Şeful SIE a demisionat şi se pregăteşte, cel mai probabil, să intre în cursa pentru Cotroceni

Teodor Viorel Meleșcanu (n. 10 martie 1941, Brad, județul Hunedoara) este un diplomat și om politic român, ministru de externe în perioada 1992-1996 în guvernul Văcăroiu din partea FDSN, din nou ministru de externe din 10 noiembrie 2014 până în 18 noiembrie 2014, în guvernul Ponta. În perioada aprilie 2007–decembrie 2008 a fost ministru al apărării naționale în Guvernul Tăriceanu (PNL). A fost senator de Prahova, ales în colegiul al treilea al acestei circumscripții, pe listele Partidul Național Liberal. Membru al senatului în legislatura 1996-2000, a fost ales atunci pe listele PDSR, iar în 2004 a fost ales pe listele Alianței D.A.. În 27 februarie 2012 președintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Teodor Meleșcanu drept director al Serviciului de Informații Externe. A fost validat în funcție de Parlamentul României în data de 28 februarie 2012. Pe 22 septembrie 2014 a demisionat din funcție și și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2014 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis luni, 22 septembrie a.c., o scrisoare preşedintelui Senatului, Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu-Ştefan Zgonea, pentru a îi informa că şeful SIE, Teodor Meleşcanu, a demisionat din funcţie.

Şeful statului le cere celor doi să ia act de demisia din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SRI) a lui Teodor-Viorel Meleşcanu şi să declare vacantă această funcţie, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre conform Art. 76 alin. (2) din Constituţie.

Reamintim că Teodor Meleşcanu, şeful SIE, şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a candida la preşedinţie, lucru pe care nu îl poate face decât demisionând.

Săptămâna trecută, întrebat dacă ia în calcul o candidatură la prezidenţiale, Meleşcanu declara că va da luni un răspuns “dacă vor fi întrunite condiţiile”. “Dacă aveţi puţină răbdare, luni dimineaţă o să avem răspunsul la toate. Dacă vor fi întrunite condiţiile, luni dimineaţă o să vă dau un răspuns”, a declarat Meleşcanu, întrebat dacă se înscrie în cursa pentru Cotroceni.

Luni, colonelul Dogaru, şeful militarilor în rezervă, care, în calitate de coordonator al Consiliului Naţional al Societăţii Civile (CNSC), s-a ocupat de strângerea semnăturilor pentru candidatura la prezidenţiale a lui Meleşcanu, a declarat pentru Gândul că a fost strâns numărul necesar de semnături şi probabil şeful SIE îşi va anunţa candidatura marţi.

CNSC se recomandă drept exponentul unor sindicate, ONG-uri şi cetăţeni “dezgustaţi de politicianism”, şi afişează pe site-ul său mesaje anti-”băsiste” şi de solidaritate cu participanţii la mitingul convocat de Antena 3 la Cotroceni, miting care a degenerat în violenţe la adresa unor jurnalişti, iar colonelul Dogaru cerea în 2012, potrivit Hotnews, desfiinţarea DNA şi a Curţii Constituţionale.
articol preluat de pe pe http://epochtimes-romania.com