Articole

(video) Medicii care primesc şi pacienţii care le dau “atenţii” riscă să fie condamnaţi

/0 Comentarii/în /de /1.738 vizite

articol – stiri.tvr.ro
foto – biziday.ro

07 august 2015

Medicii din spitalele publice riscă să facă până la 10 ani de închisoare, dacă acceptă “atenţii” de la pacienţi. Instanţa supremă a decis că nu pot primi plăţi suplimentare sau donaţii! Şi pacienţii care oferă “plicul” riscă acum să fie condamnaţi pentru dare de mită.

Înalta Curte de Casatie si Justitie a decis că medicii angajaţi cu contract de muncă în spitalele din sistemul public nu mai au voie să primească “atenţii” de la pacienţi, fiindcă sunt consideraţi funcţionari publici.

Din 2003, legislativul a decis că pacienţii au dreptul să le ofere celor care i-au îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, dar cu respectarea legii. Numai că de 12 ani nu s-a clarificat ce înseamnă acest lucru.

Tot instanţa supremă a hotărât însă, anul trecut, că medicii din sistemul public au calitatea de funcţionari publici si nu au voie să primească niciun fel de daruri sau foloase.

Colegiul Medicilor le va cere parlamentarilor să modifice legislaţia.

Şi pacienţii pot fi pedepsiţi. Şi darea şi luarea de mită sunt pedepsite.

Ministerul Sănătăţii lucrează acum la normele de aplicare a legii pacientului care permite şi donaţiile către spitale.

Medicii ar putea primi bani şi pentru pacienţii trataţi în regim privat în spitalele de stat, dacă proiectul promovat de ministrul Sănătăţii şi aprobat în Senat va trece şi de Camera Deputaţilor.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/

(Andrei Popescu) SUA: puşti alb de 19 ani împuşcat de poliţie. Nimeni nu protestează

/0 Comentarii/în /de /1.804 vizite

Zachary Hammond
foto – epochtimes-romania.com
articol – Andrei Popescu – epochtimes-romania.com
7 august 2015

Zachary Hammond se afla o întâlnire cu o fată când a fost împuşcat mortal, în timp ce se afla în maşina sa, de un ofiţer de poliţie, în timpul unei operaţiuni anti-drog în statul american South Carolina, susţine familia băiatului.

În timp ce tânărul de 19 ani a fost împuşcat şi ucis, partenera sa, Tori Morton, mânca o îngheţată, conform avocatului familiei, Eric Bland.

Morton, 23 de ani, a fost arestată şi acuzată de posesie de marijuana – 10 grame – acesta fiind motivul pentru care, conform poliţiei, agenţi sub acoperire au pus la cale un flagrant căruia i-au căzut pradă cei doi tineri.

Raportul oficial al poliţiei nu a menţionat cele două împuşcături care l-au ucis pe Hammond în 26 iulie în parcarea restaurantului Hardees. Politia susţine că un al doilea raport – care nu a fost făcut public – include mărturia ofiţerului de poliţie în legătură cu acel incident fatal.

Politia susţine că ofiţerul a fost victima unui “tentative de omor” din partea lui Hammond, care conducea maşina. Conform şefului poliţiei din Seneca, John Covington, Hammond conducea “către ofiţer”, care a încercat să oprească maşina.

Ofiţerul a tras de două ori, atingându-l pe Hammond în umăr şi în piept.

Moartea tânărului a fost considerată omucidere. O autopsie executată de biroul medicului legist nu a specificat din ce direcţie au lovit gloanţele corpul lui Hammond.

Miercuri, familia lui Hammond a publicat rezultatele unei autopsii private, care a concluzionat că ambele gloanţe au intrat în corpul lui Hammond din spate. Conform autopsiei, cel de-al doilea glonţ s-a dovedit fatal, intrând din spate în partea stânga, trecând prin piept şi găurind plămânii şi inima lui Hammond.

Tot mai mulţi analişti consideră că SUA, unul dintre promotorii libertăţilor civile, a devenit, după incidentele din 9 septembrie 2001, un stat poliţienesc, în care NSA şi DHS (Departamentul de Interne) spionează în masă populaţia, iar forţele de poliţie încep să poarte armament de război şi să intre fără mandat în casele oamenilor, încălcând drepturile individuale.

Deşi SUA se află în mijlocul unui scandal declanşat de mai multe incidente în care ofiţeri de poliţie au împuşcat fatal mai mulţi civili, moartea lui Hammond nu a dat naştere vreunui protest de stradă, ca în cazurile în care victimele au fost bărbaţi de culoare.

La peste o săptămână după moartea lui Hammond, avocatul familiei sale a declarat că rasa joacă cu siguranţă un rol în această tăcere uluitoare faţă de acţiunea poliţistului. Dacă în cazul celor mai mediatizate incidente fatale din ultimul an poliţiştii americani au împuşcat fatal mai multe persoane de culoare în oraşe precum Ferguson, Cleveland, North Charleston, New York City sau Cincinnati, în acest caz victima, puştiul Zachary, care a avut ghinionul să iasă cu o fată care fuma marihuana, era alb.

“Întreaga chestiune a rasei este distorsionată şi pe drum se pierde problema reală, adică forţa excesivă”, a declarat Bland. “Toţi oamenii ar trebui să fie şocaţi de acest incident. Toţi oamenii ar trebui să îşi pună întrebări serioase.”

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

(Dan Mihai) Obligaţia moderării comentariilor de pe site încalcă libertatea de exprimare?

/0 Comentarii/în /de /1.777 vizite

foto – digi24.ro
articol – Dan Mihai – jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare
28 iulie 2015

O speţă soluţionată recent de Marea Cameră de la CEDO pune problema unei „vigilenţe” sporite a deţinătorilor de site-uri cu privire la comentariile găzduite

Instanţa supremă (Marea Cameră) din sistemul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat recent, la 16 iunie 2015, o hotărâre definitivă într-un caz (Delfi AŞ vs. Estonia) care priveşte obligaţia deţinătorului unui site de a şterge, şi încă foarte repede (“de îndată”), comentariile vădit ilegale, care incită la ură sau la violenţă, postate de cititorii unui articol.

Foarte pe scurt şi simplificând foarte mult1, hotărârile CEDO care se pronunţă, în primă instanţă, de “Cameră” (un complet format din 7 judecători), pot fi atacate, doar pentru motive cu adevărat excepţionale2, cu un fel de “recurs”, în termen de 3 luni de la pronunţare3. “Recursul”, dacă trece de un filtru foarte sever privind admisibilitatea, se judecă de instanţa supremă a CEDO, reprezentată de “Marea Cameră”, în complet format din 17 judecători. Hotărârea Marii Camere este definitivă şi nu mai este supusă niciunei căi de atac; de niciun fel.

În speţă, în cauza Delfi AŞ vs. Estonia, hotărârea în primă instanţă a fost pronunţată de CEDO la data de 10 octombrie 2013 şi a fost atacată cu “recurs”, iar hotărârea definitivă din “recursul” judecat de Marea Cameră a fost pronunţată la data de 16 iunie 2015.

Marea Cameră a menţinut soluţia dată de prima instanţă (Cameră) şi a prezentat în hotărâre un supliment de argumente. “Scorul” cu care s-a luat hotărârea la Marea Cameră nu a fost de 17-0, ci de 15-2, de unde rezultă că 2 judecători de la Marea Cameră nu au fost de acord cu soluţia adoptată. În primă instanţă (Cameră), hotărârea fusese adoptată cu “scorul” de 7-0 (unanimitate).

Rezumatul speţei  

Compania Delfi este deţinătoarea un important site estonian de ştiri, care, la data faptelor (2006), publica peste 330 de articole noi pe zi, la care se postau circa 10.000 de comentarii pe zi, majoritatea sub pseudonim.

La data respectivă, site-ul de ştiri stabilise 6 reguli pentru postarea comentariilor. Până la urmă, nici aceste 6 reguli nu au fost considerate suficiente de către CEDO, pentru că nu au asigurat ştergerea imediată a anumitor comentarii postate. Iată care erau cele 6 reguli:

- 1) Numele şi adresa de mail ale comentatorului sunt facultative (opţionale)

- 2) Comentariile sunt uploadate automat, fără ca, în prealabil, să fie editate/cenzurate de site. Dar, erau prevăzute 3 tipuri de proceduri pentru controlul ulterior postării (vezi, în continuare, pct. 3-5)

- 3) Există un sistem de ştergere automată, bazat pe cuvinte-cheie, a comentariilor care conţin expresii vulgare.

- 4) Există un sistem de semnalare de către orice internaut a unui comentariu nepotrivit (“notify-and-take-down system”): orice cititor poate semnala un comentariu nepotrivit (=insultător, umilitor sau incitant la ură/violenţă etc.), printr-un simplu clic dat pe un buton special amplasat în dreptul comentariului. În acest caz, comentariul va fi analizat de îndată de administratorul site-ului şi, dacă e nepotrivit, va fi şters rapid de pe site.

- 5) Există un sistem prin care persoana care se consideră victima unui comentariu poate notifica direct site-ul, cerându-i să şteargă comentariul

- 6) Este publicat un anunţ că site-ul nu răspunde pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi că interzice şi îşi rezervă dreptul de a şterge comentariile care conţin: ameninţări, insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare4.

În anul 2006, pe site a fost publicat un articol (redactat obiectiv şi fără conţinut insultător) despre o companie de transport maritim, care, pentru a-şi extinde traseele de transport cu feribotul, distrusese nişte “drumuri pe gheaţă” (drumuri pe marea îngheţată, deschise iarna pentru circulaţie, care asigură o legătura rapidă între unele insule şi zona continentală a Estoniei; de altfel, cel mai lung “Ice Road” din Europa se află în Estonia (vezi: http://www.estonianislands.com/index.php?id=50&L=1&tx_btourismobjects_pi1%5Bobject%5D=101 ).

În 2 zile de la publicare, articolul a primit 185 de comentarii, dintre care 20 erau ameninţătoare şi/sau insultătoare la adresa şefului companiei de transport maritim.

O lună şi jumătate mai târziu, şeful companiei de transport maritim i-a cerut/notificat deţinătorului site-ului să şteargă cele cele 20 de comentarii ofensatoare şi să-i plătească daune morale în sumă de 32.000 euro (500.000 coroane estoniene) Imediat după primirea notificării, comentariile ofensatoare au fost şterse de pe site, dar deţinătorul site-ului a comunicat că refuză plata daunelor morale.

S-a ajuns la judecată pe plan intern, iar instanţele estoniene au stabilit în final că deţinătorul site-ului datorează daune morale de 320 euro (5.000 coroane estoniene). În esenţă, s-a reţinut că, la fel ca şi în cazurile privind presa scrisă, în cazul comentariilor ofensatoare publicate pe un site, au calitatea de editor şi răspund împreună, atât autorul comentariului, cât şi deţinătorul site-ului care-l găzduieşte. În acest context, s-a hotărât că deţinătorul site-ului avea obligaţia să împiedice publicarea comentariilor ofensatoare sau, dacă au fost publicate, să le şteargă din proprie iniţiativă, fără să aştepte vreo cerere/notificare din partea persoanei lezate. Instanţele estoniene au precizat că nu este rezonabil ca obligaţia de a monitoriza comentariile de pe site sa fie pusă în sarcina eventualelor victime. Sunt de remarcat echilibrul şi moderaţia de care au dovadă instanţele estoniene atunci când au stabilit cuantumul (modic) al daunelor morale acordate (reprezintă 1/100 din valoarea daunelor morale solicitate).

Deţinătorul site-ului a formulat plângere la CEDO, pe motiv că prin obligarea sa la plata de daune morale pentru comentariile găzduite i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare, în special sub aspectul posibilităţii de a comunica informaţii şi idei. De asemenea, a subliniat că luarea unor măsuri de monitorizare şi moderare a tuturor comentariilor de pe site (circa 10.000/zi) presupune cheltuieli împovărătoare, de natură să afecteze chiar modelul/structura de afaceri a firmei.

Prima hotărâre CEDO (2013)  

În primă instanţă, în anul 2013, CEDO a respins această plângere, reţinând, în esenţă, că:  

- Deţinătorul site-ului, având controlul articolelor care urmează să fie publicate, poate şi trebuie să prevadă care dintre ele ar putea genera reacţii/comentarii defăimătoare şi, în consecinţă, trebuie să ia măsuri pentru împiedicarea sau ştergerea promptă a acestor comentarii; în speţă, măsurile adoptate de deţinătorul site-ului au fost insuficiente pentru a evita prejudicierea reputaţiei unei persoane, comentariile ofensatoare ramânând pe site circa 6 saptămâni.

- Din faptul că site-ul permite comentarii ale unor persoane neidentificate, comentarii care reprezintă un interes economic pentru site, rezultă că acesta şi-a asumat şi responsabilitatea pentru comentariile publicate (anonimatul comentariilor este important pentru libertatea de exprimare a persoanelor şi favorizează libera circulaţie a informaţiilor şi ideilor, dar el stimulează şi creşterea rezultatelor financiare ale firmei care deţine site-ul, întrucât anonimatul duce la creşterea numărului de postări şi de accesări şi, în cele din urmă, de încasări în urma creşterii publicităţii găzduite, care depinde de traficul de pe site. De aceea, pentru că are interes comercial privind comentariile găzduite, site-ul nu a fost considerat un simplu prestator de servicii tehnice, o simplă şi neutră “căsuţa poştală” pentru comentarii).

- Este greu pentru deţinătorul unui site să monitorizeze toate comentariile ofensatoare de pe acel site, dar, pentru persoanele obişnuite, care pot fi victime ale defăimării, este şi mai greu să facă această monitorizare, pentru că nu au resursele necesare unei monitorizări continue a siteurilor de pe internet care ar putea conţine referiri la ele.

- Daunele morale acordate pentru defăimare, prin valoarea lor modică, nu pot fi considerate ca o măsură disproporţionată.

A doua hotărâre CEDO (2015)

În “recursul” soluţionat de Marea Cameră în 2015, au fost menţinute soluţia şi motivarea primei instanţe CEDO din 2013, dau au fost făcute şi unele precizări importante:  

- Marea Cameră a introdus o nuanţă şi a restrâns sfera discuţiei privind obligaţia ştergerii imediate, din oficiu, a comentariilor de la orice fel de afirmaţii ofensatoare, la afirmaţiile vădit ilegale, ce ţin de discursul care incită la ură sau la violenţă (par. 114, 117, 140 din hotărârea Marii Camere)5.

- Nu e vorba de ştergerea metaforelor sofisticate, ale exprimărilor ambigue sau ale ameninţărilor subtile, ci de ştergerea exprimărilor clare şi uşor vizibile ale urii sau ale ameninţărilor clare şi făţişe privind integritatea corporală (“l’illicéité apparaissait au premier coup d’œil” – par. 117, 156 din hotărârea Marii Camere)6.

-Comentariile care incită la ură şi/sau la violenţă, nu sunt protejate de libertatea de exprimare (par. 136, 140 din hotărârea Marii Camere)7. Asta apropo şi de unele comentarii nevricoase apărute în presă în ultima perioadă, pe tema Violului din Vaslui (violul e cu V mare, pentru că, în speţă, substantivul nu mai este comun).

-Marea Cameră a reafirmat că victima unui discurs care incită la ură sau violenţă se poate afla în situaţia în care să nu poată notifica site-ul despre încălarea dreptului său, întrucât este mult mai greu pentru potenţială victimă să monitorizeze în permanenţă internetul, faţă de un important site comercial de ştiri, care poate împiedica publicarea sau poate şterge rapid astfel de comentarii (par. 158 din hotărârea Marii Camere)8.

- Persoana lezată (victima) are dreptul de a alege între a acţiona în judecată pe autorii comentariilor (ceea ce, practic, este mai dificil, fiind necesare demersuri destul de complicate/ineficiente pentru identificarea autorilor) sau pe deţinătorul site-ului de ştiri pe care au fost publicate comentariile. Marea Cameră a reamintit că în cauzele privind societăţile media, care, de regulă, au o situaţie financiară mai bună decât a autorilor articolelor pe care le publică, s-a stabilit că riscul ca societatea media (şi nu direct autorul) să plătească daune unei victime a defăimării dintr-un articol publicat nu este o ingerinţă disproporţionată în libertatea de exprimare (par. 151 din hotărârea Marii Camere)9.

- Marea Cameră a hotărât că nu constituie o încălcare a liberaţii de exprimare impunerea pentru deţinătorul unui site de ştiri a obligaţiei de a şterge, imediat după publicare, comentariile care fac parte dintr-un discurs care incită la ură şi/sau la violenţă şi care, de la primă privire, se observă că sunt în mod clar ilicite (par. 153, 157)10. În speţă, afirmaţiile instigatoare la ură şi la violenţă au stat pe site circa 6 săptămâni, astfel că s-a apreciat că deţinătorul site-ului şi-a încălcat obligaţia de a elimina imediat comentariile vădit ilegale din gama celor care incită la ură/violenţă.

Observaţie  

În loc de concluzie, o observaţie: un motiv important pentru care plângerea la CEDO a deţinătorului de site a fost respinsă a constat în cuantumul redus al sumei pe care a fost obligat să o plătească drept daune morale. Dacă sumă era exagerată, plângerea era admisă, pe motiv că “sancţiunea” a fost disproporţionată. Dar, instanţele din Estonia au ştiut la ce sumă să oblige, ca să nu fie considerată exagerată de CEDO (în 2008, în Estonia, când au fost acordate daunele morale de 320 euro, salariul minim lunar era de 280 euro). În schimb, având în vedere tendinţa unor instanţe de pe la noi de a “azvârli” cu daune morale de zeci de mii de euro pentru afirmaţii ofensatoare (la care se pot adăuga alte mii de euro de plătit pentru publicarea in presa a hotararii, dacă se obligă si la aşa ceva), există o şansă de atacare la CEDO a unor hotărâri privind omisiunea moderării comentariilor de pe site, pentru caracterul disproporţionat al daunelor morale acordate în speţa respectivă.

P.S. După ce a fost acţionat în judecată, deţinătorul site-ului a angajat o echipă de moderatori pentru monitorizarea comentariilor şi intervenţie rapidă. Fiind un site de top, rezultatele financiare i-au permis luarea acestei măsuri.

text de Dan Mihai

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.    

—

1 Procedura CEDO este mult mai complicata. Pe langa hotarari, CEDO poate adopta si decizii, iar completele pot avea compuneri diferite (judecator unic, 3 judecatori = Comitet, 7 judecatori = Camera), in functie de caracterul admisibil si de aparenta de justificare a plangerii formulate. Nu este cazul aici sa insistam asupra detaliilor procedurale.

2  Sunt astfel de motive situatiile in care cauza respectiva ridică o problemă gravă privitoare la interpretarea convenţiei sau a protocoalelor sale, ori in care soluţionarea unei probleme poate conduce la o contradicţie cu o hotărâre pronunţată anterior de Curte (=schimbarea jurisprudentei Curtii).

3 In sistemul CEDO, la data pronuntarii solutiei, hotararea este deja redactata si, la aceeasi data, se publica pe siteul Curtii. In sistemul nostru, mai intati se pronunta solutia si, dupa un timp, extrem de variabil (saptamani, luni etc.) se redacteaza (=motiveaza) si hotararea.

4 Siteul postase un avertisment cu caracter general in sensul ca este doar un “mediu tehnic” pus la dispozitia doritorilor pentru a posta comentarii; aceste comentarii nu exprima opinia siteului, ci doar a autorilor lor, care sunt singurii raspunzatori pentru continutul lor.

5“…les commentaires en cause en l’espèce… consistaient principalement en un discours de haine et en des propos appelant directement à la violence. Ainsi, il n’était pas nécessaire de les soumettre à une analyse linguistique ou juridique pour établir qu’ils étaient illicites : l’illicéité apparaissait au premier coup d’œil.” (par. 117 din hotararea Marii Camere din 16 iunie 2015 pronuntata in cauza nr. 64569/09 privind DELFI AS c. ESTONIA).

6 “La Cour rappelle que la majorité des mots et des expressions contenus dans ces commentaires n’étaient pas des métaphores sophistiquées, des tournures ayant un sens caché ou des menaces subtiles. Les propos en cause étaient des expressions manifestes de haine et des menaces flagrantes à l’intégrité physique de L.” (par. 156 din hotararea Marii Camere din 16 iunie 2015 pronuntata in cauza nr. 64569/09 privind DELFI AS c. ESTONIA).

7 “De plus, la Cour a déjà dit qu’en vertu de l’article 17 de la Convention, le discours incompatible avec les valeurs proclamées et garanties par la Convention n’est pas protégé par l’article 10.” (par. 136 din hotararea Marii Camere din 16 iunie 2015 pronuntata in cauza nr. 64569/09 privind DELFI AS c. ESTONIA). “…la Cour juge que la majorité des commentaires litigieux étaient constitutifs d’un discours de haine ou d’une incitation à la violence et que, dès lors, ils n’étaient pas protégés par l’article 10 (par. 140 din hotararea Marii Camere din 16 iunie 2015 pronuntata in cauza nr. 64569/09 privind DELFI AS c. ESTONIA).

8 “Par ailleurs, même lorsqu’il y a une victime individuelle, elle peut ne pas être en mesure de notifier au prestataire de services Internet la violation alléguée de ses droits. La Cour attache du poids à la  considération qu’il est plus difficile pour une victime potentielle de propos constitutifs d’un discours de  haine de surveiller continuellement l’Internet que pour un grand portail d’actualités commercial en ligne d’empêcher la publication de pareils propos ou de retirer rapidement ceux déjà publiés.” (par. 158 din hotararea Marii Camere din 16 iunie 2015 pronuntata in cauza nr. 64569/09 privind DELFI AS c. ESTONIA)

9 “La Cour rappelle également dans ce contexte que, dans l’arrêt Krone Verlag (no 4), elle a jugé que faire peser sur l’entreprise de médias – dont la situation financière est généralement meilleure que celle de l’auteur des propos diffamatoires – le risque de devoir verser une réparation à la personne diffamée ne constituait pas en soi une ingérence disproportionnée dans l’exercice par pareille entreprise de sa liberté d’expression” (par. 151 din hotararea Marii Camere din 16 iunie 2015 pronuntata in cauza nr. 64569/09 privind DELFI AS c. ESTONIA)

10 “…la Cour ne n’estime pas que l’imposition à l’intéressée d’une obligation de retirer de son site web, sans délai après leur publication, des commentaires constitutifs d’un discours de haine et d’incitation à la violence, dont on pouvait donc comprendre au premier coup d’œil qu’ils étaient clairement illicites, ait constitué, en principe, une ingérence disproportionnée dans l’exercice par celle-ci de sa liberté d’expression.” (par. 153 din hotararea Marii Camere din 16 iunie 2015 pronuntata in cauza nr. 64569/09 privind DELFI AS c. ESTONIA).  “…la Cour considère que l’obligation pour un grand portail d’actualités de prendre des mesures efficaces pour limiter la propagation de propos relevant du discours de haine ou appelant à la violence – la problématique en jeu en l’espèce – ne peut en aucun cas être assimilée à de la « censure privée ».” (par. 157 din hotararea Marii Camere din 16 iunie 2015 pronuntata in cauza nr. 64569/09 privind DELFI AS c. ESTONIA).
articol preluat de pe http://adevarul.ro/

(Andrei Pricopie) Neconcordanţe majore între prevederile Legii privind finanţarea partidelor şi normele sale de aplicare

/0 Comentarii/în /de /2.116 vizite

Nicuşor Dan – foto – (Eugen Horoiu/Epoch Times)
articol – Andrei Pricopie – epochtimes-romania.com
27 iulie 2015

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente trebuie să organizeze o dezbatere publică înainte de aprobarea proiectului de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, a solicitat Uniunea Salvaţi Bucureştiul şi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, organizaţii conduse de Nicuşor Dan, potrivit unui comunicat de presă remis luni.

USB şi ASB au arătat că proiectul de act normativ conţine o serie de prevederi ce vin în contradicţie cu prevederile Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

“Astfel, prevederile art. 67 alin. (6) şi alin. (7) al Normelor metodologice contravin art. 38^1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 334/2006. În cazul Municipiului Bucureşti, pentru rambursarea de către stat a cheltuielilor din campania electorală legea prevede obţinerea pragului de 3% prin cumularea voturilor obţinute la poziţiile de primar general, primari de sector, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliile Locale ale sectoarelor, iar în Normele metodologice se prevede obţinerea simultană a scorului de 3% la fiecare dintre cele patru categorii de vot.

Spre exemplu, dacă un partid obţine în alegeri 8% din voturi pentru funcţia de primar general, 8% pentru primari de sector, 8% pentru Consiliul General şi 2% pentru Consiliile locale ale sectoarelor, conform legii are dreptul la rambursarea cheltuielilor, însă conform Normelor metodologice nu are acest drept”, se evidenţiază în comunicatul citat.

De asemenea, USB şi ASB consideră că formularea art.48 din Normele metodologice este nefericită pentru că, aşa cum este formulat, articolul respectiv este în contradicţie cu art. 31 alin. (2) al Legii.

“Astfel, la punctul b), referitor la publicitatea on-line, legea impune un plafon de 30% din totalul cheltuielilor ce pot fi efectuate, pe când Normele metodologice impun un plafon de 30% din totalul cheltuielilor electorale. În aceste condiţii, dacă pentru alegerile locale într-un judeţ totalul cheltuielilor ce pot fi efectuate, conform art. 30 al legii, este de 1.000.000 lei, iar un partid cheltuieşte în total 300.000 lei, potrivit legii, formaţiunea poate aloca 300.000 lei exclusiv pentru publicitate on-line, dar nu şi conform Normelor metodologice”, arată organizaţiile.

Dincolo de neconcordanţele dintre prevederile cuprinse în lege şi în Normele Metodologice de aplicare a legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, USB şi ASB atrag atenţia, în mod deosebit, asupra prevederilor art. 14 alin. (2) şi (3), care sunt excesive din perspectiva donaţiilor mici.

“Campaniile de crowdfunding (donaţii on-line, donaţii prin SMS), care sunt deja o obişnuinţă, de zeci de ani, în democraţiile consolidate, sunt practic imposibile în baza Normelor metodologice, din două motive: obligaţia întocmirii unui contract de donaţie, indiferent de suma donată şi obligaţia preluării codurilor numerice personale ale persoanelor fizice donatoare”, se mai precizează în comunicatul organizaţiilor conduse de Nicuşor Dan.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

În dezbatere publică – Legislație electorală

/0 Comentarii/în /de /1.771 vizite

articol – roaep.ro

ÎN DEZBATERE PUBLICĂ

Observațiile și propunerile se transmit la adresa de e-mail office@roaep.ro în termen de 15 zile calendaristice de la data afișării documentului

Vezi arhiva
http://www.roaep.ro/legislatie/arhiva-in-dezbatere-publica/

Proiect de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale

http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2015/07/Norme-metodologice-334-2006-9-iulie-2015.pdf

Data afişării documentului 09.07.2015

Notă de fundamentare – Proiect de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale

http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2015/07/NF-HG-norme-metodologice-finantare-9-iulie.pdf

Data afişării documentului 09.07.2015

Proiect de Hotărâre pentru aprobarea unor normative de cheltuieli pentru Seminarul cu tema „Codificarea Dreptului Electoral”, organizat de Autoritatea Electorală Permanentă în perioada 19-20 octombrie 2015

http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2015/06/HG-Seminar-Codificare-2015.pdf

Data afişării documentului 12.06.2015

Notă de fundamentare – Proiect de Hotărâre pentru aprobarea unor normative de cheltuieli pentru Seminarul cu tema „Codificarea Dreptului Electoral”, organizat de Autoritatea Electorală Permanentă, în perioada 19-20 octombrie 2015

http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2015/06/NF-HG-Seminar-codificare-2015.pdf

Data afişării documentului 12.06.2015

Raport privind aplicarea prevederilor legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică în anul 2014

http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2015/04/raport-transparenta-decizionala-2014.pdf

articol preluat de pe http://www.roaep.ro/

(Alexandru Cristian Surcel) Represiunea noastră cea de toate zilele

/0 Comentarii/în /de /3.488 vizite

foto – facebook.com/basarabiapamantromanesc
articol – Alexandru Cristian Surcel – marturiilehierofantului.blogspot.ro

Alexandru Cristian Surcel - foot - facebook.com

Alexandru Cristian Surcel – foot – facebook.com

13 iulie 2015

Prin februarie 2012, în contextul lucrurilor care se petreceau atunci în Piaţa Universităţii, l-am întâlnit pentru prima dată pe locotenent colonelul de jandarmi Neagu. Domnia sa mi-a explicat atunci că Jandarmeria Română este o “forţă de represiune”. Sintagma aceasta m-a şocat puţin, prea amintea de nişte realităţi cu ceva mai mult de două decenii mai vechi, aşa că am polemizat puţin cu domnul colonel, încercând să-l determin să facem diferenţa între “represiune” şi “coerciţie, menţinere a ordinii publice etc.”

Se pare însă că cel care avea dreptate în democraţia “originală” românească era domnul Neagu şi nu subsemnatul, cu toate studiile mele juridice care, vrând nevrând, creează o anumită sensibilitate faţă de astfel de nuanţe. Iar o anumită atitudine de crack down, ca să folosesc un barbarism anglicist care exprimă foarte plastic ideea, s-a tot simţit de vreo lună încoace, cam de pe când vicepremierul şi ministrul de interne Gabriel Oprea a devenit şi prim ministru interimar. Şi care persistă şi de când Victor Ponta şi-a reluat exerciţiul funcţiei de şef al Guvernului.

Astfel, amenzi s-au tot dat la diversele proteste din ultimii trei ani, mai ales la cele care s-au folosit de beneficiul articolului 3 din Legea 60/1991 a adunărilor publice, cel cu excepţiile de la condiţia notificării prealabile, sau care, fiind spontane, nu s-au putut circumscrie dispoziţiilor acestei legi vechi, desuete şi restrictive. Dar la manifestaţiile legate de despăduriri din 16 mai şi 7 iunie anul curent s-a forţat o anumită limită, amenzile aplicate fiind determinate excesiv, prin trecere directă către cuantumurile maxime, indiferent de antecedentele contravenienţilor şi prin cumularea chiar şi forţată a unor contravenţii diferite.

Este clar că nu mai avem de-a face cu o aplicare strictă, fie şi mecanică a legii, ci cu o anumită voinţă politică de a intimida oamenii care vin la proteste, astfel încât să nu mai apară vârfuri precum cele din ianuarie 2012, “toamna românească” dintre 1 septembrie şi 21 decembrie 2013, din noiembrie 2014 sau de la marele marş contra despăduririlor din 9 mai 2015. Ei bine, iată că nu scapă de acest “zel” nici măcar o cauză asupra căreia există aproape un consens naţional, cu care marea majoritate a populaţiei, cvasi-integralitatea clasei politice (cel puţin la nivel declarativ) şi înşişi lucrătorii Jandarmeriei Române sunt de acord: refacerea unităţii naţionale prin reunirea Republicii Moldova şi a României.

Amenda

Aşadar, aşa cum se poate vedea din fotografia de mai sus, subsemnatul, în calitate de organizator al manifestării care a încheiat ieri la Bucureşti Marşul lui Ştefan cel Mare, pornit cu o săptămână înainte din Chişinău, din cadrul celei de-a patra Mari Adunări Naţionale a românilor basarabeni, am fost amendat cu 10.000 de lei pentru că nu s-a respectat locul de începere a adunării publice, astfel cum era el stabilit prin protocolul încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu celelalte autorităţi publice reprezentate în cadrul comisiei de ordine publică care funcţionează în cadrul acesteia.

Alexandru Cristian Surcel - foto - facebook.com

Alexandru Cristian Surcel – foto – facebook.com

Nu mai revin asupra detaliilor tehnice, întrucât am dedicat o postare anterioară Legii nr. 60/1991 republicată şi diferitelor aspecte tehnice care ţin de declararea/notificarea întrunirilor publice (adică ceea ce în mod greşit se desemnează în mass media prin termenul de “autorizare”). Mă voi limita aici pur şi simplu la a comenta povestea acestei amenzi.

Alexandru Cristian Surcel - foto - facebook.com

Alexandru Cristian Surcel – foto – facebook.com

Aşadar, întrucât între momentul notificării iniţiale şi momentul discuţiei din cadrul comisiei de ordine publică am primit semnale că oamenii preferă ca loc de adunare, înaintea plecării în marş, platoul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti, la negocierea din comisie, în special cu reprezentantul Jandarmeriei, am încercat să obţin această zonă. Ca o paranteză, eu m-am ocupat de partea aceasta legală, dar când Platforma Unionistă Acţiunea 2012 organizează amplele sale marşuri unioniste, există o echipă întreagă, tineri care fac de fapt mult mai mult decât mine şi în faţa cărora trebuie să-mi dau jos pălăria. Revenind, nu a fost cu putinţă să obţin acel loc, pe motiv că după protestele din ianuarie 2012 primarul general, el însuşi Sorin Oprescu, ar fi dat o decizie că sub nicio formă nu se vor aproba adunări publice în cele două puncte cela mai “fierbinţi” ale Pieţei Universităţii: platoul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti şi zona Fântânii de lângă clădirile Universităţii Bucureşti şi a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”.

Piaţa Universităţii, manifestaţie unionistă (facebook.com/Antonie Popescu)

Piaţa Universităţii, manifestaţie unionistă (facebook.com/Antonie Popescu)

Cum alternativa era să se refuze încheierea protocolului, caz în care ar fi trebuit să chem PMB în contencios administrativ, făra şanse de a obţine o hotărâre judecătorească executorie până la data marşului, 12 iulie 2015, a trebuit să merg pe soluţia compromisului şi să închei protocolul cu zonă de adunare şi pornire în marş platoul statuilor de la Piaţa Universităţii. Numai că această zonă nu are valoarea simbolică pe care evenimentele de acum un sfert de secol, când România a scuturat lanţurile totalitarismului, au conferit-o celorlalte două arii amintite mai sus. Aşa că în duminica cu pricina, lumea a început să se adune spontan pe platoul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti.

Alexandru Cristian Surcel - "Răzeş, la finalul Marşului lui Ştefan cel Mare" - foto - facebook.com

Alexandru Cristian Surcel – “Răzeş, la finalul Marşului lui Ştefan cel Mare” – foto – facebook.com

Eu am aflat ceea ce se întâmpla când eram în drum spre Piaţa Universităţii şi nu aveam cum să determin o mulţime entuziastă să se mute 200 de metri mai încolo pentru că aşa îmi cereau şefii dispozitivului de jandarmi. De altfel, cum atmosfera era paşnică şi oamenii cooperau foarte bine cu jandarmii care s-au mutat ei, făcându-şi datoria fără probleme, nici nu am ţinut să le stric oamenilor bucuria şi energia, să ruinez momentul sosirii pelerinilor basarabeni aflaţi în marş de o săptămână, insistând cu nişte detalii birocratice care, de altfel, s-au dovedit fără noimă, pentru că nimic negativ nu s-a întâmplat şi lucrurile au decurs foarte frumos.

Marsul lui Stefan cel Mare - foto - facebook.com/tineriiMD

Marsul lui Stefan cel Mare – foto – facebook.com/tineriiMD

Aşadar, le-am spus jandarmilor că asta e, pot să mă amendeze pe mine ca să se acopere din punct de vedere administrativ şi am continuat să cooperez cu ei ca lucrurile să meargă bine. Au sosit tinerii participanţi la Marşul lui Ştefan cel Mare, s-au ţinut discursuri, s-a pornit în marş, la Parlament basarabenii şi-au adresat mesajul deputaţilor ieşiţi să întâmpine coloana, între care Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean, Daniel Gheorghe şi Eugen Tomac, iar la Preşedinţie, nu fără nişte mărunte tensiuni cu o Jandarmerie cuprinsă de exces de zel care dorea să facă controlul corporal în plină stradă, basarabenii au intrat şi au avut o întrevedere cu mai mulţi consilieri ai preşedintelui Klaus Iohannis.

Tinerii Moldovei: Ce loc mai bun pentru un popas pentru Ostașii lui Ştefan cel Mare decăt sala Unirii din Palatul Cotroceni.

Tinerii Moldovei: Ce loc mai bun pentru un popas pentru Ostașii lui Ştefan cel Mare decăt sala Unirii din Palatul Cotroceni.

Când totul era pe sfârşite, am fost abordat şi am primit “cadoul” din fotografie. Cum am spus mai sus, le-am sugerat chiar eu asta jandarmilor la schimb cu a nu începe să încerce să forţeze lumea să se mute de la TNB la statui, aşa că nu am fost deloc surprins. Până la un punct chiar înţeleg, din perspectiva lor de slujbaşi militarizaţi ai statului care ar putea risca probleme disciplinare în cazul în care vreunul dintre şefii lor sau cineva din Guvern ar putea avea impresia că nu au aplicat strict legea.

Ce nu mai înţeleg şi asociez categoric cu tendinţa represivă de care discutam la începutul acestui text, este cuantumul amenzii. Contravenţia pentru care am fost sancţionat, art. 26 alin. (1) lit. b din Legea nr. 60/1991 republicată privind adunările publice, se penalizează potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol cu o amendă în cuantum de la 1.000 la 10.000 de lei. Este aşadar evident că mi s-a aplicat direct amenda maximă. De ce?

Organizez adunări publice declarate (aşa-zis “autorizate”) încă din aprilie 2012 şi niciodată, dar niciodată nu m-am făcut vinovat de “nerespectarea orelor de desfăşurare, traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice”, cu această primă şi unică excepţie. Aşadar, nu am antecedente, am fost, ca să zic aşa, la prima abatere. Mai mult, “nerespectarea perimetrului destinat” a însemnat doar o diferenţă de aproximativ 200 de metri, într-o altă zonă a aceluiaşi spaţiu urban. Relocarea spontană a locului de adunare nu a produs întreruperi în circulaţie, ocupări ale carosabilului- până în momentul în care a început marşul şi s-a intrat pe carosabil cu sprijinul Jandarmeriei şi Poliţiei Rutiere-, acte de dezordine ale unor participanţi sau vreo problemă pentru jandarmii din dispozitiv. Odată început marşul, protocolul semnat cu Primăria Municipiului Bucureşti a fost respectat în litera şi în spiritul său.

Îmi este aşadar foarte clar, nu atât prin faptul că am fost sancţionat, cât prin cuantumul amenzii impuse, că se doreşte intimidarea mea şi a colaboratorilor mei, ca şi a celorlalţi oameni implicaţi în societatea civilă mai mult sau mai puţin organizată. Dacă ăsta este resortul intim al acelor oameni “de sus”, de la care au venit ordinele pe care le aplică jandarmii, atunci mă văd obligat să-i anunţ că şi-au greşit adresa. Nu au murit peste o mie de oameni acum douăzeci şi cinci de ani ca să mă las eu şi ceilalţi ca mine sau mai buni decât mine atât de uşor trimişi acasă cu coada între picioare şi pumnul în gură. Veţi mai auzi de noi. Cât despre acest proces verbal de constatare a contravenţiei, ca şi despre alte procese verbale similare, haideţi să vedem ce vor spune şi instanţele de judecată, eventual Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Şi aşa sunteţi campioni în a pune România în situaţia de a pierde acolo procese peste procese.

P.S.- Azi se împlinesc exact douăzeci şi cinci de ani de la Marşul Alb din 13 iulie 1990, când multe zeci de mii au mărşăluit pe străzile Bucureştiului pentru a cere eliberarea sutelor de oameni reţinuţi în timpul represiunilor sălbatice din 13-15 iunie 1990.

articol preluat de pe http://marturiilehierofantului.blogspot.ro

Imnul Jandarmilor 2014

sursa – https://www.youtube.com

Ce am mai făcut în ultima vreme

Posted by APADOR-CH on 14 Iulie 2015

(Alexandru Cristian Surcel) Misterele legii adunărilor de protest

/0 Comentarii/în /de /2.060 vizite

foto – marturiilehierofantului.blogspot.ro
articol – Alexandru Cristian Surcel – marturiilehierofantului.blogspot.ro

Alexandru Cristian Surcel - foot - facebook.com

Alexandru Cristian Surcel – foot – facebook.com

8 iunie 2015

De fapt, nu sunt niciun fel de mistere. Atunci când, în spaţiul public şi nu numai, se discută despre adunări publice, demonstraţii, mitinguri, manifestaţii, pe scurt cam 90% din conţinutul acelui drept fundamental al omului denumit libertatea de întrunire, aproape dintotdeauna, raportat la existenţa României post-decembriste, auditoriul se loveşte de un de neînţeles amestec de reacredinţă a unor autorităţi precum Jandarmeria Română, de ignoranţă, incompetenţă şi din nou reavoinţă din partea diferiţilor reprezentanţi ai presei, precum şi de enorm de multă ignoranţă din partea unei populaţii neobişnuite să consulte legile şi să-şi cunoască drepturile.

Consacrat prin articolul 39 din Constituţia României, dreptul la libera întrunire este reglementat prin Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Este o lege cu numai treizeci de articole, în forma sa actuală, nu foarte lungă. Aşadar nici pe departe un cod civil cu trei mii de articole, greu de lecturat şi de digerat, o lege pe care toţi ar trebui să o citim pentru că nu se ştie când vom avea nevoie să ne aducem o nemulţumire în stradă.

Este o lege cu destule hibe, mai veche decât Constituţia, o altă emanaţie, din perioada mineriadelor, a regimului politic rezultat din acele nefericite alegeri din Duminica Orbului 1990. Prin urmare este o lege al cărei spirit nu are nimic de-a face cu democraţia autentică, ci doar cu eforturile unei puteri panicate că lucrurile s-ar putea bascula oricând, pentru a pune botniţă contestatarilor săi.

Dar, chiar şi o lege cu o intenţie iniţial antidemocratică poate fi aplicată în spirit democratic dacă există bunăvoinţă. Numai că de douăzeci şi patru de ani de când există această lege, atât autorităţile, inclusiv în comunicate oficiale, cât şi mass-media vorbesc de „autorizarea” sau de „aprobarea” adunărilor publice. Un fel de revoluţie cu voie de la poliţie, ca în „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”. După marşul pentru păduri din 9 mai 2015, Digi 24 TV a consacrat chiar un întreg reportaj-editorial conceptului de „autorizare” a adunărilor publice, reproşând atât Ministerului Afacerilor Interne, cât şi Jandarmeriei Române că din 2012, după intervenţiile violente din Piaţa Universităţii din ianuarie, nu respectă Legea nr. 60/1991 republicată şi uite cum a fost cuprins în ultimii ani Bucureştiul de marşuri şi de manifestaţii. Un reportaj perfect pentru o televiziune de stat din Federaţia Rusă sau Republica Populară Chineză, dar absolut ruşinos pentru o televiziune privată dintr-un stat democratic, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Numai că, ce să vezi, Legea nr. 60/1991, în niciunul din cele treizeci de articole ale sale, nu foloseşte nici măcar umbra cuvintelor „autorizare”, „aprobare”, „permis”, pentru că un astfel de concept ar contraveni şi Constituţiei şi legislaţiei internaţionale în materie de drepturi ale omului. „Autorizarea” întrunirilor publice era norma legală înainte de 1989, când, deşi probabil unii funcţionari publici şi jurnalişti ai zilelor noastre, ieşiţi de pe băncile unui sistem de educaţie distrus prin veşnica tranziţie de la hoas către haos, habar n-au, România avea un regim totalitar.
Legea nr. 60/1991 prevede doar obligaţia organizatorului unui protest de a notifica adunarea publică primăriei din localitatea unde urmează să se desfăşoare. Este o altă discuţie că, din cauza concepţiei abuzive a altor părţi din lege şi a normelor metodologice, ceea ce ar trebui să fie o simplă notificare devine o procedură destul de complicată, în care organizatorul trebuie să negocieze toate detaliile în prealabil cu o comisie de ordine publică nu neapărat prietenoasă, reprezentând diferite autorităţi de tipul Jandarmeriei, poliţiei, poliţie rutiere etc., cu care încheie un protocol contrasemnat de primar, că Jandarmeria îi va crea un ţarc din garduri metalice fie că vrea, fie că nu, sub pretextul siguranţei, dar de multe ori cu un anumit efect de ridiculizare a manifestanţilor ş.a.m.d. Dar din moment ce legea nici măcar nu pomeneşte de „autorizare” de ce o fac Ministerul de Interne, Jandarmeria, primăriile, şi, culmea culmilor, acel cerber al democraţiei care ar trebui să fie presa?

Că sub pojghiţa europeană şi plimbată prin mall-urile cele mai moderne ale multora din oamenii noştri din structurile statului, dar din păcate şi din mass media, se ascund acelaşi gen de personaje grobiene stil generalul Pleşiţă, pe umerii, pumnii şi nesimţirea cărora s-au susţinut guvernele dictatoriale timp de mai bine de o jumătate de secol, este demonstrat din plin şi de felul în care sunt tratate, la doisprezece ani de la adoptarea sub presiunea aderării la Uniunea Europeană, modificările aduse Legii nr. 60/1991. Pentru că această lege dintr-o epocă nefericită a fost totuşi ameliorată printr-o serie de modificări aduse în anul 2003.

Astfel, cel mai important, la momentul respectiv a fost introdus articolul 3 cu următorul conţinut: „Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al caror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. În cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile deţin indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligaţia să solicite din timp primarilor, unităţilor de jandarmi competente teritorial şi poliţiei locale sprijin de specialitate.” Acest articol, pe baza căruia în instanţele de judecată s-au câştigat pe bandă rulantă plângeri împotriva proceselor verbale de constatare a contravenţiilor, este pur şi simplu sistematic ignorat de Ministerul de Interne şi de Jandarmeria Română, sau interpretat total aiurea (de exemplu, în optica Jandarmeriei Române, în exteriorul sediului sau imobilului unei persoane juridice înseamnă în curtea instituţiei, ori până şi un student de anul I la drept ştie că orice dependinţă face parte din imobil şi reprezintă incinta acestuia, nicidecum exteriorul).

Regretabil, dacă nu chiar dezgustător, este că nici presa, pentru a cărei libertate au murit oameni în decembrie 1989 şi în iunie 1990, nu citează prea des articolul 3 din Legea nr. 60/1991 republicată. Să fie incompetenţă, să fie reavoinţă? Probabil ambele, de la caz la caz. Apropo, o mică informaţie pentru doamnele şi domnii din presă, despre protestul pentru păduri de ieri după-amiază, la care Jandarmeria Română a arătat încă o dată cât de mult o deranjează- şi am să citez dintr-o întâmpinare depusă de Jandarmeria din Bacău într-un proces contravenţional judecat la Vaslui- „tupeul post-decembrist” al cetăţenilor care-şi exercită drepturile. Acesta s-a desfăşurat într-un spaţiu delimitat de sediile Universităţii Bucureşti şi Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi nu trebuia notificat, reţineţi termenul, notificat, fiind exceptat prin dispoziţiile articolului 3 din Legea nr. 60/1991, citat mai sus. A, şi încă o mică lecţie de drept: normele speciale derogă de la cele generale, aşadar excepţiile au întotdeauna prioritate, vedeţi şi în dreptul roman principiul specialia derogant generalibus.

Prin urmare, ceea ce s-a întâmplat ieri după amiază în Piaţa Universităţii, ca de altfel şi în Piaţa Victoriei în faţa sediului Guvernului, nu a constituit un abuz al protestatarilor, care au desconsiderat Legea nr. 60/1991, aşa cum le place anumitor jurnalişti, probabil şi cu alte acoperiri sau dependenţe financiare, să creadă, ci un abuz în serviciu al responsabililor din Ministerul de Interne şi din Jandarmeria Română, care într-adevăr au desconsiderat Legea nr. 60/1991. Apropo de asta, doamnelor şi domnilor de la Jandarmeria Română aş dori să le citez următorul text: „În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul din Jandarmeria Română are obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului (…)” Nu, nu este din „Harry Potter” sau „Lord of the Rings”, este articolul 37 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

În fine, este de fapt foarte clar că România are nevoie de o nouă lege a întrunirilor publice care să elimine odată pentru totdeauna contradicţiile şi procedurile birocratice, intenţionat greoaie şi restrictive, dar şi beţia din jurul unor cuvinte de tipul „autorizare”, „aprobare” etc. Iar un bun exemplu este, culmea, având în vedere decalajul democratic dintre cele două maluri ale Prutului, Legea nr. 26/2008 privind întrunirile din Republica Moldova. Potrivit acestei legi, organizatorii unei adunări publice au doar obligaţia de a notifica primăria. Fără comisii, fără negocieri şi fără protocoale semnate cu toate autorităţile reprezentate în comisie. Dacă primăria are motive să nu permită respectiva adunare publică, îi cheamă în judecată pe organizatori, iar instanţa de judecată este cea care admite sau respinge cererea de interzicere a adunării publice. În România, de exemplu, interzicerea unei întruniri este un act unilateral al primarului, pe care organizatorul întrunirii este cel care trebuie să-l conteste în contencios administrativ. Iar această lege în vigoare la Chişinău, care este de o mie de ori mai potrivită cu reglementarea unui drept fundamental al omului decât omoloaga sa de la Bucureşti, a fost adoptată în plină guvernare comunistă Vladimir Voronin, în timp ce „democraţii” de pe Dâmboviţa, şi de la stânga, şi de la dreapta, fac ce fac şi nu vor să se atingă cu adevărat de Legea nr. 60/1991.

articol preluat de pe – http://marturiilehierofantului.blogspot.ro

(video) Căsătoria între persoane de acelaşi sex este legală pe întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii

/0 Comentarii/în /de /1.643 vizite

foto – adevarul.ro
articol – stiri.tvr.ro

27 Iunie 2015

O decizie istorică adoptată vineri de Curtea Supremă garantează dreptul constituţional al oricărui american de a se căsători.

După mai bine de un deceniu de lupte legale, cele 14 state care încă interziceau căsătoria între persoane de acelaşi sex nu se mai pot opune.

Mai multe cupluri din Texas, Georgia sau Alabama şi-au oficializat relaţia la doar câteva ore după decizia Curţii Supreme, iar preşedintele Obama a spus că hotărârea judecătorilor reprezintă o victorie pentru America.

Când toţi americanii sunt egali, noi toţi suntem mai liberi, a spus preşedintele Statelor Unite.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/

President Obama on #MarriageEquality: "Love is love"

President Obama on today's Supreme Court decision: “Love is love." #MarriageEquality

Posted by Quartz on 26 Iunie 2015

(Georgiana Tănăsescu) Aurescu salută decizia Guvernului de la Chișinău de a permite accesul cetățenilor români în R. Moldova cu buletinele

/0 Comentarii/în /de /1.782 vizite

articol – AGERPRES/(AS — autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru)

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, salută decizia adoptată de Guvernul Republicii Moldova prin care accesul cetățenilor Uniunii Europene, inclusiv al cetățenilor români, pe teritoriul moldovean este permis în baza cărților naționale de identitate aflate în prezent în circulație, și nu doar a pașaportului, ca până în prezent.

”Această măsură reprezintă un semnal politic clar al angajamentului Republicii Moldova față de parcursul său european, un instrument concret de încurajare a contactelor și schimburilor celor mai diverse între cetățenii de peste Prut și cei ai Uniunii Europene, inclusiv ai României, precum și de susținere a racordării statului vecin la spațiul european”, a declarat Bogdan Aurescu, potrivit unui comunicat al MAE remis marți AGERPRES.

Pornind de la așteptările exprimate la nivelul opiniei publice din România, subiectul facilitării accesului cetățenilor UE, inclusiv români, pe teritoriul statului vecin cu cartea de identitate a fost ridicat de ministrul Bogdan Aurescu în cursul întrevederii din 25 martie, de la București, cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, precizează sursa citată.

Ulterior, Ministerul român al Afacerilor Externe a abordat această temă în dialogul sectorial cu autoritățile Republicii Moldova, inclusiv în cadrul consultărilor pe linie consulară cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al țării vecine.

”Adresez deosebite mulțumiri autorităților de la Chișinău pentru această decizie care vine în sprijinul întăririi legăturilor dintre cetățenii de pe cele două maluri ale Prutului și care reconfirmă trăinicia Parteneriatului Strategic dintre statele noastre”, a spus ministrul Bogdan Aurescu.

Guvernul Republicii Moldova a adoptat în ședință Hotărârea nr. 63/ 2015 prin care se amendează cadrul legislativ existent cu privire la documentele în baza cărora este permis accesul cetățenilor străini în Republica Moldova.

Astfel, se prevede acordarea unei facilități unilaterale în favoarea cetățenilor Uniunii Europene, care vor avea posibilitatea de a intra pe teritoriul Republicii Moldova în baza cărților naționale de identitate. Măsura va intra în vigoare la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Prin măsura adoptată în urma demersurilor inițiate de MAE român, Republica Moldova se aliniază la practica instituită deja de statele din Balcanii de Vest care au aspirații similare cu cele ale R. Moldova în raport cu UE și se bucură de același regim de circulație în spațiul comunitar european.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va efectua miercuri și joi o vizită în Republica Moldova.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro

(Gabriel Ferugean) Virusul imunității

/0 Comentarii/în /de /2.067 vizite

foto – timesnewroman.ro
articol – Gabriel Ferugean
(exclusiv pentru Uniti Schimbam)

Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

10 iunie 2015

Urmărind ghemul de minciuni propagandistice cu care infractorii din politică și complicii lor de peste tot ne justifică zidul pe care îl fac în jurul unui premier corupt, plagiator și mincinos, simt nevoia să clarific cîteva lucruri:

1. Ridicarea imunității parlamentare a unui ministru, fie el și premier, nu echivaleaza cu o criză politică.

2. Cei care se tem de o criză politică știu că, de fapt, nu prea mai au legitimitate și nu vor fi capabili să strîngă voturile necesare numirii unui nou premier. Deci nu e o criză politică ci o criză de legitimitate. Adică un guvern care nu mai reprezintă majoritatea și care trebuie să plece.

3. Moscova nu va beneficia mai mult de o criză politică decît beneficiază acum, prin existența unui premier asupra căruia planează suspiciuni de corupție. Și plagiat. Plus dovezi de incompetență.

4. Ce este aceea criză politică? Crede cineva că vom rămîne fără politicieni, dacă îi bagă ăștia la pușcărie pe toți parlamentarii? Avem mecanisme democratice, avem metode de înlocuire a lor, avem chiar și instrumente de curățare a sistemului de corupți. Singura problemă este că parlamentarii – recunosc, nu toți – au decis să apere oamenii asupra cărora planează acuzații de corupție. Aceasta este adevărata criză: unii se cred deasupra legii și justiției și le atacă permanent pentru a-și acoperi ilegalitățile.

Și dacă ar fi să ceară cineva un referendum, el ar fi foarte simplu și urgent aplicabil: Doriți eliminarea imunității demnitarilor – parlamentari, miniștri, președinte? DA sau NU?

LATER UPDATE:

Cum este:

ARTICOLUL 72 

Imunitatea parlamentară

(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.

Cum trebuie să fie:

ARTICOLUL 72 

Imunitatea parlamentară

(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei.