostolică tot la Damasc, însă, de data aceasta, se termină cu o fugă precipitată (conform 2Cor 11,32u și Fap 9,23-25, Saul, încercând să scape de gărzile regelui Areta al IV-lea, a fost pus într-un coș și ajutat să evadeze pe o fereastră din zidul orașului).

Scăpat teafăr din această încercare, Saul s-a îndreptat spre Ierusalim, unde a rămas 15 zile în compania lui Barnaba, care a și garantat pentru el, eliminând, astfel, neîncrederea lui Petru, Iacob („fratele Domnului”) și a altor creștini (cf. Gal 1,18u; Fap 9,26-29).

A urmat o altă perioadă de tăcere și de solitudine petrecută, cel puțin în mare parte, la Tars (Fap 9,30; Gal 1,21).

Prin 45 (cu probabilitate), Barnaba îl caută și-l cheamă într-o misiune în Antiohia Siriei.

Cei doi, ajutați și de alții, au săvârșit o lucrare întrucâtva revoluționară: nu s-au ocupat atât de evrei, cât de păgâni, prozeliți sau nu, pe care-i convertesc la creștinism și aceasta fără nici o trecere prin iudaism.

O secetă care a lovit Iudeea, urmată de foamete, i-a făcut pe acești misionari colectorii unei oferte din partea antiohienilor, colectă pe care, apoi, personal, au dus-o la Ierusalim (Fap 11,25-30).

La scurt timp după acest episod (46, dacă se merge pe probabilitatea deja expusă), au început marile călătorii misionare ale lui Pavel.

 

Prima călătorie misionară

Prima călătorie misionară a făcut-o cu Barnaba și cu Marcu (sau Ioan Marcu, vezi Evanghelia după Marcu, personajul istoric) – cf. Fap 15,37.

De la Antiohia au trecut în Cipru, unde Saul (Paul/Pavel) l-a convertit pe proconsulul roman Sergiu Paulus (Fap 13,4-12).

Cu privire la acest episod (adică schimbarea numelui din Saul în Paul/Pavel), opiniile istoricilor sunt împărțite: în timp ce unii dintre istorici (mai puțini) presupun și susțin că Paul/Pavel și-ar fi luat numele acesta mai târziu și din oarecare interes pentru „captatio benevolentiam” față de acest proconsul, ceilalți (majoritatea) resping documentat această ipoteză.

Din Cipru, călătoria lor a continuat în Pamfilia (la Perge), apoi în Antiohia Pisidiei și în Licaonia (Iconiu, Listra și Derbe).

Au străbătut foarte mari distanțe, prin munți și prin locuri puțin primitoare.

Efectele au fost considerabile, mai ales printre simplii păgâni din Licaonia.

Pavel, care a supraviețuit prin minune lapidării îndurate la Listra (cf. Fap 14,9u), s-a preocupat să stabilească o ierarhie rudimentară – pare-se, prima (cf. Fap 14,23). Această primă călătorie s-a încheiat cam prin anul 49 e.n. la Antiohia Siriei.

Aici, apostolul a fost nevoit să înfrunte o situație delicată, care are o însemnătate foarte mare pentru istoria creștinismului.

Pavel se opune categoric pretențiilor manifestate de unii creștini proveniți dintre evrei, care voiau să impună păgânilor convertiți circumciziunea și alte rituri și prescrieri mozaice.

Problema a fost prezentată celorlalți apostoli în așa-zisul „conciliu din Ierusalim” (49 e.n.), unde a avut câștig de cauză teza distincției nete între creștinism și iudaism, chiar dacă s-a admis ca ex-evreii să practice prescrierile lor mozaice și s-a recomandat creștinilor veniți dintre păgâni să se abțină de la unele obiceiuri care puteau ofensa sensibilitatea ebraică (cf. Fap 15,1-21).

Pentru o reconstituire cât mai exactă a momentului, trebuie adăugat că această poziție avea, deja, un precedent în atitudinea lui Petru cu ocazia convertirii și botezării casei centurionului Corneliu (cf. Fap ), episod la care Petru însuși va face referință în prezentarea deciziei conciliare.

 

A doua călătorie misionară

Din Antiohia, probabil în anul 50 e.n., Paul/Pavel s-a îndreptat spre nord, ajungând, prin comunitățile deja evanghelizate, până în Galatia, de unde s-a îndreptat spre Nord-Vest.

A ajuns la Alexandria Troadei (Troada), de unde a trecut în Grecia la Neapolis (actuala Cavala).

Etapele principale au fost: Filipi, Tesalonic, Anfipoli, Bereea, Atena, Corint (cf. Fap 15,30; 18,18).

Pretutindeni, excepție făcând Bereea, apostolul a suferit mult: la Filipi a fost flagelat (biciuit) și întemnițat; la Corint a fost dus în tribunal înaintea proconsulului Galion, pare-se, fratele filosofului Seneca; la Atena, unde a rostit celebrul discurs în Areopag, a fost ironizat și aproape a dat faliment.

Dar nici roadele predicării sale nu erau neînsemnate, dimpotrivă, numărul colaboratorilor adunați în jurul său a crescut, așa încât a putut constitui numeroase și zeloase comunități creștine, mai ales la Filipi, la Tesalonic și la Corint.

Această a doua călătorie misionară s-a încheiat prin 53 e.n. cu o vizită la Ierusalim și la Antiohia.

Din această perioadă (după unii autori, chiar mai repede), Paul/Pavel a a inițiat o nouă metodă de apostolat: predicii directe i-a adăugat scrieri sub formă de scrisori.

Într-adevăr, de la Corint au fost expediate cele două scrisori comunității din Tesalonic, în care apostolul își mărturisește nu doar dragostea ci și străduința de a corija unele abuzuri, îndeosebi acelea cu privire la unele false interpretări privind a doua venire a lui Christos.

La Efes, „grija pentru toate Bisericile” (cum o numește chiar el, cf. 2Cor 11,28) a crescut.

Din această localitate a trimis comunității din Corint prima și a doua Scrisoare.

Preocupările lui nu se mărginesc doar la comunitățile fondate de el, ci se îndreaptă și spre altele; de la Corint a trimis comunității din Roma (unde nu fusese misionar) cea mai importantă scriere a sa.

 

A treia călătorie misionară

A treia călătorie misionară a fost de 4 ani (circa 54-58 e.c.).

Ea a avut ca obiectiv principal evanghelizarea Asiei.

Pavel, ajutat de diverși colaboratori, pentru aproximativ trei ani s-a fixat în Efes (cf. Fap 22,31).

Vestea cea bună a fost proclamată nu doar în capitală, dar și în numeroase alte localități: Milet (Fap 20,17), Colose, Laodiceea, Ierapoli (cf. Col 1,2; 4,13-16; Fil 2,23).

Convertirile au fost atât de numeroase încât a afectat vizibil vânzările statuetelor Artemidei (zeitatea principal venerată în orașul Artenis).

Negustorii acestor amulete au provocat atunci celebra răzvrătire păgână din Efes, adunând o mare mulțime de popor în marele amfiteatru ca să protesteze contra amenințării cultului Artemidei.

Ajutat de câțiva creștini din localitate, Pavel a reușit să scape de protestatari, care nu l-au găsit (Fap 19,30u).

Fruntașul orașului a reușit să restabilească liniștea, apostolul, însă, la scurt timp, a plecat de acolo în Macedonia (2Cor 7,5; Fap 20,1), iar de acolo în Grecia, făcând un popas de trei luni la Corint (Fap 20,3).

De la Corint – ca să evite intrigile și capcanele pregătite de iudei – pe uscat, a plecat spre Ierusalim, unde a dus substanțiala ofertă, adunată cu atâta trudă și răbdare prin toate comunitățile creștine pe unde a predicat, mai ales printre creștinii din Macedonia (cf. 2Cor 8,1) și Ahaia (cf 1Cor 16,1-3; 8,1; 9,15; Rom 15,26-31).

La Ierusalim se încheie, fructuoasa călătorie misionară și începe, pentru el, o lungă „via crucis”, ultima (?).

 

Captivitatea

Acuzat pe nedrept că ar fi profanat templul de la Ierusalim în care l-a purtat pe ex-păgânul Trofim (cf. Fap 21,27-30), apostolul a fost asaltat de o mare mulțime gata să-l ucidă cu pietre.

Din mâna acestora a fost salvat de tribunul roman Claudiu Lisias, care, însă, a dat ordin să-l încătușeze și să-l flageleze, această a doua parte a poruncii nu va fi executată întrucât Pavel a revendicat privilegiul său de cetățean roman (cf Fap 22,25).

A doua zi, a fost dus în fața sinedriului, dar n-a putut să se țină nici o judecată din pricina neînțelegerii – provocată de Pavel – între saduchei și farisei (cf. Fap 22,30; 23,10).

După numai o zi, tribunul află de un complot îndreptat împotriva lui Pavel (asasinarea acestuia într-o învălmășeală a mulțimii – cf. Fap 22,35u).

Claudiu decide, prin urmare, să-l trimită pe Pavel, sub escortă sigură, în Cezareea, la proconsulul Felix, care îl va pune sub pază în „pretoriul lui Irod” (cf. Fap 23,12-15).

Cinci zile mai târziu i s-a făcut o judecată sumară, suficientă însă ca Felix să se convingă de nevinovăția sa, dar pentru a face pe plac iudeilor și, poate, cu speranța că va primi ceva bani pentru răscumpărarea lui, l-a ținut, sub pază militară, în captivitate încă doi ani (cf. Fap 24,1-25), până la sosirea noului procurator, Festus Porcius (60 e.n.).

Acesta a încercat să pună capăt situației, dar Pavel, prevăzând o judecată nedreaptă, sub presiunea iudeilor, a făcut apel la tribunalul împăratului (cf. Fap 25,11).

În așteptarea trimiterii sale la Roma, Pavel este chemat să vorbească înaintea regelui Agripa al II-lea și a rău-famatei sale surori, Berenice (cf. Fap 25,13; 26,32).

În sfârșit, întemnițatul este încredințat centurionului Iuliu cu un „elogium” de înmânat tribunalului roman.

Călătoria spre Roma a avut aventuri dramatice: nava în derivă; un scurt acostament în Creta, cu un aprins consiliu de bord, la care a intervenit și Pavel; alte zile apăsătoare, în bătaia valurilor furioase; naufragiu lângă insula Malta, din care au scăpat toți, și, după o ședere de trei luni pe această insulă (Fap 28,11), vor străbate și ultima parte a călătoriei: Siracuza, Reggio Calabria, Pozzuoli – lângă Napoli, Via Appia, Roma – destinația finală, unde au ajuns toți cu bine (cf. Fap 27,1; 28,1).

În primăvara anului 61 e.n., Pavel ajunge în capitala imperiului, unde este bine primit de creștini.

În așteptarea procesului, i se permite să rămână, timp de doi ani, într-o casă sub supraveghere militară (Fap 28,30).

Proba libertății relative se găsește în faptul că el îi poate întâlni pe reprezentanții comunității iudaice (cf. Fap 28,17-27) și i se îngăduie chiar mai mult, așa cum se poate întrezări din scrisorile, numite ale captivității (Efeseni, Coloseni, Filimon și, probabil, Filipeni).

Apostolul, chiar dacă este sub pază și încătușat, apare, în continuare, ca marele misionar care desfășoară o activitate destul de intensă în Biserica din Roma și călăuzește încă – dojenind, îndemnând și învățând – pe convertiții săi din îndepărtata Asie Mică.

 

Sfârșitul

În 63 e.n., din cauza faptului că din Iudeea nu se prezenta nimeni care să-l acuze de ceva, a fost lăsat în libertate.

Ce s-a mai petrecut după această dată poate numai fi bănuit, nu mai sunt informații cu privire la el.

Pentru exegeți rămâne încă o taină nedescifrată de ce anume cartea Faptele Apostolilor termină atât de brusc istoria celor doi mari protagoniști: Petru (capp. 1–15) și Pavel (capp. 9–29).

Convingerea cea mai plauzibilă este că această „neîncheiere” a cărții lasă să se înțeleagă că istoria abia începută trebuie „scrisă” de fiecare generație de creștini „până la venirea Domnului”.

Tradiția creștină cea mai veche vorbește de o călătorie misionară a apostolului în Spania, pe care o proiectase mai demult (cf. Rom 15,24.28).

Epistolele pastorale 1 și 2 Timotei și Scrisoarea către Tit – oricât de complicat ar părea – presupun o călătorie în Orient. Pavel a fost în Creta (cf. Tit 1,5), în Macedonia (1Tim 1,3), în Alexandria Troadei (cf. 2Tim 4,13), la Efes (1Tim 1,3), la Milet (2Tim 4,20) și își propunea să ajungă în Epir (cf. Tit 3,12). Toate aceste evenimente s-au verificat între 63-66 e.c..

Cu mare probabilitate, în toamna lui 66 e.n., Pavel a fost arestat la Nicopole, în Epir, și apoi dus la Roma.

În prima lui audiere nu s-a decis nimic.

Detenția era, însă, foarte grea (2Tim 1,12; 2,9) și s-a terminat cu martiriul prin decapitare, probabil în 67 e.c., cum notează Eusebiu din Cezareea.

(Această ultimă parte de reconstituire a vieții apostolului, nu se bucură de unanimitate. Sunt, într-adevăr și cercetători care consideră anul morții lui Pavel ca fiind 60 sau 61; dar nu reușesc nici ei să probeze cu documente ipoteza. S-a preferat această reconstituire și cu precizarea de față pentru a crea un tablou mai complet al problemei).

Cât privește locul martiriului său își dispută și azi onoarea două părți: Tre Fontane și Bazilica Ostiense, unde i se venerează mormântul.

Este sărbătorit la 29 iunie împreună cu celălalt mare apostol: Petru.

"Tăierea capului Sfântului Pavel" - Enrique Simonet,1887 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Tăierea capului Sfântului Pavel” – Enrique Simonet,1887 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Opera


 

Opera apostolului are trei părți:

1 – constituirea de comunități creștine;

2 – crearea unei „școli” creștine (a unui curent teologic creștin) și

3 – scrierile sale.

 

Constituirea de comunități creștine

Cât privește constituirea de comunități creștine, prin predicarea Evangheliei, acest capitol se poate reconstitui, într-o oarecare măsură, urmărind aspectul privind viața și activitatea apostolului.

Pentru a pricepe cât mai îndeaproape lucrarea acestui gigant al creștinismului ar mai fi de adăugat că este necesar să se urmărească pe o hartă traseul călătoriilor sale misionare .

Un alt aspect, nu lipsit de importanță, este constituit de cele trei vizite la Ierusalim (săvârșite după întâlnirea sa cu Domnul înviat), încheiate cu arestarea și martiriul său: în această prezentare a activității sale misionare mai ales autorul Faptelor Apostolilor pune în evidență (citind în filigran) conformitatea apostolului cu Isus.

La fel ca Isus, și Pavel urcă de trei ori la Ierusalim și a treia oară este arestat…

 

Școala teologică paulină

Școala teologică paulină este constituită atât de învățătura orală, cât și – mai ales – de scrierile apostolului.

Ucenicii săi colaboratori i-au preluat doctrina și au purtat-o mai departe.

Practic vorbind, trăsăturile acestei școli nu sunt altceva decât ideile fundamentale ale operei pauline, pe care azi le putem găsi în scrisorile sale și, indirect, în Fapte și-n 2Petru.

Care sunt în concret aceste idei teologice de bază?

În centrul teologiei pauline se găsește Evanghelia lui Isus Hristos, expusă cu variație de accente, care, la rândul lor, au relevanță și implicație majoră în credință.

Astfel, în Galateni, Evanghelia este reprezentată de darul înfierii universale (cf. Gal 1,11-12; 3,6-7), în Romani accentul este pe „imparțialitatea divină” universală (cf. Rom 1,16-17), în 1 și 2 Corinteni Evanghelia constă în „înțelepciunea crucii” (cf. 1Cor 1,18).

Așadar, evenimentul unic al morții lui Isus Hristos reprezintă fundamentul eshatologiei (cf. 1 și 2 Tes), al eclesiologiei (cf. Col și Efes), al pneumatologiei și al eticii pauline.

Este evident că viziunea lui Pavel asupra mântuirii este pasajul/ trecerea (Pashca) lui Hristos.

În moartea și învierea Fiului, Tatăl duce la împlinire propriul plan de mântuire, manifestându-și „dreptatea” (cf. Rom 1,17; 3,21) care restabilește omul păcătos în raport cu el. „Omului vechi” (Cf. Rom 6,6; Col 3,9) – a cărei existență fusese făcută ne-autentică, fie din cauza strictei observații la iudei, fie din cauza rătăcirii la toți ceilalți oameni – se substituie „noua creatură” (cf. 2Cor 5,17; Gal 6,15), „omul cel nou”, care, nefiind abandonat total de harul lui Dumnezeu, trăiește într-o credință rodnică și înfăptuitoare întru iubire.

Comunitatea creștină – Biserica – este „trupul lui Hristos” (cf. 1Cor 12,12), identificată într-o anume formă cu Hristos însuși (natura sacramentală a întrupării realizată continuu prin Botez, Euharistie și primirea Duhului Sfânt), dobândește și ea (Biserica) înțeles deplin în lumina Paștilor.

Această viziune a Bisericii are urmările ei firești: creștinii sunt astfel numiți mădulare ale lui Hristos; structural, deși este formată dintr-un mare număr de mădulare, Biserica este un singur trup, cu un singur cap, Hristos.

Pentru Pavel „sfârșitul timpurilor deja a venit” (cf. 1Cor 10,11), este chiar timpul pe care-l trăim noi, este „timpul favorabil”, este „ziua mântuirii” (cf. 2Cor 6,2), timp inaugurat de Hristos “începutul” răscumpărării (cf. 1Cor 15,20.23), Hristos „primul născut dintre morți” (cf. Col 1,18).

Conform viziunii Sf. Ap. Pavel creștinul este, așadar, orientat spre această plinătate, împărtășind, în același timp, tensiunea întregii creații spre „eliberare din sclavia stricăciunii, pentru a intra în libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu” (cf. Rom 8,21).

 

Alte teme ale teologiei pauline

Alte teme ale teologiei pauline care pot și merită să fie aprofundate sunt:

- planul de mântuire al lui Dumnezeu, Tatăl, în Christos Isus. Deseori în scrisorile sale, Pavel face apel la această inițiativă gratuită a lui Dumnezeu: „Dumnezeu v-a ales de la-nceput pentru mântuire (…) chemându-vă la aceasta cu evanghelia noastră, ca să luați în stăpânire (lit. posesie) slava Domnului nostru Isus Christos” (2 Tes 2,13-14), sau: „Dumnezeu nu ne-a destinat mâniei, ci posedării mântuirii prin Domnul nostru Isus Christos, care a murit pentru noi ca noi să putem trăi cu/în El” (1Tes 5,9-10).

- lucrarea lui Christos Mântuitorul/Răscumpărătorul;

- Mântuirea întru speranță; în credință;

- omul – o făptură nouă în Christos;

- evreii și ne-creștinii;

- ministerul apostolilor, pe care Tatăl i-a constituit în Christos depozitari ai „cuvântului reconcilierii” (cf. 2Cor 5,19) și care exercită ministerul/slujirea lor în calitate de „colaboratori ai lui Dumnezeu” (cf. 2Cor 5,18.6,1).

 

Scrisorile lui Pavel

Epistole

Biserica a inclus în canonul biblic câteva din epistolele sale către biserici:

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel

Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola a II-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola I către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola a II-a către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola I către Timotei a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola a II-a către Timotei a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel

- Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel.

Unii savanți din zilele noastre au contestat autenticitatea câtorva astfel de epistole.

În special Epistola către Evrei, al cărei autor a fost disputat încă din vremea bisericii primare, este considerată ca având un alt autor.

Cu toate acestea, rânduiala Bisericii prezintă aceste citiri din epistole ca „din epistola Sfântului Pavel către…”, așa cum lecțiile și comentariile Părinților Bisericii îi edifică pe credincioși privind Mântuirea.

 

Pavel în iconografie


 

Atribute ale lui Pavel

Deși Pavel n-a făcut parte din grupul celor 12 apostoli, cât timp Isus a fost în carne cu ei pe pământ, în majoritatea cazurilor, însă, Pavel este reprezentat împreună cu ei și aceasta prin excluderea unuia sau altuia dintre ceilalți apostoli cu scopul de a păstra numărul mistic, și nu doar istoric – 12.

Acest fapt dovedește cât de repede a fost asimilat Pavel în rândul apostolilor; probabil datorită neobositei sale activități de organizare desfășurate în comunitățile creștine primare.

Din Faptele Apostolilor (18,3) reiese că el își câștiga existența confecționând corturi, motiv pentru care sfoara este prezentă printre atributele sale iconografice, așa cum sunt și coșul (amintind de fuga lui din Damasc) și sabia (amintind de moartea sa de martir).

Reformatorii secolului al XVI-lea au văzut în Pavel opozantul lui Petru, venerat de catolici.

Această preferință a avut urmări destul de însemnate în iconografia din perioada Contrareformei. Figura lui Pavel apare destul de rar în țările și-n lăcașurile de cult catolice, în timp ce, în ambientul reformat (mai ales în Germania) iconografia s-a îmbogățit cu noi detalii, dintre care cel mai însemnat este reprezentarea lui Pavel cu două săbii: una a martiriului, cealaltă a „Cuvântului lui Dumnezeu”, nefiind exclusă nici interpretarea conform căreia ar fi opusul celor două chei ale lui Petru.

(Pot fi amintite aici ciclurile de fresce ale lui Peter Vischer din Sf. Sebald la Nüremberg și ciclul lui Tilman Reimenschneider de la Würzburg, secolul al XVI-lea).

Sabia care, în prezent, este atributul cel mai răspândit și în baza căreia Pavel poate fi identificat cu ușurință, apare în arta plastică destul de târziu (prin secolul al XIII-lea); în arta paleocreștină, însă, Pavel este cel mai des reprezentat cu o carte sau un sul de papirus.

Cu o frecvență mult mai mică este întâlnit și șarpele, amintind de vipera care l-a mușcat pe Pavel după naufragiul pe coastele insulei Malta (cf. Fap 28,1-6).

În general, artiștii s-au oprit asupra particularităților vieții apostolului după convertirea sa și ușor de regăsit în scrisorile sale sau în Faptele Apostolilor. Unicul episod păstrat în arta creștină, în care Saul apare ca persecutor al creștinilor este, bineînțeles, scena lapidării protomartirului Ștefan (cf. Fap 7, 58-60).

 

Teme iconografice asupra lui Pavel

Convertirea lui Saul pe drumul Damascului este – cum, de altfel, e și normal – obiectul a nenumărate reprezentări iconografice, care, însă, pot fi împărțite în două categorii, în funcție de tradiția exegetică urmată:

Prima tradiție, și cea mai veche, îl prezintă pa Saul lovit sau învăluit de un halou de lumină, ceea ce spune că Isus cel înviat i se revelează. Din această serie de reprezentării merită o mențiune aparte o miniatură a lui Hortus Deliciarum din secolul al XII-lea, în care doar Christos apare într-o mare de lumină, de unde îndreaptă spre Saul o sabie cu două tăișuri.

Saul este prosternat la pământ între un lup și un miel. Miniatura evidențiază, astfel, că la întâlnirea cu Domnul (care, după unii, amenință cu judecata ținând sabia îndreptată spre vinovat), lupul s-a transformat în miel; după alții, însă – considerând chipul blând și privirea prietenoasă a Domnului – convertitului tocmai i se încredințează cuvântul pe care trebuie să-l ducă la toate neamurile și să-l predice și celor mici și celor mari și că el – Saul – va fi din dragostea lui pentru Christos ca un miel înaintea lupilor.

Cea de-a doua tradiție prezintă un aspect sau altul al aceluiași eveniment dramatic: Saul tocmai în momentul în care este aruncat jos de pe cal, sau deja căzut la pământ, de remarcat că aceste reprezentări prezintă și calul părtaș activ la acest dramatic eveniment (poate în legătură cu asinul lui Balaam, din Vechiul Testament). Acest tip de reprezentări își are originea prin secolul al XIV-lea, renașterea occidentală.

Izvor de inspirație pentru artiști a constituit și episodul narat în Fap 9,17-19: botezul lui Saul.

În general, este reprezentat nud, cufundat în „izvorul vieții” (apa botezului), în timp ce porumbelul – reprezentarea plastică a Duhului Sfânt – îi vorbește la ureche.

Merită o mențiune fresca Detchani din Serbia (1504): Pavel în picioare, nud în apa botezului, Anania, asistat de un acolit, cu lumânarea aprinsă în mână, citește formula sacramentală a Botezului.

 

Convertirea lui Pavel în artă


 

Scena convertirii sale la creștinism, după contactul transcedental cu Isus, în care Pavel cade de pe cal, este prezentată în numeroase tablouri (Michelangelo, Caravaggio, Lucas Cranach cel Tânăr, Parmigianino, Pieter Bruegel cel Bătrân).

 

Anul Paulin


 

Pentru a celebra personalitatea Sfântului Apostol Pavel, papa Benedict al XVI-lea a proclamat „Anul Paulin”, la împlinirea a două milenii de la nașterea lui Pavel, chiar dacă această dată este simbolică și aproape sigur arbitrară. „Anul Paulin” s-a desfășurat din data de 28 iunie 2008 până la 29 iunie 2009.

 

Sărbători și posturi


 

Viața Sfântului Pavel, epistolele sale în particular, sunt sărbătorite anual prin zile de prăznuire și prin post. Unul din cele patru posturi anuale, postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post de vară care începe la nouă zile după Pogorârea Sfântului Duh și ține până la prăznuirea lor în 29 iunie.

 

Intermedieri


 

Sfântul Pavel este patronul și cel care intervine, printre alții, pentru călătorii pe mare și pentru cei care propovăduiesc.

 

Imnuri


 

Tropar (Glasul 4)

Primul înscăunat dintre apostoli,
dascălul lumii întregi:
Imploră-l pe Stăpânul a toate
Să dea lumii pacea Sa,
și multă milă sufletelor noastre!

Condac (Glasul 2)

Doamne, ai luat spre odihnă veșnică
și pentru bucuria binecuvântărilor Tale
pe cei doi propovăduitori inspirați de Duhul Sfânt și întâii între Apostoli,
pentru că ai bine primit osteneala lor ca și moartea lor ca o ardere bine plăcută Ţie,
pentru că numai Tu vezi în inima omului.
Condac (Glasul 2)

Astăzi Hristos Piatra primește cu mare slavă
Stânca Credinței și întâiul între,
Împreună cu Pavel și cu cei Doisprezece,
A căror pomenire o facem cu nerăbdarea credinței,
Arătându-I slavă celui ce ne-a arătat slava!

cititi mai mult despre Sfântul Apostol Pavel si pe: basilica.rodoxologia.ro; en.wikipedia.org

 

Viața Sfântului Apostol Pavel

 

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol Pavel, care mai înainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din seminția lui Veniamin. El s-a născut în Tarsul Ciliciei, din părinți cinstiți, care mai înainte au petrecut în Roma, apoi s-au mutat în Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetățeni romani, pentru care Pavel după aceea s-a numit și roman. El era rudenie cu Sfântul întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan și a fost dat de părinții săi în Ierusalim la învățătura cărții și a toată legea lui Moise, fiind ucenic al slăvitului dascăl Gamaliei. Și avea prieten și împreună ucenic la învățătură pe Varnava, care s-a făcut după aceea apostol al lui Hristos. Și se deprinsese bine la legea părintească, fiind foarte râvnitor după ea, și se lipise de farisei.

Pe vremea aceea, în Ierusalim și în cetățile dimprejur, precum și prin sate, se răspândise buna vestire a lui Hristos, de către sfinții apostoli. Și ei aveau multă întrebare cu fariseii, cu saducheii și cu toți cărturarii și învățătorii legii evreiești, cărora, propovăduitorii lui Hristos le erau urâți și prigoniți. Deci Saul ura și el pe Sfinții Apostoli și nici nu voia să audă propovăduirea lor cea despre Hristos, iar pe Varnava, care era acum apostol al lui Hristos, îl batjocorea, vorbind hule împotriva lui Hristos.

Iar pe când rudenia lui, Sfântul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, era ucis cu pietre de către evrei, lui Saul nu numai că nu-i era jale de sângele de un neam cu el care se vărsa fără de vină, ci se învoia la acea ucidere și păzea hainele evreilor celor ce ucideau pe Ștefan. Deci, luând putere de la arhierei și de la bătrâni, făcea mult rău Bisericii, intrând în casele credincioșilor, de unde târa pe bărbați și pe femei și îi ducea în temnițe. Și nu. era destul că prigonea pe credincioșii din Ierusalim, dar s-a dus și în Damasc cu scrisoare arhierească, suflând cu izgonire și cu ucidere asupra ucenicilor Domnului, vrând ca și acolo, de va afla bărbați și femei crezând în Hristos, să-i prindă și să-i ducă legați la Ierusalim. Și aceasta a fost pe vremea împărăției lui Tiberiu.

Deci apropiindu-se el de Damasc, deodată l-a strălucit o lumină din cer și, căzând el la pământ, a auzit un glas, zicându-i:Saule, Saule, pentru ce mă prigonești? Iar el, înspăimântându-se, a zis:Cine ești, Doamne? Iar Domnul a zis:Eu sunt Iisus, pe Care tu îl prigonești. Cu greu îți este ție a da cu piciorul împotriva pironului. Iar el, tremurând și înspăimântându-se, a zis:Doamne, ce îmi poruncești să fac? Iar Domnul i-a zis:Scoală-te și intră în cetate și ți se va spune ție ce ți se cade să faci.

Asemenea s-au înspăimântat și ostașii care erau cu Saul, minunându-se pentru că glasul care grăia lui Saul îl auzeau, dar ini vedeau pe nimeni. Atunci Saul, sculându-se de la pământ și deschizându-și ochii săi, nu vedea pe nimeni, pentru că orbise dk ochii cei trupești, începând a i se lumina ochii cei duhovnicești. Deci l-au luat de mână și l-au dus în Damasc, unde a petrecut trei zile, fără să vadă, nemâncând, nici bând nimic, ci rugându-se neîncetat. Iar în Damasc era Sfântul Apostol Anania, căruia i se arătase Domnul în vedenie și căruia i-a poruncit să-l caute pe Saul, care locuiește în casa unui om pe nume Iuda; deci să se ducă acolo și să-i lumineze ochii lui cei trupești prin atingere, iar pe cei sufletești prin Sfântul Botez.

Atunci Anania a răspuns:Doamne, am auzit de la mulți despre bărbatul acesta, câte răutăți a făcut sfinților Tăi în Ierusalim, și chiar aici a venit cu putere de la arhierei ca să lege pe toți cei ce cheamă numele Tău! Iar Domnul a zis către dânsul:Mergi fără de frică, fiindcă acesta îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor, împăraților și fiilor lui Israel, pentru că îi voi spune câte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu. Iar Sfântul Anania, mergând după porunca Domnului și găsind pe Saul, și-a pus mâinile peste dânsul. Atunci, deodată au căzut de pe ochii lui ca niște solzi și îndată a văzut. Apoi, sculându-se, s-a botezat și s-a umplut de Duhul Sfânt, care l-a sfințit pe el spre apostolească slujbă, fiind numit din Saul, Pavel. După aceea, Pavel a început prin sinagogi a propovădui pe Hristos, că este Fiul lui Dumnezeu; iar cei ce-l auzeau se mirau toți și ziceau: „Oare nu este acesta acela care în Ierusalim gonea pe cei ce chemau numele lui Iisus Hristos? Au n-a venit aici ca să lege pe unii ca aceia și să-i ducă la arhierei?”. Iar el mai mult se întărea și tulbura pe evreii care petreceau în Damasc, dovedind că Acesta este Iisus Hristos.

Atunci iudeii s-au umplut de mânie asupra lui și s-au sfătuit să-l omoare. Și străjuiau porțile cetății ziua și noaptea ca să nu poată scăpa de dânșii. Dar ucenicii lui Hristos, care erau în Damasc cu Anania, aflând că iudeii vor să-l ucidă pe Pavel, l-au luat noaptea și l-au lăsat într-o coșniță peste zidul cetății. Și plecând el din Damasc, nu s-a întors la Ierusalim, ci mai întâi s-a dus în Arabia, precum scrie despre aceasta către Galateni:Nu am primit sfat de la trup și de la sânge, nici nu m-arn suit la Ierusalim, la apostolii cei mai înainte de mine, ci m-am dus în Arabia, și m-am întors iarăși în Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să cunosc pe Petru.

Și venind în Ierusalim, Sfântul Pavel încerca să se lipească de ucenicii Domnului, iar ei se temeau de dânsul, necrezând că este ucenicul Domnului. Iar Sfântul Apostol Varnava, văzându-l pe el și înțelegând întoarcerea lui spre Hristos, s-a bucurat și l-a dus la apostoli. Iar Pavel le-a spus lor cum a văzut în cale pe Domnul, ce i-a zis și cum în Damasc îndrăznea pentru numele lui Iisus Hristos. Deci Sfinții Apostoli, auzind aceasta, s-au umplut de bucurie și slăveau pe Domnul Hristos. Iar Sfântul Pavel și în Ierusalim se întreba cu iudeii și cu elinii pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Iar odată, stând în biserică și rugându-se, a rămas uimit și a văzut pe Domnul, zicându-i:Sârguiește-te și ieși degrabă din Ierusalim, fiindcă aici nu vor primi mărturia ta pentru Mine. Iar el a zis către Domnul: „Singuri iudeii știu că eu puneam în temniță și băteam prin adunări pe cei ce credeau în Tine, iar când se vărsa sângele lui Ștefan, mărturisitorul Tău, stăteam eu însumi acolo, pentru că și eu voiam uciderea lui și păzeam hainele celor ce-l ucideau pe el”. Atunci Domnul a zis către dânsul:Mergi, că Eu te voi trimite pe tine la neamuri departe!

După vedenia aceasta, Sfântul Pavel, deși voia să mai zăbo­vească în Ierusalim câteva zile, ca să se îndulcească de vederea feței și de vorbele apostolilor, însă nu se putea, fiindcă aceia cu care se întreba pentru Hristos, se porniseră spre mânie și căutau să-l ucidă. Și înțelegând frații aceasta, l-au dus în Cezareea și l-au lăsat în Tars, unde Sfântul Pavel a petrecut învățând poporul cuvântul lui Dumne­zeu, până ce a venit Varnava de l-a luat și l-a dus în Antiohia, unde, învățând în biserică un an întreg, mult popor a întors la Hristos și i-a numit pe ei creștini. Iar după împlinirea anului, amândoi Sfinții Apostoli, Varnava și Pavel, s-au întors în Ierusalim și au spus Sfinți­lor Apostoli despre acelea ce a lucrat darul lui Dumnezeu în Antiohia și astfel au veselit foarte pe Biserica lui Hristos din Ierusalim. Apoi au adus și multă milostenie de la antiohienii cei de bunăvoie dătători, pentru frații cei săraci și scăpătați, care petreceau în Iudeea; deoarece pe atunci, împărățind Claudie, era foarte mare foamete, după proo- rocia Sfântului Agav, care era unul din cei șaptezeci de apostoli.

Și plecând ei din Ierusalim, s-au dus iarăși în Antiohia, unde petrecând câtva timp în postiri și rugăciuni, în slujirea dumnezeieștii Liturghii și în bună vestirea cuvântului lui Dumnezeu, Duhul Sfânt a voit să-i trimită pe dânșii la popoare spre propovăduire, zicând către cei mai mari ai Bisericii din Antiohia:Osebiți Mie pe Varnava și pe Pavel la lucrul pentru care i-am chemat pe dânșii. Atunci ei, postind, rugându-se și punându-și mâinile pe dânșii, i-au slobozit, iar Pavel și Varnava, fiind trimiși de Duhul Sfânt, s-au dus în Seleucia. Apoi, de acolo au plecat în Cipru și, venind în Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în adunările iudeilor.

După aceea, străbătând insula până la Pafa, au aflat pe un oarecare prooroc iudeu vrăjitor și mincinos, cu numele Bariisus sau Elimas, care era împreună cu antipatul Serghie Pavel, bărbat înțelept. Acest antipat, chemând la el pe Varnava și pe Pavel, cerca să audă de la dânșii cuvântul lui Dumnezeu și a crezut cele grăite de dânșii. Iar Elimas vrăjitorul se împotrivea lor, căutând să întoarcă pe antipat de la credință. Iar Sfântul Pavel umplându-se de Duhul Sfânt și căutând spre acel vrăjitor, a zis: „O, plinule de toată înșelăciunea și de toată răutatea, fiule al diavolului, vrăjmașule a toată dreptatea, nu încetezi a răzvrăti căile Domnului cele drepte? Acum, iată, mâna Domnului peste tine și vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme!”. Și îndată a căzut peste dânsul ceață și întuneric și, pipăind, căuta povață. Atunci antipatul, văzând cele ce se făcuseră, a crezut, minunându-se de învățătura Domnului. Împreună cu dânsul a crezut și mult popor, iar Biserica lui Hristos se înmulțea. Și plecând de la Pafa, Sfântul Pavel și cei ce erau cu el au mers în Perga Pamfiliei și de acolo în Antiohia Pisidiei, care este alta decât Antiohia cea mare a Siriei.

Acolo propovăduind pe Hristos, după ce mulți au crezut, zavis- tnicii iudei au îndemnat pe mai marii cetății, care erau de păgânătatea elinească, să izgonească cu necinste din cetate și din hotarele lor pe sfinții apostoli. Iar ei, scuturând praful de pe picioarele lor, au plecat în Iconia, unde, petrecând multă vreme, au îndrăznit la propovădu- irea cuvântului. Și au adus la credință mulțime multă de iudei și elini, nu numai cu propovăduirea, ci și cu semne și minuni, care se făceau prin mâinile lor. Acolo au adus la credință și pe Sfânta fecioară Tecla, făcând-o mireasă a lui Hristos. Iar iudeii care nu crezuseră au îndemnat pe elini, cu mai marii lor, să ocărască pe apostoli și să-i ucidă cu pietre. Iar ei, aflând de aceasta, au fugit în părțile Licaoniei, în Listra și în Derbe și în cele din jurul lor. Și au binevestit și acolo, și au ridicat în picioare, cu numele lui Hristos, pe un om șchiop din naștere, care nu umblase niciodată și care îndată a sărit și umbla. Iar poporul, văzând această minune, și-a ridicat glasul, zicând pe licaonește:Zeii, asemănându-se oamenilor, s-au pogorât la noi.

Ei numeau pe Varnava, Die, iar pe Pavel, Hermes. Deci, adu­când tauri și împletindu-le cununi, voiau să le facă jertfe. Iar Varnava și Pavel, rupându-și hainele de pe ei, au venit între popor strigând și zicând: „Oamenilor, de ce faceți aceasta, că și noi suntem oameni pă­timași ca și voi”. Apoi au început a le vorbi despre Unul Dumnezeu Care a făcut cerul, pământul, marea și toate cele dintr-însele; Care dă ploaie din cer, rânduiește vremuri roditoare și umple de hrană și de veselie inimile omenești.

Grăindu-le acestea, abia au potolit poporul, ca să nu le jertfească. Deci, petrecând ei în Listra și învățând, au venit din Antiohia și din Iconia niște iudei și au îndemnat poporul să se depărteze de apostoli, zicându-le: „Aceia nu grăiesc nimic adevărat, ci spun numai minciuni”. Și au răzvrătit încă și mai rău pe acei oameni, încât pe Sfântul Pavel, ca pe un mai mare al cuvântului, l-au bătut cu pietre și l-au scos afară din cetate, socotind că a murit. Dar el, sculându-se, a intrat în cetate și a doua zi a plecat cu Varnava în Derbe, binevestind și învățând pe mulți în cetatea aceea, apoi s-au întors iar în Listra, în Iconia și în Antiohia Pisidiei. Aici,. întărind sufletele ucenicilor, i-au rugat să petreacă în credință și le-au hirotonisit preoți la toate bisericile; apoi, rugându-se cu post, i-au încredințat Domnului în Care crezuseră.

După aceea, trecând Pisidia, au venit în Pamfilia. Și vorbind cuvântul Domnului în Perga, s-au pogorât în Atalia. De acolo s-au dus cu corabia în Antiohia Siriei, de unde au fost trimiși de la început de Duhul Sfânt să propovăduiască neamurilor cuvântul Domnului.

Deci, ajungând în cetatea Antiohia, au adunat Biserica și au spus tuturor câte a făcut Dumnezeu cu dânșii și câte popoare din neamuri au fost aduse la Hristos. Iar după o vreme, între iudeii și elinii care crezuseră în Antiohia s-a făcut ceartă pentru tăierea împrejur. Unii ziceau că nu este cu putință a se mântui fără tăierea împrejur, iar alții socoteau lucru greu pentru ei acea tăiere împrejur. Pentru aceea a fost nevoie ca Sfinții Apostoli Pavel și Varnava să se ducă în Ierusalim la apostoli și la bătrâni ca să-i întrebe de tăierea împrejur și să le vestească că Dumnezeu a deschis păgânilor ușa credinței.

Cu această vestire au bucurat foarte mult pe toți frații Ierusa­limului. Și sfătuindu-se sobornicește Sfinții Apostoli și bătrânii în Ierusalim, au lepădat cu totul tăierea împrejur a Legii vechi, ca netrebuincioasă darului cel nou și le-au poruncit să se ferească de mâncările jertfite idolilor și de desfrâu, și ca întru nimic să nu facă strâmbătate aproapelui. Și au trimis cei din Ierusalim în Antiohia pe Sfinții Pavel și Varnava, și cu ei pe Iuda și pe Sila. Și ajungând ei în Antiohia, au petrecut acolo multă vreme, apoi s-au dus iar la neamuri, despărțindu-se unul de altul, Varnava a luat pe Marcu, rudenia sa și s-a dus în Cipru, iar Pavel, luând pe Sila, s-a dus în Siria și în Cilicia și, străbătând cetățile de acolo, a întărit Bisericile. Apoi, venind în Derbe și în Listra, a tăiat împrejur pe Timotei, ucenicul său, pentru iudeii care cârteau.

De acolo s-a dus în Frigia și în părțile Galatiei. Apoi s-a dus în Misia și voia să se ducă și în Bitinia, dar Duhul Sfânt n-a voit aceasta. Pentru că Pavel, fiind în Troada cu cei ce îi urmau lui, i s-a arătat lui noaptea o vedenie în felul acesta: un bărbat oarecare, cu chipul macedonean, stătea înaintea lui și-l ruga, zicându-i: „Vino în Macedonia și ne ajută”. Deci Pavel a cunoscut, după vedenia aceea, că îl cheamă Domnul în Macedonia, ca să propovăduiască. Și plecând din Troada, s-a dus la Samotracia, iar a doua zi la Neapoli și de acolo la Filipi, care este cea dintâi cetate a acestei părți a Macedoniei și colonie romană. Acolo, pe o femeie oarecare, cu numele Lidia, vânzătoare de porfiră, învățând-o credința în Hristos și botezând-o, a fost rugat de dânsa să petreacă în casa ei împreună cu ucenicii săi.

Iar Pavel, mergând odată la adunarea bisericească spre rugăciu­ne, l-a întâmpinat o fecioară care avea un duh necurat pitonicesc, care făcea multă dobândă stăpânilor săi, vrăjind. Aceea urmând lui Pavel și ucenicilor lui, striga: „Acești oameni sunt slugile Dumnezeu­lui celui de sus, care ne vestesc nouă calea mântuirii”. Aceasta o făcea în multe zile; iar Pavel, supărându-se și întorcându-se spre ea, a certat duhul în numele lui Iisus Hristos și l-a gonit dintr-însa. Și văzând stăpânii ei că le-a pierit nădejdea câștigului lor, au prins pe Pavel și pe Sila și i-au dus la boieri și la voievozi, zicând: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea și, fiind evrei, au niște obiceiuri care nu ni se cade nouă a le primi, nici a le face, noi fiind romani”.

Iar voievozii, rupându-le lor hainele, au poruncit să-i bată pe ei cu toiege. Deci, dându-le lor multe bătăi, i-au băgat în temniță, unde rugându-se ei la miezul nopții, temnița s-a cutremurat, ușile s-au deschis și legăturile s-au dezlegat. Iar străjerul temniței, văzând acest lucru, a crezut în Hristos, i-a dus în casa sa, i-a spălat de răni și s-a botezat cu toată casa sa. Apoi le-a pus masă înaintea lor, după care apostolii iarăși s-au dus în temniță.

Iar a doua zi, voievozii căindu-se că au bătut cu asprime pe oamenii cei nevinovați, au trimis la temniță, poruncind să-i lase liberi să se ducă unde vor voi. Iar Pavel a zis către dânșii: „După ce ne-au bătut pe noi înaintea poporului, fiind nevinovați și de neam roman și, punându-ne în temniță, acum în taină să ne scoată? Dar nu așa, ci să vină ei singuri să ne scoată!”. Și întorcându-se trimișii, au spus voievozilor cuvintele lui Pavel. Iar voievozii s-au temut, aflând că cei legați pe care i-au bătut sunt romani, și ducându-se, i-au rugat să iasă din temniță și din cetate.

Deci ieșind ei din temniță, s-au dus în casa Lidiei, femeia la care găzduiseră mai înainte, și au mângâiat pe frații ce se adunaseră acolo; apoi sărutându-i, s-au dus în Amfipoli și la Apolonia, iar după aceea au venit în Tesalonic, unde pe mulți au câștigat prin buna vestire. Iar zavistnicii iudei, adunând pe niște oameni răi clevetitori, au năvălit asupra casei lui Iason, unde găzduiau apostolii și, negăsin- du-i, au prins pe Iason și pe unii din frați, și i-au dus la mai marii cetății, clevetindu-i ca pe niște potrivnici cezarului, care zic că este alt împărat, care se numește Iisus. Deci Iason abia a fost liberat din supărarea aceea.

Iar sfinții apostoli, care se ascunseseră de acei zavistnici, au ieșit noaptea din cetate și au mers în Veria. Dar și acolo zavistia evreiască n-a dat odihnă Sfântului Pavel, pentru că, înștiințându-se evreii din Tesalonic că Pavel propovăduiește Cuvântul lui Dumnezeu și în Veria, au mers și acolo, pornind și tulburând popoarele și ridicându-le împotriva lui Pavel. Deci sfântul apostol a fost nevoit să iasă și de acolo, nu că se temea de moarte; ci, fiind rugat de frați ca să-și ferească viața sa pentru mântuirea a mai multora. Și a fost lăsat de ei să meargă pe lângă mare, iar pe Sila și pe Timotei i-a lăsat acolo să întărească pe cei nou luminați, pentru că știa că iudeii caută numai capul lui.

Deci a șezut în corabie și s-a dus la Atena. Și văzând cetatea plină de idoli, se întărâta cu duhul, fiindu-i jale de pierzarea atâtor de multe suflete. Și se întreba în toate zilele cu iudeii în adunări, iar în târguri cu elinii și cu filosofii lor. Și a fost dus de ei la Areopag, la un loc care se numea așa fiindcă acolo se făceau judecățile cele de moarte, lângă capiștea lui Area. Și l-au dus pe el acolo, pe de o parte, pentru că voiau să audă ceva nou de la dânsul; iar pe de alta – precum zice Sfântul Ioan Gură de Aur -, ca să-l dea judecății, mun­cilor și morții, de vor auzi de la dânsul ceva vrednic de pedeapsă. Iar Sfântul Pavel, luând pricină de la o capiște care avea scris deasupra: „Necunoscutului Dumnezeu”, a început a le propovădui pe adevăratul Dumnezeu, care le era neștiut până atunci, zicându-le: „Pe Cel care, neștiindu-L, Îl cinstiți cu bunăcuviință, pe Acesta eu îl propovăduiesc vouă!”. Și le spunea cele despre Dumnezeu, Ziditorul a toată lumea, pentru pocăință, pentru judecată și pentru învierea morților.

Și auzind ei de învierea morților, unii își băteau joc, alții încă voiau să mai audă despre aceea. Deci Pavel a ieșit din mijlocul lor neosândit, ca un nevinovat, iar Cuvântul lui Dumnezeu nu era fără de folos și fără de câștigarea sufletelor, căci unii bărbați, lipindu-se de el, au crezut în Hristos și s-au botezat. Iar între aceștia era și Dionisie Areopagitul și o cinstită femeie cu numele Damar și alții mulți cu dânșii.

Iar Pavel, ieșind din Atena, a mers în Corint și a petrecut acolo la un iudeu cu numele Acvila. Și au venit la dânsul din Macedonia și Sila cu Timotei și slujeau împreună cuvântului. Iar Acvila și femeia sa, Priscila, erau cu meșteșugul făcători de corturi. Și deprinzând Pavel meșteșugul lor, lucra împreună cu ei, câștigându-și hrană lui și celor împreună cu dânsul din osteneala mâinilor sale, precum zice în Epistola către Tesaloniceni:Nu în zadar am mâncat pâine de la cineva, ci lucrând ziua și noaptea, ca să nu îngreunez pe nimeni. Și iarăși:Trebuinței mele și celor ce au fost cu mine, au slujit mâinile mele acestea. Și se întreba cu iudeii prin adunări în toate sâmbetele, mărturisindu-le că Iisus este Hristos, adevăratul Mesia. Și împotri- vindu-se iudeii și hulind, Pavel și-a scuturat hainele sale, zicând către dânșii:Sângele vostru asupra capetelor voastre, că eu sunt curat; de acum mă voi duce la neamuri.

Și când Pavel voia să se despartă de Corint, Domnul i S-a arătat noaptea în vedenie, zicându-i:Nu te teme, ci propovăduiește cuvântul Meu și nu tăcea, fiindcă mult popor am în această cetate, care va crede în Mine, iar Eu sunt cu tine și nimeni nu va putea să-ți facă ție rău. Sfântul Pavel a petrecut în Corint un an și șase luni, învățând pe iudei și pe elini Cuvântul lui Dumnezeu. Și mulți, crezând, s-au botezat; asemenea și Crisp, mai marele soborului, crezând cu toată casa sa, s-a botezat. Iar unii iudei potrivnici, pornind cu un suflet asupra lui Pavel, l-au dus la judecată, la antipatul Galion, care era fratele filosofului Seneca. Dar acela n-a voit să-l judece pe Pavel, zicând:De ar fi făcut vreun lucru rău, l-aș fi judecat, dar fiindcă întrebarea voastră este pentru cuvinte și pentru legea voastră, nu voiesc să vă fiu judecător. Și i-a gonit pe ei afară din divan.

După aceasta, Sfântul Pavel, petrecând acolo încă câteva zile și pe frați sărutându-i, a plecat în Siria cu cei ce erau cu dânsul. Și-i urmau lui și Acvila și Priscila. Și au sosit în Efes, unde, propovă­duind cuvântul Domnului, multe minuni făcea Sfântul Apostol Pavel, pentru că nu numai mâinile lui erau făcătoare de minuni, tămăduind toate neputințele prin atingerea sa, dar și basmalele lui și mahrama capului, cea adăpată cu sudorile trupului său, avea aceeași putere de facere de minuni. Acelea, fiind puse pe cei bolnavi, îndată îi tămăduiau și goneau din ei duhurile cele viclene. Aceasta văzând unii dintre iudei rătăciți și fermecători, au îndrăznit a chema numele Domnului Iisus asupra celor îndrăciți, zicând:Vă jurăm pe voi cu lisus, pe Care Pavel Îl propovăduiește! Iar duhul cel viclean a răspuns, zicând:Pe Iisus îl știu și pe Pavel îl cunosc, dar voi cine sunteți?

Deci, sărind spre ei omul în care era duhul cel viclean, i-a biruit și, întărindu-se împotriva lor, îi bătea și-i rănea, încât abia au scăpat goi din mâinile îndrăcitului. Și a aflat de aceasta tot Efesul, și evrei și elini, și a căzut o frică mare peste toți și se mărea numele Domnului Iisus. Deci mulți au crezut în Hristos, iar vrăjitorii care erau în ceta­te, primind sfânta credință, și-au adunat cărțile lor cele vrăjitorești și, numărând prețul lor, au aflat cincizeci de mii de arginți, și și-au ars cărțile înaintea tuturor. Astfel creștea și se întărea cuvântul Domnu­lui. Și Pavel dorea să meargă la Ierusalim și zicea: „După ce voi fi în Ierusalim, se cade mie să văd și Roma”.

Deci când slujitorii capiștei Artemisei au ridicat tulburare în Efes, Sfântul Pavel, după zăbovirea lui acolo timp de trei ani, a plecat în Macedonia. De acolo a venit la Troa, unde a petrecut șapte zile. Aici, într-o zi de Duminică, s-au adunat ucenicii să frângă pâine și a făcut către dânșii vorbire lungă, pentru că a doua zi voia să iasă de acolo. Astfel, a lungit cuvântul până la miezul nopții, arzând multe lumânări în foișorul acela. Atunci un tânăr, anume Eutihie, șezând la fereastră, s-a îngreuiat tare de somn și a căzut jos din casa de sus, de la catul al treilea, și l-au luat mort.

Și pogorându-se Pavel, s-a plecat peste el și, cuprinzându-l, a zis: „Nu vă tânguiți, că sufletul lui este în el!”. Și iarăși s-a suit Pavel în foișor și au adus pe tânăr viu, mângâindu-se mult. Iar Sfântul Pavel, vorbind până la ziuă și, sărutând pe toți credincioșii, a plecat de acolo. Și venind în Milet, a trimis la Efes ca să cheme la dânsul preoții Bisericii, pentru că nu voia să se ducă el însuși acolo, ca să nu zăbovească, deoarece se sârguia să fie în Ierusalim.

Și venind la el duhovniceasca rânduială din Efes, apostolul i-a învățat, zicând:Luați aminte de voi și de toată turma voastră, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să pașteți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu sângele Său. Și le-a proorocit pentru eretici, care, după ducerea lui, aveau să intre la ei ca lupi răi. El le-a mai spus și scopul călătoriei sale, zicând:Eu, legat fiind cu Duhul voi merge în Ierusalim, neștiind cele ce mi se vor întâmpla în el Și îmi grăiește Duhul Sfânt că mă așteaptă în Ierusalim legături și chinuri, ci mie nu-mi este nici o grijă de acestea, nici nu pun nici un preț pe sufletul meu. Numai mă silesc să-mi săvârșesc alergarea mea cu bucurie și slujba pe care am luat-o de la Dumnezeu să o împlinesc. Apoi a zis către ei:Iată eu acum știu aceasta, că voi toți nu veți mai vedea fața mea.

Atunci toți au plâns și, căzând pe grumazii lui Pavel, îl sărutau, mâhnindu-se mai ales pentru cuvântul care le-a zis lor că de acum nu-i vor mai vedea fața lui. Deci au petrecut pe Sfântul Apostol până la corabie. Iar el, dându-le cea mai de pe urmă sărutare, a luat calea mării și trecând prin multe cetăți și țări care erau pe lângă mare și prin insule și pretutindeni cercetând pe credincioși și întărindu-i, a sosit la Ptolemaida și a mers în Cezareea, găzduind în casa Sfântului Apostol Filip, care era unul din cei șapte diaconi. Atunci a venit la Sfântul Pavel un prooroc, anume Agav și, luând brâul lui, și-a legat mâinile și picioarele sale, zicând:Așa grăiește Duhul Sfânt, că pe bărbatul al căruia este brâul acesta, așa îl vor lega iudeii în Ierusalim și-l vor da în mâinile neamurilor! Auzind frații aceasta, au rugat cu lacrimi pe Pavel să nu se ducă în Ierusalim. Sfântul Pavel a răspuns către ei:Ce faceți plângând și zdrobindu-mi inima? Pentru că eu nu numai că voiesc a fi legat, ci sunt gata și a muri în Ierusalim pentru numele Domnului Iisus. Iar frații au tăcut, zicând:Voia Domnului să fie!

După aceasta, Sfântul Apostol Pavel s-a suit în Ierusalim cu ucenicii săi, între care era și Trofim Efeseanul, care se întorsese din elini la creștini; și a fost primit Pavel cu dragoste de Sfântul Apostol Iacov, fratele Domnului, și de toate Bisericile credincioșilor. În vremea aceea au venit din Asia în Ierusalim la praznic, iudeii care erau potrivnici lui Pavel și care pretutindeni în Asia ridicaseră clevetiri împotriva lui. Aceia văzând pe Pavel în cetate umblând cu Trofim Efeseanul, au spus de el arhiereilor iudei, cărturarilor și bătrânilor, cum că Pavel strică legea lui Moise, neporuncind să se taie împrejur, și propovăduiește pretutindenea pe Iisus cel răstignit. Și se întărâtau toți asupra lui Pavel, dorind să-l prindă. Deci când acei iudei din Asia au văzut pe Sfântul Pavel la praznic în biserica lui Solomon, îndată clevetind asupra lui, au pornit pe tot poporul și, repezindu-se, au pus mâinile pe el, strigând: „Bărbați israeliteni, ajutați! Acesta este omul care grăiește hule asupra poporului, asupra Legii și asupra acestui loc. Încă și elini a băgat în biserică, spurcând acest loc sfânt”. Căci ei credeau că și pe Trofim l-a băgat Pavel în biserică. Și s-a pornit toată cetatea, făcându-se adunare de norod; și prinzându-l pe Pavel, îl trăgeau afară din biserică. Și îndată s-au închis ușile și voiau să-l ucidă pe el; dar nu în biserică, pentru ca să nu se spurce acel loc sfânt.

În vremea aceea, s-a înștiințat comandantul oștii ce păzea cetatea, cum că tot Ierusalimul s-a tulburat. Iar acela luând îndată ostași și șutași, au alergat la biserică. Și văzându-l poporul, a încetat a-l mai bate pe Pavel. Iar comandantul, prinzându-l pe Pavel, a poruncit să-l lege cu două lanțuri de fier și l-a întrebat cine este și ce rău a făcut. Iar poporul striga să-l ucidă pe Pavel.

Și neputând el să înțeleagă de ce este vinovat Pavel din pricina poporului care făcea gălăgie, a poruncit să-l ducă în tabără. Iar mulțimea poporului urma comandantului și ostașilor, strigând să se ucidă Pavel. Și fiind pe un loc înalt care avea trepte, Pavel l-a rugat pe comandant să-l lase să grăiască către popor ceva, și comandantul i-a dat voie. Deci Pavel, întorcându-se spre popor și stând pe trepte, a strigat către ei în limba evreiască: „Bărbați frați și părinți, ascultați răspunsul meu către voi”. Și a început a le spune de râvna lui de mai înainte după Legea lui Moise, cum a mers în Damasc, cum l-a luminat o lumină cerească și cum a văzut pe Domnul trimițându-l la neamuri.

Iar poporul, nevoind ca mai mult să-i asculte cuvintele lui, și-a ridicat glasul către comandantul oștii: „Ia de pe pământ pe unul ca acesta, pentru că nu i se cade lui să trăiască!”. Și strigând acestea, își aruncau hainele și făceau praf în văzduh de mânie, voind ca să fie ucis Pavel. Iar comandantul a poruncit să-l ducă în tabără, vrând să-l cerceteze pe el cu bătăi ca să înțeleagă, pentru care pricină poporul striga împotriva lui. Și, întinzând pe Pavel cu funii ca să-l bată, Pavel a zis către sutașul care era de față: „Oare vă este îngăduit să bateți pe un cetățean roman și nejudecat?”. Iar sutașul apropiindu-se de coman­dant, i-a zis: „Vezi, ce vrei să faci? Omul acesta este roman!”. Atunci comandantul, apropiindu-se de el, l-a întrebat: „Roman ești tu?”. Iar el a zis: „Da”. Și a zis lui: „Eu cu mult preț am câștigat numirea aceasta”. Și îndată l-a scos din lanțuri. Iar a doua zi, comandantul a poruncit să vină arhiereii și tot soborul lor, și a pus înaintea lor pe Sfântul Pavel. Iar acesta, căutând spre sobor, a zis: „Bărbați frați, eu cu bun cuget am viețuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua de azi”.

Atunci arhiereul Anania a poruncit celor ce stăteau înaintea lui, să-l bată pe el peste gură. Iar Pavel i-a zis lui: „Te va bate pe tine Dumnezeu, perete văruit, pentru că vrând să mă judeci după Lege, calci legea, poruncind să mă bată fără vină!”.

Și cunoscând Sfântul Pavel că în soborul acela o parte sunt saduchei, iar altă parte farisei, a strigat în adunare, zicând: „Bărbați frați, eu sunt fariseu, fiu de fariseu, și pentru nădejdea și învierea morților primesc judecata”. Zicând el acestea, s-a făcut ceartă între saduchei și farisei și s-a despărțit poporul, pentru că saducheii ziceau că nu este învierea morților, nici înger, nici duh, iar fariseii mărturi­sesc că sunt acestea. Atunci s-a făcut strigare mare, pentru că fariseii ziceau: „Nici un rău nu aflăm în omul acesta”, iar saducheii ziceau dimpotrivă și din această pricină se făcuse mare ceartă. Iar coman­dantul ostașilor temându-se ca Pavel să nu fie omorât de dânșii, a poruncit ostașilor să-l scoată din mijlocul lor și să-l ducă în tabără.

.Deci, sosind noaptea, Domnul S-a arătat Sfântului Pavel și i-a zis:Îndrăznește, Pavele, că precum ai mărturisit cele despre Mine în Ierusalim, tot așa se cade să mărturisești și în Roma! Și făcându-se ziuă, unii dintre iudei făcând sfat, s-au jurat între ei să nu mănânce, nici să bea, până ce nu vor omorî pe Pavel. Și erau ei mai mult de patruzeci de bărbați. De acest lucru înștiințându-se comandantul, a trimis pe Pavel cu mulți ostași înarmați în Cezareea la ighemonul Felix. Iar arhiereii cei bătrâni, aflând de aceea, s-au dus și ei în Cezareea și cleveteau pe Pavel la ighemon. Și, întrebându-se cu dânsul înaintea ighemonului, îi cereau moartea lui. Dar n-au sporit nimic, pentru că nici o vină de moarte n-au aflat într-însul. Dar ighemonul, ca să facă pe placul iudeilor, ținea pe Pavel în legături.

Iar după trecerea a doi ani, Felix ighemonul a plecat de la stăpânirea ighemoniei și în locul lui a venit un alt ighemon, Festus. Pe acela îl rugau arhiereii ca să-l trimită pe Pavel în Ierusalim. Și aceasta o făceau iudeii vrând ca să ucidă pe apostolul lui Hristos pe drum. Iar când Festus a întrebat pe Pavel, dacă voiește să meargă în Ierusalim la judecată, acesta i-a răspuns: „Eu stau la judecata Cezarului, la care mi se cade să primesc judecata. De am făcut ceva vrednic de moarte, nu mă lepăd de ea, iar de nu se află nimic asupra mea din cele ce clevetesc iudeii, apoi nimeni nu poate să mă dea pe mine lor, pentru că cer să fiu judecat de Cezar!

Atunci ighemonul Festus, sfatuindu-se cu sfetnicii săi, a zis către Pavel: „Pe Cezarul l-ai pomenit, la Cezar te vei duce!”. Iar după câteva zile, împăratul Agripa venind în Cezareea ca să cerceteze pe Festus și aflând despre Pavel, a voit ca să-l vadă pe el. Iar când Pavel a fost pus înaintea împăratului Agripa și a ighemonului Festus, el le-a vorbit despre Domnul Hristos și pentru adeverirea Sa. Atunci împăratul Agripa a zis către dânsul: „Puțin de nu m-ai convins și pe mine, ca să fiu creștin!”. Iar Pavel a zis: Eu m-aș fi rugat lui Dumnezeu, ca și întru puțin și întru mult, nu numai tu, ci toți cei ce mă aud pe mine astăzi, să fie într-acest chip, precum sunt eu, afară de legăturile acestea!

Și zicând el acestea, împăratul, ighemonul și toți ceilalți s-au sculat și ducându-se, vorbeau unul către altul, zicând:Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte și de legături. Iar Agripa a zis lui Festus: „Omul acesta ar fi putut fi liber, de n-ar fi cerut să fie judecat de Cezarul”. Și așa l-au judecat pe el ca să-l trimită la Cezarul, dându-l cu alți legați unui sutaș, anume Iuliu, din oștile sevastienești. Iar acela, luând pe cei legați împreună cu Pavel, i-a dus pe ei în corabie și au plecat.

Și mergând ei pe mare, nu fără de primejdie le-a fost calea, din pricina vânturilor celor potrivnice. Deci, când au ajuns la Creta și au mers la un loc, care se numea „Limanuri Bune”, Sfântul Pavel, ca cel ce vedea mai înainte cele ce aveau să fie, îi sfătuia pe ei să rămână acolo cu corabia. Dar sutașul asculta mai mult pe cârmaci, decât pe Pavel. Și când erau în mijlocul mării, a suflat un vânt puternic cu vifor, care a ridicat valuri foarte mari; și era atâta ceață, încât paisprezece zile n-au văzut soarele ziua, nici stelele noaptea, neștiind în ce loc sunt. Deci, fiind purtați de valuri și deznădăjduindu-se, n-au mâncat în zilele acelea, așteptând cu toții moartea. Și erau în corabie două sute șaptezeci și șase de suflete.

Iar Pavel, stând în mijlocul lor, îi mângâia, zicându-le: „O, bărbaților, mai bine era să mă fi ascultat pe mine și să nu ieșiți din Creta; însă mă rog să fiți cu bună nădejde, pentru că nici unul din voi nu va pieri, decât numai corabia, căci astă-noapte îngerul Dumnezeului meu mi-a stat înainte, zicându-mi:Nu te teme, Pavele, că se cade ție să stai înaintea Cezarului. Iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți câți suni cu tine! De aceea îndrăzniți, bărbaților, că eu cred lui Dumnezeu că așa va fi. Și ruga Pavel pe toți ca să primească hrană, zicându-le:Nu vă temeți, că nici unuia dintre voi nu-i va cădea nici un fir de păr din cap.

Acestea zicându-le și luând pâinea, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor și, rupând-o, a început a mânca. Apoi, toți făcându-se cu bună nădejde, au primit și ei hrană. Iar după ce s-a făcut ziuă, au văzut pământul, dar nu cunoșteau ce țară este și au îndreptat corabia spre mal. Și fiind aproape de mal, corabia s-a înfipt în nisip cu partea dinainte, iar partea dinapoi se rupea de furia valurilor. Atunci ostașii s-au sfătuit între dânșii să omoare pe cei legați, ca nu cumva să scape cineva înotând. Iar sutașul, vrând să ferească pe Sfântul Pavel, a oprit sfatul lor și a poruncit ca aceia care pot să înoate, sărind în apă cei dintâi, să iasă la mal. Iar ceilalți privind la ei, au început și ei a înota, unii pe scânduri, iar alții pe ce apucau din corabie, așa că toți au ajuns sănătoși la pământ, scăpând din mare.

Atunci ei au cunoscut că insula aceea se cheamă Malta, iar locuitorii insulei, barbarii, le-au făcut lor multă milă. Deci le-au aprins un foc, din pricina ploii și a frigului ce era atunci, ca cei udați de apă să se încălzească. Iar Sfântul Pavel adunând o mulțime de uscături și punându-le pe foc, o viperă a ieșit de căldură și s-a apucat de mâna lui, stând atârnată. Iar barbarii, dacă au văzut vipera atâr­nată de mâna Sfântului Pavel, ziceau între dânșii:Cu adevărat, ucigaș este acesta, care izbăvindu-se de mare, judecata lui Dumnezeu nu l-a lăsat să trăiască. Dar Sfântul Pavel, scuturând vipera în foc, nici un rău nu a pătimit. Iar aceia așteptau să se aprindă de veninul șarpelui și să cadă mort. Și așteptând ei mult și nevăzând nici un lucru ca acesta, și-au schimbat socoteala, zicând că acela este Dumnezeu.

Deci mai marele insulei aceleia, cu numele Publius, primind în casa sa pe toți câți ieșiseră din mare, i-a ospătat cu dragoste trei zile. El avea pe tatăl său pătimind de friguri și de idropică, zăcând pe patul durerii. Atunci Pavel, intrând la el, s-a rugat Domnului și punând mâinile pe cel bolnav, l-a tămăduit. Aceasta făcând, veneau la el și ceilalți neputincioși din insula aceea, și se tămăduiau. Iar după ce au trecut trei luni, plecând cu altă corabie, au ajuns la Siracuza și de acolo în Regium, apoi în Puteoli, și după aceasta au ajuns în Roma. Și când frații din Roma au aflat de venirea lui Pavel, toți au ieșit întru întâmpinarea lui, până la târgul lui Apie și până la cele trei hanuri. Iar Pavel, văzându-i, s-a mângâiat cu duhul și a mulțumit lui Dumnezeu. Atunci sutașul, care îi adusese din Ierusalim la Roma pe cei legați, i-a dat pe ei voievodului, iar lui Pavel i-a poruncit să petreacă deosebi, păzindu-l pe el un ostaș. Deci Pavel a petrecut în Roma doi ani și primea pe toți care veneau la dânsul, propovăduin- du-le cu îndrăzneală și fără opreală împărăția lui Dumnezeu și învățându-i cele despre Domnul nostru Iisus Hristos.

Cele spuse până aici despre viața și ostenelile lui Pavel sunt luate din Faptele Apostolilor, scrise de Sfântul Luca. Iar despre celelalte pătimiri ale lui, el singur le spune în Scrisoarea sa către Corinteni, scriind astfel:în osteneli (am fost)mai de multe ori, în bătăi peste măsură, în temniță mai mult și în primejdie de moarte adeseori. Am luat de la iudei de cinci ori câte 40 de lovituri fără una. Am fost bătut cu toiege de trei ori; o dată am fost împroșcat cu pietre, corabia s-a sfărâmat cu mine de trei ori, am făcui o zi și o noapte în adâncul mării; în călătorie am fost de multe ori. Și precum a măsurat lungimea și lărgimea pământului cu umblarea și marea cu înotarea, tot așa a știut și înălțimea cerului, fiind răpit până la al treilea cer. Pentru că Domnul, mângâind pe apostolul Său în ostenelile cele suferite cu multe dureri, pentru numele Lui cel sfânt, i-a descoperit bunătățile cerești, pe care ochiul nu le-a văzut; și a auzit acolo cuvinte negrăite, pe care nu este îngăduit omului a le grăi.

Iar cum a săvârșit acest sfânt apostol celelalte nevoințe ale vieții și ale alergării sale, povestește Evsevie Pamfil, episcopul Cezareii Palestinei, scriitorul faptelor bisericești. Acesta scrie că după ce Sfântul Pavel a stat doi ani legat în Roma, a fost lăsat liber ca un nevinovat și a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu o vreme în Roma, iar alta, prin alte țări ale Apusului. Iar Sfântul Simeon Metafrast scrie că după ce Apostolul Pavel a scăpat de legăturile din Roma, ostenin- du-se încă câțiva ani în bunăvestirea lui Hristos, a ieșit din Roma și a trecut în Spania, Galia și în toată Italia, luminând neamurile cu lumina credinței și întorcându-le la Hristos de la înșelăciunea diavo­lească. Iar când era în Spania, o femeie oarecare bogată și de bun neam, auzind de propovăduirea apostolului despre Hristos, dorea ca să-l vadă. Deci a îndemnat pe bărbatul său, Prov, să roage pe Sfântul Apostol Pavel să vină în casa lor, ca să-l ospăteze cu dragoste. Și intrând sfântul apostol în casa lor, femeia a privit la fața lui și a văzut pe fruntea lui aceste cuvinte scrise cu slove de aur: „Pavel, Apostolul lui Hristos!”.

Văzând femeia ceea ce nimeni altul nu putea să vadă, a căzut la picioarele apostolului cu bucurie și cu frică, mărturisind că Hristos este adevăratul Dumnezeu, și a cerut Sfântul Botez. Deci a primit botezul mai întâi femeia aceea, care se numea Xantipi, apoi bărbatul ei Prov și toată casa lor. Asemenea a primit botezul și Filotei, mai marele cetății, și mulți alții. Apoi, străbătând el prin toate părțile acelea ale Apusului, le-a luminat cu lumina sfintei credințe. Și văzând mai înainte sfârșitul său cel mucenicesc, iarăși s-a întors în Roma și a scris Sfântului Timotei, ucenicul său, zicându-i:Iată eu acum mă jertfesc și vremea ducerii mele a sosit. Eu m-am nevoit cu nevoință bună, alergarea am săvârșit și credința am păzit; deci de acum mi se gătește cununa dreptății, pe care mi-o va da Domnul în ziua aceea.

Despre vremea pătimirii Sfântului Apostol Pavel, istoricii bisericești nu scriu toți într-un fel. Nichifor Calist, în cartea a doua a istoriei sale, în capitolul 36, scrie că Sfântul Apostol Pavel a pătimit din pricina lui Simon vrăjitorul în același an și în aceeași zi cu Sfântul Apostol Petru, căci a ajutat lui Petru ca să-l biruiască pe Simon. Alții spun că după moartea Sfântului Petru, trecând un an, Pavel a pătimit tot în luna iunie, în 29 de zile, în aceeași zi în care Petru fusese răstignit cu un an mai înainte. Iar pricina pătimirii lui Pavel spun că a fost aceasta, că prin propovăduirea lui Hristos, îndemna pe fecioare și pe femei la viața cea curată.

Insă nu se pare a fi mare deosebire întru aceea, căci se scrie în viața Sfântului Petru, de către Simeon Metafrast, că, după pierzarea lui Simon vrăjitorul, Sfântul Petru n-a pătimit îndată, ci după câțiva ani, din pricina a două țiitoare iubite ale lui Nero, care se întorseseră la Hristos și au învățat să viețuiască în curăție. Iar de vreme ce și Sfântul Pavel a viețuit mulți ani în Roma și în părțile Apusului cele dimprejur, în aceeași vreme când trăia și Sfântul Petru, se putea întâmpla ca amândouă acelea să fie: ca Sfântul Pavel să fi ajutat Sfântului Petru împotriva lui Simon vrăjitorul, în vremea petrecerii sale celei dintâi în Roma și venind a doua oară în Roma, iarăși să fi slujit cu Sfântul Petru la mântuirea oamenilor, povățuind partea bărbătească și femeiască la viața cea deplin curată. Prin aceasta au pornit spre mânie pe cel necurat și spurcat cu viața, pe împăratul Nero, care, căutându-i pe amândoi, i-a osândit la moarte. Pe Petru, ca pe un străin, l-a dat spre răstignire; iar pe Pavel, ca pe un cetățean roman, pe care nu se cădea să-l omoare cu moarte necinstită, l-a osândit la tăiere cu sabia. Și chiar dacă nu în același an, însă în aceeași zi s-au întâmplat acestea. Iar când s-a tăiat cinstitul cap al Sfântului Apostol Pavel, a curs din răni sânge cu lapte. Iar credincioșii, luând sfântul lui trup, l-au pus la un loc cu al Sfântului Petru.

Astfel s-a sfârșit vasul lui Hristos cel ales, învățătorul neamu­rilor, propovăduitorul a toată lumea, văzătorul cereștilor înălțimi și al frumuseților Raiului, priveliștea și mirarea îngerilor și a oamenilor, marele nevoitor și pătimitor, care a purtat pe trupul său rănile Domnului, Sfântul și marele Apostol Pavel. Și a doua oară, deși fără de trup, s-a înălțat până la al treilea cer și a stat înaintea luminii celei întreite, împreună cu prietenul și ostenitorul său, cu Sfântul mai marele Apostol Petru, trecând de la Biserica care se luptă, la Biserica cea biruitoare, care prăznuiește în glasul bucuriei și al mărturisirii. Iar acum ei slăvesc pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia și de la noi păcătoșii să-I fie cinste, slavă, închinăciune și mulțumire, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.