Articole

Sfântul Apostol Timotei († 80 d.Hr.)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Apostol Timotei


 

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Timotei (adormit în anul 80 d.Hr.) a fost un episcop din primul secol.

Prăznuirea sa se face în 22 ianuarie. Numele său, din grecescul Τιμοθεος, înseamnă „slăvind pe Dumnezeu”.

***

Sfântul Timotei a fost însoțitorul Sfântului Apostol Pavel în multe din călătoriile acestuia.

Era evreu după mamă și grec după tată, de origine din cetatea Listra.

Mama sa, Eunike, și bunica sa, Lois, sunt menționate pentru deosebita lor evlavie (II Timotei 1,5).

Nu știm nimic despre tatăl său, în afara faptului că era grec (Fapte 16,1).

El este menționat prima dată în timpul celei de a doua vizite a Sfântului Pavel la Listra (Fapte 16,2), unde probabil locuia și unde se pare că a fost convertit în timpul primei vizite a Apostolului Pavel în acest oraș (I Timotei 1,2; II Timotei 3,11).

Apostolul, având fiindu-i foarte drag despre acest “fiu al său în credință,” l-a luat ca tovarăș al său (Fapte 16,3) de călătorie.

L-a circumcis, astfel încât să-i împace pe creștinii dintre iudei, care inițial considerau că îmbrățișarea învățăturii lui Hristos presupunea prealabila trecere la Legea lui Moise.

El a devenit secretarul unuia dintre sfinții evangheliști (I Timotei 4,14).

A plecat cu Sfântul Pavel în călătoria acestuia în Frigia, Galatia și Misia; a mers și în Troa, Filipi și Berea [Veria] (Fapte 17,14).

Apoi l-a însoțit la Atena, iar de aici a fost trimis împreună cu Sila în misiune în Tesalonic (Fapte 17,15; I Tesaloniceni 3,2). Ultima dată îl găsim în Corint (I Tesaloniceni 1,1; II Tesaloniceni 1,1) împreună cu Apostolul Pavel.

Mai este menționat după câțiva ani, ca fiind alături de Apostolul Pavel în Efes (Fapte 19,22), de unde este trimis în misiune în Macedonia.

Mai apoi îl însoțește pe Sfântul Pavel în Asia (Fapte 20,4), unde rămâne cu acesta pentru o vreme.

Când Sfântul Apostol Pavel este întemnițat la Roma, Timotei este întemnițat alături de el (Filimon 1,1) Evrei 13,23).

În timpul celei de a doua întemnițări, Sfântul Apostol Pavel îi scrie să vină cât mai repede și să îi aducă câteva lucruri pe care le lăsase la Troa: felonul și pergamentele (II Timotei 4,13).

Conform tradiției, Sfântul Apostol Pavel l-a hirotonit pe Timotei ca episcop de Efes în anul 65 d. Hr., după ce Sfântul Ioan Evanghelistul fusese exilat în insula Patmos.

Păstorește aici timp de 15 ani.

În anul 80, Timotei a încercat să oprească o procesiune păgână cu idoli, ceremonii și cântece.

Ca urmare, păgânii mânioși l-au bătut, l-au târât la marginea drumului și l-au bătut până ce l-a omorât (sau, după alte surse, l-au omorât cu pietre).

În secolul al IV-lea, moaștele sale au fost mutate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol.

Biserica îl numără pe Apostolul Timotei printre Cei 70 de Apostoli trimiși de Iisus Hristos să propovăduiască Evanghelia.

 

Epistolele către Timotei

Două cărți din Noul Testament poartă numele său, reprezentând cele două epistole pe care i le-a trimis Sfântul Apostol Pavel: I Timotei și II Timotei.

 

Imnografie


 

Tropar (Glasul 4)

Bunătate învățându-te și întru toate cumpătat fiind,
îmbrăcându-te cu buna conștiință, precum i se cuvine unui sfânt,
ai scos din vasul alegerii lucrurile tainice;
și credința păzind, aceeași cale ai săvârșit, apostole Timotei:
roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac (Glasul 1)

Pe Dumnezeiescul ucenic și împreună călător cu Pavel,
pe Timotei, toți credincioșii să îl lăudăm cu cântări,
împreună cu dânsul cinstind și pe înțeleptul Anastasie, cel ce a strălucit din Persia ca o stea,
și gonește patimile noastre cele sufletești și bolile trupului.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149), arată că Sf. Apostol Timotei trebuie zugrăvit în chipul unui bătrân cu barba creață, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

 

Viața Sfântului Apostol Timotei


 

Apostolul Timotei (†80 d.Hr.) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Apostolul Timotei (†80 d.Hr.) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Pe Sfântul Apostol Timotei l-a odrăslit latura Licaoniei și a învățat carte în vestita cetate Listra, care nu s-a preamărit atât cu îndestularea roadelor pământești, pe cât cu această de Dumnezeu sădită mlădiță tânără, deși nu era din prea bună rădăcină; căci precum un trandafir bine mirositor iese din spini, tot astfel Timotei a odrăslit din tată necredincios elin, care era renumit în păgâneasca sa rea credință; și atât de vestit în răutate, pe cât mai pe urmă fiul lui l-a întrecut cu bunătățile și cu obiceiurile cele bune.

Maica sfântului, ca și bunica lui, erau evreice de neam, dar amândouă sfinte și drepte, împodobite cu fapte bune, precum despre dânsele mărturisește Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Doresc să te văd, aducându-mi aminte de lacrimile tale, ca să mă umplu de bucurie, luând pomenire de credința cea nefățarnică, care este întru tine și care s-a sălășluit mai înainte în bunica ta Loida și în maica ta Eunike; deci, încredințat sunt că și întru tine va fi așa” (II Timotei, 1, 4-5).

Dar fiind încă copil fericitul Timotei, și nu atât cu bucățele, cât cu cuvântul Domnului hrănindu-se de maică să, s-a abătut cu totul de la rătăcirea cea păgâneascăși iudaicească și a alergat la Sfântul Pavel, la trâmbița bisericească cea de Dumnezeu glăsuitoare, într-un chip ca acesta: când Sfântul Apostol Pavel a venit în Listra cu Barnaba, ucenicul și apostolul lui Hristos, precum spune dumnezeiescul Luca în Faptele Apostolilor, au mers și în cetățile Licaoniei, în Listra și în Derbe, și în cele dimprejurul lor, iar prin venirea sa acolo, a făcut o mare minune; căci a tămăduit un șchiop din pântecele maicii sale, numai cu cuvântul, lucru pe care văzându-l popoarele, s-au mirat foarte, zicând: Dumnezeu asemănându-se oamenilor, s-a pogorât la noi.

Înștiințându-se că nu dumnezei, ci apostoli și propovăduitori ai Dumnezeului Celui viu se numesc ei, mincinoșilor zei le sunt potrivnici și spre aceasta sunt trimiși, ca să întoarcă pe oameni de la înșelăciunea diavolească spre adevăratul Dumnezeu, care nu numai pe cuvioși, ci și pe morții din morminte poate să-i scoale, atunci mulți s-au întors de la rătăcire către dreapta credință. Între dânșii era și maica acestui fericit Timotei, care petrecea în văduvie după bărbatul său. Ea a primit cu bucurie în casa sa pe Sfântul Apostol Pavel, l-a găzduit cu toată îndestularea și i-a dat pe Sfântul Timotei, fiul său, răsplătindu-i ca un dar pentru minunea făcută de dânsul în cetatea lor și pentru luminarea dreptei credințe. Atunci era copil, încă tânăr cu anii, dar foarte îndemânatic și de bună credință, pentru primirea seminței cuvântului lui Dumnezeu.

Deci, luându-l Sfântul Pavel și văzându-l blând și cu minte bună, apoi, văzând mai înainte de a fi darul lui Dumnezeu, l-a iubit mai mult decât părinții cei trupești; dar, de vreme ce atunci era încă copil tânăr și neputând să călătorească cu dânsul, l-a lăsat acasă, punându-l lângă dascăli iscusiți, ca să învețe de la dânșii dumnezeiasca Scriptură, de care lucru scriind Pavel către dânsul, îi aducea aminte: Din tinerețe știi Sfintele Scripturi. Fiind urmărit de poporul iudeu, a fost dat afară din cetate și s-a dus în alte cetăți.

După câțiva ani, când Sfântul Pavel a ieșit din Antiohia să cerceteze pe frații din toate cetățile în care propovăduise mai întâi cuvântul lui Dumnezeu, luând pe Sila, a venit în Listra, unde era Sfântul Timotei, și văzându-l că venise în vârstă și sporise în toată faptă bună, apoi că era bine mărturisit de toți creștinii de acolo, l-a luat cu sine la apostolie și l-a făcut împreună călător, nedezlipit la toate ostenelile și călătoriile sale și împreună slujitor întru Domnul. Dar când a voit să iasă din cetate, ca să nu smintească pe niște iudei, care erau mulțime mare prin locurile acelea, l-a tăiat împrejur, după legea lui Moise, nu pentru vreo trebuință de mântuire, deoarece avea darul cel nou, Sfântul Botez, în locul tăierii împrejur, ci ca iudeii să nu se smintească de dânsul, deoarece toți știau că s-a născut din tată elin.

Deci, ieșind de acolo Sfântul Pavel, umbla prin cetăți și prin sate, învățând și binevestind împărăția lui Dumnezeu și luminându-i pe toți cu lumina dreptei credințe, căruia ca o stea a soarelui, cel de la al treilea cer răsărit, îi urmă dumnezeiescul Timotei, primind lumina cea neînserată, adică învățătura bunei vestiri a lui Hristos, și deprinzându-se la obiceiuri bune și la viață îmbunătățită, precum mărturisește despre dânsul iarăși apostolul Pavel, zicând: „Iar tu ai urmat învățăturii mele, vieții, așezământului, credinței, îndelung răbdării, dragostei, îngăduinței, izgonirilor și pătimirilor” (II Timotei, 3, 10-11).

Astfel, Sfântul Timotei a scos toate bunătățile din vasul alegerii, adică de la Pavel, și a primit apostoleasca sărăcie pentru Hristos, ca să nu câștige pentru el nimic, nici aur, nici argint, nici altceva de pe pământ; ci a trece din loc în loc și a propovădui Evanghelia împărăției. Apoi, s-a deprins a răsplăti bine pentru rău, căci fiind ocărât, el binecuvânta, prigonit fiind, el răbda, hulit fiind, mângâia, în toate punându-se înainte pe sine, ca o slugă a lui Dumnezeu. Deci, s-a făcut următor adevărat învățătorului său, Sfântului Pavel. Drept aceea, Sfântul Pavel, văzând pe ucenicul său sporind într-atîtea fapte bune, l-a făcut mai întâi diacon, după aceea preot, apoi episcop, deși era tânăr de ani.

Apoi, prin punerea mâinilor apostolești, fiind slujitor al tainelor lui Hristos, s-a făcut următor prea osârdnic al durerilor și ostenelilor apostolești, pătimind împreună și slujind celor mai mari apostoli, întru bună vestire a lui Hristos, pe care nici tinerețile, nici slăbiciunea trupului, n-au putut vreodată să-l împiedice de la nevoința care era de față. Ci în toate avea răbdare, după cum mărturisește despre dânsul învățătorul său Pavel, care scriind către Corinteni, în epistola întâi, zice: De va veni Timotei, luați aminte, ca să vie la voi fără de frică, pentru că are lucrul Domnului, ca și mine; deci, nimeni să nu-l defăimeze. Apoi, lăudându-l, a scris: Am trimis la voi pe Timotei, care îmi este fiu iubit și credincios întru Domnul, care vă aduce vouă aminte de căile mele.

Dar și în alte scrisori ale sale îl numește frate al său, zicând: Pavel, legatul lui Iisus Hristos, și Timotei, fratele. Și iarăși: Pavel, apostolul lui Iisus Hristos, cu voia lui Dumnezeu, și Timotei fratele. Și încă: Trimis-am pe Timotei, fratele nostru, slujitorul lui Dumnezeu și ajutătorul nostru în bună vestirea lui Hristos, ca să vă întărească și să vă mângâie în credința voastră.

Acestea și multe altele se află ca mărturii în epistolele lui Pavel, spre lauda Sfântului Timotei, pentru care acela nu se înălța, ci viețuind în smerita cugetare și pază, prin post și prin ostenelile cele de-a pururea, atât de mult se trudea, încât chiar învățătorul lui, văzându-i nevoințele și postul, îi era milă de el foarte mult, pentru că, văzându-l trudit, îl îndemna să nu bea apă, ci să primească puțin vin pentru stomacul său și pentru multele neputințe, de care, deși neîncetat trupul îi era cuprins, dar sufletul lui cel bun îi era sănătos și petrecea liber de toată vătămarea.

Deci, Timotei umbla prin toate marginile lumii cu învățătorul său, pentru că adesea propovăduia cuvântul lui Dumnezeu în Efes, Corint, Macedonia, Italia, Spania, încât este drept a zice despre dânșii: În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor. Și era Sfântul Timotei ascuțit la minte, grabnic la răspunsuri, retor ales în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, dascăl preadulce în împlinirea Sfintelor Scripturi, păstor prea vrednic în ocârmuirea bisericească și în apărare, dar mai ales a câștigat îndestulat dar, căci din îndoit izvor a scos învățătura.

Dar nu numai pe Pavel îl avea învățător, ci și de la iubitul ucenic a lui Hristos învăța, de la Ioan; căci fiind trimis de Domițian, împăratul Romei (81-96), în exil în insula Patmos, Timotei a fost în locul acestui Sfânt Ioan, episcop al cetății Efesului, unde nu după multă vreme a pătimit, pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, astfel:

Era odată un praznic vestit în Efes, ce se numea Catagoghion, în care închinătorii de idoli, bărbați și femei, luând asemănări de fețe neobișnuite, purtând în mâini ciomege și idoli, înconjurau ulițele cetății fără de rușine și cu glasuri fără de rânduiala, strigând, pe cei ce-i întâlneau că tâlharii se repezeau asupra lor, și ucideau pe mulți și făceau alte fărădelegi; cu care ticăloșii socoteau că aduc slujbă necuraților zei ai lor.

Acestea văzând dumnezeiescul Timotei, și cu focul râvnei celei dumnezeiești aprinzându-se, a intrat cu îndrăzneală într-acea priveliște de Dumnezeu hulitoare, propovăduind pe Unul adevăratul Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, arătând înșelăciunea și rătăcirea zeilor lor și altele câte erau din destul spre încredințare, spunând cu limbă slobodă. Iar ei, întru întunericul închinării de idoli umblând, n-au cunoscut, nici n-au înțeles cele grăite de apostol, ci repezindu-se cu un suflet asupra lui cu ciomegele ce aveau în mâini, l-au bătut cumplit pe sfânt și cu toată nemilostivirea și neomenia, pe pământ târându-l și călcându-l, l-au chinuit până la moarte.

Creștinii după aceea venind și văzându-l încă puțin suflând, l-au dus afară din cetate și după ce a murit, i-au îngropat cu cinste trupul lui, la locul ce se numea Pion, adică „gras”. Iar după multă vreme, cinstitele și sfintele lui moaște, după porunca împăratului Constanțiu (337-361), fiul marelui Constantin, s-au dus din Efes în Constantinopol, de Sfântul Artemie mucenicul și au fost puse în biserica Sfinților Apostoli, alături de dumnezeiescul Apostol Luca și cu Andrei, cel întâi chemat. Dumnezeu binevoind astfel, ca celor ce în viața aceasta toate de obște le-au fost, obiceiurile, învățătura și propovăduirea Evangheliei, de obște la fel și mormântul după moarte să le fie, de vreme ce și odihna lor în ceruri este una, întru împărăția Domnului nostru Iisus Hristos, care împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh împărățește, în veci. Amin.

Soborul Sfinților 70 de Apostoli

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

 

Soborul Sfinților 70 de Apostoli


 

Apostolul este trimisul lui Iisus Hristos pentru a propovădui Evanghelia și adevărul despre Mesia, cel răstignit pentru mântuirea noastră.

Cuvântul apostol provine din cuvântul grec αποστολος, însemnând „acela care este trimis”.

La origine este un termen militar, însemnând un atac produs de o forță militară, de obicei formată din câțiva soldați, împotriva unui inamic.

În contextul creștin, apostolul se referă la ucenicii care răspândesc Evanghelia lui Iisus Hristos.

Cei Șaptezeci de apostoli sunt ucenicii aleși de Dumnezeu (descriere în Luca 10,1-16) alături de Cei Doisprezece și trimiși să predice.

După o vreme, Cei Doisprezece Apostoli au mai adăugat câțiva celor Șaptezeci pentru a predica Evanghelia.

Deși în cele din urmă numărul lor a depășit șaptezeci, toți vor fi pomeniți ca „Cei Șaptezeci de Apostoli”.

Acești șaptezeci de apostoli, fiind aleși de puterea dumnezeiască, au fost trimiși în toată lumea ca să smulgă pe oameni din înșelăciunea și nebunia idolească și să-i întoarcă la cunoștința cinstirii de Dumnezeu.

Pentru aceasta, toți s-au nevoit în multe feluri și chipuri pentru adevăr și s-au mutat la Domnul așa cum se arată la pomenirea fiecăruia.

Biserica îi cinsteşte, cântându-le astăzi:

Ceata ucenicilor lui Hristos, celor şaptezeci, să o lăudăm dumnezeieşte credincioşii şi să o prăznuim. Că printr-înşii toţi ne-am învăţat a cinsti Treimea Cea nedespărţită, că sunt luminătorii dumnezeieştii credinţe“.

Referitor la cei 70 de ucenici, Eusebiu, Episcopul Cezareei Palestinei, spune în cartea sa cea dintâi (Istoria Bisericească), în cap. al 12-lea:

Numele fiecăruia din cei doisprezece apostoli ai lui Hristos din destul se încredinţează, din mărturiile Evangheliei, iar pentru cei şaptezeci de apostoli nici un catalog sigur nu se află undeva’.

Soborul Sfinților Măriților Apostoli, cei șaptezeci la număr este la 4 ianuarie.

Soborul Sf. 70 de Apostoli (4 ianuarie) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Soborul Sf. 70 de Apostoli - foto preluat de pe ziarullumina.ro

După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă șaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire.

 

Sfânta Evanghelie după Luca – Capitolul 10: 1 – 24


 

Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.

Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său.

Mergeţi! Iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.

Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi pe nimeni să nu salutaţi pe cale.

Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia.

Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi.

Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă.

Şi în orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă vor pune înainte.

Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: S-a apropiat de voi Împărăţia lui Dumnezeu.

Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi, ieşind în pieţele ei, ziceţi:

Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastră vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să ştiţi, că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu.

Zic vouă: Că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât cetăţii aceleia.

Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac şi în cenuşă.

Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă.

Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat, oare, până la cer? Până la iad vei fi coborât!

Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.

Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău.

Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.

Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma.

Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri.

În acest ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.

Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere.

Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi!

Căci zic vouă: Mulţi proroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit.

Dar care erau numele celor șaptezeci nu este adeverit, de vreme ce, precum scrie Sfântul Evanghelist Ioan:

Mulți din ucenicii Lui s-au dus și după aceea nu mai umblau cu Dânsul.

Și a zis Iisus celor doisprezece:

Oare și voi voiți să vă duceți?

Și a fost așa, căci aproape de patima cea de bunăvoie a Domnului, se împuținaseră foarte mult ucenicii lui și abia câțiva din cei șaptezeci rămăseseră lângă El, dar și din cei doisprezece a căzut unul.

Iar după Înviere, ceata sfinților doisprezece apostoli s-a împlinit cu Matia; iar ceata celor șaptezeci nu îndată, ci încet s-a împlinit cu cei nou încredințați prin buna vestire a celor care erau în ceata celor doisprezece și prin propovăduirea Sfântului Pavel, cel chemat de sus, fiind în aceeași ceată cu Sfântul Petru.

Deci se află despre cei șaptezeci de apostoli o istorie, sub numele Sfântului sfințit Dorotei, episcopul Tirului, scrisă și la începutul cărții faptele apostolilor, care și în Prolog este pomenită.

Dar acolo sunt scriși unii care numai la început au fost apostoli, iar după aceea au căzut din credință și din apostolie, precum Nicolae, nemernicul antiohian, fiind din cei șapte diaconi, care cu Simon vrăjitorul s-a abătut de la credință; la fel Figel, Hermogen și Dimas, despre care scrie Sfântul Apostol Pavel către Timotei:

„Știi că s-au întors de la mine toți cei din Asia, dintre care este Figel și Hermogen” (II, 1, 15).

Și iarăși:

„Dimas m-a lăsat, iubind veacul de acum, pentru că s-a făcut mai pe urmă jertfitor idolesc în Tesalonic” (II, 4, 10).

Pentru aceasta scrie și Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în epistola sa cea sobornicească dintii:

„De la noi a ieșit , dar n-a fost de la noi. De ar fi fost de la noi, ar fi fost cu adevărat cu noi” (I, 2, 19).

Și nu se cuvine pe unii ca aceia să-i cinstim în numărul sfinților celor șaptezeci ai soborului, ce acum se prăznuiește.

Căci ce împărtășire este luminii cu întunericul?

Însă mulți sunt în acea istorie trecuți sub tăcere, pe care Sfânta Biserică în sinaxarul lunilor îi numește sfinți, din cei șaptezeci de apostoli, cum sunt Timotei, Țiț, Epafras, Arhip, Ahila, Olimp, Codrat, Ahaic.

Sunt încă și altele multe cu îndoire, în acea istorie sub numele Sfântului Dorotei, scrise de cineva.

Deci s-a adunat acestea aici cu multă cercetare, din dumnezeiasca Scriptură, din învățăturile Sfinților Părinți și de la vechi istorici și povestitori bisericești vrednici de crezare, făcând o enumerare ca aceasta, după numele și rânduiala sfinților apostoli șaptezeci, care în această zi se prăznuiesc.

Cel dintâi din cei șaptezeci de apostoli era Sfântul Iacob, fratele Domnului, pe care Sfântul Apostol Pavel, în epistola sa către Gălăteni, îl pomenește, zicând: M-am suit în Ierusalim ca să văd pe Petru, iar pe altul din apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacob, fratele Domnului (I, 18-19). Acesta a fost întâiul episcop al Ierusalimului, pus de însuși Domnul, pe care propovăduindu-L, evreii l-au dat jos de pe aripa bisericii și cu pietre l-au rănit; apoi lovindu-l cu un lemn în cap, s-a sfârșit.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Marcu Evanghelistul (tovarăș al lui Pavel și autor al Evangheliei care îi poartă numele) care a scris Sfânta Evanghelie, îndemnându-l Sfântul Apostol Petru, care pomeneşte în cea dintâi sobornicească epistolă, zicând: Închină-se vouă Biserica cea adunată în Babilon şi Marcu, fiul meu (I, 5, 13). Acesta a fost aşezat episcop în Alexandria de acelaşi Sfânt Petru, unde închinătorii de idoli l-au legat cu o funie, apoi, târându-l şi bătându-l cu pietre, Domnul i S-a arătat şi, chemându-l la slavă cea cerească, şi-a dat duhul său.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Luca Evanghelistul, (tovarăș al lui Pavel și autor al Evangheliei care îi poartă numele) care a scris Sfânta Evanghelie, povestind faptele Sfântului Apostol Pavel, care îl şi pomeneşte în epistola către Coloseni, zicând: Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit (IV, 14). Acelaşi a scris şi Faptele Apostolilor; după multe osteneli, şi-a sfârşit apostolia sa muceniceşte, în Teba Beoţiei.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Cleopa, (care l-a întovărășit pe Domnul către Emaus) fratele mai mic al Sfântului Iosif logodnicul Fecioarei, care, călătorind în Emaus cu Sfântul Luca (care pomeneşte de el în Evanghelia sa, iar al său nume îl trece sub tăcere), a văzut pe Domnul după Înviere; şi după o vreme, evreii l-au ucis în aceeaşi casă, unde a cunoscut pe Hristos înviat, prin frângerea pâinii.

Sfântul Simeon, rudenia Domnului, după Iacob, a fost al doilea episcop în Ierusalim și a fost și el răstignit pentru Hristos.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Barnaba, (căpetenia celor Șaptezeci și tovarăș al lui Pavel) cel numit astfel de apostoli, iar mai înainte se numea Iosie, care se pomeneşte în Faptele Apostolilor, de către Sfântul Pavel, în epistola către Gălăteni, zicând: M-am suit în Ierusalim cu Barnaba (II, 1). Acesta cu Sfântul Pavel a slujit Cuvântului şi mai întâi a propovăduit pe Hristos în Roma; apoi a fost episcop în Mediolan, cum şi în patria sa, insula Ciprului; şi a fost ucis de evrei şi de elini cu pietre, apoi l-au îngropat cu Evanghelia Sfântului Matei, cea scrisă de dânsul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Iosie sau Iosif, numit Varsava şi Iust, cel numărat împreună cu Matia, după Iuda cel căzut, (fratele Domnului) care se pomeneşte în Faptele Apostolilor (I, 23); iar de Sfântul Pavel în epistola sa către Coloseni se numeşte şi Isus, care se mai zice Iust; şi se povesteşte de către dascăli că acest Iosie este fiul lui Iosif logodnicul, ca şi Iacob, Simeon şi Iuda (nu Iscarioteanul); a fost episcop în Eleuteropolis, unde s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Tadeu, (confundat uneori cu Iuda dintre cei Doisprezece) care a fost mai înainte ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, apoi al lui Hristos, altul decât Sfântul Apostol Iuda Tadeul, care se numeşte şi Levi, unul din cei doisprezece, care a botezat pe Avgar, împăratul Edesei, şi l-a curăţat de lepră; care după multe osteneli întru bunăvestirea lui Hristos, a adormit întru Domnul, în Berit, cetatea Feniciei.

Sfântul Anania, care a botezat pe Pavel apostolul, a fost episcop în Damasc; iar în Eleuteropolis şi-a sfârşit alergarea şi fiind ucis cu pietre, s-a dus către Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care L-a văzut stând în cerurile cele deschise.

Sfântul Filip, (unul din primii Șapte diaconi) care a botezat pe Simon vrăjitorul în Samaria şi pe famenul Candachiei; el a fost episcop în Tralia Asiei, şi luminând pe mulţi în credinţă, a trecut în adânci bătrâneţi la viaţa cea neîmbătrânită.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Prohor, unul din cei şapte diaconi, împreună călător cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu şi părtaşul ostenelilor sale. Întâi a fost episcop în Nicomidia, cetatea Bitiniei; apoi, propovăduind pe Hristos în Antiohia, muceniceşte s-a săvârşit.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Nicanor, unul din cei şapte diaconi, în aceeaşi zi în care a fost ucis întâiul Mucenic Ştefan, după cum se scrie în Faptele Apostolilor – fiind prigoană mare asupra Ierusalimului – a fost ucis împreună cu două mii, din cei ce credeau în Hristos.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Timon, unul din cei şapte diaconi, a fost episcop în cetatea Bostrica din Arabia şi, propovăduind numele lui Hristos, a pătimit multe de la iudei şi de la elini. Fiind aruncat într-un cuptor aprins, a ieşit viu, nevătămat; apoi s-a dus către Domnul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Parmena, unul din cei primii şapte diaconi, săvârşind slujba cea încredinţată lui de apostoli, întru propovăduirea cea plină de credinţă, şi-a dat sfârşitul muceniceşte, înaintea feţei apostolilor.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Timotei, (tovarăș al lui Pavel) (22 ianuarie) ostenindu-se întru bună vestire cu Sfântul Pavel, care i-a trimis două epistole, a fost episcop în Efes, iar la praznicul elinesc, ce se numea Katagoghion, s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Ţiţ, asemenea s-a ostenit în bună vestire cu Sfântul Pavel, care i-a scris o epistolă; el a fost episcop al Gortinei, în Creta.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Filimon, către care Sfântul Pavel s-a ostenit a-i trimite scrisoare, a fost episcop de Gaza.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Onisim, despre care Sfântul Pavel scrie către Filimon, chinuindu-se de către Terţul, eparhul Romei, s-a sfârşit în Puteoli.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Epafras, pe care Sfântul Pavel îl pomeneşte în Epistola trimisă către Filimon, zicând: Se închină ţie Epafras, cel robit împreună cu mine, pentru Iisus Hristos (I, 23). A fost episcop în Colose, în Biserica Laodiceii şi în Ierapole; apoi cu Sfântul Pavel au fost la Roma în legături, de unde Pavel, scriind către Coloseni, zice:

Închină-se vouă Epafras, cel de la voi, robul lui Iisus Hristos, care totdeauna se nevoieşte în rugăciuni, ca să fiţi desăvârşiţi întru toată voia lui Dumnezeu. Că mărturisesc pentru dânsul că are multă râvnă şi durere pentru voi şi pentru cei ce sunt în Laodiceea şi în Ierapole (IV, 12-13).

Sfântul Arhip, cel pomenit în aceeaşi Epistolă către Filimon, a fost, după Sfântul Eprafas (cel ţinut la Roma în legături), episcop în Colose, către care scrie Sfântul Pavel, zicând: Să spuneţi lui Arhip: Păzeşte-ţi slujba pe care ai luat-o de la Dumnezeu ca s-o săvârşeşti (IV, 17).
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Sila, (tovarăș al lui Pavel) care cu Sfântul Apostol Pavel a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi împreună cu dânsul a suferit multe chinuri, bătăi şi temniţe, despre care se scrie în Faptele Apostolilor: Iar Pavel alegând pe Sila, a întărit Bisericile. A fost episcop în Corint, ostenindu-se foarte mult în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu; şi făcând semne şi minuni, s-a dus către Domnul.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Silvan, pe care Sfântul Petru, în scrisoarea sa cea sobornicească, îl pomeneşte astfel: Prin Silvan, credinciosul frate, precum mi se pare, puţin am scris vouă (I, 5, 12). Asemenea şi Sfântul Pavel, în a doua Epistolă către Corinteni, zice: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care la voi prin noi S-a propovăduit de mine şi de Silvan. Acesta cu Sfântul Pavel a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi a fost episcop în Tesalonic; apoi multe primejdii suferind pentru nevoinţa credinţei, s-a suit la încununătorul de nevoinţă, Hristos.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Crescent, pe care-l pomeneşte Sfântul Pavel în a doua epistolă a sa, către Timotei, zicând: Crescent în Galatia, s-a trimis de mine la propovăduire (II, 4, 10). Acesta a fost episcop în Galatia, apoi a propovăduit în Galia pe Hristos, iar în Viena, cetatea Galiei, a numit episcop pe ucenicul său Zaharia; apoi iarăşi s-a întors în Galatia, unde a murit muceniceşte, în timpul împăratului Traian (98-117).
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Crisp, pe care Faptele Apostolilor îl pomenesc astfel: Iar Crisp, începătorul soborului, a crezut în Domnul cu toată casa sa. Despre care şi Sfântul Pavel în Epistola către Corinteni, zice că „pe Crisp l-a botezat” (I, 1, 14). Şi a fost episcop în insula Eghina, care se află lângă Pelopones, între Marea Egeei şi a Ioniei.

Sfântul Epenet, pe care Sfântul Pavel în Epistola sa către Romani îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă iubitului meu Epenet, care este începătorul Asiei, întru Hristos (16, 15). A fost episcop în Cartagina.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Andronic, pe care în aceeaşi epistolă Sfântul Apostol Pavel îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă lui Andronic (16, 7). Apoi, numindu-l rudenie, împreună cu dânsul robit şi vestit între apostolii cei mai înainte de el care au crezut în Hristos. A fost episcop în Panonia.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Stahie, pe care Sfântul Pavel în aceeaşi epistolă îl pomeneşte: Închinaţi-vă, zice, şi iubitului meu Stahie (16, 9). El a fost pus episcop de către Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, în Arghiropolis, din Bizanţ.

Sfântul Amplie, pe care Sfântul Pavel în aceeaşi epistolă îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă lui Amplie, iubitul meu în Dumnezeu (16, 8). A fost episcop, propovăduind pe Hristos în Diospol şi în cetatea Odessos şi acolo, fiind ucis de elini, s-a sfârşit.

Sfântul Urban, pe care în aceeaşi epistolă Sfântul Pavel îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă lui Urban, iubitorul nostru în Hristos (16, 9). A fost episcop în Macedonia şi s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Narcis, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă celor ce sunt din casa lui Narcis în Domnul (16, 11). A fost episcop în Atena.

Sfântul Apelie, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă lui Apelie, cel încercat în Hristos (16, 10). A fost episcop în Heracleea.

Sfântul Aristobul, pe care Sfântul Pavel în aceeaşi epistolă îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă celor ce sunt de la Aristobul (16, 10). A fost episcop în Bretania şi acolo, după multe osteneli şi pătimiri, s-a sfârşit.

Sfântul Irodion, pe care în aceeaşi epistolă Sfântul Pavel îl pomeneşte, zicând: Închinaţi-vă lui Irodion, rudeniei mele (16, 11). A fost episcop în Patras.

Sfântul Agab a luat darul proorociei. Pe sfântul acesta îl pomenesc Faptele Apostolilor, zicând că într-o vreme s-a pogorât un prooroc din Iudeea, anume Agab, care, luând brâul lui Pavel şi legându-şi mâinile sale şi picioarele, a zis: Aşa grăieşte Duhul Sfânt: pe bărbatul care are brâul acesta, aşa îl vor lega iudeii în Ierusalim şi-l vor da în mâinile limbilor.

Sfântul Ruf, pe care în Epistola către Romani îl pomeneşte Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă lui Ruf, cel ales în Domnul (16, 13). A fost episcop în Teba din Elada.

Sfântul Asincrit, care se pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Ircania, din Asia.

Sfântul Flegon, cel pomenit în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Maraton, în cetatea Traciei.

Sfântul Hermes, care se pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Filipopoli.

Sfântul Patrova, cel pomenit în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Neapole şi în Puteoli (Italia).

Sfântul Hermas, care în aceeaşi epistolă se pomeneşte (16, 14), a fost episcop în Dalmaţia. Pentru aceşti cinci sfinţi, care s-au pomenit aici mai sus, scrie Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă lui Asincrit, Flegon, Hermes, Patrova şi Hermas (16, 14).

Sfântul Lânos, pe care îl pomeneşte Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (II, 4, 21), a fost episcop în Roma.

Sfântul Gaius, pe care, în Epistola către Romani (16, 23), îl pomeneşte Sfântul Pavel, zicând: Se închină vouă Gaius, ospătătorul meu şi a toată Biserica. A fost episcop în Efes, după Sfântul Timotei.

Sfântul Filolog, pe care îl pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 15) Sfântul Pavel, zicând: Închinaţi-vă lui Filolog. A fost pus de Sfântul Apostol Andrei, episcop în Sinope.

Sfântul Lucius, pe care Sfântul Pavel în aceeaşi epistolă (16, 21) îl pomeneşte, a fost episcop în Laodiceea Siriei.

Sfântul Iason, care se pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 21), a fost episcop în Tars.

Sfântul Sosipatru, cel pomenit în aceeaşi epistolă, a fost episcop în Iconiu. Despre aceşti trei sfinţi aici pomeniţi, scrie Sfântul Pavel, după ce spune despre Sfântul Timotei, zicând: Se închină vouă Lucius, Iason şi Sosipatru, rudeniile mele (16, 21).

Sfântul Olimpan, pe care Sfântul Pavel îl pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 15), urmând Sfântului Apostol Petru, până la pătimirea lui de moarte, a fost tăiat în Roma, împreună cu Sfântul Apostol Irodion, de către Nero (54-68); precum scrie Metafrast la ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Sfântul Tertius, care a scris către Romani epistola spusă de Sfântul Pavel, în care singur pe şine se pomeneşte aşa: Mă închin vouă şi eu Tertius, cel ce am scris epistola aceasta, întru Domnul. A fost episcop în Iconiu, al doilea după Sfântul Sosipatru, unde a câştigat şi mucenicească cunună.

Sfântul Erast, pe care Sfântul Pavel îl pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 23), a fost iconom al Bisericii Ierusalimului, iar după aceea episcop al Paneadei.

Sfântul Cvartus, care în aceeaşi epistolă (16, 23) se pomeneşte, a fost episcop în Beirut. Despre aceşti doi sfinţi, Sfântul Pavel scrie: Se închină vouă Erast, dregătorul cetăţii, şi Cvartus, fratele (16, 23).

Sfântul Evod a fost episcop în Antiohia, după un alt sfânt apostol; pe el îl pomeneşte Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, în epistola sa către Antiohieni, zicând: „Aduceţi-vă aminte de fericitul Evod, părintele nostru, care întâi a fost păstor pus vouă de sfinţii apostoli”. El s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Onisifor, pe care îl pomeneşte Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (I, 16), zicând: Să dea Domnul milă casei lui Onisifor, că de multe ori m-a odihnit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat. A fost episcop în Colofon şi în Cirene.

Sfântul Clement, pe care îl pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3), zicând: S-a nevoit cu mine şi Clement. El a fost episcop în Roma, după episcopii Lin şi Clit; apoi surghiunit fiind în Chersones, s-a sfârşit muceniceşte, prin înecare în adâncul mării.

Sfântul Sostene, care după Sfântul Crisp a fost începător soborului iudaicesc, întorcându-se la credinţă de către Sfântul Pavel, şi despre care se scrie în Faptele Apostolilor: Şi prinzind toţi elinii pe Sostene, începătorul soborului, îl băteau înaintea divanului. Despre el pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola I către Corinteni, începută aşa: Pavel, chematul apostol al lui Iisus Hristos, cu voia lui Dumnezeu, şi Sostene fratele (I, 1, 1). El a fost episcop în Colofon.

Sfântul Apolo, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, astfel: Iar un iudeu anume Apolo, de neam din Alexandria, bărbat cuvântător, a venit în Efes, fiind puternic în Scripturi. Acesta era învăţat în calea Domnului şi, arzând cu Duhul, învăţa cu dinadinsul despre Domnul. Îl pomeneşte Sfântul Pavel în epistola I către Corinteni (I, 3, 6): Eu am sădit, Apolo a udat, iar Dumnezeu a crescut. El a fost episcop în Smirna, mai înainte de Sfântul Policarp.

Sfântul Tihic, cel pomenit în Faptele Apostolilor şi în epistolele Sfântului Pavel către Efeseni (6, 21) şi Coloseni (4, 7), zicând: Iar cele pentru mine, pe care le lucrez, toate le va spune vouă Tihic, iubitul meu frate, şi credinciosul slujitor în Domnul, pe care l-am trimis la voi că să ştiţi cele pentru noi şi ca să se mângâie inimile voastre. În Epistolă a doua către Timotei (4, 12) zice: Iar pe Tihic l-am trimis în Efes. El a fost episcop în Colofon, după Sfântul Sostene.

Sfântul Epafrodit, pe care-l pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola către Filipeni (2, 25; 4, 18), zicând: Iar mai de folos am socotit că pe Epafrodit, fratele, ajutătorul şi împreună ostaşul meu, iar al vostru apostol şi slujitor trebuinţei mele, a-l trimite la voi. A fost episcop în Adriania.

Sfântul Carp, despre care Sfântul Pavel în a doua Epistolă către Timotei (4, 13), după Sfântul Tihic, pomeneşte zicând: Felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, venind aici, să-l aduci, precum şi cărţile. El a fost episcop în Veria Traciei.

Sfântul Codrat a fost episcop în Atena şi în Magnesia unde, cuvântul Domnului propovăduind, şi-a luat sfârşitul prin mucenicie de la atenieni, în vremea împăratului Adrian (117-138).

Sfântul Marcu, care se numeşte şi Ioan, pe care Faptele Apostolilor îl pomenesc de multe ori, că a fost călător împreună cu Pavel şi cu Barnaba, zicând: Iar Barnaba şi Saul s-au întors din Ierusalim la Antiohia, împlinindu-şi slujba şi a luat cu sine pe Ioan, care se chema Marcu. El a fost episcop în Biblos, din Fenicia, şi umbra lui gonea bolile.

Sfântul Zâna, care se zice legiuitor, adică învăţătorul legii lui Moise, despre care Sfântul Pavel, în Epistola sa către Ţiţ (III, 13), zice: Pe Zâna, legiuitorul, degrabă să-l trimiţi la mine. El a fost episcop în Diospoli.

Sfântul Aristarh, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, precum şi Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni şi către Filimon. El a fost episcop în Apameia Siriei.

Sfântul Pudenţiu, despre care pomeneşte Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (4, 21), zicând: Se închină ţie şi Pudenţiu. El a fost la romani bărbat drept-credincios, primind în casa sa pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi adunarea celorlalţi credincioşi, a cărui casă s-a schimbat după aceea în biserică, ce se numea păstorească şi în care se zice că Sfântul Petru slujea Liturghia.

Sfântul Trofim, despre care Faptele Apostolilor pomenesc, ca şi Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (4, 20), zicând: Iată pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet. El cu Pudenţiu şi cu Aristarh au urmat în toate călătoriile pe Sfântul Pavel şi la sfârşit, în vremea tăierii lui în Roma de către Nero, toţi aceşti trei au fost tăiaţi.

Sfântul Marcu, nepotul lui Barnaba, a fost episcop în Apolonia, despre care pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola sa către Coloseni (4, 10), împreună cu Sfântul Aristarh, zicând: Închină-se vouă Aristarh, cel robit cu mine, şi Marcu, nepotul lui Barnaba.

Sfântul Artemas, despre care pomeneşte Sfântul Pavel, scriind către Ţiţ (3, 12), zicând: Când voi trimite pe Artemas la tine. El a fost episcop în Listra.

Sfântul Acvila, despre care pomenesc Faptele Apostolilor şi epistolele lui Pavel, a fost episcop în Heraclea, iar în Asia şi în Ahaia a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi a fost ucis de necredincioşi.

Sfântul Fortunat, despre care Sfântul Pavel pomeneşte în Epistola I către Corinteni (16, 17), a câştigat sfârşit fericit în propo-văduirea cuvântului lui Dumnezeu.

Sfântul Ahaic, pe care îl pomeneşte Sfântul Pavel împreună cu Fortunat, în aceeaşi Epistolă către Corinteni (16, 17): M-am bucurat de venirea lui Fortunat şi a lui Ahaic, căci lipsirea voastră au împlinit-o aceştia şi au odihnit duhul meu şi al vostru.

Până aici se împlineşte desăvârşit ceata sfinţilor 70 de apostoli, la care, după alt izvor al Evangheliei, se adaugă încă şi aceşti doi:

Sfântul Dionisie Areopagitul, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, a fost întâi episcop în Atena, apoi în Galia a propovăduit pe Hristos şi acolo i s-a tăiat capul. Iar faptul că şi acesta a fost din aceeaşi ceată apostolească, îl mărturiseşte Eusebiu, zicând astfel despre aceşti apostoli: Au adăugat la aceştia pe Areopagitul acela, anume Dionisie, care s-a întors la credinţă în Atena, prin propovăduirea lui Pavel, cum scrie Luca în Faptele Apostolilor.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Simeon care s-a numit Niger, rudenia Domnului, după Iacob, a fost al doilea episcop în Ierusalim şi a fost şi el răstignit pentru Hristos, despre care Sfântul Luca, în Faptele Apostolilor (13, 1), pomeneşte, zicând: Erau unii în Biserica din Antiohia, prooroci şi dascăli, Barnaba şi Simeon, care se numea Niger. Iar cum că şi acesta este din aceeaşi ceată apostolească, mărturiseşte Sfântul Epifanie, punându-l pe dânsul între apostoli, pentru că le pomeneşte numele acelora astfel: Marcu, Luca, Iust, Barnaba, Apelie, Ruf, Niger (adică Simeon Niger), şi pe ceilalţi şaptezeci şi doi. Astfel scriind Sfântul Epifanie pentru aceşti doi, ne încredinţează că ceaţa acestor sfinţi apostoli cuprinde şaptezeci şi două de feţe şi că Sfântul Simeon Niger este unul din acelaşi număr apostolesc. Cu ale tuturor acestora mult ajutătoare sfinte rugăciuni, să ne învrednicim şi noi cu adunarea cea sfântă ca să ne facem părtaşi chemării cereşti şi să cunoaştem pe Cel Preaînalt Apostol şi Arhiereu al mântuirii noastre, Iisus Hristos, lăudându-L pe El, ca şi pe Dumnezeu Tatăl şi pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Însemnare

În ştiinţă să fie că după aceştia toţi care s-au scris aici, pot încă şi mai mulţi să se afle într-aceeaşi vreme, împreună cu sfinţii apostoli; fiindcă mărturiseşte despre aceasta Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, care în cartea sa cea dintâi, în cap. al 12-lea, scrie astfel: „Numele fiecăruia din cei doisprezece apostoli ai lui Hristos din destul se încredinţează, din mărturiile Evangheliei, iar pentru cei şaptezeci de apostoli nici un catalog sigur nu se află undeva”.

De vei voi că să cercetezi cu înlesnire, vei afla mai mult de şaptezeci, din mărturiile Sfântului Pavel, care în cea dintâi Epistolă către Corinteni zice: Hristos S-a arătat după Învierea Sa lui Chifa, apoi celor unsprezece; iar după aceea S-a arătat la mai mult decât cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi trăiesc până acum, iar unii au şi adormit. Deci, mulţi ostenindu-se în bună vestire a lui Hristos în aceeaşi vreme în Biserica cea dintâi şi, luminând multe ţări cu credinţa, asemenea cu apostolii sunt vrednici de numele apostolesc, iar unii aici îndeosebi trebuie să se pomenească. Adică:

Sfântul Lazăr, fiind mort patru zile şi de Domnul înviindu-se, împreună cu sfinţii apostoli a primit Duhul Sfânt, Care în limbi de foc S-a coborât. Fiind mare prigoană asupra Bisericii Ierusalimului, după uciderea lui Ştefan, a fost izgonit din hotarele Iudeii şi slobozit pe mare într-o luntre fără vâsle, împreună cu Sfântul Maximin ucenicul Domnului şi cu Sfântul Chelidonie, care din naştere a fost orb şi de Domnul s-a luminat; însă plutind după dumnezeiasca ocârmuire în Marsilia, acolo Sfântul Lazăr a propovăduit apostoleşte pe Hristos. Apoi, fiind episcop în cetatea Kitiei din insula Ciprului, a murit. Şi sfântul lui trup, după mulţi ani, s-a descoperit într-o raclă de marmură cu aceste cuvinte scrise deasupra: „Lazăr cel mort de patru zile, prietenul lui Hristos”.

Sfântul Maximin din Livia, cetate care se numea astfel în Galia, a fost întâi episcop şi împlinitor de propovăduiri apostoleşti. Acolo a petrecut şi Sfântul Chelidonie, ajutătorul episcopiei la propovăduirea apostolească, cu Sfântul Maximin, unde cu pace s-a odihnit; iar de unii istorici se numără în ceata sfinţilor şaptezeci de apostoli, ca unul dintr-înşii.

Sfântul Iosif, cel din Arimateea, care a fost învăţat de Iisus şi a cerut preacinstitul Lui trup de la Pilat; la fel, izgonindu-se de zavistnicii evrei din hotarele lor, a propovăduit pe Hristos în Anglia, unde a şi murit; ca un apostol se cinsteşte de locuitorii acelei ţări.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Nicodim, care a venit noaptea la învăţătura lui Hristos şi a dat sfat bun pentru neosîndirea Domnului, iar mai pe urmă împreună cu Iosif a îngropat cu cinste trupul lui Iisus şi l-a uns cu aromate; el la fel a pătimit prigonire apostolească de la evrei, pentru credinţa şi propovăduirea lui Hristos.

Sfântul Gamaliel, care a fost învăţător Sfântului Apostol Pavel şi a dat evreilor sfat bun despre propovăduirea sfinţilor apostoli, zicând: Dacă este de la Dumnezeu învăţătura aceasta, nu veţi putea s-o nimiciţi. După ce a arătat aceasta, a propovăduit apostoleşte pe Hristos, în Care a crezut, şi, pe cel izgonit pentru propovăduire, adică pe Sfântul Nicodim, îl ţinea la sine, pe care până la sfârşitul vieţii hrănindu-l, după moarte l-a îngropat aproape de Sfântul Ştefan, întâiul mucenic.

Sfântul Famen al împărătesei Candachiei, cel botezat în cale de Sfântul Filip, pe împărăteasa aceea a adus-o la Hristos; a fost întâi propovăduitor al lui Hristos în Etiopia, apostol al Etiopiei numindu-se, s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Zaheu, cel ce a primit în casa sa pe Domnul, bucurându-se, iar de la Dânsul a auzit acestea: Astăzi mântuire casei acesteia s-a făcut. După Înălţarea Domnului a urmat pe Sfântul Petru, de care punându-se episcop în Cezareea Palestinei, a propovăduit pe Hristos.

Cornelie Sutaşul, cel botezat de Sfântul Petru şi de acelaşi pus episcop în Cezareea, după Sfântul Zaheu, şi casa lui a făcut-o biserică.

Sfântul Longhin Sutaşul, care a crezut în vremea răstignirii Domnului şi cu adevărat a mărturisit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, apoi şi Învierea Lui a mărturisit-o; după aceasta, fiind propovăduitor şi apostol al lui Hristos în Capadochia, a pătimit muceniceşte.
cititi mai mult pe unitischimbam.roz

Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, pe care Domnul, când era prunc, l-a luat în mâinile Sale. El a fost episcop în Antiohia, propovăduind pe Hristos, pentru Care a şi pătimit în Roma, dându-se spre mâncare leilor.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, pe care fericitul Simeon Metafrast, în viaţa Sfântului Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, îl numeşte apostol dumnezeiesc, scriind aşa: „A sosit în Smirna şi, acolo, Sfântul Ignatie a sărutat pe Sfântul Policarp, dumnezeiescul apostol, episcopul Smirnei, şi, împreună cu sine, ucenicul”.

Sfântul Aristion, episcop al Bisericii Smirnei, ucenicul Domnului, din aceia care erau după cei doisprezece apostoli, pomenit în cărţile Sfântului Papia, episcopul Ierapolei, cel ce a vieţuit îndată după apostoli, despre care scriu istoricii bisericeşti: Nichifor în cartea a III-a, cap. 20, şi Eusebiu în cartea a III-a, cap. 33.

Sfântul Ierotei, cel ce a învăţat credinţa de la Sfântul Apostol Pavel şi a fost pus episcop în Atena, care la Adormirea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, s-a adus în ceata Sfinţilor Apostoli prin văzduh.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Antipa, episcopul Pergamului, a pătimit mărturisind apostoleasca propovăduire în Hristos; despre care Însuşi Domnul Hristos a arătat în descoperirea Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, zicând: Antipa, martorul Meu cel credincios, este ucis.

Sfântul Dimitrie, despre care a scris Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în Epistolă a treia (1, 12), zicând: Lui Dimitrie i s-a mărturisit de la toţi şi de la însuşi adevărul. Şi noi mărturisim şi ştii că mărturia noastră este adevărată. El a fost episcop în Filadelfia, în Asia.

Încă se mai pomenește în Faptele Apostolilor Mnason din Cipru, vechi ucenic al Domnului, despre care scrie Sfântul Luca așa: Au venit cu noi și niște ucenici din Cezareea, aducând cu ei pe un vechi ucenic din Cipru, Mnason, la care găzduim noi. Poate va socoti cineva că acest vechi ucenic al Domnului, Mnason, este același cu Iason. Deci aceștia și mai mulți, afară din soborul celor șaptezeci de apostoli, au fost vechi ucenici ai Domnului, în aceeași vreme cu apostolii propovăduitori ai Lui, afară de mai mult de cinci sute de frați, care, deși n-au fost pomeniți, au văzut pe Domnul înviat; numele lor sunt scrise aici, pe pământ, în cărți, dar în ceruri sunt scrise cu adevărat, precum scrie Sfântul Pavel către Filipeni, în cap. 4: Care întru bună vestire s-au nevoit cu mine, și cu ceilalți ajutători ai mei, ale căror nume sunt în cărțile vieții. Iar în povestirea scrisă sub numele Sfântului Dorotei, pentru cei șaptezeci de apostoli, aceleași nume se repetă.

Încă, se mai știe că în povestirea aceea scrisă sub numele lui Dorotei, multe, precum am scris, fiind nesigure, patru nume din cei șaptezeci de apostoli în zadar se pomenesc, anume Irodion, spunându-l a doua oară, ca și cum ar fi același cu Sfântul Pavel Rodion, pe care Pavel nu l-a pomenit nicăieri, fără numai pe Irodion. Și iarăși pe Apolo, Tihic și Aristarh, pe care singuri aceiași, iar nu îndoiți îi pomenește Sfântul Pavel.

La aceeași povestire numele a patru se află de câte două ori, al lui Cleopa cu Simeon și Crisp cu Crescent; căci se scrie ca și cum același Cleopa ar fi și Simeon; și cei vrednici de credință, vechi istorici bisericești, Eusebiu, cel numit Pamfil, și Nichifor al lui Calist Xantopol și cel adus de dânșii ca mărturie mai veche, adică Hegesip, iar după dânșii și Gheorghe Kedrin, scriu asemenea, cum că Cleopa era frate mai mic al Sfântului Iosif Logodnicul, iar Simeon era rudă Domnului; deși se pomenește în Prolog că Simeon acesta era același, adică fiul lui Iosif, ca și Iacob, Iosie și Iuda; însă cei mai vrednici de credință istorici bisericești grăiesc că Simeon acesta (rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului, al doilea după Iacob), era fiul unic al lui Cleopa, fratele lui Iosif și văr, iar nu frate bun lui Iacob, fiul lui Iosif; iar acel Simeon, fiul lui Iosif și frate bun lui Iacob, era altul (nepomenit între apostoli), de care socotesc că n-a luat slujba apostoliei, precum Iacob și Iosif, frații lui, între cei șaptezeci, iar Iuda (care se zice și Tadeu), era între cei doisprezece.

Dar poate că mai înainte de a se împărți apostolii în lume, s-au dus din viața aceasta, precum și alți ucenici ai Domnului, despre care Sfântul Pavel zice: Cei mai mulți sunt până acum, iar unii au și adormit; lucru care rămâne la bisericeasca socoteală și este dovedit, că altul era Cleopa și altul Simeon. Iar ceea ce se scrie despre Crisp, pe care Sfântul Pavel îl pomenește în Epistolă a doua către Timotei, că a fost episcop în Galileia, – apoi în epistola aceea se pomenește Crisp sau Crescent, episcopul Galatiei și al Galileei; iar deosebit alt Crisp, mai mare al soborului, se pomenește în Faptele Apostolilor și în epistola întâia către Corinteni a lui Pavel.

În aceeași povestire se scrie că Chifa, pe care Sfântul Pavel l-a mustrat în Antiohia, a fost episcop în Ivonia. Dar Sfântul Pavel în Antiohia, precum scrie către Gălăteni, nu altcuiva sau lui Chifa, cel din șaptezeci de apostoli, ci însuși lui Petru, apostolul cel sfânt, i-a stat împotrivă pe față, căci sminteală era să viețuiască ca neamurile.

În aceeași povestire se mai scrie că unul din cei șaptezeci ar fi fost un apostol Cezar; dar Sfântul Pavel, scriind din Roma către Filipeni (4, 22), pomenește de casa cezarului Nero, care atunci împărățea în Roma (54-68), iar nu de vreun ucenic al Domnului anume Cezar, precum despre aceasta scriu sfinții învățători, Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Teodoret. Cel dintâi zice: „I-am îndemnat și i-am întărit, arătându-le că propovăduirea s-a atins și de casa împărătească; pentru că dacă cei ce erau în casele împărătești toate le-au defăimat pentru Împăratul ceresc, mult mai ales li se cădea lor, Filipenilor, s-o facă”. Celălalt, Sfântul Teodoret, zicea: „Prea multă mângâiere le-a adus, când le-a spus că și în palatele împărătești stăpânește dumnezeiasca Evanghelie și pe casnicii necuratului împărat îi aduce la viață”. Așa tâlcuiesc acești sfinți învățători cuvintele apostolului, care pomenesc de Cezar în Epistola către Filipeni, la sfârșitul acestora, zicând: Închină-se vouă toți sfinții și mai ales cei din casa Cezarului. Darul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi toți. Amin (4, 22-23).

 

Listă a celor 70 de Apostoli, după data de prăznuire

7 septembrie : Evod și Onisifor - 

10 septembrie : Apelie (Apelles), Luca (Luciu sau Luchie) și Climent (Clement) - Alt Apelie a fost acesta, și altul a fost cel ce a fost episcop la Iraclia Traciei. De acesta pomenește Pavel Apostolul la Epistola către Romani (16, 10) că s-a făcut luminător Smirnei, și fiind episcop al acestei cetăți și slujind lui Dumnezeu cu cuviință, către Dânsul a călătorit. De asemenea și acest Luca, n-a fost evanghelistul, ci acela de care mărturisește Fericitul Pavel în Epistola către Timotei că a fost arhiepiscop în Laodiceea Siriei și, bine păstorind-o, s-a mutat către Domnul. Iar unii zic că acesta este unul și același cu Luciu, pe care Apostolul Pavel îl pomenește în aceeași epistolă către Romani (16, 21). Iar Climent (Clement) acesta este cel de care pomenește Apostolul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3) ca fiind “împreună-lucrător cu el”. Sfântul Apostol Climent a fost făcut episcop al Sardiei (sau Sardica, în Asia Mica) și, purtând rănile lui Hristos pe trupul său, către Domnul a răposat.

27 septembrie : Marcu, Aristarh și Zinon - Marcu Apostolul, care și Ioan se cheamă (de care pomenește Evanghelistul Luca în cartea Faptelor Apostolilor), hirotonindu-se de apostoli episcop Bivlei, s-a dovedit isteț la lucrul evanghelicesc, și așa era de lipit și iubit la Dumnezeu, încât de umbra lui se depărtau bolile. Însă s-a aflat și alt Apostol Aristarh între cei 70, de care a pomenit Apostolul în Epistola către Romani și a fost episcop la Apamia Siriei. Alt Ioan “Acridomelitrofos” (adică se hrănea cu muguri și cu miere) îmbrăcat cu cojoc, acela a fost Zinon legiuitorul, de care pomenește Fericitul Pavel în Epistola către Romani, și acesta a fost episcop în Diospol, care făcându-se locaș al Sfântului Duh și propovăduind Evanghelia, a trecut către Domnul.

30 octombrie: Terție, Marcu Evanghelistul, Iust, care se cheama și Isus, și Artema - Acești Sfinți Apostoli sunt din cei șaptezeci, luminați fiind în credința către Dumnezeu. Deci Terție a fost al doilea episcop de Iconiu după Sosipatru și a împlinit propovăduirea acestuia și a înnoit pe toți cei rămași cu sfântul Botez (adică cei ce rămăseseră de la Sosipatru nebotezați), făcându-se făcător de minuni, a scris și Epistola Sfântului Pavel către Romani. Iar Marcu, nepotul de frate al lui Varnava de care pomenește Apostolul Pavel în Epistolă, și acesta a fost hirotonit episcop al Apoloniadei, risipind cu propovăduirea adevărului închinarea la idoli. Iar Iust, căruia și Isus îi zic, a fost episcop în Elefterupolis, atrăgând pe toți la cunoștința adevărului cu cuvântul învățăturii sale. Iar Artema a fost episcop în Listra, împrăștiind toate vicleniile demonilor, ca un slujitor desăvârșit al lui Hristos. Deci așa nevoindu-se acești patru Apostoli pentru dreapta credință și căzând întru mari și grele bântuieli, cu pace și-au dat sufletele către Domnul.

31 octombrie: Stahie, Amplie, Urban, Narcis și Apeles - Dintre acești cinci Sfinți Apostoli Stahie a fost pus episcop al Vizantiei de către Apostolul Andrei, și a zidit și biserica în Arghiropol, la care se aduna nenumărată mulțime de creștini și-i învăța. Și așa viețuind șaisprezece ani, cu pace a răposat. Iar Sfântul Apeles ajungând episcop al Iracliei și pe mulți aducând la credința lui Hristos, a luat fericitul sfârșit. Iar Sfinții Amplie și Urban, fiind făcuți și ei episcopi, tot de același Apostol Andrei: Amplie cetății Odisopoleos, iar Urban Machedoniei, și pentru mărturisirea în Hristos și a idolilor surpare omorâți fiind de iudei și de elini și-au dat fericitele lor suflete lui Dumnezeu. Iar Narcis fiind făcut episcop al atenienilor și în multe feluri fiind chinuit, și-a dat și el sufletul lui Dumnezeu, pentru Care și-a vărsat și sângele cu osârdie. Iar Aristobul, a fost hirotonit și acesta păstor al oilor celor cuvântătoare și pe Hristos tuturor propovăduindu-L, a luat fericitul sfârșit al ostenelilor sale celor multe.

5 noiembrie: Ermeu, Lin, Gaie, Filolog și Patrova - Aceștia toți erau din cei șaptezeci de ucenici ai lui Hristos. Și Patrova, de care amintește și dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa către Romani, a fost făcut episcop la Potiola, pe mulți a botezat și i-a adus la Hristos. Iar Ermeu, de care amintește, de asemenea, Sfântul Pavel în Epistola către Romani, a fost făcut episcop filipenilor. Iar Lin, după cum spune Apostolul Petru, a ajuns episcop al Romei celei mari. Iar Gaie, de care iarăși amintește Apostolul, a fost episcop Efesului, după Preasfântul Timotei. Iar Filolog (și de acesta amintește Apostolul) a fost așezat episcop la Sinope de Andrei cel Întâi chemat. Aceștia fiind episcopi în cetățile arătate și multe încercări și necazuri suferind pentru cuvântul dreptei credințe și pe mulți învățând și lui Hristos aducându-i, s-au săvârșit în Domnul.

10 noiembrie: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast și Cvart - Aceștia au fost din cei șaptezeci. Olimp și Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, amândurora li s-au tăiat capetele, în cetatea Romei, de către Nero. Iar Sosipatru, de care pomenește Sfântul Pavel în Epistola către Romani, fiind episcop la Iconiu, cu pace s-a săvârșit. Și poate fiecine să afle că Apostolul Pavel pomenește de dânsul în multe locuri în Epistolele sale. Asemenea și Erast, de care pomenește în Epistolă fericitul Pavel, fiind iconom al Bisericii din Ierusalim și apoi episcop al Paneadei, cu pace s-a săvârșit. Iar Cvart, fiind episcop al Beritului și multe pătimind pentru dreapta credință și pe mulți elini spre Domnul întorcându-i, s-a săvârșit și el cu pace.

22 noiembrie: Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia - Aceștia au fost pe vremea împărăției lui Nero, fiind ucenici Sfântului Pavel, și au mărturisit la Colose, orașul Frigiei, aproape de Laodiceea. Făcând păgânii praznic Artemidei, în capiștea (templul) lor din Colose, sfinții, cu alți creștini dimpreună, lăudau pe Dumnezeu în sfânta biserică. Retrăgându-se ceilalți, când au năvălit idolatrii, au rămas numai ei singuri cu Apfia, credincioasă fiind și ea, dorind de mărturisirea lui Hristos. Deci, prinzându-i, i-au adus la Androcleu, mai-marele Efesului, și au fost bătuți de el, dar nesupunându-se a face jertfă la idolul ce se chema de dânșii Mina, i-au îngropat până la brâu și așa i-au ucis cu pietre, săgetați fiind întâi de copii mici cu săgețile.

8 decembrie: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor - Sosten, despre care pomenește Sfântul Apostol Pavel, a fost episcopul Colofonei. Apolo, despre care pomenește același apostol, a fost al doilea episcop al Colofonei, după Sosten. Epafrodit, despre care pomenește tot apostolul, a fost episcop al Colonei. Onisifor a fost episcop al Cezareii. Toți aceștia au viețuit bine și au păstorit cu cuvioșie poporul și Bisericile încredințate lor. Îndurând multe încercări pentru Hristos, au fost uciși de închinătorii la idoli și și-au dat Domnului sufletele lor.

4 ianuarie: Maxim - este pomenit ca fiind unul din cei 70 în viața Sfintei Maria Magdalena.

8 aprilie: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis - Dintre acești sfinți apostoli, Irodion, de care pomenește marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinților Apostoli. După acestea a fost hirotonit de dânșii preot, apoi episcop al cetății Nea Patron, și învățând pe mulți păgâni și întorcându-i la credința lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe. Că mergând la dânsul închinătorii la idoli, întâi l-au bătut foarte rău, și i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuțitul. Iar Agav, care a luat brâul sfântului Pavel, și și-a legat mâinile și picioarele, atunci așa a proorocit, zicând: acestea zice Duhul cel Sfânt: “Pe omul al cărui brâu este acesta, așa îl vor lega în Ierusalim iudeii, și-l vor bate cu răni, ceea ce s-a și întâmplat, că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l și omorî. Și după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii ce i-a venit. Iar Ruf, de care pomenește și apostolul în Epistola către Romani, a fost făcut episcop cetății Tebei, care este în Grecia. Asemenea Flegon și ceilalți propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia și întorceau pe necredincioși la credința cea adevărată. Aceștia dar fiind pedepsiți în multe feluri, toți întru o zi omorâți de iudei și de păgâni, întru Domnul s-au săvârșit.

28 aprilie: Iason şi Sosipatru;

11 iunie: Barnaba - 

28 iulie: Apostoli și diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena - 

30 iunie: sinaxarul face mențiune și de alții decât cei 12 -

30 iulie : Sila, Silvan, Criscent, Epenetos și Andronic - Sila a mers la propovăduirea Evangheliei împreună cu Fericitul Pavel și nu după multă vreme a fost făcut episcop al Corintului. Acolo, mult ostenindu-se și pe toți întărindu-i în credința în Hristos, s-a mutat către Domnul. Iar Silvan a fost făcut episcop al Tesalonicului; și acesta, bine nevoindu-se, către Domnul s-a mutat; iar ceilalți, propovăduind în Carhidonia și în Italia și învățând de față în toată lumea cuvântul credinței în Hristos, și întorcând și botezând pe mulți dintre păgâni, cu pace și-au dat sufletele lui Dumnezeu.

 

Listă alfabetică a celor 70 de Apostoli

Mai jos aveți numele tuturor Sfinților care se prăznuiesc astăzi de Soborul Sfinților 70 de Apostoli. Ei sunt ordonați în ordine alfabetică și sunt 72 la număr (Sfântul Apostol Luca îi numește 70 deoarece era un număr rotund numărul (se întâlnește aceeași situație la traducerea Septuagintei – care înseamnă 70 și numărul real al traducătorilor a fost 72), însă numărul lor exact este de 72 cât 6 Apostoli din fiecare seminție (familie – trib) al lui Israel).

1 – Sfântul Apostol Acvila și soția sa, Priscila, sunt prăznuiți în calendarul ortodox pe data de 13 februarie.

2 – Sfântul Apostol Agav, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

3 – Sfântul Apostol Ahaic (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

4 – Sfântul Apostol Anania, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 1 octombrie.

5 – Sfântul Apostol Andronic, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 17 mai și 30 iulie.

6 – Sfântul Apostol Apelie, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

7 – Sfântul Apostol Apfia, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 noiembrie.

8 – Sfântul Apostol Apolo, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

9 – Sfântul Apostol Apostol Iason, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 aprilie.

10 – Sfântul Apostol Apostoli (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

11 – Sfântul Apostol Arhip, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 noiembrie.

12 – Sfântul Apostol Aristarh, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 15 aprilie.

13 – Sfântul Apostol Aristobul, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

14 – Sfântul Apostol Artemas (Artema), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 octombrie.

15 – Sfântul Apostol Asincrit, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

16 – Sfântul Apostol Barnaba, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 11 iunie.

17 – Sfântul Apostol Carp, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 26 mai.

18 – Sfântul Apostol Cezar, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

19 – Sfântul Apostol Chifa, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

20 – Sfântul Apostol Clement, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 24 noiembrie.

21 – Sfântul Apostol Cleopa, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 octombrie.

22 – Sfântul Apostol Codrat, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 21 septembrie.

23 – Sfântul Apostol Criscent, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 iulie.

24 – Sfântul Apostol Cvartus (Cvart), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

25 – Sfântul Apostol Epafrodit, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

26 – Sfântul Apostol Epenetos, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 iulie.

27 – Sfântul Apostol Erast, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 10 noiembrie.

28 – Sfântul Apostol Ermeu, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

29 – Sfântul Apostol Ermis, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

30 – Sfântul Apostol Evod (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

31 – Sfântul Apostol Filimon, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 noiembrie.

32 – Sfântul Apostol Filip, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 11 octombrie.

33 – Sfântul Apostol Filolog, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

34 – Sfântul Apostol Flegon, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

35 – Sfântul Apostol Fortunat (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

36 – Sfântul Apostol Gaius (Gaie), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

37 – Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 23 octombrie.

38 – Sfântul Apostol Irodion, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

39 – Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 19 iunie.

40 – Sfântul Apostol Iust, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 octombrie.

41 – Sfântul Apostol Linos (Lin), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

42 – Sfântul Apostol Luca (Evanghelistul), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 18 octombrie.

43 – Sfântul Apostol Lucius (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

44 – Sfântul Apostol Marcu (Evanghelistul), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 25 aprilie.

45 – Sfântul Apostol Marcu (care se numește și Ioan), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 27 septembrie.

46 – Sfântul Apostol Marcu, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 27 aprilie.

47 – Sfântul Apostol Narcis, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

48 – Sfântul Apostol Nicanor (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

49 – Sfântul Apostol Olimpan, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 10 noiembrie.

50 – Sfântul Apostol Onisifor, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

51 – Sfântul Apostol Onisim, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 noiembrie.

52 – Sfântul Apostol Parmena (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

53 – Sfântul Apostol Patrova, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 5 noiembrie.

54 – Sfântul Apostol Prohor (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

55 – Sfântul Apostol Pudentiu (nu se știe ziua de prăznuire a lui).

56 – Sfântul Apostol Rodion, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 10 noiembrie.

57 – Sfântul Apostol Ruf, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 aprilie.

58 – Sfântul Apostol Sila, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 iulie.

59 – Sfântul Apostol Silvan, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 iulie.

60 – Sfântul Apostol Simeon, ruda Domnului, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 27 aprilie.

61 – Sfântul Apostol Sosipatru, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 10 noiembrie.

62 – Sfântul Apostol Sosipatru, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 aprilie.

63 – Sfântul Apostol Sostene (Sosten), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

64 – Sfântul Apostol Stahie, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

65 – Sfântul Apostol Tadeu, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 21 august.

66 – Sfântul Apostol Tertius (Terție), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 30 octombrie.

67 – Sfântul Apostol Tihic, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 8 decembrie.

68 – Sfântul Apostol Timon (face parte din cei 7 diaconi), este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 28 iulie.

69 – Sfântul Apostol Trofim, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 15 aprilie.

70 – Sfântul Apostol Urban, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 31 octombrie.

71 – Sfântul Apostol Zina, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 22 iunie.

72 – Sfântul Apostol Zinon, este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 27 septembrie.

 

Cântările celor 70 Apostoli

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinților Șaptezeci de Apostoli, rugați pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 2-lea):

Să lăudăm astăzi dumnezeiește și să prăznuim, credincioșilor, ceata celor șaptezeci de ucenici ai lui Hristos, că printr-înșii toți ne-am învățat a cinsti Treimea cea nedespărțită; că ei sunt luminători ai dumnezeieștii credințe.

 

cititi mai mult despre Soborul Sf. 70 de Apostoli si pe: basilica.ro; doxologia.ropravila.roro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

Alți Apostoli

Pavel

Apostolul Pavel (29 iunie) este numit și el apostol, deși nu a făcut parte dintre cei Doisprezece sau cei Șaptezeci.

El se numește pe sine apostol pentru viziunea care a avut-o pe drumul Damascului, și a fost cu timpul recunoscut ca atare de ceilalți Apostoli.

Sf. Pavel împarte ziua de prăznuire obștească cu cei Doisprezece Mari Apostoli.

El a fost decapitat la Roma, în vremea domniei Împăratului Neron (Nero).

 

Întocmai-cu-apostolii

Unii sfinți poartă epitetul de „Întocmai-cu-Apostolii” (în greacă, Ισαποστολος), de obicei pentru însemnata lor lucrare de zidire a Bisericii, adică pentru a fi făcut o lucrare comparabilă cu cea a Apostolilor, mai mult decât într-un singur neam / popor.

Astfel, Sf. Maria Magdalena (22 iulie) este socotită „Întocmai cu apostolii”. La fel, Sf. Mare Muceniță Tecla, precum și Sfinții Împărați Constantin și Elena.

 

Apostoli ai unui neam

Și alți sfinți misionari sunt numiți apostoli, deși nu ca titlu, ci mai curând ca epitet, de exemplu „Apostol al Miazănopții”. Însă unii socotesc acest obicei ca nefiind tradițional ortodox. Mai justificate sunt numirile de apostoli ai diferitelor „neamuri”:

- Apostol al Abissiniei: Sfântul Frumenție

- Apostol al Ardennilor: Sfântul Ubert, 656 – 727

- Apostol al armenilor: Sfântul Grigorie Luminătorul, 256 – 331

- Apostol al englezilor: Sfântul Augustin, adormit 604

- Apostol al francilor: Sfântul Denis, secolul al 3-lea

- Apostol al francilor: Sfântul Remigiu, cca. 437 – 533

- Apostol al frisianilor: Sfântul Willibrord, 657 – 738

- Apostol al galilor: Sfântul Irineu, 130 – 200

- Apostol al galilor: Sfântul Martin de Tours, 338 – 401

- Apostol al germanilor: Sfântul Bonifatie, 680 – 755

- Apostol al goților: Episcopul Ulfila

- Apostol al Indiei: Sfântul Toma

- Apostol al Irlandei: Sfântul Patrichie, 373 – 463

- Apostol în Karantania: Episcopul Virghilie al Salzburgului, 745 – 784

- Apostol al neamurilor: Sfântul Pavel

- Apostol al Noricumului: Sfântul Severin

- Apostol al Miazănopții: Sfântul Ansgar, 801 – 864

- Apostol al parților: Sfântul Toma

- Apostol al picților: Sfântul Ninian, secolul al 5-lea

- Apostol al României: Sfântul Andrei

- Apostol al scoților: Sfântul Columba, 521 – 597

- Apostol al slavilor: Sfântul Chiril, cca. 820 – 869

- Apostol al slavilor: Sfântul Metodie

- Apostol al Spaniei: Sfântul Iacov cel Mare, m. 44

- Apostol al Ungariei: Sfântul Anastasie, 954 – 1044

 

Sfântul Apostolul, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ștefan (Secolul I)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Sfântul Apostolul, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ștefan (Secolul I)


 

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Ștefan Întâiul-mucenic (din grecește Στέφανος, „coroană”) a fost unul din primii convertiți creștini dintre evreii greci, unul din primii șapte diaconi hirotoniți de Apostoli și primul mucenic al Bisericii Ortodoxe.

Biserica pomenește mucenicia Sfântului Ștefan la 27 decembrie, aflarea moaștelor la 15 septembrie și mutarea moaștelor lui la Constantinopol pe 2 august.

Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ștefan era un evreu din provinciile grecești, rudă cu Sfântul Pavel și a fost unul din primii șapte diaconi hirotoniți de Apostoli pentru a sluji Biserica din Ierusalim (apoi fiind făcut arhidiacon).

Asterias spune: Sfântul Ștefan a fost „punctul de plecare al martirajului, dascălul suferinței pentru Hristos, temelia dreptei mărturisiri, odată ce Ștefan a fost primul care și-a vărsat sângele pentru Evanghelie”.

Duhul Sfânt a lucrat cu putere prin credința lui, permițându-i să facă multe miracole și întotdeauna i-a învins pe evreii care îl provocau la discuții.

Evreii, în ura lor față de Ștefan, au mințit poporul, dar Sfântul Ștefan, cu fața strălucitoare, a reamintit poporului minunile lui pe care Dumnezeu le făcuse prin el și chiar i-a certat pe evrei pentru uciderea lui Hristos cel nevinovat.

Poporul era foarte furios din cauza a ceea ce credea că este o blasfemie și „scrâșneau din dinți” către Ștefan.

Atunci l-a văzut el pe Hristos în rai și a povestit oamenilor ce vedea.

Auzind acestea, evreii l-au scos în afara porților orașului și l-au lapidat (ucis cu pietre), în timp ce ruda sa Saul (devenit mai târziu Sf. Apostol Pavel) păzea hainele celor ce îl omorau pe Ștefan.

Mai departe de locul lapidării, pe un deal, stăteau Fecioara Maria și Sfântul Ioan Evanghelistul, care au asistat astfel la primul martirizat pentru Fiul lui Dumnezeu și care s-au rugat pentru Ștefan în timp ce era lapidat.

Acest martiraj a avut loc la aproape un an de la Pogorârea Duhului Sfânt.

 

Moaștele


 

Moaștele Sfântului Ștefan Întâiul-mucenic au rămas la picioarele dealului timp de două zile, chinuitorii lui crezând că vor fi mâncate de câini.

Dar în a doua noapte, Gamaliel – învățător al Legii pentru Apostolul Pavel și Apostolul Barnaba – împreună cu fiul său, au venit în secret și au dus trupul pe proprietatea lor din Cafargamala (azi Beit Jamal, situat la cca 30 km V de Ierusalim) unde l-au îngropat.

De asemenea, Nicodim, care a murit în timp ce plângea la acest mormânt, a fost îngropat acolo împreună cu nepotul lui Gamaliel și cu Gamaliel însuși după adormirea sa.

După mulți ani, amintirea locului de înmormântare a Sfântului Ștefan s-a pierdut, până în 415 când Gamaliel i-a apărut de trei ori Părintelui Lucian, preot în Cafargamala.

El i-a arătat Părintelui Lucian locul de îngropare și toate cele legate de acesta.

Părintele Lucian a primit binecuvântare de la patriarhul Ioan al II-lea al Ierusalimului ca să dezgroape sfinții din mormintele lor de unde o mireasmă puternică și dulce umplea peștera.

Moaștele Sfântului Ștefan au fost duse în Biserica de pe Muntele Sion din Ierusalim cu multă cinstire la 26 decembrie 415, pentru privegherea de pomenirea muceniciei lui, 27 decembrie.

Mulți bolnavi au fost vindecați de moaștele lui.

Celelalte trei moaște au fost puse într-o biserică dintr-o peșteră din partea de sus a unui deal. Ulterior, aceste moaște au fost duse la Constantinopol.

 

Slujba Sfântului Ștefan


 

Tipicul slujbei

Tipicul slujbei Sf. Apostol, Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan din 27 decembrie combină slujba Sfântului cu a Praznicului Nașterii Domnului. Amândouă sunt în Minei:

- Vecernie Mare cu Vohod, Paremii și Litie.

- Utrenie cu Polieleu, Mărimuri.

- Antifonul 1 al Glasului 4.

- Evanghelia Utreniei: Luca 21, 12-19.

- Catavasiile Nașterii.

- În loc de “Ceea ce ești mai cinstită…” se cântă Troparele Pesnei a 9-a din Canonul Nașterii.

- La Liturghie:

* Antifoane obișnuite

* “Sfinte Dumnezeule”.

* Apostol: Fapte 6, 8-15; 7, 1-5 și II Timotei 3, 1-9.

* Evanghelie: Matei 21,33-44 și Matei 12,15-21.

* Axionul Nașterii.

 

Imnografie

La 27 decembrie

Troparul Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Glasul al 4-lea:

Cu nevoință bună te-ai nevoit, întâiule mucenice al lui Hristos și apostole și păgânătatea tiranilor ai vădit, căci cu pietre fiind ucis de mâinile celor fără de lege, cunună ai luat din dreapta cea de sus și către Dumnezeu ai glăsuit, strigând: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.

Condacul Sfântul Apostol Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Glasul al 8-lea:

Stăpânul nostru ieri a venit la noi cu trup, iară astăzi sluga Lui a ieșit cu totul din trup; ieri Împăratul nostru S-a născut cu trup, astăzi sluga cu pietre este ucisă; că pentru Dânsul se și sfârșește întâiul mucenic și dumnezeiescul Ștefan.

La 2 august

Troparul Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Glasul al 4-lea:

Cu împărătească cunună a fost încununat creștetul tău, din chinurile cele pe care le-ai răbdat pentru Hristos Dumnezeu, întâi-pătimitorule între mucenici. Că tu, mustrând nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L pentru sufletele noastre.

Condacul Sfântul Apostol Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Glasul al 8-lea:

Întâi tu ai fost semănat pe pământ de cerescul Lucrător de pământ, prealăudate. Cel dintâi tu pe pământ ți-ai vărsat sângele pentru Hristos, fericite. Cel dintâi tu cunună de biruință de Dânsul ai fost încununat în ceruri, începătorule al pătimitorilor, purtătorule de cunună, cel ce mai înainte decât mucenicii ai pătimit.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, pp. 149, 153, 194), arată că Sf. Apostol, Întâiul-mucenic și Arhidiacon Ștefan trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr, fără barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice, sau purtând veșmintele diaconești.

Iar mucenicia lui se reprezintă astfel: în centru, Sfântul Mucenic Ștefan este bătut și omorât cu pietre, iar Apostolul Pavel este reprezentat tânăr, fără barbă, cu capul acoperit de o glugă, stând deoparte și păzind hainele ucigașilor.

Sfântul Ştefan (n. 1 - d. 34/35) după Noul Testament a fost Arhidiacon iudeu (evreu) din Ierusalim care a fost primul martir creştin condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim - (Sfântul Ștefan de Carlo Crivelli) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfântul Ștefan de Carlo Crivelli – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

cititi mai mult despre Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan si pe: ziarullumina.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Peste 460.000 de români îl au ca patron spiritual pe Sfântul Ştefan

 

Viața Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan


 

Martiriul Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan - foto preluat de pe doxologia.ro

Martiriul Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Domnul nostru Iisus Hristos, după săvârșirea tainei mântuirii noastre, înălțându-se la cer, și pe Sfântul Duh, Care de la Tatăl purcede trimițându-L în limbi de foc, iar Biserica cea dintâi începând a se înmulți, au cârtit elinii împotriva evreilor. Nu acei elini care se închinau idolilor, pe care Sfânta Scriptură îi numește limbi, pentru că acelora, în acea vreme, încă nu li se deschisese ușa credinței și încă nu li se propovăduise cuvântul mântuirii. Că nu îndată după uciderea lui Ștefan au început a se primi păgânii în Biserica celor credincioși, dintre care cel dintâi a fost Cornelie Sutașul. Pe acesta botezându-l Sfântul Petru, nu a plăcut celor ce erau dintre evrei că a intrat între bărbații care nu erau iudei. De acea cârteau asupra lui Petru, până când le-a spus lor despre pânza cea arătată din cer și atunci au tăcut și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Că și limbilor le-a dat Dumnezeu pocăință în viață. Deci, nu elinii cei ce erau dintre limbi cârteau asupra evreilor, în vremea Sfântului Ștefan, ci acei care erau dintre evrei și aveau aceeași lege dată de Moise și erau risipiți prin toate țările, precum și Sfântul Apostol Pavel scrie: Celor douăsprezece seminții, care sunt întru risipire, să se bucure. Aceia deprinseseră limba elinească, însă nu și credința și obiceiurile; din care pricină elinii îi numeau pe dânșii, ierusalimiteni.

Astfel zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Elinii socotesc pe cei ce vorbesc elinește, pentru că aceștia fiind evrei, vorbeau elinește”. Niște elini ca aceia, care erau risipiți, au făcut cârtire către evreii cei din Ierusalim, că erau trecute cu vederea văduvele lor în slujbele cele de toate zilele, pe de o parte că li se poruncea lucrul cel mai prost, iar pe de alta că nu deopotrivă, ci partea cea mai mică și mai de pe urmă din hrană și din haine se da lor. Atunci cei doisprezece Sfinți Apostoli, adunând toată Biserica din acea vreme, au zis: Nu este cu cuviință nouă a lăsa cuvântul lui Dumnezeu și a sluji meselor. Căutați dar, fraților, dintre voi șapte bărbați mărturisiți, plini de Duh Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom pune pe slujba aceasta, iar noi vom petrece în rugăciuni și în predicarea cuvântului. Și a plăcut cuvântul acesta al Sfinților Apostoli înaintea întregului popor credincios. Astfel, au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt; pe Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și pe Nicolae Antiohianul, ale căror nume arată că nu erau din neamul evreilor din Ierusalim, ci din cei ce locuiau prin părțile elinilor, că și numele lor nu sunt evreiești, ci elinești. Precum Ștefan care era rudenie cu Saul, cel chemat mai pe urmă la credință și la apostolie, iar acesta numit în urmă Pavel, era din părțile Ehiliehiei, din cetatea Tarsului. Deci, din elini au ales pentru slujbă pe acești șapte, ca să fie cu plăcere poporului elinesc, care se mâhnea pentru văduvele lor cele trecute cu vederea și așa să se potolească mâhnirea lor și să înceteze cârtirea. Pe aceștia alegându-i, i-au adus înaintea apostolilor, iar ei rugându-se și-au pus mâinile peste dânșii și i-au făcut diaconi. Ștefan, fiind plin de credință și de putere, era cel dintâi dintre dânșii, pentru aceea și arhidiacon a fost numit, făcând semne și minuni mari în popor, pe care nu le pomenește Scriptura, ca și despre Însuși Domnul Hristos, căci dacă s-ar fi scris câte una, pare-mi-se că nici în toată lumea nu ar fi încăput cărțile ce s-ar fi scris.

Însă fără îndoială vom zice că Sfântul Ștefan, fiind asemenea cu apostolii și punându-și mâinile pe bolnavi îi făcea sănătoși. Fiind și bărbat puternic în lucru și în cuvânt, întărea pe credincioși în credință, mustra pe iudeii cei necredincioși, spunându-le din lege și din prooroci, că din zavistie și din nedreptate au omorât pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel aștepat din veac. Odată, făcându-se întrebare între iudei, farisei și saduchei și între evreii cei ce se numeau elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii ziceau că este prooroc, iar alții amăgitor și alții că este Fiul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Ștefan, stând la loc înalt, a vestit tuturor pe Iisus Hristos, Domnul nostru, zicând: Bărbați, frați, aflați pentru ce s-au înmulțit răutățile între voi și s-a tulburat tot Ierusalimul; fericit este omul care a crezut în Iisus Hristos, pentru că Acesta este cel Care a plecat cerurile și S-a pogorât pentru păcatele noastre și S-a născut din Sfânta și Preacurată Fecioară Maria, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputințele noastre le-a luat și bolile noastre a purtat. Pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproși i-a curățit și dracii a izgonit. Ei, auzind acestea, se certau cu dânsul, grăind împotrivă și hulind pe Dumnezeu cel propovăduit, precum scrie în Faptele Apostolilor. Atunci s-a sculat, se zice, un oarecare din sinagogă ce se numea a Libertinilor, a Cirinenilor și a Alexandrinilor, a celor din Cilicia și din Asia, întrebându-se cu Ștefan. Pentru că evreii cei ce trăiau prin laturile cele mai depărtate, prin mijlocul elinilor își aveau în Ierusalim adunările lor deosebite și erau afară de sinagogile cele mari evreiești și o mulțime de sinagogi ale altor limbi – sau evreii care viețuiau între alte neamuri – pentru că evreii din fiecare latură își trimiteau copiii la sinagogă sau la adunarea lor din Ierusalim, ca să învețe legea lui Dumnezeu. Încă și ei, în fiecare an venind la închinăciune la biserica lui Solomon, într-ale lor adunări găzduiau, se adunau și învățau. Acest lucru învederat este, din ceea ce scrie la cap.11 al Faptelor: În Ierusalim veneau Iudei, bărbați cu bună cuviință dintre toate limbile cele de sub cer. Adică părteni, mideni, elamiteni și ceilalți, evrei ce viețuiau în Pârtia, în Midia, în Elamitia și în celelalte laturi, după cum scrie acolo și care veniseră în Ierusalim la praznic.

Acolo era adunarea cilicienilor, a alexandrenilor și a cirincilor. Iar pentru adunarea libertinilor se povestește că era între evrei un neam deosebit, care își trăgea neamul său din evreii aceia ce au fost odinioară robiți de Pompei al Romei și după aceea li s-au dăruit libertate și se numeau liberi, sau slobozi, așa zice și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Libertinii cei ce au fost dăruiți cu libertate de romani, așa se numesc, căci cum erau acolo mulți străini, așa aveau și adunările unde se cuvenea a se citi legea și a face rugăciunile”. Deci, aceste adunări ale libertinilor, ale chirinenilor și altele, întrebându-se cu Sfântul Ștefan, nu puteau sta împotriva înțelepciunii și a duhului cu care grăia el. Apoi, Sfântul Ștefan biruia cu cuvântul adevărului în acea vreme trei părți din toată lumea, a Europei, a Asiei și a Africii. Biruia pe Europa, prin libertinii cei veniți din Roma, care este în părțile Europei; biruia Asia, prin cilicienii care erau din Asia; biruia Africa prin cirinei și prin alexandrini, care erau din părțile Africii.

Aceștia, neputând a grăi ceva, împotriva adevărului, care era mai luminos decât soarele, s-au aprins de mânie și, cuprinzându-i zavistia, au invitat pe niște bărbați, care iubeau minciuna, să spună la sinagogă cea mare evreiască, că ar fi auzit pe Ștefan grăind cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise. Cu acest fel de vicleșug tulburând poporul, pe bătrâni și pe cărturari, au răpit pe Sfântul Ștefan și l-au dus în adunarea lor înaintea arhiereilor și a toată mulțimea învățătorilor de lege. Apoi au pus înainte și martori mincinoși, zicând: Omul acesta nu încetează a grăi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt și a Legii, că l-am auzit și pe el zicând că Iisus Nazarineanul va risipi locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat nouă Moise (Fapte 6, 11-14).

Sfântul Ștefan stătea în mijlocul acelei adunări ucigașe ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind cu lumina dumnezeiescului dar, precum odinioară Moise s-a preamărit cu strălucirea feței lui, și toți cei ce ședeau în adunare, căutând la dânsul, au văzut fața lui ca fața îngerului. Și a zis arhiereul: Oare sunt adevărate cele grăite de martori? Iar Sfântul, deschizându-și gura sa, a început a grăi de la Avraam, care mai întâi a primit făgăduința venirii lui Mesia și le-a spus istoria până la Moise, vestind-o cu toată buna cucernicie și cu cinste, grăind împotriva martorilor celor mincinoși, că nu este hulitor al lui Moise, nici al legii lui Dumnezeu celei date prin Moise, ci mai vârtos adeverind că părinții lor au fost hulitori. Nu au vrut, zice el, părinții noștri să o asculte pe ea, ci au lepădat-o și s-au întors cu inimile lor la Egipt.

După aceasta, surpând acea mărturie mincinoasă că ar fi hulit asupra locului sfânt, a zis: „Solomon i-a zidit Lui biserică (adică lui Mesia) ca și cum ar fi zis: Nu-mi este cu neștiință locul cel sfânt, cel rânduit cu bună voirea lui Dumnezeu, de împăratul Solomon cel înțelept și cu slava Domnului cea arătată în nor sfințit. Cinstesc locașul cel făcut din mâini întru slava lui Dumnezeu, însă mărturisesc că Dumnezeu voiește mai vârtos a petrece în locurile cele nemateriale și nefăcute de mână, adică în sufletele omenești cele curate. Cel Preaînalt nu viețuiește în bisericile cele făcute de mâini, precum zice proorocul: Cerul Îmi este scaun și pământul reazem picioarelor Mele. Ce casă Îmi veți zidi Mie?, grăiește Domnul, sau care este locul odihnei Mele? Nu mâna Mea a făcut acestea toate?”.

Apoi, umplându-se de râvna dumnezeiască, precum și Ilie odinioară, a adus cuvânt de mustrare, zicând către dânșii: Voi cei tari la cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi pururea vă împotriviți Duhului Sfânt, precum părinții voștri așa și voi! Pe cine din prooroci n-au izgonit părinții voștri? Și au omorât pe cei ce mai înainte au vestit despre venirea lui Mesia cel așteptat (Fapte 7,47-52).

Aceste cuvinte ale sfântului au pornit spre nespusă mânie pe arhiereu, pe cărturari și pe tot poporul cel înrăutățit al iudeilor, căci, auzind acestea, se iuțeau în inimile lor și scrâșneau cu dinții asupra lui. Însă el nu băga în seamă mânia lor, că era plin de Duhul Sfânt, care îl făcea cu bărbăție și de Dumnezeu vorbitor. Apoi, căutând la cer a văzut slava lui Dumnezeu, pe care mai înainte dorea să o vadă și cu credință neîndoită nădăjduia a o dobândi. Pe aceasta mai înainte de vreme a început a o vedea, ca și cum ar fi ieșit din trup și ar primi răsplătirea. Deci a văzut și pe Iisus Hristos, Stăpânul și Domnul său, ca și cum venea către sine, căci dezlegându-se degrabă de trup, avea să meargă către El, ca unde este Domnul, acolo și sluga lui să fie. Ceea ce a văzut singur, aceea a vestit-o tuturor, strigând cu glas mare: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.

El nu a tăinuit ceea ce a văzut, precum este obiceiul sfinților a nu arăta la alții descoperirile ce li se fac de Dumnezeu pentru a lor smerenie. Ci, Sfântul Ștefan a făcut arătată acea preaslăvită descoperire, iar aceasta a făcut-o pentru a întări credincioșii în credință, iar necredincioșii să se rușineze. Încă și pentru a adeveri și pe ceilalți mucenici, ce vor veni după dânsul, că celor ce mor pentru Hristos mucenicește, nu le este în văzduh vreo împiedicare la suirea către înălțime sau vreo încercare; ci calea cea dreaptă, cerul deschis, răsplătirea gata, puitorul de nevoințe așteaptă și singură slava Domnului întâmpina pe mucenic în porțile cerești.

Pentru aceea întâiul mucenic, netăcînd, vestește ceea ce vede, ca și cum ar chema după sine și pe alții, către aceeași cunună mucenicească. Iar iudeii cei zavistnici, care se învățaseră a ucide pe prooroci și care îndrăzniseră și asupra Domnului, împlinitorul legii și al proorocilor, nu au suferit a auzi cuvintele cele adevărate grăite de Sfântul Ștefan, singuri fiind mincinoși, ci strigând cu glas mare, își astupau urechile și au pornit cu un suflet și-au pus asupra lui mâinile cele ucigașe. Apoi, scoțându-l din cetate – precum mai întâi pe Domnul Cel ce a binevoit a pătimi afară de poartă – au ucis cu pietre pe sluga Domnului cea bună și credincioasă. Martorii cei mincinoși și ucigașii, pentru ca să le fie mai ușor a arunca cu pietre asupra sfântului, s-au dezbrăcat de hainele lor și le-au pus lângă picioarele unui tânăr, numit Saul. Acesta, fiind rudenie și de o seminție cu cel ce se ucidea, mai mult se iuțea asupra lui, râvnind după legea cea veche. Saul era atunci binevoitor pentru uciderea lui Ștefan și cum Sfântul Ioan Gură de Aur grăiește despre aceasta: „Îi părea rău lui Saul că nu are mâini mai multe ca să ucidă cu toate pe Ștefan, dar și așa a aflat că să-l ucidă cu mâini multe, care erau ale martorilor mincinoși, ale căror haine le păzea Saul”.

Deci, fiind ucis Sfântul Ștefan în valea lui Iosafat – care este între Eleon și între Ierusalim, lângă pârâul Cedrilor, ce avea mulțime de pietre pe lângă mal – stătea de departe pe o piatră Preacurată Fecioară, cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, privind de sus și rugându-se cu sârguință către Domnul și Fiul său ca să-l întărească în răbdare și să primească sufletul lui în mâinile Sale. O! cât îi era de dulce Maicii Domnului moartea Sfântului, întâiului mucenic și Arhidiacon Ștefan, deși era într-acea cumplită ucidere cu pietre; căci privea la pătimirile lui, din înălțimile cele cerești, preadulcele Iisus; iar din dealurile cele pământești, preadulcea Maică, împreună cu iubitul ucenic.

Multă ploaie de pietre zburând asupra lui și cu totul roșindu-se de sângele lui, iar cu trupul slăbind și din legăturile cele firești dezlegându-se, îl durea inima pentru cei ce-l ucideau și mai cu sârguință se rugă pentru ei, decât pentru sine. Căci pentru sine a zis: „Doamne, Iisuse, primește sufletul meu!”. Iar pentru ei, plecându-și genunchii și cu glas mare strigând, a zis: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”. Aceasta zicând, a adormit.

Astfel s-a săvârșit bunul nevoitor. Astfel s-a încununat cu niște trandafiri roșii, prin sângerarea de pietre, întâiul mucenic și a mers în cerul pe care l-a văzut deschis, către Domnul și Împăratul slavei, ca să împărățească împreună cu El întru împărăția cea nesfârșită. El fusese ales arhidiacon de Sfinții Apostoli, îndată după Pogorârea Sfântului Duh și a pătimit în același an după Înălțarea Domnului, în ziua de douăzeci și șapte a lunii decembrie, având de la nașterea să mai mult de treizeci de ani. Era frumos la față, dar mai frumos cu sufletul.

Sfântul lui trup a fost aruncat spre mâncarea fiarelor și a păsărilor și a zăcut neîngropat o zi și o noapte. După aceea, în noaptea a doua, Gamaliel, acel slăvit învățător al legii evreiești din Ierusalim, care mai pe urmă a crezut în Hristos împreună cu fiul său, Avelvie, a trimis niște bărbați cinstiți și credincioși și, luând în taină moaștele sfântului, le-a dus într-un sat al său, care era departe de Ierusalim, ca la douăzeci de stadii, ce se chema Cafargamala și acolo le-a îngropat cu cinste, făcând deasupra lui mare plângere. „Căci cine n-ar fi plâns – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – văzând pe acel miel blând, ucis cu pietre și zăcând mort”.

După mulți ani, binecredincioasa Evdochia, soția împăratului Teodosie cel Mic, venind în Ierusalim, la locul acela unde a fost ucis Sfântul Întâiul Mucenic Ștefan cu pietre și s-a roșit pământul cu cinstitul său sânge, a zidit o biserică preafrumoasă în numele și în cinstea lui Hristos Dumnezeu, a Căruia este slava în veci. Amin.

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României († 62)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; basilica.roazm.gov.ro

 

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României


 

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, era din Betsaida, Galileea, fiu al lui Iona și frate al lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Iisus Hristos.

Este socotit ocrotitorul mai multor țări, între care România și Scoția.

Prăznuirea lui principală se face la 30 noiembrie; mai este prăznuit și împreună cu ceilalți Apostoli la 30 iunie.

Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Andrei a fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul.

Apoi, dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul și zicând:

Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), lăsându-l pe el a urmat după Hristos.

Și zicând lui Petru: „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret” (Ioan 1, 36-43), l-a atras spre dragostea lui Hristos.

Se află și altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul.

Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălțarea Lui de au luat la sorți apostolul, și au mers care într-o țară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta și a luat Bitinia și Marea Neagră și părțile Propontidei și Calcedonul, Bizanțul, Tracia, Macedonia și părțile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia și părțile Ahaiei, asemenea și Aminsos, Trapezunta, Iraclia și Amastris.

Însă acestea le-a umblat nu așa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare țară răbdând multe împotrivă și multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul și cu ajutorul lui Hristos.

Dintre care cetăți aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le știu.

Căci mergând acesta la Sinope și propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri și torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos și, apucându-l de mâini și de picioare, l-au tras grăpiș, și cu dinții l-au scuturat, și l-au bătut cu lemne și cu pietre, și l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăși s-a arătat cu totul întreg și sănătos de răni, cu harul Învățătorului și Mântuitorului său.

Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăți și orașe din Imperiul Roman, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiți și hersoniți, apoi s-a întors la Bizanț și acolo hirotonind episcop pe Stahie, și colindând celelalte țări, a venit la luminatul ostrov (peninsulă) al Peloponezului și în Paleapatra, primit fiind în gazdă de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit și îndată toată cetatea Patrelor a venit la Hristos.

Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală și dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînțeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, și alții mulți ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului.

Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, și prinzând pe apostolul Domnului și răstignindu-l pe o cruce în formă de X, l-a scos din viața aceasta, în anul 62.

Pentru aceasta și el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit.

Iar moaștele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constanțiu, fiul lui Constantin cel Mare, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie.

Şi au fost așezate cu ale lui Luca Evanghelistul și cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinților Apostoli.

Mai târziu, capul său a fost dus la Roma, iar o mână la Moscova.

 

Imnografie


 

Tropar (glasul al 4-lea):

Ca cel dintre Apostoli mai întâi-chemat
și lui Petru frate adevărat,
Stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te,
pace lumii să dăruiască
și sufletelor noastre mare milă.

Tropar, glasul 1 (tropar în uzul liturgic al Bisericii Ortodoxe Române):

Fiul al Galileei și frate al lui Petru,
dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat.
Iar de la mormântul tău din Patras chemi popoarele la Dumnezeu
și acum ne-ai umplut de bucurie, că în România iarăși ai venit,
unde pe Hristos Domnul l-ai propovăduit.

Condac (glasul al 2-lea):

Pe grăitorul de Dumnezeu cel cu nume de bărbăție numit
și cel mai întâi chemat dintre ucenicii Mântuitorului,
pe fratele lui Petru să-l lăudăm.
Că precum de demult acestuia, și nouă acum a strigat:
“Veniți, aflat-am pe Cel dorit!

 

Tipic de slujbă


 

Când praznicul Sf. Apostol Andrei cade într-o zi din săptămână, se pun toate din Minei. Vecernia Mare cu Vohod, Paremii și Litie.

Utrenie Mare cu Polieleu și Mărimuri și cu Ev. Utreniei: Matei 4,18-23. Catavasiile Nașterii. La pesna (cântarea) 9-a se cântă: „Ceea ce ești mai cinstită”.

La Liturghie: Ap.: II Timotei 2,1-10. Ev. Ioan 1,35-51. Axionul: „Cuvine-se cu adevărat”.

 

Iconografie


 

Conform Erminiei lui Dionisie din Furna, Sfântul Apostol Andrei este reprezentat ca un „bătrân, cu părul cârlionțat, cu barba despărțită în două părți, ținând în mână cruce și o hârtie înfășurată”.

Pentru icoana prăznuirii din ziua de 30 noiembrie, Dionisie spune că trebuie reprezentat cu crucea pe care a fost răstignit sub braț (aceasta fiind reprezentarea curentă în iconografia românească).

Erminia mai amintește și de alte reprezentări ale Sf. Apostol Andrei:

- în icoanele zugrăvind pe Sfântul Ioan Botezătorul mărturisind despre Hristos (pe Care Înaintemergătorul îl arată Sfinților Apostoli Andrei și Ioan, în a doua scenă fiind reprezentat tot Sf. Andrei aducându-L înaintea Mântuitorului pe fratele său Petru, în timp ce Filip îl aduce pe Natanael (p. 104).

- în icoana zugrăvind minunea potolirii vânturilor și mării de Mântuitorul, Sf. Apostol Andrei este zugrăvit ținând cârma corabiei (p. 106);

- în icoana înmulțirii pâinilor, Sf. Andrei este reprezentat, împreună cu Filip, lângă Mântuitorul (p. 108);

- în icoana Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, este zugrăvit împreună cu Sfântul Apostol Ioan, îngropând trupul Înaintemergătorului (p. 170).

- în icoana Judecății de Apoi din pridvorul bisericii: Sf. Andrei este reprezentat în ceata Apostolilor, îmbrăcați în haine albe și stând pe tronuri de o parte și de alta a lui Hristos, în partea dreaptă, al treilea de la margine, între Simon Canaaneul și Ioan; ține în mână o hârtie cu zicerea: „Luați aminte la voi înșivă și la toată turma” (pp. 205-206).

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României (icoană românească) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României (icoană românească) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Cinstirea Sfântului Apostol Andrei


 

În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea cu cruce roșie în calendar a zilei de 30 noiembrie (pomenirea Sf. Apostol Andrei), care până atunci era o zi obișnuită, scrisă cu culoare neagră în calendar.

La Sărbătoarea Sfântului Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, de la Catedrala Patriarhală (30 noiembrie 2013), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit[2]:

La propunerea noastră, în anul următor (1997), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în calendar, la pomenirea Sfântul Andrei, cel Întâi chemat, și denumirea de Ocrotitorul României. În anul 2001 Sfântul Sinod a hotărât ca pomenirea Sfântului Apostol Andrei să fie declarată sărbătoare bisericească națională și să se întreprindă demersuri pe lângă autoritățile de stat ca aceasta să devină și o sărbătoare națională a țării noastre. S-au făcut mai multe demersuri din 2001 și abia în 2011 Parlamentul a luat în dezbatere această propunere a noastră după ce capul Sfântului Andrei a fost adus și la București în 2011. De aici a mers la Sibiu și în prezența Capului Sfântului Andrei la Sibiu, în octombrie 2011, a fost proclamat sfânt Andrei Șaguna care este prăznuit astăzi împreună cu Sfântul Andrei, Ocrotitorul României, apoi la Alba Iulia unde a fost proclamat Sfânt mitropolitul Simeon Ștefan al Transilvaniei. Deci o bucurie mare a fost în 1996 când a revenit pentru prima oară în România și a doua oară în 2011 când a venit la București și în Transilvania. În anul următor, prin legea 147 din 23 iulie 2012 Parlamentul României la insistențele Bisericii a declarat ziua de 30 noiembrie ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează”.

 

Colindul Sfântului Apostol Andrei prezintă istoria creștinării neamului românesc (versuri)

Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României – foto preluat de pe basilica.ro

 

Creația populară „Colindul Sfântului Apostol Andrei” prezintă istoria propovăduirii creștinismului românilor din Scythia Minor, Dobrogea de astăzi.

Textul colindului, cules de Maria Dinu, a fost publicat în revista „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 9-10 din anul 1935 în articolul „Legende dobrogene despre Sfântul Apostol Andrei”.

Cinstirea și evlavia poporului român față de cel care a propovăduit pentru prima dată creștinismul în Dobrogea a fost oficializată în februarie 1997 când Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei „Ocrotitor al României”. În 2002, 30 noiembrie a devenit Sărbătoare Naţională Bisericească, iar din 2012 zi liberă nelucrătoare și sărbătoare legală.

Totodată, Catedrala Națională, sfințită în Anul Centenar, poartă hramul „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, alături de „Înălțarea Domnului-Ziua Eroilor”.

Colindul Sfântului Apostol Andrei
Colo pe grindei,
Crâng de alunei,
Val de artărei,
Sfânta mânăstire,
Loc de tăinuire,
Și tămăduire,
Se pitește-n tei,
Casa lui Andrei,
De la schit la cruce,
Scara care duce,
Din cruce la schit,
Scări de coborât.

De la schit în sus,
Crucea lui Iisus,
De la cruce-n tei,
Casa lui Andrei,
Cine că-mi venea,
Si descăleca?
Venea Decebal,
Călare pe-un cal,
Sfinții că-i găsea,
Cu ei că vorbea,
Dar nu se-nchina,
Nici cruce-și făcea.

La schitul din tei,
Crucea lui Andrei,

Traian că venea,
La slujbă ședea,
Slujba asculta,
Și îngenunchia,
Și nu se-nchina.

Pe murg călarea
Și calea-și lua,
La cetatea lui,
A Trofeului.
Andrei col’la schit,
Uite c-a ieșit,
Cu papucii lui,
Talpa Raiului,
Și potcapu’ lui,
Arca cerului,
Cu veșminte sfinte,
Frații înainte,
Cu toiag și cruce,
Candele-n răscruce,
Lumânări aprinse,
Vâlvătăi cuprinse.

Iară Sânt Andrei,
Sub crucea din tei,
Schitul din grindei,
Se ruga mereu,
La bun Dumnezeu.

 

Onomastică


 

Potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MAI), peste 700.000 de români își serbează onomastica la 30 noiembrie. Majoritatea sunt bărbați, dar și circa 300.000 de femei poartă nume ca Andreea și Andra, derivate de la numele Sf. Apostol Andrei.

 

Datini, tradiții și obiceiuri populare românești de Sfântului Andrei


 

 

Noaptea Sfântului Andrei

Noaptea din ajunul Sfântului Andrei este destinată unor obiceiuri care să asigure protecție oamenilor, animalelor și gospodăriilor, pe care țăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt.

Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică, este cumpăna anotimpurilor, când se crede că hotarul dintre lumea viilor și a morților este foarte penetrabil, iar strămoșii mitici se reîntorc pe Pământ, sub forma diferiților strigoi sau a unor animale totemice. “Andreiu’ cap de iarnă” cum îi spun bucovinenii, permite interferența planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte “umblă strigoii” să fure “mana vacilor”, “mințile oamenilor” și “rodul livezilor”.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Viața Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României


 

Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României – foto preluat de pe doxologia.ro

Datori suntem noi creștinii a aduce slavă, cinste și închinăciune către toți sfinții, de vreme ce ei, bine viețuind și toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le, s-au făcut prieteni de aproape ai Lui. Căci, învrednicindu-se de împărăția cerurilor și fiind aproape de Dânsul, acum se roagă de-a pururea pentru mântuirea și ocrotirea noastră.

Dar mai ales Sfinților Apostoli, toată omenirea cea de sub soare le este datoare, în toată vremea și în toate zilele, ca și în tot ceasul, a le mulțumi, a-i slăvi, a-i lăuda și a săvîrși pomenirea lor cu bucurie, cu osârdie și cu evlavie; iar zilele lor de pomenire se cuvine a le prăznui cu tot poporul, cu psalmi, cu cântări de laude și de mulțumire și a le cinsti duhovnicește. Pentru că ei, de toată lumea lepădându-se și de Hristos Dumnezeul nostru lipindu-se, slujindu-I Lui cu toată osârdia și cu tot sufletul, s-au făcut următori ai sfintei și dumnezeieștii vieți, cum și petrecerii lui Hristos pe pământ și, fiind văzători ai minunilor celor de El făcute, au urmat și patimilor, răstignirii, morții, învierii și înălțării Lui la cer.

Apoi și cu putere de sus s-au îmbrăcat și cu limbi de foc s-au îmbogățit, făcându-se din pescari, apostoli și din vânători de pești, vânători de oameni, după cum însuși Domnul le-a făgăduit, zicând: Veniți după Mine și vă voi face pe voi vânători de oameni. Apoi ca niște cai, după cum zicea proorocul Avacum, prin toată lumea pe care o vede soarele au alergat și pe neamuri le-a întors din rătăcire și de la închinarea de idoli la cunoștința adevăratului Dumnezeu le-a adus, prin fiecare țară, cetate, sat și loc, răbdând bătăi, chinuri, vărsări de sânge și moarte în fiecare zi.

Despre aceasta ascultă pe Pavel, zicând: „Întru osteneli multe, întru bătăi cu covârșire, în temniță cu prisosință, în primejdii de moarte de multe ori; de la iudei de cinci ori câte patruzeci de lovituri fără una am luat. De trei ori cu toiege am fost bătut, o dată cu pietre am fost împroșcat, de trei ori s-a spart corabia cu mine, o noapte și o zi am fost întru adânc; în călătorii de multe ori, în primejdii în râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la cei de un neam, în primejdii de la neamuri, în primejdii prin cetăți, în primejdii prin pustietăți, în primejdii pe mare, în primejdii între frații cei mincinoși. Întru osteneală și în trudă, în privegheri de multe ori, în foame și în sete; în postiri de multe ori, în frig și fără haine”.

Și acestea pentru ce? Pentru ca să întoarcă pe oameni de la înșelăciune la adevăr și de la întunericul închinăciunii la idoli, la lumina cunoștinței de Dumnezeu. Astfel, au fost și ei ca și dascălul lor, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Care Și-a vărsat sângele Său pe Cruce pentru mântuirea noastră.

Deci, pentru aceasta suntem datori a le mulțumi Sfinților Apostoli, a-i cinsti și a-i lăuda neîncetat, după putere, căci după vrednicie numai lui Dumnezeu Îi este cu putință să-i cinstească. Și încă îi va cinsti mai ales când va ședea la judecată pe scaunul slavei Sale. Atunci și ei vor ședea împreună cu Hristos pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel.

Unul dintre aceștia, și decât toți mai întâi chemat, este Sfântul, slăvitul și prealăudatul Apostol Andrei, a cărui viață și petrecere voim a o istorisi după putere și după vrednicie, lăsîndu-o spre folos celor puternici și desăvârșiți întru cuvinte și fapte bune.

Slăvitul Apostul Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în cetatea ce se numește Betsaida, care este lângă Marea Galileii, în hotarul Zabulonului, din care seminție i se trăgea și neamul. Cetatea era mică și neînsemnată mai înainte, iar după răsărirea acestuia, a fratelui său, verhovnicul Petru, și a lui Filip, s-a făcut renumită și slăvită. Și se numea evreiește Betsaida, ce se tâlcuiește „casa vânătorilor”. După cuviință se numea așa, căci astfel era patria Sfinților Apostoli Petru, Andrei și Filip, care au vânat pește până au aflat adevărul, Care este Hristos.

Deci dintr-o patrie neslăvită ca aceasta au răsărit apostolii amândoi, având un tată sărac, anume Iona, care, fiind sărac, a învățat pe fiii săi meșteșugul său. Căci Iona era pescar și prindea pești în Marea Galileii și prin alte iezere ce se aflau prin Galileea. Apoi Apostolul Petru a învățat meșteșugul tatălui său și după aceasta și-a luat de femeie pe fiica lui Aristobul, fratele Apostolului Varnava. Iar dumnezeiescul Andrei, lepădând toată tulburarea lumească, și-a ales să petreacă întru feciorie, nevoind să se însoare.

Auzind că Ioan, Înaintemergătorul Domnului, umblă prin locurile de pe lângă Iordan și propovăduiește credința și pocăința, Andrei s-a dus la dânsul și i s-a făcut ucenic, că dorea a se sui cu mintea sa la înțelegeri mai înalte. De aceea n-a voit, precum ceilalți, să petreacă în tulburările și grijile lumii. Căci auzind cuvintele proorocești și având sufletul său curățit de păcate, a cunoscut îndată că învățătura Botezătorului este din porunca lui Dumnezeu și că este pricinuitoare de mântuire. Pentru aceasta i-a și urmat cu toată inima și cu totul și-a afierosit mintea sa învățăturii lui Ioan.

Deci, dumnezeiescul Înaintemergător, vrând să înalțe gândul ucenicilor lui întru mai multe cugetări și să nu creadă că el este Hristos, ci rob slujitor, Înaintemergător și propovăduitor al lui Hristos, a luat cu sine pe doi din ucenicii săi, pe Apostolul Andrei și pe un altul, care zic unii că ar fi cuvântătorul de Dumnezeu Ioan, și a mers cu dânșii acolo unde se afla atunci Hristos. Și văzându-l pe El, a zis: Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.

Auzind acești doi ucenici mărturia lui Ioan pentru Hristos, au lăsat pe Ioan și au urmat pe Hristos. Iar Iisus Hristos, întorcându-se și văzându-i pe dânșii urmându-l, a zis către dânșii: Ce căutați? Iar ei au răspuns către Dânsul: Ravi – care se tălmăcește învățătorule -, unde petreci? Iar Iisus le-a zis lor: Veniți și vedeți. Deci au venit și au văzut unde petrecea și au rămas în acea zi acolo, căci era ceasul al zecelea. Însă vedeți bună voire a Sfântului Apostol Andrei? Căci după ce a aflat el comoara, n-a voit să o aibă numai el singur, ci a chemat și pe fratele său, Petru, spre câștigarea acesteia.

După această a aflat pe fratele său Petru, care se numea atunci Simon, și a zis către dânsul: Am aflat pe Mesia, Care se tălmăcește Hristos. N-a zis: „Am aflat un mesia, ci pe Mesia”. Ce va să zică aceasta? A arătat Sfântul Andrei că a cunoscut pe Cel pe Care L-au propovăduit proorocii. „Acela este Iisus”. Pentru aceasta n-a zis că „am aflat un mesia”, adică pe un oarecare Hristos, căci „mesii” și „hristoși” se numeau și împărații iudeilor, pentru că se ungeau cu mir, care era amestecat cu mesa (untdelemn). Dar i-a zis: Am aflat pe Mesia, adică pe Hristosul acela, pe care mai înainte l-au vestit proorocii.

Andrei, după ce a zis acest cuvânt către Apostolul Petru, fratele său, l-a luat cu sine și l-a dus la Hristos. Iar Hristos, văzând pe Petru, a zis către dânsul: Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa, care se tălmăcește Petru. Acestea așa s-au săvârșit atunci, și în acest chip au vorbit cu Hristos amândoi acești frați, apoi s-au dus iarăși la Sfântul Ioan Botezătorul. Iar în zilele acelea Irod împăratul a prins pe Ioan Botezătorul și l-a închis în temniță pentru că îl mustrase, că a luat cu fărădelege de soție pe Irodiada, femeia fratelui său, Filip. Acolo unde era el închis ca un prooroc și mai mult decât prooroc, a cunoscut că va fi omorât de Irod, iar ucenicii lui vor rămâne iarăși întru întunericul Legii Vechi.

Deci, pentru ca să nu se întâmple că ucenicii lui să rămână fără să cunoască desăvârșit că Hristos este Dumnezeu, Sfântul Ioan Botezătorul a ales pe doi din ucenicii săi, care erau mai înalți cu înțelepciunea. Adică pe slăvitul și cinstitul Andrei și pe altul pe care l-am pomenit mai înainte și i-a trimis la Hristos să-L întrebe: Tu ești Acela pentru Care au scris proorocii că are să vie, sau pe altul vom aștepta?

Dar Iisus Hristos, Care cunoștea cele ascunse ale oamenilor, nici nu a ascuns cu totul cele pentru Sine, nici nu le-a descoperit dumnezeirea Sa, ci a voit să le arate adevărul prin lucruri, iar nu prin cuvinte, că singuri ei din lucruri să învețe și să înțeleagă că El, Care face minunile acestea, este Acela care va să vie, spre mântuirea oamenilor.

Deci le-a răspuns lor Hristos: Mergeți și spuneți lui Ioan că orbii văd, surzii aud, morții înviază, șchiopii umblă, săracilor bine li se vestește. Cum? Adică aud cuvinte bune: Fericiți cei săraci cu Duhul, că a lor este Împărăția cerurilor și fericit este cel ce nu se va sminti întru Mine. Dar care este înțelegerea cuvântului? Oare nici Ioan nu știa că El era Hristos, pe Care proorocii mai înainte L-au proorocit și L-au propovăduit? Oare pentru aceasta a trimis pe ucenicii săi să întrebe pe Hristos cine este? Cum era cu putință să nu fi cunoscut el pe Hristos cine este, când însuși Ioan Înaintemergătorul, fiind încă în pântecele maicii sale, Elisabeta, L-a cunoscut? Dar nici Hristos, cu răspunsul Lui, nu voia să adeverească pe Ioan despre Sine că este Hristos, căci îl cunoștea Hristos, cu mult mai mult decât el Îl cunoștea pe Hristos.

Ci, pentru aceasta le-a răspuns lor așa și a făcut minuni înaintea lor, ca să cunoască amândoi ucenicii, adică Andrei și Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, că mare este deosebirea dintre Hristos și Ioan. Căci Ioan nu a făcut nicidecum minuni, iar Hristos a făcut nenumărate. Avea și dreptate că atunci aceia socoteau pe Ioan Botezătorul mai mare, căci era din neam arhieresc și născut din tată prooroc, din Zaharia și însuși el era prooroc și că din maică stearpă, prin făgăduință, era născut. Iar Hristos se arăta ca un sărac și fiu de săraci și nici ucenici nu avea până atunci.

Fiind Ioan închis în temniță, Hristos a plecat din Ierusalim și S-a dus la lacul Ghenizaretului. Acolo a aflat pe Andrei și pe Petru în corabie, cîrpindu-și mrejele. Deci, Hristos nici nu le-a imputat ceva, nici nu le-a grăit vreun cuvânt aspru, fiindcă L-au lăsat și pe El și pe dascălul lor, Ioan, închis în temniță – căci Dumnezeu fiind, cunoștea că sărăcia i-a silit pe dânșii să lucreze -, ci le-a zis: Veniți după Mine și Eu vă voi face pe voi pescari de oameni. Iar ei, lăsându-și mrejele, au urmat lui Hristos. Și, cum zice evanghelistul Matei, îndată au urmat lui Iisus; adică nu au așteptat, nici nu au întârziat, nici nu au zis: „Să cârpim mrejele noastre și apoi vom veni după Tine”. N-au zis așa. Ci îndată, lăsându-și mrejele, corabia, casa, neamul, prietenii, rudele și cunoscuții, au urmat lui Hristos. Și încă aveau proaspătă mărturia Botezătorului, care le spusese despre Hristos și țineau minte și minunile pe care le-au văzut, făcându-se de El.

Deci Apostolul Andrei lăsând toate, cu tot sufletul a urmat lui Hristos, mai înaintea celorlalți apostoli, fiind chemat la învățătura lui Hristos, pentru care s-a și numit „întâi chemat”. Căci Andrei a înțeles mai înainte din cărțile cele proorocești că, cu adevărat, El este Cel Care va să vie. Mai ales, după ce a văzut boli nevindecate tămăduindu-se, pe orbi văzând, pe șchiopi umblând, dracii izgonindu-se, pe morți sculându-se din groapă, mai cu înlesnire decât din somn, numai cu porunca și cuvântul lui Hristos; asemenea și celelalte minuni ale lui Hristos, pe care este de prisos a le povesti cu de-amănuntul.

După ce-a văzut apostolul acestea, cu mult mai mult s-a încredințat și s-a întărit în cugetarea cea bună pe care o avea pentru Hristos. Căci ca un înțelept și priceput, Apostolul Andrei socotea că, deși proorocii cei de demult au făcut câteva minuni, nu le-au făcut cu stăpânire ca Hristos, ci cu rugăciune și cerere către Dumnezeu. Iar Hristos cu cuvintele ție îți zic și cu alte cuvinte ca acestea stăpânitoare, făcea minunile Sale.

Văzând apostolul că Hristos Își punea mâna Sa pe ochiul orbului și vedea, poruncea dracilor și ca niște fum piereau, furtunile mărilor le domolea; apoi umblă pe mare ca pe uscat și alte minuni preaslăvite făcea, a cunoscut și a crezut negreșit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Acestea socotindu-le slăvitul Apostol Andrei, era ucenic nedespărțit al lui Hristos. Avea încă și osârdie multă și râvna înfocată, încât dorea să și moară pentru numele Lui.

După ce Hristos a lăsat cetățile și s-a dus în pustie, nici acolo nu l-au lăsat mulțimea oamenilor și ucenicii Lui, ci L-au urmat ca să-I asculte învățătura. Și fiind pustiu locul și neavând hrană să mănânce atâția oameni, s-a dus dumnezeiescul Andrei și i-a zis lui Hristos – că aveau doar cinci pâini de orz la dânșii, și puțini pești -, cum să ajungă acestea la atâta mulțime? Atunci Hristos a binecuvântat cele cinci pâini și le-a mâncat tot poporul acela, ca la cinci mii, afară de femei și de copii, și s-au săturat și au prisosit încă douăsprezece coșuri de fărmituri.

Despre minunea aceasta se poate încredința cineva din dumnezeiască și Sfânta Evanghelie a Sfântului Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, în capitolul al șaselea. Și din altă povestire a Sfintei Evanghelii poate să înțeleagă cineva prietenia și îndrăzneala Apostolului Andrei către Hristos, dascălul său. Căci povestește însuși Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în capitolul 12, că în vremea sărbătorii Paștelui iudeilor au mers la praznic și niște elini, ca să vadă biserica și să-și facă obișnuita rugăciune, fiindcă erau și ei de credința și din neamul evreiesc, dar născuți și crescuți prin alte neamuri, a căror limbă o învățaseră.

Pe aceștia i-a înspăimântat vestea lui Hristos, căci făcuse atunci, de curînd, minunea învierii lui Lazăr și Îl întimpinase pe El poporul cu stâlpari și făcuse mai înainte și multe alte semne. Pentru aceea veniseră ei întru cugetare de Dumnezeu și, având dorință ca să-L vadă, au venit la Filip, rugându-l și zicându-i: Doamne, vrem să vedem pe Hristos. Iar el, neavând atâta îndrăzneală către Hristos și dându-i lui Andrei cinstea ca unui întâi chemat, s-a dus la dânsul și i-a spus pricina. Iar Andrei, luând cu sine pe Filip, s-a dus la Hristos și I-au spus amândoi cuvintele elinilor, de unde putem cunoaște dragostea și îndrăzneala ce o avea el către Hristos.

Deci, lăsând pe celelalte câte le-a lucrat împreună cu Hristos, până a venit la patima Sa cea de bunăvoie, să scurtăm cuvântul nostru.

Iar după ce a pătimit pentru noi Domnul, S-a răstignit, a murit, S-a îngropat și a înviat din mormânt cu puterea dumnezeirii Sale, a adunat iarăși la Sine pe ucenicii și prietenii Săi, S-a arătat lor în muntele Galileii și le-a zis: Mergând, învățați toate neamurile. Și după ce le-a trimis lor Preasfântul Duh și i-a luminat să grăiască în toate limbile neamurilor câte se aflau sub cer, atunci Apostolii, adunându-se, au aruncat sorți între dânșii, ca să se știe ce parte de pământ urma să ia fiecare dintre dânșii, spre propovăduire.

Deci, celorlalți apostoli le-a căzut sorțul spre propovăduire pentru alte părți de pământ. Iar Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sorțul să propovăduiască în toată Bitinia – și se numește Bitinia tot locul cât este în mijloc, de la Scutari care este peste canalul Constantinopolului spre răsărit, ce se numea mai înainte Hrisopoli, până la Nicomidia și până la Niceea. Și nu numai în Bitinia, ci și în partea Mării Negre, spre partea răsăritului, cu toate locurile și amândouă părțile cele de pe lângă Marea Neagră, până la Camupolin. Pe lângă acestea se număra și Calcedonul și Bizanțul, care este cetatea lui Constantin și toată partea Traciei, de la Constantinopol până la Cavala, care, în Faptele Apostolilor, se numește Neapolis, iar la alții se numește Hristupolis. În sorțul său era și Tesalonicul și Tesalia, până la Farsala și Elada și până la Zitunion și Ahaia, apoi de la Zitunion până la Paleapatra.

Toate cetățile acestea, ce se cuprind în hotarele acestor țări amintite, au căzut în sorțul Apostolului Andrei, ca să meargă să le învețe cunoștința lui Dumnezeu. Și nu numai acestea, ci încă și alte neamuri câte se află între Tracia și Macedonia, până la râul cel mare Istrul, care acum se numește Dunărea, și acestea tot în sorțul Sfântului Apostol Andrei au căzut. Toate neamurile acestea erau țarina pusă înaintea lui, în care voia să semene sămânța cuvântului lui Dumnezeu.

Deci, Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat n-a căutat la mulțimea oamenilor, a locurilor, a țărilor și a cetăților, nici n-a slăbit cu sufletul, nici n-a pregetat la lungimea și mulțimea călătoriilor, nici nu s-a îngreunat cu nevoințele ce-i stăteau înainte, nici nu s-a temut de barbaria, sălbăticia și cruzimea tiranilor și a închinătorilor de idoli. Ci avea în mintea sa porunca lui Hristos, Care a zis: Iată Eu vă trimit pe voi, ca pe niște oi în mijlocul lupilor…, să nu vă temeți de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu-l pot ucide.

Având în sine mare dragoste către Hristos, dascălul său, fiind plin de credință și tare nădăjduind în puterea Lui cea nebiruită, cu sârguință s-a apucat de călătorie, pornind de la Ierusalim, ca să meargă la fiecare din locurile pe care le-am zis. A luat cu sine și pe niște ucenici din cei șaptezeci de apostoli, pe care i-a socotit îndemânatici la propovăduire.

Deci, multe sunt călătoriile și drumurile acestui apostol, dar mai multe cele prin cetăți și prin sate, în care, semănând cuvântul cunoștinței de Dumnezeu, a secerat spicele bunei credințe. Însă cu neputință este a descrie cu amănuntul toate călătoriile, primejdiile și necazurile pe care le pătimea în fiecare cetate și sat. Dar ca să nu lipsim pe ascultători de povestirile folositoare, despre Sfântul Andrei, vom povesti pe cele mai vestite și mai mari, pentru dragostea lor.

Umblând apostolul lui Hristos din loc în loc, a mers într-o cetate care este în partea dreaptă a Mării Negre, când, plutim spre Cafa, care se numește Amisonul și este departe de Sinopi, ca la o sută douăzeci și opt de mile și jumătate. Acolo a aflat Sfântul Andrei mulți oameni rătăciți și necredincioși. Unii, cuprinși de rătăcirea elinească, iar alții, de cea iudaică. Însă între aceste deosebite rătăciri și păgânătăți aflându-se amisinenii, aveau și o bunătate, iubirea de străini, adică să primească pe oamenii străini și să ospăteze pe drumeți.

Deci, mergând sfântul la dânșii, a găzduit la casa unui iudeu și socotea cum și în ce chip să atragă atâta mulțime de oameni rătăciți și să-i prindă în năvodul învățăturii și propovăduiri sale. Așa socotind sfântul, s-a sculat într-o dimineață și a mers la sinagogă iudeilor, unde erau adunați ei după obiceiul lor. Acolo l-au întrebat iudeii cine este, de unde este și ce fel este propovăduirea lui.

Sfântul, începând propovăduirea lui despre Hristos, i-a învățat și din cărțile lui Moise, dar i-a învățat și din cele proorocești. Din toate acestea a dovedit că Hristos este același pe Care L-au vestit mai înainte proorocii; Care, pentru mântuirea oamenilor a venit în lume, aducând spre dovedire martori și pe însuși Mergătorul înainte și câte a învățat el. Acestea și altele asemenea, după ce le-a zis către dânșii și după ce a scris adevărata credință în sufletele lor și după ce i-a adus pe dânșii în mrejele sale, în acest chip s-a arătat vânător de oameni, după cuvântul Dascălului său, pe care l-a zis când i-a chemat la ucenicie: Veniți după Mine și Eu vă voi face pe voi vânători de oameni.

Auzind iudeii cuvântul Apostolului, îndată s-au întors la Domnul și, pocăindu-se, s-au botezat și s-au făcut creștini, în loc de iudei; robi ai lui Hristos, în loc de ai pierzării. După aceasta, pe câți bolnavi aveau îi aduceau înaintea apostolului și fiecare își lua tămăduire de orice boală ar fi fost cuprins. Și s-a făcut apostolul acolo, nu numai doctor al sufletelor, ci s-a arătat tămăduitor al multor feluri de boli. Apoi a zidit biserici și le-a hirotonit preoți din iudeii care crezuseră.

Ducându-se de acolo, a mers în Trapezunda și acolo, asemenea, învățând și botezând pe mulți, încă și preoți hirotonind; după aceasta s-a dus în Lazichia. Iar Trapezunda și Lazichia sunt cetăți și neamuri din partea de răsărit a Mării Negre și câți au umblat în părțile acelea, știu cetățile acestea. Ci și acolo iarăși asemenea făcând apostolul și mulțime nenumărată de iudei și de elini aducând la Hristos, a pus în gând să se ducă la Ierusalim. Pe de o parte, ca să serbeze acolo praznicul Paștelui ce se apropia, iar pe de altă parte, ca să se întâlnească cu fratele său Petru. Și mai ales dorea să vadă și pe Apostolul Pavel, de care auzise că s-a întors de la legea evreiască și a venit la propovăduirea apostolilor și cum că este și el apostol și dascăl al neamurilor.

Deci s-a dus și și-a împlinit dorința lui cea după Dumnezeu. După aceasta s-a întors împreună cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu la cetatea Efesului, care era în soartă (grijă) lui Ioan.

Însă acolo aflându-se apostolul a văzut o descoperire de la Dumnezeu ca să meargă în Bitinia, să învețe pe oamenii cei din soarta lui. Pentru aceasta s-a pornit și s-a dus în cetatea Niceei, care se numea atunci Elicori, și era nezidită împrejur. Mai pe urmă Cezarul Traian a zidit-o pe dânsa și turnuri are întru ea, și pentru ca să biruiască, a numit-o Niceea.

Dar nici iezerul ce este în ziua de astăzi aproape de dânsa, și se numește Ascania, nu era atunci atât de limpede și curățit precum se vede astăzi. Că după cum scriu hronografii, mai pe urmă de cutremure s-a umplut de apă și ca Marea Pontului s-a făcut și s-a limpezit precum este acum.

În această cetate mergând Sfântul Apostol Andrei și văzând mulțime nenumărată de oameni, iudei și elini, a cugetat să facă mai întâi minuni, ca să-i înduplece să se întoarcă de la rătăcirea lor. Pentru că oamenii cei simpli, mai lesne se încredințează când văd minuni, decât numai cu cuvântul. Pentru aceasta și apostolul de multe ori pe cei muți îi făcea să vorbească, iar alteori tămăduia pe cei bolnavi. Încă și alte minuni de multe feluri făcând, s-a făcut doctor fără de plată celor bolnavi. Încă și balauri, fiare mari și înfricoșătoare, care se încuibaseră în locul acela, numai cu toiagul cel de fier pe care îl purta, al cărui vârf avea cruce înfiptă, îi izgonea și-i omora.

Și capiștile zeilor celor cu nume mincinoase, ale elinilor, ale Afroditei și ale Artemidei, pe toate din temelii le-a sfărâmat. Iar citi din elini nu au crezut în învățătura apostolului, umplându-se de duh rău, săreau și săltau, cărnurile își mâncau și alte nenumărate rele pătimeau, primind vrednică muncă pentru necredința lor. Iar ucenicul lui Hristos, Andrei, care a venit să mântuiască pe cei păcătoși, nu i-a lăsat până în sfârșit să piară așa întru întunericul rătăcirii, ci izbăvindu-i pe dânșii de lucrarea cea diavolească, a tămăduit și sufletele lor și le-a luminat cu lumina credinței în Dumnezeu.

Deci, doi ani după ce a zăbovit acolo în cetatea Niceei și le-a hirotonit preoți din oamenii cei ce crezuse, s-a dus în Nicomidia în care era un mare număr de oameni, dar care erau cu totul întunecați de înșelăciunea elinească. Apostolul lui Hristos și acolo a făcut tot asemenea. Apoi botezând pe mulți din elini, de acolo s-a dus la Calcedon și de la Calcedon a umblat prin toată Propontida, adică prin tot locul de la scutarul Constantinopolului până la Neocastra. De acolo s-a dus la Pontoiraclia, și de aici s-a dus la cetatea Amastrida, care era foarte mare, și se afla în partea de răsărit a Mării Negre.

Dar în cetățile acestea nu umbla Sfântul Apostol Andrei așa precum noi povestim pe scurt. Ci în fiecare cetate unde umblă, multe ispite și multe împotriviri avea, dar, cu ajutorul lui Hristos, pe toate le biruia, fiindcă Hristos era apărătorul lui și pe toate cele potrivnice le făcea lesnicioase. Căci și cu nebunia cea văzută a propovăduirii, biruia pe înțelepții elinilor.

După acestea, ieșind din Amastrida, s-a dus în altă cetate care se numește Sinopi, unde se povestește în niște cuvântări vechi, cum că ar fi venit și Sfântul Apostol Petru să vadă pe fratele său. Chiar și creștinii din Sinopi arată până în ziua de astăzi două scaune de marmură, pe care le au în mare cinste și evlavie, și zic că acolo ședeau dumnezeieștii Apostoli, Petru și Andrei, și învățau poporul.

Încă și o icoană din acea vreme se află acolo la Sinopi, având închipuirea Apostolului Andrei, care face minuni nenumărate și până în ziua de astăzi întru slava lui Hristos și întru cinstea apostolului, ca să vadă creștinii că nu numai în vremea cât au trăit apostolii au făcut minuni, ci și după moarte pot să facă asemenea minuni cu puterea lui Hristos, dascălul lor.

Dar și altă veste ne povestește că Apostolul Matia, unul din cei doisprezece apostoli, care împreună s-a numărat cu cei unsprezece apostoli, în locul vânzătorului Iuda, și el se întâmplase a veni mai înainte în Sinopi, vrând să meargă la Cafa să propovăduiască; iar sinopienii l-au prins și l-au închis în temniță.

Deci mergând Apostolul Andrei acolo și auzind că Apostolul Matia este închis în temniță, a făcut rugăciune și, cu semnul Sfintei Cruci, îndată s-au zdrobit legăturile, temnița s-a deschis și a ieșit Apostolul Matia din închisoare, iar împreună cu dânsul și ceilalți legați. Iar sinopienii iudei aveau credință, dar erau cruzi și sălbatici cu sufletele încât numai cu chipul și cu fața se vedeau că nu sunt fiare.

Deci auzind că Apostolul a zdrobit legăturile și a deschis temnița, adunându-se toți, voiau să vadă casa în care găzduia el. Unii, privindu-l cu cruzime și cu nemilostivire, îl târau de picioare, alții îl trăgeau de mâini și-l tăvăleau prin țarina. Alții, cu dinții ca niște fiare sălbatice îl mușcau, cu lemne îl băteau, cu pietre îl loveau, și fiecare dădea cu orice apuca. Mai pe urmă socotind că a murit din chinuirea cea multă, l-au aruncat afară din cetate la gunoi. Apostolul a pătimit acestea, urmând lui Hristos, dascălul său.

Dar Hristos nu a trecut cu vederea pe apostolul Său, ci în noaptea aceea arătându-i-se lui și dându-i îndrăzneală, l-a sculat sănătos. Și nu numai această, ci și un deget al lui pe care îl mușcase unul din mâncătorii aceia, i l-a făcut sănătos. După aceea, binecuvântându-l pe dânsul, învățându-l și îndemnându-l să nu se lenevească de propovăduirea Lui, s-a înălțat la cer. Iar apostolul dimineața s-a sculat și s-a dus sănătos în Sinopii neavând nici măcar un semn de răni, încât ar fi putut zice că vine de la vreun praznic, bucurându-se.

Această minune după ce au văzut-o sinopenii, minunându-se de răbdarea sfântului, cea mai presus de om, și pe de alta de facerea de minuni a lui Hristos, cum într-o noapte L-a făcut pe el sănătos; căindu-se, s-au întors de la rătăcirea lor și, pocăindu-se, au căzut la picioarele Sfântului Apostol, cerând iertare. După aceea, sfântul, învățându-i pe dânșii cuvântul adevărului și botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, i-a făcut pe dânșii robi ai lui Hristos în loc de robi ai diavolului. Încă și alte nenumărate minuni a făcut sfântul apostol în cetatea aceea, în numele lui Hristos, dintre care ascultați o preaslăvită minune spre încredințarea celorlalte.

O femeie oarecare avea un fiu, unul născut, pe care un om dușman l-a ucis apoi s-a făcut nevăzut și nu s-a aflat, iar mortul zăcea aruncat în drum. De acest lucru înștiințându-se apostolul, s-a dus acolo l-a locul unde era mortul. Și făcându-i-se milă de mama celui ucis, apoi vrând să atragă și pe popor spre mai multă credință, prin rugăciune l-a înviat și l-a dat pe el viu mamei sale. Această minune după ce au văzut-o sinopenii, cu toții, împreună cu femeile și cu copiii, au crezut în Hristos. Atunci apostolul le-a hirotonit acolo preoți, pe cei mai iscusiți din cei ce crezuse, și așa după ce a luminat pe cei mai mulți din sinopeni cu Sfântul Botez și i-a făcut popor sfințit al lui Hristos și vrednic cu adevărat de turma lui, s-a duș a doua oară în cetatea Amisonului și de acolo s-a dus iarăși la Trapezunda.

Deci, botezând și pe ceilalți oameni care mai rămăseseră necredincioși din întâia propovăduire de acolo, s-a dus la cetatea Neocezareea și acolo, asemenea, cuvântul bunei credințe semănându-l și pe mulți la cunoștința adevăratului Dumnezeu întorcându-i și cu Sfântul Botez luminându-i, s-a dus de la Neocezareea în altă cetate ce se numește Samosata. Iar în această cetate lucuiau în acea vreme oameni cufundați în deșertăciune elinească, iar întru înșelăciunea cea din afară a lumii, erau foarte pricopsiți. Și din pricina înșelăciunii erau neîntorși către credința lui Hristos, fiindcă pentru meșteșugul filosofiei lor, fiecare se ferea să vorbească cu dânșii.

Iar dumnezeiescul Apostol Andrei prin râvna propovăduirii, ca pe o țesătură de păianjen a rupt împletiturile ritorilor și le-a arătat lor că înțelepciunea pe care o aveau este deșartă și n-au cunoștință nici cât un copil mic. Așa, în puține zile, cu cuvintele și cu minunile, pescarul înfruntând învățătura filosofilor și cu lucrările semnelor plecând sufletele acestora, și către bună credință întorcându-i, s-a dus la Ierusalim și s-a întâlnit cu ceilalți apostoli, pentru ca să facă un sobor, cum să se serbeze praznicul Paștelui.

Iar cum că apostolii se adunau în Ierusalim și făceau sobor pentru pricinile ce se întâmplase în vremurile acelea, poate cineva să cunoască din Faptele Apostolilor, pe care le-a scris dumnezeiescul Luca Evanghelistul. Căci scrie el acolo în Fapte, capitolul 15, și zice: Și apostolii și preoții s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvânt și celelalte. Iar după ce s-a sfârșit praznicul, luând cu sine pe apostolul Matia și pe Tadeu, care se aflau la Ierusalim pentru aceeași pricină, s-au întors la cetatea Edesa, care în ziua de azi se numește Horasan și este spre părțile răsăritului în hotarele Mesopotamiei.

Deci, acolo puține zile petrecând apostolul Andrei, pe Matia și pe Tadeu i-a lăsat să propovăduiască în părțile acelea, iar el s-a întors în părțile Mării Negre cele dinspre răsărit. Întâi s-a dus în țara Alanilor, unde, propovăduind Evanghelia Darului și pe mulți întorcând către credința cea întru Hristos, s-a mutat la Avazgi și, intrând în Sevastopole, cetatea de acolo, îi învăța și propovăduia taina lui Hristos și nenumărate mulțimi de oameni a întors la cunoștința de Dumnezeu.

Însă nici de mântuirea Zachenilor și a Vosporanilor nu s-a lenevit, ci și la aceștia a mers și de vreme ce pe zacheni i-a aflat cu totul nesupuși, urând nesupunerea cu sălbăticia acestora, a voit a se duce de la dânșii, căci erau neprimitori de dumnezeiasca sămânța a cuvântului lui Dumnezeu și nevrednici de sfânta credință, iar bună supunere a vosporanilor lăudând-o, s-a dus la dânșii. Vosporanii se numesc toți aceia care locuiesc în strâmtoarea Cafa, căci Cafa aceasta de care auzim nu este cetate, ci este un loc în chipul și asemănarea Moreii.

La Vosporani a petrecut Sfântul Apostol Andrei multă vreme, căci i-a aflat foarte supuși și lesne primitori de învățătură a apostolului, în care se povestea că s-au aflat și niște icoane de sfinți închipuiți cu ceară și că dovedeau un meșteșug preaiscusit, cu anevoie de urmat și cu multă înțelepciune de mâini făcute, care întrec tot meșteșugul.

Deci, petrecând la Vosporani multă vreme, de acolo Sfântul Andrei s-a dus la Cafa, care se numește Herson, țară strălucită și cu mulți oameni, deși întru credință sănătoasă, nu lesne înfiptă, ci către alte învățături lesne primitoare aflându-se. Acolo intrând cu înțelepciune și propovăduind cuvântul dreptei credințe și făcând minuni, i-a întors la cunoștința de Dumnezeu.

În acest chip vânând apostolul pe kersoneni și, ca pe niște pești cuvântători, aducându-i dar lui Hristos, după pronia lui Dumnezeu s-a mutat de aici și în părțile cele mai dinăuntru ale Rusiei și a ajuns până la râul Niprului; și în Munții Kievului a poposit, unde a rămas într-o noapte. A doua zi, sculându-se din somn, a zis către ucenicii care erau cu dânsul: „Vedeți acești munți? Credeți-mă că peste aceștia o să strălucească darul lui Dumnezeu și o să se facă cetate mare aici și multe biserici o să se ridice lui Dumnezeu și o să se lumineze cu Sfântul Botez tot pământul Rusiei”.

Și suindu-se pe munții aceia, i-a binecuvântat și a înfipt o cruce, mai înainte vestind încredințarea poporului aceluia de la scaunul său cel apostolesc, care s-a întemeiat în Bizanț și a mers și prin părțile cele mai dinăuntru ale Rusiei, până unde este acum marea cetate a Novgorodului.

De acolo s-a întors pe mare iarăși la cetatea Sinopi. Și învățând iarăși acolo cuvântul Domnului, și mai întorcând și pe ceilalți oameni, câți au rămas nebotezați din propovăduirea cea dintâi și pe cei credincioși întărindu-i în credință, le-a hirotonit episcop al acelui loc pe un apostol din cei șaptezeci, cu numele Filolog.

De acolo a venit în Bizanț, care în acea vreme nu era în starea în care se vede în ziua de astăzi, ci cuprindea numai o părticică – cât este palatul împărătesc -, ci mai pe urmă, Constantin a strălucit-o și a adus-o în starea în care se vede acum și, după numele său, a numit-o „Cetatea lui Constantin”.

În această cetate mergând acest mare apostol, a făcut și acolo asemenea. Căci cu cuvintele sale și cu minunile învățându-i și cu Sfântul Botez luminându-i, a întors și pe bizantini la lumina cunoștinței de Dumnezeu, făcându-i fii ai luminii prin primirea credinței. Încă și o biserică minunată a ridicat în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în mijlocul cetății, așezând-o păzitoare și apărătoare a dreptei credințe de acei împărați din vremurile cele mai de pe urmă. Apoi hirotonisindu-le și episcop pe Sfântul Stahie, unul din cei șaptezeci de apostoli, de acolo s-a dus în Iraclia Traciei, care este departe de Constantinopol, spre apus, cale de două zile.

Deci întru această cetate asemenea învățând și propovăduind cuvântul lui Dumnezeu și pe mulți întorcându-i la cunoștința Darului, le-a hirotonit episcop în locul acela pe Apelin. De acolo a ieșit în cetățile și satele de primprejur, asemenea, învățând, botezând și întorcând pe popoare la credința în Hristos, adevăratul Dumnezeu și biserici zidind în numele Lui, a făcut din sufletele lor biserici însuflețite ale Sfântului Duh. Așa a făcut prin toată Tracia, prin Macedonia și prin toată Tesalia, prin cea dintâi și prin cea de-a doua și de la Tesalonic până la Licostom și până la Farsala.

După ce a trecut Tesalia și Elada, s-a dus în vestitul ostrov al Peloponezului, care acum se numește Moreia. Și în acest loc este cetatea care în ziua de astăzi se numește Paleapatra. În această cetate a intrat Sfântul Apostol Andrei și, ducându-se pedestru, a găzduit în casa unui om, care se numea Sosie, și care zăcea în pat, fiind bolnav de o grea boală. Acesta a aflat doctor pe sfântul, căci, cum a intrat în casa lui și a pus sfânta lui mână pe dânsul, îndată s-a sculat Sosie sănătos, neavând nici urmă de boală.

Dar nu numai acesta, ci și un rob al femeii Maximila, soția antipatului Patrelor, se afla în zilele acelea aruncat într-un gunoi al cetății, cu totul topit de boală, și nu mai avea acum nici o nădejde de viață. Sfântul Andrei, fiind ucenic al lui Hristos, la Care nici rob, nici slobod nu se socotește prost, ci pe toți întocmai îi are, n-a trecut cu vederea pe robul acela, ca să se bântuie cu totul de cumplita boală, ci numai cu cuvântul zicând: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care eu Îl propovăduiesc, scoală-te!”. Și îndată, o, minunile Tale, Hristoase Împărate! s-a sculat cu totul sănătos. Robul acela, mergând la stăpâna sa, i-a povestit ei toate cele ce i s-au întâmplat.

N-au trecut multe zile la mijloc și femeia aceea, Maximila, stăpâna robului celui tămăduit, a căzut într-o boală grea, în așa fel încât nici meșteșugurile doctorilor nu puteau să-i folosească, nici bogăția bărbatului ei nu-i ajungea să o dea pentru doctori, căci bărbatul ei era, precum am zis, domn al locului aceluia și se numea Egheat.

Într-o boală ca aceasta aflându-se, și-a adus aminte de străinul, de săracul, de defăimatul apostol și, numaidecât, l-a chemat, și după ce a venit, a căzut la picioarele lui. Și ce a făcut apostolul? El și-a pus sfânta sa mână pe femeia cea bolnavă și numaidecât s-a făcut cu totul sănătoasă. Această minune văzând-o Egheat, a luat multă avuție și a aruncat-o la picioarele apostolului, rugându-l să o ia pentru doctorie.

Dar scopul Sfântului Apostol nu era să strângă bogăția cea vremelnică, ci bogăția cea veșnică, pentru mântuirea poporului și pentru pocăința și întoarcerea antipatului Egheat. Pentru aceasta sfântul nicidecum nu a primit, ci mai vârtos a zis: „Dascălul nostru Hristos așa ne-a poruncit nouă: În dar ați luat, în dar să dați”. Acestea zicându-le sfântul și învățându-i pe dânșii cuvântul adevărului, s-a dus de la dânșii.

Umblând prin cetate, a văzut zăcând într-un cerdac pe un om slăbănog, care era de multă vreme bolnav, neputând să umble nicidecum, nici să se miște și nu avea nici un om care să-l îngrijească. Iar sfântul și pe acesta numai cu numele lui Hristos l-a făcut sănătos. Și nu numai minunile acestea le-a făcut Sfântul Apostol Andrei acolo, ci și ochii multor orbi i-a deschis. Pe un om lepros, care zăcea afară din cetate pe gunoi, ca Iov cel de demult, și pe acela l-a tămăduit, numai cât l-a botezat în mare în numele Sfintei Treimi; și acela, după ce s-a botezat și s-a însănătoșit, s-a făcut următor al apostolului și propovăduia cu mare glas tuturor, prin puterea lui Hristos.

Astfel, apostolul cu cuvintele sale, cu minunile și cu semnele întorcând la cunoștința de Dumnezeu pe tot poporul care era în toată Ahaia, făcându-i turmă a lui Hristos și popor sfânt, se bucură și se veselea cu duhul, slăvind pe Dumnezeu. După aceasta, singură mulțimea creștinilor care crezuseră a surpat capiștile idolești, a zdrobit pe idoli și a ars cărțile cele elinești ca pe niște pricini ale rătăcirii oamenilor, dând cu aceasta o pildă de adeverire a credinței lor celei adevărate. Apoi, adunându-și avuția lor, au aruncat-o la picioarele Apostolului.

Iar el a lăudat osârdia lor și socoteală cea bună a primit-o, iar avuția nu a primit-o. Ci le-a poruncit, pe unele să le împartă la cei lipsiți și săraci, iar pe altele să le cheltuiască la zidirea bisericii, care în puține zile s-a săvârșit. Și se adunau acolo creștini, unde se slujea Sfânta Liturghie și se sfințeau de episcopii și de preoții cei hirotoniți de Sfântul Apostol Andrei, ascultând și învățătura cea de miere izvorâtoare a sfântului. Fiindcă, totdeauna îi învăța din cărțile lui Moise și din ale proorocilor și dovedea cum că unul și același purtător de lege este și al Așezământului celui vechi și al celui Nou, care la sfârșitul veacului S-a pogorât din cer și S-a întrupat din Sfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.

Dar în timp ce s-au făcut acestea, antipatul Egheat – despre care mai înainte am zis că avea femeie pe Maximila, pe care a tămăduit-o apostolul -, s-a dus la Roma, la Cezarul, ca să-și dea seama pentru slujba împărătească pe care o avea și să se sârguiască ca să-și ia iarăși stăpânirea sa. Iar fratele său, Stratoclis cu numele, care era înțelept și învățat și care abia venise atunci de curînd de la Atena, unde fusese pentru învățăturile filosofice, a rămas epitrop în locul lui. Și avea un rob credincios și preaînțelept, pe care îl iubea foarte mult. Pe acesta, în acele zile, l-a apucat un drac înfricoșat și era vedere pricinuitoare de multă jale. Acestea văzându-le Stratoclis, plângea, se supăra, se amăra și căuta doctor spre tămăduirea acestei boli. Însă, să vedeți iconomia lui Dumnezeu, cum aduce pe om la cunoștința adevărului.

Auzind Maximila, femeia antipatului, pricina aceasta, l-a vestit așa: „Pentru ce tu fratele bărbatului meu și cumnate, având în mâinile tale doctor fără de plată te întristezi și te necăjești? Aici este un om străin și sărac cu numele de Andrei, pe acela dacă îl vei chema, fără plată într-un ceas poate și pe robul tău cel credincios să-l tămăduiască și pe tine de supărarea aceasta să te mângâie și să te veselească. Căci și eu, precum ai auzit, cât de cumplită boală aveam încât și de viață mă deznădăjduisem și numai cu un cuvânt al lui sunt acum sănătoasă”.

Acestea auzind Stratoclis, îndată a chemat pe sfântul. Și numai cum a intrat apostolul lui Hristos, îndată a ieșit dracul și s-a dus din locul acela. Și s-a făcut sănătos și înțeleptul rob, cel mai înainte legat cu lanțuri de fier. Această minune dacă a văzut-o Stratoclis și Maximila îndată au anatematizat înșelăciunea elinească și s-au făcut creștini, botezându-i apostolul. De atunci erau nedespărțiți de sfântul și în toate zilele învățau de la dânsul cunoștința cea mai desăvârșită a tainei sfintei credințe creștinești.

Acestea astfel făcându-se, s-a întors și Egheat, antipatul, de la Roma. Și după câteva zile a vrut să-și cunoască femeia sa. Iar ea, fiind botezată și nevrând să se împărtășească cu bărbatul ei cel necredincios și nebotezat, întâi s-a prefăcut că este bolnavă. Iar după câteva zile, pentru că a văzut că nu se poate ascunde până la sfârșit, s-a arătat. Căci famenii au arătat bărbatului ei și au zis: „Ea, de când tu te-ai dus la Roma, nici bucatele de mai înainte nu le mai mănâncă, nici marilor zei nu se închină, ci cu totul s-a pironit cu socoteală și cu scopul ei, de un oarecare om bătrân și străin care este aici”.

Acestea dacă le-a auzit Egheat, cu totul s-a îndrăcit de mânie, și cu totul și-a ieșit din minți. Ocăra și înfricoșa și numai un scop avea: cum să omoare pe Apostolul Andrei. Deci, câtăva vreme l-a pus în temniță, până când va socoti cu ce moarte îl va omorî. Iar la miezul nopții, Stratoclis, luând pe cumnata sa Maximila și pe alții, care erau mai sârguitori în credință dintre cei ce crezuseră, s-au dus în temnița care era pecetluită cu pecetea lui Egheat și pe care ostașii cu grijă o străjuiau.

Deci acolo ducându-se, încetișor au bătut la ușă încât să audă sfântul. Auzindu-i sfântul, cu rugăciunea a deschis ușa temniței și au intrat înăuntru. Atunci Stratoclis și Maximila au căzut la picioarele sfântului, rugându-se și cerând ca să-i întărească și să-i împuternicească în credința lui Hristos. Iar sfântul multe zicând, i-a învățat cele cuviincioase și i-a sfătuit, iar pe Stratoclis hirotonindu-l episcop al Paleopatrelor, i-a trimis pe dânșii cu pace. Ducându-se ei, Sfântul Andrei iarăși cu rugăciunea închizând ușile temniței, precum erau și mai înainte pecetluite, ședea înăuntru așteptând hotărârea păgânului Egheat.

Deci, antipatul, văzând că femeia lui Maximila, cu totul s-a lepădat de dânsul, aprinzându-se de mânie, a hotărât asupra Sfântului Apostol moarte de cruce. El socotea căci cu aceasta va supăra pe Sfântul Andrei, dar nu știa că o moarte ca aceasta era bucurie, veselie și viață veșnică a sfântului, căci vrea să se facă împreună părtaș al patimilor lui Hristos, dascălul lui.

Pentru aceasta, ducându-l ostașii ca să-l răstignească, văzând crucea a lăudat-o pe dânsa, ca pe una ce avea să se facă pricină a suirii lui la cer. Apoi pe creștinii cei ce s-au aflat acolo, învățându-i și întărindu-i, s-a suit pe cruce bucurându-se, iar ostașii lui Egheat, făcând voia domnului lor, au pironit pe cruce mâinile și picioarele apostolului, pentru care lucru preoții și diaconii din Ahaia au scris așa:

„Pătimirea Sfântului Apostol Andrei, pe care noi am văzut-o cu ochii noștri, toți preoții și diaconii bisericilor Ahaiei, scriem tuturor Bisericilor, care sunt la Răsărit și la Apus, la Miazăzi și la Miazănoapte, care sunt alcătuite și zidite în numele lui Hristos, pace vouă și tuturor celor ce cred întru Unul desăvârșit Dumnezeu în Treime, întru adevăratul Părintele Cel nenăscut, întru adevăratul Fiul Cel născut, întru adevăratul Sfântul Duh, Care din Tatăl purcede și întru Fiul se odihnește. Căci această credință am învățat de la Sfântul Andrei, apostolul lui Hristos, a cărui pătimire noi văzând-o, am biruit și după cât am putut o istorisim”.

Antipatul Egheat, întorcându-se de la Roma cu stăpânire înnoită și intrând în cetatea Patrelor, a început a sili pe cei ce credeau în Hristos să aducă jertfe idolilor. Acestuia, ieșindu-i înainte Sfântul Andrei, i-a zis: „Ți se cade ție, judecător fiind al poporului, a cunoaște pe Judecătorul tău, care este în cer, și cunoscându-L pe El, să te închini Lui și, închinându-te adevăratului Dumnezeu, să te întorci de la aceia care nu sunt dumnezei”.

Iar Egheat a zis către dânsul: „Au tu ești Andrei care risipești locașurile zeilor și sfătuiești pe popor să primească credința cea vrăjitorească, care de curînd s-a arătat și pe care împărații Romei au poruncit să o piardă?”.

Sfântul Andrei a zis: „Împărații Romei încă nu au cunoscut această, că Fiul lui Dumnezeu venind pe pământ pentru mântuirea oamenilor întru adevăr a arătat cum că idolii aceia, nu numai că nu sunt dumnezei, ci draci necurați și vrăjmași ai neamului omenesc, care îi învață pe oameni și îi îndeamnă spre toată necurăția. Căci miniind pe Dumnezeu să se întoarcă de la dânșii și să nu-i asculte. Iar când se va mânia Dumnezeu asupra lor și se va întoarce de la oameni, atunci diavolii îi iau pe ei sub a lor stăpânire și până întru atât îi amăgesc pe dânșii încât îi scot goi cu totul de faptele bune, nimic altceva având, decât păcatele lor pe care le duc cu ei”.

Egheat a zis: „Aceste cuvinte băbești și deșarte, când le propovăduia Iisus al vostru, iudeii l-au pironit pe cruce”. Sfântul Andrei a răspuns: „O, de ai fi voit a cunoaște taina Crucii, cum Ziditorul neamului omenesc, pentru dragostea Sa către noi, a răbdat Crucea, nu fără de voie, ci de bunăvoie, pentru care eu însumi sunt martor, cum că și vremea patimilor Sale o știa mai dinainte și mai dinainte ne-a spus despre Învierea Sa, cea de a treia zi și la cina cea mai de pe urmă împreună cu noi șezând, ne-a spus despre vânzătorul Său, ne-a spus și despre cele ce aveau să fie asupra Sa. Și știind locul acela, în care era să fie dat iudeilor, de bunăvoie a venit”. Iar Egheat a zis: „Mă minunez de tine, căci om înțelept fiind tu, urmezi Aceluia pe care în orice chip, cu voie, ori fără voie, îl mărturisești că a fost răstignit pe cruce”.

Apostolul a răspuns: „Mare este taina Sfintei Cruci și, dacă vei voii să asculți, eu îți voi povesti ție”. Iar el a răspuns: „Nu este aceea taină, ci pedeapsă a făcătorilor de rele”. Sfântul Andrei a răspuns: „Acea pedeapsă este taina înnoirii oamenilor, numai să voiești a mă asculta cu îndelungă răbdare”. Egheat a zis: „Iată, te ascult pe tine cu îndelungă răbdare, însă și tu, de nu vei face ceea ce eu îți poruncesc, aceeași taină a Crucii, asupră-ți vei purta”. Iar apostolul a zis: „De m-aș fi temut eu de pedeapsa Crucii nu aș fi lăudat Crucea niciodată”. Egheat a zis: „Precum din nebunia ta lauzi Crucea, așa dintru îndrăzneala ta nu te temi de moarte”.

Apostolul a răspuns: „Nu din îndrăzneală, ci din credință nu mă tem de moarte. Căci moartea drepților este cinstită, iar a păcătoșilor este cumplită. Deci, eu voiesc ca să asculți taina Crucii, și cunoscând adevărul să crezi și, crezând, să-ți afli sufletul tău”. Egheat a zis: „Acel lucru se află care a pierit? Au doar a pierit sufletul meu că îmi poruncești a-l afla pe el printr-o credință pe care nu o știu în ce fel este?”.

Sfântul Andrei a răspuns: „Aceasta este care o vei învăța de la mine, căci eu îți voi arăta ție pierderea sufletelor omenești, ca să cunoști mântuirea lor, care prin cruce s-a lucrat. Omul cel dintâi prin călcarea poruncii, adică prin lemn a adus moartea în lume și se cădea neamului omenesc ca prin pătimirea cea de pe lemn, să se izbăvească de moarte. Și precum din pământul cel curat era zidit omul cel dintâi, care a adus moartea prin lemnul încălcării de poruncă, așa se cădea a se naște Hristos din Fecioara cea curată, om desăvârșit, Care este Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zidit pe omul cel dintâi și a înnoit viața cea veșnică, pe care toți oamenii o pierduseră și prin lemnul Crucii să se întoarcă de la lemnul poftei, spre care omul cel dintâi, întinzându-și mâinile, a greșit, așa se cădea ca Fiul lui Dumnezeu să-și întindă pe Cruce mâinile Sale cele nevinovate, pentru neînfrânarea mâinilor omenești. Pentru hrana cea dulce a lemnului celui oprit, să guste fierea amară și luând asupra Sa moartea noastră, să ne dea nemurirea Sa”.

După acestea Egheat a zis: „Aceste cuvinte povestește-le acelora care te ascultă, iar tu de nu vei asculta porunca mea și de nu vei aduce jertfă zeilor, apoi bătându-te cu toiege, te voi răstigni pe Crucea pe care tu o lauzi”.

Sfântul Andrei a răspuns: „Eu Unuia, Adevăratului și Atotputernicului Dumnezeu, în toate zilele îi aduc, nu fum de tămâie, nici carne de boi, nici sânge de țapi, ci pe Mielul cel fără de prihană, care S-a jertfit pe altarul Crucii, cu al Cărui preacinstit Trup se împărtășește tot poporul cel credincios și bea Sângele Lui, pe când Mielul acesta rămâne întreg și viu. Deși cu adevărat se înjunghie și cu adevărat Trupul Lui de toți se mănâncă și Sângele Lui de toți se bea, însă, precum zic, totdeauna petrece întreg, fără de prihană și viu”. Egheat a zis: „Cum poate fi aceasta?”.

Sfântul Andrei a răspuns: „Dacă voiești să știi, fă-te ucenic, ca să înveți aceea pentru care întrebi”. Egheat a zis: „Eu acea învățătură de la tine cu chinuri o voi cerca”. Apostolul a răspuns: „Mă mir de tine, că tu, om înțelept fiind, grăiești cele nebune. Dar oare vei putea, ispitindu-mă cu munci, să cunoști de la mine Tainele lui Dumnezeu? Ai auzit taina Crucii, ai auzit și taina Jertfei! De vei crede că Dumnezeu Cel răstignit de iudei este Dumnezeu adevărat, atunci îți voi arăta cum, omorât fiind trăiește și cum jertfit fiind și mâncat, petrece întreg întru Împărăția Sa”. Egheat a zis: „Dacă este omorât, și de oameni este mâncat, precum zici, apoi cum poate fi viu și întreg?”. Apostolul a răspuns: „Dacă vei crede cu toată inima ta, vei putea cunoaște această Taină; iar de nu vei crede, nu vei cunoaște niciodată această taină”.

Atunci Egheat, mâniindu-se, a poruncit să arunce pe apostol în temniță. Și aruncat fiind sfântul în temniță, s-a adunat la dânsul mult popor din toată latura aceea și voia să-l ucidă pe Egheat, iar pe Sfântul Andrei să-l scoată din temniță. Iar Sfântul Apostol i-a oprit pe dânșii, învățându-i și grăind: „Nu prefaceți pacea Domnului nostru Iisus Hristos întru tulburare diavolească, că Domnul nostru Iisus Hristos, dându-se pe Sine spre moarte, a arătat toată răbdarea și împotrivă n-a grăit, nici n-a strigat, nici nu s-a auzit glasul Lui în ulițe. Deci și voi, tăceți și fiți în pace.

Și nu numai să nu faceți împiedicarea muceniciei mele, ci și voi singuri să vă gătiți ca niște buni nevoitori și ostași ai lui Hristos, a nu vă teme de îngrozirile tiranului, ci a purta cu răbdare pe trupurile voastre rănile ce vi se vor aduce asupra voastră de chinuitori. Că de este nevoie a se teme cineva de frică, apoi se cuvine a se teme de frica aceea care nu are sfârșit. Pentru că frica și îngrozirile de la oameni sunt asemenea fumului, că arătându-se îndată se sting. Și de dureri dacă voim a ne teme, apoi se cuvine a ne teme de acelea ce nu au sfârșit niciodată.

Căci durerile acestea vremelnice, deși sunt mici, cu înlesnire se rabdă, iar dacă sunt mari, apoi degrabă ieșind sufletul din trup, singure se sfârșesc. Durerile acelea sunt cumplite, care sunt acolo veșnice, unde este plângerea cea neîncetată, strigare, tânguire și munci fără de sfârșit, spre care Egheat nu se teme a merge. Deci fiți gata spre aceasta mai vârtos, ca prin supărările acestea vremelnice să treceți spre bucuria cea veșnică, unde vă veți veseli totdeauna cu Hristos și veți împărăți cu El”.

Astfel Sfântul Andrei, toată noaptea a petrecut-o învățând pe popor. Iar a doua zi antipatul Egheat a șezut la judecată și a adus înaintea sa pe Sfântul Andrei și a zis către dânsul: „Oare socotit-ai să-ți lași nebunia ta și să nu mai propovăduiești pe Hristos, ca să poți a te veseli cu noi în această viață? Căci mare nebunie este de a se duce cineva de bunăvoie spre chinuri și spre foc”. Sfântul Andrei a răspuns: „A mă veseli împreună cu tine, voi putea numai când tu vei crede în Hristos și te vei lepăda de idoli; căci pe mine Hristos m-a trimis în partea aceasta în care mult popor am câștigat Lui”.

Egheat a zis: „Deci pentru aceasta te silesc spre jertfe, ca cei amăgiți de tine să lase deșertăciunea învățăturii tale și să aducă jertfele cele plăcute zeilor. Căci nu este cetate în Ahaia în care să nu fi pustiit lăcașurile zeilor. Deci acum se cuvine ca iarăși prin tine să se înoiască cinstea lor, ca cei miniați prin tine, tot prin tine să fie îmblânziți și tu să petreci întru dragostea noastră cea prietenească. Iar dacă nu, apoi multe feluri de chinuri vei lua, pentru necinstea care prin tine s-a făcut lor, și vei fi spânzurat pe Crucea pe care tu o lauzi”.

La acestea Sfântul Andrei a răspuns: „Ascultă, fiule al pierzării, paiule gătit pentru focul cel veșnic, ascultă-mă pe mine sluga Domnului și apostolul lui Iisus Hristos, că până acum am vorbit cu tine cu blândețe vrând a te învăța sfânta credință, că doar după cum ai înțelegere, să cunoști adevărul lepădându-te de idoli, să te închini Dumnezeului Celui ce locuiește în ceruri. Dar de vreme ce tu petreci în întuneric și socotești că eu mă tem de chinurile tale, apoi gătește asupra mea chinuri de acelea ce știi tu că sunt mai grele, căci cu atât voi fi mai bine primit Împăratului meu cu cât mai grele chinuri voi răbda pentru El”.

Atunci a poruncit Egheat, ca, întinzându-l pe pământ, să-l bată. Și după ce s-au schimbat de șapte ori câte trei cei ce-l băteau, l-au ridicat pe Sfântul Andrei și l-au dus la judecător, care a zis către dânsul: „Andreie, ascultă-mă pe mine, nu-ți vărsa sângele în deșert, că de nu mă vei asculta, apoi pe cruce te voi răstigni”. Sfântul Andrei a răspuns: „Eu sunt rob Crucii lui Hristos, și mai mult doresc moartea Crucii, decât să mă izbăvesc de chinuri, de care nicidecum nu mă tem; iar tu vei putea scăpa de chinurile cele veșnice care te așteaptă, dacă ispitind răbdarea mea, vei crede în Hristos, căci eu mai mult pentru pierzarea ta mă mâhnesc, decât tu pentru pătimirea mea. De vreme ce pătimirile mele vor fi numai într-o zi, sau cel mult două și vor sfârși, iar patimile tale nici după o mie de ani nu vor avea sfârșit. De aceea nu-ți mai înmulți patimile, nici îți mai aprinde focul cel veșnic”.

Deci, mâniindu-se Egheat, a poruncit să-l răstignească pe Sfântul Andrei pe cruce, legându-i mâinile și picioarele, că nu voia să-l pironească cu piroane, ca să nu moară degrabă, ci să-l spânzure așa legat ca mai mult chin să pătimească și să sufere.

Deci, slugile ighemonului, ducând pe sfântul la răstignire, alerga poporul, strigând: „Ce a greșit omul acesta drept și prietenul lui Dumnezeu? Pentru ce îl duc la răstignire?”. Iar Sfântul Andrei ruga poporul, ca să nu facă împiedicare pătimirii lui. Căci mergea cu veselie și neîncetat învăța pe popor. Iar după ce a venit la locul lui, în care era să-l răstignească, văzând de departe crucea gătită pentru dânsul, a strigat cu glas mare:

„Bucură-te, Cruce sfințită cu trupul lui Hristos și cu mădularele Lui ca niște mărgăritare împodobite, căci mai înainte de a se răstigni Domnul pe tine, erai înfricoșată oamenilor, iar acum ești iubită și cu dorire primită. Căci cunosc credincioșii câtă bucurie ai în tine și ce fel de răsplătire li se pregătește pentru tine. Eu cu îndrăzneală și cu bucurie vin către tine; deci tu cu veselie primește-mă pe mine, că sunt ucenic al Aceluia Care a fost spânzurat pe tine. Primește-mă, că totdeauna te-am dorit și am poftit a te îmbrățișa. O, preabună Cruce, care ți-ai câștigat frumusețea și bunacuviință din mădularele Domnului meu. Ceea ce ești de mult dorită și cu osârdie iubită, pe care neîncetat te-am căutat și abia acum te-am aflat gătită după dorirea inimii mele. Deci ia-mă pe mine dintre popor, și mă dă Învățătorului meu, ca prin tine să mă primească Cel ce prin tine m-a răscumpărat pe mine”.

Acestea zicând și-a dezbrăcat de pe sine hainele și le-a dat chinuitorilor, iar ei l-au înălțat pe Cruce, legându-i mâinile și picioarele cu frânghii, l-au răstignit și l-au spânzurat. Și stătea împrejurul lui mulțime de popor, ca la douăzeci de mii, întru care era și Stratoclis, fratele lui Egheat, care striga împreună cu poporul: „Cu nedreptate pătimește acest bărbat sfânt”. Iar Sfântul Andrei întărea pe cei ce credeau în Hristos, îi îmbărbăta spre răbdarea muncilor vremelnice, învățându-i că nu este vrednică nici o muncă a vremii de acum, pe lângă răsplătirea bunătăților celor ce vor să fie.

Apoi a alergat tot poporul la curtea lui Egheat strigând și zicând: „Nu se cuvine a pătimi acestea, acest om sfânt, cinstit și învățător bun, cu bun și blând obicei și înțelept, ci se cade a fi coborât de pe cruce, căci iată este a doua zi de când este spânzurat pe cruce și nu încetează învățând dreptatea”.

Atunci Egheat, temându-se de popor, a alergat împreună cu dânșii ca să coboare pe Sfântul Andrei de pe cruce. Iar Sfântul Andrei, văzând pe Egheat, a zis către dânsul:

„Egheat, pentru ce ai venit? Dacă voiești să crezi în Hristos, apoi, precum ți-am făgăduit, ți se va deschide ușa darului. Iar dacă numai pentru aceasta ai venit, ca să mă dezlegi de pe cruce, apoi să știi că eu, până voi fi viu, nu voiesc să fiu coborât de pe cruce, căci acum văd pe Împăratul meu, acum mă închin lui, acum stau înaintea lui și mă bucur; iar pentru tine mă mâhnesc și-mi pare rău, că te așteaptă pierzarea cea veșnică, care este gătită și te așteaptă pe tine. Deci, îngrijește pentru tine, până când este în puterea ta, că nu în vremea aceea să începi, când nu-ți va fi ție cu putință”.

Și vrând slugile să-l dezlege, nu puteau a se atinge de dânsul, apoi și cealaltă mulțime a oamenilor care veniseră acolo, se sârguiau unii după alții ca să-l dezlege, cu toate acestea n-au putut, căci păreau mâinile lor ca moarte. După acestea, Sfântul Andrei a strigat cu glas mare: „Doamne Iisuse Hristoase, nu mă lăsa să fiu dezlegat de pe crucea pe care sunt spânzurat pentru numele Tău, ci primește-mă. Învățătorul meu, care Te-am iubit, care Te-am cunoscut și care Te-am mărturisit în toată viața mea, și acum încă Te mărturisesc, care doresc a Te vedea și prin care sunt ceea ce sunt; primește Doamne Iisuse Hristoase în pace sufletul meu, căci acum este vremea a veni și a Te vedea pe Tine cel dorit. Primește-mă bunule Învățător, și nu porunci a fi pogorât de pe cruce, mai înainte până nu vei lua sufletul meu”.

Zicând el acestea, iată o lumină mare din cer l-a strălucit ca un fulger, pe care toți o vedeau și de jur împrejur l-a strălucit pe el, încât nu era cu putință ochiului omenesc, celui de tină, a privi spre dânsa. Și a petrecut acea lumină cerească strălucindu-l ca la o jumătate de ceas; și când lumina a dispărut, atunci și Sfântul Apostol și-a dat sufletul său cel sfânt și împreună cu dânsa s-a dus ca să stea înaintea Domnului.

Și așa s-a sfârșit sfântul bătrân, fiind plin de zile, că a trăit ca la optzeci de ani. Că așa se cădea, ca adevăratul ucenic a lui Hristos, apostol fiind, cu sfârșit mucenicesc să-și săvârșească drumul propovăduirii. Iar urâtul de Dumnezeu Egheat, de îndrăcire fiind cuprins, de demonii cei slujiți și cinstiți de dânsul, vrednice răsplătiri a luat, că s-a suit într-un deal înalt și de acolo cazând jos păgânul, s-a zdrobit și – după cum a zis dumnezeiescul David -, s-au risipit oasele lui lângă iad.

Iar Stratoclis și Maximila, care era de bun neam și fată a unui senator, care crezuse în Hristos, pogorând cinstitul și sfântul trup al apostolului de pe cruce și cu miruri ungându-l, l-au pus în loc însemnat. Deci, Stratoclis împărțind la săraci toată avuția fratelui său Egheat și zidind episcopie din avuția sa, pe locul în care au pus trupul sfântului, acolo și-a petrecut cealaltă parte din viața sa, bine păscând turma încredințată lui. Asemenea și Maximila, împărțind cea mai mare parte din bogăția sa săracilor, și-a oprit o parte cu care a zidit două mânăstiri: una de călugări și alta de călugărițe.

Și astfel cu plăcere de Dumnezeu viețuind ea, s-a dus la veșnicele locașuri, în locul lucrurilor celor pământești și stricăcioase dobândind frumusețile cele cerești și nestricăcioase.

Iar moaștele Sfântului Apostol Andrei au rămas în episcopia din Paleapatra mulți ani, făcând neîncetat minuni și tămăduind toată boala și toată neputința, până în zilele marelui Constantin, întâiul creștin între împărați, care a avut trei fii: Constantie, Constantin și Constă. Doi din fii săi au luat fiecare câte o parte din împărăția sa. Consta a luat Roma, Constantin Portugalia, iar Constantie, al treilea fiu, a luat Constantinopolul, adică scaunul tatălui său.

Deci, acest Constantie, a primit în inima să o dorire bună și de suflet folositoare. A dorit să aducă în Constantinopol moaștele Sfinților Apostoli, ale lui Andrei, Luca și Timotei și să le așeze în biserica Sfinților Apostoli, pe care o zidise tatăl său, marele Constantin. În acea vreme Sfântul Artemie, care a mărturisit credința mai pe urmă, în vremea lui Iulian Paravatul, era domn și augustalie în Alexandria, și pe dânsul l-a socotit vrednic de o slujbă ca aceasta. Deci l-a chemat la sine și i-a poruncit ca unui vrednic, să-i slujească în această lăudată slujbă.

Apoi s-a dus Sfântul Artemie și a luat de la Efes moaștele Sfântului Apostol Timotei, pe ale Sfântului Apostol Luca, de la Tivele Beoției, iar de la Paleapatra a luat cinstitele și sfintele moaște ale Sfântului Apostol Andrei.

Și așa le-a adus cu mare cinste la împăratul Constantie în Constantinopol. Iar împăratul primindu-le și cu multă evlavie închinându-se lor, apoi cu dragoste sărutându-le, le-a așezat în prea vestită și luminată biserică a Sfinților Apostoli, în partea cea de-a dreapta Sfântului Altar și acolo au fost închinate și cinstite de cei binecredincioși, cât timp au avut creștinii împărăție. Iar când a fost prădat Constantinopolul, s-au împărțit sfintele moaște în mâinile binecredincioșilor creștini.

Aceasta este viața și petrecerea Sfântului Apostol Andrei, acestea sunt povestirile cele după puterile noastre, despre ucenicul lui Hristos, cel întâi chemat. Așa a petrecut sfântul, așa s-a nevoit, așa a schimbat vânarea de pești pe vânarea de oameni, așa a dobândit împărăția cerului și acum se odihnește și se veselește întru împărăția cea rânduită de Învățătorul său, după cum singur I s-a făgăduit zicând: și Eu vă făgăduiesc vouă, precum mi-a făgăduit Mie Tatăl Meu, împărăție.

Acum șade la masa cea gătită lui, după făgăduința cea nemincinoasă, ca să mâncați și să beți la masa Mea, întru Împărăția Mea. Și se roagă neîncetat pentru noi, cei luminați prin propovăduirea lui, ca de păcate pocăindu-ne și curățindu-ne să ne învrednicim și noi aceleiași Împărății, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia I se cuvine toată slava și închinăciunea, împreună și Părintelui Său, Celui fără de început, și Preasfântului, Bunului și de viață făcătorului Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României si pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei (†74 d.Hr.)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei


 

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol și Evanghelist Matei este considerat, în mod tradițional, autorul Evangheliei după Matei.

Simbolul apostolului este un înger.

El este prăznuit de Biserică în 16 noiembrie dar și în 30 iunie împreună cu Cei Doisprezece Apostoli.

Numele inițial al lui Matei a fost Levi.

El era fiul lui Alfeu și a fost de meserie vameș, adică perceptor/încasator de taxe în Capernaum.

Odată, venind dinspre malul lacului, Iisus a trecut pe lângă punctul de vamă unde stătea Matei și i-a spus “Vino după Mine“.

Matei s-a ridicat și l-a urmat pe Mântuitorul, devenind ucenicul său (Matei 9:9).

El și-a schimbat numele ca să îi reflecte noua chemare. “Matei” înseamnă “Dar de la Domnul“.

În ziua în care l-a chemat Mântuitorul, el a dat o “masă mare” (Luca 5:29) de rămas bun, la care el i-a invitat pe Iisus și pe ucenicii săi și, probabil, pe mulți din vechii săi asociați.

Ultima menționare a lui se găsește în Noul Testament în Fapte 1:13.

După Învierea Domnului, Matei a mers și a propovăduit printre evrei.

Evanghelia sa a fost, cel mai probabil, scrisă inițial în aramaică și apoi tradusă în grecește.

În cele din urmă, Matei a mers în Etiopia pentru a propovădui Evanghelia.

Acolo, el a fost martirizat de Fulvian, guvernatorul regiunii, fiind aruncat în foc.

După ce Matei și-a dat de bunăvoie sufletul în mâna Domnului, trupul său a fost pus într-un sicriu și aruncat în mare.

Dar a fost adus de apă în fața bisericii pe care o zidise.

Fulvian, persecutorul lui Matei, s-a pocăit imediat, a renunțat la poziția sa puternică și a devenit preot prin hirotonirea de către Episcopul Platon (sau Plato).

După ce Platon a murit, apostolul i-a apărut preotului (care își luase numele de Matei) și i-a cerut să urce pe scaunul episcopal.

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei

Glasul al 3-lea (Tropar tradus din limba engleză)

Cu sârg ai urmat lui Hristos, Stăpânului
care, în a Sa bunătate, lumii S-a arătat pe pământ.
De la vamă chemându-te, apostol ales te-a arătat,
vestitor al Evangheliei în lumea întreagă.
Pentru care cinstim slăvită pomenirea ta, dumnezeiește grăitorule Matei.
Roagă-L pe milostivul Dumnezeu
să dăruiască iertare de păcate sufletelor noastre.

Glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte și Evangheliste Matei,
roagă pe milostivul Dumnezeu
să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

 

(Audio) Troparul Sfântului Apostol și Evanghelist Matei (în limba greacă)

preluat de pe doxologia.ro

 

Condacul Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei

Glasul al 2-lea

Cel Ce Te-ai Înălţat…

Jugul vămii lepădând, la jugul dreptății te-ai alipit
și te-ai arătat neguțător întru toate ales,
bogăție adunând înțelepciunea cea dintru înălțime.
Pentru aceasta ai propovăduit Cuvântul adevărului
și ai ridicat sufletele celor trândavi,
arătând în scris ceasul judecății.

 

Viața Sfântului Apostol și Evanghelist Matei

articol preluat de pe a doxologia.ro


 

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei (†74 d.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei (†74 d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

Fiul lui Dumnezeu, Unul fără de păcat, Care a venit pe pământ cu asemănare omenească să mântuiască pe oamenii cei păcătoși, trecând prin Capernaum, a văzut un om șezând la vamă care se chema Matei și a zis către dânsul: Vino după Mine! Vameșul, auzind aceasta nu numai cu urechile trupești ci și cu cele sufletești, îndată s-a sculat de la vamă și, lăsând toate, a urmat pe Hristos; apoi Domnul a intrat în casa lui, iar Matei i-a făcut ospăț. Acolo s-au adunat la Matei vecinii lui, prietenii lui și mulți cunoscuți, vameși și păcătoși și au șezut împreună cu Hristos și cu ucenicii Lui. Deci s-a întâmplat să fie acolo farisei și păcătoși; aceștia șezând împreună cu păcătoșii au zis către ucenicii Lui: Pentru ce dascălul vostru mănâncă și bea cu păcătoșii și cu vameșii?

Iar Domnul, auzind cuvintele lor, a zis către dânșii: Nu trebuie doctor celor sănătoși, ci bolnavilor, că n-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. Din acea vreme Sfântul Matei s-a făcut ucenic și următor al lui Hristos și s-a învrednicit a fi cinstit între cei doisprezece apostoli.

Acest sfânt era fiul lui Alfeu și frate cu Iacob, iar de către ceilalți evangheliști se numea Levi al lui Alfeu. Pentru aceea, vrând să acopere viața lui de vameș pentru cinstea apostoliei, l-au numit cu nume puțin cunoscut, adică Levi a lui Alfeu. Iar Sfântul Matei în Evanghelia sa, scriind însuși despre sine, din multă smerenie, arată pe față tuturor numele său, numindu-se Matei și povestind înaintea tuturor viața sa de mai înainte, nerușinîndu-se a-și mărturisi păcatele sale.

Iar după primirea Sfântului Duh, Sfântul Matei, mai înainte decât toți ceilalți evangheliști, a scris Evanghelia în limba evreiască, pentru evreii care crezuseră, și a scris-o după opt ani de la Înălțarea Domnului, propovăduind această Evanghelie prin multe țări. Căci a străbătut Pârtia și Midia, binevestind pe Hristos. Apoi a înconjurat toată Etiopia, unde îi căzuse soarta, țară pe care a luminat-o cu lumina înțelegerii Sfintei Evanghelii. Iar mai la sfârșit, fiind povățuit de Sfântul Duh, a venit în ținutul mâncătorilor de oameni, la o seminție neagră la chip și cu nărav de fiară și a intrat într-o cetate ce se chema Mirmenia, unde, întorcând către Domnul câteva suflete, le-a pus episcop pe Platon, următorul său, și a zidit o biserică mică. Iar el s-a suit pe un munte, care era în apropiere și a petrecut pe acest munte în post, rugându-se lui Dumnezeu cu sârguință pentru întoarcerea acelui neam necredincios.

Atunci i s-a arătat Domnul în chip de tânăr preafrumos, având în mâna Sa un toiag. Apoi, dând pace apostolului, a întins dreapta Sa, dându-i acel toiag și poruncindu-i să se coboare din munte și să înfigă toiagul înaintea ușii bisericii celei zidite, „căci degrab – i-a zis Domnul –, se va înrădăcina și va crește copac înalt cu puterea Mea și va aduce multă roadă, întrecând cu mărimea și cu dulceața toate celelalte roade. Iar din rădăcina lui va curge izvor de apă curată și, dacă mâncătorii de oameni se vor spăla, vor deveni albi, și cei ce vor gusta din roada lui, vor lepăda năravurile cele de fiară și vor fi oameni blânzi și buni”.

Sfântul Matei, luând toiagul din mâna Domnului, a coborât din munte, mergând în cetate să facă ceea ce i s-a poruncit. Iar ighemonul acelei cetăți, anume Flavian, avea o femeie și un fiu care erau chinuiți de diavoli. Aceștia, întimpinând în cale pe apostol, au strigat în urma lui cu glasuri sălbatice, înfricoșându-l și zicând: „Cine te-a trimis pe tine aici cu acel toiag pentru pierderea noastră?”. Iar el, certând duhurile cele necurate, le-a izgonit. Apoi, cei ce s-au tămăduit s-au închinat apostolului și au mers după dânsul cu bucurie.

Înștiințându-se episcopul Platon de venirea lui, l-a întâmpinat cu clerul. Apoi, intrând în cetate și apropiindu-se de biserică, a făcut precum îi era poruncit: a înfipt toiagul cel dat lui de la Domnul și îndată înaintea tuturor s-a făcut toiagul copac mare, dând ramuri cu o mulțime de frunze și s-au arătat roade într-însul foarte frumoase, mari și dulci și izvor de apă a curs din rădăcina lui.

Atunci s-au minunat toți cei ce priveau la această minune, pentru că toată cetatea se strânsese la o minune ca aceasta, și mâncau poame dulci din acest pom și beau apă curată. Iar Sfântul Apostol Matei, stând la un loc înalt, propovăduia cuvântul lui Dumnezeu în limba poporului ce se adunase acolo. Deci, îndată, toți au crezut în Domnul, iar apostolul i-a botezat în acel izvor făcător de minuni. Mai întâi a botezat pe femeia ighemonului pe care o izbăvise de duhul cel viclean, împreună cu fiul său; pe urmă pe tot poporul care a crezut în Hristos. Iar toți mâncătorii de oameni, care se botezau după cuvântul Domnului, ieșeau din apă luminați la față, apoi câștigau albire și frumusețe nu numai trupească, ci și sufletească, lepădând negreala de arap și îmbrăcându-se întru Hristos, omul cel nou.

Înștiințându-se de aceasta ighemonul, mai întâi s-a bucurat de tămăduirea soției și a fiului său. După aceea, îndemnându-l diavolul, s-a mâniat asupra Apostolului, pentru că tot poporul părăsind zeii alerga la dânsul, și a cugetat să-l omoare. Dar în acea noapte Mântuitorul S-a arătat Apostolului, poruncindu-i a îndrăzni către El și făgăduindu-i că va fi împreună cu dânsul în mâhnirea care-i va veni. Deci, făcându-se ziuă, pe când apostolul cânta în biserică laude lui Dumnezeu împreună cu cei credincioși, ighemonul a trimis patru ostași să-l prindă, însă aceia când au ajuns la biserica Domnului îndată i-a cuprins un întuneric încât abia au putut să se întoarcă înapoi.

Atunci, fiind întrebați de ce n-au adus pe Matei, au răspuns: „Am auzit glasul lui vorbind, dar n-am putut să-l prindem”. Deci, mâniindu-se ighemonul, a trimis ostași mai mulți cu arme, poruncindu-le să aducă pe Apostol cu sila, și de se va împotrivi cineva, nelăsând să-l ia pe acela, să-l taie cu sabia. Dar și acest plan a rămas fără rezultat. Căci, pe când se apropiau de biserică, a strălucit o lumină cerească asupra Apostolului, spre care ostașii neputând a căuta, s-au umplut de frică și, aruncând armele, au fugit; apoi întorcându-se au spus ighemonului cele ce se făcuse.

Auzind ighemonul, s-a mâniat foarte tare și s-a dus cu toată mulțimea slugilor sale, vrând că singur să prindă pe Apostol. Însă, când s-a apropiat de dânsul, îndată a orbit și căuta un sprijinitor. Apoi a început a ruga pe Apostol să-i ierte păcatul și să-i lumineze ochii, iar Apostolul, făcând semnul Sfintei Cruci peste ochii lui, i-a dăruit vederea. Dar ighemonul, văzând cu ochii cei trupești, însă nu și cu cei sufletești – căci l-a orbit răutatea lui -, n-a crezut că ar fi puterea lui Dumnezeu, ci o vrăjitorie. Apoi, luând pe Apostol de mână, îl ducea în curtea sa ca și cum ar fi vrut să-l cinstească, iar în inima sa cugeta cele viclene, vrând să ardă în foc pe Apostolul Domnului, ca pe un vrăjitor.

Apostolul, văzând tainele inimii lui și, înțelegând gândurile cele viclene, l-a mustrat, zicând: „Prigonitorule și vicleanule, de ce nu săvârșești lucrul pe care l-ai cugetat asupra mea? Fă ceea ce au pus diavolii în inima ta, căci, precum vezi, sunt gata să rabd toate pentru Dumnezeul meu”. Atunci ighemonul a poruncit ostașilor să-l ia pe Sfântul Matei și, punându-l pe pământ, să-l întindă cu fața în sus și să-i pironească mâinile și picioarele pe pământ. Făcându-se aceasta, după porunca chinuitorului, slugile au adunat mulțime de vițe și vreascuri; apoi au adus smoală și pucioasă și toate acestea punându-le deasupra Sfântului Matei, le-au aprins. Aprinzându-se focul cu văpaie mare, toți credeau că Apostolul lui Hristos va fi ars. Dar, o, minune! Îndată s-a prefăcut focul acela în răcoreală și văpaia în rouă, iar Sfântul Matei a rămas viu, slăvind pe Dumnezeu.

Văzând aceasta, tot poporul s-a înspăimântat de o asemenea minune și a lăudat pe Dumnezeul Apostolului. Iar judecătorul s-a mâniat mai mult, în loc să cunoască puterea lui Dumnezeu, Care a păzit viu și nevătămat de foc pe propovăduitorul lui Hristos, și grăia asupra dreptului fărădelegi, numindu-l vrăjitor și zicând că vrăjile au stins focul și l-au păzit viu. După aceea a poruncit să adune lemne mai multe, vițe și vreascuri și, punându-le deasupra lui, să le aprindă, iar deasupra să toarne multă smoală. Apoi a adus și pe zeii săi cei de aur în număr de doisprezece și, punându-i în jurul focului, îi chemă în ajutor pentru că Sfântul Matei, cu puterea lor, să nu se poată izbăvi de văpaie și să ardă în foc.

Sfântul Apostol, fiind în văpaie, s-a rugat către Domnul puterilor ca să arate puterea Sa nebiruită, să vădească neputința zeilor păgânești și să rușineze pe cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Și îndată s-a pornit văpaia focului înfricoșat asupra idolilor de aur și s-au topit ca ceară, ba încă au ars și mulți din cei necredincioși, care stăteau împrejur. Iar din topirea idolilor a ieșit un șarpe ca de foc, care mergea după ighemon, vrând să-l vatăme, încât nu-i era lui cu putință a fugi și a scăpa de frica aceluia, până ce a făcut smerită rugăminte către Apostol ca să-l izbăvească din acea nevoie. Sfântul Apostol Matei a certat focul și îndată s-a stins văpaia și a pierit asemănarea șarpelui cea de foc. De acum, ighemonul voia să scoată din foc pe sfântul, însă el, făcând rugăciunea cea mai de pe urmă, și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Atunci judecătorul a poruncit să se aducă un pat de aur și să pună pe dânsul cinstitul trup al Apostolului, care fusese scos din foc nevătămat. Apoi, învelindu-l cu veșminte de mare preț, l-a luat pe umeri împreună cu boierii săi și l-a dus în curțile sale. Dar el nu avea credință desăvârșită. De aceea a poruncit să facă un sicriu din fier și, punând într-însul trupul Sfântului Apostol Matei, să-l închidă pretutindeni cu plumb și să-l arunce în mare, zicând către boierii săi: „Dacă Cel ce l-a păzit pe Matei întreg în foc, îl va păzi pe el și de înec, apoi cu adevărat Acela este Dumnezeu și Aceluia ne vom închina, lăsând pe toți zeii noștri, care n-au putut să se izbăvească de arderea focului”.

Fiind aruncat în mare sicriul cel de fier cu cinstitele moaște, noaptea s-a arătat Sfântul Matei episcopului Platon, zicându-i: „Duminică să mergi la malul mării care este spre partea răsăritului de la curțile domnești și să iei de acolo moaștele mele, care vor fi scoase la uscat”. Sculându-se episcopul, a mers la mare cu o mulțime de popor, la locul arătat și au aflat racla cea de fier cu moaștele Sfântului Apostol Matei, precum i-a vestit lui în vedenie.

Înștiințându-se despre aceasta ighemonul și boierii săi, au crezut cu adevărat în Domnul nostru Iisus Hristos, mărturisindu-L cu glas mare a fi Unul adevăratul Dumnezeu, Care a păzit pe sluga Sa, Matei. Apoi ighemonul, cazând înaintea raclei Sfântului Apostol, își cerea iertare de la el pentru greșeala să și cu osârdie dorea să se boteze. Episcopul Platon, văzând credința voievodului și rugămintea lui cea cu dinadinsul și învățându-l mult, i-a poruncit să intre în apa Botezului. Iar când episcopul a pus mâna pe capul lui, voind să-i dea nume, îndată a venit un glas de sus, zicând: „Nu Flavian să-l numești, ci Matei”.

Astfel, luând voievodul din botez numele Apostolului, s-a sârguit a fi următor al faptelor lui apostolești. Căci degrabă, încredințând altuia domnia sa, s-a lepădat de lumea aceasta deșartă și se sârguia întru rugăciuni în biserica lui Dumnezeu. Apoi a fost învrednicit rânduielii preoțești de către Sfântul Platon episcopul. Iar după trei ani, murind episcopul, Sfântul Matei s-a arătat în vedenie preotului Matei, celui ce-și lăsase domnia, și l-a sfătuit să primească scaunul episcopal, după fericitul Platon.

Luând episcopia Matei cel nou, bine s-a ostenit în bună vestire a lui Hristos și pe mulți întorcându-i de la închinarea la idoli, i-a adus către Dumnezeu. Apoi, viețuind ani îndelungați cu plăcere de Dumnezeu, s-a mutat către El, stând înaintea scaunului Lui, împreună cu Sfântul Apostol și Evanghelist Matei și se roagă pentru noi, ca să fim moștenitori împărăției Sale în veci. Amin.

cititi mai mult despre Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei si pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Sfântul Apostol Iacob rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†62)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sf. Ap. Iacob rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului


 

Sfântul Apostol Iacob cel Drept, numit și Iacob Fratele Domnului sau Iacob Ruda Domnului (adormit în anul 62 d.Hr.), a fost unul dintre Cei Șaptezeci de Apostoli, fiind și primul Episcop al Ierusalimului.

În conformitate cu Protoevanghelia lui Iacob, Iacob a fost fiul Dreptului Iosif (alături de ceilalți „frați ai Domnului” menționați în Sfânta Scriptură) dintr-o căsătorie de dinaintea logodnei sale cu Maria.

El a scris o epistolă, numită Epistola Sf. Apostol Iacob, care este parte componentă a Noului Testament.

Sfântul Iacob este prăznuit în 23 octombrie, în 26 decembrie, în 30 decembrie (împreună cu David Regele și cu Sfântul și Dreptul Iosif), precum și în 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci de Apostoli.

 

Nume


 

Eusebiu, citând din Hegesippus, spune că Iacob a fost „numit cel Drept de toți din vremea Mântuitorului până în zilele noastre; pentru că sunt mulți care poartă numele de Iacob”.

El este numit în grecește Adelphos – „frate”. ‘Frații’ lui Iisus – Iacov, alături de Iuda, Simon, și Iust – sunt pomeniți în Matei 13:55, în Marcu 6:3, în Luca 6:14 și de către Pavel în Galateni 1:19.

 

Viața


 

Ieronim, în De Viris Illustribus, citează descrierea lui Iacob din volumul cinci de Commentarii al lui Hegesippus (pierdut în prezent):

După apostoli, Iacob fratele Domnului, numit cel Drept a fost numit cap al Bisericii din Ierusalim. Într-adevăr, mulți au numele de Iacob. Acesta a fost sfânt încă din pântecul mamei sale. El nu a gustat vin sau altă băutură alcoolică, nu mânca nici un fel de carne, nu și-a tăiat barba și nici nu a făcut baie vreodată. El este singurul care a putut intra în Sfânta Sfintelor, deoarece nu folosea decât haine din păr și mergea singur la templu să se roage singur pentru popor, încât i se făcuse pielea de pe genunchi tare ca genunchiul cămilei.”

Pavel îl descrie apoi pe Iacob ca pe unul pe care însăși Hristos la arătat mai răsărit (I Corinteni 15:3-8); ulterior în I Corinteni, el îl menționează pe Iacob într-un mod care sugerează că Iacob a fost căsătorit (9:5); iar în Galateni, Pavel îl pune pe Iacob alături de Chefa (cunoscut mai ales sub numele de Petru) și de Ioan ca fiind cei trei „stâlpi” ai Bisericii, și cel care va propovădui printre cei „circumciși” (aceștia sunt evreii) din Ierusalim, în timp ce Pavel și colaboratorii săi va predica printre păgâni (2:9, 2:12).

Faptele dovedesc fără putință de tăgadă că Iacob a fost o figură importantă în comunitatea creștină din Ierusalim. Când Petru, scăpând în mod miraculos din închisoare, trebuie să fugă din Ierusalim, el cere ca Iacob să fie informat (12:17). Când creștinii din Antiohia sunt îngrijorați cu privire la faptul dacă creștinii neevrei trebuie sau nu să fie circumciși pentru a se mântui, cei din Ierusalim îi trimit pe Pavel și pe Barnaba să discute cu biserica de acolo dar Iacob este cel care tranșează disputa (15:13ff). Când Pavel ajunge în Ierusalim cu ajutoarele pentru credincioșii de acolo, Iacob este cel cu care vorbește și care insistă ca Pavel să se curețe după ritualul obișnuit la Templu (21:18).

Un pasaj controversat, adesea caracterizat ca fiind o interpolare creștină, din Antichități Iudaice (în greaca antică: Ἰουδαϊκῆς ἀρχαιολογίας) ale lui Iosif Flavius, prezintă moartea sa în Ierusalim ca având loc după moartea procuratorului Porcius Festus, dar înainte ca Clodius Albinus să-și preia funcția (Antichități Iudaice 20,9)—având astfel loc în anul 62 d.Hr.. Marele preot Anania a profitat de avantajul acestei lipse de autoritate imperială pentru a convoca o curte de judecători care l-au condamnat pe Iacob „pentru acuzația de încălcare a legii”, acesta fiind apoi executat prin lapidare.

Iosif Flavius precizează că fapta lui Anania a fost considerată de majoritatea ca o crimă juridică și i-a ofensat pe „cei care erau considerați mințile luminate din oraș și habotnici în respectarea Legii”, ceea ce i-a făcut să meargă cu o petiție în această problemă la Albinus, imediat ce acesta a intrat în provincie. Protestul lor a dus la destituirea lui Anania din funcția de mare preot.

Eusebiu, citându-l pe Iosif Flavius, redă pasaje acum pierdute din Hegesippus și din Clement al Alexandriei (Historia Ecclesiae, 2.23). Povestirea lui Hegesippus se pare că diferă de ceea ce spune Iosif Flavius: fariseii, supărați pe învățăturile lui Iacob, întâi l-au adus în fața adunării preoților din Templul din Ierusalim, apoi l-au lapidat și la sfârșit i-au zdrobit oasele cu un ciocan de piuă.

Protoevanghelia lui Iacob (sau Evanghelia Copilăriei după Iacob), o operă din secolul al II-lea, îl prezintă ca fiind autorul acesteia.

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului

Glasul al 2-lea:

Ca un ucenic al Domnului ai primit Evanghelia, drepte; ca un mucenic ești neînduplecat; îndrăzneală ca un frate al lui Dumnezeu, a te ruga ca un ierarh. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului

Glasul al 4-lea:

Cel Ce Te-ai Înălţat…

Dumnezeu Cuvântul Tatălui, Unul-Născut, Cel ce a venit la noi în zilele cele de apoi, Iacove dumnezeiescule, pe tine întâi te-a arătat păstor și învățător Ierusalemitenilor și ispravnic credincios tainelor celor duhovnicești. Pentru aceasta toți pe tine te cinstim, Apostole.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149, 151), arată că Sf. Apostol Iacob, „fratele Domnului” trebuie zugrăvit în chipul unui bătrân (cu părul creț), cu barba lungă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Când este zugrăvit în ceata sfințiților ierarhi, poartă zicerea (din rugăciunea amvonului): „Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează, Doamne, și sfințești pe cei ce nădăjduiesc întru Tine…

 

Viața Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului, primul episcop al Ierusalimului

Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului  (†62) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†62) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Iacob a fost fiul Sfântului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare. Din tinerețele sale, iubind viața aspră, niciodată n-a mâncat bucate sau untdelemn, ci numai pâine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decât numai apă. În baie n-a intrat și toată odihna trupească a lepădat-o, apoi pe trup avea întotdeauna o haină aspră de păr și toate nopțile le petrecea în rugăciuni, dormind foarte puțin iar din pricina deselor plecări de genunchi se asprise pielea ca a cămilelor. Apoi a păzit curăția fecioriei sale fără de prihană, până la sfârșit. Pentru că el se numea fratele Domnului, iată ce se scrie: „Că Iosif, logodnicul fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, avea patru feciori cu femeia lui cea dintâi pe care o chema Salomeea, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia preotul, tatăl lui Ioan Botezătorul. Acești feciori erau: Iacob, Simion, Iuda și Iosi. Mai avea și trei fiice: Estir, Maria și Solomeea, care era femeia lui Zevedeu și mama apostolului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Murind Salomeea, femeia lui cea dintâi, Iosif trăia cu multă înțelepciune, crescându-și copiii săi în frica Domnului și întru învățătura poruncilor Legii. Și lui Iosif, ca unui bătrân înțelept, preoții i-au logodit pe Fecioara Maria, din care S-a născut Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, mai presus de fire. Iosif ținea loc de tată Domnului nostru Iisus Hristos, cum era numit de mulți care nu știau taina întrupării Fiului lui Dumnezeu și care era socotit că bărbat al pururea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Pentru aceasta iudeii, mirându-se, ziceau: „Nu este Acesta feciorul lui Iosif, teslarul? Oare nu se numește mama Lui Maria și frații Lui Iacob, Simon, Iuda și Iosi? Și surorile lui nu sunt toate trei la noi?”. Deci, Mântuitorul nostru este socotit că unchi al apostolului Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, care era fiu al Salomeei, fiica lui Iosif, logodnicul. De aceea se numea Domnul fiul lui Iosif și frate după trup al fiilor acestuia, pentru că împreună cu ei a viețuit. Pentru aceea și Iacob s-a numit fratele Domnului după trup. Iar când s-a întrupat Hristos Domnul și Preacurată Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu, a fugit cu dânsul în Egipt, atunci și Iacob a fugit cu dânșii, călătorind împreună cu Maica Domnului și cu Sfântul Iosif, tatăl lui.

Ajungând dumnezeiescul prunc Iisus Hristos la vârsta desăvârșita și învățând pe popoare Împărăția lui Dumnezeu, dovedind că El este adevăratul Mesia, Sfântul Iacob a crezut în El și, ascultând dumnezeieștile Lui cuvinte, mai mult s-a aprins cu inima spre dragostea lui Dumnezeu, începând a duce o viață mai aspră. Acum avea și dânsul de la Domnul său împrumutul dragostei, care a fost dovedită prin faptul că după patima cea de bunăvoie și învierea Domnului, S-a arătat întâi lui Iacob, iubitul Său frate, apoi celorlalți Apostoli. De acest lucru pomenește Pavel, zicând: „Iar după aceea s-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor”. De toți a fost numit Sfântul Iacob drept, căci toți vedeau viața lui cea bună și plăcută lui Dumnezeu, fiind numărat în ceata celor șaptezeci de apostoli. Apoi însuși Domnul nostru Iisus Hristos, așezându-l episcop, l-a învățat sfințita lucrare. Acestui întâi arhiereu și păstor i s-a încredințat biserica Ierusalimului cea din nou luminată. Acesta a alcătuit mai întâi și a scris Liturghia, fiind povățuit de Sfântul Duh, Liturghie pe care, mai târziu Sfântul Vasile cel Mare, apoi Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru neputința omenească au scurtat-o.

Sfântul Iacob, păscând turma lui Hristos în Ierusalim, pe mulți evrei și elini i-a întors la Domnul prin învățătura sa și i-a povățuit la calea cea dreaptă. Apoi a scris soborniceasca epistolă către cele douăsprezece seminții ale lui Israel, pline de învățătură insuflată de Dumnezeu și foarte folositoare, cu care se laudă toată Biserica lui Hristos, îndemnându-se la credință și la fapte. Iar pentru viața sa cea îmbunătățită, Sfântul Iacob avea mare cinste de la toți, nu numai de la credincioși, ci și de la necredincioși, pentru că arhiereii evrei, cei ce intrau în Sfânta Sfintelor numai o dată într-un an când săvârșeau slujbe, pe Sfântul Iacob adeseori nu-l opreau să intre acolo și să se roage. Pentru că vedeau viața lui cea curată și neprihănită, de aceea i-au mai dat un nume nou Obli sau Ofli, adică îngrădire sau, întărire oamenilor, sau decât toți mai drept îl numeau pe el.

Drept aceea, sfântul intra în Sfânta Sfintelor nu numai ziua, ci și noaptea și, căzând cu fața la pământ, aducea rugăciuni cu plângere lui Dumnezeu, pentru toată lumea. El era iubit de tot poporul pentru sfințenia sa, încât mulți iudei dintre cei mai bătrâni au crezut învățătura lui și toți cu plăcere îl ascultau și se adunau la dânsul, unii ca să asculte cuvintele lui, iar alții dorind să se atingă de marginea hainelor lui. În acea vreme era arhiereu Anan. Văzând fariseii și cărturarii că tot poporul ascultă învățătura lui Iacob și că mulți se întorc la Hristos, au început din invidie a se înfuria împotriva sfântului și gândeau rău despre dânsul, vrând ca să-l ucidă. Deci, s-au sfătuit să-l roage ca să întoarcă poporul de la Hristos și dacă n-ar vrea să facă aceasta, atunci să-l ucidă.

Sosind praznicul Paștelui, când poporul din toate cetățile și laturile s-au adunat în Ierusalim – iar Fest, care a izbăvit pe Pavel din mâinile iudeilor și l-a trimis la Roma, murise și încă nu venise de la Roma alt stăpânitor în locul lui – atunci cărturarii și fariseii au înconjurat pe Sfântul Iacob în biserică, zicându-i: „Rugămu-ne ție, dreptule, ca în ziua aceasta de praznic, în care s-a adunat de pretutindeni mulțime de popor, să faci o învățătură către toți, întorcându-i pe ei de la credința în Iisus, prin care s-au înșelat mulți, numindu-L pe Dânsul Fiul lui Dumnezeu și să-i înveți pe ei să nu se rătăcească, căci noi toți te cinstim pe tine și cu tot poporul te ascultăm și mărturisim pentru tine cum că tu iubești adevărul și nu cauți în față; deci, să sfătuiești pe popor, ca să nu se înșele cu Iisus Cel răstignit. Rugămu-ne ție, ridică-te pe aripa cea înaltă a bisericii, ca toți să te poată vedea și auzi, căci precum vezi este multă lume, adunată din toate părțile”.

Acestea zicându-le, au suit pe Iacob pe aripa bisericii, iar ei au strigat către dânsul cu mare glas: „Prea dreptule bărbat, noi toți suntem datori a te asculta, spune-ne nouă adevărul, cum înțelegi tu învățătura lui Iisus Cel răstignit, căci popoarele noastre rătăcesc în urma Lui”. Iar sfântul cu glas mare a zis: „Ce mă întrebați pentru Fiul Omului, Care de voie a pătimit, S-a răstignit, S-a îngropat și a treia zi S-a sculat din mormânt? Iată, El acum șade în ceruri, de-a dreapta Puterii celei preaînalte și iarăși va veni pe norii cerului, ca să judece viii și morții”. Aceste cuvinte auzindu-le popoarele, s-au bucurat foarte mult de mărturia lui Iacob, care a spus-o pentru Iisus Hristos și au strigat într-un glas: „Mărire lui Dumnezeu! Osana Fiului lui David!”. Iar fariseii și cărturarii au zis: „Rău am făcut dându-i voie lui Iacob să grăiască pentru Iisus, căci iată, popoarele mai mult s-au tulburat”. Evreii, umplându-se de răutate, l-au aruncat de pe aripa bisericii, pentru înfricoșarea poporului, ca să se teamă și să nu creadă cuvintele lui Iacob. Apoi au răcnit foarte tare, zicând: „Oh! Oh! dreptul s-a înșelat!”.

Sfântul Iacob, căzând de la înălțime, s-a rănit greu, dar încă era viu, și, ridicându-se în genunchi, și-a înălțat mâinile sale și se ruga, zicând: „Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, că nu știu ce fac”. Iar ei au aruncat cu pietre asupra lui și îl răniră și mai mult. Apoi un preot din fiii lui Rahav a strigat: „Încetați, ticăloșilor, ce faceți? Dreptul se roagă pentru voi, iar voi îl ucideți pe el?”. Atunci îndată un om, alergând cu un lemn, s-a repezit la sfânt și, lovindu-l cu toată puterea în cap, l-a zdrobit, încât i-au ieșit creierii. Și întru această mucenicească pătimire și-a dat duhul. Iar sfântul său trup a fost îngropat acolo, aproape de biserică. Credincioșii l-au plâns mult pe dânsul, căci a fost episcop în Ierusalim treizeci de ani, iar la șaizeci și șase de ani ai vieții sale a pătimit pentru Hristos Domnul, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și slavă, în vecii vecilor. Amin.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Iacob rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sfântul Ierarh Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (Secolul al II-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Ierarh Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii


 

Sfântul Averchie al Ierapolei (gr. Αβέρκιος) a fost un episcop de Ierapole (Hierapolis / Hieropolis, în Frigia, Asia Mică), făcător de minuni și considerat întocmai cu Apostolii, care a trăit în secolul al II-lea, pe vremea împarăției lui Marcu Aureliu (161-180).

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 22 octombrie.

Sfântul Averchie a trăit în Ierapole în vremea împăratului filosof persecutor al creștinilor Marcu Aurelui (161-180) și a fost episcop al orașului după Papia.

În vremea aceea cei mai mulți locuitori ai Ierapolei erau păgâni, iar creștinii erau foarte puțini.

Când erau sărbătorile păgâne la care se aduceau jertfe în templele păgâne, sfântul se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi pentru mântuirea sufletelor lor şi pentru a se număra printre cei aleşi.

Odată un înger i s-a înfăţişat şi i-a poruncit Sf. Averchie să distrugă idolii din templul păgân, ceea ce a şi făcut cu multă râvnă.

Apoi, auzind că închinătorii la idoli îl căutau ca să-l omoare, sfântul a mers el însuși în locul unde s-au adunat oamenii şi cu voce tare a vorbit despre rătăcirile păgânilor și despr credința în Hristos.

Aceştia au încercat să-l prindă pe sfânt dar în momentul acela, trei tineri posedaţi au început să strige din mulţime.

Oamenii au rămas înmărmuriţi când au văzut cum sfântul a izgonit duhurile necurate din acei tineri numai cu puterea rugăciunii.

Văzându-i pe îndrăciţi reveniţi la normal, sute dintre locuitorii din Ierapole i-au cerut Sfântului Averchie să-i înveţe despre credinţa creştină şi apoi au primit sfântul botez.

Sfântul Averchie a călătorit prin oraşele şi satele vecine vindecînd bolnavii şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu.

El a predicat în Siria, Cilicia, Mesopotamia, vizitând Roma şi convertind peste tot mulţimi de oameni la creștinism.

Mulţi ani sfântul a apărat Biserica de diverse erezii, între care de Marcionism, a întărit creştinii în credinţă, a revărsat din abundenţă sfaturile sale despre calea cea dreaptă a vieții și a credinței, a vindecat bolnavii şi a propovăduit slava lui Dumnezeu.

Pentru lucrarea sa importantă și extinsă de propovăduire Sf. Averchie a fost socotit de conștiința Bisericii ca fiind „întocmai cu Apostolii”.

 

Moartea și posteritatea


 

Sf. Averchie s-a întors să moară acasă la Ierapolis. După moartea sa multe minuni s-au înfăptuit la mormântul său. El şi-a scris propriul epitaf care a fost gravat în piatra funerară de pe mormântul, care se păstrată până astăzi în Muzeul Lateran din Roma.

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel intocmai cu Apostolii

Glasul al 4-lea:

Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Averchie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel intocmai cu Apostolii

Glasul al 8-lea:

Ca nişte pârgă a firii…

Ca pe un mai mare preot și împreună locuitor cu Apostolii, toată Biserica credincioșilor te cinsteşte pe tine, Sfinte Ierarhe Averchie. Pe care cu rugăciunile tale păzeș­te-o, fericite, nebiruită și fără de valuri, de tot eresul cel gân­ditor de cele deșarte, mult minunate.

 

Scrieri


 

Printre scrierile atribuite sfântului Averchie sunt:

- Epistolă, adresată împăratului Marcus Aurelius.

- Carte a Disciplinei, adresată clerului său; care este pierdută azi.

- Inscripția lui Averchie, păstrată în Muzeul Vaticanului.

 

Viața Sfântului Ierarh, întocmai cu apostolii, Averchie, Episcopul Ierapolei


 

Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii  (Secolul al II-lea)  - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (Secolul al II-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Acest sfânt Averchie a fost episcop în Ierapoli pe vremea împărăției lui Marc Aureliu, fiul lui Antonin, unde erau puțini creștini, iar închinătorii la idoli erau o mulțime nenumărată. Odată s-a făcut în cetatea aceea un mare praznic păgânesc și toți necredincioșii, adunându-se cu jertfe, dănțuiau în capiștea idolească, închinându-se neînsuflețiților zei. Văzând acest lucru, Sfântul Averchie a plâns și a suspinat, căci oamenii cei orbiți, lăsând pe Dumnezeu, se închinau idolilor și nebăgând în seamă pe Ziditorul, cinsteau lucrul făcut de mâini omenești. Apoi, închinându-se în cămara sa, se ruga zicând: „Dumnezeul veacurilor și Doamne al milei, Cel ce ai zidit lumea și o stăpânești, Cel ce ai trimis pe Unul născut, Fiul Tău, pe pământ, ca să se întrupeze pentru om, Tu caută acum din cer spre toată partea cea de sub cer și nu trece cu vederea nici această cetate în care m-ai pus pe mine păstor oilor Tale celor cuvântătoare, ci vezi pe oamenii cei întunecați din ea, care cinstea ce Ți se cuvine Ție o dau necuraților idoli și lucrului făcut de mâinile lor. Izbăvește pe acești rătăciți de pierzarea lor, din întuneric adu-i pe ei la lumina Ta și să-i numeri cu turma Ta cea aleasă”. Astfel rugându-se sfântul a adormit, că era noapte, și a văzut în vedenie un tânăr mai frumos cu podoaba decât fiii omenești, dându-i lui în mâini un toiag și zicându-i: „Averchie, în numele Meu acum să mergi și cu acest toiag să sfărâmi pe începătorii rătăcirii”.

Sculându-se din somn, Averchie a cunoscut că însuși Dumnezeu S-a arătat în vedenie, pentru că a simțit în inima sao negrăită bucurie. Deci, umplându-se de râvnă, s-a sculat și, apucând un lemn mare ce i-a venit la îndemână- fiind încă întuneric, că era ca al nouălea ceas din noapte – a alergat la capiștea lui Apollo, în care cu o zi înainte fusese praznic mare și se aduseseră multe jertfe, pentru că acea capiște avea în ea mulțime de idoli mari, frumoși și de mare preț. Ajungând la capiște, a aflat ușile încuiate și, lovind în uși, îndată s-au deschis. A intrat în capiște și întâi a început a lovi pe idolul cel mare al lui Apollo, apoi pe ceilalți și pe toți i-a zdrobit și i-a sfărâmat în bucăți mici. Aceștia, fiind muți și surzi, fără suflet și neputincioși, nu au putut să se apere de Sfântul Averchie, nici să strige când îi sfărâma și nu se auzea decât zgomotul ce se făcea din căderea la pământ a idolilor și din sfărâmarea lor.

Atunci, deșteptându-se preoții idolești care locuiau aproape de capiște și auzind zgomot mare acolo, nu pricepeau ce este și alergând degrabă, au aflat pe zeii lor aruncați la pământ și sfărâmați. Când au văzut pe Sfântul Averchie călcând cu picioarele rămășițele bucăților idolești și sfărâmându-le cu lemnul ce-l avea în mâini, s-au înfricoșat. Iar Sfântul Averchie, întorcându-se spre dânșii, le-a zis cu mânie: „Mergeți la mai marii cetății și la tot poporul și să spuneți că zeii voștri, îmbătându-se la praznicul ce li s-a făcut ieri, în noaptea asta s-au bătut și, căzând la pământ, s-au sfărâmat”. Aceasta zicându-le sfântul, s-a dus la casa sa, ca bărbatul cel tare care a biruit pe vrășmașii cei ce cu adevărat erau începătorii pierzării multor suflete omenești.

Preoții idolești îndată au alergat la mai marii cetății și le-au spus toate cele ce făcuse Averchie. Făcându-se ziuă, a străbătut vestea într-un ceas în toată cetatea despre fapta lui Averchie și s-au strâns la capiște și tot poporul cu căpeteniile sale și, văzând pe zeii lor zdrobiți și sfărâmați în mici bucăți și aruncați la pământ, s-au mirat. Apoi, umplându-se de mânie mare, strigau în multe feluri, zicând: „Averchie să fie ucis”. Alții răcneau: „Să-l trimitem la împărat, ca să ia acolo chinurile cele vrednice după faptele sale”. Iar cei mai mulți strigau: „Să mergem să-i aprindem casă ca să ardă cu toți casnicii săi”. Însă cei mari ziceau către popor: „Să nu îndrăzniți să aprindeți casa lui Averchie, pentru că de veți aprinde casa lui, ne temem să nu se aprindă toată cetatea, ci pe Averchie singur prinzându-l, să-l judecăm după lege, sau să-l trimitem pe el la cea mai aspră judecată”. Astfel tulburându-se poporul și vrând să vină asupra casei lui Averchie, unii din vecinii săi, auzind aceasta, au alergat la casa lui și l-au aflat învățând pe credincioșii care se adunaseră la dânsul și i-au spus despre toate cele auzite de la popor, că adică vor să vină asupra lui și să-l prindă ca pe un făcător de rele.

Auzind aceasta credincioșii, s-au temut și cu rugăminte sfătuiau pe sfântul lor păstor ca să iasă din casă și să se ducă undeva, până ce se va potoli poporul. Dar sfântul nu se temea și a zis: „Domnul a poruncit apostolilor Săi ca să propovăduiască cu îndrăzneală cuvântul mântuirii tuturor neamurilor, netemându-se de nimic; oare eu mă tem de cei ce se scoală asupra mea și caută sufletul meu, pentru râvna ce o am pentru Dumnezeul meu? Chiar de m-aș ascunde, fugind din mâinile oamenilor, oare cum voi scăpa din mâinile lui Dumnezeu? Ce loc mă va ascunde pe mine de Dânsul? Cu adevărat, fraților, nu se cade nouă a ne teme și a ne ascunde, având pe Domnul ajutor și păzitor al vieții noastre, pentru Care este bine a pătimi, dar este mai plăcut a muri și mai folositor decât toată viața aceasta chinuită”. Acestea zicându-le, a ieșit din casa sa și a mers în mijlocul cetății împreună cu credincioșii. Ajungând la locul unde avea obiceiul a se aduna poporul, îi învăța pe cei care erau acolo ca să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, să înțeleagă înșelăciunea diavolească și deșărtăciunea zeilor și să se lepede de ea și apoi să slujească cu credință Celui ce locuiește întru cei de sus, Ziditorul tuturor. Iar cineva dintre necredincioși, alergând la mai marele cetății și la tot poporul cel adunat la capiștea lui Apollo – și care cârteau pentru sfărâmarea idolilor – le-a spus că Averchie învață poporul credința creștinească în mijlocul cetății. Auzind acestea paginii, s-au înfuriat și mai mult, căci nu numai pe idolii lor i-a sfărâmat, ci și credința sa cea creștinească a îndrăznit a o propovădui pe față. Deci, au alergat la dânsul cu aprindere, scrâșnind din dinți asupra lui și vrând să-l ucidă chiar în același loc. Erau acolo trei tineri de multă vreme îndrăciți și pe când se apropia poporul de Sfântul Averchie, deodată acei tineri îndrăciți, tulburați fiind de diavoli, au început a grăi cu glas înfricoșat, încât pe toți i-au înspăimântat și și-au rupt hainele de pe ei, apoi au început a-și rupe carnea cu dinții și a-și mușca mâinile. După aceea, căzând la pământ, s-au tăvălit, spumegând și adeseori slobozeau glas înspăimântat, strigând: „Averchie, jurămu-ne pe tine cu unul adevăratul Dumnezeu, pe Care Îl propovăduiești, să nu ne muncești pe noi înainte de vreme”.

De o spaimă înfricoșată ca aceasta împiedicându-se oamenii, au stat și s-au întristat, privind la chinurile cumplite ale acelor tineri și, auzind înfricoșata lor strigare și țipătul, a căzut peste toți spaima; apoi, liniștindu-se, priveau ce are să facă Averchie cu tinerii aceia, fiincă îl rugau pe ei diavolii ca să nu îi chinuiască. Sfântul, făcând rugăciune, a zis: „Părintele iubitului Tău Fiu, Iisus, Cel ce ne ierți nouă păcatele, deși cu miile ți-am greșit și ne împlinești toate cererile cele de folos, la Tine acum mă rog, gonește diavoleasca năvălire de la tinerii aceștia, ca și ei de acum să mergă pe calea poruncilor Tale, urmând cele sfinte ale Tale, și cu această minune, pe care o săvârșești întru dânșii, mulți să te cunoască pe Tine, Unul preaputernicul Dumnezeu și să se lipească de Tine și să știe că nu este altul afară de Tine”. Astfel rugându-se Sfântul Averchie către Dumnezeu, s-a întors spre tinerii cei chinuiți de diavoli și, lovindu-i pe ei încetișor peste cap cu toiagul pe care îl avea în mâini, le-a zis: „În numele Hristosului meu vă poruncesc vouă, diavolilor, să ieșiți din tineri, nevătămîndu-i pe ei întru nimic”. Iar diavolii, strigând cu mare glas, au ieșit și tinerii zăceau la pământ ca morți. Apoi Sfântul Averchie, apucând pe fiecare de mână, i-a ridicat de la pământ și s-au sculat sănătoși și întru pricepere și, cazând înaintea sfântului, i-au sărutat cinstitele lui picioare.

Toate acestea văzându-le poporul, și-a schimbat mânia și a strigat: „Unul este Dumnezeul cel adevărat, Acela pe Care Averchie Îl propovăduiește”. Iar către Sfântul Averchie au zis: „Omule al lui Dumnezeu, spune-ne nouă, oare ne va primi pe noi Dumnezeul tău, dacă ne vom apropia de Dânsul? Oare ne va ierta păcatele noastre cele fără de număr, de ne vom întoarce către El? Deci, învață-ne pe noi cum să credem în El”. Iar Sfântul Averchie a început a-i învăța pe ei cunoștința de Dumnezeu și și-a întins cuvântarea până la al nouălea ceas din zi. Apoi a poruncit să fie aduși la el toți neputincioșii și i-a tămăduit pe ei cu numele lui Iisus Hristos, punându-și mâinile pe dânșii. Popoarele, ascultând învățătura lui și văzându-i minunile, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și au cerut Botezul de la Sfântul Averchie. Iar el – de vreme ce acum era seară – a amânat botezul lor pentru a doua zi, poruncind tuturor să fie de față la Sfântul Botez. Apoi, a doua zi, adunându-se iarăși la dânsul poporul, i-a dus pe ei în biserică și i-a învățat din învățătura creștină. După aceea, făcând obișnuitele rugăciuni, a botezat în ziua aceea cinci sute de bărbați. În puține zile nu numai cetatea aceea, ci și cetățile și satele dimprejur le-a adus la credință și le-a împreunat prin Botez cu Dumnezeu.

Străbătând vestea despre dânsul pretutindeni, mulți bolnavi din diferite și depărtate locuri alergau la dânsul și luau îndoită tămăduire, trupească și sufletească. Între cei care s-au tămăduit prin rugăciunile sfântului a fost o femeie slăvită, cu numele Friella, mama lui Evxenian Poplion, antipatul Răsăritului. Friella, fiind oarbă și auzind că Sfântul Averchie tămăduiește multe și felurite boli, a poruncit să fie dusă la el. Aflându-l învățând poporul, a căzut la picioarele lui, rugându-l ca să-i deschidă ochii ei. Iar sfântul, având mai întâi grijă de luminarea ochilor ei cei sufletești, a întrebat-o de va crede în Iisus Hristos, Cel ce a deschis ochii celui orb din naștere. După ce femeia a făgăduit că va crede, și neîncetat uda cu lacrimi picioarele lui, Sfântul Averchie, rugându-se lui Dumnezeu, s-a atins de ochii ei și a zis: „Iisuse Hristoase, lumina cea adevărată, vino și deschide ochii roabei Tale”. Și îndată Friela a văzut și s-a botezat de dânsul. Iar după botez a dat jumătate din averea sa în mâinile sfântului ca s-o împartă la săraci, și luând multă învățătură de la dânsul, s-a întors la locul său.

Fiul ei Evxenian Plopion, văzând că maică să și-a căpătat lumina ochilor și aflând că numai Sfântul Averchie, cu rugăciunile sale, i-a redat vederea, a vrut să-l vadă și să-i dea mulțumire pentru tămăduirea maicii sale; iar sfântul, învățând și pe Evxenian credința, l-a câștigat și pe el pentru Hristos.

După aceasta, alte trei cinstite femei, având ochii orbi, s-au apropiat de sfântul și, închinându-se lui, i-au zis: „Și noi credem în Iisus Hristos, pe care tu Îl propovăduiești. Deci, ne rugăm ție, deschide și ochii noștri cei orbi, precum ai deschis pe ai Friellei”. Iar sfântul a zis către dânsele: „De credeți în adevăratul Dumnezeu, precum ziceți, veți vedea lumina Lui”. Zicând acestea, și-a ridicat ochii săi în sus și a început a se ruga, iar când se ruga sfântul, a venit din cer raza luminii celei negrăite, care covârșea strălucirea soarelui și a strălucit locul acela împrejur, unde se ruga Sfântul Averchie și toți cei ce erau colo au căzut la pământ, neputând să vadă acea lumină, numai singure cele trei femei stăteau în preajmă. Cum s-a atins acea lumină de ochii acelor femei oarbe, îndată au și văzut și s-a dus strălucirea luminii cerești. Apoi sfântul le-a întrebat pe femei: „Ce ați văzut când s-au deschis ochii voștri?”. Cea dintâi a răspuns: „L-am văzut pe Dumnezeul Cel veșnic, atingându-se de ochii mei”. A doua a zis: „Eu am văzut un tânăr frumos, atingându-se de ochii mei”. Iar a treia a zis: „Eu am văzut un prunc mic și prealuminos, atingându-se de ochii mei”. Auzind acestea sfântul și toți cei ce erau cu dânsul au lăudat pe Unul Dumnezeu în Treime, Cel ce face minuni preamărite.

După aceasta Sfântul Averchie, auzind că și în cetățile și satele din preajmă mulți bolesc de felurite neputințe, s-a dus cu ucenicii săi și, urmând Domnului său, umbla prin cetăți și prin sate, învățând cele pentru împărăția lui Dumnezeu și tămăduind pe cei neputincioși. Mergând la un loc care se numește Seliște, și-a plecat genunchii lângă un râu și s-a rugat, zicând: „Doamne, Îndurate, ascultă-mă pe mine, robul Tău și dă darul locului acestuia, ca să curgă izvor de ape calde și toți cei ce vor spăla într-însul să primească tămăduire de toate bolile și rănile”. Când a sfârșit rugăciunea, s-a auzit deodată un tunet, cerul fiind senin și toți cei ce erau de față s-au înspăimântat; iar după tunet a curs un izvor de apă caldă în locul unde erau genunchii Sfântului Averchie plecați la rugăciune. Apoi sfântul a poruncit celor ce erau cu dânsul să sape gropi adânci, ca în ele să se adune apele calde. Tuturor bolnavilor le-a poruncit să se spele în apele acelea și toți cei ce se spălau câștigau sănătate, cu ajutorul rugăciunilor cuviosului.

Odată, vrând să-l ispitească pe el diavolul, s-a prefăcut în chip de femeie și s-a apropiat de el, cerându-i binecuvântare. Căutând sfântul la fața necuratului și vrând să se întoarcă, s-a împiedicat cu piciorul cel drept de o piatră care l-a vătămat și i s-a făcut o rană la gleznă. Din cauza durerii stătea trist, ținându-se cu mâna de acel loc unde era lovitura. Diavolul, râzând, s-a schimbat iar în chipul său și a zis către sfântul: „Să nu mă socotești că sunt din diavolii cei proști și nici pe care tu în multe feluri i-ai izgonit. Dimpotrivă, eu sunt mai-marele lor și această rană de la mine ți-a venit, căci tămăduind pe alții de dureri să fii și tu bolnav”. Zicând acestea diavolul, a intrat în unul din tinerii care stăteau înaintea sfântului și a început să-l chinuie. Sfântul Averchie, rugându-se lui Dumnezeu, a certat pe diavol și l-a izgonit din tânăr. Apoi, diavolul ieșind, a strigat: „Multe rele îmi faci mie, Averchie și nu mă lași să viețuiesc aici cu pace, dar mă voi sârgui să-ți răsplătesc și la bătrânețele tale te voi sili să alergi la cetatea Romei”.

Sfântul, întorcându-se acasă, șapte zile n-a mâncat și nici n-a băut, ci petrecea în post și rugăciuni toată noaptea, rugându-se lui Dumnezeu să nu dea vrăjmașului o putere ca aceea asupra lui, ca să meargă acolo unde ar voi să-l ducă. În a șaptea noapte i s-a arătat lui Domnul în vedenie, zicându-i: „Averchie, cu a Mea purtare de grijă vei merge la Roma, ca să fie și mai bine cunoscut numele Meu acolo; deci nu te teme, căci darul Meu va fi cu tine”. Iar sfântul, întărindu-se prin acea vedenie, a spus fraților cele ce a auzit de la Domnul, Care I s-a arătat lui. Apoi, nu după multă vreme, diavolul care se lăuda că va osteni în Roma pe Sfântul Averchie, a început cu viclenie să-și arate fapta.

În acea vreme împărat al Romei era Marc Aureliu și el a făcut părtaș al împărăției sale pe Luchie Vera, pe care l-a logodit cu fiica sa Luchilia. Însă mai înainte de a se face nunta, a intrat diavolul în acea fecioară și o chinuia, fiind amândoi împărații, și tatăl și logodnicul, într-o mare mâhnire pentru dânsa. Adunând din toate părțile doctori înțelepți, vrăjitori și preoți idolești, se îngrijeau de tămăduirea ei, dar nimic nu sporeau, ci din zi în zi îi era mai rău Luchiliei. Apoi a început diavolul dintr-însa a striga, zicând: „Nimeni nu mă poate izgoni de aici, în afară de Cuviosul Averchie, episcopul Ierapoliei”. Auzind aceasta împăratul Aureliu, tatăl acelei fecioare, a trimis îndată la antipatul său Evxenian Poplion, care era la răsărit, scrisoarea următoare: „Știre s-a făcut stăpânirii noastre pentru un oarecare Averchie, episcopul Ierapoliei, care este într-a ta stăpânire și în credința creștinească este îmbunătățit bărbat, încât izgonește diavolii și alte boli poate să tămăduiască; deci, noi, având trebuință de el, trimitem doi senatori de-ai noștri, Valerie și Vasian, ca să-l aducă la noi cu toată cinstea. De aceea, poruncim cinstei tale să-l sfătuiești pe el să vină degrabă la noi, căci vei avea din partea noastră nu puțină laudă”.

Asemenea scrisoare primind antipatul de la împărat, a mers la Cuviosul Averchie și l-a rugat să meargă în Roma împreună cu solii împărătești. Iar Sfântul Averchie, aducându-și aminte că diavolul se lăuda că are să-l ostenească în calea cea lungă până la Roma, a zis întru sine: „Deși te-ai sârguit, vrăjmașule, a împlini ceea ce te-ai lăudat că să faci, însă nu te vei bucura, pentru că am nădejde la Dumnezeu că nu-mi vei supăra bătrânețele, ci și acolo voi sfărâma grumazul tău cu puterea Hristosului meu, Care mi-a făgăduit în vedenie Darul Său”. Pregătindu-și toate cele de trebuință pentru călătorie, s-a sculat și a plecat, chemând în ajutor pe Atotputernicul Dumnezeu.

Pregătirea lui s-a făcut în acest chip: a luat puțină pâine, iar într-un burduf de piele a turnat puțin vin, untdelemn, oțet și apă și le-a făcut să nu se amestece între ele, că atunci când îi trebuia vin pe cale, atunci din burduf numai vin curgea: iar când îi trebuia untdelemn, apoi numai untdelemn ieșea, iar când voia oțet, oțet scotea, la fel și cu apa, și așa, după trebuință, fiecare lichid curgea deosebit de celălalt, deși toate erau în același burduf. Odată ucenicul lui, voind fără binecuvântare să scoată unpahar de vin din burduf, îndată au curs toate lichidele amestecate: și vin, și untdelemn, și oțet, și apă, încât nu-i era cu putință să guste, iar el, înspăimîntîndu-se, a mărturisit sfântului păcatul său și a cerut iertare de la dânsul. Apoi, iarăși, cu binecuvântarea fericitului, fiecare lichid curgea deosebit.

După ce au ajuns la Roma, împăratul și femeia sa, Faustina, l-au primit cu cinste și l-au dus la fiica lor care era chinuită de diavol. Văzând aceasta pe Sfântul Averchie, a râs și i-a zis: „Oare nu ți-am spus, Averchie, că îți voi răsplăti supărarea mea și că la bătrânețele tale te voi sili ca să mergi în cetatea Romei?”. Iar sfântul i-a răspuns: „Cu adevărat este așa, dar nicidecum nu te vei mângâia cu aceasta, diavol blestemat”. Apoi a poruncit că fecioară să fie scoasă afară din palat. Pe când o scotea, diavolul se scutura nevoind să meargă. Însă fecioară, fiind dusă cu sila, a început diavolul a o arunca la pământ și a o bate. Atunci Sfântul Averchie, ridicându-și ochii în sus, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru tămăduirea fecioarei care pătimea, iar diavolul a început a striga: „Juru-te pe tine, cu însuși Hristosul tău, ca să nu mă trimiți în adânc, nici în alt loc oarecare, ci să merg acolo unde am fost mai înainte de a fi aici”. Iar sfântul i-a răspuns: „Vrăjmașule, să mergi la tatăl tău satana, iar pentru că mi-ai ostenit bătrânețele mele până aici, să ai și tu parte de osteneală și să nu te întorci nepedepsit aici”. Și era acolo înaintea palatului o piatră foarte mare, pe care numai o muțime de oameni abia putea s-o miște din loc.

Spre acea piatră arătând sfântul cu mâna, a zis către diavol: „Ție îți poruncesc, diavole, cu numele Domnului meuIisus Hristos, ca să duci piatra asta până în patria mea, în cetatea Ierapoliei, și să o așezi lângă porțile dinspre miazăzi”. Iar diavolul, ca un rob predat și legat cu jurământ, ieșind din fiica împăratului, a luat piatra aceea și, suspinând din greu, a dus-o prin văzduh pe la locul numit Ipodromiul. Mulți oameni au văzut, cu mare mirare, piatra aceea ce o ducea prin văzduh și au auzit pe diavolul suspinând cu glas mare, dar nu au putut să-l vadă. Iar diavolul, ducând piatra în Ierapole, a aruncat-o în acel loc unde îi poruncise Sfântul Averchie. Locuitorii Ierapoliei, când au văzut piatra cazând ca de năpraznă din văzduh, s-au mirat foarte tare, neștiind taina, până când s-a întors sfântul înapoi la dânșii.

Fiica împăratului, fiind eliberată de diavolul care o chinuia, zăcea la picioarele Sfântului Averchie ca o moartă. Iar Faustina, împărăteasa, socotind că fiica ei a murit, a început să plângă. Apoi sfântul, întinzând mâna, a ridicat-o pe fecioară, care acum era sănătoasă și cu mintea întreagă. Atunci s-au bucurat foarte mult părinții ei și toată casa împărătească s-a veselit de tămăduirea fiicei împăratului. Îndată părinții ei au trimis cu bucurie vestitori la ginerele lor, Luchie Verul, care era atunci în război împotriva parților, înștiințându-l de însănătoșirea logodnicei lui. Apoi i-au dat sfântului daruri și l-au întrebat ce-i mai trebuie, făgăduindu-i să-i dea toate cele ce va voi. Dar el n-a luat nici aur, nici argint, nici vreo altă avere, pentru că zicea: „Nu are nevoie de bogăție cel pentru care pâinea și apa este ca o masă împărătească sau ca un banchet mare și ospăț îmbelșugat”. Însă el a cerut aceste două lucruri: cel dintâi lucru cerut a fost ca să li se dea creștinilor săraci din Ierapoli, din daniile împărătești ce se luau în fiecare an, câte trei mii de măsuri de grâu – căci atunci toți oamenii din Ierapole credeau în Hristos, iar al doilea lucru pe care l-a cerut sfântul de la împărat a fost să se poruncească a se zidi, cu cheltuială împărătească, băi la apele cele calde, pe care el cu rugăciune le scosese la suprafață, spre tămăduirea bolnavilor. Și îndată împăratul i-a făgăduit că îi va îndeplini cu bucurie amândouă lucrurile cerute, dându-i și înscris pentru aceasta.

Petrecând el câtăva vreme în Roma și întărind în credință Biserica lui Hristos, i s-a arătat în vedenie Domnul, zicându-i: „Se cade ție, Averchie, ca să mergi în Siria, ca și acolo să propovăduiești numele Meu, să întărești Biserica Mea și să tămăduiești mulțime de bolnavi”. Averchie, după vedenia aceea, îndată a rugat pe împărat ca să-l slobozească, dar el nu voia, temându-se că nu cumva în lipsa lui să se întoarcă iarăși vrăjmașul în fiica lor. Iar Averchie i-a spus să nu se teamă, încredințându-l că diavolul nu se va întoarce și împăratul abia i-a dat drumul sfântului. Apoi s-a urcat în corabie, care a plutit spre părțile Siriei.

Mai întâi a fost în Antiohia, apoi s-a dus la Apamia și în cetățile cele dimprejur, aducând pace Bisericilor celor tulburate de ereticii marchioniți. Apoi, trecând Eufratul, a cercetat Bisericile din Nisibe și din toată Mesopotamia. De acolo a mers în Cilicia și Pisidia, apoi a trecut la Sinad, mitropolia Frigiei. Prin toate țările și cetățile acelea a adus mult folos Bisericii lui Dumnezeu, pe mulți credincioși i-a întors la credință, pe eretici i-a rușinat și i-a izgonit, pe credincioși i-a întărit în credință, a povățuit pe cei rătăciți la calea cea bună, duhurile cele diavolești din oameni le-a gonit și multe feluri de neputințe ale bolnavilor a tămăduit; drept pentru care a fost numit de toți întocmai cu apostolii, pentru că nimeni n-a înconjurat așa de multe țări și cetăți ca el, afară de apostoli.

Astfel, arhiereul Averchie a răspândit slava lui Hristos Dumnezeu și a propovăduit mântuirea oamenilor. Apoi s-a întors la scaunul său. Auzind poporul Ierapolei că păstorul lor se întoarce la dânșii și că este aproape de cetate, au alergat toți în întâmpinarea lui, mici și mari, bărbați, femei și copii și cu bucurie negrăită cazând înaintea lui, ca și copiii înaintea tatălui, se învredniceau de binecuvântarea sfântului, pe care de mult îl doreau. Apoi Sfântul Averchie, intrând în biserica din cetate și șezând pe scaunul său, a dat pace tuturor și i-a învățat multe. Astfel a adus mare bucurie norodului, prin venirea lui, dar mai ales săracilor, căci pentru hrănirea lor avea scrisoarea împărătească, care poruncea că țăranii să ia pe fiecare an trei măsuri de grâu din dările împărătești ce se adunau. Astfel s-a luat acel grâu în toți anii, până la Iulian Paravatul, care a stricat acel așezământ împărătesc și scrisoarea ce o adusese sfântul. Apoi s-au clădit și băi la apele acelea calde, prin poruncă împărătească și prin sârguință Sfântului Averchie.

Cuviosul Averchie a petrecut ceilalți ani ai vieții sale întru cuvioșie și dreptate, și bine întreținându-și turma, s-a apropiat de sfârșitul vieții sale, despre care a știut mai înainte de vreme. Pentru că i s-a arătat Domnul în vedenie, zicându-i: „Averchie, acum este aproape vremea să te odihnești după ostenelile tale”. Iar Averchie și-a chemat turmă și a spus că viața lui se sfârșește. Dând obișnuitul său cuvânt de învățătură, pe toți îi învăța să stăruie în credință, în nădejde neîndoită și în dragoste nefățarnică. Apoi și-a gătit mormântul și, dând tuturor pace și binecuvântare, și-a dat sfântul său suflet în mâinile Domnului. Așa s-a sfârșit Sfântul Averchie, cel întocmai cu apostolii, având șaptezeci și doi de ani. Plângând mult pentru el tot poporul Ierapoliei, au îngropat cinstitul lui trup cu mare cinste. Piatra aceea, care prin porunca lui se adusese de la Roma, au pus-o cu mare osteneală pe mormântul cuviosului, cu ale cărui rugăciuni multe tămăduiri se făceau la mormânt și la apele calde, pe care singur le-a scos la suprafață prin rugăciuni, prin care și nouă pururea să-Și verse Domnul mila Sa în veci. Amin.

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgbasilica.ro

 

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu


 

Sfântul Apostol Iacov a fost fiul lui Alfeu și unul din Cei Doisprezece.

El era fratele sfântului evanghelist Matei.

Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Iacov la 9 octombrie și apoi pe 30 iunie, la Soborul celor Doisprezece Sfinți Apostoli.

Iacov a auzit cuvintele Domnului și a mărturisit minunile Sale.

După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii Iacov, Alfeu, și Andrei Cel Întâi-Chemat (30 noiembrie) au făcut călătorii misionare prin Iudeea, Edessa, Gaza și Eleuteropolis, propovăduind Evanghelia, vindecând orice fel de boală, și aducându-i pe mulți pe calea mântuirii.

Sfântul Iacov și-a încheiat munca apostolească mucenicește în orașul egiptean Ostrachina, unde a fost crucificat de păgâni.

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu

Glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte Iacob,
roagă-L pe mult milostivul Dumnezeu
să dea sufletelor noastre iertare de păcate.

Condacul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu

Glasul 2-lea:

Binecuvântați-l pe Iacov, lăudați-l ca pe trimisul Domnului,
că a săturat sufletele celor evlavioși cu dogme înțelepte.
Stând pe tronul slavei în fața Stăpânului,
el petrece împreună cu îngerii, neîncetat rugându-se pentru noi toți.

Condacul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu

Glasul al 4-lea:

Cel Ce Te-ai Înălţat…

Cel ce vânător păgânilor prea minunat s-a arătat
și între ucenici preacinstit, și cu Apostolii împreună-locuitor, Iacov,
lumii bogăție de tămăduiri izvorăște și apără de primejdii pe cei ce-l laudă.
Pentru aceasta, cu un glas strigăm către dânsul:
Mântuiește pe toți cu rugăciunile tale, Apostole!

Condacul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu

Glasul al 2-lea:

Pe cea întru rugăciuni…

Ca pe un luceafăr, ce luminează toată făptura,
pe însuși văzătorul lui Hristos și de Dumnezeu grăitorul Iacov,
cu cântări să-l lăudăm, cinstind astăzi pomenirea lui,
că se roagă pururea pentru noi toți.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna arată că Sf. Ap. Iacov al lui Alfeu se zugrăvește ca un tânăr cu puțină barbă ascuțită (de culoare neagră).

Poartă în mână un sul (o hârtie) înfășurat(ă), ca propovăduitor al Evangheliei.

 

Viața Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu


 

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe basilica.ro

Era fiul lui Alfeu şi fratele lui Matei, vameşul şi evanghelistul.

Când Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia cu trupul pe pământ şi alegea pentru vrednicia apostolească pe oamenii cei fără de răutate şi drepţi, ca să-i trimită la propovăduirea Evangheliei în toată lumea, atunci l-a ales pe acest Iacob şi ca pe un vrednic l-a numărat în ceata apostolească.

Iar Iacob a fost dintre cei doisprezece apostoli, însuşi văzător şi ucenic al lui Hristos, propovăduitor al Tainelor şi următor paşilor Lui şi împreună cu ceilalţi Apostoli, primind Sfântul Duh care s-a pogorât asupra lor în limbi de foc, a mers la diferite neamuri şi popoare ca să propovăduiască pe Hristos, să povăţuiască şi să-i aducă pe cei rătăciţi la calea mântuirii.

Aprinzându-se cu râvna cea dumnezeiască, ca focul a ars spinii necredinţei, a sfărâmat idolii şi le-a risipit capiştile, a tămăduit multe boli şi a gonit din oameni duhurile necurate şi viclene şi a adus Domnului nostru Iisus Hristos mulţime de popor, de la care şi-a câştigat numele cel nou: sămânţa dumnezeiască, căci semănând în inimile oamenilor cuvântul dumnezeiesc a sădit şi a sporit dreapta credinţă.

Pentru aceasta s-a numit sămânţa dumnezeiască. Şi înconjurând multe ţări, a semănat sămânţa cea cerească şi, adunând spicele mântuirii omeneşti, a sfârşit alergarea sa pe urma lui Hristos, pentru că s-a făcut următor al patimilor Lui, şi fiind pironit pe cruce şi-a dat sufletul său lui Dumnezeu.

Şi această dumnezeiască sămânţă – adică Sfântul Iacob – a fost adunată cu roduri însutite în cereasca jitniţă unde, săturându-se însuşi de vederea feţei lui Dumnezeu, şi nouă ne mijloceşte aceeaşi săturare cu rugăciunile sale.

Sfântul Apostol Matia (†63)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Sfântul Apostol Matia


 

Sfântul Apostol Matia a fost unul din Cei Șaptezeci înainte de a-l înlocui pe Iuda Iscarioteanul între Cei Doisprezece.

Sfântul Matia este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 9 august și la 30 iunie împreună cu Soborul Slăviților și Drept-lăudaților Doisprezece Apostoli ai lui Hristos.

Apostolul Matia s-a născut în Betleem din tribul lui Iuda. Încă din copilărie, el a studiat Legea lui Dumnezeu sub supravegherea lui dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu.

Atunci când Domnul nostru Iisus Hristos s-a arătat lumii, Sfântul Matia a crezut că El este Mesia și l-a urmat apoi cu perseverență, fiind numărat printre cei Şaptezeci de Apostoli, pe care Domnul “i-a trimis doi câte doi înaintea feței Sale” (Luca 10,1) (1)

După Înălțarea Mântuitorului, Sfântul Matia a fost ales de ceilalți să îl înlocuiască pe Iuda Iscarioteanul dintre cei Doisprezece Apostoli (Fapte 1:15-26) (2)

După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Matia a propovăduit Evanghelia în Ierusalim și în Iudeea împreună cu ceilalți Apostoli (Fapte 6:2, 8:14) (3)

Din Ierusalim, el a mers împreună cu Apostolii Petru și Andrei în Antiohia Siriană și apoi în orașele Tianum și Sinope din Capadocia.

Aici, Apostolul Matia a fost întemnițat, scăpând în mod miraculos cu ajutorul Sfântului Andrei Întâiul Chemat.

Apostolul Matia a călătorit apoi spre Amasea, un oraș aflat pe malul mării.

În timpul călătoriei de trei ani a Apostolului Andrei, Sfântul Matia a fost cu el în Edessa și Sebasta.

În conformitate cu Sfânta Tradiție a Bisericii, el a propovăduit în Pontine Etiopia (în prezent vestul Georgiei) și în Macedonia.

El a fost frecvent, în acea perioadă, în pericol de moarte, dar Domnul l-a apărat pentru a propovădui Evanghelia.

O dată, păgânii l-au forțat să bea o fiertură otrăvitoare.

El a băut-o și nu numai că nu l-a afectat ci chiar a vindecat câțiva prizonieri care fuseseră orbiți cu această fiertură.

Când Sfântul Matia a ieșit din temniță, păgânii l-au căutat în zadar, pentru că pentru ei devenise invizibil.

Altă dată, când păgânii s-au înfuriat și vroiau să-l omoare, pământul s-a deschis și i-a înghițit.

Apostolul Matia s-a reîntors în Iudeea unde a continuat să-i lumineze pe compatrioții săi cu lumina învățăturilor lui Iisus Hristos.

El a făcut minuni mari în Numele lui Iisus Hristos și a convertit mulțime mare la credința creștină.

Marele preot evreu Anania îl ura pe Hristos și, mai înainte, îl condamnase pe Apostolul Iacov, Fratele Domnului să fie azvârlit de pe înălțimile Templului iar acum a ordonat ca Apostolul Matia să fie arestat și adus în fața Sinedriului din Ierusalim.

Anania cel lipsit de evlavie a rostit o cuvântare în care l-a blasfemiat pe Domnul.

Folosind profețiile din Vechiul Testament, Apostolul Matia a demonstrat că Iisus Hristos este Adevăratul Dumnezeu, Mesia cel promis, Fiul lui Dumnezeu, Consubstanțial and Coetern cu Dumnezeu Tatăl.

După aceste cuvinte, Apostolul Matia a fost condamnat la moarte de către Sinedriu și lapidat.

Când Sfântul Matia era deja mort, evreii, pentru a-și ascunde fărădelegea, i-au tăiat capul ca unui dușman la Cezarului. (Conform unor istorici, Apostolul Matia a fost crucificat și spun că el a murit în Colchis.)

Apostolul Matia a primit cununa muceniciei în anul 63.

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Apostol Matia

Glasul al 3-lea

Apostole Sfinte Matia, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condacul Sfântului Apostol Matia

Glasul al 4-lea

Arătatu-Te-ai astăzi…

Ca un soare cu raze luminoase în toată lumea ieșind vestirea ta, a luminat Biserica păgânilor cu darul, purtătorule de minuni, Matia Apostole.

 

Viața Sfântului Apostol Matia


 

Sfântul Apostol Matia (†63) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Apostol Matia (†63) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Matia a fost unul din cei 70 de ucenici, iar mai apoi a fost numărat cu cei 12 Sfinți Apostoli , în locul lui Iuda, care căzuse.

Sfântul Apostol Matia era cu neamul din Betleem, din seminția lui Iuda. El a învățat în Ierusalim din copilărie Scripturile și înțelegerea Legii, de la Sfântul Simeon primitorul de Dumnezeu, de care a fost povățuit și la toată fapta bună, trăind cu dumnezeiască plăcere și umblând pe căile cele drepte ale poruncilor Domnului. Iar când Domnul nostru Iisus Hristos, după 30 de ani ai nașterii Sale din Preasfânta Fecioară, a fost botezat în Iordan de Ioan, S-a arătat lumii adunând pe ucenicii Săi și propovăduia împărăția lui Dumnezeu, învățând popoarele și făcând multe semne și minuni; atunci Matia, auzind propovăduirea și învățătura lui Hristos și văzând facerile Lui de minuni, s-a rănit cu dragoste spre Dânsul și, defăimând cele lumești, i-a urmat Lui cu ceilalți ucenici și cu poporul, îndulcindu-se de vederea feței și de cuvintele cele prea dulci ale lui Dumnezeu cel întrupat. Iar Domnul, Care cearcă inimile și rărunchii, văzând osârdia aceluia și știința cea curată, l-a ales pe el nu numai în ucenicie, dar și în slujba apostoliei.

Mai întâi Sfântul Matia a fost unul din cei 70 de apostoli mai mici, pentru care se scrie în Evanghelie: A arătat Domnul și pe alți 70 și i-a trimis pe ei câte doi înaintea feței Sale… Apoi, după pătimirea cea de bună voie, după Invierea și Inălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Matia a fost numărat cu cei 12 Sfinți Apostoli mai mari, în locul lui Iuda, care căzuse, căci ceata de 12 fiind neîmplinită, Sfântul Petru, cel mai mare dintre apostoli, stând în mijlocul bisericii, a ținut cuvânt despre aceasta, că se cuvine a se împlini locul lui Iuda, care a căzut și a pierit, ca să fie întreagă și neschimbată ceata de 12 mai mari apostoli, mai întâi aleși ai Domnului. Și au pus pe doi: pe Sfântul Iosif, care se numea Varsava, și pe acest Sfânt Matia. Și, rugându-se, au zis: „Tu, Doamne, știutorul tuturor inimilor, arată pe unul care l-ai ales dintre acești doi, ca să ia soarta slujbei acesteia și a apostoliei, din care a căzut Iuda”. Apoi, trăgând la sorți, sorțul a căzut pe Matia și a fost numărat între cei doisprezece apostoli, iar alegerea â fost întărită de Domnul prin trimiterea Sfântului Duh în limbi de foc, Care a șezut și pe Sfântul Matia, precum a stat și pe ceilalți sfinți apostoli, dându-i lui dar asemenea.

Iar după primirea Sfântului Duh, apostolii primind sorții în care parte să meargă fiecare dintre dânșii spre propovăduirea lui Hristos, Sfântului Matia i-a căzut sorțul să meargă în Iudeea, ca acolo să propovăduiască pe Hristos Dumnezeu. Și s-a ostenit într-însa, cercetând cetățile și satele și binevestind mântuirea lumii. Dar nu numai în Iudeea a purtat numele lui Hristos, ci și între neamuri, pentru că se povestește despre dânsul, că și în Etiopia a propovăduit cuvântul. Acolo a suferit multe chinuri, fiind târât, bătut, spânzurat la chinuire, strujit cu fiare pe coaste și ars cu foc pe dedesubt; dar, întărindu-l pe el Hristos, toate chinurile acelea le-a primit cu bucurie și le-a răbdat vitejește.

Încă se povestește despre Sfântul Matia că s-a ostenit și în Macedonia cu buna vestire a lui Hristos, unde păgânii elini, prin-zându-l și vrând să ispitească puterea credinței propovăduite de dânsul, i-au dat să bea o băutură otrăvitoare, care pierdea vederea ochilor, căci dacă cineva gusta dintr-însa, îndată rămânea orb. Dar sfântul apostol, bând otrava aceea în numele lui Hristos, a rămas nevătămat; încă și pe cei orbiți de acea otravă – mai mult de 250 de oameni -, punându-și mâinile pe dânșii și chemând numele lui Hristos, i-a tămăduit. Acest lucru nesuferindu-l diavolul să-l vadă, s-a arătat necredincioșilor în chip de copil mic, poruncindu-le să-l ucidă pe Matia, pentru că strică cinstea lor cea drăcească.

Dar când aceia voiau să-l prindă pe apostol, el umbla prin mijlocul lor nevăzut de dânșii; și, căutându-l ei trei zile, nu l-au găsit. Apoi sfântul arătându-se lor de bunăvoie, s-a dat în mâinile lor, iar ei legându-l l-au închis în temniță, unde, arătându-i-se diavolul cu mânie, scrâșnea din dinți asupra lui. Dar în noaptea următoare, Domnul stând înaintea lui în lumină mare, l-a întărit pe el și, dezlegându-l din legături, a deschis ușile temniței și l-a lăsat liber. Deci, făcându-se ziuă, sfântul apostol iarăși s-a arătat în mijlocul poporului și propovăduia pe Hristos cu îndrăzneală. Iar când oarecare oameni împietriți cu inimile nu numai că nu credeau propovăduirea lui, dar se și mâniau împotriva lui și voiau să pună mâinile lor ucigașe pe dânsul, îndată deschizându-se pământul, i-a înghițit, iar cei rămași, temân-du-se, s-au întors la Hristos și s-au botezat.

După aceasta, apostolul lui Hristos s-a întors iarăși în Iudeea, la sorțul său și, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, pe mulți din fiii lui Israel îi întorcea la Hristos Domnul, încredințându-i pe ei prin semne și minuni, pentru că pe cei orbi îi lumina, pe cei leproși îi curăța, pe diavolii din oameni îi izgonea cu numele lui Hristos; șchiopilor le dădea umblare; surzilor, auzire, și pe cei ce mureau îi întorcea la viață. Drept aceea, pe Moise îl numea că este sfânt și Legea lui cea dată de Dumnezeu pe lespezi le poruncea să o păzească și-i învăța să creadă în Hristos, în Cel închipuit mai înainte de însuși Moise prin semne și prin profeții, și întru Cel mai înainte vestit de cuvintele prorocilor, pe Care L-a trimis Dumnezeu Tatăl spre mântuirea lumii și Care S-a întrupat din Preacurata și Preanevinovata Fecioară. Și le tâlcuia lor Sfântul Matia toate cele vestite de proroci pentru Hristos, că acum s-au împlinit în Mesia Care a venit.

În vremea aceea, Anan era cel dintâi arhiereu printre iudei, urâ-tor și hulitor al numelui lui Iisus Hristos și prigonitor al credincioșilor, cu a cărui poruncă și Sfântul Iacov, ruda Domnului, a fost aruncat de pe aripa templului și a fost ucis. Și trecând Sfântul Matia prin părțile Galileei, intra prin adunările evreiești și propovăduia pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar evreii cei orbiți de necredință și de răutate, pornindu-se spre mânie, l-au prins și l-au dus în Ierusalim la arhiereul Anan.

Iar arhiereul, strângând adunare evreiască vicleană și punându-l înaintea lor pe apostolul lui Hristos, a început a zice către ai săi: „Știe adunarea aceasta și toată lumea în câtă ocară a venit neamul nostru, nu din vreo vină a noastră, ci cu răzvrătirea unora, care au ieșit de la noi, și cu lăcomia ighemonilor romani, sau mai bine zis cu tirania. Nevrednici sunt de pomenire cei ce ne-au adus nouă eresurile, cu care atâtea mii de oameni s-au înșelat. Știți singuri câți au fost uciși de ostașii romani și au pierit înșelătorii și cei înșelați, însă nu fără de mare defăimare a neamului nostru.

Unii ca aceștia au fost începătorii de eresuri: Iuda Galileeanul și Teuda vrăjitorul, care pierind, a pierit și pomenirea lor. Dar mai mare începător de eresuri decât toți s-a sculat Iisus Nazarineanul, Care propovăduindu-se pe sine că este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu, a uimit ochii multora cu semnele Sale și cu minunile Sale făcute cu farmece, și inimile lor le-a tras în urma sa, defăimând păzirea Legii; dar a luat judecată după legea pe care o hulea. Dar ce zic? Știm că de la Insuși Dumnezeu este dată Legea lui Moise și este păzită de patriarhi și proroci, cărora le-a dat să facă și minuni, precum Iisus nu putea să facă. Cine nu știe că Moise a vorbit cu Dumnezeu ca și cu un om? Cine nu știe că Ilie a fost luat la cer cu căruță de foc? Cine nu a auzit că mortul, fiind aruncat pe oasele cele moarte ale lui Elisei, a înviat? Și alți sfinți ai lui Dumnezeu câte minuni au făcut? Dar nici unul dintre ei n-a îndrăznit a-și alătura cinstea dumnezeiască sau să scornească lege nouă, precum a îndrăznit Iisus. Prorocii au grăit cu smerit chip și glas, fiind învățați de Duhul Sfânt; iar El de la Sine spunea cuvinte mândre și ajunsese până la atâta îndrăzneală, încât și pe boieri și pe arhierei îi ocăra cu cuvinte necinstite, iar pe cărturari și pe farisei îi numea fățarnici. Deci care din proroci a îndrăznit a spune așa? Dar după mândria Sa, Și-a găsit sfârșit vrednic, luându-Și plata după faptele Sale! O, de ar fi pierit pomenirea Lui odată cu Dânsul, și de ar fi murit învățătura Lui odată cu El, ca să nu fi fost nimeni să o învie! Iar aceasta, o, de câtă durere ne este nouă, că Templul lui Dumnezeu, Sfânta Cetate și legile părintești se află sub jugul romanilor și nu este nimeni care să-i fie milă, nimeni care să ne împărtășească durerea, nimeni care să ne scoată!

Suntem trași la judecată fără de vină și răbdăm. Ne îmbulzesc și ne învoim. Ne răpesc și tăcem. Iar mai vârtos galileenii ne dau pe noi în mâinile romanilor, când sângele lui Hristos, ca al unui om nevinovat, nu se rușinează a-l aduce asupra noastră și al neamului nostru. Deci se cade ca acei galileeni – nefiind mulți – să piară, decât să se dea pierzării de romani acest loc sfânt și tot neamul nostru; pentru că dintre două răutăți – de nu se poate scăpa de amândouă -, pe una suferită mai ușor este de nevoie a o alege. De aceea și acest ucenic al lui Hristos ce stă înaintea noastră este vrednic de moarte; însă mai întâi singur de la sine să socotească, căci nu-i oprim lui vremea spre a se gândi, nici nu-i dorim pierzarea, ci îndreptarea lui. Deci din două să-și aleagă una: sau să urmeze Legii celei date de Dumnezeu prin Moise și să fie viu, sau să se numească creștin și să moară!”.

Iar Sfântul Matia, ridicându-și mâinile în sus, a zis: „Bărbați frați, pentru acea pricină pe care voi o aruncați asupra mea, nu este de trebuință a grăi multe, căci pentru mine a fi creștin nu este vină, ci slavă, pentru că Insuși Domnul zice în prorocie: In zilele cele de apoi, întru cei ce-Mi slujesc Mie se va numi nume nou. Arhiereul Anan a zis: „Cum nu este vină a avea Legea cea sfântă întru nimic, a nu-L cinsti pe Dumnezeu, ci a lua aminte la basmele cele cu farmece și deșarte?”. Sfântul a răspuns: „De veți asculta cuvintele mele, vă voi arăta că cele propovăduite de noi nu sunt basme și farmece, ci sfântul adevăr, mărturisit de la început prin lege”.

Iar arhiereul învoindu-se să audă, Sfântul Matia și-a deschis gura sa și a început a le spune cele mai înainte închipuite și vestite despre Iisus Hristos, din cărțile Legii Vechi, cum Dumnezeu a făgăduit strămoșilor – lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov –, ca din seminția lor să ridice pe un bărbat ca acesta, Care avea să binecu-vinteze toate semințiile, pentru Care și David a mărturisit: Se vor binecuvânta întru El toate semințiile pământului și toate neamurile îl vor ferici pe El. Și cum rugul mai înainte nearzând închipuia întruparea Lui cea din Curata Fecioară, pentru care și Isaia a prorocit: Iată Fecioara în pântece va zămisli și va naște Fiu, pe Cel numit Emanuil, care se tâlcuiește: „Cu noi este Dumnezeu”. Iar Moise mai luminat a zis mai înainte: Proroc va ridica vouă Domnul dintre frații voștri, ca și pe mine, pe Acela să-L ascultați întru toate cele ce va zice vouă. Și iarăși patima Lui cea de voie, același Moise a închipuit-o mai înainte prin șarpele cel înălțat pe lemn în pustie. Iar Isaia mai înainte a prorocit: ca o oaie s-a adus spre înjunghiere. Și iarăși: Și cu cei fără de lege s-a socotit. Iar chip al învierii Lui celei de-a treia zi a fost Iona, care a ieșit nevătămat din pântecele chitului”.

Niște cuvinte ca acestea cu arătări minunate Sfântul Matia tâlcuindu-le despre Iisus Hristos din cărțile lor evreiești, arhiereul Anan n-a suferit, ci, umplându-se de mare mânie, a zis cu iuțime către dânsul: „Oare așa îndrăznești spre stricarea Legii? Oare nu știi Scriptura, care zice: Iar de se va scula întru tine proroc sau văzător de visuri și-ți va da ție semn sau minune, și va veni semnul sau minunea care a zis către tine: Să mergem să slujim la alți zei, pe care nu-i știți…, prorocul acela sau văzătorul de visuri să moară?”.

Sfântul Matia a răspuns: „Acela, de care ne este nouă cuvântul, nu este numai proroc, ci și Domnul prorocilor, este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu, a cărui dumnezeire se arată prin semne adevărate și pentru aceea am crezut în El, și nădăjduiesc că întru mărturisirea preasfântului Său nume voi rămâne neclintit”. Arhiereul a zis: „Dacă ți se va da ție vreme să te gândești, te vei pocăi oare?”. Sfântul a răspuns: „Să nu-mi fie mie să mă depărtez de adevărul pe care l-am aflat o dată. Pe Iisus Nazarineanul cel lepădat de voi și dat la moarte, Il cred cu inima și-L mărturisesc cu gura, că este adevărat Fiul lui Dumnezeu, de asemenea cu Tatăl, de o fire cu Acela și mai înainte de veci; și zic că sunt rob al lui Hristos!”

Atunci arhiereul, astupându-și urechile și scrâșnind din dinți, a început a striga cu mânie: „Hulește, hulește…”. Apoi a adăugat: „Să asculte Legea”. Și îndată s-a deschis o carte a Legii și s-a citit la locul unde era scris: Omul care va blestema pe Dumnezeul său, va lua păcat; iar cel ce va huli numele Domnului, cu moarte să moară. Cu pietre să-l ucidă toată adunarea lui Israel. Să nu-l cruțe pe el ochiul vostru, ca să scoateți răutatea din Israel.

Citindu-se aceste cuvinte în cartea aceea, arhiereul a zis către apostolul lui Hristos: „Gura ta asupra ta a grăit, fie sângele tău asupra capului tău”. Zicând acestea arhiereul, a osândit la moarte pe apostolul lui Hristos, ca să fie ucis cu pietre. Deci, luând pe Sfântul Matia, au mers la locul care se zicea Betlaschila – adică casa celor uciși cu pietre –, și sfântul a zis către iudeii care îl duceau: „Fățarnicilor, bine a prorocit David despre voi: Vâna-vor asupra sufletului dreptului și sânge nevinovat vor osândi. Și Iezechiel zice: Omorâți sufletele cărora nu li se cădea să moară”.

Sfântul zicând acestea, doi martori, după rânduiala Legii, și-au pus mâinile pe capul său și au mărturisit că a hulit pe Dumnezeu, pe Moise și Legea. Și aceia au aruncat primii asupra lui cu pietre. Iar sfântul i-a rugat pe dânșii ca acele pietre aruncate întâi de dânșii să le îngroape cu dânsul, întru mărturia patimii lui celei pentru Hristos. Deci au început și ceilalți a arunca pietre asupra lui și a-l ucide; iar el, ridicându-și mâinile spre cer, și-a dat sufletul său. Iar nelegiuiții aceia au adăugat și altă muncire, căci mucenicul fiind mort, i-au tăiat și capul cu securea, după obiceiul romanilor. Acest lucru a fost făcut spre plăcerea romanilor, ca și cum acel propovăduitor al lui Hristos ar fi fost potrivnic cezarului. Astfel Sfântul Apostol Matia, nevoindu-se cu nevoință bună, și-a sfârșit alergarea sa. Iar credincioșii, luând apostolescul trup, l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

1 – Sfânta Evanghelie după Luca (10:1)

Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.

 

2 – Faptele Sfinţilor Apostoli (1:15-26)

Şi în zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis:

Bărbaţi fraţi, trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda, care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus.

Căci era numărat cu noi şi luase sorţul acestei slujiri.

Deci acesta a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii şi, căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.

Şi s-a făcut cunoscută aceasta tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, încât ţarina aceasta s-a numit în limba lor Hacheldamah, adică Ţarina Sângelui.

Căci este scris în Cartea Psalmilor: “Facă-se casa lui pustie şi să nu aibă cine să locuiască în ea! Şi slujirea lui s-o ia altul”.

Deci trebuie ca unul din aceşti bărbaţi, care s-au adunat cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus,

Începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui.

Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia.

Şi, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales,

Ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui.

Şi au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, şi s-a socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.

 

3 – Faptele Sfinţilor Apostoli (6:2, 8:14)

Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese.

Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan,

 

cititi mai mult despre Sfântul Apostol Matia si pe: basilica.rodoxologia.rowww.crestinortodox.ropravila.roro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic (secolul I d.Hr.)

Sfinții Apostoli Silvan, Crescent și Sila – Icoană sec. XX, Mănăstirea Kalamiou, Nafklios (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Apostolul Sila


 

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Sila se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli.

Sfântul Sila a mers împreună cu Sfinții Pavel și Barnaba din Antiohia până în Ierusalim pentru a tranșa disputa dintre credincioși referitoare la circumcizie.

Apoi, el l-a însoțit pe Sfântul Apostol Pavel prin Asia până în Macedonia și acolo a fost făcut, ulterior, episcop în Corint. El a adormit în Domnul în pace.

Biserica îl pomenește pe Sfântul Sila la 30 iulie împreună cu Apostolii Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, iar în 4 ianuarie cu toți Cei Șaptezeci de Apostoli.

Apostolul Sila - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Apostolul Sila – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Imnografie

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinților Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 150), arată că Sf. Apostol Sila trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr cu un început de barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Sila si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

 

Apostolul Silvan


 

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Silvan (numit uneori şi Silvanus sau Siluan) se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli.

Sfântul Apostol Silvan s-a ostenit în propovăduirea cuvântului cu amândoi Sfinţii Mai-mari Apostoli Petru şi Pavel, fiind pomenit în scrisorile lor:

Cu Silvan, credinciosul frate, precum socotesc, puţine v-am scris vouă” (I Petru 5:12) şi „Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit de noi vouă, prin mine şi prin Silvan” (II Corinteni 1:19).

El a fost episcop în Tesalonic şi după ce a pătimit mult pentru credinţa sa, a adormit în Domnul, fiind pomenit de Biserică în 30 iulie.

Imnografie

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinţilor Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Viţe v-aţi arătat viei lui Hristos, înţelepţilor Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie şi prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugaţi-vă ca să se dăruiască nouă mare milă şi iertare greşelilor.

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149), arată că Sf. Apostol Silvan trebuie zugrăvit în chipul unui bătrân, pleșuv, cu barba scurtă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Silvan si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

 

Apostolul Crescent


 

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Crescent se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a fost însoţitorul şi ajutorul Sfântului Apostol Pavel (II Timotei 4,10) şi mai târziu a fost episcop în Galatia.

A fost şi propovăduitor în Galia. Acolo a şi fost martirizat în timpul persecuţiilor din vremea împăratului Traian, împreună cu Apostolii Sila, Silvan (Siluan), Epenet şi Andronic. Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Crescent în 4 ianuarie împreună cu Cei Şaptezeci şi pe 30 iulie.

Imnografie

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinţilor Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Viţe v-aţi arătat viei lui Hristos, înţelepţilor Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie şi prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugaţi-vă ca să se dăruiască nouă mare milă şi iertare greşelilor.

Iconografie

Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, p. 151) arată că Sfântul Apostol Crescens trebuie reprezentat ca un [episcop] bătrân, cu barba ascuțită.

cititi mai mult despre Apostol Crescent si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

 

Apostolul Epenet


 

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Epenet (Epenetus) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El este amintit de Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Romani (16,5) ca fiind originar din provincia Asia; a fost episcop de Cartagina.

Biserica îl pomenește în 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci și în 30 iulie împreună cu Apostolii Sila, Silvan, Crescent și Andronic.

Imnografie

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinților Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.

Iconografie

Erminia lui Dionisie din Furna (Ed. Sophia, București, 2000, p. 150) arată că Sfântul Apostol Epenet trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr, având barbă ascuțită, împărțită în trei, ținând în mână o hârtie înfășurată, care arată învățătura Apostolilor către toate popoarele.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Epenet si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

 

Apostolul Andronic


 

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Andronic a fost rudă cu Sfântul Apostol Pavel și unul din Cei Șaptezeci de Apostoli. El este menționat în Epistola către Romani 16,7 și este pomenit în Biserica Ortodoxă la 17 mai și la 30 iulie.

El a fost hirotonit episcop în Panonia, dar în loc să stea într-un singur loc, el a propovăduit în întreaga Panonie împreună cu Sfânta Iunia ca ajutoare a sa.

Prin credință, ei au convertit mulțime de păgâni la Hristos, au distrus multe temple ale idolilor, au alungat demoni, au făcut minuni și au vindecat orice fel de boală sau suferință trupească. Amândoi au avut parte de moarte mucenicească.

Sfintele lor Moaște au fost descoperite în împrejurimile Constantinopolului, lângă poarta Evghenia, pe vremea patriarhului Toma I al Constantinopolului (607-610).

Mai apoi, în secolul al XII-lea, împăratul Andronic I Comnenul (1183-1185) a construit o frumoasă biserică pe locul unde moaștele sfinților au fost descoperite și cinstite.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea) :

Sfinților Apostoli, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Pentru prăznuirea din 17 mai:

Condac (glasul al 2-lea) [2]:

Cunoscuți însoțitori ai Apostolilor și adevărați slujitori ai lui Iisus
v-ați dovedit a fi sfințiți vestitori ai venirii Sale;
căci, primind Harul Duhului, slăviților Andronic și Iunia,
străluciți ca niște candele până la marginile lumii.

Condac (glasul al 8-lea) :

Pe steaua cea prealuminoasă, care cu lumina dumnezeieștii înțelepciuni a luminat neamurile,
pe Andronic Apostolul lui Hristos, împreună cu înțeleapta Iunia,
care s-a nevoit cu dânsul în propovăduire, să-i lăudăm, strigând :
Rugați-vă neîncetat lui Hristos pentru noi toți.

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Condac (glasul al 4-lea):

Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Epenet si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

 

Viața Sfinților Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic


 

Sfinții Apostoli Silvan, Crescent și Sila - Icoană sec. XX, Mănăstirea Kalamiou, Nafklios (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinții Apostoli Silvan, Crescent și Sila – Icoană sec. XX, Mănăstirea Kalamiou, Nafklios (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Apostolii și bătrânii cu toată adunarea, alegând dintre dânșii pe niște bărbați, i-au trimis în Antiohia cu Pavel și cu Varnava, pe Iuda cel ce se numea Varsava și pe Sila, bărbatul cel vestit între frați.

Sfântul Apostol Sila, pe care cei mai mari apostoli l-au ales spre slujirea propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu, mai întâi cu Sfântul Mai-marele Apostol Pavel, apoi și singur a suferit multe osteneli întru bunavestire a lui Hristos. La început, când s-a făcut trimitere de la adunarea apostolilor din Ierusalim Bisericii din Antiohia, ca să nu taie împrejur pe cei ce veneau de la neamuri la sfânta credință, a fost trimis și Sfântul Sila cu alți bărbați vestiți, precum scrie despre aceasta Sfântul Luca în Faptele Apostolilor: Apostolii și bătrânii cu toată adunarea, alegând dintre dânșii pe niște bărbați, i-au trimis în Antiohia cu Pavel și cu Varnava, pe Iuda cel ce se numea Varsava și pe Sila, bărbatul cel vestit între frați.

Deci, mergând ei în Antiohia, au adunat poporul și le-au dat scrisoarea, pe care citind-o s-au bucurat de mângâiere. Iar Iuda și Sila, fiind prooroci, mult au mângâiat cu cuvântul pe frați și i-au întărit. Apoi Sila a voit să petreacă în Antiohia, iar Iuda s-a întors la Ierusalim. După aceasta Sfântul Pavel a voit să meargă în alte țări la propovăduire și, alegând pe Sfântul Sila, s-a dus cu dânsul, încredințându-se darului lui Dumnezeu de către frați. El a străbătut Siria și Cilicia, întărind Bisericile. Și mergând ei în Derbe și în Listra, au luat de acolo pe Timotei și s-au dus în Macedonia. Iar în Filipi au izgonit un duh ghicitor din oarecare fecioară, care prin vrăji aducea mult câștig stăpânilor săi. Și văzând stăpânii ei că a pierit nădejdea câștigului lor, au prins pe Pavel și pe Sila și i-au dus în târg la boieri, clevetind și zicând: Acești oameni tulbură cetatea noastră. Deci s-a strâns la dânșii mult popor și voievozii rupându-le lor hainele, au poruncit să-i bată cu toiege. Și, dându-le lor multe lovituri, i-au băgat în temniță și picioarele lor le-au ferecat în butuci.

Iar la miezul nopții Pavel și Sila cântau, rugându-se lui Dumnezeu. Atunci, deodată s-a făcut cutremur mare, încât și temeliile temniței s-au clătinat, ușile s-au deschis și legăturile au slăbit. Iar străjerul temniței, deșteptându-se, a văzut ușile temniței deschise și, scoțându-și cuțitul, voia să se înjunghie, părându-i-se că au scăpat cei legați. Dar Pavel, strigându-l, l-a oprit să se ucidă pe sine. Atunci păzitorul, tremurând, a căzut la picioarele lui Pavel și ale lui Sila și, scoțându-i pe ei, i-a dus în casa sa și le-a spălat rănile și s-a botezat cu toți casnicii săi. De acolo Sfinții Apostoli Pavel și Sila s-au dus în Amfipoli, în Apolonia și în Tesalonic. Și mulți din elini și multe din femeile cele de neam bun s-au alăturat lor. Iar neînduplecații evreii au luat din zavistie pe oarecare bărbați răi și gâlcevitori și au tulburat poporul împotriva apostolilor lui Hristos, vrând să-i ucidă. Iar frații au trimis noaptea pe Pavel și pe Sila în Veria, dar evrei din Tesalonic, mergând și acolo, au pornit poporul împotriva propovăduitorilor Cuvântului lui Dumnezeu. Deci Pavel s-a dus pe mare, iar Sila și Timotei au rămas acolo. Dar nu după multe zile, ducându-se, au aflat pe Sfântul Pavel în Corint. Atunci Sfântul Sila a fost făcut episcop al Corintului, și ostenindu-se destul întru propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu și făcând semne și minuni, s-a dus către Domnul.

Sfântul Apostol Silvan s-a ostenit în propovăduirea cuvântului cu amândoi Sfinții Mai-mari Apostoli Petru și Pavel. Amândoi acești apostoli îl pomenesc pe el în scrisorile lor. Sfântul Apostol Petru, în scrisoarea sa sobornicească, scrie astfel: Cu Silvan, credinciosul frate, precum socotesc, puține v-am scris vouă. Asemenea și Sfântul Pavel scrie în Epistola a Ii-a către Corinteni: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit de noi vouă, prin mine și prin Silvan. De aici este adeverit că Sfântul Silvan a slujit în acea vreme fiecăruia dintre acei mai mari apostoli și a fost părtaș al ostenelilor și al durerilor lor întru bunavestire a lui Hristos. Și, făcându-se episcop în Tesalonic, a suferit multe primejdii pentru nevoințele credinței și s-a suit la Hristos, Dătătorul de cununi.

Pe Sfântul Apostol Crescent îl pomenește Sfântul Pavel în Epistola a Ii-a către Timotei – care este alcătuită în limba elinească –, zicând: Crescent în Galatia, trimis de mine la propovăduire. Acesta a fost episcop în Galatia, apoi a propovăduit pe Hristos în Galia. In Viena, cetatea Germaniei, a pus episcop pe Zaharia, ucenicul său, iar el s-a întors în Galatia și s-a sfârșit mucenicește pe vremea împărăției lui Traian.

Pe Sfântul Apostol Epenet îl pomenește Sfântul Pavel în Scrisoarea cea către Romani, zicând: Inchinați-vă lui Epenet, iubitul meu, care este începătură a Ahaiei întru Hristos. El a fost episcop în Cartagina.

Pe Sfântul Apostol Andronic (Sfântul Andronic, afară de această zi, se mai cinstește și deosebi în 17 zile ale lunii mai, împreună cu Iunia, ajutătoarea lui) îl pomenește Sfântul Pavel în aceeași scrisoare, zicând: Inchinați-vă lui Andronic, și numindu-l rudenie și împreună robit cu sine, vestit între apostoli, care mai înainte decât el a crezut în Hristos. El a fost episcop în Panonia.