Sora premierului Ponta, pe Facebook: Am mers la DNA să recuperez hard-disk-uri ale SC Exfin 2000
de Daciana Ilie – mediafax.ro
Sora premierului Victor Ponta, Alexandra Herţanu, audiată, joi, la DNA Ploieşti în dosarul în care soţul său este arestat preventiv, spune, într-un mesaj pe Facebook, că a mers de bunăvoie la DNA pentru a recupera hard-disk-urile SC Exfin 2000, firmă în care are calitatea de administrator şi asociat.
“Mi-am trăit toată viaţa discret şi fără nicio implicare în viaţa publică. Din păcate, de mai bine de o săptămână, acest lucru nu a mai fost posibil. Respect dreptul presei de a cere informaţii despre subiecte de interes public, dar în acelaşi timp consider că şi publicul are dreptul la informaţii corecte şi complete. În concluzie, pentru a evita speculaţiile, vreau să se ştie că în această dimineaţă m-am prezentat de bunăvoie la sediul DNA Ploiesti pentru a recupera hard-disk-urile aparţinând SC Exfin 2000, în care am calitatea de administrator şi asociat”, scrie Alexandra Herţanu într-un mesaj postat pe Facebook în urmă cu aproape o oră.
În acelaşi mesaj ea precizează că, în acelaşi timp, procurorii i-au solicitat să dea o declaraţie în calitate de martor şi a acceptat acest lucru.
“Cu această ocazie, mi s-a solicitat şi am acceptat să dau o declaraţie de martor. Asta a fost tot!”, spune Alexandra Herţanu.
Ea mai menţionează că vrea să facă cunoscut şi faptul că, “în ciuda informaţiilor vehiculate în presă”, ea, mama sa ori SC Exfin 2000 nu au avut niciodată niciun fel de legătură contractuală cu SC Grossman Engineering SRL.
oi, sora premierului Victor Ponta, Alexandra Florina Herţanu, a ieşit, după două ore de audieri, din sediul DNA Ploieşti, fără a face declaraţii şi spunând doar că a avut ceva “de recuperat”.
Alexandra Florina Herţanu, care a ajuns, joi dimineaţă, în jurul orei 9.00, la DNA Ploieşti, intrând fără a face declaraţii, a părăsit sediul DNA Ploieşti după aproximativ două ore. La ieşire, aceasta a afirmat doar: “Am avut ceva de recuperat”, urcând apoi într-un taxi care o aştepta în curtea instituţiei.
Întrebată dacă era conştientă de ceea ce făcea soţul său, Iulian Herţanu, sora premierului a răspuns: “Sunt conştientă în general”.
Potrivit unor surse din interiorul DNA Ploieşti, Alexandra Herţanu a fost audiată în calitate de martor.
Tot joi, au fost audiaţi la DNA Ploieşti şi foştii prefecţi de Prahova Radu Oprea şi Corneliu Popescu, ambii spunând că au fost audiaţi în calitate de martori. În timp ce Popescu a declarat, la ieşirea din sediul instituţiei, că a fost audiat într-un dosar privind retrocedarea a 50 de hectare de pădure familiei Cantacuzino pe raza localităţii prahovene Floreşti, senatorul PSD Radu Ştefan Oprea a spus că nu poate da detalii despre ce dosar este vorba, menţionând doar că “sub nicio formă” nu este vorba despre dosarul lui Iulian Herţanu.
cititi mai mult pe http://www.mediafax.ro/social/sora-premierului-ponta-pe-facebook-am-mers-la-dna-sa-recuperez-hard-disk-uri-ale-sc-exfin-2000-13898505