Icoană pe sticlă cu tema „Nașterea Domnului” datare 1869, meșter Savu Moga, zonă Arpașu de Sus, Țara Oltului, clasată în categoria juridică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român
Icoană pe sticlă cu tema „Nașterea Domnului” datare 1869, meșter Savu Moga, zonă Arpașu de Sus, Țara Oltului, clasată în categoria juridică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Astăzi s-a născut Hristos!
Și minunea întrupării Lui mai presus de legile firii a uimit întreg pământul, a înnoit toată lumea, a rupt istoria omenirii în două și, străbătând cele douăzeci de secole, ni se face cunoscută nouă astăzi.
Astăzi S-a născut Mesia! Și vestea aceasta pe care au adus-o din cer îngerii, pe care au primit-o întâi păstorii, ca un fulger s-a revărsat peste toate marginile.
Vestea aceasta, care l-a tulburat pe Irod “și tot Ierusalimul cu dânsul”, ca o trâmbiță duhovnicească a răsunat din veac în veac, din hotar în hotar, de la țărm, și a ajuns astăzi și la inimile noastre.
Vestea aceasta auzind-o, săracii s-au bucurat, păcătoșii s-au veselit, orbii s-au luminat, bolnavii s-au mângâiat, iar șchiopii au săltat.
Vestea aceasta auzind-o, ritorii în nedumerire au căzut, caci ea pe învățați i-a făcut să tacă, pe filozofi să se rușineze, pe împărați să se cutremure.
Vestea aceasta pe mame le-a făcut să se bucure, pe fecioare să cânte, iar pe prunci să dănțuiască.
Cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea firească (cronologică) a vieții Mântuitorului, este Nașterea, numită în popor și Crăciunul, la 25 decembrie, este sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos.
Ea a fost vestită prin proroci, care au arătat locul nașterii, seminția din care Se va naște și multe alte semne.
Pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Paștile sau Rusaliile, a căror origine stă în legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.
Fiul lui Dumnezeu s-a născut din Fecioara Maria, care, la vremea nașterii Sale, era logodită cu dreptul Iosif.
El a fost născut într-o iesle din Bethleem. Amintim că în acel timp, împăratul Cezar August dăduse porunca de a se face un recensământ general, încât toți erau obligați să ajungă în cetatea strămoșilor pentru a se înregistra.
Din acest motiv, Iosif, fiind din neamul lui David, ajunge în Bethleem, locul în care Fecioara Maria Îl va naște pe Hristos.
Din Scriptură cunoaștem că Pruncului i-au fost aduse ca daruri: aur, smirna și tămâie. Aur ca unui împărat, tămâie ca unui Dumnezeu și smirnă ca unui arhiereu care urma să moară pentru întreaga omenire.
Astfel, există obiceiul ca de Crăciun să oferim și noi daruri. Prin ele răspundem la darul iubirii lui Dumnezeu pentru noi.
Crăciunul a fost prăznuit la date diferite, în Apus și Răsărit.
În Apus, cel puțin de prin secolul al III-lea, Crăciunul era prăznuit pe 25 decembrie, în vreme ce în Răsărit, până prin a doua jumătate a secolului al IV-lea, Nașterea Domnului a fost sărbătorită pe 6 ianuarie, împreună cu Botezul Său.
Crăciunul s-a prăznuit pentru prima dată separat de Botez în jurul anului 375, în Biserica din Antiohia.
În prima jumătate a secolului al V-lea, ziua de 25 decembrie a fost introdusă ca zi a Nașterii Domnului și în Biserica Alexandriei, apoi în cea a Ierusalimului, cuprinzând întregul Răsărit creștin.
Armenii păstrează și astăzi ziua de 6 ianuarie ca dată a sărbătorii Nașterii Domnului.
Venirea Mântuitorului Hristos în lume s-a făcut ca oamenii să-L vadă pe Dumnezeu, să-L cunoască, să se pocăiască și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Său.
Hristos coboară din ceruri pe pământ, ca pe noi, pământenii, să ne înalțe la ceruri.
Să ne străduim să-L slăvim pe Dumnezeu pentru coborârea Lui la noi.
Ziua Crăciunului este una binecuvântată și plină de căldură, pentru că simțim dragostea lui Hristos Care S-a întrupat spre a Se putea întâlni cu noi după căderea și îndepărtarea noastră din Rai.
”Eram răniți de păcat și El a venit ca doctor să ne tămăduiască, eram în pribegie și El a venit ca prieten în locul pribegiei noastre, eram deznădăjduiți și El ne-a adus nădejdea, purtam o prea adâncă durere sufletească și trupească și El ne-a dăruit bucurie.
Cum poate omul să nu iubească un asemenea Dumnezeu Care iubește, Care Se naște ca om, Care Se supune la o viață de emigrant în Egipt, Care trăiește toate condițiile tragice ale vieții pe care o trăiește omul și, în cele din urmă, Se jertfește spre a ne mântui?”
Sfinții Bisericii simt în adâncul inimii lor marea dragoste, dragostea gingașă a Celui Care iese din Sine pentru noi, dragostea jertfelnică și autentică a lui Hristos, și această dragoste îi eliberează din orice robie, din orice mâhnire, din orice deznădejde și greutate.
Când știi că cineva te iubește cu adevărat, nu mai simți mâhnirile cele din afară, problemele care ne asupresc.
Icoană pe lemn cu tema „Nașterea lui Iisus Hristos”, sfârșitul secolului al XIX-lea, zonă Maramureș – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria juridică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Creștinați încă din vremea Sfinților Apostoli, așa cum se observă din Noul Testament, românii sărbătoresc cu bucurie Nașterea Domnului, pe care o numesc, popular, Crăciun.
În primul rând, cei credincioși respectă, după puteri, prescripțiile Bisericii Ortodoxe: țin post alimentar timp de șase săptămâni; se spovedesc și se împărtășesc cu Sfintele Taine.
În zilele de sâmbătă din post, femeile duc la biserică, pentru a fi sfințite, colivă, pâine și vin, pe care le împart celor săraci, în numele celor morți din familie.
Apoi, cu sufletul purificat, în cele trei zile câte sunt în calendarul ortodox pentru această sărbătoare, participă la Sfânta Liturghie.
Urmează apoi să se bucure de minunatele obiceiuri de Crăciun!
De 1700 de ani, tot felul de obiceiuri și credințe, străvechi și moderne, adoptate din vestul Europei și chiar din America, s-au lipit de această sărbătoare până la punctul în care riscă să pună în umbră înțelesul ei creștin:
Nașterea plină de smerenie a Domnului Iisus Hristos pentru mântuirea oamenilor.
Astăzi, în orașe, Crăciunul este un caleidoscop de brazi împodobiți și cadouri, decorații și luminițe, vacanțe la munte sau în străinătate, dar și colindători și mese bogate.
În sat, obiceiurile sunt mai simple, dar și mai solemne.
Oamenii se pregătesc de sărbătoare, umplând masa cu cele mai bune bucate: fripturi și sarmale din porcul tăiat de Ignat (20 decembrie) și colaci din făină albă de grâu, prăjituri și plăcinte.
În seara de ajun, îi așteaptă cu emoție pe colindători: cete de copii, apoi de tineri și chiar de bărbați.
Ei aduc vestea sfântă a Nașterii Domnului și trebuie răsplătiți cu friptură, colaci și băutură, dar și cu bani.
Satele vuiesc de cântecele colindătorilor, însoțiți sau nu de oameni mascați și de instrumente muzicale.
În noaptea dintre 24 și 25 decembrie, nimeni nu doarme! După colindători, vin rudele și prietenii, ca să îți ureze cele bune: sănătate, recolte bogate, căsătorie pentru copii, viață lungă.
În zilele de Crăciun, colindatul continuă după Sfânta Liturghie, iar în ultima zi, ceata de feciori, care joacă rolul cel mai important în această perioadă, organizează o petrecere comună pentru tineret, la care se consumă bucatele primite de colindători, iar muzicanții sunt plătiți din banii primiți.
Totul se întoarce, de fapt, în comunitate.
În prezent, în sat, obiceiurile urbane de Crăciun au pătruns lent și sporadic. Doar în casele cu copii se împodobesc pomi de Crăciun și se fac daruri, mai ales celor mici. Dar cel mai important obicei este colindatul.
Se zice chiar că nu va veni sfârșitul lumii câtă vreme vin colindătorii la Crăciun și se fac ouă roșii la Paști!
Crăciunul este celebrarea zilei de naștere a Domnului Iisus Hristos. Un colind spune: Că-i născut un domn prea bun / Cu numele lui Crăciun, / Că-i născut un om frumos, / Cu numele lui, Hristos.
Reprezentarea actuală a lui Moș Crăciun cu plete dalbe, îmbrăcat în costum roșu, cu sacul doldora de jucării sau alte atenții, deplasându-se în sanie trasă de reni sau de cerbi, nu ține deloc de vechile tradiții românești, ci reprezintă un împrumut târziu din lumea apuseană.
Când vine vorba despre Moș Crăciun, personajul central al sărbătorilor de iarnă, toată lumea știe câte ceva.
Bunăoară, toată lumea, și mai ales copiii, îl asociază pe Moș Crăciun cu acel personaj ghiduș, ce apare în toate galantarele super-marketurilor și în reclame la televizor, îmbrăcat într-un costum roșu, cu un sac plin de cadouri în spate, având barba și părul albe.
Ce imagine comercială și goală de sens! Alții știu că Moșu’ trăiește undeva în Laponia, de unde, în noaptea de 24/25 decembrie, pornește, într-o sanie trasă de reni, al căror șef este Rudolf, să aducă tuturor copiilor jucăriile pe care le confecționează de-a lungul întregului an cu ajutorul spiridușilor.
Frumos, dar…..neconform cu adevăratul sens a lui Moș Crăciun.
Întrebând tradiția românească despre Moș Crăciun, aflăm lucruri deosebit de interesante și surprinzătoare.
El este Bătrânul Crăciun, un nume semnificativ, și vom vedea imediat de ce, și Regele Păstorilor.
Tradiția creștină spune că Moș Crăciun ar fi fost proprietarul staulului în care a născut Fecioara.
Că a fost un om bogat și rău, care ar fi refuzat să dea ajutor Mariei, de n-ar fi intervenit nevastă-sa, Crăciuneasa.
Ba mai mult, de furie că femeia i-a ajutat pe străini, el i-ar fi tăiat mâinile de la coate, dar acestea s-au refăcut miraculos în scalda Pruncului.
Pentru inima ei bună, Crăciuneasa trece drept patroană a moașelor.
În fața unei asemenea minuni, Crăciun însuși se spășește și se creștinează, devenind primul dintre sfinți. S-a spus și că personajul popular ar fi continuarea unei vechi zeități păgâne a locului.
În vechime, creștinii sărbătoreau tot acum și Anul Nou, ceea ce explică faptul că Anul nou actual (1 ianuarie) mai este numit pe alocuri și Crăciunul cel mic.
Crăciunul sau Nașterea Domnului este sărbătoarea creștină a nașterii după trup a Domnului Iisus Hristos, celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an.
Ea face parte din cele 12 sărbători domnești (sau praznice împărătești) ale Bisericilor Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paști și de Rusalii.
În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul este de asemenea sărbătoare legală și se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.
Nașterea Domnului (Crăciunul) – foto preluat de pe basilica.ro
Pictură în miniatură medievală a Nașterii Domnului de către Maestrul din Vyšší Brod, c. 1350 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Nașterea lui Isus, de Geertgen tot Sint Jans, c. 1490 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Nașterea lui Isus, de Botticelli – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Nașterea lui Iisus, Hristosul
La „plinirea vremii” (Galateni 4,4), Dumnezeu S-a întrupat, „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7) și S-a născut din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.
Conform Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, Iisus, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a născut în cetatea Betleemului într-o iesle simplă, în peșteră săracă.
Dreptul Iosif și Maria, mama lui Iisus au venit din Nazaret în Betleem pentru recensământul poruncit de proconsulul Quirinius, în timpul împăratului Octavian Augustus (Luca 2, 1), dar negăsindu-se loc de găzduire în cetate (Luca 2, 7), Maria, însoțită de logodnicul său Iosif, a găsit adăpost într-o peșteră păstorească, unde L-a născut pe Pruncul Sfânt (Luca 2, 1-20).
Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului.
Dar s-a mai numit și „Casa Pâinii”, de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-și turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut și a proorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.
Betleemul, situat în Palestina, este o cetate mică, la jumătatea drumului între Ierusalim și Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri.
De ce S-a născut Mântuitorul în Betleem.
Exista o proorocie că Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos!
Proorocul Miheia a spus, cu 4–500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume:
Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între fiii lui Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul, Care va paște pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1]; Matei 2, 6).
De ce S-a născut Hristos într-o peșteră? Peștera este simbolul întunericului.
Hristos a venit să aducă lumină și în temnița iadului dar și în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia.
Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul slujirii la idoli și al păcatului.
Hristos S-a născut noaptea și în peșteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul.
Unde?
În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor – vorbește de peșterile iadului – în veci cu întuneric sunt făcute.
Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe fața pământului.
S-a născut în miezul nopții, ca să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vină în lume.
El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.
Deși tradiția vorbește despre trei magi care au venit și s-au închinat Pruncului Sfânt chiar în ziua Nașterii Sale (sau, în Tradiția Bisericii Romano-Catolice, douăsprezece zile mai târziu), Sfânta Scriptură vorbește despre mai mulți înțelepți care au venit și I s-au închinat (Matei 2), fără să precizeze numărul lor și nici momentul precis la care au venit.
Oricum ar fi, magii sau înțelepții au adus Pruncului daruri: aur, smirnă și tămâie (Matei 2, 11).
Imnografia sărbătorii înțelege aceste daruri ca pe niște semne și simboluri: aur, pentru că Hristos este împărat; tămâie, ca unui Dumnezeu; și smirnă, ca Aceluia ce avea să pătimească, să moară și să fie îngropat cu smirna și aromele aduse de femeile mironosițe.
Deși sărbătorim Nașterea Domnului pe 25 decembrie în fiecare an, cei mai mulți teologi sunt de părere că aceasta nu ar fi data reală a Nașterii Domnului și că ar avea legătură cu serbările păgâne care cădeau în această zi a solstițiului.
Însă nu este întâmplătoare așezarea sărbătorii Nașterii Domnului în această zi, dincolo de aspectul istoric legat de faptul că până și păgânii intuiau importanța și greutatea simbolică a acestei zile.
Sensul principal este unul duhovnicesc, simbolic, pentru că începând de acum ziua crește și noaptea scade. Și la fel de semnificativ este faptul că, după unii Părinți, Hristos nu S-a născut oricând, ci duminica!
Sfânta Scriptură vorbește despre ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: „Să se facă lumină” – și a fost lumină! (Facerea 1, 3).
Ziua întâi a săptămânii, Duminica, Ziua Domnului sau Ziua soarelui! Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfinții Părinți de la Sinodul de la Calcedon.
Duminica a înviat din morți (Matei 28, 1).
Duminica a trimis Hristos pe Duhul Sfânt peste Sfinții Săi ucenici și Apostoli.
Duminica Sfinții Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a dat și Apocalipsa, pentru că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10).
Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii! De aceea a sfințit Dumnezeu ziua Duminicii și cu Nașterea Sa, pentru că în ziua aceasta a făcut Dumnezeu lumina.
Nașterea Domnului (Crăciunul) – foto preluat de pe ziarullumina.ro
“Adorația magilor” (Sandro Botticelli, 1475) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
“Adorarea Magilor”, pictură de Gerard van Honthorst (1622) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Adorarea păstorilor de pictorul olandez Matthias Stomer, 1632 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Sărbătorirea Praznicului
Postul Crăciunului
Pregătirea începe cu un post de patruzeci de zile ce precede praznicul.
Acest post se numește al Crăciunului, sau Advent sau Așteptare, după cum era numit în vechime și până în prezent în unele comunități.
Pentru credincioși este un timp al curățirii sufletești și trupești pentru intrarea și părtășia în marea realitate duhovnicească a venirii în lume a lui Iisus Hristos, similar pregătirii prin post pentru Învierea Domnului.
Începutul postului pe 15 noiembrie nu e marcat liturgic de nici un imn special, însă șase zile mai târziu, de Intrarea Maicii Domnului în biserică, auzim prima anunțare din irmoasele Canonului Crăciunului „Hristos Se naște! Slăviți-L!”
Perioada aceasta mai include alte zile pregătitoare ce anunță apropierea Crăciunului: Sf. Andrei pe 30 noiembrie; Sf. Nicolae pe 6 decembrie; Sf. Spiridon pe 12 decembrie; Duminica Sfinților Strămoși, penultima dinaintea Crăciunului; și Duminica Strămoșilor după Trup de dinaintea Crăciunului.
Din 20 decembrie începe Înainteprăznuirea Nașterii Domnului. Există aici asemănări liturgice cu Săptămâna Patimilor de dinaintea Paștilor.
Biserica Ortodoxă privește nașterea Fiului lui Dumnezeu ca începutul lucrării Sale mântuitoare ce Îl va conduce spre jertfa supremă pe Cruce, pentru om și a sa mântuire.
În ajunul Crăciunului se citesc Ceasurile Împărătești și se săvârșește Vesperoliturghia Sf. Vasile cel Mare (Liturghia de seară). La toate aceste slujbe sunt citite profeții din Vechiul Testament despre Nașterea Domnului.
Slujba de Priveghere
Privegherea de seară a Nașterii Domnului începe cu Pavecernița Mare, deoarece Vecernia s-a slujit deja cu Liturghia Sf. Vasile.
La Pavecerniță se cântă troparul și condacul praznical precum și imnuri speciale de slăvire a nașterii Mântuitorului.
La aceasta se adaugă rugăciuni speciale de cereri stăruitoare și de binecuvântare a celor cinci pâini, a grâului, vinului și untdelemnului.
Credincioșii consumă apoi pâinea binecuvântată și înmuiată în vin, și sunt unși cu acest untdelemn.
Partea aceasta a privegherii, săvârșită la toate praznicele mari, se numește Litia (cuvânt de origine slavonă) sau artoklasia, care în limba greacă înseamnă frângerea pâinii.
Rânduiala Utreniei este cea a unui praznic mare. Aici, pentru prima dată, se cântă în întregime Canonul Nașterii Domnului, iar credincioșii cinstesc Icoana Nașterii Domnului.
Liturghia de Crăciun
În încheierea prăznuirii stă Liturghia din ziua Nașterii Domnului. Aceasta începe cu stihuri speciale din psalmi aleși (109/110, 110/111 și 111/112) care înlocuiesc cele trei antifoane obișnuite. Troparul și Condacul praznical marchează vohodul (intrarea) cu Evanghelia.
Stihul baptismal „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat” (Galateni 3,27) înlocuiește încă o dată imnul Trisaghion, „Sfinte Dumnezeule”.
Pericopa apostolică e cea de la Galateni 4,4-7, iar cea evanghelică e relatarea cunoscută a Nașterii Domnului de la Matei 2,1-12.
Liturghia continuă apoi obișnuit, singura excepție fiind înlocuirea Axionului („Cuvine-se cu adevărat”) cu irmosul de la cântarea a 9-a a Canonului Nașterii „Taină minunată și neobișnuită văd”.
Douăsprezece zile de Crăciun
A doua zi de sărbătoare marchează începutul a două două zile de prăznuire închinate Maicii Domnului. Prima, pe 26 decembrie, este a Soborului Născătoarei de Dumnezeu.
Îmbinând imnuri ale Nașterii cu cele ale Maicii lui Dumnezeu, Biserica arată către Fecioara Maria ca înlesnitoarea care a îngăduit Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu.
Apoi pe 27 decembrie, pomenim și pe Sf. Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.
În Duminica de după Nașterea Domnului pomenim pe Sf. Apostol Iacov, ruda Domnului, pe regele David și pe Dreptul Iosif.
Perioada de bucurie a Crăciunului se întinde până la Arătarea Domnului, perioadă în care postul și îngenuncherea în biserică sunt oprite, cu excepția unei singure zi, Ajunul Bobotezei.
De la Crăciun și până la Bobotează, creștinii ortodocși din unele părți se salută cu cuvintele: „Hristos Se naște!” iar răspunsul este: „Slăviți-L!”
Imnografie
Tropar (Glasul al 4-lea)
„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă Ție !”
(Troparul Nașterii Domnului — glas 4)
Condac (Glasul al 3-lea)
„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, și pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slăvesc și magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”
Crăciunul în tradiția românească
Peste tot unde există suflare românească cu simțământ creștin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Nașterii Domnului, prilej de bucurie, pace și liniște spirituală. Este o zi în care dăruim și primim multă iubire și căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.
Credință și legende
În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soția acestuia în grajd, unde dă naștere lui Iisus.
De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a nașterii lui Hristos s-au deschis cerurile și Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor.
SĂRBĂTORI ŞI TRADIŢII POPULARE: Crăciunul la români şi în lume
Ajunul Crăciunului (24 decembrie) este ziua în care încep pregătirile pentru ziua de Crăciun, mai ales în satele româneşti, unde gospodinele pregătesc covrigi, colaci care sunt daţi colindătorilor ce vin să ureze pe la casele oamenilor.
De asemenea, se pregătesc turtele numite “scutecele Domnului”. Acestea sunt presărate din timp cu apă călduţă, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă măcinată.
În seara de Ajun, stăpâna casei aşează pe masa de sub icoană o sticlă de vin roşu, la dreapta sticlei pun farfuria cu turte, o altă farfurie cu bob, prune fierte, iar în cele patru colţuri ale mesei – câte un colac.
Între colacii din partea dreaptă se pune câte un fuior de cânepă despre care unii spun că ar fi barba lui Moş Crăciun, potrivit volumului “Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post. Nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste nimic până când preotul nu binecuvântează masa, nu gustă din felurile de mâncare şi nu bea un pahar cu vin.
Sfinţirea mesei de Ajun şi vestirea Naşterii Domnului este o datină veche îndeplinită de preoţi.
Există credinţa că în Ajunul Crăciunului cerurile se deschid şi de acest moment nu se pot bucura decât oamenii buni, iar cetele îngereşti pot fi auzite doar de cei curaţi la suflet.
În seara de Ajun, stăpânii caselor trebuie să adune de prin vecini toate lucrurile împrumutate pentru că locul lor este acasă. Femeia care se ocupă de colacii pentru Crăciun se duce în grădină sau în livadă şi cu mâinile pline de aluat spune: “măr, astfel rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele”. Alte gospodine, după ce pun pâinea în cuptor, nu uită să spună: “cum e cuptorul plin de pâine, aşa să fie pomii plini de poame”.
Tradiţiile din ziua de Ajun sau cea de Crăciun există şi în alte ţări, ele fiind diferite. În Germania, “Christklots” reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea dinaintea Crăciunului, care, conform tradiţiei, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului. În ziua de ajun, familia se adună pentru cină şi pentru a merge împreună la biserică la Mesa din noaptea de Crăciun.
Tradiţia împodobirii bradului a început în Germania (se pare că primii creştini care au adus brazi împodobiţi în casele lor au fost nemţii, în secolul al XVI-lea). Mai târziu, împodobirea acestora a devenit un obicei şi în alte ţări. În 1890, deja erau importate din Germania ornamente pentru pomii de Crăciun, conform volumului “Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
Colindele, precum și obiceiurile colindelor sunt prezente și la alte popoare, și s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească „Scoală, gazdă, din pătuț” există și la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de „Dji vén cwerî m’cougnou d’Noyé”.
Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român.
Evocând momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii — câte trei, ca cei trei magi — merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare…”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineața la Moș Ajun!”, casele frumos împodobite își primesc colindătorii.
Aceștia sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleț și Domn în cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.
Obiceiurile culinare
Timp de 40 de zile înainte de sărbători creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după litie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipează Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roșu prețuit de toată lumea.
Originea obiceiurilor de Crăciun
1. Sărbătorirea nașterii lui Isus. „Primii creștini nu celebrau nașterea [lui Isus] deoarece considerau că sărbătorirea zilelor de naștere era un obicei păgân.“ (The World Book Encyclopedia)
2. Ziua de 25 decembrie. Nu există nicio dovadă că Iisus s-a născut în această zi. După cât se pare, conducătorii religioși au ales data de 25 decembrie ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care erau ținute în preajma solstițiului de iarnă.
3. Oferirea de daruri și petrecerile de Crăciun. O enciclopedie afirmă: „Saturnaliile, o sărbătoare romană ținută la mijlocul lunii decembrie, constituie modelul multor obiceiuri de petrecere cu ocazia Crăciunului. De exemplu, în această sărbătoare își au originea petrecerile fastuoase, oferirea de daruri și aprinderea de lumânări” (The Encyclopedia Americana). Potrivit unei alte enciclopedii, „orice fel de muncă era întreruptă“ în timpul Saturnaliilor (Encyclopædia Britannica).
4. Luminile de Crăciun. Potrivit cu The Encyclopedia of Religion, ,,europenii își împodobeau locuințele cu lumini și cu arbori sau arbuști cu frunza veșnic verde“ pentru a sărbători solstițiul de iarnă și pentru a alunga spiritele rele.
5. Vâscul și laurul. „Druizii (preoții celților) atribuiau vâscului proprietăți magice. Laurul, o plantă veșnic verde, era venerat întrucât simboliza întoarcerea soarelui.“ (The Encyclopedia Americana)
6. Pomul de Crăciun. „Cultul arborelui era larg răspândit în rândul europenilor păgâni și a continuat să fie practicat și după convertirea lor la creștinism.“ Cultul arborelui s-a păstrat până în zilele noastre prin obiceiul „de a așeza un pom de Crăciun la intrarea sau în interiorul unei locuințe în perioada sărbătorilor de iarnă“ (Encyclopædia Britannica).
Etimologie
Pentru lingviști, cuvântul „Crăciun” este un cuvânt ciudat. Unii susțin că ar proveni din limba latină, și anume din „creatio”/ „creationem”, care înseamnă „creațiune, naștere”. Alții susțin că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, dinainte de romanizarea Daciei.
Dicționarul etimolog român al lui Alexandru Ciorănescu (Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958–1966) aduce clarificări și argumente importante pentru a susține că numele de „Crăciun” vine de la etimonul latin creātiōnem luat cu semnificația de „copil”.
„Crăciún (crăciúnuri), s. n. — Mr., megl. Crățun, Crăciun, Cărțun. Origine foarte discutată. Fonetismul din mr. indică un etimon lat., care trebuie să fie lat. creātiōnem, cu sensul de „copil,” ca în sard. kriathone (Wagner 90), v. sp. criazón, cf. sp. crio. Crăciun trebuie să fi însemnat la început „Pruncul Iisus”, care explică și folosirea acestui cuvânt ca nume de botez și de familie, iar mai târziu personificarea sărbătorii.
Etimonul creātiōnem a fost deja propus, dar cu sensul de „creație” sau „naștere”. (A. Densusianu, Hlr., 262; Jagič, Arch. slaw. Phil., XXXIII, 618; Pascu, Beiträge, 8; Pascu, I, 69). Această soluție nu pare posibilă, fiind negarea directă a dogmei creștinești a Întrupării (născut, iar nu făcut), și fiindcă lasă fără obiect personificarea și fără explicație numele de persoană Crăciun.
Dificultățile care s-au opus der. din creātiōnem (de Rosetti, BL, XI, 56) sînt pierderea inexplicabilă a lui -e și rezultatul ea › ă, și acesta se reduce la e în poziție atonă, de unde rezultatul de așteptat *Creciune). Cele două argumente sînt insuficiente: pierderea lui -e este normală în acest caz, cf. tăun, păun, bărzăun(e), și pe de altă parte, numele de persoană la care nominativul s-a confundat cu vocativul: Bασίλιος › Vasile, Petrus › Petru și Petre, Γρηγόριος ‹ Grigore, față de ’Iωαννης › Ioan.
Pe de altă parte, ideea că hiatul e-a trebuie să se reducă la a este falsă, și se bazează pe false analogii: videbat are în e-a secundar și catella a ajuns la rezultatul ea printr-un mecanism pe care nu îl cunoaștem. Hiatul e-a se reduce normal la ă, cum arată Rosetti, Mélanges, 353, cînd obține de la Diana, *zănă și de aici zînă. Prin urmare, credem că rezultatul creātiōnem › Crăciun este fonetic normal și logic, din punct de vedere semantic, dacă se pleacă de la semnificația de „copil”.
Celelalte etimoane lat. care s-au propus sînt mai puțin convingătoare: lat. (in)carnatiōnem (Lexiconul de la Buda); lat. crastĭnum (Hasdeu 615); lat. Christi iēiūnium (Schuchardt, Literaturblatt, VII, 154; ZRPh., XV, 93); lat. Christi- cu un al doilea element neclar, cf. alb. Kèrsendeljë › lat. Christi natalia (Meyer 189); lat. călātiōnem „chemare adresată de preot poporului, în prima zi a fiecărei luni” (P. Papahagi, Conv. Lit., XXXVII, 670; Pușcariu 407; Capidan, Dacor., III, 142; T. Papahagi, LL, III, 211-3 și 220; cf. împotrivă Iorga, Revista istorică, XVIII, 220).
Același cuvînt apare în mai multe limbi care au fost în contact cu rom.; cf. bg. kračon, kračunek (după Mladenov 256, direct din lat.), sb. Kračun „nume de persoană” (Daničič, V, 429), rut. k(e)rečun, kračun, g(e)rečun, v. rus. koročjun „o anumită epoca a anului, nedeterminată în texte”, rus. koročun „solstițiu de iarnă” și „moarte”.
Această răspîndire a cuvîntului i-a făcut pe unii filologi să se gîndească la o posibilă origine sl. (Cihac, II, 79; Philippide, Principii, 17; Domaschke 163; Weigand, BA, III, 98-104; Rosetti, BL, XI, 56; Vasmer 633), bazat pe kratŭkŭ „scurt”, sau pe kračati „a face pași”. Vasmer adaugă că der. din rom. nu este posibilă întrucît apare în v. rus. (cronica de la Novgorod) din 1143.
Argumentul nu pare suficient, deoarece se știe că pe vremea aceea rușii veneau în contact cu populațiile danubiene; este însă sigur că rusa nu are alte cuvinte rom. atît de vechi, și că în general are foarte puține. Totuși, etimoanele slave propuse nu par posibile, kratŭkŭ fiindcă der. ar fi imposibilă în această formă (Berneker 604) și kračati pentru că se bazează pe o simplă consonanță, fără legătură semantică vizibilă.
Ipoteza lui Rosetti, după care creātiōnem „creație” ar fi trecut în sl. ca termen ecleziastic, nu suprimă dificultățile, căci este imposibil de admis, cum o face autorul, că „la langue de l’église a également employé creatio” în loc de Crăciun pentru rațiunile dogmatice expuse. În sfîrșit, sensul de „moarte violentă” sau „moarte în floarea tinereții”, propriu rus., pare a se explica prin rom. crăciuni, vb. (a vărsa sînge, a ucide), datorită obiceiului de a tăia porcul în ajun de Crăciun, cf. ți-a venit Crăciunul, „ți-a sosit ceasul de pe urmă”. Pentru originea rom. a sl. cf. Jagič, Arch. slaw. Phil., II, 610; Schuchardt, Arch. slaw. Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan, Raporturile, 182.”
(Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimolog român, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958–1966)
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului (Crăciunul) – foto preluat de pe doxologia.ro
Nașterea lui Iisus Hristos astfel a fost: fiind logodită Preacurata Maica Lui, Fecioara Maria, cu Iosif, bărbat drept și bătrân cu anii – căci era de 80 de ani și, sub chipul însoțirii, după mărturia Sfântului Grigore de Nissa și a Sfântului Epifanie al Ciprului, a fost dată lui pentru paza fecioriei și pentru purtarea de grijă pentru dânsa, mai înainte până a nu se aduna ei. Iosif era numai cu părerea bărbat Mariei, iar de fapt era păzitor al fecioriei ei celei sfințite lui Dumnezeu, martor cu ochii și văzător al vieții ei celei fără prihană. Căci așa a vrut Dumnezeu, să tăinuiască înaintea diavolului taina întrupării Sale din Preacurata Fecioară, acoperind prin logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca să nu cunoască vrăjmașul că aceasta este fecioară aceea, despre care a zis Isaia mai înainte: Iată fecioara va lua în pântece.
Acest lucru îl mărturisește și Sfântul Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, zicând: „De trebuință era Iosif spre slujirea tainei, să se socotească ca și cum fecioara ar avea bărbat; iar cu lucrul să se tăinuiască de diavol, ca să nu știe cele ce vor să fie, anume că Dumnezeu voiește a petrece cu oamenii”. Asemenea și Sfântul Vasile cel Mare grăiește: „Pentru ca să se tăinuiască de domnul veacului acestuia, s-a economisit să se facă logodire cu Iosif”. Și Sfântul Ioan Damaschin zice: „Se logodește Iosif cu Maria ca și cu un bărbat, că nu cumva, cunoscând diavolul nașterea lui Hristos din fecioară fără de bărbat, să se dea în lături, adică să înceteze a-l mânia pe Irod și a îndemna pe iudei spre zavistie. Pentru că diavolul, încă de atunci de când a prorocit Isaia: Iată fecioară în pântece va lua și va naște, pândea pe toate fecioarele, când va zămisli vreuna dintr-însele fără de bărbat și să nască fiind fecioară. Deci, a iconomisit purtarea de grijă a lui Dumnezeu, să se logodească Fecioara Maria cu Iosif, pentru ca să se tăinuiască de către domnul întunericului, fecioria Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și întruparea Cuvântului lui Dumnezeu”.
Deci, mai înainte de săvârșirea însoțirii prin cunoștința trupească, Preacurata Fecioară s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt și creștea sfântul ei pântece după ce a încăput în sine pe Dumnezeu cel neîncăput. Mai ales după ce s-a întors la casa ei, după o ședere de trei luni la Elisabeta, s-a cunoscut că este îngreuiată, din zi în zi crescând dumnezeiescul rod și apropiindu-se de nașterea Sa, prin împlinirea vremii celei obișnuite.
Acest lucru văzându-l Iosif, a căzut în nepricepere și în mare întristare, căci o socotea că este furată de nuntă. Și, tulburându-se bătrânul foarte, zicea în sine: „De unde i s-a făcut ei aceasta? Eu pe dânsa nu am cunoscut-o și nici măcar cu gândul n-am greșit și iată că se vede îngreuiată, vai mie, ce s-a făcut, cu cine a căzut? Cine a înșelat-o pe dânsa? Și ce voi face eu? Nu știu! O voi vădi pe ea, ca pe o călcătoare de lege sau voi tăcea rușinea ei și a mea? Pentru că de o voi vădi pe dânsa, apoi cu adevărat, după legea lui Moise, o vor ucide cu pietre și eu mă voi socoti ca un tiran, dând-o spre moarte cumplită. Iar dacă, nevădind-o pe dânsa, voi tăcea, apoi voi lua parte la a ei desfrânare. Deci ce voi face? Nu mă pricep! Voi izgoni-o pe ea în taină, ca să se ducă oriunde va vrea sau eu să mă duc de la dânsa într-altă parte depărtată, ca să nu mai vadă ochii mei o rușine ca aceasta”.
Astfel gândind Iosif întru sine, s-a apropiat și a zis către fecioară, precum vorbește de aceasta Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului: „Mario, ce este lucrul acesta pe care-l văd întru tine? Nu mă pricep și mă minunez și cu mintea mă înspăimîntez. Ascunde-te de la mine degrabă. Marie, ce este lucrul acesta care-l văd întru tine? În loc de cinste, rușine; în loc de bucurie, întristare, în loc ca să mă laud, ocară mi-ai adus mie; te-am luat de la preoți din biserică, fără prihană, și acum ce este ceea ce se vede?”.
Și Atanasie al Alexandriei povestește de aceasta astfel: „Iosif, văzând-o pe ea având în pântece, iar comoara cea dinăuntru neștiind-o și tulburându-se vorbea către fecioară, zicând: „Ce ți s-a întâmplat, Marie? Oare nu ești tu fecioara cea mai cinstită, care ai fost crescută în sfintele pridvoare? Nu ești tu Maria care nici nu voiai a te uita la față de bărbat? Oare nu ești tu Maria pe care n-au putut preoții să te înduplece după voia lor și să te logodească? Oare nu ești tu Maria care te-ai făgăduit a-ți păzi neveștejit trandafirul fecioriei? Unde este cămara curăției tale? Unde este fața cea frumoasă? Eu mă rușinez și tu îndrăznești, căci îți tăinuiesc păcatul tău?”.
Acestea și multe altele zicând Iosif către dânsa, o, cât se rușina fiind nevinovată mielușeaua și porumbița cea fără prihană, fecioara cea curată, rumenindu-se la față la auzirea unor asemenea cuvinte ale lui Iosif. Nici nu îndrăznea a-i spune buna-vestire a Arhanghelului și prorocirea Elisabetei despre dânsa, ca să nu se arate măreață în deșert, lăudându-se. De acest lucru adeverește și Atanasie, cel mai sus pomenit, că ea a zis către Iosif: „De voi mărturisi eu singură despre mine, apoi voi fi măreață în deșert; rabdă puțin, Iosife, și păstorii te vor încredința pe tine”.
Fecioara Maria nimic altceva nu răspundea lui Iosif, decât numai acestea: „Viu este Domnul Cel ce m-a păzit întreagă întru feciorie până acum, că nu am cunoscut păcat și nimeni nu s-a atins de mine; iar ceea ce este întru mine, din voia și din lucrarea lui Dumnezeu este”. Iosif, ca un om cugeta cele omenești, socotind că din păcat este ceea ce s-a zămislit. Însă, ca un drept ce era, n-a voit să o vădească pe dânsa, ci voia să o lase pe ascuns și să se ducă de la dânsa undeva departe.
Acestea gândind el, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, zicând: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta”. Aici îngerul numește pe fecioară, femeie a lui Iosif, înlăturând părerea acestuia despre desfrânare – căci Iosif socotea că Maria prin desfrânare a zămislit „femeia cea logodită este a ta, iar nu a altui bărbat”. Teofilact așa zice: „Femeie a lui Iosif, numește îngerul pe Maria, arătând că cea logodită nu este cu altcineva însoțită, încă și pentru aceea o numește femeia lui Iosif, ca împreună cu fecioria să fie cinstită și nunta cea după lege”. Așa socotește și Sfântul Vasile cel Mare: „Și fecioară, zice, cu bărbat logodită, ca și fecioria să se cinstească și nunta să nu se defaime”.
Fecioria a fost aleasă, deci, ca una ce era de trebuință pentru sfințire; iar logodirea, ca ceea ce este începătura nunții, s-a rânduit ca legiuită, să nu se socotească că acel născut este născut din fărădelege. Apoi, că Iosif să fie martor adevărat al curăției, și ea să nu fie sub defăimare, ca una ce și-ar fi întinat fecioria, pentru că avea chiar pe logodnic martor al vieții sale și păzitor. Deci, zice îngerul: Nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, ca și cum ar fi zis: „Primește pe femeia ta după logodire, iar fecioară după făgăduința ei, cu care s-a făgăduit lui Dumnezeu; că în neamul evreesc numai această fecioară s-a făgăduit lui Dumnezeu, cea dintii ca să-și păzească fecioria neîntinată până la sfârșit. Nu te teme, că cel ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfânt este: va naște fiu și-i vei chema numele Lui ca un tată, deși nu ești părtaș la nașterea Aceluia. De vreme ce este obicei ca părinții să dea nume fiilor lor, precum Avraam a dat nume fiului său Isaac și tu, măcar că nu ești tată firesc, însă după părere fiindu-i tată, îi vei sluji părintește punându-i nume”.
Sfântul Teofilact mai spune despre înger că a zis astfel lui Iosif: „Măcar că nu ai nici o împărtășire la naștere, însă această dregătorie părintească voiesc să ți-o dau, ca să dai nume Celui născut. Tu vei da nume Pruncului, deși nu este nașterea ta, dar trebuie să te arăți ca un părinte. Iar numele ce vei da vă fi Iisus, care înseamnă Mântuitor, pentru că Acesta va mântui pe poporul Său de păcate”.
Sculându-se Iosif din somn a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat pe femeia sa cea logodită, pe fecioara cea fără prihană, care, prin făgăduința fecioriei, era sfințită Domnului, ca să fie Maica Stăpânului și care de la Duhul Sfânt a zămislit pe Mântuitorul lumii. Pe aceasta a primit-o ca pe o logodnică a sa, iar ca pe o fecioară a Domnului, cinstind-o foarte mult și slujindu-i ca Maicii Mântuitorului, cu bună credință și cu frică, n-a cunoscut-o până când a născut și, după mărturia lui Teofilact, nu s-a atins de dânsa niciodată.
Iosif fiind drept, nu putea să se atingă de aceea, care nu pentru nuntă îi fusese dată din biserica Domnului, ci, după obiceiul nunții, spre paza fecioriei. Cum putea să se atingă de o fecioară a Domnului, care făgăduise feciorie veșnică lui Dumnezeu? Cum putea să se atingă de Maica Domnului, Ziditorului Său, de aceea care era fără prihană? Iar ceea ce zice Evanghelia: până ce a născut, acest cuvânt, până ce, l-a pus Sfânta Scriptură în loc de vreme neîncetată. Căci și David grăiește: Zis-a Domnul Domnului Meu: șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale.
Nu trebuie să înțelegem că numai până atunci vrea Domnul, ca Fiul să șadă de-a dreapta Sa, până când va pune pe vrăjmași așternut picioarelor Lui, iar după punerea vrăjmașilor nu va avea să mai șadă. Ci, chiar după ce va pune pe vrăjmași sub picioare, are să șadă mai cu slăvire, ca un biruitor în veacuri nesfârșite. Asemenea și despre Sfântul Iosif se scrie: Nu a cunoscut-o pe ea, până ce a născut. Nu se înțelege că după aceea avea să o cunoască, precum au socotit unii dintre eretici, care este lucru străin de credința Bisericii. Dar după nașterea unui Fiu ca Acela, Care este Dumnezeu întrupat și după atâtea minuni ce s-au făcut în vremea nașterii – pe care singur Iosif le văzuse -, nu numai că nu a îndrăznit a se atinge de dânsa, dar și mai mult o cinstea ca un rob pe doamna sa, slujindu-i ca unei Maici a lui Dumnezeu, cu frică și cu cutremur.
Pentru acest cuvânt, până ce, Sfântul Teofilact vorbește astfel: „Sfânta Scriptură spune așa precum și despre potop grăiește: Nu s-a mai întors corbul în corabie, până ce s-a uscat apa de pe pământ. Dar el nici după aceea nu s-a întors. Chiar Domnul nostru Iisus Hristos grăiește: Cu voi sunt până la sfârșitul veacului. Oare se înțelege că după sfârșitul veacului nu va mai fi cu noi? Atunci mai vârtos va fi cu noi în veacurile cele nesfârșite. Așa și aici zice, până ce a născut. Adică, nici mai înainte de naștere, nici după naștere n-a cunoscut-o; precum și Domnul și în veacul acesta și după sfârșitul veacului va fi cu noi. Deci cum putea să se atingă de cea Preacurată, după înștiințarea negrăitei nașteri?”.
De aici se arată cu dinadinsul și după naștere fecioria Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Căci, atunci când s-a arătat îngerul lui Iosif, care se îndoia de însărcinarea fecioarei și o socotea că este furată de nuntă, îngerul a numit atunci pe Maria femeia lui Iosif: Nu te teme, a lua pe Maria, femeia ta, și cu aceasta, precum s-a zis mai sus, a surpat părerea despre desfrânare. Când același înger s-a arătat lui Iosif, care acum se încredințase despre curățenia Mariei și despre Cel născut din Duhul Sfânt, după nașterea lui Hristos – înger care s-a arătat și în Betleem și în Egipt – după aceea nu mai numește pe Preacurata Fecioară Maria, femeie a lui, ci numai Maica Celui născut. Că așa se scrie: Ducându-se magii, iată îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui – iar nu pe femeia ta – și fugi în Egipt”. Și în Egipt iarăși îi zice: „Scoală-te, ia pruncul și pe maica lui și du-te în pământul lui Israel”.
Aici se arată că nu spre nuntă rânduia pe Iosif, ci spre a sluji Pruncului și mamei sale. Deci nu numai până ce a născut pe Fiul său cel Întâi născut, Maria n-a fost cunoscută de Iosif ca femeie, ci și după nașterea Aceluia, asemenea a rămas fecioară, precum despre aceasta într-o unire mărturisesc toți Sfinții Părinți și dascălii cei mari ai Bisericii creștine.
Se povestește și aceasta, că Fecioara Maria fiind îngreuiată, un oarecare dintre cărturari, cu numele Anin, venind în casa lor – aceasta după arătarea îngerului în vis lui Iosif – și, văzând pe fecioară îngreuiată, a alergat degrabă la arhiereu și la tot soborul, zicând: „Iosif, teslarul, pe care toți l-ați mărturisit că este drept, a făcut fărădelege; căci pe fecioară, care a luat-o din biserica Domnului spre pază, a cunoscut-o în ascuns și acum este îngreuiată”.
Ducându-se în casa lui Iosif slugi trimise de arhiereu, au găsit pe Maria după cum spusese cărturarul acela și luând-o cu Iosif, au dus-o la arhiereu și la sobor. Arhiereul a zis către fecioara Maria: „Ai uitat pe Domnul Dumnezeul tău, tu care ai fost crescută în sfânta sfintelor, care ai primit hrană din mâinile îngerului și ai auzit cântări îngerești. De ce ai făcut aceasta?”. Iar ea, plângând, zicea: „Viu este Domnul Dumnezeul meu, că sunt curată și nu știu de bărbat”. Atunci arhiereul a zis către Iosif: „De ce ai făcut aceasta?”. Iosif a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeul meu că sunt curat față de dânsa”. Și i-a zis arhiereul: „De vreme ce n-ai plecat capul tău sub mâna cea tare a lui Dumnezeu ca să fie binecuvântată seminția ta și fiindcă, nespunând fiilor lui Israel, pe ascuns te-ai unit cu fecioara cea adusă dar Domnului, pentru aceasta veți bea apa vădirii, ca să arate Domnul păcatul vostru înaintea tuturor”.
Era judecată rânduită de la Dumnezeu prin Moise, precum se scrie în cartea a patra a lui Moise, capitolul al cincilea: Dacă vreo față bărbătească sau femeiască ar fi fost prihănită pentru desfrânare și n-ar fi mărturisit adevărul, i se dă aceleia să bea apa jurământului în casa Domnului, cu lucrările și rânduielile cele scrise acolo, deosebit. Și se făcea după băutura aceea, prin judecata lui Dumnezeu, oarecare semn asupra acelora ce au păcătuit, după care semn se cunoștea fărădelegea făcută. Deci cu acea apă, după rânduiala ce se cuvenea, arhiereul a adăpat întâi pe Iosif, apoi și pe Maria. Însă nu s-a făcut asupra lor nici un semn, încât se mira poporul că nu s-a aflat într-înșii păcat. Apoi a zis către dânșii arhiereul: „Dacă Domnul Dumnezeu n-a arătat păcatul vostru, să mergeți de aici cu pace”. Iosif, luând pe fecioara Maria, s-a dus la casa sa, bucurându-se și lăudând pe Dumnezeul lui Israel.
După această a ieșit poruncă de la Cezarul August ca să se înscrie toată lumea. Și mergeau toți de se înscriau, fiecare în a sa cetate. S-a dus și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem – pentru că el era din casă și familia lui David – ca să se înscrie cu Maria cea logodită cu el, ea fiind însărcinată. Betleemul este o cetate mică, nu departe de Ierusalim, în partea dinspre miazăzi, lingă drumul ce merge la munte către Hebron, cetatea preoților, în care era casa lui Zaharia, unde Preacurata Fecioară, după buna vestire a Arhanghelului, a cercetat și a sărutat pe Elisabeta, maica Mergătorului Înainte.
Deci, între Ierusalim și Hebron se află la mijloc Betleemul; și de la cetatea Nazaretul Galileii, până aici este cale de trei zile și ceva. Se numește Betleemul, cetatea lui David, căci într-însa s-a născut David și s-a uns ca împărat. Acolo a murit și Rahila și se vede mormântul lui Iesei, tatăl lui David. Mai înainte numele Betleemului era Efrata. Iacob, păscând acolo dobitoacele sale, l-a numit casă pâinii, mai înainte văzând cu duhul și mai înainte vestind că avea să se nască într-acel loc pâinea, care s-a pogorât din cer, adică Hristos Domnul. Aproape de Betleem, către răsărit – în preajma puțului lui David, unde a însetat el odată și a zis: „Cine mă va adăpa pe mine cu apă din fântâna cea dinaintea porților Betleemului?” – acolo se află o peșteră într-un munte de piatră, pe care stă cetatea Betleemului. Peștera aceea era aproape de o holdă a Salomeii, care locuia acolo în Betleem și care era rudenie a amândorura, adică Fecioarei Maria și lui Iosif.
Când s-a apropiat Iosif de cetate, s-au împlinit zilele ca să nască Mireasa cea neispitită de nuntă și căuta casă de odihnă, în care ar putea avea loc lesnicios ca să nască, adică să-și dea în lume rodul pântecelui său cel binecuvântat. Dar nu au găsit gazdă, din pricina mulțimii poporului care venise să se înscrie, căci se umpluse nu numai gazda cea de obște, ci și toată cetatea. Deci s-au întors la peștera aceea, pentru că nu găseau loc de găzduit și ziua era pe sfârșite. Peștera aceea slujea ca grajd de dobitoace, unde Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară, în miezul nopții, rugându-se lui Dumnezeu cu fierbințeală și cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzând de dorirea și de dragostea Lui, a născut fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, în douăzeci și cinci ale lunii decembrie. Pentru că astfel se și cuvenea să nască, fără durere, aceea care a zămislit fără păcat. „Nu am cunoscut, zice, plăcerea nunții, fiind neînsoțită”.
Precum a zămislit curată, tot așa a și născut fără de stricăciune, după cum grăiește Sfântul Grigorie al Nissei: „Fecioară a zămislit, Fecioară a purtat, Fecioară a rămas și nici o minune din cele ce s-au făcut pe pământ nu a fost mai mare ca aceasta”. Iar Sfântul Damaschin zice: „O minune mai nouă decât toate minunile cele de demult. Căci cine a cunoscut să fi născut maică fără de bărbat?”. Da, fără de bărbat, adică asemenea lui Adam, din care s-a făcut Eva, fără femeie. De care grăiește Sfântul Ioan Gură de Aur, astfel: „Că precum Adam fără femeie a adus în lume femeie, pe Eva, tot astfel și fecioara astăzi, fără de bărbat a născut bărbat, plătind pentru Eva datoria bărbaților. Și precum Adam a rămas nevătămat, după luarea coastei trupești, tot așa a rămas și Fecioara după ieșirea Pruncului dintr-însa”.
Astfel s-a împlinit Scriptura cea de mai înainte, despre rugul cel nears și despre Marea Roșie. „Căci precum rugul n-a ars fiind aprins, cum cântă biserica, astfel Fecioară ai născut și Fecioară ai rămas”. Și iarăși zice: „Marea Roșie după trecerea lui Israel a rămas neumblată, iar cea fără prihană, după nașterea lui Emanuel, a rămas nestricată”. Astfel, fără vătămarea fecioriei sale, pururea Fecioara Maria a născut pe Dumnezeu întrupat, fără ajutor și fără slujbă cea obișnuită a moașei. Aceasta mărturisește Sfântul Atanasie al Alexandriei – despre cuvintele acestea ale Evangheliei: A născut pe Fiul său Cel întâi născut, L-a înfășat și L-a pus în iesle –, socotind, zice astfel: „Vezi nașterea cea cu taină a Fecioarei; singură a născut și singură a înfășat. Pe când la femeile cele lumești, una naște și alta înfașă, iar la fecioară nu s-a întâmplat astfel, ci singură a născut și singură a înfășat, singură Maică, fără osteneală și fără moașă învățată, așa că n-a lăsat pe nimeni să se atingă cu mâini necurate de aceea care era cu totul curată, singură a slujit Celui dintr-însa și mai presus de ea, apoi singură L-a înfășat și L-a culcat în iesle”.
Asemenea și Sfântul Ciprian zice: „Întru naștere și după naștere, cu dumnezeiască putere a fost fecioară, care a născut fără durere. Nu avea trebuință de nici o slujbă de-a moașei, ci singura Născătoare a fost și slujitoare a nașterii, cu bună cucernicie, arătând Preaiubitului său rod slujba cea de maică, îmbrățișându-L, sărutându-L, alăptându-L și făcând toate plină de bucurie, pentru că întru naștere n-a avut nici o durere și nici o neputință a firii”.
După aceasta, Născătoarea de Dumnezeu cea fără de prihană și singură slujitoarea nașterii sale, înfășând pe dulcele său Fiu cu scutece albe, curate și subțiri, ce erau pregătite mai înainte și aduse cu sine din Nazaret și, punându-L în ieslea ce era într-aceeași peșteră, s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu, Ziditorul Său. De acest lucru pomenește fericitul Iosif, făcătorul de canoane către Preacurată, zicând: „Fecioară, pe Cel întrupat și pe Cel înfășurat cu asemănarea omenească, ținându-L în mâinile tale, închinându-te Lui și sărutându-L, ai zis că o maică: Preadulcele meu Fiu, cum Te țin pe Tine, Cel ce ții cu mâna toată făptura?”.
Deci încredințat lucru este că dumnezeiasca fecioară s-a închinat până la pământ Celui născut dintr-însa, Care era culcat în iesle și pe Care cu mirare, Îl înconjurau nevăzut, cetele îngerești, adeverind despre aceasta Biserică, astfel: Îngerii înconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi, căci vedeau peștera ca un cer, fiind culcat într-însa Stăpânul. Lângă iesle erau legați un bou și un asin ca să se împlinească Scriptura: cunoscut-a boul pe cel ce-l are pe el și asinul ieslea Domnului său. Boul acela și asinul erau aduși de Iosif din Nazaret. Asinul se adusese pentru Fecioară cea îngreuiată ca s-o ducă deasupra sa pe cale, iar pe bou îl adusese Iosif, ca să-l vândă și să plătească datornicul bir împărătesc, și ca să cumpere cele de trebuință. Acele dobitoace necuvântătoare stând lângă iesle, cu aburul lor încălzeau pe Prunc în frigul iernii și așa slujeau Stăpânului și Făcătorului.
Apoi Iosif s-a închinat Celui născut, cum și aceleia ce L-a născut, căci atunci a cunoscut că Cel născut dintr-însa este de la Duhul Sfânt, precum grăiește și Sfântul Atanasie: „Cu adevărat nu a cunoscut-o Iosif pe dânsa, până ce a născut pe Fiul său Cel întâi născut. Cât a purtat fecioara pe Cel zămislit, nu o știa Iosif. Nu știa ce este într-însa, nu știa ce se întrupa. După ce a născut, atunci a cunoscut puterea fecioarei și de ce s-a învrednicit ea. Atunci a cunoscut, văzând pe Fecioara hrănind piept și păzind floarea fecioriei. Atunci a cunoscut, când fecioară a născut, iar cele ce sunt ale celor ce nasc nu le-a priceput. Atunci a cunoscut când a dat lapte, piatra cea netăiată, pietrei celei gândite. Atunci a cunoscut Iosif că pentru dânsa a scris Isaia: Iată, fecioară în pântece va lua”.
Până aici sunt cuvintele lui Atanasie, care încredințează că în acea vreme a cunoscut Iosif puterea tainei și, cunoscând, s-a închinat cu frică și cu bucurie, mulțumind lui Dumnezeu Cel întrupat, Care l-a învrednicit a fi singur văzător și slujitor al tainei. Ziua nașterii lui Hristos, se scrie de către mulți scriitori vrednici de credință, că ar fi fost sâmbăta spre Duminică, la miezul nopții.
Așa se arată și de Soborul al șaselea ecumenic, care grăiește pentru prăznuirea zilei Duminicii, zicând că în această zi a făcut Domnul lumina. Întru această zi a plouat mană din cer. În această zi Domnul a binevoit a Se naște. Întru aceasta a luat Domnul botezul în Iordan de la Ioan. Întru această zi, Preamilostivul Răscumpărător al neamului omenesc a înviat din morți, pentru mântuirea noastră. Întru aceasta a trimis pe Duhul Sfânt peste ucenici. Că precum vineri, după mărturii vrednice de credință, S-a zămislit în pântecele cel fecioresc, prin buna vestire a Arhanghelului și vineri a pătimit, așa Duminică S-a născut și Duminică a înviat.
Cu cuviință era a Se naște Hristos în ziua Duminicii, căci în care zi Dumnezeu a zis să se facă lumină și s-a făcut lumină – întru aceea Însuși El fiind Lumina cea neapropiată să răsară lumii. Iar că avea să Se nască Hristos noaptea și în ceasurile ei, cu proorocie s-a spus mai înainte în cărțile Înțelepciunii astfel: „Pentru că liniștită tăcere cuprinzând toate și noaptea întru a sa grăbire înjumătățindu-se, Cuvântul Tău cel Atotputernic din cer, de la scaunul împărăției, aspru războinic, a venit în mijlocul pământului celui pierzător”.
S-au făcut și minuni mari în vremea nașterii Domnului în toată lumea, căci în acel ceas prin care a trecut Domnul nostru prin poarta fecioriei cea pecetluită cu curăția, tot în acela, în peșteră a izvorât din piatră izvor de apă. În Roma a ieșit din pământ un izvor de untdelemn și a curs în râul Tibrului. O capiște idolească, ce se numea veșnică, a căzut și idolii s-au sfărâmat și tot acolo s-au arătat pe cer trei sori. În Spania în aceeași noapte s-a arătat un nor mai luminos decât soarele. În pământul Iudeii au odrăslit viile cele din Engadi, fiind iarnă. Iar, mai ales, după cum se scrie în Evanghelie, cu cântare s-au pogorât îngerii din cer și s-au arătat oamenilor în vederea ochilor.
În preajma peșterii acelea, în care S-a născut Hristos, era un turn ca la o mie de stânjeni departe, ce se numea Ader, slujind de locuință păstorilor. Acolo în acea noapte s-a întâmplat că nu dormeau trei păstori, care își străjuiau turma lor; și iată, cel mai întâi stătător între puterile cerești – pe care îl socotește Sfântul Ciprian că este binevestitorul Gavriil – s-a arătat lor în mare lumină, strălucind cu slavă cerească și cu aceeași lumină strălucindu-i și pe dânșii, iar ei, văzându-l, foarte s-au înfricoșat. Dar îngerul ce s-a arătat, le-a poruncit să lase frica și să nu se teamă și le-a vestit bucuria ce venise la toată lumea prin nașterea Mântuitorului. Apoi le-a spus și semnul bunei sale vestiri, celei nemincinoase: Veți afla, zice, un Prunc înfășat culcat în iesle.
Acestea vorbind îngerul către dânșii, îndată s-au auzit în văzduh cete îngerești, lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire. După vederea aceea a îngerului și după cântările auzite, sfătuindu-se păstorii, s-au dus degrabă până la Betleem ca să vadă de sunt adevărate, cele ce li s-au spus lor de către înger. Și au aflat pe Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pe Sfântul Iosif, logodnicul ei, precum și Pruncul înfășat și pus în iesle.
Crezând fără îndoială că Acela este Hristos Domnul, Mesia cel așteptat, Care a venit în lume să mântuiască neamul omenesc, s-au închinat Lui și au spus toate cele ce au auzit și ceea ce li s-a spus de înger, despre Pruncul Acela. Atunci toți cei ce auzeau, adică Iosif, Salomeea și cei ce se întâmplaseră de veniseră în acea vreme acolo, se mirau de cele grăite de păstori. Mai ales Preacurata Fecioară Maria, care născuse fără stricăciune, păstra toate graiurile acestea punându-le în inima sa. Și s-au întors păstorii, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu.
Așa a fost Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, și de la noi păcătoșii, să-I fie cinste și slavă, închinăciune și mulțumire, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Cel pururea de o ființă, Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Crăciunul sau Naşterea Domnuluieste sărbătoarea creştină a naşterii după trup a Domnului Iisus Hristos, celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an.
Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (sau praznice împărăteşti) a Bisericilor Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii.
În anumite ţări, unde creştinii sunt majoritari, Crăciunul este de asemenea sărbătoare legală şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.
Sfânta Eugenia (n. 180 d.Hr., Roma, Roma Antică – d. 258 d.Hr., Roma, Roma Antică) a fost o martiră romană creștină timpurie, care este sărbătorită pe 25 decembrie în Biserica Romano-Catolică, pe 24 decembrie (6 ianuarie, de credincioșii pe stil vechi) în Biserica Ortodoxă Răsăriteană și pe 23 ianuarie în Biserica Apostolică Armeană.
Flavius Iulius Constans (n. 320 – d. 18 ianuarie 350) a fost împărat roman care a domnit din 337 până în 350.
Fiul cel mai mic al lui Constantin cel Mare și al Faustei, ridicat în 335 la rang de caesar, Constant devine în 337, la moartea tatălui său, împreună cu cei doi frați, Constantin II și Constanțiu II, augustus, încredințindu-i-se guvernarea Italiei, Illyricum-ului și Africii.
Încercarea lui Constantin II de a-l tutela, urmată de invadarea Italiei, se soldează cu moartea acestuia în lupta de la Aquileia (340), Constant extinzându-și stăpânirea și asupra Galliei, Hispaniei și Britanniei.
Severitatea atitudinii față de armată și austeritatea politicii sale fiscale declanșează conspirația lui Flavius Magnus Magnentius care este proclamat împărat la Autun, în Galia.
Nevoit să fugă, Constant a fost ucis în apropiere de Pirinei, în anul 350.
25 decembrie 336 – Primul semn documentar de sărbătoare de Crăciun la Roma.
25 decembrie 350 - Vetranio îl întâlnește pe Constantius al II-lea la Naissus (Serbia) și este forțat să-și abțină titlul (Caesar). Constantius îi permite să trăiască în calitate de cetățean privat pe o pensie de stat.
Vetranio – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Vetranio sau Vetriano (n. ? în Moesia – d. cca. 360), a luat titlul de Augustus în perioada 1 martie – 25 decembrie 350 alături de Constantin al II-lea.
Vetranio, care era un general loial, a fost proclamat împărat de legiunile danubiene după moartea lui Constant și, mai târziu, a demisionat din poziția sa în favoarea lui Constantius.
25 decembrie 508 - Clovis I, regele francilor, a fost botezat în credința catolică la Reims, de către Sfântul Remigius.
Botezul lui Clovis – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Clovis I (ca. 466 – 27 noiembrie 511) a fost primul rege al francilor care a unit această națiune în întregime.
I-a succedat la tron tatălui său Childeric I în 481 ca rege al francilor salieni, unul dintre triburile francilor care ocupau la acea vreme regiunea de la vest de Rinul de jos, cu centrul în jurul orașelor Tournai și Cambrai, de-a lungul graniței de astăzi dintre Franța și Belgia, într-o zonă cunoscută sub numele de Toxandria.
El a cucerit triburile france din apropiere, și s-a încoronat ca singurul rege înainte de moartea sa.
S-a convertit de la arianism la catolicism, la insistențele soției sale, Clotilda, ca urmare a victoriei de la Tolbiac, fiind botezat de episcopul de Reims, Remi, prin anul 500; tradiția fixează data de 25 decembrie 496.
Acest lucru a fost de o mare importanță în istoria Franței și a Europei Occidentale în general, deoarece Clovis s-a extins peste aproape întreaga fostă provincie romană Galia (corespunzând Franței de astăzi) situată în centrul Europei.
Este considerat fondatorul atât al Franței (cu care statul său semăna îndeaproape din punct de vedere geografic) cât și al Dinastiei Merovingiene care s-a aflat la conducerea francilor în următoarele două secole.
25 decembrie 597 - Augustin de Canterbury botează în Kent mai mult de 10.000 de anglo-saxoni.
Portrait labelled “AUGUSTINUS” from the mid-8th century Saint Petersburg Bede, though perhaps intended as Gregory the Great – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Augustin (n. primul trimestru al secolului VI — d. 26 mai 604) a fost primul arhiepiscop de Canterbury, și primul primat al Kentului.
Este considerat sfânt în Biserica Anglicană, Catolică și Ortodoxă.
Inițial a fost abate al abației benedictine Sfântul Andrei din Roma, iar apoi, a fost trimis de către papa Grigore cel Mare să-i convertească pe englezi (care căzuseră din nou în idolatrie) la creștinism.
Împreună cu 40 de călugări, Sfântul Augustin a ajuns în Anglia, unde l-a convertit la creștinism pe regele Ethelbert (care avea o soție creștină pe nume Berta).
În același an a organizat Biserica în 12 dioceze.
Datorită succeselor sale, Augustin a primit noi colaboratori și a fost numit arhiepiscop primat al Angliei.
Augustin a reușit să întemeieze alte 2 episcopii: Episcopia de Londra și Episcopia de Rochester, episcopi fiind Mellitus și Iustus.
În anul 603 nu a reușit să rezolve neînțelegerile între Biserica Romană și Biserica Celtică din Țara Galilor și Scoția, cu privire la anumite sacramente și data Paștelui.
Aceste probleme au fost rezolvate odată cu Sinodul de la Whitby din 664.
Astfel, activitatea misionară a Sfântului Augustin a fost extrem de importantă pentru introducerea creștinismului în Anglia.
Sfântul Augustin de Canterbury a murit pe 26 mai 604.
25 decembrie 800 - Carol cel Mare a fost încoronat ca Imperator Augustus de papa Leon al III-lea.
Carol cel Mare este încoronat ca Împărat al Occidentului de către Papa Leon al III-lea (25 decembrie 800) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Carol cel Mare (în germană Karl I, der Große, latină Carolus Magnus, franceză/engleză Charlemagne; (n. 2 aprilie 748 d.Hr., Imperiul Franc – d. 28 ianuarie 814 d.Hr., Aachen, Imperiul Franc), a fost rege al francilor din 768 până la moarte, și fondator al Imperiului Carolingian.
În timpul domniei sale a cucerit Italia și a fost încoronat Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe 25 decembrie 800, unii istorici văzând aceasta ca o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus.
Imperiul Carolingian a fost în Europa, într-un anumit sens, un stat rival față de Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol (denumit și Imperiul Bizantin). Carol cel Mare face parte din dinastia Carolingiană și este considerat uneori ca părintele fondator al Franței cât și al Germaniei.
Unii istoriografi îl consideră drept părinte al Europei.
A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală de la prăbușirea Imperiului Roman cu capitala la Roma.
25 decembrie 1000 -Întemeierea Regatului Ungariei – Ungaria a fost întemeiată ca împărăție creștină de către Ștefan I al Ungariei.
Regatul Ungariei la sfârşitul secolului al XI-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Regatul Ungariei în Evul Mediu a fost o monarhie multientnică din Europa Centrală.
Regatul a fost fondat de principele Ștefan I, care a primit binecuvântarea din partea Papei Silvestru al II-lea și a devenit rege în 25 decembrie 1000 sau 1 ianuarie 1001.
Legile militare și influențele politice emise în timpul domniei lui Ștefan I s-au concentrat pe întărirea autorității regale și creștinarea supușilor săi.
Deși o serie de documente subliniază rolul jucat de cavalerii și clericii germani și italieni în acest proces, nu trebuie neglijat nici rolul jucat de bulgari, dovedit de numărul mare de cuvinte de origine slavă prezente în limba maghiară, (în special în domeniul agriculturii).
25 decembrie 1013 - Sweyn Forkbeard preia controlul lui Danelaw și este proclamat rege al Angliei.
Sweyn (Suanus rex) invading England in 1013 (detail of a 13th-century miniature). Cambridge University Library – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Svend (Sweyn, Svein, Sven) I „Barbă despicată” (Limba nordică veche: Sveinn Tjúguskegg; d. 3 februarie 1014) a fost rege al Danemarcii, rege al Angliei, precum și rege al unei părți din Norvegia.
În cronicile anglo-saxone, numele lui apare ca Swegen.
A fost fiul regelui Harald „Dinte albastru” al Danemarcei.
A fost tatăl regelui Knut cel Mare.
Sven I devine rege în Danemarca în anul 985, iar în 1000 deja cucerise Norvegia.
Înfuriat de uciderea rudelor sale, atacă Anglia și cere bani drept compensație.
Timp de câțiva ani, pretinde bani de la englezi pentru a nu-i ataca iar. Cu toate acestea, Sven îl izgonește pe regele englez Ethelred în anul 1013 și se proclamă rege.
25 decembrie 1025 - Încoronarea lui Mieszko II Lambert ca rege al Poloniei.
Mieszko al II-lea Lambert (Portrait by Aleksander Lesser) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Mieszko al II-lea Lambert (cca. 990 – 10/11 mai 1034) a fost rege al Poloniei în perioada 1025 – 1031 și duce din 1032 până la moartea sa.
(…) Bolesław I Viteazul a murit la 17 iunie 1025. Șase luni mai târziu, în ziua de Crăciun, Mieszko II Lambert a fost încoronat rege al Poloniei de către Arhiepiscopul de Gniezno, Hipolit, în Catedrala din Gniezno.
Cronicarii contemporani germani au considerat acest lucru ca fiind un abuz de putere din partea Arhiepiscopului, dar necesar ca urmare a situației politice existente.
După moartea tatălui său, Mieszko a moștenit un vast teritoriu, care, în plus față de Polonia Mare, Polonia Mică, Silezia și Pomerania Orientală includea, de asemenea, Pomerania Occidentală, precum și Luzația, Rutenia Roșie și teritoriul actual al Slovaciei.
Este contestat faptul dacă Moravia mai era încă sub conducerea sa sau era deja pierdută.
După ce domnia sa a început ca un important conducător în Europa Centrală, el era acum foarte important pentru Sfântul Imperiu Roman.
25 decembrie 1066 - William Cuceritorul a fost încoronat rege al Angliei la Westminster Abbey, Londra.
William Cuceritorul, (detaliu de pe Tapiseria din Bayeux) – foto: ro.wikipedia.org
William Cuceritorul sau William I al Angliei sau William de Normandia (în franceză Guillaume le Conquérant și Guillaume II de Normandie, iar în engleză William the Conqueror; c. 1028 – 9 septembrie 1087) a fost rege al Angliei din 1066 până în 1087.
Descendent al vikingilor, el a fost Duce de Normandia din 1035 sub numele de William al II-lea.
După o luptă lungă pentru a-și stabiliza puterea, în anul 1060 poziția sa în Normandia era sigură iar el s-a lansat în cucerirea normandă a Angliei în 1066.
Restul vieții sale a fost marcat de lupte pentru a-și consolida puterea asupra Angliei și a pământurilor sale continentale și de dificultățile cu fiul său cel mare.
25 decembrie 1100 - Baldwin de Boulogne a fost încoronat primul Rege al Ierusalimului în Biserica Nașterii din Betleem.
Baldwin’s coronation, as illustrated in a 13th century text (Bibliothèque nationale de France) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Balduin I al Ierusalimului, anterior Balduin de Boulogne (n. 1 ianuarie 1058, Lotharingia Inferioară – d. 2 aprilie 1118, Arish, Egipt) a fost primul rege al Ierusalimului care a domnit între 1100–1118, frate al lui Godefroy de Bouillon, care a fost primul suveran al Regatului (1099–1100), însǎ nu a purtat titlul de „Rege” (a folosit titlul de „Apărător al Țării Sfinte”).
După moartea fratelui său, Godefroy în 1100, Balduin l-a succedat la tron, în ciuda opoziției Patriarhului Ierusalimului și unor cruciați, a fost încoronat în Biserica Nașterii Domnului din Betleem.
Participînd mai tot timpul în războaie neîncetate, cucerind o coastǎ întinsă cu numeroase orașe importante, asigurând astfel posesiunilor sale comunicǎri strânse cu Occidentul.
Moare la 2 aprilie 1118 în timpul unei campanii în Sinai.
După numele lui a fost denumit Lacul Bardawil, din regiunea unde s-a stins.
25 decembrie 1130 - Contele Roger al II-lea al Siciliei a fost încoronat ca primul rege al Siciliei.
Detail of the mosaic with Roger II receiving the crown from Christ, Martorana, Palermo. The mosaic carries an inscription Rogerios Rex in Greek letters – foto: en.wikipedia.org
Roger al II-lea (n. 22 decembrie 1095, Mileto – d. 26 februarie 1154), normand din dinastia Hauteville, devenit rege al Siciliei, fiu al contelui Roger I și succesor al fratelui său mai mare Simon.
25 decembrie 1642 - S-a născut genialul fizician si matematician englez Isaac Newton ; (m. 31 martie s.n /20 martie s.v 1727).
Isaac Newton la 46 de ani, într-un portret din 1689 al pictorului Godfrey Kneller – foto: ro.wikipedia.org
Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643 / S.V. 25 decembrie 1642, Woolsthorpe-by-Colsterworth, Lincolnshire, Anglia – d. 31 martie 1727 / S.V. 20 martie 1727, Kensington, Middlesex, Anglia), a fost un renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society.
Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii.
În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracției universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice.
A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la fondarea și dezvoltarea calculului diferențial și a celui integral.
Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mișcarea globului terestru, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice.
Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiații monocromatice.
Replica of Newton’s second Reflecting telescope that he presented to the Royal Society in 1672 – foto: en.wikipedia.org
Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaș a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuși.
Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică și matematică a activității sale, ci a rămas de preferință fizician.
În aceasta constă neobișnuita tenacitate și economia gândirii sale.
Până la Newton și după el, până în prezent, omenirea nu a cunoscut o manifestare a geniului științific de o forță și o durată mai mare.
Spencer comunica următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puțin timp înaintea morții sale:
„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea”.
25 decembrie 1848 - S-a născut Hristo Botev, poet bulgar. (m. 1876).
Hristo Botev – foto – ro.wikipedia.org
Hristo Botev (n. 6 ianuarie 1848, Kalofer, Bulgaria – d. 1 iunie 1876) poet și revoluționar bulgar, luptător pentru eliberarea Bulgariei de sub dominaţia otomană.
25 decembrie 1868 - A încetat din viaţă Linus Yale, inventatorul unui nou mecanism de încuietoare care îi poartă numele; (n. 4 aprilie 1821) cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Linus Yale Jr. (April 4, 1821 – December 25, 1868) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
25 decembrie 1873 - S-a născut prințul Vladimir Ghika, diplomat, scriitor, om de caritate, preot român, nepotul lui Grigore Ghika, domnitorul Moldovei; a decedat la 16 mai 1954 in inchisoarea comunista Jilava.
Vladimir Ghika poartă drapelul cu ecusonul Preasfintei Inimi a lui Isus din România, Paray-le-Monial, Saône-et-Loire, Franţa (27 martie 1917) – foto: ro.wikipedia.org
Monseniorul Vladimir Ghika (n. 25 decembrie 1873, Istanbul (vechiul Constantinopol), Imperiul Otoman – d. 16 mai 1954, Jilava, Bucureşti) a fost un prinţ, diplomat, scriitor, om de caritate, preot catolic român (biritual: latin şi bizantin), nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul principe al Moldovei.
Tatăl lui Vladimir Ghika a fost Ioan Grigore Ghica, diplomat, ministru de externe si al apărării al României.
Unul dintre fraţii monseniorului a fost Dimitrie I. Ghica. Monseniorul Vladimir Ghika a fost beatificat pe data de 31 august 2013, la Bucureşti, în cadrul unei slujbe religioase solemne desfăşurată la pavilionul Rom-Expo.
25 decembrie 1878 - S-a născut Louis Chevrolet, producator de autovehicule si pilot de curse originar din Elvetia, cofondator Chevrolet Motor Corporation; (d.06.06.1941).
25 decembrie 1887 - S-a născut Conrad Nicholson Hilton, miliardar american, fondator al lantului international de hoteluri cu acelasi nume; (d.03.01.1979).
25 decembrie 1899 - S-a născut Humphrey Bogart, actor american, câștigător al premiului Oscar. (d. 1957)
Humphrey Bogart (n. 25 decembrie 1899, New York, New York, SUA – d. 14 ianuarie 1957, Los Angeles, SUA) de fapt Humphrey DeForest Bogart, a fost un actor de scenă și de film american, câștigător al premiului Oscar.
Privit ca un adevărat simbol cultural american Bogart este adesea considerat, atât de către unii critici de film cât și de o bună parte a iubitorilor cinematografiei, drept cel mai mare actor american de film al secolului 20.
Instituția cea mai autorizată în domeniul cinematografiei din Statele Unite, Institutul American de Film (The American Film Institute), l-a clasat pe Bogart ca cel mai mare actor din istoria filmului american.
Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester (Alice Christabel Montagu Douglas Scott; 25 decembrie 1901 – 29 octombrie 2004) a fost membră a familiei regale britanice, soția Prințului Henric, Duce de Gloucester, al treilea fiu al regelui George al V-lea și al reginei Mary de Teck.
Prin căsătorie a devenit cumnata regilor Eduard al VIII-lea și George al VI-lea și mătușa reginei Elisabeta a II-a.
A fost mama Prințului William de Gloucester care a murit tânăr și a Prințului Richard, Duce de Gloucester.
Verișoara ei primară, Marian Montagu Douglas Scott, a fost bunica lui Sarah, Ducesă de York, soția celui de-al doilea fiu al regiei Elisabeta a II-a.
Nepoata Prințesei Alice, Prințesa Alexandra, care s-a născut tot în ziua de Crăciun, a primit numele de Christabel în onoarea ei.
25 decembrie 1906 - S-a născut Ernst Ruska, inginer şi fizician german, laureat al Premiului Nobel in 1986, pentru lucrările sale fundamentale în optica electronică și pentru construirea primului microscop electronic ; (d. 27.05.1988).
25 decembrie 1908 - Apare lunar la Vălenii de Munte gazeta “Neamul românesc literar”, sub conducerea lui Nicolae Iorga. Publicaţia va apărea pînă în 1912 şi în 1925-1926.
25 decembrie 1916 - În timpul primului razboi mondial trupele germano-austro-ungare ocupă orasul Focşani.
Unităţile militare germane, după ce cuceresc Bucureştiul, se îndreaptă către Moldova, convinse că vor obţine o victorie fără mari sacrificii.
Este cunoscută remarca generalului Mackensen cum că într-o săptămână îşi va bea cafeaua la Iaşi, fapt ce nu se va materializa.
25 decembrie 1916 - Regele Ferdinand a instituit ordinul militar de război “Mihai Viteazul”, cu trei clase.
LEGE
PENTRU ÎNFIINȚAREA ORDINULUI MILITAR DE RĂSBOIU
„MIHAI VITEAZUL”
Art. 1. – Se înființează un ordin militar de răsboiu care va purta numele: „Ordinul Militar MIHAI VITEAZUL” Ordinul va avea trei clase, cu denumirea: clasa III, clasa II și clasa I.
El va fi conferit exclusiv pentru fapte excepționale de răsboiu ofițerilor cari s’au distins în fața inamicului.
Nimeni nu poate căpăta o clasă superioară, dacă nu este decorat cu clasa III.
Art. 2. – Condițiunile și modalitatea conferirii acestui ordin se vor stabile într’un anume regulament și vor putea fi modificate prin decret regal.
Hirohito (n. 29 aprilie 1901 — d. 7 ianuarie 1989), de asemenea cunoscut și ca Împăratul Shōwa, cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de domnie).
25 decembrie 1932 - Un cutremur cu magnitudinea de 7,6 în provincia Gansu, China omoară aproximativ 70.000 oameni.
25 decembrie 1932 - S-a născut Cristian Popişteanu, istoric, redactorul revistei “Magazin istoric” ; (m. 26 februarie 1999).
25 decembrie 1938 - A murit Karel Capek, dramaturg şi romancier ceh (autorul unor romane alegorice “Fabrica de absolut”, piese de teatru “Mama”, eseuri, note de călătorie) ; (n. 1890).
Karel Čapek – foto: ro.wikipedia.org
Karel Čapek (n. 9 ianuarie 1890; d. 25 decembrie 1938) a fost un desenator, jurnalist, prozator și un dramaturg ceh, unul dintre cele mai populare nume ale literaturii cehe.
25 decembrie 1938 - S-a născut Emil Brumaru, poet român. (d. 2019)
Emil Brumaru (n. 25 decembrie 1938, Mihailovca, raionul Cimișlia, Moldova – d. 5 ianuarie 2019, Iași, România) a fost un scriitor și poet contemporan român.
(…) Apreciat în egală măsură atât de critica literară, cât și de publicul larg, reușește să impresioneze și prin personalitatea sa non-conformistă.
A avut rubrici în România literară, Ziarul de Iași și în Suplimentul de cultură, a scris în revista Plai cu boi, a dat interviuri în revistele mondene, a participat la discuții pe Internet.
25 decembrie 1941 - S-a născut Ioan Alexandru, poet și traducător român (d. 2000)
Ioan Alexandru – foto preluat de pe alchetron.com
Ioan Alexandru (n. Ion Șandor Janos 25 decembrie 1941, Topa Mică, județul Cluj – d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania) a fost poet, publicist, eseist, traducător, autor a 30 de volume de publicistică şi poezie (volume de poezie: “Imnele bucuriei”, “Imnele Putnei”, “Bat clopotele în Ardeal”) și om politic român.
A fost membru fondator și vicepreședinte al PNȚCD, deputat în legislatura 1990-1992 și senator PNȚCD de Arad în legislatura 1992-1996.
În legislatura 1990-1992, Ioan Alexandru a fost membru în grupul de prietenie cu Polonia.
25 decembrie 1954 - S-a născut Annie Lennox, solistă britanică, membră a grupului pop “Eurythmics”.
Annie Lennox (n. 25 decembrie 1954, Aberdeen, Regatul Unit) este o interpretă britanică de pop-rock devenită celebră pentru partenieratul cu Dave Stewart, împreună cu care a format trupa Eurythmics, unul dintre cele mai celebre duo-uri muzicale ai anilor 1980.
La vârsta de 17 ani s-a mutat la Londra, unde a început studiul muzicii clasice la Royal Academy of Music.
Cu puțin timp înainte de absolvirea facultății a abandonat studiul. În 1976 la cunoscut pe Dave Stewart într-un restaurant în care lucra ca și chelneriță.
Cei doi și-au unit destinele și au înființat formația The Catch.
25 decembrie 1963 - A încetat din viaţă Tristan Tzara
Tristan Tzara – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Tristan Tzara (n. 16 aprilie 1896, Moinești – d. 25 decembrie 1963, Paris) este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet și eseist român evreu, născut în localitatea Moinești din România și stabilit mai târziu în Franța, cofondator al mișcării culturale dadaiste, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură.
În 1916, la Zürich, a fondat, împreună cu Hans Arp şi R. Hünselbeck mişcarea dadaistă (sau Dada, semnificând aici-aici, da = hier = aici, în limba germană) (n. 16 aprilie 1896, Moinesti, Bacau).
25 decembrie 1977 - A încetat din viaţă Charles Chaplin, actor, regizor și producător britanic (n. 1889)
Charlie Chaplin - foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Charles (Charlie) Spencer Chaplin (n. 16 aprilie 1889, Londra, Marea Britanie, d. 25 decembrie 1977, Vevey, Elveția.) a fost un actor și regizor englez. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX.
Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și The Great Dictator (Marele dictator)
25 decembrie 1978 - Forţele armate vietnameze invadează Cambodgia cu scopul de a distruge regimul Khmerilor Roşii care, din 1976 supusese populaţia unui monstruos “proces de reeducare” în care şi-au găsit moartea aproape două milioane de cambodgieni, asasinaţi sau înfometaţi.
25 decembrie 1978 - S-a născut la Baia Mare interpreta de muzică uşoară, Paula Seling, câştigătoarea trofeului Festivalului internaţional de muzică uşoară „Cerbul de Aur”, ediţia 2002.
25 decembrie 1981 - A încetat din viaţă Gheorghe Mihoc, matematician, considerat creatorul şcolii româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică, membru al Academiei Române; (n. 7 iulie 1906).
25 decembrie 1983 - A murit Joan Miró, grafician şi pictor spaniol; (n. 20.05.1893).
25 decembrie 1989 – În urma unui proces sumar, Tribunalul Militar Extraordinar Român a condamnat la moarte cuplul dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu.
În aceeași zi au fost executați, în Târgoviște, prin împușcare.
Nicolae si Elena Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar (Târgovişte, 25 decembrie 1989) – foto: historia.ro
Dictatorul comunist si sotia acestuia au fost acuzati de
“genocid, subminarea puterii de stat prin organizarea de actiuni armate impotriva poporului, distrugerea bunurilor obstesti, subminarea economiei nationale, precum si pentru incercarea de a fugi din tara pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse in banci straine”,
dupa cum s-a anuntat in cursul serii de luni, 25 decembrie 1989, la Televiziunea Romana.
In comunicatul citit pe postul national de televiziune s-a mai precizat ca Tribunalului Militar Exceptional a decis ca
“pentru aceste crime grave impotriva poporului roman si Romaniei, inculpatii Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu sunt condamnati la moarte si confiscarea averii”.
De asemenea, romanii au fost informati ca “sentinta a ramas definitiva si a fost executata” si ca TVR va prezenta inregistrari din timpul procesului si din momentul punerii in aplicare a hotararii membrilor Tribunalului.
Procesul a avut loc la Garnizoana din Targoviste, judecator fiind Gica Popa, procuror -Dan Voinea, iar avocat al familiei Ceausescu – Nicolae Teodorescu, acesta din urma fiind insa un inchizitor, nu un aparator al clientilor sai. Liderul comunist nu a recunoscut calitatea completului de judecata, declarand ca nu da socoteala decat in fata Marii Adunari Nationale.
Procesul nu a respectat procedurile legale, iar instituirea Tribunalului Militar Exceptional a fost facuta print-un act scris de mana si semnat cu o zi inainte de uciderea cuplului Ceausescu.
Cel care a emis actul a fost Ion Iliescu, care a semnat ca presedinte al Consiliului FSN.
Implicati in condamnarea la moarte a sotilor Ceausescu au fost si adjunctul ministrului Apararii, generalul Victor Stanculescu, precum si Gelu Voican Voiculescu, care a organizat si inhumarea cuplului.
Sentinta data de Tribunalul Militar Exceptional a fost pusa imediat in aplicare, Nicolae si Elena Ceausescu fiind ucisi cu mai multe focuri de mitraliera.
25 decembrie 1989 -Televiziunea Română a transmis în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Patriarhia Română.
25 decembrie 1989 - A apărut primul număr al ziarului “Adevărul”, după seria editată de Al.V. Beldiman (1871–1888).
25 decembrie 1990 - Mihai I, însoțit de mai mulți membri ai familiei regale, a sosit pe aeroportul Otopeni și a intrat în țară cu un pașaport diplomatic danez, obținând o viză pentru 24 ore pentru a merge la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde voia sa se reculeagă la mormintele antecesorilor săi regali și să asiste la slujba religioasă de Crăciun.
Însă, în drum spre Curtea de Argeș, Regele și însoțitorii săi au fost opriți de un baraj al Poliției, conduși din nou la aeroport și obligați să părăsească țara.
Între timp, la emisiunea Actualităţi a Televiziunii, s-a anunţat că Regele Mihai a sosit clandestin în ţară, iar prezenţa lui este indezirabilă.
Autorităţile le acordasera o viză de 24 de ore, dar poliţia a organizat ulterior o ambuscadă pe autostrada Bucureşti – Piteşti, improvizand un baraj cu vehicule militare, suita regală fiind oprită şi condusă la Aeroportul Otopeni unde fiind expulzată într-un avion românesc cu destinaţia Elveţia.
În comunicatul Guvernului s-a afirmat că vizita a fost neautorizată şi că s-a procedat corect, în spiritul legilor ţării.
25 decembrie 1991 - Mihail Gorbaciov a anunţat într-o declaraţie televizată că demisionează din funcţia de preşedinte al URSS, având în vedere situaţia creată odată cu formarea Comunităţii Statelor Independente (CSI).
25 decembrie 1991 - Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice a hotărat schimbarea denumirii statului din U.R.S.S. (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) în Federația Rusă.
25 decembrie 2000 - A avut loc ultima eclipsă de Soare a mileniului; grad de acoperire 72%; punct de maximum 17:35:00 UT; lăţimea maximă a umbrei 122 km; a fost vizibilă din nord-vestul SUA, nord-estul Canadei, sudul Groenlandei.
25 decembrie 2000 - A murit W.V. Quine, filosof și logician american (n. 1908)
Willard Van Orman Quine – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Willard Van Orman Quine (25 iunie 1908 – 25 decembrie 2000), frecvent întâlnit sub forma W.V. Quine sau W.V.O. Quine (dar cunoscut de prietenii apropiaţi drept „Van”) a fost unul din cei mai influenţi filozofi şi logicieni americani ai secolului XX.
Quine este cel mai important continuator al ideilor lui Rudolf Carnap, precum şi cel mai mare empirist american.
25 decembrie 2006 - A încetat din viaţă James Brown, cântăreț american (n. 1933)
James Joseph Brown (n. 3 mai 1933 – d. 25 decembrie 2006) a fost un cântăreț american.
El mai este cunoscut și sub numele de Soul Brother Number One, the Godfather of Soul, Universal James, Mr. Dynamite și The Hardest Working Man in Show Business.
Ca un prolific lider de formație, compozitor, producător și cântăreț, James Brown a fost o verigă foarte importantă în evoluția stilurilor gospel, R&B, soul și funk.
Și-a lăsat amprenta și asupra altor genuri, cum ar fi rock, jazz, reggae, disco, dance și electronică, precum și în hip-hop.
Patru albume de-ale lui James Brown au apărut în lista Rolling Stone Magazine din 2003 „the 500 greatest albums of all time”:
25 decembrie 2016 – Un avion Tupolev-154 având la bord 92 de persoane s-a prăbuşit în Marea Neagră la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Soci.
Nu au existat supravieţuitori.
Prăbuşirea în Marea Neagră a avionului militar rus – la bordul căruia se aflau 92 de persoane – ar fi putut fi cauzată de o defecţiune tehnică sau eroarea unui membru al echipajului, dar nu poate fi vorba despre terorism, deoarece avionul era operat de militari, a declarat duminică, în ziua de Crăciun, un oficial rus, citat de news.ro.
25 decembrie 2016 - A murit George Michael, cântăreț și compozitor englez de origine greacă (n. 1963)
Geórgios Kiriákos Panagiótou (n. 25 iunie 1963, Londra, Regatul Unit – d. 25 decembrie 2016, Oxfordshire, Regatul Unit), cunoscut mai bine ca George Michael a fost un cântăreț și compozitor englez de origine cipriotă.
A devenit popular fiind vocalist al formației Wham! și apoi fiind solist. A vândut mai mult de 100 de milioane de albume la nivel mondial.
25 decembrie 2019 - A murit jurnalistul Mihai Creangă. (n. 1942)
Mihai Creangă - foto preluat de pe romanialibera.ro
Mihai Creangă (n. 13 iunie 1942 – d. 25 decembrie 2019) a fost jurnalist și fondator al ziarului România Liberă.
(…) Un grup de ziarişti români, făcând parte dintr-o organizaţie cu ramificaţii în mai multe oraşe şi judeţe, a încercat în cursul anului 1988 imposibilul: tipărirea unui ziar ilegal.
După ce au încercat mai multe variante tehnice, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă şi Ştefan Niculescu Maier, împreună cu tipograful Alexandru Chivoiu, au recurs la metoda culegerii manuale, cu litere de plumb sustrase din Combinatul „Casa Scânteii”.
Au fost arestaţi în urma unui denunţ, la 25 ianuarie 1989, şi, după o anchetă dură, prin care securiştii voiau să demonstreze legătura cu servicii de spionaj străine, o parte dintre inculpaţi au fost trimişi cu domiciliu forţat în diverse oraşe din ţară, iar lui Petre Mihai Băcanu i s-a intentat un proces de drept comun („speculă cu maşini”).
Scopul era să se dezmintă acuzaţiile venite din Occident că în România ar mai exista deţinuţi politici.
Încadrarea iniţială în articolul Codului Penal privind “propaganda împotriva orânduirii socialiste” a fost schimbată, după două luni, în diverse alte încadrări de drept comun, pentru a nu se crea impresia că regimul Ceauşescu are deţinuţi politici.
25 decembrie 2024 – Un avion de pasageri s-a prăbuşit în Kazahstan.
Un avion de pasageri Embraer 190 a Azerbaijan Airlines, care asigura ruta Baku – Groznâi, s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan. La bord se aflau 67 de persoane, dintre care 62 de pasageri şi 5 membri ai echipajului. Conform informaţiilor preliminare, 32 de persoane au supravieţuit accidentului, deşi unele sunt în stare critică, informează Azertag, care citează un comunicat al Ministerului azer de Externe.
Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989)
Revoluția Anticomunistă din România, din 1989, a fost o perioadă de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, între 16 și 25 decembrie 1989, făcând parte din șirul revoluțiilor de la 1989 din întreaga lume.
Revoluția a început în Timișoara și s-a răspândit rapid în întreaga țară, culminând cu procesul și execuția secretarului general al Partidului Comunist Român (PCR), Nicolae Ceaușescu, și a soției sale Elena, și cu sfârșitul a 42 de ani de regim comunist în România.
A fost, de asemenea, ultima înlăturare a unui guvern marxist-leninist dintr-o țară membră a Pactului de la Varșovia din timpul evenimentelor din 1989 și singura în care a fost răsturnată violent conducerea țării și în care dictatorul a fost executat.
Revoluția a avut loc în urma unei perioade de austeritate severă, în care a fost impusă raționalizarea alimentelor și energiei electrice, instituită de regimul Ceaușescu pentru a rambursa datoria externă a țării și transformarea României în autarhie.
Primele proteste au avut loc la jumătatea lunii decembrie 1989, în Timișoara, ca răspuns la încercarea regimului de a-l suprima pe pastorul Bisericii Reformate Maghiare, László Tőkés.
Protestele inițiale au fost urmate de solicitarea revoluționarilor români de înlăturare a lui Ceaușescu și schimbare de regim, după modelul revoluțiilor din celelalte state comuniste.
Omniprezenta poliție politică, Securitatea, principalul factor de suprimare a disidenței în perioada comunistă, s-a dovedit, în cele din urmă, incapabilă să oprească revolta populară.
La scurt timp după un discurs public ratat al lui Ceaușescu în București, care a fost transmis la televiziunea de stat și vizionat de milioane de români, membrii de rând ai armatei au trecut, aproape în unanimitate, de la susținerea dictatorului la susținerea protestatarilor.
Revoltele violente, care au avut loc în mai multe orașe din România pe parcursul a aproximativ o săptămână, l-au determinat pe liderul român să fugă din capitală pe 22 decembrie, împreună cu soția sa, Elena.
Capturați la Târgoviște, cei doi au fost judecați de un tribunal militar, într-un proces simulacru, fiind acuzați de genocid, de prejudicierea economiei naționale și de abuz de putere pentru a executa acțiuni militare împotriva poporului român.
Au fost găsiți vinovați de toate capetele de acuzare, condamnați la moarte și executați imediat în ziua de Crăciun 1989, fiind ultimele persoane condamnate la moarte și executate în România.
Istoria României după 1989 s-a desfășurat în umbra moștenirii regimului Ceaușescu și a despărțirii tumultuoase de acesta.
După ce Ceaușescu a fost răsturnat, Frontul Salvării Naționale (FSN), constituit în mare parte din foști membri PCR și condus de Ion Iliescu, a preluat rapid puterea.
Ales cu o majoritate zdrobitoare în mai 1990, FSN a instaurat o serie de reforme economice și democratice, continuate de guvernările ulterioare.
România după 1989 a devenit integrată în sistemul occidental, devenind membră a NATO în anul 2004 și a Uniunii Europene în anul 2007.
Reformele democratice de după revoluție au avut un succes moderat, problemele legate de corupție și proasta administrație persistând și în România secolului XXI.
Tranziția de la economie planificată la economie de piață începând cu anii 1990 a dus la recuperarea, în mare parte, a decalajului economic față de media europeană, accentuând totodată inegalitatea în țară și ducând la emigrare masivă.
Context istoric
La fel ca în țările vecine, în anul 1989 majoritatea populației din România nu era mulțumită de regimul comunist.
Politica economică și de dezvoltare a lui Ceaușescu (inclusiv proiecte de construcții grandioase și un regim de austeritate menit să permită României să-și plătească întreaga datorie externă) era considerată responsabilă pentru penuria extinsă din țară; în paralel cu creșterea dificultăților economice, poliția secretă, Securitatea, era omniprezentă, făcând din România un stat polițienesc.
Austeritatea în România anilor 1980
În anul 1982, regimul Ceaușescu inițiază un plan de reducere a datoriei externe a României.
O parte din banii care până atunci erau destinați producerii și distribuirii de produse alimentare a fost redirecționată pentru plata datoriilor pe care țara le avea către creditorii externi, în special către Occident.
Acest lucru a condus în scurt timp la colapsul pieței produselor de consum din România.
În această situație, statul a raționalizat alimentele, bunurile de consum și distribuția de energie, conducând la cozi lungi pentru produsele de bază.
Colapsul economic, penuria și deteriorarea abruptă a condițiilor de viață au încurajat disidența în rândul populației largi.
Revolta anticomunistă de la Brașov din 1987
Premergătoare revoluției române din 1989 a fost greva spontană din 1987 a muncitorilor de la Uzina Tractorul Brașov.
Demonstranții au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”
Ca urmare a măsurilor severe de austeritate din anii 1980, în martie 1989, o serie de activiști de frunte ai PCR au semnat o scrisoare în care criticau în termeni duri politica economică a regimului Ceaușescu, document supranumit Scrisoarea celor șase.
Semnatarul principal a fost Gheorghe Apostol, căruia i s-au alăturat Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Ion Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan.
La scurtă vreme după, Nicolae Ceaușescu declară că Republica Socialistă România a reușit achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde de dolari.
Semnatarii scrisorii au fost arestați, interogați și puși în stare de arest la domiciliu.
Scrisoarea a fost un indicator al nemulțumirii față de politicile regimului, până și în eșalonul superior al PCR.
La 11 noiembrie 1989, înainte de Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist, pe străzile Brezoianu și Kogălniceanu din București, studenții din Cluj-Napoca și București au demonstrat cu pancarte „Vrem reforme!” împotriva guvernului Ceaușescu.
Studenții Mihnea Paraschivescu, Grațian Vulpe, economistul Dan Căprariu-Schlachter din Cluj-Napoca și alții au fost arestați și anchetați de lucrătorii Securității de la Penitenciarul Rahova pentru propagandă împotriva societății socialiste.
O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria calificării naționalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în fața naționalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate, care și-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenți.
Între 20 și 24 noiembrie 1989 a avut loc Congresul al XIV-lea al PCR, care – contrar așteptărilor opiniei publice interne și internaționale – nu a adus nici o schimbare în politica partidului.
Ceaușescu a fost reales în funcția de secretar general al PCR, partidul unic (comunist) din România.
De asemenea, ceilalți membri ai Comitetului Politic Executiv (CPEx) al CC au fost confirmați în funcția lor.
În discursul final rostit la Congres, Ceaușescu a amintit și de Pactul Molotov-Ribbentrop, cerând anularea consecințelor acestuia (implicit, retrocedarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord, anexate în virtutea acestui pact).
Contextul internațional
Căderea Zidului Berlinului și înlocuirea în noiembrie 1989 a liderului bulgar Todor Jivkov sunt semne ale unui climat revoluționar în Europa de Est.
La 4 decembrie 1989, Ceaușescu a participat împreună cu o delegație la întrunirea din Moscova a conducătorilor țărilor participante la Tratatul de la Varșovia și a fost primit separat de Mihail Gorbaciov.
Liderul sovietic a ținut o informare cu privire la rezultatele întâlnirii pe care o avusese cu George H. W. Bush în Malta.
Spre deosebire de ceilalți conducători ai țărilor membre Pactului de la Varșovia, Ceaușescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmărit o politică externă proprie.
În timp ce liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă, activitatea lui Ceaușescu semăna cu megalomania și cultul personalității al liderilor comuniști est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Ir-sen.
Desfășurarea evenimentelor
Înainte de 16 decembrie
O încercare timidă de a protesta împotriva regimului, combinată cu bucuria calificării naționalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria din 15 noiembrie 1989, cu 3-1 în fața naționalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un Mondial, cel din Italia), a fost dispersată de Securitate care și-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenți.
La cea mai mare întreprindere din Timișoara, UMT, o parte a muncitorilor a încercat realizarea unui protest și popularizarea lui în oraș, dar Securitatea a reușit calmarea spiritelor.
În ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politică „Panorama” de la postul TV Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timișoara, avându-l în prim plan pe pastorul reformat László Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din comunitatea religioasă pe care o conducea.
Până în ziua de 15 decembrie 1989, enoriașii și un număr mic de cetățeni ai orașului au vegheat în fața bisericii din Piața Maria.
În acea seară, lucrători ai Securității, în civil, au încercat arestarea participanților, izbucnind încăierări, care însă nu s-au generalizat sau extins.
14 decembrie
La Iaşi, organizaţia clandestină „Frontul Popular Român” încearcă să organizeze o adunare în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu şi a condiţiilor grele de viaţă.
Intervenţia autorităţilor şi a forţelor de ordine, care au blocat zona şi au arestat liderii, a făcut ca acţiunea să eşueze.
15 decembrie
La Timişoara, în Piaţa Maria, enoriaşi ai Bisericii Reformate protestează împotriva deciziei de evacuare din locuinţă şi parohie a pastorului László Tökés.
Spre miezul nopţii, manifestanţii care protestau au fost împrăştiaţi de organele de Securitate.
16 decembrie
La Timişoara, încă de dimineaţă, cateva sute de simpatizanti ai pastorului reformat maghiar Tokes Laszlo au aprins lumanari si s-au rugat in preajma bisericii reformate.
Oamenii au protestat astfel impotriva hotararii judecatoresti, in baza careia pastorul urma sa fie evacuat din Timisoara.
Curând li se alătură tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei.
Demonstraţia capătă accente împotriva regimului totalitar.
Se scandează lozinci precum „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Dreptate!”, „Democraţie!”; se cântă „Deşteaptă-te române”.
Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, unde au loc ciocniri violente cu forţele de miliţie şi securitate şi numeroşi manifestanţi sunt arestaţi.
Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în faţa Catedralei Mitropolitane din Piaţa Operei. Protestul s-a extins, scandându-se „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”
Timişoreni în faţa casei lui László Tőkés în seara zilei de 16 decembrie 1989 – foto: timpul.md
Ei au cerut primarului un document scris de anulare a ordinului de evacuare din oraş a pastorului.
În jurul orei 15, s-a format o delegaţie care să meargă la primărie, să vadă ordinul scris.
În loc să rezolve cererea, autorităţile i-au ameninţat pe oameni că, dacă nu vor elibera Piaţa Mare în două ore, vor fi împrăştiaţi cu tunuri cu apă.
Chiar şi Laszlo Tokes i-a sfătuit pe oameni să plece acasă.
Timişorenii au început să scandeze lozinci, un tânăr a oprit un tramvai şi a strigat „Mă numesc Daniel Zăgănescu şi nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceauşescu!”
Circulaţia a fost întreruptă de cele câteva mii de persoane care se strânseseră în centrul oraşului.
Se striga „Libertate, dreptate”, se cânta „Deşteaptă-te, române” şi s-a jucat Hora Unirii.
Acesta a fost, spun martorii, momentul declanşării Revoluţiei Române.
Coloanele s-au îndreptat spre Comitetul Judeţean al PCR, bine păzit de trupele Ministerului de Interne.
Oficialităţile locale hotărâseră, în şedinţă, să mobilizeze toate forţele, pentru a-i îndepărta pe manifestanţi, şi chiar să ceară ajutor la Bucureşti.
Oamenii au fost întâmpinaţi cu jeturi de apă, cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc.
S-au făcut primele arestări, iar timişorenii s-au regrupat în faţa Catedralei, unde se simţeau mai protejaţi.
Forţele de ordine şterg imediat urmele atacului asupra Comitetului Judeţean şi apoi atacă manifestanţii, de mai multe ori, în diferite locuri din oraş.
Protestatarilor li se alătură studenţii şi sindicatele.
A fost momentul în care protestul a devenit unul social.
Oamenii au spart vitrinele magazinelor şi au dat foc cărţilor lui Ceauşescu, au distrus lozincile „Epocii de aur” de pe stradă.
Seara de 16 decembrie 1989 a fost seara Revoluţiei de la Timişoara.
Mulţimea a reuşit să pună stăpânire pe centrul oraşului.
Peste tot se auzeau strigăte şi îndemnuri.
16 decembrie 1989 a fost, pentru timişoreni, un fel de miracol, cel al trecerii de la o măruntă nemulţumire locală, a evacuării unui pastor, la frenezia colectivă a rezolvărilor radicale.
Până după miezul nopţii, au loc adevărate lupte de stradă.
Pastorul Laszlo Tokes a fost arestat şi bătut, dar combatanţii şi-au părăsit poziţiile spre dimineaţă.
Cu promisiunea, însă, că vor continua protestul şi a doua zi, pe 17 decembrie.
În acea noapte, timişorenii au primit un mesaj de împăcare de la autorităţi – caloriferele erau fierbinţi, iar la robinete curgea apă caldă.
In zilele care au venit, au avut loc ciocniri intre fortele de ordine si manifestanti si mai multe persoane au fost ucise.
Protestele de la Timisoara au dat startul revolutiei anticomuniste din Romania.
La Bucureşti, generalul Iulian Vlad, şeful DSS, îi convoacă pe toţi şefii de direcţii din subordine şi decide trimiterea unei grupe informativ-operative la Timişoara.
Din echipă fac parte generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a (Contrainformaţii Economice), col. Filip Teodorescu – adj. al Direcţiei a III-a (Contraspionaj), lt.-col Dan Nicolici – şeful CID (Centrul de Informaţii şi Documentare), lt. col. Glăvan Gheorghe – şef serviciu informativ în USLA etc.
17 decembrie 1989
În Timișoara, la ordinele lui Ceaușescu, se trage în manifestanți, din Piața Libertății până la Operă, în zona Podului Decebal, pe Calea Lipovei. Tab–urile blochează intrările în oraș, elicopterele efectuează zboruri de supraveghere.
Decembrie 1989 – foto-Constantin-Duma (preluat de pe: timpolis.ro)
În noaptea de 16 spre 17 decembrie a fost executat ordinul de evacuare din Timisoara al pastorului Tokes.
Pe parcursul intregii zile au avut loc ciocniri intre fortele de ordine si manifestanti.
Militarii au fost huiduiti si loviti cu pietre, protestatarii atacand sediul PCR.
La Bucuresti, Ceausescu a hotarat, in cadrul unei sedinte a CPEx, folosirea fortei armate la Timisoara.
Ion Coman, secretar CC al PCR, a fost numit comandant unic pentru Timisoara, membri din conducerea partidului, armatei si securitatii fiind trimisi in acest oras.
In urma unei teleconferinte organizata de Ceausescu cu activul de partid si de stat din toate judetele tarii, factorii de raspundere au ordonat fortelor de ordine sa traga in manifestantii de la Timisoara.
Au inceput lupte de strada soldate cu morti si raniti, peste 60 de oameni pierzandu-si viata. Timisoara a fost izolata, caile de acces in oras fiind blocate.
18 decembrie 1989
Ca urmare a protestelor izbucnite la Timisoara, Romania a inchis frontierele cu Iugoslavia, Ungaria, URSS si Bulgaria.
La Timisoara a fost instituita starea de necesitate, primarul Petre Mot anuntand acest lucru in cadrul unei sedinte cu activul de partid.
In oras a fost interzisa circulatia grupurilor de peste 2 persoane, trecatorii fiind legitimati iar cei suspecti retinuti.
In 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a dat ordin să se tragă în protestatarii anticomunişti din Timişoara, fiind înregistraţi primii morţi căzuţi pentru libertate.
Ceauşescu a convocat şedinţa Comitetului Politic Executiv, unde înalţii demnitari au fost cu toţii de acord să tragă în demonstranţii de la Timişoara cu muniţie de război.
După atacarea sediului Partidului Comunist Român, Ministrul Apărării de atunci, generalul Vasile Milea, a anunţat Bucureştiul că judeţul Timiş este în stare de necesitate şi cere intervenţia în forţă a armatei.
Conform martorilor, în jurul orei 16 se trage primul foc de armă asupra manifestanţilor strânşi în Piaţa Libertăţii.
În acest timp, la Bucureşti, cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu acuză autorităţile locale că n-au reuşit să reprime protestul încă din prima zi.
La Timişoara sosesc după-amiază 11 ofiţeri superiori din conducerea Miliţiei, Securităţii şi Armatei, toţi sub comanda lui Ion Coman, secretarul Comitetului Central al PCR.
Este declanşată operaţiunea Radu cel Frumos, ce cuprinde acţiuni specifice stării de război.
Fara sa tina seama de interdictii, un grup de aproximativ 30 de tineri s-a adunat in fata Catedralei unde a desfasurat un steag tricolor fara stema si au aprins lumanari.
S-a cantat “Desteapta-te, romane”.
Fortele de ordine au deschis focul in plin, cativa manifestanti reusind sa fuga, dar cei mai multi au fost ucisi sau raniti.
După ora 20, oraşul devine un adevărat infern.
De la Piaţa Libertăţii până la Operă, pe Calea lipovei şi Calea Girocului, se trage în plin.
Taburile blochează intrările în oraş şi toată noaptea se aud numai împuşcături. 59 de timişoreni au murit atunci, câteva sute au fost răniţi. 40 de cadavre au fost transportate şi incinerate în Bucureşti pentru a şterge urmele.
Represaliile nu au reuşit însă decât să îi îndârjească pe timişoreni, care au continuat să iasă în stradă şi zilele următoare.
Ziua de 17 decembrie a fost declarată zi de doliu printr-o decizie a Consiliului Local Timişoara.
Astfel toate instituţiile din oraş au arborat drapelul României în bernă sau alăturat unei panglici negre de doliu.
Din statisticile oficiale rezulta ca la Spitalul Judetean din Timisoara se aflau, la 18 decembrie, 58 de cadrave si 240 de raniti.
19 decembrie 1989
La Timisoara, aflata in plina revolutie, a sosit o delegatie la nivel inalt condusa de primul ministru Constantin Dascalescu si de ministrul Justitiei, Emil Bobu, cu scopul de a linisti spiritele in localitate.
Reprezentantii conducerii comuniste de la Bucuresti, prim-secretarul judetean Radu Balan si generalul Stefan Gusa, nu au reusit sa ii convinga pe timisoreni sa renunte la protest.
De la primele ore ale dimineţii, muncitorii de la Întreprinderea ELBA au intrat în grevă şi li s-au alăturat protestatarilor aflaţi de patru zile în stradă.
La scurt timp, toate celelalte întreprinderi timişorene intrau în grevă generală.
S-a tras din nou în mulţime.
Forţele de ordine au blocat porţile şi au încercuit principale întreprinderi din oraş.
Timişoara era împânzită de trupe de securitate, care au deschis focul asupra celor care s-au apropiat de porţile întreprinderilor.
S-au înregistrat morţi şi răniţi şi s-au făcut numeroase arestări. În Piaţa Operei s-au strâns peste 10 mii de oameni.
Au venit şi cei care îşi căutau la morgă şi în spitale copiii ori părinţii care nu mai apăruseră de două zile.
Între timp, la ordinul Elenei Ceauşescu, 40 de cadavre au fost transportate la Crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti.
Operatiunea „Trandafirul” a fost finalizată în noaptea de 19 spre 20 decembrie când cele 40 de trupuri au fost incinerate, iar cenuşa a fost aruncată într-o gură de canal, în zona Popeşti-Leordeni.
Pe parcursul zilei au avut loc cateva ciocniri intre muncitori si fortele militare in diferite parti ale orasului, ciocniri in cursul carora s-au folosit armele de foc.
In aceeasi zi, la Timisoara protestatarii au înfiinţat Frontul Democratic Român, prima structură revoluţionară înainte de căderea lui Ceauşescu.
20 decembrie 1989
Revolutia romana de la Timisoara a luat proportii, manifestantii cerand demisia dictatorului Ceasusescu.
Centrul orasului a fost ocupat de coloane impresionante de muncitori.
Protestatari au ocupat Piata Operei (astăzi „Piata Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”.
În balconul Operei a urcat, alaturi de liderii protestatarilor, si primarul orasului de pe Bega caruia i s-a inmanat lista cu revendicarile multimii: eliberarea arestatilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendicau, demisia lui Nicolae Ceausescu, circulatia libera a ideilor.
În foaierul Operei din Timişoara a avut loc, la ora 13, constituirea Frontului Democratic Român (FDR) organizatie care trebuia sa organizeze rezistenta si care il avea ca presedinte pe Lorin Fortuna, ca vicepresedinte pe Ioan Chis si ca secretar pe Claudiu Iordache.
În clădirea Consiliului Judeţean, un Comitet Cetăţenesc redactează primele liste cu revendicări, printre care: destituirea lui Ceauşescu, dizolvarea guvernului, eliberarea arestaţilor, redarea către familii a trupurilor celor ucişi în zilele anterioare, informarea corectă asupra evenimentelor de la Timişoara, alegeri libere.
Revendicările sunt înaintate primului-ministru Constantin Dăscălescu şi lui Emil Bobu, sosiţi la Timişoara (ora 14.30) din ordinul Elenei Ceauşescu; Sub presiunea mulţimii, o parte a revendicărilor sunt acceptate (au fost eliberaţi majoritatea deţinuţilor arestaţi în zilele precedente).
Primul ministru, Constantin Dascalescu, a facut cateva promisiuni, dar a declarat ca revendicarile majore, ca demisia lui Ceausescu si a guvernului, vor trebui sa astepte intoarcerea din Iran a presedintelui.
Negocierile s-au incheiat fara rezultat, cu putin inainte de ora 19.00.
La scurt timp dupa aceea, primul ministru a plecat cu avionul la Bucuresti.
Pe baza listelor de revendicări, seara este elaborată Proclamaţia FDR, primul program al Revoluţiei Române.
După-amiaza şi seara manifestaţiile se extind şi în alte localităţi din judeţul Timiş: Lugoj, Jimbolia, Sânnicolaul Mare, Deta.
Timisoara, decembrie 1989 – foto: timisoaraexpress.ro
Reîntors in tara dupa vizita din Iran Nicolae Ceauşescu ţine o teleconferinţă cu prim-secretarii în care afirmă că situaţia din Timişoara se datorează intervenţiei străine (SUA, URSS şi Ungariei).
La ora 19:00 Nicolae Ceauşescu se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, şi condamnă manifestaţiile de la Timişoara.
Nicolae Ceausescu a emis, in seara zilei, un decret prezidential pentru constituirea starii de necesitate pe teritoriul judetului Timis, ca urmare a “gravei incalcari a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism si de distrugere a unor bunuri obstesti”, care intră în vigoare de la ora 23:00.
Victor Stănculescu este numit de Ion Coman comandant militar al Garnizoanei Timişoara.
Aproape de miezul nopţii, Nicolae Ceauşescu convoacă la sediul CC al PCR din Bucureşti pe reprezentanţii ambasadei URSS pentru a le cere retragerea agenţilor sovietici din Timişoara.
În aceeasi seara, dictatorul comunist a prezentat o declaratie, transmisa in direct la radio si televiziune, in care a spus ca evenimentele de la Timisoara sunt opera unor “huligani” si a unor “grupuri fasciste si antinationaliste”.
În noaptea de 20 spre 21 decembrie muncitori din Craiova, Calafat, Băileşti şi Caracal au fost îmbrăcaţi în uniforme de gărzi patriotice, înarmaţi cu bâte şi trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara spre a înăbuşi revolta. Ajunşi acolo şi înţelegând despre ce este vorba, aceştia au fraternizat cu timişorenii.
21 decembrie 1989
La Bucuresti, în actuala “Piață a Revoluției“, presedintele Nicolae Ceausescu a convocat un mare miting in sprijinul pozitiei sale fata de evenimentele de la Timisoara.
Aflat in balconul C.C. al PCR, Nicolae Ceausescu a inceput sa le vorbeasca muncitorilor adunati in piata. Mitingul se transmitea in direct la radio si televiziune.
La un moment dat, in timpul discursului lui Ceausescu, din multime, pe lângă lozincile cunoscute, se fac auzite fluierături, huiduieli, si tipete, iar transmisiunea a fost intrerupta.
Începutul Revoluției la București.
A fost reluata pentru scurta vreme, timp in care romanii au putut vedea cum sotii Ceausescu incearca cu disperare sa tempereze multimea.
Mitingul devenise deja unul anticomunist, iar multimea stransa in piata a rupt cordoanele fortelor de ordine. Pe tot parcursul zilei, multi oameni, in general tineri, au manifestat impotriva regimului.
In Piata Romana si la Sala Dalles, fortele de ordine au operat arestari si au tras in manifestanti. Sute de persoane s-au regrupat la Universitate unde au ridicat baricade, care in cursul noptii au fost sparte cu tancurile, manifestantii fiind imprastiati ori arestati.
În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989 Comitetul Municipal PCR hotărăşte organizarea la Bucureşti, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a unui mare ”miting popular” care să condamne ”acţiunile huliganice” de la Timişoara, se arată în lucrarea ”România. Date şi fapte. 1989-2009”, editată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES (2010).
În ziua de 21 decembrie 1989 autorităţile se confruntau cu o criză în creştere, pe măsură ce tulburările din Timişoara se extindeau.
În această zi tulburările au izbucnit şi în Capitală ”care, din acel moment, a devenit principalul punct al demonstraţiilor”, se arată în volumul ”Revoluţia română din decembrie 1989”, de Peter Siani-Davies (apărută în versiunea românească la Editura Humanitas, Bucureşti, 2006).
Mitingul uriaş din Piaţa Palatului, care urma să fie transmis în direct la radio şi televiziune, trebuia să demonstreze publicului din România sprijinul larg de care continua să se bucure regimul şi, în consecinţă, să legitimeze reprimarea demonstraţiilor de la Timişoara.
”Dată fiind tensiunea în creştere, aceasta era o strategie foarte riscantă (…) Dar Ceauşescu nu a văzut-o astfel deoarece continua să creadă cu tărie că beneficia de sprijinul maselor de muncitori”,
arată Peter Siani-Davies, specialist în istorie modernă sud-est europeană, conferenţiar la University College din Londra.
La 21 decembrie 1989 la sediul Comitetului Central al PCR din Bucureşti s-a desfăşurat o şedinţă a Comitetului Politic Executiv în cadrul căreia s-a discutat situaţia de la Timişoara.
Nicolae Ceauşescu a propus cu acest prilej mărirea unor retribuţii şi ajutoare sociale.
În jurul orei 12.00 a început marele miting din Piaţa Palatului. Participanţilor le-au fost distribuite numeroase pancarte prin care erau condamnate manifestaţiile de la Timişoara şi se exprima solidaritatea cu conducerea de partid şi de stat. Desfăşurarea mitingului era transmisă în direct de televiziune şi radio.
La balconul Comitetului Central al PCR se aflau Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena, înconjuraţi de mulţi dintre conducătorii de partid. Cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu a fost întreruptă de grupuri de protestatari, constituite spontan.
S-au auzit huiduieli, s-a creat panică, iar cea mai mare parte a manifestanţilor s-a dispersat din Piaţa Palatului.
Panica s-a generalizat, iar Nicolae Ceauşescu a părăsit microfonul şi a plecat din balconul de la care vorbea.
Transmisia mitingului la radio şi televiziune a fost întreruptă. (‘‘România. Date şi fapte. 1989-2009”, lucrare editată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)
Nicolae Ceauşescu, în timpul cuvântării la adunarea populaţiei din Capitală, în Piaţa Palatului Republicii, 21 decembrie 1989 – foto AP (preluat de pe: adevarul.ro)
Momentul este descris şi în cartea ”Revoluţia română din decembrie 1989”, de Peter Siani-Davies, astfel: ”(…) Ceauşescu s-a apropiat de microfon şi a început să vorbească. Era ora 12.31. Abia apucase să spună câteva fraze când a fost întrerupt de o mişcare a mulţimii şi de ţipete ascuţite. Imediat a fost oprită difuzarea în direct prin radio şi tv, nu înainte însă ca grimasa de uluire de pe faţa lui Ceauşescu să fie surprinsă de camera de luat vederi, rămânând întipărită în memoria telespectatorilor din întreaga ţară.
Saluta mulţimea, agitând mâna abia perceptibil, şi mulţi români îşi amintesc acel moment ca fiind punctul de cotitură în care au realizat fragilitatea puterii lui Ceauşescu şi posibilitatea răsturnării lui”. Sursa tulburărilor nu a fost niciodată stabilită cu precizie. S-a avansat ideea că zgomotul puternic ar fi fost cauza, dar tot nu se ştie dacă acest lucru a fost produs printr-un act deliberat. ”Dar, indiferent care ar fi fost originea sa, zgomotul a provocat panică în rândul mulţimii, care era deja tensionată şi răvăşită de zvonuri, iar în învălmăşeala care a urmat au fost rănite 15 persoane”, aminteşte Peter Siani-Davies în cartea sa.
După câteva momente, Nicolae Ceauşescu a reapărut în balconul Comitetului Central şi a reînceput cuvântarea, transmisiile de televiziune şi radio fiind reluate.
Nicolae Ceauşescu a promis luarea unor măsuri de îmbunătăţire a nivelului de trai şi protecţie socială.
Spre sfârşitul discursului, a fost din nou întrerupt de scandări neclare, astfel încât mitingul s-a terminat mai devreme decât fusese planificat.
Mulţimea s-a grăbit să plece, piaţa s-a golit, iar pe pavaj au rămas grămezi de pancarte.
Totodată au început primele desfăşurări de trupe.
Pentru prima dată în 24 de ani de când se afla la conducere, Ceauşescu fusese huiduit în timpul unui discurs, se menţionează în lucrarea ”România. Date şi fapte. 1989-2009”.
După spargerea mitingului, pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democraţie şi împotriva dictaturii. Se aud lozincile: ”Democraţie!”, ”Libertate!”, ”Ieri în Timişoara, azi în toată ţara!”, ”Jos Ceauşescu!”.
La ora 14.00 în centrul oraşului apar primele blindate şi autoamfibii.
Revoluția Anticomunistă din România (București decembrie 1989) – foto: ro.wikipedia.org
După sosirea întăririlor, forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene şi de bastoane pentru a dispersa manifestanţii, care au fugit pe străzile laterale.
Dispersarea demonstranţilor din spaţiul strâmt al Căii Victoriei a fost relativ simplă, dar s-a dovedit mult mai dificilă în Piaţa Universităţii.
”Piaţă şi, în egală măsură, punct de intersecţie a două bulevarde, această zonă se întinde sub geamurile hotelului Intercontinental, clădire turn în care se cazau în mod tradiţional mulţi dintre vizitatorii străini ai României comuniste. Acesta avea să devină punctul central al revoluţiei din Bucureşti” (”Revoluţia română din decembrie 1989”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006).
Faţă în faţă cu protestatarii din Piaţa Universităţii erau scutieri, în spatele cărora erau dispuse mai multe vehicule de pompieri şi transportoare blindate cu soldaţi înarmaţi.
Spre seară, au sosit noi întăriri militare.
În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, se concentrează în faţa hotelului Intercontinental, unde ridică o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie.
Forţele de ordine primesc ordinul să ”cureţe zona”.
În cursul nopţii se trage asupra demonstranţilor de la Intercontinental şi din Piaţa Universităţii, căzând numeroşi morţi şi răniţi.
Mai mulţi tineri au fost ucişi în faţa Sălii Dalles.
Numeroşi manifestanţi, majoritatea tineri, sunt arestaţi şi încarceraţi la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureştilor, unde sunt torturaţi cu cruzime.
După ce manifestanţii sunt alungaţi, unităţi de salubrizare spală asfaltul de sânge.
Bilanţul nopţii de 21/22 decembrie 1989 de la Bucureşti fost de 49 de demonstranţi morţi, 463 răniţi şi 698 arestaţi.
Tot în ziua de 21 decembrie 1989, la Timişoara au avut loc manifestaţii pentru a şasea zi consecutiv.
Muncitorii au părăsit lucrul şi s-au îndreptat spre Piaţa Operei, unde s-au adunat zeci de mii de oameni. S-a constituit Frontul Democratic Român din Timişoara, care a difuzat o ”Declaraţie-Program”.
La Braşov câteva zeci de mii de oameni s-au adunat în faţa Comitetului judeţean PCR, iar la Sibiu, unde prim-secretar al Comitetului Judeţean PCR era Nicu Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu, au ieşit în stradă câteva mii de manifestanţi.
După o săptămână de demonstrații populare și reprimari sângeroase, Nicolae Ceaușescu este înlăturat de la conducerea României.
Revolutia Romană a dus la schimbarea regimului comunist.
După o noapte insangerata pe strazile Bucurestiului, muncitorii de pe marile platforme au ocupat inca de dimineata Piata Universitatii.
Cu putin inainte de ora 10.00, Nicolae Ceausescu a convocat, in sediul C.C. al PCR, ultima sedinta a CPEx.
El a anuntat ca, datorita situatiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei si a hotarat sa instituie starea de necesitate in intreaga tara.
Despre generalul Vasile Milea, care a fost gasit impuscat cu putine minute in urma in sediul Comitetului Central, fostul dictator a afirmat ca a fost un tradator de tara.
Putin dupa ora 10.00, postul de radio a anuntat introducerea starii de necesitate in intreaga tara, printr-un decret semnat de Ceausescu.
Cetatenii – conform decretului – nu aveau voie sa se intruneasca in grupuri mai mari de 5 persoane.
În ciuda interdictiilor, situatia a inceput sa se precipite in toata Romania unde au izbucnit proteste anticomuniste.
În Capitala, manifestantii stransi in fata sediului C.C. al PCR au fortat usile si au patruns in cladire, determinandu-l pe Ceausescu sa fuga cu un elicopeter de pe acoperis.
La orele amiezii, la radio si televiziune s-a transmis vestea fugii dictatorului, ceea ce a provocat valuri de bucurie in intreaga tara.
Sute de romani au iesit pe strazile marilor orase pentru a saluta caderea regimului comunist.
Manifestul „A căzut tirania” tipărit la Timișoara în 22 decembrie 1989 – foto: ro.wikipedia.org
In aceeasi zi a fost constituit Frontul Salvarii Nationale (FSN), din Consiliul de conducere al acestuia facand parte 39 de persoane.
Ion Iliescu a citit la posturile de radio si televiziune “Comunicatul catre tara al Consiliului FSN”, care avea ca principale obiective: instaurarea unui sistem democratic si pluralist de guvernamant; organizarea de alegeri libere in luna aprilie 1990; separarea puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca in stat.
Armata a trecut de partea demonstrantilor insa acest lucru nu a impiedicat varsarea de sange si in zilele urmatoare ale revolutiei.
Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989) – foto: blog.f64.ro
În data de 22 decembrie 1989, la primele ore ale zilei, marile uzine bucureştene şi-au încetat activitatea, iar grupuri masive de muncitori de la ”Griviţa Roşie”, ”Vulcan”, ”23 August”, ”Pipera”, ”Republica”, Întreprinderea de Maşini Unelte şi Ansamble Bucureşti au părăsit locul de muncă şi s-au îndreptat spre centrul Capitalei.
Înaintarea lor a fost oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată la câteva sute de metri de sediul Comitetului Central al PCR.
Zecile de mii de manifestanţi au produs o enormă presiune asupra dispozitivului militar care a rezistat, fără a riposta. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”)
În jurul orei 10.00 are loc o şedinţă la care participă unii membri ai CPEx al PCR.
Nicolae Ceauşescu anunţă că generalul Milea, pe care-l califică drept trădător, s-a sinucis.
La ora 10.59 postul de radio anunţă că prin decret prezidenţial se instituie ”starea de necesitate” pe întreg teritoriul României. Anunţul a fost urmat de ştirea:
”Informăm că ministrul forţelor armate a acţionat ca un trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi, dându-şi seama că este descoperit, s-a sinucis”. Amintind despre ”tensionatul anunţ referitor la sinuciderea generalului Milea, în care se vorbea insistent despre comportamentul trădător al acestuia”,
Peter Siani-Davies menţionează faptul că, ulterior,
”circumstanţele morţii lui Milea au fost mult timp subiect de dezbatere”. (”Revoluţia română din decembrie 1989′‘).
Vestea sinuciderii generalului Vasile Milea s-a răspândit imediat.
La aflarea veştii, mii de cetăţeni au pornit spre centrul oraşului.
După ora 11.00, în condiţiile fraternizării armatei cu demonstranţii, generalul Victor Atanasie Stănculescu ordonă ca aceasta să se retragă în cazărmi.
(‘‘Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Sutele de mii de manifestanţi scandează ”Armata e cu noi!” şi invadează Piaţa Palatului.
O parte din manifestanţi forţează intrările şi pătrund în Comitetul Central.
La ora 12.06, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, însoţiţi de Manea Mănescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe şi două gărzi de corp au părăsit clădirea CC al PCR la bordul unui elicopter.
Elicopterul a ajuns mai întâi la reşedinţa prezidenţială de la Snagov, de unde, după o scurtă escală, a decolat din nou, de data asta doar cu cuplul Ceauşescu şi cu gărzile lor de corp, apoi a aterizat pe un câmp aproape de Titu.
De acolo, soţii Ceauşescu au ajuns cu o maşină în apropiere de municipiul Târgovişte, unde, în jurul orei 15.30, au fost arestaţi. Cei doi au fost ulterior transferaţi la Unitatea Militară 01417 din Târgovişte.
După fuga lui Ceauşescu din Bucureşti, mulţimii care ocupa Piaţa Palatului i s-au alăturat zeci de mii de cetăţeni, care au ieşit din case şi au invadat largile bulevarde ale oraşului.
Mulţimea a năvălit în clădirea Comitetului Central.
Protestatarii au urcat în balconul clădirii, de unde au început să se adreseze mulţimii din Piaţa Palatului, în timp ce manifestanţii scandau ”Libertate!”, ”România!”, ”Nu plecăm!”.
În acelaşi timp, oamenii au început să se adune în jurul sediului Televiziunii.
La radio se transmiteau în direct evenimentele.
Postul de televiziune îşi începe emisiunea având în platou un grup de manifestanţi în frunte cu actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu, cunoscut disident.
Acesta din urmă anunţă în direct populaţia că ”dictatorul a fugit”, strigând ”Victorie! Fraţi români, am învins!”. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”)
Între orele 14.15 şi 16.00 unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic.
Blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore.
În seara zilei de 22 decembrie 1989 se constituie noul organism al puterii de stat – Frontul Salvării Naţionale (FSN), având drept scop ‘‘instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român”. La posturile de radio şi televiziune a fost transmis ”Comunicatul către ţară” al Consiliului FSN, în care se arăta:
”Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea. Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul FSN”. (”Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
A fost făcut cunoscut, totodată, un program vizând democratizarea vieţii politice şi sociale în România.
Programul cuprindea deziderate precum abandonarea rolului conducător al unui singur partid politic şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ; organizarea de alegeri libere în luna aprilie; separarea puterilor în stat; elaborarea unei noi Constituţii; promovarea liberei iniţiative în economie; sprijinirea micii producţii ţărăneşti; democratizarea învăţământului şi culturii; respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale; respectul deplin al drepturilor şi libertăţilor omului; integrarea în procesul de construire a unei Europe unite etc. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”).
În Consiliul FSN au fost desemnaţi provizoriu ca membri Ana Blandiana, Doina Cornea, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Dan Deşliu, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Dan Marţian, Cazimir Ionescu, Domokos Geza, Ion Iliescu şi alţii.
În după-amiaza zilei de 22 decembrie a apărut ”Libertatea”, primul ziar al Revoluţiei române, iar seara au apărut primul număr al ziarului ”Tineretul Liber”, precum şi, în ediţie specială, ziarul ”Scânteia Poporului”.
Televiziunea a transmis în direct evenimentele din Piaţa Palatului din 22 decembrie 1989.
Spre seară apar relatări despre focuri izolate de armă, care apoi se înmulţesc, odată cu lăsarea întunericului.
Se răspândesc zvonuri alarmiste, unele făcând referire la existenţa unor terorişti.
Cei aflaţi în balconul Comitetului Central lansează constant apeluri la calm.
După orele 18.00 şi în tot cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie 1989 elemente diversioniste necunoscute deschid focul simultan în mai multe puncte din Bucureşti.
Se înregistrează victime în rândul armatei şi populaţiei civile. Sediul Televiziunii este atacat în forţă, şi pentru puţin timp emisia este întreruptă.
Se trage şi în Piaţa Palatului, fiind vizat sediul Comitetului Central.
În schimbul de focuri din Piaţa Palatului, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal (ce adăpostea Muzeul de Artă) spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare.
Demonstraţii şi confruntări armate au avut loc în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989 şi în celelalte oraşe mari ale ţării – Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Craiova.
La Timişoara, în 22 decembrie populaţia oraşului a fost pentru a şaptea zi în stradă.
Spre seară, grupuri de diversionişti au declanşat atacuri asupra locaţiilor strategice din oraş şi asupra unităţilor militare. Şi la Sibiu obiective strategice din oraş au fost atacate spre seară de grupuri de diversionişti.
Bilanţul victimelor din timpul evenimentelor din decembrie 1989 a fost de 1.104 morţi (dintre care 160 înainte de 22 decembrie) şi 3.321 răniţi (dintre care 1.107 până la 22 decembrie), potrivit volumului ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Prima zi fara comunism a romanilor, dupa mai bine de 40 de ani.
În timpul noptii au fost atacate Televiziunea, cladirea Comitetului Central al PCR, Biblioteca Centrala Universitara, care a fost grav afectata de incendii, Ministerul Apararii Nationale.
Zeci de romani si-au pierdut viata in Bucuresti, la Aeroportul Otopeni, precum si in restul tarii.
Peste 1.000 de persoane s-au jertfit pentru libertatea tarii, Romania fiind singura tara din fostul bloc sovietic in care schimbarea regimului s-a facut cu varsare de sange.
Dupa 22 decembrie, evenimentele s-au succedat cu repeziciune.
Ion Iliescu a prezentat la radio si televiziune o declaratie a Consiliului Frontului Salvarii Nationale (FSN) in care a precizat ca pentru conducerea interimara a tarii prioritare au fost “actiunile coordonate de lupta impotriva teroristilor”.
Tot prin intermediul presei s-au lansat o serie de zvonuri, astfel incat incertitudinea domnea pe intreg teritoriul tarii.
Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989) – foto: Andrei Pandele (preluat de pe: blog.f64.ro
Consiliul FSN l-a numit in functia de ministru al apararii pe generalul-colonel Nicolae Militaru, asupra caruia existau grave acuzatii de spionaj in favoarea URSS.
Granitele Romaniei au fost redeschise.
Întreaga lume a putut sa urmarească la televizor desfasurarea evenimentelor din România.
Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989) – Tancurile Armatei în poziţie de apărare în faţa fostului Palat Regal din Bucureşti, 23 decembrie 1989 – foto: historia.ro
De asemenea, in aceeasi zi au fost eliberati din inchisori detinutii politici, printre care si cei cativa ziaristi din gruparea “Romaniei libere” (Petre Mihai Bacanu, Anton Uncu, Mihai Creanga) care, cu un an in urma, protestasera deschis impotriva regimului.
Caderea regimului comunist a facut posibila restabilirea democratiei si redobandirea tuturor libertatilor si drepturilor de catre romani.
24 decembrie 1989
La Bucureşti tancuri, TAB-uri, soldaţi patrulau pe străzi. În zonele centrale ale oraşului, Piata Universitatii, Piata Palatului, Piaţa Victoriei si Gara de Nord, încă se trăgea şi se duceau lupte oarbe între presupuşii „terorişti”, militari şi revoluţionari.
Revolutionarii au format patrule la Metrou si pe strazi, care controlau trecatorii, cei suspecti fiind retinuti.
La radio si televiziune, a fost transmis Comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se reafirma victoria Revolutiei si, totodata, erau prezentate masurile exceptionale adoptate de CFSN pentru restabilirea ordinii, încetarea completă şi imediată a focului pe tot teritoriul ţării.
Armata a fost declarată singura instituţie a statului care poate deţine arme de foc, persoanele care intraseră în posesia unor arme urmând să le predea până la 25 decembrie la ora 17:00.
Ion Iliescu semnează decretul de înfiinţare a „Tribunal Militar Excepţional”, care urma să-i judece pe Nicolae şi Elena Ceauşescu.
Revoluția Anticomunistă din România (14 – 25 decembrie 1989) – La Statia de metrou Piata Victoriei- foto preluat de pe www.rador.ro
25 decembrie 1989
Dimineaţa, la radio şi televiziune au fost transmise colinde şi, în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Catedrala Patriarhală.
Tot în această zi a avut loc procesul soţilor Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar.
Procesul și execuția soților Ceaușescu
Generalul Vasile Ionel a fost însărcinat cu organizarea procesului soților Ceaușescu, în legătură cu care Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu și Ion Iliescu i-au cerut să-i suprime pe Elena și Nicolae Ceaușescu.
Procesul soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu a început la ora 13:20 şi s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana 01417 din Târgovişte.
După cum s-a anunțat în cursul serii de luni, 25 decembrie 1989, la Televiziunea Română, capetele de acuzare erau:
1 – Genocid – peste 60.000 victime;
2 – Subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe etc.
3 – Subminarea economiei naționale.
4 – Încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate.
În comunicatul citit pe postul national de televiziune s-a mai precizat ca Tribunalului Militar Exceptional a decis ca “pentru aceste crime grave impotriva poporului roman si Romaniei, inculpatii Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu sunt condamnati la moarte si confiscarea averii”.
De asemenea, romanii au fost informati ca “sentinta a ramas definitiva si a fost executata” si ca TVR va prezenta inregistrari din timpul procesului si din momentul punerii in aplicare a hotararii membrilor Tribunalului.
Procesul a avut loc la Garnizoana din Targoviste, judecator fiind Gica Popa, procuror -Dan Voinea, iar avocat al familiei Ceausescu – Nicolae Teodorescu, acesta din urma fiind insa un inchizitor, nu un aparator al clientilor sai.
Liderul comunist nu a recunoscut calitatea completului de judecata, declarand ca nu da socoteala decat in fata Marii Adunari Nationale.
Procesul nu a respectat procedurile legale, iar instituirea Tribunalului Militar Exceptional a fost facuta print-un act scris de mana si semnat cu o zi inainte de uciderea cuplului Ceausescu.
Cel care a emis actul a fost Ion Iliescu, care a semnat ca presedinte al Consiliului FSN.
Implicati in condamnarea la moarte a sotilor Ceausescu au fost si adjunctul ministrului Apararii, generalul Victor Stanculescu, precum si Gelu Voican Voiculescu, care a organizat si inhumarea cuplului.
Sentința de condamnare la moarte, data de Tribunalul Militar Exceptional, a fost pronunțată la ora 14:45 și, deși verdictul admitea recurs, a fost executată cinci minute mai târziu, la ora 14:50, în curtea garnizoanei, lângă clădirea corpului de gardă, Nicolae si Elena Ceausescu fiind ucisi cu mai multe focuri de mitraliera.
Unul din avocați motivase că din moment ce inculpații nu recunosc tribunalul, nu mai există cale de atac a sentinței, așa că decizia trebuia să devină definitivă.
La scurt timp după execuţie, pe postul naţional de televiziune s-a citit comunicatul privind execuţia soţilor Ceauşescu. Ostilităţile „teroriştilor” încetează aproape în totalitate.
Numărul victimelor revoluţiei a fost de 1142 decedaţi şi 3138 răniţi (conform evidenţelor din anul 2005 întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), dar s-a estimat de către procurorii militari care au anchetat cazul revoluţiei că numărul lor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial.
Deși au trecut mulți ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 multe întrebări au rămas neelucidate pe deplin.
Evenimentele au început ca o revoltă spontană sau au fost provocate de forţe (interne/externe?) care urmăreau înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere?
A fost o revoluţie sau o lovitură de stat?
A fost un atac terorist provocat de agenturile străine?
Cum se explică numărul mare de victime ucise cu gloanţe ţintite direct în cap?
Dar faptul că răniţi superficial au murit în mod suspect la spital? România a fost supusă unui război electronic?
Generalul Milea s-a sinucis sau a fost asasinat?
Generalii Guşe şi Stănculescu sunt eroi sau criminali?
De ce parte a baricadei a acţionat misteriosul general Vlad, fostul şef al Securităţii?
De ce mulţi din cei care ştiau adevărul despre anumite evenimente au dispărut? etc
Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989) – Revoluţionari într-un camion al armatei (Bucuresti, decembrie 1989) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
26 decembrie 1989
Frontul Salvării Naţionale formează un guvern provizoriu. Guvernul anunţă modificările din Constituţie, garantează drepturile minorităţilor naţionale, autorizează libera angajare în câmpul muncii, introduce în ţară economia de piaţă liberă şi promite desfăşurarea liberă a alegerilor.
Opinia publică internațională, conducătorii statelor, au început să trimită mesaje de sprijin al revoluției române.
Au trimis mesaje de sprijin: SUA (președintele George H. W. Bush), URSS (președintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (în acel moment cele două Germanii nu se uniseră încă), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, și Václav Havel, scriitorul dizident, conducător al revoluției și viitor președinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franța (președintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Țările de Jos, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) și RSS Moldovenească.
Sprijinul moral a fost urmat de sprijin material.
Mari cantități de alimente, medicamente, îmbrăcăminte, echipament medical, printre altele, au fost trimise în România.
În lume, presa a dedicat pagini și uneori chiar ediții întregi revoluției române și conducătorilor acesteia.
Dumitru Mazilu, Ion Iliescu și Petre Roman (de la stânga la dreapta), liderii de facto ai CFSN (23 decembrie 1989) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Fost membru al conducerii Partidului Comunist și aliat al lui Ceaușescu, înainte de a cădea în dizgrațiile dictatorului la începutul anilor 1980, Ion Iliescu s-a impus ca președinte al Frontului Salvării Naționale.
Frontul Salvării Naționale, format în principal din membri ai eșalonului secund al Partidului Comunist, și-a exercitat imediat controlul asupra instituțiilor statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea și radioul naționale.
FSN a folosit controlul asupra presei în scopul de a lansa atacuri în stil propagandist la adresa oponenților politici, în special partidele democratice tradiționale, care urmau să fie refondate după 50 de ani de activitate subterană (Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat).
Cu ocazia primelor alegeri post-comuniste din 20 mai 1990, Silviu Brucan – membru FSN, a susținut că Revoluția din 1989 nu a fost anti-comunistă, fiind doar împotriva lui Ceaușescu.
În 1990, Ion Iliescu a reușit să devină primul președinte ales democratic al României de după Al Doilea Război Mondial.
În perioada 17-19 martie 1990, au avut loc ciocniri sângeroase la Târgu-Mureș între populația de etnie română și cea maghiară.
Aceste evenimente tragice au fost folosite ca pretext pentru reconstituirea unor servicii secrete independente (SRI) sub conducerea lui Virgil Măgureanu.
Majoritatea foștilor angajați ai Securității au fost preluați de acest serviciu.
Revoluția i-a conferit României o mare solidaritate din partea lumii exterioare.
Inițial, o mare parte din această solidaritate a fost inevitabil redirijată spre guvernul Frontului Salvării Naționale.
Mare parte din acea solidaritate a fost spulberată în timpul mineriadei din iunie 1990 când minerii și poliția au răspuns la apelurile președintelui Iliescu, invadând Bucureștiul și brutalizând studenții și intelectualii care protestau împotriva deturnării revoluției române de către foști membri ai conducerii comuniste sub auspiciile Frontului Salvării Naționale.
Ion Iliescu a rămas o figură centrală a politicii românești, fiind reales pentru al treilea mandat de președinte în 2000, după ce în perioada 1996-2000 președinte al României a fost Emil Constantinescu.
Supraviețuirea politică a fostului om de încredere al lui Ceaușescu a demonstrat ambiguitatea revoluției române, cea mai violentă din anul 1989, dar și o revoluție care, potrivit unora, nu a produs destulă schimbare.
Adrian Năstase a fost învins de Traian Băsescu în alegerile prezidențiale din 2004.
În 2005, a fost inaugurat Monumentul Renașterii Naționale, care comemorează victimele Revoluției.
Din martie 2004, România este membră a NATO, iar din 1 ianuarie 2007 a Uniunii Europene.
Victime
Pe durata revoluției, potrivit datelor oficiale, numărul decedaților și mutilaților prin împușcare, înainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decât cel al victimelor înregistrate după această dată.
Conform evidențelor din anul 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR), instituție aflată în subordinea Guvernului României, numărul total al celor decedați prin împușcare pe durata revoluției a fost de 1142, al răniților de 3138, iar al celor reținuți se ridica la 760.
Au fost înregistrați nu mai puțin de 748 de copii urmași de eroi-martiri.
Cifrele menționate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate și verificate conform Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria revoluției române din decembrie 1989.
Conform datelor din rechizitoriile întocmite de parchetele militare, în rândurile militarilor s-au înregistrat 260 de decedați și 545 de răniți, iar de la Direcția Securității Statului au murit în urma incidentelor din revoluție 65 de angajați și au fost declarați 73 de răniți.
Pro TV a afirmat că 860 oameni au fost omorâți după 22 decembrie 1989.
Altă sursă dă cifra de 306 oameni omorâți între 17 și 22 decembrie 1989.
Conform acestei surse, 112 persoane au decedat în luna decembrie 1989, dar nu se cunoaște data (ziua) decesului, iar 44 de persoane au decedat la spital după Revelion în urma rănilor primite în luna decembrie 1989.
Instituțiile militare implicate în evenimentele din decembrie 1989 au evitat să ofere mult timp date despre cadrele împușcate sau rănite.
După data de 22 decembrie au fost reținuți peste 1000 de civili și circa 1500 de militari, milițieni sau securiști, motivându-se că aceștia ar fi desfășurat acțiuni împotriva revoluției.
Numai de la Direcția a V-a (UM 0666), unitate din cadrul Departamentului Securității Statului care avea ca principale misiuni paza și apărarea conducerii superioare de partid și de stat, dar și a unor obiective considerate de importanță națională, au fost reținute ca suspecte 341 de cadre.
Toți reținuții suspectați de terorism au fost eliberați fără a li se aduce nicio acuzație.
Pentru mușamalizarea unor fapte, sau pur și simplu din nepăsare, multe victime nu au fost înregistrate.
Nu toate persoanele împușcate au fost înmormântate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar și răniții și reținuții au preferat, din diverse motive, să nu facă declarații.
S-a estimat de către procurorii militari care au anchetat în cauza revoluției că numărul morților și răniților ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial.
Pe durata confruntărilor din decembrie 1989 au existat victime din ambele tabere (manifestanți și forțe de ordine).
Cele mai multe victime au fost înregistrate la București.
Pe 22 decembrie la ora 23:00, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost călcat de șenilele unui tanc în Piața Palatului, la București.
Biblioteca Centrală Universitară din București a fost incendiată în circumstanțe incerte, peste 500.000 de cărți, împreună cu aproximativ 3.700 de manuscrise, au fost distruse.
Studierea Revoluției
Cercetarea crimelor comise în timpul revoluției
Adevărul despre Revoluția din decembrie 1989 a fost bine ascuns de guvernanți, care au invocat secretul de stat pentru ca documentele emise în acele zile să nu fie dezvăluite.[69]
Nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în momentul de față de comiterea unor acte de terorism în cadrul revoluției din 1989.
„Conflictele interetnice din martie 1990 de la Târgu Mureș vor abate un timp atenția opiniei publice de la problemele revoluției. Este de remarcat că mulți dintre politicienii care s-au afirmat în urma acestui conflict, prin eforturile lor de apărare a patriei în fața primejdiei ungurești, s-au arătat ulterior și susținători ai amnistierii vinovaților din decembrie 1989.”[70] Dosarele care au fost întocmite, câteodată într-un mod sumar, fără respectarea tuturor formalităților, nu au fost prelucrate în mod corespunzător și la termenele legale. Procurorul militar general-maior Dan Voinea – adjunctul în 2008 al șefului Parchetelor Militare, care s-a ocupat cel mai mult cu cazul Revoluția din 1989 și mineriadele de mai târziu – a criticat tergiversarea rezolvării acestor cazuri, dar a fost criticat el însuși de Procurorul General al României, Laura Codruța Kovesi, care a cerut destituirea lui din funcție.
Persoane identificate de anchetatori ca acționând împotriva populației au fost angajați ai fostelor forțe de represiune din Miliție, Armată, Securitate, gărzi patriotice și uneori informatori, aproape în exclusivitate cetățeni români.[72],[73]
Mai târziu – în cadrul a ceea ce a fost numit de cercetătorul american Richard Andrew Hall, ca „revizionism securist” – favorizați ai fostului regim au încercat să răspândească diferite teorii conspiraționiste.
De exemplu, fostul gardian al lui Ceaușescu, locotenentul-colonel de Securitate Dumitru Burlan, îi acuză pe generalii care erau implicați în lovitura de stat condusă de generalul Victor Stănculescu că ei încercau să creeze scenarii fictive cu teroriști, cu scopul de a induce teama și de a aduce armata de partea conspiratorilor.
În schimb, persoanele care au comis atacuri împotriva sediilor milițiilor din câteva județe, în special în județele Harghita și Covasna locuite în majoritate de secui, au fost arestate și judecate, iar milițienii linșați – care erau cadre urâte de populație din cauza contribuției lor la represiunea comunistă – au fost avansați în grad post-mortem, li s-a acordat titlu de revoluționar, iar familiilor lor au fost plătite despăgubiri financiare.
Anchetarea celor care au făcut parte din aparatul represiv al statului comunist și au ucis revoluționari, a fost și ea tergiversată.
În majoritatea cazurilor s-a dispus neînceperea urmăririi penale, ori inculpații au fost achitați, ori au primit amnistie, sau au fost grațiați de președintele României.
Mulți ofițeri și alți demnitari de partid care în decembrie 1989 au contribuit la înăbușirea în sânge a revoltelor populare au fost cooptați în noile structuri ale puterii de stat, sau și-au făcut carieră în lumea afacerilor.
În iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis în judecată pe Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma și alții pentru infracțiuni contra umanității săvârșite in timpul mineriadei din iunie 1990.
În decembrie 2018, procurorii de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil Dumitrescu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanității.
Primii trei au fost trimiși în judecată în aprilie 2019.
Din motiv de deces, acțiunea penală a fost împiedicată împotriva acestora: Vasile Milea, Nicolae Militaru, Victor Atanasie Stănculescu, Emil Dumitrescu, Nicolae Eftimescu, Silviu Brucan și Ion Hortopan.
În octombrie 2019, se anunță că dosarul lui Petre Roman va fi trimis judecătorului.
Institutul Revoluției
Din 2004 s-a înființat Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, organism al statului român care are menirea să studieze istoria revoluției.
Conform unei declarații a lui Lorin Fortuna, membru în conducerea acestui institut, „discuțiile despre faptul că a fost revoluție sau lovitură de stat pot avea și o conotație juridică (…) În decembrie 1989 a fost o revoluție, așa este prevăzut și în Constituție, iar cine neagă acest adevăr este pasibil de pedeapsă.”.
- Asociația Răniții revoluției din 22 decembrie 1989, Sibiu.
- Organizația Revoluționară 1989 Arad.
- Asociația răniților și urmașilor celor decedați în decembrie 1989 – Arad.
- Portalul Revoluției, lansat la 27 august 2005 de „Consiliul Municipal Provizoriu de Reprezentare Cetățenească Brașov”.
- Comitetul de Reprezentare a Victimelor Comunismului.
18 aprilie 2019 - Dosarul ‘Revoluţiei’/Iliescu a contribuit la instaurarea unei psihoze teroriste; militarii au tras 12 milioane de cartuşe
foto preluat de pe www.agerpres.ro
Procurorii militari care au întocmit rechizitoriul în dosarul “Revoluţiei” susţin că, începând cu 22 decembrie 1989, la nivelul întregii ţări, a fost declanşată o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare – dezinformare şi diversiune – care a dus la instaurarea unei psihoze a terorismului, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti.
Fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de procurori că a contribuit în mod direct şi nemijlocit la generarea şi amplificarea acestei psihoze terorist-securiste.
Anchetatorii mai spun că instaurarea psihozei teroriste a dus la peste 1.000 de decese ca urmare a tragerilor haotice cu armament, forţele armate folosind 12.600.000 de cartuşe.
“Probatoriul administrat a demonstrat că, începând cu orele 18,30 ale zilei de 22 decembrie 1989, a fost declanşată la nivelul întregii ţări o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare (dezinformare şi diversiune), unică în istoria naţională. Consecinţa acestei situaţii a fost instaurarea la nivelul întregii populaţii a României a unei psihoze a terorismului. Inducerea în eroare a reprezentat principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti, vătămări fizice sau psihice, privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu“, se arată în rechizitoriul trimis în instanţă.
În opinia procurorilor militari, întreaga populaţie a României a fost supusă în timpul Revoluţiei, în mod deliberat şi profesionist, la o amplă inducere în eroare.
“Este elocvent a se reţine că, în timpul Revoluţiei, au fost folosite cu succes toate tehnicile de dezinformare. Demonizarea i-a privit pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, anturajul imediat al acestora, dar şi acele forţe dispuse (chipurile) a-i apăra pe aceştia (cadrele DSS, în principal). Divizarea s-a făcut pe deplin resimţită prin crearea, începând cu 22.12.1989, a două tabere aparent oponente. Pe de o parte, se situau poporul, Armata şi CFSN, iar pe de altă parte, elementele securist-teroriste loiale fostului preşedinte.
Psihoza teroristă instaurată a influenţat cvasi-unanimitatea opiniei publice, aceasta fiind indusă în sfera iraţionalului, consecinţele acestei stări fiind deosebit de grave. Prin modul de propagare al dezinformării – TVR, Radio şi presa scrisă, ţinta psihozei teroriste au constituit-o civilii, dar şi militarii, pe întregul teritoriu al României.
În această situaţie, efectele dezinformării s-au regăsit în numeroase cazuri de foc fratricid, consecinţele fiind survenirea de decese, răniri şi distrugeri de bunuri materiale. Se mai poate observa că scopul inducerii în eroare din cursul lunii decembrie 1989 a fost pe deplin realizat având în vedere că masele populare au fost într-adevăr neutralizate în timp ce puterea totală în stat a fost acaparată de o minoritate politico-militară (grupul Iliescu). (…) Toate deciziile importante, luate începând cu 22 decembrie 1989, nu au implicat manifestarea de voinţă a maselor revoluţionare, fiind luate exclusiv de grupul de decizie politico-militară din CFSN“, susţin procurorii.
18 aprilie 2019 – Dosarul Revoluţiei/Grupul condus de Iliescu a acţionat abil şi eficient şi a înţeles importanţa televiziunii şi a radioului public
Grupul din jurul lui Ion Iliescu a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989, componenţii acestei grupări înţelegând foarte bine importanţa televiziunii şi a radioului public în acele momente, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii militari în dosarul “Revoluţiei”.
Parchetul General a dat publicităţii joi un extras din rechizitoriul întocmit în dosarul Revoluţiei, în care au fost trimişi recent în judecată fostul preşedinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, fost vice-prim ministru, şi gen. (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare.
Conform rechizitoriului, pe fondul degenerării relaţiilor dintre România şi URSS, după momentul “Praga 1968“, dar şi ca urmare a stării de nemulţumire profundă şi generală din societate, s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, dar care urmărea menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.
“Această grupare complotistă a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi Direcţia Securităţii Statului), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român. Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începând cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că doar acest grup s-a dovedit eficient în demersul său“, spun procurorii.
Conform rechizitoriului, toate personajele din gruparea lui Iliescu s-au regăsit şi au conlucrat în locaţiile cheie ale zilei de 22 decembrie 1989 şi intervalul următor de timp – TVR, fostul CC al PCR, MApN.
Momentul începerii acţiunii a fost dat pe 22 decembrie 1989, la orele 14,25, în direct la TVR, când cpt. de rang I Emil (Cico) Dumitrescu a transmis următorul mesaj: “Dragi colegi ai promoţiei 1958, vă vorbeşte cel care a fost pentru voi Cico, cel care a venit în marina română împreună cu voi (…) Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la televiziune. Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm”.
“Şi s-au organizat. Toţi componenţii grupului Iliescu au preluat puterea totală în stat. Ion Iliescu a fost preşedintele României pentru o perioadă de 10 ani. Generalii (…) şi Nicolae Militaru au deţinut în mod succesiv funcţia de ministru al Apărării. Virgil Măgureanu a fost iniţial consilier al preşedintelui Ion Iliescu, iar apoi primul director al principalului serviciu de informaţii al României – SRI. Emil (Cico) Dumitrescu a fost numit în funcţia de secretar de stat în Ministerul de Interne şi apoi de consilier de stat la Administraţia Prezidenţială. La scurt timp după preluarea puterii de către CFSN, condus de Ion Iliescu, a fost reactivat un număr important de generali şi ofiţeri superiori, cu toţii filosovietici“, se menţionează în rechizitoriu.
În urma apariţiilor televizate, grupul condus de Ion Iliescu a luat decizia deplasării la sediul MApN, după ce lui Iliescu i s-a garantat protecţia Armatei.
18 aprilie 2019 – Dosarul ‘Revoluţiei’/ În represiunea armată nu au fost implicaţi străini; 1.425 de persoane reţinute pentru terorism au fost eliberate
În acţiunea armată împotriva revoluţionarilor, comandată de Nicolae Ceauşescu în perioada 16 – 22 decembrie 1989, nu au fost implicate persoane din afara ţării, represiunea fiind exercitată de toate structurile militare ale României, şi anume Ministerul de Interne – Direcţia Securităţii Statului şi Ministerul Apărării Naţionale, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii militari în dosarul “Revoluţiei”.
Potrivit rechizitoriului, din probele strânse de procurori rezultă că, în intervalul 16 – 22 decembrie 1989 – orele 12,00, numărul total al decedaţilor a fost de 153 de persoane, au fost înregistraţi 831 de răniţi, fiind reţinuţi/lipsiţi de libertate 890 de revoluţionari.
“Represiunea armată exercitată în intervalul 16 – 22 decembrie 1989 împotriva maselor de revoluţionari a fost exercitată de toate structurile militare ale României (MI-DSS, MApN). Coordonarea represiunii a fost făcută de preşedintele Nicolae Ceauşescu (comandant suprem al forţelor armate), prin intermediul vârfurilor de comandă din cadrul MI-DSS şi MApN. Au fost implicaţi direct şi toţi şefii de direcţii militare aparţinând MI-DSS şi MApN. Pe cale de consecinţă, responsabili pentru represiunea revoluţionarilor în intervalul 16-22 decembrie 1989 sunt fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu şi vârfurile de comandă ale MApN şi ale MI-DSS“, se arată în rechizitoriu.
Procurorii spun că, în represiunea exercitată de militari până pe data de 22 decembrie 1989, nu au fost implicate persoane din afara ţării, iar străinii reţinuţi după această dată, suspecţi de săvârşirea unor acte de terorism, au fost eliberaţi deoarece suspiciunile nu s-au adeverit.
“În perioada de după evenimentele revoluţionare, în spaţiul public s-a speculat că pentru represiunea exercitată până la data de 22 decembrie 1989 au fost folosite şi persoane din afara ţării (în special din zona arabă, date fiind relaţiile foarte bune dintre Nicolae Ceauşescu şi liderii arabi). Cu toate acestea, analiza întregului material probator nu a relevat indicii edificatoare pentru implicarea unor astfel de elemente, în exercitarea represiunii. Aşa cum se va devoala într-un alt capitol, ulterior datei de 22 decembrie, au fost reţinuţi străini suspecţi de săvârşirea unor acte de terorism, însă, fără excepţie, suspiciunile nu s-au adeverit, iar aceste persoane au fost eliberate“, precizează anchetatorii.
Procurorii mai spun că, în decembrie 1989, în contextul răspândirii unei psihoze a terorismului, au fost reţinute 1.425 de persoane sub suspiciunea că erau securist-teroriste, dintre care 25 au fost cetăţeni străini.
La finalul Revoluției din decembrie 1989, Ion Caramitru a încheiat transmisia TVR spunând aceste cuvinte: „Să ne bucurăm, vin zile fericite!”. După 30 de ani, ne-am dorit să facem un film despre cum au fost, de fapt, zilele care au urmat.
Despre toate reușitele, dezamăgirile și speranțele care ne-au ajutat să mergem înainte. Despre momentele în care am fost temători și despre cele în care am fost un popor curajos. Despre cum s-a transformat România în toți acești ani.
Am citit cărți de memorii și articole din presa vremii, ne-am petrecut zeci de ore scotocind prin arhive video (de la televiziunile românești până la agențiile de presă internaționale) și am încercat să vorbim cu toți politicienii care au condus România în această perioadă.
A rezultat un documentar de trei ore, dar noi sperăm că el va fi văzut și de generația Tik Tok, despre care se spune că se plictisește după 15 secunde. Ne-am încăpățânat să credem că nu e așa și că putem cuprinde istoria recentă a României într-o poveste care trece dincolo de vârstă, nivel de educație și convingeri politice.
Filmul acesta nu are pretenția de a prezenta adevăruri absolute. El urmărește transformarea României așa cum au văzut-o doi jurnaliști care s-au născut la jumătatea anilor ’80 și au deschis ochii într-o țară liberă.
Romano-catolice – Naşterea Domnului (Crăciunul); Ss. Eugenia, m.; Anastasia, m.
Patriarhul Daniel: Să oferim celor din jurul nostru ca daruri un cuvânt bun şi o faptă bună
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat, vineri, la mărturisirea dreptei credinţe şi la oferirea unui cuvânt bun şi a unei fapte bune celor din jurul nostru, ca dar al iubirii noastre smerite şi milostive.
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; basilica.ro
Primele 10.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au ajuns astăzi în România, prin Vama Nădlac 2
Procesul de vaccinare va începe în 27 decembrie 2020 în România și în toate statele membre ale Uniunii Europene.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Situația din România - 25 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică
Până astăzi, 25 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 612.373 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
530.308 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.812 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 673 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 15.023 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 24.12.2020 (10:00) – 25.12.2020 (10:00) au fost raportate 111 decese (70 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.833. Dintre acestea, 1.233 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.706.490 de teste. Dintre acestea, 16.862 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.262 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.600 la cerere.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.044 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 128 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:
Până la data de 24 decembrie 2020, au fost raportate 16 247 249 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Regatul Unit, Italia, Spania și Germania.
Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări vor fi actualizate săptămânal.
Datele publicate de către Johns Hopkins CSSE, care vizează numărul cetățenilor vindecați, continuă să fie actualizate zilnic.
ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*
Franţa 2.473.354(+96.502) 60.549(+2.638) 193.192 (+1.300)
Regatul Unit 2.040.147(+190.744) 67.401(+3.231) 4.723 (+314)
Italia 1.953.185(+109.473) 68.799(+4.279) 1.322.067(+20.494)
Spania 1.819.249(+57.037) 49.260(+859) 150.376 -
Germania 1.510.652(+173.574) 26.275(+4.300) 1.197.472 (+26.028)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
** datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 15 – 24 decembrie 2020, cu excepția celor de la categoriile cetățenilor vindecați, care reprezintă numărul de cazuri raportate în intervalul 23-24 decembrie 2020.
*** CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Mesajul de Crăciun al papei Francisc: ”Avem nevoie mai mult ca oricând de fraternitate”
Papa Francisc a vorbit în mesajul său de Crăciun, difuzat vineri, despre “nevoia de fraternitate” între toate ţările lumii, îndemnându-le să împartă între ele vaccinurile dezvoltate împotriva maladiei COVID-19, deoarece “zidurile naţionalismului” nu reprezintă o soluţie pentru a stopa o pandemie care nu ţine cont de graniţe, informează Reuters şi AFP.
Conformându-se restricţiilor adoptate în perioada actuală în Italia, papa Francisc a rost tradiţionalul său mesaj “Urbi et Orbi” (“Către oraş şi lume”) în cadrul unei alocuţiuni online, ce a fost difuzată din interiorul Palatului Apostolic din Vatican şi nu de la balconul în aer liber al Bazilicii Sfântul Petru, aşa cum se întâmpla de obicei, în faţa unei mulţimi compuse din zeci de mii de credincioşi.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Filipine: Cutremur cu magnitudinea 6,3 pe Insula Luzon
Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs vineri în Filipine, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), făcând să se cutremure clădirile şi întrerupând liturghiile de Crăciun, dar fără să se înregistreze victime sau pagube materiale, notează AFP. Mişcarea telurică s-a produs în provincia Batangas, pe insula principală Luzon, la orele 07.43 (joi, 23.43 GMT), potrivit USGS. Adâncimea mare (114 kilometri) face slabă posibilitatea să existe victime ori pagube materiale importante, potrivit institutului american.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
