Articole

Sfântul Cuvios Ioan Damaschin (cca 675 – 749)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Cuv. Ioan Damaschin

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Ioan din Damasc (cca. 675 – 4 decembrie, 749), numit și Ioan Damaschinul este unul din Sfinții Părinți sirieni ai Bisericii. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 4 decembrie.

 

Viața

S-a născut la Damasc (Siria), pe la anul 675, ca fiu al lui Sarjun (Serghie) ibn-Mansur, un înalt dregător la curtea califului musulman Abd-el-Malek din Damasc, unde se stabilise din 661 califatul mahomedan. Serghie mai avea și rolul de reprezentant al creștinilor în fața califului. Pentru educația lui Ioan și a fratelui său adoptiv Cosma cel Tânăr, Serghie a răscumpărat de pe piața robilor pe călugărul Cosma. Acesta era foarte bine pregătit, nu numai în domeniul teologiei, ci și al filozofiei și științelor.

Pe baza educației primite, a studiilor sale și a viețuirii într-un mediu care îi permitea să analizeze atât creștinismul cât și islamismul, Sf. Ioan constată la curtea califului Iezid, încă din anul 723, influența monofiziților, care favorizează o poziție iconoclastă, de respingere a cultului icoanelor. Califul, sub influența lor, îi scrie împăratului bizantin Leon al III-lea Isaurul că, tolerând cinstirea icoanelor în biserică, încălca porunca a doua din Decalog. Ca urmare a acestei intervenții, împăratul Leon publică edictul său împotriva icoanelor din anul 726. La apelul patriarhului Ioan al V-lea al Ierusalimului, Sfântul Ioan redactează trei cuvântări de larg răsunet în sprijinul icoanelor – “Tratate contra celor care atacă sfintele icoane”.

Sf. Ioan afirma că Mântuitorul poate fi reprezentat prin icoană, deoarece a luat chip omenesc, iar icoanele îndeplinesc în Biserică patru roluri: educativ – instructiv, estetic – de împodobire a sfintelor lăcașuri, cultic – de însoțire a slujbelor bisericești și haric – de a mijloci harurile Sfintei Treimi către credincioși.

În ciuda acestor luări de poziție, califul Iezid îl stima pe Sf. Ioan, pentru calitățile sale umane și cunoștințele vaste, motiv pentru care l-a invitat să preia funcțiile de la curte ale tatălui său, Serghie.

Totuși, având o înclinare puternică pentru viața ascetică, în jurul anului 732, Sfântul Ioan se retrage împreună cu fratele său în Lavra Sf. Sava de lângă Ierusalim, unde se găsea și o bogată bibliotecă cuprinzând lucrări ale Sfinților Părinți bisericești, dedicându-se trăirii întru Hristos și studierii teologiei creștine. După călugărire a fost hirotonit ieromonah de către patriarhul Ioan al V-lea al Ierusalimului; fratele său a fost hirotonit mai târziu episcop în cetatea Maiuma de lângă Gaza, în Palestina de sud-vest.

Până la adormirea sa întru Domnul, Sfântul Ioan s-a dedicat teologiei ortodoxe, iar prin operele sale polemice a subliniat neajunsurile mahomedanismului, iconoclasmului, nestorianismului, monofizitismului și altor rătăciri. La anul 743 a alcătuit cea mai complexă și sistematică “Expunere a credinței ortodoxe” de până atunci, numită în prescurtare Acrivia, în care condensa într-un mod concis și cursiv rezultatele la care au ajuns Părinții Bisericii, prin precizările lor teologice, confirmate apoi de sinoadele ecumenice.

În lucrarea de morală “Sfintele paralele” pune alături păcatele și virtuțile care le înfruntă. A scris omilii despre Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului, a comentat Epistolele Sf. Pavel. Tot Sfântului Ioan i se datorează și Octoihul, care este în uz până în zilele noastre. A mai realizat și lucrări de ascetică, unele dintre ele găsindu-se în volumul IV al Filocaliei românești.

A adormit întru domnul la anul 749, în Mănăstirea Sfântului Sava.

Este pomenit la data de 4 decembrie.

 

Scrieri

A. Lucrarea Πηγη γνωσεως (în limba latină: Fons cogitationis), iar în română: Izvorul Cunoștinței, în trei părți:

- Dialectica sau Logica,

- Despre erezii

- Dogmatica.

 

Alte lucrări dogmatice:

- Despre dreapta credință

- Despre Sfânta Treime

- Epistolă către arhimandritul Iordan, despre imnul Trisaghion

- Introducere elementară în dogme

- Despre cei în credință adormiți

- Expunerea credinței

 

B. Opere polemice:

- Trei tratate contra celor care atacă sfintele icoane

- Tom ca din partea prea sfințitului Petru, episcopul Damascului, către așa-numitul episcop iacobit al Dareii

- Despre firea compusă, contra acefalilor

- Despre cele două voințe și activități și despre celelalte însușiri naturale ale lui Hristos și, pe scurt, despre cele două firi și o singură ipostază

- Contra ereziei nestoriene

- Dialog contra maniheilor

- Discuția dintre un sarazin și un creștin

- Discuția lui Ioan, ortodoxul, cu un maniheu

- Despre balauri

Sfântului Ioan Damaschin i-au mai fost atribuite un Cuvânt împotriva lui Constantin Copronim, o Epistolă către împăratul Teofil despre Sfintele și cinstitele icoane și un Dialog înfierător împotriva iconoclaștilor despre care Pr. Dumitru Fecioru, traducător al Sf. Ioan Damaschin în română apreciază că, ținând cont de data și contextul compunerii lor, nu aparțineau totuși Sf. Ioan Damaschin.

 

C. Opere exegetice

Comentariu la epistolele Sfântului Apostol Pavel, după Sfântul Ioan Hrisostom

 

D. Opere morale și ascetice

- Sfintele paralele

- Despre sfintele posturi

- Despre cele opt duhuri ale răutății

- Despre virtuțile și viciile sufletești și trupești

 

E. Opere omiletice

- Cuvânt la Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos

- Cuvânt la smochinul neroditor și la parabola viei

- Cuvânt la Marea Sâmbătă

- Cuvânt la Nașterea Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria

- Trei cuvântări la Adormirea Maicii Domnului

 

F. Opere Poetice

I se mai atribuie și traducerea romanului hagiografic Viața lui Varlaam și Ioasaf, o poveste despre încreștinarea indianului Ioasaf, împreună cu toată familia sa, de către anahoretul Varlaam (o versiune “creștinată” a vieții lui Siddartha Gautama Buddha). Romanul a fost tradus ulterior în latină și slavonă și s-a bucurat de o largă circulație în Europa. Versiunea slavonă a legendei a circulat și în Țările Române, unde a fost tradusă în românește (1649) de Udriște Năsturel, influențând chiar și pictura bisericească (vezi bolta mănăstirii Neamț).

 

Traduceri în limba română:

- Dogmatica sfântului Ioan Damaschin (Iași 1806, București 1943, 1993, 2005 [traducere, introducere și note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române] și ediția electronică la Apologeticum)

- Tratat împotriva iconomahilor (Traducere de Dumitru Fecioru), București 1937, reeditat în Ioan Damschin, Trei tratate contra iconoclaștilor, editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998.

- Despre cele două voințe și activități și despre celelalte însușiri naturale ale lui Hristos și, pe scurt, și despre cele două firi și o singură ipostasă, MG, XCV, 127-186, (Traducere de Pr. Dr. Olimp N. Caciulă), București 1938.

- “Cuvânt de suflet folositor“, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, în Filocalia, vol. IV, Tipografia arhidiecezană, Sibiu, 1948, pp. 186-197; ed. a II-a Humanitas, București, 2000, ISBN: 973-28-0939-6

- Logica, ed. Aius, 2000 (reproduce ediția din 1826, în traducerea Episcopului Argeșului, Kir Grigorie Râmniceanul).

- Despre Sfânta Treime. Despre Cântarea Trisaghionului, traducere, studiu introductiv și note de Paraschiva Grigoriu, ed. Sophia, București, 2009?.

- Didim cel Orb, Ioan Damaschin, Despre bine și rău. Împotriva maniheilor, traducere de Walther Alexander Prager, ed. Herald, București, 2009, ISBN 978-973-111-111-7.

- Cuvântări la sărbători împărătești și la sfinți, traducere de de Pr. Dr. Gabriel Mândrilă și Laura Mândrilă, editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2010

 

În antologii:

- Sf. Ioan Damaschin, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Teofilact al Bulgariei, Sf. Grigorie de Nazianz, etc., Sfinții Părinți despre Nașterea și Întruparea Cuvântului, ediție îngrijită de Florin Stuparu, ed. Sophia, București, 2007.

- Sf. Ioan Damaschin, Sf. Proclu al Constantinopolului etc., Cuvântări de laudă la Adormirea Maicii Domnului, trad. de Parascheva Grigoriu, ed. Sophia, București, 2009?

 

Imnografie

Tropar (glasul al 8-lea):

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri a lui Dumnezeu și al curăției
și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată,
Ioane [Damaschine] înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat.
Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu
să mântuiască sufletele noastre.

 

Condac (glasul al 4-lea):

Pe scriitorul de cântări și cinstitul grăitor de Dumnezeu,
pe învățătorul Bisericii și dascălul și luptătorul împotriva vrăjmașilor,
pe Ioan să-l lăudăm.
Că luând crucea Domnului, toată înșelăciunea eresurilor a alungat-o,
și ca un cald mijlocitor către Dumnezeu
tuturor cere iertare de greșeli.

 

Iconografie

Conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 163, 192, 237), Sfântul Ioan Damaschin, din ceata Sfinților cuvioși imnografi și dascăli cântăreți (melozi) trebuie zugrăvit ca un ieromonah foarte bătrân, având barba despărțită în două, iar pe cap având un acoperământ ca o glugă [mai este reprezentat și cu un fel de acoperământ alcătuit dintr-un material oriental], purtând în mână scrierea: “Veselește-te, Ierusalime, și prăznuiți toți cei care iubiți Sionul”.

Iar când este zugrăvit în tinda Bisericii, în turla de nord, în “unghiuri, adică în pandantivi” când este zugrăvit împreună cu ceilalți sfinți melozi, este reprezentat șezând pe scaun; atunci poartă scrierea: “Pe Cel mai înainte de veci, născut din Tatăl…

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Ioan Damaschin si pe: basilica.rodoxologia.ro; www.crestinortodox.ro; ziarullumina.ro

Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul

foto si articol preluate de pe ziarullumina.ro

 

Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul

Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul

Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul din cetatea Adrianopole a Paflagoniei a trăit în zilele împăratului Heraclie (610-641). Din tinereţe a fost râvnitor, fiind hirotonit diacon. Dorind să vieţuiască în linişte şi singurătate, s-a urcat pe un stâlp, aproape de Adrianopol, pe care s-a nevoit 53 de ani. La el venea multă lume pentru a primi sfaturi şi tămăduiri de boli. A adormit în Domnul la vârsta de 100 de ani, ultimii 13 ani suferind din cauza unei răni la picior.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sfântul Cuvios Nicon

Sfântul Cuvios Nicon - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Nicon – foto preluat de pe doxologia.ro

Astăzi pomenim şi pe Sfântul Cuvios Nicon, care se trăgea din ţara Armeniei şi a trăit în zilele împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), fiind fiu de mare dregător. A intrat în mănăstire, iar pentru că tatăl său îl căuta, a plecat să pro­povăduiască în tot Răsăritul, zicând: „Pocăiţi-vă!“. A ajuns prin Creta, Peloponez şi chiar şi în Lacedemonia, unde a ridicat o biserică. De aici a şi plecat în pace la Domnul.

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul

Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul, care a trăit în secolele VII-VIII în provincia Paflagonia din Asia Mică (Turcia). Ca monah a dus o viaţă aspră în sihăstrie, primind darul tămăduirii. Vindeca îndeosebi copiii, pentru că îi iubea foarte mult. A plecat la Domnul la adânci bătrâneţi.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare (752 – 846)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare (752 – 846)

Ioanichie cel Mare (în greacă Όσιος Ιωαννίκιος ο Μέγας; n. 752, Marikat, Bitinia – d. 4 noiembrie 846, Antidium) a fost un călugăr și teolog creștin bizantin, care este venerat ca sfânt.

Cunoscut pentru ascetismul său devotat și pentru apărarea venerării icoanelor, Ioanichie și-a petrecut majoritatea vieții ca pustnic pe Muntele Uludağ, în apropierea actualului oraș Bursa din Turcia. Ioanichie a trăit în timpul domniei împăratului Teofil (829-842), un iconoclast convins, care a dat un edict împotriva cultului icoanelor.

Venerarea icoanelor a fost restaurată mai târziu în Imperiul Bizantin în timpul domniei împărătesei Teodora a II-a, o schimbare pe care unii credincioși devotați o atribuie influenței și profețiilor lui Ioanichie. Ioanichie a slujit în armata bizantină în tinerețea sa înainte de a-și dedica viața ascetismului și contemplației monahale. Este venerat ca sfânt, fiind prăznuit pe 4 noiembrie atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Greco-Catolică.

 

Tinerețea

Într-un mod asemănător cu situația multor sfinți creștini din perioada medievală, există foarte puține surse primare despre viața lui Ioanichie care nu au un caracter hagiografic. Cercetătorii bizantini au folosit, în principal, două lucrări hagiografice ca surse fundamentale pentru viața lui Ioanichie.

Potrivit acelor hagiografii, Ioanichie s-a născut în anul 752 în orașul Marikat din Bitinia, într-o familie de păstori săraci, dar credincioși. Ioanichie avea înclinații spirituale încă din copilărie și căuta adesea singurătatea pentru a se ruga și a medita. Având o statură impunătoare, când a ajuns la maturitate, a fost încorporat în armata bizantină a împăratului Leon al IV-lea și a slujit în mod exemplar, câștigând laudele colegilor săi soldați.

În această slujire a dovedit curaj și remarcabile virtuți creștine. După încheierea celor șase ani de serviciu militar, Ioanichie a fost atras de viața spirituală și a intrat într-o mănăstire. Deși a dorit să se retragă imediat în pustie, a rămas la mănăstire doi ani, timp în care a memorat Psalmii. După doi ani s-a retras pe Muntele Uludağ, unde a rămas ca pustnic pentru tot restul vieții.

Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare (752 - 846) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare (752 – 846) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Viața ascetică

Potrivit hagiografiilor, Ioanichie și-a petrecut restul vieții ca ascet pe Muntele Uludağ, unde a dus în singurătate o viață de asceză, studiu și rugăciune. El a petrecut cea mai mare parte a timpului recitând psalmi și meditând asupra vieții lui Isus, dar hagiografiile îi atribuie și săvârșirea unor minuni și profeții. Printre numeroasele povești existente în sursele hagiografice, i se atribuie lui Ioanichie salvarea insulei Thasos de șerpi, scoaterea unor captivi greci din închisoare și salvarea unei călugărițe de la încălcarea jurământului monahal.

Într-una dintre cele mai cunoscute povești, Ioanichie a găsit în preajma muntelui Uludağ o călugăriță ce fugise din mănăstire cu intenția de a se căsători. Ioanichie a intervenit, luând se pare asupra sa toate suferințele păcatului ei și permițându-i să rămână o călugăriță devotată. A vindecat suferințe trupești și sufletești și a efectuat exorcizări. Se pare, potrivit hagiografiilor, că Ioanichie era atât de apropiat de Dumnezeu și atât de devotat singurătății, încât era capabil să devină invizibil[6] și să se ridice de la pământ în timpul rugăciunilor.

În afara poveștilor miraculoase, Ioanichie are o anumită importanță în istoria bizantină, în special în ceea ce privește venerarea icoanelor. Deși s-a născut într-o familie iconoclastă, Ioanichie a devenit ulterior un susținător devotat al venerării icoanelor.

În timpul domniei împăratului iconoclast Teofil (829-842), Ioanichie a profețit că Biserica Bizantină va restabili ulterior venerarea icoanelor, o profeție care este interpretată că s-ar fi împlinit în timpul domniei împărătesei Teodora (842-855) când a fost restabilită venerarea icoanelor în Biserica Ortodoxă. Ioanichie este menționat, de asemenea, ca fiind cel ce l-a binecuvântat pe tânărul Fotie I, care avea să devină un venerat patriarh al Constantinopolului.

 

Moartea și moștenirea

Potrivit mai multor surse, Ioanichie a murit în singurătate pe 4 noiembrie 846, la vârsta de 94 de ani.

 

Venerarea ca sfânt

Cuviosul Ioanichie este venerat ca sfânt de către Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă[3] și Comuniunea Anglicană. O rugăciune scurtă care îi este în general atribuită lui Ioanichie este rostită ocazional în cadrul slujbelor bisericești, după citirea psalmilor:

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, slavă Ție!” – Rugăciunea Sfântului Ioanichie.

 

Tropar Glasul 8

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioanichie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.roziarullumina.ro; doxologia.roen.wikipedia.org

Sfântul Cuvios Mucenic Andrei Criteanul (†767)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sfântul Cuvios Mucenic Andrei din Insula Creta

Era originar din insula Creta din Marea Mediterană. A suferit moarte martirică din porunca împăratului Constantin al V-lea (741-775), zis și Copronim, unul dintre împărații iconoclaști.

Aflând de persecuția pornită împotriva creștinilor care apărau sfintele icoane de împărat, a părăsit mănăstirea sa și în timp ce împăratul se afla în zi de sărbătoare împreună cu slujitorii săi la Mănăstirea Mamant, Sfântul Mucenic Andrei Criteanul a ieșit înaintea împăratului și l-a mustrat pentru chinurile la care îi supunea pe creștini.

Imediat a fost întemnițat și a fost adus de două ori înaintea împăratului care a încercat să îl facă pe Sfântul Mucenic Andrei Criteanul să apostazieze, fără reușită. A fost osândit la moarte și în timp ce era târât prin oraș până la locul primirii sentinței, un eretic i-a tăiat picioarele cu o secure, iar Sfântul Cuvios Mucenic Andrei Criteanul a murit pe loc († 767).

Tropar – Glasul 4

Pustniceşte mai înainte pedepsindu-te în munte, taberele vrăjmaşilor cele netrupeşti le-ai pierdut cu arma Crucii, întru tot fericite; şi iarăşi spre chinuire bărbăteşte te-ai îmbră­cat, ucigând pe Copronim cu sabia credinţei. Pentru amân­două acestea te-ai încununat de la Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Andrei, pururea lăudate.

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul si pe doxologia.ro

Sfântul Proroc Amos (†745/787 î.Hr)

An 18th-century Russian icon of the prophet Amos (Iconostasis of Transfiguration Church, Kizhi monastery, Karelia, Russia)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Proroc Amos

Sfântul prooroc Amos este unul din cei 12 profeți numiți „mici” și a trăit în secolul al VIII-lea înainte de Hristos. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 15 iunie.

Sf. prooroc Amos nu trebuie confundat cu Amos, tatăl Sfântului Prooroc Isaia.

 

Viața

Sfântul prooroc Amos era un simplu crescător de boi și cultivator de sicomori din satul Tecoa, situat la câțiva kilometri de Betleem, în regatul lui Iuda.

A trăit în timpul lui Osias (781-740), rege al lui Iuda, și Ieroboam al II-lea (784-744), rege al lui Israel.

Odată, pe când păștea turma sa de boi, Domnul la chemat și l-a trimis să proorocească poporului lui Israel. S-a dus mai întâi în regatul de Nord, care se afla pe atunci la apogeul lui material, dar unde bogații îi exploatau fără rușine pe cei mai săraci, trăiau în desfrânare și au abandonat cultul adevăratului Dumnezeu, închinându-se la vițeii de aur. De aceea Dumnezeu i-a poruncit să le profețească că pedeapsa lor era iminentă.

Amos a proorocit mai întâi ruina națiunilor păgâne venice – Damascul, Filistia, Fenicia, Edom, Ammob și Moab – și apoi a adăugat că mânia Domnului se va abate peste regatul lui Iuda și, înainte de el, peste regatul Samariei care au profanat numele Lui cu un cult idolatru.

Iar Amasia, mincinosul preot ideolatru din Bethel, îl pizmuia și-l defăima în fața regelui, acuzându-l de conspirații. Și într-un sfârșit a fost omorât chiar de fiul lui Amasia, care l-a lovit cu un toiag gros la tâmplele capului, căci nu mai suportau să-l audă mustrându-i pentru vicleșugul vițeilor de aur. A dus la pământul său încă cu suflet, și peste câteva zile a răposat, către anul 787, și a fost îngropat cu părinții lui.

Amos a proorocit 50 de ani, iar numele lui se tâlcuiește: tare credincios, popor aspru, vârtos.

Sf. Proroc Amos (†745/787 î.Hr) -  foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Proroc Amos (†745/787 î.Hr) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Imnografie

Stihirile de la Doamne strigat-am:

Lumina Duhului a aflat curățirea sufletului tău, strălucindu-se ca o oglindă limpede, și a luminat lumea, strălucindu-ți lumina cunoştinţei de Dumnezeu, și însemnând mai înainte chipurile dumnezeieștilor taine, și darul care era să se dea tuturor omenilor, dumnezeiescule profete.

Făcându-te tu ca o gură a lui Dumnezeu, arătat-ai înfruntat pre lucrătorii necredinței, și fiind împodobit cu dumnezeieștile dogme, le-ai săvârșit osânda cea fără de fugă și nescăpată, prea fericite. Pentru aceasta văzând noi săvârșirea graiurilor tale celor înțelepte, cu cântări vrednice te lăudăm pre tine fericite.

Făcutu-te-ai, de Dumnezeu fericite profete, descoperitor tăinuitor judecăților lui Dumnezeu celor negrăite, căci ai strălucit, și ai luminat limbile, și ai predicat Treimea, Amos, grăitorule de cele dumnezeiești. Pentru aceasta cinstind mărită amintirea ta, mântuește de toată nevoia pre toți, cei ce te laudă pre tine cu credință, și te serbează mărite.

Tropar, glas 2:

A profetului tău Amos amintire Doamne serbând, printr’însul te rugăm, mântueşte sufletele noastre.

 

Iconografie

Chipul trupului sfântului prooroc Amos este păros, bătrân, având barba ascuțită și asemenea la chip cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu.

 

cititi mai mult depre Sf. Proroc Amos si pe: basilica.ro; doxologia.roen.wikipedia.org

 

Gheorghe al Mitilenei (776 – 821)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Gheorghe al Mitilenei

Sfântul Gheorghe al Mitilenei sau Gheorghe Mărturisitorul a fost episcop de Mitilene (capitala insulei Lesbos) în timpul ultimei perioade iconoclaste (începutul secolului al IX-lea). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 7 aprilie.

 

Viața

Acest sfânt Gheorghe s-a născut către anul 776 într-o familie credincioasă. De la o vârstă fragedă iubind pe Hristos, s-a călugărit la vârsta de 12 ani, când a rămas orfan. După ce a trăit doi ani într-o mănăstire din apropierea locului său de baștină, sfântul Gheorghe s-a retras în pe insula Mitilene, unde a trăit ca pustnic într-o grotă. Și împodobindu-se cu toate virtuțile, și mai multă smerenie a câștigat. Și fiind foarte milostiv și iubitor, a fost hirotonit preot și în cele din urmă a fost ales ca episcop în scaunul de Mitilene, în anul 804, deși era în vârstă de numai 28 de ani.

Nouă ani mai târziu, în anul 813, sfântul Gheorghe a trebuit să plece la Constantinopol, pentru a face apel la judecata patriarhului Nichifor I al Constantinopolului (prăznuit la 2 iunie), în disputa pe care o avea cu un nobil din Mitilene, care nu ținea seama de drepturile Bisericii în insulă. Sfântul patriarh Nichifor, apreciind virtutea și zelul tânărului episcop, l-a reținut la Constantinopol împotriva voinței sale, prevăzând furtuna care urma să se abată asupra Bisericii.

Într-adevăr, decum a luat tronul, împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820) a declanșat o persecuție sălbatică împotriva apărătorilor sfintelor icoane. Sfântul Gheorghe, care a purtat lupta dreptei credințe împreună cu patriarhul Nichifor, a fost arestat, bătut și exilat într-o insulă din Propontide unde, adăugând greutăților exilului ostenelile unei asceze îngerești, a primit de la Dumnezeu harul facerii de minuni, atât în viață, cât și după trecerea sa la Domnul, la 7 aprilie 821.

Mai târziu, moaștele sale au fost aduse în catedrala de la Mitilene (de unde și sărbătoarea locală a sfântului Gheorghe „Mărturisitorul” pe 16 mai).

Ca episcop strălucind cu viața și cu învățătura, era iubit de toți. Și măcar că se afla în trup, dar pentru covârșitoarea sa cumpătare cu îngerii se socotea. Și biruind cu multa înțelepciune pe luptătorii împotriva icoanelor, și făcându-i a-și cunoaște rătăcirea, pe mulți a adus înapoi la dreapta credință.

Prăznuirea principală a Sf. Gheorghe al Mitilenei se face la 7 aprilie, dar în unele sinaxare prăznuirea lui se face și la 16 mai, dată care ar trebui identificată cu prăznuirea aducerii moaștelor sale în catedrala din Mitilene. Sfântul ierarh Gheorghe de Mitilene prăznuit la 1 februarie împreună cu frații său sfinții Simeon Noul Stâlpnic și David Monahul este de deosebit de sfântul Gheorghe „Mărturisitorul” prăznuit la 7 aprilie.

Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei (776 - 821) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei (776 – 821) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Moaștele

În timpul păstoririi patriarhului Patriarhul Metodie, s-au făcut multe aduceri ale moaștelor sfinților mucenici și mărturisitori care au murit în exil. Printre aceștia s-au numărat Teofilact al Nicomidiei, Teodor Studitul și Nichifor I al Constantinopolului.

Locul de înmormântare a Sfântului Gheorghe a fost la Tria Kyparissia (Trei chiparoși, sau Sari Baba), în apropiere de capela Sf. Ioan Botezătorul. Între 846 și 847, sfintele moaște ale sfântului și smeritului ierarh Gheorghe au fost aduse în Mitilene cu cinste, dăruind credincioșilor izvor de minuni și vindecări.

 

Troparul, glas 4:

Mucenicul Tău, Doamne, Caliopie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

 

cititi mai mult despre Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei si pe: basilica.ro; doxologia.ro

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe basilica.ro

 

Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului

Cuviosul Ilarion s-a călugărit din tinereţe purtându-şi crucea şi urmând lui Hristos Cel răstignit, supunându-şi cu înfrânare patimile trupeşti.

El pe toţi monahii i-a covârşit cu fapta bună şi, într-o chilie întunecoasă închizându-se, fără tulburare a petrecut mulţi ani şi s-a luminat cu nepătimirea.

Astfel s-a învrednicit de rânduiala preoţească şi a fost egumen al mănăstirii ce se numea Pelichit, în Asia, aproape de Elespont.

A făcut minuni alese, că jivinele care vătămau seminţele roditoare le certa şi le izgonea cu cuvântul din ţarini şi din grădini, grindina a potolit-o cu rugăciunea şi pământul cel însetat cu ploaie l-a adăpat, iar curgerea râului, ca şi Elisei proorocul, a despărţit-o; mâna cea uscată a unui om a tămăduit-o, pe un orb l-a făcut să vadă şi şchiopilor le-a dăruit tămăduire; pe diavoli i-a izgonit, iar pescarilor, care în zadar se osteneau, cu peşti mulţi le-a umplut mrejele.

Despre Sfântul Ilarion cel Nou scrie Cuviosul Iosif, scriitorul de cântări, în a opta cântare a canonului, că pentru cinstirea icoanei Mântuitorului a răbdat prigoniri de la muncitori şi îl numeşte mucenic, pentru că a vieţuit, precum se povesteşte într-o cuvântare, pe vremea împărăţiei lui Leon Armeanul (813-820), care a călcat sfintele icoane.

Altora li se pare, cu adevărat, că a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul (717-741) şi a lui Copronim, fiul lui (741-775), care cu mulţi ani mai înainte de Leon Armeanul a fost, şi că a pătimit pentru sfintele icoane în acea vreme când voievodul lui Copronim, la Hanodracon, a năvălit fără veste cu oaste asupra mănăstirii ce se numea Pelichit, în sfânta şi marea joi a mântuitoarelor Patimi, când se săvârşea dumnezeiasca Liturghie.

Şi, intrând în biserică şi în Altar cu îndrăzneală, a poruncit să tacă cântarea şi a răsturnat la pământ Sfintele şi dătătoarele de viaţă Taine ale lui Hristos. După aceea, prinzând pe cei mai aleşi monahi, patruzeci şi doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalţi, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alţii, bărbile şi feţele lor cu smoală ungându-le, i-a aprins şi altora nasurile le-a tăiat. După aceea a aprins mănăstirea şi biserica, iar pe cei ferecaţi, patruzeci şi doi de părinţi, i-a surghiunit în ţara de la marginea Efesului şi acolo, într-o baie veche încuindu-i, i-a chinuit cu silă de moarte.

Deci, în acea vreme, şi Cuviosul Ilarion, ca un mai mare între părinţii aceia, având rânduiala egumeniei, se ştie că a pătimit mult şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu pentru sfintele icoane.

 

Tropar Glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ilarion. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.