(Alexandru Cristian Surcel) Dihonia dintre monarhişti – cui îi foloseşte?

foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro

foto: marturiilehierofantului.blogspot.ro
articol: Alexandru Cristian Surcel

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist - foto: facebook.com

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com

30 decembrie 2015

Pe lângă faptul că azi e 30 decembrie, o zi de tristă amintire pentru toţi românii, căci a însemnat trecerea regimului comunist din faza autoritară în cea totalitară prin eliminarea ultimei instituţii a democraţiei interbelice care mai stătea în picioare şi începutul perioadei celei mai atroce din istoria regimului, dar mai ales pentru monarhie şi monarhişti, peste două zile intrăm în anul care va marca exact o sută cincizeci de ani de la debutul monarhiei constituţionale din România şi de existenţă a dinastiei care a dat ţării patru regi, din care trei cu merite pe care numai răuvoitorii şi ignoranţii nu vor să le vadă. 1866 a fost anul care a dat ţării principele străin, dorit de oamenii politici ai generaţiei de aur paşoptiste încă de la revoluţia din 1848, aducând toate conexiunile europene atât de necesare (da, şi pe atunci integrarea europeană era un element esenţial al viziunii unei Românii moderne), cât şi prima Constituţie demnă de acest nume şi, în plus, copiată după cea mai avansată Constituţie democratică a momentului, cea belgiană.

Este aşadar un an în care toată suflarea monarhistă, batrâni sau tineri, celebri sau iluştri necunoscuţi, ar trebui să depună eforturi pentru a convinge Parlamentul să facă următorul pas după atât de chinuita recentă recunoaştere a zilei de 10 Mai ca sărbătoare legală- nu de alta, dar este totuşi şi Ziua Independenţei-, însă la acelaşi nivel cu Ziua Pompierilor sau cu Ziua Jandarmeriei. 2016 ar trebui să fie anul în care, pentru prima dată după şapte decenii, 10 Mai ar trebui să fie zi nelucrătoare şi sărbătorită la acelaşi nivel cu 1 Decembrie.

Însă, în loc de asta, de câteva zile parcă a intrat necuratul între monarhişti. Totul a început cu scandalul din interiorul celui mai important ONG monarhist exitent la ora actuală: Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei. Aparent pornit de la nemulţumirile mai vechi al unor lideri de filiale şi sucursale- Galaţi, Dolj, Olt, Dâmboviţa, Bacău, Alba- şi de la o crescândă incapacitate a conducerii bicefale, a celor doi copreşedinţi- Marilena Rotaru şi Cătălin Şerban-, după doi ani de coexistenţă, de a mai discuta civilizat unul cu celălalt. La prima vedere, un conflict clasic românesc, nici măcar primul pentru unii dintre protagonişti, foşti sau actuali membri ai partidelor istorice sau ai societăţii civile a anilor ’90.

Doar că a urmat ceva mult mai grav. Vechi personalităţi ale mişcării monarhiste, Roxana Iordache, Marius Ghilezan, Andrei Bădin şi lista probabil e mai lungă, s-au întors brusc şi concertat împotriva chiar a Casei Regale. Denunţând ceea ce ei consideră un fel de regenţă secretă în jurul unui monarh nonagenar rupt de realitate, manipulată de un fel de ocultă a serviciilor de informaţii prin persoana principelui consort şi a actualilor membri ai staff-ului regal, şi încercând cumva să acrediteze ideea că retragerea titlurilor principelui Nicolae în august 2015 nici măcar nu ar fi cunoscută de Rege, aşadar total nevalidă. Ba, în pasul următor, s-au readus în discuţie lucruri petrecute în anii 1997-2001 pentru a ataca în mod direct persoana Regelui Mihai I, care la acel moment era, în mod evident, prezent şi activ.

Şi, în afară de succesiunea în numai câteva zile, cele două evenimente au foarte multe în comun. Primele articole de presă au apărut pe acelaşi site de ştiri, flux24.ro, iar retorica a fost în mare măsură comună: Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei ar fi fost acaparată de „oameni ai serviciilor”, căsătoria Principesei Moştenitoare Margareta şi reconcilierea între Rege şi preşedintele României din păcate reales în anul 2000, Ion Iliescu, ar fi fost lucrătura SIE, în prezent staff-ul Casei Regale ar răspunde comenzilor aceloraşi „servicii”, iar Regele ar fi complet izolat şi irelevant. În ambele cazuri s-au făcut afirmaţii destul de precise, care să sune credibil, dar majoritatea practic nedovedibile iar, unele, unde cunosc lucrurile la prima mână, perfect calomnioase.

Nu voi intra însă în toate amănuntele acestor susţineri. Unele au fost deja demontate, altele vor primi răspunsul cu siguranţă, iar câteva ar putea avea un sâmbure de adevăr. Este destul de clar că oameni suntem cu toţii şi greşeli am făcut cu toţii, chiar şi Regele Mihai I sau ceilalţi componenţi ai Casei Regale ori ai staff-ului. De exemplu, despre scoaterea din linia de succesiune a principelui Nicolae, consecinţele acestui gest şi lipsa de transparenţă din jurul motivaţiilor respectivei decizii am scris la momentul respectiv: Mai este monarhia de actualitate?

Voi pune însă întrebarea pe care încă din antichitate ne-au învăţat romanii că trebuie pusă când astfel de lucruri se întâmplă: cui prodest? Adică cui îi foloseşte? Câştigă ceva monarhismul din încercarea de destructurare sau măcar de scindare a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, ca şi din atacarea directă, chiar de către monarhişti de prestigiu, a Casei Regale şi a însăşi persoanei Regelui? Cu siguranţă că nu. În anul jubileului de o sută cincizeci de ani, instituţia monarhică, cu o valoare şi o funcţie moral simbolică în România republicană cam lipsită de repere etice a zilelor noastre, este mai ameninţată decât a fost până şi la 30 decembrie 1947 şi asta chiar din partea propriilor pretinşi susţinători. Măcar acum şapte decenii era vorba de nişte bande extremiste susţinute de o putere imperială ocupantă.

Îşi fac contestatorii iluzii că vor putea convinge poporul de alternativa monarhică fără a propune şi o dinastie? Dacă da, sunt doar iluzii şi o spun ca unul care ia în serios această alternativă tocmai pentru valenţele instituţiei şi nu din nostalgie pentru trecut sau din idealizarea familiei regale. Pentru republicani e mai simplu, ei pot spune că la X ani se va alege preşedintele, dar pentru monarhişti ideea de a propune monarhia doar ca instituţie, fără a preciza cine ar putea fi primul suveran, este nerealist, ca să nu zic mai rău. Încearcă contestatorii să impună, din exterior, Casei Regale să-l readucă pe principele Nicolae? Dar ce valoare va mai avea o anulare a decretului de la 1 august 2015 dacă Casa Regală va fi percepută de popor drept un cuib de profitori, manipulat de servicii? Ori, aşa cum se citeşte printre unele rânduri, doresc aceştia să forţeze o abrogare a întregului Statut al Casei Regale din 30 decembrie 2007 şi revenirea la Statutul anterior, care ar readuce pe tapet medievala şi desueta lege salică şi ar transfera dreptul de succesiune către ramura germană a Casei de Hohenzollern-Siegmaringen? Da, dar ce te faci cu faptul că şeful acestei Case a negat de ani de zile orice interes pentru coroana României, ca şi cu faptul că în 2016 Casa de Hohenzollern-Siegmaringen nu mai este nici pe departe ceea ce era în 1866. În ziua de azi, discutăm de fapt de o familie privată germană, anonimă, ai cărei membri sunt total necunoscuţi românilor şi pe care nimic nu-i recomandă. Nu mai există un prinţ Carol, nepot de sânge al marelui sprijinitor al României, împăratul francez Napoleon al III-lea, şi meritoriu ofiţer al armatei prusace.

În schimb, adevăraţii beneficiari sunt cei care doresc menţinerea actualei stări de lucruri. Cei pe care creşterea continuă a procentului de încredere în Regele Mihai I, ce a urmat discursului istoric al acestuia din Parlament din 25 octombrie 2011, i-a îngrijorat. Cei pe care i-a deranjat formarea în circa un an a unei organizaţii intitulate, fără perdea şi fără ocolişuri, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, care în circa doi ani a putut scoate în stradă, în marş, aproximativ trei mii de oameni, o cifră remarcabilă pentru o mişcare monarhistă predominată de persoane cu vederi conservatoare, care valorizează protestul public mai puţin decât alte categorii din societatea civilă. O organizaţie care chiar a propus Casei Regale un proiect de Constituţie monarhică, poate nu perfect, dar perfectibil, dar care probabil nu va ieşi niciodată din sertarul în care se află. Poate beneficiază şi unii care au interese ceva mai puţin evidente, vizând administrarea proprietăţilor Casei Regale sau interacţiunile dintre Casa Regală şi clasa politică. De ce nu, inclusiv unii care ar vrea să vadă răzbunată ralierea Casei Regale la cauza Roşiei Montane în 2013 sau la protestele #colectiv din noiembrie 2015.

Deşi nu este exclus, nu voi spune nimic despre servicii. Spre deosebire de detractorii Regelui, ai Casei Regale şi ai Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, care o dau cu „serviciile” şi „securiştii” în stânga şi în dreapta şi insinuează că oricine îi contrazice sau îi critică trebuie să aibă legături cu zona aia, ba eventual chiar cu „rublele”, adică cu serviciile secrete ruse. Altfel, nişte buni creştini, care-şi iubesc aproapele ca pe ei înşişi …

articol preluat de pe: marturiilehierofantului.blogspot.ro