Unirea la români – episodul 1: Regatul Daciei și rădăcinile antice ale unității – Analiză de Alexandru Cristian Surcel
Începem astăzi publicarea unei analize de o amploare deosebită, semnată de Alexandru Cristian Surcel. „Unirea la Români” este un studiu riguros al unui tipar geopolitic care se repetă de milenii. În acest prim episod, explorăm modul în care s-a format Regatul Daciei, de la influența tracilor odrisi până la construcția politică monumentală a lui Burebista.
Unirea la români – episodul 1: Regatul Daciei și rădăcinile antice ale unității – Analiză de Alexandru Cristian Surcel
Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto preluat de pe facebook.com
27 martie 2026
Tracia Odrisă
Regatul Odris: Prima încercare majoră de centralizare a lumii trace la sud de Dunăre.
În anul 470 î.Ch., când Persia Ahemenidă bătea la porțille Balcanilor și sciții lansau raiduri din stepele din sudul Ucrainei, regele Teres I al neamului trac al odrisilor îți impunea autoritatea asupra majorității triburilor din Tracia dintre Munții Balcani și Marea Egee. Sigur, nu era ceva neobișnuit ca diferitele triburi ale Europei așa-zis barbare să formeze confederații mai mult sau mai puțin efemere, dar de data aceasta a fost mai mult decât atât. De data aceasta însă această unire a tracilor a fost diferită. Era vorba de un regat în toată puterea cuvântului, la standardul din epoca fierului, desigur. În perioada sa de apogeu, pe vremea regilor Sitalces I (431-424 î.Ch.) și Cotys I (424-405 î.Ch.), autoritatea regilor odrisi s-a întins chiar și asupra geților din sud, până la Dunăre, inclusiv din Dobrogea. Regatul odrisilor a fost în cele din urmă cucerit de Filip al II-lea al Macedoniei, în anul 341 î.Ch.; după moartea lui Alexandru cel Mare s-a încercat refacerea lui de către regele Seuthes al III-lea, dar în anul 313 î.Ch. învingător a fost macedoneanul Lysimachos, proclamat rege al Traciei. Apoi și regatul lui Lysimachos s-a dizolvat sub loviturile migrației celtice din anii 279-278 î.Ch.
Sigur, Tracia odrisă este un episod care ține mai mult de istoria Bulgariei. Iar tracii de la sud de Munții Balcani se vor fi înrudit cu dacii și cu geții, dar contribuția lor la formarea poporului român a fost marginală. Totuși, acest regat a stabilit un model care avea să fie preluat de un unificator de mai târziu, de data aceasta categoric aparținând istoriei noastre.
Regatul Daciei
Regatul lui Burebista: Dimensiunea continentală a primului mare proiect politic daco-getic.
Prin anul 82 î.Ch., potrivit corelării pe care geograful antic Strabon o face cu dictatura lui Sulla la Roma, pe scaunul regal al unei mari uniuni de triburi getice urca un prinț cu numele de Burebista și la destul de puțină vreme acesta se asocia cu un lider religios foarte influent, cu studii în Egipt, cel mai probabil la Marea Bibliotecă din Alexandria, un fel de profet zeificat cunoscut ca Deceneu. Iar după un număr de ani cei doi reușesc să unifice toate triburile geților și dacilor, ba chiar să supună noului regat toți vecinii, până la hotarele Republicii Romane (care înghițise deja Macedonia și mare parte din Illyria). Sigur, concentrarea de putere în lumea dacilor și geților de la nord de Dunăre, aflată sub tripla amenințare a raidurilor celților și sarmaților și a expansiunii romane, începuse mai demult. Un indiciu stă în faptul că centrele care bat monedă, destul de numeroase în secolele IV-III î.Ch., se restrâng la patru prin secolul al II-lea î.Ch. Unii regi de uniuni de triburi ajung suficient de semnificativi ca să fie consemnați în istoriile scrise ale grecilor și romanilor. Dar ceea ce se întâmplă după marea unificare realizată de Burebista și de Deceneu- mari construcții edilitare în zona unei capitale, reforme religioase, edictarea, spune Jordanes, a unor legi scrise, organizarea unei adevărate mașini de război și altele sunt congruente cu formarea unui regat propriu-zis, peste nivelul obișnuitelor confederații efemere barbare. Evident că nu a fost „statul dac centralizat”, adică un soi de Republica Socialistă România antică, despre care aberau istoricii lui Ceaușescu. Dar, totuși, o astfel de construcție politică avea să mai apară în lumea barbarilor europeni de-abia pe la regatele vandalilor și goților din Africa de Nord, Peninsula Iberică și Italia, secole mai târziu.
Regatul întemeiat de Burebista și Deceneu printr-o unire completă a dacilor, geților și moesilor, adică a strămoșilor direcți ai românilor, a intrat în istorie ca regatul Daciei și a continuat să se dezvolte, în ciuda unor fragmentări efemere în primii 15 ani de după moartea prin asasinare a lui Burebista în anul 44 î.Ch. și a faptului că niciodată nu avea să mai atingă dimensiunile cvasi-imperiale de la apogeul domniei primului rege, până la marile confruntări cu Imperiul Roman din anii 85-89 și 101-106 d.Ch., când eroul a fost marele rege Diurpaneus-Decebal. Care a făcut și un pas suplimentar către consolidarea statală, copiindu-i pe romani și numind prefecți ai cetăților și prefecți responsabili cu producția agricolă. Iarăși vor trece secole până când undeva în Europa vreun conducător barbar va mai adopta o astfel de măsură. Istoria scrisă a mai consemnat și lista completă sau aproape completă a regilor care s-au succedat în fruntea Daciei între Burebista și Decebal, în timp ce regii altor entități desprinse după moartea întâiului rege sunt amintiți doar în contextul evenimentelor ce se consumă în primii 15 ani, culminând cu primul război daco-roman din anii 29-28 î.Ch.
Trebuie însă să fac aici legătura cu odrisii. Când Burebista și Deceneu și-au început unirea, conceptul de Dacia nu exista. Geții, dacii erau bine cunoscuți, dar lumea antică vedea în ei niște traci. Burebista nu apare în niciuna din inscripțiile contemporane dedicate lui drept rege al Daciei. Omagiul sfetnicului său grec Acornion din Balcicul de azi îl numește pe Burebista „cel dintâi și cel mai mare rege din Tracia, stăpânitor de ambele părți ale Dunării”. Cu alte cuvinte, Burebista preluase tradiția regilor odrisi de pe vremuri ca regi ai Traciei și titulatura de sorginte ahemenidă de rege al regilor, cum în general se intitulau toți regii elenistici din Orientul Apropiat, regatul său copiind în fond modelul acestor state construite pe ruinele imperiilor ahemenid și al lui Alexandru cel Mare. Pe măsură însă ce dominația romană se consolidează la sud de Dunăre, unde aceștia înființează chiar pentru mai multe decenii un regat al Traciei controlat de ei, iar puterea regală de la nord de Dunăre supraviețuiește crizei interne și își reafirmă autoritatea în teritoriile dacice și în cele getice mai nordice, regatul Daciei devine un reper am putea spune geopolitic al antichității târzii. Și chiar dacă Dacia este cucerită și desființată ca stat de împăratul Traian (98-117), devenind ultima cucerire durabilă a Imperiului Roman, începând din Renașterea târzie și din perioada iluministă va inspira anumite proiecte ale marilor cancelarii europene pentru o construcție politică în Carpați și la Dunărea de Jos.
Chiar și după cucerirea romană, spiritul acestei unități geografice și politice a refuzat să dispară, devenind un reper care a inspirat marile cancelarii europene peste secole. Moștenirea Daciei nu s-a pierdut odată cu retragerea aureliană, ci a rămas fundamentul pe care s-au clădit viitoarele structuri politice românești.
Cum a supraviețuit ideea de unitate în haosul migrațiilor și cum a reapărut ea în planurile marilor puteri din epoca medievală? Rămâneți alături de Uniți Schimbăm pentru Episodul 2: Visul Medieval și prima încercare a lui Mihai Viteazul.
